Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării din Republica Moldova

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului
Catedra de științe economice

TRUSEVICI ALLA BRANAȘCO NATALIA

GHID METODIC
la unitatea de curs

TEORIA ECONOMICĂ I
(Microeconomie)

Bălți, 2018

1
 Recomandată spre publicare de:

- Catedra de ştiinţe economice, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (proces-
verbal nr. );
- Comisia Metodică a Facultății de Științe Reale, Economice și ale Mediului, Universitatea
de Stat „Alecu Russo” din Bălți (proces-verbal nr. );
- Consiliul Științific al Facultății de Științe Reale, Economice și ale Mediului,
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (proces-verbal nr. )

Recenzenți:
Nolea Filip – doctor în științe economice, conferențiar universitar, ASEM
Carolina Tcaci – doctor în științe economice, conferențiar universitar, USARB

2
 CUPRINS

Introducere 4
Tema 1. Introducere în analiza microeconomică 5
Tema 2. Mecanismul pieței. Cererea şi oferta. Echilibrul pieței 9
Tema 3. Conceptul elasticității cererii și ofertei 14
Tema 4. Alegerea consumatorului 19
Tema 5. Alegerea producătorului 26
Tema 6. Costurile de producţie şi rentabilitatea 32
Tema 7. Existența echilibrului economic și comportamentul firmei în 38
condiții de competiție perfecta
Tema 8. Existența echilibrului economic în condiții de competiție imperfectă 43
Tema 9. Teoria jocurilor 48
Tema 10. Piața factorilor de producție și veniturile factoriale 50
Tema 11. Risc și incertitudine 57
Tema 12. Efecte externe și bunurile publice 62
Referințe bibliografice 67

3
 INTRODUCERE

Ca ştiinţă economică, Teoria economică constituie o componentă a sistemului acestor

ştiinţe. Ea este prima ştiinţă apărută în sistemul ştiinţelor economice odată cu trecerea la epoca
modernă a dezvoltării societăţii. În centrul acestui sistem se află Teoria economică care studiază
mişcarea de ansamblu a vieţii economice, reprezentând fundamentul teoretic şi metodologic
general pentru toate celelalte ştiinţe economice.
Orice curs universitar poate fi mai uşor asimilat atunci când se face o îmbinare a teoriei
şi practicii. De aceea, ghidul metodic dat, reprezintă un material didactic ajutător, menit să
faciliteze studiul teoriei economice şi să creeze la viitorii specialişti o gândire economică
creativă şi performantă ce le-ar permite să aprecieze corect realitatea economică şi să adopte
decizii raţionale şi optime.
Utilizarea prezentului ghid metodic în cadrul seminarelor, a lecţiilor practice, precum şi a
lucrului individual ar permite aplicarea practică a cunoştinţelor teoretice, cunoaşterea realităţii
economice, cultivarea unui mod creativ de gândire, formarea deprinderilor de a-şi expune şi
argumenta opinia proprie şi de asemenea, implicarea mai multor studenţi în activitatea
seminarelor, evaluarea gradului de cunoaştere a materialului teoretic.
Lucrarea este constituită din douăsprezece teme, conform curriculum-ului la unitatea de
curs Teorie economică I. Fiecare temă conţine planul lecţiei, rezumatul temei, conceptele-cheie
din cadrul temei, întrebări şi teme pentru discuţii, probleme şi teste propuse spre rezolvare.
Temele prezentate în cadrul acestei lucrări metodice corespund cuririculum-ui unității de
curs Teorie economică I, şi se adresează studenţilor de la specialitățile economice.

4
 Tema 1. INTRODUCERE ÎN ANALIZA MICROECONOMICĂ
Planul temei:
1.1. Încadrarea microeconomiei în contextul macroeconomic general
1.2. Modelarea fenomenelor microeconomice
1.3. Premizele raționamentului microeconomic

Rezumatul temei: Teoria economică este o ştiinţă analitică care se ocupă cu studierea
utilizării de către indivizi a resurselor economice care au caracter rar şi limitat în scopul de a
produce diferite bunuri şi servicii, repartizarea lor şi schimbul între membrii societăţii pentru
consumul individual sau productiv.
Teoria economică este prima ştiinţă apărută în sistemul ştiinţelor economice odată cu
trecerea la epoca modernă a dezvoltării societăţii. Progresul ulterior al vieţii economice a
societăţii a generat necesitatea cunoaşterii mai profunde a acestei sfere a vieţii sociale, ceea ce a
condus la crearea unor noi ramuri de studiere a proceselor şi fenomenelor economice a legilor
economice, cu puternice şi complexe legături de interdependenţă, alcătuind un sistem unitar al
ştiinţelor economice. În centrul acestui sistem se află teoria economică care studiază mişcarea de
ansamblu a vieţii economice, reprezentând fundamentul teoretic şi metodologic general pentru
toate celelalte ştiinţe economice.

Funcţio
nale

Istorice De
ramură
Teoria
economică

Ale
De
întreprinde
frontieră
rii

Figura 1.1. Sistemul ştiinţelor economice

Economia contemporană poate fi privită la nivel microeconomic, mezoeconomic,
macroeconomic şi mondoeconomic.
Microeconomia presupune cercetarea fenomenelor și proceselor economice ce se
desfășoară la nivelul unităților economice (individ, gospodărie casnică, întreprindere). Adam
Smith este considerat fondatorul microeconomiei. În lucrarea „Avuţia naţiunilor”, Smith
analizează modul de formare a preţurilor şi identifică „mâna invizibilă” care conduce indivizii în
acţiunile lor cu scopul satisfacerii intereselor. La sfârșitul secolului XIX, marginaliştii au
modificat obiectul de studiu al ştiinţei economice, punând accentul pe analiza pieţei. Şcoala
marginalistă cuprinde Şcoala de la Viena, Şcoala de la Lousanne, Şcoala de Cambridge. Şcoala
de la Viena (Karl Menger) a fundamentat teoria subiectivist-marginalistă a valorii, bazată pe
utilitatea bunurilor, care este opusă teoriei clasice a valorii-muncă. Şcoala de Lousanne (Vilfredo
Paretto) a elaborat teoria echilibrului economic general, bazat pe interdependenţa generală a
5
mărfurilor, a produselor şi a factorilor de producţie. Şcoala de Cambridge (Alfred Marchall) a
elaborat teoria echilibrului parţial, considerat mai realist şi mai uşor de manevrat.
Funcţiile teoriei economice reprezintă anumite tipuri de acţiuni în procesul de utilizare a
resurselor limitate pentru producerea de bunuri şi servicii. Teoria economică îndeplineşte trei
funcţii interdependente:
1) cognitivă – studierea activităţii gospodăreşti, analiza, clasificarea şi sistematizarea
fenomenelor economice;
2) metodologică – elaborarea metodelor, mijloacelor, instrumentelor ştiinţifice, necesare
pentru cercetarea ştiinţelor economice;
3) practică – asigurarea nemijlocită a economiei cu modalități de acțiune.
Metodele teoriei economice sunt totalitatea mijloacelor, instrumentelor utilizate pentru a
studia lumea înconjurătoare, a sistematiza faptele şi a le expune sub formă de categorii ştiinţifice,
legi, tendinţe şi modele. Metodele teoriei economice se împart în două mari categorii:
1. Metode generale, ce sunt utilizate în procesul de cercetare a tuturor științelor:
a) abstracţia ştiinţifică – metodă, cu ajutorul căreia se cercetează fenomenul, evidenţiind
trăsăturile dominante;
b) analiza – metodă ce constă în descompunerea mintală pe elemente a fenomenului;
c) sinteza – metodă ce constă în reunirea elementelor analizate separat;
d) inducţia – modul de a raţiona de la particular la general;
e) deducţia – modul de a raționa de la general la particular;
2. Metode specifice, ce sunt utilizate în cercetarea fenomenelor și proceselor economice:
a) istorică – metodă ce constă în descrierea fenomenelor economice cum s-au desfăşurat
în timp;
b) logică – metodă ce constă în trecerea de la abstract la concret, eliminarea faptelor
nesemnificative;
c) modelarea economico-matematică – metodă ce constă în descrierea simplificată și
reproducerea schematică a unui proces economic;
d) experimentul economic – metodă ce constă în verificarea oportunităţii şi eficacităţii
aplicării metodelor, măsurilor, intervenţiilor în activitatea economică.

Concepte cheie:
Microeconomie știința ce presupune cercetarea fenomenelor și proceselor economice ce se
desfășoară la nivelul unităților economice (individ, gospodărie casnică,
întreprindere).
Metodele teoriei totalitatea mijloacelor, instrumentelor utilizate pentru a studia lumea
economice înconjurătoare, a sistematiza faptele şi a le expune sub formă de categorii
ştiinţifice, legi, tendinţe şi modele.
Legi economice expresia legăturilor esenţiale, necesare, relativ stabile şi repetabile de dependenţă
cauzală sau mutuală existente în mod obiectiv între fenomenele şi procesele
economice.
Proces economic transformările în starea activităţii economice, care relevă dezvoltarea în timp şi
spaţiu a fenomenului economic.
Fenomen economic formă exterioară a activităţii economice, unele elemente şi aspecte ale vieţii
economice, care apar şi se manifestă la suprafaţa acesteia şi care pot fi cunoscute
direct, pe bază de experienţă.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

6
 1. Descrieţi evoluţia obiectului de studiu al ştiinţei microeconomice.
2. Descrieţi principalele şcoli microeconomice.
3. Explicaţi metodele utilizate în cadrul microeconomiei.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate, eseuri):

1. Rolul economiei în progresul civilizației umane.
2. Principiile și legile noii economii.
3. Doctrinele economice moderne.
4. Legile economice și libertatea economică.

Exerciții pentru testarea cunoștințelor:

1. Afirmaţia că „rolul ştiinţei economice este să explice procesul prin care individul este
servit” a fost expusă de: a) J. K. Galbraith; b) J. M. Keynes; c) P. Samuelson; d) R. Lipsey; e) A.
Chrystal;
2. Economia, ca ştiinţă, a apărut în perioada: a) marxismului; b) şcolii clasice engleze; c)
antică; d) mercantilismului; e) după criza din anii 1929-1933;
3. Economia Politică, ca termen, a fost utilizat în literatura economică pentru prima dată:
a) de către J. M. Keynes; b) de economistul K. Marx; c) în anul 1815; d) de către A. de
Montchrestien; e) în anul 1929;
4. Autorul teoriei debuşeelor este: a) K. Marx; b) A. Smith; c) J. B. Say; d) Aristotel; e)
T. R. Malthus;
5. Principiile teoriei microeconomice au apărut odată cu: a) „revoluţia marginalistă”; b)
„revoluţia industrială”; c) „revoluţia informaţională”;
6. Microeconomia, ca parte a ştiinţei economice studiază: a) comportamentul economic al
consumatorilor, întreprinderilor şi posesorilor de resurse; b) relaţiile dintre diferiţi reprezentanţi
ai diferitor clase sociale; c) cum economiştii folosesc microcomputerele; d) economia la nivelul
unei ţări;
7. Nivelurile de cercetare ale teoriei economice sunt: a) mondoeconomia; b) economia de
schimb; c) microeconomia; d) economia naturală;
8. Analiza economică ca metodă de cercetare presupune: a) divizarea obiectului cercetat
în părţi componente şi apoi studierea detaliată a acestora; b) fuziunea elementelor cercetate
separat şi formularea unei concluzii finale; c) excluderea din studiu a evenimentelor aleatoare,
care sunt considerate neesenţiale pentru efectuarea cercetării propriu-zise; d) reprezentarea
grafică a dependenţei dintre mai multe variabile economice în anumite perioade de timp;
9. Ca ştiinţă socială economia studiază: a) comportamentul uman în societate;
b)comportamentul uman ca o relaţie dintre scopuri şi mijloace cu întrebuinţări alternative; c)
relaţia dintre nevoi limitate şi resurse nelimitate; d) toate variantele de mai sus;
10. Conform lui K. Marx, obiectul de studiu al teoriei economice e definit astfel: a) ştiinţa
despre crearea avuţiei; b) ştiinţa despre legile distribuţiei bogăţiei; c) ştiinţa despre relaţiile de
producţie şi legile care le exprimă;
11. Abordările în teoria economică pot fi: a) normative; b)pozitive; c) macroeconomice;
d) microeconomice;
12. Teoria economică are următoarele funcţii: a) ocuparea deplină a forţei de muncă; b)
metodologică; c) cognitivă; d) teoretică;

7
 13. Etape de dezvoltare ale teoriei economice sunt: a) preştiinţifică; b) constituirii proprii-
zise; c) aplicarea practică a cunoştinţelor teoretice; d) contemporană;
14. Legile economice sunt: a) expresia unor raporturi şi relaţii esenţiale durabile şi
repetabile între fenomenele ce ne înconjoară; b) impunerea şi evaluarea conceptelor ordinii
naturale; c) acte normative legislative;
15. Teoria economică este o ştiinţă importantă deoarece: a) identifică problemele; b)
furnizează managerilor informaţii necesare luării deciziilor; c) creează un model realist,
complex, referitor la organizaţie; d) oferă soluţii celor mai complexe probleme;
16. În evoluţia societăţii omeneşti, apelarea la schimb pentru acoperirea nevoilor a
devenit dominantă în timp deoarece: a) elimină orice fel de risipă; b) elimină definitiv
autoconsumul; c) nevoile sunt mai bine satisfăcute, iar mijloacele utilizate au o eficienţă mai
mare; d) bunurile libere sunt limitate; e) elimină diviziunea muncii;
17. Care din afirmaţiile de mai jos nu este corectă ?: a) o resursă regenerabilă în
activitatea economică este nelimitată; b) a gospodări înseamnă a diminua tensiunea dintre nevoi
şi resurse; c) o resursă regenerabilă poate să fie şi refolosibilă; d) acoperirea nevoilor se poate
face şi direct, fără să se apeleze la schimb; e) serviciile pentru consum personal sunt şi bunuri
economice;
18. Costul de opţiune al alegerilor: a) este determinat de proprietatea privată; b) este cea
mai bună alternativă sacrificată; c) are la bază concurenţa dintre agenţii economici; d) este
condiţionat de politicile guvernamentale; e) este egal cu zero, dacă pregătirea profesională este
cea mai bună;
19. Potrivit ştiinţei economice, costul alternativ: a) însoţeşte numai alegerile în calitate de
consumatori; b) este egal cu zero, în activităţile competitive; c) este un cost real al alegerilor
făcute ca producători sau consumatori; d) nu este specific fiecărui agent economic; e) nu are
legătură cu limitarea resurselor;
20. Principiul raţionalităţii în economie: a) se poate exprima numai prin regula
maximului; b) îşi are determinarea în tensiunea nevoi-resurse; c) este incompatibil cu existenţa
costului de oportunitate; d) se poate exprima numai prin regula minimului; e) este compatibil cu
risipa resurselor limitate;
21. În virtutea principiului raţionalităţii: a) economisirea timpului ce poate fi folosit este
cea mai importantă cerinţă a progresului; b) timpul cheltuit poate fi recuperat; c) risipirea
resurselor limitate micşorează costul real al alegerilor; d) regenerarea şi refolosirea resurselor
elimină caracterul nelimitat al mijloacelor; e) costul de oportunitate este zero, la cea mai bună
utilizare a resurselor;
22. Care din afirmaţiile de mai jos este corectă? a) activitatea economică nu este o
componentă a activităţii sociale; b) ştiinţa economică descrie, explică şi prognozează acte şi
fapte economice; c) obiectivele de atins nu sunt concurente; d) resursele economice sunt
nelimitate şi cu întrebuinţări alternative; e) succesul şi eşecul economiei ca ştiinţă se pot calcula;
23. Activitatea economică reprezintă: a) totalitatea activităţilor prin care oamenii îşi
asigură bunurile pentru a-şi satisface nevoile; b) activităţile prin care oamenii îşi asigură doar
bunurile materiale; c) activităţile prin care oamenii îşi asigură doar serviciile; d) numai
activităţile prin care se asigură bunurile de strictă necesitate; e) numai activităţile prin care se
asigură bunurile de folosinţă îndelungată;
24. Ansamblul activităţilor interdependente prin care oamenii utilizează resurse limitate,
cu întrebuinţări alternative, pentru a produce bunuri economice în vederea acoperirii nevoilor
8
concrete nelimitate semnifică: a) în principal producerea de servicii; b) activităţi independente de
producerea de bunuri; c) repartiţia veniturilor; d) schimbul de bunuri alimentare; e) economia;
25. Risipa de resurse survine, în principal, atunci când: a) se produce ce nu se cere; b) se
produce ce se cere; c) se produce cât se cere; d) consumul de resurse este pe măsura tehnologiei
dominante; e) se respectă calitatea produselor;
26. Problemele de bază ale economiei sunt: a) ce producem? sau cât producem? b) ce
producem? cât producem? cum producem? pentru cine producem? c) cât producem? sau pentru
cine producem ? d) ce producem? sau cum producem? e) ce şi cât producem fără a avea
importanţă cum producem;
27. Care este importanța teoriei economice ca știință? a) identifică problemele; b)
furnizează managerilor informaţii necesare luării deciziilor; c) creează un model realist,
complex, referitor la organizaţie; d) oferă soluţii celor mai complexe probleme;
28. Care din afirmaţiile expuse nu este corectă? a) activitatea economică nu este o
componentă a activităţii sociale; b) ştiinţa economică descrie, explică şi prognozează acte şi
fapte economice; c) obiectivele de atins nu sunt concurente; d) resursele economice sunt
nelimitate şi cu întrebuinţări alternative; e) succesul şi eşecul economiei ca ştiinţă se pot calcula;
29. Raţionalitatea economică presupune: a) respectarea regulii maximului doar pe termen
scurt; b) respectarea regulii minimului doar pe termen lung; c) utilizarea mijloacelor limitate, în
aşa fel încât satisfacerea nevoii să fie maximă; d) maximizarea rezultatelor utile la mijloacele
date folosite doar pe termen lung; e) minimizarea mijloacelor folosite pentru obţinerea
rezultatelor dorite doar pe termen lung;
30. Principiul minimaxului în economie presupune: a) realizarea cu mijloacele date a
celor mai bune rezultate posibile; b) obţinerea rezultatelor dorite, cu cele mai mici cheltuieli de
mijloace; c) obţinerea rezultatelor dorite cu resurse mai mari decât permite tehnologia
dominantă; d) obţinerea de cât mai multe rezultate indiferent de calitate; e) maxim de rezultate
utile cu minimum de cheltuieli de resurse, în restricţiile date, de spaţiu şi de timp.

Tema 2. MECANISMUL PIEȚEI. CEREREA ȘI OFERTA.

ECHILIBRUL PIEȚEI

Planul temei:
2.1. Cererea: factorii de preț și non-preț. Cererea individuală și cererea pieței. Legea
cererii
2.2. Oferta: factorii de preț și non-preț. Oferta individuală şi oferta pieței. Legea ofertei
2.3. Echilibrul pieței. Echilibrul după A.Marshall și L.Walras
2.4. Echilibrul în perioada pieței, perioada scurtă și perioada lunga de timp. Modelul
„pânzei de păianjen”

Rezumatul temei: Cererea şi oferta fac parte din mecanismul de funcţionare a pieţei în
sistemul economiei de schimb. Cererea este o categorie economică specifică care se bazează pe
categoria generală “necesităţi” şi apare în condiţiile specifice de existenţă a relaţiilor de piaţă.
Cererea este cantitatea dintr-un anumit bun pe care consumatorul doreşte şi poate să o cumpere
într-un anumit interval de timp, la un anumit nivel al preţului. Formele cererii sunt următoarele:
9
 1. Cerere pentru bunuri substitubile;
2. Cerere pentru bunuri complementare;
3. Cerere derivată;
4. Cerere anormală.
Legea generală a cererii constă în faptul că între modificările preţului şi modificarea
cantităţii cerute există o relaţie invers proporţională. În afară de preț asupra cererii influențează și
alți factori, numiți non-preț:
- modificările veniturilor băneşti ale consumatorilor;
- schimbarea preferinţelor sub influenţa modei, publicităţii;
- modificarea prețului la bunurile substituibile şi complementare;
- schimbarea anticipată a consumatorilor privind evoluţia pieţei;
- modificarea numărului şi a structurii consumatorilor.
Oferta este o categorie specifică a economiei de piaţă care are la bază categorii generale –
producţia. Oferta este dorinţa şi capacitatea vânzătorilor de a furniza produsele pentru vânzarea
acestora pe piaţă. Legea generală a ofertei reprezintă dependenţa directă între preţul produsului
şi mărimii ofertei acestui produs. Asupra ofertei influențează și factorii non-preț:
- costurile de producţie;
- modificările tehnologiei;
- modificările preţurilor la alte mărfuri;
- modificarea aşteptărilor;
- modificări în politica economică a statului (impozite, subvenţii);
- situaţia social-economică şi politică.
Interacţiunea dintre cerere şi ofertă generează trei fenomene de piață: echilibru, surplus și
deficit. Echilibrul pieței se formează în situația când cantitatea cerută este egală cu cantitatea
oferită pe piață, mărfurile fiind vândute la prețul de echilibru. În situația când cererea este
excedentară apare deficitul de mărfuri pe piață, iar în cazul când oferta este excedentară apare
surplusul de mărfuri pe piață.

D
S

PE E

0 QE Q
Figura 2.1. Echilibrul de piaţă
În unele situații statul intervine în mecanismul de formare a echilibrului pieței prin
impozite incluse în preţul mărfurilor, subvenţionarea unor producători și fixarea prețului „max”
și „min”. Nivelul maxim al preţului (plafonul preţului) se determină la un nivel inferior faţă de
preţul de echilibru și este fixat pentru susţinerea intereselor consumatorilor vulnerabili. Nivelul
minim de preţ (pragul de preţ) este mai mare de preţul de echilibru și se stabileşte pentru
susţinerea producătorilor.

10
 Concepte cheie:
Cererea cantitatea dintr-un anumit bun pe care consumatorul doreşte şi poate să o
cumpere într-un anumit interval de timp, la un anumit nivel al preţului.
Legea cererii reprezintă relaţia invers proporţională între modificările preţului şi modificarea
cantităţii cerute.
Oferta cantitatea dintr-un anumit bun pe care producătorul doreşte şi poate să o vândă
într-un anumit interval de timp, la un anumit nivel al preţului.
Legea ofertei reprezintă dependenţa directă între preţul produsului şi mărimea ofertei acestui
produs.
Echilibru de piață situația când cantitatea cerută este egală cu cantitatea oferită pe piață.
Surplus de piață situația când cantitatea cerută este mai mică decât cantitatea oferită pe piață.
Deficit de piață situația când cantitatea cerută este mai mare decât cantitatea oferită pe piață.
Preț de echilibru prețul ce este generat de situația de echilibru a pieței, când cererea este egală cu
oferta.
Plafonul preţului nivel maxim de preț ce se determină la un nivel inferior faţă de preţul de
echilibru.
Pragul de preţ nivel minim de preț ce este mai mare de preţul de echilibru.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Explicaţi dacă legea generală a cererii are un caracter absolut sau relativ.
2. În ce constă diferenţa dintre reducerea (creşterea) cererii şi contracţia (extinderea)
cererii.
3. Explicaţi de ce costul de producţie reprezintă principalul factor al modificării ofertei.
4. Argumentaţi aplicarea în practică a modelului cerere – ofertă.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate, eseuri):

1. Echilibrul pieţei ca un „magnet economic” şi rolul lui.
2. Piaţa bunurilor de consum din Republica Moldova: problemele dezvoltării.
3. Piaţa ca instituţie principală a economiei contemporane.
4. Politica de preţuri în Republica Moldova.

