MINISTERUL AGRICULTURII ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE AL

REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

CATEDRA DE ZOOTEHNIE GENERALĂ

VARIANTA

A efectuat :studentul anului II , Grupa II ,a facultăţii de Medicină Veterinară

A verificat: Dr. conf. univ. V. Vrancean

CHIŞINĂU 2015
 Introducere

Alimentaţia reprezintă cea mai importantă verigă tehnologică de exploatare a

animalelor . Aceasta este evidenţiată prin sintagme, atît de oamenii de ştiinţă (hrană,
hrană şi iar hrană – secretul creşterii animalelor sau hrana face mai mult decît rasa ), cât
şi de crescătorii de animale – laptele stă pe limba animalului sau triada-masă , casă şi
rasă. Hrana influinţează atît cantitatea şi calitatea laptelui, căt şi sănătatea animalelor şi
eficienţa explorării lor . Wolter (1994) arată că ,, cerinţele alimentare sunt din ce în ce
mai cunoscute, dar din ce în ce mai dificil de satisfăcut pe măsura creşterii
performanţelor de lapte ,, . Animalele performere antrenează cerinţele nutriţionale din
ce în ce mai riguroase, făcînd ca aceasta să fie din ce în ce mai puţin riguroase, făcînd
ca aceasta să fie din ce în ce mai puţin tolerante la erorile alimentare.
Lucrarea de faţă reprezintă o încercare modestă de a asigura unele informaţii
acaparate în timpul cursului şi de-a face unele cercetări în domeniu pentru a da propriile
date şi recomandări crescătorilor de animale , care pot conduce la sporirea producţiei ,
îmbunătăţirea calităţii şi creşterii şi explotării eficiente . Ultimul aspect nu este de
neglijat deoarece orice economie în hrănirea animalelor antrenează o reală îmbunătăţire
a rentabilizării exploataţiei .
Cerințe
 PRINCIPII PRIVIND ALIMENTAŢIA CABALINELOR

PARTICULARITĂŢILE DIGESTIEI ŞI VALORIFICĂRII HRANEI LA

CABALINE

Cabalinele, deşi sunt animale erbivore, au o serie de particularităţi anatomo-

fiziologice ce le fac mai pretenţioase la condiţiile de hrănire.
Tubul digestiv al calului se caracterizează printr-o dezvoltare importantă a
intestinului gros (colon şi cecum) care permite existenţa unui ecosistem microbian
foarte activ, cu influenţă considerabilă asupra digestiei nutreţurilor bogate în
celuloză. Comparând tubul digestiv al calului cu cel al rumegătoarelor se poate
spune că la cal tubul digestiv este aşezat „invers", pentru că nutreţurile sunt mai
întâi supuse acţiunii enzimelor secretate la nivelul stomacului şi intestinului
subţire şi apoi sunt supuse unei digestii microbiene în intestinul gros.
Stomacul reprezintă 7,5% din capacitatea tubului digestiv, adică jumătate din cea a
cecumului şi un sfert din cea a intestinului subţire. Intestinul gros reprezintă cea
mai mare parte din tubul digestiv adică 38-48%. Aceste particularităţi anatomice
implică o fiziologie digestivă caracterizată printr-o mare rapiditate a tranzitului
gastric, o digestie enzimatică scurtă ca durată, dar intensă în intestinul subţire şi o
activitatea microbiană prelungită în intestinul gros.
La cal, un rol important în prehensiunea hranei îl au buzele, care sunt
musculoase, mobile şi incisivii cu care sunt tăiate furajele. Fragmentele mici de
furaje sau concentrate sunt ingerate cu ajutorul limbii şi buzelor.
Masticaţia la cabaline este energică, datorită dentiţiei de tip selenodont-
heterodont (adică diferenţiată după funcţii: incisivi, canini, premolari şi molari) şi
unei musculaturi puternice, alimentele fiind tăiate mărunt şi triturate, prin
readucerea lor de mai multe ori între tablele dentare cu ajutorul limbii şi
musculaturii obrajilor.
La cal cavitatea gastrică este permanent „plină", alimentele sosite de curând
depozitându-se peste ccle deja existente în stomac.
Stomacul are un rol mai pronunţat de mărunţire, decât în digestia chimică.
Fibroasele şi suculentele se stratifică pe marea şi mica curbă, iar concentratele la
mijloc. Din acest motiv, pentru a se realiza o bună digerare a concentratelor se
recomandă ca adăparea să se facă înaintea administrării acestora.
Din cauza capacităţii mici a stomacului, în raport cu cantitatea de hrană ingerată
la un tain, evacuarea stomacului începe să se producă înainte de terminarea
prehensiunii alimentelor, astfel că numai o mică parte a alimentelor ingerate este
depozitată în stomac.
Tubul digestiv al cabalinelor dispune de un cecum bine dezvoltat, în care sub
acţiunea cnzimelor microbiene au loc procese chimice de degradare şi sinteză
asemănătoare cu cele ce se petrec în rumen la rumegătoare. Datorită acestei
particularităţi, cabalinele pot valorifica nutreţuri celulozice, dar digestibilitatea
acestora nu depăşeşte 50%. Tot în cecum se realizează sinteza unor nutrienţi şi în
principal vitamine.
La cal evacuarea conţinutului tubului digestiv începe după 21-24 ore şi se
termină după 4-5 zile.
Întrucât capacitatea tubului digestiv este mică, comparativ cu talia şi
cerinţele nutritive, se impune folosirea unor raţii cu volum mic şi distribuire în trei
tainuri.
În alimentaţia cabalinelor ponderea o reprezintă fânul şi nutreţurile concentrate,
apoi nutreţurile verzi şi suculentele de iarnă.
În hrana cabalinelor prepararea nutreţurilor are o deosebită importanţă.
Paiele pot fi date tocate, singure sau în amestec cu concentratele. Se pot folosi o
serie de preparate (mashurile) care să înlăture monotonia hranei.
În cazul cailor, pe păşune, căutarea hranei şi masticaţia durează relativ mult, până
la 19 ore. Acestea se pot desfăşură ziua (50-70% din timpul total) şi noaptea (30-
50%). în cazul hrănirii la iesle, ingestia concentratelor este rapidă, 10-20 minute
pentru 1 kg, dar a fanurilor este mai lentă, 40-55 minute pentru 1 kg.
Capacitatea de ingestie depinde de natura nutreţului, de metodele de
preparare şi de starea fiziologică a animalului. în medie ea variază de la 1,5 la 2,5
kg pe 100 kg GV pentru fanuri şi de 0,8-2 kg pe 100 kg GV pentu paie.
Adăparea trebuie să se facă la fiecare tain, după consumul fânului şi înaintea
administrării concentratelor. înainte şi după adăpare trebuie să se asigure cailor
un repaus de cca o oră.

