Marișca Andreea

ER, anul III

Zuleiha, deschide ochii
de Guzel Iahina

Autoarea GUZEL IAHINA s-a născut în 1977, la Kazan, oraș din Rusia. A absolvit
Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, iar din 1999
locuiește la Moscova, unde a urmat cursurile Școlii de Cinematografie, secția
scenaristică. În 2015 publică primul roman, Zuleiha deschide ochii (Zuleiha otkrîvaet
glaza). Inspirat din relatările bunicii ei, o învățătoare tătară care a petrecut șaisprezece
ani într-o colonie de muncă din Siberia, romanul s-a bucurat imediat de un succes
răsunător și a primit mai multe premii prestigioase.

Acțiunea romanului începe cu protagonista cărții, Zuleiha, o tânără tătară de 30 de

ani, care se căsătorise de la o vârstă fragedă cu Murtaza, un tătar ursuz în varstă de 45
de ani. Aceasta îi dăruise soțului său în cei 15 ani de căsnicie patru fete, dar care au
murit toate imediat după naștere, exact așa cum prezise cu o satisfacție răutăcioasă
soacra sa poreclită Strigoaica. Viața aceste tinere ia o turnură neașteptată în clipa cînd
noua putere sovietică și-a trimis soldații să adune cotele. Tăranii, obișnuiți cu această
practică, aveau tot felul de variante pentru a-și ascunde recolta și animalele. Ghinionul
acestei familii a fost să fie prinși imediat după ce au ascuns grînele în mormântul
ficelor sale. Când soldații le cer să predea recolta, Murtaza, orbit de furie îl atacă pe
comandant și este împușcat mortal de acesta. Zuleiha, împreună cu alți țărani, a fost
trecută pe o listă a țăranilor deschiaburiți, cărora li s-a confiscat averea și sunt
transportați spre o destinație necunoscută, pe care nu o știe nimeni, nici măcar
comandantul care îi va deporta, Ivan Ignatov. De aici începe aventura pentru tânăra
tătară. Împreună cu alte cate sute de persoane, este urcată în trenul spre destinația
necunoscută. Cursa este una teribilă, deportații stând înghesuiți unii în alții, în condiții
precare de igienă, iar hrana fiind insuficientă. În timpul acestei călătorii, Zuleiha află
că este însărcinată cu cel de-al cincilea cpil, fiind aproape sigură că nici acesta nu va
supraviețui. După o călătorie infernală de 6 luni, din cele câteva sute de țărani
deschiaburiți, unde li mai mulți aristocrați leningrădeni și câțiva deținuți, au ajuns la
destinația finală, Siberia, doar câteva sute, restul murind de foame sau oboselă, alți 50
reușind să evadeze. Coșmarul nu se termină aici, deoarece barja ,care trebuia să-i ducă
la locul din pustietate unde deportații trebuiau să construiască un sat și să lucreze într-
un lagăr de muncă, se scufundă, iar majoritatea oamenilor mor înecați. Zuleiha este
salvată de comandantul Ignatov, care simpte o puternică atracție de tătara cu ochi

1
verzi. La destinația finală ajung doar 29 din deportați, 30 cu tot cu căpitan, cei mai
slabi dintre aceștia. Ivan Ignatov este însărcinat de capitanul Kuzneț să aibă grijă în
continuare de deportați, teoretic doar o săptămână, dar în scurt timp cei de la centru par
a fi uitat de ei lăsandu-i să facă față iernii năprasnice fără niciun ajutor. Zuleiha naște
în prima seară petrecută în acel loc uitat de lume, având parte de o naștere dificilă, dar
fiind ajutată de doctorul Wolf Karlovici, fost chirurg și profesor universitar. Acești 30
de oameni izbutesc să treacă peste iarna grea, să supraviețuiască și să lucreze
impreună. În primăvara anul următor Kuzneț vine cu alți deportați, mai mult de o sută,
fiind surprins să-i mai găsească pe ceilalți vii. De data aceasta Kuzvneț aduce și
alimente și ustensile necesare pentru lucrarea pământului, și nu numai. Cu pași
mărunți, pe malul Angarei ia naștere o colectivitate care se va numi Sumruk și va
înflori ușor, ușor. Zuleiha va înflori și ea alături de această comunitate, iar fiul ei se
dovedește a crește un copil inteligent și pasionat de pictură, mentor fiindu-i Ikonikov,
un pictor excentric, deportat ți el în Siberia. În 1946, Iusuf, fiul lui Zuleiha alege să
fugă din Sumruk, ajutat fiind de Ignatov care îi schimbă certificatul de naștere,
trecându-se el ca tată. Zuleiha este sfâșiată de plecarea fiului său, dar îi respectă
acestuia alegerea.

