CURSURI AMG , GINECOLOGIE - C4

Infecţiile aparatului genital feminin

Infecţiile aparatului genital feminin

Definiţie: totalitatea inflamaţiilor care afectează organele genitale.
Inflamaţia reprezintă o modalitate de reacţie şi de apărare a organismului faţă de
acţiunea agresivă a unor agenţi din mediu folosită la neutralizarea / înlăturarea
agentului agresor şi repararea ţesutului lezat.
Infecţiile reprezintă 60% dintre stările patologice ale aparatului genital feminin.
Etiologie:
Factori determinanţi:
• Bacterii:

Ø aerobe: E. Coli, stafilococ, streptococ, gonococ, pneumococ, klebsiella, bacilul

Ducrey, enterococ, bacilul Koch.
Ø anaerobe: peptococi, peptostreptococi, streptococi anaerobi, bacteroides fragilis,
bacteroides melaninogenicus.
Ø chlamidia trachomatis.
Ø Mycoplasme.
• Virusuri: herpetic, papiloma virus (HPV) subtipurile 1, 2, 6, HIV.
• Paraziţi: trichomonas vaginalis, spirocheta luetică.
• Fungi: candida albicans.
Factori favorizanţi:
• Factori de mediu extern: frigul, umezeala, alimentaţia insuficientă, muncă fizică
dificilă, emoţii negative, mediul toxic, igienă locală deficitară, viaţă sexuală
dezordonată cu parteneri multipli, manevre medicale locale incorect executate.
• Factori de mediu intern: menstruaţia, sarcina, naşterea, lehuzia, infecţii generale
acute şi cronice, bolile aparatului genital.
Sursele de infecţie:
• Exogenă: agentul patogen este adus din afară, de cele mai multe ori prin contact
sexual determinând boli cu transmitere sexuală (BTS) dar şi cu mâinile murdare ale
pacientei, obiecte de toaletă infectate, lenjerie de pat sau cu mâinile şi instrumentele
personalului medico sanitar.
• Endogenă şi autogenă: agentul patogen este în căile genitale sau în altă parte în
organismul bolnavei (pe suprafaţa cutanată-furunculoză, în unele cavităţi naturale -
otică, bucală, nazală, la nivelul aparatului respirator sau digestiv).
Căile de transmitere a infecţiei sunt:
• canaliculară.
• sanguină.
• limfatică.
• prin contuguitate.
Prognosticul este condiţionat de precocitatea şi calitatea tratamentului. În stadiul acut
cu un tratament corect se poate obţine vindecarea, dar în stadiul cronic vindecarea este
relativ rară, femeia rămânând cu sechele – dureri pelvine şi sterilitate.
Profilaxia infecţiilor aparatului genital se va realiza prin:
• educaţia sanitară a femeii – igienă sexuală şi genitală.
• educaţia personalului sanitar în direcţia respectării normelor de antisepsie şi asepsie.
• creşterea rezistenţei organismului prin regim de viaţă echilibrat.
Clasificare: în raport cu segmentul aparatului genital la nivelul căruia se manifestă:
• infecţii joase: vulvita, vaginita, vulvo vaginita, cervicita.
• infecţii înalte: BIP (metrita, anexita, pelviperitonita, celulita pelvină) şi peritonita
generalizată.
Vulvita
Etiopatogenie
• Factori favorizanţi: în perioada prepubertară şi la menopauză, carenţa hormonală
face ca epiteliul vulvar să fie expus agenţilor patogeni microbieni dar se citează şi
agenţi termici, traumatici, alergici, medicamentoşi (traumatisme produse prin
deflorare, masturbare, leziuni de grataj în cazul pruritului genital sau parazitozelor,
căldura excesivă locală, substanţe chimice / antiseptice concentrate, săpunuri iritante,
lenjerie de nylon). Aceşti factori facilitează exacerbarea florei saprofite creând porţi
de intrare pentru germenii de inoculare.
Diagnostic clinic
• Forma acută – congestie locală, eritem, edem, prezenţa de secreţii patologice.
• Forma cronică – persistă doar secreţiile patologice.
• Leziuni asociate – foliculită, intertrigo, leziuni de grataj, fisuri ale mucoasei vulvare.
Diagnostic paraclinic.
