Sunteți pe pagina 1din 9

PAROTIDITA EPIDEMICA (OREIONUL)

Islai Gabriela
AMG II C

Definiție

Parotidita epidemică, denumită și Oreion este o infecție virală contagioasă și dureroasă


care determină creșterea în volum a glandelor parotide (glande salivare, situate între ureche și
mandibulă).

Fig. 1 – Oreion

1
Etiologie

Virusul urlian face parte din familia Paramyxoviridae, genul Paramyxovirus.

ARN-ul viral este inclus într-o nucleocapsidă, acoperită de un strat de glicoproteine care au
funcții de hemaglutinină, neuraminidază și fuziune celulară. Virusul are două antigene ( S și V)
care fixează complementul. Rezistă la temperatura camerei mai multe zile, dar își pierde
infecțiozitatea după 3 – 4 ore.

Poate fi conservat luni și chiar ani de zile la – 20 °C. Este inactivat de căldură, de razele
ultraviolete și de concentrațiile slabe de formol sau fenol. Virusul poate fi izolat din salivă în
diferite stadii ale infecției cu 6 zile înaintea debutului și 9 zile după aceea. A fost izolat și din
sânge, din laptele matern și din urină.

Virusul cultivă pe numeroase tipuri de linii celulare. Efectul citopatogen se exprimă prin
rotunjirea și fuzionarea celulelor în sinciții gigante, multinucleate, precum și prin prezneța de
incluziuni intracitoplasmatice.

Fig. 2 – Virusul urlian

2
Tablou clinic

Perioada de incubație a oreionului:


- Este cuprinsă între 10 21 de zile , cu o medie de 16 zile
- Este nespecifică
- Apare febra (38- 39°C) pentru câteva zile
- Apar dureri la deglutiție
- Stare generală ușor influențată: frisoane, cefalee, astenie, oboseală, hipersalivație
Perioada de stare urmează după 2 – 3 zile și este caracterizată prin trei grupe de
manifestări:
1. Glandele salivare
Parotida:
- Este afectată în ¾ din cazuri
- Apare unilatera drept, unilateral stâng, dar poate apărea și bilateral
- Este caracterizată de durere (accentuată la înghițire) și edem localizat în unghiul
mandibular
- Face dificilă deschiderea gurii
- În 10% din cazuri sunt afectate și alte glande salivare
- Se vindecă după aproximativ 2 săptămâni
- Meatul parotidian este edemațiat și eritematos
- La palpare consistența este fermă, omgenă
- Secreția salivară scade și dă senzația de gură uscată
- Sunt afectate și celelalte glande salivare: glanda submaxilară care prezintă o tumefacție
sub menton și glanda sublinguală care prezintă o tumefacție a planșeului sublingual
2. Alte atingeri glandulare
- Pancreatita (evoluție benignă)
- Orhi-epididimita: este unilaterală cu semnele inflamatorii complete (inclusiv eritemul,
poate fi rar unica manifestare). Foarte rar se asociază cu atrofie testiculară și sterilitate.
Apare aproape cu exlusivitate la adulți.
- Ooforita
- Mai rar: tiroidita, mastita, prostatita

3
3. Manifestări
extraglandulare Encefalita
- Precoce (prin acțiunea directă a virusului)
- Tardivă (autoimună)
- Poate fi mortală sau sechelară
Meningita
- Este precoce (primele zile de la debutul parotiditei) sau tardivă (1 – 2 săptămâni de la
debut)
- În 50% din cazuri meningita nu se asociază cu parotidita; modificările LCR sunt
prezente în 50% din parotidite (deși numai 10% prezintă cu sindrom clinic meningian)
- LCR este clar cu limfocite majoritar, proteinorahie moderată, normo sau hipoglicorahie
- Evolutia este benignă
Miocardita (certificată EKG) este, uneori, mortală
Artrita: se prezintă ca monoartrită sau poliartrită migratorie. Apare tardiv și cedează
spontan după 5 săptămâni.
Perioada de remisie durează 2 – 3 zile cu scăderea febrilității, remiterea consistenței
ferme a glandei la palpare, cu retragerea semnelor celsiene.

Fig. 3 - Glandă parotidă tumefiată

4
Investigații

Diagnosticul de parotidită epidemică se pune pe baza investigațiilor clinice și paraclinice.


