ANUAR 2016 Liceul Roznov

ANUARUL
LICEULUI TEHNOLOGIC
“GHEORGHE RUSET-ROZNOVANU”
ANUARUL
LICEULUI TEHNOLOGIC "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA aII-a, NR.2, 2016
Liceul Tehnologic „Gheorghe Ruset - Roznovanu’’

Str. Tineretului, Nr. 647
Tel./Fax: 0233 665694
E-mail: grupscolarroznov@yahoo.com
Site: http://grupscolar.roznov.ro/
https://www.facebook.com/liceultehnologicroznov
ANUARUL
LICEULUI TEHNOLOGIC
„GHEORGHE RUSET-ROZNOVANU’’
Anul: 2016, Nr.2
ISSN: 2457 - 1644
ISSN-L: 2457 - 1644
Coordonator: Prof. Oana Ilarie
Redactori: Prof. Oana Teacu
Prof. dr. Nedeloiu Daniel
Prof. înv. primar Alina Camelia Vasile
Tehnoredactare computerizată: Irina Corchez
1
ANUARUL
DESPRE LIMBAJUL POEZIEI

LUI ADRIAN ALUI GHEORGHE
1. Ceremoniile insidioase ale debutului
Format la Şcoala lui Nicolae Manolescu, înscris pe

faimoasa listă a nu mai puţin faimosului critic literar, de la
„Aula‖ braşoveană, Adrian Alui Gheorghe a debutat în poezie
în 1985, cu volumul Ceremonii insidioase. Să debutezi cu un
volum, în anul de graţie 1985, la Junimea, faimoasa editură
ieşeană, însemna, pentru momentul respectiv, să intri în
Templul Poeziei pe uşa din faţă. Aşa s-a întâmplat cu Adrian
Alui Gheorghe: a intrat în poezia românească, urcând pe
treptele din faţă ale Templului Poeziei.
Mărturie a debutului stau Detaliile pentru memorie:
„sunt cel trimis înainte să conspir, să / împământenesc vechile
orânduieli între / noii barbari să vorbesc despre naştere şi /
moarte la un loc fără să blasfemiez peisajul // - risipiţi-vă
speranţele nu locuiţi la un loc cu / propriile voastre laşităţi fiţi
calmi şi / aşteptaţi un semn o zăpadă, un fulger un întuneric: /
toate sunt îndemnurile mele pentru acţiune.‖ Aşadar, poetul se
simte trimis să împământenească vechile orânduieli, vorbind
despre naştere şi despre moarte, cele două limite ale existenţei
2
ANUARUL
întru ceremonie. Descoperim, în aceste versuri, un fel de magie

a cuvintelor, de la care Adrian Alui Gheorghe îşi va revendica
întreaga încărcătură lirică.
Peste vară… aduce miezul lacrimii care a copt otrăvuri
peste trupul amintirii „care nu ne mai recunoaşte‖. Imnul
închinat neputinţei este acompaniat de „alcooluri mai tari decât
moartea‖, iar privirea caută zadarnic să descopere linia unui
orizont dintr-o altă lume, în care vara să se topească într-o
toamnă morganatică.
Peste ani, în 2006, Adrian Alui Gheorghe va publica
volumul Poezii alese, în care va include şi câteva poeme din
Ceremonii... Selecţia include şi Aniversare în buncăr. 6 iulie.
Am descoperit în acest poem un fior liric care vine din
copilărie şi trece prin vârstele omului cu candoarea pe care ţi-o
conferă sinceritatea şi emoţia primă, convertite în vers: „scriam
poeme le îngropam în grădină / cu gândul să fie descoperite
cândva // să se spună [că] era de fapt multă / sinceritate în
orgoliul meu de autor.‖
2. Intimitatea absenţei din Poemele în alb-negru
Ecouri bacoviene răzbat din poemele incluse în volumul

din 1987. Uneori, tonuri de clar-obscur se iţesc pe la capăt de
vers şi refac frânturi de lume cu gări pustii („nu aşteptam nici
un tren‖) sau colţuri de rai … suspendat, în care: „scriu poezie
mai mult seara, noaptea / ... / scriu pentru tine uşor stingherit.‖
Alteori, în Oraşul cu nebuni la ferestre, „femeile uită
duminicile încuiate în casă‖, trăind într-un timp fără nicio
sărbătoare în care Dumnezeu Însuşi aşteaptă un strop de suflet
şi cerşeşte puţină dragoste.
Nuanţele romanţioase din „toamnele când inventam
câte o iubire‖ se pierd în aglomeraţia străzii; lumea capătă
3
ANUARUL
concreteţe hidoasă, senzualitatea echivalează cu o „derută

biografică‖, în timp ce albul zăpezii căptuşeşte ferestrele „ca o
coadă de şarpe trezită de sâsâitul unei guri de canal.‖
Atmosfera de taină este amplificată de „tufişurile gânditoare
jur-împrejur strâns legate / între ele comunicând într-o
subversivă limbă / ameninţătoare‖... Aşadar, decor cu nuanţe
de alb-negru, în care nostalgia depărtării se topeşte într-un
concret din care nu lipseşte nicio senzaţie cotidiană.
Tonurile libertăţii capătă ecouri finale pentru că „tot ce-
am iubit mi-a răpit libertatea‖; în lumea poetului, lipsa libertăţii
îmbracă haina unei Apocalipse, în care se neantizează orice
formă a vieţii; moartea devine o expresie antonimică a lui a fi,
văzută ca o izbăvire neputincioasă: „Sunt un sălbatic care şi-a
cumpărat / libertatea scriu citesc mă gândesc / uneori la voi. Pe
geam o omidă verde / încearcă să treacă. Mi se face milă / şi o
strivesc. Neputinţa ei era atât de dureroasă că-mi stârneşte
plânsul‖ (Mishima).
În lumea aceasta de tonuri alb-negre, fiinţa este strivită
sub apăsarea Neantului. Tonurile se închid, iar luminozitatea
albului se converteşte la tern („prin zgura cărnii ca inorogii
încătuşaţi / de-o lumină lucidă pulsatilă‖). Până şi călătoria spre
linia orizontului devine o aventură de cunoaştere, pe care
spaima o transformă într-o fugă: „Faci o călătorie / Sau fugi de
ceva?‖ (Mica odisee).
Iubirea se înveşmântează şi ea în nuanţe arămii, în care
albul şi negrul conturează „amfore venite‖ dintr-o imemorială
vreme. Celei care pleacă, poetul îi iartă gestul pentru că i se
pare că, altădată, „carnea ta nu a fost în alt timp / trupul meu?‖
(O femeie care pleacă).
Ni se dezvăluie, în Autoportret în mişcare, un univers
interior din care coboară direct în stradă elemente ale unui
concret apăsător. Poemul poate fi citit ca o primă artă poetică.
4
ANUARUL
Credem că aceasta a fost şi intenţia estetică a autorului. Pentru

frumuseţea sa, reproducem textul în întregime: „Sunt gol ca o
pictură chinezească într-un ziar / de provincie liniile acelea par
mereu nişte cocori / în repaus / visând zboruri lungi cu
finalitate nesigură // adun răni, le aşez una lângă alta, le fac
frumoase / chem femeile să vadă direct cum se depun / calciul
şi moartea pe oase // cârpele spun că sunt flamuri, sporesc cu
ele aparenţa / sub ploaia de noiembrie fâşii de pământ secetos /
ca şi cum toamna – la urma urmelor, toamna - / memoria stă
spânzurată cu cocorii în jos.‖ Şi toate acestea pentru că „în
definitiv (spune înţeleptul) o clipă de iubire înlocuieşte / clipa /
de rugăciune făcând-o asemenea‖ (Alt poem).
3. Lirismul Cântecelor de îngropat pe cei vii
Personalitate proeminentă a lirismului optzecist, Adrian

Alui Gheorghe, „spre deosebire de majoritatea optzeciştilor ce
cultivă desensibilizarea şi dezafectarea (forme ale unei demonii
impersonale), este încă un sensibil şi un afectiv. O fiinţă uşor
romanţioasă, poezia lui alcătuieşte conspecte ale unei
personalităţi emoţionale bine definite‖. Aşa avea să afirme
Gheorghe Grigurcu, amintind şi de volumul Cântece de
îngropat pe cei vii, în timp ce Marin Mincu crede că „Adrian
Alui Gheorghe continuă curajos acţiunea de textualizare,
ducând-o mai departe decât poeţii ieşeni (Mihai Ursachi,
Nichita Danilov, Lucian Vasiliu).‖
Aşadar, poezie uşor romanţioasă, dar viguroasă,
adăpându-se de la un lirism robust, născut dintr-o textualizare
dusă curajos spre mileniul al treilea. Aşa ar putea fi concentrate
aprecierile de mai sus. Proba lirismului bine conturat o trecuse
Adrian Alui Gheorghe încă de la primele poezii, atunci când
5
ANUARUL
publica Ceremoniile insidioase şi, mai ales, Poeme în alb-

negru.
Temele şi motivele acestui volum nu se deosebesc prea
mult de cele din volumele de până acum; se înlănţuie, aici,
iubirea şi toată gama sentimentelor (tristeţea, jalea, dorul,
mâhnirea, bucuria abia întrezărită, dar şi exuberanţa şi
optimismul). Sentimentele sunt radiografiate în ceea ce au
negativ: „S-a întors în trup moartea risipitoare / .../ moartea îşi
consultă ceasul trece ... / Treceam peste podul obscur / peste
apa obscură / ziua se umpluse de moarte / viaţa se umpluse de
noapte / .../ voi mai trece pe aici vreodată? / .../ Mi s-a făcut
frică gândind / că ochii tăi au mai multă veşnicie / decât ochii
unui mort.‖ (Cântece de îngropat pe cei vii).
Chiar şi în Vorbirea de dragoste, tema morţii revine cu
forţă şi ia în stăpânire teluricul şi, deopotrivă, spiritul. Poezia
adună nostalgii bacoviene, dar nu într-o reluare stereotipă, ci
într-o manieră îmbogăţită, acompaniată de un fior liric original:
„Eu nu mă mai duc azi acasă nici mâine / aproape străin între
propriile gesturi / îmi lipesc gura de buzele psalmistului / cânt
cu el carnea o fărâmiţez peste lucruri / poate că aşa se falsifică
trupurile cu un cântec / poate că numai aşa sfântul gângav
moartea / o chema cu vorbire de dragoste // eu nu mă mai duc
azi acasă nici mâine / stau între voi îmi adâncesc rănile
surâdeţi.‖
Concluzionăm, evidenţiind, alături de Constanţa Buzea,
următoarele: „Îmi vine să cred că Adrian Alui Gheorghe este
un poet dintre cei atât de dăruiţi de har, că frumuseţea poeziei
nu şi-o datorează lui însuşi, ci unei miraculoase acumulări de
spirit din timpuri foarte adânci.‖
4. Complicitatea îngerului căzut
6
ANUARUL
Eul liric se multiplică în volumele următoare (Fratele

meu, străinul, Supravieţuitorul şi alte poeme, Complicitate,
Îngerul căzut şi Gloria milei); ca o împărăţie a oglinzilor
strâmbe, în care imaginea reală este cea deformată în alte o
mie de feţe.
Cristian Livescu apreciază: „În volumul Îngerul căzut,
teatralitatea demonismului şi cursa multiplicării eurilor
escaladează niveluri neatinse încă în poezia noastră. Imaginea
poetului bun, căutător de idealuri, himere şi utopii, de purităţi
îndelung decantate, s-a spulberat de mult. Aidoma unui
personaj din Bulgakov, poetul stă pe turla înaltă a bisericii
oraşului, fabricând halucinaţii şi otrăvuri, trăgând de sfori pe
străzi şi în pieţe publice făpturi diabolice şi intercalându-se,
rânjind, printre ele. El nu se mai minunează de florile răului, ci
se laudă că a crescut odată cu ele.‖
Ipostazele eului liric se corporalizează din antiteze:
„Stăm la coadă la Apocalipsă pâinea se / dă numai celor sătui
de pâine poezia numai / celor sătui de poezie luna este lăsată să
treacă pentru toţi // suntem ucigaşi din / plăcere toţi suntem
plătiţi să existăm în vreun fel victimele îşi scriu jurnalul lapidar
/ cu salivă pe limbă şi pe cerul gurii // mă văd nevoit să dau
afară un bâlbâit de / complex care îmi interzice să-i strig pe /
oameni pe numele lor prenatale // tot omul are o porcărioară de
ascuns de ceilalţi şi / de sine de mai multe ori în viaţă a fost /
fericit că n-a avut cine să-l pedepsească...‖ (Antiteze). Din
antiteze se naşte frica şi se nasc şi celelalte fobii. Din antiteze
se iţeşte şi moartea, cu rânjet hidos, trecând prin cuvinte şi
dând alarma, „ea însăşi spiritualizată ca o femeie / prelungită-n
tablou numai surâs şi o / palidă urmă de sărut pe pânza eterică /
auzul stufos îi prinde picioruşele bătând / praful cu neputinţa
serafului captiv în / propria lui aură‖... (Exilul şi frica).
7
ANUARUL
Când constată, gustând din ea, că: „fericirea altora era

amară‖, eul liric se dedă risipei: „frunză cu frunză am risipit
pădurea‖, retrăgându-se, apoi, în propria carapace, şi
desfătându-se cu propria neputinţă.
Tot din antiteze se împlineşte şi Cititorul [care] este de
altă părere: „Dragă cititorule, sunt fericit că am/ ajuns să ne
întâlnim două abstracţiuni/ două lumi atât de deprimate
fiecare...‖ Aşadar, dragă cititorule stabileşte o ierarhie a
emoţiei estetice, un apriorism al Cuvântului întrupat în poezie.
Ritualul adresării este familiar. Altă dată, zicerea poetică este
imperativă şi destul de precisă: „Priveşte strada, iubite
cetitorule, priveşte strada / şi închipuieşte-ţi că e poezie.
înţelege-i / substanţa micile artificii aceste cuvinte care / trec
dintr-o parte în alta neînsemnate – fiecare în parte.‖ (Cititorul).
Motivul străzii, care revine cu pregnanţă, ca imagine a
unei lumi sfârtecate, în care, până şi amintirea doare, se
compune tot din antiteze: „Nu mai e nimic de făcut soarele a
trecut / strada lăsând în urmă lumea sfârtecată/ ca-ntr-un tablou
cu o scenă de vânătoare / în care numai aerul mai e viu // ... //
un bătrân / citeşte cartea de telefon găsită pe stradă / ca pe un
calendar cu noi sfinţi / minunându-se că lumea poate fi / atât de
caldă.‖ (Ediţia de azi a judecăţii de apoi).
Iubirea se decorporalizează şi nu mai aduce extazul,
cade în banal, iar sărutul se transformă, prin moarte, într-o
„cronică a unui avort anunţat‖, exilat undeva, pe pământ,
asemeni „îngerilor bătrâni / trimişi la azil / pe pământ...‖
(Cronica unui avort anunţat).
Tema morţii pare a fi miezul ultimelor volume. Lumea
devine, aici, o ipostază a morţii, una dintre feţele neantului:
„Ştii cine-i lumea? E bau-baul dintr-o / poveste în fond de
asta a şi fost inventată / să te sperie să-ţi arate că moartea e
chiar / moarte...‖ (Complicitate 6). Uneori, ea este inocentă, ca
8
ANUARUL
în Despre inocenţa morţii: filosoful Eustaţiu „şi-a spintecat

propriul copil să-şi regăsească / sâmburele său de tată sufletul
tinereţii // pierdute. În cartea sa (acum rătăcită) despre /
inocenţa morţii a descris sufletul ca / pe un aer verzui care
odată eliberat / colorează iarba. şi apa. experienţa nu i-a //
reuşit însă descrierea morţii copilului ... da‖.
Şi umbrele romantismului, din perioada începutului, se
estompează în faţa atotputerniciei morţii: „Aş vrea să te invit să
ne plimbăm / prin ploaia de ieri. Vreau / să fii de acord / că a
fost deosebit că ne-am fi putut / juca amândoi de-a moartea /
cea care curăţă sufletul de pământ / pe dinăuntru şi pe dinafară
/ cum nici dragostea nu reuşeşte. / câmpurile au plecat / ploaia
a rămas. / în paradis îngerii îndrăgostiţi / şi-au încurcat aripile //
în trestii de apă‖ (Trestii de apă).
Prezentul pierde teren şi se amestecă în ziua de ieri,
transformându-se în amintire, chiar înainte de a se naşte: „Iată
ziua de azi. Închipuieşte-ţi că e / prima zi de după moartea ta.
Trec / autobuzele. / oamenii se opresc surprinşi / de propria-le
existenţă. numai de atât.‖ (Complicitate 4).
Similitudini cu Cetatea Putreziciune a lui Mihai
Ursachi aflăm în Descoperirea numelui: „Se numea Filip - cel -
care - a - iubit - a - urât - a - murit - uneori - ca - un - zid - ros -
de - putreziciune - el - sparge - stelele - între - dinţi - el - este -
fructul - mai - mare - decât - coaja - el - a - descoperit - marea -
interioară - la - care - trag - toate - corăbiile - scufundate - el -
este - trist - definitiv - ca - un - mort - căruia - nu - i - se - mai -
promite - nimic - ...‖. Şi aici, imaginea morţii devine laitmotiv.
Starea de frică se înveşmântează cu straiele morţii, iar
acordurile ploii sfârşesc într-un diluviu aproape bacovian.
Tehnica refrenului capătă în poezia din ultimele volume un fior
dramatic; poetul ne face complici la starea de fugă: „(unde să
fug unde să fug unde să fug / doamne, cuvintele m-au pus pe
9
ANUARUL
rug / lumea întreagă m-a împins pe rug / în jur doar apele şi

timpul curg)‖ (Unde să fug).
Dintr-un alt poem, o altă ipostază a morţii (Moartea e
cea mai ieftină călătorie): „Îmi mor moartea. / O fac cu fiecare
clipă. / Mor şi morţile voastre. / O fac cu ştiinţă, exact, riguros,
/ ca un funcţionar speriat / că ziua de mâine / îl concediază. //
Mă prezint la uşă / adresele sânt legătura noastră intimă: / -
Bună ziua! / - Bună seara! / - Eu sunt dimineaţa ta de pe urmă
şi / am venit să-ţi dau sărutul pe care / îl aştepţi / pregăteşte-ţi
fruntea / sau buzele / pregăteşte fructul vieţii tale / să-l văd
explodând / nicio taxă / nicio taxă / moartea e cea mai ieftină
plecare...‖
Dar, libertatea? Ce este libertatea? „Libertatea e atunci
când pleci undeva / să cucereşti un pământ nou?‖ (Moartea
murdăreşte).
Încheiem scurtul nostru popas la Poezia lui Adrian Alui
Gheorghe şi credem alături de Nicolae Manolescu că: „este un
poet adevărat, cu o notă personală rezultată din combinaţia de
banal, prozaic, cotidian cu o fantezie a metaforei care merge de
la decadentismul bacovian, simbolist, până la insolitul
suprarealiştilor.‖
Prof. dr. Gheorghe Brânzei

Inspector şcolar de limba şi literatura română
10
ANUARUL
MAGDA ISANOS
SAU SUFLETUL LILIAL AL FEMEII
ÎNDRĂGOSTITE
Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc

lângă fereastra ta, te-aș auzi
și-n voie te-aș privi întreaga zi.
M-aș apuca și iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri.
(Vis vegetal)
Reprezentantă a generației tinere, în lirica basarabeană,

dintre cele două războaie, situată de timpuriu pe poziții
avansate, poetă de sensibilitate rară și de o gândire artistică
profundă, Magda Isanos (1916-1944) a avut parte de o viață
scurtă și de o experiență tragică, aflându-se sub amenințarea
morții cauzate de o boală gravă, pe atunci incurabilă.
Deși a desfășurat o activitate limitată în timp, Magda
Isanos a izbutit să lase o moștenire literară considerabilă: trei
plachete de versuri (Poezii – 1943; Cântarea munților – 1945;
Țara luminii – 1946), o serie de poezii risipite în diverse
publicații sau rămase în manuscris, precum și o dramă (scrisă
în colaborare cu soțul său, Eusebiu Camilar), intitulată Focurile
și care descrie răscoalele țărănești de la 1784 contra grofilor și
moșierilor, avându-l protagonist pe legendarul și neînfricatul
erou – Horia.
11
ANUARUL
În poeziile Magdei Isanos se aud ecori ale meleagurilor

basarabene:
Mi-i fraged sufletul, până pe buze mi-i fraged,
poate de iarba ce crește acuma la noi;
cu bice de aur trec sub fereastra mea ploi-
stau singură și-mi aduc aminte de multe:
(Copilăria mea)
Și-a petrecut copilăria și adolescența într-o suburbie a
Chișinăului, unde tatăl său – un bun specialist în domeniul
psihiatriei – lucra la spitalul de boli nervoase din localitate; aici
a debutat în publicații școlare; aici și-a promovat apoi creația în
revistele de rezistență: Viața Basarabiei, Cuget moldovenesc,
Pagini basarabene. Plecată la Iași, unde-și face studiile
universitare în domeniul dreptului, publică intens (în Însemnări
ieșene, aflate sub înrâurirea directă a lui Mihail Sadoveanu, și
în Jurnalul literar, condus pe atunci de George Călinescu). Ca
avocată a pledat direct pentru cauza țărănimii oprimate și
spoliate de exploatatori.
Cântul poetei a fost un cânt al revoltei, al dărâmării
lumii vechi, dar și unul al prevestirii lumii noi, dar mai ales al
zidirii noi:
Fă-mă să cânt despre oameni și suferinți...
șoptesc cu buzele reci-fierbinți,
despre săraci, despre copii și foame...
Și-n mijlocul cereștii mele spaime
întrezăresc cuvintele de foc,
cu care-ar trebui să dărâm lumea
și s-o creez la loc.
( Cânt)
12
ANUARUL
După Eminescu, în poezie, Magda Isanos ne apare

acum ca unul dintre cei mai mari cântăreți ai pădurii. Și
constatarea impresionează cu atât mai mult, cu cât la mijloc stă
sensibilitatea feminină specifică. Nota virilă cu începuturi în
lirica folclorică, haiducească, dispare cu totul și în locu-i ni se
înfățișează sufletul lilial al femeii îndrăgostite sublim de
enorma îngrămădire de trunchiuri și verdeață „răsunătoareˮ,
bătrână cât lumea și veșnic tânără, apropiată mai ales toamna,
vorbind prin culori. (Ion Rotaru, O istorie a literaturii române)
Copacii spun foșnind: „E-atâta soare,
că ți-ar veni și toamna să-nfloreștiˮ –
și-asemeni unor frunți copilărești
stau fructele la geam nerăbdătoare.
(Târziu)
Pornind de la modalitățile liricii lui Lucian Blaga, însă
punând în ele izvorul propriei sensibilități, tânăra poetă zidește
în vers neostenitu-i dor de viață umbrit de spectrul morții, pe
care o privește cu seninătate. Năzuința-i de totdeauna este de a
grava în inimi, ca-n lemn, un nume propriu tuturor: Viața.
Aș vrea să mor alăturea de tine
și tâmpla lângă tâmpla ta s-o pun,
ca, ascultându-ți gândurile bune,
să știu dacă mai ești și-acuma bun
și fără ascunziș ca mai nainte,
și să te-ntreb dacă-i adevărat
că nu mă mai iubești și m-ai uitat.
(Învrăjbire)
Magda Isanos avea forța care ia ființă din echilibrul
energetic al contrariilor, iar tristețea din poeziile ei este
reversul veseliei diurne. Gingășia din versuri se naște din
13
ANUARUL
prudența spunerii, din teama subînțeleasă și profundă că prin

ceea ce spune ar putea răni. Lacrimile sunt cernute prin surâs,
și zâmbetul este filtrat prin lacrimi.
Înțelepciune este să respiri
ușor, și după lacrimi să zâmbești,
petalele ce cad din trandafiri
și nu s-aud când mor, să le iubești.
(Înțelepciune)
Născută pentru a percepe și a întruchipa armonia,
mereu sub impulsul iubirii, și-a trăit bucuria și suferința până la
capăt și a pornit spre lumină, cântând aspirația spre liniște, spre
marile înălțimi ale sufletului. Poezia are ceva firesc și cald,
apropiat și vibrant. Poezia ei comunică sentimentul unei trăiri
intense și al unei legături directe, de la suflet la suflet.
Profunzimea îi dă simplitate, frumusețea idealului ei de viață îi
dă frumusețe mesajului poetic. (Marin Bucur, prefață la
volumul Versuri, 1964, Editura pentru literatură)
Ardeau ca niște facle vii,
în vârf de firave tulpini.
Își înălțau râzând zlobii
obrazul roșu dintre spini. (…)
Dar când acasă-am încercat

să-i strâng într-un aprins buchet,
toți macii mei s-au scuturat
ca niște lacrimi pe parchet.
(Macii)
Poeta ia cunoștință de univers ca și cum s-ar ruga,

tulburată de toate câte sunt în juru-i cu sentimentul că se
împărtășește dintr-o taină. (Nicolae Manolescu, prefață la
14
ANUARUL
Poezia română modernă de la G. Bacovia la Emil Botta,

B.P.T., 1968, Editura pentru literatură).
(…) Pe urmă-am dat de toporași lâng-un stejar;

erau așa de-albaștri, delicați-
ca niște firmituri de cer lăsate-n dar
de primăvară, printre pomii întunecați.
M-am aplecat, cu inima bătând,
dar când era să-i rup, nici eu nu știu
de ce și cum, dar mi-a venit în gând
că pentru ei paharu-i un sicriu.
Și m-am întors spre casă mai agale,
c-o oboseală fericită-n pași,
iar dacă mâinile-mi erau la fel de goale,
în schimb aveam în suflet toporași.
(Toporași)
O strună gingașă feminină, un fior profund liric vine să
diversifice tabloul poeziei poetei. Ea cântă frumusețile naturii,
visele iubirii, setea de viață – motiv care, în situația ei, capătă
nuanțe de tragism. Și-a sfărâmat sufletul, dar nu înainte de a fi
dat acel țipăt, care trezește pe oameni la o viață nouă, care îi
scutură și îi silește să vadă frumosul. (Cella Serghi, O pasăre
rară)
Azi-dimineață m-am trezit,
căci mi-a bătut nerăbdător în geam,
cu degetele sale fragede de ram,
caisul, care peste noapte-a înflorit.
Și nu-l recunoscui de la-nceput...
Atâta alb și roz își răsfăța risipa,
15
ANUARUL
că m-am gândit un înger c-a trecut

și-n ramurile lui și-a frânt aripa.
(Caisul)
O istorie sentimentală a civilizației spune că cel mai
vechi mesaj scrijelit de mâna omului ar fi o solie de dragoste.
Din adâncurile genezei noastre, pomul iubirii adună probabil
seve și mineral pentru alte cercuri de smarald pe tulpina cea
fără de moarte. Fără moarte, da, căci adevărul cel mare acesta
ar fi: Dacă dragoste nu e, nimic nu e. Iubirea deschide toate
ușile posibile ale lumii, precum floarea deschide toate nuanțele
parfumului din adâncul humei, chiar și pe acelea închise de
rugina sufletului sau de ceața uitării cosmice. Oricât ar fi de
departe primăvara bucuriei noastre, în miezul iernii, în plină
zăpadă a durerii și înstrăinării, e destul să ne treacă ființa
plăpândă un fior de dragoste și ne simțim pe dată înviorați,
pătrunși de o lumină răscolitoare și de o căldură invizibilă,
miraculoasă, atotdătătoare de viață. O notă specific feminină –
dăruirea deplină ființei iubite – se desprinde din poezia
Dragostea mea:
Eu știu că tu nu meriți dragostea

și-mi place totuși să ți-o dăruiesc;
dar parcă bolta merită vreo stea,
și totuși, câte-ntr-însa s-oglindesc...
Nu meriți iarăși clipele de-acum

și gândurile bune câte ți le-am dat,
dar parcă merită noroiul de pe drum
petalele ce peste el s-au scuturat?
Iubirea însă e ca soarele,

care rămâne pururea curat
16
ANUARUL
și după ce – milos – i-a sărutat

leprosului, pe uliță, picioarele...
Forța poeziei sale stă, în primul rând, în forța
emoțională cu care se încarcă cuvintele. Căci Magda Isanos
vorbeste patetic despre tristețea unei anume zile a fiecăruia
dintre noi, despre durerea și împăcarea noastră. (Horia
Bădescu, Magda Isanos. Drumul spre Eleusis, Editura
Albatros, 1975)
Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist și de ciudat
să simți că-asemeni unui fir subțire
ceva frumos din tine s-a sfărmat.
Și nu mai știu anume ce, și-anume când,
căci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut,
de-ți vine să pornești, de alții întrebând
de-au fost aievea cele ce-au trecut.
(Eu nu regret...)
Cândva, pe vrejul sufletului meu

o floare-a-mbobocit, o floare rară,
ce se numea iubirea, însă eu
am rupt-o și-am lăsat-o ca să moară. (...)
Și-adesea dorul florii minunate
și unice, pe care n-am știut
s-o strâng pe veșnicie dintre toate,
asemeni unui ghimpe m-a durut.
(Floare rară)
17
ANUARUL
În peisajul liricii basarabene, poezia Magdei Isanos se

evidențiază prin mesajul de o caldă umanitate, de solidaritate
cu lumea năpăstuită, de esență națională și de învăluitor lirism
feminin.
Pentru pace mă rog, pentru lucruri uitate,

și pentru oamenii din singurătate.
(Rugăciune)
Prof. Oana Ilarie

Liceul Tehnologic „Gh. Ruset Roznovanuˮ
18
ANUARUL
LA O NOUA LECTURĂ…
OCTAVIAN PALER ȘI LUPTA ÎMPOTRIVA
PUSTIULUI DIN NOI
În anul 1976 apare la Editura Eminescu prima ediție a

volumului intitulat Mitologii subiective. Sub forma unui eseu,
autorul ne poartă prin întreaga spiritualitate și mitologie a
Greciei antice. Personajele mitologice și întâmplările lor
prilejuiesc lui Octavian Paler meditația pe marginea temelor
sale favorite: omul, viața, moartea, absolutul, iubirea, fericirea,
singurătatea, pustiul, lupta împotriva pustiului.
Reinterpretările miturilor sunt originale în esența lor.
Un exemplu elocvent este eseul intitulat Sisif. Sisif a fost
osândit de zei să trudească mereu pentru a urca pe vârful unui
munte o stâncă ce, dusă până sus, se rostogolea la loc la poalele
muntelui. Ce spune Octavian Paler? Că este o greșeală să ne
închipuim că „oprirea stâncii pe vârful muntelui ar constitui
obligatoriu încununarea efortului său‖(pg. 57). Nu trebuie să
ni-l închipuim fericit pe Sisif, așa cum ne propune Albert
Camus, dar nu trebuie nici să-i punem o mască tragică ce-i este
străină. Singura salvare a lui Sisif este aceea ca stânca să se
rostogolească din nou, pentru că numai astfel își va păstra
speranța. Dacă stânca s-ar opri, viața lui Sisif ar fi înlocuită de
pustiu. Pentru Sisif, muntele acesta de pe care se tot
rostogolește stânca este singurul paradis posibil: „Nu există alt
paradis în afară de acest munte‖ (pg 60), pentru că urcarea
stâncii este singurul mod de a -și păstra speranța, iar speranța e
singurul mijloc de luptă împotriva pustiului. Revolta împotriva
19
ANUARUL
zeilor nedrepți este tocmai împlinirea osândei, este singura lui

formă de revoltă„ Și această tărie de a socoti muntele meu un
lucru firesc, e tot ce pot opune zeilor care au vrut să-l simt ca
pe un blestem...‖(pg.62).
Reluat în Viața pe un peron, mitul lui Sisif este
interpretat pe aceleași coordonate, printr-o comparație cu Iisus
urcând Golgota: „Sisif vrea să iasă din osândă. El se revoltă
împotriva osândei sale tocmai împlinind-o... Dacă ar fi
resemnat, ar rămâne în vale, nu s-ar mai chinui să-și urce
stânca.‖(pg.51).
Revolta nu înseamnă pentru autor luptă neapărat,
anarhism sau titanism.Revolta prin „ necesitate înțeleasă‖, prin
împlinirea pedepsei , este o formă de luptă împotiva pustiului.
Sisif ajunge să iubească muntele pe care suie, cucerește o
înțelepciune anevoioasă.
Sisif este preferat de autor și în „Scrisori imaginare‖,
„A treia iubire - Scrisoare domnului Camus‖, scrie: „Sisif își ia
revanșa asupra destinului iubind muntele pe care urcă. Tot
suindu-și stânca, a avut timp să se gândească la muntele său și
la sine și a învățat să înțeleagă frumusețea dureroasă a unui
răsărit de soare‖.
Despre Prometeu scrie în Mitologii subiective și în
Polemici Cordiale. Accentul este pe vulturul care duce la
îndeplinire pedeapsa. Vulturul este salvarea lui Prometeu. Fără
el, ar fi venit o vreme când Prometeu ar fi devenit una cu
stânca de care a fost țintuit și ar fi ajuns să ceară iertare zeilor,
lepădîndu-se de oameni și uitând că el a furat focul. Aceasta ar
fi fost tragedia lui Prometeu, dorită de Zeus: aceea că titanul
și-ar fi negat faptele și ar fi deveni el însuși stâncă, pustiu.
Vulturul îi aduce aminte în permanență că el este acela care a
îndrăznit să se ridice împotiva lui Zeus „Căci nu vulturul, ci
stânca amenință să mă devore. Ea îmi sfâșie memoria și
20
ANUARUL
încearcă s-o ucidă. De ea mă tem, nu de vulturul care coboară

să mă apere când în încleștarea cu stânca sunt pe punctul de a fi
învins.‖(pg.113)
Tema revoltei împotriva pustiului este un leit-motiv al
scrierilor lui Octavian Paler, făcând din ea o caldă pledoarie
pentru solidaritate și umanitate. Scriitorul vorbește despre lupta
împotriva pustiului din interiorul acestuia, așa cum grecii au
cucerit Troia cu ajutorul calului troian. Pentru Octavian Paler a
lupta împotriva pustiului înseamnă a pătrunde în interiorul său
și a-l ucide cu propriile arme: Sisif își înfrânge destinul
supunându-i-se, Prometeu își păstrează conștiința de sine cu
ajutorul vulturului, Profesorul din Viața pe un peron fuge din
coșmarul vieții sale însingurate și nimerește pe un peron pustiu.
Abia aici poate gândi cu voce tare și află că „Orice așteptare
este provizorie, chiar dacă durează toată viața‖ și că cel mai
singur poți fi în mijlocul oamenilor„ Oricum, constat încă o
dată că nicăieri nu se aude mai bine tăcerea ca într-un vacarm‖
( Caminante, pg 30).
Lupta împotriva pustiului este pentru autor păstrarea
speranței.
Profesorul din Viața pe un peron luptă cu forțe proprii.
Pe peretele gării lipește un Decalog care sună așa:„Prima
poruncă - Să aștepți oricât. A doua poruncă – Să aștepți
orice....‖
Esențială este speranța că orice așteptare este
provizorie, chiar dacă durează toată viața. Profesorul și
Eleonora par a alcătui acel cuplu ancestral, numai că peronul
nu poate fi paradisul ce oferă fericirea deplină și fără condiții.
Peronul este un loc de tranzit, spațiul așteptărilor.
Perspectiva subiectivă plasează autorul în interiorul
operei. Scriitorul folosește mult monologul interior, jurnalul,
confesiunea, ca moduri de expunere, completate de dialogul
21
ANUARUL
din Apărarea lui Galilei. Cel mai adesea, cărțile sale, mai noi
sau mai vechi, brodează pe marginea unor cărări bătute, pe care
le împrospătează prin perspectivă.
Un nostalgic, un singuratic neadaptat, călător pe
meleaguri îndepărtate în timpuri când românii călătoreau doar
pe hartă, un critic acerb și lucid al regimurilor de după 1989,
Octavian Paler este un scriitor cu o operă interesantă care ar
trebui azi înțeleasă ca o parabolă a unor timpuri uitate prea
ușor.
Prof. Paulina Gabur

