Istoria literaturii române în curente și perioade literare

● Perioada Paşoptistă - „Dacia literară”

● Perioada Junimistă - „Epoca marilor clasici”
● Romantism
● Clasicism
● Simbolism
● Neomodernism
● Postmodernism
● Avangardism
● Tradiţionalism
● Modernism
● Perioada interbelică - „Sburătorul”
● Realismul
● Umanismul
● Iluminismul

Perioada Paşoptistă – „Dacia literară”

● specifică culturii româneşti
● cuprinsă între anii 1840- 1860
● reprezentanţi: Costache Negruzzi, V. Alecsandri, Alecu Russo, I. H.
Rădulescu, G. Alexandrescu, D. Bolintineanu, N. Bălcescu, M.
Kogălniceanu
● programul estetic:
● 1. M. Kogălniceanu în „ Introducţiune” ( Dacia literară) condamnă
traducerile şi încurajează literatura originală
● 2. I. H. Rădulescu prin ziarul său, „ Curierul românesc” favorizează
publicarea operelor originale
● perioada de început a literaturii române
● până atunci nu existau decât scrierile religioase, scrierile istorice ( cronicarii)
şi traduceri
● termenul de literatură nu era clar definit la noi ( cuprindea texte istorice, de
geografie, filosofice etc.)
● se urmărea sincronizarea literaturii române cu cea europeană
● prin crearea de literatură originală
● prin încetarea traducerilor
● surse de inspiraţie :
● natura
● istoria naţională
● tradiţiile şi obiceiurile noastre
● stilul romantic era amestecat cu cel clasic
Perioada Junimistă – „Epoca marilor clasici”
Junimea
Junimea reprezintă cea mai importantă grupare literară din cea de-a doua jumatate
a secolului al XIX-lea. Tudor Vianu apreciază că Junimea reuneşte cele mai mari
personalităţi intelectuale ale vremii.

● 1859- 1890 este perioada de ființare a grupării

● început: 1864, acasă la Maiorescu a fost citită lectura traducerii lui McBeth
(de Petre Carp)
● numele de Junimea propus de Th. Rosetti
● şedinţele aveau loc vinerea seara la Pogor sau Maiorescu
● fondatori: Titu Maiorescu, Petru Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi, Vasile
Pogor
  Istoric:

1.1864-1874- cu un caracter polemic,vizând problemele legate de cultură,

literatură, limbă.

2.1874-1885 -etapa formărilor marilor clasici : Eminescu,Creangă, Caragiale,

Slavici etc. . În 1870-1890 literatura atinge apogeul în cele trei compartimente ale
sale: proză, poezie şi dramaturgie=> epoca marilor clasici.

3.dupa 1885,”Junimea” şi redacţia de la “Convorbiri literare” se mută la Bucureşti.

Revista cercetează în special filozofia, istoria, geografia, dobândeste un caracter
academic.

„ Convorbiri literare”– revista cu cea mai mare longevitate; apare între 1867 şi
1944, constituind cel mai important moment al presei româneşti.
Perioade ale revistei:
1.1867-1886 reprezintă perioada de glorie.

2.1886-1944 apare la Bucuresti avându-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, predând

apoi conducerea unui comitet format din foşti elevi ai lui Titu Maiorescu (Mihail
Dragomirescu, Simon Mehedinţi, P.P.Negulescu, Rădulescu-Motru).

Scopul revistei:
-raspândirea spiritului de critică literară autentică.

-încurajarea liteaturii naţionale.

-combaterea imiţatiilor operelor straine.

Colaboratori:
-Mihai Eminescu publică aici majoritatea poeziilor sale

-Ion Creanga publica primele trei părţi ale “Amintirilor” şi poveşti.

-Ion Luca Caragiale publica majoritatea comediilor sale.

-Ioan Slavici publică nuvele şi poveşti

-Vasile Alecsandri, Duiliu Zamfirescu, Panait Cernea, I.Al.Bratescu Voineşti şi alţi

scriitori reprezentativi ai vremii.

