Pronumele reflexiv

Pronumele reflexiv exprimă identitatea dintre subiect și complement, reflectată în

identitatea dintre persoana pronumelui și persoana verbului pe care îl însoțește
pronumele.Pronumele reflexiv arată că acțiunea se răsfrînge asupra celui ce o face. Presoana
pronumelui reflexiv coincide cu persoana verbului cu care se utilizează.

Pronumele reflexiv are forme proprii numai pentru persoana a |||-a,nedeosebite după
număr și gen.

Dativ. accentuate: sie,sieși,își; Acuzativ. accentuate: (pe) sine.

neaccentuate: și,și-,-și,-și-. neaccentuate: se,se-,-se,s-,-s-.

Pentru persoana | și ||-a se folosesc formele neaccentuate de acuzativ și dativ ale

pronumelor personale.

Eu mă pregătesc

Tu te pregătești

El (ea) se pregătește

Noi ne pregătim

Voi vă pregătiți

Ei (ele) se pregătesc

Funcția sintactică a pronumelui reflexiv

Formele accentuate ale pronumelui reflexiv au totdeauna funcție sintactică. Formele neaccentuate
ale pronumelui reflexiv au funcție sintactică numai cînd pot fi dublate printr-o formă accentuată
corespunzătoare persoanei și cazului:

Mă îmbrac repede. (pe mine) - complement direct.

Mă gândesc la tine. – fără funcție sintactică, se subliniază întotdeauna împreună cu verbul.

 Argumentarea simplă pe baza unui citat

Algoritm pentru elaborarea unei argumentări simple pe baza unui citat

1.Formulează punctul tău de vedere Consider că.. (sânt de părere că...)
2.Prezintă argumentul principal pe care îl Susțin acest lucru pentru că...
poți aduce în sprijinul punctului de
vedere emis.
3.Gândește-te și enumeră două-trei Cred că am dreptate, deoarece a)...,b)....,c)...
motive pentru care argumentul pe care
l-ai prezentat poate fi considerat foarte
important.
4.Interpretează motivele, prezentând Când afirm că a)..., mă bazez pe faptul că...
considerații proprii.
5.Încearcă să anticipezi ce ar putea spune Cineva mi-ar putea reproșa că..., dar eu cred că...
un oponent, o persoană care nu este de
acord cu tine și răspunde la aceste
posibile obicții.
6.Formulează concluzia În concluzie, pot spune că...

Hiperbola
Figura de stil care constă în exagerarea mărimii, importanței reale a lucrurilor se numește hiperbolă
(din fr. Hyperbole). Exemplu: Au sub dânsa (sub căciulă) șapte sate adăpost! Hiperbola poate apărea
singură sau, de cele mai multe ori, în cadrul altei figuri de stil – epitet, comparație ș.a.

Pronumele posesiv. Adjectivul pronominal posesiv

Pronumele care exprimă ideea de posesie, înlocuind atât numele posesorului, cât și pe cel al
obiectului posedat, se numește pronume posesiv. Pronumele posesiv are forme după genul și
numărul obiectului posedat, după persoana și numărul posesorilor. Pronumele posesiv nu are forme
proprii la persoana |||-a plural, ci foloseşte formele de genitiv ale pronumelor personale de
persoana a |||-a plural (al lor, a lor, ai lor, ale lor).
 Un singur posesor Mai mulţi posesori
Posesor
Obiect | || ||| | || |||
posedat
Un singur m al al al său al al -
obiect n meu tău nostru vostru N=Ac
posedat
Mai multe f a mea a ta a sa a a -
obiecte noastră voastră
posedate m ai mei ai tăi ai săi ai ai voştri -
noştri
f ale ale ale sale ale ale -
n mele tale noastre voastre
m alor alor alor săi alor alor - G=D
mei tăi noştri voştri

Atunci când determină un substantiv și înlocuiește doar numele posesorului (nu și pe cel al
obiectului posedat), pronumele posesiv devine adjectiv pronominal posesiv. Adjectivul
pronominal posesiv de acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat, îndeplinind
funcția sintactică de atribut adjectival.

Pronumele demonstrativ.
Adjectivul pronominal demonstrativ
Pronumele care arată apropierea, depărtarea (în spațiu sau în timp), identitatea obiectului
cu sine însuși ori cu alt obiect se numește pronume demonstrativ.
Pronumele demonstrative sunt: de apropiere, de depărtare, de identitate.

genul Formele de apropiere Formele de depărtare Formele de identitate

 Cazul masculin feminin masculin feminin masculin feminin
numarul
NOMINATIV
(cine?) acesta aceasta acela aceea același aceeași
ACUZATIV singular *cestălalt *ceastălaltă *celălalt *cealată
(pe cine?,
ce?)
GENITIV (al, plural aceștia acestea aceia acelea aceiași aceleași
a, ai, ale *ceștilalți *cestelalte *ceilalți *celelalte
cui?) DATIV
(cui?) singular acestuia acesteia aceluia aceleia
*cestuilalt *cesteilalte *celuilalt *celeilalte aceluiași aceleiași

plural acestora acestora acelora acelora

*cestorlalți *cestorlalte *celorlalți *celorlalte acelorași acelorași

*Forma pronumelui demonstrativ de diferențiere.

