Sunteți pe pagina 1din 6

1.

Noţiunea şi caracterele juridice ale contractelor comerciale interna ţionale

Prin contractul comercial intonațional se înțelege acordul de voin ța realizat intre


doua sau mai multe subiecte ale dreptului comerțului internațional, avînd ca
finalitate nașterea, modificarea sau stingerea de raporturi juridice de comer ț
internațional.
Contractul comercial internațional se distinge de contractele comerciale
încheiate între participanții la comerțul intern prin elementul de extraneitate pe
care îl conține, care alături de elementul de comercialitate îl delimiteaz ă de
celelalte contracte reglementate de normele dreptului general.
Contractele de comerț internațional au următoarele caractere juridice:
a) Sunt contracte cu titlu oneros;
b) Sunt contracte sinalagmatice
c) Sunt în principal contracte cumulative
d) Sunt contracte consensuale
e) Sunt acte şi fapte de comerț

Condițiile de validitate ale contractelor comerciale internaţionale

Ca şi contractele civile, presupune existenta cumulativa a următoarelor


elemente:
a) Capacitatea
b) Consimțământul
c) Obiectul contractului
d) Cauza contractului

Capacitatea – e capacitatea juridica a parților la un contract comercial, adic ă


capacitatea de exercițiu şi folosința e diferită dacă o privim prin prisma întinderii
sale. Aceasta se datorează faptului că subiectele de drept între care se nasc
raporturi juridice de comerț internațional, aparțin diferitelor ordini juridice.
Consimțământul – poate fi tratat in doua accepțiuni:
• În sens restrâns – e manifestarea voinței juridice a unei persoane in vederea
formarii uni act juridic.
• În sens larg – este acordul de voința realizat intre doua sau mai multe peroane
care încheie un act juridic.

În această ultimă accepțiune, consimțămîntul se exprimă prin oferta f ăcut ă de


una dintre părți şi prin acceptare acestei oferte de către cealalt ă parte.
Consimțămîntul ca element al oricărui contract, produce efectele juridice
scontate de către părți numai în cazurile cînd este liber şi valabil exprimat, adic ă
consimțămîntul nu trebuie să fie viciat.

Regimul juridic al consimțămîntului ca element al contractelor de comer ț


internațional, prezintă unele note de specificitate comparativ cu regimul juridic
al consimțământului ca element al contractelor civile, institui prin art. 199-201
C.C. al RM. Astfel, în raporturile de comerț internațional este consacrat ă o
categorie specială a viciilor de consimțăminte (leziunea contractual ă), totodat ă
aici sunt instituite anumite limitări ale erorii de fapt dublate de o extindere a
cazurilor în care eroarea de drept dobândește relevanță în practic ă.

Viciile consimțămîntului în contractele comerciale internaţionale

Eroarea – este o reprezentare falsă, denaturata a realit ății, care înl ătura
încheierea valida a contractului. Eroarea poate fi:
• De fapt – când partea care încheie contractul juridic are o prezentarea gre șita a
situației de fapt;
• De drept – când eroarea privește conținutul sau existenta unei norme de drept.

În privința erorii de fapt, în dreptul comerțului internațional este admisa in


principiu, însă unii autori consideră că nu poate fi viciu de consim țăminte în
contractele comerciale internaţionale fiind incompatibilă cu profesionalismul
comerciantului.
Dolul – este un viciu de consimțământ ce se manifestă prin inducerea în eroare
de către părțile contractante de către cealaltă parte la contract sau de c ătre un
terț, inducerea în eroare prin întrebuințarea de mijloace frauduloase, avînd drept
scop determinarea părții la încheierea unuia sau mai multor contracte.

Principiile UNIDROIT consacra idea cu privire la dol, astfel o parte contractant ă


poate cere nulitatea contractului atunci cînd a fost determinat ă s ă-l încheie prin
manopere dolosive ale celeilalte părți, inclusiv limbaj sau practici nedezvăluiri
frauduloase a unor circumstanțe, care conform standardelor bunei-credințe în
materia comercială, ar fi trebuit dezvăluite(art.3.8).

Violența – în cazul violenței ca viciu de consimțământ, este vorba de frica sau


temerea inspirată unei părți contractante prin intermediul constrângerii. Violenta
trebuie sa prezinte in sine momentul hotărâtor care determina partea fata de
care se aplică să încheie un contract.

Principiile UNIDROIT menționează că o parte poate invoca nulitatea contractului


atunci cînd a fost obligata să-l încheie printr-o amenințare nejustificat ă a
celeilalte părți, care, avînd în vedere circumstanțele, este atât de iminent ă şi
serioasă, încât nu oferă primei părți nici o alternativa rezonabila.