NECESARUL DE ENERGIE ŞI
SUBSTANŢE NUTRITIVE PENTRU
ÎNTRETINERE LA CABALINE

Necesarul de întreţinere la cabaline, exprimat în unităţi nutritive ovăz este

de 1,1 UN/100 kg GV, iar cel de PBD de 70-80 kg/100 kg GV. După Bur1acu Gh.
şi col. (1999) necesarul energetic pentru întreţinere la cabaline este de 0,530 Mj
EM pe kg G 0-73 şi pe zi, considerând că randamentul de transformare al energiei
metabolizabile în energie netă este de 68%, iar necesarul de proteină brută
digestibilă corijată (PBDc) este de 3 g pe kg G 0,75 şi pe zi. Normele de întreţinere
exprimate în unităţi nutritive cal (UNc = 7,950 Mj/UNc) sunt prezentate în
tabelul 10.40.
Necesarul de energie pentru întreţinerea funcţiilor vitale la tineretul caba lin
exprimat în energie netă variază de la 0,530 Mj EN pe kg G°- /5, la 0,500 Mj EN pe
kg G0-75, în primele 6 luni şi între 0,420 Mj EN pe kg G 0-75 şi 0,400 Mj EN pe kg
G0'75 la vârsta de 2-3 ani.
Necesarul de proteină la tineretul cabalin se consideră a fi de 4,5 g PBDc pe
kg G0'75 la mânji şi 3 g PBDc pe kg G 0-75 la tineretul în creştere.
Necesarul de energie şi proteină al tineretului cabalin întreţinut la padoc sau
păşune trebuie majorat cu 5% pentru activitatea fizică.
La vârsta de 3-4 săptămâni mânzul începe să consume nutreţuri. în acest
scop se administrează la discreţie fânuri de foarte bună calitate şi un amestec de
uruieli fine.
La înţărcare (cca 5 luni) mânjii pot consuma 1,5-2 kg fân/zi şi până la 3-4 kg
concentrate. Consumul de masă verde poate ajunge la 10-12 kg/zi.
Din ziua înţărcării mânjii sunt separaţi pe sexe, de obicei, pe o păşune situată la 5-
6 km distanţă. Dacă nu există alte posibilităţi, mânjii iepelor de tracţiune se separă
în alt grajd sau se ţin la distanţă mai mare de mamele lor, legaţi la iesle.

