Sunteți pe pagina 1din 121

VALORI CULTURALE

ROZNOVENE
Revista Simpozionului REGIONAL
„GHEORGHE RUSET-ROZNOVANU”,
EDIŢIA a IV- a, 27 MAI 2016

ROZNOV, 2016
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

CUVÂNT ÎNAINTE ....................................................................................................................................3

1.Gheorghe Brânzei: Invitație la lectură. Groapa de Eugen Barbu………..………………….. 4


2.Oana Ilarie: Provocarea lecturii ............................................................................................10
3.Paul Daniel Nedeloiu: Documente despre învățământul roznovean în arhivele naționale
Neamț........................................................................................................................................17
4.Paulina Gabur: Structuri narative .........................................................................................21
5.Bogdan Drăgoi: Interdisciplinarity .......................................................................................23
6.Andreea Ilie: Transdisciplinaritate în cadrul orei de literatură..............................................25
7.Petronela Lupu: Păstrarea tradițiilor strămoșești și promovarea folclorului local prin
activități școlare și extrașcolare ...............................................................................................28
8.Adrian Hizan: Istoricismul marxist .......................................................................................32
9.Alina Camelia Vasile: Voluntariatul - între nevoia de a rezolva probleme sociale și
dragostea pentru aproapele .......................................................................................................38
10.Maria Carmen Drîngu: Manualul școlar și rolul său în învățământul primar
...................................................................................................................................................41
11.Iulian Vasile: Rolul educației și al educatorilor după învățătura Sf. Cuv. Paisie Aghioritul
...................................................................................................................................................44
12.Carmen Maria Duca: Interdisciplinaritatea - repere geografice .........................................46
13.Gabriela Vârgă: Algele - biocarburanții viitorului ............................................................49
14.Oana Teacu: Apa și proprietățile sale ................................................................................53
15.Brîndușa Roman: Școala - dincolo de granițele unei lecții..................................................59
16.Cristina Alterescu: Interdisciplinaritatea în aria curriculară Matematică și științe
...................................................................................................................................................63
17.Ana Pipă: Problema independenței de drum a integralei curbilinii de speța a doua în plan
..................................................................................................................................................65

~1~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

1.Gugoașă Mădălina Gabriela, Gherghel Bianca: Mărțișorul -tradiție, artă și știință


..................................................................................................................................................70
2.Alexandru Gabriel, Capră Gheorghe: Biblioteca - spațiu al interdisciplinarității. Biblioteca
din Alexandria .........................................................................................................................75
3. Drăghiceanu Ioana Iarina, Agapie Elena Teodora: Combaterea fenomenului bullying
...................................................................................................................................................78
4.Sîrbu Larisa, Dîrlea Elena: Orașul Roznov. Primele instituții de învățământ din Roznov
...................................................................................................................................................81
5.Manea Adina: Orașul Roznov. Aspecte demografice și istorice
..................................................................................................................................................82
6.Bucătaru Roxana, Ailenei Petruța: Colonelul Ghe. Ruset Roznovanu
..................................................................................................................................................89
7.Neacșu Andreea: Istoria orașului Brașov .............................................................................93
8.Mutu Gina: Simion Mehedinți - geograf, filosof, istoric ......................................................96
9.Leonte Brîndușa: Ștefan cel Mare în literatură ...................................................................100
10.Poețelea Adelina: Ecaterina Teodoroiu ............................................................................102
11.Chistol Emanuela, Ciubotariu Luiza: Eminescu și muzica ..............................................106
12. Chistol Emanuela, Ciubotariu Luiza: Cartea și filmul ....................................................109
13.Țurcanu Georgiana, Găucan Patricia, Socea Iuliana: Călători și călătorii în literatură
................................................................................................................................................111
14.Țurcanu Gabriela, Catană Eduard: Credință și poezie.....................................................115

Simpozionul Județean "Gheorghe Ruset - Roznovanu" – Prezentare în imagini .............118

~2~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Devenit o tradiţie în ultimii ani, la Liceul Tehnologic „Gh. Ruset-Roznovanu”,


simpozionul ce poartă numele marelui moşier, militar de carieră, om politic şi filantrop
roznovean a ajuns anul acesta la cea de-a IV-a ediţie, şi la statutul de manifestare culturală
regională, activitatea fiind trecută în calendarul CAER pentru anul 2016 la poziţia nr. 1215
(primele două ediţii au fost la nivel judeţean, a III-a la nivel interjudeţean). Ediţia actuală s-a
ţinut la data de 27 mai 2016.
Lucrările au fost deschise de Director Prof. Oana Ilarie, care a ţinut cuvântul de
deschidere şi a prezentat Anuarul liceului, aflat la debut editorial. Invitaţi speciali au fost Pr.
Protoiereu Țoc Vasile şi Pr. Dr. Iulian-Mihail Vasile, partener-organizator.
Au ţinut alocuţiuni Protoiereu Pr. Vasile Ţoc şi Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile, care au
evidenţiat personalitatea complexă a colonelului Gheorghe Ruset-Roznovanu.
Coordonatorii simpozionului au fost Prof. Dr. Paul-Daniel Nedeloiu (Istorie), Prof.
Paulina Gabur (Literatură), Prof. Carmen-Maria Duca (Geografie), Prof. Simona Huţu-Ailoae
(Socio-Umane) şi Pr. Dr. Iulian-Mihail Vasile (Tradiţii şi Spiritualitate).
La secţiunea rezervată profesorilor, Prof. Dr. Paul-Daniel Nedeloiu a prezentat o
comunicare despre învăţământul liceal din Roznov, cu date extrase din documentele
depozitate în Arhivele Naţionale Neamţ. Alte comunicări au fost susţinute de Pr. Dr. Iulian-
Mihail Vasile, Prof. Carmen-Maria Duca, Prof. Adrian Hizan, Prof. Andreea Ilie şi Prof.
Gabriela Vârgă.
Pentru elevi, a fost organizat, ca în fiecare an, şi un concurs de referate, comunicări şi
prezentări power-point cu tema ,,Interdisciplinaritatea – exemple de bune practici”, pentru
cinci secţiuni: A. Istorie, B. Literatură, C. Geografie, D. Socio-Umane, E. Tradiţii şi
Spiritualitate.
Numărul mare de participanţi la simpozion a făcut ca acesta să se desfăşoare, pe
secţiuni, concomitent, în două săli: secţiunile de Limba şi Literatura Română (moderator Prof.
Paulina Gabur şi Prof. Violeta Teioşanu) şi de Socio-Umane (moderator – Prof. Adrian
Hizan) s-au ţinut în Sala de Festivităţi, iar secţiunea Istorie (moderator Prof. Daniela Blându),
Geografie (moderator Prof. Carmen Duca), respectiv Tradiţii şi Spiritualitate, în Laboratorul
Fonetic.
Premierea elevilor a avut loc în Sala de Festivităţi. Prezentul număr (4) al revistei
grupează cele mai interesante comunicări (ale profesorilor şi elevilor) care, sperăm, să suscite
interesul cititorilor!

Colectivul de redacție

~3~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

INVITAŢIE LA LECTURĂ:
GROAPA, de EUGEN BARBU

1. Facerea unei lumi

Prin 1974, la 27 de ani de la apariţia Gropii, în paginile Jurnalului său, Eugen Barbu avea
să mărturisească: „Pe la optsprezece ani, influenţat şi de moda literară care bântuia pe atunci,
imaginam aventuri şi idile consumate pe insule îndepărtate de care nu mai auzisem. Ne aflam
în plin război şi se pare că această nevoie de a evada din realitatea înconjurătoare, detestabilă,
îşi avea o explicaţie firească.
Într-o sîmbătă seara, spre toamnă, într-unul din acele ceasuri când simţi că urci pe rând
toate treptele nevăzute ale melancoliei, m-am trezit în faţa unuui geam aburit de frizerie prin
care se desluşeau umbrele mai multor muşterii. Cineva scrisese cu degetul pe placa de sticlă o
invitaţie simplă: treci şi te tunde!
Prăvălia aceasta mică, cu streaşină ca un cozoroc de şapcă, mai există şi azi, undeva în
aporpierea şoselei Ştefan cel Mare. Mi se pare că dacă aş mai trece într-o sâmbătă seara pe
acolo, aş mai putea auzi acea pasăre bătrână, un sticlete cu duh, pe care l-am ascultat cu ani în
urmă, când uşa acelei frizerii s-a deschis şi s-a născut ideea de a scrie Groapa…”
În altă parte, conform aceloraşi declaraţii ale autorului, aflăm că idea scrierii romanului se
datorează unui fapt aparent banal: închiderea, prin 1945, a “gropii lui Ouatu”, loc de deversare
a gunoaielor, la marginea Bucureştilor, romanul fiind, de fapt, o reconstituire a lumii cuprinse
în acest spaţiu. Respingînd viziunea sociologist-vulgară impusă de literatura realismului
socialist, autorul Gropii îşi concepe romanul din perspectivă estetică.
În 1957, Eugen Barbu avea să realizeze ultima transcriere a Gropii: „Un asemenea scrupul
pare o extravaganţă. Am retras cartea aflată în şpalt pentru că mi se părea inegală. A 13-a oară
încerc s-o armonizez şi lipsea un final” (Jurnal).
Din paginile aceluiaşi Jurnal, aflăm ca romanul este fructul unei mânii prelungite. Este
primită cu huiduieli şi cu scrisori de la preoţi, învăţători şi făcători de bine. Ce urăsc aceşti
oameni? „Violenţa stilului, lumea aceea atât de pestriţă, descrisă needulcorat. Când o scriam,
mă gândeam că se va întîmpla ce s-a şi întîmplat, că voi fi primit cu strigăte şi cu scrâşnete şi
ştii de ce?
Pentru că asta doream, să răstorn masa…”
Orânduirea instaurată şi consolidată în acei ani îşi anexează literatura ca pe un instrument
propagandistic căruia îi impune o tematică destinată să-i susţină ideologia. Proza şi, mai ales,
romanul sunt apte să colporteze sistemul de idei, căci epicul are calitatea de a crea mai intens
impresia de viaţă.

~4~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Alături de Moromeţii şi de Cronică de familie, romanul lui Eugen Barbu configurează


excepţia de la regula creaţiei dogmatice a obsedantului deceniu şi intră în rândul realizărilor
remarcabile ale prozei româneşti contemporane. De altfel, literatura mediilor periferice
moştenise, din perioada interbelică, unele realizări (Maidanul cu dragoste al lui G. M.
Zamfirescu), dar, Eugen Barbu diminuează viziunea melodramatică în favoarea unei reflectări
realiste de incontestabilă autenticitate.

2. Lumea făcută

Poziţia autorului faţă de faptele din roman este aceea a realismului clasic. El este
omniscient, dar, în acelaşi timp, observăm şi o anumită detaşare de lumea pe care o creează.
Un personaj martor, Grigore, şeful gunoaielor, facilitează autenticitatea perspectivei
asupra faptelor epice. Om al începutului de lume, asemeni unui adevărat Adam, Grigore asistă
la facerea lumii din jurul „gropii lui Ouatu”. Dar, pentru a se naşte o nouă lume era nevoie de
ceva preexistent, care să aibă rolul lutului din mitul creaţionist; este banda de hoţi a lui
Bozoncea, care se va destrăma şi din care va creşte încet, dar sigur, cealaltă lume, a mahalalei
care se constituie şi trăieşte în jurul cârciumii lui Stere. Aşa cum apreciam, sensurile celor
două lumi sunt diametral opuse: lumea lui Bozoncea este condamnată să dispară, pe când cea
a lui Stere se extinde şi se consolidează. Acestea sunt, de fapt, şi cele două planuri epice ale
romanului.
Cele 23 de capitole ale romanului (Eugen Barbu – Groapa, Editura Gramar, Bucureşti,
1995, Ediţie revăzută, Text definitive) se constituie fiecare în secvenţe epice independente,
legate între ele prin cunoscutul procedeu „al povestirii în ramă, din Halima, Decameronul lui
Boccaccio, Povestirile din Canterbury, ale lui Chaucer, Hanu Ancuţei sadovenian etc.,
fireşte, cu adaptările şi înnoirile impuse obligatoriu de materie. Cuţarida este Hanul şi, dacă
vrem, eroul de fundal, superpersonajul romanului-epopee, al romanului-poem despre periferia
Bucureştilor de altădată, în primele decenii de după război, locul şi timpul copilăriei
scriitorului.” (Ion Rotaru)
Şirul celor 23 de capitole prefaţate de o secvenţă fără titlu, se înfăţişează cititorului într-un
ritm cinematografic. Tot rescriind romanul, probabil, autorul nu s-a oprit din scris decît atunci
când a descoperit un anumit ritm al cărţii, conform universului pe care-l configura. Şi, pentru
că am amintit de ritmul succedării secvenţelor narative, apreciem şi faptul că autorul Gropii se
înscrie într-o serie valorică a literaturii române, călcând pe urmele lui Arghezi şi ale lui Miron
Radu Paraschivescu, din cultura italiană adoptând neorealismul.
Primul plan al lumii pe care o plăsmuieşte Eugen Barbu îl are ca protagonist pe Paraschiv,
care parcurge treptele iniţierii în modul de viaţă a “şuţilor”, categorie pe care scriitorul o
înfăţişează realist, intuindu-i caracteristicile, ierarhizările bine stabilite în jurul unui centru de
putere (Bozoncea, apoi Paraschiv), legea celui mai puternic, agresivitatea împinsă până la
crimă.
Un anumit spirit boem planează peste viaţa bandei de hoţi. Imaginea lor se compune din
scene ale acţiunii crude, din secvenţe de petrecere ori din pasiuni nestăpînite, evitîndu-se,
astfel, tonul acuzator şi construindu-se un accent de simpatie pentru această lume care moare:
„Nicu-Piele s-a dus întins la Tarapana, după Sinefta. (…)
Într-un pervaz a zărit chipul Sineftei. Fata îşi despletise cozile şi cânta ceva îngânat. Pe
sticla umedă se aşternuse o brumă subţire de răceală. Hoţul s-a apropiat pisiceşte. Zăpada se
aşeza liniştit, straturi-straturi. S-a dat lângă fereastră. În odaie ardea numai o candelă, şi când
Sinefta i-a văzut chipul în geam, alb ca ţuica, a ţipat cu mâna la gură.

~5~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

- Deschide! A spus de afară pungaşul.


Copila era speriată, dar parcă-l cunoscuse.
A deschis.
- Cine e?
De afară pătrunse frigul uşor şi o ploaie de fulgi albi.
- Eu, nu mă cunoşti?
Îl ţinea minte.
- Nu mai puteai, venişi!
Şi până să mai zică ceva, lunganul a şi pus un crac pe pervaz şi cu al doilea a fost
tocmai înăuntru.
- Să nu se deştepte bătrîna! Se văita ea pe întuneric.
- Ţi-e frică?
- N-ai de unde să ştii cât e de-a dracului!
- Las-o pe mine, îi sticleşte norocul dacă se deşteaptă!
Caramangiul înconjură odaia cu privirile.
- Da frumos mai e la tine! Ai şi gramofon! Şi cum miroase a gutuie, parcă-i în grădină
la Mitropolie! (…)
Aşa a început dragostea lui Nicu-Piele cu Sinefta.”
Descoperim, în acest fragment, semnele lumii în care îşi duc existenţa oamenii lui
Bozoncea. Dintre ei se va ridica un altul, Paraschiv, cel care va duce mai departe izul acestei
lumi în descompunere. Se află aici imagini care prefigurează duritatea („-Las-o pe mine, îi
sticleşte norocul dacă se deşteaptă!”), imagini care, prin contrast, evidenţiază sensibilitatea („-
Da frumos mai e la tine! Ai şi gramofon! Şi cum miroase a gutuie, parcă-i în grădină la
Mitropolie!”) sau imagini care ne îndreptăţesc să apreciem că romanul este unul de atmosferă
(secvenţele descriptive).
Idealurile acestei lumi sunt subordonate legii celui mai tare. Bozoncea dă tonul, ceilalţi
execută partitura. Bozoncea ia partea leului. Şuţii iau ce mai rămâne; uneori nu mai rămâne
nimic. Dacă vreunul se supără, Bozoncea îl readuce la turmă. Treptat, locul lui Bozoncea este
luat de Paraschiv. Învăţăcelul îi cîştigă amanta, pe Didina; de aici decurg celelalte. Din nou,
legea celui mai tare îşi spune cuvântul
Cel de-al doilea plan dezvoltă mitul facerii. Cârciumarul Stere este unul dintre
întemeietorii acestei lumi, iar cîrciuma este reperul obligatoriu, fanionul lumii care se
clădeşte. Apar, apoi, biserica şi celelalte instituţii necesare comunităţii: cizmarul, croitorul,
frizerul. În jurul lor gravitează existenţa mahalalei şi se ordonează destinele oamenilor.
Destinul lui Stere este reprezentativ. În el se concentrează istoria acestei lumi. Stere a pornit
de la zero. El şi-a construit şi şi-a ordonat cu temeritate destinul. Asemeni lui Paraschiv, care
aspiră la putere, la puterea fizică, în afara lumii şi a legilor, şi reuşeşte să devină şeful bandei
de hoţi, Stere aspiră la un altfel de putere, la puterea banului, în interiorul legilor care-i
structurează lumea. Credem, din acest punct de vedere, că destinele celor două personaje sunt
simbolice.
„În urma unor ploi, casele lucrătorilor se dărăpănaseră. Căpătaseră o coşcoveală şi o
spuzeală verzuie de igrasie. Mecegaiul urca pe neştiute. Iarna aceea degeaba au ars zidarii
focurile. În odăi rămăsese un frig ascuns şi un miros de putregai. Pereţii nu mai prindeau
varul, care se fărâmiţa şi cădea.
Cîrciumarul îşi spoise casa pe afară, să nu se mai cunoască urmele prăpădului.
- Uite ce face banul! Spunea acarul lui Spiridon. Parcă pe casa lui n-a plouat!

~6~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Şi privea la odăile lui. Acestea aveau pe afară dungi albăstrii ca floarea de oţet, deschise
pe margini şi întunecate spre pămînt.
(…) În casa lui Stere, ardeau godinile, nu se cunoştea…
Cârciumarul nu avea când să se mai gândească la necazurile altora. Umbla după vin ba la
Buzău, ba la Focşani, că negustoritul aşa este, nu trebuie să tragi în acelaşi loc.
(…) Stere se uita din curtea lui şi înţelese puterea. Mare lucru era să ai, să dai, să-ţi
plăteşti datoriile, să te ţii bine cu statul, să nu se supere. La el, perceptorii veneau cu pălăria în
mînă. Îl salutau cu respect. Îi cinstea cu câte o ţuică. Parcă putea să-i ajute cu ceva pe vecini?
Tot Pandele, jupânul lui, îi spuse odată:
- Stere, lumea nu e împărţită prost! Ce-ar fi dacă ar avea toţi? Ia gîndeşte-te! Trebuie să fie
şi unii care să ne slugărească pe noi, ăştia pricopsiţi! Totul e să nu te laşi, să fii tu deasupra.
Când e vorba de asta, nici pe tată-tău nu ierţi! Ferească Dumnezeu să încapă omenirea pe
mâna sărăciilor, că de la ăştia nu mai scoţi nimic! Ăştia cînd or apuca puterea n-o mai lasă!
Binele pe care vrei să-l faci lumii începe de la binele pe care ţi-l faci ţie, asta e…”
Lumea mahalalei este rostuită după un tipar ale cărui resorturi sunt înţelese de Stere. El
urmează sfatul jupânului Pandele şi îşi construieşte imaginea de stâlp al mahalalei. La el vin
perceptorii cu pălăria în mână, la el se uită vecinii cu o oarecare invidie, constatând cu
amărăciune că peste casa lui nu a plouat, el ridică neputincios din umeri atunci când se pune
problema ajutorării vecinilor, el … este centrul acestei lumi la facerea căreia a pus umărul.
Lumea cea veche este condamnată la dispariţie, lumea cea nouă este abia la început. Cu
toate acestea, şi sfârşitul acestei lumi a mahalalei lui Stere se prefigurează într-un timp nu
prea îndepărtat: „Într-o zi, zărise zidul cârciumii, alb şi gol în lumina amurgului. Îi trecu prin
gând că nu lăsase măcar un semn în cărămizile astea şi că va pleca de aici şi, după moartea
lui, nimeni nu va mai şti cine a ridicat casele. Ar fi trebuit să fi pus la tencuirea pereţilor pe un
zidar să sape sub streaşină câteva litere: Stere Drăgănoiu, proprietar.”
„În buna tradiţie a prozei noastre, avea să constate Ion Rotaru, Eugen Barbu monografiază
estetic mahalaua pictând mişcările care se repetă zilnic, săptămânal, anotimpic, pe categorii şi
vârste: frecvenarea cârciumii pentru sticla de lampă, simpla, singura, umila, mizera bucurie a
muncitorului, sfinţirea casei în construcţie, cu firele de busuioc la căpriori, zidirea bisericii şi
aducerea preotului, apariţia perceptorului cu condicile lui de impozite , apariţia demagogului
electoral promiţând, necrezut de nimeni, pietruirea străzii, iarmarocul de toamnă de la Obor,
dragostea, nunta, precedată de de obligatoriul peţit, petrecerile mahalageşti ocazionale, cu
beţiile crâncene, căderile sub masă, conciliul babelor molfăind morcovii scoşi, în martie, din
nisipul de sub pat, umezit de pisici, botezul, moartea etc., etc.”

3. Roman din Zodia Valorii

„Groapa, mahalaua nemernică în care sunt obligaţi să trăiască aceşti oameni aruncaţi la
marginea societăţii, nu este o lume izolată, o entitate geografică de sine stătătoare, ci o
consecinţă zguduitoare a unui fel de viaţă odios, în care fericirea este dată numai unora şi se
obţine, aşa cum se vede şi în această carte, cu mijloacele care îngrozesc pe cititor. Voiam să
mai adaug că titlul cărţii nu are referinţe numai la un spaţiu cunoscut, ci şi la groapa morală,
în care erau siliţi să trăiască mahalagiii Cuţaridei. Aici vreau să amintesc că târguitul miresei
din capitolul Nunta nu e deloc întâmplător, că asemenea căsătorii la mahala, în care părintele
îşi vindea copila unui om cu situaţie sau care ar putea avea situaţie erau curente şi că
înfăţişând acest târg ruşinos am umplut inima cititorului de oroare…” (Jurnal).

~7~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Iată că acest mod de viaţă odios naşte lumea Cuţaridei. O lume care avea să trăiască mulţi
ani, într-o expansiune lentă dar sigură. Cine ştie câte vânzări ruşinoase vor fi fost făcute? Cine
ştie câţi oameni cu situaţie va fi ascuns lumea aceasta inedită? Cert este că Eugen Barbu, cu
Groapa lui, a deschis cartea zodiei valorii în literatura română, într-un moment în care
peisajul arid al acesteia nu părea să fie decît un deşert artistic.
Construcţia epică a romanului conţine şi câteva povestiri cu structuri aparent autonome; la
o privire mai atentă, toate cele 23 de capitole ale cărţii pot fi văzute aşa. Ele reprezintă un fel
de portrete narative şi au funcţia de a decupa din această lume deloc amorfă a mahalalei,
câteva individualităţi; exemplificăm, în acest sens: Moartea lui Marin Pisică (tăietor de vite
care capătă, deodată, conştiinţa propriei existenţe), Pomana lui Mielu (retezarea brutală a
visului de întemeiere a unui rost personal), Aia mică (o poveste de iubire adolescentină care
sfârşeşte banal). Relaţiile acestor portrete narative cu ansamblul epic există, însă, la un nivel
subtil. Destinele acestor personaje nu pot fi evaluate în afara modului de existenţă şi a
relaţiilor interioare din care se alcătuieşte lumea mahalalei.
Aceste elemente se integrează perfect într-o construcţie epică solidă, contribuind la
originalitatea unui roman de excepţie. Unic, de fapt, în înfăţişarea unei lumi inedite.
Am ales pentru ilustrarea afirmaţiilor de mai sus două fragmente din capitole diferite,
care, credem noi, conduc la configurarea întregului nucleu epic al romanului: peţitul Linei şi
actul de naştere al Cuţaridei.
„Roşioară îi aştepta cu vinul pe masă.
- Bine v-am găsit, socri mari! spuse femeia veselă.
- Bine aţi venit, le ură meşterul.
(…) Fata nu se vedea nicăieri, dar din odaia de alături se simţea o răsuflare iute, de om
care pândeşte.
Tot Aglaia i-a descurcat:
- Dumnealui este! L-a arătat pe cârciumar.
Bărbaţii şi-au străns mâinile, privindu-se. Nevestii i-a pupat Stere mâna mică şi
rece. Meşterul l-a măsurat dintr-o ochire. Negustorul era clădit bine, aprig după privire şi
sănătos. L-a poftit pe scaun şi pe el, şi pe Aglaia.
- Şedeţi!
Cârciumarul luă seama odăilor. Privise la venire curtea şi lucrurile. Avere frumoasă!
Locul întins! (…)
- Da, fata pe unde e? se miră Aglaia prefăcută.
- Dincolo, e cam sperioasă, nedusă-n lume, s-a ruşinat, zise dogarul, şi strigă la ea:
Lino, ia vin, tată…
De alături se auzi o mişcare abia simţită, dar nu se ivi nimeni. Stere privea peste prag,
doar o zări-o.
- Tu n-auzi? se înciudă şi maică-sa, ridicându-se.
O aduse de mână. Un fulg de fetişcană, năltuţă, subţire, cu obrazul limpede şi cu priviri
deschise. Îi juca sângele sub bluza albastră de aţică, unde se ghicea pieptul tânăr, neîmplinit.
Nici nu se uita la ei. Cu ochii tot în jos, că pricepuse.
Stere se ridică.
- Dă mâna cu domnu Stere, o îndemnă meşterul, dumnealui nu mănâncă oameni…
Ea începu să plângă cât era de mare.
- Hai, fată, ce Dumnezeu, dă-i mîna! o îmboldi şi maică-sa.
- Nu-ţi fie frică, îi făcu inimă bună cârciumarul.

~8~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Veni lângă ea şi-i apucă braţul alb şi cald. Tot nu isprăvise cu bocitul. Stere n-o scăpa din
priviri. Trupul ei se cutremura, şi pe spatele plin îi jucau cozile negre, împletite ca nişte funii.
Era prăpădită de plâns.” (Nuntă).
„Funcţionarul a scos o hârtie de calc, plină de de linii. S-a apropiat şi Stere, el cunoştea la
planuri. Actul avea ştampile şi timbre. Sus, scria cu litere mari: CARTIERUL CUŢARIDA, şi
liniile acelea închipuiau străzile lor, groapa şi drumul Filantropiei, totul. La mijloc, într-un
cerc alb, era desenat locul bisericii. Omul a desfăşurat altă hârtie unde lăcaşul fusese făcut cu
de-amănuntul…” (La spovedit).
Într-un interviu cu Mariana Brăescu, de prin 1982, Eugen Barbu avea să-şi amintească:
„… La apariţia Gropii am fost etichetat scatolog naţional, titlu de care s-au bucurat alde
Arghezi şi Cocea. M-am obişnuit cu contestaţiile. Un autor primit prea bine e susceptibil de
bănuieli. El e, ori cu totul mediocru, ori deţine un rang social care inspiră linguşeala. De
pildă, toţi preşedinţii Uniunii Scriitorilor au o presă excepţională.
Timpul, iată supremul arbitru (subl. n.)…”
Destinul Gropii lui Eugen Barbu avea să se împlinească după judecata dreaptă a timpului
şi pentru că „este romanul unei forfote metafizice primare, în care apele nu se limpezesc
niciodată, iar conştiinţa morală este o necunoscută” (Dan Mănucă).

Prof. Dr. Gheorghe BRÂNZEI


Inspector şcolar de limba şi literatura română
Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ

~9~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

PROVOCAREA LECTURII

Citim nebuneşte, sărind peste pagini. Citim cu condescendenţă, cu admiraţie, cu


neglijenţă, cu pasiune, cu invidie, cu melancolie. Citim în răbufniri de bruscă plăcere, fără să
ştim ce ne-a provocat plăcerea.
Citim cu mişcări încete, lungi, parcă am rătăci prin spaţiu, imponderabili. Citim plini
de prejudecăţi, răuvoitori. Citim cu generozitate, luând apărarea textului, umplând golurile,
reparând greşelile. Şi uneori, când stelele sunt generoase, citim pe nerăsuflate,
cutremurându-ne, înfioraţi, de parcă ceva pe cale de-a fi uitat a fost recuperat de undeva,
dintr-un colţ profund al memoriei noastre – recunoaşterea a ceva despre care nu ştiam că se
află acolo sau a ceva pe care-l simţeam ca pe o pâlpâire, sau ca pe o umbră, a cărei formă
fantomatică se ridică şi intră înapoi înainte de-a apuca să vedem ce este, lăsându-ne mai
bătrâni şi mai înţelepţi.
(Istoria lecturii, Manguel A.)

Necesitatea de a le oferi elevilor achiziții cerute de o societate a cunoașterii, într-o


continuă schimbare, solicită restructurarea curriculumului, modernizarea materialelor
destinate învățării, a formării profesorilor și a sistemului de evaluare.
Studiul PIRLS (Progress in International Reading Literacy Study) este unul dintre cele
mai ambițioase demersuri evaluative întreprinse de către IEA (Asociația Internațională de
Evaluare a Randamentului Școlar) care își propune măsurarea și interpretarea diferențelor
între sistemele educaționale naționale, pentru a ajuta la îmbunătățirea predării și învățării
citirii, în întreaga lume. Elevii sunt testați pentru a compara achizițiile la citire, după patru ani
de experiență școlară. Studii intensive referitoare la elevi, profesori, școli, programe, și la
chestiuni de politici educaționale se desfășoară simultan, pentru a înțelege contextele
educaționale diferite, legate de predare și învățare.
Potențialul explicativ rezultat dintr-un studiu cum este PIRLS poate fi folosit pentru a
descrie „ce funcționează” în termeni de informație, referitoare la curriculumul din întreaga
lume, curriculumul fiind o variabilă esențială pentru explicarea diferențelor dintre sistemele
de educație naționale și rezultatele elevilor. Cercetările referitoare la curriculum contribuie la
informarea factorilor de decizie din fiecare țară asupra aspectelor specifice, dar și asupra
modalităților de percepere a situațiilor curriculare, în vederea optimizării rezultatelor.
Identificarea factorilor specifici sau a combinațiilor de factori, care pot influența
învățarea, este dificil de realizat datorită complexității procesului de învățare. Un studiu,
desfășurat într-o singură țară, este limitat în ceea ce privește numărul de factori care pot fi
studiați, variabilitatea fiecărui factor și relația dintre aceștia. Un studiu comparativ cross-
național poate reduce aceste limitări și dificultăți și poate conduce la o mai bună înțelegere a
predării/ învățării și a factorilor de influență.
PIRLS este un instrument de diagnoză pentru determinarea progresului în ceea ce
privește îmbunătățirea educației în domeniul lecturii comparând practicile noastre cu cele
internaționale.

~ 10 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

PIRLS ne ajută să răspundem la diverse aspecte, critice, referitoare la învățarea citirii:


rezultatele învățării, curriculum, predarea/ învățarea, atitudini.
Obiectivul global al proiectului PIRLS este să contribuie la îmbunătățirea predării/
învățării competențelor de lectură. Rezultatele studiului vor oferi educatorilor, cercetătorilor și
factorilor de decizie, informații și analize necesare viitorului sistemului de învățământ.
IEA a dezvoltat un concept larg referitor la abilitatea pentru lectură definită astfel:
Abilitatea pentru lectură este abilitatea de a înțelege și de a folosi acele forme ale
limbajului scris cerute de societate și/ sau valorizate de individ. Tinerii cititori pot construi
înțelesuri dintr-o varietate de texte. Ei citesc pentru a învăța, pentru a fi participanți într-o
comunitate de cititori sau pentru propria plăcere.
Cititorii sunt preocupați de a construi înțelesuri, de a cunoaște strategii de citire
eficiente și de a reflecta la ceea ce au citit. Aceștia au atitudini pozitive față de citit și citesc
atât pentru recreere cât și pentru a achiziționa informații. Înțelesul este construit în cadrul
interacțiunii dintre cititor și text în contextul unei anume experiențe de lectură, cititorul
aducând un întreg repertoriu de deprinderi, strategii cognitive și metacognitive, precum și
cunoștințe legate de context. Textul conține anumite elemente de limbaj și de structură și
focalizează un subiect particular.
Contextul situației în care se produce lectura promovează angajamentul și motivația
pentru a citi. Conceptul abilitatea pentru lectură este legat de motivele pentru care oamenii
citesc. În sens larg, aceste motive includ lectura pentru interes personal și de plăcere, lectura
pentru participare la viața societății, lectura pentru învățare. Pentru tinerii cititori, accentul
este plasat pe lectura de plăcere și pe lectura pentru a învăța.
Ca urmare, evaluarea PIRLS se focalizează pe aceste două scopuri care contează cel
mai mult pentru tinerii cititori, atât în școală cât și în afara ei: lectura în scop literar și lectura
cu scopul achiziționării și utilizării informației.
Lectura în scop literar. În acest cadru, cititorul se angajează în evenimente și în
acțiuni imaginare, suportă consecințe, se transpune în personaje sau în atmosferă, receptează
sentimente și idei, se bucură de limbajul în sine. Cititorul aduce cu sine întreaga experiență,
sentimentele și cunoștințele despre formele literare. Textele literare folosite în PIRLS fac
parte, în principal, din categoria ficțiunii narative.
Lectura cu scopul achiziționării și utilizării informației. În cazul textelor
informative, cititorul nu se implică în lumi imaginare, ci în aspecte din viața reală. Cititorul
poate depăși stadiul achiziției de cunoștințe, folosindu-se de acestea în scopul gândirii și
acțiunii. Aceste texte au diferite forme, dar organizarea cronologică sau necronologică
reprezintă distincția majoră.
Textele cronologice prezintă ideile în secvențe ordonate temporal; se referă la
evenimente, de exemplu, fapte istorice sau scrisori. Textele necronologice prezintă ideile
organizate logic, argumentele, contraargumentele sau punctele de vedere fiind folosite pentru
a susține evidența; sunt prezentate în diferite forme, cum ar fi: liste, diagrame, grafice, hărți.
Categoriile de performanță vizate de itemi. Cele patru procese majore ale înțelegerii
de text sunt definite astfel:
- Extragerea informațiilor explicit formulate. Elevii trebuie să recunoască relevanța
informațiilor sau relevanța ideilor prezentate în text prin căutarea informațiilor
specifice sau a ideilor implicate și să le localizeze.

~ 11 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

- Formularea unor concluzii directe. Bazându-se, în principal, pe informațiile conținute


de text, de obicei, acest tip de întrebări necesită din partea elevilor conectarea a două
idei prezente în proporții adiacente.
- Interpretarea și integrarea ideilor și a informațiilor. În acest caz, elevii au nevoie să
proceseze textul dincolo de nivelul frazei sau al propoziției. Uneori, li se cere să facă
conexiuni care nu sunt numai implicite.
- Examinarea și evaluarea conținutului, a limbajului și a elementelor textuale. Aceste
întrebări solicită elevilor să elaboreze, pe baza cunoștințelor lor, judecăți legate de
stilul și structura textului, precum și demonstrarea înțelegerii convențiilor de limbaj și
a mijloacelor utilizate.
Comportamente și atitudini. Conceptul discutat implică nu numai abilitatea de a
construi înțelesuri dintr-o varietate de texte, ci și comportamente și atitudini care sprijină
lectura pe tot parcursul vieții. Lectura continuă contribuie la realizarea deplină a potențialului
individului într-o societate alfabetizată. Cititorul devine un membru al unei comunități de
lectură prin schimbul de opinii cu alți cititori în ceea ce privește înțelegerea textului sau
variatele interpretări asociate textului. Acest schimb de idei susține comunitatea de lectură
care, în schimb, poate conduce societatea spre profunzime intelectuală și deschiderea spre noi
idei. (Mancaș, Aniela, Stoicescu, Daniela, Sarivan Ligia, Provocarea lecturii: ghid
metodologic pentru dezvoltarea competenței de receptare a mesajului scris, București,
Editura Didactică și Pedagogică, 2013)

Iată un exemplu de text pe care l-am aplicat în activitatea didactică.

Diana Engel, Micul bulgăre de lut


Sus pe un drum de costişă, într-un turn vechi se afla un atelier. Era un atelier de olărit,
plin cu butoaie de faianţă colorată, roţi ale olarului, cuptoare de var, şi, desigur, lut. Lângă
fereastră era o ladă mare din lemn cu capac greu. Acolo era ţinut lutul. Către fund, turtit într-
un colţ, era cel mai vechi bulgăre de lut. El de-abia îşi amintea ultima dată când fusese
mânuit, cu multă vreme în urmă. În fiecare zi capacul greu se deschidea. Mâinile căutau
înăuntru, apucând rapid săculeţi sau bulgări de lut. Micul bulgăre de lut auzea sunetele plăcute
ale oamenilor ocupaţi cu munca lor.
- Când va fi rândul meu? se întreba el.
Cu fiecare zi care trecea în întunericul lăzii, micul bulgăre de lut îşi pierdea speranţa.
Într-o zi un grup mare de copii intră în atelier cu profesorul. Multe mâini căutau în
ladă. Micul bulgăre de lut a fost ultimul ales, dar a fost scos afară!
- Iată şansa mea cea mare! se gândi el, uitându-se cu coada ochiului în lumină.
Un băiat puse lutul pe roata olarului, învărtind-o cât de repede putea.
- Asta e distractiv! se gândi micul bulgăre de lut.
Băiatul încercă să tragă lutul în sus, în vreme ce roata se învârtea. Micul bulgăre de lut
simţea emoţia de a deveni ceva! După încercarea de a face un castronaş, băiatul renunţă. El
împinse şi presă lutul şi formă o bilă drăguţă.
- Este timpul să curăţaţi, spuse profesorul.

~ 12 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Atelierul se umplu de sunetele copiilor, care ştergeau cu buretele, măturau, spălau şi


uscau. Apa picura peste tot.
Băiatul aruncă bulgărele de lut, lângă fereastră şi se repezi să se alăture prietenilor lui.
După o vreme, atelierul se goli. Camera era liniştită şi întunecoasă. Micul bulgăre de lut era
îngrozit. Nu doar că îi lipsea umezeala lăzii, dar ştia că e în pericol.
- Totul s-a terminat, gândi el. Voi sta aici şi mă voi usca până ce voi fi la fel de tare ca
o piatră.
El stătea lângă fereastra deschisă, incapabil să se mişte, simţind cum umezeala se
scurgea din el. Lumina soarelui bătea în jos, boarea nopţii pătrundea înăuntru, până ce el
deveni o piatră tare. Era atât de tare, încât cu greu putea gândi. Ştia doar că e plin de
deznădejde.
Dar undeva în adânc, înlăuntrul micului bulgăre de lut, o mică picătură de umezeală
rămăsese, iar el refuza să-i dea drumul să plece.
- Ploaie, gândi el.
- Apă, suspină el.
- Te rog, zise el în cele din urmă, fără vlagă, uscat, deznădăjduit.
Unui nor călător i se făcu milă de micul bulgăre de lut şi se întâmplă un lucru minunat.
Picături de ploaie uriaşe pătrunseră prin fereastra deschisă, căzând pe micul bulgăre de lut.
Toată noaptea a plouat şi până dimineaţa el era la fel de moale ca înainte.
Vocile năvăliră în atelier.
- Oh, nu – zise o femeie. Ea era olar, şi adesea folosea atelierul.
- Cineva a lăsat fereastra deschisă tot sfârşitul de săptămână! Avem mult de curăţat.
Poţi lucra cu nişte lut în timp ce eu găsesc prosoapele, îi spuse ea fiicei sale.
Fetiţa văzu bulgărele de lut stând la fereastră.
- Acesta pare bulgărele perfect pentru mine, zise ea.
Curând ea presa şi frământa lutul în forme plăcute. Pentru micul bulgăre de lut,
degetele ei păreau divine.
Fata gândea în timp ce lucra şi mâinile ei se mişcau cu un scop anume. Micul bulgăre
de lut se simţea modelat cu delicateţe într-o formă rotunjită, scobită. Câteva ciupituri şi deja
avea un mâner.
- Mami, mami – strigă fata – am făcut o ceaşcă!
- Este minunat, zise mama ei. Pune-o pe raft şi va fi arsă în cuptor. Apoi o poţi colora
cu orice culoare îţi place.
Curând ceşcuţa era gata să fie adusă la noua sa casă. Acum ea locuieşte pe un raft în
bucătărie, lângă celelalte ceşti, farfurioare şi căni. Toate sunt foarte diferite şi câteva sunt
foarte frumoase.
- Micul dejun! strigă mama, aşezând noua ceaşcă pe masă şi umplând-o cu ciocolată
fierbinte.
Fetiţa îl ţine cu delicateţe. Cât de fericit se simte el, cu liniile netede ale noii sale
forme. Cât de bine îşi face el datoria!
Ceşcuţa stă mândră.
- În cele din urmă – în cele din urmă, sunt ceva.

