CURS 1

CAPITOLUL 1
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
1.1. CONSIDERAŢII GENERALE. ELEMENTE DE
CINEMATICA VIBRAŢIILOR
1.1.1. Definiţii. Parametrii vibraţiilor
Fenomenele fizice ale căror mărimi caracteristice variază alternativ în
timp se numesc oscilaţii.
Dacă parametrii care determină configuraţia la un moment dat pentru
un sistem mecanic variază alternativ în timp (faţă de valorile avute iniţial)
atunci acest sistem mecanic efectuează o oscilaţie mecanică sau o vibraţie
mecanică.
Dacă toate elementele mişcării se repetă identic după un acelaşi
interval de timp, atunci vibraţia este periodică.
Cel mai mic interval de timp după care mişcarea se repetă identic se
notează cu T si se numeşte perioadă. Perioada se măsoară în secunde.
Se numeşte frecvenţă numărul de perioade (oscilaţii complete) în
unitatea de timp şi se notează cu f sau cu ߥ.
Relaţia între perioadă si frecvenţă este:
1 1
T= sau f = .
f T
Dacă se notează cu x parametrul ce determină configuraţia unui
sistem mecanic cu un grad de libertate, atunci pentru o mişcare periodică
se poate scrie:
x(t ) = x(t + T )
Curbele din figurile 1.a şi 1.b reprezintă mişcări periodice. Mişcarea
din figura 1.c nu este periodică.
În cazul în care sistemul mecanic are h grade de libertate, mişcarea
este periodică dacă fiecare parametru qk (k = 1,K , h ) este o funcţie
periodică şi dacă perioadele Tk sunt comensurabile între ele:
q1 (t ) = q1 (t + T1 )
q2 (t ) = q2 (t + T2 )
………………
qh (t ) = qh (t + Th ) .

T1 T2 T
şi = = ....... h = T0 , unde n1 , n2 ,K , nh sunt numere întregi.
n1 n2 nh
Perioada mişcării este egală cu produsul dintre valoarea comună a
rapoartelor, T0 , şi cel mai mic multiplu comun al numerelor n1 , n2 ,K , nh .

1
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 1

a)

b)

c)
Fig 1.1

1.1.2. Vibraţii armonice

Dacă ecuaţia de mişcare a unui sistem mecanic se exprimă cu
ajutorul unei singure funcţii trigonometrice sinus sau cosinus (fig. 1.2)
atunci mişcarea se numeşte vibraţie (oscilaţie) armonică.
x = a cos ω t sau x = a cos (ω t − ϕ ) ; (1.1)

2
 Curs 1

x = a sin ω t sau x = a sin(ω t + ψ ) .

Fig. 1.2
În figura 1.2a sunt date două exemple de mişcări armonice ale căror
ecuaţii de mişcare sunt exprimate cu ajutorul funcţiilor trigonometrice sinus
şi cosinus. Trebuie precizat faptul că cele două ecuaţii reprezintă mişcări
diferite. Acest lucru reiese şi din grafice, deoarece pentru aceeaşi valoare a
timpului se obţin valori diferite pentru poziţia .
O mişcare periodică poate să fie sau sa nu fie mişcare armonică.
Mişcările din figurile 1.a şi 1.b sunt periodice dar nu sunt armonice.
În figura 1.2b este reprezentat graficul funcţiei x = a sin(ω t + ψ ) care
exprimă tot o mişcare armonică. De data aceasta însă graficul nu mai
porneşte din origine deoarece, la momentul iniţial al mişcării (t = 0 ) ,
coordonata ia valoarea x0 = a sinψ . Faţă de reprezentarea funcţiei
x = a sin ω t din figura 1.2a, în figura 1.2b axa ordonatelor este translatată în
sens pozitiv cu un interval de timp t0 = ψ ω , corespunzător unghiului ψ . În
figura 1.2c este reprezentat graficul funcţiei x = a cos (ω t − ϕ ) . Analog, faţă
de reprezentarea funcţiei x = a cos ω t din figura 1.2a, în figura 1.2c axa
ordonatelor este translatată în sens negativ cu un interval de timp ϕ ω .
Graficul din figura 1.2c reprezintă o mişcare armonică. Aceasta poate
fi descrisă cu ajutorul ecuaţiei x = a sin(ω t + ψ ) sau x = a cos (ω t − ϕ ) . Aceste
două ecuaţii sunt similare cu condiţia ca unghiurile ψ şi să respecte

