Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
ROZNOVENE
Revista Simpozionului REGIONAL
„GHEORGHE RUSET-ROZNOVANU”,
EDIŢIA a IV- a, 27 MAI 2016
ROZNOV, 2016
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~1~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~2~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Colectivul de redacție
~3~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
INVITAŢIE LA LECTURĂ:
GROAPA, de EUGEN BARBU
Prin 1974, la 27 de ani de la apariţia Gropii, în paginile Jurnalului său, Eugen Barbu avea
să mărturisească: „Pe la optsprezece ani, influenţat şi de moda literară care bântuia pe atunci,
imaginam aventuri şi idile consumate pe insule îndepărtate de care nu mai auzisem. Ne aflam
în plin război şi se pare că această nevoie de a evada din realitatea înconjurătoare, detestabilă,
îşi avea o explicaţie firească.
Într-o sîmbătă seara, spre toamnă, într-unul din acele ceasuri când simţi că urci pe rând
toate treptele nevăzute ale melancoliei, m-am trezit în faţa unuui geam aburit de frizerie prin
care se desluşeau umbrele mai multor muşterii. Cineva scrisese cu degetul pe placa de sticlă o
invitaţie simplă: treci şi te tunde!
Prăvălia aceasta mică, cu streaşină ca un cozoroc de şapcă, mai există şi azi, undeva în
aporpierea şoselei Ştefan cel Mare. Mi se pare că dacă aş mai trece într-o sâmbătă seara pe
acolo, aş mai putea auzi acea pasăre bătrână, un sticlete cu duh, pe care l-am ascultat cu ani în
urmă, când uşa acelei frizerii s-a deschis şi s-a născut ideea de a scrie Groapa…”
În altă parte, conform aceloraşi declaraţii ale autorului, aflăm că idea scrierii romanului se
datorează unui fapt aparent banal: închiderea, prin 1945, a “gropii lui Ouatu”, loc de deversare
a gunoaielor, la marginea Bucureştilor, romanul fiind, de fapt, o reconstituire a lumii cuprinse
în acest spaţiu. Respingînd viziunea sociologist-vulgară impusă de literatura realismului
socialist, autorul Gropii îşi concepe romanul din perspectivă estetică.
În 1957, Eugen Barbu avea să realizeze ultima transcriere a Gropii: „Un asemenea scrupul
pare o extravaganţă. Am retras cartea aflată în şpalt pentru că mi se părea inegală. A 13-a oară
încerc s-o armonizez şi lipsea un final” (Jurnal).
Din paginile aceluiaşi Jurnal, aflăm ca romanul este fructul unei mânii prelungite. Este
primită cu huiduieli şi cu scrisori de la preoţi, învăţători şi făcători de bine. Ce urăsc aceşti
oameni? „Violenţa stilului, lumea aceea atât de pestriţă, descrisă needulcorat. Când o scriam,
mă gândeam că se va întîmpla ce s-a şi întîmplat, că voi fi primit cu strigăte şi cu scrâşnete şi
ştii de ce?
Pentru că asta doream, să răstorn masa…”
Orânduirea instaurată şi consolidată în acei ani îşi anexează literatura ca pe un instrument
propagandistic căruia îi impune o tematică destinată să-i susţină ideologia. Proza şi, mai ales,
romanul sunt apte să colporteze sistemul de idei, căci epicul are calitatea de a crea mai intens
impresia de viaţă.
~4~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
2. Lumea făcută
Poziţia autorului faţă de faptele din roman este aceea a realismului clasic. El este
omniscient, dar, în acelaşi timp, observăm şi o anumită detaşare de lumea pe care o creează.
Un personaj martor, Grigore, şeful gunoaielor, facilitează autenticitatea perspectivei
asupra faptelor epice. Om al începutului de lume, asemeni unui adevărat Adam, Grigore asistă
la facerea lumii din jurul „gropii lui Ouatu”. Dar, pentru a se naşte o nouă lume era nevoie de
ceva preexistent, care să aibă rolul lutului din mitul creaţionist; este banda de hoţi a lui
Bozoncea, care se va destrăma şi din care va creşte încet, dar sigur, cealaltă lume, a mahalalei
care se constituie şi trăieşte în jurul cârciumii lui Stere. Aşa cum apreciam, sensurile celor
două lumi sunt diametral opuse: lumea lui Bozoncea este condamnată să dispară, pe când cea
a lui Stere se extinde şi se consolidează. Acestea sunt, de fapt, şi cele două planuri epice ale
romanului.
Cele 23 de capitole ale romanului (Eugen Barbu – Groapa, Editura Gramar, Bucureşti,
1995, Ediţie revăzută, Text definitive) se constituie fiecare în secvenţe epice independente,
legate între ele prin cunoscutul procedeu „al povestirii în ramă, din Halima, Decameronul lui
Boccaccio, Povestirile din Canterbury, ale lui Chaucer, Hanu Ancuţei sadovenian etc.,
fireşte, cu adaptările şi înnoirile impuse obligatoriu de materie. Cuţarida este Hanul şi, dacă
vrem, eroul de fundal, superpersonajul romanului-epopee, al romanului-poem despre periferia
Bucureştilor de altădată, în primele decenii de după război, locul şi timpul copilăriei
scriitorului.” (Ion Rotaru)
Şirul celor 23 de capitole prefaţate de o secvenţă fără titlu, se înfăţişează cititorului într-un
ritm cinematografic. Tot rescriind romanul, probabil, autorul nu s-a oprit din scris decît atunci
când a descoperit un anumit ritm al cărţii, conform universului pe care-l configura. Şi, pentru
că am amintit de ritmul succedării secvenţelor narative, apreciem şi faptul că autorul Gropii se
înscrie într-o serie valorică a literaturii române, călcând pe urmele lui Arghezi şi ale lui Miron
Radu Paraschivescu, din cultura italiană adoptând neorealismul.
Primul plan al lumii pe care o plăsmuieşte Eugen Barbu îl are ca protagonist pe Paraschiv,
care parcurge treptele iniţierii în modul de viaţă a “şuţilor”, categorie pe care scriitorul o
înfăţişează realist, intuindu-i caracteristicile, ierarhizările bine stabilite în jurul unui centru de
putere (Bozoncea, apoi Paraschiv), legea celui mai puternic, agresivitatea împinsă până la
crimă.
Un anumit spirit boem planează peste viaţa bandei de hoţi. Imaginea lor se compune din
scene ale acţiunii crude, din secvenţe de petrecere ori din pasiuni nestăpînite, evitîndu-se,
astfel, tonul acuzator şi construindu-se un accent de simpatie pentru această lume care moare:
„Nicu-Piele s-a dus întins la Tarapana, după Sinefta. (…)
Într-un pervaz a zărit chipul Sineftei. Fata îşi despletise cozile şi cânta ceva îngânat. Pe
sticla umedă se aşternuse o brumă subţire de răceală. Hoţul s-a apropiat pisiceşte. Zăpada se
aşeza liniştit, straturi-straturi. S-a dat lângă fereastră. În odaie ardea numai o candelă, şi când
Sinefta i-a văzut chipul în geam, alb ca ţuica, a ţipat cu mâna la gură.
~5~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~6~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Şi privea la odăile lui. Acestea aveau pe afară dungi albăstrii ca floarea de oţet, deschise
pe margini şi întunecate spre pămînt.
(…) În casa lui Stere, ardeau godinile, nu se cunoştea…
Cârciumarul nu avea când să se mai gândească la necazurile altora. Umbla după vin ba la
Buzău, ba la Focşani, că negustoritul aşa este, nu trebuie să tragi în acelaşi loc.
(…) Stere se uita din curtea lui şi înţelese puterea. Mare lucru era să ai, să dai, să-ţi
plăteşti datoriile, să te ţii bine cu statul, să nu se supere. La el, perceptorii veneau cu pălăria în
mînă. Îl salutau cu respect. Îi cinstea cu câte o ţuică. Parcă putea să-i ajute cu ceva pe vecini?
Tot Pandele, jupânul lui, îi spuse odată:
- Stere, lumea nu e împărţită prost! Ce-ar fi dacă ar avea toţi? Ia gîndeşte-te! Trebuie să fie
şi unii care să ne slugărească pe noi, ăştia pricopsiţi! Totul e să nu te laşi, să fii tu deasupra.
Când e vorba de asta, nici pe tată-tău nu ierţi! Ferească Dumnezeu să încapă omenirea pe
mâna sărăciilor, că de la ăştia nu mai scoţi nimic! Ăştia cînd or apuca puterea n-o mai lasă!
Binele pe care vrei să-l faci lumii începe de la binele pe care ţi-l faci ţie, asta e…”
Lumea mahalalei este rostuită după un tipar ale cărui resorturi sunt înţelese de Stere. El
urmează sfatul jupânului Pandele şi îşi construieşte imaginea de stâlp al mahalalei. La el vin
perceptorii cu pălăria în mână, la el se uită vecinii cu o oarecare invidie, constatând cu
amărăciune că peste casa lui nu a plouat, el ridică neputincios din umeri atunci când se pune
problema ajutorării vecinilor, el … este centrul acestei lumi la facerea căreia a pus umărul.
Lumea cea veche este condamnată la dispariţie, lumea cea nouă este abia la început. Cu
toate acestea, şi sfârşitul acestei lumi a mahalalei lui Stere se prefigurează într-un timp nu
prea îndepărtat: „Într-o zi, zărise zidul cârciumii, alb şi gol în lumina amurgului. Îi trecu prin
gând că nu lăsase măcar un semn în cărămizile astea şi că va pleca de aici şi, după moartea
lui, nimeni nu va mai şti cine a ridicat casele. Ar fi trebuit să fi pus la tencuirea pereţilor pe un
zidar să sape sub streaşină câteva litere: Stere Drăgănoiu, proprietar.”
„În buna tradiţie a prozei noastre, avea să constate Ion Rotaru, Eugen Barbu monografiază
estetic mahalaua pictând mişcările care se repetă zilnic, săptămânal, anotimpic, pe categorii şi
vârste: frecvenarea cârciumii pentru sticla de lampă, simpla, singura, umila, mizera bucurie a
muncitorului, sfinţirea casei în construcţie, cu firele de busuioc la căpriori, zidirea bisericii şi
aducerea preotului, apariţia perceptorului cu condicile lui de impozite , apariţia demagogului
electoral promiţând, necrezut de nimeni, pietruirea străzii, iarmarocul de toamnă de la Obor,
dragostea, nunta, precedată de de obligatoriul peţit, petrecerile mahalageşti ocazionale, cu
beţiile crâncene, căderile sub masă, conciliul babelor molfăind morcovii scoşi, în martie, din
nisipul de sub pat, umezit de pisici, botezul, moartea etc., etc.”
„Groapa, mahalaua nemernică în care sunt obligaţi să trăiască aceşti oameni aruncaţi la
marginea societăţii, nu este o lume izolată, o entitate geografică de sine stătătoare, ci o
consecinţă zguduitoare a unui fel de viaţă odios, în care fericirea este dată numai unora şi se
obţine, aşa cum se vede şi în această carte, cu mijloacele care îngrozesc pe cititor. Voiam să
mai adaug că titlul cărţii nu are referinţe numai la un spaţiu cunoscut, ci şi la groapa morală,
în care erau siliţi să trăiască mahalagiii Cuţaridei. Aici vreau să amintesc că târguitul miresei
din capitolul Nunta nu e deloc întâmplător, că asemenea căsătorii la mahala, în care părintele
îşi vindea copila unui om cu situaţie sau care ar putea avea situaţie erau curente şi că
înfăţişând acest târg ruşinos am umplut inima cititorului de oroare…” (Jurnal).
~7~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Iată că acest mod de viaţă odios naşte lumea Cuţaridei. O lume care avea să trăiască mulţi
ani, într-o expansiune lentă dar sigură. Cine ştie câte vânzări ruşinoase vor fi fost făcute? Cine
ştie câţi oameni cu situaţie va fi ascuns lumea aceasta inedită? Cert este că Eugen Barbu, cu
Groapa lui, a deschis cartea zodiei valorii în literatura română, într-un moment în care
peisajul arid al acesteia nu părea să fie decît un deşert artistic.
Construcţia epică a romanului conţine şi câteva povestiri cu structuri aparent autonome; la
o privire mai atentă, toate cele 23 de capitole ale cărţii pot fi văzute aşa. Ele reprezintă un fel
de portrete narative şi au funcţia de a decupa din această lume deloc amorfă a mahalalei,
câteva individualităţi; exemplificăm, în acest sens: Moartea lui Marin Pisică (tăietor de vite
care capătă, deodată, conştiinţa propriei existenţe), Pomana lui Mielu (retezarea brutală a
visului de întemeiere a unui rost personal), Aia mică (o poveste de iubire adolescentină care
sfârşeşte banal). Relaţiile acestor portrete narative cu ansamblul epic există, însă, la un nivel
subtil. Destinele acestor personaje nu pot fi evaluate în afara modului de existenţă şi a
relaţiilor interioare din care se alcătuieşte lumea mahalalei.
Aceste elemente se integrează perfect într-o construcţie epică solidă, contribuind la
originalitatea unui roman de excepţie. Unic, de fapt, în înfăţişarea unei lumi inedite.
Am ales pentru ilustrarea afirmaţiilor de mai sus două fragmente din capitole diferite,
care, credem noi, conduc la configurarea întregului nucleu epic al romanului: peţitul Linei şi
actul de naştere al Cuţaridei.
„Roşioară îi aştepta cu vinul pe masă.
- Bine v-am găsit, socri mari! spuse femeia veselă.
- Bine aţi venit, le ură meşterul.
(…) Fata nu se vedea nicăieri, dar din odaia de alături se simţea o răsuflare iute, de om
care pândeşte.
Tot Aglaia i-a descurcat:
- Dumnealui este! L-a arătat pe cârciumar.
Bărbaţii şi-au străns mâinile, privindu-se. Nevestii i-a pupat Stere mâna mică şi
rece. Meşterul l-a măsurat dintr-o ochire. Negustorul era clădit bine, aprig după privire şi
sănătos. L-a poftit pe scaun şi pe el, şi pe Aglaia.
- Şedeţi!
Cârciumarul luă seama odăilor. Privise la venire curtea şi lucrurile. Avere frumoasă!
Locul întins! (…)
- Da, fata pe unde e? se miră Aglaia prefăcută.
- Dincolo, e cam sperioasă, nedusă-n lume, s-a ruşinat, zise dogarul, şi strigă la ea:
Lino, ia vin, tată…
De alături se auzi o mişcare abia simţită, dar nu se ivi nimeni. Stere privea peste prag,
doar o zări-o.
- Tu n-auzi? se înciudă şi maică-sa, ridicându-se.
O aduse de mână. Un fulg de fetişcană, năltuţă, subţire, cu obrazul limpede şi cu priviri
deschise. Îi juca sângele sub bluza albastră de aţică, unde se ghicea pieptul tânăr, neîmplinit.
Nici nu se uita la ei. Cu ochii tot în jos, că pricepuse.
Stere se ridică.
- Dă mâna cu domnu Stere, o îndemnă meşterul, dumnealui nu mănâncă oameni…
Ea începu să plângă cât era de mare.
- Hai, fată, ce Dumnezeu, dă-i mîna! o îmboldi şi maică-sa.
- Nu-ţi fie frică, îi făcu inimă bună cârciumarul.
~8~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Veni lângă ea şi-i apucă braţul alb şi cald. Tot nu isprăvise cu bocitul. Stere n-o scăpa din
priviri. Trupul ei se cutremura, şi pe spatele plin îi jucau cozile negre, împletite ca nişte funii.
Era prăpădită de plâns.” (Nuntă).
„Funcţionarul a scos o hârtie de calc, plină de de linii. S-a apropiat şi Stere, el cunoştea la
planuri. Actul avea ştampile şi timbre. Sus, scria cu litere mari: CARTIERUL CUŢARIDA, şi
liniile acelea închipuiau străzile lor, groapa şi drumul Filantropiei, totul. La mijloc, într-un
cerc alb, era desenat locul bisericii. Omul a desfăşurat altă hârtie unde lăcaşul fusese făcut cu
de-amănuntul…” (La spovedit).
Într-un interviu cu Mariana Brăescu, de prin 1982, Eugen Barbu avea să-şi amintească:
„… La apariţia Gropii am fost etichetat scatolog naţional, titlu de care s-au bucurat alde
Arghezi şi Cocea. M-am obişnuit cu contestaţiile. Un autor primit prea bine e susceptibil de
bănuieli. El e, ori cu totul mediocru, ori deţine un rang social care inspiră linguşeala. De
pildă, toţi preşedinţii Uniunii Scriitorilor au o presă excepţională.
Timpul, iată supremul arbitru (subl. n.)…”
Destinul Gropii lui Eugen Barbu avea să se împlinească după judecata dreaptă a timpului
şi pentru că „este romanul unei forfote metafizice primare, în care apele nu se limpezesc
niciodată, iar conştiinţa morală este o necunoscută” (Dan Mănucă).
~9~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
PROVOCAREA LECTURII
~ 10 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 11 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 12 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 13 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE
PRELECTURA
Termeni daţi în avans: lut, copil, emoţie. Se cere alcătuirea cu aceştia, folosind eseul
de 5 minute, a unui text.
Pe baza textului se va alege titlul.
LECTURA PROPRIU-ZISĂ
LECTURA PREDICTIVĂ
Ultima rubrică se completează după ce se citeşte fragmentul. Voi proceda la fel până la
finalizarea lecturii.
S-au format patru echipe, fiecare echipă având de rezolvat cerinţa unui cadran.
~ 14 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
CADRANUL I CADRANUL II
Care sunt cuvintele cheie din textul citit? Ce lucru minunat s-a întâmplat după ce
bulgărele de lut a stat la fereastră mai
multă vreme? De ce a fost acesta
extraordinar pentru bulgărele de lut ?
Elevii se vor împărţi în 5 grupe. Fiecare echipă va alcătui întrebări (minim 2) care să
înceapă cu unul din cuvintele de pe steluţa primită, la care vor şi răspunde.
Echipa 1: Cine...........................................?
Echipa 2: Unde...........................................?
Echipa 3: De ce...........................................?
Echipa 4: Când...........................................?
Echipa 5: Ce................................................?
~ 15 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Când ?
Cine? Ce ?
Unde? De ce?
POSTLECTURA
CAFENEAUA LITERARĂ
Grupele primesc câte o fişă cu cerinţe diferite. După completare grupele se rotesc până
ajung să completeze toate fişele. Prin Turul galeriei se prezintă rezultatul.
Fişa nr.1
Ce s-ar fi întâmplat dacă….
Schimbă finalul textului
Fişa nr.2
Autorul povestirii scrie despre bulgărele de lut ca şi cum ar fi o persoană.
Ce încearcă autorul să te facă să-ţi imaginezi?
Fişa nr.3
Care este mesajul principal al acestei povestiri?
Fişa nr.4
Bulgărele de lut trece prin diferite stări sufleteşti. Ce ai simţi dacă ai fi în locul lui?
~ 16 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
1
Mulţumiri, pe această cale, D-lui arhivist Nicolae Dumitraşcu, consilier superior la Arhivele
Naţionale Neamţ, pentru amabilitatea de a ne pune la dispoziţie respectivul registru de documente şi, mai apoi,
numeroasele Dări de seamă şi Acte de corespondenţă, ce privesc Liceul Agroindustrial Roznov.
2
Arhivele Naţionale Neamţ, Liceul Agroindustrial Roznov. Inventar (1971-1974), F 981/Inv. 1284.
3
În acest sens, vezi şi Paul-Daniel Nedeloiu, File din istoria liceului din Roznov: începuturile, în
Valori Culturale Roznovene, Nr. 3, 2015, p. 12.
4
Ibidem.
5
Arhivele Naţionale Neamţ, Şcoala Medie Roznov, Situaţii statistice din anii şcolari 1963-1964,
1964-1965, 1965-1966, fila nr. 114, verso.
6
Prof. Univ. Dr. I. Agrigoroaiei, Istoria Românilor. Epoca Contemporană, Chişinău-Galaţi, 1992, p.
146.
7
Arhivele Naţionale Neamţ, Şcoala Medie Roznov, Situaţii statistice din anii şcolari 1963-1964,
1964-1965, 1965-1966, fila nr. 114, verso.
8
Paul-Daniel Nedeloiu, File din istoria liceului din Roznov: începuturile, în Valori Culturale
Roznovene, Nr. 3, 2015, p. 13.
~ 17 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
stagiari. Aproape o treime din corpul profesoral era afiliată politic, 12 cadre didactice fiind
înscrise în Partidul Muncitoresc Român. Marea majoritate a cadrelor didactice (27), erau
titulare la Şcoala Medie Roznov, doar trei fiind suplinitori.
În privinţa atmosferei ce domnea în şcoală, relaţia dintre directori şi cadre didactice,
precum şi dintre elevi şi dascăli, aceasta, aşa cum transpare din rapoartele depozitate în
Arhivele Naţionale Neamţ, pare să fi fost una foarte strictă, axată pe respectarea exigenţelor
impuse de regimul politic, atât la nivel practic, cât şi ideologic.
Exigenţa este reflectată de numărul mare de corigenţi, la diverse materii: spre exemplu,
la clasa a V-a B (Diriginte Prof. Silvia Bigiu), în anul şcolar 1962-1963, din 43 de elevi
înscrişi, au rămas corigenţi 27! Cei mai mulţi (18), erau corigenţi la Istorie, apoi la Geografie
(16) şi Limba Rusă (13). La Matematică erau 9 corigenţi iar la Ştiinţe Naturale 5. Până şi la
Desen exista un corigent, iar puţinele materii care nu aveau corigenţi erau Muzica, Educaţia
Fizică, Caligrafia şi Cunoştinţele Agro-Industriale9.
Din acelaşi raport, aflăm că, în anul şcolar 1962-1963, la Şcoala Chintinici, dintre 117
elevi înscrişi, au promovat 116 elevi, rămânând repetent unul. Şcoala Şovoaia nu trimisese
nici un material informativ.
