UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

PROGRAMUL DE MASTER: MANAGEMENTUL
EDUCAȚIONAL

METODE ȘI TEHNICI DE INDIVIDUALIZARE ȘI

DIFERENȚIERE A INSTRUIRII

Candidat,
Stuparu Alina-Nicoleta

CONSTANȚA
2019
Tema cercetării

Noi, oamenii, venim pe lume cu un genofond unic care ne diferenţiază net de alte specii:
suntem cu toţii bipezi, posedăm limbaj articulat, avem două membre superioare cu deget opozabil
etc.Totuşi nu suntem egali,  niciun individ uman nu este identic cu altul, nu au existat niciodată pe
Terra doi indivizi umani identici. Aşadar, trebuie să luăm în consideraţie această variabilitate şi în
planul educaţiei. Toţi elevii care s-au născut normal dispun de toate capacităţile psihice necesare
învăţării şi  supravieţuirii: ele fac parte din genofond. Dar în genotipul individual ele variază
considerabil: nu toţi elevii îşi folosesc aceste capacităţi într-un mod unic. De aceea instruirea şi
educarea trebuie să se desfăşoare cel puţin în mod diferenţiat.

Diferenţierea şi individualizarea instruirii constituie o problemă pedagogică veche, dar mereu

actuală, deoarece oamenii se deosebesc unii de alţii nu doar în ceea ce priveşte felul lor de a gândi şi
a fi, ci şi prin capacitatea şi ritmul de învăţare, prin atitudinea faţă de aceasta.

Diversitatea umană a pus în faţa pedagogiei şi a psihologiei educaţiei problema complexă a

diferenţierii şi individualizării instruirii, ca premisă indispensabilă pentru asigurarea reuşitei fiecărui
elev şi realizarea unor performanţe cât mai apropiate de potenţialul său intelectual maxim.

Documentarea teoretică în domeniul temei

Diferențierea reprezintă adaptarea activității de predare-învațare- evaluare, sub raportul

conținutului, al formelor de organizare și al strategiilor didactice:

* la particularitățile copiilor

- capacitate de învățare : ritm de gândire și acțiune, abilități.

- motivații : interese, aptitudini etc.

*la tipurile de individualități

Formele concrete de realizare a diferențierii presupun :

• activități individuale sau individualizarea unor secvențe de instruire ;

2
 • activități în grupuri mici, de 2-5 copii, grupuri omogenizate cu stabilitate relativă, cu durată
de lucru variabilă, pentru a se evita astfel „stigmatizarea” unora sau, dimpotrivă,
supraaprecierea altora;

• programe de formare și exercițiu, cu obiective și metodologii negociate în prealabil, cu un

conținut individualizat.

• învățare autoritmată, traseu individual de formare în cadrul educației la distanță.

Diferenţierea se poate realiza la toate nivelele acţiunii didactice.

Individualizarea reprezintă adaptarea activității didactice la particularitățile individuale ale

copilului.

PRINCIPIUL INDIVIDUALIZĂRII ŞI DIFERENŢIERII ÎNVĂȚĂRII exprimă

necesitatea adaptării dinamice a încărcăturii cognitive şi acţionale a conţinuturilor şi a strategiilor
instructiv-educative atât la particularităţile psihofizice ale fiecărui elev, cât şi la particularităţile
diferenţiate, relativ comune ale unor grupe de elevi, în vederea dezvoltării integrale a fiecăruia.

♦ Principiul urmăreşte să asigure unitatea dintre particular şi general în educaţie, dintre obiect şi
subiect, dintre strategiile de lucru de grup cu cele de educaţie individuală.

♦ Individualizarea învăţării sau tratarea individuală exprimă necesitatea de a valorifica cât mai bine
posibilităţile şi eforturile individuale, atât în ceea ce priveşte persoanele înzestrate, cât şi pe cele mai
puţin înzestrate.

Organizarea diferenţiată sau personalizată a conţinuturilor ,,vizează adaptarea procesului

instructiv-educativ la posibilităţile apitudinale, la nivelul intereselor cognitive, la ritmul şi stilul de
învăţare al elevului“.

Adaptarea conţinuturilor trebuie să aibă în vedere:

- atât aspectul cantitativ (volumul de cunoştinţe), cât şi aspectul calitativ (procesele cognitive
implicate, dar şi viteza şi stilul de învăţare al elevilor şi conexiunile interdisciplinare);

- adaptarea planurilor şi programelor şcolare la potenţialul de învăţare al elevului

3
- adaptarea conţinuturilor din programa şcolară prin aprofundare, extindere

Cum diferenţiem conţinuturile?