Liceul Tehnologic „Gh. Ruset Roznovanu”
22
ANUARUL
ÎMPRIETENIREA CU GRAMATICA
Îmi amintesc de o tânără mamă care cumpărase o carte

cu exerciţii de gramatică pentru fiul ei de clasa a VI a şi i-a
prezentat-o ca pe o viitoare bună prietenă a lui. Nu cunosc
reacţia copilului, dar ştiu cu siguranţă, că mulţi elevi de
gimnaziu ar fi asociat-o mai degrabă cu Muma-Pădurii sau cu
vrăjitorul care le transformă timpul liber în scrum. Şi totuşi,
gramatica ar trebui să fie o prietenă pentru viaţă, o prietenă a
omului cult în formare.
Predarea limbii române în şcoală are drept scop
formarea deprinderilor de exprimare corectă, orală şi scrisă,
însuşirea normelor limbii literare în toate compartimentele ei.
În alţi termeni, orele de gramatică te ajută să receptezi corect
un mesaj de orice fel, să-ţi dezvolţi o exprimare aleasă, bogată
şi nuanţată, iar stăpânirea limbii române favorizează nu numai
înţelegerea, cunoaşterea, ci şi însăşi devenirea noastră.
Numărul mare de reguli gramaticale, definiţii, excepţii,
noţiuni abstracte, clasificări pot descuraja uneori chiar şi elevii
mai studioşi, care asimilează docili scheme, analize
morfologice sau desfac în propoziţii fraze lungi şi încâlcite.
Cunoaşterea normelor gramaticale nu înseamnă însă
memorarea descrierilor şi a definiţiilor din manualele şcolare.
Predarea gramaticii trebuie să fie orientată spre practică, spre
abaterile reale de la exprimarea literară, depistate de profesor în
colectivul de elevi cu care lucrează.
23
ANUARUL
Deseori auzim replici ale elevilor, de genul: Azi e ziua

mea de naştere şi mă simt foarte O.K. Este un bun prilej de a
explica elevilor de ce nu este corectă o astfel de formulare.
Cuvântul englezesc O.K. este o interjecție care înseamnă
‖bine‖, ‖în regulă‖ şi îl găsim în DOOM 2, 2005, unde ni se
spune că este adjectiv invariabil și adverb. Este incorect să îi
aplicăm grade de comparație (‖foarte O.K.‖), iar într-un limbaj
îngrijit, putem exprima ideea de bine prin alte sinonime
potrivite (foarte bine, minunat).
Putem aminti cu această ocazie şi alte adjective,
adverbe care nu au grade de comparaţie (ex: inferior, superior,
formidabil, teribil, excelent, admirabil, splendid, complet, unic,
uluitor etc.) şi, de asemenea, putem insista asupra folosirii
corecte a împrumuturilor din alte limbi. De exemplu, am
remarcat că elevii nu reuşesc întotdeauna să scrie desinența
corectă de plural a unor neologisme. Folosind ca exemplu
cuvântul chips (atât de frecvent în limbajul lor), vom forma
pluralul chipsuri, insistând pe aplicarea regulii şi la alte
cuvinte.
Utilizăm cratima în cazul neologismelor preluate din
limba engleză, a căror finală prezintă deosebire între scriere și
pronunțare (cu și fără articol hotărât): bleu, bleu-ul, bleu-uri,
bleu-urile, mouse-ul, site-ul, sau se termină în litere
neobișnuite pentru cuvintele românești vechi: hippy, hippy-ul.
Neologismele care se termină în litere ale alfabetului limbii
române, pronunțate ca în limba română se ortografiază fără
cratimă: logo, logoul, logouri, logourile, cheeseburgerul,
gadgetul, clickul, weekendul.
Studiul gramaticii trebuie conceput în interdependenţă
cu studiul literaturii. Lectura unor texte literare, deprinderea
unor modele de exprimare îngrijită şi variată vor pune elevul în
situaţia de a cunoaşte fapte noi, soluţii noi şi de a reţine
24
ANUARUL
aspectul corect al unor construcţii sau forme. Greşelile de

ortografie sunt un indiciu al absenţei sau sărăciei lecturilor,
afirma Ana Blandiana.
La clasele gimnaziale, unele noţiuni şi reguli pot fi
introduse sub forma unor poveşti. Predarea numeralelor poate
fi precedată, de exemplu, de următoarea lectură: Numeralele și
ursitoarea cea rea.
“La nașterea numeralelor, în împărăția LIMBII ROMÂNE, era
petrecere mare. Era veselia în toi când ușile cele mari ale sălii
de bal au fost deschise și în încăpere au intrat ursitoarele.
- Bine ați venit! le-au urat nobilii petrecăreți. Poftiți! Poftiți!
Ele s-au apropiat de leagănele pruncilor și au zâmbit. Urările
ce au urmat i-au înveselit pe cei prezenți:
- Veți fi cinstiți în această împărăție.
- Fără voi nu vom putea niciodată să socotim și să numărăm.
- Veți avea și puteri magice: vă veți da de trei ori peste cap și
veți căpăta puterea verilor voștri, adjectivele.
Distinsa adunare s-a pus pe dănțuit și, când dansul era mai
săltăreț, ușa sălii fu izbită cu putere de perete și o nouă
ursitoare intră furioasă:
- De mine ați uitat?
Se apropie cu pași repezi de leagănul copiilor și zise:
- Da, veți fi importanți pentru împărăție, dar nu vă vor ocoli
durerea și suferința. Vi se vor poci numele, batjocoriți, puși
unii în locul altora. Vă blestem să fiți strigați patrusprezece,
șasesprezece, șaptisprezece, optisprezece, optâsprezece, al
patrâlea, al optălea. Să vi să spună ora doi, clasa a
doisprezecea, ora doisprezece!
Și, după ce spuse toate acestea, plecă val-vârtej.”
Elevii vor fi îndrumaţi să folosească doar formele
corecte ale numeralelor: paisprezece, șaisprezece,
șaptesprezece, optsprezece, al patrulea, al optulea, ora două,
25
ANUARUL
clasa a douăsprezecea, ora douăsprezece. Le amintim că se

acceptă și forma de masculin la indicarea datei, deci este corect
să spunem două mai sau doi mai.
Faptele de gramatică propuse spre studiere trebuie să fie
explicate, deduse din modele, exersate şi aplicate în cât mai
multe situaţii care cunosc abateri şi ezitări. O problemă
deosebită o ridică şi acordul predicatului cu subiectul şi, în
acest sens, consider că sunt necesare cât mai multe şi variate
exerciţii. Amintesc, de exemplu, despre acordul în număr cu un
subiect exprimat printr-un substantiv colectiv: majoritate,
mulțime, etc. Când subiectul nu este urmat de un determinant
la plural, acordul se face la singular: Majoritatea a citit
romanul. Când subiectul este urmat de un determinant la plural
și împreună, exprimă ideea de pluralitate, se admite acordul la
plural: Majoritatea elevilor au participat la acţiunea de
voluntariat.
Acordul prin atracție generează, însă, greşeli frecvente
pentru că nu se face acordul cu subiectul, ci cu un cuvânt aflat
mai aproape de predicat. În propozitia Frecvența greşelilor de
exprimare sunt explicate prin lipsa lecturii acordul s-a făcut
cu substantivul ‖greşelilor‖, corect fiind frecvența… este
explicată.
Alte formulări greşite:
În ceea ce privesc absenţele, nu s-au înregistrat abateri de la
regulament. (corect – în ceea ce privește) E greu de anticipat
care dintre voi vor lua examenul. (corect - care va reuși)
Există și situații când se acceptă acordul de acest tip: Bucuria
lui sunt copiii. Puterea o reprezentăm noi.
În momentul de faţă, morfologia a ajuns o cenuşăreasă
neglijată în gramatica şcolară şi de aceea găsim în exprimarea
elevilor numeroase abateri de la normele limbii literare.
Deseori auzim forme de plural de tipul chibrite, stăţii, dragele,
26
ANUARUL
ultimile, baremuri, ouălele sau verbe folosite incorect:

agreiază, el crează, nu se există, te râzi, a hotărâ.
Caragiale a numit ―sfinte‖ analizele gramaticale prin
care a învăţat să deosebească scrierea într-un cuvânt sau în
două a lui “numai”, respectiv ―nu mai‖, să nu confunde
conjuncţia şi (Scriu şi citesc.) cu adverbul şi (A venit şi el.) sau
pe ―aceea” din ―eleva aceea‖ cu ―aceia” din ―elevii aceia‖.
Sadoveanu se mândrea cu faptul că, datorită învăţătorului său
din Paşcani, a ajuns să îşi clarifice punctuaţia şi să desfacă în
elemente simple ―cele mai încâlcite şi ciudate fraze‖.
Observăm, astfel, utilitatea analizelor gramaticale care
au drept scop rafinarea continuă a exprimării, înţelegerea
corectă a unui enunţ şi formarea unei gândiri logice şi coerente.
―Limba - spunea Fănuş Neagu - cunoaşte toate formele de a
exista, dar o rănesc tragic ignoranţa, prostia, vorbirea ineptă,
trei boli care o adulmecă din pricina delăsării, a lipsei de
ocrotire‖.
Anii de şcoală sunt cei mai preţioşi pentru a-ţi forma o
cultură lingvistică, iar lecturile bune, variate şi bogate sunt cel
mai eficient şi plăcut mijloc de a cunoaşte normele de
funcţionare a limbii.
27
ANUARUL
Bibliografie:
Fănuş Neagu, Întâmplări aiurea şi călătorii oranj, Ed. Sport-

Turism, Bucureşti, 1987, pg. 9
Mioara Avram, Limba şi literatura română, VIII, 1982,
Bucureşti
Iorgu Iordan, Limba română actuală. O gramatică a
“greşelilor”, ediţia a II a, Bucureşti, 1948
Ion Luca Caragiale, Peste 50 de ani, în Opere, ediţie critică de
Al. Rosetti, Şerban Cioculescu, Liviu Călin, III, Bucureşti,
1962
Mihail Sadoveanu, Anii de ucenicie, în Opere, XVI, Bucureşti,
1959, p. 401- 402
Gligor Gruiţă, Acordul în limba română, Bucureşti, 1981
Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii
române, 2005
Gramatica limbii române, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966
Prof. Violeta Teioșanu

Liceul Tehnologic “Gh. Ruset Roznovanu”
28
ANUARUL
AVATARURILE TEORIILOR INTERPRETĂRII.

ELEMENTE DE INTERPRETARE A LECTURII
I. Perspective istorice
Apariţia scrisului a determinat, inevitabil, şi dezvoltarea
unor practici ale lecturii, care s-au rafinat din ce în ce mai
mult în timp, până s-a ajuns la un fel de autonomizare a
domeniului lecturii, devenit unul dotat cu reguli şi operaţii de
simbolizare proprii. Foarte mulţi istorici ai literaturii – dar nu
numai – au abordat în ultimii ani problematica lecturii, a
instituţiilor (cum ar fi bibliotecile publice sau private) şi a
formelor sale succesive, deoarece analiza acestei practici poate
să pună în lumină multe aspecte ―colaterale‖ controversate,
care au fost mai mult sau mai puţin orientate, ―controlate‖ de
punerea în circulaţie a cărţilor, traduceri, adnotări etc., toate
având drept element comun curiozitatea stârnită de lectură şi
diseminată în categorii sociale tot mai largi.
În Antichitate cititul era apanajul aproape exclusiv al
unor categorii bine precizate, cum ar fi scribii egipteni, fiind
legat, ca şi în alte epoci, de arta scrisului: Se poate presupune
că în Regatul Nou scribul avea şi funcţie de mediator sau
interpret. În acea vreme, în Egipt se manifesta o deschidere
către civilizaţia siriană şi palestiniană care gravitase spre
zona mesopotamiană. În timpul lui Amenophis al III-lea şi
Amenophis al IV-lea (secolul al XIV-lea î. Hr.), la Tell
el-Amarna existau nu doar cunoscători ai celor mai importante
limbi – babiloniana, hitita, hurita –, dar şi scribi care ştiau să
citească scrierea cuneiformă şi să înţeleagă mai mult sau mai
29
ANUARUL
puţin bine limbajul diplomatic redat de aceasta.1 Numeroasele

fenomene legate de lectură, conectate cu aceasta (şi care vor
genera un domeniu special de preocupări) erau, prin urmare,
lansate încă din această perioadă. La vechii greci, importanţa
lecturii era cu atât mai mare cu cât prestigiul social acordat
celor cu ştiinţă de carte se constituia într-un element decisiv.
Acest prestigiu depindea de capacitatea de asumare şi
transmitere a unor reguli sau chiar coduri de lectură: Literatura
şi tragedia presupun o activitate interpretativă care se
concentrează pe o arie restrânsă. Ambele depind de
capacitatea de a opera în interiorul unui sistem de convenţii,
de a recunoaşte semne şi a le interpreta, de a le pune în
secvenţe corecte, “de a judeca prezentul călăuzindu-te după
trecut, cum spune Iocasta despre Oedip (cu referire totodată la
dibăcia lui în dezlegarea ghicitorilor)2. În greacă, ―a citi‖
înseamnă ―a recunoaşte‖, anaghignoskein, iar pentru a indica
punctul culminant al tragediei Aristotel foloseşte şi el termenul
―recunoaştere‖, anagnorisis.‖3. Cititul era văzut, prin urmare,
la vechii greci într-un mod extrem de rafinat, ca o activitate
hermeneutică, de asumare personală şi în acelaşi timp colectivă
a semnificaţiilor. Această tensiune personal/colectiv legată de
actul lecturii nu a fost însă rezolvată decât mult mai târziu.
Nu trebuie omise nici conotaţiile sacre ale lecturii,
care erau strâns conectate la conceptul de ―carte sacră‖. Lectura
a avut inclusiv o componentă mistică, de regăsit în Evul Mediu
sau în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. De asemenea,
interiorizarea lecturii, lectura cu voce scăzută erau fenomene
intim legate de ceremoniile religioase. De altfel, ceea ce s-a
1
Donadoni Sergio, în Omul egiptean, Editura Polirom, 2001;
2
Sofocle, Oedip rege, Editura Garamond, 2002, p.916;
3
Segal Charles, 2001, Auditor şi spectator, în Omul grec, volum colectiv coordonat de Jean-
Pierre Vernant, Iaşi, Editura Polirom [ediţie originală 1991, Gius. Laterza & Figli];
30
ANUARUL
numit ―lectura elitară‖ sau ―lectura privată‖, atât de obişnuită

astăzi, nu s-a generalizat decât după secolul al XVIII-lea.
Unul dintre cei mai importanţi istorici ai mentalităţilor
care a studiat formele succesive ale lecturii, în special în
Franţa, a fost Roger Chartier, cel care a introdus conceptul de
apropriere, pentru a desemna modalităţile autonome pe care le
utilizau diverse categorii sociale în practicile lor de lectură.
Istoria mentalităţilor a fost în mod special interesată de modul
în care era întrebuinţată cartea, respectiv de felul în care era ea
citită/interpretată.
O dată cu multiplicarea masivă a exemplarelor, cu
creşterea tirajelor, începând cu prima jumătate a secolului al
XIX-lea, efectul de masificare şi în acelaşi timp de dispersare
ori sectorializare a tipologiilor lecturii a crescut foarte mult. Un
rol decisiv l-a avut, de pildă, romanul-foileton, care contura
diverse aşteptări şi regla până la urmă fantasmele colective.
Lectura devenea astfel un excepţional factor de compensare,
imaginarul literar începea să fie resimţit ca o valoare în sine.
Tot în perioada modernă apar şi elementele de
―pragmatizare‖ a lecturii, respectiv de specializare intensă, de
―compartimentare‖ pe domenii şi de triere a bibliografiilor. De
alfel, bibliografia însăşi devine un fel de instituţie, fapt
confirmat de cercetările de istorie a mentalităţilor aplicate
domeniului. Înmulţirea explozivă a titlurilor trebuia să fie
într-un fel sau altul coroborată cu impunerea unor elemente de
redistribuţie şi control.
Tot de instituţia lecturii se leagă, într-un fel sau altul, şi
cea a cenzurii, care a cunoscut, la rândul ei, modalităţi de
impunere dintre cele mai diverse, de la cenzura clericală până
la cea dictată de state sau instituţii. Dreptul de a citi o anume
carte a fost mult timp negociat în variante care nu permiteau
decât parţial participarea directă a cititorului prezumtiv.
31
ANUARUL
Tot acest evantai de problematici legate de lectură şi de

efectele ei au transformat-o într-un fenomen extrem de
complex, cu reverberaţii inclusiv sociale, cu multiplicări ale
categoriilor lectoriale şi cu o constantă creştere a interesului
propriu-zis faţă de mecanismele mai mult sau mai puţin
teoretice care reglau şi reglează actul citirii.
Secolul al XX-lea a fost exponenţial din această
perspectivă, prin generarea unui număr imens de ipoteze şi
teorii asupra practicilor lecturii. Iar actul în sine a cunoscut şi el
o mare diversificare, incluzând, între altele, lectura pe suport
electronic sau lectura ca fenomen sincretic, multimedial;
lectura în sens tradiţional devine aici, explorare4
II. Elemente de teorie a interpretării în postructuralism
Una dintre posibilităţile opririi proliferării arbitrare a
sistemelor interpretative este regândirea ontologiei
hermeneuticii. În zona de lucru a diferitelor discipline ale
interpretării trebuie cât mai rapid regăsită o direcţionalitate
predefinită5. Interpretarea, teoriile interpretării, actul în sine al
problematizării literare vor trebui să-şi re-găsească prestigiul,
dacă nu pierdut, oricum „şifonat‖ în ultimele decenii,
structuraliste şi poststructuraliste. Acestea au acţionat mult prea
dispersat (situaţie discutată cu îngrijorare chiar de către
teoreticieni postmodernişti precum Vattimo6), iar nevoia
―re-centrării‖ lor a devenit din ce în ce mai acută. Este
cunoscută, de exemplu, aserţiunea lui Roland Barthes conform
căreia orice ar face, scriitura devine teroristă. Avertismentul
de aici desfide interpretarea ca act democratic prin excelenţă şi
4
Lucia Cifor, Principii de hermeneutică literară, Editura Univ. ―Al. I. Cuza‖, Iași, 2006, p.
164;
5
Termenul este folosit de Felix Guattari și Gilles Deleuze
6
Gianni Vattimo, Sfîrșitul moderniății: Nihilism și hermeneutică în cultura postmodernă,
traducere de Ștefania Mincu, postfață de Marin Mincu, Editura Pontica, 1993;
32
ANUARUL
o subordonează unei libido dominandi al cărei efect nu ar putea

fi decât resemnarea. Poate confuz, Toma Pavel7, descria
trecerea la ―noua etapă‖ a lui Barthes: ―Subversiunea activă,
temă comună marxiştilor liberali şi heideggerienilor visători,
apare astfel sublimată în operaţie semiotică, iar destinul
avangardei artistice este formulat în limbajul noii avangarde
intelectuale de la sfârşitul anilor ‘60, cea care mai târziu va fi
desemnată drept ―poststructuralistă‖. ―Acea vidare a semnului
proclamată de Barthes nu ar fi, aşadar, decât consecinţa, perfect
haotizată, ―postructuralizată‖ a unei aventuri interpretative,
bazate – într-adevăr – pe ―conversiuni epistemologice‖, dar
care mai degrabă a urmărit permanentizarea unor mode decât
orientarea spre exterior.8
O perspectivă diferită, dacă nu total opusă presupune,
într-un mod clar mai avantajos, că perfectibilitatea,
optimizarea operaţiilor implicate pot să vizeze, în grade
diferite, toate cele cinci criterii ale validităţii interpretării
identificate de Paul Cornea: relevanţa, pertinenţa, coerenţa,
istoricitatea, intertextualitatea.9 Este o evidenţă că nevoia
recalibrării conceptuale nu trebuie confundată cu tendinţa
―neoiluministă‖ a atemporalizării criteriilor: Hermenutica
literară modernă nu se poate funda pe o metodologie
universală a interpretării, ci pe o logică circumstanţială a
validităţii.10 Tocmai validitatea, cu arsenalul ei de precepte şi
criterii, este cea care ar valida atât adaptarea la (con) text, cât şi
admiterea posibilităţii înseşi a interpretării/interpretărilor.
Posibilitate pusă aproape la index din cauza relaxării prea mari
7
Toma Pavel - un excelent cunoscător al ―convertirilor‖ poststructuraliste şi mai ales al
imposturilor acestor ―convertiri‖;
8
Cf. Buzera Ion, Reinventarea lecturii, Editura Aius, 1998, p. 27;
9
Cornea Paul, Introducere în teoria lecturii, Editura Polirom, 1998, p. 202;
10
Ibidem
33
ANUARUL
a criteriilor celor care recurg la ceea ce Umberto Eco a numit

the business of interpretation. Acelaşi teoretician aprecia: ―I
have the impression that, in the course of the last decades, the
rights of the interpreters have been overstressed‖11. Răsturnarea
raportului, a echilibrului între ―drepturile textului‖ şi
―drepturile interpretului‖ – pentru a utiliza sintagmele
consacrate de Eco – în favoarea celor din urmă corespunde
unei mutaţii radicale, simetrice faţă de pretenţia sistemelor
interpretative structuraliste sau din proximiattea
structuralismului de a paria totul pe ―drepturile textului‖.
A nega de-a dreptul interpretarea (aşa cum procedează,
de multe ori, aceste teorii postmoderniste, contestatare la
adresa oricărui ―esenţialism ontologic‖, deşi utilizând
presupoziţii ontologice) poate conduce la un drastic impas. Un
exemplu poate să nuanţeze acestă idee. Ce este altceva
―afacerea Sokal‖12 decât o modalitate de a taxa incompetenţa
interpretării, acceptabilitatea fluxului ei incontinent, ―erotic‖,
ceea ce înseamnă de fapt anularea ei? Autorul farsei intitulate
Transgressing the Boundaries: Toward a Transformative
Hermeneutics of Quntum Gravity (Social Text, 1996)13 s-a
folosit într-un mod foarte ingenios de acea tolerabilitate (al
cărei sinonim este aici ―ignoranţă‖) pentru a discredita ―din
interior‖ – reuşind, adică, să publice în prestigioasa revistă
―contrafacerea‖ care părea atât de ―reală‖ – o lipsă de
normativitate epistemică dubioasă. Folosind câteva nume
ritualizate, combinând informaţiile, insistând mai ales pe
noţiuni dificile de fizică, dar deturnând cu intenţie orice
posibilă conexiune corectă, fie şi întâmplătoare, Alan Sokal a
11
U. Eco, Limitele interpretarii, Editura Pontica, 1996;
12
A se vedea și articolul, Dincolo de cele trei extremisme, de Basarab Nicolescu, în România
Culturală, nr. 4, 5/2006;
13
Text integral - http://www.physics.nyu.edu/faculty/sokal/
34
ANUARUL
dat o lovitură de graţie relativismului din teoriile literare (ceea

ce ar putea ascunde şi un complex, în ciuda demonstraţiei
infailibile), după cum singur susţine în articolul în care
demistifică ―parodia‖ (articol al cărui titlu nu e nici măcar el
deprivat de ironie!), A physicist experiments with cultural
studies (Lingua franca, 1997): ―Social Text‘s acceptance of my
article exemplifies the intellectual arrogance of Theory –
postmodernist literary (s. a.) theory, that is – carried to its
logical extreme.‖ Iată ce se întâmplă dacă acceptaţi orice
intepretare, pare să avertizeze şi chiar avertizează Sokal.
O atenţionare similară, într-o variantă mai detaşată,
apare şi la Umberto Eco: ―Cu toate acestea, orice comunitate de
interpreţi ai unui text dat (pentru a fi comunitatea interpreţilor
acelui text) trebuie să ajungă, într-un mod sau altul, la un acord
referitor la tipul obiectului de care se ocupă. Astfel,
comunitatea, chiar dacă foloseşte textul ca teren de joc pentru a
concretiza semioza nelimitată, în diferite situaţii, trebuie să
admită că este necesar să întrerupă puţin ―the play of
amusement‖, şi o poate face numai datorită unei judecăţi în
acord cu aceasta (chiar dacă tranzitoriu). De fapt, simbolurile
cresc, dar nu rămân niciodată goale.
Obiectul literar (adică textele numite de Paul Cornea
―pseudoreferenţiale‖ sau ―autoreferenţiale‖, dar şi perioadele,
segmentele de creativitate ori, la limită, literaturi) trebuie
―proiectat‖ într-un spaţiu virtual, mental (n-dimensional), în
aşa fel încât să poţi alege oricând modalitatea de atac euristic
favorabilă, dimensiunea care îţi convine cel mai mult sau care
te interesează la un moment dat (profitând de avantajul de a le
avea pe celelalte în rezervă şi de a putea recurge oricând la ele).
Succesivitatea abordărilor ar putea, aşadar, salva rezerva
imaginară, plurală, deschisă a interpretării, ar putea depăşi
35
ANUARUL
handicapul unidirecţionalităţii, fără a aboli Grund-ul

ontologic14.
De asemenea, o interpretare n-ar mai fi considerată
şubredã, depăşită, ci ar fi păstrată într-un soi de ―listă de
aşteptare‖, care ar garanta echipotenţialitatea, în ciuda faptului
că ar putea fi ―dedusă‖ din altele, fără ca prin asta să
presupunem automat progresul. O asemenea ―utopie‖ a fost
configuratã într-un roman de David Lodge: Cu câţiva ani
înainte îşi stabilise, cu debordant entuziasm, un proiect critic
ambiţios: o serie de comentarii despre Jane Austen care să
cuprindă întreaga ei operă, roman după roman, spunând
absolut tot ce se putea afirma despre fiecare în parte. Ideea era
să întreprindă comentarii exhaustive, examinând romanele din
toate unghiurile posibile, istoric, biografic, retoric, mitic,
freudian, jungian, existenţialist, marxist, structuralist,
alegoric-creştin, etic, exponenţial, lingvistic, fenomenologic,
arhetipal şi aşa mai departe; în aşa fel încât, după redactarea
fiecărui comentariu, să nu mai rămână absolut nimic (s. a.) de
spus despre romanul în chestiune.
Dincolo de amuzamentul pe care-l provoacă un
asemenea procedeu, rămâne clară ipoteza referitoare la
permutabilitatea indefinită a amplasamentelor interpretării. De
altfel, comentariul la fel de încărcat de sarcasm care urmează
acelei dispoziţii multiexegetice include şi el posibilitatea (tot
atât de ―utopică‖) a epuizării: Scopul acestui exerciţiu – după
cum se văzuse deseori obligat să explice, cu toată răbdarea de
care era capabil – nu era să dea altora posibilitatea de a
înţelege mai bine şi de a citi cu delicii sporite romanele lui
Jane Austen, încă şi mai puţin de a o proslăvi pe romancieră,
ci, mai degrabă, de a face să înceteze definitiv producţia de
14
Cu sensul de ―argument‖;
36
ANUARUL
maculaturã pe această temă. Comentariile urmau să se

adreseze nu cititorului de rând, ci specialistului care, căutând
numele lui M. Zapp la bibliografie, avea să constate că
volumul, articolul sau disertaţia pe care le proiectase fuseseră
deja anticipate şi, mai mult ca sigur, invalidate. După Zapp,
restul trebuia să fie tăcere... Această perspectivă îi producea o
satisfacţie profundă. În momentele sale faustice visa că, după
ce o va aranja pe Jane Austen, va proceda la fel cu toţi
romancierii englezi importanţi, apoi cu poeţii şi dramaturgii,
poate folosind computere şi echipe de studenţi postuniversitari
cu pregătire adecvată, reducând inexorabil sfera literaturii
engleze la care se mai puteau face glosse, vârând spaima în
întreaga industrie academică, făcându-i de prisos pe zeci de
colegi: publicaţiile academice îşi vor trage obloanele, cele mai
celebre catedre de engleză vor fi abandonate, ca oraşele-stafii
din Vestul Sălbatic... Acest spumos fragment este construit pe
osatura unei hiperbole acutizate, conţinând nu numai o
descriere a pericolelor criticii scăpate de sub control, dar şi un
―software‖ mental ale cărui ultime consecinţe constau (precum
la Eugen Ionescu în Nu!) în relevarea precarităţii ontologice, de
pe versantul ei ―pragmatic‖, a Literaturii.
Ceea ce putem lua în serios de aici este faptul că
emulaţia interpretărilor nu ar mai viza subiecţi diferiţi, ci unul
singur. Ceea ce, evident, nu înseamnă ―eliminarea‖ celorlalţi, ci
– eventual – cooptarea lor în aceeaşi strategie. Suportul ar fi
chiar ―unitatea‖ subiectului, care - oricât de ―plural-lacanian‖
ar fi – se poate ―centra‖ mult mai uşor. El s-ar pune însă
deliberat în situaţia celorlaţi.
Multiplicarea ori rotaţia situaţiilor hermenutice la care
recurge acest interpret ―model‖ ar confirma/stabili patterns ale
lecturii/interpretării. În momentul în care pot fi depistate
izotopii epistemice înseamnă că s-a depăşit atât handicapul
37
ANUARUL
proliferării aleatorii, cât şi cel al parţialităţii punctului de

vedere, uneori conţinut în mod pervers de strategia textuală,
ceea ce evidenţiază rolul ―parţial‖ al Cititorului Model.
Bibliografie:
1. Donadoni Sergio, în Omul egiptean, volum colectiv,

Ed. Polirom, 2001;
2. Sofocle, Oedip rege, Ed. Garamond, 2002;
3. Segal Charles, 2001, Auditor şi spectator, în Omul
grec, volum colectiv coordonat de Jean-Pierre Vernant, Iaşi,
Polirom;
4. Lucia Cifor, Principii de hermeneutică literară, Ed.
Univ. ―Al. I. Cuza‖, Iaşi, 2006;
5. Gianni Vattimo, Sfârşitul modernităţii: Nihilism şi
hermeneutică în cultura postmodernă, traducere de Ștefania
Mincu, postfaţă de Marin Mincu, Ed. Pontica, 1993;
6. U. Eco, Limitele interpretării, Ed. Pontica, 1996;
7. Buzera Ion, Reinventarea lecturii, Ed. Aius, 1999;
8. Cornea Paul, Introducere în teoria lecturii, Ed.
Polirom, 1998;
9. Duda Gabriela, Analiza textului literar, Ed. Humanitas,
1996;
10. Jauss Hans Robert, Experienţă estetică şi hermenutică
literară, Ed. Univers, 1983;
Prof. Dr. Mihai Capşa-Togan

Liceul “Carol I”, Bic
38
ANUARUL
DIALOGUL INTERCULTURAL ÎN
ORELE DE LITERATURA ROMÂNĂ
Educaţia interculturală poate fi considerată o

componentă esenţială a educaţiei, care se bazează pe
deprinderea de a trăi, împreună cu ceilalţi, prin dezvoltarea
cunoaşterii celuilalt, a istoriei sale, a tradiţiilor şi a
spiritualităţii sale‖ (Rey Micheline, Educaţia interculturală.
Experienţe, politici, strategii).
Cu cât educaţia va fi mai mult dirijată şi controlată, cu
atât mai mult comoara ascunsă în interiorul ei va putea fi
valorificată.
Interculturalitatea se referă la existenţa şi la
interacţiunea echitabilă a unor culturi diverse, precum şi la
posibilitatea de a genera expresii culturale împărtăşite prin
dialog şi respect reciproc. Conceptul de intercultural pune
accentul pe interacţiunea dintre grupurile percepute ca distincte
din societate, referindu-se la un proces dinamic de schimburi,
de dialog, de negociere între grupuri. Mitul societăţilor
uniforme din punct de vedere cultural a suferit tot mai mult în
ultimele decenii,
Ajungându-se treptat la concluzia că diversitatea culturală a
fost şi este o stare de fapt caracteristică a societăţilor europene.
Este adevărat că diferenţele contează, dar ele nu trebuie
să ne despartă pentru că fiecare este altfel şi ştie altceva. Putem
învăţa unii de la ceilalţi, trebuie să fim toleranţi şi nu să ne
impunem propriile convingeri pentru că fiecare dintre noi vrea
să păstreze tradiţiile neamului său.
Vorbim, astfel, despre educaţia interculturală constituită
într-o strategie de pregătire a societăţilor democratice viitoare,
39
ANUARUL
încât persoanele să relaţioneze în mod convenabil între ele, pe

plan multicultural.
O definiţie complexă a interculturalităţii vom găsi la
Micheline Rey, o cercetătoare devotată acestei problematici,
care, plecând de la sensul plenar al prefixului inter:
interacţiune, schimb, deschidere, reciprocitate, solidaritate
obiectivă‖, dă sens termenului de cultură, recunoscând valorile,
modurile de viaţă, la care se raportează fiinţele umane, indivizi
sau societăţi, în interacţiunea lor cu altul şi în înţelegerea
lumii‖, şi reliefând interacţiunile care apar simultan, între
multiplele registre ale aceleiaşi culturi şi între diferite culturi‖.
Dacă educaţia multiculturală pune accentul pe măsuri
care vizează coexistenţa (în înţelesul literal al termenului) a
mai multor culturi, în mod separat, educaţia interculturală este
axată pe cooperare şi acţiune conjugată.
Abordarea textului literar, din punct de vedere
intercultural, va urmări cu precădere dobândirea de noi calităţi
interrelaţionare între elevi, în domeniul culturii generale şi a
culturii proprii, în particular.
Astfel, vom da fiecărui elev şansa de a participa activ în
combaterea rasismului, xenofobiei şi a discriminării din orice
punct de vedere.
Educaţia multiculturală este considerată un factor de
stabilitate democratică, pe când educaţia interculturală
presupune o nouă abordare a valorilor indivizilor, a tradiţiilor,
a obiceiurilor etnice întâlnite în societatea contemporană.
Şcoala are rolul de a educa tânăra generaţie în spiritul
respectării diferenţelor de cultură, etnică sau naţională,
promovând respectul faţă de toleranţă, înţelegere, egalitate,
indiferent de spaţiul geografic, etnic, religios, în care
convieţuiesc. În iulie 2007, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi
Tineretului emitea Ordinul nr. 1529, în care se aborda pentru
40
ANUARUL
prima oară în cadrul învăţământului românesc problematica

diversităţii culturale, stipulându-se introducerea de elemente
specifice acestei problematici atât în programele şcolare cât şi
în documentele curriculare. Un an mai târziu, în anul european
al dialogului intercultural, se introducea materia, Educaţie
interculturală‘‘ în programa şcolară gimnazială, ca materie
opţională în cadrul Curriculumului la Decizia Şcolii (CDŞ).
Profesorului de limba şi literatura română îi revine
misiunea de a coordona activitatea elevilor, în spiritul
comuniunii, de a forma valori, deprinderi bazate pe respectarea
valorilor culturale, pentru a evita intoleranţa diferenţelor dintre
etnii, rase, confesiuni, categorii sociale etc.
Operele literare oglindesc viaţa diferită a etniilor, fie ele
rome, maghiare, slave, având un conţinut istoric, cu o bogată
conotaţie interculturală. Un exemplu în această privinţă este
textul lui Vasile Alecsandri, intitulat Vasile Porojan, care
tratează prietenia dintre Vasile Alecsandri, poetul, şi fiul unui
ţigan, ceea ce ne evidenţiază una dintre cele mai interesante
poveşti de viaţă, cu multe învăţăminte, confirmând că etniile
sunt mai degrabă convenţii sociale şi că ideile preconcepute pot
fi învinse prin sinceritate şi apropiere sufletească.
Activităţile de învăţare pot include, pe lângă exerciţii de
înţelegere a unor termeni specifici educaţiei interculturale, şi
lectura unor astfel de texte, care prin conţinutul lor să aibă ecou
în combaterea discriminării.
Un exemplu de acest gen întâlnim şi în fabula Câinele
şi căţelul, de Grigore Alexandrescu, unde autorul aduce în
discuţie principiul egalităţii între semeni.
Însă, un exemplu clasic care vizează interculturalitatea
este romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu, care înglobează o
serie de clişee etnice:, Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit
lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam. Pe ţigan l-a
41
ANUARUL
învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul. Dintre

jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: - Tu să scrii o lege, şi
când va veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul
meu cel prea iubit Iisus, şi după aceea să înduraţi mult năcaz şi
prigonire, iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi
banii ca apele. A chemat pe ungur cu degetul şi i-a ales, din
câte avea pe lângă sine, jucării: Iaca, dumitale iţi dau botfori şi
pinteni şi răşină să-ţi faci sfârcuri la mustăţi, să fii fudul şi să-ţi
placă petrecerile cu soţii. S-a înfăţişat şi turcul: Tu să fii prost,
dar să ai putere asupra altora, cu sabia. Sârbului i-a pus în mână
sapa.‖
Aşadar, la o oră de literatură, profesorul implicat în
educaţia interculturală, ar trebui să folosească metode şi
mijloace de predare-învăţare-evaluare, care să formeze indivizi
capabili să trăiască armonios într-o lume a schimbărilor
majore.
Despre interculturalitate putem vorbi şi la romanul
Maitreyi de Mircea Eliade. Conflictul dintre europeanul Allan
şi bengalezul Narendra Sen, tatăl fetei, redă opoziţia dintre
libertatea dragostei şi constrângerile tradiţionale, iar la nivel
general incompatibilitatea sau lipsa de comunicare dintre
civilizaţii şi mentalităţi: cea europeană şi cea asiatică. Iubind-o
pe Maitreyi, Allan descoperă lumea tainică a Indiei. Diferenţa
dintre cele două mentalităţi, orientală şi occidentală, este pusă
în evidenţă de concepţia despre iubire a celor doi tineri,
exponenţi ai acestor mentalităţi. Maitreyi îi mărturiseşte lui
Allan că a fost mai întâi îndrăgostită de un pom. Iubirile
occidentalului însă fuseseră doar trupeşti, fără spiritualitate. Ea
îl iniţiază pe Allan în cultura orientală şi în sacralitate.
Căsătoria cu Maitreyi era însă imposibilă, deoarece ea
aparţinea celei mai nobile caste indiene, a brahmanilor, iar
căsătoria cu cineva din afara castei sale ar fi adus disgraţia
42
ANUARUL
întregii familii. Astfel, elevii pot discuta despre diferenţele

dintre culturile şi mentalităţile diferitelor popoare.
Activităţile de învăţare urmăresc lectura unor texte
suplimentare (Voievodul ţiganilor de Jókai Mór, Coliba
unchiului Tom de Henriette Beecher Stowe etc.), care
antrenează elevii la discutarea unor situaţii ce implică toleranţă,
referitoare la modul de viaţă a unor etnii diferite din punct de
vedere cultural.
Un rol important în educaţia interculturală îl au şi
activităţile extraşcolare, care conduc la formarea competenţelor
specifice care pledează pentru deschidere, comunicare,
empatie, pentru înţelegerea şi valorizarea logicii fiecărei
culturi, apropiate sau depărtate. Componentele competenţei
interculturale vizează formarea atât de atitudini, cunoştinţe,
abilităţi de interpretare şi relaţionare, de interacţiune, cât şi
abilităţi de reflecţie şi evaluare critică. Toate acestea se pot
realiza prin: ateliere de muncă pe diferite teme, cluburi
interculturale, expoziţii de obiecte tradiţionale, prezentări ale
costumelor tradiţionale, organizarea de concursuri culinare -
mâncăruri specifice altor etnii etc.
Gama de activităţi interculturale se poate îmbogăţi şi
prin organizarea de întâlniri între persoane de culturi diferite, a
înfrăţirilor atât între clase şi şcoli, cât şi între clase din alte
regiuni lingvistice sau chiar din alte ţări, prin colaborarea
elevilor, prin excursii, proiecte sau schimburi de materiale
audio şi video.
Perspectiva interculturală trebuie să stea la baza
procesului de învăţământ adresat tuturor, minoritari şi
majoritari. În cazul copiilor de etnie romă, cadrele didactice
pun accentul pe folclor, recunoscându-le abilităţile în muzică şi
dans, pentru a evita absenteismul, abandonul şcolar şi abaterile
disciplinare.
43
ANUARUL
Deşi interculturalitatea se impune ca o exigenţă a lumii

contemporane, nici programele şcolare, nici manualele nu
reuşesc să o atingă, fără implicarea, cu responsabilitate a
profesorului, care prin metodele didactice promovează spiritul
civic, evitând formarea unor reprezentări eronate a diferenţelor
dintre etnii, rase, confesiuni etc.
Prin urmare, ora de limba şi literatura română devine un
vast atelier de formare a competenţelor care vor pune bazele
dialogului intercultural între diferitele grupuri din societate.
Educaţia interculturală reprezintă un interes pentru toate
disciplinele şcolare, fiind promovată o pedagogie activă şi
participativă, în scopul comunicării socio-culturale.
Deşi, generaţia actuală este atrasă de noile tehnologii
informaţionale, trebuie cultivată dragostea pentru lectură,
cunoaşterea operelor clasice naţionale şi universale, care oferă
modele de convieţuire demne de urmat.
Bibliografie:
1. Cucoş, Constantin, Educaţia. Dimensiuni culturale şi

interculturale, Editura Polirom, Iaşi, 2000.
2. Delors, J, L’éducation: un trésor est caché dedans, Editions
Odile Jacob, Paris, 1996.
3. Rey, Micheline, Educaţia interculturală. Experienţe, politici,
strategii, Ed. Polirom, Iaşi, 1999.
4http://www.ardor.org.ro/content/ro/educatia_interculturala.pdf
5. www.didactic.ro
Prof. Andreea Ilie