Darea de seamă, elaborată de direcţiune la sfârşitul anului şcolar 1962-1963, reflectă
amprenta pusă de regimul comunist de tip stalinist asupra învăţământului, dar şi stricteţea ce
caracteriza şcoala. Se urmărea cu insistenţă să se sugereze rolul ideologiei comuniste în
progresul societăţii în general şi, în particular, în dezvoltarea învăţământului, dar şi „rolul”
jucat de URSS în aceste „prefaceri”. În acest sens, un scurt pasaj din darea de seamă amintită
este cât se poate de edificator:
„ La matematică tov. Simion Mircea a îndrumat elevii să lucreze independent temele, a
urmărit să desvolte la ei cinstea, corectitudinea, deprinderea de muncă intelectuală
independentă. A condus pe elevi să judece, cerându-le să motiveze permanent afirmaţiile, să-
şi însuşească elemente de calcul rapid. În măsura în care a fost posibil, au fost rezolvate
probleme din viaţa practică, din producţie, din realizările regimului de democraţie populară
(la acea vreme, denumirea ţării era Republica Populară Română).
În cadrul orelor de Fizică, tov. prof. Galinescu Luminiţa a atras atenţia elevilor
asupra măreţelor realizări obţinute de ţările vecine şi prietene, în frunte cu URSS. La clasa a
XI-a, la lecţia Mijloace de acţiune asupra nucleelor atomice s-a arătat ajutorul frăţesc al
URSS în punerea în funcţiune a primului ciclotom românesc.”
O atenţie deosebită se acorda relaţiei şcoală – părinţi. Raportul consemna vizitele
învăţătorilor şi ale profesorilor-diriginţi la domiciliul elevilor, urmărind modul în care se
pregătesc elevii pentru lecţii şi condiţiile în care trăiesc. Se preciza şi că au fost întocmite, cu
acest prilej, fişe privind caracterizarea fiecărui elev, cu scopul ca toate cadrele didactice să
cunoască particularităţile fiecărui elev.
În privinţa activităţilor extraşcolare, constatăm că destul de frecventă era excursia
şcolară: se organizaseră excursii pe litoral, în capitală şi pe Valea Prahovei. De asemenea,
erau organizate şi vizite în întreprinderi din Piatra Neamţ, Roznov şi Săvineşti, raportul
semnalând, la capitolul deficienţe, că aceste vizite nu sunt suficient de dese, motivul invocat
fiind faptul că profesorii, având ore şi la zi şi la seral, nu reuşesc să găsească timpul liber
pentru a efectua respectivele vizite. Pe de altă parte, se atrăgea şi atenţia diriginţilor că au
scăpat din vedere importanţa obişnuirii elevului cu posibilul viitor loc de muncă.
9
Ibidem.
~ 18 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Pentru a face atractive orele de dirigenţie, pe parcursul anului şcolar amintit, au fost
invitaţi să le vorbească elevilor o serie de specialişti din afara şcolii, precum: inginer
Gheorghe Ivan, de la Combinatul de îngrăşăminte din Piatra Neamţ, care le-a expus elevilor
aspecte privind dezvoltarea industriei chimice în judeţele Neamţ şi Bacău; prof. Mihai
Zămoşteanu, specialist în arheologie, care a prezentat rezultate ale unor cercetări arheologice
pe cuprinsul regiunii Bacău în anii de democraţie populară (reamintim că, din 30 decembrie
1947, urmare a dobândirii puterii depline de către regimul comunist, în România se schimbă
forma de organizare statală – din monarhie în republică, precum şi denumirea: republica
Populară Română); o altă invitată, Prof. Eleonora Niţu, din Piatra Neamţ, le-a vorbit elevilor
despre prietenia dintre Mihai Eminescu şi Ion Creangă.
Alte teme, abordate în cadrul orelor de dirigenţie, ţineau de îndoctrinarea specifică
regimului comunist: Sistemul de muncă al unor mari personalităţi comuniste (cu referire la
Lenin şi Stalin), Realizările ştiinţei şi tehnicii sovietice, „Educaţia ateist-ştiinţifică a elevilor”,
Explicarea materialisă a sufletului, Moartea – fenomen firesc, natural etc.
Şi la vremea respectivă, pentru creşterea procentului de promovabilitate al elevilor la
examenele de absolvire, profesorii efectuau ore de pregătire suplimentară: spre exemplu, la
finele anului şcolar 1962-1963, profesorii au ţinut ore de pregătire suplimentară cu elevii din
clasele a VII-a, în vederea admiterii în clasa a VIII-a. O sarcină importantă a tuturor cadrelor
didactice, aşa cum se arată în raport, a fost prevenirea rămânerii în urmă la învăţătură, scop în
care s-a ţinut evidenţa elevilor cu note slabe, s-a discutat situaţia la învăţătură a elevilor
„slabi” în consiliul de diriginţi, organizaţiile de pionieri şi UTM, în şedinţa cu întreprinderile,
la locurile de muncă cu maiştrii. S-au comunicat părinţilor şi comisiilor de selecţionare din
întreprinderi notele şi mediile tuturor elevilor, s-au organizat consultaţii şi s-au ţinut şedinţe
cu părinţii, luându-se, totodată, măsuri pentru evitarea supraîncărcării elevilor. Învăţătorii şi
diriginţii s-au străduit să formeze la elevi deprinderi pentru folosirea raţională a timpului liber
şi pentru munca independentă.
Bilunar, conducerile şcolilor de pe raza Roznovului au analizat situaţia la învăţătură a
elevilor, luând măsuri concrete pentru îmbunătăţire.
La final, după modelul „autocritic” al vremii, direcţiunea îşi asuma şi responsabilitatea
pentru eşecurile din anul şcolar anterior, precizând că „Directorii n-au urmărit întotdeauna
rezultatul muncii cu elevii slabi şi n-au luat măsuri de îndreptare acolo unde au văzut că
această muncă se desfăşoară defectuos ”10, dar că va ţine seama de experienţa anului expirat
şi va prevedea în planul de muncă pentru anul şcolar 1963-1964, măsuri menite să înlăture
lipsurile semnalate.
Iată, aşadar, alte câteva mici frânturi din viaţa învăţământului roznovean, după cele
expuse cu ocazia simpozionului precedent, referitoare la începuturile trecerii la nivel liceal, în
anii ’60 ai secolului trecut, în plină perioadă comunistă, de factură „stalinistă”. El reflectă
însă, la nivel micro, atât regimul politic totalitar comunist, cât şi atmosfera strictă din şcoala
românească, specifică acelei perioade.
10
Arhivele Naţionale Neamţ, Dări de seamă şi rapoarte de activitate (1962-1963), 10/1962-1963,
Plan de muncă pe trimestrul I şi normele generale pe anul şcolar 1962-1963, fila 378.
~ 19 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
FACSIMILE
~ 20 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
STRUCTURI NARATIVE
Jocul reprezintă reconstituirea unei realități pe baza unei convenții. Marca jocului, a
acestei convenții este de obicei timpul verbului, imperfectul. Marca jocului trebuie să fie
cunoscută de ambele părți, cei care se joacă și cei care receptează jocul.
Astfel, literatura poate fi accesibilă, dacă este cunoscută convenția, sau inaccesibilă,
atunci când nu este cunoscută.
Tot ce există este alcătuit din structură. Structura este alcătuirea în care părțile se
subordonează întregului și nu pot exista în afara acestuia. Structura operei literare conține
următoarele elemente: nivelul sonor-fonic, nivelul lexical - semantic, nivelul gramatical -
morfologic și sintactic, nivelul imagistic, nivelul ideatic ce conține tema, ideea și mesajul
operei. Potrivit genului literar, fiecare din acest strat se manifestă în mod deosebit.
Opera narativă este opera în care prin intenția autorului se conturează un subiect și
personaje. În opera narativă, imagini pot fi și personajele și întâmplările și timpul. Structura
epică are o dimensiune spațială și una temporală, date de convenția autor - cititor. Autorii
clasici, Demiurgici, știu totul despre personaje, pe când cei moderni nu știu nimic despre
acestea.
Povestitorul este o imagine. Poate fi chiar autorul care vorbește la persoana I, de
exemplu Ion Creangă. Dacă în text apare naratorul, acesta este uneori cunoscut, alteori nu este
cunoscut. Naratorul cunoscut este cel din romanul subiectiv sau epistolar, el este personaj sau
martor al întâmplărilor relatate. În scrierile obiective, nu se știe cine sau câți povestesc.
Cui se povesteşte - auditoriul este parte a jocului. În scrierile epistolare se povestește
cuiva anume, ca în Hanu Ancuței. Se poate povesti unui auditoriu convențional, tuturor
cititorilor, în romanele în care autorul ne aduce lângă el,
Și să vedeți ce se va întâmpla...!. Scrierile obiective folosesc relatarea fără adresă, în
care nu este implicat nici un auditoriu.
Cum se povesteşte - și aici identificăm situații diverse. Naratorul povestește
implicându-se în acțiune. El este personaj sau martor sau a auzit și povestește mai departe, de
exemplu Hanu Ancuței. Pot fi implicați și naratorul și auditoriul, când se povestește la pers. a
II-a sau putem întâlni o narațiune neutră, de fapt procesul - verbal.
Timpul povestirii cunoaște variațiuni care fac deliciul unui cititor avizat. Întâmplările
se pot desfășura în trecut, prezent sau viitor, cu diferite nuanțe. Trecutul poate fi localizat
exact, prin aluzii sau indecis atunci când timpul este mitic, în basme. Prezentul propriu-zis
este întâlnit rareori, denumind situația când narațiunea durează cât întâmplarea. Mai des apare
prezentul istoric, cel care eternizează situația. Viitorul apare în literatura S.F. ca viitor
propriu-zis, dar există și un viitor prezumtiv.
Ordinea faptelor în narațiune se referă la ordinea în care sunt prezentate
evenimentele. Autorul poate opta pentru diverse modalități de construcție. Faptele pot fi
așezate în ordine cronologică, simplu și clar. Sau pot fi folosite inversiunile de cronologie, ca
în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Pentru a sugera ordinea arbitrară a
evenimentelor pot fi folosite diverse procedee: racordul, onirismul, fluxul gândirii și al
memoriei, dezordinea totală. În proza absurd se identifică pseudo - ordinea.
~ 21 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Bibliografie:
Wellek, R – Conceptele criticii, Univers, București, 1970
Tomașevski, B.- Teoria literaturii, Univers, București, 1973
Bahtin, M.- Probleme de literatură și estetică, Univers, București, 1982
~ 22 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
INTERDISCIPLINARITY
~ 23 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Bibliography:
TRANSDISCIPLINARITATE
ÎN CADRUL OREI DE LITERATURA ROMÂNĂ
~ 24 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Trăim sub imperiul inovaţiei în toate domeniile de dezvoltare, suntem aproape apăsaţi
de ritmul vioi în care evoluează societatea, astfel încât şcoala nu poate şi nu trebuie să rămână
conservatoare, strictă, rigidă, ancorată încă în trecut. Profesorul de azi trebuie să
conştientizeze faptul că el este, alături de alţii, un agent educaţional, un partener de dialog, un
moderator în acţiunea de predare-învăţare. El trebuie să identifice acele metode şi procedee,
care în urma demersului instructiv-educativ îl vor determina pe elev să ajungă un tânăr
dinamic, deschis, comunicativ, pregătit să facă faţă situaţiilor noi, provocatoare, ce îi solicită
gândirea critică şi îi exploatează creativitatea. Fără să negăm beneficiile învăţării de tip
tradiţional şi fără să le excludem, bineînţeles, trebuie să încercăm abordarea actului educativ
din perspectiva metodelor inovative, centrate pe elev şi bazate pe transdisciplinaritate.
Disciplina limba şi literatura română, prin noua orientare care vizează nu studiul limbii, ci al
limbajului, urmăreşte să sprijine activitatea de asimilare a cunoştinţelor de la celelalte
discipline, să asigure integrarea socială a elevilor şi să creeze premise pentru formarea
elevilor în spiritul educaţiei permanente.
La ora de limbă şi literatură română, noţiunea de transdisciplinaritate, alături de
interdisciplinaritate şi pluridisciplinaritate este intrinsecă demersurilor de interpretare a unor
texte artistice, căci, de cele mai multe ori, profesorul sau elevii sunt nevoiţi, prin însuşi datul
operei, să facă anumite conexiuni între diferite discipline, să transfere metode din diverse
domenii ale cunoaşterii în cel al literaturii şi să le aplice în vederea interpretării textului
artistic. Este ştiut că opera literară reprezintă un complex de sensuri şi semnificaţii care se cer
interpretate, descifrate, clarificate şi înţelese. Pentru determinarea lor hermeneutică se
apelează la diverse discipline auxiliare: istorie, filozofie, psihologie, mitologie, semiotică,
stilistică, poetică etc.
Pentru a demonstra eficacitatea abordării transdiciplinare a unei lecţii de literatură m-
am oprit asupra unei metode: teoria inteligenţelor multiple. Această teorie ne arată că elevii nu
învăţă în acelaşi mod, că aceştia au stiluri şi atitudini de învăţare diferite şi de aceea au nevoie
de un tratament diferit, individualizat, pe tot parcursul procesului de instruire şi formare.
Pentru aplicarea acestei metode se stabilesc sarcini de lucru (pe un text literar: fie pe un
singur fragment, fie pe mai multe):
1. Alege un personaj. Joacă rolul în faţa unui personaj imaginar (sau nu) apelând la
limbajul verbal şi paraverbal (inteligenţă interpersonală).
2. Imaginează-ţi că ai trece printr-o întâmplare asemănătoare: Ce ai face la fel, ce ai face
diferit? (inteligenţă intrapersonală)
3. Continuă textul cu un paragraf (inteligenţă verbal/lingvistică).
4. Desenează 1-2 secvenţe din text pentru a sugera mesajul (inteligenţă vizual/spaţial)
5. Descrie „mediul natural” al epocii (inteligenţă naturalistă).
6. Reformulează conţinutul textului sub forma unei probleme de aritmetică (inteligenţă
logico/matematică).
Fiecare elev optează pentru un tip de sarcină, acordându-li-se un timp de lucru individual.
După expirarea timpului, li se explică faptul că fiecărui tip de sarcină îi corespunde câte un tip
de inteligenţă, după cum urmează:
1. Interpersonală – înţelege oamenii. Sunt conducători înnăscuţi. Mediază conflictele
celorlalţi. Are mulţi prieteni. Se impune ca lider informal. Este sociabil. Pălăvrăgeşte mult. Îi
place să lucreze în grupuri. Îi plac jocurile de societate. Este intuitiv. Simte sentimentele şi
intenţiile celor din jur.
~ 25 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 26 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
BIBLIOGRAFIE:
1. Caragiale I. L., Momente şi schiţe, Ed. Litera, Bucureşti, 2010
2. Pavelescu Marilena, Metodica predării limbii şi literaturii române, Ed. Corint,
Bucureşti, 2010
~ 27 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Motto: "... datinile, proverbele, muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor, iar cu
ele se poate constitui trecutul lor îndepărtat. Căci nu există bucurii mai de preţ ca
averea de cuget şi simţire inclusă şi păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor în
adâncul sufletului românesc, al moşilor şi strămoşilor noştri."
ALEXANDRU VLAHUŢĂ
~ 28 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
ACTIVITĂŢI REALIZATE
confecţionarea unor panouri decorative pentru ornarea holurilor şcolii şi a sălilor de
clasă;
realizarea unor expoziţii cu lucrări ale elevilor: ouă pictate, măşti confecţionate de elevi
şi părinţi;
achiziţionarea de costume populare;
participarea la şezători populare; de ziua mărţişorului când elevii deapănă şi legende
legate de Baba Dochia şi de simbolul mărţişorului, de ziua Sfântului Andrei, de Joia
mare, etc.
prezentarea de programe artistice la serbări şcolare, la sărbătorile satului şi ori de câte
ori se ivesc prilejuri;
colectarea de la locuitorii satului a unor materiale şi produse necesare dotării muzeului
sătesc;
iniţierea unui grup de eleve de clase gimnaziale în arta ţesutului şi cusutului;
în cadrul Curriculumului la Decizia Şcolii, la două din clasele învăţământului gimnazial
s-a luat ca opţional "Dăinuim prin cânt şi joc"
Prin aceste activităţi urmărim să dezvoltăm atitudini valorice faţă de cultură, să le
formăm la elevi o cultură moral -spirituală, o cultură naţională.
Activităţile şcolare şi extraşcolare de conservare şi promovare a folclorului autohton
dezvoltă un comportament motivat, cultivă sentimente de bunătate, caritate, toleranţă
respect, demnitate, de personalizarea individului şi conturarea identităţii sale.
REZULTATE AŞTEPTATE
petrecerea timpului liber îmbinând utilul cu plăcutul;
dezvoltarea spiritului de echipă;
desfăşurarea unor şezători literare şi populare;
perfecţionarea activităţii grupurilor folclorice din şcoală şi promovarea activităţii lor
în judeţ şi la nivel naţional după posibilităţi;
îmbogăţirea repertoriului cu materiale culese din comunitate acestea ilustrând
dragostea, dorul, jocul, durerea, deznădejdea, eroii;
prezentarea unor şezători literare la lecţii demonstrative în cadrul comisiilor
metodice şi a cercurilor pedagogice.
~ 29 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
populare, le dezvoltă dragostea pentru frumos, pentru armonie, le cultivă răbdarea, stăpânirea
de sine, spiritual de echipă. Datinile şi obiceiurile populare ne reprezintă şi constituie o
adevărată "valută" a ţării noastre, apreciată în lume, fapt care determină dorinţa de a cunoaşte
frumuseţea şi naturaleţea obiceiurilor, a folclorului autentic, a portului popular şi a graiului
local. De asemenea au rolul de cunoaştere de către copii a specificului zonei şi a frumuseţilor
din jur.
Şezătorile sunt reuniuni cu caracter educativ-cultural, la care sunt antrenaţi elevii şi
fiecare participant îşi aduce contribuţia cu o glumă, o ghicitoare, un cântec, interpretarea unor
dansuri, dramatizarea unor poveşti.
Şezătorile, fară un efort deosebit, constituie serbări în miniatură, organizate într-un
cadru mai restrâns, dar cu o eficienţă educativă mai mare.
Şezătorile se pot organiza cu ocazia unui eveniment din viaţa poporului, a satului.
Acestea trezesc în conştiinţa copiilor sentimentele de dragoste faţă de popor.
O frumoasă tradiţie, păstrată de la bătrânii satului, pe care o scot la iveală din lada de
zestre, mai ales în serile lungi de iarnă este şezătoarea, ce încă nu şi-a pierdut identitatea în
mediul rural. În cadrul organizării şezătorilor, elevii cos la gherghef, scarmănă şi torc lână,
împletesc, cioplesc, împletesc obiecte din pănuşi de porumb.La aceste şezători, elevii vin
îmbracaţi în costume populare autentice.
Cu prilejul programelor distractive elevii iau cunoştinţă cu foarte multe realizări, dând
posibilitatea verificării întregului material artistic însuşit de elevi într-o anume temă,
consolidând şi perfecţionând calitatea păstrării şi reproducerii acestuia. În acest cadru, îi
ajutăm pe elevi să se obişnuiască cu publicul, să-şi învingă emoţiile.
Valoarea deosebită a şezătorilor este determinată, pe de o parte de conţinutul educativ
al materialului utilizat, cât şi calitatea artistică a acestuia, iar pe de altă parte de modul de
organizare şi de antrenare a elevilor
La final, elevii sunt răsplătiţi cu produse specifice zonei: floricele de porumb, colăcei,
turte, mere, gutui, nuci.
Obiceiul şezătorii se păstrează la sate datorită unor oameni cu suflet mare, ce nu vor
uita datinile şi obiceiurile, transmise din generaţie în generaţie.
CONCLUZII
Folclorul reprezintă oglinda vie a existenţei poporului român, o dovadă grăitoare a
străvechii unităţi culturale a poporului român.
Imensul tezaur folcloric al poporului nostru constituie o componentă valoroasă a
acestei moşteniri. Valorificând cu copiii tradiţia folclorică în cadrul diverselor activităţi
şcolare şi extraşcolare realizăm un important act cultural şi educativ.
Prin varietatea folclorului copii pot să cunoască, să înţeleagă şi să preţuiască mai mult
trecutul glorios al poporului nostru, ocupaţia, obiceiurile, sentimentele, năzuinţele generaţiilor
de ieri.
Simpozioanele cu secţiuni axate pe teme de folclor şi tradiţii constituie acţiuni
educative de promovarea artei ca mijloc de păstrare a adevăratelor valori morale şi a
frumuseţii relaţiilor interumane şi interetnice.
Obiceiurile şi credinţele legate de aceste sărbători dovedesc bogăţia vieţii spirituale a
românilor. Românii au ştiut întotdeauna să-şi pregătească cât mai bine sufletul pentru a primi
credinţa cu cât mai multă bucurie şi linişte. De aceea se spune că: “Se iau douăsprezece luni,
se curăţă foarte bine de amărăciune, mândrie, invidie şi ură, se adaugă optimism, toleranţă şi
bun simţ, se toarnă din belşug dragoste şi apoi poţi privi întotdeauna cu o încredere
inepuizabilă spre Dumnezeu.”
~ 30 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Bibliografie:
ISTORICISMUL MARXIST
~ 31 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
„... de îndată ce Iuda suferă şi trebuie să sufere, e de la sine înţeles că ori de câte ori se
va pune undeva, într-un conflict, problema iudaismului, ea se va rezolva în sensul suferinţei
evreilor – ceea ce nu e o soluţie! Şi se va rezolva astfel nu pentru că oamenii sunt răi sau
nedrepţi, ci pentru simplul motiv că Iuda trebuie să sufere. Aşa fiind, drama iudaismului nici
nu este o problemă politică, o asemenea problemă implicând întotdeauna o soluţie, ci pur si
simplu un fapt. ” (Nae Ionescu - „De ce suferă Iuda?” Prefaţă la cartea De doua mii de ani de
Mihail Sebastian)
„ În loc să pozăm drept profeţi, trebuie să devenim ziditori ai destinului nostru.
Trebuie să învăţăm să facem lucrurile cât mai bine cu putinţă şi să ne descoperim greşelile. Iar
când ne vom fi lepădat de ideea ca istoria puterii va fi judecătorul nostru, când vom fi încetat
să ne întrebăm cu îngrijorare dacă istoria ne va da sau nu dreptate, atunci poate ca vom izbuti
într-o bună zi sa aducem puterea sub controlul nostru, în felul acesta am putea chiar, la rândul
nostru, să justificam istoria. Lucru de care ea are mare nevoie. ” (K. Popper)
« TEROAREA ISTORIEI » sintagma folosită de Mircea Eliade se referă la acele epoci
din istoria umanităţii când evenimentele istorice sunt golite de orice semnificaţie transistorică
şi nu mai sunt încercări pentru un individ sau un popor. « Teroarea istoriei » este experienţa
unui om care nu mai este religios, care nu are deci nicio şansă să găsească o semnificaţie
ultimă dramei istoriei, ci care se vede nevoit să suporte crimele istoriei fără să le înţeleagă
rostul.
