UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"

FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL

BUCUREȘTI

RESURSE ȘI DESTINAȚII TURISTICE

JUDEȚUL ALBA
Numele şi prenumele:

PĂLĂLĂU ELENA RAMONA

Anul II IFR

BUCUREȘTI

2019
 CUPRINS

1. PARTICULARITĂŢILE GEOGRAFICE ALE JUDEŢULUI ALBA........................................3

1.1 Încadrarea arealului studiat în sistemul turistic zonal-regional..................................................3
1.2 Particularităţile reliefului, a substratului geologic şi rolul acestora în conturarea potenţialului
estetico-peisagistic al teritoriului analizat........................................................................................4
1.3 Hidrografia şi rolul acesteia în dezvoltarea activităţilor turistice...............................................8
1.4 Resursele naturale.....................................................................................................................10
2. POTENŢIALUL TURISTIC AL JUDEŢULUI ALBA................................................................12
2.1 Potenţialul turistic natural........................................................................................................ 12
2.2 Potenţialul turistic antropic...................................................................................................... 12
2.3 Potenţialul atractiv al vestigiilor arheologice.......................................................................13
2.4. Potenţialul atractiv al obiectivelor religioase...................................................................... 21
2.5. Potenţialul atractiv al ansamblurilor de arhitectură urbană, edificiilor cultural -sportive,
monumentelor şi statuilor...........................................................................................................24
2.6 Arhitectura tradiţională, locuinţa şi gospodăria ţărănească..................................................30
2.7 Activităţile tradiţionale, meşteşugurile ţărăneşti..................................................................30
2.7 Portul popular, tradiţiile şi obiceiurile populare, manifestările etnofocloric.......................31

2
 1. PARTICULARITĂŢILE GEOGRAFICE ALE JUDEŢULUI ALBA

Fig. 1 Harta judeţului Alba

1.1 Încadrarea arealului studiat în sistemul turistic zonal-regional

Situat în partea central-vestică a ţării, la marginea de vest a întinsei depresiuni a Transilvaniei,

judeţul Alba cuprinde, în limitele sale teritoriale, trei mari unităţi naturale: Munţii Apuseni in vest,
până in zona de izvoare a Someşului Cald şi a Someşului Rece, respectiv a Arieşului Mare şi a
Arieşului Mic; Carpaţii Meridionali în sud şi Podişul Târnavelor în est. Culoarul Muresului, orientat
nord-est spre sud-vest, străbate ca o mediană judeţul şi se înscrie ca cea mai joasă treaptă de relief care
separa zona înaltă a Munţilor Apuseni de zona colinară a Podişului Târnavelor, a Podişului Secaşelor
şi a Dealurilor Oraştiei. În acest culoar Mureşul îşi adună principalii afluenţi din cele trei mari unităţi
naturale: Arieşul şi Ampoiul din Munţii Apuseni, Sebeşul şi Cugirul din Carpaţii Meridionali,
Târnavele, unite la Blaj, şi Secaşul din Podişul Transilvaniei.
Limitele judeţului circumscriu o unitate administrativ teritorială bine definită, care însumeaza 6
242 km² (circa 2,6% din suprafaţa României). La nord-vest, limita urcă până pe culmea înaltă a
Bihorului, care atinge 1848 m în vârful Curcubăta, iar la nord se întinde până pe culmea Muntelui
Mare (1 826 m). De acolo coboară în valea Arieşului aproape de comuna Ocoliş, urcă pe Munţii
3
Trascăului aproape de capătul de nord al acestora, pentru a ajunge în lunca Mureşului aproape de
confluenţa cu Arieşul, această limită marchează vecinătatea cu judeţele Bihor şi Cluj. Limita de est
traverseaza Dealurile Târnavelor, pe hotarul comunelor Fărău şi Valea Lungă şi mijlocul Podişului
Secaşelor; pătrunde apoi în Carpaţii Meridionali de-a lungul văii Sebeşului până aproape de izvorul
acestuia. De aici limita se orientează către culmea Munţilor Parâng, unde se despart apele bazinului
Lotrului de cele ale Jiului şi ale Mureşului. Pe acest traseu sinuos, limita administrativă a judeţului
Alba este comună cu cea a judeţelor Sibiu, Mureş în est şi Vâlcea în sud. Limita de vest urmăreşte mai
întâi culmea Şureanului, prin Vârful lui Pătru (2 130 m) şi Vârful Şureanu (2 059 m), pentru a coborî
pe plaiuri, pe la vest de Cugir până în valea Mureşului. Este traseul care, parţial, formează limita cu
judeţul Hunedoara. Trece apoi în Munţii Metaliferi prin apropiere de Balşa şi pasul Vulcan, pe muntele
Vulcan (1 257 m) şi pe platforma de culme a Muntelui Găina (1 486 m ), despărţind judeţul Alba de
judeţul Arad. De acolo limita urcă pe culmea Bihorului, pentru a “închide” tot în munte limita
judeţului Alba.
Judeţul Alba grupeză pe teritoriul său patru municipii, Alba Iulia, Blaj, Sebeş şi Aiud, şapte
oraşe, Abrud, Baia de Arieş, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureş, Teiuş, Zlatna şi 67 de comune.

1.2 Particularităţile reliefului, a substratului geologic şi rolul acestora în conturarea

potenţialului estetico-peisagistic al teritoriului analizat

În judeţul Alba predomină formele înalte de relief. Munţii ocupă cca. 52% din suprafaţă,
zonele de podiş şi dealuri 26%, iar zonele de câmpie, inclusiv luncile râurilor 22%. Zona montană este
dominată de extremitatea estică a Munţilor Metaliferi, de culmile masivului Trascăului, de versanţii
sudici ai Munţilor Bihariei, precum şi de Munţii Şurianu ale căror vârfuri ajung la 2130 de metri (Vf.
lui Pătru). Zona de podiş şi deal este dată de Podişul Secaşelor, Podişul Tîrnavelor, şi de depresiunile
montane Zlatna, Abrud şi Cîmpeni, iar zona joasă de câmpie este dominată de Depresiunea Alba Iulia
– Turda şi parţial de Culoarul depresionar al Orăştiei.
Relieful judeţului Alba este unul variat, alcătuit din munţi, podişuri, piemonturi şi depresiuni.
Astfel, partea de nord-vest, reprezentând peste o treime din suprafaţa judeţului, aparţine Munţilor
Apuseni, cea de sud, Carpaţilor Meridionali, iar cea de est, Podişul Transilvaniei. Între Munţii
Apuseni, pe de-o parte şi Podişul Transilvaniei şi respectiv Carpaţii Meridionali, pe de altă parte, se
afla culoarul larg al Mureşului, cu poziţie axiala în cadrul judeţului Alba. Trecerea de la zona montană
spre Culoarul Mureşului se face prin intermediul treptei piemontane.
Varietatea marea a reliefului corespunde unei structuri geologice complexe, cu o evoluţie
îndelungată şi diferită de la o zonă la alta, cu compartimentare tectonică şi asociere petrografică
distincte.În partea de nord şi cea de nord-vest, cristalinul acoperit de formaţiuni ale permianului,

4
triasicului inferior şi mediu, precum şi cu multiple iviri ale jurasicului, alcătuiesc cea mai mare parte a
munţilor înalţi.Formaţiunile sedimentare triasice şi jurasice alcătuite preponderent din calcare tari, care
dau forme de relief semeţe, abrupturi, văi strangulate in chei, peşteri şi avenuri, concentrate in zona
centrală a Munţilor Apuseni.
La sud de Valea Arieşului, munţii joşi, alcătuiţi în cea mai mare parte din formaţiuni ale
cretacicului, din iviri eruptive, magmatite ofiolitice (bazalte şi andezite), care stau alături de lama
calcarelor jurasice din culmea Trascăului, etalează peisaje geografice contrastante.
Culoarul Mureşului, cu piemontul ce se întinde de la vest până la poalele munţilor ,în cuprinsul
căruia formaţiunile pliocene şi cuvertura lor cuaternară invadează unele insule de eocen (Dealul Bilag),
precum şi dealurile de la est de această mare vale, caracterizate prin depuneri sedimentare mio-
pliocene relative moi, constituie o altă mare unitate de relief.
La sud-est de Sebeş, formaţiunile helveţian-tortoniene ocupă o întindere destul de mare şi,
împreună cu formaţiunile cretacice dintre Săsciori şi Pianu de Sus, alcătuiesc o treaptă sedimentară
marginală şisturilor cristaline, care acoperă întrg sudul judeţului.
Relieful amintit, strâns legat cu formaţiunile geologice, se concretizează, în spaţiul geografic al
judeţului Alba, prin unităţi şi subunităţi integrale sau parţiale. Astfel, referindu-ne la Munţii Apuseni,
numai jumătatea sudică a Muntelui Mare, jumătatea estică a Munţilor Bihor şi a Masivului Găina,
partea nord estică şi nord vestică a Munţilor Metaliferi şi Munţii Trascăului cu proporţii covârsitoare
intră în componenţa judeţului Alba. Situaţii similare prezintă Podişul Secaşelor şi Podişul Târnavelor.
De asemenea, prin suprafeţe restrânse din sectorul lor nordic, Munţii Cândrelului şi Şureanului se
prelungesc în limitele judeţului Alba.
Aspectele morfologice şi morfometrice ale acestor unităţi sunt extreme de variate şi diferite de
la o zonă la alta.În partea sudică întalnim altitudinile mari , care depăşesc 2000 m ;în cea nordică, deşi
Munţii Apuseni ating 1849 m în vârful Curcubăta şi 1826 m în Muntele Mare, totuşi în limitele
judeţului valorile coboară la 1000 m. În podişul Târnavelor cotele maxime depăşesc cu puţin 500 m, în
schimb Culoarul Mureşului este marcat de înalţimi reduse – 215 la ieşirea Mureşului din judeţ.
Structurile geologice de o frumuseţe rară întâlnite cu rolul în conturarea potenţialului estetico-
peisagistic ale judeţului Alba sunt: Avenul din Piatra Cetii, Cheile Ordâncuşii, Cheile Albacului şi ale
Mândruţului, Calcarele de la Ampoiţa, Cheile Întregalde şi rezervaţia naturală Întregalde, Cheile
Întregalde şi rezervaţia naturală Întregalde, Muntele Vulcan, Râpa Roşie – Rezervaţie naturala, Cheile
Vălişoarei.

