Citeşte cu atenţie primul tablou (1 =>43 )şi răspunde cerinţelor:

1. Identifică în text elementele specifice basmului!

Primul tablou, în care se regăsesc 43 de strofe, începe cu formula particulară a basmului: „A fost odată ca-n
povești/ A fost ca niciodată”, iar următoarele versuri o prezintă pe fata împăratului îndrăgostindu-se de Luceafăr. În
vis, cei doi sunt legați de o iubire puternică. Atunci când fata îi cere astrului să coboare în lumea ei „Cobori în jos/
Luceafăr blând”, Luceafărul ia forma unui „tânăr voievod/ Cu păr de aur moale”, „cu fața străvezie”, „albă ca de
ceară” – „Un mort frumos cu ochii vii”, tatăl lui fiind cerul, iar mama sa, marea. El o cheamă pe tânără să-i fie
mireasă și să meargă cu el în palatele de mărgean de pe fundul oceanului, dar fata refuză să-l urmeze pe Luceafăr
din cauza diferențelor categorice dintre ei: „Căci eu sunt vie, tu ești mort/ Și ochiul tău mă-ngheață”.

2. Evidenţiază imaginea fetei de împărat, exemplificând-o prin figuri de stil din text!
Fata de imparat este o fire romantica si visatoare trasaturi care se desprind princaracterizare indirecta. 'ceasta tinde
spre perfesctiune, iu!este o fiinta superioara, dorindsa se atodepaseasca. Ea este indraostita de astrul ceresc a
carui iu!ire ii e impartasita.Insa iu!irea dintre cei doi e imposi!ila, ei apartinand unor lumi diferite. De aceea ei nu
pot comunica decat in vis
3. Compară modalităţile în care se îndrăgostesc cei doi! Ce semnificaţie are acest aspect?
Tabloul ne prezintă o fantastică poveste de iubire între două fiinţe aparţinînd unor lumi diferite. Contemplînd de la
fereastra dinspre mare a castelului Luceafărul de seară se îndrăgosteşte de o preafrumoasă fată de împarat. Fata la
rîndul ei este cuprinsă de acelaşi sentiment. În concepţia fetei Luceafărul este un spirit, pentru chemarea căruia trebuie
o formulă magică de descîntec. Descifrînd alegoria, putem spune că sensul ei este că pămînteanul aspiră către
absolut.În timp ce spiritul aspiră simte nevoia concretului. Pentru al putea chema lînga ea fata foloseşte descîntecul:
"Cobori în jos Luceafăr blînd ..." .

Cobori în jos, luceafăr blând,

Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă și în gând
Și viața-mi luminează!"

4. Prezintă cele două ipostaze ale Luceafărului, precum şi portretul acestuia!

1
 Fiinţele supranaturale au posibilitatea de a metamorfoza. Întocmai ca în basm, Luceafărul, la chemarea fetei se
aruncă în mare şi preschimbat într-un tînar palid, cu părul de aur şi ochi scînteietori, purtînd un gulgiu vînăt, încununat
cu trestii apare în faţa fetei ca un înger, ca un zeu. O invită pe fată în palatele lui de pe fundul oceanului unde toată
lumea s-o asculte pe ea. Metamorfoza Luceafărului pune la contribuţie mituri cosmogonice, asfel la prima întrupare
Luceafărul are părinţii cerul şi marea:
"Iar cerul este tatăl meu
Şi mumă mea e marea".
Zeii sînt nemuritori şi Luceafărul metamorfozat în Neptun este "un mort frumos cu ochii vii" deoarece nemurirea
este pentru muritorii de rînd o formă a morţii. De aceea fata de împărat are o senzaţie de frig.
"Căci eu sunt vie, tu eşti mort
Şi ochiul tău mă-n gheaţă."
Peste cîteva nopţi fata chemă din nou pe Luceafăr, acesta o ascultă şi din văile haosului avînd ca tată soarele şi
mamă marea apare din nou în faţa fetei. Acum vine învesmîntat în negru şi purtînd pe viţele negre de păr o coroană ce
pare că arde:
"Ochii mari şi minunaţi îi lucesc himeric
Ca două patimi fără săţi"
5. Din ce motiv refuză fata de împărat să-l urmeze pe Luceafăr?