44
ANUARUL
FIGURI AUTORITARE
În opera lui Slavici se regăsește problematica

inegalității voințelor și a competiției acestora, fapt ce va
tensiona relațiile dintre personaje. Raporturile de forțe se
stabilesc în condiții diferite și sunt influențate de stimuli
exteriori. Acțiunile altor agenți (eventual neimplicați în situația
conflictuală propriu-zisă) vor contribui la complicarea stării de
lucruri din planul provocărilor și al răspunsurilor celor
implicați. Evenimentele, de asemenea, vor forța tendințele
personajelor să se închege în hotărâri și acțiuni sau, dimpotrivă,
le vor determina reacții de renunțare la pornirile abia
manifestate ca dorință.
Din această perspectivă poate fi evidențiată o
departajare a personajelor în termenii unei polarități – a puterii
și, respectiv, a slăbiciunii de care dau dovadă în diverse
împrejurări și în raporturile dintre membrii unei colectivități
distincte. Diferențierea nu are scopul de a genera ―categorii‖, ci
de a sublinia distribuția puterii și efortul de a accede la
autoritate, sau, dimpotrivă, de a rămâne în condiția marginală
conferită de acceptul ca element dominator al celuilalt.
Figuri proeminente ca aceea a Persidei sau a lui Lică
Sămădăul se conturează ca dominatoare prin impunerea și
proiectarea asupra lumii a propriei voințe. Mara se alătură celor
două personaje amintite, dar în cazul văduvei din Radna se
evidențiază un comportament ce dovedește o evoluție
interioară mai puțin tumultuoasă. Modul ―așezat‖, chibzuit de a
acționa și de a se dovedi, astfel, consecventă cu principiile sale
de viață (nădăjduiește că, în final, totul ―are să fie bine‖) o
așază mai curând pe linia pe care se află și Simina din
45
ANUARUL
Pădureanca. Aceasta din urmă se manifestă ca principiu al

rezistenței la încercările altora de a-i modifica hotărârea (în
finalul nuvelei nu cedează nici autorității lui Busuioc și a
familiei lui, nici iubirii pentru Iorgovan, pasiune privită în acea
etapă drept slăbiciune).
Ghiță se distinge prin nehotărârea ce îi definește
zbuciumul interior în căutarea unei soluții de afirmare în
condițiile în care oponentul său se dovedește mai stăpânit, mai
calculat și mai sigur de izbândă într-un ―spațiu‖ cunoscut (Lică
Sămădăul dispune de o experiență anterioară în care s-a impus
în fața unor adversari ca Pintea, foști aliați sau dușmani și
vechiul cârciumar de la Moara cu noroc). Iorgovan este un alt
personaj care se evidențiază ca fiind așezat sub imperiul
destructurării (și desființării) cauzate de lipsa de coeziune
internă și indecizie. Ana se definește ca o conștiință pasivă și
apoi înflăcărată, dar care nu reușește să schimbe cursul
evenimentelor din nuvelă.
Precursorii lui Slavici nu au neglijat în totalitate
conflictele de interese orgolioase și ciocnirea de ambiții.
Costache Negruzzi, prin nuvela sa istorică (Alexandru
Lăpușneanul) aduce în prim-plan figura unui domn care
încearcă și reușește, pentru un timp, să se impună în fața
boierilor. Provenit dintr-o epocă în care autoritatea statală era
amenințată cu fărâmițarea din pricina puterii economico-
sociale în creștere a boierilor (aceștia erau antrenați de propriile
interese în sensul unor forțe centripete), domnul țării știe că
singura politică potrivită în această situație nu poate fi decât
revenirea la vechile privilegii voievodale de stăpânitor absolut
și unic factor de decizie în conducere. Prin grefarea acestei
atitudini pe caracterul răzbunător al domnitorului se va ajunge
la un ―rezultat‖ marcat de manifestările unei mizantropii
bolnăvicioase și cu atât mai periculoase cu cât întrunește
46
ANUARUL
abilitățile de a pune în practică hotărâri îndelung chibzuite sau,

dimpotrivă, momentane.
La solia boierilor prin care solicitau domnitorului
renunțarea la tron, acesta replică sarcastic (―Dacă voi nu mă
vreți, eu vă vreu‖) având conștiința acută că vrea și trebuie să
se afirme chiar cu prețul neacceptării de către ceilalți. Nevoia
de a acționa în sensul dorit de el (acela de a domni singur) se
concretizează și în uciderea boierilor doar bănuiți ca trădători,
în memorabila scenă în care vor fi dispuse în piramidă toate
cele 47 de capete. Disprețuind femeia pentru incapacitatea ei de
a vărsa sânge (considerată drept valoare fundamentală de către
domnitor), Lăpușneanul șochează sensibilitatea soției prin
exhibarea imaginii capetelor în piramidă. Deși probabil că nu
era necesar, domnitorul obține astfel o reconfirmare a
autorității și ―superiorității‖ sale (în viziunea proprie).
Conștient de puterea mulțimii, dar mai ales voind să
scape de Moțoc, Lăpușneanul îl predă pe acesta poporului
dornic de răzbunare a neajunsurilor pricinuite de taxe mult prea
ridicate. Domnitorul e satisfăcut de ocazia de a-l înlătura pe
boier, oportunitate dublată de posibilitatea de a contracara o
revoltă în masă: ―Proști, dar mulți, răspunse Lăpușneanul cu
sânge rece; să omor o mulțime de oameni pentru un om, nu ar
fi păcat?‖ (Ironia răutăcioasă – și cu atât mai acidă cu cât va
păstra un ton calm și detașat – se va materializa într-o altă
replică răzbunătoare: ―Du-te de mori pentru binele moșiei tale,
cum ziceai însuți când îmi spuneai că nu mă vrea nici mă
iubește țeara‖).
Boala domnitorului generează modificări în interiorul
familiei voievodale; soția va asculta acum de autoritatea
clericală – venită să reinstaureze ordinea mai veche – la care se
adaugă sentimentele materne protectoare față de fiul amenințat
cu moartea. Este nevoie de cumularea forțelor unor boieri
47
ANUARUL
răzvrătiți, ale preoților și ale doamnei pentru a învinge

rezistența personajului puternic. Ruxanda nu posedă energie în
sine, dar acționează cu puterea învestită prin căsătorie:
Lăpușneanul primește paharul cu otravă din mâna ei pentru că
este soția și presupune că poate avea încredere în ea deoarece
interesele lor ar trebui să fie comune. Văzând că a fost călugărit
îi amenință și pe ceilalți într-o ultimă tentativă de afirmare a
puterii.
Doamna lui Lăpușneanul dovedește slăbiciune, ca
majoritatea personajelor feminine ale perioadei. În literatura
epocii există excepții, totuși. Nuvela lui Al. Odobescu,
Doamna Chiajna, evidențiază calitățile de conducător ale
văduvei lui Mircea Ciobanu. Firea ambițioasă și mândră a
Chiajnei se dezvăluie chiar și atunci când ar putea fi penalizată
pentru cuvintele ei îndrăznețe: ―În lături, mârșavilor! strigă ea
cu glas puternic. Asta vă e, biet, vitejia, nerușinați păgâni ce
necinstiți un mormânt?(…)Mircea s-a dus, dar fiul său a rămas,
și Chiajna îi e mumă și va ști să-l apere de voi.‖
Statutul de doamnă și unică autoritate capabilă de
luarea deciziilor ˗ căci fiul său, Petru, e gârbov și neputincios ˗
îi conferă puterea de a accepta propuneri de mariaj pentru
fiicele sale, avantajoase din punct de vedere economic și
politic. Ea își impune cu autoritate hotărârea, iar pe cei ce nu se
supun îi pedepsește imediat. Se întâmplă astfel cu boierul Radu
Socol care, îndrăgostit fiind de una dintre fiicele doamnei
(Ancuța), o răpește, însă e prins. Tânărul este ucis, iar domnița
devine pustnică. În confruntarea ulterioară cu mama, Ancuța
cere iertare pentru neplăcerile pe care le-a provocat, dar
Chiajna rămâne inflexibilă, într-o atitudine fermă, distantă,
lipsită de duioșie maternă. Conflictul dintre cele două
individualități puse în relație se va rezolva prin moartea subită
a fetei.
48
ANUARUL
Ambiția și nevoia de a deține controlul (cea din urmă

fiind privită ca necesitate urgentă) determină acțiuni forțate de
luare în posesie la această reprezentantă a energiilor înnăscute,
doamna Chiajna. Cu propriile mâini ia buzduganul și sabia
domnească pentru a sili moștenitorul să își apere tronul.
Acțiune e sortită eșecului deoarece voința puternică a acestei
femei nu dispune de un susținător pe măsură (Petru e mult prea
neputincios pentru a mânui sabia) și va pierde autoritatea în
fața boierilor. Şi în această nuvelă conflictul e generat între
reprezentantul puterii domnești (Chiajna) și cei care ar trebui să
fie subordonați, dar refuză acest statut (boierii).
Finalul potențează, iarăși, temperamentul năvalnic al
doamnei. Sub aparența maiestății voievodale ce îi măgulesc
vanitatea(―Pare-mi-se că-n beție ți-ai pierdut cumpătul vorbirii,
jupan vornice; rosti doamna înstrunându-și mânia, ori pe
semne c-ai mintea ca de prunc într-atâta trupeșie?‖), Chiajna va
da apoi curs pornirilor temperamentale: ―Câini nerușinați, liftă
rea! …strigă(…) spumegând de turbare‖ și va fi ucisă.
În aceeași direcție de aplicare a propriilor ambiții prin
intermediul unui bărbat se înscrie și Vidra (Răzvan și Vidra, de
Bogdan Petriceicu Hasdeu). Ceea ce o departajează de Chiajna
este, în primul rând, identitatea celui influențat de voința
puternică a femeii: Răzvan nu e fiu de domn, ci țigan eliberat.
Pe fundamentul puterii fizice și al bunei organizări a cetei de
haiduci, Vidra realizează un plan de cooptare și a altor forțe
capabile să îi ajute la preluarea puterii domnești. Intervenția
polonilor în Moldova asigură stabilitate noii domnii, dar nu
pentru multă vreme. În al doilea rând, relația femeie
dominatoare - bărbat supus e concretizată aici în cadrul unui
cuplu conjugal, pe când în nuvela lui Odobescu raporturile erau
de tip mamă-fiu.
49
ANUARUL
Răzvan a fost silit să depășească o condiție pe care el

însuși știa că nu o poate depăși. Iubirea Vidrei și respectul pe
care îl câștigă în fața polonilor îl ambiționează prin stimularea
orgoliului. Femeia știe acest lucru și îi cultivă, în mod susținut,
întrederea în sine pentru a asigura progresul pe scara de valori a
colectivității în care trăiesc. În relațiile de cuplu, bărbatul îi va
rămâne fidel, atât datorită principiilor sale, cât și conștientizării
faptului că Vidra realizează un fel de complementaritate a
însușirilor partenerului.
În relațiile de grup, țiganul eliberat nu poate evita
umilințele; deși tovarășii săi haiduci (subordonați lui datorită
calității de căpitan al cetei) manifestă admirație pentru calitățile
lui, nu vor pierde șansa de a ironiza originea lui țigănească.
Poate că autoritatea acestui căpitan în fața haiducilor săi este,
de fapt, o falsă autoritate de vreme ce statutul de subordonați
nu îi oprește pe aceștia de la ironizarea celui admirat până
acum: ―Ţiganul se prea gurguță!(…)Se cunoaște că-i țigan!(…)
Ţigan! Chiar țigan!...‖ Reacțiile interioare ale lui Răzvan par
generate adesea de prezența altora în scena respectivă
(conceptul de al treilea personaj).
Astfel (poate în legătură cu faptul că este privit)
personajului nu îi rămâne decât să opteze pentru o moarte
nobilă în final, sfârșit demn de un voievod (cu sabia-n mână,
apărându-se), în timp ce Vidra, conștientă fiind că e
însărcinată, nu poate alege același destin cu al bărbatului iubit.
Prof. Simona Postelnicu

50
ANUARUL
TRADIȚIONAL ȘI MODERN
ÎN PREDAREA LIMBII ȘI LITERATURII
ROMÂNE
Profesia de dascăl reprezintă una dintre cele mai

nobile alegeri deoarece presupune o simbioză între factorii
implicați în procesul instructiv-educativ. Astfel, profesorul are
nobila misiune de a forma și educa, urmărind cu atenție
evoluția fiecărui elev, asemeni unui grădinar care așteaptă cu
emoție și nerăbdare totodată să culeagă roadele muncii sale.
Pentru a-și putea realiza țelul, profesorul are obligația
de a alege cele mai potrivite mijloace și metode didactice,
astfel încât să identifice rapid atingerea obiectivelor
educaționale propuse.
Metodele active de predare-învățare-evaluare au
permis lărgirea paletei strategiilor didactice folosite în practica
curentă, astfel încât să se obțină rezultate eficiente în predarea
și evaluare a elevilor. Disciplina limba și literatura română
beneficiază în ultimii ani de un interes deosebit din partea
cadrelor didactice în alegerea și îmbinarea unor metode
tradiționale și moderne, menite să eficientizeze comunicarea
profesor-elev. Astfel una dintre acestea este Instruirea
programată care înlesnește, în contextul afirmării noilor
tehnologii, fuziunea dintre tradițional și modern. Practica
pedagogică a dovedit că elevii secolului XXI sunt receptivi la
utilizarea unor strategii moderne de învățare, evaluarea
derulându-se într-o unitate de timp mai mică și evidențiind nu
numai cunoștințele teoretice dar și abilitățile acestora.
Sociologii au demonstrat că inovația tehnologică
determină, direct proporțional dezvoltarea mai rapidă a unor
51
ANUARUL
abilități native (digit natives) ale tinerilor, motiv pentru care

am ales spre ilustrare avantajele și dezavantajele acesteia.
Instruirea Programată este o metodă
multifuncţională, „cuprinzând o înlănţuire de algoritmi, dar şi
de probleme de rezolvat, prezentate preponderent în formă
verbală, dar şi cu includerea unor aspecte intuitive‖.
Această metodă este o dovadă vie a impactului exercitat
de către calculator asupra societăţii şi a şcolii. Dacă, iniţial,
calculatorul a fost privit ca un virtual facilitator educaţional (în
completarea magnetofonului sau a retroproiectorului) astăzi el
este valorificat pe scară largă, în toate şcolile din lume, ca o
resursă educaţională cu un mare potenţial pentru toate ariile
curriculare.
Aplicarea acestei metode moderne presupune urmarea unor
principii:
 Principiul paşilor mici – materia de învăţat se împarte în
fragmente, până la nivelul de înţelegere al copiilor.
Mărimea acestor paşi poate diferi în funcţie de nivelul la
care s-ar afla cei care învaţă.
 Principiul răspunsului efectiv – nu permite golurile de
răspuns (de regulă, fiecare răspuns se sprijină pe rezolvarea
celor anterioare
 Principiul confirmării imediate – permite elevului să
verifice exactitatea răspunsurilor confruntându-le cu
„cheia‖ răspunsurilor corecte. În acest fel se asigură feed-
back-ul, iar elevul poate trece la rezolvarea următoarei
sarcini de învăţare
 Principiul ritmului individual – asigură învăţarea de către
elev în ritmul propriu de lucru, având la dispoziţie un
program de învăţat
52
ANUARUL
Avantajele acestei metode:

 Posibilitatea sporită şi rapidă de învăţare de către elev a
sarcinilor de lucru
 Individualizarea ritmului asimilării cunoştinţelor
 Căpătarea independenţei de către elev
 Sporirea motivaţiei învăţării prin câştigarea încrederii în
sine
 Atenuarea parţială a lipsei cadrului didactic şi a lipsei
explicaţiilor acestuia
 Economia de timp (datorată rezolvării sarcinilor de lucru
mai rapid şi de către toţi elevii în acelaşi timp)
 Verificarea rapidă a rezultatelor obţinute şi folosirea optimă
a timpului alocat rezolvării sarcinilor de lucru
Dezavantajele acestei metode sunt următoarele:

 Nu toate materiile şi toate conţinuturile se pot preta unei
astfel de organizări a lecţiei
 Nu toate unităţile şcolare dispun de săli specializate cu
sisteme informaţionale performante
 Mai există cadre didactice care nu ştiu să folosească
calculatorul sau manifestă o oarecare reticenţă în aplicarea
unor astfel de metode, chiar dacă au mijloacele necesare la
dispoziţie, rămânând în continuare adepţii metodelor
tradiţionale de predare-învăţare
Prof. Maria-Ligia Stanciu

Prof. Dr. Magdalena-Livioara Todiresei
Liceul Tehnologic Economic-Administrativ, Piatra Neamț
53
ANUARUL
PĂSTRAREA TRADIŢIILOR STRĂMOŞEŞTI

ŞI PROMOVAREA FOLCLORULUI LOCAL
PRIN ACTIVITĂŢI ŞCOLARE ŞI
EXTRAŞCOLARE
Motto: “... datinile, proverbele, muzica şi poezia sunt

arhivele popoarelor, iar cu ele se poate constitui trecutul
lor îndepărtat. Căci nu există bucurii mai de preţ ca averea
de cuget şi simţire inclusă şi păstrată cu sfântă grijă de-a
lungul vremurilor în adâncul sufletului românesc, al
moşilor şi strămoşilor noştri.”
Alexandru Vlahuţă
Să păstrăm cu sfinţenie obiceiurile şi tradiţiile

moştenite de la înaintaşii noştri, adevărate comori ale
sufletului, care înfruntă timpul ca un fir de aur! În furtunile
veacurilor, viaţa satului a rămas neclintită, păstrând şi
dezvoltând limba strămoşilor, obiceiurile şi portul naţional.
Cultura tradiţională românească, componentă
fundamentală şi, până la un punct, unică culturii naţionale, s-a
bucurat şi continuă să se bucure de atenţie privilegiată şi de
aprecierea multor cărturari români şi a numeroşi străini,
călători prin ţara noastră sau specialişti veniţi în România
anume pentru a studia diferite aspecte ale culturii tradiţionale.
Un loc aparte în cadrul culturii tradiţionale îl ocupă folclorul
obiceiurilor, pentru că ele reflectă cu fidelitate viaţa românului
din toate timpurile.
Am considerat că îndemnul lui Constantin Noica: ―În
cultură nimic nu trebuie pierdut, totul trebuie transmis şi
reînoit― este de bun augur mai ales că acum tehnica a luat o
amploare deosebită, majoritatea tinerilor accesează reţelele de
54
ANUARUL
internet nemaifiind implicaţi în cunoaşterea adevăratelor

comori ale poporului nostru.
Este lăudabilă iniţiativa unor şcoli, instituţii, inspectorate,
de a organiza simpozioane de nivel naţional pe teme de tradiţii
locale, folclor, patrimoniu.
Simpozioanele pe aceste teme trebuie să se constituie
într-o modalitate funcţională prin intermediul căreia dascălii pot
lua contact direct cu valorile culturale, se pot întoarce la
izvoare, la tot ceea ce este mai autentic, pentru păstrarea
identităţii naţionale.
Tradiţiile populare româneşti rămân tezaurul nostru cel
mai de preţ şi trebuie să facem tot ce se poate pentru ca ele să
se păstreze vii în mintea copiilor şi a oamenilor.
Activităţile extraşcolare au cel mai larg caracter
interdisciplinar, oferind cele mai eficiente şi oportune
modalităţi de valorificarea tradiţiilor, obiceiurilor şi datinilor
populare locale şi naţionale.
Conştientizarea, transferul de cunoştinţe prin intermediul
activităţilor şcolare şi extraşcolare trebuie organizate astfel
încât patrimoniul cultural să poată fi valorificat atât de elevi cât
şi de comunităţile locale.
Patrimoniul valoric naţional trebuie îmbogăţit şi transmis
din generaţie în generaţie prin procesul educaţional. Educaţia
urmăreşte familiarizarea cu valorile naţionale materiale şi
moral-spirituale; renaşterea, valorizarea şi perpetuarea
tradiţiilor; utilizarea potenţialului educativ al datinilor şi
obiceiurilor calendaristice populare; formarea conştiinţei
naţionale; educarea civismului, umanismului.
Şi în cadrul şcolii noastre, Liceul Tehnologic „Gh. Ruset
Roznovanu‖, cadrele didactice împreună cu elevii au
preocupări pentru păstrarea portului popular, a tradiţiilor şi a
folclorului din zona noastră, ştiut fiind faptul că folclorul este
55
ANUARUL
singura şcoală care a existat şi a continuat să existe ca izvor

mereu viu şi prezent.
În acest sens în Planul comun de muncă al şcolii ne-am
propus următoarele obiective:
 dezvoltarea interesului pentru cunoaştera, păstrarea şi
transmiterea portului popular românesc, a tradiţiilor şi
obiceiurilor specifice poporului nostru;
 cunoaştera folclorului şi preţuirea acestuia;
 dezvoltarea la elevi a respectului faţă de înaintaşi;
 identificarea şi cunoaşterea portului popular, a tradişiilor şi
folclorului din zona noastră;
 dezvoltarea la elevi a capacităţilor de a interpreta cântece
populare româneşti;
 învăţarea unor paşi de dans popular;
 formarea unor trăsături morale pozitive folosind în joc
proverbe, zicători, stigături;
 însuşirea unor abilităţi de ţesut, cusut, confecţionare de
măşti;
 cunoaşterea succesiunii sărbătorilor religioase şi
manifestările folclorice destinate lor.
ACTIVITĂŢI REALIZATE
 confecţionarea unor panouri decorative pentru ornarea

holurilor şcolii şi a sălilor de clasă;
 realizarea unor expoziţii cu lucrări ale elevilor: ouă pictate,
măşti confecţionate de elevi şi părinţi;
 achiziţionarea de costume populare;
 participarea la şezători populare; de ziua mărţişorului când
elevii deapănă şi legende legate de Baba Dochia şi de
56
ANUARUL
simbolul mărţişorului; de ziua Sfântului Andrei; de Joia

mare, etc.;
 prezentarea de programe artistice la serbări şcolare, la
sărbătorile satului şi ori de câte ori se ivesc prilejuri;
 colectarea de la locuitorii satului a unor materiale şi produse
necesare dotării muzeului sătesc;
 iniţierea unui grup de eleve de clase gimnaziale în arta
ţesutului şi cusutului;
 în cadrul Curriculumului la Decizia Şcolii, la două din
clasele învăţământului gimnazial s-a luat ca opţional,
―Dăinuim prin cânt şi joc‖
Prin aceste activităţi urmărim să dezvoltăm atitudini
valorice faţă de cultură, să le formăm la elevi o cultură moral
- spirituală, o cultură naţională.
Activităţile şcolare şi extraşcolare de conservare şi
promovare a folclorului autohton dezvoltă un comportament
motivat, cultivă sentimente de bunătate, caritate, toleranţă
respect, demnitate, de personalizarea individului şi
conturarea identităţii sale.
REZULTATE AŞTEPTATE
 petrecerea timpului liber îmbinând utilul cu plăcutul;

 dezvoltarea spiritului de echipă;
 desfăşurarea unor şezători literare şi populare;
 perfecţionarea activităţii grupurilor folclorice din şcoală
şi promovarea activităţii lor în judeţ şi la nivel naţional
după posibilităţi;
 îmbogăţirea repertoriului cu materiale culese din
comunitate acestea ilustrând dragostea, dorul, jocul,
durerea, deznădejdea, eroii;
57
ANUARUL
 prezentarea unor şezători literare la lecţii demonstrative

în cadrul comisiilor metodice şi a cercurilor pedagogice.
ROLUL ŞI IMPORTANŢA ŞEZĂTORILOR

ÎN EDUCAŢIA ELEVILOR
Şezătorile constituie un mijloc complex de educaţie,

deoarece îi familiarizează pe copii cu unele elemente de
folclor, contribuind astfel la dezvoltarea dragostei pentru
tradiţiile populare, le dezvoltă dragostea pentru frumos, pentru
armonie, le cultivă răbdarea, stăpânirea de sine, spiritual de
echipă. Datinile şi obiceiurile populare ne reprezintă şi
constituie o adevărată, valută‘‘ a ţării noastre, apreciată în
lume, fapt care determină dorinţa de a cunoaşte frumuseţea şi
naturaleţea obiceiurilor, a folclorului autentic, a portului
popular şi a graiului local. De asemenea au rolul de cunoaştere
de către copii a specificului zonei şi a frumuseţilor din jur.
Şezătorile sunt reuniuni cu caracter educativ-cultural, la
care sunt antrenaţi elevii şi fiecare participant îşi aduce
contribuţia cu o glumă, o ghicitoare, un cântec, interpretarea
unor dansuri, dramatizarea unor poveşti.
Şezătorile, fară un efort deosebit, constituie serbări în
miniatură, organizate într-un cadru mai restrâns, dar cu o
eficienţă educativă mai mare.
Şezătorile se pot organiza cu ocazia unui eveniment din
viaţa poporului, a satului. Acestea trezesc în conştiinţa copiilor
sentimentele de dragoste faţă de popor.
O frumoasă tradiţie, păstrată de la bătrânii satului, pe
care o scot la iveală din lada de zestre, mai ales în serile lungi
de iarnă este şezătoarea, ce încă nu şi-a pierdut identitatea în
mediul rural. În cadrul organizării şezătorilor, elevii cos la
gherghef, scarmănă şi torc lână, împletesc, cioplesc, împletesc
58
ANUARUL
obiecte din pănuşi de porumb. La aceste şezători, elevii vin

îmbracaţi în costume populare autentice.
Cu prilejul programelor distractive elevii iau cunoştinţă
cu foarte multe realizări, dând posibilitatea verificării întregului
material artistic însuşit de elevi într-o anume temă, consolidând
şi perfecţionând calitatea păstrării şi reproducerii acestuia. În
acest cadru, îi ajutăm pe elevi să se obişnuiască cu publicul, să-
şi învingă emoţile.
Valoarea deosebită a şezătorilor este determinată, pe de
o parte de conţinutul educativ al materialului utilizat, cât şi
calitatea artistică a acestuia, iar pe de altă parte de modul de
organizare şi de antrenare a elevilor
La final, elevii sunt răsplătiţi cu produse specifice
zonei: floricele de porumb, colăcei, turte, mere, gutui, nuci.
Obiceiul şezătorii se păsrează la sate datorită unor
oameni cu suflet mare, ce nu vor uita datinile şi obiceiurile,
transmise din generaţie în generaţie.
CONCLUZII
Folclorul reprezintă oglinda vie a existenţei poporului

român, o dovadă grăitoare a străvechii unităţi culturale a
poporului român.
Imensul tezaur folcloric al poporului nostru constituie o
componentă valoroasă a acestei moşteniri. Valorificând cu
copiii tradiţia folclorică în cadrul diverselor activităţi şcolare şi
extraşcolare realizăm un important act cultural şi educativ.
Prin varietatea folclorului copiii pot să cunoască, să
înţeleagă şi să preţuiască mai mult trecutul glorios al poporului
nostru, ocupaţia, obiceiurile, sentimentele, năzuinţele
generaţiilor de ieri.
59
ANUARUL
Simpozioanele cu secţiuni axate pe teme de folclor şi

tradiţii constituie acţiuni educative de promovarea artei ca
mijloc de păstrare a adevăratelor valori morale şi a frumuseţii
relaţiilor interumane şi interetnice.
Obiceiurile şi credinţele legate de aceste sărbători
dovedesc bogăţia vieţii spirituale a românilor. Românii au ştiut
întotdeauna să-şi pregătească cât mai bine sufletul pentru a
primi credinţa cu cât mai multă bucurie şi linişte. De aceea se
spune că: ―Se iau douăsprezece luni, se curăţă foarte bine de
amărăciune, mândrie, invidie şi ură, se adaugă optimism,
toleranţă şi bun simţ, se toarnă din belşug dragoste şi apoi poţi
privi întotdeauna cu o încredere inepuizabilă spre Dumnezeu.‖
60
ANUARUL
Bibliografie:
1. Revista “Învăţământul gimnazial” nr. 3-4, Ed.

Discipol, 1999
2.Mihai Pop - “Obiceiuri tradiţionale româneşti“.
Editura Univers, Bucureşti, 1999
3. Wikipedia - Enciclopedie liberă - Despre folclor
4. Niculiţă Voronca Elena - “Datinile şi credinţele
poporului român”, Editura Saeculum, Bucureşti, 1998
5. Ghinoiu Ion - “Mica enciclopedie de tradiţii
româneşti", Editura Agora, 2008
Prof. Petronela Lupu

61
ANUARUL
SHAKESPEARE IN POPULAR CULTURE
William Shakespeare is considered to be one of the

greatest poets and writers of Britain (often called England‘s
national poet and the ―Bard of Avon‖ and has become a
significant component of British culture , serving as a symbol
of culture. When you say Shakespeare you instantly associate
his name to ―quality, intelligence, expressiveness, urbanity, or
ethical principles‖ (Lanier 7). His work (which is composed by
38 plays, two long narrative poems,154 sonnets and a few other
verses) is often regarded as ―a trademark for time-tested
quality and so it lends legitimacy to whatever it is associated
with‖ (Lanier 9). Besides, Shakespeare is quoted and adapted
widely by various media and has a well-defined status within
popular culture. Douglas Lanier asserts that it is imperative to
study this relationship between Shakespeare and popular
culture and, more accurately, the vision that popular culture
attributes to Shakespeare. Lanier explains that popular culture
puts Shakespeare to some extent on a pedestal and might offer
scholars new understandings on Shakespeare comprehension.
Furthermore he cautions that many of these popular adaptations
emphasize on what is ―titillating, violent, anarchic, banal and
silly‖ (Lanier 100), these being the diametrically opposed of
―principles of aesthetic and moral cultivation for which
Shakespeare is symbol and vehicle‖.
Lanier acknowledges that many observers, as he
bestows them, disagree with his perceptions. These ‗observers‘
appraise Shakespeare ―as the icon of high or ‗proper‘ culture‖
(Lanier 3), which is distinguished from popular culture.
Despite the fact Lanier considers that Shakespeare adaptations
62
ANUARUL
can be performed in popular culture, these observers think that

adapting Shakespeare‘s works downgrades his high cultural
image. Lanier continues claiming that Shakespeare adaptations
in popular culture are an unquestionable source for
Shakespeare studies (3), but he does not acknowledge the
impact of these adaptations on that high cultural image which
has significance for these observers. All things considered, the
objective of this paper will be to establish the impact of
popular culture adaptations on Shakespeare‘s position as the
Bard of England.
Shakespeare in movies
West Side Story (1961) - Based on: Romeo and Juliet
One of the earliest and most famous versions of this
phenomenon, West Side Story moves Romeo and Juliet to
Manhattan's Upper West Side in the '50s, using belted-out
solos and bright dance numbers instead of soliloquies. In place
of the original play's Capulet-Montague family feud, West Side
Story offers the Sharks and the Jets — two rival gangs
spawned from the era's ethnic conflicts and strange obsession
with juvenile delinquents — to separate the star-crossed lovers.
10 Things I Hate About You (1999) - Based on: The
Taming of the Shrew
The 1999 adaptation of The Taming of the Shrew stars
Heath Ledger as a bad boy who is paid to woo Julia Stiles, the
"shrew," so that her father will allow her younger sister to date.
The film uses many of the same names, like Kat for
(Katherina) and her younger sister Bianca, and manages to
63
ANUARUL
sneak in a few Shakespearean quotes: "I burn, I pine, I perish,"

says Joseph Gordon Levitt's Cameron, who is in love with
Bianca. Of course, the movie also throws in all the usual teen
rom-com staples: A high-school dance, awkward poetry, and a
date at a paintball arena (as well as the slightly less customary
erotica-writing guidance counselor).
Shakespeare in advertising
Levi‘s
Some of the strong points of this advertisement include
the fact that it remains to be a purist‘s work. The lines uttered
by the characters in the commercial were taken directly from
the play of Shakespeare itself. It is simple, and yet the aura this
commercial emits is enough to catch the attention of the viewer
and attract prospective buyers. In my opinion though,
incorporating this specific play into a commercial about jeans
is not really something that most would think to be appropriate.
It seems as if the ‗jeans‘ part was simply inserted for the sake
of promoting the product, without much thought. But then
again, it is in the commercial‘s simplicity that makes it
acceptable enough as an advertisement without offending
Shakespeare purists.
Red Bull
What I really like about this one is that while it may not
be referring to Shakespeare‘s works, it shows us Shakespeare
in the process of writing. And then, has it not always been a
wonder for us how this brilliant man managed all his works? It
is also in cartoon-form, which somehow differs from all the
64
ANUARUL
others I have mentioned above. The point of comparison here

then, is the fact that even if the advertisement does not refer to
his famous works and does not include actors and actresses, it
still is effective. I cannot pinpoint the exact reason why I came
to like this one, but there is just something about it that seems
so out of the ordinary.
Shakespeare in cartoons
The Lion King
There is some debate over whether The Lion King's
resemblance to Hamlet was intentional, but it's hard to ignore
the parallels. The scheming uncle who murders the young
prince's father (Claudius/Scar), the appearance of the dead king
as a ghost (King Hamlet/Mufasa), the prince's strange friends
who serve as comic relief (Rosencrantz and Guildenstern
/Timon and Pumba). Where the two versions differ the most —
apart from the singing animals, of course — is the ending. In
Hamlet, pretty much everyone dies. In The Lion King, Simba
has a happy ending and retakes the throne with the help of
Nala. Though Scar still dies, it's at the hand of his former hyena
minions, and not Simba himself.
65
ANUARUL
Shakespeare in music
―The King Must Die‖ by Elton John
Lines Most Inspired by Shakespeare:
―No man‘s a jester playing Shakespeare
Round your throne room floor
While the juggler‘s act is danced upon
The crown that you once wore‖
The Inspiration: In a song that discusses a person
falling out of power, Elton John eloquently references plenty of
Shakespeare‘s works including Julius Caesar (Caesar‘s had
your troubles) and Hamlet (Widows had to cry). And Bernie
Taupin isn‘t toying with the audience with the reference—John
name checks Shakespeare in the first line ―No man‘s a jester
playing Shakespeare ‗round your throne room floor‖ after
playing some menacing, low piano chords.
''Romeo Had Juliette‖ – Lou Reed
Lines Most Inspired by Shakespeare:
―Betwixt between the East and West he calls on her
wearing a leather vest.‖
The Inspiration: Of all the songs on this list, maybe
Lou Reed has the most straightforward adaptation of a
Shakespeare piece with his modern, New York-inspired take
on Romeo and Juliet with the opener for his 1988 album, New
York. The track features the two lovers, Romeo Rodriguez and
Juliette Bell drawn apart by families living on the East and
West sides of the city.
66
ANUARUL
Conclusion
Shakespeare can be modernised but in order to maintain
Shakespeare‘s high cultural and aesthetic value sexualising the
original alone will not achieve the goal to bring Shakespeare to
the masses. Lanier also states that the ―Shakespearian elements
or adaptations found in popular culture could give more
insights into „Shakespeare and what he might mean‖. Given
this statement further research regarding the role of
Shakespeare in popular culture would be of great help in
studying the question Lanier proposes on whether these
adaptations give new insights into Shakespeare‘s intentions.
Prof. Bogdan Drăgoi