5
 Avenul din Piatra Cetii
Masivul Piatra Cetii este unul dintre cele mai impunătoare masive calcaroase din Munţii
Trascău aşa după cum se poate vedea şi din Valea Mureşului, dinspre est
Cheile sunt tăiate în calcare masive de vârstă jurasică (jurasic superior), constituite într-o bandă
orientată pe direcţia nord-est sud-vest, aflată în raporturi tectonice anormale cu formaţiunile mai tinere
aparţinând cretacicului. Acestea sunt formate predominant din marne, gresii şi conglomerate, roci mult
mai puţin rezistente la eroziune.
Se remarcă printr-o mare diversitate floristică, adăpostind o serie de endemisme si plante rare
aflate pe lista roşie a plantelor superioare din România ca specii care necesită ocrotire.
În Rezervaţia Naturală Piatra Cetii se găseşte o potecă tematică reprezentând un circuit prin
care ajută turştii să înţeleagă şi să cunoască mai multe despre speciile de plante si animale ale acestei
zone, precum si interacţiunea dintre ele si oameni. Lungimea traseului este de aproximativ 6 km, cu o
diferenţă de nivel de 600 m (300 m urcare, 300 m coborâre), fapt ce necesită o bună pregătire fizică.
Durata de parcurgere a traseului este de aproximativ 6 ore.

Cheile Ordâncuşii
Cheile Ordâncuşii, rezervaţie complexă, reprezintă una din cele mai înguste chei din România
(pe alocuri 4-6 m lăţime), cu un peisaj natural deosebit de pitoresc.Doi pereţi de calcar verticali, atât de
apropiaţi încât firul apei abia a găsit drumul de evadare către colectorul său, stau de strajă căii de acces
la Peştera Poarta lui Ionele. Înalţi de peste 250 m şi cu o lungime de 3,25 km, ei adăpostesc numeroase
nişe, arcade şi guri de peşteră (peste 30 de peşteri) ce îmbie paşi peregrinului spre inedita lume
subpământeană, dintre care Peştera Poarta lui Ionele şi Peştera de sub Zgurăşti sunt declarate rezervaţii
speologice şi integrate acestei rezervaţii. La acestea se adaugă o serie de asociaţii forestiere cu o
compoziţie floristică diversificată.

Cheile Albacului şi ale Mândruţului

Rezervaţie naturală - fenomene carstice. Cheile Albacului sunt săpate în calcare dolomite şi
cuartite de apele Arieşului Mare (4 km lungime în amonte de satul Albac). Sunt foarte pitoreşti, în
versanţi fiind săpate o serie de peşteri. Cheile Mândruţului.
Cheile Mandruţului reprezintă un sector de chei înguste cu aspect tipic de canion. Chiar daca
nu au cascade inalte sau marmite adanci, ele au toate elementele caracteristice ale unui canion.
Parcurgând cheile vom întâlni tobogane săpate de apele repezi având la baza lor marmite (acele bazine
de piatră în care apa pare sa stea pe loc) de până la un metru adâncime.

6
 Calcarele de la Ampoiţa
„Situate pe cursul inferior al râului cu acelaşi nume, la 8 km depărtare de oraşul Alba Iulia în
direcţia Zlatna, cele trei blocuri calcaroase de culoare albă punctate cu vegetaţie specifică calcofilă
sunt urmele unor procese geologice unice în România."( Dan Anghel, „Calcarele de la Ampoiţa”,
Albaiulianul, Nr 4. 2009, p. 16)
Compoziţia acestor stânci denumite şi klipple, este formată din brecii şi ciment care înglobează fosile.
Ele sunt considerate a fi urmele unei faleze calcaroase fragmetata în perioada glaciaţiunilor pe care
procesele de eroziune ulterioare le-au detaşat în relief sub forma specifică de turnuri înconjurate cu
pereţi verticali.
Declarate rezervaţie naturală geologică şi peisagistică, aceste stânci poartă alături de
denumirea binecunoscută Calcarele de la Ampoiţa şi o serie de toponime legate de persoane sau
întâmplări reale din tradiţia locală precum Pietrele Gomnuşei, Stogurile Popii sau Pietrele lui
Bocioacă. Săpăturile arheologice realizate aici au scos la iveală, în jurul stâncilor şi pe vârfurile greu
accesibile, urme de locuire umană începând din eneolitic (cca. 3500 î.Chr.) şi până în perioada dacică.
În apropiere au fost identificate şi diferite vestigii din epoca romană şi feudală.
Deşi au o înălţime relativ redusă (maxim 44m) pe feţele verticale ale acestor stânci a fost
dezvoltată în ultimii 25 de ani o excelentă zonă pentru practicarea alpinismului, considerată la ora
actuală una dintre cele mai interesante şi pitoreşti areale de escaladă sportivă din România.

Cheile Întregalde şi rezervaţia naturală Întregalde

Cheile Întregalde este o rezervaţie naturală geologică cu o suprafaţă de 25 ha. Acestea fac
parte din sistemul de chei care traversează masivul calcaros al culmii Ciumerna - Bedeleu în vestul
Munţilor Trascăului. Cheile prezintă un relief complex, deosebit de pitoresc, fiind formate dintr-o serie
de pereţi, turnuri, portaluri, întrerupte de conuri de grohotiş şi brâne înierbate. Au o lungime de circa
1,5 km, fiind dezvoltate pe direcţia nord-vest - sud-est. Sunt declarate rezervaţie naturală din punct de
vedere geologic, peisagistic şi prin faptul că pe versanţi se păstrează o serie de plante rare, în special
floarea de colţ care creşte aici la cea mai mică altitudine din Europa – 600 m.

Muntele Vulcan
Rezervaţie naturală (geologică). Este situat pe cumpăna de ape dintre reţeaua hidrografică a
munţilor Metaliferi şi bazinul hidrografic a Masivului Alb, reprezintă o klippă de calcare jurasice ce se
ridică în mijlocul formaţiunilor de fliş cretonic, realizând un contrast puternic între abrupturile sale şi
culmile mai domoale din jur.

7
 Râpa Roşie – Rezervaţie naturală
Rezervaţia este situată pe malul drept al Pârâului Secaş, acest gen de procese geomorfologice
fiind o caracteristică a laturii vestice a Podişului Secaşelor. Accesul se poate face dinspre oraşul Sebeş
pe drumul către satul Daia Română, cca. 3 km. Rezervaţia mai cuprinde o serie de plante rare care
conferă acesteia un regim de protejare complex, peisagistic, geologic şi botanic. În areal au fost
identificate şi urme de locuire umană datate la sfârşitul neoliticului şi începutul epocii bronzului.
Deschiderea largă şi poziţia favorabilă faţă de curenţii de aer din culoarul Mureşului fac din Râpa
Roşie unul dintre cele mai propice areale ale judeţului Alba pentru practicarea zborului cu parapanta,
zborul acestor curajoşi sportivi oferind un surplus de atractivitate în cadrul unei vizite în această
interesantă rezervaţie. Tot aici are loc adunarea anuală a tuturor celor care iubesc aeromodelismul,
automodelismul şi rachetomodelismul.

Cheile Vălişoarei
Cheile prezintă o importanţă complexă geomorfică şi botanică deoarece pe versanţii acestora se
întâlnesc o serie de plante rare. Rezervaţia se află în estul Munţiilor Trascăului, în partea sudică a
Depresiunii Rîmetea.Altitudinea maximă este de 779 m şi cea minimă de 425 m.Rezervaţia se întinde
pe 100 ha. Zona este strict ocrotită şi include întregul profil transversal al cheii, iar limita vestică
urmăreşte partea superioară a abruptului calcaros, iar limita estică culmile domoale ce urcă spre
capătul nordic şi sudic al cheilor pană în Vârful Rachiş. Cheile Vălişoarei sunt sculptate de Valea
Aiudului în calcare jurasic superioare, care prezintă cea mai accentuată carstificare datorită purităţii si
masivităţii lor. Din punct de vedere genetic, s-au format printr-un fenomen de captare, efectuat de un
râu ce a înaintat regresiv dinspre Mureş şi a pătruns în Depresiunea Rîmetea, dezorganizând vechiul
curs unitar de aici ce curgea spre nord. Cheile au o lăţime de 25 – 150 m şi o înălţime de 100 – 150 m.
Sunt dominate cu 200 – 400 m, pe dreapta de Vârful Bogza (814m), Pleaşa Lacului şi Piatra Velii, iar
pe stânga de Pleaşa Cornilor şi Rachiş (775m). În pereţii cheilor pe ambii versanţi se găsesc peşteri la
diferite altitudini (Peştera de la Colţul Diacului, Peştera din Gura Cheii, Peştera Lacului şi Peştera de la
Piatra Lungă). În dreapta cheilor, urcând dinspre Aiud, se află stânca numită Cetate, unde în secolul al
XIII-lea documentele atestă existenţa cetăţii Zedecheu, neidentificată în teren. Rezervaţia constitue un
important obiectiv turistic, aici se mai pot vizita şi ruinele cetăţii medievale de la Colţeşti, biserica
mănăstiri din Măgina, muzeul etnografic din Rîmetea şi rezervaţiile naturale Cheile Plaiului de lângă
satul Izvoarele, Cheile Siloşului, Vânătările Ponorului, Huda lui Papară, Poarta Zmeilor(Peştera de la
Groşi) şi Piatra Secuiului(Colţii Trascăului).