Asemănări cu paşoptiştii:
-dorinţa de a realiza o cultură şi o civilizaţie autentic românească dar cu deschidere
spre Europa prin păstrarea elementului autohton, national (nu prin imitaţie)

Deosebiri faţă de paşoptişti:

-vârsta (culturală)  și atitudinea: pasoptişti:aproape adolescenţi, exaltați, frenetici;
junimiştii: tinereţe maturizată, lucizi, cumpătați, cu spiritul măsurii

– configurare estetică: paşoptiştii erau fundamental romantici, junimiştii erau

fundamental clasici fără să respingă romantismul și realismul incipient

Trăsăturile junimismului
Sintetizate de Tudor Vianu, trăsăturile caracteristice ale acestui spirit au fost
următoarele: înclinaţia spre filozofie, spiritul oratoric, spirit clasic şi academic,
ironia, spiritul critic.

Direcțiile Junimii:
1)  educarea publicului prin organizarea de prelecţiuni populare, conferiţe cu
public ţinute de Maiorescu, Carp, V. Pogor pe diverse teme: elemente de viaţă ale
popoarelor, filosofie, cărţile omenirii, învăţământ, religie
● aceste conferinţe vor dura 17 ani, vor fi un deliciu al intelectualităţii ieşene
(profesori, medici, avocaţi, studenţi, magistraţi)
2) lupta pentru unificarea limbii naționale
 ● în 1860 Ion Ghica, în calitate de ministru, înlocuiește alfabetul chirilic cu cel
latin

● Titu Maiorescu trasează principii ale limbii în câteva din articolele sale.
● ortografia limbii trebuie să fie fonetică, fiecărei litere scrise să îi
corespundă un sunet („Despre scrierea limbii române”- 1866)
● îmbogățirea vocabularului să fie făcută prin cuvinte împrumutate din
limbile romanice („Neologismele”- 1881)
● să fie stopată stricarea limbii prin evitarea calcurilor lingvistice
(traducerea fidelă a unor expresii din alte limbi), a inflației și
bombasticismului verbal („Limba română în jurnalele din Austria”- 1868,
„Beția de cuvinte”- 1873, „Oratori, retori și limbuți”- 1902)
3)  promovarea literaturii naționale, susținută ideologic de Titu Maiorescu prin
articolele sale ce pun în discuție probleme de estetică:
● literatura conține atât formă (limbajul concret) cât și fond (sentimentele și
pasiunile exprimate). Pericolul este acela de a avea forme prost întocmite
însă lipsite de adevăr și valoare.
● arta (deci și literatura) are o funcție morală, educativă, producând un
sentiment de înălțare și purificare asupra cititorului.
● tineri scriitori au fost depistați și publicați pe paginile „Convorbirilor
literare”. Aceștia erau judecați critic după principii estetice, de valoare și
adevăr.