ALIMENTAŢIA CAILOR DE TRACŢIUNE

Calul a fost folosit din cele mai vechi timpuri la diferite activităţi care
solicită un efort mai mic sau mai mare. în general, orice cal poate fi folosit la
tracţiune sau călărie, dar există rase şi tipuri de cai cu conformaţie corporală şi
aptitudini corespunzătoare unor activităţi diferenţiate.
Oricare ar fi activitatea efectuată de un cal, acesta trebuie folosit în aşa fel încât
să-şi poată permite să păstreze întreaga putere de muncă de la o zi la alta. Odihna
şi hrănirea trebuie să fie suficiente pentru a-i permite să-şi refacă rezervele
cheltuite în ziua anterioară.
Tracţiunile se clasifică după numărul de kgm în 4 categorii:
-tracţiune uşoară 700000-1500000 kgm;
-tracţiune mijlocie 1500000-2100000 kgm;
-tracţiune grea 2100000-3000000 kgm;
-tracţiune foarte grea peste 3000000 kgm.
Felul şi categoria tracţiunii (efortului) variază cu greutatea şi puterea cailor,
precum şi cu modul cum se execută.
Acelaşi volum executat într-o zi poate fi tracţiune grea pentru un cal uşor sau
neantrenat şi tracţiune uşoară pentru un cal greu şi bine antrenat.
După viteza obţinută în executarea activităţii, la cai, o zi de efort poate dura: 8-12
ore la pas; 6-8 ore la trap; 0,5-1 oră la galop; 3-5 minute la galop de curse.
La normarea substanţelor nutritive ce trebuie aduse prin hrană trebuie să se aibă în
vedere rasa şi respectiv greutatea corporală, efortul ce trebuie efec tuat,
antrenamentul, starea de sănătate.
Pentru aceasta trebuie folosite norme diferenţiate pe rase şi categorii de tracţiune.
In general, la necesarul de întreţinere exprimat în UN se adaugă un supliment în
funcţie de tracţiunea ce trebuie efectuată, în felul următor:
- tracţiune uşoară 2-3 UN;
-tracţiune mijlocie 4-5 UN;
-tracţiune grea 6-7 UN;
-tracţiune foarte grea 8-9 UN.
Pentru fiecare UN din raţie trebuie să se asigure 70-80 g PD, 5-6 g Ca,
5 g P şi 15-20 mg caroten.
Structura raţiilor, ca şi volumul lor, trebuie să fie corespunzătoare efortului
depus. Un volum prea mare împiedică deplasarea şi scade randamentul la efort al
animalului. Volumul raţiilor trebuie să scadă cu creşterea efortului. La tracţiune
grea, în raţie se suprimă grosierele, se reduc suculentele şi creşte ponderea
concentratelor.
Raţiile cailor folosiţi la tracţiuni uşoare pot cuprinde următoarele nutreţuri:
10-15 kg fibroase, din care 1/2-1/3 paie sau alte grosiere; 10-15 kg suculente de
iarnă (sfeclă, porumb însilozat etc.); 1-1,5 kg concentrate. Vara, raţia poate fi
constituită din nutreţuri verzi în cantitate de până la 50 kg/animal/zi.
În cazul tracţiunilor grele, raţiile cailor pot cuprinde: 9-12 kg fânuri;
12 kg suculente de iarnă; 5-7 kg concentrate. Vara se pot folosi 20-30 kg
nutreţuri verzi completate, în principal, cu nutreţuri concentrate până la acoperirea
necesarului.
Amestecul de concentrate trebuie să cuprindă ovăz în proporţie ridicată,
porumb, orz, tărâţe, săruri minerale.
Hrana trebuie administrată în minimum 3 tainuri zilnice. Tainurile nu se
administrează niciodată imediat după terminarea unei reprize de efort.
Funcţiile digestive ale cailor prea obosiţi sunt încetinite, iar sucurile digestive
reduse şi, în consecinţă, digestia se face greu, nutreţurile pot trece nedigerate şi pot
produce tulburări digestive.
După efectuarea efortului, caii trebuie readuşi încet, la pas, la locul
administrării hranei şi după cca 30 minute li se dă la început fân, apoi apă şi în
final concentrate. După consumarea tainului se acordă un repaus de 1-2 ore.
Adăparea trebuie efectuată de 3 ori pe zi iarna (cca 30 litri) şi de 4-6 ori vara (cca
50 litri). Adăparea este bine să se facă cu cca 15 minute înainte de administrarea
concentratelor. Se practică şi adăparea în două reprize, adică prima înaintea
administrării concentratelor, iar a doua la 1-1,5 ore după consumarea acestora.
 Raţia pentru un cal cu masa corporală 500 kg , muncă ușoară, vara
Nutrețuri Adm. Zilnică UNOv ăs UN ener. EM SU PB PD Lizină Celuloză Ca P Fe Cu Zn Co I Caroten Vit. D Vit. E Vit. B1 Vit. B2 Vit. B3 Vit. B4 Vit. B6 Vit

lunca de rogoz 15 3,2 3,4 34 4875 542 315 37,5 1500 24 12 525 120 165 6 0,15 900 0 0 0 0 0 0 0

pasune de graminee 15 3,9 5,15 51,5 6420 732 450 30 2040 19,5 10,5 690 6 63 0 0 525 63 750 0 0 0 0 0

porumb galben 1,3 1,729 1,664 16,64 1105 119,6 87,1 3,64 55,9 0,52 3,51 54,6 7,8 25,35 0,13 0,13 0,52 0 19,5 5,98 1,82 5,2 650 20,8

ovas 2 2 1,84 18,4 2 216 158 7,2 194 3 6,8 82 9,8 45,8 0,14 0,2 2,6 0 25,8 14,6 2,2 26 1800 26

