Sunteți pe pagina 1din 30

1.

Imperiul Bizantin,etapele istorice si artistice

 In istoria Bizantina sunt 3 perioade (legate de principalele etape ale vietii politice ale Imperiului de Rasarit):
1. Timpuriu (sec. 5-8) - de la impartirea Imperiului Roman pina la invazia arabilor
2. Mediu (sec 8 - inc. sec 13) - dupa invazia arabilor si pina la cucerirea de catre cruciati si formarea
statului latinean in 1204
3. Tardiv (1261 – 1453) - eliberarea de sub latini si pina la cucerirrea Constantinopolului de catre turci-
selgucizi.

 1. Perioada bizantina Timpurie


- Este o perioada stralucita, legata de domnia imparatului Iustiniam
- Iustiniam - acest imparat a largit teritoriul imperiului sau, ajungind pina la hotarele romane de alta data.
- Sfirsitul perioadei este legat de invazia arabilor,care amenintau existenta statului bizantin.
- In urma luptelor, teritoriul Bizantului s-a miksorat.

 2. In perioada bizantina Medie


- au aparut alte state in peninsula Balcanika, in Asia Anterioara, in Caucaz
- A semnalat vremea farimitarii feudale, si stabilizarii feudale.
- a luat sfirsit odata ku cecerirea orasului Constantinopolului de catre participantii a 4 Cruciade.

 3. Perioada bizantina Tardiva


- Orientate spre Ierusalim cruciatii, majoritatea venetieni, au devastat orasul, care au devenit aici stapini in
dekusrul a 6 decenii, pina in 1261.
- Dupa refacerea imperiului - acesta a mai supravietuit inka 2 secole, pina la caderea Constantinopulului in 1453.
- In acest rastimp Imperiul Bizantin - s-a redus la teritoriul okupat de capitala, devenita o enclava, inkonjurata de
imperiul turcilor.
- Devine capitala Imperiului Otoman ce denumirea Istanbul.

2. Tehnica si materiale de constructie bizantine

 Imperiul Bizantin:

- okupa (dupa 1. asezarea sa geografika si 2. karakterul legaturii comerciale si kulturale) o pozitie


intermediara intre Apus si Rasarit.

- Sinteza adinka (intre elementele antice europene si orientale) ce formeaza una din trasaturile
caracteristice ale culturii bizantine.

- Integritatea arhitecturii se datoreaza arhitecturii populare, si anume a elaborarii variatatii a temei


cupolei, izvoarele careia se afla in arhitektura populara a Orientului antik.

- Materiale de construktie:
1. Caramida - numita plinta deoarece era o plita cu dimensiuni mari 35x35 cu grosimea de 5cm.
2. Piatra - se folosea rar
3. Lemnul - era dificitar, situatie specifica regiunii.

- Solutiile constructive specifice zonei sunt:


1. peretii purtatori - pe care se sprijina o cupola (falsa – alungita / sfero – conica / ridicata fara gofraje)
2. .Trecerea de la patratul bazei incaperilor spre baza cirkulara a cupolei se efectua prin intermediul a 2
sisteme:
a. prin trompe de colt – semi-conuri;
b. prin intermediul pandantivelor – triunghiuri sferice.

- Peretele - In ambele cazuri este elementul de baza al constructiei sustinatoare.


- Experienta romana a adus cu ea solutiile constructive:
1. bolta in cruce si
2. cupola casetata.

1
- Ca urmare a fost combinarea acestor metode, facindu-si aparitia o struktura construktiva tipik
bizantina - aparitia cupolei pe pandantive.

- cupola pe pandantive:
 sustinuta pe 4 arcuri pe piloni - care permitea acoperirea segmentata a unor spatii
ample cu pastrarea spatiului unik.
 Prezinta o modifikare a boltii romane in cruce,
 dar de la boltile cilindrice care se intesrekteaza - ramin numai portiunile care leaga
intre ei pilonii
 aceste capete de bolti devenind arkuri - care fak trecerea dintre cupola pe
pandantive – si – piloni.

- Bolta bizantina pe pandantive si arkuri pe 4 piloni:


 poate fi privita ca o intersektie dintre patrat cu o sfera circumskrisa,
 partea utilizata - fiind interiorul patratului (in kare se mai inskrie un cerc)
 baza kupolei - la kolturi ramin pandantive,
 iar colturile patratului - sunt arkuri.

- Se observa ordinea de idei - in kare a fost realizata trecerea 1. de la Panteon spre 2. Sofia din
Constantinopol.

- Diagonala patratului inskris in cerk - reprezinta diametrul altui monument celebru, momentul de
legatura dintre aceste 2 opere celebre fiind masura sakrala = 100 de picioare.

3.Oraşul Constantinopol, istoria, edificiile principale, fortificaţiile urbane, porţile oraşului.

 Constantinopol - Cetatea lui Constantin în greacă, după împăratul roman Constantin care pe 11 mai
330 d.Hr l-a transformat în capitala Imperiului Roman pe locul vechii colonii grecesti Bizantium. Constantin l-a numit de
fapt Nova Roma (Noua Roma), dar numele nu a intrat niciodată în folosirea zilnică.

 Marele Palat din Constantinopol


- (cunoscut şi ca Sfântul Palat) a fost sediul împăraţilor bizantini şi centrul administrativ al imperiului pentru mai
mult de 800 de ani.
- Palatul era situat pe o colină lingă Hipodrom, în apropiere de Hagia Sophia, pe o suprafaţă de cca. 100 000 m2.
- Se întindea pe şase terase, de-a lungul unei diferenţe de nivel de 31 m dintre Marea Marmara şi Hagia Sophia.
- Marele Palat, se desfăşurau la sud-est de Augusteum. Se întindeau în partea opusă Sfintei Sofia şi la răsărit de
Hipodrom, spre Marea Marmara, pe locul de astăzi al Moscheei Albastre (Moscheea Sultan Ahmed) şi în împrejurimile
acesteia.
- Palatul era un ansamblu neregulat de edificii adăugate succesiv, timp de peste şase secole, la primele
construcţii palaţiale ale lui Constantin cel Mare.

 Palatul imperial cuprindea trei sectoare principale :


- Palatul Chalke - cu deschidere spre Augusteum la nord.
- Palatul Daphne - paralel cu precedentul şi situate în spatele lui, mai la sud. Se adăugau grădinile care coborau
spre Marea Marmara. Intre cele două era plasat faimosul Triclinium cu nouăsprezece paturi.
- Palatul Sacru sau Theophylactes (“păzit de Dumnezeu”) - devenit edificiul principal al Marelui Palat sub
dinastia macedoneană şi plasat la sud-est de Palatul Daphne şi de Augusteum. Acest palat era la fel de vast ca şi
primele două.

 Sfânta Sofia
- catedrala Patriarhiei de Constantinopol
- a fost construita de Constantin cel Mare in 325, dar a ars in 404
- apoi este reconstruita de Theodosiu al II-lea
- în 415 - biserica a fost din nou arsă, în timpul Răscoalei Nika din 532
- clădirea şi-a primit forma finală în 537 sub împăratul Iustinian I
- pe dinafară are aspectul dreptunghiular (aproape patrat de 77 x 71,70m)
- ]n faţă are un atrium, un exonartex şi un nartex de mici proporţii faţă de restul clădirii
- interiorul e împărţit într-o navă centrală, mai mare, şi alte două laterale mai mici, peste care se ridică galeriile
în două etaje

2
- atenţia e atrasă de marea cupolă centrală de deasupra navei centrale, încadrată de două semi cupole, şi şase
cupole mai mici
- cupola centrală e o adevărată minune arhitectonică, atât prin mărimea ei (diametrul de 31 m), cât şi înălţimea
la care e ridicată (54m), datorită căreia pare suspendată în văzduh, luminată de cele 40 ferestre de la baza ei
- catedrala era o construcţie remarcabilă
- domul este unul dintre cele mai mari, cu doar câţiva centimetri mai mic decât domul Pantheonului.

 Hipodromul din Constantinopol


- hippos din greaca-cal, dromos-cale, drum.
- Este centrul sportiv si cultural din Constantinopol.
- Hipodromul a fost contruit in orasul Bizant in 203 de catre imparatul Septimius Severus.
- Cind Bizantul este inaugurat ca Constantinopol, Constantin cel Mare renoveaza hipodromul.
- Se estimează că Hipodromul lui Constantin a fost de aproximativ 450 m lungime si 130 m lăţime.
- Tribunile sale au fost capabile de a deţine 100000 de spectatori.
- Pista are forma de U si loja regala se afla la capatul estic al pistei, ea putea fi accesata direct de la Marele Palat
print-un pasaj folosit doar de familia imperiala.
- Pentru a ridica imaginea orasului Constantin si succesorii sai, indeosebi Teodosie cel Mare au adus opere de
arta.
- Astfel in centrul Hipodromului apar monumentele: Coloana Şerpilor(construita in memoria victoriei grecilor
asupra pershilor in timpul razboaielor din sec.V i.H. mutat din Templul lui Apollo din Delphi), Obeliscul Egiptean(iniţial
ridicat la Templul din Karnak din Luxor în timpul domniei lui Tuthmosis III în aproximativ 1490 î.Hr.), Obeliscul lui
Constantin(coloana de 32m, reconstruita in sec X de Constantin VII).

 Apeducte si cisterne
- Inca de pe vremea lui Hadrian se construise la Bizant un prim apeduct.
- Constantin a construit mai multe.
- Cel ce sa pastrat pina astazi este un apeduct cu 2nivele de arcede, cu inaltimea pina la 26.5m si o lungime de
peste 600m, el stabatea aproape tot orasul.
- Pentru a face fata eventualelor asedii sau secetei, apa era acumulata in cisterne particulare si publice,
repartizate in diferite zone ale orasului. Cele mai cunoscute sunt Yerebatan Serai (Palatul scufundat), cunoscuta si sub
numele de Cisterna Bazilica si Binbirdirek (Cele o mie si una de coloane).

 Fortificaţiile urbane
- Oraşul avea trei rânduri de ziduri: zidul vechi (din Antichitate), Zidul lui Constantin (construit de Constantin cel
Mare) şi Zidul Theodosian (construit de Teodosiu II in sec.V).

4.Amplasamentul principalelor monumente de arhitectură pe teritoriul Constantinopolului.

Constantin cel Mare a trasat în centrul noii sale capitale Forul lui Augustus, numit şi Augusteum(Augoustaion- în
exprimare greacă). Era vorba de o0 piaţă vastă cu laturile de 140 de matri lărgime şi 170 de metri lungime, plasată
între biserica Sfânta Sofia şi Moscheea Albastră de astăzi, mai aproape de biserică. Era pavată cu marmură şi decorată
cu alte structuri de ornament sau cu caracter civil. Augusteum constituia centrul oficial al oraşului. In centrul pieţei era
plasată Mila de Aur, punctul de la care se măsurau toate distanţele spre periferiile imperiului. Se prezenta sub forma
unui Arc de Triumf, care purta statuile lui Constantin cel Mare şi a mamei sale Helena, precum şi doi îngeri.
In Augusteum exista o coloană de porfir cu statuia împăratului Constantin cel Mare, alta decât cea urma a se
înălţa în Forul lui Constantin, numită Coloana arsă sau după denumirea turcă Coloana încercuită(Çemberlitaş, nume ce
vine de la cuvintele çember - cerc şi taş - piatră). In apropiere de Mila de Aur, împăratul Phocas a ridicat mai târziu un
oratoriu dedicat Sfântului Ioan Evanghelistul. Tot în piaţă, o statuie ecvestră a lui Justinian I-ul cel Mare, ridicată după
mai mult de două secole, era orientată spre răsărit de unde venea pericolul reprezentat de regatul persan al Parţi-lor.
Statuia a înfruntat un mileniu, până în sec. al 16-lea, când au topit-o turcii pentru a turna tunuri din bronzul ei.
Cu faţada spre Augusteum era orientată şi clădirea Senat-ului, ridicată, pentru prima dată, de Constantin cel
Mare, pe latura de răsărit şi cu spatele spre Marea Marmara. Aceasta a fost incendiată de două ori, sub domnia
împăratului Arcadius şi apoi sub Justinian I-ul cel Mare. Cel din urmă a reclădit-o cu măreţie deşi instituţia Senatului nu
mai avea decât un rol decorativ în viaţa politică. Tot spre latura de răsărit, adică spre Marea Marmara, piaţa
Augusteum era ornamentată de un portic de marmură albă cu şase coloane. Pe latura de apus a pieţei , dinspre oraş,
se afla Capela Sfântului Constantin, loc în care împăratul primea supunerea inamicilor prizonieri, aşezându-le piciorul
pe cap, după un obicei oriental. Latura nordică a forului era închisă de domeniul bisericii Sfânta Sofia.

5. Cisternele urbane, palatul Tecfur-Sarai.

3
Palatul a fost construit în secolul al 12-lea sau la începutul sec al 13-lea, este o parte a complexului de palat de
Blachernae, în cazul în care Peretii Theodosian alăture cu pereţii construiti mai târziu din suburbie a palatului
Blachernae. Numit dupa Constantin Paleologul, fiu al împăratului Mihail VIII-lea Paleologul. "Porphyrogenitus ",
sensul literal", născut la Purple ", indicând un copil născut într-o împărat domnitor. Palatul a servit ca reşedinţă
imperială în ultimii ani a Imperiului Bizantin.
Palatul a suferit pagubemari deoarece se afla in apropierea zidurilorile exterioare a orasului . în timpul cucerirea
otomană de Constantinopol în 1453. Apoi a fost folosit pentru o varietate largă de scopuri. În secolul al 16 şi 17, a
gazduit o parte din menajerie sultanului. Animalele au fost mutate în altă parte până la sfârşitul secolului al 17-lea, iar
cladirea a fost folosit ca un bordel. Din 1719, Tekfur Sarayı atelier de ceramică a fost stabilită, şi a început să producă
placi ceramice într-un stil similar cu cel al dale İznik. In prima jumătate a secolului al 19-lea, clădirea a devenit un
poorhouse pentru evreii din Istanbul.
Palatul a avut putenice fortificaţiile interioare şi exterioare din colţul de nord a Pereţi Theodosian. La parter este o
arcadă cu patru arce, care se deschide într-o curte trecute cu vederea de cinci ferestre mari la primul etaj. Etaj al
proiectului de structura de mai sus pereti, şi are ferestre pe toate cele patru laturi. La est, este ramasita a unui balcon.
Acoperiş şi tot de la etaje ale structurii au dispărut. Zidurile rămase sunt decorate în elaborat modele geometrice cu
cărămidă roşie şi marmură albă, tipice din perioada de întârziere bizantine.
Cisternele. Sunt un tip de clădiri utilitare cu destinaţia de acumulare a apei potabile, aduse prin acveducte. S-au
păstrat foarte multe. Sunt de acelaşi tip, deosebindu-se între ele prin suprafaţa ocupată, configuraţia planului şi
înălţime. Au ferestre pentru iluminare şi scări pentru coborâre la nivelul apei. Acoperirea se bazează pe coloane cu 2-3
niveluri. Foarte mare este cisterna Bin-Bir-Direc - 1001 de coloane. Construită este în 525 a lui Filoxen. Are
dimensiunile de 50x60 m, amplasată cu 15 m mai jos de nivelul solului. Coloane are de fapt numai 224, cu capiteluri
de armură., aflate la 14 m depărtare unele de altele. Formând 15 rânduri care se pierd din vedere, creând impresia
unui enorm palat subteran. Înălţimea coloanelor este de 18 m, dar din cauza mâlului depus, sau micşorat până la 10
m. Ea nu este cea mai mare cisternă. Ci cea numită a bazilicii. Sf. Sofia. Ea are 112 m x 61 m, cu 336v coloane, care
este utilizată şi astăzi. Problema care era –de acoperit încăperi enorme cu bolţi cu ajutorul a unor puncte de sprijin
libere. În acest sens cisternele au pregătit tipul viitor al cruce greacă înscrisă.

6. Geneza tipului de clădire de cult creştină şi componentele sale. Evoluţia formelor arhitecturale
Clădirile de cult. Arhitectura ecleziastică (eclezia – casa domnului) domina în arhitectura bizantină, ceia ce subliniază
caracterul ei medieval. Tipurile erau foarte variate, particularitate evidenţiată în evoluţia lor în timpul diferitelor
perioade. Cele mai importante erau:
1. Bazilica cu cupolă.
2. Biserici cu cupola pe 8 puncte de sprijin.
3. Biserici cruciforme.
4. Biserici cruce greacă înscrisă.
În toate tipurile domină cupola deasupra amvonului, acoperind partea centrală a bisericii, de care este alipită apsida
altarului. Partea centrală este înconjurată de încăperi pentru credincioşi. Toate tipurile aveau variante simple şi
complexe.
Creştinismul a condus la o luptă crâncenă cu păgânismul, se distrugeau templele păgâne, şi din materialul recuperat
se construiau edificii de cult. Temple remarcabile ale antichităţii au fost păstrate datorită ajustării lor la necesităţile
creştine, cum au fost Panteonul, Parthenonul, Ghefesteionul, etc., devenite biserici. Încă în timpul lui Constantin cel
Mare s-a început o impetuoasă construcţie de lăcaşuri de cult pe tot întinsul imperiului Roman., dar mai ales în Roma,
Constantinopol, Ierusalim, etc. Cel mai răspândit tip era bazilica. ,care nu întâmplător a devenit tipul principal al
templului creştin. Planimetria sa corespundea cerinţelor oficierii cultului creştin, avea un spaţiu larg, care întrunea pe
toţi credincioşii, şi foarte important, nu era legată de un cult agresiv, duşmănos creştinismului. De la cuvântul bazilică
a derivat termenul de biserică, care desemnează clădirea de cult creştin în arealul românesc. Bazilica creştină avea un
plan alungit, cu absida în partea opusă intrării, cu câteva rânduri de coloane sau piloni care divizau interiorul în câteva
nave longitudinale. Nava – de la noţiune de luntre în care credincioşii împreună înoată pe apele credinţei. Nava
centrală este mai înaltă.

7. Catedrala Sf. Sofia din Constantinopol

Prima biserică (basilica) de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare, în 325 dar a ars într-un incendiu în
anul 404. Reconstruită de Theodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Răscoalei Nika din 532.
Clădirea şi-a primit forma finală în 537 sub împăratul Iustinian I.Pentru a construi biserica, Iustinian a importat
materiale speciale de constructie, de pe tot cuprinsul Imperiului. Marmura alba si galbena au fost aduse pe vase, iar
sculptori, tamplari, zidari si mozaicari au inceput sa lucreze pentru a crea aceasta bijuterie a crestinatatii in numai cinci
ani. Cand biserica a fost terminata, cupola si tavanul sau au fost in intregime poleite cu aur, a carui sralucire se reflecta
in fiecare suprafata lustruita. Tonalitatile coloanelor de marmura erau atit de delicate, incat l-au facut pe un istoric al
timpurilor, Procopius, sa le asemene cu o pajiste inflorita. Era foarte importantă pentru Ortodoxismul timpuriu şi
pentru Imperiul Bizantin, fiind primul exemplu de arhitectură bizantină. Interiorul său decorat cu mozaice, coloanele
de marmură şi acoperişul sunt de o mare importanţă artistică. Templul însuşi era atât de bine decorat artistic încât se
crede că Iustinian ar fi zis Solomon, te-am depăşit!.Pe dinafară are aspectul unui dreptunghi (aproape patrat de 77 x
4
71,70m). În faţă are un atrium, un exonartex şi un nartex de mici proporţii faţă de restul clădirii. Interiorul e împărţit
într-o navă centrală, mai mare, şi alte două laterale mai mici, peste care se ridică galeriile în două etaje. Atenţia e
atrasă de marea cupolă centrală de deasupra navei centrale, încadrată de două semi cupole, şi şase cupole mai mici.
Cupola centrală e o adevărată minune arhitectonică, atât prin mărimea ei (diametrul de 31 m), cât şi înălţimea la care
e ridicată (54m), datorită căreia pare suspendată în văzduh, luminată de cele 40 ferestre de la baza ei. Catedrala era o
construcţie remarcabilă, domul este unul dintre cele mai mari, cu doar câţiva centimetri mai mic decât domul
Pantheonului. Splendoarea bisericii s-a diminuat treptat, de-a lungul istoriei. Structura era mereu amenintata de foc si
cutremure, iar interiorul a fost jefuit de comorile sale, de catre cruciatii aflati in drum spre Ierusalim, care erau ostili
bisericii ortodoxe. In 1453 otomanii au cucerit Constantinopolul, Sfanta Sofia a fost transformata in moschee, iar
mozaicurile au fost tencuite. In final, in 1934, Kemal Ataturk, presedintele Turciei a transformat biserica in
muzeu.Astazi, mareata biserica, cu toate ca nu mai are functie religioasa, ramane o oaza de spiritualitate intr-o
metropola agitata.

