INSTRUIRE SI ALTERNATIVELE

EDUCATIONALE
 OBIECTIVE

1. Sa desprinda informatiile esentiale din mesajele ascultate;

2. Sa demonstreze intelegerea conceptului de “alternative educationale”.

3. Sa inteleaga deosebirile dintre alternativele educationale si sistemul

traditional;

4. Sa-si spuna parerea despre sansele alternativelor educationale in

invatamantul romanesc.

2
 ALTERNATIVE EDUCATIONALE PEDAGOGICE

Motto: “Dati-mi un peste si voi manca azi, invatati-ma sa pescuiesc si voi

avea ce manca o viata.”
Am asistat in sec. XXI la o “punere sub lupa” a sistemului educational,
determinate atat de noile schimbari ale societatii cat si de impregnarea
valorilor aduse din vest in ceea ce priveste sistemul educational. Aceasta
tendinta s-a concretizat in Romania prin introducerea alternativelor
educationale, majoritatea avand la baza initiative private. Acestea au
ajuns astazi a fi apreciate de cei mai multi dintre cei implicati in actul
educational.
Alternativele educationale pedagogice reprezinta variante de
organizare scolara, care propun solutii de modificare a anumitor aspecte
legate de formele oficiale, consacrate, de organizare a activitatii
instructive educative.
Proiectarea si realizarea alernativelor educationale reprezinta actiuni
care se realizeaza prin raportare la finalitatile educationale formulate la
nivelul macro, al idealului si al scopurilor educationale si la nivelul
micro, al obiectivelor educationale care directioneaza procesul de
invatamant.
In cadrul sistemului de invatamant din Romania, prin initiativele
realizate la nivel central, teritorial si local, dupa anul 1990, sunt
institutionalizate urmatoarele alternative educationale, aplicabile in
invatamantul preprimar si primar, cu deschideri spre invatamantul
secundar: Waldorf, Montessori, Step by Step, Freinet si Jean-Petersen.

PEDAGOGIA MONTESSORI

Scopul educatiei Montessori, in viziunea celei care a fundamentat-o, dr.

Maria Montessori, este de a invata copilul sa gandeasca si sa actioneze
independent, intr-o maniera responsabila. ( M. Montessori, 1963)
Filosofia metodei de educatie Montessori se bazeaza pe preocuparea de
a oferii tuturor copiilor oportunitatea de a se dezvolta la potentialul lor
maxim si libertatea de a gasi solutii pentru propriile lor probleme.
Cheia invatarii complete este considerata automotivarea, de aceea,
copilul si invatarea sunt situate pe primul loc, iar predarea si programa de
educatie pe locul al doilea.
Sustinatorii educatiei Montessori pledeaza pentru conceperea unui
mediu de instruire bazate pe obiecte mici, usor de manipulat si detaliate

3
din punct de vedere vizual. Metoda de educatie este o metoda stiintifica
bazata pe observarea obiectiva a copilului, pe pregatirea mediului de
instruire pe baza observatiilor realizate si pe conceperea programei de
educatie in mod creativ, in functie de nevoile copilului.

PEDAGOGIA FREINET

Este o a doua forma de invatamant alternativa propusa sistemului

traditional, dupa 1989.
Esenta pedagogiei Freinet va avea in centrul sau individul precum si
relatiile sale interumane.
Tipologia educatiei promovate de Freinet este invatarea centrata pe
rezolvarea unor probleme de catre grupurile de copii aflate sub
indrumarea cadrelor didactice. Formarea grupurilor se face la alegerea
copiilor si dureaza 3-4 saptamani. Faptul ca educatorul nu intervine ii va
permite copilului sa constientizeze pentru prima data valoarea sa ca
membru al unui grup ca si valoarea celor cu care colaboreaza.
Rolul educatiei se va limita doar la:
-organizarea materialelor necesare educatiei
-asigurarea si mentinerea climatului de incredere
-cultivarea increderii in parerile celorlalti
Elevul va fi cel care va dezvalui interesele sale fiind lasat liber si doar
coordonat in punctele esentiale, va dobandi increderea in sine si va
actiona propriilor sale opinii.
Rolul educatorului este doar unul coordonator. In cea mai mare parte
este doar un observator atent care dirijeaza si coordoneaza activitatile
elevilor sai.

