Sunteți pe pagina 1din 8

Compensarea și activitățile educative pentru persoanele cu deficiențe de vedere

Ce înseamnă compensarea deficiențelor vizuale?


Compensarea este un concept foarte vehiculat în defectologie, traducându-se în sens larg, prin
procesul de refacere a echilibrului funcțional, afectat de acțiunea unor factori decompensatori.
„Compensarea deficiențelor vizuale reprezintă o componentă a mecanismului biologic de menținere
și redresare a funcțiilor vitale din organism care exprimă în cel mai înalt grad ultrasensibilitatea sistemului
biologic la perturbări ale echilibrului și dinamicii sale, având la bază plasticitatea deosebită a sistemului
nervos central” (A. Gherguț, 2013).
„Compensația este procesul de readaptare, restructurare, reechilibrare bio-psiho-socială a copilului,
proces bazat pe disponibilitățile biologice și psihice, la condițiile generate de prezența unei deficiențe”
(Ștefan M., 2000).
Accepțiunea termenului în psihiatrie este de echilibrare după restabilirea efectelor unor agresiuni
asupra raportului intra și inter specifice ale persoanei, diferit de reglarea unor funcții motorii sau
organice.
Compensarea este concepută din perspectiva unor teorii psihologiste ca un fenomen exclusiv al
psihologiei individului, care reacționează cvasiinconștient la situatia creată de deficiență, manifestându-se în
mod particular la contextul relațional psihosocial, care în multe cazuri este factor generator sau favorizant al
acestor manifestări.
Teoriile psihanalitice includ procesele compensatorii în categoria mecanismelor de apărare ale Eului,
care activează în condițiile unor stări conflictuale interne, de angoasă, ternsiune intrapsihică, fustrații,
sentimentul inferiorității, traume psihice etc, generând reacții psihice compensatorii, cu rol de detensionare
psihică, de reechilibrare și de evitare a unor boli psihice. Astfel, pentru Freud, refularea constă în eliminarea
conținuturilor psihice care afectează echilibrul Eului și conștiința de sine, iar sublimarea prin vis sau artă
reprezintă un mecanism cu efecte comensatorii și terapeutice.
Datorită formației sale de oftalmolog, precum Freud, Adler consideră sentimentul de inferioritate
determinat de deficiență și trăit ca stare tensională în plan subiectiv este compensat printr-un sentiment de
superioritate, generat de voința de putere. Spre deosebire de Adler, care limintează compensarea la
echilibrarea sentimentului de inferioritate prin voința de putere, C.G. Jung, atribuie compensării un sens
general, de echilibrare funcțională, de autoreglare a întregului aparat psihic.
Limitarea funcției vizuale dereglează echilibrul sistemului global al organismului, conducând spre
restructurarea sistemului global al organismului, a sistemului de cunoaștere senzorială și a sintezelor
funcționale și dinamice de la nivelul scoarței cerebrale, care asigură activitatea conjucată a analizatorilor
valizi. La baza readaptărilor compensatorii stau fenomenele fiziologice ale activității nervoase superioare,
prin restructurarea legăturilor funcționale, spre a suplini activitatea analizatorului vizual.
Compensarea evocă resursele polivalente ale factorilor activabili, capacitățile de adaptare pe baza
resturilor funcționale. Pe scurt, compensarea deficiențelor vizuale constă în corectarea sau
îmbunătățirea acestora, în încercarea de a readuce la un nivel normal funcțiile vitale ale organismului.

1
Factorii care condiționează reușita proceselor compensatorii sunt:
-natura, gradul, gravitatea, etiologia și vârsta apariției vizuale de fond;
-gravitatea deficiențelor asociate;
-gradul în care se realizează interacțiunea modalităților senzoriale valide, precum și gradul de valorificare a
restanțelor vizuale funcționale;
-amploarea și profunzimea consecințelor secundare ale deficienței de vedere pe planul dezvoltăii fizice,
psihomotrice, intelectuale, socio-afective;
-gradul în care procesele cognitive superioare sunt stimulate și dezvoltate în sens compensator;
-calitatea trăsăturilor de personalitate și a particularităților individuale;
-calitatea contextului psihosocial (condiții socio-economice, atitudini și relații psihosociale și afective)
-conținutul activității proprii și calitatea, intensitatea și consecvența acțiunilor stimulative și formative.