8. Sistemul constructiv-planimetric al bisericilor cruce greacă înscrisă.

Semnul grafic al crucii stabileste o relatie intre celelalte trei simboluri fundamentale, centrul, patratul si cercul:
intersectia celor doua drepte ale sale coincid cu centrul, pe care ea il deschide astfel spre exterior; pe de alta parte,
crucea se inscrie in cerc, impartindu-l in patru; in sfarsit, din ea se obtin patratul si triunghiul... ".
Programul iconografic inchinat crucii cuprinde diverse forme : crucea simpla (crux acuta sau crux simplex), crucea in
forma de T (crux commissa sau crucea Sfantului Antonie), crucea in forma de X (crux decussata sau crucea Sfantului
Andrei) si crucea in forma de t (crux immissa, capitata sau crux Christi).
Avand in vedere aceste asocieri cruce-biserica, este lesne de inteles de ce semnul crucii este prezent in organizarea
planimetrica a mai tuturor tipurilor de biserici existente. De pilda, chiar si spatiul basilical, un tip structural alungit, nu
era orientat exclusiv longitudinal: "ritmul arcadelor care separa nava de colaterale, ferestrele care se succed deasupra
arcelor, grinzile acoperisului, in fine, rup monotonia axei longitudinale, creand o miscare contrara ce o scot mai mult
in relief pe prima". In cadrul basilicilor cu transept, acea travee perpendiculara pe nava centrala, semnul crucii era
figurat spatial, dar el nu era intotdeauna vizibil si din exterior.Din faptul ca arhitectura crestina a folosit simbolul crucii
in insasi forma planimetrica, intr-o structura cruciforma atat in interior cat si in exterior, se poate explica aparitia, cam
in jurul anului 400, a tipului cruciform. A spune ca deriva din mausoleele romane, inseamna a saraci mesajul
soteriologic si chiar eshatologic al crucii. Este drept ca forma crucii apare inca din secolul al XV-lea i. Hr. si ca "este cel
mai totalizant dintre simboluri", dar manifestarea ei in structurare a spatiului eclesial era, in mod deosebit,
manifestarea unui mod de viata crestina si nu doar un simplu imprumut al formelor arhitecturale.
In Imperiul Bizantin, au existat doua biserici celebre, in care crucea era realizata prin intersectia a doua basilici
trinavate: cea inchinata Sfintilor Apostoli, Apostoleionul, din Constantinopol, reconstruita intre 536 si 630, avand
bratele crucii egale, si basilica Sfantului Ioan Evanghelistul din Efes, de la jumatatea secolului al VI-lea, avand modelul
crucii latine.
Crucea era vizibila atat in interior, cat si din exterior, unde spatiile dintre bratele navelor erau libere. Dar o asemenea
structura nu multumea deplin, prezentand mai multe inconveniente, drept care arhitectii crestini nu s-au multumit cu
formula respectiva, ci au cautat altceva.Arhitectul crestin avea permanent in vedere dimensiunile cosmice ale
mantuirii. Pe Golgota, Hristos "si-a intins mainile pe cruce ca sa cuprinda marginile lumii.Existau biserici care
marturiseau crucea, dar numai in cadrul sectiunii sau numai al planului, insa arhitectura bizantina ar fi dorit ca ea sa
devina vizibila in multiple directii.
De pilda basilica cu cupola desena o cruce prin cele doua directionari clare, cea orizontala, catre altar si cea verticala,
catre cupola, dar planimetric, crucea nu se mai regasea. De fapt, cupola, prin dimensiunile ei impozante, acapara
parca intregul spatiul - situatie intalnita, mai ales, in cazul bisericilor de inceput. Coordonata orizontala era relativ
echilibrata de cea verticala; concavitatea imensa a cupolei, mai mult turtita decat inaltata, oprea parca in loc
orientarea longitudinala a spatiului eclesial, absorbindu-l si antrenandu-l intr-o miscare circulara, ce se multumea a
ramane mai degraba intr-un plan orizontal, decat a imprima o dinamica ascendenta. Acesta va fi fost poate si motivul
pentru care Bruno Zevi a considerat Sfanta Sofia din Constantinopol un edificiu de plan central.
La randul lor, bisericile cruciforme exprimau crucea prin cele doua nave basilicale, dar prezentau neajunsul de a nu
avea si o orientare verticala; uneori ea era intalnita, atunci cand la intersectia navelor se afla inaltata o cupola. Numai
ca aceasta nu se deosebea de celelalte cupole, astfel ca, spatial si volumetric, nu aparea clar marcata coordonata
verticala a crucii; un alt neajuns era acela ca spatiul interior parea a fi divizat in patru celule spatiale egale amplasate
in jurul celei de-a cincea, coeziunea lor nefiind tocmai fireasca. Parea ca numai zidurile inconjuratoare le tineau
laolalta si ca, in lipsa lor, spatiul s-ar fi rasfirat in cele patru colturi ale lumii.Daca normele ridicarii bisericii nu erau
intotdeauna respectate, in schimb, intotdeauna incaperea altarului se afla si se afla inaltata cu una sau mai multe
trepte fata de nivelul pardoselii naosului. Uneori, urcusul catre altar, Golgota fiecarui spatiu eclesial, se facea gradat,
aparand trepte intre pronaos, naos si altar. Se incerca astfel sublinierea faptului ca asumarea mantuirii inseamna de
fapt urcusul sau purtarea crucii de catre fiecare crestin, dar si faptul ca biserica, este si simbolul sau icoana cetatii celei
sfinte, a Ierusalimului ceresc care coboara la noi.In exterior, structura crucii grecesti nu se lasa citita decat in partea
superioara; ca privire de ansamblu ea ofera o forma asemanatoare cubului, ceea ce aminteste de interpretarea
bisericii ca icoana a universului. Lumea ortodoxa a preferat alegerea crucii cu brate egale, ce se incadra cu usurinta
intr-un patrat sau cub, dat fiind faptul ca, dintru inceput, forma crucii a fost inteleasa ca fiind patratul lumii, forma
5
quadrata mundi; la cap e rasaritul soarelui, dreapta tine miezul noptii, miazazi zace in mana stanga iar la picioare e
apusulIn concluzie, trebuie subliniat faptul ca structura arhitecturala a bisericii trebuie sa aminteasca permanent de
faptul ca ea este icoana lui Hristos, spatiul in care Se junghie si Se imparte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce a ridicat
pacatele lumii. Nici un moment nu trebuie uitat faptul ca Jertfa de la Sfanta Liturghie este una si aceeasi cu cea adusa
de Hristos pe crucea Golgotei, intre ele existand o adevarata identitate, dar totodata si anumite deosebiri de forma.
9.Oraşul Ravena şi edificiile sale cu arhitectură bizantină (biserica San-Vitale).
Ravena - a jucat de-a lungul secolelor in rol important in istoria Italiei, si are o colectie unica de mozaicuri si
monumente de la inceputurile crestinismului, dar si numeroase cladiri din secolele V-VI, precum Biserica St Vitale,
Basilica de Sant Appolinare, Capela Arhiepiscopala. Decoratiunile din aceste lacasuri de cult sunt un amestec al
traditiei greco-romane si iconografiei crestine.
În perioada bizantină timpurie arta cunoaşte o perioadă de înflorire, reprezentată în arhitectură prin construcţiile
monumentale din Ravenna, Bazilica San Vitale. Bisericile, mai ales cele mari, impresionau prin dimensiuni, măreţia
cupolei, bogăţia ornamentelor. Astfel, arta mozaicului atinge la bizantini o splendoare fără precedent, fiind utilizate
materiale ca: marmură, aur, argint, pietre preţioase.
San Vitale din Ravenna, Italia este unul din monumentele cele mai reprezentative ale arhitecturii şi artei bizantine
din Europa Occidentală.Ea este cunoscută pentru asemănarea cu moscheele secolului al VI-lea.
Catedrala San Vitale, este situata in nord-estul Italiei, Peretii sai simpli de caramida ascund una din minunile
arhitecturii religioase occidentale - imense suprafete de stralucitoare mozaicuri.Mozaicurile acesteia, alcatuite dintr-o
multime de placute de sticla colorata intruchipeaza in mare parte scene biblice. Printre acestea, remarcabile sunt
reprezentarile lui Iisus, Avraam, Moise si ale altor sfinti si ingeri. Dintre toate monumentele sfinte din Ravenna, nici
unul nu depasea in splendoare Biserica San Vitale, care a fost sfintita in anul 547, in timpul domniei lui Iustinian, unul
dintre marii imparati bizantini.Imaginea rece si compacta a exteriorului nu lasa nici macar sa se ghiceasca frumusetea
si minunatia interiorului. Acest contrast surprinde pe toata lumea. Din centrul aflat sub cupola, privirea este atrasa
spre arcul triumfal dincolo de care se zaresc absida si altarul - elementele cele mai pretuite ale Bisericii San Vitale.
Acesta este locul in care Hristos si cei patru evanghelisti, Matei, Marcu, Luca si Ioan, precum si alte figuri de sfinti se
ivesc in toata maretia pe pereti
Absida, punctul culminant al bisericii din punct de vedere vizual, se invecineaza cu altarul si reflecta lumina pe
suprafata semicirculara. catedrala San Vitale a ramas bijuteria orasului Ravenna, care s-a aflat sub control bizantin
pana in secolul al VIII-lea.

10. Sinteza artelor plastice în arhitectura bizantină – icoana, mozaicul, frescele


Arta bizantina este o forma de arata religioasa stilizata care respinge ceea ce este obisnuit in favoarea a ceea ce
este extraordinar. Ea reprezinta un stil simbolic mai plat, mai abstract care skoate in evidenta calitatile spirituale. In
rahitectura peretii exteriori erau asdtfel claditti inkit sa para asemeni unor draperii fine acoperite cu cupola , ca
simbol al perfectiunii in timp ce peretii interiori erau din belsug ornamentati ku aur si marmora. Estetika artei
biznantine ilustreaza o cultura bazata pe legile eterne ale universului crestin acordind in acelasi timp o mare atentie
detaliului si ornamentului. Arta bizantina adepta a jokului de culori propune folosirea mozaikului urmat de fresca.
Ambele au un rol si o evolutie similara, prima lor functie fiin edukativa. Programul ikonografik era putermink kontrolat
de biserika.Numeroase mozaikuri ne permit sa constatam ca incepind cu sec al 6'lea acesta capata originalitatea in
raport cu mozaikul paleocrestin. daca s-ar compara mozaikurile de la Ravenna de la sfirsitul sec. 5'lea cu cele ale
konstructiilor perioadei de aur a lui Iustinian se descopera atmosfera naturalista dominanta de albastru si verde a
antikitatii este inlokuita cu scene solemne ce se deruleaza pe fonduri orbitoare de aur, ceea ce devine specifikul
tuturor mozaikurilor bizantine. Scopul este de a plas pe cel credincios in kontakt direct cu o lume spirituala ,
suprapaminteana. Incepind cu sec. 7 perioada iconoplasta pune piedici creatiei de imagini religioase. Perioada
aceasta de saracie artistika permite o reflectie profunda asupra rolului exaect al acestor imagini. O data cu sfirsitul
acestei perioade apare un program iconografic foarte strikt care impune niste reguli in decoratia interioara a fiecarii
parti a bisericii. In centrul kupolei kare seminfiak cerul troneaza Christos Pantocrator. Pe conca absidei este
reprezentata fecioara rughinduse sau ku rpunkul pe genunki.. In decusrul ultimilor secole tehnika de lux a mozaikului
devine prea costisitoare si este inlokuita de fresaca- tehnika de o mai mare suplete care permite redarea
senitmentelor umane. 2 mozaikuri semifikative sint executate in biserike San Vitale(547). Ele stralucesc dea lungul
zidurilor absidei reprezentind in stinga pe imparatul Iustinian si in dreapta pe imparateasa Teodora.. Pentru realizarea
unui mozaik se amplaseaza mici cuburi neregulate de marmura, pasta de stikla, teracota, alaturate si lipite cu mortar
asha fel inkit sa alkatuiaska un dekor. Mozaikurile devin elemente complementare ale arhitecturii fakind sa dispara
imaginea greoaie a zidariei.
Ikoanele. Contrar acceptarii uzual, icoana nu este numai o imagine piktat pe un panou d elemn. ea este intiid e toate
o imagine sacra transportabila care poate fi executat atit in tehnicile pikturii kit sin in cele ale mozaikului, ale
ofevrariei sau ale emailului.ikoanele permit propagarea artei bizantului in tarile slave care convertite in ortodoxie
respectau caracterul sakru al imaginilor.Scolile din novgorod si Moscova din sec 14 si dupa caderea imperiului bizantin
sint cele mai renumitye si cele ce continua traditia ikoanelor. Obiectele de arat realizate din materie pertioasa: fildes,
metale, email sau matase au fost foarte pretuite in lumea bizantina. ele au fost furate de cruciati si apoi de truci si au
constituit un factor esential in propagarea artei bizantine in lumea medievala.

11.Simbolismul crestin in arhitectura si pictura bizantina


6
ARHITECTURA SI SCULPTURA
Din sec VI dateaza faimoasa capodopera a arhitecturii bizantine sf. Sofia din Constantinopol.
Ca toate cladirile religioase bizantine, exteriorul este simplu, sever, chiar monoton, lipsit fiind de fatade ornamentale.
Interiorul e luminat de 40 ferestre de la baza cupolei. Cupola reprezinta bolta cerului, iar partea centrala - spatiul
terestru. În acelasi sec. se realizeaza alte tipuri de arhitectura sacra: biserica ale carei arce se prelungesc în forma de
bolta; planul de cruce greaca si cu cinci cupole, câte una pe fiecare brat al crucii si una centrala. În sec. IX, dupa
perioada iconoclasta, în arhitectura bizantina devine tot mai frecventa biserica pe plan de cruce greaca. Apare si
ornamentatia exterioara a bisericilor. Începând cu sec. X, decoratia este mai bogata. Din sec. XV, exteriorul e ornat si
cu sculpturi si fresce.
Perioada a treia din istoria arhitecturii bizantine începe cu dinastia Comnenilor: constructie cu cupola si întreaga
silueta mai elevate. Alt moment din aceasta serie este Chora: cea mai eleganta ca linie si mai somptuoasa ca decoratie
biserica bizantina (în afara de sf .Sofia) ; aceasta era decorata cu mozaicuri celebre.
În curând sculptura în ronde bosse va disparea aproape complet în Bizant. Aceasta sculptura detinea un loc secundar
în arta bizantina." Era prea materiala si realista pentru a-si gasi loc într-o arta conceputa sa reprezinte numai
prototipuri eterne."(Wl. Tatarkiewicz)
O atentie merita doar basorelieful. Începând cu sec. VI, relieful plastic se aplatizeaza tot mai mult, eliminând
impresia de profunzime, neglijând senzatia de volum, preferând contururile fixe si geometrice.
PICTURA. MOZAICUL SI ICOANA
Temele iconografice bizantine si modalitatea de prezentare a lor au suferit o influenta orientala evidenta. Dumnezeu
- Tatal nu e niciodata reprezentat. Hristos e figurat în ipostaze diferite. Astfel, în primele sec. Figura lui este blânda,
milostiva; în epoca ereziilor si dupa victoria bisericii Hristos e înfatisat ca un luptator.Alaturi de arhitectura si icoana,
contributia cea mai de seama a bizantului la arta universala este mozaicul. Mozaicul era genul de arta prin mijlocirea
caruia stralucirea lumii si a culorilor apropia spiritul de perfectiunea invizibila. Avândusi originile în mozaicul roman,
mozaicul bizantin se va îndeparta foarte curând de spiritul realist al acestuia, folosindu-se de imagini solemne plasate
pe un fond de aur pentru a sugera supranaturalul credintei. Primele capodopere nu apar în capitala Bizantului, figurile
umane vor aparea doar la sfârsitul sec. VI. Centrul cel mai important al tehnicii mozaicului este în Italia. În istoria artei
bizantine, iconoclasmul avea urmari negative, dar si pozitive.
Iconoclasmul interzicea reprezentarea sfintilor, a lui Hristos, a Fecioarei si în primul rând a lui Dumnezeu în forma
umana. Mozaicurile figurative si icoanele au fost distruse.
Odata cu sfârsitul acestei faze s-a produs o puternica reactie care a dus la cea de-a doua faza - cea de apogeu - a
mozaicului bizantin. Compozitiile simple si clare, cu putine personaje, sunt acum mai libere. Acestea sunt tratate în
dimensiuni diferite: dimensiunile cele mai mari sunt rezervate lui Iisus si fecioarei, apostolii apar mai mici, sfintii si mai
mici s.a.m.d. În primele secole ale crestinismului cultul icoanelor era interzis de Biserica; din sec. VI ea a devenit un
element al cultului. Ele erau produse într-un numar enorm dar, cu rare ocazii, de o calitate artistica îndoielnica. Figura
sfintilor era un pic alungita si plasata pe un fundal auriu.

12.Arhitectura armeniei si legatura ei cu arhitectura bizantina


Armenia joaca un rol esential mai ales in formarea arhitecturii bizantine ; aci se realizeaza mai intai fuziunea intre
elementele elenistice si cele orientale, carora li se adauga de timpuriu influenta crestinismului. O creatie proprie a
Asiei Mici si a Armeniei este basilica acoperita cu bolti si basilica cu cupola, care face tranzitia de la tipul basilical pur la
cel bizantin. Mestesugul arhitectilor anatolieni inlocuieste cupola persana, sprijinita pe conuri de unghi (importata din
Armenia), cu cupola pe pandantive, forma specifica a arhitecturii bizantine.
Materialul de construcţie preferat al artei creştine armene a fost piatra , în special bazaltul , din care armenii,
construindu-şi casele , cetăţile şi fortăreţele, au construit şi bisericile cu formă conică la turle , asemenea Muntelui
Ararat.
Arhitectura creştină armeană a trecut prin patru faze şi anume: prima fază ( sec. IV-VI ) atestă , îndeosebi prin
ornamentaţie , influenţa arhitecturii romane; a doua fază (sf. sec. VI şi înc. sec. VII )marchează dispariţia oricărei
influenţe romane şi manifestarea stilurilor siriene şi sasanide - care sunt doar de tranziţie ; faza a treia (sec. VII-XI )
este epoca în care arhitecţii rivalizează în crearea noutăţilor artistice , punînd în valoare variatele forme de capiteluri ,
de coloane pentru susţinerea bolţilor şi de cadre de ferestre ; faza a patra începe cu căderea capitalei Ani şi este
marcată de o scurtă perioadă de decadenţă, iar de la începutul sec. XII , cînd Armenia mare trece sub dominaţia
georgiană, are loc renaşterea arhitecturii şi ornamentalisticii , ce continuă arta armeană veche , creînd însă în acelaşi
timp una nouă , caracterizată de această dată de o împodobire excesivă a monumentelor construite . Această ultimă
fază ţine pînă în a doua jumătate a sec. XIII cînd , din cauza împrejurărilor istorice nefavorabile , construirea
monumentelor de arhitectură bisericească încetează cu desăvîrşire.
De-a lungul acestor faze istorice ale arhitecturii s-au catalizat mai multe tipuri de biserici .Unul dintre ele îl reprezintă
cel mai vechi tip de construcţie bisericească ce aminteşte de bisericile siriene . Al doilea tip are ca elemente de bază
rotonda aşezată pe o bază circulară sau poligonală ( biserica Zwartnotz – sec.VII ) , în timp ce al treilea tip , construit
dintr-un careu sau dreptunghi aproape pătrat , străjuit de patru altare ţn semicerc ieşite în afară (conchii ) este tipul
bisericii catedralei din Ecimiadzin din sec. VII.
Punctul comun al tuturor acestor biserici îl formează cupola, bolta şi cupola fiind baza construcţiilor celor mai vechi
ale lumii orientale „Armenii au creat între secolele al IV-lea şi al VII-lea , sub influenţa Iranului, o artă naţională , fără
nici un raport cu cea siriană şi elenă şi care şi-a căpătat caracterul său specific în sec. al IV-lea . Din Armenia s-a
7
răspîndit cupola şi acele forme arhitectonice , cărora le-a dat naştere lumea orientală , la Constantinopol , la Salonic ,
precum şi în Egipt , în Asia Mică , aşa că Sfînta Sofia de la Constantinopol sau Sfîntul Vitalie din Ravena sunt edificii
curat armene”.

13. Casa de lokuit caucaziana-galhatun si darbazi- expresie a solutiilor construktive lokale si antiseismice
13. Casa de locuit caucaziană — glhatun şi barbazi — expresie a soluţiilor constructive locale şi antiseismice.
Un mare interes pentru arhitectura bizantină prezintă casa de locuit populară din Armenia. Ea îşi trage originea încă
din cele mai vechi timpuri, însă e cunoscută după tipul celor din sec. XVIII. În ea se oglindeşte atît specificul economiei
şi traiului, cît şi condiţiile locale, mai ales materialele de construcţie. Deaceea în diverse regiuni ale ţării s-au creat
tipuri specifice de locuinţe. Cea mai interesantă e locuinţa oamenilor de la munte, care se îndeletniceau cu creşterea
vitelor mari cornute. Ele se deosebeau printr-un plan unic şi compact. Deoarece satele erau amplasate pe pantele
munţilor, se formau ansambluri arhitecturale, ce se contopeau armonios cu natura. Utilizarea pietrei locale conferea
locuinţelor un colorit specific regiunii date.
Pentru cei ce locuiau in stepe, lipsite de păduri, sunt specifice locuinţe, la baza cărora stă locuinţa armenească
primară — galhatun şi acaretul (gom). În jurul acestor odăi se grupează celelalte: bucătăria cu cuptorul, hambare,
odăile pentru oaspeţi.
Galhatun este o odaie de trai patrată în plan, care este iluminată printr-o gaură în tavan —erdic. Acoperişul
(azaraşen, sogomacaş) e construit din bîrne de lemn, amplasate sub forma unei piranide tăiate la vîrf, de formă
octogonală; tavanul se sprijină pe stîlpi de lemn lipiţi de pereţi, fiind o soluţie găsită de meşterii armeneşti pentru a
asigura trăinicia pereţilor şubrezi (construiţi din piatră de bitum), precum şi din cauza seismicităţii înalte a regiunii
respective. Lîngă glhatun e amplasat tonratun — bucătăria cu cuptorul — tonir şi erdic. Intrarea în glhatun era
precedată de un antreu. Exista o odaie alungită în plan, unită cu oda (odaia de lucuit), unde, în perioada iernii, din
economie de energie, dormeau stăpînii. Oda era înzestrată cu paturi-lejănci, cămin, avînd un acoperiş aparte.
Azaraşen — acoperişul din lemn, e alcătuit din mai multe piese; reprezintă un sistem arhitectural economic prielnic,
reprezentativ şi constructiv. Îi conferă glhatunului, prin forma, dimensiunile şi amplasarea sa ceva impozant,
accentuînd importanţa sa în complexul locuinţelor populare armeneşti. Dimensiunile unui glhatun aparţinînd unei
familii medii sunt cuprinse între 5-7 metri.
Glhatunul din Armenia e înrudit nemijlocit cu locuinţa populară azerbaidjană — caradam şi cu cea gruzină de tip
darbazi.
Darbazi reprezintă locuinţa tradiţională caucaziană, constituind nişte odăi de formă cubică cu acoperiş din bîrne de
lemn amplasate în formă de trepte cu două pante — gvirgvini. Aceste locuinţe sunt înzestrate cu nişte odăi deschise
— derepani — de tipul balconului. Drept exemplu pot servi cea din satul Digomi, din Ertaţminda, Mţheta. Darbazi
reunea sub un acoperiş unic odaia de locuit cu cele gospodăreşti.

14. Tipul de bazilică armenească (din Odzun şi din Any).

Armenia este o ţară cu o cultură foarte veche , inclusiv in domeniul arhitecturii si construcţiilor. Armenii au devenit
crestini prin anii 300 e.n . Primele clădiri creştine derivă din tipul de clădire bazilicală (cu trei nave), unde cupola falsă
este tradiţională, astfel la bazilică se adaugă o cupolă. Cea mai veche biserică este Sf. Sarchisa. Armenia este o zonă
seismică, astfel toate bisericile au forme compacte. După ce Armenia devine un stat independent este o tendinţă de
mărire a dimensiunilor verticale (pentru prima data este intilnită la Catedrala Any). Geamantunurile sunt pridvoare pt
prelungirea bisericilor construite in sec. XIII-XIV, acestea contin cupole false. Specific pt armeni sunt haciharurile -
cruci „înflorite” – la capetele acestora sunt flori de bumbac stilizate.

15. Tipul de biserica-sală din Armenia (Ptgny).


Caracterul cupolic unificat cu pereti longitudinali s-au transformat in prichici masivi, care puteau sa reziste in
condiţiile seismice din Armenia. Astfel a fost unita organic sistema bazilicală şi central-cupolică, care au format o nouă
organizare ainteriorului, proprie doar Armeniei- sala cu cupolă. Exemplu este Biserica din Ptgny (sec. VI). Interiorul
clădirii este înpărţit de semipiloni in trei părţi din care cea centrală este acoperită de o cupolă lată pe trompe.
Adînciturile între piloni şi pereţii laterali sunt acoperite cu cupole mai mici, de aceea după exterior biserica este
asemănătoare bazilicii. Apsida altarului este înscrisă în planul rectangular. Clădirea este interesantă prin decorul său(
cornişele, capiteluri interioare) care inviorează pereţii netezi. Faţada în stil oriental este prelucrat cu două nişe inalte
triunghiulare în plan, care micşorează masa pereţilor şi jucînd un rol important în oformarea decorativă a faţadei.

16. Tipul central de clădire de cult din Armenia (bisericile Ripsime şi Zvartnoţ din Ecimiadzin).
Spre deosebire de structura cu caracter orizontal a schemei bazilicale a cladirilor de cult, tipul central se
caracterizează prin inălţimea volumelor sale. Biserica Ripsime (a.618) din Ecimidzin este un exemplu demn. Are o
construcţie centristă, cu patru stilobaţi sub cupolă şi cu patru apside semicirculare. Limitele din colţuri au o forma
8
rectangulară şi la est conţin nişte nişe semicirculare. Interiorul este laconic, compoziţia elemetelor subliniază unitatea
şi centritatea clădirii cupolice. Faţadele sunt decorate cu nişe trapezice in plan, care subliniază forma interioară a
clădirii şi uşurează masivul pereţilor. Cupola domină compoziţia bisericii. Monumentalitatea ei este subliniată de patru
cupole mici perimetrale, care au şi rolul de a întări construcţia cupolei. Un alt exemplu cu o construcţie mai
monumentală este Zvartnoţ din Ecimiadzin (a.641-661) – „templul forţelor păzitoare”. Clădirea era alcătuită din 3
poliedre aşezate unul asupra altuia, micşorîndu-se dupa dimensiuni – primul cu 32 laturi şi cu diametrul de 35,75 m şi
ultimul cu 16 laturi. Interiorul este format dupa formula tetraconc. În locul joncţiunii apsidelor se găseau patru piloni
care sustineau cupola. În spatele pilonilor se aflau coloane care sustineau poliedrul de mijloc. În jur avea o galerie.
Templul era bogat decorat cu ornamete vegetale.

