MODERNISM-TRADITIONALISM
MODERNISMUL TRADIŢIONALISMUL
Definire • o mişcare amplă care se manifestă în spaţiul cultural- Definire
european, începând de la mijlocul secolului al XIX-lea şi
până în perioada postbelică a secolului al XX-lea;
• reperul iniţial al modernismului literar – volumul Florile
răului de Charles Baudelaire, apărut în 1857 – anunţă o
nouă sensibilitate şi impune, printre altele, estetica
urâtului;
• în cultura română, modernismul este teoretizat şi
promovat de Eugen Lovinescu prin revista şi cenaclul
Sburătorul.
Reviste • revista Sburătorul apare între anii 1919-1922 şi 1926- Reviste
1927;
• în revistă se afirmă o nouă generaţie de scriitori şi critici:
Ion Barbu, Camil Petrescu, Pompiliu Constantinescu,
Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu şi Camil Baltazar;
• colaborează şi autori deja cunoscuţi , precum Ion
Minulescu, sau care au debutat în alte reviste: Liviu
Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu.
Trăsături • preocuparea pentru marile probleme ale cunoaşterii, Trăsături
implicând conexiuni cu filosofia, psihologia, religia,
mitologia;
• cultivarea romanului de analiză psihologică, a dramei de
• orientările tradiţionaliste se constituie încă din primele
decenii ale secolului al XX-lea în jurul revistelor
Sămănătorul (1901) şi Viaţa românească (1906), care
impun cele două curente ideologice şi culturale,
sămănătorismul şi poporanismul;
• au în comun o orientare conservatoare în faţa
occidentalizării grăbite şi superficiale adoptate în
procesul de făurire a statului român modern;
• încearcă să realizeze un proiect cultural propriu, diferit
de calea modernizării accelerate apusene: problema
ţărănească – împroprietărirea ţăranului cu pământ,
problema naţională – un stat naţional şi unitar al tuturor
românilor, cultura naţională bazată pe specificul naţional.
• revista Sămănătorul a apărut în 1901 la Bucureşti;
impune sămănătorismul prin conducerea lui Nicolae
Iorga,între 1903-1906;
• revista Viaţa românească a fost condusă de Garabet
Ibrăileanu până în 1933, apoi de Mihai Ralea, şi a avut
printre colaboratori pe Mihail Sadoveanu, Calistrat
hogaş, George Topîrceanu; în jurul revistei s-a afirmat
poporanismul;
• revista Gândirea apare la Cluj-Napoca, în 1921, avându-l
ca director pe Cezar Petrescu, iar din 1926 pe Nichifor
Crainic; a grupat în cercul ei creatori din domenii
diferite: pictură, teologie, poezie (Vasile Voiculescu,
Lucian Blaga, Ion Pillat, Radu Gyr); publicaţia a
configurat gândirismul.
Caracteristici ale sămănătorismului şi ale poporanismului:
cultul trecutului, interesul pentru lumea ţărănească, pledoaria
pentru răspândirea culturii în rândul poporului, teoria specificului
naţional.
 conştiinţă şi de idei;
• universul artistic reflectă o civilizaţie citadină, definitorie
pentru sec. al XX-lea;
• tipologia predilectă este aceea a intelectualului, cu
dilemele sale şi cu reacţiile sale faţă de presiunile
societăţii;
• preferinţa pentru luciditate în actul de creaţie lirică; de
aici, lirismul modernist epurat de anecdotică,
sentimentalism şi didacticism;
• dispariţia speciilor consacrate (meditaţie, elegie, idilă,
pastel) în locul cărora apar formule poetice insolite
(„inscripţie”, „psalm”, „creion”, „poem într-un vers”,
„catren”, „cântec”);
• conceperea şi construirea volumului de versuri ca un
întreg semnificativ, nu o dată prefaţat şi, uneori, chiar
încheiat de o artă poetică;
• artele poetice capătă valoare emblematică pentru
universul poetic, pentru estetica personală, pentru
viziunea asupra lumii;
• naşterea unui nou limbaj poetic caracterizat de un limbaj
neobişnuit (termeni argotici, colocviali, abstracţi), prin
ambiguitate semantică, prin sintaxă eliptică, prin înnoirea
metaforei; este vorba uneori nu doar de o sintaxă
specială, dar chiar de o poezie alogică;
• coexistenţa în versificaţie a prozodiei consacrate cu
versul liber, versul alb, absenţa strofelor sau strofe
inegale, ritmuri interioare;
• modificarea punctuaţiei convenţionale (versurile încep
fără majusculă, dispar adesea punctul şi virgula), se
folosesc intens punctele de suspensie ca semn al
inefabilului şi al sugestiei;
• impunerea „fragmentului” ca specie nouă în proză şi în
eseu şi a fragmentarismului ca modalitate inedită de
construcţie a poemului.
Gândirismul adaugă ortodoxismul, ideea mistică a neamului şi
antioccidentalismul.
Trăsături ale tradiţionalismului în ansamblu:
• preocuparea pentru satul românesc ca vatră a
spiritualităţii autohtone;
• spaima de civilizaţia citadină, văzută ca sursă a
degradării morale;
• întoarcerea spre trecut (paseismul) ca unic reper moral
salvator;
• cultivarea aspectelor tradiţionale (obiceiuri, sărbători,
costume, muzică, gastronomie), în opoziţie cu cele
străine;
• predilecţia pentru teme precum pământul şi muncile
câmpului, legătura cu pământul, cultul neamului şi al
înaintaşilor, continuitatea generaţiilor, întoarcerea în
locurile natale, casa şi biserica;
• insistenţa asupra temei religioase, mai ales în lirică, prin
evocarea scenelor biblice semnificative şi autohtonizarea
lor;
• viziunea idilică asupra vieţii ţărăneşti, surprinsă mai ales
în momentele ei de sărbătoare;
• preferinţa pentru specii ca romanul istoric, povestirea şi
nuvela socială, romanul social, drama istorică;
• preferinţa pentru epica în versuri (balada istorică,
poemul) şi specii lirice (idila, pastelul, psalmul
tradiţional. Oda, imnul);
• tipologia preferată: haiducul, răzeşul, ciobanul, călugărul
sau preotul;
• păstrarea formelor prozodice tradiţionale: stofa, ritmul,
rima;
• limbajul poetic se caracterizează printr-un registru
stilistic arhaic şi popular, vocabular cu regionalisme;
• respectarea sintaxei, a topicii şi a punctuaţiei consacrate.