~ 13 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Proiect PIRLS – Provocarea lecturii „Se poate şi mai bine”


Profesor: Oana Ilarie
Clasa: a VIII-a
Număr de elevi: 22
Data: 12.11.2014
Durata (propusă pentru desfăşurarea activităţilor): 55 de minute

ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE

PRELECTURA

Termeni daţi în avans: lut, copil, emoţie. Se cere alcătuirea cu aceştia, folosind eseul
de 5 minute, a unui text.
Pe baza textului se va alege titlul.

Timp estimat de lucru: 5 minute


Tip de interacţiune: în perechi
Materiale: listă cu cuvintele date.

LECTURA PROPRIU-ZISĂ

LECTURA PREDICTIVĂ

Am împărţit textul în fragmente. Se citeşte primul fragment, se poartă discuţii, apoi


se completează prima rubrică din tabelul de pe tablă.

Ce crezi că se va întâmpla? Ce s-a întâmplat cu adevărat?

Ultima rubrică se completează după ce se citeşte fragmentul. Voi proceda la fel până la
finalizarea lecturii.

Timp estimat de lucru:15 minute


Tip de interacţiune: în grupe
Materiale:textul suport, markere, tabelul predicţiilor

Proces: Realizarea de deducţii simple

METODA CADRANELOR- activitate pe echipe

S-au format patru echipe, fiecare echipă având de rezolvat cerinţa unui cadran.

~ 14 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

CADRANUL I CADRANUL II
 Care sunt cuvintele cheie din textul citit?  Ce lucru minunat s-a întâmplat după ce
bulgărele de lut a stat la fereastră mai
multă vreme? De ce a fost acesta
extraordinar pentru bulgărele de lut ?

Proces: Formularea unor concluzii directe Proces: Focalizarea şi identificarea de


informaţii explicit formulate

CADRANUL III CADRANUL IV


 Fetiţa e o persoană importantă în această  Descrieţi sentimentele diferite pe care le
poveste. Explicaţi de ce a fost importantă avea bulgărele de lut la începutul şi la
pentru ceea ce s-a întâmplat. sfârşitul povestirii. Explicaţi de ce i s-au
schimbat sentimentele.

Proces: Interpretarea şi integrarea ideilor Proces: Interpretarea şi integrarea ideilor


şi informaţiilor şi informaţiilor

Timp estimat de lucru:10 minute


Tip de interacţiune: în grupe
Materiale: coli de flip-chart, markere

Proces: Realizarea de deducţii simple

METODA EXPLOZIEI STELARE - activitate pe grupe

Elevii se vor împărţi în 5 grupe. Fiecare echipă va alcătui întrebări (minim 2) care să
înceapă cu unul din cuvintele de pe steluţa primită, la care vor şi răspunde.

 Echipa 1: Cine...........................................?
 Echipa 2: Unde...........................................?
 Echipa 3: De ce...........................................?
 Echipa 4: Când...........................................?
 Echipa 5: Ce................................................?

~ 15 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Când ?

Cine? Ce ?

Unde? De ce?

Timp estimat de lucru: 10 minute


Tip de interacţiune: în grupe de câte patru elevi
Materiale: fişe cu diagrama stelară realizate de fiecare echipă

Proces: Studierea şi evaluarea conţinutului, limbajului şi elementelor textuale

POSTLECTURA

CAFENEAUA LITERARĂ

Grupele primesc câte o fişă cu cerinţe diferite. După completare grupele se rotesc până
ajung să completeze toate fişele. Prin Turul galeriei se prezintă rezultatul.

Fişa nr.1
Ce s-ar fi întâmplat dacă….
Schimbă finalul textului

Fişa nr.2
Autorul povestirii scrie despre bulgărele de lut ca şi cum ar fi o persoană.
Ce încearcă autorul să te facă să-ţi imaginezi?

Fişa nr.3
Care este mesajul principal al acestei povestiri?

Fişa nr.4
Bulgărele de lut trece prin diferite stări sufleteşti. Ce ai simţi dacă ai fi în locul lui?

Timp estimat de lucru: 15 de minute


Tip de interacţiune: alternativă
Materiale: fişe de grup

Prof. Oana ILARIE


Liceul Tehnologic „Gh. Ruset Roznovanu”

~ 16 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

DOCUMENTE DESPRE ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROZNOVEAN ÎN


ARHIVELE NAŢIONALE NEAMŢ

Cercetătorul preocupat, între altele, şi de istoria învăţământului roznovean, are în


prezent posibilitatea de a se documenta la Arhivele Naţionale Neamţ 1, locul în care sunt
depozitate documentele cele mai importante al instituţiilor de învăţământ din judeţ, inclusiv
din Roznov. Între acestea, se găseşte şi un registru conţinând lista unor documente şcolare ce
datează din anii 602, adică tocmai din perioada de care se leagă începutul învăţământului
liceal roznovean, când Şcoala Medie Roznov căpăta şi nivelul liceal (1961).
Acest registru cuprinde fişe matricole, cataloage pe clase, dosare de corespondenţă
oficială, condici de procese verbale, planuri de şcolarizare, situaţii statistice, dispoziţii şi
circulare de la forurile superioare3.
Studiind respectivele documente, constatăm că liceul, numit în continuare Şcoala
Medie Roznov, era subordonat centrului raional de la Buhuşi, dar având şi clase de nivel
liceal pentru învăţământul seral4. Director pe profesorul Laurenţiu Crivăţ, cu specializarea de
pe diplomă matematică-fizică, titular, având în normă 6 ore de matematică. Aşa cum se
consemnează în fişa de încadrare, era născut la data de 30 noiembrie 1933, având 28 de ani la
preluarea mandatului directorial şi o vechime în învăţământ de doar 5 ani (anul şcolar 1963-
1964)5. Definitivatul şi-l luase în urmă cu puţin timp, în anul 1962. Aceeaşi fişă specifică şi
faptul că directorul era afiliat politic (Partidul Muncitoresc Român, denumirea pe care a
purtat-o Partidul Comunist Român între anii 1948 şi 19656). Era căsătorit, soţia acestuia fiind
profesoară de matematică, cu 18 ore în încadrare la aceeaşi instituţie 7.
Director adjunct era profesorul Nicolae Mihăilescu, născut la data de 12 octombrie
1919, în etate de 44 de ani, cu specializarea principală Limba Română, iar cea secundară –
Istorie. Acesta era titular, însă nu era absolvent de studii superioare, având un curs de
calificare cu diplomă. Obţinuse definitivatul în anul 1959, având o vechime de 21 de ani în
învăţământ. Mai interesant este faptul că nu era (încă?) afiliat politic. Era căsătorit cu
învăţătoarea Militina Mihăilescu, absolventă a Şcolii Normale, cu o vechime de 21 de ani,
titulară la Şcoala Medie Roznov, având în încadrare clasa a III-a A8.
În total, şcoala avea 23 de profesori, nouă învăţători şi şase maiştri. De remarcat faptul
că niciunul dintre ei nu avea gradul II didactic, ci cel mult definitivatul (18), restul fiind

1
Mulţumiri, pe această cale, D-lui arhivist Nicolae Dumitraşcu, consilier superior la Arhivele
Naţionale Neamţ, pentru amabilitatea de a ne pune la dispoziţie respectivul registru de documente şi, mai apoi,
numeroasele Dări de seamă şi Acte de corespondenţă, ce privesc Liceul Agroindustrial Roznov.
2
Arhivele Naţionale Neamţ, Liceul Agroindustrial Roznov. Inventar (1971-1974), F 981/Inv. 1284.
3
În acest sens, vezi şi Paul-Daniel Nedeloiu, File din istoria liceului din Roznov: începuturile, în
Valori Culturale Roznovene, Nr. 3, 2015, p. 12.
4
Ibidem.
5
Arhivele Naţionale Neamţ, Şcoala Medie Roznov, Situaţii statistice din anii şcolari 1963-1964,
1964-1965, 1965-1966, fila nr. 114, verso.
6
Prof. Univ. Dr. I. Agrigoroaiei, Istoria Românilor. Epoca Contemporană, Chişinău-Galaţi, 1992, p.
146.
7
Arhivele Naţionale Neamţ, Şcoala Medie Roznov, Situaţii statistice din anii şcolari 1963-1964,
1964-1965, 1965-1966, fila nr. 114, verso.
8
Paul-Daniel Nedeloiu, File din istoria liceului din Roznov: începuturile, în Valori Culturale
Roznovene, Nr. 3, 2015, p. 13.

~ 17 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

stagiari. Aproape o treime din corpul profesoral era afiliată politic, 12 cadre didactice fiind
înscrise în Partidul Muncitoresc Român. Marea majoritate a cadrelor didactice (27), erau
titulare la Şcoala Medie Roznov, doar trei fiind suplinitori.
În privinţa atmosferei ce domnea în şcoală, relaţia dintre directori şi cadre didactice,
precum şi dintre elevi şi dascăli, aceasta, aşa cum transpare din rapoartele depozitate în
Arhivele Naţionale Neamţ, pare să fi fost una foarte strictă, axată pe respectarea exigenţelor
impuse de regimul politic, atât la nivel practic, cât şi ideologic.
Exigenţa este reflectată de numărul mare de corigenţi, la diverse materii: spre exemplu,
la clasa a V-a B (Diriginte Prof. Silvia Bigiu), în anul şcolar 1962-1963, din 43 de elevi
înscrişi, au rămas corigenţi 27! Cei mai mulţi (18), erau corigenţi la Istorie, apoi la Geografie
(16) şi Limba Rusă (13). La Matematică erau 9 corigenţi iar la Ştiinţe Naturale 5. Până şi la
Desen exista un corigent, iar puţinele materii care nu aveau corigenţi erau Muzica, Educaţia
Fizică, Caligrafia şi Cunoştinţele Agro-Industriale9.
Din acelaşi raport, aflăm că, în anul şcolar 1962-1963, la Şcoala Chintinici, dintre 117
elevi înscrişi, au promovat 116 elevi, rămânând repetent unul. Şcoala Şovoaia nu trimisese
nici un material informativ.
Darea de seamă, elaborată de direcţiune la sfârşitul anului şcolar 1962-1963, reflectă
amprenta pusă de regimul comunist de tip stalinist asupra învăţământului, dar şi stricteţea ce
caracteriza şcoala. Se urmărea cu insistenţă să se sugereze rolul ideologiei comuniste în
progresul societăţii în general şi, în particular, în dezvoltarea învăţământului, dar şi „rolul”
jucat de URSS în aceste „prefaceri”. În acest sens, un scurt pasaj din darea de seamă amintită
este cât se poate de edificator:
„ La matematică tov. Simion Mircea a îndrumat elevii să lucreze independent temele, a
urmărit să desvolte la ei cinstea, corectitudinea, deprinderea de muncă intelectuală
independentă. A condus pe elevi să judece, cerându-le să motiveze permanent afirmaţiile, să-
şi însuşească elemente de calcul rapid. În măsura în care a fost posibil, au fost rezolvate
probleme din viaţa practică, din producţie, din realizările regimului de democraţie populară
(la acea vreme, denumirea ţării era Republica Populară Română).
În cadrul orelor de Fizică, tov. prof. Galinescu Luminiţa a atras atenţia elevilor
asupra măreţelor realizări obţinute de ţările vecine şi prietene, în frunte cu URSS. La clasa a
XI-a, la lecţia Mijloace de acţiune asupra nucleelor atomice s-a arătat ajutorul frăţesc al
URSS în punerea în funcţiune a primului ciclotom românesc.”
O atenţie deosebită se acorda relaţiei şcoală – părinţi. Raportul consemna vizitele
învăţătorilor şi ale profesorilor-diriginţi la domiciliul elevilor, urmărind modul în care se
pregătesc elevii pentru lecţii şi condiţiile în care trăiesc. Se preciza şi că au fost întocmite, cu
acest prilej, fişe privind caracterizarea fiecărui elev, cu scopul ca toate cadrele didactice să
cunoască particularităţile fiecărui elev.
În privinţa activităţilor extraşcolare, constatăm că destul de frecventă era excursia
şcolară: se organizaseră excursii pe litoral, în capitală şi pe Valea Prahovei. De asemenea,
erau organizate şi vizite în întreprinderi din Piatra Neamţ, Roznov şi Săvineşti, raportul
semnalând, la capitolul deficienţe, că aceste vizite nu sunt suficient de dese, motivul invocat
fiind faptul că profesorii, având ore şi la zi şi la seral, nu reuşesc să găsească timpul liber
pentru a efectua respectivele vizite. Pe de altă parte, se atrăgea şi atenţia diriginţilor că au
scăpat din vedere importanţa obişnuirii elevului cu posibilul viitor loc de muncă.

9
Ibidem.

~ 18 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Pentru a face atractive orele de dirigenţie, pe parcursul anului şcolar amintit, au fost
invitaţi să le vorbească elevilor o serie de specialişti din afara şcolii, precum: inginer
Gheorghe Ivan, de la Combinatul de îngrăşăminte din Piatra Neamţ, care le-a expus elevilor
aspecte privind dezvoltarea industriei chimice în judeţele Neamţ şi Bacău; prof. Mihai
Zămoşteanu, specialist în arheologie, care a prezentat rezultate ale unor cercetări arheologice
pe cuprinsul regiunii Bacău în anii de democraţie populară (reamintim că, din 30 decembrie
1947, urmare a dobândirii puterii depline de către regimul comunist, în România se schimbă
forma de organizare statală – din monarhie în republică, precum şi denumirea: republica
Populară Română); o altă invitată, Prof. Eleonora Niţu, din Piatra Neamţ, le-a vorbit elevilor
despre prietenia dintre Mihai Eminescu şi Ion Creangă.
Alte teme, abordate în cadrul orelor de dirigenţie, ţineau de îndoctrinarea specifică
regimului comunist: Sistemul de muncă al unor mari personalităţi comuniste (cu referire la
Lenin şi Stalin), Realizările ştiinţei şi tehnicii sovietice, „Educaţia ateist-ştiinţifică a elevilor”,
Explicarea materialisă a sufletului, Moartea – fenomen firesc, natural etc.
Şi la vremea respectivă, pentru creşterea procentului de promovabilitate al elevilor la
examenele de absolvire, profesorii efectuau ore de pregătire suplimentară: spre exemplu, la
finele anului şcolar 1962-1963, profesorii au ţinut ore de pregătire suplimentară cu elevii din
clasele a VII-a, în vederea admiterii în clasa a VIII-a. O sarcină importantă a tuturor cadrelor
didactice, aşa cum se arată în raport, a fost prevenirea rămânerii în urmă la învăţătură, scop în
care s-a ţinut evidenţa elevilor cu note slabe, s-a discutat situaţia la învăţătură a elevilor
„slabi” în consiliul de diriginţi, organizaţiile de pionieri şi UTM, în şedinţa cu întreprinderile,
la locurile de muncă cu maiştrii. S-au comunicat părinţilor şi comisiilor de selecţionare din
întreprinderi notele şi mediile tuturor elevilor, s-au organizat consultaţii şi s-au ţinut şedinţe
cu părinţii, luându-se, totodată, măsuri pentru evitarea supraîncărcării elevilor. Învăţătorii şi
diriginţii s-au străduit să formeze la elevi deprinderi pentru folosirea raţională a timpului liber
şi pentru munca independentă.
Bilunar, conducerile şcolilor de pe raza Roznovului au analizat situaţia la învăţătură a
elevilor, luând măsuri concrete pentru îmbunătăţire.
La final, după modelul „autocritic” al vremii, direcţiunea îşi asuma şi responsabilitatea
pentru eşecurile din anul şcolar anterior, precizând că „Directorii n-au urmărit întotdeauna
rezultatul muncii cu elevii slabi şi n-au luat măsuri de îndreptare acolo unde au văzut că
această muncă se desfăşoară defectuos ”10, dar că va ţine seama de experienţa anului expirat
şi va prevedea în planul de muncă pentru anul şcolar 1963-1964, măsuri menite să înlăture
lipsurile semnalate.
Iată, aşadar, alte câteva mici frânturi din viaţa învăţământului roznovean, după cele
expuse cu ocazia simpozionului precedent, referitoare la începuturile trecerii la nivel liceal, în
anii ’60 ai secolului trecut, în plină perioadă comunistă, de factură „stalinistă”. El reflectă
însă, la nivel micro, atât regimul politic totalitar comunist, cât şi atmosfera strictă din şcoala
românească, specifică acelei perioade.

10
Arhivele Naţionale Neamţ, Dări de seamă şi rapoarte de activitate (1962-1963), 10/1962-1963,
Plan de muncă pe trimestrul I şi normele generale pe anul şcolar 1962-1963, fila 378.

~ 19 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

FACSIMILE

Prof. Dr. Paul-Daniel NEDELOIU


Liceul Tehnologic „Gh. Ruset-Roznovanu”

~ 20 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

STRUCTURI NARATIVE

Jocul reprezintă reconstituirea unei realități pe baza unei convenții. Marca jocului, a
acestei convenții este de obicei timpul verbului, imperfectul. Marca jocului trebuie să fie
cunoscută de ambele părți, cei care se joacă și cei care receptează jocul.
Astfel, literatura poate fi accesibilă, dacă este cunoscută convenția, sau inaccesibilă,
atunci când nu este cunoscută.
Tot ce există este alcătuit din structură. Structura este alcătuirea în care părțile se
subordonează întregului și nu pot exista în afara acestuia. Structura operei literare conține
următoarele elemente: nivelul sonor-fonic, nivelul lexical - semantic, nivelul gramatical -
morfologic și sintactic, nivelul imagistic, nivelul ideatic ce conține tema, ideea și mesajul
operei. Potrivit genului literar, fiecare din acest strat se manifestă în mod deosebit.
Opera narativă este opera în care prin intenția autorului se conturează un subiect și
personaje. În opera narativă, imagini pot fi și personajele și întâmplările și timpul. Structura
epică are o dimensiune spațială și una temporală, date de convenția autor - cititor. Autorii
clasici, Demiurgici, știu totul despre personaje, pe când cei moderni nu știu nimic despre
acestea.
Povestitorul este o imagine. Poate fi chiar autorul care vorbește la persoana I, de
exemplu Ion Creangă. Dacă în text apare naratorul, acesta este uneori cunoscut, alteori nu este
cunoscut. Naratorul cunoscut este cel din romanul subiectiv sau epistolar, el este personaj sau
martor al întâmplărilor relatate. În scrierile obiective, nu se știe cine sau câți povestesc.
Cui se povesteşte - auditoriul este parte a jocului. În scrierile epistolare se povestește
cuiva anume, ca în Hanu Ancuței. Se poate povesti unui auditoriu convențional, tuturor
cititorilor, în romanele în care autorul ne aduce lângă el,
Și să vedeți ce se va întâmpla...!. Scrierile obiective folosesc relatarea fără adresă, în
care nu este implicat nici un auditoriu.
Cum se povesteşte - și aici identificăm situații diverse. Naratorul povestește
implicându-se în acțiune. El este personaj sau martor sau a auzit și povestește mai departe, de
exemplu Hanu Ancuței. Pot fi implicați și naratorul și auditoriul, când se povestește la pers. a
II-a sau putem întâlni o narațiune neutră, de fapt procesul - verbal.
Timpul povestirii cunoaște variațiuni care fac deliciul unui cititor avizat. Întâmplările
se pot desfășura în trecut, prezent sau viitor, cu diferite nuanțe. Trecutul poate fi localizat
exact, prin aluzii sau indecis atunci când timpul este mitic, în basme. Prezentul propriu-zis
este întâlnit rareori, denumind situația când narațiunea durează cât întâmplarea. Mai des apare
prezentul istoric, cel care eternizează situația. Viitorul apare în literatura S.F. ca viitor
propriu-zis, dar există și un viitor prezumtiv.
Ordinea faptelor în narațiune se referă la ordinea în care sunt prezentate
evenimentele. Autorul poate opta pentru diverse modalități de construcție. Faptele pot fi
așezate în ordine cronologică, simplu și clar. Sau pot fi folosite inversiunile de cronologie, ca
în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Pentru a sugera ordinea arbitrară a
evenimentelor pot fi folosite diverse procedee: racordul, onirismul, fluxul gândirii și al
memoriei, dezordinea totală. În proza absurd se identifică pseudo - ordinea.

~ 21 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Subiectul se regăsește în succesiunea faptelor într-o narațiune. Ordinea clasică este


legată de subiectul închis. Când cititorul participă la o posibilă continuare, vorbim despre final
deschis. Există și subiectul nebulos, dar și epos fără subiect.
Personajele individualizate pot fi individuale și colective, dar romanul de analiză
propune personajul confuz, existând și romane fără personaje.
Dacă cititorul avizat percepe și înțelege toate aceste amănunte, un cititor neavizat se
bucură în liniște de toată plăcerea lecturii.

Bibliografie:
 Wellek, R – Conceptele criticii, Univers, București, 1970
 Tomașevski, B.- Teoria literaturii, Univers, București, 1973
 Bahtin, M.- Probleme de literatură și estetică, Univers, București, 1982

Prof. Paulina GABUR


Liceul Tehnologic „Gh. Ruset-Roznovanu”

~ 22 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

INTERDISCIPLINARITY

"The strongest argument for interdisciplinarity is the very fact


that life is not divided into disciplines." – J. Moffett

Interdisciplinarity emerges as a requirement in overcoming factitious borders between


contrasting domains. The argument that advocates interdisciplinarity is that it’s offering an
overall view of the concepts that are usually examined individually.

Interdisciplinarity contributes to:

 Developing, through education, of responsive, dynamic and flexible mental structures


that are capable of taking the best and most appropriate decisions;
 Problem solving, which can be considered the propellant of it’s integration, due to it’s
practical relevance. The problems that we face in our personal, professional or social
life demand choices that are not usually within the limits of disciplinary milestones.
These problems have an overall character and their solving inflicts prompt and
momentous correlations;
 Covering the breaches between disciplines, eliminating the isolation and lack of
correlations between the contents of miscellaneous disciplines.

Although interdisciplinary and interdisciplinarity are frequently viewed as twentieth


century terms, the concept has historical antecedents, most notably Greek philosophy. Julie
Thompson Klein attests that "the roots of the concepts lie in a number of ideas that resonate
through modern discourse — the ideas of a unified science, general knowledge, synthesis and
the integration of knowledge," while Giles Gunn says that Greek historians and dramatists
took elements from other realms of knowledge (such as medicine or philosophy) to further
understand their own material. Actually any broadminded humanist project involves
interdisciplinarity, and history shows a crowd of cases, as seventeenth-century Leibniz's task
to create a system of universal justice, which required linguistics, economics, management,
ethics, law philosophy, politics and even sinology.
Interdisciplinary programs sometimes arise from a shared conviction that the
traditional disciplines are unable or unwilling to address an important problem. For example,
social science disciplines such as anthropology and sociology paid little attention to the social
analysis of technology throughout most of the twentieth century. As a result, many social
scientists with interests in technology have joined science and technology studies programs,
which are typically staffed by scholars drawn from numerous disciplines. They may also arise
from new research developments, such as nanotechnology, which cannot be addressed
without combining the approaches of two or more disciplines. Examples include quantum
information processing, an amalgamation of quantum physics and computer science, and
bioinformatics, combining molecular biology with computer science.
In our country, multidisciplinary and interdisciplinarity are tackled in literature by
Dimitrie Cantemir and Bogdan Petriceicu Hasdeu, who, through their work, analyzed the
problems from all the necessary disciplinary aspects.

~ 23 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Intradisciplinarity Multidisciplinarity Interdisciplinarity Transdisciplinarity

Intradisciplinary integration is the fusion of two or more contents belonging to the


same discipline, used to solve a problem, to study a subject or developing skills.
Multidisciplinarity is the less evolved form of amalgamation of disciplines, consisting
only in combining certain elements of miscellaneous disciplines, highlighting their common
aspects and presumes a symmetric communication between various specialists and various
disciplines.
Interdisciplinarity implies the junction of different disciplines by ignoring their strict
limits, common tasks for different disciplines with a higher order of learning are researched.
This concept is also referred as “higher order learning objectives”.
Transdisciplinarity is looked upon as a superior form of interdisciplinarity and it is
assuming concepts, methodology and language that tend to become universal ( cybernetics,
system theory, information theory).

Bibliography:

o Lucian Ciolan - Învățarea integrată, fundamente pentru un curriculum transdisciplinar,


Editura Polirom, București, 2008.
o Miron Ionescu, Ioan Radu - Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2004
o Basarab Nicolescu - TRANSDISCIPLINARITATE - Manifest, Editura Polirom, Iași,
2008
o www.wikipedia.com

Prof. Bogdan DRĂGOI


Școala Gimnazială "Dumitru Almaș"Negrești

TRANSDISCIPLINARITATE
ÎN CADRUL OREI DE LITERATURA ROMÂNĂ
~ 24 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Trăim sub imperiul inovaţiei în toate domeniile de dezvoltare, suntem aproape apăsaţi
de ritmul vioi în care evoluează societatea, astfel încât şcoala nu poate şi nu trebuie să rămână
conservatoare, strictă, rigidă, ancorată încă în trecut. Profesorul de azi trebuie să
conştientizeze faptul că el este, alături de alţii, un agent educaţional, un partener de dialog, un
moderator în acţiunea de predare-învăţare. El trebuie să identifice acele metode şi procedee,
care în urma demersului instructiv-educativ îl vor determina pe elev să ajungă un tânăr
dinamic, deschis, comunicativ, pregătit să facă faţă situaţiilor noi, provocatoare, ce îi solicită
gândirea critică şi îi exploatează creativitatea. Fără să negăm beneficiile învăţării de tip
tradiţional şi fără să le excludem, bineînţeles, trebuie să încercăm abordarea actului educativ
din perspectiva metodelor inovative, centrate pe elev şi bazate pe transdisciplinaritate.
Disciplina limba şi literatura română, prin noua orientare care vizează nu studiul limbii, ci al
limbajului, urmăreşte să sprijine activitatea de asimilare a cunoştinţelor de la celelalte
discipline, să asigure integrarea socială a elevilor şi să creeze premise pentru formarea
elevilor în spiritul educaţiei permanente.
La ora de limbă şi literatură română, noţiunea de transdisciplinaritate, alături de
interdisciplinaritate şi pluridisciplinaritate este intrinsecă demersurilor de interpretare a unor
texte artistice, căci, de cele mai multe ori, profesorul sau elevii sunt nevoiţi, prin însuşi datul
operei, să facă anumite conexiuni între diferite discipline, să transfere metode din diverse
domenii ale cunoaşterii în cel al literaturii şi să le aplice în vederea interpretării textului
artistic. Este ştiut că opera literară reprezintă un complex de sensuri şi semnificaţii care se cer
interpretate, descifrate, clarificate şi înţelese. Pentru determinarea lor hermeneutică se
apelează la diverse discipline auxiliare: istorie, filozofie, psihologie, mitologie, semiotică,
stilistică, poetică etc.
Pentru a demonstra eficacitatea abordării transdiciplinare a unei lecţii de literatură m-
am oprit asupra unei metode: teoria inteligenţelor multiple. Această teorie ne arată că elevii nu
învăţă în acelaşi mod, că aceştia au stiluri şi atitudini de învăţare diferite şi de aceea au nevoie
de un tratament diferit, individualizat, pe tot parcursul procesului de instruire şi formare.
Pentru aplicarea acestei metode se stabilesc sarcini de lucru (pe un text literar: fie pe un
singur fragment, fie pe mai multe):
1. Alege un personaj. Joacă rolul în faţa unui personaj imaginar (sau nu) apelând la
limbajul verbal şi paraverbal (inteligenţă interpersonală).
2. Imaginează-ţi că ai trece printr-o întâmplare asemănătoare: Ce ai face la fel, ce ai face
diferit? (inteligenţă intrapersonală)
3. Continuă textul cu un paragraf (inteligenţă verbal/lingvistică).
4. Desenează 1-2 secvenţe din text pentru a sugera mesajul (inteligenţă vizual/spaţial)
5. Descrie „mediul natural” al epocii (inteligenţă naturalistă).
6. Reformulează conţinutul textului sub forma unei probleme de aritmetică (inteligenţă
logico/matematică).
Fiecare elev optează pentru un tip de sarcină, acordându-li-se un timp de lucru individual.
După expirarea timpului, li se explică faptul că fiecărui tip de sarcină îi corespunde câte un tip
de inteligenţă, după cum urmează:
1. Interpersonală – înţelege oamenii. Sunt conducători înnăscuţi. Mediază conflictele
celorlalţi. Are mulţi prieteni. Se impune ca lider informal. Este sociabil. Pălăvrăgeşte mult. Îi
place să lucreze în grupuri. Îi plac jocurile de societate. Este intuitiv. Simte sentimentele şi
intenţiile celor din jur.

~ 25 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

2. Intrapersonală – este independent. Are păreri şi le susţine cu tărie. Îi place să lucreze


singur. Uneori trăieşte într-o lume a lui personală. Are încredere în sine. Uneori se îmbracă
excentric, altfel decât ceilalţi. Îi plac proiectele de studiu individuale. Îi place să citească
presa, să facă demersuri individuale
3. Verbal/lingvistică – gândeşte în cuvinte. Îi place să vorbească. Îi place să scrie poveşti. Îi
place să spună glume şi să delecteze publicul cu istorioare. Îi plac cuvintele încrucişate,
jocurile de cuvinte. Îi place să citească. Are o memorie bună şi reţine uşor versurile.
Gesticulează atunci când vorbeşte. Imită cu uşurinţă pe cei din jur. 4. Vizual/spaţială –
gândeşte în imagini. Ştie exact când şi unde sunt aşezate lucrurile. Îi place să lucreze cu harta,
citeşte uşor hărţile. Îi plac jocurile de tip „puzzle”. Îi place să deseneze, să se joace cu lego, să
construiască. Îi place să viseze cu ochii deschişi, să vizualizeze lucruri. Îi place să
fotografieze, să catalogheze fotografii, să vadă filme, diafilme. Reţine conţinuturile mai uşor
în acest fel. 5. Naturalistă – este interesat de tipare şi comportamente. Îi place să organizeze
lumi sintetice. Sunt bucătari pricepuţi. Sunt atraşi de medicina naturistă, se pricep la ceaiuri şi
efectele lor curative. Natura pentru ei este un sistem de tipare şi comportamente pe care le
place să le catalogheze.
6. Logico/matematică – gândeşte conceptual. Îi place şahul şi în general jocurile de
perspicacitate. Îi plac computerele. Problematizează. Pune la îndoială evidenţele. Foloseşte
forme abstracte ale logicii. „Manipulează” mediul înconjurător.
APLICAŢIE: prezentarea sumară a personajelor şi a relaţiilor dintre ele, din
schiţa Vizită..., de I. L. Caragiale
1. Pentru inteligenţa interpersonală
Alcătuiţi o listă în care să prezentaţi acele comportamente (verbale sau nonverbale) ale
personajelor care conduc la stimularea sau blocarea comunicării.
2. Pentru inteligenţa intrapersonală
Redactaţi un eseu sau un jurnal, în care să descrieţi acele situaţii în care
comportamentul vostru a semănat cu cel al lui Ionel sau momentul când aţi fost puşi în situaţii
asemănătoare, dar v-aţi comportat diferit.
3. Pentru inteligenţa lingvistică
Organizaţi un proces literar. Redactaţi pledoarii în calitate de avocat/judecător.
4. Pentru inteligenţa vizual – spaţială
Realizaţi caricatura unui personaj şi apoi explicaţi-le colegilor ce aţi urmărit prin
deformările operate.
5. Pentru inteligenţa naturalistă
Imaginaţi-vă cum s-ar comporta Ionel în natură. Păstraţi-i temperamentul, dar
conferiţi-i o altă identitate socială: fiul unui fermier care trăieşte într-o zonă izolată. Descrieţi
o zi din viaţa lui.
6. Pentru inteligenţa logico – matematică
Analizaţi distribuţia replicilor din punct de vedere numeric şi comentaţi rezultatul.
Elevii au la dispoziţie 10 – 15 minute, timp de lucru, după care un purtător de cuvânt
din fiecare grupă prezintă soluţia de rezolvare a fiecărei sarcini. Vor fi apreciate răspunsurile
cât mai nuanţate, bogăţia soluţiilor de interpretare a aceluiaşi mesaj.
În cadrul primei lecţii în care sunt prezentate sarcini de acest tip, li se va propune elevilor
un exerciţiu de reflecţie asupra activităţii, constând în completarea următoarei fişe:
1. V-aţi simţit confortabil cu sarcina pe care aţi primit-o? Explicaţi.
2. În câte feluri se poate comunica despre un text, un mesaj artistic, o situaţie de viaţă?

~ 26 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

3. Credeţi că trebuie încurajate, în şcoală, modalităţile diferite de comunicare pe care le


avem la îndemână? De ce da? De ce nu?
4. Dacă ar fi să alegeţi altă sarcină decât cea pe care aţi avut-o, pe care credeţi că aţi
rezolva-o cel mai uşor şi cu plăcere? Motivaţi-vă opţiunea.
Gardner constată modalităţile diferite de manifestare a inteligenţei la nivelul indivizilor, în
funcţie de particularităţile lor. Aşa se explică de ce elevul nu a înţeles nimic din explicaţiile,
perfect pertinente în viziunea emiţătorului, despre cum să ajungi într-un anumit loc, dar a
înţeles imediat când i s-a construit un desen sau i s-a prezentat o hartă.

BIBLIOGRAFIE:
1. Caragiale I. L., Momente şi schiţe, Ed. Litera, Bucureşti, 2010
2. Pavelescu Marilena, Metodica predării limbii şi literaturii române, Ed. Corint,
Bucureşti, 2010

Prof. Andreea ILIE


Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"

PĂSTRAREA TRADIŢIILOR STRĂMOŞEŞTI ŞI PROMOVAREA


FOLCLORULUI LOCAL PRIN ACTIVITĂŢI ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE

~ 27 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Motto: "... datinile, proverbele, muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor, iar cu
ele se poate constitui trecutul lor îndepărtat. Căci nu există bucurii mai de preţ ca
averea de cuget şi simţire inclusă şi păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor în
adâncul sufletului românesc, al moşilor şi strămoşilor noştri."
ALEXANDRU VLAHUŢĂ

Să păstrăm cu sfinţenie obiceiurile şi tradiţiile moştenite de la înaintaşii noştri,


adevărate comori ale sufletului, care înfruntă timpul ca un fir de aur! În furtunile veacurilor,
viaţa satului a rămas neclintită, păstrând şi dezvoltând limba strămoşilor, obiceiurile şi portul
naţional.
Cultura tradiţională românească, componentă fundamentală şi, până la un punct, unică
culturii naţionale, s-a bucurat şi continuă să se bucure de atenţie privilegiată şi de aprecierea
multor cărturari români şi a numeroşi străini, călători prin ţara noastră sau specialişti veniţi în
România anume pentru a studia diferite aspecte ale culturii tradiţionale. Un loc aparte în
cadrul culturii tradiţionale îl ocupă folclorul obiceiurilor, pentru că ele reflectă cu fidelitate
viaţa românului din toate timpurile.
 Am considerat că îndemnul lui Constantin Noica: "În cultură nimic nu trebuie pierdut, totul
trebuie transmis şi reînnoit" este de bun augur mai ales că acum tehnica a luat o amploare
deosebită, majoritatea tinerilor accesează reţelele de internet nemaifiind implicaţi în
cunoaşterea adevăratelor comori ale poporului nostru.
 Este lăudabilă iniţiativa unor şcoli, instituţii, inspectorate, de a organiza simpozioane de
nivel naţional pe teme de tradiţii locale, folclor, patrimoniu.
 Simpozioanele pe aceste teme trebuie să se constituie într-o modalitate funcţională prin
intermediul căreia dascălii pot lua contact direct cu valorile culturale, se pot întoarce la
izvoare, la tot ceea ce este mai autentic, pentru păstrarea identităţii naţionale.
 Tradiţiile populare româneşti rămân tezaurul nostru cel mai de preţ şi trebuie să facem tot
ce se poate pentru ca ele să se păstreze vii în mintea copiilor şi a oamenilor.
 Activităţile extraşcolare au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferind cele mai eficiente
şi oportune modalităţi de valorificarea tradiţiilor, obiceiurilor şi datinilor populare locale şi
naţionale.
 Conştientizarea, transferul de cunoştinţe prin intermediul activităţilor şcolare şi
extraşcolare trebuie organizate astfel încât patrimoniul cultural să poată fi valorificat atât
de elevi cât şi de comunităţile locale.
 Patrimoniul valoric naţional trebuie îmbogăţit şi transmis din generaţie în generaţie prin
procesul educaţional. Educaţia urmăreşte familiarizarea cu valorile naţionale materiale şi
moral-spirituale; renaşterea, valorizarea şi perpetuarea tradiţiilor; utilizarea potenţialului
educativ al datinilor şi obiceiurilor calendaristice populare; formarea conştiinţei naţionale;
educarea civismului, umanismului.
 Şi în cadrul şcolii noastre, Liceul Tehnologic „Gh. Ruset Roznovanu”, cadrele didactice
împreună cu elevii au preocupări pentru păstrarea portului popular, a tradiţiilor şi a
folclorului din zona noastră, ştiut fiind faptul că folclorul este singura şcoală care a existat
şi a continuat să existe ca izvor mereu viu şi prezent.
 În acest sens în Planul comun de muncă al şcolii ne-am propus următoarele obiective:
 dezvoltarea interesului pentru cunoaşterea, păstrarea şi transmiterea portului popular
românesc, a tradiţiilor şi obiceiurilor specifice poporului nostru;
 cunoaşterea folclorului şi preţuirea acestuia;

~ 28 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

 dezvoltarea la elevi a respectului faţă de înaintaşi;


 identificarea şi cunoaşterea portului popular, a tradiţiilor şi folclorului din zona noastră;
 dezvoltarea la elevi a capacităţilor de a interpreta cântece populare româneşti;
 învăţarea unor paşi de dans popular;
 formarea unor trăsături morale pozitive folosind în joc proverbe, zicători, strigături;
 însuşirea unor abilităţi de ţesut, cusut, confecţionare de măşti;
 cunoaşterea succesiunii sărbătorilor religioase şi manifestările folclorice destinate lor.

ACTIVITĂŢI REALIZATE
 confecţionarea unor panouri decorative pentru ornarea holurilor şcolii şi a sălilor de
clasă;
 realizarea unor expoziţii cu lucrări ale elevilor: ouă pictate, măşti confecţionate de elevi
şi părinţi;
 achiziţionarea de costume populare;
 participarea la şezători populare; de ziua mărţişorului când elevii deapănă şi legende
legate de Baba Dochia şi de simbolul mărţişorului, de ziua Sfântului Andrei, de Joia
mare, etc.
 prezentarea de programe artistice la serbări şcolare, la sărbătorile satului şi ori de câte
ori se ivesc prilejuri;
 colectarea de la locuitorii satului a unor materiale şi produse necesare dotării muzeului
sătesc;
 iniţierea unui grup de eleve de clase gimnaziale în arta ţesutului şi cusutului;
 în cadrul Curriculumului la Decizia Şcolii, la două din clasele învăţământului gimnazial
s-a luat ca opţional "Dăinuim prin cânt şi joc"
Prin aceste activităţi urmărim să dezvoltăm atitudini valorice faţă de cultură, să le
formăm la elevi o cultură moral -spirituală, o cultură naţională.
Activităţile şcolare şi extraşcolare de conservare şi promovare a folclorului autohton
dezvoltă un comportament motivat, cultivă sentimente de bunătate, caritate, toleranţă
respect, demnitate, de personalizarea individului şi conturarea identităţii sale.

REZULTATE AŞTEPTATE
 petrecerea timpului liber îmbinând utilul cu plăcutul;
 dezvoltarea spiritului de echipă;
 desfăşurarea unor şezători literare şi populare;
 perfecţionarea activităţii grupurilor folclorice din şcoală şi promovarea activităţii lor
în judeţ şi la nivel naţional după posibilităţi;
 îmbogăţirea repertoriului cu materiale culese din comunitate acestea ilustrând
dragostea, dorul, jocul, durerea, deznădejdea, eroii;
 prezentarea unor şezători literare la lecţii demonstrative în cadrul comisiilor
metodice şi a cercurilor pedagogice.