• Evidenţiat prin examenul secreţiilor patologice.
Tratament.
• În funcţie de agentul etiologic.
• Local – eliminarea cauzelor ce favorizează sau întreţin inflamaţia vulvară; spălături /
băi locale cu antiseptice slabe (Septovag, Betadina); aplicaţii locale de unguente sau
creme ce conţin antibiotice / chimioterapice şi, în cazul unei simptomatologii
supărătoare, în preparatele magistrale se pot încorpora şi anestezice locale (anestezina,
xilina) sau substanţe antipruriginoase.
Vaginite
Flora vaginală normală este predominant aerobă, alcătuită din şase specii diferite de
bacterii, cea mai comună fiind lactobacilul ce produce peroxidul de hidrogen. Normal,
pH ul vaginului este mai mic de 4,5 fiind menţinut la această valoare prin producţia de
acid lactic.
Secreţiile vaginale normale sunt de consistenţă floconoasă, de culoare albă, fiind de
obicei localizate în fundul de sac posterior.
Simptomul dominant în infecţiile vaginale este reprezentat de leucoree, însoţită de
durere locală, senzaţie de arsură, usturimi, prurit şi dispareunie. Aspectul macroscopic
al leucoreei sugerează etiologia vaginitei.
Vaginita micotică.
Etiopatogenie
Ø Infecţia este determinată de Candida albicans aparţinând grupului monilia din acest
motiv afecţiunea este denumită şi moniliază.
Ø Incidenţa maximă este la grupa de vârstă 20-45 ani, sub 10 ani fiind întâlnită rar;
nou născutul se poate contamina în cursul naşterii de la mamă.
Ø Prezenţa în forma nepatogenă în cavitatea bucală şi vagin la 25% din femei, poate
deveni patogenă în anumite condiţii favorizante: pH vaginal acid (4,5-5),
antibioterapia îndelungată, folosirea contraceptivelor estroprogesteronice, sarcina,
contaminare conjugală prin raport sexual, obiecte de toaletă.
Clinic
Ø Leucoree albicioasă, grunjoasă, foarte aderentă de pereţii vaginului; creşte cantitativ
în zilele care preced menstruaţia.
Ø Local, mucoasa vulvo vaginală apare congestionată, labiile sunt edemaţiate.
Ø Simptomele subiective sunt: senzaţie de arsură locală, prurit intens, dispareunie,
disurie.
Paraclinic
Ø Diagnosticul se bazează pe evidenţierea agentului cauzal în secreţia vaginală sub
formă de spori şi filamente în frotiurile citobacteriologice (FCB).
Tratament
Ø Local – irigaţii vaginale cu soluţii de bicarbonat de sodiu.
Ø Etiologic – ovule conţinând substanţe antifungice (Stamicin, Nistatin, Nizoral,
Econazol, Miconazol), timp de 10 zile, seara la culcare, după toaleta locală sau
Lomexin doză unică.
Ø General – tablete de Stamicin, Nistatin, 500000 U.I. zilnic, 5 7 zile; Diflucan 150
mg doză unică sau 1 cp la 3 săptămâni, 6 luni.
În general, vaginita candidozică are caracter recidivant, fiind greu de tratat. Pentru
prevenirea recidivelor este necesar şi tratamentul partenerului.
Vaginita tricomoniazică
Etiopatogenie
Ø Agentul etiologic implicat este Trichomonas vaginalis, parazit flagelat.
Ø Calea de transmitere este în principal prin contact sexual, dar şi prin intermediul
lenjeriei, obiectelor de toaletă.
Ø Parazitul este localizat la femeie în căile genitale joase (vulvă, vagin, col uterin) şi
la nivelul căilor urinare distale (uretră, vezică urinară), dar mult mai rar. La bărbat,
localizarea este în uretră şi prostată.
Ø Factorii favorizanţi sunt: pH vaginal între 5-6, niveluri joase ale secreţiei
estrogenice ovariene, floră vaginală polimorfă, abundentă.
Clinic
Ø Leucoree abundentă, aerată, spumoasă, galben verzuie, cu miros de mucegai.
Ø Subiectiv, se însoţeşte de prurit vulvar, dispareunie, disurie, polakiurie.
Ø Local mucoasa vulvo vaginală este edemaţiată, eritematoasă.