Atunci când determină un substantiv cu care se acordă în gen, număr și caz,pronumele
demonstrativ devine adjectiv pronominal demonstrativ. Adjectivul pronominal demonstrativ
îndeplinește funcția sintactică de atribut adjectival.

Scrisoarea de felicitare
Scrisorile de felicitare sânt texte prin care se transmit felicitări, laude, urări de bine adresate unor
persoane, cu prilejul unor sărbători/evenimente. Aceste scrisori se redactează în termeni cât mai
cordiali, fără exagerări de stil, iar formulele de adresare și de încheiere trebuie să fie adecvate. Textul
unui astfel de mesaj se scrie de mână. Buna-creștere impune ca, la primirea unei scrisori de felicitare,
să se răspundă imediat printr-o scrisoare de mulțumire

Metafora
Metafora este o comparație subînțeleasă prin care un termen (ființă, obiect, acțiune etc.) este
înlocuit cu un alt termen, aparținând altei sfere semantice, dar care se află cu primul într-o relație de
asemănare sau chiar de echivalare.
Uneori apar ambii termeni ai comparației:
„Stăpâne codru, crai bătrân …”
(Octavian Goga)
Alteori este prezent doar al doilea:
„Ziua ninge, noapte ninge,
Dimineața ninge iară.
Cu o zale argintie
Se îmbracă mândra țară.”
(Vasile Alecsandri)
 Tipuri de rimă
Rima este potrivirea sunetelor finale din două sau mai multe versuri, începând cu ultima vocală
accentuată.
Monorima este potrivirea sunetelor finale „Mane-n lături tot fugea,
din trei sau mai multe versuri alăturate dintr-o Iară Toma-l agiungea
poezie sau din toate versurile poeziei Ș-așa bine mi-l chitea,
respective (a a a a). Că din fugă mi-l tăia...” (Toma Alimoș)

Rima împerecheată este cea rimă în care „Pe argeș în gios,

sunetele finale din versul întâi rimează cu cele Pe un mal frumos,
din versul al doilea, iar versul al treilea rimează Negru-Vodă trece
cu al patrulea (a a b b). Cu tovarăși zece.” (Mănăstirea Argeșului)
Rima încrucișată este acea rimă în care „Iar colo-n vecinătate, sus, în turn, ca un hurez,
versul întâi rimează cu al treilea, iar al doilea – Un bătrân, pândind cu ochiul, taina dulce o
cu al patrulea (a b a b). surprinde...
El desemnă-ncet tabloul pe hârtie de orez,
Și se pare că hârtia sub peniță-i se aprinde!”
(Vasile Alecsandri)
Rima îmbrățișată – versul întâi rimează cu al „Cu susure de mătasă,
patrulea, iar al doilea cu al treilea (a b b a). Înecată în dantele,
Pe la geamurile mele
Trece vîntul ca o plasă.” (Tudor Arghezi)

Adjectivul.Gradele de comparative ale adjectivului

Adjectivele feminine terminate la nominative singular nearticulat în -ie în hiat (zglobie, cenușie etc.)
au la genitive și la dativ singular articulat formele zglobiei, cenușiei, ca și substantivele terminate în
-ie în hiat (poeziei, câmpiei). Toate celelalte adjective feminine se scriu la genitive și la dativ singular
articulat cu -ei sau -ii (curatei, marii), ca și substantivele feminine (casei, vulpii). Pentru a nu greși,
folosește ca mijloc de control forma de nominativ plural nearticulat, la care se adaugă articolul -i:
N. plural nearticulat G.-D. singular articulat
Frumoase frumoas ei
Mici mic ii

Pentru a exprima unele realități, adjectival dispune de o categorie specială, numită grad de
comparative. Gradul de comparație exprimă intensitatea cu care se manifestă o însușire prin
comparația a două obiecte cu aceeași însușire, prin comparația cu o altă însușire sau cu aceeași
manifestată în condiții diferite.
Există trei grade de comparație ale adjectivelor : pozitiv, comparativ și superlative
Gradul pozitiv exprimă însușirea unui obiect fără a fi comparat cu alt obiect în situații diferite. Ostașul
este curajos.
Gradul comparativ al adjectivului arată o însușire a unui obiect în comparație cu alte obiecte care au
aceeași însușire.