Școala "Dumitru Almaș" Negrești
67
ANUARUL
MARILE PUTERI EUROPENE ŞI PROBLEMA

UNIRII PRINCIPATELOR
(1850-1858)
Printre obiectivele care au stat în atenţia

revoluţionarilor români de la 1848, s-a înscris, ca unul dintre
cele mai importante, şi problema unificării politice şi statale a
poporului român, cea a constituirii statului naţional modern.
Chiar dacă problema constituirii statului naţional nu s-a regăsit
printre ţelurile imediate ale revoluţiei, ea a constituit o
preocupare a revoluţionarilor români, atât în versiunea unităţii
parţiale a Moldovei şi Ţării Româneşti, cât şi în aceea a unităţii
întregului popor român. Împrejurările politice, în plan extern, au
împiedicat lupta directă pentru realizarea unităţii statale, însă
fruntaşii mişcării pentru progres au avut necontenit, în timpul
evenimentelor revoluţionare, ideea a ceea ce trebuia să însemne
România Mare15.
Revoluţia a dat expresie nu numai năzuinţelor româneşti,
a reliefat, totodată,capacitatea naţiunii de a înfăptui lucruri mari
pentru tară, concluzie formulată de Nicolae Bălcescu, potrivit
căreia „libertatea nu poate fi obţinută prin bunăvoinţa curţilor
împărăteşti sa a capetelor încoronate; ea trebuie cucerită şi
păstrată prin lupta unită a românilor‖.
Redeschiderea „crizei orientale‖ şi izbucnirea războiului
Crimeii, ca rezultat al contradicţiilor dintre Marile Puteri, au
15
Dan Berindei, Epoca Unirii Principatelor, Bucureşti, Editura Academiei, 1979, p. 18-20. În
continuare, Dan Berindei, Epoca Unirii.
68
ANUARUL
modificat echilibrul european şi au evidenţiat caracteristica

esenţială a epocii, reprezentată de lupta popoarelor pentru
emancipare şi construcţie naţional-statală.
Conflictul izbucnit între Rusia şi Turcia, ca urmare a
refuzului Turciei de a recunoaşte Rusiei ţariste aşa-numitul
„protectorat asupra creştinilor ortodocşi‖, a atras de partea Porţii
state precum Anglia, Franţa şi Sardinia, Austria şi Prusia
menţinându-se iniţial în neutralitate16. Toate aceste evenimente
au făcut ca atenţia Marilor Puteri să se concentreze asupra
Principatelor, istoricul american T.W. Riker scriind în acest sens
că „războiul Crimeii a făcut din cauza moldo-vlahilor, o
problemă europeană‖17. În primăvara anului 1853, Menşicov a
fost trimis la Constantinopol, nu doar pentru a negocia cauza
creştinilor din Imperiul Otoman, ci mai ales pentru a lansa un
ultimatum18. Ca urmare a faptului că acest ultimatum a fost
respins de către Poartă, ţarul Nicolae publică în 1853 un
manifest prin care declara că el „ca şi strămoşii săi, trebuie să
apere biserica ortodoxă din Turcia‖ şi că „pentru asigurarea
executării de către turci a tratatelor vechi cu Rusia, călcate în
prezent de sultan, ţarul e silit să ocupe Principatele de la
Dunăre‖19. Astfel, la 21 iunie / 3 iulie 1853, trupele ţariste au
trecut efectiv Prutul, îndreptându-se spre sud şi ocupând
Moldova şi Muntenia. Un manifest al ţarului, din 2 iulie 1853,
16
Idem, Poziţia Marilor Puteri europene faţă de Unirea Principatelor, în Unirea
Principatelor şi Puterile Europene, Bucureşti, Editura Academiei, 1984, p. 127. În continuare,
Dan Berindei, Poziţia Marilor Puteri.
17
Ibidem.
18
Dan Berindei, Domniile de la Balta- Liman, în Istoria Românilor vol. VII, tom I, Bucureşti,
Editura Enciclopedică, 2003, p. 421. În continuare, Dan Berindei, Domniile.
19
Idem, Poziţia Marilor Puteri, p. 127.
69
ANUARUL
sublinia faptul că Rusia nu urmăreşte anexarea teritoriilor şi

preciza că ocupaţia va fi temporară, cele două Principate urmând
să fie ţinute în gaj, ca un mijloc de presiune, până la
reglementarea diferendelor dintre cele două Puteri20.
Nevoiţi să se pronunţe pentru una dintre cele două
politici, fie cea ţaristă fie cea otomană, domnitorii români au
ales să părăsească tronurile, în octombrie 1853, şi să se retragă
la Viena, dat fiind faptul că Austria se menţinea neutră21.
Armatele ruse au preluat administraţia celor două Principate,
ţarul Nicolae I numind în funcţia de preşedinte al Divanurilor
pe generalul Budberg, iar ca vicepreşedinţi ai Sfaturilor
Administrative Extraordinare de la Iaşi şi Bucureşti, generalul
Urusov, respectiv Halcinski.
În situaţia dată, Imperiul Habsburgic s-a grăbit să pună
în aplicare politica sa duplicitară, în vederea ocupării celor
două Principate. Astfel, după o serie de avertismente date
Rusiei, prin care i se cerea retragerea armatelor de pe teritoriul
celor două ţări româneşti, Curtea de la Viena, a reuşit, în 2
iunie 1854, să încheie o convenţie cu Imperiul Otoman la
Boğazköy, care prevedea : „Împăratul Austriei se obligă să
facă uz de toate mijloacele, atât diplomatice cât şi de altă
natură, pentru a obţine evacuarea Principatelor dunărene de
armata străina care le ocupă şi, caz de nevoie, să trimită
22
trupele necesare pentru realizarea acestui scop” .
20
Gheorghe Platon, Istoria Modernă a României, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,
1985, p. 163.
21
Ibidem.
22
Dan Berindei, Poziţia Marilor Puteri, p. 127-128.
70
ANUARUL
Convenţia de la Boğazköy a reprezentat un succes

diplomatic răsunător, Austria câştigând libertatea de a acţiona
în Principatele Române. Astfel, Austriei i s-a permis să ocupe
teritoriile Moldovei şi Munteniei, ca mandatare al suzeranului
otoman23. Prin ocuparea Principatelor, Austria urmărea de fapt
sa îşi instaureze preponderenţa în sud-estul Europei şi la gurile
Dunării24. În acest sens, Karl Marx nota: „Prin această
convenţie împăratul Austriei este împuternicit să introducă în
Valahia oricâte trupe va crede de cuviinţă şi fără să declare în
prealabil război Rusiei. În felul acesta, un stat vasal Turciei
este supus unei operaţii care face din el o posesiune neutră
aflată sub autoritatea Austriei şi îndreptată împotriva Turciei.‖
„În fond convenţia aceasta însemna trecerea Principatelor
dunărene în mâinile Austriei şi încetarea suzeranităţii turceşti
asupra lor. Turcii au săvârşit astfel, ca şi odinioară, o încălcare
flagrantă a drepturilor poporului moldo –valah‖25.
„Problema românească‖, în aceste împrejurări, se înscrie
pe primul plan al diplomaţiei europene, devenind o „veritabilă
piatră unghiulară a echilibrului european‖. Printre situaţiile care
au creat cadrul în care s-a inclus problema românească, se află nu
doar împrejurările internaţionale, contradicţiile dintre Marile
Puteri ci şi realităţile româneşti, acţiunile politice ale românilor,
lupta naţiunii care îi conferă substanţă; toate acestea au atras şi
au reţinut atenţia şi sprijinul opiniei europene26. În conflictul
23
Keith Hitchins, Românii din 1774 – 1866, Bucureşti, Editura Humanitas, 1996, p. 342.
24
Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri
până azi, Bucureşti, Editura Albatros, 1971, p. 342.
25
Dan Berindei, Poziţia Marilor Puteri, p. 128.
26
Ibidem.
71
ANUARUL
dintre Marile Puteri, care, avându-şi punctul de plecare în

chestiunea românească a Principatelor, s-a extins asupra tuturor
problemelor economice sau politice, relaţiile dintre Anglia şi
Franţa s-au deteriorat, iar între Franţa şi Austria s-a instalat o
stare de tensiune ce şi-a găsit deznodământul în războiul din
1859, în care Austria avea să se confrunte cu Franţa şi cu
Sardinia27.
Interesul remarcabil pentru „problema românească‖ s-a
extins în mod egal şi asupra ţărilor europene care, fie că aveau
interese ce solicitau realizarea Unirii, fie că gravitau în anumite
sfere de influenţă, au adoptat punctul de vedere şi poziţia uneia
dintre grupările formate în raport cu Unirea Principatelor,
28
constrânse să îşi precizeze atitudinea . Poziţia Puterilor
europene faţă de Principatele Române, a fost nuanţată şi nu
rareori oscilantă. Puterile nu au adoptat o poziţie constantă faţă
de dorinţele românilor, ci aceasta a variat în funcţie de propriile
lor interese – economice, politice sau strategice, precum şi
câştiguri diplomatice.
Unele dintre puteri – Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia –
s-au arătat favorabile năzuinţelor româneşti; Anglia a trecut
succesiv de la o poziţie sau alta, în timp ce Imperiul Otoman şi
Imperiul Habsburgic s-au situat întotdeauna pe constante poziţii
ostile.29 Însă, cu toate că Franţa, ca şi Sardinia, erau favorabile
Unirii Principatelor, au avut în vedere eventualitatea schimbului
Principatelor pentru obţinerea din partea Austriei a unor
27
Ibidem.
28
Ibidem.
29
Idem, Epoca Unirii, p. 36.
72
ANUARUL
compensaţii, în Italia, iar Rusia să îşi sporească prestigiul în

Principate prin contracararea Angliei, Austriei şi Turciei30.
Împrejurările internaţionale au favorizat împlinirea
secularului ideal al românilor, acela de a se uni în cuprinsul
aceluiaşi organism, însă conjunctura internaţională nu a fost un
factor determinant, decisiv, în formarea statului. Constituirea
statului modern român este rezultatul nemijlocit al luptei
poporului român, în noile condiţii politice, determinate de
războiul european31. Un rol important l-au jucat revoluţionarii
români aflaţi în exil, care au înţeles ca trebuie sa acţioneze cu
toate mijloacele pentru afirmarea şi cunoaşterea în străinătate a
dorinţelor naţiunii române. Astfel, în memoriul înaintat
cancelariilor europene, de către Constantin Hurmuzaki şi Ioan
Maiorescu, se spunea : „Cea dintâi şi cea mai profundă dorinţă a
Principatelor este să nu li se pună nici o piedică în dreptul lor de
state suverane de a dispune libere de viitoarea lor existenţă
politică. Aceasta e Unirea, sau mai bine reîmpreunarea
Principatelor, pentru că poporul acestor ţări a fost odată şi în
privinţa existenţei sale politice numai un individ‖32.
De asemenea, au fost înaintate memorii sau proteste
principalilor reprezentanţi ai vieţii politice europene: împăratului
Napoleon III, contelui Walewski, ministrul de externe al Franţei,
premierului englez Palmerston sau ministrului de externe
Clarendon. Au fost înaintate memorii şi Porţii, sultanului, sau lui
Reşid Paşa, ministru de externe, toate acestea exprimând
30
Ibidem.
31
Gheorghe Platon, op.cit., p. 167.
32
73
ANUARUL
realităţile româneşti nevoia şi dorinţa unanimă de unitate a

poporului român33.
Mişcarea unionistă şi-a găsit sprijinul şi în presa vremii
din partea unor influente publicaţii franceze : „Le Siécle”,
„Journal des Débats”, „Revue des Deux Mondes”, „Le
Constitutionnel”, „Messager du Midi” ; belgiene :
„L`Indépendence Belge”, şi engleze, în special „Times” şi „The
Daily News”.34 J.A.Vaillant în gazeta „La Roumanie”, în 1854,
scria: „dintre toate popoarele creştine legate Imperiului turcesc,
valahii au luptat mai bine de trei sute de ani pentru independenţă,
şi dacă sunt încorporaţi şi tributari, ei nu sunt nici subjugaţi, nici
supuşi. Ţara lor este tot a lor şi, printre toate vicisitudinile istoriei
lor, ei şi-au păstrat dreptul la autonomie. Ei vorbesc toţi aceeaşi
limbă şi această limbă este germenul unei naţionalităţi deja
puternică‖35.
Când Congresul de Pace de la Paris şi-a început lucrările,
la 13/25februarie 1856, „problema românească‖ devenise deja
o problemă europeană. Astfel, când au început lucrările
Congresului, în Paris, propaganda în favoarea Unirii era în plină
desfăşurare. În cursul dezbaterilor a ieşit în relief poziţia Marilor
Puteri faţă de Unire. Susţinută de Franţa – Alexandre Walewski a
ridicat oficial problema, la 8 martie, sub un principe străin – şi de
Rusia – interesată în dezbinarea concertului european, de Prusia
şi de Sardinia, Unirea a fost combătută cu înverşunare, de Turcia
33
Gheorghe Platon, op.cit., p. 169.
34
Ibidem.
35
Dan Berindei, Poziţia Marilor Puteri, p. 133.
74
ANUARUL
şi de Austria36. Turcia, dar mai ales Austria, s-au opus cu

înverşunare constituirii unui stat românesc, întrucât ar fi afectat
propriile eforturi de a domina Principatele, pretextând că românii
nu doresc Unirea.
Drept urmare, la insistenţa reprezentanţilor Puterilor
favorabile Unirii, Congresul a hotărât ca statutul definitiv al
Moldovei şi Valahiei să fie stabilit după ce locuitorii celor două
Principate se vor fi pronunţat37. Un tânăr student scria în această
vreme de la Paris : „soarta Principatelor este acum şi rezolvată în
principiu; totul atârnă pentru cea din urmă confirmare de votul
naţiunii‖38. În condiţiile avântului general al luptei pentru Unire,
s-a cristalizat pe deplin ideologia politică care trebuia să stea la
temeiul luptei pentru Unire, dar şi pentru făurirea statului celui
nou, ideologic legată de cea a revoluţiei de la 1848 şi s-a impus
cu acuitate organizarea temeinică a mişcării unioniste.
Tratatul de Pace de la Paris, încheiat la 18/30 martie
1856, a contribuit la o consolidare a autonomiei Principatelor, de
această dată garantată colectiv de puterile europene, înlăturându-
se protectoratul ţarist unilateral. După încheierea lucrărilor
Congresului şi semnarea Tratatului de la Paris, s-a intrat intr-o
fază nouă a procesului care avea să conducă la constituirea
României moderne. Românilor li s-au oferit noi posibilităţi de
acţiune.
În condiţiile în care protectoratul Rusiei a fost înlăturat
iar Principatele au fost supuse garanţiei a Marilor Puteri,
36
Ibidem.
37
Keith Hitchins, op.cit., p. 347-348.
38
75
ANUARUL
suzeranitatea otomană fiind totodată limitată prin reafirmarea

solemnă drepturilor de autonomie ale celor două ţări, românii s-
au găsit într-un alt cadru de acţiune. Dezbaterile Congresului
demonstraseră însă că existau două Mari Puteri, între care şi cea
suzerană, care se împotriveau cu înverşunare realizării
programului naţional al muntenilor şi moldovenilor, şi celelalte,
deşi înclinate a sprijini pe români, nu erau totuşi dispuse să se
angajeze pe o cale de confruntare.
Congresele şi conferinţele de la Viena (1855), Paris (1856
şi 1858), Constantinopol (1857 şi 1859), Comisia europeană
pentru Principate, au avut o deosebită importanţă nu doar pentru
istoria poporului român ci şi pentru cea a raporturilor politice
internaţionale39. Exprimând gânduri împărtăşite de mulţi oameni
politici implicaţi în soluţionarea „chestiunii române”, Thouvenel
spunea că „Orientul nu mai ocupă decât planul secundar‖ în
preocupările Europei, după Conferinţa de la Paris, dar recomanda
totuşi „mare prudenţă în chestiunile relative la Principate. Bună
sau rea, noua organizare trebuie să fie operată de cei cărora le-a
fost destinată‖. Astfel, Poarta era nevoită să lase pe români să-şi
hotărască singuri soarta, chiar dacă a încercat să le falsifice
rezultatul deciziei lor.
Aşa cum se cunoaşte, românii se vor descurca singuri
prin alegerile din ianuarie 1859, care le-au dat un singur
domnitor ca „depozitar al Unirii‖. Se deschidea atunci o nouă
etapă a luptei, şi anume, recunoaşterea internaţională a faptului
împlinit în zilele de 5 şi 24 ianuarie ale acelui an.
39
Keith Hitchins, op.cit., p. 348.
76
ANUARUL
Bibliografie:
1. Berindei, Dan, Epoca Unirii Principatelor, Bucureşti, Editura

Academiei, 1979.
2. Idem, Poziţia Marilor Puteri europene faţă de Unirea
Principatelor, în Unirea Principatelor şi Puterile Europene,
Bucureşti, Editura Academiei, 1984.
3. Idem, Domniile de la Balta- Liman în Istoria Românilor
vol.VII, tom I, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003.
4. Giurescu, Constantin C., Giurescu, Dinu C., Istoria
Românilor din cele mai vechi timpuri până azi, Bucureşti,
Editura Albatros, 1971.
5. Hitchins, Keith, Românii din 1774 – 1866, Bucureşti,
Editura Humanitas, 1996.
6. Platon, Gheorghe, Istoria Modernă a României, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1985.
Prof. Dr. Paul-Daniel Nedeloiu

77
ANUARUL
APA - TERAPEUTUL CORPULUI UMAN

(STUDIU ȘTIINȚIFIC)
Apa - substanța indispensabilă vieții

Toate formele de viaţă cunoscute depind de apă. Apa
este o parte vitală în multe din procesele metabolismului din
interiorul organismului. Cantităţi semnificative de apă sunt
utilizate de organism în digestia hranei. Apa este geneza
tuturor, element al filozofiei clasice, era unul din cele cinci
elemente constituente ale naturii, alături de pământ, foc, lemn
şi metal.
Apa are o importanță covârșitoare pentru existența
vieții. Fără apă nu ar putea exista nici omul, nici animalele, nici
plantele. În organism apa intră în compoziţia organelor,
ţesuturilor şi lichidelor biologice. Ea dizolvă şi transportă
substanţele asimilate şi dezasimilate; menţine constantă
concentraţia sărurilor în organism şi, evaporându-se pe
suprafaţa corpului, ia parte la reglarea temperaturii.
Totalitatea apei pe pământ este de aproximativ 1,46
miliarde km3 din care 97 în oceane și mări, 2 în calote glaciare
şi 1 în râuri, lacuri, pânze subterane.
În natură, după cum putem observa, apa se găsește din
abundență, în toate stările de agregare: în stare lichidă (formă
în care acoperă 2/3 din suprafața pământului; sub formă de
mări, oceane, râuri, fluvii, ape subterane); în stare solidă
(formează calote glaciare); în stare gazoasă (atmosfera conține
o cantitate considerabilă de apă, sub formă de vapori de apă,
invizibili).
Apa urmează un circuit în natură. Se poate vorbi despre
apă de ploaie, apa râurilor şi izvoarelor, apa de mare, etc.
78
ANUARUL
Căldura soarelui determină evaporarea apei de

suprafață. Vaporii rezultați se ridică în atmosferă. Dacă în
atmosfera saturată cu vapori de apă apare o scădere a
temperaturii, o parte din vaporii condensați iau formă de nori,
ceață, ploaie, zăpadă sau grindină.
În anotimpurile calde, dar cu nopți răcoroase se depune
roua, iar dacă temperatura solului este sub 0°C, se depune
bruma.
Apele ajunse la nivelul solului sau cele ce rezultă din
topirea zăpezilor, în parte umplu din nou lacurile, râurile,
fluviile, mările şi oceanele. Altă parte străbate straturile de
pământ, la diferite adâncimi, formând apele freatice. Apa
subterană poate reapărea la suprafață, fie prin izvoare, fie
extrasă prin fântâni, sonde.
În cadrul acestui mare circuit natural se disting circuite
secundare, dintre care, importanță deosebită prezintă circuitul
biologic. Acesta constă în pătrunderea apei în organismele vii
şi redarea ei în circuitul natural prin respirație, transpirație şi
moartea organismelor. Distingem şi un circuit apă-om-apă care
se referă la intervenția activității omului în circuitul natural.
În natură nu există apă pură; date fiind interacțiunile cu
mediul, ea conține gaze, substanțe minerale şi organice
dizolvate în suspensie.
Apa pură se obţine din apa naturală prin distilare
repetată în condiţii în care să nu poată dizolva gaze din aer sau
substanţe solide din recipientele în care este conservată.
Apa - terapeutul corpului uman
Factorii determinanți ai efectului terapeutic precum:
termalitate, prezența gazelor dizolvate (O2, CO2, H2S, CH4, N2,
gaze rare), prezenţa unor substanțe de natură minerală sau
organică (hormoni, antibiotice) permit utilizarea acestor ape în
tratarea unei game foarte largi de afecțiuni ale aparatului
79
ANUARUL
cardio-vascular, locomotor, anemii, boli ale sistemului nervos

şi boli endocrine.
Apa sfințită - apa vie
Apa, ca element fundamental al Creaţiei, nu se
foloseşte doar la spălarea şi curăţirea fizică a trupului uman sau
a celorlalte corpuri materiale, ci este asociată şi lucrării de
curăţire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi
fărădelegile oamenilor. Lucrarea aceasta se face în primul rând
prin apa Botezului, şi apoi prin agheazmă.
Sfinţirea apei înseamnă aducerea ei la starea iniţială, aşa
cum o crease Dumnezeu la început, când era apa vie, sfântă şi
nealterabilă. Dar, după căderea omului în păcat, a început
alterarea şi pierderea calităţii de apă vie.
Creştinii, în general, şi bolnavii, în special, trebuie să
consume apă sfinţită. În felul acesta se vor împărtăşi de
energiile necreate ale Duhului Sfânt ce există în compunerea ei.
Preotul nu face decât să-i redea apei actuale, ale cărei molecule
se mişcă dezordonat (mişcarea Browniană), nealterabilitatea -
stare în care mişcarea moleculelor este ordonată şi ritmică. În
acest sens, putem afirma din nou cu toată convingerea că
sfinţiţii liturghisitori ai Bisericii noastre Ortodoxe, prin Sfintele
Taine şi Ierurgiile pe care le săvârşesc, sfinţesc materia prin
harul Duhului Sfânt.
Apa sfinţită, din care beau credincioşii şi cu care
preotul îi stropeşte capătă acea putere tămăduitoare de boli,
care alungă şi diavoli, stricând lucrările lor, așa cum au făcut
Mântuitorul şi apostolii.
Puterea rugăciunii a fost cercetată şi din punct de
vedere ştiinţific. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o
şi au descoperit şi mecanismul „material‖ al acestui fenomen
divin. „O rugăciune este un remediu puternic‖, spune Valeri
Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al
80
ANUARUL
Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică

Bekhterev din Petersburg. „Rugăciunea nu numai că reglează
toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura
grav afectată a conştiinţei‖. Profesorul Slezin a făcut ceva de
necrezut – a măsurat puterea rugăciunii. El a înregistrat
electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a
captat un fenomen neobişnuit – „stingerea‖ completă a
cortexului cerebral. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate
mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte
în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan
secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât
vindecarea psihică şi morală, cât şi cea fizică. Slujbele
bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii.
Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de
la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus
peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor
enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică
normalizează tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu
ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii
şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi
vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în
cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat
omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară
microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în
apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient
decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi
Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă
se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii
asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de
81
ANUARUL
o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate

mult inferioare.
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă
şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se
poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indică o
densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi
înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza
acestei puteri unice de a vindeca. Atunci când un preot sfinţeşte
apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare.
În urma acestor experimente, veridice sau nu, un lucru e
cert. Ştiinţa încearcă să explice un mister divin care se petrece
de mai bine 2000 ani: sfinţirea, purificarea apei sub lucrarea
harului Duhului Sfânt. Nu este nicio magie, niciun truc.
Slujitorii lui Dumnezeu, invocând puterea Duhului Sfânt,
transformă firea apei din stare alterabilă în stare nestricăcioasă,
şi acesta este un semn că apa este, cu adevărat, „râu de apă vie
ce curge din coasta lui Hristos‖ pentru sănătatea trupească şi
sufletească a oamenilor.
Bibliografie:
 Articolul „Prayers indeed heal diseases, scientists say‖
(01.05.2008), tradus din rusă în engleză de Julia Bulyghina pe
http://english.pravda.ru/society/anomal/01-05-2008/105048-
prayers-0/
 Coman, preot Constantin, Ghidul practic al creştinului
ortodox: Ce trebuie să ştim despre casa creştinului, Editura
Bizantină, Bucureşti, 2002
 *** Credinţa Ortodoxă, Editura M.M.B., Iaşi, 2003
Prof. înv. primar Alina - Camelia Vasile

82
ANUARUL
PROVOCĂRI ALE SOCIETĂŢII DE CONSUM
1. Piaţa personalităţii
În cursul transformării capitale care înlocuieşte
abilitatea manuală cu arta de a mânui oameni, de a le vinde şi
de a-i servi, trăsăturile de personalitate, chiar cele mai intime,
ale angajatului cad în domeniul schimburilor şi devin factori
comerciali, bunuri de consum pe piaţa muncii. După sociologul
american C. Wright Mills, de fiecare dată când un individ
transmite puterea sa asupra propriei personalităţi unei persoane
cu bani dispusă să o cumpere, de fiecare dată când îşi vinde
trăsăturile de caracter esenţiale opiniei pe care alţii şi-o fac
despre el, se creează o piaţă a personalităţii.40 Comerciantul
trebuie văzut acum nu ca o persoană, ci ca o mască de
marketing, un stereotip de întâmpinare surâzătoare şi
mulţumire. Gentileţea şi amabilitatea ţin astăzi de serviciul
personalizat sau de relaţiile publice, în marile firme.
Vânzătorii din marile magazine sunt în mod natural
supuşi reglementărilor care definesc de manieră stereotipă
relaţiile lor cu clientela. Vânzătoarea nu are la îndemână decât
o singură „strategie de marketing‖: personalitatea. Surâsul în
spatele casei de marcat este o capcană comercială. Deşi multe
vânzătoare sunt în întregime conştiente de diferenţa între
opinia sinceră asupra clientului şi comportamentul pe care
trebuie să-l aibă faţă de el, acestea sunt conştiente că stăpânirea
de sine vinde (sinceritatea aduce pagubă).41
40
C. Wright Mills, Les cols blancs, Librairie François Maspero, Paris , pp. 213-214
41
În cazul unora, după deviza pragmatică al lui W. James „prefă-te că eşti şi la un moment dat
vei fi‖, principiile vânzării eficiente ajung un aspect autentic al personalităţii.
83
ANUARUL
Singurul domeniu al vieţii profesionale în care le

rămâne o libertate de acţiune, anume personalitatea, devine ea
însăşi obiectul unei gestiuni (în limbajul specialiştilor în
formarea personalului, trebuie să aibă o personalitate
armonioasă, plăcută şi eficace), un instrument energic dar
servil care serveşte în distribuţia bunurilor.
Extinzând analiza la toate etajele clasei mijlocii, Mills
susţine ideea că, deşi vânzarea este glorificată ca o artă
realmente creatoare, ea nu trebuie lăsată pe mâinile spiritului
creator individual. Personalitatea umană este domeniul în care
posibilităţile de raţionalizare şi de expropriere sunt cele mai
mari. Vânzătorul trebuie să facă legătura între producţia de
masă standardizată şi consumul care nu este încă în întregime
standardizat. El trebuie să fie un „fin psiholog‖ şi să se plieze
după diferitele tipuri de caracter ale clientului. Există şi
trăsături de caracter pozitive, valabile pentru întreaga omenire
şi care trebuie exploatate: fraternitatea, curtoazia şi
altruismul.42 Domeniul care rămânea deschis spiritului creator
al vânzătorul este acum invadat de directori comerciali,
specialişti în PR şi psihologi. Deşi se insistă pe ecuaţia
personală, aceasta este imediat raţionalizată, în sensul
dezvoltării cât mai eficace a personalităţii vânzătorului prin
programe de formare şi „dezvoltare personală‖ (aici se
perfecţionează amabilitatea, curtoazia, arta de a-ţi stăpâni
vocea).
Ieşind din domeniul pieţii personalităţii, exigenţele
acestei pieţe se difuzează şi devin un veritabil stil de viaţă.
Ceea ce odinioară era domeniul relaţiilor publice şi comerciale
a întreprinderii se aplică acum personalităţii în general; relaţiile
private de orice fel, inclusiv cele pe care le avem cu noi înşine,
42
Ibid., pp. 216-217
84
ANUARUL
au căpătat un aspect de relaţii publice. Personalitatea

vânzătorului perfect, elaborată în funcţie de piaţă, a devenit un
tip dominant, un model universal de imitaţie pentru masele
populare. O nouă aristocraţie a apărut în lumea de azi, o
aristocraţie a şarmului personal, în care fiecare membru îi
tratează pe ceilalţi ca pe nişte superiori, repetându-le că sunt
oamenii cei mai importanţi din lume.43
În toate meseriile care au legătură cu piaţa
personalităţii, personalitatea şi caracterul devin mijloace de
producţie. În acest sens, omul instrumentalizează şi
exteriorizează elementele intime ale sinelui său. În absenţa
valorilor comune şi a încrederii mutuale, legătura financiară
care uneşte pe oameni într-un contact efemer penetrează
profund toate domeniile existenţei. Codul profesional al
vânzării cere de la oameni ca ei să mimeze interesul pentru
alţii cu scopul de a-i manipula. Codul este considerat ca o parte
a meseriei şi a stilului de viaţă, dar când se spune asta se
clipeşte din ochi, căci fiecare ştie că tendinţa de a manipula pe
altul este inerentă oricărui contact uman. Fiecare se străduieşte
în secret să facă din ceilalţi un instrument şi în final cercul se
închide; facem din sinele nostru un instrument.44
2. „Bovarismul muncii”. Cursa pentru prestigiu.
Ciclul prestigiului
Începând cu anii ´60 ai secolului al XX-lea, o anumită
raţionalitate a dispărut, anume cea care făcea din raţiune o
atitudine individuală. Această raţionalitate s-a transferat,
devenind corporatistă sau etatistă. O dată cu dispariţia acestei
raţionalităţi a căzut şi etica individuală a muncii calitative şi
bine făcute, a realizării sinelui în şi prin meserie. Asistăm la un
43
Ibid., p. 217
44
Ibid., p. 220
85
ANUARUL
gen de „bovarism al muncii”: pentru tot mai mulţi, locul actual

de muncă nu este „locul lor‖.45 Această precaritate existenţială
şi provizoratul pot dura toată viaţa.
În ziua de azi, prestigiul nu este nici automat, nici
permanent; bazele revendicării prestigiului, manierele de a o
exprima şi de a acorda prestigiul sunt acum supuse la o
tensiune extremă, care pune pe indivizi într-o stare de panică
virtuală.46 În cazul tipic al „gulerelor albe‖, individul are la
dispoziţie gradaţii minuţioase pentru a-şi afirma rangul. Aceste
gradaţii împiedică masa funcţionarilor de a obţine o egalizare
socială, antrenând adesea izolarea fiecăruia în rangul său
particular şi intensificarea cursei pentru prestigiu.
Funcţionarii, luptând pentru cucerirea unei trepte, ajung
să se identifice dinainte cu această treaptă şi, în consecinţă, să
nu se mai găsească la locul lor real. Ca şi banii, prestigiul, care
este exterior muncii unui individ, nu antrenează o satisfacţie
personală, intrinsecă. Ierarhia la locul de muncă dar şi cea din
societate în general antrenează ades, prin aspectul său autoritar,
un gen de delir al prestigiului. Un om, pentru care totul
depinde de rangul său într-o ierarhie de autoritate are tendinţa
de a se agăţa disperat de revendicările sale de prestigiu.47
Astăzi, lupta pentru existenţă s-a transformat într-o
luptă pentru aparenţă: pentru a-ţi manifesta demnitatea în ochii
oamenilor care nu-ţi sunt vecini, trebuie să îţi etalezi semnele
exterioare ale puterii economice. Astfel multe persoane din
clasa medie consacră în întregime timpul lor liber pentru a-şi
satisface dorinţa de prestigiu. Respectabilitatea şi respectul de
sine nu sunt sinonime. Pe piaţa personalităţii, lucru pe care îl
45
H. Lefebvre, La vie quotidienne dans le monde moderne, Ed. Gallimard, 1968, p. 86
46
C. Wright Mills, op.cit. , p.275
47
Ibid., p. 291
86
ANUARUL
vom analiza şi mai jos, emoţiile devin gesturi ceremonioase,

aparenţe ale sentimentului intim pe care se presupune că îl
exprimă.48
Există şi un ciclu al prestigiului, sfârşitul de
săptămână şi vacanţele, perioade când poţi cumpăra impresia
de a fi cineva. Pe plan psihologic, ciclul de prestigiu, dă pe o
mică perioadă o imagine de sărbătoare a eului, care
contrastează totalmente cu imaginea realităţii cotidiene. El dă
deasemenea o realitate provizorie imaginii ideale pe care
cineva o are despre sine şi permite astfel individului să
conserve în mod dramatic falsa idee pe care şi-a făcut-o despre
condiţia sa. Mecanismul distracţiei şi ciclul prestigiului sunt
stâlpii lumii iluzorii în care trăieşte azi clasa mijlocie.49
3. Societatea de consum
Există un curent de opinie în rândul celor care fac
analiza modernităţii recente care susţine teza că în aceasta
consumul şi nu munca (producţia) ar fi pivotul în jurul căruia
se rotesc lumea şi viaţa. La nivel social, presiunea de a cheltui
vine dintr-o rivalitate simbolică şi din nevoia de a ne construi
identitatea (imaginea). În capitalism, afirmă Marx, oamenii
permit pieţei să organizeze viaţa, inclusiv vieţile noastre
interioare. Identificând orice cu valoarea sa de schimb,
transformând totul în marfă, sfârşim prin a căuta răspunsuri la
întrebările despre ce este valoros, onorabil sau ce este real pe
piaţă.
3.1. Procesul de mecanizare a lumii. Individul
productiv-consumator
Descrierea făcută de scriitorul şi politicianul liberal
german Walther Rathenau societăţii occidentale la începutul
48
Ibid., p. 294
49
Ibid., p. 295
87
ANUARUL
secolului al XX-lea anticipa o evoluţie a lucrurilor, care atunci

era abia la început. După Rathenau, producţia de mărfuri a
depăşit de mult obiectivele alimentaţiei, autoconservării şi
protecţiei vieţii, circuitul mereu amplificat al producţiei şi
consumului creează noi dorinţe, o „foame nesăţioasă de
mărfuri‖, care se orientează treptat spre lucruri contrafăcute.
„În felul acesta mecanizarea se extinde chiar şi asupra
dorinţelor, arătându-se în aspectul ireal, lipsit de viaţă şi
fantomatic al produselor şi modelelor lor‖.50
Concluziile lui Rathenau coincid cu chintesenţa teoriilor
sociologice de inspiraţie marxistă despre fenomenul alienării:
„Producţia mecanică s-a ridicat la rangul de scop în sine‖.
Scriitorul german surprinde şi următorul aspect: eul-muncitor
devine epifenomenul aparatelor de producţie. „Oriunde şi-ar
face apariţia în lumea economică, eul trebuie să se manifeste ca
om calculat şi diplomat, fără implicare afectivă, «rece» ca o
maşină. Tactica politică i se urcă la cap oricărui contemporan.
Până şi ultimul negustoraş procedează tactic‖.51
Rathenau schiţează psihologia omului productiv-
consumator. El descoperă banalitatea enigmatică a „ambiţiei
abstracte‖ care formează o forţă motrice împreună cu setea de
mărfuri singularizată în mod asemănător.52 „Ambiţia abstractă
este enigmatică fiindcă întreaga admiraţie vizează masca; iar
între mască şi purtătorul ei nu există legătura internă a
identităţii. Între măştile hămesite ia naştere o reţea ţesută de
acte de cumpărare, în care surogatele trec prin mâinile
50
Walther Rathenau, Zur Kritik der Zeit, în Peter Sloterdijk, Critica raţiunii cinice, Ed.
Polirom, Iaşi, 2003, vol. II, p. 241
51
Peter Sloterdijk, op.cit., p. 242
52
Dacă am pune citatul care urmează într-un text al lui Baudrillard, s-ar potrivi destul de bine
în context.
88
ANUARUL
cumpărătorilor. Existenţa indivizilor pare să se epuizeze în

folosirea mărfurilor achiziţionate‖.53
Omul-unidimensional. Progresul tehnologic a dus, în
concepţia lui Marcuse, la un rezultat neaşteptat: gama de
obiecte, în continuă proliferare, declanşează goana după aceste
obiecte, ce ajung nu să fie posedate de oameni, ci să-i posede
pe ei, să pună stăpânire pe întreaga lor existenţă. „Economia
denumită de consumaţie a forjat la om o a doua natură ...
Trebuinţa de a poseda, de a consuma, de a manipula, de a
reînnoi constant dispozitivele, aparatele, instrumentele,
maşinile de toate felurile care sunt oferite şi chiar impuse
indivizilor a devenit o nevoie biologică ... Astfel a doua natură
a omului se opune unei schimbări care ar risca să întrerupă
această dependenţă a individului faţă de piaţa din ce în ce mai
saturată de mărfuri şi prin aceasta de a pune capăt existenţei
sale de consumator, care se consumă pe sine însuşi în actul
cumpărării...‖54
3.2. Rolul banilor societatea de consum
„Achiziţionăm lucrurile datorită banilor pe care îi
avem. Obişnuiţi cu acest procedeu, îl găsim foarte natural. Or,
de fapt, acesta reprezintă un mijloc cu totul special de a obţine
ceea ce doreşti. Din momentul în care am bani, faptul că sunt
ceva abstract, determină ca eforturile sau interesele mele să nu
mai intre în joc când e vorba să fac o achiziţie‖.55 Psihologul
american E. Fromm nu vrea să redea aici o zicală populară:
„Banii se câştigă greu, dar se cheltuiesc uşor‖. Ea poate fi
totuşi resemnificată. În actul muncii, aşa cum spunea Marx,
este implicată „fiinţa generică‖ a omului, esenţa sa. Este
53
Ibid., p. 243
54
Herbert Marcuse, Vers la libération, Ed. De Minuit, Paris, 1969, p. 23
55
Eric Fromm, Texte alese, Ed. Politică, 1983, p. 130
89
ANUARUL
implicat ceva care are cea mai mare greutate pentru noi. Banii
„ascund‖, abstractizează ceea ce pierde omul când munca
ajunge doar un mijloc de existenţă ce se obiectualizează în
marfa produsă la cerere. Ei sunt forţele esenţiale umane
obiectualizate şi abstractizate. Iar din faptul că, pentru motive
de care persuasiunea publicităţii nu este străină, scăpăm uşor
de ei, ar rezulta că nici ceea ce am pierdut, câştigându-i, n-a
fost de mare importanţă.
Dependenţa de ceilalţi şi pierderea libertăţii îşi găsesc
în consumerismul bazat pe înmulţirea necontenită a nevoilor
(cel mai ades indusă şi artificială) şi o altă explicaţie, pe lângă
cea construită în jurul puterii politice. Fromm dă aici un citat
din Marx: „Fiecare om urmăreşte să-i creeze celuilalt o
trebuinţă nouă, pentru a-l constrânge la un nou sacrificiu,
pentru a-l arunca într-o nouă stare de dependenţă şi a-l
ademeni pe calea unei noi plăceri şi pe calea ruinării
economice ... Odată cu mulţimea obiectelor creşte deci
imperiul esenţelor străine cărora omul le este robit‖.56
Anticipând critica făcută de Baudrillard şi Debord
„societăţii spectacolului‖, Fromm analizează atitudinea faţă
de consum şi din perspectiva problemei petrecerii timpului
liber. „Şi în acest caz consumatorul rămâne pasiv. Se dedică
jocurilor sportive, absoarbe filme, devorează ziare, cărţi,
reviste ... O activitate productivă şi spontană provoacă la cel
care citeşte, care asistă la un spectacol o reacţie interioară. El
nu mai este acelaşi după această experienţă, ceva s-a petrecut
în el. În forma pasivă a plăcerii nu se întâmplă nimic.‖57
56
Marx şi Engels, Scrieri din tinereţe, în Eric Fromm, op.cit., p. 134
57
Eric Fromm, op.cit., p.135
90
ANUARUL
3.3.Critica Societaţii de consum: Baudrillard

