COMUNICARE ÎN SPORT

REFERAT :

COMUNICAREA SPORTIV –
ANTRENOR

BUZEA ALEXANDRA
SPECIALIZAREA, ORGANIZARE ȘI CONDUCERE ÎN SPORT
ANUL I

1
 COMUNICAREA SPORTIV-ANTRENOR

Pentru a putea stabili relațiile de comunicare dintre sportiv și antrenor, va

trebui să definim unii termeni.

Sportiv – este un cuvânt vechi dar și nou. Sensul vechi se referă la cel care
era desemnat să obțină victorii și premii în luptă. Sensul nou al cuvântului se referă
la persoana care se pregătește într-un sport.
Antrenor – este persoana calificată și desemnată în conducerea sportivilor,
care îi conduce pe sportivi în cadrul antrenamentelor și pe durata competițiilor. El
necesită să aibă anumite cunoștințe tehnico tactice specifice ramurei de sport în
care profesează.
Sport – este un termen des folosit în activitatea sportivă pe care Epuran M.
îl consideră ca “incluzând activități fizice, exerciții fizice și jocuri, referitoare la
orice mod de angajare, de la sportul recreativ, pentru toți, la sportul elitelor”.
Performanța – este valoare unei acțiuni care poate fi individuală sau colectivă,
exprimată prin numere, cifre și calificative.
Antrenamentul – conform dicționarului de “Terminologia educației fizice
și sportului” este considerat: proces pedagogic desfășurat sistematic și continuu
gradat de adaptare a organismului omenesc la eforturile fizice”.
Comunicarea umană – se definește ca fiind relația prin care interlocutorii se
pot înțelege și influența reciproc prin intermediul schimbului continuu de
informații, divers codificate, dar și ca proces de transmitere a informațiilor în
scopul formării reprezentărilor.
Comunicarea poate fi de două feluri: negativă si pozitivă. În obținerea unei
comunicări pozitive antrenorul este obligat să aibă un bagaj de cunoștințe în afara
cunoștiințelor de specialitate, ca de exemplu: psihologie, pedagogie, anatomie,
biomecanică, filozofie etc. Un bagaj mare cultural din partea antrenorului, este
necesar, din prisma lucrului că jucătorii sunt diferiți din punct de vedere intelectual
și emoțional, iar el ca și sef al colectivului trebuie să fie înteles de absolut toți
sportivii. Dacă acest lucru nu se realizează, există posibilitatea interpretării greșite
al mesajului de către sportiv lucru care poate afecta serios capacitatea de
performanță al colectivului, creând tensiuni și distrăgând atenția de la principalele
obiective. S-a demonstrat că folosirea expresiilor pozitive de către antrenor în
cadrul antrenamentului și chiar al unei competiții oferă un randament crescut,
permitându-i sportivului să ia o “gură de aer” și să își analizeze propriile greșeli
sau erori de execuție. Prin expresii gen “Hai că se poate”, “nu e nimic, următoarea
fază o facem”.
Toate acestea fac parte din comunicarea verbală care are importanța sa, dar
cum se știe la antrenament nu prea este timp de explicații iar comunicarea verbală