Leziunea – o parte contractantă poate invoca nulitatea contractului sau a unei


clauze daca la momentul încheierii contractului acesta in ansamblul sau doar o
clauza ii dădea celeilalte părți într-un mod nejustificat un avantaj excesiv.
Leziunea în contractul comercial internațional este caracterizat ă de urm ătoarele
aspecte:
a) Faptul că cealaltă parte a profitat în mod neloial de dependența primei p ăr ți,
de dezavantajul economic sau de nevoile urgente ale acestuia ori faptul c ă
aceasta este neprevăzătoare, ignoranta, lipsită de experiența sau lipsit ă de
capacitai de negocieri;
b) Cealaltă parte a profitat în mod neloial de natura şi scopul contractului
comercial internațional

Obiectul contractului
Obiectul contractului este acela la care părțile sau numai una din ele se oblig ă,
sau cu alte cuvinte sunt prestațiile la care se obligă una sau ambele părți.
Obiectul trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii:
a) Sa fie determinat la data încheierii contractului sau determinabil în viitor pe
baza unor elemente de determinare prevăzute în contract;
b) Sa fie posibil atât din punct de vedere fizic, material cât şi din punct de vedere
juridic, adică nimeni nu se poate obliga la imposibil. Imposibilitatea se determin ă
prin abstracto, adică să fie absolută şi de neînvins pentru oricine.
c) Să fie licit. Caracterul licit al obiectului în cazul contractelor de comer ț
intonațional se raportează atât la ordinea juridică națională cât şi la cea
internațională.
d) Cauza. Este un element constitutiv în structura contractului, fiind totodat ă şi o
condiție de valabilitate trebuie să nu contravină legii, bunelor moravuri sau
ordinii publice. Cu alte cuvinte trebuie sa fie licită şi morală.

Clasificarea contractelor de comerț internațional


Contractele comerciale internaţionale pot fi clasificate dup ă criterii specifice
acestor acte juridice sau după criterii nespecifice.
Criterii nespecifice:
a) În raport cu efectele pe care le generează, avem:
 Constitutive de drepturi
 Translative
 Declarative
Constitutive de drepturi. Au caracter constitutiv contracte care se creeaz ă pe
seama parților sau a unui terț anumite drepturi subiective, pînă atunci
inexistente în patrimoniul lor. Ex: contractul de mandat comercial interna țional.
Translative de drepturi. Au ca efect transmiterea unor drepturi reale de la un
titular la altul. Ex. contractul de vânzare cumpărare.
Declarative. Se întâlnesc mai rar în comerțul internațional. Ex: contractul de
tranzacție prin care se constată ceva.
b) În funcţie de modul de executare:
 Cu executare imediată;
 Cu executare succesivă;
 Cu executare continuă.
Cu executare imediată. Acestea au ca obiect una sau mai multe presta ţii, care
se aduc la îndeplinire imediat. Asemenea tipuri de contracte se întîlnesc mai rar
în dreptul comerţului internaţional.
Cu executare succesivă – sunt foarte frecvent întîlnite în comerţul internaţional.
De specificul acestor contracte este faptul că obligaţiile păr ţilor comport ă o
executare în timp, printr-o serie de prestaţii de acelaşi fel, repetare la intervale
de timp regulate sau neregulate.
Cu executare continuă – au drept specific faptul că obligaţiile izvorîte din
asemenea contracte pot fi aduse la îndeplinire numai printr-o activitate
neîntrepruptă, desfăşurată de debitor pe întreaga durată a contractului.
Exemplu: contractul internaţional de furnizare a energiei electrice sau de gaze
naturale.
c) După corelaţia existentă între ele:
 Contracte principale;
 Contracte accesorii.
Sunt principale cele care au valoare juridică principală, cele accesorii urmîndu-le
pe cele principale.
d) După obiectul obligaţiilor pe care le generează:
 Contracte ce dau naştere la obligaţia de a da, din care fac parte contractele
translative de drepturi reale, precum şi toate contractele care comport ă o
contraprestaţie pecuniară;
 Contracte ce dau naştere la obligaţia de a face, de unde fac parte contractele
de executări de lucrări (antepriza) sau contractele de prest ări servicii
(transportul de mărfuri internaţional, comision, etc).
 Contracte ce dau naştere la obligaţia de a nu face.