Ø Leucoreea scade cantitativ în preajma menstrelor, apoi redevine abundentă în
primele zile ale ciclurilor menstruale.
Paraclinic
Ø Examenul bacteriologic direct pune în evidenţă Trichomonas vaginalis.
Tratament
Ø Profilactic – respectarea regulilor de igienă genitală şi sexuală, evitarea
contaminării intra familiale prin folosirea în comun a obiectelor de toaletă şi a
lenjeriei.
Ø Curativ – Metronidazolul este medicamentul de elecţie folosit la tratarea
trichomoniazei vaginale, atât în doză unică cât şi în regimul multidoză (eficienţa fiind
de 95%); alt preparat cu eficacitate crescută este Fasigynul, un derivat al
nitroimidazolului sau Atricanul.
Ø Pentru creşterea eficienţei tratamentului şi pentru a preveni recidivele, tratarea
partenerului sexual este obligatorie.
Vaginita bacteriană
Etiologie
• Determinate de Gardenerella vaginalis, Neisseria gonorrheae, Mycoplasma hominis,
Ureaplasma urealyticum,Trepponema palidum
Clinic
1. Neisseria gonorheae
• Afectează la femeia adultă vulva, canalul cervical, uretra, glandele parauretrale şi
anusul.
• Simptomele sunt : leucoree abundentă, prurit vaginal, senzaţie de arsură, polakiurie,
disurie.
• Examenul obiectiv evidenţiază: inflamaţia locală a vulvei, vaginului, colului,
leucoree abundentă de culoare gri. La compresiunea uretrei apare un exudat purulent
iar uneori se constată inflamaţia unilaterală a glandei Bartholin, cu apariţia unei
secreţii purulente la nivelul ductului glandei.
• În cazul localizării faringiene se constată semnele de faringită sau tonsilită acută iar
în cazul unei localizări oculare se constată o conjunctivită acută.
• Purtătorii asimptomatici pot prezenta semnele unei infecţii sistemice: poliartralgii,
tenosinovite, dermatita sau artrita purulentă.
Paraclinic
• Diagnosticul se bazează pe examinarea la microscop a frotiurilor realizate din
secreţia uretrală, ce se colorează Gram şi identificându se colonii de diplococi în
mediile de cultură.
Tratament
• Profilactic – constă în depistarea purtătorilor asimptomatici şi tratamentul
contacţilor.
• Curativ – schemele terapeutice ce pot fi folosite sunt:
Ceftriaxona, doză unică 1g intramuscular, apoi Doxiciclina 1 capsulă de două ori pe
zi, 7 zile;
Ciprofloxacina, 1 capsulă, doză unică oral, apoi Doxiciclina 1 capsulă de două ori pe
zi, 7 zile.
După efectuarea tratamentului este necesară efectuarea unei coloraţii Gram şi
efectuarea de culturi pe medii din produsele recoltate pentru a evidenţia eficacitatea
terapiei instituite.
Tratamentul infecţiei gonococice în sarcină se face după următoarele scheme de
tratament:
Ceftriaxona 1g, doză unică i.m. apoi Eritromicina aceeaşi doză.
Amoxicilina 3g / zi oral, doză unică, apoi Eritromicina 500mg de 4 ori / zi, oral timp
de 7 zile.
2. Mycoplasma Hominis si Ureaplasma urealyticum se găsesc frecvent în tractul
genital feminin. Infecţia vulvovaginală este nespecifică iar rolul lor ca agenţi patogeni
cu transmitere sexuală este controversat.
3. Gardenerella vaginalis este o cauză frecventă a vaginitei bacteriene la femeia adultă
de vârstă reproductivă. Se datorează raportului disproporţionat între lactobacilli, care
sunt în număr redus şi flora anaerobă care este numeroasă.
Simptomul principal este prezenţa unei secreţii vulvovaginale abundente, neiritante,
de culoare gri, urât mirositoare şi omogenă.
G. vaginalis poate fi pus în evidenţă prin coloraţia Gram a secreţiei vaginale, alături
de puţine leucocite şi lactobacilli. Dacă se aplică o picătura de KOH peste secreţia
vaginală se va elibera un miros caracteristic „de peşte“, datorat abundenţei florei
anaerobe.