17 Tendinţele spre verticalism ale arhitecturii armeneşti din perioada de înflorire (sec.X-XIII)

Slăbirea în sec.10 a emiratelor arabe a Asiei mici a contribuit la întărirea Vizantiei care la începutul sec. 11 a început
activ să cucerească pămînturile armeneşti. În 1070 aproape toată Armenia era înclusă în teritoriul Selidjuchiei, după
împărţirea căria au apărut emiratele selidjune. În prioada aceasta economia ţării s-a stabilizat, ce a influinţat la
învierea arhitecturii.
Pacea care a continuat peste 100de ani a creat condiţii favorabile p/u dezvoltarea cultural-economică a Armeniei.
Influenţa bisericii în viaţa economică şi culturală a ţării şi dezvoltarea feodalizmului a contribuit la creşterea
locuinţelor domneşti şi mănăstiri.
Cu o mare putere se dezvoltă arhitectura. În rînd cu dezvoltarea cetăţilor şi mănăstirelor se dezvoltă şi oraşele. Apar
tipuri noi de construcţii aşa ca bibliotecile, şcolile ş.a. În construcţii se foloseşte piatra naturală- tuf şi bazalit. Oraşele
erau înconjurate de cetăţi netrecătoare, iar din partea iazurilor erau zidite pereti înalţi, se întăreau rezidenţile
domneşti. În or. Ahtamar erau construite dambe epopeice, iar pe ele “perete ameniţator şi impresionant împodobit cu
turnuri mari şi înalte”.
Odată cu creşterea oraşelor şi viaţa orăşenească dezvoltarea arhitecturii a primit o nouă direcţie, care a dat naştere
noei tendinţe de a uni interierul în jurul axei verticale, în special în construcţii centrice şi clădiri cu cupolă. Divizarea
interierului era înlocuită cu volumul subcupolei ce a adus la schimbarea vizuală a compoziţiei clădirii şi în special la
accentuarea direcţiei verticale. Nevoia de a da construcţiilor mici înfăţişare majestică a provocat la tendinţa
permanentă spre verticalism ce a definit schimbarea proporţiilor.

18 Gavitul – apariţia, soluţia tehnico-constructivă


Gavit – spaţiul nelocuibil anologic unei prispe în arh. armeana, care se adăuga în Evul Mediu la biserici, deseori în
partea de vest. Uneori se foloseşte ca o încăpere aparte.
Gavitul a servit ca spaţiul suplementar p/u congregaţie, locul de înmormântare, un loc de întrunire, uneori în ele se
petrecea slujbă biserecească. Gavitul avea farma unei săli boltite. Cele mai răspîndite gavite aveau forma cupolei pe 4
coloane cu suprapunerea arcurilor, se întîlnesc şi gavite cu 6 coloane care repreyintă 3 nave, mai rar sunt folosite
gavite fărăcoloane.
În 1196-1206 în or. Ţahcadzore a fost consrtuit gavitul mănăstirei. Gavitul era construit la biserica principală din
partea de vest. El era dreptunghilar (15x16m) pe 4 coloane. În centrul bolţii este amplasată cupola octogonală cu
spaţiul gol p/u lumină.
Gavitul catedralei Gandzasar, după compoziţie se aseamănă cu monumente nationale din Ahpata şi Mşcavanca.
Intrarea din gavit în mănăstire este în formă de portal cu un arc (considert element musulman), care este decorat cu o
împletetură măruntă, iar tempanul arcului este decorat cu stele. Înălţimea mică a coloanelor vizual măreşte înălţimea
arcurilor gavitului. Forma masivă dreptunghiulară a gavitului este acoperită cu un acoperiş 4-lateral şi încoronat în
centru cu rotondă ajurată octogonală.

19. Mănăstirile armeneşti (Tatev, Ahpat, Sanain).


Manastirea Ahpat (Haghpat)
Complexul arhitectural al Ha Pat L este situat în Armenia de nord, circa 3 km de la Biserica lui Sanahin. Ha ł Pat
Manastirea a fost fondat de ordinul Regelui Abbas Bagratuni [928-951]. Catedrala principal al mănăstirii, Sfântul
Symbol [Surb Nšan], a fost construit intre 967-991 de către ordinele reginei Xosrovanuš şi copiii ei Gurgen şi Smbat.
Incepand din secolul XI, clădirile au fost adăugate pe laturile de est, nord si vest a catedralei - bisericile Sf. Grigorie
[1005] şi Maicii Domnului, pridvorul St Nšan [1201], mare claustra [1257] arcade biblioteca [secolul al 13-lea]
campanile [1245] şi sala de mese [secolul al XIII-lea].
Manastire Tatev
Manastirea Tatev este central religios al provinciei istorice Siwnik. Catedrala principala a Sf. Petru si Sf. Pavel a fost
ridicata intre 895-906 de catre episcopul Hovhannes (Ioan). Toate partile adiacente ale complexului Tatev sint intarite
9
de ziduri care au fost adaugate la obstacole natural ale terenului stincos si dealuri inconjuratoare, pt functia de
aparare de la invazia nomazilor. Biserica Fecioarei Maria a fost construita in secolul XII peste plafonul boltit de la
poarta manastirei principale si mausoleum. Memorialul si coloana dedicata Sfintei Treimi au fost ridicate in 895.
Traditia secolului VII sub forma de arhitectura constind dintro cupola central sustinuta de 4 coloane isolate, a fost
utilizata inlocuind coloanele cu nişe ce sustin cupola. Manastirea a fost lasata in ruine ca urmare a deselor invazii ale
nomazilor si a fenomenelor natural. Clopotnita sa rasturnat dupa cutremrul din 1931. In prezent au loc restaurari in
scopul de a restabili Manastirea Tatev la Gloria de altadata.
Manastirea Sanain (Sanahin)
Situat in regiunae Lori acest complex monahal sta pe marginea bazinului riului Dzoraget, la sud-vest de manastirea
Ahpat. Ea cuprinde trei biserici, doua pridvoare, o academie, o biblioteca si un turn clopotnita, inconjurat in intregime
de un zid. Ca manastire a fost stabilita in 966. In centru se afla biserica Maicii Domnului construita in 930, alatrui de
aceasta biserica de marimi modeste, regina Khosrovanuysh cu ajutorul sotului ei regale Ashot Bagratuni al III-lea, a
inceput in 966 constructia bisericii Mintuitorului care a dedicat-o fiilor ei Smbat si Gurgen. Avind aceleasi linii ca si
bisericile precedente, aceasta se deosebest prin marimi relative mai mari decit ale celorlalte. Cupola a fost complet
reconstruita in 1184. Seria de arcade oarbe pe fatadele de est si sud se numara printre cele mai timpurii exemple de
astfel de decoratii, gasite de asemenea si pe catedrala de la Ani. Capela Sf. Grigorie cu un plan de patrat inscris intr-un
cerc a fost reconstruita in 1061. Biblioteca, care este una dintre cele mai interesante cladiri, a fost ridicata in 1063, ea
are un plan patrat cu acoperisul sustinut de arce diagonal care se sprijina pe 4 semicoloane amplasate la mijlocul
fiecarui perete lateral. Cladirea care leaga cele doua biserici este din aceeasi perioada. Ea a servit drept academie .
activitatea constructive a incetinit in secolul XI, ca urmare a invaziei Sekjuq, dar a fost reluata la sfirsitul secoului al XII.

20. Arhitectura Georgiei si legatura ei cu arhitectura bizantina

Arhitectura georgian este influenţată de o serie de stiluri arhitecturale, inclusiv fiecare pentru mai multe castele,
turnuri, fortificaţii şi biserici. Fortificaţii Svaneti şi oraşul castelul Shatili în Khevsureti sunt printre cele mai bune
exemple de castele medievale georgiene. Arta georgiana ecleziastică reprezintă unul dintre aspectele cele mai
fascinante de arhitectura georgiena creştine, care combină stilul clasic cupola cu stil bazilica originala. Acest stil de
arhitectură se dezvoltata în Georgia în timpul secolului IX. Înainte de aceasta, cele mai multe biserici din Georgia au
fost bazilici. O trăsătură distinctivă a arhitecturei georgiene ecleziastice, una care poate fi urmărita înapoi la un accent
ridicat pe individualism în cultura georgiană, se reflectă în alocare spaţiului în interiorul bisericilor. Alte exemple de
arhitectura georgiena ecleziastica pot fi găsite peste mări, în Bulgaria (Bachkovo Manastirea construita in 1083 de
către comandantul militar georgian Grigorii Bakuriani), în Grecia (Iviron manastirea construita de georgieni, în secolul
al 10-lea) şi în Ierusalim (Mănăstirea al Crucii construite de georgieni în secolul al 9a). Arhitectura bizantina si religia
crestina au avut in impact asupra culture din reagiunea data si care au persistat si dupa disparitia imperiului Bizantin,
ulterior ca si in alte state ale fostului imperiu au dat nastere la scoli locale de arhitectura.

21.Tipul central-cruciform în arhitectura caucaziană.


Biserica Akdamar din Armenia
Biserica Akdamar este o biserica aflata pe insula cu acelasi nume din Lacul Van (estul Turciei) insula care se intinde
pe aproape 7 kilometri patrati.
Biserica Akdamar a fost inchinata Sfintei Cruci, fiind initial o importanta catedrala armeana. Catedrala, ridicata drept
scaun episcopal pentru patriarhul ortodox armean, a fost intemeiata de catre regele Gagik I intre anii 915 si 921 alaturi
de un palat imperial si o manastire. Initial, complexul includea strazi, gradini si parcuri terasate ce inconjurau palatul si
biserica. Din toate acestea, astazi mai sta in picioare decat biserica.
Biserica Akdamar - a Sfintei Cruci - a fost proiectata de catre arhitectul armean Trdat Mendet (cunoscut sub numele de
Manuel), alaturi de alte importante proiecte precum: ridicarea catedralei din apropierea orasului Ani si repararea
domului Sfintei Sofia in urma pragusirii acestuia din cauza unui cutremur.
Ca o masura preventiva in fata posibilelor cutremure, s-au folosit pietre de diferite dimensiuni pe acelasi rand,
aceasta realizand o iminare mai buna. Aceasta tehnica comuna arhitecturii armene da o nuanta monotona fatadei.
In 1293 a fost ridicata o capela in cinstea Sfantului Stefan - la capatul sud estic al bisericii. Cativa ani mai tarziu a mai
fost adaugata o capela, in partea nord estica a bisericii - de catre Zacharia I (1296-1336).
Biserica Akdamar prezinta o arhitectura cruciforma acoperita de un acoperis conic. Dimensiunile acesteia ating
cotele de 15 metri si 12 metri. Materialul de constructie este o roca rosie adusa pe insula din cariere indepartate. In
interiorul bisericii se mai gasesc inca portiuni din frescele initiale (desi sunt aproape sterse, aceste sunt inca foarte
impresionante).Ferestrele sunt imprastiate pe toate fatadele, nerespectandu-se o anumita ordine. Astfel, ferestre mici
se gasesc in partea de jos a peretilor iar ferestre mult mai mari in partea superioara a bisericii.
Exteriorul bisericii prezinta basoreliefuri impresionanta cu personaje si scene biblice cat si cu motive florale. Pe peretii
acesteia gasim personaje biblice precum: Adam si Eva, Iona si chitul, David si Goliat, Avraam si Isaac, Sfantul Gheorghe
ucigand dragonul, Hristos Pantocrator si Fecioara Maria cu Pruncul.

22.Biserica Djvary din Mţheta.

10
Biserica din Jvari în Mtskheta (vechea capitala a Georgiei, oras vechi de 3000 de ani), construita în 545 si reconstruita
în forma actuala în 586-605 pentru a adaposti crucea de lemn pusa aici de Sfântul Nino, crestinatorul georgienilor din
secolul 4.
Traditia spune ca la inceputul secolului al IV-lea, Sfanta Nino, cea care a convertit-o la crestinism pe regina Mirian a
III-a a Iviriei, a ridicat in acel loc o cruce mare de lemn, pe locul unde fusese un templu pagan. O cruce facatoare de
minuni, care au atras pelerini din toate partile Caucazului. La mijlocul secolului al VI-lea, a fost ridicata, in acelasi loc, o
bisericuta, iar intre anii 585 si 605, “Marea Biserica de la Jvari”, care a devenit un important loc de pelerinaj. In
perioada sovietica, complexul Jvari a fost neglijat, accesul fiind dificil din cauza masurilor de securitate de la o baza
militara din apropiere.
Mânăstirea Djvari seamănă cu poporul georgian, pentru că a rezistat tuturor atacurilor (în veacul al 18-lea lezghinii
au distrus toată Mtskheta, care a fost depopulată total), incendiilor (în 736 şi 738 arabii lui Murvan i-au dat foc, şi la fel
au făcut şi în secolul 10) şi cutremurelor, tot aşa cum şi ivirii şi-au păstrat dreapta credinţă, deşi au fost mai tot timpul
sub zoroastrismul sassanid sau islamul persan şi alături de monofizismul armean. Poate că şi acesta este un motiv
pentru care Djvari este considerată un simbol naţional.Djvari – biserica-prototip.
Djvari este importantă pentru că este prima biserică georgiană în plan triconc. Până atunci, cele de la Anchiskhati
(din Tbilisi), Bolnisi (478-493), Urbnisi (sec. 6) şi ultima zidită, Othkhtha (cea de la Tao-Klardjethi, din sudul Georgiei,
astăzi în Turcia), erau construite în formă bazicală. La fel cum biserica din Strei a fost prototipul bisericilor din Ardeal,
aşa şi cea de la Djvari a fost arhetipul celor din sudul Caucazului, ea fiind modelul pentru cele de la Shuamtha, Martvili,
sau Ateni Sioni din Gori, de exemplu. Acest tip de biserică nu se întâlneşte, însă, decât în Georgia şi Armenia,
particularitatea stilului arhitectural constând în principal din soluţia aleasă în construcţia domului, care este înălţat
central şi susţinut direct de zidurile bisericii. Îmbinările armonioase, simplitatea formelor, finisajul perfect, proporţia
echilibrată a volumelor, chiar şi decoraţiunile sculpturale de influenţă sassanidă, fac din Djvari o frumuseţe eclezială
perfectă a Evului Mediu timpuriu. Este biserica georgiană cu cele mai multe sculpturi: pot fi admirate portrete regilor
ctitori alături de Înălţarea Domnului sau de cinstirea Sfintei Cruci, pe zidurile laterale şi pe frontoane, dar şi vechi
inscripţii unciale georgiene.
Se spune că pelerinilor ce urcă la Djvari Domnul le dăruieşte lacrimi de pocăinţă. Iar lacul de lângă sfânta mânăstire –
care se cheamă Lacul Lacrimilor (!) – de la mulţimea păcatelor plânse a luat fiinţă.
Crucea Sfintei Nino
„Bătrâna cetate” sau ,,Oraşul privat al lui Armazi”, Mtskheta are o importanţă capitală pentru iviri, pentru că aici se
află rădăcina statului şi a limbii georgiene, dar şi puntea de legătură între Europa şi Asia. Adoptarea creştinismului ca
religie de stat în anul 327 (după unii, în 337) de către Sfântul Rege Mirian al III-lea şi regina (mai târziu sfântă şi ea)
Nana, tot din capitala kartveliană a început. Pe culmea stâncoasă ce domină Mtskheta a înfipt Sfânta Nino, cea
întocmai cu apostolii, crucea ei din viţă-de-vie dăruită de Maica Domnului, dărâmând capiştea închinată lui Arma. Mai
târziu a înălţat o cruce mare de lemn în acel loc, ca semn al biruinţei asupra păgânismului. Crucea a devenit loc de
pelerinaj pentru mulţi creştini, fiindcă era făcătoare de minuni, aşa încât, în anul 545, regele Kartliului a înălţat pe acel
deal o biserică cunoscută în istorie ca „mica biserică Djvari”. Peste câţiva ani, între 585 şi 605, ersimtavari-ul Guaram şi
fiul său Stepanoz I au zidit „marea biserică Djvari”, ce includea în naos şi ceea ce mai rămăsese din crucea Sfintei Nino.
Djvari înseamnă de fapt „cruce” şi este un cuvânt cheie în limba kartveliană, fiindcă sub acest semn a fost pusă toată
ţara ivirilor de către Sfânta Nino şi primul rege creştin, crucea figurând şi pe drapelul statului. În afară de asta, toate
locurile de întâlnire ale georgienilor din munţi (urmaşi ai alanilor şi cavalerilor cruciaţi colonizaţi în Caucaz pentru
apărarea regatului ivir, care în secolul 20 încă mai purtau îmbrăcăminte din zale şi scuturi cu cruce), unde organizau
adevărate pelerinaje-cruciadă (pentru că regimul sovietic interzicea manifestările religioase) împreună cu preoţii lor,
poartă numele de djvari. Pentru ei khati (icoana), jvari (cruce) şi salotsavi (sanctuar) sunt lucrurile cele mai sacre din
lume.
Djvari a fost şi va rămâne o supremă cruce georgiană, înfiptă în pământul Mtskhetei, dar îndreptată spre cer...

23.Arhitectura Statului Rus ca expresie a condiţiilor naturale (materialele de construcţie, tehnica).


Sec. X-XI in apropierea principalelor cai acvatice sunt inaltate o multime de orase ruse, fortificate prin pereti masivi
din lemn sau garduri, rezervoare naturale si artificiale de apa, se construiesc manastiri. Se construiesc locuinte pentru
cetateni si castele domnesti, marea majoritatea fiind din lemn. Lemnul se foloseste pe larg in constructiile
gospodaresti, pentru acoperirea drumurilor, in amenajarea teritoriului urban. Cercetind imaginile iconice pastrate se
constateaza ca standurile din stejar au fost temelie si pentru manastirile cu structura complexa. Din lemn se
construiau si cele mai mari edificii precum Soboarele din Novgorod, Rostov, si din alte orase. Se presupune ca tipurile
hramurilor din lemn aveau o influenţă semnificativă asupra compoziţiei primelor edificii din piatra. Primele constructii
din piatra care inca s-au pastrat pina in present sunt hramurile construite la mij. sec. XI.
In perioada construirii marilor soboare Rusiei Kieviene in zidaria pereţilor s-au folosit caramida, piatra si mortar. În
clădirile relativ timpurii a Rusiei Kievene (Catedrala Sf. Sofia din Kiev) s-a folosit un amestec bizantin de zidărie din
piatră, plinf si soluţie din cement: fiecare rând de piatră alternând cu două / trei rânduri de cărămidă, ce servea ca un
strat de nivelare. Se aplica si ambreiajul ascuns cu rinduri din caramida adincite. Zidaria bizantina cu timpul pierde
autoritatea, oferind locul metodelor mai distinctive. Deja in Catedrala Sf. Sofia din Novgorod peretii sunt construite
din piatra gasita in local, prelucrat numai dintr-o parte, pusa pe o solutie speciala, fara straturi de caramida.

11
Fundatia peretilor era construita de obicei din piatra calcaroasa pe baza solutiei la adincimile 90-120cm pe pilotii
din lemn. În timpul ridicarea zidurilor se foloseau schele de lemn sub formă de buşteni îngropaţi în ambreiaj, pe care
se aranjau platformele pentru schele. Arcadele, boltile şi cupolele deasemenea se zidau din cărămizi pe cofrare de
lemn, de obicei cu o grosime de o caramida. Pentru a uşura pereţii şi bolţile deseori în grosimea lor erau prevăzute
nave de ceramică - "golosniki", care serveau şi ca rezonatoare acustice.

24.Arhitectura Statului Rus după creştinare şi legătura ei cu arhitectura bizantină.


Creştinarea Rusiei a avut loc în 988 după cucerirea de către ruşi a Crimeei, care începînd cu sec. VI-lea era
dependentă de Imperiul Bizantin. Creştinarea a avut loc în or. Hersones (actualul Sevastopolis), unde se află 13 bazilici
caracteristice p/u perioada timpurie a imperiului. În sec. XX-lea, meşterii imperiului bizantin utilizau tipul de biserică
„cruce greacă înscrisă”, care a fost introdus în practica constructivă rusească odată cu creştinarea.
Rusia era pe atunci o ţară a civilizaţiei lemnului. Din lemn se construiau toate clădirile, începînd cu cele de cult şi
terminînd cu locuinţe. Se folosea mai ales stejarul. Din cununi erau alcătuite forme prismatice, numite srub. În plan
construcţiile erau pătrate şi limitate de lungimea lemnului. Clădirile care cereau un spaţiu mai mare erau realizate din
combinarea mai multor volume create independent - o aglomeraţie din forme geometrice.
Arhitectura ecleziastică din Rusia are la origine arhitectura elaborată în perioada secolelor VII-IX. Meşterii zidari au
folosit structura spaţială luată la creştinarea Rusiei – cruce greacă înscrisă. Între 1036-1052 în cele mai mari oraşe
ruseşti au fost construite cele mai măreţe catedrale: Sf. Sofia din Kiev (1037), Sf. Preobrajenskii în Cernigov (1036), Sf.
Sofia în Novgorod (1045-1052).
După fărîmiţarea ţării în regiuni, în arhitectură se evidenţiau 3 regiuni:
1. Novgorod – Pskov – principiu raţional şi economic:
Sf. Sofia din Novgorod 1045-1052
Bis. Sf. Iurii din Pskov 1119
Bis. Sf. Spas pe r. Nerediţa 1138
Bis. M-rii Miroj. 1138
2. Galicia – Volîni şi Transniprovia
Sf. Sofia XII-XIII, Cernigov
Preobrajenskii în Cernigov, 1036
3. Vladimir – Suzdali (trăsătură esenţială: verticalism, nuanţe romanice şi plastica sculpturală animalieră)
Pocrov pe Nerli,
Sf. Dumitru din Vladimir
Uspenia din Vladimir
Tipul clădirilor s-a dezvoltat în baza tipului de biserică şi a structurii spaţiale „cruce greacă înscrisă”, cu 3 nave şi 5
nave, dominate de 1, 5, 9 cupole pe pandativi. Crucea planimetrică evidenţiată prin bolţi cilindrice, traveele de la
colţuri boltite cu cupole, în cruce, cilindric, pe dublouri. Sistema era echilibrată prin boltiri care stringeau forţele de
respingere. Pilonii pe care se sprijineau arcurile de sub bolţi, erau cruciformi în plan, lor le corespundeau în exterior
pilaştri, care exprimau prin plastică structura spaţială a clădirii ca o carcasă. Carcasa era baza soluţiei structurale,
determinînd secţionarea interiorului şi exteriorului.
Materialele de construcţii: piatra, rînduri de cărămidă = plinta 22x30x3cm, cu mortar din var şi cărămidă pisată
(hidrofug), la care se renunţă treptat. Arcurile şi boltirile erau construite pe gofrajele din lemn, cu introducerea
vaselor-ulcioarelor pentru rezonanţă, pereţii construiţi de pe schele-bîrne în console cu scînduri.
Dimensiunile sunt determinate de diametrul cupolei. La catedralele mari diametrul era egalat cu ¼ din diametrul
Sf. Sofia – 7,5m. P/u mărirea spaţiului interior sunt folosite biserici cu 5 nave şi introduse galerii perimetrale
exterioare. Cea mai dezvoltată structură a avut-o Sf. Sofia din Kiev – o cruce greacă cu 7 nave şi o galerie exterioară.
Intrarea avea loc printr-un pridvor în 2 niveluri, situat la vest. Structura spaţială treptat se micşorează şi se simplifică,
dispare pridvorul vestic şi apar pridvoare laterale (o reminiscenţă a intrărilor mai vechi păgîne sau o soluţie locală ,
care va fi păstrată în arhitectura lipovenească după reforma lui Nicon).
Arhitectura bizantină a influenţat arhitectura rusă. Construcţiile din lemn au fost influenţate de forme caracteristice
pentru arhitectura din piatră.

