Sunteți pe pagina 1din 1

―E gol! Oare?...

Degetele celuilalt căutau marginea. Placa de sus se deschise ca un chepeng. Îşi băgă mîna înăuntru
pînă la cot şi scoase cu degetele tremurînde un vas de lut. Mai băgă o dată mîna şi scoase al doilea vas. A
treia oară nu mai găsi nimic. Deşertă conţinutul vasului pe marmură parcă numai pentru a auzi zgomotul
monezilor rostogolindu-se.
― Tot douăzeci?
― Tot.
― Adică în total şaizeci.
Amîndoi se aplecară asupra comorii împrăştiate. Fiecare luă în mînă cîteva monezi; omul cu cicatrice le
privi pe rînd cu ochi semideschişi, slăbănogul le încerca în dinţi.
― Aceleaşi?! Exact aceleaşi!
― S-ar putea oare... dar slăbănogul nu mai avu vreme să-şi termine fraza.
Uşa secretă din fundul camerei se deschise şi omul cu ochi de viezure pătrunse înăuntru.
― Aţi mai găsit ceva?... Îl văzui urcînd încoa' pe cioban...
Omul cu cicatrice se întoarse brusc:
― Vine dinspre sat?
― Da! Deşi ieri ne-a spus că se duce în partea cealaltă...
― Rămîi aici! porunci omul cu cicatrice celui care adusese vestea proastă. Am mai găsit două vase cu
monezi...
Apoi îl invită pe slăbănog cu dînsul şi părăsiră împreună încăperea de marmură.
Abia ieşiră cei doi, că omul cu ochi de viezure alergă spre firidă. Monezile erau răspîndite în toată firida.
Le numără una cîte una cu voce tare. "Şaizeci". Le împărţi apoi în trei grupuri de cîte douăzeci şi-şi plimbă
satisfăcut degetele pe bărbie. Se uită îndelung şi la vasele de lut, le pipăi, le scutură, apoi le găsi un loc
anume într-un colţ al încăperii. Se întoarse la firida cu aur. Parcă nu-i venea să se despartă de monezi. Mai
luă cîteva, le pipăi pe îndelete, le mîngîie. Ochii îi ardeau ca jarul. Apoi le puse la loc... Dar nu chiar pe toate.
În mîna lui mai rămăsese o monedă. O băgă în buzunar, tuşi fără rost, poate a satisfacţie. Apoi ieşi din
încăpere pe uşa de metal. Păşi cu siguranţă pe coridor, fără să mai aibă nevoie de lumina lanternei. Înainte
de a ieşi prin deschizătura mascată de lîngă ruine, îşi scoase prudent capul. Şi iscodi cu atenţie în toate
părţile. Abia cînd se convinse că nu-l vede nici un ochi străin, ieşi cu totul afară. Merse o bucată de vreme
printr-un labirint de stînci şi ocolişuri care-l scoase în plin luminiş. Prietenii lui stăteau de vorbă cu ciobanul
pe o moviliţă.
Ciobanul era gata de plecare. Îşi pusese ghioaga pe umăr şi dăsaga în spate. Omul cu cicatrice îl
ameninţă cu degetul:
― La înapoiere să dai musai pe-aici. Cred că ne-am înţeles? Nu? În toate privinţele...
― Musai, da' o să cam treacă vreme, că eu numai peste vreo zece zile mă-ntorc... Rămîneţi cu bine!
― Drum bun!
O dată cu ciobanul porniră şi cei trei spre munte. Dar fără să se grăbească. Omul cu ochii de viezure se
interesă:
― Ce spune mocanul?
― Cam neghiob... Îl caracteriza omul cu cicatrice. Deşi cred că ne-am putea înţelege cu dînsul.
― Mie mi se pare isteţ, se amestecă slăbănogul. M-aş mira să mai facă vreo boacănă...
― Mai sînt oare monezi? schimbă vorba viezurele. Trecem în cealaltă cameră? Sau...
― Să nu ne pripim, recomandă şeful. Pînă nu căutăm de zece ori prin fiecare loc, nu părăsim nimic.
Ceilalţi încuviinţară fără vorbe. Şeful părea să aibă mare autoritate asupra lor. Nu-l contraziceau
niciodată. Omul cu ochii de viezure îi înţelese semnul tăcut, se întoarse şi porni către movilă. După cîteva
clipe de linişte slăbănogul întrebă:
― Ce facem cu fata?
― Deocamdată e în siguranţă acolo. Are Boroş grijă de dînsa şi cred că nu-i trece prin cap c-o
supraveghează. Şi-i foarte bine aşa!
― Asta ziceam şi eu, spuse slăbănogul. Cu Boroş în preajma ei nu-i nici o primejdie.
― Se mai vede ciobanul? întrebă şeful cînd se întoarse omul cu ochii de viezure.
Cercetaşul mai aruncă o privire în vale apoi răspunse cu voce sigură:
― În orice caz nu ne poate vedea.
― Atunci să intrăm! se auzi ca o poruncă glasul omului cu cicatrice.
Şi toţi trei dispărură fără zgomot în interiorul muntelui.

În aceeaşi stare de exaltare, fata în alb recitea cu voce tare paginile pe care le umpluse cu un scris
frumos, rotund. La picioarele ei, lungit pe burtă, cu capul întors ostentativ către dînsa, Philippe părea că
ascultă scrisoarea, care-l obligase,

S-ar putea să vă placă și