Sunteți pe pagina 1din 257

 

 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
Nevoi şi resurse în comunitățile de romi 
 
Coordonator : Mălina Voicu 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Fundația Soros România 
Bucureşti 2007 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
© 2007 Fundația Soros România (FSR)  
Toate drepturile sunt rezervate Fundației Soros România. Nici publicația şi nici fragmente 
din ea nu pot fi reproduse fără permisiunea Fundației Soros România. 
Bucureşti,  2007 
 
Fundația Soros România 
Str. Căderea Bastiliei nr. 33, sector 1, Bucureşti 
Telefon: (021) 212.11.01 
Fax: (021) 212.10.32 
Web: www.soros.ro 
E‐mail: info@soros 

2
MĂLINA VOICU 
INTRODUCERE
 
Prin tradiție, romii în România sunt o populație cu mai puține resurse în comparație 
cu  majoritatea  populației  şi  cu  un  grad  considerabil  de  expunere  la  discriminare  şi  la 
excluziune  socială.  Pot  fi  adăugate  alte  caracteristici,  precum  “carența  de  modernitate”, 
eterogenitate  sporită  sau  dificultăți  de  estimare  a  dimensiunilor  populației.  Toate  aceste 
fapte au generat obstacole în intervenția socială la nivel comunitar.  
Deşi puțin studiată până în anii ‘90, populației de romi i‐au fost dedicate numeroase 
studii  de  sociologie  în  ultimii  15  ani.  Cercetările  realizate  au  trecut  dincolo  de  simpla 
descriere a tradițiilor şi obiceiurilor acestei populații, accentuând mai degrabă excluziunea 
socială  la  care  sunt  supuşi  membrii  etniei.  Majoritatea  studiilor  realizate  până  acum  au 
țintit  însă  câte  o  componentă  a  vieții  sociale  a  populației  de  romi,  subliniind  situația 
existentă şi sugerând eventuale  căi de  intervenție care vizau  exclusiv domeniul respectiv. 
Au apărut astfel studii vizând educația romilor, sănătatea reproducerii, locuirea sau viața 
de  familie 1.  Un  alt  tip  de  abordare  a  fost  cel  de  tip  cantitativ  care  a  încercat  să  surprindă 
starea generală a populației de romi, propunând măsuri de intervenție la nivel național 2.  
Volumul de față îşi propune să abordeze viața socială a romilor dintr‐o perspectivă 
diferită, cea a vieții comunitare, a nevoilor şi resurselor existente în comunitățile cu procent 
semnificativ de romi. Spre deosebire de abordările anterioare, studiul de față nu vizează un 
domeniu  anume  al  vieții  sociale,  ci  încearcă  să  surprindă  fațete  multiple  ale  vieții 
comunitare,  precum  şi  modul  în  care  diferite  nevoi  se  îmbină  la  nivel  comunitar,  dar  şi 
resursele care pot fi utilizate într‐un program de dezvoltare. Astfel, cartea de față cuprinde 
15 studii de comunitate care prezintă pe larg viața din aceste comunități, cu accent pe nevoi 
şi resurse comunitare. Capitolele încearcă să găsească răspunsuri unor întrebări clare: care 
sunt  principalele  probleme  si  nevoi  în  cadrul  fiecărei  comunități?  Ce  resurse  pot  fi 
implicate  intr‐un  proiect  de  dezvoltare  comunitară?  Ce  tipuri  de  strategii  ar  putea  fi 
folosite  într‐un  astfel  de  proiect?  Cercetarea  se  fundamentează  pe  o  paradigmă  de 
dezvoltare  de  capacități  prin  care  s‐a  încercat  identificarea  elementelor  ce  pot  influenta 
procesul  de  dezvoltare  a  comunității.  Demersul  de  cercetare  a  fost  unul  de  tip  calitativ, 
bazat în principal pe interviuri, pe observație directă şi pe analiza documentelor sociale. 

1
Surdu, Mihai. 2003. Segregarea romilor în educaţie. Distanţă fizică sau socială?. Craiova. Editura Arves;
Rughiniş, Cosima. 2004. Cunoaştere incomodă. Bucureşti, Editura Printech; Voicu, Mălina, Popescu, Raluca.
2006. Căsătoria şi naşterea în comunităţile de romi. Bucureşti, Editura Educaţia 2000+.
2
Vezi Zamfir, Cătălin, Preda, Marian (editori.). 2002. Romii în România. Bucureşti. Editura Expert; Zamfir,
Elena, Zamfir Cătălin (editori). 1993. Romii între ignorare şi îngrijorare. Bucureşti. Editura Alternative

3
Pretextul  care  a  prilejuit  elaborarea  prezentului  volum  îl  reprezintă  Programul  de 
Dezvoltarea  Comunitară  Integrată  inițiat  în  2005  de  Fundația  Soros,  în  România. 
Programul,  foarte  ambițios,  de  altfel,  îşi  propune  să  creeze  modele  de  dezvoltare 
comunitară  integrată  în comunități  cu  un  procent  semnificativ  de  romi,  vizând  nu  numai 
acoperirea  unor  nevoi  comunitare,  ci  mobilizarea  comunității  locale  în  vederea  rezolvării 
propriilor probleme. Deoarece programul urmăreşte să acopere un spectru cât mai larg de 
comunități de romi, a fost necesar un proces prealabil de selecție a comunităților în care să 
se intervină.  
Povestea pe care o spune acest volum este practic povestea selecției comunităților în 
care  a  fost  implementat  programul  Fundației  Soros.  Într‐un  prim  pas,  au  fost  selectate  15 
comunități  cu  populație  preponderentă  de  romi,  folosindu‐se  ca  bază  de  selecție 
Recensământul  Comunităților  de  Romi  (PROROMA)  realizat  în  2005  sub  coordonarea  lui 
Dumitru Sandu. Următorul pas a constat în investigarea directă, pe teren, a comunităților 
alese. În baza informațiilor culese au fost propuse zece comunități, din care Fundația a ales 
să intervină în şase. Trebuie precizat faptul că au fost selectate comunități cu probabilitate 
mare  de  autoidentificare.  În  unele  cazuri  rezidenții  acestor  comunități  nu  s‐au  declarat  la 
Recensământul Populației şi Locuințelor din 2002 ca fiind de etnie Romă, însă s‐au declarat 
a  fi  romi  la  Recensământul  Comunităților  de  Romi  din  2005,  care  a  stat  la  baza  selecției 
comunităților în care ne‐am deplasat.  
Volumul debutează cu un capitol care prezintă pe larg modul în care, pornind de la 
Recensământul Comunităților de Romi, au fost alese cele 15 comunități în care s‐a realizat 
cercetarea  de  teren.  În  elaborarea  grilei  de  selecție  a  comunităților  au  fost  folosite  patru 
criterii considerate a fi relevante în clasificarea comunităților de romi. Aceste criterii sunt: 
localizarea  în  rural  sau  urban  a  comunității,  poziția  în  cadrul  localității  –  centrală  sau 
periferică,  gradul  de  sărăcie  la  nivel  comunitar  şi  regiunea  istorică.  Analiza  literaturii  de 
specialitate  a  relevat  faptul  că  aceste  criterii  departajează  mult  comunitățile  de  romi,  iar 
prin  încrucişarea  lor  putem  ajunge  la  o  tipologie  care  să  reflecte  cât  mai  fidel  diferențele 
existente la nivel comunitar.  
Partea  centrală  a  lucrării  conține  cele  15  studii  de  comunitate,  care  abordează  în 
mod  comprehensiv  viața  socială  din  comunitățile  vizate.  O  echipă  mixtă,  compusă  din 
cercetători  ştiințifici,  cadre  universitare  şi  doctoranzi,  din  Bucureşti,  Timişoara,  Cluj  şi 
Sibiu,  precum  şi  din  practicieni  cu  experiență  în  implementarea  proiectelor  de  dezvoltare 
comunitară,  s‐a  deplasat  în  comunitățile  vizate  şi  a  adunat  informațiile  care  au  ajutat  la 
completarea unei grile a nevoilor şi resurselor comunitare. Informațiile culese în teren s‐au 
concretizat în capitolele care prezintă pe larg cele 15 comunități. 
Partea  finală  este  dedicată  prezentării  problemelor  comunitare  care  se  regăsesc  în 
toate  cele  15  comunități  analizate,  precum  şi  selectării  a  zece  comunități  recomandate 

4
pentru  intervenție.  În  urma  analizării  datelor  provenite  din  studiile  de  caz  rezultă  că 
indiferent  de  mediul  de  rezidență,  de  poziționarea  centrală  sau  periferică  şi  de  regiunea 
istorică, există o serie de nevoi comune zonelor locuite de romi care pot fi abordate într‐un 
program de  dezvoltare comunitară.  Între  acestea  putem menționa: stocul redus de  uman, 
discriminarea  pe  piața  muncii,  lipsa  actelor  de  proprietate  asupra  terenului  şi  casei, 
pasivitatea față de problemele cu care se confruntă comunitatea ca întreg. Pornind atât de 
la acest set de nevoi comune, cât şi de la problemele specifice fiecărei comunități în parte, şi 
ținând  cont  de  resursele  care  pot  fi  mobilizate  la  nivel  local,  am  elaborat  o  serie  de 
recomandări  de  programe  care  ar  putea  fi  implementate.  Drumul  parcurs  în  cadrul 
demersului  de  cercetare  se  termină  în  faza  de  selecție  a  comunităților  şi  de  recomandări 
specifice pentru intervenție, în acest punct începe însă un nou drum mai bogat în fapte şi 
mai  plin  în  provocări,  cel  al  implementării,  al  acțiunii  efective.  În  momentul  finalizării 
prezentului volum această fază este în plină desfăşurare, iar istoria ei nu poate fi povestită 
încă, dar sperăm să fie una de succes. 
Acest volum  este  rodul muncii  unei  echipe  largi de  cercetători şi de  practicieni  cu 
experiență în implementarea proiectelor de dezvoltare comunitară. Însă acest proiect nu ar 
fi  putut  fi  pus  în  practică  şi  finalizat  fără  suportul  Monei  Cosma,  coordonatoarea 
Programului de Dezvoltare Comunitară Integrată al Fundației Soros. Îi adresăm pe această 
cale  mulțumirile  echipei  de  cercetare  pentru  profesionalismul  de  care  a  dat  dovadă  pe 
întreaga perioadă de desfăşurare a programului de cercetare. Culegerea datelor în teren a 
avut loc în octombrie 2005, iar întreg procesul de coordonare a culegerii datelor şi selecția 
ulterioară  a  comunităților  au  fost  realizate  de  Mălina  Voicu  şi  Iuliana  Precupețu, 
mulțumirile  întregii  echipe  îndreptându‐se  către  Iuliana  pentru  efortul  depus.  Alte  două 
persoane  au  intervenit  decisiv  în  diferite  faze  de  desfăşurare  a  proiectului.  Este  vorba  de 
profesorul Dumitru Sandu, ale cărui sugestii, legate de metoda inițială de selecție a celor 15 
comunități, au fost extrem de utile, şi de Ovidiu Voicu, cel care ne‐a oferit suport logistic şi 
administrativ pe parcursul culegerii datelor în teren. Ambilor le mulțumim pe această cale 
pentru ajutorul oferit. 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

5
MĂLINA VOICU 
 
 

DRUMUL SPRE COMUNITATE: SELECȚIA 
CELOR 15 COMUNITĂȚI ȚINTĂ 
 
Departe  de  a  constitui  un  grup  omogen,  romii  sunt  o  populație  cu  un  grad  foarte 
ridicat de eterogenitate. O arată studiile anterioare dedicate subiectului care relevă gradul 
mare  de  variabilitate,  atât  între  diferitele  neamuri  de  romi,  cât  şi  în  funcție  de  mediul 
rezidențial, de tipul de comunitate compactă sau etnic mixtă. Pe scurt, modelul „romului” 
nu  există  decât  în  mentalul  colectiv  sau,  altfel  spus,  în  prejudecățile  sau  în  reprezentările 
sociale  ale  majorității.  Din  acest  motiv,  un  program  care  îşi  propune  să  realizeze 
dezvoltarea  comunitară  trebuie  să  țină  cont  de  profilul  particular  şi  de  caracteristicile 
specifice ale fiecărei comunități în parte.  
Acest  capitol  urmăreşte  să  elaboreze  o  grilă  pentru  clasificarea  comunităților  de 
romi  în  funcție  de  nevoia  lor  de  intervenție  la  nivel  comunitar.  Sunt  necesari  câțiva  paşi 
pentru  a  construi  această  grilă:  identificarea  unor  criterii  relevante  necesare  pentru 
clasificarea  comunităților  de  romi,  identificarea  unui  set  de  indicatori  necesari  pentru  a 
verifica  validitatea  criteriilor  şi,  în  cele  din  urmă,  construirea  grilei  şi  selectarea 
comunităților. 
Pornind  de  la  studiile  anterioare  dedicate  populației  rome  din  România,  au  fost 
identificate câteva criterii care diferențiază comunitățile de romi. Aceste criterii sunt: zona 
locuită (urban‐rural), amplasarea comunității de romi în localitate – central sau la periferie ‐
, gradul de sărăcie la nivel comunitar şi al regiunii istorice. Relevanța acestor criterii a fost 
verificată prin compararea cu patru indicatori: accesul la infrastructură, tipurile de surse de 
venit,  volumul  de  educație  şi  lipsa  actelor  de  identitate.  Analiza  a  fost  realizată  folosind 
informațiile  disponibile  în  cercetarea  PROROMA  (2005)  şi  în  cercetarea  ICCV  (1998).  Cea 
dintâi oferă informații despre comunitățile de romi din România, în timp ce a doua oferă 
informații despre gospodăriile de romi.  
Capitolul  este  structurat  în  patru  părți,  prima  fiind  dedicată  unei  prezentări 
generale  a  caracteristicilor  socio‐economice  ale  populației  de  romi.  Cea  de‐a  doua  parte 
conține indicatorii utilizați în analiză, în timp ce a treia parte descrie criteriile care au fost 
folosite  în  procesul  de  selecție.  Ultima  parte  se  referă  la  procesul  de  selecție  al 
comunităților  care  vor  fi  investigate,  fiind  prezentată  grila  care  a  rezultat  în  urma 
clasificării comunităților.  
 

6
I. CONTEXTUL 
 Populația romă prezintă caracteristici speciale în comparație cu alte minorități din 
România.  Prin  tradiție,  este  o  populație  săracă,  cu  un  statut  social  scăzut,  obiect  de 
comparație şi cu o mare expunere la discriminare şi excluziune socială. Pot fi adăugate alte 
caracteristici,  precum  “carența  de  modernitate” 3  sau  dificultățile  de  identificare  a 
dimensiunii exacte a populației de romi.  
Din perspectivă istorică, populația romă a avut o poziție dezavantajată de‐a lungul 
secolelor 4.  Până  la  sfârşitul  secolului  al  XIX‐lea,  romii  au  fost  sclavi  ai  moşierilor  români 
sau maghiari (în Transilvania). În ultimele două secole, această populație a trăit o perioadă 
de emancipare, sclavia a fost abolită în mod oficial în secolul al XIX‐lea, au primit drepturi 
egale  cu  majoritatea  populației  şi  loturi  mici  de  pământ  agricol.  În  perioada  comunistă, 
situația  populațiilor  de  romi  s‐a  îmbunătățit.  Totuşi,  puterea  politică  comunistă  a  folosit 
forța pentru a transforma populația romă dintr‐o populație nomadă sau semi‐nomadă într‐
o  populație  stabilă.  Rezultatele  politicilor  comuniste  au  fost  îmbunătățirea  nivelului  de 
educație  şi  de  implicare  a  romilor  în  piața  de  muncă  formală.  Totuşi,  prețul  pe  care  l‐au 
plătit a fost integrarea forțată şi pierderea specificului cultural. 
Tranziția  de  la  o  economie  planificată  la  o  economie  de  piață  a  provocat  multe 
transformări.  Cercetările  realizate  în  ultimii  15  ani  indică  o  înrăutățire  a  calității  vieții 
populațiilor  de  romi  din  România 5.  Şomajul  a  avut  un  efect  puternic  asupra  participării 
romilor  pe  piața  muncii,  datorită  multor  factori  precum:  restructurarea  economiei,  lipsa 
capitalului  uman  sau  discriminarea.  Nivelul  de  trai  al  acestei  populații  este  scăzut, 
veniturile  sunt  scăzute  şi  se  bazează  pe  surse  fluctuante  (activități  ocazionale,  munca  cu 
ziua  în  agricultură  sau  migrația  în  afara  țării).  Pe  de  altă  parte,  Guvernul  României  a 
adoptat  o  nouă  legislație  împotriva  discriminării  şi  multe  organizații  naționale  şi 
internaționale au realizat programe de sprijinire şi de integrare socială a romilor.  
Dacă privim situația romilor din punct de vedere economic, se poate spune că sunt 
populația cea mai săracă din România. Informațiile puse la dispoziție de Comisia Română 
Antisărăcie arată că mai mult de jumătate din populația romă trăieşte în sărăcie severă, în 
timp ce 9% din populația românească trăieşte în aceleaşi condiții (vezi Tabelul 1). În plus, 
populația  romă  percepe  lipsa  banilor  şi  sărăcia  ca  fiind  principalele  lor  probleme 
(Cercetarea  asupra  Populației  de  Romi,  ICCV,  1998).  Nivelul  considerabil  de  sărăcie  a 
acestui grup etnic  este  rezultatul combinației mai multor  factori 6.  Aşa  cum am arătat  mai 
înainte, din perspectivă istorică populația romă este mai săracă, lipsită de capital economic 
şi cu un statut economic scăzut. Pe de altă parte, populația de romi se caracterizează printr‐

3
CASPIS, 2003
4
Vezi Achim, 1998, pentru detalii privind istoria populaţiei Roma
5
Zamfir, Preda (ed.), 2002; Zamfir Elena & Zamfir Catălin (eds.), 1993; Pons, 1999; Împreună, 2005
6
Vezi Sandu 2005; Banca Mondială, 2003

7
un deficit de capital uman în sensul educației şi abilităților. Membrii acestui grup etnic sunt 
în  medie  mai  puțin  educați  decât  majoritatea,  iar  participarea  copiilor  la  sistemul  de 
educație formală este mai mică decât cea a românilor sau a altor grupuri etnice 7. Lipsa de 
educație  blochează  accesul  romilor  la  piața  muncii  formale  şi  îi  ține  închişi  în  capcana 
sărăciei 8.  
 

Tabelul 1.  Rata sărăciei pe grupuri etnice în România (2001) 9 

  Rata de Sărăcie Gravă  Rata de Sărăcie 
Populație românească  9,3  24,4 
Populație maghiară  6,4  19,9 
Populație romă  52,2  75,1 
Sursa: CASPIS, 2003 
 
Discriminarea  reprezintă  o  altă  sursă  de  sărăcie  pentru  populația  de  romi. 
Discriminarea  romilor  le‐a  împiedicat  integrarea  pe  piața  de  muncă  formală,  unele  studii 
evidențiind  refuzul  angajatorilor  de  a  oferi  de  lucru  romilor 10.  În  plus,  se  observă 
discriminare  şi  în  contextul  serviciilor  medicale,  în  şcoli  sau  în  asigurarea  ajutoarelor 
sociale 11.  Excluderea  de  pe  piața  muncii  sau  de  la  serviciile  sociale  de  bază  împiedică 
ieşirea  populației  de  romi  din  sărăcie.  Mai  mult,  ieşirea  din  sărăcie  este  dificilă  pentru 
generația tânără în absența unei educații formale.  
În afară de discriminare şi de lipsa resurselor, sunt şi alți factori care contribuie la 
menținerea populației roma în sărăcie. Lipsa actelor de identitate (Carte de Identitate sau 
certificat  de  naştere)  sau  a  titlurilor  de  proprietate  pentru  casele  sau  pământul  lor 
generează o mare parte din cuantumul de excluziune socială 12. Persoanele care nu au acte 
de identitate, nu au acces la ajutoarele sociale şi sunt excluşi de la sistemul de educație, de 
la serviciile medicale sau de asistență socială. Absența titlurilor de proprietate pentru casele 
sau  pământurile  lor  îi  expune  puternic  la  riscul  de  evacuare.  Lipsa  documentelor  oficiale 
expune populația romă la un risc ridicat de excludere socială, ținându‐i prinşi în capcana 
sărăciei. 
Chiar dacă lipsa resurselor, discriminarea sau absența actelor de identitate joacă un 
rol important în sărăcia romilor, factorul cultural nu poate fi ignorat. Aşa cum s‐a spus mai 

7
Vezi Surdu, 2002; Surdu, 2003
8
Banca Mondială, 2003
9
Caspis, 2003
10
Împreună, 2005
11
Vezi Surdu, 2003; Zoon, 2001
12
Zoon, 2001; Rughiniş, 2004

8
înainte,  populația  romă  este  mai  tradiționalistă  decât  majoritatea  românilor  sau  a 
europenilor.  Studiile  realizate  în  special  în  comunitățile  compacte  de  romi  evidențiază 
caracterul  tradițional  al  vieții  comunității 13.  În  astfel  de  comunități  singura  lege  valabilă 
este  legea  comunității  rome,  iar  conflictele  sunt  rezolvate  folosind  reguli  rome  nescrise. 
Comunitatea este condusă de bulibaşa, care răspunde de rezolvarea problemelor locale şi de 
comunicarea cu societatea  din afară. Modelul familial este tradițional, bărbatul este  capul 
familiei, iar femeile trebuie să se supună. Vârstele medii pentru căsătorie şi cea la care se dă 
naştere  sunt  mai  mici  decât  la  majoritatea  altor  populații,  familia  romă  fiind  de  obicei  o 
familie mare cu mulți copii (peste 40% din gospodăriile de romi din România au 4 sau mai 
mulți  copii).  Această  întârziere  în  gradul  de  modernizare  păstrează  distanța  între  romi  şi 
majoritate, contribuind la excluderea socială a acestei populații.  
Dezvoltarea  de  programe  dedicate  populației  rome  a  întâmpinat  multe  obstacole. 
Între  acestea  putem  numi  dificultățile  de  determinare  a  dimensiunii  grupului  țintă  şi 
eterogenitatea  comunității  de  romi.  Estimarea  numărului  de  etnii  de  romi  este  dificilă 
datorită  faptului  că  uneori  romii  se  declară  ca  aparținând  altor  grupuri  etnice  (români, 
maghiari în Transilvania sau turci în Dobrogea). Statutul social scăzut al populației rome şi 
discriminarea  romilor  îi  determină  pe  membrii  acestui  grup  etnic  să  declare,  în  anumite 
contexte, că aparțin altor grupuri. De aceea, cifrele care se referă la dimensiunea populației 
rome  în  România  variază  în  limite  largi.  La  recensământul  din  2002,  2.5%  din  cetățenii 
români s‐au declarat ca  fiind de etnie romă, în timp ce un sondaj asupra populației rome 
efectuat  de  ICCV  în  1998  a  estimat  un  procentaj  de  6.7%,  prin  heteroidentificare. 
Problemele  legate  de  identificarea  comunității  țintă  au  o  mare  importanță  pentru 
conceperea  unui  program  de  dezvoltare  comunitară.  Raportul  de  față  se  referă  la 
comunitățile compacte de romi cu o probabilitate ridicată de autoidentificare. 
Studiile dedicate populației de romi din România au subliniat eterogenitatea acestei 
populații. Variația între comunitățile de romi este foarte mare în ceea ce priveşte aşezarea, 
locuințele, venitul şi sursele de venit, nivelul de educație şi accesul la serviciile de educație 
şi de sănătate. Există o mare variație sub aspectul zonelor locuite, dar şi o discrepanță mare 
în funcție de amplasarea comunității înăuntrul/ în afara aşezării 14 sau în funcție de tipul de 
comunitate – o zonă compactă de romi sau o zonă mixtă, locuită de romi şi de un alt grup 
etnic 15.  La  conceperea  unui  proiect  de  dezvoltare  comunitară  se  ia  în  considerare 
eterogenitatea populației țintă pentru a acoperi variația cât mai mult posibil. 
 

13
Şerban, 1998; Surdu, 2003; Stewart, 1997
14
Rughiniş, 2004
15
Sandu, 2005

9
II. DATE ŞI INDICATORI FOLOSIȚI ÎN ANALIZĂ 
Acest  raport  urmăreşte  să  elaboreze  o  grilă  pentru  clasificarea  comunităților  de 
romi în funcție de nevoia lor de intervenție la nivel comunitar. Primul pas al investigației 
este identificarea unui set de criterii care pot fi utilizate pentru clasificarea comunităților în 
funcție de nivelul lor de sărăcie şi de nevoia lor de ajutor. Al doilea pas constă în selecția 
propriu‐zisă a comunităților folosind grila propusă. 
Aşa  cum  s‐a  arătat  mai  sus,  studiul  dedicat  problemelor  romilor  indică  faptul  că 
aceste  comunități  diferă  în  funcție  de  unele  aspecte:  zona  locuită,  amplasarea  relativă  a 
comunității în localitate, gradul de compactare a grupului de romi, caracterul multietnic al 
comunității  locale,  regiunea  istorică.  Analiza  de  față  alege  unele  criterii  de  clasificare  a 
acestor  comunități:  zona  locuită,  amplasarea  comunității  de  romi,  gradul  de  sărăcie  şi 
regiunea istorică în care este situată comunitatea. 
Au  fost  utilizați  câțiva  indicatori  pentru  a  verifica  acuratețea  fiecărui  criteriu  de 
clasificare a comunităților de romi. Dumitru Sandu (2005) arată că sărăcia comunităților de 
romi  este  o  combinație  de  probleme  legate  de  infrastructură,  accesibilitate,  venit  şi 
educație.  Sărăcia  în  comunitățile  de  romi  este  rezultatul  unei  combinații  de  cauze: 
infrastructură deficitară (în sensul absenței accesului la surse de apă nepericuloase, accesul la 
electricitate,  la  gaz  natural), acces  dificil  în  comunitate  (drumuri  nepavate în interiorul şi în 
afara  comunității),  venituri  care  se  bazează  mai  degrabă  pe  surse  fluctuante  de  venit  (precum 
venitul  din  activități  ocazionale,  migrația  în  exterior  sau  agricultura)  şi  nivelul  scăzut  de 
educație. Se poate adăuga lipsa actelor de identitate şi a titlurilor de proprietate.  
Astfel,  o  infrastructură  deficitară  este  indicator  pentru  condiții  locative  improprii 
care, la rândul lor, generează probleme de sănătate. Lipsa de drumuri pavate în interiorul 
şi  în  afara  comunității  a  îngreunat  comunicarea  în  comunitate  şi,  la  fel  de  important, 
comunicarea cu lumea din afară, păstrând comunitatea de romi izolată de restul societății. 
Natura surselor de venit predominante în comunitate este foarte importantă pentru nivelul 
de sărăcie. Sunt mai expuse la sărăcie comunitățile în care majoritatea oamenilor se bazează 
pe  surse  fluctuante  de  venit.  Întâi  de  toate,  o  sursă  fluctuantă  aduce  venituri  din  timp  în 
timp, iar oamenii sunt expuşi la lipsa acută de bani. Pe de altă parte, veniturile informale 
precum  cele  din  activitățile  ocazionale  sau  din  migrațiile  externe  nu  asigură  accesul 
gospodăriilor la ajutoarele sociale asociate veniturilor formale precum salariul, pensia sau 
ajutorul de şomaj. Gospodăriile care se bazează în principal pe venituri fluctuante sunt mai 
expuse la riscul de sărăcie. În plus, lipsa de educație ține indivizii departe de piața formală 
a  muncii  sau  cel  puțin  departe  de  slujbele  bine  plătite,  perpetuându‐le  starea  de  sărăcie. 
Aşa cum s‐a arătat mai înainte, lipsa actelor de identitate exclude indivizii de la sistemele 
de educație, medical şi de servicii sociale. 
De aceea, criteriile propuse pentru grila de selecție vor fi verificate prin comparație 

10
cu  câțiva  indicatori.  Indicatorii  aleşi  sunt:  accesul  la  infrastructură  (drumuri,  apă, 
electricitate  şi  gazul  natural),  tipurile  de  venit,  nivelul  de  educație  şi  lipsa  actelor  de 
identitate în cadrul comunității.  
Pentru  analiză  au  fost  disponibile  două  tipuri  de  informații:  informații  despre 
comunitățile de romi oferite de studiul  PROROMA  realizat în  2005 16, şi informații  despre 
gospodăriile de romi, oferite de studiul ICCV asupra populației de romi realizat în 1998 17. 
Primul set de informații conține informații legate de caracteristicile comunităților de romi, 
în  timp  ce  al  doilea  set  oferă  informații  despre  gospodăriile  de  romi.  O  combinație  a 
informațiilor oferite de cele două baze de date dă o imagine precisă a situației populației de 
romi.  
Pe  de  altă  parte,  cele  două  seturi  oferă  informații  colectate  la  niveluri  diferite  şi 
folosind  instrumente  diferite.  Utilizarea  celor  două  surse  de  date  are  avantaje  şi 
dezavantaje.  Setul  de  informații  PROROMA  conține  informații  destul  de  noi,  colectate  în 
2005, dar chestionarele au fost completate de reprezentanții locali. Riscurile acestei metode 
sunt  supraestimarea  sau  subestimarea  unor  caracteristici  legate  de  gospodării,  precum 
nivelul  de  educație,  statutul  ocupațional  sau  tipurile  de  venit  (oamenii  şi  în  special  romii 
obişnuiau să nu îşi divulge sursele de venit de vreme ce în multe cazuri veniturile lor sunt 
informale). Avantajele acestui set sunt caracterul recent al datelor şi faptul că informația se 
referă la caracteristicile comunității (accesul la infrastructură, numărul de case, numărul de 
ajutoare de tip Venitul Minim Garantat etc.).  
Pe de altă parte, setul ICCV aduce informații culese din gospodării însă cu 7 ani în 
urmă.  Avantajele  lui  sunt  o  fidelitate  mai  mare  în  culegerea  datelor  la  nivelul 
gospodăriilor, precum accesul la utilități, venitul, statutul ocupațional, nivelul de educație. 
Marele dezavantaj al acestei baze de date provine din faptul că informațiile sunt destul de 
vechi  şi  este  posibil  ca  situația  populației  de  romi  să  se  fi  schimbat  în  ultimii  7  ani.  De 
aceea,  analiza  de  față  va  utiliza  informații  ICCV  dacă  sunt  disponibile  pentru  a  studia 
caracteristicile  legate  direct  de  persoane  şi  gospodării  (precum  venitul  sau  educația)  şi 
informațiile PROROMA pentru investigarea caracteristicilor comunității.  
 
 
 
 
 prezintă  indicatorii  folosiți  în  timpul  analizei  precum  şi  sursa  de  date  pentru 
fiecare index şi indicator. 
 

16
Vezi Sandu, 2005, pentru detalii
17
Vezi Zamfir, Preda (eds.), 2002.

11
 
 
 
 

12
Tabelul 2. Indicatori şi sursele de date utilizate în analiză 

Indicatori  Indici   Sursa de date  Nivelul de analiză 

Tipul drumului de acces în comunitate (nepavat, 
PROROMA  comunitate 
pavat sau asfaltat)  

Tipul drumului de acces în comunitate (nepavat, 
PROROMA  comunitate 
pavat sau asfaltat) 

Procentaj  de  gospodării  fără  acces  la  o  sursă  de 


PROROMA  comunitate 
apă 
Accesul la utilități 
Procentaj de gospodării cu acces la gaz natural  PROROMA  comunitate 

Procentaj de gospodării cu acces la electricitate  PROROMA  comunitate 

Gospodăria are acces la o sursă de apă  ICCV  gospodărie 

Gospodăria are acces la gaz natural  ICCV  gospodărie 

Gospodăria are acces la electricitate  ICCV  gospodărie 

Procentaj  de  gospodării  din  comunitate  cu 


PROROMA  comunitate 
salariul ca sursă de venit 

Procentaj de gospodării din comunitate cu pensia 
PROROMA  comunitate 
ca sursă de venit 
Tipurile de surse de 
Procentaj  de  gospodării  din  comunitate  cu 
venit  PROROMA  comunitate 
venituri din Venitul Minim Garantat 

Număr de salarii în gospodărie  ICCV  gospodărie 

Număr de lucrători zilieri în gospodărie  ICCV  gospodărie 

Număr de lucrători ocazionali în gospodărie  ICCV  gospodărie 

Procentaj  de  copii  care  frecventează  şcoala 


PROROMA  comunitate 
regulat 

Procentaj  de  persoane  cu  cel  puțin  educație 


Educația  PROROMA  comunitate 
elementară (4 clase) cu vârsta mai mare de 14 ani 

Nivel de educație în gospodărie (pentru cei peste 
ICCV  gospodărie 
14 ani) 

Procentaj de persoane fără certificat de naştere  PROROMA  comunitate 


Actele de identitate 
Procentaj de persoane fără Carte de Identitate  PROROMA  comunitate 

 
Pe  de  altă  parte,  nu  toți  indicatorii  sunt  disponibili  pentru  verificarea  tuturor 

13
criteriilor luate în considerare. În datele ICCV nu se face referire la poziția gospodăriei în 
localitate. Ca urmare, analiza legată de acest criteriu foloseşte numai date oferite de studiul 
PROROMA.  

III. CRITERII UTILIZATE PENTRU CLASIFICAREA COMUNITĂȚILOR DE ROMI 

Revizuirea  studiilor  dedicate  populației  rome  indică  o  variație  a  nivelului  de 


dezvoltare  în  funcție  de  câteva  caracteristici:  zona  locuită,  amplasarea  comunității  în 
interiorul sau în exteriorul localității, nivelul de sărăcie şi regiunea istorică. 
1. Zona locuită. În general, în România există mari disparități între zonele rurale şi 
cele  urbane  din  multe  puncte  de  vedere:  accesul  la  infrastructură,  accesul  la  servicii  de 
sănătate  şi  de  educație,  nivelul  de  venit  şi  tipurile  surselor  de  venit.  Studiile  asupra 
comunităților  de  romi  au  arătat  că,  în  cazul  acestei  populații,  disparitățile  sunt  mai  mari 
față de majoritatea populației. Astfel, accesul la utilități precum apa, electricitatea sau gazul 
natural  este  cam  de  nouă  ori  mai  mic  pentru  populația  romă  din  zonele  rurale  în 
comparație  cu  aceeaşi  populație  într‐o  zonă  urbană 18,  în  timp  ce  nivelul  de  venituri  este 
semnificativ  mai  mic  în  zonele  rurale  şi  se  bazează  în  principal  pe  activități  ocazionale, 
precum lucrul cu ziua 19. 

Tabelul 3. Caracteristicile comunității în funcție de zona locuită 

  Rural  Urban  Test T 

Procentajul  mediu  de  gospodării  din  comunitate  cu  salariul  ca 


6,1  12,8  49,741*** 
sursă de venit 

Procentajul  mediu  de  gospodării  din  comunitate  cu  pensiile  ca 


7,2  7,9  0,381 
sursă de venit 

Procentajul  mediu  de  gospodării  din  comunitate  cu  venituri  din 


56,8  45,3  24,087*** 
Venitul Minim Garantat 

Procentajul mediu de persoane fără certificat de naştere  6,4  11,25  8,562*** 

Procentajul mediu de persoane fără Carte de Identitate  5,3  11,3  17,916*** 

Procentajul mediu de gospodării fără o sursă de apă  29,1  17  10,784*** 

Procentajul mediu de gospodării cu electricitate  78,2  80,2  0,872 

Procentajul mediu de gospodării cu gaz natural  13,5  23,2  7,738*** 

Sursa: PROROMA 2005            *** p<0,001, * p<0,05 

18
Vezi Dan, 2002
19
Vezi Sandu, 2005; Ilie, 2002; Berevoiescu şi alţii, 1998

14
Indicație:  Celule  gri  din  tabele  indică  diferențe  semnificative  între  zonele  rurale  şi  cele 
urbane.  
 
Datele  referitoare  la  accesul  în  comunitate  indică  o  diferență  semnificativă  între 
zonele rurale şi cele urbane (vezi Anexa 1). Ca urmare, accesul în comunitățile rurale este 
mai dificil, de vreme ce în comunitățile de romi rurale drumul de acces sau drumurile din 
interiorul  comunității  sunt  în  mare  parte  nepavate  prin  comparație  cu  zonele  urbane.  În 
plus, în comunitățile rurale este mai puțin probabil să găseşti un telefon public în interiorul 
unei  comunități  de  romi.  Astfel,  comunicarea  în  comunitățile  de  romi  este  mai  bună  în 
zonele  urbane  decât  în  zonele  rurale.  Se  poate  spune  că  în  cazul  comunităților  rurale 
probabilitatea  de  a  fi  izolate  şi  de  a  avea  dificultăți  de  comunicare  cu  celălalt  grup  etnic 
datorită infrastructurii deficitare este mai mare. 
Accesul comunităților şi gospodăriilor de romi la utilități precum surse de apă, gaz 
natural şi electricitate diferă semnificativ între zonele de locuință. Analiza realizată atât la 
nivelul  gospodăriilor,  cât  şi  la  nivelul  comunității,  indică  faptul  că  în  zonele  urbane 
populația de romi are un acces mai bun la aceste utilități (vezi Tabelul 3). Acest fapt induce 
o  calitate  a  vieții  superioară  pentru  romii  din  zonele  urbane.  Totuşi,  analiza  realizată  de 
Dan 20 indică faptul că numărul de locuitori pe metru pătrat este mai mare în zonele urbane 
decât  în  cele  rurale.  De  aceea,  problemele  legate  de  condițiile  de  locuire  sunt  diferite  în 
comunitățile  rurale  față  de  cele  urbane.  În  timp  ce  la  sat  romii  sunt  afectați  de  lipsa 
accesului  la  drumuri  bune  şi  la  infrastructură,  în  zonele  urbane  casele  sunt 
supraaglomerate. Acest argument susține nevoia unei intervenții atât în zonă rurală, cât şi 
în zonă urbană, dar utilizând instrumente diferite şi țintind probleme diferite.  

Tabelul 4. Caracteristici ale gospodăriei în funcție de zona locuită 

  Rural  Urban  Test T 

Nivelul mediu de educație din gospodărie   3,6  4,6  93,650*** 

Numărul  mediu  de  lucrători  zilieri  în 


0,78  0,34  54,815*** 
gospodărie 

Numărul  mediu  de  lucrători  ocazionali  în 


0,34  0,23  8,303** 
gospodărie 

Sursa: ICCV 1998            *** p<0,001, * p<0,05 
Indicație:  Celulele  gri  din  tabel  indică  diferențe  semnificative  între  zonele  rurale  şi  cele 
urbane.  
 

20
Vezi Dan, 2002, pp. 189, Tabelul 4

15
În ceea ce priveşte tipurile de surse de venit, datele disponibile indică o situație mai 
proastă în zona rurală. Gospodăriile din zonele rurale se bazează mai mult pe venituri din 
activități agricole şi din Venitul Minim Garantat, în timp ce în zonele urbane gospodăriile 
se  bazează  mai  degrabă  pe  salarii,  pensii  sau  câştiguri  din  migrația  externă.  La  nivel  de 
gospodărie, numărul de persoane implicate în activități ocazionale şi în munca zilieră este 
mai mare în zonele rurale (vezi Tabelul 4). În consecință, oamenii din oraşe beneficiază mai 
mult de surse de venit „sigure” cum ar fi salariul, în timp ce în zonele rurale romii au un 
venit fluctuant care nu îi protejează împotriva riscurilor de natură socială precum şomajul, 
boala  sau  dizabilitățile.  Procentajul  mediu  de  gospodării  cu  pensii  este  aproape  egal  în 
zonele  urbane  şi  în  cele  rurale,  datorită  faptului  că  unii  romi  care  au  lucrat  în  CAP  în 
perioada  comunistă  primesc  în  prezent  pensii,  dar  nivelul  acestora  este  mai  mic  decât  al 
altor pensii. 
Pe  de  altă  parte,  dacă  ne  uităm  la  diferențele  în  educație  în  zonele  rurale  şi  cele 
urbane, se poate spune că populația de romi de la sate este mai puțin educată decât cea de 
la  oraş.  Nivelul  mediu  de  educație  într‐o  gospodărie  de  romi  este  în  jur  de  3,6  clase  în 
comunitățile rurale şi în jur de 4,6 clase în cele urbane (vezi Tabelul 4). Disparitățile între 
zonele rurale şi cele urbane în privința nivelului de educație sunt distribuite egal în totalul 
populației.  Totuşi,  nivelul  de  educație  al  populației  rome  este  mai  mic  decât  al  celuilalt 
grup etnic din zona rurală 21.  
Chiar dacă zona urbană are o situație bună sub aspectul venitului şi al accesului la 
infrastructură, lipsa actelor de identitate este mai mare în zonele urbane decât în cele rurale 
(vezi Tabelul 3). Procentajul de romi fără certificat de naştere sau Carte de Identitate este 
semnificativ  mai  ridicat  la  oraşe,  probabil  datorită  faptului  că  în  comunitățile  rurale  mici 
romii au mai uşor acces la instituțiile publice. Pe de altă parte, în localitățile mici oamenii se 
cunosc  între  ei  mai  bine  decât  în  marile  aglomerări  urbane  şi  este  mai  uşor  pentru 
autoritățile locale să stimuleze locuitorii să vină la primărie să îşi înregistreze copiii. Încă o 
dată,  comunitățile  urbane  de  romi  nu  duc  lipsă  de  probleme,  dar  în  multe  cazuri  ele  se 
confruntă cu dificultăți de natură diferită. 
Rezumând,  comunitățile  de  romi  din  zonele  rurale  sunt  caracterizate  de  un  acces 
dificil la infrastructură, o incidență ridicată a venitului fluctuant, un nivel mai scăzut al venitului 
şi  un  nivel  scăzut  de  educație.  La  rândul  lor,  comunitățile de  romi  din  zonele  urbane  sunt 
afectate  de  o  densitate  mare  de  locuitori  pe  metru  pătrat  şi  un  procentaj  ridicat  de  persoane  fără 
acte de identitate.  
2.  Amplasarea  comunității  (în  interiorul/în  afara  zonei  locuite).  Studii  anterioare 
au  arătat  că  există  o  legătură  directă  între  amplasarea  periferică  a  comunității  şi  sărăcia 

21
Vezi Surdu, 2002, 2003

16
veniturilor  şi  accesul  la  apă  şi  electricitate 22.  Rezultatul  analizei  de  față  duce  la  aceleaşi 
concluzii,  indicând  un  nivel  mai  scăzut  de  calitate  a  vieții  în  locațiile  periferice. 
Considerând  datele  privind  accesul  la  infrastructură,  se  poate  spune  că  acele  comunități 
care sunt amplasate central au drumuri mai bune în interiorul şi în afara comunității (vezi 
Anexa) şi au un acces corect la sursa de apă, la electricitate şi gaz (vezi Tabelul 5).  

Tabelul  5.  Caracteristicile  comunității  în  funcție  de  amplasarea  centrală  /  periferică  în 
localitate 

  Central  Periferic  Test T 

Procentajul  mediu  de  gospodării  din  comunitate  cu  salariul  ca 


10,4  7  12,747*** 
sursă de venit 

Procentajul  mediu  de  gospodării  din  comunitate  cu  pensiile  ca 


9,1  7  10,516*** 
sursă de venit 

Procentajul  mediu  de  gospodării  din  comunitate  cu venituri  din 


46  57,1  24,453*** 
Venitul Minim Garantat 

Procentajul mediu de copii care frecventează şcoala regulat  72,5  69,6  0,202 

Procentajul  mediu  de  persoane  cu  cel  puțin  educație  elementară 


65,1  55,9  16,623*** 
(4 clase) peste 14 ani 

Procentajul mediu de persoane fără certificat de naştere  9,4  7,4  1,128 

Procentajul mediu de persoane fără Carte de Identitate  9,3  6,3  4,513 

Procentajul mediu de gospodării fără o sursă de apă  18,2  28,2  6,746** 

Procentajul mediu de gospodării cu electricitate  84,6  75,8  18,531*** 

Procentajul mediu de gospodării cu gaz natural  24,7  14,2  8,562** 

Sursa: PROROMA 2005            *** p<0,001, ** p<0,01 
Indicație:  Celulele  gri  din  tabel  indică  diferențe  semnificative  între  zonele  rurale  şi  cele 
urbane.  
 
În ceea ce priveşte sursele de venit, comunitățile amplasate în zona de periferie se 
bazează mai mult pe transferurile sociale (precum Venitul Minim Garantat) şi mai puțin pe 
salarii  şi  pensii.  Diferențele  între  numărul  de  gospodării  care  primesc  Venitul  Minim 
Garantat  este  semnificativ  mai  mare  în  zona  de  periferie,  ceea  ce  indică  o  concentrare  a 
sărăciei în aceste tipuri de comunități. Locuitorii roma din zona centrală beneficiază de un 
venit stabil oarecare precum salariul şi pensiile şi sunt mai puțin expuşi la riscul de sărăcie 

22
Vezi Sandu 2005

17
severă. 
Nivelul  de  educație  cumulată  este  mai  ridicat  în  comunitățile  amplasate  în  zona 
centrală.  Totuşi,  diferențele  de  frecventare  a  şcolii  pentru  generația  tânără  nu  sunt 
semnificative între zona centrală şi cea de periferie, conform datelor din Tabelul 5. Această 
constatare  indică  faptul  că  în  viitor  diferențele  între  aceste  două  tipuri  de  zone  se  vor 
diminua,  cel  puțin  în  ceea  ce  priveşte  gradul  de  alfabetizare.  Ultimul  indicator,  legat  de 
existența actelor de identitate nu induce diferențe între comunitățile din centru şi cele de la 
periferie. 
În concluzie, comunitățile de romi de la periferie se confruntă cu probleme legate 
de accesul la infrastructură, cu venituri fluctuante şi cu sărăcia şi sunt caracterizate de niveluri 
de educație mai scăzute pentru generația adultă. 
 
3. Gradul de sărăcie. Sandu (2005) a clasificat comunitățile de romi din România în 
5  tipuri  de  comunități:  comunități  non‐problematice,  comunități  cu  un  nivel  scăzut  de 
probleme,  comunități  cu  probleme  generate  de  dificultățile  de  acces,  comunități  cu 
probleme generate de lipsa infrastructurii şi comunități cu probleme grave cumulând mai 
multe  dificultăți.  În  clasificarea  comunităților  de  romi,  autorul  a  folosit  criteriile: 
accesibilitate  în  comunitate,  accesul  comunității  la  infrastructură  (sursă  de  apă  potabilă, 
branşarea  la  electricitate)  şi  tipuri  de  surse  de  venit  (VMG  sau  activități  ocazionale).  În 
măsura în care clasificarea se suprapune în multe aspecte cu indicatorii utilizați în analiza 
de față, noi nu vom verifica fidelitatea acestor criterii față de indicatorii noştri.  
De  aceea,  luând  în  considerare  tipologia  propusă  de  D.  Sandu,  vom  clasifica 
comunitățile de romi în comunități sărace (cu probleme grave sau cu probleme de acces şi 
de  infrastructură)  şi  comunități  non‐sărace  (fără  probleme  sau  cu  nivel  scăzut  de 
probleme).  În  măsura  în  care  comunitățile  non‐problematice  nu  au  nevoie  de  interventie 
specială,  noi  am  propus  eliminarea  acestor  comunități  din  grupul  nostru  țintă.  De  aceea, 
clasificarea de față va considera o comunitate de romi ca fiind săracă acea comunitate care 
prezintă  un  nivel  mai  ridicat  de  probleme  sociale  sau  o  comunitate  cu  nivel  mediu  de 
probleme  (generate  de  dificultățile  de  acces  în  comunitate  sau  de  lipsa  accesului  la 
infrastructură). În plus, o comunitate care nu este săracă va fi considerată în analiza de față 
ca  fiind  o  comunitate  cu  un  nivel  scăzut  de  probleme,  conform  clasificării  formulate  de 
Sandu.  
 
4.  Regiunea  istorică.  Istoria  populației  de  romi  diferă  semnificativ  în  funcție  de 
regiunea istorică 23. Multe studii au subliniat diferențele dintre regiunile României 24 în ceea 

23
Vezi Achim, 1998
24
Vezi Sandu, 1996; 1999

18
ce  priveşte  nivelul  de  dezvoltare.  Mai  mult  decât  atât,  regiunile  istorice  prezintă  interes 
pentru analiza de față nu doar din cauza nivelului de dezvoltare, dar şi datorită variațiilor 
în  structura  etnică  a  populației.  Astfel,  există  regiuni  cu  o  concentrare  mai  mare  de 
populație  de  romi  (ca  Transilvania)  şi  regiuni  caracterizate  de  diversitate  etnică,  precum 
Banatul.  Prezența  unui  alt  grup  etnic  produce  un  nou  context  social  în  care  statutul 
populației de romi este diferit 25.  
Pentru  selectarea  regiunii  în  care  urmează  să  fie  implementat  programul  de 
dezvoltare comunitară au fost angajate două criterii: structura etnică a regiunii, nivelul de 
sărăcie şi similitudinea sau disimilitudinea cu alte regiuni. Conform primului criteriu, grila 
va  include  regiunea  cu  o  mare  concentrație  de  populație  romă,  dar  luând  în  considerare 
prezența altor grupuri etnice mari precum maghiarii. Tabelul 6 prezintă structura etnică la 
nivel regional, luând în considerare prezența populației rome şi a celei maghiare. Conform 
acestor date, doar Dobrogea are sub 1% populație romă. Crişana şi Transilvania au o mare 
comunitate  maghiară  de  asemenea.  Ele  sunt  similare  în  funcție  de  structura  etnică.  Pe  de 
altă parte, regiunile din sud – Muntenia şi Oltenia ‐ au peste 2% din populație de origine 
romă  şi  un  procentaj  scăzut  de  populație  maghiară.  Banatul  este  un  caz  aparte,  fiind  un 
mozaic de grupuri etnice. Totuşi, comunitățile de romi din Banat nu sunt prezente în toate 
categoriile grilei propuse. În ceea ce priveşte cel de al doilea criteriu, nivelul de sărăcie din 
regiune, se poate spune că Moldova are nivelul cel mai ridicat la acest indicator 26. De aceea, 
este  destul  de  probabil  pentru  comunitățile  de  romi  din  Moldova  să  se  confrunte  cu 
probleme  legate  de  venit  şi  de  sărăcie.  În  consecință,  am  ales  trei  regiuni  pentru  grila 
propusă: Transilvania, Muntenia şi Moldova.  

Tabelul 6. Procentajul de romi şi de maghiari pe regiuni istorice  

% de romi în total  % de maghiari în 
  populație  total populație 
Crişana  3,62  19,63 
Transilvania  3,52  22,91 
Muntenia  2,8  0,04 
Oltenia  2,59  0,06 
Banat  2,37  5,58 
Bucureşti+Ilfov  1,72  0,27 
Moldova  1,39  0,13 
Dobrogea  0,85  0,11 
Sursa: Recensământul Populației şi al Locuințelor, 2002 
 

25
Vezi Bălăşescu, 1997
26
Vezi UNDP, 1998, p. 35 pentru detalii privind sărăcia la nivel de judeţ şi regional

19
Analizând  accesul  la  infrastructură  al  gospodăriilor  şi  comunităților  în  funcție  de 
regiune,  se  poate  spune  că  există  unele  diferențe  regionale.  Comunitățile  de  romi  din 
Moldova  se  confruntă  cu  probleme  legate  de  drumul  de  acces  şi  de  drumurile  din 
interiorul  comunității.  Este  mai  probabil  ca  o  comunitate  situată  în  Moldova  sa  aibă 
drumuri de acces la comunitate pavate şi drumuri nepavate în interiorul comunității (vezi 
Anexa).  Pe  de  altă  parte,  este  mai  probabil  ca  o  comunitate  din  Transilvania  sa  aibă 
drumuri  asfaltate  în  interiorul  comunității.  În  plus,  în  Moldova,  procentajul  de  acces  al 
gospodăriilor  de  romi  la  apă,  gaz  natural  şi  electricitate  este  mai  mic  în  comparație  cu 
Muntenia şi Transilvania (vezi Tabelul 8). 

Tabelul 7. Caracteristici ale gospodăriei pe regiuni 

  Muntenia  Transilvania  Moldova  Test F 

Nivel  mediu  de  educație  în 


4,21  3,93  4,3  3,284* 
gospodărie  

Număr  mediu  de  salarii  în 


1,93  1,85  1,9  2,381 
gospodărie 

Număr mediu de lucrători zilieri în 
0,74  0,48  0,57  5,347** 
gospodărie 

Număr  mediu  de  lucrători 


0,31  0,27  0,26  0,463 
ocazionali în gospodărie 

Sursa: ICCV 1998              ** p<0,005, * p<0,05 
Indicație:  Celulele  gri  din  tabel  indică  diferențe  semnificative  între  zonele  rurale  şi  cele 
urbane.  
 
Datele indică diferențe între regiuni şi sub aspectul surselor de venit (vezi Tabelul 7 
şi  Tabelul  8).  Moldova  prezintă  cel  mai  scăzut  număr  mediu  de  salarii  în  gospodărie,  în 
timp ce tot aici avem şi cel mai ridicat număr de beneficiari ai VMG în comunitate. Există 
diferențe  semnificative  între  regiuni  în  ceea  ce  priveşte  numărul  de  lucrători  zilieri  în 
gospodărie, procentajul fiind cel mai ridicat în Muntenia.  

20
Tabelul 8. Caracteristici ale Comunității pe regiuni 27 

  Muntenia  Transilvania  Moldova  Test F 

Procentajul  mediu  de  gospodării  din  comunitate 


8  9  4  6,596*** 
cu salariul ca sursă de venit 

Procentajul  mediu  de  gospodării  din  comunitate 


9  8  8  0,465 
cu pensiile ca sursă de venit 

Procentajul  mediu  de  gospodării  din  comunitate 


48  54  60  5,967** 
cu venituri din Venitul Minim Garantat 

Procentajul mediu de copii care frecventează şcoala 
73  70  69  0,978 
cu regularitate 

Procentajul mediu de persoane peste 14 ani cu cel 
63  56  61  2,791 
puțin educație elementară (4 clase)  

Procentajul  mediu  de  persoane  fără  certificat  de 


10  7  8  1,146* 
naştere 

Procentajul  mediu  de  persoane  fără  Carte  de 


10  4  7  4,555** 
Identitate 

Procentajul  mediu  de  gospodării  fără  o  sursă  de 


19  21  29  1,550 
apă 

Procentajul mediu de gospodării cu electricitate  84  78  74  5,157** 

Procentajul mediu de gospodării cu gaz natural  12  29  8  9,632*** 

Sursa: PROROMA 2005          *** p<0,001** p<0,005; *p<0,05 
Indicație: Celulele gri din tabel indică diferențe semnificative între zonele rurale şi cele urbane.  
 
Frecventarea  şcolii  de  către  generația  tânără  nu  prezintă  o  variație  semnificativă 
între  regiuni  însă  nivelul  de  educație  la  generația  adultă  este  diferit.  Datele  măsurate  la 
nivelul  gospodăriei  indică  un  nivel  mai  scăzut  de  educație  pentru  populația  de  romi  din 
Transilvania, în comparație cu Muntenia şi Moldova (vezi Tabelul 7). Aceeaşi tendință este 
evidențiată  de  datele  măsurate  la  nivelul  comunității,  chiar  dacă  diferența  nu  are 
semnificație statistică.  
Pe de altă parte, procentajul de persoane fără acte de identitate (certificat de naştere 
şi  Carte  de  Identitate)  este  cel  mai  ridicat  în  Muntenia,  față  de  celelalte  două  regiuni 
(Tabelul 8). Chiar dacă sunt mai educați şi mai integrați pe piața muncii, pentru romii din 
Muntenia este semnificativă confruntarea cu lipsa actelor de identitate.  

27
Numărul mic de comunităţi de romi din Banat, incluse în baza de date PROROMA nu permite analiza
statistică.

21
În rezumat, populația de romi din Muntenia este mult mai integrată în piața muncii 
față de celelalte două regiuni, dar se confruntă cu lipsa actelor de identitate. Populația de romi 
din Moldova  se confruntă cu probleme serioase legate  de  accesul  la  infrastructură şi de  sărăcia 
veniturilor. Romii din Transilvania sunt mai puțin educați, dar ei au un acces destul de bun la 
infrastructură (în special la gazul natural) prin comparație cu celelalte regiuni.  

IV. SELECTAREA COMUNITĂȚILOR DE ROMI 

Încrucişând  cele  trei  criterii  menționate,  respectiv  zona  locuită,  amplasarea 


comunității de romi şi sărăcia, vom obține o grilă cu 8 celule, câte una pentru fiecare tip de 
comunitate  de  romi.  Folosind  această  grilă  vom  selecta  aleator  8  comunități  de  romi  din 
fiecare dintre cele trei regiuni istorice (Muntenia, Transilvania şi Moldova). Rezultatul este 
o listă de 24 de localități, fiecare reprezentând un tip de localitate cu un profil diferit şi cu 
problemele  lui  specifice.  Conform  analizei  efectuate  în  această  lucrare,  comunitățile  mai 
puțin  expuse  riscului  de  sărăcie  şi  excluziunii  sociale  sunt  cele  din  zona  central  urbană 
non‐săracă. 

