Sunteți pe pagina 1din 4

Succesul şcolar în învǎţǎmântul primar

1. Succesul şcolar – obiectiv fundamental al activitǎţii de instruire - învǎţare


Activitatea de instruire – învǎţare are loc într-un cadru instituţional şi planificat având la
dispoziţie planuri de învǎţǎmânt, programe şi manuale în vederea formǎrii personalitǎţii umane în
concordanţǎ cu cerinţele idealului educaţional. La baza instruirii şcolare stau trei tipuri de activitǎţi
principale: predarea, învǎţarea şi evaluarea care se aflǎ într-o relaţie de interacţiune, de influienţe şi
sprijin reciproc.
Evaluarea conştientizeazǎ succesul şcolar. Succesul şcolar este o expresie a concordanţei între
capacitǎţile, interesele elevului pe de o parte şi exigenţele şcolare formulate şi prezentate elevului prin
diverse metode instructiv – educaţionale pe de altǎ parte. La baza realizǎrii acestui obiectiv este implicat
atât elevul cât şi învǎţǎtorul. În primul rând, învǎţǎtorul trebuie sǎ cunoascǎ foarte bine elevii cu care
lucreazǎ la clasa. Se ştie cǎ fiecare elev este o individualitate unicǎ, nerepetabila,. Trebuie luat în seamǎ
diferenţele individuale dintre copii, dozarea sarcinilor, a ritmului şi a modalitaţilor de lucru în raport cu
posibilitǎţile fiecǎruia. Pe de altǎ parte succesul şcolar ţine de pregǎtirea profesionalǎ şi psihopedagogicǎ
a învǎţǎtorului, perfecţiunea activitǎţii de instruire care include o bunǎ operaţionalizare a obiectivelor,
folosirea unor strategii didactice eficiente. Evaluarea sǎ fie realizatǎ cu instrumente corespunzǎtoare şi
mai precisǎ. Antrenarea elevilor la participarea unor concursuri.
2. Conceptul de succes şi insucces şcolar
Succesul şcolar se defineşte prin formarea la elevi, în concordanţǎ cu cerinţele programelor
şcolare, a structurilor cognitive (sistem de cunoştiinţe) operaţionale (priceperi, abilitǎţi, capacitǎţi),
psihomatrice (deprinderi), afectiv – motivaţionale şi socio – morale (atitudini, trǎsǎturi de voinţǎ şi de
caracter).
Succesul şcolar trebuie analizat din perspectiva obţinerii de cǎtre elevi a unui randament şcolar
superior.
Succesul şcolar este produsul intervenţiei mai multor categorii de factori, aflaţi în diferite
raporturi de interacţiune umanǎ.
Din punct de vedere pedagogic succesul şcolar depinde de calitatea corelaţiei dintre profesor şi
elev. Cei “doi actori ai educaţiei” trebuie raportaţi la rândul lor la factorii care determina calitatea
activitǎţii lor de instruire şi de învǎţare, respectiv, calitatea succesului şcolar.
Insuccesul şcolar se defineşte prin rǎmânerea în urmǎ la învǎţǎturǎ a unor elevi, nereuşind sǎ
obţinǎ un randament şcolar la nivelul cerintelor programelor şi al manualelor şcolare.
Insuccesul şcolar (nereuşita şcolarǎ, eşec şcolar, eşec la învǎţǎturǎ) este opusul succesului şcolar
manifestând simptomele unei discordanţe dintre posibilitǎţi şi exigenţa impusǎ printr-o anumitǎ metodǎ
instructiv – educaţionalǎ.
Eşecul reprezintǎ o expresie şi o rezultantǎ a unei duble situaţii de inadaptare:
- inadaptarea elevului la activitatea de învǎţare realizatǎ în mediul şcolar dar şi extraşcolar
- inadaptarea şcolii (profesorului) la factorii interni (biologici, psihologici) şi externi (socio –
economici şi mai ales socio - culturali) care conferǎ individualitate personalitǎţii elevului.