Exerciții pentru testarea cunoștințelor:

1. Cererea pentru bunul x este elastică, iar preţul înregistrează o scădere. Ca rezultat,
venitul total obţinut de vânzător: a) creşte; b) scade; c) rămâne neschimbat; d) creşte dacă este
bun Giffen; e) scade dacă este bun de lux;
2. Bunurile x şi y sunt complementare. Px scade, iar Py este constant. Cererea
săptămânală pentru bunul y: a) creşte; b) scade; c) rămâne neschimbată. d) nu putem determina
modificarea; e) scade dacă este un bun Giffen;
3. Bunul „x” este un bun Giffen. Dacă venitul consumatorului scade, cererea pentru acest
bun (caeteris paribus): a) creşte; b) scade; c) rămâne neschimbată. d) pe termen scurt scade; e)
dacă este bun de lux creşte;
4. Curba cererii unui bun se deplasează spre dreapta dacă: a) preţul unitar creşte;
b)preţul unitar scade; c) veniturile medii ale menajelor cresc; d) preferinţele consumatorilor
pentru acest bun scad; e) preţurile factorilor de producţie din care se obţine scad;
5. Producătorii de aspirină şi farmaciştii decid să reducă preţul la aspirină, în medie cu
10%, dar diferenţiat în funcţie de sortiment. Dacă celelalte împrejurări nu se schimbă, încasările
lor: a) cresc; b) scad; c) rămân neschimbate; d) cresc în mediul urban; e) scad în mediul rural;
11
 6. Cererea pieţei pentru un bun oarecare, să presupunem agroalimentar este comparativ
cu nevoile pentru acest bun: a) identică; b) superioară; c) inferioară; d) inferioară dacă se percep
accize; e) identică dacă se percepe TVA;
7. Îngrijorarea faţă de efectele gripei aviare determină modificări asupra configuraţiei
curbei cererii pentru carnea de pasăre şi cea de vită, peşte etc. Evoluţiile acestora s-au concretizat
în: a) au rămas neschimbate pentru că nu s-a schimbat preţul; b) s-au deplasat la stânga; c) cea
pentru carne de vită s-a deplasat la dreapta pentru că s-a redus preţul şi la cele pentru pasăre şi
peşte la stânga pentru că a crescut preţul; d) prima la stânga, celelalte la dreapta pentru că s-a
modificat numărul de consumatori; e) toate s-au deplasat la dreapta;
8. Se anticipează că în următorii ani preţurile carburanţilor auto vor înregistra un trend
ascendent puternic. Cererea de autoturisme de mic, şi respectiv mare litraj (capacitate cilindrică)
va evolua astfel: a) scade; b) creşte; c) creşte, scade; d) scade, creşte; e) neschimbată;
9. Bunurile x şi y sunt perfect substituibile. Dacǎ preţul bunului x va creşte: a) cantitatea
cerutǎ din bunul x va creşte, iar cea din bunul y va scădea; b) cantitatea cerutǎ din bunul x va
scǎdea, iar cea din bunul y va creşte; c) cantitatea cerutǎ din cele doua bunuri va creşte; d)
cantitatea cerutǎ din cele doua bunuri va scădea; e) nu se poate determina;
10. Sunt condiţii ale cererii: 1) modificarea veniturilor băneşti ale consumatorilor; 2)
modificarea preţului bunului respectiv; 3) numărul de cumpărători; 4) preferinţele
cumpărătorilor; 5) previziunile privind evoluţia preţului şi a veniturilor. Alegeţi varianta corectă :
a) 1+3+4+5; b) 2+3+4+5; c) 2+3+5; d) 2+4+5; e) 1+4+5;
11. Efectul de substituţie şi efectul de venit sunt implicate în înţelegerea: a) legii
utilităţii marginale descrescânde; b) surplusului consumatorului; c) legii generale a cererii; d)
surplusului producătorului; e) legii generale a ofertei;
12. Pe piața unui bun cantitatea oferită este Qo=10+ P iar cantitatea cerută este Qc = 100-
2P. Să se determine cu cat se modifica surplusul consumatorului dacă statul impune un preț
minim cu 10% mai mare decât prețul de echilibru: a) scade cu 100; b) scade cu 11; c) scade cu 6;
d) scade cu 200; e) scade cu 3;
13. Pe o piață cererea și oferta sunt date de relațiile Qc=80-0,3P Qo=20+0,2P .Daca
guvernul impune un preț maxim la jumătate din prețul care s-ar fi stabilit liber pe piață, sa se
arate care va fi noua cantitate tranzacționată pe acea piață: a) 60; b) 120; c) 62 ; d) 44 ; e) 32;
14. Considerăm că piaţa bunului x se află în echilibru. Nivelul preţului este de 10 u.m.
Curba ofertei este Qo=2P. În acest caz, surplusul producătorului este: a) 10; b) 20; c) 50 ; d)
100; e) 200;
15. Impunerea unei taxe vamale pe un produs conduce la: a) creșterea bunăstării
consumatorilor şi producătorilor interni; b) scăderea veniturilor guvernului; c) pierdere de
surplus; d) toate cele de mai sus; e) nici o variantă nu este corectă;
16. Efectul creşterii salariilor cizmarilor asupra pieţei pantofilor de lux este: a) creşterea
preţului şi a cantităţii de echilibru; b) creşterea preţului şi reducerea cantităţii de echilibru; c)
reducerea preţului şi creşterea cantităţii de echilibru; d) reducerea preţului şi a cantităţii de
echilibru; e) nici o modificare a preţului şi a cantităţii de echilibru;
17. Pe piaţa unui bun, cererea şi oferta sunt Qc=90-10P, Qo=10+6P, unde Q este
cantitatea, iar P este preţul. Dacă guvernul impune un preţ de 6 unităţi monetare, atunci pe piaţa
acelui bun apare un surplus de: a) ofertă, de 16 unităţi; b) cerere, de 15 unităţi; c) cerere, de 16
unităţi; d) ofertă, de 15 unităţi; e) cerere, de 10 unităţi;

12
 18. Ştiind ca funcția cererii pentru bunul A este Qc= 100-2P , funcția ofertei Qo=10+P și
că primăria impune o taxă T=15 u.m. pe fiecare unitate vânduta, să se determine care este
mărimea veniturilor primăriei din colectarea taxei, precum și pierderea socială cauzată de
colectarea taxelor: a) V= 45 u.m., PS= 75 u.m.; b) V= 450 u.m., PS= 750 u.m.; c) V= 35 u.m.,
PS= 750 u.m.; d) V= 45 u.m., PS=175 u.m.; e) V= 450 u.m., PS= 75 u.m.;
19. Funcţiile cererii şi ofertei de pe piaţa bunului X sunt Qc= 16-P şi Oo=3P. Dacă
guvernul impune o taxă la cumpărător, T=4 u.m.,calculați cat din taxa suportă cumpărătorul și
cat producătorul? a) 3 u.m. şi 1 u.m.; b) 2 u.m. şi 2 u.m.; c) 0 u.m. şi 4 u.m.; d) 1 u.m. şi 3 u.m.;
e) 4 u.m. şi 0 u.m.;
20. Dacă cererea creşte mai încet decât oferta, preţul de echilibru: a) creşte; b) scade; c)
nu se modifică, pentru că atât cererea cât şi oferta cresc; d) creşte dacă scade costul mediu;
e)scade doar atunci când scade costul mediu;
21. În cazul unui bun cu cerere elastică, reducerea preţului său va determina: a)creşterea
cheltuielilor consumatorilor privind acel bun; b) reducerea cheltuielilor consumatorilor pentru
acel bun; c) menţinerea neschimbată a cheltuielilor consumatorilor acelui bun; d) creşterea
cantităţii oferite; e) reducerea numărului de consumatori;
22. Conform legii ofertei şi principiului ceteris paribus:a) între preţ şi încasările
producătorilor există o relaţie inversă; b) preţul şi cantitatea cerută sunt invers corelate; c) relaţia
dintre preţ şi cantitatea oferită este pozitivă; d) încasările vânzătorilor şi cheltuielile
cumpărătorilor sunt în relaţie directă; e) orice relaţie între preţ şi cantitatea oferită poate fi
posibilă;
23. Care dintre următoarele afirmaţii privind preţul de echilibru este adevărată? a) este
determinat numai prin deciziile consumatorilor; b) este determinat numai prin deciziile
vânzătorilor; c)este determinat de o agenţie guvernamentală; d) este rezultatul interacţiunii dintre
cumpărători şi vânzători; e) oricare dintre răspunsurile anterioare poate fi corect;
24. Pe o piaţă concurenţială, preţul de echilibru este: a) preţul la care consumatorii vor
cumpăra toate bunurile oferite de producători; b) preţul la care cererea este superioară ofertei; c)
preţul corespunzător unui volum minim de tranzacţii pe piaţă; d) preţul la care poate exista exces
de cerere sau de ofertă; e) preţul la care cantitatea cerută este egală cu cantitatea oferită;
25. Dacă pe piaţa unui bun, aflată în echilibru, cu preţul P şi cantitatea la echilibru Q,
guvernul impune un preţ minim de 2P, atunci: a) cantitatea oferită scade; b) există exces de
ofertă; c) curba ofertei pieţei se deplasează spre dreapta; d) curba cererii pieţei se deplasează spre
stânga; e) oricare dintre variantele de mai sus poate fi adevărată;
26. De regulă, un plafon maxim de preţ este introdus: a) la nivelul preţului de echilibru;
b) la un nivel mai mare decât preţul de echilibru; c) la un nivel mai mic decât preţul de echilibru;
d) atunci când oferta depăşeşte cererea; e) la cererea producătorilor;
27. Cererea pe piaţă la bunul dat: Qd= 200 – 2P; Oferta: Qs= - 80 + 2P. Consumatorului i
se oferă o subvenție de 10 lei pentru fiecare unitate de produs procurat. Determinaţi preţul de
echilibru şi cantitatea de echilibru după introducerea de subsidii. Ce sumă trebuie prestată din
bugetul statului pentru înfăptuirea acestei acţiuni?
28. Sunt 2 pieţe separate pe care se realizează unul şi acelaşi bun. Cererea şi oferta pe
piaţa nr. 1 sunt date prin funcţiile: Q C1 = 100 – 1/2P; Qof1= - 20 + P. Pe piaţa nr. 2 prin funcţiile:
QC2 = 300 – P și Qof2= - 40 + P. Să se determine care va fi preţul de echilibru şi ce cantitate se va
realiza pe fiecare piaţă luată aparte. Dacă aceste două pieţe se unesc într-una singură, care vor fi
caracteristicile de echilibru pe piaţa nou formată? Pentru cine dintre producători (de pe piaţa nr.
13
1 sau de pe piaţa nr. 2) e favorabilă formarea pieţei unice? Argumentaţi răspunsul prin calcule şi
reprezentare grafică.;
29. Cererea şi oferta la prânzurile în cantina studenţească se caracterizează prin
următoarele funcţii: QD= 2400 – 10 P și QS= 1000 + 25 P, unde Q – cantitatea prânzurilor pe zi;
P – preţul prânzului. Calculaţi preţul de echilibru şi cantitatea prânzurilor vândute la aşa preţ
într-o zi. Administraţia a stabilit un preţ de 30 lei pentru un prânz. Daţi caracteristica urmărilor
acestei decizii;
30. Cerea şi oferta la la un bun X se caracterizează după următoarea funcţie: Q D= 2500 –
200 P și QS= 1000 +100 P, unde Q – cantitatea bunului; P – preţul bunului. Calculaţi preţul de
echilibru pe piaţa bunului dat. Statul a stabilit la bunul dat un preţ de 3 lei pentru o unitate de
produs, caracterizaţi urmările schimbărilor provenite.

Tema 3. CONCEPTUL ELASTICITĂȚII CERERII ȘI OFERTEI

Planul temei:
3.1. Noţiune de elasticitate şi mod de calculare a ei
3.2. Modalităţile de determinare a elasticităţii cererii şi a ofertei: după preţ, după venit,
încrucişată
3.3. Clasificarea bunurilor în baza elasticităţii cererii în funcţie de venit şi cea încrucişată
3.4. Aplicarea conceptului de elasticitate în practica economică

Rezumatul temei: Un rol important în studierea reacţiilor posibile ale agenţilor la

modificările preţului, îi revine noţiunii de elasticitate. Elasticitatea cererii are următoarele forme:
- elasticitatea cererii în dependenţă de preţ;
- elasticitatea cererii în dependenţă de venit;
- elasticitatea încrucişată a cererii.
Elasticitatea cererii în raport cu preţul reprezintă modificarea relativă a volumului cererii
sub influenţa modificării preţului cu un procent:
ΔQ /Q
E DP = ,
Δ P /P
(1)
D
unde E P - elasticitatea cererii faţă de preţ; ΔQ/Q – modificarea relativă a cererii; ΔP/P –
modificarea relativă a preţului.
Astfel, cererea în dependență de coeficientul elasticității este de următoarele tipuri:
D
1. Cerere perfect elastică - când E P = ∞, astfel dacă o modificare nesemnificativă a
preţului modifică esenţial cererea;
D
2. Cerere elastică - când E P > 1, dacă cererea creşte sau scade mai repede ca preţul;
D
3. Cerere cu elasticitate unitară - când E P = 1, astfel o modificare cu un procent a
preţului modifică la fel și cererea;
D
4. Cerere inelastică - când E P < 1, astfel cererea creşte sau scade mai lent ca preţul;

14
 D
5. Cerere perfect inelastică - când E P = 0, astfel modificarea preţului nu atrage după
sine nici un fel de schimbări ale cererii.
Factorii ce influenţează elasticitatea cererii sunt următorii:
1. Existenţa substituenţilor;
2. Ponderea mărfii în bugetul consumatorului;
3. Mărimea venitului;
4. Calitatea mărfii;
5. Aşteptările consumatorului.
Elasticitatea cererii după venit reprezintă gradul de modificare a cantităţii cerute ca
răspuns la modificarea venitului consumatorului. Elasticitatea cererii în raport cu venitul este:
ΔQ /Q
E DI = ,
Δ I /I
(2)
unde E DI - elasticitatea cererii faţă de venit; ΔQ/Q – modificarea relativă a cererii; ΔI/I –
modificarea relativă a preţului.
Dacă indicatorul elasticităţii cererii în raport cu venitul este negativ (E 1 < 0), atunci
mărirea venitului duce la micşorarea cererii bunului respectiv şi se poate spune că aceasta este de
calitate inferioară. Devenind mai bogat, consumatorul consideră posibil şi necesar să-l
înlocuiască cu altul mai calitativ. Dacă indicatorul elasticităţii cererii faţă de venit este pozitiv (EI
> 0), bunul este normal. Dacă 0 < E I < 1, atunci cererea bunului creşte mai lent decât venitul,
ceea ce e tipic pentru bunurile de primă necesitate. Dacă EI > 1, cererea bunului devansează
creşterea venitului şi nu are saturaţie (obiecte de lux).
Elasticitatea încrucişată a cererii reprezintă gradul de modificare a cantităţii cerute a
unui bun în rezultatul modificării preţului altui bun.
Δ Qx/Qx
E Dx
Py =
Δ Py / Py
(3)
Dacă E DxPy > 0, atunci avem bunuri substituibile (untul şi margarina), dar dacă E Py < 0,
Dx

atunci avem bunuri complementare (automobilele şi benzina).

Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ reprezintă modificarea relativă a volumului ofertei
sub influenţa modificării preţului cu un procent.
Δ Q/Q
E SP=
Δ P/ P
(4)
Formele elasticității ofertei în funcție de preț:
1. Oferta perfect elastică;
2. Oferta elastică;
3. Oferta cu elasticitate unitară;
4. Oferta inelastică;
5. Oferta perfect inelastică.
Asupra elasticității ofertei influențează următorii factori:
1. Costul de producţie;
2. Gradul de substituire a factorilor de producţie;
3. Posibilitatea de stocare şi costul stocării;

15
 4. Perioada de timp de la modificarea preţului.
Pentru înţelegerea elasticităţii ofertei un factor important îl constituie timpul. În condiţiile
unui interval de piaţă foarte scurt, oferta nu e elastică deloc (E SP=0 ¿. În condiţiile unei perioade
scurte de timp, oferta este mai elastică. În condiţiile unei perioade îndelungate de timp oferta este
aproape perfect elastică. Teoria elasticităţii are o importanţă deosebită pentru determinarea
politicii economice a firmelor şi a guvernului. Aceasta se vede concret pe exemplul politicii
fiscale a statului.
Concepte cheie:
Elasticitatea cererii în gradul de modificare relativă a volumului cererii sub influenţa modificării
funcție de preț preţului cu un procent.
Cerere perfect elastică situația când o modificare nesemnificativă a preţului modifică esenţial
cererea.
Cerere elastică situația când cererea creşte sau scade mai repede ca preţul.
Cerere cu elasticitate situația când o modificare cu un procent a preţului modifică la fel și cererea.
unitară
Cerere inelastică situația când cererea creşte sau scade mai lent ca preţul.
Cerere perfect situația când modificarea preţului nu atrage după sine nici un fel de schimbări
inelastică ale cererii.
Elasticitatea cererii în gradul de modificare a cantităţii cerute ca răspuns la modificarea venitului
funcție de venit consumatorului.
Bunuri normale bunurile, cererea cărora crește odată cu sporirea venitului.
Bunuri inferioare bunurile, cererea cărora se reduce odată cu sporirea venitului.
Bunuri de primă bunurile, cererea cărora nu se modifică odată cu sporirea venitului.
necesitate
Elasticitatea gradul de modificare a cantităţii cerute a unui bun în rezultatul modificării
încrucișată a cererii preţului altui bun.
Bunuri substituibile bunurile care se pot înlocui unul pe altul în consum.
Bunuri complementare bunurile, care nu pot fi utilizate în consum unul fără altul.
Bunuri independente bunuri care nu sunt interdependente în procesul de consum.
Elasticitatea ofertei gradul de modificare relativă a volumului ofertei sub influenţa modificării
preţului cu un procent.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Explicați tipurile de cerere în dependență de modificarea prețului.
2. Explicaţi de ce costul de producţie reprezintă principalul factor al modificării ofertei.
3. Analizați elasticitatea cererii în economia națională.
4. Aplicarea conceptului de elasticitate în practica economică

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate, eseuri):

1. Aplicarea practică a teoriei elasticităţii.
2. Nivelul elasticităţii cererii în funcţie de preţ şi influenţa lui asupra alegerii politicii
preţurilor de către firmele – producătoare.
3. Analiza elasticității în economia națională.
4. Aplicarea teoriei elasticității în analiza microeconomică din Republica Moldova.

Exerciții pentru testarea cunoștințelor:

1. Elasticitatea cererii pentru automobile este de 0,5 în raport de preţ şi 2,5 în raport de
veniturile consumatorilor. În t0, cererea anuală de automobile=10000 bucăţi. În t1 se scontează

16
creşterea preţurilor cu 10%, iar a veniturilor menajelor cu 8%. Cantitatea de automobile cerute
(caeteris paribus): a) creste cu 25% şi devine12500; b) scade cu 15% şi devine 8500; c) rămâne
neschimbată; d) creşte cu 15% şi devine 11500; e) creşte, dar nu poate fi determinată creşterea;
2. Pentru cetăţenii pasionaţi să se informeze din presa centrală şi având acces la Internet,
dacă preţul ziarelor creşte, cererea pentru acestea se manifestă ca fiind: a) elastică; b) inelastică;
c) cu elasticitate unitară; d) încrucişată; e) perfect inelastică;
3. Când coeficientul de elasticitate a cererii bunului x în raport de preţul bunului y este
pozitiv, respectivele bunuri sunt: a) substituibile; b) complementare; c) indiferente; d) iniţial
substituibile, apoi complementare; e) iniţial indiferente, apoi substituibile;
4. Dacă la creşterea cu 30% a preţului o firmă pierde 50% din cantitatea vândută, atunci
cererea este: a) inelastică; b) elastică; c) cu elasticitate unitară; d) perfect elastică; e) perfect
inelastică;
5. Dacă preţul creioanelor creşte cu 10%, iar încasările din vânzări se reduc cu 15%,
atunci cererea pentru creioane este: a) perfect inelastică în raport cu preţul ; b) cu elasticitate
unitară în raport cu preţul; c) elastică în funcţie de preţ; d) inelastică în raport cu preţul; e)
perfect elastică în raport cu preţul;
6. Elasticitatea cererii pentru computere este de 0,8 în raport de preţ şi 2 în raport de
veniturile consumatorilor. În t0, cererea anuală de computere este de 1000 bucăţi. În t 1, se
scontează creşterea preţurilor cu 10%, iar a veniturilor cu 3 %. Care dintre următoarele afirmaţii
referitoare la cantitatea de computere cerută este adevărată: a) scade cu 2% şi devine 920;
b)scade cu 2% şi devine 980; c) creşte cu 2% şi devine 1020; d) creşte cu 14% şi devine1140; e)
scade cu 8% şi devine 920;
7. În cazul unei curbe liniare a cererii: a) avem aceeaşi valoare a coeficientului de
elasticitate a cererii în orice punct al curbei; b) nivelul elasticităţii este dat de panta curbei; c)
valoarea coeficientului de elasticitate este 0 la intersecţia curbei cererii cu ordonata; d)
elasticitatea cererii în funcţie de preţ este diferită pentru diferite puncte de pe curbă; e) este
elastică în jumătatea superioară, inelastică în cea inferioară şi unitară la mijloc;
8. Se cunosc următoarele date despre bunul X: cererea în anul n este de 500 bucăţi, în
anul n+1 este de 750 bucăţi, iar veniturile consumatorilor au crescut cu 25%. Natura bunului
respectiv şi procentul modificării ponderii cheltuielilor pentru bunul X în bugetul total al
cumpărătorilor sunt: 1) de lux; 25%; 2) inferior; 20%; 3) normal; 20%; 4) normal; 25%; 5)
inferior; 25%. Alegeţi varianta corectă : a) 1+4; b) 2; c) 3+5; d) 4+5; e) 5;
9. Presupunem că la oricare punct de pe curba cererii pentru bunul x Ecp este egală cu 1
şi că la preţul de 5u.m. cantitatea cerută este de 75 unităţi. Dacă preţul creşte la 25, atunci
cantitatea cerută va scădea cu: a) 20; b) 30; c) 40; d) 50; e) 60;
10. Curba unei oferte perfect inelastice este: a) paralelă cu axa cantităţii; b) crescătoare;
c) verticală; d) descrescătoare; e) orizontală;
11. În situaţia în care o firmă vinde într-o săptămână 100 de unităţi din marfa X cu
preţul unitar de 1000 de u.m. şi 120 unităţi cu preţul de 1200 de u.m., oferta în funcţie de preţ
este: a) elastică; b) inelastică; c) cu elasticitate unitară; d) perfect elastică; e) perfect inelastică;
12. Creşterea preţului pieţei este mai mică decât acciza în cazul în care elasticitatea în
funcţie de preţ a: a) ofertei este infinită; b) ofertei este zero; c) cererii este zero; d) cererii este
unitară; e) cererii este infinită;

17
 13. Considerăm că piaţa bunului x se află în echilibru. Nivelul preţului este de 10 u.m.
Curba ofertei este Qo=2P. Deducem din aceste date că oferta are o elasticitate de: a) 2; b) ½; c)
1; d) -1; e) nu se poate calcula;
14. Ştiind că funcția cererii de pe piața automobilelor este Qc= a – b P, prețul inițial Po =
5 u.m. și cantitatea cerută inițială Qo= 20, iar Kec/p= 25, nivelul constantelor a şi b este: a)
a=520 și b=100; b) b=520 și a=100; c) a=110 şi b=240; d) a=100 și b=110; e) a=520 și b=110;
15. Presupunând că, pentru margarină, coeficientul de elasticitate al ofertei în funcţie de
preţ este 0,9, iar pentru unt coeficientul de elasticitate al ofertei în funcţie de preţ este 1,9, atunci:
a) oferta pentru unt este cu elasticitate unitară; b) oferta pentru margarină este perfect elastică;
c) oferta pentru unt este mai elastică decât pentru margarină; d) oferta pentru margarină este mai
elastică decât pentru unt; e) oferta pentru margarină este elastică;
16. Pentru un preţ de 1 000 u.m. o firmă doreşte să vândă 2 000 bucăţi dintr-un produs
oarecare. Dacă preţul va creşte la 1 050 u.m., câte bucăţi va oferi firma respectivă, coeficientul
elasticităţii ofertei fiind 3?: a) 2300 bucăţi; b) 2000 bucăţi; c) 1500 bucăţi; d) 3000 bucăţi; e)
2500 bucăţi;
17. Dacă elasticitatea cererii unui bun în raport cu preţul este –3, iar preţul scade cu 20%,
atunci cantitatea cerută: a) scade cu 60%; b) scade cu 7%; c) nu se modifică; d) creşte cu 60%;
e) creşte cu 7%;
18. Preţul bunului X creşte cu 25%, iar cantitatea cerută se reduce cu 27%. Care dintre
afirmaţiile următoare este adevărată? a) cererea pentru bunul X este perfect elastică.; b) cererea
pentru bunul X este inelastică, c) elasticitatea cererii pentru bunul X este unitară; d) cererea
pentru bunul X este elastică; e) cererea pentru bunul X este perfect inelastică;
19. Curba ofertei în cazul unui obiect de artă este: a) elastică; b) inelastică; c) cu
elasticitate unitară; d) perfect inelastică; e) perfect elastică;
20. Bunurile a căror elasticitate a cererii în funcţie de venit este negativă se numesc: a)
bunuri normale; b) bunuri inferioare; c) bunuri publice; d) bunuri private; e) oricare dintre
alternativele de mai sus;
21. Comparaţia între modificarea relativă a cantităţii cerute dintr-un bun şi modificarea
relativă a preţului acestuia reprezintă: a) coeficientul elasticităţii directe a cererii în raport cu
preţul; b) coeficientul elasticităţii încrucişate a cererii în raport cu preţul; c) coeficientul
elasticităţii cererii în raport cu venitul; d) coeficientul elasticităţii ofertei în raport cu preţul; e)
oricare dintre coeficienţii de mai sus pot răspunde cerinţei menţionate;
22. Dacă preţul unei mărfi creşte, cheltuielile totale ale consumatorilor variază într-un
sens sau altul în funcţie de forma cererii. Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată? a)
cererea este inelastică, cheltuielile totale cresc; b) cererea este inelastică, cheltuielile totale scad;
c) cererea este inelastică, cheltuielile totale rămân constante; d) cererea este elastică, cheltuielile
totale cresc; e) cererea este elastică, cheltuielile totale rămân constante;
23. Creşterea preţului grâului cu 50% determină creşterea cantităţii oferite cu 25%. În
aceste condiţii, oferta de grâu este: a) elastică; b) inelastică; c) cu elasticitate unitară; d) atipică;
e) variantele a-d sunt false;
24. Bunul A este mierea de albine iar bunul Y ceara. În viitor, preţurile la bunul A vor
creşte. Oferta din bunul Y (preţul său constant) va: a) creşte; b) scădea; c) rămâne neschimbat; d)
va creşte mai rapid decât producţia din A; e) va creşte mai încet decât producţia lui A;
25. Coeficientul de elasticitate al ofertei în raport de preţ = 2; în raport de cost = 1,5; în
funcţie de impozitele şi taxele suportate de producător = 1. În t 0 oferta din bunul X = 10000
18
bucăţi. Se scontează că în t1, preţul creşte cu 10%, costul marginal cu 5%, iar impozitele
suportate de producători cu 8%. Se prognozează că oferta din bunul X va: a) creşte, devenind
10450; b) scade, devenind 9550; c) rămâne aceeaşi; d) creşte, devenind 12000; e) creşte,
devenind 14500;
26. În anul 2004, în ciuda condiţiilor climaterice vitrege, oferta de pepeni verzi a fost
excepţională, în toate zonele în care se cultivă şi se comercializează. Veniturile producătorilor de
pepeni de regulă au scăzut, mulţi dintre ei nu şi-au acoperit costurile. Explicaţia sintetică este că:
a) cererea de pepeni este elastică la preţ; b) cererea este inelastică la preţ; c) cererea este de
elasticitate unitară în funcţie de preţ; d) s-au cumpărat pepeni din import; e) pepenii au fost de
calitate slabă;
27. Producţia de ciment din ţara X se realizează în cadrul a 15 fabrici, aparţinând la 3
mari companii transnaţionale, care realizează o înţelegere confidenţială care poartă
caracteristicile de cartel. Keo/preţ =1,4; Keo/cost = 1,5. Producţia firmelor se desfăşoară în plaja
randamentelor de scară descrescătoare (Keq/consumul de factori = 0,9). Argumentaţi dacă,
pentru mărirea profiturilor, pentru membrii cartelului este mai convenabil: a) să mărească
producţia şi să menţină preţul; b) să mărească preţul şi să menţină producţia; c) să reducă
producţia şi să majoreze preţul; d) să mărească producţia şi preţul; e) să reducă producţia şi
preţul;
28. Guvernul apreciază ca necesară mărirea veniturilor bugetare prin sporirea taxelor
indirecte. Are la dispoziţie următoarele alternative: a) să majoreze TVA-ul la toate categoriile de
mărfuri cu acelaşi procent; b) să majoreze TVA-ul şi accizele în special la bunurile cu cerere
elastică şi ofertă inelastică; c) să majoreze TVA-ul şi accizele la bunurile cu cerere inelastică; d)
să majoreze TVA-ul mai ales la bunurile cu ofertă inelastică; e) să majoreze TVA-ul la bunurile
cu elasticitate unitară a cererii şi ofertei;
29. Oferta pentru bunul X a fost în anul n de 1000 bucăţi. În anul n+1, se scontează o
creştere a preţurilor cu 10% şi a costurilor cu 15%. În condiţiile în care coeficientul elasticităţii
ofertei în funcţie de preţ este 1,5 şi coeficientul elasticităţii ofertei în funcţie de cost este 1, care
dintre următoarele afirmaţii referitoare la cantitatea din bunul X oferită este adevărată: a) scade
cu 30% şi devine 700; b) scade cu 10% şi devine 900; c) creşte cu 30% şi devine 1300; d) creşte
cu 10% şi devine 1100; e) nu suferă nici o modificare;
30. Curba cererii este dată de relaţia: P = 40 - 5Q. Cunoscând Q=5 şi P=3, să se
stabilească natura elasticităţii cererii în funcţie de preţ: a) cerere inelastică; b) cerere perfect
inelastică; c) cerere elastică; d) cerere atipică; e) cerere nedeterminată.