PEDAGOGIA WALDORF

Adevaratul camp de aplicare al pedagogiei Waldorf il reprezinta scoala

elementara si liceul, care cuprind varstele aproximative de sapte pana la
optsprezece ani.
Scolile Waldorf sunt institutii unde se aplica pedagogia Waldorf.
Deoarece sunt organisme vii, nu li se poate aplica nici o definitie. Desi
sunt unite prin obiectivele pe care le au si pedagogia pe care o aplica,
diverg intre ele prin aspecte relevante ale constitutiei lor. Din acest fapt s-
au nascut o multime de aspecte,mai mult sau mai putin stabile.
Scoala Waldorf a fost prima scoala care a propus o alternativa a
sistemului educational classic. Rudolf Steiner va pune bazele pedagogiei
Waldorf.

4
 In Romania, Ministerul Educatiei si Cercetarii recunoaste aceasta
pedagogie ca alternativa educationala, dupa 1991.
Scolile Waldorf presupun un regim de libertate, cel putin relativa, de
invatamant. Daca ar fi dominate de principii straine sau manipulate din
afara, nu ar mai fi Waldorf. Merita sa fie considerate trei principii care
trebuie sa fie realizate pentru ca sa poata exista o scoala Waldorf:
1. libertatea in ceea ce priveste scopurile educatiei; trebuie sa
fie posibil de conceput aceste scopuri in forma cea mai ampla.
Scoala Waldorf vrea sa fie ceva mai mult decat scolile traditionale;
daca ar fi incapabila sa dezvolte aceste functii aditionale, ea nu ar
putea exista.
2. libertatea in ceea ce priveste metoda pedagogica este piatra
fundamentala a existentei sale, pentru ca este, in principal, metoda
sa pedagogica ce o distinge de celelalte scoli. Aceasta metoda
reprezinta ratiunea sa de a fi.
3. desi curriculumul are, in comparatie cu metoda, o
importanta mai mica, el constituie totusi una din caracteristicile
scolii Waldorf. Libertatea, in ceea ce priveste curiculumul nu
inseamna ca materiile cerute de programele oficiale de invatamant
nu sunt invatate: din contra, inseamna ca materiile aditionale pot sa
fie incluse in programul sau si, in special, ca scolii ii revine sa
determine epoca in care aceste materii trebuie sa fie predate.
Fata de aceste trei aspecte, fiecare scoala Waldorf trebuie sa fie
autonoma si sa nu sufere influenta oricarui organ oficial.
Esenta pedagogiei Waldorf este: “copilul privit ca o entelehia”, fiinta
care-si poate purta telul in sine, fiind alcatuit din trup, suflet si spirit, si nu
doar rezultat al ereditatii.
Isi propune educarea omului in ansamblul sau, prin mijloace specifice si
accesibile fiecarei varste, toate cunostintele fiind rezultatul unei activitati
proprii.
Pedagogia Waldorf rezulta din antropozofie in general si in particular
din ceea ce are de spus cu privire la dezvoltarea copilului. Antropozofia,
care este inteleasa nu ca o religie ci ca o viziune asupra Universului si
Omului, nu este predata in scoala Waldorf; se respecta libertatea
spirituala a elevilor si a familiilor lor.
Principalele fundamente si caracteristici ale pedagogiei Waldorf sunt:
 Vizeaza transformarea fiintei omenesti, dezvoltarea sa armonioasa,
stabilirea unei relatii sanatoase intre individ si lumea inconjuratoare si
integrarea sa in realitatea sociala.
 Considera cunostintele nu ca scop in sine, ci ca un instrument
important pentru formare, pentru asigurarea legaturii cu viata.
 In curriculum Waldorf, un loc important il ocupa artele, lucrul manual,
artizanatul care ofera elevilor un contact cu diverse materii si