Dinatriufosfat, g 19,09090909 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Sulfat de zinc, mg 226,9944 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Sulfat de cobalt, mg 8,35763 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Potasiu iodat, mg 9,98656 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 7,52 0 0 0 0 0 0 0 0

Vitamina B1 - furajeră (tiaminbromid), mg 49,40816327 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 48,42 0 0 0 0

Vitamina B2 - preparat furajer, mg 79,96 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 39,98 0 0 0

Vitamina B3 - furajeră, mg 191,1111111 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 68,8 0 0

Vitamina B4 - furajeră, mg 8746 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 4373 0

Vitamina B12 - furajeră, mg 1150 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1

Total 33,3 10,829 12,054 120,54 12402 1609,6 1010,1 78,34 3789,9 47,02 37,01 1351,6 143,6 350 8 8 1428,12 63 795,3 69 44 100 6823 46,8 1

Norma 11,2 11,7 117,2 12000 1540 1050 63 3650 46 36 490 98 350 8 8 115 5 575 69 44 100 6823 38 1

Diferenţa în grame -0,371 0,354 3,34 402 69,6 -39,9 15,34 139,9 1,02 1,01 0 861,6 45,6 0 0 0 1313,12 58 220,3 0 0 0 0 8

Diferenţa în % -3,3125 3,025641 2,849829 3,35 4,519481 -3,8 24,34921 3,832877 2,217391 2,805556 0 175,8367 46,53061 0 0 0 1141,843 1160 38,31304 0 0 0 0 23,1
 Raţia pentru un cal cu masa corporală 500 kg , munca usoara, vara
Structura raţiei În raţie După normă
Masa corporală 500
Indici Perioada
Raportul nutreţurilor în % după valoarea nutritivă 100  
Grosiere 0  
Susulente 65,56468741  
Siloz 0  
Nutreţuri verzi 65,56468741  
Nutreţuri concentrate 34,43531259  
Cantitatea de proteină digestibilă la 1U.N. a raţiei, g 0 93,75
Raportul calciu /fosfor, % 1,270467441 1,2777778
 Anemia
Anemia (oligocilemio. hipoglubulin) se caracterizează prin insuficienţa
funcţională a elementelor sanguine roşii, care, prin hipovolemie, oiigocitemie,
oligocromemie sau blocare funcţională a hemoglobinei, determină hipoxia anemică.
Clasificarea stărilor de anemie se face la animale neunitar, după criterii
morfologice, eritrochinetice, clinice, etiologice şi patogenetice. În clinică, se apelează,
de preferinţă, la îmbinarea clasificării etiopatogenetice cu cea morfologică,
eritrochinetică, clinică. Aceasta, pentru considerentul că etiopatogeneza anemiilor este
complexă, cu intervenţia unor factori multipli (nutriţionali, parazitari, microbieni,
traumatici, fizici, turao- . aii etc.), ce acţionează complex, prin asociere, şi îngreuiază
uneori încadrarea anemiei întîlnite intr-una dintre formele etiopatogenetice cunoscute.
Anemia feriprivă
Această anemie (anemie esenţială, „anemie de lapte", anemie hipo- cromă)
reprezintă o anemie carenţială prin deficit în fier, întîlnită frecvent la vîrsta tînără, mai
ales la purcei, dar şi la viţei, miei, pisici (Anderson şi col., 1971) etc. Anemia feriprivă
este urmarea aportului insuficient de fier prin laptele matern sau înlocuitori de lapte la
tineretul sugar, cu rezerve reduse de fier ia naştere şi cu un ritm de dezvoltare rapid.
Enteropatiile, dispepsiile şi toxicozele, prin maldigestie şt malabsorb- ţie, duc la
tulburări de valorificare a fierului, cuprului, cobaltului, acidului folie, piridoxinei,
cobalaminei, vitaminei C, manganului, lizinei şi histidinei, elemente ce prezintă relaţii
cu metabolismul fierului şi eritropoeza (Manolescu şi col., 1978 ; May, 1979). Apare,
astfel, carenţa secundară, prin valorificarea insuficientă a fierului de aport. Instalarea
acesteia semnifică., de asemenea, carenţa în proteine, cu formarea insuficientă de
apoferitină, perturbarea absorbţiei intestinale a fierului prin carenţă în nichel (S c h n e g
g şi col., 1976) sau prin acţiunea antagonistă a cadmiului în cantitate crescută uneori în
furaje. Parazitismul şi parazi- tozele (ectoparazitism, coccidii, helmintoze intestinale,
fascioloza etc.) prin pierderi repetate de sînge şi acţiunea toxică, pot interveni,
asemănător ca bolile infecţioase, în etiologia anemiei feriprive (v. Carenţa în fier).
 Carenţa în fier duce, prin sinteza insuficientă de hemoglobină, la perturbarea
eritropoezei medulare şi determină, astfel, instalarea unei anemii hipocrome microcitare
(Giirtler, 1966; Şuţeanu, 1971).
Manifestările de anemie feriprivă apar la vîrsta de 2—4 săptămîni la purcei, de 5
—7 săptămîni la viţei şi de 2—6 săptămîni la miei, dar şi la animalele adulte, indiferent
de specie. Se constată mucoase şi tegumente palide, dezvoltare întîrziată, diaree şi
bronhopneumonie. Necropsic, mai apar; dilataţie cardiacă, ficat de stază şi
osteomâeloscleroză (înlocuirea cu ţesut fibros a măduvei osoase), la purcei.
Anemia instalată prin carenţa în fier este microcitară şi normccromă, caracterizată
prin reducerea pronunţată a hemoglobinei şi mai slabă, adesea discretă, a eritrocitelor.
Cantitatea de hemoglobină se reduce la purcei
Dificultatea încadrării stricte a stărilor anemice prin deficit în eritro- poeză întîlnite la
animale, datorită stărilor carenţiale, îşi găseşte explicaţia în condiţionarea polifactorială
a acestora, în condiţii de producţie zootehnică şi de boală. Se adaugă particularitatea
sintezei hemoglobinei pe calea ciclului succinat-glicină, fiind necesar, în afară de fier şi
de cupru, cobalt, mangan, aminoacizii cistină şi histidină, cobalamina şi acidul folie (N
e u d o r f şi col., 1972). Participarea acestora este deseori intercon- diţionată de
prezenţa şi a unui alt factor, aşa cum se întîmplă, de exemplu, pentru sinteza de acid
timonucleic, care necesită participarea concomitentă a doi catalizatori, reprezentaţi de
acidul folie şi cobalamina. Această situaţie a dus la gruparea unor stări de anemie prin
deficit în eri- tropoeză, datorită etiopatogenezei complexe şi greu de precizat, în anemii
de nutriţie (la mamifere, la bovine, la păsări etc.).
pînă sub 6 g/100 ml sînge (Neundorf şi col., 1972), la viţei pînă sub 7,2 g/100 ml singe
(Rotermund şi col., 1972 ; Volker şi col., 1972), în timp ce eritropenia este discretă.
Conţinutul mediu eritrocitar în hemoglobină (MCH) se reduce la purcei sub 15{i(xg,
concentraţia medie în hemoglobină a eritrocitelor (MCHC) sub 30% şi volumul
eritrocitar mediu (.MCV) sub 50 [jl3 (Neundorf şi col., 1972).
Fierul sanguin este redus sub 50 jxg/100 ml ser sanguin la purcei (G ii r 11 e r, 1966) şi
sub 100 fig/100 ml ser sanguin la viţei (L a n z, 1955 ; M a t z e n, 1968 ţ P o t e 1,
1969). Creşte capacitatea de fixare a fierului la peste 1 000 p,g Fe/100 ml ser sanguin la
purcei (G ii r 11 e r, 1966), şi la peste 500 jig Fe/100 ml ser sanguin la viţei (M a y,