Fata il refuza, simtandu-l “strain la vorba si la port”, apartinand unei lumi necunoscute ei, de care se teme: “Ochiul
tau ma-ngheata”. Antitezele demonstreaza ideea ca cei doi indragostiti apartin unor entitati diametral opuse,
simbolizand existenta vesnica si iminenta mortii: “Caci eu sunt vie, tu esti mort”. Fata isi marturiseste neputinta de a
accede spre cunoastere, accentuand imposibilitatea formarii cuplului: “Dar ape calea ce-ai deschis/ N-oi merge
niciodata”.

6. Identifică elementele specifice planurilor: terestru şi cresc

Terestru: odaie, corăbii, fată, trestii, tei, flori; Cătălina; Cătălin; oameni.
Ceresc:, norii ,Luceafăr, luna, stele, bolți, rază, cerul, înger,

7. Compară imaginea apei care se roteşte în cercuri cu aceea a cerului din care se naşte Luceafărul!
Ce semnificaţie acorzi acestor imagini?

2
Apare ca un tânăr palid cu părul de aur şi ochi scânteietori, purtând un giulgiu vânăt pe umerii goi şi un toiag încununat
cu trestii. Metamorfoza Luceafărului pune la contribuţie mituri cosmogonice. Zeii sunt nemuritori, prin urmare,
Luceafărul metamorfozat în Neptun e un „mort frumos cu ochii vii”, căci nemurirea e pentru muritori o formă a morţii.
8. Cum interpretezi gestul Luceafărului de a renunţa la condiţia sa de nemuritor?
Puterea de sacrificiu in numele implinirii iubirii ideale este proprie numai geniului, viziune romantica exprimata
prin intensitatea sentimentului de iubire, care duce la renuntarea la nemurire, “Da ma voi naste din pacat/ Primind o
alta lege;/ Cu vecinicia sunt legat,/ Ci voi sa ma dezlege”. Superlativul popular absolute folosit in versul “Cat te
iubesc de tare” sugerand transpunerea fetei in conditia obiectului unic al pasiunii erotice simtite de Luceafar si
dorinta acestuia de cunaostere a lumii pamantene. El accepta ideea “pacatului originar” din mitologia crestina, si,
implicit, dezlegarea de legile vesniciei.

9. Argumentează antiteza care stă la baza acestui prim tablou!

La baza primului tablou stă antiteza muritor-nemuritor.
Acest contrast dintre Luceafărul și fată de împărat joacă un rol foarte important în primul tablou.
Această poveste mi se pare neobișnuită. Poemul ”Luceafărul” este un poem romantic pe tema
destinului omului de geniu. Poemul este in egală măsură un poem de dragoste și un poem filosfic

Tabloul al II-lea (44 => 64)

1. Prezintă portretul pământeanului Cătălin!

Cătălin este viclean copil de casă, un paj din preajma impărătesei, băiat din flori, dar indrăzneț cu
ochii. Urmărind-o pe Cătălina socotește că e momentul să-și incerce norocul și prinzind-o intr-un
ungher îi servește Cătălinei o adevărată lecție de dragoste.

2. Care este rolul diminutivelor identificate în portretul pajului?

Eu cred că autorul face acest lucru să înțelegem că acest personaj nu este serios în intențiile sale. Opinia mea
personală este că autorul se adresează utilizînd diminutivele, pentru a ridiculiza pe Cătălin, arătând limitarea,
meschinăria acestuia. El i-a arătat dragostea, deoarece statutul ei era mult mai mare decât al lui.

