Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
UjEvezred PDF
UjEvezred PDF
Berényi Mária
Új évezred küszöbén
Maria Berényi
Berényi Mária
Új évezred küszöbén
Giula-Gyula, 2002
Publica ie a Comunit ii Cercet torilor i Creatorilor Români din Ungaria
A Magyarországi Román Kutatók és Alkotók Közösségének kiadványa
Editor responsabil
Felel s kiadó
Elena Csobai
A kötet
A “Magyarországi Nemzeti és Etnikai Kisebbségekért” Közalapítvány
és
a Nemzeti Kulturális Örökség Minisztérium
támogatásával készült
iat -m singur
în fa a acestei coli de hîrtie
caut cuvîntul virgin,
cel nerostit de nimeni
ascult mesajele
universului f r sfîr it
camera e împov rat
de t cerea mea
aud cum se destram
un suflet undeva
în gol privesc
i m pierd mereu
În jur totu-i pustiu i s lbatic
M repet cum
se repet frunzele
Cum se repet i
iarba i anotimpurile
Se repet i
totu i sînt altele
M repet i
totu i sînt alta
Castel al absolutului
La patruzeci de ani
sînt o poet perfect anonim
n-am f cut mai nimic
pentru nemurire
m-am risipit în
biblioteci i arhive
via a mea e prins
între dou coper i
timpul pierdut îmi
atîrn ca un bolovan
de gît
eu n-am primit nimic
de la lume
dar nici eu nu i-am dat
lumii nimic
Aleea Triste ii
Pe valurile vie ii
printre furtuni
pe drum pustiu
c rîndu-mi disperarea
s tul de toate
z d rniciile i am girile
am tras casei
sufletului meu
toate obloanele
am blocat i intr rile i,
mai ales ie irile
Arborii vorbesc în urma mea
Am fost de serviciu
în acest deceniu
M-am luptat cu toate
morile de vînt
M-am m cinat în toate
morile din lume
Am obosit i fug de toate
Nu mai poate nimeni
s dea în mine
Eu am ajuns pîn -n
inutul de unde
nu se mai crede
i nu se mai sper
Ne mai r mîne doar
scheletul cuvintelor materne
Lips de identitate
Am f cut tot
ce mi-a fost în putere
am ostenit, sînt clipe
cînd nu vreau s înving
am vorbit pîn
mi s-a ros limba de din i
voi tr i în continuare
cu nemul umirea i
dezn dejdile mele
cu tot ceea ce m
împiedic s fiu eu îns mi
Cuvintele s nu le risipim în zadar
În uria ul supermarket
al cuvintelor m uit împrejur
pe un raft g sesc
ma ini de fabricat iluzii
pe perete un motto, destul
de simpatic: “Nu farda i
i nu îndulci cuvintele”
corbul lui Poe în
glas tare îmi spune
c -mi tie adresa
într-o ram textul
din poezie lînceze te
spa iul e demonic
de aceea în el mul i
se r t cesc
cuvintele m urm resc,
vorbesc singure, vorbesc între ele
Expozi ie suprarealist
La expozi ia suprarealist
de la Paris
se vindeau sîni
din gum fraged
i supl
Era tot mai
var prin picturi
de Gauguin
Era soare
în lumina orbului
De pe pînze
curgeau priviri
moarte, t ceri,
sfî ieri
Peste visele vechi
se a terneau alte vise
Stelele se preg teau
de culcare
Somnul era
bîntuit de co mare
Sub poduri se
vindeau ultimele
speran e
Privirea-i cochet
E haos deplin.
Apa e cer, iar cerul e ap
Ce-i vii, rugîndu-i pe mor i
s ias din groap
Începe judecata din urm
T cere deplin
Groaza este st pîn peste omenire
Se respir printr-o singur gur
Acum e momentul suprem. Se va vedea
Cine se duce de tot i…cine r mîne.