25.Bisericile Pocrov pe Nerli, Sf. Dumitru din Vladimir.


Biserica Pokrov pe Nerli se află la o distanţă de 1,5km de la or. Bogoliubov şi este un monument remarcabil al
meşterilor zidari din şcoala Vladimir-Suzdali. A fost construită aproximativ în anul 1158 în cinstea sărbătorii Pokrov,
iniţiată în sec. XII de Andrei Bogoliubskii şi, probabil, este prima biserică din Rusia, construită în cinstea acestei
sărbători.
Biserica Pokrov pe Nerli este numită cea mai frumoasă biserică din Rusia.
Aşezarea templului este unică: el este construit într-o vale pe o luncă mlăştinoasă. Anterior lîngă biserică a fost un
loc de confluenţă a rîurilor Nerli şi Klyazma (în prezent ele şi-au schimbat direcţiile). De fapt, biserica se afla pe
răscrucea rutelor comerciale de pe rîu. Biserica Pokrov este construită pe un deal artificial. Fundaţia este stabilită la o
adîncime de 1,6m şi se continuie cu baza pereţilor cu o înălţime de 3,7m, acoperite cu solul lutos şi căptuşite cu piatră
12
albă. Astfel, fundaţia se desfăşoară la o adîncime aprox. 5m. Tehnologia dată făcea posibilă rezistenţa la creşterea apei
în timpul inundaţiilor (pînă la 3m). Pînă în prezent s-a păstrat volumul de bază a construcţiei – un paralelipiped alungit
pe axa longitudinală (aprox. 8x7m fără apside, latura domului de 3,2m) cu o cupolă. În general, Biserica Pokrov pe
Nerli reprezintă un tip obişnuit de templu al sec. XII – cu o cupolă, cu 4 piloni, 3 apside, cu 3 nave longitudinale şi
transversale; arcadele semicirculare a templului sprijină un tambur cilindric. Lăţimea templului este de 10m, iar
înălţimea interioară - 20,8m. Planul clădirii este puţin alungit pe axa longitudinală, iar navele laterale sunt de 2 ori mai
înguste decît cele centrale. Formula proporţiei verticale este calculată astfel, ca să fie atins efectul maxim de
verticalitate. Horele sunt ridicate la o înălţime egală cu lăţimea navei transversale centrale împreună cu 2 piloni. După
acelaşi principiu s-a aflat şi înălţimea horelor din Catedrala Sf. Dumitru, însă acolo grosimea pilonului alcătuieşte a 4-a
parte din lăţimea navei centrale, şi nu a 3-a precum în bis. Pokrov. Deaceea, în această biserică horele sunt ridicate
mult mai sus decît într-un alt templu din piatră albă. Înălţimea generală a paralelipipedului creşte şi din cauza
radiusului arcului. Faţada templului este decorată după o modalitate tipică a templelor din secolul dat: este împărţită
în 3 pilaştri verticali, în conformitate cu aşezarea pilonilor interiori, care se finisează în partea de sus cu semicercuri,
decorate cu relief; linia orizontală a colonade arcate, aflată aproximativ la mijlocul peretelui; ferestrele înguste în
partea de sus şi nişe adînci cu arhivolte decorative în partea de jos. Pereţii templului sunt decorate cu reliefuri, care
reprezintă pe împăratul David cu biblia şi motive zoomorfe (lei şi păsări).
Biserica Sf. Dumitru din Vladimir la fel ca şi bis. Pokrov este un monument-reprezentat din perioada premongolă,
construit în anii 1190 ca un element al palatului cneazului Vsevolod Cuibul-Mare. Templul era construit în numele
sfîntului Dumitru Solunskii. În anii 1536,1719 şi 1760 în catedrală au avut loc incendii care au schimbat mult infăţişarea
ei, astfel pînă în prezent ea s-a schimbat considerabil.
Din punct de vedere arhitectural, Catedrala Sf. Dumitru este un templu cu cupolă cruciferă şi 3 apside, cu o cupolă
şi 4 piloni. Cupola este acoperită cu aur – un semn că face parte din arhitectura veche (de obicei, se folosea pînă în
sec. XI inclusiv). Materialul de construcţie de bază a fost piatra albă calcaroasă. Faţada catedralei este împărţită în trei
nivele. Nivelul de jos nu este decorat apropape cu nimic (iniţial aici se aflau galerii care înconjurau biserica din trei
părţi, dar au fost distruse în 1837-1839 în urma reconstrucţiei). Lîngă galerii se aflau turnuri cu scări, asemănătoare cu
cele din catedrala Sf. Sofia din Kiev. Nivelul din mijloc reprezintă un timp colonat cu un ornament foarte bogat. Nivelul
de sus este ornamentat la fel, în conformitate cu regulile ritmului arhitectural. Relieful acestui monument reprezintă
motive din biblie şi mitologie, unde figurile sfinţilor Boris şi Gleb se îmbină armonios cu animale şi plante fantastice.

26.Particularităţile arhitecturii balcanice din Grecia.


Bazilica este frecventa in provinciile grecesti. In zonele periferice ale imperiului sunt prezente tipul sala si planul
central, cu cupola sau boltit semicilindric. Planul in cruce greaca e raspandit in Grecia si Macedonia, iar planul triconic
in Macedonia si Bulgaria.
In cadrul elevatiei, etajarea succesiva a spatiilor ordoneaza registrele arcadei, tribunei si ferestrelor. Sistemul de
acoperire foloseste cele trei forme traditionale:
1. Sarpanta de lemn
2. Boltile semicilindrice de caramida cruda sau arsa
3. Cupola pe pandantivi sau pe trompe de unghi de piatra
Plastica fatadelor. Constructiile mari se caracterizeaza prin masivitate. Contrafortii flancheaza puternic zidurile la
exterior, preluand impingerile sistemului de acoperire.
Cladirile de dimensiuni mici au gratie si eleganta, datorita proportiilor turlelor. Un aspect particular este folosirea
alternantei pietrei cu caramida, sistem generalizat, si prezenta arcadelor oarbe.

27.Arhitectura Bulgariei.

Arbanasi este un sat din provincia Veliko Tarnovo, situată în partea central-nordică a Bulgariei. Arbanasi este
amplasat pe un platou înalt între munţii oraşului Veliko Tarnovo şi Gorna Oryahovitsa. Satul Arbanasi este cunoscut
pentru istoria sa bogată şi pentru numărul mare de monumente istorice, precum bisericile din secolele 17 şi 18 şi
exemple de arhitectură a renaşterii naţionale bulgare, care l-au transformat într-o destinaţie turistică populară.
Biserica Nativităţii este cea mai veche biserică Arbanasi. Ea are naos, pronaos, o galerie ce porneşte din partea de
nord şi se termină în vest, în timp ce pe partea de est este capela "Ioan Botezătorul". Au existat mai multe stadii de
construcţie în înălţarea bisericii. Naosul de acum a fost odinioară o biserică în sine. Picturile sale au fost finalizate în
1579.
Compoziţia picturilor "Ziua Judecăţii" şi "Nativitatea" datează din acele vremuri. Picturile din partea femeilor au fost
terminate în 1638. Acolo, ambii pereţi şi arcurile au fost pictaţi. Compoziţia a fost compusă din cicluri şi teme:
Înălţarea Maicii Maria, copacul lui Jesse, Ziua Judecăţii. Copacul lui Jesse reflectă poveştile biblice despre predecesorii
lui Christos. Prezenţa filosofilor antici şi a strămoşilor (Homer, Aristotel, Platon) a fost inspirată din tendinţe umaniste
din acea perioadă. Temele pentru Ascensiunea Maicii Maria şi Ziua Judecăţii atestă interesele în problemele
cosmogenice, geneză şi istoria umanităţii. Capela Ioan Botezătorul a fost pictată în 1632.
Temele au fost inspirate din viaţa celui ce dă numele capelei. Iconostasul este unul dintre cele mai vechi exemple de
sculptură în lemn din Bulgaria. Majoritatea picturilor din galerie au fost realizate în 1649. Acestea sunt grupate într-o
secţiune din calendar a "Menelogule" şi prezintă poveşti din Noul şi Vechiul Testament şi Cele Şapte Consilii
Ecumenice. Ciclurile tematice din galerie sunt unite în scena "Viaţa zadarnică în o lume zadarnică" sau "Roata vieţii" cu
13
semnele zodiacale. Picturile din naos înfăţişează Temerile, Pasiunile şi Minunile lui Iisus. Acestea au fost terminate în
1681.
Pe lângă casele din Arbanasi, şi cele şapte biserici Arbanasi şi cele două mânăstiri constituie puncte de interes:
câteva dintre cele mai impresionante monumente ale artei bulgăreşti din secolele 14 - 18. Acestea sunt "Biserica
Nativităţii", "Biserica Sfinţilor Michael şi Gabriel", "Biserica Sfântului Demetrius", "Biserica Sf. Atanas", "Biserica Sf.
George", "Mănăstirea Maicii Domnului" şi "Mănăstirea Sf. Nikolas.
Disputa privind dezvoltarea caselor Arbanasi nu este mai puţin importantă decât numele şi originea satului. Aceasta s-
a dezvoltat conform normelor sociale şi economice din sat şi a format o perspectivă unică a sa, fără precedent în
Bulgaria.
Opiniile exploratorilor caselor Arbanasi răspund ambelor puncte de vedere cu privire la originea satului. Motivele
pentru care acestea sunt în totalitate case bulgăreşti au triumfat. Casele păstrate până în vremurile noastre au
demonstrat clar că cele mai vechi case Arbanasi sunt similare celor Turnovo Boyar, fortăreţe mici cu scară interioară,
ce sunt construite în totalitate pe piatră.Pentru protecţie faţă de exterior, acestea aveau porţi din piatră masivă şi
pentru tura de noapte - golfuri (firidi). Ferestrele sunt mici cu grilaje de fier. Al doilea tip este o casă mare cu fundaţie
groasă de piatră, al doilea etaj este construit pe cadru, tencuit cu var nestins.

28.Arhitectura Serbiei.
Statele sîrbeşti Serbia, Bulgaria, Macedonia s-au format în sec. al IX-lea. Se aflau între Imperiul Roman şi Bizanţ,
întreţinînd relaţiile economice cu ambele, dar ideologic erau legate cu Bizanţul. Sunt state cu bogate zăcăminte
minerale. Macedonia era o parte componentă a Bulgariei pînă în 971. Modifică hotarele ţării, deplasîndu-se spre vest
din cauza agresiunii turceşti. Treptat capitalele devin Raşca, Prizren, Scopie, Cruşevaţ, Belgrad. Cucerirea oraşului
Smederevo în 1459 a însemnat dispariţia statului sîrb. Perioada secolelor XII-XV a fost înfloritoare economic şi artistic.
Sursele arhitecturii: tradiţiile oraşelor antice şi ale slavilor în domeniul arhitecturii lemnului.
Şcoli de arhitectură:
I.Raşca: sec. XII-XIII, trăsături romanice şi gotice. Pentru şcoala dată sunt caracteristice clădirile cu o navă şi cupole.
În nava alungită uneori se includea şi nartexul. Se evidenţa partea centrală a clădirilor, deasupra căreia, pe pandativ,
se afla cupola fără piloni interiori. Se întîlnesc şi transepte joase, capele, şi, uneori, clopotniţe. Pereţii se construiau din
piatră, la clădiri mai remarcabile ele erau prelucrate cu marmură.
Biserica Maicii Domnului din Studeniţa (1190), cu 3 altare, cu o navă.
II. Macedoniană: sec XIII-XIV. În locul clădirilor cu o navă se construiesc mai mult temple cu cupole în forma
crucii greceşti înscrise, de obicei amplasate pe pilonii liberi. Se construiau şi clădiri cu 5 cupole. Ca material de
construcţie se folosea zidăria mixtă din rînduri de cărămidă şi piatră. Dispar trăsăturile romanice. Faţadele erau
decorate cu nişe sau arcade între pilaştri. Biserica Maicii Domnului din Graceaniţa (1321) este un monument
reprezentativ din această perioadă – un nartex, cu 5 cupole, în forma crucii greceşti înscrise. Ca materiale de
construcţie se foloseau cărămida şi piatra. Din cărămidă erau zidărite baza cupolei şi ornamentul în jurul ferestrelor.
Templul Salvatorului din Deceani 1327-1335 a fost construit de către călugărul francisc Frad Vita. (impresia de 5 nave
exterioare şi 3 în interior) . Faţada templului era prelucrată cu marmură de culoare roy şi albastru.
III. Morava: sec. XIV-XV. Arhitectura Moravei, unui stat mic independent de turci, se diferenţiază mult de celelalte
şcoli. Planurile clădirilor seamănă cu trifoi. Transeptele se finisează cu apsidele, care sunt perpendiculare altarului şi
alcătuiesc un triconc. Sunt 2 tipuri de temple: primul tip – se construieşte in forma crucii greceşti inscrise cu o sau 5
cupole. Al doilea tip, avind forma triconcului, erau alungite în nave, asemănător monumentelor şcolii din Raşca.
Întemeietorul şcolii Morave este Borovica Radă. Unul din cele mai însemnate monumente acestui meşter este Templul
Maicii Domnului din Kalenici (1413-1417) – reprezintă un templu cu o silueta gratioasa, plina de verticalism. Interiorul
este lipsit de piloni.. Ravaniţa (1376), Kruşevaţ (1374-1378). Pridvoarele din lemn se transformă în apside laterale.
Triconcuri în 2 variante – înscrise în cruce planimetrică şi simplu.
Decoraţia plastică este supusă structurii, simplă. Un exemplu din perioada dată este cetatea lui Brancovici (sec. XV),
aflată în Smederevo, nu departe de Belgrad. Ea ocupă 11 hectare şi este înconjurată de un ansamblu de clădiri
oraşului „mare” şi „mic”.

29.Arhitectura Valahiei.
Cele mai multe edificii construite au disparut, datorita trecerii timpului sau distruse de razboaie, cutremure, incendii.
In arhitectura medievala, influentele curentelor vestice pot fi regasite, in masura mai mare sau mai mica, in cele trei
tari locuite de romani. Ele sunt mai puternice in Transilvania, mai slabe in Moldavia, in forme absorbite de traditia
bizantina locala, si inca mai putin vizibile in Valahia unde incepand cu secolul 14 arhitectura s-a bazat pe interpretarea
locala a modelului bizantin. Semnificativ pentru stilul gotic transilvanean, printre monumentele pastrate pana in zilele
noastre, in ciuda tuturor deteriorarilor, putem cita Biserica Neagra din Brasov (secolul 14 -15) in arhitectura religioasa,
Castelul Bran in judetul Brasov (secolul 14) si Castelul Huniazilor din Hunedoara (secolul 15) in arhitectura laica.
Specifice Transilvaniei de-a lungul acelor secole, au fost si extinderile si fortificatiile oraselor, cresterea lor urbana fiind
bazata pe principiile functionalitati (o piata centrala cu biserica, strazi inguste cu partile laterale unite pe aici pe acolo
cu arcade), orasele Sighisoara, Sibiu, Brasov fiind marturii elocvente.
Stilul arhitectural dezvoltat in Valahia, in special sub domnia lui Matei Basarab si Constantin Brâncoveanu, este
remarcabil prin unitatea stilistica. Stilul brancovenesc este caracterizatprin integrarea trasaturilor baroc si oriental in
spendida traditie locala, exemplu fiind Manastirea Hurezi din Oltenia (Valahia) sau palatul princiar de la Mogosoaia -,
14
cu decoratii luxuriante (sculpturi in piatra, stucaturi si picturi). Secolul 18 (domniile fanariote) a adus in Valahia si
Moldova elemente de influenta orientala in arhitectura civila urbana, numarul constructiilor religioase scazand, in
timp ce in Transilvania, barocul domina atat arhitectura religioasa (bisericile romano-catolice din Timisoara si Oradea)
si cele laice (palatele Banffy din Cluj si Brukenthal din Sibiu).
Prima jumatate a secolului 19, cresterea treptata a vietii urbane (cu o populatie de doua ori mai mare) si politica de
modernizare de tip occidental, au oferit arhitecturii românesti o combinatie de elemente romantice si neo-clasice. In a
doua jumatate a secolului apar reactii nationale care utilizeaza in mare masura elemente si forme ale arhitecturii
folclorice vechi.
In primele de decade ale secolului 20, orasele românesti aveau in aspecte contrastante, afisand diferente acute intre
somptuoasele cladiri din centru si suburbiile aproape rurale, in timp ce satele raman, vorbind din punct de vedere
arhitectural, aproape medievale. Totusi, primele semne de planificare urbana apar in cateva centre (primele doua sau
trei blocuri cu apartamente sau case familiale pe doua niveluri).
Industrializarea si cresterea urbana rapida, au fortat in ultimele doua decade ale epocii comuniste introducerea de
blocuri care au avut ca rezultat aparitia de imense cartiere de locuit, niveland peisajul orasului românesc. Din
nefericire, nationalismul, caracteristica a ultimei perioade ceausiste a comunismului român, nu se reflecta in
arhitectura româneasca; simultaan cu demolarea centrelor urbane traditionale si transformarea asezarilor rurale in
conglomerate de blocuri, Ceausescu a impus ridicarea de cladiri publice monumentale de o solemnitate neo-clasica
plictisitoare. Marturie a acestui amestec al politicului in viata orasului este imensul palat construit din ordinul lui
Ceausescu in Bucuresti, care in prezent gazduieste Parlamentul. Ca si in alte multe domenii, comunitatea româneasca
post revolutionara va trebui sa se uneasca pentru a regasi in arhitectura naturaletea si functionalitatea anterioara.

30.ARHITECTURA MOLDOVEI
Moldova- formata ca stat independent la mij, sec XIV-lea , a fost apropiata de Valahia si Serbia, dar si cu Europa
occidentala prin Transilvania si Polonia. Se afla intr-o zona de contact ideologic si cultural.Cele mai vechi biserici sf.
Nicolae din Radauti sis f. Treime din Siret, atestate cu formarea statului, - sunt diferite dupa structura si planimetrie
marturind o influenta diferita.Sf. Treime este un trilob ,de tip sirbesc, Sf. Nicolae – o bazilica romanika cu trei nave.
Prin construcţia în Moldova a celor două tipuri de biserică: cea romanică de la Rădăuţi, şi cea de plan triconc de la
Siret, premisele dezvoltării ulterioare a arhitecturii moldoveneşti erau determinate.
Analizând optic construcţiile catolice din Moldova la răscrucea secolelor XIV-XV obsevăm că meşterii moldoveni au
integrat treptat în arhitectectonica lor câteva dintre elementele specifice goticului: contraforţii şi chenarele de uşi,
ferestre şi portaluri. Adaptate ca forme şi dimensiuni noilor monumente, aceste elemente apar în a doua jumătate a
secolului XV ca unul din componentele caracteristice ale stilului moldovenesc, încadrându-se admirabil în plastica
faţadelor.
Ulterior arhitectura Moldovei va dezvoltatipur trilob cu realizarea unei boltiri original “ bolta Moldovei”Originea ei –
se presupune ca sa-r afla in arhitectura armeneasca. Pe parculsul sec. XV-lea—XVI-lea a avut loc inflorirea scolii
moldoveneshti de arhitectura. Are loc multiplicarea incaperilor- cinci compartimente ritualice.
Incepind cu sec XVI-LEA ARHITECTURA STAGNEAZA, se modifica doar decorul.

31 .Răspândirea şi importanţa arhitecturii bizantine pentru ţările vecine.


Izvoarele artei bizantine le gasim in cultura greaca, in imbinarea traditiilor elenistice alexandrine si mediteraneene
din timpul Imperiului Roman, precum si in asimilarea culturilor Orientului Apropiat.
Dominanta in arhitectura religioasa va fi folosirea arcului, boltii si cupolei (din traditiile Asiei Mici
Pînă în sec. VI arhitectura bizantină se va concentra şi se va dezvolta în regiunea fostei Greciei şi a Imperiului
Roman, unde scopul ei este împodobirea noilor capitale cu clădiri, piete centrale, palate imperiale, clădirile senatului,
iar în Constantinopol, chiar şi a hipodromului.
În sec. al VI-lea, numit “secolul de aur” al arhitecturii bizantine (epoca lui Iustinian), se înregistrează apariţia unor
palate grandioase în Asia Mică, în zona provinciilor. Prin dimensiuni, construcţia palatelor continuă vechile tradiţii
romane şi orientale. Autoritatea împăratului bizantin, considerată sacru, va determina ca palatal destinat acestuia să
capete aureola de sacru. Palatul sacru, construit de Constantin cel Mare, va primi prin Iustinian o amploare mai mare.
O construcţie foarte utilă p/u vremurile de atunci, Cisterna bazilicii de la Bin Bir Direk, avea 244 de coloane, care erau
destinate să asigure aşezărilor urbane reserve mari de apă.
Tot în această perioadă se ridică un număr mare de clădiri religioase din zona răsăriteană a Imperiului. Din cauza
răspîndirii credinţei, în faţa arhitecţilor şi inginerilor apare o problemă dificilă: necesitatea primirii numărului tot mai
mare a credincioşilor în clădirile de cult. În acest sens cel mai preferat variant devine planul central. A început să fie
folosită cupola pe pandativi.
Are loc recucerirea (temporară) a Italiei şi implicit amestecul dintre tradiţiile romane, orientale şi creştine. În anii
527 - 565 are loc ridicarea Mănăstirii St. Caterina din Peninsula Sinai (este o peninsul_ de formă triunghiulară cuprinsă
înre Marea Mediteran_ la nord, Marea Roş la sud, fiind un teritoriu al statului Egipt).
Începînd cu sec. VII pînă în sec. IX, Bizanţul trăieşte o perioada tulbure din cauza schimbărilor teritoriale şi politice.
În Balcani pătrund slavii, iar la începutul sec. VII-lea – perşii şi avarii. Arabii ocupă o serie de provincii răsăritene ale
imperiului (Palestina, Siria, Egiptul), în vreme ce bulgarii, în sec. al VII-lea, şi-au întemeiat statul.
În sec. VIII-IX, în perioada iconoclastică, călugării au dezvoltat credinţa în icoane, acestea devenind un intermediar
între credincioşi şi Dumnezeu. Astfel, icoanele s-au răspândit foarte mult, ceea ce a determinat o reacţie împotriva lor.
15
Iconoclasmul luptă pentru interzicerea icoanelor şi a sfintelor moaş. Sunt distruse un număr impresionant de opere de
pictură (mai ales icoane), fresc_, mozaic. Multe mănăstiri sunt închise, iar călugării iau calea exilului spre Italia, Rusia,
Bulgaria, Serbia şi b_rile Romвne, unde vor propaga tradiţia artei bizantine în cadrul bisericii ortodoxe.
În Italia (dar şi în celelalte ţări), aceşti călugări construiesc numeroase biserici şi mănăstiri decorate cu mozaicuri şi
fresce. Aceste lăcaşe de cult devin focare de cultură bizantină şi vor exercita o deosebită influenţă asupra picturii
italiene de mai târziu.
În perioada dinastiilor macedoniene şi comnelor (sec. IX-XII) a avut loc maturizarea artei bizantine pe teritoriile noi,
unde s-a răspîndit datorită situaţiei politice. Este vorba de ţările şi popoarele din Balcani, Armenia şi Georgia. În
această perioadă s-a marcat, de la Caucaz pînă în Peninsula Balcanică, vii interferenţe culturale şi o remarcabilă
circulaţie de valori estetice şi valori ale ideologiei bizantine. Datorită populaţiilor eterogene şi tradiţiilor proprii ale
acestora, aflate în cadrul Imperiului Bizantin, s-a constatat o extraordinară circulaţie a formelor plastice, influenţele
reciproce şi importul bogat de obiecte.
Perioada coincide cu creştinarea slavilor, finalizate cu creştinarea sîrbilor şi bulgarilor, precum şi cu creştinarea
ruşilor. În afara slavilor, numeroşi călugări din Asia Mică, de la mănăstiri din Mesopotamia, Armenia de sud,
Capadocia, au călătorit spre Apus şi au purtat cu ei semnele culturii bizantine. În arhitectura civilă faima palatelor
imperiale ajunge pînă în apusul Europei. Una din reşedinţe, transformată în palat, a fost Palatul blachernelor.
Tipurile caracteristice de monumente ecleziastice au fost ridicate pe toată zona ambianţei bizantine, respective, la
Constantinopol, În Peninsula Balcanică (Macedonia, Tracia, Serbia, Bulgaria; Grecia=, în Italia, Armenia în Asia Mică.
Importanţa arhitecturii bizantine este foarte mare nu numai pentru istorie, dar şi pentru baza, care a pus-o în
dezvoltarea arhitecturii ţărilor unde a ajuns. Anume arhitectura bizantină, prin exotismul şi fastul oriental, a adus
splendoarea şi strălucirea spectacolului optic al artei sale în ţările, unde arhitectura “Zăcea” în simplism şi primitivism,
iar ideile constructive pînă în prezent se socotesc un ideal ingineresc.