1.3 Hidrografia şi rolul acesteia în dezvoltarea activităţilor turistice

8
 Caracteristicile climatului judeţului Alba, cu influenţeoceanice în jumătatea vestică şi uşor
continentale în cea estică, la care se adaugă rezistenţa rocilor la eroziune în regiunile montane şi marea
lor friabilitate şi permeabilitate în cele colinare, de piemont şi de terase, sunt factori care au permis
organizarea unei reţele hidrografice bine dezvoltată cu importante resurse de apă.
Aşadar, resursele de apă de pe teritoriul judeţului Alba pot fi categorisite după cum urmează:
ape subterane, râuri şi lacuri.
Hidrografia judeţului Alba este dominată de cursul mijlociu al Mureşului, care colectează toate
râurile din teritoriul său. Principalii afluenţi ai Mureşului în judeţul Alba pe partea dreapta sunt: Arieş,
Grind, Unirea, Ciugud, Miraslău, Aiudul de Sus, Gârbova, Stremţ, Galda, Ampoi,Pâclişa, Stăuni, Vinţ,
Blandiana, Stănişoara, Sărăcsău, Băcăinţi, Homorod şi Geoagiu iar pe partea stângă Mureşul primeşte:
Târnava (Mare şi Mică), Secaşul Sebeşului, Sebeş, Pian, Cugir, Cioara, Soimuş, Vaida şi Râul Mic. În
zona Munţilor Apuseni avem râul Arieş cu cei doi afluenţi ai săi: Arieşul Mare şi Arieşul Mic.
Mureşul reprezintă cea mai mare arteră hidrografică de pe teritoriul judeţului intrând pe
teritoriul acestuia la o altitudine de 270 m în amonte cu afluentul Arieşul şi iese din judeţ după o
confluenţă cu pârâul Băcăinţi parcurgând circa 140 km pe o diferenţă de nivel de 68 m. Este cel mai
mare afluent al Tisei şi al doilea râu al României, ca lungime, după Dunăre. Are 803 km, dintre care
761 km pe teritoriul României.
Târnava este cel mai important afluent al Mureşului de pe partea stângă cu care confluează în
dreptul localităţii Teiuş.Târnava Mică pătrunde pe teritoriul judeţului în avale de localitatea Adămuş,
având o direcţie NE-SV şi după ce parcurge ccirca 50 km se uneşte la Blaj cu Târnava Mare.Aceasta
pătrunde pe teritoriul judeţului în sus de localitatea Valea Lungă, având o orientare SE-NV. Până la
Blaj, Târnava Mare parcurge circa 58 km. Târnavele aduc cu ele cel mai mare volum de apă, ca urmare
a lungului lor traseu.
Arieşul este cel mai important afluent al Mureşului de pe partea dreaptă, situat pe teritoriul
comunei Lunca Mureşului (judeţul Alba). Are o lungine 166 km şi o suprafaţă a bazinului de 3005
kmp. Izvorăşte Munţii Bihor, de sub vf. Curcubăta Mare, de la 1195 m altitudine. Prezintă o vale
remarcabilă prin extensiunea, varietatea formelor de relief şi a unităţilor pe care le străbate, caraterizată
printr-o succesiune de sectoare înguste, despărţite de numeroase bazinete depresionare. Dintre defileele
cele mai importante amintim pe cele dintre Lupşa şi Sălciua şi mai ales pe cele din aval de Sălciua, cu
o lungime de circa 30 km, cel mai lung din Munţii Apuseni, iar ca depresiuni mai evidente sunt cele de
la Gârda, Albac, Câmpeni, Lupşa. Principalele aşezări din Valea Arieşului sunt situate tocmai în aceste
mici depresiuni.
Ampoiul, afluent pe dreapta al Mureşului îşi desfăşoară cursul în întregime (circa 60 km) pe
teritoriul judeţului Alba. El îşi adună izvoarele din Munţii Trascăului, Metaliferi şi Munţii Vinţului, de

9
la circa 800-900 m altitudine, având un bazin hidrografic relative mic, iar panta medie a râului este de
25-30 m/km. În cadrul bazinului Ampoiului, terasele sunt slab dezvoltate, cu un caracter fragmentar.
Debitul acestuia este unul relativ mic.
Lacurile care se găsesc pe teritoriul judeţului aparţin mai multor tipuri genetice, unele fiind
naturale (de interes turistic si agrement) altele artificiale, cu funcţii complexe ( hidroenergetice,
minere, balneare, etc)
Lacurile naturale sunt amplasate în regiunea montană, deluroasă şi de podiş, având în general
dimensiuni si volum mici. Printre cele mai importante amintim: Lacul Iezer Şureanu la altitudinea de 1
750 m, în Munţii Şureanu, cu o suprafaţă de un hectar şi adâncimea maximă de 7,3 m; Iezerul
Ighelului amplasat în Munţii Trascăului cu o suprafaţă de 5,26 ha şi o adâncime maximă de 9 m.
Lacul de acumulare Oaşa s-a format la confluenţa V. Frumoasei cu V. Sălanelor. Are o
suprafaţă de 400 ha şi un baraj de beton armat înalt de 91 m, lăţimea de bază de 250m şi un
coronament carosabil cu o lăţime de 10 m iar lungimea de 300 m. Lac populat cu peşte.

1.4 Resursele naturale

Evoluţia geologică îndelungată, varietatea şi complexitatea formaţiunilor geologice şi a
unităţilor de relief determină existenţa, în cadrul judeţului Alba, a unei game destul de largi de resurse
de minereuri utile, mai ales neferoase, materiale de construcţii, sare şi gaz metan.
Principala sursă de energie o constituie gazul metan din perimetrul localităţilor Cetatea de
Baltă şi Tăuni (comuna Valea Lungă), a cărui exploatare intensă începe în perioada dintre cele două
războaie mondiale.
Date fiind rezervele sale importante, domul de la Cetatea de Balta aprovizionează cu gaz metan
împreună cu cel de la Bazna magistrala de sud-est, alimentând centrele industriale Deva, Hunedoara,
Călan, Oţelul Roşu, Caransebeş, Reşiţa, Lugoj, Timişoara şi Arad.
Minereurile neferoase sunt, de asemenea, una dintre cele mai importante bogăţii ale judeţului
Alba. Ele au origine hidrotermală, ca rezultat al erupţiilor vulcanice neogene din cadrul Munţilor
Metaliferi. Cuprul - zăcământul cel mai important - se găseşte în perimetrul localităţii Bucium-Izbita,
sub forma mineralizarilor de pirita, calcopirita, subordonat covelina (în cantităţi mai mici), blenda şi
aur. În zona localităţii Muşca s-au semnalat şi conecreţiuni de cupru nativ, de cuprit şi tenorit fara a
avea, însă, importanţa economică. Plumbul şi zincul se găsesc în perimetrul localităţii Baia de Arieş.
Aurul şi argintul au fost cunoscute încă din antichitate ca unele din bogaţiile cele mai de seama
ale regiunii. Alături de celelalte neferoase, zăcămintele auro-argintifere se integrează în marea regiune
minieră a Munţilor Apuseni, cunoscută în literatura geologică şi geografică, ca "patrulaterul aurifer"
Brad – Săcărâmb – Zlatna - Roşia Montană.

10
 În afara exploatărilor miniere, aurul s-a mai extras, de-a lungul veacurilor, şi din aluviunile
râurilor Arieş şi Ampoi.
Minereurile feroase au fost exploatate până la începutul secolului nostru în vatra localităţii
Remetea - Colţeşti. Aceste formaţiuni se întâlnesc în cuiburi de limonită, localizate la contactul dintre
calcarele cristaline şi şisturile cristaline. Se mai semnalează mineralizari şi în perimetrul localităţilor
Runcu, Poşaga şi Sălciua, fără a fi constituit, până în prezent, obiectul unor exploatări.
Zăcăminintele nemetalifere cuprind o gamă variata de minerale şi roci de origine vulcanică,
sedimentară sau cristalină, cu răspândire atât în regiunea montană, cât şi în cea deluroasă.
Judeţul Alba nu este prea bogat în ape minerale; ivirile de acest gen de la Crăciunelu de Jos şi
Ocna Mureş (clorosodice), ca şi vulcanii noroioşi de la Măhăceni, Dumbrava, Băgău (cu emanaţii
sulfuroase în comuna Lopadea Noua), Aiud, Betea, Cenade etc. ar merita să intre în atenţia organelor
locale, în vederea exploatării lor balneare.
În concluzie, baza resurselor naturale ale judeţului o constituie industria extractivă a
neferoaselor, nemetaliferelor, sare, bentonită, calcare, gazul metan, bogăţii pe care se întemeiază, în
bună măsură, dezvoltarea industrială a judeţului Alba
.

