CUPRINS

1 Introducere .............................................................................................................................. 3
1.1 Lucrări de susținere .......................................................................................................... 3
1.2 Fundații directe ................................................................................................................. 3
1.3 Norme în vigoare .............................................................................................................. 4
1.4 Categoria geotehnică ........................................................................................................ 5
1.5 Abordări de calcul specifice fundațiilor directe de suprafață și lucrărilor de susținere ... 5
1.6 Grupări de încărcări .......................................................................................................... 5
2 Proiectarea unui dig de pământ ............................................................................................... 7
2.1 Predimensionarea pantelor digului ................................................................................... 7
2.2 Verificarea stabilității digului de pământ prin metoda fâșiilor ...................................... 10
2.2.1 Alegerea suprafeței de cedare pentru care se realizează calculul ........................... 11
2.2.2 Calculul factorului de stabilitate pentru o suprafață de cedare ............................... 12
3 Proiectarea unui zid de sprijin de tip cornier ........................................................................ 15
3.1 Predimensionarea zidului de sprijin ............................................................................... 16
3.2 Calculul presiunii active a pământului ........................................................................... 16
3.3 Verificarea zidului la SLU ............................................................................................. 17
3.3.1 Verificarea zidului la alunecare pe talpă ................................................................. 17
3.3.2 Verificarea zidului la răsturnare.............................................................................. 19
3.3.3 Verificarea capacității portante a terenului ............................................................. 20
4 Fundație izolată sub un stâlp de beton armat ........................................................................ 24
4.1 Stabilirea adâncimii de fundare ...................................................................................... 24
4.2 Predimensionarea fundației ............................................................................................ 25
4.2.1 Stabilirea dimensiunilor bazei fundației izolate ...................................................... 25
4.2.2 Stabilirea presiunii convenționale de calcul ........................................................... 27
4.2.3 Limitarea excentricităților, aria comprimată și aria efectivă a bazei fundației ....... 28
4.3 Verificarea terenului de fundare la starea limită de exploatare – SLE........................... 29
4.4 Verificarea terenului de fundare la starea limită ultimă – SLU ..................................... 35
4.5 Dimensionarea fundației ................................................................................................ 38
4.5.1 Fundația elastică de beton armat ............................................................................. 38
4.5.2 Fundația rigidă de beton armat ............................................................................... 39
4.6 Armarea fundației ........................................................................................................... 41
4.6.1 Armarea fundației elastice ...................................................................................... 41
 4.6.2 Armarea cuzinetului în cazul fundației rigide ......................................................... 44
5 Fundație continuă sub stâlpi.................................................................................................. 50
5.1 Stabilirea adâncimii de fundare ...................................................................................... 50
5.2 Predimensionarea fundației ............................................................................................ 50
5.2.1 Alegerea dimensiunilor în plan ............................................................................... 50
5.2.2 Stabilirea dimensiunilor pe verticală ...................................................................... 52
5.3 Calcul la SLU ................................................................................................................. 52
5.3.1 Abordări de calcul conform SR EN 1997-1:2004................................................... 52
5.3.2 Calculul fundației prin metode simplificate ............................................................ 52
5.3.3 Calculul fundației prin metode exacte. Modelul Winkler ....................................... 53
6 Fundație de adâncime sub un stâlp ....................................................................................... 59
6.1 Calculul capacității portante la compresiune a unui pilot izolat executat pe loc ........... 60
6.2 Estimarea numărului necesar de piloți ........................................................................... 64
6.3 Dispunerea în plan a fundației pe piloți ......................................................................... 65
6.4 Calculul capacității portante la compresiune a unui pilot care lucrează în grup ............ 65
6.5 Calculul capacității portante la smulgere ....................................................................... 67
6.6 Calculul capacității portante la solicitări transversale .................................................... 67
6.7 Calculul solicitărilor efective în piloți ............................................................................ 68
6.7.1 Încărcare verticală centrică ..................................................................................... 68
6.7.2 Încărcare verticală excentrică ................................................................................. 68
6.7.3 Încărcare orizontală ................................................................................................. 69
6.8 Verificarea fundației pe piloți ........................................................................................ 70
6.8.1 Verificarea la solicitări axiale ................................................................................. 70
6.8.2 Verificarea la solicitare transversală ....................................................................... 70
6.9 Dimensionarea pe verticală a radierului din beton armat ............................................... 71
6.10 Armarea radierului ...................................................................................................... 71
6.11 Verificarea radierului la străpungere .......................................................................... 73
1 INTRODUCERE

1.1 Lucrări de susținere

Lucrările de susținere sunt construcții care au ca scop sprijinirea terenului (pământ, roci,
umpluturi) și a apei. În această categorie sunt incluse toate tipurile de lucrări și sisteme de sprijin
în care elementele structurale sunt supuse forțelor generate de materialul reținut (teren, apă).

Lucrările de susținere se împart în următoarele categorii (NP 124):

• ziduri de sprijin – construcții cu caracter definitiv:
- ziduri de sprijin de greutate din piatră sau beton simplu, inclusiv gabioane;
- ziduri de sprijin tip cornier din beton armat,
- ziduri de sprijin din căsoaie,
• pereți de susținere – construcții cu caracter temporar sau definitiv:
- sprijiniri simple din lemn și din elemente metalice de inventar pentru susținerea
excavațiilor;
- pereți din palplanșe;
- pereți îngropați;
- pereți de susținere de tip mixt;
- pereți de susținere realizați prin injecție cu presiune înaltă (tehnologia „jet-
grouting”)

1.2 Fundații directe

Fundațiile sunt elementele structurale care au rolul de a prelua încărcările de la suprastructură și

de a le transmite terenului de fundare. Sistemul structural, din care fac parte și fundațiile, asigură
rezistența și stabilitatea unei construcții sub acțiunea încărcărilor statice și dinamice, inclusiv
seismice.

Fundațiile de suprafață sunt fundații directe, adică transmit încărcările prin presiuni pe talpă.
Fundațiile de suprafață se clasifică astfel:
 fundații izolate – amplasate sub stâlpi:
o de beton armat monolit:
o tip talpă din beton armat;
o tip bloc și cuzinet (bloc din beton simplu și cuzinet din beton armat);
o de beton armat prefabricat;
o din oțel;
 fundații continue – amplasate sub:
o stâlpi;
o pereți structurali de:
 beton armat;
 zidărie;
 radiere din beton armat.

Prezentul îndrumătorul tratează în cele ce urmează următoarele tipuri de fundații directe de

suprafață:
  Fundație izolată sub un stâlp de beton armat monolit (cap. 4);
 Fundație continuă sub stâlpi (cap. 5).

1.3 Norme în vigoare

La proiectarea geotehnică a lucrărilor de susținere se utilizează următoarele norme și reglementări:

 NP 074-2007 - Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții (normativ
aflat în fază de revizuire).
 NP 112-2014 - Normativ privind proiectarea fundațiilor de suprafață.
 NP 120-2006 - Normativ privind cerințele de proiectare și execuție a excavațiilor adânci în
zone urbane (normativ aflat în fază de revizuire).
 NP 122-2010 - Normativ privind determinarea valorilor caracteristice și de calcul ale
parametrilor geotehnici.
 NP124-2010 – Normativ privind proiectarea geotehnică a lucrărilor de susținere.
 SR EN 1997-1:2004 - Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli generale.
 SR EN 1997-1:2004/NB:2007 - Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli
generale. Anexa națională.
 P100-1:2013 - Cod de proiectare seismică – Partea I – Prevederi de proiectare pentru
clădiri.
 SR EN 1998-5:2004 - Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistența la cutremur.
Partea 5: Fundații, structuri de susținere și aspecte geotehnice.
 SR EN 1998-5:2004/NA:2007 - Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistența la
cutremur. Partea 5: Fundații, structuri de susținere și aspecte geotehnice. Anexa Națională.

La proiectarea geotehnică a fundațiilor directe de suprafață se utilizează următoarele norme și

reglementări:
 CR 0-2012 – Cod de proiectare. Bazele proiectării construcțiilor.
 NP 074-2014 – Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții.
 NP 112-2014 – Normativ privind proiectarea fundațiilor de suprafață.
 NP 122-2010 – Normativ pentru determinarea valorilor caracteristice și de calcul ale
parametrilor geotehnici.
 NP 125-2010 – Normativ privind fundarea construcțiilor pe pământuri sensibile la umezire.
 NP 126-2010 – Normativ privind fundarea construcțiilor pe pământuri cu umflări și
contracții mari.
 P 100-1:2013 – Cod de proiectare seismic – Partea I – Prevederi de proiectare pentru
clădiri.
 SR EN 1997-1:2004 – Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea I: Reguli generale.
 SR EN 1997-1:2004/NB:2007 – Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea I: Reguli
generale. Anexa națională.
 SR EN 1998-5:2004 – Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru proiectarea la
cutremur. Partea 5: Fundații, structuri de susținere și aspecte geotehnice
 SR EN 1998-5:2004/NB:2007 – Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru proiectarea la
cutremur. Partea 5: Fundații, structuri de susținere și aspecte geotehnice. Anexa națională.
1.4 Categoria geotehnică

Încadrarea în categoria geotehnică corespunzătoare (1, 2 sau 3) a fundației directe de suprafață se

realizează conform NP 074 și NP 112. În funcție de această încadrare se stabilește gradul de
completitudine al calculului fundației și amploarea investigațiilor geotehnice necesare.

1.5 Abordări de calcul specifice fundațiilor directe de suprafață și lucrărilor de susținere

Abordările de calcul aplicabile fundațiilor directe de suprafață conform SR EN 1997-1 și Anexei

Naționale SR EN 1997-1/NB sunt:

Abordarea de calcul 1

Gruparea 1: A1 “+” M1 “+” R1

Gruparea 2: A2 “+” M2 “+” R1

Nota 1 - Notația: “+” înseamnă: “de grupat cu”.

Nota 2 - Coeficienții parțiali sunt aplicați asupra acțiunilor și parametrilor de rezistență ai terenului.

Abordarea de calcul 3

Gruparea: (A1* sau A2†) “+” M2 “+” R3

Nota 1 - Notația: “+” înseamnă: “de grupat cu”.

Nota 2 - *: Coeficienții parțiali sunt aplicați asupra acțiunilor provenind de la structură. Nota 3 -
†: Coeficienții parțiali sunt aplicați asupra acțiunilor geotehnice.

1.6 Grupări de încărcări

Calculul fundațiilor și lucrărilor de susținere la starea limită ultimă (SLU), se face pe grupări de
încărcări. Conform CR 0, sunt trei grupări pentru calculul la SLU:
 gruparea fundamentală pentru situațiile de proiectare persistentă sau normală și tranzitorie,
numită pe scurt gruparea fundamentală;
 gruparea accidentală pentru situația de proiectarea accidentală, numită pe scurt gruparea
accidentală;
 gruparea seismică pentru situația de proiectare seismică, numită pe scurt gruparea seismică.

Astfel, încărcările de la nivelul terenului provenite de la suprastructură din gruparea fundamentală

se constituie în valori de calcul ale încărcărilor pentru calculul fundațiilor în Abordarea de calcul
1, Combinația 1.

De asemenea, încărcările de la nivelul terenului provenite de la suprastructură din gruparea

accidentală și din gruparea seismică se constituie în valori de calcul ale încărcărilor pentru calculul
fundațiilor în Abordarea de calcul 1, Combinația 2 și în Abordarea de calcul 3.
Calculul fundațiilor de suprafață la starea limită de exploatare (SLE), numită și starea limită de
serviciu (SLS), se face pe grupări de încărcări. Conform CR 0, sunt trei grupări pentru calculul la
SLE (SLS):
 gruparea caracteristică;
 gruparea frecventă;
 gruparea cvasipermanentă.

Astfel, încărcările de la nivelul terenului provenite de la suprastructură din aceste grupări se

constituie în valori de calcul ale încărcărilor pentru calculul fundațiilor la SLE.
2 PROIECTAREA UNUI DIG DE PĂMÂNT

Digul de pământ se folosește pentru protejarea unui anumit amplasament împotriva inundațiilor și
se adoptă în cazurile în care în vecinătate se găsește un pământ coeziv cu permeabilitate suficient
de redusă pentru a nu mai fi necesare alte elemente de etanșare (nucleu, mască). Ținând seama și
de condițiile de punere în operă, pământurile indicate fac parte din categoria argilelor nisipoase
sau prăfoase, prafurilor argiloase etc.

Înălțimea digului, lățimea coronamentului (crestei) și a banchetelor (pasajelor intermediare

orizontale) sunt indicate prin temă. În cadrul prezentului ghid, digul se realizează din două straturi
de pământ cu caracteristici geotehnice diferite. Pe coronament se consideră aplicată o sarcină
uniform distribuită notată cu q (Fig. 2.1).
Suprasarcină, q
H1

strat 1
H
H2

strat 2

m2 H2 b m 1 H1 d m1 H1 b m 2 H2

teren de fundare - similar cu strat 2

Fig. 2.1: Schița digului de pământ

Etapele de proiectare pentru digul de pământ sunt următoarele:

 predimensionarea pantelor digului
 verificarea stabilității digului. În cadrul prezentului ghid se va utiliza ipoteza suprafețelor
de alunecare circular cilindrice, utilizând metoda fâșiilor.

2.1 Predimensionarea pantelor digului

Stabilitatea unui dig de pământ este controlată de pantele acestuia. Înclinări prea abrupte
periclitează stabilitatea și, dimpotrivă, pante prea line conduc la o soluție neeconomică.

O modalitate de predimensionare a pantelor o reprezintă metoda Maslov. Pentru aceasta este

necesară cunoașterea valorilor parametrilor rezistenței la forfecare ϕ și c corespunzători
pământului din corpul digului.

Digul de pământ din cadrul proiectului fiind realizat din două straturi de pământ cu caracteristici
diferite, determinarea pantelor se va efectua pentru fiecare strat în parte, în mod similar.