32. Arhitectura preromană şi legătura ei cu arhitectura bizantină


Primul stil independent, specific pentru Europa medievală a fost stilul romanic, prin care se caracterizează arta şi
arhitectura Europei de Vest începînd cu anul 1000 pînă la apariţia stilului gotic, in unele regiuni - pînă la a doua
jumătate a sec. XII, iar în altele regiuni - şi mai tîrziu. El a apărut in rezultatul sintezei rămăşiţelor artei Romei Antice şi
triburilor barbare. În primele sale perioade acesta se numea stilul preromanic.
La sfîrşitul perioadei preromanice elementele stilului romanic se îmbinau cu cele bizantine, mai ales provenite din
Siria, Germania şi a triburilor nordice. Toate acestea au influenţat apariţia şi altor stiluri locale din diferite regiuni ale
Europei, care, mai tîrziu, se vor numi romanice (în stilul romanilor). Diferite stiluri ai acestei perioade se diferenţiez
după şcolile arhitecturale. Arhitectura secolelor V-VIII era, de obicei, simplă. Clădirile se construiau din elementele
împrumutate de la clădirile vechi ai Romei antice. Din arhitectura bizantină s-au împrumutat catedralele şi bisericile cu
planurile în cruce greacă sau in cruce latină. Una din reprezentantele acestei perioade este capela palatină de la Aix-
La-Chapelle din Aachen (Germania), construită de Carol cel Mare în anii 792 şi 805. Anume aceasta devine unul din
cele mai mari şi puternice centre de cultură ale zonei. Această construcţie este inspirată de Bazilica San Vitale din
Ravenna. Monumentul are plan octogonal, o calotă cu 8 pînze, adaptate la baza octogonală, are deambulatoriu şi
tribune acoperite, arce în leagăn, deschise spre centrul octogonal şi bolţi în plin cintru. Arcele tribunilor sunt susţinute
de duble coloane de porfir, marmură şi granit. Formulele de inginerie folosite au stat la baza arhitecturii stilului
romanic, în următoarele secole.
O invenţie a arhitecţilor şi inginerilor acestei perioade este vestvorkul – o faţadă cu multe nivele şi flanchiat cu
multe clopotniţe, care era construit la bazilicile creştine. Vestvorkurile – sunt prototipul faţadelor gigantice
catedralelor romanice şi gotice.
Se construiau la fel şi complexele monastirice. Unele din ele se află în Saint-Galle (Suedia), pe insula Raihenau
(Germania) şi Monte-Cassino (Italia) şi erau construite de călugări benedicţi.
Un element negativ in construcţiile preromanice era materialul din care se construia – lemnul – care era foarte
inflamabil.

33 .Arhitectura romanică, aria răspândirii, programele funcţionale.


Principalele realizări ale artei romanice aparţin arhitecturii, din care fac parte monumentele apărute în apusul şi
centrul Europei, în secolul XI şi în prima jumătate a secolului XII, construite din piatră şi acoperite cu bolţi tot din
piatră. Denumirea este convenţională, marcând deosebirea dintre noul mod de construcţie, în piatră, şi monumentele
ridicate înainte de secolul XI, care, chiar dacă erau din piatră, aveau de obicei acoperişul susţinut de o osatură de lemn
(şarpantă). În această etapă s-au construit atât castele, dar mai ales biserici şi mănăstiri.
Bisericile romanice erau construite din piatră şi aveau o formă înrudită cu cea a bazilicii. Ele se compuneau, ca şi
bazilicile, dintr-o navă centrală şi două sau patru nave laterale, un transept şi o absidă. Absidele erau prevăzute de
obicei cu absidiole, unde se depuneau relicvele. Însă, spre deosebire de planul bazilical, la bisericile romanice navele
laterale nu se sfârşeau la transept, ci se prelungeau, înconjurând corul şi formând un deambulatoriu (un loc de
circulaţie în spatele altarului, care face parte din absida centrală a unei biserici romanice sau gotice), ce permitea
circulaţia prin faţa absidelor. Deasupra navelor laterale se afla, la multe biserici, o galerie care se deschidea spre nava
centrală prin mai multe arcade. Aceste deschideri se numesc triforium. Bisericile aveau în faţă un nartex (pridvor), iar
intrarea se făcea printr-un portal (poartă monumentală, făcând parte din faţadă), flancat de două turnuri. Un alt turn
se înălţa deasupra încrucişării transeptului cu nava centrală.
16
În pofida înrudirii, impresia generală produsă de o biserică romanică sau normandă este foarte diferită de cea a unei
bazilici. În bazilici, coloanele clasice purtau un antablament orizontal. În bisericile romanice sau normande întâlnim de
cele mai multe ori arce în plin cintru aşezate pe stâlpi masivi. De fapt, aceasta a fost provocarea arhitecţilor acelei
vremi, de a găsi soluţia acoperirii cu o boltă de piatră a unei suprafeţe cât mai mari, care să confere întregului edificiu
măreţia dorită. Plafoanele drepte din lemn (biserica din Hildesheim), care au predominat în arhitectura bisericilor
până la începutul secolului XI, nu erau aspectuoase şi luau foc uşor. Priceperea romanilor la boltirea marilor edificii
implica o serie întreagă de cunoştinţe tehnice şi matematice care, în mare parte, se pierduseră.
Inovaţia bisericilor romanice o reprezintă tocmai acest lucru: acoperirea navelor cu o boltă în leagăn din piatră,
întărită din loc în loc cu arcuri de susţinere (doubleaux), care se dublează în anumite puncte şi se sprijină pe stâlpi.
Stâlpii sunt masivi, greoi, adeseori pătraţi, cu semicoloane angajate la cele patru feţe, alteori cilindrice sau octogonale.
Coloanele au capiteluri variate, geometrice sau cu decoraţii sculpturale. Capitelurile romanice pot fi în formă de
trunchi de con răsturnat (uneori cu profilul bombat), de capitel corintic (imitat) sau asemănător cu un capitel bizantin.
Deseori, capitelurile romanice sunt ornate cu frunze de acant, care imită capitelurile vechi romane. Partea unei nave
cuprinsă între doi stâlpi apropiaţi se numeşte travee. Pentru a putea susţine bolţile, zidurile erau groase, cu deschideri
rare şi întărite la exterior cu contraforturi. Alături de bolţile în leagăn (în plin cintru), pentru a echilibra şi mai mult
presiunea bolţii s-au folosit bolţile în muchii. Acestea sunt formate din patru panouri, rezultate din intersecţia a două
bolţi cilindrice de aceeaşi înălţime şi având la bază acelaşi plan.
Interiorul bisericilor era slab iluminat, prin ferestre mici, cu partea de sus în formă de semicerc şi situate mai ales la
absidă, transept şi la galeria de deasupra navelor laterale. Deschiderea mică a ferestrelor şi amplasarea lor aveau rolul
de a nu slăbi rezistenţa zidului care trebuia să sprijine bolta grea de piatră. Încă din antichitate au existat construcţii cu
etaj, fiecare dintre aceste etaje avea însă un caracter independent. În cazul bazilicilor romane, de pildă, impresia de
etaj este determinată de deosebirea clară dintre şirul de coloane şi ferestrele aflate deasupra lor. În arhitectura
romanică, principiul de construcţie este schimbat. Toate elementele principale de construcţie, arcul bolţii, stâlpul,
coloana sunt concepute într-o strânsă legătură între ele. Datorită acestui fapt, arhitecţii şi meşterii bisericilor romanice
au reuşit să dea interiorului un caracter unitar şi să inspire, mulţumită zidurilor groase, un sentiment de măreţie gravă.
Exteriorul bisericilor romanice produce şi el o mare bogăţie de impresii, datorită contrastelor dintre diferitele părţi
ale construcţiei. Fiecare parte, de la absidiole la abside, de la navele laterale la braţele navei centrale şi de la braţele
transeptului la turn, este bine reliefată şi are un acoperiş aparte, dând întregii construcţii o mare varietate de forme şi
de contraste între volume semicirculare, pătrate, dreptunghiulare, iar ansamblului arhitectural un avânt ascensional.
Meşterii acordau o atenţie deosebită faţadei, în special porţii de la intrare (portal). Portalul, aşezat într-o adâncitură
largă a zidului egală cu grosimea lui, era alcătuit din următoarele părţi mai importante: partea de sus este încadrată de
o arhivoltă, formată din mai multe coloane de zidărie, sprijinită pe colonete şi despărţite de intrarea propriu-zisă
printr-o traversă (lintou) şi suprafaţa încadrată de arhivoltă şi lintou (timpan). Intrarea este despărţită în două de un
stâlp central (trumeau). Alături de portalul principal, de o parte şi de alta a lui se află, uneori, portaluri secundare sau
portaluri oarbe, pentru efecte decorative.
Bisericile romanice cunosc o mare răspândire, întâlnindu-se din Spania până în Polonia şi Transilvania, din Norvegia
şi Islanda până în Siria şi Palestina. În ciuda distanţelor enorme, se aseamănă între ele de la prima vedere, prin zidăria
masivă cu deschideri puţine, prin claritatea care conturează părţile componente şi prin aspectul lor sever. Cu toate
acestea, una din trăsăturile caracteristice ale artei romanice este varietatea ei regională, favorizată de fărâmiţarea
Europei feudale. Printre primele atestări de monumente romanice în România (secolul XI) se referă la o serie de
mănăstiri benedictine din vestul ţării (Crişana, Valea Mureşului Inferior). Tot din secolul XI datează şi fundaţiile primei
catedrale, cu baptisteriu, din Alba Iulia, aflată pe locul actualei catedrale romano-catolice “Sf. Mihail”, reconstruită
imediat după marea invazie mongolă din 1241. Această biserică este cel mai important monument romanic din
România, o bazilică începută după un plan cu 5 nave, dar terminată în sistem trinavat, cu transept şi două turnuri pe
faţada de vest.

34.Arhitectura religioasă romanică, rolul mănăstirilor în răspândirea arhitecturii de piatră.


Arhitectura religioasa romanica este caracterizata in principal de elmente cum ar fi: arcul, bolta si cupola. In aceata
perioada se defineau planul constructiei si elementele componente. Printre primele biserici cu plan, construite la
Roma au fost: Basilica Sfantul Petre (324 - 349), Basilica Santa Maria Maggiore (352 - 366), San Paolo fuori le muri
(386 - 390). Elementele definitorii pentru planul bazilical sunt: nava centrala, nave laterale si o absida la rasarit, la
capatul opus intrarii principale. In aceste doua secole au fost elaborate inca doua tipuri in afara celui bazilical: planul
in cruce latina (Mausoleul imparatesei Galla Placidia de la Ravenna) si planul central (Mausoleul Santa Constanza din
Roma 354, Biserica Sfantul Gheorghe din Salonic,Biserica Santo Stefano rotondo din Roma intre anii 462 si 482,
Baptisierul Neonian la Ravenna, cu plan octagonal in secolul V).
Principalele realizări ale artei romanice aparţin arhitecturii, din care fac parte monumentele apărute în apusul şi
centrul Europei, în secolul XI şi în prima jumătate a secolului XII, construite din piatră şi acoperite cu bolţi tot din
piatră. Denumirea este convenţională, marcând deosebirea dintre noul mod de construcţie, în piatră, şi monumentele
ridicate înainte de secolul XI, care, chiar dacă erau din piatră, aveau de obicei acoperişul susţinut de o osatură de lemn
(şarpantă). În această etapă s-au construit atât castele, dar mai ales biserici şi mănăstiri.
Manastirile au avut un rol important in raspindirea arhitecturii de piatra.Astfel elementele din piatră cu rol
preponderent constructiv cum sunt stâlpii,

17
coloanele, arcele de descărcare, nervurile, consolele – la interior – şi contraforţii
şi soclurile – la exterior – se regăsesc în componenţa acestora.
Stâlpii sunt masivi, greoi, adeseori pătraţi, cu semicoloane angajate la cele patru feţe, alteori cilindrice sau octogonale.
Coloanele au capiteluri variate, geometrice sau cu decoraţii sculpturale.

35.Fortificaţiile romanice.
Arta romanica se dezvolta intre secolele XI-XIII in statele feudale ale Europei occidentale. Principalulul domeniu de
manifestsre a acestei arte este arhitectura, cu doua mari programe: castelele fortificate si bisericile de tip bazilica.
Sculptura si pictura sunt subordonate arhitecturii, avand un rol mai mult decorativ. Starea de incertitudine si razboi
care domnea in epoca, ca si alti factori de natura artistica determina o anumita masivitate a creatiilor, carora le
lipseste supletea si naturaletea. Se reactualizeaza sculptura in piatra, se inalta numeroase castele cu ziduri massive,
ferestre putine, turnuri inalte, sunt ridicate catedrale si abatii.
Astfel in secolul al XI-lea, Europa incepe sa se contureze asa cum o vedem noi astazi. Nobilii, mari proprietari de
pamanturi, au inceput sa-si construiasca castele fortificate, construite pe inaltimi si inconjurate de ziduri puternice si
de santurii pline cu apa. Elementul central era donjonul, care era la randul sau o constructie fortificata, putand oferii
stapanului posibilitatea de locuire.
Insa cel mai important si reprezentativ element de arhitectura era bazilica,de proportii considerabile, construita
din piatra. Ea este compusa dintr-o nava centrala si doua sau patru nave laterale despartite intre ele prin stalpi. In
partea de est ea are intotdeauna o absita care adapoteste altarul. Stalpii care despart navele sunt masivi si capiteluri
variate, cu decoratii sculptate geometrice sau florale.

36 Arhitectura romanica si partikularitatile ei in Anglia, Italia, Germania Ошибка! Закладка не определена.

Înainte de cucerirea Angliei de către normanzi, în 1066, în Anglia nu mai rămăsese niciun edificiu întreg datând din
perioada saxonă. După cucerire, aici se dezvoltă o arhitectură engleză romanică, cunoscută sub numele de stil
normand. Cea mai renumită este Catedrala din Durham, care s-a construit după planul bisericii Saint-Etienne din Caen
(la fel ca şi catedralele din Peterborough, Winchester etc). Catedrala din Durham prezintă şi ea tot trei etaje, cu
particularitatea că elementele de susţinere ale primului etaj alternează: stâlp-coloană, stâlp-coloană. În arhitectura
engleză este mai frecventă coloana adevărată decât stâlpul cruciform (preferat de arhitectura franceză). Bolta este tot
cu muchii. Este ceva excepţional în Anglia, fiindcă în mod obişnuit catedralele engleze n-au adoptat bolta din piatră,
acoperişul lor fiind plat şi de lemn.
În Italia, arhitectura romanică corespundea tradiţiilor arhitecturii romane, care avea preferinţă pentru liniile
orizontale. Planul bisericilor de pelerinaj, cu modificări mai mult sau mai puţin importante, apare şi în unele regiuni de
aici. În altele, dimpotrivă, sub influenţe arabe, bizantine şi normande se dezvoltă alte tipuri. În arhitectura romanică
au fost construite numeroase monumente valoroase, unele dintre ele ornamentate cu marmură, pentru a micşora
impresia de masivitate a zidurilor (biserica San Miniato din Florenţa). Clopotniţa la aceste biserici este separată,
reprezentând un tip propriu artei romanice în Italia, care se dezvoltă din planul basilical, în genere flancat de un turn
izolat. Ca exemple reprezentative pentru stilul italian se pot enumera complexul de monumente din Pisa (catedrala,
baptisteriul şi turnul înclinat), Biserica San Zeno din Verona şi Biserica San Miniato al Monte din Florenţa.

În Germania este tot aşa de timpurie arta romanică, la fel ca în Franţa, dar durează mai mult, până în secolul XIII. O
întreagă categorie se dezvoltă dintr-un tip primitiv, pornit de la Hirsau, tip realizat ca o consecinţă a legăturii pe care
mănăstirea de aici o avea cu cea cluniacenză; această categorie se răspândeşte pe tot întinsul Germaniei, dar mai ales
în Valea Rinului. Un exemplu îl reprezintă Catedrala din Spira (bisericile din Germania de la Spira, Worms şi Mayenza
se caracterizează prin clopotniţele lor înalte, numeroase, şi uneori prin transepte şi abside duble). Planul Catedralei de
la Spira prevede un nartex cu două turnuri rotunde clădite deasupra lui, o navă centrală cu două nave colaterale,
dispuse de-o parte şi de cealaltă, un transept care se întretaie cu corul, o absidă fără capele laterale şi fără
deambulatoriu; alte două turnuri rotunde sunt dispuse de-o parte şi de alta a unghiului format de intersecţia
transeptului cu corul. Este o biserică boltită.

37.Arhitectura gotică, aria răspândirii, programele funcţionale.


Arhitectura gotică
Descriptie: Adjectivul "gotic" este inventat de umanistii renasterii italiene, desemnand cultura care s-a dezvoltat in
occident intre secolele XII si XVI. Acest calificativ se aplica mai intii arhitecturii, apoi, in ansamblu, artelor si, in sfirsit,
intregii culturi a acestei perioade. Arta Gotica a fost mult timp privita cu desconsideratie si nu se ezita in a-i distruge
operele; a fost reabilitata abia in secolul XIX de catre reprezentantii Romantismului.
Programe functionale
ARTA GOTICA
- Edificii de mari dimensiuni,
- Biserici foarte luminate cu aspect zvelt,
- Triumf al linilor verticale,
- Bolti de ogive,

