Carbonul

Ce este carbonul?
Carbonul este element esenţial în Univers, pe Pământ şi în viaţa
organismelor vii. Lumea întreagă este aşa cum o vedem pentru că, în
multe dintre obiectele, ţesuturile şi corpurile fizice de pe Pământ sau
din spaţiul cosmic, există carbon, încât Universul întreg ar arăta altfel,
fără existenţa acestui element. Diversitatea legăturilor de care este
capabil carbonul, dar şi proprietăţile lui, precum şi felul complex în
care el participă la procesele fizice din biosfera Pământului şi din
organismele vii a uimit lumea cercetătorilor. Însă „biografia“
impresionantă a acestui element nu se opreşte aici. În ultimul secol,
descoperiri spectaculoase au arătat că existenţa carbonului este un
miracol, determinând mulţi cercetători să vadă în Univers o adevărată
operă de artă.
Este un element chimic cu simbolul C și numărul atomic 6,
nemetalic tetravalent, ceea ce înseamnă că poate forma legături
covalente prin punerea în comun a patru electroni. La fel este al 15-lea
cel mai abundent element din scoarța terestră, și al patrulea cel mai
răspândit element din univers după masă, primele fiind hidrogenul,
heliul și oxigenul. Răspândirea naturală mare a carbonului,
diversitatea specifică a compușilor săi organici și abilitatea sa unică de
a forma polimeri la temperaturi terestre i-au permis carbonului să fie
elementul chimic comun al lumii vii. Este al doilea cel mai abundent
element din corpul uman, după oxigen, reprezentând aproximativ
18,5% în procente de masa.
 Din istoricul Carbonului…
Denumirea de carbon provine din termenul francez charbone, care,
la rândul său, provine din latinescul carbo, care înseamnă cărbune. O
adaptare interesantă pentru denumirea elementului este întâlnită în
limba germană, daneză și olandeză, unde Kohlenstoff, kulstof și
koolstof înseamnă, literal, „substanță de cărbune”.

Carbonul a fost descoperit încă din Preistorie și a fost cunoscut în

forma sa alotropică de cărbune încă din cele mai îndepărtate timpuri,
anume la începutul civilizațiilor umane. O altă formă a sa, diamantul,
a fost cel mai probabil cunoscut începând cu anii 2500 î.Hr. în China,
în timp ce cărbunele era fabricat în perioada romană prin aceeași
metodă folosită și în prezent, anume prin carbonizarea lemnului într-o
atmosferă controlată (prin arderea materialului organic în spații fără
mult oxigen) cu ajutorul argilei. În 1772, Antoine Lavoisier a arătat că
diamantele reprezintă o formă rară de carbon; acesta a ars bucăți de
cărbune și de diamant și a ajuns la concluzia că niciuna dintre ele nu a
eliminat apă (deci nu conțineau hidrogen), însă ambele au eliminat
aceeași cantitate de dioxid de carbon. În 1779, Carl Wilhelm Scheele a
demonstrat că grafitul, despre care se credea că este o formă de plumb,
era de fapt identic din punct de vedere chimic cu cărbunele, dar cu o
mică cantitate de fier, întrucât prin tratarea cu un amestec de acid
azotic se obținea dioxid de carbon.
 Proprietățile fizice
Carbonul este un element remarcabil din mai multe motive, unul
dintre acesta fiind capacitatea deosebită de a forma legături chimice cu
alți atomi mici, incluzând atomii de carbon, iar mărimea sa îl face
capabil de a forma legături covalente multiple cu atomi multivalenți.
Datorită acestor proprietăți, carbonul poate forma aproape zece
milioane de compuși chimici diferiți, majoritatea compușilor care
există.

 Forme alotropice
Carbonul atomic este o specie chimică cu o durată de viață foarte
scurtă, de aceea carbonul, ca și element, se stabilizează prin
intermediul unor structuri multi-atomice, cu diferite configurații
moleculare, numite alotropi sau forme alotrope. Cele mai cunoscute
trei forme alotrope ale carbonului sunt grafitul, diamantul și
carbonul amorf(mangalul, funinginea și cărbunele activ).
 Proprietățile chimice
Compușii de carbon reprezintă baza vieții pe Pământ. Deși
formează o varietate extraordinară de compuși, majoritatea formelor
de carbon sunt destul de nereactive în condiții normale. În condiții
standard de temperatură și presiune, carbonul este rezistent la acțiunea
agenților oxidanți, cu excepția oxidanților puternici. Carbonul nu
reacționează cu acidul sulfuric, acidul clorhidric, clorul sau metalele
alcaline.
• Reacția cu hidrogenul are loc în condiții speciale, iar din reacție se
formează substanțe organice numite hidrocarburi.
C + 2 H2→ CH4↑
• Reacția cu oxigenul
În funcție de cantitatea de oxigen folosită, carbonul poate forma
monoxid sau dioxid de carbon.
O2 + 2 C → 2 CO monoxid de carbon (toxic!)
O2 + C → CO2 dioxid de carbon
• Reacția cu vaporii de apă
Acțiunea vaporilor de apă asupra cărbunelui conduce la un amestec
de CO și H2 în raport molar 1:1 numit ”gaz de apă”
C + H2O→ CO↑+ H2↑
• Reacția cu oxizii metalici
Carbonul poate reduce unele metale din compușii lor formând
monoxid sau dioxid de carbon.
Fe3O4 + 4 C(s) → 3 Fe(s) + 4 CO(g) (obținerea fierului)
C + 2 CuO → 2 Cu + CO2↑
3 C + CaO → CaC2 + CO↑ carbură de calciu (carbid)
• Reacția cu acizii oxigenați