Investigații clinice:
1. Inspecția: la inspecție se observă tumefacția de o parte a feței (eventual de ambele părți)
2. Palaprea: la palpare se relatează durere, temperatură locală crescută
Investigații paraclinice:
- Hemograma arata limfocitoză în caz de parotidită și leucocitoză în cazul asocierii orhitei
- Cresc amilazele serice în unele infecții ce interesează parotida și, mai ales, glandele
salivare. Creșterea amilazei sanguine se produce în primele zile de boală, atingând
maximul între zilele 7 – 10, iar apoi scade în perioada de convalescență;
- Examinarea LCR (în cazul afectării SNC) care indică leucocitoză cu neutrofilie.
Examenul citologic și clinic al LCR în formele meningeale sau encefalitice ale infecției
urliene nu prezintă nimic caracteristic, dar și acest examen contribuie la stabilirea
diagnosticului. Elementul caracteristic este limfocitoza ce poate crește până la
3
3000/mm , dar glucoza și clorurile se mențin constante;
- Izolarea virusului urlian din culturi de sânge, salivă, urină, LCR;
- Prezența anticorpilor de tip IgM;
- Exudat faringian;
- Consult ORL;
- Examenul salivei evidențiază unele modificări salivare, uneori caracteristice, ușurând
diagnosticul. În primele zile de boală saliva are aspect lăptos cu filamente de mucus,
apoi devine clară. Examnul citologic pune în evidență din primele zile de boală un
număr foarte mare de leucocite.

5
Tratament
a) Profilactic:
- Profilaxia primară se realizează cu vaccinare împotriva oreionului care face parte din
triplul vaccin ROR ce mai cuprinde vaccinul antirubeolă și antirujeolă. El se
administrează copiilor printr-o singură injecție intramuscular la vârsta de peste 1 an
(ideal până la 14 luni pentru un raspuns serologic eficient), urmând ca la 5 ani să se
realizeze rapeul. Imunitatea obținută prin vaccinare este durabilă.
- Evitarea contactului gravidelor cu cazuri de oreion
- Profilaxia secundară, la apariția unui caz în colectivitate, este indicată supravegherea
timp de 3 săptămâni, iar cazul respectiv va fi izolat la domiciliu.
- Izolarea la domiciliu
- Profilaxia terțiară include respectarea măsurilor igieno-dietetice și, eventual, a
tratamentului medicamentos pentru evitarea complicațiilor și a sechelelor cum ar fi
pancreatita, orhi-epidimita, ooforita, encefalita, meningita, miocardita, artrita.
b) Igieno-dietetic:
- Se menține igiena orală cu gargară cu ceai de mușețel și se aplică pe regiunile tumefiate
comprese cu rol antiinflamator și ușor sedativ sau gheață
- Odihnă la pat 10 – 14 zile cu evitarea eforturilor fizice
- Se exclud alimentele și lichidele acre și acide pentru a nu provoca hipersalivație și
accentuarea durerii la nivelul glandelor salivare
- Se evită dulciurile și alimentele care conțin multe lipide pentru a evita complicațiile
pancreatice
- Se consumă alimente de consistență redusă care nu necesită mestecare (supe, piureuri,
iaurturi, ceaiuri, apa, sucuri naturale de fructe, lapte, soteuri, brânză de vaci, carne slabă
etc)
- Este recomandat suptul de batoane de înghețată, gheață sau acadele înghețate
- Comprese reci aplicate peste obrajii tumefiați
- Formele severe se spitalizează.
c) Medicamentos:
- Simptomatic: administrare de AINS și antipiretice: Paracetamol, Ibuprofen

6
- Nu se administrează Aspirină la bolnavii cu vârste mai mici de 20 de ani pentru a nu
dezvolta sindromul Reye
- Administrare de solutie de glicerină cu stamicin prin badijonarea mucoasei bucale
- În cazul vărsăturilor se administrează Metoclopramid, Emetiral.
d) Chirurgical:
Tratamentul chirurghical în cazul oreionului nu există, acesta fiind doar medicamentos,
igieno-dietetic și profilactic.

Evoluție. Complicații. Prognostic

Evoluție
În perioada afectării, boala evoluează cu febră 38 - 39°C pentru câteva zile, dureri la
deglutiție, frisoane, cefalee, astenie, oboseală, hipersalivație urmată de uscăciunea gurii in
perioada de stare, tumefacție unilaterala dreaptă, stângă sau bilaterală, edem local.
Evoluția generală a bolii este ușoară la vârste mici, crescând în gravitate odată cu vârsta
când poate afecta glanda mamară, pancreasul, sistemul nervos central și testiculele, această
evoluție apărând, în special, după vârsta de 14 ani.

Complicații
Sunt, de fapt, localizări viscerale foarte rare ale infecției urliene.
Meningita urliană este una dintre cele mai frecvente meningite cu lichid clar ale
copilăriei. Poate apărea ca boală primară (20% din cazuri), dar, mai frecvent, apare în a 4-a – 7-a
zi de parotidită. Se manifestă cu febră, cefalee, vărsături, fotofobie și semne de iritație
meningeană. LCR este clar.
Exista hipertensiune intracraniana (HIC). Pleiocitoza variază între 300 – 800 celule/
3
mm , dar, în unele cazuri, poate ajunge chiar până la 2000 de elemente. Caracteristică este
limfocitoza, dar o parte dintre bolnavi prezintă, inițial, procente variabile de polimorfonucleare,
punând probleme de diagnostic diferențial. Albuminorahia este moderat crescută.
Unele cazuri pot evolua cu hipoglicorahie, alt motiv de confuzie cu o meningită
bacteriană. Evoluția este favorabilă în cursul unei săptămâni.