Tema 4. ALEGEREA CONSUMATORULUI

Planul temei:
4.1. Premizele de bază a analizei comportamentului consumatorului
4.2. Conceptul utilității: teoria cardinală și ordinală a utilității. Utilitatea marginală
4.3. Preferințele consumatorului. Funcția utilității. Rata marginală de substituție și
alegerea consumatorului
4.4. Restricția bugetară. Echilibrul consumatorului
4.5. Modificarea cererii consumatorului sub influența modificării venitului. Tipologia
bunurilor economice
19
 4.6. Influența modificării preturilor asupra alegerii consumatorului. Efectul substituției și
efectul venitului
4.7. Alegerea consumatorului și curba cererii

Rezumatul temei: Prima dată în calitate de obiect de studiu comportamentul economic al

consumatorului a fost abordat de şcoala austriacă în prima jumătate a secolului al XIX-lea, prin
activitatea căreia a fost pusă baza analizei marginaliste a fenomenelor economice. Teoria
comportamentului consumatorului analizează deciziile care permit consumatorului obţinerea
unui avantaj maximal, pornind de la resursele disponibile. În calitate de consumator poate fi
individul, menajele, întreprinderile, statul care folosesc bunuri şi servicii pentru a-şi satisface o
necesitate. Comportamentul consumatorului reprezintă un proces de formare a cererii
consumatorilor pentru diferite bunuri şi servicii, ce depinde de venitul şi preferinţele lui
individuale, de nivelul preţului. Teoria marginalistă evidenţiază două sisteme în abordarea
problemei utilităţii:
1) sistemul cardinal, unde utilitatea poate fi măsurată cantitativ, unitatea de măsură fiind
„util”, (sf. sec. XIX-lea, A. Marshall, K. Menger, L. Walras);
2) sistemul ordinal, unde se poate stabili ierarhizarea (ordonarea) preferinţelor, în raport
cu nivelul satisfacţiei scontate a se obţine, (înc. sec. XX-lea, W. Paretto, J. Hicks, R. Allen).
Prin preferințe se distinge o anumită ierarhie a bunurilor din pespectiva utilităţii, proprie
fiecărui individ, care există anterior şi independent de preţuri şi venituri. Axiomele teoriei
ordinale sunt următoarele:
Dacă A>B, iar B>C, atunci A>C şi U(A)>U(B)>U(C)
Axioma tranzitivităţii preferinţelor

Dacă A~B, B~C, atunci A~C

Axioma echivalenţei preferinţelor

Figura 4.1. Axiomele teoriei ordinale

Utilitatea este plăcerea sau satisfacţia obţinută de către individ în urma consumului unui
bun oarecare. Funcţia utilităţii este:
U = f (A, B, C,…N), (5)
unde A, B, C, N – cantitatea procurată a bunurilor respective
Formele utilităţii sunt:
- unitară;
- totală;
- marginală.
Utilitatea totală este satisfacţia totală pe care o persoană anticipează să o obţină prin
consumul unei anumite cantităţi dintr-un bun.
Ut=∑Ui, (6)
unde Ui – utilitate individuală a bunurilor
Utilitatea marginală este satisfacţia suplimentară obţinută de către consumator, prin
consumul unei unităţi suplimentare dintr-un bun, ceilalţi factori fiind presupuşi constanţi.
Um = ∆Ut/ ∆Q (7)
Teoria utilităţii marginale explică utilitatea suplimentară ce poate fi obţinută din
consumul unei unităţi suplimentare, dintr-u anumit bun (Um). Utilitatea marginală determină
20
utilitatea totală care reprezintă suma utilităţilor primite de către consumator în rezultatul
consumului diferitor părţi ale bunului (diferenţă între utilitate). Reieşind din aceasta putem să
determinăm că utilitatea marginală exprimă modificarea utilităţii totale care corespunde cu
modificarea cu o unitate a cantităţii consumate (q) pe piaţa bunului analizat.
Analizând tendinţa în dezvoltare în utilitatea totală şi marginală pe măsura măririi
consumului unui bun a fost evidenţiată legea utilităţii marginale descrescânde: pe măsura ce
cantitatea dintr-un bun consumat creşte, utilitatea lui marginală va descreşte (Legea I-a a lui
Gossen). Legităţile utilităţii marginale:
1. Când Um este pozitivă, Ut creşte;
2. Ut este maximă, când Um = 0;
3. Când Um < 0, Ut este pozitivă, dar înregistrează o scădere;
4. Suma algebrică a Um = Ut;
5. Curba Um are o înclinaţie negativă.
Pentru fiecare consumator între diferite bunuri există un anumit grad de substituţie. Între
bunurile substituibile putem evidenţia anumite legi cauzale, care constituie conţinutul legii
substituţiei. Conform acestor legi pe măsură ce un bun de consum este înlocuit prin alt bun rata
marginală de substituţie (RMS) în continuare se micşorează. Grafic această lege se prezintă prin
curbele de indiferenţă. Curba de indiferență este reprezentarea grafică a ansamblului de
combinaţii de bunuri şi servicii de la care consumatorul aşteaptă să obţină aceeaşi utilitate totală,
adică acelaşi nivel de satisfacţie. Harta curbelor de indiferență reuneşte totalitatea curbelor de
indiferenţă, care descriu preferinţele unui consumator pentru diferite bunuri. Trăsăturile curbelor
de indiferenţă sunt:
1. Orice combinaţie de pe curbă produce acelaşi grad de satisfacţie pentru un
consumator;
2. Seturile de bunuri situate pe curbele de indiferenţă mai departe de originea axelor de
coordonate, sunt preferabile celor situate mai aproape de axă;
3. Curbele de indiferenţă ale unui consumator nu se intersectează niciodată.
În practica reală consumatorul este constrâns de un şir de factori care influenţează asupra
alegerii consumatorului şi determină din diversitatea posibilă a variantelor de consum a bunurilor
o anumită variantă optimă. Factorii ce determină această alegere sunt:
1) veniturile consumatorilor;
2) preţurile bunurilor.
Pentru a determina combinarea optimă a două bunuri pe care le poate procura
consumatorul la un anumit nivel al venitului şi la un anumit nivel dat al preţurilor se utilizează
linia bugetului care presupune infinitatea punctelor ce corespunde cu variantele de cumpărare a
celor două bunuri. Restricţiile economice impuse alegerii consumatorului de către mărimea
venitului său, precum şi de nivelul preţurilor, reprezintă constrângerea bugetară. Pentru a
construi linia bugetului se introduce ecuaţia bugetului:
I = X x Px + Y x Py, (8)
unde x, y – cantitatea bunurilor x şi y; I – bugetul.
Echilibrul consumatorului reprezintă acea stare, care-i conferă consumatorului utilitatea
totală maximală sau satisfacţia de la utilizarea integrală a venitului. Echilibrul consumatorului
rezidă în regula maximizării bunăstării consumatorului: pentru a maximiza utilitatea totală,
consumatorul trebuie să-şi distribuie venitul în aşa fel, ca pentru două bunuri utilităţile marginale
ponderate la preţurile bunurilor date să fie egală (Legea II-a a lui Gossen). În acest punct de
21
echilibru UM al bunului X, calculată pe preţul bunului Y va fi egală cu UM a bunului Y calcul
pe preţ; bunul Y, aceasta fiind regula maximizării bunăstării consumatorului.
UMx UMy
=
Px Py
(9)
Grafic linia bugetului are înclinaţie negativă şi, fiind suprapusă cu graficul curbei de
indiferenţă, ne va arăta acea variantă optimă pe care o poate alege consumatorul pentru a-şi
satisface la maximum utilitatea. Grafic acest punct este acolo unde linia bugetului este tangentă
la curba de indiferenţă. În acest punct consumatorul se află în echilibru şi efectuează o alegere
raţională.

Figura 4.2. Echilibrul consumatorului

Concepte cheie
Utilitate plăcerea sau satisfacţia obţinută de către individ în urma consumului unui bun
oarecare.
Utilitate marginală satisfacţia suplimentară obţinută de către consumator, prin consumul unei
unităţi suplimentare dintr-un bun, ceilalţi factori fiind presupuşi constanţi.
Legea utilităţii pe măsura ce cantitatea dintr-un bun consumat creşte, utilitatea lui marginală
marginale va descreşte.
descrescânde
Curbă de indiferență reprezentarea grafică a ansamblului de combinaţii de bunuri şi servicii de la
care consumatorul aşteaptă să obţină aceeaşi utilitate totală, adică acelaşi
nivel de satisfacţie.
Constrângere bugetară restricţiile economice impuse alegerii consumatorului de către mărimea
venitului său, precum şi de nivelul preţurilor.
Echilibrul reprezintă acea stare, care-i conferă consumatorului utilitatea totală maximală
consumatorului sau satisfacţia de la utilizarea integrală a venitului.
Efectul de substituire efect ce apare în urma modificării relative a preţurilor (consumatorul nu va
procura pe întreg venitul său bunuri a căror preţuri au scăzut).
Efectul de venit efect ce apare odată cu modificarea venitului, se modifică şi posibilităţile de
consum ale consumatorului, astfel odată cu creşterea venitului, consumatorul
îşi sporeşte consumul ambelor bunuri din programul de consum, deoarece
creşte puterea sa de cumpărare, dar nu se modifică structura iniţială a
programului de consum, deoarece preţurile celor două bunuri nu se schimbă.
Curba Engel curba ce arată cum îşi schimbă alegerile de consum un individ, în raport cu
modificarea venitului său.

22
 Întrebări şi teme pentru discuţii:
1. Definiţi conceptul şi tipurile utilităţii.
2. Deduceţi legea utilităţii marginale descrescânde.
3. Care este semnificaţia curbei venit-consum şi preţ-consum.
4. Analizați restricția și linia bugetară.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate, eseuri):

1. Modelul de comportament al consumatorului.
2. Impactul comerţului electronic asupra consumatorului.
3. Analiza comportamentului consumatorului în condiţii de risc şi incertitudine.
4. Optimul consumatorului: teorie și practică.

Exerciții pentru testarea cunoștințelor:

1. Atunci când se consumă în mod succesiv unităţi din acelaşi bun economic, până la
saturaţie: a) Umg creşte şi UT scade; b) Umg rămâne constantă şi UT scade; c) Umg descreşte în
aceeaşi măsură cu UT; d) Umg creşte în aceeaşi măsură cu UT; e) Umg descreşte iar UT creşte;
2. Panta curbei de indiferenţă este: a) raportul dintre preţurile bunurilor; b) dreapta
bugetului; c) raportul dintre utilitatea totală a bunului substituit şi utilitatea totală a bunului care
îl substituie; d) rata marginală de substituţie; e) raportul dintre utilitatea totală a bunului care
substituie şi utilitatea totală a bunului substituit;
3. Curbele de indiferenţă au o pantă negativă deoarece: a) atunci când consumatorul
obţine o cantitate suplimentară dintr-un bun, trebuie să renunţe la o cantitate din celălalt bun
pentru a păstra utilitatea constantă; b) atunci când consumatorul obţine o cantitate suplimentară
dintr-un bun, trebuie să obţină o cantitate suplimentară şi din celălalt bun pentru a păstra
utilitatea constantă; c) rata marginală de substituţie nu este constantă; d) rata marginală de
substituţie este pozitivă; e) nici un răspuns din cele de mai sus;
4. Diferenţa dintre valoarea bunului – cât de mult suntem dispuşi să plătim pentru a-l
procura - şi preţul aferent acelui bun pe piaţă, la un moment dat, reprezintă: a) surplusul
producătorului; b) surplusul de venituri la bugetul statului; c) surplusul de cantitate pe piaţă; d)
surplusul consumatorului; e) izoutilitatea;
5. Panta curbei de indiferenţă este: a) raportul dintre preţurile bunurilor; b) unitară; c)
raportul dintre utilitatea totală a bunului substituit şi utilitatea totală a bunului care îl substituie;
d) raportul dintre utilitatea totală a bunului care substituie şi utilitatea totală a bunului substituit;
e) rata marginală de substituţie în consum;
6. Venitul disponibil al unui individ este de 240 u.m. El achiziţionează două bunuri la
preţurile px= 8 u.m. şi py = 12 u.m. Dacă preţul lui Y scade de la 12 u.m. la 8 u.m. atunci: a) linia
bugetului pentru acest consumator se deplasează spre dreapta; b) linia bugetului pentru acest
consumator se deplasează spre stânga; c) linia bugetului pentru acest consumator nu se modifică;
d) cantitatea achiziţionată din bunul X se reduce; e) cantitatea achiziţionată din bunul Y creşte;
7. Un consumator obţine maximum de utilitate în condiţiile venitului disponibil dat,
atunci când: a) utilitatea marginală este pozitivă; b) utilitatea individuală este maximă; c)
raportul utilitate marginală-preţ este acelaşi pentru toate bunurile consumate; d) utilitatea
adiţională este negativă; e) raportul dintre utilităţile marginale este constant;
8. Potrivit legii utilităţii marginale descrescânde atunci când consumul unui bun are loc
în mod succesiv: a) utilitatea totală creşte în ritm crescător; b) utilitatea marginală devine
23
negativă; c) utilitatea totală descreşte progresiv; d) utilitatea marginală este descrescătoare; e)
utilitatea marginală creşte în ritm descrescător;
9. Dacă utilitatea marginală a unui bun este nulă, atunci: a) utilitatea totală este maximă;
b) bunul respectiv nu este dorit de consumatori; c) consumatorul este în echilibru; d) utilitatea
totală este, de asemenea, nulă; e) principiul utilităţii marginale descrescânde nu este valabil;
10. Un consumator achiziţionează două bunuri A şi B ale căror utilităţi marginale sunt
500, respectiv 200. Dacă preţul bunului A este 10.000 lei şi al bunului B 2.000 lei, atunci
consumatorul: a) va menţine constant consumul din ambele bunuri; b) va mări consumul din B şi
va reduce consumul din A; c) va mări consumul din A şi va reduce consumul din B; d) va mări
consumul din ambele bunuri; e) va reduce consumul din ambele bunuri;
11. Dacă produsul dintre utilitatea marginală a unui bun X şi preţul unui bun substituibil
Y este 48, preţul bunului X este de 8 u.m., iar utilitatea totală este maximă, atunci utilitatea
marginală a bunului Y este: a) 384; b) 6; c) 8 ;d) 24; e) 22;
12. Dacă utilitatea marginală a ultimei unităţi din bunul X este de trei ori mai mare decât
cea a ultimei unităţi din bunul Y, un consumator îşi asigură starea de echilibru atunci când: a)
preţul unitar al bunului X este de trei ori mai mare decât cel al bunului Y; b) preţurile unitare ale
lui X şi Y sunt egale; c) preţul unitar al bunului X reprezintă 33% din cel al bunului Y; d) preţul
unitar al bunului X este cu 33% superior celui al bunului Y; e) nici una dintre alternativele de
mai sus;
13. Obiectivul consumatorului raţional, adică maximizarea utilităţii totale, este atins
atunci când: a) utilitatea marginală este maximă; b) utilitatea marginală este identică pentru toate
bunurile care intră în consum; c) utilitatea marginală aferentă ultimei unităţi monetare cheltuită
pentru fiecare bun este aceeaşi; d) preţurile de achiziţie ale bunurilor sunt minime; e) toate
bunurile economice sunt distribuite în mod gratuit;
14. Legea utilităţii marginale descrescătoare arată că: a) pe măsură ce creşte cantitatea
consumată dintr-un bun, satisfacţia totală creşte cu o rată crescătoare; b) pe măsură ce creşte
cantitatea consumată dintr-un bun, satisfacţia adusă de ultima unitate creşte; c) odată cu creşterea
consumului succesiv dintr-un bun, satisfacţia aferentă ultimei unităţi este inferioară celei
consumate anterior; d) pe măsură ce creşte cantitatea consumată dintr-un bun, satisfacţia totală
scade; e) o nouă unitate consumată dintr-un bun se adresează unei nevoi în creştere;
15. Identificaţi relaţia corectă dintre utilitatea marginală şi utilitatea totală în urma
consumului unei unităţi suplimentare dintr-un bun de către un consumator raţional: a) scade;
creşte cu o rată descrescătoare; b) creşte; creşte; c) scade; creşte cu o rată crescătoare; d) creşte;
scade cu o rată descrescătoare; e) creşte; rămâne constantă;
16. O persoană atribuie următoarele valori monetare pentru bunul bere: prima doză 10
u.m.; a doua doză 8 u.m. Preţul plătit de acesta este de 7 u.m./doză. Surplusul consumatorului
aferent primei doze este de : a) 10 u.m.; b) 17 u.m.; c) 3 u.m.; d) 1 u.m.; e) 18 u.m. ;
17. Surplusul consumatorului este reprezentat grafic de: a) aria cuprinsă între axa
orizontală a graficului şi preţul pieţei; b) aria situată sub curba cererii şi deasupra axei orizontale
a graficului; c) aria situată deasupra preţului pieţei şi între curba cererii şi ordonată; d) aria
cuprinsă între curba cererii şi axele de coordonate; e) aria situată sub preţul de echilibru şi
deasupra ofertei;
18. Atunci când un consumator acordă o importanţă mai mare programului de consum A
în comparaţie cu programul de consum B, putem afirma că: a) între A şi B există o relaţie de
indiferenţă; b) între A şi B există o relaţie de strictă preferinţă; c) satisfacţia conferită de A este
24
mai mică în comparaţie cu cea a programului B; d) satisfacţia conferită de A este identică cu cea
a programului B; e) b + c;
19. Ansamblul de combinaţii de consum de la care consumatorul se aşteaptă să obţină
acelaşi nivel de satisfacţie reprezintă : a) curba de izoproducţie; b) curba de indiferenţă; c) harta
curbelor de indiferenţă; d) setul combinaţiilor slab preferate; e) dreapta bugetului;
20. Curbele de indiferenţă au în mod normal pante negative deoarece: a) creşterea
consumului din bunul X implică creşterea consumului din bunul Y, astfel încât utilitatea totală să
rămână constantă; b) creşterea consumului din bunul X implică reducerea consumului din Y,
astfel încât utilitatea totală să rămână constantă; c) rata marginală de substituţie este constantă; d)
rata marginală de substituţie este pozitivă; e) creşterea consumului din bunul X nu influenţează
consumul din bunul Y;
21. Surplusul consumatorului: 1) poate fi măsurat cu distanţa de-a lungul axei verticale a
graficului; 2) reprezintă diferenţa dintre preţul pe care consumatorul este dispus să-l plătească şi
preţul pieţei pentru bunul respectiv; 3) poate fi măsurat cu distanţa de-a lungul axei orizontale; 4)
poate fi măsurat cu aria dintre diagrama cererii şi linia orizontală la preţul pieţei ; 5) este un
câştig potenţial. Alegeţi varianta corectă: a) 1+2+3+4+5; b) 2+3+4+5; c) 2+3+5; d) 2+4+5; e)
1+4+5;
22. Funcţia utilităţii totale scontate a se obţine este de tipul U(x,y)=xy2+10. Venitul
disponibil al consumatorului este de 54 u.m. Preţurile sunt: 1 u.m./buc. pentru bunul X, respectiv
de 4 u.m./buc. pentru bunul Y. Cantitatea din cele două bunuri care va fi achiziţionată în
condiţiile echilibrului sunt: a) x=18, y=9; b) x=10, y=12; c) x=6, y=12; d) x=9, y=18, e) x= 12,
y= 6;
23. Un consumator are funcţia de UT(x,y)=xy2. El dispune de un buget de 240 u.m.
săptămânal iar preţurile bunurilor sunt Px=2 şi Py=4. Programul de achiziţie care îi asigură
echilibrul şi mărimea satisfacţiei totale pe care o realizează reprezintă: a) 40X, 60Y şi 40000; b)
40X, 40Y şi 64000; c) 20X, 60Y şi 54000; d) 10X, 20Y şi 30000; e) 60X, 40Y şi 64000;
24. Utilitatea marginală: 1) reprezintă satisfacţia suplimentară scontată a se obţine în
urma creşterii consumului cu o unitate, în condiţiile „ceteris paribus”; 2) reprezintă prima
derivată a utilităţii totale (când bunurile sunt infinit divizibile); 3) este de regulă descrescătoare;
4) poate fi şi negativă; 5) este nulă. Alegeţi varianta corectă: a) 1+2+4+5; b) 2+3+4+5; c)
1+4+5; d) 1+2+3+5; e) 1+2+3+4;
25. Deplasarea dreptei bugetului consumatorului spre dreapta, paralel cu cea iniţială, este
determinata de: a) o scădere a venitului consumatorului; b) o creştere a preţului bunului X,
conţinut în programul de consum;c) o scădere a preţului bunului Y, conţinut în programul de
consum; d) o creştere a venitului consumatorului; e) o scădere în aceeaşi proporţie a preturilor
celor doua bunuri X şi Y;
26. Reducerea bugetului de achiziţii pentru consumator şi a preţurilor bunurilor x şi y în
aceeaşi proporţie, conduce la: a) o deplasare spre dreapta a dreptei bugetului; b) o deplasare spre
stânga a dreptei bugetului; c) o scădere a pantei dreptei bugetului; d) aceeaşi utilitate totală
resimţită de consumator; e) o scădere a utilităţii totale resimţită de consumator;
27. Un student de la Facultatea de Management a economisit în timpul anului suma de
250 Euro, cu care intenţionează să achiziţioneze un bilet pentru un sejur la munte Tariful stabilit
de la agenţia de voiaj este de 150 Euro şi, astfel studentul are posibilitatea, ca din banii rămaşi
după achitarea biletului, să mai achiziţioneze şi un echipament de schi cu 50 Euro. În această

25
situaţie, surplusul consumatorului este: a) 100 Euro; b) 50 Euro; c) 150 Euro; d) 250 Euro; e) nu
se poate determina pe baza datelor de mai sus;
28. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată: a) utilitatea marginală este pozitivă
şi crescătoare; b) pe măsură ce sporeşte cantitatea consumată dintr-un bun, utilitatea totală şi cea
marginală scad; c) utilitatea totală este maximă când utilitatea marginală este nulă; d) pe măsură
ce sporeşte cantitatea consumată dintr-un bun, utilitatea totală şi cea marginală cresc; e) pe
măsură ce satisfacţia consumării unei unităţi suplimentare dintr-un bun scade, satisfacţia globală
se diminuează;
29. Curba Engel desemnează: a) acele achiziţii care maximizează satisfacţia
consumatorului când se modifică preţurile unitare; b) evoluţia structurii achiziţiilor care
maximizează satisfacţia consumatorului când se modifică venitul; c) relaţia dintre nivelul
impozitării şi încasările bugetare; d) relaţia negativă dintre şomaj şi inflaţie; e) acele achiziţii
care maximizează satisfacţia consumatorului când se modifică preferinţele consumatorilor;
30. Un consumator raţional consumă 2 bunuri, x şi y, astfel încât: Umx/Umy = 2Px/Py.
Ce trebuie să facă acest consumator pentru a ajunge la echilibru: a) să consume mai mult x; b) să
consume mai mult y; c) să menţină actualul nivel al consumului; d) este deja la echilibru; e) să
consume mai putin y.

Tema 5. ALEGEREA PRODUCĂTORULUI

Planul temei:
5.1. Procesul de producție și factorii de producție. Eficiența tehnică și eficiența
economică
5.2. Funcția de producție și proprietățile ei
5.3. Alegerea producătorului în perioada scurtă de timp. Legea randamentelor
neproporționale
5.4. Alegerea producătorului în perioada lungă de timp. Rata marginală tehnologică de
substituţie. Izocuanta producţiei
5.5. Determinarea combinării optime a factorilor de producţie. Echilibrul producătorului

Rezumatul temei: Teoria producătorului presupune utilizarea unor instrumente de

analiză, care ar permite producătorului de a lua cele mai avantajoase decizii economice, în
vederea atingerii scopului de maximizare a profitului. Scopul producătorului este:
- maximizarea profitului;
- producerea bunurilor în scopul satisfacerii nevoilor de consum este posibilă, în
condiţiile, în care producătorul dispune de resurse economice, combină şi utilizează eficient
factorii de producţie.
Sub noţiunea de „producţie” în condiţiile microeconomiei contemporane se subînţelege
activitatea de utilizare a factorilor de producţie cu scopul obţinerii rezultatului maximal.

26
 cantitatea bunului economic produs prin utilizarea unei
Producţie totală anumite cantităţi a factorului variabil

Cantitatea de produs total ce revine unei unităţi de

Producţie medie factor variabil utilizat

sporire a producţiei totale, obţinute în urma unei creşteri

Producţie marginală cu o unitate a cantităţii factorului variabil utilizat

Figura 5.1. Tipurile de producție

Alegerea producătorului are două variante:
- eficienţa tehnică: minimizarea intrărilor de factori de producţie utilizaţi în cadrul unui
proces de producţie;
- eficienţa economică: combinaţia cea mai puţin costisitoare a factorilor de producţie
Combinarea factorilor de producţie un anumit mod de unire, de corelare a acestora, atât
sub aspect cantitativ, cât şi structural-calitativ, în scopul producerii de bunuri şi servicii.
Premisele:
- caracterul limitat al factorilor de producţie;
- caracteristicile factorilor de producţie şi concordanţa lor cu specificul activităţii;
- conjunctura cu specificul activităţii.
În societatea contemporană orice firmă produce, de regulă, nu un singur bun, ci o serie de
bunuri economice; noi însă vom presupune că se produce un singur bun sau serviciu. Activitatea
economică a firmei poate fi prezentată şi descrisă prin formula funcţiei de producţie:
Q = f (F1, F2, … , Fn), (10)
unde Q - volumul maxim de producţie în cazul consumurilor stabilite; F1, F2, … , Fn –
cantitatea factorului F.
Odată cu folosirea în producţie a factorului variabil F1 va creşte producţia totală (Q),
totuşi această creştere are anumite limite în cadrul tehnologiei respective. Sporirea factorului
variabil F1 duce la reducerea producţiei totale (cu condiţia că toate unităţile factorului variabil
sunt omogene şi introducerea unităţilor noi nu duce la modificarea calitativă a tehnologiei). Să
presupunem că aceşti doi factori sunt munca şi capitalul. În condiţiile unei tehnologii prestabilite
unul şi acelaşi volum de producţie poate fi obţinut cu un capital mai mare sau cu antrenarea unui
volum mai mare de muncă .Sunt posibile şi alte variante intermediare. Dacă unim toate
îmbinările de resurse a căror folosire asigură acelaşi volum de producţie, obţinem izocuantele.
Izocuanta este ansamblul combinaţiilor de capital (K) şi muncă (L) în urma cărora se obţine
acelaşi volum de producţie se numeşte curba de izoproducţie sau izocuantă.
Majorarea cheltuielilor factorului F1 (munca) compensează reducerea cheltuielilor
factorului F2 (capital). Coeficientul unghiular al izocuantei ne arată cum are loc substituţia unei
resurse prin alta. De aceea valoarea absolută a acestui coeficient caracterizează rata tehnologică
marginală de substituţie.
Rata marginală de substituție tehnologică reprezintă cantitatea suplimentară dintr-un
factor, necesară pentru a compensa reducerea cu o unitate a unui alt factor, în condiţiile
menţinerii constante a volumului de producţie.
MRST = - ∆K / ∆L=MPk / MPl (11)
Analiza prin intermediul izocuantelor constituie unele dezavantaje pentru producător,
deoarece utilizează numai indicatori naturali pentru cheltuielile resurselor şi realizarea

27
producţiei. Maximizarea producţiei cu cheltuielile respective se datorează numai liniei
cheltuielilor egale sau izocuantelor. Mărirea bugetului producătorului sau micşorarea preţurilor
la resurse duce la deplasarea izocostului spre dreapta, iar reducerea bugetului sau majorarea
preţurilor duce la deplasarea în stânga. Punctul de intersecţie dintre izocuantă şi izocost
determină poziţia de echilibru a producătorului, deoarece permite atingerea nivelului maximal al
volumului de producţie în condiţiile nivelului limitat de mijloace, care pot fi utilizate pentru
procurarea resurselor. Echilibrul producătorului - atingerea nivelului maximal al volumului de
producţie în condiţiile nivelului limitat de mijloace, care pot fi utilizate pentru procurarea
resurselor.