C + 2 H2SO4 → CO2↑+ 2 SO2↑+ 2 H2O

3 C + 4 HNO3 → 3 CO2↑+ 4 NO↑+ 2 H2O
 Carbonul este răspândit în toate viețuitoarele și formele de viață,
reprezentând elementul central al chimiei organice. El are capacitatea
de a forma lanțuri sau catene foarte lungi prin legături carbon-carbon.
Cea mai simplă formă de moleculă organică este hidrocarbura - o
familie mare de molecule organice care sunt alcătuite din atomi de
hidrogen legați de un lanț de atomi de carbon. Lungimea catenei,
catenele laterale (ramificațiile) și grupele funcționale influențează
proprietățile moleculelor organice. Cea mai simplă hidrocarbură și,
respectiv, cel mai simplu compus organic este metanul. Când se unește
cu hidrogenul, se obțin forme variate de hidrocarburi importante din
punct de vedere industrial, fiind agenți frigorifici, lubrifianți, solvenți
și ca precursori în procesele de fabricație ale materialelor plastice,
produselor petrochimice și a combustibililor fosil.

Compușii organici cu funcțiuni, sunt o categorie care conține extrem

de multe clase de substanțe importante din punct de vedere industrial
și biologic. Compușii cu funcțiuni simple, monovalente sunt compușii
hidroxilici (alcoolii, enolii, fenolii), nitroderivații, derivații halogenați
și aminele; compușii cu funcțiuni divalente sunt compușii carbonilici
(aldehidele și cetonele); iar compușii cu funcțiuni trivalente sunt acizii
carboxilici.
 Rolul biologic
Carbonul este un element esențial pentru toate formele de viață
cunoscute, fiind un micronutrient. Fiind atât de răspândit în aproape
toți compușii cu importanță biologică majoră (exceptând sărurile, apa
și restul compușilor bioanorganici), carbonul poate fi considerat cel
mai important element pentru existența vieții așa cum este ea
cunoscută. De la dioxidul de carbon expirat de animale și utilizat de
plante și până la macromoleculele complexe, carbonul este elementul
de bază, fără de care acești compuși nu ar exista.

Circuitul carbonului în
natură Plantele fotosintetizatoare extrag
dioxidul de carbon din atmosferă (sau
din apa de mare) și îl folosesc pentru a
construi biomasă printr-un proces
numit fixarea carbonului. O parte din
această biomasă este consumată de
către animale ca parte a lanțului trofic,
iar o altă cantitate de carbon este
eliminată înapoi în atmosferă prin
expirarea CO2 de către acestea. Totuși,
circuitul carbonului este mult mai
complicat decât atât, deoarece în
transportul acestui element sunt
implicate și elementele abiotice. De
exemplu, o parte CO2 se dizolvă în
oceane, iar dacă bacteriile nu îl
consumă, atunci plantele sau
animalele moarte se pot transforma în
timp în petrol sau cărbune, care
eliberează carbonul prin ardere.
 Domeniile de întrebuințare

Diamantul, grație durității înalte, se folosește la tăierea sticlei, la

șlefuirea materialelor dure, la confecționarea sfredelelor etc. Refracția
deosebit de puternică a luminii i-a asigurat un loc important printre
bijuteriile de preț: diamantele șlefuite în dublă piramidă se transformă
în briliante.
Grafitul, datorită structurii stratificate, se folosește în fabricarea
minelor de creioane, în calitate de material lubrifiant. Grație
conductibilității sale electrice, din grafit se produc electrozi ieftini
pentru electroliza industrială.
Cărbunele. La încălzirea compușilor carbonului, în lipsa aerului, se
formează cărbune și produși volatili prețioși. Cărbunele este grafit
măcinat. Există mai multe tipuri de cărbune: cocsul, cărbunele de
lemn (mangalul), negrul de fum.
Cocsul se obține din cărbune de pământ și se aplică în metalurgie ca
cel mai ieftin reducător. Arderea în sobe pentru încălzirea încăperilor
reprezintă cea mai nerațională formă de utilizare a cărbunelui de
pământ.
 Cărbunele de lemn (mangalul) se obține din lemn și se folosește în
metalurgie, în forjele de fierărie, pentru obținerea pulberii negre,
adsorbția gazelor și a substanțelor nocive.
Negrul de fum se obține din gaz natural, acetilenă și alte substanțe
organice. Este folosit la fabricarea cauciucului negru, vopselelor
negre, cremei de pantofi.
Fibra de carbon este un material modern, cu o rezistență mecanică
și o conductibilitate electrică înaltă, greu fuzibil și stabil. Din acest
material ușor se fabrică utilaje pentru mediile puternic agresive. Își
găsește o aplicare largă în aviație și cosmonautică.
  Cărbunele activ este un material cu proprietăți absorbante și
adsorbante, fiind utilizat ca și medicament în tratamentul intoxicațiilor
cauzate prin ingerare, în măștile de protecție contra gazelor și în
sistemele de purificare a apei.