1979). Diminuă valoarea hematocritului, ascorbinemia şi enzimele celulare care conţin
fier, cum sînt citocromul C, citocromoxidaza, aconitaza şi succinildehidro- genaza
(Manolescu şi col., 1978). Activitatea transaminazelor serice GOT şi GPT este crescută.
Pe frotiul colorat apare anizocitoză şi poichilocitoză, se constată anu- locite
frecvente şi, uneori, rari normoblaşti. Lipseşte reacţia reticulocitară la nivelul singelui
periferic. Se înmulţesc albuminele în detrimentul ga- maglobulinelor, care diminuă sau
dispar.
Medulograma prezintă o serie eritrocitară de tip normoblastic micro- citar, fiind
dominată de normoblaşti policromatici şi bazofili, în timp ce megaloblaştii sînt rareori
întîlniţi. înmulţirea formelor eritrocitare imature este însoţită de diminuarea evidentă a
reticulocitelor.
Diagnosticul de anemie feriprivă se stabileşte pe baza datelor clinice (paliditatea
mucoaselor aparente şi a tegumentelor, la vîrsta tînără mai ales) şi pe datele
hematologice (anemie microcitară hipocromă, cu reducerea fierului sanguin şi creşterea
evidentă a capacităţii de fixarea a fierului la nivelul plasmei sanguine).
Evoluţia este subacută sau cronică, cu pierderi importante la tineretul animal prin
enteropatii şi bronhopneumopatii.
Prognosticul este favorabil în anemia uşoară, dar rezervat sau grav pentru formele
grave, cu complicaţii intestinale şi pulmonare.
Anemia cupriprivă
Cuprul, microelement cu acţiune biocatalitică esenţială la animale, intervine în
metabolismul hemoglobinei favorizînd înglobarea fierului în hemoglobină şi, prin
aceasta, geneza şi maturarea eritrocitelor (Unde rw o o d, 1956 ; Lee şi col., 1968 ;
Kudriavţev, 1970; May, 1971).
Carenţa în cupru (hipocuproza), întîlnită adesea la ovine (Cerni şi col., 1961;
Adameşteanu şi col., 1965; Ghergariu, 1971, 1974; May şi col., 1975, 1976, 1977), dar
şi la bovine, caprine, cabaline şi suine, poate fi urmarea aportului alimentar insuficient
(furaje sărace în cupru, cum sînt paiele sau porumbul însilozat, nutreţurile provenite din
zone sărace în cupru) sau a intervenţiei antagoniştilor cuprului (S, Zn, Pb, Mo, Ca, Cd,
Ag, N), care determină blocarea metabolică a acestui element (v. Carenţa în cupru).
Stările de deficit în cupru acţionează asupra eritropoezei prin reducerea resorbţiei
intestinale şi a mobilizării tisulare de fier, determinînd pe această cale apariţia unei
anemii hipocrome.
Clinic, se constată în hipocuproză dezvoltare subnormală corporală, modificări
ale „robei" şi tulburări locomotorii. Aceste simptome sînt încadrate la unele specii în
entităţi clinice aparte, cum sînt ataxia viţeilor, diareea de păşune la bovine, ataxia
enzootică a mieilor etc. (v. Carenţa în cupru) şi sînt însoţite de semne de anemie
(paliditatea mucoaselor, tahicardie, polipnee).
Modificările hemogramei includ reducerea numărului de eritrocite, a cantităţii de
hemoglobină şi hematocritului. Anemia cupriprivă este microcitară, hipocromă la porc,
iepure, şobolan şi miei (Ghergariu, 1971 ; May şi col., 1975 ; Manolescu şi col., 1978),
hipocromă macrocitară la bovine (Rosenberger; Ghergariu, 1972) şi ovine (J u b b şi
col., 1970), iar la păsări şi cîine normocitară normocromă (Ghergariu, 1972 ; Manolescu
şi col., 1978). Se mai constată anizocitoză, poichilocitoză, policromazie eritrocitară şi
apariţia de cor- pusculi Jolly.
Leucograma se modifică prin instalarea unei leucopenii cu neutro- penie.
Indiferent de caracterul anemiei, în hipocuproză se observă semnele unei
„defecţiuni" eritropoetice, constînd în reducerea normoblaştilor maturi şi apariţia unui
număr mare de forme imature — expresie a perturbării maturizării eritrocitare
(Unterwood, 1956; Smith, 1966; Kudriavţev, 1970).
Diagnosticul anemiei cupriprive se stabileşte pe baza manifestărilor clinice
apărute în zonele cunoscute de hipocuproză şi pe datele paracli- nice, de evidenţiere a
anemiei microcitare hipocrome, cu cupremie sub 60 jxg/100 ml ser sanguin, valori sub
20 ppm Cu în ficat-substanţă uscată şi sub 5 ppm Cu substanţă uscată-creier.
Evoluţia şi prognosticul sînt dependente de gravitatea manifestărilor clinice.
Anemia prin carenţă în cobalt şi cobalamină
Microelement esenţial la animale, cobaltul prezintă relaţii metabolice strînse cu
vitamina B12 (cobalamină), în a cărei compoziţie intră în proporţie de 4,0—4,5% Şi
prin care cobaltul îşi desfăşoară principalele acţiuni metabolice. Astfel, cobalamina
stimulează funcţia citopoetică a măduvei osoase prin sinteza de acid timonucleic în
prezenţa cuprului, fierului şi acidului folie (Tănăsescu, 1974 ; May, 1979) ; de
asemenea, intervine în hemoglobinogeneză şi -în sinteza de aminoacizi.
La rumegătoare, cobaltul alimentar este necesar digestiei prin influenţarea
cantitativă şi calitativă a florei ruminale şi, prin intermediul acesteia, a sintezei de
cobalamină. Sinteza cobalaminei din cobalt are loc şi la nivelul unor ţesuturi (splină,
suprarenală), dar această biosinteză vitaminică este limitată (v. Carenţa în cobalt).
Deficitul în cobalt se manifestă, deci, sub formă de hipovitaminoză B12, cu
repercusiunile acesteia asupra metabolismului intermediar şi al eritropoezei.
 Raţia pentru o scroafă cu masa corporală 240 , 10 purcei kg
UN Triptofa Celulo Carote Vit. Vit. Vit.
Vit. Vit. Vit. Vit.
Nutrețuri Adm. Zilnică UN ener. EM SU PB PD Lizină M+C Ca P Mg Fe Cu Zn Co I Vit. E
Ovăs n ză n D B1 B2
B3 B4 B5 B12
10,0 0,2 10,8
Faina de lucernă 0,7 0,441 0,476 4,76 581 112,7 62,3 6,3 3,85 1,26 179,9 2,03 2,59 525 2,8 7,56 0,21 35 420 100,1 6,37 12,95 490 25,06 0
8 1 5
0,3
porumb galben 3,5 4,655 4,48 46,2 2975 322 234,5 9,8 6,3 4,2 150,5 1,4 9,45 5,25 147 21 68,25 0,35 1,4 0 52,5 16,1 4,9 14 1750 56 0
5
112,3 0,7 29,7
orz 3,2 3,68 3,74 33,6 2720 361,6 272 13,12 11,52 3,84 156,8 6,4 12,48 3,2 160 13,44 0,832 1,12 0 160 11,2 3,52 3520 192 0
2 04 6
0,6 18,8
soie 1,3 1,573 1,854 19,5 1170 570,7 580 36,01 15,47 5,07 80,6 3,51 8,58 4,55 280,8 21,71 54,08 0,156 0,26 5,85 3,9 7,02 4,94 3250 52 0
37 5
0,5
făină de carne + oase 0,4 0,416 0,344 3,44 360 160,4 136,4 8,68 3,52 1,04 0 57,2 29,6 0,72 20 0,6 34 0,08 0 0 0,4 0 1,68 1,44 0,8 18,56 4,92
2
Sulfat de cupru, mg 302,73365 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 71,45 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Sulfat de zinc, mg 414,21456 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 92,79 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Sulfat de mangan, mg 3,13605 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Sulfat de cobalt, mg 5,661932 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1,172 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