Figura 5.2. Echilibrul producătorului

Legea randamentelor neproporţionale: productivitatea marginală a factorului variabil
creşte până la un anumit punct, din care începe să descrească, iar producţia totală continuă să
crească, dar într-o proporţie mai mică.
Randamente de scară reprezintă majorarea volumului de producţie ca rezultat al
majorării de către producător a consumului de factori de producţie în aceeaşi proporţie şi în
aceeaşi direcţie.
Creşterea în proporţii egale a doi factori determină
Randament de scară constant
creşterea în aceeaşi proporţie a producţiei

Determină creşterea din ce în ce mai mare a producţiei

Randament de scară crescător

Determină o creştere din ce în ce mai mică a producţiei

Randament de scară descrescător

Figura 5.3. Tipurile de producție

Concepte cheie
Funcția de producție volumul maxim posibil de producție ce se obține cu o cantitate dată de factori
de producție.
Producție totală cantitatea bunului economic produs prin utilizarea unei anumite cantităţi a
factorului variabil.
Producție medie cantitatea de produs total ce revine unei unităţi de factor variabil utilizat.
Producție marginală sporire a producţiei totale, obţinute în urma unei creşteri cu o unitate a
cantităţii factorului variabil utilizat.
Izocuanta reprezentarea grafică a funcției de producție ce caracterizează combinațiile
posibile între factorii de producție, care permite obținerea unui volum de
producție constant.
Izocost constrângerea bugetară a producătorului.
Echilibrul acea stare a producţiei cînd se obţine un volum dat de producţie la un nivel
28
producătorului minim al costului de producţie.
Rata marginală de cantitatea suplimentară dintr-un factor, necesară pentru a compensa reducerea
substituție tehnologică cu o unitate a unui alt factor, în condiţiile menţinerii constante a volumului de
producţie.
Legea randamentelor productivitatea marginală a factorului variabil creşte pînă la un anumit punct,
neproporţionale: din care începe să descrească, iar producţia totală continuă să crească, dar
într-o proporţie mai mică.
Randamente de scară majorarea volumului de producţie ca rezultat al majorării de către producător
a consumului de factori de producţie în aceeaşi proporţie şi în aceeaşi
direcţie.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Definiţi noţiunile de produs mediu şi marginal.
2. Explicaţi ce se înţelege prin optimul producătorului
3. Ce semnificaţie are analiza combinării pe termen scurt şi pe termen lung.
4. Explicaţi randamentele factoriale şi de scară construindu-vă raţionamentul pentru un
anumit tip de întreprindere.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate, eseuri):

1. Randamentele de scară şi utilitatea lor practică.
2. Analiza efectelor de extindere la scară a producţiei.

Exerciții pentru testarea cunoștințelor:

1. Capitalul tehnic reprezintă: a) totalitatea resurselor de care dispune întreprinderea
pentru a asigura producţia; b) orice bun utilizat în producţiei; c) un bun rezultat dintr-un proces
de producţie şi utilizat într-un alt proces de producţie; d) numai clădirile folosite în procesul de
producţie; e) numai materiile prime folosite pentru producţie;
2. Înlocuirea, parţială sau totală, a unuia sau mai multor factori de producţie cu unul sau
mai mulţi factori din cei folosiţi sau noi, în condiţiile obţinerii cel puţin a aceleiaşi producţii,
reprezintă: a) combinarea factorilor de producţie; b) substituirea factorilor de producţie; c)
productivitatea medie a factorilor de producţie; d) productivitatea marginală a factorilor de
producţie; e) productivitatea globală a factorilor de producţie;
3. Una dintre situaţiile de mai jos nu se verifică în cazul creşterii productivităţii medii: a)
productivitatea marginală poate să scadă; b) producţia totală creşte continuu cu o rată
descrescătoare; c) productivitatea marginală creşte până la un punct după care scade; d)
productivitatea marginală şi cea medie sunt egale în punctul de maxim al acesteia din urmă; e)
producţia totală poate creşte cu o rată crescătoare;
4. Curba productivităţii marginale a unui factor de producţie intersectează axa factorului
variabil de producţie în punctul pentru care: a) productivitatea medie a factorului respectiv de
producţie este maximă; b) producţia totală este maximă; c) începe să se manifeste randamentul
descrescător al factorului respectiv de producţie; d) producţia totală este minimă; d)
productivitatea medie a factorului respectiv de producţie este egală cu productivitatea marginală
a acestuia;
5. Produsul total a unui factor de producție este maxim atunci când: a) productivitatea
medie este maximă; b) productivitatea marginală este maximă; c) productivitatea medie este
egală cu cea marginală; d) productivitatea marginală este nulă; e) productivitatea marginală este
maximă;
29
 6. Un producător utilizează doi factori de producţie ale căror preţuri sunt egale. În scopul
minimizării costului total, producătorul trebuie să utilizeze în producţie: a) cantităţi egale din cei
doi factori de producţie; b) cantităţile factorilor de producţie pentru care productivităţile
marginale ale factorilor sunt maxime; c) cantităţile factorilor de producţie ce corespund
maximului fiecărei productivităţii medii; d) cantităţile ce corespund egalităţii dintre cele două
productivităţi marginale; e) doar unul dintre cei doi factori de producţie;
7. Combinarea factorilor de producţie constituie o dovadă de comportament raţional din
partea agenţilor economici atunci când: a) duce la realizarea unei producţii mai mari cu acelaşi
efort; b) permite obţinerea aceloraşi producţii cu un consum mai mic; c) permite mărirea
rezultatelor odată cu diminuarea consumului de resurse; d) permite substituirea factorilor de
producţie fără să afecteze rezultatele; e) toate cele de mai sus;
8. Dacă un producător trebuie să utilizeze cantităţi de 4 ori mai mari din toţi factorii de
producţie pentru a mări producţia de 3 ori, atunci funcţia de producţie are: a) randamente
descrescătoare de scară; b) randamente crescătoare de scară; c) randamente constante de scară; d)
proporţii fixe ale factorilor de producţie; e) izocuante liniare;
9. În momentul T0, o întreprindere cu 50 salariaţi obţine o producţie de 10000 bucăţi.
Dacă întreprinzătorul substituie 5 utilaje cu factorul muncă, în condiţiile unei rate marginale de
substituţie Rms=10, productivitatea medie a muncii în T1 este: a) 100 bucăţi/salariat; b) 200
bucăţi/salariat; c) 300 bucăţi/salariat; d) 150 bucăţi/salariat; e) 250 bucăţi/salariat;
10. Cunoaşterea nivelului productivităţii marginale este importantă pentru a: a) aprecia
evoluţiei costului variabil; b) fundamenta obiectul de activitate al firmei; c) determina costul de
oportunitate; d) fundamenta decizia de a mări/micşora volumul de factori de producţie utilizaţi;
e) fundamenta decizia de a mări/micşora volumul de timp alocat consumului;
11. Când productivitatea marginală a unui factor de producţie este mai mare decât
productivitatea medie, pentru orice creştere a cantităţii utilizate din factorul de producţie variabil,
productivitatea medie: a) creşte; b) scade; c) este maximă; d) este minimă; e) poate să crească, să
scadă sau să nu se modifice;
12. Conform legii randamentelor factoriale descrescânde: a) producţia totală creşte pe
măsură ce cantităţile din factorii de producţie variabili cresc; b) producţia totală scade pe măsură
ce cantităţile din factorii de producţie variabili cresc; c) productivităţile marginale cresc atunci
când factorii de producţie variabili cresc şi scad în caz contrar; d) producţia suplimentară
derivată din creşterea după un anumit nivel a factorului variabil marchează tendinţa de scădere;
e) productivitatea medie creşte la combinarea unei cantităţi tot mai mari dintr-un factor de
producţie variabil cu o cantitate determinată dintr-un factor fix;
13. Productivitatea medie a 10 muncitori este 20 unităţi. Dacă productivitatea marginală
corespunzătoare celui de-al 11-lea muncitor este 18 unităţi, se poate trage concluzia că: a)
productivitatea marginală creşte; b) productivitatea marginală este constantă; c) productivitatea
medie creşte; d) productivitatea medie se reduce; e) productivitatea marginală este maximă;
14. Dacă productivitatea marginală a unui factor de producţie este mai mică decât
productivitatea medie a factorului respectiv, atunci: a) productivitatea medie creşte; b)
productivitatea medie se reduce; c) productivitatea medie este maximă; d) productivitatea
marginală creşte; e) productivitatea marginală este constantă;
15. Pe o izocuantă: a) o deplasare spre dreapta reflectă o creştere a producţiei ce poate fi
realizată; b) o deplasare spre stânga reflectă o creştere a producţiei ce poate fi realizată; c) se

30
obţine acelaşi nivel al producţiei indiferent de combinaţia aleasă de factori de producţie; d) panta
este constantă; e) nici una din cele de mai sus;
16. Rata marginală de substituţie tehnică ilustrează: a) rata la care un factor de producţie
este substituit cu un alt factor de producţie astfel încât să aibă loc o creştere a producţiei cu o
unitate; b) rata la care un factor de producţie este substituit cu un alt factor de producţie astfel
încât să aibă loc o reducere a producţiei cu o unitate; c) rata la care un factor de producţie este
substituit cu un alt factor de producţie astfel încât producţia să rămână constantă; d) faptul că, pe
măsură ce are loc creşterea cantităţii utilizate dintr-un factor de producţie, este nevoie de
creşterea consumului din alt factor astfel încât producţia să rămână constantă; e) faptul că
resursele sunt nelimitate;
17. Dacă se consideră doi factori de producţie, munca şi capitalul, şi are loc o creştere a
preţului factorului muncă (situat pe abscisă), în condiţiile caeteris paribus, panta dreptei
izocostului: a) va creşte; b) va scădea; c) va rămâne constantă; d) va creşte şi apoi va scădea; a)
nici una din cele de mai sus;
18. Rata marginală de substituire a factorilor de producţie (Rms) exprimă: 1) panta
izocuantei; 2) raportul dintre cantitatea suplimentară din factorul care substituie şi cantitatea din
factorul la care s-a renunţat; 3) raportul dintre Wmg a factorului care substituie şi Wmg a
factorului substituit; 4) raportul dintre Wmg a factorului substituit şi Wmg a factorului care îl
substituie; 5) raportul dintre Wmg a factorului substituit şi costul marginal al factorului ce îl
substituie. Alegeţi varianta corectă: a) 1+2+3; b) 2+4; c) 3+5; d) 4+5; e) 1+3;
19. Decizia privind varianta de combinare a factorilor de producţie are în vedere: 1)
caracterul nelimitat al factorilor de producţie supuşi combinării; 2) conjunctura pieţelor factorilor
utilizaţi; 3) caracteristicile factorilor de producţie; 4) concordanţa factorilor de producţie cu
specificul activităţii; 5) nici una din variantele de mai sus. Alegeţi varianta corectă: a) 2+3+4; b)
2+4; c) 2+3; d)1+ 2+4; e) 5;
20. Când productivitatea marginală este mai mare decât productivitatea medie, iar
cantitatea de factori utilizaţi creşte: 1) productivitatea medie este crescătoare; 2) costul marginal
este crescător; 3) costul total mediu este crescător; 4) costul total creşte; e) productivitatea medie
este descrescătoare. Alegeţi varianta corectă: a) 1+3+4; b) 2+3+4; c)3+5; d) 2+4; e) 1+4;
21. Izocuanta reprezintă: a) ansamblul combinaţiilor din bunurile X şi Y, ce furnizează
consumatorului aceeaşi satisfacţie; b) ansamblul combinaţiilor de muncă şi capital pe seama
cărora se poate obţine aceeaşi producţie; c) ansamblul factorilor de producţie pentru care se
abţine acelaşi profit; d) ansamblul factorilor de producţie ce pot fi achiziţionaţi în funcţie de
bugetul disponibil şi preţurile unitare ale acestora; e) nici un răspuns corect;
22. Echilibrul producătorului este ilustrat grafic prin: a) punctul de intersecţie dintre
izocuantă şi izocost; b) punctul de intersecţie dintre isophelimă şi izocost; c) punctul de
intersecţie dintre curba de indiferenţă şi izocost; d) punctul de tangenţă dintre curba de utilitate şi
dreapta bugetului; e) nici un răspuns corect;
23. Creşterea bugetului întreprinzătorului va determina: a) scăderea pantei izocostului;
b)creşterea pantei izocostului; c) deplasarea spre dreapta a izocostului, paralel cu dreapta iniţială;
d) deplasarea spre stânga a izocostului, paralel cu dreapta iniţială; e) nici o modificare;
24. Dacă în dinamică indicele producţiei este mai mic decât indicele consumului de
factori, atunci: 1) randamentele de scară sunt crescătoare; 2) randamentele de scară sunt
descrescătoare; 3) randamentele de scară sunt constante; 4) elasticitatea producţiei în raport cu

31
factorii de producţie este subunitară; 5) nici un răspuns corect. Alegeţi varianta corectă: a) 1+4;
b) 2+4; c) 3+4; d) 2; e) 5;
25. Dacă indicele producţiei este mai mare decât indicele consumului de factori, atunci:
1) productivitatea globală a factorilor de producţie creşte; 2) economiile de scară sunt superioare
dezeconomiilor de scară; 3) randamentele de scară sunt descrescătoare; 4) costul total mediu
creşte; 5) firma este supradimensionată. Alegeţi varianta corectă : a) 1+2+5; b) 2+3; c) 2+3+5; d)
3+4; e) 1+2;
26. Un agent economic a achiziţionat un utilaj la un preţ de 2 milioane lei. Durata de
funcţionare a utilajului este de 10 ani. La casarea utilajului se obţin venituri de 200000 lei şi se
fac cheltuieli cu demontarea de 50000 lei. Să se determine suma totală ce trebuie să o amortizeze
agentul economic şi rata de amortizare;
27. O fabrică de bere achiziţionează o instalaţie de îmbuteliere în valoare totală de 24
milioane de lei. Care este amortizarea anuală a instalaţiei, dacă durata de funcţionare e stabilită la
zece ani? Dar dacă firma ar opta pentru o politică de amortizare accelerată, în opt ani? Arătaţi
avantajele şi dezavantajele promovării unei politici a amortizării accelerate;
28. O întreprindere cu profil agricol dispune de 50 ha teren arabil şi capital tehnic
necesar, foloseşte în anul T0 5 salariaţi agricoli, fiecare lucrând în medie 1000 ore anual şi obţine
o producţie de 3000 quintale cereale. În anul T1, pe acelaşi teren şi cu acelaşi volum de capital
tehnic, dar utilizând 6 salariaţi agricoli (timpul lucrat de un salariat rămâne neschimbat) s-au
obţinut 3800 quintale cereale. Să se determine: nivelul productivităţii medii şi marginale a
muncii (pe lucrător şi pe oră); nivelul procentual al productivităţii medii a muncii – pe lucrător şi
pe oră de muncă – în anul T1 faţă de anul T0;
29. În cadrul unei întreprinderi unde lucrează 10 salariaţi, într-o anumită perioadă, se
obţine o producţie de 1000 unităţi. Folosind capital tehnic în acelaşi volum şi structură, dar
angajând încă 1 salariat, întreprinzătorul reuşeşte să obţină o producţie suplimentară de 200
unităţi. Determinaţi productivitatea medie a muncii; productivitatea marginală a muncii;
30. Pentru obţinerea unei producţii de 20 mil. lei, un agent economic foloseşte un capital,
concretizat în zece utilaje de producţie. Prin folosirea a încă 5 utilaje de producţie în valoare de
10 mil. lei, agentul economic obţine o producţie totală de 30 mil. lei. Să se determine:
productivitatea medie a capitalului (W k); productivitatea marginală a capitalului (W mgk).

Tema 6. COSTURILE DE PRODUCȚIE ȘI RENTABILITATEA

Planul temei:
6.1. Conceptul şi clasificarea costurilor în microeconomie
6.2. Evoluţia costurilor totale, medii şi marginale în funcţie de volumul producţiei în
perioada scurtă şi lungă de timp
6.3. Maximizarea profitului şi pragul de rentabilitate
6.4. Oferta optimă a firmei fundamentată pe baza: costurilor totale, veniturilor şi a
profitului; costului marginal şi al venitului marginal

Rezumatul temei: Costurile de producţie sunt o importantă categorie de cercetare a

teoriei economice. Costurile de producţie reprezintă totalitatea cheltuielilor, în expresie

32
monetară, pe care producătorul le suportă pentru fabricarea şi vânzarea bunurilor economice.
Costurile de producție exprimă expresia bănească a consumului de factori de producţie necesară
producerii şi comercializării acestor bunuri şi servicii.
Costurile de producție îndeplinesc următoarele funcții:
1) de măsurare a cheltuielilor necesare obţinerii unui bun oarecare;
2) costul este indicatorul principal al stabilirii preţului (limita de jos);
3) de control şi de reglare a activităţii economice;
4) determinarea nivelului eficienţei economice a întreprinderii.
Costul de producție are următoarea structură:
- cheltuieli materiale;
- cheltuieli de muncă (salarii + cotizaţii);
- cheltuieli generale (chirie, dobânzi, impozit).
În dependenţă de schimbarea volumului producţiei costurile se clasifică în costuri
variabile (VC) şi costuri fixe (FC).

Figura 6.1. Tipuri de costuri

Suma totală de cheltuieli variabile este într-o dependenţă directă de volumul producţiei, la
fel şi structura lor în cadrul producţiei şi realizării unor tipuri de produse (cheltuielile pentru
materie primă şi materiale, salarizarea muncitorilor, cheltuielile pentru combustibil, energie
electrică). Cheltuielile fixe nu depind într-o perioadă dată de timp de schimbările volumului
producţiei (plata pentru chirie, salarizarea administraţiei, amortizarea mijloacelor fixe). Suma
cheltuielilor fixe şi variabilele formează cheltuielile totale.
Cost marginal (MC) reprezintă costul suplimentar, ce rezultă din creşterea cu o unitate a
volumului producţiei. De aici rezultă că costul marginal este un cost variabil excedentar, care
revine unei unităţi suplimentare de producţie. Pe baza costurilor totale, fixe şi variabile pot fi
calculate costurile medii, care reprezintă cheltuielile de producţie ce revin pe o unitate de produs.
În perioada lungă de timp toate cheltuielile întreprinzătorului se modifică. De aceea în
această perioadă de timp, pentru a obţine o creştere a volumului producţiei, firma trebuie să
micşoreze costul total mediu. În rezultat, întreprinzătorul va obţine o creştere a veniturilor care
este mai mare decât costul total mediu. Aceste venituri pot fi înregistrate într-o perioadă lungă de
timp de către toate firmele şi poartă denumirea „economie la scară”. Efectul de scară reprezintă
modificarea costurilor medii pe termen lung odată cu modificarea dimensiunilor producţiei
În cadrul întreprinderii pot fi utilizate următoarele căi de reducere a costului:
- reducerea consumului de materiale, combustibil (prin economisire, perfecţionarea
tehnologiilor, reducerea rebutului);
- utilizarea utilajului mai performant;

33
 - folosirea de înlocuitori în cazul materialelor scumpe şi deficitare (metale,
îngrăşăminte, minerale);
- procurarea factorilor de producere de pe pieţe alternative.
În condiţiile economiei de piaţă raţionalitatea activității economice este reprezentată de
profit. În sens foarte larg profitul reprezintă venitul, câștigul realizat, în formă bănească de către
cei ce iniţiază şi organizează o activitate economică. Profitul este eficienţa obţinută ca rezultat al
utilizării unei astfel de resurse umane, precum abilitatea antreprenorială.
Profitul îndeplinește următoarele funcții:
1. Constituie propulsorul primar sau generatorul producţiei;
2. Determină nivelul utilizării resurselor şi repartizarea lor;
3. Stimulează inovaţiile şi investiţiile.
Profitul reprezintă un element variabil în timp şi spaţiu, reprezentând excedentul de
venituri fără costuri. Maximizarea profitului este obiectivul de bază al firmei. Pentru a majora
profitul, firma va spori volumul producției până când creșterea venitului suplimentar va depăși
creșterea costurilor de producție pe unitate de produs. Întreprinderea va obține profit maximal în
condițiile egalizării costurilor marginale cu veniturile marginale. Pragul de rentabilitate este
momentul când venitul total este egal cu costul total, iar întreprinderea înregistrează profit zero.

Concepte cheie
Cost de producție expresia monetară a consumului factorilor de producţie pentru obţinerea unui
anumit bun sau serviciu.
Costul explicit cheltuielile pentru procurarea factorilor de producţie din afara întreprinderii.

Cost implicit consumul resurselor proprii ale firmei: pământ, încăperi, active nemateriale,
munca proprie, etc.
Cost contabil cheltuielile reale suportate de întreprinzător şi fixate în evidenţa contabilă.
Costuri fixe cheltuielile ce nu depind de volumul producţiei obţinute.
Costuri variabile cheltuielile ce se modifică odată cu volumul producţiei obţinut.
Costuri medii reprezintă cheltuielile de producţie ce revin pe o unitate de produs.
Costuri marginale costul suplimentar, ce rezultă din creşterea cu o unitate a volumului
producţiei.
Profit reprezintă diferenţa dintre încasarea totală obţinută de producător ca rezultat
al activităţii sale şi costul de producţie.
Profitul contabil reprezintă acea parte a venitului întreprinderii care rezultă în urma acoperirii
costului explicit (contabil).
Profitul economic reprezintă diferenţa dintre încasările totale ale firmei şi costurile ei
economice: explicite şi implicite (inclusiv profitul normal).
Prag de rentabilitate reprezintă situația când venitul total este egal cu costul total, iar
întreprinderea înregistrează profit zero.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Determinaţi în ce constă legătura dintre costul mediu şi productivitatea medie şi dintre
costul marginal şi productivitatea marginală.
2. Expuneţi căile de minimizare a costurilor de producţie.
3. Identificaţi strategia producătorului în maximizarea profitului.
4. Analizaţi pragul de rentabilitate al firmei.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate, eseuri):

34
 1. Modalităţi de formare a costurilor de producţie în Republica Moldova.
2. Profitul: surse tradiţionale şi de perspectivă.
3. Căile de reducere a costurilor de producție în economia națională.