Criterii specifice:
a) În raport de subiectele de drept care participă la realizarea contractului:
 Contracte perfectate între subiecte de drept apar ţinînd unor ordini juridice
naţionale diferite;
 Contracte perfectate între subiecte de drept apar ţinînd ordinii juridice
internaţionale şi subiecte aparţinînd ordinii juridice naţionale din ţări diferite.
b) În funcţie de obiect, distingem 5 grupe de contract:
 Contracte translative de drepturi;
 Contracte pentru prestări servicii;
 Contracte de executare de lucrări;
 Contracte de cooperare economică internaţională;
 Contractele de acord valutar.
c) În funcţie de complexitatea contractelor, se disting 2 grupe de contracte:
 Contracte unitare, fiind acele contracte care, potrivit naturii lor, comport ă un
singur acord de voinţă între părţi. Exemplu: contractul de vînzare-cumpărare
internaţională.
 Contracte complexe prin care se are în vedere o pluralitate de contracte
distincte reciproc, intercondiţionate, care alcătuiesc împreună un ansamblu
contractual închegat şi coerent. Exemplu: contractul de leasing.
d) În baza duratei pentru care se încheie, pot fi clasificate în trei grupe:
 Contracte de scurtă durată, adică acele care se încheie pentru operaţiuni
ocazionale şi care de regulă se execută dintr-o dată sau a căror executare nu
poate depăşi durata de 1 an. De asemenea, acestea se întîlnesc foarte rar în
relaţiile de comerţ internaţional.
 Contracte de durată medie, acele care se încheie pe o durat ă de pîn ă la 5 ani,
şi sunt mai frecvent întîlnite.
 Contractele de lungă durată. De aici fac parte contractele ce se încheie cu o
durată ce depăşeşte 5 ani, şi se încheie în sfera livrării de gaze naturale, energie
electrică, etc. Ele asigură o anumită stabilite, mai ales pentru partea care
achiziţionează materia primă.

2. Forma contractelor comerciale internaţionale


În materia contractelor comerciale internaţionale se aplică principiul
consensualismului. Conform acestuia, contractele se încheie prin simplul acord
de voinţe al părţilor, acestea fiind libere să aleagă modalitatea de exteriorizare a
consimţămîntului lor.

În acest sens, art. 11 al Convenţiei de la Viena din 1989 care se refer ă vînzarea
internaţională de mărfuri, prevede: „contractul de vînzare nu trebuie s ă fie
încheiat nici constatat în scris, şi nu este supus nici unei alte condi ţii de form ă.
El poate fi probat prin orice mijloace, inclusiv prin martori”.

Instituirea formei scrise pentru anumite contracte, reprezint ă condi ția esentila
pentru validitatea contractului si constituie astfel o excepție de la principiul
consensualismului consacrat pe larg in  practica judiciară a unor tari si in
practica arbitrara internaționala. Exemplu: Actul constitutiv al societ ăților
comerciale trebuie încheiat in forma scrisa ad validitate , care este de esenta
titlurilor de valoare precum cambia, biletul la ordin, cecul.

Limba contractelor de comerț internațional

Părțile sunt libere să aleagă limba în care sa fie redactat contractul de comer ț
internațional care poate fi a a uneia dintre părți sau a unei limbi de circulație
internaționala. Deseori contractele de comerț internațional se încheie în doua
sau mai multe exemplare originale în conținut identic, dar fiind redactate în
diferite limbi. De asemenea în practica comerciala internațional ă sunt frecvente
cazurile cînd fiecare exemplar al contractului este redactat în dou ă limbi diferite
in care una de regula de circulație internațională.

În cazul în care un exemplar din contract se redactează în una din limbile de


circulație internațională, acel exemplar constituie elementul de referin ța pentru
ipoteza apariției ulterioare a unor probleme legate de interpretarea sau
executarea contractului. De obicei, preferință se acorda limbii ce conține
noțiuni, formule şi expresii tehnico-comerciale specifice contractului. Ex: limba
engleza este frecvent utilizată ca limba a contractelor din domeniul transportului
maritim.

3. Legea aplicabilă contractului de comert international

Părțile stabilesc legea care le cârmuiește contractul in temeiul principiului de


drept internațional privat lex voluntatis care permite parților la contract să
aleagă legea aplicabilă acestora. Prin electio juris părțile evita incertitudinile
care le provoacă un conflict de legi datorat caracterului internațional al
contractului. Părțile au posibilitatea de a schimba legea aplicabila contractului
oricînd în toata durata executării contractului, condiția de a nu aduce atingere
validității formei contractului sau drepturilor dobîndite de ter ț.

Părţile de asemenea pot desemna lex contractus, fie o lege națională, fie o lege
străină. În mod obișnuit, părțile își aleg legea aplicabila prin inserarea unei
clauze în contract. Legea aplicabilă poate fi aleasă şi printr-un contract separat
de cel principal.

S-ar putea să vă placă și