Tipuri de compensare a deficienței vizuale: Care sunt formele compensării? Tipologia compensării
vizuale
Compensarea spontană: O primă analiză se poate face în funcție de valoarea adaptativă a
compensării, de efectele, rezultatele pentru individul în cauză. Se poate face aici distincție între modalități
pozitive și negative de compensare, analiza și opțiunea în legătură cu aceastea fiind o sarcină importantă a
psihopedagogului;
Compensarea dirijată: Stimulată și dezvoltată intenționat, ca parte a unui proces de educație și
autoeducație;
Asocierea compensării cu mijloacele naturale sau tehnice;
Compensarea fiziologică și psihologică;
Compesarea inter și intra sistemică. Leontiev remarcă două modalități de compensare: compensarea
intra-sistemică, bazată prin înlocuirea elementului care a suferit direct; și compensarea inter-sistemică,
bazată pe adaptarea funcțiilor la noi sarcini. Este vorba deci de calea mobilizării posibilităților restante ale
analizatorului lezat: compensarea organică, și calea subsituirii funcției lezate prin funcțiile altor analizatori;
și compensarea funcțională, cele două modalități intercondiționându-se.
Compensarea intersistemică se referă la faptul că funcția vizuală deficitară este înlocuită (substituită) prin
aportul eficient al celorlalte modalități senzoriale. Unii autori o numesc compensare supleantă sau prin
subsitutiție. Contribuția celorlalte simțuri:
-Simțul tactil: sistemul Braiile, cubaritmul la matematică, harta în relief la geografie etc. Nu este
vorba însă excesiv despre percepție tactilă, ci mai mult de una tactil-kinestezică. Cele două tipuri de senzații
au la bază analizatori diferiți dar ele se îmbină în activitatea cognitivă. Prin palparea cu mâna se poate
percepe forma, volumul, mărimea, substanța, duritatea, asperitatea etc.
-Auzul: stimulii sonori dau semnale despre prezența unor obiecte, starea și acțiunea lor, distanța,
direcția etc. Prin auz se pot detecta și alte lucruri: mărimea sau înălțimea unei săli, dacă e plină sau goală.
-Simțul olfactiv: semnalizează prezența unor obiecte, a calităților, distanța, direcția.
Compensarea intrasistemică este proprie, în special copiilor cu ambliopie, și reprezintă tendința
organismului de a utiliza potențialul vizual restant, ceea ce înseamnă practic încercarea de a se ajunge la o
imagine vizuală mai bună cu potențialul existent. Se constată o mare varietate a formelor de compensare
intrasistemică, spontană, în funcție de natura și gravitatea afecțiunii, de componentele mai afectate. Exemple
de reflexe în acest sens: compensarea deficitului de refracție al copilului cu hipermetropie prin amplificarea
efortului acomodației; scoaterea din funcție a unui ochi atunci când vederea celor doi ochi este inegală;
mărirea timpului de explorare vizuală, pentru a capta mai multe informații care să le permită o imagine
perceptivă mai clară și mai bogată.