Tabelul 9. Grila pentru selectarea comunităților de romi 

Săracă  Non‐săracă 
 
Rurală  Urbană  Rurală  Urbană 

Centrală rurală 
Centrală  Centrală urbană săracă Centrală rurală non‐săracă  Centrală urbană non‐săracă
săracă 

Periferică rurală  Periferică urbană  Periferică urbană non‐


Periferică  Periferică rurală non‐săracă
săracă  săracă  săracă 

 
Aşa  cum  s‐a  spus  mai  înainte,  grila  de  selecție  va  fi  folosită  pentru  clasificarea 
comunităților din interiorul celor trei regiuni istorice alese. Rezultatul este o grilă cu 24 de 
categorii  de  comunități.  Fiecare  celulă  din  Tabelul  10  reprezintă  un  tip  de  comunitate. 
Totuşi,  o  celulă  este  goală  pentru  că  nu  există  comunități  urbane  centrale  sărace  în 
Muntenia.  Prin  urmare,  lista  va  include  doar  23  de  comunități.  La  ultimul  nivel, 
comunitățile vor fi selectate aleator. 

Tabelul 10. Distribuția comunităților de romi pe tip şi pe regiune istorică 

  Muntenia  Transilvania  Moldova 


rurală centrală non‐săracă  50  32  23 
rurală periferică non‐săracă   16  13  6 
urbană centrală non‐săracă  16  22  18 

22
urbană periferică non‐săracă   7  17  1 
rurală centrală săracă  9  7  7 
rurală periferică săracă  52  94  42 
urbană centrală săracă  0  3  2 
urbană periferică săracă  24  41  12 
 
Rezultatul  selecției  aleatorii  este  o  listă  de  23  de  comunități.  Pasul  următor  în 
selectarea comunităților este reducerea listei şi țintirea intervenției în 15 comunități. Astfel, 
au  fost  utilizate  două  criterii:  dimensiunea  comunității  țintă  şi  tipul  de  comunitate  sub 
aspectul  problemelor  locale.  Astfel,  comunitățile  mai  mici,  cu  sub  150  de  membri  (vezi 
Tabelul  11)  au  fost  excluse  din  listă.  În  plus,  au  fost  excluse  şi  comunitățile  urbane  – 
centrale – non‐sărace, de  vreme ce  analiza indică faptul  că acestea sunt mai  puțin  expuse 
riscului  de  sărăcie  şi  de  excluziune  socială  prin  comparație  cu  alte  comunități  de  romi. 
Tabelul 12 conține lista comunităților în care se va efectua o evaluare socială.  

23
Tabelul 11. Lista comunităților selectate pentru programul de dezvoltare comunitară  

Număr de  Număr de 
Siruta  Zona 
Localitatea  Județul  Zona  Amplasarea  Sărăcia  Regiunea  familii de  persoane 
inferior  locuită 
romi*  romi* 
96806  Dagata  Iaşi  Zece Prăjini  rurală  centrală  non‐săracă  Moldova  145  540 
162425  Băcesti  Vaslui  Sat Păltiniş  rurală  periferică  non‐săracă  Moldova  76  287 
Cămin 
174753  Focşani  Vrancea  Nefamilişti  urbană  centrală  non‐săracă  Moldova  20  81 
Cartier Sud 
20787  Buhuşi  Bacău  Mocirla  urbană  periferică  non‐săracă  Moldova  164  967 
151068  Vereşti  Suceava  Căldărari  rurală  centrală  săracă  Moldova  160  600 
149842  Pătrăuți  Suceava  rurală  periferică  săracă  Moldova  380  1800 
75105  Galați  Galați  Blocul Pexco  urbană  centrală  săracă  Moldova  26  162 
120995  Bicaz  Neamț  Dodeni  urbană  periferică  săracă  Moldova  230  750 
93799  Independența  Călăraşi  rurală  centrală  non‐săracă  Muntenia  25  102 
132280  Bălteşti  Prahova  Ursărie  rurală  periferică  non‐săracă  Muntenia  75  374 
Cartierul 
92578  Călăraşi  Călăraşi  urbană  centrală  non‐săracă  Muntenia  48  218 
Farfuria 
13347  Mioveni  Argeş  Sat Făget  urbană  periferică  non‐săracă  Muntenia  20  100 
68734  Runcu  Dâmbovița  Romi Tontea   rurală  centrală  săracă  Muntenia  21  119 
93860  Lehliu  Călăraşi  Lehliu  rurală  periferică  săracă  Muntenia  67  243 
130543  Ploieşti  Prahova  Cătun  urbană  periferică  săracă  Muntenia  98  250 

24
34342  Rodna  Bistrița‐Năsăud  Între Romi  rurală  centrală  non‐săracă  Transilvania  212  1002 
142783  Surduc  Sălaj  ‐  rurală  periferică  non‐săracă  Transilvania  55  266 
Căldărari ‐ 
87228  Aninoasa  Hunedoara  urbană  centrală  non‐săracă  Transilvania  90  450 
Rudari 
145890  Tălmaciu  Sibiu  Tălmăcel  urbană  periferică  non‐săracă  Transilvania  46  209 
Sânmihaiu 
142685  Sălaj  Valea Viilor  rurală  centrală  săracă  Transilvania  28  ‐ 
Almaşului 
7829  Şibot  Alba  rurală  periferică  săracă  Transilvania  20  90 
89570  Geoagiu  Hunedoara  Cartier  urbană  centrală  săracă  Transilvania  250  750 
40508  Zărneşti  Braşov  Sughina  urbană  periferică  săracă  Transilvania  60  150 
*Conform bazei de date PROROMA 

Tabelul 12. Comunitățile selectate pentru programul de dezvoltare comunitară – lista scurtă 

Număr de  Număr de 
Siruta  Zona 
Localitatea  Județul  Zona  Amplasarea  Sărăcia  Regiunea  familii de  persoane 
inferior  locuită 
romi*  romi* 
96806  Dagata  Iaşi  Zece Prăjini  rurală  centrală  non‐săracă  Moldova  145  540 
162425  Băcesti  Vaslui  Sat Păltiniş  rurală  periferică  non‐săracă  Moldova  76  287 
20787  Buhuşi  Bacău  Mocirla  urbană  periferică  non‐săracă  Moldova  164  967 
151068  Vereşti  Suceava  Căldărari  rurală  centrală  săracă  Moldova  160  600 
149842  Pătrăuți  Suceava  rurală  periferică  săracă  Moldova  380  1800 
75105  Galați  Galați  Blocul Pexco  urbană  centrală  săracă  Moldova  26  162 
120995  Bicaz  Neamț  Dodeni  urbană  periferică  săracă  Moldova  230  750 

25
132280  Bălteşti  Prahova  Ursărie  rurală  periferică  non‐săracă  Muntenia  75  374 
93860  Lehliu  Călăraşi  Lehliu  rurală  periferică  săracă  Muntenia  67  243 
130543  Ploieşti  Prahova  Cătun  urbană  periferică  săracă  Muntenia  98  250 
34342  Rodna  Bistrița‐Năsăud  Între Romi  rurală  centrală  non‐săracă  Transilvania  212  1002 
142783  Surduc  Sălaj  ‐  rurală  periferică  non‐săracă  Transilvania  55  266 
145890  Tălmaciu  Sibiu  Tălmăcel  urbană  periferică  non‐săracă  Transilvania  46  209 
89570  Geoagiu  Hunedoara  Cartier  urbană  centrală  săracă  Transilvania  250  750 
40508  Zărneşti  Braşov  Sughina  urbană  periferică  săracă  Transilvania  60  150 
*Conform bazei de date PROROMA 
 
 

26
V. ANEXĂ 

Tabelul 13. Tipul drumului de acces după zona locuită 

Pavat şi 
Nepavat  Pavat  Asfaltat  Total 
  asfaltat 
Rural   %  14  63  19  3  100 
  VRA  4,3  5,7 ‐7,8 ‐3,2   
Urban   %  4  42  46  8  100 
  VRA  ‐4,3  ‐5,7 7,8 3,2   
χ 2 = 85,388 for ν = 3 şi p <0,005 
Sursa: PROROMA, 2005 
 

Tabelul 14. Tipul de drum în interiorul comunității după zona locuită 

Pavat şi 
  Nepavat  Pavat  Asfaltat  Total 
asfaltat 
%  31  64  3  2  100% 
Rural  
VRA  3,1  4,5 ‐10,3 ‐3,0   
%  21  47  26  6  100% 
Urban  
VRA  ‐3,1  ‐4,5 10,3 3,0   
χ 2 = 119,2 for ν = 3 şi p <0,005 
Sursa: PROROMA, 2005 

Tabelul 15. Access la telefon public după zona locuită 

  Telefon public   Fără telefon public  Total 


Rural   %  33  67  100% 
  VRA  ‐4,0 4,0  
Urban   %  48  52  100% 
  VRA  4,0 ‐4,0  
χ 2 = 16,06 for ν = 3 şi p <0,005 
Sursa: PROROMA, 2005 
 

Tabelul 16. Tipul drumului de acces după amplasarea comunității 

Pavat şi 
Nepavat  Pavat  Asfaltat  Total 
  asfaltat 
Centru  %  6  50  37  7  100 
  VRA ‐3,7  ‐2,3 4,2 2,1   
Periferie  %  14  59  23  3  100 
  VRA 3,7  2,3 ‐4,2 ‐2,1   
χ 2 = 30,695 for ν = 3 şi p <0,001 
Sursa: PROROMA, 2005 

Tabelul 17. Tipul de drumuri în interiorul comunității după amplasarea comunității 

Pavat şi 
  Nepavat  Pavat  Asfaltat  Total 
asfaltat 
%  23  53  19  4  100% 
Centru 
VRA ‐2,5  ‐1,9 5,9 1,9   
%  32  61  5  2  100% 
Periferie 
VRA 2,5  1,9 ‐5,9 ‐1,9   
χ 2 = 40,242 for ν = 3 şi p <0,001 
Sursa: PROROMA, 2005 

Tabelul 18. Accesul la telefon public după amplasarea comunității 

  Telefon public   Fără telefon public  Total 


Centru  %  53  47  100% 
VR
 
A  7,0 ‐7,0   
Periferie  %  27  73  100% 
VR
 
A  ‐7,0 7,0   
χ 2 = 49,64 for ν = 3 şi p <0,001 
Sursa: PROROMA, 2005 
 

4
 

Tabelul 19. Tipul de drum în interiorul comunității de romi după regiune  

Pavat şi 
  Nepavat  Pavat  Asfaltat  Total 
asfaltat 
%  42  47  9  2  100% 
Moldova 
VRA  3,3  ‐2,5 ‐0,8 ‐0,1   
%  28  60  8  4  100% 
Muntenia 
VRA  ‐0,4  0,8 ‐1,4 1,7   
%  24  61  14  1  100% 
Transilvania 
VRA  ‐2,3  1,3 2,0 ‐1,6   
χ 2 = 17,717 for ν = 6 şi p <0,005 
Sursa: PROROMA, 2005 

Tabelul 20. Tipul drumului de acces în comunitate după regiune  

Pavat şi 
  Nepavat  Pavat  Asfaltat  Total 
asfaltat 
%  15  60  18  7  100% 
Moldova 
VRA  1,4  0,7 ‐2,4 1,6   
%  9  56  30  5  100% 
Muntenia 
VRA  ‐1,0  ‐0,3 1,0 0,1   
%  11  56  30  3  100% 
Transilvania 
VRA  ‐0,2  ‐0,3 1,1 ‐1,4   
Sursa: PROROMA, 2005 

5
VI. REFERINȚE 

Achim, Viorel (1998) – Romii în istoria României, Bucureşti, Editura Enciclopedică 
Bălăşescu,  Alexandru  (1997)  –  Romii  ‐  construcție  identitară.  Cazul  Comunei 
Cristian – Sibiu, Revista de Cercetări Sociale, No. 4 
Berevoiescu, Ionica & others (1998) – ‘Situația socială a romilor din județul Buzău, 
Revista de Cercetări Sociale, No. ¾ 
CASPIS  (2003)  –  Suport  social  pentru  populația  de  romi.  Analiza  problemelor 
sociale: direcții de acțiune, The Romanian Government 
Dan, Adrian (2002) – Situația locuirii, Zamfir, Cătălin, Preda, Marian (eds.), Romii 
în România, Bucureşti, Editura Expert 
Ilie,  Simona  (2002)  –  Standardul  economic  al  gospodăriilor  de  Romi,  Zamfir, 
Cătălin, Preda, Marian (eds.), Romii în România, Bucureşti, Editura Expert 
Împreună  (2005)  –  Accesul  romilor  la  servicii  sociale:  realitați  şi  tendințe  în  2005, 
Bucureşti 
Pons,  Emanuelle  (1999)  –  Romii  din  România: o  minoritate  în  tranziție,  Bucureşti, 
Compania Altfel 
Rughiniş,  Cosima  (2004)  –  Cunoaştere  incomodă.  Intervenție  socială  în 
comunitătile defavorizate în România anilor 2000, Bucureşti, Editura Printech 
Sandu, Dumitru (1996) – Sociologia tranziției, Bucureşti, Editura Staff 
Sandu, Dumitru (1999) – Spațiul social al tranziției, Iaşi, Editura Polirim 
Sandu,  Dumitru (2005) – Targeting for  poverty  reduction  and  social inclusion  în  Roma 
communities from Romania, PROROMA, World Bank, Bucharest 
Şerban,  Monica  (1998)  –  Aspecte  ale  ataşamentului  față  de  comunitatea  locală, 
Revista de Cercetări Sociale, No. ¾ 
Stewart, Michael (1997) – The Time of the Gypsies, Westview Press 
Surdu, Mihai (2002) – Educația şcoală a populației de romi, Zamfir, Cătălin, Preda, 
Marian (eds.), Romii în România, Bucureşti, Editura Expert 
UNDP (1998) – Raportul Național al Dezvoltării Umane, Bucureşti 
World Bank (2003) – Roma în an Expanding World, Budapest  
Zamfir,  Cătălin,  Preda,  Marian,  (eds.)  (2002)  –  Romii  în  România.  Bucureşti, 
Editura Expert 
Zamfir,  Elena,  Zamfir  Cătălin  (eds.)  (1993)  –  Romii  între  ignorare  şi  îngrijorare, 
Bucureşti, Editura Alternative 
Zoon,  Ina  (2001)  –  La  periferia  societății.  Romii  şi  serviciile  publice  în  România, 
Open Society Institute, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi 

6
MĂLINA VOICU 
IULIANA PRECUPEȚU 
 

METODOLOGIA CERCETĂRII 
 
Designul  cercetării  s‐a  bazat  pe  modelul  construirii  capacităților  comunitare  care 
încercă  să  identifice  într‐o  manieră  comprehensivă  acele  elemente  care  pot  să  influențeze 
procesul de dezvoltare comunitară. O astfel de abordare permite evaluarea priorităților şi 
oportunităților  care  pot  susține  schimbarea  la  nivel  comunitar  într‐o  direcție  pozitivă. 
Modelul  ia  în  considerare  condițiile  specifice  existente  la  nivel  comunitar  încercând  să 
identifice  atât  nevoile,  cât  şi  resursele  care  pot  să  faciliteze  procesul  de  dezvoltare 
comunitară.  Printre  principiile  care  stau  la  baza  acestei  paradigme  se  află  planificarea 
comprehensivă, participarea locală, încurajarea cooperării şi valorificarea capitalului uman 
şi social.  
Inventarierea  capacităților  de  care  dispune  comunitatea  constituie  primul  pas  în 
procesul  de  elaborare  a  unui  program  de  dezvoltare  viabil  şi  eficient.  Modelul  folosit  în 
această  cercetare  s‐a  axat  pe  trei  dimensiuni  cu  importanță  deosebită  în  procesul  de 
dezvoltare  comunitară:  capitalul  existent  la  nivelul  comunității,  organizațiile  active  în 
procesul  de  dezvoltare  şi  alte  caracteristici  care  pot  facilita  dezvoltarea,  cum  ar  fi 
mecanismele de participare sau experiența altor programe de dezvoltare. A fost investigată 
existența a cinci tipuri de capital: material, uman, social, vital şi simbolic. În ceea ce priveşte 
organizațiile,  cercetarea  a  încercat  să  identifice  toți  actorii  posibili  care  să  joace  un  rol  în 
dezvoltarea locală: administrația locală, şcoala, biserica, organizațiile non‐guvernamentale, 
serviciile sociale, serviciile de sănătate. 
Capitalul  uman  se  referă  atât  la  stocul  educațional  existent  la  nivelul  comunității, 
precum  şi  la  starea  de  sănătate  a  locuitorilor  comunității.  Acest  tip  de  capital  este 
important,  putând  fi  utilizate  cunoştințele  membrilor  comunității,  abilitățile  acestora, 
competențele lor specifice în implementarea unui proces de dezvoltare.  
Capitalul  vital  face  trimitere  la  caracteristicile  demografice  ale  populației  (număr, 
structură pe vârste, etnică, religioasă). Şansele de implementare cu succes ale unui program 
de dezvoltare comunitară depind de caracteristicile populației. De exemplu, este mult mai 
dificilă  mobilizarea  unei  populații  vârstnice  pentru  implementarea  unui  proces  de 
dezvoltare comunitară.  
Capitalul  social  se  referă  în  principal  la  relațiile  sociale  existente  în  cadrul 
comunității,  vizând  atât  existența  de  relații  în  interiorul  şi  în  afara  grupului  de  rudenie, 
vecinătate, precum şi de încredere interumană şi toleranță. Existența unor rețele dezvoltate 
de colaborare, precum şi încredea interumană în interiorul comunității sporesc şansele de 

7
implementare a unui program de dezvoltare comunitară.  
Capitalul  material  se  referă  la  condițiile  materiale  din  localitate,  vizând  resursele 
financiare (atât la administrației publice locale, cât şi ale locuitorilor), infrastructura, sursele 
de venit, tipuri de activități economice, precum şi gradul general de dezvoltare economică 
locală. 
Capitalul  simbolic  face  trimitere  la  valorile  sociale  împărtăşite  de  către  populație. 
Este de aşteptat ca împărtăşirea anumitor valori să încurajeze dezvoltarea, în timp ce altele 
să  frâneze  procesul  de  depăşire  a  problemelor  locale.  De  exemplu,  valorizarea  pozitivă  a 
cooperării  şi  a  efortului  individual  în  rezolvarea  problemelor  comune  favorizează 
implementarea  programelor  de  dezvoltare,  în  timp  ce  ne‐valorizarea  educației  sau 
pasivitatea frânează procesele de dezvoltare. 
Cercetarea realizată s‐a centrat pe identificarea şi evaluarea capacităților comunitare 
în scopul de a descoperi căi de rezolvare a problemelor existente la nivel comunitar. Astfel, 
inventarierea  capacităților  comunitare  s‐a  focalizat  pe  identificarea  şi  evaluarea  nevoilor 
comunitare  şi  pe  identificarea  resurselor  care  pot  fi  folosite  în  contextul  procesului  de 
dezvoltare  comunitară,  scopul  final  fiind  cel  de  a  trasa  câteva  posibile  direcții  de 
intervenție.  
În  culegerea  datelor  am  optat  pentru  metode  de  tip  cantitativ,  care  au  urmărit 
investigarea  în  profunzime  a  fiecărei  comunități  avute  în  vedere.  În  cadrul  cercetării  de 
teren  au  fost  folosite  două  tipuri  de  metode  de  cercetare:  interviuri  cu  informatori  cheie, 
precum  şi  analiza  documentelor  sociale.  În  acord  cu  obiectivele  studiului,  informatorii 
cheie intervievați au fost:  
autoritățile locale (primarul sau secretarul primăriei) 
liderii formali şi informali (preotul, directorul şcolii, persoane recunoscute de către 
membrii comunității ca fiind lideri informali) 
personalul sanitar (medicul, asistenta medicală, mediatorul sanitar) 
liderii  formali  şi  informali  ai  comunității  de  romi  (consilierul  local  reprezentând 
etnia Romă în Consiliul Local, bulibaşa, alți lideri) 
reprezentanți ai organizațiilor non‐guvernamentale care au implementat proiecte în 
zonă 
aproximativ 10 persoane reprezentând etnia Romă, selectați aleatoriu 
 
Interviurile semi‐structurate au vizat atât comunitatea locală în ansamblul ei, cât şi 
comunitatea  de  romi.  În  cazul  celor  două  comunități  localizate  în  oraşe  mari  (Ploieşti  şi 
Galați) investigația a vizat numai comunitatea de romi. Ghidurile de interviu au urmărit o 
serie de indicatori: 
principalele probleme ale localității şi potențialele căi de rezolvare a acestora 

8
experiența  altor  proiecte  de  dezvoltare  comunitară  în  localitate  şi  țintit  pe 
comunitatea  de  romi,  cu  focalizare  specifică  pe  succesele  şi  eşecurile  în 
implementarea acestora 
resursele economice existente în localitate 
condițiile de locuire 
principalele  probleme  ale  comunității  de  romi  şi  potențiale  căi  de  rezolvare  a 
acestora 
principalele  activități  economice  şi  principalele  surse  de  venit  în  comunitatea  de 
romi 
condițiile de locuire în comunitatea de romi 
participarea şcolară a copiilor romi 
accesul comunității de romi la serviciile de sănătate  
capitalul social şi relațiile inter‐etnice în localitate 
capitalul social al comunității de romi 
În  plus,  au  fost  colectați  o  serie  de  indicatori  relevanți  atât  pentru  localitate  în 
general, cât şi pentru comunitatea de romi. Aceşti indicatori au vizat în principal specificul 
economic şi demografic al localității.  
Folosind  instrumentele  de  culegere  a  datelor  menționate,  în  cele  15  comunități 
investigate  s‐au  deplasat,  în  octombrie  2005,  echipe  mixte  compuse  dintr‐un  cercetător 
ştiințific  şi  o  persoană  cu  experiență  în  implementarea  proiectelor  de  dezvoltare 
comunitară.  Textele  cuprinse  în  prezentul  volum  valorifică  materialele  culese  în  teren  de 
către aceste echipe, redactarea textelor aparținând în principal cercetătorilor ştiințifici.   
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

9
 
 
 
 
Rapoartele pe  
comunități 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

10
CLAUDIA PETRESCU 
 

BĂLȚEŞTI  
 
1. Prezentarea localității 
Localizare geografică 
Comuna  Bălțeşti  este  situată  în  vestul  județului  Prahova,  în  zona  Subcarpaților 
interni, la 20 – 25 km distanță de municipiul Ploieşti, fiind compusă din trei sate: Bălțeşti, 
centru  de  comună,  Podenii  Vechi,  fosta  reşedință  de  comună,  şi  Izeşti.  Localitatea  se 
găseşte la o distanță de 8 km de drumul național DN 1A care face legătura între Ploieşti şi 
Văleni  de  Munte,  fiind  străbătută  de  drumul  județean  DJ  102M.  Această  comună  nu  are 
stație CFR, însă se află la 8 km de gara din Măgurele Sud. 
 
Demografie 
Conform datelor de la Direcția Județeană de Statistică, populația totală a comunei în 
2002  era  de  3603  locuitori,  față  de  3641  de  locuitori  cât  au  declarat  autoritățile  locale  că 
există  în  acest  moment  în  comună.  După  cum  se  poate  observa  în  Tabelul  1,  în  această 
localitate  nu  avem  de‐a  face  cu  o  populație  îmbătrânită,  numărul  celor  de  vârstă  activă 
fiind de 2107 (populație cu vârste între 20 şi 65 de ani), adică 58,5% din totalul populației. 
 
Tabelul 1. Populația pe grupe de vârstă 
Populație  stabilă  total  ‐  3603
2002 
0 – 4 ani  237 
5 – 9 ani  216 
10 – 14 ani  253 
15 – 19 ani  266 
20 – 24 ani   284 
25 – 29 ani  301 
30 – 34 ani  326 
35 – 39 ani  193 
40 – 44 ani  219 
45 – 49 ani  201 
50 – 54 ani  205 
55 – 59 ani  168 

11
60 – 64 ani  210 
65 – 69 ani  190 
70 – 74 ani  145 
75 – 79 ani  118 
80 – 84 ani  44 
85 ani şi peste  27 
Sursa: Direcția Județeană de Statistică 
 
Compoziția etnică a comunei, conform datelor recensământului populației din 2002, 
este:  3228  români,  1  german  şi  374  romi.  În  satul  Bălțeşti,  conform  datelor  primite  de  la 
autoritățile locale, locuiesc 912 români şi 482 de romi.    
În funcție de opțiunea religioasă, populația în comună este alcătuită din ortodocşi – 
3568, greco‐catolici – 1, creştini după evanghelie – 7, adventişti – 1, penticostali – 20, atei – 
1,  fără  religie,  alte  religii  –  5,  în  timp  ce  în  satul  Bălțeşti  toată  populația  este  de  religie 
ortodoxă. 
  
Economie 
În această zonă a județului Prahova principalele activități economice sunt extracția 
de  petrol  şi  gaze  naturale  şi  pomicultura.  Satul  Bălțeşti  are  ca  principale  activități 
economice  comerțul  cu  amănuntul,  prelucrarea  lemnului  (există  un  gater  în  localitate), 
agricultura  (cultivarea  plantelor,  pomicultura  şi  o  moară),  fabricarea  produselor  de 
panificație  (există o brutărie  cu 5  angajați) şi turnătoria (aceasta  fiind principala activitate 
economică a comunității de romi din Ursărie şi presupune fabricarea „tuciurilor şi oalelor 
din aluminiu”).  Autoritățile  locale  din  comună au  declarat că agricultura  din Bălțeşti este 
„de subzistență” (reprezentant autorități locale), iar plantele cultivate sunt păioasele (grâu, 
orz, ovăz), porumbul, floarea soarelui, cartofii. 
Comuna  dispune  de  o  stație  de  tratare  a  apei  care  permite  aprovizionarea  cu  apă 
potabilă    a  localităților  Urlați  şi  Mizil,  precum  şi  a  comunelor  învecinate,  Podenii  Noi, 
Păcureți, Gornet. 
Există planuri ale unui investitor ca în viitorul apropiat să construiască o fermă de 
creştere  a  struților  care  se  va  întinde  pe  2  ha.  De  asemenea  autoritățile  locale  poartă 
tratative  cu  investitori  care  sunt  interesați  să  deschidă  o  fabrică  de  confecții,  unde  să  fie 
create 100 de locuri de muncă, în special pentru femeile din comunitate, şi să construiască o 
fabrică de îmbuteliat sucuri, deoarece există stația de tratare a apei care reprezintă un atu. 
Primăria este dispusă să concesioneze teren pentru construcția acestor fabrici şi să acorde şi 
alte facilități. Împreună cu primăria din comuna Măgurele se poartă discuții pentru crearea 
unui centru medical de recuperare fizico‐locomotorie, iar Bălțeştiul va participa cu 30 de ha 

12
de teren în acest proiect. Trebuie precizat că în Bălțeşti se găseşte un spital foarte bine dotat 
şi  cu  personal  calificat,  care  dispune  de  50  de  locuri  numai  pentru  pacienții  veniți  la 
recuperare  fizico  –  locomotorie.  Spitalul  a  fost  renovat  şi  dotat  cu  aparatura  necesară  de 
către Consiliul Europei. Din păcate, în acest moment primăria nu mai are fonduri pentru a 
executa  lucrările  de  reparație  necesare  şi  nu  se  ştie  dacă  va  putea  susține  financiar  acest 
spital în viitor.   
Principalele  investiții  în  ultimii  5  ani  sunt  reprezentate  de  gaterul  care  are  10 
angajați, moara cu 2 angajați, magazinul de materiale de construcții cu 5‐6 angajați. După 
cum  se  poate  observa,  numărul  de  angajați  din  aceste  unități  economice  este  destul  de 
redus, fiind necesară apariția altor investitori. 
 
Forța de muncă 
Gradul  de  ocupare  al  populației  din  satul  Bălțeşti  este  de  peste  75%.  Principalul 
sector de activitate în care este ocupată peste 70% din populație este agricultura (circa 900 
de  persoane  sunt  ocupate  în  agricultură),  acest  lucru  datorându‐se  şi  faptului  că 
majoritatea locuitorilor comunei au teren în proprietate pe care îl cultivă. Aproximativ 5% 
(60  de  persoane,  din  spusele  angajaților  primăriei)  din  populație  este  salariată,  iar  marea 
majoritate  a  acestora  lucrează  la  fabricile  din  Ploieşti  şi  la  Schela  din  Boldeşti  Scăieni 
(unitate  a  Petrom  care  se  ocupă  cu  extracția  petrolului  şi  a  gazelor  naturale).  O  parte  din 
salariați,  0,5%,  lucrează  în  localitate  la  gater,  moară  şi  la  unitățile  economice  care  au  ca 
activitate  principală  comerțul  cu  amănuntul.  Pomicultura  a  fost,  înainte  de  1990,  sectorul 
cel  mai  bine  dezvoltat  din  agricultură  deoarece  „aveam  700  de  ha  de  livadă,  dar  acum 
livezile  au  ajuns  de  râs;  de  aici  plecau  mere  în  toată  Europa  şi  acum  nu  mai  avem  nici 
pentru noi.” (reprezentant autorități locale). 
Pe  lângă  aceste  sectoare  de  activitate  trebuie  să  amintim  şi  lucrătorii  pe  cont 
propriu,  respectiv  producătorii  agricoli  (deşi  aceştia  au  de  regulă  asociații  familiale)  şi 
turnătorii,  respectiv  romii  ursari  care  fac  „tuciuri  şi  vase  din  aluminiu”  (reprezentant 
autorități locale). Numărul celor care şi‐au reînnoit, în 2005, autorizațiile de funcționare ca 
persoană fizică autorizată, mai ales din rândul romilor, este destul de mic – 5, comparativ 
cu  numărul  celor  care  fabrică  aceste  vase.  Dacă  într‐o  gospodărie  sunt  4  familii  şi  8 
persoane  care  fabrică  vase  din  aluminiu,  numai  o  singură  persoană  are  autorizație  şi 
plăteşte taxele. În plus, la cei care au autorizații li se reduce din cuantumul venitului minim 
garantat, iar beneficiarii acestuia sunt majoritar romi. 
În sat, personalul primăriei ne‐a declarat că sunt în jur de 40 de şomeri indemnizați, 
dar numărul celor de lungă durată nu îl cunoaşte nimeni. Autoritățile locale consideră că 
„la țară nu prea putem vorbi  de şomaj  pentru  că lumea  lucrează în agricultură şi tot  face 
ceva”. Proporția şomerilor la nivel de comună este de circa 700 de persoane, deci numărul 

13
declarat pe satul Bălțeşti este posibil să fie mai mare în realitate. 
Autoritățile  locale  au  declarat  că  în  Bălțeşti  şi  Izeşti  sunt  cam  200  de  salariați 
navetişti, însă dacă „până în ‘89 treceau prin comună, într‐o zi, 54 de autobuze, care duceau 
muncitorii  de  aici  şi  din  celelalte  localități,  acum  trec  câteva  microbuze”.  (reprezentant 
autorități  locale).  Principalele  oraşe  de  destinație  sunt  Ploieşti  (20‐25km),  Boldeşti  Scăieni 
(15km) şi Văleni de Munte (10‐12 km). În total, în comună sunt 500 de salariați. 
În satul Bălțeşti numărul celor care au studii superioare este de 10. Muncitorii care 
fac naveta la fabricile din Ploieşti, Boldeşti sau Văleni de Munte sunt calificați, chiar dacă 
unii au şcoală profesională şi apoi calificare la locul de muncă. 
În  comună  fenomenul  migrației  pentru  muncă  este  destul  de  dezvoltat,  fiind 
„plecați  la  muncă  în  străinătate  peste  150  de  tineri  şi  sunt  şi  câțiva  romi  plecați,  cam  20” 
(reprezentant  autorități  locale).  Migrația  „a  început  după  ‘90  imediat,  dar  prin  ‘92  au 
început  să  plece  masiv”  (reprezentant  autorități  locale),  iar  principalele  țări  de  destinație 
sunt  Spania,  Italia,  Germania,  Portugalia.  Cu  banii  câştigați  în  străinătate  „îşi  fac  case, 
cumpără  apartamente,  dar  din  pricina  romilor  nu  cumpără  aici  case”  (reprezentant 
autorități  locale),  şi  numai  2  frați  şi‐au  deschis  o  afacere  proprie.  Romii  care  pleacă  în 
străinătate  sunt  cei  din  Izeşti,  „care  sunt  mai  harnici  şi  mai  muncitori”  (reprezentant 
autorități locale), nu cei din Ursărie. 
 
Sănătate  
În satul Bălțeşti nu există cabinet medical individual, sătenii mergând la medicul de 
familie  în  Podenii  Vechi  (5‐6  km),  Podenii  Noi  (3‐4  km),  Matița  (6‐8  km).  Primăria  a 
achiziționat  un  sediu  care  urmează  să  fie  amenajat  ca  dispensar  medical,  însă  fondurile 
alocate  nu  au  mai  ajuns  de  la  Consiliul  Județean  fiind  redirecționate  pentru  diminuarea 
pagubelor provocate de inundațiile din județul Prahova din 2005. 
Deşi  nu  are  cabinet  medical,  satul  are  un  spital  dotat  la  standarde  europene.  Din 
păcate,  o  parte  din  aparatura  de  ultimă  generație  adusă  aici  a  fost  luată  şi  mutată  la  alte 
spitale din județ. Spitalul are secții de interne, ortopedie, fizioterapie, chirurgie, radiologie, 
pediatrie.  În  plus,  are  50  de  locuri  numai  pentru  bolnavii  veniți  la  recuperare  fizico‐
locomotorie, iar „aici vin oameni din toată țara pentru că suntem renumiți că suntem buni 
şi  avem  personal  calificat”  (reprezentant  autorități  locale).  Din  păcate,  pentru  a  putea  fi 
primiți în spital, bolnavii au nevoie de trimitere de la medicul de familie, care nu există în 
localitate  şi  unde  ajung  greu  din  cauza  distanțelor  mari  ce  trebuie  să  le  parcurgă  şi  a 
mijloacelor de transport care sunt rare. 
 
Locuire 
Marea majoritate a caselor sunt construite din cărămidă, asta şi pentru că, în Izeşti, 

14
romii făceau cărămidă şi le era uşor să o procure, iar casele mai vechi sunt construite din 
paiantă. Din chirpici sunt construite casele romilor din Ursărie. 
 Satul beneficiază de toate utilitățile  necesare:  rețea  de  apă, având şi  stație proprie 
de tratare a apei, curent electric, gaze naturale (de aproape 50 de ani), telefonie fixă, cablu 
tv. Singura utilitate care nu există în comună este canalizarea, dar autoritățile au declarat că 
au în proiect să facă şi această investiție în viitor. 
 
Probleme în localitate şi căi de rezolvare a acestora 
    Din  punctul  de  vedere  al  autorităților  publice,  principalele  probleme  ale  localității 
sunt: lipsa dispensarului medical; „etniile”, respectiv romii care trăiesc în condiții precare, 
nu  au  acte,  nu  muncesc;  inundațiile  care  au  făcut  pagube  de  1  miliard  de  lei;  lipsa 
fondurilor  pentru  plata  profesorilor  care  activează  în  cadrul  unităților  de  învățământ  din 
comună. 
    Din interviurile realizate cu liderii informali ai comunității a reieşit că principalele 
probleme ale satului sunt: asfaltarea străzilor; romii care au un nivel scăzut al calității vieții 
şi care comit acte de delincvență (respectiv „fură” de la ceilalți locuitori ai comunei); lipsa 
dispensarului medical. După cum se poate observa, lipsa dispensarului medical din sat şi 
„romii”  sunt  considerate  a  fi  probleme  atât  de  liderii  formali,  cât  şi  de  cei  informali  ai 
comunității.. 
Problema  cea  mai  gravă  a  localității  în  opinia  autorităților,  care  se  regăseşte  şi 
printre problemele  enumerate  de  către  liderii  informali non‐roma,  o  constituie  lipsa (de 5 
ani) a unui dispensar medical unde să aibă medic de familie. Deşi există spital în sat, nu se 
pot duce la el fără trimitere de la medicul de familie. Această problemă a fost identificată ca 
fiind extrem de importantă şi de către liderii comunității roma. Foarte mulți săteni sunt în 
vârstă şi nu pot să se deplaseze 5‐6 km de fiecare dată când au o problemă de sănătate, mai 
ales  că  mijloacele  de  transport  în  comun  sunt  destul  de  rare.  În  plus,  de  la  şcoală  au 
declarat că „şi asistentul abia trece pe la şcoală să facă vaccinurile” (reprezentant instituție 
publică), iar copiii romilor din Ursărie nu sunt vaccinați deoarece, deşi personalul medical 
a  declarat  că  merge  să  facă  vaccinuri,  „fug  când  ne  văd  fiindcă  le  e  teamă  de  riscurile 
vaccinării pentru că au auzit că fac convulsii şi mor copiii” (reprezentant medical). Pentru 
rezolvarea  problemei  dispensarului  medical,  autoritățile  comunei  au  achiziționat  deja  un 
spațiu care  urmează să fie renovat  şi  dotat  cu  aparatura necesară imediat ce  se  vor  primi 
fonduri de la nivel județean. 
O  altă  problemă  identificată  de  către  autorități  şi  liderii  informalii,  şi  considerată 
importantă de către aceştia din urmă, o reprezintă situația drumurilor. Drumul de acces în 
comună este asfaltat, iar drumul comunal este asfaltat printr‐un proiect de 9 ani (deoarece 
fondurile  au  venit  „cu  țârâita”  –  reprezentant  autorități  locale)  derulat  prin  Consiliul 

15
județean Prahova, însă au mai rămas 535 m de asfaltat, respectiv bucata care dă în drumul 
județean. Primăria a reuşit să „aranjeze” cu o firmă să asfalteze şi această bucată de drum şi 
să plătească anul următor, deoarece fondurile nu au ajuns din cauza inundațiilor. Mai sunt 
18 km de drum care ar trebui asfaltat şi care în acest moment e balastat, dar ʺla inundații s‐
a dus piatra”. Deja primăria a dus pietriş pe aceste drumuri, iar locuitorii l‐au împrăştiat, 
însă aceştia ar dori ca aceste drumuri să fie asfaltate pentru că aşa ar „scăpa de noroi şi de 
mizerie”. Drumurile în comună nu arată rău, din contra, sunt drumuri bune de țară.  
Atât  autoritățile  publice  locale,  cât  şi  liderii  informali  non‐roma  au  identificat  ca 
problemă romii. Cetățenii români se plâng de faptul că romii lasă caii liberi şi aceştia  strică 
gardurile  şi  culturile  celorlalți.  Romii  sunt  considerați  o  problemă  de  către  autorități 
deoarece:  „trăiesc  groaznic”,  „cei  din  jur  (românii)  nu  au  nimic  (respectiv  culturi)  că  lasă 
caii  slobozi  şi  fac  prăpăd”,  „toate  casele,  mă  rog  adăposturi,  sunt  construite  fără 
autorizație”, „trăiesc zeci de indivizi într‐o casă”, „romii nu au acte deşi le‐am mai făcut o 
dată  cu  cei  de  la  Partida  Romilor,  dar  acum  trebuie  să  le  facem  iar”,  „sunt  asistați  social, 
dar sunt refractari să facă munca, iar dacă ar fi fost să aplic litera legii 416, nu ar fi primit 
nimic”, „ieri am fost cu poliția să facă curat în curte şi în fața curții”, „nu au unde munci şi 
nici  nu  le  place”,  „sunt  săraci,  dar  nici  pământul  nu  muncesc”,  „nu  au  acte  pe  casă  şi 
majoritatea au ocupat abuziv terenuri” (reprezentant autorități locale).  
Primăria  a  încercat  să  rezolve  o  parte  din  aceste  aspecte  problematice  ale 
comunității roma: le‐a făcut acte, dar aceştia le‐au pierdut, iar nou‐născuților le fac numai 
când trebuie să primească ajutor pentru ei; le‐a dat 15 loturi de 500 m fiecare pentru a îşi 
face  case;  i‐a  împroprietărit  cu  teren,  dar  romii  nu  îl  cultivă.  În  plus,  au  pus  la  dispoziția 
unor  investitori  spațiu  unde  să  dezvolte  o  afacere  prin  care  să  angajeze  romi;  aceşti 
investitori  au  utilaje  performante  pentru  producerea  de  vase  din  aluminiu  şi  alte  obiecte 
care  se  realizează  prin  turnare,  dar  nu  există  piață  suficient  de  dezvoltată  pentru 
comercializarea acestora şi, din acest motiv, va mai dura până se va da drumul la atelier. 
   Pe lângă acestea, au făcut un proiect Phare pentru romi care să le permită refacerea 
infrastructurii,  respectiv  asfaltarea  drumului  de  acces  spre  comunitate;  din  păcate  acest 
proiect le‐a fost respins. Se lucrează la un nou proiect pentru Autoritatea Națională pentru 
Romi  (programul  Activități  de  implementare  şi  monitorizare  a  Strategiei  pentru  îmbunătățirea 
situației romilor – Parteneriat pentru sprijinul romilor 2005) tot pentru refacerea infrastructurii; 
de  fapt,  voiau  să  adapteze  proiectul  depus  la  Phare.  Drumul  de  acces  înspre  comunitate 
este  pietruit şi nu arată rău (este un drum de țară, e posibil ca la ploi să se facă noroi), dar, 
după cum au declarat românii, romii nu au împrăştiat piatra adusă de primărie pe drum în 
dreptul caselor lor.  
Primăria a mai semnalat şi problema inundațiilor din 2005 care au produs pagube 
de  1  miliard  de  lei;  o  casă  a  fost  evacuată  (se  fac  demersuri  pentru  rezolvarea  situației 

16
acestei  familii),  şi  au  fost  stricate  drumurile,  respectiv  piatra  de  pe  drumuri  a  fost  luată. 
Pagubele sunt însă mult mai mici decât în alte comunități.  
    Principala  resursă  a  comunității  care  poate  fi  mobilizată,  atât  în  opinia  liderilor 
formali, cât şi a celor informali, o reprezintă forța de muncă a sătenilor. 
 
Proiecte anterioare 
Între  anii  2000  –  2001  s‐a  desfăşurat  proiectul  „Centru  zonal  de  formare  şi 
reconversie  profesională  pentru  tineret”,  finanțat  de  Comisia  Europeană  prin  programul 
Phare  ‐  Politică  regională  şi  de  coeziune,  restructurare  industrială  şi  resurse  umane.  În 
cadrul acestui proiect au fost derulate activități pentru dezvoltarea calităților profesionale, 
cursuri de recalificare şi pregătire a forței de muncă, printre care şi cursuri de informatică. 
În acest moment cei din comunitate aşteaptă să treacă perioada de derulare şi monitorizare 
a proiectului pentru a putea utiliza calculatoarele achiziționate pentru şcoală. Comunitatea 
consideră că este un lucru bun că s‐a derulat acest proiect, dar nu ştiu ce se întâmplă acolo 
şi nu s‐a implicat. 
Un alt proiect derulat a fost cel de modernizare a drumului comunal care a început 
în  1996  şi  nu  s‐a  finalizat.  Fondurile  pentru  asfaltarea  drumului  comunal  au  venit  de  la 
Consiliul  județean  şi  din  acest  motiv  au  venit  neregulat,  lucrarea  durând  foarte  mult  şi 
nefiind încă finalizată. 
Proiectul „Reabilitarea construcției la Şcoala de arte şi meserii” are ca perioadă de 
desfăşurare 2005 – 2007 şi este finanțat de Comisia Europeană prin programul Phare 2003 ‐ 
Acces  la  educație.  Prin  intermediul  acestui  proiect  se  va  reabilita  şi  moderniza  clădirea 
Şcolii de arte şi meserii. Din păcate, comunitatea nu cunoaşte nimic despre aceste proiecte 
şi nu a fost implicată cu nimic în derularea lor. 
 
Reuşite  şi  eşecuri  în  implementarea  proiectelor  anterioare  aşa  cum  rezultă 
din experiența celor care au lucrat în localitate 
Pe lângă cele 2 proiecte cu finanțare din partea Comisiei Europene menționate deja, 
comunitatea  a  mai  aplicat  la  încă  unul:  un  proiect  SAPARD  pentru  infrastructură.  
Proiectul SAPARD: primăria a avut inițiativa acestui proiect, iar informarea au primit‐o de 
la  Consiliul  Județean  Prahova.  Proiectul  a  fost  întocmit  de  o  firmă  specializată  deoarece 
„primăria  nu  are  servicii  specializate”  (reprezentant  autorități  locale).  Proiectul  nu  a  fost 
eligibil deoarece erau câteva neconcordanțe în documentația tehnică.  Proiectele se fac prin 
Consiliul  județean  care  asigură  şi  contribuția  financiară  pe  care  trebuie  să  o  aibă 
comunitatea.  Cei  de  la  primărie  s‐au  plâns  de  faptul  că  „termenele  de  depunere  a 
proiectelor  sunt  scurte  şi  ei  nu  au  servicii  specializate”  (reprezentant  autorități  locale). 
Acest  proiect  SAPARD  cuprindea  refacerea  infrastructurii  în  comunitatea  de  romi.  Romii 

17
ştiau de acest proiect şi acum au impresia că autoritățile locale nu vor să le facă drumul, nu 
că proiectul a fost respins. 
Şcoala  a  avut  două  încercări  de  a  realiza  proiecte  în  parteneriat  cu  Inspectoratul 
Şcolar  Prahova:  Să  creştem  împreună!,  proiect  pentru  comunitatea  roma  care  a  fost  respins 
deoarece „județul Prahova este un județ bogat”, şi Reabilitarea învățământului rural, unde au 
primit punctaj mediu şi intrau în faza a doua de finanțare. Prin programul Say,  derulat de 
MEC şi SIVECO, au primit 10 calculatoare. 
 
2. Comunitatea de romi 
Localizare geografică 
Comunitatea de romi din comuna Bălțeşti se numeşte Ursărie şi este poziționată la 
periferia localității. Ursăria este un cartier mai mare în care trăiesc români şi romi şi care se 
află lângă centru comunei. Casele romilor sunt poziționate la periferia acestui cartier. 
 
Demografie 
Autoritățile locale au declarat că sunt aproximativ 220‐250 de persoane între 0 şi 14 
ani, iar bătrâni sunt destul de puțini. Comunitatea de romi nu este îmbătrânită, din contră, 
„la grădiniță cei mai mulți dintre copii sunt romi”. 
Lipsa  actelor  de  identitate  nu  este  o  problemă  majoră  a  comunității  de  romi 
deoarece  „acum  câțiva  ani,  împreună  cu  fundația  Tudor,  le‐am  făcut  acte  la  toți” 
(reprezentant  comunitate  roma),  însă  mai  sunt  cazuri  care  nu  au  acte  deoarece  le‐au 
pierdut. 
 
Economie 
Principala  sursă  de  venit  a  romilor  din  comunitatea  Ursărie  o  constituie  ajutorul 
social  obținut  în  baza  legii  416  (venitul  minim  garantat).  Alte  activități  economice 
aducătoare  de  venit  sunt  reprezentate  de:  fabricarea  vaselor  din  aluminiu  (sunt  5 
autorizații de producător în comunitate); cărăuşia cu sare (iau sarea de la Predealul Sărat, o 
macină şi o duc la câmp), mere şi pepeni. Deşi majoritatea fabrică vase din aluminiu, numai 
5  au  autorizații,  respectiv  acestea  sunt  obținute  pe  familie.  Dacă  în  familie  lucrează  10 
persoane tuciuri, numai unul are autorizație. Romii din Ursărie sunt grupați pe familii, iar 
acestea sunt extinse. 
 
Educație 
participarea şcolară în general şi pe sexe 
Copiii  romi  frecventează  şcoala  din  localitate  şi  nu  există  diferențe  între  sexe  (toți 

18
copiii  merg  la  şcoală):  „Nu  există  diferențe  între  fetele  şi  băieții  romi  în  ceea  ce  priveşte 
abandonul şi frecvența.” (reprezentant instituție publică). Clasele la şcoală sunt mixte şi nu 
există  discriminări  între  elevii  romi  şi  cei  români.  La  clasele  primare  şi  la  grădiniță  copiii 
romii sunt majoritari. 
La şcoala din Bălțeşti există clase de alfabetizare şi recuperare şi clase cu frecvență 
redusă unde vin foarte mulți romi, chiar şi cei care au depăşit vârsta şcolară. Ideea formării 
acestor clase a venit în urma solicitărilor primite de la romii din comunitate şi la sugestia 
Inspectoratului Şcolar Prahova.  
 
abandonul şcolar (când apare, cauze, diferențe între fete şi băieți) 
În Bălțeşti numai  3 romi au abandonat şcoala, aceştia fiind de la Şcoala de Arte şi 
Meserii (SAM) şi de la clasa cu frecvență redusă (ciclul gimnazial), iar motivul abandonului 
îl reprezintă faptul că munceau. 88% dintre romi promovează ciclul primar, iar cei care nu 
au promovat au acasă condiții de studiu precare şi nu pot învăța. 
Romii  nu  prea  frecventau  grădinița,  dar  „de  când  se  dă  cornul  şi  laptele 
frecventează şi grădinița” (reprezentant instituție publică). 
 
gradul  de  educație  al  comunității  (în  general  nu  au  mai  mult  de  4  clase  sau  sunt  mai 
educați) şi calificarea profesională (majoritatea au lucrat în industrie sau nu au fost calificați 
niciodată etc.) 
Romii în vârstă (peste 60 de ani) au 4 clase sau nu au şcoală deloc. Liderul informal 
al  romilor  a  declarat  că  majoritatea  „ăstora  tineri  au  10  clase,  dar  avem  copii  care  au 
terminat facultatea şi sunt în şcoală. Depinde de noi dacă avem posibilitatea să‐i ținem”. În 
comunitate  există  5  salariați  care  au  calificare  profesională,  restul  care  fac  vase  din 
aluminiu au învățat meşteşugul din familie. 
 
performanțe şcolare ale copiilor din comunitate (există cazuri de frecventare a liceului, şcolii 
profesionale sau a învățământului superior) 
Există  o  persoană  cu  studii  superioare  în  comunitate  şi  câțiva  care  frecventează 
liceul (1‐2). Ceilalți urmează cursurile Şcolii de arte şi meserii din localitate. 
Băiatul care a terminat studii superioare a fost propus de către primar să fie liderul 
comunității, dar romii nu au acceptat deoarece „nu este de‐al nostru”. Autoritățile locale au 
declarat  că  „cei  care  au  carte  sunt  priviți  ca  trădători  de  neam”  (reprezentant  autorități 
locale). 
 
relația cu personalul didactic 
Cadrele didactice sunt foarte apropiate de comunitatea roma şi foarte respectate de 

19
către membrii comunității; acestea merg destul de des în comunitate pentru a discuta cu ei 
şi  a  vedea  care  sunt  problemele  cu  care  se  confruntă  elevii  romi.  În  plus,  unele  cadre 
didactice stau chiar în cartierul numit Ursărie. De multe ori cadrele didactice se deplasează 
în comunitate atunci când sunt probleme de frecvență. 
 
Forța de muncă 
gradul de ocupare şi sectoare de ocupare (industrie, agricultură, servicii etc.) 
În  comunitate,  conform  datelor  de  la  primărie,  sunt  5  salariați  navetişti  care 
lucrează  în  industrie.  Romii  nu  cultivă  pământul  deoarece  ei  declară  că  nu  au,  dar 
reprezentanții  de  la  primărie  au  afirmat  că  loturile  lor  sunt  necultivate.  Majoritatea 
populației roma lucrează pe cont propriu fie fabricând tuciuri, fie făcând cărăuşie. 
 
proporția şomerilor şi a şomerilor de lungă durată 
Şomeri indemnizați nu există în comunitate, iar majoritatea celor apți de muncă ar 
putea fi considerați şomeri din moment ce nu au un loc de muncă. Numărul romilor care 
fac naveta este de 5 şi lucrează la Ploieşti (20‐25km) şi Boldeşti Scăieni (15km). 
 
Sănătate  
bolile cele mai frecvente în zonă (dacă există) 
Bolile  de care  suferă  romii  nu  diferă de  cele ale  românilor, respectiv  boli  cardiace, 
infecții  respiratorii  etc.  În  comunitatea  roma  din  Ursărie  există  un  focar  de  TBC,  după 
declarațiile  reprezentanților  medicali,  deoarece  pacientul  nu  doreşte  să  meargă  să  se 
trateze. 
Personalul  medical  consideră  că  principala  problemă  a  romilor  „este  igiena” 
(reprezentant medical). Romii se îmbolnăvesc de cele mai multe ori din cauza lipsei igienei. 
Romii  au  declarat  că  fac  vaccinările  necesare  copiilor,  dar  personalul  medical  a 
afirmat  că  deşi  „vaccinările  la  copiii  sub  un  an  le  fac  personal  acasă,  e  rea  voință  că  fug 
când ne văd” (reprezentant medical).  
 
unitățile sanitare la care populația are acces (în localitate sau la distanță mică) 
În satul Bălțeşti, aşa cum am mai spus, nu există cabinet medical individual, romii 
mergând la medicul de familie în Podenii Vechi (5‐6 km) sau Matița (6‐8 km).  
 
relația cu personalul sanitar 
    Mediatorul sanitar nu este cunoscut în comunitatea de romi, deoarece a declarat că 
„în Ursărie nu prea am curaj să merg. Merg doar când trebuie să fac raportarea pentru că 
romii de acolo îmi spun că, dacă vreau să îmi spună, ceva să le dau ajutor.” (reprezentant 

20
medical).  Mediatorul  sanitar  este  tot  de  etnie  romă,  dar  din  comunitatea  din  Izeşti,  iar 
relațiile dintre cele două comunități nu sunt foarte bune.  
Medicul de familie la care sunt înscrişi cei mai mulți romi a declarat că „ursarii vin 
foarte des la doctor, cât se poate de des chiar, şi nu pleacă fără o rețetă gratuită. Chiar dacă 
nu au nimic, trebuie să le dai ceva de poftă de mâncare.” Romii au afirmat că medicul de 
familie nu face diferențe între ei şi români, dar „dacă te duci la medic cu mâna goală nu te 
vede bine” (lider informal roma).  
Personalul  medical  apreciază  că  femeile  roma  din  Ursărie  nu  vor  „să  ia 
contraceptive  pentru  că  ei  vor  să  facă  copii  ca  să  ia  alocația  şi  ajutorul.  În  plus  au  frica 
bărbaților  care  spun  că  nu  le  înmulțesc  neamul  şi  nu  mai  stau  cu  ele”  (reprezentant 
medical).  Deşi  femeile  roma  gravide  nu  vin  la  medic  în  timpul  sarcinii,  imediat  după  ce 
nasc „vin cu fişa copilului ca să le dau, iar laptele praf îl iau ca să îl vândă” (reprezentant 
medical). În comunitatea roma nu sunt femei care avortează, iar cele care fac avorturi sunt 
fetele de 12‐13 ani care merg la medic în Ploieşti. 
Personalul medical evită să meargă în comunitate şi ajung acolo doar când trebuie 
să predea diverse raportări.  
Mediatorul sanitar a afirmat că au făcut anul trecut în comunitatea roma din Ursărie 
o  campanie  cu  pliante  intitulată  „Reguli  de  igienă  personală  şi  familială”,  prilej  cu  care  a 
descoperit  că  sunt  copii  romi  care  „nu  ştiu  ce  e  aia  o  periuță  de  dinți”  (reprezentant 
medical). Campania a fost inițiată de Fundația Tudor. 
 
Locuire 
materialul de construcție al caselor ‐  în principal cărămida, BCA, chirpici, paiantă, altul 
Toți  romii  locuiesc  la  casă.  Marea  majoritate  a  caselor  romilor  sunt  construite  din 
chirpici, dar sunt şi case din cărămidă.  
 
acces la utilități: rețea de apă, canalizare, curent electric, gaze naturale, telefonie fixă 
Romii  au  acces  la  următoarele  utilități:  rețea  de  apă,  curent  electric,  telefonie  fixă, 
gaze. Canalizare nu există în comună. Nu toți romii beneficiază de aceste utilități: unii nu 
au trasă rețeaua de apă, curent electric au în general toți, dar nu legal, ci trag fire de la cei 
care au, telefon fix au puțini şi la fel şi gaze. Gazele sunt considerate un lux şi de unii dintre 
români,  iar  romii  nu  au  cu  ce  să  plătească  gazele  şi  preferă  să  facă  focul  cu  lemne  sau 
coceni. 
 
probleme  speciale  de  locuire  în  zonă  (teren  instabil,  pericol  de  inundații,  case  de  calitate 
proastă, supra‐aglomerare etc.) 
În  general  casele  au  un  aspect  neîngrijit,  iar  ei  nu  „îşi  fac  curat  nici  în  curte  şi  îi 

21
plătesc de la ajutorul social ca să îşi facă curat în curte. Mă rog de ei să îşi lipească casele şi 
să le văruiască. Ieri am fost cu poliția ca să îi oblig să îşi facă curat în curte” (reprezentant 
autorități publice). Multe case au crăpături, acoperişul stă să pice. Într‐o casă stau cam 3‐4 
familii,  fiecare  având  câte  o  cameră.  Fiecare  familie  are  între  6  şi  8  membrii,  deci  putem 
spune că există supra‐aglomerare în comunitatea de ursari. Marea majoritate a romilor nu 
au acte de proprietate pe casă sau teren, însă nu există locuințe ocupate abuziv. 
 