ROLUL ŞI IMPORTANŢA ŞEZĂTORILOR


ÎN EDUCAŢIA ELEVILOR
Şezătorile constituie un mijloc complex de educaţie, deoarece îi familiarizează pe
copii cu unele elemente de folclor, contribuind astfel la dezvoltarea dragostei pentru tradiţiile

~ 29 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

populare, le dezvoltă dragostea pentru frumos, pentru armonie, le cultivă răbdarea, stăpânirea
de sine, spiritual de echipă. Datinile şi obiceiurile populare ne reprezintă şi constituie o
adevărată "valută" a ţării noastre, apreciată în lume, fapt care determină dorinţa de a cunoaşte
frumuseţea şi naturaleţea obiceiurilor, a folclorului autentic, a portului popular şi a graiului
local. De asemenea au rolul de cunoaştere de către copii a specificului zonei şi a frumuseţilor
din jur.
Şezătorile sunt reuniuni cu caracter educativ-cultural, la care sunt antrenaţi elevii şi
fiecare participant îşi aduce contribuţia cu o glumă, o ghicitoare, un cântec, interpretarea unor
dansuri, dramatizarea unor poveşti.
Şezătorile, fară un efort deosebit, constituie serbări în miniatură, organizate într-un
cadru mai restrâns, dar cu o eficienţă educativă mai mare.
Şezătorile se pot organiza cu ocazia unui eveniment din viaţa poporului, a satului.
Acestea trezesc în conştiinţa copiilor sentimentele de dragoste faţă de popor.
O frumoasă tradiţie, păstrată de la bătrânii satului, pe care o scot la iveală din lada de
zestre, mai ales în serile lungi de iarnă este şezătoarea, ce încă nu şi-a pierdut identitatea în
mediul rural. În cadrul organizării şezătorilor, elevii cos la gherghef, scarmănă şi torc lână,
împletesc, cioplesc, împletesc obiecte din pănuşi de porumb.La aceste şezători, elevii vin
îmbracaţi în costume populare autentice.
Cu prilejul programelor distractive elevii iau cunoştinţă cu foarte multe realizări, dând
posibilitatea verificării întregului material artistic însuşit de elevi într-o anume temă,
consolidând şi perfecţionând calitatea păstrării şi reproducerii acestuia. În acest cadru, îi
ajutăm pe elevi să se obişnuiască cu publicul, să-şi învingă emoţiile.
Valoarea deosebită a şezătorilor este determinată, pe de o parte de conţinutul educativ
al materialului utilizat, cât şi calitatea artistică a acestuia, iar pe de altă parte de modul de
organizare şi de antrenare a elevilor
La final, elevii sunt răsplătiţi cu produse specifice zonei: floricele de porumb, colăcei,
turte, mere, gutui, nuci.
Obiceiul şezătorii se păstrează la sate datorită unor oameni cu suflet mare, ce nu vor
uita datinile şi obiceiurile, transmise din generaţie în generaţie.
CONCLUZII
Folclorul reprezintă oglinda vie a existenţei poporului român, o dovadă grăitoare a
străvechii unităţi culturale a poporului român.
Imensul tezaur folcloric al poporului nostru constituie o componentă valoroasă a
acestei moşteniri. Valorificând cu copiii tradiţia folclorică în cadrul diverselor activităţi
şcolare şi extraşcolare realizăm un important act cultural şi educativ.
Prin varietatea folclorului copii pot să cunoască, să înţeleagă şi să preţuiască mai mult
trecutul glorios al poporului nostru, ocupaţia, obiceiurile, sentimentele, năzuinţele generaţiilor
de ieri.
Simpozioanele cu secţiuni axate pe teme de folclor şi tradiţii constituie acţiuni
educative de promovarea artei ca mijloc de păstrare a adevăratelor valori morale şi a
frumuseţii relaţiilor interumane şi interetnice.
Obiceiurile şi credinţele legate de aceste sărbători dovedesc bogăţia vieţii spirituale a
românilor. Românii au ştiut întotdeauna să-şi pregătească cât mai bine sufletul pentru a primi
credinţa cu cât mai multă bucurie şi linişte. De aceea se spune că: “Se iau douăsprezece luni,
se curăţă foarte bine de amărăciune, mândrie, invidie şi ură, se adaugă optimism, toleranţă şi
bun simţ, se toarnă din belşug dragoste şi apoi poţi privi întotdeauna cu o încredere
inepuizabilă spre Dumnezeu.”

~ 30 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Bibliografie:

1. Revista "Învăţământul gimnazial" nr 3-4, Editura Discipol, 1999


2. Mihai Pop - "Obiceiuri tradiţionale româneşti"; Editura Univers, Bucureşti, 1999
3. Wikipedia-Enciclopedie liberă – Despre folclor
4. Niculiţă Voronca Elena - “Datinile şi credinţele poporului român”, Editura Saeculum,
Bucureşti, 1998
5. Ghinoiu Ion - “Mică enciclopedie de tradiţii româneşti", Editura Agora, 2008

Prof. Petronela LUPU


Liceul Tehnologic „ Gh. Ruset Roznovanu”

ISTORICISMUL MARXIST

~ 31 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

„... de îndată ce Iuda suferă şi trebuie să sufere, e de la sine înţeles că ori de câte ori se
va pune undeva, într-un conflict, problema iudaismului, ea se va rezolva în sensul suferinţei
evreilor – ceea ce nu e o soluţie! Şi se va rezolva astfel nu pentru că oamenii sunt răi sau
nedrepţi, ci pentru simplul motiv că Iuda trebuie să sufere. Aşa fiind, drama iudaismului nici
nu este o problemă politică, o asemenea problemă implicând întotdeauna o soluţie, ci pur si
simplu un fapt. ” (Nae Ionescu - „De ce suferă Iuda?” Prefaţă la cartea De doua mii de ani de
Mihail Sebastian)
„ În loc să pozăm drept profeţi, trebuie să devenim ziditori ai destinului nostru.
Trebuie să învăţăm să facem lucrurile cât mai bine cu putinţă şi să ne descoperim greşelile. Iar
când ne vom fi lepădat de ideea ca istoria puterii va fi judecătorul nostru, când vom fi încetat
să ne întrebăm cu îngrijorare dacă istoria ne va da sau nu dreptate, atunci poate ca vom izbuti
într-o bună zi sa aducem puterea sub controlul nostru, în felul acesta am putea chiar, la rândul
nostru, să justificam istoria. Lucru de care ea are mare nevoie. ” (K. Popper)
« TEROAREA ISTORIEI » sintagma folosită de Mircea Eliade se referă la acele epoci
din istoria umanităţii când evenimentele istorice sunt golite de orice semnificaţie transistorică
şi nu mai sunt încercări pentru un individ sau un popor. « Teroarea istoriei » este experienţa
unui om care nu mai este religios, care nu are deci nicio şansă să găsească o semnificaţie
ultimă dramei istoriei, ci care se vede nevoit să suporte crimele istoriei fără să le înţeleagă
rostul.
ISTORICISM - sensuri
1) Concepţie care susţine dependenţa de istorie a tuturor formelor de cultură; adică tot
ceea ce se întâmplă la un moment dat ca fapt cultural poartă marca « spiritului veacului » în
care s-a produs. Toate actele de cultură sunt datate şi nu rezistă, cu aceeaşi valoare, uzurii
istoriei.
2) Concepţie potrivit căreia istoria este elementul esenţial al înţelegerii şi explicării
fenomenelor umane.
3) Larousse defineşte istoricismul ca doctrina după care istoria este capabilă, fără
ajutorul unei filozofii, să stabilească anumite adevăruri morale sau religioase conform
principiului latin Historia magistra vitae est.
4) Un concept creat de filosoful K. Popper şi explicat de el însuşi drept acea "abordare
din ştiinţele sociale care consideră predicţia istorică drept ţelul lor principal şi care consideră
că la acest ţel se poate ajunge descoperind "ritmul" sau "tiparul", "legile" sau "tendinţele" care
stau la baza evoluţiei istorice".1
În această prezentare voi avea în vedere ultimul sens.
Geneza Istoricismului
1) Concepţia despre istorie a omului tradiţional
Omul tradiţional refuză istoria. Prin riturile sale, el repetă gestul arhetipal al unui
întemeietor, gest care menţine lumea în aceeaşi clipă a începuturilor. Printr-o eternă
reîntoarcere, timpul se regenerează. 2 Umanitatea arhaică se apăra cum putea împotriva a tot ce
în istorie este nou şi ireversibil.
Memoria anistorică a omului tradiţional funcţionează astfel: personajele istorice sunt
reţinute doar dacă devin eroi mitici - arhetipuri - şi evenimentele devin categorii de acţiuni
mitice. Istoricitatea personajelor nu rezistă mult acţiunii corozive a mitizării.

1
Paul Johnson, Duşmanii societăţii, Humanitas, Bucureşti, 2013, p.208
2
M. Eliade, Mitul eternei reîntoarceri, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999, p. 88

~ 32 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Dar ce este un mit? Pentru societăţile arhaice, mitul este chiar fundamentul vieţii
sociale şi culturale. El este adevărul absolut (şi nu o fabulaţie, cum afirmau iluminiştii), pentru
că el povesteşte o întâmplare sacră. În alţi termeni, un mit este o istorie adevărată despre
evenimente care s-au petrecut la începutul Timpului.3
2. Istoria ca teofanie (manifestare a sacrului)
Pentru evrei, orice nouă calamitate istorică era considerată ca o pedeapsă dată de
Iahve. Noutatea religiei iudaice este aceea că Iahve este o persoană divină care se manifestă în
istorie. Evenimentele sunt acum teofanii de tip nou: Iahve intervine în istorie. Fiecare
eveniment este irepetabil. Catastrofele erau necesare pentru ca poporul ales să nu se
împotrivească destinului său. Datorită profeţilor care interpretau aceste evenimente în lumina
unei credinţe riguroase, ele se transformau în „teofanii negative”. Astfel nu numai că
dobândeau un sens dar îşi dezvăluiau şi o coerenţă intimă, dovedindu-se expresia aceleaşi
voinţe divine. Astfel, pentru prima dată, profeţii valorizează istoria, ajungând să depăşească
viziunea arhaică a ciclului temporal. În iudaism, Timpul are un început şi va avea un sfârşit.
Iahve se manifestă în timpul istoric, care este ireversibil. 4 Omul putea face faţă „ Terorii
istoriei”: suferinţele puteau fi suportate pentru că erau voinţa lui Iahve şi erau necesare
salvării definitive a poporului ales.
La evrei, evenimentele, lipsite de semnificaţia repetării unui trecut paradigmatic, au
sens numai orientate înspre viitor. Nomadismului spaţial - « pământul făgăduit » - i se
substitui un nomadism temporal, o călătorie prin timp în căutarea lui Mesia. Omul este astfel
dedicat istoriei. Creaţia biblică obligă omul să progreseze în istoria sa, care îi este sursă
eliberatoare. „Structural, Biblia dă impresia că ar fi marea rută a Istoriei. Părţile sale
componente relatează viaţa oamenilor a căror sarcină este aceea de a menţine acest drum
deschis.”5
Creştinismul merge mai departe în valorizarea timpului istoric Pentru că Dumnezeu s-
a întrupat şi a asumat o existenţă umană istoriceşte condiţionată, Istoria poate fi sanctificată:
timpul în care a trăit Hristos nu mai este un timp mitic. Venirea lui Mesia dă trecutului şi
viitorului o orientare proprie.
Concepţia timpului mitic şi a eternei reîntoarceri este definitiv depăşită. Aceasta a fost
o mare revoluţie religioasă; atât de mare încât nu a fost asimilată nici în două mii de ani de
creştinism. Pentru gândirea arhaică, sacrul - o piatră sacră, de exemplu - era uşor de
recunoscut. Pentru iudaism, dar mai ales pentru creştinism, sacrul se manifestase în Istorie.
Hristos şi contemporanii săi făceau parte din Istorie. Pentru creştini, unele evenimente au fost
teofanii, altele profane. Creştinii nu pot refuza istoria, dar nici nu o pot accepta în întregime.
În Istorie, separarea dintre sacru şi profan - atât de clară şi precisă în timpurile precreştine - nu
mai este evidentă.6
3. Concepţia despre istorie în modernitate
S-a afirmat că lumea modernă, chiar după secole de creştinism, şi mai ales după
« revoluţia ştiinţifică », mai păstrează ceva din comportamentul mitic. Participarea unei
societăţi întregi la anumite simboluri a fost interpretată ca o rămăşiţă a « gândirii colective ».7

3
M. Eliade, Mituri, vise şi mistere, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 17
4
M. Eliade , Sacrul şi profanul, Humanitas, Bucureşti, 1995, pp. 97-98
5
A. Neher „ Vision du temps et de l’Histoire dans la culture juive”, în Les cultures et le temps, Ed. Payot, Paris,
1975, p. 177
6
M. Eliade, Mituri, vise şi mistere, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 161
7
ibidem. p. 18

~ 33 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Mircea Eliade se întreabă, dacă miturile nu erau creaţii puerile şi aberante ale unei
umanităţi « primitive », ci un mod de a fi în lume, cine a luat locul esenţial pe care îl deţineau
miturile în societăţile tradiţionale? Anumite « participări » la miturile şi simbolurile colective
supravieţuiesc încă în lumea modernă, dar sunt departe de a îndeplini rolul central pe care îl
joacă mitul în societăţile tradiţionale: în comparaţie cu acestea, lumea modernă pare lipsită de
mituri. 8
3.1. Maestrul Hegel
Subiectul istoriei este, după Hegel, nu omul, ci Spiritul Universal, iar ceea ce se
întâmplă în istorie este opera acestui Spirit,. Hegel afirma că „dacă recunoaştem că lucrurile
sunt aşa cum sunt din necesitate, adică nu sunt întâmplătoare, atunci ele trebuie să fie aşa
cum sunt.”
Conceptul de necesitate istorică se va bucura, un secol mai târziu de o actualitate
mereu triumfătoare: toate cruzimile, aberaţiile şi tragediile Istoriei au fost şi mai sunt încă
justificate de necesitatea “momentului istoric”.
“Viclenia Spiritului Universal” - Spiritul Universal utilizează pentru ducerea la
îndeplinire a scopurilor sale, indivizi excepţionali: Alexandru, Cezar, Napoleon. Pe aceştia îi
pune să lucreze la realizarea scopurilor lui, lăsându-i să creadă că ei ar lucra exclusiv în
interesul lor egocentric, atunci când întreprind ceva.
3.2. Istoricismul marxist
La fel ca Hegel, Marx consideră şi el istoria mai mult decât suma evenimentelor
trecute, adică o “teodicee” fără Dumnezeu, căci istoria se goleşte de orice semnificaţie
transcendentă. Aşa cum lumea fizică era guvernată de legile lui Newton, iar lumea vie de
legile lui Darwin, dezvoltarea societăţilor omeneşti se produce după nişte legi pe care Marx
credea că le-a descoperit. Toate aceste legi acţionau cu o necesitate implacabilă, Există un
“mers al istoriei”. 9 Trebuie să distingem, spun susţinătorii teoriei “mersului istoriei”, între
cursul real, obiectiv al lucrurilor şi iluziile şi visurile noastre. În mersul său implacabil, istoria
va instaura societatea socialistă.
Dacă modernii nu mai pot înghiţi ideea că un spirit sau o forţă se manifestă în istorie,
trebuie să admitem că toate evenimentele urmează scheme identice, neschimbătoare. Dacă nu
s-ar întâmpla, aşa cum cum am găsi legile care le guvernează? Tot ceea ce se întâmplă este
determinat de maşinăria istoriei, de forţele impersonale ale dialecticii devenirii claselor
sociale. Marx şi adepţii lui erau convinşi că puteau să interpreteze direcţia Istoriei.
Istoricismul modern este o metodă care îmbracă în straie moderne mai vechile doctrine
teleologice, în care istoria avea un ţel ascuns şi se desfăşura conform unui scenariu divin. El
este varianta secularizată a istoriei sacre.
Fără să analizeze validitatea filosofică a materialismului istoric marxist, M. Eliade se
opreşte asupra structurii mitice a acestuia şi la sensul eshatologic al succesului său popular.
Marx reia unul din marile mituri eshatologice ale lumii asiatico - mediteraniene şi anume rolul
salvator al Celui Drept („ alesul”, „unsul”, „nevinovatul”, „mesagerul”, în zilele noastre
proletariatul), ale cărui suferinţe sunt chemate să schimbe statutul ontologic al lumii. 10 Un al
mit decelabil în marxism este cel al Vârstei de Aur, căruia îi corespunde societatea fără clase a
lui Marx.

8
ibidem. pp. 18-19
9
Isaiah Berlin, „ Necesitatea istorică”, în Cinci eseuri despre libertate, Humanitas, Bucureşti, 2010, p. 160
10
M. Eliade, Mituri, vise şi mistere, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 19

~ 34 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Într-un anumit sens, putem spune că marxismul este o religie. El oferă credincioşilor
săi în primul rând un sistem al finalităţilor ultime (care sunt o întruchipare a sensului vieţii) şi
totodată standarde de evaluare a evenimentelor şi a acţiunilor; în al doilea rând, el oferă un
ghid pentru aceste finalităţi, ceea ce presupune existenţa unui plan de mântuire şi a unui
mijloc de a devoala răul de care omenirea sau o parte a ei se va mântui. Socialismul marxist
aparţine acelui grup de credinţe care promite paradisul terestru.11
Marx nu era ceea ce se cheamă în zilele noastre un „populist”, adică era complet
eliberat de acea înclinaţie de a se ploconi în faţa proletariatul. Avea o viziune clară asupra
maselor şi a privit mult dincolo de realitatea lor, în căutarea unor finalităţi sociale care
depăşeau cu totul ceea ce gândeau masele. În afară de asta, nu considera că idealurile pe care
le propovăduia ar fi fost inventate de el. Un asemenea orgoliu era departe de el. Aşa cum orice
profet se consideră doar o umilă portavoce a zeităţii, la fel şi Marx susţinea că dă glas logicii
procesului dialectic al istoriei.
Trebuie să mai spunem că Marx, în prezentarea sa foarte amănunţită şi plină de
imaginaţie a eshatologiei capitalismului, poate fi descris ca ultimul dintre profeţii iudaici, sau
primul dintre cei laici. 12 Marx va prelua în gândirea sa speranţa eshatologică de sorginte
iudaică a unui sfârşit absolut al istoriei: prin aceasta, marxismul este diferit de alte filosofii
istoriciste (ale lui Croce şi Ortega y Gasset, de exemplu), pentru care tensiunile istorice sunt
consubstanţiale condiţiei umane, neputând fi niciodată abolite.
4. Critica istoricismului
1. Mircea Eliade susţinea că « teroarea Istoriei » devine din ce în ce mai dificil de
suportat în perspectiva diverselor filosofii istoriciste. Pentru că orice eveniment istoric îşi
găseşte aici sensul său complet şi exclusiv chiar în realizarea lui. Justificarea unui eveniment
istoric prin simplul fapt că el este eveniment istoric, astfel spus, prin simplul fapt că s-a
petrecut în acest fel, nu va putea decât foarte greu să elibereze umanitatea de teroarea pe care
o inspiră.
Întrebarea lui Eliade este: Cum poate fi suportată « teroarea istoriei » în perspectivă
istoricistă? Cum putem fi liberi în această maşină a timpului care se reproduce ca istorie
liniară a descentrării? Cum poate fi liber omul modern închis în galera istoriei ca simplă
curgere fără sens a istoriei?
2. În lucrarea sa Mizeria istoricismului, Karl Popper observă că istoricismul modern,
născut de fapt în secolul al XIX-lea şi dominant în secolul al XX-lea, s-a dotat cu tehnici
necunoscute, fireşte, perspectivei religioase de odinioară, combinând, de exemplu, doctrina
pronaturalistă cu cea antinaturalistă din ştiinţele sociale. Una susţine că se pot aplica în
domeniul social legile fizicii, alta că nu. Popper va afirma, ca în multe alte cărţi ale sale, că
istoricismul este vinovat de utopiile totalitare care au însângerat lumea ultimei sute de ani.
Cum îşi construieşte Popper argumentaţia împotriva istoricismului? Cu referire la
metoda istoricismului, Popper abordează problema generalizării în istorie. Pe istorici îi
interesează evenimentul particular şi nu legile istorice universale. Generalizarea se înscrie pe
o alta direcţie de interese, net diferite de interesul pentru evenimente specifice şi pentru
explicarea lor cauzală cu care se ocupă istoria. Popper consideră că interpretarea istorică
trebuie să răspundă unei nevoi ce se naşte din problemele şi deciziile practice cu care ne
confruntăm. Istoricismul crede că istoria ne determină prin legile ei inerente pe noi,
problemele noastre, viitorul nostru şi chiar punctul nostru de vedere. Istoricismul îşi propune

11
Joseph Schumpeter, Zece mari economişti, Ed. Publica, Bucureşti, 2010, p. 71
12
Paul Johnson, op.cit., p.122

~ 35 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

să descifreze calea pe care omenirea este sortită să meargă şi totodată urmăreşte să descopere
cheia istoriei sau sensul istoriei.
Apare însă următoarea problemă esenţială: Exista un sens al istoriei? În opinia lui
Popper, istoria nu are un sens. Istoria, în înţelesul în care majoritatea oamenilor vorbesc de ea,
pur şi simplu nu există. Nu există o istorie a omenirii, există numai un număr indefinit de
istorii care vizează diferite aspecte ale vieţii umane. Unul dintre acestea este istoria puterii
politice, care este ridicată la rangul de istorie a lumii. Aceasta istorie a luptelor pentru putere
Popper o numeşte istoria crimei internaţionale şi a asasinatelor în masă. Multi istorici au scris
sub supravegherea împăraţilor, a generalilor şi a dictatorilor.
Popper deşi susţine ca istoria nu are sens, el nu vrea să spună că trebuie să
contemplăm înmărmuriţi istoria puterii politice şi să o privim ca pe un spectacol sângeros. El
susţine că putem interpreta istoria puterii politice din punctul de vedere al luptei noastre
pentru societatea deschisă, pentru domnia raţiunii, pentru dreptate, libertate, egalitate şi pentru
prevenirea nelegiuirilor internaţionale. Deşi istoria nu are scopuri sau sens, noi îi putem
impune aceste scopuri ale noastre şi îi putem conferi un sens. Oamenii sunt cei care introduc
scop şi sens in natura şi in istorie. Deşi oamenii nu sunt egali, putem decide să luptam pentru
drepturi egale. Istoriei putem să-i conferim drept scop şi sens lupta noastră pentru societatea
deschisă şi împotriva duşmanilor ei.
Istoricismul s-a născut din disperarea noastră în ce priveşte raţionalitatea si
responsabilitatea acţiunilor noastre, istoricismul este o speranţă degradată, o credinţă
degradată, incompatibil cu orice religie care predică importanţa conştiinţei morale, deoarece
aceasta va trebui să pună accentul pe responsabilitatea noastră supremă pentru acţiunile
noastre şi pentru repercursiunile lor asupra mersului istoriei.
Istoria asumată responsabil consolidează acele instituţii democratice de care depinde
libertatea şi cu ea progresul. Istoria trebuie justificată ca un lucrul de care ea are mare nevoie.
În concepţia lui Popper, predicţiile sunt posibile doar pentru sisteme bine izolate, staţionare şi
recurente, ceea ce nu este şi nu poate fi cazul cu societatea umană unde printre factorii de
căpetenie care determină dezvoltarea se numără propriile noastre decizii de a reacţiona într-un
fel sau altul la situaţia în care ne găsim.
Popper consideră ca opţiunea şi responsabilitatea rămân inevitabil ale indivizilor, nu
putem avea niciodată suficiente temeiuri pentru a spune: societatea nu poate să evolueze decât
în cutare mod indiferent dacă membrii ei o vor sau nu.
Pentru Popper în chestiuni practice ca şi în cele teoretice nu putem fi niciodată siguri
că deţinem răspunsurile corecte. Ceea ce îl face să pledeze pentru o cât mai mare libertate de a
critică şi experimenta, democraţia fiind în viziunea sa un sistem, unde conducătorii ale căror
soluţii la problemele societăţii nu se mai dovedesc a fi cele mai promiţătoare, pot fi înlocuiţi
pe cale non violentă. Pentru el problema crucială nu este cine trebuie să deţină puterea, ci în
ce mod poate fi împiedicat abuzul de putere practicat în interesul unei dogme sociale sau
politice, ori pentru avantaje personale.
Popper şi-a scris consideraţiile antiistoriciste începând din anii 20, când marxismul şi
celelalte variante de istoricism dominau gândirea sociologică europeană. Filosoful liberal n-a
fost ascultat cum se cuvine. El a predicat o bună bucată de vreme în deşertul ideologic
marxizant. Prăbuşirea comunismului, pe care Popper a apucat-o, nonagenar fiind, a readus pe
tapet antiistoricismul său. Experienţa istorică a validat, paradoxal, singura mare teorie a
secolului care s-a opus predicţiei în materie de dezvoltare socială. Popper s-a dovedit profet în
pofida faptului că n-a crezut în profeţia istorică. Aşa cum n-a crezut în existenţa unor scopuri
tainice ale unei istorii bazate pe legi.

~ 36 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Generaţiile care au trăit în comunism au fost îndoctrinate masiv tocmai de o doctrină


pentru care legile evoluţiei sociale aveau caracter ştiinţific şi permiteau identificarea unui ţel
al evoluţiei şi anume orânduirea comunistă. Aceste generaţii au fost învăţate să creadă că
scenariul (de la comuna primitivă la comunism) este ineluctabil, că roata istoriei nu poate fi
întoarsă. Mult înainte ca neadevărul acestei costisitoare (în vieţi omeneşti) teze istoriciste să
fie probat, Popper îl ataca în cartea lui cu argumente logice şi pline de bun-simţ.13
Pretinsa „necesitate” dădea istoriei o turnură finalistă, previzibilă. Mesianismul laic al
doctrinei inducea ideea că evenimentele ei s-ar îndrepta spre un scop de neocolit, chiar dacă
drumul urmat spre împlinirea lui era plin de injustiţii şi de crime. Popper identifica în relaţia
dintre cauzalitate şi finalitate în istorie eroarea capitală a marxismului, definindu-l, în
Căutarea neterminată, drept o profeţie istorică îmbinată cu un apel implicit la următorul
comandament moral: contribuţie la realizarea inevitabilului. Aceasta este, reafirmă Popper,
chiar „idioţenia periculoasă a unui curs necesar al istoriei care justifică toate ororile.”
5. În rezumat, câteva „mizerii ale istoricismului”
A) Declanşarea mecanismului de apărare al eului naţional - proiecţia: nu noi suntem
responsabili de starea noastră ci „necesitatea istorică ”.
Cioran vorbea critic de resemnarea şi fatalismul românilor şi de faptul că balada
Mioriţa este, pentru noi, românii, un mit fondator care ne-a adus în istorie deservicii. Mircea
Eliade afirma şi el că printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte noi, românii. Ca să
supravieţuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri ca să
cucerească pământul. „Istoria Neamului Românesc n-a fost decât o lungă, necontenită,
halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan şi am crescut în vifor. Popor de
frontieră, luptam şi muream pentru toţi. Muream, mai ales, plătind miopia şi neghiobia
altora.”
B) sacrificarea generaţiilor prezente în numele unui ideal întrezărit la orizontul istoriei;
C) justificarea crimelor, războaielor, masacrelor în numele necesităţii „momentului
istoric”.

Bibliografie:

Berlin, Isaiah, „Necesitatea istorică”, în 5 eseuri despre libertate, Humanitas, Bucureşti, 2010
Eliade, Mircea, Sacrul şi profanul, Humanitas, Bucureşti, 1995
Eliade, Mircea, Mituri, vise şi mistere, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998,
Eliade, Mircea, Mitul eternei reîntoarceri, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999
Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, Humanitas, Bucureşti, 2013
Johnson, Paul, Duşmanii societăţii, Humanitas, Bucureşti, 2013
Manolescu, Nicolae, „Lege şi scop în istorie” în România literară, 9/2000
Neher, André, „Vision du temps et de l’Histoire dans la culture juive”, în Les cultures et le
temps, Ed. Payot, Paris, 1975
Schumpeter, Joseph, Zece mari economişti, Ed. Publica, Bucureşti, 2010

Profesor Adrian HIZAN


Liceul Tehnologic "Ghe. Ruset Roznovanu"

13
Nicolae Manolescu „Lege şi scop în istorie ” în România literară, 9/2000

~ 37 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

VOLUNTARIATUL –
ÎNTRE NEVOIA DE A REZOLVA PROBLEME SOCIALE ȘI
DRAGOSTEA PENTRU APROAPELE

Dincolo de implicațiile pe care le are la nivel (inter) personal, instituțional, politic și


social, voluntariatul este un subiect din ce în ce mai dezbătut în rândul tinerilor, în
mass‑media și în zona ONG‑urilor din societatea românească. Auzim din ce în ce mai des
vorbindu‑se despre voluntariat: citim în presă despre campanii umanitare, sociale, ecologice
etc. Inițiate și finalizate cu succes de voluntari dedicați; la interviurile de angajare suntem
întrebați dacă și unde am făcut voluntariat și ce experiență avem în domeniu.
Voluntariatul sau altfel spus munca neplătită, înseamnă de fapt acumularea unei
experiențe profesionale într-un anumit domeniu care să te ajute să experimentezi lucruri noi,
să te dezvolți și să ajuți. Practic, a voluntaria înseamnă a ajuta necondiționat.
Responsabilitatea este principiul care stă la baza voluntariatului. Indiferent ce fel de persoana
ești, care îți sunt convingerile sau ce vrei să devii, responsabilitatea este o abilitate pe care o
dobândești prin muncă. Al doilea element definitoriu al voluntariatului este comunicarea. Prin
voluntariat, cel mai rapid se dezvoltă abilitatea de comunicare. Barierele ridicate de timiditate,
frica de vorbit în public, greutățile întâmpinate în crearea unor legături de prietenie sunt
spulberate. A voluntaria înseamnă, de asemenea, apartenența la un grup, un grup care devine
în scurt timp o familie, iar relațiile, deși sunt de natură profesională, devin și personale. Sub
marea umbrelă a comunicării, socializarea joacă un al treilea rol foarte important.
Voluntariatul creează punți între oameni și comunități.
De aproximativ doi ani avem și o lege a voluntariatului (Legea nr. 78/2014). Cu toate
acestea, într‑un mod natural, se pune întrebarea: Cine este sau cine poate fi voluntar? Oricine!
Persoana care stă lângă tine în autobuz, vecinul de la etajul trei sau poate cel de peste stradă,
vânzătorul de la magazinul din colț, dar și directorul multinaționalei care are birourile în cea
mai nouă și luxoasă clădire din oraș, liceanul rebel cu plete și blugii rupții, șeful secției de
pediatrie, care are grijă de cei mici atunci când au probleme de sănătate și, de ce nu, fiecare
persoană pe care o întâlnim și cu care interacționăm, dar mai ales acea persoană pe care o
vedem în oglindă în fiecare dimineață când ne trezim și mergem să ne spălăm pe față.
Apoi se pune o altă întrebare: De ce să fiu voluntar? Răspunsul, oricât de simplu ar
părea, este cu mult mai complex decât ceea ce este evident pentru fiecare dintre cei care au
făcut - sau care încă fac - voluntariat. Pe lângă satisfacția dată de implicarea din propria
inițiativă într‑un anumit proiect, într‑o activitate specifică sau într‑o anumită organizație ori
campanie (umanitară, cu profil ecologic, de tineret etc.), mai există o varietate de beneficii pe
care acest tip de activitate le aduce. Pentru a le putea descoperi - cel puțin la nivel discursiv -
este suficient ca o persoană să participe la o sesiune de recrutare de voluntari a oricărei
organizații, asociații, fundații sau instituții publice, căci la acea primă întâlnire - și chiar
anterior, prin materialele promoționale - organizatorii știu să împărtășească celor noi, curioși
și doritori de implicare, faptul că voluntariatul aduce, pe lângă satisfacerea nevoilor imediate
care au generat dorința de implicare, și o serie de alte câștiguri, precum: cunoașterea de
persoane noi, acumularea de experiență profesională pentru carieră, precum și învățarea
unor lucruri neașteptate; mai mult decât atât, cel care se implică devine parte a unei
comunități și, prin ceea ce face, poate deveni chiar „erou” pentru membrii acesteia; învață

~ 38 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

să lupte pentru o cauză comună și astfel se va redefini ca persoană și va realiza că poate face
diferența, iar prin experiența dobândită își va schimba perspectiva asupra multor aspecte.
Mai mult decât atât, în art. 1 (alin. 1) al Legii 78/2015, voluntariatul este definit
drept un factor important în crearea unei pieţe europene competitive a muncii şi totodată în
dezvoltarea educaţiei şi formării profesionale, precum şi pentru creşterea solidarităţii
sociale. În același text de lege, activitățile de voluntariat capătă, din punctul de vedere al
însemnătății lor, o dublă valență: pe de o parte, ele sunt învestite cu valoare socială ca
expresie a cetățeniei active, a solidarității și responsabilității, iar pe de altă parte, cu valoare
profesională ca expresie a dezvoltării personale, profesionale, interculturale și lingvistice a
persoanelor care desfășoară aceste activități.
Evident că existența unui cadru legislativ prin care activitatea de voluntariat este
reglementată reprezintă un câștig pentru o Românie care se află încă în procesul de dezvoltare
și care încă mai are nevoie de timp, muncă și oameni dedicați și dispuși să investească onest
și asumat în dezvoltarea durabilă a unei infrastructuri temeinice pe care să se poată construi
caractere. Acest câștig este dat de faptul că, în conformitate cu actul legislativ sus numit,
pentru ca să poată îndeplini calitatea de voluntar, acea persoană trebuie să îndeplinească
anumite criterii, la fel cum pentru ca anumite activități să poată fi recunoscute ca acțiuni de
voluntariat, de asemenea, trebuie îndeplinite mai multe norme și criterii.
Dacă cineva dorește să fie beneficiarul unor astfel de activități (în baza contractului
de voluntariat), acea persoană - fie ea fizică sau juridică - trebuie să îndeplinească o serie de
„calități”. Toate aceste elemente nu fac altceva decât să asigure calitatea actului de
voluntariat, recunoașterea lui la standarde internaționale, precum și evitarea oricărei forme de
abuz din partea părților implicate în acest proces.
Cu toate acestea, atunci când vorbim de voluntariat este necesar să nu ne raportăm
doar la norme, criterii și alte elemente stipulate în diferite acte normative, căci atunci uităm de
componenta umană - care, în ultimă instanță, este cea mai importantă - și riscăm să ajungem
la activism social. Context în care actul de voluntariat își mută punctul focal de la persoană,
mai exact de la comuniunea interpersonală ce face posibilă jertfa voluntarului pentru cel de
lângă el la o simplă cauză, la un țel al celor care se asociază în vederea rezolvării „unei
probleme sociale” ce trebuie eliminată sau corectată prin diverse măsuri. În această
situație, voluntarul - care se transformă în activist social - nu va mai lucra, spre exemplu, cu
persoane fără adăpost sau cu copii abandonați, ci se va erija de la aceste îndeletniciri,
motivând că scopul său este acela de a identifica cauzele principale ale acestor fenomene,
pentru a le putea elimina. Nici această perspectivă nu este de condamnat, însă este una foarte
riscantă pentru că ea hrănește orgoliul personal și seacă izvorul dragostei creștine, care se
regăsește în atitudinea samarineanului milostiv (Lc. 10, 25‑37) și care va fi criteriul ultim al
Judecății la care fiecare dintre noi va fi supus (Mt. 25, 31‑46).
Voluntariatul înseamnă investiția în propria persoană conform principiului Dăruind,
vei dobândi. Crești odată cu proiectul tău, îți asumi riscuri și creezi legături durabile. Tu te
ajuți pe tine, ceea ce este comparabil cu școala vieții. Toate situațiile care pot interveni în
finalizarea proiectului de voluntariat înseamnă acumularea de experiență profesională și
învățarea gestionarii crizelor de orice fel.
Voluntariatul înseamnă a-ți pune sufletul pentru cei din jurul tău. Creștinul vede în cel
de lângă el un partener pe drumul mântuirii, căci Împărăția cerurilor nu poate fi câștigată
decât în comuniune cu ceilalți. Din acest motiv, orice raportare la un sistem de voluntariat
bazat exclusiv pe o serie întreagă de norme - generale, cadru și particulare - pe o serie de

~ 39 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

strategii de lucru, pe liste de categorii specifice menite să „ușureze” modalitatea de


implementare a diverselor proiecte nu face altceva decât să omoare subit orice sâmbure de
dragoste din inima voluntarului și să‑l transforme într‑o mașinărie de lucru centrată pe ideea
de „a rezolva probleme sociale”, uitând că societatea este formată din persoane, din parteneri
în procesul de mântuire, din semeni în care este prezent Hristos Însuși.
Creștinul autentic poate fi sceptic atunci când vine vorba despre o „umanitate”
abstractizată la cote maxime. Biserica - și implicit voluntarul creștin - nu se poate identifica
niciodată cu activistul social, care, de fiecare dată când renunță la dragostea sa
pentru persoană în favoarea unei acțiuni strategice realizate în numele idealurilor de dreptate,
egalitate, onoare etc., greșește prin nerespectarea demnității umane a aproapelui. Astfel, orice
activitate de voluntariat capătă, în Biserică, calitatea de jertfă, având direcția ascendentă a
comuniunii cu semenii.

Bibliografie:

Marius Ciulu, Voluntariatul – între activism social și porunca dragostei creștine, în Ziarul
Lumina, nr. 4 (an II), aprilie 2016

Prof. Înv. primar Alina Camelia VASILE,


Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"

~ 40 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

MANUALUL ŞCOLAR ŞI ROLUL SĂU


ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să găsească o metodă prin care să
îşi uşureze viaţa. Astfel, fie că au confecţionat unelte pentru a-şi construi un adăpost, fie că au
vânat pentru a mânca, au iniţiat ei înşişi activităţi pentru satisfacerea trebuinţelor elementare.
Astăzi, odată cu evoluţia societăţii, acelaşi om care odinioară îşi construia o casă şi vâna
pentru a supravieţui, este cel care a descoperit că în procesul de educaţie, indiferent de vârstă,
un rol aparte îl joacă manualul.
Manualul şcolar reprezintă un document oficial, care asigură concretizarea programei
şcolare într-o formă care vizează prezentarea cunoştinţelor şi capacităţilor la nivel sistemic,
prin diferite unităţi didactice, operaţionalizabile şi structurate în: capitole, subcapitole, grupuri
de lecţii, secvenţe de învăţare. Conform dicționarelor, manualul școlar este ,,o carte (folosită
mai ales în școli) care conține o prezentare succintă a noțiunilor unei discipline, ale unei
arte” (dexonline.ro/definitie/manual, Noodex, 2002).
Unii pedagogi au încercat să definească manualul şcolar ţinând cont de faptul că este
un document curricular alături de planul de învăţământ, programa şcolară şi alte auxiliare
curriculare, acestea constituind conţinutul învăţământului.
Aşadar, manualul constituie ,,documentul oficial de politică a educaţiei, care asigură
concretizarea programei şcolare într-o formă care vizează prezentarea cunoştinţelor şi
capacităţilor la nivel sistemic, prin diferite unităţi didactice, operaţionalizabile, în mod
special, din perspectiva elevului/studentului structurate în: capitole, subcapitole, lecţii,
seminarii, secvenţe de învăţare”(Cristea, 2004, p.300), fiind un instrument cu rol de ghid sau
orientativ pentru profesori cât şi un instrument de lucru pentru elevi, aşa cum afirmă şi Nicola
(2003, p.437).
Manualul şcolar este pentru profesor, un îndrumător care îl ajută să-şi planifice
materia, să-şi pregătească lecţiile, sugerându-i cantitatea informaţiilor de predat, cum să le
ordoneze într-o succesiune logică şi să valorifice conţinutul informativ în vederea atingerii
obiectivelor propuse şi a finalităţilor educaţiei. El este un document sigur şi la îndemâna
oricărui profesor, indiferent de vechimea în învăţământ şi de zona în care profesează.
Manualul reprezintă orice creaţie imprimată, destinată atât elevului, cât şi dascălului,
căreia i se pot ataşa documente audiovizuale şi informatice, ce tratează elementele
programului de studii pe o perioadă de un an sau mai mulţi ani şcolari. Manualul şcolar
dobândeşte astfel o structură de funcţionare prioritar formativă – oferind o descriere detaliată
a unui proces de formare specific care include nu numai materia care trebuie tratată, ci şi
obiectivele şi strategiile de predare-învăţare-evaluare, operaţionalizate până la nivelul unor
teste pedagogice aplicabile în diferite contexte didactice şi extradidactice.
Astfel, fiind o ,,carte de studiu dactilografiată, xerografiată, litografiată sau tipărită
pentru fiecare disciplină de învăţământ în parte” (Bontaş, 2007, p.118), cu ajutorul căreia se
prezintă conţinutul şi temele unei discipline de învăţământ, în conformitate cu programa
şcolară pentru fiecare clasă, după Cristea, manualele şcolare ,,au ca scop fundamental
facilitarea activităţii de învăţare realizabilă de elev în mediul şcolar şi extraşcolar”(2004,
p.81).