2
Compensarea în cazul deficienților vizuali presupune:
-Mobilizarea vederii restante, a funcției analizatorului vizual, activizarea tuturor potențialităților vizuale prin
relaționarea capacității funcționale manifeste și latente, a vederii foveale și a celei periferice. Modalitățile
sunt diverse: corecția optică prin ochelari, corectarea convergenței, reducerea mișcărilor nistagmice,
perfecționarea fenomenului acomodației pentru realizarea vederii binoculare, formarea unor strategii și
scheme vizuale-perceptive eficiente și economice, optimizarea tuturor indicilor funcționali ai vederii și a
eficienței vizuale de ansamblu.
-Interacțiunea analizatorilor, restructurarea legăturilor funcționale pentru o acțiune unitară, stabilirea uneo
corespondențe între claviatura percepției vizuale și cea tactil-kinestezică. Aceasta echivalează cu
compensarea polisenzorială, prin antreanarea analizatorilor valizi pentru realizarea unui act reflectoriu
complex, care să compenseze vederea slabă, care trebuie protejată.
-Păstrarea domnianței vizuale, dar susținerea vederii restante prin analizatorii valizi, a căror informație
transferată în modalitatea vizuală o îmbogățesc cantitativ și calitativ printr-o finețe discriminativă mai
nuanțată și prin controlul percepției vizuale, producându-se cum susțin unii autori, modificarea sensibilității
unui analizator prin stimularea altora.
Un rol important în compensație îl are educația vizual perceptivă: pe baza diagnosticului
oftalmologic și psihopedagogic și ținând cont de prognosticul deficienței se instituie un program de
activizare a tuturor potențialităților vizuale restante și de optimizare a vederii, pentru reducerea decalajului
dintre vederea potențială și cea manifestată și creșterea eficienței vizuale. Pentru succesul educației vizual-
perceptive, aceasta trebuie să se desfășoare intensiv și continuu, individualizat în raport cu evoluția
deficienței vizuale și cu rezultatele corective și compensatorii obținute să solicite gradual vederea restantă și
să evite suprasolicitarea și efortul vizual supralminal. Această activitate, realizată printr-o varietate de
exerciții și tehnici trebuie să se integreze în contextul activităților congnitive și practice ale elevilor ambliopi
spre a contribui la compensare și prin aceasta la sporirea eficienței învățării.

3
COMPENSAREA TEHNICĂ: APARATE ȘI INSTRUMENTE PENTRU INVESTIGAȚII
FUNCȚIONALE ȘI PENTRU INTERVENȚII COMPENSATORII
-Ochelarii de vedere: pentru corecție optică, adaptați în funcție de diagnosticul oftalmologic; Ochelarii
fotosensibili, pentru orientarea spațială și cu rol compensator, prin transformarea luminii în sunete; ochelarii
funcționează pe principiul codării frecvenței sunetelor în raport cu datele spațiale reflectate de ochi,
realizând capacitatea reflectorie simultană, rapidă dar și succesivă, precum și coordonarea mișcărilor cu
auzul în procesul perceției, analog vederii; Ochelarii care transformă lumina în impulsuri tactile; Ochelari
ultrasonici pentru orbi;
-Lupe, telelupe, pentru mărirea imaginii
-Proteze oculare
-Panoul de tras la tir, pentru exersarea capacității de localizare spațială a sursei sonore sau luminoase pentru
dezvoltarea atenției auditive și pentru coordonarea motorie, auditivă și vizuală
-Perceptronul, aparat care stimulează fenomene de percepție după modelul funcționării analizatorului vizual
(retina e inoculată cu un mozaic de fotocelule), pe același principiu se folosește sistemul de calculator digital
-Instalația fotoelectromecanică, destinată formării reprezentărilor în relieg a conturului obiectelor din mediul
înconjurător. Aparatul se bazează pe principiul transformării luminiii în acțiuni mecanice.
-Aparatul locator „Tietinul”, pentru orientare (pt detectarea obiectelor luminate și transformarea luminii în
sunet)
-Fotofon, pentru diferențieri vizuale în activitatea de laborator
-Elektrofalmul sau ochiul electric, pentru orientare în funcție de intensitatea vibrațiilor care sunt recepționate
tactil pe fruntea persoanei nevăzătoare.
- Sistem pentru ghidarea nevăzătorilor prin diferite locuri publice: creat în Japonia cu scopul obținerii de
către nevăzători de informații utiel, despre sistemul de semnalizare rutieră, despre reperele importante ale
unui traseu, despre diferitele servicii publice. Sistemul constă într-un baston pentru nevăzători de apx 200gr
și 102 cm, dotat cu senzori și conectat la un ssitem ce transmite prin unde radio poziția curentă a persoanei
nevăzătoare către un echipament portabil de informare ce oferă informații utile printr-un sintetizator vocal.
- Biomicroscopul ocular
- Optotipic cu litere, silabe, cuvinte, imagini
- Mnemoscop: Mnemoscopul Trainer, pentru exerciții de optimizare a perceperii imaginii în mișcare prin
glisarea ei pe o șină
- Tahiscop, aparat pt exerciții de crețetre a rapidității perceției, se măsoară timpul de expunere a imaginilor
care trebuie percepute, exercițiile conducând la perfecționarea explorării vizuale și la reducerea numărul de
fixații ale privirii
- Obturatorul fotografic, montat la un proiector, folosit în scopul perfecționării percepției monoculare
- Campimetrul Maggiore (perimetrul optic) pentru determinarea câmpului vizual mono și binocular
- Platiscop pentru determinarea variației acuității vuziale în funcție de asmietria funcțională a ochilor
- Fotometrul Pulfrich, pentru determinarea pragurilor luminoase și cromatice
- Aparatul Radoslawow, pentru determinarea acuității vizuale prin discriminarea unui minim separabil
- Tabelele policromatice, pentru determinarea sensibilității cromatice
- Planșele pseudoizocromatice Stilling, pentru determinarea cecității cromatice
- Planșele Ishihara, pentru determinarea sensibilității cromatice
- Atlasul Polack, pentru determinarea sensibilității cromatice
- Computer cu placă Braille și cu sinteză vocală pentru nevăzători

