Fisa de lucru

1. Carui volum apartine poezia ,,Cu o usoara nostalgie’’, de Nichita Stanescu?

2. Mentioneaza doua teme sau motive lierare prezente in poezie.

3. Numeste trasatura esentiala a textului poetic studiat.

4. Precieaza doua caracteristici ale limbajului artistic, prezente in textul dat.

5. Transcrie, din poezia citata, doi termeni din campul semantic al timpului.

6. Transcrie doua marci lexico gramaticale ale eului liric.

1) Mentioneaza cate un sinonim contextual pentru cuvintele (mai) tare si hoinar.
2) Explica prezenta virgulelor in versul final.
3) Scrie doua expresii/locutiuni care sa contina cuvantul inima.
4) Mentioneaza doua teme sau motive literare, prezente in poezie.
5) Transcrie, din poezia citata, doi termeni din campul semantic al timpului.
6) Transcrie, din text, o interogatie retorica si o comparatie.
7) Precizeaza doua caracteristici ale limbajului poetic, prezente in textul dat.
8) Comenteaza, in 6-10 randuri, prima strofa, prin evidentierea relatiei dintre ideea poetica si
mijloacele artistice folosite.
9) Prezinta, in 4-6 randuri, relatia dintre titlul poeziei si semnificatia versurilor: Totul trebuia sa se
transforme in aur,/absolut totul.

******

Cu o usoara nostalgie,
 Nichita Stanescu

Privitor la concepţia sa literară, Nichita afirma într-un eseu de tinereţe: „clasicul vede idei,
romanticul sentimente, modernul vede deodată ideile şi sentimentele, dar le vede cu cuvintele”.
Pentru Nichita, Cuvântul are materialitate, fiind „preumblare prin şinele lucrurilor”, iar Poezia e definită
ca „aventura cuvântului”, aşadar Poezia este comunicarea Sinelui cu Sine, prin Cuvânt. Lumea, ca
atare, nu există în afara cuvântului, ci se manifestă prin revelarea eului, a cunoaşterii de sine.
Volumul Sensul iubirii(1960) constituie debutul lui Nichita Stănescu, dar consacrarea definitivă a
valorii şi originalităţii poetului o decide al doilea volum, apărut în 1964 şi intitulat  O viziune a
sentimentelor, din care face parte poezia Cu o uşoară nostalgie.
 
Tema poeziei
 
Tema poeziei exprimă nostalgia cu care eul liric priveşte trecuta perioadă a tinereţii, când
entuziasmul, speranţa fericirii depline, strălucirea spirituală îi dădeau înălţare şi înflăcărare
sufletească.
 
Titlul poeziei
 
Titlul este o confesiune sugestivă pentru ilustrarea temei, eul liric exprimându-şi starea de nostalgie
care-l copleşeşte atunci când rememorează anii plini de elan şi aspiraţii ai tinereţii. Totuşi, sentimentul
nu are încărcătură tragică, întrucât nostalgia este „uşoară”.
 
Structură, semnificaţii, limbaj poetic
 
Poezia Cu o uşoară nostalgie este construită sub forma monologului adresat şi
structurată în două catrene şi o cvinarie (cinci versuri), având versuri inegale. Strofa întâi
reflectă două planuri ce se îmbină armonios: unul obiectiv al naturii şi celălalt, subiectiv, în
care se manifestă sentimentele eului liric. Incipitul este reprezentat de elementele corelative
„cu cât”, „cu atât” şi ilustrează relaţia de opoziţie  dintre lumină şi întuneric: „Cu cât se-nsera
[...], / cu atât începeau să lumineze mai tare”.
 
Amintirea anilor de tinereţe defineşte stările specifice acestei vârste, când eul liric
hoinărea, pe înserat, împreună cu iubita sau cu tinereţea, - „inimile noastre de hoinari” -, în
căutarea iluminării spirituale, a idealurilor misterioase, iar năzuinţa spre marea descoperire îi
face să se simtă „căutătorii pietrei filozofale”. Persoana I plural, „inimile noastre”, ca marcă a
eului liric, poate sugera cuplul de îndrăgostiţi ori ipostaza adultului ce regăseşte şinele „de-
atunci” în suflet şi în gând, aşa cum reiese din ultimul vers al poeziei.
 
În strofa a doua se distinge hotărârea tânărului de a atinge cunoaşterea absolută, de a
găsi „piatra filozofală”, idee ilustrată prin substantivul „totul”, ce devine laitmotiv: „Totul
trebuia să se transforme în aur, / absolut totul”. Izbânda spirituală a tinereţii se defineşte
printr-o enumeraţie a elementelor esenţiale imateriale, „cuvintele tale, privirile tale, aerul”,
care sugerează starea extatică a vârstei: „prin care pluteam, sau treceam de-a-notul”. Ca
instanţă a comunicării, eul liric se adresează la persoana II-a singular oricărui tânăr animat
de înălţare spirituală ori, în relaţie cu ultimul vers al poeziei, se adresează sieşi, propriului
suflet, propriul gând.
 