5
 nenumarate activitati de baza ale omului; lor li se adauga limbajul,
istoria, geografia, limbile straine, matematica si geometria, stiintele,
desenul, etc.
 Elevii reprezinta “scopul si ratiunea existentei scolilor Waldorf” (R.
Lanz, 1994, pag.85), ei fiind considerati individualitati si acceptati
fara nici o prejudecata sociala, religioasa, de sex, de rasa sau de orice
alt fel.
 Unitatea functionala o reprezinta clasa in care sunt reuniti elevi de aceeasi
varsta si care este inteleasa nu doar ca o unitate administrativa ci doar ca
o individualitate; componenta unei clase nu se modifica in timp (repetarea
anului scolar este evitata, considerandu-se ca ea are consecinte
dezastruoase; exceptie fac cazurile in care toti profesorii clasei, medical
scolar si parintii stabilesc, de comun accord, ca dezvoltarea elevului este
intarziata din punct de vedere fizic si psihic).
 Esenta acestei pedagogii este considerata relatia elev-profesor.
 Profesorul tine legatura cu parintii elevilor, astfel incat, activitatea sa
pedagogica are o caracteristica mai personala; cel putin o data pe
semestru parintii elevilor se intalnesc cu toti profesorii clasei in
vederea imbunatatirii activitatii didactice.
 Timp de opt ani, profesorul preda mai multe discipline si transmite
stari, pentru a descoperi vocatiile si slabiciunile elevilor practice:
“scopul sau nu este o materie, nici toate materiile, ci clasa” (R. Lanz,
1994, pag.74); incepand cu clasa a IX-a, toate materiile urmeaz sa fie
predate de profesori specialisti.
 Profesorul preda materia cu cuvinte proprii, fara a recurge la carti
didactice, iar elevii isi fac propriile “carti” adica niste caiete bine
alcatuite si ilustrate, care contin esentialul lectiei predate, redat pe
baza memoriei; astfel fiecare caiet are amprenta personalitatii
autorului.
 Evaluarea in scoala Waldorf nu se bazeaza pe probe, texte,
extemporale, teze sau examene ci are in vedere toti factorii ce permit
sa fie evaluata personalitatea elevului: scrisul, dedicatia, forma,
fantezia, logica si flexibilitatea gandirii, stilul, ortografia si, desigur,
cunostintele reale. De asemenea se ia in considerare efortul real pe
care elevul l-a facut pentru a atinge un anumit rezultat,
comportamentul sau, spiritual social.
Evaluarea consta intr-o caracterizare calitativa, care evidentiaza ceea ce
este pozitiv si care critica ceea ce este negativ doar in legatura cu ceea ce
elevul ar fi in stare sa realizeze. La cererea autoritatilor din invatamant,
scoala face o evaluare cantitativa, pe care o mentine secreta si o ofera
elevilor sau parintilor numai in momentul in care studiile se incheie.