Titu Maiorescu
● îndrumator al culturii şi literaturii române
● născut în Craiova în 1840
● studiază la Brașov, Viena (unde termină ca șef de promoție) apoi Berlin și
Paris, luându-și doctoratul în filosofie și licența în litere și drept
● 1861 este director la Colegiul Național din Iași, rector al Universității din
Iași, întemeietor al Junimii
● mutat la București  profesează ca avocat, profesor universitar, deputat,
ministru
● moare în 1917, fiind înmormântat la cimitirul Bellu
● dotat și serios este un exemplu pentru intelectualul român prin felul în care
și-a  organizat viața și activitatea profesională. Citea mult, după un program
clar, era doritor să învețe și să-și lărgească orizontul cunoașterii.
● era inteligent, cu simț al valorii artistice, orientat spre lucruri durabile și
esențiale, echilibrat, victorios
Romantism
● curent artistic și literar ce  apare la sfârşitul sec. al XVIII-lea în Franța,
Anglia şi Germania
● teoretician – V. Hugo în prefaţa de la drama „ Cromwell” – 1827
● reprezentanţi: Lamartine, Hugo, Vigny, Musset, Schiller, Heine, Grimm,
Byron, Shelley, Keats, Leopardi, Manzoni, Puşkin, Schiller,
● la noi apare cu o întârziere de câteva decenii, primele manifestări romantice
fiind evidente în perioada pașoptistă la Alecsandri, Gr. Alexandrescu, I. H.
Rădulescu, V. Cârlova, Bolintineanu, Gheorghe Asachi, C. Negruzzi, Alecu
Russo, Gheorghe Lazăr, Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac,
Timotei Cipariu, Gheorghe Barițiu, Andrei Mureșanu, continuându-se apoi
cu Eminescu (considerat ultimul mare romantic european). La toți aceștia
spiritul romantic s-a amestecat cu elemente ale esteticii clasice.
● sensul inițial al termenului romantic era de „pitoresc”
● cel care a introdus cuvântul în limba română a fost Daniil Scavinschi, poet și
traducător român (Voltaire, Lamartine etc.)
● apare ca reacţie la raţionalismul şi constrângerile impuse de clasicism
Trăsături:  
● romanticii își propuneau ca surse de inspirație realitățile naționale (elemente
patriotice, dorința de unitate națională), tradițiile folclorice, istoria, legendele
și miturile îndepărtate (vezi îndemnul lui Kogălniceanu pentru scriitorii
pașoptiști în „Dacia literară”)
● primează sentimentul, sensibilitatea umană aupra raţiunii
● există o strânsă legătură între individ și natură
● absolută libertate de creaţie, încercarea de a elibera actul creației de orice
convenții sau canoane clasice. De aici apare și amestecul speciilor, o
trăsătură a literaturii romantice.
● cultul eului, exagerare a personalităţii, tema omului de geniu
● predilecţia spre cosmic (motive astrale: stelele, luna soarele),  spre exotic
(insula), magic și fantastic, spre nocturn (motivul visului, al somnului), spre
acvatic (ape, izvoare, mare, fântână etc.)
● folosirea altor motive specifice :  demoniacul, mortul viu, copacul sacru,
floarea albastră, ruinele
● procedeu compoziţional specific: antiteza
● personaje romantice: geniul, demonul, îngerul, sentimentalul, visătorul,
răzvrătitul, însetatul după absolut. În general, romantismul surprinde
personaje din toate mediile sociale. Intenția este să se creeze personaje
excepționale în împrejurări excepționale.
● stări specifice:
● frenezia – beţia sufletească
 ● melancolia – tristeţe + plăcere

Clasicism
● curent literar artistic ce apare în Franţa, între sec. al XVII-lea- sec. al XIX-
lea
● reprezentanţi: Corneille, Racine, Mollire, Boileau, La Fontaine, La Bruyere
● în literatura română se manifestă în perioada veche la Dimitrie Cantemir și
Miron Costin (prin construcția frezelor specific latină) în perioada pașoptistă
(în simbioză cu romantismul) la  V. Alecsandri (pasteluri, Fântâna
Blanduziei), Al. Odobescu, Grigore Alexandrescu (meditații, satire, fabule),
Bolintineanu,  B.P. Mumuleanu, Asachi, Barițiu dar și mai târziu în operele
lui  M. Eminescu (Scrisori, perfecținea formei poeziei), I. Creanga, I.L.
Caragiale, I. Slavici (construcția personajelor), Titu Maiorescu, Ion Pillat, L.
Blaga, Călinescu, Șt. A. Doinaș. Majoritatea acestor scriitori dar și
intelectualii contemporani lor s-au format sub egida modelului clasic prezent
în școlile din București, Iași, Blaj.
● programul estetic al clasicismului a fost exprimat de Boileau în „ Arta
poetică” inspirat din Aristotel
● clasicismul reînvie valorile literaturii antice (în special grecești), considerate
idealuri de echilibru și armonie și are ca scop modelarea individului astfel ca
el sa atingă idealul frumuseții morale
● la noi clasicii iau formele și modelele antice și le adaptează pentru a exprima
idealuri ale vremii lor ca de exemplu formarea statului național unitar român
Trăsături:
● accentul pus pe raţionalitate (chiar şi în artă) în dauna pasiunii
● cultivă legile armoniei, echilibrului, simetriei
● personajele sunt construite ca eroi ideali, funcționând ca modele pentru
societate
● ele sunt animate de principii morale ferme (cinste, prietenie, adevăr,
patriotism etc.)
● sunt strâns legate de stat, datoria cetățenească fiind mai presus de
sentimentele personale
● puritatea genurilor şi a speciilor ( neamestecul lor)
● speciile utilizate (imn, odă, poem epic, tragedie) erau socotite specii
superioare ale literaturii dar și poezii cu formă fixă (sonet, rondel, glosă etc.)
● în tragedie (specie dramatică specifică perioadei antice) se respectă regula
celor trei unităţi: (timp- 24 h, spaţiu – decor unic, acţiune – un singur
conflict)
● stilul este caracterizat de simplitate și veridicitate
● are în prim planul reflectării aristocrația ca și clasă socială
Simbolism
● curent literar ce apare în ultimele 2 decenii ale sec. al XIX-lea în Franța
● reprezentanţi: Charles Baudelaire, Rimbaud, Mallarme, Rilke, Verlaine,
Yeats, Bacovia, Minulescu, Şt. Petică, D. Anghel
● Jean Moreas dă numele curentului într-un articol din 1886 – „ Le
symbolisme”
● această mișcarea „decadentă” exprimă starea de spirit a unei generații
dezamăgite de limitarea spiritului de către o gândire materialistă și de
adoptarea unor principii utilitariste
● teoretician la noi – Macedonski în art. „ Poezia viitorului” – 1892
Trăsături:
● spirit neromantic, rupt de sentimental
● viziune: corespondenţa, legătura dintre lumea spirituală şi cea materială (ex.
plumb – greutate sufletească)
● sinestezia: amestec de senzaţii diferite ( vizuale, auditive, olfactive)
● folosirea sugestiei ( stările nu sunt numite direct, sunt sugerate)
● folosirea simbolurilor –
● stări sufleteşti sugerate: nevroza, spleenul (dezgust), disperarea, apăsarea
sufletească, oboseala psihică, spaima, dezolarea
● cromatica
● olfactivul accentuat
● muzicalitatea
● instrumente
● muzicalitatea versurilor (refrene)
● motive: oraşul sufocant, dezintegrarea materiei, descompunerea, natură
apocaliptică