~ 41 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Conceptele din structura conţinutului oricărui manual şcolar sunt prezentate, interpretate
şi aplicate în conformitate cu semnificaţiile şi cu principiile ştiinţifice, fiind însoţite de
variante alternative de interpretare, ceea ce indică deschiderea pe care o propune orice manual
şcolar, în limita menţinerii scopului pentru care a fost propus. Prin structura sa, complexă sau
mai simplă, orice manual şcolar oferă modele de raţionament inductiv, deductiv sau analogic,
în vederea menţinerii rolul său de a încuraja un proiect pedagogic deschis.
Începând cu introducerea clasei pregătitoare în ciclul primar, conform noului curriculum
naţional şcolar, competenţele sunt definite, într-un curs de formare a cadrelor didactice din
învăţământul primar, ca fiind ,,ansambluri integrate de cunoştinţe, capacităţi şi abilităţi de
aplicare, operare şi transfer al achiziţiilor, care permit desfăşurarea cu succes a unei
activităţi, rezolvarea eficientăa unei probleme sau a unei clase de probleme/situaţii.”
(Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competenţelor cheie la
şcolarii mici, 2012, p.19)
Deoarece manualul este un document important prin care se,,concretizează conţinuturile
învăţământului”, el trebuie să îndeplinească mai multe funcţii, care au fost tratate şi abordate
de mulţi autori în diferite lucrări de specialitate.
Principalele funcţii ale manualului şcolar atribuite de Nicola:
Funcţia de informare, în care manualul este un bun izvor de cunoştinţe pentru
elevi, cuprinde informaţii despre un domeniu al realităţii, care pot fi prezentate prin
intermediul limbajului şi al unor mijloace cum sunt schemele, fotografiile, desenele şi
simbolurile.
Funcţia formativă, vizează operarea asupra conţinuturilor, prelucrarea
informaţiilor în vederea formării la elevi a unor deprinderi de muncă intelectuală,
familiarizarea cu algoritmi necesari în rezolvarea unor sarcini diferite, crearea de situaţii-
problemă, etc.
Funcţia stimulativă, constă în faptul că declanşează şi amplifică motivaţia
pentru învăţare a elevilor, le stimulează curiozitatea, menţine atenţia şi interesul acestora
pentru ce e nou, dezvoltă latura creatoare.
Funcţia de autoinstruire, prin care manualul pregăteşte elevul în vederea
autoeducaţiei, a formării unui stil de învăţare individual pentru a dobândi prin efort propriu
cunoştinţe şi informaţii, toate acestea ducând la o educaţie permanentă. (2003, p.438)
Cucoş abordează funcţiile principale ale manualelor (cf. Seguin, 1989, p.22-24),
clasificându-le astfel:
a. Funcţia de informare
 vizează selecţia cunoştinţelor într-un mod progresiv pentru a evita supraîncărcarea;
 realizează selecţia cunoştinţelor recurgând la simplificări, reduceri sau reorganizări
ale acestora.
b. Funcţia de structurare a învăţării care se referă la diferitele modalităţi de realizare a
învăţării prin:
 trecerea de la experienţa practică la teorie pentru a ajunge la generalizări;
 valorificarea noţiunilor teoretice prin exerciţii, aplicaţii practice, controlând
achiziţiile;
 realizarea de exerciţii practice în vederea unor abordări teoretice;
 trecerea de la ,,expozeu la exemple” şi ilustrări practice;
 trecerea de la exemple şi ilustrări la observaţie şi analiză.
c. Funcţia de ghidare a învăţării care presupune următoarele alternative:
 ajută la ,,repetiţia, memorizarea sau imitarea modelelor”;

~ 42 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

 utilizând observaţiile şi experienţele proprii elevi pot realiza activităţi creative şi


deschise (2002, p. 246).
Consider că funcţiile au fost bine clasificate și descrise de specialiștii din domeniul
educațional și își dovedesc aplicabilitatea, funcționalitatea.
Funcţiile pedagogice angajează capacităţile operaţionale ale programelor şcolare de
formare-dezvoltare a personalităţii elevilor prin intermediul unor sarcini de instruire din ce în
ce mai complexe.
În manuale se redau competenţele stabilite în programa şcolară, şi obiectivele de
referinţă, iar modalităţile diverse de prezentare şi aplicare a conţinuturilor specifice fiecărei
discipline ne arată care sunt noile cunoştinţe, achiziţii şi capacităţi stabilite în programă
propuse pentru a fi dezvoltate la elevi. Aceste cunoştinţe le oferă posibilitatea elevilor de a-şi
înnoi vechile achiziţii prin înlocuirea cu altele noi, de a-şi dezvolta competenţele, iar unele
imagini apropiate de lumea care înconjurătoare, diferitele scheme, fotografii, desene, îi ajută
pe aceştia să asocieze permanent noţiunile teoretice cu cele din realitatea care ne înconjoară.
Manualul şcolar poate avea şi rol de adjuvant în procesul de educaţie, deoarece mulţi
dintre părinţi participă activ alături de elevi în realizarea unor teme, confruntă noţiunile
teoretice din manuale în vederea rezolvării sarcinilor de către elevi date acasă ca teme pentru
consolidarea cunoştinţelor, îi pot verifica în vederea însuşirii tehnicii cititului şi socotitului,
ca fiind primordiale în clasele mici. În mediul rural în special, mai puţin în mediul urban,
principala sursă de informare a elevilor a rămas manualul şcolar.
Conform ideilor prezentate anterior, consider că manualul şcolar este unul dintre cele
mai important izvoare de informaţii, atât pentru elev, cât şi pentru profesor, calitatea sa
superioară fiind generată de faptul că îşi îndeplineşte în mod integral scopul pentru care a fost
creat – acela de adjuvant în procesul de educare şi formare a tinerei generaţii.

Bibliografie:
1. Bocoş, M., Teoria şi metodologia curriculum-ului, Suport de curs pentru anul I,
specializările "Pedagogie" şi "Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar"-
forum.portal.edu.ro;
2. Bontaş, I., (2007), Tratat de pedagogie, Ed. All Educaţional;
3. Cristea, S., (2004), Studii de pedagogie generală, Ed.Didactică şi pedagogică,R.A.,
Bucureşti;
4. Cristea, S., Dicţionar de termeni pedagogici, Ed.Didactică şi pedagogică,R.A., Bucureşti;
5. Cucoş, C., (2002), Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi;
6. Nicola, I., (1980), Pedagogie şcolară, Ed.Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti;
7. Nicola, I., (2003), Tratat de pedagogie şcolară, Ed.Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti;
***Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învățare pentru formarea competențelor
cheie la școlarii mici,(2012), program POSDRU, suport de curs;
***dexonline.ro/definitie/manual, Noodex, 2002

Prof. Înv. primar Maria Carmen DRÎNGU,


Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"

~ 43 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

ROLUL EDUCAŢIEI ŞI AL EDUCATORILOR


DUPĂ ÎNVĂŢĂTURA SF. CUV. PAISIE AGHIORITUL

Părinţii sunt primii educatori sau pedagogi ai copiilor lor, iar această operă de formare
şi edificare spirituală începe încă din pântecele matern, se accentuează în etapa copilăriei şi a
adolescenţei, neîncheindu-se decât odată cu moartea părinţilor, perioadă după care se văd, în
viaţa urmaşilor, roadele învăţăturilor şi cuvintelor pe care le-au sădit.
Alături de părinţi şi, în mod deosebit, de mamă, un rol esenţial în formarea copiilor îl
au educatorii. Atunci când aceştia cultivă sufletul copiilor în mod „corect”, în duhul credinţei
şi în spiritul valorilor morale, sunt adevăraţi părinţi duhovniceşti, dând societăţii „oameni
renăscuţi” şi, astfel, lumea se face mai bună.
Însă, constată cu regret Cuviosul Paisie, şi în fidelitate faţă de „duhul lumesc” şi faţă
de spiritul modern, adeseori profesorii sau educatorii în loc să îi îndemne şi să îi îndrume pe
copii spre Biserică şi spre o viaţă duhovnicească înaltă, considerând acestea a fi retrograde şi
perimate, profesează o educaţie fără Dumnezeu şi fără credinţă, făcându-i pe copii să se
„sălbăticească”. Astfel de educatori, care mai mult strică decât edifică, zădărnicesc, nu zidesc,
„nu înţeleg că cei mici, dacă vor fi influenţaţi de Biserică, de religie, nu vor mai face
neorânduieli, ci vor deveni cuminţi, vor avea sârguinţă pentru lecţii şi nu vor mai fi ameţiţi ca
acum. Încă de mici vor fi bine orientaţi şi în probleme naţionale şi nu se vor încurca nici în
anturaje rele. Oare toate acestea nu vor constitui o temelie trainică pentru a deveni oameni
buni?”.
Cuviosul Părinte cere ca în familie şi în şcoală să se facă o educaţie teocentrică, iar
programele de studiu să îi înveţe pe copii mai întâi frica de Dumnezeu, garanţie a unei viitoare
vieţi morale înalte.
„Astăzi, îi împovărează cu o grămadă de lucruri nefolositoare şi în zăpăcesc, îi
ghiftuiesc cu de toate, fără compensaţie duhovnicească. În şcoli, copiii trebuie să înveţe mai
întâi frica de Dumnezeu. Însă acum copiii mici merg să înveţe engleza, franceza, germana,
una şi alta... Ce să înveţe mai întâi? Numai litere şi numere, iar acelea pe care trebuie să le
înveţe, despre Patria lor etc., nu le învaţă!”.
Un învăţător bun este un adevărat apostol al credinţei şi culturii, iar lucrarea săvârşită
de el cu vocaţie şi cu dăruire este una sfântă.
„Mare lucru este un învăţător corect, mai ales în zilele noastre! Copiii sunt casete
neînregistrate, care se vor umple cu cântece murdare sau curate. Lucrarea învăţătorului este
sfântă. Are mare responsabilitate. Dacă ia aminte poate lua mare plată de la Dumnezeu. Să
se îngrijească să înveţe pe copii frica de Dumnezeu. Profesorii trebuie să afle modul prin
care să transmită copiilor unele mesaje despre Dumnezeu şi Patrie. Ei să semene numai
sămânţa, dar să nu aştepte să răsară imediat. Nimic nu se pierde; cândva ea va prinde
rădăcină.
Şi întotdeauna să se poarte cu bunătate, cu îngăduinţă, cu dragoste faţă de copii. Să
încerce să deştepte în ei mărinimia de suflet. Copilul are nevoie de dragoste, de căldură
sufletească, căci mulţi copii, în familie, sunt lipsiţi cu desăvârşire de ea. Dacă învăţătorii îi
vor iubi pe copii, atunci şi copiii îi vor iubi la rândul lor şi astfel îşi vor îndeplini mai uşor
lucrarea lor”.

~ 44 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Pe lângă setea de cunoaştere, copiii, învaţă Cuviosul Paisie, trebuie implicaţi în


activităţile familiei, în treburile casei, alternând studiul intens cu spiritul practic: „De aceea le
spun mamelor: «Nu lăsaţi copiii să înveţe toată ziua. Citesc, citesc, până ameţesc. Să facă un
sfert, o jumătate de oră pauză, ca să facă şi vreo trebuşoară în casă, să se dezmeticească
puţin»”.
Descoperindu-şi darurile, prin studiu şi prin muncă, ei trebuie să-şi afle vocaţia proprie
şi să o cultive, nu doar pentru a-şi asigura cele necesare existenţei, ci şi pentru a-şi dobândi
împlinirea sufletească şi „odihna” duhovnicească.
Ceea ce recomanda el era „sfinţirea muncii”, în sensul de a nu-L uita pe Hristos, în
activităţile noastre, făcându-le pe acestea cu bucurie, cu gândul şi cu inima la Hristos sau cum
sfătuia părintele: „Să folosiţi mâinile şi picioarele la muncă, dar să nu lăsaţi mintea voastră
să se depărteze de Dumnezeu. Să nu daţi toată fiinţa, toată puterea dimpreună cu inima
voastră celor materiale. În felul acesta, omul devine închinător la idoli. Pe cât puteţi, nu vă
dăruiţi inima treburilor; să daţi numai mâinile şi mintea. Să nu daţi inima lucrurilor
stricăcioase, nefolositoare. Căci, după aceea cum va sălta inima pentru Hristos? Când inima
e la Hristos, atunci şi treburile se sfinţesc, există şi o continuă odihnă sufletească lăuntrică,
iar un astfel de om simte adevărata bucurie. Să vă puneţi inima în valoare, să n-o risipiţi”.
Un rol deosebit de important în formarea morală a copiilor şi a tinerilor revine
duhovnicului. Din cauza lipsei lor de experienţă, tinerii au nevoie de sfat, de aceea trebuie să
aibă şi să asculte de un duhovnic iscusit. Iar acesta, la rândul lui, trebuie să îi înţeleagă şi să îi
ajute, cu multă bunătate, în calitatea lui de reprezentant al lui Dumnezeu şi de părinte
spiritual, preocupat de mântuirea sufletelor ucenicilor săi.
Despre îndreptarea tinerilor care îl căutau şi îi cereau sfatul, Cuviosul Paisie
Aghioritul spunea: „Cu dragoste. Dacă există dragoste adevărată, nobilă, îndată tinerii sunt
încredinţaţi lăuntric şi sunt dezarmaţi... Vin la colibă tot felul de tineri cu diferite probleme. Îi
întâmpin, îi cinstesc, le vorbesc şi peste puţin timp devenim prieteni. Îşi deschid inimile şi
primesc dragostea mea. Unii, sărmanii de ei, sunt atât de lipsiţi! Însetează de dragoste. Se
vede îndată că n-au simţit dragoste nici de la mama, nici de la tatăl lor; nu se mai satură.
Dacă îi compătimeşti, dacă-i iubeşti, uită şi problemele lor, chiar şi de droguri, se depărtează
bolile, îşi lasă neorânduielile şi vin după aceea ca închinători evlavioşi în Sfântul Munte.
Pentru că într-un anumit fel simt dragostea lui Dumnezeu”.
Educaţia copiilor este, aşadar, o înaltă artă, de a cărei cultivare sunt responsabili
părinţii şi educatorii, iar rezultatele acesteia nu vizează doar obţinerea de cunoştinţe înalte şi
numeroase, ci dobândirea „odihnii” duhovniceşti, în această lume, şi a mântuirii, în viaţa
viitoare şi în împărăţia lui Dumnezeu.

Bibliografie:

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, vol. IV Viaţa de familie, traducere din limba
greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu–Sfântul Munte Athos, Editura
Evanghelismos, Bucureşti, 2003

Preot Dr. Iulian Mihail Vasile (Parohia Chintinici)

~ 45 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

INTERDISCIPLINARITATEA - REPERE GEOGRAFICE

“Cel mai puternic argument pentru interdisciplinaritate este chiar faptul că viaţa nu este
împărţită pe discipline” (J. Moffett)

Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare între discipline ştiinţifice diferite, care


se realizează în principal respectând logica ştiinţelor respective, adaptate particularităţilor
legii didactice şi-l ajută pe elev în formarea unei imagini unitare a realităţii, îi dezvoltă o
gândire integratoare.
Studierea geografiei presupune o abordare interdisciplinară, pentru a explica
fenomenele geografice în ansamblul lor fiind necesare cunoştinţe de istorie, fizică, chimie,
biologie, matematică şi limbi straine.
Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor arii curriculare. Aceasta
necesită o interacțiune între competențe sau între conținuturile a două sau mai multe discipline
de învățământ și implică stabilirea și folosirea unor conexiuni între limbaje sau operații.
Predarea – învățarea unei discipline are dezavantajul că folosește doar secvențe din
realitate și nu o percepere unitară și coerentă a fenomenelor studiate.
În învățământul preuniversitar se pot identifica trei direcții ale interdisciplinarității:
 la nivel de autori de planuri, programe, manuale școlare, teste sau fișe de evaluare;
 puncte de intrare accesibile profesorilor în cadrul proceselor de predare – evaluare;
 prin intermediul activităților extracurriculare sau extrașcolare.
Interdisciplinaritatea implică stabilirea şi folosirea unor conexiuni între limbaje
explicative sau operaţii, cu scopul diminuării diferenţelor care apar între disciplinele de
învăţământ clasice.
Intervenţia profesorului determină corelaţii obligatorii prevăzute de programele
şcolare şi impuse de logica noilor cunoştinţe, fapt ce duce la interdisciplinaritate. Se pot
elabora, în echipă, proiecte de lecţii, planificări semestriale sau anuale comune a două sau
mai multe discipline.
Predarea şi învăţarea unei discipline are dezavantajul că foloseşte perceperea
secvenţială şi insulară a realităţii unice făcând-o artificială. Din acest motiv este necesară
realizarea unor conexiuni între anumite discipline şcolare pentru o percepere unitară şi
coerentă a fenomenologiei existenţiale.
Instruirea interdisciplinară presupune o serie de interacţiuni care se manifestă prin:
 preluarea de metode, de cunoştinţe sau a unui limbaj specific unei anumite discipline;
 descrierea în paralel a aceluiaşi fenomen sau a unor aspecte diferite ale aceluiaşi
fenomen;
 oferirea de cunoştinţe necesare în alte discipline.
Predarea – învăţarea geografiei presupune o abordare interdisciplinară pentru a explica
fenomenele geografice în ansamblul lor. Legătura dintre geografie şi matematică se realizează
mai ales la lucrările practice, unde sunt necesare măsurători, lucrări cu planul, cu schiţa, cu
harta. Activităţile practice reprezintă o metodă bazată pe acţiunea reală şi se definesc ca un
ansamblu de activităţi cu caracter practic şi aplicativ, conştient şi sistematic executate de
elevi, în scopul adâncirii înţelegerii şi consolidării cunoştinţelor dobândite, verificării şi
corectării lor, însuşirii unor priceperi şi deprinderi practice, aplicative.

~ 46 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Folosirea cunoştinţelor matematice este necesară în cadrul lecţiilor de geografie. Spre


exemplu, în clasa a V-a, la tema „Reprezentarea suprafeţei terestre: Harta” este foarte
importantă cunoaşterea operaţiilor cu fracţii, cunoaşterea unităţilor de măsură şi transformarea
lor, din centimetri în kilometri şi invers. Cunoştinţele de geometrie (noţiunile de sferă, grade)
ale elevilor sunt folosite în predarea lecţiei „Globul geografic”, la stabilirea coordonatelor
geografice şi a fuselor orare. Calculul procentelor este necesar în special în studierea
geografiei umane.
Astfel, este necesar să se selecteze şi să se acorde o pondere sporită acelor metode care
îi antrenează în mod deosebit pe elevi, diminuându-se ponderea metodelor descriptive şi
verbale. Eficienţa metodelor creşte în măsura în care ele trezesc interesul şi curiozitatea
elevilor pentru cunoaşterea ştiinţifică, stimulând pasiunea căutărilor şi determinând, o
puternică motivaţie de învăţare a geografiei şi matematicii.
Câteva probleme geografice care pot fi abordate în ciclul gimnazial, atât la orele de
matematică, cât şi la orele de geografie:
 Calculaţi densitatea medie a populaţiei României, ştiind că la recensământul din anul
2011 populaţia era de 20,1 milioane locuitori, iar suprafaţa ţării este de 238391 km².
 Calculaţi ponderea populaţiei urbane din totalul populaţiei mondiale, ştiind că aceasta este
de 7,3 miliarde locuitori, iar populaţia rurală este de 3,8 miliarde locuitori.
 Calculaţi, în kilometri, distanţa dintre Bucureşti şi Braila, ştiind că pe harta fizică a
României linia dreaptă între aceste două localităţi are 50 cm, iar scara hărţii este 1:
400000.
 Calculaţi distanţa în grade dintre două fuse orare.
Lecţia “Marea Neagră” poate fi abordată din perspectiva mai multor discipline:
 din punct de vedere al geografiei, se pot explica poziţia geografică pe Glob şi în
Europa, caracteristicile reliefului submarin, influenţele climatice.
 din punct de vedere al fizicii, se pot explica variaţia presiunii odată cu adâncimea,
variaţiile nocturne şi diurne ale temperaturii, mareele.
 din punct de vedere al chimiei, se poate explica salinitatea apei marine în comparaţie cu
gradul de salinitate al altor mări, metode de determinare a concentraţiilor soluţiilor de
sare.
 din punct de vedere al biologiei, se pot explica speciile de plante şi animale care
populează apele Mării Negre, adaptarea acestora la mediul de viaţă, specii pe cale de
dispariţie.
 din punct de vedere al istoriei, se poate explica descoperirea şi cercetarea Mării Negre,
denumirea Mării Negre, popularea ţărmului.
Astfel, elevul este pus în situaţia să gândească, să-şi pună întrebări, să facă legături
între aspectele studiate la fiecare disciplină în parte şi, în acest mod, nu va mai percepe
fenomenul studiat izolat, ci cumulând ceea ce ştie despre el din punct de vedere al diferitelor
discipline care se cumulează şi se influenţează reciproc.
O astfel de abordare interdisciplinară a unităţilor de conţinut din programa şcolară de
geografie are valenţe pozitive atât din punct de vedere al înţelegerii conţinutului ştiinţific de
către elevi, cât şi prin valorile şi atitudinile pe care reuşeşte să le formeze acestora:
dezvoltarea independenţei în gândire şi acţiune, manifestarea iniţiativei şi a disponibilităţii de
a aborda sarcini variate, manifestarea curiozităţii ştiinţifice şi stimularea imaginaţiei.
Promovarea interdisciplinarităţii constituie un element definitoriu al progresului
cunoaşterii. În sistemul educaţional, într-o societate viitoare, este nevoie de stimularea
creativităţii şi acest lucru este posibil numai prin promovarea interdisciplinarităţii.

~ 47 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Bibliografie:
1. Cucoș Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996
2. Cucoş Constantin, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade
didactice, Editura Polirom, Iaşi, 2008.
3. Dulamă Maria Eliza, Didactică axată pe competenţe, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 2010.
4. Ilinca Nicolae, Didactica geografiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2006.

Prof. Maria Carmen DUCA,


Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"

~ 48 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

MICROALGELE – BIOCARBURANȚII VIITORULUI

Conform cercetătorilor de la Universitatea de Stat Utah biocombustibilul pe bază de


microalge începe să se dezvolte pe piața energiilor alternative, această sursă având potențialul
de a satisface o parte considerabilă din nevoia de energie la nivel global.
Folosind datele meteorologice de la 4.388 de locații la nivel mondial, echipa a
determinat potențialul global actual de productivitate al microalgelor.
Algele, produc anual aproximativ 2.500 de litri de biocombustibil pe hectar. În contrast,
soia produce circa 220 de litri, iar porumbul aproximativ 81 de litri (Jeff Moody și cercetătorii
de la Universitatea de Stat Utah, S.U.A.).
Cercetătorii estimează că terenurile neutilizate din Brazilia, Canada, China și SUA ar
putea fi folosite pentru a produce suficient biocombustibil din alge pentru a completa mai
mult de 30% din consumul de combustibil din aceste țări.
Microalgele sunt organisme fotoautotrofe cu o eficiență foarte mare în convertirea
radiației luminoase într-o varietate de metaboliți.
Prima cultură pură de microalge a fost obținută la începutul secolului trecut de către
Beijerinck cu o tulpină de Chlorella vulgaris. Primele medii de cultură au fost obținute prin
dizolvarea de substanțe chimice în apă de lac sau apă de mare. Primele compendii de tehnici
de cultivare a microalgelor au fost publicate de Moore (1903) și Küster (1907).
Algele se disting de plantele superioare, mai complexe din punct de vedere morfologic,
prin varietatea și flexibilitatea activității chimice intracelulare, caracteristice formelor
primitive de viață. Pe de altă parte, se diferențiază de alte microorganisme, cum sunt
bacteriile, fungii și protozoarele, printr-un metabolism bazat pe fotosinteză, în care predomină
sinteza de materie organică.
Majoritatea algelor sunt organisme fotosintetice fiind responsabile cu aproximativ 50%
din activitatea fotosintetică globală.
Clasificarea taxonomică a microalgelor este încă o sursă de dispută. Majoritatea
autorilor grupează algele pe baza compoziției pigmenților fotosintetici, a produșilor de
depozitare, și a altor caracteristici ultrastructurale. Tabelul prezintă gruparea lor conform
clasificării făcute de Lee în 1989.
Grupele majore de microalge; Nuc - caracteristici nucleare; Chl – tip de clorofilă; PBP –
ficobiliproteine
Caracteristici
Denumirea comună Nuc Chl PBP Produs depozitare
Alge albastre-verzi Pro a da Glicogen
Alge roșii Eu a, d da Glicogen
Alge verzi Eu a, b nu Amiloză
Euglenoide Mezo a, b nu Paramilon
Dinoflagelate Mezo a, c2 nu Amiloză
Criptofite Eu a, c2 da Amiloză
Alge aurii Eu a, c1, c2 nu Crisolaminarin, ulei
Haptofite Eu a, c1, c2 nu Crisolaminarin
Diatomi Eu a, c1, c2 nu Crisolaminarin, ulei
Alge galben-verzi Eu a, c nu Crisolaminarin
Cloromonade Eu a, c nu Ulei
Alge maro Eu a, c1, c2 nu Laminarin

~ 49 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Algele albastre-verzi (cunoscute ca cianobacterii) sunt procariote strâns înrudite cu


bacteriile. Aceste alge sunt considerate de unii experți ca fiind progenitorii cloroplastelor
anumitor alge mai evoluate și plante.
Metabolismul microalgelor
Procesul de fotosinteză utilizând energia luminoasă este o caracteristică definitorie a
diferitelor specii de microalge. Unele alge (câteva procente) sunt capabile să crească în
întuneric utilizând energia conținută de diferite surse organice, de exemplu glucidele. Acest
mod de creștere heterotrof este asemănător cu al drojdiilor, fungilor și bacteriilor.
Procesul fotosintezei poate fi reprezentat într-un mod simplificat de ecuația următoare:
6CO2  12H2O  hν   C6 H12O6  6O2  6H2O
Reacțiile chimice pentru realizarea fotosintezei sunt complexe. Până în prezent au fost
identificate cel puțin 50 de reacții intermediare, și vor fi descoperiți fără îndoială și alți pași.
Energia luminoasă provenită de la soare este captată inițial de pigmenții celulari.
Pigmenții tipici utilizați de organismele fotosintetice sunt clorofilele și bacterioclorofilele
(pigmenți bacterieni).
Clorofilele se împart în clorofile a, b, c și d, dintre care tipul a este cel mai răspândit.
Toate clorofilele au o structură complexă, înrudită chimic cu grupările porfirinice ale
hemoglobinei și citocromilor; de structura polinucleară se leagă un lanț alchilic, care
ancorează clorofila de zonele hidrofobe ale mediului în care se găsește. Structura polinucleară
conține un număr de electroni delocalizați, și este componenta care participă în tranziția
electronilor și reacțiile redox.
Diferitele tipuri de pigmenți carotenoizi sunt molecule liniare care conțin multiple
legături duble conjugate. Lumina captată de către carotenoizi este transferată clorofilei pentru
fotosinteză; de aceea carotenoizii sunt numiți pigmenți auxiliari.
Majoritatea pigmenților sunt grupați în” complexe antenă”, care au rolul de a colecta
energia luminoasă și a o transfera complexului” centru de reacție”, unde au loc fenomenele de
oxidare și reducere care permit stocarea pe termen lung a energiei. Transferul de energie între
elementele antenei este un fenomen pur fizic, care nu implică modificări chimice.

Transferul de energie în timpul fotosintezei

Din întregul spectru radiativ recepționat de către celulele microalgelor, pentru realizarea
fotosintezei este utilizată numai radiația cu lungimile de undă cuprinse între 400 și 700 nm,
numită și” radiația activă fotosintetic”. Acest domeniu spectral corespunde aproximativ
domeniului vizibil pentru ochiul uman. Fotonii cu lungimi de undă mai scurte tind să conțină
suficientă energie pentru a deteriora celulele, dar cele mai multe dintre acestea sunt filtrate de
stratul de ozon din atmosferă. Fotonii cu lungimi de undă mai mari nu dețin suficientă energie
pentru a permite desfășurarea fotosintezei.

~ 50 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Intervalul de lungimi de undă al Radiației Active Fotosintetic


1 – bacterioclorofila a, 2 – clorofila a, 3 – clorofila b, 4 – ficoeritrobilina, 5 – β caroten

Complexele antenă și centrele de reacție sunt asociate împreună cu pompe de protoni,


enzime, coenzime și citocromi în fotosisteme. Aceste fotosisteme operează în serie pentru a
realiza reacțiile chimice necesare pentru stocarea pe termen lung a energiei luminoase
colectate.
Fotosistemul I absoarbe preferențial radiația cu lungimi de undă mai mari de 680 nm;
fotosistemul II absoarbe preferențial lumina roșie la 680 nm și are o performanță scăzută la
lungimi de undă mai mari. O altă diferență între cele două fotosisteme este că:
 Fotosistemul I produce un reducător puternic, capabil să reducă NADP +, și un
oxidant slab;
 Fotosistemul II produce un oxidant foarte puternic, capabil să realizeze oxidarea
apei, și un reducător mai slab decât cel produs de fotosistemul I.
Schema de mai jos, numită schema Z (de la zigzag), a devenit fundamentală pentru
înțelegerea organizării lanțului de electroni al organismelor fotosintetice producătoare de
oxigen. Schema prezintă operarea celor două fotosisteme distincte fizic și chimic, fiecare cu
propriul complex antenă și centru de reacție fotochimică. Cele două fotosisteme sunt legate
printr-un lanț transportor de electroni. Denumirea fotosistemelor s-a făcut în ordinea
descoperirii lor, și nu reprezintă ordinea în care are loc transferul de electroni. Cele două
fotosisteme sunt localizate în interiorul unor membrane – membrane ticlacoide – din interiorul
unor plasmide celulare numite cloroplaste.

Schema Z a fotosintezei

~ 51 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Fotosistemul II utilizează energia luminoasă pentru a oxida două molecule de apă cu


eliberarea unei molecule de oxigen. Cei patru electroni eliberați de moleculele de apă sunt
transferați printr-un lanț transportor de electroni, realizând în final reducerea 2NADP + la
2NADPH. În timpul procesului de transport al electronilor este generat un gradient de protoni
pe suprafața membranei tilacoide. Această forță motoare este folosită în final pentru a
conduce sinteza de ATP.
Un parametru important pentru estimarea eficienței fotosintezei este randamentul
cuantic al fotosintezei:
Moli de produsi fotochimici
Ψ 
Moli fotoni absorbiti
Randamentul cuantic variază o dată cu intensitatea luminoasă recepționată. În general,
pentru numitor se iau în considerare numărul de moli de oxigen produși în unitatea de timp
studiată.
Pentru cloroplaste viabile expuse la o radiație scăzută, randamentul cuantic al reacțiilor
fotochimice se apropie de 0,95, randamentul cuantic al fluorescenței este 0,05 sau mai mic și
randamentele cuantice al altor procese sunt neglijabile. Astfel, majoritatea moleculelor de
clorofilă excitate conduc la reacții fotochimice. În condiții optime se apropie de 100%,
eficiența conversiei energiei luminoase în energie chimică este mult mai mică. De exemplu, la
absorbția luminii roșii cu lungimea de undă de 680 nm, energia totală recepționată este de
1760 kJ per mol de oxigen format, conform ecuației:,
E  hν H (constanta lui Plank) = 6.626 × 10–34 J s

Această cantitate de energie este suficientă pentru a alimenta reacția fotosintezei, care
are o schimbare de energie-lineară asociată de +467kJ/mol. Eficiența conversiei luminii la
lungimea de undă optimă este așadar aproximativ 27%. Majoritatea energiei depozitate este
utilizată pentru alimentarea proceselor celulare, și doar o fracție este utilizată pentru sinteza
de biomasă.

Prof. Gabriela VÂRGĂ


Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra Neamţ

~ 52 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

APA ŞI PROPRIETĂŢILE SALE

 Legãturi în molecula de apã

După cum bine ştim formula exactă a moleculei de apă este H2O (2 atomi de hidrogen
sunt legaţi de un atom de oxigen), formula a fost înfiinţată de italianul Stanislau
Cannizzarro. Apa curată este transparentă, inodoră şi nu are gust. În strat subţire este
incoloră iar în strat mai gros albastră.
Anomalia densităţii apei are o mare influenţă asupra climei planetei şi a vieţii
animalelor şi plantelor. Când apa râurilor, a lacurilor şi a mărilor scade sub 4 grade, ea nu
mai cade la fund ci, fiind mai uşoară rămâne la suprafaţă şi îngheaţă aici. Fiind protejate
de stratul de gheaţă, apele mai adânci nu îngheaţă până la fund, ci au, sub stratul de
gheaţă, temperatura de 4 grade la care viaţa poate continua.
Apa lichidă din natură nu este niciodată pura, fiindcă ea dizolvă o parte din substanţele
solide şi gazoase cu care vine în contact. Cea mai curată apă este apa de ploaie sau din
topirea zăpezii.
Apa izvoarelor şi a râurilor conţine dizolvate gazele din atmosferă: oxigen, azot şi
bioxid de carbon, apoi cationii: calciu, magneziu, sodiu, şi anionii de carbonat, sulfat şi
clorură. Cea mai importantă sare conţinută în apa de izvor sau de râu este carbonatul acid
de calciu. O apă conţinând mult carbonat acid de calciu, o apă dură, nu face spumă cu
săpunul deoarece el se descompune la fierberea apei în carbonat de calciu insolubil.

Apa potabilă ca şi aerul este vitală pentru om. Un om consumă în medie 2l de apa pe
zi. Fără apă, omul nu poate supravieţui. În apă potabilă se găsesc dizolvate până la 0,5 g/l
săruri minerale şi mici cantităţi de aer.
Apa minerală conţine săruri minerale şi dioxid de carbon. Ea este recomandată mai
ales în timpul verii, când prin transpiraţie omul pierde o mare cantitate de săruri minerale.
Apele din râuri au o compoziţie variabilă. Sunt în general slab mineralizate. Conţin
Ca2+ şi HCO3- şi mai rar SO42- şi Cl-
Apele mãrilor şi oceanelor sunt puternic mineralizate. Mările interioare au concentraţii
în săruri, fie mai mari (Marea Mediterană), fie mai mici (Marea Neagră - în special NaCl)

~ 53 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

comparativ cu apele oceanelor. În cazul Mării Moarte, concentraţia de sãruri este atât de mare
încât viaţa nu poate exista.
Apa ca solvent multe din substanţele compuse ce sunt necesare vieţii pot fi dizolvate
în apă. În timpul formării şi deplasării în atmosfera a picăturilor de ploaie, hidrogenul,
oxigenul şi dioxidul de carbon sunt gaze ce se dizolvă în aceste picături. De asemenea, toate
plantele îşi extrag substanţele hrănitoare din apa în care acestea sunt dizolvate.
Sãrurile apei de mare conţin 89 cloruri, 10 sulfaţi, 0,2 carbonaţi.
Totalitatea apei pe pãmânt este de aproximativ 1,46 miliarde km3 din care 97 în
oceane şi mări, 2 în calote glaciare şi 1 în râuri, lacuri, pânze subterane. Pentru epurarea
apei se folosesc: ozon, clor, hipoclorit de calciu (apă de Javel), cloramină. În cazul clorului se
utilizează aproximativ 0,1 mg clor la litru. O cantitate prea mare de clor dă însă apei un gust
dezagreabil şi chiar un miros urât. Serviciile americane adaugă apei potabile puţină fluorură
de sodiu, pentru a combate cariile dentare.

Stările de agregare ale apei


Corpurile se pot afla în stare solidă,
lichidă sau gazoasă şi pot trece dintr-o stare în
alta. Când îngheaţã, apa se transformã în solid,
iar când fierbe se transformã în vapori. Când
gheaţa se topeşte, trece din stare solidă în stare
lichidă, adică apă. Când apa fierbe, se transformă
în gaz, adică vapori. Trecerea unui corp din stare
solidă în stare lichidă şi din stare lichidă în stare
gazoasă se face prin încălzire, care îi furnizeazã
energie calorică, intensificând astfel agitaţia
moleculară.
Molecula de apă
 În 1781, fizicianul englez H. Cavendish a
arătat că apa se formează prin explozia unui
amestec de hidrogen şi oxigen, cu ajutorul
scânteii electrice.
 În 1783, Lavoisier a repetat experienţa,
realizând pentru prima oară sinteza cantitativă a
apei. S-a stabilit atunci că 2g de hidrogen se
combină cu 16g oxigen pentru a da 18g apă.
 În 1805, Humboldt şi Gay-Lussac au arătat că apa este formată din două volume de
hidrogen şi un volum de oxigen.
 Apa naturală constă în amestecul speciilor de izotopi ai oxigenului: 16O, 17O, 18O, cu
cei trei izotopi ai hidrogenului: 1H, 2H, 3H. Combinarea acestora genereazã 18 specii
de molecule de apã.
 Apa pură este întotdeauna un amestec de apă uşoarã (H2O) şi de cantităţi extrem de
mici de apă grea (D2O) şi apă hipergrea (T2O).

~ 54 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

 După compoziţie, apele minerale pot fi: acide (conţinut ridicat de CO2), alcaline
(predomină sulfaţii de magneziu şi sodiu), sulfuroase (conţin sulfuri alcaline),
feruginoase (conţin carbonaţi de fier di şi trivalent).
 Ţara noastră are un potenţial ridicat de ape minerale. Sunt cunoscute staţiunile balneo-
climaterice ca cele de la Buziaş (ape carbogazoase şi feruginoase), Călimăneşti,
Govora, Căciulata (ape sulfuroase), Slănic Prahova, Ocna Sibiului (saline).
 Factorii determinanţi ai efectului terapeutic precum: termalitate, prezenţa gazelor
dizolvate (O2, CO2, H2S, CH4, N2, gaze rare), prezenţa unor substanţe de natură
minerală sau organică permit utilizarea acestor ape în tratarea unei game foarte largi
de afecţiuni ale aparatului cardiovascular, locomotor, anemii, boli ale sistemului
nervos şi boli endocrine.

Apa ca o sursă preţioasă


Datorită creşterii populaţiei mondiale şi a altor factori, tot mai puţini oameni
beneficiază de apă potabilă. Problema apei poate fi rezolvată prin creşterea producţiei, o
distribuţie mai bună, şi nerisipirea resurselor deja existente. Din acest motiv, apa este o
resursă strategică pentru multe ţări. Au existat de-a lungul timpului mai multe conflicte pentru
accesul la apă şi controlul acesteia. Experţii prevăd mai multe conflicte viitoare din cauza
creşterii populaţiei mondiale şi creşterii contaminării prin poluare şi încălzire globală.
Raportul UNESCO despre dezvoltarea apei (WWDR, 2003) din cadrul Programului de
Evaluare a Apei pe Plan Mondial arată că, în următorii 20 de ani, cantitatea de apă potabilă
disponibilă va scădea cu 30%. 40% dintre locuitorii lumii nu au apă curată suficientă pentru o
igienă minimală. Peste 2,2 milioane de oameni au murit în 2000 de boli legate de consumul de
apă contaminată sau din cauza secetei. În 2004, o organizaţie engleză, WaterAid, a raportat că
un copil moare la fiecare 15 secunde din cauza bolilor legate de apă ce ar putea fi uşor
prevenite.
Se prevede că apa ar putea deveni preţioasă precum petrolul, lucru care ar face din
Canada, ce are această resursă din abundenţă, cea mai bogată ţară din lume.
În 2005 în SUA preţurile mari ale benzinei au provocat îngrijorare şi au existat temeri
pentru o criză globală, însă consumatorii nu ezitau să plătească preţuri duble pentru aceeaşi
cantitate, dar de apă îmbuteliată.

~ 55 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Apa potabilă este mai valoroasă decât oricând în


istoria noastră, fiind folosită extensiv în agricultură şi
industrie, şi primeşte din ce în ce mai multă atenţie
pentru a fi folosită judicios pentru generaţiile viitoare.