87,
Potasiu iodat, mg 116,304912 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 57 0 0 0 0 0 0 0 0 0
9
Concentrat furajer de
1,644 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 8,22 0 0 0 0 0 0 0 0
caroten mocrobiologic, g
Concentrat furajer de
10,2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 5,1 0 0 0 0 0 0
vitamina E, mg
Vitamina B2 - preparat
54,02 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 27,01 0 0 0 0
furajer, mg
Vitamina B3 - furajeră, 105,
291,9444444 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
mg 1
Vitamina B5 - furajeră 292,3
293,8492462 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
(acid nicotinic), mg 8
Vitamina B12 - furajeră, 222,0
2220,3 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
mg 3
L-triptofan 28,66326531 0 0 0 0 0 0 0 0 28,09 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
78,5 1132, 425,8 40,6 9010, 226,9
Total 9,1 10,765 10,894 107,5 7806 1527,4 1285,2 73,91 40,66 43,5 567,8 62,14 17 131 369 2,8 90 46 322 55 180 636
9 8 5 9 8 5
Norma 10,2 11,32 113,1 7850 1458 1317 63,2 37,7 43,5 540 73 60 17 907 134 369 2,8 90 46 4,6 322 21 55 180 9 636 227
9001,
Diferenţa în grame 0,565 -0,426 -5,6 -44 69,4 -31,8 10,71 2,96 0 27,8 0 5,59 2,14 0 225,8 -3 0 0 0 0 421,25 0 19,69 0 0 0
8
- - - -
5,5392 4,7599 7,851 5,1481 7,6575 3,5666 24,895 9157,6 93,761 10002
Diferenţa în % -3,76325 4,9513 0,5605 2,4145 16,9462 0 0 0 2,238 0 0 0 0 0 0 0 0
16 45 459 48 34 67 26 09 9 0
7 1 8 81
 Numărul de animale 10
Alcătuirea necesarului anual de nutreţuri pentru o cireadă de tauri de reproducere
Perioada de montă Necesarul Totalul Structura