3
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 1

π
condiţia ψ + ϕ = (deoarece funcţiile sinus şi cosinus sunt defazate cu
2
π 2 ).
Din cele expuse mai sus rezultă că o sinusoidă din figura 1.2a
 π
reprezintă o mişcare armonică de ecuaţie x = a sin ω t sau x = a cos  ω t − 
 2
iar cealaltă sinusoidă reprezintă o altă mişcare armonică de ecuaţie
 π
x = a cos ω t sau x = a sin ω t +  .
 2
Ecuaţia de mişcare sub forma
x = C1 cos ω t + C 2 sin ω t (1.2)
reprezintă de asemenea o mişcare armonică. Trecerea la formele
precedente se face astfel:
C2 C1 (1.3)
a = C12 + C 22 ; tgϕ = sau tgψ = .
C1 C2
În această lucrare se va opta pentru funcţia cosinus la scrierea
ecuaţiei de mişcare armonice.
Determinarea perioadei se face punând condiţia ca, după un interval
de timp egal cu T , argumentul funcţiei să crească cu 2π . Astfel:
a cos (ω t − ϕ ) = a cos[ω (t + T ) − ϕ ] . (1.4)

Deci
[ω (t + T ) − ϕ ] − (ω t − ϕ ) = 2π ,
de unde
2π (1.5)
T= .
ω
Frecvenţa, care este inversul perioadei, se obţine imediat:
1 ω (1.6)
f = = .
T 2π
1
Frecvenţa se măsoară în hertzi, 1 Hz == 1 s −1 .
s
Numărul de vibraţii complete (perioade) efectuate în intervalul de timp
de 2π secunde poartă numele de pulsaţie sau frecvenţă circulară. Se
notează cu ω şi se măsoară în rad s sau s −1 .

2π 2π (1.7)
2π f = = =ω .
T 2π
ω

4
 Curs 1

Fig 1.3
Pulsaţia ω mai poate fi interpretată ca fiind viteza unghiulară a unui
vector rotitor (fazor) a cărui extremitate proiectată pe o axă care trece
prin punctul de aplicaţie conduce la obţinerea vibraţiei armonice (fig. 1.3):
θ = ω t ; OA = a ; rezultă x = a cos ω t sau y = a sin ω t .
Spre deosebire de figura 1.2a, unde funcţiile a cos ω t şi a sin ω t
descriau mişcări diferite, în figura 1.3 aceleaşi funcţii descriu aceeaşi
mişcare deoarece reprezintă două coordonate diferite, ‫ ݔ‬şi respectiv ‫ݕ‬, ale
aceluiaşi punct.
Argumentul (ω t − ϕ ) al funcţiei cu care se exprimă vibraţia armonică
se numeşte fază.

Fig 1.4
Dacă se consideră două vibraţii armonice având aceeaşi pulsaţie ω :
5
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 1

x1 = a1 cos(ω t − ϕ1 ) şi x2 = a2 cos (ω t − ϕ 2 ) , (1.8)

