Tema 2

Tema No 2: Activitatea economică şi elementele ei
1) Nevoile umane şi clasificarea lor
2) Resursele şi clasificarea lor
3) Bunurile economice ca rezultat al activităţii economice
4) Fazele activităţii economice
Scopul temei: analiza nevoilor umane, resurselor economice şi a

fazelor activităţii
economice.
Obiectivele temei
identificarea nevoilor umane, caracteristicile şi clasificarea lor;
luarea cunoştinţei cu conţinutul intereselor economice şi gruparea lor;
analiza resurselor economice şi clasificarea lor;
recunoaşterea importanţei utilităţii mărfii şi valorii ei de schimb;

familiarizarea cu procesul activităţii economice şi fazele lui;
însuşirea problemei alegerii raţionale a resurselor şi posibilităţilor

alternative de a
produce.
1. Nevoile umane şi clasificarea lor
Orice activitate economică este orientată spre satisfacerea nevoilor

umane. Omul pentru a supravieţui are nevoie de hrană, îmbrăcăminte,
locuinţă, instruire etc.
Nevoile umane – cerinţele materiale, economice, sociale, spirituale de

mediu ecologic al vieţii si activităţii oamenilor.
Nevoile umane au următoarele trăsături:
1) Nevoile umane sunt nelimitate în număr (creşterea în continuu

a nevoilor umane în baza
progresului tehnico - ştiinţific constituie o lege economica

generală);
2) Nevoile umane sunt limitate în volum;
3) Nevoile umane sunt concurenţiale şi substituibile (cafeaua –

ceaiul - compotul);
4) Nevoile umane sunt complementare şi deseori realizarea lor
este interdependentă
(legătura între anumite lucruri);
5) Nevoile umane au caracter reproductibil şi repetabil (proces de

repetare).
Nevoile umane pot fi grupate în:
a) Nevoi inferioare (apa, pâine) şi superioare (cunoştinţe, ştiinţe);
b) Nevoi directe de consum (îmbrăcămintea, încălţămintea,

mâncare) şi nevoi indirecte de
producţie (materie primă);
c) Nevoi absolute (apa, aer) şi nevoi relative (vizitarea teatrelor,

cinematografelor);
d) Nevoi actuale (de a poseda locuinţă) şi nevoi viitoare (de a

zbura pe lună).
În literatura economică toate nevoile sunt clasificate în 3 grupe:
1. Nevoile naturale (fiziologice, biologice);
2. Nevoile sociale (convieţuire, comunicare);

3. Nevoile spirituale (de instruire, de perfecţionare profesională,
culturală).
Principalele nevoi sunt nevoile economice (nevoile în mărfuri şi servicii).
Aceste nevoi servesc drept motiv de bază în dezvoltarea producţiei şi a
progresului tehnico-economic în ansamblu.
Nevoile umane nu trebuie confundate cu interesele economice.

Interesele economice o formă de realizare a nevoilor umane.
Interesele economice se divizează în:
a. Interesele personale sau individuale;
b. Interesele private (a firmelor);
c. Intereselepublice(astatului)
d. Interesele de grup (studenţilor, inteligenţilor etc.)
2. Resursele şi clasificarea lor
Orice activitate umană presupune utilizarea anumitor resurse

economice.
Resurse economice – totalitatea elementelor, condiţiilor, premizelor

directe şi indirecte, reale şi monetare, care sunt utilizabile şi pot fi atrase
în procesul de producere a bunurilor economice si serviciilor necesare
pentru satisfacerea nevoilor umane.
Resursele economice pot fi divizate în:
1. Resursele materiale, care la rândul lor se împart în:
a) resurse primare (fondul funciar, silvic, bogăţiile subterane, flora,

fauna);
b) resursele derivate (utilajul, maşinile, instalaţiile, clădirile). 2.

