Sunteți pe pagina 1din 32

1 PROBLEME ENERGETICE GENERALE ALE

INSTALAŢIILE ELECTROTERMICE

1.1. Instalaţii şi echipamente electrotermice

1.1.1. Introducere

Orice transformare a energiei este însoţită de pierderi şi poate fi caracterizată prin randament.
Instalaţiile care asigură conversia energiei determin şi o serie de perturbaţii asupra mediului ambiant
[1.1] precum:
• poluarea mediului înconjurător (chimică, termică, acustică, electromagnetică, radioactivă,
estetică); prin măsuri adecvate nivelul de poluare trebuie limitat la nivele acceptate prin norme
internaţionale;
• modificări ale scoarţei terestre (lacurile de acumulare ale hidro-centralelor);
• blocarea zonelor în care se amplasează instalaţiile de conversie.

1.1.2. Echipamente electrotermice. Indicatori caracteristici

1.1.2.1. Probleme generale


Echipamentul electric se defineşte ca fiind orice dispozitiv folosit pentru producerea,
transformarea, distribuţia sau utilizarea energiei electrice. Receptoarele electrice sunt echipamente
electrice care transformă energia electrică în alte forme de energie. Receptoarele electrice se împart în
receptoare de iluminat (lămpi electrice) şi receptoare de forţă care pot fi electromecanice (motoare
electrice, electroventile), electrotermice (cuptoare electrice, utilaje de sudare) sau electrochimice (băi
de electroliză).
Instalaţia electrică defineşte un ansamblu de echipamente electrice interconectate prin diferite
legături electrice, plasate într-un spaţiu dat, formând un tot unitar şi având un scop funcţional bine
determinat.
Procesele în care energia termică (căldura) obţinută din energia electrică se foloseşte în scopuri
tehnologice reprezintă procese electrotermice. Echipamentele folosite pentru realizarea proceselor
electrotermice, împreună cu sursele proprii de alimentare, aparatajul de punere în funcţiune şi reglare,
reprezintă instalaţii electrotermice.
Energia termică necesară în procese industriale, în agricultură şi în domeniul social-gospodăresc
este obţinută din ce în ce mai mult din energie electrică. În prezent peste 35% din consumul de
energie electrică din sistemul electroenergetic naţional este datorat proceselor electrotermice.
Procesele electrotermice sunt larg întâlnite în cele mai diverse domenii industriale: industria
metalurgică, la topirea şi rafinarea metalelor şi la încălzirea semifabricatelor; industria chimică, la
realizarea reacţiilor chimice, la încălzirea coloanelor şi recipienţilor, la producerea şi prelucrarea
materialelor plastice; industria constructoare de maşini, la matriţare, forjare, uscare, călire, lipire,
sudare; industria extractivă, la reducerea minereurilor; industria materialelor de construcţii, la
topirea şi tratamentul sticlei; industria electronică, la producerea semiconductoarelor; industria
lemnului, la uscarea lemnului şi a îmbinărilor încleiate; industria alimentară, la uscarea, prepararea şi
sterilizarea produselor etc.
Utilizarea instalaţiilor electrotermice este caracterizată de avantaje importante faţă de instalaţiile
de încălzire cu flacără:
14 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice
• se pot obţine temperaturi de peste 2200 K; unele procese tehnologice din industria modernă
necesită temperaturi de până la 20000 K care pot fi obţinute numai în cuptoarele cu plasmă;
• temperatura poate fi reglată precis, existând posibilitatea dozării căldurii în funcţie de
necesităţile procesului tehnologic si a unui control permanent şi precis al energiei electrice
transformate în căldură,
• spaţiul de lucru fiind închis, prelucrarea termică se poate realiza şi în atmosferă controlată, cu
gaze de protecţie sau în vid;
• se poate asigura funcţionarea intermitentă, instalaţia putând fi adusă repede în stare de
funcţionare la parametrii nominali;
• deoarece concentraţia de energie termică în materialele supuse încălzirii este relativ mare,
funcţionarea instalaţiilor electrotermice se caracterizează prin valori reduse ale consumurilor specifice
de energie;
• prin introducerea calculatoarelor de proces există posibilitatea automatizării complete a
funcţionării instalaţiilor electrotermice;
• spaţiul ocupat de instalaţiile electrotermice este relativ redus, gama de puteri a acestor instalaţii
este foarte largă, de la câteva sute de waţi, la aparatele de uz casnic şi de laborator, la zeci de
megawaţi, în cazul cuptoarelor industriale, iar durata proceselor electrotermice este relativ redusă;

1.1.2.2. Tipuri de echipamente electrotermice


Transformarea energiei electrice în căldură se poate face prin diferite procedee.
Încălzirea cu rezistoare poate fi directă sau indirectă. În cazul încălzirii directe, rezistorul este
chiar corpul de încălzit; pentru a putea fi parcurs de curentul electric de încălzire, materialul trebuie să
prezinte conductivitate electrică. La încălzirea indirectă, rezistorul este un element de circuit special
proiectat pentru acest scop. Căldura dezvoltată la nivelul rezistorului se transmite prin radiaţie,
radiaţie şi convecţie forţată sau numai prin convecţie forţată spre material.
Cuptoarele electrice cu arc se bazează pe conversia energiei electrice în energie termică la ni-
velul arcului electric. La încălzirea directă arcul electric se formează între electrozi şi masa metali-
că supusă încălzirii în vederea topirii. Cuptoarele cu arc electric pot atinge puteri nominale relativ
mari, de până la 80 MW şi capacităţi de până la 400 tone. La încălzirea indirectă, arcul electric se
formează între electrozi; încălzirea materialului, aflat la o anumită distanţă de arc, se face prin
radiaţie.
Încălzirea prin inducţie a metalelor se bazează pe fenomenul inducţiei electromagnetice. La
instalaţiile de inducţie având inductorul alimentat de la reţeaua uzinală cu frecvenţa de 50 Hz, miezul
feromagnetic este realizat din tole din oţel electrotehnic iar materialul metalic de încălzit, dacă se
urmăreşte topirea acestuia, este plasat într-un creuzet inelar. La utilizarea frecvenţelor ridicate (de
ordinul kilohertzilor), echipamentul electrotermic nu conţine miez feromagnetic.
La încălzirea materialelor dielectrice, energia electrică a sursei de alimentare se transferă
materialului prin câmpul electric de înaltă frecvenţă (zeci de MHz). Materialul dielectric de încălzit
este plasat între plăci metalice, realizându-se o configuraţie echivalentă unui condensator în dielectri-
cul căruia au loc pierderi de putere activă prin conducţie şi histerezis electric.
După anul 1970, s-au extins larg procedeele care folosesc microunde, ultrasunete, laserul etc,
fiind astfel posibila rezolvarea performantă a unor probleme tehnologice neconvenţionale din dome-
niul mai larg al electrotehnologiilor moderne.

1.1.2.3. Oportunitatea introducerii în exploatare a instalaţiilor electrotermice


Introducerea în exploatare a instalaţiilor electrotermice rezultă numai în urma unui studiu
tehnico-economic care să justifice oportunitatea în raport cu particularităţile concrete ale procesului
tehnologic. Fac excepţie procesele care necesită temperaturi peste 2000 °C, unde utilizarea
echipamentelor electrotermice devine obligatorie.
Instalaţii şi echipamente electrotermice 15
Analiza introducerii sau înlocuirii unor procese industriale utilizând încălzirea cu com
bustibil, prin procese electrotermice, nu poate fi redusă numai la dimensiunea sa energetică. Studiile
efectuate au arătat că economia de energie obţinută prin introducerea tehnologiilor electrice, nu este
totdeauna determinantă în câştigul realizat. O pondere importantă o au reducerea costurilor pentru
depoluare, reducerea cheltuielilor pentru forţa de muncă prin creşterea productivităţii la introducerea
automatizărilor în procesul de producţie, creşterea volumului producţiei, creşterea preţului de vânzare
al produsului prin creşterea calităţii acestuia, reducerea consumului de materiale. De asemenea,
trebuie luate în considerare îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi reducerea nivelului de poluare
tehnologică.
Din punct de vedere energetic, analiza proceselor electrotermice, comparativ cu alte moduri de
încălzire, se face pe baza consumurilor specifice directe şi cumulate, pentru produsele realizate, având
în vedere consumul specific mediu în centralele electrice. Se consideră că în ţara noastră, în medie,
1 MWh corespunde la 10600 MJ (0,36 tcc), ceea ce corespunde unui randament de circa 34% la
producerea energiei. In principiu se considera ca înlocuirea unui proces termic printr-un proces
electrotermic este eficienta, din punct de vedere energetic, daca se asigura înlocuirea unei cantitati de
combustibil care asigura 10,5 MJ cu 1 kWh energie electrica.
De asemenea, trebuie luate în considerare următoarele aspecte:
a) Proprietăţile energiei electrice: disponibilitate în orice loc şi moment, la parametri necesari şi
uşor controlabili, la puteri mari, în funcţie de necesităţile tehnologice; posibilitatea obţinerii energiei
electrice din combustibili de calitate inferioară;
b) Avantajele echipamentelor electrotermice: gabarite relativ reduse, încadrarea convenabilă în
structura proceselor tehnologice rezultând economii importante de spaţiu; reglajul precis şi controlabil
al temperaturii în spaţiile de lucru care pot fi, dacă este necesar, închise (atmosferă controlată, vid);
funcţionare complet automatizată în structuri cu calculatoare de proces pentru a asigura regimuri
economice de funcţionare şi controlul în timp real al procesului; posibilitatea dezvoltării directe, în
materialul de prelucrat, a căldurii necesare, în condiţiile unor viteze mari de încălzire;
c) Îmbunătăţirea condiţiilor microclimatului de lucru prin reducerea prafului, cenuşii, zgurii;
reducerea pierderilor termice spre mediul ambiant; reducerea zgomotului (cu excepţia cuptoarelor cu
arc electric şi a celor cu plasmă);
d) Simplificarea unor procese tehnologice cu utilizarea mai raţională a materialelor, creşterea
calităţii produselor în condiţiile unei productivităţi mărite;
e) Posibilitatea recuperării căldurii conţinută în apa de răcire de la unele categorii de
echipamente electrotermice şi folosirea utilă a acesteia în diverse scopuri tehnologice în funcţie şi de
necesităţile locale. Astfel, de exemplu pot fi recuperate cantităţi mari de căldură la cuptoarele trifazate
industriale cu arc electric, unităţi de puteri mari, la care trebuie asigurată răcirea intensivă a pereţilor
exteriori pentru ca temperatura căptuşelii interioare să nu depăşească limita de înmuiere. În aceste
cazuri se folosesc soluţii speciale de răcire, utilizând procese de evaporare, temperatura aburului
ajungând la 300 °C.

1.1.2.4. Indicatori energetici


Caracterizarea din punct de vedere energetic a instalaţiilor electrotermice se face prin randament,
factor de putere, puteri absorbite, consum specific de energie şi prin productivitate. Este necesară
stabilirea bilanţului energiilor şi a puterilor la nivelul echipamentului electrotermic şi la nivelul
instalaţiei electrotermice.
Instalaţia electrotermică se compune, în principiu, dintr-o sursă de alimentare, reţeaua scurtă şi
cuptorul electric. Alimentarea instalaţiei electrotermice se poate face de la reţeaua de medie sau înaltă
tensiune (U1 = 20 kV sau 110 kV) sau de la reţeaua de joasă tensiune (U1 = 0,4 kV). În structura
instalaţiei electrice este cuprins şi aparatajul de conectare, protecţie, măsurare şi automatizare.
Sursa de alimentare are rolul de a modifica parametrii reţelei electrice de distribuţie, tensiunea
U1, frecvenţa f, numărul de faze m şi/sau puterea P1 transmisă cuptorului.
16 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice
Din punctul de vedere al frecvenţei, sursele pot fi: de tensiune continuă (statice sau rotative),
de joasă frecvenţă (f < 50 Hz), de frecvenţă industrială (f = 50 Hz), de medie frecvenţă
(50 Hz < f < 10 kHz), de înaltă frecvenţă (f > 10 kHz). Sursei de alimentare i se ataşează
condensatoarele destinate compensării consumului neraţional de putere reactivă ca şi filtrele pentru
limitarea perturbaţiilor determinate de regimul energetic nesinusoidal.
Reţeaua scurtă este un sistem de conductoare (bare, cabluri) care leagă sursa de alimentare, de
cuptorul electric; soluţia sa constructivă urmăreşte reducerea pierderilor de energie electrică, având în
vedere faptul că, în general, prin conductoarele reţelei scurte circulă curenţi de valori mari ( kA sau
zeci de kA).
Cuptorul electric reprezintă sistemul în care are loc transformarea energiei electrice în energie
termică (căldură). Cuptoarele pot fi: cu rezistoare, cu arc electric, cu plasmă, cu inducţie
electromagnetică, capacitive, cu microunde, cu fascicul de electroni etc.
Dacă se folosesc notaţiile:
P1 - este puterea activă absorbită din reţeaua electrică de alimentare;
Ps - pierderile de putere activă în sursa de alimentare;
P2 - puterea activă livrată de sursa de alimentare;
Prs - pierderile de putere activă în reţeaua scurtă;
P - puterea activă absorbită de cuptorul electric:
Pe, Pt - pierderile electrice şi respectiv termice în cuptor;
Pu - puterea utilă, corespunzătoare energiei termice transferată materialului.
Atunci randamentul total IE al instalaţiei electrotermice se determină din relaţia:
 