Geam tul Lumii se strînge sub stînci
Disperare de secol
O u se deschide
i zece se închid
nimic nu e sigur
nimic nu e cert
inima toce te-un piept
pe buze stau cuvinte mute
în somn imagini biciuite
secolul aproape-n agonie…
lacrimi fierbin i se nasc
sub pleoape-nchise
ucide mîna, plînge gîndul,
se înfrînt tot p mîntul
C utare
Ai zece ani,
copilul meu cel drag,
e prima vîrst -n
calendar rotund
te-a teapt
dep rt rile fugare
vei traversa
întinsurile toate
vei bea din ape
limpezi de izvor
î i doresc
s bei continuu
al vie ii
parfumat nectar
Ziua de na tere
În palatul
Speran ei
sentimentele
au orizont
Iar gîndurile
sînt galaxii
c l toare
Trec pe sub
cerul acoperit
de soare
Noapte senin
Soarele r sare,
îl v d str lucind
Sub s rutul lui
florile se-aprind
Rîde i flori, înv p iate
de al soarelui s rut
Rîde i f r nici o grij ,
vara este la-nceput
Pe blîndele sc ri de filde
urc u or lumina
Rîuri de var lin
îmi spal retina
Toamn
E noapte-n lume
În gar trenuri obosite
Dinspre coline vînturi
bat bolnave
Cîmpia doarme
sprijinit -n palme
ca un copil
în somnul lui uitat
Luna cutreier marea
las la mal nostalgii
Noaptea î i alin
cuibul între spini
Toamna-mi rugine te fa a
Toamna-mi rugine te fa a
a pierit pe veci verdea a
verii care a trecut
p esc doar prin ruine sumbre
t cerea se aga de crengi nev zute
surîsul ve ted mi se a eaz pe buze
clopotul clipei îmi bate la um r
merg într-una f r popas
coborînd peste galbene oapte
p mîntul îmi înghite pa ii
de parc-ar fi semin e
ploaia-mi cade orizontal pe frunte
mi se a eaz o cea greoaie pe ochi
Floarea de ger
Mam ,
ai plecat spre rmuri dep rtate
pornind s te caut
am întîlnit marea
r scolit de gînduri pustii
m-am întrebat
încotro îmi voi îndrepta ochii, i cui?
Mam ,
în ochi îmi zac dou
lacrimi încrustate
te plîng în ritmul unui vers
i versul meu
l-a duce poate vreun cînt re
pîn la Tine
Mam ,
aud cum te duci
pe drumuri str ine
ochiul t u singuratic
e singura mea oglind
Mam ,
plîng c nu te poci atinge
f i cruce i întoarce-te napoi
vino acas i mîngîie-mi sufletul
cum ai f cut-o de o mie i o sut de ori
Înmormîntare
Cînd descoperisem
mari resurse de lini te
atunci Mam
Te-ai stins lin i f r împotrivire
m uitam cum cad bulg rii peste Tine
vîntul leg na crucea de lemn
pe care scria c Te-ai dus
la cincizeci i opt de ani
neîmplini i
în urma Ta a r mas
un gol nesfîr it i
o durere amar
Mama st pe prisma amintirii mele
Mam ,
E toamn , e frig i ploaie
i nimeni nu te-a ap rat de moarte
M despart în gîndul meu de tine
Privirea ta se stinge-n mine
Lacrima soarelui
Î i strope te mormîntul
Merg înainte pe drum
Cu amintirea traumatic
A unei mame moart
Te duci
Te duci, de-acuma,
mam i ne la i,
dar te-om p stra
în suflet totdeauna,
cît vom tr i tu five-i
cu noi una,
vei respira, de-a pururi,
în urma i
Vis
Am visat pe mama...
azi noapte am visat c -i era frig
i-am vrut s strig s ia ceva pe ea
dar n-am putut s-o strig
moartea l sa urme pe z pad
privighetoarea de noapte
arunca ipete jalnice
în urechi îmi iuia
un dang t tot mai funebru
o lacrim de ghea
îmi curgea prin sînge
diminea a lumina mîngîia
chipul mamei de pe fotografia
din perete
Lumea de apoi...
M strînge la piept
îmi pip ie r nile
Mama pleac apoi
în toiul nop ii...
ia pe umerii ei
jum tate din
suspinul meu
jum tate din
r nile mele
Ne ducem to i ca o poveste
Sîntem atît
de-ndep rta i
i totu i împleti i
în moarte
vom r s ri
în bob de grîu
în macii r sf a i
de soare
prin zîmbetul
unui copil
ne vom mai
recunoa te oare ?