Un om consumă în medie 3 l apă/zi, iar corpul său are un conţinut de 60-70 apă. Un
pom evaporă aproximativ 200 l apă/zi.
În organismele vii, apa este conţinută în formă: intracelulară (50 ), interstiţială (15 )
şi circulantă (5 ).
Ţesutul adipos şi oasele conţin 33 apă, muşchii 77 , plămânii şi rinichii 80 ,
substanţa cenuşie 85 , iar lichidele biologice: plasma 90 , saliva 99,5 .
Un om, cântărind 70 kg conţine apă 65-70 din greutatea sa, adică până la 50 kg apă.
Un adult normal trebuie sã absoarbã aproximativ 2,5-3 l apă/zi, preluaţi fie sub formă
de băuturi sau apă conţinută în alimente precum şi apă de combustie a alimentelor şi
ţesuturilor (aport endogen).
Dacă ne raportãm la regnul vegetal, apa este conţinută în: salate, castraveţi, andive
(95 ) sau în roşii şi morcovi (90 ). Merele conţin 85 apă, cartofii 80 , sporii bacteriilor
doar 50 apă, fasolea şi mazărea 10 .
Care este rezistenţa organismelor în condiţiile lipsei apei?
Cămilele traversând deşertul îşi pot produce aproximativ 40 l apă prin oxidarea
grăsimilor ce se gãsesc în cocoaşă. În condiţii normale, cămila se hrăneşte însă cu plante
verzi, ce conţin multă apă.
Se cunosc insecte ce iau apa de la vegetale uscate dar higroscopice (absorb umiditatea
din aer).
Rozătoarele din deşert pot trăi în absenţa apei consumând doar ierburi, scoarţă de
copaci, frunze uscate. În captivitate apa este procurată pe cale endogenă adică prin oxidări
celulare, reuşind să trăiască fără să bea chiar 6 luni.
Carnivorele care au nevoie imediată de apă, pentru a-şi elibera rezidurile azotoase se
hrănesc cu erbivore ale căror ţesuturi conţin multă apă.
Omul s-a adaptat la condiţiile mediului înconjurător - populaţia nomadă a deşerturilor
consumă o cantitate mai mică de apă decât populaţia sedentară.
Se cunosc şi plante care au o rezistenţã mare la deshidratare - cacteele conţin ţesuturi
îmbibate cu apă, aşa-zis, suculente".
Toate animalele de pe glob, ca şi omul, posedă modalităţi de procurare a apei.
În timpul activităţilor zilnice, în organismul uman sunt, arse" zaharuri şi grăsimi. Prin
arderea lor se formează CO2 şi H2O; CO2, toxic, este înlăturat iar H2O se poate utiliza pentru
diferite necesităţi ale organismului.
Din 1g zaharuri rezultă 0,56 g H2O, iar din 1g grăsimi se formează 1,07 g apă. Zilnic,
un adult sintetizează 300 g apă.

~ 56 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Animalele din stepele uscate şi deşerturi, şerpi, şopârle, girafe, zebre, struţi au
capacitatea de a acumula mari cantităţi de lipide (grăsimi) prin oxidarea cărora rezultă apă (la
o cămilă rezerva de grăsimi din cocoaşă este de 110-120 kg).
Viaţa nu ar fi fost posibilă în zonele de deşert dacă animalele din aceste zone nu ar fi
învăţat să se ascundă ziua de căldură şi dacă nu ar fi avut posibilitatea de a împiedica
evaporarea apei din organism.
Extrem de interesant este experimentul realizat cu 300 de ani în urmă de savantul
Sanctorius care a observat că greutatea organismului uman se modifică neîncetat. El a
construit un cântar mare şi aşezat ore în şir pe acest cântar îşi urmărea propria greutate. Peste
noapte, Sanctorius pierdea aproape un kg. Cauzele sunt multiple: prin îndepărtarea CO2 din
organism, greutatea omului scade cu 75-85 g în 24 ore. Pe cale pulmonară se evaporă 150-500
g apă zilnic, iar prin piele şi mai multă.
Prin transpiraţie, pe vreme rece, se evaporă 250-1700 g apă. În cazul unei munci fizice
dificile, prestată pe vreme uscată şi caldă, cantitatea de transpiraţie poate atinge chiar 10-15 l
în 24 ore. Pe această cale, organismul combate de fapt supraîncălzirea. Pentru evaporare se
consumă o cantitate de căldură de 600 calorii pentru 1 l sudoare. Dacă această căldură ar fi
toată furnizată de corpul omenesc, temperatura lui ar coborî cu aproximativ 10°C.
Corpul omenesc furnizează pentru evaporare doar o cantitate mică de căldură; astfel
transpiraţia nu poate asigura răcirea corpului, dar permite evitarea supraîncălzirii. Numai
datoritã evaporării apei la nivelul plămânilor şi pielii, temperatura corpului uman se menţine
la valori în jurul a 37°C, chiar dacã temperatura ambientalã este de 40-50°C.
Se ştie că arşiţa din zonele de deşert este mai suportabilă decât cea din pădurile
tropicale umede. Aceasta se explică prin faptul că în atmosfera umedă sudoarea se evaporă
lent, se adună în picături ce se preling pe corp şi nu apare senzaţia de uşurare.

Circuitul apei în natură (denumit uneori şi ciclul hidrologic sau ciclul apei) este
procesul de circulaţie continuă a apei în cadrul hidrosferei Pământului. Acest proces este pus
în mişcare de radiaţia solară şi de gravitaţie. În cursul parcurgerii acestui circuit, apa îşi
schimbă starea de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Apa se mişcă
dintr-un element component al circuitului în altul, de exemplu dintr-un râu într-un ocean, prin
diferite procese fizice, dintre care cele mai însemnate sunt evaporaţia, transpiraţia, infiltraţia şi
scurgerea. Ştiinţele care se ocupă cu studiul mişcării apei în cadrul acestui circuit sunt
hidrologia şi meteorologia.

~ 57 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Prof. Oana TEACU


Liceul Tehnologic „Gh. Ruset Roznovanu”

~ 58 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

ŞCOALA - DINCOLO DE GRANIŢELE UNEI LECŢII

Motto: "Consideră elevul o făclie pe care să o aprinzi astfel încât mai târziu să lumineze cu o
lumină proprie." Plutarh

Argument:
Sistemul şcolar în toata coplexitatea lui a fost comparat cu un vast şantier montan .
Raţiunile acestei comparaţii a şcolii cu piscurile semeţe ale unui munte, survin din acelaşi
temei, motiaţia care incită la escaladare, a muntelui pentru unii, a cunoaşterii pentru ceilalţi.
Urcuşul nu este o treabă la indemâna oricui. Dificutatea traseelor impune o pregătire specială
atât din partea celor care care vor să-şi încerce puterile cu înălţimile , dar şi a ghizilor
specializaţi.
Este de dorit ca, pe aceste trasee , cei care vor să ia cu asalt înălţimile să întâlnească
nişte ghizi competenţi. În spatiul şcolar ei se numesc pur şi simplu Dascăli şi de cele mai
multe ori , rămân mari anonimi si extrem de modeşti. Fiecare dintre aceşti dascăli are
misiunea de a-i orienta pe elevii săi pe o porţiune a parcursului montan.
Complexitatea drumului presupune ca cel care ia cu asalt înălţimile să dispună de o
energie psihonervoasă, care să îi permită depăşirea tuturor obstacolelor. În acest sens,
factorul motivaţional constituie punctual arhimedic al reuşitei acestui efort.
Un pedagog francez punea în evidenţă creşterea calităţii actului educativ pe un
fundament de ordin afectiv a motivaţiei:” nimic nu este mai motivant pentru o fiinţă umană
decât de a-i vorbi despre ea şi de a se simţi ascultată şi înţeleasă în ceea ce gândeşte să
exprime în modul cel mai personal cu putinţă “.
Drumul poate fi şi comun, dar efortul nu este decât individual.
Metafora muntelui ne duce cu gândul la drumul pe care trebuie sa-l parcurgă
învăţăcelul , drum ce este uşurat de un dascăl priceput care alege cele mai eficiente mijloace
şi metode de învăţămant. Cert este că nu putem impune tuturor elevilor acelaşi traseu şi
acelaşi ritm de urcare.
Misiunea dascălilor este de a oferi trasee diferenţiate şi personalizate, pe măsura
capacităţilor şi particularităţilor celor care vor să ia cu asalt piscurile cunoaşterii şi ale vieţii.
Altfel spus, este foarte importantă calitatea curricumului (ca parcurs şcolar) oferit celor
dornici de escaladări. Dascălii trebuie să realizeze o abordare contextuală a învăţării care
ţrebuie să ţiină cont de particularităţile celor ce învaţă dar şi a celor care coordonează actul
educaţional. Prin harul şi menirea lor dascălii trebuie să se străduiască să insufle învăţăceilor
farmecul şi frumuseţea “ descoperirii muntelui“.
În cadrul unei actiuni educative, sub aspectul eficienţei profesorul, coordonatorul
trebuie să aibe în vedere următaorele aspecte:
 Obiectivele/Compenţele de realizat
 Conţinutul de idei
 Strategia de lucru
 Evaluarea
 Raportarea la realităţile şi nevoile societăţii
atunci când face selecţia mijloacelor şi metodelor de învăţamant.

~ 59 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Pedagogia modernă consideră că problemele de conţinut şi strategie trebuie rezolvate


prin obiective pentru însuşirea competenţelor propuse. Mijloacele de învăţământ se interpun
între profesor şi elev, facilitând activitatea de învăţare a elevului. Unele mijloace de
învăţământ permit o aboradare interdisciplinară, altele dacă sunt alese cu grijă permit
autoinstruirea.
Mijloacele de învăţământ sunt utile dacă sunt integrate eficient în activitatea didactică
şi dacă li se imprimă o finalitate pedagogică şi reuşeste să-i mobilizeze pe elevi.
Profesorul, v-a fi mai mult un conducător, consilier, moderator, partener, evaluator dar
şi model pentreu copiii. El, dascălul v-a trebui să selecteze cele mai potrivite mijloace de
învăţământ, potrivite realităţilor caracteristice fiecărei clase de elevi cu anumite particularităţi
fizice şi intelectuale. Această alegere depinde direct de competenţa sa de a adapta şi integra
eficient, anumite mijloace de învăţământ cu activităţi corespunzătoare. Există o anumită
legătură între selecţie şi sistemul logistic al respectivei unităţi şcolare.
Se identifică trei direcţii de utilizare a mijloacelor de învăţământ: în activităţi frontale
(comune şi complementare), în activităţi de grup (arii de simulare),în activităţi individuale.
La o unitate de conţinut se folosesc de regulă mai multe mijloace de învăţământ, ele
alcătuind un complex multimedia, aflându-se în raport de complementaritate.
În societatea contemporană se observă foare mult legătura între progresul ştiinţei şi
învăţământ. Apariţia computerului a determinat apariţia unei noi metode didactice: instruire
asistată de calculator ce a fost integrată de Ioan Cerghit în categoria mijloacelor de
raţionalizare a predării – învăţării – evaluării. I.A.C. permite elevului posibilitatea de a învăţa
prin cercetare , descoperire, de a răspunde la anumiţi stimuli vizuali şi auditivi. Orice mijloace
şi metode didactice folosite pun în balanţă avantaje şi dezavantaje însă cel mai adesea trebuie
urmărită finalitatea actului pedagogic şi posibilitatea de motivarea a elevilor.
Noua abordare curriculară pune accent pe gestionarea managementului situaţional cu
potenţial practic. Însă uneori nu avem la dispoziţie sistemul logistic necesar astfel încât
simularea pe calculator prin lecţii interactive devine un mijloc comod şi eficient în procesul
didactic.
Abordarea cibernetico- sistemică a procesului de învăţământ presupune mecanisme de
reglare interne de tip feed – before şi feed – back. Se cunosc mai multe centre şcolare din ţară
unde se lucrează în acest mod, eficient, modern şi atrăgător pentru elevi, Şcola gimnazială
Piatra Şoimului, Jud. Neamţ fiind unul dintre ele.
Prin natura ei chimia este o ştiintă experimentală şi mai mult ca oricare dintre
ştiinţele naturii chimia este legată de tot ceea ce ne înconjoară iar prin experimentul de
labortor avem posibilitatea de a transpune în practică :experienţa. Prin această metodă,
experimentul de laborator, elevii au posibilitatea de a-şi exersa deprinderile de a mânui şi
lucra cu ustensilele de laborator , fiind o oportunitate de conştientizarea a deprinderilor
practice. Le cultivă sentimentul de responsabilitate personală, îi educă în spiritual muncii, de a
fi disciplinaţi, de a respecta regulile şi normativele. Le dezvoltă spiritul de iniţiativă, spiritul
practic, de a aplica cele învăţate în viaţa de zi cu zi, acolo unde este cazul. Îi ajută la
conştientizarea rolului pe care îl poate avea cunoşterea şi dobândirea unor deprinderi practice
în diferite situaţii, mai ales pentru oferta pieţei de muncă locale. „ Chimistul se poate bucura
tot atât de mult de o experienţă frumoasă...ca şi sculptorul în faţa lucrării executate” (Costin
D. Neniţescu).
Deasemeni chimia foloseşte în mod frecvent ca modele atactive, moderne, stimulative,
alături, de experimentul de laborator şi computer mai sus menţionate şi alte metode precum
modelele teoretice, ideale, iconice care ne ajută să redăm legăturile simple, duble, triple,

~ 60 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

punctele care desemnează electronii, săgeţile cu dublu sens, săgetile curbe, simple, diagrame,
oragnigrame,histograme, etc, redau structura compuşilor în mod simbolic. Modelarea poate
fi folosită atât ca metodă de predare – învăţare, cât şi ca metodă de investigare ştiinţifică.
Folosirea modelării ca metodă de învăţământ modern şi formativ are mai multe
avantaje:stimulează cunoaşterea euristică,uşurează procesul de abstractizare, asigură
procesului didactic un caracter operativ şi dinamic precum şi formarea deprinderilor de a lucra
cu modele.
Problematizarea este o metodă activ – participativă care implică intens elevii din
punct de vedere cognitiv, afectiv şi psihomotor, acesta fiind motivul promovării acestei
metode din perspectiva unui învăţământ formativ.Problematizarea oferă mai multe avantaje:
dezvotă independenţa de operaţionalizare a informaţiei,dezvoltă spiritul critic şi creativitatea
elevilor,contribuie la dezvoltarea gândirii independente, divergente şi productive a elevilor şi
a inteligenţei acestora, asigură un suport motivaţional intrinsec de mare valoare pentru
activitatea de învăţare,pune în valoare aptitudinile elevilor.
Dintre metodele alternalive de evaluare folosite: observarea sistematică a elevilor,
investigaţia,proiectul, portofoliul, autoevaluatea, am constatat din propria experienţă că
elevii preferă: proiectul şi portofoliul deoarece sunt metode active, participative, proactive, cu
un grad mai mare de implicare, profesorul nu mai este deţinătorul adevărului absolut ci mai
degrabă un îndrumător, evaluator şi model pentru copii.
Actul de evaluare trebuie să reprezinte o modalitate de cunoştere a personalităţii
elevului, de coparticipare la propria evaluare.
Prin această nouă abordare se pune accent pe valori şi atitudini, deci pe calitate şi nu
pe cantitate.
Indiferent de metodele selectate la clasă, dascălul trebuie să promoveze un climat
pozitiv în sala de clasă şi chiar în întreaga şcoală, o bună coeziune de grup şi o atmosferă de
siguranţă.
Metodele active sunt putin diferite de cele prezentate anterior prin simplu fapt ca nu
există învingători sau învinşi, căci toată lumea câştigă. Aceste metode se bazează mult pe
dialog, studiu de caz, jocuri de rol, munca în diadă, simulare,brainstormingul, exerciţii de
coeziune, exerciţii pentru dobândirea încrederii şi siguranţei în ceilalţi, exerciţii pentru feed –
back pozitiv, etc.
Aşa cum spunea Ion Drăgan în „A fi educator”, -nimeni nu se naşte cu tact
pedagogic şi nici înzestrat cu măiestrie, ci aceste calităţi se formează prin exerciţiu, practică
pedagogică, luminat de teoria care stă la baza lor: psihologia, pedagogia, metodica, pentru ca
dascălul să fie cu adevărat „făclia care se stinge luminând”.Metodele active reprezintă un
“AS” în mâneca profesorilor abili cu iniţiativă, rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să
facem cea mai potrivită alegere la clasa de lucru.
Aşadar programele şcolare oferă profesorilor acelaşi punct de plecare, însă fiecare cu
competenţa sa trebuie să adapteze şi să integreze eficient metode şi mijloace în funcţie de
realităţile caracteristice fiecărei clase de elevi, cu anumite particularităţi fizice şi intelectuale.
Conţinuturile trebuie adaptate la sistemul logistic şi interesul elevilor.

~ 61 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Conexiunea interdisciplinară a activităţii educative cu


unele discipline de studiu

Jocurile didactice care mi-au permis realizarea feed-back-ului şi pe care le-am folosit
la clasă cu succes fac parte din categoria metodelor active de predare-învăţare şi sunt jocurile
de rol. Ele se bazează pe simularea unor funcţii, relaţii, activităţi, fenomene et., iar, prin
practicarea lor, elevii devin actori ai vieţii sociale pentru care se pregătesc.
,,Nu suntem toţi la fel; nu avem toţi acelaşi fel de minte; la majoritatea oamenilor,
educaţia este mai degrabă eficientă dacă se ţine seama de aceste diferenţe în activitatea şi
capacitatea mentală, decât dacă acestea sunt ignorate sau negate”
Haward Gardner

Bibliografie:

1. Fătu, S., (2002), Didactica chimiei, Editura Corint, Bucureşti


2. Naumescu, A., Bocoş, M., (2004), Didactica Chimiei - De la teorie la practică,
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj – Napoca
3. Cucoş, C., (2002), Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi
4. Bocoş, M., (2003), Teoria şi practica cercetării pedagogice, Editura Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj – Napoca
5. Cozma, D.G., Pui, A., (2003), Elemente de Didactica Chimiei, Editura Spiru Haret,
Iaşi
6. Creţu, C., (2000), Teoria curriculum-ului şi conţinuturile educaţiei, Editura Univ.
“Al.I.Cuza” Iaşi
7. Brînduşa Roman, (2010), Şcoala dincolo de graniţele unei lecţii, Editura Colegiului
Naţional „Mircea Cel Bătrân”, Râmnicu Vâlcea.

Prof. Brînduşa ROMAN


Liceul Tehnologic „ Gh. Ruset Roznovanu”, Roznov şi
Şcoala Gimnazială „ I. Gr. Teodorescu”, Ruseni, Neamţ

~ 62 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

INTERDISCIPLINARITATEA ÎN ARIA CURRICULARĂ


MATEMATICĂ ȘI ȘTIINȚE

Motto: “Cel mai puternic argument pentru interdisciplinaritate este


chiar faptul că viaţa nu este împărţită pe discipline” (J. Moffett)

„Interdisciplinaritatea este o formă a cooperării între discipline diferite cu privire la o


problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergență și o
combinare prudentă a mai multor puncte de vedere.“ (C. Cucoș, 1996).
„Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor arii curriculare“. Aceasta
necesită o interacțiune între competențe sau între conținuturile a două sau mai multe
discipline de învățământ și implică stabilirea și folosirea unor conexiuni între limbaje sau
operații.
În învățământul preuniversitar (G. Văideanu, 1988, pag. 250-252) se pot identifica trei
direcții ale interdisciplinarității:
1. la nivel de autori de planuri, programe, manuale școlare, teste sau fișe de
evaluare;
2. puncte de intrare accesibile profesorilor în cadrul proceselor de predare –
evaluare;
3. prin intermediul activităților extracurriculare sau extrașcolare.
La nivelul activităților de predare – învățare se pot căuta teme comune pentru diferite
obiecte de studiu care pot determina realizarea unor obiective de nivel înalt cum ar fi:
rezolvarea de probleme, însuțirea unor metode de învățare eficientă etc.
În procesul de învățământ se regăsesc demersuri interdisciplinare la nivelul corelațiilor
minimale obligatorii, sugerate de planul de învățământ sau de programele disciplinelor de
învățământ.
Învățământul modern, formativ, presupune existența predării – învățării
interdisciplinare ca o condiție obligatorie. Corelarea cunoștințelor dobândite de elevi la
diferite discipline contribuie la formarea și dezvoltarea flexibilității gândirii, a capacității de
aplicare a acestora în practică.
Legătura dintre discipline se poate realiza la nivelul conținuturilor, obiectivelor, dar se
creează și un mediu propice pentru ca fiecare elev să se exprime liber, să lucreze eficient
individual sau în echipă.
Dintre avantajele interdisciplinarității se pot aminti:
 clarifică mai bine și cu mai multă ușurință o anumită temă;
 elevul dobândește informații despre procese, fenomene care vor fi aprofundate pe
parcursul anilor școlari;
 permite aplicarea cunoștințelor teoretice în domenii diferite.
Interdisciplinaritatea se impune ca o exigenţă a lumii contemporane supusă
schimbărilor, acumulărilor cognitive în diferite domenii ale cunoaşterii. În perioada
contemporană reforma conţinuturilor învăţământului românesc a creat cadrul unor
transformări la nivelul curriculumului, între care se distinge perspectiva interdisciplinară.
Interdisciplinaritatea se referă şi la transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta, transfer cu
grade diferite de implicare sau finalizare.

~ 63 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Interdisciplinaritatea rezultă din procesul de combinare şi integrare a diferitelor


discipline, împreună cu metodologiile şi ipotezele lor de lucru. Aceasta implică trecerea
frontierelor tradiţionale dintre ştiinţe şi combinarea tehnicilor lor în efortul de a atinge un
obiectiv comun. Metodologiile şi ipotezele care aparţin unor discipline diferite sunt conectate
şi modificate pentru a se adapta la nevoile de cercetare, construind noi instrumente care să
permită investigarea unor subiecte dificile, care depăşesc posibilităţile unei singure discipline.
În domeniul economiei, de exemplu, subiecte complexe cum ar fi inflaţia, piaţa forţei de
muncă, creditul sau piaţa schimburilor valutare necesită diferite abordări care combină
economia, matematica, geografia, politica, sociologia, biologia, fizica şi altele.
Nicio disciplină de învățământ nu constituie un domeniu închis, între discipline se pot
stabili legături, unele destul de strânse. De exemplu, în aria curriculară Matematică și științe,
interdisciplinaritatea este atât necesară cât și utilă: chimia, fizica și biologia studiază natura,
structura, transformările și însușirile materiei. Fizica și chimia sunt însă mari consumatoare
de instrumente matematice. O ecuație matematică poate fi o lege în fizică sau în chimie.
Pentru realizarea unei bune interdisciplinarități sunt necesare unele condiții: profesorul
să aibă o cultură generală temeinică și să cunoască bine atât metodologia disciplinei cât și a
celorlalte discipline din aria curriculară iar elevii să fie informați despre existența
interdisciplinarității între disciplinele de învățământ.

Bibliografie:

1. Cucoș, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996


2. Ionescu, Miron; Radu, Ioan, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001
3. Pălășan, Toader; Crocan, Daniel Ovidiu; Huțanu, Elena, Interdisciplinaritate și
integrare – o nouă abordare a științelor în învățământul preuniversitar – Revista Formarea
continuă a CNFP din învățământul preuniversitar, București, 2003
4. www.pagini-scolare.ro – Chiș, Marilena, Interdisciplinaritatea în educație

Prof. Iulia-Cristina-Vandana ALTERESCU


Liceul Tehnologic „Ghe. Ruset Roznovanu”

~ 64 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

PROBLEMA INDEPENDENŢEI DE DRUM A INTEGRALEI


CURBILINII DE SPEŢA A DOUA ÎN PLAN

Faptul că f : I  R admite o primitivă F : I  R se mai poate exprima folosind limbajul


diferenţialelor, astfel: există o funcţie diferenţiabilă F : I  R astfel încât are loc egalitatea
dF ( x)  f ( x)dx, x  I .
Ne propunem să generalizăm relaţia de mai sus la funcţii de două variabile, utilizând
conceptele de funcţie diferenţiabilă de două variabile şi de integrală curbilinie de speţa a doua.
Definiţia 1. Fie D  R 2 o mulţime deschisă şi  x0 , y0   D. O funcţie F : D  R se

numeşte diferenţiabilă în  x0 , y0  dacă există constantele a, b  R şi funcţia g : D  R , cu

lim g ( x, y )  g ( x0 , y0 )  0, astfel încât


x  x0
y  y0

F ( x, y)  F ( x0 , y0 )  a( x  x0 )  b( y  y0 )  g ( x, y) ( x  x0 )2  ( y  y0 ) 2 . (*)

Teoremă (condiţie necesară de diferenţiabilitate)


Dacă F : D  R este diferenţiabilă în punctul  x0 , y0   D, atunci F are derivate parţiale în

F F
acel punct. Mai exact, relaţia (*) are loc cu a   x0 , y0  şi b   x0 , y0  .
x y
Teoremă (condiţie suficientă de diferenţiabilitate)
Fie D  R 2 o mulţime deschisă şi  x0 , y0   D, iar F : D  R . Dacă derivatele parţiale

F F
, sunt definite pe o vecinătate a punctului  x0 , y0  şi sunt continue în  x0 , y0  , atunci
x y

F este diferenţiabilă în punctul  x0 , y0  .

Fie F : D  R diferenţiabilă pe mulţimea deschisă D  R 2 , adică în fiecare punct din D .


Atunci diferenţiala funcţiei F pe D se scrie sub forma
F F
dF  x, y    x, y  dx   x, y  dy
x y
Observaţie. Dacă F ( x, y )  G ( x), ( x, y )  D (F depinde numai de x), atunci
F F
 x, y   G( x) şi  x, y   0, ( x, y)  D.
x y

~ 65 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Aşadar, în acest caz putem scrie


dF ( x, y )  G ( x)dx  dG ( x),
ceea ce arată că noţiunea de diferenţială a unei funcţii de două variabile generalizează
noţiunea de diferenţială a unei funcţii de o variabilă.
Definiţia 2.

Să considerăm o funcţie vectorială V definită printr-un domeniu plan D . Fie r ,  o curbă  


astfel încât   D . Fie P  x, y  , Q  x, y  componentele funcţiei V şi fie

 x  f (t )
r  :  , t   a, b 
 y  g (t )

un element al curbei r ,  .  
Atunci vom defini integralele curbilinii de speţa a II-a astfel:
b

 P  f (t ), g (t )  df (t )   P  x, y  dx,
a r
b

 Q  f (t ), g (t )  dg (t )   Q  x, y  dy
a r

şi vom pune:

 P  x, y dx  Q  x, y  dy   Vd r   P  x, y dx   Q  x, y dy.


r r r r

Proprietăţi ale integralei curbilinii de speţa a II-a


Pentru ca definiţia dată integralei curbilinii de speţa a II-a să nu fie contradictorie, este
necesar să arătăm că nici existenţa, nici valoarea acestei integrale nu depind de alegerea

 
elementului r  r , ci numai de curba r ,  . Aceasta rezultă din:

 x  f (t )
Teorema 1. Fie r şi r1 două elemente din r: r  :  , t   a, b  şi
 y  g (t )
 x  f ( )
 r1  :  ,   a1 , b1 .
 y  g ( )
Fie F o funcţie reală continuă definită pe D care conţine pe  , atunci în aceste condiţii,
existenţa fiecărei dintre următoarele două integrale implică existenţa celeilalte şi egalitatea
lor:

~ 66 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

b b1

 F  f (t ), g (t ) )df (t )   F  f ( ), g ( ) )df ( ).
a a1
1 1 1

Teorema 2. Dacă funcţiile P şi Q sunt continue pe D   , iar curba r ,  este  


rectificabilă, atunci integrala curbilinie

 P  x, y dx  Q  x, y  dy   Vd r   P  x, y dx  Q  x, y  dy
r r r
( deci şi fiecare dintre integralele

de la (1)) există.
Teorema 3. (Reducerea unei integrale curbilinii de speţa a II-a la o integrală
Riemann.)
Dacă funcţiile P şi Q sunt continue pe D   , iar f şi g sunt derivabile, cu derivată

continuă pe [a,b], atunci există şi este finită  P  x, y dx  Q  x, y  dy


r
şi avem

 P  x, y  dx  Q  x, y  dy   [ P  f (t ), g (t ) ) f '(t )  Q  f (t ), g (t )  g '(t )]dt.


r a

Integrala unei diferenţiale totale (Analoga formulei Leibniz-Newton)


Se consideră un interval bidimensional deschis  , din planul xOy . Fie o funcţie F de două
variabile cu derivate parţiale continue pe intervalul bidimensional  . Atunci

 dF  F  f (b), g (b)   F  f (a), g (a)  , pentru orice drum neted 


r
cu urma   D.

F F
Demonstraţie: Avem  dF    x, y  dx   x, y  dy.
r r
x x
Considerăm drumul dat prin ecuaţiile parametrice
 x  f (t )
  :  , t   a, b  ,
 y  g (t )
unde funcţiile f , g :  a, b  R sunt derivabile, cu derivate continue.

Folosind formula de reducere a unei integrale curbilinii de speţa a II-a la o integrală Riemann
 F F 
obţinem  dF    x  f (t ), g (t )  f (t )  y  f (t ), g (t )  g (t ) dt.
r r

Conform formulei de derivare a funcţiilor compuse avem


F F d
 f (t ), g (t )  f (t )   f (t ), g (t )  g (t )  F  f (t ), g (t )  .
x y dt

~ 67 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Din ultimele două egalităţi rezultă că:


b
d
 dF   F  f (t ), g (t )  dt.
r a
dt

Aplicând formula Leibniz-Newton pentru integrala din membrul drept, deducem că


b
 dF  F  f (t ), g (t ) 
r
a
 F  f (b), g (b)   F  f (a), g (a)  .

Observaţie. Concluzia teoremei rămâne valabilă pentru drumuri rectificabile.


Condiţii necesare şi suficiente pentru independenţa de drum a integralei curbilinii
Utilizând formula Leibniz-Newton se obţine imediat independenţa de drum a integralei
curbilinii a unei diferenţiale, după cum arată teorema următoare:
Teorema 4. Fie două funcţii reale, P şi Q , definite şi continue pe acelaşi interval
bidimensional deschis  , din planul xOy . Dacă există o funcţie F de două variabile cu

derivate parţiale continue pe  astfel încât dF  x, y   P  x, y  dx  Q  x, y  dy , atunci fiind

date două curbe rectificabile r1 şi r2 conţinute în  şi având acelaşi punct iniţial şi acelaşi
punct final, are loc egalitatea

 P  x, y dx  Q  x, y  dy   P  x, y dx  Q  x, y  dy.


r1 r2

Teorema precedentă admite următoarea reciprocă:


Teorema 5. Fie două funcţii reale, P şi Q , continue pe intervalul bidimensional  . Dacă
pentru orice două curbe rectificabile r1 şi r2 conţinute în  şi având acelaşi punct iniţial şi

acelaşi punct final, are loc egalitatea

 P  x, y dx  Q  x, y  dy   P  x, y dx  Q  x, y  dy ,
r1 r2

atunci există o funcţie F diferenţiabilă pe  , astfel încât dF  x, y   P  x, y  dx  Q  x, y  dy .

Funcţiile F pentru care are loc dF  x, y   P  x, y  dx  Q  x, y  dy sunt de forma:

F  x, y    P  x, y  dx  Q  x, y  dy  c , unde M 0  x0 , y0    este un punct fixat,


M0M

M  x, y   şi c  R .

Condiţii pentru existenţa primitivei unei expresii de forma P(x,y)dx+Q(x,y)dy

~ 68 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Definiţie. Se numeşte primitivă a unei expresii de forma P  x, y  dx  Q  x, y  dy pe intervalul

bidimensional   R2 o funcţie F diferenţiabilă pe  cu proprietatea că


dF  x, y   P  x, y  dx  Q  x, y  dy pe  .

Cu alte cuvinte, funcţia diferenţiabilă F :   R este o primitivă pe  a expresiei


P  x, y  dx  Q  x, y  dy dacă şi numai dacă

 F
 x  x, y   P  x, y 
 F ,   x, y   .
  x, y   Q  x , y 
 y

Presupunem acum că funcţiile P şi Q , sunt definite şi cu derivate parţiale continue în


intervalul bidimensional deschis  .
Condiţie necesară de existentă a primitivei
Teorema 6. Dacă există o funcţie F diferenţiabilă în intervalul bidimensional deschis  ,
cu dF  x, y   P  x, y  dx  Q  x, y  dy pe  , atunci are loc egalitatea :

P Q
= .
y x
Condiţie suficientă de existentă a primitivei
Teorema 7. Fie P, Q :   R cu derivate parţiale continue pe intervalul bidimensional
P Q
deschis  , astfel încât = . Atunci există F :   R diferenţiabilă pe  , astfel încât
y x

dF  x, y   P  x, y  dx  Q  x, y  dy pe  .

Mai mult, avem reprezentarea


x y

F  x, y    P  t , y0  dt   Q  x, t  dt  c,   x, y   
x0 y0

unde  x0 , y0   este fixat şi c  R .

Prof. Ana PIPĂ


Liceul Tehnologic „Ghe. Ruset Roznovanu”

~ 69 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

MĂRŢIŞORUL - TRADIŢIE, ARTĂ ȘI ŞTIINŢĂ

Mărţişorul este un obiect de dimensiuni reduse, prins într-un şnur


alb cu roşu care este oferit, conform tradiţiei româneşti, persoanelor
dragi pe data de 1 Martie.
Conform legendelor populare firele mărţisorului ar fi fost toarse de
Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.
Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o moneda de argint, aceasta
fiind asociată soarelui.
Mărţişorul este vestitor al sosirii primăverii, un simbol al focului şi
al luminii, deci şi al soarelui.
Poetul George Coşbuc, afirma despre mărţişor:

"scopul purtării lui este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine


chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi
dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi
sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet... Ţăranii pun copiilor
marţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile,
iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le
poartă are să se ofilească."
https://ro.wikipedia.org/wiki/George_
Co%C8%99buc
Despre istoricul mărţişorului, Tudor Arghezi afirma în volumul
"Cu bastonul prin Bucureşti":
"...La început, atunci când va fi fost acest început, mărţişorul nu era
mărţişor şi poate că nici nu se chema, dar fetele şi nevestele, care
ţineau la nevinovăţia obrazului încă înainte de acest început, au
băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea şi nu era
nici un leac. Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit
cărturarii, făcând "farmece" şi făcând şi de dragoste, au învăţat
fetele cu pistrui să-şi încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_Ar
ghezi
Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala şi centru
ieşeau în martie cu firul la gât.
...Vantul uşurel de martie, care împestriţa pleoapele, nasul şi
bărbia, se numea mărţisor şi, ca să fie luat răul în pripă, şnurul de
mătase era pus la zinţii de marţ. Dacă mai spunem că firul era şi
roşu, înţelegem că el ferea şi de vânt, dar şi de deochi."

În acest an am confecţionat mărţişoare realizate din componente reciclabile ale


calculatoarelor personale şi componente electronice defecte: tastaturi, cabluri de reţea, cabluri

~ 70 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

interne şi externe ale calculatoarelor personale, rezistenţe, condensatoare, leduri, tranzistoare,


circuite integrate etc.
Mărţişoarele create au fost expuse în luna martie în laboratorul de informatică al şcolii
pentru a motiva elevii să recicleze componentele defecte ale dispozitivelor electronice, să nu
le arunce, şi să contribuie la protejarea mediului înconjurător (figura nr. 1).

Figura nr. 1 Martie 2016 - Expoziţie mărţişoare

1.Mărţişoare confecţionate din taste defecte ale tastaturii unui calculator personal

Tastatura este principalul dispozitiv periferic de introducere


a datelor într-un calculator personal.
Putem recicla tastele tastaturilor defecte şi confecţiona
mărţişoare sau alte obiecte de decor.

~ 71 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

~ 72 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

2. Mărţişoare confecţionate din componente electronice defecte: rezistoare, condensatoare,


leduri, tranzistoare

Rezistorul este o piesă componentă din


circuitele electrice și electronice a cărei
principală proprietate este rezistenţa electrică.

Un condensator este un dispozitiv electric


pasiv ce înmagazinează energie sub forma
unui câmp electric între două armături
încărcate cu o sarcină electrică egală, dar de
semn opus. Acesta mai este cunoscut și sub
denumirea de capacitor.
Un LED este o sursă de lumină mică. De cele
mai multe ori acestea sunt utilizate ca
indicatori în cadrul dispozitivelor electronice,
dar din ce în ce mai mult au început să fie
utilizate în aplicații de putere ca surse de
iluminare.

Tranzistorul este un dispozitiv electronic din


categoria semiconductoarelor care are cel
puțin trei terminale (borne sau electrozi). Este
folosit mai ales pentru a amplifica și a comuta
semnale electronice și putere electrică.

~ 73 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

3. Mărţişoare confecţionate din componente electronice defecte, circuite integrate

Circuitul integrat este un


dispozitiv electronic alcătuit
din mai multe componente
electrice și electronice
interconectate, pasive și active,
situate pe o plăcuță de material
semiconductor (făcută de
exemplu din siliciu), dispozitiv
care în cele mai multe cazuri
este încapsulat într-o capsulă
etanșă prevăzută cu elemente
de conexiune electrică spre
exterior, numite terminale sau
pini („piciorușe”).

4. Firele sunt obţinute din cablurile reţelelor de calculatoare defecte.

Realizatori: Gugoaşă Mădălina Gabriela, Gherghel Bianca


Profesori îndrumători:
Gabriela Brânduşa HORLESCU, Constanţa ŞALARU
Colegiul Tehnic "Gheorghe Cartianu", Piatra Neamț

~ 74 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

BIBLIOTECA – SPAŢIU AL INTERDISCIPLINARITĂŢII


BIBLIOTECA DIN ALEXANDRIA

"Timeo hominem unius libri"


Thomas din Aquino

Atunci când intri într-o mare bibliotecă


simţi cum prin ele însele, cărţile alcătuiesc o
lume fascinantă în stare să asigure noi
dimensiuni vieţii oamenilor. În acest templu al
cărţii care este biblioteca, cea mai veche
instituţie socio-culturală realizată de oameni,
stă tezaurizată mare parte din înţelepciunea
lumii.
Se poate spune că bibliotecile au apărut
odată cu tăbliţele de lut în jurul anilor 3500
î.Hr., având în vedere faptul că civilizaţiile
timpurii nu făceau nici o diferenţă între o arhivă
şi o bibliotecă. Şi, întrucât primele texte scrise aveau în principal un conţinut religios, nu este
surprinzător faptul că aceste biblioteci erau adăpostite în temple şi biserici.
Bibliotecile publice în adevăratul înţeles al cuvântului, care să adăpostească lucrări ce
acoperă domenii diverse pentru a fi consultate de către studenţi şi discipoli, au apărut abia în
secolul al V-lea î.Hr., datorită interesului manifestat de greci pentru educarea oamenilor liberi.
Peripateticii, Aristotel şi discipolii săi, au pus bazele celei mai detaliate şi celebre
colecţii de cărţi din toată Grecia. Geograful şi istoricul Strabo spunea despre biblioteca lui
Aristotel că a reprezentat modelul pentru instituţia ulterioară de la Alexandria, considerată cea
mai mare bibliotecă a Antichităţii.
Anumite elemente ale culturii greceşti au fost răspândite pe o zonă foarte întinsă cu ajutorul
campaniilor militare ale lui Alexandru cel Mare, în jurul Mării Mediterane, având ca centru de
radiere spirituală Alexandria din Egipt, unde s-a constituit pe la anul 300 î.Hr. Un complex
centru cultural şi comercial al lumii elene, format din muzeu şi bibliotecă, intitulat
Alexandrina.
Se constituie colecţii ale bibliotecii bazate pe principiul că aici trebuia să existe câte un
exemplar reprezentativ şi corect din fiecare titlu al literaturii greceşti. Practica achiziţionării
nu era numai cea standard, a contactului unui bibliotecar cu posesorul cărţii pregătite pentru
vânzare, ci şi pe obligarea celor ce soseau pe vase în portul Alexandria să predea cărţile
deţinute spre a fi copiate. Aceasta a devenit o practică tipică pentru epoca lui Ptolemeu.
În felul acesta s-au achiziţionat nu numai opere de literatură clasică, ci şi cărţi de
bucătărie, de magie, cu curiozităţi, etc. Biblioteca din Alexandria îşi va dobândi prestigiul de
bibliotecă naţională a Egiptului în perioada elenistică tocmai pentru că spre deosebire de
bibliotecile de pe teritoriul Greciei, partizane unor anumite mişcări de gândire, cea de la
Alexandria aduna documente din toate şcolile filozofice, fără excepţie şi fără preferinţe.
Biblioteca era subvenţionată de înşişi regii Egiptului, devenind o instituţie de stat, la
care obiectivele, misiunea ştiinţifică şi culturală, modul de funcţionare şi accesul erau dictate
şi patronate de chiar conducătorii ţării.

~ 75 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Nucleul Bibliotecii a fost adunat în Grecia de Demetrios din Phaleron, adus de la


Atena în secolul III î.Hr. Pentru a dezvolta şi îmbogăţi colecţia de tragedie grecească şi de
poezie comică. Demetrios poate fi numit fondatorul Bibliotecii, cu toate că onoarea aceasta
poate fi atribuită în mod egal sau pe mai bună dreptate primului şi celui de-al doilea dintre
regii Ptolemei care au condus Egiptul după moartea lui Alexandru cel Mare, petrecută în anul
323 î.Hr.
A fost Demetrios primul bibliotecar? Dacă doriţi, da, dar ar fi poate şi mai corect să-l
numim pe Zenodotos din Ephes ca fiind cel dintâi adevărat bibliotecar, căci el a fost primul
bibliophilax, cum suna titlul său în greceşte, adică director numit în instituţie, într-o perioadă
când catalogarea şi traducerea, ca practici uzuale de achiziţionare, erau recunoscute drept
elemente importante în organizarea bibliotecii.
Mulţumită entuziasmului patronilor săi regali şi abilităţii primilor lor sfătuitori, Demetrios şi
Zenodotos, Biblioteca din s-a dezvoltat rapid. Ea avea 532.800 de role de papirus. Cărţile erau
aşezate în bibliotecă pe teme şi se puteau folosi numai în acea incintă.