Probleme în comunitate şi căi de rezolvare a acestora 
Atât  romii,  cât  şi  românii  au  identificat  ca  problemă  majoră  lipsa  medicului  de 
familie  din  localitate.  Deşi  există  mediator  sanitar  în  comună,  acesta  este  ca  şi  inexistent 
pentru romii din Ursărie. Faptul că cele două comunități de romii, ursarii şi cei din Izeşti, 
nu sunt în relații prea bune face ca mediatorul sanitar, care provine dintre romii din Izeşti, 
să  nu  fie  acceptat  de  către  romii  din  Ursărie.  Mediatorul  sanitar  este  o  tânără  care  nu  a 
reuşit  să  se  impună  în  fața  romilor  din  Ursărie  şi  din  acest  motiv  nu  reuşeşte  să  fie 
acceptată. 
Condițiile  de  trai  ale  romilor  lasă  de  dorit  deoarece  într‐o  casă  stau  mai  multe 
familii, trăiesc mulți într‐o cameră, multe dintre case sunt din chirpici şi sunt crăpate, unii 
nu  au  surse  de  apă  în  gospodărie.  Romii  declară  că  nu  au  posibilitatea  să  repare  casele 
deoarece nu au bani. Primarul afirmă că s‐a rugat de unii să îşi lipească casele cu pământ şi 
că le va da el var să le văruiască, dar romii au spus că nu pot că sunt bolnavi. 
Lipsa locurilor de muncă pentru romi este o problemă semnalată de ambele părți. 
Liderul romilor a afirmat că „ei ar vrea să găsim un patron la care să lucrăm sau să ne facă 
firmă  aici  că  suntem  buni  meseriaşi”.  Autoritățile  spun  că  romii  sunt  buni  meseriaşi,  dar 
piața  de  desfacere  a  produselor  s‐a  restrâns  ceea  ce  a  condus  la  o  diminuare  a  activității 
principale a acestora. Acest lucru a fost confirmat şi de romi, care au spus că „omul are un 
tuci din ăsta mult timp”, iar materia primă necesară s‐a scumpit. 
Lipsa  locurilor  de  muncă  conduce  la  sărăcie.  Romii  au  venituri  insuficiente,  dar 
când iau ajutorul „mănâncă numai salamuri şi merg la cârciumă” (reprezentant autorități). 
Liderul romilor a declarat că într‐o luna pe tuciuri câştigă cam 2 milioane de familie. Unii 
dintre romi au teren agricol, dar nu îl cultivă şi în plus fac pagube şi românilor lăsând caii 
liberi pe acele terenuri. 
Primăria  le‐a  dat  15  loturi  de  500  mp  pentru  a‐şi  face  casă,  însă,  din  spusele 
autorităților,  numai  membrii  unei  familii  au  luat  acele  locuri  deoarece  celorlalți  le‐a  fost 
frică să intre între ei că sunt mulți. Romii consideră că acele locuri de  casă nu au acces la 
facilități (nu au apă, curent electric, gaze) şi din acest motiv nu vor să îşi facă case acolo. 
 
 

22
3. Relațiile celor două comunități şi capital social 
conflicte existente între comunități 
Românii fac diferență între cele două categorii de  romi:  cei  din Izeşti sunt  „romi”, 
iar  ceilalți  sunt  ursari  (a  fi  ursar  este  mai  rău  decât  a  fi  „rom”  pentru  unii  români):  „noi 
avem romi (cei din Izeşti) şi ursari;  romii vin la biserică, dar ursarii nu vin, că cică nu au 
bani” (lider informal non‐roma). Românii vorbesc cu respect de romii din Izeşti care sunt 
„harnici şi muncitori”. 
Romii  din  Izeşti  îi  privesc  oarecum  „de  sus”  pe  cei  din  Ursărie.  Casele  celor  din 
Izeşti  sunt  îngrijite,  majoritatea  romilor  de  acolo  au  serviciu  sau  sunt  muzicanți.  Există 
romi  ursari  care  şi‐au  făcut  case  lângă  cei  din  Izeşti,  iar  casele  lor  sunt  neîngrijite  şi  se 
deosebesc de cele ale romilor din Izeşti. 
În Ursărie nu există conflicte majore între romi şi români. În plus, ei „nu fură de la 
vecini pentru că romul nu fură niciodată de la vecini” (lider informal non‐roma). 
O problemă o constituie relaționarea autorităților cu comunitatea roma din Ursărie 
deoarece aceştia nu vor să recunoască un lider din rândul lor, iar pe cei pe care primăria i‐a 
propus i‐au respins. Primăria a încercat să impună romi care „au carte”, însă aceştia sunt 
priviți ca „trădători de neam” de către membrii comunității şi „sunt în stare să îi omoare pe 
romii care au şi pe care îi dăm exemplu” (reprezentant autorități locale). Romii au indicat 
însă un lider pe care le‐au numit „primarul romilor”. 
În opinia liderilor informali români, romii sunt o problemă deoarece: „sunt şi romi 
care stau cu ochii numai să fure” (lider informal non‐roma), „fură foarte mult, îi auzi seara 
cum trec cu căruțele de la furat” (lider informal non‐roma), lasă caii liberi şi aceştia distrug 
culturile oamenilor, „lasă de dorit în privința educației civice deoarece face curat numai la 
el în curte şi aruncă nevoie pe drum” (lider informal non‐roma), „nu au locuri de muncă, 
dar  nici  nu  vor  să  muncească;  nu  cultivă  nimic  şi  pământurile  lor  sunt  pline  de  bălării” 
(lider  informal  non‐roma),  „supără  comunitatea  cu  numărul  mare  de  cai  pe  care  îi  lasă 
liberi pe ogoarele celorlalți” (lider informal non‐roma), „nu pot fi implicați decât forțat, iar 
Poliția comunitară i‐a supravegheat de au făcut şanțurile, de au răspândit piatra pe drum” 
(lider informal non‐roma). 
Românii nu vor să îi ajute deoarece „sunt puturoşi” (lider informal non‐roma), iar 
atunci  când  li  se  dă  îmbrăcăminte  „o  poartă  o  dată,  o  murdăresc  şi  apoi  o  aruncă”  (lider 
informal non‐roma).  
Relația cu primăria este tensionată deoarece primarul nu le dă banii de ajutor social 
dacă nu prestează orele necesare de muncă în comunitate. 
cauze ale conflictelor şi modul de gestionare în cadrul comunității 
Conflictele  existente  între  romi  şi  români  se  datorează  faptului  că  romii  lasă  caii 
liberi, iar aceştia strică culturile celorlalți săteni. Primăria nu are ce să facă pentru a rezolva 

23
problema  deoarece  „le  dau  amendă  şi  nu  le  pot  face  nimic  că  nu  am  ce  să  le  iau” 
(reprezentant autorități locale). Toți românii au declarat că, dacă nu ar fi problema cu caii, 
nu ar avea nici un fel de conflict cu romii. 
 
implicarea romilor în activitățile comunității 
Romii  care  obțin  ajutor  au  participat  la  acțiunile  de  curățenie  de  până  în 
evenimentele  petrecute  în  comunitate  (Hramul  bisericii,  Izvorul  tămăduirii,  Sărbătoarea 
recoltei). Ei nu participă cu bani sau alimente şi nici cu muncă voluntară. Un lider român 
ne‐a declarat că „romii nu participă cu nimic la sărbători, decât că mănâncă şi mai primesc 
şi în sacoşă” (lider informal non‐roma). 
 
CONCLUZII 
În  cazul  comunității  de  romi  din  Ursărie,  putem  afirma  că  avem  de‐a  face  cu  o 
comunitate  modernă.  Deşi  mai  persistă  unele  elemente  ale  unei  comunități  tradiționale, 
cum  ar  fi  meşteşugurile  practicate  (fabricarea  tuciurilor  sau  cărăuşia)  sau  existența 
familiilor  extinse,  sunt  multe  elemente  de  modernitate  prezente:  toți  copiii  romii  merg  la 
şcoală  indiferent  de  sex,  sunt  mulți  romi  care  sunt  înscrişi  la  cursuri  fără  frecvență,  sunt 
romi care lucrează la fabrici  în localitățile învecinate,  sunt  romi care au studii  superioare, 
nu  poartă  hainele  tradiționale,  nu  au  bulibaşă.  Nu  se  întâlnesc  căsătorii  mixte  între  romii 
ursari şi români, dar relațiile dintre cele două comunități nu sunt tensionate. 
Pornind  de  la  toate  aceste  caracteristici  ale  comunității,  se  poate  aprecia  că 
implementarea  unui  proiect  va  avea  succes  numai  dacă  va  implica  ambele  comunități  – 
romi  şi  români.  Este  necesară  această  implicare  a  ambelor  comunități  pentru  a  se  evita 
producerea  unei  deteriorări  a  relațiilor,  cauzate  de  eventuale  frustrări  ale  populației 
române  care  să  considere  că  banii  vin  pentru  romi,  deşi  există  probleme  în  toată 
comunitatea.  În  plus,  şcoala  este  instituția  care  se  bucură  de  cel  mai  mare  capital  de 
încredere în cele două comunități, putând să joace rol de facilitator comunitar sau agent al 
schimbării. 
 
 
 
 
 
 
 
 

24
COSMIN BRICIU 
 

CARTIERUL DODENI ‐ BICAZ 

1. Prezentarea localității 
Bicaz este cel mai mic dintre cele 4 oraşe ale județului Neamț, cu 8428 locuitori, față 
de peste 20.000 în Târgu‐Neamț, următorul în ordinea crescătoare a mărimii.  Distanța față 
de  Piatra‐Neamț,  reşedința  județului  este  de  28  km 28.  Bicaz  reprezintă  localitatea  cea  mai 
apropiată  în  calea  de  acces  către  masivul  Ceahlău  şi  barajul  de  acumulare  Bicaz.  Drumul 
național  15 străbate  localitatea  pe  o  lungime  de  5,2  Km,  iar  rețeaua  de cale  ferată asigură 
legătura  cu  Piatra‐Neamț.  Se  poate  ajunge  în  Bicaz  pe  şosea  dinspre  Piatra‐Neamț, 
Gheorgheni şi Vatra Dornei.  
Localitatea este compusă dintr‐o zonă centrală urbană împărțită în cartiere („le spunem 
cartiere  dar  ele  sunt  sate”  ‐  reprezentant  autorități),  centru,  Mărceni,  Dodeni    şi  4  sate 
componente: Izvorul Muntelui, Izvorul Alb (zonă sinistrată), Secu, Potoci. În timp ce Izvorul 
Muntelui  se  află  la  7  km,  distanța  fața  de  celelalte  3  sate  variază  între  17  şi  22  kilometri. 
Suprafața  administrativă  este  de  13.890  hectare 29      însă  include  păşuni,  fânețe  şi  păduri, 
astfel încât aria populată este cu mult mai restrânsă. „Există comune mult mai mari decât 
oraşul ăsta”  (fostul  reprezentant autorități). Datorită acestui  aspect  compozit  al localității, 
cele  mai  multe  dintre  estimările  cantitative  şi  calitative  utilizate  în  raport  se  referă  la 
totalitatea  spațiului  administrativ  al  Bicazului,  în  timp  ce  datele  de  Recensământ  sunt 
disponibile  distinct  pentru  centrul  urban  şi  satele  componente  şi  chiar  pentru  cartierele 
Dodeni şi Capşa, parte a nucleului urban. 
 
Demografie 
 „Oraşul Bicaz e un oraş de adunătură” (preot), cu alte cuvinte a cunoscut o creştere 
semnificativă  a  populației,  până  spre  15.000  de  locuitori,  chiar  17.000  (conform  fostului 
reprezentant  autorități)  cu  prilejul  construcției  barajului  Bicaz  şi  a  primit  statutul  de  oraş 
odată cu inaugurarea hidrocentralei, în 1954. În afară de populația aglomerată în Bicaz din 
perimetrul acoperit ulterior de lacul de acumulare, locuitorii provin şi din localități aflate la 
o  distanță  considerabilă,  dincolo  de  granițele  județului  şi  chiar  ale  regiunii  N‐E  (conform 
mediatorului rom). Recensământul din 2002 a înregistrat un număr de 2055 persoane care 
locuiesc  în  Bicaz  după  ce  s‐au  mutat  dintr‐o  altă  localitate  a  județului  şi  1354  persoane 
provenite din localități din exteriorul județului.  

28
Recensământul Locuinţelor şi al populaţiei (RPL), Institutul Naţional de Statistică 2002
29
Baza de date a localităţilor (BDL),Institutul naţional de statistică, 2003

25
Deşi  cea  mai  mare  parte  a  populației  este  de  origine  „locală”,  percepția 
eterogenității este probabil legată de caracterul resimțit ca artificial al declarării statutului 
de oraş şi de industrializarea forțată. Valul sosirilor în localitate a avut un prim reflux după 
finalizarea  barajului  şi  un  al  doilea  odată  cu  restructurarea  economică  de  după  revoluție. 
Totuşi,  prezența  lângă  localitate  a  unei  fabrici  de  ciment  şi  a  hidrocentralei  a  menținut 
populația  la  aproximativ  10.000  de  locuitori  până  în  1990,  ulterior  înregistrându‐se  un 
declin  demografic  lent,  corelat  cu  disponibilizările  treptate  şi  lipsa  alternativelor 
economice. Cea mai mare parte a populației este concentrată în nucleul urban al localității, 
satele  Izvorul  Alb,  Secu  şi  Potoci  nedepăşind  împreună  700  de  locuitori,  iar  Izvorul 
Muntelui numărând mai puțin de 500 de persoane.  
Destinația  persoanelor  care  au  părăsit  localitatea  a  fost  în  principal  localitatea  de 
origine, iar în prezent are loc o creştere semnificativă, conform  indiciilor convergente ale 
persoanelor  intervievate,  a  migrației  externe,  Roma  fiind  localitatea  menționată  cel  mai 
frecvent. La aceste surse de diminuare a populației localității i s‐ar putea adăuga  tendința 
de  scădere a natalității în ultima decadă (conform mediatorului şcolar). În anul 2003 s‐au 
înregistrat  118  stabiliri  de  domiciliu  în  localitate  şi  136  de  mutări  cu  rezidența  în  afara 
localității.  Preotul  bisericii  din  localitate  susține  că  a  identificat  cam  300‐400  de  persoane 
plecate din țară pentru muncă. 

Tabel 1. Structura pe categorii de vârstă a populației  

  Copii  Tineri  Adulți  Vârstnici 


(0‐14)  (15‐24)  (25‐64)  (65 şi peste) 
         
Bicaz  16,0  14,2  13,9  55,9 
Capşa  19,1  14,5  17,0  49,3 
Dodeni  23,9  18,8  4,5  52,8 
Izvorul 
16,2  12,2  21,2  50,4 
Muntelui 
Izvorul Alb  12,1  6,7  37,2  43,9 
Potoci  19,0  18,0  18,3  44,6 
Secu  21,3  8,2  32,0  38,5 
RPL, 2002 
În  aria  urbană  centrală  (Bicaz,  Capşa,  Dodeni)  populația  vârstnică  constituie  mai 
mult de jumătate din total. Cea mai mare parte a acesteia, aşa cum reiese din indicatorii de 
ocupare nu trăieşte din pensii, ci îşi obține sau îşi completează veniturile din alte activități, 
o  mare  parte  dintre  persoanele  cu  un  statut  economic  puțin  securizant  (lucrător  pe  cont 
propriu, zilier) fiind de aşteptat să provină din această categorie de vârstă.  
Estimările cu privire la numărul de romi din localitate sunt subiect de controversă 

26
între  autoritățile  locale  şi  liderii  comunității  de  romi  din  oraş:  750  de  romi,  conform 
mediatorului  comunitar  rom,  şi  315  înregistrați  la  recensământul  din  2002.  Marea 
majoritate dintre romi, 80% conform estimării mediatorului rom,  sunt rezidenți în Dodeni.  
 
Economie 
Dintre  localitățile  urbane  ale  județului  Neamț,  Bicaz  avea  în  2003  cea  mai  ridicată 
rată a sărăciei 30, 28% fiind sub pragul de sărăcie, uşor mai ridicat decât Târgu‐Neamț (cu un 
nivel  de  27%),  comparativ  cu  doar  18%  în  reşedința  județului.  Motorul  dezvoltării 
economice  a  Bicazului  l‐a  constituit  şi,  chiar  după  restructurarea  acesteia,  îl  constituie  în 
continuare  fabrica  de  ciment.  Privatizarea  şi  modernizarea  fabricii  de  ciment  a  condus  la 
două valuri importante de disponibilizări. „Moldocim‐ul a fost mană cerească pentru toată 
zona,  nu  doar  pentru  Bicaz,  erau  3.000  de  angajați  (chiar  4.000  după  estimarea 
reprezentantului autorităților); cu tot cu fabrica de azbest, acum sunt în jur de 750” (preot).  
Cea mai mare parte dintre activitățile economice din zonă se referă la întreprinderi 
mici  în  sectorul  serviciilor:  „micile  tonete,  micile  buticuri  din  piață”  (reprezentant 
contabilitate‐economic, primărie şi reprezentantul AJOFM). Doar 20 de spații figurează în 
evidențele  primăriei  ca  fiind  închiriate  pentru  activități  comerciale.  În  toată  localitatea,  la 
recensământ,  64  de  persoane  au  fost  înscrise  cu  statutul  de  patron,  dintre  care  56  erau  în 
nucleul central urban. Angajatorii care oferă un număr mai ridicat de locuri de muncă, pe 
lângă  Moldocim,  ar  fi,  conform  unui  reprezentant  al  departamentului  economic‐
contabilitate al primăriei: filatura cu aproximativ 100 de locuri de muncă, amplasată chiar 
în cartierul Dodeni, cei mai mulți dintre angajați provenind din comunitatea respectivă, un 
gater  de  dimensiuni  mai  importante  cu  50  de  angajați,  Moldotermit,  cu  100  de  locuri  de 
muncă.  
Întreprinderile  de  tăiere  a  lemnului  nu  constituie  o  sursă  de  bunăstare  economică 
pentru localitate, nemobilizând investiții majore şi de lungă durată, de tipul  celor pe care 
le‐ar  solicita  dezvoltarea  unei  industrii  locale  de  prelucrare  a  lemnului.  Gaterele  sunt 
considerate  ca  o  resursă  continuă  de  venituri  informale  de  scurtă  durată  şi  la  nivelul 
salariului minim, dat fiind surplusul ofertei locală de forță de muncă. Localitatea Bicaz nu 
dispune  de  o  suprafață  de  teren  agricol  semnificativă  (131  hectare  arabile),  în  schimb 
suprafața  considerabilă  de  păşune  (1434  ha.)  şi  de  fânețe  (1152) 31  nu  este  exploatată: 
„păşunea nu e ocupată” (reprezentant autorități).  
În ciuda faptului că atât reprezentanții autorităților, cât şi liderii locali vehiculează 
ideea turismului ca o soluție potențială de ieşire din criza economică generalizată, există un 
număr redus de hoteluri şi pensiuni: 9 „unități de cazare”,  2 cabane şi două moteluri (BDL, 

30
Harta sărăciei, coord. L.Pop, Banca Mondială, 2004
31
Sursa: BDL, 2003.

27
2003). Explicația ar fi nivelul redus de publicitate al zonei (reprezentant serviciu urbanistică 
primărie) şi faptul că „oamenii nu îşi pot permite să deschidă ceva pe cont propriu, tot din 
lipsa banilor, nu au animale să ofere hrană, lapte, ouă, nu au spațiu adecvat” (preot).   
 
Ocupare 
Mai  mult  de  o  persoană  din  zece  figurează  cu  statutul  de  întreținut  sau  cu  un  alt 
statut. Totuşi, conform datelor de recensământ, în localitatea Bicaz ar exista 1,5 salariați la 
un pensionar, ceea ce pare puțin credibil în urma informațiilor colectate pe teren.  

Tabel 2. Statutul economic al populației, pe zone din Bicaz, (%) 

  Persoane active  Elev /  Pensionar  Casnic  Întreținut  Total 


economic  student  sau cu alt 
(pondere din  statut 
populație) 
Bicaz  41,3  17,4  25,9  5,1  10,3  100 
Capsa  32,8  20,2  27,8  9,2  10,1  100 
Dodeni  47,7  21,8  10,0  6,4  14,1  100 
Izvorul 
38,9  12,9  28,6  9,8  9,8  100 
Muntelui 
Izvorul Alb  36,8  5,8  36,3  11,7  9,4  100 
Potoci  41,6  14,1  23,9  8,0  12,5  100 
Secu  29,5  10,7  19,7  27,1  13,1  100 
RPL, 2002 
În  timp  ce  numărul  mare  de  elevi  şi  studenți  din  Dodeni  reflectă  ponderea  mai 
ridicată  a  copiilor  şi  tinerilor  la  nivelul  acestui  cartier,  ponderea  foarte  scăzută  a 
pensionarilor  indică  probabil  gradul  scăzut  de  participare  în  trecut  la  piața  muncii  a 
locuitorilor din zonă şi ponderea semnificativă de vârstnici în căutarea unui loc de muncă 
sau implicați în activități economice ocazionale.  
Rata şomajului este extrem de ridicată atât pe ansamblul localității (mai mult decât 
dublă față de valoarea la nivel național în acelaşi an), cât şi în Dodeni, unde se înregistrează 
valoarea maximă.  

Tabel 3. Indicatori ai pieței muncii, pe zone /cartiere din Bicaz (%) 

  Rata de activitate  Rata de ocupare  Rata şomajului 


(pondere din populația de vârstă 
activă) 
Bicaz  50,9  81,1  18,9 
Capsa  42,5  75,2  24,8 
Dodeni  61,8  66,6  33,4 
Izvoru  46,6  76,4  23,6 

28
Muntelui 
Izvorul Alb  42,3  96,3  3,7 
Potoci  44,7  83,1  16,9 
Secu  40,0  69,4  30,6 
Sursa: RPL, 2002 
 
Rata şomajului pe termen lung era de 9,6% în 2002, cea mai ridicată din mediul
urban la nivelul judeţului Neamţ, pentru comparaţie în Piatra-Neamţ fiind 6,4% în acelaşi
an. Marea majoritate a populaţiei figurează cu statutul de salariat, 96,4% din total populaţie
ocupată în Bicaz-centru şi 96,7% în cazul carterului Dodeni. Dintre persoanele ocupate în
localitate, 977 figurează ca lucrând în sectorul privat, 425 în cel public, 139 în gospodăria
proprie şi un număr nesemnificativ în sectorul mixt. O pondere semnificativă lucrează în
altă localitate (17,1%), 2% lucrează în alt judeţ şi 1% în altă ţară. Există forme de navetă
ocazională în localităţile din jur cu mai mult teren agricol pentru anumite activităţi sezoniere
(culesul cartofilor) şi naveta la Bacău şi Piatra-Neamţ, (fenomen identificat de către
mediatorul rom şi fostul reprezentant al autorităţilor). 

Tabel 4. Sectoarele de activitate cu mai mult de 100 de salariați 

  Prelucrătoare  Energie  Construcții  Comerț cu  Hoteluri şi  Administrație  Învățământ  Sănătate 


electrică şi  ridicata  restaurante  publică  şi 
termică, gaze  /amănuntul  asistență 
şi apă  socială 

BICAZ  504  89  55  181  64  73  105  101 

DODENI  341  33  22  86  23  34  24  51 


Sursa: RPL, 2002 
O  parte  dintre  persoanele  angajate  lucrează  în  sectorul  public  –  administrație, 
învățământ şi sănătate ‐  dar chiar şi aşa datele din 2002 sunt mai optimiste decât situația 
indicată  de  interviurile  din  2005.    Imaginea  ocupării  sugerată  de  declarațiile  persoanelor 
chestionate este cea a unei piețe instabile a forței de muncă, cu un sector informal extrem 
de  dezvoltat,  cu  posibilități  reduse  de  angajare  temporară  fără  contract  de  muncă  şi  cu 
beneficii  salariale  extrem  de  scăzute.  Pentru  Dodeni,  plasat  relativ  bine  pe  majoritatea 
indicatorilor construiți pe baza recensământului, este amintit zilieratul ca o formă esențială 
de supraviețuire economică pentru gospodăriile lipsite de orice contact cu piața formală a 
muncii.  
Problema lipsei locurilor de muncă e dublată de problema specializării pe tipul de 
muncă prestată în cadrul fabricii de ciment: „de exemplu, nu poți găsi meseriaşi când vrei 
să  faci  ceva  în  gospodărie,  trebuie  să  chemi  oameni  din  alte  localități”  (preot).  Înscrierea 
populației,  şi  mai  accentuat  a  celei  din  Dodeni,  în  evidențele  AJOFM  ar  fi  motivată, 
conform  declarației  reprezentanților  acestei  instituții,  mai  degrabă  de  dorința  de  a  obține 

29
certificatul  necesar  pentru a  beneficia  de ajutor social  decât  de speranța  găsirii pe  această 
cale a unui loc de muncă, declară angajații AJOFM din localitate. 
 
Sănătate 
Opinia  generală  este  că  din  punct  de  vedere  al  stării  de  sănătate,  nu  ar  exista  un 
specific  al  zonei,  al  oraşului  sau  al  cartierului  Dodeni  ‐  „în  localitate,  cea  mai  mare 
frecvență o au infecțiile respiratorii” (medic familie 1). Problema nu este accesul la medicul 
de familie, ci efectuarea analizelor, fie „pentru că nu sunt asigurați” (medic familie  2), fie 
datorită  costurilor  suplimentare  necesare  chiar  şi  atunci  când  condiția  de  asigurat  este 
îndeplinită. Solicitarea pentru tratamente este ridicată atunci când există facilități ‐  „avem 
solicitări  frecvente  pentru  orice  prescripție  care  poate  fi  cu  reducere”  (medic  familie  1). 
Medicii de familie reclamă imposibilitatea efectuării orelor de teren datorită supraîncărcării 
cu pacienți la cabinet – sunt 6 medici de familie la 8727 de locuitori. „Trebuie să mergem, 
intră în obligațiile noastre, la copilul nou externat din maternitate şi la o lună, în rest doar 
la  recomandarea  unui  medic  specialist  la  un  pacient  care  trebuie  urmărit  acasă”  (medic 
familie 1).   
„Nu este o incidență mare, nu sunt multe cazuri de tuberculoză” (medic familie 1) 
şi a fost amintit un singur caz de hepatită în evidența unuia dintre cei 6 medici de familie 
care există în localitate. „Nu am avut naşteri la domiciliu” (medic familie 1), în schimb au 
fost  mai  multe  cazuri  în  care  gravidele  s‐au  prezentat  la  mediul  de  familie  într‐un  stadiu 
avansat,  chiar  terminal  al  sarcinii.  A  fost  amintită  (fost  reprezentant  autorități  şi  preot) 
problema stilului nesănătos de viață, a alcoolismului.  
Spitalul  din  localitate  se  confruntă  cu  probleme  de  subfinanțare:  „dacă  în  privința 
şcolilor  stăm  foarte  bine  (ca  şi  capacitate  –  n.a.)  cu  spitalul  sunt  probleme,  e  finanțat  de 
Casa  de  sănătate  şi  ca  peste  tot  (...)  spațiul  e  insuficient,  la  fel  aparatura  şi 
medicii”(reprezentant  autorități).  Majoritatea  punctelor  sanitare  sunt  plasate  în  centrul 
localității  dar  deşi  problema  accesului  fizic  se  pune  şi  în  cazul  cartierelor  din  marginea 
centrului  urban  (Dodeni),  ea  este  mai  acută  pentru  satele  componente.  Un  singur  cabinet 
medical  şcolar  asigură  vaccinarea  şi  respectiv  supravegherea  copiilor  cuprinşi  în  cele  trei 
şcoli, grădinița şi liceul din localitate. 
 
Locuire 
  La  nivelul  localității  predomină  casele,  existând  două  zone  bine  delimitate  în  care 
sunt blocuri – în primul rând Dodeni, în care sunt doar 10‐15 case, şi zona centrală, în care 
sunt câteva blocuri de 4 etaje. Preponderența caselor este reflectată în tipul de probleme cu 
care  se  confruntă  localitatea,  legate  mai  degrabă  de  infrastructură  decât  de 
supraaglomerare. 

30
  În  RPL  sunt  înregistrate  un  număr  de  3277  locuințe,  în  timp  ce  în  BDL  2003   sunt 
înregistrate 3318 locuințe. 
 
 
Tabel 5. Indicatorii ai locuirii, pe zone din Bicaz 
  Nr. 
Persoane  Persoană Mp./ 
Nr. gospodării  Populație  persoane/ 
/gospodărie  /cameră  persoană 
locuință 
BICAZ                      1575  4288  2,7  1,2  13,1  2,6 
CAPSA                     244  763  3,1  1,0  15,6  3,1 
DODENI                  714  2247  3,1  1,2  12,5  2,6 
IZVORU 
168  458  2,7  0,6  25,8  1,9 
MUNTELUI           
IZVORUL ALB       98  223  2,3  0,7  20,1  1,7 
POTOCI                   104  324  3,1  1,0  15,5  2,7 
SECU                        51  122  2,4  0,7  20,7  2,0 

Sursa: RPL, 2002 
 
Deşi tendința scăderii populației în localitate nu ar sugera existența unei probleme a 
deficitului  de  locuințe,  ea  a  fost  indicată  de  mai  mulți  dintre  cei  intervievați  (mediatorul 
rom,  fostul  reprezentant  autorități,  preot).  O  explicație  ar  putea  fi    existența  unui  patern 
polarizat al locuirii, cu multe locuințe cu o singură persoană sau maxim două (pensionari) 
şi  locuințe  cu  un  grad  ridicat  de  aglomerare,  în  cazul  gospodăriilor  sărace 
multigeneraționale.  De  observat  însă  că,  pentru  Dodeni  pe  ansamblu,  problema 
supraaglomerării nu este vizibilă în datele oficiale. „Au fost depuse 164 de cereri pentru o 
locuință  la  primărie,  din  1996  încoace.  S‐au  realizat  19  cereri  (este  vorba  despre  un  bloc 
ANL). E adevărat că s‐a accelerat şi ritmul de construcții particulare, cu fonduri dinafară” 
(fost  reprezentant  autorități).  Deşi  această  versiune  a  accelerării  ritmului  de  construcții 
particulare nu este confirmată de datele mai vechi ale BDL, ea ar fi, conform declarațiilor, 
legată  de  întoarcerea  celor  emigrați  temporar  pentru  muncă  şi  dorința  lor  de  mutare 
dinspre  satele  şi  cartierele  mărginaşe  către  centru  şi  Mărceni.  Ar  exista  6  locuințe  de 
necesitate  (reprezentant  autorități  2),  ocupate  la  momentul  efectuării  cercetării  de  teren 
datorită alunecărilor de teren din satul Izvorul Alb.  
Încălzirea în localitate este asigurată cu sobe, ceea ce în cartierul de blocuri Dodeni 
se  transformă  într‐o  problemă.  „Până  în  2000  a  existat  sistemul  de  încălzire  centralizată, 
după aceea, din cauza datoriilor, s‐a falimentat” (reprezentant autorități). În Dodeni, sobele 
improvizate  în  apartamente  au  ieşire  pe  peretele  exterior  dând  „un  aspect  dezagreabil”. 
„Instalațiile  de  apă  sunt  foarte  vechi,  din  ’50‐‘60  şi  vor  crea  probleme  proprietarilor” 
(reprezentant autorități). Localitatea are acces la rețeaua de gaz, mai există un singur cartier 
neracordat,  iar  Dodeni,  după  cum  este  previzibil,  stă  cel  mai  bine  din  punct  de  vedere  al 

31
apei curente, canalizării, electricității şi accesului la facilități sanitare în locuință (peste 95% 
pe toți aceşti indicatori).  
Satele  componente  sunt  construite  pe  un  teren  instabil,  problema  alunecărilor  de 
teren apărând de 3 ori în ultimii 9 ani (fostul reprezentant autorități). „Căile de acces către 
satele componente sunt o problemă, iarna pot să se şi întrerupă” (reprezentant autorități). 
 
Probleme în localitate şi căi de rezolvare a acestora 
Lipsa  locurilor  de  muncă  este  evaluată  unanim  ca  reprezentând  principala 
problemă a comunității. Ea trebuie privită în dinamică şi înțeleasă ca percepție a absenței 
perspectivelor, lipsă a oportunităților, a inițiativelor de afaceri: „nu ştiu ce s‐ar putea face 
(ce afaceri s‐ar putea dezvolta), nu văd ce” (fostul reprezentant autorități). 
Din  perspectiva  autorităților,  la  lista  problemelor  se  adaugă  legăturile  rutiere 
deficitare  cu  satele  aparținătoare,  ceea  ce  conduce  atât  la  izolarea  lor  relativă,  cât  şi  la 
descurajarea  turismului,  debranşarea  unor  gospodării  /zone  de  la  sistemul  centralizat  de 
distribuire  a  gazului,  lipsa  locuințelor  şi  pasivitatea  oamenilor  la  problemele  comunitare. 
Rezolvarea problemele revine autorităților, conform declarației factorilor locali de decizie, 
cu  contribuția  „fondurilor  de  echilibrare  de  la  Consiliul  județean  pentru  a  asigura 
funcționarea  unor  instituții  –  învățământul,  creşa,  grădinițele”  (reprezentant  autorități). 
Această viziune nu este foarte diferită de aşteptările oamenilor.  
  Din  perspectiva  liderilor  comunității,  problemele  țin  de  faptul  că  „oamenii  sunt 
veniți din toate părțile”, de lipsa locuințelor şi de lipsa implicării autorităților publice.  
Evaluarea de  teren a relevat probleme  la nivelul  practicii  de  rezolvare în comun a 
problemelor  şi  al  expertizei  în  elaborarea  unor  proiecte  de  dezvoltare  socială.  Proiectele 
pentru  programe  cu  caracter  social  erau  cvasi‐absente  la  momentul  evaluării.  În  cadrul 
primăriei  a  fost  angajat  în  2005  un  consilier  „pe  probleme  de  integrare  europeană”,  cu 
responsabilitatea elaborării  de  proiecte,  însă  această  experiență  era  inițiată  de  puțin  timp. 
În  timp  ce  ONG‐ul  local  pentru  probleme  ale  romilor  a  depus,  după  declarația  liderului 
acestuia,  16  proiecte  care  nu  au  avut  însă  succes,  probabil  cel  mai  important  proiect  în 
derulare, de construire a unui centru social care să ofere în acelaşi timp cantină, un atelier 
de  lucru  şi  internat,  a  fost  promovat  exclusiv  prin  fructificarea  relațiilor  personale  ale 
fostului  reprezentant  al  autorități  ‐  inițiatorul  proiectului.  Singurul  proiect  care  a  obținut 
resursele pentru implementare şi care în mod cert are în acelaşi timp o funcție de protecție 
şi dezvoltare socială este centrul social dezvoltat de un ONG local. Pe lângă programul de 
modernizare  a  administrației  locale,  mai  există  un  proiect  inițiat  de  asociația  ONG‐ului 
pentru problemele romilor de construire a unei cărămidării, un proiect PHARE de facilitare 
a  accesului  la  educație  derulat  prin  şcoala  generală  din  Dodeni  şi  mai  multe  inițiative  de 
înființare a unei cantine sociale. Proiectul construirii unei fabrici de cărămidă a fost finanțat 

32
în  prima  etapă  de  PHARE,  dar,  după  achiziționarea  utilajelor  pentru  producție  şi  a 
construcției fundației şi platformei, finanțarea a fost sistată din cauza neplății contribuției 
primăriei  pentru  derularea  celei  de‐a  doua  faze  a  proiectului  (construcția  propriu‐zisă  a 
fabricii). 
Există  probleme  legate  de  funcționarea  instituțiilor  (blocaje  interinstituționale, 
sistemul  sanitar  nu  colaborează  suficient  cu  celelalte  instituții  publice,  departamentul  de 
asistență  socială  nu  colaborează  suficient  cu  şcoala,  biserica  nu  are  un  rol  bine  definit  în 
asigurarea  asistenței sociale  în  afară  de  cel  tradițional  caritabil).  În  acelaşi  timp,  în  cadrul 
practicii  instituțiilor  publice  –  primărie,  şcoală  –  nu  există  un  mecanism  de  includere  a 
inițiativei  colective,  iar  comunitatea  nu  exercită  o  formă  de  presiune  organizată  pentru 
rezolvarea  problemelor,  ci  există  doar  cereri  izolate  din  partea  „cazurilor  sociale”. 
Pasivitatea  comunității  s‐ar  fi  manifestat,  conform  declarațiilor  autorităților,    şi  cu  ocazia 
alunecărilor  de  teren  din  2005,  împrejurare  în  care  oamenii  locului  (Izvorul  Alb)  „nu  au 
prea contribuit” la intervenția de urgență care îi privea direct.  
 

2. Comunitatea Dodeni 
Localizare geografică 
Zona  (sau  cartierul)  numit  Dodeni  este  situată  la  extremitatea  regiunii 
identificate drept centrul urban al Bicazului, în drumul spre baraj, dincolo de care 
se situează satele arondate. Dat fiind că localitatea este dispusă liniar pe marginile 
drumului  național,  din  punctul  de  vedere  al  locuitorilor  din  Dodeni  toate 
instituțiile publice se află „spre centru” sau spre primărie, cu excepția şcolii primare 
şi gimnaziale, plasate chiar în centrul comunității. Relieful accidentat determină şi o 
relativă izolare geografică a zonei, între Dodeni şi centru existând spații deluroase 
punctate  sporadic  de  prezența  câte  unei  case.  Totuşi  distanța  este  mică  (2‐3 
kilometri)  până  în  centrul  administrativ  al  localității.  Zona  de  blocuri  Dodeni  este 
un „cartier muncitoresc” (secretar general al primăriei) 
 
 
Demografie  
Cartierul  Dodeni  nu  este  compact  din  punct  de  vedere  etnic,  la  nivelul  întregii 
comunități romii neconstituind, chiar acceptând estimarea mai ridicată a mediatorului rom 
asupra numărului acestora, doar cel mult un sfert din întreaga populație. Totuşi, percepția 
prezenței lor în comunitate este mai ridicată, oamenii vorbind de „mai puțin de jumătate” 
sau „aproape  jumătate” dintre locuitori  ca  fiind  romi. Luând  în considerare  numărul mai 

33
ridicat de membri pe familie, numărul de locuințe ocupate de romi este încă şi mai scăzut 
ca  pondere  din  total.  Nici  ca  dispunere  geografică  romii  nu  sunt  aglomerați  în  anumite 
blocuri, dar, cel puțin la nivelul percepției, ponderea lor ar fi mai ridicată în acele blocuri în 
care  problemele  sunt  mai  grave  –  deteriorare,  locuințe  debranşate,  datorii  la  plata 
întreținerii  şi  chiriei.  „Distribuția  (în  Dodeni)  este  dispersată,  deci  nu  este  cazul  să  fie 
numai romi, chiar şi în blocul G11 (unde ponderea lor este mai mare)” (mediator rom). Din 
punct  de  vedere  al  distribuției  romilor  pe  cartiere,  cea    mai  mare  parte  se  regăsesc  într‐
adevăr în Dodeni. „În alte cartiere sunt 1‐2 romi, în Dodeni sunt cei mai mulți dintre ei, (...) 
în  blocul G11 şi G9 sunt  romi cam 50%,  iar  în  celelalte  romii  sunt  sub  (această pondere)” 
(reprezentant autorități). 
Comunitatea ar fi împărțită în două: o parte cu un standard de viață mai ridicat şi 
cu  un  capital  uman  (nivel  de  educație,  sănătate)  mai  ridicat  (ursari,  lingurari),  „mai 
civilizați, mai receptivi” (mediator rom şi mediator sanitar rom) şi o parte cu capital uman 
şi nivel de trai scăzut (de exemplu „nu duc copilul la vaccin” – mediator sanitar), respectiv 
lăieşi şi cărămidari.. Nici această împărțire a romilor nu este însă operantă ca un criteriu de 
grupare spațială a locuințelor. „Nu sunt grupați geografic, sunt la un loc (indiferent de clan 
sau de etnie – n.n), ci psihologic” (mediator sanitar). 
Comunitatea de romi din Dodeni nu are o structură tradițională, nu este organizată 
în jurul unui „bulibaşă” şi nu este săracă în totalitate, nici în cazul tuturor romilor şi nici în 
cazul clanurilor mai tradiționale. Explicația pentru faptul că cea mai mare parte a romilor 
din  Bicaz  se  află  în  Dodeni  ar  fi  că  „marea  majoritatea  s‐au  mutat  din  vechile  barăci  ale 
şantierului  801  pentru  construcția  barajului,  puteau  să  vină  şi  în  Mărceni  aici,  dar  au 
preferat  acolo”  (mediator  rom).  „Ei  nu  sunt  get‐beget  de  aici,  au  venit  de  la  Piatra,  din 
Roman, din partea Iaşului, de prin Focşani, avem şi olteni, din Roşiori, din Craiova, de prin 
Hunedoara,  de  prin  toate  părțile  dacă  stau  să  mă  gândesc”  (mediator  rom).  Coexistența 
„neamurilor”  sau  „clanurilor”  este  un  factor  suplimentar  de  eterogenitate  față  de  situația 
generală din Bicaz. În plus, circulația persoanelor din afara localității ar fi foarte ridicată, în 
locuințele romilor ivindu‐se mereu „neamuri, cunoştințe, nici nu ştim cine sunt şi când vin 
sau pleacă” (locuitor român Dodeni). Această circulație de indivizi din afara comunității se 
soldează rar cu stabilirea definitivă în comunitate, dată fiind lipsa oportunităților de câştig 
în zonă. „Fabrica le‐a dat locuință şi prin relații şi‐au chemat şi neamurile şi cunoştințele” 
(mediator  rom).  Acest  fenomen  afectează  credibilitatea  unor  estimări  privind  numărul 
romilor şi situația lor legală (totuşi mediatorul rom şi asistentul social al primăriei susțin că 
aproape  în  totalitate  situația  identității  legale  şi  a  statutului  locuirii  sunt  rezolvate  în 
Dodeni şi pentru romi ).  
Mulți  dintre  emigranții  externi  ai  localității  provin  din  Dodeni  (aproximativ  30‐40 
după estimarea mediatorului rom dar cu mult mai mulți după părerea preotului, care nu a 

34
precizat  însă  un  număr),  ceea  ce  face  ca  aici  să  fie  „cele  mai  multe  familii  destrămate 
datorită  plecărilor,  doar  unii  mai  întrețin  de  formă  familia”  (preot).  Romii  se  pare  că 
participă „în mai mică măsură” la acest fenomen.  
Doar  o  pondere  extrem  de  scăzută  de  persoane  din  Dodeni  (4,5%)  sunt  de  vârstă 
adultă,  restul  populației  grupându‐se  în  categoria  „sub  25  de  ani”  sau,  mai  mult  de 
jumătate,    în  categoria  „peste  64  de  ani”  (doar  în  centrul  Bicazului  populația  este  mai 
îmbătrânită  decât  în  Dodeni).  Corelând  această  informație  cu  alți  indicatori  pentru  zona 
Dodeni ‐ cum  ar fi  ponderea de  pensionari cea mai scăzută la nivelul  localității, faptul că 
cei mai mulți copii nu continuă şcoala după absolvirea maxim a ciclului gimnazial, rata de 
activitate foarte ridicată – este de aşteptat ca o mare parte a comunității să fie antrenată în 
forme de ocupare temporară şi informală.  
Familiile de romi sunt mai numeroase, însă diferența nu este semnificativă: 
„la romi media este de 2‐3 copii pe familie şi la majoritari 1‐2, în timp ce acum 15, 
20 de ani media pentru familiile de romi era cam de 5 copii”. (mediator şcolar rom). 
Pe de altă parte, la mărimea gospodăriei, superioară în cazul romilor, („o familie de 
romi  face  cât  10”  –  locuitor  român  Dodeni,  bloc  G11) ar  putea  contribui  frecvența 
mai ridicată a aranjamentelor familiale extinse. 
 
Economie 
 „E mai rău pentru romi, ei au mai puțini bani, aici a fost Moldocim‐ul, le‐a dat nişte 
bani  atunci  când  i‐a  disponibilizat,  i‐au  cheltuit  şi  acum  trăiesc  din  ajutor  social,  sunt 
familii  care  trăiesc  din  alocația  copilului”  (director  şcoală).  Sau:  „din  ce  să  trăiască,  din 
ajutorul social, din asta, şi se mai duc şi sapă un şanț, se mai duc o zi la gater, se mai duc să 
încarce o maşină de lemn şi patronii îi plătesc cât îi plătesc, ei se bucură le dau 200‐300 de 
mii  într‐o  zi  de  dimineață  şi  până  seara”  (mediator  rom).  Imaginea  supraviețuirii  din 
ajutorul  social,  vehiculată  şi  de  alte  persoane  intervievate,  nu  este  verificată  prin  datele 
obținute de la primărie: doar 46 de dosare din 115 în plată în luna septembrie 2005 erau din 
zona  Dodeni.  Conform  asistentului  social  de  la  primărie,  cifra  nu  a  oscilat  spectaculos  în 
lunile  sezonului  rece,  când  activitățile  ocazionale  sunt  mai  puține.  În  schimb,  prestațiile 
pentru  familie  şi  pentru  copil  constituie  probabil  o  sursă  importantă  de  venit  pentru 
populația cea mai săracă din cartier.  
Angajatorii cei mai importanți sunt filatura plasată între cartier şi centrul oraşului şi 
gaterele: dacă în filatură „lucrează multe femei, ele duc casa” (locuitor român din Dodeni), 
în schimb  „gaterele nu  prea plătesc şi oamenii  lucrează  cât  lucrează” (locuitor  român  din 
Dodeni). 
Femeile  rome  ar  fi  mai  afectate  de  şomaj  sau  inactivitate:  „din  ponderea  femeilor 

35
rome  din  oraşul  Bicaz,  dacă  sunt  5%  care  lucrează,  restul  sunt  casnice”  şi  este  mai  ales 
problema  femeilor în vârstă „altele care sunt mai tinere se duc, la fel ca bărbații, la gaterul 
respectiv sau în pădure la bureți” (mediator rom). 
Mediatorul  rom  acționează  şi  ca  facilitator  pentru  distribuirea  unor  activități 
ocazionale  sau  pentru  transportul  forței  de  muncă,  atunci  când  este  o  destinație  în  afara 
localității:  „am  vorbit  cu  patronul  de  acolo,  la  Girov  (la  40  de  kilometri)  şi  mi‐a  spus 
trimite‐mi cât de mulți, 40‐50 şi i‐am trimis la cules de cartofi, la 40 de kilograme pe zi au 
făcut nişte provizii”. În privința selecției pentru astfel de munci ocazionale, ea are loc după 
principiul alegerii „celor mai muncitori”.  
Contactul  romilor  din  Dodeni  cu  Agenția  de  ocupare  a  forței  de  muncă  ar  fi 
ocazionat doar de necesitatea obținerii adeverinței de înscriere în evidențe pentru a obține 
ajutor social, „şi se supără când spun că îi pot repartiza la gatere” (reprezentant punct local 
AJOFM).  
 
Forța de muncă 
„Marea  majoritate  au  lucrat  la  fabrica  de  ciment  şi  la  cea  de  cherestea, 23  August, 
care  exista  aici”  (mediator  rom).  În  Dodeni,  la  recensământ  figurau  341  de  salariați  în 
industria  prelucrătoare  şi  84  în  comerțul  cu  ridicata  şi  cu  amănuntul.  Din  13  patroni 
rezidenți în cartier, 11 aveau afaceri în sectorul micului comerț, la fel ca şi 9 dintre cele 12 
persoane care figurează cu statutul de lucrător pe cont propriu în propria gospodărie. „Ei 
acuma  sunt  zilieri,  vara  la  fructe  de  pădure,  mai  lucrează  la  salubritate,  îşi  mai  iau  şi 
concediu pentru asta” (reprezentant autorități). O oportunitate suplimentară este angajarea 
în cadrul unor programe de lucrări comunitare: „angajăm acum 80 de persoane prin legea 
76,  dintre  care  50  de  femei,  4  luni  de  zile  o  să  lucreze  cu  salariul  minim  pe  economie” 
(reprezentant autorități). 
Rata şomajului în Dodeni este cea mai ridicată din toată zona, de 33,4% față 
de 18,9% în Bicaz‐centru sau 24,8% în cartierul Capşa. Lipsa locurilor de muncă este 
mai  gravă  pentru  populația  de  romi,  iar  aceştia  par  implicați  într‐un  grad  mai 
ridicat  în  activități  ocazionale,  agricultură  în  localitățile  mai  apropiate  din  județ, 
zilierat  pentru  gaterele  din  preajma  localității.  Piatra‐Neamț  şi  Bacău  au  fost 
menționate  puțin,  doar  în  discuțiile  asupra  localității  în  ansamblu  ca  destinații 
pentru muncă.  
 
Educație 
„Aproape  toți    sunt  şcolarizați  în  clasele  1‐8,  nu  mai  sunt  probleme”  (mediator 
şcolar  rom).  Accesul  ridicat  la  educație  al  populației  din  Dodeni  este  explicabil  şi  prin 

36
circumstanța că atât grădinița, cât şi şcoala sunt amplasate în mijlocul cartierului.  
În  2005  şcoala  din  Dodeni  număra  327  de  copii  (dintre  care  69  romi)  în  timp  ce 
populația de vârsta corespunzătoare pentru a urma în 2005 ciclul primar sau gimnazial era 
de  numai  286  de  copii,  restul  elevilor  provenind  din  satele  componente.  Alocația  pentru 
copii acționează ca un motiv pentru înscrierea copiilor în şcoală „şi la fel laptele şi cornul, 
la  grădiniță  mai  ales,  iar  noi  acum  o  să  eliminăm,  cred,  abandonul  şi  absenteismul,  prin 
masa  caldă  de  la  amiază  şi  prin  faptul  că  profesorii  vor  fi  plătiți,  o  să  facă  program  de 
remediere” (director şcoală). „De când cu mediatorul şcolar, facem o cantină la 90 de copii 
romi,  la  parterul  creşei  Dodeni,  se  va  da  o  masă  caldă  şi  atunci  o  să  vedeți  pondere” 
(mediator  rom).  Proiectul  acestei  cantine  este  legat  de  finanțarea  prin  programul  PHARE 
obținută de şcoală. 
Asistentul social de  la  primărie  poate cita un singur  caz  în care, în urma sesizării 
şcolii,  au  fost  alocate  fonduri  pentru  a  cumpăra  rechizite  pentru  o  fetiță  care  nu  mai 
frecventa şcoala  după ce  terminase 4 clase. La fel  ca şi  abandonul,  cazurile  de  neînscriere 
şcolară ar fi extrem de rare, „sunt ăştia mici care nu vin la şcoală, am 4, unul de 11, doi de 
12  ani  şi  altul  de  7  ani”.  Ar  exista  numai  3  sau  4  cazuri  de  analfabetism  (mediator  şcolar 
rom).  
Cei  mai  mulți  dintre  copii  romi  renunță  la  şcoală,  însă  după  absolvirea  ciclurilor 
obligatorii  şi,  eventual,  promovarea  examenului  de  capacitate.  Totuşi,  sunt  unii  care 
urmează  şi  după  aceea  o  formă  de  şcolarizare,  fie  în  liceul  din  localitate,  fie  în  Piatra‐
Neamț:  „unii  (copii  romi)  au  terminat  8  clase,  alții  au  terminat  o  şcoală  profesională” 
(mediator). Nu sunt sesizate diferențe semnificative între băieți şi fete, căsătoriile la o vârstă 
precoce nefiind o practică în comunitate. „Eu aş vrea să îi ajut să meargă şi mai departe, dar 
se împotmolesc, au renunțat, nu ştiu de ce, se duc zilieri, pleacă în Italia” (mediator şcolar 
rom). „Am avut copii care lucrează din clasa a 8‐a, eu ca şcoală sunt obligat să monitorizez 
şi mersul lui spre liceu şi spun că nu se mai înscriu” (director şcoală).  
În timp ce în zonă sunt foarte mulți tineri cu facultate, conform directorului şcolii, 
„romi  nu  prea  sunt”,  din  promoția  celor  de  25  de  ani  ar  fi  doar  5  sau  6  persoane  care 
urmează  cursurile  unei  facultăți.  Ca  sursă  de  excludere  de  la  şcoală  este  menționată 
„imposibilitatea părinților de a‐i trimite fără haine şi rechizite” (mediator rom). În privința 
rechizitelor,  totuşi,  directorul  şcolii  consideră  că  „au  de  la  guvern,  normal  ele  sunt  de 
ajuns”  (director  şcoală).  O  altă  problemă  este  faptul  că  „părinții  pleacă  în  străinătate  şi  îi 
lasă  la  bunici”  (mediator  şcolar).  Este  amintită  şi  lipsa  condițiilor  adecvate  pentru  lecții: 
„probleme  mari  ale  şcolii  vin  din  problemele  cartierului,  copii  nu  au  acasă,  condiții  de 
igienă, nu au apă caldă, nu mai au nici gaz metan pentru că nu s‐a plătit” şi în consecință 
„nu au condiții, nu se pot pregăti, să îşi facă temele” (director şcoală). 
Dacă în Bicaz-centru 28,8% din populaţia de peste 10 ani a absolvit liceul sau o

37
şcoală profesională, nivelul este de numai 13,8% în Dodeni. Inegalitatea este şi mai
accentuată în cazul populaţiei care a absolvit o unitate de învăţământ superior sau
postliceală: 25,5% în Bicaz-centru faţă de 11% în Dodeni. 

Tabel 6. Populația de 10 ani şi peste, după nivelul şcolii absolvite 
  superior  superior  postliceal şi  liceal  profesional şi  secundar  primar  fără şcoală  şcoala 
(lungă  (scurtă  de maiştri  de ucenici  inferior  absolvită  absolvită 
durată)  durată)  (gimnazial)  nedeclarată 
                   
BICAZ  226  48  227  1118  603  959  620  76  1 
CAPSA  33  11  28  144  125  188  129  21  0 

DODENI  52  13  54  449  428  534  320  95  0 


IZVORUL  7  0  17  71  72  110  126  10  1 
MUNTELUI 
IZVORUL  1  0  4  20  12  54  108  6  0 
ALB 
POTOCI  6  0  4  29  29  94  107  20  0 

SECU  0  0  2  3  9  33  53  4  0 

Sursa: RPL, 2002 
 
Insuficiența  educației  părinților  este  o  problemă  invocată  în  mod  repetat  de  către 
persoanele  intervievate.  În  privința  eventualității  urmării  unor  cursuri  de  (re)calificare  a 
adulților,  mediatorul  şcolar  rom  e  de  părere  că  „mulți  ar  vrea,  dar  se  gândesc  şi  la 
posibilitate (de a fructifica  aceste cursuri), băi e fabrica acolo, atunci fac şcoala aici un an de 
zile”. Cât priveşte programul „A doua şansă nu se face la noi, trebuie să ai minim 8 elevi, 
eu am singur caz de care ştiu”.  
Fluctuația personalului didactic este accentuată, din 2004 până în 2005 au rămas în 
şcoală 4 profesori din 28: „legea învățământului spune că naveta se plăteşte doar din rural”. 
„Părinții,  văzând  că  se  rulează  copii  în  şcoală,  automat  nu  mai  au  încredere  în  şcoală” 
(director şcoală).  
Există disparități în notele copiilor şi rezultatele lor la examenul final de capacitate 
în  defavoarea  celor  de  etnie  roma,  „pentru  că  în  primul  rând  trebuie  şcolarizați  părinții 
romi”.  „Problema  este  că  noi  trebuie  să  ne  adaptăm  la  condițiile  lor  şi  la  problemele  lor, 
deci să facem minimum” (director şcoală) 
Atât  directorul  şcolii,  cât  şi  mediatorul  şcolar  susțin  că  nu  există  un 
tratament diferențiat din partea profesorilor în funcție de etnia copiilor: „în şcoală 
nu s‐a întâmplat niciodată aşa ceva, să se facă discriminare” (mediator şcolar rom). 
Discriminarea este identificată strict la nivelul unora dintre părinții copiilor de etnie 
română. 