Exerciții pentru testarea cunoștințelor:

1. Pe termen scurt, atunci când costul variabil total creşte mai rapid decât producţia: a)
costul fix mediu rămâne constant; b) costul variabil mediu scade; c) costul variabil mediu
rămâne constant; d) costul total mediu scade, creşte sau rămâne constant; e) costul fix mediu
creşte;
2. La o societate comercială costul variabil mediu este de 20 u.m., iar nivelul producţiei
la care profitul este nul 50 bucăţi. Dacă preţul unitar este egal cu 40 u.m., atunci costul total,
costul total mediu şi profitul total sunt: a) 1250; 25; 0; b) 3000; 60; 0; c) 2000; 40; 0; d) 2000;
80; 0; e) 4000; 80; 0;
3. Costul total (CT) al unui producător este dat de relaţia, unde Q este producţia. Care
dintre afirmaţiile următoare este adevărată: a) costul total este constant; b) costul marginal este
descrescător; c) costul marginal este egal cu costul total mediu; d) costul marginal este mai mare
decât costul total mediu; e) costul marginal este mai mic decât costul total mediu;
4. Costul total CT al unui producător este dat de relaţia CT = a+b x Q, unde Q este
producţia, iar a şi b sunt constante pozitive. Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată: a)
costul total este constant; b) costul marginal este descrescător; c) costul marginal este egal cu
costul total mediu; d) costul marginal este mai mare decât costul total mediu; e) costul marginal
este mai mic decât costul total mediu; f) costul variabil total este constant;
5. În situaţia în care preţul pieţei este mai mic decât costul total mediu, dar mai mare
decât costul variabil mediu, o firmă: a) trebuie să părăsească piaţa, profitul fiind negativ; b)
continuă activitatea doar dacă pe piaţă intră şi alţi producători; c) rămâne pe piaţă pentru a-şi
acoperi o parte a costurilor fixe; d) iese de pe piaţă, deoarece nu se află la nivelul pragului de
rentabilitate; e) rămâne pe piaţă, deoarece costul marginal este mai mic decât costul variabil
mediu;
6. În cazul în care costurile variabile totale scad într-o mai mică măsură decât producţia,
costul total mediu: a) creşte; b) scade; c) rămâne constant; d) este nul; e) este minim;
7. O firmă prezintă următoarea situaţie în cazul unui bun: preţul de vânzare estimat 25
u.m., costurile fixe totale 10.000 u.m., iar costul variabil unitar, de 5 u.m. Pragul de rentabilitate
pentru acel bun este: a) 100 bucăţi; b) 200 bucăţi; c) 300 bucăţi; d) 400 bucăţi; e) 500 bucăţi;
8. Pe termen scurt, reducerea producţiei determină întotdeauna: a) creşterea costului
marginal; b) creşterea costului fix mediu; c) scăderea costului fix; d) creşterea productivităţii
marginale; e) toate cele de mai sus;
9. La creşterea producţiei cu 75%, costul variabil sporeşte cu 50%. Ce evoluţie apreciaţi
că înregistrează costul total mediu: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) poate creşte, scade
sau rămâne constant; e) informaţia este insuficientă pentru a determina evoluţia costului mediu;
10. Dacă producţia unei întreprinderi creşte cu 25%, atunci costul fix mediu: a) creşte cu
20%; b) scade cu 20%; c) creşte cu 25%; d) rămâne constant; e) creşte sau scade în funcţie de
evoluţia costurilor variabile;
11. Care dintre următoarele afirmaţii privesc noţiunea de cost variabil: a) se referă la
factorii de producţie integral consumaţi într-un singur proces de producţie; b) se referă la factorii
de producţie consumaţi treptat într-un proces de producţie; c) include consumurile de factori de
35
producţie care se modifică odată cu schimbarea volumului de producţie; d) include consumurile
de factori de producţie care nu se modifică la schimbarea volumului de producţie; e) toate
afirmaţiile de mai sus sunt corecte;
12. Care din următoarele afirmaţii cu privire la relaţia dintre costuri şi productivitate este
adevărată: a) atunci când costul variabil mediu este minim, productivitatea medie a factorului
variabil este în creştere; b) atunci când costul variabil mediu este minim, productivitatea medie a
factorului variabil este de asemenea minimă; c) atunci când costul variabil mediu este minim,
productivitatea medie a factorului variabil este maximă; d) atunci când costul marginal este
minim, productivitatea marginală este descrescătoare; e) nu există o relaţie de influenţă între
costuri şi productivitate;
13. Costul total mediu scade atunci când: a) costul marginal este mai mare decât costul
total mediu şi producţia creşte; b) costul variabil mediu creşte pentru valori ale producţiei peste
nivelul corespunzător costului total mediu minim; c) costul marginal este negativ; d) curba
costului marginal se află deasupra curbei costului variabil mediu dar sub curba costului total
mediu şi producţia creşte; e) curba costului marginal se află deasupra curbei costului total mediu;
14. Când costul marginal este mai mic decât costul total mediu şi producţia creşte,
atunci: a) costul total mediu creşte; b) costul total mediu este minim; c) costul marginal este nul;
d) costul variabil mediu poate să crească; e) nici o variantă nu este corectă;
15. Dacă costul total (CT) al unui producător se exprimă prin relaţia CT=4+10Q, unde Q
este producţia, una din afirmaţiile următoare este adevărată: a) costul total este constant; b)
costul marginal este egal cu costul total mediu; c) costul marginal este descrescător; d) costul
marginal este mai mare decât costul total mediu; e) costul marginal este mai mic decât costul
total mediu;
16. Profitul contabil reprezintă: 1) diferenţa dintre venitul total şi costul de oportunitate;
2) diferenţa dintre costul explicit şi costul implicit; 3) diferenţa dintre venitul total şi costul
contabil; 4) suma dintre costul implicit şi profitul economic; 5) nici una din variantele de mai
sus nu este valabilă. Alegeţi varianta corectă : a) 1+2+3+4; b) 2+3; c) 3+4; d) 2+4; e) 5;
17. Costul contabil reprezintă 90% din valoare producţiei, iar salariile reprezintă 50%
din costurile materiale. Profitul obţinut este de 250 mil. u.m. iar producţia fizică 2000 buc.
Costul salarial pe produs reprezintă: a) 30 mii; b) 90 mii; c) 125 mii; d) suma nu poate fi
calculată; e) a – d false;
18. În T0 la nivelul unei firme, rata profitului la cost este de 20%. În T 1 costurile de
producţie nu se modifică, iar rata profitului la cifra de afaceri devine 15%. Profitul în T 1 faţă de
T0: a) creşte cu 10,5%; b) scade cu 11,8%; c) scade cu 17,5%; d) creşte cu 17%; e) creşte cu
18,9%;
19. Un întreprinzător vinde anual 100000 bucăţi din producţia sa la un preţ de 5
u.m./bucată având costuri explicite de 350000 u.m. Alegând să devină întreprinzător el a renunţat
la posibilitatea de a fi angajat cu un salariu anual de 50000 u.m. şi de a plasa banii investiţi într-o
afacere pe piaţa de capital obţinând dividende în valoare de 50000 u.m. În aceste condiţii,
profitul contabil şi cel economic sunt egale cu: a) 500000; 150000; b) 500000; 100000; c)
150000; 50000; d) 50000; 150000; e) nu se pot determina;
20. Rata rentabilităţii : 1) este o mărime relativă; 2) se află în raport direct proporţional
cu durata de rotaţie a capitalului; 3) se exprimă ca diferenţă dintre venit şi cost; 4) se calculează
pe baza raportului dintre cifra de afaceri şi costul total; 5) se determină pe baza relaţiei: profit
total/cost total. Alegeţi varianta corectă: a) 2+4+5; b) 1+5; c) 2+3+5; d) 1+4+5; e) 2+5;
36
 21. Costul de producţie necesar realizării unei unităţi de produs este 240 u.m.. Preţul
unei unităţi de produs este 300 u.m. Profitul mediu creşte cu 50%. În aceste condiţii, rata
profitului la cost: a) scade cu 41,65%; b) scade cu 58,35%; c) creşte cu 71,43%; d) creşte cu
171,43%; e) nu se modifică;
22. În condiţiile în care preţul şi costul mediu cresc concomitent cu 45%: a) profitul
mediu scade cu 55% iar rata profitului la cifra de afaceri rămâne constantă; b) profitul mediu
creşte cu 45% iar rata profitului la cifra de afaceri rămâne constantă; c) profitul mediu rămâne
constant iar rata profitului la costuri scade; d) profitul mediu, rata profitului la costuri şi rata
profitului la cifra de afaceri rămân constante; e) profitul mediu şi rata profitului la costuri cresc,
iar rata profitului la cifra de afaceri rămâne constantă;
23. În anul 2015 SRL „ART” a produs 8000 unităţi de marfă având următoarele
cheltuieli: materie primă – 2.000.000 lei, materiale – 100000 lei, combustibil, apa, energie –
300000 lei, salarii – 500000 lei (dintre care 10% - salariu pentru administraţie), amortizarea
capitalului fix – 150000 lei, arenda, iluminatul, căldura – 200000 lei. În anul 2016 firma
dublează producţia şi în aceste condiţii cheltuielile variabile cresc proporţional. Calculaţi
cheltuielile totale şi cele medii pentru anii 2008 şi 2009;
24. Cu scopul producerii a 10000 unităţi de produs, firma are următoarele costuri:
materie primă – 500000 lei, materiale – 110000 lei, amortizarea capitalului fix – 40000 lei,
salarii – 200000 lei (dintre care 10% - salariu pentru administraţie), alte cheltuieli – 50000 lei.
Preţul de vânzare este de 150 lei. Calculaţi: costuri totale, costuri medii şi profitul firmei;
25. O întreprindere a produs în anul 2016 un număr de 800 unităţi de produse, având
următoarele cheltuieli de producţie: materii prime 200000 u.m., materiale auxiliare 10000 u.m.,
combustibil, energie, apă 30000 u.m., salarii 50000 u.m., din care 10% salarii fixe, amortizare
capital fix 15000 u.m., cheltuieli cu chirii, iluminat, încălzire 20000 u.m. Firma dublează
producţia în anul 2016, în condiţiile când costurile variabile cresc direct proporţional cu
producţia. Calculaţi costul producţiei în cei doi ani şi costul unitar în fiecare din cei doi ani de
activitate;
26. Pentru a obţine zilnic 1000 bucăţi din bunul „X”, un agent economic cheltuieşte:
materii prime 50000 u.m., materii auxiliare 11000 u.m., amortizare capital fix 4000 u.m., salarii
20000 u.m., din care 10% salarii ale personalului administrativ, alte cheltuieli materiale 5000
u.m. Dacă preţul de vânzare al mărfii este de 150 lei bucata, se cere de calculat valoarea
producției zilnice (QP); costul producţiei (CT); costul unitar (mediu) (CTM); profitul (Pr);
27. La o întreprindere costurile fixe reprezintă 300000 lei, iar costurile variabile 50 lei.
După vânzarea mărfii, venitul a constituit 900000 lei, dintre care 100000 reprezintă profitul
firmei. Ce cantitate de produse a realizat firma dată?
28. Se cunoaşte că preţul de vânzare al unui produs este de 2000 lei. Costurile fixe
reprezintă 20000 lei, iar costurile variabile medii sunt de 1000 lei. Ce cantitate de produse
trebuie sa realizeze firma dată pentru a atinge pragul de rentabilitate?
29. Se cunoaşte că preţul de vânzare al produsului A este de 200 lei. Costurile fixe
reprezintă 300 lei, iar costurile variabile medii sunt de 150 lei. Ce cantitate de produse trebuie sa
realizeze firma dată pentru a atinge pragul de rentabilitate;
30. Cu scopul producerii a 100 buc. din bunul A un agent economic face următoarele
cheltuieli: materii prime şi materiale 100000 u.m., combustibil şi energie 100000 u.m., chiria
5000 u.m., salarii 95000 u.m., alte cheltuieli 10000 u.m. Agentul economic foloseşte un capital
fix de 5 milioane u.m. Amortizarea inclusă în costul de producţie al celor 100 bucăţi este de 10 la
37
sută din preţul capitalului fix. Agentul economic vinde întreaga producţie de 100 bucăţi pe piaţă,
obţinând o rată a rentabilităţii pe produs de 20 la sută (calculată la costuri). Determinaţi: costul
întregii producţii; costul unitar-mediu; profitul pe bucată; profitul pentru întreaga producţie
vândută; preţul de vânzare a unei bucăţi;

Tema 7. EXISTENȚA ECHILIBRULUI ECONOMIC ȘI COMPORTAMENTUL FIRMEI

ÎN CONDIȚII DE COMPETIȚIE PERFECTĂ

Planul temei:
7.1. Concurenţa perfectă: caracterizare, posibilități de intrare pe piață
7.2. Situația de optim a firmei concurențiale. Principiul maximizării profitului
7.3. Curba ofertei firmei concurențiale în perioada scurtă și perioada lungă de timp
7.4. Prețul de echilibru pe termen lung. Analiza stabilității echilibrului

Rezumatul temei: Concurența perfectă este tipul de concurenţă, desfăşurată între mai
mulţi vânzători în condiţiile formării libere a preţului. Trăsăturile concurenței perfecte sunt:
1. Atomicitatea pieţei;
2. Omogenitatea produselor;
3. Fluiditatea pieţei;
4. Mobilitate perfectă a factorilor de producţie;
5. Transparenţa pieţei.
Reieşind din teoria costurilor de producţie, determinăm că producătorul, activând în
anumite condiţii specifice ale pieţei, tinde mereu să realizeze maximum de profit şi minimum de
cheltuieli. În dependenţă de condiţiile pieţei firma, pentru a realiza scopurile sus numite, îşi alege
model de comportament pe piaţă. Reieşind din condiţiile concurenţei perfecte, putem menţiona
că:
1) preţul tuturor unităţilor de producţie realizată de către firmă nu se schimbă pe măsură
ce creşte cantitatea de producţie;
2) venitul total al firmei concurente va depinde cantitativ de producţia realizată de către
firmă (relaţia aceasta este direct proporţională);
3) fiecare unitate suplimentară de producţie realizată va fi vândută la acelaşi preţ, de
aceea venitul mediu obţinut de la fiecare unitate de producţie va fi constant şi egal cu preţul
bunului.
4) deoarece toate unităţile suplimentare de bun produs se realizează la unul şi acelaşi preţ,
venitul primit de la realizarea suplimentară a bunurilor (sau MR) va fi egal cu venitul mediu
(AR) şi egal cu preţul (P): MR = AR = P.
Maximizarea profitului firmei poate fi analizată în perioada scurtă și lungă de timp.
Pe termen scurt firma obţine cele mai bune rezultate când realizează un volum de bunuri
pentru care costul marginal este egal cu preţul pieţei şi cu venitul marginal: MC=P=MR→
profitul total este maximal.
Pe termen lung toate costurile sunt variabile, maximizarea profitului se realizează la acea
producție pentru care prețul este egal cu costul marginal și cu costul total mediu: P=MC=ATC.

38
Costul total mediu este egal cu costul marginal se realizează la nivelul costului total mediu
minimal. Pe termen lung firma în concurență perfectă poate obţine doar profit normal.
Echilibrul pieței cu concurență perfectă se realizează la acel preț și volum de tranzacții,
pentru care cererea și oferta pieței sunt egale. În dependență de perioada de timp, echilibrul se
realizează în dependență de următoarele condiții:
1. Echilibru pe termen foarte scurt - cererea se modifică, iar oferta este rigidă;
2. Echilibru pe termen scurt - cererea se modifică, iar oferta este inelastică;
3. Echilibru pe termen lung - cererea şi oferta se modifică, toţi factorii de producţie sunt
variabili.
În dependență de stabilitate, echilibrul poate lua următoarele forme:
Modificări în condiţiile cererii şi ofertei
Echilibru stabil Piaţa revine la echilibrul iniţial
Piaţa dispune de forţe proprii de a se reechilibra
În urma unor şocuri echilibrul pieţei se rupe, cu
Echilibru instabil trecerea timpului piața îşi accentuează
dezechilibrul

Dezechilibrul se reproduce în condiţii relativ

Dezechilibrul autoîntreţinut constante, starea de dezechilibru apare ca normală

Figura 7.1. Forme de echilibru în concurența perfectă

Concepte cheie
Concurență perfectă tipul de concurenţă, desfăşurată între mai mulţi vânzători în condiţiile
formării libere a preţului.
Atomicitatea pieţei. piaţa se compune dintr-un număr foarte mare de vânzători şi cumpărători,
ponderea fiecăruia pe piaţă fiind nesemnificativă, încât ei nu pot influenţa
preţurile.
Omogenitatea produselor produsele diferitor firme sunt identice, substituibile, astfel încât
cumpărătorilor le este indiferent de la ce producător procură marfa.
Fluiditatea pieţei. lipsa barierelor permite agenţilor economici să intre şi să iasă liber de pe
piaţă.
Mobilitate perfectă a mobilitatea absolută a resurselor de producţie în termen lung.
factorilor de producţie.
Transparenţa pieţei toţi agenţii economici dispun de informaţii perfecte în privinţa preţurilor,
tehnologiilor, resurselor, etc.,
Echilibrul pieței cu se realizează la acel preț și volum de tranzacții, pentru care cererea și
concurență perfectă oferta pieței sunt egale.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Definiţi trăsăturile pieţei cu concurenţă perfectă.
2. Redaţi modul de formare a preţurilor pe piaţa cu concurenţă perfectă.
3. Expuneţi metodele de calcul a veniturilor firmei pe piaţa cu concurenţă perfectă.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate, eseuri):

1. Modelul concurenței perfecte.
2. Concurenţa ca „locomotivă” a dezvoltării economice.
3. Starea mediului concurenţial în economia naţională: realitate şi perspective.
4. Avantajele şi dezavantajele concurenţei.
39
 Exerciții pentru testarea cunoștințelor:
1. O firmă ce operează pe o piaţă cu concurenţă perfectă observă că produce la un nivel
la care venitul marginal este inferior costului marginal. Pentru a-şi maximiza profitul (sau reduce
pierderile) firma ar trebui să: a) crească nivelul producţiei; b) crească preţul; c) iasă de pe piaţă;
d) reducă preţul; e) reducă producţia;
2. Curba individuală a ofertei pe termen scurt pentru un producător ce acţionează pe piaţa
cu concurenţă perfectă este acea porţiune a costului marginal situată deasupra curbei: a) costului
total mediu; b) costului variabil mediu; c) costului fix mediu; d) încasării medii; e) productivităţii
medii;
3. Nu reprezintă o caracteristică a pieţei cu concurenţă pură şi perfectă: a) atomicitatea
cererii şi a ofertei; b) omogenitatea produselor; c) fluiditatea perfectă; d) transparenţa perfectă; e)
informaţia asimetrică;
4. Un producător dintr-o piaţă de concurenţă perfectă produce 1000 bucăţi dintr-un bun.
Costul fix este de 10 milioane lei, iar costul variabil este de 32 milioane lei. Preţul minim la care
producătorul poate să-şi vândă producţia pe termen scurt este: a) 42000 lei; b) 20000 lei; c)
32000 lei; d) 4200 lei; e) 2000 lei;
5. Curba cererii pentru o firmă în condiţiile concurenţei perfecte este: a) verticală; b)
orizontală; c) descrescătoare în raport cu preţul pieţei; d) crescătoare în raport cu preţul pieţei; e)
oricare dintre variantele de mai sus;
6. Într-o economie de piaţă, concurenţa are rolul de a: a) asigura satisfacerea tuturor
trebuinţelor; b) reduce riscul în luarea deciziilor; c) realiza concentrarea producţiei; d) stimula
creşterea eficienţei economice; e) asigura avantaje pentru consumatori în defavoarea
producătorilor;
7. Printre caracteristicile concurenţei perfecte, regăsim: a) eterogenitatea produselor; b)
firmele sunt „price makers”; c) existenţa unui număr mare de cumpărători şi a unui număr redus
de producători; d) intrarea şi ieşirea liberă pe/de pe piaţă; e) firmele sunt adesea în poziţii de
oligopol;
8. În cazul concurenţei perfecte, preţul la care se vinde un bun pe piaţă este: a) inferior
venitului marginal; b) întotdeauna superior costului marginal; c) întotdeauna superior profitului
total; d) întotdeauna inferior profitului marginal; e) întotdeauna egal cu venitul marginal;
9. Următoarea relaţie este valabilă indiferent de tipul de piaţă avută în vedere: a) preţul
este egal cu venitul mediu; b) preţul este unic; c) costul marginal este superior venitului
marginal; d) preţul este egal cu venitul marginal; e) preţul este egal cu costul total mediu;
10. O firmă ce acţionează pe piaţa cu concurenţă perfectă va opta pentru stoparea
temporară a producţiei atunci când: a) preţul este superior costului total mediu; b) preţul este
inferior costului variabil mediu; c) preţul este inferior costului mediu, dar superior costului
variabil mediu; d) preţul este superior venitului mediu; e) preţul este inferior costurilor fixe;
11. Să presupunem că, pe o piaţă cu concurenţă perfectă, preţul pieţei este superior
costului mediu. Care din următoarele afirmaţii este adevărată, având în vedere o perioadă mai
lungă de timp: a) firme noi vor intra pe piaţă, iar preţul va creşte; b) unele firme existente pe
piaţă vor stopa producţia; c) firmele existente pe piaţă înregistrează pierderi; d) firme noi vor
intra pe piaţă, iar preţul va scădea; e) nici una din cele de mai sus;

40
 12. Când egalitatea dintre costul marginal şi preţ se realizează sub nivelul costului
variabil mediu, firma: a) înregistrează pierderi; b) înregistrează profit contabil; c) se află la
nivelul pragului de rentabilitate; d) decide continuarea producţiei; e) îşi maximizează profitul;
13. Să presupunem că o firmă acţionează pe o piaţă cu concurenţă perfectă. Dacă are loc
o creştere a preţului datorată unor factori exogeni şi firma urmăreşte maximizarea profitului,
atunci aceasta va reacţiona prin: a) reducerea producţiei; b) creşterea producţiei; c) menţinerea
constantă a nivelului producţiei; d) creşterea producţiei şi a preţului pieţei; e) nici una din cele de
mai sus;
14. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă: a) fiecare dintre firmele concurente se va angaja în
diferite forme de concurenţă non-preţ; b) firmele noi pot intra liber, iar firmele existente pot
părăsi piaţa foarte uşor; c) firmele individuale au o „politică a preţurilor”; d) fiecare firmă aduce
pe piaţă un produs nestandardizat; e) fiecare firmă producătoare oferă produse diferenţiate;
15. Curba ofertei unei firmei pe o piaţă cu concurenţă perfectă coincide cu: a) curba
costului variabil mediu; b) curba cererii c)curba costului marginal dar nu mai jos de minimul
costului variabil mediu; d) curba costului variabil mediu dar nu mai jos de minimul curba
costului marginal; e) curba costului marginal, dar nu mai sus de minimul costului mediu;
16. O firmă pe o piaţă perfect competitiva va decide să iasă de pe piața atunci când: a)
prețul este mai mic decât minimul costului total mediu; b) prețul de echilibru se stabilește la
nivelul costului marginal; c) când prețul este mai mic decât minimul costului variabil mediu; d)
costul mediu pe termen lung este crescător; e) prețul este egal cu costul fix mediu;
17. Un producător care acţionează pe o piaţă de concurenţă perfectă angajează forţă de
muncă suplimentară dacă: a) valoarea productivităţii marginale a forţei de muncă este egală cu
salariul; b) valoarea productivităţii marginale a forţei de muncă este mai mare decât salariul; c)
valoarea productivităţii marginale a forţei de muncă este mai mică decât salariul; d) toate
alternativele de mai sus sunt posibile; e) nici una dintre alternativele de mai sus nu este posibilă;
18. Pentru o firmă ce acţionează pe o piaţă cu concurenţă perfectă, costurile evoluează
conform funcţiei CT = 40Q + Q 2 (CT = costuri totale). Dacă preţul acelui bun este de 100 u.m.,
producţia care maximizează profitul va fi: a) 30 u.m.; b) 40 u.m.; c) 100 u.m.; d) 10 u.m.; e) 5
u.m.;
19. Care dintre următoarele nu constituie o caracteristică a pieţei cu concurenţă perfectă?
a) libertatea de a intra pe piaţă; b) perfecta informare a agenţilor economici; c) o diversitate de
produse diferenţiate între ele; d) foarte mulţi cumpărători şi producători; e) perfecta mobilitate a
factorilor de producţie între diferitele pieţe;
20. Arătaţi care din afirmaţiile următoare este adevărată cu privire la piaţa cu concurenţă
perfectă: a) producătorii sunt „price makers”; b) dreapta preţului are pantă negativă; c) bunurile
oferite pe piaţă sunt identice; d) preţul este inferior venitului marginal; e) a şi b;
21. În condiţiile concurenţei perfecte, o firmă înregistrează pierderi atunci când
egalitatea dintre venitul marginal şi costul marginal se realizează: a) sub curba costului mediu; b)
la nivelul de minim al costului mediu; c) peste costul mediu; d) sub curba costului fix; e) nici una
din cele de mai sus;
22. Piaţa cu concurenţă pură şi perfectă este acea piaţă care se caracterizează prin: 1)
libertatea de a intra şi de a ieşi de pe piaţă; 2) transparenţa perfectă; 3) atomicitate perfectă; 4)
produse uşor diferenţiate; 5) perfectă mobilitate a factorilor de producţie;

41
 23. Determinaţi cum este venitul marginal în concurenţa perfectă: a) suma obţinută de
vânzător pentru ultima unitate vândută; b) suma obţinută de firmă pentru cantitatea vândută; c)
preţul de vânzare; d) costul de producţie;
24. Pe piaţa cu concurenţă perfectă preţul este: a) stabilit de către stat; b) constant în
perioade diferite de timp; c) fixat în urma negocierii directe de către firme; d) impus de un cerc
restrâns de vânzători; e) determinat ca rezultat al confruntării cererii şi a oferte;
25. Determinaţi de ce în condiţiile concurenţei perfecte, firma nu-şi poate maximiza
profitul prin modificarea preţului: a) se poate schimba doar una în urma confruntării cererii
totale de piaţă cu oferta totală de piaţă; b) se poate schimba indiferent de conjunctura pieţei; c)
nici una din variantele anterioare;
26. Determinaţi care sunt efectele negative ale concurenţei perfecte: a) omogenitatea
produselor comercializate; b) stagnarea procesului inovaţional, ca rezultat al lipsei profitului
economic; c) inaccesibilitatea de plagiere a inovaţiilor a firmei competitive;
27. Cum consideraţi ce relevă preţul de echilibru al pieţei în condiţiile concurenţei
perfecte: a) preţul la care toţi agenţii economici îşi pot realiza simultan propriile planuri de
vânzare sau cumpărare până când nu vor interveni alte modificări; b) preţul la care consumatorii
sunt dispuşi să procure o cantitate nelimitată; c) preţul la care producătorii sunt dispuşi să vândă
o cantitate nelimitată;
28. O întreprindere activează în condiţiile concurenţei perfecte conform datelor din
tabelul următor:
Q TC VC AVC MC TR Pr
0 16
1 22
2 30
3 42
4 56
5 72
6 92
7 116
Completaţi tabelul. Ce volum de producţie va produce firma dacă P=20 lei? La ce
mărime a preţului îşi va suspenda activitatea?
29. Interdependenţa dintre volumului de muncă folosit şi volumul de producţie al firmei,
ce activează pe piaţă cu concurenţă perfectă sunt date în tabelul de mai jos:
Efectivul de 5 8 10 12 15 18
lucrători, pers.
Volumul de 400 800 1300 1675 1925 2500
producţie, un.
Întreprinderea comercializează producţia la preţul de 2 lei unitatea. Determinaţi produsul
marginal al factorului muncă în unităţi naturale şi valorice;
30. Întreprinderea activează în condiţiile pieţei cu concurenţă perfectă conform datelor
din tabelul următor:
Q, un P, lei TC TVC AVC MC TR Pr
0 8 8
1 8 11
2 8 15
3 8 21
4 8 28
5 8 36
6 8 46
7 8 58

42
 Determinaţi nivelul producţiei ce asigură firmei profitul maximal.

Tema 8. EXISTENȚA ECHILIBRULUI ECONOMIC ÎN CONDIȚII DE

COMPETIȚIE IMPERFECTĂ

Planul temei:
8.1. Concurența imperfectă: trăsături specifice și modele de competiție
8.2. Competiție de monopol: determinarea volumului producției și prețului
monopolistului. Echilibrul firmei de monopol în perioada scurtă și lungă de timp
8.3. Piața cu concurența de oligopol. Strategiile de comportament a firmelor oligopoliste.
Echilibrul firmei oligopoliste
8.4. Situația de optim a firmei în concurența monopolistică în perioada scurtă și lungă de
timp
8.5. Evaluarea puterii de piață. Indicii concentrării capitalului pe piață. Indicele lui Lerner
8.6. Determinarea eficienței repartizării resurselor în diferite structuri ale pieței

Rezumatul temei: Concurența imperfectă este caracterizată prin următoarele forme de

concurență:
1. Monopol;
2. Oligopol;
3. Concurență monopolistică.
Particularitățile monopolului sunt următoarele:
- întreprinderea este singurul producător şi vânzător;
- nu există produse substituibile apropiate;
- bariere aproape de nedepăşit la intrarea în ramură;
- există restricţii privind accesul la informaţiile pieţei;
- întreprinderea determină preţul şi cantitatea oferită.
În economia de piață există diverse forme de monopol:
1. Monopol pur – unicul vânzător al unui produs fără substituenți;
2. Monopol închis – are protecţie legală faţă de alţi concurenţi;
3. Monopol deschis – nu dispune de protecţie specială;
4. Monopol natural – poate propune bunuri la costuri inferioare;
5. Monopol administrativ – susţinut de stat;
6. Monopson – un singur cumpărător.
În cadrul pieței monopolul poate controla piaţa în sensul determinării cantităţilor oferite
şi a preţului de vânzare. Cantitatea şi preţul sunt stabilite în funcţie de elasticitatea cererii în
raport cu preţul, iar cererea pentru produsul monopolului reprezintă şi cererea pieţei. Pe piața
monopolului echilibrul are loc în situația când costurile maginale sunt egale cu veniturile
marginale, iar maximizarea profitului are loc în momentul când MC=MR<P.
Monopolul deseori utilizează politica de discriminare prin preț, care poate avea
următoarele forme:

43
 Produsul este vândut la preţul maxim pe care
Discriminare de gradul I cumpărătorul este dispus să-l plătească

Preţuri neliniare pentru o unitate de produs

Discriminare de gradul II

Acelaşi produs pe diferite pieţe la preţuri diferite

Discriminare de gradul III

Figura 8.1. Tipuri de discriminare prin preț

Pentru crearea mediului concurenţial adecvat şi limitarea puterii monopolului, este

necesară o politică antimonopol argumentată şi eficientă, promovată de stat. O modalitate
importantă de susţinere a concurenţei şi frânare a monopolismului este legislaţia antimonopol.
Oligopolul, ca formă a concurenței imperfecte se caracterizează prin următoarele:
- cea mai mare parte a mărfurilor este concentrată la câţiva mari furnizori;
- se produce o gamă variată de produse omogene sau diferenţiate;
- există bariere semnificative de intrare şi ieşire pe piaţă, determinate de investiţiile
enorme necesare;
- controlul preţurilor este limitat de dependenţa reciprocă.
În economia de piață oligopolul este de următoarele forme:
1. De rivalitate:
- de confruntare (deschisă sau închisă);
- de cooperare (oficială sau secretă);
2. De cooperare oficială:
- cartelul – o asociere a producătorilor, care stabilesc de comun acord preţurile şi
cantităţile fabricate de fiecare firmă (sunt dăunătoare);
- trustul – fuzionarea mai multor firme sub o conducere comună;
3. Necooperant:
- companiile acţionează independent;
- strategii adoptate sunt fie adaptarea la schimbarea de preţ, fie ignorarea schimbărilor
de preţ;
4. Cooperant:
- un acord cu privire la preţ;
- reducerea posibilităţii declanşării unui război al preţurilor;
- fiecare companie va obţine profituri maxime.
Concurență monopolistică se caracterizează printr-o multitudine de firme mici, produse
diverse sau similare, accesul liber într-o ramură și fiecare producător se distinge prin calităţile
produsului său.
Caracteristicile principale ale concurenței monopoliste sunt:
- excedent de capacitate de producţie;
- diferenţierea produselor şi perfecţionarea lor;
- dezvoltarea publicităţii;
- concurenţa prin produs;
- nu există înţelegeri între firme.