Pentru utilizarea metodei Maslov în vederea predimensionării pantei digului se pornește de la

ecuația dreptei intrinseci:
 𝜏𝑓 = σ tan 𝜙 + 𝑐 (2.1)

unde:
𝜏𝑓 efortul tangențial de forfecare
σ efortul normal
𝜙 unghiul de frecare internă
c coeziunea

Pornind de la panta taluzului stabil într-un pământ necoeziv, metoda Maslov presupune asimilarea
materialului din teren cu unul necoeziv având un unghi de frecare internă ψ. Ecuația dreptei de
cedare pentru acest material se poate scrie ca:

𝜏𝑓 = σ tan 𝜓 (2.2)

Astfel, se poate determina panta stabilă a materialului din teren prin intersecția celor două drepte
intrinseci. În relația (2.1) se împart ambii termeni cu σ și se determină „unghiul de tăiere” ψ,
corespunzător unei anumite valori a efortului normal, σ:
𝜏𝑓 𝑐
= tan 𝜙 + σ = tan 𝜓 (2.3)
σ

ϕ
τf
c

σ σ

Fig. 2.2: Obținerea unghiului de tăiere

Reiese că unghiul pantei obținut, ψ, depinde atât de ϕ, cât și de c, și este limitat în funcție de efortul
normal maxim pentru care a fost calculat.
În practică, unghiul β al taluzului stabil se determină în funcție de ψ, dar aplicând un coeficient de
siguranță, Fs, astfel încât
tan 𝜓
tan 𝛽 = (2.4)
F𝑠

Unde Fs = 1.1 … 1.3

Metoda Maslov consideră că în condițiile echilibrului limită, efortul σ din expresia (2.3) depinde
de greutatea coloanei de pământ la baza fiecărui strat și de suprasarcina exterioară. Astfel,
eforturile normale σ1 și σ2 cu care se determină cele două pante sunt:
σ1 = q + γ1 𝐻1 (2.5)
σ2 = σ1 + γ2 𝐻2
unde:
q suprasarcina pe coronament
𝐻1 , 𝐻2 înălțimile celor două straturi de pământ
γ1 , γ2 greutățile volumice ale celor două straturi de pământ

Relația de calcul a pantei taluzului devine:

1 𝑐
tan 𝛽1 = F (tan 𝜙1 + q+γ1 𝐻 )
𝑠 1 1 (2.6)
1 𝑐2
tan 𝛽2 = F (tan 𝜙2 + σ )
𝑠 1 +γ2 𝐻2

În practică, pantele se exprimă ca raport de numere întregi sau raport de forma 1:m, unde
1
tan 𝛽 = 𝑚 (2.7)

Unde m este multiplu de 0.5. Pentru taluzuri înalte, se admite ca m să fie multiplu de 0.25.
2.2 Verificarea stabilității digului de pământ prin metoda fâșiilor

Una dintre cele mai utilizate metode în analiza condițiilor de stabilitate ale unui taluz stratificat
sau omogen o reprezintă metoda fâșiilor elaborată de cercetătorul suedez W. Fellenius.

Întrucât digul de pământ are, în general, o lungime mult mai mare decât dimensiunile din planul
secțiunii transversale, calculul eforturilor și verificarea stabilității se fac pe o “felie” din dig cu
grosimea (pe direcția lungimii digului) egală cu unitatea (de exemplu 1 m).

În cazul unui dig de formă cunoscută se consideră o suprafață posibilă de alunecare circular -
cilindrică definită, în planul secțiunii transversale, printr-un arc de cerc cu centrul în punctul “O”
și care trece prin piciorul digului, (Fig. 2.3).

Suprafața de cedare circular-cilindrică

Fig. 2.3: Suprafața de cedare circular-cilindrică

Fiecare suprafață posibilă de alunecare este caracterizată printr-un grad de asigurare, exprimat prin
valoarea coeficientului de siguranță, Fs. Verificarea stabilității constă în determinarea celei mai
periculoase suprafețe de alunecare, căreia îi corespunde valoarea minimă a coeficientului de
siguranță. Această suprafață se stabilește prin încercări succesive.
2.2.1 Alegerea suprafeței de cedare pentru care se realizează calculul

Aplicarea metodei fâșiilor începe prin precizarea zonei în care trebuie căutat centrul cercului
corespunzător suprafeței celei mai periculoase. Studiile lui Fellenius au arătat că acest centru se
află în vecinătatea unei drepte, definită prin două puncte, M și O44, ale căror poziții se stabilesc
după cum urmează, (Fig. 2.4):
- punctul M are abscisa egală cu 4.5H spre amonte și ordonata egală cu H raportate la piciorul
digului (punctul B);
- punctul O44 se află la intersecția segmentelor O44B și O44A care fac unghiurile ε1 și ε2 cu linia de
pantă medie a taluzului, AB, și respectiv, cu orizontala.

O44

A ε2

H
ε1

H
M C
4.5 H

Fig. 2.4: Stabilirea dreptei lui Fellenius

Valorile 1 și 2 se stabilesc, prin interpolare, în funcție de panta medie a taluzului, conform

tabelului de mai jos.

Tab. 2.1: Valorile unghiurilor 1 și 2

tg  1:1 1:1,5 1:2 1:3 1:5
 45 o o
33 45' o
26 34' o
18 25' 11o19'
1 28o 26o 25o 25o 25o
2 37o 35o 35o 35o 37o

Zona centrelor corespunzând celor mai mici valori ale coeficientului de siguranță (factorului de
stabilitate) se află, de regulă, în jurul lui O1. Încercările se pot realiza stabilind valorile Fs pentru
suprafețele de cedare corespunzătoare centrelor aflate în nodurile unui caroiaj cu ochiuri pătrate
de latură 0,15H … 0,2H (H - înălțimea totală a digului) care se află în jurul lui O1.

2.2.2 Calculul factorului de stabilitate pentru o suprafață de cedare

După ce s-a ales un centru (O) și s-a trasat cu ajutorul unui compas suprafața de cedare
corespunzătoare, masa de pământ care alunecă (de deasupra suprafeței de alunecare) este împărțită
în fâșii respectând următoarele reguli (fig. I.5):

1) baza unei fâșii trebuie să aparțină unui singur strat geologic;

2) limitele dintre fâșii trec prin punctele de frângere ale conturului digului;
3) lățimea, bi, a unei fâșii, i, nu trebuie să depășească, de regulă, 1 / 10 din raza R;
4) verticala care trece prin centrul O este limită de fâșii.

Valorile bi se aleg pe cât posibil cu valori rotunjite. În mod curent numerotarea fâșiilor se face
dinspre amonte spre aval.
O1

R
i
q +
bi - R

strat 1

strat 2

strat 2
Ci
Fi Ti
i
Ni Gi

Figura I.5
Fie o fâșie oarecare “i”. Dacă se admite ipoteza conform căreia fiecare fâșie acționează
independent de celelalte, rezultă că asupra fâșiei acționează greutatea Gi (greutatea pământului și
eventuala supraîncărcare aplicată la suprafața terenului), care trebuie echilibrată de forțele care se
dezvoltă pe suprafața de cedare Ai aferentă fâșiei. Suprafața aferentă fâșiei “i” este egală cu:

A  li 1 (2.8)

unde:
li - lungimea arcului bazei fâșiei “i”; li se aproximează prin lungimea coardei, mi, care
subîntinde arcul, m;
 1 - grosimea unitară (1 m) de “felie” de dig, (problemă plană).

Rezultă:
Ti  G i sin  i
 (2.9)
N i  G i cos  i

unde:
Ti - componenta tangențială la suprafața de alunecare a greutății Gi, kN;
Ni - componenta normală la suprafața de alunecare a greutății Gi, kN;
i - unghiul față de verticală a razei R care trece prin punctul de intersecție dintre baza
fâșiei “i” cu verticala coborâtă din centrul de greutate al fâșiei “i”.

Notă: Forma fâșiilor este în general trapezoidală. Ele pot fi însă socotite dreptunghiulare, astfel
încât verticala prin centrul de greutate să treacă prin mijlocul lățimii fâșiei. Excepție fac prima și
ultima fâșie, care se asimilează cu triunghiuri, la care verticalele se duc la distanțe de 2/3 din
lățime, față de vârf.

Pentru calculul greutății, Gi, a fâșiei “i” trebuie să se țină seama de stratificația digului de pământ.
Astfel:

G i  Si , strat 1 11  Si , strat 2  2 1 (2.10)

unde:
Si, strat 1; Si, strat 2 - suprafața fâșiei “i” în stratul 1, respectiv 2, m2;
1; 2 - greutățile volumice în stare naturală ale celor două straturi, kN/m3;
1=1m

Notă: Dacă pe fâșia respectivă acționează și o suprasarcină q la greutatea Gi (rel. I.8) se adaugă
și termenul q x bi1.

Se observă că, prin raport cu verticala corespunzătoare centrului considerat, unghiul 

schimbă de semn. În mod convențional s-au notat cu (+) unghiurile  de la dreapta verticalei care
trece prin centrul suprafeței de cedare, O1, și cu (-) cele aflate în stânga. Semnul (-) nu afectează
însă valoarea funcției trigonometrice.
În schimb se poate observa că forțele tangențiale Ti(-) tind să producă alunecarea, pe când
forțele Ti(+) se opun acesteia.

Forțelor Ti(-) care tind să provoace alunecarea li se mai opun:

- forțele de frecare, Fi, pe toată lungimea suprafeței de alunecare:

Fi  N i tg i  G i cos i tg i (2.11)

 - forțele de coeziune, Ci, pe toată lungimea suprafeței de alunecare:

Ci  c i A  ci li (2.12)

unde:
i - unghiul de frecare interioară corespunzător stratului de pământ în care se află baza
fâșiei “i”;
ci - coeziunea corespunzătoare stratului de pământ în care se află baza fâșiei “i”, kN/m2.

Factorul de stabilitate (coeficientul de siguranță) se exprimă ca raportul între momentul

față de centrul O1, dat de forțele Fi, Ci și Ti(+) care se opun alunecării, numit moment de stabilitate,
Ms, și momentul dat de forțele Ti(-) care tind să provoace alunecarea, numit moment de răsturnare
Mr, astfel:

Fs 
M s R  Fi  C i  Ti (  ) 
 
 G i 
cos  i tg i  c i l i  G i sin  i ,(  ) 
(2.13)
Mr R  Ti (  ) G i sin  i ,(  )

Coeficientul de siguranță astfel obținut trebuie să îndeplinească condiția:

Fs  Fs adm (2.14)

în care:
Fs adm = 1.0 - factorul de stabilitate admisibil pentru ipoteza dig în uscat.

Calculul coeficientului de siguranță, Fs, corespunzător unei suprafețe de cedare poate fi

organizat sub formă tabelară conform exemplului de mai jos:

Tab. 2.2: Organizare tabelară a calculului coeficientului de siguranță Fs

Nr. Gi sin i cos i Ni tg  c Ti(-) Ti(+) Fi Ci
fâșie (kN) (kN) (kN/m2) (kN) (kN) (kN) (kN)
1
2
.
i
.
.
.

n
   
3 PROIECTAREA UNUI ZID DE SPRIJIN DE TIP CORNIER

Zidurile de sprijin reprezintă construcții cu caracter definitiv care asigură trecerea între două cote
diferite pe o distanță relativ redusă. Acestea sunt utilizate la lucrări de terasare in următoarele
cazuri: amenajarea căilor de comunicație terestră (drumuri și căi ferate), la diferite lucrări
subterane, în lungul canalelor navigabile și bazinelor portuare etc.

În cadrul exemplului propus prin prezentul ghid se consideră proiectarea unui zid de sprijin din
beton armat de tip cornier (Fig. 3.1). Se consideră că suprafața terenului în spatele zidului de sprijin
este orizontală, iar umplutura este realizată din materiale necoezive.

Suprasarcină, q
b

H
a a
Df

Fig. 3.1: Schema zidului de sprijin considerat

Proiectarea geotehnică a zidului de sprijin cuprinde următoarele etape:

 predimensionarea zidului de sprijin;
 calculul presiunii active a pământului asupra zidului de sprijin în diferite ipoteze;
 verificarea la SLU a zidului de sprijin;
 finalizarea dimensiunilor.
3.1 Predimensionarea zidului de sprijin

Elementele secțiunii transversale sunt determinate în funcție de înălțimea totală H a zidului

conform notațiilor prezentate în Fig. 3.2. Condițiile sunt de ordin constructiv și nu sunt obligatorii.

b=max(H/24, 25cm)

a=H/12...H/10

H
a

t=H/10...H/8
Df

L=H/3...H/2

Fig. 3.2: Condițiile de predimensionare ale unui zid de sprijin tip cornier

3.2 Calculul presiunii active a pământului

Pentru calculul presiunii active a pământului asupra zidului de sprijin se poate utiliza ipoteza unui
plan de rupere vertical ce trece prin extremitatea amonte a tălpii zidului de sprijin. Astfel, prismul
de pământ ABCE care reazemă direct pe talpa zidului se deplasează solidar cu zidul (plan de cedare
BCD, Figura II-2). De asemenea, nu se consideră frecarea pe acest plan de rupere.

Presiunea activă a unui masiv necoeziv se poate calcula conform schemei prezentate în Fig. 3.3
utilizând relația:
1
𝑃𝑎 = 𝑃𝛾 + 𝑃𝑞 = 2 𝛾𝐻 2 𝑘𝑎 + 𝑞𝐻𝑘𝑎 (3.1)

unde:
 𝑃𝛾 presiunea activă datorată sarcinii geologice
𝑃𝑞 presiunea activă datorată suprasarcinii
𝜙 coeficientul împingerii pământului în stare activă
𝑘𝑎 = tan2(45𝑜 − 2 )

q q ka

A B

Pq
H

Pa = Pγ + Pq
Pγ

H/2

yPa
E C

H/3
D γ H ka q ka γ H ka +q ka

Fig. 3.3: Schema de calcul a presiunii active

3.3 Verificarea zidului la SLU

3.3.1 Verificarea zidului la alunecare pe talpă

Relația de verificare la alunecare pe talpă impune ca încărcarea orizontală totală ce acționează

asupra zidului de sprijin (în valoare de calcul) să fie cel mult egală cu forța de frecare ce se dezvoltă
sub talpa zidului de sprijin (în valoare de calcul). În mod acoperitor, în cazul prezentului proiect
nu se va ține seama de forța dezvoltată din rezistența pasivă a pământului din aval.

