Sunteți pe pagina 1din 3

Ion Barbu

Banchizele Copacul
Din aspra contopire a gerului polar Hipnotizat de-adînca şi limpedea lumină
Cu verzi si statatoare pustietati lichide, A bolţilor destinse deasupra lui, ar vrea
Sinteze transparente de straluciri avide Să sfarme zenitul, şi,-nnebunit, să bea,
Zbucnesc de somnorosul noian originar. Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină.
Nici valurile nopţii, nici umedă perdea
Mereu ratacitoare, substratul lor inchide De nouri nu-i goneşte imagina senină;
Tot darul unui soare rosiatec si avar, De-un strălucit albastru viziunea lui e plină,
Apoi, de-a lungul noptii, tot aurul stelar Oricît de multe neguri în juru-i vor cădea…
Si toata inflorirea reflexelor fluide.
Dar cînd augusta toamnă din nou îl înfăşoară
În tonuri de crepuscul, cînd toamna prinde
Iar cand, tarziu, prin trude-ndelungi si fir cu
iară
fir
Sub casca lui de frunze un rod îmbelşugat,
Au strans in navi de gheata un fabulos Ofir,
Iluminate, pline de spornica lor munca, Atunci, intrînd în simpla, obşteasca armonie
Cu tot ce-l limitează şi-l leagă împăcat,
Pornesc sa-si intruneasca ascunsele comori, În toamna lui, copacul se-nclină către glie
Si peste mari de umbra si liniste arunca
Efluviile unor neprihanite zori.

Timbru [Din ceas, dedus...]


Cimpoiul veşted luncii, sau fluierul în drum Din ceas, dedus adâncul acestei calme
creste,
Durerea divizată o sună-ncet, mai tare...
Intrată prin oglindă în mântuit azur,
Dar piatra-n rugăciune, a humei despuiare
Tăind pe înecarea cirezilor agreste,
Şi unda logodită sub cer, vor spune - cum?
În grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Ar trebui un cântec încăpător, precum


Nadir latent! Poetul ridică însumarea
Foşnirea mătăsoasă a mărilor cu sare;
De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
Ori lauda grădinii de îngeri, când răsare
Şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai
Din coasta bărbătească al Evei trunchi de
marea
fum.
Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.
Ritmuri pentru nunţile necesare

Capăt al osiei lumii! Ori mecanice cadenţe. Conceput din viu mister
Ceas alb, concis al Şi Fecioara Lucifer,
minunii, Ah, ingrată,
Sună-mi trei Energie degradată, Înclinat pe ape caste
Clare chei Brută ce desfaci pripită În sfruntări iconoclaste,
Certe, sub lucid eter Grupul simplu din orbită, Cap clădit
Pentru cercuri de mister! Veneră, Din val oprit
Inimă Sus, pe Veacul împietrit,
An al Geei, închisoare, În undire minimă:
Ocoleşte roatele interioare: O select
Roata Venerii Aphelic () Intelect
Inimii Perihelic ( (i) Nunta n-am sărbătorit...
Roata capului Cojunctiv (dodo)
Oponent (adio!) III
Mercur
În topire, în azur, II.Paj al Venerii, Uite, ia a treia cheie,
Roata Soarelui Oral Vâr-o în broasca -
Marelui. Papagal! Astartee!
În cristalul tău negat, Şi întoarce-o de un grad
I.Înspre tronul moalei Spre acel fumegat Unui timp retrograd,
Vineri Fra Mercur Trage porţile ce ard,
Brusc, ca toţi amanţii De pur augur,
tineri, Peste îngeri, şerpi şi rai Că intrăm
Am vibrat Sună vechi: Să ospătăm
Înflăcărat: I-ro-la-hai, În cămara Soarelui
Marelui
Vaporoasă Mercur, astră aurită, Nun şi stea,
Rituală Cu peri doi împodobită
O frumoasă Lungi Abur verde să ne dea,
Masă Cu pungi Din căldări de mări lactee,
Scoală! Pe bomba mare, La surpări de curcubee,
În brăţara ta fă-mi loc Oarbă, de cercetătoare, - În Firida ce scântee
Ca să joc, ca să joc, eteree.
Danţul buf O, Mercur,
Cu reverenţe Frate pur