În cartea sa Societatea de consum, filozoful francez J.
Baudrillard afirmă că, în filosofia şi ideologia societaţii de
consum, condiţionarea „tehno-structurală‖ a nevoilor şi a
consumului a ajuns să joace un rol central.58
La ce se referă noţiunea de „condiţionare tehno-
structurală a nevoilor‖? Baudrillard pleacă de la afirmaţia lui
Galbraith conform căreia „nevoile sunt în realitate «fructul
producţiei»‖, care i se pare cam neconvingătoare, pentru că,
sub acest aer demistificator, teza, enunţată în sensul pe care el
înţelege să i-l confere, nu este decât o versiune mai subtilă a
teoriei care face diferenţa între nevoi „autentice‖ şi nevoi
„artificiale‖ (create în consumator prin persuasiune). Galbraith
vrea să spună că, în lipsa sistemului productivist, un mare
număr de nevoi n-ar exista. Atunci când produc anumite bunuri
sau servicii, întreprinderile produc în acelaşi timp toate
mijloacele de sugestie necesare acceptării lor, „produc‖,
aşadar, afirmă Baudrillard, toate nevoile care le corespund.59
În acest context, manipularea consumatorului, a cărei
existenţă Baudrillard o neagă, constă în faptul că, influenţat de
publicitate, omul nu ar mai avea un raport personal şi critic cu
obiectele, iar fondul său de nevoi ar fi puternic viciat prin
inducerea unor nevoi artificiale. Pe lângă faptul că la acest
nivel condiţionarea este falsă (se ştie cât de bine consumatorii
rezistă la anumite constrângeri precise), importantă pentru
Baudrillard este ideea că, în societatea de consum, nu „nevoile
sunt fructul producţiei‖, ci că Sistemul nevoilor este
produsul Sistemului de producţie. Sistemul nevoilor reprezintă
forma cea mai nouă şi avansată a forţelor de producţie. Există
58
J. Baudrillard, Societea de consum, Ed.Comunicare.ro, 2008, p. 91
59
Ibid., p.95
91
ANUARUL
„hărţi ale nevoilor‖ pe care cei de la departamentul de

marketing le livrează celor de la departamentul de producţie,
cu conştiinţa faptului că aceste hărţi intră în categoria
„neo-factorilor‖ de producţie.
În societatea de consum, Sistemul de producţie nu
produce decât un Sistem de semne. Omul consumului este
imanent semnelor care îl ordonează, nu se confruntă niciodată
cu propriile nevoi, nici cu produsul propriei sale munci, nu se
mai înfruntă cu propria lui imagine.
„Iată ceea ce nu văd Galbraith şi toţi adepţii lui care se
încăpăţânează să demonstreze că raportul omului cu
obiectele, raportul omului cu sine însuşi este trucat, mistificat,
manipulat. Acceptând postulatul etern al unui subiect liber şi
conştient (pentru a-1 scoate din pălărie la sfârşitul poveştii în
chip de happy end), ei nu pot face altceva decât să atribuie
toate disfuncţiile pe care le reclamă unei puteri diabolice - în
cazul nostru, tehnostructura armată a publicităţii, a relaţiilor
publice şi a studiilor de motivare: o putere mai degrabă
magică‖.60
În ce constă atunci societatea de consum în concepţia
lui Baudrillard? Consumul de masă, în opinia lui, a produs un
spaţiu în care am învăţat să părem ceea ce nu suntem. Putem
afirma aşadar că în era consumului, culmea
istorică a întregului proces de productivitate accelerată sub
semnul capitalului, totul se desfăşoară, spune Baudrillard, în
logica generalizată a mărfii, nu numai în sensul în care toate
funcţiile, toate nevoile sunt obiectivate şi manipulate în
termeni de profit, dar şi în sensul mai profund în care totul este
spectacularizat, adică evocat, provocat, orchestrat în imagini,
în semne, ca şi cum ar fi destinate pieţei (vrem să ne reflectăm
60
Ibid., p. 96
92
ANUARUL
în ochii celorlalţi, construindu-ne o imagine după modelele

cele mai bine vândute).
Societatea de consum nu poate fi descrisă decât în
termenii unei „ontologii a suprafeţei‖. Procesul de consum nu
este decât un proces de absorbţie de semne şi de absorbţie prin
semne. Consumul se evidenţiază ca un imens sistem de semne,
capabil să pună în circuitul consumului, prin contextualizări
adecvate, orice. „El se caracterizează, aşadar, cum spune
Marcuse, prin sfârşitul transcendenţei; în procesul generalizat
de consum, nu mai există suflet, umbră, dublu, imagine în sens
specular. Nu mai există contradicţie a fiinţei, nici problematică
a fiinţei şi a aparenţei. Omul consumului nu se confruntă
niciodată cu propriile nevoi, nici cu produsul propriei sale
munci, nu se mai înfruntă cu propria lui imagine: este imanent
semnelor care îl ordonează. Nu mai există transcendenţă, nu
mai există finalitate, nu mai există scop: ceea ce caracterizează
această societate este absenţa de „reflectare‖, de perspectivă
asupra ei înseşi‖.61
Ludicul şi spectacularul consumului au înlocuit treptat
tragismul identităţii, ne spune Baudrillard. În buna tradiţie a
mişcării structuraliste, care îşi revendică de la Nietzsche
înclinaţia către deconstrucţia „mitologiilor‖, Baudrillard îşi
încheie Societatea de consum întrebând de ce, după dispariţia
miturilor legate de dualitatea tragică Fiinţă şi Spectru
(aparenţă), de o esenţă a omului şi de fatalitatea pierderii ei,
multiplicarea ludică a persoanei într-un Spectru de semne şi de
obiecte, de nuanţe şi de diferenţe constituie fundamentul
procesului de consum în lumea de azi.
Mills analizează şi el relaţia între producţie şi consum.
O primă idee care se desprinde din această analiză este aceea
61
Ibid., p. 246
93
ANUARUL
că dacă oamenii au vreo satisfacţie în viaţa lor, de cele mai

multe ori această este străină de muncă; în modernitatea
recentă există o ruptură totală între muncă şi viaţă. Îndatorat
într-o oarecare măsură lui Marx, Mills afirmă că oamenii, în
noul mod de producţie tehno - capitalist, spre deosebire de
vechiul mod de producţie artizanală, găsesc în afară muncii
valorile care contează - distracţia de masă; pentru asta ei
trebuie să se supună reglementărilor şi să fetişizeze
întreprinderea. Prin urmare, ei trebuie să îndeplinească cu
seriozitate şi perseverenţă un lucru care nu mai înseamnă nimic
pentru ei. Oamenii vând în fiecare zi bucăţi din ei înşişi, pentru
a încerca să le răscumpere seara sau la sfârşit de săptămână sub
forma divertismentului. Importanţa care se dă astăzi loisir-ului,
consumului de divertisment, rezidă în faptul că morala muncii
tradiţionale a fost înlocuită cu o morală a divertismentului.62
O altă idee, de o mai mare importanţă pentru tema
noastră, este aceea că munca şi consumul de divertisment dau
naştere la două imagini ale eului total diferite: imaginea
cotidiană, fondată pe muncă şi imaginea de sărbătoare, bazată
pe divertisment. Mass-media fac astăzi ca divertismentul să
devină centrul influenţelor formatoare şi tot ele livrează
modelele cu care oamenii caută să se identifice.63
3.4. Publicitatea între „Strategia dorinţei” şi
„Persuasiunea clandestină”
Psihologul american Ernest Dichter, specialist în
cercetarea motivaţiilor, a intuit cum trebuie exploatate
slăbiciunile consumatorului. „Ai fi uimit să vezi cât putem să
ne păcălim singuri, indiferent de cât de inteligenţi ne credem,
atunci când încercăm să explicăm de ce ne comportăm aşa cum
62
C. Wright Mills, op.cit. , p. 271
63
Ibid., p.273
94
ANUARUL
ne comportăm‖, scria Dichter în 1960, în cartea sa Strategia

dorinţei. El a considerat că deciziile de a cumpăra sunt dictate
de emoţii, de capricii şi temeri pe care nu le conştientizăm, şi
deseori au puţin de-a face cu produsul în sine. Antrenat ca un
psihanalist, Dichter a văzut motivaţia umană ca un „iceberg‖,
cu două treimi ascunse chiar vederii celui care ia decizia.
Acela care lucrează în domeniul vânzărilor trebuie să
dezvăluie mobilurile ascunse ale clienţilor pentru a-i putea
orienta cât mai bine spre anumite produse. „A găsi de ce-ul
unui comportament, apoi să i-l poţi remedia şi să găseşti
mijloacele de a-i dirija motivaţiile.‖64 Pentru Dichter, aceste
motive ascunse provin mai mult din emoţii decât din minte.
Căci, dacă raţionalismul este un idol al secolului al XX-lea,
iraţionalul pur constituie uneori cheia conduitei noastre. În
concluzie: trebuie să cercetăm inconştientul. Cercetarea
motivaţiilor este cercetarea a ceea ce determină alegerea
oamenilor. Ea se foloseşte de tehnicile destinate să ajungă la
inconştient sau la subconştient, fiindcă preferinţele sunt în
general motivate de factori de care individul nu are cunoştinţă.
De fapt, atunci când cumpără, consumatorul recurge
inconştient la imaginile şi conturile asociate în subconştientul
său cu produsul. Referitor la aceasta, Dichter descoperă
următorul lucru: liantul care uneşte consumatorut cu produsul
nu este numai de esenţă economică. El este şi de esenţă
psihologică. El simbolizează o modalitate de a fi sau, mai ales,
de a părea. În concluzie, ceea ce-l împinge pe un individ să
dorească un produs şi nu altul, este satisfacerea nevoilor
profunde de care el este inconştient.
64
Ernest Dichter, La Strategie du désir. Une philosophie de la vente, Ed. Fayard, Paris, 1961.
p. 37., în Roger-Gérard Schwartzenberg, Statul spectacol. Eseu asupra şi împotriva star-
sistemului în politică, Ed. Scripta, Bucureşti, 1995, pp. 206-207
95
ANUARUL
Pentru ca cineva să vândă o marfă, trebuie să deceleze

aceste dorinţe inconştiente - prin interviuri în profunzime, prin
tehnicile proiective sau prin psihodramă - şi să-şi adapteze
strategia la ele. Astfel, „strategul comportamentului‖
investighează motivaţiile profunde ale clientelei, pentru a-i
putea dirija şi manipula, prin publicitate în special, mai bine
conduita. De aceea, Vance Packard consideră acţiunea acestor
„convingători ascunşi‖ ca pe un „regres în îndelungata luptă a
omului ca să devină o fiinţă raţională, capabilă să se conducă
singură.‖65
Fără să negăm importanţa „persuasiunii clandestine‖,
aşa cum o vede Vance Packard, trebuie subliniat altceva. Dacă
astăzi un consumator nu se mai lasă convins de publicitatea
făcută unei mărci, e vorba de altceva, şi mai important pentru
ordinea societăţii globale, pentru care mărcile servesc drept
alibi. În acest sens, Baudrillard afirma: „Nici discursul retoric
şi nici discursul de informare nu au efect decisiv asupra
cumpărătorului. Individul este sensibil la tematica latentă a
protecţiei şi a gratificării, la grija altora de a-l solicita şi de a-l
convinge la semnul (pe care conştiinţa nu-l poate descifra) că
undeva există o instanţă ce acceptă să-l informeze asupra
propriilor dorinţe, să i le preîntâmpine şi să le raţionalizeze în
proprii ochi.‖66
Dacă sistemul producţiei pune capăt rarităţii,
profunzimile publicităţii pun capăt fragilităţii: nimic nu e mai
rău decât să fim nevoiţi să căutăm noi înşine motive de a
acţiona, de a iubi, de a cumpăra.
65
Vance Packard, La Persuasion clandestine, Ed. Calmann-Levy, Paris, 1958, p. 10, în
Roger-Gérard Schwartzenberg, Statul spectacol. Eseu asupra şi împotriva star-sistemului în
politică, Ed. Scripta, Bucureşti, 1995, pp. 206-207
66
Jean Baudrillard, Sistemul obiectelor, Ed. Echinox, Cluj, 1996, pp. 109-111
96
ANUARUL
3.5. Hiperconsumul şi noua construcţie a identităţii

În Fericirea paradoxală, filozoful şi scriitorul francez G.
Lipovetsky dă, la fel ca Baudrillard în anii ´80, replica celor
care văd în consumul hipertrofiat de astăzi doar o formă de
hedonism excesiv. Din contră, trebuie subliniat modul cum
consumul suplineşte nişte mecanisme psihosociale, unele
slăbite, altele dispărute, care altădată agregau sistemul social.
Consumul din epoca de hiperconsum, cum numeşte Lipovetsky
ultima fază din evoluţia capitalismului, a depăşit faza
achiziţiilor ostentative de status, prin care o anumită clasă voia
să ia distanţă socială sau prin care indivizii îşi doreau
recunoaştere socială şi voiau să acceadă în clase de referinţă.
Hiperconsumul, intimizat şi creator, a devenit astăzi
modalitatea prin care indivizii îşi construiesc identitatea. Ceea
ce contează când se achiziţionează mărci nu mai este să te
impui în faţa altora, ci să-ţi confirmi valoarea în proprii ochi.
Distanţa socială, atunci când este urmărită prin consum, nu mai
are caracter „de clasă‖, ci este una privată şi urmăreşte
distanţarea de ceea ce este comun.
„Într-o vreme când tradiţiile, religia şi politica sunt mai
puţin producătoare de identitate centrală, consumul se încarcă,
din ce în ce mai mult, cu o nouă funcţie identitară. În cursa
către achiziţionarea de lucruri şi către divertisment, mai mult
sau mai puţin conştient, homo consumericus se străduieşte să
dea un răspuns palpabil, fie şi superficial, eternei întebări: cine
sunt eu?‖67
Cu trimitere polemică la Baudrillard, care vede
individul absorbit într-un cotidian redus la teatrul (spectacolul)
67
Gilles Lipovetsky, Fericirea paradoxală, Ed. Polirom, Iaşi, 2007, p. 36
97
ANUARUL
de semne al societăţii de consum68, Lipovetsky susţine că, în

faza de hiperconsum, consumul este o „pârghie de putere‖ în
plus, o „tehnologie de autonomizare a individului în raport cu
obligaţiile faţă de grup şi cu multiplele constrângeri
naturale.‖69 Este o modalitate prin care indivizii pot arăta că
mai au suveranitate, că pot alege liber.
Lipovetsky ia distanţă polemică şi faţă de filosofii şi
sociologii contemporani care, sub influenţa criticii marxiste a
religiei, interpretează frenezia consumeristă ca pe un nou opiu
pentru popor, având rolul să atenueze frustrări cauzate de
singurătate, atomizarea muncitorului în marea întreprindere,
diminuarea mobilităţii sociale. Individul compensează aceste
frustrări cu bucuria imediată a cumpărării. „Surogat al trăirii
autentice, consumul nu-şi exercită puterea decât pe măsura
capacităţii sale de a uimi sau a adormi, de a se oferi ca paleativ
al dorinţelor neîmplinite ale omului modern.‖70
În opinia lui Lipovetsky, „în escalada actelor
cumpărării există şi altceva decât o diversiune destinată să
atenueze frustrările. Criticile demistificatoare ale ideologiei
nevoilor au greşit atunci când au vrut să excludă total
dimensiunea hedonistă a consumului. Consumul este un agent
de experienţe emoţionale importante în sine.‖71
Lipovetsky dă dreptate acelor sociologi care au
susţinut că ceea ce numim consum modern trebuie văzut ca
expresie a libertăţii omului, „instabilitatea manifestată faţă de
mărfuri fiind unul din modurile în care acţionează subiectul
68
Acesta nu va fi singurul subiect asupra căruia cei doi se află în dezacord, trimiterile
polemice la Baudrillard apar, mai mult sau mai puţin explicit, în multe locuri din carte.
69
Ibid., p. 43
70
Ibid., p. 50
71
Dacă nu este opiu pentru mase, consumul, afirmă Lipovetsky, are ceva dintr-un doping
mental; el ne atrage pentru el însuşi, ca potenţial al noutăţii şi însufleţirii sinelui.
98
ANUARUL
pentru a nu se pierde în obiect, pentru a-şi manifesta

superioritatea faţă de exterioritatea lucrurilor.‖72
Hiperconsumismul zilelor noastre ar avea sensul respingerii
transformării sinelui în lucru sau al respingerii rutinei
cotidianului şi încearcă aceasta prin căutarea de mici
experienţe de viaţă noi.
Respingând acele teorii al „persuasiunii clandestine‖
realizate de publicitate prin „condiţionare subliminală‖ ca
insuficient probate, Lipovetsky afirmă că profilul
neoconsumatorului nu este acela al unui individ manipulat şi
hipnotizat, ci „individul mobil, individul în permanentă
mişcare care achiziţionează lucruri în speranţa, adesea înşelată,
de a intra în posesia întregii vieţi.‖73
Autoservirea. Lipovetsky avansează o teză aparent
surprinzătoare: societatea de consum a inventat un instrument,
autoservirea, care s-a dovedit mai mult decât o tehnică de
vânzare, devenind „unul din dispozitivele cele mai
emblematice ale celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea
şi care va deveni, puţin câte puţin, modelul dominant al
comportamentelor individuale în domenii tot mai largi ale
vieţii, indiferent că e vorba de viaţa familială, politică sau
religioasă.‖74 Ideea lui Lipovetsky era anticipată de Alvin
Toffler, în cartea sa Al treilea val (1981) unde anunţa apariţia
mutaţiei fundamentale în sistemul pieţii şi al consumului:
mutaţia de la consumatorul pasiv la prosumatorul activ ( cel
care se ghidează după principiul ―pune mâna şi fă singur‖).75
Lipovetsky aduce obiecţii şi acelui alarmism al culturii
instantaneului, al comprimării timpului. Noua ordine a
72
Ibid., p.58
73
Ibid., p. 59
74
Ibid., p. 85
75
Alvin Toffler, Al treilea val, Editura Politică, Bucureşti, 1983, pp. 358-365
99
ANUARUL
timpului precipitat şi a sacralizării prezentului ar fi făcut să

dispară distanţa şi timpul necesar reflecţiei, l-ar închide pe
om în imediatul activist.76 Contrar concepţiei lui Baudrillard,
care afirma că în societatea de consum suntem martorii
„absenţei «reflecţiei» [...] nu mai există decât o vitrină în care
individul nu mai distinge imaginea reflectată a propriei
persoane, ci se pierde în contemplarea obiectelor / semnelor
multiplicate‖77, în opinia lui Lipovetsky, era de hiperconsum a
făcut ca tot ceea ce înainte era imediat şi fără detaşare să
devină mai problematic.
În epoca hiperconsumului, consumul nu mai este ceva
intermediar între indivizi şi obiecte, ci s-a instaurat ca lume,
problemă şi conştiinţă. S-a trecut, în societatea de
hiperconsum, de la „stadiul oglinzii‖ (al simplei reflectări) nu
la „stadiul vitrinei‖ (caracterizat de absorbţie şi absenţa
reflectării), ci la „stadiul speculativ‖ al consumului, „cel în
care comportamentele de cumpărare se efectuează în lumina
cunoştinţelor «savante» vehiculate de media‖.78
Dacă în „stadiul oglinzii‖ implicarea consumatorului
era doar una reactivă („empirică‖), de simplă reflectare,
provocată de experienţe de consum dezamăgitoare, în „stadiul
speculativ‖ individul încearcă să-şi afirme subiectivitate sa
autonomă şi propria identitate. Lipovetsky aduce în discuţie
existenţa unui ‖cogito hiperconsumativ‖ înţeles „ca un mod de
afirmare a puterii personale asupra unui teritoriu de extremă
proximitate în momentul în care marile proiecte colective şi-au
pierdut vechea lor capacitate de mobilizare.‖79
76
Ibid., p.96
77
Jean Baudrillard, La société de consommation, în Gilles Lipovetsky, op.cit., p.119
78
Gilles Lipovetsky, op.cit., p. 119
79
Ibid., p.120
100
ANUARUL
A devenit un loc comun, după Lipovetsky, ca atunci

când se încearcă descrierea „decepţiei postmoderne‖
perspectiva cea mai bună de observaţie să fie consumul; altele
sunt zonele în care această decepţie se dezvoltă mai pregnant:
„viaţa profesională şi viaţa afectivă constituie vectorii ei
principali.‖80
Teoreticienii societăţii de consum au stigmatizat care
mai de care impostura fericirii-marfă, neîmplinirea în consum.
Lipovetsky susţine că aceste teze trebuie revizuite. Individul
nu este atât strivit de consum, cât obligat să se închidă în sine;
bucuriile materiale sunt reale şi diverse, dar ele nu se înmulţesc
decât în paralel cu frustrările existenţiale, cu îndoielile şi
insatisfacţiile încercate în legătură cu propria persoană.
4. Societatea de consum - Noi tendinţe
4.1. Ipocrizia „simplităţii voluntare”
În trecutul apropiat, susţine sociologul american A.
81
Etzioni , critica adusă hiperconsumismului sau societăţii
postabundeţei82 era ceva comun în rândul adepţilor
contraculturii. Aceştia urmăreau un stil de viaţă care consumă
şi produce mai puţin, măcar în ceea ce priveşte obiectele
comercializabile. Ei doreau să-şi obţină mulţumirea, scopul
vieţii şi o nouă identitate prin contemplaţie, comuniune cu
natura şi cu ceilalţi, droguri şi produse necostisitoare. De
curând, numeroşi membri ai societăţilor occidentale au
îmbrăţişat o versiune mult atenuată a valorilor şi moravurilor
contraculturii. Etzioni numeşte această alternativă „simplitate
80
Ibid., p. 146
81
Amitai Etzioni, Societatea monocromă, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 69
82
Etzioni invocă aici şi un alt nume pentru hiperconsumism, affluenza sau „epidemia de
prosperitate‖ având simptome precum: (1) sentiment bombastic şi van de a nu te lăsa depăşit de
alţii; (2) muncă istovitoare şi îndatorare provocată de visul american şi cursa pentru prestigiu;
(3) dependenţă care nu poate fi susţinută de creştere economică; (4) urmărirea obsesivă a unor
programe „motivaţionale‖ la televizor care ţi-ar putea schimba viaţa.
101
ANUARUL
voluntară”: oamenii aleg de bunăvoie, nu constrânşi de

sărăcie, să-şi limiteze cheltuielile pe bunuri de consum şi
servicii şi să cultive surse nematerialiste de satisfacţie şi sens al
vieţii.
Mulţi dintre cei care aleg diferite forme de simplitate
voluntară,83 nu-şi schimbă identitatea socială, devenind săraci,
ci etalalează semnele sărăciei în aşa fel încât nu există nicio
îndoială că sunt putrezi de bogaţi. Dacă noţiunea de cool a
devenit, potrivit sociologului francez al cotidianului Michel
Maffessoli, atitudinea caracteristică a „triburilor‖ generaţiei
tinere, aflate într-o căutare identitară permanentă84, atunci e
cool să te duci spre yahtul de 15 metri într-o rablă.
„Simplitatea voluntară‖ în multe cazuri face parte din ritualul
căutării identitare a celor cu venituri mari, pentru care o
recunoaştere socială prin achiziţionarea „bunurilor de status‖
ţine de o epocă revolută şi care ar caracteriza pe ultimii veniţi.
Sau poate avea, uneori, o valoare de „terapeutică morală‖ din
genul anticelor schimburi de roluri (stăpâni cu sclavi) în timpul
Saturnaliilor.
4.2. „Autenticitatea” şi restaurarea
Care ar fi motivul, se întreabă Baudrillard, pentru care
un arhitect ia două pietre din cadrul uşii unei case vechi şi le
integrează în pereţii unei case ultramoderne? Modernitatea nu
ar fi de ajuns să pună în valoare noua casă. Amenajarea
funcţională e salvată de aceste pietre, pentru că funcţionalitatea
caselor moderne este trăită ca inautentică. Omul nu e „acasă‖
în mediul funcţional, de aceea rolul obiectului vechi este
tocmai acela de a constela în jurul lui o fiinţă dispersată, rolul
83
Etzioni identifică trei tipuri: cei care doar „reduc motoarele‖ (opuşi categoriei yuppie,
americani de profesie liberală, obsedaţi de hedonism), simplificatorii radicali şi cei care aleg
simplificarea holistică.
84
Michel Maffessoli, Revrăjirea lumii, Ed. Institutul European, Iaşi, 2008, p. 42
102
ANUARUL
de a fi o proiecţie a unui detaliu al eului în jurul căruia se

organizează tot restul lumii. Ceea ce îi lipseşte omului
dintodeauna (în cazul omului modern, autenticitatea) este
investit în obiecte, „...obiectul mitologic nu încarnează un
discurs ţinut în faţa altora, ci unul îndreptat spre sine.‖85
Ceea ce ne face, potrivit lui Baudrillard, să alăturăm
obiectelor funcţionale, semne ale puterii noastre actuale,
obiectele mitologice ţine de curiozitatea anxioasă faţă de
propria noastră origine. Această alăturare, credem noi, poate
reprezenta răspunsul la criza cauzată, de exemplu, de pierderea
unui statut socio-profesional. Sociologul francez Claude Dubar
afirma în acest sens: „pentru a umple golul generat de pierdere,
revenim la sursele originare ale eului nostru, la acel Noi
comunitar ... grupul de origine, reînsufleţit de nostalgie.‖86
Atât curiozitatea anxioasă cât şi căutarea identitară pot fi
explicaţii ale apetitului omului de azi pentru obiecte vechi,
reintroduse masiv în circuitul consumului. Referitor la acest
apetit, Baudrillard emitea următorul paradox: „doar imitaţia
frauduloasă mai poate satisface această sete de
«autenticitate».‖87
5. „Consumatorul-consumat”
„În contextul nihilismului capitalist, televiziunea
transformă întregul univers de valori şi de aşteptări în marfă
sau spectacol, pentru a concesiona în schimbul acesteia o parte
din mintea telespectatorului. Omul însuşi sau mintea acestuia,
prin actul vizionării, este înscris ca o marfă în circuitul
comercial creat de televiziune.‖88
85
Jean Baudrillard, Sistemul obiectelor, Ed. Echinox, Cluj, 1996, p. 54
86
Claude Dubar, Criza identităţilor, Ed. Ştiinţa, Chişinău, 2003, p. 160
87
Jean Baudrillard, op.cit., p. 56
88
Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minţii umane, Ed. Evanghelismos, Bucureşti,
2005, p. 236
103
ANUARUL
5.1. Iluzia „timpului liber”

„Membrii clasei mijlocii afirma, încă din anii '60
Lefebvre, au vaga bănuială că în societatea de consum,
consumatorul este consumat. Nu el în carne şi oase: ci timpul
vieţii sale‖.89
Ideea „consumatorului-consumat‖ ca timp al vieţii sale
nu este folosită pentru prima dată de către filozoful francez
H.Lefebvre. Cu sensuri relativ diferite, ea apare în scrierile
reprezentanţilor Teoriei critice (Horkheimer, Adorno,
Marcuse). Un sens al expresiei derivă din critica adusă de
aceşti filozofi „taylorism - fordismului‖: acel sistem de
producţie, condus îndeaproape, bazat pe principiul „benzii
rulante‖ şi pe maxima specializare a muncitorului, în care toate
părţile au fost descompuse în părţile lor componente, măsurate
în timp şi verificate pentru a mări productivitatea şi profitul.
Acesta din urmă a adus, cu preţul transformării lor în fiinţe
„unidimensionale‖, muncitorilor venituri mai mari şi timp
liber, cuantificate de sistemul productivist în termeni de
virtuală „cerere agregată‖. În felul acesta, timpul muncitorului
este consumat de două ori: o dată în sistemul de producere a
obiectelor (ca timp de lucru), a doua oară în sistemul de
consum sau al nevoilor (ca „timp liber‖). Cum este consumat
„timpul liber‖? Un prim răspuns, simplu, ar fi: prin umplerea
lui cu produsele industriei divertismentului (propagate prin
reclame), oferite de acelaşi sistem productivist. Un al doilea
răspuns, care lărgeşte perspectiva, ar fi acela că noţiunea de
„timp liber‖ este o creaţie a sistemului de producţie capitalist,
cu scopul de a rupe cu ea bucăţi din timpul intim al fiecăruia,
pentru a le angrena în sistemul de producţie-consum. Al treilea
răspuns, care pleacă de la teza lui Baudrillard, conform căreia
89
H. Lefebvre, op.cit., p. 179
104
ANUARUL
„Sistemul nevoilor este produs de Sistemul producţiei‖, ar fi

că, astăzi, cedăm „timpul liber‖ benevol, de teamă ca nu
cumva Sistemul de producţie să se gripeze în momentul în care
Sistemul nevoilor ar fi boicotat (de către cine?!).90 Trăim în era
„euforiei perpetue‖ şi nimeni, dacă nu este doar un ipocrit, nu
ar avea motive să se plângă.
5.2. Valoarea de piaţă a omului
Una din caracteristicile societăţii de consum este, în
concepţia lui Fromm, o anumită „orientare mercantilă‖ adică
acea tendinţă a omului de a se percepe pe sine însuşi ca pe un
obiect, care trebuie să-şi găsească o întrebuinţare pe piaţă.
Dornic să se vândă cu succes, el se pregăteşte să joace doar un
rol economic şi social.91 Tot efortul omului în planul formării
are ca ţintă momentul ofertării de sine pe piaţă. Cărţile cu tema
„dezvoltării personale‖ sau care te consiliază în „10 paşi‖ cum
să reuşeşti la interviu, urmăresc să te „ambaleze‖ după
cerinţele pieţei şi să îţi mărească valoarea de piaţă.
Literatura despre reuşită. În SUA, literatura despre
reuşită s-a schimbat în acelaşi timp cu tipul de reuşită. La fel
ca în capitalismul liberal al micilor antreprenori, se pune
accent pe virtuţi individuale, dar acestea nu mai sunt virtuţile
austere de origine puritană, atribuite odinioară antreprenorului
meritoriu. Circumstanţele, personalitatea, temperamentul şi
hazardul sunt factorii esenţiali ai succesului şi ai eşecului, pe
acelaşi plan cu munca şi răbdarea. Dar factorul cel mai
important este „personalitatea‖, care reţine atenţia prin şarmul
său. „Tot ceea ce ziceţi, tot ceea ce faceţi, produce o impresie
asupra altora ... Folosiţi cele mai bune principii ale vânzării şi
90
Nu vorbim aici de purtarea de grijă, prin consum, faţă de locuri de muncă sau economie
autohtonă.
91
Eric Fromm, op.cit., p. 140
105
ANUARUL
veţi reuşi să «vindeţi» marfa voastră, ideile voastre şi pe voi

înşivă.‖92
Literatura de resemnare. La mijlocul secolului al XX-
lea a apărut un nou tip de literatură dintr-un nou tip de
aspiraţii: literatura de resemnare. Ea arată modul cum poţi
stăpâni ambiţiile, înlocuind scopurile de altădată cu aspiraţii
interioare mai satisfăcătoare. În literatura de resemnare,
angoasa cauzată de eşec, trăită sub forma unui complex de
culpabilitate, este eliminată, nu printr-o reuşită exterioară, ci
prin interiorizarea obiectivelor reuşitei. Această literatură de
resemnare cadrează bine cu procesul care a deplasat interesul
oamenilor de la producţie la consum. Astăzi, când ambiţia se
solidifică şi devine conştiinţa profesională a bunului angajat
care face ceea ce i se zice, reuşita a devenit pentru mulţi un
eveniment accidental şi iraţional şi o perspectivă atât de
uluitoare încât se mulţumesc să o privească de departe şi să o
trăiască prin persoane interpuse.93
Formularea jurnalistică „bursa locurilor de muncă‖
poate fi resemnificată în sensul că, pe o piaţă versatilă, te poţi
plasa avantajos sau poţi eşua. Consecinţa dezastruoasă, spune
Fromm, este aceea că după eşecul pe piaţă, individul se
consideră el însuşi un eşec, ca şi cum s-ar fi oferit spre consum
la „bursa vieţii‖, fără să găsească vreun cumpărător sau fiind
licitat la un preţ derizoriu. „Oricare ar fi importanţa serviciilor
pe care le-ar putea face în realitate, omul nu are deci valoare
comercială decât în măsura în care îşi găseşte cumpărător pe
piaţă.‖94
92
C. Wright Mills, op.cit. , p. 300
93
Ibid., pp. 322-323
94
Eric Fromm, op.cit.,p. 141
106
ANUARUL
5.3. „Personalizare” fără persoană

„Să-ţi găseşti personalitatea, să ştii s-o afirmi înseamnă
să descoperi plăcerea de a fi într-adevăr tu însăţi. N-ai nevoie
de mare lucru. Eu am căutat îndelung şi mi-am dat seama că o
nuanţă puţin mai deschisă a părului meu e de ajuns pentru a-1
armoniza perfect cu tenul, cu ochii. Am găsit acest blond în
gama şamponului colorant Recital! [...] Cu blondul Recital, atît
de natural, nu m-am schimbat deloc: sunt eu însămi mai mult
ca niciodată”.95
Prin faptul că subiectivitatea devine o marfă, prin faptul
că produsul cel mai căutat în zilele noastre este, aşa cum
afirmă sociologul Riesman, personalitatea, se împlineşte în
zilele noastre devenirea societăţii de consum şi de spectacol. În
ce sens personalitatea este o marfă? Poate fi în sensul unor
remedii pentru carenţe ale „personalităţii‖ (legate de trăsături
de personalitate esenţiale sau accesorii, dar mai ales de corp).
Cu alte cuvinte, putem cumpăra „bucăţi‖ de personalitate care
s-o întregească pe a noastră, încât să semene cu o personalitate
- model cea mai bine plasată pe piaţă. Sau, dimpotrivă, poţi
cumpăra „bucăţi‖ de personalitate care să te facă unic, care să
te personalizeze. Cine s-ar putea „personaliza‖, se întreabă
Baudrillard, când „persoana în valoare absolută, cu trăsăturile
ei ireductibile şi cu greutatea specifică, aşa cum o întreagă
tradiţie occidentală a făurit-o ca mit ordonator al Subiectului,
cu pasiunile, voinţa, caracterul sau ... banalitatea ei, această
persoană este absentă, moartă, ştearsă din universul nostru
funcţional.‖96 În societatea de consum, omul, fiinţă rătăcită, se
95
J. Baudrillard, citat în C. Mihali, Introducere, Jean Baudrillard, Societea de consum,
Ed.Comunicare.ro, 2008, p. 19
96
Idem
107
ANUARUL
va reconstitui in abstracto dintr-o mulţime de semne constelate

pentru a avea o individualitate de sinteză.
În societatea de consum, constrângerea şi controlul
social major transformă consumul în metaconsum – indivizii
ajung de fapt să se consume pe ei înşişi în ipostaza de
consumatori ceea ce, la limită, înseamnă un consum social
universalizat al consumului însuşi. Cumpărând obiecte care s-
au transformat în semne sociale (valoarea de semnificare este
mai puternică decât cea de întrebuinţare), mă exteriorizez
identificându-mă cu acestea; devin eu-maşină, eu-casă de
vacanţă, eu-concediu exotic, etc. Apoi, pentru că încă se mai
vorbeşte de eu (spuneam mai sus că subiectivitatea este marfa
cea mai căutată), deşi a rămas doar un semn, „consum‖ acele
identificări cu acele semne, configurându-le, în funcţie de
cererea de pe piaţa de semne în identităţi artificiale.
Bibliografie:
Baudrillard, Jean, Sistemul obiectelor, Ed. Echinox, Cluj, 1996

Baudrillard, Jean, Societea de consum, Ed.Comunicare.ro,
2008
Bruckner, Pascal, Euforia perpetuă, Ed. Trei, Bucureşti, 2000
Dubar , Claude, Criza identităţilor, Ed. Ştiinţa, Chişinău, 2003
Etzioni, Amitai, Societatea monocromă, Ed. Polirom, Iaşi,
2002
Fromm, Eric, Texte alese, Ed. Politică, 1983
Gheorghe, Virgiliu, Efectele televiziunii asupra minţii umane,
Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2005
Lefebvre, Henri, La vie quotidienne dans le monde moderne,
Ed. Gallimard, Paris, 1968
108
ANUARUL
Lipovetsky, Gilles, Fericirea paradoxală, Ed. Polirom, Iaşi,

2007
Maffessoli, Michel, Revrăjirea lumii, Ed. Institutul European,
Iaşi, 2008
Schwartzenberg, Roger-Gérard, Statul spectacol. Eseu asupra
şi împotriva star-sistemului în politică, Ed. Scripta, Bucureşti,
1995
Sloterdijk, Peter, Critica raţiunii cinice, Ed. Polirom, Iaşi,
2003, vol. II
Toffler, Alvin, Al treilea val, Editura Politică, Bucureşti,
1983.
Prof. Adrian Hizan

109
ANUARUL
CELE MAI IMPORTANTE INVENŢII

ROMÂNEŞTI
nventică, ştiinţă, topul inventiilor româneşti
Ne folosim în fiecare zi de o sumă de obiecte şi

accesorii, menite să ne mijlocească îndeplinirea unor scopuri şi
să ne facă existenţa mai uşoară. Pe altele le folosim mai rar,
fără a le fi însă mai puţin tributari, în timp ce unele ne salvează
de-a dreptul viaţa. În foarte puţine cazuri, devenim curioşi
referitor la originile lor, la cum, când şi cine le-a creat. Prea rar
ne întrebăm ce anume din toate lucrurile pe care le
întrebuinţăm au ca sursă un izvor autohton, în minţile creatoare
şi în mâinile dibace ale conaţionalilor noştri. Probabil dintr-o
convingere defetistă că românii nu au descoperit niciodată
nimic important. Ei bine, lucrurile sunt departe de a sta astfel şi
nu numai că invenţii româneşti importante există, însă
eventuala lor absenţă ar fi dat o faţă destul de diferită omenirii,
nu într-un sens benefic.
110
ANUARUL
10. Diorama – Grigore Antipa

Diorama este o reprezentare spaţială a unei porţiuni
de peisaj, în care se expun, în muzee, animale împăiate,
manechine şi diverse alte obiecte asemănătoare, în scopul
înfăţişării unui ecosistem şi creării impresiei unui peisaj
real. Primul care s-a gândit la această formă de încadrare a
naturii în peisajul citadin a fost naturalistul Grigore Antipa,
biolog, zoolog, ecolog şi profesor universitar român. El
este întemeietorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală
din Bucureşti, care îi poartă numele şi care, pornind de la
reorganizarea sa, în 1907, prezintă pentru prima oară
dioramele biologice.
Acestea au reprezentat o nouă etapă în evoluţia şi

organizarea muzeelor de istorie naturală. Primele diorame
prezentau viaţa de pe piscurile munţilor Carpaţi, din regiunea
colinelor, din Bărăgan, precum şi din zona inundabilă a Deltei
Dunării. De asemenea, în Muzeul de Istorie Naturală există şi
numeroase diorame care înfăţişează fauna din regiunile de
tundră, preerie, savană sau din deşertul Sahara. Datorită
deosebitei prezentări, numeroase muzee europene şi
111
ANUARUL
americane au solicitat sprijinul savantului român pentru

organizarea colecţiilor lor muzeistice.
9. Tunul Basilic – Orban

Căderea Constantinopolului reprezintă numele sub
care este cunoscută cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de
forţele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed
al II-lea, în data de 29 mai 1453. Armata bizantină număra
aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari
străini. Cetatea avea circa 22.5 kilometri de ziduri fortificate,
probabil cele mai puternice aflate în existenţa până atunci.
Otomanii aveau o armată uriaşă, de aproximativ 80.000 –
100.000 de oameni, dar săbiile şi săgeţile nu erau suficiente
pentru a penetra colosala cetate bizantină. Ca atare, otomanii
au angajat un inginer pe nume Urban sau Orban, de
origine controversată încă, dar despre a cărui naţionalitate
română există destule probe.
Acesta era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea

vreme reprezentau o noutate în tehnica de luptă. Urban a
construit în premieră un tun enorm, botezat “tunul
Basilic”, măsurând peste opt metri lungime şi circa 75
centimetri diametru, care era capabil să lanseze un
112
ANUARUL
proiectil de 544 kilograme la o distanţă de aproape doi

kilometri. Tunul lui Urban nu avea precizie, încărcarea sa dura
trei ore, ghiulelele erau puţine şi arma s-a prăbuşit sub reculul
propriu după numai şase săptămâni. Cu toate acestea,
instrumentul a reprezentat precursorul tunurilor perfecţionate,
de mare putere, proiectate ulterior, lăsând până astăzi
moştenirea principiului său de funcţionare.
8. Cibernetica – Ştefan Odobleja