3
3. Ce semnificaţie are asemănarea numelor celor doi îndrăgostiţi?
Numele celor doi, Cătălin şi Cătălina nu este întâmplător acelaşi, deoarece ei sunt exponenţii individuali ai
aceleiaşi speţe omeneşti. Întâlnirea celor doi pământeni seamănă cu dragostea dintre un flăcău şi o fată de la ţară, o
idilă pastorală ilustrată şi prin limbaj şi prin gesturi: „- Dar ce vrei, mări, Cătălin / Ia dut’ de-ţi vezi de treabă”.

4. Scrie un sinonim contextual pentru substantivul noroc! Scrie alte două enunţuri în care acesta să aibă altă
semnificaţie decât în poem!

Sinonim contextual pentru substantivul noroc este succes.

5. Explică jocul dragostei, precizând etapele acestuia, aşa cum apare în partea a doua a poemului!

Acest tablou se desfăşoara în plan terestru, în plan uman, este idila dintre Cătălin şi Cătălina, idilă care simbolizează
repeziciunea cu care se stabileşte legătura sentimentală între reprezentanţii lumii inferioare. Aceasta dragoste este
simbolul cu care se stabileste rapid relatiile sentimentale in lumea inferioara. Catalin apare in antiteza romantica cu
Luceafarul: viclean, indraznet si el ii place Catalinei. Dialogul dintre ei doi este semnificativ pt. preocuparile lor
marunte. Catalina este incapabila sa se ridice la inaltimea Luceafarului, iar aceasta este incapabil sa faca fericita pe
cineva, sau sa fie el fericit. Catalin si catalina sunt exponentii individului al acestei lumi, simbolul perechii umane.
Lectia de dragoste a lui Catalin este o forma de magie erotica si repezinta manifestarea principiului masculin
6. Evidenţiază atitudinea Cătălinei faţă de acest joc!
Avem aici o atmosferă intimă, familiară. Acum eroina nu mai este preafrumoasa fată de împarat, ea devine
Cătălina, ceea ce simbolizează faptul că acum este o fată ca oricare alta cu un nume comun, care se poate îndrăgosti
rapid de un băiat oarecare
7. În ce constă aspiraţia Cătălinei?
Refuzul initial al Catalinei este o reactie de orientare si manifestarea principiului feminin. Nostalgia fata de
Luceafar semnifica ruptura dintre ideal si real. Acceptarea lui Catalin semnifica revelatia asemanarii de structura si de
ideal intre fiintele apartinind acelasi lumi.
8. Prezintă propunerea finală a lui Cătălin
Spaţiul care îl defineşte pe Cătălin este strâmt, atât fizic cât şi psihic, şi lipsit de linii tensionale. Are ambiţii ce ţin
de orizontul lui îngust, propriu oricărui personaj periferic, în ierarhia valorilor.

4
9. Evidenţiază cadrul temporal şi spaţial terestru prezent în tabloul al II-lea!
spațiul uman, terestru, cadrul temporal- noapte

Tabloul al III-lea (65 => 85)

1. Precizează cele trei secvenţe ale tabloului al III-lea!
Partea a treia a poemului cuprinde călătoria Luceafărului prin spaţiul cosmic şi convorbirea cu Demiurgul. Sîntem
din nou în planul cosmic cu o atmosferă glacială şi cu un limbaj sentenţios gnomic (exprimarea este apropiată de
maxime şi proverbe).