18
- Arce frinte,
- Ziduri ajurate,
- Ferestre mari,
- Arce butante,
- Stilpi descompusi in colonete,
- Sculpturi cu motive din natura,
- Statui in Ronde-Bosse din ce in ce mai studiate,
Vitralii.
Ca aspect, noutatea pe care o prezinta imediat privirii o biserica gotica in comparatie cu cea romanica este lungimea
(in Franta, depasind adeseori 100 m) si inaltimea edificiului (intre 20-50 m); precum si in interior, nava centrala care
este mult mai inalta decat navele laterale. Fatada este, in general, flancata de doua turnuri foarte inalte (multe
neterminate, fara acoperis, sau inegale ca forma si proportii). Intre cele doua turnuri se afla o mare rozasa, iar in zona
inferioara se observa trei sau cinci portaluri. Laturile edificiului suntsprijinite de caracteristicii arc-butanti, care
consolideaza contrafortii, contrabalansand astfel presiunea laterala a boltilor. Un turn-lanterna, de asemenea foarte
inalt, este plasat deasupra incrucisarii transeptului cu nava centrala.
Pentru a defini stilul gotic, mult timp s-a exagerat importanta arcului frant (a ogivei) ca element definitoriu
fundamental. In realitate, daca folosirea sistematica a arcului frant in locul celui in plin centru a intrat intr-adevar in
definitia arhitecturii gotice, in schimb ogiva in sine (dar nu incrucisarea de ogive care sustine bolta) era de uz curent
inca din jurul anului 1100 - deci cu aproximativ o jumatate de secol inainte de inceputul goticului, - si chiar intrase ca
un element propriu multor scoli de arhitectura romanica (din Burgundia, Proventa, Perigord). De fapt, elementele
caracteristice ale stilului gotic sunt altele trei:bolta pe ogive (iar nu pe arce semicirculare), arcul butant (sprijinind in
exteriorul edificiului presiunea laterala a peretilor) siun tip de ornamentatie cu totul nou, care nu se mai supune unei
traditii cu valoare de dogma, ci se inspira din observatia directa a naturii.
Turnurile gotice (mult mai elegante si mai indraznete decat cele romanice) sunt de doua feluri: lanterne - plasate
aproximativ la mijlocul axei edificiului si, prin ferestrele de la baza, sporind iluminatia interiorului - si clopotnitele.
Turnurile pe plan patrat (sau mult mai rar octogonal) se termina de regula cu flesa, extremitatea ascutita, in forma de
piramida sau de con, din piatra sau sarpanta acoperita cu tigla, servind ca acoperis turnului. Impresia de verticalitate si
de puternica elansare a unei constructii gotice este creata in mod deosebit de inaltimea flesei.
Fatada unei biserici gotice detine un loc mult mai important din punct de vedere artistic decat cea a unui edificiu
romanic, fiind partea cea mai ornanta a edificiului, dar si care pune cele mai multe si delicate probleme
constructorului, atat din cauza dimensiunilor ei exceptionale, cat si din nevoia de a se racorda cu turnurile si cu
portalurile care ii sunt integrate. Ferestrele gotice infatiseaza scene pictate din Biblie si, filtrand lumina, in interior se
obtin cele mai neasteptate nuante, fapt ce creeaza o atmosfera coplesitoare pentru credincios. Toate marile catedrale
gotice sunt decorate cu admirabile vitralii. Un alt element decorativ este si capitelul coloanelor, ce este decorat cu
figuri umane si animale.
Din jurul anului 1380 se afirma stilul flamboaiant, ultima sinteza si ultimul progres al goticului, care de acum incolo
va domina pana in epoca Renasterii.
Manastirea Saint-Denis, reconstruita la initiativa abatelui Suger, propune o arhitectura complet noua; pentru prima
data, cu adevarat, Arhitectura Gotica isi face simtita prezenta in Pronaos (sfintit in 1140), si, mai ales, in jurul corului,
in Deambulatoriul Dublu (sfintit in 1144), unde bolta in cruce pe ogive este sistematic legata de folosirea arcului frant.
Din acest moment aceasta tehnica va fi pe deplin stapanita. Boltile se sprijina pe coloanele fine, dand edificiului un
aspect de o inedita suplete si gratie. Zidurile, al caror rol de sustinere este diminuat, sint strapunse de goluri ornate cu
vitralii care permit o iluminare abundenta. Arhitectii gotici isi bazeaza lucrarile pe trei principii esentiale: marirea
deschiderilor; cresterea inaltimii edificiului si cautarea unui spatiu omogen.
In Anglia, ornamentatia exuberanta a interioarelor nu lasa decat putin loc sculpturii. Structura ramine, deci, foarte
prezenta pe fatade (exemplu:Exeter). Figurile sint deosebit de prelungi si tratate intr-o maniera grafica; sculptura
funerara repurteaza un succes de seama, ea preconizeaza utilizarea unor materiale originale ca bronzul sau arama, din
care este facut minunatul gisant al Printului Negru din catedrala din Canterbury.
stilul gratios, care se accentueaza sub domnia lui Filip cel Frumos (1285-1314). Inal doilea patrat al secolului XIV, apare
stilul "de curte", care amplifica excesiv eleganta si manierismul stilului parizian, pentru a ajunge la siluetele sinuoase
cu modeleu cald si cu pliuri catifelate. In secolul XIV, Arta Vitraliului tinde sa devina o imitatie a picturii, in special prin
utilizarea sarii "galben de argint", (sare de argint care, dupa ardere, coloreaza sticla alba in galben; foarte mult
intrebuintata in tehnica vitralului).
Italia ocupa un loc aparte in arta europeana a secolului XIV. In momentul in care se impune arta gotica, Toscana
devine locul unor incercari complet noi, care anunta Renasterea. In Italia, adoptarea goticului francez se opreste la
decoratie, deoarece structura edificiilor italiene ramine fundamental romanica. Astfel, in edificii precum catedrala din
Siena sau cea din Orvieto, se observa o crestere a elevatiei, iar la exterior apar pinaclul (element de forma piramidala,
plasat in partea superioara a unui contrafort sau a arcelor butante ale culeelor. Acest element de constructie intareste
inertia ansamblului), si croseta gotica (ornament in piatra, sculptat sub forma de crosa vegetala, plasat uneori pe
muchiile unui element arhitactural), precum si rozase mari in centru si turnulete-clopotnita (ornament la baza flesei
sau la unghiurile cladirii, va lua forma din ce in ce mai svelte, avind muchiile acoperite cu crosete),de fiecare perte. In
interior, insa, chiar daca se foloseste uneori bolta pe ogive incrucisate, posibilitatile ei arhitectonice ramin neutilizate.
Cat priveste arcul butant, acesta nu apare niciodata in arhitectura italiana, care foloseste contraforturi puternice sau
19
tiranti de fier pentru a propti impingerile zidurilor. In plus, sint continuate caracteristicile tipic italiene, ca decorarea cu
marmura policroma sau separarea constanta a clopotnitei de restul edificiului.
Pictura detine un loc foarte important in arta italiana. Arta Frescelor ramine esentiala in decoratia interioara a
edificiilor religioase, deoarece zidurile nu pot fi strapunse de deschideri foarte mari care sa fie acoperite cu vitralii. In
plus, traditia bizantina, foarte prezenta in secolul XIII, face sa devina curenta practica picturii pe panouri de lemn. La
sfirsitul secolului XIII, pictori precum Cimabue la Florenta, sau Duccio la Siena, introduc primele accente naturaliste in
rigoarea si frontalitatea picturii bizantine. Dar cel care revolutioneaza pictura este Giotto. Cercetarile lui merg in
directia profunzimii spatiului, a redarii volumelor, a interpretarii caracterelor personajelor, a compozitiei si a
simplificarii formelor. Arta lui inaugureaza Pre-Renasterea. Scoala florentina se inscrie pe linia preceptelor lui Giotto.
In privinta scolii din Siena, si ea are o foarte mare importanta, dominata fiind de personalitatea pictorului Simone
Martini. Stilul acestuia este marcat de spiritul elegant al goticului, reprezentind corpuri fine si serpuitoare, cu o atentie
deosebita acordata blindetii culorilor. Simone Martini isi incheie viata la curtea papei din Avignon, devenita un mare
centru artistic; el este initiatorul primei scoli din Avignon care, dominata de pictorii italieni, reproduce gratia scolii din
Siena.
Secolul XV este secolul mecenatului curtilor princiare, care devin centre artistice internationale; arta europeana
regaseste astfel o oarecare unitate, ea este marcata de dorinta etalarii luxului si a formelor extravagante.
Arhitectura este dominata de Goticul Flamboiant. Noutatea nu rezida in structura edificiilor, ci in exuberanta
decoratiei: aceasta se intilneste pretutindeni in Europa. Planurile sint foarte variate, punind un accent deosebit de
interioarele ample. Cladirile se transforma in adevarate pagini sculptate; exterioarele sint acoperite cu gabluri
(fronton triunghiular ascutit plasat deasupra usilor, a ferestrelor sau a portalurilor gotice), ajurate si muluri, cu
inflexiuni curbe, agitate, asemenea unor flacari (de unde si denumirea de Arhitectura Flamboaianta). In interior,
boltile se acopera cu o retea de liorne si tierseroane, iar liniile orizontale sint puternic accentuate. Santierele acestor
edificii dureaza adesea foarte mult timp si au caracter international, cum s-a intimplat cu catedrala din Milano.
Constructia acesteia se intinde, de fapt, de la sfirsitul secolului XIV pina in secolul XVI, iar proiectul este condus
succesiv de arhitecti italieni, francezi, germani, apoi din nou francezi etc. acest stil se regaseste in arhitectura civila
care isi pierde aspectul fortificat, cum este palatul Jacques Coeur din Bourges.
GOTIC CLASIC
- St. Chapelle de la Paris.
- Cat. din Siena (Italia),

- GOTIC PRIMITIV
- Corul de la St. Denis,
- Catedrala din Sens,
- Cat. din Paris,
- Cat. din Wells (Anglia),
- Cat. din Lincoln,
- Cat. din Chartres,
- Cat. din Reims,
- Cat. din Amiens.
GOTIC REIONANT
- Cat. din Winchester,
- Cat. Svati Jan (Praga),
- Cat. din Milano.
GOTIC FLAMBOAIANT
- Cat. Fecioarei din Cracovia,
- Santa Maria din Belem (Lisabona).

38.Arhitectura gotică în Franţa, catedralele orăşeneşti.


Arh gotica in Franta (catedrale orasenesti)
Primele catedrale gotice au aparut in inima Frantei, pe domeniul regal. Cea dintai este biserica abatiala de la Saint-
Denis din Paris, inaltata in deceniile 4-5 ale secolului al XII-lea, sub indrumarea abatelui Suger, sfetnicul regelui Ludovic
al VI-lea. Au urmat, intre 1150 si 1250, patru catedrale celebre ale goticului francez. Prima este Notre-Dame din Paris.,
in a doua jumatate a veacului al XII-lea, cu cinci nave si o fatada admirabila. Intregul ansamblu degaja echilibru si
armonie. A doua este catedrala din Chartres, cu doua turnuri inegale.Catedrala din Amiens este cel mai mare
monument gotic din Franta. In sfarsit, cea mai frumoasa ramane catedrala din Reims, comparata cu Partenonul, loc de
incoronare a regilor Frantei.
Chartres Planul catedralei este cruciform, avand o nava lunga de 28 de metri si scurte transepte in aripile de sud si
nord. Capatul estic este semicircular, prezentand o serie de cinci capele. Nava spatioasa are o inaltime de 36 de metri,
oferind o privire neintrerupta din capatul verstic pana in absida estica, acoperita de magnificul dom. Vitraliile
extraordinare ale catedralei dateaza din secolul al XIII-lea, scapand cu bucurie din razboaiele religioase ale secolului al
XVI-lea. Se spune ca acestea constituie cea mai mare colectie de vitralii medievale, in pofida modernizarii din anul
1753, cand un cler gresit intentionat a inlocuit o parte din acestea. Dintre cele 186 de vitralii originale, au supravietuir
doar 152. Acestea sunt renumite pentru culoarea lor albastra. Catedrala prezinta si trei mari rozarii: unul este
20
pozitionat in portalul de vest infatisant Judecata de Apoi, altul se afla in transeptul de nord si infatiseaza incoronarea
Fecioarei Maria, iar ultimul se afla in transeptul de sud, infatisand Inaltarea lui Hristos. Portalurile si usile sunt bogat
incarcate cu statui dotate cu sabai, carti, cruci si alte instrumente de comert, a caror expresivitate este la fel de vie ca
acum 700 de ani, cand au fost sculptate. Catedrala este ridicata pe o suprafata de 10.875 de metri patrati..
Catedrala Notre-Dame din Paris, construita intre 1218-1235. Fatada estede un geometrism perfect, dar cu cele doua
turnuri neterminate Catedrala Notre-Dame (romвn_ Catedrala Doamna Noastră), cu referire la Sfânta Fecioară. Prima
cărămidă de fundaţie a fost pusă în anul 1163. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfinţit altarul, dar construcţia
catedralei a durat din 1163 până în 1250. Construcţia clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe faţada
vestică, iar pe la mijlocul secolului al XIII-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele
iniţiale şi strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluţii arhitecturale specificestilului
gotic.
Faţada dantelată şi cele două turnuri patrulatere de câte 69 m fiecare radiază echilibru. Intrarea în catedrală se face
prin trei porţi bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu. Impresia spaţială în interiorul bisericii este
copleşitoare, zidurile ei se înalţă pe trei rânduri de coloane. De proporţii impozante, 130 m lungime, 45 m lăţime, 35 m
înălţime, unde încap până la 10 000 de persoane. Nava principală este împodobită cu statui şi picturi.
Catedrala Notre Dame
Fatada: celebrul portal triplu, cu admirabilele-I sculpturi; de la stanga la dreapta: poarta”Fecioarei”, poarta “Judecatii
de apoi” si poarta “Sfintei Ana”.
Deasupra, plasata in straturi successive se afla galeria regilor; marea rozeta, de proportii perfecte, precedata de o
statuie a Fecioarei intre doi ingeri; galleria se deschide in final cu arcadele gotice;turnurile.
Flancul nordic: remarcabile contraforturi; o magnifica statuie a Fecioarei; rozeta de 13m.in diametru; poarta rosie. La
capat un dublu arc butant de o eleganta desavarsita.
Flancul din sud este asemanator celui din nord, dar poarta”St-Etienne” este mai cizelata(lucrata cu minutiozitate)
decat poarta manastirii; nu mai sunt alte porti.Interiorul:.; naos cu duble nave laterale, continuat(prelungit) de un
dublu deambulatoriu; numeroase opere de arta; la incrucisarea transeptelor se afla statuia Sfantului Deniset de Notre-
Dame de Paris(secolul al XIV-lea); basoreliefurile ce imprejmuiesc interiorul impreuna cu vitraliile rozetelor sunt din
secolul al XII-lea; golul de la usa naosului si al rozetelor amvoanelor au fost inzestrate cu vitralii moderne in 1965.
Catedrala Notre Dame din Amiens
Catedrala Notre Dame din Amiens, cunoscuta si sub numele simplu de Catedrala din Amiens, este cea mai inalta
catedrala terminata din Franta. Aceasta mai detine un loc prim, si anume acela al spatiului sau interior (aproximativ
200000 de metri patrati). Boltile navei au o inaltime de 42.30 de metri, fiind, la randul lor, cele mai inalte bolti de nava
din intreaga Franta. Aceasta catedrala monumentala se afla asezata in orasul Amiens de pe valea raului Somme, la o
distanta de putin peste 100 de kilometri de Paris. Fatada vestica a catedralei, construita intre anii 1220 si 1236,
intruchipeaza niste caracteristici neobisnuite de unitate artistica. Astfel, partea sa inferioara, prezentand trei mari
portaluri este acoperita de galeria celor 22 de statui ale regilor, care se intind pe toata latimea fatadei, sub registrul
imensului rozariu. Deasupra imensei ferestre rozariu se afla incadrata in fatada o arcada descoperita, numita si galeria
clopotarilor. Flancand nava, cele doua turnuri au fost construite fara a se tine seama de proiectul initial, cel de sud
fiind terminat in anul 1366, iar cel de nord, putin mai inalt decat primul, a fost terminat in anul 1406.
Prima biserica in stil gotic Saint Denis Basilica, biserica abaţiei bisericii din Saint-Denis, din apropierea Parisului, caz în
care a exemplificat viziunea arhitecturală a Abatelui Suger. Suger a dorit să creeze o reprezentare fizică a
sfântului Ierusalim printr-o clădire de o verticalitate şi liniaritate impunătoare. Asfel, facada bazilicii a fost designată
efectiv de Suger, în timp ce nava a fost adăugat sute de ani mai târziu.
Către mijlocul secolului al XII-lea, în plină epocă de dominaţie a romanicului, îşi face apariţia un nou stil în
arhitectură. Numele i-a fost dat de oamenii veacului al XVII-lea, care dispreţuiau această artă, văzută ca o artă
"barbară", "gotică" de la numele celor mai cunoscuţi "barbari" ai sfîrşitului antichităţii.În realitate, arta gotică a dat
Europei capodopere comparabile cu cele mai mari creaţii ale geniului uman. Monumentele romanice le păreau
arhitecţilor secolului al XII-lea greoaie, masive şi întunecate, datorită ferestrelor puţine şi înguste. Arhitecţii goticului
au revoluţionat viziunea spaţială romanicului prin două invenţii: ogiva şi arcul de susţinere (arc boutant).Bolta
semicirculară este înlocuită cu o boltă în formă de arc de cerc frînt, sau ogiva, la care presiunea verticală este mult mai
redusă.Meşterii înălţau pe patru coloane, dispuse in plan pătrat, câte două perechi de arcuri în ogivă; fiecare arc este
susţinut de două coloane diagonal opuse.Prin multiplicarea acestor grupuri de arcuri se putea obţine o construcţie
foarte solidă, capabilă să susţină, prin încrucisarea de ogive, bolta edificiului, oricare ar fi dimensiunile ei. Arcurile de
susţinere, cealalta invenţie, sprijină, din exterior, peretii înalţi ai navei centrale, alături de contraforturi, pentru a
contrabalansa presiunea laterală a bolţilor. Aceste soluţii au îngăduit o nouă organizare a spaţiului bisericii, în care
planul cu o navă este cel mai raspandit. Una dintre gloriile catedralelor gotice este turnul de înălţime ameţitoare, al
cărui varf împunge bolta cerească.

39.Arhitectura gotică în Anglia, Italia, Germania.


Stilul gotic a fost primul stil, cu adevarat original, care s-a nascut in nordul Europei, incepind cu sec. al XII-lea si
incheind cu anii 1500. Vreme de peste 300 de ani au fost inaltate catedrale si biserici inundate de lumina, ca expresie
a pietatii si a mindriei crestine.
În Germania, goticul pătrunde mai tarziu, influenţat de monumentele franceze. Cele mai cunoscute opere gotice
sunt:domurile din Koln, Nurnberg si Bamberg. Caracteristica edificiilor germane este planul "bisericii-hală", cu trei
21
nave de înălţimi egale.În Anglia, trăsătura monumentelor gotice este masivitatea lor, necunoscută pe
continent.Principalele edificii gotice de aici sunt catedralele din: Canterbury, Wells, Lincoln şi Salisbury. În sfârşit,Italia
rămâne refractară inovaţiilor gotice,datorită puternicei rezistenţe a influenţtelor bizantine. Cel mai reprezentativ
monument gotic din Peninsula Italică este domul din Milano,înălţat pe parcursul a cinci secole,al doilea mare
monument religios din lumea creştină, dupa catedrala Sf. Petru din Roma.În schimb, Italia, mai mult decat orice altă
ţară europeană, a dat admirabile monumente gotice în arhitectura civilă.Zeci de palate comunale din oraşele italiene
preiau elementele stilului, ce le oferă eleganţă şi armonie.Printre cele mai faimoase edificii civile se număra Palatul
Dogilor din Veneţia şi admirabila "Casa de aur" (Ca d'Oro) aflată în aceeaşi cetate din lagună

40.Arhitectura gotică în ţările din Europa de Est.


Stilul gotic se incadreaza intre secolele XII si XIV, fiind raspandit in toate tarile Europei centrale, apusene, nordice,
ajungand pana in Polonia si in Carpati. Mai putin s-a dezvoltat in Europa de est, dar si aici vedem ca au fost preluate
unele elemente a stilulul gotic. De exemplu castelul Vajdahunyad, situat in capitala Ungariei, intr-unul din cele mai
mari parcuri din Budapesta. El imbina patru stiluri arhitecturale precum cel romanic, gotic, baroc si renascentist. In
Romania stilul gotic a patruns catre mijlocul secolului XIII. Acest stil s-a impus mai mult in arhitectura religioasa:
biserica Sfantul Bartolomeu din Brasov, bisericile din Prejmer si Bistrita si mai tarziu biserica evanghelica din Sebes, in
secolul XV, Biserica Neagra din Brasov, Catedrala Sfantul Mihail din Cluj-Napoca; elemente gotice intilnim si in castelul
Peles din Sinaia.

41 . Fortificaţiile gotice, elementele componente.


Arhitectura gotica domina sculptura si artele decorative. Progresele tehnicii in constructia au ajutat catedrala sa-si
inalte boltile pe ziduri din ce in ce mai subtiri care nu necesitau fortificatii suplimentare, strapunse de ferestre din ce
in ce mai mari. Bolta catedralei este sustinuta de arce ogivale sau frante, care ii permit sa se inalte ca niciodata pana
acum. De asemenea catedrala gotica aduce inca un element de noutate, si anume arcurile butante sau arcuri de
sustinere, care sprijina zidurile laterale ale catedralei pt ca acestea, prin subtirimea si golurile lasate de ferastre, sa nu
se surpe.
Anumitor zone din Europa, în care biserica, în afară de funcţia de cult, este destinată şi apărării comunităţii în vreme
de primejdie, scop pentru care multe biserici in stil gotic au fost dotate cu amenajări defensive, uneori foarte
dezvoltate, adică incinte întărite cu turnuri de apărare şi bastioane, coridoare de apărare, ferestre de tragere, guri de
aruncare, ele erau inconjurate cu ziduri duble, triple si santuri de apa.

42.Renaşterea italiană, periodizarea.


Primele manifestări ale Renaşterii au avut loc în Italia. După Pacea de la Lodi (1454), a intervenit un echilibru între
diversele forţe politice, ceea ce a dus la o perioadă de relativă linişte şi, în consecinţă, la dezvoltarea economică a
oraşelor din centrul şi nordul Italiei, favorizând înflorirea artei şi literaturii, încurajată şi susţinută financiar de bogatele
şi influentele familii Medici din Florenţa, Este din Ferrara, Sforza din Milano precum şi de ducii de Urbino, dogii
veneţieni şi de papalitatea romană.
În arhitectura Renaşterii se pot deosebi două tendinţe:
O primă tendinţă este caracterizată prin folosirea formelor de expresie ale antichităţii. Aceasta se realizează în jurul
anului 1500, în perioada de apogeu a Renaşterii, prin construcţiile clare şi armonice ale lui Donato Bramante, şi se
răspândeşte în tot restul Italiei. Se folosesc ca elemente de construcţie coloanele, pilaştrii, capitelurile, frontonul
triunghiular, arcadele, preluate din tratatul de arhitectură al lui Vitruviu ("De architectura", sec. I î.Hr.), la care se
adaugă cupolele (Domul din Florenca, Bazilica Sfântul Petru din Roma). Faţadele sunt concepute ţinându-se seamă de
simetrie şi ordine. Arhitecţii sunt consideraţi artişti şi aparţin păturii cultivate a societăţii.
A doua tendinţă, proprie mai ales ţărilor nordice, îmbină elementele antice cu tradiţiile stilului medieval, în care
predomină liniile verticale combinate cu ogivele gotice. Se adaugă ornamente şi arabescuri (în Spania). Maiştrii de
construcţii sunt meseriaşi. Exemple: în Franca, aripa de vest a palatului Luvru din Paris (1550-1558), realizată de Pierre
Lescot; în Germania, castelul din Heidelberg şi primăria din Augsburg, construită de Elias Holl.
Toate acestea s-au facut simtite in arhitectura multor cladiri si ele au continuat pana in zilele noastre.Cea mai
renumita lucrare a lui Brunelleschi este cupola bisericii Santa Maria dei Fiore,proiectata in anul 1420,o mare realizare
inginereasca,datorata in mare masura tehnicilor romane pe care artistul le-a studiat.Tot el a fost cel care a
enuntat,pentru prima data,legile perspective-desenarea unei scene pe o suprafata plana,astfel incat desenul sa para a
avea adancime,prin indepartarea graduala de prim-plan.

43.Filippo Brunelleschi
(1377 - 1466), prieten al “savantilor”, printre care se numara si cosmomograful-matematician Toscanelli, a fost unul
dintre cei mai de seama arhitecti si ingineri ai Renasterii. Arhitectura sa se bazeaza pe trei parametri - recuperarea
Antichitatii, inventia tehnologiei si perspectiva ca mijloc de reprezentare al spatiului - ce constituie elementele unei
noi structuri de limbaj arhitectural.

22
Brunelleschi imbina elementele traditionale ale Protorenasterii toscane cu cele antice romane, insa preocuparea sa
majora nu este copierea fidela a Antichitatii ci problemele practice ale constructiei, compunerea spatiului prin
introducerea metricei spatiale. Rezolvarea spatiului construit si relatia acestuia cu cel ambiental reprezinta un
element esential in opera sa.
Incursiuni in arhitectura Renasterii: Filippo BrunelleschiOpera biografica “Vita di Filippo di ser Brunellesco”, semnata
de catre Antonio Manetti, este animata de temele umanismului ficinian, arhitectura, “filosofie”, arheologie, asociate
pentru a defini geniul artistului tip.
Brunelleschi studiaza si foloseste legile perspectivei lineare in arhitectura. Rationalitatea perspectivei defineste o
noua constructie intelectuala a spatiului. Lumea reala se supune unui cod riguros de relatii artificiale, capabil sa faca
sa iasa la iveala relatiile dintre obiecte. Studierea perspectivei duce la concluzia ca nu doar constructiile ca obiecte, ci
si spatiile dintre ele sunt comensurabile. Punerea in aplicare a perspectivei ofera un rol univoc fiecarui obiect in
reteaua noului spatiu. Aceasta implica reducerea varietatii infinite de forme vizibile la un numar restrans de elemente
care devin canonice.
Cupola domului Santa Maria del Fiore
Brunelleschi capata o pozitie foarte importanta in viata orasului cu ocazia concursului pentru cupola domului Santa
Maria del Fiore.
Incursiuni in arhitectura Renasterii: Filippo BrunelleschiRezolvarea constructiva si spatiala prezentata de Brunelleschi
revolutiona sistemele de constructie si procedeele aplicate pana atunci si era diferita de cele propuse de alti
concurenti. Originalitatea solutiei constructive intuita de Brunelleschi consta in urmatoarele caracteristici ale
modelului prezentat: cupola construita cu structura in forma de spic, a spina pesce (preluata de la antici), din doua
coji: una de rezistenta in interior si alta mai subtire, de protectie, in exterior; cele opt suprafete curbe ale cupolei se
reazama pe un tambur si se strang vizual si constructiv in inelul lanternei, introducand o solutie noua in ceea ce
priveste cofrajul boltii cupolei, aceasta fiind autoportanta in toate etapele constructiei.
Cupola de la Santa Maria del Fiore se imprima ca imagine a orasului si se afirma ca loc urban principal prin cele opt
suprafete curbe si nervurile care-i precizeaza coerenta geometrica.
Revolutia savarsita in cadrul raporturilor de productie reprezinta raspunsul cel mai consecvent pe care arhitectul l-a
putut oferi ideologiei umaniste. Arhitectul, precum intelectualul, se separa de productia colectiva, si isi revendica
autonomia rolului sau.
Exceptand cele doua mari lucrari ale sale, cupola catedralei din Florenta Santa Maria del Fiore si Ospedale degli
Innocenti, fiecare cu caractere artistice bine conturate si cu o valoare bine determinata in arhitectura secolului al XV-
lea si urmatoarele, arhitectul a reformulat planul bazilical traditional si a realizat o serie de experimente asupra
edificiului cu plan central, in opere precum Bazilica San Lorenzo, Bazilica Santo Spirito, Capela Pazzi sau rotonda Santa
Maria degli Angeli, toate construite in Florenta.