6
 Programele diferitelor discipline sunt asemanatoare cu cele din
sistemul national, iar nivelul cunostintelor este echivalent cu cel din
scoala traditionala, la nivelul claselor a IV-a, a VIII-a si la bacalaureat.
Materiile sunt predate in epoci, astfel ca un copil se intalneste cu
aceeasi materie doua ore pe zi, timp de doua-patru saptamani.
Uitarea este un aliat, plecandu-se de la principiul ca, la urmatoarea
intalnire, elevul isi va aminti mult mai multe din cele invatate.
Elevii nu au manuale,fapt care incurajeaza documentarea din mai multe
surse. Scoala Waldorf este scoala fara note.
Muzica se invata fara note, prin imitare. La geometrie nu se folosesc
instrumente geometrice, ci simturile, iar la botanica plantele sunt
personificate, studiindu-se in natura. La zoologie se scot in evidenta
trasaturile temperamentale si fizice ale animalelor prin pictarea lor in
culori specifice.
Rezultatele la examenele nationale de capacitate si de bacalaureat
confirma performantele acestui invatamant alternativ si ii confera o
pozitie egala in sistemul national de invatamant.
Societatea romaneasca este inca refractara la ceea ce este nou pentru ca
se afla inca in plina tranzitie. Sursele de documentare si informare care se
potrivesc acestui tip de educatie sunt inca putine.
O piedica foarte mare in ceea ce priveste alternative Waldorf o
constituie lipsa banilor, de aceea este preferat sistemul traditional unde
invatamantul este gratuit.
Federatia Waldorf din Romania este o organizatie non-profit, care
cuprinde 23 de asociatii Waldorf si reprezinta la nivel national si
international interesele grupurilor, gradinitelor, claselor, scolilor,liceelor
si centrelor de pedagogie curativa din Romania. In 28 de localitati din
tara exista 11 unitati de invatamant si numeroase clase Waldorf.

STEP BY STEP

Este ultima alternativa educationala propusa. In Romania sistemul a

fost introdus in 1994 sub numele de Head Start
Este un program educational de reforma care promoveaza metodele de
predare-invarare centrate pe copil, precum si implicarea familiei si
comunitatii in organizarea si dirijarea muncii copilului.
In prezent, in Romania, programul Step by Step, functioneaza in 34 de
judete fiind acreditat de M.E.C. ca alternativa de invatamant.
Programul Step by Step sustine necesitatea crearii unui model
educational ce sa faca elevul constient ca tot ce se intampla in viata este
interdependent.
La baza activitatilor didactice se afla munca in grupuri, scopurile
acestor activitati fiind de a-i invata pe copii sa isi dezvolte un simt al

7
identitatii si pretuirii de sine, sa coopereze, sa se respecte unii pe altii si sa
se integreze in comunitatea elevilor.
Metodologia didactica este activizanta in primul rand datorita faptului
ca vizeaza abordarea individualizata a elevilor clasei, tinand cont de
nivelul de dezvoltare al fiecaruia. O modalitate eficenta de individualizare
a invatarii este organizarea centrelor de activitate care sa raspunda
intereselor si nevoilor elevilor. Fiecare centru de activitate include
activitati pe mai multe niveluri si cu materiale diferite, organizate logic,
in functie de cerintele si stilurile individuale de invatare.
Sunt centre de activitate precum: de alfabetizare, de lectura, de
stiinte,de matematica, de arte, de teatru si jocuri, etc.
Activitatile de invatare ale elevilor sunt bazate pe cercetare, pe
asocierea informatiilor noi cu cele asimilate si a materialelor noi cu cele
pe care le cunosc deja. Cu ocazia activitatilor desfasurate in centrele de
activitate, organizate in conformitate cu obiective comune prestabilite,
elevii au ocazia sa-si dezvolte deprinderi, sa impartaseasca din experienta
celorlalti, sa-si consolideze cunostintele, intr-un climat pozitiv si intr-o
atmosfera de incredere.
In ciclul primar,activitatea la clasa se desfasoara dupa un set de reguli
aprobate prin implicarea directa a copiilor. Copiii intra in discutii cu
invatatorul despre date, evenimente sociale, culturale, personale, vreme si
comentarii personale.
Alternativa Step by Step ia in considerare copilul ca pe un intreg. In
locul unei relatii inegale educator-copil, aici copilul este considerat ca
fiind o persoana unica, demna de respect, careia cauta sa-i asigure o
continuitate individuala in ceea ce priveste dezvoltarea specifica lui.
Este un program destinat copiilor de la nastere pana la varsta de 13 ani,
precum si familiilor acestora. Programul zilnic este de 8 ore dar nu este
facut asa pentru a usura sarcinile parintilor, ci doar pentru a facilita
invatarea. La fiecare clasa exista cate doi educatori care se completeaza
unul pe celalalt, in plus nu exista teme pentru acasa.
Intr-o astfel de clasa nu se vor gasi banci rigide, ci mese mobile, cu
scaunele de jur-imprejur. Salile de clasa sunt obligatoriu mochetate,
intrucat unele activitati se desfasoara cu copii asezati pe podea. Mesele
sunt delimitate intre ele prin rafturi cu materiale didactice specifice
activitatilor desfasurate, astfel fiind create centrele de activitate. Peretii
salilor de clasa
sunt intesati cu diverse materiale care personalizeaza copiii.