Neomodernism
● se manifestă în perioada 1960-1980
● se produce o revigorare a poeziei:
● expresii metaforice
● reflecţii filosofice
● ironie
● intelectualism
● ambiguitatea limbajului
● imagini excentrice
● senzorialul accentuat
● concretizarea abstractului (avem ca exemplu sentimentul iubirii
concretizat în imaginea unei leoaice la N. Stănescu)
 ● reprezentanţi: N. Stănescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov, Ana Blandiana,
Ion Alexandru, Şt. A. Doinaş, Geo Dumitrescu

Postmodernism
● 1980-prezent
● deschiderea poeziei către real, cotidian, poezia care coboară în stradă totul a
fost spus deja, nu mai este nimic nou => se reia totul în mod ironic, critic,
ludic (în joacă)
● tradiţia este şi ea recuperată ironic
● biografism
● livresc ( inspirat din alte cărţi)
● cotidian – viaţa reală
● joc de cuvinte, efecte lexicale
● intertextualitatea, metatextualitatea ( colaj, motto, parodie, parafrază)
● desolemnizează poezia
● distrugere şi refacere cu ironie
● ironie acidă, sarcasm
● relativizarea valorilor
● repr. Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Al. Muşina, Caius Dobrescu,
Traian Coşovei, Andrei Boiu, Mariana Marin

Avangardism
● nume generic dat unor grupări și orientări artistice apărute la începutul
secolului al XX-lea
● ca atitudine reia unele idei ale modernismului: dorința de progres, aspirația
spre viitorul salvator
● în plus avangardismul propune o atitudine de negație radicală a literaturii
anterioare, contestă tot ceea ce e învechit
● cultură a luptei, a opoziției, a rupturii, a crizei și a falimentului
Forme ale avangardei:
Dadaismul
● iniţiat la Zurich de Tristan Tzara, Marcel Iancu, Hugo Ball și Hans Arp în
1916
● este etichetată drept o mișcare nihilistă prin negarea artei (literaturii)
tradiţionale, astfel lupta împotriva literaturii devine un stil, un ritual
● dada = libertate
● model de creaţie propus era decuparea cuvintelor dintr-un articol,
amestecarea lor şi aranjarea la întâmplare. Astfel se înlocuia imaginația
creatoare cu poezia „involuntară”:
„ preţul ei sunt ieri convenind după aceea tablouri
a aprecia visul opecă a ochilor”
 ● astfel, pe de o parte cuvântul ajunge să fie golit de conținutul său („o poezie
despre nimic în care se fabrică vidul și se cultivă absența”, Tristan Tzara), pe
de altă parte se produce o combinație revigorantă de sensuri
● în 1921 se autodizolvă, T. Tzara îşi dă demisia

