STATUTUL DE ŞTIINŢĂ AL PEDAGOGIEI

Termenul de pedagogie îşi are originea în cuvintele greceşti: pais/paidos, care înseamnă
copil şi agoge care înseamnă conducere, îndrumare.Educaţia reprezintă unul dintre
domeniile de cunoaştere cu mari implicaţii în vastul proces al dezvoltării umane şi sociale.
Pedagogia şi educaţia au evoluat relativ disincronic la începuturi. Educaţia, în formele sale
primare, a apărut odată cu omul şi cu primele comunităţi umane organizate. Pedagogia (în
fapt ideile pedagogice), ca reflecţie teoretică asupra educaţiei a apărut mai târziu, din nevoile
generate de practica educaţională, în primul rând. Constituirea unor sisteme de gândire
pedagogică reprezintă una dintre perioadele cele mai semnificative în evoluţia pedagogiei.
Ele constituie debutul afirmării pedagogiei ca domeniu de cunoaştere autonom. După
modelul marilor sisteme filozofice, sistemele de gândire pedagogică se caracterizează prin
efortul de coagulare într-un tot unitar a ideilor despre educaţie acumulate până atunci şi prin
încercarea da a le conferi acestora o justificare şi o argumentare teoretică, chiar dacă
insuficientă şi, uneori, fragmentată şi unilaterală. Ele se înscriu într-o relativă continuitate cu
acumulările de până atunci, dar principala lor caracteristică este discontinuitatea şi chiar
ruptura epistemologică faţă de perioadele anterioare.
Facem în acest context precizarea că pentru a i se recunoaşte statutul de “ştiinţă” orice
disciplină trebuie să îndeplinească mai multe condiţii:
- să aibă un domeniu propriu de cercetare şi investigaţie, respectiv un obiect de studiu
specific;
- să dispună de o metodologie adecvată şi mijloace ştiinţifice specifice de studiere a
domeniului său etc.
Despre pedagogie ca ştiinţă putem face următoarele constatări:
-pedagogia şi-a conturat, pe baza prelucrării ştiinţifice a unor date empirice sau
experimentale, un obiect de interogaţie, acesta fiind fenomenul educativ şi implicaţiile sale
asupra dezvoltării personalităţii umane;
- interogaţia pedagogică a ajuns la decelarea unor regularităţi în sfera fenomenului
educaţional, regularităţi pe baza cărora au fost formulate o serie de norme şi legi ce poartă
numele de principii pedagogice;
- rezultatele cercetării şi reflecţiei pedagogice sunt stocate în ansambluri explicative numite
teorii; explicaţia pedagogică a ajuns în stadiul constituirii unor teorii consistente cu privire la
fenomenul educaţional şi legităţile care îl guvernează, pedagogia este: ştiinţă descriptivă (se
ocupă cu ceea ce este); teorie normativă (este preocupată de ceea ce trebuie să fie);
realizare practică;
Pedagogiei ca ştiinţă a fenomenului educaţional îi revin următoarele sarcini:
 studierea activităţii şi comportamentului educaţional al profesorului ca agent al acţiunii
educaţionale (personalitate, cunoştinţe, aptitudini şi deprinderi necesare derulării în condiţii
optime a activităţii instructiv-educative);
 studierea tehnologiei educaţionale, a strategiilor didactice de predare, a mijloacelor de
învăţământ şi a formelor de organizare a procesului de învăţământ;
 investigarea activităţii şi comportamentului elevilor în activitatea de învăţare;
 studierea sistemului de învăţământ şi a componentelor sale atât din perspectiva eficienţei
pedagogige a fiecăreia dintre ele cât şi din aceea a relaţiilor dintre ele;
Despre pedagogie ca ştiintă au vorbit mai întâi HERBART şi DISTERWEG. Primul considera
că pedagogia este o ştiinţă bazată pe etică şi psihologie şi al doilea vorbea de norme şi
principii. KANT considera că pedagogia este ştiinţa pentru că e bazată nu numai pe filozofie
ci şi pe artă. Dar nu era suficient pentru a deveni o ştiinţă. Statutul de ştiinţă este dat de
analiza ştiintifica a datelor educationale.
Pedagogia este o ştiinţă cu caracter interdisciplinar având ca obiect studierea modalităţilor
de producere intenţionată a unor modificări în plan cognitiv, afectiv-motivaţional şi
comportamental la nivelul elevilor în direcţia formării unei personalităţi armonios şi echilibrat
dezvoltate.