44. Domul din Florenta.


Impresionanta catedrala, cunoscuta sub numele Domul din Florenta, este unul dintre cele mai importante
monumente istorice ale orasului Renasterii, fiind construita intre 1296-1462 si ramanand si astazi una dintre cele mai
frumoase constructii, nu doar un loc de pelerinaj si rugaciune pentru credinciosii din intreaga lume sau un obiectiv
turistic deosebit de popular, ci mai ales un simbol al culturii si artei renascentiste.
Proiectul catedralei a fost realizat de Arnolfo di Cambio spre sfarsitul secolului XIII, constructia incepand efectiv in
1296. Domul, centrul de atractie al edificiului si un simbol al epocii a fost creat de Filippo Brunelleschi, una dintre cele
mai importante personalitati artistice ale Renasterii, in timp ce impresionanta fatada a fost restaurata si refacuta de
mai multe ori, ultimele elemente decorative fiind adaugate in ultimele decenii ale secolului XIX.
In tot acest timp modificarile si completarile nu au facut decat sa infrumuseteze si mai mult Domul din Florenta : s-
au construit doua noi sacristii, s-au realizat sculpturi si fresce semnate Paolo Uccello, Andrea del Castagno, Giorgio
Vasari, Federico Zuccari. Catedrala a primit numele Santa Maria del Fiore (Sfanta Maria a Florii) in 1412, o aluzie la
simbolul orasului - crinul. Era cea de a trei catedrala construita aici, precedenta fiind Catedrala Santa Reparata,
ridicata pe acelasi loc cu noua secole inainte de Dom, demolata din pacate in 1375. O parte din ruinele acestui vechi
edificiu pot fi vazute astazi la subsolul Domului din Florenta, intr-un spatiu muzeal.
Brunelleschi si-a inspirat proiectul din cupola dubla a Panteonului din Roma. Acesta a proiectat un model de lemn si
unul de piatra cu ajutorul lui Donatello si Nanni di Banco. Brunelleschi a castigat sustinerea proiectului, insa acesta nu
a terminat proiectul intentionat, pentru a fi sigur ca el va conduce lucrarile la acesta.
Solutiile lui Brunelleschi au fost ingenioase si unice pana la acea data. Proiectul deosebit octagonal al domului,
asezat pe a un tambur (cilindru) si nu chiar pe acoperis, a permis ridicarea domului fara a mai fi nevoie de schele
asezata pe podeaua catedralei.
Imensa constructie cantareste 37.000 tone metrice si contine 4 milioane de caramizi. Arhitectul a facut mai multe
desene si schimbari dealungul proiectului. Brunelleschi a trebuit sa inventeze masini speciale de ridicat pietre mari.
Aceste masini speciale si tehnici ingenioase in constructie sunt aportul sau fundamental la architectura.
Ridicarea domului a inceput in 1420 si a tinut pana in 1436. A fost primul dom octagonal din istorie care a fost ridicat
fara o structura de schele de lemn, si cel mai mare dom construit pana atunc (inca este cel mai mare dom din lume).
Este unul dintre cele mai impresionante proiecte ale Renasterii.

45.Donato Bramante (1444 – 1514).


23
Donato Bramante a fost un pictor şi arhitect italian considerat una dintre cele mai mari personalităţi artistice ale
Renaşterii italiene,a inceput activitatea creativa in Milan unde a proiektat biserika Manastirea Santa Maria de la
Gratie.
Ca arhitect, Bramante a fost primul care a reuşit să recreeze un edificiu care să conţină toate caracteristicile clasice,
astfel încât a putut fi luat ca model şi de către contemporanii săi.
El este cel care a dat o nouă dimensiune, clasică, clădirilor simetrice, ca în cazul clădirii Tempietto din Roma.
Bramante este cel care a proiectat biserica Sfântul Petru, care urma să aibe capelele dispuse radial şi un acoperiş
boltit. În istoria lungă şi complicată a acestei biserici a fost implicat şi Michelangelo, alături de mulţi alţii.
Tempietto, creatia lui Donato Bramante, poate fi considerat un punct culminant al arhitecturii renascentiste, in care
se regasesc toate principiile si caracteristicile acestei epoci de creatie.Este ridikat pe un stereobat dint trei
trepte,inkojurat de o galerie din coloane romano-dorice,care sustin antablamentul. Geometria este clara, planul este
un cerc. Cupola cu lanterna puncteaza centralitatea.
Bazilica Sfantul Petru este una dintre cele mai mari biserici din lume, avand o lungime de 218 metri, inaltimea de
peste 130 metri la nivelul cupolei si o suprafata totala de aproximativ 23.000 metri patrati. Ea a fost cladita de-a lungul
mai multor secole, iar la construirea ei au participat unii dintre cei mai renumiti arhitecti precum Donato Bramante,
Raffaello Sanzio, Michelangelo Buonarroti, Carlo Moderno si Gian Lorenzo Bernini.
Palatul Farneze, finalizeaza evolutia palatului pe solul Romei. Are decoratia plastica din bosaje la colturile fatadelor si
la intrare in kladire,ancadramente cu colonete la golurile ferestrelor.brie-elemente arhitektonice care contrasteaza cu
suprafata tencuita neted a peretilor. Sunt ancadramente cu forme diferite pentru fiekare etaj,redind
monumentalitate,fast si elegantsa cladirii.A activat la definitivarea fatadelor B. Michelangello.
Arhitectură
* Galeria acoperită a Mânăstirii della Pace-Napoli
* Palatul cardinalului Adriano da Corneto-Borgo Nuovo
* Palat-San Biagio sul Tevere
* Tempieto-biserica Sf. Petru-Montorio
* Curtea principală a palatului Vatican
* Reconstrucţia Bazilicii Sf. Petru

46. Creaţia arhitecturală a lui Buanaroti Michel Angello.


1475-1564, a fost susţinut de familia Mediei pentru care a creat. Atitudinea faţă de arhitectură ca şi de sculptură,
detaliile arhitectonic – material plastic. Unul dintre primii a sesizat apropierea reacţiei catolice şi a repreyentat-o în
compoziţii arhitecturale dinamice, pline de tensiune interioară.
1. Capela Medici din biserica Sant Lorenţo din Florenţa, 1520-1534. O sală pătrată, luminată în partea superioară. În
registrul inferior o imitaţie de ferestre, cu pilaştri îngemănaţi, Ziua, Noaptea, Seara şi Dimineaţa, amplasate pe capacul
sarcofagelor.
2. Bazilica Sf. Petru. 1546-1564. Finisează construcţia. Elaborază cupola alcătuită din trei straturi, interior constructiv,
exterior-decorativ, pentru silueta urbană. Retrage ramura estică, pastrînd doar o secţia din trei travei.
3. Biblioteca Laureţiana, Florenţa. O încăpere alungită, cu un vestibul care precede intrarea, constituite într-o curte
îngusta. Vestibulul este lipsit de lumină în nişe. Coloanele sunt susţinute de console alungite, dispuse atectonic. Scara
– capodoperă a plasticităţii şi a formelor, predecesor al stilului baroc

47. Creaţia arhitecturală a lui Leonardo da Vinci, Rafael de Santis.


Leonardo da vinci, preocupări futuriste-circulaţie în două niveluri în oraşe, clădiri cu conpoziţie central, cu faţade
simetrice.
Rafael de Santis , 1482-1520. În ultimii ani de viaţă a activat ca architect. În operele picturale anterioare-se observă
interesul şi cunoaşterea formelor arhitecturii antice. A optat pentru o deschidere spre natură a edificiilor, mai ales în
tipul de vile.
Vila Farnezina din Roma, 1509-1511, în care o parte a curţii interioare este deschisă. În partea superioară a faţadelor
este introdusă o friză din elemente decorative-ghirlande de flori.
Palazzo Pandolfini în Florenţa, începută în 1517, cu bodaje la colţurile faţadei şi în jurul golului de intrare.
Villa Madama în Roma, o construcţie pe relief în pantă, cu deschidere de loggii ample spre terase plantate cu
vegetaţie, sub care sunt amenajate grote artificial.
Bazilica Sf. Petru. 1514. Propus mărirea masivitaţii elementelor constructive şi alungirea ramurii de est a bisericii,
care devine o bazalică cu trei nave. Faţada avea o galerie din coloane cu trei intrări în ac, dominate de cupole, soluţie
ce amintea multiplicarea faţadei capelei Pazzi. Moartea prematură a împiedicat realizarea ideii sale.

48. Creaţia arhitectului Andrea Palladio


1508-1580, teoretic şi arhitect-practic A. Palladio vedea în arhitectura antichităţii un ideal pe care-l dorea să-l renască
în edificiile proiectate de el. În operele sale tind spre norma clasică, spre o simetrie strict a faţadelor şi planurilor. Este
recunoscut drept un maestro al accentelor plastic şi luminoase. El finisează procesul de transformare a castelului
feudal în casă urbană aristocratic, process început de arhitecţii florentineni. În arhitectura sa casa devine o parte a
străzii, element al ansamblului orăşenesc. Palladio a creat un tip de vilă suburbană, în care sunt unite încăperile de

24
locuit şi de onoare cu cele gospodăreşti, el combină vila cu spaţiul rustic. A lucrat toată viaţa în Vicenţa, lîngă Veneţia
şi doar cîteva clădiri au fost construite în vecinătatea oraşului.
1. Palazzo Cheriegani , 1566
2. Rotonda, lîngă Vicenţa, 1551-1567, o compoziţie în perfectă armonie cu mediul înconjurător. Are o compoziţie central,
cubiformă, cu patru porticuri, ridicate pe postamente cu trepte monumentale, dominată de o cupolă tronconică,
orientate.
3. Teatrul olimpioico.
4. Loggia deli Capitanio în Vincenţa.

A avut loc sustragerea atenţiei de la criza politică. Conduce la încălcarea înţelegerii sintetice ca o unitate
constructivă, utilitară şi artistică. Domină tendinţele spre pitoresc, plasticitate, se folosesc metodele de contrepunct,
între forme curbe şi rectilinii.
Ordinul este defalcat, cu o decorare excesivă, antablementul este în retragere şi avansare, se distrug claritatea
tectonică, se foloseşte ordinal closal.

49. Creatia lui D.B. Vigniola


Vigniola (1507-1573) Arhitector-manierist din Bolonia, care incearca sa ia de la Palladio si Serlio titlul de cel maiestru
a Renasterii tirzii. Operele sale centrale este Biserica Il Gesu la Roma si Farnese Vila in Kapraole ce au deschis drumul
spre formare a stilului Baroc. Dupa studii la Bolonia si Roma si deverse calatorii se intoarce la Roma unde intra la
serviciu lui Pope Julius III, la care cu Georgio Vasari si Bartolomeo Ammannati construeste dupa modelul vilelor antice
villa Giulia(1551-1555). In 1550 Vignola sub conducerea lui Michelangelo a construit 2 domuri mici la catedrala
Sf.Petru, iar dupa moartea capitanului prelungeste lucrul asupra catedralei. In acelasi timp construieste pe Via
Flaminio Biserica din Sant’Andrea della Valle – prima constructie la care domul are forma ovala, alungita.
In 1568 Vignola incepe lucrul asupra celei mai impunatoare biserici din istorie Ile-Gesu, principala biserica a
Ordinului Izuit. Pentru dobindindirea iluziei unui spatiu vast intern in Ile-Gesu alatura capele, partea laterala cu naosul.
Totusi maestrul nu a izbutit sa termine aceasta biserica pina la moarte, constructia fiind preluata de Giacomo della
Porta. Efectul de iluzia este pre;uata in constinuare si devine un element al arhitecturi din Baroc.
Alte lucrari lui Vegnola este Villa Giulia pentru Pope Julius III, la Roma (1550-1553). Aici Vignola lucreaza cu
Ammanati. Villa Farnese la Caprarola(1559-1573). Villa Lante la Bagnaia(1566). Bazilica Santa Maria degli Angeli.
Chesia del Gesu, biserica mama a ordinului izuit, care devine o sursa pentru fatadele bisericilor din Baroc. Ca multi alti
arhitecti Vignola prezinta planuri pentru constructii( ca de exemplu Fatada din San Petronio )

50. Bazilica Sf. Petru (Vticanul) din Roma,etapele de proiektare,schimbarea conceptiilor arhitekturii
Bazilica Sfântul Petru din Roma se găseşte în Cetatea Vaticanului, înăuntrul statului pontifical, în
monumentala Piazza San Pietro. Imensul edificiu - lung de 186 metri, înălţimea cupolei de 119 metri, cu o suprafaţă
totală de peste 15.000 m² - este ca mărime al doilea lăcaş sacru al creştinătăţii. Bazilica "Sfântul Petru" nu este o
catedrală, pentru că sediul episcopului Romei - tot în persoana Papei - este bazilica "San Giovanni in Laterano".
Bazilica "Sfântul Petru" este sediul principalelor manifestări ale cultului catolic şi are o funcţie solemnă cu ocazia
celebrării sărbătorilor "Naşterii Domnului", "Paştelui", ritualilor din "Săptămâna Sfântă", proclămării noilor papi şi
funerarilor celor defuncţi. În "nava" laterală dreaptă au avut loc în anul 1870 şedinţele Conciliului Vaticanului.
Bazilica este rezultatul unor lucrări dealungul mai multor secole. La început a fost doar un monument comemorativ
în locul unde Sfântul Apostol Petru ar fi fost martirizat şi înmormântat, în apropierea circului lui Nerone. Între
anii 319 şi 329, împăratul Constantin construi o mare bazilică. În secolul al XV-lea, clădirea era în stare de ruină şi Papa
Iuliu al II-lea hotărăşte construirea unei noi bazilici de mare amploare. Construirea edificiului actual, începută la 18
aprilie1506, se sfârşeşte în anul 1612 în timpul Papei Paul al V-lea. Bazilica este sfinţită la 18 noiembrie 1626, de
către Papa Urban al VIII-lea. Numeroşi arhitecţi şi artişti de prestigiu au contribuit la realizarea acestei opere:
arhitectul Bramante iniţiază primele lucrări, Michelangelo execută proiectul cupolei, Rafael Sanzio modifică planul
originar dintr-o cruce grecească într-una latină, Carlo Maderno completează faţada, Bernini desenează planul pieţei cu
faimoasele colonade.
Faţada în stil baroc este dominată de statuile Mântuitorului, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a 11 Apostoli (cea a
sfântului Apostol Petru se găseşte în interior). În mijloc se află loggia binecuvântării papilor, de unde Papa împarte
binecuvântarea festivă "urbi et orbi". Deasupra intrării principale se poate admira mozaicul "Navicella" de Giotto.
Poarta centrală de bronz este o operă a lui Filarete, care a fost concepută în 1445 pentru vechia bazilică. Poarta din
dreapta se deschide numai cu ocazia "anilor sfinţi".
Planul bazilicei este în forma unei cruci latine cu trei "nave". Între stâlpii navei centrale, de la transept la absidă, se
găsesc 39 de nişe, fiecare cu statuia unui sfânt întemeietor al unui ordin religios. În interior se poate admira un mare
număr de statui în marmură, travertin sau bronz, printre care monumente funebre de Bernini (mormântul Papei
Alexandru al II-lea), Antonio del Pollaiolo (mormântul Papei Inocenţiu al VIII-lea), Arnolfo di Cambio şi de Antonio
Canova. De o neasemuită frumuseţe este grupul sculptural "Pietà" al lui Michelangelo, realizat în tinereţe. În mijloc,
sub cupolă, se află altarul principal al papilor, dominat de un baldachin înalt de 29 metri, realizat în bronz de Bernini.
În absidă se găseşte Scaunul episcopal al Sfântului Petru, susţinut de statuile a patru sfinţi învăţători ai Bisericii: Sf.
Ambrozie, Sf. Augustin, Sf. Atanasie şi Sf. Ioan Gură de Aur. Din apropierea coloanelor de susţinere a cupolei se
25
coboară în grota Vaticanului, care reprezintă cripta bazilicei, unde sunt resturile clădirei iniţiale şi ale unui vechi
cimitir, unde ar fi fost mormântul Apostolului Petru. Aici se găsesc numeroase morminte ale unor papi, cardinali şi
prinţi laici. Din punct de vedere artistic, bazilica "Sfântul Petru" reprezintă triumful barocului roman.

51. Stilul baroc in Italia,limitele cronologice,arhitektii


Arhitectura a perioadei Baroce a început prin modelul bazilicii cu cupolă şi naos în formă de cruce. Printre
primele structuri din Roma care s-au desprins de convenţiile manieriste, exemplificate prin Il Gesù, se numără
şi biserica Santa Susanna, proiectată de Carlo Maderno şi construită între anii 1597-1603. Ritmul dinamic al coloanelor
şi pilaştrilor, masa centrală şi decoraţiunile condensate şi proeminente adaugă complexitate structurii. Acelaşi accent
pe plasticitate, continuitate şi efecte impresionante este evident şi în opera lui Pietro da Cortona, ilustrată de
bisericile San Luca e Santa Martina(1635) şi Santa Maria della Pace (1656). Cea din urmă, cu aripile concave separate,
pentru a simula un decor teatral, înaintează spre o mică piaţetă din faţa ei. Alte ansambluri din Roma sunt de
asemenea scăldate într-un caracter teatral, dominând împrejurimile oraşului ca un decor. Piaţa Sfântul Petru, cu
forma ei trapezoidală, este probabil cel mai bun exemplu al acestei abordări, fiind calificată ca o capodoperă a
teatrului Baroc. Forma pieţei este dată de două colonade, proiectate de Gian Lorenzo Bernini (Napoli 1598 -
Roma 1680), la o scară colosală, fară precedent, pentru a inspira respect. Proiectul preferat de Bernini a fost ovalul
policrom al bisericii Sant'Andrea al Quirinale (1658), care prin altarul semeţ şi domul plutitor furnizează o mostră a
noii arhitecturi. Ideea sa de reşedinţă urbană barocă este reprezentată de Palazzo Barberini (1629) si Palazzo Chigi-
Odescalchi (1664), ambele din Roma. Principalul rival al lui Bernini din capitala papală a fost Francesco Borromini, ale
cărui proiecte se abat de la compoziţia comună a lumii antice. Proclamat de generaţiile următoare un revoluţionar al
arhitecturii, Borromini dezaproba abordarea antropomorfică a arhitecturii secolului al XVI-lea, bazându-şi proiectele
pe figuri geometrice complexe (module). Spaţiul arhitectural creat de Borromini se dilată şi se contractă după nevoie,
demonstrând o afinitate pentru stilul târziu al lui Michelangelo. Opera sa reprezentativă este minuscula biserică San
Carlo alle Quattro Fontane (1638-41), remarcată prin planul oval ondulat şi ritmurile complexe convex-
concav. Sant'Ivo alla Sapienza (1642-60), o creaţie mai târzie, etalează aceeaşi inventivitate jucăuşa şi antipatie faţă
de suprafeţele plate, exemplificat prin lanternoul în formă de spirală al domului. După moartea lui Bernini
(1680), Carlo Fontana a devenit cel mai de vază arhitect din Roma. Stilul său timpuriu este exemplificat de faţada uşor
concavă a bisericii San Marcello al Corso (1682-63). Abordarea solemnă a lui Fontana, deşi lipsită de inventivitatea
uimitoare a predecesorilor din Roma, a exercitat o influenţă substanţială asupra arhitecturii baroce şi prin însemnările
prolifice şi prin arhitecţii pe care îi îndrumase care au răspândit idiomurile Baroce în Europa secolului al XVIII-lea. Cei
mai talentaţi arhitecţi ai Romei - Francesco de Sanctis (Spanish Steps, 1723) şi Filippo Raguzzini (Piazza
Sant'Ignazio, 1727) - au avut o slabă influenţă în afara ţării lor, la fel ca reprezentanţii barocului sicilian,
inclusiv Giovanni Battista Vaccarini, Andrea Palma şi Giuseppe Venanzio Marvuglia. Ultima etapă a arhitecturii baroce
în Italia este exemplificată de Palatul Caserta, al lui Luigi Vanvitelli, considerată drept cea mai mare clădire construită
în secolul al XVIII-lea în Europa.
Monarhii din casa de Savoy erau foarte receptivi la noul stil. Aceştia au angajat trei arhitecţi faimoşi — Guarino
Guarini, Filippo Juvarra şi Bernardo Vittone — pentru a le ilustra grandioasele ambiţii politice şi proaspăt dobânditul
statut regal. Plecând de la descoperirile geometriei şi stereotomiei contemporane, Guarini a elaborat conceptul de
architectura obliqua, care se apropie de cutezanţa teoretică şi structurală a stilului lui Borromini. Palatul
Carignano (1679)este probabil cea mai încărcată aplicare a Barocului îndesignul unei case particulare. Cele mai
uluitoare proiecte ale lui Juvarra au fost concepute pentru Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei. Dintre cei influentaţi
de Juvara şi Guarini cel mai important a fost Bernardo Vittone. Acest arhitect in regiunea Piemonte rămâne cunoscut
pentru bisericile Rococo flamboiante, cu detalii delicate şi plane cu patru lobi.

52. Arhitectura locuintelor franceze urbane-hotel.


In urma caderii feudalismului si crizei absolutismului din sec.XVIII,se incordeaza contradictiile claselor. In rindurile
burgheziei,in locul formelor clasice secolului XVII si greutatii somptuoase a barocului vine in I-a jumatate a sec.XVIII
motivele antirealiste ale rococo-ului.
Are loc schimbul valorilor in arhitectura locuintelor individuale si dezvoltarea locuintelor franceze urbane tip hotel. In
planificarea lor predomina tendintele rationale,orientate spre crearea confortului maximal pentru familie.
Hotelul francez al sec.XVIII-locuinta de tranzitie. Ea pastreaza inca trasaturile curtii interioare si in acelasi timp
capata caracteristicile viitoarei vile burgheze. In locul constructiilor pompoase baroc vine exactitatea si
functionalitatea in constructia palatelor,ceea ce este evident in exemplul palatului cu 2 nivele construit intre anii
1762-1764 de catre arhitectul J.Gabriel. Aceasta constructie cu camere nu prea mari pare a fi acomodata mult mai
bine vietii familiei burgheze decit pentru respectarea etichetei curtii.

