I.

Noţiune
În baza contractului de consultanță juridică, o parte, numită consultant,  oferă
servicii de consultanță în domeniul stabilit în contract, și anume cel juridic, clientului, în
schimbul achitării de către acesta din urmă a unei remunerații denumite onorariu. Din
definiție, dar și din art. 3 din Legea nr. 51/1995 (Legea privind statutul avocatului), se
observă că serviciile de consultanță oferite de avocat reprezintă o forma a contractului de
antrepriză, având la bază elementul esențial, și anume prețul prestației, în acest caz
onorariul.
În cazul contractului avocațial, onorariul este prevăzut în contractul  încheiat în formă
scrisă, el fiind stabilit de părți în limitele prevăzute de lege și de statutul profesiei de
avocat. Potrivit art.132 și 133 din Statutul Avocaților, onorariul se stabilește în mod liber
între avocat și client, în funcție de dificultatea, amploarea și durata cazului pe de-o parte,
de vechimea consultantului, timpul de lucru necesar, notorietatea cazului, pe de altă
parte. Onorariul poate fi fix și poate consta într-o sumă fixă de bani  pentru o categorie
de servicii profesionale, orar, adică poate fi stabilit în unități monetare pentru fiecare oră
de servicii profesionale sau onorariu de  succes pentru un rezultat obținut.
II. Formă . Condiţii de validitate .
Caracter juridic . Conţinut
Contractul de consultanță juridică îmbracă forma scrisă, cerută ad  probationem,
dobândind dată certă prin înregistrarea sa în registrul oficial de evidență al avocatului.
Prin excepție, contractul avocațial poate fi  încheiat și prin orice altă modalitate de
comunicare la distanță, care reproduce legal semnăturile părților, data certă fiind data la
care consultantul juridic a luat la cunoștință desemnarea contractului de către  client. Tot
prin excepție contractul de asistență juridică se poate constitui  într-o scrisoare care să
cuprindă raporturile juridice între părți, precum și modalitatea de plată a serviciilor, dar
poate fi încheiat și în mod verbal în fața unei autorități sau a unei terțe persoane care
poate proba existența acordului de voință între părți. Pe considerentul că forma scrisă a
contractului de consultanță juridică este cerută ad probationem, el trebuie să aibă în
conținutul său următoarele:
1. datele de identificare ale formei de exercitare a profesiei, denumirea, sediul
profesional și denumirea acestuia;
2. datele de identificare ale clientului;
3. obiectul contractului, care poate fi limitat sau general, dând dreptul  avocatului de a
încheia acte de administrare și conservare a patrimoniului clientului;
4. onorariul;
5. atestarea identității clientului sau a reprezentantului acestuia;
6. modul de soluționare a litigiilor între avocat și client;
7. semnăturile părților.
Pe lângă aceste elemente, în lipsa cărora contractul nu este valabil în  ipoteza
producerii unei vătămari, trebuie avută în vedere capacitatea clientului de a încheia acte
de dispoziție, dar și capacitatea deplină de exercițiu a avocatului, care este esențială,