3. Factorii care influenţeazǎ reuşita şcolarǎ


Succesul şcolar angajeazǎ întreaga personalitate a elevului şi este dependent de interacţiunea mai
multor factori.
Factorii interni:
- biologici
- pshihologici - intelectuali
- neintelectuali
Factorii externi:
- pedagogici
- socio – culturali
- stresanţi
- ambientali (familia, regimul de viaţǎ al elevului, grupul şcolar etc)
Factorii biologici – se referǎ la starea sǎnǎtǎţii organismului, la anumite deficienţe ale
analizatorilor, unele dereglǎri funcţionale ale metabolismului şi unii factori somatofiziologici
influenţeazǎ unele activitǎţi şcolare favorizând instalarea stǎrii de obosealǎ cu impact negativ asupra
activitǎţii intelectuale şi randamentul şcolar. Starea generalǎ a sǎnǎtǎţii îşi pune amprenta asupra puterii
de muncǎ şi a rezistenţei la efort. Influenţa directǎ a dificultǎţilor prin reducerea capacitǎţilor de
mobilizare şi concentrare a atenţiei şi a gândirii.
Factorii psihologici
Factorii intelectuali se referǎ, în esenţǎ, la anumite particularitǎţi ale inteligenţei şi proceselor
cognitive (gândire, imaginaţie, limbaj, memorie, atenţie etc) care circumscriu structura intelectualǎ a
personalitǎţii umane.
Inteligenţa – îşi pune amprenta asupra capacitǎţii de înţelegere şi, ulterior, de memorare sau
transfer al unor informaţii asimilate şi înţelese. Individul inteligent învaţǎ mai uşor, fǎrǎ un efort
intelectual deosebit. Cei cu un IQ sub 70 fiind candidaţi siguri la insuccesul şcolar.
Gândirea – antreneazǎ toate celelalte procese psihice în activitatea de învǎţare
Memoria – este un factor deosebit de important al succesului şcolar
Limbajul – faciliteazǎ înţelegerea şi, mai ales comunicarea; fǎrǎ limbaj comunicarea ar fi
imposibilǎ, un rol deosebit revenind limajului verbal, scris şi oral.
Imaginaţia – ajutǎ în domeniul creativ. Imaginaţia este necesarǎ domeniilor abstracte sau celor
care nu presupun neapǎrat o informaţie concretǎ în anumite demonstraţii şi argumentǎri logice şi
matematice.
Factorii neintelectuali – aceştia se referǎ la procesele psihice reglatorii şi la structura de
personalitate a individului. În categoria factorilor neintelectuali şi care au un impact diferentiat asupra
reuşitelor şcolare sunt incluşi:
- factorii motivaţionali – voluţionali;
- factorii afectiv – atitudinali;
- structura de personalitate (temperament, atitudine , caracter).
Factorii motivaţionali – o motivaţie puternicǎ favorizeazǎ obţinerea unor performanţe ridicate, pe
când o motivaţie slabǎ (negativǎ) diminueazǎ participarea elevului în activitatea de învǎţare. Motivaţia
îndeplineşte un rol activator şi dinamizator în reuşita şcolarǎ a elevilor. Gama factorilor motivaţionali este
destul de extinsǎ. Se vorbeşte, în acest sens, de motive extinseci şi intrinseci, de motive primare şi
secundare. Specific, pentru activitatea de învǎţare este motivaţia cognitivǎ. Ea este de naturǎ intinsecǎ,
alimentându-se din efectele nemijlocite ale activitǎţii intelectuale.
Voinţa – învǎţarea presupune efort pentru învingerea dificultǎţilor interne şi externe. Alegerea şi
fixarea scopurilor, invingerea tendinţelor inpulsive, depǎşirea conflictelor motivaţionale, mobilizarea
resurselor energetice interne solicitǎ anumite trǎsǎturi volutiv – caracteriale cum ar fi: perseverenţa,
conştiinciozitatea, ambiţia, stǎpânirea de sine, spiritul de iniţiativǎ, rezistenţa la efort, independenţa etc.
Afectivitatea – factorii afectivi se fac resimţiţi prin alte forme: emoţii pozitive, pasiune şi
sentimente, în mod deosebit cele intelectuale.
Structura de personalitate – personalitatea individului prin configuraţia sa structuralǎ are un rol
deosebit de important asupra performanţei şcolare.