Direcţii în România:
● Constructivismul promovat de Ion Vinea în „ Contimporanul”
● el susţinea corespondenţa perfectă dintre tehnologia modernă şi artă
● promovează libertatea absolută de creaţie fără norme tradiţionale sau
literare
„ Jos arta
Căci s-a prostituat
VREM
Misiunea cuvântului nou şi plin de sine; expresia plastică şi strictă a
aparatelor Morse.”
● alti reprezentanţi: Arghezi, Barbu, Felix Aderca, Ilarie Voronca,
Constantin Brâncuşi

● Suprarealismul susţinut de reviste ca „ unu”, „ Urmuz”, „ Alge”,

● stare pură de creaţie este visul, delirul, arta e produsă în
subconştient => tehnica de realizare a artei e transcrierea rapidă a
propoziţiilor şi frazelor dictate spontan de subconştient
● rezultatul: combinaţii întâmplătoare de cuvinte şi imagini asemănătoare
cu cele produse în vis
● reprezentanţi: Ilarie Voronca, Marcel Iancu, Geo Bogza, Gellu Naum,
Aurel Baranga, Urmuz
 
Tradiţionalism
● orientare culturală, literară ce se manifestă cu precădere în perioada
interbelică
● s-a manifestat pentru prima dată în Franța, la sfârșitul sec. al XVII-lea dar a
fost o mișcare prezentă în toate literaturile europene în opoziție cu mișcările
novatoare
● la noi apare pentru prima dată în „Introducția” lui Kogăniceanu la „Dacia
literară” care pleda pentru inspirația din specificul nostru național

● este reluat apoi în sec. al XX-lea prin următoarele orientări tradiţionaliste:

● „ Sămănătorul” – revistă culturală- 1902-1910- Bucureşti
● reprezentanţi: Iorga,Vlahuţă, Coşbuc, Şt. O. Iosif
● sămănătoriştii resping influenţele străine primejdioase
● creează un viguros tablou al naturii în care ființa umană e în plan
secund
 ● Viaţa românească” – Iaşi – Garabet Ibrăileanu, Sadoveanu, G. Galaction,
I. Teodoreanu, Călinescu, Rebreanu, Goga, Arghezi, Blaga, Pillat,
Philippide, H. P. Bengescu
● poporaniştii
● simpatie exagerată pentru ţăran

„ Gândirea” – Cluj – Cezar Petrescu, I. D. Cucu, Blaga, Nichifor Crainic,

Gib Mihăiescu, Pamfil Şeicaru, Adrian Maniu
● ideolog- N. Crainic
● în plus față se sămănătoriști, gândiriştii susţin religia ortodoxă
ca element esenţial al sufletului ţărănesc
● Trăsături: 
● apără tradiţia
● valorile vechi sunt purtătoare de semnificație
● respingerea oricăror tendinţe de modernizare ce degradează
tradiţionalul
● simpatie exagerată pentru ţăran
● teme: rurală (satul)
● religia
● credinţe străvechi
● fluxul de arhaisme
● modalitatea artistică este evocarea, valorificarea trecutului

Modernism
Modernismul denumește curentele apărute la sfârșitul sec. al XIX-lea, începutul
sec. al XX-lea în câteva literaturi naționale precum și în domeniul artelor.
Moderniștii sunt de fapt doritorii de schimbare în opoziție cu adepții stărilor
existente (tradiționaliști).

E. Lovinescu definește inițial termenul prin înglobarea simbolismului, a poeziei de

după război și a „curentelor extremiste” (vezi avangardismul) apoi aplică termenul
doar literaturii nontradiționaliste postbelice.

Modernismul este descris cel mai bine prin opera poeților din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea și anume: Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire (primul
teoretician al modernismului), Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme, Paul Valery,
Paul Eluard, Eugenio Montale, T.S. Eliot etc.

