Dumitrescu Emi Nicoleta

Goanta Niculina Alina

COPILUL, OGLINDA FAMILIEI

R.Tagore spunea” Omul isi poate lua cunostintele numai de la un alt om. Asa,
bazinul se umple cu apa, focul se aprinde cu foc iar sufletul se modeleaza datorita
sufletului altui om”.

Intregul proces educativ este influentat de componentele relatiei scoala-familie-

societate. Fiecare componenta a relatiei intervine cu particularitaţile sale si actioneaza
direct sau indirect asupra celorlalte componente.

Copilul isi insuseste primele noţiuni de educaţie in familia sa, parintii fiind cei care
isi asuma rolul de educatori. In cadrul familiei, copilul isi formeaza anumite obiceiuri
si reacţii, strans legate de conditiile familiale, sociale, geografice, ereditare sau morale.

In familie, rolul parintilor este de a invaţa copilul ce este viata in ansamblul ei, de a-i
forma deprinderile igienice, care îi vor apara si intari sanatatea, de a-i largi treptat
orizontul intelectual si spiritual si de a-i oferi acel bagaj de cunostinte care ii vor
permite sa se cunoasca in primul rand pe sine insusi, sa dobandeasca echilibrul si
armonia interioara si sa stie sa recunoasca adevarul. De asemenea, persoanele cu o
excelenta comportare in societate au ceea ce se cheama "cei sapte ani de-acasa", ceea
ce evidentiaza rolul familiei în educatia copiilor, educatie care nu se opreste nici la
sapte ani, nici la varsta adolescentei si uneori nici chiar la maturitate. 

Educatia copiilor devine astfel o sarcina de mare raspundere si pentru a putea transmite
propriilor copii lumina cunoasterii, parintii trebuie sa manifeste multa intelepciune si o
dragoste profunda. Acolo unde dragostea este prost inteleasa sau lipseste caldura
caminului, unde educatia se bazeaza pe teorii inchistate intr-un noian de prejudecati,
acolo unde parintii nu au "timp" sa se ocupe de copii, dar mai ales au uitat ce inseamna
universul copilariei si sufletul de copil, educatia nu realizeaza decat un dresaj, o
ingustare a capacitatii afective si mintale care se traduce prin complexe, refulari,
temeri, idei preconcepute şi intoleranta. Experienta personala a copilului devine
limitata, cunoasterea vietii apare sub forma de sabloane, iar în loc sa se dezvolte o
personalitate care are capacitatea de a iubi, de a intelege si a cuprinde totul, formam un
om cu o minte si un suflet, inguste si strambe.
 Dragostea parinteasca se manifesta sub diferite forme care au influenţa asupra
comportamentului copilului. Autoritarismul anihileaza acţiunile spontane ale copilului.
Extrema cealalalta, rasfaţul exagerat, sufoca personalitatea viitoare a copilului.

Copiii sunt nu numai componenţi ai familiei, ci şi nişte martori plini de curiozitate,

dispusi sa imite cu usurinta viata de familie. Jocurile copiilor la varsta prescolaritatii
sunt inspirate din viaţa de familie. Baieţii se joaca "de-a tata", ei "vin de la serviciu",
iar fetitele isi ingrijesc "papusile" mimand cel mai perfect sentiment matern. Jocul "de-
a casa", "de-a familia", "de-a tata şi de-a mama" sunt tot atatea exemple în care se
manifesta atmosfera dintr-o familie. 
Adolescentul insa judeca si compara, discerne singur binele si raul, ce-i este folositor
si daunator pentru viata sa. De asemenea, adolescentul devine raspunzator de acţiunile
sale, de tinuta sa morala si de felul cum isi construieste viitoarea personalitate. La
varsta adolescentei, tinerii beneficiaza de ajutorul si exemplul atat al familiei, cat si al
scolii si societatii. Se spune ca "aschia nu sare departe de trunchi" si trebuie sa
intelegem cat de importanta este educatia copiilor in familie, cat de hotarator este
pentru urmasi exemplul bun al parintilor. 
In societatea actuala problema agresivitatii ii preocupa în cel mai inalt grad pe
parinti, profesori si societatea civila. Unii specialisti sustin ca agresivitatea ar fi unul
dintre intristatoarele produse ale unei ereditati patologice si ale unui mediu stricat.
Dupa altii, agresivitatea este un fenomen "firesc" si la copilul sau adolescentul normal.
Se cuvine sa facem deosebirea intre agresivitate si ceea ce numim pragul ei maxim-
violenta, deoarece agresivitatea umana nu antreneaza inevitabil violenta. Aceasta poate
fi redusa prin metodele de educatie pe care scoala le aplica, dar si prin implicarea
familiei pentru evitarea actelor de violenta. Se observa ca un copil care indura in
familie presiunea comportarii parintesti dure, isi insuseste si el acelasi fel de
comportare : devine dur in relatiile cu ceilalti copii. Parerea ca bataia indreapta ceva s-
a dovedit a fi incorecta. Unii parinti motiveaza ca propriul copil este agresiv, crud,
brutal pentru ca "asa s-a nascut". Parintii trebuie sa analizeze cu multa atentie iesirile
agresive ale copiilor, sa nu-i pedepseasca in mod subiectiv si pe nedrept. Este normal
ca parintii sa aiba dreptul de a folosi mijloace de constrangere si de recompensare, dar
sa nu se exagereze. 

Copilul necesita dragoste, disciplina si obtinerea treptata a unui grad de

independenta. Copilul are dreptul la interactiuni care sa-i asigure siguranta si
dezvoltarea fizica, comunicarea, educarea trasaturilor pozitive, intelegere si toleranta.

Familia prin functia educativa a avut in toate timpurile un rol important in educatia
copiilor. Desigur, functia educativa a familiei a suferit schimbari determinate de
evolutia societatii. Educatia, in familie are ca scop formarea unui om cu o dezvoltare
multilaterala si armonioasa.