Uleiul esential de cimbru

 INTRODUCERE
Uleiurile esenţiale reprezintă esenţa plantei, substanţa cea mai preţioasă a acesteia. Ele se
obţin din plante, prin stoarcere sau prin distilarea într-un alambic (vas de distilare). Uleiurile esentiale
se mai numesc si uleiuri volatile sau eterice date fiind caracteristicile lor de a avea tensiune de vapori
ridicata, o volatilitate mare la temperatura ordinara, usor antrenabile cu vapori de apa si de a fi in
concentratii mici in produsele vegetale (esente).
Uleiule volatile, ca şi celelalte substante biologic active - folosite de om in scop alimentar,
cosmetic sau terapeutic - pot fi localizate în anumite organe ale plantei aromatice sau în întreaga
plantă (în celule cu secreţie intracelulară sau în ţesuturile secretoare ale celulei).
Uleiurile esentiale sunt sintetizate si depozitate in diferite organe ale plantelor, in celule cu
secretie intracelulara sau in tesuturile secretoare.
Din punct de vedere metabolic uleiurile volatile sunt produse finale de metabolism – produse
ale metabolismului secundar al plantei, produse de excretie, dar totusi deosebit de valoraose atat
pentru planta cat si pentru om.
Din punct de vedere chimic uleiul volatil este un amestec complex de hidrocarburi alifatice si
aromatice şi derivaţii lor oxigenaţi, (alcooli, aldehide, cetone, acizi) predominândcompuşii din clasa
terpenoidelor. Uleiurile volatile pot avea in compozitia lor un numar foartemare de componenti
chimici (unele chiar pente 200 de componenti), in concentratii diferite remarcindu-se la fiecare planta
anumite substante ca si componenti majoritari. (mentolul in uleiulde mente, carvona in uleiul de
chimion, timolul in uleiul de cimbru, etc.).
In compozitia uleiurilor eterice se intalnesc frecvent:

 monoterpeni aciclici: mircenul (hamei), geraniolul (trandafiri), linalolul (lăcrămioare, ulei de

portocale, coriandru), citralul (porotcale), etc.
  monoterpeni monociclici: limonenul (mărar, chimion), mentolul, mentona, carvona care se
găsesc în uleiul volatil de chimion, mărar, mentă şi conifere

 monoterpeni biciclici: pinenul, camfanul, borneolul (lavandă, rozmarin, brad) şi camforul

carese găsesc în uleiurile volatile de conifere şi în alte specii medicinale

Uleiurile volatile pot fi obtinute din:

 Flori
 Frunze (menta, geraniu, violete)
 Fructe(cimbru, coriandru, anason, fenicul)
 Seminte
 Coaja fructelor (portocale, lamaie)
 Radacini (cimbru, vetiver)
 Lemn sau scoarta (santal, cedru, scortisoara)
 Boboci florali si muguri (cuisoare, plop, coacaz)
 Intreaga planta (salvie, cumbru, busuioc)
 Ace si ramuri (pin, chiparos, brad)

Metode de obtinere:

 Distilare (cea mai frecvent utilizata) se bazeaza pe faptul ca toate componentele unui ulei
volatil pot fi usor antrenate cu vapori de apa la temperatura inferioara punctului lor de
fierbere. Antrenarea uleiului este precedata de difuzia lui din celule vegetale
 Presarea: principala metoda folosita pentru a extrage uleiurilie esentiale din coji si fructe
 Extractia cu solventi: plantele au un continut mic de uleiuri volatile sau cand uleiurile isi
schimba compozitia chimica. Cei mai utilizati solventi: eter de petrol, benzina, alcool, grasimi
Cea mai simpla metoda de obtinere a uleiurilor este distilatia cu abur. Aceasta procedura are
ca rezultat cele mai curate produse.
Extractia uleiurilor esentiale este costisitoare, din cauza cantitatii mari de materie prima
necesara: este nevoie de cca 35 kg de plante pentru a obtine un litru de ulei esential si de mult mai
mult in cazul unor plante precum trandafirii. Asa se explica preturile mari cerute pentru uleiurile
esentiale veritabile.
 Proprietati fizice: lichide volatile, puncte de fierbere mari, insolubile in apa, solubile in
alcool, se amesteca cu uleiuri vegetale si minerale, patrund in piele, au miros placut.
Uleiurile esentiale sunt in general substante lichide, cu aspect uleios, insolubile in apa,
solubile in alcool si solventi organici. Au mirosul substantelor volatile pe care le contin, care dau
parfumul caracteristic plantelor, florilor, fructelor, semintelor, scoartei copacilor.