44
 În condiţiile concurenţei monopolistice, producţia corespunzătoare maximizării profitului
se obţine analogic cazului monopolului, la intersecţia curbelor costului marginal şi încasării
marginale: MC = MR.

Concepte cheie

Monopol reprezintă unicul producător al unui bun omogen, sau prestator de serviciu,
lipsit de substitute apropiate.
Monopol natural este caracteristic pentru ramurile în care condiţiile tehnologice şi economice
exclud posibilitatea concurenţei.
Monopson un singur cumpărător pe piață.
Discriminare prin preţ situaţie în care un furnizor cere preţuri diferite de la consumatori diferiţi
pentru aceleaşi produse, ori pentru produse similare, fără ca diferenţa de
preţ să reflecte diferenţele de cost ale ofertei
Concurenţa reprezintă o structură de piaţă în care oferta provine de la un număr mare de
monopolistică firme, ale căror produse, deşi similare, sunt diferenţiate.
Oligopolul reprezintă o structură de piaţă ce apare în situaţia în care câteva firme, ce
realizează un produs omogen sau diferenţiat, domină piaţa.
Cartel o formă de asociere în care producătorii îşi păstrează individualitatea, dar în
baza unui acord formal, în scris se înţeleg în ceea ce priveşte nivelul
preţului, cât şi cel al producţiei.
Trust rezultatul fuzionării mai multor firme sub o conducere comună.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Definiţi trăsăturile pieţei cu concurenţă imperfectă.
2. Redaţi modul de formare a preţurilor pe piaţa cu concurenţă imperfectă.
3. Expuneţi metodele de calcul a veniturilor firmei pe piaţa cu concurenţă imperfectă.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate, eseuri):

1. Particularităţile luptei concurenţiale în condiţiile globalizării.
2. Monopolul şi politica discriminării prin preţ.
3. Oligopolul şi războiul preţurilor.
4. Politica antimonopol a Republica Moldova: probleme, eficacitate.

Exerciții pentru testarea cunoștințelor:

1. Pe o piaţă concurenţială, preţul de echilibru este determinat de: a) preţul maxim pe care
oricare consumator este dispus să-l plătească; b) preţul minim pe care oricare producător este
dispus să-l accepte; c) egalitatea cantităţii cerute cu cea oferită; d) preţul stabilit de cel mai mare
producător; e) preţul stabilit de cea mai influentă asociaţie de protecţie a consumatorilor;
2. Nu reprezintă trăsătură a pieţei cu concurenţă de tip oligopol: a) puţini ofertanţi cu
forţă economică ridicată; b) fiecare producător poate influenţa condiţiile pieţei; c) numeroşi
cumpărători cu forţă economică redusă; d) puţini cumpărători cu forţă economică ridicată; e)
atomicitatea cererii;
3. O firmă produce cu următoarea funcţie a costurilor: CT=15 + 10Q+15Q 2. Se consideră
că firma se află în situaţia de oligopol, având o funcţie a cererii: P=110-10Q. Nivelul producţiei
care maximizează profitul şi preţul la care va fi vândut produsul, sunt: a) 2 unităţi şi, respectiv,
90 u.m.; b) 3 unităţi şi, respectiv, 80 u.m.; c) 4 unităţi şi, respectiv, 70 u.m.; d) 5 unităţi şi,
respectiv, 60 u.m.; e) 6 unităţi şi, respectiv, 50 u.m.;
45
 4. Care dintre următoarele afirmaţii este falsă: a) barierele legale la intrarea pe piaţă
constituie o cauză a formării monopolurilor; b) structura costurilor monopolului natural
evidenţiază importante economii de scară pentru niveluri ridicate ale producţiei; c) un monopol
poate obţine un profit mai mare impunând preţuri diferite pe pieţe diferite; d) preţul este o
variabilă exogenă în condiţii de oligopol; e) pe o piaţă de oligopol producătorii pot practica
concurenţa prin preţ;
5. Un monopolist are costul marginal dat de relaţia Cm=3Q , unde Cm este costul
marginal, iar Q este producţia. Monopolistul se confruntă cu o cerere dată de relaţia P=20-Q,
unde P este preţul. În scopul maximizării profitului, producţia trebuie să fie: a) 3; b) 4; c) 5; d)
10; e) 20;
6. Alegerea unui producător monopolist care urmăreşte maximizarea profitului
corespunde unei situaţii în care: a) preţul este mai mare decât costul marginal; b) costul marginal
este egal cu preţul; c) preţul este mai mic decât costul marginal; d) preţul este egal cu încasarea
marginală; e) preţul este mai mic decât încasarea marginală;
7. Care dintre următoarele contribuie cel mai mult la existenţa unei situaţii de oligopol
într-o industrie: a) slabe bariere la intrarea pe piaţă; b) cerere elastică; c) produse standardizate;
d) economii de scară; e) informaţie perfectă;
8. Piaţa cu concurenţă de tip monopson apare atunci când: a) oferta de mărfuri este
reprezentată de un număr mic de producători; b) oferta este concentrată la un singur producător;
c) există un număr mare de producători şi consumatori; d) există atomicitatea cererii; e) cererea
este concentrată la un singur consumator;
9. Monopolul în cadrul unei economii de piaţă: a) determină preţurile tuturor bunurilor şi
serviciilor; b) dispare treptat pe măsura dezvoltării economiei; c) este expresia unui nivel redus
de concentrare a producţiei; d) poate dispărea prin reducerea restricţiilor de acces pe piaţă; e) se
referă doar la emisiunea monetară;
10. Un monopolist are funcţia de cost total CT= 200 + 5Q, unde Q este cantitatea
produsă. Funcţia cererii pieţei este dată de relaţia P = 209 – 3Q, unde P este preţul. Preţul şi
cantitatea produsă în condiţiile maximizării profitului sunt: a) 34; 107; b) 107; 34; c)5; 68; d)
206,57; 0,81; e) imposibil de determinat;
11. În condiţiile concurenţei imperfecte, preţul de echilibru al unui factor de producţie
este dat de: a) intersecţia dintre curbele cererii produsului şi ofertei factorului de producţie;
b)intersecţia dintre curbele cererii şi ofertei factorului de producţie; c) intersecţia dintre curbele
cererii şi ofertei produsului realizat; d) intersecţia dintre curbele costului marginal şi ofertei
factorului de producţie; e) nici una dintre cele de mai sus;
12. Accentuarea reclamei în cazul unei firme aflată în condiţii de concurenţă
monopolistică poate determina: a) menţinerea profiturilor; b) reducerea profiturilor; c) reducerea
vânzărilor; d) creşterea costurilor medii concomitent cu creşterea vânzărilor; c) reducerea
profiturilor şi a costurilor medii;
13. Un producător aflat în situaţia de monopol va decide creşterea producţiei când: a)
costul marginal excede încasarea marginală; b) încasarea marginală excede costul marginal; c)
costul marginal este egal cu încasarea marginală; d) încasarea marginală este negativă; e) toate
cele de mai sus;
14. Atunci când încasarea marginală este superioară costului marginal, profitul firmei
creşte dacă: a) producţia creşte; b) producţia scade; c) producţia rămâne constantă; d) producţia
creşte sau scade; e) informaţia este insuficientă pentru a da un răspuns corect;
46
 15. Profitul total este maxim, atunci când: a) venitul marginal este maxim; b) profitul
marginal tinde către zero; c) profitul mediu este în creştere; d) venitul marginal este egal cu
costul marginal; e) profitul mediu este zero;
16. O firmă aflată în poziţie de monopol: a) domină absolut piaţa şi nu trebuie să ţină
seama de cerere; b) stabileşte atât preţul, cât şi cantitatea oferită pe piaţă, numai în funcţie de
capacitatea sa de producţie şi de obiectivul său de maximizare a profitului; c) domină absolut
piaţa, dacă produsul său nu are substitute; d) nu poate influenţa cererea prin reclamă; e) preia
preţul pieţei;
17. Situaţia de monopol permite obţinerea de supraprofit pentru că: a) preţul de monopol
este la nivelul costului marginal; b) preţul de monopol depăşeşte costul marginal; c) cantitatea
totală dintr-un bun oferită pe piaţă este mai mare decât oferta totală a pieţei în condiţii de
concurenţă; d) are loc maximizarea cifrei de afaceri; e) are loc minimizarea costului mediu;
18. Pe piaţa cu concurenţă monopolistică, producţia este considerată ca fiind optimă: a)
în zona crescătoare a costului marginal; b) în zona crescătoare a costului total mediu; c) în zona
descrescătoare a costului marginal; d) în zona descrescătoare a costului total mediu; e) în zona în
care costul total mediu este constant;
19. Care dintre următoarele caracteristici sunt proprii concurenţei monopolistice: 1)
firma atinge echilibrul pe termen lung când preţul este egal cu costul mediu; 2) oferta mărfii nu
este controlată de nici o firmă; 3) firmele pătrund în industrie şi pe piaţă fără dificultate; 4)
existenţa mai multor firme care produc şi vând aceeaşi marfă diferenţiată calitativ; 5)oferta
firmelor se adaptează permanent la cerere: a) 1, 3, 4, 5; b) 2, 3, 4, 5; c) 1, 3; d) 1, 2, 3, 4, 5; e) 1,
4, 5;
20. În condiţii de oligopol: a) firmele nu pot practica concurenţa prin preţ; b) preţul este
o variabilă exogenă; c) existenţa curbei „frânte” a cererii explică mecanismul de formare a
preţului; d) modificarea preţurilor poate fi o decizie comună a firmelor; e) a-d false;
21. Nu reprezintă trăsătură a pieţei cu concurenţă monopolistică: a) diferenţierea
bunurilor; b) atomicitatea cererii şi a ofertei; c) fiecare producător poate influenţa piaţa; d)
mărcile firmelor sunt individualizate; e) posibilităţi multiple de alegere pentru consumatori;
22. Protecţia asupra proprietăţii intelectuale şi industriale: a) poate crea o situaţie de
monopol; b) trebuie eliminată pentru că defavorizează consumatorii; c) este o premiză pentru
procesul de inovare; d) a+b; e) a+c;
23. Faţă de oligopoluri, guvernul trebuie să adopte măsuri care să conducă la: a)
îngrădirea şi eliminarea treptată; b) extinderea lor ca principală formă de piaţă cu concurenţă
imperfectă, reală; c) stimularea înţelegerii dintre ele pentru a prevenii falimente răsunătoare; d)
menţinerea şi amplificarea competiţiei dintre ele; e) aplicarea legilor concurenţei;
24. Nu caracterizează piaţa cu concurenţă monopolistică: a) atomicitatea cererii; b)
atomicitatea ofertei; c) intrarea liberă pe piaţă; d) deciziile unui producător nu au o influenţă
semnificativă asupra deciziilor celorlalţi producători; e) omogenitatea bunului tranzacţionat;
25. Monopolul îşi maximizează profitul atunci când: a) costul marginal este egal cu
preţul; b) costul total mediu este minim; c) costul marginal este egal cu venitul marginal; d)
costul variabil mediu este egal cu preţul; e) venitul marginal este egal cu preţul;
26. Diferenţa dintre concurenţa monopolistică şi cea pură şi perfectă este dată de: a)
diferenţierea produselor; b) atomicitatea cererii; c) atomicitatea ofertei; d) existenţa doar a
profiturilor normale pe termen lung; e) existenţa unui preţ mai mare decât costul marginal;

47
 27. Care dintre următoarele este trăsătura caracteristică a unui monopol natural:a)
produce o utilitate publică; b) are costuri fixe scăzute; c) concurenţa ar fi mai puţin costisitoare
pentru consumator; d) sunt reglementate de către stat; e) prezintă economii de scară pe întreg
intervalul descris de curbei cererii;
28. Un monopol are costul marginal dat de relaţia Cm=3Q, unde Cm este costul
marginal, iar Q este producţia. Monopolistul se confruntă cu o cerere dată de relaţia P=20-Q,
unde P este preţul. În scopul maximizării profitului, producţia trebuie să fie: a) 3; b) 4; c) 5; d)
10; e) 20;
29. Determinaţi care variantă nu este trăsătură a pieţei oligopoliste: a) atomicitatea
cererii; b) câţiva vânzători; c) atomicitatea ofertei; d) fiecare producător ţine seama şi de
deciziile celorlalţi; e) producătorii nu pot controla preţul;
30. Cum consideraţi prin ce se deosebeşte concurenţa monopolistică de concurenţa
perfectă: a) câţiva cumpărători; b) câţiva vânzători; c) atomicitatea ofertei; d) diferenţierea
produselor; e) atomicitatea cererii.

Tema 9. TEORIA JOCURILOR

Planul temei:
9.1. Fundamente ale teoriei jocurilor
9.2. Echilibrul static și dinamic în condiții de informație completă
9.3. Jocuri în condiții de informație incompletă

Rezumatul temei: În economie între indivizi sau grupuri de persoane organizate apar o
serie de interdependențe legate de scopul pe care fiecare îl urmărește. Jocul poate fi definit astfel
ca o reprezentare formală a unei situații în care un număr de indivizi interacționează în cadrul
unei interdependențe strategice. Teoria jocurilor reprezintă „teoria deciziilor interactive”, având
ca obiect analiza comportamentului unor decidenţi independenţi („jucători”), ale căror decizii se
influenţează reciproc. Această teorie se utilizează pentru a analiza comportamentului strategic al
unui număr relativ mic de participanţi care acţionează direct, nu prin intermediul unor
mecanisme „impersonale” de intermediere (piaţa); se deosebeşte de contextul teoriei deciziei, în
care decidentul acţionează în raport cu „natura” (într-un context non-interactiv).
Teoria jocurilor urmăreşte determinarea strategiilor care maximizează o anumită funcţie
de utilitate (maximizarea utilităţii estimate, minimizarea riscurilor). Prin soluţie a unui joc se
înţelege determinarea celei mai bune strategii pentru fiecare jucător în raport cu o funcţie
specificată, iar dacă fiecare jucător cunoaşte exact ce va face celălalt, avem o situaţie
deterministă şi funcţia de maximizat este utilitatea; dacă pot fi estimate probabilităţile
rezultatelor posibile, atunci obiectivul devine maximizarea valorii estimate a utilităţii.
Jocurile reprezintă modele de interacţiune între agenţi raţionali cu interese şi obiective
distincte (şi uneori conflictuale) și ele cuprind:
- jucători (agenţi);
- strategii (procedura de selectare a mutărilor);
- combinaţii de strategii;
- beneficii asociate fiecărei combinaţii;
- preferinţe (ierarhizarea utilităţilor asociate fiecărui rezultat posibil).

48
 Există mai multe criterii de clasificare a jocurilor:
1. După timpul în care jucătorii fac mutările:
a) jocuri statice – în care toți jucătorii mută o singură dată și în același timp;
b) jocuri dinamice – în care jucătorii mută unul după altul;
2. După caracterul informațiilor deținute de către jucători:
a) jocuri în condiții de informație completă – câștigurile jucătorilor sunt informații
comune, pentru fiecare combinație posibilă de strategii, adoptate de jucători;
b) jocuri în condiții de informație incompletă – în care cel puțin un jucător este incert cu
privire la funcția câștig a celorlalți jucători;
3. În funcție de cunoașterea istoriei jocului:
a) jocuri în condiții de informație completă și perfectă – fiecare jucător cunoaște istoria
jocului;
b) jocuri în condiții de informație completă și imperfectă – când istoria jocului nu este
cunoscută de către fiecare jucător;
4. În funcție de numărul jucătorilor și al strategiilor:
a) jocuri finite – când numărul de jucători și strategii este finit;
b) jocuri infinite – în care numărul de jucători sau strategii este infinit;
5. În funcție de caracterul repetitiv al relațiilor:
a) jocuri repetitive – în care relațiile între jucători se repetă de la o mutare la alta;
b) jocuri nerepetitive – ce reprezintă contrariul;
6. În funcţie de modul de distribuire a beneficiilor:
a) jocuri cu sumă nulă (beneficii totale fixe; pierderile unora sunt câştigurile celorlalţi);
b) jocuri cu sumă non-constantă (pozitivă);
7. În funcţie de tipul de interacţiune:
a) jocuri non-cooperative - regulile sale interzic alegerea în comun a strategiilor şi
transferul utilităţilor între jucători (plăţile laterale) – imposibilitatea coordonării strategiilor;
b) jocuri cooperative (coaliţionale);
8. În funcţie de strategiile adoptate:
a) pure (se alege o singură strategie);
b) mixte (se aleg două sau mai multe strategii potrivit unei distribuţii de probabilităţi).
Întotdeauna în alegerea strategiilor se va considera că jucătorii au un comportament
rațional, ceea ce înseamnă că vor alege de fiecare dată cea mai bună variantă din cele posibile,
cunoscând, de asemenea, ce vor face ceilalți cumpărători. Dar este interesant că un
comportament rațional, în ceea ce privește interesul personal, nu conduce întotdeauna la un
optim social.

Concepte cheie

Jocul o reprezentare formală a unei situații în care un număr de indivizi

interacționează în cadrul unei interdependențe strategice.
Soluţie a unui joc determinarea celei mai bune strategii pentru fiecare jucător în raport
cu o funcţie specificată.
Jocuri în condiții de informație jocul, când câștigurile jucătorilor sunt informații comune, pentru
completă fiecare combinație posibilă de strategii, adoptate de jucători.
Jocuri în condiții de informație jocul, în care cel puțin un jucător este incert cu privire la funcția
incompletă câștig a celorlalți jucători.
Jocuri statice jocul, în care toți jucătorii mută o singură dată și în același timp.
49
Jocuri dinamice
Jocuri în condiții de informație
completă și perfectă
Jocuri în condiții de informație
completă și imperfectă
Jocuri pure
Jocuri mixte
jocul, în care jucătorii mută unul după altul.
jocul, în care fiecare jucător cunoaște istoria jocului.
jocul, când istoria jocului nu este cunoscută de către fiecare jucător.
jocul, în care se alege o singură strategie.
jocul, în care se aleg două sau mai multe strategii potrivit unei
distribuţii de probabilităţi.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Explicaţi necesitatea utilizării teoriei jocurilor în analiza economică.
2. Caracterizați elementele componente ale unui joc economic.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate, eseuri):

1. Strategii mixte dominate și echilibrul Nash.
2. Echilibrul Nash în cazul strategiilor pure.
3. Jocuri dinamice în condiții de informație incompletă.
4. Jocuri dinamice în condiții de informație completă și perfectă.

Exerciții pentru testarea cunoștințelor:

1. Definiți strategiile pure și strategiile mixte. Dați exemple de jocuri cu strategii pure,
respectiv strategii mixte;
2. Definiți și caracterizați jocul în formă normală;
3. Ce reprezintă un joc cu sumă nulă? Dați exemplu de joc normal cu sumă nulă;
4. Definiți jocul în formă extinsă și prezentați modul de reprezentare a sa;
5. Care din cele două jocuri în formă normală, respectiv în formă extinsă – considerați că
este mai avantajos în rezolvarea unei probleme de teoria jocurilor? Argumentați răspunsul dat;
6. Prezentați criteriile de clasificare a jocurilor;
7. Dați exemple din fiecare tip de joc, pornind de la criteriile de clasificare a acestora;
8. Definiți jocul cu semnale și dați un exemplu de astfel de joc, prezentând elementele
sale componente;
9. Definiți echilibrul Bayesian perfect al unui joc cu semnale și construiți un exemplu
numeric. Rezolvați exemplul numeric, comentând rezultatele obținute;
10. Prezentați și rezolvați un exemplu de joc cu semnale la doi agenți economici, într-o
analiză pe două perioade de timp.

Tema 10. PIAŢA FACTORILOR DE PRODUCŢIE ŞI VENITURILE FACTORIALE

Planul temei:
10.1. Cererea şi oferta de resurse economice în condițiile concurenței perfecte.
Elasticitatea cererii în funcție de preț la resurse economice
10.2. Teoria productivității marginale și cererea pentru forța de muncă
10.3. Oferta de muncă. Echilibrul pe piața muncii în condițiile concurenței perfecte
10.4. Piața muncii cu concurență imperfectă. Modelul monopsonului. Monopol bilateral
pe piața muncii
50
 10.5. Cererea, oferta și echilibrul pe piaţa capitalului
10.6. Rata reală și nominală a dobânzii. Luarea deciziilor investiționale
10.7. Specificul cererii şi ofertei pe piața resurselor funciare. Renta funciară, prețul
pământului

Rezumatul temei: Factorii de producție sunt resursele economice atrase şi utilizate în

circuitul economic, aflate în mişcare ca fluxuri. Piața factorilor de producție este piaţa pe care în
rezultatul interacţiunii dintre cerere şi ofertă, se formează preţul factorilor de producţie sub
formă de salariu, rentă, dobândă şi profit. Elementele principale sunt cererea pentru factorii de
producţie, oferta factorilor de producţie, preţul de piaţă al factorilor de producţie. Particularitățile
de bază ale acestei piețe sunt:
- cererea este derivată, adică depinde de cererea bunurilor finale;
- oferta factorilor de producţie depinde de specificul acestora.
Cererea factorilor de producție este dorinţa şi posibilitatea producătorilor de a procura
factorii de producţie. Factorii principali ai cererii factorilor de producție sunt volumul producţiei
și preţurile factorilor de producţie. Modul de realizare a cererii este formarea programului de
producţie şi a dimensiunilor producţiei.
Oferta factorilor de producție dorinţa şi posibilitatea vânzătorului de a furniza factorii de
producţie pentru vânzare pe piaţă la un anumit nivel al preţului. Baza ofertei rezidă în costurile
suportate de posesorii factorilor de producţie.
Prețul factorilor de producție are următoarele trăsăturile principale:
- reflectă gradul de raritate a factorului de producţie;
- determină cota-parte a fiecărui factor în venitul obţinut de producător.
Tipuri de factori de producţie:
1. După origine:
1.1. Primari: munca, pământul;
1.2. Derivați: capitalul;
2. După modul de analiză:
2.1. Clasici: munca, capitalul, pământul;
2.2. Neoclasici: neofactori.
Venituri primare generate de factorii de producție sunt salariul, profitul, dobânda și renta,
iar veniturile secundare sunt prelevări (impozite) și transferuri sociale.
Munca ca factor de producție este o activitate umană conştientă, un efort fizic şi
intelectual, prin care oamenii, acționând asupra naturii, obţin bunurile de care au nevoie. Forţa de
muncă este totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale ale omului, potenţialul lui de muncă, pe
care acesta îl pune în valoare atunci când munceşte.
Piața muncii este formată din următoarele elemente:
1. Cererea de muncă – cantitatea muncii, pe care angajatorul doreşte şi poate să o
cumpere la preţul de piaţă în perioada dată.
2. Oferta de muncă – dorinţa şi capacitatea individului de a lucra o anumită perioadă de
timp pentru un salariu ce se stabileşte pe piaţa muncii.
3. Preţul muncii – remunerarea pentru factorul muncă.
Particularitățile pieței muncii sunt că cererea de muncă este cerere derivată, oferta de
muncă este condiţionată de numărul populaţiei totale şi a populaţiei active, iar preţul muncii este
salariul.
51
 Salariul este venitul prin care se remunerează munca, preţul de piaţă al forţei de muncă.
Elementele sistemelor de salarizare sunt salariul tarifar, adaosurile şi sporurile, premii şi
recompense.
Factorii de influenţă asupra salariului sunt:
- implicarea sindicatelor;
- intervenţia statului în relaţiile de muncă salariale;
- productivitatea muncii;
- recesiunea economică;
- rata ridicată a şomajului.
Salariu este nominal și real. Salariul nominal reprezintă suma de bani pe care salariatul o
primeşte în schimbul muncii depuse. Aceasta poate fi privit ca:
a) salariu brut – întreaga sumă de bani cuvenită factorului;
b) salariu net – suma efectiv încasată după scăderea din salariul brut a impozitului pe
salarii, a contribuţiei pentru şomaj, asigurării.
Salariul real reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată, la un
moment dat, cu salariul nominal. El nu este altceva decât o reflectare a puterii de cumpărare a
salariului nominal, fiind diferit de la o perioadă la alta şi de la o piaţă la alta.
Formele de salarizare sunt: în regie, în acord, mixtă.
Capitalul cuprinde bunuri rezultate din producţie şi care sunt folosite pentru producerea
altor bunuri. În funcţie de modul cum participă la procesul de producţie şi la felul în care se
consumă în acest proces bunurile de capital sunt alcătuite din capital circulant şi capital fix.
Capitalul circulant este alcătuit din materiale prime, materiale, combustibil; participă la
un singur proces de producere şi se consumă în întregime în acest proces. Capitalul circulant al
unei firme este egal cu modificările stocurilor de materie primă, material, semifabricate,
producţia neterminată de la începutul şi la sfârșitul unei perioade.
Capitalul fix participă la mai multe procese de producţie, se consumă treptat şi tot treptat
se transferă o parter din preţul elementelor care îl compun în costul bunurilor obţinute. El este
alcătuit din clădiri, construcţii, maşini, utilaje, instalaţii. În cadrul proceselor de producţie
capitalul fix se uzează, adică suferă un proces de depreciere a caracteristicilor tehnice,
economice şi funcţionale.
Elementele principale ale pieței de capital sunt cererea de capital, oferta de capital și
dobânda. Cererea de capital există sub forma cererii investiţionale din partea întreprinderilor și
din partea statului. Factorii principali ai ofertei de capital sunt formarea economiilor şi înclinaţia
spre economisire, iar baza ofertei de capital o constituie economiile agenţilor economici sub
forma depozitelor bancare.
Dobânda este preţul capitalului sau venitul însuşit de proprietarul oricărui capital antrenat
într-o activitate economică sub formă de excedent peste capitalul respectiv avansat. Dobânda se
caracterizează prin masa dobânzii, rata dobânzii (simplă și compusă), rata nominală și reală a
dobânzii. Factorii de influență a dobânzii sunt:
- raportul dintre cererea şi oferta de capital;
- rata inflaţiei;
- rata profitului;
- mărimea riscului;
- perioada de împrumut;
- politica economică a statului.
52
 Natura este totalitatea elementelor naturale pe care omul le foloseşte pentru obţinerea
bunurilor şi serviciilor: pământul, resursele de minerale şi de combustibil, resursele de apă,
pădurile, aerul, clima. Pământul ca factor de producție este constituit din terenuri agricole,
terenuri cu destinaţie forestieră, terenuri cu destinaţie specială (căi de comunicaţie, baze militare,
poligoane), terenuri destinate localităţilor (construcţii, străzi, pieţe).
Elementele pieţei resurselor naturale sunt cererea pentru resurse naturale, oferta de
resurse naturale, preţurile resurselor naturale.
Factorii cererii de resurse naturale sunt: oferta de resurse naturale și renta.
Factorii ofertei de resurse naturale sunt:
- limitarea resurselor naturale;
- raritatea resurselor naturale;
- irecuperabilitatea resurselor naturale.
Caracteristicile pământului ca factor de producție:
- pământul nu poate fi substituit;
- pământul nu poate fi reprodus de către om;
- pământul este imobil;
- pământul are un caracter extrem de limitat.
Renta este preţul resurselor naturale sau valoarea contribuţiei pe care o aduce pământul
sau alte resurse naturale în cadrul unei activităţi economice şi pe care şi-o însuşeşte proprietarul
lor.
Formele rentei sunt:
1. Funciară - venitul însuşit de proprietarul pământului;
2. Economică - venitul generat de un factor de producţie cu ofertă inelastică.
Renta funciară are următoarele forme:
1. Renta absolută;
2. Renta diferenţiată: de monopol, de poziţie, de fertilitate.