7
Encefalita urliană survine mai rar (1:600000 de cazuri). Poate apărea precoce (prin
agresiune virală directă) sau tardiv (prin demielinizare post infecțioasă). Se manifestă prin febră
(39 - 40°C), tulburări psihice, delir, convulsii, comă, paralizii de nervi cranieni sau periferici.
Anomalii electroencefalografice (EEG) se întâlnesc și în absența tabloului clinic de
encefalită. Sechele pot fi de tip retard psihomotor, convulsii, modificări de EEG, surditate
tranzitorie sau permanentă. Mortalitatea estde 1 – 2%.
Mielita transversă, poliradiculonevrita, paralizia facială, ataxia cerebeloasă, sindromul
polio-like sunt semnalate într-un număr redus de cazuri.
Orhita urliană - Incidența variază între 20 – 30% din cazuri, afectând, de regulă,
adolescenții și adulții tineri. Orhita poate preceda parotidita, poate surveni în cursul acesteia sau
în convalescență. Boala începe brusc cu febră mare, frison, cefalee și vărsături.
Simptomele generale cedează la intensitate în 1 – 2 zile, când apar simptomele locale:
durere vie testiculară, tumefiere, congestie și căldură locală. Testicolul este dublat sau triplat în
volum. Regresiunea fenomenelor locale este totală în 8 – 10 zile și cel mai frecvent fără sechele.
Atrofia testiculară, rară, nu duce la sterilitate decât dacă este bilaterală.
Pancreatita urliană survine în a 4-a și a 10-a zi de la boală. Are debut brusc prin durere
epigastrică mediană, iradiind în spate și lateral (,,în bară”), se însoțește de anorexie, vărsături,
diaree, rareori colaps. Evoluează în 2 – 8 zile spre vindecare. Mult mai frecventă este afectarea
pancreatică intaclinică cu pertrbarea glicemiei, hiperamilazemie și amilazurie.
Ovarita urliană este întâlnită rar și este mai greu de diagnosticat. Se manifestă prin durere
în hipogastru; uneori se palpează ovarul mărit și dureros.
Alte localizărir are: tiroidita, mastita, bartolinita, dacrioadenita.
Miocardita urliană este o complicație rară. Studiile electrocardiografice (EKG) au
evidențiat apariția miocarditei până la 15% din cazuri.
Pericardita urliană este foarte rară.
Surditatea unilaterală sau bilaterală este o complicație foarte rară, fie temporară cu o
durată de 2 – 3 săptămâni, fie definitivă.
Artrita sau reumatismul urlian este o poliartrită migratoare care afectează articulațiile
mari și mici si care se vindecă spontan.
Alte complicații: diabetul zaharat (DZ) - infecția urliană pancreatică ar determina
exprimarea unei predispoziții genetice, edemul laringian, pneumonia interstițială, sindromul

8
psudo-apendicular, hepatita cu sau fără icter, anemia hemolitică, purpura trombocitopenică. La
gravide, în primul trimestru de sarcină, infecția urliană poatproduce avort.
Infecția congenitlă a fostasociată, în unele studii, cu apariția fibroelastozei endocardice la
copii.
Prognostic
În lipsa complicațiilor, prognosticul este favorabil, cu trecerea în perioada de remisie și
reluarea activitătilor zilnice, cu scăderea riscului de răspândire a virusului și, de asemenea, cu
scaderea riscului de a se reinfecta.
În cazul complicațiilor, prognosticul va fi cel al complicațiilor. Surditatea, consecutivă
nevritei acustice, apare excepțional.
Decesele sunt foarte rare (0,3%), determinate, de obicei, de encefalita.

BIBLIOGRAFIE

1. Bocârnea, C. - ,,Manual de Boli Infecțioase și Epidemiologice”, Editura Info-team, 1995,


pg. 15
2. Borundel, C. - ,,Manual de medicină internă pentru cadre medii”, Editura ALL, București,
1966, pg. 28-30
3. Cajal, N. - ,,Tratat de virusologie medicală”, București, 1995, pg. 75-98
4. Drăgan, I. Madelena - ,,Boli infecțioase”, Editura Didactică și Pedagogică, 1998, pg. 101
5. Gherasim, L. - ,,Medicină internă”, vol. I, ed. a II-a, Editura Medicală, București, 2000, pg.
40-83

S-ar putea să vă placă și