■ O strategie de diferenţiere a conţinuturilor este de a facilita învăţarea unei teme în mod integrat,
pluridisciplinar, astfel încât grupuri de elevi cu interese, abilităţi şi cunoştinţe diferite să poată să
aprofundeze tema respectivă din perspective diferite.

■ Un alt mod de a lucra diferenţiat cu conţinuturile este de a alege puncte diferite de intrare pe text.
Accesarea unei teme noi este mai uşoară în momentul în care fiecare elev poate interveni în mod
activ cu ceea ce ştie despre tema respectivă.

■ Pentru a trata diferenţiat conţinutul, elevilor li se poate permite să accelereze sau să încetinească
ritmul progresului personal prin diferite procedee.

Metode și mijloace didactice

Diferenţierea se poate face şi în ceea ce priveşte metodele şi mijloacele didactice folosite în

procesul de predare-învăţare.

Cunoaşterea vârstei, nivelului intelectual, a gradului de interes, a ritmului, aptitudinilor şi a

capacităţilor individuale ale elevilor permite alegerea metodelor celor mai eficiente şi folosirea
mijloacelor didactice celor mai adecvate într-o situaţie dată.

La clasele mai mici sunt utile metodele bazate pe reprezentările concrete ale obiectelor şi
fenomenelor, iar la clasele mai mari se pot folosi metode bazate pe un grad înalt de abstractizare şi
generalizare.

Procesul didactic

O diferenţiere mai nuanţată o reprezintă individualizarea procesului didactic.

Pe fondul muncii frontale, profesorul desfăşoară o muncă specială cu unii elevi, adresează solicitări
diferite elevilor, îi antrenează în anumite activităţi practice, de cercuri, de participare la concursuri
şcolare, etc.

4
 Dacă elevii mai puţin dotaţi au nevoie de o adecvare a învăţării la nivelul posibilităţilor lor,
nu trebuie neglijată activitatea specială cu elevii foarte dotaţi; valorificarea potenţialului acestora
presupune o preocupare deosebită în vederea creşterii performanţei lor.

Procesele didactice trebuie să ţină cont de faptul că elevii diferă între ei din punctul de vedere
al aptitudinilor, al ritmului de învăţare, al gradului de înţelegere a fenomenelor, al capacităţii de
învăţare, al motivaţiei.

În procesul de predare putem adapta:

• mărimea sarcinii

• gradul de dificultate al sarcinii (numărul de sarcini de învăţare pe care să le realizeze elevii, tipul
de probleme de rezolvat, reguli de rezolvare a sarcinii, modul de realizare al sarcinii)

Cum diferenţiem procesul de instruire?

■ În timpul procesului de desfăşurare al activităţilor se poate aprofunda înţelegerea subiectului prin

investigarea acestuia din perspective multiple.

■ Diferenţierea procesului înseamnă diversificarea metodelor şi tehnicilor de instruire pentru a oferi

elevilor o mai mare bogăţie de oportunităţi de explorare a conceptelor.

■ Tipurile de interacţiuni se diversifică după nevoile, interesele sau profilurile de inteligenţă ale
elevilor.

Diferenţierea se poate realiza şi la nivelul temelor pentru acasă. Acestea nu vor fi identice,
ci vor cuprinde o gradare a nivelului de dificultate.

Şi în evaluarea învăţării diferenţierea reprezintă o necesitate. Formele de evaluare pot fi

diferite, ca şi nivelul de dificultate al testelor de evaluare. Se vor folosi cerinţe distincte pentru
diferitele grupuri de nivele şcolare; Notarea va ţine cont deposibilităţile individuale ale elevilor şi de
gradul de valorificare a acestor posibilităţi de către fiecare elev în parte.

5
 FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂȚII DIFERENȚIATE ÎN GRĂDINIȚĂ

1. Învățământul frontal
Avantaje

*oferă prilej tuturor preșcolarilor de a audia răspunsuri la întrebările formulate (ce au diferite grade
de dificultate);
*permite prezentarea cunoștințelor în înlănțuirea lor logică ;

*preșcolarii își ănsușesc tehnici de muncă specifice fiecărei categorii de activitate;

*învață cum se folosesc instrumente de munca intelectuală;

*munca fiind sistematic organizată, asigură însușirea temeinică și sistematică a cunoștințelor;

*obișnuiește preșcolarii cu ordinea și disciplina, creează ambianță socială necesară întrucât se

adresează unui auditoriu colectiv;

*oferă însușirea unor algoritmi de muncă;

*permite analize, sinteze, comparații, generalizări, direcționate de educatoare.

