Sunteți pe pagina 1din 2

CURS 13.05.

2020

Demenţa

Noțiuni introductive

Demenţa este o disfuncţie intelectuală dobândită, persistentă şi cu evoluţie progresivă,


afectând cel puţin două din următoarele procese mentale: limbajul, memoria, orientarea temporo-
spaţială, comportamentul emoţional şi personalitatea, cogniţia (calculul, raţionamentul, gândirea

abstractă, etc.)

Cea mai precoce manifestare a demenţei este de obicei uitarea. Urmează apoi pierderea
memoriei recente mai ales, şi în final dezorientarea şi dezinserţia socială.

Pacientii se simt stânjeniţi şi frustraţi de pierderea abilităţilor, refuzând să fie ajutaţi.


Acest fapt duce la încercarea de a-şi ascunde dificultăţile, la rezistenţă în a primi ajutor şi la
refuzul de a mai face unele activităţi.

Tipul de demenţă (Alzeimer, demenţe vasculare) influenţează evoluţia şi tratamentul


acesteia. In numeroase cazuri demenţa coexistă cu depresia şi cu delirul. Diagnosticul se bazează
pe:

- istoricul bolii

- examenul fizic şi al stării mentale

- revizuirea atentă a medicaţiei administrate şi a consumului de alcool

- investigaţii de laborator pentru a elimina alte cauze ale disfuncţiilor cognitive: dozarea

hormonilor tiroidieni, VDRL, teste hepatice şi renale, RMN-ul sau TC sunt recomandate în

cazurile cu semne precoce de demenţă apărute într-un interval de timp relativ scurt, de câteva

luni până la 1-2 ani; ambele investigaţii sunt utile pentru excluderea unor boli ce pot mima

demenţa de tip Alzheimer cum sunt hematoamele şi tumorile cerebrale, accidentele vasculare

ischemice sau hemoragice.

Principii de îngrijire a pacientului cu demenţă

- Se menţine independenţa pacientului prin încurajarea acestuia să facă singur anumite activităţi
care sunt mai uşor de rezolvat; ajută la menţinerea stimei de sine şi previne frustrarea.
- Se evită confruntările de câte ori este posibil. Se încearcă să nu fie contraziși dacă spun lucruri
ciudate sau prosteşti. Li se distrageţi atenţia dacă doresc să facă ceva nepotrivit, schimbând
subiectul sau îndepărtându-l de sursa interesului său absurd.

- Se stabilesc rutine în îngrijirea persoanei cu demenţă, făcând aceleaşi lucruri la aceleaşi ore şi
asigurând o anumită predictibilitate în îndeplinirea activităţilor.

- Se asigură un mediu sigur pentru pacientul cu demenţă. Confuzia, pierderea coordonării fizice
cresc posibilitatea de a cădea, de aceea trebuie verificate zonele periculoase ca podelele
alunecoase, mobila plasată incomod, mochetele fixate necorespunzător. Activităţile zilnice au un
risc crescut pentru pacienti: aceştia pot deschide gazul, lăsa lumina aprinsă, arunca chibrituri
aprinse într-un coş cu hârtie, etc. De aceea, anumite atenţionări scrise („închideţi gazul”, „opriţi
apa”) ca şi eliminarea obiectelor periculoase pot diminua riscul accidentelor casnice.

- Se menţin canalele de comunicare deschise. Pe măsură ce boala evoluează, problemele de


comunicare între pacient şi ceilalţi vor fi din ce în ce mai mari. Pacienții vor avea dificultăţi în a
se exprima şi a purta o conversaţie. Pentru a menţine canalele de comunicare deschise se
recomandă:

- să se verifice dacă pacientul nu este afectat de tulburări de auz, vedere, sau de probleme
stomatologice;

- să se vorbească simplu, clar, rar, numai despre un singur subiect;

- să se acorde persoanei mai mult timp pentru a răspunde;

- dacă persoana este confuză, să i se amintească, cu răbdare, informaţiile esenţiale folosind un


obiect sau o imagine;

- să se încerce, prin vocabular adecvat, să nu se simtă contraziți sau să-i jigniţi, corectându-i cu
bruscheţe.

- Să se folosească privirea şi atingerea pentru exprimarea sentimentelor.