atunci se numeşte diferenţă de fază mărimea (ϕ 1 − ϕ 2 ) .
De asemenea, mărimea ϕ poate fi privită ca fiind diferenţa de fază
dintre vibraţiile armonice:
x = a cos ω t şi x = a cos(ω t − ϕ ) . (1.9)
Se mai poate considera că (− ϕ ) reprezintă faza (ω t − ϕ ) la momentul
iniţial (t = 0 ) şi se numeşte fază iniţială.
Un model mecanic pentru vibraţiile armonice este acela alcătuit dintr-
un punct material de masă ݉, legat de un arc care are un capăt fixat (fig.
1.4). Se ia ca origine a axelor poziţia de repaus a punctului material. Acesta
este scos din poziţia de repaus şi execută vibraţii în jurul poziţiei de repaus.
Poziţia de repaus, ܱ, în jurul căreia se mişcă punctul material studiat
se numeşte centru al vibraţiilor.
Elongaţia, x , reprezintă valoarea scalară a distanţei la un moment
dat între centrul de vibraţie şi mobil.
Amplitudinea vibraţiei armonice este elongaţia maximă considerată în
valoare absolută.

Fig 1.5

6
 Curs 1

Fie o vibraţie armonică exprimată de ecuaţia:

x = a cos (ω t − ϕ ) .
Derivând succesiv în raport cu timpul, se obţin legile de variaţie ale
vitezei şi acceleraţiei:
 π (1.10)
x& = − aω sin(ω t − ϕ ) = aω cos (ω t − ϕ ) +  ,
 2
&x& = −aω 2 cos(ω t − ϕ ) = −ω 2 x = aω 2 cos[(ω t − ϕ ) + π ] . (1.11)
Se vede că atât viteza cât şi acceleraţia sunt funcţii armonice de timp.
Relaţia (1.11) arată că în centrul de vibraţie acceleraţia mobilului este nulă.
De asemenea se poate observa că viteza şi acceleraţia sunt defazate
faţă de deplasare (x ) cu π 2 , respectiv π (fig. 1.5).
1.1.2.1. Vibraţia armonică modulată în amplitudine
Dacă funcţia care defineşte mişcarea armonică a unui sistem
mecanic cu un singur grad de libertate este de forma:
x = a(t ) cos (ω t − ϕ ) , (1.12)
2π
în care a (t ) variază puţin în intervalul , atunci se spune că vibraţia este
ω
modulată în amplitudine.
2π
Intervalul este perioada funcţiei cos (ω t − ϕ ) .
ω
Legea de mişcare x = x(t ) se reprezintă printr-o curbă care are
aspectul unei sinusoide ce oscilează între curbele a (t ) şi − a(t ) , fiind
tangentă acestor două curbe (fig. 1.6). Mişcarea descrisă de legea x = x(t )
nu mai are caracter armonic.
Curba dată de legea x(t ) are două înfăşurătoare ale căror ecuaţii
sunt a (t ) şi − a(t ) .
Se poate arăta că diagramele funcţiilor a (t ) şi cos (ω t − ϕ ) sunt
tangente în punctele de abscise:
ϕ + π ϕ + 3π ϕ + 5π ϕ + ( 2 k + 1 )π (1.13)
t= ; ; ;.....; ;........ .
ω ω ω ω
Intervalele de timp între două puncte de tangenţă succesive sunt
egale. Punctele în care curba traversează axa Ot sunt echidistante şi
corespund absciselor:
ϕ π ϕ 3π ϕ 5π ϕ ( 2 k + 1 )π (1.14)
t= + ; + ; + ;.........; + ;.........
ω 2ω ω 2ω ω 2ω ω 2ω
Vibraţia modulată în amplitudine poate fi periodică (fig. 1.6b) sau
neperiodică (fig. 1.6a), depinde de forma funcţiei a (t ) . Dacă funcţia a (t )
descrie tot o mişcare armonică de pulsaţie Ω, atunci mişcarea dată de
legea x = x(t ) va fi periodică dacă raportul ω Ω este un număr întreg. În
figura 1.6b este reprezentată diagrama unei vibraţii modulate în
7
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 1

amplitudine. Funcţia a (t ) este armonică, a (t ) = a0 + cos Ωt , cu pulsaţia

Ω  10  ିଵ . Pulsaţia vibraţiei armonice de bază este   60  ିଵ . Deoarece
raportul ω Ω = 6 este un număr întreg, mişcarea descrisă de funcţia
x = x(t ) este periodică de perioadă . Se vede că pe durata unei perioade,
, funcţia a (t ) prezintă o oscilaţie completă iar funcţia cos (ω t − ϕ ) prezintă
6 oscilaţii complete.