4
INSTRUMENTE ȘI APARATE TEHNICE PENTRU SUSȚINEREA PROCESULUI DE
COMPENSARE PRIN ACTIVITĂȚI SPECIFICE ȘI A PROCESULUI DE PREDARE-ÎNVĂȚARE PRIN
MATERIAL DIDACTIC SPECIFIC:
1. MATERIALE ȘI INSTRUMENTE PENTRU SCRIEREA ȘI CITIREA ÎN BRAILLE;
2. MATERIALE DIDACTICE SPECIFICE PENTRU DIFERITE OBIECTE DE ÎNVĂȚĂMÂNT:
- Rigleta de calcul: instrument pentru învățarea scrierii și calculului în Braille în primii ani de școală; constă
din spații perforate cu câte 6 puncte, corespunzător grupei fundamentale Braille, în care pot fi scrise literele
și cifrele cu ajutorul jetoanelor;
- Harta sonoră, care facilitează realizarea unor obiective din programa de geografie;
- Busola pentru nevăzători;
- Cutia de aritmentică, ce conține 50-100 de popice în dimensiuni reduse, ce pot fi introduse în orificiile
practicate în pereții cutiei, compunând un abac ce permite învățarea numerației de la 1 la 100, învățarea celor
4 operații aritmetice, învățarea tablei înmulțirii, învățarea progresiei aritmetice și geometrice, mărirea sau
micșoararea unui număr de câteva ori, învățarea claselor și ordinelor unui număr.
- Cutia cu figuri geometrice, alcătuite din 5 rânduri de șanțuri cu benzi de cauciuc și 15 despărțituri
conținând material auxiliar
- Cubaritmul, compus dintr-un număr de zaruri, având înscrise pe fiecare față cifre pentru diferite calcule
aritmetice;
- Aparatul de chimie, care conține în partea sa dreaptă 9 despărțituri egale, așezate pe 3 rânduri, în care se
aranjează plăcuțele cu simbolurile elementelor chimice, scrise în Braille, precum și liniuțele de valență în
relief;
- Instrumente de măsură speficice, metrul, ceasul etc
- Instrumentarul de desen KX3, pentru desenul în relief pozitiv. Cuprinde într-un singur corp 2 dispizitive:
trăgătorul de linie, pentru puncte aliniate, linie intermitentă, linii curbe, linii drept în orice poziție; și
compasul. Desenul tiflografic susține atât cunoașterea senzorială, cât și cunoașterea generalizată, abstractă,
pe baza elementelor specifice ale desenului, reprezentarea bidimensională a unor raporturi spațiale 3D,
mărirea sau micșorara dimensiunilor obiectului natural, evidențierea unor detalii caracteristice, redarea
schematică, utilizarea semnalelor convenționale care simbolizează însușiri spațiale ale obiectelor. Desenul
tiflografic este un mijloc de analiză activă a spațiului, necesar mai ales în predarea geometriei.