Infinit
Via a i moartea
se privesc în ochi
Eu privesc prin
fereastra spart
Înclinînd privirea
acolo sus
spre infinit
Încol e te în mine cuvîntul blînd
Ajung s m gîndesc ce se va
alege din mine, ce-mi r mîne în urm ?
Anii trec mai u or decît ne închipuim,
îi c ut m în sertar i brusc nu-i mai g sim
Mileniul pîrîie
unde s -mi ascund ultima
oapt personal
cu-i s -i încredin ez
ultima bucat din mine ?
Tic-tac îmi sun ceasul
m surîndu-mi via a-nclipe
Nisipul anilor
i
p
r
a
f
i
p
u
l
b
e
r
e
p
e
n
t
r
u
c
e
i
m
u
l
i
Magamba fordulva beszélek veletek
Ma már
Kevesebbet mondok,
Többet kérdezek.
Keveset is rontok,
S el re fékezek
Magamon
Ha lépek.
Elégedetlenség
nem tudom
mi a tisztesség,
mostanában újra
a gyomrom jelzi,
ahogyan már
korábban is
föl – le,
föl – le,
szakadatlan
hullámzásával
Elviselhetetlen
egy visszafoglalt
pillanat mit ér
ne kérdezd
barátkoztam,
szerettem,
s most tudom,
hogy némely
barátság
elviselhetetlen
Érzés
Álmaimat elálmodoztam
Vágyaimat elvágyakoztam
Barátságom elbarátkoztam
Miel tt közétek mennék,
Megigazítom érzéseimet
X X X
szemem fázik
álomba szökik szemhéjam
nem készültem fel erre a korra,
erre a korra
csak remélek, csöndesen
és türelmesen
remélem, hogy egyszer
vége lesz e kornak
remélem, hogy egyszer
majd megértenek
csak ne ébredjek fel míg
nem látom álmaim
tulsó partját
A sorsnak szembeszegülve
Búzaként
növök a
világba
Ki tudja
kenyérré
érek – e ?
A szomorú f z
világgá
kiáltja
sorsomat
Tekintetem koromat keresi
Mindaz,
amit örökül
hagytál,
itt folyik
ereimben,
érzékeimmel
viszem tovább
tovább gy r zik
bennem a mosolyod is
Egyengetem az emlékek útját
Az évek elefántcsonttornyából
gyerekkoromat szomorúsággal felidézem
Emlékeimben bebalzsamozom
szüleimet és örökké velem maradnak
Jönnek bolyongó verssorok
valamikori életemb l
Ülök egyedül, hallgatom
foszlányát egy-egy régi dalnak
De már nem is tudom, vajon
szomorítanak vagy vígasztalnak ?
Fogyatkoznak a régi társak
A szürreális
magasságból
minden közel
és minden távol
A papír hallgat
beszél a hosszú sor
egyformává vált
minden mosoly
Nihil
évszakok sárhányója
közé szorultam
önmagamba fordulok
sivár világot találok
homokot, pusztaságot, sivatagot
értelmetlen dolgok
s furcsa képzetek
tova t n ábrándok
csalfa remények
...
Tavasz-istenn höz
rebegünk bús imát,
hogy eltüntesse
a tél kezenyomát
Isszuk a fényt szomjas,
csodaváró szemmel
Ezredet váltva,
jöv nket mímelve
A tavaszok késnek
A levelek reszketve
földet érnek
A tavaszok késnek
egyre késnek
Pislákol a
a halovány ég
túlvilági kékje
F foglalkozású es néz lettem
Nyarat temet a sz
és én f foglalkozású
es néz lettem
mint véres könny csurog le
az elsárgult levél a fákról
kupolás-fehér gomolyfelh k
ezüst ködök keringenek
a nap végs visszfényét
lesem én
Félénken lépked az sz
Amire
nem lel
szót a
nyelv
Mit el
nem mond
egy mozdulat
Azt
mind
kimondja
egy tekintet !
Álmodozás
Hova vezet
a fel-fellobbanó
és kihunyó század,
hova sodor bennünket
kiszolgáltatottan
miközben azt hisszük,
urai vagyunk
a helyzetnek
Ezredvég, mire vagy büszke ?