 IE = ( Pu P1 )  100 % = Pu ( Pu + Ps + Prs + Pe + Pt )  100 % (1.1)
sau  IE =  s   rs   c , (1.2)
unde s este randamentul sursei de alimentare, rs - randamentul reţelei scurte iar c - randamentul
cuptorului.
Puterea utilă necesară încălzirii masei m a încărcăturii, de la temperatura iniţială i la tem-
peratura finală f, în timpul tî rezultă din relaţia:
P = m  c  ( f − i ) t f = m  i t f . (1.3)
În relaţia (1.3), c este căldura masică, dependentă de material şi de temperatură iar i este entalpia
masică. Temperaturile de topire ale unor materiale prelucrate în mod uzual prin procedee electro-
termice
sunt: Al - 660,1 °C; Cu - 1083 °C; Ol - 1535 °C; Ni - 1453 °C; Pb - 327,3 °C; Zn - 419,5 °C .
Randamentul c al cuptorului se calculează din relaţia:
 
 c = ( Pu P)  100 % = Pu ( Pu + Pt + Pe )  100 % (1.4)
Pu Pu + Pt
sau c = t  e =   100 % , (1.5)
Pu + Pt Pu + Pt + Pe
unde t şi e reprezintă randamentul termic, respectiv electric ale cuptorului.
Pierderile termice în cuptor depind de soluţia constructivă şi cuprind: pierderile pentru încăl
zirea pereţilor incintei la temperatura de lucru; pierderile prin pereţii, orificiile şi uşile spre exterior
ale cuptorului; pierderile pentru încălzirea instalaţiilor auxiliare de susţinere şi transport a
încărcăturii; pierderi pentru încălzirea atmosferei din cuptor. Pierderile electrice din cuptor se
calculează, în cazurile reale, în funcţie de tipul şi schema electrică ale cuptorului.
Puterea activă P absorbită de cuptor se calculează în funcţie de rezistenţa electrică echivalentă R
şi de intensitatea I a curentului electric:
P = R I2 , (1.6)
Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei electrice de alimentare 17
iar puterea activă P1 absorbită de instalaţia electrotermică se determină în funcţie de
randamentul IE al instalaţiei:
P1 = Pu  IE . (1.7)
Puterea reactivă Q absorbită de cuptor rezultă:
Q = X  I2 , (1.8)
iar puterea reactivă Q1 la nivelul instalaţiei electrotermice se obţine din expresia
Q1 = Q + Xrs  I 2 + Qs − Qc . (1.9)
În relaţia (1.9), Qs este puterea reactivă inductivă la nivelul sursei de alimentare iar Qc este
puterea reactivă capacitivă determinată de bateria de condensatoare conectată la bornele sursei de
alimentare pentru a asigura compensarea factorului de putere al instalaţiei electrotermice.
Puterile aparente S şi S1 la nivelul cuptorului şi al instalaţiei electrotermice rezultă din relaţiile:
S = P 2 + Q2 ; S1 = P12 + Q12 . (1.10)
Factorul de putere cos şi cos1 la nivelul cuptorului si respectiv al instalaţiei electrotermice se
determină din relaţiile:
cos  = P S ; cos  1 = P1 S1 . (1.11)
Consumul specific de energie electrică wIE rezultă din relaţia:

wIE = ( P1  t î ) m = i hIE kWh (kg, t, buc.) . 
(1.12)
Productivitatea procesului D rezultă:
D = m tî . (1.13)
Energia electrică W consumată pentru producerea unei cantităţi de produse A se poate exprima
sub forma:
W = k1 + k2  A , (1.14)
iar consumul specific de energie electrică w (fig.1.11.a) rezultă:
w = W A = k1 A + k2 . (1.15)
Reducerea consumului specific de energie electrică se obţine prin creşterea volumului
producţiei A şi prin reducerea parametrilor k1 şi k2. Consumul de energie electrică la funcţionarea în
gol a instalaţiei (A = 0), corespunde termenului W0 = k1. Pentru reducerea acestui termen este necesară
scurtarea duratei de funcţionare în gol cât şi recuperarea energiei termice care intervine în
desfăşurarea proceselor de producţie. Reducerea parametrului k2 se face prin modernizarea
retehnologizarea proceselor tehnologice.

1.2. Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei electrice de


alimentare
Instalaţiile electrotermice reprezintă, de cele mai multe ori, mari consumatori de energie
electrică. Conectarea acestora la reţeaua de distribuţie se face de obicei direct la staţia de transformare
a întreprinderii sau la postul de transformare al secţiei. Tensiunea nominală Un la barele la care este
racordată instalaţia electrotermică se alege în funcţie de puterea aparentă nominală Sn a acesteia. Se
recomandă [1.2] următoarele corelaţii:
Sn < 50 kVA Un = 400230 V, 50 Hz
0,05 MVA < Sn < 7,5 MVA Un = 20 kV
7,5 MVA < Sn < 50 MVA Un = 110 kV
Sn > 50 MVA Un = 220 kV
18 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice
Multe dintre echipamentele electrotermice fac parte din clasa consumatorilor perturbatori,
care în funcţionare pot determina o serie de distorsiuni în reţeaua electrică de alimentare, afectând
astfel calitatea energiei electrice livrată celorlalţi consumatori conectaţi în aceeaşi reţea.
În funcţionarea echipamentelor electrotermice pot apărea regimuri nesinusoidale (determinate de
caracterul neliniar al receptoarelor), regimuri nesimetrice (determinate de receptoarele monofazate
sau inegal încărcate pe cele 3 faze), fluctuaţii de tensiune. De asemenea, consumul de energie reactivă
poate afecta nivelul de tensiune pe barele de alimentare.
Stabilirea limitelor admisibile ale perturbaţiilor determinate de funcţionarea instalaţiilor
electrotermice (ca şi a altor tipuri de consumatori perturbatori) se face pe baza evaluării efectelor
lipsei de calitate a energiei electrice datorată acestor perturbaţii, corelat cu analiza imunităţii la
perturbaţii a echipamentelor conectate în reţeaua electrică.
Nivelul d al perturbaţiei care intră în reţeaua electrică are, în general, un caracter statistic şi
poate fi caracterizat de densitatea de probabilitate p(d) de apariţie. Imunitatea echipamentelor este, de
asemenea, un fenomen probabilistic fiind caracterizat de probabilitatea P(d) de a fi afectat de
perturbaţia de nivel d. Dacă se impune un anumit nivel de compatibilitate, consumatorii conectaţi în
reţeaua electrică se dimensionează astfel încât perturbaţia globală produsă să fie cel mult egală cu
nivelul planificat, inferior nivelului de compatibilitate. Din nivelul planificat, fiecărui consumator per-
turbator îi este alocată o cotă proporţională, în general, cu puterea sa contractată.
Echipamentele din reţeaua electrică sunt încercate la un nivel al perturbaţiei egal cu nivelul de
test, superior nivelului de compatibilitate.
Funcţionarea instalaţiilor electrotermice la parametrii proiectaţi impune alimentarea acestora cu
energie electrică de calitate. Realizarea indicatorilor de calitate ai energiei electrice, ca obligaţie a
furnizorului de energie electrică, nu poate fi obţinută decât în corelaţie cu perturbaţiile introduse de
funcţionarea consumatorilor electrotermici. În acest sens, indicatorii de calitate pot fi împărţiţi în indi-
catori primari, care depind în principal de furnizorul de energie electrică şi indicatori secundari,
determinaţi în primul rând de funcţionarea consumatorilor perturbatori.
În categoria indicatorilor primari de calitate intră:
- frecvenţa tensiunii de alimentare;
- amplitudinea tensiunii la barele de alimentare;
- supratensiuni temporare şi tranzitorii;
- goluri de tensiune.
Tot în categoria indicatorilor primari pot fi cuprinse şi întreruperile de scurtă şi lungă durată care
definesc însă calitatea serviciului (alimentarea cu energie electrică) şi nu calitatea produsului (energie
electrică) livrat.
În categoria indicatorilor secundari sunt cuprinşi indicatorii care definesc următoarele tipuri
de perturbaţii:
- armonici;
- interarmonici;
- fluctuaţii de tensiune (efect de flicker);
- nesimetrii.
Datele existente în prezent au permis normarea indicatorilor de calitate ai energiei electrice
(tabelul 1.1), urmăriţi pe baza curbelor de tensiune şi, într-o măsură mult mai redusă, normarea
nivelului perturbaţiilor (urmărite pe curbele de curent electric) introduse de consumatori.
În tabelul 1.2 sunt indicate principalele norme internaţionale (în curs de asimilare şi în România)
privind racordarea la reţeaua electrică a consumatorilor perturbatori.
În prezent există metode şi mijloace tehnice pentru limitarea perturbaţiilor determinate de
funcţionarea echipamentelor electrotermice, la nivelele impuse. În general se acceptă ca nivelele
impuse să nu fie depăşite în 95% din timpul de funcţionare.
Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei electrice de alimentare 19
1.2.1. Simetrizarea încărcării fazelor reţelei trifazate în cazul sarcinilor
monofazate
Instalaţiile cu rezistenţă electrică de încălzire directă, instalaţiile cu inducţie electromagnetică
la 50 Hz şi altele, sunt de obicei monofazate, conducând astfel la o încărcare nesimetrică a reţelei
electrice şi deci la afectarea calităţii energiei electrice livrată altor consumatori din aceeaşi reţea.
Nivelul perturbaţiei introduse în reţeaua electrică este definit prin coeficientul de nesimetrie
negativă (disimetrie) ki- şi prin coeficientul de nesimetrie zero (asimetrie) ki0.

Tabelul 1.1 Indicatori de calitate ai energiei electrice


Nr. Norma
crt. Indicator EN 50160 UNIPEDE Norme în
DISNORM 1289 România
Indicatori primari
1 Frecvenţa 50 Hz  1% PE 0261992;
în 95% din timp 50 Hz  2% RFUEE;
50 Hz  4% PE 93293
în 100% din timp 50 Hz  1%
în 100% din timp
50 Hz  0,5%
în 99% din timp
50 Hz  0,1%
în 90% din timp
2 Amplitudinea tensi- Uc  10% Un  10% la JT STAS 93089
unii (Un tensiunea în 95% din timp Un  (510)% Un  10% la JT
nominală, Uc tensi- la MT Un  (520)%
unea contractată) la MT şi IT
3 Supratensiuni 1,7Uc - -
temporare
4 Supratensiuni - - -
tranzitorii
5 Goluri de tensiune Cele mai multe din- Amplitudinea golu-
tre goluri au durate lui (10100)%, cu
sub 1 s şi amplitu- durate 10 ms -
dine sub 60%. câteva secunde.
Nr = 10100  an
6 Întreruperi de scurtă Zeci până la sute pe Durata sub 1 min. PE 12493; PE 013/94
durată an; 70% dintre între- Se definesc prin Se definesc prin număr
ruperi au o durată frecvenţa anuală de mediu şi maxim, cu un
sub 1 s. apariţie pe un fider. anumit nivel de risc.
Valorile se stabilesc cu
consumatorul.
7 Întreruperi de Durata peste 1min. PE 12493; PE 013/94
lungă durată 1050  an Se definesc prin Se definesc prin număr
frecvenţa anuală mediu, durată medie,
de apariţie şi du- număr maxim, durată
rata medie. maximă, cu un anumit
nivel de risc. Valorile
se stabilesc cu consu-
matorul.
8 Armonici Limite de nivel de Limite de nivel de PE 14394
armonici şi coefici- armonici. Coeficient de distor-
ent de distorsiune pe Coeficient de dis- siune la JT şi MT
curba de tensiune, torsiune 8%. de 8%, la ÎT de 3%.
în 95% din timp. Valori limită pentru
nivel armonici până la
rangul 40.
20 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice
)
Indicatori de calitate ai energiei electrice (continuare)
Nr. Norma
crt. Indicator EN 50160 UNIPEDE Norme în
DISNORM 1289 România
Indicatori secundari
9 Interarmonici - - -
10 Fluctuaţii de tensi- Limite pentru indi- PE 1421980 (în curs
une (efect de flicker) catorul de scurtă du- de adaptare la norme
rată Pst şi indicatorul - internaţionale).
de lungă durată Plt Limite în funcţie de
curba de iritabilitate.
11 Fluctuaţii rapide de 4% din Uc 3% din Un -
tensiune (excepţional 6%) (excepţional 8%)
12 Nesimetrii Coeficient total de Coeficient total de PE 1431994
nesimetrie sub 2% în nesimetrie sub 2%. Coeficient total de
95% din timp. nesimetrie:
- sub 2% la JT şi MT;
- sub 1% la ÎT.

Tabelul 1.2. Principalele recomandări CEI privind conectarea la reţea a consumatorilor de energie electrică
Nr. Denumirea (în original) Referinţa
crt.
1 Limites pour les émissions de courant harmonique (courant appelé par
les équipements  16 A par phase) 1000-3-2
2 Limites concernant les fluctuations de tension et le flicker pour les
appareils consommant plus de 16 ampčres par phase 1000-3-5
3 Guide général relatif aux mesures d’harmoniques et d’interharmoniques
ainsi qu’ŕ l’appareillage de mesure, applicable aux réseaux
d’alimentation et aux appareils qui y sont raccordés 1000-4-7
4 Evalution de la sévérite de flicker 868-0
Flickermčtre - Spécifications fonctionelles et de conception 868-1986
Flickermčtre - Spécifications fonctionelles et de conception 868
(modification 1 ŕ la
Publication
868 - 1986)
5 Electromagnetic compatibitity (EMC), Part 3: Limits, Section 5:
Limitation of voltage fluctuations and flicker in low-voltage power 1000-3-5
supply systems for equipment with rated current greather than 16 A 1994
6 Electromagnetic compatibility (EMC), Part 3: Limits, Section 7:
Limitation of voltage fluctuations and flicker for equipments connected 1000-3-7
to medium and high voltage power supply
7 Electromagnetic compatibility (EMC), Part 2: Environment, Section 6:
Assessment of the emission levels in the power supply of industrial 1000-2-6
plants as regards low-frequency conducted disturbances

Coeficientul ki- se defineşte ca raportul dintre componenta de secvventa negativă (inversă) I - a


curentului electric (obţinută prin descompunerea curenţilor de pe cele trei faze în componente
simetrice) şi componenta de secventa pozitivă (directă) I+:
ki− = I − I + . (1.16)
Coeficientul ki se defineşte ca fiind raportul dintre componenta de secventa zero (homopolară) I0
0

a curentului electric şi componenta de secventa pozitivă (directă) I+:


ki0 = I 0 I + . (1.17)
De asemenea, poate fi definit şi un coeficient total de nesimetrie ki ca sumă a celor doi
coeficienţi ki- şi ki0:
Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei electrice de alimentare 21
ki = + ki− ki0 .
În prezent, încă nu sunt normate valorile limită admise ale perturbaţiei determinate de încărcările
nesimetrice (valori limită ale coeficienţilor ki-, ki0 şi ki). Analiza acestui tip de perturbaţie ca şi
măsurile necesare pentru limitare, se fac pe baza efectelor asupra indicatorilor de calitate a energiei
electrice pe barele de alimentare.
Indicatorii de calitate corespunzători, determinaţi pe curbele de tensiune, sunt:
- coeficientul de nesimetrie negativă ku-:

U
(
k − = U − U +  U − Uf  0,62  Umax − Umin )U f ; (1.18)
- coeficientul de nesimetrie zero ku0:

U
(
k 0 = U 0 U +  U 0 Uf  0,62  Uf,max − Uf,min )U f ; (1.19)
- coeficientul total de nesimetrie ku:
k U = k U− + k U0 . (1.20)
În relaţile (1.181.20), s-a notat cu U- componenta de secventa negativă (inversă) a tensiunilor
pe barele de alimentare, cu U+ componenta de secventa pozitiva (directă), practic egală cu valoarea e-
fectivă Uf a tensiunilor pe fază, în majoritatea cazurilor reale şi cu U0 componenta de secventa zero
(homopolară) a tensiunilor. În cele mai multe dintre cazuri (nesimetrii relativ reduse ale tensiunilor pe
barele de alimentare), pot fi utilizate formulele aproximative indicate în relaţiile (1.181.20). În
aceste relaţii, Umax şi Umin sunt cea mai mare şi respectiv cea mai mică dintre cele trei tensiuni între
faze iar Uf, max şi Uf, min sunt cea mai mare şi respectiv cea mai mică dintre cele trei tensiuni pe fază.
Normativele actuale [1.4] impun ca pe barele de alimentare să fie îndeplinite condiţiile (cu o
probabilitate de 95%):
k −  1%; k 0  1% sau k  2 % . (1.21)
U U U

Reducerea nivelului perturbaţiei determinată de nesimetria tensiunilor este posibilă prin


repartizarea convenabilă a receptoarelor dezechilibrate pe cele trei faze ale reţelei electrice de
alimentare, dacă funcţionarea acestora este simultană. În cazul receptoarelor monofazate, dacă nivelul
perturbaţiei depăşeşte valorile admise, se impune alimentarea acestora prin intermediul unor scheme
de simetrizare care conţin bobine şi condensatoare sau transformatoare. In practică se întrebuinţează:
scheme de simetrizare cu bobină şi condensatoare sau scheme de simetrizare cu transformatoare
monofazate.