8
 EDUCATIA TRADITIONALA SI EDUCATIA ALTERNATIVA

Instruirea se defineste ca o activitate centrata exclusiv pe transmiterea

de cunostinte si experiente ex-cathedra, un tip de comunicare deductiva,
axiomatica. O transmitere ce privilegiaza ordonarea si prezentarea liniara,
analitica si sistematizata a cunostintelor, a materiei ce apare ca un transfer
de modele si continuturi culturale, de forme de gandire si manifestari
comportamentale dinspre magister spre elevi, preluate si insusite de
acestia prin receptare si eventual, prin imitatia modelelor.
A instrui inseamna a-i conduce pe elevi prin edificiul solid si bine
structurat a unei stiinte organizate sub forma unei materii de predat bine
finalizate si a carei cunoastere si studiere presupune frecventarea unei
lungi serii de „cursuri”, de „lectii” desfasurate dupa un program fixat de
institutia de invatamant, esalonat pe parcursul mai multor luni si ani de
studii.
Asa cum subliniaza L.B.Itelson, 1973, „in conformitate cu cerintele
acestei conceptii, elevul are de-a face nu cu realitatea insasi, ci cu un
model special prelucrat al realitatii, cu materia de invatamant, in care
faptele, fenomenele, obiectivele se simplifica si se schematizeaza. Din ele
se elimina acele laturi si insusiri care nu sunt prevazute pentru insusire in
momentul respectiv. Obiectul prelucrat in acest fel devine un exponat, un
model, um material didactic si asa mai departe. Stiinta prelucrata in acest
mod devine obiect de invatamant, iar expunerea acesteia –manual scolar
etc. In consecinta, activitatea de cunoastere a elevilor este o activitate
specific scolara, didactica. Ea este indreptata spre cautarea unor
raspunsuri deja existente si nu spre descoperirea intrebarilor care cer un
raspuns. Iar realitatea cu care elevul are de-a face este o realitate
deosebita, scolara, artificiala si nu acea lume complexa cu care ea se
intalneste in viata. De aceea, nu este intamplatoare reactia elevului
potrivit careia <<in scoala este una, iar in viata, alta>>. Aceasta este
cauza pentru care modelul aratat mai sus se dovedeste a fi insuficient
pentru realizarea multor aspecte ale invatarii.”
Acest mod de explicare a cunoasterii isi gaseste o fundamentare
psihologica intr-o anumita teorie a asimilarii cunoasterii- teoria
asociationista a ivatarii.
O schema formala generala a procesului de instruire bazat pe conceptia
asociationista a fost elaborata de pedagogul german J.Fr. Herbart care
acorda „asociatiei” reprezentarilor un loc distinct in cadrul etapelor sau
„treptelor formale” ce trebuia sa fie parcurse in mod obligatoriu pe
parcursul oricarei lectii. Aceste trepte au fost aplicate si generalizate timp
de aproape un secol in practica scolara europeana, cu reminiscente
puternice uneori pana in zilele noastre.