11
 2. POTENŢIALUL TURISTIC AL JUDEŢULUI ALBA

2.1 Potenţialul turistic natural

Potenţialul turistic natural cuprinde ansamblul condiţiilor pe care le oferă cadrul natural prin
componentele sale – relief, climă, hidrografie, vegetaţie, faună, monumente naturale – pentru
petrecerea vacanţei şi respectiv atragerea unor fluxuri turistice.
Teritoriul acestor munţi dispune de un fond bogat şi foarte variat de resurse naturale,
componente ale peisajului său geografic cu importante atribute definite de număr şi densitate relativ
mare şi de valenţe estetice, ştiinţifice, recreative şi educative superioare. Aceste valenţe au făcut ca
zestrea naturală a teritoriului, valorile sale originare, să reprezinte şi principalele elemente de atragere
şi reţinere a turiştilor.
Principalul element atractiv îl constituie relieful, valoarea sa turistică fiind amplificată şi de
particularităţile celorlalţi factori geografici, climă, reţea hidrografică, vegetaţie, faună.
Elementele hidrografice se constituie şi ele ca resurse naturale de importanţă turistică ridicată,
impunându-se prin elementele estetice pe care le introduc în peisaj, prin aspectele ştiinţifice complexe
ce le prezintă sau prin posibilităţile oferite pentru practicarea de activităţi de recreere şi de agrement
nautic.
Astfel, atât Arieşul cât şi afluenţii săi, prezintă văi pitoreşti marcate cu sectoare de chei sau
defilee spectaculoase, întrerupte de bazine sau lunci. În lungul acestor văi este o importantă reţea de
drumuri feroviare şi poteci care asigură accesul în versanţii munţilor, în toate direcţiile, ele alcătuind
de altfel şi principala reţea de trasee turistice.
O atracţie deosebită o constituie numeroasele fenomene hidrologice din zonele carstice.
Dirijate în subteran prin sorburi şi ponoare (frecvente în platourile carstice Scărişoara, Gheţari şi
Ocoliş), apele străbat distanţe mari în interiorul calcarelor şi reapar la suprafaţă prin guri de peşteră,
izvoare carstice sau izbucuri puternice (ex.: izbucurile Coteţul Dobreştilor, Tăuţ şi Gura Apei).

2.2 Potenţialul turistic antropic

Judeţul Alba se numără printre unităţile administrative ale României care deţine un deosebit de
important patrimoniu architectural de valoare naţională şi chiar universală – protejate de UNESCO
(cazul cetăţilor de la Câlnic şi Căpâlna).
Starea de conservare a acestuia va face obiectul notelor de faţă, care se vreau un semnal de
alarmă tras pentru a se mai putea lua măsurile optime care ar reabilita aceste monumente istorice.

12
Problemele de conservare cu care se confruntă bisericile de zid tratate aici sunt preponderent legate de
materialele şi soluţiile tehnice aplicate la construirea lor, ori în refacerile/completările succesive din
viaţa monumentului în sine.
Preferinţa pentru piatră – ca material de construcţie, în combinaţie cu lemnul şi mai târziu
(secolul XVIII) cu cărămida , vine să susţină ideea că în zonele în care bisericile comunităţilor locale
erau ridicate în piatră, au activat şi importante grupuri de meşteri pietrari şi constructori, a căror
activitate nu s-a limitat doar la ridicarea zidurilor monumentelor ecleziastice ci şi la împodobirea
acestora cu frumoase piese de artă decorativă care uneori excelează de-a dreptul
În cel de-al doilea caz, din nefericire sunt mai multe exemple, care probabil se vor şi înmulţii
într-un interval scurt de timp, aducem în discuţie cazul bisericii de la Gârboviţa. Aici, alunecările de
teren petrecute tocmai în zona terasei artificiale pe care se află amplasată biserica Naşterea Maicii
Domnului, au provocat fisuri mari pe bolta absidei altarului, în pereţii sprijin sau la zidul catapetesmei,
ducând la deformarea edificiului vizibilă fiind o curbare puternică a pereţilor navei. În acest caz se
impune o măsură imediată de stabilizare a terenului prin lucrări specifice de drenaj şi consolidare.
Un alt monument la care tasările terenului au provocat leziuni importante este biserica Buna
Vestire de la Almaşu Mare-Joseni (datată ante 1418), unde bolta de piatră a altarului este puternic
fisurată existând riscul major de prăbuşire al acesteia . În acest caz au fost demarate lucrările de
restaurare în 1998-1999, dar ele au fost întrerupte din lipsă de fonduri, înainte de a se rezolva ceva
concret în favoarea monumentului.
Din categoria factorilor principali care influenţează dinamica stării de conservare a bisericilor
de zid, ca şi în cazul majorităţii bunurilor de patrimoniu cultural naţional cel mai important:
umiditatea.

2.3 Potenţialul atractiv al vestigiilor arheologice

Castrul Roman
Cercetările din ultimii ani, cu deosebire săpăturile arheologice efectuate în 1980-1981 în zona
laturii de sud a cetăţii vechi din Alba Iulia, au dovedit cu claritate că aceasta, departe de a-şi avea
începuturile prin secolele XIII—XIV, cum s-a crezut multă vreme, s-a suprapus peste castrul Legiunii
a XIII-a Gemina, ridicat în secolul al II-lea e.n. De altfel, însăşi denumirea de „Bălgrad" (Cetatea
Albă) primită de oraş în a doua jumătate a mileniului I e.n. se datorează existenţei zidurilor de piatră
ale fostului castru roman de la Apulum.

13
 Fig.3 Castrul Roman

Cele două fortificaţii, cu o continuitate directă, au forma aproape pătrată, cu laturile de 415-425
m lungime. Din zidul reparat şi consolidat în mai multe rânduri în veacurile evului mediu, se mai pot
vedea astăzi porţiuni importante pe latura sudică, înalte până la 4 m. Zidul a fost construit din piatră
cioplită şi cărămidă, iar cele două bastioane cu care cetatea a fost întărită în anii 1615— 1627 sub
principele Gabriel Bethlen, numai din cărămidă.
Singura parte vizibilă astăzi din castrul roman este în perimetrul Traseului Celor Trei
Fortificaţii şi include o parte a zidului exterior al castrului şi Poarta de Sud (Porta Principalis Dextra).
Poarta este o intrare dublă cu pilon central şi era străjuită de două turnuri de pază rectangulare. Aceasta
este păzită de garda îmbrăcată în uniforma soldaţilor Legiunii XIII Gemina

Cetatea bastionară din secolul al XVIII-lea

După ocuparea Transilvaniei de habsburgi, la sfârşitul secolului al XVII-lea, noii stă-pânitori,
spre a-şi consolida dominaţia, au considerat necesar să construiască la Alba Iulia, centrul strategic al
principatului, o nouă fortăreaţă în locul vechii cetăţi, parţial distrusă şi ruinată în decursul deceniilor
anterioare

14
 Fig. 4 Cetatea bastionară din secolul XVIII

Concepută după sistemul purtând numele mareşalului francez Vauban, ca o mare fortăreaţă
extinsă pe circa 70 ha, cu un fort central având şapte bastioane mari de tip clasic, completate cu şase
raveline, cu o incintă exterioară având alte patru bastioane (Fig. 2.2.) şi cu şanţuri duble în faţa fiecărui
rând de ziduri, noua cetate a înglobat-o în întregime pe cea veche, din care a integrat ansamblului său
cele două bastioane datând din secolul al XVII-lea. Deşi planurile întocmite de arhitectul italian
Giovanni Morando Visconti şi completate de generalul de geniu Weiss nu au fost realizate în
întregime, cea mai mare fortificaţie din Transilvania, având un perimetru al zidurilor de aproape 12
km, ridicată între anii 1714 şi 1738, cu contribuţia a numeroşi meşteri şi a circa 20 000 de iobagi
lucrând în serii permanente, impresionează prin masivitate, dar şi prin linia elegantă a zidurilor de
cărămidă, prin elementele decorative de la colţurile bastioanelor şi mai ales prin frumuseţea unora
dintre cele şase porţi decorate în stil baroc de sculptorul vienez Johann Konig.

Poarta I
Poarta I se află la baza cetăţii şi a fost construită din piatră cioplită în forma unui arc de triumf
străpuns de o arcadă centrală mai înaltă şi două laterale mai scunde. Cei patru pilaştri ce-i delimitează
deschiderile sunt articulaţi cu patru semicoloane inelate ce dau masivitate şi plasticitate. La cele două
extremităţi se află două bombarde în poziţie de tragere.

15
 Fig. 5 Poarta I a Cetăţii

Deasupra pilaştrilor centrali sunt reprezentaţi zeul Marte îmbrăcat într-o armură de tip roman
adaptată la moda barocă şi zeiţa Venus, simbolul dragostei şi frumuseţii cu atributul ei caracteristic,
oglinda, stând într-o poziţie relaxată şi îmbrăcată într-o tunică lungă prinsă cu o cingătoare. În centrul
porţii pe un piedestal cu sfere, se află stema Austriei, vulturul bicefal cu spadă, sceptru şi coroană, iar
pe piept are monograma împăratului Carol al VI-lea. Pe faţa exterioară se află două basoreliefuri: în
stânga, este înfăţişat Enea, eroul mitic, salvând pe tatăl său Anchise din Troia. În dreapta, este
reprezentat Hercule în luptă cu Anteu, desprins de pământ pentru a-1 putea face vulnerabil. Pe faţa
interioară se află alte două basoreliefuri mari: în stânga, Hercule ucigând leul din Nemeea, iar în
dreapta Perseu ridicând capul retezat al Meduzei.