I. DE CE ESTE REPREZENTATIV ROMANUL ALES PENTRU SPIRITUL

EPOCII ACTUALE?

Cartea Guzelei Iahina este o carte fascinantă, stilul în care este scrisă aceasta,
oarecum cinematografic, o fac ușor de citit și de parcurs. Cartea este o combinație
dintre memorii trăite și ficțiune, rezultatul final fiind unul deosebit și reprezentativ
pentru spiritul epocii actuale. Nemaifiind limitați de cenzura la care a fost supusă
literatura în perioada comunistă, autorii epocii actuale au liberatea de a alege să scrie
literatură de calitate folosindu-se de evenimente istorice marcante pentru intreaga
lume. Guzel Iahina alege să plaseze actiunea și originea personajului său principal,
Zuleiha, în Kazan, locul nașterii autoarei. Drept sursă de inspirație pentru scrierea
romanului o reprezintă bunica scriitoarei și interesul pentru destinul și soarta ei care a
fost victiva represiilor chiaburilor în perioada comunista, asemenea personajului
principal, tot 16 ani. Chiar dacă la bază stă o ficțiune, sursa cunoaşterii dominante
rămȃne tot memoria trăită. Cu ajutorul personajului principal, Zuleiha, care este un
personaj fictiv, autoarea crează o poveste de dragoste, dar în primul rând de
supravețuire a unei femei rămasă văduvă, dar care alege să facă orice pentru
supraviețuirea sa și a fiului mult așteptat. Așadar, aceas personaj fictiv este aruncat în
mijlocul unor întamplări istorice, adevărate, deportările în masă care au avut loc în
între cele doua războaie în Rusia și represiile asupra chiaburilor. Într-un cuvânt
memoria imaginată este doar un instrument de exploatare și de acoperire într-un mod
creativ a rupturilor ce au loc în memoria trăită. De asemenea, dintre episoadele

2
adevărate, trăite, pe care autoarea le folosește în carte din memoriile bunicii sale ste cel
din capitolul intitulat Barja în care ambarcațiunea cu același nume se scufundă în râul
Angara, din cauza vechimii acestei ambarcațiuni, a numărului mare de persoane care
se află pe ea și din cauza furtunii care are loc. Această scufundare a barjei duce la
moartea a câteva sute de deportați.

Consider că această îmbinare perfectă dintre ficțiune și realitate, realitate istorică

în principal, este un fapt reprezentativ pentru literatura actuală, mai ales pentru autorii
veniți de după regimul comunist, nemaifiind obligați sau limitați de acest regim.
Autorii literaturii actuale și au dat seama că acesta este ,,ecuația perfectă” ași putea
spune pentru o literatură care să fie pe placul cititorilor, o literatură care îi surprinde și
pe care o trăiesc chiar, de parcă ar fi și ei parte din aceste cărți. Fără dubiu, romanul
Zuleiha, deschide ochii este unul din aceste romane care te impresionează și trăiești
acțiunea alături de personajul principal.

II. CE VIZIUNE ASUPRA LUMII ȘI ASUPRA OMULUI PROPUNE

ROMANUL ALES, PRIN EROII ȘI POVESTEA PROMOVATĂ?

Romanul Zuleiha, deschide ochii este unul dintre cele mai emoționante citite până
acum. Acesta o are în prim plan pe tătăroaica deschiaburită, Zuleiha, care duce o
adevărată luptă de supraviețuire, luptă pe care o va câștiga în cele din urmă.