2. Descrie spaţiul parcurs de Luceafăr spre Demiurg.

Este surprinsă călătoria Luceafărului printre stele şi convorbirea cu demiurgul. Avem una dintre cele mai grandioase
viziuni cosmice, cosmogonie. Viteza cu care zboare Luceafărul este viteza Luminii: "Porni Luceafărul. Creşteau / În
cer a lui aripe / Şi cei de mii de ani treceau / În tot atâtea clipe.". Poetul materializează, ideile abstracţiunile, lucrează
cu ideea originii lumii, a infinitului. Viteza zborului este concretizat prin fulger: " Părea un fulger neîntrerupt /
Rătăcitor prin ele. ". Avem o călătorie regresivă spre demiurg, el călătorând spre începutul lumii. Avem un peisaj
cosmic (69-70): "Căci unde - ajunge nu-i rotar, / Nici ochi spre a cunoaşte, / Şi vremea-ncearcă în zadar / Din goluri a
se naşte // Nu e nimic şi totuşi e / O sete care-l soarbe, / E un adânc asemene / Uitării celei oarbe.". Imaginea haosului
se materializează prin văi şi dealuri. Umanizarea Luceafărului se realizează prin cuvântul "dor" din versul: El zboară,
gând prutat de dor".
3. Identifică secvenţa zborului!

Porni luceafărul. Creşteau

În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atîtea clipe.

Un cer de stele dedesupt,

Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele.

5
4. Ce semnificaţie are acest drum?
În această călătorie se dezvăluie firea titanică al lui Hyperion. El călătoreşte în sens regresiv. Trăieşte în
sens invers istoria creaţiei în acel vid primar dinainte de începerea lumii, unde nu există nici timp, nici spaţiu că
doar setea uitării. Spaţiul unde trăieşte demiurgul este infinitul, neamtul adânc, ca abisul uitării, caracterizat de
groaza propriului vid şi de setea de absorbţie.
5. Extrage şi precizează figurile de stil prin care e descris acum Luceafărul!
„Porni luceafărul”-personificare
„Creșteau În cer a lui aripe”-personificare
„Din goluri a se naște”-metafora
„Un soare de s-ar stinge-n cer”-metafora

6. Ce apelative foloseşte Luceafărul în dialogul cu Demiurgul? Ce raport există între cei doi?
Dialogul cu Dumnezeu pune şi mai mult în evidenţă puterea de sacrificiu al omului de geniu. Cererea
Luceafărului este egală cu un act de revoltă de nesupunere faţă de ordinea existentă. El este capabil să renunţe la
nemurire pt. trăirea în iubire a clipei: "Şi pt. toate dă-mi în schimb / O oră de iubire...". Luceafărului îi este refuzată
cerearea pt. că el face parte dintr-un întreg, pe care l-ar descompune ar însemna că însuşi demiurgul să se atingă pe
sine. Aici apare principiul unităţii totului a lui Schopenhauer: (78) "Noi nu avem nici timp, nici loc, / Şi nu cunoaştem
moarte.". În discuţia cu demiurgul Luceafărul primeşte pt. prima dată numele de Hyperion care în limba greacă
înseamnă cel care merge deasupra şi care reprezintă omul ca fiinţă morală superioară.

7. De ce Demiurgul se adresează Luceafărului cu numele de Hyperion? Ce semnificaţie are acest nume în

mitologia greacă?
În mitologie Hyperion este considerat fiu al cerului avându-l ca tată soarele şi mamă luna. El este un titan ucis de
alţii, iar Homer îl consideră însuşi soarele. Dialogul cu demiurgul subliniează structura titanică a lui Hyperion. Şi
aceasta prin dorinţa de a se desprinde din lumea eternă cât şi prin posibilitatea de a o înfrânge legile strictei necesităţi
autonomice.
8. Care este dorinţa Luceafărului?

În dialogul cu Demiurgul, Luceafărul însetat de viaţa obisnuită, de stingere este numit Hyperion. Întocmai ca fata de
împarat în idila cu Cătălin este numită Cătălina şi Luceafărul, în momentul cînd vrea să devină muritor este înzestrat cu
nume.

6
9. În ce constă antiteza dintre muritori şi nemuritori, aşa cum e prezentată de către Demiurg?
Demiurgul ii refuza lui Hyperion dorința sa fie muritor. Demiurgul face o antiteză dintre muritori și nemuritori,
spune că oamenii dai ei mereu sunt vii.
«Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.»

Noi nu avem nici timp, nici loc,

Şi nu cunoaştem moarte.