Poarta a II-a
La capătul culoarului ce urcă de la poarta I spre fortul principal, mărginit de ziduri, între care
cel exterior prevăzut cu metereze, se află poarta a II-a.
Era compusă din patru pilaştri de piatră laterali, doi dintre ei fiind decoraţi cu ghirlande şi cu
câte o ghiulea decorativă surprinsă în momentul exploziei; alţi doi, înlăturaţi în secolul al XIX-lea,
delimitau trei intrări, una carosabilă centrală şi două pietonale, laterale; decoraţia lor constă din câte un
gigant, unul reprezentând un tânăr imberb, altul un bătrân cu barbă (Fig. 2.4.). Poarta a fost dărâmată
la începutul secolului al XX-lea, păstrându-se doar stâlpii laterali decoraţi în partea superioară cu două
ghiulele însă a fost complet reconstruită în anul 2009.

16
 Fig.6 Poarta a II-a a Cetăţii

Poarta a III-a
Este poarta principală de intrare în Cetate, fiind în acelaşi timp cea mai importantă sculptură a
fortului. Decorată cu scene de luptă, arme, trofee, steaguri, blazoane, poarta redă într-un mod real
specificul acelor timpuri. Întreaga construcţie are forma unui edicul prismatic cu trei intrări în arc
semicircular, cea mediană supraînălţată faţă de cele laterale, încoronat cu un postament în trunchi de
piramidă, deasupra căruia se află statuia ecvestră a împăratului Carol al VI-lea (1711-1740). În părţile
laterale ale soclului se află două mănunchiuri de trofee militare de care sunt legaţi câte doi prizonieri
turci îngenunchiaţi. O cornişă în formă de acoladă, în mijlocul căreia se află stema Austriei purtând pe
piept stema Transilvaniei, împarte faţada porţii în două mari registre pe care sunt sculptate
basoreliefuri. Interiorul porţii, lată de 10 metri, are în părţile laterale două mari încăperi boltite care
adăposteau corpul de gardă al cetăţii, folosite şi ca închisori pentru Horea şi Cloşca în iarna anului
1785. De asemenea în urma restaurării, a fost refăcut şi podul mobil din faţa porţii.

Fig. 7 Poarta a III-a a Cetăţii

17
 Deasupra porţii a III-a a fost amenajată o mare terasă şi „Celula lui Horea” situată în soclul
statuii. Încăperea de piatră măsoară 3x3 m, având spre est două mici ferestre în formă de metereze, iar
spre vest o uşă îngustă. Deasupra intrării, în anul 1937, a fost aşezată o placă de marmură cu inscripţia:
„Între aceste ziduri a zăcut în lanţuri Horea. Aici a suferit dârz, neînduplecat, cu credinţă tare în
destinul neamului românesc.” Celula a fost inclusă într-un circuit turistic denumit „Eroii neamului
românesc” alături de o temniţă a cetăţii dar şi o redare simbolică a eşafodului pe care a avut loc
supliciul lui Horea şi Cloşca în urmă cu 225 de ani.

Poarta a IV-a
Construită în stil baroc, ea se află în apropierea celor două catedrale, şi este una dintre porţile
care asigurau ieşirea spre Platoul Romanilor. Spre deosebire de celelalte, aceasta este o poartă simplă,
semicirculară ce străbate printr-un culoar boltit întreaga curtină. Este ornamentată cu basoreliefuri
reprezentând trofee, steaguri cu însemnele împăratului Carol al VI-lea, are de o parte şi de alta doi
atlanţi, iar în centrul părţii superioare, stema Austriei. Atlanţii păstraţi într-o stare bună de conservare
sunt redaţi în aceeaşi manieră cu cei de la porţile a II-a şi a III-a, nuduri de bărbaţi maturi cu barbă şi
musculatură proeminentă. Clădirea este simplă şi probabil adăpostea corpul de gardă. În prezent, aici
este deschis un Oficiu de Informare turistică.

Fig.8 Poarta a IV-a a Cetăţii

18
 Poarta a V-a
Poarta V este mai puţin cunoscută publicului deoarece accesul la ea era destul de dificil.
Lucrările de reabilitare a porţii au început în luna aprilie a anului 2010 şi constau în refacerea
coronamentului invadat de vegetaţie, a podului mobil, reabilitarea pieselor metalice şi a elementelor
ornamentale de arhitectură şi realizarea unui sistem de iluminat arhitectural.
Astfel, Poarta a V-a, care acum este ascunsă după bălării în apropierea teatrului de vară, va fi
redată circuitului turistic odată cu finalizarea modernizării. După poarta a V-a vor urmă lucrări şi la
Poarta a VI-a, astfel încât în cel mult doi ani, întregul traseu al porţilor va deveni realitate.

Fig. 9 Poarta aV –a a Cetăţii

Turiştii dornici sa găsescă vestigiile civilizaţiilor anterioare vor fi puşi la grea încercare datorită
numărului mare de situri arheologice şi obiective istorice ce se regăsesc pe teritoriul judeţului Alba.
Astfel pe limita teritorială a municipiului Alba Iulia s-au gasit urme ale unor asezări ce datează din
neolitic, continuând cu epoca bronzului şi a fierului. La Teleac lângă Alba Iulia a fost descoperită o
cetate cu fortificaţii de pământ, pe acelaşi loc clădindu-se vechea cetate dacică Apoulon ce va deveni
ulterior castrul roman Apulum.
Urme ce dovedesc continuitatea vieţuirii pe aceste locuri se găsesc şi la Blandiana, un sit cu
vestigii arheologice (ca şi la Lopadea Noua) şi un al doilea cu ruinele  aşezării romane ce se pare că a
gazduit Legiunea Gemina, conform inscripţiilor de pe cărămizi. Vestigii arheologice se intalnesc şi la
Dumbrava, Noslac şi Harpia.
O locaţie bună de vizitat este şi fortareaţa de la Cetatea de Baltă. În satul Lupu (Cergău) s-a
descoperit un tezaur dacic, piesele ce le conţine fiind de argint. Pe teritoriul comunei Noslac se afla

19
urmele unei aşezari rurale romane. Sapaturile arheologice au scos la iveala vase de ceramica dacice şi
romane.
Ruinele Cetatii Dacice-Craiva (sec. II î.Hr.-I d.Hr.), centrul tribului dac al apulilor, (anticul
Apoulon), despre care a scris Ptolemeu în Geografia sa.
Vestigiile asezarii romane de la Brucla-Aiud (sec. II-III d.Hr.), astazi doar ruine; Cetate-Aiud
(sec. XIII-XV), face parte dintre cele mai vechi fortificatii urbane din Transilvania. Cetatea cu ziduri şi
turnuri de piatra este amplasata pe locul unei fortificatii de pamant mai vechi care la randul ei se
suprapune pe o asezare daco - romana din secolul al III - lea, AD. In edificarea complexului de
arhitectura sunt cunoscute doua faze de constructie. Existenta unei prime cetati este atestata arheologic,
prin sapaturile din anii 1974 - 1977, in secolul al XIV - lea. Potrivit traditiei locale sasesti aceste
inceputuri ar fi avut loc inainte de mare invazie tatara din anii 1241 - 1242. Aceasta datare insa nu este
inca confirmata. In plan orizontal cetatea are forma unui pentagon cu laturile inegale. La unghiurile de
intalnire ale zidurilor şi la mijlocul laturilor lungi ale acestora, sunt adosate turnuri cu patru, cinci şi
sapte laturi. Forma actuala corespunde in mare masura etapei a doua de constructie, dar pe alocuri
conserva şi elemente ale primei faze, cat şi ale unor refaceri şi adaugari mai tarzii. Inscriptiile care s-au
mai pastrat pe alocuri pe turnuri şi ziduri aduc unele informatii legate de acele lucrari.
Printre obiectivele de patrimoniu arhitectural şi arheologic care prezintă un potenţial turistic
semnificativ atat la nivel judetean cat si national aminitm:
- Cetate-Cetatea de Balta (sec. I î.Hr.-I d.Hr.), astazi doar ruine;
- Cetate-Tauti (1276);
- Cetatea Uioara-Teleky (sec. XIII), astazi doar ruine;
- Asezarea romana Ampelum-Zlatna;
- Ocnele de sare romane-Ocna Mures.
- Palatul Voievodal-Alba Iulia (sec. XIII-XVIII), cladire impresionanta, datand de aproape 5
secole, refacuta de Isabela şi Ioan Sigismund, (la mijlocul sec. XVI), fosta resedinta a lui Mihai
Viteazul (1599-1600). Palatul se afla in apropierea Bibliotecii Bathyaneum şi a apartinut
contelui Apor, şi a fost ridicat in a doua jumatate a secolului al XVII-lea. La inceputul secolului
al XVIII-lea ti-a avut aici resedinta contele de Steinville, comandantul trupelor austriece, tot
acum cladirii fiindu-I aduse adaugiri, excelente portaluri interioare decorate in stil baroc.
- Palatul arhiepiscopiei romano-catolice se afla in partea de sud-vest a cetatii şi a fost construit
intre secolele XVII-XIX, suferind numeroase modificari in decursul timpului. Cladirea imbina
armonios elemente ale stilului renascentist tarziu cu cele baroce, observate prin sobrietatea
constructiilor.
- Castelul Martinuzzi-Vintu de Jos (1550), construit de Gh. Martinuzzi, episcop de Oradea şi
guvernator al Transilvaniei. Are o rezonanta sumbra, pentru ca aici a fost asasinat guvernatorul

20
 din ordinul generalului Castaldo (1551) şi a stat închis, iar apoi ucis, domnul Moldovei, Aron
Tiranul (1595-1597);
- Castelul Bethlen-Blaj (sec. XV.), in prezent gazduieste Muzeul orăşenesc;
- Castelul Bethlen-Cetatea de Balta (1570-1580)
- Castelul Teleky-Ocna Mureş (1742);
- Castelul Bethlen-Sanmiclaus (1668-1683), construit în stil renascentist tarziu.

