Nică din Amintiri din copilărie de I.

Creangă

Nică este personajul principal, al romanului "Amintiri din copilarie" de Ion

Creangă, se numește Ion ca și scriitorul. In cea mai mare parte a operei este folosit
numele Nică "forma diminutivală a substantivului propriu Ionică. Nică este
personajul uman, principal, individual ṣi realist, pozitiv și dinamic, este prezentat
de Ion Creangă ca fiind un copil obişnuit dintr-un sat comun din Moldova. El este
descris ca un băiat năzdrăvan care nu învăţa şi era leneş. Autorul îl vede pe Nică ca
fiind imatur, de vreo 11 ani, răsfăţat, leneş şi neastâmpărat, nu vrea să înveţe,
considerând că la şcoală este foarte rău.

Personajul se caracterizează prin raporturile cu celelalte personaje : părinți, rude,

săteni. Astfel, mama îl vede ca pe un Făt-Frumos " cu părul balai", la al cărui
zâmbet "vremea se îndreptă" ca prin minune, iar istețimea lui o face să vadă în el
"un al doilea Cucuzel, podoaba creștinătății". In schimb, tatal constata cu ironie ca
Făt-Frumos este de fapt " o tigoare de băiet, cobăit și leneș, de n-are pereche", iar
mătușa Mărioara se plânge ca "de zbântuitul ista....nimica nu scapă".

Nică, eroul amintirilor, este caracterizat direct de către narator (prin

autocaracterizare). La sfârșitul părții a doua Creangă își alcătuiește un
"autoportret" mișcător, dar în același timp îngăduitor: "Ia, am fost și eu în lumea
asta, un boţ cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești, care nici frumos
până la douăzăci de ani, nici cuminte până la treizeci și nici bogat până la patruzeci
nu m-am facut." Creangă își amintește doar că era “ o mulţime de băieţi și fete
între care eram și eu, un băiet prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea”, dar
"vesel ca vremea cea bună și sturlubatic și copilăros ca vântul în tulburarea sa".
Altădată își amintește că era un sociabil, un comunicativ, care întra ușor în vorba: "
...unde erau trei, eu eram al patrulea"....Adevăratul portret al lui Nica se conturează
însă din faptele și atitudinile sale.

Eroul este caracterizat, direct, și de către alte personaje. Mama îl numește „dugliș”
deoarece nu voia să se trezească înainte de răsăritul soarelui ca sa nu-l spurce
pupăza:„Scoală duglișule”. Mătușa Măriuca îl consideră zbântuit: „De zbântuitul
ista al dumitale nimici nu scapă”. Moșneagul care a dat drumul pupezei să zboare,
îl numește „amarnic la viața”deoarece Nică îi cerea să-i plătească pasărea.

Numai că jocurile copilărești nevinovate ( care o supără pe mama, dar sunt

acceptate de tata cu înțelepciune și umor ) sunt înlocuite cu timpul de adevărate
"aventuri", care-l pun pe Nică în conflict cu maturii și atrag dupa ele pedepse,
amenințări sau numai spaime.

Indirect, Nică se prezintă prin fapte, vorbe și relațiile cu celelalte personaje. Prin
caracterizarea indirecta ,noi ne dam seama ca Nica era lacom si dornic de a lua cat
mai multe cirese"...ma trezesc in ciresul femeii si incep a carabani la cirese in
san..." ,era un baiat foarte elastic si sprinten:"Eu atunci,iute ma rasucesc intr-un
picior,fac vro doua sarituri mai potrivite ,ma azvarl peste gard de parca nici nu l-
am atins,si-mi pierd urma..." .Tot prin caracterizare indirecta ,se scoate in relief
viclenia si agerimea lui Nica: "...ma furisez din casa ziua miaza-mare si ma duc..."