1.2.2. Factorul de putere şi economia de energie electrică


În cazul general al instalaţiilor de tensiune alternativă în regim nesinusoidal monofazat, valoarea
instantanee a factorului de putere P rezultă din relaţia de definiţie:
P = P S = P P 2 + Q2 + D2 = P P2 + F 2 ;
0   p 0 . (1.22)
În relaţia (1.22) s-a notat cu P puterea activă, Q - puterea reactivă, D - puterea deformantă,
S - puterea aparentă iar F = S 2 − P 2 este puterea fictivă.
În regim sinusoidal (D = 0, P  0, F = Q  0), pentru circuite monofazate sau trifazate încărcate
simetric, la care valorile tensiunilor şi curenţilor pe cele trei faze ca şi defazajele între fazorii
corespunzători sunt identice, factorul de putere P este egal cu cosinusul unghiului de defazaj dintre
curbele tensiunii şi curentului electric. În acest caz, relaţia (1.29) devine:
 P = cos = P P 2 + Q2 ; 0  cos  1 . (1.23)
22 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice
Pentru cazul general al regimului nesinusoidal, relaţia (1.22) poate fi scrisă şi sub forma:
P P P 2 + Q2
P = =  = cos  cos , (1.24)
S P 2 + Q2 P 2 + Q 2 + D2
unde factorul cos,
cos = P 2 + Q2 P 2 + Q 2 + D2 < 1 , (1.25)
intervine datorită regimului nesinusoidal. Se poate observa, din relaţia (1.31), faptul că în regim
nesinusoidal factorul de putere nu poate fi unitar.
În cazul circuitelor trifazate nesimetrice, defazajele dintre curbele de tensiune şi curent electric
diferă pe cele trei faze şi deci factorul de putere PT corespunde unui defazaj fictiv:
 PT = PT ST , (1.26)
unde PT = PA + PB + PC şi ST = SA + SB + SC reprezintă suma puterilor active şi respectiv suma
puterilor aparente pe cele trei faze A, B şi C ale reţelei trifazate.
În practică este determinată valoarea medie ponderată pe un anumit interval de timp (de obicei,
intervalul de facturare) a factorului de putere trifazat, pe baza valorilor înregistrate, pe acelaşi interval
de timp, a energiei active WT (indicaţia contorului trifazat de energie activă) şi a energiei reactive WTr
(indicaţia contorului trifazat de energie reactivă):
 PTmed = WT W T2 + W Tr2 ; 0   PTmed < 1 . (1.27)
Pentru limitarea perturbaţiilor determinate de circulaţia în reţeaua electrică a puterilor
reactive, se impune ca factorul de putere care defineşte functionarea unui consumator să nu scadă sub
factorul de putere neutral. Acesta are o valoare dependentă de configuraţia locală a reţelei electrice şi
este precizat, pentru fiecare consumator în parte, în contractul de furnizare a energiei electrice. Uzual,
factorul de putere neutral are valori de 0,920,93. Funcţionarea cu un factor de putere sub cel neutral
se penalizează prin sistemul de tarifare a energiei electrice.
Determinarea factorului de putere pe baza relaţiei (1.27), întâlnită încă în multe cazuri, datorită
variaţiei în timp a sarcinii, poate conduce la un moment dat, la introducerea în reţeaua electrică de
alimentare a unor importante perturbaţii, deşi pe intervalul de măsurare factorul de putere PTmed
îndeplineşte condiţia de a fi egal cu factorul de putere neutral.
Adoptarea de măsuri pentru menţinerea factorului de putere al unui consumator în limitele
impuse, plecând de la relaţia (1.27) poate fi acceptată numai în intreprinderile cu o sarcină constantă
pe intervale mari de timp.
Sistemele moderne de achiziţie de date permit determinarea valorii factorului de putere pe baza
puterilor măsurate şi adoptarea, în timp real, de măsuri pentru menţinerea factorului de putere în
limitele impuse. În acest caz se determină factorul de putere trifazat PT pe baza relaţiei (1.26), unde
puterea trifazată PT rezultă ca sumă a puterilor Pi, i = 13, pe cele trei faze iar puterea pe fiecare
fază i se determină pe baza celor N eşantioane Uij şi Iij ale curbelor de tensiune şi respectiv de curent
electric, obţinute pe perioada T a tensiunii aplicate:
T N
1 1
Pi =
T 0 
 ui (t )  ii (t ) dt  
N  (U
j =1
ij )
 I ij . (1.28)

Puterea aparentă trifazată ST se determină pe baza valorilor efective calculate ale tensiunii şi
curentului electric pe fiecare dintre faze:
3 3
ST = 
i =1
Si =  (U  I ) ,
i =1
i i (1.29)
Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei electrice de alimentare 23
T N
1 1
Ui =
T 0
 ui2 (t ) dt 
N
 U
j =1
2
ij ;
unde: (1.30)
T N
1 1
Ii =
T 0 
 ii2 (t ) dt 
N
 I
j =1
2
ij .

În cazurile practice, valoarea factorului de putere se determină prin măsurare directă cu


cosfimetrul, prin măsurarea puterilor P şi Q sau, în cazul reţelelor trifazate încărcate simetric, prin
măsurarea tensiunii U între faze şi a intensităţii I a curentului electric pe una dintre faze:
cos = P P 2 + Q2 = P ( )
3 U  I . (1.31)
Pentru reţelele monofazate rezultă:
cos = P P 2 + Q2 = P (U  I ) . (1.32)
În zona valorilor uzuale ale factorului de putere, pentru variaţii relativ mici ale acestuia, puterea
reactivă variază relativ mult în raport cu cea activă. Din acest motiv, pentru evaluarea raportului
dintre puterea activă şi cea reactivă poate fi utilizat un indicator mai sensibil, numit factor al puterii
reactive tan :
Q
tan = . (1.33)
P
Indicatorul tan evidenţiază mai pregnant dinamica variaţiei puterii reactive. Astfel, de exemplu,
pentru cos = 0,8 se obţine tan = 0,75 iar pentru cos = 0,9 rezultă tan = 0,48.
Pentru factorul reactiv tan poate fi folosită relaţia (1.33) iar pentru factorul deformant tan
poate fi folosită relaţia:
tan = D P 2 + Q2 . (1.34)

1.2.2.1. Cauze ale circulaţiei de putere reactivă


În instalaţiile electrice de utilizare de tensiune alternativă caracterizate din punct de vedere
electric printr-o schemă cu elemente active (rezistoare) şi elemente reactive (bobine, condensatoare),
în lipsa elementelor neliniare, există un transfer de putere activă de la sursă spre receptor, în corelare
cu cerinţele procesului tehnologic care se desfăşoară la nivelul receptorului respectiv precum şi un
transfer de putere reactivă Q. Dacă receptoarele din instalaţia de utilizare au un caracter inductiv,
curba curentului electric este defazată în urma curbei tensiunii iar receptoarele sunt considerate ca
fiind consumatoare de putere reactivă şi în mod convenţional puterea reactivă este considerată pozi-
tivă (Q > 0). În cazul în care curba curentului de sarcină este defazată înaintea curbei tensiunii,
receptoarele respective sunt considerate, în mod convenţional, ca surse de putere reactivă iar puterea
reactivă se consideră negativă (Q < 0).
Principalele receptoare care consumă putere reactivă sunt: motoarele asincrone, maşinile
sincrone subexcitate, transformatoarele, cuptoarele cu inducţie electromagnetică, cuptoarele cu arc
electric, bobinele, lămpile cu descărcări în gaze şi vapori metalici.
Elementele care produc putere reactivă sunt: maşinile sincrone supraexcitate, condensatoarele
statice, liniile electrice aeriene de înaltă tensiune sau liniile electrice în cablu functionând cu sarcină
redusă etc.
Motoarele asincrone reprezintă cel mai important consumator de putere reactivă. Curentul de
magnetizare şi puterea reactivă consumată de acestea, sunt, procentual, mai mari decât la
transformatoare. Aceasta deoarece la puteri egale, volumul circuitului feromagnetic este mai mare în
cazul motoarelor. În cazul motoarelor asincrone o deosebită importanţă o are existenţa întrefierului
dintre stator şi rotor.
24 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice
a) Funcţionarea motoarelor asincrone cu un coeficient de încărcare  < 1 (unde  este
raportul dintre puterea absorbită P şi puterea nominală Pn a motorului), datorită exploatării
tehnologice necorespunzătoare, determină reducerea factorului de putere sub valoarea nominală.
Puterea reactivă Q absorbită de motorul asincron la o sarcină oarecare P, se determină din
relaţia [1.5]:
 
Q = Q0 + Qd = Qn   + (1 −  )   2 = Q0 + (Qn − Q0 )   2 , (1.35)
unde:
 = Q0Qn este raportul dintre puterea reactivă Q0 la funcţionarea în gol ( = 0) şi
puterea reactivă Qn absorbită la sarcină nominală ( = 1);
Qd = (1 −  )   2  Qn - puterea reactivă de dispersie.
Având în vedere definiţia (1.23) a factorului de putere în regim sinusoidal, la încărcarea
simetrică a reţelei trifazate, rezultă:
P P Pn
cos = = =
P 2 + Q2 ( P Pn ) + (Q Pn )  (Qn Qn )
2 2 2
(1.36)

 
2
=  2 +  + (1 −  )   2
 tan 2 n ,
unde tan n = Qn Pn . Relaţia (1.43) poate fi scrisă şi sub forma:
 1 
cos =  
 2 +  + (1 −  )   2 2
  − 1 .
 cos  n 
2
(1.37)

Pentru valori  < 0,5 reducerea factorului de putere sub valoarea nominală este deosebit de
accentuată. Dacă în exploatare, tensiunea de alimentare a motoarelor asincrone creşte, rezulta o
creştere a puterii reactive absorbite, cu consecinţe nefavorabile privind factorul de putere. Acest lucru
este datorat creşterii curentului de magnetizare la funcţionarea pe curba de magnetizare în zona
saturată a acesteea.
b) La transformatoare puterea reactivă totală absorbită este dată de relaţia [1.5]:
(
Q = Q0 + Qd = ( Sn 100)  I0 + kf   2  usc . ) (1.38)
În relaţia (1.38), Q0 este puterea reactivă corespunzătoare funcţionării în gol, Sn este puterea
aparentă nominală, Qd este puterea reactivă de dispersie, I0 este curentul de funcţionare în gol
(exprimat în procente din curentul nominal), kf este factorul de formă al curbei de sarcină (definit ca
raportul dintre valoarea medie pătratică şi valoarea medie, ale curentului de sarcină, calculate pentru
un anumit interval de timp),  = SSn este coeficientul de încărcare al transformatorului, usc este
tensiunea de scurtcircuit a transformatorului (exprimată în procente).
Ca şi în cazul motoarelor asincrone, functionarea transformatoarelor la o putere medie sub cea
nominală determină reducerea factorului de putere.
c) La instalaţiile electrotermice cu cuptoare, consumul de putere reactivă este determinat de
prezenţa transformatoarelor sau autotransformatoarelor reglabile pe partea de alimentare, intercalate
între reţeaua electrică şi cuptor ca şi de schema electrică specifică a cuptorului (cu arc electric, cu
inducţie). Astfel, cuptoarele trifazate cu arc electric actuale, cu capacităţi tehnologice până la 400 t şi
puteri nominale până la 80 MW, determină consumuri importante de putere reactivă.
d) Redresoarele comandate larg utilizate la alimentarea instalaţiilor electrotermice determină
defazarea curbei curentului electric faţă de curba tensiunii aplicate. Funcţionarea cu un unghi de
comandă  relativ mare conduce la un important defazaj al celor două curbe, cu introducerea de
perturbaţii importante în reţeaua electrică de alimentare. De asemenea, intervalele de comutaţie ale
semiconductoarelor din schemele de redresare, conduc la apariţia de defazaje între curbele de tensiune
şi curent electric [1.6].
Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei electrice de alimentare 25
e) Liniile electrice de distribuţie pot determina consum de putere reactivă QL care poate fi
calculat din relaţia:
QL =   L  I 2 , (1.39)
unde L este inductivitatea echivalentă a liniei,  este pulsaţia tensiunii pe linie iar I este intensitatea
curentului electric care parcurge linia.
La liniile electrice aeriene, inductivitatea este mai mare decât la liniile electrice în cablu şi deci
consumul de energie reactivă este mai mare.
Din relaţia (1.39) se observă faptul că puterea reactivă creşte cu pătratul intensităţii I a curentului
electric care parcurge linia.
Liniile electrice produc însă putere reactivă QC datorită capacităţii lor C faţă de pământ:
QC =   C  U 2 . (1.40)
Puterea reactivă QC este mai importantă la cabluri, acestea având capacităţi lineice mai mari
decât liniile electrice aeriene. Puterea reactivă produsă QC este proporţională cu pătratul tensiunii U şi
este independentă de sarcina de pe linie.
În cazul liniilor electrice, puterea reactivă rezultantă poate avea valori pozitive sau negative în
funcţie de valorile celor două componente QL şi QC, prima dependentă de pătratul intensităţii
curentului electric ce parcurge linia şi a doua dependentă de pătratul tensiunii.
f) Motoarele sincrone funcţionând în regim supraexcitat reprezintă surse de putere reactivă.
g) Bateriile de condensatoare conectate în paralel la bornele consumatorului furnizează putere
reactivă.