2
de cele mai multe ori este mai importantă. Fața incruntată a antrenorului, ochi dați
peste cap, semn de dezaprobare din cap și altele, în general au un efect foarte
puternic asupra sportiviilor. Un semn de aprobare sau o mimica a feței pozitivă din
partea antrenorului la momentul potrivit, poate să dea sportivului, pulsul de energie
necesar pentru caștigarea unei competiții dacă acestă se află într un moment critic
din punct de vedere psihic. Cunoașterea și înțelegerea termenilor de specialitate din
partea sportivului, poate ușura foarte mult treaba antrenorului în a se face înțeles.
O conștientizare corectă a proprilor calităti motrice și erori de tehnică și în
mod special al propriului organism în combinație cu o dorință mare și echilibrată
de performanță, poate înlesni foarte mult comunicarea sportiv antrenor.
Deoarece sportivul este agresat foarte puternic din punct de vedere fizic și
psihic pe durata antrenamentelor și a competițiilor în combinație cu alte probleme:
accidentări, probleme de familie etc., antrenorul, de cele mai multe ori, va deveni
un punct de echilibru și în viața personală a sportivului formându-se relații la fel de
apropiate ca într-o familie normală “performanța începe din vestiar”. Din aceste
motive am putea spune că antrenorul este puțin obligat să aibă o capacitate de
înțelegere și exprimare puțin superioară sportivului. Toată lumea a auzit de
antrenorii care își abuzează sportivii psihic prin expresii “nu ai o treabă” , “da faci
și tu ceva astăzi”, acest gen de abuz este dezastruos pe termen lung, lăsând aproape
inevitabil sportivul cu sechele, prin urmare influențându-i capacitatea de efort,
dorința de sacrificiu, ajungându-se în cazuri mai extreme până la abandonarea
sportului de performanță. În sportul de performanță am putea spune că formularea
unei critici, trebuie dusă până la gradul de artă, de a fi capabil de a formula o
critică complexă, dar exprimată într-un mod foarte simplistic pentru a se evita,
după cum
am menționat mai sus, confuzii în cadrul colectivului de lucru (antrenor, manager,
patron etc.).
Majoritatea sportivilor pornesc cu o dorință de afirmare de a caștiga foarte
mare, lucru care îi poate “întuneca” judecata în anumite momente. Din acest motiv,
cunoașterea unor elemente de psihologie din partea antrenorului pot ajuta la
“cizelarea” acestor sentimente prin implementarea unor principi de morală, fair
play. În țara noastră problemele de comunicare antrenor sportiv sunt foarte
evidente.
Cazurile de certuri dintre sportivi antrenori fac audiența multor televiziuni și
ziare deși presa este raspunzătoare și pentru lansarea sportului la nivelul la care
este astăzi. La un nivel de performanță mai ridicat demonstrarea unui nivel de
maturitate
în exprimare este aproape obligatoriu și din partea antrenorului și sportivului
deoarece fiind persone publice fiecare pas fiindu-le urmărit și chiar difuzat la nivel
nașional. Cazurile “antrenorul a spus” sau “sportivul a spus” au distrus cariere
3
întregi, probabil de aceea antrenorii și sportivii cu o dicție impecabilă si cu o
exprimare modestă, impun un grad ridicat de respect.
Comunicarea nonverbală este o comunicare cu mai multe canale. Din toate
cel mai important canal pentru ancheta judiciară este corpul uman care cuprinde
aparenţa fizică, gesturile, expresia feţei (mimica).
Limbajul corpului este la fel de complex ca şi cel verbal, fiind structurat pe
zone anatomice şi avându-şi propria gramatică, fiind un mijloc de comunicare
bogat în informaţii, nuanţat şi sensibil. Cel mai important lucru de reţinut încă din
start, este acela că dialogul dintre două persoane nu se poartă numai în plan verbal
ci în egală măsură şi în plan nonverbal.
Cunoaşterea acestuia e o artă şi se deprinde în timp, necesitând o observaţie
sistematică a celorlalţi şi consecutiv un efort constant de interpretare a celor
observate. Tot ceea ce facem se constituie în fapt într-un mijloc de comunicare.
Practic, comunicarea nonverbală nu poate fi blocată, dar nici nu este de dorit.
Limbajul nonverbal în unele situaţii ne poate trăda, dar soluţia nu este în nici un
caz suprimarea acestuia prin supracontrol, ci deprinderea regulilor de bază,
deprinderea „gramaticii şi vocabularului” specific acestui mijloc de comunicare.
Limbajul corporal este un limbaj universal şi natural, propriu tuturor
oamenilor, care dincolo de mici diferenţe culturale, poate fi regăsit identic pe
întreaga planetă. Conform unor cercetări asupra limbajului trupului, s-a arătat că,
într-o prezentare faţă în faţă impactul mesajului emiţătorului asupra ascultătorilor
este împărţit în felul următor:

cuvinte - 7%-10% din impactul total;

voce - 10%-30% din impactul total;
limbajul trupului - 60%-80% din impactul total.

Acest lucru denotă faptul că felul în care arăţi, gesturile, zâmbetul, felul în
care eşti îmbrăcat şi cum te mişti are cel mai mare impact asupra atitudinii unei alte
persoane faţă de tine.
Chiar înţelepciunea populară confirmă aceste date, deoarece din bătrâni se
spune că „un gest -- face cât o mie de cuvinte”. Felul în care vorbeşte o persoană
este de trei ori mai important decât cuvintele pe care le foloseşte.
În literatura de specialitate se întâlnesc următoarele cinci categorii de
identificare a comportamentului nonverbal:

*Ţinuta
Prin aceasta se înţelege atât ţinuta pe care un om o adoptă într-un anumit
moment, cât şi mişcările care modifică, influenţează poziţia corpului, cum ar fi, de

4
deplasarea greutăţii corpului prin aplecarea înainte sau înapoi, balansul pe vârfuri
şi pe călcâie, poziţia picior peste picior etc.

*Mimica
Prin aceasta se înţeleg toate semnele şi fenomenele pe care le putem observa
pe faţa cuiva.

*Gestica
Prin aceasta se înţeleg toate gesturile braţelor, „limbajul mâinilor” ş.a.
acţiuni cum ar fi de exemplu deschiderea unei uşi, stingerea unei ţigări ş.a.m.d.

*Distanţa
Prin aceasta înţelegem distanţa pe care o păstrăm faţă de ceilalţi (uneori şi
faţă de animale sau de obiecte), cât şi mişcările bruşte, care au drept scop
modificarea distanţei faţă de un obiectiv, de ex. săritul brusc cun pas înapoi etc.

*Intonaţia
Prin aceasta înţelegem toate aspectele care se manifestă în timpul vorbirii
aşa cum ar fi intonaţia, modulaţiile, pauzele de vorbire, intensitatea sonoră , ritmul
vorbirii etc. În sfera intonaţiei intră şi manifestările sonore lipsite de conţinut
verbal, cum ar fi de ex., plescăitul din limbă, oftatul etc.

Ca o concluzie am putea spune că o comunicare bună poate duce la creșterea

performaței sportivului sau colectivului, fiind una dintre principalele elemente ale
performanței, și ca o bună comunicare antrenor-sportiv face ca drumul spre înalta
performanță să fie mai ușor și plăcut de parcurs.