Poezia modernă se caracterizează prin:

● ermetism (limbaj încifrat)
● ambiguitate a exprimării
● utilizarea limbajului neologic și tehnic
 ● sintaxă contorsionată a propoziției și a frazei
● elitism
● sinceritate, coborârea poeziei în realitatea concretă, apropierea ei de
contingent
● fragmentarism (discontinuitate – la nivelul expresiei şi limbajului)

● se face apel la funcția simbolică a limbajului, apar simboluri personale

● noutatea metaforei
● înnoiri prozodice: vers liber, măsură variabilă, ingambament
● îmbinarea în imagini a concretului cu abstractul
În proză modernismul se manifestă prin:
● negarea tradiţiei, contestarea, refuzul trecutului
● punerea accentului pe discontinuitatea eului și realității
● crearea romanului obiectiv și a romanului de analiza psihologică
● promovează intelectualismul, descrierea mediului citadin, urban, construcția
personajului intelectual în opoziție cu țăranul
La noi vezi „Sburătorul”.

Perioada interbelică – „Sburătorul”

Perioada interbelică este cea mai prolifică din punct de vedere literar din literatura
noastră. Nicolae Manolescu o numește epoca marilor scriitori (Sadoveanu,
Rebreanu, Pillat, Camil Petrescu, Ion Barbu, George Călinescu, V. Voiculescu,
Ionel Teodoreanu,  Hortensia Papadat Bengescu etc.).

Lui Eugen Lovinescu îi revine meritul de a adapta modernismul la particularitățile

și specificul culturii românești. Prin intermediul revistei și a cenaclului
„Sburătorul” el teoretizează și pune bazele modernismului românesc. Spre
deosebire de revistă (1919-1922; 1926-1927) cenaclul are o existență mai lungă
(1919-1943). Principalele lucrări ale lui Lovinescu au fost: „Istoria civilizației
române moderne” și „Istoria literaturii române contemporane”.

Concepte și idei susținute:

● sincronismul (literaturii române cu cea europeană) susținut în „Istoria
civilizației române moderne”
● aspirația spre o artă modernă românească la nivelul celei europene
● aceasta era necesară pentru că formele sămănătorite și tradiționaliste erau
deja perimate
● este o teorie a trăirii în aceelași spațiu sufletesc cu celelalte popoare
● legea imitației va sta la baza progresului civilizației române
● potrivit acestei concepții, o societate înapoiată suportă o influență
pozitivă din partea uneia avansate
 ● împrumutând formele se creează contextul îmbogățirii fondului (idee
opusă concepției formelor fără fond a lui Titu Maiorescu)
● imitația nu va inhiba spiritul nostru național care nu este negat de către
Lovinescu planul fiind să se adopte mai întâi niște forme ale civilizației
superioare și apoi să se creeze un fond propriu, original.
Trăsături:
● trecerea de la o literatură cu specific rural la una cu specific urban

● intelectualizarea poeziei și a prozei

● cultivarea romanului obiectiv
● cultivarea romanului analitic și psihologic

„Sburătorul” este o publicație de prim rang dintre cele două războaie, apărând

între 1919-1927 sub diferite formate.
Directorul ei este Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu- secretar de redacție. Prin
deschidere și judecăți de valoare asupra operelor, Lovinescu seduce o întreagă
generație de autori, reușind să grupeze în jurul său scriitori și intelectuali de primă
mărime: Liviu Rebreanu, Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Pillat,
Perpessicius, T. Vianu, Ilarie Voronca, Camil Petrescu, G. Călinescu etc.

Revista nu pornește cu idei preconcepute ci îi invită pe scriitori să se manifeste

după talentul lor, ca personalități distincte. Revista își trasează sarcina în primul
rând de a descoperi talente tinere, neajustate la vechile concepte, iar prin această
abordare liberală și permisivă susține ideologia sincronismului, iar apoi să imprime
o tendință modernistă în literatura română.