1.2.2.2. Efecte ale circulaţiei neraţionale de putere reactivă


Circulaţia neraţională de putere reactivă are efecte negative asupra întregului sistem de
producere, distribuţie şi utilizare a energiei electrice.
a) Creşterea pierderilor de putere activă în conductoarele instalaţiilor electrice. Curentul
electric absorbit de receptoare, la o putere activă P constantă, creşte cu scăderea factorului de
putere P. În conductoarele unei linii electrice trifazate, pierderile de putere P se determină din
relaţia:
R R  P2
P = 3  R  I 2 = 2  S 2 = 2 2 (1.41)
U U k
sau
R
(
P = 2  P 2 + Q2 = Pa + Pr ,
U
) (1.42)

unde R este rezistenţa electrică a conductoarelor liniei, S este puterea aparentă absorbită iar
Q este puterea reactivă care circulă pe linie. Din relaţia (1.41), rezultă faptul că la o aceeaşi putere
activă P transmisă receptorului, pierderile de putere cresc invers proporţional cu pătratul factorului de
putere P. De exemplu, o instalaţie electrică de utilizare care funcţionează la o putere activă
constantă P dar cu un factor de putere P = 0,7 are pierderi de putere activă de aproximativ două ori
mai mari decât în cazul în care ar funcţiona la un factor de putere P = 1.
Din expresia (1.42) rezultă valoarea minimă Pmin a pierderilor de putere activă ce corespunde
cazului cînd instalaţia de utilizare nu absoarbe putere reactivă (Q = 0):
( )
Pmin = R U 2  P 2 = Pa . (1.43)
Costul energiei reactive absorbite peste limita corespunzătoare factorului de putere neutral se
suportă de către utilizator.
Echivalentul energetic ke al puterii reactive transportate se defineşte ca fiind puterea activă
utilizată pentru transmiterea puterii reactive de 1 kVAr într-un punct al reţelei electrice, fiind
dependent de poziţia punctului în reţeaua electrică şi de factorul de putere în punctul respectiv. Într-o
schemă cu transformatoare legate direct la barele centralelor, valoarea minimă a echivalentului
energetic este de 0,02 kWkVAr [1.1].
26 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice
Pentru aceeaşi putere P transportată, cu conductoarele liniei identice, într-o reţea electrică
trifazată perfect echilibrată, pierderile de putere activă P(3) sunt de 2,25 ori mai mici decât
pierderile P(2) în cazul unei reţele bifazate şi de 6 ori mai mici decât pierderile P(1) în cazul unei
reţele monofazate (tabelul 1.3).
Tabellul 1.3 Pierderi de putere activă în reţele electrice
Curenţi şi pierderi IA IB IC I0 P PP(3)
Tipul reţelei
Trifazată (3) I I I 0 P(3) = 3RI2 1
Bifazată (2) 1,5  I 1,5  I - 1,5  I P(2) = 6,75RI2 2,25
Monofazată (1) 3 I - - 3 I P(1) = 18RI2 6

În tabelul 1.3 s-au notat cu IA, IB şi IC intensităţile curenţilor electrici în fazele corespunzătoare
ale reţelei iar cu I0 curentul în conductorul de întoarcere.
Sistemul de distribuţie (mono-, bi- sau trifazat) rezultă dintr-un calcul tehnico-economic ce are în
vedere şi valoarea investiţiei aferente tipului de reţea adoptat.
b) Supradimensionarea instalaţiilor electrice (necesitatea unor investiţii suplimentare) rezultă
din faptul că instalaţiile electrice se dimensionează pentru puterea aparentă nominală Sn = PnPn cu
atât mai mare cu cât factorul de putere Pn este mai redus, dacă puterea activă necesară Pn este
stabilită.
În cazul circuitelor de tensiune alternativă având factor de putere redus, din cauza inductivităţii
echivalente mai mari, constantele de timp ale proceselor tranzitorii electrice, sunt mai mari şi deci şi
curenţii de scurtcircuit ating valoarea permanentă după un timp mai mare. Ca urmare, dimensionarea
aparatelor electrice şi în special curentul de rupere al întreruptoarelor, trebuie făcute pentru durate
mai mari, ceea ce implică investiţii suplimentare.
c) Reducerea încărcării instalaţiilor existente. Dacă în exploatare valoarea factorului de
putere P este mai mică decât a factorului de putere neutral, pentru care au fost proiectate instalaţiile
electrice respective, se reduce posibilitatea de încărcare faţă de puterea activă nominală a instalaţiilor
existente:
P = Sn   P < Pn = Sn   Pn , (1.44)
unde Sn este puterea aparentă pentru care a fost dimensionată instalaţia.
d) Modificarea căderilor de tensiune. În cazul unui factor de putere inductiv are loc reducerea
tensiunii pe barele de alimentare iar în cazul unui factor de putere capacitiv are loc creşterea tensiunii
în instalaţie (fig.1.15.b). În regim sinusoidal, pentru un factor de putere inductiv, căderea de tensiune
longitudinală U  U 1 − U 2 este dată de relaţia (1.45):
U = R  I  cos + X  I  sin = ( R U )  P + ( X U )  Q = Ua + Ur , (1.45)
în care U1 este tensiunea pe fază la bornele sursei de alimentare, U2 este tensiunea pe fază la barele de
alimentare, R şi X reprezintă rezistenţa electrică şi, respectiv, reactanţa liniei care leagă sursa de
receptor, P şi Q sunt puterea activă şi, respectiv, reactivă transportată pe o fază a liniei electrice iar
Ua şi Ur sunt căderile de tensiune determinate de circulaţia de putere activă şi respectiv, reactivă.
Din relaţia (1.45) rezultă că pentru Q = 0, adică în lipsa unei circulaţii de putere reactivă rezultă:
U = U min = Ua . (1.46)
Dacă factorul de putere este capacitiv, efectul este, de asemenea, nefavorabil, deoarece pentru
valori ale acestuia sub 0,80,9 tensiunea la bornele receptoarelor poate ajunge mult mai mare decât
tensiunea de la sursă. Această situaţie, dezavantajoasă în exploatare, măreşte domeniul de variaţie al
tensiunii la bornele receptoarelor. Pentru sarcini capacitive este posibil ca, într-un caz particular, să
avem:
U = ( R U )  P − ( X U )  Q = 0 ,
Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei electrice de alimentare 27
adică transportul energiei electrice să se realizeze fără cădere de tensiune. Dacă Q  R  P X ,
căderea de tensiune devine negativă iar U2 > U1.

1.2.2.3. Măsuri tehnico-organizatorice pentru reducerea consumului şi circulaţiei neraţionale


de putere reactivă
Măsurile tehnico-organizatorice se referă la alegerea şi exploatarea optimizată a echipamentelor
electrice de utilizare ca şi la alegerea configuraţiei şi structurii reţelei electrice de distribuţie.
a) Regimul optim de exploatare a transformatoarelor din punctul de vedere al reducerii
pierderilor de energie. Pierderile de energie activă din transformatoare, pe o anumită durată T, în
cazul unei sarcini variabile S(t), rezultă din relaţia:
T


 W =  P0  T +  2  Ps c d t ,
0
(1.47)

în care P0 şi Psc sunt pierderile de putere activă la funcţionarea în gol şi respectiv la scurtcircuit.
Dacă sarcina este constantă, coeficientul de încărcare  = SSn = const, relaţia (1.47) devine:
 W =  P0  T +  2  Psc  T . (1.48)
T


Pierderea relativă de energie, raportată la energia transmisă W ( W = P dt ), este:
0

W  T

=   P0  T +  2  Psc dt  ( P0  TuPM ) .
 (1.49)
W  
 0 
În relaţia (1.49) s-a notat cu TuPM durata de utilizare a puterii maxime iar Pmax este valoarea cea
mai mare a puterii active în intervalul t  0, T.
 Pmax = Smax  cos  =  max  Sn  cos 
T
Utilizând notaţiile:  ,

  max dt =  max  Tp
2 2

0
unde Tp este durata pierderilor maxime, relaţia (1.49) devine:
W 1   P T 
=   0 + max   Psc  Tp  . (1.50)
W TuPM  S n  cos  max 
În relaţia (1.50) s-a adoptat ipoteza că pe durata de calcul T, factorul de putere cos rămâne
constant.
Din relaţia (1.50), prin derivare în raport cu  max se poate determina valoarea acestuia pentru care
pierderile relative sunt minime:
 
d(  W W ) 1  −  P0  T 
=  +  Psc  Tp  = 0
dmax TuPM  S n  cos   2 
 max 
de unde:
max = ( P0  T ) (  Psc  Tp ) . (1.51)
Dacă transformatorul funcţionează la sarcina constantă S, încărcarea optimă rezultă din relaţia:
 =  P0  Psc . (1.52)
Dacă se au în vedere şi pierderile de putere datorate circulaţiei puterii reactive absorbită de
transformator, relaţiile (1.51) şi (1.52) devin:
28 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice
 P0 + k e   Q0 T
max =  (1.53)
 Psc + k e   Qsc Tp
şi respectiv
= (P0 + ke  Q0 ) (Psc + ke  Qsc ) . (1.54)
În relaţiile (1.53) şi (1.54), ke [kWkVAr] este echivalentul energetic al puterii reactive iar Q0
şi Qsc sunt pierderile de putere reactivă la funcţionarea în gol şi respectiv în scurtcircuit ale
transformatorului.
Regimul optim din punct de vedere economic este acela în care pierderile de energie sunt
minime. Pierderile totale de energie rezultă prin însumarea pierderilor de putere activă în
transformator şi a pierderilor de putere activă din reţelele care asigură transportul energiei reactive
absorbită de transformator:
P = P0 + ke  Q0 +  2  ( Psc + ke  Qsc ) = P0  +  2  Psc . (1.55)
Regimul optim de funcţionare din punctul de vedere al pierderilor de energie corespunde
situaţiei în care rezultă egalitatea:
 P0 =  2  Psc . (1.56)
În cazul a două transformatoare care funcţionează în paralel, se poate determina regimul de
funcţionare pentru care pierderile totale sunt minime.
Pierderile de energie activă în liniile electrice, pentru o sarcină variabilă rezultă din relaţia
(1.42):
T T
P 2 + Q2
W =  
 R d t = 3  R  I 2 d t = 3  R  I max
2
2
 Tp . (1.57)
0
U 0
Dacă sarcina este constantă în timp, relaţia (1.64) se poate scrie sub forma:
 W = 3 R  I 2  T . (1.58)
Pierderea relativă de energie pe liniile electrice trifazate rezultă:
2
W 3  I max  R  Tp 3  I max  R  Tp W  R  Tp
= = = 2 2 . (1.59)
W 3  U  I max  TuPM  cos U  TuPM  cos U  TuPM  cos2 
Din relaţia (1.59) rezultă următoarele concluzii privind pierderile de energie:
• sunt direct proporţionale cu rezistenţa electrică a conductoarelor, putând fi reduse prin mărirea
ariei secţiunii transversale a acestora; mărirea ariei secţiunii transversale este justificată numai pentru
valori ale acesteea sub cea economică,
• sunt invers proporţionale cu pătratul factorului de putere; prin aplicarea măsurilor de
compensare se obţine şi o funcţionare mai economică a reţelelor,
• sunt invers proporţionale cu pătratul tensiunii; creşterea tensiunii conduce la reducerea
pierderilor, dar această soluţie necesită investiţii suplimentare, motiv pentru care este necesară analiza
soluţiei pe baza unor calcule tehnico-economice,
• sunt invers proporţionale cu pătratul duratei de utilizare a puterii active maxime; creşterea
coeficientului de aplatisare a curbei de sarcină determină reducerea pierderilor de energie electrică.
b) Înlocuirea transformatoarelor slab încărcate deoarece acestea funcţionează cu valori reduse
ale factorului de putere. Transformatoarele slab încărcate ( < 0,5) se află într-un regim de
funcţionare care determină reducerea substanţială a factorului de putere cos1 din primar în raport cu
factorul de putere cos2 din secundarul acestuia. Se recomandă înlocuirea transformatoarelor care
lucrează în mod constant sub 50% din puterea lor nominală.
c) Înlocuirea motoarelor asincrone sau mărirea coeficientului de încărcare. Puterea reactivă
absorbită de motoarele asincrone poate fi calculată din relaţia (1.35). Având în vedere faptul că
termenul Q0 reprezintă în medie 0,7Qn, pentru cazul unui coeficient de încărcare  = 0,5 se obţine:
Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei electrice de alimentare 29
Q =0,5 = 0,7  Qn + (Qn − 0,7  Qn )  (0,5) = 0,775  Qn .
2

Se observă faptul că necesarul de putere reactivă nu se reduce în aceeaşi măsură cu încărcarea


maşinii. Astfel, deşi coeficientul de încărcare  s-a redus la jumătate, valoarea necesarului de putere
reactivă rămâne ridicată.
d) Reducerea fluxului magnetic al motoarelor asincrone în regim de sarcină redusă se obţine
prin scăderea tensiunii aplicată motorului. Ca urmare, are loc reducerea curentului de magnetizare şi
deci creşterea factorului de putere. Pe de altă parte, rezultă o scădere a momentului cuplului motor,
aproximativ proporţională cu pătratul tensiunii. Această metodă se poate aplica la motoarele al căror
regim de lucru cuprinde perioade relativ lungi de funcţionare la sarcină redusă, în general sub 30%
din sarcina nominală.
Soluţia practică corespunde trecerii motoarelor având conexiunea statorică normală în triunghi
(), la funcţionarea cu conexiunea stea (). Prin această modificare a conexiunilor, tensiunea aplicată
fiecărei faze a înfăşurării primare se reduce în raportul 1 3 iar momentul cuplului la arbore se mic-
şorează de 13 ori. De remarcat că la funcţionarea motorului cu tensiune redusă se măreşte şi
randamentul ca urmare a reducerii pierderilor în fier.
e) Reducerea duratelor de funcţionare în gol prin deconectarea automată de la sursa de
alimentare a motoarelor asincrone şi transformatoarelor în perioada de repaos netehnologic a maşini-
lor de lucru dacă aceasta depăşeşte, de exemplu, 30 s. Prin acest procedeu se elimină, pe de o parte,
pierderile de putere activă corespunzătoare regimului de funcţionare în gol al echipamentelor electrice
iar pe de altă parte se înlătură consumul relativ ridicat de putere reactivă, care la funcţionarea în gol
reprezintă 7080% din puterea reactivă consumată la sarcină nominală.
f) Execuţia corectă a reparaţiilor motoarelor asincrone şi transformatoarelor prin respectarea
numărului de spire şi a dimensiunilor întrefierului.
g) Înlocuirea motoarelor asincrone cu motoare sincrone şi utilizarea capacităţii de compensare
a motoarelor sincrone. Motoarele sincrone sunt utilizate la acţionările de putere mare, peste 100 kW,
la care nu este necesară modificarea vitezei de rotaţie (compresoare, malaxoare, ventilatoare etc).
Motoarele sincrone de execuţie normală pot fi supraexcitate la sarcina nominală astfel ca funcţionarea
lor să corespundă unui factor de putere capacitiv cos  = 0,8. Motoarele asincrone compensate
individual cu condensatoare derivaţie pot fi înlocuite numai pe baza unei justificări tehnico-
economice [1.2].
h) Utilizarea unor scheme adecvate pentru redresoarele comandate care asigură pe barele de
alimentare un defazaj redus al curbei curentului electric faţă de tensiunea aplicată [1.5].