Proprietati terapeutice:

 fenolii, cetonele si aldehidele sunt antiseptice, curata receptorii si detoxifica corpul

 eterii sunt calmanti, reduc stresul
 monoterpenele au actiune antibiotica, antimicrobiana
 sequiterpenele au actiune antiinflamatoare, antivirala,anticancerigena

Uleiurile esentiale terapeutice au efecte multiple asupra organismului uman:

 manifesta proprietati bactericide, antiinflamatoare si antiseptice

 actioneaza pozitiv asupra sistemului nervos
 influenteaza benefic emotiile si sanatatea psihica
 reinnoiesc mecanismele de autoreglare ale organismului
 poseda valoare bioenergetica
 au efect analgezic, influenteaza benefic functia organelor respiratorii, normalizeaza functia si
starea organelor interne, au actiune curativa asupra organelor digestive, elimina reziduurile
din organism si neutralizeaza substantele toxice, restabilesc si amplifica activitatea sistemului
imunitar, normalizeaza statutul hormonal al organismului, au actiune antiparazitara.

 UTILIZAREA ULEIURILOR ESENTIALE IN

AROMATERAPIE
Exista mai multe variante prin care se poate beneficia de efectele aromaterapiei:
1. PRIN INHALARE: Simpla inhalare a aromei dupa deschiderea capacului sticlei sau
inhalarea in apa calda in care s-au picurat 2-3 picaturi de ulei volatil au efect aromatic
puternic asupra psihicului sau organismului.

2. PRIN VAPORIZARE CU AJUTORUL LAMPILOR ODORIZANTE: Se foloseşte

pentru a aromatiza camera, pentru a genera o stare de spirit pozitivă, tonică, sau dimpotrivă de
relaxare, sau pur şi simplu pentru a crea o atmosferă specială.

3. PRIN MASAJ: Este una dintre cele mai populare metode de utilizare a uleiurilor esenţiale
care conduce la optimizarea efectelor benefice, calmare, energizare, relaxare sau afrodiziac.

4. PRIN COMPRESE

5. SAUNA: creste cu succes imunitatea organismului, reduce efectele bolilor cailor respiratorii,
tonifica musculatura si imbunatateste starea de spirit. Aceste efecte pot fi accentuate cu
ajutorul anumitor uleiuri esentiale.
  MODALITATI DE EXTRACTIE
În cadrul procedurilor de extracție posibile, materia primă vegetală, recepţionată conform
cerinţelor de calitate, se supune extracției de ulei volatil fie prin procedeul hidrodistilării, fie printr-o
variantă îmbunătățită - antrenarea cu vapori de apă. Hidrodistilarea este unul dintre cele mai vechi
procedee care se utilizează şi în prezent.
Antrenarea uleiului volatil este precedată de difuzia acestuia din celulele vegetale în care se
găseşte. În funcţie de natura materiei prime, acest proces durează mai mult sau mai puţin, influenţând
durata finală a operaţiei de antrenare. În vederea uşurării acestui proces, materia primă vegetală este
măcinată în prealabil.
Există mai multe variante de antrenare cu vapori de apă:

 Antrenarea la foc direct (hidrodistilare)

 Antrenarea în curent de vapori (directă sau indirectă)
 Antrenarea cu abur sub presiune
 Antrenarea la presiune redusă
Compoziţia uleiului volatil obţinut din acelaşi material vegetal poate fi diferită, în funcţie de
procedeul de extracție utilizat. În timpul antrenării au loc procese chimice care modifică compoziţia
uleiului.
a. HIDRODISTILAREA: Este cel mai vechi procedeu de obţinere a uleiurilor volatile, care se
mai foloseşte şi în zilele noastre, concomitent cu procedeele moderne.
Factorii care afectează calitatea uleiului sunt:

 durata distilării
 pH–ul soluţiei
 gradul de mărunţire al materiei prime
 temperatura, etc.