10. Ce ar reprezenta pentru Luceafăr ruperea din locul lui de sus?

Problema geniului este ilustrată de poet prin prisma filozofiei lui Schopenhauer, potrivit căreia cunoaşterea lumii
este accesibilă numai omului superior, singurul capabil să depăşească sfera subiectivităţii, să se depăşească pe sine,
înălţându-se în sfera obiectivului. Spre deosebire de el, omul obişnuit nu se poate înălţa deasupra concreteţii vieţii, nu-
şi poate depăşi condiţia subiectivă.

11. Numeşte cele patru ipostaze pe care i le propune Demiurgul Luceafărului în schimbul nemuririi!

... În discuţia dintre cei doi, Demiurgul îi propune, ca pentru a renunţa la gîndul său de a deveni muritor, trei lucruri:
să-l facă cîntăreţ încît să asculte toată lumea de cîntecul lui, conducător de oşti sau înţelept. Demiurgul este dispus să-
i dea “pămîntu-n lung şi marea-n larg / Dar moartea nu se poate”

12. Demiurgul îi dovedeşte Luceafărului superioritatea faţă de Cătălina. Cum procedează?

Demiurgul ii refuza lui Hyperion dorinta, desconsiderand statutul de muritor al omului, care nu-si poate determina
propriul destin, ci se bazeaza numai pe noroc, in antiteza cu omul de geniu, capabil de a implini idealuri inalte,
care-l fac nemuritor, dar si neinteles de societate: “Ei doar au stele cu noroc/ Si prigoniri de soarte,/ Noi nu avem
nici timp nici loc,/ Si nu cunoastem moarte”.
Tabloul al IV-lea

1. Numeşte cele două planuri care se interferează în ultima parte a poemului!

7
 Al patrulea tablou ne duce din nou în planul terestru dar şi în cel universal cosmic ca și în primul tablou. Această
întoarcere este ca o simetrie în poezie.

2. Descrie spaţiul terestru cu imagini paradisiace, specifice universului teluric eminescian!

: In acest tablou avem un foarte frumos pastel terestru care contrasteaza cu pastelul cosmic din partea a 3-a.
Luceafarul descopera pe cararile din cringuri sub siruri lungi de tei doi tineri indragostiti care sedeau singuri. Fata il
vede si il cheama sa-i lumineze norocul. Oamenii sint fiinte trecatoare. Ei au doar stele cu noroc in timp ce Luceafarul
nu cunoaste moarte. Mihnit de cele ce vede, Luceafarul nu mai cade din inaltul la chemarea fetei ci se retrage in
singuratatea lui constatind cu amaraciune:

"Ce-ti pasa tie chip de lut

Daco-i fi eu sau altul?

Traind in cercul vostru strimt

Norocul va petrece

Ci eu in lumea mea ma simt

Nemuritor si rece".

3. Prezintă declaraţia de dragoste a lui Cătălin!

- O, lasă-mi capul meu pe sîn,
Iubito, sț se culce,
Sub raza ochiului senin
Şi negrăit de ducle;

Şi de asupra mea rămîi

Durerea mea de-o curmă,

8
 Căci eşti iubirea mea dintîi
Şi visul meu din urmă.
4. În ce ipostază apare acum Cătălina?
Chemarea fetei adresată Luceafărului exprimă vechile dorinţe, formula modificată în acest ultim tablou nu mai
este magică şi accentuează ideea că omul obişnuit este supus sorţii, întâmplării, norocului, fiind incapabil de a se
înălţa la iubirea absolută, ideal care nu-i este accesibil: „- Cobori în jos, luceafăr blând, / Alunecând pe-o rază, /
Pătrunde-n codru şi în gând, / Norocu-mi luminează!”.