1.2.2.4. Mijloace specializate pentru îmbunătăţirea factorului de putere


În categoria mijloacelor specializate sunt cuprinse compensatoarele sincrone şi bateriile de
condensatoare. În scopul creşterii factorului de putere până la valoarea neutrală, după ce au fost
epuizate toate măsurile tehnico-organizatorice, se iau în considerare mijloacele specializate. O schemă
generală a diferitelor variante de producere a puterii reactive este prezentată în fig.1.20. Criteriul după
care se stabilesc mărimea, tipul, amplasarea surselor de putere reactivă şi programul de funcţionare a
acestora, este obţinerea unui optim tehnico-economic.
a) Compensatoarele sincrone se pot folosi în centrale electrice, în reţele şi la consumator, la
medie tensiune şi la înaltă tensiune iar bateriile de condensatoare se folosesc în reţele şi la consuma-
tor, la joasă tensiune şi la medie tensiune.
Compensatoarele sincrone sunt maşini sincrone care funţionează fără cuplu mecanic la
arbore, în regim supraexcitat, producând numai energie reactivă. Este posibilă modificarea continuă a
puterii reactive prin reglarea valorii curentului de excitaţie. Se realizează compensatoare sincrone cu
30 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice
puteri nominale minime de 200 kVAr la tensiunea de 0,4 kV, 10 MVAr la tensiunea de 6 kV şi
ajungând până la puteri de 60 MVAr în reţele de înaltă tensiune.
b) Bateriile de condensatoare se pot realiza într-o gamă largă de puteri (până la zeci de MVAr)
şi de variante constructive, fiind posibilă definirea lor în funcţie de: tensiunea de racordare (baterii de
joasă sau medie tensiune), modul de conectarea la reţeaua electrică (baterii comutabile manual sau
automat, baterii fixe), condiţiile de instalare (baterii de interior şi baterii de exterior).
Bateriile de condensatoare utilizate în reţeaua de 50 Hz au o serie de avantaje în raport cu
compensatoarele sincrone: sunt instalaţii statice, au gabarit redus, pierderi de putere activă circa
0,003 kWkVAr (aproximativ de 10 ori mai mici ca la compensatoarele sincrone), pot fi instalate în
cadrul unor montaje simple, nu necesită întreţinere şi supraveghere specială, costul specific este
de 35 ori mai mic decât la compensatoarele sincrone (în leikVAr).
La utilizarea bateriilor de condensatoare apar şi unele dezavantaje: puterea reactivă poate fi
modificată numai în trepte, apar supratensiuni la conectare şi deconectare, puterea reactivă disponibilă
a bateriei de condensatoare depinde de pătratul tensiunii, armonicile tensiunii aplicate determină
importante armonici de curent electric (reactanţa capacitivă scade odată cu creşterea rangului
armonicii).
Utilizarea condensatoarelor în reţele cu mutatoare implică un studiu atent al ansamblului
condensator-mutator.
Din punctul de vedere al frecvenţei, condensatoarele pot fi de frecvenţă industrială (50 Hz) şi de
medie frecvenţă (10010000 Hz). Condensatoarele de medie frecvenţă sunt folosite pentru
compensarea factorului de putere la cuptoarele şi echipamentele de inducţie electromagnetică de
medie frecvenţă.
Pierderile active PC ale condensatoarelor se determină din relaţia [1.1]:
 PC = 2    f  C  U 2  tan , (1.60)
în care tan este tangenta unghiului de pierderi, C este capacitatea electrică a condensatorului iar
U este tensiunea aplicată la borne.
c) Amplasarea bateriilor de condensatoare se face în vederea realizării unui anumit tip de
compensare: individuală, pe grupe de receptoare, centralizată şi mixtă.
• Compensarea individuală este specifică receptoarelor cu funcţionare continuă, asigurându-se
compensarea puterii reactive chiar la locul de consum, descărcând astfel reţeaua electrică de ali-
mentare de circulaţia neraţională a puterii reactive. Compensarea individuală este utilizata, de
exemplu, la lămpile cu descărcare electrică în vapori metalici.
• Compensarea pe grupe de receptoare se foloseşte atunci când receptoarele de putere reactivă
sunt grupate, montarea bateriei de condensatoare se face la barele tablourilor de distribuţie aparţinând
grupelor respective de receptoare. Puterea bateriei de condensatoare are în vedere coeficientul de
simultaneitate în funcţionare al receptoarelor din grupa respectivă. În mod obişnuit, instalaţia de com-
pensare cuprinde mai multe secţii pentru a asigura posibilitatea de reglare a bateriei de condensatoare.
• Compensarea centralizată realiată pe partea de joasă tensiune permite ca linia de transport de
medie tensiune şi postul de transformare PT să nu fie încărcate cu puterea reactivă necesară
receptoarelor conectate pe partea de JT. Compensarea centralizată pe partea de medie tensiune a
postului de transformare are dezavanajul faţă de cazul anterior că transformaoarele din postul de
transformare sunt încărcate cu puterea reactivă necesară receptoarelor conectate la barele de joasă ten-
siune. La compensarea centralizată este necesară reglarea automată a bateriei de condensatoare,
aceasta fiind compusă dintr-un număr corespunzător de trepte pentru a evita supra- sau sub-
compensarea în diversele etape ale procesului tehnologic realizat de receptoarele în funcţiune.
• Compensarea mixtă foloseşte toate procedeele prezentate anterior pentru compensarea puterii
reactive. Soluţia se aplică în etape sau, atunci când intervin anumite condiţii specifice consumatorului
respectiv.
Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei electrice de alimentare 31
d) La dimensionarea bateriei de condensatoare derivaţie pentru compensare statică
(P = const şi Q = const), puterea reactivă QC furnizată de bateria de condensatoare cu capacitatea
electrică C şi având la borne tensiunea pe fază Uf (fig.1.22) este dată de relatia:
QC = m    C  Uf2 , (1.61)
unde: m este numărul de faze;  = 2f - pulsaţia tensiunii de alimentare.
Determinarea puterii reactive necesare QC a bateriei de condensatoare impune cunoaşterea
puterii active P absorbită de receptor precum şi valoarea naturală (necompensată) a factorului de
putere inductiv cos1 şi a factorului de putere impus (neutral), după compensare (cos2 > cos1).
Considerând mărimile de fază din diagrama puterilor, în care cele care corespund situaţiei înainte
de compensare au fost notate cu indicele 1 iar cele după compensare cu indicele 2, se obţine:
QC = P  tan1 − ( P +  PC )  tan2 = Q1 − Q2 . (1.62)
În unele cazuri, în special în reţelele de frecvenţă industrială, pierderea de putere PC în
dielectricul condensatoarelor (relaţia 1.60) este neglijabilă faţă de puterea P şi, deci, relaţia (1.62)
devine:
QC = P  ( tan 1 − tan 2 ) . (1.63)
Condensatoarele trifazate utilizate pentru compensarea factorului de putere se pot monta în
conexiune stea sau triunghi. Capacitatea pe fază a bateriei de condensatoare rezultă din relaţiile:
QC QC
CY = ; C = . (1.64)
( ) 
2 2
 U 3  U

În relaţiile (1.64), QC este puterea reactivă pe fază, care trebuie produsă de bateria de
condensatoare iar U este tensiunea între faze.
Din relaţiile (1.64) se observă faptul că CY = 3C, ceea ce arată că pentru a compensa aceeaşi
putere reactivă, montajul în stea necesită o baterie de condensatoare cu capacitatea de trei ori mai
mare decât în cazul montajului în triunghi. Montajul în stea este avantajos în cazul reţelelor de medie
tensiune, deoarece tensiunea nominală a condensatoarelor rezultă mai redusă. În instalaţiile de joasă
tensiune unde solicitarea dielectrică nu este critică se utilizează numai conexiunea în triunghi.
e) Eficienţa economică a compensării puterii reactive se analizează prin metoda cheltuielilor
anuale actualizate, comparându-se varianta fără compensare (corespunzătoare factorului de putere
natural) cu alte variante de compensare a factorului de putere. Calculele efectuate, pentru fiecare
punct din reţeaua electrică, permit stabilirea valorii optime a factorului de putere corespunzătoare
factorului
de putere neutral [1.5].
f) Descărcarea bateriei de condensatoare. La decoectarea de la reţeaua electrică a bateriei de
condensatoare, aceasta rămâne încărcată cu sarcină electrică, tensiunea de la borne fiind egală cu
valoarea instantanee a teniunii din momentul întreruperii circuitului. În continuare, tensiunea de la
bornele bateriei de condensatoare scade datorită pierderilor prin rezistenţa de izolaţie a dielectricului
propriu. Acest proces, de obicei, durează relativ mult, tensiunea de la borne menţinându-se la valori
ridicate un timp îndelungat. Necesitatea descărcării bateriei de condensatoare imediat după deconec-
tare este impusă atât din considerente de electrosecuritate cât şi din condiţia de a avea bateria
pregătită pentru reconectare.
Circuitul de descărcare trebuie să asigure reducerea tensiunii de la bornele bateriei de
condensatoare sub valoarea admisă Uad = 50 V, într-un interval de timp td  5 min la bateriile de MT
şi td  1 min la bateriile de JT [1.1]. Deoarece întreruperea circuitului bateriei de condensatoare are
loc de cele mai multe ori la trecerea prin zero a curentului electric, la deconectare tensiunea uc la
bornele bateriei de condensatoare rămâne practic egală cu valoarea de vârf Umax a tensiunii de la reţea.
Rezistorul Rd, conectat la bornele bateriei de condensatoare, determină reducerea tensiunii uc conform
relaţiei:
32 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice
t t
− −
C Rd
uc (t ) = U max  e = U max  e T , (1.65)
unde C este capacitatea bateriei de condensatoare iar T = C  Rd este constanta de timp a circuitului.
Calculul rezistenţei electrice a rezistorului de descărcare Rd se face pe baza relaţiei (1.65) în care
se impune ca după un timp t = td , tensiunea la bornele bateriei de condensatoare să ajungă egală
cu Uad.

Se obţine:
 U   2 U 
Rd = t d  C  ln max  = t d  C  ln  (1.66)
 U ad   U ad 
unde U este valoarea efectivă a tensiunii la bornele bateriei înainte de deconectare.
g) Reglarea gradului de compensare. Compensarea automată a puterii reactive. Consumul de
putere reactivă Q al unor categorii de receptoare nu este constant în timp, acesta modificându-se lent
sau rapid, uneori în limite relativ mari, în funcţie de necesităţile procesului tehnologic. Folosirea unor
baterii de condensatoare fără posibilităţi de reglaj poate determina în exploatarea instalaţiilor cu astfel
de receptoare, situaţii nedorite datorate regimurilor de supra sau subcompensare introduse. Ca urmare,
în astfel de situaţii, bateria de condensatoare trebuie realizată cu mai multe secţii, fiecare secţie fiind
prevăzută cu echipamente de comutaţie comandate automat, după anumite criterii, de exemplu, în
funcţie de valoarea tensiunii de pe bare, de valoarea curentului de sarcină, a sensului schimbului de
putere reactivă cu sistemul energetic sau în raport cu timpul de funcţionare la diverse sarcini.
Reglarea componenţei bateriei de condensatoare în funcţie de timp devine posibilă, cu bune
rezultate în intreprinderile în care structura proceselor tehnologice realizate se repetă zilnic, fiind po-
sibil a prestabili momentul conectării sau deconectării diferitelor secţii. Schemele de acest tip folosesc
ceasuri electrice cu program de conectare-deconectare pe durata a 24 ore.
Alegerea numărului şi a valorii treptelor unei baterii de condensatoare trebuie sa aibă în
vedere că eficienţa reglajului creşte cu numărul de trepte, fiind posibilă urmărirea cât mai fidelă a cur-
bei de sarcină a puterii reactive, dar fracţionarea excesivă a bateriei devine la un moment dat
neeconomică deoarece necesită utilizarea unei scheme complexe de comutaţie. În cazurile practice, la
bateriile de condensatoare până la 1000 V se utilizeaza un număr de 45 trepte iar la cele cu
tensiunea nominală peste 1000 V, de obicei până la trei trepte [1.5].

1.2.3. Regimul electroenergetic nesinusoidal


În sistemul electroenergetic curbele tensiunilor şi curenţilor electrici se pot abate de la forma
sinusoidală. Aceste curbe conţin pe lângă oscilaţia fundamentală, având frecvenţa f1  50 Hz, o serie
de oscilaţii suprapuse cu frecvenţele fk = k  f1 (unde k = 2,3,4) numite armonici superioare şi
uneori oscilaţii cu frecvenţe inferioare frecvenţei f1, fracţionare, numite subarmonici.
Regimul energetic ale cărui curbe de tensiune şi de curent electric sunt periodice dar cel puţin
una dintre ele este nesinusoidală se numeşte regim nesinusoidal [1.6].
Pentru studiul mărimilor electrice nesinusoidale se foloseşte descompunerea în armonici, pe baza
analizei Fourier. Seria Fourier conţine un spectru discret de frecvenţe format numai din multipli
întregi ai pulsaţiei fundamentale. Caracteristicile amplitudine-frecvenţă şi fază-frecvenţă sunt discrete
iar reprezentarea lor grafica redă sugestiv compoziţia spectrala a curbelor nesinusoidale analizate.

