Sunteți pe pagina 1din 16

TEZĂ DE DOCTORAT

Psihopatologie şi creativitate.
Abordare biopsihosocială

Doctorand Bogdan Pîrvu

Conducător de doctorat Prof. Dr. Doina Cozman


CUPRINS

INTRODUCERE 13

STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII


1. Personalitatea 17
1.1. Definiţii în perspectivă biopsihosocială 17
1.1.1. Sub spectrul nevrotismului introvertit (NI) 18
1.1.2. Sub spectrul nevrotismului extravertit (NE) 19
1.2. Modelul AS 19
1.2.1. Anxietatea (A): Nevrotismul introvertit (NI) 19
1.2.2. Sociabilitatea (S): Nevrotismul extravertit (NE) 22
2. Creativitatea 25
2.1. Definiţii în termeni biopsihosociali 25
2.1.1. În orizontul creativităţii-ca-proces 25
2.1.2. În orizontul creativităţii-ca-produs 28
2.2. Creativitatea artistică în cheie biopsihosocială 32
2.2.1. Hipomania subclinică (HMSC), vremelnică 32
2.2.2. Psihopatologia subliminală (PPSL), statornică 34

CONTRIBUŢIA PERSONALĂ
1. Ipoteza de lucru / obiective 43
2. Metodologie generală 45
3. Studiul 1 – Psihopatologie şi poezia română 47
3.1. Introducere 47
3.2. Ipoteza de lucru 47
3.3. Material şi metodă 47
3.4. Rezultate 48
3.5. Discuţii 48
3.6. Concluzii 52

2
4. Studiul 2 – Psihopatologie şi proza română 53
4.1. Introducere 53
4.2. Ipoteza de lucru 53
4.3. Material şi metodă 54
4.4. Rezultate 54
4.5. Discuţii 55
4.6. Concluzii 58
5. Studiul 3 – Psihopatologie şi dramaturgia română 59
5.1. Introducere 59
5.2. Ipoteza de lucru 59
5.3. Material şi metodă 60
5.4. Rezultate 60
5.5. Discuţii 61
5.6. Concluzii 64
6. Studiul 4 – Psihopatologie şi literatura română de azi 65
6.1. Introducere 65
6.2. Ipoteza de lucru 65
6.3. Material şi metodă 66
6.4. Rezultate 67
6.5. Discuţii 69
6.6. Concluzii 72
7. Studiul 5 – Psihopatologii în literatura română. Studii de caz 73
7. 1. Introducere 73
7. 2. Ipoteza de lucru 73
7.3. Material și metodă 74
7.4. Rezultate 74
7.5. Discuţii 94
7.6. Concluzii 95
8. Discuţii generale 97
9. Concluzii generale 99
10. Originalitatea şi contribuţiile inovative ale tezei 101

REFERINŢE 103
ANEXE 115
CUVINTE-CHEIE
psihopatologie; personalitate; abordare biopsihosocială; creativitate;
creativitate artistică; creativitate literară

3
INTRODUCERE
Eminescu îmi place a crede că este motivaţia adâncă a cercetărilor mele de aici,
contextualizarea medicală a personalităţii sale fiind pentru mine un alt cuvânt pentru
conectarea psihopatologiei la creativitate, într-un discurs biopsihosocial.
Aristotel, Platon şi Kant mi-au fost călăuze credincioase în chestiuni filosofice;
Doina Cosman, Liviu Rusu şi Jeffrey Gray mi-au îndrumat paşii când a fost să zăbovesc
pe terenul psihiatriei/psihologiei medicale; Kay Redfield Jamison, Nancy C. Andreasen
şi din nou Doina Cosman m-au învăţat cum să leg psihopatologia de creativitate;
Mircea Lăzărescu şi Eduard Pamfil m-au consiliat când am alunecat spre antropologie
medicală ori spre fenomenologie.

STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII

Personalitatea. Cu raportări constante la Cosman şi Cloninger, am trasat definiţii


pentru personalitate şi trăsăturile de personalitate, persoană, temperament şi caracter
– toate acestea, într-o perspectivă biopsihosocială.
Sub spectrul nevrotismului introvertit (NI), am încercat definiţii pentru
psihotism şi psihopatie, agreabilitate, evitarea durerii şi sensibilitatea la pedeapsă,
repere fiind Eysenck & Eysenck, Zuckerman, Costa & McCrae, Cloninger, Gray. De o
definiţie amplă, în formulă biopsihosocială, a beneficiat nevrotismul, reperul principal
fiind mai ales Gray.
Sub spectrul nevrotismului extravertit (NE), am creionat definiţii pentru
conştiinciozitate, căutarea noutăţii, căutarea senzaţiei şi sensibilitatea la recompensă,
repere fiind Costa & McCrae, Cloninger, Zuckerman, Gray. De o definiţie mai largă, în
formulă biopsihosocială, a beneficiat extraversia, reperele principale fiind Jung,
Eysenck & Eysenck, Costa & McCrae şi Gray.
Modelul pe care îl propun, AS, cuprinde anxietatea ca nevrotism introvertit şi
sociabilitatea ca nevrotism extravertit, fundamentări biopsihosociale ducându-mă spre
un concept de anxietate (A) totuşi deplasat semnificativ dinspre Gray spre DSM-5 şi
presupunând un câmp semantic ce acoperă 1) frica; 2) neliniștea și nerăbdarea; 3)
4
fatigabilitatea facilă; 4) concentrarea anevoioasă; 5) irascibilitatea – cu un câmp lexical
compartimentat în itemi precum 1) fricos, temător, bănuitor, neîncrezător, suspicios,
circumspect; 2) neliniștit, îngrijorat, alarmat, intrigat, impacientat, agitat, frământat,
neastâmpărat, nepotolit, zbuciumat, nerăbdător, încordat, înfrigurat; 3) obosit, ostenit,
frânt, extenuat, istovit, secătuit, sfârșit, stors, vlăguit; 4) încețoșat, blegit, moleșit,
muiat, turtit, turmentat; 5) irascibil, iritabil, surescitabil, nevricos, ţâfnos, supărăcios,
arţăgos; de asemenea spre un concept de sociabilitate (S) presupunând un câmp
semantic ce acoperă 1) activitatea febrilă; 2) dominanța; 3) autoîncrederea; 4)
independența; 5) nesăbuința – cu un câmp lexical compartimentat în itemi precum 1)
neobosit, neostenit, sârguincios, zelos, silitor; 2) autoritar, dominator, magisterial; 3)
încrezător, confient, suficient sieși; 4) independent, neatârnat, suveran; 5) nesăbuit,
nechibzuit, imprudent, necugetat, nesocotit, neprevăzător, necumpănit.
Creativitatea. Cu raportări la Cosman, Rusu, Enăchescu, Pamfil & Ogodescu, am
încercat definiţii în orizontul creativităţii-ca-proces, o stare temporară pe care o văd
ancorată, prin apel la Cloninger, Amabile şi Csickszentmihalyi, în dependenţa de
recompensă, persistenţă, autodirecţionare, autotranscendenţă, de asemenea în
motivaţia intrinsecă, flux şi, nu în ultimul rând, într-un anume zeitgeist.
În orizontul creativităţii-ca-produs, definiţia cvasi-unanimă stipulează
originalitate şi utilitate, cu inteligenţa în rol secundar, cu deschiderea în rol principal –
ultima, ramificându-se spre fantezie, estetică, sentiment, acţiune, idee. Aici, dacă am
admis în final că inteligenţa nu-i într-adevăr precumpănitoare, nu-mi închipui
deschiderea ca trăsătură de personalitate – presupusa ei stabilitate contrazicând-o un
caz precum cel reprezentat de Tudor Arghezi, cu deschideri extreme în operă, cu
obtuzităţi simetrice în trăirile de zi cu zi. Nu pot accepta nici definiţia îndătinată a
creativităţii înseşi, care ar împinge tema noastră, creativitatea artistică/literară, în
derizoriu. Dintr-o descripţie fastidioasă propusă de Kant m-am oprit deocamdată la un
concept de creativitate-ca-originalitate modelatoare/canonică, adică al unei
originalităţi care nu rămâne suspendată schizofrenic, ci este adoptată ca model, ca
principium individuationis, exemplar şi diriguitor.
Revenind în perimetrul creativităţii-ca-proces ca să recuperez o ultimă definiţie
ajutătoare, propusă de Kay Redfield Jamison pentru episodul intens creativ, am descris
ceea ce eu numesc ,,transă”: creşteri de 79% pentru entuziasm, 67% pentru energie,
64% pentru autoîncredere, 62% pentru flux asociativ, 58% pentru euforie, 57% pentru
capacitatea de concentrare, 56% pentru intensitatea emoţională, 55% pentru starea de
bine – în fine, 15% pentru apetit sexual, 12% pentru logoree, 8% pentru nechibzuinţă
financiară. Pledează aceste cifre, alături de un virtual tratament cu litiu descris de mine
în termeni psihofarmaceutici, pentru introducerea hipomaniei (subclinice) în ecuaţia
creativităţii-ca-proces. Astfel, un profil ,,în oglindă” al artistului-în-
transă/hipomaniacului ne transmite că ambii ,,ştiu ce vor” şi se închipuie ,,deasupra
tuturor” (criteriu A); se simt ,,tari” şi ,,în formă” (simptom B1), de somn nu vor să audă
şi nici nu le trebuieşte (simptom B2) pentru că ,,au ceva de spus”, important şi urgent
(simptom B3).
5
Revenind în perimetrul creativităţii-ca-produs pentru a apăsa conexiunile
biopsihice între originalitatea modelatoare (OM) şi noutate, dezinhibiţie, deschidere,
flexibilitate, sinestezie şi divergenţă, am introdus psihopatologia în contul creativităţii
artistice/literare – cu caracter de mare probabilitate, cum reiese din distinse
demersuri patografice: Juda, Martindale, Jamison, Post, Ludwig, Cosman; ori
anamnezice: Andreasen, Ludwig, Cosman.