𝐻𝑑 ≤ 𝑅𝑑 (3.2)

Calculul împingerii totale, Hd, se poate realiza astfel:

1
𝐻𝑑 = 𝑃𝑎 𝑑 = 𝑃𝛾 𝑑 + 𝑃𝑞 𝑑 = 2 𝛾𝑑 𝐻 2 𝑘𝑎 𝑑 + 𝑞𝑑 𝐻𝑘𝑎 𝑑 (3.3)

Pentru calculul forței de frecare de pe talpa zidului de sprijin se poate utiliza relația:

𝑅𝑑 = V𝑑 tan 𝛿𝑑 (3.4)

unde:
𝑉𝑑 valoarea de calcul a forței verticale totale ce acționează pe talpa zidului
𝛿𝑑 valoarea de calcul a unghiului de frecare dintre talpa zidului și teren. Pentru tema de
1 2
față se poate considera tan 𝛿𝑑 = tan 𝜙𝑑 ∙ (2 … 3)
În calculul rezultantei verticale, Vd, trebuie înglobate componentele verticale ale presiunii active
a pământului, dacă există, precum și greutatea proprie a zidului de sprijin și a masei de pământ
care reazemă pe talpa zidului (Fig. 3.4):

𝑉𝑑 = ∑𝑛𝑖=1 𝐺𝑖 𝑑 + 𝑄𝑑 (3.5)

unde:
𝐺𝑖 𝑑 valoarea de calcul a greutății i, conform figurii de mai jos
𝑄𝑑 valoarea de calcul a suprasarcinii totale ce acționează asupra zidului de sprijin.
Observație: această acțiune este variabilă și favorabilă, astfel că va fi calculată
cu un coeficient parțial de siguranță egal cu 0.
Qd

G3d

G4d Hd
G2d
G1d

Rd
Fig. 3.4: Forțele ce acționează asupra zidului de sprijin

Greutățile G1…G3 aferente zidului de sprijin se calculează astfel:

𝐺𝑖 = 𝛾𝑏.𝑎. ∙ 𝑉𝑖 (3.6)

unde:
𝛾𝑏.𝑎. greutatea volumică a betonului armat
𝑉𝑖 volumul aferent zonei delimitate în figură. Observație: calculele se realizează pe o
fâșie din zid egală cu lungimea de 1m, astfel că 𝑽𝒊 = 𝑨𝒊 ∙ 𝟏𝒎, unde 𝑨𝒊 este aria
secțiunii aferente
Greutatea G4 se calculează similar, dar ținând cont de greutatea volumică a pământului care
reazemă pe talpa zidului de sprijin.

3.3.2 Verificarea zidului la răsturnare

Relația de verificare impune ca valoarea de calcul a momentului forțelor destabilizatoare ce

acționează asupra zidului și pot produce răsturnarea acestuia, Edst,d, să fie cel mult egal cu valoarea
de calcul a momentului forțelor stabilizatoare ce acționează asupra zidului, Estb,d.

𝐸𝑑𝑠𝑡,𝑑 ≤ 𝐸𝑠𝑡𝑏,𝑑 (3.7)

unde:
𝐸𝑑𝑠𝑡,𝑑 valoarea de calcul a efectului acțiunilor destabilizatoare, i.e. a momentului de
răsturnare
𝐸𝑠𝑡𝑏,𝑑 valoarea de calcul a efectului acțiunilor stabilizatoare, i.e. a momentului de stabilitate

Observație: În general, răsturnarea poate fi considerată o stare limită de tip EQU, în care la
menținerea stabilității nu contribuie semnificativ rezistențele materialelor. Astfel, această
verificare este limitată la cazuri rare, în care fundația este dispusă pe un teren stâncos. În cazul
temei de față, răsturnarea poate fi cauzată de pierderea capacității portante a terenului sau de
cedarea generală, acestea fiind stări limită de tip GEO.

Pentru calculul momentelor se pot utiliza relațiile:

𝐸𝑑𝑠𝑡,𝑑 = 𝐻𝑑 ∙ 𝑦𝐻𝑑 (3.8)

𝐸𝑠𝑡𝑏,𝑑 = ∑𝑛𝑖=1(𝐺𝑖 𝑑 ∙ 𝑥𝑖 ) + 𝑄𝑑 ∙ 𝑥𝑄 (3.9)

unde:
𝑦𝐻𝑑 brațul forței de împingere a pământului față de punctul de răsturnare, O
𝑥𝑖 brațul forțelor de greutate față de punctul de răsturnare, O
𝑥𝑄 brațul suprasarcinii față de punctul de răsturnare, O. Observație: forța din
suprasarcină, Qd, este variabilă și favorabilă (asigură stabilitate), astfel că va fi
calculată cu un coeficient parțial de siguranță egal cu 0.
 Qd

xQ

x3

G3d
x2 Hd
G4d
G2d
G1d

yHd
O
Edst,d Estb,d
x1
x4

Fig. 3.5: Schema de calcul pentru verificarea la răsturnare

3.3.3 Verificarea capacității portante a terenului

Relația de verificare este:

Vd  Rd (3.10)

unde:
Vd valoarea de calcul a acțiunii verticale sau componenta verticală a unei acțiuni totale
aplicată la baza fundației
Observație: Calculul forței Vd se face similar cu cel pentru verificarea la
alunecare pe talpă, însă de această dată se va ține cont și de forța din
suprasarcină, Qd, efectul acesteia nemaifiind favorabil.

Rd valoarea de calcul a capacității portante.

Capacitatea portantă se determină pentru o arie redusă a fundației, notată A', stabilită astfel încât
forța verticală să acționeze în centrul acesteia și să includă efectul momentului încovoietor
În cazul fundației cu baza dreptunghiulară solicitată excentric după o singură direcție, aria efectivă
(redusă) se calculează cu relația:

A' = L' B' (3.11)

unde:
L' latura L redusă: L' = L – 2 eL
unde:
eL = Md / Vd
B' latura B redusă: B' = B – 2 eB = B – 0 = 1m

Vd

Md Hd

Vd Hd
B=1m

Md

L
eL

Hd
B'=1m

Vd

L' 2eL

Fig. 3.6: Schema de calcul pentru stabilirea ariei reduse a fundației

Capacitatea portantă, Rd se determină în două variante pentru pământuri coezive:
- în condiții nedrenate;
- în condiții drenate;
iar pentru pământuri necoezive, doar în condiții drenate.

Conform anexei F a normativului NP 112, capacitatea portantă în condiții nedrenate se

poate face cu relația:

Rd = A' [(+2) cu;d bc sc ic + q] (3.12)

unde:
Rd valoarea de calcul a capacității portante
cu;d valoarea de calcul a coeziunii nedrenate
bc factor adimensional pentru înclinarea bazei fundației:
bc = 1 – 2 / ( + 2)
înclinarea bazei fundației față de orizontală
sc factor adimensional pentru forma bazei fundației:
sc = 1+ 0,2 (B'/L') pentru o fundație rectangulară
sc = 1,2 pentru o fundație pătrată sau circulară
ic factor adimensional pentru înclinarea încărcării V produsă de încărcarea orizontală
H
1 H
ic = (1+ 1- ) pentru H  A' cu;d
2 A'cu; d
q suprasarcina totală la nivelul bazei fundației

Conform anexei F a normativului NP 112, capacitatea portantă în condiții drenate se poate

face cu relația:

Rd = A' (c'd Nc bc sc ic + q' Nq bq sq iq + 0,5  ' L' N b s i) (3.13)

unde:
c'd valoarea de calcul a coeziunii efective
Nc, Nq, N factori adimensionali pentru capacitate portantă
Nq = e  tan' tan2 (45.+ ′d /2)
Nc = (Nq - 1) cot ′d
N = 2 (Nq- 1) tan  , în care  = ′d /2
unde:
′d valoarea de calcul a unghiului de frecare internă în termeni de eforturi
efective
bc, bq, b factori adimensionali pentru înclinarea bazei fundației
bq = b = (1 -  tan ′d)2
bc = bq - (1 - bq) / (Nc tan ′d)
sc, sq, s factori adimensionali pentru forma bazei fundației:
 sq = 1 + (B'/L' ) sin ′d
rectangulară s = 1 – 0,3 (B'/L')
sc = (sqNq -1)/(Nq - 1)
sq = 1 + sin ′d
pătrată sau circulară s = 0,7
sc = (sq Nq -1)/(Nq - 1)
ic, iq , i factori adimensionali pentru înclinarea încărcării V produsă de încărcarea
orizontală H
ic = iq - (1 - iq) / (Nc tan ′d)
iq = [1 - H/(V + A' c'd cot ′d)]m
i = [1 - H/(V + A' c'd cot ′d)]m+1
unde:
m = mB = [2 + (B '/ L' )]/[1 + (B' / L' )] când H acționează în direcția lui B'
m = mL = [2 + (L' / B' )]/[1 + (L' / B' ] când H acționează pe direcția lui L'
m = m = mL cos2 + mB sin2
unde:  este unghiul dintre direcția pe care acționează H și direcția lui L'
q' suprasarcina efectivă la nivelul bazei fundației
' valoarea de calcul a greutății volumice efective a pământului sub baza fundației
4 FUNDAȚIE IZOLATĂ SUB UN STÂLP DE BETON ARMAT

Fundația ce se proiectează susține stâlpul unei construcții încadrată în clasa a II-a de importanță.
Încărcările transmise de stâlp la nivelul terenului sunt o forță verticală excentrică și o forță
orizontală. Stratificația terenului de fundare și valorile caracteristice parametrilor geotehnici ai
straturilor geologice sunt prezentate în fișa de foraj anexată datelor de temă.

Calculul este realizat conform NP 112-2014.

Proiectarea fundației izolate sub un stâlp de beton armat cuprinde următoarele etape:
 stabilirea adâncimii de fundare
 predimensionarea fundației cu metoda prescriptivă, pe baza presiunilor convenționale de
calcul;
 verificarea terenului de fundare la starea limită de exploatare – SLE;
 verificarea terenului de fundare la starea limită ultimă – SLU;
 dimensionarea fundației;
 armarea fundației.

4.1 Stabilirea adâncimii de fundare

Adâncimea de fundare, Df, este distanța măsurată de la nivelul terenului (natural sau sistematizat)
până la baza fundației și se stabilește conform unor criterii (normativul NP 112-2014).

Pentru cazul practic propus de tema de proiect (fundație izolată sub un stâlp din beton armat) se
iau în considerare două criterii în ceea ce privește stabilirea adâncimii minime de fundare:

a) adâncimea de îngheț, Hî:

𝐷𝑓𝑎 ≥ 𝐻î + 0,10 … 0,30 𝑚 (4.1)

unde:
Hî – nivelul cel mai coborât al izotermei de 0°C (conform STAS 6054-77)

b) condiții geologice și hidrogeologice:

 ori de câte ori este posibil, se evită fundarea sub nivelul apei subterane, legată de
dificultăți la execuție și în exploatare;
 talpa fundației trebuie coborâtă până la stratul capabil sa preia solicitările, numit
strat bun de fundare.

Fie adâncimea stratului bun de fundare notată cu HTF, atunci:

 𝐷𝑓𝑏 ≥ 𝐻𝑇𝐹 + 0,30 … 0,50 𝑚 (4.2)

Adâncimea minimă de fundare va fi dată de valoarea maximă rezultată din cele două criterii, a și
b:

𝐷𝑓𝑚𝑖𝑛 = max(𝐷𝑓𝑎 , 𝐷𝑓𝑏 ) (4.3)

4.2 Predimensionarea fundației

4.2.1 Stabilirea dimensiunilor bazei fundației izolate

Dimensiunile în plan (lungimea, L și lățimea, B) ale tălpii fundației se predimensionează pe baza

condiției ca presiunea efectivă dezvoltată sub talpa fundației să nu depășească presiunea
convențională corespunzătoare stratului de fundare. Se consideră următoarele încărcări de calcul
transmise la nivelul terenului de către structură (stâlp):

 forța verticală:
o Pd,f – în gruparea fundamentală;
o Pd,s – în gruparea seismică;
 forța orizontală:
o Hd,f – în gruparea fundamentală;
o Hd,s – în gruparea seismică;
 moment (produs de excentricitatea forței verticale):
o Ed,f – în gruparea fundamentală;
o Ed,s – în gruparea seismică.

Determinarea capacității portante prin metoda prescriptivă se bazează pe valorile presiunilor

acceptabile determinate empiric.

Presiunile acceptabile pe terenul de fundare (presiunile convenționale) sunt definite pentru

situațiile în care terenul de fundare aparține categoriei de terenuri favorabile (bune sau medii),
conform NP 074.

pconv – presiunea convențională a terenului în valoare corectată cu adâncimea de fundare și cu

lățimea fundației, determinată conform Anexei D din NP 112.