Realismul
Este un curent literar care se manifestă în secolul XIX, începând din Franța
și având ca principiu de bază reflectarea credibilă, verosimilă a realității în
datele ei esențiale, obiective.
Reprezentanți
● în literatura universală: Balzac, Flaubert, Stendhal, Gogol, Tolstoi,
Dostoievski, Dickens, Lampedusa, Thomas Mann.
● în literatura română: Nicolae Filomon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Liviu
Rebreanu, G. Călinescu, Marin Preda
Caracteristici:
● teme sociale: parvenitismul, avariția, imoralitatea, singuratatea etc.
● perspectivă obiectivă, narator omniscient și omniprezent
● ton impersonal, neutru
● personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate
(țăranul, aristocratul etc.) și reprezintă tipuri umane– dominate de o
trăsătură principală de caracter (lacomul, avarul etc.)
 ● se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a mediului
● se realizează o strânsă legătură între mediu și personaj
● prezentarea moravurilor unei epoci
● prin realizarea unor fresce ale epocilor, operele devin monografii ale lumii
prezentate
● romanul poate avea o geneză reprezentată de fapte reale
● elemente reale de cronotop (locuri care există în realitate)

Umanismul

Umanismul este o mişcare social-culturală care s-a dezvoltat în perioada

Renaşterii (sec XIV – XVI). Renaşterea este perioada din istoria omenirii
caracterizată printr-o dezvoltare sincronă, fără precedent a ştiinţei, artelor şi a
civilizaţiei în general.
Termenul de Umanism are două sensuri:
● unul mai lung: dragoste faţă de oameni.
● altul mai restrâns: dragoste faţă de valorile antichităţii greco-romane.
Mişcarea umanistă cumulează ambele sensuri.
Umanismul a apărut in Italia (Florenţa) de unde s-a răspândit în întreaga Europa.
Caracteristici:
● încrederea în libertatea, demnitatea şi perfectabilitatea omului;
● încrederea în raţiune;
● promovarea omului universal;
● armonia dintre om și natură;
● admiraţia faţă de valorile antichităţii greco-latine;
● în centrul preocupărilor umaniştilor se află omul;
Marii autori umaniști: F. Petrarca, G. Boccacio, L. Ariosto, F. Rebelais, P.
Rosnard, T. Tasso, Th. Morus, Erasmus din Rotterdam, William Shakespeare sau
Dimitrie Cantemir.
Umanismul Românesc
Pe teritoriul ţării noastre, umanismul se dezvoltă destul de târziu (sec XVII) odată
cu apariţia primilor cărturari cunoscători ai culturii antichităţii, a limbilor latină,
greacă şi slavonă.
Reprezentanţi:
● Moldova:
● Grigore Ureche („Letopiseţul Ţării Moldovei de la origini până la a
doua domnie a lui Aron Vodă – 1359”)
● Miron Costin („Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă
încoace” până la domnia lui Dabija Vodă)
● Ion Neculce (Letopiseţul Ţării Moldovei de la domnia lui Dabija
Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat – 1743”)
● Muntenia:
 ● Cronica Bălenilor (anonimă)
● Letopiseţul Cantacuzinesc (anonimă)
● Radu Greceanu
● Radu Popescu

Contribuţia cronicarilor la dezvoltarea culturii române

1) Contribuţia la dezvoltarea istoriei:

● au pus bazele istoriografiei româneşti (bazându-se pe document şi

adevăr);
● transmit informaţii preţioase cu privire la istoria medievală (domnii &
evenimente);
● informaţii în legătură cu etnogeneza românilor (originea latină a limbii şi
a poporului român, unitatea românilor şi continuitatea existenţei pe acest
teritoriu.);
2) Contribuţia în domeniul limbii:
●
● în cronici există primele dovezi ale limbii române în diferite perioade ale
evoluţiei;
● oglindesc eforturile de transformare a limbii dintr-un mijloc de
comunicare într-un mijloc de transmitere a culturii.
Grigore Ureche se bazează pe limba vorbită, stilul sobru.
Miron Costin se află sub influenţa limbii latine.
Ion Neculce: limba folosită în operele lui este imaginea scrisă a limbii vorbite în
prima jumătate a sec XVIII –lea (stilul oral).
3) Contribuţia în domeniul literaturii:
● cronicile reprezintă primele încercări ale unei literaturi româneşti
originale.
Grigore Ureche:
● Primul portret al lui Ştefan cel Mare.
● Portrete, tablouri, schiţe de nuvele.