1.2.3.1. Indicatori caracteristici


Mărimile care caracterizează regimul nesinusoidal rezultă din forma curbei tensiunii u(t) şi/sau a
curbei curentului electric i(t):
a) valoarea instantanee, u(t);
b) valoarea de vârf, Umax definită ca cea mai mare valoare care apare în curba tensiunii la un mo-
Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei electrice de alimentare 33
ment t (0, T 2) ;
c) valoarea efectivă U (valoarea medie pătratică) a tensiunii:
T
1
U=
T 0 
 u 2 (t ) dt ; (1.67)

d) coeficientul de vârf kv este raportul dintre valoarea maximă şi valoarea efectivă a curbei:
k v = U max U ; (1.68)
e) coeficientul de formă kf este egal cu raportul dintre valoarea efectivă şi valoarea medie a
curbei pe un interval de o semiperioadă:
kf = U U med  1 ; (1.69)
f) amplitudinea fundamentalei U1max este valoarea de vârf a fundamentalei obţinută pe baza
analizei Fourier;
g) coeficientul de distorsiune kdU sau conţinutul de armonici:

kdU = U
k =2
2
k U 2 − U02 , (1.70)


în care U0 este componenta continuă iar U D = U
k =2
2
k este reziduul deformant.

O curbă se consideră practic sinusoidală dacă kdU < 5%.


h) nivelul individual al armonicii k, k, definit ca raportul valorii efective a armonicii de rang k la
valoarea efectivă a fundamentalei (k = 1):
 k = Uk U1 k = 2, 3, 4... (1.71)
Utilizarea aparaturii clasice pentru măsurarea tensiunilor, intensităţii curenţilor electrici,
puterilor şi energiilor, în prezenţa regimului electroenergetic nesinusoidal, determină erori, mărimile
măsurate putând fi determinate cu un grad ridicat de incertitudine. În aceste cazuri, pentru efectuarea
măsurătorilor sunt folosite scheme moderne de achiziţie de date. Prin intermediul traductoarelor de
măsurare de tensiune şi de curent electric, informaţiile privind curbele u(t) şi i(t), de tensiune şi
respectiv curent electric, sunt transmise la un bloc de adaptare care asigură conversia în mărimi com-
patibile cu intrarea în sistemul de achiziţie de date. Semnalele analogice sunt eşantionate şi transmise
apoi spre prelucrare unui bloc de calcul (microprocesor). Folosind programe adecvate de calcul se
determină mărimile specifce regimului nesinusoidal [1.7].
1.2.3.2. Cauze ale regimului electroenergetic nesinusoidal
Echipamentele electrotermice conţin elemente care pot fi surse (generatoare) sau amplificatoare
de regim nesinusoidal [1.6, 1.8].
a) Echipamente generatoare de tensiuni armonice Uk sunt, de exemplu, transformatoarele şi
bobinele cu circuit magnetic saturat, mutatoarele în regim de invertor etc. În schema electrică
echivalentă, sursa de tensiuni armonice se defineşte prin t.e.m. ek, impedanţa internă Zik şi sarcina
exterioară Zk.
b) Echipamente generatoare de curenţi armonici Ik ,de exemplu, cuptoarele cu arc electric,
instalaţiile de sudare cu arc electric, bobinele cu miez din fier, lămpile cu descărcare în gaze şi vapori
metalici, descărcarea corona pe liniile electrice, mutatoarele în regim de redresor, cuprind procese cu
caracter neliniar. Schema electrică echivalentă a sursei de curenţi armonici cuprinde sursa de
curent Ik, impedanţa internă Zik şi sarcina exterioară Zk.
În studiul redresoarelor şi invertoarelor ca sursă de regimuri nesinusoidale trebuie luate în
consideraţie următoarele observaţii:
34 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice
• Rangul k al armonicilor superioare de curent şi tensiune care se propagă în sistemul
electroenergetic rezultă în funcţie de numărul de pulsuri p ale mutatorului:
k = i  p  1, (1.72)
unde i = 1, 2, 3, 4 ... pentru scheme cu p  2 şi i = 1, 3, 5, 7 ... pentru scheme cu p = 1 . Deoarece
amplitudinea armonicilor scade cu rangul acestora, rezultă că un mutator este cu atât mai puţin
perturbator faţă de reţea, cu cât numărul pulsurilor p este mai mare şi deci rangul armonicilor rezultate
este mai mare. Folosirea mutatoarelor cu p = 6 sau p = 12 reprezintă de cele mai multe ori soluţii
eficiente pentru limitarea perturbaţiilor produse de aceste echipamente.
• La un redresor comandat, prin creşterea unghiului de comandă , scade componenta continuă
a tensiunii redresate iar armonicile curentului electric absorbit din reţeaua electrică de alimentare pot
deveni importante. La aceeaşi valoare a curentului electric redresat, creşterea unghiului  determină
creşterea în valoare absolută a armonicilor curentului absorbit în comparaţie cu cazul comutaţiei
naturale (  = 0 ).
• Valorile curenţilor armonici generaţi de mutatoare depind şi de reactanţa de dispersie a
transformatorului de alimentare ca şi de grupa sa de conexiuni.
• Cicloconvertizorul utilizat din ce în ce mai mult în alimentarea echipamentelor electrotermice
determină atât armonici (curbe cu frecvenţa multiplu întreg al frecvenţei fundamentale) cât şi
interarmonici (având frecvenţa diferită de cea a armonicilor).
Marii consumatori electrotermici industriali, cuptoarele trifazate cu arc electric, instalaţiile cu
mutatoare care alimentează echipamente electrotermice (cuptoare cu inducţie electromagnetică, băi de
electroliză), cuptoarele cu rezistoare prevăzute cu variatoare de tensiune etc, reprezintă surse
importante de regimuri nesinusoidale care ar putea afecta calitatea energiei electrice dacă nu ar fi
luate măsuri eficiente de limitare a propagării acestor perturbaţii în reţeaua electrică de alimentare.
c) Echipamente amplificatoare de regim nesinusoidal
• Condensatoarele conectate în paralel cu reţeaua electrică prezintă, pentru fiecare armonică k o
admitanţă Yk proporţională cu frecvenţa:
Yk = k   1  C , (1.73)
unde C este capacitatea condensatorului iar  1 = 2    f1 este pulsaţia armonicii fundamentale. Dacă
tensiunea aplicată u(t) conţine componente armonice, curenţii armonici Ik care parcurg
condensatorul C şi deci se propagă în reţea pot avea valori importante:
Ik = Uk  Yk = k   1  C  Uk . (1.74)
Este posibilă, în acest fel, o amplificare a regimului deforrmant ca şi o suprasolicitare termică
(în curent) a bateriei de condensatoare. Aceste situaţii pot interveni la compensarea factorului de
putere prin conectarea unei baterii de condensatoare, neluând în considerare prezenţa armonicilor de
tensiune. Nu este deci recomandată utilizarea de baterii de condensatoare pentru compensarea
factorului de putere dacă tensiunile pe bare ar putea fi nesinusoidale. Dacă tensiunile pe bare sunt
deformate, se urmăreşte limitarea puterii fictive (complementară): F = S 2 − P 2 .
• Bobinele parcurse de curentul electric i(t) care cuprinde şi componente armonice determină
componente armonice şi în curba tensiunii la borne care se suprapune peste tensiunea aplicată u(t) şi
rezultă o amplificare a regimului nesinusoidal.

1.2.3.3. Efecte ale regimului electroenergetic nesinusoidal


Tensiunile armonice determinate de sursele de tensiuni nesinusoidale, aplicate reţelei electrice în
diferite puncte, conduc la apariţia curenţilor armonici de acelaşi rang sau rang diferit, amplificaţi sau
atenuaţi de către elementele neliniare ca şi de cele reactive ale circuitului.
Curenţii armonici generaţi de sursele de curent nesinusoidal se propagă în reţeaua electrică şi vor
conduce la deformarea corespunzătoare a tensiunii, în funcţie de valorile impedanţelor echivalente ale
reţelei, în punctele corespunzătoare de injecţie.
Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei electrice de alimentare 35
Dacă elementele liniare ale reţelei electrice (R, L, C - constante) nu modifică spectrul de
frecvenţă al curbelor deformate de curent sau tensiune, conducând doar la amplificarea sau atenuarea
lor, elementele neliniare pot determina apariţia de noi frecvenţe în spectru. Condiţionarea reciprocă
între armonicile de tensiune şi de curent electric este deosebit de complexă, fiind puternic influenţată
de reactanţele şi configuraţia reţelei electrice, de caracteristicile echipamentelor componente
(transformatoare, maşini rotative, bobine, cuptoare cu inducţie, cuptoare cu arc electric, baterii de
condensatoare etc) precum şi de fenomene de rezonanţă şi ferorezonanţă care pot apărea în anumite
condiţii [1.6, 1.9].
Zona de propagare a armonicilor este cu atât mai extinsă cu cât tensiunea nominală la bara de
racord a receptorului este mai ridicată. Deoarece armonicile de rang multiplu de trei ale curentului
electric formează sisteme de secventa zero (homopolare), propagarea lor este blocată în cazul
conexiunilor stea fără conductor neutru, iar în cazul conexiunilor stea cu neutrul conectat direct la
pământ, se însumează de pe cele trei faze şi se propagă pe conductorul de nul.
Armonicile de curent electric şi de tensiune din instalaţiile electroenergetice, în general, nu sunt
purtătoare de energie utilă. Prin pierderile pe care le determină direct (în conductoare, dielectrici şi
circuite magnetice) cât şi prin cele pe care le determină indirect (scăderea randamentului motoarelor,
echipamentelor, utilajelor), armonicile de tensiune şi curent electric reduc parametrii economici în
funcţionarea sistemului electroenergetic în ansamblul său. În acest sens, normativele actuale [1.10]
impun limite referitoare la funcţionarea instalaţiilor electrice ca surse de regim nesinusoidal.
Principalele efecte negative introduse în sistemul electroenergetic de regimurile nesinusoidale
sunt:
a) Creşterea valorii efective a mărimii respective (curent electric şi/sau tensiune) faţă de
fundamentală:
 
I = I12 + 
k =2
Ik2 ; U = U12 + U
k =2
2
k . (1.75)

În relaţiile (1.82), U1 şi I1 sunt valorile efective ale fundamentalei tensiunii şi, respectiv,
curentului electric iar Uk şi Ik sunt valorile efective ale armonicilor de rang k.
b) Reducerea factorului de putere şi, ca urmare, creşterea pierderilor de putere P şi energie în
reţele datorită puterii aparente mărite:
( )(
P = 3  R  I 2 = 3  R  S 2 U 2 = R U 2  P 2 + Q 2 + D2 . )
(1.76)
Dacă puterea aparentă S este scrisă în funcţie de componentele sale, rezultă că pierderile de
putere P pot fi considerate ca având trei componente Pa, Pr şi Pd, corespunzătoare celor trei
componente ale puterii, puterea activă, puterea reactivă şi puterea deformantă:
P = Pa + Pr + Pd . (1.77)
În relaţia (1.76), R este rezistenţa electrică a conductoarelor parcurse de curentul electric I iar U
este tensiunea pe fază a reţelei.
c) Creşterea suplimentară a pierderilor de putere şi energie datorită efectului pelicular, ca
urmare a creşterii rezistenţei electrice a conductoarelor odată cu rangul armonicilor.
d) Pierderi suplimentare, cupluri parazite şi zgomote în motoarele asincrone şi sincrone
conectate la reţeaua de distribuţie poluată armonic.
e) Perturbarea instalaţiilor de iluminat cu lămpi fluorescente care în prezenţa armonicii k = 2
încep să pâlpâie.
f) Fenomene de rezonanţă armonică, având drept consecinţă supracurenţi care pot determina
încălziri excesive şi/sau supratensiuni care pot conduce la străpungeri ale izolaţiilor.
g) Perturbarea instalaţiilor de protecţie, automatizare, telemecanică, telecomunicaţii şi a altor
echipamente electronice. Liniile telefonice aeriene sunt foarte sensibile la influenţele
electromagnetice determinate de liniile de transport de înaltă şi foarte înaltă tensiune, având trasee
paralele, datorită câmpului electric perturbator din jurul liniilor electrice parcurse de curenţi armonici.
36 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice
h) Suprasolicitarea bateriilor de condensatoare (curent, putere); dacă tensiunea la bornele
condensatorului UC > U1, unde U1 este tensiunea pe armonica fundamentală şi practic egală cu
tensiunea nominală a condensatoarelor, atunci:

 ( k ,

IC =  1  C  U1  1 + 2
)
− 1  (Uk U1 )
2
(1.78)
k =2

(k 
 
2 
respectiv QC =  2
1  C  U1

 1 +

2
) 
− 1  (Uk U1 )  ,

(1.79)
 k =2 
unde  = 2    f1 .
Dacă se cunoaşte spectrul armonic Uk al tensiunii sau Ik al curentului electric, se pot determina
prin calcul suprasolicitările condensatoarelor şi compara cu încărcările maxim admise.
Condensatoarele utilizate în reţeaua electrică admit o supraîncărcare în curent de cel mult 30% în
raport cu curentul nominal ICn ( IC  1,3  ICn ), o solicitare cu tensiune nu mai mare decât 10% peste
tensiunea nominală UCn ( UC  11 ,  UCn ), ceea ce corespunde unei sarcini reactive nu mai mare
decât 43% peste cea nominală ( QC  1,43  QCn ).
Alegerea unor condensatoare cu tensiunea nominală mai mare decât cea de pe barele de
alimentare permite protejarea condensatoarelor faţă de suprasolicitările care pot apărea în regimuri
nesinusoidale.
i) Majorarea pierderilor de putere prin conducţie în dielectricul bateriei de condensatoare.
Aplicarea unei tensiuni deformate la bornele bateriei de condensatoare de capacitate C determină
pierderi Ps suplimentare faţă de cele din regimul sinusoidal:

 Ps = 1  C  tan   k
k =2
2
 U k2 , (1.80)

unde tan este tangenta unghiului de pierderi. În acelaşi timp, în condensatoare apar pierderi
suplimentare prin histerezis dielectric.
j) Erori în funcţionarea aparatelor clasice de măsurare (curenţi, tensiuni, energii) cu excepţia
instrumentelor termice. Sistemele moderne de achiziţie şi prelucrare de date, permit obţinerea de
informaţii corecte în regimuri nesinusoidale, numai în măsura în care traductoarele actuale de
tensiune şi de curent electric (transformatoare de măsurare de tensiune şi respectiv de curent electric)
pot să asigure transferul nedistorsionat de la înaltă tensiune spre zona circuitelor de prelucrare a
mărimilor de măsurat.
Normativele actuale [1.10] impun identificarea surselor de armonici şi limitarea perturbaţiilor
transmise în reţeaua electrică de alimentare sub valori admise. În acest sens, dotarea receptoarelor
electrotermice cu echipamente de măsurare moderne care să urmărească în timp real componenţa
spectrală a curentului electric absorbit şi să integreze energia reală absorbită, poate avea importante
avantaje economice.
În reţeaua electrică (căreia i se ataşează indicele r), alimentată de la sursa G (indice g) cu
tensiuni perfect sinusoidale la borne şi prin linia de inteconexiune (indice b) cu tensiuni, de asemenea,
perfect sinusoidale, este conectat consumatorul RL (indice L) cu caracteristici liniare şi
consumatorul RD (indice D) cu caracteristici neliniare.
Bilanţul de puteri pe fiecare armonică poate fi scris sub forma:
Pg1 + Pb1 = Pr1 + PD1 + PL1
. (1.81)
0 = Prk + PDk + PLk ; k 1
Prima dintre relaţiile (1.88) defineşte bilanţul puterilor active pe armonica fundamentală iar
cea de a doua, bilanţul puterilor active pe fiecare dintre armonicile k.
Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei electrice de alimentare 37
Deoarece elementele pasive liniare nu pot fi surse de putere activă, indiferent de rangul
armonicii, rezultă că Prk  0, PLk  0. În acest fel, din a doua dintre relaţiile (1.81) se obţine că PDk < 0
şi deci receptorul deformant poate fi considerat ca o sursă de putere activă pe armonici superioare.
Sursele sistemului acoperă pierderile Pr1, pe armonica fundamentală, în rezistenţa electrică a
conductoarelor reţelei ca şi puterile necesare PL1 şi PD1 pe armonica fundamentală, pentru
consumatorul liniar RL şi cel neliniar RD. Consumatorul neliniar converteşte o parte din puterea PD1
absorbită pe armonica fundamentală în putere PDk pe armonici, pe care o retransmite în reţeaua
electrică.