Factorii externi – sunt factorii care se referǎ la structura instituţionalǎ a învǎţâmântului, factorii
familiari şi factorii angrenaţi în organizarea pedagogicǎ a procesului de învǎţare, aceştia din urmǎ
deprinzând nemijlocit de activitatea de profesor.
Factorii pedagogici – se referǎ la stilul didactic al profesorului, eficienţa metodelor de predare –
învǎţare şi evaluare, proiectarea şi realizarea situaţiilor de învǎţare, organizarea procesului de
învǎţǎmânt, pe fondul unui anumit plan de învǎţǎmânt şi ideal educaţional.
Competenţa profesionalǎ şi, mai ales, cea psihopedagogicǎ a cadrelor didactice îşi pun amprenta
asupra succesului şcolar. Un rol deosebit revine organizǎrii educaţiei pe structuri de învǎţǎmânt: ani,
unitǎţi şcolare, clase, nivel de salarizare a cadrelor didactice, supraîncǎrcarea curricularǎ, carenţele de
ordin logistic şi programa şcolarǎ încǎrcatǎ cu din ce în ce mai mult o influenţeazǎ nefast în procesul
pregǎtirii indivizilor.
Factorii familiari – aceastǎ categoie de factori se exprimǎ prin mai multe moduri cum ar fi:
- climatul educaţional familiar;
- valenţele educative ale familiei;
- atitudinile preşcolare – educaţionale ale familiei;
- gradul de înzestrare logisticǎ (calculator, internet etc) şi posibilitǎţi materiale – financiare;
- nivelul de instruire şi preocupare în ceea ce priveşte pregatirea şi autoeducaţia pǎrinţilor;
- regimul de viaţǎ şi stilul de viaţǎ al pǎrinţilor;
Fiecare dinttre aceşti factori contribuie în mod diferenţiat la reuşita sau insuccesul şcolar.
Ca factor al progresului şcolar, climatul familiar contribuie la formarea atitudinii copilului faţǎ de
şcoalǎ, în general faţǎ de învǎţǎturǎ, în special. Aceastǎ presupunere din punct de vedere psihologic,
crearea unui substrat motivaţional adecvat. Aprecierile generale ale părinţilor la adresa şcolii, cât mai ales
preocuparea lor sistematică faţă de rezultatele şi progresul şcolar al copiilor, stimulările şi încurajările
continue se înscriu ca modalităţi de influenţare a acestei atitudini.
Prin regimul de viaţă pe care părinţii îl impun şi controleză, contribuim la formarea unui stil
individual de muncă, dar şi a unor trăsături de caracter necesare înlăturării dificultăţilor de învăţare.
Factorii stresanţi de natură fizică (zgomot, aer poluat, iluminat insuficient, subnutriţie, etc), de
natură fiziologică (somn insuficient, subnutriţie, etc) şi de natură psihologică (supraîncărcare, lipsă de
antrenament în învăţare, vizionarea abuzivă de spectacole, anumite conflicte dintre elevi şi părinţi sau
dintre elev şi profesor).
Pe baza celor de mai sus putem conchide ca succesul şcolar este determinat de un complex de
factori care pot acţiona concomitent sau succesiv. Oricare din aceşti factori participă şi condiţionează într-
o măsură sau alta rezultatele la învăţătură.
Aceeaşi problemă a succesului/insuccesului şcolar este abordată în ultimul timp şi dintr-o altă
perspectivă, cea a strategiilor pe care le implică la „nivelul macrosistemului de învăţământ”, pe de o parte,
la nivelul „unităţii de învăţământ” ( a microsistemului ), pe de altă parte.
La nivelul macrosistemului se au în vedere o multitudine de condiţii şi măsuri ce pot fi asigurate şi
întreprinse în vederea promovării succesului, a prevenirii şi înlăturării succesului. Dintre acestea ar fi cele
privitoare la structura instituţională a sistemului de învăţământ, la conţinutul procesului de învăţământ
(plan, programe, manuale) la preocupări în domeniul formării şi perfecţionării personalului didactic, la
baza materială a învăţămantului etc. Ele sunt expresia unor decizii ce urmează a fi adoptate la nivel
naţional.