Pedagogia este ştiinţa educaţiei, care studiază esenţa şi trăsăturile fenomenului educaţional,
scopul şi sarcinile educaţiei, valoarea şi limitele ei, conţinutul, principiile, metodele şi formele
de desfăşurare a proceselor educaţionale.
Statutul de ştiinţă al pedagogiei este argumentat prin îndeplinirea următoarelor condiţii:
 are un obiect de studiu bine delimitat (fenomenul educaţional);
 are metode specifice de cercetare şi investigare (observaţia, experimentul, studiul de caz,
testele etc.);
 are legi şi principii (care fundamentează ştiinţa educaţiei);
 are un sistem conceptual (care cuprinde acţiunile, procesele, fenomenele pe care le
studiază);
 are o finalitate precisă (îmbunătăţirea calitativă a tuturor activităţilor implicate în educaţie).
Din perspectiva epistemologică, pedagogia este:
• ştiinţă umană (alături de economie, antropologie, geografie, etnologie, istorie, politologie,
psihologie, filozofie, care au ca obiect de cercetare activitatea umană);
• ştiinţă socială (alături de sociologie, etnologie, antropologie socială, demografie, psihologie
socială, care studiază comunitatea umană la nivel macrostructural şi microstructural);
• ştiinţă a comunicării (alături de filologie, lingvistică, semiologie, care analizează raporturile
de informare şi de formare realizabile în diferitele contexte socio-umane prin raţionalizarea
acţiunii în sens teleologic (prin raportare la scop) şi tehnologic (prin interacţiunea subiect-
obiect).
Pedagogia este considerată o disciplină descriptivă (analizează situaţia existentă în
învăţământ, „ceea ce este”), prescriptivă (prezintă „ce ar trebui să fie”) şi normativă (prezintă
principiile ce trebuie aplicate în învăţământ, „cum trebuie procedat”).
Pe lângă statutul de ştiinţă s-a încercat conturarea şi a statutului de artă a pedagogiei.
Argumentul care venea să susţină o astfel de opinie era acela că pedagogia urmăreşte să
adapteze principiile şi strategiile pedagogice la particularităţile de vârstă şi individuale ale
tinerelor generaţii la condiţiile efectuării actului instructiv-educativ cu măiestrie şi cu tact. ( I.
Bontaş, 1994, p.14).
La întrebarea dacă pedagogia este o artă oferim răspunsul dat de C. Cucoş (1996, p.22),
conform căruia calitatea de artă aparţine educaţiei şi nu pedagogiei. Pedagogul este uneori
şi educator, şi devine un artist în momentul în care, desfăşurând actul educaţional dovedeşte
capacitatea de adaptare a activităţii educaţionale la cele mai diverse situaţii.
Pedagogia este ştiinţa socioumană care studiază educaţia la nivelul funcţiei şi a structurii
sale specifice prin metodologii de cercetare specifice, care vizează descoperirea şi
valorificarea unor legităţi, principii şi norme de acţiune specifice. Abordarea problemelor
fundamentale ale pedagogiei presupune explicarea şi înţelegerea conceptelor de bază ale
domeniului, care pot fi aplicate, analizate, sintetizate, apreciate critic la nivelul ştiinţelor
educaţiei considerate fundamentale. În acest domeniu putem include:
1) Teoria generală a educaţiei (care include disciplinele propuse în planul de învăţământ al
facultăţii, colegiului sau liceului de specialitate sub numele de Fundamentele pedagogiei şi
Teoria educaţiei);
2) Teoria generală a instruirii (care include disciplina propuse în planul de învăţământ al
facultăţii, colegiului sau liceului de specialitate sub numele de Didactica generală sau de
Teoria şi metodologia instruirii);
3) Teoria şi metodologia curriculumului – are ca obiect de studiu specific: proiectarea,
realizarea şi dezvoltarea activităţilor de educaţie şi instruire organizate la nivelul sistemului şi
al procesului de învăţământ;
4) Teoria şi metodologia cercetării pedagogice – are ca obiect de studiu specific:
evidenţierea fundamentelor epistemologice ale domeniului şi a strategiilor de inovare
necesare la nivelul activităţilor organizate la nivelul sistemului şi al procesului de învăţământ.