4. Vulvovaginita cu Chlamydia.
Etiologie
• Factori favorizanţi: femeile active sexual sub 20 ani au o incidenţă a infecţiei de 2 3
ori mai mare decât femeile în vârstă; numărul mare al partenerilor sexuali; nivel
socio economic scăzut.
Diagnostic
• În general infecţia cu Chlamidia este asimptomatică, singura manifestare clinică
putând fi o leucoree mucopurulentă abundentă, ce însoţeşte o cervicită hipertrofică;
mai pot apare disurie şi polakiurie.
• Cel mai eficient test paraclinic pentru diagnosticul infecţiei cu Chlamidia este testul
de imunofluorescenţă directă (cu o specificitate de 98%), care deosebeşte anticorpii
faţă de Chlamidia trachomatis de anticorpii faţă de Chlamidiile nongenitale.
Complicaţii.
• Infertilitatea (secundară obstrucţiei tubare) şi sarcina ectopică.
• Nou născutul provenit din mama ce prezintă infecţie cu Chlamydia poate prezenta:
conjunctivită, otită medie, pneumonie.
Tratament.
• Profilactic – folosirea metodelor contraceptive de barieră.
• Curativ: ambii parteneri vor urma una din schemele următoare de tratament:
Tetraciclina 500mg de 4 ori / zi, 7 zile
Vibramicina 2 capsule pe zi, 7 zile
Eritromicina 500 mg de 4 ori / zi, 7 zile
Amoxicilina 500mg, de 3 ori / zi, 7 zile
Vulvovaginitele virale
A.Vulvovaginita herpetică.
• Afecţiune cu transmitere sexuală, determinate de herpes simplex tip 1 sau 2
(VHS tip 1 sau 2)
• Clinic poate apare sub trei forme:
1. primul episod de herpes primar – infecţia iniţială la o femeie fără anticorpi
circulanţi faţă de VHS tip 1 sau 2. Simptomatologie: febră, dureri intense
vulvovaginale, usturimi, prurit, dispareunie, mialgii, cefalee. Examenul obiectiv
evidenţiază: vezicule vulvovaginale şi cervicale cu conţinut clar, leucoree abundentă,
eritem vulvovaginal. Leziunile primare persistă 2-6 săptămâni, după care dispar fără
cicatrizare.
Diagnosticul paraclinic constă în izolarea virusului pe culturi realizate din ulceraţii
sau vezicule. Examenul citologic Papanicolau pune în evidenţă prezenţa celulelor
multinucleate cu incluzii intranucleare.
2. primul episod de herpes non primar constă în infecţia genitală apărută la femei cu
anticorpi circulanţi faţă de VHS tip 1 sau 2. Clinic: simptomatologia locală este
moderată în intensitate, manifestările sistemice absente, durerea şi pruritul
menţinându se câteva zile, iar numărul veziculelor este redus.
Contagiozitatea femeii cu herpes genital este prezentă în primele 24-36 ore dinaintea
ruperii veziculelor şi în primele câteva zile când veziculele sunt prezente.
0
• Tratament: internare în spital când femeia prezintă: febră (>38,5 C), retenţie urinară,
cefalee severă, numărul mare al leziunilor. De elecţie se utilizează Acyclovir oral 200
mg de 5 ori pe zi, timp de 7-10 zile, tratamentul fiind început în primele 6 zile de la
apariţia leziunilor. Alături de tratamentul cu Acyclovir oral se poate utiliza şi local sub
formă de unguent, 5-7 zile, aplicat de 5-7 ori pe zi.
Tratamentul de rutină al partenerului nu este indicat. Dacă partenerul a avut herpes
genital sau nu a fost infectat până în prezent în urma expunerilor repetate este foarte
puţin probabil să contacteze boala. Dacă partenerul nu prezintă anticorpi va contacta
infecţia. Dacă partenerul prezintă în antecedente o infecţie herpetică genitală, este
suficientă folosirea unei creme contraceptive urmate de spălare cu apă şi săpun.
B.Vulvovaginita cu papilomavirus.
• Etiologie – papilomavirusul determină apariţia condilomatozei vulvovaginale, boală
cu transmitere sexuală, ce afectează ambii parteneri.
• Simptomatologie – nespecifică: prurit, usturimi, dispareunie.
• Examenul obiectiv evidenţiază condiloamele acuminate (vegetaţii veneriene),
localizate la nivelul vulvei, vaginului, colului, regiunii perianale şi perineului. Acestea
pot fi: exofitice (papilomatoase) – sub forma de mici papiloame multiple, care se pot
conglomera şi dau aspectul unor formaţiuni tumorale voluminoase, conopidiforme sau
plate, inversate, „cu ţepi“ care se vizualizează prin examen colposcopic.
• Diagnosticul paraclinic se bazează pe examenul citologic Papanicolau, care
evidenţiază „koilocitele“ (celule superficiale sau intermediare multinucleate,
caracterizate printr un halou perinuclear care nu se colorează).
• Tratament – la mai puţin de 6 condiloame prezente la nivelul vulvei, se
administrează podofilină 25% exact la nivelul leziunii, o dată pe săptămână, iar după
2-4 ore de la aplicare se îndepărtează prin toaletă locală a regiunii cu apă sau se
utilizează crioterapia. O variantă a podofilinei este Condylinul ce se administrează de
2 ori pe zi timp de 3-4 zile.
În cazul leziunilor extinse vulvare, tratamentul constă în excizia chirurgicală cu
electrocauterul sau laserul.
Dacă există şi condiloame vaginale sau cervicale, se utilizează 5 fluorouracil, acid
tricloracetic sau crioterapia.
Infecţii ale glandelor anexe
1.Bartholinita
Definiţie. Etiologie.
Afecţiune infecţioasă a glandelor Bartholin, produse de Neisseria gonorrhea sau
germeni microbieni banali, mai rar de paraziţi sau ciuperci.
Apare la femeile în plină activitate sexuală, contaminarea făcându se pe cale
ascendentă canaliculară, punctul de plecare fiind o infecţie vulvovaginală.
Forme clinice:
a.Bartholinita acută.
• Clinic – debut brusc, cu durere locală intensă, insuportabilă, mai ales în poziţia
sezândă sau la mers ; febră (38-38,5°C).
• Examen local – deformarea treptată a labiei mari întâi în treimea posterioară, apoi în
totalitate. Pielea este roşie, edemaţiată, lucioasă.
• Evoluţie – spre abcedare în câteva zile: formaţiunea tumorală devine fluctuentă, în
tensiune, iar durerea capătă caracter pulsatil. Fistulizarea se produce în porţiunea
mucoasei ce înveleşte faţa internă a labiei mari. La exprimarea orificiului excretor se
evidenţiază puroi. Adenopatia inghinală este prezentă. În continuare, inflamaţia se
cronicizează datorită formei particulare a glandei Bartholin, în ciorchine, care permite
cantonarea germenilor patogeni.
• Examen paraclinic – natura agentului cauzal se precizează prin frotiuri şi culturi din
secreţia purulentă.
• Tratament – în faza acută, înainte de abcedare, se administrează pe cale generală
antibiotice, analgezice iar local se aplică comprese cu Rivanol sau Cloramină. După
colectarea abcesului, el va fi incizat, neaşteptându se fistulizarea spontană. După
evacuarea puroiului, cavitatea restantă se meşează cu comprese îmbibate cu soluţii
antiseptice timp de 2-3 zile.
b.Bartholinita cronică – poate fi primitivă sau secundară unei bartholinite acute
fistulizate spontan sau incizate.
• Clinic – uşoară jenă locală şi durere la palpare.
• Forme clinice – indurată – mărire de volum a glandei, consistenţă chistică, fibroasă.
La exprimarea orificiului glandular se poate obţine o picătură de puroi; chistică
– formaţiunea tumorală se depistează în grosimea labiei mari, în apropierea învelişului
cutanat, bine delimitată, renitentă, indoloră.
• Tratament – exereza chirurgicală sau distrugerea glandei prin electrocoagulare.
2.Skenita.
• Reprezintă inflamaţia glandelor periuretrale, frecvent de natură gonococică. În forma
acută evoluează spre abcedare. În forma cronică, la exprimarea orificiului uretral
apare o picătură de puroi.
• Forma acută beneficiază de tratament cu antibiotice iar forma cronică de incizie.
Cervicita
Definiţie: reprezintă, generic, inflamaţia colului uterin, dar datorită structurii diferite a
epiteliului de înveliş exo  şi endocervical, sunt descrise ca două entităţi diferite,
exocervicita şi endocervicita.
Etiopatogenie:
Ø Agenţii patogeni infecţioşi implicaţi frecvent sunt Candida, Trichomonas,
gonococul, virusul Herpes simplex.
Ø Factorii favorizanţi sunt: rapoarte sexuale (factor traumatic tipic), igiena locală
precară, manevre abortive prin traumatizarea directă a epiteliului cervical, naşteri
soldate cu rupturi ale colului, agresiuni chimice (irigaţii vaginale cu soluţii antiseptice
concentrate), carenţe hormonale prin insuficienta dezvoltare a structurilor cervicale,
menstruaţia (prezenţa sângelui ce constituie un mediu propice pentru microbi),
prolaps genital avansat (colul uterin este în contact direct cu lenjeria).
Ø Infecţia cervicală se propagă descendent înspre vagin, ascendent spre endometru şi
salpinge, lateral înspre parametre.
Clasificare:
Ø Cervicita acută – întâlnită rar ca entitate separată, coexistă de obicei cu vaginita
(cervico-vaginita).
Ø Cervicita cronică – coexistă cu leziunile distrofice sau displazice.
Cervicita acută.
1.Cervicita acută nespecifică
Ø Produsă de germeni banali şi gonococ.
Ø Colul este edemaţiat, hiperemiat, roşu violaceu, prin orificiul extern al colului, uşor
întredeschis, se scurge o secreţie purulentă.
Ø Sunt descrise două forme: eritematoasă şi erozivă sau ulcerată.
2. Cervicita trichomoniazică
Ø Exocolul este edemaţiat, hiperemiat, cu eroziuni superficiale şi mici zone de
necroză – aspect în „hartă geografică“.
Ø Prin badijonare cu acid acetic apar puncte albe în număr mare, uşor reliefate.
3.Cervicita herpetică
Ø Pe suprafaţa exocolului sunt diseminate vezicule cu conţinut clar.
Cervicita cronică.
Ø Survine de obicei în urma cronicizării cervicitelor acute.
Ø Agenţii etiologici şi factorii favorizanţi sunt cei întâlniţi în formele acute.
Ø Poate fi asimptomatică sau simptomul dominant este leucoreea filantă sau vâscoasă,
cu aspect variabil, în funcţie de agentul cauzal. Uneori pot pare mici sângerări la mici
traumatisme sau la contactul sexual (cervicita erozivă).
Ø Obiectiv, colul este hiperemiat, orificiul extern este înconjurat de o zona roşie, cu
proeminenţe granulare sau netedă, limite precise; uneori ulceraţiile sunt acoperite cu
secreţie groasă, aderentă, purulentă. Pe suprafaţa colului pot fi observaţi mici chişti
alb gălbui (ouă Naboth).
Ø Examenele paraclinice ce se efectuează pentru diagnosticul cervicitei cronice sunt:
examenul colposcopic (pentru diferenţierea leziunilor distrofice şi displazice), test
Lahm Schiller (pozitiv în cervicitele eritematoase şi slab pozitiv în formele erozive
sau ulcero vegetante şi negativ în cancer), examenul bacteriologic (pentru stabilirea
etiologiei şi sensibilităţii germenilor la antibiotice), badijonajul cu nitrat de argint 3%
(permite colorarea caracteristică în alb cenuşiu a leziunilor erozive).
Evoluţie şi complicaţii:
Evoluţia este lentă. Deseori, dacă simptomatologia nu este zgomotoasă, leucoreea nu
este foarte abundentă, cervicita este descoperită tardiv, la un examen clinic
întâmplător. Propagarea infecţiei spre parametre, endometru sau salpinge complică
evoluţia cervicitelor cu durere pelvină, dispareunie, meno metroragii, sterilitate.
Netratată, neglijată, cervicita cronică poate constitui punctul de plecare al unei
displazii iar apoi al cancerului de col.
Tratament
Ø Local – precede obligatoriu diatermocoagularea şi constă în administrarea
intravaginală de ovule conţinând antibiotice, conform antibiogramei, Stamicin sau
Nistatin, vitamine (A, E) şi estrogeni, mai ales pentru leziunile apărute în
premenopauză.
Ø Diatermocoagularea (DC) reprezintă tratamentul de elecţie al formelor erozive,
ulcerovegetante sau chistice. Se practică în primele zile după menstruaţie, în absenţa
oricărui proces inflamator genital înalt.
Ø Vaporizarea cu laser CO2.
Ø Conizaţia şi amputaţia colului uterin – în cazul cervicitelor hipertrofice, în prezenţa
unor leziuni ulcero vegetante extinse sau în prezenţa leziunilor distrofice sau
displazice. Această metodă, ca şi DC sunt contraindicate în timpul sarcinii.
Boala inflamatorie pelvină (BIP).
Definiţie: inflamaţia şi infecţia oricărui segment al tractului genital superior,
incluzând aici uterul, anexele şi peritoneul pelvin.
Etiopatogenie:
1.factori favorizanţi / căi de propagare
Ø Contact sexual infectant – germenii exogeni determină vulvo vaginite şi cervicite
care vor declanşa rapid salpingita microbiană, această trecere fiind facilitată de leziuni
tubare preexistente.
Ø Explorări şi mici manevre ginecologice – histerometria, dilataţiile,
histerosalpingografia, instilaţii utero tubare, infiltraţiile parametrelor, montarea
steriletelor (DIU), pot declanşa infecţii pelvigenitale de gravitate diferită.
Ø Avortul – manevrele abortive, controalele instrumentale efectuate în condiţii
improprii de asepsie şi antisepsie, resturile tisulare şi cheagurile de sânge rămase
accidental după controalele instrumentale (şi care constituie un mediu optim de
cultură pentru microbi) duc la infecţie.
Ø Parturiţia – examinările vaginale frecvente, travaliile prelungite, manevrele
obstetricale efectuate în exces după ruperea membranelor, cresc incidenţa infecţiilor.
2. germenii implicaţi
Ø Flora vaginală aerobă şi anaerobă: Escherichia coli, Enterobacter, Streptococcus
faecalis, Pseudomonas aeruginosa, Bacteroides fragilis, Peptostreptococcus.
Ø Neisseria Gonorrheae, Chlamydia Trachomatis, Micoplasma Hominis, Ureeaplasma
urealyticum.
Simptomatologie
Ø Durerea pelvină – durere surdă, pelvi abdominală, rareori acută de la debut.
Ø Leucoree.
Ø Metroragie.
Ø Fenomene urinare – disurie, polakiurie, usturimi micţionale.
Ø Dispareunie – întâlnită constant în BIP.
Ø Examenul clinic va releva febra (38-38,5 grade Celsius); tuşeul vaginal este dureros
la nivelul anexelor şi la mobilizarea uterului se va evidenţia împăstare anexială,
apărare joasă, durere în hipocondrul drept.
Investigaţii paraclinice
Ø Evaluarea secreţiilor tractului genital inferior – evidenţiază agentul microbian
implicat precum şi un număr crescut de leucocite polimorfonucleare.
Ø Biopsie endometrială (pentru confirmarea endometritei), ultrasonografia sau alte
teste pentru vizualizarea eventualelor abcese tubo ovariene şi laparoscopia pentru
confirmarea salpingitei.
Tratament
Ø Profilactic – contraceptia hormonală (predominant prin pilule) determină un efect
protector prin modificarea glerei cervicale, ce devine mai puţin permeabilă pentru
microbi, prin reducerea fluxului menstrual şi diminuarea activităţii contractile
utero tubare; sterilizarea corectă a instrumentarului şi respectarea condiţiilor de
asepsie şi antisepsie; administrarea antibioticelor cu efect pe sfera uro genitală,
antiinflamatorii nesteroidiene înainte şi după micile intervenţii ginecologice.

Ø Curativ: medicamentos – cea mai utilizată asociere: Ampicilina 4-8 g / 24ore i.v. +
Gentamicina 160 mg i.m / 24 ore + Metronidazol 1500 mg / 24 ore i.v.; chirurgical –
exereza în faza acută este contraindicată, de asemeni la femeia tânără; laparotomia
este indicată atunci când există colecţii purulente pelvine, încarcerate sau eclatate,
femei mai în vârstă care nu şi mai doresc maternitatea, multipare.