5
COMPENSAREA AFECTIVĂ
Un obiectiv important în activitatea de psihodiagnoză, psihoterapie și consiliere îl reprezintă explorarea
personalității, incluziv a celei compensate a deficienților de vedere, rezultatele devenind baza programelor
compensatorii. Investigarea trăsăturilor de personalitate se realizează prin:
1. Observația sistematică a deficientului vizual în timpul activităților școlare și extrașcolare, în timpul
jocului și în activitățile recreativ-educative;
2. Realizarea psihogramei și a prograsului activității școlare în scopul dirijării sistematice și eficiente a
învățării, prin implicarea factorilor pozitivi de personalitate ai deficentului vizual.
3. Diagnoza prin chestionarele de personalitate: Inventarul de personalitate California; Inventarul de
Personalitate Multifazic Minnesota; Chestionare de personalitate (Chestionarul „16 factori primari”,
Chestionarul de personalitate pentru adolescenție HSPQ, Chestionarul Cattell privind nivelul
anxietății C, testul factorului F; Inventarul de personalitate EPI și Chestionarul de personalitate EPQ;
Chestionarul de personalitate; G. Barnreuter Personality Inventory; Chestionarul de instabilitate
afectivă; Grila de constructe Kelly și stilurile apreciative; Teste proiective : H. Rorschach; de
frustrație Rosenzweig, tematic de apercepție (TAT), arborelului, Luscher, pulsiunilor Szondy.

6
Tipuri de educație adecvate pentru deficienții de vedere
În scopul restructurării schemei funcționale a analizatorilor valizi și pentru realizarea compensării
prin activități educative, sunt propuse mai multe direcții de acțiune: Educația tactil-kinestezică; Educația
auditivă; Educația olfactiv-gustativă; Antrenamentul vizual complex.
Educația tactil-kinestezică urmărește reeducarea raportului dintre senzația vizuală și cea tactil-
kinestezică, îmbogățirea percepției vizuale, controlului și autocontrolului simțului tactil-kinestezic,
dezvoltarea capacității de fixare fără suportul celorlalți analizatori și formarea abilităților necesare învățării
scris-cititului în sistemul Braille. Pentru acest tip de educație sunt indicate diferite tipuri de exerciții, precum
jocurile senorio-motorii, identificarea formelor prin pipăit, identificarea obiectelor/materialelor prin pipăit,
identificarea proprietăților materialelor, abilitatea de apreciere a cantității.
Educația auditivă urmărește formarea capacității de a diferenția sunetul de zgomot și de a deosebi
anumite sunete, precum și diferențierea sunetelor muzicale și educarea auzului fonematic, valorificarea
auzului pentru facilitarea orientării și locomoției, utilizarea auzului pentru compensarea deficiențelor de
vedere. În acest scop, sunt indicate următoarele tipuri de exerciții: identificarea zgomotelor și sunetelor, a
vocilor umane și a sunetelor din natură; identificarea, discriminarea și localizarea sunetelor, determinarea
direcției și aprecierea distanței față de sursa de la care provin sunetele, identificarea și reproducerea ritmului.
Educația olfactiv-gustativă urmărește formarea capacității de identificare și discriminare a senzațiilor
olfactive și gustative, utilizarea diferitelor tipuri de semnale olfactive în orientare, identificarea calității
alimentelor pe baza mirosului și a gustului, localizarea pe baza mirosului a eventualelor surse de pericol.
Tipuri de exerciții în acest scop ar fi următoarele: identificarea, localizarea și discriminarea mirosurilor;
identificarea unor mirosuri caracteristice; identificarea alimentelor proaspete sau alterate; identificarea și
discriminarea gusturilor; identificarea alimentelor după gust.
Antrenamentul vizual complex urmărește activizarea și antrenamentul resturilor de vedere în
parametrii fiziologici, fără suprasolicitări și excese, dezvoltarea schemelor și modelelor perceptive, a
strategiilor de explorare oculumotorie, a coordonării vizual-motorii, a capacității de structurare perceptiv-
motrice a spațiului și a proceselor cognitiv superioare. Exercițiile recomandate constau în explorarea vizuală
primară, antrenarea reacției de orientare, a reflexului de orientare spontană și condiționată, localizarea
vizuală a unui obiect în plan delimitat, structurarea spațială și localizarea vizuală a obiectelor în spațiu,
explorarea analitico-sintetică a obiectelor și imaginilor grafice, percepția și discriminarea formelor și
culorilor în diverse circumstanțe, percepția mișcărilor și vizualizarea la distanță, capacitatea de a urmări
obiectele în mișcare și de explorare sistematică a mediului înconjurător, exerciții de orientare în spațiul
grafic, de structurare și organizare vizual-spațială, de manipulare.