Condițiile de determinare a dimensiunilor L și B sunt prezentate în Tab. 4.1 și la punctul 4.2.3:

 Tab. 4.1: Condițiile de determinare a dimensiunilor bazei fundației
Gruparea
Tipul de încărcare Condiția de verificare
Încărcare centrică
pef = Vd,F / A ≤ pconv
unde:
Vd,F încărcarea verticală de calcul din GF
(Vd,F = Pd,f + 1.35∙Gf, Gf = Vfundație∙γmed,
GF Vfundație = L∙B∙Df, γmed = 20 kN/m3 - greutatea
volumică medie a betonului din fundație și a
pământului care sprijină pe fundație)
A aria bazei fundației: A = L B
pef = Vd,S / A ≤ 1,2 pconv
unde:
GS Vd,S încărcarea verticală de calcul din GS
(Vd,S = Pd,s + 1.00∙Gf)
Încărcare excentrică după o direcție
pef max = ω Vd,F / A ≤ 1,2 pconv
unde:
ω coeficient funcție de eL/L; valorile ω sunt date în
Anexa E din NP 112
unde: eL = Md.F / Vd,F
GF Md,F - momentul de calcul din GF după B la baza
fundației,
unde: Md,F = Ed,F + Hd,F∙Df
AC aria comprimată a fundației,
unde: AC = 1,5∙(L – 2∙eL)∙B

pef max = ω Vd,S / A ≤ 1,4 pconv

unde:
ω coeficient funcție de eL/L; valorile ω sunt date în
Anexa E din NP 112
GS unde: eL = Md,S/ Vd,S
Md,S - momentul de calcul din GS după B la baza
fundației,
unde: Md,S = Ed,S + Hd,S∙Df

Obs: Între laturile L și B ale fundației se va considera un raport

L
= 1,1 … 1,5 în funcție de mărimea excentricității forței verticale; valorile mai
B
mari sunt necesare în cazul transmiterii unor momente importante.
Notă: Dimensiunile L și B obținute se rotunjesc superior la multiplu de 50 mm (beton armat) sau
100 mm (beton simplu).

4.2.2 Stabilirea presiunii convenționale de calcul

Presiunea convențională de calcul este stabilită în funcție de granulozitate, umiditate și

gradul de îndesare în cazul pământurilor necoezive și în funcție de plasticitate, porozitate și
consistență în cazul pământurilor coezive.
În Anexa D din NP 112 este prezentat modul de determinare a presiunii convenționale,
pconv.

Exemplu de calcul al presiunii convenționale de calcul, p conv :

Conform tabelului D.4 din Anexa D a NP 112, pentru un pământ cu plasticitate mijlocie,
10%  I p  20% ( I p  17,8% ), se determină prin interpolare liniară valoarea lui p conv
corespunzătoare caracteristicilor de calcul ale stratului de fundare ( I c  0,813 și e  0,708 ).

Consistența
Denumirea
Indicele I c  0,5 I cc  0,813 Ic  1
terenului de
porilor e
p conv kPa 
_
fundare

Argilă prăfoasă 0,7 275 I = 290,65 300

cafenie, plastic
e  0,708
c
III = 289,07
vârtoasă, cu
10%  I p  20% 1,0 200 II = 231,30 250

a, Interpolare pe orizontală:

I. Pentru e  0,7 : I c  1  0,5  0,5 …………………

p conv  300  275 kPa  25 kPa

I c  0,813  0,5  0,313 ………………….. p conv  x kPa

0,313  25 kPa
x  15,65 kPa ;
0,5
p conv  275 kPa  15,65 kPa  290,65 kPa

II. Pentru e  1,0 : I c  1  0,5  0,5 …………………

p conv  250  200 kPa  50 kPa

I c  0,813  0,5  0,313 ………………….. p conv  x kPa

 0,313  50 kPa
x  31,30 kPa ;
0,5
p conv  200 kPa  31,30 kPa  231,30 kPa

b, Interpolare pe verticală (pentru I c  0,813 ):

III. e  1,0  0,7  0,3 ………

p conv  231,30  290,65 kPa  59,35 kPa
e  0,708  0,7  0,008 ………… p conv  x kPa
0,008   59,35 kPa
x  1,58 kPa
0,3
p conv  290,65 kPa - 1,58 kPa  289,07 kPa

4.2.3 Limitarea excentricităților, aria comprimată și aria efectivă a bazei fundației

Dimensiunile (minime) ale bazei fundației se determină astfel încât să fie îndeplinite condițiile
următoare:

a) Pentru încărcările din gruparea fundamentală GF, aria comprimată a bazei fundației AC,
trebuie să fie egală cu aria totală, A, astfel că se impune limitarea excentricităților:

(eL)2 (eB)2 1
+ ≤ (4.4)
L2 B2 9
(pentru fundație cu baza dreptunghiulară, eB=0 pentru solicitare excentrică după o direcție)

b) Pentru încărcările din gruparea seismică GS, aria comprimată a bazei fundației AC, respectiv
aria efectivă (redusă) a bazei fundației A′, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

AC≥0.75∙A (4.5)

A′≥0,50A (4.6)

În cazul fundației cu baza dreptunghiulară solicitată excentric după o singură direcție, aria
comprimată se calculează cu relația:

AC = 1.5∙(L – 2∙eL)∙B

unde:
eL=Md.S/Vd,S și A=B∙L (aria totală a fundației)
 În cazul fundației cu baza dreptunghiulară solicitată excentric după o singură direcție, aria
efectivă (redusă) se calculează cu relația:

A’ = L’ B
unde:
L’ latura L redusă: L’ = L – 2 eL
unde:
eL = Md.S / Vd,S

4.3 Verificarea terenului de fundare la starea limită de exploatare – SLE

Calculul la starea limită de exploatare (serviciu) se face cu încărcările din gruparea

caracteristică, iar coeficienții parțiali de rezistență pentru pământuri, M au valoarea egală cu 1.00.

Acest calcul comportă îndeplinirea condițiilor de verificare a două criterii principale:

- deplasări și/sau deformații: valorile de calcul limită pentru care se consideră atinsă în
structură o stare limită de exploatare;
- încărcarea transmisă la teren: valoarea de calcul limită pentru care în pământ apar zone
plastice cu extindere limitată (zona plastică este zona pe conturul și în interiorul căreia
se îndeplinește condiția de rupere în pământ).

Astfel, calculul terenului la starea limită de exploatare constă în respectarea condițiilor date
de relațiile 3.7 și 3.8.

 ef   adm (4.7)

în care:
ef - deplasarea sau deformația construcției datorată tasării terenului de fundare;
adm - deplasarea sau deformația admisă pentru structură, stabilită de proiectantul structurii
sau de inginerul tehnolog; pentru tema propusă în acest proiect, adm = 20 mm.

În cadrul proiectului se va stabili tasarea absolută, respectiv deplasarea probabilă pe

verticală a fundației izolate, ca urmare a deformării terenului. În acest scop se utilizează metoda
însumării pe strate elementare (Anexa H, NP 112 : 2014).

p ef med  p pl (4.8)

unde:
pef med – presiunea efectivă medie pe talpa fundației, provenită din încărcările din gruparea
caracteristică;
ppl – presiunea plastică care reprezintă valoarea de calcul limită a presiunii pentru care în
pământ apar zone plastice de extindere limitată (Anexa H, NP 112 : 2014).
 pef med = Vd,1 / A (4.9)

Vd,1 = Pd,1+Gf
(Gf = Vfundație∙γmed, Vfundație = L∙B∙Df, γmed = 20 kN/m3 - greutatea volumică medie a
betonului din fundație și a pământului care sprijină pe fundație)
A=LB

Pentru fundațiile dreptunghiulare, presiunea plastică, ppl se calculează cu relațiile:

 pentru construcții fără subsol:

p pl  m l (  B  N1  q  N 2  c  N 3 ) (4.10)

 pentru construcții cu subsol:

 2q  q i 
p pl  m l    B  N1  e N2  c  N3  (4.11)
 3 
unde:
ml - coeficient al condițiilor de lucru, conform Tab. 4.2;
 - media ponderată a greutății volumice de calcul a straturilor de sub fundație cuprinse pe
o adâncime B/4 măsurată de la talpa fundației, (kN/m3);
B - latura mică a fundației, (m);
q - suprasarcina de calcul la nivelul tălpii fundației, lateral față de fundație, (kPa);
qe, qi - suprasarcina de calcul la nivelul tălpii fundației la exteriorul și respectiv interiorul
fundației de subsol, (kPa);
c - valoarea de calcul a coeziunii stratului de pământ de sub talpa fundației, (kPa);
N1, N2, N3 - coeficienți adimensionali în funcție de valoarea de calcul a unghiului de frecare
interioară a terenului de sub talpa fundației, conform Tab. 4.3.

Tab. 4.2: Valorile coeficientului condițiilor de lucru, m1

Denumirea terenului de fundare ml
1 Bolovănișuri cu interspațiile umplute cu nisip, pietrișuri și nisipuri cu 2,0
excepția nisipurilor fine și prăfoase
2 Nisipuri fine: 1,7
-uscate sau umede (Sr  0.8)
- foarte umede sau saturate (Sr > 0.8) 1,6
3 Nisipuri prăfoase: 1,5
- uscate sau umede (Sr  0.8)
- foarte umede sau saturate (Sr > 0.8) 1,3
4 Bolovănișuri și pietrișuri cu interspațiile umplute cu pământuri coezive cu 1,3
IC  0.5
 Denumirea terenului de fundare ml
5 Pământuri coezive cu IC  0.5 1,4
6 Bolovănișuri și pietrișuri cu interspațiile umplute cu pământuri coezive cu 1,1
IC < 0.5
7 Pământuri coezive cu IC < 0.5 1,1

Tab. 4.3: Valorile coeficienților adimensionali N1, N2 și N3

 (°) N1 N2 N3
0 0,00 1,00 3,14
2 0,03 1,12 3,32
4 0,06 1,25 3,51
6 0,10 1,39 3,71
8 0,14 1,55 3,93
10 0,18 1,73 4,17
12 0,23 1,94 4,42
14 0,29 2,17 4,69
16 0,36 2,43 5,00
18 0,43 2,72 5,31
20 0,51 3,06 5,66
22 0,61 3,44 6,04
24 0,72 3,87 6,45
26 0,84 4,37 6,90
28 0,98 4,93 7,40
30 1,15 5,59 7,95
32 1,34 6,35 8,55
34 1,55 7,21 9,21
36 1,81 8,25 9,98
38 2,11 9,44 10,80
40 2,46 10,84 11,73
42 2,87 12,50 12,77
44 3,37 14,48 13,96
45 3,66 15,64 14,64

Pentru calculul tasării fundației este necesară cunoașterea modulului de deformație liniara
Es (în kPa) al fiecărui strat de pământ cuprins în zona activă, delimitată așa cum se va prezenta mai
departe. Întrucât aceste valori nu au fost stabilite direct pe teren, ele pot fi obținute pe baza valorilor
modulului de deformație edometric, Eoed, înscrise în fișa de foraj, după cum urmează:

Es = Eoed∙M0 (4.12)

unde:
 M0 – coeficient de corecție pentru trecerea de la modulul de deformație edometric la
modulul de deformație liniară. Valoarea lui M0 se determină experimental; în cazul în
care nu se dispune de asemenea date, valorile M0 se pot adopta, orientativ, conform
Tab. 4.4 (conform Anexei J, NP 112: 2014). Pentru pământuri prăfoase și argiloase
având Ic< 0,5 sau e > 1,10, dacă nu se dispune de date experimentale, se poate accepta
Mo = 1.
Eoed – valoarea de calcul a modulului de deformație edometric pentru stratul respectiv,
determinată în intervalul de presiuni cuprinse între presiunea geologică existentă la
nivelul probei (gz) și presiunea medie ce apare în stratul comprimat în urma încărcării
fundației (gz + zmed), în kPa.

Tab. 4.4: Valorile coeficientului de corecție M0

Coeficientul de corecție M0 pentru indicele
Denumirea IC porilor, e, egal cu:
pământurilor 0,410,60 0,610,80 0,811,00 1,011,10
Nisipuri (cu excepția ni- - 1,0 1,0 - -
sipului argilos)
Nisip argilos, praf nisipos,
0,001,00 1,6 1.3 1,0 -
argilă prăfoasă
Praf, praf argilos, 0,761,00 2,3 1,7 1,3 1,1
argilă prăfoasă 0,500,75 1,9 1,5 1,2 1,0
Argilă, 0,761,00 1,8 1,5 1,3 1,2
argilă grasă 0,500,75 1,5 1,3 1,1 1,0

Starea de eforturi din teren se determină pornind de la valoarea presiunii nete, pnet pe talpa
fundației calculată cu relația:

pnet = pef med - Df (4.13)

unde:
pef med – presiunea efectivă medie pe talpa fundației, provenită din încărcările din gruparea
caracteristică;
 – greutatea volumică medie a pământului situat deasupra nivelului tălpii fundației, kN/m3.

Pentru aplicarea metodei însumării pe strate elementare, terenul situat sub nivelul tălpii
fundației se împarte în strate de calcul, până la limita inferioară a zonei active (Fig. 4.1). Un strat
elementar va avea grosimea maximă egală cu 0.4∙B și va fi constituit dintr-un singur strat geologic
(adică planele de separație între stratele geologice reprezintă plane de separație între stratele
elementare de calcul).
 Fig. 4.1: Schema de calcul a tasării absolute (conform Anexei H, NP 112: 2014)

Pe verticala centrului fundației, la limitele de separație ale stratelor elementare, eforturile

unitare verticale datorate presiunii nete transmise de talpa fundației se vor determina cu relația:

z = opnet (4.14)

unde:
o - coeficientul de distribuție al eforturilor verticale, în centrul fundației, pentru presiuni
uniform distribuite pe talpă, dat în Tab. 4.5, în funcție de rapoartele L/B și z/B (unde z
este adâncimea planului de separație al stratului elementar, în metri, măsurată de la talpa
fundației).
 Tasarea absolută a fundației se va calcula cu relația:

n
 zmed
,i hi
 ef    (4.15)
1 Es ,i
unde:
 - coeficient de corecție egal cu 0,8;
 med
z ,i - efortul vertical mediu în stratul elementar “i”, calculat cu relația:

 sup
z ,i   z ,i
inf

 med
z ,i  în care  sup
z ,i și  z ,i sunt eforturile unitare la limita superioară
inf

2
și respectiv inferioară a stratului “i”, calculat cu relația (4.14), în kPa;
hi - grosimea stratului elementar “i”, în metri;
Es,i - modulul de deformație liniară al stratului “i”, în kPa;
n - numărul de strate elementare cuprinse în zona activă.