Cibernetica este teoria controlului prin retroacţiune.
Termenul s-a răspândit mai ales în legătură cu sistemele
digitale, dar domeniul este mult mai larg: cibernetica se ocupă
de modul în care un sistem (digital, mecanic, biologic)
prelucrează informaţiile şi reacţionează la acestea; tot
cibernetica se interesează de modul în care sistemele se
modifică sau permit modificări pentru a-şi optimiza acţiunile.
Medicul Ştefan Odobleja, creatorul psihociberneticii
şi părintele ciberneticii generalizate, publică în 1929 studiul
―Metoda de transonanță toracică‖ în care enunţă pentru prima
oară legea reversibilităţii.
113
ANUARUL
Odată cu participarea la la Congresul Internaţional de

Medicină Militară din Bucureşti (1937), anunţă apariţia operei
sale capitale ―Psihologia consonatistă‖, lucrare prin care face
publică prima variantă a concepţiei cibernetice
generalizate şi demonstrează caracterul multi şi
interdisciplinar al acesteia. Modelul cibernetic, pornind de la
observaţii, intuiţie şi raţiune, creat de Odobleja în 1938 - 1939,
dar vehiculat zece ani mai târziu în literatura americană şi apoi
în cea europeană, a fost utilizat şi aplicat într-o varietate de
domenii. Începând din anul 1972, Ştefan Odobleja şi-a
prezentat studiile teoriei conform căreia originea ciberneticii
se află în psihologie.
7. Pila Karpen – Nicolae Vasilescu-Karpen

O pilă electrică, de producţie românească,
furnizează energie de 56 de ani, fără întrerupere.
Inventatorul minunii, Nicolae Vasilescu - Karpen, om de
ştiinţă, inginer, fizician şi inventator a declarat, cu o jumătate
de secol în urmă, că ea va funcţiona veşnic. În Muzeul Naţional
Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucureşti există un obiect de
patrimoniu care stă într-un seif metalic blindat, chiar în biroul
directorului muzeului. Este vorba despre "Pila termoelectrică
cu temperatură uniformă", cunoscută sub numele de "Pila lui
Karpen", realizată în 1950. Aparatul este, de fapt, un
perpetuum mobile, adică un dispozitiv care generează energie
la nesfârşit fără intervenţie din exterior.
114
ANUARUL
Deşi ar fi trebuit să se oprească de multe decenii, "Pila

lui Karpen" se încăpăţânează să funcţioneze, aşa cum a
prevăzut inventatorul ei. Construirea unui perpetuum mobile
a fost visul de secole al omenirii. Un aparat care să se mişte la
nesfârşit, fără să primească impulsuri exterioare, ar rezolva
definitiv setea de energie a civilizaţiei actuale. În epoca
modernă însă, acest vis a fost abandonat pe considerentul că ar
fi o utopie. Cei ce au continuat totuşi să caute soluţia, au fost
marginalizaţi, lumea oamenilor de ştiinţă considerându-i
nebuni. Perpetuum mobile nu poate exista. Cu toate acestea, un
fizician român s-a încăpăţânat să-l construiască. Şi se pare că a
reuşit. Nicolae Vasilescu-Karpen a început să lucreze la
teoria unei pile electrice care să genereze energie la
nesfârşit încă înainte de Primul Război Mondial. "Pila" a
fost brevetată în 1922. Era vorba, în fapt, despre două pile
electrice legate în serie, care pun în mişcare un minimotor
galvanometric. Acesta, la rândul său, mişca o paletă conectată
la un întrerupător. La fiecare jumătate de rotire paleta
deschidea circuitul, pentru ca la a doua jumătate de rotaţie să-l
închidă. Timpul de rotaţie a elicei era calculat în aşa fel încât
pilele să aibă timp de reîncărcare, respectiv pentru refacerea
115
ANUARUL
polarităţii în perioada cât circuitul este deschis. O astfel de

pilă de proporţii ar putea alimenta o navă spaţială.
6. Scaunul ejectabil – Anastase Dragomir

Dacă la sfârşitul sec. XIX, începutul sec. XX, mulţi
entuziaşti ai aviaţiei erau preocupaţi de construcţia avioanelor
şi de pilotarea acestora, un tânăr pe nume Anastase
Dragomir şi-a concentrat atenţia pe siguranţa aparatelor
de zbor şi mai ales a pasagerilor de la bordul lor. Anastase
Dragomir era pasionat, ca mulţi dintre tinerii acelei perioade,
de problemele aviaţiei. A plecat în Franţa, unde a lucrat la mai
multe uzine de avioane. Aici şi-a perfecţionat propriul său
sistem pentru salvarea piloţilor şi a pasagerilor în caz de
accidente. La 3 noiembrie 1928, a înregistrat, în Franţa,
cererea de brevet “Nouveau systeme de montage des
parachutes dans les appareils de locomotion aerienne” şi a
obţinut Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930 pentru
“cabina catapultabilă”.
116
ANUARUL
Această invenţie era ―un nou sistem de paraşutare din

aparatele de locomoţie aeriană, fiecare pasager având o
paraşută proprie care permite, în momentul critic, eliberarea
acestui ansamblu de avion, astfel încât paraşuta, împreună cu
pasagerul instalat pe scaun, să treacă printr-o deschizătură a
podelei‖. Brevetul prevedea că acest ansamblu de celulă-
paraşută să aibă mai multe comenzi, manevrabile de către pilot.
În 1950, Anastase Dragomir a obţinut un nou brevet, românesc,
cu nr. 40658, pentru “celula paraşutată”, care constă în
folosirea unui spătar curb de glisare pentru ejectarea
cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, pentru ca în 1959 să
înregistreze o altă cerere, care avea ca obiect construirea unui
avion de transport echipat cu cabine catapultabile, pentru
salvarea pasagerilor (brevet românesc nr. 41424 din 1960).
Ideea românului se va concretiza prin apariţia, la noile tipuri de
avioane supersonice militare, a scaunul ejectabil.
5. Stiloul – Petrache Poenaru

În anul 1821, brăileanul Petrache Poenaru, pandur,
creator al steagului României moderne, inginer, matematician,
inventator şi membru titular al Academiei Române din 1870, a
fost secretarul lui Tudor Vladimirescu în timpul
revoluţiei. Aceasta era o funcţie publică, activitatea lui fiind
legată de pană şi călimară. Poate că şi de aici i-a venit ideea
conceperii primului stilou din lume. Deşi după înfrângerea
lui Tudor Vladimirescu pandurii erau vânaţi şi decapitaţi,
Petrache Poenaru scapă, iar în 1826 primeşte o bursă franceză
şi îşi completează studiile la Ecole Polytechnique din Paris.
117
ANUARUL
În 1827, la data de 25 mai, obţine Brevetul francez

3208 pentru "plume portable sans fin, qui s'alimente elle-
même avec de l'encre" (condei portăreț fără sfârşit,
alimentându-se el însuşi cu cerneală). Această invenţie a
revoluţionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la
crearea unui obiect folosit şi în prezent de milioane de oameni.
Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimină zgârieturile de pe
hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală şi propunea soluţii
pentru îmbunătăţirea părţilor componente spre a asigura un
debit constant de cerneală, precum şi posibilitatea înlocuirii
unor piese.
4. Vaccinul antiholeric – Ioan Cantacuzino

Ioan Cantacuzino, academician, medic, microbiolog,
profesor universitar român, fondator al şcolii româneşti de
imunologie şi patologie experimentală, a desfăşurat o bogată
activitate de cercetare privind fibromul holeric şi vaccinarea
antiholerică. Pe baza cercetărilor desfăşurate în această
direcţie, medicul a pus la punct o metodă de vaccinare
antiholerică, numită “Metoda Cantacuzino”, folosită şi
118
ANUARUL
astăzi în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră.

Implicându-se în studiul holerei, tifosului exantematic şi
tuberculozei, aduce contribuţii remarcabile. A creat noţiunea de
imunitate prin contact.
În campania din 1913 a condus prima vaccinare

antiholerică masivă în focarele infecţioase, cunoscută în
ştiinţă ca „Marea experienţă românească", care a salvat
multe mii de vieţi, şi a iniţiat măsurile de combatere a
epidemiei de holeră. În primul Război Mondial, în calitate de
conducător al serviciilor sanitare militare şi civile, a luat
măsurile de combatere a marii epidemii de tifos exantematic.
Creează o serie de lucrări ca: descoperirea imunităţii celulare şi
umorale, sensibilitatea şi lipsa de imunitate a organismului faţă
de scarlatină, studii cu renume mondial asupra holerei şi
vaccinoterapiei. Introduce vaccinul lui Calmette, iar în 1912
creează vaccinul antitific.
119
ANUARUL
3. Gerovital – Ana Aslan

Medic român specialist în gerontologie, academician
din 1974 şi director al Institutului Naţional de Geriatrie şi
Gerontologie, Ana Aslan a evidenţiat importanţa procainei
în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă,
aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele
de Gerovital sau vitamina H3. Produsul geriatric a fost
preparat în anul 1952 şi brevetat în peste 30 de ţări. În acelaşi
an ia fiinţă Institutul Naţional de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana
Aslan‖, primul institut de geriatrie din lume, model pentru
ţările dezvoltate, prin asistenţa clinică şi cercetare.
„Ana Aslan‖ are, anual, mii de pacienţi. Efectele

terapiei Aslan asupra îmbătrânirii au convins încă de la început,
aducând institutului pacienţi cu nume celebre: Tito, de Gaulle,
Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, prinţese, conţi şi
directori ai unor mari bănci ale lumii. Renumele produselor
―Aslan‖ a trecut şi oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o
afecţiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu
―Gerovital‖.
120
ANUARUL
2. Avionul cu reacţie – Henri Coandă

În Octombrie 1910, Marele Palat de pe Champs-Elisee,
Paris, a găzduit cea de-a doua ediţie a Expoziţiei
Internaţionale de Aeronautică. Au fost expuse cele mai noi
piese de aviaţie. Cea mai interesantă maşinărie, care a atras
atenţia multora, a fost un avion roşu, fără elice, pe a cărui
plăcuţă metalică din scria: COANDĂ-1910. Acest avion a
trezit interesul oamenilor nu numai pentru că nu avea elice, ci
şi pentru că era total diferit faţă de ceea ce numeau ei până
atunci "avion". Maşinăria avea două aripi duble şi un singur
loc, o anvergură de 10,3 m, lungimea de 12,5 m, greutatea
de 420 kg şi o forţă a propulsiei de 220 kg. Cea mai
interesantă parte din avionul lui Coandă era sistemul de
propulsie, o adevărată revoluţie în construcţia de motoare
de avioane, care avea să constituie soluţia viitorului.
Motorul cu reacţie, inventat şi construit pentru prima

oară de către Henri Coandă era compus dintr-un motor-piston
cu patru cilindri, răcit cu apă şi dezvolta 50 de cai-putere la
1000 de rotaţii pe minut. Acest motor-piston era conectat la o
tijă care rotea multiplicatorul de rotaţii; mişcarea era transmisă
compresorului care câştiga o rotaţie de 4000 de rotaţii pe
minut. Forţa de propulsie era de 220 kgf, mult mai mare decât
121
ANUARUL
dacă motorul-piston era conectat la o elice. Mulţi vizitatori ai

expoziţiei au fost suspicioşi privind decolarea avionului,
până la o demonstraţie accidentală a lui Coandă, când,
dorind doar să verifice motorul, avionul a început să
meargă din ce în ce mai repede, până şi-a luat zborul.
Impresionat de flăcările produse de motor şi îngrijorat de faptul
că nu mai pilotase un avion până atunci, ci doar planoare,
Henry a pierdut controlul maşinăriei, care a pierdut din
înălţime şi viteză până când a aterizat forţat. Această încercare
a constituit primul zbor cu un avion echipat cu un motor cu
reacţie. Astfel, cu 30 de ani înainte de Heinkel, Campini şi
Whittle, Coandă a construit şi a zburat cu primul avion cu
reacţie.
1. Injecţia cu insulină – Nicolae Paulescu

Nicolae Paulescu, profesor de psihologie al
Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, este cel
care a descoperit pentru prima oară, în 1921, insulina,
hormonul secretat de pancreas, care reglează metabolismul
glucidelor, lipidelor, protidelor şi mineralelor din
organism. Este cel care a demonstrat eficienţa acestei
substanţe în reducerea hiperglicemiei şi care a folosit insulina
în tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane de
vieţi.
122
ANUARUL
Enciclopediile îi prezintă însă, la acest capitol, pe doi

―eroi canadieni‖ Frederick Banting şi Charles Best care, în
1922, aveau să primească Premiul Nobel, în dauna lui
Paulescu. Cei 30 de ani de muncă şi stăruinţă în laborator ai
profesorului au fost furaţi de cei doi tineri canadieni, care
luaseră cunoştinţă de munca românului din publicaţiile vremii.
În baza articolelor acestuia, ei au reuşit să izoleze insulina şi să
o folosească în tratarea unui pacient. Cu 8 luni înainte,
Paulescu publicase într-o revistă de specialitate belgiană
rezultatele cercetărilor sale sub titlul ―Recherches sur le rôle du
pancréas dans l‘assimilation nutritive‖. Doar că n-o numise
insulină, ci pancreină. În 1916, pe când se afla în stadiul final
al cercetării, trupele germane ocupaseră Bucureştiul. A trebuit
să-şi amâne anunţarea rezultatelor definitive.
Alte invenţii româneşti importante
 1858 - Bucureşti - primul oraş din lume iluminat cu petrol și

prima rafinare a petrolului
 1880 - Dumitru Văsescu - construieşte automobilul cu motor
cu aburi
 1886 - Alexandru Ciurcu - construieşte prima ambarcaţiune
cu reacţie
 1895 - D. Hurmuzescu - descoperă electroscopul
 1904 - Emil Racoviţa - fondatorul biospeologiei
 1906, 18.03 - Traian Vuia - avionul cu tren de aterizare pe
roti cu pneuri; cu ―Vuia I‖ acesta reuşeşte prima decolare
fără să folosească nici un mijloc ajutător, numai cu aparate
aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie)
 1906 - A.A. Beldiman - aparatul hidraulic cu daltă de
percuţie pentru sondaje adânci
 1910 - Tache Brumărescu - maşina de tăiat sulf
123
ANUARUL
 1918 - Gogu Constantinescu - întemeiază o noua ştiinţă:

sonicitatea
 1920 - Gheorghe Botezatu - a calculat traiectoriile posibile
Pământ - Lună, folosite la pregătirea programelor ―Apollo‖
(al căror părinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost și
șeful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul
rachetei ―Apollo‖ ce a dus primul om pe Luna
 1921 - Aurel Perșu - automobilul fără diferenţial, cu motor în
spate (de forma ―picăturii de apă‖)
 1962 - Ion Agârbiceanu - primul laser cu gaz (heliu-neon) cu
radiaţie infraroşie
Prof. Oana Teacu

124
ANUARUL
IMPACTUL UTILIZĂRII TIC

ASUPRA CALITĂŢII EDUCAŢIEI
Calculatorul este foarte util atât elevului cât şi

profesorului însă folosirea acestuia trebuie realizată astfel încât
să îmbunătăţească calitativ procesul instructiv-educativ, nu să îl
îngreuneze. Calculatorul trebuie folosit astfel încât să
urmărească achiziţionarea unor cunoştinţe şi formarea unor
deprinderi care să permită elevului să se adapteze cerinţelor
unei societăţi aflată într-o permanentă evoluţie. Aceştia trebuie
să fie pregătiţi, orientaţi cu încredere spre schimbare, ei vor
simţi nevoia de a fi instruiţi cât mai bine pentru a face față
noilor tipuri de profesii. Eşecul în dezvoltarea capacităţii de a
reacţiona la schimbare poate atrage după sine pasivitatea şi
alienarea. Profesorul trăieşte el însuşi într-o societate în
schimbare, şi din fericire, în prima linie a schimbării, astfel
încât va trebui să se adapteze, să se acomodeze, să se
perfecţioneze continuu.
Deci, introducerea în şcoala a internetului şi a
tehnologiilor moderne duce la schimbări importante în procesul
de învăţământ. Astfel actul învăţării nu mai este considerat a fi
efectul demersurilor şi muncii profesorului, ci rodul
interacţiunii elevilor cu calculatorul şi al colaborării cu
profesorul.
Această schimbare în sistemul de învăţământ vizează
următoarele obiective:
1. Creşterea eficienţei activităţilor de învăţare
2. Dezvoltarea competenţelor de comunicare şi studiu
individual
125
ANUARUL
Atingerea acestor obiective depinde de gradul de

pregătire a profesorului în utilizarea calculatorului, de stilul
profesorului, de numărul de elevi, de interesul, cunoştinţele şi
abilităţile acestora, de atmosfera din clasa şi tipul programelor
folosite, de timpul cât se integrează softul în lecţie, de
sincronizarea explicaţiilor cu secvenţele utilizate, de metodele
de evaluare, de fişele de lucru elaborate.
Folosirea în exces a calculatorului poate duce la
pierderea abilităţilor practice, de calcul şi de investigare a
realităţii, la deteriorarea relaţiilor umane. De asemenea,
individualizarea excesivă a învăţării duce la negarea dialogului
elev-profesor şi la izolarea actului de învăţare în contextul său
psihosocial.
Totuşi utilizarea calculatorului are numeroase
avantaje:
 Stimularea capacităţii de învăţare inovatoare, adaptabilă la
condiţii de schimbare socială rapidă;
 Consolidarea abilităţilor de investigare ştiinţifică;
 Conştientizarea faptului ca noţiunile învăţate îşi vor găsi
ulterior utilitatea;
 Creşterea randamentului însuşirii coerente a cunoştinţelor
prin aprecierea imediată a răspunsurilor elevilor;
 Întărirea motivaţiei elevilor în procesul de învăţare;
 Stimularea gândirii logice şi a imaginaţiei;
 Introducerea unui stil cognitiv, eficient, a unui stil de
muncă independentă;
 Instalarea climatului de autodepăşire, competitivitate;
 Mobilizarea funcţiilor psihomotorii în utilizarea
calculatorului;
 Dezvoltarea culturii vizuale;
 Formarea deprinderilor practice utile;
126
ANUARUL
 Asigurarea unui feed-back permanent, profesorul având

posibilitatea de a reproiecta activitatea în funcţie de
secvenţa anterioară;
 Facilităţi de prelucrare rapidă a datelor, de efectuare a
calculelor, de afişare a rezultatelor, de realizare de grafice,
de tabele;
 Asigură alegerea şi folosirea strategiilor adecvate pentru
rezolvarea diverselor aplicaţii;
 Dezvoltă gândirea astfel încât pornind de la o modalitate
generală de rezolvare a unei probleme elevul îşi găseşte
singur răspunsul pentru o problemă concretă;
 Asigură pregătirea elevilor pentru o societate bazată pe
conceptul de educaţie permanentă (educaţia de-a lungul
întregii vieţi);
 Determină o atitudine pozitivă a elevilor faţă de disciplina
de învăţământ la care este utilizat calculatorul și faţă de
valorile morale, culturale şi spirituale ale societăţii;
 Ajută elevii cu deficienţe să se integreze în societate şi în
procesul educaţional;
De asemenea, calculatorul este extrem de util deoarece

stimulează procese şi fenomene complexe pe care nici un alt
mijloc didactic nu le poate pune atât de bine în evidenţă.
Astfel, prin intermediul lui se oferă elevilor: modelări,
justificări şi ilustrări ale conceptelor abstracte, ilustrări ale
proceselor şi fenomenelor neobservabile sau greu observabile
din diferite motive. Permite realizarea unor experimente
imposibil de realizat practic datorită lipsei materialului
didactic, a dotării necorespunzătoare a laboratoarelor şcolare
sau a pericolului la care erau expuşi elevii şi profesorul. Elevii
au posibilitatea să modifice foarte uşor condiţiile în care se
desfăşoară experimentul virtual, îl pot repeta de un număr
127
ANUARUL
suficient de ori astfel încât să poată urmări modul în care se

desfăşoară fenomenele studiate, pot extrage singuri concluziile,
pot enunţa legi.
Calculatorul este folosit pentru dezvoltarea capacităţilor
de comunicare, pentru colectarea, selectarea, sintetizarea și
prezentarea informaţiilor, pentru tehnoredactarea unor referate.
Astfel elevii îşi dezvoltă capacitatea de a aprecia critic
acurateţea şi corectitudinea informaţiilor dobândite din diverse
surse.
Tehnica modernă şi învăţământul centrat pe nevoile,
dorinţele și posibilităţile elevului impune desfăşurarea de
activităţi diferenţiate pe grupe de nivel. Elevul poate parcurge
materialul avut la dispoziţie în ritmul propriu şi nu mai este
nevoit să reţină cantităţi uriaşe de informaţie. Trebuie să ştie
doar să gândească logic şi să localizeze informaţia de care are
nevoie.
Utilizarea calculatorului și a Internetului permit o
înţelegere mai bună a materiei într-un timp mai scurt. Se
reduce timpul necesar prelucrării datelor experimentale în
favoarea unor activităţi de învăţare care să implice procese
cognitive de rang superior: elaborarea de către elevi a unor
softuri şi materiale didactice necesare studiului. Se dezvoltă
astfel creativitatea elevilor. Aceştia învaţă să pună întrebări, să
cerceteze şi să discute probleme ştiinţifice care le pot afecta
propria viaţă. Ei devin persoane responsabile capabile să se
integreze social.
În cazul evaluării se elimină subiectivitatea umană,
elevul fiind protejat de capriciile profesorului. Poate chiar să se
autoevalueze. Este redusă starea de stres şi emotivitatea
elevilor. Există posibilitatea evaluării simultane a mai multor
elevi cu nivele de pregătire diferite, deoarece testele de
128
ANUARUL
evaluare sunt realizate de asemenea pe nivele de dificultate

diferite.
Se pot realiza recapitulări, sinteze, scheme atractive,
animate care să ducă la reţinerea mai rapidă a informaţiei
esenţiale. Se pot realiza jocuri didactice în scopul aprofundării
cunoştinţelor şi dezvoltării abilităţilor practice sau în scopul
îmbogăţirii acestora, proiecte, portofolii, pagini html.
Deopotrivă, elevii pot fi antrenaţi în realizarea unor
CD-uri, afişe, grafice, reviste, teste, diferite programe şi softuri
educaţionale, jocuri, pliante publicitare, dicţionare online,
activităţi educative interactive care să antreneze copiii de pe
întreaga planetă.
Se poate spune deci că utilizarea Internetului şi a
tehnologiilor moderne reprezintă cea mai complexă forma de
integrare a educaţiei informale în educaţia formală.
Deşi avantajele utilizării TIC în educaţie sunt
numeroase, elevul nu trebuie transformat într-un ―robot‖ care
să ştie doar să folosească calculatorul. El trebuie să realizeze
atunci când este posibil experimentele reale, deoarece îi
dezvoltă spiritul de observaţie, capacitatea de concentrare,
răbdarea, atenţia, abilităţile practice.
Educaţia nu se realizează numai prin simpla dezvoltare
intelectuală. Tot atât de importantă este şi necesitatea educaţiei
pentru viață, tot ceea ce generează interes şi cunoaştere. Deci
nu se poate pune problema înlocuirii profesorului cu
calculatorul. Acesta trebuie utilizat doar pentru optimizarea
procesului instructiv-educativ, în anumite etape. Deoarece
softul educaţional nu poate răspunde tuturor întrebărilor
neprevăzute ale elevilor, profesorul va deţine întotdeauna cel
mai important rol în educaţie!
Utilizarea calculatorului în şcoala nu trebuie să fie
limitată doar la un anumit domeniu, de exemplu informatica;
129
ANUARUL
calculatorul trebuie să-şi găsească loc şi în cadrul altor

discipline, într-un mod raţional şi bine gândit! Voi da exemplu
de câteva materii la care, consider eu, este nevoie de lucrul cu
calculatorul.
Cred că instruirea asistată de calculator la lecţiile de
matematică are următoarele avantaje:
 contribuie la eficienţa instruirii, este un rezultat al
introducerii treptate a informatizării în învăţământ;
 permite diversificarea strategiei didactice, facilitând
accesul elevului la informaţii mai ample, mai logic
organizate, structurate variat, prezentate în modalităţi
diferite de vizualizare;
 pune accentul pe participarea elevilor, îi dă elevului un
rol activ în procesul de învăţare;
 elevii lucrează în ritmul propriu;
 învăţarea este individualizată, nu standardizată;
 stimulează interesul faţă de nou;
 stimulează dezvoltarea imaginaţiei;
 pe ecran pot fi simulate unele procese, situaţii care cu
ajutorul resurselor tradiţionale este dificil (sau chiar
imposibil) să le obţii;
 permite aprecierea obiectivă a rezultatelor şi
progreselor obţinute de elev.
Printre caracteristicile instruirii programate şi asistate de
calculator la biologie, istorie, geografie se pot menţiona:
 Asigură unitatea organică între funcţiile de comunicare,
stocare şi control determinând ameliorarea învăţării prin
manifestarea fenomenului de feedback.
 Sporeşte ritmul învăţării şi reduc timpul de studiu, după
unele aprecieri cu 30 – 50 % faţă de sistemul tradiţional de
învăţare.
130
ANUARUL
 Scuteşte profesorul de o serie de acte didactice de rutină pe

care le poate îndeplini cu succes calculatorul, cum ar fi
unele acţiuni de predare, repetare sau evaluare, oferindu-i
posibilitatea să-şi concentreze eforturile şi timpul pentru
perfecţionarea conţinuturilor prin documentele de
investigaţie ştiinţifică, pentru ameliorarea strategiilor de
învăţare.
 Instruirea programată şi asistată de calculator necesită
îmbinarea studiului prin intermediul manualului sau
calculatorului cu lectura altor materiale bibliografice şi cu
experimentul, menţinând rolul suplu al relaţiei elev-
profesor.
 Diferitele aplicaţii multimedia ajută la crearea unei imagini
de ansamblu asupra evenimentelor sau locurilor.
La fizică, chimie se utilizează calculatorul în
următoarele situaţii:
 Ca tablă electronică, pentru prezentarea graficelor, a
desenelor, cu animare pentru evidenţierea soluţiei formelor;
 Pentru comunicarea de informaţii, prin extensia de
memorie dată de unitatea de disc sau dischetă;
 Ca mijloc de cercetare, prin urmărirea evoluţiei unor funcţii
la modificarea parametrilor, a câmpului electric sau
magnetic etc.;
 Pentru rezolvarea de probleme, unde se pot da schiţe ale
sistemului fizic din diverse sisteme de referinţă şi la diferite
momente;
 Pentru recapitularea-fixarea unui material mai amplu, cu
posibilitatea reorganizării informaţiilor după noi criterii;
 Pentru verificarea rezultatelor, cu insistare pe deprinderile
şi abilităţile de aplicare a cunoştinţelor, ca şi pe aspectele
de bază;
 Pentru jocuri, care să dezvolte gândirea strategică.
131
ANUARUL
Se poate spune ca integrarea resurselor TIC în educaţie

este benefică şi duce la o creştere a performanţelor şcolare, cu
condiţia ca elevii să posede cunoştinţe de utilizare a
calculatorului. Ar trebui să se lucreze cu grupe mici de elevi,
iar clasele să fie dotate cu calculatoare performante conectate la
internet. Profesorii ar trebui să posede pe lângă cunoştinţele
teoretice şi practice aferente disciplinei studiate şi abilităţi de
utilizare a TIC.
TIC nu trebuie să fie doar un instrument pentru a
prezenta conţinuturile existente într-o altă manieră, trebuie să
ducă la modificarea modului de gândire şi stilului de lucru la
clasă al profesorilor, cristalizate în secole de învăţământ
tradiţional, prea puţin preocupat de personalitatea şi de
posibilităţile elevului.
Utilizarea TIC nu trebuie să devină o obsesie deoarece
fiecare elev are dreptul la succes şcolar şi la atingerea celor mai
înalte standarde curriculare posibile de aceea trebuie găsite
metodele pedagogice adecvate în fiecare caz în parte. Nu
trebuie să renunţăm la cretă, tablă şi burete, la lucrul cu
manualul, la rezolvarea de probleme şi la efectuarea
experimentelor reale deoarece prin realizarea unei legături
directe între experienţa practică şi ideile teoretice, studiul
Științelor contribuie la formarea competenţelor necesare
dezvoltării personale a elevului şi a societăţii în care trăieşte.
În concluzie putem spune că pentru a realiza un
învăţământ de calitate şi pentru a obţine cele mai bune rezultate
trebuie să folosim atât metodele clasice de predare, învăţare,
evaluare cât şi metodele moderne!
132
ANUARUL
Bibliografie:
1. Miron Ionescu, Ioan Radu, Didactica modernă, Editura

Dacia, Cluj Napoca, 2004.
2. Romița Iucu, Marin Manolescu, Elemente de pedagogie,
Editura Credis, București, 2004.
3. Doina Giurgea, Ghid metodologic pentru disciplinele
opționale, D&G EDITUR 2006
4. Mărgean Nicolae - Manager proiecte educaționale
Moodle România
Prof. Iulia-Cristina-Vandana Alterescu

133
ANUARUL
ECUAŢII DIOFANTICE.
REZOLVAREA ECUAŢIILOR
DIOFANTICE FOLOSIND FRACŢIILE
CONTINUE
Se numeşte ecuaţie diofantică o ecuaţie de forma ax+by

= c, cu a, b, c numere întregi şi cu soluţii numere întregi.
Legătura algoritmului lui Euclid cu fracţiile continue.
Fiind date numerele întregi a şi b, cu b  0 ,
a  bq1  r1 , o  r1  b
b  r q  r , o  r  r  b
 1 2 2 2 1
r1  r2 q3  r3 , o  r3  r2  r1  b

..................................................
rs  2  rs 1 q s  rs , o  rs  rs 1  ...  r1  b

rs 1  rs q s 1
a
din algoritmul lui Euclid ne interesează fracţia raţională ,
b
unde putem considera b  0 şi a, b  1 . Atunci avem:
134
ANUARUL
a r1
 b  q1  b

 b  q  r2
r 2
r1
 1
 r1 r3
 r  q3  r
 2 2
......................

 rs  2  q  rs
r s
rs 1
 s 1
 rs 1
 r  q s 1
 s
Prin inducţie completă după s demonstrăm că
a 1
 q1  .
b 1
q2 
1
q3 
1
..... 
q s 1
a
Se spune că s-a dezvoltat fracţia în fracţie continuă
b
a
regulată. Vom nota   . Câturile q1 , q2 ,..., care intră în
b
dezvoltarea lui  în fracţie continuă se numesc câturi
necomplete, iar fracţiile
 1  q1 ,
135
ANUARUL
1
 2  q1  ,
q2
1
 3  q1 
1
q2 
q3
………………….
se numesc reduse.
Se observă că q s 1  1 , deoarece în caz contrar rs 1  rs
şi atunci algoritmul lui Euclid s-ar fi terminat cu un pas înainte.
Se demonstrează de asemenea că oricărui număr
a
raţional îi corespunde în mod unic o dezvoltare în fracţie
b
continuă regulată limitată, notată pe scurt  q1 , q 2 ,..., q s 1  şi
a
b
reciproc.
Fiecărei fracţii continue regulate, limitată, îi corespunde
un număr raţional.
Unui număr întreg oarecare îi ataşăm fracţia continuă a  a .
În cele ce urmează vom încerca să determinăm o lege
de formare a reduselor.
Fie fracţia continuă
 q1 , q 2 ,..., q n   q1 
a 1
.
b 1
q2 
1
q3 
q4 
1
......
qn
136
ANUARUL
Atunci redusele sunt :

q1 P1
1   , unde P1 = q1 şi Q1 = 1.
1 Q1
Pentru uniformitate, vom nota P0  1 şi Q0  0 .
1 q1q 2  1 P1 q 2  1 q 2 P1  P0 P
 2  q1      2
q2 q2 q 2  1  0 q 2 Q1  Q0 Q2
 1  1 1
q1  q 2    1 P1  q 2    P0 q 2 P1  P1   P0
  3   3 
1 q q q
 3  q1    3

q2 
1
q2 
1  1 1
 q 2  Q1  Q0 q 2 Q1  Q1 
q3 q3  q3  q 3  Q0
1
P2  P1
q3 q P  P1 P
  3 2  3
1 q3 Q2  Q1 Q3
Q2  Q1
q3
…………………………………………………………………
………
qs Ps 1  Ps2 P
S   s
qs Qs 1  Qs2 Qs
În concluzie, numărătorii şi numitorii se pot calcula succesiv cu

următoarele formule :
 Ps  q s Ps 1  Ps 2
 .
Qs  q s Qs 1  Qs 2
105
Exemplu : Să se dezvolte în fracţie continuă.
38
105 = 38 * 2 + 29
137
ANUARUL
38 = 29 * 1 + 9
29 = 9 * 3 + 2
9=2*4+1
2=1*2+0
De aici rezultă că :
q1  2
q2  1
q3  3
q4  4
q5  2
105 1
Astfel  2 . În acest exemplu s = 5, iar
38 1
1
1
3
1
4
2
105 P5
 .
38 Q5
Astfel, rezultă că:

P0  1 , Q0  0 ;
P1  q1  2 , Q1  1 ;
P2  q2 P1  P0  1  2  1  3 ,
Q2  q2 Q1  Q0  1  1  0  1
P3  q3 P2  P1  3  3  2  11,
Q3  q3Q2  Q1  3  1  1  4
138
ANUARUL
P4  q4 P3  P2  4  11  3  47 ,
Q4  q4 Q3  Q2  4  4  1  17
P5  q5 P4  P3  2  47  11  105 ,
Q5  q5Q4  Q3  2  17  4  38
Acum, putem calcula diferenţa a două reduse succesive
P P hs
 s   s 1  s  s 1  , unde hs  Ps Qs 1  Qs Ps 1 .
Qs Qs 1 Qs Qs 1
Dacă înlocuim pe Ps şi Qs cu expresiile
 Ps  q s Ps 1  Ps 2
 , obţinem :
Qs  q s Qs 1  Qs 2
hs  qs Ps1  Ps2 Qs1  qs Qs1  Qs2 Ps1  qs Ps1Qs1  Ps2Qs1  qs Q s1 Ps1  Qs2 Ps1 
 Ps2Qs1  Qs2 Ps1  hs1
Astfel, hs  hs 1 .
Însă,
h1  P1Q0  Q1 P0  q1 0  1  1  1
h2 P2 Q1  Q2 P1  q2 P1  P0 Q1  q2 Q1  Q0 P1  q2 q1  1  1  q2  1  0q1 
 q1q2  q1q2  1  1
În mod identic rezultă că :
h3  1
………………..
hs  hs 1   1 .
s
Astfel, am aflat că
hs  Ps Qs 1  Qs Ps 1   1 ; s  0 , iar
s
 s   s 1 
 1s .
Qs Qs 1
139
ANUARUL
În exemplul precedent, Ps = P5 = 105 şi Qs = Q5 = 38. Deci

h5 = P5Q4 – Q5P4 = 105 * 17 – 38 * 47 = -1 = (-1)5.
Revenind la ecuaţia diofantică ax + by = c, unde

presupunem că
(a,b) = 1 (în caz contrar ecuaţia urmând a se împarte prin d =
(a,b)) şi că b>0.
a
Dezvoltarea în fracţie continuă a fracţiei este
b
a 1
 q1  .
b 1
q2 
1
q3 
q4 
1
...
qs
Notăm Ps  a şi Qs  b şi obţinem relaţia
aQs 1  bPs 1   1 pe care, dacă o înmulţim cu c 1
s s
obţinem acQs 1  1  bc 1 Ps 1  c , de unde rezultă că o

s s
soluţie particulară a ecuaţiei diofantice este

 x0   1  c  Qs 1
 s
 .
 y 0   1  c  Ps 1
 s
În cele ce urmează vom încerca să găsim soluţia generală a

ecuaţiei diofantice ax  by  c .
140
ANUARUL
Fie x şi y o soluţie oarecare a ecuaţiei. Cum ax0  by0  c ,

x  x0 y  y 0
prin scădere obţinem   h , de unde rezultă
b a
soluţia generală
 x  x0  bh
 .
 y  y 0  ah
Revenind la exemplul nostru 17 x  6 y  3 , observăm că îl
putem scrie ca 17 x  6 y   3 , unde a = 17, b= 6, (17,6) =
1/3, c = 3.
Din algoritmul lui Euclid
17 = 6 * 2 + 5
6=5*1+1
5=1*5+0
rezultă q1  2 , q 2  1 , q3  5 .
17 1
Astfel,  2 ; s  3.
5 1
1
5
Soluţia particulară va fi
 x0   1  c  Qs 1
 s
 , unde

 y 0   1 s
 c  Ps 1
P0  1 ; Q0  0
P1  q1  2 ; Q1  1
P2  q2 P1  P0  1  2  1  3 ; Q2  1
În concluzie, soluţia particulară este
 x0   1  3  1  3  x0  3
3
 sau 
 y 0   1  3  3  9
3
 y0  9
141
ANUARUL
iar soluţia generală este

 x  x0  bh  3  6h  x  3  6h
 sau  .
 y   y 0  ah  9  17h  y  9  17h
Bibliografie:
1. Andreescu, T., Andrica, D., O introducere în studiul

ecuaţiilor diofantiene, Editura Gil, Zalău, 2002
2. Ghelfond, A.O., Rezolvarea ecuaţiilor în numere
întregi, Editura Tehnică, Bucureşti, 1954
3. Panaitopol, L., Gica A., Probleme celebre de teoria
numerelor, Editura Universităţii din Bucureşti, 1998
4. Preocupări matematice-vol II, Inspectoratul Şcolar
Judeţean Iaşi şi C.C.D. Iaşi, 1973
5. Brânzei, D., Brânzei, R., Metodica predării
matematicii, Editura Paralela 45, Pitesti, 2003
6. Radovici – Mărculescu, P., Probleme de teoria
elementară a numerelor, Editura Tehnică, Bucureşti,
1986
Prof. Viorel Iftimie

