Sunteți pe pagina 1din 3

MODERNISM-TRADITIONALISM

MODERNISMUL TRADIŢIONALISMUL
Definire • o mişcare amplă care se manifestă în spaţiul cultural- Definire • orientările tradiţionaliste se constituie încă din primele
european, începând de la mijlocul secolului al XIX-lea şi decenii ale secolului al XX-lea în jurul revistelor
până în perioada postbelică a secolului al XX-lea; Sămănătorul (1901) şi Viaţa românească (1906), care
• reperul iniţial al modernismului literar – volumul Florile impun cele două curente ideologice şi culturale,
răului de Charles Baudelaire, apărut în 1857 – anunţă o sămănătorismul şi poporanismul;
nouă sensibilitate şi impune, printre altele, estetica • au în comun o orientare conservatoare în faţa
urâtului; occidentalizării grăbite şi superficiale adoptate în
• în cultura română, modernismul este teoretizat şi procesul de făurire a statului român modern;
promovat de Eugen Lovinescu prin revista şi cenaclul • încearcă să realizeze un proiect cultural propriu, diferit
Sburătorul. de calea modernizării accelerate apusene: problema
ţărănească – împroprietărirea ţăranului cu pământ,
problema naţională – un stat naţional şi unitar al tuturor
românilor, cultura naţională bazată pe specificul naţional.
Reviste • revista Sburătorul apare între anii 1919-1922 şi 1926- Reviste • revista Sămănătorul a apărut în 1901 la Bucureşti;
1927; impune sămănătorismul prin conducerea lui Nicolae
• în revistă se afirmă o nouă generaţie de scriitori şi critici: Iorga,între 1903-1906;
Ion Barbu, Camil Petrescu, Pompiliu Constantinescu, • revista Viaţa românească a fost condusă de Garabet
Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu şi Camil Baltazar; Ibrăileanu până în 1933, apoi de Mihai Ralea, şi a avut
• colaborează şi autori deja cunoscuţi , precum Ion printre colaboratori pe Mihail Sadoveanu, Calistrat
Minulescu, sau care au debutat în alte reviste: Liviu hogaş, George Topîrceanu; în jurul revistei s-a afirmat
Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu. poporanismul;
• revista Gândirea apare la Cluj-Napoca, în 1921, avându-l
ca director pe Cezar Petrescu, iar din 1926 pe Nichifor
Crainic; a grupat în cercul ei creatori din domenii
diferite: pictură, teologie, poezie (Vasile Voiculescu,
Lucian Blaga, Ion Pillat, Radu Gyr); publicaţia a
configurat gândirismul.
Trăsături • preocuparea pentru marile probleme ale cunoaşterii, Trăsături Caracteristici ale sămănătorismului şi ale poporanismului:
implicând conexiuni cu filosofia, psihologia, religia, cultul trecutului, interesul pentru lumea ţărănească, pledoaria
mitologia; pentru răspândirea culturii în rândul poporului, teoria specificului
• cultivarea romanului de analiză psihologică, a dramei de naţional.
conştiinţă şi de idei; Gândirismul adaugă ortodoxismul, ideea mistică a neamului şi
• universul artistic reflectă o civilizaţie citadină, definitorie antioccidentalismul.
pentru sec. al XX-lea; Trăsături ale tradiţionalismului în ansamblu:
• tipologia predilectă este aceea a intelectualului, cu • preocuparea pentru satul românesc ca vatră a
dilemele sale şi cu reacţiile sale faţă de presiunile spiritualităţii autohtone;
societăţii; • spaima de civilizaţia citadină, văzută ca sursă a
• preferinţa pentru luciditate în actul de creaţie lirică; de degradării morale;
aici, lirismul modernist epurat de anecdotică, • întoarcerea spre trecut (paseismul) ca unic reper moral
sentimentalism şi didacticism; salvator;
• dispariţia speciilor consacrate (meditaţie, elegie, idilă, • cultivarea aspectelor tradiţionale (obiceiuri, sărbători,
pastel) în locul cărora apar formule poetice insolite costume, muzică, gastronomie), în opoziţie cu cele
(„inscripţie”, „psalm”, „creion”, „poem într-un vers”, străine;
„catren”, „cântec”); • predilecţia pentru teme precum pământul şi muncile
• conceperea şi construirea volumului de versuri ca un câmpului, legătura cu pământul, cultul neamului şi al
întreg semnificativ, nu o dată prefaţat şi, uneori, chiar înaintaşilor, continuitatea generaţiilor, întoarcerea în
încheiat de o artă poetică; locurile natale, casa şi biserica;
• artele poetice capătă valoare emblematică pentru • insistenţa asupra temei religioase, mai ales în lirică, prin
universul poetic, pentru estetica personală, pentru evocarea scenelor biblice semnificative şi autohtonizarea
viziunea asupra lumii; lor;
• naşterea unui nou limbaj poetic caracterizat de un limbaj • viziunea idilică asupra vieţii ţărăneşti, surprinsă mai ales
neobişnuit (termeni argotici, colocviali, abstracţi), prin în momentele ei de sărbătoare;
ambiguitate semantică, prin sintaxă eliptică, prin înnoirea • preferinţa pentru specii ca romanul istoric, povestirea şi
metaforei; este vorba uneori nu doar de o sintaxă nuvela socială, romanul social, drama istorică;
specială, dar chiar de o poezie alogică; • preferinţa pentru epica în versuri (balada istorică,
• coexistenţa în versificaţie a prozodiei consacrate cu poemul) şi specii lirice (idila, pastelul, psalmul
versul liber, versul alb, absenţa strofelor sau strofe tradiţional. Oda, imnul);
inegale, ritmuri interioare; • tipologia preferată: haiducul, răzeşul, ciobanul, călugărul
• modificarea punctuaţiei convenţionale (versurile încep sau preotul;
fără majusculă, dispar adesea punctul şi virgula), se • păstrarea formelor prozodice tradiţionale: stofa, ritmul,
folosesc intens punctele de suspensie ca semn al rima;
inefabilului şi al sugestiei; • limbajul poetic se caracterizează printr-un registru
• impunerea „fragmentului” ca specie nouă în proză şi în stilistic arhaic şi popular, vocabular cu regionalisme;
eseu şi a fragmentarismului ca modalitate inedită de • respectarea sintaxei, a topicii şi a punctuaţiei consacrate.
construcţie a poemului.