Tab. 4.5: Valorile coeficientului α0

o pentru fundații sub formă de:
z/B cerc dreptunghi cu raportul laturilor L/B
1 2  10
3
0,0 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00
0,2 0,95 0,96 0,96 0,98 0,98
0,4 0,76 0,80 0,87 0,88 0,88
0,6 0,55 0,61 0,73 0,75 0,75
0,8 0,39 0,45 0,53 0,63 0,64
1,0 0,29 0,34 0,48 0,53 0,55
1,2 0,22 0,26 0,39 0,44 0,48
1,4 0,17 0,20 0,32 0,38 0,42
1,6 0,13 0,16 0,27 0,32 0,37
2,0 0,09 0,11 0,19 0,24 0,31
3,0 0,04 0,05 0,10 0,13 0,21
4,0 0,02 0,03 0,06 0,08 0,16
5,0 0,02 0,02 0,04 0,05 0,13
6,0 0,01 0,02 0,03 0,04 0,10
Obs: Pentru valori intermediare ale rapoartelor z/B și L/B, în Tab. 4.5, se admite interpolarea
liniară a valorilor o.

Zona activă în cuprinsul căreia se calculează deformațiile stratelor este delimitată inferior
de adâncimea “zo” sub talpa fundației, pentru care este îndeplinită condiția:

 z  0.2 g ( z )
o o
(4.16)
în care:
 z o - efortul unitar vertical produs de pnet la adâncimea zo în kPa;
 g ( z ) - presiunea geologică a terenului la adâncimea zo, în kPa.
0

Zona activă se extinde până la baza stratului elementar în cadrul căreia se îndeplinește
condiția exprimată de relația (4.16).

Se determină valorile presiunii geologice la separațiile între stratele elementare. Valoarea

medie pe strat va fi media aritmetică a valorilor la limita superioară, respectiv inferioară a stratului.

Obs: Calculul tasării probabile poate fi organizat cu ajutorul Tab. 4.6.

Tab. 4.6: Exemplu de tabel pentru calculul tasării

Nr. hi Ei i  gmed  med  ef ,i
,i z ,i
strat (m) (kPa) (kN/m3) (kPa) (kPa) (m)
1
2
3

i
.
.
.
n


Notă: Stratificația geologică pe amplasament, nivelul apei subterane, adâncimea de fundare,

împărțirea pe strate elementare a terenului de fundare, precum și graficele de variație ale
presiunilor z și gz cu adâncimea, se reprezintă la o scară geometrică și o scară a eforturilor
unitare convenabil alese.

4.4 Verificarea terenului de fundare la starea limită ultimă – SLU

Calculul la starea limită ultimă se face cu încărcările din gruparea fundamentală și din
gruparea seismică, iar coeficienții parțiali de rezistență pentru pământuri, M au valori în funcție de
abordarea de calcul.
Astfel, încărcările din gruparea fundamentală se constituie în valori de calcul ale
încărcărilor pentru calculul fundațiilor în Abordarea de calcul 1, Gruparea 1, iar încărcările din
gruparea seismică se constituie în valori de calcul ale încărcărilor pentru calculul fundațiilor în
Abordarea de calcul 1, Gruparea 2 și în Abordarea de calcul 3.

Pentru această temă, se va folosi Abordarea de calcul 1, Gruparea 2, dar în practică se

va trece prin toate abordările de calcul.
 În cazul acestei teme, deoarece încărcările asupra fundației sunt preponderant axiale, relația
de verificare la SLU este:

Vd  Rd (4.17)

unde:
Vd valoarea de calcul a acțiunii verticale sau componenta verticală a unei acțiuni totale
aplicată la baza fundației

Vd = Vd,S = Pd,s + 1.00∙Gf

Nota - Vd trebuie să includă greutatea proprie a fundației, greutatea oricărui material de umplutură
și toate presiunile pământului, fie favorabile, fie nefavorabile. Presiunile apei care nu se datorează
încărcărilor transmise terenului de fundare, trebuie incluse ca acțiuni.

Rd valoarea de calcul a capacității portante.

Capacitatea portantă, Rd se determină în două variante pentru pământuri coezive:

- în condiții nedrenate;
- în condiții drenate;
iar pentru pământuri necoezive, doar în condiții drenate.

Conform anexei F a normativului NP 112, capacitatea portantă în condiții nedrenate se

poate face cu relația :

Rd = A' [(+2) cu;d bc sc ic + q] (4.18)

unde:
Rd valoarea de calcul a capacității portante
A' aria redusă a bazei fundației
A' = L’∙B’
unde:
L’ = L – 2∙eL, B’ = B – 2∙eB
cu;d valoarea de calcul a coeziunii nedrenate
bc factor adimensional pentru înclinarea bazei fundației:
bc = 1 – 2 / ( + 2)
înclinarea bazei fundației față de orizontală
sc factor adimensional pentru forma bazei fundației:
sc = 1+ 0,2 (B'/L') pentru o fundație rectangulară
sc = 1,2 pentru o fundație pătrată sau circulară
ic factor adimensional pentru înclinarea încărcării V produsă de încărcarea orizontală
H
1 H
ic = (1+ 1- ) pentru H  A' cu;d
2 A'cu; d
q suprasarcina totală la nivelul bazei fundației
 Conform anexei F a normativului NP 112, capacitatea portantă în condiții drenate se poate
face cu relația:

Rd = A' (c'd Nc bc sc ic + q' Nq bq sq iq + 0,5  ' B' N b s i) (4.19)

unde:
c'd valoarea de calcul a coeziunii efective
Nc, Nq, N factori adimensionali pentru capacitate portantă
Nq = e  tan' tan2 (45.+ ′d /2)
Nc = (Nq - 1) cot ′d
N = 2 (Nq- 1) tan  , în care  = ′d /2
unde:
′d valoarea de calcul a unghiului de frecare internă în termeni de eforturi
efective
bc, bq, b factori adimensionali pentru înclinarea bazei fundației
bq = b = (1 -  tan ′d)2
bc = bq - (1 - bq) / (Nc tan ′d)
sc, sq, s factori adimensionali pentru forma bazei fundației:

sq = 1 + (B'/L' ) sin ′d

rectangulară s = 1 – 0,3 (B'/L')
sc = (sqNq -1)/(Nq - 1)
sq = 1 + sin ′d
pătrată sau circulară s = 0,7
sc = (sq Nq -1)/(Nq - 1)
ic, iq , i factori adimensionali pentru înclinarea încărcării V produsă de încărcarea
orizontală H
ic = iq - (1 - iq) / (Nc tan ′d)
iq = [1 - H/(V + A' c'd cot ′d)]m
i = [1 - H/(V + A' c'd cot ′d)]m+1
unde:
m = mB = [2 + (B '/ L' )]/[1 + (B' / L' )] când H acționează în direcția lui B'
m = mL = [2 + (L' / B' )]/[1 + (L' / B' ] când H acționează pe direcția lui L'
m = m = mL cos2 + mB sin2
unde:  este unghiul dintre direcția pe care acționează H și direcția lui L'
q' suprasarcina efectivă la nivelul bazei fundației
' valoarea de calcul a greutății volumice efective a pământului sub baza fundației
4.5 Dimensionarea fundației

În acest moment al proiectului, sunt stabilite adâncimea de fundare Df, lungimea L și lățimea B ale
fundației.

În această etapă se vor stabili celelalte dimensiuni ale fundației conform NP 112. Pentru stâlpul
din beton armat, dimensiunile se stabilesc dintr-un calcul simplificat:

Pd , f
 0,4  f c ,d (se va alege clasa minimă de beton pentru stâlp C20/25)
As
As  ls  bs
ls L

bs B

ls și bs fiind lungimea și lățimea secțiunii stâlpului din beton armat.

Obs: Toate dimensiunile se vor alege multiplu de 5 cm.

4.5.1 Fundația elastică de beton armat

Fundațiile elastice de tip talpă de beton armat pentru stâlpi și pereți de beton armat sunt în formă
de obelisc (Fig. 4.2).

În jurul bazei stâlpului se asigură o porțiune orizontală de 50 - 100 mm, pentru a permite corectarea
unor eventuale erori de trasaj și a asigura o bună rezemare pentru cofrajele stâlpului.

La baza fundației se dispune un strat de beton de egalizare cu grosimea de 50 mm, care poate fi
mărit la 100 mm în cazul în care terenul este umed sau suprafața lui prezintă neregularități.
 ls

50...100 mm

Df
H
H`

beton de egalizare
L

bs B

ls

L
Fig. 4.2: Schema fundației de tip obelisc

Pentru asigurarea rigidității necesare fundației în vederea repartizării presiunilor pe teren, raportul
H/L, între înălțimea fundației și latura mare a bazei fundației, trebuie să respecte relația:

H/L ≥ 0,30

Valoarea minimă a înălțimii fundației este Hmin = 300 mm.

Înălțimea la margine a fundației elastice de tip obelisc (H’) rezultă în funcție de următoarele
condiții:
- valoarea minimă este H’min = 250 mm;
- panta fețelor înclinate ale fundației nu va fi mai mare de 1/3.

Obs: Toate dimensiunile se vor alege multiplu de 5 cm.

4.5.2 Fundația rigidă de beton armat

Fundațiile de acest tip sunt alcătuite dintr-un bloc de beton simplu, pe care stâlpul reazemă prin
intermediul unui cuzinet de beton armat (Fig. 4.3).

Blocul din beton simplu este alcătuit din 1…3 trepte, astfel alese încât să se asigure o repartiție
corespunzătoare a presiunilor pe talpa fundației.

Cuzinetul are o formă prismatică, cu dimensiunile în plan, lc, și respectiv, bc, și cu înălțimea, hc.

Blocul de beton simplu se realizează respectând următoarele condiții:

- înălțimea treptei este de minimum 400 mm la blocul de beton cu o treaptă;
 - blocul de beton poate avea cel mult 3 trepte a căror înălțime minimă este de 300 mm;
înălțimea treptei inferioare este de minimum 400 mm;
- clasa betonului este minim C8/10, dar nu mai mică decât clasa betonului necesară din
condiții de durabilitate;
- înălțimea blocului de beton se stabilește astfel încât tg să respecte valorile minime din
Tab. 4.7; această condiție va fi realizată și în cazul blocului realizat în trepte;

Fig. 4.3: Schema fundației rigide în trepte

Cuzinetul de beton armat se proiectează respectând următoarele:

- cuzinetul se realizează cu formă prismatică;
- dimensiunile în plan (lc și bc) vor respecta următoarele condiții:
a) să fie mai mari decât dimensiunile care asigură limitarea presiunilor pe planul de contact cu
blocul la valori mai mici decât rezistența de calcul la compresiune a betonului;
b) se recomandă următoarele intervale pentru raportul lc/L respectiv bc/B:
 bloc de beton cu o treaptă: lc/L = 0,50  0,65
 bloc de beton cu mai multe trepte: lc/L = 0,40  0,50
- înălțimea cuzinetului (hc) va respecta următoarele valori minime:
 hc  300 mm;
 hc/lc  0,25;
 dacă tg   1,00 nu este necesară verificarea cuzinetului la forță tăietoare. Dacă nu se respectă
această recomandare, se va face verificarea la forță tăietoare.

Tab. 4.7: Valorile minime pentru unghiul α

Presiunea efectivă Valori minime tg  funcție de clasa betonului
medie pe teren (kPa)
din gruparea GF C4/5 C8/10 sau mai mare
200 1,15 1,05
250 1,30 1,15
300 1,40 1,30
350 1,50 1,40
400 1,60 1,50
600 2,00 1,85

4.6 Armarea fundației

4.6.1 Armarea fundației elastice

Fundația se armează la partea inferioară cu o rețea din bare dispuse paralel cu laturile.

Aria de armătura rezultă din dimensionarea la moment încovoietor în secțiunile de la fața stâlpului.
În calculul momentelor încovoietoare din fundație se consideră presiunile pe teren determinate de
eforturile transmise de stâlp. Se vor considera situațiile de încărcare (presiuni pe teren) care conduc
la solicitările maxime în fundație, pentru cazul acestei teme, gruparea de încărcări GS, fără luarea
în considerare a greutății fundației.

Procentul minim de armare pe fiecare direcție este 0,10 %.

Diametrul minim al armăturilor este Ф = 10 mm.

Distanța maximă între armături este de 250 mm; distanța minimă este de 100 mm.

Armătura se distribuie uniform pe lățimea fundației, respectiv lungimea fundației și se prevede la

capete cu ciocuri cu lungimea minimă egală cu H0, înălțimea utilă a secțiunii, la margine.
Pentru cazul temei - fundație dreptunghiulară cu încărcare excentrică pe o direcție, în situația în
care lx > ly (Fig. 4.4) – momentele Md,x și Md,y pe cele două direcții sunt date de relațiile următoare:
 l2 l2 
M d , x  B   po x   p1  p0  x  (4.20)
 2 3

l y2
M d , y  L  pmed (4.21)
2

unde:
p1  p2
pmed 
2
p 0  presiunea pe direcția y-y` calculată la nivelul tălpii fundației
Pd , s Ed , s  H d , s D f
p1, 2  
LB W

în care:
BL2
W - modulul de rezistență al tălpii fundației;
6
Pd,s, Ed,s, Hd,s - încărcările din gruparea seismică.
lx

y
B

x` x
ly

y` pmed
L

p2
p1
pmed p0

Fig. 4.4: Schema presiunilor de pe talpa fundației pentru calculul momentelor secționale
 În cazul în care p2 < 0, atunci se consideră p2 = 0 și lungimea zonei active (comprimate)
este (vezi Fig. 4.5):

 L E  Hd ,s  Df 
a  3    d ,s ,
2 P 
 d ,s 
iar p1 se determină cu relația
2  Pd , s
p1 
 L E  H d ,s  Df 
3  B    d , s 

2 Pd , s 

lx

y
B

x` x
ly

y` pmed
L

p2=0

p0
pmed
p1

Fig. 4.5: Schema presiunilor de pe talpa fundației în cazul în care există desprinderi pe talpă

Momentele Md,x și Md,y fiind astfel cunoscute, secțiunile de armătură Aa,x și Aa,y se determină cu
relațiile de calcul corespunzătoare secțiunilor dreptunghiulare simplu armate supuse la încovoiere.