Liceul Tehnologic „Gh. Ruset - Roznovanu”
142
ANUARUL
EVALUAREA INTERESULUI ELEVILOR

PENTRU DISCIPLINELE FIZICĂ ŞI CHIMIE ÎN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL RURAL
1.Introducere
În prezentul studiu, s-a încercat sesizarea a două

aspecte, considerate semnificative, referitoare la problemele de
interes ale predării învăţării chimiei şi fizicii în învăţământul
rural, şi anume:
1. Este vorba de interesul pentru disciplinele Fizică şi Chimie
de la o şcoală din mediul rural cu mai multe structuri (Sat
Luminiş, Com. Piatra Şoimului, jud. Neamţ), manifestat de
elevii de gimnaziu, cât şi de cei de la structurile: (Sat Piatra
Şoimului, Com. Piatra Şoimului, jud. Neamţ) şi respectiv (Sat
Poieni, Com. Piatra Şoimului, jud. Neamţ) din care face parte
şcoala şi, implicit, populaţia şcolară arondată acesteia, este
interesantă cel puţin după criteriul unei ―prejudecăţi‖ existente:
este o zonă în care interesul către disciplina chimie a scăzut
după prăbuşirea uneia dintre cele mai mari platforme
industriale din ţară, platforma Săvineşti. Studiul s-a realizat pe
parcursul anului şcolar 2012-2013.
2. În al doilea rând, s-au cercetat legăturile dintre rezultatele
obţinute la evaluarea la un test de progres şi mediile
semestriale la două clase a VII-a de la structurile Luminiş şi
Piatra Şoimului.
143
ANUARUL
2.Studiul interesului elevilor pentru disciplinele Fizica şi

Chimia la Structurile: Luminiş, Poieni, şi Piatra Şoimului,
jud. Neamţ
În prezentul studiu se fac referiri la maniera în care

elevii claselor a VII-a şi a VIII-a de la cele trei structuri,
apreciază chimia şi fizică. Elevii au fost solicitaţi să opteze
pentru un răspuns, din trei alternative de răspuns posibile, la
fiecare dintre seturile de întrebări 1, 2 şi 3. Rezultatele sunt
consemnate în tabelul 1.
Pentru uşurintă am făcut următoarele notaţii:
Clasa a VII-a, Structura Luminiş – VII A; Clasa a VIII-a,
Structura Luminiş – VIII A; Clasa a VII-a, Structura Poieni –
VII B; Clasa a VIII-a, Structura Poieni – VIII B; Clasa a VII-a,
Structura Piatra Şoimului – VIIC; Clasa a VIII-a, Structura
Piatra Şoimului – VIIIC
Tabel 1. Baza de date a studiului. Distribuţia opţiunilor privind

interesul pentru Fizică şi Chimie
Obiect/Clasa VII A VIIIA VII B VIIIB VII C VIIIC Total

1.Chimie
20 9 11 7 9 10 66
da
1.Chimie
2 4 5 1 5 6 23
nu
1Chimie
0 0 3 0 8 3 14
indiferent
2.Fizică
2 4 0 1 0 0 7
da
2.Fizică
20 9 0 7 0 0 36
nu
144
ANUARUL
2.Fizică
0 0 0 0 0 0 0
indiferent
3.Ambele
0 2 0 6 0 0 8
da
3.Ambele
6 0 0 2 0 0 8
nu
3.Ambele
0 0 0 2 0 0 2
indiferent
Total 50 28 19 26 22 19 164
Distribuţia opţiunilor pe nivelele „Luminiş‖. „Poieni‖ şi

„Piatra Şoimului‖ face obiectul tabelului 2.
Tabel 2. Distribuţia opţiunilor privind interesul pentru Chimie şi

Fizică, la ciclurile de studii „Luminiş‖. „Poieni‖ şi „Piatra Şoimului‖
Piatra
Obiect/Clasa Luminiş Poieni Total
Şoimului
1.Chimie da 29 18 19 66
1.Chimie nu 6 6 11 23
1.Chimie
0 3 11 14
indiferent
2.Fizică da 6 1 0 7
2.Fizică nu 29 7 0 36
2.Fizică
0 0 0 0
indiferent
3.Ambele da 2 6 0 8
3.Ambele nu 6 2 0 8
3.Ambele
0 2 0 2
indiferent
Total 78 45 41 164
145
ANUARUL
Aplicarea corelaţiei multiple Pearson, la nivelul tuturor

opţiunilor exprimate, conduce la rezultatele din tabelul 3.
Tabel 3. Corelaţia Pearson între clasele şcolilor comunei Piatra

Şoimului privind opţiunile „pro‖ / „anti‖ / „indiferent‖ în legătură cu
interesul pentru studiul Chimiei şi al Fizicii
Opinii Opinii Opinii Opinii

Opinii la Opinii la
la clasa la clasa la clasa la clasa
clasa a clasa a
a a a VIII- a
VIII-A VIII-C
VII-A VII-B B VII-C
Coeficient
Opinii 1 0.971 0.857 0.948 0.818 0.849
corelaţie
la clasa
a Nivel
VII-A semnificaţie 0.000 0.002 0.000 0.004 0.002
bilateral
Coeficient
Opinii 0.971 1 0.879 0.962 0.848 0.881
corelaţie
la clasa
a VIII- Nivel
A semnificaţie 0.000 0.001 0.000 0.002 0.001
bilateral
Coeficient
Opinii 0.857 0.879 1 0.837 0.964 0.997
corelaţie
la clasa
a Nivel
VII-B semnificaţie 0.002 0.001 0.003 0.000 0.000
bilateral
Coeficient
Opinii 0.948 0.962 0.837 1 0.817 0.835
corelaţie
la clasa
a VIII- Nivel
B semnificaţie 0.000 0.000 0.003 0.004 0.003
bilateral
Coeficient
Opinii 0.818 0.848 0.964 0.817 1 0.968
corelaţie
la clasa
a Nivel
VII-C semnificaţie 0.004 0.002 0.000 0.004 0.000
bilateral
146
ANUARUL
Coeficient
Opinii 0.849 0.881 0.997 0.835 0.968 1
corelaţie
la clasa
a VIII- Nivel
C semnificaţie 0.002 0.001 0.000 0.003 0.000
bilateral
3. Analiza rezultatelor unui test de progres care a conţinut

elemente de algoritmizare
În acest capitol al studiului, au fost investigate rezultatele

comparative obţinute la un test de progres, la două clase
constituite din elevii apreciaţi cu rezultate mai bune şi implicare
la ore..
A. Clasa a VII-a A (LUMINIŞ) (2012-2013)

(clasa”selecţionată”, elevi cu rezultate anterioare mai
bune)
Nota finala test

Fre
5
qu
en
4
cy
0 Mean = 7.6033
Std. Dev. =
2.00 4.00 6.00 8.00 10.00 2.17547
N = 15
Nota finala test
Fig.1. Histograma de frecvenţă pentru distribuţia notelor finale

pentru testul de progres, sem II, de la clasa a VII- A
147
ANUARUL
B. Clasa a VII-a B (PIATRA ŞOIMULUI) (2012-2013) (clasă

cu componenţă aleatoare)
NOTATEST
6
Frequency
0 Mean = 4.5
Std. Dev. = 1.1726
3.0 4.0 5.0 6.0 7.0
N = 13
NOTATEST
Fig.3. Histograma de frecvenţă pentru distribuţia notelor finale

pentru testul de progres sem II de la clasa a VII B
Aplicarea coeficientului de validitate Alpha a lui Cronbach
Validitatea este o chestiune complexă, deoarece un termen se

referă la concepte şi măsuri foarte diferite. Coeficientul Alpha
de validitate a itemilor evaluează consistenţa internă a itemilor,
adică felul în care ei tind să măsoare acelaşi lucru.
Tabel 4
Număr de cazuri cercetate VI IB
N %
Valabile 15 100.0
Cazuri Excluse(a) 0 0.0
Total 15 100.0
a. Ştergerea de pe listă pe baza tuturor
variabilelor din procedură
148
ANUARUL
Tabel 5
Număr de cazuri cercetate VIIIB
N %
Valabile 13 100.0
Cazuri Excluse(a) 0 0.0
Total 13 100.0
a. Ştergerea de pe listă pe baza tuturor
variabilelor din procedură
Tabel 6
Coef. Alpha Număr de Coef. Alpha Număr de
Cronbach itemi Cronbach itemi
La clasa a La clasa aVIII
5 5
VII- B 0.867 B 0.230
Tabel 7
Coeficientul de validitate Cronbach-clasa a VII-B
Varianta
Media Corelaţii Coef.
scalei
scalei pe total Alpha de
dacă un
dacă un item- validitate
item
item este corectate Cronbach
este
eliminat
eliminat
Nota sub 1-2.5 4.6600 3.408 0.656 0.848
Nota sub 2-2 4.8933 3.074 0.743 0.825
Nota sub 3-1.5 5.5200 3.602 0.691 0.849
Nota sub 4-1 5.9733 3.371 0.746 0.832
Nota sub 5-2 5.3267 2.175 0.812 0.836
149
ANUARUL
Tabel 8
Coeficientul de validitate Cronbach-clasa a VIII-a B
Media Varianta Coeficient
Corelaţii
scalei scalei dacă ul Alpha
pe total
dacă un un item de
item-
item este este validitate
corectate
eliminat eliminat Cronbach
Nota sub 1-2.5 2.4615 0.394 0.510 -0.705
Nota sub 2-2 2.3077 0.689 0.276 -0.068
Nota sub 3-2 3.2692 1.776 -0.579 0.573
Nota sub 4-1 2.5385 1.353 0.010 0.246
Nota sub 5-1.5 3.4231 1.035 0.466 -0.012
Valoarea este negativă datorită covariantei medii între itemi.
Datele încalcă modelul presupus de validitate.
Tabel 9
Matricea de corelaţie inter-item-clasa a VIII-a B
Nota Nota Nota Nota Nota
sub 1- sub sub sub sub
2.5 2-2 3-2 4-1 5-1.5
-
Nota sub 1-2.5 1.000 0.441 0.016 0.401
0.216
-
Nota sub 2-2 0.441 1.000 0.330 0.385
0.732
- - - -
Nota sub 3-2 1.000
0.216 0.732 0.700 0.210
-
Nota sub 4-1 0.016 0.330 1.000 0.083
0.700
-
Nota sub 5-1.5 0.401 0.385 0.083 1.000
0.210
Matricea de covariantă este calculată şi utilizată în analiză
150
ANUARUL
4. Concluzii
Concluzii cu privire la corelaţia Pearson asupra
interesului şcolar pentru Chimie şi Fizică la clasele investigate:
- orice variabilă faţă de ea însăşi are coeficientul de corelaţie
Pearson egal cu 1.000;
- nivelurile de semnificaţie sunt relevante în toate cazurile
prezentate;
- avem coeficienţi de corelaţie pozitivi, în practică toate
cazurile de „intersectare‖ ale celor 6 variabile considerate,
ignorând intersecţiile variabilelor cu ele însele. Aceasta
înseamnă că ele variază în acelaşi sens şi datorită valorilor
mari ale coeficienţilor de corelaţie (până la 0,971), sunt strâns
corelate. Valorile arată un oarecare „entuziasm‖ al vârstei
„indus‖ şi de prestaţia profesorului, la Structurile Luminiş şi
Piatra Şoimului şi un oarecare dezinteres în cazul claselor de
elevi de la Structura Poieni.
- valorile coeficientului de corelaţie scad uşor (exemplu, până la
0.817 ) în cazul claselor cu elevi dezinteresaţi.
Concluzii cu privire la legătura între rezultatele testului
de progres corespunzătoare.
- testul de progres s-a administrat în sem. II, în aceeaşi
săptămână, la aceeaşi unitate de învăţare, la ambele clase a VII-
a studiate;
- se ştie că cele două clase diferă, prin rezultatele şcolare
anterioare – VII A superioară clasei VII B;
- ambele clase au număr restrâns de elevi, iar la test au
participat doar o parte dintre aceştia;
- alura histogramelor de frecvenţă, prin poziţia valorii modale
confirmă diferenţele dintre cele două clase la testul susţinut, în
sensul expectanţei deja formulate;
- clasa a VII- B confirmă nivelul mai scăzut prin menţinerea
modalei în zona valorilor mici ale notelor;
151
ANUARUL
Bibliografie:
1. Cozma, D.G., Pui, A., (2003) Elemente de Didactica
Chimiei, Editura Spiru Haret, Iaşi
2. Creţu, C., (2000), Teoria curriculum-ului şi conţinuturile
educaţiei, Editura Univ. ―Al.I.Cuza‖ Iaşi,
3. Balan, B., Boncu, Şt., Cosmovici, A., Cozma, T., Creţu, C.,
Cucoş, C. (coordonator), Dafinoiu, I., Iacob, L., Moise, C.,
Momanu, M., Neculau, A., Rudică, T., (1998),
Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade
didactice, Editura Polirom, Iaşi
4. Cucoş, C., (2002), Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi
5. Bocoş, M., (2003), Teoria şi practica cercetării
pedagogice, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj – Napoca
6. Naumescu, A., Bocoş, M., (2004), Didactica Chimiei - De
la teorie la practică, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj –
Napoca
7. Niac, G., (2002), Teste obiective (teste grilă, alcătuire şi
exemplificări), Editura Eurodidact, Cluj-Napoca
8. Fătu, S., (2002), Didactica chimiei, Editura Corint,
Bucureşti
9. Jaba, Elisabeta, Grama, Ana, (2004), Analiza statistică cu
SPSS sub Windows, Editura Polirom, Iaşi
Prof. Brînduşa Roman

Liceul Tehnologic „Gh. Ruset - Roznovanu”, Roznov şi
Şcoala Gimnazială „ I. Gr. Teodorescu”, Ruseni, Neamţ
152
ANUARUL
SCURT ISTORIC AL
MARKETINGULUI JOCURILOR OLIMPICE
Există în general tendința de a crede că marketingul

olimpic este produsul direct al excesului și efervescenței
economice ale acestui sfârșit de secol, că marketingul olimpic
nu și-a făcut apariția decât sub președinția lui Juan Antonio
Samaranch, ca înainte de amestecul corporațiilor în Mișcarea
Olimpică și inițierea de către TOP (Partenerii Olimpici) totul
mergea ca pe roate. Totuși marketingul olimpic a existat din
totdeauna, manifestându-se încă de la prima ediție a Jocurilor
Olimpice, Atena 1896. Cu acea ocazie, o serie de companii
(printre care și unul din sponsorii actuali, compania Kodak) au
pus la dispoziția organizatorilor fonduri importante prin
achiziționarea de spațiu publicitar. Tot atunci s-a înregistrat și
prima emisie de timbre olimpice, prin vânzarea cărora se
urmărea acoperirea în parte a costurilor de construcție a unora
dintre punctele de desfășurare a întrecerilor.
Apariția primilor sponsori se leagă de cea de a V-a
ediție a Jocurilor Olimpice de la Stockholm din 1912 când 10
companii suedeze au achiziționat ―dreptul de exclusivitate‖ în
comercializarea de suveniruri. O altă companie a achiziționat
dreptul de instalare a unor cântece pentru spectatori. La ediția
următoare, Anvers 1920, organizatorii au apelat în continuare
la sprijinul financiar al companiilor locale (reclamele din
programul oficial erau atât de numeroase, încât abia dacă
puteai găsi informațiile despre întreceri sportive).
La Paris, 1924, organizatorii au vândut dreptul de
utilizare a unor panouri publicitare în interiorul Stadionului
153
ANUARUL
Olimpic pentru strângererea de fonduri suplimentare. În cazul

în care comitetele organizatoare și-ar fi păstrat întreaga
libertate în acest domeniu, publicitatea pe stadion s-ar fi
perpetuat pană în ziua de azi. Din fericire, la intervenția
Comitetului Internațional Olimpic, la următoarele Jocuri
Olimpice s-a pus capăt acestor practici. Este tocmai ceea ce
deosebește Jocurile Olimpice de celelalte competiții sportive
importante.
La Tokio 1964, peste 250 de companii au stabilit relații
comerciale cu organizatorii, printre ele numărându-se și o
companie de industrializare a tutunului. Aceasta din urma a
lansat pe piață un nou sortiment de țigări sub denumirea de
Olimpya, iar veniturile revenite organizatorilor s-au ridicat la
suma de peste un milion de dolari. Jocurile Olimpice de la
Grenoble din 1968 au prilejuit lansarea a două noi sortimente
de țigări, fiecare dintre ele purtând numele unui loc de
desfășurare a întrecerilor olimpice. La Jocurile Olimpice de la
Montreal, 1976, relațiile de asociere ale companiilor
comerciale cu JO au atins proporții fără precedent, 628 de
sponsori și furnizori oficiali. De aceea s-a reușit acoperirea
costurilor de organizare prin cele 34 de milioane de dolari
provenite din vânzarea drepturilor de transmisie. JO de la
Montreal au fost considerate în general un adevărat dezastru
financiar deoarece stadionul ramăsese neterminat la momentul
începerii Olimpiadei, iar cetățenii orașului Montreal continuă și
în ziua de astăzi să plătească taxe crescute de costurile
construcției în valoare de un milliard de dolari.
În 1980 când Juan Antonio Samaranch a fost ales la
conducerea CIO, zilele Mișcării Olimpice păreau a fi numărate.
Președintelui Samaranch îi revenea sarcina extrem de dificilă
de a reda Miscării Olimpice stabilitatea financiară și politică
necesară. La Congresul din 1981 de la Baden-Baden, CIO a
154
ANUARUL
ajuns la concluzia evidentă că latura financiară era strâns legată

de cea politică, astfel că sportul nu putea fi pus la adăpost de
orice influiența politică decât prin atingerea unei independențe
financiare.
Anul 1983 a marcat astfel inființarea unei noi comisii –
Comisia pentru noi surse de finanțare – cu rolul de a elabora
programe care să asigure stabilitatea financiară a JO,
diversificarea surselor de finanțare și distribuirea mai echitabilă
a veniturilor între membrii Familiei Olimpice. La
recomandarea comisiei, CIO a elaborate în 1985 un program
internațional de sponsorizare prin care CIO, COJO-urile și
fiecare echipă olimpică participantă la jocuri să poată beneficia
de fonduri suplimentare. Comitetul Internațional Olimpic
avusese ocazia să constate că succesul financiar al JO de la Los
Angeles din 1984 făcuse posibilă alocarea unei sume de 215
milioane de dolari pentru programele de educație sportive a
tineretului.
Companiile sunt interesate să sprijine Mișcarea
Olimpică din mai multe rațiuni:
-renume/recunoaștere-simbolul olimpic este unul dintre cele
mai ușor recunoscute simboluri de pe glob;
-imagine pozitivă-studiile efectuate au relevat că Simbolul
Olimpic evocă urmatoarele asocieri : sport 86%, performanța
77%, pace mondială 66%;
-profit derivat din investiții – companiile nu sponsorizează JO
numai în scopuri pur caritabile , ci urmăresc concomitent și
atingerea anumitor obiective legate de propria lor dezvoltare.
De exemplu la Jocurile Olimpice de la Nagano (1998),
compania Kodak a obținut o creștere de 375% pe o piață în
mod tradițional refractară, iar plațile efectuate pe baza de cărti
de credit VISA s-au ridicat de la 2% la 20-40% din totalul
155
ANUARUL
tranzacțiilor, pe o piața unde cărtile de credit nu constituie un

mijloc de plată obișinuit.
-diferențierea produselor –sponsorizarea olimpică poate
constitui un important punct de diferențiere a unei companii
fată de companiile concurente.
Beneficiile care decurg din contractele negociate de
CIO în contextul programului de sponsorizare TOP sunt sub
forma de lichidități, dar și de servicii, personal și echipament.
Pentru a putea beneficia de pe urma acestei sponsorizări,
partenerii TOP fac publică asocierea lor cu Mișcarea Olimpică
prin acțiuni promoționale și de publicitate. Modul în care se
realizează aceste acțiuni este analizat de CIO împreună cu
sponsorii. Beneficiile revin direct familiei olimpice, CIO
retinând doar 7% din aceste venituri pentru a-și acoperii
costurile de funcționare, spre deosebire de alte organizații
nonprofit ale căror costuri de funcționare se ridica în mod
obișinuit la 25% din venituri.
Celelalte venituri sunt repartizate astfel:
-Comitetelor Organizatoare ale JO de vară și de iarnă;
-Federațiilor Internaționale, pentru promovarea și dezvoltarea
sportului pornind de la activitățile sportive de masă;
-Comitetelor Naționale Olimpice pentru dezvoltarea C.N.O.
adresate sportivilor;
-pentru alte programe: programe umanitare și de susținere a
altor organizații sportive.
După JO de la Atena 1996 CIO a lansat un apel la
adresa tuturor companiilor producătoare de echipamente
sportive, în vederea elaborării unui Cod de Marketing Sportiv.
Codul se referă, printre altele, la aplicarea mărcilor
(respectarea de către companii a prevederilor Chartei Olimpice
cu privire la locul de amplasare a mărcilor și dimensiunilor
acestora) și la respectarea principiilor Olimpismului în
156
ANUARUL
campanile promoționale. Printre semnatarele acordului se

număra cele mai importante companii producatoare din
domeniu: Nike, Adidas, Reebok și Asics.
Bibliografie:
Filip, Gheorghe - Politici și strategii financiare în sport, Univ.

Al.I.Cuza, Iași, 2000 ; .
Iacob, Ioan - Filozofia Educației Fizice și Sportului, Univ.
Al.I.Cuza, Iași, 2000
International Olympic Committee KotlerPh.-1997 Olympic
Market Research Analysis Report, Lausanne;
Henri Carpentier - La Grande Histoire des Jeux Olympiques-
Athenes 1986 – Sidney 2000, Editura France Empire, Paris,
2000
Prof. Valeriu Socol

Liceul Tehnologic ,,Gh. Ruset Roznovanu”
157
ANUARUL
CONCEPTUL DE CASĂ PASIVĂ
―Fiecare este afectat într-un

fel sau altul de clădiri – Ne
naştem în ele, trăim în ele,
muncim în ele şi cel mai
adesea dacă nu chiar murim
în ele; un profan ştie
probabil mai puţin despre
ele decât despre orice
altceva care îi afectează viaţa‖.
Richard Reid, ’’Cartea clădirilor’’- Peerag books, Londra
1984, p.8.
„Casa pasivă” este o construcţie perfect etanşă, care

atinge echilibrul termic dorit şi îl menţine printr-un consum
mic de energie. Comparativ cu construcţiile tradiţionale
consumul de energie este cu peste 90% mai mic. ―Casa pasivă‖
înseamnă economie de energie, dar şi de costuri de întreţinere,
oferind confortul ideal.
„Casele pasive” fac parte din categoria “clădirilor de
energie redusă”. Termenul de “casă pasivă” îşi are originea
în faptul că, datorită construcţiei sale speciale, această clădire
este puţin sensibilă, din punct de vedere al confortului termic,
la modificările parametrilor meteorologici. Ferestrele mari
orientate spre sud captează în mod pasiv căldura solară.
Energia solară captată prin ferestrele orientate spre sud, în
condiţii de termoizolare optimă, la care se adaugă energia
generată de locatari, precum şi cea eliberată prin funcţionarea
158
ANUARUL
aparaturii electrice sau de altă natură diminuează cu 70-80%

consumul de energie convenţională pe toată perioada sezonului
rece.
Condiţia necesarului şi a consumului de energie
Pentru ca o clădire să poată fi catalogată de către
PassivHaus Institut din Darmstadt, Germania, drept “casă
pasivă”, necesarul său de energie termică destinată încălzirii
spaţiului de locuit trebuie să fie mai mic de 15 kWh/m2/an
(această cifră corespunde arderii a mai puţin de 1,5 l de
combustibil/m2/an). În acest fel, necesarul de energie pentru
încălzirea unei case pasive este de circa zece ori mai mic decât
în cazul unei case convenţionale, proiectată conform
standardului german din 1995 în ceea ce priveşte izolaţia
termică a clădirilor (minim 8 cm).
O altă limită impusă unei case pasive se referă la
consumul total de energie ―convenţională‖ obţinută, direct sau
indirect, din combustibili fosili (care include energia necesară
încălzirii locuinţei, preparării apei calde, iluminării, punerii în
funcţiune a aparaturii electrice, etc.) ce nu trebuie să
depăşească 120 kWh/an. În cazul în care proiectul unei
locuinţe dovedeşte că aceste două limite energetice nu sunt
depăşite, legislaţia germană acordă importante facilităţi
economice proprietarului. Consumul de căldură măsurat al
primei case pasive din Germania (în Wiesbaden, 1992) a fost
mai mic de 13 kWh/m2/an.
Principiile “casei pasive”
Principalele cercetări privind construcţiile pasive se
desfăşoară la PassivHaus Institut din Darmstadt, Germania.
Rezultatul cercetărilor desfăşurate până în prezent, care
constituie în momentul de faţă trăsăturile obişnuite ale unei
case pasive sunt:
159
ANUARUL
1. O bună izolare termică şi un volum compact

Acest principiu are rolul de a reduce pierderile de
căldură către exterior.
Grosimea stratului de izolaţie termică a pereţilor este de
ordinul a 25-30 cm, grosimea planşeului de închidere
(superior) de 40 cm şi o izolare potrivită a fundaţiei şi a plăcii
în funcţie de sol. Anvelopa izolantă în dublă cochilie (interior
şi exterior), elimină punţile termice, iar pierderile de căldură
sunt sensibil diminuate.
Amvic şi Thermodul System deţin soluţii inovatoare
pentru termoizolaţie, prin această tehnologie pereţii exteriori ai
construcţiei incorporează polistirenul expandat folosit ca
element de cofrag şi îl utilizează atât în interior, cât şi în
exterior. Astfel pierderile de căldură din timpul iernii sunt
serios diminuate.
Toate elementele, în ansamblu, care constituie anvelopa
clădirii au valori ale coeficientului de transfer termic prin
convecţie mai mici de U= 0.15 W/(m2K). Un volum compact
al clădirii se poate obţine prin evitarea „arhitecturii
extravagante‖ cu exces de colţuri.
2. O bună orientare a clădirii
Clădirea trebuie orientată ţinând cont de traiectoria
aparentă a soarelui. Casele pasive dispun de faţade verticale
mari, prevăzute cu ferestre largi orientate către sud (2/3 din
suprafaţa totală de ferestre pe latura de sud a clădirii, 2-3% pe
latura de nord), lucru ce favorizează folosirea pasivă a radiaţiei
solare. Partea de nord a clădirii dispune de ferestre de
dimensiuni reduse pentru iluminarea naturală a încăperilor
secundare dispuse în această zonă a casei (cum ar fi bucătăria,
anexele sau vestibulul de intrare). Totodată, trebuie să ţinem
cont că suprafaţa totală a ferestrelor, ce sunt instalate pe
mantaua casei, să nu depăşească 28%, deoarece un procent mai
160
ANUARUL
mare a acestora favorizează pierderea pe timpul nopţii a

energiei solare acumulate în timpul zilei.
Evitarea supraîncălzirii din timpul verii se obţine
utilizând parasolare.
3. Ferestrele de cea mai bună calitate, îndeplinesc următoarele
criterii:
A) trei rânduri de geamuri având spaţiile izolate cu
gaz (argon şi crypton) având un coeficient termic U=
0,5W/(m2K),
B) Valoarea coeficientului de transfer termic prin
convecţie al ramelor ferestrelor este mai mică de U= 0.8
W/(m2K).
C) excluderea punţilor termice la montarea ferestrelor,
astfel încât rama ferestrei să nu vină în contact direct cu
betonul, respectiv cărămida, nefiind suficientă utilizarea
spumei poliuretanice, iar tehnologia Thermodul rezolvă
problema şi la acest nivel, prin folosirea elementelor de
polistiren, respectiv neopor.
4. O bună etanşare
Tehnologia Thermodul System, prin turnarea betonului
în interiorul zidului şi pe planşeu într-o singură fază, asigură
etanşeitate, fără fisuri. Utilizarea modulelor mari de 3,2m/1,2m
exclude în totalitate punţile termice.
Puntea termică este acea suprafaţă, unde intră în contact
două materiale ale căror capacităţi de reţinere a căldurii sunt
diferite, având loc o pierdere de căldură. Practic, acestea se
formează acolo, unde materialele bune conductoare de căldură
(beton, cărămidă, fier) nu sunt izolate. De exemplu: o tăietură
de 1 mm dintr-un metru pătrat de termoizolaţie diminuă
valoarea acesteia cu 20%. La ansamblarea elementelor
Thermodul se aplică pe verticală o platbandă de îmbinare
specială pentru evitarea punţilor termice.
161
ANUARUL
Punţile termice sunt responsabile pentru formarea

condensului. O porţiune de zid transpirat şi umed dezvoltă
mediul perfect pentru a se depune sporii ciupercilor de
mucegai. Sistemele Amvic şi Thermodul se definesc prin
cofrajele de neopor sau polistiren care exclud punţile termice
atât la zid, planşeu, cât şi în jurul ferestrelor, evitând formarea
condensului, respectiv a mucegaiului.
Pentru instalarea uşilor şi a ferestrelor, pe lângă spuma
de montaj, care fixează mecanic rama, etanşeitatea se asigură
prin aplicarea unor benzi autoadezive speciale pe zid şi pe rama
ferestrei. Etanşeitatea se verifică prin Blue Door Test. De
exemplu: pierderile de aer prin fisuri şi prin interstiţii sunt
astfel reduse la valori mai mici de 0,6 din volumul încăperii,
pentru o suprapresiune a aerului din interior de 50 Pa.
5. Ventilaţie controlată. Recuperarea căldurii
Existenţa unui sistem integrat, performant de ventilaţie
a aerului este esenţială pentru a garanta o bună calitate a aerului
din interiorul clădirii.
Energia termică din aerul viciat evacuat (care este
preluat de obicei din bucătărie şi din baie) este recuperată cu
ajutorul unor recuperatoare de căldură cu eficienţă maximă,
care încălzesc aerul proaspăt introdus în clădire (de regulă în
dormitoare şi sufragerie). Astfel se poate recupera până la 90%
sau chiar mai mult din entalpia conţinută în aerul extras din
încăperi.
Avantajele casei pasive
Principalul avantaj al unei astfel de clădiri este că
asigură locuitorilor un mediu sănătos, plăcut şi confortabil,
puţin dependent de condiţiile exterioare, în special,
meteorologice şi acustice.
Pereţii bine izolaţi termic, precum şi termoizolaţia
ferestrelor face ca diferenţa de temperatură dintre pereţii
162
ANUARUL
oricărei încăperi să fie redusă, lucru care creează un confort

termic deosebit. Diferenţa între suprafaţa interioară a zidului şi
aerul din încăpere mai mare de 3oC favorizează mişcarea
curenţilor de aer, care mobilizează praful, determinând
disconfort şi alergii.
O casă pasivă poate fi considerată ca avantajoasă din
punct de vedere financiar, având în vedere importantele
economii de energie precum şi faptul că investiţia necesară
pentru construcţia unei astfel de clădiri este cu numai 15%
până la 25% mai mare decât în cazul unei construcţii
convenţionale.
Un alt avantaj, de care beneficiem cu toţii, este
conservarea mediului înconjurător, prin reducerea dioxidului
de carbon eliminat în atmosferă de către sistemele
convenţionale de încălzire. Să nu uităm şi faptul că resursele
energetice convenţionale sunt limitate şi tot mai scumpe.
Thermodul System şi Amvic îndeplinesc integral
principiile unei case pasive în ceea ce priveşte termoizolaţia,
etanşeitatea şi volumul compact graţie modulelor mari care
se ansamblează rapid şi fac posibilă aşezarea planşeului astfel
încât permit turnarea betonului într-o singură fază, asigurând o
structură statică masivă.
Casele pasive sunt acele case care asigură un climat
interior confortabil şi vara şi iarna, fără însă a fi nevoie de o
sursă convenţională de încălzire.
Pentru a fi posibil, necesarul anual pentru încălzirea
clădirii trebuie să nu depăşească 15 kWh/(mp×an). Necesarul
minim poate fi asigurat prin încălzirea aerului furnizat de
sistemul de ventilaţie - un sistem care este necesar în orice caz.
Un standard european poartă denumirea de PASSIVE
HOUSE (CASA PASIVĂ) deoarece energia pasivă a radiaţiilor
solare captată din exterior şi furnizată apoi ca energie calorică
163
ANUARUL
de unele dispozitive şi de ocupanţii casei, sunt suficiente pentru

a păstra casa la o temperatură de interior confortabilă în
anotimpul rece.
O componentă a conceptului de CASE PASIVE este
faptul că tehnologiile eficiente sunt folosite pentru a minimiza
consumul de energie din alte surse (în mod deosebit - energia
electrică pentru aparatele din gospodărie). Obiectivul este de a
păstra un consum total de căldură, apă caldă şi energie
electrică, sub 42 kWh/(mp×an).
Criteriile pentru CASE PASIVE pe metru pătrat de
suprafaţă locuibilă sunt:
 maxim 10 W/mp necesar caloric constant;
 maxim 15 kWh/mp necesar anual cu încălzirea spaţiului;
 maxim 42 kWh/mp necesar anual total de energie
consumată.
Să nu cheltuieşti bani pentru încălzirea casei e un
concept foarte atractiv. Ca să se atingă acest nivel de
performanţă foarte înalt ar trebui să crească substanţial
costurile construcţiei, nu? Ei bine, costurile nu sunt exagerate
atât timp cât arhitectura şi orientarea casei sunt făcute cu o
planificare riguroasă.
Câteva chestiuni generale referitoare la arhitectură sunt
următoarele:
 se ia în considerare o formă compactă cu o amprentă la sol
cât mai mică;
 ferestre mari se vor poziţiona către sud, nici o fereastra
către nord;
 se vor prevedea cât mai puţine uşi exterioare;
 o jumătate de acoperiş se va poziţiona spre sud (pentru
panouri solare);
 se ia în considerare construcţia unei clădiri bine izolate din
punct de vedere termic.
164
ANUARUL
Realizarea unei izolaţii de calitate reduce substanţial

pierderile de căldură prin pereţi. Pierderile de căldură sunt
definite de valoarea R (rezistenţa la transfer termic). De
exemplu, cu cât R-ul este mai mare, cu atât calităţile
termoizolante ale materialului sunt mai bune. De cele mai
multe ori, un material de 4 cm grosime va avea R-ul de două
ori mai mare decât un altul de 2 cm.
Acum câţiva ani, aceste materiale erau de două feluri:
fibră din sticlă şi vată minerală. Ele au proprietăţi
termoizolante similare şi a devenit o practică obişnuită ca
atunci când se vorbeşte despre capacităţile izolante să se facă
referire la grosime.
Arhitectura caselor pasive poate să difere, dar principiul
rămâne acelaşi. Principiul din spatele caselor pasive se bazează
pe conceptul de a reduce investiţia printr-o proiectare
energetic-eficientă a casei. Prin creşterea considerabilă a
eficienţei energetice a unei clădiri, sistemele de
ventilaţie/încălzire/aer-condiţionat pot fi substanţial
simplificate până la atingerea unui nivel de super-eficienţă.
Soluţii moderne pentru construirea unei case – sistemul