Gradul comparativ Se formează din: Exemple

de superioritate adjectivul la gradul pozitiv însoțit de mai curajos
adverbul mai
de egalitate adjectivul la gradul pozitiv însoțit de la fel de curajos
cuvintele tot atât, tot așa, la fel de

de inferioritate adjectivul la gradul pozitiv însoțit de mai puțin curajos

adverbele mai și puțin
Gradul superlativ al adjectivului arată măsura cea mai înaltă a însușirii unui obiect.
Gradul superlativ Se formează din: Exemple

relativ comparativul de superioritate însoțit cel mai curajos

de articolul demonstrativ
absolut adjectivul la gradul pozitiv însoțit de Foarte curajos
adverbul foarte (ori prea, nespus, ex-
traordinar, grozav, nemaipomenit etc)

Gradul superlativ absolut se exprimă și prin alte mijloace, precum:

• repetarea adjectivului: un drum lung, lung;
• repetarea unei vocale: un colac maaaaare;
• diferite expresii ]n care adjectivul este însoțit de un substantiv ce-i dă valoare de superlativ absolut:
frumoasă nevoie mare, o bunătate de om.

În limba română există și adjective care nu au grade de comparație:

•adjective care însuși sensul lor exprimă însușiri ce nu pot fi comparate: viu, mort, întreg, egal,
corect, etern, pătrat, oval, general, strămoșesc, principal, secundar etc.
•adjective moștenite sau împrumutate care exprimă ideea de comparativ ori superlativ: maxim,
minim, interior, exterior, major, minor, superior, inferior, excelent, splendid etc.

Locuțiunea adjectivală
Însușirea unui obiect poate fi exprimată și printr-o locuțiune adjectivală – un grup de două sau mai
multe cuvinte care au împreună valoarea unui adjective. De exemplu: om cu stare – înstărit, bogat;
om bun de gură – guraliv.

Povestirea
Povestirea este o specie a genului epic în proză în care sunt prezentate, dintr-o perspectivă
subiectivă, fapte axate pe un singur fir epic, din punctul de vedere al naratorului personaj ori martor
al întâmplărilor descrise.
Trăsături caracteristice:
-narațiunea este subiectivizată;
-naratorul este personaj sau martor al întâmplărilor povestite;
-există un singur fir epic cu accentul pe fapte și întâmplări;
-faptele și întâmplările sunt proiectate în trecut și povestite prin evocare;
-e vizibilă oralitatea, care presupune un permanent dialog, o strânsă legătură între narator și
cititorul-ascultător;
-există un anumit ceremonial al povestirii, realizarea unei atmosfere specifice, care creează suspansul
și mențin interesul cititorului-ascultător.

Verbul. Modurile nepersonale

Verbul este o parte de vorbire flexibilă. Verbul denumește acțiunea, starea sau existența.Verbul se
conjugă.

Modurile care nu-și schimbă forma după persoane și nu pot îndeplini funcția de predicat al unei
propoziții se numesc moduri nepersonale (nepredicative). În limba română există patru moduri
nepersonale: infinitiv, gerunziu, participiu, supin.

Infinitivul
Modul care denumește acțiunea, starea sau existența, precizând numele verbului, se numește
infinitiv. El este alcătuit din prepoziția a + forma verbală: a cunoaște.

Verbele la modul infinitiv pot fi clasificate în funcție de terminație. Grupurile astfel obținute se
numesc conjugări. În limba română există 4 conjugări:
Conjugarea 1- a; Conjugarea 3 - e;
Conjugarea 2 - ea; Conjugarea 4 - î, -i;

Infinitivul are formă afirmativă și negativă: a lua – a nu lua.

Uneori între prepoziția a și forma verbală de intercalează și alte cuvinte: a nu mai putea.

Verbele la modul infinitiv nu pot îndeplini funcția sintactică de predicat, dar pot avea alte funcții
sintactice.
A citi e necesar. Subiect
Plăcerea noastră este de a citi. Nume predicativ
Dorința de a citi e mare. Atribut
Înainte de a citi, îmi fac temele. Complement

Acțiunile și stările pot fi exprimate și prin locuțiuni verbale – grupuri de cuvinte între care se află
neapărat un verb și care îndeplinesc împreună rolul unui verb. Cele mai multe locuțiuni verbale se pot
înlocui cu un verb:
a sta de veghe - a veghea ;
a da în floare – a înflori.
 Gerunziul

Modul în care verbul exprimă ă acțiune în desfășurare ori împrejurarea în care se petrece o altă
acțiune se numește gerunziu.
Gerunziul se formează cu ajutorul terminațiilor -ind, -înd: citind, luptând.

Gerunziul poate avea formă negativă, formată cu ajutorul prefixului ne-. Uneori, acest prefix poate fi
urmat de adverbul mai.
Neauzind nemaiauzind
Neîncercând sau nemaiîncercând
Nevorbind nemaivorbind