ISTORICISM - sensuri
1) Concepţie care susţine dependenţa de istorie a tuturor formelor de cultură; adică tot
ceea ce se întâmplă la un moment dat ca fapt cultural poartă marca « spiritului veacului » în
care s-a produs. Toate actele de cultură sunt datate şi nu rezistă, cu aceeaşi valoare, uzurii
istoriei.
2) Concepţie potrivit căreia istoria este elementul esenţial al înţelegerii şi explicării
fenomenelor umane.
3) Larousse defineşte istoricismul ca doctrina după care istoria este capabilă, fără
ajutorul unei filozofii, să stabilească anumite adevăruri morale sau religioase conform
principiului latin Historia magistra vitae est.
4) Un concept creat de filosoful K. Popper şi explicat de el însuşi drept acea "abordare
din ştiinţele sociale care consideră predicţia istorică drept ţelul lor principal şi care consideră
că la acest ţel se poate ajunge descoperind "ritmul" sau "tiparul", "legile" sau "tendinţele" care
stau la baza evoluţiei istorice".1
În această prezentare voi avea în vedere ultimul sens.
Geneza Istoricismului
1) Concepţia despre istorie a omului tradiţional
Omul tradiţional refuză istoria. Prin riturile sale, el repetă gestul arhetipal al unui
întemeietor, gest care menţine lumea în aceeaşi clipă a începuturilor. Printr-o eternă
reîntoarcere, timpul se regenerează. 2 Umanitatea arhaică se apăra cum putea împotriva a tot ce
în istorie este nou şi ireversibil.
Memoria anistorică a omului tradiţional funcţionează astfel: personajele istorice sunt
reţinute doar dacă devin eroi mitici - arhetipuri - şi evenimentele devin categorii de acţiuni
mitice. Istoricitatea personajelor nu rezistă mult acţiunii corozive a mitizării.
1
Paul Johnson, Duşmanii societăţii, Humanitas, Bucureşti, 2013, p.208
2
M. Eliade, Mitul eternei reîntoarceri, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999, p. 88
~ 32 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Dar ce este un mit? Pentru societăţile arhaice, mitul este chiar fundamentul vieţii
sociale şi culturale. El este adevărul absolut (şi nu o fabulaţie, cum afirmau iluminiştii), pentru
că el povesteşte o întâmplare sacră. În alţi termeni, un mit este o istorie adevărată despre
evenimente care s-au petrecut la începutul Timpului.3
2. Istoria ca teofanie (manifestare a sacrului)
Pentru evrei, orice nouă calamitate istorică era considerată ca o pedeapsă dată de
Iahve. Noutatea religiei iudaice este aceea că Iahve este o persoană divină care se manifestă în
istorie. Evenimentele sunt acum teofanii de tip nou: Iahve intervine în istorie. Fiecare
eveniment este irepetabil. Catastrofele erau necesare pentru ca poporul ales să nu se
împotrivească destinului său. Datorită profeţilor care interpretau aceste evenimente în lumina
unei credinţe riguroase, ele se transformau în „teofanii negative”. Astfel nu numai că
dobândeau un sens dar îşi dezvăluiau şi o coerenţă intimă, dovedindu-se expresia aceleaşi
voinţe divine. Astfel, pentru prima dată, profeţii valorizează istoria, ajungând să depăşească
viziunea arhaică a ciclului temporal. În iudaism, Timpul are un început şi va avea un sfârşit.
Iahve se manifestă în timpul istoric, care este ireversibil. 4 Omul putea face faţă „ Terorii
istoriei”: suferinţele puteau fi suportate pentru că erau voinţa lui Iahve şi erau necesare
salvării definitive a poporului ales.
La evrei, evenimentele, lipsite de semnificaţia repetării unui trecut paradigmatic, au
sens numai orientate înspre viitor. Nomadismului spaţial - « pământul făgăduit » - i se
substitui un nomadism temporal, o călătorie prin timp în căutarea lui Mesia. Omul este astfel
dedicat istoriei. Creaţia biblică obligă omul să progreseze în istoria sa, care îi este sursă
eliberatoare. „Structural, Biblia dă impresia că ar fi marea rută a Istoriei. Părţile sale
componente relatează viaţa oamenilor a căror sarcină este aceea de a menţine acest drum
deschis.”5
Creştinismul merge mai departe în valorizarea timpului istoric Pentru că Dumnezeu s-
a întrupat şi a asumat o existenţă umană istoriceşte condiţionată, Istoria poate fi sanctificată:
timpul în care a trăit Hristos nu mai este un timp mitic. Venirea lui Mesia dă trecutului şi
viitorului o orientare proprie.
Concepţia timpului mitic şi a eternei reîntoarceri este definitiv depăşită. Aceasta a fost
o mare revoluţie religioasă; atât de mare încât nu a fost asimilată nici în două mii de ani de
creştinism. Pentru gândirea arhaică, sacrul - o piatră sacră, de exemplu - era uşor de
recunoscut. Pentru iudaism, dar mai ales pentru creştinism, sacrul se manifestase în Istorie.
Hristos şi contemporanii săi făceau parte din Istorie. Pentru creştini, unele evenimente au fost
teofanii, altele profane. Creştinii nu pot refuza istoria, dar nici nu o pot accepta în întregime.
În Istorie, separarea dintre sacru şi profan - atât de clară şi precisă în timpurile precreştine - nu
mai este evidentă.6
3. Concepţia despre istorie în modernitate
S-a afirmat că lumea modernă, chiar după secole de creştinism, şi mai ales după
« revoluţia ştiinţifică », mai păstrează ceva din comportamentul mitic. Participarea unei
societăţi întregi la anumite simboluri a fost interpretată ca o rămăşiţă a « gândirii colective ».7
3
M. Eliade, Mituri, vise şi mistere, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 17
4
M. Eliade , Sacrul şi profanul, Humanitas, Bucureşti, 1995, pp. 97-98
5
A. Neher „ Vision du temps et de l’Histoire dans la culture juive”, în Les cultures et le temps, Ed. Payot, Paris,
1975, p. 177
6
M. Eliade, Mituri, vise şi mistere, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 161
7
ibidem. p. 18
~ 33 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Mircea Eliade se întreabă, dacă miturile nu erau creaţii puerile şi aberante ale unei
umanităţi « primitive », ci un mod de a fi în lume, cine a luat locul esenţial pe care îl deţineau
miturile în societăţile tradiţionale? Anumite « participări » la miturile şi simbolurile colective
supravieţuiesc încă în lumea modernă, dar sunt departe de a îndeplini rolul central pe care îl
joacă mitul în societăţile tradiţionale: în comparaţie cu acestea, lumea modernă pare lipsită de
mituri. 8
3.1. Maestrul Hegel
Subiectul istoriei este, după Hegel, nu omul, ci Spiritul Universal, iar ceea ce se
întâmplă în istorie este opera acestui Spirit,. Hegel afirma că „dacă recunoaştem că lucrurile
sunt aşa cum sunt din necesitate, adică nu sunt întâmplătoare, atunci ele trebuie să fie aşa
cum sunt.”
Conceptul de necesitate istorică se va bucura, un secol mai târziu de o actualitate
mereu triumfătoare: toate cruzimile, aberaţiile şi tragediile Istoriei au fost şi mai sunt încă
justificate de necesitatea “momentului istoric”.
“Viclenia Spiritului Universal” - Spiritul Universal utilizează pentru ducerea la
îndeplinire a scopurilor sale, indivizi excepţionali: Alexandru, Cezar, Napoleon. Pe aceştia îi
pune să lucreze la realizarea scopurilor lui, lăsându-i să creadă că ei ar lucra exclusiv în
interesul lor egocentric, atunci când întreprind ceva.
3.2. Istoricismul marxist
La fel ca Hegel, Marx consideră şi el istoria mai mult decât suma evenimentelor
trecute, adică o “teodicee” fără Dumnezeu, căci istoria se goleşte de orice semnificaţie
transcendentă. Aşa cum lumea fizică era guvernată de legile lui Newton, iar lumea vie de
legile lui Darwin, dezvoltarea societăţilor omeneşti se produce după nişte legi pe care Marx
credea că le-a descoperit. Toate aceste legi acţionau cu o necesitate implacabilă, Există un
“mers al istoriei”. 9 Trebuie să distingem, spun susţinătorii teoriei “mersului istoriei”, între
cursul real, obiectiv al lucrurilor şi iluziile şi visurile noastre. În mersul său implacabil, istoria
va instaura societatea socialistă.
Dacă modernii nu mai pot înghiţi ideea că un spirit sau o forţă se manifestă în istorie,
trebuie să admitem că toate evenimentele urmează scheme identice, neschimbătoare. Dacă nu
s-ar întâmpla, aşa cum cum am găsi legile care le guvernează? Tot ceea ce se întâmplă este
determinat de maşinăria istoriei, de forţele impersonale ale dialecticii devenirii claselor
sociale. Marx şi adepţii lui erau convinşi că puteau să interpreteze direcţia Istoriei.
Istoricismul modern este o metodă care îmbracă în straie moderne mai vechile doctrine
teleologice, în care istoria avea un ţel ascuns şi se desfăşura conform unui scenariu divin. El
este varianta secularizată a istoriei sacre.
Fără să analizeze validitatea filosofică a materialismului istoric marxist, M. Eliade se
opreşte asupra structurii mitice a acestuia şi la sensul eshatologic al succesului său popular.
Marx reia unul din marile mituri eshatologice ale lumii asiatico - mediteraniene şi anume rolul
salvator al Celui Drept („ alesul”, „unsul”, „nevinovatul”, „mesagerul”, în zilele noastre
proletariatul), ale cărui suferinţe sunt chemate să schimbe statutul ontologic al lumii. 10 Un al
mit decelabil în marxism este cel al Vârstei de Aur, căruia îi corespunde societatea fără clase a
lui Marx.
8
ibidem. pp. 18-19
9
Isaiah Berlin, „ Necesitatea istorică”, în Cinci eseuri despre libertate, Humanitas, Bucureşti, 2010, p. 160
10
M. Eliade, Mituri, vise şi mistere, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 19
~ 34 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Într-un anumit sens, putem spune că marxismul este o religie. El oferă credincioşilor
săi în primul rând un sistem al finalităţilor ultime (care sunt o întruchipare a sensului vieţii) şi
totodată standarde de evaluare a evenimentelor şi a acţiunilor; în al doilea rând, el oferă un
ghid pentru aceste finalităţi, ceea ce presupune existenţa unui plan de mântuire şi a unui
mijloc de a devoala răul de care omenirea sau o parte a ei se va mântui. Socialismul marxist
aparţine acelui grup de credinţe care promite paradisul terestru.11
Marx nu era ceea ce se cheamă în zilele noastre un „populist”, adică era complet
eliberat de acea înclinaţie de a se ploconi în faţa proletariatul. Avea o viziune clară asupra
maselor şi a privit mult dincolo de realitatea lor, în căutarea unor finalităţi sociale care
depăşeau cu totul ceea ce gândeau masele. În afară de asta, nu considera că idealurile pe care
le propovăduia ar fi fost inventate de el. Un asemenea orgoliu era departe de el. Aşa cum orice
profet se consideră doar o umilă portavoce a zeităţii, la fel şi Marx susţinea că dă glas logicii
procesului dialectic al istoriei.
Trebuie să mai spunem că Marx, în prezentarea sa foarte amănunţită şi plină de
imaginaţie a eshatologiei capitalismului, poate fi descris ca ultimul dintre profeţii iudaici, sau
primul dintre cei laici. 12 Marx va prelua în gândirea sa speranţa eshatologică de sorginte
iudaică a unui sfârşit absolut al istoriei: prin aceasta, marxismul este diferit de alte filosofii
istoriciste (ale lui Croce şi Ortega y Gasset, de exemplu), pentru care tensiunile istorice sunt
consubstanţiale condiţiei umane, neputând fi niciodată abolite.
4. Critica istoricismului
1. Mircea Eliade susţinea că « teroarea Istoriei » devine din ce în ce mai dificil de
suportat în perspectiva diverselor filosofii istoriciste. Pentru că orice eveniment istoric îşi
găseşte aici sensul său complet şi exclusiv chiar în realizarea lui. Justificarea unui eveniment
istoric prin simplul fapt că el este eveniment istoric, astfel spus, prin simplul fapt că s-a
petrecut în acest fel, nu va putea decât foarte greu să elibereze umanitatea de teroarea pe care
o inspiră.
Întrebarea lui Eliade este: Cum poate fi suportată « teroarea istoriei » în perspectivă
istoricistă? Cum putem fi liberi în această maşină a timpului care se reproduce ca istorie
liniară a descentrării? Cum poate fi liber omul modern închis în galera istoriei ca simplă
curgere fără sens a istoriei?
2. În lucrarea sa Mizeria istoricismului, Karl Popper observă că istoricismul modern,
născut de fapt în secolul al XIX-lea şi dominant în secolul al XX-lea, s-a dotat cu tehnici
necunoscute, fireşte, perspectivei religioase de odinioară, combinând, de exemplu, doctrina
pronaturalistă cu cea antinaturalistă din ştiinţele sociale. Una susţine că se pot aplica în
domeniul social legile fizicii, alta că nu. Popper va afirma, ca în multe alte cărţi ale sale, că
istoricismul este vinovat de utopiile totalitare care au însângerat lumea ultimei sute de ani.
Cum îşi construieşte Popper argumentaţia împotriva istoricismului? Cu referire la
metoda istoricismului, Popper abordează problema generalizării în istorie. Pe istorici îi
interesează evenimentul particular şi nu legile istorice universale. Generalizarea se înscrie pe
o alta direcţie de interese, net diferite de interesul pentru evenimente specifice şi pentru
explicarea lor cauzală cu care se ocupă istoria. Popper consideră că interpretarea istorică
trebuie să răspundă unei nevoi ce se naşte din problemele şi deciziile practice cu care ne
confruntăm. Istoricismul crede că istoria ne determină prin legile ei inerente pe noi,
problemele noastre, viitorul nostru şi chiar punctul nostru de vedere. Istoricismul îşi propune
11
Joseph Schumpeter, Zece mari economişti, Ed. Publica, Bucureşti, 2010, p. 71
12
Paul Johnson, op.cit., p.122
~ 35 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
să descifreze calea pe care omenirea este sortită să meargă şi totodată urmăreşte să descopere
cheia istoriei sau sensul istoriei.
Apare însă următoarea problemă esenţială: Exista un sens al istoriei? În opinia lui
Popper, istoria nu are un sens. Istoria, în înţelesul în care majoritatea oamenilor vorbesc de ea,
pur şi simplu nu există. Nu există o istorie a omenirii, există numai un număr indefinit de
istorii care vizează diferite aspecte ale vieţii umane. Unul dintre acestea este istoria puterii
politice, care este ridicată la rangul de istorie a lumii. Aceasta istorie a luptelor pentru putere
Popper o numeşte istoria crimei internaţionale şi a asasinatelor în masă. Multi istorici au scris
sub supravegherea împăraţilor, a generalilor şi a dictatorilor.
Popper deşi susţine ca istoria nu are sens, el nu vrea să spună că trebuie să
contemplăm înmărmuriţi istoria puterii politice şi să o privim ca pe un spectacol sângeros. El
susţine că putem interpreta istoria puterii politice din punctul de vedere al luptei noastre
pentru societatea deschisă, pentru domnia raţiunii, pentru dreptate, libertate, egalitate şi pentru
prevenirea nelegiuirilor internaţionale. Deşi istoria nu are scopuri sau sens, noi îi putem
impune aceste scopuri ale noastre şi îi putem conferi un sens. Oamenii sunt cei care introduc
scop şi sens in natura şi in istorie. Deşi oamenii nu sunt egali, putem decide să luptam pentru
drepturi egale. Istoriei putem să-i conferim drept scop şi sens lupta noastră pentru societatea
deschisă şi împotriva duşmanilor ei.
Istoricismul s-a născut din disperarea noastră în ce priveşte raţionalitatea si
responsabilitatea acţiunilor noastre, istoricismul este o speranţă degradată, o credinţă
degradată, incompatibil cu orice religie care predică importanţa conştiinţei morale, deoarece
aceasta va trebui să pună accentul pe responsabilitatea noastră supremă pentru acţiunile
noastre şi pentru repercursiunile lor asupra mersului istoriei.
Istoria asumată responsabil consolidează acele instituţii democratice de care depinde
libertatea şi cu ea progresul. Istoria trebuie justificată ca un lucrul de care ea are mare nevoie.
În concepţia lui Popper, predicţiile sunt posibile doar pentru sisteme bine izolate, staţionare şi
recurente, ceea ce nu este şi nu poate fi cazul cu societatea umană unde printre factorii de
căpetenie care determină dezvoltarea se numără propriile noastre decizii de a reacţiona într-un
fel sau altul la situaţia în care ne găsim.
Popper consideră ca opţiunea şi responsabilitatea rămân inevitabil ale indivizilor, nu
putem avea niciodată suficiente temeiuri pentru a spune: societatea nu poate să evolueze decât
în cutare mod indiferent dacă membrii ei o vor sau nu.
Pentru Popper în chestiuni practice ca şi în cele teoretice nu putem fi niciodată siguri
că deţinem răspunsurile corecte. Ceea ce îl face să pledeze pentru o cât mai mare libertate de a
critică şi experimenta, democraţia fiind în viziunea sa un sistem, unde conducătorii ale căror
soluţii la problemele societăţii nu se mai dovedesc a fi cele mai promiţătoare, pot fi înlocuiţi
pe cale non violentă. Pentru el problema crucială nu este cine trebuie să deţină puterea, ci în
ce mod poate fi împiedicat abuzul de putere practicat în interesul unei dogme sociale sau
politice, ori pentru avantaje personale.
Popper şi-a scris consideraţiile antiistoriciste începând din anii 20, când marxismul şi
celelalte variante de istoricism dominau gândirea sociologică europeană. Filosoful liberal n-a
fost ascultat cum se cuvine. El a predicat o bună bucată de vreme în deşertul ideologic
marxizant. Prăbuşirea comunismului, pe care Popper a apucat-o, nonagenar fiind, a readus pe
tapet antiistoricismul său. Experienţa istorică a validat, paradoxal, singura mare teorie a
secolului care s-a opus predicţiei în materie de dezvoltare socială. Popper s-a dovedit profet în
pofida faptului că n-a crezut în profeţia istorică. Aşa cum n-a crezut în existenţa unor scopuri
tainice ale unei istorii bazate pe legi.
~ 36 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Bibliografie:
Berlin, Isaiah, „Necesitatea istorică”, în 5 eseuri despre libertate, Humanitas, Bucureşti, 2010
Eliade, Mircea, Sacrul şi profanul, Humanitas, Bucureşti, 1995
Eliade, Mircea, Mituri, vise şi mistere, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998,
Eliade, Mircea, Mitul eternei reîntoarceri, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999
Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, Humanitas, Bucureşti, 2013
Johnson, Paul, Duşmanii societăţii, Humanitas, Bucureşti, 2013
Manolescu, Nicolae, „Lege şi scop în istorie” în România literară, 9/2000
Neher, André, „Vision du temps et de l’Histoire dans la culture juive”, în Les cultures et le
temps, Ed. Payot, Paris, 1975
Schumpeter, Joseph, Zece mari economişti, Ed. Publica, Bucureşti, 2010
13
Nicolae Manolescu „Lege şi scop în istorie ” în România literară, 9/2000
~ 37 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
VOLUNTARIATUL –
ÎNTRE NEVOIA DE A REZOLVA PROBLEME SOCIALE ȘI
DRAGOSTEA PENTRU APROAPELE
~ 38 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
să lupte pentru o cauză comună și astfel se va redefini ca persoană și va realiza că poate face
diferența, iar prin experiența dobândită își va schimba perspectiva asupra multor aspecte.
Mai mult decât atât, în art. 1 (alin. 1) al Legii 78/2015, voluntariatul este definit
drept un factor important în crearea unei pieţe europene competitive a muncii şi totodată în
dezvoltarea educaţiei şi formării profesionale, precum şi pentru creşterea solidarităţii
sociale. În același text de lege, activitățile de voluntariat capătă, din punctul de vedere al
însemnătății lor, o dublă valență: pe de o parte, ele sunt învestite cu valoare socială ca
expresie a cetățeniei active, a solidarității și responsabilității, iar pe de altă parte, cu valoare
profesională ca expresie a dezvoltării personale, profesionale, interculturale și lingvistice a
persoanelor care desfășoară aceste activități.
Evident că existența unui cadru legislativ prin care activitatea de voluntariat este
reglementată reprezintă un câștig pentru o Românie care se află încă în procesul de dezvoltare
și care încă mai are nevoie de timp, muncă și oameni dedicați și dispuși să investească onest
și asumat în dezvoltarea durabilă a unei infrastructuri temeinice pe care să se poată construi
caractere. Acest câștig este dat de faptul că, în conformitate cu actul legislativ sus numit,
pentru ca să poată îndeplini calitatea de voluntar, acea persoană trebuie să îndeplinească
anumite criterii, la fel cum pentru ca anumite activități să poată fi recunoscute ca acțiuni de
voluntariat, de asemenea, trebuie îndeplinite mai multe norme și criterii.
Dacă cineva dorește să fie beneficiarul unor astfel de activități (în baza contractului
de voluntariat), acea persoană - fie ea fizică sau juridică - trebuie să îndeplinească o serie de
„calități”. Toate aceste elemente nu fac altceva decât să asigure calitatea actului de
voluntariat, recunoașterea lui la standarde internaționale, precum și evitarea oricărei forme de
abuz din partea părților implicate în acest proces.
Cu toate acestea, atunci când vorbim de voluntariat este necesar să nu ne raportăm
doar la norme, criterii și alte elemente stipulate în diferite acte normative, căci atunci uităm de
componenta umană - care, în ultimă instanță, este cea mai importantă - și riscăm să ajungem
la activism social. Context în care actul de voluntariat își mută punctul focal de la persoană,
mai exact de la comuniunea interpersonală ce face posibilă jertfa voluntarului pentru cel de
lângă el la o simplă cauză, la un țel al celor care se asociază în vederea rezolvării „unei
probleme sociale” ce trebuie eliminată sau corectată prin diverse măsuri. În această
situație, voluntarul - care se transformă în activist social - nu va mai lucra, spre exemplu, cu
persoane fără adăpost sau cu copii abandonați, ci se va erija de la aceste îndeletniciri,
motivând că scopul său este acela de a identifica cauzele principale ale acestor fenomene,
pentru a le putea elimina. Nici această perspectivă nu este de condamnat, însă este una foarte
riscantă pentru că ea hrănește orgoliul personal și seacă izvorul dragostei creștine, care se
regăsește în atitudinea samarineanului milostiv (Lc. 10, 25‑37) și care va fi criteriul ultim al
Judecății la care fiecare dintre noi va fi supus (Mt. 25, 31‑46).