CONTRIBUŢIA PERSONALĂ

Ipoteza de lucru/Obiective. Ipoteza care se desprinde din “stadiul actual al


cunoașterii” este că legătura între psihopatologie (PP) şi creativitatea înaltă (CI), un
„creuzet” din care noi am decapat în principal trăsături de personalitate (AS) şi
oarecum în subsidiar codul genetic (ADN), inteligenţa (IQ) şi un anume zeitgeist (ZG),
ţine de domeniul organicului, că, anume, creativitatea înaltă se nutreşte din hipomania
subclinică (HMSC) şi se finalizează prin originalitate modelatoare (OM) şi
psihopatologie subliminală (PPSL). Într-o formă ceva mai absconsă,
CI(AS+ADN+IQ+ZG) se in-formează prin HMSC şi se encodează în OM şi PPSL.
Prin „entabulare”: CI(AS+ADN+IQ+ZG) → HMSC → OM + PPSL.

Metodologie generală. Patografia (demersuri biografice) în primele trei studii,


anamneza (chestionare şi interviuri structurate) în al patrulea studiu și din nou
patografia în al cincilea studiu constituie metodologia noastră, nu atât în litera cât în
spiritul studiilor de gen din literatura de specialitate. Prin delimitarea unui teritoriu
temporal cu o graniţă de jos (jumătatea secolului XIX) impusă de imposibilitatea de a
aduna până spre 1850 date cât de cât consistente despre sănătatea psihică a
scriitorilor în cauză, şi chiar despre afecţiunile lor somatice; și cu o graniţă de sus (anii
‘90) decurgând din nevoia de a ne distanţa cu cel puţin o generaţie (≈20 ani) de
scriitorii în chestiune pentru o evaluare estetică cât mai obiectivă, psihobiografiile
noastre au ambiţionat să se alinieze unor criterii estetice, dar au ţinut seama şi de
considerente general culturale, cu asupra-de-măsură atât la „sud” cât și la „nord”, când
a fost cazul.
Studiul 1 – Psihopatologie şi poezia română. La un eşantion de 80 poeţi, am
găsit 75 cazuri (93,75%) de tulburare mintală: tulburări bipolare în 8 cazuri (10,66%),
tulburări depresive în 22 cazuri (29,33%), tulburări anxioase în 23 cazuri (30,66%),
tulburări de personalitate în 11 cazuri (14,66%), tulburări de stres posttraumatic în 3
cazuri (4%), tulburări legate de consumul de substanțe în 8 cazuri (10,66%); suicid în
6 cazuri (8%), tentative de suicid în 7 cazuri (9,33%); spitalizări psihiatrice în 7 cazuri
(9,33%).

