Sunteți pe pagina 1din 26

Avizat, Avizat,

S.A.M. Măgura I.S.J. Teleorman


Dir. Prof. Măldăianu Lidia Inspector de specialitate

Program de reabilitare
a copiilor cu ces

Realizator şi coordonator program,


Inst. Cismaru Florentina
Argument

Educaţia incluzivă înseamnă că toţi copiii şi tinerii învaţă împreună în


structuri obişnuite ale învăţământului preşcolar, şcolar şi superior. Incluziunea
implică ca toţi elevii să participe în viaţa şi activităţile şcolii, indiferent de
nevoile pe care le au. Incluziunea este văzută ca un proces continuu de depăşire a
barierelor de învăţare şi participare pentru toţi copiii şi tinerii.
Toţi copiii învaţă tot timpul atât în cadrul şcolii, cât şi în afara ei. Copiii
cu dificultăţi de învăţare au o altă manieră şi un alt ritm de învăţare, spre
deosebire de ceilalţi copii.
Această abordare este diferită de abordarea tradiţională în care se
presupune că, dacă un copil are dificultăţi de învăţare, acel copil este o problemă
şi el trebuie să se schimbe şi nu şcoala.
Abordarea incluzivă cere şcolii să aibă atenţia concentrată asupra
elevilor, să aprecieze diferenţele dintre elevi şi să adapteze aceste diferenţe.
Copiii petrec o mare parte din viaţa lor la şcoală. De aceea este important
pentru copii să se simtă bine în clasă şi în împrejurimile ei.
Şcoala trebuie să-i pregătească pe copii pentru viaţa reală care îi aşteaptă
dincolo de porţile sale.
Fiind început de an şcolar, unii elevi se adaptează mai greu cu clasa, cu
colegii din clasă. Prin acest program se propune o perioadă de adaptare de
aproximativ două săptămâni, în care copilul începe să se reobişnuiască cu spaţiul
şcolar, cu materialele didactice folosite, cu cadrele didactice din jurul lui. Când
începe noul an şcolar, pentru toţi elevii (14 Sept), el nu va mai simţi frustrarea de
altă dată, retragerea în colţul lui sau ruşinea manifestată faţă de doamna
învăţătoare.

Domeniul şi tipul de educaţie în care se încadrează:


- Învăţământ primar - jocuri, activităţi de reintegrare, socializare pentru
începerea noului an.

Locul desfăşurării programului:


- în incinta şcolii.

Scopul programului:
- Stimularea interesului şi a dorinţei de a se cunoaşte alte persoane;
- Posibilitatea integrării copilului cu dizabilităţi în şcoală.
Obiectivele programului:
- Să cunoască problemele copiilor cu dizabilităţi;
- Să cunoască elementele ce definesc adevărata prietenie;
- Să cunoască avantajele de care beneficiază cei care au prieteni;

Beneficiari:
- cadrul didactic coordonator;
- copilul cu dizabilităţi;
- părinţii copilului care prezintă nevoi speciale.

Durata programului:
- 14.09.2009 – 25.09.2009

Metode şi tehnici de lucru:


- comunicări orale,
- povestire,
- muncă individuală,
- activităţi plastice,
- exemplificări
- analiza produselor activităţilor.

Materiale didactice:
- fişe de lucru,
- planificare personalizată,
- imagini exemplificatoare,
- aparat foto,
- carioci,
- cretă colorată.

Controlul discriminării:
- înlăturarea etichetei,
- încurajarea,
- aprecierea,
- aşezarea în bancă.

Resurse financiare:
- proprii cadrului didactic coordinator.
Evaluare program:
- realizarea unei mape cu lucrările copilului însoţite de comentariile
cadrului didactic coordinator;
- realizarea unui CD cu imagini din timpul activităţilor.

Planificarea activităţilor propuse:

Nr. Activitatea Materiale didactice Metode şi tehnici Data Obs.