Ne putem imagina aspectul bibliotecii mai degrabă făcând similitudini cu alte


biblioteci, spre exemplu recurgând la studiile arheologice făcute la Pergam. Se poate astfel
deduce că zona centrală, cea mai largă, a edificiului era dotată pentru activităţile religioase,
dar funcţia sacră a edificiului avea să dispară treptat, astfel încât în perioada romană vor
rămâne active numai funcţiile practice legate de folosirea cărţilor. În general bibliotecile
deţineau încăperi moderate ca dimensiuni.
Tocmai pentru că devenise neîncăpătoare, clădirea iniţială era deja prea mică pe la
mijlocul secolului III şi a fost necesară crearea unei biblioteci secundare în templul lui Serapis
numit Sarapeion sau Serapeum în lumea greco-romană. Aproape 42.800 de suluri au fost date
sau împrumutate Bibliotecii din Serapeum de către biblioteca principală.
Aceasta a fost poate o modalitate de a face mai mult loc în biblioteca centrală prin
respingerea exemplarelor imperfecte sau a duplicatelor.
Biblioteca reprezenta memoria departamentelor ştiinţifice ale muzeului, în care activau
savanţii.
Când se trece de la ştiinţă în genere la ştiinţele umaniste, importanţa bibliotecii va
creşte incomensurabil. Aceasta se petrece pentru că în cazul disciplinelor umaniste biblioteca
nu numai că oferă informaţii, dar conţine şi adevărate capodopere. În mod cert marea
bibliotecă devenise un reper pentru toţi oamenii de ştiinţă ai vremii.

~ 76 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Anatomistul putea găsi cărţi în bibliotecă, dar nu şi corpuri umane. Astronomul putea
găsi cărţi, dar nu stelele cerului. Pe de altă parte dacă umanistul vrea să citească Iliada sau
Odiseea, Cântecele lui Anacreion sau odele lui Simonides, aceste comori erau la dispoziţia lui
numai în bibliotecă şi nu în altă parte. Biblioteca a devenit nu numai creierul şi memoria
muzeului, dar ea a fost chiar inima ştiinţelor umaniste din acea epocă, figurând ca model
pentru toţi cei ce proiectau să adune într-o instituţie culturală întreaga memorie scrisă a lumii.
Biblioteca din Alexandria a fost condusă de cei mai de seamă oameni ai antichităţii, de
exemplu, Calimach din Cyrene, numit şi „părintele bibliografiei„. Acolo au studiat şi predat
Euclid, Eratostene, Arhimede şi alţii.
Responsabilitatea arderii bibliotecii nu trebuie atribuită exclusiv fanaticilor
musulmani, ci distribuită unei succesiuni de atitudini bibliofage, a căror finalitate a fost
distrugerea integrală a celei mai valoroase biblioteci a tuturor timpurilor.
Partea iniţială a bibliotecii ar fi fost incendiată accidental când Iulius Caesar asedia
oraşul, în 47 î.e.n.
În anul 415, patriarhul Alexandriei, Teofil, porunceşte incendierea acestei ilustre
biblioteci, motivând că este un focar de cultură anticreştină. Distrugerea ei definitivă are loc
în anul 641, când din ordinul califului Omar, cuceritorul islamic al Egiptului, a ars ceea ce
mai rămăsese din biblioteca de mai multe ori jefuită. Califul, deloc mişcat de această vastă
colecţie de cărţi înţelepte, a afirmat, se pare, că „fie sunt în contradicţie cu Coranul, caz în
care sunt eretice, fie sunt în acord cu acesta, şi atunci sunt de prisos”. Manuscrisele au fost
atunci adunate şi folosite drept combustibil pentru 4000 de băi publice din oraş. De fapt, erau
atâtea papirusuri, încât au încălzit băile din Alexandria vreme de şase luni.
Fie că a fost vorba de romanul Iulius Caesar, de episcopul creştin Teofil sau de şeful
musulman Omar, în câteva clipe, ore sau zile au fost distruse achiziţii culturale strânse la un
loc, timp de secole, rodul reflecţiei şi creaţiei milenare a celor mai luminate minţi ale
antichităţii mediteraneene.
Pierderea Bibliotecii din Alexandria a fost descrisă ca „zonă în care istoria şi-a pierdut
memoria”.

Bibliografie:
• Agache, Catinca: Biblioteci în timp (Inventarul pierdut al antichităţii); Editura Princeps
Edit, Iaşi, 2004
• Panati, Charles: Cartea începuturilor; Editura Orizonturi, Bucureşti, 2004
• https://istoriiregasite.wordpress.com/2015/03/22/secretele-bibliotecii-dinalexandria-i/
• Pavel, Dan: Bibliopolis; Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1990

Realizatori: Alexandru Gabriel, Capră Gheorghe, clasa a X-a A


Profesor coordonator: Adrian HIZAN
Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"

~ 77 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

COMBATEREA FENOMENULUI BULLYING

Mereu au existat mici răutăţi între copii, aplanate de


părinţi sau profesori, conflicte care în trecut rareori luau o
amploare îngrijorătoare.
Astăzi însă, un fenomen menţionat cu preponderenţă
în străinătate a început să îşi facă simţită prezenţa şi la noi.
Chiar dacă se ştiu foarte puţine despre fenomenul
bullying, el este astăzi prezent şi în şcolile şi mediile din
România, iar părinţii şi copiii afectaţi de acest comportament
de intimidare nu ştiu, deseori, nici la ce pericole se expun şi nici cum să reacţioneze corect.

Ce este şi cum se manifestă Bullying-ul - comportamentul de intimidare?

Atunci când una sau mai multe persoane


aparţinând aceluiaşi grup încearcă în mod repetat şi
intenţionat să lezeze sau să controleze o altă
persoană într-un mod negativ apare acest fenomen,
tradus prin comportament de intimidare.
Bullying-ul nu presupune existenţa unui
conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorinţa unor
persoane de a-şi câştiga puterea şi autoritatea,
punându-i pe alţii într-o lumină proastă. Comportamentul de tip bullying apare atât la şcoală,
cât şi în afara acestui mediu. Intimidare verbală: şicanare, poreclire, ameninţare, replici
sarcastice, comentarii sexuale nepotrivite, replici ofensatoare etc.
INTIMIDARE SOCIALĂ - excluderea intenţionată a cuiva dintr-un anume grup,
răspândirea unor zvonuri răutăcioase, poziţionarea cuiva într-o situaţie jenantă, în public etc.
Intimidare fizică: lovire, scuipare, daune aduse asupra lucrurilor persoanelor intimidate,
bruscarea acestora etc.
CYBERBULLYING - comportament de intimidare prin intermediul tehnologiilor de
informare şi comunicare: texte sau emailuri răutăcioase, zvonuri răspândite prin email sau
site-uri de socializare, share-uirea unor poze sau filmuleţe ofensatoare, crearea de profiluri
false etc. Dintre acestea, cyberbullying este un fenomen ceva mai complex. Se manifestă
oricând, mesajele sau imaginile trimise pot fi postate anonim, se pot distribui foarte uşor şi
repede şi, odată share-uite pe internet, sunt foarte greu de şters. În plus, e foarte dificil (dar nu
imposibil) de identificat autorul.

Cine sunt ţintele săgeţilor otrăvite ale anumitor adolescenţi?

Salvaţi Copiii menţionează într-un studiu că o dată întrebaţi despre impactul bullying-
ului asupra victimelor, copiii păreau conştienţi de consecinţe: reduce sentimentele de auto-
valoare, izolează persoana, ar putea duce la depresie şi chiar suicid.
Copiii au mai spus că orice persoană care este diferită poate deveni o ţintă a bullying-
ului, cum ar fi:
- cei care au un aspect diferit (aspectul fizic a fost subliniat ca unul dintre cele mai comune
motive pentru bullying)

~ 78 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

- cei care se comportă diferit faţă de majoritatea (cum ar fi copilul care este foarte timid, care
învaţă mai bine sau care are un handicap sau cu nevoi educaționale speciale)
- cei nou veniţi în grup
- cei dintr-un mediu socio-economic dezavantajat (inclusiv în cazul în care aceştia provin din
mediul rural, din Republica Moldova sau rromii).


• Ce poţi face dacă eşti victima fenomenului Bullying?

Documentează-te asupra acestui tip de comportament şi apoi răspândeşte informaţia E


drept că, în cazul copiilor mai mici sau a celor aflaţi în şcoala generală, documentarea are loc
mai greu. Părinţii şi profesorii ar putea însă să le furnizeze informaţiile necesare prin discuţii
sau teme la dirigenţie, tocmai pentru a preveni sau pentru a stopa fenomenul de bullying în
colectiv.
Mult timp s-a crezut că răutatea copiilor este justificată prin lipsa lor de experienţă și
că ceilalţi trebuie să suporte cu stoicism manifestările ei. Ei bine, adolescenţii, şi nu numai, au
la îndemână internetul şi alte mijloace pentru a afla ce presupune mai exact acest
comportament de intimidare. Doar informându-se, vor afla că nu sunt singurii abuzaţi, care
este profilul celui care apelează la un astfel de comportament, folosind aceste date tocmai
pentru a-i dezarma pe cei care recurg la el.

Povesteşte-i unui adult tot ce ţi se întâmplă.


Nu eşti singur în toată această situaţie, aşa că alege o persoană de încredere (părinte,
frate mai mare, diriginte, profesor, antrenor) căreia să i te destăinui. Nu-ţi fie teamă şi nici
ruşine, întrucât nu tu eşti persoana responsabilă de ceea ce ţi se întâmplă.

Indiferenţa
Dacă indiferenţa nu funcţionează, reacţionează, spune-i calm, dar ferm, să înceteze!
Nu apela şi tu la acelaşi comportament agresiv! Arată-i doar că nu eşti afectat de tot ce se
întâmplă. Util ar fi să încerci să îţi faci prieteni noi şi să fii mereu în prezenţa acestora.
Apartenenţa la un grup te va face mai puţin vulnerabil. Arată-i că eşti încrezător în tine,
indiferent de comportamentul lui.

~ 79 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Vorbeşte cu un psiholog
Indiferent de situaţia prezentă în şcoala ta, orice instituţie de acest fel ar trebui să aibă
un psiholog cu care să poţi sta de vorbă. Un specialist te poate sfătui îndeaproape și poate fi
acel om de încredere căruia să i te destăinui.

Sună la Telefonul Copilului – 116111


Ştiai că, potrivit Asociaţiei Telefonului Copilului, în perioada octombrie 2011-
octombrie 2013, la numărul 116111 au fost înregistrate 2.907 cazuri de bullying în România,
cei mai mulţi fiind adolescenţi (fete între 12-17 ani 28. 58% şi băieţi între 12-17 ani 57. 14
%)?
Cum foarte mulţi copii povestesc ce li se întâmplă şi cer ajutor după mult timp, e
necesar să recunoşti unele semnale de alarmă: copilul devine mai trist, refuză să participe la
activităţi care înainte îi plăceau, refuze să meargă la şcoală, nu are prieteni etc. Implică
profesorul şi şcoala în demersul tău Din păcate, nu toţi profesorii sau directorii de şcoală sunt
deschişi să aplaneze acest tip de comportament, în parte şi din cauza influenţelor sociale. Cu
toate astea, e de datoria ta să mergi la şcoală, să discuţi cu dirigintele pentru a vedea ce poţi
face în mod direct şi oficial. Orice instituţie de acest fel ar trebui să aibă atât psiholog, cât şi
activităţi în care să tragă un semnal de alarmă în privinţa fenomenului de tip bullying.
Caută alte resurse Indiferent dacă şcoala se implică sau nu în acest demers, este de
preferat să stai de vorbă şi cu un psiholog. Un specialist te poate îndruma şi îl poate ajuta pe
copilul tău să iasă dintr-o astfel de situaţie. În plus, dacă lucrurile se complică, atât tu, ca
părinte, cât şi copilul tău, trebuie să ştiţi că aveţi la dispoziţie Telefonul Copilului, dar şi
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, două programe prin care puteţi afla mai
multe despre bullying şi obține îndrumare în demersurile tale.

Bibliografie:
http://www.unicef.ro/media/fenomenul-bullying-cum-il-depistam-si-cum-il-combatem-
pentru-scoli-mai-sigure/
http://www.telefonulcopilului.ro/uploaded/stop%20bullying/ASOCIATIA_TELEFONUL_C
OPILULUI_GHID_PROFESORI.pdf
Trevor Romain: “Bullies:Cum să faci faţă intimidării? “, Editura Gama

Realizatori: Drăghiceanu Ioana - Iarina, Agapie Teodora Elena, clasa a XII-a A


Profesor coordonator: Simona HUŢU – AILOAE

~ 80 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

ORAŞUL ROZNOV
PRIMELE INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ROZNOV

Identitatea şi istoria unei personalităţi, a unei instituţii, a unei comunităţi reprezintă


elemente de mare importanţă.
Cunoaşterea lor poate îmbogăţi sub multiple aspecte, în sensul afirmaţiei lui Tucidide
că “istoria este un câştig pentru toate timpurile“.
Primele forme de pregătire a copiilor şi tinerilor au fost cele orale, cunoştinţe practice
şi normele comportamentale, etico-morale şi ocupaţionale, acestea fiind transmise de către
adulţii şi bătrânii din familie sau comunitate.
Funcţionarea şcolilor în Moldova începe prin sec.XV-XVI, fiind legată de şcolile
bisericeşti, după care, în secolul următor, au fost înfiinţate şcolile confesionale care aveau să
determine o creştere semnificativă a numărului ştiutorilor de carte:
 Dieci
 Grămătici
 Slujbaşi
 Clerici
Organizarea pe nivel inferior, în aceste şcoli se preda cititul, scrisul şi socotitul.
Şcolile mănăstireşti, care funcţionau pe lângă biserici, mănăstiri şi episcopii, pregăteau
atât viitori preoţi, cât şi copii din comunitate.

Prima şcoala din Roznov


La 1 februarie 1865 a fost înfiinţată, la Roznov, prima şcoală cu 41 de elevi şi un singur
învăţător, conform „Legii pentru Instrucţia Publică” din anul 1864.
Pentru că lipseau localurile pentru şcoli, erau închiriate mici cămăruţe din vălătuci de
pământ, unde copiii trebuiau să se instruiască, îngrămădiţi şi sub îndrumarea unui singur
învăţător.
În zilele frumoase, orele de şcoală se ţineau de obicei la umbra unor arbori bătrâni.
Clopotul care anunţa cele patru recreaţii pentru şcolari, reprezenta totodată şi ceasornicul
satului.
Colonelul Gheorghe Ruset Roznovanu, fost prefect al judeţului Neamţ, a sprijinit dotarea
învăţământului primar din Roznov cu unele „atenanse”.
Astfel, în anul 1875 s-a construit primul local de şcoală, cu patru încăperi, dintre care
două erau săli de clasă iar celelalte două constituiau locuinţa învăţătorului.

Testamentul colonelului Gheorghe Russet Roznovanu


"Astăzi, anul unu mie opt sute nouăzeci şi opt, August în două zeci şi cinci zile,
subscrisul colonel George Alexandru Russet Roznovanu, domiciliat în comuna Roznov,
judeţul Neamţ, din Moldova, Regatul România, voind a regula ultimele mele voinţe, pe cât
timp sunt sănătos şi în depline puteri fizice şi intelectuale, dispun de avutul meu cum s-a
îndurat a tot puternicul şi bunul Dumnezeu a-mi da – precum urmează: Averea mea se
compune din moşia Ivăneşti, Roznov, cu toate siliştile sale, şi din moşia Ivăneşti, cumpărată
de mine şi alipită la moşia Roznov, precum şi din puţina avere mobiliară ce se va găsi la
moartea mea în casele mele, pe moşiile Roznov şi Ivăneşti şi în orice loc ar fi."

~ 81 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Mai târziu, în anul 1911, s-a construit al doilea local de şcoală cu trei săli de clasă, o
cancelarie, funcţionând cinci clase de elevi şi doi învăţători.
Urmează o perioadă de adânci prefaceri şi în conştiinţa oamenilor care, treptat, şi-au dat
seama că ştiinţa de carte este utilă şi necesară. Aşa se face că, în anul 1938, şcoala primară din
Roznov funcţiona cu 310 elevi şi 8 învăţători având şi un curs suplimentar (V-VIII).
În anul 1946, pe lângă şcoala primară, ia fiinţă un „gimnaziu unic” care funcţiona în
localul şcolii primare, ce avea conducerea separată şi era frecventat de elevi din Roznov şi din
împrejurimi.
Cadrele didactice recrutate erau dintre cele ale şcolii primare şi din rândul altor
intelectuali din comună cu studii superioare. În anul 1950 s-a înfiinţat Şcoala profesională,
şcoala medie tehnică, centru de calificare, centru de perfecţionare. A pregătit în toţi anii de
existenţă peste 50.000 de specialişti pentru sectorul forestier.
Reforma din 1948 desfiinţează „gimnaziul unic” şi elevii trec la şcoala de 7 ani, în clasa
corespunzătoare. Între anii 1949 şi 1954, pe lângă şcoala de 7 ani a funcţionat un internat
pentru elevii din comunele vecine care, pe parcurs, a fost desfiinţat deoarece au apărut şcoli
de 7 ani şi în alte sate vecine.
În anul 1956 a luat fiinţă o şcoală medie serală care funcţiona în localul şcolii de 7 ani
care avea cadre didactice de la această şcoală dar o conducere diferită.

Liceul Roznov
În anul 1955, se înfiinţează o secţie pentru învăţământul mediu, iar în anul 1962 îşi
deschide porţile Liceul Roznov.
Imobilul a fost construit în perioada 1961-1962, fiind prevăzut cu opt săli de clasă,
mobilate adecvat şi o bază materială de excepţie.
În plus, liceul avea un atelier de gospodărie pentru fete precum şi un atelier pentru băieţi.
Atelierul fetelor era din două secţiunii şi anume croitorie şi menaj.
Tot din două secţiunii era şi atelierul băieţilor mai exact tâmplărie şi lăcătuşerie.
Puţin timp după înfiinţare, încep demersurile de amenajare a unei baze sportive
avangardiste, obiectiv care, odată realizat, a clasat liceul din Roznov între cele mai moderne
unităţi de învăţământ din spaţiul rural din ţară, cel mai bine dotat şi modern din Judeţul
Neamţ.
În anul 1970, Liceul Teoretic Roznov şcolariza 2.000 de elevi, având 78 de cadre
didactice care activau în cele trei şcoli generale, un liceu, trei grădiniţe, un cămin de copii, un
centru de calificare forestieră.
În anul 1980, Liceul Roznov trece sub autoritatea Ministerului Agriculturii, iar din anul
1980-1981 clasele I-VIII se mută în corpul nou de şcoală.
O nouă schimbare intervine în anul 2003, când şcoala generală, şcoala profesională şi
liceul teoretic sunt comasate, înfiinţându-se astfel Grupul Şcolar Roznov.

Realizatori: Sîrbu Larisa şi Dîrlea Elena


Profesor coordonator: Paul Daniel NEDELOIU
Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"

~ 82 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

ORAŞUL ROZNOV – ASPECTE DEMOGRAFICE ŞI ISTORICE

Roznov este un oraș în județul Neamț, Moldova, România. Are în componența sa și satele
Chintinici și Slobozia.

GEOGRAFIE:

Orașul se află în partea de nord a depresiunii Cracău-Bistrița, pe râul Bistrița, la 15 km


sud-est de municipiul Piatra-Neamț.
Este străbătut de șoseaua națională DN15, care leagă Piatra Neamț de Bacău. La
Roznov, acest drum se intersectează cu șoseaua județeană DJ156A, care îl leagă spre nord de
Girov (unde se intersectează cu DN15D), Dobreni (unde se intersectează cu DN15C),
Negrești și Crăcăoani, și spre sud de Borlești, Tazlău și mai departe în județul Bacău de
Balcani, Pârjol și Ardeoani (unde se termină în DN2G). [5] Prin oraș trece și calea ferată
Bacău-Bicaz, pe care este deservită de stația Roznov.

DEMOGRAFIA:

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Roznov se ridică la 8.593


de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 8.726
de locuitori. [1] Majoritatea locuitorilor sunt români (87,52%), cu o minoritate de romi
(4,78%). Pentru 7,68% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. [2] Din punct de
vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,12%). Pentru 7,68% din
populație, nu este cunoscută apartenența confesională. [6]
Componența etnică a orașului Roznov:
* Români (87.52%)
* Romi (4.78%)

~ 83 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

* Necunoscută (7.68%)
* Altă etnie (0.01%)
Componența confesională a orașului Roznov:
* Ortodocși (90.11%)
* Necunoscută (7.68%)
* Altă religie (2.19%)

ISTORIE:

Numele satului Roznov este menționat pentru prima oară într-un document din 18 aprilie
1576, prin care Petru Șchiopul întărește mănăstirii Bistrița, dreptul de stăpânire a mai multor
sate, între care și Roznovul. În a doua jumătate a secolului al XVII–lea, Roznovul intră în
stăpânirea familiei Ruset, care și-a adăugat numele Roznovanu, de la denumirea satului și a
moșiei. [necesită citare]
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Roznov era o comună în plasa Bistrița a județului
Neamț, formată din satele Roznov, Chintinici, Slobozia, Cuteni, Dumbrava Roșie de Jos,
Săvinești și Brășăuți, având în total 4144 de locuitori. În comună funcționau cinci mori de
apă, un spital rural cu 30 de paturi, patru biserici și trei școli cu 238 de elevi (dintre care 38
erau fete). [7] Anuarul Socec din 1925 o consemnează în aceeași plasă, având 4820 de
locuitori și aceeași alcătuire. [8] În 1931, comuna a rămas cu satele Roznov și Chintinici,
întrucât satul Slobozia s-a separat pentru a forma o comună de sine stătătoare, iar restul
satelor au format comuna Săvinești. [9] Comuna Slobozia se va desființa însă la scurt timp,
satul revenind la comuna Roznov.
În 1950, comuna a trecut în administrarea raionului Buhuși, și apoi (după 1964[10]), în
cea a raionului Piatra Neamț din regiunea Bacău. În 1968, comuna a revenit la județul Neamț,
reînființat. [11][12] Comuna Roznov a primit statut de oraș în 2003. [13]

MONUMENTE ISTORICE:

* Biserica Sf. Nicolae: Actuala biserică a fost ridicată pe locul uneia mai vechi, ridicată în
anul 1759, de către paharnicul Nicolae Ruset Roznovanu. Ajungând într-o stare avansată
de ruină, vechea biserică a fost preluată de colonelul Gheorghe Roznovanu, care a demarat
ridicarea unei noi. Are hramul sfinților ierarhi Nicolae și Alexandru. Se află în parcul din
centrul localității Roznov, fiind zidită într-un stil arhitectural slavon-bizantin. Acoperişul
bisericii este încununat cu o turlă specific rusească, în formă de ceapă. La subsolul
bisericii se află amenajată o criptă funerară, aici fiind îngropaţi şi o parte din membrii
familiei ctitorului – Roznovanu.Pe faţadă, biserica are o clopotniţă deschisă, încorporată
în zidul principal al acesteia. În clopotniţă se află aşezate zece clopote, dintre care şapte
mai mici, iar unul foarte mare. Clopotele compun o melodie unică, comandată de
colonelul Roznovanu, aceasta fiind o combinaţie între linii melodice greceşti şi ruseşti.
Intrarea în biserică se face într-un mod solemn, scările de piatră fiind deosebit de elegante.
Din pridvorul bisericii se intră direct în naosul spaţios. Catapeteasma bisericii este şi ea
unică, aceasta fiind lucrată la Moscova, din bronz aurit, între anii 1890-1892.

~ 84 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

* Obeliscul eroilor din Războiul Ruso-Turc (1877-1878) a fost ridicat în 1908 de către
Vincenzo Puschiasis în parcul dendrologic. Este clasificat ca monument de for public.

* Beciurile Hanului Roznovanu (secolul al XVII-lea)

* Parcul Dendrologic Roznov:


Parcul are o suprafaţă de 3 ha şi reuneşte specii de arbori seculari, stejari, fagi, castani,
specii rare de rășinoase brad argintiu – abies concolor, pin alb – pinus stobus, precum și
salcâm japonez – sophora japonica, salcâm galben – laburnum anagyroides, acer, ulm, pin. În

~ 85 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Parcul dendrologic din Roznov se află “Casa Roznovanu”, un adevărat castel care a aparţinut
lui Gheorghe Ruset Roznovanu (1834-1904) ofițer, politician și filantrop, care a fondat prima
școală din oraș (pe atunci sat), linia ferată Bacău -Piatra Neamț și gara din Roznov.
Deasemenea aici se găsesc şi Beciurile hanului Roznovanu datate din secolul al XVII-lea

ECONOMII:
În Roznov funcționează un combinat chimic de dimensiuni medii, care produce
îngrășăminte azotoase, acid sulfuric, etc. În aprilie 2013, Henkel România a inaugurat o nouă
fabrică în Roznov care produce adezivi pentru construcții (adezivi pentru placări, pardoseli,
etc.). O altă ramură importantă este exploatarea și prelucrarea lemnului, care are o tradiție de
peste 150 de ani (din 1859), cu fabrici de cherestea, mobilier, producție de butoaie, uși,
ferestre, lăzi, etc. Ca pondere a numărului de întreprinderi, mai mult de jumătate activează în
domeniul comerțului și serviciilor, ceea ce reprezintă o netă inversiune de trend față de
structura economică moștenită după 1989.Pe raza orașului au fost amenajate două
hidrocentrale pe râul Bistrița: Roznov I, dată în folosință în 1963, cu o putere instalată de
14,3MW și Roznov II, dată în folosință 1964, de 14MW.

Personalități născute aici:

* Gheorghe Ruset-Roznoveanu (1834 - 1904), ofițer


politician și filantrop, care a fondat prima școală din
oraș (pe atunci sat), linia ferată Bacău - Piatra Neamț și
a gara din Roznov.

* Grigore Cugler (1903 - 1972), artist

~ 86 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Liceul Tehnologic "GHEORGHE-RUSET-ROZNOVEANU"

La 1 februarie 1865 a fost înfiinţată, la Roznov, prima şcoală cu 41 de elevi şi un singur


învăţător, conform „Legii pentru Instrucţia Publică” din anul 1864.
Pentru că lipseau localurile pentru şcoli, erau închiriate mici cămăruţe din vălătuci de
pământ, unde copiii trebuiau să se instruiască, îngrămădiţi şi sub îndrumarea unui singur
învăţător. În zilele frumoase, orele de şcoală se ţineau de obicei la umbra unor arbori bătrâni.
Clopotul care anunţa cele patru recreaţii pentru şcolari, reprezenta totodată şi ceasornicul
satului.
Colonelul Gheorghe Ruset Roznovanu, fost prefect al judeţului Neamţ, a sprijinit dotarea
învăţământului primar din Roznov cu unele „atenanse”. Astfel, în anul 1875 s-a construit
primul local de şcoală, cu patru încăperi, dintre care două erau săli de clasă iar celelalte două
constituiau locuinţa învăţătorului. Mai târziu, în anul 1911, s-a construit al doilea local de
şcoală cu trei săli de clasă, o cancelarie, funcţionând cinci clase de elevi şi doi învăţători.
Urmează o perioadă de adânci prefaceri şi în conştiinţa oamenilor care, treptat, şi-au dat
seama că ştiinţa de carte este utilă şi necesară. Aşa se face că, în anul 1938, şcoala primară din
Roznov funcţiona cu 310 elevi şi 8 învăţători având şi un curs suplimentar (V-VIII).
În anul 1946, pe lângă şcoala primară, ia fiinţă un „gimnaziu unic” care funcţiona în
localul şcolii primare, ce avea conducerea separată şi era frecventat de elevi din Roznov şi din
împrejurimi. Cadrele didactice recrutate erau dintre cele ale şcolii primare şi din rândul altor
intelectuali din comună cu studii superioare. În anul 1950 s-a înfiinţat Şcoala profesională,
şcoala medie tehnică, centru de calificare, centru de perfecţionare. A pregătit în toţi anii de
existenţă peste 50.000 de specialişti pentru sectorul forestier.
Reforma din 1948 desfiinţează „gimnaziul unic” şi elevii trec la şcoala de 7 ani, în clasa
corespunzătoare. Între anii 1949 şi 1954, pe lângă şcoala de 7 ani a funcţionat un internat
pentru elevii din comunele vecine care, pe parcurs, a fost desfiinţat deoarece au apărut şcoli
de 7 ani şi în alte sate vecine.
În anul 1956 a luat fiinţă o şcoală medie serală care funcţiona în localul şcolii de 7 ani, ce
avea cadre didactice de la această şcoală, însă cu o conducere separată.
Anul 1961 este un an memorabil pentru Roznov. În acest an s-au deschis cursurile de zi
ale „Liceului Roznov”, având clasele I-VII şi secţia de învăţământ seral pentru clasele a VIII-
a şi a IX-a. Prin contribuţia voluntară a cetăţenilor din Roznov, tânărul liceu a fost dotat cu un
nou local, folosind 9 săli de clasă la care se adaugă 7 săli din localurile vechi.
În anul 1962 ia fiinţă, pe lângă liceu, o secţie de fără frecvenţă pentru clasele V–VII. În
1965, cursurile de zi ale Liceului Roznov dau prima promoţie de absolvenţi. În anul şcolar
1966-1967, liceul funcţionează cu 32 de clase (1128 de elevi) la zi şi seral, folosind 16 săli de
clasă, 1 laborator, 4 săli pentru ateliere şi o sală de sport. Localul devine neîncăpător faţă de
numărul claselor şi funcţionează în 3 ture.
În anul 1980, liceul este preluat de Ministerul Agriculturii până în 1990, când redevine
„Liceul teoretic”.
Şcoala generală se separă de liceu în anul şcolar 1980-1981 şi trece în noul local, în care
funcţionează şi astăzi.
Grupul Şcolar Roznov a fost înfiinţat la 1.09.2003 prin comasarea Şcolii cu clasele I-VIII,
a Şcolii profesionale şi a Liceului Teoretic Roznov, prin ordinul MEC nr. 3878 din
18.04.2003.

~ 87 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Din anul școlar 2014 - 2015 denumirea oficială a instituției este Liceul Tehnologic "Gh.
Ruset - Roznovanu".
Astăzi, ţinându-se seama de caracteristicile zonei, de condiţiile social - economice
specifice şi de necesitatea valorificării bazei didactico-materiale bune de care dispune şcoala,
domeniile de pregătire s-au diversificat. Se şcolarizează elevii în profilul teoretic şi în
specializări solicitate de piaţa muncii: resurse naturale şi protecţia mediului, construcţii şi
lucrări publice, mecanică şi fabricarea produselor din lemn.

Realizator: Adina Manea, clasa a IX-a A


Profesor coordonator: Paul Daniel NEDELOIU
Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"

~ 88 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

COLONELUL GHEORGHE RUSET-ROZNOVANU

Gheorghe Alexandru Ruset-Roznovanu, cunoscut şi sub


numele de Rosset-Roznovanu sau Rosetti-Roznovanu, (n. 1 martie
1834, Roznov - d. 2 octombrie 1904, Roznov) a fost un ofiţer şi
politician român, membru al familiei nobiliare Rosetti. Gheorghe
Ruset-Roznovanu a fost ispravnic al judeţului Neamţ între anii 1871-
1876, a participat la Războiul de Independenţă având comanda Brigăzii
4 Călăraşi şi ulterior, după retragerea din armată, a fost ales deputat şi
senator din partea Partidului Conservator.
Familia
Gheorghe Ruset-Roznovanu s-a născut la 1 martie 1834 la
Roznov, părinţii săi fiind Alecu Ruset-Roznovanu şi Ruxandra
Callimachi. Alecu Ruset-Roznovanu făcea parte din ramura moldoveană a familiei Rosetti,
ramură care a dat Principatului Moldovei numeroşi demnitari între care Antonie Ruset,
voievod al Moldovei între anii 1675-1678, şi Iordache Ruset-Roznovanu, caimacam al
Moldovei în anul 1807. Părinţii săi au moştenit moşia din Roznov, stăpânirea acestei
proprietăţi fiind la originea numelui compus al acestei ramuri a Rosetteştilor, şi au fost
proprietarii Palatului Roset-Roznovanu, actualul sediu al primăriei Iaşi, şi Palatului
Calimachi, primul sediu al Universităţii din Iaşi.
Gheorghe Ruset-Roznovanu s-a căsătorit în anul 1862 cu Alexandrina Câmpineanu (d.
1907), fiica boierului Ioan Câmpineanu, mare logofăt al Dreptăţii din Valahia. Din această
căsătorie a rezultat un fiu, Alexandru (n. 1863 - d. 1883), singurul moştenitor direct, decedat
la vârsta de 20 de ani în urma unei pneumonii.

Biserica Sf. Nicolae din Roznov

Colecția muzeală a fost înfiinţată de preotul paroh Vasile Ţoc


la demisolul aşezământului unde colonelul Roznovanu construise
cavoul familiei. Muzeul a fost sfinţit în ziua de 21 iulie 2002, de
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Graţie slujitorilor
acestui aşezământ, au fost păstrate toate obiectele vechi aflate în
patrimoniu, între acestea fiind şi cele prevăzute de colonel în
Testamentul său.
Astfel, regăsim farmecul componentelor uniformelor militare din secolul al XIX-lea,
care au aparţinut colonelului Roznovanu, între acestea epoleţii, lancea, banderolele,
decoraţiile de război, precum şi toiagul de majordom. De asemenea, sunt expuse şi cele 11
medalii – două din aur şi nouă de argint – primite în urma participării la Războiul de
Independenţă.
Veşmintele vechi de peste un secol, ornamentate în culori naturale, fotografiile de
familie şi o copie a testamentului colonelului Roznovanu completează exponatele, alături de
cele două icoane mari, a Maicii Domnului şi a Mântuitorului, care au fost aduse din biserica
veche, arsă în anul 1944.

~ 89 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Muzeul păstrează epoleţii, lancea, toiagul de majordom ale lui Roznovanu, avem
banderolele şi alte decoraţii din război, pe lângă cele 11 medalii – două din aur şi nouă de
argint, pe care le-a primit în urma participării sale la război – recuperate de la Banca
Naţională. Avem veşminte vechi de 100 de ani, în culori naturale, avem veşmântul diaconului
din 1940, fotografii cu Roznovanu, o copie a testamentului său, apoi avem cele două icoane
mari, a Maicii Domnului şi a Mântuitorului, din biserica ce a ars în 1944.
Aceste icoane au acoperit pe timpul comunismului cele două pisanii: cea a zidirii
bisericii, realizată cu aprobarea regelui Carol I, şi una care explică metoda prin care s-a fixat
locul bisericii. Pisaniile care menţionează «Majestatea sa Regele Carol...», formulă ce nu
cădea bine comuniştilor, ar fi fost tencuite şi s-ar fi pierdut, dacă nu se găsea această soluţie.
Muzeul bisericii „Sf. Nicolae” Roznov
Cele două tablouri în mărime naturală ale celor doi ctitori, Gheorghe şi Alexandrina
Roznovanu, au fost refăcute în 1986 după tablouri vechi de către pictorul Dan Adăscăliţei din
Roznov. Şi o menţiune: tablourile după care au fost făcute fuseseră ciuruite de ruşi în 1944,
rămânând întregi numai capul şi vârfurile de la cizme.

La demisolul bisericii Sf. Nicolae se află şi mormintele străbunilor şi strămoşilor lui


Roznovanu, Iordache, Neculai Ruset-Roznovanu, cu fiii lor, cu cei care au făcut parte din
familia Roznovanu. Avem busturile în marmură ale ctitorilor, avem o coroană mortuară de la
înmormântarea lui Roznovanu, apoi semnătura lui Roznovanu pe o Sfântă Evanghelie, în ziua
morţii fiului său şi un sfânt epitaf adus de la Moscova.

Muzeul Gheorghe Ruset Roznovanu

~ 90 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Cariera militară
Gheorghe Ruset-Roznovanu a făcut studii în străinătate, întâi în Austria şi apoi în
Rusia unde a absolvit şcoala de cavalerie din Sankt-Petersburg. După terminarea studiilor
militare şi-a început cariera militară activând în Regimentul de Gardă Călare din garda
imperială rusă.
Reîntors în Moldova înainte de Unirea Principatelor Române a intrat în miliţie fiind
avansat la gradul de colonel, primind comanda unui regiment de jandarmi şi fiind pentru un
timp ispravnic (prefect) al judeţului Neamţ. Deşi filorus şi antiunionist, relaţiile sale cu
Alexandru Ioan Cuza au fost bune (soţia acestuia, Elena Cuza, făcând şi ea parte din familia
Rosetti) ceea ce a permis numirea sa, în anul 1860, la comanda Regimentului 4 Infanterie de
Linie şi ulterior, între 1862-1863, la Regimentului 1 Lăncieri. Avansat la gradul de colonel, a
luptat în Războiul de Independenţă având comanda Brigăzii 4 Călăraşi ce a acţionat în
sectorul de front cuprins între Griviţa şi Vidin.
Cariera politică
Gheorghe Ruset-Roznovanu s-a retras din armată la terminarea războiului şi a
desfăşurat o importantă activitate politică de partea Partidului Conservator. A reprezentat
partidul în Parlamentul României ca deputat (1866-1870), fiind pentru un timp preşedinte al
Camerei Deputaţilor, şi senator, începând cu anul 1871. În acelaşi an a fost ales preşedinte al
Consiliului judeţean Neamţ şi ulterior a fost numit prefect al judeţului Neamţ, funcţie în care a
contribuit la dezvoltarea reţelei de drumuri a judeţului.

~ 91 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Activitatea filantropică
Gheorghe Ruset-Roznovanu a fost un filantrop, finanţând construirea şi funcţionarea
la Roznov, localitatea unde îşi avea moşia, a primei şcoli din comună (1865) precum şi a
bisericii „Sf. Nicolae” (1884-1892), construită în stil slavon-bizantin de inginerul Ioan Bacalu
după planurile arhitectului rus Nicolai Vladimirovici Sultanov, director al Institutului de
Ingineri „Împăratul Neculai I” din Petrograd, cunoscut pentru realizarea monumentul ţarului
Alexandru al II-lea de la Kremlin. Gheorghe Ruset-Roznovanu a contribuit, de asemenea, la
înfiinţarea spitalului din localitate (1892), la construirea clădirii primăriei şi la realizarea căii
ferate Bacău-Piatra Neamţ şi a gării din Roznov.

Moştenirea
Neavând descendenţi direcţi, colonelului Gheorghe Alexandru Ruset-Roznovanu a
lăsat prin testament întreaga sa avere pentru realizarea de opere de binefacere: întreţinerea
bisericii din Roznov, finanţarea a patru paturi la spitalul din Roznov, acordarea de burse de
studii. Testamentul a fost atacat în justiţie de rude, acestea câştigând în final procesul.

In memoriam
Piatra funerară şi mormântul lui Gheorghe Ruset-Roznovanu au fost executate de
sculptorul italian Vincenzo Puschiasis.
Pentru a onora memoria lui Gheorghe Ruset-Roznovanu, în anul 1905 a fost dezvelită
o statuie amplasată în faţa Palatului administrativ din Piatra Neamţ, statuie mutată ulterior în
grădina publică din centrul oraşului.
În anul 2002, parohia a înfiinţat „Muzeul Gheorghe Ruset-Roznovanu” la demisolul
Bisericii „Sfântul Nicolae” din Roznov, în cripta familiei Ruset-Roznovanu. Muzeul păstrează
obiecte personale ale colonelului Gheorghe Ruset-Roznovanu, medalii şi decoraţii care i-au
fost decernate acestuia, fotografii şi icoane.