Armătura se distribuie uniform (cu barele așezate la distanțe egale), paralel cu fiecare din laturile
fundației, cele paralele cu latura mare plasându-se dedesubt.

La fundațiile elastice este necesară și o armătură constructivă, care este plasată la fața superioară
(fig. III.4). Ea este alcătuită din minim trei etrieri dispuși în dreptul stâlpului, cu diametrul de cel
puțin 12 mm, pe fiecare din cele două direcții.
4.6.2 Armarea cuzinetului în cazul fundației rigide

Cuzinetul se armează la partea inferioară cu o rețea din bare dispuse paralel cu laturile.
Aria de armătura rezultă din dimensionarea la moment încovoietor în secțiunile de la fața
stâlpului. În calculul momentelor încovoietoare din cuzinet se consideră presiunile pe blocul de
beton simplu determinate de eforturile transmise de stâlp. Se vor considera situațiile de încărcare
care conduc la solicitările maxime în cuzinet, pentru cazul acestei teme, gruparea de încărcări GS,
fără luarea în considerare a greutății cuzinetului.
Procentul minim de armare pe fiecare direcție este 0,10 %.
Diametrul minim al armăturilor este Ф = 10 mm.
Distanța maximă între armături este de 250 mm; distanța minimă este de 100 mm.
Armătura se distribuie uniform pe lățimea cuzinetului, respectiv lungimea cuzinetului și se
prevede la capete cu ciocuri cu lungimea minimă egală cu hc,0, înălțimea utilă a secțiunii.
Pentru cazul temei - fundație dreptunghiulară cu încărcare excentrică pe o direcție, în
situația în care lx,c > ly,c (Fig. 3.6) – momentele Md,x,c și Md,y,c pe cele două direcții sunt date de
relațiile următoare:

 lx2,c lx2,c 
M d , x,c  bc   po,c   p1,c  po,c   (4.22)
 2 3

l y2,c
M d , y ,c  lx ,c  pmed ,c (4.23)
2

Presiunile extreme pe talpa cuzinetului se determină cu relațiile:

Pd , s Ed , s  H d , s  Dc
p1, 2,c   (4.24)
lc  bc Wcuz

Dacă p2,c  0 , atunci se admite, în măsura în care aria activă este cel puțin 70%, că p2,c  0
, lungimea zonei active (comprimate) este ac (Fig. 4.7):
 l E  H d , s  Dc 
ac  3   c  d , s 
2 P 
 d , s 
iar p1, c se calculează cu formula
2  Pd , s
p1,c 
 l E  H d , s  Dc 
3  bc   c  d , s 

 2 Pd ,s 
p 0 ,c  presiunea pe direcția y-y` calculată la nivelul tălpii cuzinetului

în care:
 bclc2
Wcuz  - modulul de rezistență al cuzinetului;
6
Pd,s, Ed,s, Hd,s - încărcările din gruparea seismică;
Dc – adâncimea la care se află talpa cuzinetului.

Dacă aria activă de pe suprafața de contact cuzinet – bloc este mai mică decât 70% din talpa
cuzinetului (lc bc), atunci cuzinetul se va ancora de bloc cu armături. Aria acestor armături poate
fi calculată din condiția ca forța din armături să fie egală cu volumul de întinderi obținut pe baza
unei distribuții liniare a presiunilor.

lx,c
y
bc

x` x
ly,c

y` pmed,c
lc

p2,c
p1,c
pmed,c p0,c

Fig. 4.6: Schema presiunilor de pe talpa cuzinetului pentru calculul momentelor secționale
 lx,c
y
bc

x` x

ly,c
y` pmed,c
lc
a

p2,c=0

p0,c
pmed,c
p1,c

Fig. 4.7: Schema presiunilor de pe talpa cuzinetului în cazul în care există desprinderi pe talpă

400

3 3
0,60

C 8/10
300

1,80

2
400
la = 500

1 3
500

C 8/10

250 250 300 400 300 250 250

250 250 1000 250 250

2,00

Fig. 4.8: Exemplu desen de execuție pentru fundația rigidă. Secțiune verticală 1
 1

300

1,30
2,50
3 4 10 L=2,65 BST500s
4 C 8/10 4

2 300
400
1
500

3 C 8/10

190 250 190

200 200 200 300 200 200 200

200 200 700 200 200

1,50

Fig. 4.9: Exemplu desen de execuție pentru fundația rigidă. Secțiune verticală 2
 250 1,50 250

250 250 1,00 250 250

200

200

200
200

200
200
1,50

1,10
300

700
C 8/10
200
200

200
200

200

C 8/10 200

250 250 300 400 300 250 250

2,00

Fig. 4.10: Exemplu desen de execuție pentru fundația rigidă. Vedere în plan
 50 6 x 100 = 600 50

300
3

200
80

L=1,40 BST500s
300
2
7 x 120 = 840

2,00
400

7 18
1
300
80

200

1
300

C 8/10

200 200 200 300 200 200 200

1,50

2 7 12 L=900 BST500s

Fig. 4.11: Exemplu desen de execuție pentru fundația rigidă. Plan armare cuzinet
5 FUNDAȚIE CONTINUĂ SUB STÂLPI

Se cere proiectarea unei fundații continue sub un șir de stâlpi de beton armat aparținând unei
construcții încadrată în clasa a II-a de importanță.

Fundația continuă se realizează sub forma unei grinzi de beton armat ca în Fig. 5.1:

lS lS

Lc
bS

bS

B
b
Lc
lS L0 lS bS

≥ 50mm

Hc
Ht
Lc b Lc
B

Fig. 5.1: Dispunere schematică a fundației

Pentru realizarea proiectului se vor parcurge următoarele etape:

- determinarea valorilor caracteristice ale parametrilor geotehnici ce descriu terenul de
fundare;
- stabilirea adâncimii de fundare;
- predimensionarea fundației pe baza presiunilor convenționale, conform NP 112:2014;
- calculul la Starea Limită Ultimă conform NP 112:2014
o abordări de calcul conform SR EN 1997-1:2004
o calculul fundației prin metode simplificate, pe baza metodei grinzii continue cu
reazeme
o calculul fundației prin metode analitice, pe baza modelului mediului discret
(modelul Winkler)
- armarea fundației.

5.1 Stabilirea adâncimii de fundare

Stabilirea adâncimii de fundare se realizează conform criteriilor descrise la cap. 4.1.

5.2 Predimensionarea fundației

5.2.1 Alegerea dimensiunilor în plan

Predimensionarea fundației se realizează pornind de la stabilirea dimensiunilor în plan (L, B).
Lungimea fundației, L, se determină din condiții constructive, în funcție de dispunerea stâlpilor,
astfel:

𝐿 = ∑ 𝐿𝑖𝑗 + 2𝐿𝑓 (5.1)

unde:
Lij – distanța între axele a 2 stâlpi consecutivi
Lf – distanța de la capătul fundației până la cel mai apropiat stâlp, putând fi estimat astfel:

𝐿𝑓 = 𝐿𝑐 + (5𝑐𝑚 𝑠𝑎𝑢 10𝑐𝑚) (5.2)

Pentru predimensionare, Lf se poate alege între 0.5m și 1.0m. Lățimea fundației se va determina
pe baza presiunilor convenționale (dar nu va fi mai mică de 300 mm), utilizând relația:

𝑝𝑒𝑓 𝑚𝑒𝑑 ≤ 1.2𝑝𝑐𝑜𝑛𝑣 (5.3)

unde:
pef med – presiunea efectivă medie, determinată cu relația (5.4)
pconv – presiunea convențională

∑𝑛
𝑖=1 𝑉𝑖 +𝐺𝑓
𝑝𝑒𝑓 𝑚𝑒𝑑 = (5.4)
𝐴

unde:
Vi – forța verticală din stâlpul „i”
n – numărul total de stâlpi
Gf – greutatea fundației și a pământului de deasupra fundației, determinată cu relația (5.5)
A – aria bazei fundației
A = LB

𝐺𝑓 = 𝛾𝑚 𝐵𝐿𝐷𝑓 (5.5)

unde:
γm – greutatea volumică medie a fundației și a pământului de deasupra (fără a cunoaște
exact dimensiunile fundației și caracteristicile pământului de deasupra, se poate aproxima
m≈19÷20kN/m3)
B – lățimea fundației
Df – adâncimea de fundare
5.2.2 Stabilirea dimensiunilor pe verticală

Conform NP 112:2014, cap. II.7.5.1, pentru fundațiile de tip grindă dreaptă (precum cea din Fig.
5.1), înălțimea secțiunii grinzii de fundare, Hc, se recomandă a se alege cu valori cuprinse între 1/3
și 1/6 din distanța maximă (L0) dintre doi stâlpi succesivi, dar nu mai puțin de 500 mm. Înălțimea
tălpii, Ht, se stabilește astfel încât să fie asigurată lungimea de ancoraj a armăturilor transversale
de pe talpa fundației (Ht ≥ 15 Øt, unde Øt este diametrul barelor transversale), dar nu mai puțin de
300 mm.

5.3 Calcul la SLU

5.3.1 Abordări de calcul conform SR EN 1997-1:2004

A se vedea cap. 1.5.

5.3.2 Calculul fundației prin metode simplificate

Calculul fundației continue sub stâlpi se realizează conform Anexei K din NP 112:2014. Metodele
simplificate sunt metodele în care conlucrarea între fundație și teren nu este luată în considerare,
iar diagrama de presiuni pe talpa fundației se admite a fi cunoscută.

Fundația se poate asimila cu o grindă continuă static determinată, având reazeme în dreptul
stâlpilor (Fig. 5.2). Încărcarea grinzii este dată de presiunile pe teren, ce se admit a avea o
distribuție liniară, valorile la capetele fundației fiind calculate cu relația:
𝑁 𝑀
𝑝𝑚𝑎𝑥/𝑚𝑖𝑛 = ±𝑊 (5.6)
𝐴

unde:
N – forța verticală totală, calculată cu relația (5.7)
A – aria tălpii fundației
M – momentul total în centrul tălpii fundației, calculat cu relația (5.8)
W – modulul de rezistență al secțiunii tălpii fundației, calculat cu relația

𝑁 = ∑𝑛𝑖=1 𝑁𝑖 (5.7)

𝑀 = ∑𝑛𝑖=1 𝑁𝑖 𝑑𝑖 + ∑𝑛𝑖=1 𝑀𝑖 (5.8)

𝐵𝐿2
𝑊= (5.9)
6

unde:
Ni – forța verticală din stâlpul i
Mi – momentul la baza stâlpului i
di – distanța de la centrul tălpii fundației până în axul stâlpului i
n – numărul total de stâlpi
 N1 N2 N3 N4

M1 M2 M3 M4

pmin
pmax

l0 l12 l23 l34 l4

R1 R2 R3 R4

pmin
pmax

Fig. 5.2: Metoda grinzii continue static determinate

Prin calcul static se determină reacțiunile Ri în reazeme (adică în stâlpi). Având grinda încărcată
cu aceste reacțiuni și cu reacțiunea terenului, valoarea momentului încovoietor și a forței tăietoare
în orice secțiune de pe grindă se determină prin scrierea ecuațiilor de echilibru.

5.3.3 Calculul fundației prin metode exacte. Modelul Winkler

Metodele exacte sunt metodele care iau în considerare interacțiunea dintre fundație și teren.
Principalul criteriu după care se diferențiază aceste metode îl constituie modelul adoptat pentru
teren. Metodele exacte se bazează pe modelul Winkler, în care terenul este asimilat cu un mediu
discret reprezentat prin resoarte independente, respectiv pe modelul Boussinesq, în care pământul
este asimilat unui semispațiu elastic.

Mediul de tip Winkler se caracterizează prin relația de proporționalitate între presiunea p într-un
punct al mediului și tasarea z a acelui punct:
 𝑝 = 𝑘𝑠 ∙ 𝑧 (5.10)

unde:
ks – factor de proporționalitate între presiune și deformație, care caracterizarea coeficient
de pat.

Valoarea coeficientului de pat se determină experimental, fiind în funcție de natura terenului,

mărimea încărcării și forma fundației.

Unele valori orientative ale coeficientului de pat sunt date în Tab. 5.1:

Tab. 5.1: Valori orientative pentru coeficientul de pat

kS
Nr. crt. Natura terenului
[kN/m3]
1 Nisip și nisip argilos afânat, argilă și argilă nisipoasă, în stare de curgere 1'000-5'000
Pietriș, nisip și nisip argilos de compactitate mijlocie, argilă și argilă
2 5'000-50'000
nisipoasă în stare plastică
Pietriș, nisip argilos în stare compactă, argilă și argilă nisipoasă
3 50'000-100'000
consistentă
4 Stâncă dură, stâncă fisurată 100'000-1'000'000

Anexa K din NP 112:2014 prezintă mai multe metode pentru determinarea ks, acesta putând fi
calculat pe baza parametrilor geotehnici de compresibilitate astfel:
1 𝐸
𝑘𝑠 = 𝑘𝑚 ∙ 𝛼 ∙ 1−𝜈𝑆 2 (5.11)
𝑆

unde:
km – coeficient în funcție de raportul dintre lungimea și lățimea bazei fundației (Tab. 5.2);
α – raportul dintre lungimea și lățimea bazei fundației (L/B);
Es – modulul de deformație lineară al terenului;
ν – coeficientul Poisson al terenului.