Resurseleumane,carelarândullorseîmpart:
a) resursele primare (populaţia);
b) resursele derivate (stocul de cunoştinţe, descoperirile ştiinţifice,

brevetele etc.)
Resursele economice au caracter limitat, de aceea apare problema fundamentală de

utilizare raţională a resurselor economice. Raritatea resurselor reflectă legea
economică generală. Această problemă presupune obţinerea rezultatelor maxime cu
cheltuieli minime de resurse economice la fiecare unitate de produs.
Legea economică generală – volumul, structura si calitatea resurselor

evoluează mai încet decât volumul, structura nevoilor umane.
Raritatea resurselor economice înaintează problema alegerii raţionale şi

determinarea costului acestei alegeri. Costul de alegere sau costul de
oportunitate constă în valoarea bunurilor economice alternative
sacrificate pentru a alege şi produce bunul necesar pentru producţie sau
pentru consum, sau pentru a procura acest bun.
Resursele economice nu trebuie confundate cu bunurile economice.
3. Bunurile economice ca rezultat al activităţii economice
Bunul economic – rezultatul utilizării eficiente a resurselor economice,

care satisface anumite
nevoi personale sau sociale.
Bunurile economice pot fi grupate în:
1) Bunuri economice relativ libere aflate în natură (aer, lumina solară,
apa, vânt etc.) 2) Bunuri economice limitate (terenuri agricole, cărbune,
gaz);
3) Bunuri materiale (îmbrăcăminte, utilaj),
4) Bunuri nemateriale;
5) Bunuri directe de consum personal (alimentare si nealimentare);
6) Bunuri indirecte cu destinaţie de producţie (materie prima, maşini,

instalaţii); 7) Bunuri iniţiale (materie primă);
8) Bunuri intermediare (făina, ciment);
9) Bunuri finale cu destinaţie de consum personal, social şi productive.
În condiţiile economiei de piaţă majoritatea bunurilor economice se

manifestă în formă de marfă.
Marfa – reprezintă un bun economic creat în baza factorilor de producţie

care întruchipează cheltuieli de factori de producţie şi care este destinat
pentru schimb prin mecanismul de cumpărare-vânzare.
Marfa se manifestă în următoarele forme:

1) În formă de obiecte de consum personal şi productiv;
2) În formă de resurse naturale (loc de pământ, cărbune, petrol, gaz); 3)

În formă de forţă de muncă;
4) În formă de capital real (maşini, utilaje);
5) În formă de servicii manageriale şi de marketing;
6) În formă de rezultate ale activităţii ştiinţifice (brevete, inovaţii); 7) În

formă de moneda şi hârtii de valoare;
8) În formă de bunuri materiale şi nemateriale.
Marfa are 2 laturi:
1) Utilitatea (valoare de întrebuinţare); 2) Valoarea (valoare de schimb).
Utilitatea – reflectă gradul de satisfacere a nevoilor umane. Utilitatea

se manifestă în următoarele forme:
a) Unitară (utilitatea unei persoane);
b) Totală (utilitatea unui anumit număr de consumatori);
c) Marginală (utilitatea ultimei partide de bunuri care satisfac cerinţele

consumatorului).
Utilitatea mărfii are următoarele trăsături:
1) Utilitatea serveşte ca bază a bogăţiei în orice ţară;
2) Utilitatea se manifestă în procesul de consum al bunurilor, a

mărfurilor;
3) Utilitatea depinde de proprietăţile şi calităţile naturale ale
bunului respectiv;
4) Utilitatea nu depinde de calitatea factorilor de producţie

încorporaţi în bunul dat;
5) Utilitatea are caracter istoric. Odată cu dezvoltarea progresului

tehnico – ştiinţific
apar noi utilităţi ale bunului respectiv.
Valoarea de schimb – reprezintă raportul dintre două mărfuri care

conţin aceeaşi cantitate de factori de producţie (exemplu: 1 kg de carne
= 50 kg de cereale).
Referitor la valoare există următoarele teorii:
a) Teoria obiectivă a valorii (valoare – muncă), A. Smith şi D. Ricardo

– la baza valorii
mărfii se află munca vie şi munca materializată.

b) Teoria marxistă (K. Marx) – la baza valorii mărfii se afla
munca abstractă (cheltuirea muşchilor, creierului, nervilor).
c) Teorie subiectivă a valorii (valoare - utilitate), K. Menger, L.

Valras – la baza valorii se afla utilitatea; cu cât utilitatea este mai
mare, cu atât şi valoarea mărfii este mai mare.
d) Teoria entropică (J. B. Say, A. Marshall, P. Bran) – la baza

valorii se află mai mulţi factori de producţie – munca, capitalul,
resursele, energia solară etc.
4. Fazeleactivităţiieconomice
Activitate economică – reprezintă un proces complex de atragere,

alocare şi utilizare
eficientă a resurselor economice în scopul satisfacerii nevoilor umane.
Principalele forme de activitate economică sunt:
De producţie;
De circulaţie (de schimb);
Derepartiţie(distribuire);
●
De consum.
Aceste 4 forme de activitate formează fazele procesului de