Surse:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Ruset_Roznovanu
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Ruset_Roznovanu#/media/File:Gheorghe_Ruset-
Roznovanu.jpg
http://www.primariaroznov.ro/muzeul-bisericii-sf-nicolae-roznov/

Realizatori:Bucătaru Roxana, Ailenei Petruţa, clasa a IX-a B


Profesor coordonator: Paul Daniel NEDELOIU
Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"

~ 92 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

ISTORIA ORAȘULUI BRAȘOV


Brașovul este atestat documentar în anul 1234 în Catalogul Ninivensis cu numele de
Corona. În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, este confirmat drept centru administrativ şi
eclesiastic al Ţării Bârsei (Corona, Kronstadt, Brasso), "oraş liber regal", unul dintre centrele
economice.
În secolul al XIV-lea, burgul era concentrat în jurul pieţei principale şi al bisericii
parohiale, Biserica Sfânta Maria, cunoscută ca Biserica Neagră, reconstruită începând cu anul
1383. Încă din prima jumătate a secolului al XIV-lea în Cetate erau conturate două artere
principale: Strada Mănăstirii şi Strada Porţii. În evul mediu, zona locuită din Cetate se oprea
la limita formată de Uliţa Călugăriţelor (astăzi Michael Weiss), oraşul extinzându-se spre
1600, până la limita zidurilor dinspre actualul Hotel Aro Palace. Aşezarea era împărţită în
patru cartiere: Portica - spre sud-est, Corpus Christi - spre sud-vest, Petri - spre nord est şi
Catharina - spre nord-vest. În afara Cetăţii existau totodată trei suburbii. "Braşovul Vechi" s-
a dezvoltat în jurul bisericii Sf. Bartolomeu, înglobând aşezarea de lângă dealul Sf. Martin
(zona străzilor Lungă şi De Mijloc). Spre est, cartierul Blumana (zona străzilor Cuza Vodă,
Eroilor, 15 noiembrie, Castanilor şi Colina Universităţii), cu capela Sf. Barbara, era locuit în
principal de secui; aici se afla şi leprozeria, menţionată documentar în 1413. Spre sud-vest se
afla vechiul cartier românesc al Scheilor Brașovului.
Evenimentele istorice punctează evoluţia fortificaţiilor cetăţii: dacă în 1421 oraşul este
devastat, întregul sfat (consiliul orăşenesc) fiind dus în robie, incursiunea turcească din 1432
nu-l mai poate cuceri, sistemul de apărare fiind suficient de puternic pentru a rezista asediilor.
Ioan de Hunedoara, voievod al Transilvaniei în 1441 şi guvernator al Ungariei în 1446,
contribuie în mod substanţial la dezvoltarea sistemului defensiv, care este amplificat până în
1646. Centura de fortificaţii a făcut din Braşov unul dintre cele mai întărite oraşe medievale
din Transilvania. Sistemul de apărare al Cetăţii era completat cu fortul de pe Dealul Straja şi
cu cele patru turnuri de observaţie extra-muros: Turnul Negru şi Turnul Alb; celelalte două
turnuri existau pe latura de sud, pe versantul dinspre oraş al muntelui Tâmpa în dreptul
Bastioanelor Ţesătorilor şi Postăvarilor.

Braşovul în vremea Renaşterii


"Braşovul acestor timpuri iese în evidenţă - faţă de alte oraşe - prin cultivarea
ştiinţelor", nota în 1548, marele umanist şi reformator sas Johannes Honterus (1498-1549)
într-o scrisoare adresată lui Sebastian Munster, profesor al Universităţii din Basel. Prestigiul
şcolii şi bibliotecii înfiinţate de Honterus în 1541 - Studium Coronense - avea să atragă elevi
din toată Transilvania, Ungaria, Germania şi Olanda. Johannes Honterus a introdus reforma
religioasă la saşii din Țara Bârsei, iar în 1547 Dieta Principatului acceptă religia luterană ca
una dintre cele patru religii oficiale admise în Transilvania.
Casele patriciatului urban reflectă stilul Renaşterii, majoritatea lor fiind construite în
secolul al XVI-lea. Clădirile aparţin tipologiei central-europene cu front stradal îngust ocupat
integral şi dezvoltare în adâncime prin adăugarea succesivă de încăperi. Accesul în curte se
făcea printr-un gang. La parter existau portice cu arcade pe stâlpi de piatră profilată. Acestea
au fost puse în evidenţă de lucrările de restaurare la casa Negustorilor sau la casele Closius -
Hiemesch - Giesel. Însemnările din epocă vorbesc despre faţadele caselor "zugrăvite în

~ 93 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

culorile cameleonului", picturi figurative împodobind chiar şi zidurile de incintă, turnurile şi


porţile Cetăţii.

Secolul al XVII-lea - prima jumătate a secolului al XIX-lea


Între 1639 şi 1641, fortificaţiile Braşovului sunt amplificate în partea de nord a
oraşului cu mai multe rânduri de curtine şi şanţuri de apărare. Construirea Bastionului
Aurarilor în 1646 încheie lucrările la sistemul defensiv. În 1689, cel mai devastator incendiu
din istoria Braşovului afectează majoritatea construcţiilor importante din Cetate. Refacerea
oraşului se desfăşoară cu greutate, iar reconstruirea edificiilor distruse se face în concordanţă
cu noile stiluri: baroc, rococo, clasic.
Cel mai reprezentativ edificiu baroc, Biserica romano-catolică Sfinţii Petru şi Pavel,
este construit între 1776-1782. Fortificaţiile medievale, devenite anacronice, sunt lăsate în
paragină. Câştigă în schimb însemnătate Cetăţuia de pe Dealul Straja, al cărei sistem defensiv
este adus la zi de imperiali. În 1737 Piaţa Sfatului este pavată cu piatră. În 1736 se
construieşte o şosea spre Tara Românească prin pasul Timiş. În această perioadă Braşovul
rămâne un oraş meşteşugăresc, fiind consemnată existenţa aici a peste 1227 de ateliere.
Sfârşitul secolului al XVII-lea şi prima jumătate a veacului următor înseamnă totodată şi
epoca de înflorire a comerţului românesc la Braşov, antrenând mişcarea de emancipare
intelectuală şi naţională ce va culmina în Transilvania în contextul evenimentelor de la 1848.
Ca urmare a desfiinţării privilegiilor saşilor de către împăratul Iosif al II-lea (1780-1790),
porţile Cetăţii sunt deschise pentru negustorii români din Şchei sau din Tara Românească, dar
şi pentru greci, macedoneni, armeni sau evrei.
Între 1784 şi 1787 este construită Biserica ortodoxă greacă Sf. Treime de pe actuala
Stradă George Bariţiu din daniile bogate ale negustorilor români şi greci, dar şi ale boierilor
Brâncoveni, Văcăreşti, Șuțu, Mavrocordat din Tara Românească, aflaţi în pribegie la Braşov.
În 1835 este înfiinţată Casina romană ca loc de întâlnire pentru negustori. Între membrii săi
figurează elita intelectuală şi culturală românească a Braşovului precum întemeietorii
"Gazetei de Transilvania" - George Bariţiu, Iacob şi Andrei Mureșanu. Prosperii negustori
români stabiliţi în Cetate cumpără case vechi săseşti sau îşi construiesc reşedinţe impozante în
stilurile epocii. Curentul dominant în arhitectura Braşovului din această perioadă este
neoclasicismul.

A doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea


Transformarea dintr-un oraş medieval într-un oraş modern a impus extinderea pe
laturile de nord-est (înspre Braşovul Vechi şi Blumana) şi vest (înspre Şchei), prin demolarea
centurii fortificate a oraşului care a început în anul 1857 (Poarta Străzii Porţii şi fortificaţiile
aferente), Poarta Străzii Negre (1873), Poarta Târgul Cailor (1874), Bastionul Aurarilor
(1886), Bastionul Curelarilor (1887). Vechile şanţuri de apărare, iazurile şi bălţile au fost
umplute, s-au ridicat clădiri publice şi administrative, şcoli, cazărmi şi vile, s-au amenajat
parcuri şi promenade.
Bibliografie:
- Pliant "Prima Şcoală Românească"
- "Cărturari braşoveni, sec. XV - XX", Ghid bibliografic
- "Istoricul tradiţiilor din Șcheii Braşovului", Vasile Oltean;
- "Din hronici şi hrisoave", Gernot Nussbaecher
- "Ghid prin Biserica Neagră din Braşov", Gernot Nussbaecher

~ 94 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

- "Braşov: scurtă istorie ilustrată a evoluţiei urbane", D. Jenei, A. M. Zamfir, G. Hilohi,


G.Nusbaecher
- "Braşovul de altădată", Sextil Puşcariu
- "Album monografic. Judeţul Braşov"

Realizator: Neacșu Andreea, clasa a IX-a A


Profesor coordonator: Paul Daniel NEDELOIU
Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"

~ 95 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

SIMION MEHEDINŢI - GEOGRAF, FILOSOF,


ISTORIC

În prima perioadă a secolului XX, din rândul poporului român s-au ridicat figuri
luminoase, savanţi eminenţi, învăţaţi cu concepţii înaintate care au ilustrat viaţa intelectuală a
României. Acestei pleiade de mari oameni de cultură aparţine şi Simion Mehedinţi.
El a fost un filosof, un pedagog, un geograf, un istoric, un etnograf, un antropolog şi
nu numai, adică a fost un savant enciclopedic. Savantul Simion Mehedinţi s-a mişcat liber
prin spaţiul cultural românesc şi cel universal în care şi-a conturat mai multe profiluri
ştiinţifice, fiind un ctitor al disciplinelor cunoaşterii moderne. El a fost personalitatea
Renaşterii româneşti prin măreţia, multidisciplinaritatea şi umanismul creaţiei sale, fie că a
slujit istoria, geografia, arheologia, etnografia sau filosofia.
De aceea Tudor Vianu nota: „În ansamblul vieţii noastre sociale a apărut Simion
Mehedinţi, un tip intelectual al cărui corespondent nu-l găsim cu uşurinţă în alte culturi şi
anume tipul omului de cultură care nu cultivă numai o specialitate ştiinţifică anumită, ci care
reflectează la destinul global al culturii noastre şi care se simte răspunzător de întreaga
orientare a civilizaţiei ţării”.
Simion Mehedinţi, fondatorul geografiei româneşti moderne, a predat la Universitatea
din Bucureşti şi cursuri de etnografie. A fost directorul revistei "Convorbiri literare", a scris
lucrări de critică literară şi de literatură, dar a fost şi un mare pedagog.
A scris, de asemenea, lucrări de istoria filosofiei, istoria literară, istoria pedagogiei şi
de cultură generală, de teoria culturii şi filosofia culturii.
Progresul geografiei în ţara noastră începe odată cu înfiinţarea catedrei de geografie în
cadrul Facultăţii de Litere din Bucureşti (1900) catedră destinată a pregăti mai bine pe viitorii
profesori de geografie. Această catedră a fost ocupată de un eminent tânăr - Simion Mehedinţi
- profesorul care va deschide o nouă perspectivă geografiei româneşti.
Personalitatea ştiinţifică a savantului se impune la începutul secolului XX, care, prin
lucrări proprii, direcţionează atât învăţământul gimnazial, cât şi pe cel superior. Este
momentul când se dezvoltă o nouă gândire geografică axată pe geografia generală, geografia
regională şi de ramură.
În primele sale lucrări apărute: "Locul geografiei între ştiinţe” (1894), "Eterogenitatea
celor 4 geosfere" (1900) şi "Obiectul şi definiţia geografiei" (1900). "...Simion Mehedinţi
ajunge la concluzia că geografia are un obiect propriu, unitar cu două feţe: natura şi
societatea. Unui obiect unitar îi corespunde o ştiinţă unitară. Geografia este, aşadar, trebuie să
fie, o ştiinţă unitară." (Vintilă Mihăilescu)
Lucrarea fundamentală a celui mai mare geograf roman, "Terra – introducere in
geografie ca ştiinţă" a apărut în anul 1931 la Editura „Naţională” în două volume reapărută
după 1990. Această operă (1200 de pagini) conţine cinci părţi scrise cu măiestrie, umanism şi
fior patriotic începând cu stabilirea obiectului geografiei şi definirea ei, cu expunerea metodei
cercetării geografice (opinând că geografia e o ştiinţă descriptivă care prezintă fenomenele

~ 96 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

telurice sub forma unui sistem natural pentru ca să se vadă obiectele așezate după aceleaşi
principii pe care şi natura le-a respectat la producerea lor) şi continuând cu prezentarea
mijloacelor cercetării geografice (observarea geografică şi descrierea geografică), cu
descrierea celor patru învelişuri ale planetei (atmosferei, hidrosfera, litosfera şi biosfera) şi
încheind cu clasificarea fenomenelor pe bază de inducţie şi cu legile geografice.
A organizat învăţământul geografic românesc de toate clasele şi a reorganizat
„Societatea Română de Geografie”. A organizat de asemenea, în 1904, desfăşurarea primului
Congres al profesorilor de geografie la Iaşi cu următoarea tematică: locul geografiei între
ştiinţe şi rolul ei educativ, definiţia geografiei, corelarea geografiei cu celelalte ştiinţe,
reunificarea terminologiei geografice, metodele de predare, lecţiile geografice şi organizarea
excursiilor geografice.
Simion Mehedinţi a simţit din anii copilăriei, cu o intensitate nebănuit de puternică,
farmecul peisajului natural al locurilor natale, îmbinat cu viaţa localnicilor. Aici a primit harul
spre descrierea literară, sensibilitatea puţin obişnuită faţă de frumos, de manifestările geniului
popular şi calităţile proprii pentru zugrăvirea impresiilor şi sentimentelor prin cuvinte.
Profesorul Costică Neagu spunea că dacă savantul nu ar fi ajuns geograf, ar fi devenit
un mare literat sau un recunoscut publicist. Dovadă, stau mărturie operele: "Oameni de la
munte", "Premise şi concluzii la Terra", "Primăvara literară", "Titu Maiorescu - notiţe
biografice şi universul material" din "Convorbiri literare", "Duminica poporului", "Munca",
Buletinul Societăţii Române Regale de Geografie şi conferinţele rostite la radio.
Pentru meritele sale deosebite, Simion Mehedinţi este ales în anul 1915, membru al
Academiei Române. La şedinţa oficială de acordare a titlului de academician ţinută mai târziu
la 6 mai 1920 din cauza războiului mondial a susţinut teza "Caracterizarea etnografică a unui
popor prin munca şi uneltele sale" care constituie principala sa lucrare de etnografie.
Subordonat al crezurilor sale, Simion Mehedinţi afirma în 1901, în lucrarea
"Geografia ca mijloc de educaţie în învăţământul secundar şi inferior": "geografia şcolară are
menirea şi chiar datoria deosebită de a sintetiza în mod armonios cunoştinţele elevilor, de a le
prezenta minţii, ca pe un tot organic, făcând astfel pe elevi să simtă necontenit interesul
reciproc care leagă un studiu de celelalte dimprejur. Reţinerea faptelor trebuie să fie
întemeiată pe raţionament şi nu pe o memorie mecanică. Menirea geografiei nu poate fi
împlinită decât întemeind memorizarea faptelor prin stabilirea legăturilor cauzale dintre ele."
Fără îndoială Simion Mehedinţi arăta că învăţarea geografiei fără mijloacele necesare
profesorului nu poate fi învăţată, iar pe prim plan pune manualul de geografie, care trebuie să
fie "O bună carte de şcoală".
Începând cu anul 1901, Simion Mehedinţi scrie o suită de manuale şcolare. Apar pe
rând: Geografia celor cinci continente, pentru clasa I secundară; Geografia fizică pentru clasa
a IV- a şi a V-a secundară şi Geografia economică pentru clasa a V-a şi a VIl-a secundară;
Pământul, pentru clasa a IV-a primară; România, pentru clasele a III-a primară şi a VII-a
secundară, etc.
Despre manualele şcolare elaborate de Simion Mehedinţi, Ion Simionescu spunea: "ele
înseamnă deschiderea unei ere noi în literatura noastră geografică, atât sub aspectul
conţinutului, cât şi sub aspect metodic şi de stil - colorat în limba românească curată".
Opera pedagogică - Endopedagogia - a lui Simion Mehedinţi, după propria expresie, a
fost vastă şi de lungă durată, acoperind nu numai educarea maselor de şcolari şi cetăţeni
maturi, dar şi observaţii critice asupra condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească
personalităţile conducătoare, aşa cum sunt prezentate într-un număr impresionant de lucrări
(Trilogia ştiinţei, omul politic, politica de vorbe).

~ 97 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Depăşind preocupările strict geografice, Simion Mehedinţi afirma: "Nu-i suficient


pentru a-ţi îndeplini datoria de membru al unei colectivităţi etnice, să cunoşti caracterele
specifice ale unui popor şi trecutul acestuia, ci trebuie să contribui - în măsura puterilor - la
educarea acestuia."
Tratează procesul educativ în mod holistic, evidenţiind, în cugetarea istorică a
omenirii, trei tipuri de educaţie: CAIN - pedagogia sălbatică - homo hominis lupus; MOISE -
pedagogia barbară - homo hominis servus; IISUS - pedagogia umană - homo hominis frater.
Cunoscător al şcolii româneşti, va respinge şcoala pe hârtie, imitaţia modelelor
trecătoare. El pledează pentru şcoala muncii ale cărei reguli metodice în sinteză ar fi: urmează
firul tradiţiei; urmează canonul autorităţii (totemul); urmează imperativul activităţii creatoare.
Pedagogul atrage atenţia asupra rolului şi importanţei familiei în procesul educativ şi
asupra obligativităţii statului de a creşte indivizi sănătoşi.
Despre slujitorii şcolii, Simion Mehedinţi arăta: "Educatorul este întâia unitate de
măsură a valorilor pe care epoca noastră le pune în circulaţie, singurul răspunzător de
creşterea tineretului român. Sentimentul fundamental pe care trebuie să-l sădească şcoala în
suflet este patriotismul; în "Trilogia Şcolii", ierarhizează profesorii în trei trepte: belferul,
profesorul şi educatorul. Primul este numit "vătaf peste copii", al doilea "slujbaş al şcolii", al
treilea "educatorul " este pedagogul ideal, părintele tineretului care armonizează în fiinţa sa
însuşirile esenţiale sub trei aspecte: intelectual, moral şi fizic.
Enumeră în scrierile sale câteva din însuşirile educatorului: iubire de părinte, darul de
a pătrunde în sufletul învăţăceilor, ştiinţa de a se face plăcut, optimismul, trăirea de caracter.
A fost cea mai proeminentă figură care a militat pentru promovarea unui învăţământ
centrat pe profesor, din nevoia de a oferi modele pentru tânăra generaţie. Nu trebuie să uităm
că Mehedinţi a fost în anii 1919-1920 ministrul învăţământului, contribuind decisiv la
ameliorarea acestuia în perioada ce a urmat primului război mondial.
Talentul său scriitoricesc, manifestat în toate mediile culturale româneşti îndreaptă
savantul polivalent şi spre scrierile religioase cu o dăruire exemplară izvorâtă din sufletul său
mare.
"Parabole şi învăţături din Evanghelie" se adresează cu precădere copiilor care
studiază religia în şcoli. Conştiinciosul pedagog a ştiut că de calitatea copiilor de azi depinde
calitatea neamului de mâine.
Mare publicist şi om al cetăţii, Mehedinţi a ieşit de multe ori la rampă, expunându-şi
opiniile, sfătuind şi educând tineretul studios, clasa politică, întregul popor. În aceste scrieri,
autorul se dovedeşte a fi un spirit clasic, echilibrat, atent la adevărul ştiinţei – “Politica este
ştiinţă şi morală aplicată”, dar şi un pamfletar redutabil, ale cărui asalturi lovesc în plin fără a
lăsa adversarului nici o şansă.
Rămâne de la Simion Mehedinți, ca o contribuţie esenţială, principiul că „geografia
este ştiinţa relaţiilor dintre învelişurile planetare”; el a definit geografia ca „ştiinţa care se
ocupă cu studiul relaţiilor dintre geosfere”, cea ce numim noi astăzi interacţiunea reciprocă
dintre fenomenele naturii şi, mai departe, dintre acestea şi existenţa omului. Aceasta este
principala contribuţie în definirea geografiei, el creând un fundament, o temelie trainică
geografiei moderne.
Savantul român marchează în geografia mondială a secolului XX, trecerea de la o
geografie subordonată istoriei la o geografie generală cu obiect (pământul în ansamblul lui) şi
cu metodă proprie (urmărirea relaţiilor dintre masele celor patru învelişuri terestre).

~ 98 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Bibliografie:

1.http://www.crestinortodox.ro/parinti/simion-mehedinti-savantul-geograf-pedagogul-crestin-
97580.html
2.http://www.asociatiasimionmehedinti.ro/simion-mehedinti-viata-opera
3.http://apgr.eu/downloads/Geograful_1_4_2012.pdf

Realizator: Mutu Gina - clasa a XI-a B


Profesor coordonator: Maria Carmen DUCA
Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"

~ 99 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

ȘTEFAN CEL MARE IN LITERATURA ROMÂNEASCĂ

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare


(născut 1433, Borzești - decedat 2 iulie 1504, Suceava),
fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între
anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a
mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus
lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul
Otoman, Regatul Poloniei şi Regatul Ungariei. Biserici și
mănăstiri construite în timpul domniei sale sunt astăzi
pe lista locurilor din patrimoniul mondial.

Importanța lui Ștefan cel Mare în istorie

Ștefan cel Mare a fost cel mai important domnitor al


Moldovei din perioadă medievală. În timpul domniei sale,
statul românesc de la est de Carpați a atins perioada de
apogeu. Ștefan cel Mare a preluat tronul după înlăturarea
lui Petru Aron, pe care l-a învins în bătălia de la Doljeşti,
pe Siret, la data de 12 aprilie 1457. La 14 aprilie 1457, pe
locul numit Dreptate, Adunarea țării l-a proclamat pe
Ștefan cel Mare domnitor.
-În politica internă, Ștefan a acționat în vederea întăririi autorității domnești și a instituțiilor
statului. Astfel, domnitorul a urmărit limitarea puterii marii boierimi, iar în Sfatul domnesc a
introdus oameni de încredere și, i-a înlăturat pe cei care erau considerați nesiguri.
Reprezentanții domniei în ținuturi și cei din fruntea cetăților (precum pârcălabii) au căpătat
puteri sporite.
-Domnia lui a reprezentat atât o perioadă de prosperitate economică, cât și una de întărire a
instituțiilor statului.
-Pe plan extern a obținut importante succese în relațiile cu țările din imediata vecinătate, ca și
cu Imperiul Otoman, reușind să se impună ca un remarcabil strateg și diplomat.
-A acordat o atenție specială ocrotirii Bisericii. Au fost construite biserici pe locurile bătăliilor
sale - Borzești, Războieni - în orașe (Neamț, Suceava). Ca mănăstiri, cea mai cunoscută este
Putna. Aceste lăcașuri de cult demonstrează dezvoltarea statului moldovean, prestigiul
domnitorului ș luptele acestuia apărarea țării sale și a creştinătăţii.

Legenda despre stejarul lui Ştefan Cel Mare

- Cu vreo șapte sute de ani în urmă, cică domnitorul Moldovei


Ştefan cel Mare a avut aici, în apropierea satului Cobîlea, o grea
luptă cu tătarii, pe care i-a biruit, alungându-i din ţară. Şi cum era
datina pe acele vremuri, după fiecare bătălie, încununată de succes,
se ridica o biserică sau o mănăstire. Ştefan-Vodă a înălţat o
bisericuţă de lemn la marginea satului lângă un stejar tânăr, sub care

~ 100 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

s-a odihnit în timpul luptelor.


-Stejarul tot creştea, întinzându-şi ramurile viguroase în toate părţile. Neumbrit de alţi arbori,
tulpina creştea mai mult în grosime, iar coroana în înălţime. Stejarul a fost loc de odihnă
pentru marele domnitor, alinându-i durerile şi necazurile cu umbra sa deasă şi răcoroasă.
În vremurile de grea cumpănă, când năvăleau turcii sau tătarii, în scorbura stejarului spun că
ar fi fost ascunse obiecte de mare preţ. Cu timpul scorbura s-a închis cu lemnul copacului în
creştere şi o întreagă comoară a rămas în tulpina lui. Satul este acum vestit prin stejarul și
biserica veche ctitorită de Ștefan cel Mare.

Realizator: Brânduşa Leonte, clasa a IX-a A


Profesor coordonator:Violeta TEIOȘANU
Liceul Tehnologic "Ghe. Ruset Roznovanu"

~ 101 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

ECATERINA TEODOROIU

Ecaterina Teodoroiu, eroina poporului român, și-a înscris numele, cu sânge de jertfă,
în paginile de aur ale istoriei neamului. Călăuzită de cele mai nobile sentimente față de patrie,
ea a îmbrăcat mai întâi costumul alb de infirmieră pentru răniți, apoi costumul de soldat,
hotărâtă să apere cu arma în mână pământul strămoșesc, aruncându-se în focul marilor bătălii
din anii de la începutul Primului Război Mondial. A căzut eroic în luptele din Moldova, iar la
Mărășești omorând stindardul românesc și țelul victoriei. Înflăcărata gorjancă este palidă de
curaj și patriotism pentru toate generațiile ce vor veni. Ea s-a ridicat din rândul țărănimii,
trăind speranța nestrămutată în viitorul fericit al urmaşilor. Ecaterina Teodoroiu a fost o fată
de țărani săraci, care s-a născut cu imaginea munților Carpați. Părinții Ecaterinei au muncit
din greu pe moșia boierului Pleniceanu. Cel de al treilea copil din opt al lui Vasile şi al Elenei
Teodoroiu, este Ecaterina născută la 14 ianuarie 1894, avea să transforme familia Teodoroiu
dintr-o necunoscută într-un nume de răsunet național.
De mic copil Cătălina a avut o dorință nestăvilită: învățătura. Când a sosit timpul de a
merge la școală, Ecaterina n-a ezitat și i-a spus mamei sale că vrea să învețe și nu dorește să
rămână acasă ca frații ei sau ca alți copii din Vlădeni. Sprijinită de mama sa, care se mândrea
că are o fată cu multă dragoste de carte, devine elevă. Primele clase primare le-a urmat la
Vlădeni, iar celelalte la Târgu Jiu. Etapa mijlocie a studiilor urmate de Ecaterina este destul de
incorectă deoarece arhiva școlii la care se propune că a studiat a fost distrusă în timpul
războiului. Partea finală a studiilor urmate de Ecaterina a constituit-o perioada de șapte ani
parcurși la un liceu din București până în vara anului 1916.
Prima participare a eroinei în viața militară a fost consemnată în 1913 când deși era
elevă în anul al V-lea de liceu s-a înscris ca cercetașă la îngrijirea răniților în Târgu Jiu.
După intrarea României în război este întâlnită la spitalul din Târgu Jiu acordând
îngrijiri medicale răniților printre care și fratele ei mai mare Nicolaie. Pentru Ecaterina
întâmplarea fratelui ei a fost convingerea că războiul nu este o joacă ci o conștiință a jertfii.
În condiţiile declanşării Primului Război Mondial, tânăra s-a înrolat într-una dintre
primele unităţi de cercetaşe din Bucureşti, cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de către Arethia
Piteşteanu. În vara anului 1914 a revenit la Târgu Jiu, activând în cadrul cohortei de cercetaşi
„Domnul Tudor”. Din iunie până în august 1916, la decretarea mobilizării, Ecaterina s-a aflat
din nou la Târgu Jiu, ajutând la îngrijirea răniţilor în cadrul aceleiaşi cohorte „Domnul
Tudor”, aflate sub conducerea lui Liviu Teiuşanu. Date fiind dăruirea şi angajamentul său, la
începutul lunii octombrie 1916, Ecaterina a fost chemată la Bucureşti de către Regina Maria;
despre întâlnirile Ecaterinei cu membrii familiei regale pe parcursul Primului Război Mondial
dau seama mai multe documente. După mai multe încercări de a participa pe front ca soldat
activ, de fiecare data spunându-i-se că locul ei este în spital, Ecaterina hotărăște să ia calea
frontului.
Redăm integral o scrisoare atribuită Ecaterinei Teodoroiu, păstrată în fondul
Manuscrise al Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din Bucureşti; în documentul
cu pricina (nedatat, din păcate), Ecaterina îşi motivează hotărârea de a lua parte la lupte: fraţii
i-ar fi murit pe front, iar ea voia să îi răzbune. Potrivit scrisorii, tânăra se afla însă într-un
impas, aşa că solicita sprijin comandantului Diviziei 2 Infanterie:

~ 102 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

„Prin aceste rânduri subsemnata Ecaterina Teodoroiu din comuna Vădeni lângă Târgu Jiu
îmi permit să vă supun Domniei Voastre viaţa mea de până acum în calitate de cercetaşă
româncă, de soldat voluntar-femeie şi, în sfârşit, prin ce împrejurări am ajuns la
dumneavoastră ca să vă cer protecţie părintească şi o îndrumare din punct de vedere militar.
Făceam clasa a 5-a de liceu la Bucureşti când, cu ocazia războiului din 1913 m-am înscris în
prima asociaţie a cercetaşelor românce pentru a-mi servi cât de puţin ţara în împrejurări
grele.
La decretarea mobilizării în august 1916 am fost întrebuinţată ca cercetaşă la îngrijirea
răniţilor în Târgu Jiu. Venind chemată la Bucureşti de M.S. Regina, m-am dus, iar la
reîntoarcere, cu ocazia celei de-a doua invazii a nemţilor la Târgu Jiu, am aflat că tata, ca
sublocotenent de rezervă în Regimentul 18 Gorj [?!], a fost făcut prizonier, iar doi fraţi ai
mei, unul sublocotenent de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt locotenent în
Regimentul 5 Vânători [?!], sunt amândoi morţi pe câmpul de onoare.
Nemaigăsind nici pe mama mea şi lipsită de orice ajutor, m-am hotărât a mă înscrie
voluntară pentru a-i răzbuna pe ai mei.
În ziua de 6 octombrie pierd şi pe ultimul meu frate, caporal în Regimentul 18 Gorj, căzut în
lupta de la Porcenii de Gorj; atunci m-am dus la domnul colonel Jipa, comandantul
Regimentului 18 Gorj, cerându-i voie să lupt în Regimentul domniei sale.
Cu începere din ziua de 7 octombrie am luat parte la lupte în tranşee alături cu soldaţii
Regimentului 18 Gorj.
Pe ziua de 18 octombrie, în urma unei surprinderi din partea inamicului şi a unei scurte
lupte, am fost luată prizonieră. Puţin după aceea fiind escortată de o santinelă germană, am
scos neobservată de nimeni un revolver din sân şi am împuşcat santinela şi fiind noapte, am
fugit. Cu mine au mai fugit şi alţii de-ai noştri.
În timpul fugii însă inamicul a tras focuri şi două gloanţe m-au nimerit, rănindu-mă uşor în
piciorul drept. Nouă zile mai pe urmă spărturi de obuz m-au rănit în coapsă. Am fost dusă la
spital în Craiova, apoi evacuată la Bucureşti şi, în sfârşit, la Iaşi.
Când m-am făcut bine am vrut să ies din spital şi am întrebat pe un domn sublocotenent unde
este Regimentul 18 Gorj. Mi-a răspuns că e pe front. Domnia sa recomandându-se că este din
Gorj, mi-am adus aminte că o cunosc pe sora domniei sale şi i-am cerut protecţie şi un sfat
cum aş putea continua a face serviciu militar, totodată terminându-i convalescenţa.
Domnul sublocotenent Gheorghe Mănoiu mi-a permis atunci să fac serviciu în Compania a 7-
a ce comanda în Regimentul 43/59 Infanterie.
M-am dus la regiment, m-am prezentat domnului maior Mareş şi corpului ofiţeresc la popota
regimentului. Din ziua aceea, adică acum o lună, am îngrijit de numeroşii bolnavi din
Compania a 7-a, am contribuit cât de mult la despăduchierea oamenilor, am observat ca
mâncarea lor să se facă cu îngrijire şi am mâncat laolaltă cu ei, iar în cantonament am stat
în aceeaşi casă cu domnul sublocotenent Mănoiu, neavând posibilitatea să am o casă singură
pentru mine şi am dormit mereu cu fata gazdei în pat (sic!).
Acum şase zile am fost chiar la Iaşi la Palatul M.S. Regina pentru a obţine graţie trecerii şi
cunoştinţei mele cu A.S. Regală Principele Nicolae câte ceva pentru a îmbunătăţi traiul
soldaţilor din Regimentul meu 43/59 Infanterie. M.S. Regina m-a ascultat cu bunăvoinţă şi
apoi a ordonat ca imediat să mi se încarce sania cu 400 kg sare de bucătărie şi câteva mii de
ţigări pentru soldaţi. M-am înapoiat cu aceste daruri de la milostiva şi buna noastră Regină
şi le-am împărţit chiar eu personal pe la companii, căci oamenii refuzau hrana nesărată.
În ziua de 14 februarie domnul colonel Lăzărescu a venit să inspecteze satul Dumitreşti-
Gălăţei, unde este cantonamentul companiei mele. După ce domnia sa s-a declarat foarte

~ 103 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

mulţumit de felul cum am îngrijit eu personal de soldaţii noştri, a plecat fără să-mi zică nimic
rău sau ceva care să mă facă să bănuiesc vreo intenţie rea a domniei sale.
Imediat însă după plecarea domnului colonel Lăzărescu, domnul maior Mareş mi-a dat ordin
să părăsesc regimentul. N-am insistat ca să rămân şi nici n-am căutat să aflu motivele pentru
care am fost izgonită şi îndată am venit la dumneavoastră, mult respectate domnule colonel,
pentru ca supunându-vă atenţiei trecutul meu, faptul c-am fost rănită în luptă de un duşman
care mi-a desfiinţat familia şi totodată exprimându-vă curăţenia sentimentelor mele de
româncă care vrea cu arma în mână să-şi dezrobească colţul de patrie cotropit, vă rog să
binevoiţi a ordona să fiu primită în oricare alt regiment sau serviciu al diviziei
dumneavoastră. Referinţe puteţi lua de la Regimentul 18 Gorj şi de la Familia noastră
Regală.
Mă încred în spiritul dumneavoastră de dreptate şi mă adresez dumneavoastră ca unui
părinte pentru a-mi da putinţa să-mi urmez serviciul pentru patrie şi a repara nedreptatea ce
mi s-a făcut”. August 1917: „În această luptă am pierdut pe eroina noastră, voluntara
Ecaterina Teodoroiu”
Pe 4 august 1917, Ecaterina a plecat împreună cu camarazii săi pe front, îmbrăcată în
uniforma de sublocotenent şi echipată cu armă, raniţă, cartuşieră, grenade şi sacul de
pesmeţi. În pofida drumului anevoios, a mărşăluit alături de soldaţi, iar pe 20 august
regimentul şi-a ocupat poziţiile în tranşeele de pe Dealul Secului.
Miercuri, 22 august, la ora 21.15, unităţile române sunt atacate şi surprinse descoperite de
unităţi din Regimentul 40 Rezervă german. Pe timpul retragerii, sublocotenenta Ecaterina
Teodoroiu a fost izbită în cap de două gloanţe de mitralieră pe Dealul Secului-Muncel.
În Darea de seamă asupra operaţiunilor executate pe zile, conform Jurnalului de operaţii din
perioada 1 ianuarie -15 septembrie 1917, generalul Ernest Broşteanu, comandantul Diviziei
a XI-a consemna: „Brigada 21 Infanterie. În cursul zilei de 22 august a.c., până la ora 21.30
pe tot frontul a fost acalmie completă, întreruptă foarte rar de slabe focuri de artilerie. În
acest timp s-a încercat a se face mai multe recunoaşteri. La Regimentul 42/66 aceste
recunoaşteri n-au reuşit a înainta din cauză că inamicul avantajat de situaţia dominantă ce
are a tras asupra acelor patrule; asemenea şi la Regimentul 43/59 patrulele au fost oprite de
focurile de mitraliere. La ora 21, inamicul a început un atac prin surprindere, cu patrule mari
care s-au apropiat de tranşeele Regimentului 42/66 şi 43/49. Inamicul s-a servit pentru atacul
său mai ales de grenade de mână şi mitraliere, în timp ce bombardiere de tranşee au tras
asupra regiunii rezervelor noastre. Atacul a fost pe deplin respins la ora 21.30, producând
pierderi inamicului prin focuri de mitraliere, grenade de mână şi baraj de artilerie. În
această luptă am pierdut pe eroina noastră, voluntara Ecaterina Teodoroiu, care a căzut
vitejeşte în capul plutonului ei, îmbărbătându-şi soldaţii”.
La patru ani de la moartea Ecaterinei, pe 4 iunie 1921, osemintele Ecaterinei au fost
deshumate şi transportate la Târgu Jiu, unde, pe 9 iunie, au fost depuse în cavoul din faţa
Primăriei, în aşteptarea unui proiectat monument comemorativ. Până acolo însă, în ziua de 8
iunie, Capitala Ţării a dat onoruri militare osemintelor sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu,
care străbătuseră triumfal traseul Focşani-Bucureşti-Râmnicu Sărat-Buzău-Ploieşti. În gările
acestor oraşe vagonul naţional rezervat eroinei a prilejuit manifestări de pietate şi
recunoştinţă. În Gara de Nord, vagonul, acoperit de flori şi îmbrăcat în verdeaţă şi în tricolor,
a fost primit cu multă însufleţire de oficialităţile Capitalei, de elevi de şcoală, de numeroşi
bucureşteni. Cortegiul care urma să o însoţească pe eroină la Târgu-Jiu, format din două
tunuri din cele capturate de gorjeni la Jiu şi Mărăşti, a parcurs străzile Capitalei în uralele
mulţimii. Cele două tunuri erau conduse chiar de ofiţerii eroi care le capturaseră, căpitanii

~ 104 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Nicolae Pătrăşcoiu şi Ioan Neferescu, ambii din Regimentul 18 Infanterie.Cu această ocazie,
Ministerul de Război a dispus botezarea Regimentului 43/59 Infanterie cu numele eroinei
Ecaterina Teodoroiu. În perioada 1959-1961, numele tinerei combatante din Primul Război
Mondial a fost purtat de Regimentul 18 Mecanizat din Caransebeş.
Eroii ca şi jertfele lor aparţin poporului din care provin. Şi nu pot fi confiscate de
personaje sau grupuri politice ori ideologice.
Imaginea Ecaterinei Teodoroiu a fost venerată între cele două războaie. Această
imagine se identifica cu sacrificiul unei naţiuni ajunsă la apogeul măreţiei sale, trecută printr-
un cumplit război de reîntregire, în care n-au lipsit dovezile de patriotism şi dragoste de ţară,
chiar dacă urmaşilor de astăzi, acestea li se par cuvinte sau definiţii puţin cunoscute sau dacă
mai reverberează la auzul lor.
Fiecare timp istoric are propria sa amprentă. Ecaterina Teodoroiu îl poartă pe al său,
însă în aceiaşi măsură îi suntem şi datori pentru onorarea faptelor sale, fapte ce s-au înscris în
mod real în istorie şi nu sunt rezultatul unei închipuiri.
Sunt în viaţă aproape două generaţii care n-au cunoscut războiul şi în consecinţă e
mult mai dificil de a le cere acestora să cinstească faptele înaintaşilor lor. Însă nu constituie
defel o circumstanţă atenuantă, forţând puţin termenul.

Bibliografie:
www.historia.ro
www.ipeda.ro

Realizator: Poețelea Adelina, clasa a IX-a A


Prof. coordonator: Paul-Daniel NEDELOIU
Liceul Tehnologic "Gh. Ruset-Roznovanu"

~ 105 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

EMINESCU ŞI MUZICA

"Compozitorul e acelaşi poet."


Ludwig van Beethoven

Muzica și literatura, două mari genuri de artă, au pornit de la același izvor – sunetul.
De aceea între arta muzicii și cea a cuvântului, chiar de la începuturile existenţei lor, s-a
produs o fructuoasă influenţă reciprocă.
Muzica vocală este tratată ca artă muzical-poetică. Nenumărate exemple de simbioză
dintre melodie și cuvânt întâlnim în folclorul muzical. Unii compozitori alcătuiesc lucrări
muzicale inspirîndu-se din creaţia poeţilor.
Produsul simbiozei muzicii cu poezia este cântecul. Formând un tot întreg artistic,
forţa lui de expresie și de acţiune sporește considerabil. Cele mai reușite dintre realizările
muzicale au rămas în patrimoniul cultural al neamului drept capodopere ale genului, de
exemplu cântecele unor compozitori ca Anton Pann, Gavriil Musicescu, Ciprian Porumbescu,
Alexandru Flechtenmacher, pe versurile lui Vasile Alecsandri, Alexei Mateevici, Mihai
Eminescu, etc.
Mare admirator al muzicii, Mihai Eminescu şi-a
descris singur capacităţile sale muzicale într-o scrisoare
către Veronica Micle: „Muzica întotdeauna mă predispune
spre o visare creatoare. Dar compoziţiile lui Chopin m-au
transformat cu desăvârşire. Credeam la un moment dat că
plutesc în sferele divine ale nemuririi dumnezeieşti...
Regret amarnic că n-am învăţat muzica, căci din copilărie
mama, care avea un glas fermecător, întrecându-se cu tata
care cânta ca un adevărat artist din flaut, descoperise în
mine o ureche remarcabilă de muzician. Ascultând
"Nocturnele", m-am convins că Chopin ar fi scris poezii tot
atât de geniale ca aceste compoziţii. Nu poţi fi mare
compozitor, dacă nu posezi amândouă însuşirile.”
Eminescu stăpânea tehnica muzicală, dispunînd de
însuşiri naturale surprinzătoare în arta sunetelor (auz
absolut, memorie muzicală excepţională).
A fost interesat de muzica cultă, student la Berlin urmând seminarul de muzicologie al
profesorului J.G.F. Bellermann, iar la Viena întâlnindu-se cu Johann şi Eduard Strauss. În
cronicile muzicale pe care le va publica apoi în "Timpul" şi "Curierul de Iaşi", va face
surprinzătoare, avizate referiri la creaţia polifonică renascentistă, la Pierluigi, Palestrina, etc.
Racordat la filosofia şi arta romantică germană, universul poetic eminescian va absorbi
şi deopotrivă va potenţa, prin armonia specifică a versurilor sale, această muzică
omniprezentă a sferelor (estetice), fiind în acelaşi timp, un fin „ascultător” şi „interpret” al
tezaurului muzical popular, lăutăresc şi bisericesc autohton.
Poetul avea un frumos glas de tenor liric şi cânta la diverse ocazii.,
Muzica în poezia lui Eminescu – scria academicianul Constantin Popovici – e un component
indispensabil, care se impune pe tot parcursul ei. Cu cât mai mult te apropii de poezia lui, cu
atât culorile ei, ale poeziei, se împletesc într-o armonie muzicală de rară frumuseţe”.