crt.
1 „Să ne fişă de lucru - comunicări orale, 14.09.2009
cunoaştem!” fişă de lucru individuală - povestire,
- muncă individuală,
- activităţi plastice,
- exemplificări
2 „Eu sunt, tu eşti” fişă de lucru - comunicări orale, 15.09.2009
diplomă de merit - povestire,
- muncă individuală,
- exemplificări
3 „Povestea mea” fişă de discuţie - comunicări orale, 16.09.2009
fişă de lucru individuală - povestire,
- muncă individuală,
- activităţi plastice,
- exemplificări
4 „Grupul şcolar” fişă de discuţie - comunicări orale, 17.09.2009
fişă de lucru individuală - povestire,
- muncă individuală,
- activităţi plastice,
- exemplificări
5 „Ce este un fişă de discuţie - comunicări orale, 18.09.2009
prieten?” fişă de lucru individuală - povestire,
- muncă individuală,
- activităţi plastice,
- exemplificări
6 „Relaţii de fişă de discuţie - comunicări orale, 21.09.2009
prietenie” fişă de lucru individuală - povestire,
- muncă individuală,
- exemplificări
7 „Grupul de fişă de discuţie - comunicări orale, 22.09.2009
prieteni” fişă de lucru individuală - povestire,
- muncă individuală,
- activităţi plastice,
- exemplificări
8 „Toţi suntem fişă de discuţie - comunicări orale, 23.09.2009
egali” fişă de lucru individuală - povestire,
- muncă individuală,
- activităţi plastice,
- exemplificări
9 „Şcoala este a fişă de discuţie - comunicări orale, 24.09.2009
tuturor” fişă de lucru - povestire,
individuală
- muncă individuală,
- exemplificări
10 „Învaţă de la fişă de discuţie - comunicări orale, 25.09.2009
alţii” fişă de lucru - povestire,
individuală
- muncă individuală,
- activităţi plastice,
- exemplificări
- analiza produselor
activităţii
Tema : Să ne cunoaştem
Data : 31.08.2009
Folosindu-se de acest desen atât cadrul didactic cât şi copilul vor trebui să se
identifice pe rând cu floarea, spunându-şi numele şi câteva calităţi sau defecte. Petalele
le vor asocia cu părinţii iar tulpina cu învăţătoarea.

Colorează-ţi chipul !
Tema : Eu sunt, tu eşti
Data : 01.09.2009

floare copil

EU

leu doamna învăţătoare

copil copac

TU

căţel pisică
JOC : “EU SUNT – TU EŞTI “
“eu sunt cuminte, ordonat, rareori neatent – tu eşti …”

Această diplomă aparţine


lui ..................................................
.......
pentru răspunsurile ......................
din timpul activităţii......................
.........................................................
Tema : Povestea mea
Data : 02.09.2009

Fiecare lucru sau fiinţă are o poveste.


Şi tu trebuie să ai povestea ta. Spune-o !
Spune-le fetiţelor ce cadou vrei să primeşti într-o zi. Colorează-le pentru a le da
viaţă. Poate îţi vor da cadoul pe care ţi-l doreşti.
Tema : Grupul şcolar
Data : 03.09.2009

Să identificăm imaginile şi să spunem ce fac copiii la şcoală.


Colorează imaginea care ţi-a plăcut mai mult
Tema : Ce este un prieten ?
Data : 04.09.2009

Să descriem imaginile! Spune


care este prietenul tău cel mai bun.
Colorează imaginea care ţi-a plăcut mai mult
Tema : Relaţii de prietenie
Data : 07.09.2009

Ce fac copiii în imaginile de mai jos ?


Cum se poartă prietenii cu tine ?
Eu citesc iar tu spui răspunsul preferat :

1. Aş dori ca prietenul meu să fie :

 de încredere
 frumos
 sincer
 respectuos
 înţelegător
 prefăcut

2. Aştept de la prietenul meu :

 să îmi dea curaj


 să nu mă atenţioneze când greşesc
 să mă accepte aşa cum sunt
 să mă ierte atunci când greşesc
 să mă lase să copiez la test
 să-mi explice exerciţiul
 să nu mă părăsească la nevoie

3. Refuz prietenia mea celor care:

 nu se ţin de cuvânt
 îşi schimbă prietenii mereu
 îşi respectă întotdeauna cuvântul dat
 mă jignesc şi mă vorbesc urât despre mine
 mă arată cu degetul

Tema : Grupul de prieteni


Data : 08.09.2009

Alege un prieten care ţi se pare că ţi s-ar potrivi.


De ce crezi că aceşti copii din imagine sunt prieteni ?
Ce au ei în comun ?
Coloreazi-ţi prietenul sau prietena !

Tema : Toţi suntem egali


Data : 09.09.2009

Joc : “Şi eu sunt ca tine!”


Care sunt asemănările şi deosebirile dintre cei trei copii ?
Desenează, în chenarul de mai jos, doi copii la fel !

Tema : Şcoala este a tuturor


Data : 10.09.2009

Cine ar trebui să înveţe la şcoală ?


Copiii din imaginea de mai jos sunt de culori diferite. Sunt ei diferiţi ?
Ce s-ar întâmpla dacă ar învăţa în aceeaşi şcoală ?
Dar dacă unul dintre ei ar avea un defect de vedere, ar trebui să mai înveţe la aceeaşi
şcoală ?

Şcoala nu este un loc al discriminării. Şcoala este a tuturor.


Cine ar trebui să stea pe acest scaun ?

Tema : Învaţă de la alţii


Data : 11.09.2009

Să discutăm despre activităţile pe care le fac aceşti oameni şi ce putem învăţa


noi de la ei.
Colorează imaginea care te-ar reprezenta !

S-ar putea să vă placă și