6
Studiul 2 – Psihopatologie şi proză română. La un eşantion de 110 prozatori,
am găsit 88 cazuri (80%) de tulburare mintală: tulburări de anxietate în 38 cazuri
(43,18%), tulburări depresive în 26 cazuri (29,54%), tulburări de personalitate în 11
cazuri (12,50%), tulburări de stres posttraumatic în 10 cazuri (11,36%), tulburări
legate de consumul de substanțe în 3 cazuri (3,40%); suicid în 5 cazuri (5,68%),
tentative de suicid în 3 cazuri (3,40%).
Studiul 3 – Psihopatologie şi dramaturgia română. La un eşantion de 25
dramaturgi, am găsit 21 cazuri (84%) de tulburare mintală: tulburări anxioase în 9
cazuri (42,85%), tulburări depresive în 4 cazuri (19,04%), tulburări de personalitate în
3 cazuri (14,28%), tulburări legate de consumul de substanțe în 3 cazuri (14,28%),
tulburări de stres posttraumatic în 2 cazuri (9,52%).
Studiul 4 – Psihopatologie şi literatura română de azi. La un eşantion de 81
scriitori (27 poeţi, 27 prozatori, 27 critici/eseişti), membri ai Filialei ieşene a Uniunii
Scriitorilor din România – cu excepţia unui număr de 18 critici/eseişti, aceştia din
urmă cu cariere academice, cu numeroase volume publicate –, am găsit în orizontul
creativităţii-ca-proces, scoruri de 24% (poeţi), 21% (prozatori), 32% (critici/eseişti),
66% (control) pentru extraversie; 87% (poeţi), 76% (prozatori), 43% (critici/eseişti),
pentru motivaţia intrinsecă; 73% (nuvelişti), 66% (romancieri), 17% (critici/eseişti)
pentru ponderea transei. În orizontul creativităţii-ca-produs s-au înregistrat scoruri de
72% (poeţi), 58% (prozatori), 48% (critici/eseişti), 36% (control) pentru anxietate;
71% (poeţi), 82% (prozatori), 77% (critici/eseişti), 66% (control) pentru deschidere.
Studiul 5 – Psihopatologii în literatura română: Studii de caz. Date fiind
psihopatologiile din literatura română: tulburările anxioase, tulburările depresive,
tulburările bipolare, tulburările de personalitate, tulburările de stres posttraumatic,
tublurările legate de consumul de substanţe, a rămas să „consult” – şi pentru a oferi un
mai bun acces la metodologia mea „punctuală” – câte un reprezentant al fiecărei
tulburări: Mihai Eminescu pentru TAB-1 (266.43–F31.13 la prima internare de la
Caritatea și 296.40–F31.9 la ultimele internări de la Mărcuța și de la Caritatea), George
Bacovia pentru TDP, cu 4 decompensări prin crize TDS (296.23–F32.2 la prima
internare, 295.35–F33.41 la următoarele internări), Emil Cioran pentru TAG (300.02–
F41.1), Mateiu I. Caragiale pentru NAR (301.81–F60.81), Eugen Ionescu pentru TCS
(303.90–F10.20).
Discuţii generale. Primele trei studii „personale”, gândite să ofere o inducţie
„rotundă” prin viziunea lor totalizatoare, urmau să confirme, şi într-adevăr au
confirmat, organicitatea legăturii între psihopatologie şi creativitatea înaltă: un
eşantion generos de 215 scriitori români a „prelevat” o psihopatologie de 85,58%
pentru literatura română în ansamblu. Odată ajuns în acest punct final, şi până la urmă
mulţumitor, de quod erat demonstrandum, studiul al patrulea (chestionare şi
interviuri structurate, aplicate la 81 scriitori) a fost gândit nu atât să aducă ceva nou –
statutul scriitoricesc îndoielnic al subiecţilor împiedicându-ne să-i amalgamăm fie și pe
o notă cum grano salis cu scriitorii canonici/clasici dinainte – cât să meargă pe urmele

