Sunteți pe pagina 1din 3

Testul 13

SUBIECTUL I

A.
1. Sensul din text al secvenței '' de bună seama " este  bineînțeles.

2. Cele două orașe din Europa menționate în text sunt Paris și Londra.

3. Una din sursele plictiselii este inevitanila conversație a tovarășului de drum ( ,, ... care îți
vorbește despre locuri mult mai frumoase  decât aceastea pe care le străbați acum sau depre
locurile acestea văzute în condiții mult mai bune ").

4. Motivul pentru care omul suportă cu greutate frumusețea unui anumit peisaj este atunci când
subconștientul îl ajută să fugă, să nu fie prezent și îl ajută să se gândească la altceva.

5. Persoanele care vizitează un loc sunt mai puțîn interesate de peisajele din acel loc pentru că lor
le place să vorbească depre peisajele în care au fost, deoarece i-au captivat atenția (,, Cât este
India de tulburătoare, vei auzi vobindu-se în tren de Papua sau New York, chiar dacă te afli in
cele mai prodigioase peisaje din câte are Asia ").

B.
În opinia mea, călătoria reprezintă o experiență de cunoaștere, prin faptul că atunci când
călătorești îți dezvolți cunoștințele.
În primul rând, călătoria reprezintă o experiență de cunoaștere, deoarece în timpul
călătoriei socializezi cu anumite persoane și alfi lucruri noi și chiar despre acea destinație
( exemplu din text: ,, ... inevitabilă conversație a tovarășului de drum, care îți vorbește despre
locuri mult mai frumoase decât acestea pe care le străbați...").
În al doilea rând, este mai bine să călătorești decât să citești recenzii depre acea
destinație. Din exprienta mea personală când am fost la Slănic Moldova am citit câteva recenzii
depre destinatir și nu m-a încântat locul, dar când am ajuns acolo era cu totul altceva.
În concluzie, din argumentele prezentate anterior , deducem faptul că o deplasare
reprezintă o experiență de cunoaștere.

SUBIECTUL al II - lea

În opera ,, Cântecul iubirii " scris de Liviu Rebreanu este vorba despre casă în care a trăit autorul.
Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere al autorului asupra lumii.Naratorul este
omniscient și omniprezent . În text narațiunea este la persoană a III- a ( ,,le străbați " ; ,,care-l
străbat " ; ,, să nu fie silit " ).
SUBIECTUL al III – lea

Iona este personajul principal a operei ,, Iona '' de Marin Sorescu . Iona prezintă condiția
omului în societatea modernă, prin conturarea unui personaj-idee pe care îl construiește prin
ironie și tragism, a cărei acțiune se petrece într-un timp și spațiu simbolic. Publicată în 1968,
piesă este o reinterpretare a parabolei biblice a lui Iona, proroc din Vechiul Testament, înghițit de
o baalenă, pedepsit de Dumnezeu pentru că nu ascultase porunca acestuia de a provădui adevărul
de credință în cetatea Ninive.
Fiind o piesă modernă, ,,Iona" are în centru personajul-idee, prezentat succint, schematic,
care participa la o acțiune redusă la minim pentru a da valoare ideilor și încercărilor personajului
de a găsi răspunsuri la întrebările existențiale.
Deși intitulată tragedie în patru tablouri, ,, Iona " nu respectă tiparul tragediei clasive,
încadrându-se în specia literară a dramei. Personajul nu are măreția eroilor din tragedii și nu este
de origine nobilă. Dimpotrivă, Iona este un umil pescar care și-a ratat destinul, eroismul său nu
se manifestă pentru vreo cauza colectivă, ci pentru regăsirea de sine și se îmbină cu frică, cu
ironia și cu răzvrătirea. El nu este asemenea celorlalți care stau în cercul lor și-și văd  de ,,
trebușoara" lor, tăcând.
Piesa de teatru pune în lumină trăsături fizice şi morale ale personajului principal, fie
evidenţiate în mod direct de către autor, fie deduse de către cititori, pornind de la vorbele şi
gesturile personajului. Imaginea personajului este una complexă, el dominând toate cele patru
tablouri ale piesei.
Încă de la început, în tabloul I, Iona este prezentat sub amenințare.  Protagonistul se află
cu spatele la gura unui pește uriaș, ignorând pericolul, trăind iluzia vieții după cutume  . Pentru
că în marea desenată cu creta nu are succes, va pescui dintr-un acvariu o pseudo-pradă. Obsesia
sa este prinderea unui pește- peștele cel mare. Replicile personajului sunt reflecții fragmentate pe
tema fericirii și a căutării absolutului: ” Ne punem în gând o fericire, o speranță, în sfârșit, ceva
frumos, dar peste câteva clipe observăm mirați că ni s-a terminat apa.” La sfârșitul tabloului Iona
este înghițit și strigă după ajutor, fără a-i răspunde însă nimeni-nici măcar ecoul.
De asemenea, tabloul IV este relevant pentru condiția tragică a personajului. El este
construit simetric cu primul în ceea ce privește ambiguitatea spațiu exterior-interior. Iona a
îmbătrânit și crede că a ajuns la lumină. Descoperă însă că universul este un șir nesfârșit de burți.
Își amintește  propria identitate, uitată în timpul luptelor cu burțile peștilor. Dacă precedentul
biblic a fost salvat, el înțelege că s-a poticnit tocmai în punctul culminant: la înviere. Și oamenii,
aproape distrați de atâta credință, îl așteaptă. Salvarea este însă în el însuși, și Iona nu mai sapă
ferestre în afară, ci în interior, spintecându-și propria burtă: ”Răzbim noi cumva la lumină”.
Caracterizarea indirectă se face în special pe baza replicilor, atribuindu-i-se lui Iona
trăsături ale umanității în general. Asfel, textul demonstrează că Iona este ambițios și
perseverant, petrecându-și întreagă viață într-o lupta zadarnică, dar continuă, cu destinul. Că om,
își da seama că superioritatea lui în față destinului este dată de capacitatea de a gândi și de a-și
decide sfârșitul.
Caracterizarea directă a protagonistului se realizează, în primul rând, prin didascalii, Iona
fiind reprezentat ca ,, un om foarte singur… se dedubleaza so se strânge după cerințele vieții sale
interioare “.
În concluzie, Iona reprezintă în literatură română postbelică manifestarea teatrului
parabolic, inovațiile aduse de Marin Sorescu constând în îmbinarea speciilor literare, eliminarea
conflictului exterior și reinterpretarea unui mit din perspectiva filosofiei moderne.