38
 
Sănătate  
Estimările  cu  privire  la  Dodeni  sunt,  la  fel  ca  pentru  Bicaz  în  ansamblu,  că 
„probleme  de  sănătate  prea  dificile  nu  există  (...),  sunt  medicamente  gratuite, 
anticoncepționale gratuite” (medic familie 1). Totuşi romii ar fi mai expuşi față de anumite 
boli şi ar avea „un nivel de percepție aparte față de boala copilului, dacă îl vede că îi curge 
nasul nu i se pare ceva deosebit” (medic familie 1). „Media de vârstă până la care oamenii 
trăiesc e cam 60, 65, dar depinde cum trăiesc, romul nu are grijă de sănătatea lui” (mediator 
sanitar). 
 „Au  fost  4  cazuri  de  tuberculoză  depistate  ”  declară  mediatorul  rom  –  în  timp  ce 
mediatorul  sanitar  vorbeşte  de  5  cazuri  identificate  doar  la  romi.  Este  de  asemenea  o 
problemă „administrarea vaccinărilor obligatorii, ori nu îi găsesc acasă ori promit că vin şi 
nu vin” acest lucru fiind caracteristic într‐o măsură mai ridicată pentru populația de romi 
decât pentru cea din Dodeni în general (medic familie 1). „Cei care nu au o boală cronică 
vin rar” (medic de familie 1) pentru a solicita să îşi facă analizele însă acest lucru ar putea fi 
motivat  de  costurile  asociate  investigațiilor  medicale,  dovadă  fiind  creşterea  solicitărilor 
odată  cu  inițierea  obligativității  unui  bilanț  al  medicilor  de  familie,  sistem  confundat  de 
oameni  cu  oportunitatea  de  a  face  analize  gratis.  Se  duc  la  medic  „când  e  foarte  grav,  se 
acumulează (problemele) până când ajung la urgență” (mediator sanitar). În aceeaşi ordine 
de idei, a solicitării analizelor şi vizitelor la medic, „romii insistă doar pentru copii”, pentru 
ei nu (medic de familie 1). 
Lipsa educației sanitare este invocată în interviurile cu medicii de familie, cu privire 
la cartierul Dodeni şi la romii rezidenți. Mediatorul sanitar invocă  din nou tema celor două 
tipuri de romi, modernizați şi mai tradiționali: „este împărțit în jumătate cartierul, o parte 
ştiu  ce  e  aia  şi  folosesc    (metode  contraceptive),  o  parte  nu,  nu  îi  dă  voie  soțul,  le 
interesează, dar există o teamă” (mediator sanitar rom). Creşterea copilului cu alimentație 
şi  o  îngrijire  medicală  adecvate  ar  fi  caracteristice,  de  asemenea,  părții  modernizate  a 
cartierului.  
Spitalul  şi  clădirea  în  care  sunt  situate  cabinetele  celor  6  medici  de  familie  sunt 
situate  la  jumătatea  distanței  dintre  centru  şi  cartierul  Dodeni.  O  deficiență  pusă  în 
evidență de către mediatorul rom o constituie faptul că „au închis punctul farmaceutic, nu 
există în Dodeni, există tocmai în centru” (mediator rom).  
Presiunea  acumulării  de  pacienți  pe  listele  medicilor  de  familie  şi  numărul 
mare de persoane asigurate raportat la numărul de medici fac imposibilă profilaxia 
în teren, „trebuie reorganizat sistemul, eu sunt legată de cabinet prin prescripția de 
rețete  cu  reducere  şi  analize  fără  plată”  (medic  de  familie  1).  Chiar  şi  când  îşi 

39
efectuează  orele  obligatorii  de  teren,  medicul  de  familie  se  mărgineşte  să 
„consemneze condițiile în care locuieşte copilul mic” (improprii, supraaglomerare), 
dar  nu  colaborează  cu  asistentul  sau  cu  mediatorii  romi  (de  la  primărie,  sanitar). 
Nu există un mediator sanitar plătit de DPC, ci doar un mediator plătit de un ONG 
de  profil,  în  cadrul  unui  program  de  supraveghere  şi  prevenire  a  TBC.  Sarcinile 
mediatorului  se  referă  la  promovarea  înscrierii  membrilor  comunității  la  medicul 
de  familie,  identificarea  cazurilor  TBC  şi  diseminarea  unor  informații  asupra 
prevenirii  proliferării  TBC  prin  materiale  informative  (CD,  casete  video,  pliante). 
Selecția  comunității  a  fost  făcută  în  urma  unor  studii  ale  „Doctors  of  the  World”, 
care au indicat județul Neamț ca zonă‐țintă pentru program.  
 
Locuire 
Istoria  configurării  cartierului  Dodeni  este  legată  de  preluarea  locuințelor  de  către 
persoanele  care  au  lucrat  la  fabrica  de  ciment,  dar  şi  la  o  serie  de  ocupări  abuzive  a 
locuinței,  chiar  şi  după  revoluție:  „până  când  s‐au  dezmeticit  autoritățile,  ei  (romii) 
ocupaseră blocurile din Dodeni, (...) fostul secretar a vrut să îi ducă înapoi, dar nu s‐a mai 
putut (...), în prezent mai sunt şi fără acte, dar cei mai mulți au” (reprezentant autorități). 
Declarația  mediatorului  rom  este  convergentă:  „m‐am  luptat  foarte  mult  şi  la  noi  în 
localitate  sunt  toți  puşi  în  legalitate,  sunt  proprietari  sau  chiriaşi,  au  acte  de  naştere  şi  de 
identitate” (mediator rom). În ultimul timp, un nou val de locuire ilegală este observat în 
sensul mutării fără viză a unor persoane la cele deja stabilite în cartier, dar dimensiunile lui 
sunt dificil de estimat: „îşi mai iau şi neamurile şi te trezeşti că într‐o garsonieră sunt 20 de 
persoane (...), pe hârtie, dar sunt şi care stau aşa (....) S‐a făcut şi razie, s‐au întors noaptea 
(...). Mai nou se practică şi acea căsătorie pentru bani pentru a primi viză.”(asistent social). 
În  Dodeni  sunt  „13  blocuri,  au  fost  construite  în  anii  ‘72‐‘76,  câteva  cu  destinație 
precisă, să fie mutate satele componente (...), din păcate nu s‐au mutat decât vreo 4 cetățeni, 
pe  urmă  a  venit  Revoluția  şi  blocurile  au  fost  populate  de  romi,  au  venit  fără  acte,  fără 
nimic;  în  Bicaz,  romi  nu  erau  până  în  80  şi  ceva”  (reprezentant  autorități).  Acestea  sunt 
blocuri de 4 etaje, în principal de garsoniere însă într‐un grad avansat de deteriorare sunt 
doar  câteva  dintre  ele,  în  primul  rând  G11,  la  care  se  face  referire  prin  sintagma  „blocul 
fantomă”,  pe  lângă  acesta  mai  sunt  menționate  şi  G3  şi  G9.  În  jur  de  10‐15  case  sunt 
poziționate  în  jurul  perimetrului  ocupat  de  blocuri.  Există  şi  un  bloc  nou,  „de  polițişti”, 
construit prin programul ANL şi locuit de  persoane cu un nivel mai ridicat de bunăstare 
decât  cel  general  în  Dodeni,  însă  rezidenții  lui  au  un  statut  distinct  şi  nu  intervin  în 
problemele  comunității  (locuitor  român  Dodeni).  Blocurile  cel  mai  puțin  deteriorate  sunt 
amplasate pe marginea drumului național în timp ce blocul G11 şi altele cu un aspect mai 

40
deteriorat se află mai departe de drum, dincolo de clădirea şcolii. 
  “Cu lemne se încălzesc, au sobă, acolo se pregăteşte şi mâncare, la G11 nu au gaze. 
S‐a dat declarație că plătesc apa din ajutorul social şi au dat drumul şi la alimentare cu apă 
în cartier” (mediator rom). Dintre cele 739 de locuințe recenzate în 2002 doar 3,8% figurau 
ca racordate la sistemul centralizat de termoficare (însă aceasta este mai degrabă o eroare 
de  înregistrare  pentru  că  sistemul  centralizat  este  oprit  în  oraş)  sau  cu  centrale  termice 
proprii.  Procentul  este  mai  ridicat  decât  în  celelalte  zone  cu  excepția  zonei  Bicaz‐centru, 
unde  ponderea  este  mai  ridicată  de  10%,  dată  fiind  prezența  blocurilor.    Adoptarea 
sistemului  de  încălzire  cu  lemne  determină  aspectul  neplăcut  al  cartierului,  suprafețele 
blocurilor  fiind  traversate  de  hornuri  improvizate.  Deşi  nu  sunt  reflectate  în  datele  de 
recensământ, în Dodeni ar exista probleme de alimentare cu apă şi în privința faptului că 
„au renunțat şi la gaze unii dintre ei” (reprezentant autorități).  
   Supraaglomerarea  pare  să  fie  o  problemă  în  Dodeni,  conform  interviurilor,  şi  ar 
putea  să  se  manifeste  cronic  în  blocurile  de  garsoniere,  unde  există  şi  un  număr  mare  de 
persoane  dinafara  localității,  necuprinse  în  statisticile  oficiale,  integrate  temporar  în 
gospodăriile  respective.  „Lipsa  locuințelor  e  o  problemă,  stau  câte  10  persoane  într‐o 
locuință de 5/4”(mediator rom). „În general (romii) locuiesc la comun” (medic familie 1).  
  Acest aspect, alături de cel al deficiențelor de igienă în locuință şi în spațiul public 
din cartier,  este invocat în legătură cu efectele atât asupra stării de sănătate, cât şi asupra 
calității  educației  copiilor.  „Ce  mă  deranjează  în  Dodeni  e  mizeria”  –  medic  familie  2. 
Locuitorii  din  comunitate  reclamă  prezența  prea  puțin  frecventă  a  serviciului  de 
salubrizare în comunitate. 
  În plus, nu am putut identifica inițiative notabile de  îmbunătățire a condițiilor de 
locuire  din  partea  membrilor  comunități,  deşi  această  caracteristică  variază,  din  nou,  în 
funcție de blocul luat în considerare: „în alte părți oamenii au mai făcut, au pus mână de la 
mână, au mai văruit, aici în G11 nu” (locuitor român, bloc „fantomă” G11 Dodeni) 
  O  parte  dintre  locuitori  sunt  amenințați  cu  evacuarea  („sunt  chiriaşi  unii 
dintre ei şi au acumulat datorii din 1990 încoace” – reprezentant autorități) şi sunt 
în  risc  de  deconectare  de  la  racordurile  la  utilitățile  publice  („în  cartier  societatea 
AVA  acum  are  debite  de  2  miliarde  şi  ceva,  3  miliarde,  ceea  ce  se  reflectă  asupra 
întregului  oraş”  –  reprezentant  autorități).  „Locuințele  sunt  mai  ieftine  acolo,  de 
aceea sunt probleme, prin alegerea asta forțată devin susținătorii stării de spirit de 
acolo” (preot). 
 
  Probleme în comunitate şi căi de rezolvare a acestora 
Laitmotivul lipsei locurilor de muncă apare şi în discuțiile asupra zonei Dodeni. La 

41
acesta,  se  adaugă  evaluări  asupra  problemelor  care  sunt  în  mod  clar  mai  sumbre  decât 
pentru  localitate  în  ansamblu,  respectiv  sunt  amintite  sărăcia  (medic  de  familie,  director 
şcoală),  alcoolismul  „beau  toate  prostiile”  (preot),  cultura  dependenței  (asistent  social), 
lipsa igienei (doctor de familie 2). Liderii informali ai comunității amintesc problema lipsei 
locuințelor  (mediator  rom  şi  director  ONG),  aspectul  blocurilor,  lipsa  unei  farmacii 
(mediator  rom).  Ar  fi  necesare  programe  de  reabilitare  a  infrastructurii  de  locuire, 
programe de educație sanitară, dar mai ales inițiative economice care să antreneze membri 
ai  comunității  (mediator  rom  şi    mediator  sanitar  rom).  Oportunități  în  acest  sens  ar  fi 
resursele  naturale  (lemnul,  zona  turistică),  dar  şi  solidaritatea  interpersonală  (în  opinia 
liderilor informali  ai  comunității)  într‐o comunitate  în  care  nu  există  conflicte  majore,  dar 
totuşi gradul de coeziune nu pare, la o primă evaluare, foarte ridicat. 
Faptul că în comunitate există un mediator în relație extrem de activă cu primăria, 
un mediator şcolar care colaborează strâns cu şcoala şi un „mediator sanitar” temporar şi 
neinternalizat încă în sistem aduce o serie de beneficii incontestabile comunității, dar are şi 
consecințe disfuncționale. Astfel, conform declarației mediatorului rom, care este în acelaşi 
timp consilier în primărie, singurul lider cu o legitimitate largă în comunitate şi, în acelaşi 
timp  lider  al  ONG‐ului  pentru  romi  local,  uneori  reprezentanții  primăriei  îi  trimit  pe 
petiționarii  romi  din  Dodeni  la  mediatorul  rom  cu  solicitările  lor,  căci  el  ar  fi  „primarul 
Dodeni‐ului”.  La  nivelul  comunității  nu  există  alte  persoane  reprezentative  pentru 
comunitate, deşi la blocuri „se mai sfătuiesc” (mediator rom).  
Din punct de vedere al proximității fizice, al legăturilor cu comunitatea, precum şi 
al  existenței  planurilor  şi  proiectelor  la  nivelul  conducerii,  şcoala  constituie  o  resursă 
esențială pentru un eventual proiect de dezvoltare comunitară. 
 

3. Relațiile celor două comunități şi capital social 
În  general,  nici  localitatea  Bicaz  şi  nici  comunitatea  Dodeni  nu  pot  fi  caracterizate 
drept unele manifest conflictuale,  neexistând incidente majore în memoria colectivității; în 
privința  populației  din  Dodeni  părerea  generală  este  că  „nu  sunt  agresivi  mai  mult  decât 
populația majoritară, nu e ca pe acolo pe la Orbic” (reprezentant autorități), „sunt paşnici” 
(preot). Deşi la nivel local şi comunitar se operează cu diferite distincții – centru şi Dodeni, 
români şi romi, romi civilizați şi romi tradiționali (lăieşi), rezidenți ai blocului G11 şi ceilalți 
membrii  ai  comunității  ‐  aceste  clasificări  nu  sunt  în  mod  consecvent  segregante,  între 
aceste  grupuri  există  întrepătrunderi  şi  suprapuneri  la  nivelul  identității  colective  şi  ale 
intereselor, activităților etc. Există limite ale toleranței, resimțite în discursul populației de 
etnie română din Dodeni sau al reprezentanților autorităților publice: „românul poate trăi 
între romi, dar un rom să stea mai mult între români, niciodată nu va fi primit” (mediator 

42
rom).  Însă  atunci  când  discuția  ajunge  la  problemele  din  Dodeni,  invariabil  interlocutorii 
accentuează:  „sunt  şi  români  (afectați  –  n.n.)”  (fostul  reprezentant  autorități,  medici  de 
familie, director de şcoală, mediator rom) 
„Starea de spirit nu este bună, dar oamenii din Bicaz nu s‐au manifestat niciodată 
aşa,  revoluționar”  (fostul  reprezentant  autorități),  cu  alte  cuvinte  este  de  aşteptat  ca  un 
proiect de dezvoltare comunitară să beneficieze de un nivel relativ înalt de securitate, dar 
să  se  confrunte  cu  o  anumită  pasivitate  şi  o  experiență  limitată  a  participării  în  comun  la 
practica de rezolvare internă a problemelor: „eu am rămas surprins la Izvorul Alb, au venit 
soldații, au acționat, oamenii stăteau şi comentau, (...), de obicei aşa este deşi unii sar, dar 
sar cu vorba” (reprezentant autorități). 
Locuitorul  Bicazului  „s‐a  simțit  într‐o  localitate  unde  nu  cunoaşte  pe  nimeni  şi 
relația lui cu biserica a fost mai rară” (preot). Această caracterizare este valabilă şi pentru 
Dodeni şi poate fi extinsă într‐o anumită măsură şi asupra relațiilor cu instituțiile şi chiar 
relațiilor  interpersonale  şi  de  grup.  Nu  am  identificat  forme  de  asociere  voluntară,  cu 
excepția  unei  echipe  de  fotbal  a  cartierului.  Celelalte  forme  de  organizare  sunt  rezultatul 
presiunilor exterioare: „n‐aveau asociație de locatari, de proprietari, nimic, după ce le‐am 
oprit  apa  şi  am  avut  discuții  puternice,  s‐au  mobilizat  şi  şi‐au  făcut  şi  asociație  de 
proprietari  şi  acum  trebuie  inclusă  în  acte;  până  ce  nu  i‐am  constrâns  un  pic….” 
(reprezentant  autorități).  Cu  alte  cuvinte,  „dacă  sunt  organizați  şi  sunt  sarcini  punctuale, 
deci nu aşa la general, fac” (reprezentant autorități). Cele două sărbători majore din oraş, 
ziua oraşului şi hramul bisericii sunt organizate în principal de autorități, respectiv preot, 
cu sprijinul unor întreprinzători iar participarea nu este masivă: „pe 26 octombrie, de ziua 
oraşului, în organizare se implică consiliul local şi unele firme private, cu bani şi organizare 
de activități şi spații şi tot ce trebuie” (reprezentant autorități) 
Şcoala,  cu  interesul  cel  mai  proeminent  dintre  instituțiile  publice,  prin 
reprezentanții ei la momentul evaluării, de a dezvolta inițiative împreună cu comunitatea, 
întâmpină  dificultăți  în  această  privință.  Acest  interes  trebuie  înțeles  în  contextul 
programului PHARE derulat prin şcoală: „cu părinții trebuie să facem dezvoltare şcolară, 
tot prin proiectul ăsta o să avem mult de lucru pentru ei, chiar prin acțiuni concrete, să vină 
cu propuneri de activități pentru şcoală” (director şcoală). Cum însă contribuția comunității 
este  puțin  plauzibil  să  ia  forma  suportului  financiar    („sunt  şcoli  în  oraş,  unde  au  fondul 
şcolii,  au  fondul  clasei,  aici  nu  pot,  nici  nu  pot  să  zic  că  strâng”    ‐  director  şcoală)  sunt 
prospectate modalități de contribuție „în natură”: „eu cred că ar face muncă voluntară, din 
câți  părinți  sunt,  preşedintele  consiliului  părinților  deja  mi‐a  promis  că  mă  ajută  (..).  De 
exemplu, până acuma veneau la serbare şi stăteau într‐o băncuță, nu, acuma, să se implice 
ei, să organizeze ei, să facă tombolă ceva” (director şcoală). 
Romii nu sunt considerați drept contributori la rezolvarea problemelor comunității, 

43
ci sunt priviți doar ca beneficiari: „ei sunt cu partea socială a programului liturgic” (preot).  
Nu au fost identificate nici forme specifice, tradiționale, de participare la activități sociale în 
cadrul  populației  de  etnie  romă:  „tradițiile  sunt  diferite  şi  se  pierd”  (mediator  comunitar 
rom).  
Romii  pe  care  mediatorul  rom  îi  percepe  ca  reprezentând  un  obstacol  pentru 
dezvoltarea comunității ar fi „3‐4, nu mai mulți (...) şi ăştia sunt bătrâni”. Directorul şcolii şi 
mediatorul şcolar consideră că fie sărăcia mai acută („ei nu au putut să dea nici 60.000 de 
mii la clasa 1, din partea romilor” ‐ mediator şcolar), fie nivelul mai scăzut de şcolarizare 
sau alții factori sunt responsabili de faptul că „în partea romă părinții se implică mai puțin, 
în sensul să vină pe la şcoală” (mediator şcolar) 
Există  un  fenomen  interesant  cu  privire  la  autoidentificarea  etniei  rezidenților  din 
Dodeni, reversul tendinței celor mai înstăriți dintre romi de a se declara ca români şi a se 
muta din Dodeni spre zonele centrale.  
Deşi „oamenii au devenit egoişti din cauza lipsurilor” (preot), totuşi solidaritatea s‐
ar  manifesta  între  gospodării:  pe  criteriul  etniei,  romii  „stau  unul  lângă  altul  (...),  asta  e 
chestia foarte bună la ei, pentru că se ajută, unii dintre ei, nu chiar toți” (mediator), dar şi al 
experienței  împărtăşite  a  sărăciei:  „se  ajută  şi  necăjiții  între  ei,  deci  nu  sunt  numai 
minoritari în locul ăla” (mediator).  
  
CONCLUZII 
În viziunea autorităților locale, cartierul Dodeni nu reprezintă cea mai gravă dintre 
problemele oraşului Bicaz, ci mai degrabă satele componente ale localității, argumentele în 
acest sens fiind izolarea acestora din urmă (distanța față de nucleul urban) şi, implicit, lipsa 
de acces la infrastructura de servicii sociale.  
Majoritatea  membrilor  comunității  din  Dodeni  sunt  afectați  de  sărăcie,  însă  acest 
fenomen nu are un caracter cronic generalizat. Principala problemă a comunității, conform 
persoanelor  intervievate,  este  lipsa  locurilor  de  muncă,  problemă  comună  pe  ansamblul 
localității, dar mai accentuată pentru acest cartier. Relativa izolare geografică a comunității 
în  raport  cu  centrul  localității  (2‐3  kilometri  distanță)  nu  are  drept  consecință  lipsa 
accesului  la  serviciile  sociale,  grădinița  şi  şcoala  fiind  amplasate  în  centrul  cartierului,  iar 
cabinetele medicilor de familie în proximitate. Există câteva blocuri (numite în comunitate 
„fantomă”) cu o situație mai gravă, din punct de vedere al infrastructurii şi al standardului 
de  viață  al  gospodăriilor  rezidente.  Un  proiect  de  dezvoltare  comunitară  care  să  fie 
focalizat  pe  aceste  blocuri  ar  putea  să  constituie  o  opțiune  fezabilă.  Strategia  migrației 
externe  pentru  muncă  este  destul  de  răspândită  în  comunitate,  acest  fenomen  nefiind 
caracteristic pentru minoritatea romă.  
 

44
În  datele  oficiale  figurează  un  număr  destul  de  ridicat  de  salariați  provenind  din 
Dodeni,  ca  angajatori  posibili  figurând  o  fabrică  de  ciment,  o  filatură,  instituțiile  publice 
din  localitate  şi  micile  afaceri  din  zonă  (buticuri,  depanări  auto  etc.).  Interviurile 
evidențiază însă mai ales existența formelor de ocupare temporară (gaterele, cu o fluctuație 
ridicată a angajaților) şi informală (zilierat). Accesul la piața muncii şi la formele stabile de 
ocupare este mai precar pentru populația roma. Imaginea supraviețuirii din ajutorul social, 
vehiculată  de  mai  multe  dintre  persoanele  intervievate,  nu  este  confirmată  de  evidențele 
autorităților.  
  Participarea  şcolară  în  învățământul  obligatoriu  este  foarte  ridicată  şi  nu  sunt 
semnalate  probleme  de  sănătate  deosebite,  deşi  medicii  intervievați  şi  mediatorii  (şcolar, 
sanitar,  reprezentantul  rom  în  cadrul  primăriei)  invocă  îngrijirea  precară  a  copiilor  de 
vârste  mici,  vizitele  sporadice  la  medic  şi  doar  în  fazele  avansate  ale  bolilor  grave, 
alcoolismul,  educația  sanitară  precară  a  părinților.    Şcoala  este  o  resursă  esențială  a  unui 
eventual proiect de dezvoltare comunitară, dat fiind amplasamentul ei, experiența derulării 
unor proiecte, precum şi atitudinea pozitivă a conducerii. 
În  cadrul  comunității  Dodeni  nu  există  o  segregare  netă  între  romi  şi  populația 
majoritară şi nici între romi pe criteriul clanului de apartenență. Comunitatea de romi din 
Dodeni  nu  are  o  structură  tradițională,  nu  este  organizată  în  jurul  unui  „bulibaşă”  şi  nu 
este, la rândul ei, săracă extrem în totalitate. Totuşi, este invocată frecvent distincția dintre 
ursari şi lingurari (o categorie cu un standard de viață, nivel de educație şi de sănătate mai 
ridicate) şi lăieşi şi cărămidari (cu o situație mai vulnerabilă). 
   În comunitate nu există conflicte majore, dar totuşi gradul de coeziune nu pare, la o 
primă  evaluare,  foarte  ridicat.  Există  o  serie  de  reprezentanți  ai  comunității  rome 
(mediatori)  care  contribuie  activ  la  bunăstarea  ei  (negociază  cu  autoritățile,  intermediază 
oportunitățile  de  muncă  ocazională,  direcționează  ajutoare  în  natură  spre  comunitate)  şi 
elaborează  sistematic  diferite  proiecte/aplicații  pentru  fonduri,  cele  mai  multe  însă  eşuate 
datorită lipsei de experiență în redactare sau ca urmare a obstacolelor la nivel local (lipsa 
de implicare  a  autorităților şi/sau  a comunității).  Comunitatea  este  caracterizată  printr‐un 
nivel  scăzut  de  implicare  în  rezolvarea  problemelor  proprii  şi  există  puține  forme  de 
asociere  formală  sau  informală  pe  baze  voluntare.  La  această  situație  se  adaugă  gradul 
scăzut  de  implicare  a  autorităților  în  problemele  comunității,  parțial  justificat,  dar 
denotând şi un anumit grad de dezinteres (de exemplu existența mediatorilor este privită şi 
ca un prilej de a delega problemele către aceştia).  
 

45
VLAD GRIGORAŞ 

BUHUŞI – MOCIRLA 
 
1. Prezentarea oraşului 
Localizare geografică 
Oraşul Buhuşi se află în partea de nord a județului Bacău, învecinându‐se la est cu 
comuna  Bahna,  la  sud  cu  comuna  Racova,  iar  la  vest  cu  comuna  Blăgeşti  (toate  trei  din 
județul Bacău), iar la nord cu comunele Costişa şi Români din județul Neamț. 
Prin localitate, pe direcția sud‐nord, trece drumul național DN15 pe o lungime de 5 
kilometri, făcându‐se astfel legătura cu oraşele Bacău şi Piatra Neamț, ce se află la 25 km, 
respectiv 36 km. Oraşul este străbătut, de asemenea, şi de calea ferată Bacău‐Bicaz.  
 
Demografie 
Oraşul  este  compus  din  trei  localități:  Buhuşi,  Marginea  şi  Runcu 32,  ce  aveau  la 
recensământ,  în  2002,  circa  1850  locuitori,  respectiv  200  şi  110  locuitori 33.  Buhuşi  s‐a 
dezvoltat  constant  înainte  de  revoluție  în  principal  datorită  extinderii  Fabricii  de  Postav 
înființată aici încă din 1885. Trendul pozitiv s‐a menținut, se pare, şi în primii ani de după 
revoluție când s‐a suplimentat numărul de locuri de muncă. Astfel s‐a ajuns la o populație 
dublă în mai puțin de 40 de ani, populația fiind în 1992 de 21.621.    
 
Tabel 7. Populația stabilă în oraşul Buhuşi la ultimele 5 recensăminte.  
  2002 față de 2001 
  1956  1966  1977  1992  2002  Nr. 
(%) 
pers. 
Populația  12382  15341  20148 21621 18980 ‐12,21  ‐2641 
stabilă 
 
   
Pe  fondul  restructurării  concretizate  prin  închiderea  aproape  totală  a  fabricii  de 
postav,  populația  a  scăzut  până  în  2002  cu  peste  2600  de  persoane.  Scăderea  bruscă  s‐a 
datorat  în  principal,  se  pare,  celor  două  fenomene  de  migrație:  pe  de  o  parte  migrația 

32
Deoarece unele dintre datele oficiale sunt doar la nivel de oraş, am preferat ca toate datele referitoare la
Buhuşi să fie prezentate la acest nivel (de altfel Marginea şi Runcu sunt localităţi suficient de mici pentru a nu
influenţa semnificaţia cifrelor).
33
Surse diferite fac ca precizia în prezentarea datelor să fie aproape imposibilă. De exemplu, chiar şi în cazul
recensământului 2002, avem cifre diferite pentru populaţia din Buhuşi – însă apropiate de 18900.

46
înspre  localitățile  de  origine  a  celor  veniți  să  lucreze  la  combinat  înainte  de  revoluție  (cei 
mai  mulți  din  localitățile  învecinate)  şi,  pe  de  altă  parte,  migrația  internațională  a  cărei 
amploare  deşi  greu  de  cuantificat  este  foarte  mare.    Se  pare  că  populația  a  continuat  să 
scadă în mod constant şi după anul 2002 (tocmai ca efect al lipsei locurilor de muncă).  

  Religia  a  peste  97%  dintre  indivizi  este  ortodoxă  (există  un  număr  de  4  biserici  în 
oraş), iar naționalitatea declarată majoritară este română, următoarea ca pondere fiind cea 
romă. Dintre cele 555 de persoane care s‐au declarat romi, 404 au ca limbă maternă limba 
țigănească.   

Tabel  8.  Structura  populației  din  Buhuşi,  după  religie,  naționalitate  şi  limbă  maternă 
înregistrate la recensământul din 2002 

Religie  Naționalitate  Limbă maternă 


Ortodocşi  18535  Români  18388 Română  18551 
Romano‐ 281  Romi  555  Țigănească  404 
catolici 
Penticostali 69  Maghiari 15  Maghiară  15 
Adventişti  28  Germani  10  Alta  10 
de rit vechi 
Alta  67  Alte  12     
etnii 
 

Economie 

Dezvoltarea  oraşului  Buhuşi  a  fost  înainte  de  1989  una  de  tip  mono‐industrial, 
centrată  în  jurul  Fabricii  de  Postav.  În  1990,  aceasta  asigura  locuri  de  muncă  pentru  mai 
bine de 9.000 de persoane, şi, se pare că în primii ani ce au urmat, numărul de angajați a 
mai crescut uşor. Ca urmare a restructurării începute în anii 1994‐1995 şi finalizate în 1999, 
cea mai mare parte a persoanelor angajate aici au fost disponibilizate (în prezent în această 
fabrică mai  lucrează circa 200  de  angajați).  În  locul acestei  fabrici nu  a  apărut până acum 
nici  o  alternativă  viabilă  –  cele  câteva  firme  (de  mobilă  –  cu  circa  2‐3  sute  de  persoane, 
confecții  –  circa  două  sute  de  angajați)  sau  micii  comercianți  nefiind  suficienți  pentru  a 
absorbi  cererea  de  locuri  de  muncă.  De  altfel,  valoarea  producției  industriale  a  scăzut 
continuu în Buhuşi, chiar şi după restructurarea Fabricii de Postav.  
Una  dintre  puținele  soluții  pentru  indivizii  în  căutarea  unui  loc  de  muncă  o 

47
reprezintă naveta fie în acelaşi județ (cel mai probabil în Bacău 34), fie în județele învecinate 
(Piatra Neamț). Cea mai importantă strategie de supraviețuire a constituit‐o însă migrația în 
străinătate. Estimările în ceea ce priveşte amploarea fenomenului sunt destul de vagi, de la 
2‐3 mii la 5 mii de locuitori (într‐un ziar local, primarul Buhuşiului declara chiar că 50% din 
populația activă este plecată în străinătate), însă nu ştim dacă aceste cifre dau măsura celor 
care  au  plecat  definitiv  şi  nu  s‐au  mai  întors  sau  doar  marchează  absența  temporară  a 
acestora. În acest sens este şi declarația unuia dintre reprezentanții locali care îşi manifesta 
nemulțumirea  semnalând  că  circa  800  de  apartamente  sunt  goale,  în  mare  parte  datorită 
acestui  fenomen  (aspect  ce  poate  indica  faptul  că  tot  multe  persoane  pleacă  în  străinătate 
împreună cu întreaga familie).  
 
„În  acest  moment,  circa  50  la  sută  din  populația  activă  a  localității  este  plecată  la  muncă 
peste granițe, mai ales în Italia ori Spania, şi revine acasă cam o dată într‐un an. ʺUnii dintre ei au 
cumpărat mai multe locuințe şi, astfel, o mulțime de apartamente stau goale şi se degradează sau ne 
creează nouă probleme precum, de exemplu, pierderi de apă pe care ajungem să le plătim în locul lor. 
Pe unele scări mai sunt locuite numai 2‐3 apartamenteʺ, a mai spus edilul. Dintre cei rămaşi acasă, 
circa  1.100  trăiesc  din  ajutor  social  si  cinci  sute  sunt  înregistrați  ca  şomeri.”  (Ziarul  de  Bacău, 
10.08.2006) 
 
„Dar există în localitate firme care fac transport spre Italia? 
Da.  În  centru  acolo  unde  e  maşina  mea.  Scrie  mare  „transport  zilnic  Italia”.  Coletărie 
permanentă, vine un camion mare şi opreşte în centru. Şi s‐a dezvoltat chiar o mică afacere pe treaba 
asta.  Bine,  că  multe  familii  investesc  tot  în  Buhuşi.  Adică  îşi  cumpără  locuințe  sau  case,  îşi 
construiesc case cu intenția vădită de a se întoarce.” (profesor Şcoala 3)  

Rata  şomajului  de  lungă  durată  în  2002,  conform  CASPIS,  este  de  circa  7,27%.  Ca 
urmare  a  lipsei  unui  loc  de  muncă,  o  parte  importantă  a  indivizilor  trăiesc  din  venitul 
minim  garantat,  peste  7%  dintre  indivizi  (1.396  persoane)  primind  în  septembrie  2005  un 
astfel de ajutor.  

Probleme în localitate şi căi de rezolvare ale acestora 
În  încercarea  de  a  delimita  problemele  comunității,  autoritățile  locale  au  avut  în 
general  opinii  concordante.  În  acest  sens,  cea  mai  des  menționată  problemă  de  către 
intervievați o reprezintă lipsa locurilor de muncă – faptul că industria locală a fost complet 
desființată  după  1989  –  cu  efecte  directe  atât  asupra  bunăstării  indivizilor  cât  şi  asupra 
capacității locale de a întreține/dezvolta infrastructura oraşului.  

34
De altfel, microbuzele spre Bacău pleacă în fiecare zi din jumătate în jumătate de oră, de ora 7 dimineaţă
până la 21 seara.

48
Pe  de  altă  parte,  plecarea  indivizilor  în  străinătate  a  fost  semnalată  de  unul  dintre 
reprezentanții  locali  ca  fiind  o  primă  problemă  a  oraşului,  având  o  serie  de  implicații 
asupra nivelului de dezvoltare a oraşului: scăderea puterii de cumpărare, scăderea forței de 
muncă tinere etc. Contraargumentul, respectiv sumele de bani investite în oraş de cei care 
lucrează în străinătate, nu a  fost  acceptat  de  către  autoritățile locale,  acestea subliniind că 
nimeni nu se mai întoarce, ba mai mult, îşi „trage” şi restul familiei după el/ea.  

“Lipsa locurilor de muncă ar fi prima chestie. Exodul puternic în străinătate, că sunt plecați 
5‐6 mii de oameni, scade atât puterea de cumpărare, cât şi relația contractuală între consiliul local, 
direcția de gospodărire comunală şi cetățean. Vă dați seama că sunt 800 de apartamente goale în care 
nu  ai  cu  cine  discuta,  nu  ştii  dacă  o  avut  căldură,  dacă  curge  apa  sau  nu...  Oraşul  este  fără  o 
economie  puternică,  e  bine  că  îşi  găsesc  dar  consumul  unde  este?  Moare  oraşul,  vă  spun  cinstit. 
Moare comerțul, moare sistemul de gospodărire comunală, mor toți.” (reprezentant primărie)  

Incapacitatea de a menține/îmbunătăți infrastructura localității, identificată de asemenea 
de către autorități, este datorată în principal problemelor menționate anterior. În condițiile 
unor venituri reduse ale populației şi a unui număr mic de investitori, veniturile colectate 
la  buget  sunt  în  consecință  mici,  fiind  aproape  imposibil  pentru  consiliul  local  să 
construiască/repare ceva.  

“Drumurile, infrastructura de reparat, țevile de apă, străzi la care stăm foarte prost. Alocăm 
trei miliarde anual – trei  miliarde la un oraş  cu 39 de kilometri  de străzi este nimic. Tot timpul o 
ducem  greu  şi  ne  descurcăm  de  pe  o  zi  pe  alta...  Noroc  că  am  avut  acuma  vânzări  din  domeniul 
public, tot felul de imobile cu tot ce a fost acolo şi am mai putut supraviețui, dar începând de la anul 
va fi şi mai greu că nu mai avem noi ce vinde. Şi pentru un oraş, când faci doar 15‐17 miliarde e 
greu de ținut oraşul. Mai vin din consiliul județean 10, mai vin din fonduri defalcate, dar nu prea 
mult.  Deci  cu  30  de  miliarde  trebuie  să  faci  administrarea  unui  oraş.  Să  dai  şi  la  copii,  să  dai  şi 
salarii,  să  faci  şi  străzi,  să  plăteşti  şi  iluminatul  public,  este  greu.  E  aproape  imposibil.” 
(reprezentant primărie) 
 
 
Soluția  primăriei  de  a  rezolva  aceste  probleme  constă  în  atragerea 
investitorilor prin oferirea unor condiții atractive pentru aceştia. Primăria a primit 
din partea Fabricii de Postav o suprafață mare de teren în contul datoriilor pe care 
aceasta  le‐a  avut.  Aceste  terenuri  urmează  să  fie  oferite  la  licitație  această  lună, 
investitorii  primindu‐le  fără  plată  doi  ani  de  zile,  ulterior  cu  o  chirie  redusă, 
urmând ca după 10 ani să poate fi cumpărate la prețul de inventar.  
 

49
2. Mocirla – Buhuşi 
Localizare geografică 
Mocirla este o zonă de case situată la marginea oraşului, la 5‐6 kilometri de Buhuşi, 
pe  şoseaua  spre  Roman  (comunitatea  fiind  practic  complet  separată  de  restul  localității). 
Strada  care  duce  spre  Mocirla  se  numeşte  Orbic  (de  altfel,  această  zonă  este  cunoscută  şi 
sub numele de Orbic, Mocirla), comunitatea aflându‐se pe trei dintre dealurile de pe partea 
dreaptă  a  străzii.  Din  strada  Orbic  (asfaltată)  pornesc  trei  ulițe  spre  zona  Mocirla  –  cu  o 
pantă  de  aproximativ  55  de  grade  (inaccesibilă  vehiculelor).  Prima  dintre  ulițe,  dinspre 
Buhuşi, „urcă” chiar de lângă şcoala nr. 3. Mocirla şi partea principală a oraşului Buhuşi se 
află oarecum paralel, fiind despărțite de un deal.  
O  primă  modalitate  de  a  ajunge  în  comunitate  este  cu  autobuzul  care  circulă  la 
intervale  regulate  dinspre  Buhuşi  până  spre  Români,  județul  Neamț.    Cursele  sunt,  după 
spusele profesorilor de la şcoala din Orbic, la orele 7, 8, 10, 12, 14, 16, 17 în ambele sensuri. 
Pe  perioada  cercetării  de  teren  nu  s‐a  confirmat  respectarea  acestui  orar  de  lucru, 
observându‐se  chiar  reducerea  numărului  anunțat  de  curse.  Prețul  unui  bilet  de  călătorie 
este  de  1  RON,  semnalat  de  romii  din  Orbic  ca  fiind  inaccesibil.  Distanta  dintre  stația  de 
autobuz  şi  casele  de  pe  dealuri  rămâne  marcantă,  oamenii  fiind  nevoiți  să  urce  dealul 
(dealurile) „cu piciorul”. 
A doua soluție pentru localnici de a ajunge în oraş este cea de a merge pe jos sau cu 
căruța, tăind dealul ce desparte comunitatea de Buhuşi. Acest drum  reprezintă şi singura 
cale  de  acces  în  cartier  pentru  maşini  sau  căruțe.  Totuşi,  prin  poziționarea  împrăştiată  a 
caselor pe dealuri, multe dintre locuințe rămân inaccesibile maşinilor.  

„Dar aici dacă vreți să veniți cu o maşină până aici cum faceți? 
Peste deal, dar numai până aici la noi. Că mai la vale nu se poate merge. Acum, săptămânile 
astea s‐au făcut drumurile, dar de aici la vale nu au mai înaintat să facă drumuri, aşa au lăsat...până 
la jumătate.” (rom, 54 ani) 

  „Dar ei îşi fac orele? Mă întreb prin comparație cu cei din alte zone.  
  Da. Vin mai greu pentru că venitul de la Orbic şi până aici în oraş le ia două ore venit pe 
jos, pentru că nu au bani să dea la autobuz, pentru că vin şi cu copii, cu tineretul de acasă. că vin 
dintr‐o familie 4‐5, 40.000 la dus şi 40.000 la întors. De unde? Şi vin pe jos, peste un deal. Pleacă la 
6 de acasă, la 8 sunt aici. Dacă le dau drumul la 13 la 3 sunt acasă. Deci nu pot să îi țin mai mult de 
4‐5  ore  pe  zi.  Vin  mai  greu  din  cauza  drumului,  dar  de  venit  vin  pentru  că  altfel  le  blocăm 
veniturile. Nu le dăm până nu se achită de sarcină.” (responsabil muncă ‐ 416)  

Demografie 
  Estimările  din  teren  privind  numărul  de  case  din  Mocirla  variază  de  la  159  (a 

50
autorităților  locale)  la  200  (a  localnicilor).  În  ceea  ce  priveşte  numărul  de  locuitori, 
majoritatea estimărilor  au  fost în  jurul  a  900  de persoane, doar unul  dintre reprezentanții 
primăriei accentuând că Mocirla are circa 600 de persoane. Un argument în acest sens poate 
fi  faptul  că  cele  82  de  familii  ce  primesc  venit  minim  garantat  au  în  total  doar  252  de 
membri. Or, este puțin probabil ca restul familiilor din Mocirla (cele care nu primesc ajutor 
social) să aibă mai mulți membri în medie.  
  Cartierul este identificat de către intervievați ca fiind format doar din persoane de 
etnie romă. Cu siguranță, nu toate persoanele din comunitate s‐au declarat de etnie romă la 
recensământ, în condițiile în care, la nivelul oraşului, numărul total de romi este de 555 şi 
mai există, totodată, alte două zone de romi în Buhuşi.  
Fetele se căsătoresc, se pare, de tinere, la circa 16‐17 ani, acest comportament fiind 
asociat  şi  cu  renunțarea  la  şcoală.  Nu  putem  estima  numărul  de  indivizi  care  trăiesc  în 
concubinaj,  însă,  deşi  au  fost  persoane  care  au  afirmat  că  „sunt  la  fel  ca  şi  românii,  unii 
dintre  ei  cu  acte,  alții  în  concubinaj”,  se  pare  că  este  o  practică  ca  mocirlenii  să  locuiască 
împreună  fără  să  se  căsătorească 35.  În  ceea  ce  priveşte  familiile  monoparentale,  numărul 
acestora este probabil destul de ridicat în condițiile în care în zonă există 52 de familii care 
primesc ajutoare de stat pentru susținerea familiilor cu un singur părinte.  
  Nu putem vorbi despre o populație îmbătrânită, chiar dacă unii dintre tineri sunt 
plecați în străinătate. De altfel, chiar dacă luăm în considerare doar cei 220 de copii înscrişi 
la  şcoală,  ponderea  acestora  în  totalul  populației  din  comunitate  (indiferent  dacă  are  600 
sau 900 de locuitori) este mai ridicată decât cea a copiilor în totalul populației din  Buhuşi 
(la recensământ, în Buhuşi, copiii până în 14 ani reprezentau doar 18%).  
„Dar cum e populația? Mai în vârstă? 
B:  Păi  cea  mai  în  vârstă  a  murit.  A  rămas  mai  mult  tineret  pentru  că  de  aici  n‐o  plecat 
nimeni. S‐o înmulțit aici şi aici o rămas. Cine o bătut țăruş, aici o rămas.” (rom 54 ani) 

Economie 
Din spusele persoanelor intervievate, cei mai mulți localnici au lucrat în Fabrica de 
Postav până în momentul restructurării acesteia. Din acel moment, foarte puțini şi‐au găsit 
de lucru cu carte de muncă – singurele persoane angajate identificate de noi fiind încadrate 
în Şcoala 3, respectiv profesoara de romani şi mediatoarea şcolară. 
 „Singura  lor  problemă  e  că  nu  au  locuri  să  muncească.  Când  era  fabrica  asta  toți  lucrau 
acolo. Două autobuze cărau de acolo. Ei, acum s‐o desființat fabrica asta şi nu mai au loc de muncă 
stabil.” (reprezentant primărie) 

35
Unul dintre medicii de familie din localitate a povestit aproape amuzat cum i se întâmplă adesea să fie
încurcat de faptul că la aceleaşi adrese trăiesc persoane cu nume diferite, chiar dacă acolo stau doar membrii
unei singure familii.

51
 
Una dintre principalele surse de venit o reprezintă munca cu ziua, disparat sau pe 
perioade compacte  (în special la cules).  În  perioada  desfăşurării cercetării,  o mare  parte a 
romilor  erau  plecați  la  cules  de  porumb  şi  cartofi  la  ferme  din  alte  zone  ale  Moldovei. 
Strategia  romilor  este  de  a  pleca  cu  toată  familia  (inclusiv  copiii  ‐  unii  dintre  ei,  după 
spusele  profesorilor,  muncind  alături  de  părinți),  ceea  ce  a  făcut  ca  şcoala  să  fie  aproape 
goală (în special după‐amiaza când au loc orele claselor gimnaziale). Lucrul la ferme pare a 
fi  avantajos,  zilierii  fiind  luați  şi  aduşi  cu  maşinile,  şi  recompensați  la  câteva  zile  de  la 
recoltă cu produse  în funcție de munca depusă (de exemplu, dacă o persoană primeşte 30 
de kilograme de cartofi pe ziua de muncă – în 10 zile poate obține 300 de kilograme).  
Cea mai mare parte a gospodăriilor au câteva animale în jurul casei, în special cai – 
cu care unii dintre ei fac cărăuşie. Cu toate acestea, munca în gospodăria proprie nu oferă 
surse de venit mari, nici unul dintre romi nedispunând de suprafețe mai mari de pământ 
decât cele alocate propriei gospodării.  
„Mai  sunt  societăți  agricole,  mai  merg  la  porumb,  la  cartofi.  Acum  sunt  toți  plecați. 
Săptămâna asta mi‐au spus că să nu mă aştept să vină la treabă la cele 72 de ore, că sunt la cartofi 
pentru  aprovizionarea  pentru  iarnă.  Mai  ales  în  alte  comune  din  Piatra  Neamț,  cultivatoare  de 
cartofi… Vin ei cu maşinile şi îi iau şi tot ei îi şi aduc. Şi după o perioada le aduce cantitatea – 30 kg 
de cartofi – faci zece zile, iei 300 de kilograme de cartofi. E ceva. Le mai dă şi grâu. Mai au câte ceva 
pentru iarnă. Se mai duc cu ziua, ştiți cum e la țară…” (reprezentant primărie) 
 
 
„Merg copiii la şcoală? 
Da. Acum însă o să găsiți mai puțini la şcoală. E perioada când sunt la munci. Şi în special 
ciclul gimnazial. Se duc la cartofi, la porumb, la vie...” (cadru didactic) 
 
O altă sursă de venit o reprezintă munca în străinătate, preponderent în Italia. Unii 
dintre ei s‐au întors şi îşi construiesc sau consolidează casele, fac garduri (care nu existau 
înainte),  şi‐au  dotat  casele  cu  electronice.  Amploarea  acestui  fenomen  nu  poate  fi  însă 
cuantificată – existând aprecieri de la „toți au în familie pe cineva care este plecat şi trimite 
bani”  până  la  „nu  sunt  mai  mult  de  20  de  persoane”.  Munca  în  străinătate  reprezintă  de 
altfel  şi  unul  dintre  motivele  de  neînțelegere  dintre  mocirleni  şi  cei  de  la  primărie, 
responsabili  cu  acordarea  venitului  minim  garantat  –  cei  dintâi  solicitând  venitul  minim 
garantat chiar dacă se pare că sunt ajutați financiar de rude plecate în  străinătate.  
  „Dintre mocirleni există o categorie de oameni care stau bine, sau chiar foarte bine – sunt 
mocirleni care stau foarte bine – care şi‐au trimis tineretul în străinătate, copiii şi le‐o trimis bani, şi 
şi‐au făcut case, garduri, şi‐au cumpărat mobile, electrice în casă. Cred că sunt 20% dintre ei care 

52
trăiesc bine.” (reprezentant primărie)  
“Aveți o casă frumoasă... 
Păi de, am stat vreo 4 ani şi opt luni în străinătate. Nevastă‐mea vreo 5 ani şi e încă acolo. 
Noi am apucat oleacă să ne ridicăm. Ei bine, necesarul. Dar restul...” (rom, 36 ani)  
  “Rău nu stau. Ei o fost plecați sau chiar mai sunt prin Italia. După mintea lor, chiar dacă ar 
fi unul plecat din casă în Italia tot ar vrea ajutor social. „Dar de ce nu mi‐l dai?” – strigă la mine. 
„Cum adică să nu mi‐l dai? Dar îți arăt că mi‐l dai, că eşti obligat să mi‐l dai”. Dar după ei ar trebui 
să încalc legea…” (reprezentant primărie 2) 
 
Măsurile  de  protecție  socială  reprezintă  o  sursă esențială  de  venit:  jumătate  dintre 
familii  beneficiază  de  venitul  minim  garantat,  un  număr  important  primesc  şi  alocații 
pentru  familii  monoparentale  şi  alocații  complementare.  Conflictul  declanşat  în  jurul 
acordării  venitului minim garantat s‐a acutizat – pe de o parte apărând ideea că cei de la 
primărie nu vor să le acorde venitul datorat, iar de cealaltă parte romii de aici sunt acuzați 
că nu declară sursele de venit şi totodată refuză să plătească impozitele datorate.  
  „Dar ei îşi plătesc impozite? 
  Legea spune că primăria poate să dispună să li se oprească orice datorii. Chiar acum o dat şi 
la  aparat  –  că  nişte  persoane  aveau  impozit  trei  milioane  şi  luau  ajutor  social,  dar  nu  plăteau 
impozitul.  Păi  cum  să  nu  plătească  impozitul?  Aici  Consiliul  Local  a  stabilit  că  li  se  opreşte…”  
(reprezentant primărie 2) 
„Bă:  Şi  m‐o  scos  de  la  ajutor  că  o  spus  că  am  cal  şi  căruță.  Dar  ce  mănânc  de  la  cal  măi 
omule, ce mănânc de la cal? Mănânc balega lui? Ce mănânc de la calul lui?” (rom, Mocirla)  

Tabel 9. Tipuri de beneficii sociale în Mocirla, în septembrie 2005 

  Familii cu 
Total 
  1  2  3  4  5  6+ 
Total  pers. 
pers.  pers.  pers.  pers.  pers.  pers. 
Nr. dosare VMG  9  26  18  17  8  4  82  251 
Familii 
52 
monoparentale 
   
Alocații  103 
complementare 
 
Există în comunitate şi populație în vârstă care, muncind înainte de 1989 în Fabrică, 
primeşte pensie, fie pe caz de boală, fie pentru limită de vârstă.  
Veniturile ilegale, de tip furt, reprezintă o altă sursă de venit. Deşi nu putem estima 
importanța  acestui  fenomen,  el  nu  poate  fi  ignorat  –  chiar  şi  romii  recunoscând  că  fură 

53
pentru a avea ce mânca, pentru a se încălzi (lemne) etc. De altfel, se pare că o bună parte 
dintre romii de aici au cazier pentru furt.  

  „Dar pădurea e departe?  
  Or fi vreo 3 kilometri. Nici eu sigur nu ştiu. Dar mi s‐o spus „nu te du că te îngrozeşti”. Pe 
o zonă de 4‐5 kilometri sunt numai cioate, ca un cimitir. Că ei nu taie copacul de jos, că îi doare la 
spate.  Da.  Cum  să  vă  spun?  Mai  şi  vând  lemne.  De  ce?  Pentru  că  nu  le  găsim  rezolvarea.  Dă‐le 
altceva  să  câştige  o  bucată  de  pâine.  Avem  o  altă  ofertă?  Pădurea  e  plătită  cu  ani  de  puşcărie  şi 
amenzi. Cam 80‐90% din Mocirla au făcut puşcărie.” (lider informal rom) 

Educație 
Cuantumul  educațional  este,  aşa  cum  ne  aşteptam,  extrem  de  sărac:  o  singură 
persoană  din  comunitate  are  studii  superioare  (profesoara  de  limbă  romani),  ceilalți 
localnici  având  până  în  opt  clase  (au  existat  şi  persoane  intervievate  care  au  susținut  că 
mocirlenii sunt mai degrabă fără şcoală sau cu maxim patru clase).  
  „Sunt foarte mulți care nu ştiu să scrie. Sunt foarte mulți care au două sau trei case. Acum 
încep, generațiile astea care vin – de abia ăştia… 
  Dar dintre cei de 40 de ani cam câtă şcoală au? Au 8 clase? 
  Nu.  Foarte  puțini.  Am  vreo  doi‐trei  cu  care  mă  mai  înțeleg.  Analfabetismul  e  pe  scară.” 
(reprezentant primărie 3)  

Şcoala la care învață copiii romi din Mocirla se află pe strada Orbic, chiar înainte de 
intrarea în comunitate. Dintre cei 260 de copii înregistrați în anul curent, circa 220 de copii 
provin din comunitatea de romi (după directorul instituției de învățământ). Toți copiii romi 
merg  la  această  şcoală,  cu  excepția  câtorva  care  reuşesc  să  meargă  la  oraş  (unde  s‐au 
orientat şi părinții de etnie română de pe strada Orbic). Şcoala are clasele 1‐8, dar şi clase de 
a noua şi a zecea pe profil agricol. În aceeaşi incintă cu şcoala se află şi o grădiniță, în care 
sunt prezenți copiii romi într‐un număr redus 36.   

Educația  copiilor  romi  trebuie  analizată  separat  urmărind  pe  de  o  parte  calitatea 
învățământului  (profesori,  absenteism,  rezultate  obținute)  şi  pe  cealaltă  parte  abandonul 
şcolar.  
Una  dintre  cele  mai  vizibile  probleme  este  cea  a  absenteismului.  Pe  perioada 
cercetării foarte puțini elevi erau prezenți la şcoală, în principal din cauza sezonului agricol 

36
„Ei nu sunt prea mulţi pentru că distanţa e prea mare pentru un copil mic. Şi nici calea de acces nu e cât de
cât bună, adică un drum pietruit de sus până jos. Calea de acces e o aiureală. Copiii care au fraţi mai mici de
grădiniţă, îi aduc de mânuţă şi pe cei mici. Cei care sunt singuri şi ar trebui să vină cu mama sau cu tata de
mână de acasă la grădiniţă, păi până îl îmbracă şi îl aduce şi la 11.30 vine să îl ia, deja a pierdut toată ziua.”
(profesor şcoala 3)

54
– majoritatea copiilor fiind plecați cu părinții la muncă, iar situația nu este singulară de‐a 
lungul  anului.  Mai  mult  decât  atât,  chiar  şi  atunci  când  vin  la  şcoală,  copiii  pleacă  după 
câteva ore, „neputând să fie ținuți la ore nici legați”. Totodată, responsabilitățile copilului 
se  termină  la  poarta  şcolii,  aceştia  nefăcându‐şi  temele  şi  totodată  nefiind  îndrumați  de 
părinți în acest sens.  
„Mai e un alt obicei în şcoală la noi şi a trebuit să ne acomodăm după el. Nu‐ți rezistă mai 
mult de trei ore copiii. Deci mă trezesc la 4‐5 după‐amiază că fug, pleacă, nu ai ce să faci. Şi rămân 
doar 2‐3 la şcoală. Dar şi români. Toți. Şi îmi mai şi zic: „dar mi‐i foami, nu mai pot.” „Dar ce ai 
mâncat azi?” „Mămăligă şi un ceai”. Ai replică? A mâncat mămăligă şi un ceai.” (profesor şcoala 
3)  
„De  ce  la  un  moment  dat  se  pierd?  Familia  lor  nu  priveşte  cu  încredere  şcoala  şi  nu  îi 
interesează ca copiii să termine şcoala. Îl trimite în clasele 1‐4 pentru că are o ocupație copilul şi nu 
are  grija  lui,  zicând  că  are  treabă.  Până  la  12‐13  e  liniştit,  nu  îl  deranjează.  Vine  acasă  la  12‐1, 
copilul intră în circuitul familiei, „ia du‐te şi ai grijă de vacă, ia du‐te şi fă aia, aia.” Teme, lecții nu 
se fac acasă. Nu există.” (profesor Orbic) 
Toate  aceste  aspecte,  împreună  cu  faptul  că  profesorii  sunt  suplinitori  sau  sunt 
calificați dar vin doar ca să îşi completeze norma pe care o au în alte şcoli, nealocând timp 
acestor  copii,  duc  la  situația  în  care  cei  ce  vor  să  susțină  examenul  de  capacitate  să  fie 
aproape inexistenți, iar probabilitatea de succes să fie de asemenea extrem de redusă.  
„S‐a spus de multe ori că şcoala nu le poate oferi. E adevărat că şi aici e o problemă că sunt mulți 
profesori suplinitori. Eu funcționez aici de 30 de ani ‐ în perioada asta, titularii şcolii – mulți dintre 
ei au fugit, au migrat – şcoala trei e un fel de trambulină, vine şi pleacă. Anul ăsta avem noroc – că 
profesoara  de  română  e  titulară  şi  s‐ar  putea  să  rămână  aici.  Un  alt  avantaj  e  profesoara  care  e 
calificată  de  limba  romani.  Şi  la  celelalte  discipline  sunt  profesori  care  sunt  cu  studii  superioare, 
calificați,  dar  care  au  catedra  de  bază  în  alte  părți  şi  doar  completează  aici,  pentru  că  nu  sunt  ore 
suficiente să faci o normă. Şi atunci ei vin o zi, două pe săptămână şi pleacă. N‐au timp să se ocupe.” 
(profesor Orbic) 
„Dar sunt şi rezultate mai bune? 
La copiii de romi? Anul ăsta la clasa a opta nu e cazul – sunt trei, patru copii care vor să 
treacă capacitatea, dar nu sunt de pe deal. Atât. La a şaptea – e o fată isteață care e de peste 6 şi ar 
putea dacă continuă. La a şasea sunt vreo 3 bunişori. La a cincea sunt tot vreo 3. Problema e că între 
a cincea şi a opta se pierd. Pentru că o lecție e o verigă – nu o ai...” (profesor Orbic) 
 
Chiar dacă există problemele menționate anterior, se pare că abandonul înregistrat 
pentru  clasele  1‐8  este  de  mică  amploare,  profesorii  „închizând  ochii”  la  absențele  sau 
rezultatele copiilor. Pe măsură ce se apropie de vârsta de 16 ani abandonul şcolar poate fi 
semnalat, cei mai mulți dintre copii renunțând la şcoală, unii căsătorindu‐se, alții muncind 

55
etc.  
“Cum au renunțat la şcoală foştii tăi colegi? 
Colegii mei au mers în clasa întâia bine, în clasa a doua la fel, până în clasa a patra. Când au 
ajuns  într‐a  cincea  au  început  să  spargă  gaşca.  S‐o  măritat  una  dintre  ele,  un  băiat  s‐o  însurat  şi 
până în clasa a opta am ajuns în 4. Eram doi băieți şi două fete. Din 24.  
Şi restul ce făceau? 
Erau căsătoriți. Acasă. Se mai duceau cu ziua. Au copii. Care s‐o lăsat de bărba‐su, s‐o mai 
măritat o dată sau de două ori. Vai de mama lor.” (elevă Orbic)  
 
Există  în  momentul  de  față  o  mediatoare  şcolară,  în  vârstă  de  21  de  ani,  care 
renunțase  la  şcoală  pentru  a  merge  în  Italia,  înainte  să  fie  numită  în  această  poziție. 
Semnificativ  este  momentul  în  care,  pe  teren,  unul  dintre  intervievați  a  afirmat  ironic: 
„sigur că ne pare bine că avem mediator. Că noi acum o cunoaştem pe domnişoara.”.  