întrucât acesta din urmă își  desfășoară activitatea profesională prin elaborarea și
redactarea de acte  juridice, precum și participarea la negocierile referitoare la acestea.
Sub aspectul formei, contractul de consultație juridică este un act  consensual, bazându-
se pe simplul acord de voință al părților. În raport cu  scopul urmărit de părți, asistența
juridică se prezintă ca un act comutativ, întrucât drepturile, obligațiile, cât și prețul
prestației sunt stabilite la încheierea contractului, cunoscându-se astfel și întinderea
acestora, dar  prezintă și unele caracteristici ale actului aleatoriu, deoarece în cazul
obținerii rezultatului propus de către părți, avocatul poate să ceară pe lângă onorariul
cuvenit pentru serviciile prestate și onorariul de succes.
Contractul de consiliere juridică este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros spre
deosebire de contractul de mandat, care la origine este cu titlu gratuit. De menționat ar fi
faptul că atât în doctrină, cât și în practică au existat discuții cu privire la natura juridică
a reprezentării judiciare care, potrivit Deciziei nr. 486/2003 publicate în Monitorul
Oficial nr. 43/19.01.2004, este o activitate ce împrumută elemetele contractului de
antrepriză, fiind mai mult o variantă de mandat, însă în prezent se admite aplicarea
dreptului comun și în cazul prestațiilor de ordin individual.
Conținutul contractului de consultanță juridică cuprinde întinderea drepturilor și
obligațiilor părților, cât și modalitatea de remunerare în funcție de serviciul prestat,
durata lucrărilor, gravitatea sau dificultatea cazului, rezultatul obținut. Astfel, în
exercitarea profesiei sale, dar și în executarea contractului valabil încheiat cu clientul
său, avocatul își asumă obligații de diligență. Obligațiile de diligență reprezintă o
particularitate a contractului de consultanță ca formă a contractului de antrepriză,
întrucât în cazul lucrărilor, contractul se consideră executat în momentul preluării de
către client în condițiile stabilite între părți. Astfel, se poate observa că în cazul asistenței
juridice, avocatul trebuie să-și reprezinte sau să-și consilieze
clientul cu profesionalism și în interesul acestuia, indiferent dacă rezultatul nu este atins.
 O altă particularitate a contractului de consultanță este obiectul său, care constă
în consultațiile oferite de avocat, în timp ce contractul de antrepriză are la bază lucrări
materiale, dar și prestări servicii (confecționarea de obiecte de uz caznic).
În conținutul contractului de consultanță juridică se menționează, pe lângă onorariul
cuvenit, și întinderea puterilor conferite consultantului care are obligația de a se legitima
față de terți cu împuternicirea avocațială elaborată în condițiile prevăzute în Statutul
Avocatului; astfel el poate să încheie sub semnătură privată sau în formă autentică acte
de administrare, conservare sau dispoziție, în numele și pe seama clientului, cu privire la
obiectul prevăzut în mod expres în contractul avocațial.