Nutreţuri Vara (180 zile) Iarna (180 zile) total de raţiei

Pe Pe
Pe o zi/kg Pe o zi/kg (365 zile) U.N. în %
perioadă perioadă
Nutreţuri Verzi
lunca de rogoz 150 27000 0 0 27000 27000 29,82107
pasune de graminee 150 27000 0 0 27000 27000 29,82107
0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0
Fîn
fin lunca 0 0 40 7200 7200 7200 7,952286
fin lucerna 0 0 40 7200 7200 7200 7,952286
Rădăcinoase
sfecla furajere 0 0 60 10800 10800 10800 11,92843
0 0 0 0 0 0 0 0
Concentrate
porumb galben 13 2340 12 2160 4500 4500 4,970179
ovas 20 3600 18 3240 6840 6840 7,554672
Total 90540 100
 Necesarul anual de nutreţuri pentru o cireadă de tauri de reproducere cu evidenţa pierderilor şi asigurarea
Nutreţurile Necesarul Pierderele posibile Fondul de asigurare Totalul de
  anual % Kg % Kg nutreţuri, t
Nutreţuri verzi
lunca de rogoz 27000 20 5400 0 0 32,4
pasune de graminee 27000 20 5400 0 0 32,4
Fîn
fin lunca 7200 10 720 15 1080 9
fin lucerna 7200 10 720 15 1080 9
Rădăcinoase
sfecla furajere 10800 10 1080 0 0 11,88
Concentrate
porumb galben 4500 5 225 20 900 5,625
ovas 6840 5 342 20 1368 8,55
 Concluzii şi propuneri