~ 106 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Şi, într-adevăr, încărcătura sonoră e permanentă în poezia lui Eminescu: "Peste vârfuri
trece luna, /Codru-şi bate frunza lin, /Dintre ramuri de arin/Melancolic cornul sună. /Mai
departe, mai departe, /Mai încet, tot mai incet, /Sufl etu-mi nemângâiet/Îndulcind cu dor de
moarte. /De ce taci, când fermecată/Inima-mi spre tine-ntorc/Mai sunavei, dulce corn, /Pentru
mine vreodată?"
Creaţia marelui nostru poet a fascinat de-a dreptul şi, se poate afirma fără exagerare,
că nu există gen muzical, care să nu fie reprezentat ca având drept filon geniul lui Eminescu;
de la larg răspândită romanţă şi cântecul clasic românesc, în vogă la începutul veacului, la
spectacolul de operă şi balet, la muzica de cameră, la muzica simfonică.
Capodopera eminesciană "Luceafărul "rămâne cea mai ispititoare sursă de inspiraţie
pentru compozitorii noştri. De la premiera operei Luceafărul, scrisă şi montată în 1921, la
Opera din Cluj, de Nicolae Bretan, şi până la prezentarea câtorva tablouri din oratoriul balet
Luceafărul de Gh. Dumitrescu la Ateneul Român, în cadrul centenarului, celebrul poem
eminescian a mai dat titlul Simfoniei a VII-a de Wilhelm Berger, unui poem simfonic de
Pascal Bentoiu, Simfoniei a V-a cu cor de Anatol Vieru şi alte opere.
Relaţia Eminescu – muzică se justifică la adevăratele ei dimensiuni prin cel puţin doua
direcţii: extraordinara muzicalitate a versului eminescian şi fascinaţia valorii marelui Poet
pentru compozitorii români, care s-au aplecat cu interes, respect şi pioşenie asupra cuvintelor
sale vrăjite.
Pe acest Orpheu al literaturii noastre de multe ori îl
numeau cântăreţ în loc de poet. Versurile "Şi dacă ramuri
bat în geam", "Pe lângă plopii fără soţ", "Mai am un singur
dor", "Ce te legeni, codrule", "De ce nu-mi vii "– au
devenit cu adevărat cântece populare.
Compozitorii Dima, Şorban, Schelleti, Musicescu,
Caudella au creat melodii care cu timpul au fost
considerate populare.
Despre lied în creaţia lui Eminescu a scris cu mai mulţi ani
în urmă Adriana Peicu-Moldovan (Bucureşti, Editura
muzicală, 1977):, Nu ştim dacă greşim sau nu, dar
experienţa liedului contemporan izvorât din poeziile lui
Eminescu parcă ne determină să observăm că, oricum s-ar
interpreta versurile marelui poet, ambianţa romantică pe
care o respiră se face pretutindeni prezentă. E o constantă
atât de adânc înfiptă în lumea poeziei, încât ea nicidecum nu poate fi ignorată. Dimpotrivă,
oricum s-ar modela muzical, culoarea romantică îşi impune puternica amprentă,...”
Poeziile considerate romanţe, datând din anii de maturitate, par a se fi născut în
imediata vecinătate a muzicii, în modul cel mai concret. George Călinescu remarca:, Sunt în
opera de maturitate a lui Eminescu câteva poezii pe care prin forma şi conţinutul lor e nimerit
să le numim romanţe. Cam aşa le-au numit contemporanii, căci junimiştii le socoteau
cantabile şi le cântau în cor”.
Marele nostru poet naţional va inspira permanent compozitorii să creeze lucrări pe versurile
sale, cu atât mai mult că, muzica prin fond şi prin formă, poezia
Lui Eminescu, după cum observa Garabet Ibrăileanu, nu mai are nevoie de niciun fel de
melodie”: "Când amintirile-n trecut/Încearcă să mă cheme, /Pe drumul lung şi cunoscut/Mai
trec din vreme-n vreme. /De-asupra casei tale ies/Şi azi aceleaşi stele, /Ce-au luminat atât de
des/Înduioşării mele. “

~ 107 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Eminescu a fost “un mare compozitor” care “a făcut din cuvinte muzică şi din muzică
sens” (Cosma, Viorel- "Eminescu în universul muzicii", p. 5).
Marele nostru poet naţional va inspira permanent compozitorii să creeze lucrări pe
versurile sale, cu atât mai mult că, muzica prin fond şi prin formă, poezia lui Eminescu, după
cum observa Garabet Ibrăileanu, nu mai are nevoie de niciun fel de melodie”: "Când
amintirile-n trecut/Încearcă să mă cheme, /Pe drumul lung şi cunoscut/Mai trec din vreme-n
vreme. /De-asupra casei tale ies/Şi azi aceleaşi stele, /Ce-au luminat atât de des/Înduioşării
mele. “
Eminescu a fost “un mare compozitor” care “a făcut din cuvinte muzică şi din muzică
sens” (Cosma, Viorel- "Eminescu în universul muzicii", p. 5).

Bibliografie:
Dumitrescu Bușulenga, Zoe; Sava, Iosif – Eminescu și muzica; Editura Muzicală, 1989,
București
http://www.bibnat.ro/dyn-doc/Eminescu%20muzical_13%20ian%202014.pdf

Realizatori: Chistol Emanuela, Ciubotariu Luiza, clasa a IX-a A


Prof. coordonator: Violeta TEIOŞANU
Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"

~ 108 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

CARTEA ŞI FILMUL

Într-o epocă în care informaţia reală sau trecută prin filtrul mass-media este de o
violenţă ieşită din tiparele ideii noastre despre o societate normală, şansa individului este
evadarea din realitate şi regăsirea într-un spaţiu al poveştilor, un spaţiu în care pumnii şi
gloanţele nu sunt singurele argumente, culoarea roşie nu defineşte neapărat sângele şi, de cele
mai multe ori, binele învinge răul.
Una din primele poveşti romantice, dar şi cu tâlc, ce a făcut înconjurul lumii pe
peliculă dar şi pe suport hârtie, a fost romanul „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell.
Un roman şi un film... succes total pe ambele linii, pentru că atât cartea, cât şi pelicula
au rămas în sufletele oamenilor.
Totuși, unii au câteva semne de întrebare. Oare cartea a fost mai bună?... Sau poate
filmul?... Pelicula pune în pericol cartea?
Noi, în schimb, nu înțelegem de ce o formă de artă trebuie să o excludă pe cealaltă. S-
a întâmplat de nenumărate ori ca, mânaţi de-o ecranizare, cinefilii să se transforme în cititori
avizi.
De ce să împiedice filmul lectura? N-are de ce. Doar dacă nu ne sperie faptul că ştim
cum se termină... Dar cred că nici un cititor serios nu are spaimele astea. Pentru că nu
contează ce se întâmplă, ci cum. Cel puţin pentru mine...
În rândurile ce urmează vă vom prezenta, pe scurt, romanul și filmul.
Acum 80 de ani, Margaret Mitchell publica un roman ce
avea să bulverseze audienţa de la acea vreme, continuând să
fascineze cititorii zeci de ani la rând; ceea ce captivează atunci
când cuvintele încep să alunece sub privirile cititorilor sunt
temele şi motivele pe care autoarea le exploatează cu
rafinament, reuşind să confere unei cărţi despre Războiul Civil
un aer proaspăt şi modern.
Tema supravieţuirii şi motivul curajului ce derivă din
aceasta, puterea de a nu renunţa niciodată şi pasiunea
nestăvilită a unui suflet tânăr, dragostea pentru bani şi dictonul
‚‚Tomorrow is another day’’, plus capacitatea de a ne identifica, într-o anumită măsură, cu
personajele romanului, fac din Pe aripile vântului/Gone with the Wind o operă modernă, deşi
background-ul istoric aparţine unei anumite epoci din istoria Statelor Unite ale Americii.
Personajul în jurul căruia gravitează întreaga acţiune este Scarlett O’Hara, o tânără
care încearcă să treacă peste toate dramele provocate de Războiul Civil, înarmată doar cu
dragoste oarbă şi curaj. Dar Margaret Mitchell nu expune doar povestea şi evoluţia lui
Scarlett, ci îi oferă cititorului o întreagă frescă a Sudului din perioada Războiului Civil. Ea
descrie în detaliu viaţa de zi cu zi a Atlantei din 1861 şi până la terminarea războiului şi
începerea reconstrucţiei, dezvăluindu-i cititorului toate faţetele societăţii în acel moment critic
al istoriei şi ajutându-l astfel să se transpună mai bine în pielea personajelor. Ca un martor
neutru, autoarea foloseşte orice eveniment drept pretext pentru a analiza comportamentul
celor implicaţi în război, cu precădere cel al familiilor O’Hara, Wilkes şi Butler.
Romanul îmbină mai multe genuri (romanul psihologic, buildungsroman, romanul de
dragoste sau cel istoric) şi reuşeşte să creeze o poveste de neuitat, poate cea mai iubită poveste

~ 109 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

despre Statele Confederate ale Americii. Maniera în care autoarea redă povestea lui Scarlett
cucereşte încă de la primele fraze, datorită atenţiei extraordinare pe o acordă detaliilor şi a
felului graţios în care se joacă cu frazele şi cuvintele. Iar descrierile personajelor sunt atât de
amănunţite, încât Rhett Butler, Scarlett O’Hara sau Melanie Wilkes par rupţi din viaţa reală şi
cusuţi cu fire negre pe paginile aspre.

Filmul cu o durată de 224 de minute, inspirat din romanul prezentat mai sus,
recompensat cu premiul Pulitzer, a fost proiectat pentru prima dată în oraşul Atlanta din statul
american Georgia pe 15 decembrie 1939 şi a fost de atunci relansat de nouă ori. „Pe aripile
vântului “este unul dintre cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei, fiind primul
film color de mari proporţii, realizat prin folosirea procedeului Technicolor, durata filmărilor
întinzându-se pe 140 de zile.
Pelicula a câştigat zece premii Oscar. Hattie McDaniel, interpreta personajului
Mammy, a fost primul artist afro-american nominalizat şi apoi recompensat cu premiul Oscar.
A fost produs de David O. Selznick si regizat de Victor Fleming, pe baza unui
scenariu de Sidney Howard. Îi are în distribuție pe Clark Gable, Vivien Leigh, Leslie Howard
și Olivia de Havilland.
Scenariul este bazat pe dramatismul unei lumi care se pierde definitiv în istorie, „Lumea
Sudului “cu „părinţi iubitori ai negrilor sclavi “şi „Lumea Nordului “, lumea „liberarilor
generoşi “, care ştia că muncitorul salariat poate fi exploatat mai bine decât robul.
Scrierea acestuia nu a impus mari probleme, autoarea romanului fiind unul dintre
scenarişti.
Acţiunea are în centru povestea de iubire pe care egoista Scarlett O’Hara (Vivien
Leight) o poartă lui Rhett Butler (Clark Gable), o iubire care nu este recunoscută în mod
direct. Orgoliul femeii se întoarce în final împotriva ei, pierzându-l pentru totdeauna pe cel pe
care l-a iubit întotdeauna.
Sau poate nu...
Sper că v-am stârnit curiozitatea ....
Vă dorim lectură și vizionare plăcută!!!

Realizatori: Chistol Emanuela,


Ciubotariu Luiza, clasa a IX-a A
Prof. coordonator: Violeta TEIOŞANU
Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"

~ 110 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

CĂLĂTORI ȘI CĂLĂTORII ÎN LITERATURĂ

Călătoria şi aventura au fascinat dintotdeauna spiritul uman. Explorând spaţii


necunoscute sau tărâmuri imaginare, omul a trăit prin călătorie experienţele cunoaşterii altor
lumi, descoperirea altei vieţi şi asemănarea propriei identităţi.
Motivul „călătoriei” este un motiv recunoscut al literaturii universale, respectiv al
literaturii române, el fiind prezent din cele mai vechi scrieri în arii geografice diferite, căci
însăşi călătoria juca un rol însemnat în viaţa oamenilor (ex. „Epopeea lui Ghilgameş”,
epopeele lui Homer – “Iliada”, “Odiseea”).
Motivul „călătoriei”, al drumului, cu adânci semificaţii privind destinul unor
personaje, se întâlneşte în literatura română în capodopere ca „Balta-Albă” de V. Alecsandri,
„Povestea lui Harap-Alb” de I. Creangă, „Luceafărul” de M. Eminescu, „Noapte de
decemvrie” de Al. Macedonski, „Baltagul” de M. Sadoveanu.
Călători și călătorii în literatură
Parcurgerea detaliată a lecturilor, a determinat stabilirea următoarelor modalităţi de
abordare a călătoriei în textul literar românesc:
Călătoria – căutarea aventurii (Text reprezentativ: „Balta-Albă” – V.Alecsandri)
Călătoria devine adesea pretextul unui şir de experienţe ale unor personaje, experienţe
pe parcursul cărora eroul se poate modela, poate evolua sau poate dobândi cunoaşterea de
sine. Călătorul francez, ieşit din ţinuturile natale, traversează spaţii necunoscute, întâlneşte o
altă civilizaţie ale cărei caracteristici le recunoaşte ca diferite în raport cu ale propriei
civilizaţii. „Iată, domnilor, istoria voiajului meu la Balta-Albă. În 24 de ceasuri am văzut
atâtea lucruri nepotrivite, atâtea..., că nu ştiu nici acum dacă Valahia este o parte a lumii
civilizate sau de este o lume sălbatică”.
Călătoria – explorare şi inițiere (Texte reprezentative: „Povestea lui Harap-Alb” – I.
Creangă, „Baltagul” - M. Sadoveanu)
Călătoria presupune nu numai cunoaşterea unui spaţiu nou, ci şi modificarea lăuntrică
a celui care o întreprinde. Din acest punct de vedere, orice călătorie înseamnă o iniţiere în
tainele lumii şi ale existenţei. Orice scenariu iniţiatic include o călătorie simbolică al cărui
rezultat este transformarea novicelui într-un iniţiat. Astfel, protagonistul basmului cult
„Povestea lui Harap-Alb “, de I. Creangă, parcurge o călătorie iniţiatică, un proces de formare
prin care acesta trece de la starea de profan la starea de iniţiat. Drumul lui Harap-Alb nu este
un drum fizic, geografic, ci un drum spiritual, de perfecţionare şi purificare, un drum de
iniţiere, un drum către centru.
Călătoria
Călătoria presupune un demers iniţiatic, o evadare din concret într-o lume exotică,
îndepărtată, simbol al paradisului pierdut. "Călătoria exprimă o dorinţă profundă de schimbare
interioară, o nevoie de noi experienţe, mai degrabă decât o deplasare locală." (Jean
Chevalier).
Din punct de vedere spiritual, călătoria constituie "seria de încercări pregătitoare
iniţierii" (Jean Chevalier) şi presupune o deplasare spre centrul lumii (un Tărâm al
Făgăduinţei), echivalent cu un pelerinaj.
Călătoria - tema literară
Sensurile profunde ale călătoriei ca demers iniţiatic nu s-au pierdut. Revin în poezie
simboluri cu semnificaţii sacre precum calea regală sau calea dreaptă, prezentată în opoziţie
cu drumuri întortocheate.

~ 111 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Calea spirituală, dreaptă şi implacabilă cere sacrificiul suprem, fiind asumată de emirul
din poezia lui Alexandru Macedonski ("Noapte de decembrie"). În antiteză evidentă, este
prezentată calea întortocheată pe care porneşte cerşetorul, simbol al degradării morale.
"Literatura universală ne oferă numeroase exemple de călătorii care, fară a avea
deschiderea simbolurilor tradiţionale, se dovedesc semnificative în grade diferite, chiar şi
numai statice şi moralizatoare." (Jean Chevalier)
Călătoriile spirituale nu se împlinesc decât înăuntrul fiinţei, iar "călătoria ca fugă de
sine nu-şi va atinge niciodată ţinta." (Jean Chevalier).
Sensurile profunde ale căutării de sine se pierd treptat din literatură, fiind înlocuite de
aspiraţia evadării în lumi fantastice, populate de fiinţe stranii, pretext literar pentru ironizarea
unei societăţi corupte, respingătoare.
Călătoria și aventura
Între cele două războaie mondiale, literatura de călătorie a devenit un gen foarte
apreciat. Aflate la graniţa dintre literatură şi reportaj, aceste scrieri răspundeau curiozităţii
unui public cât mai mare de a cunoaşte spaţii exotice pe seamă cărora se puteau ţese la
nesfârşit poveşti stranii. Reprezintă abilitatea scriitorilor de a prezenta într-o manieră
personală din unghiuri noi, locuri pitoreşti sau stranii, precum şi impresiile pe care acestea le
pot trezi.
Ca temă literară, călătoria apare încă din "Epopeea lui Ghilgameş" cu profunde
semnificaţii spirituale, date de căutarea nemuririi, care se va converti în căutarea înţelepciunii.
Astfel, peripeţiile lui Ulise, personajul lui Homer devin simbolul căutării pământului natal,
dar mai ales al căutării de sine.
Despre călătoria personajului lui F. Rabelais, Pantagruel, s-a spus că ar fi o
reinterpretare, în cheie parodică, a epopeii lui Homer, dar putem reţine, mai ales fascinaţia
pentru exotismul Orientului.
În romantism, călătoria presupune o evadare din cotidianul sufocant ("Pelerinajul lui
Childe Harold de Byron) şi răspunde unor necesitaţi interioare ale omului, fiind rezultatul
unor nostalgii profund spirituale sau al refugiului în imaginar.
Evadarea în concret într-o lume exotică, extraordinară şi miraculoasă explică aspiraţia
spre tărâmuri îndepărtate, insule miraculoase sau munţi maiestuoşi, spre tărâmuri neatinse de
civilizaţia modernă sau chiar în paradisuri imaginare: "Robinson Crusoe" de Daniel Defoe şi
"Călătoriile lui Gulliver" de Jonathan Swift.
Călătoria devine cadrul aventurii, care presupune menţinerea suspansului, precipitarea
evenimentelor, loviturile de teatru (ele dau nota facilă a acestui tip de scriere, considerată, de
multe ori, literatură populară). Protagoniştii înfruntă obstacole la tot pasul şi se află în pericol
de moarte. În încercarea lor de a dobândi obiectul care constituie raţiunea de a fi a călătoriei,
se cristalizează atât visul omului de a depăşi limitările condiţiei sale, dar şi teama de
necunoscut. Nu de puţine ori, acest tip de proză devine roman de iniţiere.
Sugestiv în acest sens este titlul primului volum din romanul lui Mihail Sadoveanu,
"Fraţii Jderi". Mezinul familiei, Ionuţ Jder, amintind de eroii de basm, porneşte într-o
călătorie iniţiatică, la capătul căreia şi-ar dori să găsească persoana iubită, pe domnița Nasta.
"Ucenicia lui Ionuţ" se dovedeşte însă o iniţiere în moarte, pentru că adolescenţa personajului
se încheie atunci când îşi dă seama că fiinţa iubită nu mai este.
Călătoria, dincolo de a fi o formă de evadare din concret, presupune o căutare a unui
obiect miraculos (carte, potir, artefact, o plantă miraculoasă, etc.) şi, în egală măsură, o
căutare de sine: "Călătoria simbolizează deci o aventură şi o cercetare, fie că este vorba de o
comoară sau de o simplă dorinţă concretă sau spirituală." (Jean Chevalier)

~ 112 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

Simbolistica călătoriei în Literatura Română


Desprinderea de matricea familiei, de spațiul cunoscut și protector pentru a întreprinde
călătoria spre necunocut este o temă ce i-a fascinat pe mulți autori. Această temă este
polivalentă. Fie că este o călătorie-aventură, o căutare concretă sau una spirituală, o evadare
din realitate, o fugă de sine însuși sau o călătorie inițiatică, fie că surprinde sau satirizează
realități, călătoria se va solda întotdeauna cu descoperirea unor noi orizonturi.
Călătorii
De o călătorie se poate vorbi și în cazul lui Nechifor Lipan, personajul mitic al
romanului Baltagul. Este vorba de mitul marii călătorii, pe care îl putem decela la un alt nivel
al romanului. Nechifor îi apare Vitoriei în vis, cu spatele călare pe un cal negru, trecând pe o
apă neagră. Este vorba de marea trecere de care vorbea Blaga, de acea întoarcere spre apus.
Prin moartea lui Nechifor s-a produs o ruptură în sânul comunității din care făcea parte și mai
ales a familiei sale. Găsirea osemintelor și pedepsirea vinovaților are o triplă funcție: aduce
alinare în familiile celor dispăruți, restabilește ordinea în comunitate și îl ajută pe cel dispărut
să-și găsească liniștea în lumea umbrelor.
De o călătorie simbolică putem vorbi și în cazul emirului din poezia Noapte de
decemvrie, de Al. Macedonski. Călătoria semnifică aici căutarea unui ideal. El părăsește
Bagdadul, unde ducea o existență paradisiacă pentru a merge la cetatea sfântă, Meka. În
același timp pleacă și un drumeț slut și pocit. În timp ce emirul alege să străbată drumul cel
drept, drumețul va merge pe drumuri ocolite. Călătoria prin deșert presupune surmontarea
unor greutăți nebănuite, emirul fiind nevoit să înfrunte căldura, setea, foamea pentru a ajunge
la idealul său. Sfârșitul emirului este simbolic: el moare sub jarul pustiei, în timp ce drumețul
pocit intră pe poarta cetății. Emirul îl reprezintă pe omul superior, capabil de sacrificii pentru
idealul său, în timp ce drumețul reprezintă omul meschin, care alege calea simplă în viață.
Chiar dacă nu a atins Meka pământească, a atins Meka cerească, adică eternitatea.
Pentru emir drumul în sine contează, în timp ce pentru drumețul dornic de a ajunge la
capăt cât mai repede, călătoria nu are nicio semnificație.
Balta Albă
În această povestire, Alecsandri dezbate tema călătoriei romantice, prin evocarea unui
tărâm îndepărtat de lumea civilizată, aproape pustiu, remarcabil prin sălbăticie. În același
timp, tărâmul evocat va purta și semnele cele mai înnoitoare ale civilizației, ceea ce ne
îndreptățește să afirmăm că scriitorul a reușit să surprindă sinteza între Occident și Orient, ce
forma însăși structura intimă a ființei sale. Motivul călătoriei, preferat de romantici derivă din
plictiseala acumulată într-un spațiu al banalității cotidiene, din această cauză romanticii
încearcă să evadeze dintr-o lume cu o civilizație împovărătoare descoperind tărâmuri
paradisiace de-o splendoare unde ființa sălbatică nu mai este supusă trecerii timpului. Din
această cauză, călătoria este o modalitate a romanticului, de a crea noi spații de ficțiune,
conturând imaginea unui paradis sălbatic, a unor ținuturi ce stau sub semnul arhaicului, în
cazul povestirii Balta Albă acest motiv al călătorului străin, identificat prin tânărul zugrav
francez este un prilej pentru Vasile Alecsandri de a surprinde arhaicul vieții rurale dar și
formele timide încă ce anunță înnoirea civilizației.
Naraţiunea, cadru fixează timpul într-o seară din luna trecută, spaţiul un salon din Iaşi
şi atmosfera "eram adunaţi mai mulţi prieteni, toţi lungiţi pe divan". Atmosfera dar şi natura
este propice dar şi favorabilă povestirii. Expoziţiunea ni-l prezintă pe tânărul zugrav francez,
care venise de la Paris la Viena, unde se îmbarcase pe un vapor şi coborâse la Brăila, hotărât
să înfrunte pericolele Valahiei, pregătit să se apare de fiarele sălbatice sau de cetele de hoţi
care l-ar fi atacat, încărcându-şi pistoalele, deoarece pentru zugrav Valahia era un pustiu de

~ 113 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

fiare sălbatice şi oameni pribegi ca în sânul Africii. Când a coborât pe mal spre mirarea sa,
nici un om nu-l băga în seamă ci doar consulul francez care-l duse pe tânăr la el acasă
cunoscându-l drept compatriot. Acolo tânărul află că prin împrejurime există o baltă făcătoare
de minuni, numită Balta-Alba care vindecă oamenii de boli ce păreau incurabile. Călătorul se
urcă într-o căruţă primitivă plină cu fân şi trasă de patru căi mici "numai oasele şi pielea".
Aceştia pornesc în trombă, zvârlindu-l pe francez în colb.
După vreo zece minute este recuperat, iar căruţa îşi continuă salturile prin hopuri, azvârlindu-l
în sus pe francez ca pe o minge, până când roata se izbeşte într-un dâmb de pământ,
sfărâmându-se şi azvârlindu-l pe bietul om în mijlocul drumului, în timp ce căruţa zbură mai
departe cu numai trei roţi.
Disperat pentru că se afla abandonat “în câmpiile acele pustii´ alături de unul dintre caii
care-şi sclântise piciorul, călătorul rămâne uimit atunci când îl vede pe căruţaşul întors, legând
roata cu brâul cu care era încins şi că-l pofteşte prin gesturi nerăbdătoare să urce din nou în
căruţă.
După o călătorie parcursă tot în “fuga mare” deşi căruţa avea numai 4 roţi şi trei cai pe
la zece seara, echipajul ajunge într-un sat alcătuit din bordeie acoperite cu stuf şi câini care
băteau asurzitor. Nici vorbă de hotel, aşa cum îşi imaginase el că trebuie să existe într-o
staţiune balneară. În schimb, într-un întuneric de nepătruns şi înconjurat de vreo douăzeci de
câini “neştiind nici limba nici obiceiurile locului “străinul se simte din nou în pragul
disperării". După o oră şi ceva de rătăcire prin acele locuri întunecate o caleaşcă elegantă cu
şase cai era să dea peste el când aude glasuri vorbind frantuzește.
Contradicţia pe care o sesizează în jurul său îi provoacă o uluială năucitoare
francezului care vede lângă “o cutie de scânduri, unde bogatul trăgea ciubuc, unde săracul
săracul se pârlea la soare, iar alături un car mare în care stăteau claie peste grămadă o femeie
şi trei copii, dedesubt şezând bărbatul cu câinele”. Francezul este repede primit într-un grup
de tineri, care-i înţeleg mirarea şi-i explică faptul că această lume sălbatică are totuşi un grad
de civilizaţie deosebită şi că Valahia este europenească. Cea mai durabilă parte a operei lui
Alecsandri, susţine G.Călinescu, şi după el şi alţi critici este proza sa. Ca şi la ceilalţi scriitori
paşoptişti, se observă în proza lui Alecsandri o confluenţă de stiluri şi cuvinte literare,
evidenţiind un spirit umoristic de gust superior, cu rafinamente comportamentale şi
lingvistice. Acesta este când realist, când romantic, când de o sobră observaţie, când de un
subiectivism excesiv, după materia pe care o investighează.
Află cu stupoare că cei din caleaşcă erau români, unul dintre ei oferindu-se să-i
găsească o gazdă la un gospodar din sat. Când să intre în bordeiul ţăranului un “urieș
îngrozitor”, francezul se ciocneşte cu fruntea de pragul de sus şi cade grămadă în ograda
omului. În zorii zilei un vuiet îl trezeşte brusc din somn şi vede cu uimire că treceau vreo
treizeci de trăsuri de tot felul, care se îndepărtau “în fuga mare” către “izvorul minunilor´de
care auzise tânărul vorbindu-se la Brăila. Convins ca se află într-o ţară sălbatică, rămâne uluit
când vede alergând pe uliţe o mulţime de caleşti europeneşti.

Realizatori:Țurcanu Georgiana, Găucan Patricia, Socea Iuliana, clasa a X-a A


Prof. coordonator: Paulina GABUR
Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"

~ 114 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

CREDINŢĂ ŞI POEZIE

Credinţa
„Credinţa este adeverirea celor nădăjduite şi dovedirea lucrurilor celor nevăzute”
(Evrei 11. 1). Teologia dogmatică, dezvoltând definiţia Sfântului Apostol Pavel, spune despre
credință că este, mai întâi de toate, darul lui Dumnezeu. Este rodul conlucrării dintre
Dumnezeu şi om, dăruită prin harul divin. Credinţa nu poate fi cumpărată sau învăţată.
Dumnezeu nu poate fi cunoscut cu mintea, pentru că “lumea, prin înţelepciune, nu L-a putut
cunoaşte pe Dumnezeu” (1 Corinteni 1,21).
Poezia
Se spune că poezia este sufletul nostru, prin urmare este viaţa noastră. O societate cu
adevărat superioară scoate la lumină din sufletul său poeţi din cei mai buni, care ajung apoi să
cucerească o lume întreagă prin cuvânt.
Poezia a fost mereu un mijloc de delectare spirituală şi intelectuală, fapt pentru care
este considerată încă din antichitate superioară celorlalte genuri literare. De aceea umanitatea
a simţit necesitatea de a consacra o zi pentru a marca Ziua Internaţională a Poeziei, care va fi
marcată pe 21 martie.
MIHAI EMINESCU – POET RELIGIOS
Un aspect mai puţin studiat al vieţii lui Mihai Eminescu, despre
care circulă încă opinii diferite, este cel al atitudinii poetului faţă de
credinţa religioasă. Spirit filosofic, atras de metafizică, în special de
filosofia transcendentală a lui Schopenhauer, dar şi de Kant, din care a
tradus o parte a "Criticii raţiunii pure", el s-a arătat mereu preocupat de
o concepţie demiurgică asupra lumii, pentru care a cercetat mai multe
domenii, inclusiv religia.
În timpul studiilor la Viena, spune Zoe Dumitrescu-Buşulenga,
(în vol. "Mihai Eminescu", Editura Tineretului, p. 70), Eminescu citea
împreună cu Slavici, prietenul său, pe filosofii romantici germani şi
studii de religie comparată, ceea ce va contribui la formarea unei viziuni originale asupra
problemelor fundamentale ale omenirii. Cunoştinţele sale temeinice de orientalistică,
filosofie, istorie naţională şi universală, economie politică, artă, religie etc. acumulate cu
pasiune în anii de studii au fecundat apoi creaţia literară, ilustrând complexa personalitate a
poetului, definită atât de bine de Constantin Noica a fi "un uomo universale în versiune
românească".
"Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor…"
Cu toate influenţele culturilor străine, Eminescu a rămas însă permanent legat de
istoria şi spiritualitatea poporului nostru, pentru care avea un cult deosebit. În acest context, în
opera eminesciană transpar o serie de referiri şi la problemele religioase. Este adevărat că
poetul nu s-a preocupat în mod special de elaborarea unor scrieri despre religie, dar nici n-a
ignorat fenomenul ca atare.
Romantic şi pesimist, hărţuit de neajunsurile vieţii sale şi nedreptăţile sociale ale
vremii, el încearcă o evadare spirituală într-un spaţiu demiurgic, ceea ce-i va conferi o
dimensiune astrală scrisului său şi-l va ridica la o înălţime proprie geniului cultivatÎn plan
social, Eminescu a apreciat spiritualitatea creştină ca valabilă pentru viaţa morală din
societatea vremii sale, iar lipsa educaţiei religioase a considerat-o cu repercusiuni negative în

~ 115 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

diferite domenii, chiar în administraţia publică, criticând într-un articol pe "advocaţi fără
ştirea lui Dumnezeu". Totodată, el atacă de pe această poziţie, cu un spirit deosebit de
virulent, întreaga construcţie a unei societăţi corupte: "Într-o ţară în care religia şi curăţia
moravurilor au fost înlăturate prin epicureism şi sibatirism, în care conştiinţa de drept şi
nedrept, de bine şi rău sunt zilnic jignite prin ridicarea socială a unor pături de oameni
neoneşti, în care nepăsarea a ajuns a admira oamenii de nimic, însă abili, spiritul public caută
în zadar un razim în contra corupţiunii. Departe de a găsi undeva acest razim, el e din contră
atras de vârtejul general şi ajunge a crede că legile morale, uniforme pentru toate popoarele
sunt vorbe goale care pretextează din gură, dar pe care nu le crede nimene." ("Opere XII", p.
324).Este evident deci că Eminescu a văzut în religie un factor indispensabil de cultură şi
morală în societate. El însuşi şi-a sublimat aspiraţiile sale în ideea de nemurire, proprie
geniului înscris în istorie. Conştient însă că singura eternitate acceptată de memoria
popoarelor este aceea a creaţiilor spirituale, Eminescu se înalţă la un destin astral. El tinde
mereu către puritate, şi nostalgia originilor îi dau setea de repaos asociată cu setea de
nemurire.
TUDOR ARGHEZI
Psalmii aparţin liricii filozofice argheziene şi exprimă drama
omului modern silit să trăiască într-o lume profană părăsită de Dumnezeu
şi lipsită de miracolele de care lumea veche era plină.
Titlul acestor poezii, în jur de 16, risipite în volume din toate
etapele creaţiei argheziene evidenţiază diferenţele dintre spiritualitatea
creştină şi mentalitatea modernă, neliniştită, pragmatică, omul modern
fiind apăsat de singurătate şi aspirând laDivinitate cu care vrea să
comunice, dar această dorinţa este exprimată într-o manieră aparte, uneori
chiar sfidătoare.
Psalmii arghezienii amintesc astfel numai prin titlu de cei 150 psalmi din Vechiul
Testament, aparţinând cei mai mulţi lui David, tatăl înţeleptului rege Solomon, psalmi ce erau
cântece de slavă ale Divinităţii.
Psalmii arghezieni îşi au originea în experienţă religioasă a lui Arghezi dintr-o anumită
etapă a existenţei sale, când a trecut printr-o criză existenţială, ezitând între viaţă laică şi cea
ascetică, între credinţă în Dumnezeu şi tăgadă acesteia, solicitânddin partea Divinităţii nişte
semne palpabile ale existenţei acesteia.
După modelul psalmilor biblici dar şi al poeziei populare de factură religioasă psalmii
arghezieni sunt dialoguri imaginare între poet şi mântuitor, scrise într-un limbaj fie solemn,
fie patetic, uneori contestator sau aforistic, exprimand in felul acesta neîncrederea,
deznădejdea, speranţa omului care invocă prezenţa Divinităţii.Şerban Cioculescu a afirmat în
legătură cu „Psalmii” lui Arghezi că sunt „mărturia unei stări agonice: a luptei interioare, în
căutarea lui Dumnezeu, pe calea certitudinii materiale sau a revelaţiei. Chiar când domină
sentimentul îndoielii, nevoia credinţeise afirmă impetuoasă, că o recunoaştere indirectă a lui
Dumnezeu”, nefiind vorba de o negare a existenţei divinităţii, o blasfemie, cum au considerat
unii critici. Dar cea mai sinceră interpretare a operei ne-o da totuşi autorul ei, care mărturisea
că„psalmi sunt întrebările sufletului, îndoielile gândului şi nevoia de-a exprimă tulburarea
intimă, că un fel de spovedanie”. „Unii au zis că Psalmii sunt o tăgadă a credinţei, alţii că e o
filozofie a negării, dar prea puţini dintre criticii literari auînţeles că era o căutare spre
necunoscutul care ne înconjoară în fiecare minut.”

~ 116 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

VASILE VOICULESCU
“Ceea ce izbea în persoana lui Vasile Voiculescu era bunătatea
serafică pe care ştia să o arate orişicui: nici nu critica pe nimeni, nu
găsea defecte nimănui şi nu blama pe nimeni, aflând întotdeauna scuze
şi înţelegându-l pe fiecare. Simpatia pe care o arăta pentru fiecare
bolnav pe care îl consulta era lesne receptată de pacienţii lui, care îl
adorau. […] îi examina cu atenţie, le prescria medicamente, pe care de
multe ori le aducea chiar el, le spunea cuvinte de îmbărbătare şi nu uita
niciodată să le lase un mic dar, fie în bani, fie în alimente sau
îmbrăcăminte“.Vasile Voiculescu este tipul poetului mistic, care refuză
innecul existenţial. Chiar dacă se întâmplă, sforţarea, încrâncenarea,
concentrarea eforturilor se va face tocmai în scopul depăşirii momentului de declin. Toate
experienţele, interferentele dedoctrina l-au dus pe Vasile Voiculescu către Ortodoxie,
făcându-l să afirme că la cele două lături "de jos", "dimensiuni pasionale" - "bucuria şi
durerea" - trebuie adăugata şi o a treia "înălţimea, dimensiunea spiritualitatii" şi, prin
transfigurare, să setreacă în "a patra dimensiune metafizică, în extaz şi sfintenie".Marea
deosebire este însă între poezia religioasă a lui Nichifor Crainic şi a lui Tudor Arghezi, pe de
o parte şi cea a lui Voiculescu pe de altă parte. Primul este un religios, ce da senzaţia unui
lirism programatic ce trebuie să se susţină dogmatic în timpce Arghezi este un religios de tip
meditativ, în sensul că refuză orice tip de ritual şi se concentrează numai în cugetare.
În schimb Voiculescu este un contemplativ. "Nici contemplaţia lui însă nu are un sens
comun; el nu trăieşte starea de extaz, înmănunchere a spiritului în propriul sau interior, o
perpetuă angajare în urcuşul lăuntric, până acolo unde se consumă Logodnăcontemplaţiei
noetice, punctul de întâlnire şi unire a omului cu Dumnezeu. (...) În faza ultima, poezia lui
Voiculescu nici nu poate fi numită "de inspiraţie religioasă, artă însăşi devine rugăciune"
(Valeriu Anania, "Din spumele marii").Poezia lui Voiculescu înseamnă un urcuş interior,
spiritual, fiind "expresia cea mai înalta şi mai pură a cre-dinţei şi sentimentului religios din
întreagă literatură română. Născut într-un sat din judeţul Buzău, Voiculescu este infuzat de
credinţă şi pietate prin educaţia primită de la părinţii săi şi înainte din creştinism unul din
motivele majore ale poeziei sale, el îl practică în viaţă de zi cu zi, dăruindu-se cu fervoare
rugaciunii, meditaţiei, cultului bisericesc şi, mai ales, iubirii de aproapele." (Valeriu
Anania)Poeziile sale se situează dacă ar fi să configurăm un spaţiu al sacrului între Betleem şi
Golgota. Vasile Voiculescu declara că versurile sale "coapte în cuptorul inimii" le varsă "că
pe un mir" la picioarele lui Dumnezeu

Realizatori: Ţurcanu Gabriela,


Catană Eduard, clasa a X-a A
Prof. coordonator Paulina GABUR
Liceul Tehnologic
"Gh. Ruset Roznovanu"

~ 117 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

~ 118 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016

COLEGIUL DE REDACȚIE:

Coordonator: Prof. Oana Ilarie

Coordonatori secțiunea "Literatură":


Prof. Paulina Gabur
Prof. Violeta Teioșanu
Coordonator secțiunea "Obiceiuri și tradiții locale":
Preot dr. Iulian Mihail Vasile
Prof. înv. primar Alina Camelia Vasile
Coordonatori secțiunea "Istorie și geografie":
Prof. dr. Paul Daniel Nedeloiu
Prof. Carmen Maria Duca
Prof. Daniela Blându
Prof. Nicoleta Irimia
Prof. Iulia - Cristina - Vandana Alterescu

Tehnoredactare&Design: Irina Corchez

Adresa redacției:
Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"
Strada Tineretului, Nr.647, Oraș Roznov, Județul Neamț
Telefon / Fax: 0233 665694
Email: grupscolarroznov@yahoo.com

Tiraj: 50 de exemplare

ISSN: 2344 - 0058


ISSN-L: 2344 - 0058

~ 119 ~
ISSN: 2344 - 0058
ISSN-L: 2344 - 0058

S-ar putea să vă placă și