7
Intervenții compensator-recuperatorii structurate pe criterii nosologice
-În miopie sunt necesare exerciții pentru vederea clară de aproape și la distanța cititului, precum și exerciții
pentru sesizarea perspectivei liniare și pentru perceperea obiectelor la distanță;
-În hipermiopie sunt necesare exerciții pentru optimizarea vederii de aproape și pentru interpretarea
perspectivei în desen
-în astigmatismul fără afecțiuni asociate este recomandat antrenamentul vizual sistenatic pentru optimizarea
acuității vizuale și a celorlalți indici funcționali ai vederii.
-în tulburări ale motilității oculare precum strabism sau nistagmus, sunt indicate: pleoptica motorie, ortopica.

Pleoptica motorie are ca efecte benefice: întărirea controlului cortical asupra motilității oculare,
consolidarea sinergismului reflex dintre acomodare și convergență, prin dirijarea conștientă a privirii și
fixarea obiectului în câmpul perceptiv; vitalizarea țesutului ocular; dezvoltarea flexibilității celor 6 perechi
de mușchi interni și externi ai ochiului, dezvoltarea capacității cristalinului de a-și schimba curbura,
dezvoltarea mobilității irisului, creșterea capacității de concetrare vizuală, creșterea capacității de localizare
vizuală și obținerea imaginii grafice, lărgirea câmpului vizual, îmbunătățirea captării informațiilor adecvate.
Exercițiile se structurează în două categorii: Exersarea musculaturii oculare interne: urmărirea cu privirea a
obiectelor de la distanțe diferite, exerciții de comutare a privirii alternativ de la un obiect la altul, urmărirea
cu privirea a unui obiect care se îndepărtează și se apropie, exerciții regulate de mișcare asociate cu sunete
ritmice, exerciții de fixare și de localizare în spațiul mic. Exersarea musculaturii oculare externe: comutarea
privirii pe obiecte aflate în același plan, în ordinea dispunerii și în ordine inversă, studiul unghiurilor
(trecerea privirii de la o literă la alta pe conturul unor figuri geometrice desenate pe caiet sau pe tablp, după
comandă verbală), urmărirea cu privirea a unui anumit punct luminos proiectat cu o lanternă pe un ecran,
conducerea priviri în direcția indicată verbal sau auditiv, comutarea alterantivă a privirii asupra a două
obiecte diferite, urmărirea cu privirea a unor figuri reprezentate, exerciții de mișcare a privirii după comenzi
verbale, exerciții simple de clipire, mișcări comandate de închidere și deschidere a pleoapelor, imobilitatea
treptat prelungită a pleoapelor și globilor oculari.
Antrenamentul ortopic urmărește realizarea optimizării progresive a vederii bioculare prin: exerciții
la separator, pentru perceperea simultană a unor culori, apoi a unor imagini distincte; exerciții la stereoscop,
se prezintă fiecărui ochi o imagine diferită, iar cele două imagini apar suprapuse binocular; ochii sunt
obligați treptat să vadă simultan și să suprapună cele două imagini diferite; exerciții de suprapunere a
imaginilor identice percepute de cei doi ochi, în puncte retiniene corespondente, cele două imagini sunt
fuzionate și apar ca una singură; exerciții pentru dezvoltarea capacității fuzionale prin realizarea unei bune
amplitudini de fuziune, atât în convergență cât și în divergență.

S-ar putea să vă placă și