2.4. Potenţialul atractiv al obiectivelor religioase

Catedrala Reîntregirii
Monumentul care domină intrarea în cetate de pe latura de vest, Catedrala Reîntregirii, a fost
construită în anii 1921-1922 cu ocazia încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria ca suverani ai
României Mari. Acest edificiu înlocuieşte în cetatea din Alba lulia, după aproape 200 de ani vechea
biserică a Mitropoliei Bălgradului ridicată de Mihai Viteazul în 1597, care a jucat un rol important în
realizarea pe plan cultural şi spiritual a unităţii românilor, dărâmată la începutul secolului al XVIII-lea
cu ocazia construirii cetăţii bastionare.
Concepută după vechiul model al bisericii domneşti de la Târgovişte, cu elemente arhitectonice
şi decorative în stil neobrâncovenesc, catedrala se află în centrul unui edificiu de formă
dreptunghiulară compusă din două mari pavilioane pe latura de est şi două pavilioane mici pe latura de
vest. Acestea sunt legate între ele prin galerii cu arcaturi şi coloane duble. La mijlocul laturii de vest se
află clopotniţa înaltă de 58 de metrii, terminată cu o cupolă sprijinită pe coloane.
Biserica are formă de cruce grecească înscrisă, cu pridvor deschis susţinut de puternice coloane
cu capiteluri compozite, un naos îngust, pronaos şi altar. În pronaos se află portretele primilor ctitori ai
mitropoliei din Bălgrad: Mihai Viteazul şi doamna Stanca. Naosul se deschide larg, având un tambur
cu cupolă susţinut de patru stâlpi puternici placaţi cu marmură roşie de Moneasa. La vest sunt zugrăviţi
ctitorii Ferdinand şi Maria, iar pe pereţi scene biblice şi mari ierarhi în manieră neobizantină.
Pictura a fost executată de Costin Petrescu, iar iconostasul de către C.M. Babic. În pridvor se
află plăci comemorative amintind de patru mari evenimente petrecute pe aceste locuri: unirea ţărilor
române sub Mihai Viteazul, tipărirea Noului Testament de la Bălgrad, execuţia lui Horea, Cloşca şi
Crişan şi revenirea foştilor greco-catolici la biserica ortodoxă în 1948. De o parte şi de alta a intrării
apar portretele suveranilor României Mari - regele Ferdinand I Întregitorul şi cu soţia sa, Maria -
subliniind cu aceasta semnificaţia istorică a edificiului. Iconostasul, mobilierul, stranele au fost
realizate din lemn de stejar, prezentând aceleaşi motive decorative de inspiraţie brâncovenească. 

21
 Fig. 10 Catedrala Reîntregirii Alba Iulia

Întregul ansamblu a fost proiectat de arhitectul Victor Ştefănescu şi executat de inginerul

Tiberiu Eremia. Din 1975 acest lăcaş a devenit sediul Arhiepiscopiei ortodoxe de Alba Iulia.
„La împlinirea a 90 de ani de la Marea Unire, în faţa Ansamblului Arhiepiscopiei Ortodoxe au
fost dezvelite busturile regelui Ferdinand I şi al reginei Maria, făuritorii României Mari.”( Simion T.
Pop, „Alba Iulia”, editura Romghid, Târgu-Mureş 2009). Busturile sunt realizate din marmură albă de
Ruşchiţa, iar soclurile din calcar de Podeni

Catedrala romano-catolică
De o mare valoare arhitecturală şi artistică, Catedrala romano-catolică este cel mai vechi
edificiu păstrat în Alba Iulia, fiind totodată unul dintre cele mai vechi monumente medievale din
Transilvania.
Concepută ca o biserică în stil romanic, cu trei nave dintre care cea centrală supraînălţată, ea a
fost construită într-un interval de mai bine de o jumătate de veac, între mijlocul secolului al XIII-lea şi
circa anul 1300, ultima etapă de construcţie punându-şi amprenta prin realizarea unor părţi
componente în stil gotic. Edificiul venea să înlocuiască o altă biserică romanică mai veche, de la
începutul secolului al XII-lea, distrusă de tătari în 1241, care, la rândul său, s-a suprapus peste o mică
biserică cu o absidă semicirculară, de tradiţie bizantină, aparţinând populaţiei autohtone, al cărei contur
este marcat în pavimentul actual al navei laterale sudice.

22
 Fig. 11 Catedrala romano-catolică Alba Iulia

Remarcabilă în ansamblul său prin proporţii şi armonie, catedrala impresionează în mod

deosebit prin realizarea unor părţi componente, ca admirabilul portal romanic din partea sudică,
portalul în stil gotic timpuriu, în arc frânt, de la intrarea principală dinspre vest, stâlpii masivi şi bolţile
indicând tranziţia de la stilul romanic la cel gotic, absida altarului, prelungită în manieră gotică în
secolul al XlV-lea, turnul în formă de campanilă, ivind aspectul actual din secolul al XVII-lea, şi nu în
ultimul rând, capela datând din 1512, adăugată pe latura nordică, numită şi capela „Lazo" după numele
ctitorului său, una dintre cele mai importante şi mai frumoase construcţii de Renaştere timpurie din
Transilvania. Adevărată sinteză a stilurilor arhitecturale medievale, catedrala păstrează totodată, în
interiorul său, câteva importante morminte sculptate în piatră: în navă laterală sudică se află sarcofagul
marelui conducător de oşti Iancu de Hunedoara, încadrat între cele ale fratelui său Johannes Miles
(dreapta) şi fiului său mai mare Ladislau, iar în nava laterală opusă sunt aşezate sarcofagele reginei
Isabella şi fiului său Ioan Sigismund, primul principe al Transilvaniei.

23
 Biserica memorială „Mihai Viteazul”
Biserica memorială „Mihai Viteazul” se află în municipiul Alba Iulia, în vecinătatea zidurilor
cetăţii, la 500 de metri de Obeliscul închinat eroilor martiri Horia, Cloşca şi Crişan. Pe locul actualei
biserici de lemn s-a aflat vechea ctitorie, din anul 1597, a voievodului unificator Mihai Viteazul şi avea
ca hram Sfânta Treime, simbol al unităţii de credinţă şi neam al celor trei ţări româneşti. Tot aici, în
anul 1648 s-a tipărit, pentru prima dată în limba română, Noul Testament. A fost dărâmată în totalitate
de regimul habsburgic în anul 1714, însă începând cu anul 1988 se reconstruieşte noua bisericuţă pe
acelaşi loc şi cu acelaşi hram, fiind sfinţită în anul 1992
Biserica Evanghelica-Sebeş (sec. XIII-XIV), o simbioză a stilului romanic şi gotic, reprezintă
(prin vechimea şi frumuseţea sa), un valoros monument. Partea veche există din timpul invaziei tătare
din 1241;
În cadrul judeţului se regăsesc de asemenea următoarele obiective religioase cu o însemnătate
deosebită: Biserica reformata-Aiud (sec. XV);Catedrala greco catolică-Blaj (1738-1745); Biserica
reformată-Cetatea de Baltă (sec. XIII); Biserica Sf. Gheorghe-Lupşa (1421), ctitorie a cneazului
Vladislav; Biserica romanica-Sântimbru (sec. XIII), refacută de Iancu de Hunedoara în amintirea
bătăliei de aici; Biserica reformată-Teiuş (sec. XIII); Biserica romano catolică-Teiuş (1448); Biserica
ortodoxă-Zlatna (1424); Mănăstirea Minorita-Aiud (1724-1736); Mănăstirea Râmeţ-Râmeţ (1240), la
18 km de Teiuş.

2.5. Potenţialul atractiv al ansamblurilor de arhitectură urbană, edificiilor cultural

-sportive, monumentelor şi statuilor

Biblioteca Batthyaneum
Cunoscută în lumea întreagă pentru colecţiile sale de inestimabilă valoare, cuprinzând
manuscrise, incunabule şi tipărituri rare, Biblioteca „Batthyaneum" se află în clădirea fostei biserici a
trinitarienilor, construită în stil baroc, la 1719, în nord-vestul incintei Cetăţii, şi modificată în interior
în vederea noii destinaţii, la sfârşitul secolului al XVIII-lea. înfiinţată după 1780 de către episcopul
Ignaţiu Batthyani, pasionat bibliofil şi adept al ideilor iluministe ale timpului, având drept fond de bază
cele circa 8 000 de piese cumpărate, în 1786, de la cardinalul Cristofor Migazzi din Viena s biblioteca a
fost instalată în actualul edificiu în anul 1794.
Astăzi, după o existenţă de 200 de ani, ea cuprinde un număr de 1 665 manuscrise de mare
valoare, datate începând cu secolul al IX-lea, 609 incunabule (tipărituri executate înainte de anul

24
1500), peste 60 000 de tipărituri încadrate în secolele XVI —XIX, peste 10 000 de documente (sec.
XIII—XIX), precum şi valoroase colecţii de piese de cult medievale, cu valoare artistică şi
documentară, piese de numismatică, o colecţie mineralogică. Fapt remarcabil, aici a fost înfiinţat, în
1792, primul observator astronomic de pe teritoriul ţării noastre, ale cărui instalaţii se păstrează în cea
mai mare parte.
Biblioteca „Batthyaneum" şi-a dobândit în primul rând faima datorită unor piese de excepţie,
adevărate capodopere, în frunte cu renumitul Codex aureus, manuscris de la începutul secolului al IX-
lea, scris pe foi de pergament cu unciale de aur, decorat cu miniaturi şi chenare policrome de inspiraţie
vegetală.
Biblioteca posedă şi o seamă de tipărituri vechi româneşti „Palia de la Orăştie” (1582), „Noul
Testament de la Bălgrad” (1648), „Biblia lui Şerban Cantacuzino” (1688) şi documente pe pergament
emise de cancelariile unor domni ai ţărilor române: Mihai Viteazul, Matei Basarab, Vasile Lupu şi de
către principii Transilvaniei.( Dan Anghel, „Biblioteca documentară Batthyaneum”, Albaiulianul, Nr.
5. 2009)