Tab. 5.2: Valori ale coeficientului km

α=L/B km α=L/B km
1 0.5283 6 0.2584
1.25 0.4740 7 0.2465
1.5 0.4357 8 0.2370
1.75 0.4070 9 0.2292
2 0.3845 10 0.2226
2.23 0.3663 20 0.1868
2.5 0.3512 30 0.1705
2.75 0.3385 40 0.1606
 α=L/B km α=L/B km
3 0.3275 50 0.1537
3.5 0.3093 60 0.1484
4 0.2953 70 0.1442
4.5 0.2836 80 0.1407
5 0.2739 90 0.1378
100 0.1353

Valoarea coeficientului de pat poate fi obținută și prin prelucrarea datelor obținute în urma
încercării de compresibilitate în edometru:
2𝐸𝑜𝑒𝑑
𝑘𝑠 = (5.12)
𝐵

Pentru deducerea relațiilor de calcul a deformațiilor și eforturilor din grindă prin metoda Winkler
se pleacă de la ecuația diferențială a fibrei medii deformate a grinzii supusă la încovoiere:

𝑑4 𝑧
𝐸𝐼 = 𝑑𝑥 4 = −𝑝 (5.13)

unde:
𝑝 – încărcarea pe unitatea de lungime;
EI – rigiditatea grinzii.

𝑝 =𝑝∙𝐵 (5.14)

unde:
p – presiunea pe talpă, exprimată conform (5.10).

Înlocuind relația (5.10) și (5.14) în (5.13) obținem:

𝑑4 𝑧
+ 4𝜆4 𝑧 = 0 (5.15)
𝑑𝑥 4

unde:

4
𝑠 𝑘 ∙𝐵
𝜆 = √ 4𝐸𝐼 (5.16)

Soluția generală a ecuației (5.15) este:

𝑧 = 𝑒 𝜆𝑥 (𝐴 cos 𝜆𝑥 + 𝐵 sin 𝜆𝑥) + 𝑒 −𝜆𝑥 (𝐶 cos 𝜆𝑥 + 𝐷 sin 𝜆𝑥) (5.17)

Constantele de integrare A,B,C,D se determină punând condițiile pe contur.

Considerând grinda de lungime infinită, încărcată cu o forță concentrată, P, punând condițiile pe
contur z=0 pentru x=±∞, rezultă A=B=0.

P
x
B

Fig. 5.3: Grindă infinită acționată de o forță concentrată

Punând condiția de rotire nulă pentru x=0, rezultă C=D. Cu aceste valori ale constantelor obținem:

𝑇 𝑑3 𝑧
− 𝐸𝐼 = 𝑑𝑥 3 = 4𝐶𝜆3 𝑒 −𝜆𝑥 cos 𝜆𝑥 (5.18)

Punând condiția pentru x=0, T=-P/2, obținem C:

𝑃𝜆
𝐶 = 2𝑘 (5.19)
𝑠𝐵

z 3π
4λ

 π
λ

π
M
4λ

T π
2λ

Fig. 5.4: Distribuția eforturilor secționale de-a lungul unei grinzi infinite acționate de o forță concentrată
Considerând o grindă infinită acționată de mai multe forțe concentrate P1, P2, … Pn, calculul
mărimilor z, θ, M și T într-o secțiune dată se face aplicând suprapunerea efectelor.

P1 P2 Pi-1 Pi Pi+1 Pn
xi B

xi-1
x2 h
x1

z
Sectiune de
T calcul

p
Fig. 5.5: Grindă supusă la mai multe forțe concentrate

𝜆
𝑧 = 2𝑘 𝐵 ∑𝑛𝑖=1 𝑃𝑖 𝛾(𝜓𝑖 )
𝑠

𝜆2
𝜃 = 𝑘 𝐵 ∑𝑛𝑖=1 𝑃𝑖 𝜌(𝜓𝑖 )
𝑠
(5.20)
1
𝑀 = 𝜆 ∑𝑛𝑖=1 𝑃𝑖 𝛼(𝜓𝑖 )

𝑇 = ∑𝑛𝑖=1 𝑃𝑖 𝛽(𝜓𝑖 )

unde:
z – tasarea;
θ – rotirea;
M – momentul încovoietor;
T – forța tăietoare;
ψ = λx

Expresiile analitice ale funcțiilor α, β, γ, ρ sunt:

1
𝛼(𝜓) = 4 𝑒 −𝜓 (cos 𝜓 − sin 𝜓)

1
𝛽(𝜓) = 2 𝑒 −𝜓 cos 𝜓
(5.21)
1
𝛾(𝜓) = 2 𝑒 −𝜓 (cos 𝜓 + sin 𝜓)

𝜌(𝜓) = 𝑒 −𝜓 sin 𝜓
Pentru a se putea utiliza funcțiile stabilite pentru grinda de lungime infinită și în cazul grinzii de
lungime finită, se aplică procedeul „forțelor fictive”. Se consideră grinda AB prelungită de o parte
și de alta a extremităților A și B, cât și patru forțe fictive V1,2 la stânga extremității A, respectiv
V3,4 la dreapta extremității B. Pentru ca forțele fictive să nu modifice deformațiile și solicitările
grinzii AB, se consideră secțiunile A și B ca articulații ale grinzii infinite. (Fig. 5.6).

V1 V2 P1 P2 P3 P4 V3 V4

A B
Fig. 5.6: Grinda de lungime finită
6 FUNDAȚIE DE ADÂNCIME SUB UN STÂLP

Se cere proiectarea fundației de adâncime sub un stâlp de beton armat care transmite terenului de
fundare o forță verticală excentrică și o forță orizontală. Încărcările se consideră aplicate la baza
stâlpului.

Fundația se realizează sub forma unui grup de piloți solidarizați la partea superioară printr-un
radier de beton armat, ca în Fig. 6.1:

lS
Df

H
H'
D
Lpilot

10 lS 10
10 bs 10
B

Fig. 6.1: Dispunere schematică a fundației

Stratificația terenului este cea indicată în fișa de foraj. Se va alege una din tehnologiile de execuție
a piloților, în funcție de datele de temă.

Etape în realizarea proiectului:

 alegerea adâncimii radierului (Df) și fișei piloților (D) – se recomandă ca baza piloților să
se găsească într-un strat necoeziv. În cazul proiectului de față se poate începe prin alegerea
dimensiunilor Df conform specificațiilor de la cap. 4.1 sau se poate alege Df = 2.0m și
Lpilot=10…15m (lungimea pilotului);
 calculul capacității portante la compresiune a pilotului izolat (Rc;d);
 estimarea numărului necesar de piloți (np);
 distribuirea piloților în plan;
 calculul capacității portante la compresiune a pilotului în grup (Rc;g) și capacității portante
la smulgere a pilotului (Rt;d);
 armarea piloților și determinarea capacității portante a piloților la solicitări transversale
(Rtr;d);
 verificarea grupei de piloți;
 dimensionarea pe verticală a radierului;
 armarea radierului;
 verificarea radierului la străpungere.

Pentru a determina capacitatea portantă a piloților în fazele preliminare se va utiliza metoda

prescriptivă conform NP123-2010.

6.1 Calculul capacității portante la compresiune a unui pilot izolat executat pe loc

Valoarea de calcul a capacității portante ultime la compresiune a piloților flotanți executați pe loc
se exprimă prin:

𝑅𝑏,𝑘 𝑅𝑠,𝑘 𝐴𝑏 ∙ 𝑞𝑏,𝑘 𝑞𝑠,𝑘𝑖 ∙ 𝑙𝑖

𝑅𝑐,𝑑 = 𝑅𝑏,𝑑 + 𝑅𝑠,𝑑 = + = +𝑈∑ (6.1)
𝛾𝑏2 𝛾𝑠2 𝛾𝑏2 𝛾𝑠2 𝑖

unde:
Rb;k valoarea caracteristică a rezistenței pe bază a pilotului;
Rs;k valoarea caracteristică a rezistenței de frecare pe suprafața laterală a pilotului;
γb;2 coeficient parțial de siguranță dat în Tab. 6.4;
γs;2 coeficient parțial de siguranță dat în Tab. 6.5;
Ab suprafața bazei pilotului;
U perimetrul secțiunii transversale a pilotului;
li lungimea pilotului în contact cu stratul i;
qs;k;i valoarea caracteristică a rezistenței de frecare laterală în stratul i dată în Tab. 6.1;
qb;k valoarea caracteristică a presiunii pe bază, calculată cu relațiile (6.3), respectiv (6.4);

Suprafața bazei pilotului, Ab, pentru piloții executați pe loc cu secțiunea circulară constantă, cu
diametrul d se exprimă prin:
 𝜋𝑑2
𝐴𝑏 = (6.2)
4

Tab. 6.1
Adâncimea Pământuri coezive
Pământuri necoezive
medie a Ic
stratului, mari și
zi fine prăfoase ≥0.8 0.7 0.6 0.5 0.4 0.3
medii
(m) qs;k (kPa)
1 35 23 15 35 23 15 12 5 2
2 42 30 20 42 30 20 17 7 3
3 48 35 25 48 35 25 20 8 4
4 53 38 27 53 38 27 22 9 5
5 56 40 29 56 40 29 24 10 6
7 60 43 32 60 43 32 25 11 7
10 65 46 34 65 46 34 26 12 8
15 72 51 38 72 51 38 28 14 10
20 79 56 41 79 56 41 30 16 12
25 86 61 44 86 61 44 32 18 -
30 93 66 47 93 66 47 34 20 -
≥35 100 70 50 100 71 50 36 22 -

Observații pentru obținerea valorilor qs;k

1.Valorile qs;k se adoptă pentru adâncimile medii, corespunzătoare distanței de la mijlocul stratului i până la suprafața
terenului ținând seama, ca în cazul construcțiilor civile, industriale și agricole, pilotului să pătrundă cel puțin 3m în
terenul stabil.
În cazul unor straturi cu grosimi mai mari de 2m, determinarea valorilor se face prin împărțirea în orizonturi de
maximum 2m (conform Fig. 6.2).
2. Pentru valori intermediare ale adâncimilor sau consistenței valorile qs;k se obțin prin interpolare lineară.
3. Dacă în limitele lungimii pilotului există o intercalație de pământ puternic compresibil, de consistență redusă (turbă,
mâl, nămol etc.) de cel puțin 30 cm grosime, iar suprafața terenului urmează a fi încărcată (în urma sistematizării sau
din alte cauze), valorile qs;k pentru stratul puternic compresibil și pentru cele de deasupra lui se determină astfel:
 când supraîncărcarea este până la 30 kPa, pentru toate straturile situate până la limita inferioară a stratului puternic
compresibil (inclusiv umpluturile) se ia qs;k =0;
 când supraîncărcarea este cuprinsă între 30 și 80 kPa, pentru straturile situate deasupra stratului foarte compresibil
(inclusiv umpluturile) se ia qs;k din tabel multiplicat cu 0,4 și cu semn negativ, iar pentru stratul puternic compresibil
qs;k = -5kPa;
 când supraîncărcarea este mai mare de 80 kPa, pentru straturile situate deasupra stratului foarte compresibil se ia
valoarea qs;k cu semn negativ din tabel, iar pentru stratul puternic compresibil se qs;k = -5kPa.
4. Dacă pilotul străbate umpluturi recente, straturi argiloase în curs de consolidare sau straturi macroporice sensibile
la umezire, cu grosimi mai mari de 5 m, valorile qs;k se iau din tabel cu semn negativ din tabel.
 lS

Df

z1
z2
l1 2m
1

z3
m
2

l2

STRAT I
m
3

l3
m
4

z9
m l4
5
Lpilot

l5
m
6

l6

STRAT II
m
7
l7
m

8
l8
m

9
l9

Fig. 6.2: Împărțirea în strate elementare pe lungimea pilotului

Asigurarea pătrunderii bazei pilotului în stratul din bază portant se face pe o adâncime egală cu
cel puțin diametrul pilotului.

Valoarea caracteristică a presiunii pe bază pentru piloții de dislocuire care reazemă cu baza pe
pământuri coezive se determină folosind relația (6.3), iar pentru pământuri necoezive cu relația
(6.4).

𝑞𝑏;𝑘 = 𝑁𝑐 𝑐𝑢;𝑑 + 𝛾𝑑;1 𝐷 (6.3)

unde:
Nc factor de capacitate portantă, egal cu 9;
cu;d valoarea de calcul a coeziunii nedrenate;
γd;1 media ponderată, prin grosimile straturilor, a valorilor de calcul ale greutăților volumice
ale straturilor străbătute de pilot;
D fișa reală a pilotului (adâncimea la care se găsește baza pilotului, măsurată de la nivelul
terenului natural, sau, pentru infrastructurile podurilor, de la nivelul fundului albiei, ținând seama
de adâncimea de afuiere).

𝑞𝑏;𝑘 = 𝛼(𝑁𝛾 𝛾𝑑 𝑑 + 𝛾𝑑;1 𝐷𝑐 𝑁𝑞) (6.4)

unde:
α - coeficient determinat în funcție de gradul de îndesare ID al pământului de la baza pilotului, dat
în Tab. 6.2;
γd - valoarea de calcul a greutății volumice a pământului de sub baza pilotului
γd;1 - media ponderată, prin grosimile straturilor, a valorilor de calcul ale greutăților volumice ale
straturilor străbătute de pilot;
db - diametrul pilotului la nivelul bazei;
Nγ, Nq - factori de capacitate portantă determinați în funcție de valoarea de calcul a unghiului de
frecare interioară, φ'd, al stratului de la baza pilotului, dați în Tab. 6.3;
Dc - fișa de calcul a pilotului:
Dc = minimul dintre D și 𝛽 ∙ 𝑑
unde:
β coeficient în funcție de gradul de îndesare ID al pământului de la baza pilotului, dat în Tab. 6.3

Tab. 6.2
ID α β
0.00…0.35 0.5 10
0.36…0.65 0.4 15
0.66…1.00 0.3 20

Tab. 6.3
φ'd
26 28 30 32 34 36 38 40
Nγ 9.5 12.6 17.3 24.4 34.6 48.6 71.3 108.0
Nq 18.6 24.8 32.8 45.5 64.0 87.6 127.0 185.0
 Tab. 6.4 Tab. 6.5

Tipul pământului
Tehnologia de de la baza Tipul pământului
pilotului Modul de execuție al din jurul pilotului
betonare a
pilotului
pilotului coeziv necoeziv coeziv necoeziv
γb2 γs2
Cu tubaj introdus prin
Betonare în batere și beton compactat 1.20 1.20
uscat, inclusiv prin batere
pentru pilot 1.20 1.20
forat cu burghiu Cu tubaj introdus prin
continuu (CFA) vibrare și beton compactat 1.70 1.20
prin vibrare
Betonare sub apă
cu injecție la Forat în uscat și netubat,
bază 1.30 1.20 cu tubaj recuperabil si cu 1.90 1.70
fără injecție la burghiu continuu (CFA)
bază 1.45 1.30
Betonare sub noroi Forat cu tubaj
1.90 1.50
cu injecție la nerecuperabil
baza 1.45 1.30 Forat sub noroi 2.40 1.90
fără injecție la
baza 1.90 1.50

6.2 Estimarea numărului necesar de piloți

Pentru determinarea numărului de piloți, în această situație se poate folosi relația:

1.35 𝑃
𝑛𝑝 = [ ] + 1. .2 (6.5)
𝑅𝑐;𝑑

np – număr de piloți.