Sănătate 
Numărul  persoanelor  asigurate  nu  este  cunoscut  nici  măcar  de  către  medicii  de 
familie din zonă. Însă chiar şi pentru cei asigurați, actul medical nu pare a fi un drept, ci o 
incertitudine.  Semiizolarea  geografică  a  mocirlenilor  face  ca  urgențele  să  fie  greu  de 
rezolvat:  distanța  de  cinci‐şase  kilometri  de  Buhuşi  şi  lipsa  drumurilor  practicabile  în 
comunitate  îngreunează  accesul  ambulanței.  Mai  mult  decât  atât,  nu  există  nici  un  punct 
medical în zonă (cu atât mai puțin o farmacie), pentru o injecție un localnic fiind nevoit să 
se deplaseze la Urgențe la spital, fie să apeleze la personal necalificat (cum a sugerat unul 
dintre medici). Nici şcoala nu este dotată cu un cabinet medical, aşa cum există la celelalte 
şcoli. Atât directorul de şcoală, cât şi alte autorități din comunitate au semnalat ca o soluție 
de  compromis  pentru  comunitate  amenajarea  unui  cabinet  medical  într‐unul  dintre 
magazinele din zonă sau chiar într‐o sală a şcolii. Inexistența fondurilor au înghețat acest 
proiect.  

„Dar dacă îi dați telefon că sunteți bolnavi vine până aici? 
Bă: Dar pe unde să vină aici? 
F:  De  ce  nu  o  făcut  o  circă  sanitară?  Pe  ploaie,  pe  ninsoare  trebuie  să  mergem  acolo.  Aici  la 
alimentara asta, la crâşmă dacă s‐ar putea că are o cameră rezervă, de făcut un punct sanitar pentru 
Orbic.  
V: Dacă aveți de făcut o injecție cine vă face? 
F2: În oraş. Dar nu avem transport. Stăm noaptea să murim şi dimineața plecăm…La morgă.  
Bă: Şi acolo dacă nu ai carnet de sănătate şi nu eşti înscris la medic de familie nu se uită la tine.  
V: Dar mai sunt care nu au carnet de sănătate? 
F: Păi şi eu. Şi mai sunt şi alții.” (interviu romi Mocirla) 

56
Există  totuşi  o  mediatoare  sanitară  care  are  „în  grijă”  şi  pe  cei  din  Mocirla,  însă 
aceasta nu este cunoscută în comunitate.  

Locuire 
Casele  romilor  sunt  răsfirate  pe  deal,  aproape  la  întâmplare.  Acestea  sunt  din 
chirpici, cu mici acareturi în jur, în care se află câteva animale. Cea mai mare parte a caselor 
par  îngrijite  (curate),  chiar  dacă  sunt  făcute  din  materiale  „slabe”.  Doar  câteva  case  au 
garduri, deşi se  vede faptul că  unii  localnici au  început să şi  le  ridice.  Cele mai  frumoase 
case  sunt  ale  localnicilor  care  au  plecat  în  străinătate  sau  ale  celor  care  au  membri  în 
străinătate şi trimit bani în țară (de altfel, sunt şi case care se construiesc în prezent).  
„Aveți casă frumoasă.  
Ei, de romi. Însă să ştiți că sunt unii care au case şi mai bune. Eu nu am făcut‐o din Italia. Eu am 
făcut casa asta în fabrică, luam un CAR, luam o bancă, că aşa era. Alții au case şi mai bune ca ale 
mele, dar sunt făcute în Italia, cu valută.” (rom, 54 ani)   

Nici un individ din comunitate nu are acte de proprietate pe case; soluția găsită la 
nivel  local  în  ceea  ce  îi  priveşte  a  fost  să  li  se  acorde  o  adeverință  care  să  ateste  faptul  că 
locuiesc acolo, pe baza contractului de plată a energiei electrice.  
“Erau 5 case cu un singur număr. Nu aveau mutații… Le‐am dat la mână o hârtie ca să le 
putem face mutație, să îi putem înregistra să avem o evidență. Dar acolo nu se poate pe dealul acela 
să  dai  o  autorizație  de  construcție  că  este  zonă  pe  care  nu  se  poate  construi.  Nu  au  nici  un  fel  de 
autorizație şi nici nu se poate da. Nu poate să le dea nimeni.  
Deci stau ilegal? 
Nu ilegal. De fapt, normal e ilegal dacă nu au autorizație de construcție. Nu este nimic al 
lor. Dar ei nu au acte de proprietate pe nimic de acolo. Este curtea lor, aşa zicem. Tot dealul e al lor 
cu  toate  că  e  în  localitatea  noastră,  aparține  de  păşune  în  administrarea  noastră.  Însă  noi  îi 
recunoaştem că sunt acolo. Le dăm adrese la Poliție ca să putem să îi înregistrăm la Poliție că stau la 
numărul cutare şi la numărul cutare.” (reprezentant primărie)   

Cea  mai  vizibilă  problemă  de  infrastructură  în  comunitate  este  lipsa  drumurilor. 
Aşa cum am menționat şi mai sus, în comunitate nu se poate ajunge direct cu maşina de pe 
strada  Orbic,  ci  doar  ocolind,  peste  deal.  Mai  mult  decât  atât,  pe  ulițele  din  comunitate 
pământul este argilos, iar la intemperii accesul este îngreunat (de unde numele comunității, 
Mocirla).  Doar  pe  mici  porțiuni  de  drum  (la  intrarea  în  comunitate)  este  prundiş.  După 
spusele  inginerului  de  la  primărie  responsabil  cu  astfel  de  lucrări,  amenajarea  unor  astfel 
de  drumuri  este  mult  mai  costisitoare  decât  achiziționarea  câtorva  maşini  de  balast, 
implicând ample lucrări de pregătire a terenului, tocmai din cauza faptului că acesta are o 

57
pantă foarte mare, iar ploile „mănâncă” cu uşurință lucrările făcute superficial.    
„Bă: Că primarul ăsta al nostru nu vine să aducă un buldozer să facă un drum să se poată 
coborî cu căruțele la vale. Sau copiii când merg la şcoli pot să cadă în râpă.  
F: Păi e cleios aici când plouă şi nu se poate trece. Şi o făcut o parte pe unde o fost mai bine 
şi doar partea aia o făcut‐o el. O ajuns până în capătul lacului, unde a fost drumul mai bun. O făcut 
oleacă cu buldozerul,o îndreptat şanțurile, o turnat oleacă de prund, iar majoritatea de țărani aicia 
sunt. Acolo sunt vreo 10 case, atât.  
Bă: Dacă plouă, mai vii cu pantofi? Vii cu cizme, te duc la pescuit. Dar mai ieşi? Nu mai 
ieşi.” (Femeie, circa 50 ani, bărbat circa 60 ani Mocirla) 

„În zonă trebuie făcute amenajări speciale pentru că zona e în pantă, e un deal în pantă. Şi 
acolo trebuie făcute nişte dispozitive de colectare apă fluvială. Dar nu săpat un şanț pur şi simplu 
aşa.  Săpat,  făcut,  betonat  rigolele,  făcut  un  sistem  de  drenuri.  Drenat  ca  lumea.  Că  orice  drum  se 
rupe, mai ales în pantă. Şi dacă ai pus balastul acela, la prima apă ți l‐o luat. Pentru că şiroieşte şi 
face nişte ravene în drum de zici că nu e adevărat. Se face, dar trebuie investiții mari.  
Ce înseamnă investiții mari? 
E vorba de  miliarde bune. Şi de unde bani? Primăria de abia are de la bugetul local, de la 
impozite  şi  taxe.  Şi  dacă  primeşte  de  la  buget,  prin  rectificare  bugetară,  primeşte  3  lei.  O  nimica 
toată. De unde să scoată primăria 20 de miliarde să facă lucrare de amenajare drenuri şi rigole. Cam 
aşa se duce tot – peste 15 miliarde când bugetul local pe tot anul este de 12 miliarde? Deci zona asta 
cere nişte investiții mari vis a vis de infrastructură.” (reprezentant primărie 4) 
 
Sursa de apă este o altă problemă menționată de localnici. În mijlocul zonei există 
câteva  izvoare,  dintre  care  unul  cu  un  debit  care  prin  captare  ar  putea  fi  suficient 
comunității,  însă  până  în  momentul  de  față  nu  au  existat  fonduri  pentru  concretizarea 
acestei investiții.  
„Au două izvoare destul de puternice la suprafață (cam în mijlocul cartierului), în schimb 
trebuie captate, trebuie făcută o stație de clorinare sau, ştiu eu, ceva care să fie în acceptul poliției 
sanitare, şi trasă conductă pentru că sunt persoane care cară apă de la 400 sau cinci sute de metri. 
Există apă, dar nu e captată.” (cadru didactic)  

Comunitatea nu dispune de gaz metan şi nici de telefonie fixă, cererile localnicilor 
rămânând  până  în  prezent  nesoluționate  –  unul  dintre  intervievați  a  precizat  că  a  făcut 
numeroase  apeluri  pentru  instalarea  postului  telefonic,  însă  deocamdată  nu  s‐a  rezolvat 
nimic (se pare că în toată zona există doar două persoane care au telefon fix, însă casele lor 
sunt  aşezate  mai  jos  decât  a  celor  de  pe  dealul  Mocirla).  Singurul  telefon  public  este 
amplasat  la  şcoală.  Zona  este  electrificată  şi  se  pare  că  aproape  toate  gospodăriile  sunt 
conectate  şi  facturate  (doar  10  cazuri  din  toată  zona  Orbic,  inclusiv  strada  Orbic,  au  fost 

58
semnalate  de  Electrica  ca  deconectate  pe  motiv  de  neplată).  Comunitatea  este  luminată 
public parțial, cele mai multe becuri fiind sparte de copiii. Canalizare nu există, iar gunoiul 
se aruncă în una dintre râpele din zonă.  
 
Probleme în comunitate şi căi de rezolvare ale acestora 
Cea  mai  importantă  problemă,  conform  majorității  celor  intervievați,  o  reprezintă 
lipsa  locurilor  de  muncă.  Soluții  viabile  nu  au  fost  însă  formulate  (cu  excepția  celor  care 
sunt identificate deja la nivelul localității).  
    „Problema lor principală e traiul – n‐au locuri de muncă. Eu m‐am gândit, dacă în zona aia 
ar  fi  o  fabrică  de  cărămidă.  Ar  fi  o  rezolvare.  Ei  au  lucrat  cu  toții  în  fabrică  –  deci  se  vroia.  Mai 
călcau  şi  strâmb,  şi  pe  vremea  lui  Ceauşescu  mai  furau  lemne  sau  mai  intrau  în  puşcărie.  Aici  e 
problema – lupta pentru existență. Noi care mai avem un pic de carte mai facem câte ceva – dar lor 
idei de unde să le vină? Că în capul lor nu e nimic.” (consilier local) 

Deşi ierarhizarea problemelor comunității este dificilă, cred că una dintre cele mai 
importante  este  cea  a  lipsei  de  educație.  Atât  lipsa  locurilor  de  muncă,  cât  şi  celelalte 
probleme  menționate  anterior  s‐ar  putea  rezolva  în  timp,  chiar  şi  indirect,  prin  creşterea 
nivelului  de  educație.  Prin  aceasta  nu  înțeleg  doar  înscrierea  la  şcoală  şi  lipsa  absențelor 
(deşi şi acest fapt pare destul de greu de realizat), ci şi creşterea gradului de promovare la 
examenul de capacitate.  
Soluțiile  sunt  probabil  mai  complicate  şi  mai  anevoioase  decât  angajarea  unui 
mediator şcolar care nu are educația necesară sau amenajarea unei clase în laborator pentru 
profesori.  Monitorizarea  şi  intervenția  trebuie  realizate  atent  (avizat)  încă  de  la  ciclul 
primar sau chiar preşcolar.  

Proiecte anterioare 
În  comunitate  au  existat  câteva  proiecte  de  dezvoltare  locală  dintre  care  cele  mai 
importante  par  a  fi  fost  „Optimizarea  socializării  romilor”,  derulat  în  perioada  1997‐1998 
(programul oferea masă caldă, rechizite, etc. pentru 20 de elevi) şi „A doua şansă” derulat 
în  perioada  2000‐2002  (proiectul  şi‐a  propus  să  realizeze  un  centru  de  resurse  pentru 
profesori).  Interesantă  este  atitudinea  uneia  dintre  autoritățile  locale  (ce  era  şi  lider  local 
rom) față de proiectele care s‐au desfăşurat în comunitate, atitudine ce semnalează o lipsă 
de comunicare dintre acesta şi inițiatorii proiectelor.  

  „Dar proiecte au mai fost? 
  Ar mai fi fost. Eu nu am ştiință. Au mai fost.  
  Nu s‐a rezolvat nimic? 
  Nu ştiu. Întrebați pe ăia care le‐au făcut. Eu nu am ştiință, adică de ce să nu 

59
spunem?  S‐au  mai  şi  folosit  romii.  I‐au  dus  în  excursie…Nu  are  rost  să  discutăm. 
Sunteți  sociolog  şi  ştiți  cum  stau  lucrurile,  cum  se  manipulează  prostimea.  Aveți 
idee, nu? Eu bănuiesc că mai sunt proiecte. Eu mai am informații, pentru că eu aşa 
m‐am format. Sunt, dar nu au fost concret… Nu pot să le iau calculatoare când ei 
sunt lemn. Concret nu s‐a făcut nimic. Este singura chestie concretă care o derulăm 
acum  cu  drumurile, bine  că  la  ei  e  pământ,  este  mâzgă,  dăm  două  trei  straturi  de 
prundiş. S‐au trimis buldozere.” (lider local romi) 
 

3. Relațiile dintre comunități şi capitalul social 

Relațiile dintre comunități 
Mocirla  este  considerată  de  autorități  ca  fiind  o  zonă  rău  famată,  caracterizată  în 
principal  prin  frecvente  comportamente  anti‐sociale.  Această  atitudine  a  fost  probabil 
amplificată de o întâmplare ce a avut loc acum doi ani de zile când în urma unor agresiuni 
ale  romilor  asupra  unor  jandarmi  veniți  să  aresteze  două  romi  acuzați  de  furt,  două 
persoane  şi‐au  pierdut  viața.  Acest  eveniment,  precum  şi  altele  de  acelaşi  tip,  au  fost 
reflectate pe larg în presă fiind menționate şi de către cei intervievați.  
Această  comunitate  este  frecvent  menționată  negativ  de  autorități  şi  în  comparații 
cu alte cartiere de romi (Colonia Bistrița, Nato).  

60
“…Nu sunt un prieten al poliţiştilor. Zecile mele de articole în care am prezentat abaterile unora dintre ei
de la lege stau mărturie acestei afirmaţii. În cazul Orbic - 5 decembrie 2002 - n-am însă nici o îndoială:
acţiunea poliţiştilor şi jandarmilor a fost legală, iar toleranţa manifestată de ei aici poate fi prezentată ca
exemplu în manualele de Educaţie Civică.
Am scris şi zeci de articole despre fărădelegile comise de unii dintre cetăţenii romi din cartierul Orbic.
Locuitorii din satele din jur au trăit şi mai trăiesc mereu clipe de coşmar. Călare pe bidivii, în căruţe trase
de cai, mascaţi, înarmaţi cu furci şi topoare, unii dintre infractorii din acest cătun au terorizat, la ceas de
noapte, zeci de familii cărora le-au furat mare parte din avut.
Legatul fedeleş, lovirea, ameninţarea însoţeau jafurile. Pe Constantin Gherghel din Racova, de pildă, l-au
legat fedeleş cu sârmă ghimpată, i-au luat tot ce avea prin gospodărie, inclusiv căruţa şi calul. Urmând un
scenariu devenit clasic, infractorii luau calea codrilor şi se sustrăgeau anchetelor poliţiştilor. Aşa fac si
acum.
Minorul V.V., rănit pe 5 decembrie 2002, este unul dintre cei care au continuat să săvârşească infracţiuni
(spargeri, furturi). Are dosare pe rolul instanţei. Mai sunt şi acum infractori din acest cătun daţi în
urmărire generală. Cunosc faptul că, de peste un an, poliţiştii buhuşeni negociază cu feluriţi lideri ai
romilor facilitarea efectuării unor anchete.
Pentru aceasta, cei suspectaţi de săvârşirea unor infracţiuni, cu argumente foarte solide, ar trebui să se
prezinte la anchetă. Ei refuză. Stau in fieful lor din cătunul Orbic. Simt că poliţiştii n-ar mai avea curajul
să se aventureze pentru reţinerea lor, ca în decembrie 2002. Îi putem acuza pe poliţişti că nu se mai
aventurează legal în stoparea infracţiunilor? Poliţiştii sunt oameni.
Au o singura viaţă, au, ca şi noi, copii, soţi, părinţi.” (Deşteptarea, ziar local).

 
  „Şi scandal? 
  Vai… încă ce urât…Mamă, dacă lucrezi o lună aicia, nu mai mult vreau să stai, o lună să 
vezi cum lucrăm, nu ți‐ar mai trebui.  
  Am auzit că mai e o altă zonă.. 
  Colonia Bistrița. Dar nu se compară cu Mocirla. Şi civilizați, chiar dacă sunt necăjiți…ies la 
treabă. Vai, puiule, mergem până în Colonia Bistrița? Eu vreau să mergi cu mine. Din casă în casă. 
Să intri la fiecare. Chiar dacă nu este lux sau nu ştiu ce. Dar altfel se comportă. Şi nu fură. Nu o să 
auziți  vreunul  din  Colonia  Bistrița  să  se  ducă  în  curtea  unuia  să  lege  pe  bătrâni  cum  o  făcut  la 
Orbic că o legat doi bâtrâni în casă şi le‐o luat tot noaptea.  
  Când a fost? 
  Înaintea  împuşcării.  Anul  trecut  o  dat  în  ziar  că  mortul  era  pe  masă  şi  ăştia  din  Orbic  o 
intrat  în  curte,  o  luat  porcul  de  era  în  coteț.  Bătrânul  era  mort  şi  era  cu  un  nepot  bătrânul.  Şi 
nepotul  era  cu  lumânările  aprinse  şi  i‐o  intrat  şi  i‐o  luat  tot  din  curte.  Trei  romi  de  la  Mocirla  – 
porcul,  o  damigeană  de  vin,  găinile…  şi  o  plecat.  Caz  concret.  Dar  pe  stradă  ne  spune  mie  şi  lui 
colega – „lasă că ieşi tu”…” (reprezentant primărie 4) 

Soluția  găsită  de  autoritățile  locale  pentru  a  tempera  acest  conflict  a  constat  în 
angajarea  unui  consilier  pe  probleme  de  romi,  care  se  doreşte  să  fie  mediatorul  între 
primărie, poliție, şi comunitatea mocirlenilor.  
 

61
Capital social şi mecanisme de participare 
La  nivel  local,  ONG‐urile  şi  proiectele  de  dezvoltare  sunt  aproape  inexistente. 
Patronii de magazine sau de alte firme nu par a dori să investească în dezvoltarea şcolilor 
sau  a  altor  sectoare,  poate  şi  pentru  că  dispun  de  resurse  foarte  puține  (de  altfel,  aceasta 
fiind explicația primarului la lipsa lor de implicare).  
“Nu este o cultură comunitară aici. Că de exemplu, sunt foarte mulți comercianți care sunt 
comersanți, nu sunt oameni de afaceri adevărați. Fac micul comerț, nu au producție. Şi de câte ori 
şcolile  apelează  la  o  sponsorizare,  ei  privesc  lucrul  ăsta  ca  pe  o  cerşetorie.  Şi  chiar  emit  astfel  de 
afirmații: „eu m‐am săturat de directorul cutare sau de directoarea cutare că toată ziua stau pe capul 
meu să le dau bani”. Şi consideră că directorul sau directoarea pentru ei cer bani, nu pentru şcoală. 
Întreabă ce le aduce chestia asta.” (profesor şcoala 3)  

„Înainte vreau să vă întreb de ce sunt foarte puține ONG‐uri? Care e explicația? 
S:  E  simplu.  E  vorba  despre  mentalitate.  De  exemplu,  asociația  ARDOR  s‐a  constituit  în 
1999 ca asociație, dar noi funcționăm din 1995 şi la început pentru că a fost un program SOROS 
promovat prin fundație, eu de exemplu, am fost pârâtă de profesori care le‐au spus elevilor care erau 
la clubul meu că eu sunt vândută lui SOROS care este un ungur evreu american şi care mă învață 
pe mine şi eu la rândul meu pe copii să fie spioni şi să îşi vândă țara. Asta a fost situația. Eu am fost 
persona non‐grata. Astea sunt condițiile în care funcționam noi.” (profesoară liceu) 
 
În  ceea  ce  priveşte  Mocirla,  lucrurile  sunt  şi  mai  dramatice,  autoritățile  afirmând 
chiar că singurele momente de coeziune au avut loc pe perioada conflictului dintre romi şi 
jandarmi.  Totodată,  la  întrebările  noastre  despre  modalitățile  de  întrajutorare  au  infirmat 
faptul că acestea ar exista indiferent de natură, motivând că „mai bine ar muri de foame decât 
să  se  împrumute  sau  să  ceară  ceva  de  la  ceilalți”.  Un  alt  aspect  amintit  de  două  dintre 
persoanele intervievate se referă la un incident cu privire la lipsa de implicare a romilor: se 
pare că acestora li s‐a dat voie să ia balast cu căruțele pentru drumuri din comunitate, însă 
aceştia nu s‐au învrednicit să îl transporte.  

“Uite,  special  m‐am  ridicat  într‐o  şedință  –  (am  fost  consilier  independent).  Am  obținut 
atunci să vină cu căruțele lor şi să ia prundiş gratuit. Să meargă în balastieră şi chiar s‐a convenit, 
s‐a trasat sarcină cine să se ducă, dar nu au mai venit. Asta cam acum 4 ani.  
Dar romii ştiau de asta? 
Da. Şi liderul lor ştia.  
Ei de drumuri se plâng.  
Da.  Nu  au  drumuri.  Uite,  mergem  la  primărie  acum  şi  promit  că  în  5  minute  primarul 
spune:  să  se  ducă  cu  căruțele  şi  să  îşi  ia  cât  vor.  Facem  pariu  că  rezolvăm  problema  asta?” 
(profesor) 

62
“Li  s‐o  dat  balast  şi  o  spus  că  îl  cară  ei  până  în  deal.  Apoi  o  zis:  „păi  e  mare 
panta,”(reprezentant primărie)  
 
  “Dar cu drumul v‐au ajutat în vreun fel? 
Da, de exemplu acum am făcut o parte din drum şi au ieşit la împrăştiat prundişul. Dar au 
o particularitate, ies doar  când e în  fața  curții lui.  Aici trebuie să  îi mai  unesc. Ei  sunt  pentru  ei, 
umblă singuri. La rău se unesc. Au fost călcați de mascați de vreo 2‐3 ori, s‐a lăsat cu morți. Au şi ei 
o tactică – bagă femeile şi copiii în față. La rău sunt foarte uniți.” (reprezentant primărie 5) 
 
CONCLUZII 
Mocirla  este  o  comunitate  de  romi  izolată  de  restul  localității  Buhuşi,  fiind  parțial 
inaccesibilă mijloacelor de transport moderne (dealul pe care se află situată comunitatea nu 
poate fi urcat de la drumul principal din cauza pantei foarte abrupte, singura posibilitate, 
însă  şi  aceasta  doar  pentru  o  parte  dintre  localnici,  fiind  pe  un  drum  ocolit  de  pământ). 
Totodată, casele răsfirate nu au acces la utilități: apă, gaz şi nici chiar telefonie fixă.  
Din  punct  de  vedere  economic,  zona  este  lipsită  de  resurse,  constrângerile  fiind 
accentuate  şi  de  lipsa  locurilor  de  muncă  stabile  în  localitate  (ce  s‐a  datorat  închiderii 
Fabricii de Postav). În consecință, singurele surse de venit ale locuitorilor provin din munca 
în agricultură (cu ziua în principal), de venitul minim garantat şi de plecările unora dintre 
ei în străinătate.  
Şansele  de  dezvoltare  în  aceste  condiții  sunt  extrem  de  reduse  pentru  această 
comunitate,  în  condițiile  în  care  se  caracterizează  printr‐o  lipsă  cronică  de  educație  a 
locuitorilor, ce se extinde şi în rândul generațiilor mai tinere. În plus, capitalul social pare 
extrem de scăzut în zonă – pe de o parte, percepția celorlalți indivizi din Buhuşi pare una 
negativă  la  adresa  „mocirlenilor”  şi,  pe  de  altă parte,  capacitatea  de  asociere  în  interiorul 
comunei nu este conturată. 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

63
MIHNEA PREOTESI 
 

SAT 10 PRĂJINI ‐ DAGÂȚA 
 
1. Prezentarea localității 
Comuna Dagâța se găseşte în extremitatea sud‐vestică a județului Iaşi, la 68 de km 
de municipiul Iaşi şi la 35 de km de municipiul Roman. Este o comună relativ mare, cu o 
populație  de  4.844  de  locuitori,  cuprinzând  9  sate,  răsfirate  pe  o  suprafață  destul  de 
importantă, de‐a lungul căii ferate Iaşi – Roman. Satul reşedință de comună, Dagâța, se află 
de partea cealaltă a căii ferate şi are o poziție oarecum centrală  în raport cu celelalte sate 
ale comunei. În satul 10 prăjini, aflat la aproximativ 2 km de Primăria Dagâța, se găseşte o 
comunitate compactă de romi, cuprinzând 147 de gospodării şi  un număr total de 582 de 
locuitori,  dintre  care  422  romi  declarați  la  recensământ  –  în  ceea  ce‐i  priveşte  pe  cei 
nedeclarați, aceştia se consideră totuşi romi, problema nedeclarării lor fiind considerată de 
către majoritatea celor intervievați, mai degrabă ca fiind  un  “ accident ” sau o neînțelegere 
cauzată  de  incompetența  recenzorului.  Există  şi  o  opinie  diferită,  cea  a  reprezentantului 
ONG‐ului Romanitin care consideră această reținere în ceea ce priveşte autoidentificarea ca 
rom în fața unei autorități publice ca pe un efect al persistenței unor reziduuri ale memoriei 
colective, din vremea celui de‐al doilea război  mondial, când recensământul romilor avea 
ca rezultat deportarea acestora. Acea generație “încă nu a dispărut, ei au transmis acest mesaj 
şi  când  vor  dispărea,  peste  vreo  10  –15  ani,  s‐ar  putea  să  dispară  şi  această  frică“  (reprezentant 
ONG Romanitin, Iaşi). 
 Satul  este  relativ  compact  şi  se  întinde  pe  o  lungime  de  aproximativ  1  km  de‐a 
lungul  căii  ferate,  pe  câteva  “  straturi  “  în  adâncime,  între  calea  ferată  şi  un  deal  aflat  la 
circa 100 de metri de calea ferată. 
Structura  pe  vârste  a  populației  comunei  este  una  destul  de  echilibrată,  populația 
“tânără“ fiind mai bine reprezentată decât este în general în mediul rural românesc. În ceea 
ce priveşte satul 10 Prăjini, populația este “mai tânără“ decât în celelalte sate ale comunei. 
Date  mai  exacte,  sau  măcar  estimări  despre  structura  pe  vârste  a  populației  nu  am  putut 
obține, deoarece persoana desemnată la nivel local să facă o astfel de estimare a declarat că 
nu este pregătit  pentru că “până acum nu i‐a cerut nimeni niciodată aşa ceva“. 
În  ceea  ce  priveşte  compoziția  etnică,  pe  lângă  romii  din  10  Prăjini,  ar  mai  exista 
câteva familii de romi în satul Poieni care nu se consideră romi şi nu se declară a aparține 
acestei etnii. În consecință, putem aprecia că restul comunei, cu excepția satului 10 Prăjini, 
este locuită de etnici români. 
Peste  99%  dintre  locuitorii  comunei  sunt  creştin‐ortodocşi.  Excepția  o  reprezintă 

64
câteva familii din satul 10 Prăjini care ar fi fost atraşi de o organizație baptistă să‐şi schimbe 
religia  în  schimbul  unor  avantaje  materiale.  După  celor  din  sat  este  vorba  de  numai  3 
familii care frecventează o casă de rugăciuni improvizată. În ceea ce priveşte cele 3 familii, 
“sărăcia şi promisiunile materiale îi determină să accepte această aşa zisă religie“ (sătean, Dagâța), 
pe  lângă  ajutoarele  materiale  pe  care  le  acordă,  baptiştii  promițându‐le  “că  îi  vor  ajuta  să 
plece în America“. 
 
Economie 
Principalele activități economice în comună sunt cele agricole. Se cultivă în special 
porumb  şi  grâu,  care  se  şi  comercializează,  dar  şi  legume  şi  fructe  pentru  consumul 
propriu.  Oamenii  cresc  şi  animale  pentru  subzistență,  în  special  porci  şi  păsări,  dar  şi,  în 
mai mică măsură, oi şi vaci, o parte dintre ei având şi 1‐2 cai. În ceea ce‐i priveşte pe cei din 
10  Prăjini,  aceştia,  fiind  prin  tradiție  muzicanți,  practică  în  continuare  această  meserie, 
pentru o parte a gospodăriilor din sat, muzica reprezentând, alături de activitățile agricole, 
o  sursă  importantă  de  venit.  O  altă  sursă  de  venit  este  pentru  aproximativ  5%  dintre 
gospodăriile comunei (10% dintre gospodăriile  de romi) munca în străinătate, cu sau fără 
contract de muncă legal. În comună există 6 mori, câteva mici magazine şi baruri şi a existat 
un  mic  atelier  de  mobilă  cu  doi  angajați,  dar  în  prezent  este  închis  din  lipsă  de  comenzi. 
Din  spusele  unuia  dintre  liderii  romilor  ar  exista şi  câteva  gatere  improvizate,  nelegale  şi 
care funcționează doar “din când în când“. Investiții generatoare de locuri de muncă nu s‐au 
făcut în comună în ultimii 5 ani. 

Forța de muncă 
Dintre  cei  150  de  salariați  din  localitate,  majoritatea  sunt  salariați  ai  instituțiilor 
publice locale: Primărie, şcoli, dispensar, biserică. Există însă şi un număr de 50 de salariați 
care  fac  naveta  la  Negreşti,  la  Iaşi  sau  la  Roman.  Pe  de  altă  parte,  există  şi  salariați  din 
cadrul comunei care sunt la rândul lor navetişti, nefiind locuitori ai comunei, de exemplu, 
cei doi medici de la dispensarul comunei, soț şi soție, inginerul agricol de la Primărie sau 
unii dintre profesorii şcolii Dagâța. 
Gradul de ocupare cel mai important se înregistrează în activitățile agricole, unde, 
într‐un  fel  sau  altul  este  cuprinsă  aproape  toată  populația,  “în  vârstă  de  muncă“  şi  nu 
numai,  a  comunei.  Numărul  celor  ocupați  în  industrie  este  foarte  redus,  aceştia  fiind 
reprezentați de o parte dintre cei câteva zeci de salariați navetişti. Cei ocupați în domeniul 
serviciilor sunt în general membrii familiilor ce dețin cele 40 de mici magazine şi baruri din 
comună.  Există  doar  10  şomeri  care  se  mai  află  în  plata  indemnizației  de  şomaj,  însă 
majoritatea şomerilor din comună sunt şomeri de lungă durată, fiind în general rezultatul 
celor câteva valuri de disponibilizări de după 1990 ce au avut loc în principalele oraşe de 

65
“navetă“, Iaşi şi Roman.  
 

Educație 
Nivelul de  educație  la  nivelul comunei este  destul de  redus, iar  în satul 10  Prăjini  
acesta se găseşte la un nivel sub media comunei. Copiii cu dificultăți la şcoală sunt cei din 
familii foarte sărace, “cei din familii dezorganizate şi cei cu părinți plecați la lucru în străinătate“ 
(cadru  didactic,  Dagâța).  Copiii  în  pericol  de  a  abandona  şcoala  sunt  cazuri  rare, 
reprezentate  în  general  de  repetenții  recidivişti  care,  după  ce  au  repetat  de  2‐3  ori  un  an, 
există pericolul să nu mai vină la şcoală. Aceştia sunt, în general, cei ai căror părinți nu dau 
destulă importanță şcolii. “În general, problemele acestea sunt legate de situația precară pe care o 
au din punct de vedere material”. 
Rezultatele obținute de elevii şcolii la testele naționale şi la examenele de capacitate 
sunt mediocre din cauza faptului că o parte importantă a profesorilor şcolii sunt lipsiți de o 
calificare adecvată. “Principala noastră problemă este lipsa profesorilor calificați. Motivul: suntem 
departe de reşedința de județ şi cei care pleacă şi îşi termină facultatea sau cursurile postuniversitare 
nu se mai întorc, pentru că ştiu unde se întorc şi nu le convine – e vorba de nivelul de trai“ (cadru 
didactic,  Dagâța).  Problema  cea  mai  gravă  este  la  Limba  română  unde  nu  există  nici  un 
profesor  calificat,  iar  procentul  de  promovabilitate  la  testele  naționale  şi  la  examenele  de 
capacitate  este  de  doar  12  %  în  timp  ce  la  matematică  şi  istorie,  unde  există  profesori 
calificați, acest procent de promovabilitate este în jur de 60 %. 
 

Sănătate 
În comună există un cabinet medical, deservit de doi medici navetişti (soț şi soție) şi 
de două asistente medicale care locuiesc în localitate, fiind deci disponibile în permanență 
pentru urgențe. Dispensarul este relativ accesibil, mai puțin pe timpul iernii, când zăpada 
face drumurile aproape impracticabile – aceasta este o problemă în ceea ce priveşte accesul 
salvării, atât în satele mai îndepărtate, cât şi în satul 10 Prăjini. Există un punct farmaceutic 
deschis  de  curând  din  inițiativa  şi  prin  implicarea  Primăriei  cu  finanțare  obținută  de  la 
sponsori,  persoane  particulare.  Farmacia,  deşi  nu  funcționează  decât  două  zile  pe 
săptămână, pare a satisface necesitățile de medicamente ale populației. 
Din discuțiile de la şcoală şi de la dispensar a reieşit că romii nu sunt neapărat mai 
bolnavi  decât  ceilalți,  poate  doar  în  măsura  în  care  sunt  mai  săraci.  Copiii  din  familiile 
sărace sunt în general prost hrăniți, dacă nu chiar subnutriți. În rest, în comună nu există 
cazuri de boli contagioase grave, precum tuberculoza sau hepatita, decât în mod accidental 
şi nici alte boli cauzate de lipsa de igienă, precum râia sau dizenteria.  

66
O problemă a comunei legată de accesul populației la serviciile medicale este aceea 
că    “spitalele  sunt  foarte  departe,  iar  Salvarea  se  aşteaptă  foarte  mult  timp.  (…)  La  doctor  vin  în 
special cei care suferă de boli cronice, vin la control, să‐şi ia tratamentul… însă şi majoritatea celor 
din comună vin la doctor cel puțin o dată pe an“ (cadru medical, Dagâța). O problemă ar fi şi 
lipsa unui mijloc de transport adecvat pentru deplasarea în teren a cadrele medicale, în cele 
nouă sate ale comunei. 
 
Locuire. Acces la utilități 
În ceea ce priveşte calitatea locuirii, aceasta poate fi definită ca mediocră la nivelul 
comunei.  În  general,  casele  sunt  făcute  din  paiantă  (chirpici)  şi  au  două,  cel  mult  trei 
camere, şi o odaie pe post de bucătărie. Există şi câteva case mai „pricopsite“, dar nici una 
nu  poate  fi  numită  „vilă“.  Casele  romilor  din  10  Prăjini  sunt  asemănătoare  cu  cele  din 
restul  comunei,  o  parte  dintre  ele  fiind  însă  mai  degradate  şi  mai  suprapopulate  față  de 
media  comunei.  De  asemenea,  şi  aici  există  câteva  case  mai  aranjate,  cum  ar  fi  cele  ale 
liderului celebrei  fanfare “Ciocârlia“ sau cea a patronului unor mici afaceri locale.  
Majoritatea  caselor  din  comună  sunt  branşate  la  rețeaua  de  curent  electric  şi  au 
acces  la  o  fântână  cu  apă  potabilă.  Situația  fântânilor  cu  apă  bună  de  băut  este  ceva  mai 
proastă  la  10  Prăjini,  dar  nu  poate  fi  definită  ca  dramatică,  oamenii  se  descurcă  cu  apa, 
ajutându‐se  între  ei.  Un  număr  destul  de  important  de  gospodării  au  acces  la  un  post 
telefonic fix şi mulți au telefoane mobile – sunt însă unele probleme cu recepția, semnalul 
fiind unul foarte slab între dealuri. Există, de asemenea, şi câteva posturi telefonice publice. 
Nu există rețea de apă curentă, canalizare sau gaze. 
 
Probleme în comunitate şi căi de rezolvare a acestora 
Pe  lângă  problema  mai  generală  a  sărăciei  şi  a  lipsei  locurilor  de  muncă,  cele  mai 
importante probleme ale comunității par a ține, într‐adevăr, de infrastructura deficitară în 
general şi nu doar în ceea ce priveşte drumurile, unde situația s‐a mai îmbunătățit ca efect 
al celor câteva proiecte de reabilitare a acestora. Probleme sunt în special pe timpul iernii 
sau  în  cazul  unor  ploi  abundente,  când  circulația  pe  anumite  drumuri  devine  aproape 
imposibilă,  ceea  ce  practic    aproape  că  izolează  localitatea  de  restul  lumii,  cu  toate  că 
Dagâța  este  şi  o  haltă  CFR.  Problema  cu  trenurile  este  că  cele  care  opresc  aici  sunt  foarte 
rare, cam 2‐3 pe zi. Dacă în ceea ce priveşte drumurile comunale s‐au accesat şi s‐au derulat 
cu succes anumite proiecte SAPARD şi FRDS,  situația este mai dificilă în ceea ce  priveşte 
drumurile care au statut de drum județean, precum cel din comunitatea de romi  de la 10 
Prăjini,  unde  proiecte  precum  cele  cu  FRDS  sau  SAPARD  nu  pot  fi  accesate  de  către 
comunitatea locală şi unde responsabilitatea este “pasată“ de la nivel local la nivel județean 
şi  invers,  cu  atât  mai  mult  cu  cât  comuna  se  află  la  granița  a  două  județe,  județul  Iaşi  şi 

67
județul Neamț.  
O altă problemă ar fi lipsa de solidaritate a oamenilor, dar şi lipsa lor de inițiativă. 
Pe  de  o  parte,  majoritatea  oamenilor  aşteaptă  inițiative  “de  sus  în  jos“,  pe  de  altă  parte, 
oamenii  nu  se  prea  înghesuie  să  lucreze  gratuit  pentru  interesul  general  al  localității.  În 
acest  sens,  este  relevantă  explicația  dată  de  un  reprezentant  al  autorității  locale  care 
consideră  că  “de  când  a  apărut  legea  416  (cea  care  stipulează  obligativitatea  prestării  de 
muncă  în  folosul  comunității  a  beneficiarilor  de  ajutor  social  ,  n.m.),  oamenii,  nici  măcar 
şanțul  din  fața  porții  nu  şi‐l  mai  fac  singuri.  Să‐l  facă  ăla,  că  ăla  (adică  beneficiarul  de  ajutor 
social ) ia bani. Şi şanțul din fața porții să mi‐l facă ăla de la 416 pentru că ăla ia bani“. 
Pe de altă parte, problema socială cea mai importantă a comunei este considerată a 
fi  rata  mare  de  sărăcie,  estimată  de  către  un  reprezentant  instituțional,  la  60  %  din 
populație. Liderii informali consideră, de asemenea, sărăcia ca fiind una dintre problemele 
cele mai importante ale localității. 
 
Proiecte anterioare 
Între anii 2002–2005 s‐au desfăşurat mai multe proiecte de reabilitare, modernizare 
şi  asfaltare  de  drumuri  comunale,  în  cadrul  unor  programe  cofinanțate  de  la  FRDS, 
SAPARD  şi  RICOP,  dar  şi  un  program  finanțat  exclusiv  de  primăria  Dagâța,  pentru 
reabilitarea  drumului  comunal  din  satul  Băloşeşti.  În  cadrul  acestor  proiecte,  contribuția 
comunității locale a constat şi în bani de la bugetul local, dar mai ales în munca prestată de 
beneficiarii de ajutor social, dar şi de alți locuitori ai comunei. 
Atitudinea  locuitorilor  beneficiari  direct  ai  acestor  proiecte  de  îmbunătățire  a 
infrastructurii a fost, în general, una care a evoluat de la rezervată, neutră şi chiar ostilă în 
unele cazuri, la favorabilă, pe măsură ce proiectele începeau să se materializeze. Proiectul 
care  a  generat  o  atitudine  mai  degrabă  ostilă,  până  în  momentul  finalizării,  când  această 
atitudine  a  devenit  favorabilă  a  fost  cel  de  reabilitare  a  drumului  comunal  din  satul 
Băloşeşti, proiect realizat, după cum am amintit, exclusiv prin resurse proprii, de primăria 
Dagâța. Motivul acestei ostilități a fost, după expresia unui fost reprezentant al primăriei în 
perioada derulării proiectului, “pentru că i‐am cam pus la muncă“. Față de toate cele cinci 
proiecte  de  reabilitare  a  infrastructurii  realizate  în  comună  în  aceşti  patru  ani,  atitudinea 
comunității de romi a fost una favorabilă. 
Pe lângă proiectele de infrastructură amintite, a mai existat un proiect care a constat 
în  deschiderea  unui  punct  farmaceutic,  acțiune  în  care  s‐a  implicat  Primăria  doar  cu 
inițiativa  şi  organizarea,  finanțarea  fiind  obținută  de  la  nişte  sponsori,  obținându‐se  şi 
anumite facilități privind distribuția medicamentelor, de la o firmă de profil din Iaşi. 
 

68
2. Comunitatea de romi – satul 10 Prăjini 
Prezentarea comunității 
Satul 10 Prăjini, care reprezintă o comunitate compactă de romi este situat la doar 2 
km  de  satul  centru  de  comună,  având  o  poziție  relativ  centrală  în  raport  cu  alte  sate  ale 
comunei.  După  cum  am  amintit  anterior,  structura  pe  vârste  a  comunității  este  una 
echilibrată,  satul  având  o  populație  ce  poate  fi  definită  ca  “tânără“  în  contextul  mediului 
rural românesc actual. 

Lipsa actelor de identitate 
Deşi nu este un fenomen de masă ci, mai curând apar ca nişte cazuri izolate, există 
câteva  persoane  fără  certificate  de  naştere  şi  câteva  fără  buletine  de  identitate  valabile, 
pierdute  sau  expirate–  la  Primărie  a  fost  identificată  o  singură  persoană  fără  certificat  de 
naştere, dar este probabil să mai existe persoane aflate în situații precum cele de mai sus.  
 
Economie. Forță de muncă 
Activitatea  de  bază  aducătoare  de  venit  în  satul  10  Prăjini  este  agricultura.  Marea 
majoritate  a  romilor  dețin  un  lot  de  teren  obținut  prin  reconstituirea  dreptului  de 
proprietate în baza împroprietăririlor din anul 1921 când, celor 10 prăjini de teren, loc de 
casă  (de  unde  şi  numele  satului)  li  s‐a  adăugat  1  ha  sau  două  de  teren  arabil.  Problema, 
generală a satului românesc, este că, în timp, prin împărțirile succesive la urmaşi, terenurile 
s‐au fărâmițat, iar rezultatul este că acestea nu mai pot susține decât cel mult o agricultură 
de subzistență. O altă sursă importantă de venit a comunității de romi o reprezintă muzica. 
Pe  lângă  cele  două  fanfare  cunoscute,  cea  a  lui  Ivancea,  numită  “Ciocârlia“  şi  cea  a  lui 
Costică Panțâru, există şi alte fanfare mai puțin cunoscute, precum şi muzicanți în diverse 
formații care câştigă bani “pe plan local“ sau în județele limitrofe, cântând pe la nunți sau 
alte  evenimente  unde  sunt  invitați.  Pensionarii  satului,  cât  şi  o  parte  a  populației  “între 
două  vârste“,  sunt  în  general  oameni  care  au  căpătat  o  anumită  calificare,  unii  dintre  ei 
lucrând în industrie în oraşele mari furnizoare de locuri de muncă, în special în Roman, dar 
şi  în  localitate  la  cele  câteva  IAS‐uri  şi  stațiuni  de  mecanizare,  desființate  după  1990.  În 
consecință, există în comunitate un nucleu de oameni cu oarecare calificare care, pe de altă 
parte, dețin experiența muncii organizate şi regulate. În ceea ce îi priveşte pe tineri, aceştia 
sunt,  în  general,  lipsiți  de  orice  calificare,  cât  şi  de  abilități  practice.  În  consecință, 
“majoritatea tinerilor sunt stângaci, îndeletnicirile practice lasă de dorit. Nu ştiu să bată un cui, iar 
dacă o fac, o fac cu stângăcie. Cei mai în vârstă însă, se descurcă bine. “(lider informal, Dagâța). 
 
 

69
Educație 
Participarea şcolară a copiilor romi este una relativ ridicată în contextul general al 
populației de romi, însă performanțele şcolare sunt mediocre. Rata abandonului şcolar este 
una foarte scăzută pentru clasele 1‐8, însă destul de puțini copii romi reuşesc la examenul 
de capacitate (nici unul în anul şcolar 2004 – 2005 şi unul singur cu un an în urmă). Chiar 
dacă  performanțele  şcolare  ale  copiilor  români  sunt  ceva  mai  bune,  nivelul  general  de 
pregătire pe care îl poate oferi şcoala din Dagâța (unde învață şi copii romi din clasele 5‐8, 
pentru  clasele  1‐4,  aceştia  având  şcoala  lor  la  10  Prăjini)  este  unul  mai  degrabă  modest, 
după cum declară chiar cadrele didactice din Dagâța. Există însă şi copii romi care urmează 
cursurile  unor  licee  sau  şcoli  de  arte  şi  meserii  şi  câțiva  copii  romi  (4‐5)  care  sunt  la 
facultate, la Iaşi şi la Roman.  
Nu sunt probleme cu abandonul şcolar la copiii romi din 10 Prăjini pentru că, după 
cum declară cadrele didactice, romii de aici sunt “emancipați“ şi nu au concepții de tipul “să 
nu‐şi trimită copiii la şcoală“. Pe de altă parte, totuşi părinții romi vin la şcoală, în general, 
doar  când  sunt  chemați  sau  când  au  interese  materiale,  precum  cele  legate  de  alocația 
pentru copii, însă acest lucru este valabil şi pentru părinții copiilor români. 
În ceea ce priveşte populația ocupată, în satul 10 Prăjini există doar 2 salariați dintre 
care unul navetist şi un şomer înregistrat, care se mai află în plată. În sat există doar 30 de 
pensionari  şi  aproximativ  25  de  oameni  plecați  la  muncă  în  străinătate.  În  consecință, 
putem  estima  că  pentru  mai  mult  de  jumătate  din  populația  adultă  a  satului  sursele 
principale de venit sunt agricultura, lăutăria şi/sau ajutorul social. Trebuie menționat faptul 
că  lăutăria  este  o  activitate  rezervată  exclusiv  bărbaților,  “femeile  sunt  mai  mult  casnice,  cu 
gospodăria, cu copiii“ (lider informal rom). 
Sănătate 
Starea de sănătate a membrilor comunității este una “normală“ la nivelul comunei, 
iar asistența medicală de care se bucură este nediscriminatorie, percepută ca mulțumitoare 
de către autorități, cât şi de către liderii şi membrii comunității de romi. În general, “cei din 
10 Prăjini sunt prezenți la cabinet chiar mai des decât ceilalți“ (cadru medical, Dagâța ) 
 
Locuire 
Casele  din  10  Prăjini  sunt,  cu  câteva  excepții,  ca  şi  cele  din  restul  comunei,  mai 
degrabă  modeste,  construite  din  paiantă  sau  chirpici.  Singurele  utilități  la  care  au  acces 
sunt  curentul  electric  (există  totuşi  în  jur  de  15  case  care  nu  au  acces  la  curent)  şi,  în  mai 
mică măsură, un post telefonic fix, iar în cazurile fericite o fântână cu apă potabilă în curte. 
Problema  apei  nu  este  însă  percepută  de  către  membri  comunității  ca  fiind  o  problemă 
importantă, ei fiind mulțumiți de situația actuală: “există o fântână la nici 20 de metri distanță 
de  casă“  (rom,  comunitate  10  Prăjini).  Există  însă  şi  câteva  case  mai  mult  decât  modeste, 

70
case cu acoperişurile găurite, aproape dărâmate, în care, în general, locuiesc bătrâni singuri 
care  nu  au  copii  care  să  aibă  grijă  de  ei.  Excepțiile  pozitive  sunt  reprezentate  de  casele 
liderilor  romi,  care  sunt  fie  liderii  celor  două  fanfare  mai  cunoscute,  fie    lideri  prin 
capacitatea  de  inițiativă  şi  priceperea  de  a  “face  bani”.  Între  cei  care  şi‐au  permis  să‐şi 
renoveze casele şi chiar să‐şi construiască unele noi, se găsesc şi unii dintre cei care au fost 
plecați la muncă în străinătate, “înainte, pe la sârbi, şi, după ce s‐a putut pleca, şi  în Occident, 
mai mult prin Germania“ (lider informal rom) 
 
Probleme în comunitate şi căi de rezolvare a acestora 
Problemele  comunității  de  romi  sunt,  în  mare  parte,  aceleaşi  cu  ale  restului 
locuitorilor comunei, anume, infrastructura precară, cu mențiunea că, în cazul celor dintâi, 
acestea  sunt  şi  mai  grave.  Dacă  “sărăcia  cruntă“  reprezintă  o  problemă  a  comunei,  în 
general,  aceasta  este  mai  accentuată  în  10  Prăjini,  “pentru  că  ei  nu  au  pământ  în  raport  cu 
ceilalți” (lider informal român). 
În  ceea  ce  priveşte  infrastructura,  pe  lângă  calitatea  proastă  a  drumurilor  care, 
atunci  când  plouă  mai  mult,  precum  şi  iarna,  pe  zăpadă,  sunt,  după  expresia  unui  lider 
informal  rom,  “durere“,  problema  locuirii  este  una  mai  gravă  decât  în  cazul  celorlalți 
locuitori  ai  comunei,  casele  romilor  fiind,  pe  de  o  parte,  suprapopulate,  pe  de  altă  parte, 
foarte degradate. 
Dacă în legătură cu problema drumurilor soluția propusă de autorități este tot aceea 
a  pasării  responsabilități  la  nivel  județean,  în  ceea  ce  priveşte  problemele  sociale  ale 
romilor,  soluția  ar  fi  accesarea  unor  resurse  interne  şi  externe  prin  proiecte  focalizate  pe 
comunitatea de romi. Pentru aceasta însă, o condiție necesară este ca aceştia să se declare 
cu toții romi pentru a avea mai multe şanse în accesarea unor fonduri care le sunt adresate 
(faptul că nu s‐au declarat toți romi la recensământ ar fi “stricat punctajul“ obținut de un 
proiect realizat de Primărie, care urmărea  accesarea unor asemenea fonduri). 
Capacitatea  de  mobilizare  a  romilor  în  proiecte  de  dezvoltare  comunitară  este 
apreciată  în  mod  diferit  de  către  autoritățile  locale  şi  de  către  liderii  informali,  romi  sau 
români.  Aşadar,  reprezentanții  autorității  locale  consideră  că  nici  oamenii  din  10  Prăjini, 
precum nici ceilalți din comună nu sunt, în general, considerați de către autorități ca fiind o 
potențială resursă pentru proiectele de dezvoltare comunitară, pentru că nu sunt solidari şi 
nu sunt uniți pentru un scop de interes general, ci doar pentru interese particulare. “Noi le 
aducem piatră pentru drum şi ei o bagă la ei în curte“. 
Dimpotrivă,  liderii  informali  intervievați,  fie  ei  români  sau  romi,  consideră 
comunitatea romilor mai solidară, mai unită şi, în consecință, romii ar putea fi implicați în 
rezolvarea problemelor comunității, deoarece aceştia s‐ar implica în mare măsură, “mai ales 
acolo, la 10 Prăjini, ar sări 95%... ei (romii, s.m.) au un alt sistem, sunt mai solidari, mai ales în cea 

71
ce priveşte problemele comunității “. 
La  prima  vedere,  situația  mult  invocatelor  drumuri  proaste  nu  pare  aşa 
dezastruoasă,  cel  puțin  pe  vreme  bună.  Drumul  de  acces  în  comună  este  unul  destul  de 
bine îngrijit, însă plin de praf şi probabil, pe ploaie, se înnoroiază. Probleme mai mari sunt 
cu ulițele laterale care sunt “desfundate“ şi au şanse mari ca după o ploaie mai serioasă să 
devină  impracticabile.  Problema  cea  mai  serioasă  în  ceea  ce  priveşte  accesul  în  localitate 
cred  că  se  datorează  climei  ‐  iernile  cu  zăpezi  serioase  şi  primăverile  cu  ploi  rare,  dar 
abundente şi insuficienței mijloacelor de a lupta cu efectele aferente, precum înzăpezirile. 
O  altă  problemă  importantă  a  celor  de  la  10  Prăjini,  care  nu  ține  de  calitatea 
drumurilor, ci de lipsa mijloacelor de transport este că pentru copiii din clasele 5‐8, accesul 
la    şcoala  din  Dagâța  este  dificil,  în  special  pe  timp  de  iarnă.,  în  lipsa  mijloacelor  de 
transport  “  Este  greu  pentru  un  copil  de  10  ani  să  meargă  6  km.  pe  jos  în  fiecare  zi  ”(până  la 
şcoală şi înapoi, n.m.) (lider informal rom). Probleme importante sunt cele legate de locuire, 
unele  case  fiind  aproape  dărâmate,  dar  şi  suprapopulate  ‐  există  şi  case  în  care  în  două 
camere locuiesc mai mult de 15 oameni.  
 
Proiecte anterioare 
1. Biserica 10 Prăjini ‐ Proiectul, realizat în anul 1998, a constat în construirea unei 
biserici  pentru  locuitorii  satului  10  Prăjini.  Sursa  principală  de  finanțare  a  fost  pusă  la 
dispoziție de către romii mai bogați din 10 Prăjini, dar au participat cu bani şi români din 
celelalte  sate  ale  comunei.  A  fost  un  proiect  care  s‐a  bazat  pe  solidaritatea  socială  a 
locuitorilor comunității de romi, practic întreaga comunitate de romi s‐a implicat cu bani şi 
muncă voluntară în construcția acestei biserici.  
2. “Şcoală din chirpici“ ‐ reprezintă un proiect aflat în curs de derulare, ce constă în 
construirea unei şcoli noi, mai moderne, care să înlocuiască vechea şcoală de chirpici din 10 
Prăjini. Finanțarea acestui proiect, derulat prin Inspectoratul Şcolar Județean, este asigurată 
de Banca Mondială. Comunitatea locală, a romilor din 10 Prăjini, contribuie la acest proiect 
prin munca voluntară.   
3. Humanitarian Social Program – este un proiect derulat de ONG‐ul Romanitin şi 
finanțat de Organizația Internațională pentru Migrație, Geneva ‐ Elveția. Proiectul constă în 
ajutorarea  bătrânilor  din  comunitate  cu  haine,  lemne  şi  alimente  şi,  mai  nou,  cu  asistență 
medicală şi juridică gratuită. Chiar dacă, teoretic, singurul criteriu de selecție este vârsta ‐ 
beneficiarii trebuie să fie romi născuți înainte de 1945 ‐ practic, a existat şi o selecție bazată 
pe  criterii  sociale,  la  nivel  comunitar,  a  celor  40  de  comunități  de  romi  în  care  se  aplică 
proiectul. 
În  cazul  acestui  proiect,  contribuția  autorităților  locale  este  nulă.  De  altfel,  este 
relevant  faptul  că  la  Primărie  nimeni  nu  ştia  de  vreo  fundație  care  să  se  fi  implicat  în 

72
acțiuni sociale la 10 Prăjini. Fundația colaborează însă în toate cazurile cu lideri formali sau 
informali locali ai romilor. 
Dacă în cazul celorlalte două proiecte amintite anterior atitudinea romilor a fost una 
foarte  favorabilă,  în  cazul  celui  de‐al  treilea  proiect  aceasta  este  una  diferențiată  ‐  foarte 
favorabilă  din  partea  beneficiarilor,  neutră,  nefavorabilă,  şi  chiar  ostilă  şi  violentă  în 
anumite  cazuri,  din  partea  unora  dintre  non‐beneficiari,  care  se  consideră  nedreptățiți  că 
nu  au  fost  incluşi  în  acest  proiect.  Explicația  acestei  diferențe  de  atitudine  față  de  aceste 
proiecte este aceea că, dacă în primele două cazuri întreaga comunitate putea fi considerată 
beneficiară  a  proiectelor  respective,  în  cazul  acestui  proiect  umanitar  există  o  selecție  a 
beneficiarilor. 
 