9
 Cautand sprijin in teoriile asociationiste la care isi asociaza, intr-o
anumita masura, si teoriile behavioriste ale invatarii, acest sistem, devenit
deja traditional, ajunge,in cele din urma sa subaprecieze rolul activ pe
care elevul er trebui sa-l aiba in procesul invatarii.
Dat fiind faptul ca limbajul constituie principalul instrument de
instruire, cele mai importante si adeseori singurele surse didactice de
cunostinte sunt profesorul si textul scris, manualul scolar sau cartea, in
general, care isi asociaza, mai nou, diferitele suporturi, imagistice, audio-
vizuale.
O astfel de pedagogie , fondata pe ideea de stapanire a materiei, de
achizitie de cunostinte, isi asociaza, in mod firesc, un control neincetat si
repetat asupra rezultatelor academice sau cognitive inregistrate de elevi.
Accentul este pus pe verificarea si notarea frecventa a cunostintelor
asimilate, dupa regula- cu cat mai multe, cu atat mai bine. Intereseaza, de
asemenea, modul cum isi imagineaza cunostintele si deprinderile,
capacitatea de memorare si limbajul elevilor, mai putin aspectele de ordin
afectiv.
Reglajul acestei invatari are in vedere claritatea si intelegerea, retinerea
si reproducerea celor achizitionate, cu insistenta aplicarii unor sanctiuni
negative sau pozitive, adeseori chiar obsesive (supraveghere, control,
pericol de corigentie sau repetentie, etc) aplicabile indiferent la ce varsta
scolara.
In cadrul acestui sistem, activitatea se concentreaza in jurul
profesorului. El detine o pozitie cheie: determina obiectivele,
continuturile, referintele cognitive ca si activitatile practice. El este, deci,
cel care detine rolul principal. De la el provine cunoasterea- sub forma
expozitiva, prin clasificari si colectii de idei pe care le face sa fie
progresiv asimilate si reproduse de catre elevi.
Profesorul este purtator de adevaruri, este cel care distribuie cunostinte
si deprinderi, principala lui competenta profesional-didactica legandu-se
de tratarea materiei cuprinsa in programa si manual, de abilitatea de a
manevra conceptele, experientele de cunoastere si de actiune.
Elevului ii raman putine posibilitati de contact direct cu materia de
studiat. El se vede legat doar de un disurs verbal, de cuvantul profesorului
sau de un discurs scris prezentat in manual. Acest discurs, fie din ratiuni
afective, fie din ratiuni intelectuale, fie din obscuritate sau lacune in
comunicare, functioneaza ca o prisma, adeseori deformata, prin care
elevul va sesiza continutul studiat.
In timp ce memoria, memorizarea si imitatia elevului sunt solicitate din
plin, dezvoltarea gandirii si a imaginatiei este putin dezvoltata. Initiativa,
inventia si creativitatea sunt putin sau niciodata puse la incercare.
Mentinerea elevului in situatie mai mult de obiect al instruirii,
neintegrarea lui ca subiect activ nu face decat sa slabeasca extrem de mult

10
posibilitatile formativ-educative ale invatamantului. Faptul ca profesorul
se rezuma mai mult la transmitere si isi consacra mai putin timp muncii
vii cu elevii, ca este preocupat mai mult de imbogatirea cunostintelor
decat de exersarea si dezvoltarea aptitudinilor mentale superioare,
estompeaza puternic valoarea formativa a instruirii.
In sens modern, educatia se bazeaza pe achizitiile psihologiei
dezvoltarii copilului si vizeaza cultivarea tuturor calitatilor potentiale ale
acestuia. Copilul descopera efectele si mijloacele colaborarii si negocierii
cu semenii in locul unei competitii pe criterii standard impuse de adulti.
Daca invatamantul traditional a fost cea mai adecvata forma de educatie
pentru o societate statica, in care functiile (meseriile, calificarile,
profesiile) aveau o structura de cunostinte si abilitati dinainte cunoscuta,s-
a afirmat ca pentru epoca post-industriala a secolului XXI circa 75% din
meserii ar fi inca necunoscute si tebuiesc a fi inventate.
Un invatamant in care se pune accent pe rezultate ale achizitiei si pe
reproducerea unor abilitati dinainte cunoscute, prin metode dinainte
stabilite, care creaza ierarhii, va trebui sa fie modificat inspre unul care sa
dezvolte oameni care vor putea sa invete toata viata, sa poata inventa si
colabora pentru a realiza in aceste profesii viitoare.
Educatia se bazeaza pe achizitii de ultima ora ale psihologiei dezvoltarii
copilului si vizeaza cultivarea tuturor calitatilor potentiale ale acestuia.