Strofa a treia este dominată de ideea timpului, care se manifestă diferit din perspectiva
relaţiei cu eul liric. La vârsta de aur a tinereţii, clipele sunt dilatate, dimensiunea lor este
metaforizaţii prin „lacuri de câmpie”, iar tinerii le simt intensitatea cu entuziasm. Versul „Ora
îşi punea o coroană de nori, liliachie” accentuează perceperea timpului în mod deosebit de
la o vârstă la alta, distingându-se aici opoziţia dintre starea de visare a tinereţii şi luciditatea
prezentului, când maturul sesizează schimbarea esenţială a valenţei temporale. Astfel,
câmpul semantic al termenului timp este reprezentat la vârsta tinereţii de „clipele mari”, pe
când la maturitate există doar „ora” visării încărcate de tristeţe. Ipostaza eului liric se distinge
prin marca lexico-gramaticală a pronumelui personal „noi”, pluralul persoanei I sugerând fie
tinereţea, ca substantiv colectiv ce însumează o întreagă generaţie, fie adultul conştient de
existenţa sinelui „de-atunci”, care se reflectă în sufletul şi gândul eului liric.
 
Versul final este o interogaţie retorică prin care eul liric se adresează nostalgic tânărului
„de-atunci”, aflat undeva în şinele poetic al maturităţii, familiaritatea elegiacă fiind sugerată
de pronumele personal „tu” şi de cele două vocative „suflete” şi „gândule”. Un accent aşezat
asupra retrăirii nostalgice a vârstei tinereţii îl constituie schimbarea timpului verbelor de la
imperfectul predominant în poezie („pluteam”, „treceam”, „nu mai conteneam”), la timpul
prezent din ultimul vers: „Ţi-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?”.
 
Limbajul artistic
 
Limbajul artistic se înscrie în originalitatea specifică lirismului stănescian, caracterizat
mai ales prin transparenţa imaginii, încă din titlu epitetul în inversiune „uşoară nostalgie”
avertizează asupra tonului elegiac ce defineşte sentimentul eului liric. Relaţia de opoziţie
lumină-întuneric din prima strofă exprimă ideea că misterul înserării din planul exterior al
naturii declanşează taina iluminării spirituale, în planul interior al simţirii umane. Metafora
„căutătorii pietrei filozofale” accentuează aspiraţia către cunoaşterea ideali a tinerilor
înflăcăraţi şi încrezători în forţele lor. Strălucirea spirituală a vârstei de aur este sugerată de
elemente de recurenţă, substantivul „totul” devenind un laitmotiv al strofei a doua.
Comparaţia cu care se deschide ultima strofă, „Clipele erau mari ca nişte lacuri / de câmpie,”
accentuează tema timpului răbdător la vârsta tinereţii, când curgerea lui este în favoarea
omului.
 
Poezia este construită sub forma unei epistole către sinele de odinioară, având ca
subiect al comunicării rememorarea afectivă a propriei tinereţi încărcate de elan şi optimism
impetuos, de dorinţe şi aspiraţii înălţătoare. Nichita Stănescu imaginează această scrisoare
sub forma unui monolog adresat, o întoarcere către sine, idee susţinută de prezenţa în poezie
a alternării persoanei I singular şi plural cu persoana a II-a singular, în care pronumele
personal „noi”, „eu”, „tu” sugerează prezenţa unui alter ego, interesat de re-trăirea, prin
amintire, a senzaţiilor şi emoţiilor avântate ale sufletului şi gândului „de atunci”, ascunse
undeva, în adultul de azi: „Ţi-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?”.

Prozodia. Poezia are două catrene şi o cvinarie, la care ultimul vers, al cincilea, ar putea fi, din punct
de vedere ideatic, vers liber, cu nuanţă conclusivă. Primele două strofe au semirimă, în prima
rimează primul vers cu al treilea (abac), iar în strofa a doua, versul al doilea cu al patrulea (abcb). În
ultima strofă, cvinaria, semirima este reprezentată de versul al treilea care rimează cu versul liber,
ultimul al poeziei (abcdc). Măsura este variabilă, piciorul metric cel mai scurt fiind alcătuit din 4
silabe, iar cel mai lung din 14 silabe.

 
Particularităţile poeziei lui Nichita Stănescu sunt ilustrate de evoluţia liricii sale, relevând un
univers complex din care nu lipsesc dragostea, puritatea şi ostentaţia adolescenţei, viaţa,
moartea, timpul, precum şi simbolurile perfecţiunii: sfera, punctul, pătratul, cercul.
Referindu-se la specificul liric stănescian, Eugen Simion afirma că poetul „se face că se joacă
cu nişte jucării ce se cheamă univers, destin, existenţă, iubire, moarte, singurătate”.
 Fisa de lucru

1. Carui volum apartine poezia ,,Cu o usoara nostalgie’’, de

Nichita Stanescu?

2. Mentioneaza doua teme sau motive lierare prezente in

poezie.

3. Numeste trasatura esentiala a textului poetic studiat.

4. Precieaza doua caracteristici ale limbajului artistic, prezente in textul dat.

5. Transcrie, din poezia citata, doi termeni din campul semantic al timpului.

6. Transcrie doua marci lexico gramaticale ale eului liric.