Dezavantaje

*sunt solicitați cu precadere preșcolarii ce manifestă interes crescut și dau răspunsurile alteptate;

*lasă prea puține posibilități pentru initiațiva și munca independentă;

*nu promovează colaborarea, acțiunea în colectiv;

*nu se dezvoltă în suficientă măsură capacitatea de adaptare la situații noi;

*nu se cultivă suficient gândirea divergentă.

2. Învățământul pe grupe are în vedere: nivelul intelectual al preșcolarilor, ritmul de

învatare, interesele copiilor, conținuturile și tematicile abordate.
Avantaje

*obiectivele învățării se realizează luând în considerare interesele și potențialul celor educați;

6
*stategiile pot fi selectate și adaptate particulărităților și nivelului fiecărui grup;

*se realizează în bune condiții educația socială a copiilor;

*influenșează dezvoltarea psihică a preșcolarilor și contribuie la dezvoltarea lor morală;

*preșcolarii își însușesc unele tehnici de cercetare;

*oferă mai multe posibilități de acțiune și manifestare a copilului decât conducerea frontală;

*oferă oportunități pentru satisfacerea intereselor de cunoaștere, a independenței și inițiativei;

*treptat ajung să descopere anumite legități ale lumii înconjuratoare;

*preșcolțarii sunt mai activi și au ocazia de a aborda mai multe soluții de rezolvare a situaiilor ivite
în procesul de învățare;

*stimulează atenția și spiritul critic;

*trăiesc emoții provocate de reușită;

*învață să persevereze pentru a contribui la reușita muncii în grup;

*facilitează solidaritate între membrii grupului.

Dezavantaje

*este mai dificila urmărirea muncii fiecărei grupe;

*sunt solicitați cu precădere copiii mai prompți în răspunsuri;

*evidențiază competiția între copii, nu întotdeauna benefică,

3. Învățământul individualizat

Avantaje

*preșcolarul cucerește pas cu pas cunoștintele;

*investește mai mult efort personal pentru înțelegerea fenomenelor;

*îl obișnueste cu diferite responsabilități, oferindu-i o mai largă autonomie;

7
*își însusește deprinderi de muncă fizică și intelectuală;

*stimulează formarea deprinderilor de muncă independentă;

*dezvoltă spiritul de inițiativă, priceperea de organizare a muncii;

*îl determină să caute noi mijloace de informare, să găsească soluții viabile de soluționare a
situațiilor ivite;

*sporește încrederea în forțele proprii;

*dezvoltă mai intens procesele psihice;

*dezvoltă aptitudini;

*ajută la eliminarea lacunelor;

*respectă particularitățile de vârstă și individuale;

*oferă libertate și inițiativă;

*favorizează spiritul de investigare;

*are certe valențe formative; munca individuală permite asimilarea temeinică a cunoștințelor,
priceperilor și deprinderilor;

*dezvoltă autonomia în comportare.

Dezavantaje

*nu favorizează colaborarea, stabilirea de relații, altruismul;

*poate încuraja individualismul, egocentrismul;

*îl poate izola pe copil de colectiv dacă activitatea nu este dirijată atent și nu este imbinată și cu
activități frontale sau de grup;

*influența educatoarei este mult diminuată;

*activitatea individuala răpește mai mult timp.

8
 Fișele de activitate individuală – permit fiecărui copil să execute o muncă personală adaptată
posibilităților intelectuale. Acestea vizează asimilarea de noi cunoștințe pentru diferite categorii de
activități, teme, subteme; pentru formarea priceperilor și deprinderilor; pentru consolidarea
cunoștințelor.

Categorii
 fişe de recuperare (pentru cei rămaşi în urmă), destinate să completeze lacunele, să corecteze
cunoștintele;

 fişe de dezvoltare (pentru elevii foarte buni) cuprinzând un supliment de informații și

exerciții, față de programa comună, menite să dezvolte interesele și aptitudinile;

 fişe de exerciţii destinate tuturor, în scopul formării unor priceperi şi deprinderi aprofundate;
cuprinde aplicații cu dificultati crescânde (corelate cu cerințele programei);

 fişe de autoinstruire, destinate în special însuşirii unor tehnici de învăţare individuală şi

independentă;

Obiectivele și ipotezele cercetării

Scopul cercetării de față constă în stabilirea inpactului pe care îl au strategiile educaționale

de individualizare și diferențiere a instruirii asupra eficienței actului de predare-învățare-evaluare în
cadrul activităților de educație muzicală.