Puterea totală absorbită de receptorul deformant RD este:



PD = PD1 − P
k =2
Dk  PD1 . (1.82)


Puterea P
k =2
Dk , reinjectată în reţeaua electrică de către consumatorul neliniar, se regăseşte în

pierderile pe armonici în reţea şi în puterea pe armonici absorbită de către consumatorul liniar:


  


k =2
PDk = 
k =2
Prk + P
k =2
Lk . (1.83)

Puterea activă absorbită de consumatorul liniar este:



PL = PL1 + P
k =2
Lk  PL1 , (1.84)


iar pierderile în reţeaua electrică sunt: Pr = Pr1 + P
k =2
rk  Pr1 . (1.85)

În relaţiile (1.84) şi (1.85) s-a avut în vedere faptul că PLk  0 şi Prk  0.


Utilizarea contorului cu inductie pentru integrarea puterii absorbite de consumatorul liniar
conform relaţiei (1.84), conduce la erori negative [1.7, 1.11] şi deci contorul va indica o energie activă
mai mică decât cea real absorbită de consumator.
Contorul de inducţie plasat la bornele consumatorului neliniar, integrând puterea activă indicată
de relaţia (1.82), prezintă o eroare pozitivă [1.7, 1.11] şi deci va indica o energie mai mare decât cea
real consumată.
Bilanţul puterilor reactive în reţeaua analizată poate fi studiat într-un mod asemănător
bilanţului puterilor active prezentat mai sus.
1.2.3.4. Atenuarea regimului electroenergetic nesinusoidal
Pentru limitarea propagării armonicilor în reţeaua de alimentare şi pentru a reduce astfel efectele
negative ale acestora se pot utiliza mai multe soluţii:
a) Separarea consumatorului deformant de restul reţelei electrice;
b) Amplasarea consumatorului deformant în zone de reţea cu puteri mari de scurtcircuit;
c) Folosirea filtrelor electrice absorbante şi/sau refulante.
Utilizarea condensatoarelor în reţeaua electrică în prezenţa regimului nesinusoidal
este admisă numai în schema filtrelor de armonici, asigurându-se limitarea puterii fictive (complemen-
tare).
Filtrul electric absorbant cuprinde mai multe circuite formate fiecare dintr-un condensator
conectat în serie cu o bobină fără miez din fier. Filtrul de armonici este conectat în derivaţie cu
reţeaua, respectiv cu generatorul de curenţi armonici [1.9].
În mod obişnuit, filtrul absorbant cuprinde circuite rezonante pe armonicile 5, 7, 11 şi 13,
care sunt cele mai importante în sistemul electroenergetic (armonicile de rang multiplu de trei sunt
38 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice
blocate de prezenţa transformatoarelor stea-triunghi iar armonicile de rang par, în mod uzual, sunt
nesemnificative).
Pentru circuitul dimensionat pentru armonica de rang i este valabilă relaţia (rezonanţă):
i    Li = 1 (i    Ci ) (1.86)
în care  = 2    f 1 este pulsaţia armonicii fundamentale, Li este inductivitatea bobinei iar Ci
capacitatea bateriei de condensatoare, corespunzătoare circuitului de rang i.
Impedanţa Zi a circuit rezonant i variază cu pulsaţia k a tensiunii aplicate (  k = k   ):
Z i (k ) =
(1.87)
= Ri2 + k  Li − 1 (k  Ci )
2

Reactanţa Xi(k) a circuitului rezonant pe armonica de rang i, pentru o armonică oarecare k,


prezintă valoarea:
X i ( k ) = k    Li − 1 ( k    Ci ) =
 
( )
1 . (1.88)
= k    Li  1 − 2 2  = k    Li  1 − i 2 k 2

 k    Li  Ci 
Din analiza relaţiei (1.88) rezultă că pentru armonici cu rang k < i, reactanţa Xi(k) este negativă
şi, deci, circuitul se comportă ca o capacitate electrică iar pentru rang k > i reactanţa Xi(k) este
pozitivă iar circuitul se comportă ca o bobină. Evident, pentru rang k = i circuitul este rezistiv,
intervenind numai rezistenţa electrică Ri a bobinei.
La frecvenţă industrială (k = 1) circuitul se comportă ca o capacitate, determinând puterea
reactivă QC,i1:
QC ,i1 =   Ci  U 2 . (1.89)
Circuitul rezonant dimensioanat pentru armonica de rang i, conectat în derivaţie într-o reţea, la
bornele generatorului de curenţi armonici, scurtcircuitează curentul armonic de rang i, deoarece
pentru această armonică impedanţa circuitului este minimă.
Filtrul electric refulant cuprinde un circuit compus dintr-un condensator montat în paralel cu o
bobină.
Circuitul este dimensionat la rezonanţă de curent pentru o anumită frecvenţă armonică fi şi co-
nectat în serie cu generatorul de curenţi armonici [1.9].
Impedanţa Z a filtrului refulant variază cu frecvenţa. Pentru o pulsaţie oarecare k = 2 fk se
obţine:
 C
R + j   k  L  1 −  2k  L  C − R 2  
 L
Z(k ) = . (1.90)
 k  R  C + (1 −  k  L  C)
2 2 2 2 2

La rezonanţă, pentru k = i reactanţa X(k) prezintă o valoare teoretic infinită .


Pentru armonica de rang i, pentru care este dimensionat filtrul refulant, acesta prezintă o
impedanţă foarte mare şi deci asigură separarea sistemului de alimentare de sursa de armonică de
rang i. Pentru armonici de rang k < i, filtrul prezintă un caracter inductiv (cu reactanţă mai mare decât
în cazul în care în circuit ar fi numai bobina Li) iar pentru armonici de rang k > i, filtrul prezintă un
caracter capacitiv (cu reactanţă mai mare decât dacă în circuit ar fi numai condensatorul C).
Filtrul refulant permite limitarea amplitudinii curenţilor armonici transmişi în reţeaua electrică
de alimentare şi reducerea solicitării altor consumatori neliniari din reţea.
Dacă frecvenţa f1 a fundamentalei nu se menţine constantă la valoarea de calcul (f1 = 50 Hz) din
cauza furnizorului de energie electrică, introducerea filtrelor electrice în instalaţii, are eficienţă redusă
deoarece odată cu modificarea frecvenţei armonicii fundamentale se schimbă în mod corespunzător şi
frecvenţele armonicilor superioare care nu vor mai corespunde frecvenţelor pe baza cărora s-a efectuat
calculul de dimensionare a circuitelor filtrului.
Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei electrice de alimentare 39
1.2.4. Interarmonici
Alimentarea echipamentelor electrotermice cu tensiuni de frecvenţă adaptabilă procesului,
impune utilizarea de convertizoare de frecvenţă care, alimentate din reţeaua electrică cu frecvenţă fixă
(f = 50 Hz) furnizează la ieşire frecvenţa necesară procesului tehnologic. Astfel, echipamentele
moderne de încălzire cu inducţie electromagnetică, cuptoarele de topire sub zgură, sistemele de
acţionare cu viteză variabilă sunt alimentate cu tensiuni de frecvenţă diferită de cea nominală a reţelei
electrice şi având valori diferite în funcţie de necesităţile procesului tehnologic.
În funcţionarea convertizoarelor de frecvenţă, în afara frecvenţei de bază, apar şi componente
spectrale de amplitudini semnificative, cu frecvenţe cuprinse în domeniul 01000 Hz care nu sunt
multiplu întreg al frecvenţei fundamentale a reţelei electrice. De exemplu, la funcţionarea unui ciclo-
convertizor pot apărea interarmonici cu o amplitudine de circa 0,5% din tensiunea nominală. În cazuri
de rezonanţă, amplitudinile interarmonicilor pot fi mult mai mari.
Până în prezent s-a pus în evidenţă faptul că interarmonicile pot perturba semnalele de
telecomandă centralizată transmise în reţelele de joasă tensiune pentru controlul iluminatului public,
modificarea centralizată a tarifelor la consumatori, controlul centralizat al sarcinii la consumatori
pentru a asigura aplatisarea curbei de sarcină etc. Aceste semnale au frecvenţe de 1102000 Hz şi
amplitudini care nu depăşesc 25% din tensiunea nominală a reţelei electrice. Echipamentele de
recepţie la instalaţiile de comandă centralizată fiind dimensionate să răspundă la un semnal minim
de 0,3% din tensiunea nominală, s-a stabilit [1.12] ca nivelul de compatibilitate pentru interarmonici
să fie 0,2% din tensiunea nominală a reţelei.

1.2.5. Fluctuaţii de tensiune (efect de flicker)


Unele echipamente electrotermice (cuptoare cu arc electric, echipamente de sudare prin puncte
etc.) ca şi alte echipamente industriale (laminoare, pompe cu piston etc.) prezintă variaţii mari şi
repetate ale puterii absorbite (consumatori cu şocuri). Funcţionarea acestor receptoare determină vari-
aţia tensiunii pe barele de alimentare.
Dacă un consumator cu şocuri S este alimentat de la barele B (tensiunea pe fază UB) prin inter-
mediul unei linii electrice caracterizată de rezistenţa electrică R şi reactanţa inductivă X, de la o sursă
cu tensiunea U practic constantă ca amplitudine, căderea longitudinală de tensiune U atunci când
consumatorul cu şocuri absoarbe un curent electric I la un factor de putere cos este:
 U = R  I cos  + X  I  sin  
 X  I  sin  (1.91)
În relaţia (1.91) s-a considerat că datorită rezistenţei electrice R reduse, prima componentă a
căderii longitudinale de tensiune se poate neglija. Relaţia poate fi scrisă şi sub forma:
 U X  I  sin  U B  I  sin  Q
 = = . (1.92)
UB UB U B2 X Psc
În relaţia (1.92) s-a notat cu Q puterea reactivă a consumatorului cu şocuri iar Psc este puterea de
scurtcircuit pe barele B. Relaţia pune în evidenţă principala soluţie pentru menţinerea căderii de ten-
siune U sub nivelul de compatibilitate admis şi anume controlul în timp real al puterii reactive Q
absorbită din reţeaua electrică de alimentare.

1.2.5.1. Mărimi caracteristice ale perturbaţiei


Stabilirea nivelului perturbaţiei dată de fluctuaţiile de tensiune şi compararea cu nivelul de
compatibilitate se face pe baza informaţiilor privind variaţia tensiunii pe barele de alimentare.
Tensiunea U(t) pe barele de alimentare se defineşte prin succesiunea (la intervale de o
semiperioadă a tensiunii aplicate) valorilor efective ale tensiunii fază - pământ. Variaţia caracteristică
de tensiune U(t), utilizată în analiza efectului de flicker este definită ca fiind succesiunea în timp a
40 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice
variaţiilor de tensiune faţă de o stare în care amplitudinea tensiunii este constantă mai mult de o
secundă.
Variaţia de tensiune maximă Umax corespunde celei mai mari valori a variaţiei de tensiune,
raportată la tensiunea iniţială iar Up este diferenţa permanentă de tensiune între două stări despărţite
de cel puţin o variaţie de tensiune. În calculele practice se operează cu valorile relative ale mărimilor
caracteristice:
d (t ) =  U (t ) U n este variaţia relativă de tensiune;
d max = U max U n este variaţia relativă maximă de tensiune;
dp = U p U n este diferenţa relativă permanentă de tensiune.
Flickerul este definit ca fiind senzaţia vizuală instabilă determinată de sistemele de iluminat
alimentate cu tensiune fluctuantă (succesiune de variaţii ale tensiunii).
În analiza efectului de flicker sunt folosiţi doi indicatori:
Pst - indicator de scurtă durată (short time), în mod uzual pe un interval de monitorizare de
10 minute; convenţional Pst = 1 corespunde curbei de iritabilitate a ochiului uman la variaţii
dreptunghiulare de tensiune, cu o anumită periodicitate r (1min);
Plt - indicator de lungă durată (long time), în mod uzual pe un interval de monitorizare de două
ore.