Timpul de antrenare este determinat și de locul unde sunt situate celulele care stochează uleiul
volatil.
În timpul antrenării, datorită faptului că materialul vegetal conţine acizi organici, pH-ul
mediului scade la valori slab acide sau puternic acide. Acest lucru favorizează fenomene de hidroliză,
racemizare, eliminare, ciclizare. Pentru a reduce durata operațiunii de antrenare este importantă
mărunţirea materialului supus antrenării, durata redusă ducând implicit la eliminarea reacţiilor
nedorite.
Instalaţia de antrenare a uleiurilor volatile se compune din:
1. Antrenor - vasul în care se încarcă materialul supus antrenării;
2. Gât de lebădă - care reprezintă o conductă de evacuare a vaporilor cu o secţiune din ce în ce
mai mică pe măsură ce se îndepărtează de capacul antrenorului;
3. Condensator - este o serpentină răcită la exterior cu apă;
4. Vas florentin - este vasul de colectare a condensului unde are loc separarea fazelor. În cazul
uleiurilor volatile cu densitate mai mică decât a apei, acestea se recoltează pe la partea
superioară a vasului. În cazul uleiurilor cu densitate mai mare decât a apei acestea se
recoltează pe la partea inferioară a vasului florentin.
b. ANTRENAREA ÎN CURENT DE ABUR SAU VAPORI: În general, uleiurile volatile care
sunt standardizate şi pentru care există normative de calitate sunt obţinute prin acest
procedeu. Aceasta presupune tratarea materialului vegetal cu abur saturant, generat într-un
cazan de abur separat. În acest fel, se asigură încălzirea uniformă a materiei prime, evitându-
se contactul acesteia cu peretele supraîncălzit al antrenorului, aşa cum se întâmplă în cazul
hidrodistilării. Degradarea uleiului esențial obținut prin acest procedeu este, practic, absentă.
Instalația
industrială se
compune din
următoarele
elemente
constructive.
 Diferenţa dintre hidrodistilare şi această metodă de antrenare este faptul că ordinea de
antrenare a componenţilor din uleiul volatil este în funcţie de volatilitatea lor. Astfel, întâi se
antrenează componentele cu volatilitate mai mare (hidrocarburi monoterpenice), iar ultimele cele mai
puţin volatile.

 OBTINEREA ULEIULUI ESENTIAL DE CIMBRU

Cimbrul Subarbust de cultură cu forma de tufă globuloasă, cu bază lemnoasă, înalt până la 50
cm, cu miros aromatic caracteristic. Se cultivă în locuri însorite si cu temperaturi ridicate. Este o
specie mediteraneană, dar mult cultivat şi în alte ţări, aceasta plantă se găsește la noi numai in cultură.
Are o tulpină în patru muchii, ramificată, de culoare maronie sau roşiatică, lungă de circa 20 cm.
Frunzele sunt opuse, scurt pețiolate, de formă lanceolată sau eliptică cu marginile întregi şi recurbate
spre faţa inferioară, ceea ce le dă aspectul de tubuşoare fine.Florile sunt mici, de culoare alb-roz.
Mirosul plantei este puternic caracteristic şi gustul aromat.

Produsul vegetal conţine ca şi compus principal uleiul volatil (1 -2,5 %), mai conţinetanin,
flavone sub forma glicozidelor, a pigenolului, acid cafeic, rozmarinic etc. Conform Farmacopeei,
uleiul de cimbru trebuie să conţină cel puţin 25 % substanţe fenolice (timol şi carvacrol).
 In scopuri medicinale se utilizeaza părtile aeriene nelignificate, recoltate înainte de înflorire
completă cand contin cantitatea maximă de ulei volatil si se usuca la umbră. Datorita uleiului volatil,
cimbrul de cultură are acțiune calmantă asupra tusei; de asemenea mai posedă si proprietăti sialagoge,
coleretice, antihelmintice si antiseptice de care, in bună parte, este răspunzator timolul.

Remediile pe bază de cimbru oferă protecţie cardiacă şi au acţiune antiinflamatoare,

antibacteriană şi antivirală. De asemenea, leacurile pe bază de cimbru acţionează ca tonic nervos, ca
antispasmodic şi antireumatic.

Thymus vulgaris este principala specie din care se obține uleiul esențial de cimbru. Se
folosește partea aeriană a plantei care se recoltează în perioada înfloririi. Antrenarea cu vapori de apă
durează în medie 8 ore și se obține 0.3 – 0,7 % ulei volatil. Din punct de vedere al compoziției
chimice, uleiul de cimbru prezintă o variabilitate foarte mare.

Principalii componenți ai uleiului de cimbru:

Component Minum % Maxim %

α -Tuien 0,2 1,5
α- Pinen 0,5 2,5
Mircen 1,0 2,8
γ-Terpinen 4,0 11,0
Limonen 0,6 2,2
p-Cimen 14,0 28,0
Linalool 3,0 8,5
Terpinen-4-ol 0,1 2,5
Timol 37,0 47,5
Carvacrol 0,5 5,5
β -Cariofilen 0,5 2,0

Cel mai important din punct de vedere comercial este chemotipul ”timol”, acesta fiind
și compusul activ principal. Se găsește în ulei într-un procent de aproximativ 40 – 50% și este
compusul responsabil de acțiunea antimicrobiană a acestui ulei esential. Timolul este un compus
fenolic monoterpenic, izomer cu carvacrolul. Structura chimică este prezentată in figura de mai jos: