orului lui Basarab I, Nicolae Alexandru, puterea și stabilitatea au fost consolidate pe plan intern, și au

fost menținute relații importante cu Imperiul Bizantin, cu țarul Vidinului și cu Serbia. În 1359 și-a
asumat titlul de domn autocrat de sine stăpânitor și , în urma negocierilor cu reprezentanții bizantini,
a instituit mitropolia Țării Românești în dependență de patriarhia Constantinopolului. Se desăvârșea
teritorial și instituțional crearea Țării Românești ca stat de sine stătător. În timpul celui de-al doilea
rege maghiar angevin, Ludovic I al Ungariei, relațiile dintre Țară Românească și Ungaria au fost
tensionate. Cronica maghiară a lui Ioan Târnave a menționat scena închinării lui Nicolae Alexandru în
față regelui maghiar când se afla în Transilvania atunci când a înăbușit răscoala sașilor în 1344. Regele
maghiar și-a impus autoritatea în 1358 după ce le-a acordat privilegii comerciale negustorilor din
Brașov și a permis practicarea comerțului fără restricții vamale între Ialomița și Siret. Cuceririle
sudului Moldovei au deschis drum comercial către gurile Dunării, unde se aflau centrele comerciale
genoveze. Privilegiile au fost însă anulate de domnitori în anii următori, intrând într-o perioada de
suzeranitate maghiară.

Odată cu moartea lui Nicolae Alexandru la 16 noiembrie 1364, a urcat fiul său la tron, Vladislav I
Vlaicu. A consolidat legăturile cu patriarhia din Constantinopol, înființând a doua mitropolie, în
Oltenia. A luat o serie de măsuri care au dus la înflorirea vieții economice a țării. Printr-o diplomă din
1368, le-a întărit locuitorilor Brașovului libertatea de comerț, pe care le aveau în vechime,
acordându-le dreptul de negoț cu regim preferențial. Regele maghiar a proclamat mobilizarea oastei
nobiliare pentru a-l pedepsi pe domnitor pentru toate acestea, care s-a înscăunat fără acordul lui și
urma să fie la fel de nesupus ca tatăl și bunicul sǎu. Campania maghiară a fost însă deturnată spre
alte obiective, dar l-au adus pe domnitor la obediență. Maghiarii au cucerit Țaratul Bulgar de la Vidin
și l-au transformat într-un banat maghiar. Vladislav-Vlaicu s-a supus constrâns regelui, obediență
acestuia față de rege fiind reflectată într-un document din ianuarie 1368, în a cărui titulatura se
afirmă că era domnitor din milă lui Dumnezeu și a regelui. În timpul răscoalei bulgarilor împotriva
dominației maghiare, domnitorul a refuzat să acorde un sprijin militar armatei maghiare și a fost
considerat rebel și necredinci