7
unui quo vadis; cum tot şi studiul al cincilea, prin „disecţii” ale tulburărilor specifice
literaturii române, reieşite, astfel, din primele trei studii.
Concluzii generale. Luate împreună, secţiunea 1 și secţiunea 2 stipulează că
psihopatologia este o parte integrantă a creativităţii artistice, secţiunea 2 specificând
în plus că aportul psihopatologiei este, una peste alta, 85-90% – cu cifre semnificativ
mai mari în cazul poeziei.
Originalitatea şi contribuţiile inovative ale tezei. Enunţul problemei noastre ar
suna astfel: „Răspundeţi afirmativ sau negativ, prin încercări repetate, la întrebarea
dacă există o legătură semnificativă între psihopatologie și creativitate; în termeni
empirici, între nebunie și geniu”. Iar răspunsul meu îmi va fi mărturisit înrolarea, totuşi
orgolios nuanţată, în tabăra celor care văd o legătură de-a dreptul „organică” între
psihopatologie și creativitatea artistică. Nu m-au adus aici preconcepţii oarecari, ci
așezarea unei întregi literaturi naţionale: literatura română, pe o temelie de ultimă
generaţie: DSM-5. Nu a mai îndrăznit nimeni, dar nimeni!, așa o aventură.

8
PhD thesis

Psychopathology and creativity.


A biopsychosocial approach

PhD student Bogdan Pîrvu

PhD advisor Prof. Dr. Doina Cozman

9
Table of contents

INTRODUCTION 13

CURRENT RESEARCH
1. Personality 17
1.1. Definitions from a biopsychosocial perspective 17
1.1.1. On the spectrum of introverted neuroticism (NI) 18
1.1.2. On the spectrum of extraverted neuroticism (NE) 19
1.2. The AS model 19
1.2.1. Anxiety (A): Introverted neuroticism (NI) 19
1.2.2. Sociability (S): Extraverted neuroticism (NE) 22
2. Creativity 25
2.1. Definitions in biopsychosocial terms 25
2.1.1. In the perimeter of creativity-as-process 25
2.1.2. In the perimeter of creativity-as-product 28
2.2. Artistic creativity in a biopsychosocial key 32
2.2.1. Subclinical hypomania (SCHM), transitory 32
2.2.2. Subliminal psychopathology (SLPP), stable 34

PERSONAL CONTRIBUTION
1. Working hypothesis / Objectives 43
2. General methodology 45
3. Research 1 – Psychopathology and Romanian poetry 47
3.1. Introduction 47
3.2. Working hypothesis 47
3.3. Material and method 47
3.4. Results 48
3.5. Discussions 48
3.6. Conclusions 52

10
4. Research 2 – Psychopathology and Romanian prose 53
4.1. Introduction 53
4.2. Working hypothesis 53
4.3. Material and method 54
4.4. Results 54
4.5. Discussions 55
4.6. Conclusions 58
5. Research 3 – Psychopathology and Romanian drama 59
5.1. Introduction 59
5.2. Working hypothesis 59
5.3. Material and method 60
5.4. Results 60
5.5. Discussions 61
5.6. Conclusions 64
6. Research 4 – Psychopathology and Romanian literature today 65
6.1. Introduction 65
6.2. Working hypothesis 65
6.3. Material and method 66
6.4. Results 67
6.5. Discussions 69
6.6. Conclusions 72
7. Research 5 – Psychopathologies in Romanian literature 73
7. 1. Introduction 73
7. 2. Working hypothesis 73
7.3. Material and method 74
7.4. Results 74
7.5. Discussions 94
7.6. Conclusions 95
8. General discussions 97
9. General conclusions 99
10. Originality and state-of-the-art contributions 101