producţie. Între cele 4 faze
de producţie exista o interdependenţă.
1) Faza de producţie include activităţile legate de combinarea factorilor

de producţie şi de producere a bunurilor economice.
Producţia este divizată în:
Producerea bunurilor materiale: producţia industrială, producţia

agricolă, producţia în domeniul de construcţie, producţia de servicii
materiale (servicii comunale, servicii de comerţ, servicii de
transport etc.)
Producerea bunurilor nemateriale: producţia de servicii

nemateriale (servicii juridice, servicii medicale, servicii de instruire
etc.), producţia bunurilor nemateriale (producţia obţinută în urma
activităţii intelectuale: manuale, tablouri, opera etc.)
Serviciile materiale şi nemateriale formează sectorul de servicii.
Schema fazei de producţie:

PRODUCTIA
Producţia de bunuri materiale
2) Faza de circulaţie (schimb)include activităţile economice legate de

comercializarea bunurilor economice, păstrarea şi depozitarea bunurilor.
3) Faza de repartiţie include activităţile legate de procesul de distribuire

şi redistribuire a venitului naţional cât şi a veniturilor obţinute în urma
utilizării factorilor de producţie (salariul, dobânda, profitul, dividendul
etc.)
4) Faza de consum include activităţile legate de organizarea si

exercitarea consumului personal şi productiv.
Una din problemele cheie este determinarea posibilităţilor de producţie

la nivel micro si macroeconomic.
Principiul de bază al activităţii economice este obţinerea rezultatelor

maxime cu cheltuieli minime. Pentru a realiza acest principiu este
aplicată curba posibilităţilor de producţie.
Producţia de bunuri nemateriale
In domeniul de
construcţii
Producţia industrială
Producţia agricolă
Producţia de servicii nemateriale

Producţia de bunuri nemateriale
Producţia de servicii nemateriale
nevoi umane
nevoi sociale
ierarhia nevoilor interese economice resurse economice resurse

materiale resurse umane
resurse financiare
resurse informaţionale bunuri economice
marfă
utilitate
valoare de schimb
activitate economică
cost de oportunitate
curba posibilităţilor de producţie

Rezumat
Concepte-cheie
1.
Nevoile umane reprezintă un ansamblu de cerinţe materiale,

economice, sociale, spirituale de mediu ecologic ale vieţii şi
activităţii oamenilor.
2.
Caracteristicile nevoilor sunt: multiplicitatea şi diversitatea,

intensitatea şi ierarhia, stabilitatea sau limitarea în capacitate,
interdependenţa nevoilor, stingerea prin satisfacere.
3.
În funcţie de nivelul la care ele se manifestă şi de modul lor de

exprimare, interesele economice pot fi clasificate în: personale, de
grup, private, publice, curente, de perspectivă, performante, etc.
4.
Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor,

premiselor directe şi indirecte, reale şi monetare, care sunt
utilizabile şi pot fi atrase, în producerea de noi bunuri economice,
necesare satisfacerii nevoilor umane.
5.
Structura resurselor economice constă din: resurse materiale,

resurse umane, resurse financiare, resurse informaţionale.
6.
Bunul economic este un rezultat al utilizării resurselor economice,

un element care satisface o anumită nevoie individuală sau socială
şi poate fi divizat în: bunuri libere, bunuri economice, bunuri
materiale, bunuri necorporale.
7.
Marfa reprezintă un produs la muncii, destinat pentru schimb prin

intermediul mecanismului de cumpărare-vânzare. Orice bun
economic în formă de marfă are două laturi: utilitate şi valoare.
8.
Activitatea economică reprezintă un proces complex de atragere şi

utilizare a resurselor economice limitate în scopul satisfacerii
cerinţelor umane şi intereselor economice şi cuprinde patru faze:
faza de producţie, faza de circulaţie, faza de repartiţie, faza de
consum.
9.
Curba posibilităţilor – reflectă toate combinaţiile posibile de

producere a mai multor bunuri la nivel de firmă sau economie
naţională în ansamblu într-o perioadă dată, prin utilizarea integrală
şi eficienţă a resurselor disponibile.
Probleme de recapitulare
1.
Cereprezintănevoileumaneşicumpotfieleclasificate?
2.
Caresuntcondiţiiledeapariţieanevoiloreconomice?
3.
Care este deosebirea dintre resursele şi bunurile economice?
4.
Structura resurselor materiale şi ale bunurilor economice.
5.
Diviziunea mărfurilor şi cele două laturi: utilitate şi valoare.
6.
Scopulactivităţiieconomiceşifazeleei.
Bibliografie
Niţă Dobrotă. Economie politică. – Bucureşti, 1997, p. 77 – 87.
Economie politică. Red. Niţă Dobrotă. – Bucureşti: Editura

Economică, 1995, p. 13 –
22.
C.Gogoneaţă. Economie politică. Bucureşti, 1995.