1.2.5.2. Evaluarea indicatorilor de flicker


Evaluarea indicatorului Pst, pentru diferite tipuri de variaţii ale tensiunii, se face pe baza
indicaţiilor din tabelul 1.4.
Evaluarea directă a indicatorului Pst se face cu ajutorul flickermetrului.
În cazurile în care variaţia relativă d(t) este cunoscută, evaluarea indicatorului Pst se face
utilizând programe adecvate de simulare la calculator.
Metoda analitică porneşte de la evaluarea duratei tf a senzaţiei de flicker [1.13]:
t f = 2,3  ( F  dmax ) ,
3,2
(1.93)
unde căderea maximă de tensiune dmax este dată în procente faţă de tensiunea nominală iar coeficientul
F ia în consideraţie forma reală a variaţiei de tensiune (cu valori între 0,2 şi 1,45 în funcţie de durata,
forma şi amplitudinea variaţiei de tensiune).
Suma duratelor tf pe intervalul de observare Tp (în secunde) permite evaluarea analitică a
indicatorului Pst. Dacă Tp = 600 s atunci este utilizată relaţia:
Pst = 3,2 ( t ) T
f p . (1.94)

Tabelul 1.4 Evaluarea indicatorului Pst


Tipul perturbaţiei Metoda de evaluare
Toate tipurile de variaţii de tensiune (evaluare on-line) Măsurare directă
Toate tipurile de variaţii ale tensiunii dacă valorile U(t) sunt Simulare
cunoscute Măsurare directă
Variaţii de formă dreptunghiulară cunoscute Metoda analitică
Simulare
Măsurare directă
Variaţii repetitive de tensiune, de formă dreptunghiulară, cu Se compară valorile cunoscute cu
periodicitate cunoscută curba Pst=1 (fig.1.36)

Coeficientul F permite raportarea diferitelor forme de perturbaţii la variaţia de formă


dreptunghiulară a tensiunii, pentru care este cunoscută curba Pst = 1. Pentru cazul variaţiilor
dreptunghiulare ale tensiunii, F = 1. Dacă variaţiile de tensiune au o formă dreptunghiulară, de
aceeaşi amplitudine d şi au o frecvenţă de repetiţie constantă şi cunoscută, indicatorul Pst este:
Influenţa echipamentelor electrotermice asupra reţelei electrice de alimentare 41
Pst = d d lim . (1.95)
Flickermetrul simulează procesul de percepţie vizuală şi dă o indicaţie a reacţiei unui observator
la fluctuaţiile de tensiune. Aparatul asigură prelucrarea variaţiilor de tensiune, ale reţelei conectate la
bornele sale. În acest sens, prin demodulare şi filtrare este eliminată componenta de 50 Hz, toate
frecvenţele mai mari de aceasta ca şi componenta continuă a semnalului. Semnalul astfel rezultat, care
corespunde variaţiei U(t) a tensiunii de la intrare, cu ajutorul unui filtru de ponderare este prelucrat
pentru a corespunde senzaţiei specifice vizuale a ochiului uman. Se obţin, în acest fel, valori ale
nivelului instantaneu P al efectului de flicker.
Pentru a lua în considerare mecanismul real de jenă fiziologică, efectul de flicker trebuie evaluat
pe un interval semnificativ de timp. Indicatorul Pst de scurtă durată, evaluat pe un interval
de 10 minute, rezultă prin prelucrarea statistică a nivelelor instantanee P:
Pst = 0,0314  P0,1 + 0,0525  P1 + 0,0657  P3 + 0,28  P10 + 0,08  P50 . (1.96)
În relaţia (1.96), P0,1, P1, P3, P10 şi P50 sunt nivelele de flicker depăşite timp de
0,1%, 1%, 3%, 10% şi respectiv 50% din perioada de observare (10 minute).
Indicatorul Plt se determină pe baza celor 12 valori succesive determinate ale indicatorului Pst
într-un interval de două ore.
Studiile efectuate au arătat că efectul de flicker se însumează practic după o lege cubică. Astfel
indicatorul Plt poate fi calculat din relaţia:
12
1
Plt = 3
12
 P
i =1
3
st, i . (1.97)

Indicatorul Plt defineşte mai bine efectul de flicker în cazul mai multor receptoare cu şocuri
aleatorii, funcţionând în aceeaşi reţea electrică sau în cazul unor echipamente cu şocuri de putere, cu
un ciclu mare de funcţionare (de exemplu, cuptoare cu arc electric).
1.2.5.3. Conectarea consumatorilor cu şocuri la reţeaua electrică de medie tensiune
Pentru a asigura calitatea energiei electrice livrată consumatorilor racordaţi la reţeaua electrică
se impun, pentru nivelul de flicker, următoarele limite de compatibilitate în reţelele de joasă si medie
tensiune: Pst = 1 şi Plt = 0,8. Valorile planificate ale celor doi indicatori sunt prezentate în
tabelul 1.5 [1.13]. Valorile planificate trebuie să fie realizate în 95% din intervalul analizat (în mod
obişnuit o săptămână).
Conectarea unui consumator cu şocuri la reţeaua electrică se face astfel încât funcţionarea sa să
nu conducă la depăşirea indicatorilor planificaţi de flicker. Consumatorii cu şocuri de putere relativ
redusă pot fi conectaţi la reţeaua electrică dacă variaţia de putere S, în punctul de delimitare (punct
în care are loc delimitarea ca proprietate a instalaţiei consumatorului de cea a furnizorului de energie
electrică), nu depăşeşte valorile indicate în tabelul 1.6 [1.13]. Variaţia de putere S poate fi inferioară,
egală sau mai mare decât puterea nominală Sn a instalaţiei. Astfel, de exemplu, la pornirea unui motor
asincron rezultă  S = (3 ... 8)  Sn .

Tabellu 1.5 Valorile planificate ale indicatorilor Pst şi Plt


Indicator Valori planificate
Reţea de medie tensiune (MT) Reţea de înaltă (IT) şi foarte înaltă tensiune (FIT)
Pst 0,9 0,8
Plt 0,7 0,6
42 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice

Tabeul 1.6 Limitele de variaţie admise Sa la micii consumatori


Variaţii r pe minut SaPsc [%]
r > 200 0,1
10  r  200 0,2
r < 10 0,4

În tabelul 1.6 s-a notat cu Psc puterea de scurtcircuit pe barele de alimentare ale consumatorului
cu şocuri.
Pentru consumatorii perturbatori cu putere mai mare, fiecărui consumator i se alocă o cotă de
perturbaţii (în general proporţională cu puterea sa contractată) pe care nu are voie să o depăşească.
Determinarea cotei alocată are în vedere următoarele observaţii importante:
• nivelul de flicker de la o reţea cu tensiune nominală superioară se transmite la reţeaua de
tensiune nominală inferioară cu o anumită atenuare (coeficientul de transfer de la reţeaua de înaltă
tensiune la reţeaua de medie tensiune este de circa 0,8);
• se poate neglija aportul nivelului de flicker al unei reţele de tensiune nominală inferioară la
reţeaua de tensiune nominală superioară (coeficient de transfer nul).
Dacă se consideră că nivelul planificat al indicatorului de scurtă durată în reţeaua de medie
tensiune este Pst,p MT , nivelul planificat în reţeaua de înaltă tensiune este Pst,p IT iar coeficientul de
transfer al perturbaţiei este kst, IT-MT, rezultă că contribuţia totală Pst,g MT a consumatorilor cu şocuri
conectaţi în reţeaua de medie tensiune poate avea cel mult valoarea:

( ) ( )
3 3
g p
Pst,MT = 3 Pst,MT − kst,3 IT − MT  Pst,IT
p
. (1.98)
O relaţie asemănătoare poate fi scrisă şi pentru indicatorul Plt:

( ) ( )
3 3
g p 3 p
Plt,MT = 3 Plt,MT − k lt,IT − MT  Plt,IT . (1.99)
Dacă se au în vedere valorile nivelului planificat indicate în tabelul 1.5 şi se consideră valoarea
coeficientului de transfer a perturbaţiei, dinspre reţeaua de înaltă tensiune către reţeaua de medie
tensiune, egal cu 0,8 se obţine:
Pst,g MT = 0,79; Plt,g MT = 0,63 .
Cota Pst,e MT, i (emisia perturbatoare individuală) alocată fiecărui consumator i, din totalul
perturbţiei Pst,g MT , poate fi determinată în funcţie de raportul dintre puterea contractată Sci a
consumatorului i şi puterea totală SMT racordată la reţeaua de medie tensiune analizată. De asemenea,
se ia în considerare un coeficient de coincidenţă ksMT a şocurilor determinate de consumatorii
racordaţi la aceeaşi reţea (pentru reţeaua de medie tensiune se poate considera ksMT = 0,20,3):
S 1
Pst,e MT, i = Pst,g MT  3 ci  (1.100)
SMT ksMT
Sci 1
şi în mod identic: Plt,e MT, i = Plt,g MT  3  . (1.101)
S MT ksMT
În cazul în care, la conectarea unui nou consumator Si cu şocuri, se constată faptul că ceilalţi
consumatori din reţea au o contribuţie mai mare decât cea alocată lor în conformitate cu suma
puterilor contractate, deci mai mare decât valoarea expresiei Pst,g MT  3 ( SMT − Si ) ( SMT  ksMT ) , noului
consumator i se alocă o cotă mai mică, astfel încât să nu se depăşească nivelul planificat în reţeaua de
medie tensiune. Astfel, dacă nivelul de fond (determinat de ceilalţi consumatori) este Pst,f MT , nivelul
alocat noului consumator i va fi:
Bibliografie 43
( ) ( ) − (P ) .
3 3 3
Pst,e MT, i = 3 Pst,p MT − kst,3 IT − MT . Pst,p IT f
st, MT (1.102 )

( ) .( P ) − ( P )
3 3 3
În mod identic: Plt,e MT, i = 3 Plt,p MT − k lt,3 IT − MT p
lt, IT
f
lt, MT . (1.103)
Pentru consumatorii cu şocuri, de putere relativ mică, limitele de emisie individuală, determinate
cu relaţiile de mai sus, pot fi deosebit de dificil de realizat. În aceste cazuri, se acceptă ca nivelele
individuale de emisie să nu scadă sub valorile de bază Pst,b MT, i = 0,35 şi Plt,b MT, i = 0,25 .
În cazurile practice, pot fi acceptate nivele individuale superioare celor alocate pe baza datelor
de mai sus, numai în cazuri excepţionale şi pe durate limitate de timp.
La conectarea consumatorilor cu şocuri, direct la reţeaua de înaltă tensiune, calculul cotei de
emisie individuală alocată se face asemănător ca în cazul reţelei de medie tensiune. Conectarea
echipamentelor cu şocuri de putere în reţeaua de joasă tensiune este admisă numai dacă acestea nu
depăşesc nivelul individual de emisie, admis prin norme [1.14].

1.2.5.4. Mijloace de limitare a nivelului fluctuaţiilor de tensiune


Limitarea efectelor perturbatorii determinate de consumatorii cu şocuri asupra celorlalţi
consumatori, poate fi realizată în principal prin două metode:
• alegerea corespunzătoare a schemei de alimentare;
• compensarea dinamică a puterii reactive absorbită de consumatorul cu şocuri.
În general, se recomandă o separare galvanică a barelor care alimentează consumatorii cu
şocuri şi ceilalţi consumatori.
Nivelul perturbaţiei de pe barele de medie tensiune MT2 care alimentează consumatorii fără şo-
curi este dat numai de perturbaţia transmisă din reţeaua de înaltă tensiune kst, IT-MTPpst, IT şi res-
pectiv klt, IT-MTPplt, IT, având în vedere faptul că perturbaţia de la barele de medie tensiune MT1 la care
sunt racordaţi consumatorii cu şocuri, nu se transmite în reţeaua de înaltă tensiune (coeficient de
transfer kst, MT−IT = 0 ).
Schemele de compensare dinamică a puterii reactive cuprind, în principiu, un bloc de calcul
pentru determinarea permanentă a puterii reactive absorbite şi transmiterea de comenzi (practic în
timp real) pentru conectarea (cu o întârziere de cel mult o perioadă a tensiunii alternative aplicate) a
surselor corespunzătoare de putere reactivă.
Compensarea dinamică poate fi realizată în trei variante [1.15, 1.16]:
a) acoperirea valorii minime Qmin a puterii reactive cu o baterie de condensatoare Cf iar
componenta variabilă (Qmax − Qmin ) cu o baterie de condensatoare Cv, variabilă în trepte;
b) acoperirea valorii maxime Qmax a puterii reactive cu o baterie de condensatoare Cf iar compo-
nenta variabilă (Qmax − Qmin ) cu o bobină Lv cu inductivitate variabilă;
c) acoperirea valorii medii Qmed a puterii reactive cu o baterie de condensatoare Cf, componenta
variabilă (Qmax − Qmin ) cu ajutorul bateriei de condensatoare Cv variabilă în trepte iar componenta va-
riabilă (Qmax − Qmin ) cu ajutorul unei bobine Lv cu inductivitate variabilă.

BIBLIOGRAFIE

[1.1] Şora I., ş.a., Utilizări ale energiei electrice, Editura Facla, Timişoara, 1984.
[1.2] Comşa D., Instalaţii electrotermice industriale vol.I şi II, Editura Tehnică, Bucureşti, 1986.
[1.3] Kelemen A., Imecs Maria, Matlac I., Mutatoare. Aplicaţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980.
44 Probleme energetice generale ale instalatiilor electrotermice
[1.4] Ionescu G.T., Indicatorii de calitate a energiei electrice şi propuneri de nivele limită admise, Energetica, nr.5, seria
B, 1994, pg.204214.
[1.5] Dinculescu P., Şora I., Comşa D., Utilizări ale energiei electrice şi instalaţii electrice, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983.
[1.6] Chiuţă I., Conecini I., Compensarea regimului energetic deformant, Editura Tehnică, Bucureşti, 1989.
[1.7] Arie A. ş.a., Poluarea cu armonici a sistemelor electroenergetice funcţionând în regim permanent simetric, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1994.
[1.8] Alexa D., Hrubaru O., Aplicaţii ale convertoarelor statice de putere, Editura Tehnică, Bucureşti, 1989.
[1.9] Bâlă C., Togui L., Covrig M., Bobine de reactanţă pentru sisteme energetice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1982.
[1.10] *** PE 1431994, Normativ pentru limitarea regimului nesimetric şi deformant în reţele electrice, RENEL,
Bucureşti, 1994.
[1.11] Tugulea A., Golovanov Carmen, Efectele energetice ale regimurilor nesimetrice şi deforrmante ale sistemelor
electroenergetice. Posibilităţi de măsurare, Energ. vol.III, pg.130162, Editura Tehnică, Bucureşti, 1987.
[1.12] *** IEC 1000-2-2 Electromagnetic compatibility (EMC) Part.2: Environment. Section 2: Compatibility levels for
low-frequency conducted disturbances and signalling in public low-voltage power supply systems.
[1.13] *** IEC 1000-3-7 Electromagnetic compatibility (EMC) Part 3: Limits. Section 7: Limitation of voltage
fluctuations and flicker for equipment connected to medium and high voltage power supply systems.
[1.14] *** IEC 1000-3-3 Electromagnetic compatibility (EMC) Part.3: Limits. Section 3: Limitation of voltage
fluctuations and flicker in low-voltage power supply systems for equipment with rated current  16 A.
[1.15] *** Prospect VAROVERTER, Ein Stromrichtersystem für schnelle Blindleistungs-Kompensation; Geregelte
Blindleistungs-Kompensations mit einem MEGASEMI, AEG Telefunken.
[1.16] Golovanov N., Utilizarea energiei electrice şi mari consumatori, Litografia IPB, Bucureşti, 1983.