Iluminismul
1. APARIȚIA
A apărut în secolul 17 în Anglia constituindu-se într-o mișcare de idei care se
opunea ideologiei de tip feudal. Evenimentul care marchează începutul acestui
curent este revoluția burgheză din Anglia(1688). „Actul de naștere” al
iluminsmului poate fi considerat votarea de către parlamentul englez a “
Declarației Drepturilor Omului”.
Pe plan social, iluminismului îi corespunde cristalizarea burgheziei, clasă care
găsește în ideile iluminste o exprimare a propriei filozofii.
2. IDEILE ILUMINSMULUI
a)RAȚIUNEA este considerată ca un dat specific omului.
b)Definind astfel omul iluminismul proclama EGALITATEA tuturor oamenilor.
Monarhul nu mai este unsul lui Dumnezeu ci doar primul slujitor al statului
preocupat de siguranța supușilor săi.
Negându-se ierarhia socială feudala, societatea va trebui structurată pe baza unui
contract social între om și semenii săi.
c)MONARHUL ILUMINAT reprezintă idealul politic al epocii care înlocuia
perimatul monarh absolutist. Trebuia să fie un filozof înzestrat cu o capacitate de a

înțelege mecanismele societății și de a mediatiza și armoniaza relațiile dintre

clasele sociale.
d)Orașul imaginat de iluminist ca sediu pentru “CETAȚEANUL UNIVERSAL”
este “CETATEA UNIVERSALĂ-COSMOPOLISUL”, loc în care razboiele ar
dispărea iar prejudecățile de ordin rasial sau religos ar fi excluse. Cercetătorii au
plasat apariția unui astfel de oraș în 2440.
e)Idealul uman al acestei epoci este FILOZOFUL – figura care înlocuia cavalerul
și sfântul Evului Mediu.
f) Reprezentanții iluminsmului au militat pentru REVPLUȚIONAREA
SISTEMULUI EDUCAȚIONAL și introducerea învățământului în limbile
naționale.
3. MANIFESTĂRI ILUMINISTE ÎN LITERATURA EUROPEANĂ
ANGLIA -Robinson Crusoe-Daniel Defoe
-Gulliver’s travels-Johantan Swift
FRANTA -Scisori persane-Montesquieu
-Operele lui Voltaire
-Romanele Și eseurile lui Diderot
GERMANIA-Laocoon si Nathan înțeleptul -Lessing
ITALIA -Bădăranii și Hangița -Carlo Goldoni
ROMÂNIA -Țiganiada-Ion Budai Deleanu
Un rol deosebit de important în lupta pentru drepturile naționale și sociale ale
românilor din Transilvania indiferent de credința lor (catolică sau ortodoxă) l-a
avut Inochendie Micu Kelin, episcop al Bisericii Unite cu Roma, cu sediul la Blaj.
El va deschide aici două scoli în limba româna în care se vor forma intelectuali de
talie înaltă, atingând culmea prin coriferii acestei scoli: Samuel Micu, Gheorghe
Șincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu. Aceștia au studiat la Roma și la Viena, au
cautat izvoarele originii poporului român și limbii române, scriind cu acest prilej
lucrări de o importanță covârșitoare “Istoria și lucrurile și întâmplarile românilor”
(Samuel Micu); “Hronica românilor și a mai multor neamuri” (26 volume
manuscris, de Gheorghe Șincai); “Istoria pentru începuturile românilor în Dachia”
(Petru Maior). Pe lânga aceste domenii, istoric și filologic, acești reprezentanți au
scris și cărți cu caracter didactic, manuale școlare, cărți științifice (despre
agricultură, superstiții, etc). Au înființat peste 300 școli românești (Transilvania) în
care s-au format o masă largă de intelectuali care vor fi cunoscuți prin sintagma
“Școala Ardeleană” (Samuel Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Budai-
Deleanu, Vasile Aaron, Ion Barac, Augus Trebonium Laurean, Radu Tempeia,
Gheorghe Lazăr, Ion Maiorescu, Simion Bărnuțiu, Aron Pumnul, Andrei Mureșan,
Familia Bogdăneștilor, etc.)
Pe plan literar, cel mai de seamă reprezetant este Ion Budai-Deleanu, autorul
poemului “eroi-comico-satiric”, “Țiganiada”, lucrare iluministă în adevăratul sens
al cuvântului.