Reuşite şi eşecuri în implementarea proiectelor anterioare  
Atâta  timp cât  există  un  interes  comun  şi  toată  lumea  are  de  câştigat  (ceea  ce  este 
valabil în proiectele de interes general, cum ar fi cele legate de infrastructură şi nu în cele 
focalizate  categorial),  romii  pot  fi  mobilizați  prin  intermediul  liderilor  lor,  să  participe  cu 
muncă  şi  chiar  cu  bani  la  astfel  de  proiecte.  Un  exemplu  de  succes  în  acest  sens  este 
construirea prin forțe proprii a Bisericii din 10 Prăjini, la care unii mai înstăriți, au contribui 
cu  bani  şi  majoritatea  oamenilor  din  sat  au  contribuit  cu  muncă  voluntară.  Este  demn  de 
remarcat faptul că pentru construirea acestei biserici a romilor au donat bani şi unii etnici 
români  din  celelalte  sate  ale  comunei.  O  altă  experiență  mai  recentă  care  demonstrează 
solidaritatea socială şi spiritul comunitar al romilor din 10 Prăjini este construcția în curs a 
noii şcoli din sat, la care majoritatea celor apți de muncă iau parte, în mod benevol. 
 
3. Relațiile celor două comunități şi capitalul  social 
Există  un  adevărat  consens  în  ceea  ce  priveşte  definirea  relațiilor  dintre  cele  două 
comunități ca foarte bune, neconflictuale şi bazate pe respect reciproc. Atât reprezentanții 
instituțiilor publice locale, cât şi liderii romi şi neromi definesc, aşadar, situația celor două 
comunități  ca  fiind  categoric  neconflictuală.  Nu  s‐au  înregistrat  conflicte  interetnice  în 
comuna Dagâța şi nici nu există premisele ajungerii la o astfel de situație. 
Pe lângă faptul că oamenii din cele două comunități etnice, în general, se cunosc şi 
se  respectă,  o  explicație  des  invocată  de  către  cei  intervievați  pentru  lipsa  unor  astfel  de 
tensiuni interetnice este faptul că romii din 10 Prăjini sunt “românizați“ sau moderni şi nu 
sunt romi “tradiționali“, precum alte neamuri cum ar fi, de exemplu, căldărarii. Romii din 
10  Prăjini  sunt  muzicanți  din  neamul  ursarilor  şi  nu  respectă  tradiții  țigăneşti,  precum 
interdicția  pentru  fete  de  a  frecventa  şcoala  sau  altele  de  felul  acesta.  Dimpotrivă,  şcoala 
este  respectată  în  comunitate  şi  este  considerată  a  fi  importantă,  atât  pentru  fete,  cât  şi 
pentru băieți. Ai nevoie de şcoală “dacă vrei să ajungi un om mare. Dacă ai şcoală, cum să nu 

73
ajungi  ?  (lider  informal  rom).  Pe  de  altă  parte,  faptul  că  romii  din  10  Prăjini  sunt 
proprietarii câte unei bucăți de pământ pe care o lucrează şi care le asigură subzistența, îi 
apropie şi mai mult de stilul de viață al românilor, concluzia fiind că practic,  “cum trăiesc 
românii, aşa trăiesc şi romii“ (lider informal rom).  
Nu  există  structuri  interne  de  putere  şi  nici  lideri  tradiționali  de  tipul  bulibaşei. 
Asemenea tradiții sau structuri de putere arhaice par a nu fi valorizate, iar interlocutorii au 
ținut să se delimiteze net de asemenea practici, unii dintre romi şi chiar unii dintre români, 
în  numele  acestora  simțindu‐se  chiar  jigniți  de  o  asociere  a  romilor  din  10  Prăjini  cu 
asemenea  practici.  Tradiția  de  muzicanți  şi  faptul  că  mulți  dintre  ei  practică  această 
îndeletnicire  cu  succes  şi  unii  chiar  cu  recunoaştere  internațională  este  motiv  de  mândrie 
pentru  romi,  dar  şi  prilej  de  admirație  şi  element  de  susținere  a  “patriotismului  local“ 
pentru toți locuitorii comunei Dagâța. Există chiar anumite frustrări legate de faptul că cele 
două fanfare mai cunoscute din sat nu sunt cunoscute şi ca fiind ale comunei Dagâța, “toată 
lumea  vorbeşte  de  fanfara  de  la  10  Prăjini  şi  nimeni  nu  ştie  că  asta  este  în  comuna  Dagâța“ 
(reprezentant autoritate locală).  
 
Capital social şi mecanisme de participare 
Până în momentul în care romii şi‐au construit propria biserică în 10 Prăjini (unde, 
de altfel, slujeşte acelaşi preot ca şi în Dagâța), aceştia participau la slujbe alături de români, 
la biserica din Dagâța. De asemenea, participau împreună la sărbătoarea hramului bisericii. 
În  momentul  de  față, sărbătoarea  care  îi  mai  adună  laolaltă  în  număr  mare  pe  romi  şi  pe 
români în fiecare an este o sărbătoare a romilor, numită “Joia verde“ sau “Paştele romilor 
muzicanți“.  Această  sărbătoare  are  loc  în  fiecare  joi  de  după  Paşte,  funcția  ei  simbolică 
având şi o determinare practică, anume aceea de a da posibilitatea romilor muzicanți de a 
sărbători şi ei Paştele, în condițiile în care mare parte dintre ei muncesc în zilele de Paşti, 
pentru că sunt angajați să cânte la petrecerile altora.  
Pe  de  altă  parte,  romii  au  fost  destul  de  implicați  în  activitățile  comunității  prin 
faptul că, dintre aceştia, un număr relativ important sunt beneficiari de ajutor social şi deci 
prestează  muncă  în  folosul  comunității.  Pe  lângă  această  muncă  obligatorie,  există  şi  alte 
forme  de  “socializare  interetnică“,  precum  munca  “cu  ziua“,  prestată  de  romi  în 
gospodăriile de români, precum şi întâlnirile obişnuite pe ulițele şi în cârciumile comunei. 
 
CONCLUZII 
În  satul  10  Prăjini  există  o  comunitate  compactă  de  romi,  ce  poate  fi  definită  ca 
modernă, raportat la comunitățile de romi de tip tradițional, o comunitate ce are un specific 
aparte prin faptul că perpetuează în multe familii tradiția şi meseria de muzicanți. Lăutăria, 
practicată  cu  succes  şi  chiar  cu  renume  național  şi  internațional,  este  motiv  de  mândrie 

74
pentru  romi,  dar  şi  prilej  de  admirație  şi  element  de  susținere  a  “patriotismului  local“ 
pentru toți locuitorii comunei Dagâța, fie ei români sau romi. 
Această “modernitate“ a comunității de romi, pe de o parte, şi solidaritatea socială a 
membrilor comunității, probată în acțiuni comune, precum construcția Bisericii şi a Şcolii, 
pe  de  altă  parte,  reprezintă  premise  favorabile  pentru  dezvoltarea  unor  proiecte  de 
dezvoltare comunitară în zonă. De asemenea, existența unor lideri informali, respectați în 
comunitate  şi  interesați  de  rezolvarea  problemelor  acesteia,  poate  reprezenta  un  alt 
argument  în  sprijinul  unei  prognoze  optimiste  în  ceea  ce  priveşte  succesul  aplicării  unui 
program de dezvoltare comunitară în satul 10 Prăjini. 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

75
DAN ARPINTE 
 

CARTIERUL PEXCO ‐ GALAȚI 
 
Localizare geografică 
Comunitatea  de  romi  este  situată  în  N‐E  oraşului  Galați,  la  periferia  cartierului 
MICRO  40,  într‐un  bloc  de  locuințe  cumpărat  în  2001  de  Consiliul  Local  Galați  de  la  un 
agent  economic  cu  intenția  de  a  suplimenta  numărul  de  locuințe  sociale  disponibile  în 
situații de urgență 37, dar şi pentru a asigura protecția locatarilor (aprox. 40 de familii) care 
ocupau  camere  fără  forme  legale.  Fostul  proprietar  (SC  PEXCO)  intenționa  să  evacueze 
blocul  având  în  vedere  că  locatarii  nu  plăteau  costurile  utilităților,  suportate  astfel  în 
întregime de PEXCO. 
Clădirea este ocupată în întregime de chiriaşi şi, după datele direcției spații locative 
din cadrul Primăriei, pentru blocul PEXCO au fost încheiate 80 de contracte de închiriere. 
Deşi primăria ar fi trebuit să aibă o evidență clară a contractelor şi titularilor acestora, nu 
este  cunoscut  numărul  real  al  familiilor  care  locuiesc  în  bloc.  Au  fost  încheiate  80  de 
contracte, însă clădirea nu are decât 65 de locuințe cu una şi două camere. De asemenea, în 
perioada în care Alianța Romilor a derulat un proiect de obținere a actelor de identitate, o 
parte  din  familiile  din  bloc  nu  aveau  dreptul  legal  la  o  locuință  în  blocul  PEXCO  şi  au 
reuşit  să‐şi  întocmească  certificate  de  naştere  şi  cărți  de  identitate  utilizând  contractul  de 
închiriere al altor familii.  
Deşi  atât  liderii  formali  roma,  liderii  comunitari,  cât  şi  locatarii  şi‐au  exprimat 
îngrijorarea  cu  privire  la  situația  locativă,  existând  temerea  că  vor  fi  evacuați  la  sfârşitul 
anului 2005, direcția spații locative infirmă categoric zvonurile. Contractele încheiate sunt 
ferme,    cu  reînnoire  la  fiecare  5  ani,  şi,  chiar  şi  în  cazul  nerespectării  unor  clauze,  se 
prelungesc.  De  altfel,  nu  au  existat  situații  în  care  contractul  să  fi  fost  anulat  sau  să  fie 
refuzată prelungirea acestuia. 
Blocul a fost preluat de Consiliul Local în stare de degradare accentuată, renovat şi 
rebranşat la utilități în 2004. S‐a realizat şi contorizarea individuală pentru curent electric a 
locuințelor, însă unele familii nu au acces la rețea din cauza neplății datoriilor mai vechi. O 
parte din lucrările de reparații la rețelele de utilități şi la spațiile comune au continuat şi în 
2005.  
 

37
Decizia a fost luată ca urmare a faptului că în Galaţi există câteva blocuri construite pe un tip de sol care se
tasează existând riscul prăbuşirii acestora. Pentru astfel de situaţii, consiliul local nu avea pregătite suficiente
locuinţe sociale pentru asigurarea unui adăpost temporar locatarilor până la finalizarea lucrărilor de
consolidare. Prima situaţie de acest gen a fost înregistrată la sfârşitul anului 2003.

76
Date demografice 
Blocul  este  locuit  de  aproximativ  70%  romi  (estimare  BJR)  sau  60%  conform  unui 
lucrător social de la Direcția Județeană de Asistență Social, însă un număr foarte redus de 
locatari se autoidentifică de etnie romă.  
Media de vârstă a celor mai mulți părinți din familiile din bloc este cuprinsă între 40 
şi  50  de  ani.  Sunt  şi  câteva  familii  de  vârstnici  (60  de  ani  şi  peste),  iar  numărul  familiilor 
tinere  este  nesemnificativ.  Din  cele  65  de  familii  din  bloc,  aproximativ  20  sunt 
monoparentale (de regulă, mama cu copiii).   
Numărul  persoanelor  fără  acte  de  identitate  este  redus  (numai  3‐4%  din  locatari) 
datorită unui proiect implementat de Alianța Romilor, dar şi a intervenției primarului care 
a  făcut  posibilă  includerea  unui  număr  mare  de  beneficiari  din  blocul  PEXCO.  Înaintea 
alegerilor  locale,  BJR  a  primit  din  partea  primarului  propunerea  să  legalizeze  situația 
proprietarilor,  astfel  încât  să  le  fie  asigurat  dreptul  de  şedere  şi  după  renovarea  blocului: 
„m‐a  chemat  primarul  în  2004  şi  mi‐a  spus  <<fă‐le  buletine  la  toți,  dă‐le  domiciliul  acolo  ca  să 
prindă  repartiție  după  renovare>>.  S‐a  dat  dispoziție  şi  nu  s‐a  mai  ținut  cont,  le‐am  făcut  acte  la 
toți.”. (reprezentant al romilor) 
În Blocul Pexco au fost sprijinite aprox. 200 de persoane pentru obținerea de cărți de 
identitate, iar la nivelul județului Galați au fost întocmite 2495 de cărți de identitate şi au 
fost efectuate 1462 de înregistrări tardive 38. Au fost şi cazuri în care membri ai unor familii 
fără situație locativă legală au beneficiat de acte de identitate, acestea fiind întocmite pe un 
singur contract de închiriere. 
 
Economie & Forța de muncă 
Există o diferență netă în privința ocupării între cei identificați ca romi şi români. În 
familiile de români principala sursă de venituri o reprezintă salariul, adulții fiind angajați 
la  SIDEX,  Şantierul  Naval,  în  construcții  sau  în  servicii.  În  cazul  romilor,  veniturile  sunt 
obținute  din  comerț,  mici  afaceri  (ex.:  închiriere  de  utilaje  agricole,  transport,  taximetrie) 
sau  din  munca  cu  ziua.  Romii  care  obțin  venituri  din  comerț  îşi  desfăşoară  activitatea  în 
piața  din  apropierea  blocului  unde  vând  diverse  produse.  Numai  5  familii  şi‐au  înființat 
AF‐uri  şi  dețin  tonete  pentru  care  au  obținut  aprobările  necesare  cu  sprijinul  liderilor 
formali roma.  
La  nivelul  întregii  comunități,  peste  60%  din  bărbați  au  un  loc  de  muncă  şi  mai 
puțin  de  25%  din  femei  sunt  angajate  sau  implicate  în  afacerile  familiei.  Numărul  de 

38
Au beneficiat de acest proiect persoane din toate categoriile de vârstă. A fost şi cazul unei persoane născută
în 1930 a căror naştere nu a fost înregistrată în evidenţele consiliului local. Înregistrarea tardivă a naşterii este
posibilă atunci când naşterea nu a fost înregistrată deci nu trebuie confundată cu situaţia în care o persoană
pierde certificatul de naştere şi solicită autorităţilor un duplicat.

77
pensionari  este  relativ  redus  (numai  12  persoane),  însă  este  posibil  ca  în  perioada 
următoare alți cel puțin cinci să obțină pensie în baza faptului că au fost deportați.  
În  2002,  majoritatea  familiilor  au  fost  beneficiare  de  VMG,  însă  în  2005  au  fost 
înscrise  ca  beneficiare  numai  18  familii  şi  3  persoane  singure.  În  prezent,  numai  6  familii 
mai primesc efectiv ajutorul (4 familii monoparentale cu un copil, o familie cu cinci copii şi 
una  cu  doi).  Motivul  scoaterii  din  plată  sau  al  suspendării  ajutorului  social  îl  reprezintă, 
conform  reprezentanților  serviciului  social,  refuzul  de  a  presta  orele  de  muncă.  Câteva 
familii beneficiază şi de masa la cantina de ajutor social de unde mai primesc şi ajutoare în 
îmbrăcăminte sau materiale de igienă. 
 
Educație 
Nivelul  de  educație  al  părinților  este  scăzut,  majoritatea  având  până  la  8  clase, 
motiv pentru care interesul lor pentru situația şcolară a copiilor este minim. Însă, până la 
absolvirea a opt clase neparticiparea şcolară sau abandonul sunt rar întâlnite la copiii din 
blocul  PEXCO.  În  2004  o  singură  familie  şi‐a  retras  copilul  de  la  şcoală  fără  a‐şi  motiva 
decizia.  Nu  există  diferențe  majore  între  copiii  romi  şi  români  în  privința  ratei  de 
promovabilitate a examenului de capacitate. Şansa de a merge la liceu pe locuri rezervate 
motivează  suplimentar  copiii  romi,  cadrele  didactice  apreciind  acest  sistem  ca  funcțional, 
cu rezultate excelente.   
Frecvența  la  cursuri  este  apreciată  de  profesori  ca  fiind  bună,  însă  performanțele 
şcolare  sunt  modeste.  În  opinia  unui  reprezentant  al  şcolii  din  zonă  condițiile  de  locuit 
precare, modul de viață şi lipsa resurselor materiale privează copiii de condițiile minime de 
pregătire a temelor: „sunt şi familii interesate de copiii lor, dar sunt familii care şi‐au găsit aici un 
adăpost, familii lipsite de educație care trăiesc în promiscuitate şi nu pot oferi decât un mediu viciat 
copiilor” (cadru didactic) 
O problemă importantă a şcolii o constituie însă elevii ai căror părinți sunt plecați la 
muncă în străinătate. În blocul PEXCO patru copii se află în această situație, iar la nivelul 
întregii şcoli, din  950 de elevi, aproximativ 60 au cel puțin unul din părinți în afara țării. În 
cazul  acestor  copii  şcoala  încearcă  să  intervină  în  mod  susținut  şi  apelează  adesea  la 
serviciile pentru protecția copilului.  
În şcoală nu au fost implementate proiecte de suport pentru copiii în dificultate, cu 
excepția programelor guvernamentale („Corn şi lapte” şi rechizite). Se mai oferă ocazional, 
cu sprijinul bisericii, ajutoare materiale pentru copiii din familii sărace.  
 
Sănătate  
În opinia medicului la care este arondată majoritatea locatarilor blocului „nu există 
un specific al zonei PEXCO pentru că am pe listă şi asigurați din alte zone ale cartierului”. (medic 

78
de familie)  
Problemele de sănătate sunt cele întâlnite frecvent la populația săracă, slab educată. 
Sunt în special boli şi afecțiuni ale dezechilibrelor în alimentație şi exceselor, ale traiului în 
condiții  modeste  „Cele  mai  multe  afecțiuni  sunt  ulcerul,  gastrita.  Sunt  şi  câțiva  cu  diabet...Mai 
sunt şi vreo patru cu TBC, dar nu sunt mulți în comparație cu alte zone ” (medic de familie).  
Deşi  frecvența vizitelor la medicul  de  familie  a fost  redusă şi  determinată doar  de 
agravarea  unei  boli,  numărul  locatarilor  din  PEXCO  care  vin  la  cabinet  a  scăzut 
semnificativ  în  ultimul  an.  Suspendarea  ajutorului  social  pentru  cele  18  familii,  dar  şi 
numărul  mare  de  adulți  implicați  în  activități  la  negru  au  redus  numărul  de  asigurați. 
Aceştia preferă să se ducă la medic numai în cazul în care au probleme grave de sănătate şi 
apelează,  conform  medicului,  la  serviciile  oferite  în  spital  sau  policlinică.  De  altfel,  există 
probleme  şi  cu  vaccinările  la  copii:  „din  neglijența  părinților  şi  trebuie  să‐i  mai  urmărim  la 
domiciliu  sau  să‐i  anunțăm  prin  vecini”.  (medic).  Excepție  fac  persoanele  vârstnice  care,  în 
calitate  de  asigurat  sau  co‐asigurat,  vin  cel  mai  des  la  medicul  de  familie  pentru  a  obține 
rețetele de medicamente pentru boli cronice.  
 În  bloc  există  câteva  persoane  depistate  cu  TBC  însă  nu  au  existat  intervenții  la 
nivel  de  comunitate  în  acest  sens  (ex.  programe  de  informare,  vizite  de  monitorizare  la 
domiciliu).  De  asemenea,  deşi  în  Galați  funcționează  câțiva  mediatori  sanitari  pentru 
comunitățile de romi, nu au existat intervenții ale acestora în comunitatea PEXCO.   
 
Locuire 
Înainte  de  a  fi  preluată  de  primărie,  fostul  proprietar  abandonase  practic  clădirea 
utilizată în trecut pentru locuințe de serviciu. Blocul a fost ocupat de persoane care au avut 
domiciliul în Galați şi au rămas fără locuință sau de familii din alte județe. Inițial, primăria 
a intenționat să renoveze blocul pentru a asigura locuințe sociale pentru situații de urgență, 
însă  apropierea  alegerilor  locale  din  2004  a  determinat  primarul  să  ia  o  decizie  care  să‐i 
asigure suportul populației roma din zonă la vot. Cu sprijinul BJR a fost legalizată situația 
locatarilor aflați în acel moment în bloc şi au fost demarate lucrările de renovare.    
Locuințele  au  câte  o  singură  cameră,  excepție  făcând  cele  aflate  la  extremele 
palierelor unde locatarii au transformat foste grupuri sanitare şi uscătorii de rufe în camere 
şi grupuri sanitare proprii. Toate celelalte locuințe nu au fost prevăzute din construcție cu 
grupuri sanitare individuale, fiecare etaj având un singur grup sanitar comun.   
Blocul  este  racordat  la  rețeaua  de  curent  electric  şi  a  fost  finalizată  şi  contorizarea 
individuală,  însă  mai  mult  de  50%  din  familii  nu  beneficiază  de  acces  la  electricitate  din 
cauza datoriilor acumulate în perioada în care consumul era stabilit pauşal. Din discuțiile 
cu familiile şi liderii din bloc datoriile sunt estimate la 4‐6000 RON pentru fiecare familie. O 
parte din cei care n‐au putut acoperi vechile datorii au curent electric de la vecini cărora le 

79
plătesc o parte din costuri. 
Reparațiile efectuate au făcut posibilă rebranşarea clădirii la rețeaua de apă potabilă 
şi canalizare, însă nu este furnizată apă caldă. 
Cea  mai  mare  parte  a  locuințelor  sunt  supraaglomerate,  existând  şi  câteva  familii 
formate din 10 membri care locuiesc într‐o singură cameră. 
Deşi  dotarea  cu  bunuri  casnice  este  modestă,  televizorul  este  prezent  în  aproape 
toate locuințele. 
 
Probleme în comunitate şi căi de rezolvare a acestora 
În  ierarhia  problemelor  identificate  de  reprezentanți  ai  autorităților  locale,  lideri 
formali  roma  şi  lideri  informali  din  comunitate,  cea  mai  importantă  este  lipsa  locurilor  de 
muncă. Un număr redus de familii obțin venituri permanente din salarii sau mici afaceri din 
comerț  ori  din ajutoarele  sociale  de  la primărie.  Munca cu  ziua  sau activitățile  ocazionale 
prestate  în  piața  din  apropiere  (vânzarea  de  produse  sau  ajutorul  oferit  comercianților) 
sunt  sursele  de  venit  ale  majorității  familiilor.  Cauza  precarității  ocupării  la  nivelul 
comunității PEXCO este diferit percepută de liderii formali din afara comunității, autorități 
locale  şi  liderii  informali  din  comunitate.  Pe  de  o  parte,  autoritățile  apreciază  că  la  nivel 
local  nu  există  o  ofertă  de  locuri  de  muncă  adecvată  gradului  de  şcolarizare  şi  pregătire 
profesională  reduse  ale  adulților  din  comunitate.  Pe  de  altă  parte,  liderii  formali  roma 
acceptă  punctul  de  vedere  al  autorităților,  dar  acuză  membrii  comunității  de  lipsa  de 
interes pentru participarea la programe sau activități care ar putea să le asigure şanse mai 
bune pentru intrarea pe piața muncii. În acest sens, este dat ca exemplu un proiect derulat 
de BJR în parteneriat cu Agenția Împreună, în cadrul căruia au fost oferite cursuri gratuite 
de calificare pentru romi. Din comunitatea PEXCO au existat câteva cereri de înscriere, însă 
până  la  finalul  proiectului  nici  un  cursant  provenit  din  această  comunitate  nu  a  absolvit 
cursul.  Soluția  propusă  de  liderii  formali  roma  este  de  a  organiza  astfel  de  cursuri  însă 
numai pentru adulții care au şanse certe de a obține un loc de muncă (cu nivel minim de 
şcolarizare  şi  experiență  profesională  anterioară)  şi  pentru  meserii  cerute  pe  piața  muncii 
locală  (ex.  croitor).  Un  alt  tip  de  soluție  propusă  se  referă  la  acordarea  de  suport  pentru 
înființarea de mici afaceri individuale sau dezvoltarea unui proiect pentru înființarea unei 
activități generatoare de venit care să antreneze efortul câtorva familii din comunitate.   
Condițiile  precare  de  locuit  reprezintă  o  altă  problemă  a  comunității  generată  de 
supraaglomerarea locuințelor şi lipsa de acces la utilități minime pentru o parte din familii. 
Blocul este deconectat de la rețeaua de apă caldă şi mai mult de jumătate dintre familii nu 
beneficiază de curent electric din cauza acumulării de datorii la furnizori. Dacă autoritățile 
locale pasează problema la nivelul relației directe dintre familii şi furnizori, liderii formali 
consideră  că  intervenția  în  acest  caz  este  necesară,  având  în  vedere  că  acumularea  de 

80
datorii s‐a produs în perioada în care consumul la utilități a fost stabilit în mod pauşal, iar 
nivelul prezent al acestora face imposibilă recuperarea şi  rebranşarea familiilor datornice. 
Din  acest  motiv,  neplata  datoriilor  nu  este  determinată  de  reaua  credință,  ci  de 
imposibilitatea de a le plăti, chiar şi eşalonat, având în vedere situația materială a familiilor 
implicate.  Soluția  propusă  vizează  implementarea  unui  proiect  prin  care  să  fie  propusă 
îmbunătățirea  condițiilor  de  locuit,  iar  contribuția  în  muncă  a  locatarilor  datornici  să  fie 
utilizată pentru ştergerea datoriilor. Necesitatea unui astfel de proiect este dată şi de faptul 
că  sunt  necesare  investiții  şi  lucrări  de  mentenanță  a  spațiilor  şi  instalațiilor  comune, 
accesul  la  toalete  şi  duşuri  făcându‐se  în  spații  comune.  De  asemenea,  supraaglomerarea 
locuințelor  a  determinat  pe  unii  locatari  să  adopte  soluții  cu  caracter  provizoriu  pentru 
depozitarea  unor  materiale  în  afara  locuinței.  Prin  participarea  comunității  şi  cu  suport 
financiar pentru achiziția de materiale, pot fi organizate astfel de spații în curtea blocului. 
În  acest  sens,  BJR  îşi  oferă  disponibilitatea  de  a  asigura  suportul  necesar  coordonării  şi 
implementării  proiectului,  având  în  vedere  că  lipsa  unui  lider  local  recunoscut  a  fost 
indicată  ca  principală  cauză  a  slabei  implicări  a  locatarilor  în  proiecte  comune.  De 
asemenea,  lipsa  investițiilor  în  spațiile  comune  sau  lipsa  de  interes  pentru  întreținerea 
acestora  este  pusă  pe  seama  faptului  că  situația  locativă  a  familiilor  din  bloc  este  incertă. 
Contractele acestora cu primăria sunt încheiate pe perioade reduse de timp (maxim 5 ani), 
iar  în  ultima  vreme  a  fost  pusă  în  discuție  revenirea  la  destinația  inițială  a  imobilului 
propusă  de  primărie  (locuințe  de  necesitate).  Starea  de  provizorat  dată  de  perspectiva 
evacuării,  conform  zvonurilor,  determină  un  interes  scăzut  pentru  întreținerea  sau 
investițiile în utilitățile sau în spațiile de locuit comune. Excepție fac locatarii cu stare care 
plătesc vecinii pentru curățenie sau reparații în spațiile comune, însă au în vedere în primul 
rând propriul confort. Spre exemplu, un lider comunitar a curățat un cămin de scurgere a 
apelor  reziduale  pentru  a  nu  mai  avea  miros  şi  țânțari  în  locuință  însă,  chiar  dacă  nu  au 
participat, de roadele investiției au beneficiat şi vecinii acestuia.    
Accesul  redus la  servicii  medicale  este  perceput  ca  problemă doar de  medicul  la  care 
este  arondată  comunitatea.  Liderii  formali  roma  consideră  că,  sub  aspectul  stării  de 
sănătate, nu se înregistrează probleme majore comparativ cu alte comunități de romi unde, 
de  altfel,  au  fost  implementate  proiecte  în  domeniul  îmbunătățirii  stării  de  sănătate.  Un 
astfel  de  proiect  finanțat  de  PNUD  a  vizat  reducerea  cazurilor  de  îmbolnăviri  TBC  şi  s‐a 
derulat într‐o comunitate compactă de romi din oraşul Galați unde au fost înregistrate un 
număr  mare  de  îmbolnăviri.  În  opinia  medicului  de  familie  din  zonă,  intervențiile  în 
domeniul  creşterii  accesului  la  servicii  medicale  în  comunitatea  PEXCO  ar  trebui  să 
răspundă  unor  probleme  care  ar  putea  să  apară  pe  termen  lung  din  cauza  pierderii 
statutului  de  asigurat  pentru  familiile  care  nu  mai  beneficiază  de  VMG,  dar  şi  din  cauza 
condițiilor precare de locuit. În acest context, prezența unui mediator sanitar în comunitate 

81
ar  asigura  medierea  relațiilor  medic  –  membri  ai  comunității  şi  ar  facilita  identificarea  la 
timp  a  eventualelor  probleme  de  sănătate  majore.  Asigurarea  unui  pachet  minim  de 
servicii de sănătate, chiar şi pentru neasigurați, nu doar pentru cazurile speciale (ex. TBC), 
este o altă soluție propusă de medic şi liderii formali roma. O astfel de măsură ar degreva 
serviciile de urgență accesate de  cei fără asigurare şi  care sunt  incomparabil mai scumpe: 
„te costă mai mult dacă se agravează boala şi trebuie să‐l tratezi prin serviciile de urgență decât să 
previi boala” (medic). 
Accesul redus la servicii sociale este determinat de faptul că zona a fost considerată ca 
fiind neprioritară de reprezentații serviciilor sociale. Nici un furnizor neguvernamental sau 
public  nu  a  dezvoltat  în  zonă  servicii  cu  caracter  permanent  (de  tip  centru  de  zi  pentru 
copii etc.) deşi zona este, conform reprezentanților instituționali, una de risc.  
 
Proiecte anterioare 
Cu excepția renovării blocului cu resurse ale Consiliului Local, pentru comunitatea 
PEXCO nu a fost implementat nici un proiect dedicat, însă există sau au fost implementate 
unele proiecte/programe care au avut şi beneficiari din comunitate: 
 
Programe ale furnizorilor publici de servicii sociale 
1. Direcția Județeană de Asistență Socială şi Protecția Copilului (DJASPC) a intervenit 
în zonă, însă nu în mod sistematic, ci prin suport punctual oferit familiilor care au copiii în 
asistență  maternală  (aprox.  10  copii  din  blocul  PEXCO).  Deşi  se  fac  eforturi  pentru 
reintegrarea  acestora,  principala  problemă  o  reprezintă  condițiile  de  locuit.  Familiile  care 
şi‐au încredințat copii unui asistent maternal beneficiază din partea DPC de programe de 
suport: înscriere la medicul de familie, ajutoare materiale etc. 
2. VMG  şi  masa  la  cantina  de  ajutor  social  prin  Consiliul  Local.  CL  a  derulat  mai 
multe proiecte de anvergură la nivelul municipiului, însă beneficiari din blocul PEXCO au 
fost  numai  într‐un  proiect  RICOP,  în  număr  nesemnificativ.  Conform  directorului 
departamentului social al CL „au fost vreo doi”.   
 
Proiecte  sau  activități  în  zonă  cu  număr  nesemnificativ  de  beneficiari  sau  cu  impact  neglijabil 
asupra comunității:  
1. Episcopia şi OIM, în parteneriat cu Alianța Romilor, au derulat un proiect pentru 
ajutorarea persoanelor vârstnice derulat, cu un buget de 8000 USD, în perioada 2001‐2002. 
Activitatea principală a constat în distribuirea de pachete cu ajutoare, resursa umană fiind 
formată din 10 lucrători sociali (5 studenți roma şi 5 de la teologie). Intrarea în comunitate 
cu  acest  proiect  a  fost  negociată  de  BJR‐ist  astfel  încât  să  fie  acceptată  şi  angajarea  celor 
cinci studenți roma pe durata proiectului. Beneficiari din blocul PEXCO: 2‐3 (conform BJR) 

82
2. Alianța Romilor ‐ Centru de consiliere şi informare în carieră, pe o perioadă de 12 
luni, cu finanțare FRDS încheiat la 30/10/2004. Proiectul continuă cu resursele ale Alianței 
Romilor. Parteneri în proiect: Prefectura Galați, CJ Galați. Din zona PEXCO, deşi numărul 
de beneficiari nu a putut fi stabilit, îl estimăm ca fiind nesemnificativ. Nici un membru al 
comunității cu care s‐a discutat nu a auzit sau nu a menționat acest proiect.  
3. Agenția  Împreună  în  parteneriat  cu  Alianța  Romilor  ‐  Proiect  de  calificare  şi 
recalificare  a  şomerilor  de  etnie  roma,  50  beneficiari.  Proiectul  a  avut  ca  obiectiv  general 
crearea  unor  forme  de  suport  pentru  integrarea  pe  piața  muncii  a  romilor  şi  a  avut  două 
componente.  Prima,  o  diagnoză  a  situației  ocupării  în  comunitățile  vizate  a  avut  ca  scop 
fundamentarea  măsurilor  luate  în  cadrul  proiectului  pentru  a  evita  crearea  unor 
mecanisme  artificiale.  Cea  de  a  doua  componentă  a  proiectului,  calificarea  profesională  a 
romilor, a avut un număr de 220 de romi (din care peste 40% femei rome) care au beneficiat 
de cursuri de calificare în meserii solicitate pe piața muncii: ospătar – bucătar, operator PC, 
zidar, instalator, croitorie. Costurile pentru un angajat au fost de 370 de euro, comparativ 
cu costurile ANOFM estimate la peste 800 euro pentru fiecare persoană reintegrată pe piața 
muncii. Au fost incluşi patru beneficiari din PEXCO, însă au abandonat cursul.  
4. Fundația  Zâmbet  de  copil  a  avut  un  caz  în  blocul  PEXCO  (copil  seropozitiv). 
Accesul la serviciile organizației a fost posibil prin referirea cazului de către medicul la care 
se afla în evidență copilul.  
Cele mai importante proiecte pentru comunitatea PEXCO au fost implementate de 
Alianța Romilor şi au vizat obținerea actelor de identitate şi acordarea de consiliere juridică 
pentru romi.  
Proiectul  „Emiterea  actelor  de  identitate  pentru  romii  din  regiunea  de  S‐E”  a  fost 
implementat  în  2004,  pe  o  perioadă  de  9  luni,  şi  a  constat  în  acordarea  de  suport  pentru 
obținerea  actelor  de  identitate.  În  comunitatea  PEXCO,  numărul  de  beneficiari  a  fost  de 
aprox.  200,  apreciat  ca  foarte  mare  în  raport  cu  dimensiunea  comunității  şi  gradul  de 
cuprindere în proiect a celorlalte comunități de romi din Galați. Atitudinea comunității față 
de  proiect  este  pozitivă,  deşi  beneficiarii  proiectului  sunt  slab  conştienți  de  importanța 
impactului.  Aprecierile  au  vizat  mai  degrabă  implicarea  Alianței  Romilor  şi  a  Biroului 
Județean pentru Romi în acordarea de suport membrilor comunității.    
Proiectul „Consiliere juridică pentru romii din regiunea de S‐E” a fost implementat 
de  Alianța  Romilor  în  parteneriat  cu  Consiliul  Județean  şi  a  vizat  acordarea  de  asistență 
juridică  romilor.  Impactul  perceput  la  nivelul  comunității  PEXCO  este  redus,  deşi 
reprezentanții  Alianței  Romilor  susțin  că  au  fost  prezenți  în  comunitate  cu  activități  ale 
proiectului. Câtorva membri ai comunității le‐a fost acordat suport juridic şi li s‐a facilitat 
accesul  la  instituțiile  publice  locale.  Probabil,  gradul  redus  de  cuprindere  a  proiectului  şi 
lipsa unor acțiuni de informare la nivelul întregii comunități explică vizibilitatea redusă a 

83
proiectului.  
 
Reuşite  şi  eşecuri  în  implementarea  proiectelor  anterioare  aşa  cum  rezultă  din  experiența  celor 
care au lucrat în localitate 
Comunitatea  PEXCO  nu  a  fost  beneficiar  direct  al  vreunui  proiect,  ci  mai  degrabă 
locatarii au primit unele servicii sau au beneficiat de investiții. Decizia de a‐i sprijini a fost 
motivată politic sau pentru a asigura atingerea obiectivelor în cazul proiectelor cu finanțare 
externă. În ambele situații, nu s‐a mizat pe mobilizarea resurselor comunitare. Cel mai bun 
exemplu  este  proiectul  care  a  avut  cel  mai  semnificativ  impact  şi  în  urma  căruia  au  fost 
întocmite aproximativ 200 de acte de identitate. 
Neincluderea  comunității  PEXCO  în  proiecte  ale  organizațiilor  neguvernamentale 
(mai ales roma) sau ale instituțiilor publice este explicată de faptul că nu au fost identificate 
probleme sau nevoi majore care să justifice o eventuală investiție. De asemenea, gradul de 
implicare a locatarilor în activități comune este redus. 
În opinia unui lider formal roma, cele mai mari probleme sunt la blocurile G4 39 care 
au fost propuse pentru demolare, însă au fost ocupate abuziv. În aceste blocuri locuiesc, în 
proporție de peste 80%, romi în condiții insalubre şi fără a avea acces la energie termică sau 
apă  caldă.  Cea  mai  mare  parte  a  romilor  şi‐au  păstrat  stilul  tradițional  de  viață,  dovadă 
fiind şi faptul că în parcarea din apropierea blocului pot fi văzute mai multe căruțe decât 
maşini.  Interesant  este  însă  faptul  că  opiniile  celor  intervievați  cu  privire  la  locatarii 
blocurilor G4 sunt mai degrabă pozitive în comparație cu cei din PEXCO.  
 
Opinii ale liderilor roma sau ale reprezentanților instituțiilor publice despre membrii comunității PEXCO 

„Sunt mai uniți şi mai serioşi decât romii din PEXCO”  (reprezentant formal roma) 
„Părinții din G4 care au copii în asistență maternală se interesează de situația lor, îi vizitează 
des, dar cei din PEXCO, nu.” (asistent social DPC).  
„nu există discriminare,[cei din PEXCO] sunt leneşi, nu vor să facă nimic” – (reprezentant 
formal roma) 
„păi iei tu masa la cantină, băiat tânăr, în loc să munceşti, să ai un salariu bun, un spor de 
ruşine acolo”( liderul informal, bloc PEXCO) 
„copil cu handicap, îl aruncă în stradă da’ nu se‐ndură să‐l dea undeva la un spital ca să nu 
 
 
Un alt factor important care a influențat calitatea proiectelor pentru romi (inclusiv 
cele  care  au  cuprins  şi  comunitatea  PEXCO)  este  colaborarea  dificilă  la  nivel  inter‐
instituțional.  Spre  exemplu,  Alianța  Romilor  are  relații  funcționale  doar  cu  Inspectoratul 
Şcolar  Județean  şi  Direcția  de  Sănătate  Publică,  dovadă  fiind  faptul  că  a  fost  acceptată  şi 

39
Grupul de blocuri este amplasat într-un alt cartier, în partea opusă a oraşului.

84
susținută angajarea de personal de etnie roma 40. Cu celelalte instituții se colaborează greu 
sau  sunt  preferate  relațiile  personale  cu  reprezentanți  din  conducerea  instituțiilor 
respective.  
   
3. Relațiile celor două comunități şi capital social 
Relațiile dintre comunități 
Comunitatea din PEXCO nu este percepută ca una distinctă în raport cu populația 
de contact din vecinătate şi nu au fost identificate probleme majore. De asemenea, în bloc 
nu sunt conflicte interetnice, ci mai degrabă între vecini, însă foarte rar însoțite de violență 
fizică. Cazurile de violență intrafamilială sunt frecvente şi este necesară chiar şi intervenția 
poliției.   
 
Lideri informali 
Nu a fost identificat un lider al blocului acceptat de majoritatea locatarilor. Fiecare 
palier  al  blocului  are  desemnat  un  şef  însă  rolul  acestuia  este  limitat  la  unele  atribuții 
administrative.  Există  trei  persoane  care  pot  fi  numite  lideri  (o  persoană  desemnată  de 
poliție pentru medierea relațiilor cu familiile din bloc, un întreprizător şi o persoană care îşi 
asumă rolul de administrator în bloc), însă nu există o comunicare bună între cei trei poate 
şi din cauza percepției concurențiale. 
Administratorul  blocului,  este  cel  mai  important  lider  având  în  vedere  inițiativele 
sale anterioare dar şi meritul de a fi înființat  asociația de locatari ceea ce a permis celor din 
PEXCO  să  aibă  acces  la  utilități.  Este  investit  cu  autoritate  la  nivelul  comunității  de  către 
BJR,  „am  împuternicire  de  la  BJR  să  mai  țin  romii  în  frâu”,  însă  se  consideră  lipsit  de 
legitimitate, neavând o funcție oficială ‐ „n‐am şi eu o legitimație de la Partida Romilor, da’ la 
mine vin toți când au nevoie” (lider comunitate). 
Activitatea sa în calitate de lider cunoaşte un vârf doar în preajma alegerilor locale, 
având rolul de a culege voturi de la membrii comunității: „Am mobilizat oamenii la vot, dar 
nu le‐am impus cu cine să voteze. Le‐am arătat unde să pună ştampila că ăştia nu ştiu carte”. (lider 
comunitate).  În  comunitate,  acesta  nu  beneficiază  de  o  largă  recunoaştere  ca  lider,  iar  cel 
mai des menționate persoane care „au făcut câte ceva pentru noi” sunt din primăriei şi BJR.     
Reprezentanții BJR sunt recunoscuți ca lideri la nivelul majorității comunităților de 
romi,  dar  şi  de  către  autoritățile  locale  sau  mass‐media  unde  prezența  acestora  este 
constantă.  Influența  le  este  recunoscută  de  autoritățile  locale  din  zonele  cu  pondere 
însemnată de romi.  

40
Opt mediatori şcolari şi 15 mediatori sanitari (13 vor fi angajaţi la sfârşitul anului 2005) în întreg judeţul.
Câte doi mediatori şcolari şi sanitari activau în municipiu la momentul culegerii datelor.

85
Alianța  Romilor,  controlată  de  reprezentanți  ai  BJR,  are  parteneriate  cu  câteva 
organizații  importante  ale  romilor  cu  care  menține  relații  bune  deşi  unele  dintre  acestea 
sunt concurente (ex. Romani Criss şi Agenția Împreună). În afara proiectelor menționate, o 
altă  activitate  importantă  a  Alianței  Romilor  este  suportul  acordat  persoanelor  vârstnice 
pentru  întocmirea  documentației  necesare  obținerii  de  pensii  acordate  celor  care  au  fost 
deportați. 
 
Capital social şi mecanisme de participare 
Nu  există  un  istoric  al  participării  membrilor  comunității  în  proiecte  de  interes 
comun ci mai degrabă în activități punctuale (ex.: igienizarea spațiilor comune). Mai mult, 
afirmă  un  lider  informal  din  comunitate,  este  necesară  recompensarea  sau  motivarea 
acestora:  „numai  plătiți  de  cineva  să  mai  facă  curățenie  în  fața  blocului”.  Disponibilitatea 
membrilor comunității pentru participarea la proiecte comune sau pentru rezolvarea unor 
probleme definite ca prioritare de aceştia este redusă. Invariabil, implicarea unei instituții 
din afara comunității, cel mai des menționată fiind primăria, este elementul comun asociat 
soluției propuse pentru problemele comunității.  
Gradul  de  coeziune  este  redus,  iar  rețelele  de  suport  s‐au  format  între  3‐4  familii, 
cele  mai  importante  forme  de  ajutor  fiind  împrumuturile  pe  termen  scurt  sau 
supravegherea  copiilor.  Există  şi  situația  a  două  persoane  vârstnice  imobilizate  care 
primesc suport în mod constant de la vecini. Mobilizarea unui număr mai mare de membri 
ai comunității are loc numai în situații de excepție (înmormântări, botezuri).  
Relațiile  de  organizare  internă  a  „comunității”  sunt  în  fază  incipientă  de  formare, 
iar  procesul  este  în  bună  măsură  întârziat  şi  de  lipsa  unui  lider  informal  acceptat  de 
majoritate.  
 
CONCLUZII 
Comunitatea PEXCO, una în care gradul de coeziune este încă în stare incipientă, a 
beneficiat de atenția autorităților sau a BJR care au implementat câteva proiecte, fie pentru 
îmbunătățirea  condițiilor  de  locuit,  fie  pentru  obținerea  actelor  de  identitate.  Nici  unul 
dintre proiecte însă nu a fost fundamentat de nevoile exprimate ale membrilor comunității 
sau  de  diagnoze  care  să  indice  un  anume  tip  de  intervenție  prioritară.  Implementarea 
acestora  a  fost  posibilă,  mai  degrabă,  datorită  apariției  unei  oportunități  de  finanțare. 
Astfel, probleme ale comunității, cum ar fi starea de sănătate precară, condițiile proaste de 
locuit (supraglomerarea locuințelor sau lipsa accesului la unele utilități) sau lipsa locurilor 
de  muncă,  rămân  în  afara  sferelor  de  interes  ale  instituțiilor  care  pot  interveni  pentru 
comunitate. În opinia noastră, un posibil proiect la nivelul comunității PEXCO ar trebui să 
se  adreseze,  sub  forma  unui  complex  de  servicii  sociale,  prioritar  acelor  familii 

86
(monoparentale, cu mulți copii, cu un părinte sau ambii plecați la muncă în altă localitate 
sau în străinătate) care nu au resurse pentru a depăşi fără suport o situație de dificultate.  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

87
  LAURENȚIU ȚÂRU 
GEOAGIU 
 
1. Prezentarea localității 
Oraşul Geoagiu se află la o distanță de 19 km de Orăştie (cel mai apropiat oraş) şi la 
o  distanță  de  40  km  față  de  reşedința  județului  Hunedoara  (Deva).  În  subordonarea 
administrativă  a  oraşul  Geoagiu  se  află:  Geoagiu  Băi  (583  locuitori),  Aurel  Vlaicu  (865 
locuitori),  Bozeş  (249  locuitori),  Băciia  (22  locuitori),  Cigmău  (129  locuitori),  Gelmar  (456 
locuitori), Homorod (464 locuitori), Mermezău (30 locuitori), Rengheț (350 locuitori), Văleni 
(90 locuitori).  
Oraşul Geoagiu, împreună cu satele aparținătoare, are o populație de 6223 locuitori, 
din  care  3019  locuiesc  în  oraşul  propriu‐zis.  Grupul  majoritar  etnic  este  constituit  din 
români, însă în zona locuiesc şi etnici maghiari şi romi. Populația de romi numără în oraşul 
Geoagiu  368  de  persoane,  iar  cea  de  maghiari  29,  conform  datelor  înregistrate  la 
recensământul populației din 2002. 
 
Economie 
Principala activitate economică în zonă şi localitate este cea agricolă, deşi, după cum 
se  poate  observa  în  citatele  ulterioare,  se  menționează  şi  alte  preocupări,  din  diferite 
domenii  de  activitate.  „Principala  activitate  a  localnicilor  este  agricultura  în  zona  Geoagiu  Băi: 
păioase, şi  acum  se dezvoltă  foarte mult pomii  fructiferi,  mai  ales  pe dealuri”. (primar); „În  mare 
parte cu agricultura...” (referent pentru romi). 
Din cele afirmate de autoritățile locale, investițiile sunt numeroase, diversificate ca 
specific  al  activității  şi  cu  impact  pozitiv  asupra  dezvoltării  economice,  în  general,  şi 
turistice  în  particular,  a  regiunii.  Principalele  investiții  s‐au  concentrat  în  domeniul 
turismului,  fiind  reabilitate hotelurile  din  Geoagiu  Băi,  însă  au  fost  investite  fonduri  şi  în 
activități  industriale  precum  o  fabrică  de  bere,  o  unitate  care  produce  piese  de  schimb 
pentru  autoturisme  şi  două  balastiere.  Apa  minerală  din  zonă  reprezintă,  de  asemenea,  o 
resursă care a atras investitori, fiind înființată o unitate de îmbuteliere a apei minerale din 
izvorul Băcâia. 
Cu toate cele afirmate, localitatea Geoagiu Băi, cunoscută stațiune balneoclimaterică 
în perioada comunistă şi imediat următoare, şi‐a pierdut din prestigiul de odinioară. Totuşi 
există mici întreprinzători ce au deschis pensiuni cu un grad ridicat de confort şi ofertează 
şi în zona turismului de week‐end, mai ales pentru persoanele din oraşele apropiate (Deva 
şi Hunedoara). 
 

88
Forța de muncă 
Numărul  total  al  salariaților  din  localitate  este  de  360,  iar  numărul  pensionarilor 
este de 780. În ceea ce priveşte numărul persoanelor cu studii superioare, numărul acestora 
este de 185 în oraşul Geoagiu şi de 280 dacă se ia în considerare şi localitățile aparținătoare. 
Deşi  nu  am  putut  afla  numărul  exact  al  persoanelor  ce  primesc  ajutor  de  şomaj  sau 
numărul celor ce nu şi‐au găsit un loc de muncă nici după finalizarea perioadei de „sprijin” 
financiar,  autoritățile  locale  susțin  că  şomajul  ca  problemă  socială  va  dispărea  complet  în 
următoarea perioadă datorită investitorilor ce vor crea locuri de muncă. 
În ceea ce priveşte mişcarea circulatorie a forței de muncă, analiza datelor statistice 
disponibile  ne  relevă  un  număr  de  120  de  persoane  ce  se  deplasează  să  lucreze  în  altă 
localitate  (navetişti).  Din  spusele  autorităților  locale,  pe  marginea  acestei  probleme 
transpare ideea că există navetişti în localitate, dar mai puțini, însă există un număr mare 
de  persoane  care  lucrează  în  străinătate  (după  datele  primăriei  circa  35  persoane),  fiind 
atraşi de veniturile mari pe care le  pot obține şi doresc să le investească în construcția de 
locuințe  personale:  „Mai  sunt  şi  navetişti  prin  localitățile  apropiate...  Este  foarte  multă  lume 
plecată  în  străinătate  şi  majoritatea  au  început  să‐şi  construiască  case,  să  se  doteze  cu  utilaje 
necesare agriculturii... şi din rândul romilor...” (reprezentant autoritate locală). 
 
Sănătate 
Conform  personalului  medical  din  localitate  nu  există  o  incidența  mai  crescută  a 
unui anumit tip de boli în zonă, bolile prezente fiind cele caracteristice anumitor grupe de 
vârstă. Cu toate acestea, este menționată creşterea incidenței TBC‐ului din cauza condițiilor 
precare  de  viață.  „Populația  este  îmbătrânită  şi  datorită  acestui  fapt,  mai  ales  bolile 
cardiovasculare,  pulmonare,  hipertensiune,  cardiopatii  ischemice;  avem  din  ce  în  ce  mai  mulți 
bolnavi  de  TBC,  datorită  condițiilor  igienico‐sanitare....la  copii  amigdalita,  bronşita”  (cadru 
medical,  Geoagiu).  Accesul  populației  la  servicii  sanitare  este  destul  de  bun,  localitatea 
beneficiind de existența unor cabinete medicale individuale şi a unui sanatoriu TBC.  
În  ceea  ce  priveşte  modul  de  raportare  a  populației  la  problema  sănătății,  aceasta 
este specifică oarecum mentalității româneşti de a frecventa cabinetele medicale numai în 
situațiile de urgență sau de cronicizare a bolii: „Cei cu tratament cronic vin cel puțin o dată pe 
lună, copii preşcolari şi sugari, ceilalți mai puțin.” (cadru medical, Geoagiu) 
 
Educație 
Performanțele  şcolare  ale  copiilor  din  oraş  sunt  destul  de  bune,  10  ‐15  %  dintre 
absolvenții  învățământului  obligatoriu  frecventând  cursurile  universitare.  Conform 
afirmațiilor făcute de către cadrele didactice, rata de frecventare a şcolii este de 95%, cazuri 
de  abandon  înregistrându‐se  numai  în  cazul  copiilor  romi.  În  aceste  situații  abandonul 

89
apare ca urmare a condițiilor precare de viață din familie: „Există şi abandon şcolar din motive 
precum: părinții, lipsă de interes din partea lor, mizeria, bolile, râia ...”(cadru didactic, Geoagiu). 
În oraş există 45 de analfabeți sub 35 ani, localizați preponderent în comunitatea de 
romi. Pentru aceştia, şcoala din zonă şi‐a propus derularea unui program de alfabetizare. În 
prima  fază  se  realizează  un  recensământ  al  celor  care  nu  ştiu  să  scrie  şi  să  citească  şi  au 
vârste  de  sub  40  de  ani,  urmând  ca  apoi  aceştia  să  fie  incluşi  într‐un  program  de 
şcolarizare.  Derularea  acestui  program  presupune  angajarea  unui  cadru  didactic  având 
sarcina  de  a  asigura  legătura  cu  comunitatea  de  romi  şi  de  a  desfăşura  cursurile  de 
alfabetizare.  
 

Locuire 
Locuințele  sunt  în  mare  parte  case,  iar  singurele  clădiri  cu  aspect  „urban”  sunt 
căminele  liceului  agricol  (blocuri).  Materialul  de  construcție  este  preponderent  cărămida. 
Multe din casele din zonă, după afirmația primarului, au fost construite şi unele reparații 
se  mai fac şi acum cu  cărămidă făcută  de  romi: „...  mare  majoritate  a  caselor  din  Geoagiu  au 
fost  făcute  până  acum  10‐15  ani  din  cărămidă  făcută  de  romi”  (reprezentant  autoritate  locală, 
Geoagiu) 
Principala  problemă,  când  se  vorbeşte  de  accesul  la  utilități,  este  canalizarea.  Deşi 
există  o  rețea  de  canalizare,  aceasta  este  veche  şi  depăşită  din  punctul  de  vedere  al 
capacității.  Alimentarea  cu  apă  se  numără  însă  printre  reuşitele  administrației  locale, 
rețeaua de apă potabilă fiind de curând extinsă şi reabilitată. În plus, la începutul anilor 90 
a fost introdusă în oraş alimentarea cu gaze naturale. Nu există acces la calea ferată (oraşul 
Geoagiu nu are gară). Nu există „riscuri” de locuire în zonă, mai ales acum, când au fost 
consolidate  malurile  râului  din  localitate  (în  trecut  zona  dinspre  Geoagiu  Băi  mai  fusese 
inundată) 

Probleme ale localității şi căi de rezolvare a acestora 
Problemele  sunt,  aşa  cum  au  sugerat  şi  autoritățile,  destul  de  multe,  în  general 
legate de infrastructură (nu toate sunt observabile în teren). Multe dintre ele sunt oarecum 
fireşti într‐o comunitate ce se dezvoltă, dar ceea ce este important este că autoritățile cunosc 
destul de bine situația şi în multe din cazuri chiar au soluții concrete pentru rezolvarea lor. 
Pe  de  altă  parte  faptul  că  actualul  primar  a  fost  reales  (după  primul  mandat  din 
2000)  din  primul  tur  de  scrutin  cu  aproximativ  68%  din  sufragii  indică  un  grad  de 
încredere  destul  de  mare  al  populației  în  persoana  sa  şi,  mai  ales,  în  capacitatea  de  a 
rezolva  problemele  comunitare  (este  cunoscut  faptul  că  în  localitățile  mici  contează  mai 

90
mult omul şi mai puțin partidul din care vine candidatul la primar). 
 
2. Comunitatea de romi 
Localizare geografică 
Comunitatea  de  romi  („Cartierul”,  cum  îl  denumesc  localnicii)  este  poziționată 
chiar  spre  centru  localității  Geoagiu,  pe  malul  râului.  „[…]  s‐a  făcut  un  pas  important  cu 
extinderea cartierului (un proiect al primăriei prin care a fost pus la dispoziție teren pentru 
construcția  unor  case)  pentru  că  s‐a  făcut  un  pas  important  cu  asta,  s‐a  făcut  un  pas  spre 
civilizație, ei erau încarcerați acolo; cartierul lor era acolo de când îi ştim noi şi nu aveau unde să îşi 
construiască şi nu aveau nici cele mai bune condiții de a‐şi dezvolta gospodăria”. (cadru didactic, 
Geoagiu) 
 

Str. Calea Romanilor

Comunitatea de romi
Comunitatea Geoagiu

Str. Teilor
 

VII. FIGURA.1. POZIȚIONARE COMUNITĂȚII DE ROMI DIN GEOAGIU 

Demografie 
„Comunitatea  îi  de  câteva  sute  ani,  bunicii  noştri  tot  aici  au  fost.  Au  mai  venit  persoane 
care s‐au căsătorit, dar n‐a plecat nimeni” (pastor). „Sunt aici de aprox. 200‐250 de ani, din spusele 
bătrânilor. Mai sunt veniți unguri din Sighetu Marmației, de pe la Cluj, Timişoara... Limba romani 
nu s‐a vorbit niciodată aici.” (angajat Consiliu local). 
Deşi datele oficiale (recensământul populației) prezintă un număr de 610 persoane 
de  etnie  romă,  din  care  368  în  Geoagiu,  conform  autorităților  numărul  acestora  este  mai 
mare,  aproximativ  dublu  numai  în  Geaogiu  (aprox.  700).  „Ei  sunt  peste  10%  din  populația 
Geoagiului”  (primar).  „În  oraşul  Geoagiu  comunitatea  romilor  este  de  aprox.  800  de  membrii...” 
(lider  AIPDR).  Nu  există  date  privind  structura  pe  sexe  şi  vârste  a  populației  din 
comunitatea de romi, dar din observația directă în „Cartier” se poate spune că populația de 
etnie romă nu este îmbătrânită, am văzut foarte mulți tineri şi copii.  
În general, problema actelor de identitatea a fost rezolvată de autoritățile locale mai 

91
ales pentru că populația romă din Geoagiu este destul de stabilă din punctul de vedere al 
„intrărilor şi ieşirilor” (imigrare şi emigrare). „Cu actele stau bine; am făcut razii cu Poliția şi 
Jandarmeria  şi  am  luat  fiecare  persoană  şi  nu  sunt  probleme,  cu  mici  excepții.”  (reprezentant 
autoritate  locală).  Problema  actelor  de  identitate  a  fost  rezolvată  cu  sprijinul  autorităților 
locale,  al  Primăriei  şi  al  Serviciului  de  Evidență  a  Populației,  romii  primind  gratuit 
asistență pentru obținerea certificatelor de naştere sau a cărților de identitate. Mai persistă 
însă  problema  căsătoriilor  fără  acte  (concubinaj),  frecventă  de  altfel  în  mai  toate 
comunitățile de romi. „Căsătorie legală mai puțin, mai mult în concubinaj. Asta pleacă de pe la 
15‐16 ani, cu membrii ai comunității, mai puțin din exterior, pentru că nu am mai dat voie să vie 
alții din afară” (angajat Consiliu Local).  
 