AMVIC
Figura 1. Pierderile de căldură la o casă

Sursa: www.isorast-technology.ro
165
ANUARUL
Orice construcţie trebuie să satisfacă o serie de cerinţe

sintetizate în trei factori esenţiali, care concurează la concepţia,
proiectarea şi alcătuirea lor.
Avem astfel:
Factorul om – care impune realizarea unor condiţii de
confort necesare activităţii omului, de exemplu condiţii de:
temperatură, umiditate, iluminare, zgomot, etc. Acestea depind
de tipul activităţii pe care o desfăşoară omul în construcţie.
Factorul activitate umană – impune alcătuirea
funcţională a construcţiei astfel încât să satisfacă cerinţele
impuse de tipul activităţii. Astfel se concepe diferit o
construcţie de locuit de o construcţie pentru producţia de
automobile sau un depou de locomotive.
Factorul natură – implică toate acţiunile care rezultă
din interacţiunea construcţie – mediu referitoare la: gradul de
seismicitate al zonei, intensitatea acţiunilor climatice (vânt,
zăpadă, ploaie, chiciură, etc), calitatea terenului de fundare,
nivelul apelor freatice, agresivitatea apelor subterane, etc. Toţi
aceşti factori enunţaţi s-au constituit de-a lungul timpului în
―legi‖ ale construcţiilor sub formă de: instrucţiuni tehnice
provizorii, instrucţiuni tehnice, manuale de proiectare, norme
de proiectare, normative tehnice, STAS-uri, etc.
AMVIC este un sistem de construcţii produs în
România la Bragadiru şi răspunde la cerinţele actuale de a
construi: este mai puternic, mai rapid, mai eficient energetic şi
mai ieftin. Se compune din cofraje pierdute din neopor
ignifugat în care se montează armatura şi se toarnă betonul
conform proiectului de structură. Aceste cofraje se utilizează la
construirea pereţilor structurali şi constituie în acelaşi timp şi
izolaţia peretelui. Îmbinarea cofrajelor este uşoară şi rapidă
datorită sistemului tip lego.
166
ANUARUL
Figura 2. Detaliu planşeu

sistem AMVIC
Sursa:
www.amvic.ro/manual_tehnic_am
vic.pdf
Finisajele se execută cu cheltuieli minime, pereţii fiind

drepţi.
Izolaţia termică este superioară celorlalte sisteme
construcţie.
Arhitecţii pot crea volume şi forme după dorinţă,
deoarece nu există restricţii în ceea ce priveşte concepţia
arhitecturală, sistemul Amvic fiind flexibil şi permiţând
realizarea de proiecte şi clădiri după forma dorită
corespunzător oricărui tip de funcţiune: case, blocuri, şcoli,
primării, biserici, hale, hoteluri, piscine, etc..
Regimul de înălţime maxim:
 pentru Casa de joasă energie, P+12 nivele, mergând până la
P+16 nivele în regim de structură mixtă;
 pentru Casa Pasivă, P+8 nivele.
Sistemul a venit şi la noi în ţară când toată Europa
Occidentală fierbe să reducă consumurile de energie, în
condiţiile în care o parte din ţări au adoptat deja legi dure
privind economia de energie.
Realizarea caselor pasive, ce reprezintă conceptul
viitorului, este posibilă în sistem Amvic cu cheltuieli reduse.
Standardele ce definesc o Casă Pasivă sunt mai uşor de
îndeplinit utilizând COFRAJELE PASIVE AMVIC. Cei ce
167
ANUARUL
locuiesc în casele AMVIC beneficiază de un confort superior

oricărui alt tip de case: linişte, temperatură ambientală
uniformă, diferenţa de temperatură între mijlocul camerei şi
faţa interioară a peretelui exterior fiind de doar 2 grade
Celsius (faţă de circa 5-10 grade la o casă clasică),
lipsa prafului, a polenului sau a altor factori poluanţi din
atmosfera exterioară.
Datorită concepţiei de excepţie a sistemului AMVIC,
construcţiile executate în acest mod au un nivel redus de emisii
în atmosferă cu 30%-50% mai puţin decât în alte sisteme şi
tehnologii, sunt ecologice şi nu poluează.
La construcţiile în sistem AMVIC consumul de
lemn este extrem de redus (se elimină cofrarea stâlpilor, a
centurilor şi a buiandrugilor), salvează şi reduce tăierea
arborilor, fiind constatat faptul că o casă AMVIC salvează
circa 10 arbori de la tăiat.
Casele AMVIC nu sunt atacate de insecte sau rozătoare.
Materia primă folosită la producerea cofrajelor
termoizolante AMVIC este un material ignifugat. Utilizarea
sistemului AMVIC este extrem de practică, eficientă şi
ecologică.
AMVIC este considerat sistemul ideal pentru
construcţiile viitorului.
Figura 3. Evoluţia
consumului de energie
pe tipuri de case.
Sursa:
www.amvic.ro/manual_thni
c_amvic.pdf
168
ANUARUL
Concluzii - Casele pasive - soluţie de creştere a eficienţei

energetice a clădirilor
Considerăm util să amintim că principalul rol al unei
clădiri este de a asigura ocupanţilor un mediu sănătos, plăcut şi
confortabil, cât mai puţin dependent de condiţiile exterioare, în
special meteorologice şi acustice.
Exigenţele actuale referitoare la acest aspect, sunt mult
mai restrictive decât cele acceptate în perioade istorice
anterioare datorită modificărilor survenite în natură şi
complexitatea acţiunilor (exterioare şi interioare) ce se exercită
asupra clădirilor, pe de o parte şi datorită evoluţiei cerinţelor
utilizatorilor, pe de altă parte
Satisfacerea acestor exigenţe, legată direct de consumul
de energie, este la fel de importantă ca şi a celor de siguranţă şi
stabilitate la acţiuni mecanice, aspectul arhitectural-estetic sau
încadrarea în mediu.
O concepţie strict „pasivă‖ nu presupune nicio
intervenţie mecanică, dar această soluţie nu este în general cea
optimă, deoarece integrarea unor dispozitive mecanice şi
electrice este impusă chiar de funcţionarea corectă a
elementelor pasive.
Arhitectura pasivă este deci un termen generic, utilizat
pentru a defini un demers care are ca obiectiv reducerea
consumurilor de energie primară pentru încălzirea, iluminatul
şi climatizarea unei clădiri.
În 1991, Wolfgang Feist şi Bo Adamson au aplicat
conceptul de „arhitectură pasivă‖ la construcţia unei case în
Darmstat, Germania. Aceasta s-a dovedit foarte eficientă, atât
din punct de vedere al consumului energetic, cât şi din cel al
confortului realizat la interior. Experienţa s-a reluat patru ani
mai târziu, cu o altă clădire bazată pe acelaşi concept.
169
ANUARUL
Pornind de la rezultatele obţinute, W. Feist a definit în

1995 conceptul de „Casă pasivă” („Passivhaus‖), care
abordează trei aspecte esenţiale:
1. limitarea drastică a consumurilor energetice pentru
încălzire şi climatizare;
2. realizarea unor exigenţe sporite de calitate (confort
termic);
3. definirea unei serii de sisteme pasive privilegiate.
Figura 4. Conceptul de casă pasivă

Sursa: http://www.infomediu.eu/case-pasive-solutie-de-crestere-a-
eficientei-energetice-a-cladirilor/
Pe baza acestor principii au fost construite peste 10000

de case pasive în Germania, Austria, Elveţia, Belgia şi alte ţări
din Europa Centrală.
Casa pasivă este o clădire care trebuie să asigure
confortul interior atât în perioada de iarnă, cât şi în perioada de
vară, cu consumuri reduse de energie. Principalele criterii de
calitate pentru casa pasivă au fost definite de Institutul
Passivhaus din Darmstadt (Dr. Wolfgang Feist), după cum
urmează:
170
ANUARUL
 Consumul anual pentru încălzire nu trebuie să

depăşească valoarea de 15 kWh/m2 an;
 Consumul total de energie primară pentru toţi
consumatorii din locuinţă (încălzire, apă caldă,
ventilaţie, pompe, iluminat, gătit şi aparate casnice) nu
trebuie să depăşească valoarea de 120 kWh/m2 an;
 Temperatura interioară nu va coborî sub 20o C în timpul
iernii, iar în timpul verii va fi menţinută sub 26o C;
 Testul de etanşeitate (la 50 Pa) a anvelopei casei,
realizat după normele EN 13829, trebuie să indice un
schimb de aer de maxim 0,6 h-1;
Valorile necesarului de energie se calculează cu programul de
calcul întocmit de Passivhaus Institut: „Passive Hause Planning
Package‖ (PHPP).
Bibliografie:
Prof. Iuliana Anicăi - “Îmbunătăţirea confortului termic şi

vizual la construcţii civile” - Lucrare metodico-ştiinţifică
pentru obţinerea gradului didactic1 în învăţământ; 2012
Prof. Ing. Iuliana Anicăi

171
ANUARUL
LUCRUL PE ECHIPE – O FORMĂ DE CREȘTERE

A RANDAMENTULUI ȘCOLAR
Motto:
“În spatele unui om capabil
se află întotdeauna alți
oameni capabili.”
“Munca în echipă este capacitatea de a munci

împreună pentru a realiza o idee comună, capacitatea de a
direcționa realizările individuale spre obiectivele
organizaționale. Este sursa ce le permite oamenilor obișnuiți
să atingă rezultate neobișnuite.”
Munca în echipă este un element-cheie în mediul

afacerilor, indiferent dacă vorbim de o firmă mică sau de o
companie multinațională. Productivitatea unei echipe nu
depinde doar de nivelul de pregătire al persoanelor ci și de
modalitate în care aceasta este condusă și de eficiența în
comunicare. Astfel, sarcinile vor fi realizate în timp util, iar
rezultatele vor fi pe măsură.
Putem fi de acord că nu suntem cu toții adepți ai muncii
în echipă: unii consideră că sunt neîndreptățiți, deoarece munca
nu este întotdeauna împărțită în mod egal între membrii
echipei, dar rezultatele și aprecierile pozitive din final sunt;
alții consideră munca în echipă ca un beneficiu, deoarece pot
învăța din experiența altor persoane, în special dacă acestea au
lucrat la proiecte similare în cadrul firmei, ajungând astfel la o
172
ANUARUL
asimilare mai ușoară și mai temeinică a noilor concepte și

practici.
În marea realitate socială, economică și culturală,
sistemul educativ își propune să formeze personalități
caracterizate printr-o mobilitate intelectuală și care să dispună
de un grad de adaptare la schimbările socio-culturale. Pentru a
constitui o asemenea personalitate e necesar ca sistemul
educațional să devină un sistem deschis, iar învățarea în școală
să tindă către formarea și dezvoltarea flexibilității intelectuale,
conducând astfel către o creștere a randamentului școlar.
În acest sens, o formă de activitate menită să dezvolte
personalitatea elevilor o constituie lucrul pe echipe. În
România zilelor noastre, cadrul didactic aflat într-un sistem în
plin proces reformator trebuie să-şi dezvolte abilităţi
pedagogice şi manageriale complexe, adaptate şi adaptabile la
înnoirile crescânde, cerute de politicile educaţionale.
Două capete învaţă mai bine. Această variaţie a unei
vechi zicale se aplică şi elevilor dintr-o clasă. Lucrul în grup
prin cooperare constituie o parte importantă a unei clase
eficiente. Totuşi, a „grupa‖ activităţile procesului de învăţare
înseamnă mai mult decât a le cere elevilor „să lucreze
împreună‖. Obiectivul principal al lucrului în grup este de a-i
implica pe elevi activ în procesul de învăţare atunci când există
un scop comun acceptat de toată lumea. Gruparea le permite
elevilor să lucreze împreună pentru a maximiza învăţarea
proprie şi pe cea a altora.
Un element de frustrare întâlnit la mulţi profesori, elevi
şi părinţi, în legătură cu învăţarea prin cooperare, este acela că
de multe ori elevii cei mai buni îndeplinesc cea mai mare parte
a sarcinilor, în timp ce ceilalţi doar se ţin după ei. Pentru ca o
grupare în vederea învăţării prin cooperare să fie eficientă şi ca
timpul disponibil al clasei să fie folosit în mod corespunzător,
173
ANUARUL
elevii trebuie să aibă responsabilităţi clare potrivit rolului

fiecăruia, obiective ale grupului definite şi răspundere
individuală.
Prin organizarea unei clase astfel încât elevii să înveţe
prin cooperare, scopul final este acela ca ei să se implice activ
în procesul de învăţare. Gruparea elevilor în perechi sau în
grupuri mici sporeşte şansele ca aceştia să devină implicaţi.
Elevii resimt mai puţină presiune atunci când li se cere să
realizeze o sarcină împreună cu un coleg decât atunci când
trebuie să facă acest lucru în mod independent.
Cu timp şi răbdare, orice profesor, la orice nivel, poate
integra învăţarea prin cooperare în procesul de predare-
învăţare. Cheia succesului constă în menţinerea unor aşteptări
înalte, răspunderea individuală şi de grup a elevilor şi crearea
unui mediu în sala de clasă în care cooperarea să fie încurajată.
Există multe strategii de grupare a elevilor în vederea
cooperării, fiecare fiind sprijinită de cercetări şi putând fi
utilizată la diferite discipline şi niveluri de învăţământ.
În cadrul disciplinelor tehnice strategiile folosite pentru
lucrul pe echipe sunt următoarele:
Predarea reciprocă
Metoda mozaicului
Metoda Gândiţi – Lucraţi în perechi - Comunicaţi
Grupuri de brainstorming
Predarea reciprocă
O strategie de grupare pentru cooperare, prin care
elevilor li se solicită să devină „profesori‖ şi să lucreze
împreună ca un grup pentru face înţeleasă operația tehnologică.
Predarea reciprocă (Palincsar, 1984) reprezintă o
strategie de grupare pentru a învăţa prin cooperare, în care
elevii trebuie să devină „profesori‖ şi să lucreze pe echipe
pentru face să înțeleagă o operație tehnologică sau
174
ANUARUL
caracteristicile unui anumit material. Profesorii şi elevii se

implică într-un dialog referitor la diferite segmente operație.
Dialogul este structurat cu ajutorul a patru operaţii:
 Rezumarea
 Generarea întrebărilor
 Clarificarea
 Previziunea
Este important ca fiecare dintre operaţiile de mai sus să
fi fost predată şi exersată înainte ca predarea reciprocă să aibă
loc. Etapele unei activităţi de predare reciprocă sunt uşor de
organizat.
Profesorul atribuie câte un pasaj de text fiecărui elev.
Fiecare elev citeşte pasajul şi scrie întrebări de rezumare,
clarificare sau previziune despre ceea ce a citit. „Profesorul‖
grupului, pune una dintre întrebări. „Profesorul‖ este şeful
grupului care începe să pună întrebările. Un membru al
grupului răspunde, folosindu-se de text pentru a argumenta
răspunsul. Apoi, este rândul elevului care a răspuns la întrebare
să pună o întrebare şi procesul se repetă.
Metoda mozaicului
Tehnica mozaic de învăţare prin cooperare (the jigsaw
strategy) promovează un proces mai bun de învăţare,
îmbunătăţeşte motivaţia elevilor şi permite ca un volum mai
mare de conţinut să fie studiat şi împărtăşit de membrii unui
grup. Tehnica aceasta asigură:
 O modalitate eficientă de învăţare a conţinuturilor
 Ascultare, implicare şi empatie
 Interdependenţă între elevi
 Interacţiuni între elevi
Elevii sunt împărţiţi în grupuri mici de cinci sau şase
membri. Sarcina fiecărui grup este de a învăţa despre un aspect
al unui subiect şi de a deveni „experţi‖ în acel subiect. În acest
175
ANUARUL
grup de experţi, elevii efectuează activităţi de investigare

împreună şi creează prin colaborare un raport sau o prezentare.
De asemenea, fiecare elev răspunde individual şi le va preda
ulterior şi celorlalţi o parte din conţinut. După ce elevii au
devenit „experţi‖, sunt redistribuiţi într-un alt grup. Fiecare
grup nou este format din „experţi‖ din grupurile iniţiale.
Sarcina fiecărui „expert‖ este de a le preda celorlalţi
membri ai grupului conţinutul studiat. Luarea de notiţe şi
întrebările sunt strategii care pot fi folosite de toţi membrii
grupului pentru a înţelege informaţiile mai bine. După ce toţi
„experţii‖ au efectuat prezentările, fiecare membru al grupului
a învăţat cinci sau şase noi aspecte ale subiectului şi este
pregătit să susţină un examen, să scrie un eseu sau să se
grupeze cu un alt „expert‖ pentru a crea o prezentare
multimedia.
Metoda Gândiţi – Lucraţi în perechi - Comunicaţi
Metoda Gândiţi – Lucraţi în perechi – Comunicaţi
(Think-Pair-Share) este o strategie de discuţie prin cooperare,
care cuprinde trei etape de acţiune, în care elevii vorbesc
despre conţinut şi discută idei înainte de a le împărtăşi cu
întregul grup. Metoda introduce elementele de „timp de
gândire‖ şi interacţiune „cu colegul‖, acestea fiind două
caracteristici importante ale învăţării prin cooperare. Scopul
metodei Gândiţi – Lucraţi în perechi – Comunicaţi este de a-i
ajuta pe elevi să proceseze informaţii şi să le dezvolte
competenţele de comunicare şi procesele de gândire.
Prin această strategie, profesorul:
1. Adresează o întrebare deschisă sau ridică o problemă
2. Le dă elevilor un minut sau două pentru a se gândi la
răspuns
3. Îi grupează pe elevi în perechi pentru a discuta
răspunsul şi a-şi împărtăşi ideile
176
ANUARUL
4. Le oferă elevilor posibilitatea de a-şi împărtăşi

răspunsul unui grup mic sau cu toată clasă
Deoarece elevii au timp să se gândească la răspuns, apoi
îl comunică unui coleg şi au parte de o perspectivă diferită, pot
fi mai dornici şi mai puţin îngrijoraţi de a-şi împărtăşi
răspunsul unui grup mai mare. Această metodă le oferă şi timp
pentru a-şi schimba răspunsul dacă este necesar şi diminuează
teama de a da un răspuns „greşit‖.
Grupuri de brainstorming
Folosirea activităţii de brainstorming prin cooperare
este o strategie valoroasă şi eficientă prin care echipe de elevi
trebuie să vină cu idei şi să-şi dezvolte unul altuia ideile într-un
mediu sigur. Prin grupări distractive şi creative, elevii au
ocazia de a lucra împreună şi a învăţa în acelaşi timp lucruri
importante ce ţin de conţinut.
Principalul obiectiv al acestor structuri este de a
promova:
 Participarea prin interacţiuni structurate
 Participarea în mod egal
 Interacţiunea elevilor cu privire la orice conţinut
 Comunicarea eficientă
 Lucrul împreună pentru a învăţa împreună
 Învăţarea prin cooperare ca parte a oricărei lecţii
Beneficiile grupării elevilor pentru a învăța prin
cooperare depășesc cu mult orice dezavantaj. Prin utilizarea
acestor strategii, vor avea de câștigat nu numai elevii, ci și
profesorii, prin crearea unui mediu centrat pe elevi, în care
toată lumea interacționează și lucrează bine împreună.
177
ANUARUL
Bibliografie:
1. Goleman, D. - What makes a leader?, Harvard Business
Review. November-December, pp. 93-102, 1998;
2. Johnson, D. & Johnson, R. - Cooperative learning and
social interdependence theory: Cooperative learning, 1998;
3. www.co-operation.org/pages/SIT.html;
4. Kagan, L., Kagan, M., Kagan., S. - Cooperative learning
structures for teambuilding; San Clemente, CA: Kagan
Cooperative Learning, 1997;
5. Gheorghe Dumitriu, Comunicare și învățare, Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1998;
6. Ioan Nicola, Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1983;
7. Ana Stoica, Creativitatea elevilor, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1983.
Prof. Ing. Tamara Veronica Japalela

178
ANUARUL
ANEXE
Conducere:
Ilarie I. Oana - director
Stroea I. Ioan - director adjunct
Teacu D. Oana - director adjunct
Educatoare:
Anghel G. Mariea
Buzăeanu E. Niculina
Pruteanu Maria Cristina
Sîrbu I. Alexandrina
Şnaider I. Cezariana
Profesori înv. primar:

Adăscăliţei C. Minodora
Bogus G. Verona
Ciobanu Mirela
Creţu C. Rodica
Crețu P. Mihaela Diana
Drîngu N. Maria Carmen
Dumitraşcu C. Elena
Ilie N. Ana Simona
Jbanca M. Monica
Nicorescu I. Maria Manuela
Pușcașu C. Rahela
Stroea I. Ioan
Vasile C. Alina Camelia
179
ANUARUL
Profesori:
Limba și literatura română:

Gabur V. Paulina
Ilarie I. Oana
Ilie I. Andreea
Lupu P. Petronela
Postelnicu I. Simona Victoria
Teioşanu I. Violeta
Limba engleză:
Bofan I. Ioan Daniel
Jitianu R. Anca Elena
Mancaş D. Victor Codrin
Secuiu G. Maria
Limba franceză:
Mancaș P. Margareta
Rotaru Mihaela
Topoliceanu V. Delia Anca
Matematică. Informatică
Alterescu V. Iulia Cristina Vandana - informatică
Butnaru C. Mariana - matematică
Iftimie V. Vasile Viorel - informatică
Pipă V. Ana - matematică
Vasilache G. Maria - matematică
Vasilache V. Vasile - matematică
180
ANUARUL
Științe (Fizică. Biologie. Chimie)

Andrei P. Ștefănica - fizică
Mehedincu Tamara - biologie
Chirilă T. Maria - chimie
Cozma G. Elena - fizică
Saulea G. Camelia Aurora - fizică
Ștefan Ancuța - biologie
Teacu D. Oana - biologie
Topciu C. Maria - chimie
Om și societate (Istorie. Geografie. Socio-umane)

Blându V. Daniela - istorie
Duca G. Maria Carmen - geografie
Hizan A. Adrian - socio-umane
Huțu-Ailoae O. Simona Lorica - socio-umane
Irimia M. Nicoleta Cristina - geografie
Nedeloiu G. Paul Daniel - istorie
Religie. Arte
Afrăsiloaia F. Lucian - religie
Babătă I. Ioan Alexandru - educație muzicală
Bîrlădeanu E. Georgiana Roberta - educație plastică
Liche V. Nuța - religie
Rusu Raluca - educație plastică
Tacu C. Tudor Constantin - religie
Educație fizică
Avădanei G. Ciprian Gheorghe
Gheorghiu V Elena
Socol R. Valeriu
181
ANUARUL
Tehnologii:
Anicăi N. Iuliana - prof. construcții
Atănăsoaei G. Daniela Gina - prof. ing. mecanică
Bendrea Elena - educație tehnologică
Bosancu V. Gheorghe - maistru F.P.L.
Chetreanu I. Ion - maistru F.P.L.
Japalela P. Tamara Veronica - prof. ing. F.P.L.
Mitru E. Mădălin Emil George - prof. construcții
Nistor V. Vasile - maistru: mecanică
Roman V. Brîndușa - module
Simerea N. Paulina - prof. ing. F.P.L.
Stroia I. Oana Roxana - module
Struguțe S. Cătălin - prof. ing. mecanică
ABSOLVENȚI - PROMOȚIA 2016

182
ANUARUL
Diriginte: prof. Socol Valeriu
Profesori: Ilie Andreea (limba și literatura română), Rotaru

Mihaela (limba franceză), Mancaș Victor (limba engleză),
Ilie Andreea (limba latină), Butnaru Mariana (matematică),
Topciu Claudia Maria (fizică), Topciu Claudia Maria
(chimie), Mehedincu Tamara (biologie), Hizan Adrian
(cultură civică), Nedeloiu Paul Daniel (istorie), Irimia
Nicoleta (geografie), Liche Nuța (religie), Bîrlădeanu
Georgiana (educație plastică), Babătă Alexandru (educație
muzicală), Socol Valeriu (educație fizică), Bendrea Elena
(educație tehnologică), Alterescu Iulia Cristina Vandana
(tehnologia informației și a comunicațiilor)
AnghelC.M. Amalia Elena

Bran V.C. Valentin Constantin
Bucătariu V.M. Eduard Viorel
Caia V.C. Vasile Ionuţ
Didilă S. Fernando
Eni G. Vasile
Florea M. Gabriela Andreea
Grădinaru G. Oana Andreea
Grădinaru N. Ciprian Iulian
Leaţ C. Dennis Ştefan
Mocanu C. Ştefan Dragoş
Moldovanu R. Ionela Marimar
183
ANUARUL
Munteanu N. Dumitrel Dragoș

Munteanu N. Maria Rosalinda
Nistor P. Oana Andreea
Stănescu C. Bogdan Paul
Stănescu I. Mădălina
Ţupu C. Cristian Vasile
Ţuştea C. Gheorghe Florin
Vasile R. Cristina Mariana
184
ANUARUL
Diriginte: prof. Rotaru Mihaela
Profesori: Lupu Petronela (limba și literatura română),

Rotaru Mihaela (limba franceză), Mancaș Victor (limba
engleză), Postelnicu Simona (limba latină), Vasilache Maria
(matematică), Topciu Claudia Maria (fizică), Topciu
Claudia Maria (chimie), Mehedincu Tamara (biologie),
Hizan Adrian (cultură civică), Blându Daniela (istorie),
Irimia Nicoleta (geografie), Liche Nuța (religie), Bîrlădeanu
muzicală), Socol Valeriu (educație fizică), Bendrea Elena
Andrei D. Daniele Francesco

Barbu C. Angela Miruna
Blaga C.V. Marcu
Corchez I. Elena Lorena
Darandoi L. Ştefan Lucian
Drăguşanu O. Miruna
Filip A.V. Laura Elisabeta
Grigorcea I.I. Maria
Haxhiu A. Elisa
Ilariu C. Miruna Elena
Luca V. Elena Raluca
Moldoveanu V. Cristina Adriana
Neacşu N. Adela Paula
Nistor M. Mihai Codruţ
Ploscariu S.S. Paul
185
ANUARUL
Stancu I. Maria Petronela

Stănescu B. Adi Marius
Stănescu I. Andreea
Strechie V. Florentina Raluca
Tuduran G. Ştefania Georgiana
Turcu S.N. Ioana Biatrice
186
ANUARUL
Diriginte: prof. Andrei Ștefănica
Profesori: Postelnicu Simona (limba și literatura română),

Topoliceanu Delia (limba franceză), Mancaș Victor (limba
engleză), Postelnicu Simona (limba latină), Pipă Ana
(matematică), Andrei Ștefănica (fizică), Topciu Claudia
Maria (chimie), Mehedincu Tamara (biologie), Hizan
Adrian (cultură civică), Nedeloiu Paul Daniel (istorie),
Irimia Nicoleta (geografie), Liche Nuța (religie), Bîrlădeanu
muzicală), Gheorghiu Elena (educație fizică), Bendrea Elena
Achiriţoaiei P. Paul Denis

Agapie V. Vasilica Paula
Apopei C. Marina Cristina
Balan I. Gheorghiţă Emilian
Botezatu V. Marian Emil
Căpăţînă G.C. Alexandru
Costin N. Nicolae Alwin
Dorcu M. Andreea Sidonia
Ilie C.S. Constantin Petruţ
Isac C.F. Mihaela Florentina
Lăcustă I. Mădălin Petru
Mereuţă V. Constantin Leonard
Nistor A. Maria Felicia
Stanciu V.D. Laurenţiu Iulian
Tumurug M.S. Maria Alexandra
187
ANUARUL
Filiera: teoretică
Profil: umanist
Specializarea: filologie
Diriginte: prof. Gabur Paulina
Profesori: Gabur Paulina (limba și literatura română, limba

latină,opțional), Bofan Daniel (limba engleză), Mancaș
Margareta (limba franceză), Nedeloiu Paul Daniel (istorie),
Duca Maria Carmen (geografie, opțional), Huțu Ailoae
Simona (filosofie, negociere), Tacu Tudor (religie), Babătă
Alexandru (educație muzicală), Gheorghiu Elena (educație
fizică), Alterescu Iulia Cristina Vandana (tehnologia
informației și a comunicațiilor, opțional), Topciu Maria
Claudia (științe), Lupu Petronela (literatură universală)
Acasandrei N. Vasile
Agapi D. Ioan
Agapie D. Elena Teodora
Anastasiei G.G. Ionuţ Gabriel
Astancăi G. Gheorghe Vlăduţ
Aursulesei C.C. Mihaela Sabina
Băghiuţ C. Răzvan Ştefan
Barbu C. Narcis Gabriel
188
ANUARUL
Barcan I. Silvia
Bercu I. Adina Florentina
Blaga G. Cristiana Antonia
Buga F. Cătălin Ştefan
Bursuc I. Alexandra Ionela
Buruiană G. Elena Mia
Chioacă G. Constantin Sebastian
Drăghiceanu I. Ioana Iarina
Filip M. Ioan Adrian
Furnică V. Ana Cristina
Gherasim N. Elena Luminiţa
Gotcu C. Constantin Mădălin
Leaţ I. Liliana
Mihuţ G. Maria Bianca
Mutu I. Vlad Ionuţ
Neculăiţă G. Bogdan Gheorghe
Negreanu C. Mihail Lucian
Nistor M. Florentina Denisia
Pascaru M. Anastasia Elena
Pâsluţă C. Ioana Roxana
Petcu N. Georgiana Larisa
Răducanu T. Maria Carla
Rotariu P. Elena Petronela
Sidor V. Constantin Cristinel
Simion M. Mihaela
Timofte V. Oana Mihaela
Turnea A. Maria
189
ANUARUL
Filiera: tehnologică
Profil: resurse naturale și protecția mediului
Specializarea: tehnician ecolog și protecția calității mediului
Diriginte: prof. Cozma Elena
Profesori: Teioșanu Violeta (limba și literatura română),
Mancaș Margareta (limba franceză), Mancaș Victor (limba
engleză), Vasilache Vasile (matematică), Chirilă Maria
(chimie), Ștefan Ancuța (biologie), Nedeloiu Paul Daniel
(istorie), Duca Maria Carmen (geografie), Hizan Adrian
(economie aplicată), Tacu Tudor (religie), Gheorghiu Elena
(educație fizică), Iftimie Vasile Viorel (T.I.C.), Stroia Oana
(module, practică), Cozma Elena (module)
Aciocoiţei C.C. Elena Alexandra
Acununei V. Elena Mădălina
Alexandru G. Mihai Augustin
Barna V.A. Răzvan Andrei
Bofan C. Vasile Cătălin
Chelaru I. Dumitru Bogdan
Fermuş H. Florina Georgiana
Gheorghiţoi D. Daniel
Ilarie C. Mihai Emilian
Ilie V. Alin Vasile
Mircescu I. Andrada Elena
Munteanu I. Anamaria Laura
Turnea G. Ioana Alexandra
Turnea V. Ana Raluca
Vasilache N. Irina Florentina
Zota I. Mihai Marian
190
ANUARUL
Profil: tehnic - mecanică de montaj, întreținere și reparații
Specializarea: tehnician mecanic pentru întreținere și reparații
Profil: tehnic - fabricarea produselor din lemn
Specializarea: tehnician în prelucrarea lemnului
Diriginte: prof. Japalela Veronica
Profesori: Postelnicu Simona (limba și literatura română),

Rotaru Mihaela (limba franceză), Jitianu Anca (limba
engleză), Duca Maria Carmen (geografie), Blându Daniela
(istorie), Hizan Adrian (economie aplicată), Saulea Camelia
Anișoara (fizică), Chirilă Maria (chimie), Butnaru Mariana
(matematică), Iftimie Vasile Viorel (T.I.C.), Tacu Tudor
(religie), Socol Valeriu (educație fizică), Nistor Vasile,
Chetreanu Ion (instruire practică, practică comasată),
Atănăsoaei Daniela Gina, Japalela Veronica (obiecte de
specialitate)
Acatrinei C. Răzvan Ionuţ

Dascălu M. Ioan Mădălin
Haliga G.F. Fernando Andrei
Misăilă I. Ioan Paul
Munteanu M.C. Constantin Dragoş
Nistor P. Alexandru Vlad
Stan S. Simion
Agherasimoaiei N. Nicolae Răzvan

Albață G. Georgiana Iuliana
Asandei C. Gabriela Ioana
191
ANUARUL
Borş L.T. Ioana Beatrice

Ciolan C. Elena Mădălina
Dudău D. Cristina Ionela
Fermuș V. Marius Răzvan
Mihăilă I. Ionel
Popa V. Ana Maria
Sava M. Ioana
192
ANUARUL
Profil: tehnic - finisaje pentru construcții
Specializarea: tehnician în construcții și lucrări publice
Diriginte: prof. Anicăi Iuliana
Profesori: Țăranu Ana (limba și literatura română), Rotaru

Mihaela (limba franceză), Jitianu Anca (limba engleză),
Duca Maria Carmen (geografie), Blându Daniela (istorie),
Huțu Ailoae Simona (economie aplicată), Saulea Camelia
Anișoara (fizică), Chirilă Maria (chimie), Iftimie Vasile
Viorel (matematică), Iftimie Vasile Viorel (tehnologia
informației și a comunicațiilor), Tacu Tudor (religie), Socol
Valeriu (educație fizică), Anicăi Iuliana, Mitru Mădălin
(instruire practică, practică comasată), Anicăi Iuliana, Mitru
Mădălin (obiecte de specialitate)
Arădoae D. Ovidiu
Blaga I. Petru Alexandru
Bucătaru S. Dan Constantin
Ceomeică N. Eduard Alexandru
Ignat C. Constantin Marian
Lichiuţă C.V. Alina Elena
Micu I.D. Răzvan Marian
Motfolea M. Dana
Purice V. Dumitru Vlăduț
Simion V. Vasilică Bogdan
Stan V. Vasile Adrian
Țăbârnac I.S. Constantin Gabriel
193
ANUARUL
Ț Ă
194
ANUARUL
CUPRINS:
Prof. dr. Gheorghe Brânzei:

DESPRE LIMBAJUL POEZIEI LUI ADRIAN ALUI
GHEORGHE ........................................................................... 2
Prof. Oana Ilarie:
MAGDA ISANOS SAU SUFLETUL LILIAL AL FEMEII
ÎNDRĂGOSTITE ...................................................................11
Prof. Paulina Gabur:
LA O NOUA LECTURĂ … OCTAVIAN PALER ȘI LUPTA
ÎMPOTRIVA PUSTIULUI DIN NOI ..................................19
Prof. Violeta Teioșanu:
ÎMPRIETENIREA CU GRAMATICA ................................ 23
Prof. Dr. Mihai Capşa-Togan:
AVATARURILE TEORIILOR INTERPRETĂRII.
ELEMENTE DE INTERPRETARE A LECTURII
..................................................................................................29
Prof. Andreea Ilie:
DIALOGUL INTERCULTURAL ÎN ORELE DE
LITERATURA ROMÂNĂ .................................................... 39
Prof. Simona Postelnicu:
FIGURI AUTORITARE ……………………………….….. 45
Prof. Maria-Ligia Stanciu, Prof. Dr. Magdalena-Livioara
Todiresei:
TRADIȚIONAL ȘI MODERN ÎN PREDAREA LIMBII ȘI
LITERATURII ROMÂNE .....................................................51
195
ANUARUL
Prof. Petronela Lupu:

PĂSTRAREA TRADIŢIILOR STRĂMOŞEŞTI ŞI
PROMOVAREA FOLCLORULUI LOCAL PRIN
ACTIVITĂŢI ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE
................................................................................................ 54
Prof. Bogdan Drăgoi:
SHAKESPEARE IN POPULAR CULTURE .......................62
Prof. Dr. Paul-Daniel Nedeloiu:

MARILE PUTERI EUROPENE ŞI PROBLEMA UNIRII
PRINCIPATELOR (1850-1858) ............................................68
Prof. înv. primar Alina Camelia Vasile:
APA - TERAPEUTUL CORPULUI UMAN (STUDIU
ȘTIINȚIFIC) ......................................................................... 78
Prof. Adrian Hizan:
PROVOCĂRI ALE SOCIETĂŢII DE CONSUM
.................................................................................................83
Prof. Oana Teacu:
CELE MAI IMPORTANTE INVENŢII ROMÂNEŞTI
................................................................................................................................110
Prof. Iulia-Cristina-Vandana Alterescu:
IMPACTUL UTILIZĂRII TIC ASUPRA CALITĂŢII
EDUCAŢIEI .........................................................................125
Prof. Viorel Iftimie:
ECUAŢII DIOFANTICE. REZOLVAREA ECUAŢIILOR
DIOFANTICE FOLOSIND FRACŢIILE CONTINUE
……………………………………………….…………….. 134
196
ANUARUL
Prof. Brînduşa Roman:

EVALUAREA INTERESULUI ELEVILOR PENTRU
DISCIPLINELE FIZICĂ ŞI CHIMIE ÎN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL RURAL ................................................143
Prof. Valeriu Socol:
SCURT ISTORIC AL MARKETINGULUI JOCURILOR
OLIMPICE …………………………………………...……153
Prof. Ing. Iuliana Anicăi:
CONCEPTUL DE CASĂ PASIVĂ ......................................158
Prof. Ing. Tamara Veronica Japalela:
LUCRUL PE ECHIPE – O FORMĂ DE CREȘTERE A
RANDAMENTULUI ȘCOLAR .......................................... 172
ANEXE .................................................................................179
OAMENII ȘCOLII ..............................................................179
ABSOLVENȚI - PROMOȚIA 2016 ………………………183
OFERTA EDUCAȚIONALĂ 2016 - 2017 ………………194
197

ANUAR 2016 Liceul Roznov

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANUAR 2016 Liceul Roznov

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANUARUL

Liceul Tehnologic „Gheorghe Ruset - Roznovanu’’

DESPRE LIMBAJUL POEZIEI

1. Ceremoniile insidioase ale debutului

Format la Şcoala lui Nicolae Manolescu, înscris pe

întru ceremonie. Descoperim, în aceste versuri, un fel de magie

2. Intimitatea absenţei din Poemele în alb-negru

Ecouri bacoviene răzbat din poemele incluse în volumul

concreteţe hidoasă, senzualitatea echivalează cu o „derută

Credem că aceasta a fost şi intenţia estetică a autorului. Pentru

3. Lirismul Cântecelor de îngropat pe cei vii

Personalitate proeminentă a lirismului optzecist, Adrian

publica Ceremoniile insidioase şi, mai ales, Poeme în alb-

4. Complicitatea îngerului căzut

Eul liric se multiplică în volumele următoare (Fratele

Când constată, gustând din ea, că: „fericirea altora era

în Despre inocenţa morţii: filosoful Eustaţiu „şi-a spintecat

rug / lumea întreagă m-a împins pe rug / în jur doar apele şi

Prof. dr. Gheorghe Brânzei

Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc

Reprezentantă a generației tinere, în lirica basarabeană,

În poeziile Magdei Isanos se aud ecori ale meleagurilor

După Eminescu, în poezie, Magda Isanos ne apare

prudența spunerii, din teama subînțeleasă și profundă că prin

Dar când acasă-am încercat

Poeta ia cunoștință de univers ca și cum s-ar ruga,

Poezia română modernă de la G. Bacovia la Emil Botta,

(…) Pe urmă-am dat de toporași lâng-un stejar;

că m-am gândit un înger c-a trecut

Eu știu că tu nu meriți dragostea

Nu meriți iarăși clipele de-acum

Iubirea însă e ca soarele,

și după ce – milos – i-a sărutat

Cândva, pe vrejul sufletului meu

În peisajul liricii basarabene, poezia Magdei Isanos se

Pentru pace mă rog, pentru lucruri uitate,

Prof. Oana Ilarie

În anul 1976 apare la Editura Eminescu prima ediție a

zeilor nedrepți este tocmai împlinirea osândei, este singura lui

încearcă s-o ucidă. De ea mă tem, nu de vulturul care coboară

Prof. Paulina Gabur

Îmi amintesc de o tânără mamă care cumpărase o carte

Deseori auzim replici ale elevilor, de genul: Azi e ziua

aspectul corect al unor construcţii sau forme. Greşelile de

clasa a douăsprezecea, ora douăsprezece. Le amintim că se

ultimile, baremuri, ouălele sau verbe folosite incorect:

Fănuş Neagu, Întâmplări aiurea şi călătorii oranj, Ed. Sport-

Prof. Violeta Teioșanu

AVATARURILE TEORIILOR INTERPRETĂRII.

puţin bine limbajul diplomatic redat de aceasta.1 Numeroasele

numit ―lectura elitară‖ sau ―lectura privată‖, atât de obişnuită

Tot acest evantai de problematici legate de lectură şi de

o subordonează unei libido dominandi al cărei efect nu ar putea

a criteriilor celor care recurg la ceea ce Umberto Eco a numit

dat o lovitură de graţie relativismului din teoriile literare (ceea

handicapul unidirecţionalităţii, fără a aboli Grund-ul

maculaturã pe această temă. Comentariile urmau să se

proliferării aleatorii, cât şi cel al parţialităţii punctului de

1. Donadoni Sergio, în Omul egiptean, volum colectiv,

Prof. Dr. Mihai Capşa-Togan

Educaţia interculturală poate fi considerată o