Voluntariatul înseamnă investiția în propria persoană conform principiului Dăruind,
vei dobândi. Crești odată cu proiectul tău, îți asumi riscuri și creezi legături durabile. Tu te
ajuți pe tine, ceea ce este comparabil cu școala vieții. Toate situațiile care pot interveni în
finalizarea proiectului de voluntariat înseamnă acumularea de experiență profesională și
învățarea gestionarii crizelor de orice fel.
Voluntariatul înseamnă a-ți pune sufletul pentru cei din jurul tău. Creștinul vede în cel
de lângă el un partener pe drumul mântuirii, căci Împărăția cerurilor nu poate fi câștigată
decât în comuniune cu ceilalți. Din acest motiv, orice raportare la un sistem de voluntariat
bazat exclusiv pe o serie întreagă de norme - generale, cadru și particulare - pe o serie de
~ 39 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Bibliografie:
Marius Ciulu, Voluntariatul – între activism social și porunca dragostei creștine, în Ziarul
Lumina, nr. 4 (an II), aprilie 2016
~ 40 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să găsească o metodă prin care să
îşi uşureze viaţa. Astfel, fie că au confecţionat unelte pentru a-şi construi un adăpost, fie că au
vânat pentru a mânca, au iniţiat ei înşişi activităţi pentru satisfacerea trebuinţelor elementare.
Astăzi, odată cu evoluţia societăţii, acelaşi om care odinioară îşi construia o casă şi vâna
pentru a supravieţui, este cel care a descoperit că în procesul de educaţie, indiferent de vârstă,
un rol aparte îl joacă manualul.
Manualul şcolar reprezintă un document oficial, care asigură concretizarea programei
şcolare într-o formă care vizează prezentarea cunoştinţelor şi capacităţilor la nivel sistemic,
prin diferite unităţi didactice, operaţionalizabile şi structurate în: capitole, subcapitole, grupuri
de lecţii, secvenţe de învăţare. Conform dicționarelor, manualul școlar este ,,o carte (folosită
mai ales în școli) care conține o prezentare succintă a noțiunilor unei discipline, ale unei
arte” (dexonline.ro/definitie/manual, Noodex, 2002).
Unii pedagogi au încercat să definească manualul şcolar ţinând cont de faptul că este
un document curricular alături de planul de învăţământ, programa şcolară şi alte auxiliare
curriculare, acestea constituind conţinutul învăţământului.
Aşadar, manualul constituie ,,documentul oficial de politică a educaţiei, care asigură
concretizarea programei şcolare într-o formă care vizează prezentarea cunoştinţelor şi
capacităţilor la nivel sistemic, prin diferite unităţi didactice, operaţionalizabile, în mod
special, din perspectiva elevului/studentului structurate în: capitole, subcapitole, lecţii,
seminarii, secvenţe de învăţare”(Cristea, 2004, p.300), fiind un instrument cu rol de ghid sau
orientativ pentru profesori cât şi un instrument de lucru pentru elevi, aşa cum afirmă şi Nicola
(2003, p.437).
Manualul şcolar este pentru profesor, un îndrumător care îl ajută să-şi planifice
materia, să-şi pregătească lecţiile, sugerându-i cantitatea informaţiilor de predat, cum să le
ordoneze într-o succesiune logică şi să valorifice conţinutul informativ în vederea atingerii
obiectivelor propuse şi a finalităţilor educaţiei. El este un document sigur şi la îndemâna
oricărui profesor, indiferent de vechimea în învăţământ şi de zona în care profesează.
Manualul reprezintă orice creaţie imprimată, destinată atât elevului, cât şi dascălului,
căreia i se pot ataşa documente audiovizuale şi informatice, ce tratează elementele
programului de studii pe o perioadă de un an sau mai mulţi ani şcolari. Manualul şcolar
dobândeşte astfel o structură de funcţionare prioritar formativă – oferind o descriere detaliată
a unui proces de formare specific care include nu numai materia care trebuie tratată, ci şi
obiectivele şi strategiile de predare-învăţare-evaluare, operaţionalizate până la nivelul unor
teste pedagogice aplicabile în diferite contexte didactice şi extradidactice.
Astfel, fiind o ,,carte de studiu dactilografiată, xerografiată, litografiată sau tipărită
pentru fiecare disciplină de învăţământ în parte” (Bontaş, 2007, p.118), cu ajutorul căreia se
prezintă conţinutul şi temele unei discipline de învăţământ, în conformitate cu programa
şcolară pentru fiecare clasă, după Cristea, manualele şcolare ,,au ca scop fundamental
facilitarea activităţii de învăţare realizabilă de elev în mediul şcolar şi extraşcolar”(2004,
p.81).
~ 41 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Conceptele din structura conţinutului oricărui manual şcolar sunt prezentate, interpretate
şi aplicate în conformitate cu semnificaţiile şi cu principiile ştiinţifice, fiind însoţite de
variante alternative de interpretare, ceea ce indică deschiderea pe care o propune orice manual
şcolar, în limita menţinerii scopului pentru care a fost propus. Prin structura sa, complexă sau
mai simplă, orice manual şcolar oferă modele de raţionament inductiv, deductiv sau analogic,
în vederea menţinerii rolul său de a încuraja un proiect pedagogic deschis.
Începând cu introducerea clasei pregătitoare în ciclul primar, conform noului curriculum
naţional şcolar, competenţele sunt definite, într-un curs de formare a cadrelor didactice din
învăţământul primar, ca fiind ,,ansambluri integrate de cunoştinţe, capacităţi şi abilităţi de
aplicare, operare şi transfer al achiziţiilor, care permit desfăşurarea cu succes a unei
activităţi, rezolvarea eficientăa unei probleme sau a unei clase de probleme/situaţii.”
(Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competenţelor cheie la
şcolarii mici, 2012, p.19)
Deoarece manualul este un document important prin care se,,concretizează conţinuturile
învăţământului”, el trebuie să îndeplinească mai multe funcţii, care au fost tratate şi abordate
de mulţi autori în diferite lucrări de specialitate.
Principalele funcţii ale manualului şcolar atribuite de Nicola:
Funcţia de informare, în care manualul este un bun izvor de cunoştinţe pentru
elevi, cuprinde informaţii despre un domeniu al realităţii, care pot fi prezentate prin
intermediul limbajului şi al unor mijloace cum sunt schemele, fotografiile, desenele şi
simbolurile.
Funcţia formativă, vizează operarea asupra conţinuturilor, prelucrarea
informaţiilor în vederea formării la elevi a unor deprinderi de muncă intelectuală,
familiarizarea cu algoritmi necesari în rezolvarea unor sarcini diferite, crearea de situaţii-
problemă, etc.
Funcţia stimulativă, constă în faptul că declanşează şi amplifică motivaţia
pentru învăţare a elevilor, le stimulează curiozitatea, menţine atenţia şi interesul acestora
pentru ce e nou, dezvoltă latura creatoare.
Funcţia de autoinstruire, prin care manualul pregăteşte elevul în vederea
autoeducaţiei, a formării unui stil de învăţare individual pentru a dobândi prin efort propriu
cunoştinţe şi informaţii, toate acestea ducând la o educaţie permanentă. (2003, p.438)
Cucoş abordează funcţiile principale ale manualelor (cf. Seguin, 1989, p.22-24),
clasificându-le astfel:
a. Funcţia de informare
vizează selecţia cunoştinţelor într-un mod progresiv pentru a evita supraîncărcarea;
realizează selecţia cunoştinţelor recurgând la simplificări, reduceri sau reorganizări
ale acestora.
b. Funcţia de structurare a învăţării care se referă la diferitele modalităţi de realizare a
învăţării prin:
trecerea de la experienţa practică la teorie pentru a ajunge la generalizări;
valorificarea noţiunilor teoretice prin exerciţii, aplicaţii practice, controlând
achiziţiile;
realizarea de exerciţii practice în vederea unor abordări teoretice;
trecerea de la ,,expozeu la exemple” şi ilustrări practice;
trecerea de la exemple şi ilustrări la observaţie şi analiză.
c. Funcţia de ghidare a învăţării care presupune următoarele alternative:
ajută la ,,repetiţia, memorizarea sau imitarea modelelor”;
~ 42 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Bibliografie:
1. Bocoş, M., Teoria şi metodologia curriculum-ului, Suport de curs pentru anul I,
specializările "Pedagogie" şi "Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar"-
forum.portal.edu.ro;
2. Bontaş, I., (2007), Tratat de pedagogie, Ed. All Educaţional;
3. Cristea, S., (2004), Studii de pedagogie generală, Ed.Didactică şi pedagogică,R.A.,
Bucureşti;
4. Cristea, S., Dicţionar de termeni pedagogici, Ed.Didactică şi pedagogică,R.A., Bucureşti;
5. Cucoş, C., (2002), Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi;
6. Nicola, I., (1980), Pedagogie şcolară, Ed.Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti;
7. Nicola, I., (2003), Tratat de pedagogie şcolară, Ed.Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti;
***Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învățare pentru formarea competențelor
cheie la școlarii mici,(2012), program POSDRU, suport de curs;
***dexonline.ro/definitie/manual, Noodex, 2002
~ 43 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Părinţii sunt primii educatori sau pedagogi ai copiilor lor, iar această operă de formare
şi edificare spirituală începe încă din pântecele matern, se accentuează în etapa copilăriei şi a
adolescenţei, neîncheindu-se decât odată cu moartea părinţilor, perioadă după care se văd, în
viaţa urmaşilor, roadele învăţăturilor şi cuvintelor pe care le-au sădit.
Alături de părinţi şi, în mod deosebit, de mamă, un rol esenţial în formarea copiilor îl
au educatorii. Atunci când aceştia cultivă sufletul copiilor în mod „corect”, în duhul credinţei
şi în spiritul valorilor morale, sunt adevăraţi părinţi duhovniceşti, dând societăţii „oameni
renăscuţi” şi, astfel, lumea se face mai bună.
Însă, constată cu regret Cuviosul Paisie, şi în fidelitate faţă de „duhul lumesc” şi faţă
de spiritul modern, adeseori profesorii sau educatorii în loc să îi îndemne şi să îi îndrume pe
copii spre Biserică şi spre o viaţă duhovnicească înaltă, considerând acestea a fi retrograde şi
perimate, profesează o educaţie fără Dumnezeu şi fără credinţă, făcându-i pe copii să se
„sălbăticească”. Astfel de educatori, care mai mult strică decât edifică, zădărnicesc, nu zidesc,
„nu înţeleg că cei mici, dacă vor fi influenţaţi de Biserică, de religie, nu vor mai face
neorânduieli, ci vor deveni cuminţi, vor avea sârguinţă pentru lecţii şi nu vor mai fi ameţiţi ca
acum. Încă de mici vor fi bine orientaţi şi în probleme naţionale şi nu se vor încurca nici în
anturaje rele. Oare toate acestea nu vor constitui o temelie trainică pentru a deveni oameni
buni?”.
Cuviosul Părinte cere ca în familie şi în şcoală să se facă o educaţie teocentrică, iar
programele de studiu să îi înveţe pe copii mai întâi frica de Dumnezeu, garanţie a unei viitoare
vieţi morale înalte.
„Astăzi, îi împovărează cu o grămadă de lucruri nefolositoare şi în zăpăcesc, îi
ghiftuiesc cu de toate, fără compensaţie duhovnicească. În şcoli, copiii trebuie să înveţe mai
întâi frica de Dumnezeu. Însă acum copiii mici merg să înveţe engleza, franceza, germana,
una şi alta... Ce să înveţe mai întâi? Numai litere şi numere, iar acelea pe care trebuie să le
înveţe, despre Patria lor etc., nu le învaţă!”.
Un învăţător bun este un adevărat apostol al credinţei şi culturii, iar lucrarea săvârşită
de el cu vocaţie şi cu dăruire este una sfântă.
„Mare lucru este un învăţător corect, mai ales în zilele noastre! Copiii sunt casete
neînregistrate, care se vor umple cu cântece murdare sau curate. Lucrarea învăţătorului este
sfântă. Are mare responsabilitate. Dacă ia aminte poate lua mare plată de la Dumnezeu. Să
se îngrijească să înveţe pe copii frica de Dumnezeu. Profesorii trebuie să afle modul prin
care să transmită copiilor unele mesaje despre Dumnezeu şi Patrie. Ei să semene numai
sămânţa, dar să nu aştepte să răsară imediat. Nimic nu se pierde; cândva ea va prinde
rădăcină.
Şi întotdeauna să se poarte cu bunătate, cu îngăduinţă, cu dragoste faţă de copii. Să
încerce să deştepte în ei mărinimia de suflet. Copilul are nevoie de dragoste, de căldură
sufletească, căci mulţi copii, în familie, sunt lipsiţi cu desăvârşire de ea. Dacă învăţătorii îi
vor iubi pe copii, atunci şi copiii îi vor iubi la rândul lor şi astfel îşi vor îndeplini mai uşor
lucrarea lor”.
~ 44 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Bibliografie:
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, vol. IV Viaţa de familie, traducere din limba
greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu–Sfântul Munte Athos, Editura
Evanghelismos, Bucureşti, 2003
~ 45 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
“Cel mai puternic argument pentru interdisciplinaritate este chiar faptul că viaţa nu este
împărţită pe discipline” (J. Moffett)
~ 46 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 47 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Bibliografie:
1. Cucoș Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996
2. Cucoş Constantin, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade
didactice, Editura Polirom, Iaşi, 2008.
3. Dulamă Maria Eliza, Didactică axată pe competenţe, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 2010.
4. Ilinca Nicolae, Didactica geografiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2006.
~ 48 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 49 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Din întregul spectru radiativ recepționat de către celulele microalgelor, pentru realizarea
fotosintezei este utilizată numai radiația cu lungimile de undă cuprinse între 400 și 700 nm,
numită și” radiația activă fotosintetic”. Acest domeniu spectral corespunde aproximativ
domeniului vizibil pentru ochiul uman. Fotonii cu lungimi de undă mai scurte tind să conțină
suficientă energie pentru a deteriora celulele, dar cele mai multe dintre acestea sunt filtrate de
stratul de ozon din atmosferă. Fotonii cu lungimi de undă mai mari nu dețin suficientă energie
pentru a permite desfășurarea fotosintezei.
~ 50 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Schema Z a fotosintezei
~ 51 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Această cantitate de energie este suficientă pentru a alimenta reacția fotosintezei, care
are o schimbare de energie-lineară asociată de +467kJ/mol. Eficiența conversiei luminii la
lungimea de undă optimă este așadar aproximativ 27%. Majoritatea energiei depozitate este
utilizată pentru alimentarea proceselor celulare, și doar o fracție este utilizată pentru sinteza
de biomasă.
~ 52 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
După cum bine ştim formula exactă a moleculei de apă este H2O (2 atomi de hidrogen
sunt legaţi de un atom de oxigen), formula a fost înfiinţată de italianul Stanislau
Cannizzarro. Apa curată este transparentă, inodoră şi nu are gust. În strat subţire este
incoloră iar în strat mai gros albastră.
Anomalia densităţii apei are o mare influenţă asupra climei planetei şi a vieţii
animalelor şi plantelor. Când apa râurilor, a lacurilor şi a mărilor scade sub 4 grade, ea nu
mai cade la fund ci, fiind mai uşoară rămâne la suprafaţă şi îngheaţă aici. Fiind protejate
de stratul de gheaţă, apele mai adânci nu îngheaţă până la fund, ci au, sub stratul de
gheaţă, temperatura de 4 grade la care viaţa poate continua.
Apa lichidă din natură nu este niciodată pura, fiindcă ea dizolvă o parte din substanţele
solide şi gazoase cu care vine în contact. Cea mai curată apă este apa de ploaie sau din
topirea zăpezii.
Apa izvoarelor şi a râurilor conţine dizolvate gazele din atmosferă: oxigen, azot şi
bioxid de carbon, apoi cationii: calciu, magneziu, sodiu, şi anionii de carbonat, sulfat şi
clorură. Cea mai importantă sare conţinută în apa de izvor sau de râu este carbonatul acid
de calciu. O apă conţinând mult carbonat acid de calciu, o apă dură, nu face spumă cu
săpunul deoarece el se descompune la fierberea apei în carbonat de calciu insolubil.
Apa potabilă ca şi aerul este vitală pentru om. Un om consumă în medie 2l de apa pe
zi. Fără apă, omul nu poate supravieţui. În apă potabilă se găsesc dizolvate până la 0,5 g/l
săruri minerale şi mici cantităţi de aer.
Apa minerală conţine săruri minerale şi dioxid de carbon. Ea este recomandată mai
ales în timpul verii, când prin transpiraţie omul pierde o mare cantitate de săruri minerale.
Apele din râuri au o compoziţie variabilă. Sunt în general slab mineralizate. Conţin
Ca2+ şi HCO3- şi mai rar SO42- şi Cl-
Apele mãrilor şi oceanelor sunt puternic mineralizate. Mările interioare au concentraţii
în săruri, fie mai mari (Marea Mediterană), fie mai mici (Marea Neagră - în special NaCl)
~ 53 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
comparativ cu apele oceanelor. În cazul Mării Moarte, concentraţia de sãruri este atât de mare
încât viaţa nu poate exista.
Apa ca solvent multe din substanţele compuse ce sunt necesare vieţii pot fi dizolvate
în apă. În timpul formării şi deplasării în atmosfera a picăturilor de ploaie, hidrogenul,
oxigenul şi dioxidul de carbon sunt gaze ce se dizolvă în aceste picături. De asemenea, toate
plantele îşi extrag substanţele hrănitoare din apa în care acestea sunt dizolvate.
Sãrurile apei de mare conţin 89 cloruri, 10 sulfaţi, 0,2 carbonaţi.
Totalitatea apei pe pãmânt este de aproximativ 1,46 miliarde km3 din care 97 în
oceane şi mări, 2 în calote glaciare şi 1 în râuri, lacuri, pânze subterane. Pentru epurarea
apei se folosesc: ozon, clor, hipoclorit de calciu (apă de Javel), cloramină. În cazul clorului se
utilizează aproximativ 0,1 mg clor la litru. O cantitate prea mare de clor dă însă apei un gust
dezagreabil şi chiar un miros urât. Serviciile americane adaugă apei potabile puţină fluorură
de sodiu, pentru a combate cariile dentare.
~ 54 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
După compoziţie, apele minerale pot fi: acide (conţinut ridicat de CO2), alcaline
(predomină sulfaţii de magneziu şi sodiu), sulfuroase (conţin sulfuri alcaline),
feruginoase (conţin carbonaţi de fier di şi trivalent).
Ţara noastră are un potenţial ridicat de ape minerale. Sunt cunoscute staţiunile balneo-
climaterice ca cele de la Buziaş (ape carbogazoase şi feruginoase), Călimăneşti,
Govora, Căciulata (ape sulfuroase), Slănic Prahova, Ocna Sibiului (saline).
Factorii determinanţi ai efectului terapeutic precum: termalitate, prezenţa gazelor
dizolvate (O2, CO2, H2S, CH4, N2, gaze rare), prezenţa unor substanţe de natură
minerală sau organică permit utilizarea acestor ape în tratarea unei game foarte largi
de afecţiuni ale aparatului cardiovascular, locomotor, anemii, boli ale sistemului
nervos şi boli endocrine.
~ 55 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Un om consumă în medie 3 l apă/zi, iar corpul său are un conţinut de 60-70 apă. Un
pom evaporă aproximativ 200 l apă/zi.
În organismele vii, apa este conţinută în formă: intracelulară (50 ), interstiţială (15 )
şi circulantă (5 ).
Ţesutul adipos şi oasele conţin 33 apă, muşchii 77 , plămânii şi rinichii 80 ,
substanţa cenuşie 85 , iar lichidele biologice: plasma 90 , saliva 99,5 .
Un om, cântărind 70 kg conţine apă 65-70 din greutatea sa, adică până la 50 kg apă.
Un adult normal trebuie sã absoarbã aproximativ 2,5-3 l apă/zi, preluaţi fie sub formă
de băuturi sau apă conţinută în alimente precum şi apă de combustie a alimentelor şi
ţesuturilor (aport endogen).
Dacă ne raportãm la regnul vegetal, apa este conţinută în: salate, castraveţi, andive
(95 ) sau în roşii şi morcovi (90 ). Merele conţin 85 apă, cartofii 80 , sporii bacteriilor
doar 50 apă, fasolea şi mazărea 10 .
Care este rezistenţa organismelor în condiţiile lipsei apei?
Cămilele traversând deşertul îşi pot produce aproximativ 40 l apă prin oxidarea
grăsimilor ce se gãsesc în cocoaşă. În condiţii normale, cămila se hrăneşte însă cu plante
verzi, ce conţin multă apă.
Se cunosc insecte ce iau apa de la vegetale uscate dar higroscopice (absorb umiditatea
din aer).
Rozătoarele din deşert pot trăi în absenţa apei consumând doar ierburi, scoarţă de
copaci, frunze uscate. În captivitate apa este procurată pe cale endogenă adică prin oxidări
celulare, reuşind să trăiască fără să bea chiar 6 luni.
Carnivorele care au nevoie imediată de apă, pentru a-şi elibera rezidurile azotoase se
hrănesc cu erbivore ale căror ţesuturi conţin multă apă.
Omul s-a adaptat la condiţiile mediului înconjurător - populaţia nomadă a deşerturilor
consumă o cantitate mai mică de apă decât populaţia sedentară.
Se cunosc şi plante care au o rezistenţã mare la deshidratare - cacteele conţin ţesuturi
îmbibate cu apă, aşa-zis, suculente".
Toate animalele de pe glob, ca şi omul, posedă modalităţi de procurare a apei.
În timpul activităţilor zilnice, în organismul uman sunt, arse" zaharuri şi grăsimi. Prin
arderea lor se formează CO2 şi H2O; CO2, toxic, este înlăturat iar H2O se poate utiliza pentru
diferite necesităţi ale organismului.
Din 1g zaharuri rezultă 0,56 g H2O, iar din 1g grăsimi se formează 1,07 g apă. Zilnic,
un adult sintetizează 300 g apă.
