1.

Pornind de la definiția conceptului de aculturație, enumerați posibile conduite și valori pe

care românii le-au împrumutat de la alte culturi, precum și posibile valori pe care le-am
transmis altor culturi.

Dinamica schimbului cultural, problema aculturaţiei este prezentă cu multiple nuanţe şi

conotaţii, reliefându-se atât latura teoretică, cât şi cea practică. Reprezentanţi de seamă ai
antropologiei culturale au consacrat lucrări întregi pentru a circumscrie locul procesului de
aculturaţie în dinamica culturală, originea şi efectele lui.
În procesele de împrumut specifice aculturaţiei, fenomenul fundamental îl constituie re-
elaborarea, re-interpretarea prin care elementele culturale, complexele de practici ale culturii
donatoare se schimbă nu numai ca formă, dar şi ca semnificaţie în termenii culturii receptoare.
Studiul ariilor culturale, mai ales, al societăţilor din aceeaşi arie culturală, a evidenţiat
manifestări schimbate ale modului de bază în trecerea de la un grup la altul, demonstrând nu
numai nevoia de continuitate, dar şi caracterul creator, inventiv al preluărilor.Una din
problemele de care s-a ocupat a fost distincţia a două tipuri de condiţii  care pot prezida
situaţia de contact, de forţă şi de libertate. Schimbul cultural dirijat reflectă condiţiile în care o
societate dominantă induce sau forţează schimbarea în modul de viaţă al unei societăţi
subordonate. În acest caz, consecinţele sunt diferite în raport cu condiţiile în care o societate
este capabilă să aleagă liber elementele culturale.
Mişcările popoarelor băştinaşe, reacţia la impunerea forţată a unor modele culturale, nu sunt
decât expresia deprivatizării grupurilor şi oamenilor de ceea ce le era propriu, de ceea ce îi
definea în fiinţa lor culturală. Mişcarea ”Hau” a Maorilor din Noua Zeelandă, Mişcarea
„Mau” a Kikuyu-lor din Africa de Est, ca şi numeroase astfel de mişcări băştinaşe din Sudul
Africii, sudul Americii, din America Centrală au devenit obiect de cercetare şi de descriere
detaliată de către antropologi.