Muzeul de stiinte naturale-Aiud (1794), al doilea de acest fel, ca valoare, din România, în cele
5 săli fiind expuse peste 3000 de insecte, fluturi, pasari;

Muzeul Unirii
Clădirea monumentală, cu două etaje şi peste 100 de încăperi, care adăposteşte expoziţia de
bază a Muzeului Unirii, o parte din depozite, biblioteca, laboratoarele de restaurare şi spaţii de lucru
pentru personalul muzeului, cunoscută de locuitorii oraşului sub numele de „Babilon", a fost edificată
în 1851- 1853, pentru a servi ca spaţiu de locuit în folosul ofiţerilor şi subofiţerilor garnizoanei locale a
armatei austriece. Încadrându-se în curentul arhitecturii romantice din veacul trecut, preluând elemente
caracteristice celor mai importante stiluri ale evului mediu, ea impune, în primul rând, prin ampla
faţadă ce prezintă numeroase şi valoroase detalii de plastică arhitectonică: ancadramentele ferestrelor,
cornişele care separă etajele, friza de arcuri semicirculare, crenelurile şi turnuleţele de colţ.
Este unul dintre cele mai vechi muzee din ţară, datând din anul 1887. Acesta cuprinde clădirea
Babilon construită în stil arhitectural romantic între anii 1851-1853, destinată ca spaţiu de locuit pentru
ofiţeri şi reamenajată ulterior ca spaţiu muzeal în anul 1968, precum şi Sala Unirii, având iniţial
destinaţie de cazinou militar. Muzeul Unirii are mai multe secţii de istorie, arheologie, o bibliotecă şi o
expoziţie permanentă de etnografie care pune accentul pe istoria Transilvaniei. În ceea ce privesc
perioadele veche şi medie ale istoriei naţionale, în cadrul expoziţiei permanente sunt expuse artefacte
(ceramică, unelte, arme, bijuterii, obiecte preţioase din aur sau argint, precum şi sigilii nobiliare) ce

25
redau viaţă comunităţilor umane începând din preistorie şi continuând cu perioadele dacică, romană şi
medievală.

Fig. 12 Muzeul Unirii Alba Iulia

Sala Unirii
Tot cu destinaţie militară - aceea de Casă a Armatei - a fost ridicat în anii 1898-1900 şi
edificiul care cuprinde în partea sa centrală Sala Unirii. Aspectul arhitectural actual al clădirii datează
din anul 1922, iar decoraţia interioară din anul sărbătoririi semicentenarului unirii Transilvaniei cu
România, 1968. În afara Sălii Unirii, clădirea cuprinde, de o parte şi de alta a acesteia, un important
spaţiu dedicat în prezent expoziţiilor temporare.
Clădirea a intrat adânc în conştiinţa poporului român, ca loc al înfăptuirii unuia dintre cele mai
grandioase evenimente din istoria sa, Unirea de la 1918. În sală sunt expuse documente originale, copii
şi fotografii printre care se remarcă steagurile originale ale unor delegaţii participante la actul Unirii,
volumele de documente şi biroul original la care a fost redactată „Declaraţia de autodeterminare a
românilor din Transilvania” citită apoi în Parlamentul de la Bucureşti de către deputatul Alexandru
Vaida Voievod.
În sălile alăturate se află expoziţia etnografică şi de artă populară a muzeului prezentând
următoarele teme: semnul credinţei, ilustrat cu icoane pe lemn şi sticlă din toate centrele Transilvaniei,
semnele începutului, naşterea, copilăria şi căsătoria, cuprinzând mobilier, costume, textile şi carul cu

26
zestrea miresei; şezătoarea şi târgurile ilustrate prin cele mai frumoase produse de artă populară:
ceramică, textile, obiecte din lemn, etc.
În jurul Sălii Unirii în anul 1993 au fost dezvelite 20 de busturi în bronz reprezentând cele mai
importante personalităţi politice, culturale, militare şi ecleziastice care au contribuit la realizarea marii
Uniri: George Pop de Băseşti, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voievod, episcopul Miron Cristea, Aurel
Vlad, Ioan Suciu, Ştefan Ciceo Pop, Vasile Goldiş, Iosif Jumanca, episcopul Iuliu Hosu, Teodor
Mihaly, Aurel Lazăr, Vasile Lucaciu, Ion Nistor, generalul Constantin Prezan, I.I.C. Brăteanu,
generalul Alexandru Averescu, Pantelimon Hallipa, Ion Raţiu.

Fig. 13 Sala Unirii Alba Iulia

Muzeul memorial Avram Iancu-Avram Iancu, in locul unde s-a nascut, în 1824, Avram Iancu,
revolutionarul pasoptist, Craiul muntilor. Casa adaposteste documente şi proclamatii alcatuite de el,
obiecte personale ale acestuia, arme din timpul Revolutiei de la 1848-1849;
Casa memoriala Horea-Horea, in locul unde s-a nascut în 1730 Vasile Nicola-Ursu, zis Horea;

27
 Casa memoriala Blaga-Lancram (la 4 km de Sebea), în locul natal şi de veci al filosofului şi
scriitorului Lucian Blaga (1895-1961).
Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul
Amplasată în mod simbolic în faţa clădirii în care şi-a avut reşedinţa la Alba Iulia ca domn al
celor trei ţări române unite sub sceptrul său, statuia lui Mihai Viteazul, realizată în bronz de sculptorul
Oscar Han, a fost dezvelită în 1968, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la unirea Transilvaniei cu
România. Statuia care are o înălţime de peste 8 m împreună cu soclul, îl reprezintă pe gloriosul
voievod cu buzduganul ridicat în mâna stângă, în ipostază de învingător.

Fig.14 Statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul Fig.14 Obeliscul Horea Cloşca şi
Alba Iulia Crişan Alba Iulia

Obeliscul Horea, Cloşca şi Crişan

În fata porţii a III-a a cetăţii a fost ridicat în anul 1937, din initiativa „Astrei” şi cu contribuţia
populaţiei, un frumos obelisc închinat memoriei conducătorilor răscoalei de la 1784-1785. El a fost
realizat din granit de către arhitectul E. Mihaltan şi sculptorul Negrulea şi are o înălţime de
aproximativ 22,5 m. La bază se află o celulă simbolică, în partea de est o Victorie Înaripată ţinând în
mâna o cunună de lauri, iar în partea de vest un basorelief reprezentându-i de Horea, Cloşca şi Crişan.
Pe soclul obeliscului apare inscripţia: „Smerită închinare lui Horea, Cloşca şi Crişan”, ceea ce
exprimă omagiul adus celor trei martiri.( Dan Anghel, Albaiulianul, 2010)

Monumentul Losenau

28
 În parcul din mijlocul Cetăţii se află un mic monument, realizat în manieră neogotică, din
piatră sculptată, inaugurat în 1853, în memoria colonelului Ludwig von Losenau, căzut în primăvara
anului 1849 în lupta de la podul Simeriei împotriva trupelor conduse de generalul Bem. Pe cele patru
laturi ale monumentului, afectat de scurgerea timpului, se află plăci de metal cu texte redând aspecte
din biografia lui Losenau

Fig. 16 Monumentul Losenau Fig. 17 Monumentul Custozza

Monumentul Custozza
În acelaşi parc, spre sala Unirii, se află monumentul în formă de piramidă, aşezat pe un soclu
cu trepte împrejmuit cu lanţuri intercalate cu ghiulele de tun. A fost dezvelit în 1906, în amintirea
soldaţilor şi ofiţerilor din Regimentul 50 infanterie de la Alba Iulia, căzuţi în bătălia de lângă Custozza,
în timpul războiului austro-italian din 1866. Majoritatea celor ale căror nume sunt încrustate în plăcile
de marmură, e formată din români din judeţul Alba, siliţi de împrejurări vitrege să lupte pentru o cauză
străină lor.

Statuia ecvestra a lui Avram Iancu-Campeni;

Statuia poetului Lucian Blaga-Lancram
În  Blaj avem şi Teiul lui Eminescu . Un obiectiv istoric asemanator, Stejarul Unirii, il
descoperim şi la Ocna Mures. In Judetul Alba exista suficiente locatii cu obiective istorice dedicate
cinstirii eroilor neamului ce merita sa fie vizitate de turistii aflati in drumetie sau in tranzit prin judetul
Alba. Fie şi pentru un moment de reculegere şi aducere aminte.
29
 2.6 Arhitectura tradiţională, locuinţa şi gospodăria ţărănească

În ţinutul Munţilor Apuseni, până în secolul al XVIII-lea, casele erau construite aproape numai
din trunchiuri rotunde şi groase, dispuse în cununi orizontale (sistemul constructiv Blockhaus). Casele
din Ţara Moţilor construite pe coastele înălţimilor sunt ridicate uneori pe socluri înalte de piatră, iar
prispa suspendată este marginită de stâlpi uniţi prin arcade de lemn. Farmecul aparte al caselor de pe
Valea Ariesului este dat de proportia de 1/3 intre inaltimea peretilor şi cea a acoperisului. Monumente
arhitectonice populare specifice acestei zone sunt casele cu curte inchisa şi intarita, sura poligonala şi
bisericile din lemn. Acestea din urma sunt situate in mijlocul vetrei satului, pe dealul ori pe
promontoriul celui mai ridicat catun. Au ca specificitate prispa cu stalpi sculptati, motivul cel mai
utilizat este franghia. Aceste monumente de arhitectura confera peisajului in care sunt construite o nota
distincta fata de zonele de campie inconjuratoare, ca şi fata de zonele montane a pasunilor alpine.