Memorabil în acest sens este episodul uratului la o ora nepotrivită la casa popei
Oslobanu , care aruncă dupa copii cu o "scurtătură" de lemn. În pofida multelor
năzdrăvanii pe care le face, Nică se dovedește un copil cu mult bun simț: îi este
teama că sătenii îl vor condamna pentru furtul de cirese sau că vor afla de
întamplarea cu pupăză, făcându-se astfel de rușine. Capitolul al patrulea ni-l
înfățișează pe Nică în ipostaza de adolescent. Aceasta postură dezvăluie
sensibilitatea personajului care se desparte cu greu de satul natal, „ca pruncul
dezlipit de la sânul mamei sale”.

Din punct de vedere fizic, autorul îl descrie ca „un copil scund”, “cu părul blond şi
lung”, „cu ochi căprui şi frumoşi”. Este îmbrăcat cu “o bluziţă albă”, „pantaloni
negri” şi umbla cu „picioarele gale”. El avea „urechile mici şi fața lunguiaţă”.

Dacă portretul fizic al lui Nică este compus din puține elemente, profilul moral
dezvăluie numeroase calități. Din punct de vedere moral, este un băiat jucăuş, nu
prea cuminte şi gurmand. Nică era năzdrăvan şi tot timpul pus pe joacă. Cu toate
acestea, Nică era un copil iubitor, plin de viață şi hazliu. El era elastic, un bun
căţărator şi alergător. Îi mai plăcea să păcălească lumea, pentru a reuşi să-şi
îndeplinească anumite scopuri ,,malefice’’ plănuite de el. Îi plăcea să necăjească
păsări şi, dacă le prindea, le trimitea la iarmaroc. Imaginativ fiind, băitul își creează
prin joc un întreg univers, în care batul devine „un cal din cei mai strașnici”.

Structura sufletească delicată este evidențiată însă în toate cele patru capitole prin
rememorările pe care acestea le conțin referitor la casa parintească sau la satul
Humulești: „Stau cateodată și-mi amintesc ce vremi și ce oameni erau prin părțile
noastre…”; „…eu, când mă gândesc (…) la casa parintească din Humulești, (…)
parcă-mi saltă și acum inima de bucurie „;”… satul Humulești, în care m-am trezit,
nu-i un sat laturalnic…”; „Cum nu se dă scos ursul din barlog, țăranul de la munte
strămutat la câmp și pruncul dezlipit de la sânul mamei sale, așa nu mă dam eu dus
din Humulești…”. Sensibilitatea personajului este dezvăluită și de latura sa
contemplativă. Descrierea făcută naturii prezintă un copil care a perceput artistic
frumusețile mediului înconjurător : „Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca
cristalul în care se oglindește cu mâhnire de veacuri Cetatea Neamțului”; „…
urieșii munți cu vârfurile ascunse în nouri, de unde purced izvoarele și se revarsă
pârăiele cu răpăjune, sopoțind tainic”. Prin monolog, personajul se dedubleaza cu
ironie: „Mai asa surioara!... Dar in gandul meu: «Cand ati sti voi cate a patimit,
sireaca, din pricina mea, si eu din pricina ei, i-ati plange de mila.»”.

Concluzie: Nică rămâne copilul etern al satului românesc. El este centrul acestui
univers şi demersul narativ concretizează un personaj care se iniţiază în legile
vieţii. El pleacă de-acasă în căutarea unui rost. Aceste întâmplări ale copilăriei
(vezi citatele: "Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este
veselă şi nevinovată" sau: "Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred că au fost
toţi copiii, de când e lumea asta şi pământul"), rememorate din perspectiva omului
matur, nu interesează decât în măsura în care ele au contribuit la formarea sa ca
om, în măsura în care i-au dat oi imagine asupra lumii, îmbogăţindu-i experienţa.
Ca şi Harap-Alb, Nică învaţă că oamenii sunt buni, harnici, generoşi,
întreprinzători, ca mama sa (a cărei evocare ocupă locul central în partea a II-a a
operei); oamenii pot fi, de asemenea, hâtri ca moş Chiorpec şi ca moşneagul din
târg, ori sunt lacomi, zgârciţi, "hursuzişi pâclişiţi",. cicălitori ca mătuşa Mărioara,
moş Vasile sau popa Oşlobanu.