REFERENCES 103
ANEXES 115
KEYWORDS
psychopathology; personality; biopsychosocial approach; creativity; artistic creativity;
literary creativity

11
INTRODUCTION
Mihai Eminescu will ultimately be the (deep state) of my research herewith, the
medical contextualization of his personality being, as far as I am concerned, another
phrase for connecting psychopathology to creativity, in a biopsychosocial approach.
Aristotle, Plato and Kant were my never-failing guides in matters philosophical;
Doina Cosman, Liviu Rusu, Jeffrey Gray gave me all the assistance I needed when I was
being deeply immersed in the world of psychiatry/medical psychology; Kay Redfield
Jamison, Nancy C. Andreasen and again Doina Cosman taught me how to relate
psychopathology to creativity; Mircea Lăzărescu and Eduard Pamfil helped me out of
medical anthropology or medical phenomenology when I was about to sink into their
quicksands.

CURRENT RESEARCH

Personality. With constant references to Cosman and Cloninger, I drew up definitions


for personality and personality traits, person, temperament and character – from a
biopsychosocial perspective.
On the spectrum of introverted neuroticism (NI), I framed definitions for
psychoticism and psychopathy, agreeableness, harm avoidance and sensibility to
punishment, the resources being Eysenck & Eysenck, Zuckerman, Costa & McCrae,
Cloninger, Gray. I then focused on neuroticism, the main quotation being Jeffrey Gray.
On the spectrum of extraverted neuroticism (NE), I drew a line for
conscientiousness, novelty seeking, sensation seeking and sensibility to reward, the
recourses being Costa & McCrae, Cloninger, Zuckerman, Gray. Extraversion benefited
by a rather more extended formulation, in biopsychosocial terms, the main footnotes
being Jung, Eysenck & Eysenck, Costa & McCrae and Gray.
The model we are defending, AS, implies anxiety as introverted neuroticism in
the foreground of a behavioral inhibition system, and sociability as extraverted
neuroticism at the head of a behavioral activation system, biopsychosocial arguments
taking me along to a concept of a mostly serotoninergically modulated anxiety (A),

12
never too far from Jeffrey Gray but pretty close to DSM-5 and involving a semantic field
that covers 1) fearfulness; 2) restlessness; 3) weakness; 4) dullness; 5) irritability –
with a lexical field separated into items like 1) shy, anxious, panicky, tense, shaky; 2)
worried, uneasy, edgy, sleepless, agitated; 3) frail, feeble, unsteady, anemic, prostrate;
4) slow, vacuous, mindless, witless, half-witted; 5) dissastified, moody, touchy, gloomy,
fretful; also carrying me off to a concept of dopaminergically modulated sociability (S),
quite far from Gray, because only ambiguously related to reward, entailing a semantic
field that covers 1) hyperactivity; 2) dominance; 3) self-confidence; 4) independence;
5) recklessness – with a lexical field separated into items like 1) hasty, over-excitable,
high-strung, compelling, wild; 2) assertive, overbearing, authoritative, domineering,
commanding; 3) poised, sanguine, undoubtful, self-assured, self-reliant; 4)
unconstrained, autonomous, self-govening, self-contained, self-sufficient; 5) carefree,
adventurous, inconsiderate, intolerant, mindless.
Creativity. With a back-up including Cosman, Rusu, Enăchescu, Pamfil & Ogodescu,
with a view to Cloninger, Amabile and Csickszentmihalyi, I traced outlines of creativity-
as-process to be described by reward dependence, persistence, self- directedness, self–
transcendence, also by intrinsic motivation and, last but not least, by a certain zeitgeist.
In the perimeter of creativity-as-product, the master definition stipulates
originality and utility, intelligence coming second, openness by all means and purposes
coming first – which turns out to not be all true. If I may readily admit that intelligence
is far from being the prevailing asset, I can hardly see openness as a personality trait,
its would-be stability being questioned by a case like Tudor Arghezi, with extreme
openness in his fleurs du mal poetics, with symmetrical obtuseness in his family life.
Neither can I welcome the current description of creativity, which includes usefulness
in the datum and thus pushes the afore-mentioned poetics out of the confines of
creativity. I have chosen instead to sieve out Kant’s fairly fastidious definition and
come by the formulation of creativity as formative originality, i.e. an originality that is
not left schizophrenically behind, but rather taken up as model, as principium
individuationis.
When back in the realm of creativity-as-process in order to recuperate Kay
Redfield Jamison’s definition for the intensive creative episode, I described what in
romantic tradition was called ’’trance” – which involves, with the notable exception of
the need for sleep, overall increases in mood, cognition and behaviour: enthusiasm
(79%), energy (67%), self–confidence (64%), cognitive fluency (62%), euphoria
(58%), concentration (57%), emotional intensity (56%), well-being (55%) and, trailing
behind, sexuality (15%), talkativeness (12%), shopping (8%). Such figures will plead,
along with a virtual lithium treatment which I have described in psychopharmaceutical
terms, for the introduction of (subclinical) hypomania in the equation of creativity-as-
process. Thus, an ”in-mirror” portrait of the artist-in-trance/hypomaniac will show,
under such circumstances, that either feels on top of the world (criterion A); he is cool
and high (symptom B1), and goes about it all with no need to, and no time for sleep