Tema 2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema No 2: Activitatea economică şi elementele ei

1) Nevoile umane şi clasificarea lor

2) Resursele şi clasificarea lor

3) Bunurile economice ca rezultat al activităţii economice

4) Fazele activităţii economice

Scopul temei: analiza nevoilor umane, resurselor economice şi a

identificarea nevoilor umane, caracteristicile şi clasificarea lor;

luarea cunoştinţei cu conţinutul intereselor economice şi gruparea lor;

analiza resurselor economice şi clasificarea lor;

recunoaşterea importanţei utilităţii mărfii şi valorii ei de schimb;

însuşirea problemei alegerii raţionale a resurselor şi posibilităţilor

1. Nevoile umane şi clasificarea lor

Orice activitate economică este orientată spre satisfacerea nevoilor

Nevoile umane – cerinţele materiale, economice, sociale, spirituale de

Nevoile umane au următoarele trăsături:

1) Nevoile umane sunt nelimitate în număr (creşterea în continuu

progresului tehnico - ştiinţific constituie o lege economica

2) Nevoile umane sunt limitate în volum;

3) Nevoile umane sunt concurenţiale şi substituibile (cafeaua –

(legătura între anumite lucruri);

5) Nevoile umane au caracter reproductibil şi repetabil (proces de

Nevoile umane pot fi grupate în:

a) Nevoi inferioare (apa, pâine) şi superioare (cunoştinţe, ştiinţe);

b) Nevoi directe de consum (îmbrăcămintea, încălţămintea,

producţie (materie primă);

c) Nevoi absolute (apa, aer) şi nevoi relative (vizitarea teatrelor,

d) Nevoi actuale (de a poseda locuinţă) şi nevoi viitoare (de a

În literatura economică toate nevoile sunt clasificate în 3 grupe:

1. Nevoile naturale (fiziologice, biologice);

2. Nevoile sociale (convieţuire, comunicare);

Nevoile umane nu trebuie confundate cu interesele economice.

Interesele economice se divizează în:

a. Interesele personale sau individuale;

b. Interesele private (a firmelor);

d. Interesele de grup (studenţilor, inteligenţilor etc.)

2. Resursele şi clasificarea lor

Orice activitate umană presupune utilizarea anumitor resurse

Resurse economice – totalitatea elementelor, condiţiilor, premizelor

1. Resursele materiale, care la rândul lor se împart în:

a) resurse primare (fondul funciar, silvic, bogăţiile subterane, flora,

b) resursele derivate (utilajul, maşinile, instalaţiile, clădirile). 2.

a) resursele primare (populaţia);

b) resursele derivate (stocul de cunoştinţe, descoperirile ştiinţifice,

Resursele economice au caracter limitat, de aceea apare problema fundamentală de

Legea economică generală – volumul, structura si calitatea resurselor

Raritatea resurselor economice înaintează problema alegerii raţionale şi

Resursele economice nu trebuie confundate cu bunurile economice.

3. Bunurile economice ca rezultat al activităţii economice

Bunul economic – rezultatul utilizării eficiente a resurselor economice,

Bunurile economice pot fi grupate în:

3) Bunuri materiale (îmbrăcăminte, utilaj),

5) Bunuri directe de consum personal (alimentare si nealimentare);

6) Bunuri indirecte cu destinaţie de producţie (materie prima, maşini,

8) Bunuri intermediare (făina, ciment);

9) Bunuri finale cu destinaţie de consum personal, social şi productive.

În condiţiile economiei de piaţă majoritatea bunurilor economice se

Marfa – reprezintă un bun economic creat în baza factorilor de producţie

Marfa se manifestă în următoarele forme:

2) În formă de resurse naturale (loc de pământ, cărbune, petrol, gaz); 3)

4) În formă de capital real (maşini, utilaje);

5) În formă de servicii manageriale şi de marketing;

6) În formă de rezultate ale activităţii ştiinţifice (brevete, inovaţii); 7) În

8) În formă de bunuri materiale şi nemateriale.