METODA FRISCO

Metoda Frisco are la baza interpretarea din partea participantilor a unui

rol specific, care sa acorde o anumita dimensiune a personalitatii,
abordand o problema din mai multe perspective. Astfel, membrii grupului
vor trebui sa joace, fiecare, pe rand, rolul conservatoristului, rolul
exuberantului, rolul pesimistului si rolul optimistului.
Metoda a fost propusa de echipa de cercetare Four boys of Frisco (cei
patru baieti din San Francisco), iar scopul ei este de a identifica
problemele complexe si dificile si de a le rezolva pe cai simple si
eficiente. Ea are la baza brainstorming-ul regizat si solicita din partea
elevilor/studentilor capacitati empatice, spirit critic, punand accentul pe
stimularea gandirii, a imaginatiei si a creativitatii.
Etapele metodei Frisco:
1. Etapa punerii problemei: profesorul sau elevii/studentii sesizeaza
o situatie-problema si o propun spre analiza;
2. Etapa organizarii colectivului: se stabilesc rolurile si cine le joaca.
Rolurile pot fi abordate individual sau, in cazul colectivelor

11
 numeroase, acelasi rol poate fi jucat de mai multi participanti
concomitent, acestia formand o echipa.
3. Etapa dezbaterii colective: fiecare interpreteaza rolul ales si-si
sustine punctul de vedere in acord cu acesta.
Cel care este conservator are rolul de a aprecia meritele solutiilor vechi,
pronuntandu-se pentru mentinerea lor, fara a exclude insa posibilitatea
unor eventuale imbunatatiri.
Exuberantul priveste catre viitor si emite idei aparent imposibil de
aplicat in practica, asigurand astfel un cadru imaginativ-creativ, inovator
si stimulandu-i si pe ceilalti participanti sa priveasca astfel lucrurile. Se
bazeaza pe un fenomen de contagiune.
Pesimistul este cel care nu are o parere buna despre ce se discuta,
cenzurand ideile si solutiile initiale propuse. El releva aspectele nefaste
ale oricaror imbunatatiri.
Optimistul lumineaza umbra lasata de pesimist, imbarbatand
participantii sa priveasca lucrurile dintr-o perspectiva reala, concreta si
realizabila. El gaseste fundamentari realiste si posibilitatile de realizare a
solutiilor propuse de catre exuberant, stimuland participantii sa gandeasca
pozitiv.
4. Etapa sistematizarii ideilor emise si a concluzionarii asupra solutiilor
gasite.

12
1. Conservatorul – Identifica 3 idei in legatura cu sistemul traditional.

2. Exuberantul – Argumenteaza rolul alternativelor educationale in

privinta progresului invatamantului romanesc.

3. Pesimistul – Dati 3 aspecte negative ale alternativelor educationale.

4. Optimistul – Ce sanse au alternativele educationale in comparative

cu invatamantul traditional.

13
 BIBLIOGRAFIE

www.stepbystep.ro
Cherghit, I., “Sisteme de instruire alternative si complementare.
Structuri, stiluri si strategii”. Editura Aramis.
Miron Ionescu si Ioan Radu, 2001, “Didactica Moderna”. Editura Dacia.
Rudolf Lanz, 2002, “Pedagogia Waldorf. Un drum catre un invatamant
mai uman”. Editura Fundatiei Intellegentia.
Crenguta-Lacramioara Oprea, 2003, “Pedagogie. Alternative
metodologice interactive”. Editura Universitatii din Bucuresti.

14