Economie 
Romii din Geoagiu se ocupă în principal cu fabricarea cărămizii şi unii dintre ei au 
şi  înclinații  artistice,  chiar  sunt  chemați  să  cânte  pe  la  nunțile  din  împrejurimi  sau  la 
sărbătorile  locale.  Fabricarea  cărămizilor  reprezintă  o  sursă  importantă  de  venituri  în 
comunitatea de romi, cărămizile fabricate de aceştia fiind folosite ca material de construcție 
atât  de  localnici,  cât  şi  de  autoritățile  locale  pentru  construirea  unor  clădiri  de  interes 
public.  „Au  învățat  să  construiască,  au  învățat  zidărie  şi  ne‐am  sprijinit  inclusiv  în  construirea 
unor  biserici,  cămine  culturale  etc.”  (reprezentant  autoritate  locală).  Lăutăria  este  o  a  doua 
sursă  de  venit  importantă  pentru  comunitate  de  romi.  Dincolo  de  cărămidărie  şi  lăutărie, 
munca cu ziua în gospodăriile românilor completează veniturile multor familii de romi din 
Cartier. 
 
Educație 
Educația  adulților  din  comunitate  este  în  medie  de  4  clase, însă  mulți  dintre  ei  au 
lucrat în industrie şi au o calificare. Frecventarea şcolii în rândul tinerei generații diferă de 
la caz la caz. În unele familii, participarea şcolară a copiilor este stimulată, aceştia absolvind 
învățământul obligatoriu şi apoi frecventând liceul sau şcoala de arte şi meserii. „Mai ales 
familiile  bune  de  romi  nici  nu  concep  să  nu  îşi  dea  copii  la  liceu  sau  la  şcoala  de  Arte  şi 
meserii...”(cadru didactic, Geoagiu).  
Cu  toate  acestea,  în  multe  cazuri  abandonul  şcolar  survine  mult  mai  timpuriu, 
copiii abandonând şcoala după 4 ‐5 clase. Fetele abandonează şcoala măritându‐se timpuri, 
la  14  ‐15  ani,  în  timp  ce  participarea  şcolară  a  băieților  este  mai  bună.  Chiar  dacă  băieții 
merg  mai  mult  la  şcoală,  rezultatele  şcolare  pe  care  le  obțin  sunt  destul  de  slabe, 
majoritatea netrecând de examenul de capacitate. „După clasa a 4‐a, a 5‐a abandonează şcoala 
şi  din  neglijența  părinților.  Fetele  se  mărită  pe  la  14‐15  ani;  în  general  băieții  continuă  şcoala. 
Majoritatea nu trec de examenul de capacitate” (angajat Consiliu Local).  

92
Potrivit  cadrelor  didactice,  performanțele  şcolare  slabe  ale  copiilor  romi  se 
datorează, în parte, lipsei de interes din parte familiei şi slabului acces la cultură şi mijloace 
de informare al gospodăriei. „Romii sunt mai slabi datorită faptului că nu îşi manifestă interesul 
nici familia şi nici copiii ...slabul acces la cultură...joacă la marginea râului, pescuit...Abandonul la 
romi  există...  când  încep  să  crească,  în  special  fetele,  se  căsătoresc  sau  pur  şi  simplu  dispar  din 
localitate, iar băieții sporadic sau întâmplător mai intră în conflict cu organele de poliție după clasa a 
VII‐a, a VIII‐a...(cadru didactic). 
 
Surse de venit 
Principalele surse de venit ale romilor din Geoagiu sunt venitul minim garantat şi 
munca  cu  ziua  sau  ca  sezonieri.  „Sursele  lor  de  venit  sunt:  venitul  minim  garantat,  unii  sunt 
salariați unii sezonieri” (reprezentant autoritate publică locală). „Cu ziua lucrează. Oamenii din 
sat care au pământuri vin aici şi ii cheamă” (pastor). „Romii muncesc cu ziua pe la unu, pe la altu. 
Se  mai  ocupă  de  prestația  pentru  legea  416  ‐  muncă  în  folosul  comunității  (conform  datelor 
statistice au fost depuse din rândul romilor un număr de 292 dosare pentru venitul minim 
garantat şi tot atâtea au fost aprobate) (angajat Consiliul Local). 
Lăutăria mai aduce venituri în gospodăriile romilor din Cartier, existând un taraf şi 
un  ansamblu  de  dansuri,  mai  ales  pentru  bărbați,  femeile  fiind  casnice:  „există  un  taraf  la 
care activează câțiva dintre ei, mai există o trupă de dansatori şi muzicanți...majoritatea dintre ei au 
cai  şi  mai  transportă  diferite  materiale...  femeile  sunt  casnice,  majoritatea,  dar  mai  şi  lucrează” 
(angajat  Consiliul  Local).  Alături  de  lăutărie,  vânzarea  cărămizilor  este  o  sursă  de  venit 
importantă, numai câțiva romi fiind angajați în munci slab calificate în Orăstie. „Sunt puțini 
angajați pe la cablu la Orăştie, pe la lemnărie, la Chinezu... Mai vând cărămidă ca să poată să‐şi ia 
materiale  de  construcție  (merg  până  în  satele  învecinate  pentru  a  vinde  cărămidă).  Asta  era 
tradiția noastră din bunici” (pastor). 
 
Sănătate  
Bolile semnalate în comunitate sunt în general boli legate de mizerie şi de faptul că 
nu  se  alimentează  corect  „...mai  bine  îşi  ia  țigări  şi  băutură...cazuri  de  râie,  păduchi...Cauzele 
sunt  condițiile  igienico‐sanitare”  (cadru  medical,  Geoagiu).  Printre  afecțiunile  enumerate  de 
către  personalul  sanitar  se  numără  sifilis,  gonoree  şi  diaree,  toate  provocate  de  lipsa 
educației sanitare şi a condițiilor de igienă necesare unui trai decent.  
Relația personalului medical cu romii este una bună şi nu au fost semnalate cazuri 
de  discriminare  în  ceea  ce  priveşte  accesul  la  serviciile  de  sănătate.  „Nu  sunt  discriminați, 
sunt ajutați cât se poate de mult. Există o relație bună. De cele mai multe ori medicul s‐a deplasat în 
comunitate  pentru  vaccinări...  am  stabilit  o  zi...”  (angajat  Consiliu  Local).  Cu  toate  acestea, 
vaccinarea copiilor reprezintă o problemă, părinții refuzând vaccinarea copiilor chiar dacă 

93
medicul  şi  asistenta  se  deplasează  în  comunitate  pentru  vaccinarea  copiilor  sub  1  an.  „În 
general ar trebui să vină în fiecare lună, dar nu, foarte puțin… copiii pentru vaccinare sunt chemați, 
merg în cartier şi îi chem... pe fiecare parte îi chemăm şi nu vin mai mult de 30%” (cadru medical, 
Geoagiu) 
În ceea ce priveşte educația sexuală, personalul sanitar este activ în distribuirea de 
contraceptive  şi  în  explicarea  modului  de  utilizare:  „cam  30%  folosesc  contraceptive...d‐na 
doctor le explică  concret  cum se iau”  (personal  sanitar, Geoagiu).  „Eu,  ca  trainer  în  planificare 
familială, spun că dacă faci o bună consiliere e imposibil să nu îşi ia corect tratamentul” (personal 
sanitar, Geoagiu). 
 
Locuire 
Legat de problemele de locuință, primăria a inițiat un proiect prin care comunitatea 
romilor  a  fost  sprijinită  cu  teren,  cu  actele  necesare,  cu  proiectul  de  construcție  pentru  a 
extinde zona de locuire: „le‐am dat terenuri, la majoritatea gratuit, unde şi‐au construit case... le‐
am dat proiectul tehnic şi autorizațiile gratuit...  Acum ei îşi fac cărămidă pentru ei, pentru casele 
lor. Noi numai i‐am ajutat, inclusiv conducta de apă am dus‐o până aproape de ei, în cartier... sper 
ca până la Crăciun să aibă şi curent...” (reprezentant autoritate locală).  
În 1996 Consiliul Local a avut inițiativa construirii unor case noi în comunitatea de 
romi pentru a rezolva problema supraaglomerării locuințelor. Au fost construite 15 case pe 
un  teren  preluat  la  schimb  de  la  biserica  greco‐catolică.  Casele  noi  sunt  construite  în 
principal  din  cărămidă  arsă  produsă  de  romi,  însă  numai  3‐4  sunt  locuite  şi  acestea 
neavând acces la energie electrică sau la alt tip de utilități. 
În  general,  casele,  oricât  de  săraci  ar  fi  locatarii,  sunt  făcute  din  cărămidă  arsă 
realizată  de  ei  (există  şi  câteva  excepții).  Au  apărut  şi  care  făcute  din  BCA  sau  cărămidă 
cumpărată.  Cu  toate  acestea,  calitatea  locuirii  este  foarte  scăzută  în  zonă  din  cauza  lipsei 
utilităților publice: „(zona) nu are canalizare, apă, curent electric, nu au drumuri. Nici nu se poate 
crea un sistem de comunicații privind căile de acces, întrucât construcțiile s‐au făcut într‐un mod 
arbitrar, empiric, nu s‐a respectat un plan, un proiect...” (lider AIPDR) 
Deşi Cartierul se află pe marginea râului, nu există pericolul unor inundații pentru 
că vadul este destul de adânc şi albia destul de largă pentru a rezista unui debit destul de 
mare (aşa spun oamenii din Cartier cu care am vorbit). Casele de la intrare sunt în general 
bine  întreținute,  dar  mai  spre  capătul  zonei  apar  şi  casele  „sărace”  (unele  de  o  calitate 
foarte proastă). 
Nu există situații în care să se fi ocupat abuziv case de către membri ai comunității 
de romi, dar mai sunt unele probleme legate de actele pe teren şi/sau pe casă. „Unii au acte 
de casă, cu câțiva am rezolvat, şi‐au intabulat terenul, iar pentru terenul dat ei au efectuat muncă în 
folosul  comunității,  pe  bază  de  contract”  (reprezentat  autorități  locale,  Geoagiu).  „Mai  există 

94
unii  care  nu  act  de  proprietate,  dar  am  încercat  să  cerem  sprijinul  Primăriei,  tot  ce  este  posibil 
pentru punerea în proprietate” (angajat Consiliu Local, Geoagiu).  
 
Probleme în comunitate şi căi de rezolvare a acestora 
Dacă ar fi să se ierarhizeze problemele cu care se confruntă comunitatea de romi din 
Geoagiu, „topul” ar fi următorul:  
1.  problemele  legate  de  locuințe  ‐  există  case  într‐o  stare  deplorabilă  şi  condițiile 
generale de trai în asemenea condiții nu pot fi decât precare. Aici se adaugă relativa izolare 
a Cartierului din punctul de vedere al infrastructurii, lipsa apei curente la multe din case, 
gazul, curentul electric în zona caselor noi, drumurile impracticabile pe timp ploios;  
2.  locurile  de  muncă  ‐  deşi  sunt  foarte  mulți  care  beneficiază  de  venitul  minim 
garantat (292 persoane), nu se poate spune că în familiile romilor există venituri rezonabile 
sigure  (constante).  Există  perioadele  în  care  se  obțin  venituri  ocazionale  (primăvara, 
toamna), dar nu toți au un renume destul de bun pentru a fi luați cu ziua la lucru;  
3. educația ‐ există un număr destul de ridicat de copii care abandonează şcoala şi, 
de asemenea, un număr considerabil de adulți analfabeți;  
4. sănătatea ‐ din discuția cu cadrele medicale a reieşit necesitatea unei asistente din 
comunitatea romă, o persoană care să îi cunoască şi să păstreze o legătură mai strânsă cu 
Cartierul şi care să se insiste pe aspectele de igienă primară; 
O  altă  problemă  foarte  importantă  este  faptul  că  nu  există  un  lider  (formal  sau 
informal)  al  comunității  care  să  aibă  recunoaştere  largă.  În  legislatura  trecută  (2000‐2004) 
au avut un consilier local pe care nu l‐au mai ales în 2004. Astfel, o comunitate de 600 de 
romi  (10%  din  populația  Geoagiului)  nu  are  un  reprezentant  la  nivelul  administrației 
locale.  S‐a  ajuns  aici  pentru  că  din  rândul  comunității  nu  s‐a  identificat  o  persoană 
potrivită, cu autoritate, care să reprezinte interesele tuturor. Aceasta denotă un dezinteres 
față de problemele comunității, dar şi o slabă coeziune comunitară. 
Toate  aceste  probleme  sunt  cunoscute  de  autoritățile  locale,  de  şcoală,  care  au 
încercat, în parteneriat cu diverse ONG‐uri să le rezolve, dovadă şi inițiativa cu extinderea 
cartierului romilor şi sprijinirea în construcția caselor. „S‐ar putea face mai multe dacă oamenii 
ar fi mai deschişi” (angajat Consiliu Local) 
 
3. Relațiile celor două comunități şi capital social 
Relațiile dintre comunități 
Nu au fost menționate relații de tip conflictual între comunitatea de romi şi cea de 
români, relațiile fiind, în general, pozitive: „...mai există nemulțumiri pentru un braț de fân, dar 
romii sunt iubiți  de români”(reprezentant  autoritate  locală). Primăria  este percepută pozitiv 

95
în  comunitatea  de  romi,  fiind  considerată  o  instituție  care  a  contribuit  semnificativ  la 
rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunitatea de romi. „Colaborarea cu Primăria a 
fost  absolut  excepțională,  relația  dintre  asociație  şi  instituția  Primăriei  este  o  relație  bună.”  (lider 
ONG, Geaogiu).  
 
Lideri informali 
Deşi  la  nivelul  primăriei  sunt  identificate  câteva  persoane  care  au  un  cuvânt  de 
spus  în  legătură  cu  problemele  romilor,  în  Cartier,  şi  din  discuțiile  cu  pastorul  şi  cu 
referentul pe problemele romilor, nu există persoane de care să asculte întreaga comunitate 
a romilor. „Persoanele cele mai influente sunt persoanele care fac parte din Asociația „Speranța”; 
băiatul din Primărie, pe care l‐am obligat să frecventeze facultatea şi care este salariat al Primăriei; 
predicatorul  bisericii;  D‐nul  B.,  care  a  fost  şi  consilier  până  în  2004;  N.  V.  marele  violonist.” 
(reprezentant autoritate locală)  
 
Capital social şi mecanisme de participare 
Sărbătoarea  oraşului,  celebrată  de  Sfânta  Maria,  care  este  şi  hramul  bisericii  din 
oraş,  este  un  prilej  se  socializare  şi  de  întâlnire  între  cele  două  comunități,  cea  de  romi  şi 
cea  de  români.  La  această  sărbătoare  romii  participă  cu  orchestra  şi  cu  ansamblul  de 
dansuri. Tradiția acestei sărbători a fost reinstaurată din 2000.  
În interiorul comunității de romi există mecanisme specifice de întrajutorare, cum ar 
fi contribuțiile cu bani în cazul în care moare cineva. În plus, comunitatea are o experiență a 
muncii  comune  în  folosul  comunității,  romii  participând  la  construirea  sistemului  de  apă 
atunci când au fost solicitați de către primărie. Comunitatea de romi a sprijinit Primăria pe raza 
comunei, de exemplu s‐a băgat apa cu ajutorul comunității... Ar trebui să se implice în primul rând 
liderii, Primăria şi oamenii din comunitate (pastor). 
 
CONCLUZII 
Deşi se confruntă cu o serie de probleme specifice comunităților de romi, cum ar fi 
locuirea  precară,  sărăcia  sau  lipsa  locurilor  de  muncă,  comunitatea  de  romi  din  Geoagiu 
are  un  potențial  ridicat  de  dezvoltare  din  perspectiva  implementării  unui  proiect  de 
dezvoltare comunitară. În primul rând, oraşul Geoagiu a atras multe investiții în ultimii ani 
şi  activitatea  economică  desfăşurată  în  zonă  reprezintă  o  importantă  sursă  de  venit  la 
bugetul  local,  din  care  se  pot  co‐finanța  proiecte  de  dezvoltare.  În  plus,  comunitatea  de 
romi este pozitiv percepută atât de românii din localitate, cât şi de autoritățile locale. Deşi 
nu  au  surse  formale  constante  de venit,  romii  din  Cartier  ştiu  să  fabrice  cărămidă  şi  sunt 
muzicanți,  ceea  ce  le  ridică  stocul  de  capital  uman  la  nivel  comunitar.  În  plus,  romii  au 

96
experiențe  anterioare  de  muncă  în  folosul  propriei  comunități,  contribuind  la  construirea 
sistemul  de  apă  în  localitate.  Analiza  profilului  comunității  de  romi  indică  faptul  că  un 
proiect de dezvoltare implementat aici are şanse sporite de reuşită.  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

97
CRISTINA DOBOŞ 

Lehliu 
 
1. Prezentarea comunității generale 
  Satul Lehliu este o aşezare rurală tipică pentru sudul țării, cu un nivel de dezvoltare 
economică redus şi o infrastructură slab dezvoltată, dar avantajat de apropierea de câteva 
mari  oraşe.  Principala  activitate  în  sat  este  agricultura,  iar  naveta  către  oraşe  s‐a  redus 
simțitor  după  1989.  Satul  conține  o  comunitate  compactă  de  romi  săraci,  aşezați  la 
marginea satului, care conviețuiesc în linişte cu românii. Principala problema a romilor din 
sat o reprezintă sărăcia, datorată lipsei de locuri de muncă, lipsei pământului în proprietate 
şi nivelului de educație redus, care nu le permite găsirea facilă a unui loc de muncă în afara 
comunității.  În  cele  ce  urmează  vom  urmări  câteva  dimensiuni  sociale  ale  comunității 
mixte,  satul  Lehliu,  formată  din  români  şi  romi,  dar,  în  acelaşi  timp,  vom  urmări 
comunitatea romilor din sat, ca şi micro‐comunitate a satului. 
Satul  Lehliu  este  aşezat  în  Bărăgan,  într‐o  zonă  agrară,  unde,  spun  cu  mândrie 
localnicii : „pământul este precum margarina când îl ari”. Cu toate avantajele oferite de natură, 
traiul din agricultură este problematic, iar apropierea de marile oraşe: Bucureşti, Slobozia şi 
Călăraşi (aflate la circa 70 de km de sat) rămâne printre puținele avantaje ale localnicilor în 
goana  după  o  sursă  de  venit.  Trecerea  drumului  național  DN3  prin  sat  este  apreciată  de 
către  localnici,  care  spun „nu  suntem  izolați  de  lume,  suntem  aproape  de  civilizație,  de 
Bucureşti… cu o maşină bună în 45 de minute eşti la Piața Romană” (localnici). Comuna Lehliu 
conține  două  sate :  Lehliu‐sat  şi  Săpunari.  Lehliu‐sat  este  centrul  comunei,  fiind 
aproximativ dublu ca populație față de celălalt sat, Săpunari, iar Lehliu‐gară este un orăşel 
aşezat  la  7  km  de  sat.  Accesul  din  sat  către  oraşele  apropiate  se  face  cu  uşurință, 
microbuzele  trecând  la  fiecare  jumătate  de  oră  pe  DN3.  Există,  de  asemenea,  autobuzele 
locale care fac legătura cu Lehliu gară. 
        
  Date demografice: structură etnică şi structură pe vârste a populației 
  Populația  satului  Lehliu  este  formată  din  români  şi  romi.  După  datele  culese  de 
primăria comunei, satul Lehliu număra, în 2004, 1889 de locuitori, dintre care numărul de 
romi era de  243,  comasați  în 54 de gospodări.  În  cadrul  ultimului recensământ,  romii din 
sat s‐au autodeclarat drept români, prin urmare stabilirea numărului lor este problematică. 
Romii din sat sunt românizați, nu vorbesc țigăneşte, nu poartă port tradițional.  
  Populația de români a satului este îmbătrânită, populația de romi fiind mai tânără. 
Dintre  copii  născuți  în  sat  anual  cam  o  jumătate  sunt  romi  (sursa:  dispensarul  local),  în 

98
condițiile în care populația de romi reprezintă aprox 12% din populația totală a satului, iar, 
în 2004, dintre cele 36 de decese la nivelul satului nici unul nu  a fost dintre romi. 
      Populația  totală  a  satului  este  îmbătrânită  şi  prin  migrarea  tinerilor  către  oraş  (cei 
care au posibilitatea de a munci sau învăța în afara satului): „Fiecare încearcă să plece, numai 
cine  nu  poate,  rămâne  în  sat...  tinerii  încearcă  să  scape  de  aici...”(localnic,  bărbat).  Cu  toate 
acestea „o parte dintre tineri sunt obligați să rămână în sat pentru că nu au unde munci, termină 
liceul şi stau  pe  banii  părinților. Ca  să  plece la Bucureşti şi‐ar  găsi  ceva  acolo…  dar  nu  le  ajunge 
salariul să îşi plătească chiria şi întreținerea şi toate cele” (reprezentant al autorității locale).  
 
Structură pe vârste a populației în 2005 
Total populație sat Lehliu‐1889 persoane  
Grupa de   Număr  anul  Sursa datelor 
vârstă  persoane 
0‐1 ani  26     dispensar 
născuți în 
2004 
1‐7 ani  Aprox. 100  2005  aproximarea 
primăriei 
7‐15 ani  181  2005  şcoala
7‐11 ani‐107 copii (clasele 1‐4)+
12‐15 ani‐72 copii (clasele 5‐8)+
2 abandonuri 
16‐57 ani  Aprox. 639   2005  aproximarea autorului
(prin diferența : total fără copii şi pensionari)
din cei 639 :
‐142 pensionați de boală pe lista 
medicului de familie
‐aprox 150 de şomeri de lungă durată, fără
retribuție 
Peste 57  943 pers  2005  Pensionari pe lista medicului de familie 
 
 
Agricultura în sat 
Cei  mai  mulți  săteni  români  trăiesc  din  agricultură  şi  au  activități  legate  de 
cultivarea  terenului  în  proprietate,  a  grădinii  şi  creşterea  animalelor  din  curte.  O  mare 
parte  dintre  săteni  au  dat  pământul  în  arendă  sau  la  asociație.  Proprietățile  se  întind  în 
medie între 0.5 ha şi 10 ha, excepție făcând doar câteva cazuri. Se cultivă cereale (grâu, orz, 
porumb), plante tehnice, floarea soarelui şi se cresc vaci, porci, oi, păsări.  

99
Unele dintre cele mai importante probleme ale agriculturii locale, din relatările celor 
intervievați, sunt bine cunoscutele probleme ale agriculturii româneşti şi ale spațiului rural: 
nerecuperarea costurilor de producție prin valorificarea recoltei (cultivarea pământului, cu 
tot  ce  presupune  ‐  arat,  semănat,  irigat,  adunarea  recoltei  ‐  costă  mai  mult  decât  profitul 
din  recoltă),  lipsa  mijloacelor  de  lucrare  mecanizată  a  pământului  şi  îmbătrânirea 
populației din sat: „bătrânii nu mai au putere să lucreze pământul”, spun oamenii. 
În ciuda profiturilor reduse din agricultura de subzistență, tradiția spune că este o 
ruşine să se lase pământul pârloagă, necultivat. Singura soluție în cazul bătrânilor din sat 
este  a  da  pământul  fie  la  asociația  agricolă,  fie  în  arendă.  Întreaga  suprafață  arabilă  a 
comunei are 4928 de ha, după statistici. Dintre acestea, asociația agricolă a satului lucrează 
1750  de  ha  de  pământ  cu  5  tractoare  şi  2  combine,  iar  asociația  de  arendă  lucrează  mai 
puține hectare, doar 600. O parte a pământului a rămas totuşi necultivat în ultimii ani, dar 
nu  se  poate  aproxima  numărul  de  hectare.  Grajdurile  de  animale  ale  fostului  IAS  sunt 
acum distruse, nefolosite. 
        
  Sectorul neagricol al satului. Investițiile din ultimii ani în acest sector 
  Cea  mai  importantă  problemă  a  satului  este,  după  cum  menționează  majoritatea 
celor  intervievați,  lipsa  locurilor  de  muncă  în  sectorul  neagricol.  În  perioada  comunistă, 
„existau locuri de muncă berechet, plecau autobuzele pline dimineața, iar oamenii trăiau mai bine” 
îşi  amintesc  sătenii  cu  nostalgie.  O  parte  importantă  a  forței  feminine  de  muncă  era 
acoperită  de  fabrica  de  confecții  Crinul,  de  la  Lehliu  gară.  O  parte  a  bărbaților  satului 
lucrau înainte de ‘89 pe şantierele de construcții, inclusiv în Bucureşti. Oamenii povestesc 
cum au lucrat la ridicarea Casei Poporului şi a bulevardelor din Bucureşti. 
În  prezent,  foarte  puțini  dintre  cei  apți  de  muncă  găsesc  un  loc  de  muncă,  spun 
sătenii:    „Nu  sunt  locuri  de  muncă,  iar  tineretul  ăsta  nu  are  unde  se  duce  să  muncească  după 
terminarea  liceului…  Problemele  comunității  sunt  şi  problemele  de  la  nivel  național...  lipsa 
veniturilor şi lipsa surselor de venit… Lipsa locurilor de munca generează sărăcie… Populația între 
18 şi 35 de ani nu are posibilitatea de a‐şi câştiga existența printr‐un loc de muncă garantat. Nu au 
unde...  Desfăşoară  activități  sezoniere,  dar  asta  nu  e  sursă  de  venit  stabil”  (reprezentant  al 
autorității  locale)  După  estimările  primăriei,  există  aproximativ  150  de  şomeri  de  lungă 
durată. 
La primărie sunt înscrise 20 de asociații neagricole pentru satul Lehliu, dintre care 
12  agenți  economici  cu  profil  comercial  (buticuri  şi  baruri),  iar  în  administrația  publică 
lucrează doar 11 persoane. În sat, există o moară, un atelier de tâmplărie, un atelier auto, o 
asociație  de  însămânțare  artificială  a  animalelor,  o  frizerie,  o  farmacie;  toate  acestea  nu 
furnizează  locuri  de  muncă  decât  pentru  câteva  persoane,  în  general  din  familia 
întreprinzătorului. 

100
Autoritățile  deplâng  lipsa  de  investiții în sat,  o soluție  pentru  crearea  de  locuri de 
muncă: „Noi, ca autorități, am avut deschidere, am creat posibilitatea ca o societate să vină la noi în 
sat. Suntem dispuşi să vindem o suprafață de teren pentru înființarea de IMM‐uri, care  ar atrage 
forță de muncă. În 2004 am pus la dispoziție teren din proprietatea privată a localității. A venit o 
societate de  prestări  servicii din Bucureşti, dar  nu au  reuşit  până  acum  să  desfăşoare  concret  vreo 
activitate. A mai fost o inițiativă pentru o fabrică de mobilă şi pentru spații de depozitare produse 
agricole,  tratare  a  semințelor  şi  ambalare,  au  perfectat  actele,  s‐au  angajat  că  vor  folosi  forță  de 
muncă  din  sat,  dar  nu  au  reuşit  efectiv,  nu  din  vina  noastră,  ci  din  vina  altora.  Un  trasformator 
putere Renel costa peste un miliard. Întreprinzătorii sunt din zonă, nu din sat.” (reprezentant al 
autorității locale)  
Câteva din variantele de locuri de muncă în zonă, unde cei din sat fac naveta sunt: 
spitalul  de  psihiatrie  din  Săpunari,  o  firmă  de  construcții  de  la  Lehliu  gară  (aprox  25  de 
angajați, doar în sezonul cald), societățile de confecții de la Lehliu gară şi din satele Ileana 
şi  Ştefăneşti  sau  firme  de  pază  din  oraşele  apropiate.  Salariile  primite  în  domeniul 
confecțiilor sunt mici, nemulțumitoare, după declarațiilor femeilor din sat : „Sunt angajate 
temporar şi muncesc pe nimica. Salariul minim pe economie. Muncesc câteva zile, după aia 
le trimite acasă, se plâng la şedința cu părinții” (profesor, şcoala din sat) 
Prețul unui bilet de microbuz pentru distanța Lehliu sat‐Bucureşti era de 70 de mii 
în  2006,  când  a  fost  realizat  studiul.  Din  declarațiile  sătenilor,  pentru  cei  care  vor  să  facă 
naveta zilnic pentru a munci în Bucureşti, costul drumului, de 140 de mii dus‐întors zilnic, 
este scump, în condițiile în care salariile oferite nu sunt foarte ridicate. Făcând un calcul a 
ceea ce le mai rămâne din salariu după plata drumului zilnic (20 de zile ori 140.000 zilnic 
înseamnă 2.800.000 pe lună), unii dintre ei renunță la ideea navetei.  
       
Starea de sănătate. Accesul la unitățile sanitare 
Din  informațiile  obținute  la  dispensar,  bolile  frecvente  în  comunitate  sunt  cele 
specifice  pentru  o  populație  îmbătrânită:  bolile  cardiovasculare,  pulmonare,  digestive, 
tumorile.  Zona,  nu  numai  satul,  a  avut  în  deceniul  trecut  o  rată  de  morbiditate  prin  TBC 
ridicată,  acum  însă  rata  morbidității  s‐a  redus.  În  2005  au  fost  depistate  doar  2  cazuri  de 
TBC şi 3 cazuri în 2004, dar se presupune că există unele cazuri nedepistate în comunitatea 
de  romi  săraci  din  sat.  La  cei  fără  asigurare,  boala  rămâne  nedetectată,  în  prezent 
neexistând caravanele dinainte de ‘89 care făceau controlul pulmonar al populației rurale şi 
puteau detecta eventualele cazuri.  
În sat există un cabinet medical individual, cu program zilnic, şi un doctor care face 
naveta Bucureşti‐Lehliu, plus o asistentă. Există, de asemenea, o farmacie înființată doar de 
curând în sat. Unitățile sanitare apropiate sunt spitalul Lehliu gară, cele de la Bucureşti sau 
Călăraşi. 

101
 
Locuire. Accesul la utilități  
În  sat  predomină  casele  din  paiantă  şi  chirpici  sau  cărămidă.  S‐au  construit  în 
ultima  perioadă  şi  câteva  case  din  BCA,  structuri  metalice  sau  cadre  de  beton.  Există  5 
locuințe  în  construcție,  plus  căminul  cultural.  Există,  de  asemenea,  şi  câteva  clădiri 
abandonate.  
În  sat  nu  este  introdus  gazul  metan  (se  folosesc  lemne),  nu  există  apă  curentă,  ci 
doar  fântâni,  există  însă  telefonie  mobilă  şi  fixă.  Există  calculatoare  şi  cei  tineri  accesează 
internetul  prin  telefon.  Câțiva  dintre  săteni  şi‐au  făcut  instalație  de  apă  curentă  în  casă  şi 
baie,  pe  cheltuială  proprie.  Primăria  şi  cabinetul  medical  au  baie  înăuntru,  şcoala  nu  are 
însă decât țâşnitori din 2005 în clădire, dar WC‐urile sunt afară şi într‐o stare foarte proastă. 
Din declarațiile autorităților, lângă Călăraşi se va construi o fabrică de geamuri cu 
fonduri franceze, care necesită folosirea gazului. Conducta, venită de la Urziceni, va trece 
prin  partea  de  est  a  satului  Săpunari,  ceea  ce  reprezintă  o  şansă  pentru  comună  de  a 
introduce  gaz  în  cele  2  sate,  dacă  ar  avea  fonduri  pentru  acest  lucru.  Li  se  dă  voie  să  se 
racordeze,  dar  numai  proiectul  de  racordare  costă  800  de  milioane  de  lei  vechi,  după 
declarațiile  liderilor  locali.  De  la  conductă  până  la  sat  sunt  2,5  km.  „Conducta  nu  o  va  lua 
nimeni, deci ne vom putea lega şi în viitor la ea, dar asta numai prin credite şi nu avem solvabilitate. 
Nimeni nu o să ne finanțeze pentru rețeaua de gaze.” (reprezentant al autorității locale) 
   
Educație şi cultură. Manifestări în cadrul şcolii 
Şcoala  este  cea  mai  activă  instituție  din  sat.  Acest  fapt  se  datorează  interesului 
crescut al  învățătoarelor şi profesorilor, dar şi a unor copii buni. Un exemplu pentru etnia 
romilor şi comunitatea generală sunt două surori de etnie romă, eleve în clasele V‐VIII, care 
sunt  cele  mai  bune  la  învățătură  şi  olimpice,  deşi  trăiesc  în  Cartierul  vesel  (aglomerarea 
romilor  la  capătul  satului  a  primit  această  titulatură)  despre  care  vom  vorbi    mai  jos. 
Părinții lor de condiție modestă fac eforturi să țină fetele la şcoală.   
În  sat  există  o  grădiniță  şi  o  şcoală  cu  clasele  I‐VIII.  Tradiția  şcolii  locale  este 
descălțarea  copiilor  în  şcoală,  şi  purtarea  papucilor  de  casă  înăuntru:  „Pentru  curățenie  şi 
prevenirea bolilor” ne explică un lider formal. Abandonul şcolar anual este mic (doi elevi în 
anul  2005).  Romii  îşi  trimit  copii  la  şcoală,  fie  şi  numai  pentru  primirea  alocațiilor,  care 
altfel ar fi tăiate. Majoritatea copiilor din sat merg mai departe şi după clasa a 8‐a, la liceu, 
iar, în medie, doar 3‐4 dintr‐o generație ajung şi  la facultate, după declarațiilor profesorilor 
din sat. În sat există aproximativ 100 de calculatoare, la copii şi tineri,  iar copiii familiilor 
mai  înstărite  din  sat  fac  meditații  private  la  limba  engleză  la  Lehliu  gară,  semne  ale 
modernității  pătrunse  în  sat.  Liderii  locali  vorbesc  despre  cooperarea  dintre  instituții  în 
educarea copiilor, adoptând față de străini un discurs oficios : „Între şcoală, poliție, dispensar 

102
există  colaborare.  De  pildă,  cu  biserica,  suntem  în  permanentă  legătură:  programe  artistice  la 
biserică. De ziua copilului, de paşte, de crăciun primim mici atenții de la biserică. Poliția vine şi le 
face lecții despre circulație şi ne ajută în prevenirea cazurilor de delincvență”. 
Manifestările  din  sat  sunt  strânse  în  jurul  şcolii  şi  bisericii:  ziua  eroilor  de  1 
decembrie  (se  spun  poezii  patriotice  şi  cântece  de  către  copii,  se  depune  coroana  la 
monumentul  eroilor  din  sat,  are  loc  slujba  la  biserică),  ziua  lui  Eminescu  (presupune  un 
program  de  poezii  al  copiilor,  uneori  expoziție  de  carte).  Alte  manifestări  în  jurul  şcolii 
sunt:  ziua  mămicilor,  şezătorile  cu  mămici,  ziua  clasei  şi  ziua  şcolii  (concursuri,  carnaval, 
prăjituri), pom de iarnă şi nu în ultimul rând, premiile de la sfârşit de an, (prin sponsorizări 
strânse de primărie) sau spectacole venite de la Bucureşti. 
Tot  la  şcoala  se  strâng  ajutoare  pentru  copiii  săraci,  prin  învățătoare:  s‐au  adus 
haine copiilor săraci de la rude, s‐au cumpărat uniforme pentru cei săraci prin comitetul de 
părinți.  „Eu cred  că şcoala  e singura instituție  care  păstrează  o  legătură  cu întreaga comunitate” 
(lider local formal). 
Şcoala a fost reparată treptat în ultimii ani. I s‐a pus acoperiş nou, uşă de termopan 
la  intrare,  s‐au  instalat  țâşnitori  înăuntru  prin  Inspectoratul  județean,  programul 
Dezvoltarea  şcolilor  din  mediul  rural.  Din  păcate,  analiza  apei  a  demonstrat  că  nu  e 
potabilă,  prin  urmare  este  folosită  doar  pentru  spălat.  Speranțele  pentru  anul  2006  erau 
pentru un grup sanitar şi reconstruirea sobelor, tot prin Inspectorat. În comună a existat un 
cămin  cultural,  la  care  s‐au  ținut,  înainte  de  ‘89,  întruniri  ale  PCR.  Avea  scaune,  lustre 
frumoase, covoare, cortină de pluş, în față un parc frumos cu bănci şi lumină electrică, flori: 
aşa  îl  descriu  cu  nostalgie  locuitorii.  Acum  căminul  este  devastat,  nu  mai  are  nimic  în 
interior din ce avea, nu mai există decât o clădire în renovare. Se țin totuşi serbările şcolare 
de sfârşit de an. 
Biserica este de asemenea un membru activ al comunității, prin cei doi preoți tineri 
pe care îi are.  Au loc  o serie de  manifestări  în sat prin  intermediul  bisericii, moment  care 
strânge oamenii locului împreună: ziua eroilor, boboteaza, care include, conform tradiției, 
şi un botez al cailor. Obicei din timpuri vechi. Cu această ocazie, oamenii se întrec călare, 
iar primarul premiază cel mai bun şi mai frumos cal, cântă corul copiilor şi se strâng bani 
pentru  oamenii  nevoiaşi  şi  pentru  copii,  prin  donații.  Romii  vin  la  biserică,  şi  pentru  că 
primesc la slujbă, la pomeni câte ceva de mâncare, afirmă cei din sat. 
Proiecția  copiilor  asupra  viitorului  satului    reflectă  lipsurile  locale  şi  speranțele: 
„Am  pus întrebarea copiilor  ce  ați face  dacă peste  20  de  ani ați  fi  primar.  Mi‐au  dat  nişte 
răspunsuri foarte interesante: o farmacie, un parc pentru copii, o moară, o fabrică de pâine, 
un  atelier  de  croitorie,  o  fabrică  de  confecții  ca  să  nu  mai  meargă  mămicile  atât  de 
departe… uite că de câteva zile chiar avem farmacie aici, unele vise devin realitate” (lider 
local formal). 

103
     
    Proiecte neguvernamentale desfăşurate în sat 
Singurul program desfăşurat în sat a fost unul adresat copiilor şi s‐a desfăşurat prin 
intermediul  şcolii  între  anii  2003  şi  2004.  Obiectivul  proiectului  a  fost  de  a  realiza  prin 
intermediul  jocului,  discuției  o  apropiere  mai  mare  între  părinți  şi  copii,  în  înțelegerea 
problemelor  copiilor.  În  cazul  satului  Lehliu,  ca  şi  grup  țintă  al  proiectului  a  fost  ales  un 
grup  de  17  copii  preşcolari  sau  de  clasa  I,  săraci.  Adițional  activităților,  copii  selectați  au 
primit  un  pachețel  de  mâncare  zilnic.  Activitățile  de  joc  s‐au  ținut  într‐un  centru,  numit 
centru de resurse, creat special pentru părinți şi copii. Grădinița a pus la dispoziție o sală, 
iar  cei  de  la  Fundația  inițiatoare  şi  finanțatoare  a  proiectului  au  adus  mobilier,  televizor, 
video, pentru dotare. Au fost organizate întruniri cu părinții, nu numai ai acestor 17 copii, 
ci  şi  cu  alți  părinți.  S‐a  discutat  cu  ei  despre  probleme  precum  violența  în  familie, 
importanța şcolii pentru copii etc. 
Contribuția comunității s‐a realizat prin participarea voluntară a educatoarelor şi a 
învățătoarei implicate. Şcoala, grădinița şi primăria au arătat disponibilitate de a participa 
la proiect: grădinița a pus la dispoziție sala, şcoala învățătoarele, primăria a contribuit prin 
completarea  actelor,  selectarea  copiilor,  înființarea  postului  de  asistent  social,  neexistent 
înainte  şi  necesar  pentru  proiect  acum.  Odată  terminată  finanțarea  din  partea  Fundației, 
primăria a preluat o perioadă furnizarea pachețelului către copii. 
Proiectul  este  declarat  un  succes  de  către  Fundație,  de  către  primărie  şi  de  către 
şcoală.  Exisă  viziuni  diferite  asupra  proiectului  a  celor  de  la  Fundație  şi  a  celor  din  sat. 
Proiectul  este  oprit  acum,  după  declarația  celor  de  la  Lehliu.  Cei  din  Bucureşti  de  la 
Fundație declară că proiectul merge înainte din câte ştiu ei, pachețelul de mâncare fiind în 
continuare acordat, conform înțelegerii şi având loc şedințe în acea sală. În timp ce fundația 
vorbeşte în concepte moderne importate din Olanda, țara de origine a proiectului, asupra 
obiectivelor din acele centre, joc de rol, punerea părintelui în locul copilului, pentru cei din 
Lehliu proiectul a presupus în primul rând pachețelul de mâncare şi dotarea unei săli : „În 
momentul de față, nu mai există. Totul s‐a rezumat la acel pachețel, care se dădea la 2‐3 zile, dar să 
faci  o  educație  părinților...  după  mine  a  fost  înțeles  greşit  de  către  părinți…  ei  au  considerat  că  îi 
cheamă  acolo  ca  să  le  dea  pachetul…  important  era  să  ne  înțelegem  să  prevenim  situațiile 
conflictuale…  sunt  familii  dezmembrate,  mame  singure…  a  funcționat  în  grădiniță  şi  am  fost 
nevoiți să cuplăm 2 grupe şi acum o grupă funcționează chiar în sala aia… am încercat să mutăm 
fundația în altă parte, dar nu am avut un sediu… a avut succes, dar îmi pare rău că nu a continuat” 
(Lider  formal  din  sat ).  În  fapt,  la  Lehliu,  nu  am  reuşit  să  aflu  concret  ce  s‐a  discutat  cu 
părinții la acele întruniri. 
Autoritățile  locale  sunt  informate  despre  diverse  proiecte  cu  fonduri 
nerambursabile şi conştientizează că o viitoare câştigare a unor proiecte ar aduce beneficii 

104
comunei  şi  ar  rezolva  unele  probleme  pentru  care  banii  de  la  stat  sunt  întotdeauna 
insuficienți. „Îmi dau seama că din punct de vedere edilitar, gospodăresc doar proiecte, finanțarea 
externă  ne  poate  ajuta. Din fondurile bugetului  nu acoperim cheltuielile şi  lucrăm cu un personal 
minim.” (reprezentant al autorității locale) 
Autoritățile consideră însă că satul este avantajat de trecerea DN3, devine mai puțin 
rupt de lume, dar mai puțin eligibil pentru unele proiecte. Şi‐au propus aplicarea pe viitor 
la  mai  multe  proiecte  şi  cooptarea,  implicarea  unor  tineri  din  comunitate  ca  şi  ajutor  la 
completarea  actelor.  „Se  va  găsi  o  formă  de  recompensare  a  acestor  tineri”  (reprezentant  al 
autorității locale). 
 
  Problemele comunității în viziunea autorităților şi sătenilor 
Definirea  problemelor  comunității  de  către  autorități  şi  liderii  informali,  săteni 
corespund  până  la  un  punct.  Este  vorba  de  lipsa  veniturilor  populației,  lipsa  locurilor  de 
muncă, lipsa utilităților: apa curentă, gaze, drumuri asfaltate, lipsa de resurse a celor săraci 
de a‐şi trimite copiii mai departe la şcoală. Oamenii din sat vorbesc şi despre alte probleme: 
populația  îmbătrânită,  depopularea  satului,  agricultura  neproductivă,  gunoaiele  şi 
reziduurile  aruncate  la  marginea  satului,  neimplicarea  autorităților  la  nivelul  dorit  de 
cetățeni.  
Soluțiile  propuse  de  autorități  sunt  dezvoltarea  sectorului  privat  în  comună  prin 
crearea  unor  firme  în  domeniul  confecțiilor  şi  al  construcțiilor,  care  să  ofere  locuri  de 
muncă  celor  din  sat  şi  finanțarea  prin  proiecte,  pentru  rezolvarea  unor  probleme  ale 
comunității  precum  utilitățile,  drumurile,  copiii  săraci  care  nu  pot  merge  mai  departe  la 
şcoală.  Pentru  aceste  posibile  soluții,  comunitatea  ar  putea  mobiliza  câteva  tipuri  de 
resurse,  spun  autoritățile:  echipe  de  tineri  care  să  realizeze  aplicațiile  la  proiecte,  forța  de 
muncă specializată în confecții şi construcții, şcoala şi biserica.  
Din  perspectiva  oamenilor  din  sat,  crearea  unor  surse  de  venit  este  principala 
soluție  la  toate  problemele:  locuri  de  muncă  în  construcții  şi  confecții,  dar  şi  investirea  în 
legumicultură  în  zonă  sau  realizarea  unor  firme  de  prelucrare  a  produselor  obținute  din 
agricultură:  gen  firmă  de  conserve.  Oamenii  enumeră  ca  resurse  locale  ce  poate  fi 
mobilizat: forța de muncă a sătenilor („oamenii vin cu căruța cu cal să ajute”), autoritățile sau 
educația copiilor, drept capital uman pe  termen lung.  
Din  evaluarea  noastră,  dincolo  de  problemele  reale  menționate  de  autorități  şi 
săteni, printre priorități se numără şi introducerea alimentării cu electricitate a celor câteva 
case  de  romi  rămaşi  în  afara  sistemului,  crearea  unei  modalități  de  culegere  şi  stocare  a 
gunoiului  din  sat,  crearea  unui  sistem  de  burse  pentru  elevii  buni  din  sat,  fie  că  sunt 
români  sau  romi,  care  nu  au  posibilitatea  financiară  de  a  continua  şcoala,  în  afara 
comunității, investirea în şcoala din localitate care este o  resursă importantă a dezvoltării 

105
locale 
   
2. Comunitatea de romi 
  Localizarea romilor în comunitate 
Comunitatea de romi din sat este formată din aproximativ 243 de persoane şi este 
poziționată  la  marginea  satului,  în  mod  compact.  Casele  romilor  sunt,  deci,  grupate  şi 
izolate la marginea comunității. Casele sunt însă răsfirate, nu înghesuite, pe o parte a unui 
drum desfundat, de cealaltă parte întinzându‐se câmpul. Ca să ajungi la ei trebuie să mergi 
de la capul satului câteva sute de metri prin bălării şi noroi. Cartierul este numit de români 
Dallas sau Cartierul vesel. Există şi câțiva romi răsfirați prin sat, dar marea majoritate sunt 
grupați aici, în „Cartierul vesel”. 
Explicațiile  denumirii  le  aflăm  din  declarațiile  unor  lideri  locali:  „Acolo  parcă  e  în 
Africa: stăteau dezbrăcați, bărbații cu bustul gol, toți cât mai lejer îmbrăcați şi făceau mâncare afară, 
muzica cânta tare, erau voioşi, nu îşi fac griji pentru ziua de mâine pentru că nu mai speră la prea 
mult, trăiesc ziua de azi...” (lider local).  
 
  Demografie. Aproximare număr de romi şi structură pe vârste  
Din  1889  de  locuitori  totali  ai  satului  în  anul  2004,  numărul  de  romi,  după 
aproximarea primăriei, este de 243. Romii din sat s‐au declarat în cadrul recensământului 
drept români, nu vorbesc țigăneşte, deci sunt românizați, nu au o structură de organizare, 
nu au bulibaşă şi nici o persoană pe care să o considere lider informal. „Fiecare e pentru el 
aici” (rom). Toți romii au acte de identitate. 
Numărul  lor  nu  poate  fi  detectat  cu  precizie  pentru  că  în  statistici  ei  nu  sunt 
declarați  ca şi  romi. Primăria  a realizat  o  aproximare, numărând din  casă  în casă, în total 
243 de persoane, în 54 de gospodări.  
 
Total – aprox. 243 pentru anul 2004  
Grupă de   număr 
vârstă 
0‐14 ani  Aprox. 95 
14‐18  Aprox. 53 
18‐57  Aprox. 90 
Peste 57  Doar 7 pensionari declarați
Nu pot să estimez exact 
numărul celor bătrâni 
Sursa : aproximare făcută de autoritățile locale 
 

106
    Sursele de venit ale romilor  
Sursele de venit ale romilor sunt în primul rând ajutorul social (VMG), apoi alocația 
copilului.  Sezonier,  romii  merg  la  munca  cu  ziua,  retribuită  cu  200  de  mii  pe  zi,  per 
persoană, plus mâncare, țigări, cafea. Această sursă de venit nu este decât temporară. Unii 
dintre cei puțini care au calificare de zidar găsesc temporar angajări în domeniul. Nivelul 
de educație este redus, cei mai mulți dintre romi au doar 4 clase, maxim 8, şi faptul că nu 
ştiu o meserie le îngreunează găsirea unui loc de muncă. Romii nu cultivă pământul, foarte 
puțini  dintre  ei  au  câteva  păsări  în  gospodărie.  Înainte  de  ‘89  au  lucrat  la  CAP  sau,  cei 
câțiva  cu  calificare,  în  construcții.  Perioada  de  atunci  este  privită  cu  nostalgie  ca  fiind 
prosperă.  Unul  dintre  romii  intervievați  lucrează  vara  la  Bucureşti  în  zidărie,  la  plata  cu 
ziua.  El  merge  cu  bicicleta  până  la  Lehliu  gară  şi  de  acolo  ia  trenul  personal  până  la 
Bucureşti (25 de mii biletul) pentru a minimiza costul drumului. 
VMG‐ul reprezintă o sursă de venit importantă pentru romii din sat. Numărul total 
de persoane din sat retribuite în 2005 este de 90. Inițial au fost 150 de cereri, din care doar 
90  au  fost  acceptate,  iar  din  cele  90  de  ajutoare,  80  sunt  ale  romilor.  Percepția  în  cadrul 
primăriei  este  aceeaşi:  ajutorul  social  este  ceva  ruşinos,  negativ  şi  este  asociat  cu  romii. 
Există  şi  români  săraci,  dar  acestora  le  este  ruşine  să  ceară  ajutorul  de  la  stat,  declară 
autoritățile : „să stea cu mâna întinsă să li se dea”. Romii sunt priviți din această perspectivă 
negativ, pentru că aşteaptă să li se dea şi nu  muncesc. 
Ajutorul  social  (din  declarațiile  celor  de  la  primărie)  s‐a  acordat  în  proporție  de 
55%, pe luna iulie, şi 57% pe luna august din lipsă de fonduri de la județ, iar în alte luni s‐a 
acordat  80%.  Motivul  este  lipsa  banilor.  Dacă  motivația  este  doar  de  constrângere 
financiară, cum se explică totuşi afirmația unui lider local: „Iarna le dăm totuşi 100% pentru 
că  nu  mai  au  unde  munci  cu  ziua.  Vara  mai  scot  bani  de  la  muncile  astea  de  câmp”.  Să  fie 
autoritățile județene mai generoase iarna?  
Din perspectiva romilor, nu există o cauză obiectivă, ci vina este a primăriei care nu 
le  acordă  drepturile  la  timp  şi  deplin.  Prin  urmare,  se  duc  la  primărie,  certându‐se  cu 
autoritățile  sau  amenințând  „dă‐mi  dosarul  să  mă  duc  mai  departe,  să  rezolv  problema”. 
Autoritățile de la primărie se plâng de această atitudine a lor, iar romii de faptul că nu li se 
acordă  atenție.  Autoritățile  sunt  suspectate  de  romi  că  pun  banii  (care  li  se  cuvin  lor)  la 
bancă  o  perioadă  de  timp,  pentru  dobândă  şi  de  aceea  li  se  dau  banii  cu  întârziere.  Deşi 
sunt obligați să presteze orele de muncă în folosul comunității, romii spun că din moment 
ce primesc doar 50% sau deloc, nici ei nu au de gând să realizeze toate orele, pentru că în 
sezonul agricol pot să muncească cu ziua la câmp, fiind mai profitabil. Plata pentru o zi de 
lucru  este  de  200  de  mii  pe  zi,  plus  mâncare  şi  țigări.  Mai  mulți  membrii  ai  familiei  care 
lucrează la câmp înseamnă mai mulți bani. Cei de la primărie se plâng că romii lipsesc de la 
munca  în  folosul  comunității,  beneficiarii  VMG‐ului  fiind  folosiți  la  muncile  edilitare 

107
precum curățenia, săpatul etc. 
 
  Educație 
Abandonul general la şcoala din sat este foarte mic (doi elevi pe anul 2005). Romii 
îşi trimit copii la şcoală pentru alocația copilului, care altfel ar fi tăiată. Este adevărat însă 
că romii copii lipsesc de la şcoală în unele zile, în sezonul muncii cu ziua, pentru  că sunt 
luați la câmp de părinți. Este vorba de cei mai mari, capabili să muncească.  
După părerea unor profesori, pericolul de abandon la romi este clasa a VI‐a şi a VII‐
a , pentru că fetele se mărită la 13‐14 ani. În comunitatea de romi am aflat însă că fetele nu 
se  mai  mărită  la  vârste  atât  de  fragede,  ci  au  adoptat  modelul  general,  al  populației 
româneşti. „Uite, eu am copii de 20 şi ceva de ani şi nici unul nu e căsătorit” (femeie rom). Există 
o anumită ruptură între autorități şi liderii satului şi romi, în sensul că românii nu intră în 
zona  romilor,  nu  ştiu  ce  se  întâmplă  acolo  şi  au  prin  urmare  idei  preconcepute  asupra 
acestora,  precum  căsătoria  fetelor  rome  de  la  vârste  foarte  fragede.  Autoritățile  trimit 
femeia de serviciu de la primărie în cartierul vesel atunci când trebuie să comunice cu unul 
dintre  romi.  În  ciuda  acestei  atitudini,  nu  există  conflicte  între  români  şi  romi,  ci 
conviețuiesc în pace. 
Două  surori  de  etnie  romă  învață  excelent  şi  sunt  date  drept  exemplu  de  către 
autorități. Pe de altă parte, învățătoarele îi ajută pe romi în limita posibilităților. Una dintre 
ele le aduce haine copiilor săraci de la rude ei. S‐au cumpărat uniforme prin comitetul de 
părinți pentru cei săraci. Le‐au cumpărat caiete şi creioane  
Săracii  din  spațiul  rural  par  în  afara  sistemului  statal  în  ceea  ce  priveşte  unele 
probleme, precum reluarea studiilor sau asistența socio‐sanitară pentru copiii cu probleme. 
Am întâlnit un caz în comunitate al unui băiat de 20 de ani care nu absolvise nici o clasă, 
dar  care  îți  dorea  mult  să  meargă  într‐o  formă  de  învățământ  să  învețe  să  scrie  şi  să 
citească. Alt caz întâlnit este al unei fetițe rome de 7 ani care nu a  fost dată la şcoală pentru 
că nu a vorbit niciodată. Fata nu a fost văzută de un specialist, iar autoritățile satului nu s‐
au interesat de caz. 
Majoritatea populației de romi are un nivel de educație scăzut, maxim 4 sau 8 clase, 
fără  o  calificare.  Câțiva  dintre  ei  ştiu  zidărie  pentru  că  au  furat  meseria,  nu  pentru  că  ar 
avea o calificare în acest sens: „eu l‐am luat pe fratele meu cu mine, dar nu a făcut față. Nu poți 
păcăli omul că ştii meserie. E ceva care se vede cu ochiul liber. Eu am furat meseria.” (rom) 
 
    Sănătate 
Populația de romi din sat este, teoretic, în cea mai mare parte acoperită de asigurări 
prin ajutorul social primit. Există 80 de dosare de VMG retribuite în comunitatea de romi, 
iar copii au drept gratuit la control medical. Se poate estima, astfel, că cea mai mare parte 

108
din populația romă adultă este acoperită cu asigurări medicale. 
Cei  de  la  dispensar  lucrează  în  comunitate  de  15  ani  şi  consideră  că  în  acest  timp 
romii  de  aici  s‐au  ridicat,  deşi  o  duc  foarte  greu  încă:  „Trăiesc  într‐o  cameră  câte  4‐5,  în 
mizerie, sărăcie, în case de chirpici prin care bate vântul iarna” (lider local, dispensar) 
Natalitatea este mare în rândul lor, jumătate din copiii care se nasc anual în sat sunt 
romi. Românii au doar câte un copil, doi, în timp ce familiile de romi sunt numeroase. În 
sat  se  face  prin  cabinetul  medical  contracepție  gratuită,  pentru  30‐40  de  paciente  pe  an, 
dintre  care  şi  romi.  Județul  Călăraşi  primeşte  contraceptive  gratuite  prin  intermediul 
oraşului Constanța, de la o organizație americană. „Unele din paciente se pierd pe drum, dar se 
încearcă să se păstreze natalitatea redusă în rândul romilor. Eu nu pot să îl oblig chiar dacă e rom, 
dar eu o consiliez şi ea acceptă sau nu. Ne‐au mai scăpat câteva. Chiar e una de 16 ani gravidă, cum 
de ne‐o fi scăpat? Primesc injectabil o dată la 3 luni” (lider local, dispensar). 
Femeile rome se tem de avort. Îl consideră ceva periculos şi preferă naşterea care li 
se pare ceva natural. Numărul total al avorturilor în sat a scăzut foarte mult în comparație 
cu  perioada  de  după  revoluție,  dar  s‐ar  putea  să  nu  se  cunoască  unele  cazuri  pentru  că 
femeile din sat merg la Bucureşti, şi fac intervenția contra cost, fără ştirea medicului din sat.   
Femeile gravide vin la control, atât cele românce cât şi cele rome. Una din probleme 
este costul analizelor şi al ecografiilor. Nu orice tip de analiză se poate face la Lehliu gară, 
iar  costul  deplasării  şi  al  analizelor  e  o  problemă  pentru  romii  şi  românii  săraci.  Exista 
înainte la Lehliu gară un punct de lucru al unui laborator din Călăraşi, dar s‐a retras pentru 
că  nu  au  mai  fost  bani  de  la  Casa  Națională  de  Asigurări  de  Sănătate.  O  ecografie 
morfologică, care se face când sarcina e mai înaintată, costă 3 milioane. Cele mai sărace îşi 
fac doar ecografia mai simplă cu 200 de mii la Lehliu. Se mai trimit spre internare, ca să nu 
plătească. Toți sugarii sunt vaccinați, „ne ducem după ei, după romi şi tragem de ei să vină cu 
copii la vaccinat. Mediator sanitar nu  există decât la Lehliu gară, aicea nu vin, e mult de lucru, e 
sat” (lider local, dispensar) 
După  declarațiile  celor  de  la  dispensar,  predomină  următoarele  boli  în  rândul 
romilor: „La romi, bolile digestive, afecțiunile pulmonare, TBC‐ul” (lider local). 
La  începutul  anilor  ‘90  a  existat  în  comunitatea  de  romi  problema  traficului  de 
copii. „Şi‐au vândut mulți romi copiii... vroiam să îl vaccinăm şi nu îl mai găseam… Acum nu mai 
sunt cazuri” (lider local). 
 