În primul rând, acentul în acest roman este pus pe evoluția personajului principal,
evoluția sa psihologică. La începutul romanului, Zuleiha este o tânără supusă atât
soțului care este cu 15 ani mari mare decât ea, cât si soacrei, o persoană rea în
adevăratul sens al cuvântului. Aceasta trebuie sâ aibă grija singură de întreaga
gospodărie, cât și de soțul și mama acestuia. Faptul că acesta nu reușește să dea naștere
la un copil sănătos, care să supraviețuiască după naștere îi aduce disprețul din partea
Strigoaicei, soacra sa. După ce soțul îi este omorât de comandantul Ignatov și
deschiaburirea sa, acțiunea romanului o smulge pe eroină din acea lume, satul natal, și
o aruncă în cea mai grea provocare pe care i-o dă viața, aruncând-o la mii de kilometrii
depărtare, fără a ști dacă va supraviețui acestei încercări. Această călătorie de care are
parte Zuleiha nu este una care are loc doar la nivel geografic, este mai mult o călătorie
mentală, psihologică, dar mai ales de evoluție a ei. De la o persoană docilă, aceasta
ajunge într-un final o femeie stăpână pe sine, o femeie care va face tot ce- i stă în
putință pentru fiul său, Iusuf, o femeie căruia nui mai este frică să-și spună punctul de
vedere sau să aleagă singră ce e bine pentru ea, ce are voie să facă și ce nu. De
asemenea, o evoluție a personajului are loc și în ceea ce privește relația pe care o are
cu celelalte persoane. La început aceasta comunică doar cu divinitatea, cu spiritele, ea
se confesează și ,,dialogheză” doar cu divinitatea, Allah. Pe parcursul călătoriei cu
trenul aceasta începe și este nevoită să dialogheze și cu alte persoane, divinitatea
3
părând că nu-i mai răspunde. Ea este nevoită să se increadă și să coexiste cu un
colectiv, deoarece supraviețuirea lor în sălbăticia Siberiei, fără niciun sprijin stă în
sprijinul și ajutorul reciproc pe care trebuie să-l aibă unii în alții. Aceata ajunge să aibă
o legătură puternică cu Wolf Karlovici, medicul care o salvează atât pe ea, dar mai
important, pe fiul ei la naștere, în Isabella și sotul său Konstantin Arnoldovici, și mai
ales în Ivan Ignatov, relația dintre cei doi fiind cea mai complexă. Toate aceste
persoane și întamplări, o fac pe Zuleiha să evolueze ca personaj.

În al doilea rând, relația dintre Zuleiha și Ivan Ignatov este una care evoluează așa
cum nu te-ai fi așteptat. Două persoane care la începu par a fi dușmane, diferite din
toate punctele de vedere ajung să trăiască o poveste de dragoste care sfidează doate
baricadele. Doi dușmani, bărbat și femeie, tătar și rus, musulman și comunist, două
persoane care consideră că se află de o parte și alta a baricadei, ajung să realizeze că de
fapt sunt de aceiași parte a baricadei. Nevoia de supraviețuire, nevoia de a colabora îi
ajută să înțeleagă că importante nu sunt prejudecățile sociale, de clasă, religie sau
etnie, ci oamenii. Faptul că Ignatov i-a omorât soțul îl face pe acesta să se simtă
responsabil de femeie, deoarece consideră că i-a furat orice șansă la supraviețuire, deși
aceasta dovedește exact contrariul. Acesta se simte atras de Zuleiha încă de la început,
de țăranca tătară cu ochii verzi. Iubirea lor are suișuri și coborâșuri, aceasta
consumându-se tarziu, dupa ce colonia ajunge să se dezvolte, Zuleiha considerând ca e
rândul ei să aibă o șansă la fericire. Relația celor doi nu este una obișnuită, aceștia
ajungând să se despartă, dar Ignatov având în continuare grijă de aceasta și de fiul ei.
În capitolul final, pus să aleagă între a da ascultare rugăminții femeii iubite de a-și
ajuta fiul să fugă și respecta legea, acesta o alege pe Zuleiha. El îi face un nou
certificat de naștere lui Iusuf în care se trece pe sine ca tatăl tânărului, acesta reușind să
fugă, chiar dacă asta o umple de o tristețe nemărginită pe mamă.

Consider că această carte este una excepționala și fascinantă, care te introduce în

vâltoarea unei perioade destul de tulbure a istoriei. Este o carte care te învață ca iubirea
poate rupe orice baricade, că dacă dorința de supraviețuire e suficient de mare, poți
reuși. De asemenea, te învață că iubirea de mamă este cea mai frumoasă și puternică
emoție pe cae o poate trăi o femeie, sacrificiul pentru fericirea copilului nu este
niciodată prea mare.