Spusele mezinului aproape că stîrniră aceeaşi senzaţie ca descoperirea Luciei.

Spre mirarea tuturor,

Lucia îi adresă prima remarcă elogioasă:
― Foarte logic, Tic! Noi ne complicăm în tot felul de probleme şi adevărul e lîngă noi. De unde vine
mesajul?
― L-a adus cineva din Vultureşti, răspuse Dan. Dar mai multe n-a putut scoate tata de la el.
― Să dibuim pe aducătorul mesajului! propuse Lucia.
Chiar dacă a mai trecut mesajul printr-o mînă n-o să fie greu să-l aflăm pe primul mesager. Şi atunci
toată enigma va fi uşor de rezolvat. Ticuşor, meriţi toate felicitările. Cine porneşte în căutarea mesagerului?
Unul sau doi, ajung...
Unul sau doi? Toţi se repeziră, dar aleşii cei mai nimeriţi erau Tic şi Dan... şi Ursu care nu voi să-şi lase
prietenii singuri.
― Să nu uitaţi esenţialul! sublinie Lucia. Ne interesează mesagerul iniţial, primul!
Tic o privi cu un zîmbet superior:
― Chiar dacă mesajul a trecut prin trei sau patru mîini într-o zi, cel mult două, dăm de prima mînă care
l-a luat.
Cine-şi închipuia că mesajul fusese purtat de o groază de oameni?! Trecuse din mîinile ciobanului
într-ale tăietorului, de la tăietor la bătrînul cu buza despicată, de la acesta, la un învăţător care mergea la un
botez, de la învăţător la un cetăţean care nu ştia dacă-i sîmbătă sau duminică, de la chefliu la un ţăran cu
căciulă, apoi la o moaşă, apoi la o precupeaţă, apoi la un popă, apoi la un factor; mai trecuse prin mîinile
unui flăcău cu bicicletă, ale unui şofer care înjura ca un birjar, ale unui moşneag dărăpănat, ale
secretarului primăriei din Vultureşti şi în sfîrşit poposise în mîinile ţăranului care-l adusese la frizerie!
Cine-şi închipuia toate acestea!
Plecarea fu hotărîtă pentru a doua zi în zori. Cei trei băieţi se înţeleseră să se întîlnească după-amiază,
la Ursu, pentru a face preparativele şi a întocmi un plan de căutare.

Tic ajunse înaintea lui Dan la Ursu. Vlăjganul, lungit pe iarbă citea un celebru roman de aventuri. Era
tocmai la pasajul cînd eroul principal, un om cu o forţă neobişnuită, cu braţe distrugătoare, lupta singur,
numai cu cuţitul împotriva unui urs Grizzly. Tot abătut, puştiul se aşeză pe iarbă lîngă cititor. Ursu, deşi
ţinut cu sufletul la gură de paginile acelea trepidante, văzînd mutra jalnică a prichindelului, închise cartea
şi-l întrebă:
― Dar ce ţi s-a mai înţîmplat, Ticuşor?
― Crezi tu, Ursule, c-o să dăm aşa uşor de omul care-a pus, primul, mîna pe mesaj?
― Ţi-e teamă că n-o să rezişti la drum?
― Nu-i vorba de asta. Dar dacă l-o fi găsit cineva aiurea şi din întîmplare?
― Tot trebuie să-l fi găsit undeva. Şi-atunci o să ne gîndim şi noi cum a ajuns în locul acela. Poate că a
fost aruncat de undeva şi-atunci înseamnă că nu-i prea departe castelul. Dac-o fi vreun castel... Ca să-ţi
spun drept, Ticuşorule, povestea cu castelul pare cam ticluită... Asta ştii, între noi.
― Zău, Ursule, voi prea încurcaţi lucrurile. Aşa face şi mama. Dacă-i spun c-am tras de urechi o
puşlama fiindcă-şi bătea surioara, ca să nu mai ţipe, iar ea ţipa din cauză că el îi trăsese o palmă peste bot,
mama se uită pe sub sprîncene la mine şi-mi dă a înţelege că nu mă crede. Dar dacă-i spun că l-am chelfănit
fiindcă a dat cu o piatră după mine, atunci mă crede. I se pare mai simplu şi abia a doua oară am minţit-o.
Îţi închipui tu că îndrăzneşte vreo puşlama să arunce cu pietre după mine?
― Ge vrei să spui cu asta? întrebă Dan care se apropiase pe nesimţite de ei. Nu prea se potriveşte...
― Parcă trebuie neapărat să se potrivească!... Voi credeţi că "ea", dacă ar fi vrut să ne facă o farsă, ne
trimitea o astfel de scrisoare? Ne chema într-un loc precis ca să-şi bată joc de noi, să rîdă în gura mare şi noi
s-o auzim!
― Păi asta-i şi părerea Luciei, prostuţule, îl încuraja Dan. Am trecut pe la ea şi am găsit-o foarte
frămîntată. Ajunsese la concluzia că lipsa adresei întăreşte cu cincizeci la sută presupunerea că istoriile din
scrisoare sînt adevărate. Făcea ea o teorie a echilibrului...
― Atunci de ce m-ai făcut prostuţ?
― Cînd?... Nici nu mi-am dat seama. Poate ca să te-alint... Lui Tic îi revenise culoarea de toate zilele în
obraji:
― Şi ce mai spunea Lucia? Mi-am dat eu seama de mult că are o minte foarte ageră, cum spune
profesoara de franceză.
― Spunea că nu-nţelege de ce te preocupă atîta scrisoarea. Făcea ea o teorie că, înţr-un fel, nici tu nu
eşti prea îndepărtat de povestea scrisorii...
― ...Dar nu pot să pricep, continuă mezinul, ca şi cum nu l-ar fi auzit pe Dan, de ce poate fi uneori atît
de nesuferită... şi de...
― Hai, nu te-nfuria pe ea, c-am vrut să te-ncerc. N-a zis nimic despre tine, decît doar că eşti un băiat