Concepte cheie

Factori de producție resursele economice atrase şi utilizate în circuitul economic, aflate în

mişcare ca fluxuri.
Piața muncii mecanism social (totalitatea instituţiilor), ce deserveşte circulaţia resurselor
de muncă şi reproducerea forţei de muncă.
Salariu nominal brut reprezintă suma de bani (venitul) pe care îl primeşte salariatul pentru munca
prestată
Salariu nominal net suma efectiv încasată după scăderea din salariul brut a impozitului pe
salarii, a contribuţiei pentru şomaj, asigurării.
Salariu real reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii care pot fi procurate în baza
salariului nominal, dacă preţurile nu se modifică (puterea de cumpărare a
salariului nominal)
Piața capitalului deserveşte procesele investiţionale în sfera de producţie, antrenează cererea
şi oferta de mijloace investiţionale (în formă bănească).
Capital tehnic este utilizat în procesul de producţie a bunurilor şi serviciilor. Acest capital,
reprezentat de totalitatea mijloacelor de producţie,
Capital circulant capitalul circulant este alcătuit din materiale prime, materiale, combustibil;
participă la un singur proces de producere şi se consumă în întregime în
acest proces.
Capital fix capitalul fix participă la mai multe procese de producţie, se consumă treptat

53
 şi tot treptat se transferă o parter din preţul elementelor care îl compun în
costul bunurilor obţinute.
Dobânda venitul însuşit de proprietarul oricărui capital antrenat într-o activitate
economică sub formă de excedent peste capitalul respectiv avansat.
Piața funciară un mecanism social, ce deserveşte tranzacţiile (cumpărarea-vânzarea,
arenda) cu resurse funciare.
Rentă economică venitul realizat de către deţinătorul unui factor de producţie, a cărui ofertă
totală este inelastică la majorarea preţului de vânzare.
Rentă funciară venitul proprietarului funciar, pe care-l plăteşte arendaşul proprietarului
funciar pentru dreptul de a exploata un teren într-o perioadă de timp.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Explicaţi semnificaţia şi relevanţa economico-socială a formelor salariului.
2. Determinaţi corelaţia dobândă - economii - consum - investiţii.
3. Expuneţi care sunt premisele şi controversele în explicarea rentei funciare.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate, eseuri):

1. Neofactorii producţiei contemporane şi particularităţile lor.
2. Starea actuală a pieţei funciare în Republica Moldova: probleme şi perspective.
3. Influenţa dinamicii ratei dobânzii din Republica Moldova asupra investiţiilor interne
de capital.
4. Disproporţiile pe piaţa muncii naţionale: geneza şi căile de soluţionare.

Exerciții pentru testarea cunoștințelor:

1. În urma repartiţiei funcţionale se formează veniturile: a) salarii; b) salarii şi dobânzi;
c) salarii, dobânzi şi profituri; d) salarii, dobânzi, profituri, pensii, ajutoare şi alocaţii; e) salarii,
dobânzi, profituri, pensii şi alte venituri de transfer şi venituri ale bugetului de stat;
2. În perioada T0-T1 producţia unui agent economic creşte de 3,5 ori, iar numărul de
lucrători cu 75%. Salariul nominal în T0 este de 2 milioane lei. Calculaţi cât va fi salariul
nominal în T1 ştiind că sporirea acestuia reprezintă 50% din creşterea productivităţii muncii: a) 3
mil; b) 2 mil; c) 4 mil; d) 2,5 mil; e) nici o variantă nu este corectă;
3. În T0 la nivelul unei firme, rata profitului la cost este de 20%. În T 1 costurile de
producţie nu se modifică, iar rata profitului la cifra de afaceri devine 15%. Profitul în T 1 faţă de
T0: a) creşte cu 10,5%; b) scade cu 11,8%; c) scade cu 17,5% ;d) creşte cu 17%; e) creşte cu
18,9%;
4. Profitul poate fi influenţat de:1) nivelul productivităţii; 2)costul producţiei; 3)preţul de
vânzare a bunului respectiv; 4) viteza de circulaţie a capitalului; 5) nici unul din factorii de mai
sus. Alegeţi varianta corectă: a) 1+2+3+4; b) 2+3+4; c) 2+3; d) 2+4; e) 5;
5. Conform teoriilor subiective, profitul este: 1) o recompensă adusă antreprenorului
pentru realizarea de noi inovaţii; 2) determinat de conjunctura economică; 3) o recompensă a
riscului asumat; 4) este determinat de plusvaloare; 5) răspunsurile a-d sunt false. Alegeţi varianta
corectă: a) 1+2+3; b) 2+3+4; c) 1+3; d) 2+4; e) 5;
6. Profitul se află în relaţie pozitivă cu: 1) nivelul productivităţii; 2) costul de producţie;
3) viteza de rotaţie a capitalului; 4) durata unei rotaţii a capitalului; 5) răspunsurile a-d sunt false.
Alegeţi varianta corectă: a) 1+2+3; b) 2+3+4; c) 1+3; d) 2+3; e) 5;

54
 7. Un întreprinzător vinde anual 100000 bucăţi din producţia sa la un preţ de 5
u.m./bucată având costuri explicite de 350000 u.m. Alegând să devină întreprinzător el a renunţat
la posibilitatea de a fi angajat cu un salariu anual de 50000 u.m. și de a plasa banii investiţi într-o
afacere pe piaţa de capital obţinând dividende în valoare de 50000 u.m. În aceste condiţii,
profitul contabil şi cel economic sunt egale cu: a) 500000; 150000; b) 500000; 100000; c)
150000; 50000; d) 50000; 150000; e) nu se pot determina;
8. Cunoaştem următoarele informaţii despre posesorul unui teren de 100 ha: producţia
este 10t/ha, preţul de vânzare este 150$/t, costul total (full)este de 100000$. Cunoscând rata
dobânzii de 5%, preţul de ofertă la care posesorul este dispus să vândă 10 ha este: a) 100000$; b)
150000$; c) 200000$; d) 50000; e) nu se poate determina pe baza datelor problemei;
9. Indexarea salariilor cu numai 80% din creşterea preţurilor va determina următoarea
modificare a salariului real atunci când preţurile se dublează: a) scădere cu 20%; b) creştere cu
10%; c) scădere cu 10%; d) creştere cu 20%; e) scădere cu 80%;
10. Rata rentabilităţii: 1) este o mărime relativă; 2) se află în raport direct proporţional
cu durata de rotaţie a capitalului; 3) se exprimă ca diferenţă dintre venit şi cost; 4) se calculează
pe baza raportului dintre cifra de afaceri şi costul total; 5) se determină pe baza relaţiei: profit
total/cost total. Alegeţi varianta corectă: a) 2+4+5; b) 1+5; c) 2+3+5; d) 1+4+5; e) 2+5;
11. La momentul T0 salariul real este de 30 u.m., iar la momentul T 1 acesta devine 45
u.m. Preţurile factorilor de producţie cresc cu 15%, iar ale bunurilor de consum cu 20%. Cum
evoluează salariul nominal: a) creşte cu 60%; b) scade cu 47,5%; c) nu se modifică; d) scade cu
25%; e) creşte cu 80%;
12. Se cunosc următoarele date în cazul unui întreprinzător: capitalul fix 60 u.m.; durata
de funcţionare a capitalului fix 15 ani; consumul capitalului circulant 40% din costul total;
încasările totale 110 u.m.; rata profitului la cost 10%. Costurile salariale sunt în aceste condiţii:
a) 10 u.m.; b) 40 u.m.; c) 50 u.m.; d) 54 u.m.; e) 56 u.m.;
13. Creşterea salariului nominal coincide cu reducerea salariului real. Care dintre
următoarele afirmaţii este adevărată într-un asemenea context: indicele salariului nominal este
superior indicelui salariului real; b) indicele preţurilor de consum este superior lui 100%; c)
indicele salariului nominal este inferior indicelui preţurilor de consum; d) indicele salariului real
este inferior indicelui preţurilor de consum; e) toate cele de mai sus;
14. O bancă A acordă două credite C1 şi C2 în sumă totală de 500 unităţi monetare.
Durata de acordare pentru aceste credite este de trei luni şi, respectiv, 60 de zile. Ratele
dobânzilor percepute de bancă sunt de 10% şi 5%. Dobânda obţinută de bancă pentru primul
credit este cu 100% mai mare decât dobânda obţinută pentru cel de al doilea credit. În aceste
condiţii, creditele acordate şi dobânzile încasate de bancă pentru fiecare credit sunt (în unităţi
monetare): a) 200; 300; 5; 2,5; b) 300; 200; 5; 2,5; c) 200; 300; 7,5; 3,75; d) 150; 350; 5; 2,5; e)
250; 250; 7,5; 3,75;
15. O persoană a constituit un depozit bancar în T 0, pe care urmează să-l lichideze după
doi ani. După primul an retrage suma de 140 u.m., iar după cel de-al doilea an retrage 196 u.m.
Cunoscând rata anuală a dobânzii 40%, determinaţi mărimea depozitului: a) 300 u.m.; b) 125
u.m.; c) 200 u.m.; d) 250 u.m.; e) 175 u.m.;
16. O firmă intenţionează să intre pe piaţă la preţul iniţial de 100 u.m., având costul fix
total CF = 10.000 u.m. şi costul variabil mediu CVM = 80 u.m. Pragul de rentabilitate al firmei
este: a) 500 u.m.; b) 200 u.m.; c) 230 u.m.; d) 150 u.m.; e) nu poate fi determinat;

55
 17. Cunoscând costul fix CF = 520.000 u.m., costul variabil mediu CVM=20.000 u.m. şi
preţul P = 150.000 u.m., precizaţi de la ce nivel al producţiei firma obţine profit: a) mai puţin de
2 produse; b) 2 produse; c) mai puţin de 3 produse; d) 6 produse; e) 4 produse;
18. Identificaţi afirmaţia falsă privind profitul mediu: a) se poate determina ca raport
între profitul total şi volumul producţiei; b) se poate determina ca diferenţă dintre preţ şi costul
total mediu; c) se poate determina ca diferenţă dintre încasarea totală şi costul total; d) este în
relaţie invers proporţională cu costul unitar; e) modificarea sa influenţează rata profitului;
19. Dacă salariul nominal creşte, fără ca celelalte elemente ale câştigului nominal să se
modifice, ponderea salariului nominal în câştigul nominal: a) scade; b) creşte, doar dacă salariul
nominal devine egal cu celelalte elemente ale câştigului nominal; c) poate creşte, scădea sau
rămâne constantă; d) nu se modifică; e) creşte;
20. Rata dobânzii bancare este de 10%. Achiziţionarea unei acţiuni la preţul de 300 u.m.
aduce un dividend anual de 30 u.m. Folosirea sumei de 300 u.m. în cadrul unei afaceri generează
un profit net de 31 u.m. În acest caz, un întreprinzător: a) preferă achiziţionarea acţiunii; b)
optează pentru constituirea unui depozit bancar; c) preferă dezvoltarea unei afaceri; d) alege între
achiziţionarea acţiunii şi constituirea unui depozit bancar; e) este indiferent între aceste
alternative de folosire a banilor;
21. Costul de producţie necesar realizării unei unităţi de produs este 240 u.m. Preţul unei
unităţi de produs este 300 u.m. Profitul mediu creşte cu 50%. În aceste condiţii, rata profitului la
cost: a) scade cu 41,65%; b) scade cu 58,35%; c) creşte cu 71,43%; d) creşte cu 171,43%; e) nu
se modifică;
22. Câştigul bancar este cu 300% mai mare decât cheltuielile administrative ale unei
bănci. Suma primită în depozit de această bancă şi acordată drept credit este 200 milioane u.m..
Diferenţa dintre rata dobânzii încasată şi cea plătită este de 5 puncte procentuale. Profitul bancar
şi cheltuielile administrative sunt: a) 7,5 milioane u.m.; 1,875 milioane u.m.; b) 7,5 milioane
u.m.; 2,5 milioane u.m.; c) 10 milioane u.m.; 2,5 milioane u.m.; d) 175 milioane u.m.; 25
milioane u.m.; e) 200 milioane u.m.; 50 milioane u.m.;
23. Costul fix mediu în cazul unui producător este 4500 unităţi monetare, iar cel variabil
mediu 7500 unităţi monetare. Producţia creşte cu 50%, iar costurile variabile se modifică cu
80%. În aceste condiţii, profitul mediu: a) scade cu 1500 u.m.; b) scade cu 3000 u.m.; c) creşte
cu 1500 u.m.; d) creşte cu 3000 u.m.; e) nu se modifică;
24. Se cunosc următoarele date în cazul unui producător: cheltuielile cu materiile prime
300 u.m.; cheltuielile cu energia 100 u.m.; amortizare 50 u.m.; cheltuielile cu salariile reprezintă
43,75% din costurile totale; rata profitului la cifra de afaceri este 20%. În aceste condiţii, profitul
este: a)100 u.m.; b) 160 u.m.; c) 200 u.m.;d) 400 u.m.; e) 800 u.m.;
25. În T1, salariul nominal a fost 300 u.m. În T 2, salariul nominal este 450 u.m., iar
indicele preţurilor de consum 150%. În intervalul de timp T 1-T2, salariul real: a) a crescut cu
50%; b) a crescut cu 20%; c) a rămas constant; d) s-a redus cu 15%; e) s-a redus cu 25%;
26. În condiţiile în care preţul şi costul mediu cresc concomitent cu 45%: a)profitul
mediu scade cu 55%, iar rata profitului la cifra de afaceri rămâne constantă; b) profitul mediu
creşte cu 45%, iar rata profitului la cifra de afaceri rămâne constantă; c) profitul mediu rămâne
constant, iar rata profitului la costuri scade; d) profitul mediu, rata profitului la costuri şi rata
profitului la cifra de afaceri rămân constante; e) profitul mediu şi rata profitului la costuri cresc,
iar rata profitului la cifra de afaceri rămâne constantă;

56
 27. Salariul real are tendinţa de reducere atunci când: 1) salariul nominal scade mai rapid
decât preţurile; 2) salariul nominal creşte mai lent decât scăderea preţurilor; 3) indicele salariului
nominal este mai mic decât indicele preţurilor, ambii indici fiind supraunitari; 4) indicele
salariului nominal este mai mic decât indicele preţurilor, ambii indici fiind subunitari; 5) salariul
nominal creşte mai lent decât preţurile. Alegeţi varianta corectă : a) 1+3+5; b) 1+3+4+5; c)
1+2+3+4+5; d) 2+3+5; e) 1+2+5;
28. Raportul dintre rata profitului la cifra de afaceri şi rata profitului la costuri: 1) este
subunitar, atunci când firma obţine profit; 2) poate fi supraunitar, dacă firma are pierderi; 3)
scade, atunci când cifra de afaceri creşte mai puternic decât costul total; 4) creşte, atunci când
cifra de afaceri scade mai puternic decât costul total; 5) este egal cu 1 dacă preţul este egal cu
costul unitar. Alegeţi varianta corectă: a) 3+4+5; b) 1+2+3+4; c) 1+2+3+4+5; d) 1+2; e) 1+2+5;
29. Cum consideraţi, cererea de muncă: a) este egală cu nevoia de muncă existentă în
economie; b) exprimă nevoia de muncă salariată formată, la un moment dat, într-o economie; c)
se ilustrează prin numărul locurilor de muncă solicitate de şomeri; d) reprezintă cererile
formulate de tinerii care doresc să pătrundă pe piaţa muncii după absolvirea unei forme de
învăţământ; e) este dată de cererile exprimate, într-o anumită perioadă de către cei care doresc să
se angajeze pe piaţa muncii;
30. Acţiunea unei întreprinderi aduce anual un dividend de 8 mii lei. Determinaţi venitul
minim pe care îl poate obţine pe piaţă deţinătorul unui pachet de 500 acţiuni dacă rata dobânzii
bancare este de 20%.

Tema 11. RISC ȘI INCERTITUDINE

Planul temei:
11.1. Alegerea în condiții de incertitudine
11.2. Piețe cu informația asimetrică
11.3. Specula și rolul ei în economie
11.4. Riscul deciziilor investiționale

Rezumat: Reușita activității antreprenoriale depinde nu numai de organizarea optima a

procesului transformării factorilor de producție în bunuri, ci şi de efectuarea eficienta a
procesului de consum. Realizarea acestor doua procese ca un tot întreg depinde de incertitudine.
Scopul principal al antreprenorilor este, bineînțeles, de a obține profit pentru a-şi asigura
existenta sa şi a familiei, a-şi satisface diversele necesități vitale etc. Orientarea valorica a
activității antreprenorilor depinde de realitatea obiectiva a mediului economic, de greutățile cu
care se confrunta antreprenorii. Succesul este garantat acolo unde se utilizează tehnica şi
tehnologii noi, idei noi, gradul de eficienta al cărora nu totdeauna este cert cunoscut. Utilizarea
inovațiilor în toate timpurile a constituit o responsabilitate majora, ba chiar un risc. Experiența
tarilor dezvoltate confirma ca ignorarea sau subestimarea riscului economic în elaborarea
strategiei şi tacticii în politica economica stopează dezvoltarea societăţii, a progresului științific.
Riscul presupune, paralel cu posibilele pierderi, şi posibilitatea unor venituri adăugătoare. Riscul
reprezintă:
- sacrificiul unui avantaj imediat în schimbul unor avantaje viitoare;

57
 - pierderea unui avantaj cert şi imediat într-o investiție;
- incertitudinea asupra valorii unui bun financiar ce se va înregistra la o data viitoare.
Se pot diferenția două tipuri de incertitudini:
1. Probabilitatea cărora poate fi calculata, şi astfel de riscuri pot fi îndepărtate şi
cheltuielile lor pot fi introduse în costul de producție;
2. Incertitudini, care nu pot fi reduse niciodată la masuri obiective, fiindcă implică
situații neprevăzute.
Anume ultimul tip de incertitudine îl mobilizează pe antreprenor să acționeze. Analiza
incertitudinii şi a riscurilor poate evidenția următoarele fenomene:
- unirea riscurilor. Acest fenomen va fi caracterizat folosind piața de asigurare a vieții
oamenilor. Asigurarea vieții nu poate amâna decesul persoanei. Asigurarea poate, în caz de
accident doar micșora șansa de a lăsa familia fără mijloace. Asigurând viața oamenilor,
compania de asigurări, are venituri esențiale;
- repartiția riscurilor. De exemplu, corabia care transporta țițeiul costa foarte mult şi de
aceea este asigurata în mai multe companii;
- riscul moral. De exemplu, proprietarul tinde sa asigure automobilul contra furtului.
Dar oamenii sunt diferiți, unul este mai precaut şi încuie automobilul când pleacă, altul nu. În
acest caz compania de asigurare nu poate mari taxa de asigurare, ea poate doar sa determine şi să
deservească numai clienții care iau toate masurile de protecție după asigurarea automobilului.
Pentru a micșora riscul, antreprenorul trebuie să ia în considerație şi faptul ca luarea
deciziilor este un proces de folosire a informației şi poate fi reprezentat astfel: informație,
decizie, acțiune. Agentul economic mai puțin informat alege întâmplător. Antreprenorul bine
informat folosește diverse criterii de comportare, în funcție de situația reala de pe piața. Conform
teoriei neoclasice a riscului (A. Marschall), firma care activează în condiții de incertitudine şi
profitul căreia este o variabila întâmplătoare se va călăuzi de cuantumul profitului scontat
(așteptat) şi mărimea fluctuațiilor posibile ale profitului. De exemplu, daca exista doar doua
variante de activitate care au ca rezultat același profit așteptat, atunci antreprenorul va alege
varianta în care fluctuația profitului scontat va fi mai mica. La luarea deciziilor, antreprenorul, va
porni de la legea prețului crescând al riscului: pentru un profit scontat mai mare întreprinzătorul
va accepta un risc mai mare. Statul poate să intervină în reducerea asimetriei informației prin
controlul calității produselor, difuzării informațiilor necesare consumatorilor, eliminarea
publicității neadevărate. Astfel, statul trebuie să protejeze consumatorii puțin informați despre
diverse activități și produse.

Concepte cheie

Eveniment cert dacă informațiile disponibile ne asigură că acesta s-a produs sau va avea loc
în viitor.
Incertitudine situație ce presupune activitatea în condiții de lipsă de informații complete.
Risc sacrificiul unui avantaj imediat în schimbul unor avantaje viitoare.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Care sunt formele și caracteristicile riscului și incertitudinii.
2. Determinați metodele de micșorare a riscului.

58
 Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate, eseuri):
1. Piaţa bunurilor informaţionale – realităţi şi perspective.
2. Incertitudinea și timpul.

Exerciții pentru testarea cunoștințelor:

1. O firmă studiază posibilitatea lansării unui produs. Pentru aceasta decizia este fie de a
abandona proiectul fie de a testa mai întâi piaţa. Testarea pieţei costă 150 u.m. şi indică favorabil
cu o probabilitate de 0,7 şi nefavorabil 0,3. Dacă testarea pieţei indică favorabil, atunci firma
poate abandona proiectul sau poate lansa produsul, anticipând că atunci când cererea este:
- scăzută, p=0,25, firma pierde 300 u.m.;
- medie, p=0,6, firma câştigă 450 u.m.;
- ridicată, p=0,15, firma câştigă 1350 u.m.
Dacă testarea pieţei indică nefavorabil, firma abandonează lansarea. În acest caz, firma
poate recupera 90 u.m. din vânzarea unor echipamente. Figurând arborele de decizie, stabiliţi ce
decizie trebuie să ia firma?
2. Chiar dacă crearea şi dezvoltarea unei staţii de benzină independente a devenit o
afacere dificilă, Adriana s-a decis să-şi pornească o astfel de afacere. Problema pe care o are
Adriana se referă la faptul că nu ştie cât de mare să fie staţia. Venitul anual pe care l-ar putea
obţine depinde atât de mărimea staţiei cât şi un număr de factori ce depind de industria petrolului
şi de cererea de produse petroliere, în special benzină şi motorină din zonă. După o analiză
atentă, Adriana a ajuns să dezvolte tabelul de mai jos:
Mărimea staţiei Piaţă foarte bună Piaţă bună Piaţă slabă
Mică 50.000 20.000 -10.000
Medie 80.000 30.000 -20.000
Mare 100.000 30.000 -40.000
Foarte mare 300.000 25.000 -160.000
a) Care este decizia maximax?
b) Care este decizia maximin?
c) Care este decizia în cazul în care probabilitatea de apariţie a stărilor este egală?
d) Dacă Adriana îşi descoperă un factor de optimism de 80%, care este decizia în acest
caz?
e) Care este decizia aplicând criteriul regretelor?
3. Ionuţ Popescu doreşte să-şi mărească venitul anual şi se gândeşte să investească în
retehnologizarea rafinăriei pe care o deţine. Alternativele pe care le are în privinţa
echipamentelor sunt descrise în tabelul de mai jos.
Echipament Piaţă favorabilă Piaţă defavorabilă
A 300.000 -200.000
B 250.000 -100.000
C 75.000 -18.000
De exemplu, dacă Ionuţ cumpără echipamentul A iar perioada care urmează este
favorabilă, el va realiza un profit de 300.000 u.m. Pe de altă parte, dacă piaţa nu evoluează aşa
cum doreşte el, pierderea va fi de 200.000 u.m.. Dar Ionuţ a fost întotdeauna un optimist.
a) ce criteriu va alege Ionuţ pentru a lua decizia?
b) care ar fi cea mai bună alegere?