5. Scrie un sinonim pentru cuvântul noroc în acest context: „Norocu-mi luminează”

Noroc-fericire

6. Cătălina reface chemarea Luceafărului. În ce constă deosebirea faţă de primele două chemări?
Chemarea fetei de imparat: „O dulce-al noptii mele domn,

De ce nu-mi vii tu! Vina”, sugereaza nerabdarea ei de a-si indeplini dragostea, dorinta de cunoastere a absolutului.

Cele doua intrupari ale Luceafarului si respectiv, cele doua portrete care le urmeaza sunt o ilustrare a interferarii
planurilor: prin origine, tanarul tine de lumea cosmica, prin infatisare umana, el apartine lumii terestre.

7. Ce semnificaţie are acum „chipul de lut” al fetei?

Ea apare lipsita de iu!irea astruluiluceafarul/, cautand+si o pereche pamanteana. In finalul poemului, ea va
ramane cu nostalia astrului ceresc, cerandu+i acestuia sa iiocroteasca fericirea.
8. Care este atitudinea omului de geniu faţă de omul comun din finalul poemului?
Finalul poemului este o sentinta in sens justitiar, in care antiteza dintre pronumele personal de persoana I
singular, “eu” si a II-a plural, “vostru” semnifica esenta conflictului dintre etern si efemer, subliniind menirea creatoare
a geniului eliberat de aptima iubirii, de amagitoarele chemari ale fericirii pamantesti, care este trecatoare si lipsita de
profunzimea sentimentului:

“Traind in cercul vostru stramt

Norocul va petrece,-

9
Ci eu in lumea mea ma simt

Nemuritor si rece.”
Eliberat de patima iubirii, Hyperion se detaşează de lumea strâmtă, meschină, superficială şi „nu mai cade ca-n trecut /
în mări din tot înaltul”, exprimându-şi profundul dispreţ faţă de incapacitatea acestei lumi de a-şi depăşi limitele, de a
se ridica spre o viziune a ideilor superioare: „- Ce-ţi pasă ţie, chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?
9. Ce semnificaţie are atitudinea Luceafărului din final?
Finalul poemului este o sentinţă în sens justiţiar, în care antiteza dintre pronumele personal de persoana I singular,
„eu” şi a II-a plural, „vostru” semnifică esenţa conflictului dintre etern şi efemer, subliniind menirea creatoare a
geniului eliberat de patima iubirii, de amăgitoarele chemări ale fericirii pământeşti, care este trecătoare şi lipsită de
profunzimea sentimentului: „Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece, - / Ci eu în lumea mea mă simt /
Nemuritor şi rece”.

Atitudinea detaşată a Luceafărului din finalul poemului nu exprimă o resemnare, ci este o atitudine specifică geniului,
rece, raţională, distantă, care nu mai permite un dialog între cei doi, deoarece ei aparţin a două lumi incompatibile ce
nu pot comunica, având concepte diferite despre iubire, ilustrând valoarea supremă a idealului spre care poate aspira
doar omul superior.
10. Ce semnificaţie are substantivul noroc în contextul : „Norocul vă petrece”?
Luceafărul face referire la "noroc" ca fiind destin, șansă sau fatalitate.

11. Argumentează caracterul epic, liric şi dramatic al poemului!

Genul liric se defineşte prin exprimarea directă a gândurilor şi sentimentelor eului liric privind idealul de iubire
absolută şi condiţia geniului ca simbol al eternităţii: „Tu-mi ceri chiar nemurirea mea / În schimb pe-o sărutare, / Dar
voi să ştii asemenea / Cât te iubesc de tare”.
Genul epic este ilustrat de epica poemului care respectă subiectul narativ al basmului popular, pe care Eminescu o
îmbogăţeşte cu valenţe filozofice profunde.
Genul dramatic este motivat de existenţa „măştilor” (Cătălin, Cătălina, Luceafărul, Demiurgul, fata de împărat), de
dialogul dintre ele, precum şi de drama neputinţei omului obişnuit de a accede spre valori superioare şi drama omului
de geniu neînţeles de societate, în aspiraţia sa spre absolut.
.

10
11