Acest studiu va avea următoarele obiective specifice:

 Identificarea nivelului de dezvoltare a deprinderilor interpretative vocale a unui cântec;

 Identificarea nivelului de dezvoltare a deprinderilor de acompaniere ritmică a unui cântec cu
instrumente și jucării muzicale;

 Elaborarea şi aplicarea unor probe ce evaluează nivelul de dezvoltare a deprinderilor

interpretative vocale la preşcolarii de 5-6 ani;
 Selectarea şi experimentarea unui ansamblu de exerciţii muzicale de tehnică vocală şi de
mânuire a instrumentelor muzicale utilizate în acompanierea interpretării vocale în activităţile
de educaţie muzicală desfăşurate la preșcolarii din grupă.
9
 Ipoteza cercetării:
Dacă profesorul valorifică în activităţile de educaţie muzicală o gamă diversificată de
exerciţii de tehnică vocală atunci va obţine rezultate superioare în formarea deprinderilor
interpretative vocale la preşcolarii din grupă.

Lotul de subiecți
Lotul de participanți este format din 8 preșcolari, dintre care 4 băieți și 4 fete, cu vârsta
cuprinsă între 5 ani și 6 ani.

NR. CRT. NUMELE ȘI PRENUMELE VÂRSTA

COPILULUI

1. C.A.A. 5 ani

2. C.R.I. 6 ani

3. C.R. 5 ani

4. C.C. 6 ani

5. C.S.M. 5 ani

6. D.A.C. 5 ani

7. I.Y. 6 ani

8. N.A.M. 6 ani

Instrumentele și metode de cercetare

• Convorbirea;
• Metoda observației;
• Metoda experimentului psihopedagogic

Convorbirea, care se va utiliza în diverse ocazii, nu doar în scopuri de cercetare, ci şi

pentru adresarea unor întrebări preșcolarilor din grupă.
10
 Convorbirea solicita din parte subiectului investigat răspunsuri, atitudini şi modalităţi de a
le exprima având avantajul că poate determina o cercetare cât mai focalizată. În funcţie de metoda
utilizată putem vorbi de: convorbire liberă; convorbire semi-dirijată; convorbire dinamică;
convorbire reflexă; convorbire dirijată.

Metoda observației a fost folosită în toate etapele cercetării. În folosirea acestei metode am avut în
vedere ca observaţia să se bazeze pe un comportament natural de tratare a subiectului în activitate.

Observaţia ca metodă de investigaţie psihopedagogică am folosit-o în următoarele

împrejurări:

 Conduita elevilor în timpul predării,

 Conduita elevilor în timpul evaluărilor,
 Reacţia elevilor la stimuli noi.

Indiferent de natura ei, spontană sau indusă, observaţia implică analiza atentă a obiectelor şi
fenomenelor, comparaţia şi corelarea lor cu alte obiecte şi fenomene. Este o metodă cu un statut şi o
funcţie aparte în ansamblul metodelor de colectare de date, intrând în combinaţie metodologică cu
toate celelalte componente ale acestui sistem. Practic, nicio metodă nu poate fi utilizată în absenţa
observaţiei.

Metoda experimentului psihopedagogic

„Experimentul pedagogic este o observație provocată și constă în producerea sau

modificarea intenționată a fenomenelor educaționale cu scopul de a le urmări în condiții favorabile”
(Cucoș, C., 2014, p. 39). Aceste condiţii sunt supuse unor variaţii sistematice care sunt controlate,
datele experimentelor fiind înregistrate cu obiectivitate.

Într-un experiment intervin două categorii de variabile:

Variabilele independente sunt factori experimentali ale căror efecte și influențe asupra altor
factori dorim să le investigăm (Căprioară, D., Neacșu, I., 2016, p.51). Acești factori sunt direct
controlați și manipulați de cercetător. Numărul de nivele ale variabilei independente poate să
influențeze numărul grupurilor experimentale și de control.

11
 Variabilele dependente sunt factori și elemente considerate drept efecte care variază de la un
subiect la altul, de la o condiție la alta, având un aspect și ritm de acțiune lent, moderat sau rapid,
expresiv sau nonexpresiv ca manifestare (ibidem).