Numărul de piloți va fi cel puțin egal cu 4. În cazul în care se obține un număr mai mic, se
recomandă reducerea lungimii piloților, pentru scăderea capacității portante. În cazul obținerii un
număr mai mare de 9, se recomandă creșterea lungimii piloților, pentru creșterea capacității
portante. Nu se recomandă utilizarea a 7 piloți, deoarece nu se pot dispune în plan în mod
economic.
6.3 Dispunerea în plan a fundației pe piloți

Dispunea în plan a piloților se face astfel încât distanța minimă între axele piloților, măsurată în
teren, să fi de 2d+3D/100, unde d este diametrul pilotului, iar D este fișa reală a pilotului.

Dispunerea piloților se face în caroiaj rectangular (pe rânduri paralele) sau în șah, respectând
distanțele minime dintre piloți.

În cazul acestui proiect didactic, având moment încovoietor numai pe o direcție se recomandă o
distribuție conform Fig. 6.3.

B
B

B
L L
L
B

B
B

L
L L
Fig. 6.3: Exemplu dispunere piloți

Distanța minimă între fața exterioară a piloților marginali și extremitatea radierului trebuie să fie
de minimum 25 cm.

6.4 Calculul capacității portante la compresiune a unui pilot care lucrează în grup

𝑅𝑐;𝑔 = 𝑚𝑢 𝑅𝑐;𝑑 (6.6)

în care:
Rc;d -capacitatea portantă a pilotului izolat;
mu - coeficient al condițiilor de lucru al piloților în grup (coeficient de utilizare);
mu se stabilește conform tabelului V.7, exceptând cazul piloților de îndesare având fișa integral
cuprinsă în pământuri necoezive, pentru care mu=1.

Tab. 6.6: Valorile coeficientului mu

r/r0 2 1.8 1.6 1.4 1.2 1.0 0.8
mu 1.00 0.95 0.9 0.85 0.8 0.7 0.6
unde:
r - distanța minimă între fețele alăturate(lumina) ale piloților învecinați, în metri;
r0 - raza de influență a pilotului izolat, în planul vârfului, în metri:
r0   li tgi
li - grosimea stratului i prin care trece pilotul, în metri

i  i
4
i - valoarea de calcul a unghiului de frecare interioară al stratului.

Observații
1. Valorile subunitare din Tab. 6.6, pot fi sporite până la maximum mu=1, în cazul în care
tasarea probabilă calculată a fundației rămâne în limitele admisibile pentru construcția
respectivă.
2. în straturile în care se consideră rezistența negativă pe suprafața laterală a pilotului se ia
=0.
lS
Df

1
1 1 1 1 l1

STRAT I
2
l2

3
l3

4
l4

2 2 2 2 5
l5
Lpilot

6
l6

STRAT II

7
l7

8
l8

9
l9

r0 r0
r r
Fig. 6.4: Zona de influență a piloților
6.5 Calculul capacității portante la smulgere

Valoarea capacității portante ultime de smulgere se determină cu următoarea relație

1 𝑞𝑠,𝑘𝑖 ∙ 𝑙𝑖
𝑅𝑡,𝑑 = 𝑈 ∙ ∙∑ (6.7)
𝛾𝑚 𝛾𝑠2 𝑖

Unde:
- valorile U, qsi;k, li, γs;2 se determină conform semnificațiilor precizate la punctul 6.1.;
- γm coeficient parțial și are valoare 2.4.

6.6 Calculul capacității portante la solicitări transversale

Valoarea de calcul a capacității portante la solicitări transversale se determină cu următoarea relație

𝑅𝑡𝑟,𝑘
𝑅𝑡𝑟,𝑑 = (6.8)
𝛾𝑡𝑟

unde:
Rtr,k - valoarea caracteristică a încărcării transversale, stabilită cu luarea în considerare a factorului
de corelare ξ din tabelul A9(RO) din SR EN 1997-1:2004/NB:2007 în funcție de numărul
încărcărilor de probă;
γtr coeficient parțial: γtr = 2

Rezistența caracteristică la încărcare transversală a piloților verticali în cazul radierelor joase se

poate determina prin metode prescriptive.
În cazul piloților considerați încastrați în radier se utilizează următoarea relație:

2𝑀𝑐𝑎𝑝
𝑅𝑡𝑟,𝑘 = (6.9)
𝑙0

În cazul fundațiilor pe piloți supuși la solicitări axiale de smulgere sau la forțe orizontale mari, care
impun preluarea acestora prin piloți considerați încastrați în radier, piloții trebuie să pătrundă în
radier cu capetele intacte pe o lungime de cel puțin 10 cm, iar armăturile longitudinale ale piloților
trebuie să se înglobeze în radier pe o lungime determinată prin calculul său constructiv, cu
respectarea prevederilor din SR EN 12699:2004 și SR EN 1536:2004.

În cazul piloților considerați articulați în radier se utilizează următoarea relație:

 𝑀𝑐𝑎𝑝
𝑅𝑡𝑟,𝑘 = (6.10)
𝑙0

În cazul fundațiilor pe piloți supuși la solicitări axiale de compresiune și la forțe orizontale care pot fi
preluate de piloții considerați articulați în radier, piloții trebuie să pătrundă în radier cu capetele intacte
pe o lungime de 5 cm, iar armăturile longitudinale ale piloților să se înglobeze în radier pe minimum
25 cm.

Unde:
- l0 - lungimea convențională de încastrare; valorile l0 sunt date în Tab. 6.7.
- Mcap - momentul încovoietor capabil al secțiunii pilotului, determinat conform
reglementărilor tehnice specifice privind calculul elementelor de beton armat. Pentru un
calcul acoperitor, se poate considera în acest caz forța axiala in pilot 0, pentru obținerea
momentului încovoietor capabil.

Tab. 6.7: Lungimea convențională de încastrare

Categoria pământului l0
Nisipuri afânate și pământuri coezive având IC0.5 4d
Nisipuri de îndesare medie și pământuri coezive având 0.5<IC0.75 3d
Nisipuri și pietrișuri îndesate, pământuri coezive având 0.75<Ic1.00 2d
Pământuri coezive tari, având IC>1.00 1.5d

6.7 Calculul solicitărilor efective în piloți

La calculul fundațiilor pe piloți se consideră că încărcările de la construcție se transmit terenului

prin intermediul piloților.
6.7.1 Încărcare verticală centrică

Solicitarea axială în orice pilot vertical al unei fundații cu radier jos produsă de o încărcare
verticală centrică, N, se calculează cu relația(6.11):
N  G r ,p
S kN  (6.11)
np

unde Gr.p-greutatea proprie a radierului și a pământului de peste radier, ce se descarcă pe acesta.

6.7.2 Încărcare verticală excentrică

Solicitarea axială într-un pilot al unei fundații cu radier jos, produsă de o încărcare verticală
excentrică, se poate calcula cu relația simplificată:
 𝑁+𝐺𝑟,𝑝 𝑀𝑥 ⋅𝑦𝑖 𝑀𝑦 ⋅𝑥𝑖
𝑆𝑖 = + 𝑛𝑝 + 𝑛𝑝 (kN) (6.12)
𝑛𝑝 ∑𝑖=1 𝑦𝑖2 ∑𝑖=1 𝑥𝑖2

în care:
Mx și My-momentele de calcul, provenite din excentricitățile principale ex și ey ale forței N
față de axele principale ce trec prin centrul de greutate al fundației, în kN m;
np – numărul de piloți;
Gr;p = L × B × Df× med(20kN/m3) - greutatea radierului pilotat, în kN
xi și yi - distanțele de la axa pilotului i, din grup, la centru fundației, în metri;
Si – solicitarea axială în pilot;

lS

N+Gr,p
Df

H
My

H'
L

S1 S2 S3 y1 = y2= y3

y
My
B

x
Mx
y4 = y5= y6

S4 S5 S6

x1 = x4 x3 = x6
Fig. 6.5: Încărcarea verticală excentrică

6.7.3 Încărcare orizontală

Solicitarea transversală efectivă în orice pilot vertical al unei fundații cu radier jos produsă de o
încărcare orizontală, Hor , se determină cu relația simplificată:
 H or
Sor  (kN) (6.13)
np

6.8 Verificarea fundației pe piloți

În cazul în care, nu se verifică una din condițiile enunțate în continuare, se redimensionează

fundația, până la îndeplinirea acestei condiții.

6.8.1 Verificarea la solicitări axiale

Verificarea fundației la solicitări axiale constă în îndeplinirea următoarelor condiții:

𝑆𝑚𝑎𝑥 + 𝐺𝑝𝑖𝑙𝑜𝑡 ≤ 𝑅𝑐 ; 𝑔 (kN) (6.14)

unde:
Smax – solicitarea efectivă maximă de compresiune;
Gpilot – greutatea proprie a unui pilot;
Rc;g – capacitatea portantă la compresiune a unui pilot în grup.

𝑆𝑚𝑖𝑛 ≥ 0 (6.15)

unde:
Smin - solicitarea minimă.
Dacă relația (6.15) nu se îndeplinește, se verifică condiția exprimată prin relația:

𝑆𝑚𝑖𝑛 ≤ 𝑅𝑡;𝑑 (6.16)

unde:
Rt;d este definit la pct. 6.2

6.8.2 Verificarea la solicitare transversală

Verificarea fundației la solicitare transversală constă în îndeplinirea condiției:

𝑆𝑜𝑟 ≤ 𝑅𝑡𝑟;𝑑 (6.17)

unde:
Rt;d este definit la pct. 6.6.
6.9 Dimensionarea pe verticală a radierului din beton armat

Repartizând piloții conform capitolului anterior obținem lungimea L și lățimea B a bazei

radierului.
Se consideră cunoscute dimensiunile stâlpului.
H=0.3L
H1=(1/3..1/2)H
Înălțimea radierului, H, să nu va fi mai mică de 300 mm. Clasa betonului trebuie să fie
minim C8/10.

ls

10cm

Df
H

H1

L
Fig. 6.6:

Pentru stâlpul din beton armat, dimensiunile se stabilesc dintr-un calcul simplificat:

Pd , f
 0,4  f c ,d (se va alege clasa minimă de beton pentru stâlp C20/25)
As
As  ls  bs
ls L

bs B

ls și bs fiind lungimea și lățimea secțiunii stâlpului din beton armat.

Obs: Toate dimensiunile se vor alege multiplu de 5 cm.

6.10 Armarea radierului

Armarea radierului se face conform SR-EN 1992-1(Eurocod 2), în Fig. 6.7, secțiunea 1-1
reprezintă secțiunea față de care se calculează momentul Mx (Aa x) , iar secțiunea 2-2 secțiunea
față de care se calculează My (Aa y). Mx și My se calculează la interfața stâlpului.
Determinarea ariei de armătură Aa se realizează conform (Fig. 6.7).

Pentru sensul acțiunilor exterioare ca în Fig. 6.7, se calculează momentul tuturor forțelor axiale
din piloți față de linia punctată (limita stâlpului).

Aria de armatură Aa va rezulta din:

𝑀
𝐴𝑎 = (6.18)
0.85 ℎ0 𝑓𝑦;𝑑

în care:
h0 = H-a;
a - acoperirea cu beton a armăturii (a=10 cm);
fy;d - rezistența de calcul a armăturii.

y
1 Df
L

S1= S2 = S3
S1 S2 S3 M2-2

n1 = n2 = n3
2 2 2 2
B

S4 S5 S6

1 M2-2 = S1 n1+ S2 n2+S3n3

1
Df

M1-1
H'

S3 = S6
1
m3 = m6

M1-1 = S3 m3+ S6 m6
Fig. 6.7: Schema pentru calculul eforturilor secționale din radier
6.11 Verificarea radierului la străpungere

Pentru a determina forța capabilă la străpungere centrică a dalelor fără armătură de forfecare se
folosește relația:

𝑄 = 0.75 ℎ𝑡 ∙ 𝑝𝑐𝑟 ∙ 𝑓𝑐𝑡;𝑑 (6.19)

în care:
pcr - perimetrul teoretic al suprafeței de forfecare situat la distanța h0/2 la exteriorul zonei
încărcate.
ht- înălțimea utilă a secțiunii de beton;
fct;d -rezistența de calcul la întindere a betonului din radier.

În cazul fundației pe piloți, se trasează mai întâi perimetrul critic pe care se face verificarea la
străpungere, aflat la distanța h0/2 de la fețele stâlpului, pe toate direcțiile. Distanța h0 este înălțimea
utilă a secțiunii la fața stâlpului, h0 = H-a, unde a=10cm. Înălțimea utilă în zona perimetrului critic
se poate nota cu H* și se măsoară în zona perimetrului critic determinat anterior. Condiția care
trebuie îndeplinită devine:

∑ 𝑆𝑖𝑒𝑥𝑡 ≤ 0.75 𝐻 ∗ ∙ 𝑝𝑐𝑟 ∙ 𝑓𝑐𝑡;𝑑 (6.20)

în care:
S - suma solicitărilor efective axiale din piloții ale căror axe sunt situate în afara
exterior
i

perimetrului critic
 h0 h0
2 2

H
h0 H*

perimetrul de strapungere
(perimetrul critic)

Fig. 6.8: Determinarea perimetrului critic