53. Resedinta regala din Versailles.


Unul din renumitele exemple a clasicismului francezdin sec.XVII este Versailles. Sistemul strict geometric al planului
curtii este drept exemplu pentru palatele vest-europene si a primit titlul de francez. Prin exactitatea geometrica

26
proiectata a palatului,prin unirea celor 3 drumuri principale ale Frantei spre palat,prin infinitul orizontului aleei
principale a primit o larga recunoastere a absolutismului sau Ludovic XIV.
Ideea compozitiei alcatuita din 3 raze care se unesc spre palat,in spatele carui se extinde parcul grandios este
atribuita lui Le Notre. Palatul Versailles a fost finisat de arhitectul A. Mansard(1646-1708),iar decorul interior este
meritul pictorului S. Le Bren.
Versailles este un compex grandios format din palat si parc,compus din diferite constructii si edificii,unite impreuna
printr-o singura idee artistica intr-un ansamblu arhitectural. Fatadele palatului,mai ales cea din partea parcului,sunt
definite in forme arhitecturale stricte-parterul cu goluri de intrare ce contin caracteristicile rusticului francez. Pentru
nivelul 2 sint folositi pilastrii ordinului ionic,iar nivelul superior este amenajat cu pilastri medii ai ordinului corintic.
Neprivind la suprafata medie a fatadelor(cca 500m),cladirea nu pare a fi monotona datorita prichiciului central si
rizolitilor,care intrerup sirul metric al golurilor si pilastrilor. Blocurile alungite in directia orizontala ale palatului se
combina bine cu suprafetele-oglinda de apa si flora nu prea inalta al parcului. In interioarele pompoase ale pictorului
Le Bren domina motivele clasice care se combina cu formele decorative ale barocului,oglindind contrastul ideilor
artistice ale cercurilor de artisti din Franta.

54. Colona de Louvre.


Particularitatile clasicismului francez. O mare influenta la dezvoltarea arhitecturii clasice in Franta a avut concursul
pentru fatada estica a Luvrului. In concurs au fost atrasi marii arhitecti ai timpului,inclusiv cunoscutul arhitect italian L.
Bernini. Insa,proiectul sau ,efectuat in stilul baroc,a fost refuzat. A fost insa acceptat unanim proiectul lui C.
Pierr,efectuat in forme stricte clasice.
Organizarea celor 2 mari logii,unite prin rizoliti intr-un intreg,da fatadelor o deosebita forma aerata. Cladirea este
inclusa in ansamblul suprafetei si limiteaza spatiul. Finetea colonadei Luvrului aduce fatadei o deosebita caracteristica
aristocrata. Esteticul clasicismului s-a format in Franta in sec.XVII in perioada formarii monarhiei absolute si s-a
raspindit in vestul Europei in epoca trecerii de la societatea feudala la cea burgheza.
Clasicismul vine de la cuvintul latin classicus=exemplar.
O deosebita importanta maestrii clasicismului acorda proportiilor. Anticipari ale clasicismului au aparut inca la
sfirsitul sec.XVI in arta ahitectilor-teoreticieni italieni A.Palladio,J.Viniolla,Serlio. In Franta,clasicismul devine curent
oficial abia in a II-a jumatate a sec.XVII. Temele principale ale operelor de arhitectura ale acestui curent au fost palate
si curti grandioase,chiar si ansamblul urban.
Apogeul clasicismului este atins de maniera constructiei geometrice regulate in Paris si Versailles. Dezvoltarea birjei
duce la dezvoltarea oraselor,carora li se face strimt in mediul fortificatiilor medievale. Formarea oraselor burgheze
este legata de modificarea lor,largirea vechilor artere comerciale,constructia noilor magistrale si pieti. Pentru
ansamblul urban clasic este caracteristic construirea cladirilor cu fatade asemanatoare,deoarece accentul
compozitional cade pe largirea strazilor si pietelor,considerat ca un organism architectural integru.

55. Principalii reprezentanti ai clasicismului francez


Tendinte clasiciste au aparut in creatia arhitectilor teoreticieni – Andreea paladio, Geaicomo Viniola, Serlio, care in
operele lor au pus bazele canonizarii regulilor de construktie a ordinelor arhitekturale.
O interesanta compozitie a creat A. Le Notre la reconstructia gradinii Tuilri si a prospectului Champes Elisee. In
arhitectura cladirii domina compozitii strikte cu prdine,care in unele cazuri sa impletesk cu elemente de barok,mai ales
interioare.
O importantsa enorma in evolutia arhitecturii clasicismului a avut conkursul pentru fatada de est a Luvrului. Au
participat la concurs cei mai mari arhitecti,printre care shi Lorento Bernini,cu un proiekt in stil barok. Cel mai bun a
fost rekunoskut proiektul lui Clod Perro,solutionat in forme strikte clasice.
Palatul de la Versalle a fost finalizat de Arduen Mansar, interioarele au fost realizate de Le Braine(motivele clasice se
imbina cu formele dekorative ale barokului,reflektind controversele orientarilor artistice ale nobilimii Frantei).
O construktie minunata dein sec. XVII-lea era Casa Invalizilor, cu o kapacitate de 6000 de pacienti. Planul rational,cu
skarile amplasate comod, era un confort nou pentru timpurile respektive, pina la alimetare ku apa si kanalizare. A fost
inceput dupa proiektul lui L. Briuan. Cladirea a fost finalizata de A.Mansar, autor Catedralei Casei Invalizilor,
compozitie verticala a careia definitiva anasamblul.

56.Arhitectura renascentista in Anglia


În arhitectura Renaşterii se pot deosebi două tendinţe:

1. O primă tendinţă este caracterizată prin folosirea formelor de expresie ale antichităţii. Aceasta se realizează în jurul
anului 1500, în perioada de apogeu a Renaşterii, prin construcţiile clare şi armonice. Se folosesc ca elemente de
construcţie coloanele, pilaştrii, capitelurile, frontonul triunghiular, arcadele, preluate din tratatul de arhitectură al lui
Vitruviu , la care se adaugă cupolele. Faţadele sunt concepute ţinându-se seamă de simetrie şi ordine. Arhitecţii sunt
consideraţi artişti şi aparţin păturii cultivate a societăţii.

2. A doua tendinţă , îmbină elementele antice cu tradiţiile stilului medieval, în care predomină liniile verticale
combinate cu ogivele gotice. Se adaugă ornamente şi arabescuri

27
57.Classicismul şi paladianismul în arhitectura engleză.

Reforma si revolutia engleza(1640-1660), care au adus pe arena politica marea burghezie, a lipsit barocul de sprijin.
Clasicismul in Anglia a obtinut o exspresieacademica sin u mai reflecta idei sociale.Maestrii clasicismului englez au
acceptat formala a manierei palladiene. Cel mai renumit maestru al clasicismului anglez a fost cristofer Ren(1631-
1723). Creatia sa se distinge printr-o simplitate deosebita, o strictete a formelor, cu o conturare clara a detaliilor in
spiritual Palladio.Cea mai importanta opera este constructia Catedralei Sf. Pavel din Londra si spitalul din Grinwici.

Arhitectura clasicismului nu a fost omogena.Partea pozitiva a klasicismului o formeaza baza rationala a strcturii
planului, clar si logic creata compozitia,tectonica clasica si maretia cladirilor.Realizari mari au fost obtinute in
domeniul urbanisticii, de la care au ramas exemple de ansambluri palate cu parc. Un rol negative insa au jucat regulile
dogmatice elaborate de maestrii clasicismului, ridicate pe postamente de idealuri vesnice si absolute, servind baza
pentru orientarea academica a arhitecturii din tarile Europei de Vest.

58.Catedrala Sf Paul din Londra.


Catedrala Saint Paul este o catedrala anglicana aflata pe colina Ludgate din Londra, Anglia. Cladirea actuala a
catedralei dateaza din secolul al XVII-lea, fiind cunoscuta ca a cincea catedrala Saint Paul ridicata pe acest loc. Prima
catedrala a fost construita de catre saxoni din lemn, dar la scurta vreme a fost distrusa de un incendiu, cea de a doua a
fost pradata de vikingi, a treia versiune a fost construita de normanzi, lucrarile fiind incheiate in 1314 si intinzandu-se
pe durata a doua sute de ani. La vremea respectiva dimensiunile sale erau monumentale: era a treia ca lungime din
Europa (181 metri) si totodata cea mai inalta catedrala de pe continent (149 metri). Treptat insa lacasul a decazut,
lovitura de gratie primind-o de la marele incendiu ce s-a abatut asupra Londrei in 1666. Misiunea de a realiza proiectul
noii catedrala pentru a 5-a oara a fost incredintata lui Christopher Wren in anul 1668. Primul sau proiect, care era
asezat pe vechile temelii ale catedralei a fost respins in anul 1669. Cel de-al doilea proiect, in forma de cruce greaca
(realizat in jurul anului 1670) a fost si el respins ca fiind prea radical. Pana la urma, proiectul ales si aprobat a fost in
anul 1275, iar lucrarile au inceput in luna iunie. Proiectul aprobat avea doar un mic dom cu spira in varf, dar regele
Charles al II-lea a dat lui Wren libertatea de a face modificari la proiectul initial. Astfel, Wren a ajuns sa aplice
catedralei un imens dom cat si doua turnuri in capatul vestic al acesteia. Catedrala Saint Paul a fost terminata la data
de 20 octonbrie 1708, odata cu cea de-a 76-a aniversare a lui Wren. Catedrala Saint Paul este construita din piatra de
Portland, intr-un stil renascentist tarziu. Domul impresionant al acesteia a fost inspirat dupa cel al Basilicii Sfantul
Petru din Roma. Acesta se afla la o inaltime de 108 metri deasupra podelei bisericii. Nava catedralei detine trei mici
capele. Turnul nord-vestic gazduieste 13 clopote, intre care pe cel numit Marele Paul, fabricat in anul 1881, si Marele
Tom, care fusese mai inainte plasat in palatul Westminster.Catedrala detine o cripta foarte substantiala, pastrand
peste 200 de memoriale.Planul lui Wren, in forma de cruce greaca, cu un dom in centru, a fost modificat astfel incat sa
imbogateasca nava lunga si chorul planului medieval traditional. Interiorul bisericii consta in trei nave laterale, de
dimensiuni egale, ce se extind in partea de vest si est. Au fost adaugate numeroase decoratii cu motive nationale,
spunandu-se, pe drept cuvant, ca istoria englezilor este inscrisa in piatra sculptata a coloanelor si arcadelor catedralei.
Exista aici o serie de obiecte si elemente care dau unicitate: fragmente de piatra ce amintesc de perioada medievala,
orga la care a cantat marele compozitor Felix Mendelssohn-Bartholdy (1809-1847), ce este folosita si astazi, sau
minunatul mozaic pus din initiativa reginei Victoria, la mijlocul secolului al XIX-lea.

59.Arhitectura medievală din India.


Cele mai timpurii marturi arhitekturale ajunse pina azi dateaza din timpul statului Mauria(IV-II sec.
i.e.n.).Construktiile era de lemn si karamida uskata, cu 2-3 neveluri.Sistemele urbane erau bazate pe construktii
geometrice in plan.Case aveau planul rektangular,acoperish boltit,realizat din bambus indoit.
In sec.III i.e.n., budismul a fost deklarat religie oficiala.Tipul condukator de konstruktie religioasa devine
stupa,destinata pastrarii relictelor budiste,si ceaitia- cladire ptr rugaciuni.
Una dintre cele mai veki este Stupa din Sanci,cu o forma de semisferika,amplasata pe o platforma si inkonjurata de o
incinta concentrika cu 4 porti monumentale. Peretii concentrici sunt orientati dupa partile lumii si destinati unor
procesiuni rituale. In masivul semisferikk construit din caramida si piatra se afla o inkapere mika ptr relikte,cu intrare
din foishor rektangular de deasupra stupei.Forma si detaliile portilor marturisesk transferul in piatra a unor forme
aparute in lemn.
Ceaitia din Carli una din cele mai marete opere arhitekturale rupestre din India.Este o sala alungita de 40m, inalta ca
o kasa cu 4 etaje,cu peretii si boltile shlefuite ca stikla. Ceaitia este iluminata printr-o fereastra in peretele natural al
peshterii,impodobita cu motive skulptrale. Sculptura si arhitectura in India formeaza un tot unitar.
Apare tipul de templu inalt,de forma turnului.Sunt o marturie a creshterii importantei formelor dekorativ-simbolice
in arhitektura de kult.Spatiile interioare,destinate ptr pastrarea reliktelor si ptr rugaciuni sunt foarte mici in
comparatie cu corpul exterior al templelor. Domina masele sculptate,modelate si nu konstruite,care amintesk forma
kaktushilor.
Farimitarea politika a Indiei a fost afektate de invazia araba din Asia Anterioara in sec. X. Se raspindesk formele
arhitekturale specifice arhitekturii arabo-musulmane in varianta Asiei Anterioare si Mijlocii.Apar tipuri noi de kladiri-

28
moschei,mausolee. Capitala se afla in orashul Agra,inkonjurata de ziduri de cca 20m inaltime,cu palate din gresie
roshieteka,marmura alba,din matosat multikolor,cu aspekt de orash din basme.
Perla arhitekturii indiene e considerat Tadj Mahal,construita de mai multe mesteri din diferite tari.Volumul
gigantik,cuboform construit de marmura alba,acoperita cu o cupola sfero-conika este construita pe o terasa inalta de
7m. La kolturile terasei sunt construite patru minarete de tip indian cu NOUDURI si corp skulptat,care redau un aer
statik intregii compozitii.
Realizari construktive inklude kladirea mausoleului Gol Gumbaz din Bidjapura,cu un diametru de 38m si inaltimea de
peste 60m.
In partea de sud continuau traditiile induse,Cele mai caracteristice construktii sunt complexele
templelor,inkonjurate de incinte rektangulare cu turnuri deasupra portilor,numite “Gopuram”. Au forme de trunchi de
priramida,amplasate in axele principale ale templelor.Sistema curtilor concentrice era in legatura cu divizarea
societatii in caste,in centrul complexelor accesul era interzis.In componentsa templelor erau inkluse
skoli,lokuinte,dependinte,lakuri sakre si bazine ptr spalari ritualice.

60.Mauzoleul Tagi-Mahal.
Taj Mahal este un faimos monument in India, localitatea Agra. Cladirea este un mausoleum inchinat printesei
persane musulmane, Mumtaz Mahal de catre Imparatul Shah Jahan. Taj Mahal a fost construit intre anii 1630 si 1653
si imbina diferite stiluri arhitecturale precum: persan, turcesc, indian, si islamic. De aseamenea este cunoscut ca
momunentul cu o simetrie perfecta si cu o remarcabila finete in definirea fiecarui detaliu. Monumentul a devenit in
anul 1983, patrimoniu mondial UNESCO si ramane pana astazi una dintre cele mai faimoase constructii. Este cel mai
bine pastrat monument - mormant din intreaga lume. Este cunoscut ca un monument al dragostei, asa cum un poet
englez in descria, ca fiind “dragostea unui imparat incrustata in piatra”. Taj Mahalul a fost construit de imparatul
mogul, Shan Jahan, in memoria celei de-a doua sotii. el pierzand nu numai o sotie si mama pentru copii sai, ci si un abil
sfatuitor politic. Asta l-a determinat sa jure ca va construi pentru sotia sa cel mai impresionant momument funerar din
lume. Asa incepe constructia Taj Majalului care va dura 22 de ani. La ridicarea cladirii au muncit doua zeci de mii de
oameni, materialele necesare au fost aduse din toata India cat si din alte regiuni din Asia. Constructia a devenit in
curand timp “simbolul dragostei eterne”. Cladirea este amplasata pe o suprafata acoperita de marmura alba. In centru
se alfa domul incadrat de patru minarete perfect egale. In interior se gaseste o gradina superba cu fantani arteziene.
Aleea, sau intrarea principala este strajuita de arbusti ornamentali. Inauntru domului se alfa si mormantul imparatesei
pe care sunt incrustate pietre pretioase. Mai tarziu langa sicriul imparatesei a fost pus si cel al imparatului care nu a
trait sa vada visul implinit - constructia mareata promisa sotiei sale. Intrega cladire este imbodobita prin incrustari in
marmura, dand forme din cele mai frumoase. Ornamentatia este speciala in camera mortuara unde se gasesc motive
florale. Costructia este plina de simboluri. De exemplu, poarta principala este asemanata unu val pe care femeile din
India il poarta in noaptea nuntii. Comunicarea cladiri cu exteriorul se face printr-o alta poarta inalta si masiva, acre
este simbolul intrarii in paradis. Acesta era facuta din argint masiv, dar datorita greutatii s-a scufundat fiind inlocuita
de alta mai usoara din alama. Taj Mahalul ramane unul dintre cele mai impresionante monumete din lume nu numai
din punct de vedere arhitectural, ci si din punct de vedere simbolic, fiind “o dovada a unei iubirii eterne”.

61. Arhitectura medievala arabo-musulmana si din Asia Centrala


În domeniul arhitecturii în piatră de tradiţie romană se înscriu bazilicele San Apollinare Nuovo şi San Vitale din
Ravenna (sec. VI), baptisteriul Saint Jean din Poitiers (sec. VII), capela imperială de la Aachen (sfârşitul secolului al VIII-
lea - începutul secolului al IX-lea). Primele manifestări ale unei arhitecturi romanice - caracterizată prin bolta de pietre
faţetate, menţinute cu o lata numită cheie de boltă - apar aproape în acelaşi timp, la sfârşitul secolului al X-lea şi
începutul secolului al XI-lea, în Catalonga, Lombardia şi Lorena. De aici ele se exind în tot Occidentul creştin, punctul
de convergenţă situându-se în Burgundia şi Auvergne. Arta bizantină, cu edificiile sale cu cupole şi cu caracterul
hieratic şi ţeapăn al decoraţiunilor sale, arta musulmană, descoperită în Spania Reconquistei şi pe Tărâmul Sfânt, i-au
inspirat mult pe arhitecţii şi artiştii epocii romanice. Printre problemele tehnice care se ridicau în faţa arhitecţilor, cea
mai importantă era aceea a acoperişului, care a fost construit din piatră în sistemul bolţii în plin arc, care avea
dezavantajul că nu oferea posibilitatea ridicării unor construcţii înalte. Acest inconvenient a fost înlăturat începând cu
secolul al XI-lea, când s-au adoptat soluţii variate: juxtapunerea mai multor cupole, bolţi în umbrar susţinute de arcuri
ce dublează bolta. Exemple celebre de astfel de construcţii se întâlnesc din Franţa până în regatul maghiar şi din
Scandinavia până în Italia (mănăstirea Santiago de Compostella, domul din Worms, catedralele din Poitiers, Toulouse
ş.a.).

Sculptura şi pictura erau, de regulă, auxiliare ale arhitecturii, dar s-au realizat şi opere separate, mai ales în
domeniul artelor decorative (statuete, ca aceea reprezentând un suveran carolingian, poate Carol cel Mare, sec. IX).
De o mare răspândire şi preţuire se bucurau artele decorative legate de prelucrarea lemnului şi a metalelor şi
decorarea manuscriselor. Scriptoriile, mai ales ecleziastice, din secolele VI-X, constituiau ateliere nu numai pentru
copiat codice, în secolele IX-X cu eleganta minusculă carolingiană, ci şi pentru realizarea legăturilor, ferecăturilor şi
minierea codicelor, ca Evangheliarul din Kells, Evangheliarul de la Lindisfarne (Britania anglo-saxoă, sec. VIII-IX),
Psaltirea de la Utrecht (statul carolingian, sec. IX).

29
Arta. Arhitectura. Subordonarea manifestărilor artistice unor norme cu caracter religios va conferi artei islamice o
marcantă notă de originalitate. Arta islamică, structural unitară dar nu uniformă, este departe de a fi rămas imuabilă.
În cele treisprezece secole de evoluţie se disting patru perioade. Prima (de la mijlocul secolului VII până la sfârşitul
secolului IX) corespunde epocii omeyyade, de expansiune politico-militară şi celei de glorioasă domnie a califilor
abbasizi. La începutul acestei perioade, sub califii omeyyazi, arabii preiau şi integrează în creaţiile lor elemente siriene
şi elenistico-bizantine.

În cea de a doua perioadă (sec. X-sfârşitul sec. XII), odată cu dislocarea imensului imperiu şi cu coexistenţa celor
trei califate rivale (Bagdad, Cordoba şi Cairo) se crează trei mari centre cultural-artistice. Arta islamică se degajează de
influenţele anterioare, căpătând clare caractere proprii. Este abandonat vechiul tip de moschee, bazat pe
predominanţă dată cupolei, care va deveni element esenţial al arhitecturii funerare. Se fixează acum şi silueta
caracteristică a minaretului - care, începând cu secolul al XI-lea, devine foarte înalt, pe un plan circular, subţiindu-se
spre vârf şi având, la înălţimea de 3/4, balconul muezinului.

Cel mai vechi monument de arhitectură arabă care s-a păstrat, derivat în mod evident din arhitectura creştină
siriană, este aşa-numita Cupolă a Stâncii din Ierusalim. Dar creaţia cea mai remarcabilă a epocii omayyade este marea
moschee din Damasc (datând din 706 şi reconstruită în secolul al XI-lea). Dintre marile monumente religioase ale
epocii abbaside care au rămas, cel mai impresionant este faimoasa moschee din Cordoba, a cărei construcţie a fost
începută în 785. În ceea ce priveşte decoraţia acestor monumente de artă religioasă şi nu numai, deoarece Coranul
interzicea pictarea sau sculptarea figurilor umane şi animale, se dezvoltă o decoraţie cunoscută sub numele de
arabesc, care deşi nu este inventată de arabi, ei sunt cei care o promovează şi o transformă într-un element
caracteristic artei lor.

În domeniul artelor minore, meşterii arabi au obţinut rezultate remarcabile în confecţionarea armelor fin cizelate
şi bogat împodobite, în prelucrarea artistică a metalelor uzuale şi nobile, a lemnului şi a fildeşului.

Aportul arabilor la cultura şi civilizaţia Europei medievale s-a efectuat prin canalul Spaniei şi al Siciliei. Viaţa
intelectuală şi culturală din aceste două ţări aflate sub ocupaţia islamică era superioară celei din restul Europei acelei
vremi. Legăturile artistice ale europenilor cu lumea arabo-islamică încep încă din secolul al VIII-lea, odată cu
schimburile comerciale care includeau şi obiecte de artă şi mai târziu, prin intermediul cruciadelor europenii au
cunoscut mai de aproape arta arabă. Arhitectura Evului Mediu occidental a fost sensibil influenţată de tradiţiile
arhitecturii arabo-musulmane (ferestre duble, arce diferite, creneluri, cupole, arcade sau bolte poligonale, suprafeţe
traforate).

62. Arhitectura medievala din China


Despre maiestria constructorilor chinezi maruturie este Marele zid chinezesk,construit ce V-III i.e.n.,intins pe o
distantsa de 4000 de km la hotarul de nord al Chinei.
Ptr contruktii in China erau folosite-lutul,piatra,ceraminka,dar principalu era lemnul. Meshterii chinezi au elaborat
citeva tipuri de construktii- deani- pavilion rectangular in plan, tai- construktia deasupra portii de intrare, lou- cladire
cu mai multe niveluri, tin- foishor in park.
Deani, era folosit ptr locuintsa,construita pe o platforma batuta din pamint,captushitsa ku piatra. Pe platforma era
instalata carcasa cladirii,dintro sistema de elemente standart confektionate – stilpi,grinzi cu console. Coloanele era
izolate de umezeala prin bazele din piatra,fusul era protejat de actiunile malefice prin lakuri speciale si vopsit in roshu.
Colturile acoperishurilor erau ridkate in sus. Toate elementele de lemn erau vopsite.
In China portile caselor erau orientate spre sud. Casa imparatului era cea mai inalta,apoi a funktionarilor,cele mai
mici-casele populare.Strazile erau pavate ku piatra.
Palatul imperial repeta skema casei de lokuit populara,dar de dimensiuni mai mari. Avea curti interioare,,sala ku
tron era numita “Pavilionul armoniei supreme”,avea dimensiunile 64*35m. Peretii interiori ale palatelor erau piktati
cu imaginea florilor,pasarilor shi dragonilor sakri.

30