Prezentarea rezultatelor estimate

Rezultatele obținute de-a lungul perioadei de intervenție prin analizarea și interpretarea

datelor preponderant calitativ, dar și cantitativ oferă un material valoros în formularea unor
concluzii asupra cercetării.

Practica instructiv-educativă ne-a dovedit că fiecare copil este unic în felul lui și pentru a se
apropia de sufletul lui, cadrul didactic trebuie să găsească căi și mijloace, dar și calm, să aibă
răbdare și multă afecțiune pentru a-i câștiga încrederea. Cadrul didactic trebuie să aibă o pregătire
solidă psihopedagogică; fără această pregătire probabilitatea ca rezultatele să aibă loc este mai mică.

Cultivarea vocii se realizează prin mai multe forme de exercitii: de respiratie, de dictie, de
emisie, de intonație, de frazare etc, multe dintre acestea asociindu-se în forme complexe, utile mai
ales la activitatea corală, dar care nu trebuie neglijate nici în lecțiile propriu-zise. Ele trebuie să aibă
un scop precis, cunoscut și de către elevi deoarece vizează progresele de lungă durată și urmăresc
realizarea calităților esențiale unui glas format: justețea intonației, claritatea, omogenitatea,
flexibilitatea, suplețea, emisia naturală etc. Educarea auzului muzical este una dintre cele mai
importante componente ale educației muzicale. Ea nu se realizează separat, ci în strânsă legatură cu
celelalte componente, cultivarea vocii, dezvoltarea simțului ritmic, cultivarea memoriei muzicale și
a capacitatilor interpretative.
Dacă la evaluarea inițială participanții au indicat un nivel mediu de dezvoltare a
deprinderilor interpretative vocale, la finalul cercetării, au indicat un nivel bun, ceea ce dovedește că
modelul pedagogic a avut o mare importanță deoarece datorită valorificării în activitatea de educație
muzicală a unei game diversificate de exerciții de tehnică vocală și a aplicării probelor individual și
diferențiat.

Prin conținut, obiective, forme de realizare, desfășurarea și conceperea întregii activitati la grupă
pe baza cerințelor programei, în special a grupei pregătitoare, conduce copilul spre o bună pregătire
pentru școala, cu un inventar de abilități.

12
 Pentru desfășurarea eficientă a activității preșcolare, un rol important îl dețin materialul
didactic și mijloacele de învățământ.

Rezultatele muncii cu acesti copii depinde de: cunoașterea trasăturilor  psiho-fîzice specifice vârstei
precum și de cunoșterea trasăturilor individuale ale fiecarui copii, deci tratarea lor diferențiată.

Datorită unei corespondențe eficace între mijloacele didactice muzicale, a metodelor și

procedeelor folosite, precum și a unei strânse concordanțe cu obiectivele și conținutul activităților
de formare a deprinderilor de interpretare vocală, acest demers a dus la îmbunătățirea rezultatelor
obținute în primă fază la evaluarea inițială în planul formării deprinderilor de interpretare vocală la
vârsta preșcolară, fapt ce confirmă ipoteza de lucru.

Limite și perspective ale cercetării

O limită importantă este legată de eșantionul utilizat, care a fost unul limitat. Mărirea
numărului subiecților ar minimiza eventualul impact al erorilor ce pot afecta evaluarea.

De asemenea, având un lot de subiecți atât de restrâns și care fac parte din cadrul aceleiași
grupe de preșcolari, ceea ce înseamnă că au și relativ aceeași vârstă împiedică realizarea unor
diferite corelații între vârste și etape de dezvoltare.

Bibliografie
1. Bulboacă, S., 2015, Metodologia cercetării pedagogice – suport de curs, Arad.
2. Căprioară, D., Neacșu, I., 2016, Repere în metodologia cercetării educaționale, Editura
Sitech, Craiova.
3. Cucoș, C., 2014, Pedagogie (ediția a III-a), Editura Polirom, Iași.
4. Drăgan, I., Nicola, I., 2004, Cercetarea psihopedagogică, Editura Tipomur, Târgu-Mureș.
5. Popa, N. L., Antonesei, L. (coord.), Labăr, A. V., 2009, Ghid pentru cercetarea educației,
Editura Polirom, Iași.
6. Radu, I.T. 1978, Învățământul diferențiat. Concepții și strategii, EDP, București.

13