Fig 1.6
Mişcarea reprezentată în figura 6a are caracter oscilatoriu, dar nu se
repetă.
Această mişcare se numeşte pseudo-periodică sau cuasi-periodică.

8
 Curs 1

2π
Intervalul de timp T = după care alura diagramei se repetă se numeşte
ω
pseudo-perioadă sau cuasi-perioadă.
1.1.2.2. Vibraţia armonică modulată în frecvenţă
Dacă funcţia care defineşte mişcarea armonică a unui sistem
mecanic cu un singur grad de libertate este de forma:
x = a cos[ω (t )t − ϕ ] , (1.15)
2π
în care funcţia ω (t ) variază foarte puţin într-un interval de timp , atunci
ω( t )
se spune că vibraţia este modulată în frecvenţă.

Fig 1.7
Legea de mişcare x = x(t ) se reprezintă printr-o curbă care are alura
unei vibraţii armonice, dar perioada este variabilă.
Vibraţia modulată în frecvenţă poate fi periodică (fig. 1.7b) sau
neperiodică (fig. 1.7a), depinde de forma funcţiei ω (t ) .

1.1.3. Vibraţia nearmonică oarecare

Se consideră o funcţie x(t ) care defineşte mişcarea unui sistem
2π
mecanic cu un singur grad de libertate, periodică, de perioadă T = :
ω
x (t ) = x(t + kT ) ; k = 1 , 2 , 3 ,K . (1.16)
Dacă această funcţie îndeplineşte condiţiile lui Dirichlet (netedă pe
porţiuni, cu discontinuităţi de speţa întâi de ordonată şi tangentă), atunci

9
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 1

poate fi dezvoltată în serie Fourier:

∞ ∞
x(t ) = a0 + ∑ ak cos kωt + ∑ bk sin kωt (1.17)
k =1 k =1
sau
∞
x (t ) = a0 + ∑ C k cos (kωt − ϕ k ) , (1.18)
k =1
b
unde: Ck = ak2 + bk2; tgϕ k = k ; k = 1, 2 ,....
ak
Pulsaţia
 2⁄ defineşte componenta fundamentală, iar celelalte
pulsaţii 2ω , 3ω , 4ω ,K reprezintă respectiv armonícele superioare de ordinul
2 , 3 , 4 ,K
Determinarea coeficienţilor seriei Fourier se face pe cale analitică
utilizând formulele:
T T T
1 2 2
a0 = ∫ x( t )dt ; ak = ∫ x( t ) cos kωt dt ; bk = ∫ x( t ) sin kωt dt . (1.19)
T0 T0 T0
Aceste formule se determină relativ uşor. Pentru componenta
continuă a0 se multiplică relaţia (1.17) cu dt şi se integrează ambii membri
de la 0 la  (pe durata unei perioade). Se ţine seama de faptul că
T T

∫ cos kωt dt = ∫ sin kωt dt = 0 şi se obţine formula pentru calculul lui a0 .

0 0
Coeficienţii ak şi bk se determină înmulţind relaţia (1.17) cu respectiv
cos kω t dt şi sin kω t dt şi integrând ambii membri pe durata unei perioade.
Se ţine seama de proprietăţile de ortogonalitate ale funcţiilor armonice
T
0 pentru m ≠ n
∫ cos nωt ⋅ cos mωt dt = T 2 pentru m = n ;
0
T
0 pentru m ≠ n
∫ sin nωt ⋅ sin mωt dt = T 2 pentru m = n
;
0
T
0 pentru m ≠ n
∫ sin nωt ⋅ cos mωt dt = 0 pentru m = n
0
şi, efectuând calculele, se găsesc formulele pentru coeficienţii ak şi bk .
Din seria Fourier se reţine un număr finit de termeni. Se poate arăta
că aceste serii sunt puternic convergente şi o bună aproximaţie pentru
funcţia x(t ) se poate obţine chiar reţinând un număr redus de termeni.
Operaţia de determinare a coeficienţilor seriei Fourier se numeşte
analiză armonică.
Deoarece o funcţie periodică poate fi descompusă (în anumite
condiţii) într-o serie de funcţii trigonometrice, atunci rezultă că o mişcare
periodică oarecare poate fi descompusă într-un număr finit sau infinit de
vibraţii armonice. Vibraţia armonică este deci cea mai simplă mişcare
periodică.