59
 c) deşi Ionuţ Popescu este acţionarul principal al rafinăriei, fratele lui, Dan, este
directorul economic. Dan este cel creditat cu succesul financiar al firmei. Dar Dan este o fire
pesimistă. Care credeţi că va fi alegerea lui Dan? Ce criteriu ar trebui el să aleagă?
d) revista „Petrolistul” la care Ionuţ este abonat, descrie într-un ultim articol faptul că se
estimează că în următoarea perioadă cererea de produse petroliere va fi foarte ridicată. Chiar
dacă preţul produselor petroliere va creşte, cererea acestora se va menţine la cote ridicate. Astfel,
în revista se estimează că există 60% şanse ca piaţa să fie una favorabilă şi doar 30% una
defavorabilă. Dan ar dori să utilizeze aceste informaţii în luarea celei mai bune decizii. Ce model
să aleagă? Care este această decizie?
e) Dan crede că în cazul achiziţionării echipamentului A nu s-ar putea obţine 300.000
u.m. profit şi că această valoare trebuie să fie mai mică. Cât de mult ar putea fi redusă această
valoare astfel încât Dan să-şi schimbe decizia luată la punctul d?
f) construiţi arborele de decizie pentru punctul d al problemei;
4. O companie doreşte lansarea unui produs sau menţinerea acestuia pe piaţă. Decizia
depinde de starea economiei în acel moment. Profitul realizat de companie în fiecare din cazurile
previzionate este prezentat în tabelul de mai jos:
Decizia Starea economiei
Puternică Slabă
Introducere nou produs 140000 -12000
Menţinere produs existent 35000 25000
Probabilitatea unei economii puternice este de 40%, iar a unei economii slabe de 60%.
Pentru a afla informaţii suplimentare despre cererea produsului compania doreşte angajarea unui
expert, care să realizeze şi o previziune a stării economiei înainte de luarea deciziei. Se consideră
că soluţia dată de expert este fără erori. Cea mai bună estimare a stării economiei pe care o
realizează expertul este: 40% pentru o economie puternică şi 60% pentru o economie slabă.
a) stabiliţi alternativa companiei în situaţia în care nu angajează un expert şi determinaţi
profitul companiei ca urmare a deciziei luate;
b) stabiliţi alternativa companiei în situaţia în care angajează un expert şi determinaţi
profitul companiei ca urmare a deciziei luate;
c) Care este diferenţa de profit realizată de companie în cele două situaţii;
5. Super Cola este un producător de băuturi răcoritoare care trebuie să decidă dacă să
introducă sau nu pe piaţă o nouă băutură. Managerii estimează că vânzările vor fi fie de 100
milioane de sticle, fie de 50 de milioane sau de 1 milion. Dacă firma introduce băutura, vânzările
a 100 de milioane de sticle vor aduce un profit de 1 milion de dolari. La vânzări de 50 de
milioane, profitul va fi de 200 de mii de dolari, iar dacă se vând numai 1 milion de sticle,
compania va înregistra o pierdere de 2 milioane dolari. Dacă firma nu lansează produsul pe piaţă,
pierderile vor fi de 400 de mii de dolari.
a. Construiţi matricea decizională.
b. Construiţi matricea regretelor.
c. Care este decizia optimă a problemei dacă firma este:
- extrem de pesimistă;
- extrem de optimistă;
- doreşte să minimizeze eşecul.
d. Firma a angajat o companie specializată în cercetări de marketing. Aceasta din urmă a
analizat piaţa şi a stabilit probabilităţile vânzărilor noii băuturi astfel:
- P(100 de milioane de sticle vândute) = 1/3;
60
 - P(50 de milioane de sticle vândute) = 1/2;
- P(1 de milioane de sticle vândute) = 1/6.
Va introduce Super Cola pe piaţă produsul dacă ia în considerare criteriul valorii
monetare estimate?
e. Firma de marketing a anunţat că poate efectua un studiu mult mai aprofundat al pieţei,
dar acesta va costa 275.000 de dolari. Vor comanda managerii de la Super Cola studiul?
6. MegaStore este un lanţ de magazine care şi-a planificat o campanie promoţională de
vânzări de două zile pentru un nou produs. Costul reclamei campaniei este de 950 u.m.
Estimările privind vânzările sunt de 60, 80, 100 sau 120 de bucăţi. Fiecare duzină de produse
costă magazinul 300 de u.m., iar acesta le vinde cu 36 u.m. la bucată. Fiecare bucată nevândută
de magazin va fi returnată fabricii producătoare pentru preţul de achiziţie mai puţin 2 u.m. costul
transportului. Managerul cu vânzările doreşte să comande duzini de câte 6, 8, 10 sau 12 unităţi
de produs.
a. Construiţi matricea decizională.
b. Care este decizia optimă dacă se foloseşte criteriul:
- maximin?
- maximax?
- regretelor minimax?
c. Ar trebui managerul să comande vreo data duzini de câte 12 produse? De ce?
7. Pentru a absorbi o parte din excesul de producţie, pe termen scurt, o fabrică ia în
considerare reducerea producţiei la două dintre produsele sale: senzor de temperatură sau un
senzor de presiune. Există totuşi posibilitatea ca produsele să nu poată fi realizate. Din vânzarea
senzorului de temperatură se poate obţine un venit de 1.000.000 u.m., iar din vânzarea senzorului
de presiune se obţine un venit de 400.000 u.m. Aceste sume nu includ costurile de proiectare
pentru cele două produse. În cazul în care aceste produse nu pot fi realizate, nu vor fi venituri din
vânzări, şi costurile de proiectare vor fi total pierdute. Costul de proiectare pentru senzorul de
temperatură este de 100.000 u.m. şi 10.000 pentru senzorul de presiune. Probabilitatea de a
realiza cu succes senzorul de temperatură este de 0,5, iar probabilitatea de a realiza cu succes
senzorul de căldură este de 0,8. Care din cele două produse ar trebui realizat?
8. Un prieten vă propune un joc. Trebuie să îi plătiţi 9 lei şi apoi un zar normal, cu 6 feţe
va fi rostogolit. Dacă va apărea una din feţele 3, 4, 5 sau 6, atunci prietenul vă va plăti 15 lei, în
caz contrar, nu vă va plăti nimic. Mai mult, prietenul este de acord să joace acest joc de câte ori
doriţi. Ar trebui să acceptaţi jocul? Argumentaţi;
9. O firmă a primit o comandă de 100 de mixere audio personalizate, în valoare de 5000
u.m./bucată, şi firma trebuie să decidă cum va răspunde acestei solicitări. Modificările
electronice ale mixerelor standard implică un cost de 100.000 u.m. pentru proiectare şi
modificarea liniei de producţie – indiferent de numărul de mixere audio produse. Costul de
realizare a circuitelor electrice este de 2000 u.m. pentru fiecare unitate. Datorită faptului că firma
are capacitate de producţie ne exploatată pe termen scurt, oferta poate părea tentantă. Circuitele
personalizate nu se potrivesc în carcasele mixerelor standard, şi firma trebuie să decidă dacă va
cumpăra carcase noi pentru a satisface comanda. Costul unei carcase este de 500 u.m., dar firma
ar putea cumpăra o matriţă pentru a produce carcasele în regie proprie. Costul matriţei este de
20.000 u.m. şi există o probabilitate de 0,6 de a produce carcasele cu succes. Dacă matriţa nu
funcţionează, costul de achiziţie al matriţei va fi pierdut, iar firma trebuie să cumpere carcasele
cu 500 u.m./bucată. Dacă matriţa funcţionează, costul de fabricaţie al unei matriţe este de 60
61
u.m.. Indiferent de carcasa folosită, costul de asamblare al circuitelor în carcasă este de 20 u.m.
pentru fiecare unitate produsă. Din nefericire, nu există nici o modalitate de testare a matriţei
înainte de a o cumpăra. Presupuneţi că nu există o altă întrebuinţare a matriţei în afară de cea
pentru a realiza carcasele pentru comanda de mixere personalizate. Desenaţi arborele de decizie
şi decideţi dacă firma ar trebui să accepte sau nu oferta;
10. Proprietarii unui lanţ de restaurante tip Fast Food încearcă să aleagă locaţia pentru un
nou restaurant. Au de ales între a-l construi într-o zonă comercială, într-un mall sau în piaţa
agroalimentară. În afara costului de construire de 100.000 u.m., indiferent de locaţie, chiria
anuală pentru o perioadă de concesiune a spaţiului de 5 ani este de 30.000 u.m. pentru zona
comercială, 50.000 u.m. pentru mall şi 10.000 u.m. pentru piaţă. Probabilitatea ca vânzările pe
următorii 5 ani să fie sub medie este estimată la 0,3, pentru vânzări medii probabilitatea este de
0,5, iar pentru vânzări peste medie probabilitatea este de 0,2. Departamentul de marketing a
estimat proiecțiile veniturilor pentru cele trei locaţii diferite:
Vânzări Zona comercială Mall Piaţă
Sub medie 100.000 200.000 50.000
Medii 200.000 400.000 100.000
Peste medie 400.000 600.000 300.000
Alegeţi locaţia noului restaurant folosind următoarele criterii: a) Maximax; b) Maximin;
c) Hurwicz (cu =0,6); d) Regretelor minime; e) Probabilistic – cu valorile date în textul
problemei.

Tema 12. EFECTE EXTERNE ȘI BUNURILE PUBLICE

Planul temei:
12.1. Efecte externe și eficiența pieței. Reglementarea de stat a efectelor externe
(impozite și subvenții)
12.2. Bunuri publice. Cererea pentru bunuri publice și oferta lor. Problema „călătorului
fără bilet”. Analiza „cost – beneficii” în cazul ofertei bunurilor publice
12.3. Relația de preferință colectivă

Rezumat: În economia contemporană, unde resursele sunt tot mai limitate, problema
eficienței este foarte importantă. Aceasta presupune ca resursele să fie alocate cu prioritate în
acele activități în care eficiența utilizării este cât mai înaltă. Din perspectiva producătorului,
eficiența presupune profit, iar din punct de vedere al consumatorului contează utilitatea
individuală, de grup sau socială. V. Pareto a elaborat criteriul de eficiență socială: „Îmbunătățirea
utilității unui individ nu trebuie să diminueze utilitatea nici unui alt individ”. Acest principiu este
încălcat atunci când o firmă își maximizează profitul deranjând alte firme, când producerea unor
bunuri generează efecte negative suportate de alți oameni. Astfel de situații conduc la apariția
eșecului pieței, cauzele principale fiind următoarele:
1. Deficiențe în atribuirea drepturilor de proprietate;
2. Existența costurilor de tranzacție;
3. Concurența imperfectă și informația incompletă;
4. Incertitudinea evoluției mediului de afaceri.

62
 Rolul guvernului este de a aloca utilizarea resurselor diferiților indivizi, astfel încât să
asigure maximizarea interesului tuturor membrilor grupului. În cazul când alocarea resurselor
este reglementată de către stat, avem de-a face cu bunuri publice, care sunt cele pentru care
consumul unui individ nu duce la scăderea consumului altui individ.
O altă problemă generată de relațiile de piață, sunt efectele externe – costurile sau
câștigurile tranzacțiilor de piață ce nu s-au regăsit în preț. Efectele externe pot fi pozitive, când
aduc câștig persoanelor terțe, și negative, când generează costuri. Analiza problemei costurilor
sociale l-a determinat pe Couse să elaboreze așa-numita „teorema lui Couse”: dacă drepturile de
proprietate a tuturor părților sunt precis determinate, iar cheltuielile tranzacționale sunt egale cu
zero, atunci rezultatul final nu depinde de schimbările în repartizarea drepturilor de proprietate.
Costurile de tranzacţie cuprind următoarele elemente de bază: cheltuieli de informare, cheltuieli
de negociere şi semnare a contractelor, cheltuieli de evaluare, cheltuieli de definire şi apărare a
dreptului de proprietate, cheltuieli legate de comportamentul oportunist al agentului. Costurile de
tranzacţie sunt inevitabile în funcţionarea sistemului economic Astfel, statul trebuie să
reglementeze efectele externe, mai ales cele ecologice.
Problema care apar în cazul externalităților constă în alocarea eficientă a efectelor
externe. Externalitățile negative provoacă pierderi pentru persoanele afectate, astfel se naște o
situație conflictuală între membrii unei societăți umane care trebuie reglementată. Autoritatea
publică utilizează instrumente și mecanisme adaptate diferitelor nivele de intervenție , precum și
anumitor zone de interes economic și social:
- stabilirea unui ansamblu de norme și reglementări concepute pentru ca forțele pieței să
fie operante și eficiente (normele de protecție a consumatorului și penalizările în cazul încălcării
lor);
- producerea de bunuri publice neaducătoare de profit și în consecință neatrăgătoare
pentru piață. Prin cheltuieli ocazionate de această producție se umplu golurile de producție ale
pieței;
- plățile de transfer cu rolul de a modifica efectele de distribuire a venitului prin
redistribuirea ulterioară fac trecerea de la contribuabil spre categoriile beneficiare;
- impozitele, instrumente de maximă importanță, evidențiază prezența intervenției
guvernamentale în trei direcții: finanțarea cheltuielilor, stimularea agenților economici în ce
privește dimensionarea profitului, modificarea distribuirii venitului.
Teoria alegerii publice stabilește modul în care alegerea colectivă și decizia
guvernamentală operează împreună în direcția fundamentării unor politici economice și sociale
cât mai eficiente pentru societate. Alegerea socială urmărește obținerea unui beneficiu social.

Concepte cheie

Efecte externe costurile sau câștigurile tranzacțiilor de piață ce nu s-au regăsit în preț.
Costuri de tranzacție reprezintă cheltuieli de interacţiune ale agenţilor economici şi sunt legate de
încheierea acordurilor sau transmiterea drepturilor de proprietate de la un
agent economic la altul.
Optimul Pareto exprimă acele rezultate eficiente care corespund cel mai bine preferințelor
tuturor indivizilor din societate.
Externalitate o situație în care economia privată nu reușește să aibă suficientă inițiativă
pentru a crea o piață potențială pentru un anumit bun.
Pasagerul clandestin este un individ care nu își prezintă corect intențiile de a beneficia de un bun

63
 aflat în proprietatea comună și prin urmare nu plătește pentru aceste
beneficii.
Eșecul piețelor reprezintă ansamblul situațiilor în care piețele nu pot asigura utilizarea și
alocarea eficientă a resurselor sau nu pot cuprinde și regla anumite
schimburi de bunuri și servicii.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Identificați rolul statului în reglementarea efectelor alăturate.
2. De ce tind să dispară bunurile publice?
3. De ce indivizii adoptă uneori decizii care sunt în dezavantajul lor?
4. În ce condiții apar externalitățile?

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate, eseuri):

1. Rolul statului în reglementarea „eșecurilor pieței”.
2. Economia bunăstării între normativ și pozitiv.

Exerciții pentru testarea cunoștințelor:

1. Ronald Couse a propus ca soluţie a externalităţilor negative: a) aplicarea unui impozit
asupra activităţii generatoare de externalitate negativă; b) subvenţionarea celor care suportă
efectele externe negative; c) aplicarea principiului „poluatorul plăteşte”; d) definirea precisă a
drepturilor de proprietate şi crearea unei pieţe pentru acestea; e) controlul activităţii generatoare
de externalitate negativă de către stat;
2. Internalizarea externalităţilor negative are loc prin: a) reducerea costului marginal
privat; b) reducerea preţului plătit de consumatori; c) includerea costurilor externe în costul
privat; d) creşterea producţiei; e) restrângerea drepturilor de proprietate privată;
3. Poluarea reprezintă un exemplu de: a) bun public; b) externalitate negativă; c)
externalitate pozitivă; d) bun privat; e) bun de folosinţă comună;
4. În cazul unei externalităţi pozitive: a) beneficiile private sunt mai mari decât
beneficiile sociale; b) beneficiile private sunt mai mici decât beneficiile sociale; c) costurile
private sunt mai mari decât costurile sociale; d) costurile private sunt egale cu costurile sociale;
e) beneficiile şi costurile private coincid cu beneficiile şi costurile sociale;
5. Externalităţile pozitive apar atunci când: a) firmele au costuri de tranzacție
semnificative; b) schimbul are dezavantaje, dar foarte mici; c) avantajele sunt mari, dar
dezavantajele şi mai mari; d) avantajele schimbului sunt mai mari decat dezavantajele; e) toate
variantele sunt corecte;
6. Care dintre următoarele variante cauzează o externalitate negativă: a) creşterea
albinelor (având drept efect principal polenizarea plantelor şi copacilor); b) parcurgerea zilnică
cu autoturismul personal a drumului spre locul de muncă; c) cercetarea ştiinţifică fundamentală;
d) plantarea de flori în grădina din faţa casei; e)construcţia unui gard înalt între curtea proprie şi
cea a vecinului;
7. Care dintre următoarele variante este cea mai susceptibilă să genereze o externalitate
pozitivă: a) parcurgerea zilnică cu autoturismul personal a drumului spre locul de muncă;
b)cumpărarea unei îngheţate; c) obligarea unei firme cu poziţie de monopol să vândă la un preţ
egal cu costul total mediu; d) vânarea urşilor sălbatici; e) plantarea de flori în grădina din faţa
casei;
64
 8. Este un exemplu de bun public: a) filmul vizionat la cinematograf; b) filmul vizionat
de pe caseta video închiriată; c) călătoria cu trenul; d) apărarea naţională; e) un telefon public;
9. Externalităţi pozitive apar atunci când: a) drepturile de proprietate sunt bine definite;
b) indivizi neimplicaţi într-un contract beneficiază de efectele favorabile ale acestuia; c) se
realizează alocarea eficientă a resurselor economice prin intermediul pieţei; d) efectele pozitive
ale unei activităţi sunt reglate prin mecanismul pieţei;e) un bun produce satisfacţie
cumpărătorului;
10. În problema "pasagerului clandestin" teoria economică încadrează comportamentele
bazate pe tendinţa de: a) a beneficia gratuit de bunurile private; b) a eluda plata bunurilor
publice; c) a eluda plata bunurilor nonmarfare; d) a beneficia gratuit de bunurile libere; e) toate
variantele a-d;
11. Internalizarea externalităţilor negative înseamnă: a) stimularea exporturilor; b)
reducerea vânzărilor pe pieţele externe; c) reducerea costurilor explicite; d) reducerea preţului de
echilibru; e) încorporarea costurilor externe în costurile explicite ale generatorului de
externalităţi;
12. Un bun public implică în mod necesar una dintre următoarele condiţii: a)costul
furnizării acestui bun pentru un consumator suplimentar este zero; b) încasările din vânzarea
acestui bun permite finanţarea producerii sale; c) guvernul furnizează acest bun gratuit; d) acest
bun este produs numai de către întreprinderi cu capital de stat; e) acest bun poate fi produs la fel
de eficient de întreprinderile publice şi de cele private;
13. Emisiunile de radio reprezintă bunuri publice pentru că: a) sunt bunuri libere; b) sunt
gratuite; c) sunt finanţate de la bugetul statului; d) se caracterizează prin nonexcluziune şi
nonrivalitate; e) nu sunt tranzacţionate pe piaţă;
14. Peştii din mări şi oceane sunt în pericol de dispariţie pentru că: a) indivizii care
exploatează resursa sunt iraţionali; b) această resursă este caracterizată de excluziunea
consumatorilor prin preţ; b) rivalitatea în consum, în absenţa dreptului de proprietate, determină
exploatarea în exces a resursei; c) statul nu subvenţionează refacerea stocurilor de peşte; d)
drepturile de proprietate asupra resursei sunt bine definite;
15. Doi vecini A şi B deţin fiecare câte un teren cu pomi fructiferi. A şi-a îngrijit pomii
şi livada acestuia este plină de fructe, pe când pomii lui B sunt plini de omizi. Care dintre
afirmaţiile de mai jos este corectă? a) acţiunea lui A generează externalităţi negative; b) atât timp
cât costurile de întreţinere depăşesc valoarea proprietăţii, B procedează corect atunci când nu
cheltuie bani pentru îngrijirea livezii; c) acţiunea lui B generează externalităţi pozitive; d)
administraţia publică locală ar trebui să-l oblige pe B să-şi îngrijească grădina; e) administraţia
publică locală ar trebui să-l oblige pe A să îngrijească şi grădina lui B;
16. Una dintre variantele de mai jos constituie motivul intervenţiei guvernamentale în
scopul atingerii bunăstării: a) statul are resursele financiare pentru realizarea acestui obiectiv; b)
statul are cei mai buni specialişti în economia bunăstării; c) autoritatea publică deţine cele mai
cuprinzătoare informaţii referitoare la nevoile societăţii; d) piaţa se confruntă cu o serie de limite
ce generează eşecuri în alocarea resurselor; e) b şi c;
17. Bunăstarea, ca obiectiv al politicii sociale, vizează: a)justiţia distributivă a venitului;
b) realizarea obiectivelor politicii economice; c)asigurarea de către guvern a unui număr mare de
locuri de muncă bine plătite; d) stabilirea unui ansamblu de norme şi reglementări care să
determine o mai mare operativitate în funcţionarea pieţelor; e) satisfacerea dorinţei indivizilor de
a avea acelaşi nivel de trai;
65
 18. Intervenţia guvernamentală este optimă atunci când: a) guvernul ia măsuri de
prevenire a poluării; b) beneficiile intervenţiei sunt mai mari decât costurile acesteia; c) costurile
suportate de poluatori sunt mai mari decât beneficiile acestora, realizându-se astfel obiectivele
justiţiei sociale (poluatorul plăteşte); d) beneficiile celor mai mulţi dintre membrii societăţii sunt
mai mari decât pierderile celorlalţi; e)nici o variantă dintre cele de mai sus;
19. Alegerea între eficienţă economică şi echitate generează: a) costul de oportunitate al
intervenţiei guvernamentale; b) conflict de interese între partenerii sociali; c) dezechilibre pe
piaţă, deoarece conceptele de mai sus nu pot fi disociate; d) beneficii pentru întreaga societate; e)
nici o variantă din cele de mai sus;
20. Bunurile publice sunt caracterizate de: 1) nonrivalitate; 2) nonexcluziune; 3)
rivalitate; 4)excluziune; 5) nici un răspuns corect. Alegeţi varianta corectă : a) 1+2; b) 2+3; c)
2+4; d) 3+4; e) 5;
21. Pot fi considerate externalităţi negative: 1) gazele de eşapament ale automobilelor;
2)restaurarea clădirilor istorice; 3) cercetarea tehnologică; 4) vaccinul antigripal; 5) fumul
termocentralelor. Alegeţi varianta corectă : a) 1+2+5; b) 2+3+4+5; c) 2+3+5; d) 2+4+5; e) 1+5;
22. Pentru a caracteriza externalităţile pozitive sunt corecte afirmaţiile: a) venit marginal
social este mai mare decât venitul marginal al firmei; b) costul marginal al firmei este mai mic
decât costul marginal total; c) costuri suplimentare suportate de societate; d) venit marginal total
este mai mic decât venitul marginal al firmei; e) costul marginal al firmei este mai mare decât
costul marginal total;
23. Reprezintă situaţii de hazard moral, cele în care: 1) proprietarul unei case asigurate
împotriva incendiului nu cumpără extinctoare; 2) un pasager care călătoreşte fără bilet; 3)
populaţia rurală nu-şi asigură locuinţele împotriva inundaţiilor ştiind că guvernul îi va despăgubi;
4) construirea unui spital într-o locaţie mică şi din care populaţia emigrează;5) toate cele de mai
sus. Alegeţi varianta corectă : a) 1+2+3; b) 2+3+4; c) 2+3; d) 1+3; e) 5;
24. Reprezintă situaţii de selecţie adversă: 1) ascunderea de către vânzător a informaţiilor
referitoare la defectele produselor second-hand; 2) proprietarul unei case asigurate împotriva
incendiului nu cumpără extinctoare; 3) tendinţa unei persoane de a-şi incendia casa după
încheierea asigurării; 4) ascunderea unor probleme de sănătate de către o persoană care vrea să
încheie o asigurare de viaţă; 5) toate cele de mai sus. Alegeţi varianta corectă : a) 1+2+3; b)
2+3+4; c) 2+3; d) 1+3+4; e) 5.

66
 RESURSE BIBLIOGRAFICE

1. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi Nr. 845-XII din 03.01.92. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.2/33 din 28.02.1994 (cu modificările şi
completările ulterioare). Disponibil: http://www.licentiere.gov.md/doc.php?l=ro&idc=99&id=
374;
2. Legea Republicii Moldova cu privire la proprietate Nr.459-XII din 22.01.91. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.3-4-5-6 din 30.06.1991 (cu modificările şi
completările ulterioare). Disponibil: http://www.law-moldova.com/laws/rom/osobstvennosti
ro.txt;
3. Legea Bugetului de Stat pe anul 2016 Nr. 154 din 01.07.2016. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 230-231 art nr: 486 din 26.07.2016;
4. ANGELESCU, C.; CIUCUR, D. Economie: aplicaţii. Bucureşti: Ed. Economică,
2000;
5. BABII, L.; TRUSEVICI, A. Micro-,macroeconomie: teorii şi aplicaţii (parte I),
Chişinău: Ed. ARC, 2004, 191p.
6. BUCOS, T.; BARBĂNEAGRĂ, O. Teorie economică. Chișinău: ASEM, 2013, 236
p.;
7. CLIPA, N. Economie politică: noţiuni teoretice, probleme, rezolvări. Iaşi: Ed. Sedcom
Libris, 2000, 323 p.;
8. CHIRCĂ, S. Evoluţia reformelor economice. Chişinău: Ed. Litera, 2000, 110 p.
9. DUDIAN, M. Bazele economiei. Bucureşti: Ed. All Beck, 2001, 124p.
10. FILIP, N.; SOROCEAN, O. Teorie economică: curs universitar. Chişinău:
Tipografia Primex-Com SRL, 2009, 364 p.;
11. HĂMURARU, M.; ȚĂRUȘ, V.; CAPSÎZU, V. Teorie economică. Microeconomie.
Chișinău: CEP USM, 2010, 280 p.;
12. MOLDOVANU, D. Curs de teorie economică. Chişinău: Ed. ARC, 2006, 428p.;
13. TRUSEVICI, A.; BRANAȘCO, N. Indicații metodice pentru lecții practice la
disciplina Teoria economică. Bălți: Tipografia din Bălți, 2010, 85 p.;
14. TRUSEVICI, A.; BRANAȘCO, N. Culegere de teste și probleme pentru lecții
practice la disciplina Teoria economică. Bălți: Tipografia din Bălți, 2010, 81 p.
15. OPRESCU, Gh. Microeconomie. Macroeconomie. Bucureşti: Ed. Economică, 2000,
459 p.;
16. SAMUELSON, P. Economie politică. Bucureşti: Ed. Teora, 2001, 944 p.;
17. STANCU, S., ANDREI, T. Microecoomie: teorie și aplicații. București: Ed. ALL,
1997, 494 p.
18. ZBÂRCIOG, V. Coordonata microeconomică a vieţii umane: probleme, soluţii. –
Chişinău: Ed. Ştiinţa, 2001, 208 p.
19. ПЛОТНИЦКИЙ, М.И. Курс экономической теории. Минск: Мисанта, 2003;
20. СОРОЧАН, О. Экономическая теория: курс лекций. Chişinău: Tipografia Primex-
Com SRL, 2009, 327 p.

67