13
(symptom B2) because he has something important and urgent to communicate
(symptom B3).
When back in the field of creativity-as-product, so as to deal with the
biopsychosocial connections between formative originality (FO) and novelty,
disinhibition, openness, flexibility, synesthesia and divergence, I put psychopathology
on the bill of artistic literary creativity, thus meeting with distinguished pathographic
(Juda, Martindale, Jamison, Post, Ludwig, Cosman) or anamnesic research (Andreasen,
Ludwig, Cosman).

PERSONAL CONTRIBUTION

Working hypothesis/Objectives. The main hypotheses coming out of the current


research section and referring to artistic creativity, its domain-specific nature, its
genetics, intelligence and zeitgeist are worth speaking of, to be sure. They were
actually debated over and over again in my book-length studies, also, if sporadically so,
in my journal studies. Given the theme of the thesis, however, I have chosen to work on
the special hypothesis that the connection between psychopathology (PP) and big-C
creativity (CY), a ’’melting pot” from which I extracted mainly the personality traits
(AS) and, rather collaterally, the genetic code (DNA), intelligence (IQ) and a certain
zeitgeist (ZG), is actually organic; that, if so, big-C creativity (actually artistic creativity,
in kantian terms) feeds on subclinical hypomania (SCHM), formative originality (FO)
and subliminal psychopathology (SLPP). In a rather more condensed formulation, CY
(AS+DNA +IQ+ZG) is in-formed by SCHM and encoded in FO and SLPP.
By entabulation: CY (AS+DNA +IQ+ZG) → SCHM→ FO + SLPP.

General methodology. Pathography (psychobiographical approaches) in research 1-


3, anamnesis (questionnaires and structured interviews) in research 4 and again
pathography in research 5 constitute my methodology, not exactly ad litteram. While
delimiting a temporal territory with the lower borderlines in mid-19th century simply
because it is next to impossible to pick up fairly consistent mental or even somatic data
about writers until the 1850’s, and the upper borderlines in the 1990’s so as to give
space enough for esthetic assessments, my psychobiographies abided by aesthetic
criteria but considered cultural arguments often in excess, both ”southwards” and
“northwards”.
Research 1 – Psychopathology and Romanian poetry. In a sample of 80
poets, I have found 75 cases (93.75%) of mental disorder: bipolar disorder in 8 cases
(10.66%), depressive disorder in 22 cases (29.33%), anxiety disorder in 23 cases
(30.66%), personality disorder in 11 cases (14.66%), posttraumatic stress disorder in