10
 Curs 1

Descompunerea în serii Fourier este unică. Se poate întâmpla însă

ca, în unele cazuri, unii termeni ai seriei să lipsească. Astfel, dacă x(t ) este
o funcţie pară
x(t ) = x(− t ) , (1.20)
T
2
T ∫0
atunci produsul x(t ) sin nωt este impar, deci bk = x (t ) sin nωt dt = 0 . În

acest caz seria Fourier se reduce la

∞
x(t ) = a0 + ∑ ak cos kωt . (1.21)
k =1
Se spune că semnalul descris de expresia (1.21) este par.
Dacă x(t ) este o funcţie impară
x (t ) = − x (t ) , (1.22)
T
2
T ∫0
atunci produsul x(t ) cos nωt este impar, deci ak = x(t ) cos nωt dt = 0 . şi

a0 = 0 . În acest caz seria Fourier se reduce la

∞
x (t ) = ∑ bk sin kωt . (1.23)
k =1
Se spune că semnalul descris de expresia (1.23) este impar.
Dacă în expresia seriei Fourier dată de relaţia (1.18) se notează
a0 = C0 , deoarece b0 = 0 (de unde rezultă ϕ = 0 ), atunci se poate extinde
limita inferioară a sumei de la k = 0 şi se poate scrie:
∞
x (t ) = ∑ Ck cos (kωt − ϕ k ) . (1.24)
k =0
Dacă se reprezintă grafic
modulele C k în funcţie de pulsaţia
ω ( ) sau de frecvenţa ( ), se
obţine spectrul de frecvenţă discret
sau spectrul de linii (fig. 1 8). Acest
tip de reprezentare, utilizată pe
scară largă în tehnica măsurătorilor,
se numeşte spectrogramă şi per-
mite descompunerea unui semnal
de vibraţie periodic complex într-un Fig. 1.8
număr finit sau infinit de semnale
simple, exprimate prin funcţii sinusoidale, ce reprezintă vibraţii armonice.
Ca exemplu se consideră un semnal în formă de dinte de fierăstrău,
descris de funcţia
x = f (t ) = t , (1.25)
definită pe intervalul [− π ,π ] (fig. 1.9a). Perioada a acestei funcţii este .

11
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 1

Pentru a dezvolta semnalul (funcţia) în serie Fourier se calculează

coeficienţii a0 , ak şi bk cu ajutorul formulelor (1.19).
T π
1 1
T ∫0 ∫ tdt = 0 .
a0 = x( t )dt =
2π −π

Fig 1.9
Deoarece funcţia x = t este impară, coeficienţii ak sunt toţi nuli. Pentru
calculul coeficienţilor bk se porneşte de la formula corespunzătoare (1.19):
T π
2 2
T ∫0 ∫ t sin kωt dt .
bk = x( t ) sin kωt dt =
2π −π
Se integrează prin părţi şi, ţinând seama de faptul că
cos kπ = cos(− kπ ) = (− 1) , se obţine pentru bk expresia
k

12
 Curs 1

2
bk = −(− 1)k .
k
Prin urmare seria Fourier a funcţiei x = t conţine numai termenii în
sinus:

x (t ) = t ≈ −2∑
∞
(− 1)k sin kωt =
k =1 k
2 1 2 1
= 2 sin ωt − sin 2ωt + sin 3ωt − sin 4ωt + sin 5ωt − sin 6ωt + K
3 2 5 3
 sin(t ) sin (2t ) sin (3t ) sin(4t ) sin(5t ) 
sau x (t ) = t ≈ 2 − + − + K
 1 2 3 4 5 
În figurile 1.9b, c, d, e, f, g este reprezentată curba care se obţine
luând în considerare respectiv 1, 3, 5, 8, 12, 16 termeni din dezvoltarea în
serie Fourier a funcţiei x = t . Aproximarea este cu atât mai bună cu cât se
ia în considerare un număr mai mare de termeni. Totuşi, se poate observa
că, dacă numărul de termeni este mai mare de 12, influenţa numărului de
termeni este din ce în ce mai mică.
În figura 1.10 este reprezentat spectrul de frecvenţă discret
(spectrograma). Acesta conţine, pe lângă fundamentala de pulsaţie
2π 2π
ω= = = 1 şi armonicele cu pulsaţiile de la 2ω până la 16 ω . Din
T 2π
figură se poate vedea că amplitudinile descresc puternic pentru
componentele de ordin superior ale armonicelor.

Fig 1.10

1.2. COMPUNEREA VIBRAŢIILOR

Vibraţiile pot fi paralele sau ortogonale. Vibraţiile pot avea aceeaşi
pulsaţie, adică sunt sincrone, sau pulsaţii diferite. Vibraţiile pot fi în fază,
adică au aceeaşi fază, sau pot fi defazate, adică au faze diferite.
1.2.1. Compunerea vibraţiilor armonice paralele
1.2.1.1. Compunerea vibraţiilor armonice paralele de aceeaşi
pulsaţie
Se consideră un punct material care efectuează simultan două
mişcări vibratorii armonice pe direcţii paralele cu aceeaşi pulsaţie ω :

13
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 1

x1 = a1 cos(ω t − ϕ1 ) şi x2 = a2 cos (ω t − ϕ 2 ) . (1.26)

Fizic, acest lucru se poate realiza ca în figură.

Fig 1.11
Mişcarea rezultantă se obţine însumând algebric cele două mişcări
componente:
x = x1 + x2 = a1 cos (ω t − ϕ1 ) + a2 cos (ω t − ϕ 2 ) =
= a1 cos ω t cos ϕ1 + a1 sin ω t sin ϕ 1 + a2 cos ω t cos ϕ 2 + a2 sin ω t sin ϕ 2 =
= (a1 cos ϕ 1 + a2 cos ϕ 2 ) cos ω t + (a1 sin ϕ1 + a2 sin ϕ 2 ) sin ω t =
= A cos ω t + B sin ω t = a cos (ω t − ϕ ) ,
unde s-au făcut notaţiile:
A = a1 cos ϕ 1 + a2 cos ϕ 2 şi B = a1 sin ϕ 1 + a2 sin ϕ 2 . (1.27)
Conform celor prezentate în paragrafele anterioare
a = A2 + B 2 = ( a1 cos ϕ1 + a2 cos ϕ 2 )2 + ( a1 sin ϕ1 + a2 sin ϕ 2 )2 =

= a12 + a22 + 2 a1a2 cos( ϕ1 − ϕ 2 ) , (1.28)

B a1 sin ϕ1 + a2 sin ϕ 2 (1.29)
tgϕ = = .
A a1 cos ϕ1 + a2 cos ϕ 2
Generalizând pentru un număr n de vibraţii armonice paralele de
aceeaşi pulsaţie x1 = a1 cos(ω t − ϕ1 ) ; x2 = a2 cos (ω t − ϕ 2 ) ; ...,
xi = ai cos (ω t − ϕ i ) ; xn = an cos (ω t − ϕ n ) .
Din compunerea lor rezultă o vibraţie armonică x = a cos (ω t − ϕ ) în
care:
n n n
(1.30)
a= ∑ ai2 + ∑∑ 2ai a j cos( ϕ j − ϕi ) ;
i =1 i =1 j =1
n
∑ ai sin ϕi (1.31)
tgϕ = i =1
n
.
∑ ai cos ϕi
i =1

1.2.1.2. Compunerea vibraţiilor armonice paralele de pulsaţii

apropiate. Fenomenul de bătăi
Se consideră un punct material care efectuează simultan două
mişcări armonice pe direcţii paralele cu pulsaţiile ω1 şi ω2 :
14
 Curs 1

x1 = a1 cos (ω1 t − ϕ 1 ) şi x2 = a2 cos (ω 2 t − ϕ 2 ) . (1.32)

Se presupune că pulsaţiile ω1 şi ω2 diferă foarte puţin între ele
(acelaşi lucru se poate spune şi despre perioadele mişcărilor ).
În urma unor artificii de calcul şi, utilizând formulele din trigonometrie,
se obţin pentru x1 şi x2 expresiile:
ω + ω 2 ω − ω2 
x1 = a1 cos  1 t+ 1 t − ϕ1  =
 2 2 
ω1 + ω 2  ω1 − ω 2  ω1 + ω 2 ω − ω2 
= a1 cos t cos  t − ϕ1  − a1 sin t sin 1 t − ϕ1  ,
2  2  2  2 
ω + ω2 ω − ω2 
x2 = a2 cos  1 t+ 1 t − ϕ2  =
 2 2 
ω1 + ω 2  ω − ω  ω + ω ω − ω2 
= a2 cos t cos  1 2
t + ϕ 2  + a2 sin 1 2
t sin  1 t + ϕ1  .
2  2  2  2 
Mişcarea rezultantă va fi:
ω1 + ω 2 ω + ω2
x = x1 + x2 = A( t ) cos t + B( t ) sin 1 t=
2 2
 ω + ω2  (1.33)
= a( t ) cos  1 t − Φ( t ) ,
 2 
unde, s-au făcut notaţiile:
 ω − ω2   ω − ω2  (1.34)
A( t ) = a1 cos  1 t − ϕ1  + a2 cos  1 t + ϕ2  ;
 2   2 
 ω − ω   ω − ω  (1.35)
B( t ) = − a1 sin  1 2
t − ϕ1  + a2 sin  1 2
t + ϕ2  ;
 2   2 
B (1.36)
a( t ) = A2 + B 2 ; Φ( t ) = arctg .
A
Înlocuind expresiile lui A(t ) şi B(t ) , rezultă pentru a(t ) şi Φ(t ) :
a( t ) = a12 + a22 + 2 a1a2 cos[(ω1 − ω 2 )t − (ϕ1 − ϕ 2 )] ; (1.37)
 ω − ω2   ω − ω2 
− a1 sin  1 t − ϕ1  + a2 sin  1 t + ϕ2 
Φ( t ) = arctg  2   2 .
(1.38)
 ω1 − ω 2   ω1 − ω 2 
a1 cos  t − ϕ1  + a2 cos  t + ϕ2 
 2   2 
Dacă pulsaţiile mişcărilor componente sunt apropiate, atunci diferenţa
ω1 − ω2 este foarte mică în raport cu media pulsaţiilor
ଵ  ଶ ⁄2, deci
funcţiile a(t ) şi Φ(t ) variază foarte încet în comparaţie cu funcţia
 ω + ω2 
cos 1 t . Acest fapt conduce la concluzia că mişcarea rezultantă este
 2 
o vibraţie modulată atât în amplitudine, cât şi în frecvenţă.
Amplitudinea mişcării rezultante variază între:

15
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 1

a12 + a22 − 2 a1 a2 = a1 − a2 şi a12 + a22 + 2 a1 a2 = a1 + a2

Fig 1.12
Această compunere de mişcări oscilatorii paralele cu pulsaţii
apropiate conduce la fenomenul de bătăi.
Amplitudinea mişcării rezultante are valori foarte mari la intervale de
timp corespunzătoare perioadei Tb a funcţiei cos[(ω1 − ω 2 )t − (ϕ 1 − ϕ 2 )] care
intervine în expresia amplitudinii a(t ) .
Tb poartă numele de perioada bătăilor şi are expresia:

16
 Curs 1

2π (1.39)
Tb = .
ω1 − ω2
Frecvenţa bătăilor f b va fi:
1 ω1 − ω2 ω ω (1.40)
fb = = = 1 − 2 = f1 − f 2 ,
Tb 2π 2π 2π
ω1 ω
unde f 1 = şi f 2 = 2 sunt frecvenţele f 1 şi f 2 ale celor două mişcări
2π 2π
componente.
1.2.1.3. Compunerea vibraţiilor armonice paralele de pulsaţii
diferite
De data aceasta mişcarea rezultantă nu mai este armonică.
În cazul compunerii vibraţiilor paralele de pulsaţii diferite se utilizează
seriile Fourier şi se consideră ca un caz particular al vibraţiilor nearmonice.
1.2.2. Compunerea vibraţiilor armonice ortogonale
În cazul compunerii vibraţiilor armonice ortogonale se consideră un
punct material care efectuează simultan două mişcări vibratorii armonice pe
două direcţii perpendiculare cu pulsaţii diferite:
x = a1 cos (ω1 t − ϕ1 ) ; y = a2 cos (ω2 t − ϕ 2 ) . (1.41)
Fizic, acest lucru se poate realiza ca în figura 1.13.
S-au considerat două situaţii:
a) Pulsaţiile celor două mişcări sunt
egale (ω1 = ω2 = ω ) , iar fazele iniţiale
sunt de asemenea egale
(ϕ1 = ϕ 2 = ϕ ) Se elimină timpul între
cele două relaţii şi se obţine o
dreaptă care trece prin originea
sistemului de coordonate, de ecuaţie
Fig 1.13 a
y = 2 x.
a1

Mişcarea rezultantă este tot o

vibraţie armonică pe un segment din
dreapta de mai sus. Poziţia punctului
‫ ܯ‬la un moment dat este precizată de
distanţa s măsurată de la origine:

Fig 1.14

s = x + y 2 = a12 = a22 cos( ωt − ϕ ) = a cos( ωt − ϕ ) .

2
(1.42)

17
 Vibraţiile sistemelor mecanice Curs 1

Amplitudinea mişcării rezultate este a = a12 + a22 .

b) Pulsaţiile celor două mişcări sunt egale (ω1 = ω 2 = ω ) dar fazele iniţiale
nu sunt egale (ϕ1 ≠ ϕ 2 ) .
x = a1 cos (ω t − ϕ1 ) ; y = a2 cos (ω t − ϕ 2 ) . (1.43)
sau
x = a1 cos ω t cos ϕ1 + a1 sin ω t sin ϕ1
y = a2 cos ω t cos ϕ 2 + a2 sin ω t sin ϕ 2 .
Rezultă:
a1 y sin ϕ1 − a2 x sin ϕ 2 a y cos ϕ1 − a2 x cos ϕ 2
cos ωt = ; sin ωt = 1 .
a1a2 sin(ϕ1 − ϕ 2 ) a1a2 sin(ϕ 2 − ϕ1 )
Eliminând timpul se obţine ecuaţia unei elipse care reprezintă
traiectoria mişcării:
a22 x 2 − 2a1a2 cos(ϕ1 − ϕ 2 )xy + a12 y 2 = a12 a22 sin 2 (ϕ1 − ϕ 2 ) . (1.44)
Mişcarea este periodică de
2π
perioadă T = , elipsa fiind parcursă în
ω
acelaşi sens.

Pentru diferite rapoarte între

pulsaţiile şi fazele iniţiale ale vibraţiilor
ortogonale care se compun, traiectoriile
Fig 1.15 pe care le descrie punctul M reprezintă
curbe cunoscute sub numele de figurile lui Lissajous.

18