III. Efectele contractului de consultanţă juridică

Potrivit art. 115, 116, 117, 118 din Statut, avocatul, ca reprezentant și/sau
sfătuitor al clientului, trebuie să depună toate eforturile pentru promovarea și apărarea
libertăților, drepturilor și intereselor legitime ale acestuia. De asemenea, avocatul trebuie
să acționeze cu promptitudine și profesionalism și să-și informeze clientul cu privire la
evoluția cazului, păstrând clauza de confidențialitate.
În concluzie, se poate observa că, potrivit statutului profesiei de avocat, obligația ce îi
incumbă avocatului este de diligență, astfel executarea contractului depinde de eforturile
depuse de consultant în cauza pe care o reprezintă, și nu de scopul urmărit, prețul fiind
plătit, așa cum am mai menționat, indiferent de rezultatul obținut.
Atât drepturile, cât obligațiile părților rezultă din cuprinsul contractului. Astfel, avocatul,
în calitate de prestator de servicii profesionale, are obligația de a respecta, în primul
rând, întinderea drepturilor conferite de client prin stipularea lor în actul ce atestă
existența acordului de voință între părți. Tot în baza contractului de consultanță avocatul
trebuie să acționeze în mod independent, activitatea sa fiind orientată numai în interesul
clientului.
Art. 114 din Statutul Avocaților subliniază cazurile în care se aduce atingere
independenței avocatului, și anume:
a) când există un interes propriu al persoanelor apropiate lui în cauza care  i-a fost
încredințată;
b) când avocatul prestează servicii juridice înscopul de a se face plăcut  magistraților,
clienților sau publicului;
c) când desfășoară activități avocațiale din simpla complezență;
d) când există presiuni cu privire la păstrarea secretului profesional.
Spre deosebire de contractul de antrepriză, unde antreprenorul își asumă  riscul pentru
calitatea dar și rezultatul lucrării, în cazul consultanței, avocatul răspunde doar sub
forma abaterii disciplinare pentru conduita nepotrivită profesiei sale. Pe de altă parte, în
cazul în care clientul face propuneri ce ar putea avea efecte negative asupra cauzei,
avocatul este obligat să-l atenționeze pe acesta sau să denunțe contractul de asistență
juridică. În fapt, obligația avocatului se referă la depunerea tuturor diligențelor pentru a-
și reprezenta sau sfătui clientul cât mai bine, cu profesionalism, cu tact, fără a-l
prejudicia, ținându-l la curent cu mersul lucrărilor efectuate. De asemenea, consultantul
are îndatorirea de a-i  comunica orice informație cu privire la cauza pentru care îl
reprezintă, dar abținându-se de la instigarea conștientă la fapte infracționale sau
frauduloase.
În cazul asistenței juridice, avocatul poate să poarte negocieri sau discuții doar în
prezența persoanei față de care s-a angajat în a-i reprezenta interesele.
Evidența bunurilor care i-au fost încredințate de către client în exercitarea  profesiei vor
fi păstrate distinct, cum ar fi cazul fondurilor funciare care sunt ținute în conturi diferite
deschise la o instituție financiară legal constituită, cu excepția cazurilor în care printr-o
lege sau hotărâre judecătorească se dispune păstrarea lor sub altă modalitate. În ipoteza
în care clientul hotărăște ca bunurile ce pot acoperi onorariul avocatului să aibă altă
destinație, atunci acesta din urmă are drept de retenție asupra acestora, dar nu în scopul
de a-l determina pe client să-i accepte pretențiile materiale.
Avansurile de onorariu, cât și cheltuielile realizate pentru îndeplinirea activităților pentru
care a fost împuternicit au același regim juridic ca și bunurile clientului, în ideea că ele
vor fi onorate dacă avocatul va exercita activitățile pentru care a fost plătit sau atunci
când se va face dovada cheltuielii făcute în cauza respectivă, cu excepția cazului în care
părțile, în mod special clientul, convin altfel.
Indiferent de regimul stabilit de client, sumele luate în avans de către avocat trebuie
returnate la încetarea contractului, în cazul în care până la această dată el nu va fi
exercitat activitățile pentru care a fost plătit în avans sau nu va fi făcut dovada
cheltuielilor acoperite cu sumele avansate de client în acest sens. Lichiditățile
încredințate de către client se for depune în conturi bancare, dobânzile fiind cuvenite
clientului.
Contractul de asistență încetează prin renunțarea unilaterală a clientului sau, după caz,
avocatului, dar nu îl eliberează pe client de la plata onorariului cuvenit sau a cheltuielilor
efectuate în interesul său. Atunci când contractul de consultanță juridică încetează,
indiferent de motiv, avocatul are obilgația de a lua din timp măsuri pentru a proteja
interesele clientului, cum ar fi: notificarea acestuia din timp, acordarea unui timp
suficient și rezonabil pentru ca acesta să-și găsească un alt reprezentant, predarea
documentelor, precum și a bunurilor aparținând clientului și, nu în ultimul  rând,
înștiințarea organelor judiciare. În cazul în care clientul îi datorează restanțe din onorariu
acesta are drept de retenție asupra bunurilor, excepție făcând înscrisurile originale.
IV. Considerații finale
Ca o concluzie, transpare ideea că, în ceea ce privește Contractul de  consultanță
juridică, acesta este un contract de prestări servicii, însă unul sui generis, având un
obiect al prestației special și efecte particulare, totul decurgând din specificul cu totul
aparte al profesiei de avocat și, pe cale de consecință, al activității de consultanță
avocațială.

Bibliografie

Tratat de drept civil (contracte speciale), Francisc Deak;

Statutul profesiei de avocat actualizat la 31.07.2007; Legea nr. 51/1995 pentru
organizarea și exercitarea profesiei de avocat.