14
3 cases (4%), substance-related and addictive disorder in 8 cases (10.66%); suicide in
6 cases (8%), suicide attempts in 7 cases (9.33%); mental hospitalisations in 7 cases
(9.33%).
Research 2 – Psychopathology and Romanian prose. In a sample of 110
writers, I have found 88 cases (80%) of mental disorder: anxiety disorder in 38 cases
(43.18%), depressive disorder in 26 cases (29.54%), personality disorder in 11 cases
(12.50%), posttraumatic stress disorder in 10 cases (11.36%), substance-related and
addictive disorder in 3 cases (3.40%); suicide in 5 cases (5.68%), suicide attempts in 3
cases (3.40%).
Research 3 – Psychopathology and Romanian drama. In a sample of 25
playwrights, I have found 21 cases (84%) of mental disorder: anxiety disorder in 9
cases (42.85%), depressive disorder in 4 cases (19.04%), personality disorder in 3
cases (14.28%), substance-related and addictive disorder in 3 cases (14.28%),
posttraumatic stress disorder in 2 cases (9.52%).
Research 4 – Psychopathology and Romanian literature today. In a sample
of 81 writers (27 poets, 27 fiction writers, 27 non-fiction writers, members of the Iași
branch of the Union of Romanian Writers – with the exception of 18 non-fiction
writers, priding themselves on academic careers and many volumes to their credit), I
have found, in the perimeter of creativity-as-process, values of 24% (poets), 21%
(fiction writers), 32% (non-fiction writers), 66% (control) for extraversion; 87%
(poets), 76% (fiction writers), 43% (non-fiction writers) for intrinsic motivation; 73%
(short-story writers), 66% (fiction writers), 17% (non-fiction writers) for trance. In
the perimeter of creativity as product I have found values of 72% (poets), 58% (fiction
writers), 48% (non-fiction writers), 36% (control) for anxiety; 71% (poets), 82%
(fiction writers), 77% (non-fiction writers), 66% (control) for openness.
Research 5 – Psychopathologies in Romanian literature: Case studies.
Given the psychopathologies in Romanian literature: anxiety disorder, depressive
disorder, bipolar disorder, personality disorder, posttraumatic stress disorder,
substance-related and addictive disorder, I have chosen to ‘’consult” – with a view to
providing further access into my case-by-case methodology – one representative for
each and every such disorder: Mihai Eminescu for bipolar disorder-1 (266.43–F31.13
for the first hospitalization at Caritatea and 296.40–F31.9 for the last hospitalizations
at Mărcuța and Caritatea), George Bacovia for chronic depressive disorder, with 4
decompensations in major depressive disorder (296.23–F32.2 for the first
hospitalization, 295.35–F33.41 for the next hospitalizations), Emil Cioran for general
anxiety disorder (300.02– F41.1), Mateiu I. Caragiale for personality disorder (301.81–
F60.81), Eugene Ionesco for substance-related disorder (303.90–F10.20).
General discussions. Research 1-3, made to give a safe induction, were meant to
confirm, and indead they did, the organic nature of the connection between
psychopathology and big-C creativity, a generous sample of 215 Romanian writers
suggesting an 85.58% psychopathology for all of Romanian literature. Once at this
quod erat demonstradum point, research 4 (questionnaires and structured interviews
15
applied to 81 contemporary writers) was made to seek for a quo vadis rather than give
an overall conclusion or bring forth something new – the questionable literary status
of the subjects making it impossible to mix them up, even if cum grano salis, with the
classical writers to be found in research 1-3. Research 5, on the other hand, was meant
to offer an insight into, and an illustration of my methodology which might well be
described, in medical terms, as a dissection into the mental disorders predating on
Romanian literature.
General conclusions. Taken altogether, section 1 and section 2 of the thesis come up
with the grimy statement that psychopathology is part of artistic creativity, section 2
further specifying that the contribution of psychopathology is, take it or leave it, 85-
90% – with significantly higher figures for poetry.
Originality and state-of–the-art contributions. My problem roughly sounds like:
“take it in turns and give an affirmative or negative answer to the question whether
there is a significant connection between psychopathology and artistic creativity – in
empirical terms, between madness and genius.” And my answer will have confessed to
my wholehearted sympathy with, and support for the scholars who, although hardly
saying that much, see nothing less than an organic connection between
psychopathology and artistic creativity. Now, I have not reached that far simply on the
basis of some scanty empirical observations, I did it after consulting all the available
literature and, furthermore, considering in medical, DSM-5 based terms, all of one
national literature, Romanian literature. Noone, to the best of my knowledge, ever
dared to fly so high – noone!

16