~ 56 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Animalele din stepele uscate şi deşerturi, şerpi, şopârle, girafe, zebre, struţi au
capacitatea de a acumula mari cantităţi de lipide (grăsimi) prin oxidarea cărora rezultă apă (la
o cămilă rezerva de grăsimi din cocoaşă este de 110-120 kg).
Viaţa nu ar fi fost posibilă în zonele de deşert dacă animalele din aceste zone nu ar fi
învăţat să se ascundă ziua de căldură şi dacă nu ar fi avut posibilitatea de a împiedica
evaporarea apei din organism.
Extrem de interesant este experimentul realizat cu 300 de ani în urmă de savantul
Sanctorius care a observat că greutatea organismului uman se modifică neîncetat. El a
construit un cântar mare şi aşezat ore în şir pe acest cântar îşi urmărea propria greutate. Peste
noapte, Sanctorius pierdea aproape un kg. Cauzele sunt multiple: prin îndepărtarea CO2 din
organism, greutatea omului scade cu 75-85 g în 24 ore. Pe cale pulmonară se evaporă 150-500
g apă zilnic, iar prin piele şi mai multă.
Prin transpiraţie, pe vreme rece, se evaporă 250-1700 g apă. În cazul unei munci fizice
dificile, prestată pe vreme uscată şi caldă, cantitatea de transpiraţie poate atinge chiar 10-15 l
în 24 ore. Pe această cale, organismul combate de fapt supraîncălzirea. Pentru evaporare se
consumă o cantitate de căldură de 600 calorii pentru 1 l sudoare. Dacă această căldură ar fi
toată furnizată de corpul omenesc, temperatura lui ar coborî cu aproximativ 10°C.
Corpul omenesc furnizează pentru evaporare doar o cantitate mică de căldură; astfel
transpiraţia nu poate asigura răcirea corpului, dar permite evitarea supraîncălzirii. Numai
datoritã evaporării apei la nivelul plămânilor şi pielii, temperatura corpului uman se menţine
la valori în jurul a 37°C, chiar dacã temperatura ambientalã este de 40-50°C.
Se ştie că arşiţa din zonele de deşert este mai suportabilă decât cea din pădurile
tropicale umede. Aceasta se explică prin faptul că în atmosfera umedă sudoarea se evaporă
lent, se adună în picături ce se preling pe corp şi nu apare senzaţia de uşurare.
Circuitul apei în natură (denumit uneori şi ciclul hidrologic sau ciclul apei) este
procesul de circulaţie continuă a apei în cadrul hidrosferei Pământului. Acest proces este pus
în mişcare de radiaţia solară şi de gravitaţie. În cursul parcurgerii acestui circuit, apa îşi
schimbă starea de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Apa se mişcă
dintr-un element component al circuitului în altul, de exemplu dintr-un râu într-un ocean, prin
diferite procese fizice, dintre care cele mai însemnate sunt evaporaţia, transpiraţia, infiltraţia şi
scurgerea. Ştiinţele care se ocupă cu studiul mişcării apei în cadrul acestui circuit sunt
hidrologia şi meteorologia.
~ 57 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 58 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Motto: "Consideră elevul o făclie pe care să o aprinzi astfel încât mai târziu să lumineze cu o
lumină proprie." Plutarh
Argument:
Sistemul şcolar în toata coplexitatea lui a fost comparat cu un vast şantier montan .
Raţiunile acestei comparaţii a şcolii cu piscurile semeţe ale unui munte, survin din acelaşi
temei, motiaţia care incită la escaladare, a muntelui pentru unii, a cunoaşterii pentru ceilalţi.
Urcuşul nu este o treabă la indemâna oricui. Dificutatea traseelor impune o pregătire specială
atât din partea celor care care vor să-şi încerce puterile cu înălţimile , dar şi a ghizilor
specializaţi.
Este de dorit ca, pe aceste trasee , cei care vor să ia cu asalt înălţimile să întâlnească
nişte ghizi competenţi. În spatiul şcolar ei se numesc pur şi simplu Dascăli şi de cele mai
multe ori , rămân mari anonimi si extrem de modeşti. Fiecare dintre aceşti dascăli are
misiunea de a-i orienta pe elevii săi pe o porţiune a parcursului montan.
Complexitatea drumului presupune ca cel care ia cu asalt înălţimile să dispună de o
energie psihonervoasă, care să îi permită depăşirea tuturor obstacolelor. În acest sens,
factorul motivaţional constituie punctual arhimedic al reuşitei acestui efort.
Un pedagog francez punea în evidenţă creşterea calităţii actului educativ pe un
fundament de ordin afectiv a motivaţiei:” nimic nu este mai motivant pentru o fiinţă umană
decât de a-i vorbi despre ea şi de a se simţi ascultată şi înţeleasă în ceea ce gândeşte să
exprime în modul cel mai personal cu putinţă “.
Drumul poate fi şi comun, dar efortul nu este decât individual.
Metafora muntelui ne duce cu gândul la drumul pe care trebuie sa-l parcurgă
învăţăcelul , drum ce este uşurat de un dascăl priceput care alege cele mai eficiente mijloace
şi metode de învăţămant. Cert este că nu putem impune tuturor elevilor acelaşi traseu şi
acelaşi ritm de urcare.
Misiunea dascălilor este de a oferi trasee diferenţiate şi personalizate, pe măsura
capacităţilor şi particularităţilor celor care vor să ia cu asalt piscurile cunoaşterii şi ale vieţii.
Altfel spus, este foarte importantă calitatea curricumului (ca parcurs şcolar) oferit celor
dornici de escaladări. Dascălii trebuie să realizeze o abordare contextuală a învăţării care
ţrebuie să ţiină cont de particularităţile celor ce învaţă dar şi a celor care coordonează actul
educaţional. Prin harul şi menirea lor dascălii trebuie să se străduiască să insufle învăţăceilor
farmecul şi frumuseţea “ descoperirii muntelui“.
În cadrul unei actiuni educative, sub aspectul eficienţei profesorul, coordonatorul
trebuie să aibe în vedere următaorele aspecte:
Obiectivele/Compenţele de realizat
Conţinutul de idei
Strategia de lucru
Evaluarea
Raportarea la realităţile şi nevoile societăţii
atunci când face selecţia mijloacelor şi metodelor de învăţamant.
~ 59 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 60 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
punctele care desemnează electronii, săgeţile cu dublu sens, săgetile curbe, simple, diagrame,
oragnigrame,histograme, etc, redau structura compuşilor în mod simbolic. Modelarea poate
fi folosită atât ca metodă de predare – învăţare, cât şi ca metodă de investigare ştiinţifică.
Folosirea modelării ca metodă de învăţământ modern şi formativ are mai multe
avantaje:stimulează cunoaşterea euristică,uşurează procesul de abstractizare, asigură
procesului didactic un caracter operativ şi dinamic precum şi formarea deprinderilor de a lucra
cu modele.
Problematizarea este o metodă activ – participativă care implică intens elevii din
punct de vedere cognitiv, afectiv şi psihomotor, acesta fiind motivul promovării acestei
metode din perspectiva unui învăţământ formativ.Problematizarea oferă mai multe avantaje:
dezvotă independenţa de operaţionalizare a informaţiei,dezvoltă spiritul critic şi creativitatea
elevilor,contribuie la dezvoltarea gândirii independente, divergente şi productive a elevilor şi
a inteligenţei acestora, asigură un suport motivaţional intrinsec de mare valoare pentru
activitatea de învăţare,pune în valoare aptitudinile elevilor.
Dintre metodele alternalive de evaluare folosite: observarea sistematică a elevilor,
investigaţia,proiectul, portofoliul, autoevaluatea, am constatat din propria experienţă că
elevii preferă: proiectul şi portofoliul deoarece sunt metode active, participative, proactive, cu
un grad mai mare de implicare, profesorul nu mai este deţinătorul adevărului absolut ci mai
degrabă un îndrumător, evaluator şi model pentru copii.
Actul de evaluare trebuie să reprezinte o modalitate de cunoştere a personalităţii
elevului, de coparticipare la propria evaluare.
Prin această nouă abordare se pune accent pe valori şi atitudini, deci pe calitate şi nu
pe cantitate.
Indiferent de metodele selectate la clasă, dascălul trebuie să promoveze un climat
pozitiv în sala de clasă şi chiar în întreaga şcoală, o bună coeziune de grup şi o atmosferă de
siguranţă.
Metodele active sunt putin diferite de cele prezentate anterior prin simplu fapt ca nu
există învingători sau învinşi, căci toată lumea câştigă. Aceste metode se bazează mult pe
dialog, studiu de caz, jocuri de rol, munca în diadă, simulare,brainstormingul, exerciţii de
coeziune, exerciţii pentru dobândirea încrederii şi siguranţei în ceilalţi, exerciţii pentru feed –
back pozitiv, etc.
Aşa cum spunea Ion Drăgan în „A fi educator”, -nimeni nu se naşte cu tact
pedagogic şi nici înzestrat cu măiestrie, ci aceste calităţi se formează prin exerciţiu, practică
pedagogică, luminat de teoria care stă la baza lor: psihologia, pedagogia, metodica, pentru ca
dascălul să fie cu adevărat „făclia care se stinge luminând”.Metodele active reprezintă un
“AS” în mâneca profesorilor abili cu iniţiativă, rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să
facem cea mai potrivită alegere la clasa de lucru.
Aşadar programele şcolare oferă profesorilor acelaşi punct de plecare, însă fiecare cu
competenţa sa trebuie să adapteze şi să integreze eficient metode şi mijloace în funcţie de
realităţile caracteristice fiecărei clase de elevi, cu anumite particularităţi fizice şi intelectuale.
Conţinuturile trebuie adaptate la sistemul logistic şi interesul elevilor.
~ 61 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Jocurile didactice care mi-au permis realizarea feed-back-ului şi pe care le-am folosit
la clasă cu succes fac parte din categoria metodelor active de predare-învăţare şi sunt jocurile
de rol. Ele se bazează pe simularea unor funcţii, relaţii, activităţi, fenomene et., iar, prin
practicarea lor, elevii devin actori ai vieţii sociale pentru care se pregătesc.
,,Nu suntem toţi la fel; nu avem toţi acelaşi fel de minte; la majoritatea oamenilor,
educaţia este mai degrabă eficientă dacă se ţine seama de aceste diferenţe în activitatea şi
capacitatea mentală, decât dacă acestea sunt ignorate sau negate”
Haward Gardner
Bibliografie:
~ 62 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 63 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Bibliografie:
~ 64 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
F ( x, y) F ( x0 , y0 ) a( x x0 ) b( y y0 ) g ( x, y) ( x x0 )2 ( y y0 ) 2 . (*)
F F
acel punct. Mai exact, relaţia (*) are loc cu a x0 , y0 şi b x0 , y0 .
x y
Teoremă (condiţie suficientă de diferenţiabilitate)
Fie D R 2 o mulţime deschisă şi x0 , y0 D, iar F : D R . Dacă derivatele parţiale
F F
, sunt definite pe o vecinătate a punctului x0 , y0 şi sunt continue în x0 , y0 , atunci
x y
~ 65 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
x f (t )
r : , t a, b
y g (t )
un element al curbei r , .
Atunci vom defini integralele curbilinii de speţa a II-a astfel:
b
P f (t ), g (t ) df (t ) P x, y dx,
a r
b
Q f (t ), g (t ) dg (t ) Q x, y dy
a r
şi vom pune:
elementului r r , ci numai de curba r , . Aceasta rezultă din:
x f (t )
Teorema 1. Fie r şi r1 două elemente din r: r : , t a, b şi
y g (t )
x f ( )
r1 : , a1 , b1 .
y g ( )
Fie F o funcţie reală continuă definită pe D care conţine pe , atunci în aceste condiţii,
existenţa fiecărei dintre următoarele două integrale implică existenţa celeilalte şi egalitatea
lor:
~ 66 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
b b1
F f (t ), g (t ) )df (t ) F f ( ), g ( ) )df ( ).
a a1
1 1 1
P x, y dx Q x, y dy Vd r P x, y dx Q x, y dy
r r r
( deci şi fiecare dintre integralele
de la (1)) există.
Teorema 3. (Reducerea unei integrale curbilinii de speţa a II-a la o integrală
Riemann.)
Dacă funcţiile P şi Q sunt continue pe D , iar f şi g sunt derivabile, cu derivată
F F
Demonstraţie: Avem dF x, y dx x, y dy.
r r
x x
Considerăm drumul dat prin ecuaţiile parametrice
x f (t )
: , t a, b ,
y g (t )
unde funcţiile f , g : a, b R sunt derivabile, cu derivate continue.
Folosind formula de reducere a unei integrale curbilinii de speţa a II-a la o integrală Riemann
F F
obţinem dF x f (t ), g (t ) f (t ) y f (t ), g (t ) g (t ) dt.
r r
~ 67 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
date două curbe rectificabile r1 şi r2 conţinute în şi având acelaşi punct iniţial şi acelaşi
punct final, are loc egalitatea
P x, y dx Q x, y dy P x, y dx Q x, y dy ,
r1 r2
M x, y şi c R .
~ 68 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
F
x x, y P x, y
F , x, y .
x, y Q x , y
y
P Q
= .
y x
Condiţie suficientă de existentă a primitivei
Teorema 7. Fie P, Q : R cu derivate parţiale continue pe intervalul bidimensional
P Q
deschis , astfel încât = . Atunci există F : R diferenţiabilă pe , astfel încât
y x
dF x, y P x, y dx Q x, y dy pe .
F x, y P t , y0 dt Q x, t dt c, x, y
x0 y0
~ 69 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 70 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
1.Mărţişoare confecţionate din taste defecte ale tastaturii unui calculator personal
~ 71 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 72 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 73 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 74 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 75 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 76 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Anatomistul putea găsi cărţi în bibliotecă, dar nu şi corpuri umane. Astronomul putea
găsi cărţi, dar nu stelele cerului. Pe de altă parte dacă umanistul vrea să citească Iliada sau
Odiseea, Cântecele lui Anacreion sau odele lui Simonides, aceste comori erau la dispoziţia lui
numai în bibliotecă şi nu în altă parte. Biblioteca a devenit nu numai creierul şi memoria
muzeului, dar ea a fost chiar inima ştiinţelor umaniste din acea epocă, figurând ca model
pentru toţi cei ce proiectau să adune într-o instituţie culturală întreaga memorie scrisă a lumii.
Biblioteca din Alexandria a fost condusă de cei mai de seamă oameni ai antichităţii, de
exemplu, Calimach din Cyrene, numit şi „părintele bibliografiei„. Acolo au studiat şi predat
Euclid, Eratostene, Arhimede şi alţii.
Responsabilitatea arderii bibliotecii nu trebuie atribuită exclusiv fanaticilor
musulmani, ci distribuită unei succesiuni de atitudini bibliofage, a căror finalitate a fost
distrugerea integrală a celei mai valoroase biblioteci a tuturor timpurilor.
Partea iniţială a bibliotecii ar fi fost incendiată accidental când Iulius Caesar asedia
oraşul, în 47 î.e.n.
În anul 415, patriarhul Alexandriei, Teofil, porunceşte incendierea acestei ilustre
biblioteci, motivând că este un focar de cultură anticreştină. Distrugerea ei definitivă are loc
în anul 641, când din ordinul califului Omar, cuceritorul islamic al Egiptului, a ars ceea ce
mai rămăsese din biblioteca de mai multe ori jefuită. Califul, deloc mişcat de această vastă
colecţie de cărţi înţelepte, a afirmat, se pare, că „fie sunt în contradicţie cu Coranul, caz în
care sunt eretice, fie sunt în acord cu acesta, şi atunci sunt de prisos”. Manuscrisele au fost
atunci adunate şi folosite drept combustibil pentru 4000 de băi publice din oraş. De fapt, erau
atâtea papirusuri, încât au încălzit băile din Alexandria vreme de şase luni.
Fie că a fost vorba de romanul Iulius Caesar, de episcopul creştin Teofil sau de şeful
musulman Omar, în câteva clipe, ore sau zile au fost distruse achiziţii culturale strânse la un
loc, timp de secole, rodul reflecţiei şi creaţiei milenare a celor mai luminate minţi ale
antichităţii mediteraneene.
Pierderea Bibliotecii din Alexandria a fost descrisă ca „zonă în care istoria şi-a pierdut
memoria”.
Bibliografie:
• Agache, Catinca: Biblioteci în timp (Inventarul pierdut al antichităţii); Editura Princeps
Edit, Iaşi, 2004
• Panati, Charles: Cartea începuturilor; Editura Orizonturi, Bucureşti, 2004
• https://istoriiregasite.wordpress.com/2015/03/22/secretele-bibliotecii-dinalexandria-i/
• Pavel, Dan: Bibliopolis; Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1990
~ 77 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Salvaţi Copiii menţionează într-un studiu că o dată întrebaţi despre impactul bullying-
ului asupra victimelor, copiii păreau conştienţi de consecinţe: reduce sentimentele de auto-
valoare, izolează persoana, ar putea duce la depresie şi chiar suicid.
Copiii au mai spus că orice persoană care este diferită poate deveni o ţintă a bullying-
ului, cum ar fi:
- cei care au un aspect diferit (aspectul fizic a fost subliniat ca unul dintre cele mai comune
motive pentru bullying)
~ 78 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
- cei care se comportă diferit faţă de majoritatea (cum ar fi copilul care este foarte timid, care
învaţă mai bine sau care are un handicap sau cu nevoi educaționale speciale)
- cei nou veniţi în grup
- cei dintr-un mediu socio-economic dezavantajat (inclusiv în cazul în care aceştia provin din
mediul rural, din Republica Moldova sau rromii).
•
• Ce poţi face dacă eşti victima fenomenului Bullying?
Indiferenţa
Dacă indiferenţa nu funcţionează, reacţionează, spune-i calm, dar ferm, să înceteze!
Nu apela şi tu la acelaşi comportament agresiv! Arată-i doar că nu eşti afectat de tot ce se
întâmplă. Util ar fi să încerci să îţi faci prieteni noi şi să fii mereu în prezenţa acestora.
Apartenenţa la un grup te va face mai puţin vulnerabil. Arată-i că eşti încrezător în tine,
indiferent de comportamentul lui.
~ 79 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Vorbeşte cu un psiholog
Indiferent de situaţia prezentă în şcoala ta, orice instituţie de acest fel ar trebui să aibă
un psiholog cu care să poţi sta de vorbă. Un specialist te poate sfătui îndeaproape și poate fi
acel om de încredere căruia să i te destăinui.
Bibliografie:
http://www.unicef.ro/media/fenomenul-bullying-cum-il-depistam-si-cum-il-combatem-
pentru-scoli-mai-sigure/
http://www.telefonulcopilului.ro/uploaded/stop%20bullying/ASOCIATIA_TELEFONUL_C
OPILULUI_GHID_PROFESORI.pdf
Trevor Romain: “Bullies:Cum să faci faţă intimidării? “, Editura Gama
~ 80 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
ORAŞUL ROZNOV
PRIMELE INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ROZNOV
~ 81 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Mai târziu, în anul 1911, s-a construit al doilea local de şcoală cu trei săli de clasă, o
cancelarie, funcţionând cinci clase de elevi şi doi învăţători.
Urmează o perioadă de adânci prefaceri şi în conştiinţa oamenilor care, treptat, şi-au dat
seama că ştiinţa de carte este utilă şi necesară. Aşa se face că, în anul 1938, şcoala primară din
Roznov funcţiona cu 310 elevi şi 8 învăţători având şi un curs suplimentar (V-VIII).
În anul 1946, pe lângă şcoala primară, ia fiinţă un „gimnaziu unic” care funcţiona în
localul şcolii primare, ce avea conducerea separată şi era frecventat de elevi din Roznov şi din
împrejurimi.
Cadrele didactice recrutate erau dintre cele ale şcolii primare şi din rândul altor
intelectuali din comună cu studii superioare. În anul 1950 s-a înfiinţat Şcoala profesională,
şcoala medie tehnică, centru de calificare, centru de perfecţionare. A pregătit în toţi anii de
existenţă peste 50.000 de specialişti pentru sectorul forestier.
Reforma din 1948 desfiinţează „gimnaziul unic” şi elevii trec la şcoala de 7 ani, în clasa
corespunzătoare. Între anii 1949 şi 1954, pe lângă şcoala de 7 ani a funcţionat un internat
pentru elevii din comunele vecine care, pe parcurs, a fost desfiinţat deoarece au apărut şcoli
de 7 ani şi în alte sate vecine.
În anul 1956 a luat fiinţă o şcoală medie serală care funcţiona în localul şcolii de 7 ani
care avea cadre didactice de la această şcoală dar o conducere diferită.
Liceul Roznov
În anul 1955, se înfiinţează o secţie pentru învăţământul mediu, iar în anul 1962 îşi
deschide porţile Liceul Roznov.
Imobilul a fost construit în perioada 1961-1962, fiind prevăzut cu opt săli de clasă,
mobilate adecvat şi o bază materială de excepţie.
În plus, liceul avea un atelier de gospodărie pentru fete precum şi un atelier pentru băieţi.
Atelierul fetelor era din două secţiunii şi anume croitorie şi menaj.
Tot din două secţiunii era şi atelierul băieţilor mai exact tâmplărie şi lăcătuşerie.
Puţin timp după înfiinţare, încep demersurile de amenajare a unei baze sportive
avangardiste, obiectiv care, odată realizat, a clasat liceul din Roznov între cele mai moderne
unităţi de învăţământ din spaţiul rural din ţară, cel mai bine dotat şi modern din Judeţul
Neamţ.
În anul 1970, Liceul Teoretic Roznov şcolariza 2.000 de elevi, având 78 de cadre
didactice care activau în cele trei şcoli generale, un liceu, trei grădiniţe, un cămin de copii, un
centru de calificare forestieră.
În anul 1980, Liceul Roznov trece sub autoritatea Ministerului Agriculturii, iar din anul
1980-1981 clasele I-VIII se mută în corpul nou de şcoală.
O nouă schimbare intervine în anul 2003, când şcoala generală, şcoala profesională şi
liceul teoretic sunt comasate, înfiinţându-se astfel Grupul Şcolar Roznov.
~ 82 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Roznov este un oraș în județul Neamț, Moldova, România. Are în componența sa și satele
Chintinici și Slobozia.
GEOGRAFIE:
DEMOGRAFIA:
~ 83 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
* Necunoscută (7.68%)
* Altă etnie (0.01%)
Componența confesională a orașului Roznov:
* Ortodocși (90.11%)
* Necunoscută (7.68%)
* Altă religie (2.19%)
ISTORIE:
Numele satului Roznov este menționat pentru prima oară într-un document din 18 aprilie
1576, prin care Petru Șchiopul întărește mănăstirii Bistrița, dreptul de stăpânire a mai multor
sate, între care și Roznovul. În a doua jumătate a secolului al XVII–lea, Roznovul intră în
stăpânirea familiei Ruset, care și-a adăugat numele Roznovanu, de la denumirea satului și a
moșiei. [necesită citare]
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Roznov era o comună în plasa Bistrița a județului
Neamț, formată din satele Roznov, Chintinici, Slobozia, Cuteni, Dumbrava Roșie de Jos,
Săvinești și Brășăuți, având în total 4144 de locuitori. În comună funcționau cinci mori de
apă, un spital rural cu 30 de paturi, patru biserici și trei școli cu 238 de elevi (dintre care 38
erau fete). [7] Anuarul Socec din 1925 o consemnează în aceeași plasă, având 4820 de
locuitori și aceeași alcătuire. [8] În 1931, comuna a rămas cu satele Roznov și Chintinici,
întrucât satul Slobozia s-a separat pentru a forma o comună de sine stătătoare, iar restul
satelor au format comuna Săvinești. [9] Comuna Slobozia se va desființa însă la scurt timp,
satul revenind la comuna Roznov.
În 1950, comuna a trecut în administrarea raionului Buhuși, și apoi (după 1964[10]), în
cea a raionului Piatra Neamț din regiunea Bacău. În 1968, comuna a revenit la județul Neamț,
reînființat. [11][12] Comuna Roznov a primit statut de oraș în 2003. [13]
MONUMENTE ISTORICE:
* Biserica Sf. Nicolae: Actuala biserică a fost ridicată pe locul uneia mai vechi, ridicată în
anul 1759, de către paharnicul Nicolae Ruset Roznovanu. Ajungând într-o stare avansată
de ruină, vechea biserică a fost preluată de colonelul Gheorghe Roznovanu, care a demarat
ridicarea unei noi. Are hramul sfinților ierarhi Nicolae și Alexandru. Se află în parcul din
centrul localității Roznov, fiind zidită într-un stil arhitectural slavon-bizantin. Acoperişul
bisericii este încununat cu o turlă specific rusească, în formă de ceapă. La subsolul
bisericii se află amenajată o criptă funerară, aici fiind îngropaţi şi o parte din membrii
familiei ctitorului – Roznovanu.Pe faţadă, biserica are o clopotniţă deschisă, încorporată
în zidul principal al acesteia. În clopotniţă se află aşezate zece clopote, dintre care şapte
mai mici, iar unul foarte mare. Clopotele compun o melodie unică, comandată de
colonelul Roznovanu, aceasta fiind o combinaţie între linii melodice greceşti şi ruseşti.
Intrarea în biserică se face într-un mod solemn, scările de piatră fiind deosebit de elegante.
Din pridvorul bisericii se intră direct în naosul spaţios. Catapeteasma bisericii este şi ea
unică, aceasta fiind lucrată la Moscova, din bronz aurit, între anii 1890-1892.
~ 84 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
* Obeliscul eroilor din Războiul Ruso-Turc (1877-1878) a fost ridicat în 1908 de către
Vincenzo Puschiasis în parcul dendrologic. Este clasificat ca monument de for public.
~ 85 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Parcul dendrologic din Roznov se află “Casa Roznovanu”, un adevărat castel care a aparţinut
lui Gheorghe Ruset Roznovanu (1834-1904) ofițer, politician și filantrop, care a fondat prima
școală din oraș (pe atunci sat), linia ferată Bacău -Piatra Neamț și gara din Roznov.
Deasemenea aici se găsesc şi Beciurile hanului Roznovanu datate din secolul al XVII-lea
ECONOMII:
În Roznov funcționează un combinat chimic de dimensiuni medii, care produce
îngrășăminte azotoase, acid sulfuric, etc. În aprilie 2013, Henkel România a inaugurat o nouă
fabrică în Roznov care produce adezivi pentru construcții (adezivi pentru placări, pardoseli,
etc.). O altă ramură importantă este exploatarea și prelucrarea lemnului, care are o tradiție de
peste 150 de ani (din 1859), cu fabrici de cherestea, mobilier, producție de butoaie, uși,
ferestre, lăzi, etc. Ca pondere a numărului de întreprinderi, mai mult de jumătate activează în
domeniul comerțului și serviciilor, ceea ce reprezintă o netă inversiune de trend față de
structura economică moștenită după 1989.Pe raza orașului au fost amenajate două
hidrocentrale pe râul Bistrița: Roznov I, dată în folosință în 1963, cu o putere instalată de
14,3MW și Roznov II, dată în folosință 1964, de 14MW.
~ 86 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 87 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Din anul școlar 2014 - 2015 denumirea oficială a instituției este Liceul Tehnologic "Gh.
Ruset - Roznovanu".
Astăzi, ţinându-se seama de caracteristicile zonei, de condiţiile social - economice
specifice şi de necesitatea valorificării bazei didactico-materiale bune de care dispune şcoala,
domeniile de pregătire s-au diversificat. Se şcolarizează elevii în profilul teoretic şi în
specializări solicitate de piaţa muncii: resurse naturale şi protecţia mediului, construcţii şi
lucrări publice, mecanică şi fabricarea produselor din lemn.
~ 88 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 89 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Muzeul păstrează epoleţii, lancea, toiagul de majordom ale lui Roznovanu, avem
banderolele şi alte decoraţii din război, pe lângă cele 11 medalii – două din aur şi nouă de
argint, pe care le-a primit în urma participării sale la război – recuperate de la Banca
Naţională. Avem veşminte vechi de 100 de ani, în culori naturale, avem veşmântul diaconului
din 1940, fotografii cu Roznovanu, o copie a testamentului său, apoi avem cele două icoane
mari, a Maicii Domnului şi a Mântuitorului, din biserica ce a ars în 1944.
Aceste icoane au acoperit pe timpul comunismului cele două pisanii: cea a zidirii
bisericii, realizată cu aprobarea regelui Carol I, şi una care explică metoda prin care s-a fixat
locul bisericii. Pisaniile care menţionează «Majestatea sa Regele Carol...», formulă ce nu
cădea bine comuniştilor, ar fi fost tencuite şi s-ar fi pierdut, dacă nu se găsea această soluţie.
Muzeul bisericii „Sf. Nicolae” Roznov
Cele două tablouri în mărime naturală ale celor doi ctitori, Gheorghe şi Alexandrina
Roznovanu, au fost refăcute în 1986 după tablouri vechi de către pictorul Dan Adăscăliţei din
Roznov. Şi o menţiune: tablourile după care au fost făcute fuseseră ciuruite de ruşi în 1944,
rămânând întregi numai capul şi vârfurile de la cizme.
~ 90 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Cariera militară
Gheorghe Ruset-Roznovanu a făcut studii în străinătate, întâi în Austria şi apoi în
Rusia unde a absolvit şcoala de cavalerie din Sankt-Petersburg. După terminarea studiilor
militare şi-a început cariera militară activând în Regimentul de Gardă Călare din garda
imperială rusă.
Reîntors în Moldova înainte de Unirea Principatelor Române a intrat în miliţie fiind
avansat la gradul de colonel, primind comanda unui regiment de jandarmi şi fiind pentru un
timp ispravnic (prefect) al judeţului Neamţ. Deşi filorus şi antiunionist, relaţiile sale cu
Alexandru Ioan Cuza au fost bune (soţia acestuia, Elena Cuza, făcând şi ea parte din familia
Rosetti) ceea ce a permis numirea sa, în anul 1860, la comanda Regimentului 4 Infanterie de
Linie şi ulterior, între 1862-1863, la Regimentului 1 Lăncieri. Avansat la gradul de colonel, a
luptat în Războiul de Independenţă având comanda Brigăzii 4 Călăraşi ce a acţionat în
sectorul de front cuprins între Griviţa şi Vidin.
Cariera politică
Gheorghe Ruset-Roznovanu s-a retras din armată la terminarea războiului şi a
desfăşurat o importantă activitate politică de partea Partidului Conservator. A reprezentat
partidul în Parlamentul României ca deputat (1866-1870), fiind pentru un timp preşedinte al
Camerei Deputaţilor, şi senator, începând cu anul 1871. În acelaşi an a fost ales preşedinte al
Consiliului judeţean Neamţ şi ulterior a fost numit prefect al judeţului Neamţ, funcţie în care a
contribuit la dezvoltarea reţelei de drumuri a judeţului.
~ 91 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Activitatea filantropică
Gheorghe Ruset-Roznovanu a fost un filantrop, finanţând construirea şi funcţionarea
la Roznov, localitatea unde îşi avea moşia, a primei şcoli din comună (1865) precum şi a
bisericii „Sf. Nicolae” (1884-1892), construită în stil slavon-bizantin de inginerul Ioan Bacalu
după planurile arhitectului rus Nicolai Vladimirovici Sultanov, director al Institutului de
Ingineri „Împăratul Neculai I” din Petrograd, cunoscut pentru realizarea monumentul ţarului
Alexandru al II-lea de la Kremlin. Gheorghe Ruset-Roznovanu a contribuit, de asemenea, la
înfiinţarea spitalului din localitate (1892), la construirea clădirii primăriei şi la realizarea căii
ferate Bacău-Piatra Neamţ şi a gării din Roznov.
Moştenirea
Neavând descendenţi direcţi, colonelului Gheorghe Alexandru Ruset-Roznovanu a
lăsat prin testament întreaga sa avere pentru realizarea de opere de binefacere: întreţinerea
bisericii din Roznov, finanţarea a patru paturi la spitalul din Roznov, acordarea de burse de
studii. Testamentul a fost atacat în justiţie de rude, acestea câştigând în final procesul.
In memoriam
Piatra funerară şi mormântul lui Gheorghe Ruset-Roznovanu au fost executate de
sculptorul italian Vincenzo Puschiasis.
Pentru a onora memoria lui Gheorghe Ruset-Roznovanu, în anul 1905 a fost dezvelită
o statuie amplasată în faţa Palatului administrativ din Piatra Neamţ, statuie mutată ulterior în
grădina publică din centrul oraşului.
În anul 2002, parohia a înfiinţat „Muzeul Gheorghe Ruset-Roznovanu” la demisolul
Bisericii „Sfântul Nicolae” din Roznov, în cripta familiei Ruset-Roznovanu. Muzeul păstrează
obiecte personale ale colonelului Gheorghe Ruset-Roznovanu, medalii şi decoraţii care i-au
fost decernate acestuia, fotografii şi icoane.
Surse:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Ruset_Roznovanu
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Ruset_Roznovanu#/media/File:Gheorghe_Ruset-
Roznovanu.jpg
http://www.primariaroznov.ro/muzeul-bisericii-sf-nicolae-roznov/
~ 92 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 93 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 94 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 95 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
În prima perioadă a secolului XX, din rândul poporului român s-au ridicat figuri
luminoase, savanţi eminenţi, învăţaţi cu concepţii înaintate care au ilustrat viaţa intelectuală a
României. Acestei pleiade de mari oameni de cultură aparţine şi Simion Mehedinţi.
El a fost un filosof, un pedagog, un geograf, un istoric, un etnograf, un antropolog şi
nu numai, adică a fost un savant enciclopedic. Savantul Simion Mehedinţi s-a mişcat liber
prin spaţiul cultural românesc şi cel universal în care şi-a conturat mai multe profiluri
ştiinţifice, fiind un ctitor al disciplinelor cunoaşterii moderne. El a fost personalitatea
Renaşterii româneşti prin măreţia, multidisciplinaritatea şi umanismul creaţiei sale, fie că a
slujit istoria, geografia, arheologia, etnografia sau filosofia.
De aceea Tudor Vianu nota: „În ansamblul vieţii noastre sociale a apărut Simion
Mehedinţi, un tip intelectual al cărui corespondent nu-l găsim cu uşurinţă în alte culturi şi
anume tipul omului de cultură care nu cultivă numai o specialitate ştiinţifică anumită, ci care
reflectează la destinul global al culturii noastre şi care se simte răspunzător de întreaga
orientare a civilizaţiei ţării”.
Simion Mehedinţi, fondatorul geografiei româneşti moderne, a predat la Universitatea
din Bucureşti şi cursuri de etnografie. A fost directorul revistei "Convorbiri literare", a scris
lucrări de critică literară şi de literatură, dar a fost şi un mare pedagog.
A scris, de asemenea, lucrări de istoria filosofiei, istoria literară, istoria pedagogiei şi
de cultură generală, de teoria culturii şi filosofia culturii.
Progresul geografiei în ţara noastră începe odată cu înfiinţarea catedrei de geografie în
cadrul Facultăţii de Litere din Bucureşti (1900) catedră destinată a pregăti mai bine pe viitorii
profesori de geografie. Această catedră a fost ocupată de un eminent tânăr - Simion Mehedinţi
- profesorul care va deschide o nouă perspectivă geografiei româneşti.
Personalitatea ştiinţifică a savantului se impune la începutul secolului XX, care, prin
lucrări proprii, direcţionează atât învăţământul gimnazial, cât şi pe cel superior. Este
momentul când se dezvoltă o nouă gândire geografică axată pe geografia generală, geografia
regională şi de ramură.
În primele sale lucrări apărute: "Locul geografiei între ştiinţe” (1894), "Eterogenitatea
celor 4 geosfere" (1900) şi "Obiectul şi definiţia geografiei" (1900). "...Simion Mehedinţi
ajunge la concluzia că geografia are un obiect propriu, unitar cu două feţe: natura şi
societatea. Unui obiect unitar îi corespunde o ştiinţă unitară. Geografia este, aşadar, trebuie să
fie, o ştiinţă unitară." (Vintilă Mihăilescu)
Lucrarea fundamentală a celui mai mare geograf roman, "Terra – introducere in
geografie ca ştiinţă" a apărut în anul 1931 la Editura „Naţională” în două volume reapărută
după 1990. Această operă (1200 de pagini) conţine cinci părţi scrise cu măiestrie, umanism şi
fior patriotic începând cu stabilirea obiectului geografiei şi definirea ei, cu expunerea metodei
cercetării geografice (opinând că geografia e o ştiinţă descriptivă care prezintă fenomenele
~ 96 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
telurice sub forma unui sistem natural pentru ca să se vadă obiectele așezate după aceleaşi
principii pe care şi natura le-a respectat la producerea lor) şi continuând cu prezentarea
mijloacelor cercetării geografice (observarea geografică şi descrierea geografică), cu
descrierea celor patru învelişuri ale planetei (atmosferei, hidrosfera, litosfera şi biosfera) şi
încheind cu clasificarea fenomenelor pe bază de inducţie şi cu legile geografice.
A organizat învăţământul geografic românesc de toate clasele şi a reorganizat
„Societatea Română de Geografie”. A organizat de asemenea, în 1904, desfăşurarea primului
Congres al profesorilor de geografie la Iaşi cu următoarea tematică: locul geografiei între
ştiinţe şi rolul ei educativ, definiţia geografiei, corelarea geografiei cu celelalte ştiinţe,
reunificarea terminologiei geografice, metodele de predare, lecţiile geografice şi organizarea
excursiilor geografice.
Simion Mehedinţi a simţit din anii copilăriei, cu o intensitate nebănuit de puternică,
farmecul peisajului natural al locurilor natale, îmbinat cu viaţa localnicilor. Aici a primit harul
spre descrierea literară, sensibilitatea puţin obişnuită faţă de frumos, de manifestările geniului
popular şi calităţile proprii pentru zugrăvirea impresiilor şi sentimentelor prin cuvinte.
Profesorul Costică Neagu spunea că dacă savantul nu ar fi ajuns geograf, ar fi devenit
un mare literat sau un recunoscut publicist. Dovadă, stau mărturie operele: "Oameni de la
munte", "Premise şi concluzii la Terra", "Primăvara literară", "Titu Maiorescu - notiţe
biografice şi universul material" din "Convorbiri literare", "Duminica poporului", "Munca",
Buletinul Societăţii Române Regale de Geografie şi conferinţele rostite la radio.
Pentru meritele sale deosebite, Simion Mehedinţi este ales în anul 1915, membru al
Academiei Române. La şedinţa oficială de acordare a titlului de academician ţinută mai târziu
la 6 mai 1920 din cauza războiului mondial a susţinut teza "Caracterizarea etnografică a unui
popor prin munca şi uneltele sale" care constituie principala sa lucrare de etnografie.
Subordonat al crezurilor sale, Simion Mehedinţi afirma în 1901, în lucrarea
"Geografia ca mijloc de educaţie în învăţământul secundar şi inferior": "geografia şcolară are
menirea şi chiar datoria deosebită de a sintetiza în mod armonios cunoştinţele elevilor, de a le
prezenta minţii, ca pe un tot organic, făcând astfel pe elevi să simtă necontenit interesul
reciproc care leagă un studiu de celelalte dimprejur. Reţinerea faptelor trebuie să fie
întemeiată pe raţionament şi nu pe o memorie mecanică. Menirea geografiei nu poate fi
împlinită decât întemeind memorizarea faptelor prin stabilirea legăturilor cauzale dintre ele."
Fără îndoială Simion Mehedinţi arăta că învăţarea geografiei fără mijloacele necesare
profesorului nu poate fi învăţată, iar pe prim plan pune manualul de geografie, care trebuie să
fie "O bună carte de şcoală".
Începând cu anul 1901, Simion Mehedinţi scrie o suită de manuale şcolare. Apar pe
rând: Geografia celor cinci continente, pentru clasa I secundară; Geografia fizică pentru clasa
a IV- a şi a V-a secundară şi Geografia economică pentru clasa a V-a şi a VIl-a secundară;
Pământul, pentru clasa a IV-a primară; România, pentru clasele a III-a primară şi a VII-a
secundară, etc.
Despre manualele şcolare elaborate de Simion Mehedinţi, Ion Simionescu spunea: "ele
înseamnă deschiderea unei ere noi în literatura noastră geografică, atât sub aspectul
conţinutului, cât şi sub aspect metodic şi de stil - colorat în limba românească curată".
Opera pedagogică - Endopedagogia - a lui Simion Mehedinţi, după propria expresie, a
fost vastă şi de lungă durată, acoperind nu numai educarea maselor de şcolari şi cetăţeni
maturi, dar şi observaţii critice asupra condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească
personalităţile conducătoare, aşa cum sunt prezentate într-un număr impresionant de lucrări
(Trilogia ştiinţei, omul politic, politica de vorbe).
~ 97 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 98 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Bibliografie:
1.http://www.crestinortodox.ro/parinti/simion-mehedinti-savantul-geograf-pedagogul-crestin-
97580.html
2.http://www.asociatiasimionmehedinti.ro/simion-mehedinti-viata-opera
3.http://apgr.eu/downloads/Geograful_1_4_2012.pdf
~ 99 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 100 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 101 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
ECATERINA TEODOROIU
Ecaterina Teodoroiu, eroina poporului român, și-a înscris numele, cu sânge de jertfă,
în paginile de aur ale istoriei neamului. Călăuzită de cele mai nobile sentimente față de patrie,
ea a îmbrăcat mai întâi costumul alb de infirmieră pentru răniți, apoi costumul de soldat,
hotărâtă să apere cu arma în mână pământul strămoșesc, aruncându-se în focul marilor bătălii
din anii de la începutul Primului Război Mondial. A căzut eroic în luptele din Moldova, iar la
Mărășești omorând stindardul românesc și țelul victoriei. Înflăcărata gorjancă este palidă de
curaj și patriotism pentru toate generațiile ce vor veni. Ea s-a ridicat din rândul țărănimii,
trăind speranța nestrămutată în viitorul fericit al urmaşilor. Ecaterina Teodoroiu a fost o fată
de țărani săraci, care s-a născut cu imaginea munților Carpați. Părinții Ecaterinei au muncit
din greu pe moșia boierului Pleniceanu. Cel de al treilea copil din opt al lui Vasile şi al Elenei
Teodoroiu, este Ecaterina născută la 14 ianuarie 1894, avea să transforme familia Teodoroiu
dintr-o necunoscută într-un nume de răsunet național.
De mic copil Cătălina a avut o dorință nestăvilită: învățătura. Când a sosit timpul de a
merge la școală, Ecaterina n-a ezitat și i-a spus mamei sale că vrea să învețe și nu dorește să
rămână acasă ca frații ei sau ca alți copii din Vlădeni. Sprijinită de mama sa, care se mândrea
că are o fată cu multă dragoste de carte, devine elevă. Primele clase primare le-a urmat la
Vlădeni, iar celelalte la Târgu Jiu. Etapa mijlocie a studiilor urmate de Ecaterina este destul de
incorectă deoarece arhiva școlii la care se propune că a studiat a fost distrusă în timpul
războiului. Partea finală a studiilor urmate de Ecaterina a constituit-o perioada de șapte ani
parcurși la un liceu din București până în vara anului 1916.
Prima participare a eroinei în viața militară a fost consemnată în 1913 când deși era
elevă în anul al V-lea de liceu s-a înscris ca cercetașă la îngrijirea răniților în Târgu Jiu.
După intrarea României în război este întâlnită la spitalul din Târgu Jiu acordând
îngrijiri medicale răniților printre care și fratele ei mai mare Nicolaie. Pentru Ecaterina
întâmplarea fratelui ei a fost convingerea că războiul nu este o joacă ci o conștiință a jertfii.
În condiţiile declanşării Primului Război Mondial, tânăra s-a înrolat într-una dintre
primele unităţi de cercetaşe din Bucureşti, cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de către Arethia
Piteşteanu. În vara anului 1914 a revenit la Târgu Jiu, activând în cadrul cohortei de cercetaşi
„Domnul Tudor”. Din iunie până în august 1916, la decretarea mobilizării, Ecaterina s-a aflat
din nou la Târgu Jiu, ajutând la îngrijirea răniţilor în cadrul aceleiaşi cohorte „Domnul
Tudor”, aflate sub conducerea lui Liviu Teiuşanu. Date fiind dăruirea şi angajamentul său, la
începutul lunii octombrie 1916, Ecaterina a fost chemată la Bucureşti de către Regina Maria;
despre întâlnirile Ecaterinei cu membrii familiei regale pe parcursul Primului Război Mondial
dau seama mai multe documente. După mai multe încercări de a participa pe front ca soldat
activ, de fiecare data spunându-i-se că locul ei este în spital, Ecaterina hotărăște să ia calea
frontului.
Redăm integral o scrisoare atribuită Ecaterinei Teodoroiu, păstrată în fondul
Manuscrise al Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din Bucureşti; în documentul
cu pricina (nedatat, din păcate), Ecaterina îşi motivează hotărârea de a lua parte la lupte: fraţii
i-ar fi murit pe front, iar ea voia să îi răzbune. Potrivit scrisorii, tânăra se afla însă într-un
impas, aşa că solicita sprijin comandantului Diviziei 2 Infanterie:
~ 102 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
„Prin aceste rânduri subsemnata Ecaterina Teodoroiu din comuna Vădeni lângă Târgu Jiu
îmi permit să vă supun Domniei Voastre viaţa mea de până acum în calitate de cercetaşă
româncă, de soldat voluntar-femeie şi, în sfârşit, prin ce împrejurări am ajuns la
dumneavoastră ca să vă cer protecţie părintească şi o îndrumare din punct de vedere militar.
Făceam clasa a 5-a de liceu la Bucureşti când, cu ocazia războiului din 1913 m-am înscris în
prima asociaţie a cercetaşelor românce pentru a-mi servi cât de puţin ţara în împrejurări
grele.
La decretarea mobilizării în august 1916 am fost întrebuinţată ca cercetaşă la îngrijirea
răniţilor în Târgu Jiu. Venind chemată la Bucureşti de M.S. Regina, m-am dus, iar la
reîntoarcere, cu ocazia celei de-a doua invazii a nemţilor la Târgu Jiu, am aflat că tata, ca
sublocotenent de rezervă în Regimentul 18 Gorj [?!], a fost făcut prizonier, iar doi fraţi ai
mei, unul sublocotenent de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt locotenent în
Regimentul 5 Vânători [?!], sunt amândoi morţi pe câmpul de onoare.
Nemaigăsind nici pe mama mea şi lipsită de orice ajutor, m-am hotărât a mă înscrie
voluntară pentru a-i răzbuna pe ai mei.
În ziua de 6 octombrie pierd şi pe ultimul meu frate, caporal în Regimentul 18 Gorj, căzut în
lupta de la Porcenii de Gorj; atunci m-am dus la domnul colonel Jipa, comandantul
Regimentului 18 Gorj, cerându-i voie să lupt în Regimentul domniei sale.
Cu începere din ziua de 7 octombrie am luat parte la lupte în tranşee alături cu soldaţii
Regimentului 18 Gorj.
Pe ziua de 18 octombrie, în urma unei surprinderi din partea inamicului şi a unei scurte
lupte, am fost luată prizonieră. Puţin după aceea fiind escortată de o santinelă germană, am
scos neobservată de nimeni un revolver din sân şi am împuşcat santinela şi fiind noapte, am
fugit. Cu mine au mai fugit şi alţii de-ai noştri.
În timpul fugii însă inamicul a tras focuri şi două gloanţe m-au nimerit, rănindu-mă uşor în
piciorul drept. Nouă zile mai pe urmă spărturi de obuz m-au rănit în coapsă. Am fost dusă la
spital în Craiova, apoi evacuată la Bucureşti şi, în sfârşit, la Iaşi.
Când m-am făcut bine am vrut să ies din spital şi am întrebat pe un domn sublocotenent unde
este Regimentul 18 Gorj. Mi-a răspuns că e pe front. Domnia sa recomandându-se că este din
Gorj, mi-am adus aminte că o cunosc pe sora domniei sale şi i-am cerut protecţie şi un sfat
cum aş putea continua a face serviciu militar, totodată terminându-i convalescenţa.
Domnul sublocotenent Gheorghe Mănoiu mi-a permis atunci să fac serviciu în Compania a 7-
a ce comanda în Regimentul 43/59 Infanterie.
M-am dus la regiment, m-am prezentat domnului maior Mareş şi corpului ofiţeresc la popota
regimentului. Din ziua aceea, adică acum o lună, am îngrijit de numeroşii bolnavi din
Compania a 7-a, am contribuit cât de mult la despăduchierea oamenilor, am observat ca
mâncarea lor să se facă cu îngrijire şi am mâncat laolaltă cu ei, iar în cantonament am stat
în aceeaşi casă cu domnul sublocotenent Mănoiu, neavând posibilitatea să am o casă singură
pentru mine şi am dormit mereu cu fata gazdei în pat (sic!).
Acum şase zile am fost chiar la Iaşi la Palatul M.S. Regina pentru a obţine graţie trecerii şi
cunoştinţei mele cu A.S. Regală Principele Nicolae câte ceva pentru a îmbunătăţi traiul
soldaţilor din Regimentul meu 43/59 Infanterie. M.S. Regina m-a ascultat cu bunăvoinţă şi
apoi a ordonat ca imediat să mi se încarce sania cu 400 kg sare de bucătărie şi câteva mii de
ţigări pentru soldaţi. M-am înapoiat cu aceste daruri de la milostiva şi buna noastră Regină
şi le-am împărţit chiar eu personal pe la companii, căci oamenii refuzau hrana nesărată.
În ziua de 14 februarie domnul colonel Lăzărescu a venit să inspecteze satul Dumitreşti-
Gălăţei, unde este cantonamentul companiei mele. După ce domnia sa s-a declarat foarte
~ 103 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
mulţumit de felul cum am îngrijit eu personal de soldaţii noştri, a plecat fără să-mi zică nimic
rău sau ceva care să mă facă să bănuiesc vreo intenţie rea a domniei sale.
Imediat însă după plecarea domnului colonel Lăzărescu, domnul maior Mareş mi-a dat ordin
să părăsesc regimentul. N-am insistat ca să rămân şi nici n-am căutat să aflu motivele pentru
care am fost izgonită şi îndată am venit la dumneavoastră, mult respectate domnule colonel,
pentru ca supunându-vă atenţiei trecutul meu, faptul c-am fost rănită în luptă de un duşman
care mi-a desfiinţat familia şi totodată exprimându-vă curăţenia sentimentelor mele de
româncă care vrea cu arma în mână să-şi dezrobească colţul de patrie cotropit, vă rog să
binevoiţi a ordona să fiu primită în oricare alt regiment sau serviciu al diviziei
dumneavoastră. Referinţe puteţi lua de la Regimentul 18 Gorj şi de la Familia noastră
Regală.
Mă încred în spiritul dumneavoastră de dreptate şi mă adresez dumneavoastră ca unui
părinte pentru a-mi da putinţa să-mi urmez serviciul pentru patrie şi a repara nedreptatea ce
mi s-a făcut”. August 1917: „În această luptă am pierdut pe eroina noastră, voluntara
Ecaterina Teodoroiu”
Pe 4 august 1917, Ecaterina a plecat împreună cu camarazii săi pe front, îmbrăcată în
uniforma de sublocotenent şi echipată cu armă, raniţă, cartuşieră, grenade şi sacul de
pesmeţi. În pofida drumului anevoios, a mărşăluit alături de soldaţi, iar pe 20 august
regimentul şi-a ocupat poziţiile în tranşeele de pe Dealul Secului.
Miercuri, 22 august, la ora 21.15, unităţile române sunt atacate şi surprinse descoperite de
unităţi din Regimentul 40 Rezervă german. Pe timpul retragerii, sublocotenenta Ecaterina
Teodoroiu a fost izbită în cap de două gloanţe de mitralieră pe Dealul Secului-Muncel.
În Darea de seamă asupra operaţiunilor executate pe zile, conform Jurnalului de operaţii din
perioada 1 ianuarie -15 septembrie 1917, generalul Ernest Broşteanu, comandantul Diviziei
a XI-a consemna: „Brigada 21 Infanterie. În cursul zilei de 22 august a.c., până la ora 21.30
pe tot frontul a fost acalmie completă, întreruptă foarte rar de slabe focuri de artilerie. În
acest timp s-a încercat a se face mai multe recunoaşteri. La Regimentul 42/66 aceste
recunoaşteri n-au reuşit a înainta din cauză că inamicul avantajat de situaţia dominantă ce
are a tras asupra acelor patrule; asemenea şi la Regimentul 43/59 patrulele au fost oprite de
focurile de mitraliere. La ora 21, inamicul a început un atac prin surprindere, cu patrule mari
care s-au apropiat de tranşeele Regimentului 42/66 şi 43/49. Inamicul s-a servit pentru atacul
său mai ales de grenade de mână şi mitraliere, în timp ce bombardiere de tranşee au tras
asupra regiunii rezervelor noastre. Atacul a fost pe deplin respins la ora 21.30, producând
pierderi inamicului prin focuri de mitraliere, grenade de mână şi baraj de artilerie. În
această luptă am pierdut pe eroina noastră, voluntara Ecaterina Teodoroiu, care a căzut
vitejeşte în capul plutonului ei, îmbărbătându-şi soldaţii”.
La patru ani de la moartea Ecaterinei, pe 4 iunie 1921, osemintele Ecaterinei au fost
deshumate şi transportate la Târgu Jiu, unde, pe 9 iunie, au fost depuse în cavoul din faţa
Primăriei, în aşteptarea unui proiectat monument comemorativ. Până acolo însă, în ziua de 8
iunie, Capitala Ţării a dat onoruri militare osemintelor sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu,
care străbătuseră triumfal traseul Focşani-Bucureşti-Râmnicu Sărat-Buzău-Ploieşti. În gările
acestor oraşe vagonul naţional rezervat eroinei a prilejuit manifestări de pietate şi
recunoştinţă. În Gara de Nord, vagonul, acoperit de flori şi îmbrăcat în verdeaţă şi în tricolor,
a fost primit cu multă însufleţire de oficialităţile Capitalei, de elevi de şcoală, de numeroşi
bucureşteni. Cortegiul care urma să o însoţească pe eroină la Târgu-Jiu, format din două
tunuri din cele capturate de gorjeni la Jiu şi Mărăşti, a parcurs străzile Capitalei în uralele
mulţimii. Cele două tunuri erau conduse chiar de ofiţerii eroi care le capturaseră, căpitanii
~ 104 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Nicolae Pătrăşcoiu şi Ioan Neferescu, ambii din Regimentul 18 Infanterie.Cu această ocazie,
Ministerul de Război a dispus botezarea Regimentului 43/59 Infanterie cu numele eroinei
Ecaterina Teodoroiu. În perioada 1959-1961, numele tinerei combatante din Primul Război
Mondial a fost purtat de Regimentul 18 Mecanizat din Caransebeş.
Eroii ca şi jertfele lor aparţin poporului din care provin. Şi nu pot fi confiscate de
personaje sau grupuri politice ori ideologice.
Imaginea Ecaterinei Teodoroiu a fost venerată între cele două războaie. Această
imagine se identifica cu sacrificiul unei naţiuni ajunsă la apogeul măreţiei sale, trecută printr-
un cumplit război de reîntregire, în care n-au lipsit dovezile de patriotism şi dragoste de ţară,
chiar dacă urmaşilor de astăzi, acestea li se par cuvinte sau definiţii puţin cunoscute sau dacă
mai reverberează la auzul lor.
Fiecare timp istoric are propria sa amprentă. Ecaterina Teodoroiu îl poartă pe al său,
însă în aceiaşi măsură îi suntem şi datori pentru onorarea faptelor sale, fapte ce s-au înscris în
mod real în istorie şi nu sunt rezultatul unei închipuiri.
Sunt în viaţă aproape două generaţii care n-au cunoscut războiul şi în consecinţă e
mult mai dificil de a le cere acestora să cinstească faptele înaintaşilor lor. Însă nu constituie
defel o circumstanţă atenuantă, forţând puţin termenul.
Bibliografie:
www.historia.ro
www.ipeda.ro
~ 105 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
EMINESCU ŞI MUZICA
Muzica și literatura, două mari genuri de artă, au pornit de la același izvor – sunetul.
De aceea între arta muzicii și cea a cuvântului, chiar de la începuturile existenţei lor, s-a
produs o fructuoasă influenţă reciprocă.
Muzica vocală este tratată ca artă muzical-poetică. Nenumărate exemple de simbioză
dintre melodie și cuvânt întâlnim în folclorul muzical. Unii compozitori alcătuiesc lucrări
muzicale inspirîndu-se din creaţia poeţilor.
Produsul simbiozei muzicii cu poezia este cântecul. Formând un tot întreg artistic,
forţa lui de expresie și de acţiune sporește considerabil. Cele mai reușite dintre realizările
muzicale au rămas în patrimoniul cultural al neamului drept capodopere ale genului, de
exemplu cântecele unor compozitori ca Anton Pann, Gavriil Musicescu, Ciprian Porumbescu,
Alexandru Flechtenmacher, pe versurile lui Vasile Alecsandri, Alexei Mateevici, Mihai
Eminescu, etc.
Mare admirator al muzicii, Mihai Eminescu şi-a
descris singur capacităţile sale muzicale într-o scrisoare
către Veronica Micle: „Muzica întotdeauna mă predispune
spre o visare creatoare. Dar compoziţiile lui Chopin m-au
transformat cu desăvârşire. Credeam la un moment dat că
plutesc în sferele divine ale nemuririi dumnezeieşti...
Regret amarnic că n-am învăţat muzica, căci din copilărie
mama, care avea un glas fermecător, întrecându-se cu tata
care cânta ca un adevărat artist din flaut, descoperise în
mine o ureche remarcabilă de muzician. Ascultând
"Nocturnele", m-am convins că Chopin ar fi scris poezii tot
atât de geniale ca aceste compoziţii. Nu poţi fi mare
compozitor, dacă nu posezi amândouă însuşirile.”
Eminescu stăpânea tehnica muzicală, dispunînd de
însuşiri naturale surprinzătoare în arta sunetelor (auz
absolut, memorie muzicală excepţională).
A fost interesat de muzica cultă, student la Berlin urmând seminarul de muzicologie al
profesorului J.G.F. Bellermann, iar la Viena întâlnindu-se cu Johann şi Eduard Strauss. În
cronicile muzicale pe care le va publica apoi în "Timpul" şi "Curierul de Iaşi", va face
surprinzătoare, avizate referiri la creaţia polifonică renascentistă, la Pierluigi, Palestrina, etc.
Racordat la filosofia şi arta romantică germană, universul poetic eminescian va absorbi
şi deopotrivă va potenţa, prin armonia specifică a versurilor sale, această muzică
omniprezentă a sferelor (estetice), fiind în acelaşi timp, un fin „ascultător” şi „interpret” al
tezaurului muzical popular, lăutăresc şi bisericesc autohton.
Poetul avea un frumos glas de tenor liric şi cânta la diverse ocazii.,
Muzica în poezia lui Eminescu – scria academicianul Constantin Popovici – e un component
indispensabil, care se impune pe tot parcursul ei. Cu cât mai mult te apropii de poezia lui, cu
atât culorile ei, ale poeziei, se împletesc într-o armonie muzicală de rară frumuseţe”.
~ 106 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Şi, într-adevăr, încărcătura sonoră e permanentă în poezia lui Eminescu: "Peste vârfuri
trece luna, /Codru-şi bate frunza lin, /Dintre ramuri de arin/Melancolic cornul sună. /Mai
departe, mai departe, /Mai încet, tot mai incet, /Sufl etu-mi nemângâiet/Îndulcind cu dor de
moarte. /De ce taci, când fermecată/Inima-mi spre tine-ntorc/Mai sunavei, dulce corn, /Pentru
mine vreodată?"
Creaţia marelui nostru poet a fascinat de-a dreptul şi, se poate afirma fără exagerare,
că nu există gen muzical, care să nu fie reprezentat ca având drept filon geniul lui Eminescu;
de la larg răspândită romanţă şi cântecul clasic românesc, în vogă la începutul veacului, la
spectacolul de operă şi balet, la muzica de cameră, la muzica simfonică.
Capodopera eminesciană "Luceafărul "rămâne cea mai ispititoare sursă de inspiraţie
pentru compozitorii noştri. De la premiera operei Luceafărul, scrisă şi montată în 1921, la
Opera din Cluj, de Nicolae Bretan, şi până la prezentarea câtorva tablouri din oratoriul balet
Luceafărul de Gh. Dumitrescu la Ateneul Român, în cadrul centenarului, celebrul poem
eminescian a mai dat titlul Simfoniei a VII-a de Wilhelm Berger, unui poem simfonic de
Pascal Bentoiu, Simfoniei a V-a cu cor de Anatol Vieru şi alte opere.
Relaţia Eminescu – muzică se justifică la adevăratele ei dimensiuni prin cel puţin doua
direcţii: extraordinara muzicalitate a versului eminescian şi fascinaţia valorii marelui Poet
pentru compozitorii români, care s-au aplecat cu interes, respect şi pioşenie asupra cuvintelor
sale vrăjite.
Pe acest Orpheu al literaturii noastre de multe ori îl
numeau cântăreţ în loc de poet. Versurile "Şi dacă ramuri
bat în geam", "Pe lângă plopii fără soţ", "Mai am un singur
dor", "Ce te legeni, codrule", "De ce nu-mi vii "– au
devenit cu adevărat cântece populare.
Compozitorii Dima, Şorban, Schelleti, Musicescu,
Caudella au creat melodii care cu timpul au fost
considerate populare.
Despre lied în creaţia lui Eminescu a scris cu mai mulţi ani
în urmă Adriana Peicu-Moldovan (Bucureşti, Editura
muzicală, 1977):, Nu ştim dacă greşim sau nu, dar
experienţa liedului contemporan izvorât din poeziile lui
Eminescu parcă ne determină să observăm că, oricum s-ar
interpreta versurile marelui poet, ambianţa romantică pe
care o respiră se face pretutindeni prezentă. E o constantă
atât de adânc înfiptă în lumea poeziei, încât ea nicidecum nu poate fi ignorată. Dimpotrivă,
oricum s-ar modela muzical, culoarea romantică îşi impune puternica amprentă,...”
Poeziile considerate romanţe, datând din anii de maturitate, par a se fi născut în
imediata vecinătate a muzicii, în modul cel mai concret. George Călinescu remarca:, Sunt în
opera de maturitate a lui Eminescu câteva poezii pe care prin forma şi conţinutul lor e nimerit
să le numim romanţe. Cam aşa le-au numit contemporanii, căci junimiştii le socoteau
cantabile şi le cântau în cor”.
Marele nostru poet naţional va inspira permanent compozitorii să creeze lucrări pe versurile
sale, cu atât mai mult că, muzica prin fond şi prin formă, poezia
Lui Eminescu, după cum observa Garabet Ibrăileanu, nu mai are nevoie de niciun fel de
melodie”: "Când amintirile-n trecut/Încearcă să mă cheme, /Pe drumul lung şi cunoscut/Mai
trec din vreme-n vreme. /De-asupra casei tale ies/Şi azi aceleaşi stele, /Ce-au luminat atât de
des/Înduioşării mele. “
~ 107 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Eminescu a fost “un mare compozitor” care “a făcut din cuvinte muzică şi din muzică
sens” (Cosma, Viorel- "Eminescu în universul muzicii", p. 5).
Marele nostru poet naţional va inspira permanent compozitorii să creeze lucrări pe
versurile sale, cu atât mai mult că, muzica prin fond şi prin formă, poezia lui Eminescu, după
cum observa Garabet Ibrăileanu, nu mai are nevoie de niciun fel de melodie”: "Când
amintirile-n trecut/Încearcă să mă cheme, /Pe drumul lung şi cunoscut/Mai trec din vreme-n
vreme. /De-asupra casei tale ies/Şi azi aceleaşi stele, /Ce-au luminat atât de des/Înduioşării
mele. “
Eminescu a fost “un mare compozitor” care “a făcut din cuvinte muzică şi din muzică
sens” (Cosma, Viorel- "Eminescu în universul muzicii", p. 5).
Bibliografie:
Dumitrescu Bușulenga, Zoe; Sava, Iosif – Eminescu și muzica; Editura Muzicală, 1989,
București
http://www.bibnat.ro/dyn-doc/Eminescu%20muzical_13%20ian%202014.pdf
~ 108 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
CARTEA ŞI FILMUL
Într-o epocă în care informaţia reală sau trecută prin filtrul mass-media este de o
violenţă ieşită din tiparele ideii noastre despre o societate normală, şansa individului este
evadarea din realitate şi regăsirea într-un spaţiu al poveştilor, un spaţiu în care pumnii şi
gloanţele nu sunt singurele argumente, culoarea roşie nu defineşte neapărat sângele şi, de cele
mai multe ori, binele învinge răul.
Una din primele poveşti romantice, dar şi cu tâlc, ce a făcut înconjurul lumii pe
peliculă dar şi pe suport hârtie, a fost romanul „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell.
Un roman şi un film... succes total pe ambele linii, pentru că atât cartea, cât şi pelicula
au rămas în sufletele oamenilor.
Totuși, unii au câteva semne de întrebare. Oare cartea a fost mai bună?... Sau poate
filmul?... Pelicula pune în pericol cartea?
Noi, în schimb, nu înțelegem de ce o formă de artă trebuie să o excludă pe cealaltă. S-
a întâmplat de nenumărate ori ca, mânaţi de-o ecranizare, cinefilii să se transforme în cititori
avizi.
De ce să împiedice filmul lectura? N-are de ce. Doar dacă nu ne sperie faptul că ştim
cum se termină... Dar cred că nici un cititor serios nu are spaimele astea. Pentru că nu
contează ce se întâmplă, ci cum. Cel puţin pentru mine...
În rândurile ce urmează vă vom prezenta, pe scurt, romanul și filmul.
Acum 80 de ani, Margaret Mitchell publica un roman ce
avea să bulverseze audienţa de la acea vreme, continuând să
fascineze cititorii zeci de ani la rând; ceea ce captivează atunci
când cuvintele încep să alunece sub privirile cititorilor sunt
temele şi motivele pe care autoarea le exploatează cu
rafinament, reuşind să confere unei cărţi despre Războiul Civil
un aer proaspăt şi modern.
Tema supravieţuirii şi motivul curajului ce derivă din
aceasta, puterea de a nu renunţa niciodată şi pasiunea
nestăvilită a unui suflet tânăr, dragostea pentru bani şi dictonul
‚‚Tomorrow is another day’’, plus capacitatea de a ne identifica, într-o anumită măsură, cu
personajele romanului, fac din Pe aripile vântului/Gone with the Wind o operă modernă, deşi
background-ul istoric aparţine unei anumite epoci din istoria Statelor Unite ale Americii.
Personajul în jurul căruia gravitează întreaga acţiune este Scarlett O’Hara, o tânără
care încearcă să treacă peste toate dramele provocate de Războiul Civil, înarmată doar cu
dragoste oarbă şi curaj. Dar Margaret Mitchell nu expune doar povestea şi evoluţia lui
Scarlett, ci îi oferă cititorului o întreagă frescă a Sudului din perioada Războiului Civil. Ea
descrie în detaliu viaţa de zi cu zi a Atlantei din 1861 şi până la terminarea războiului şi
începerea reconstrucţiei, dezvăluindu-i cititorului toate faţetele societăţii în acel moment critic
al istoriei şi ajutându-l astfel să se transpună mai bine în pielea personajelor. Ca un martor
neutru, autoarea foloseşte orice eveniment drept pretext pentru a analiza comportamentul
celor implicaţi în război, cu precădere cel al familiilor O’Hara, Wilkes şi Butler.
Romanul îmbină mai multe genuri (romanul psihologic, buildungsroman, romanul de
dragoste sau cel istoric) şi reuşeşte să creeze o poveste de neuitat, poate cea mai iubită poveste
~ 109 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
despre Statele Confederate ale Americii. Maniera în care autoarea redă povestea lui Scarlett
cucereşte încă de la primele fraze, datorită atenţiei extraordinare pe o acordă detaliilor şi a
felului graţios în care se joacă cu frazele şi cuvintele. Iar descrierile personajelor sunt atât de
amănunţite, încât Rhett Butler, Scarlett O’Hara sau Melanie Wilkes par rupţi din viaţa reală şi
cusuţi cu fire negre pe paginile aspre.
Filmul cu o durată de 224 de minute, inspirat din romanul prezentat mai sus,
recompensat cu premiul Pulitzer, a fost proiectat pentru prima dată în oraşul Atlanta din statul
american Georgia pe 15 decembrie 1939 şi a fost de atunci relansat de nouă ori. „Pe aripile
vântului “este unul dintre cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei, fiind primul
film color de mari proporţii, realizat prin folosirea procedeului Technicolor, durata filmărilor
întinzându-se pe 140 de zile.
Pelicula a câştigat zece premii Oscar. Hattie McDaniel, interpreta personajului
Mammy, a fost primul artist afro-american nominalizat şi apoi recompensat cu premiul Oscar.
A fost produs de David O. Selznick si regizat de Victor Fleming, pe baza unui
scenariu de Sidney Howard. Îi are în distribuție pe Clark Gable, Vivien Leigh, Leslie Howard
și Olivia de Havilland.
Scenariul este bazat pe dramatismul unei lumi care se pierde definitiv în istorie, „Lumea
Sudului “cu „părinţi iubitori ai negrilor sclavi “şi „Lumea Nordului “, lumea „liberarilor
generoşi “, care ştia că muncitorul salariat poate fi exploatat mai bine decât robul.
Scrierea acestuia nu a impus mari probleme, autoarea romanului fiind unul dintre
scenarişti.
Acţiunea are în centru povestea de iubire pe care egoista Scarlett O’Hara (Vivien
Leight) o poartă lui Rhett Butler (Clark Gable), o iubire care nu este recunoscută în mod
direct. Orgoliul femeii se întoarce în final împotriva ei, pierzându-l pentru totdeauna pe cel pe
care l-a iubit întotdeauna.
Sau poate nu...
Sper că v-am stârnit curiozitatea ....
Vă dorim lectură și vizionare plăcută!!!
~ 110 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 111 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
Calea spirituală, dreaptă şi implacabilă cere sacrificiul suprem, fiind asumată de emirul
din poezia lui Alexandru Macedonski ("Noapte de decembrie"). În antiteză evidentă, este
prezentată calea întortocheată pe care porneşte cerşetorul, simbol al degradării morale.
"Literatura universală ne oferă numeroase exemple de călătorii care, fară a avea
deschiderea simbolurilor tradiţionale, se dovedesc semnificative în grade diferite, chiar şi
numai statice şi moralizatoare." (Jean Chevalier)
Călătoriile spirituale nu se împlinesc decât înăuntrul fiinţei, iar "călătoria ca fugă de
sine nu-şi va atinge niciodată ţinta." (Jean Chevalier).
Sensurile profunde ale căutării de sine se pierd treptat din literatură, fiind înlocuite de
aspiraţia evadării în lumi fantastice, populate de fiinţe stranii, pretext literar pentru ironizarea
unei societăţi corupte, respingătoare.
Călătoria și aventura
Între cele două războaie mondiale, literatura de călătorie a devenit un gen foarte
apreciat. Aflate la graniţa dintre literatură şi reportaj, aceste scrieri răspundeau curiozităţii
unui public cât mai mare de a cunoaşte spaţii exotice pe seamă cărora se puteau ţese la
nesfârşit poveşti stranii. Reprezintă abilitatea scriitorilor de a prezenta într-o manieră
personală din unghiuri noi, locuri pitoreşti sau stranii, precum şi impresiile pe care acestea le
pot trezi.
Ca temă literară, călătoria apare încă din "Epopeea lui Ghilgameş" cu profunde
semnificaţii spirituale, date de căutarea nemuririi, care se va converti în căutarea înţelepciunii.
Astfel, peripeţiile lui Ulise, personajul lui Homer devin simbolul căutării pământului natal,
dar mai ales al căutării de sine.
Despre călătoria personajului lui F. Rabelais, Pantagruel, s-a spus că ar fi o
reinterpretare, în cheie parodică, a epopeii lui Homer, dar putem reţine, mai ales fascinaţia
pentru exotismul Orientului.
În romantism, călătoria presupune o evadare din cotidianul sufocant ("Pelerinajul lui
Childe Harold de Byron) şi răspunde unor necesitaţi interioare ale omului, fiind rezultatul
unor nostalgii profund spirituale sau al refugiului în imaginar.
Evadarea în concret într-o lume exotică, extraordinară şi miraculoasă explică aspiraţia
spre tărâmuri îndepărtate, insule miraculoase sau munţi maiestuoşi, spre tărâmuri neatinse de
civilizaţia modernă sau chiar în paradisuri imaginare: "Robinson Crusoe" de Daniel Defoe şi
"Călătoriile lui Gulliver" de Jonathan Swift.
Călătoria devine cadrul aventurii, care presupune menţinerea suspansului, precipitarea
evenimentelor, loviturile de teatru (ele dau nota facilă a acestui tip de scriere, considerată, de
multe ori, literatură populară). Protagoniştii înfruntă obstacole la tot pasul şi se află în pericol
de moarte. În încercarea lor de a dobândi obiectul care constituie raţiunea de a fi a călătoriei,
se cristalizează atât visul omului de a depăşi limitările condiţiei sale, dar şi teama de
necunoscut. Nu de puţine ori, acest tip de proză devine roman de iniţiere.
Sugestiv în acest sens este titlul primului volum din romanul lui Mihail Sadoveanu,
"Fraţii Jderi". Mezinul familiei, Ionuţ Jder, amintind de eroii de basm, porneşte într-o
călătorie iniţiatică, la capătul căreia şi-ar dori să găsească persoana iubită, pe domnița Nasta.
"Ucenicia lui Ionuţ" se dovedeşte însă o iniţiere în moarte, pentru că adolescenţa personajului
se încheie atunci când îşi dă seama că fiinţa iubită nu mai este.
Călătoria, dincolo de a fi o formă de evadare din concret, presupune o căutare a unui
obiect miraculos (carte, potir, artefact, o plantă miraculoasă, etc.) şi, în egală măsură, o
căutare de sine: "Călătoria simbolizează deci o aventură şi o cercetare, fie că este vorba de o
comoară sau de o simplă dorinţă concretă sau spirituală." (Jean Chevalier)
~ 112 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 113 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
fiare sălbatice şi oameni pribegi ca în sânul Africii. Când a coborât pe mal spre mirarea sa,
nici un om nu-l băga în seamă ci doar consulul francez care-l duse pe tânăr la el acasă
cunoscându-l drept compatriot. Acolo tânărul află că prin împrejurime există o baltă făcătoare
de minuni, numită Balta-Alba care vindecă oamenii de boli ce păreau incurabile. Călătorul se
urcă într-o căruţă primitivă plină cu fân şi trasă de patru căi mici "numai oasele şi pielea".
Aceştia pornesc în trombă, zvârlindu-l pe francez în colb.
După vreo zece minute este recuperat, iar căruţa îşi continuă salturile prin hopuri, azvârlindu-l
în sus pe francez ca pe o minge, până când roata se izbeşte într-un dâmb de pământ,
sfărâmându-se şi azvârlindu-l pe bietul om în mijlocul drumului, în timp ce căruţa zbură mai
departe cu numai trei roţi.
Disperat pentru că se afla abandonat “în câmpiile acele pustii´ alături de unul dintre caii
care-şi sclântise piciorul, călătorul rămâne uimit atunci când îl vede pe căruţaşul întors, legând
roata cu brâul cu care era încins şi că-l pofteşte prin gesturi nerăbdătoare să urce din nou în
căruţă.
După o călătorie parcursă tot în “fuga mare” deşi căruţa avea numai 4 roţi şi trei cai pe
la zece seara, echipajul ajunge într-un sat alcătuit din bordeie acoperite cu stuf şi câini care
băteau asurzitor. Nici vorbă de hotel, aşa cum îşi imaginase el că trebuie să existe într-o
staţiune balneară. În schimb, într-un întuneric de nepătruns şi înconjurat de vreo douăzeci de
câini “neştiind nici limba nici obiceiurile locului “străinul se simte din nou în pragul
disperării". După o oră şi ceva de rătăcire prin acele locuri întunecate o caleaşcă elegantă cu
şase cai era să dea peste el când aude glasuri vorbind frantuzește.
Contradicţia pe care o sesizează în jurul său îi provoacă o uluială năucitoare
francezului care vede lângă “o cutie de scânduri, unde bogatul trăgea ciubuc, unde săracul
săracul se pârlea la soare, iar alături un car mare în care stăteau claie peste grămadă o femeie
şi trei copii, dedesubt şezând bărbatul cu câinele”. Francezul este repede primit într-un grup
de tineri, care-i înţeleg mirarea şi-i explică faptul că această lume sălbatică are totuşi un grad
de civilizaţie deosebită şi că Valahia este europenească. Cea mai durabilă parte a operei lui
Alecsandri, susţine G.Călinescu, şi după el şi alţi critici este proza sa. Ca şi la ceilalţi scriitori
paşoptişti, se observă în proza lui Alecsandri o confluenţă de stiluri şi cuvinte literare,
evidenţiind un spirit umoristic de gust superior, cu rafinamente comportamentale şi
lingvistice. Acesta este când realist, când romantic, când de o sobră observaţie, când de un
subiectivism excesiv, după materia pe care o investighează.
Află cu stupoare că cei din caleaşcă erau români, unul dintre ei oferindu-se să-i
găsească o gazdă la un gospodar din sat. Când să intre în bordeiul ţăranului un “urieș
îngrozitor”, francezul se ciocneşte cu fruntea de pragul de sus şi cade grămadă în ograda
omului. În zorii zilei un vuiet îl trezeşte brusc din somn şi vede cu uimire că treceau vreo
treizeci de trăsuri de tot felul, care se îndepărtau “în fuga mare” către “izvorul minunilor´de
care auzise tânărul vorbindu-se la Brăila. Convins ca se află într-o ţară sălbatică, rămâne uluit
când vede alergând pe uliţe o mulţime de caleşti europeneşti.
~ 114 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
CREDINŢĂ ŞI POEZIE
Credinţa
„Credinţa este adeverirea celor nădăjduite şi dovedirea lucrurilor celor nevăzute”
(Evrei 11. 1). Teologia dogmatică, dezvoltând definiţia Sfântului Apostol Pavel, spune despre
credință că este, mai întâi de toate, darul lui Dumnezeu. Este rodul conlucrării dintre
Dumnezeu şi om, dăruită prin harul divin. Credinţa nu poate fi cumpărată sau învăţată.
Dumnezeu nu poate fi cunoscut cu mintea, pentru că “lumea, prin înţelepciune, nu L-a putut
cunoaşte pe Dumnezeu” (1 Corinteni 1,21).
Poezia
Se spune că poezia este sufletul nostru, prin urmare este viaţa noastră. O societate cu
adevărat superioară scoate la lumină din sufletul său poeţi din cei mai buni, care ajung apoi să
cucerească o lume întreagă prin cuvânt.
Poezia a fost mereu un mijloc de delectare spirituală şi intelectuală, fapt pentru care
este considerată încă din antichitate superioară celorlalte genuri literare. De aceea umanitatea
a simţit necesitatea de a consacra o zi pentru a marca Ziua Internaţională a Poeziei, care va fi
marcată pe 21 martie.
MIHAI EMINESCU – POET RELIGIOS
Un aspect mai puţin studiat al vieţii lui Mihai Eminescu, despre
care circulă încă opinii diferite, este cel al atitudinii poetului faţă de
credinţa religioasă. Spirit filosofic, atras de metafizică, în special de
filosofia transcendentală a lui Schopenhauer, dar şi de Kant, din care a
tradus o parte a "Criticii raţiunii pure", el s-a arătat mereu preocupat de
o concepţie demiurgică asupra lumii, pentru care a cercetat mai multe
domenii, inclusiv religia.
În timpul studiilor la Viena, spune Zoe Dumitrescu-Buşulenga,
(în vol. "Mihai Eminescu", Editura Tineretului, p. 70), Eminescu citea
împreună cu Slavici, prietenul său, pe filosofii romantici germani şi
studii de religie comparată, ceea ce va contribui la formarea unei viziuni originale asupra
problemelor fundamentale ale omenirii. Cunoştinţele sale temeinice de orientalistică,
filosofie, istorie naţională şi universală, economie politică, artă, religie etc. acumulate cu
pasiune în anii de studii au fecundat apoi creaţia literară, ilustrând complexa personalitate a
poetului, definită atât de bine de Constantin Noica a fi "un uomo universale în versiune
românească".
"Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor…"
Cu toate influenţele culturilor străine, Eminescu a rămas însă permanent legat de
istoria şi spiritualitatea poporului nostru, pentru care avea un cult deosebit. În acest context, în
opera eminesciană transpar o serie de referiri şi la problemele religioase. Este adevărat că
poetul nu s-a preocupat în mod special de elaborarea unor scrieri despre religie, dar nici n-a
ignorat fenomenul ca atare.
Romantic şi pesimist, hărţuit de neajunsurile vieţii sale şi nedreptăţile sociale ale
vremii, el încearcă o evadare spirituală într-un spaţiu demiurgic, ceea ce-i va conferi o
dimensiune astrală scrisului său şi-l va ridica la o înălţime proprie geniului cultivatÎn plan
social, Eminescu a apreciat spiritualitatea creştină ca valabilă pentru viaţa morală din
societatea vremii sale, iar lipsa educaţiei religioase a considerat-o cu repercusiuni negative în
~ 115 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
diferite domenii, chiar în administraţia publică, criticând într-un articol pe "advocaţi fără
ştirea lui Dumnezeu". Totodată, el atacă de pe această poziţie, cu un spirit deosebit de
virulent, întreaga construcţie a unei societăţi corupte: "Într-o ţară în care religia şi curăţia
moravurilor au fost înlăturate prin epicureism şi sibatirism, în care conştiinţa de drept şi
nedrept, de bine şi rău sunt zilnic jignite prin ridicarea socială a unor pături de oameni
neoneşti, în care nepăsarea a ajuns a admira oamenii de nimic, însă abili, spiritul public caută
în zadar un razim în contra corupţiunii. Departe de a găsi undeva acest razim, el e din contră
atras de vârtejul general şi ajunge a crede că legile morale, uniforme pentru toate popoarele
sunt vorbe goale care pretextează din gură, dar pe care nu le crede nimene." ("Opere XII", p.
324).Este evident deci că Eminescu a văzut în religie un factor indispensabil de cultură şi
morală în societate. El însuşi şi-a sublimat aspiraţiile sale în ideea de nemurire, proprie
geniului înscris în istorie. Conştient însă că singura eternitate acceptată de memoria
popoarelor este aceea a creaţiilor spirituale, Eminescu se înalţă la un destin astral. El tinde
mereu către puritate, şi nostalgia originilor îi dau setea de repaos asociată cu setea de
nemurire.
TUDOR ARGHEZI
Psalmii aparţin liricii filozofice argheziene şi exprimă drama
omului modern silit să trăiască într-o lume profană părăsită de Dumnezeu
şi lipsită de miracolele de care lumea veche era plină.
Titlul acestor poezii, în jur de 16, risipite în volume din toate
etapele creaţiei argheziene evidenţiază diferenţele dintre spiritualitatea
creştină şi mentalitatea modernă, neliniştită, pragmatică, omul modern
fiind apăsat de singurătate şi aspirând laDivinitate cu care vrea să
comunice, dar această dorinţa este exprimată într-o manieră aparte, uneori
chiar sfidătoare.
Psalmii arghezienii amintesc astfel numai prin titlu de cei 150 psalmi din Vechiul
Testament, aparţinând cei mai mulţi lui David, tatăl înţeleptului rege Solomon, psalmi ce erau
cântece de slavă ale Divinităţii.
Psalmii arghezieni îşi au originea în experienţă religioasă a lui Arghezi dintr-o anumită
etapă a existenţei sale, când a trecut printr-o criză existenţială, ezitând între viaţă laică şi cea
ascetică, între credinţă în Dumnezeu şi tăgadă acesteia, solicitânddin partea Divinităţii nişte
semne palpabile ale existenţei acesteia.
După modelul psalmilor biblici dar şi al poeziei populare de factură religioasă psalmii
arghezieni sunt dialoguri imaginare între poet şi mântuitor, scrise într-un limbaj fie solemn,
fie patetic, uneori contestator sau aforistic, exprimand in felul acesta neîncrederea,
deznădejdea, speranţa omului care invocă prezenţa Divinităţii.Şerban Cioculescu a afirmat în
legătură cu „Psalmii” lui Arghezi că sunt „mărturia unei stări agonice: a luptei interioare, în
căutarea lui Dumnezeu, pe calea certitudinii materiale sau a revelaţiei. Chiar când domină
sentimentul îndoielii, nevoia credinţeise afirmă impetuoasă, că o recunoaştere indirectă a lui
Dumnezeu”, nefiind vorba de o negare a existenţei divinităţii, o blasfemie, cum au considerat
unii critici. Dar cea mai sinceră interpretare a operei ne-o da totuşi autorul ei, care mărturisea
că„psalmi sunt întrebările sufletului, îndoielile gândului şi nevoia de-a exprimă tulburarea
intimă, că un fel de spovedanie”. „Unii au zis că Psalmii sunt o tăgadă a credinţei, alţii că e o
filozofie a negării, dar prea puţini dintre criticii literari auînţeles că era o căutare spre
necunoscutul care ne înconjoară în fiecare minut.”
~ 116 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
VASILE VOICULESCU
“Ceea ce izbea în persoana lui Vasile Voiculescu era bunătatea
serafică pe care ştia să o arate orişicui: nici nu critica pe nimeni, nu
găsea defecte nimănui şi nu blama pe nimeni, aflând întotdeauna scuze
şi înţelegându-l pe fiecare. Simpatia pe care o arăta pentru fiecare
bolnav pe care îl consulta era lesne receptată de pacienţii lui, care îl
adorau. […] îi examina cu atenţie, le prescria medicamente, pe care de
multe ori le aducea chiar el, le spunea cuvinte de îmbărbătare şi nu uita
niciodată să le lase un mic dar, fie în bani, fie în alimente sau
îmbrăcăminte“.Vasile Voiculescu este tipul poetului mistic, care refuză
innecul existenţial. Chiar dacă se întâmplă, sforţarea, încrâncenarea,
concentrarea eforturilor se va face tocmai în scopul depăşirii momentului de declin. Toate
experienţele, interferentele dedoctrina l-au dus pe Vasile Voiculescu către Ortodoxie,
făcându-l să afirme că la cele două lături "de jos", "dimensiuni pasionale" - "bucuria şi
durerea" - trebuie adăugata şi o a treia "înălţimea, dimensiunea spiritualitatii" şi, prin
transfigurare, să setreacă în "a patra dimensiune metafizică, în extaz şi sfintenie".Marea
deosebire este însă între poezia religioasă a lui Nichifor Crainic şi a lui Tudor Arghezi, pe de
o parte şi cea a lui Voiculescu pe de altă parte. Primul este un religios, ce da senzaţia unui
lirism programatic ce trebuie să se susţină dogmatic în timpce Arghezi este un religios de tip
meditativ, în sensul că refuză orice tip de ritual şi se concentrează numai în cugetare.
În schimb Voiculescu este un contemplativ. "Nici contemplaţia lui însă nu are un sens
comun; el nu trăieşte starea de extaz, înmănunchere a spiritului în propriul sau interior, o
perpetuă angajare în urcuşul lăuntric, până acolo unde se consumă Logodnăcontemplaţiei
noetice, punctul de întâlnire şi unire a omului cu Dumnezeu. (...) În faza ultima, poezia lui
Voiculescu nici nu poate fi numită "de inspiraţie religioasă, artă însăşi devine rugăciune"
(Valeriu Anania, "Din spumele marii").Poezia lui Voiculescu înseamnă un urcuş interior,
spiritual, fiind "expresia cea mai înalta şi mai pură a cre-dinţei şi sentimentului religios din
întreagă literatură română. Născut într-un sat din judeţul Buzău, Voiculescu este infuzat de
credinţă şi pietate prin educaţia primită de la părinţii săi şi înainte din creştinism unul din
motivele majore ale poeziei sale, el îl practică în viaţă de zi cu zi, dăruindu-se cu fervoare
rugaciunii, meditaţiei, cultului bisericesc şi, mai ales, iubirii de aproapele." (Valeriu
Anania)Poeziile sale se situează dacă ar fi să configurăm un spaţiu al sacrului între Betleem şi
Golgota. Vasile Voiculescu declara că versurile sale "coapte în cuptorul inimii" le varsă "că
pe un mir" la picioarele lui Dumnezeu
~ 117 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
~ 118 ~
VALORI CULTURALE ROZNOVENE
REVISTA SIMPOZIONULUI REGIONAL "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIȚIA a IV-a, NR. 4, 2016
COLEGIUL DE REDACȚIE:
Adresa redacției:
Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"
Strada Tineretului, Nr.647, Oraș Roznov, Județul Neamț
Telefon / Fax: 0233 665694
Email: grupscolarroznov@yahoo.com
Tiraj: 50 de exemplare
~ 119 ~
ISSN: 2344 - 0058
ISSN-L: 2344 - 0058