1. Din datele obţinute la întrebarea 1 observăm că cel mai eficient este hrănirea
taurinelor cu lucernă masă verde ce asigură un rezultat mai eficient decît
hrănirea porcinelor cu acest nutreţ , pentru porcine mai bine se valorifică
grăunţele de orz .

2. În hrana reproducătorilor porcini este de dorit de a administra nutreţuri

obligatorii ca de ex.lapten integral , ouă , Drojdia furajeră
- e foarte important de folosit premixurile
- e de dorit ca grăunţele cerealiere să fie uruite

3. La întrebarea dată am analizat metodele de preîntîmpinare şi profilaxiei a

acidozei rumenale la taurine, acidoza rumenală este numită ,, boala grîului ,, . Hrănirea
animalelor cu uruieli mărunt măcinate precum şi supravederea cantităţilor de
rădăcinoase administrate , a cartofilor, porumbului în perioada de ceară, şi a altor
nutreţuri bogate în zahăr şi amidon duc la apariţia bolii . Sfecla furajeră trebuie
administrată nu mai mult de 25kg pe zi în 2 tainuri

- se recomandă ca în timpul manifistării bolii ca conţinutul de amidon să fie un pic

scăzut faţă de normă deoarece amidonul fermentează uşor ceea ce duce la agravarea
bolii.
- Se recomandă de administrat concentrate la care polizaharidele fermentează mai
greu.

4. La calcularea consumului anual pe gospodărie ne putem folosi de două

metode:
- În bază de unităţi nutritive
- În baza raţiilor calculăm cantitatea anuală de nutreţuri ( vara înmulţim cu 185zile iar
perioada de iarnă cu 180zile) apoi înmulţim cu efectivul de animale . La cantitatea
de nutreţ facem rezervă pe o lună astfel adăugînd 20% şi plus 20% pierderile care nu
pot fi folosite în alimentaţie .
 Bibliografie

1. C. O. Pană ,, Biotehnologii în nutriţia alimentaţia animalelor ,, . Ed . Coral

SANIVET . Bucureşti 1994 .
2. Gh. Gheorghescu ,, Alimentaţia raţională a animaleler de lapte ,, . Ed . CERES .
Bucureşti 1984

3.I. P. Kondrahin ,,Alimentarnîe i endocrinîe bolezni jivotnîh ,, Ed . ,,Agroprom

izdat ,, 198
4. T. Avarvarei ,, Nutriţia animalelor domestice ,, - Îndrumar practic . Ed. ,,I.Ionescu
de la Brad ,, Iaşi – 1999 .
5. V. Haţiganu ,,Bazele nutriţiei şi alimentaţiei şi controlul sanitar – veterinar al
furajelor ,, .Ed. didactică şi pedagogică . Bucureşti 1984 .
6. V. Macari , V. Vrîncean, colaboratorii . ,,Bazele zooveterinării ,,Centrul editorial
UASM . Chişinău 2002 . Proiectul TACIS
7. V . C. Menîchin ,, Cormlenie Jivotnîh ,, . Moskova . Ed .Colos 2003 .
8. V.N. Bacanov , V.C.Menchin ,, Cormlenie selisico – hozeaistvenîh jivotnîh ,, .
Moskova . BO ,,Agroprom izdat ,, 1989 .
9. S. Hohrin ,, Corma i cormlenie jivotnîh ,, S . – Peterburg 2002 .
10. «Кормление сельскохозяйственных животных» Дмитроченко А.П.,
Пшеничный П.Д
Ленинград «Колос» 1975
11. «Кормление сельскохозяйственных животных» Богданов Г.А.
Москва «Колос» 1981
12. «Кормление сельскохозяйственных животных» Баканов В.Н., Менькин В.К
Москва «Агропромиздат» 1989
13. «Практикум по кормление сельскохозяйственных животных» Петухова Е.А.,
Крылова
В.С., Емелина Н.Т., Мартьянов И.М.
Москва «Колос» 1977
14. «Заготовка и рациональное использование кормов»
Кишинев «Картя Молдовеняскэ» 1979
15. «Силосный тип кормления крупного рогатого скота» Калашников А.П.
Москва 1963