4. Modalităţi de asigurare a reuşitei şcolare şi de combatere a insuccesului şcolar


Eficienţa procesului educativ presupune cunoaşterea particularităţilor psihofizice ale copilului, în
diferite etape de dezvoltare a sa şi organizarea şi desfăşurarea tuturor acţiunilor în concordanţă cu aceste
particularităţi, proces care se urmăreşte în dinamica relaţiei dintre dezvolatare şi învăţare.
În procesul de învăţământ se pune nu atât problema cunoaşterii particularităţilor de vârstă şi
individuale ale elevilor şi racordarea, în mod static, a tuturor componentelor acestui proces la
particularităţile respective, ci, mai ales, problema utilizării integrale a capacităţilor de învăţare ale elevilor
pe fondul posibilităţilor pe care le oferă categoria respectivă de vârstă. Interpretarea principiului luării în
consideraţie a particularităţilor de vârstă în lumina relaţiei dintre învăţare şi dezvoltare a condus la noua
optică, teoretică şi practică, în legatură cu particularităţile individuale ale elevilor.
Se ştie că, în cadrul dezvoltării stadiale, fiecare copil este o individualitate, adică are o structură şi
un nivel al trăsăturilor psihofizice, al diferitelor însuşiri personale, într-o formă unică, repetabile la
ceilalţi.
Luarea în consideraţie a diferenţelor individuale dintre copii, dozarea sarcinilor, a ritmului şi a
modalităţilor de lucru în raport cu posibilităţile fiecăruia este cunoscută sub denumirea de tratarea
diferenţiată a elevilor sau individualizarea învăţământului. Pe fondul luării în consideraţie a
particularităţilor de vârstă, în cadrul unui învăţământ unic organizat cu clasa de elevi, se realizează
tratarea diferenţiată, individualizată a elevilor ca modalitate de sprijinire a lor la învăţătură, pentru a se
forma şi autoforma la nivelul posibilităţilor individuale. Luarea în consideraţie a particularităţilor
individuale constituie una din căile principale de prevenire şi lichidare a rămânerii în urmă la învăţătură,
de asigurare a succesului.
Motivaţia reprezintă o condiţie esenţială pentru reuşita elevului în activitatea şcolară.
Nu este suficient ca scopul unei activităţi clar, corect şi riguros formulat pentru ca ea să se
desfăşoare normal şi eficient. Dacă lipseşte stimularea şi susţinerea energetică în vederea realizării
scopului, activitatea nu va fi realizată.
Motivaţia pentru învăţare apare iniţial în familie. Este important pentru susţinerea motivaţiei ca
elevul să fie antrenat în competiţie, sunt importante succesele la învăţătură, lauda şi recompensa, modelul
profesorului cu atitudinile, interesele, sentimentele sale ce le pot trasmite elevilor.
Pentru combaterea eşecului şcolar este nevoie de o activitate dificilă şi consecventă din partea
profesorului, familiei, altor factori educaţionali. Înseamnă elaborarea unor strategii diferenţiate şi
individualizarea elevilor aflaţi în situaţie de eşec şcolar sau care manifestă anumite semne care anunţă un
viitor eşec şcolar. Asemenea strategii promovate în cadrul nodelului pedagogic al proiectării curriculare
se bazează pe organizarea unui programe de instruire care să permită gradarea învăţării, reuşita fiecărui
elev, în raport de nivelul de cunoştiinţe dobândite anterior.
Creativitatea profesorului necesară în astfel de situaţii se bazează pe cunoaşterea profundă a
personalităţii elevilor şi pe atingerea unor metode şi mijloace didactice adecvate.
Pentru asigurarea reuşitei şcolare şi combaterea nereuşitei este bine sa ţinem seamă de
următoarele:
- cunoaşterea elevului din punct de vedere pedagogic şi social;
- asistenţa psihopedagogică specială acordată elevilor dar şi educarea părinţilor;
- individualizarea sau diferenţierea instruirii în cadrul procesului de instruire;
- creşterea rolului învăţământului preşcolar;
- cunoaşterea mediului familiar în vederea stabilirii unor raporturi pedagogice;
- perfecţionarea sistemului de formare iniţială şi continuă a profesorului;
- proiectarea curriculară a tuturor activităţilor de instruire;
- autoperfecţionarea activităţii de predare care include o bună operaţionalizare a obiectivelor;
educaţionale şi folosirea unei tehnologii didactice adecvate.
Detalierea cât mai precisă a obiectivelor generale şi formularea lor în termeni de comportament
obiectivat îi permite profesorului să urmărească continuu progresele înregistrate de către elevi, gradul de
concurenţă dintre nivelul anticipat şi obiectivele stabilite şi cel realizat în mod concret, evaluat cu
instrumente corespunzătoare.

Bibliografie

1. Gabriela C. Cristea – Psihologia educaţiei, Editura Coresi, Bucureşti


2. Ioan Nicola – Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis, 2003, Bucureşti
3. Gheorghe Tomsa – Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Bucureşti, 2005