2.7 Activităţile tradiţionale, meşteşugurile ţărăneşti

Zonele etnografice cuprinse pe teritoriul judeţului Alba au cunoscut şi cunosc şi în prezent o

bogată tradiţie în meşteşugurile populare, în special în ceea ce privaste prelucrarea lemnului, a
textilelor şi într-o mai mică masură olăritul, prelucrarea metalelor şi pictura pe sticlă.
Meşteşugurile şi artizanatul s-au restrâns mult ca urmare a industrializării unor zone învecinate
care au atras forţa de muncă. Producţia artizanală, cu o piaţă de desfacere mică, nesusţinută prin măsuri
adecvate, este in continuu regres. Nu există nici o reţea de valorificare a produselor artizanale din zona
Munţilor Apuseni.
Ocupaţiile moţilor erau agricultura montană (de coastă şi in terase), pastoritul, paduraritul.
Arta populara este reprezentata de iconografie , centrul de pictura populara Laz este inca activ (icoane
pe sticla şi lemn) dar şi pe alte materiale (panza, piatra). Olaritul a cunoscut in aceasta zona o mare
dezvoltare: au existat centre la Sasciori şi Garbova de Sebes, centre care s-au stins de putin timp, cu
specific pe confectionarea de vase pentru uz casnic dar şi cu valoare estetica.
Târgu Secuiesc a fost centrul mestesugaresc cel mai important unde se lucra mobilier pentru
satele din zona şi alte produse de pielarie şi fierarie. Asezarile sunt in general adunate, dar exista şi
asezari rasfirate. Arhitectura veche a fost de barne cu acoperis in patru ape, iar inaltimea portilor marca
apartenenta sociala la categoria nemesilor.
Valea Sebeşului reprezintă o zona etnografică foarte bogată prin varietatea mestesugurilor
practicate. Satele sunt adunate, mai putin cele de pe cursul superior al raului Sebes, Capalna, Martinie,
Sugag si Dobra insirate de-a lungul cursului apei, iar Arti, Barsana si Tau sunt rasfirate pe dealuri (sec.

30
XIII-XIV)) Ocupatiile locuitorilor sunt agricultura, pomicultura, cresterea animalelor, lemnaritul si
pastoritul. Majoritatea locuitorilor o formeaza populatia romaneasca, mai putin cateva sate din zona
Sebesului (Petresti, Pianu de Jos, Pianu de Sus, Garbova, Rahau, Calnic). Exista sate unde ocupatia
principala este inca pastoritul : la Sugag, Sasciori, Purcareti, Loman. Arta populara este reprezentata de
iconografie, centrul de pictura populara Laz este inca activ (icoane pe sticla si lemn) dar si pe alte
materiale (panza, piatra). Olaritul a cunoscut in aceasta zona o mare dezvoltare: au existat centre la
Sasciori si Garbova de Sebes, centre care s-au stins de putin timp, cu specific pe confectionarea de
vase pentru uz casnic dar si cu valoare estetica.
Sebesul a fost centru important pentru prelucrarea pieilor si cojocarit. Un element specific al
arhitecturii de lemn este reprezentat de stalpii funerari din satele comunelor Sasciori (Loman) si Pianu
de Sus.

Arhitectura tradiţională este cea populară, laică. Predomină:

Monumente de arhitectură populară laică. Case de lemn din sec. XVIII-XIX, aflate pe străzi
înguste specifice secolelor trecute.
Centru Etnografic în Poiana Vadului .Artă populară: - Sculptură artistică în lemn (încrustare,
pirogravură) - Prelucrare artistică a lemnului (doniţe, tulnice).
Centru Etnografic în Şugag.Arhitectură şi artă populară: - Arhitectură populară: gospodării
ţărăneşti tradiţionale specifice zonelor montane - Artă populară: port popular, mobilier ţărănesc,
obiecte de lemn decorate artistic prin încrustare.
Centru Etnografic în Câmpeni. Artă populară: Sculptură artistică în lemn (artizanat).
Ocoalele în Gârda de Sus. Arhitectură populară şi artă populară: - Arhitectură populară:
structura tradiţională a satelor din Ţara Moţilor; Case din lemn cu arhitectură tradiţională (acoperiş
ţuguiat şi foarte înalt din şindrilă, cerdac în faţa casei. - Artă populară: mobilier (masă, scaune, laviţă,
pat).
Sat turistic Albac. Artă populară: - Prelucrarea artistică a lemnului (obiecte de uz casnic,
mobilier). - Ţesături şi cusături (feţe de masă, ştergare). Localitate cu largă circulaţie artistică.

2.7 Portul popular, tradiţiile şi obiceiurile populare, manifestările etnofocloric

Portul popular, important domeniu de manifestare a creativităţii şi simţului artistic al
oamenilor, de pe aceste meleaguri, altoit pe un fond autohton străvechi, a evoluat de-a lungul secolelor
pastrându-şi unitatea în variantele care imprimă un anumit caracter zonal.
Tipul de costum specific judeţului Alba cuprinde elemente frecvente pe tot cuprinsul ţării
noastre: Cel bărbătesc se compune din cămasă, cioareci, laibar alb, şi pieptar iar cel femeiesc din

31
camasa cu poale prinse în trecut, astăzi desprinse, doua catrinţe, pieptar de piele şi cojoc (iarna)
mânecar şi ţundră.
Desigur punctele destinatie turistica sunt numeroase, ne oprim aici nu inainte de a vorbi putin şi
de zonele etnografice şi folclorice pe plan regional, ce stiu sa-şi apere valorile de patrimoniu. Astfel la
Rosia Montana şi la Lupsa exista muzee etnografice. Şi în localitatea Între Galde găsim un mic muzeu
etnografic rural ce cuprinde un interior de casa taraneasca traditionala cu exponate ce reflecta
ocupatiile casnice şi mestesugurile traditionale ale zonei.
În oferta de turism a judetului Alba destinatii unicat le genereaza Targul de Fete de pe Muntele
Găina şi localitatea Căpâlna, cu oferta celebrului dans al fetelor de la Căpâlna. Numeroase festivaluri
de folclor adunand un imens numar de localnici şi de turisti, au loc anual la Alba Iulia, Jidvei şi in
diverse  locatii  ce nu recunosc maneaua. Şi aceasta spre bucuria omului simplu ce respecta vechile
obiceiuri şi traditii romanesti, cantecul şi portul popular.
Centru FOLCLORIC (în AVRAM IANCU)
Manifestări tradiţionale: Târgul de fete de pe muntele Găina (în iulie), Cântecele Iancului (în
iunie). Creaţie populară: Formaţie de tulnicărese; rapsozi populari.
CENTRU FOLCLORIC (în CĂPÂLNA DE JOS)
Creaţie populară: - Dansuri populare româneşti: Învârtita de pe Târnave, Purtata fetelor de pe
Căpâlna, Haidăul, Purtata de Haidău; - Celebrul ansamblu popular de dansuri Fetele de la Căpâlna.
CENTRU FOLCLORIC (în LUPŞA)
Creaţie populară Manifestări tradiţionale. Creaţie populară: formaţie de dansuri, grup de
fluieraşi. Manifestări tradiţionale: - Cununa de la Lupşa (obicei tradiţional familial/de nuntă) -
Obiceiuri tradiţionale calendaristice (de iarnă); - Târg anual.
CENTRU FOLCLORIC (în ŞUGAG)
Creaţie populară, Manifestări tradiţionale. Rapsozi populari, dansuri populare, formaţie de
fluieraşi, serbarea folclorică păstorească „Zi Bade cu fluiera (luna mai), obiceiuri tradiţionale
calendaristice (Urcatul oilor la munte, Chemarea la porunci).

32
 BIBLIOGRAFIE

Resurse în format literal

1. Anghel, Gh., Măhăra, Gh., Anghel, Emilia, „Alba-Ghid turistic al judeţului”, editura Sport-
Turism, Bucureşti 1982
2. Anghel, Gh., Anghel, D., „Alba – un judeţ în inima ţării”, editura Unirea Pres, Alba Iulia
2006
3. Băbăiţă, C., ( 2008), Turism internaţional, Editura Mirton; Timişoara
4. Cocean, P., (2005), Geografia turismului ediţia a III-a ,Cluj Napoca
5. Cristureanu, C., (1999), Turism internaţional, Editura Oscar Print, Bucureşti
6. Minciu, Rodica, (2005)„Economia turismului”, Editura Uranus, Bucureşti
7. Primăria Municipiului Alba Iulia, (2001) „Alba Iulia– Capitala tuturor românilor”
8. Luduşan, N., Melania, Hanciu, Munteanu, M., Hanciu,I.Ş, (2003) „Geografia judeţului Alba”,
Editura Aeternitas, Alba Iulia

Resurse în format electronic

1. http://www.apulum.ro/
2. http://www.monumenteistorice.ro/
3. http://www.adevarul.ro/locale/alba_iulia/
4. http://www.cjalba.ro/
5. http://www.adrcentru.ro/

33