  Locuirea 
Romii  au  condiții  de  locuire  foarte  proaste.  Au  case  improvizate  din  paiantă 
(pământ), cu aspect interior de grajd, în care sărăcia este lucie şi înghesuiala regula zilei. De 
obicei nu au mai mult de 2 camere, aşa că trăiesc chiar şi 4 inşi într‐o cameră, Au un pat, o 
masă, îşi agață hainele în nişte cuie bătute în perete, fac mâncare şi spală afară. Curtea nu 

109
este cultivată cu nimic şi puțini dintre ei au păsări. Există câteva cazuri izolate când au un 
porc, sau cal şi căruță. 
Nu  au  bani  pentru  reparațiile  casei  aşa  că  mai  încropesc  câte  ceva  în  caz  de 
stricăciuni cu bucăți de plastic, de carton etc. Există electricitate şi în comunitatea lor, dar 4‐
5 case ale romilor nu au electricitate pentru că stâlpii de curent se opresc la 100 de metri de 
ei. Romii fără curent acuză că, în ciuda insistențelor la primărie, nu li s‐a rezolvat problema 
introducerii  electricității  şi  la  aceste  case.  Costurile  tragerii  curentului  sunt  mari  şi  nu  îşi 
permit aşa ceva.  Nu există apă curentă, ci doar fântâni. Însă nu toți romii au fântână, unii 
iau apă de la vecini.  
Cumpărarea lemnelor reprezintă o problemă pentru romii săraci. Romii recunosc că 
taie din copacii de la marginea şoselei pentru că altfel ar muri de frig iarna. Furtul de lemne 
este tolerat de către autorități  „pentru ştiu că  am  muri în case  de  frig  dacă  nu  ne‐ar  lăsa…  nu 
avem bani de lemne” (rom). 
   
    Probleme în comunitatea romă şi căi de rezolvare 
Cea  mai  importantă  problemă  a  romilor,  menționată  atât  de  romi,  cât  şi  de 
autorități,  este  lipsa  veniturilor.  Romii  nu  au  locuri  de  muncă,  dar  nu  practica  nici 
agricultura, neavând pământ. Majoritatea l‐au vândut pentru a obține o sursă imediată de 
venit. Problema este că autoritățile nu văd o cale de rezolvare a sărăciei romilor din sat, iar 
percepția asupra lor este că nu muncesc, ci aşteaptă cu mâna întinsă spre stat, spre ajutorul 
social. „Romul tot rom, nu îl poți schimba, nu are şcoală, nu munceşte” (lider local). Lipsa 
locurilor de muncă şi, prin urmare a unei surse de venit, cât şi nivelul de educație redus, 
generează  toate  celelalte  probleme:  alimentație  şi  locuire  proastă,  lipsa  unei  strategii  de 
viață, un trai de pe‐o zi pe alta, acumularea unor probleme nerezolvate. Părerile romilor se 
împart  de  la:  „doar  Dumnezeu  ne  poate  ajuta,  nu  ne  mai  aşteptăm  la  nici  un  ajutor”,  până  la 
„autoritățile trebuie să ne ajute”. Nu ştiu să precizeze soluții concrete la situația în care se află, 
dar îşi declară disponibilitatea de a munci undeva, oriunde. Concluziile cercetării susțin că 
există câteva dimensiuni prin care comunitatea de romi poate fi ajutată: sprijinirea copiilor 
de romi care merg la şcoală, cu alimente şi financiar, prin cadrul unor burse pentru a merge 
mai departe la şcoală, reintegrarea în învățământ a celor doritori să termine o şcoală şi să 
aibă  o  calificare,  introducerea  electricității  la  toate  casele  şi  sprijin  pentru  reconstruirea 
caselor în limite decente.  
 
   
3. Relațiile celor două comunități  
    Percepții ale românilor despre romi  
Declarațiile  liderilor  români  formali  şi  informali  din  sat  despre  romi  sunt  unitare: 

110
romii de aici nu s‐au declarat romi şi nu sunt organizați, sunt integrați în comunitatea de 
români,  nu  sunt  marginalizați.  Cu  toate  acestea,  romii  trăiesc  în  țigănie,  grupați  la 
marginea satului, iar românii nu intră decât rar în zona lor. „Se cheamă cartierul vesel pentru 
că  acolo  întotdeauna  e  muzica  dată  tare,  mai  ales  sâmbătă  şi  duminica.  Mie  mi‐e  frică  să  mă  duc 
acolo la ei singură, sunt  mulți câini, se strâng toți  grămadă, te  agresează verbal” (lider  informal 
român).  Echipa  de  cercetare  a  fost  în  cartierul  romilor  şi  nu  a  întâmpinat  probleme  din 
partea acestora.  
Se pare că zona de aglomerare s‐a creat în timp, prin migrarea unor romi din afară 
spre  sat:  „Nu  i‐a  separat  nimeni  acolo.  Eu  aşa  i‐am  pomenit  acolo  şi  sunt  de  18  ani  la 
primărie”… „nu au un purtător de cuvânt”… „nu au fost conflicte, ne mai certăm pentru că 
nu le dăm banii” (reprezentant al autorității locale). Definitorie pentru atitudinea liderilor 
locali este trimiterea femeii de serviciu de la primărie ca şi mesager al autorităților, în cazul 
nevoii de a comunica cu ei.   
Comunitatea  largă are percepția  integrării  lor:  „Sunt  integrați,  au  găsit  chiar  condiții 
bune de viață aici în sat, adică acceptarea celorlalți, aşa că migrează cei din jur aici. Erau doar vreo 3 
familii de romi pe vremea soacrei mele, dar migrează în continuare aici. Unii se căsătoresc şi pleacă, 
vin alții tot aşa. Numărul lor este în creştere” (lider informal local). 
Dincolo  de  percepția  aşteptării  ajutorului  de  la  stat  cu  mâna  întinsă,  una  din 
explicațiile sătenilor pentru starea de sărăcie a romilor este şi faptul că romii nu ştiu să îşi 
gospodărească  puținii  bani pe  care  îi  au:  „trebuie  să  ştie  cum  să  se  chivernisească...  când  iau 
ajutorul  social  iau  băutură,  salam,  țigări  şi  termină  banii  repede  şi  după  aia  se  duc  şi  împrumută 
sau, dacă iau mai mult de la o zi de sapă, că se duc mai mulți din familia aia, a doua zi nu se mai 
duc”. „Primesc haine din vecini şi, după ce le‐au purtat, le dau foc, sunt puturoşi” (lider informal 
local).  
Unii săteni fac diferențierea între romi, unii muncesc, alții nu muncesc şi fură: „Nu 
sunt toți la fel, unii sunt de treabă, au cal, căruță, alții mai fură, mai ales în sezonul rece, când nu 
mai au ce mânca, câte o găină, dar şi porci mai dispar” (sătean) 
După declarațiile celor intervievați, nu există conflicte de etnie între romi şi români. 
„Romul  e  tot  rom,  nu  îl  putem  ridica,  dar  sunt  paşnici,  nu  sunt  nişte  romi  care  să  constituie  un 
pericol, sunt paşnici” (lider român informal).   
Singurele tensiuni sunt: certurile la primărie pentru că nu se dau banii de la ajutorul 
social şi certuri sau bătăi generale în comunitate pe fondul consumului de alcool : români‐
români,  romi‐romi,  sau  român‐rom:  „au  mai  fost  conflicte  pe  la  bar,  s‐au  înjunghiat  la  beție” 
(lider informal român).  
   
 
 

111
4. Capital social în comunitatea mare şi microcomunitate 
    Capitalul  social  al  comunității  generale  este  relativ  scăzut,  în  aceeaşi  parametrii 
înscriindu‐se  şi  comunitatea  de  romi.  Autoritățile,  cât  şi  sătenii,  consideră  că  la  nivelul 
satului nu ar exista o cooperare în folosul comunității. „Nu avem inițiative, activități la care au 
participat toți oamenii. După apariția legii cu VMG nu am mai apelat la populație pentru lucrările 
locale,  ci  am  folosit  beneficiarii.  Eu  am  18  ani  de  administrație,  întotdeauna  în  privința  asta  s‐a 
implicat  comunitatea  locală  fără  sprijinul  populației”  (lider  român  formal).  Oamenii  se  ajută, 
însă, în cazul unor situații dramatice: „Nu sunt atât de legați, fiecare e cu treaba lui. I‐a ars cuiva 
casa,  iar  la  inițiativa  autorităților  s‐au  strâns  nişte  bani,  în  situații  grave  oamenii  se  ajută.”  În 
general,  interesul  pentru  munca  voluntară  este  scăzut: „Omul  îşi  reprezintă  interesul,  când 
pietruieşti, când ne bagi gaze… A stat maldărul de piatră câteva zile şi nimeni nu s‐a apucat să o 
întindă. Era popularizată acțiunea. Am adus o altă maşină şi am pus‐o de‐a curmezişul străzii să nu 
mai  aibă  unde  să  treacă.  Atunci  s‐au  trezit  şi  au  venit  cu  o  roabă  cu  o  căruță”  (reprezentant  al 
primăriei). 
 „Oamenii se ajută doar pe bază de rudenie, există un egoism, eu de când sunt aici, în sat, de 
23 de ani, nu am participat la nici o manifestare sau or fi fost dar nu ştiu eu”… ”la nivel de şcoală 
facem întâlniri cu părinții, cu scriitori, dar nu la nivelul comunității locale. Foarte greu să iasă să 
facă ceva. Eu, ce pot să fac pe la şcoală, fac cu oamenii de ajutor social, nu cu părinții. Dacă găsesc 
unul pe clasă şi cu mari insistențe să îmi schimbe o clanță şi trebuie să îl plătesc. Nu mai ştiu ce e 
aia muncă voluntară, toată lumea vrea bani pentru orice…” (lider român formal)..  
Manifestările  în  sat,  adunările  oamenilor  au  loc  în  jurul  bisericii  şi  şcolii,  din 
constatările  noastre,  cu  ocazia  câtorva  sărbători.  Oamenii  nu  recunosc  însă  aceste 
manifestări  ca  elemente  ale  unui  spirit  comunitar,  ci  sunt  nemulțumiți  de  situația  actuală 
generală, socială şi economică a satului. Întrecerea cailor de bobotează, corul copiilor sunt 
elemente care țin vii localitatea. Secretarul primăriei scrie o monografie a satului, adunând 
date  despre  atestarea  documentară  a  satului,  începând  de  la  1750  şi  evenimentele 
importante care s‐au petrecut de atunci încoace şi vrea să o publice la terminare pentru a fi 
citită  de  locuitori.  Profesorii  şi  preoții  localității  implică  copiii  într‐o  serie  de  manifestări, 
precum ziua mămicilor, corul, serbări. Capitalul social există, deşi el este la un nivel redus, 
percepția lui de către săteni este şi mai redusă. 
Nu  există  conflicte  între  comunitatea  românilor  şi  cea  a  romilor,  dar  percepția 
românilor  asupra  romilor  nu  este  în  avantajul  ultimilor,  atitudinea  generală  fiind  de 
toleranță față de romi. Nivelul de educație al romilor este scăzut, iar actualele generații de 
romi  nu  depăşesc  educația  la  nivelul  şcolii  generale.  Sărăcia,  combinată  cu  nivelul  de 
educație redus al părinților, nu le oferă şansa ridicării. Câțiva copii romi au totuşi rezultate 
bune la învățătura şi ar trebui ajutați pentru a merge la şcoală mai departe.  
Romii  sunt  folosiți  la  muncile  comunității,  ca  beneficiari  ai  VMG,  nu  prin 

112
voluntariat:  „Nu avem inițiative, activități la care au participat toți oamenii. După apariția legii 
cu  VMG  nu  am  mai  apelat  la  populație  pentru  lucrările  locale,  ci  am  folosit  beneficiarii” 
(reprezentant al autorității locale). 
Nu au existat proiecte anterioare la nivelul satului centrate pe comunitatea de romi. 
Aşa cum menționam anterior, singurul proiect din sat a inclus 17 copii, din care 8‐10 romi. 
Nu am putut afla cu exactitate numărul romilor care au fost incluşi în proiect şi au primit 
pachețelul  de  hrană.  Mi  se  răspundea:  copii  săraci,  nu  neapărat  romi,  dar  şi  romi. 
Declarațiile  variază  de  la  „majoritatea  era  formată  din  romi”  până  la  „jumătate  din  aceşti 
copii  erau  romi”.  La  nivelul  comunității  de  romi  nu  am  identificat  lideri  formali  şi  nici 
lideri informali declarați, comunitatea dovedind un grad de coeziune redusă. 
   
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

113
 
MONICA MARIN 
 

PĂLTINIŞ, COMUNA BĂCEŞTI 
 
Materialul  de  față  îşi  concentrează  eforturile  de  analiză  pe  situația  comunității  de 
romi  din  satul  Păltiniş,  comuna  Băceşti,  județul  Vaslui,  comună  care  include  şi  alte  două 
comunități importante de romi ‐ romii din satul Băceşti şi romii din satele Băbuşa şi Capu 
Dealului.    Distincția  dintre  aceste  comunități  de  romi  nu  este  numai  una  privind 
autoidentificarea  etnică.  Ea  apare  în  toate  aspectele  analizei,  fie  că  este  vorba  de 
adresabilitatea  serviciilor  medicale,  de  cea  a  celor  educaționale  sau  despre  percepția 
gradului  de  infracționalitate.  Tabelul  de  mai  jos  prezintă  pe  scurt  diferențele  privind 
categoriile etnice ale comunităților de romi din comuna Băceşti, județul Vaslui.  
 
Sat  Tipul comunității de romi 
Satul Păltiniş  Comunitate de romi lingurari, care nu se autoidentifică ca fiind romi şi 
care şi‐au pierdut obiceiurile, nu vorbesc limba romani, romi românizați 
Satul Băceşti  Comunitate de romi semi‐nomazi, care vorbesc limba şi îşi păstrează o 
parte din obiceiuri, nu au un bulibaşă clar identificat, ci mai mulți lideri 
informali.  În  interiorul  acestei  comunități  se  concentrează  majoritatea 
comunității de romi penticostali, cu un lider religios recunoscut. 
Satul Băbuşa şi Capu  Comunitate de romi ursari, care vorbesc limba romani. 
Dealului 
 
Pentru a avea o imagine completă asupra relației comunității cu restul comunei, am 
ales să prezint datele, acolo unde este posibil, comparativ, la nivel de comună (localitate) şi 
la  nivel  de  sat  Păltiniş  (comunitatea  de  romi).  Această  distincție  are  sens,  după  cum  se 
observă  în  cadrul  raportului,  mai  ales  pentru  a  face  cât  mai  clare  diferențele  dintre 
comunitățile  de  romi  din  cadrul  comunei.  Datele  au  fost  culese  în  luna  octombrie  2005  şi 
reflectă situația din acel moment a comunității de romi, respectiv a localității. 
 
1. Prezentarea localității Băceşti, județul Vaslui 
Localității se află la 55 km de municipiul reşedință de județ (Vaslui), la 18 km de cel 
mai  apropiat  oraş,  Negreşti,  şi  la  35  km  de  Roman.  În  nord‐vestul  județului  are  acces  la 
calea ferată pe relația Roman – Buhăieşti şi la drumul național DN 15 D, Vaslui ‐ Roman. 
Autoritățile  publice  locale  nu  dețin  date  privind  structura  pe  vârste  a  populației,  iar  în 
privința  apartenenței  religioase    ‐  97%  sunt  ortodocşi  şi  aproximativ  3%  sunt  penticostali 

114
(dintre  aceştia,  cei  mai  mulți  s‐au  declarat  romi  la  recensământ);  în  interiorul  comunității 
de romi din satul Păltiniş locuiesc 2‐3 familii de penticostali. 
 
Economie 
Principalele  tipuri  de  activități  economice  din  localitate  sunt  în  domeniul 
agriculturii (unități economice: S.C. Centru de Reparații Băceşti şi un punct de lucru al SC 
Comcereal) şi în domeniul comerțului şi al prelucrării lemnului (SC Ioniță SRL şi SC Rubică 
SRL) şi încă 33 de PFA‐uri în domeniul prestării serviciilor (arat, semănat, frizerii etc.). Din 
discuțiile purtate cu  reprezentanții  Primăriei  Băceşti 41,  nu  există investiții semnificative  în 
comună în ultimii 5 ani.  
În  termeni  de  bugete  locale,  bugetul  comunei  Băceşti  se  situa  la  un  nivel  de 
2.628.870  RON  (venituri  totale)  în  cursul  anului  2005,  adică  aproximativ  un  sfert  din 
bugetul  celui  mai  apropiat  oraş  –  Negreşti  şi  asemănător  ca  nivel  al  veniturilor  cu  alte 
comune  din  județ.  Potrivit  autorităților  locale,  sunt  aproximativ  15  navetişti  din  Băceşti 
care fac zilnic naveta la Negreşti şi Roman.  
Populația  cu  studii  superioare  din  Băceşti  lucrează  în  principal  la  câteva  instituții 
publice locale: primărie, ocolul silvic, şcoală şi cabinet medical.  
 
Sănătate  
Comuna Băceşti este printre localitățile cu un nivel ridicat al natalității din județul 
Vaslui,  dar  principalele  probleme  de  sănătate  sunt  legate  de  populația  de  romi  semi‐
nomazi ‐ raportându‐se la beneficiarii din comună, reprezentantul serviciilor medicale din 
localitate  afirmă:  „nu  mă  deranjează  să  asist  o  populație  roma,  atâta  timp  cât  vin  la  vaccin,  dar 
romul nu ştie decât de burtă, copilul la sfârşit”. 
Pentru  membrii  comunității  de  romi  din  satul  Păltiniş,  reprezentanții  serviciilor 
medicale  au  o  opinie  diferită  –  „merge  foarte  bine  vaccinarea  organizată  la  şcoală,  deşi  nu  este 
recomandabil să se meargă cu vaccinul în sat pentru că teoretic vaccinul ar trebui ținut la o anumită 
temperatură”. 
O  altă  problemă  importantă  este  cea  a  farmaciei  din  comună,  care  nu  eliberează 
rețete compensate. Din acest motiv, locuitorii din Băceşti sunt nevoiți să se deplaseze până 
la Negreşti, oraşul cel mai apropiat de comuna Băceşti – drumul până la oraş costă 60.000 
lei  cu  autobuzul  şi  cam  50.000  rețeta  compensată,  în  total  110.000  lei/copil,  o  sumă  foarte 
mare pentru localnici. 

41
În privinţa datelor deţinute de către autorităţile publice locale cu privire la populaţia localităţii, comuna
Băceşti se situează în tendinţa generală de lipsă a unor informaţii clare cu privire la situaţia demografică,
socială şi economică la nivel întregii localităţi. Acest fapt conduce evident la lipsa unor date precise, defalcat
pe fiecare sat aparţinător al comunei, cum este cazul populaţiei de romi din satul Păltiniş.

115
Din  nou,  potrivit  evaluărilor  reprezentantului  serviciilor  medicale  din  comunitate, 
la  intersecția  problemelor  de  sănătate  cu  religia  se află    grupul  penticostalilor  care  refuză 
vaccinarea, anticoncepționalele, cezariana – „mama poate să moară liniştită că nu  contează, el 
nu vrea cezariana”. 
În privința accesului la servicii medicale, percepția opiniei localnicilor diferențiază 
două  momente  importante  în  timp:  înainte  şi  după  Revoluție.  Pentru  situația  înainte  de 
Revoluție,  Băceştiul  avea  un  spital  cu  mai  mulți  medici,  în  care  se  realizau  şi  operații 
uşoare  de  tipul  apendicitei,  în  timp  ce  în  momentul  de  față  există  un  singur  dispensar 
medical, cu un singur medic: „avem o doctoriță care face naveta, de luni până vineri la ora 12:00, 
dacă moare cineva după această oră, nu mai găseşti pe nimeni. Ne trebuie un medic stabil sau măcar 
unul în lipsa programului domnişoarei” (reprezentant al autorității locale din satul Băceşti). 
La nivelul comunei, multe speranțe în privința creşterii calității serviciilor medicale 
sunt  legate  în  prezent  de  deschiderea  Centrului  medico‐social  din  Băceşti  (înființat  prin 
Hotărârea  Consiliului  Județean  Vaslui  nr.  54  din  30  septembrie  2003),  dar  care  nu 
funcționează în prezent. Singurul angajat actual este directorul, de profesie economist, care 
supraveghează lucrările de reparații la clădirea în care va funcționa centrul, mai precis în 
fosta clădire a vechiului spital din Băceşti.  
 
Locuire 
Din  punct  de  vedere  al  condițiilor  de  locuit,  casele  din  Băceşti  sunt  construite  în 
principal  din paiantă sau vălătuci, dar mai sunt şi din cărămidă şi BCA (aproximativ 5,5% 
din totalul caselor comunei). La nivelul comunei, ca acces la utilități, nu există rețea de apă 
şi  canalizare  sau  de  gaze  naturale,  dar  există  acces  la  rețeaua  de  curent  electric  şi  de 
telefonie fixă.  
În  zonă  nu  mai  există  de  câțiva  ani  pericol  de  inundații,  dar  intoleranța  asupra 
comunităților  de  romi  din  comună  poate  fi  uşor  observată  şi  din  referirile  cu  privire  la 
nivelul  condițiilor  de  locuit  din  localitate:  „nu  mai  există  inundații  de  câțiva  ani  că  am  făcut 
podețe… casele, mai multe ale romilor, sunt de calitate proastă şi tot ei stau mai multe familii într‐o 
casă, dar nu‐i nimic că lor le place îngrămădeala” (reprezentant al autorității locale al comunei 
Băceşti). 
 
Probleme în localitate şi căi de rezolvare a acestora 
Principalele probleme ale localității, în viziunea autorităților şi a liderilor informali 
ai  comunității,  sunt  localizate,  la  nivel  difuz,  chiar  în  prezența  comunității  de  romi  semi‐
nomazi  din  satul  Băceşti,  urmate  de  cele  privind  condiții  generale  de  trai:  sărăcia,  lipsa 
locurilor  de  muncă,  conectarea  la  utilități,  lipsa  normelor  de  igienă,  lipsa  frecventării 
bisericii.  O  mențiune  specială  se  cuvine,  în  acest  context,  problemei  îmbunătățirii 

116
infrastructurii, inclusiv a drumului de acces spre comunitatea din satul Păltiniş. 
 
Problemele din comunitate în viziunea cercetătorului (o apreciere obiectivă 
a situației comunitare) 
Cei mai mulți reprezentanți ai autorității, lideri informali, dar şi localnici din satul 
Păltiniş, se referă la anul 1968 ca la un moment cu consecințe negative pentru dezvoltarea 
localității,  acesta  fiind  momentul  în  care  au  început  să  vină  primii  romi  semi‐nomazi, 
concentrați în prezent în satul reşedință de comună. Trebuie realizate mai multe programe 
de stimulare a participării şcolare şi de promovare a unei culturi de respectare a normelor 
de igienă în rândul acestei comunități de romi, simultan cu dezvoltarea economică locală, 
care să conducă la o dezvoltare integrată  a întregii comune. 
Din discuțiile purtate, imaginea romilor din satul Băceşti este legată în principal de 
aspecte  negative:  „sunt  nişte  venetici  care  au  venit  de  la  Murgeni  (sat  în  apropiere  de  Băceşti, 
n.a.)…  nu  muncesc  nimic,  se  lasă  pe  baza  ajutorului  social,  au  câte  12  copii  şi  când  iau  ajutorul 
social  nu  se  mai  poate  trece  prin  sat,  se  îmbată,  fac  scandal,  eu  am  propus  să  se  aducă  mai  mulți 
oameni de la  poliția  comunitară  ca  să‐i păzească...”  (reprezentant  al  autorității locale,  Băceşti). 
„Înainte  de  legea  416  (a  venitului  minim  garantat,  n.a.)  se  duceau  să  muncească  cu  ziua, 
acum fac mofturi...”; „romii găsesc motivație la orice, nici nu te gândeşti... ba că copilul meu nu a 
avut greutate, ba că nu am avut piept... asta e problema cu etnia romă – naşte şi lasă copilul în spital 
şi  după  aia  nu  poți  să‐i  scoți  certificat  de  naştere”  (reprezentant  al  autorității  locale,  Băceşti). 
„Romii, majoritatea, sunt plecați în străinătate la furat şi cerşit... le‐ar plăcea un trai mai bun, dar 
mai pe degeaba şi, dacă le‐ai da o casă, ei s‐ar duce înapoi să se culce în grajd”, „romii trăiesc mai 
mult în incest, gena lor s‐a denaturat”, „legea 416 lasă prea mult la nivelul primăriei, dar oamenilor 
nu  le  place  ordinea,  iar  primarul  este  ales,  el  trebuie  să  facă  pe  placul  electoratului…  legea  asta 
încurajează  lenevia  şi  crâşma,  vin  banii  de  undeva  degeaba,  trăim  la  un  proces  de  puturoşenie” 
(reprezentant al bisericii). 
Imaginea  mai  sus‐amintită  a  romilor  din  Băceşti  este  în  puternic  contrast  cu  cea  a 
comunității din satul Păltiniş. De fapt, contrastului dintre cele două comunități de romi i se 
adaugă  o  atitudine  de  intoleranță  față  de  comunitatea  de  romi  din  satul  Băceşti,  fapt  ce 
conduce la un fel de negare a identității de romi în ceea ce priveşte comunitatea din satul 
Păltiniş. Acest proces este desigur amplificat şi de autoidentificarea etnică a comunității din 
Păltiniş cu românii şi cu lipsa problemelor sociale cu care sunt asociați romii, în general, în 
opinia publică din România.  
 
Proiecte anterioare 
Referitor  la  programul  Asigurarea  accesului  la  educație  a  grupurilor  dezavantajate  cu 
focalizare  pe  romi,  desfăşurat  în  cadrul  şcolii  din  satul  Băceşti,  autoidentificarea  etnică 

117
reprezintă  criteriu  de  acces  la  serviciile  dezvoltate  prin  programe  de  către  autoritățile 
locale: „cei din Păltiniş aveau nevoie şi ei să fie incluşi în program, dar nu s‐a putut, dacă nu se 
declară romi...” (reprezentant al şcolii din Băceşti). 
Referitor la proiectul punctual desfăşurat, s‐a constatat că mai există cadre didactice 
care  nu  doresc  eliminarea  segregării,  în  special  la  nivelul  instituțiilor  de  învățământ  din 
cadrul comunei, prin acțiuni care „îi pun pe copiii romi într‐o clasă mai mică, mai întunecoasă şi 
mai friguroasă” (reprezentant al şcolii din Băceşti). Profesorii de limba romani au ajutat mult 
proiectul, „sunt foarte sufletişti şi îi vizitează, ei locuiesc chiar în Băceşti” (ibid.), dar nu este de 
ajuns  ca  o  singură  autoritate  să  se  implice  în  rezolvarea  problemelor,  ci  toate  autoritățile 
relevante în acelaşi timp. 
Primăria comunei Băceşti a încercat diverse alte proiecte, care nu au beneficiat însă 
de finanțare: la Fondul Român de Dezvoltare Socială ‐ un proiect  care viza infrastructura 
de drumuri (incluzând satele Băbuşa şi Păltiniş), parteneriat cu alte 17 comune şi Consiliul 
Județean  Vaslui  pentru  gaze  (stadiul  actual  este  cel  al  unei  asocieri  cu  personalitate 
juridică,  fără  a  fi  fost  accesată  vreo  sursă  de  finanțare).  A  mai  existat  şi  un  proiect  de 
alimentare  cu  gaze  a  oraşului  Negreşti,  care  trebuia  să  alimenteze  şi  Băceştiul,  pe  cursul 
râului Bârlad, nici acest proiect nefiind realizat până în prezent. 
 
 
2. Comunitatea de romi 
Comunitatea de romi din satul Păltiniş, comuna Băceşti, județul Vaslui, este situată 
la periferia localității, în partea de est, la aproximativ 5 km de centrul satului reşedință de 
comună,  în  apropierea  pădurii.  În  mod  diferit  față  de  situația  generală  a  membrilor 
comunității  de  romi  din  România,  toți  membrii  comunității  din  Păltiniş  au  acte  de 
identitate. Romii din Păltiniş sunt oieri, agricultori, dar vând şi lemne (cumpără lemne de 
la  ocolul  silvic  şi  le  vând  la  un  preț  mai  mare).  Nu  se  înregistrează  navetişti  din  rândul 
membrilor comunității de romi din Păltiniş.  
 
Educație 
Aproape  toții  copiii  din  Păltiniş  merg  la  şcoala  din  sat,  cu  clasele  l‐lV  şi  apoi 
continuă  toți  până  într‐a  opta,  la  Băceşti.  „Problema  cea  mai  mare  e  transportul  până  la 
şcoala  din  Băceşti  –  copiii  trebuie  să  parcurgă  5‐7  km  până  în  satul  Băceşti  şi  când  vine 
gerul  e  mai  problematic”  (reprezentant  al  instituției  de  învățământ,  şcoala  Păltiniş).  Nu 
există diferențieri pe sexe, fetele din Păltiniş nu se mărită înainte de 14 ani (spre deosebire 
de fetele din comunitatea de romi din satul Băceşti) şi nici nu abandonează şcoala. Pentru 
anul  trecut,  la  ciclul  gimnazial  al  şcolii  din  Băceşti  a  fost  înregistrat  un  singur  caz  de 
abandon din satul Păltiniş, al unui copil dintr‐o familie foarte săracă.  

118
Ca  nivel  general  pentru  comunitatea  de  romi  din  Păltiniş,  copiii  au  7‐8  clase, 
părinții  mai  puține,  iar  majoritatea  populației  nu  are  o  calificare.  Din  punct  de  vedere  al 
performanțelor şcolare ale copiilor din comunitate, copiii din satul Păltiniş nu prea reuşesc 
să treacă examenul de capacitate, iar câțiva termină şcoala de arte şi meserii. Nici unul nu 
urmează liceul sau învățământul superior. 
Ca relație a membrilor comunității cu personalul didactic al şcolii din sat, „oamenii 
sunt respectuoşi, chiar dacă sunt săraci şi muncesc din zi până în noapte, eu îi văd numai 
noaptea” (reprezentant al instituției de învățământ, şcoala Păltiniş). 
 
Sănătate  
În cadrul comunității de romi din satul Păltiniş, bolile cele mai frecvente sunt legate 
de probleme respiratorii, pulmonare, parazitozele intestinale la copii, creşterea numărului 
de  alergici  la  înțepăturile  de  albine,  probleme  de  sănătate  legate  de  diabet  (cauzate  în 
principal  de  alimentația  bazată  pe  făinoase  –  turtă,  fasole,  cartofi),  copii  cu  malformații 
cardiace şi renale (din cauza problemelor de sănătate care se transmit de la părinții bolnavi 
cronic).  Solul  din  comuna  Băceşti  este  bogat  în  iod,  aceasta  fiind  şi  explicația  pentru 
patologiile  hipotiroidiene,  la  care  se  adaugă  copii  cu  anemii  şi,  tot  pentru  satul  Păltiniş, 
copiii  cu  handicapuri  mentale.  În  rândul  acestora  din  urmă,  intervine  o  problemă 
suplimentară  –  nu  pot  fi  diagnosticați  decât  la  Vaslui  şi,  de  obicei,  familiile  din  satul 
Păltiniş nu îşi pot permite un astfel de drum. “Adresabilitatea la medic este bună, părinții 
se îngrijesc, cheamă şi salvarea când este nevoie. Nu se prea întâlnesc avorturi la populația 
romă,  rar  se  mai  întâmplă  avorturi  spontane  din  cauza  condițiilor  grele  de  muncă. 
Numărul mic de avorturi este parțial explicat şi de lipsa unei culturi medicale – nu‐şi dau 
seama că sunt gravide decât când mişcă, perioadă în care nu se mai poate realiza avortul. 
„Nu sunt stresate că vai de mine! rămân, Domnul a dat!” (reprezentant al serviciilor medicale 
din Băceşti). Deplasarea medicului în satul Păltiniş este foarte dificilă – „maşina o duci de 
două, trei ori şi o strici din cauza drumului”.  
Într‐o  proporție  covârşitoare,  femeile  sunt  mame  până  la  18  ani,  minore  gravide 
existând foarte puține, 2‐3 persoane din toată comuna. Femeile din Păltiniş nasc în spitalul 
din Negreşti, oraşul cel mai apropiat de Băceşti. 
Romii  (aici  referirea  este  în  special  pentru  cei  din  satul  reşedință  de  comună  – 
Băceşti, nu pentru cei din comunitatea de romi vizată) au început să plece în străinătate şi 
lasă  copiii  în  grija  unui  membru  de  familie,  de  obicei  minor,  din  cauza  asta  vaccinarea 
pentru ei merge prost pentru că nu poți să vaccinezi copilul fără părinți. 
Populația  din  cadrul  comunității  de  romi  din  satul  Păltiniş,  județul  Vaslui,  nu  a 
beneficiat de nici un program sanitar. 
Printre  problemele  care  ar  trebui  rezolvate,  reprezentantul  serviciilor  medicale 

119
enumeră: 
• asistent  comunitar  din  rândul  etniei  roma  ‐  cu  rol  de  educație  sanitară,  „e  mare 
vorbărie în comună, trebuie cineva de‐al lor să meargă să le explice pe înțelesul lor” 
• frecventarea şcolii ‐  „îi dai o prescripție medicală, dar ea nu ştie să citească şi tu îi 
spui: vezi, siropul alb e pentru asta, siropul roşu e pentru asta, până acasă a uitat”, 
„ei nu ştiu regimul la diaree şi nu vaccinează copilul că plânge” 
• cursuri de educație sanitară pentru populația roma ‐  „dacă îi chemi la vaccin, zic: 
mie  ce‐mi  dai?,  nu  înțeleg  vaccinarea  ca  fiind  în  avantajul  copilului,  ci  ca  o  favoare 
pentru doctor” (din nou referința este mai ales pentru romii din Băceşti). 
În prezent nu există un asistent medical comunitar, de la  31 noiembrie până la 31 
martie  vor  angaja  30  de  femei  roma,  de  la  Agenția  Județeană  de  Ocupare  a  Forței  de 
Muncă. 
Problemele  de  sănătate  ale  populației  roma  sunt  diferite  de  cele  ale  românilor  din 
punct  de  vedere  igienico‐sanitar,  iar  „clasele  de  elevi  sunt  mixte  şi  romii  sunt  cei  cu 
păduchi” (reprezentant al serviciilor medicale din Băceşti). 
 
Locuire 
Casele  din  satul  Păltiniş  sunt  construite  în  principal  din  cărămidă,  BCA,  chirpici, 
paiantă şi toate casele au acces la fântână, nu au rețea de apă curentă, au curent electric, nu 
au  gaze,  nu  există  nici  un  telefon  fix  în  sat,  doar  2‐3  persoane  au  telefon  mobil.  Ca  şi  în 
cazul celorlalți membrii ai comunităților de romi din satele aparținătoare comunei Băceşti, 
casele  din  Păltiniş  sunt  supraaglomerate,  în  schimb  nu  există  pericol  de  inundații  pentru 
satul Păltiniş ‐ din sat porneşte „vâltoarea apelor”, deci numai satele situate în vale față de 
Păltiniş pot fi expuse pericolului inundațiilor 
 
Probleme în comunitate şi căi de rezolvare a acestora 
În  viziunea  autorităților,  principalele  probleme  ale  comunității  din  Păltiniş  se 
grupează în jurul lipsei de infrastructură de acces (drumul care leagă satul Păltiniş de satul 
central), al sărăciei, al lipsei accesului la informație şi la telefonia fixă. Ca răspuns la aceste 
probleme, autoritățile locale au în vedere finanțarea drumului de acces prin bani proveniți 
de la  Consiliul Județean  Vaslui 42, precum şi instalarea  unei  antene  de satelit  la şcoala din 
sat. Nu există deci o viziune coerentă privind reducerea nivelului de sărăcie şi dezvoltarea 
economică a comunității/localității.  
 
 

42
Într-o discuţie telefonică în jurul datei de 18 octombrie 2005, reprezentanţii autorităţii locale au confirmat
începerea lucrărilor la drumul din Păltiniş.

120
Proiecte anterioare  
Proiectele anterioare care să vizeze satul Păltiniş se referă la drumul de acces, una 
dintre cele mai mari probleme ale comunității – el a fost pietruit după Revoluție, cu bani de 
la Consiliul Județean Vaslui. În prezent, drumul de acces spre Păltiniş nu mai este pietruit 
decât în câteva porțiuni (observația cercetătorului). 
În urma valului de inundații care a afectat județul Vaslui, dar nu şi comunitatea din 
Băceşti,  au  fost  repartizate  fonduri  guvernamentale  pentru  Consiliului  Județean  Vaslui. 
Acestea, spun  reprezentanții autorității locale, vor  fi  folosite pentru a asfalta drumul  spre 
Păltiniş (comunitatea din Păltiniş reprezentând şi o importantă sursă de sprijin electoral).  
Pe  de  altă  parte,  comunitatea  de  romi  de  acolo  pare  să  nu  mai  aibă  încredere  că 
drumul va fi într‐adevăr reabilitat, mai ales că a venit deja toamna, vor începe ploile şi deci 
nu va mai fi vreme favorabilă pentru construcții: „toți care am fost în campanie am zis că să 
le  arătăm  la  oameni  că  putem  face  ceva  pentru  comunitate,  că  o  să‐i  ajutăm  cu  tot  ce  e 
posibil....  a  promis  şi  domnul  X,  promisiunile  rămân  promisiuni  şi  trebuie  să  se  vadă  şi 
faptele,  oamenii  aşteaptă  să  vadă  că  am  făcut  ceva,  vin  la  mine  şi  mă  întreabă  ce  se 
întâmplă cu drumu’ ....” (reprezentant al autorității locale) 
 
3. Relațiile celor două comunități şi capital social 
Nu  există  conflicte  între  membrii  comunității  din  Păltiniş  şi  restul  localnicilor 
comunei,  iar  comunitatea  de  romi  din  acest  sat  nu  are  un  lider  informal  clar  delimitat  şi 
recunoscut de membrii.  
Printre activitățile care implică participarea întregii comunități (ziua satului, hramul 
bisericii, rezolvarea unor probleme comunitare) – la hramul bisericii (8 noiembrie) participă 
toată lumea – „atunci vin că e masă, participarea e extraordinară” (reprezentant al bisericii, 
la  biserica  din  Băceşti  vin  şi  cei  din  Păltiniş,  pentru  că  aici  e  şi  cimitirul  în  care  şi‐au 
îngropat  morții),  pe  29  august  este  zi  de  bâlci  şi  participă  toate  comunele  din  zonă,  cu  o 
participare largă a celor din comuna Băceşti. În privința participării celor din satul Păltiniş: 
„cei  din  Păltiniş,  care  mai  au  căruțe,  vin  întotdeauna  cu  lemne  la  şcoala  din  sat  şi  din 
Băceşti, şi pe la biserică” (reprezentant al instituției de învățământ, şcoala Băceşti). 
Distincțiile  de  mai  sus  sunt  importante  mai  ales  în  privința  modului  în  care  sunt 
priviți  romii  de  către  populația  majoritar  română  a  comunei  Băceşti.  Reprezentanții 
autorității  locale,  dar  şi  membri  ai  comunității  Păltiniş,  asociază  problemele  comunei  cu 
existența  comunității  de  romi  seminomazi,  prezenți  cu  precădere  în  cadrul  satului 
reşedință de comună. Perspectivele sunt diferite: din perspectiva autorităților locale aceştia 
fură, mai ales la târg, realizând astfel o imagine negativă a comunei; din cea a instituției de 
învățământ ‐ îşi vând fetele şi nu mai termină şcoala; cea a bisericii ‐ nu prea vin la biserică; 
cea a serviciilor medicale ‐ nu acceptă vaccinarea şi nu respectă norme elementare de igienă 

121
etc. Ideea principală care reiese din aceste opinii este că însăşi prezența acestei comunități 
de romi este văzută  ca o problemă care se traduce în diverse alte probleme economice şi 
sociale  –  de  la  scăderea  prețului  terenului  în  zonă  până  la  lipsa  interesului  față  de  orice 
ofertă de loc de muncă „cinstită”. 
Conflicte  există  între  comunitatea  de  romi  seminomazi  (cea  din  satul  Băceşti), 
descrisă mai sus, şi restul comunității, mai ales joia, care este şi zi de târg în Băceşti, atunci 
când se petrec cele mai multe furturi. Poliția intervine, dar nu suficient, autoritatea locală 
având intenția de a mobiliza şi forțe ale poliției comunitare în această zi. 
La  polul  opus  se  află  imaginea  comunității  de  romi  din  satul  Păltiniş  –  săraci,  dar 
harnici, copiii termină şcoala, au acte de identitate, nu fac probleme, participă la munca în 
folosul comunității. Mai multe persoane‐cheie intervievate, lideri ai localității, nu asociază, 
şi din cauza acestei diferențieri, această comunitate cu o comunitate romi. O altă cauză este 
reprezentată şi de faptul că romii din comunitatea studiată nu au o structură tradițională, 
nu  vorbesc  limba,  puternic  marcator  de  apartenență  etnică,  dar  nici  nu  şi‐au  păstrat 
obiceiurile.  Unii  localnici  vorbesc  chiar  de  faptul  că  aceştia  sunt  „complet  românizați”, 
pentru că nu există nici o diferențiere între ei şi comunitatea de români cu excepția culorii 
mai închise a pielii. 
Aceeaşi  imagine  de  „romi  cuminți”,  dar  contextualizată  diferit,  este  asociată  şi 
membrilor  comunității  de  romi  penticostali  din  comună.  Religia  este  cea  care  i‐a  făcut  să 
renunțe  la  comportamentele  deviante  şi  să  devină  cetățeni  respectabili  ai  comunei: 
„Ceilalți,  înainte,  au  făcut  prostii,  au  fost  şi  la  închisoare,  dar  numai  Dumnezeu  le  poate 
schimba inima”, „cei care renunță (la  cultul  penticostal –  n.a.)  spun că nu  pot  să respecte 
hramul – să nu bea, să nu fure…” (lider informal, sat Băceşti). 
Aceeaşi  imagine  se  regăseşte  şi  la  nivelul  reprezentanților  autorității  locale: 
„penticostalii  s‐au  cumințit,  nu  mai  fac  nimic,  nu  mai  fac  scandal”.  Nu  acelaşi  lucru  se 
poate spune despre toți romii semi‐nomazi pocăiți – „el spune că e pocăit şi nevasta se duce 
la  gară  să  fure  şi  el  aşteaptă  cu  sacoşa”.  În  acelaşi  timp,  din  punct  de  vedere  medical, 
membrii acestui cult religios nu acceptă cezariana sau avortul, fapt ce are consecințe dintre 
cele mai grave asupra sănătății femeii. 
Un  fapt  esențial  din  punct  de  vedere  al  dezvoltării  unei  posibil  proiect  de 
dezvoltare  comunitară  este  că  între  comunitatea  de  romi  din  satul  Păltiniş  şi  restul 
localității nu există conflicte. Comunitatea de romi din Păltiniş nu are relații cu cea de romi 
din  satul  Băceşti  –  „noi  nu  avem  treabă  cu  ei,  nu  ne  înțelegem  cu  limba  lor”  (membru 
comunitate Păltiniş). 
Reprezentantul  autorității  locale  din  sat  nu  este  văzut  de  membrii  intervievați  ai 
comunității ca un lider care să le rezolve problemele – „consilierul nu le‐o rezolvat pe ale 
lui,  ce  să  le  mai  rezolve  şi  pe  ale  noastre”,  apelează  la  el  doar  ca  să  dea  telefoane  la 

122
pompieri sau la salvare (telefon mobil). 
Prezentă  în  mentalitatea  comună  ca  un  lucru  stigmatizant,  apartenența  etnică  la 
comunitatea  de  romi  a  celor  din  satul  Păltiniş  şi‐a  pierdut  din  semnificație  şi  datorită 
caracterului „paşnic”, neasociat deci cu alte comportamente deviante (cum este cazul celor 
din  Băceşti),  dar  şi  faptului  că  nu  folosesc  limba  romani.  Astfel,  ei  au  fost  asimilați,  în 
percepția celorlalți membri ai comunei, mai degrabă unui grup de români mai săraci decât 
unei comunități autentice de romi.  
Concluziile  studiului  dezvoltat  la nivelul  a paisprezece  sate şi prezentat  în Sandu, 
2005 43, arată că participarea la acțiunile comunitare organizate de primării este mai ridicată 
în  cazul  în  care:  încrederea  în  primar  este  mai  mare,  încrederea  în  ceilalți  oameni  are  un 
nivel  mai  ridicat,  religiozitatea  este  mai  accentuată,  stocul  de  educație  este  mai  ridicat  în 
gospodărie, starea materială a gospodăriei este mai bună, satul este de tip central în cadrul 
comunei, şi nu periferic etc.  
Cu privire la potențiale proiectele de dezvoltare comunitară pentru comunitatea de 
romi  din  satul  Păltiniş,  lipsa  unui  lider  informal  clar  identificabil  face  ca  interesele 
comunității  să  fie  mai  slab  reprezentate  şi  în  raportul  cu  factorii  de  decizie  din  localitate. 
Membrii comunității percep lipsa infrastructurii de transport ca una din principalele nevoi 
de dezvoltare pentru satul Păltiniş, infrastructură care, atât din punct de vedere simbolic, 
cât  şi  în  sens  propriu,  ar  însemna  o  mai  bună  legătură  între  sat  şi  restul  comunității. 
Finalizarea  acestui  proiect  ar  însemna,  la  nivel  de  percepție,  o  dovadă  certă  că  nevoile 
comunității  beneficiază  de  sprijin  din  partea  autorităților  publice  locale.  În  acest  mod, 
relația  comunitate  –  administrație  publică  locală  ar  putea  deveni  una  marcată  de  un  mai 
mare  grad  de  încredere  din  partea  membrilor  comunității.  În  această  logică,  participarea 
comunității  la  realizarea unor  viitoare  proiecte inițiate  de  autoritățile  locale  poate fi la  un 
nivel crescut.  
Lipsa unui lider informal clar identificabil din cadrul comunității face, de asemenea, 
mai dificilă şi susținerea proiectelor de dezvoltare comunitară printr‐un promotor local sau 
un agent de dezvoltare comunitară. În acelaşi timp, sursele principale de finanțare pentru 
dezvoltarea  comunităților  de  romi  din  România  sunt  accesibile  mai  degrabă  celorlalte 
comunități de romi din Băceşti decât romilor românizați din Păltiniş. Aceasta nu înseamnă 
însă  că  nu  pot  fi  imaginate  programe  care  să  se  dovedească  sustenabile  şi  pentru 
comunitatea  din  satul  Păltiniş.  După  cum  a  fost  anterior  menționat,  punctele  forte  ale 
acestor  programe  trebuie  să  ia  în  considerare  lipsa  conflictelor  anterioare  cu  restul 
comunității, percepția de „oameni săraci, muncitori şi cinstiți”, gradul mare de încredere pe 
care  îl  are  comunitatea  în  reprezentanții  serviciilor  medicale  din  localitate,  gradul  crescut 

43
Sandu Dumitru, Dezvoltare comunitară, cercetare, practică, ideologie, Polirom, Iaşi, 2005, pag. 69.

123
de  şcolarizare  al  copiilor  din  sat  etc.  Aspectele  care  necesită  dezvoltare  în  cadrul 
comunității  sunt  multiple  şi  rezolvarea  lor  ar  trebui  să  țină  cont  şi  de  efectele 
multiplicatoare posibile – de tipul creării unor locuri de muncă în care să poată fi implicați 
şi  membrii  comunității,  reabilitarea  drumului  de  legătură  între  sat  şi  restul  comunității, 
încurajarea participării şcolare la un nivel de educație mai înalt (liceu, şcoală profesională, 
etc.) 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

124
COSMIN‐GABRIEL RADU 

PĂTRĂUȚI, SUCEAVA 
 
1. Prezentarea localității 
Localizare geografică 
Pătrăuți  este  o  comună  situată  la  4  kilometri  de  Ițcani,  periferia  nordică  a 
municipiului Suceava, şi la 10 kilometri de centrul Sucevei. Un alt oraş relativ apropiat de 
Pătrăuți  este  Rădăuți,  aflat  la  30  kilometri  în  direcția  nord‐vest.  Satul  este  înconjurat  de 
dealuri  împădurite,  păşuni  şi  terenuri  arabile,  suficient  de  prietenoase  cu  agricultura  şi 
creşterea animalelor, principalele ocupații locale ale locuitorilor aşezării.       
 
Demografie 
Cifrele  spun  că  populația  aşezării  Pătrăuți  este  îmbătrânită  în  proporție  de  60% 
dintr‐un total de 4422 de locuitori, cați erau înregistrați la ultimul recensământ şi, din acest 
motiv, economia locală şi viața socială, dintr‐un punct de vedere strict funcționalist, se află 
în stagnare. Sărăcia datelor de recensământ nu permite însă descrierea detaliată a structurii 
de vârste a populației. Interesant este că romii, spre deosebire de marea parte a populației, 
sunt percepuți drept categorie de populație mult mai tânără.  
Pătrăuți  adăposteşte  aproximativ  2622  români  şi  1800  romi,  „romi”,  după  cum 
aceştia apar frecvent în vocabularul relațiilor inter‐etnice al instituțiilor locale, care trăiesc 
împreună  de  aproape  o  sută  de  ani.  Romii  sunt  „vătrari”,  ceea  ce  înseamnă,  conform 
interviurilor din Pătrăuți, că ei nu vorbesc limba romani şi în multe alte privințe par să fie o 
populație trecută prin mai multe campanii de asimilare (despre care însă nu se ştie cât de 
reuşite  au  fost).  Cei  care  vorbesc  ocazional  romani  sunt  puțini:  „sunt  vreo  doi  veniți  din 
alte părți care mai vorbesc țigăneşte.” (interviu consilieri romi)  
Din  punct  de  vedere  confesional,  ortodocşii  din  Pătrăuți  par  să  nu  fie  în  mod 
absolut majoritari. Alături de bisericile ortodoxe din zonă, există case de cult şi mulți adepți 
ai  adventiştilor,  baptiştilor,  penticostalilor  şi  martorilor  lui  Iehova.  Deşi  nu  există  date 
disponibile  pentru  a aproxima  structura  confesională a  localității, putem  afirma, odată cu 
mai  toate  autoritățile  locale,  faptul  că  peste  75  la  sută  dintre  romi  sunt  penticostali.  Mult 
mai puțini romi frecventează adunări baptiste sau adventiste, sau parohiile din zonă. 
Această  situație  este  semnificativă  pentru  raportul  de  față  deoarece,  prin 
multitudinea  de  alegeri  de  cult  posibile,  sunt  create  resurse  de  participare  comunitară  şi 
capital social pe care instituțiile statului la nivel local nu doresc şi nici nu au posibilitatea să 
le ofere romilor.          
 

125
Economie 
Înainte  de  1989,  peste  1200  de  pătrăuțeni  participau  activ  în  proiectele  de 
modernizare ale socialismului. Majoritatea lucrau în Suceava la combinatul de prelucrare a 
lemnului,  întreprinderea  „Străduința”  şi  în  alte  fabrici  din  zonă.  CAP‐ul  şi  SMA‐ul  din 
localitate,  dar  şi  cooperația  care  asigura  infrastructura  comercială  etatizată  erau  singurele 
unități  economice  locale  înainte  de  1989.  Astăzi,  Pătrăuți,  dată  fiind  apropierea  de 
municipiul  Suceava  (zece  km  pe  şosea),  este  o  aşezare  în  plină  dezvoltare,  populată  de 
diverşi  investitori  şi  producători  de  utilități  „urbane.”  În  comună  erau  în  2005  cam  38  de 
firme  înregistrate  la  primărie  (majoritatea  baruri  sau  magazine),  dintre  care  cele  mai 
importante ar fi următoarele:  
1) „Mopşanu”:  atelier  de  tâmplărie  şi  construcții,  înființat  în  1994‐
19955; lucrează cu aproximativ 20 angajați, inclusiv cei temporari;  
2) O  moară  de  grâu  şi  una  de  porumb  (cu  „ciocănele”);  funcționează 
din 1991; unul dintre cei doi întreprinzători este din Suceava;  
3) Un atelier de tinichigerie (patron din Suceava); 
4) O fabrică de brânzeturi înființată în 2001, are ca angajați „7 fete”. 
Toate aceste patru întreprinderi locale mai importante funcționează în zona fostelor 
CAP  şi  SMA.  Tot  aici,  în  zona  grajdurilor  fostului  CAP,  are  sediu  şi  depozite  o  societate 
caritabilă din SUA despre  care voi  vorbi într‐o  altă secțiune. Modul în care  activitățile  de 
producție sau comerciale au apărut în zona CAP‐ului după 1991 indică nu numai faptul că 
oamenii din Pătrăuți sunt întreprinzători, ci şi faptul că autoritățile locale au fost destul de 
concentrate  şi  chiar  au  reuşit  să  transforme  orientarea  preponderentă  spre  agricultură  a 
localității  într‐o  economie  locală  mixtă  şi  diversificată.  Alte  firme  importante  din  Pătrăuți 
sunt: 
5) 2 ateliere de încălțăminte;   
6) 2 stații de distribuție motorină; 
7) 3 fabrici de materiale de construcții (patroni din Suceava). 
Numărul  relativ  însemnat  al  întreprinderilor  mici  şi  mijlocii  din  Pătrăuți,  ca  şi 
rentabilitatea  acestora  par  să  depindă  şi  de  apropierea  de  oraş.  Reprezentanții  autorității 
locale şi consilierii sunt destul de receptivi la noi investiții. Autoritățile locale au vândut în 
mai multe rânduri terenuri celor care doreau să înființeze o „afacere” în Pătrăuți. Lucrurile 
se  desfăşoară  relativ  simplu:  „vin  oameni  şi  întreabă  vreau  să  fac  şi  eu  asta.  [o  investiție]’” 
(interviu  reprezentant  autoritate  locală).  De  regulă,  noile  investiții  care  vin  de  la  Suceava 
sunt atrase prin cunoştințele sătenilor sau ale autorităților locale. „În Pătrăuți sunt 600 de 
oameni cel puțin care au rude în Suceava, în oraş.” (interviu reprezentant autoritate locală) 
Avem, aşadar, în Pătrăuți, un mediu instituțional foarte receptiv la presiunile de dezvoltare 
economică  a  zonei.  Beneficiarii  investițiilor  şi  ai  dezvoltării  economice  locale  rămân  însă 

126
restrânşi  la  cercurile  primăriei  şi  la  câteva  sute  de  persoane  din  Pătrăuți,  printre  care,  în 
mod  simptomatic,  nu  se  regăsesc  romii  din  aşezare.  „Romii  nu  prea  sunt  angajați  în 
întreprinderile astea.” (interviu reprezentant autoritate locală). Ei sunt mai degrabă văzuți 
ca un obstacol pentru noi investiții sau extindere a comunei, atât de către instituțiile locale, 
cât  şi  de  „investitori.”  „Dacă  nu  erau  romii  aici,  Pătrăuți  ar  fi  fost  cel  mai  frumos  sat  din 
zonă că veneau băieți din Suceava. Dar, din cauza lor, nu vine nimeni.”  
Pe  de  altă  parte,  romii  şi  primăria  (plus  consiliul  local)  sunt  de  mulți  ani  într‐o 
relație  de  susținere  reciprocă  condiționată,  poate  chiar  de  dependență,  de  asemenea  un 
element  simptomatic  al  vieții  politice  comunitare  în  comunitățile  multietnice  cu  populații 
de romi. Reprezentanții autorităților locale sunt realeşi datorită sprijinului larg al romilor, 
prin promisiuni electorale simple şi de efect (reprezentantul PSD a câştigat în 2004 al treilea 
mandat). Între el şi Consiliul Județean Suceava (majoritar PSD) s‐au dezvoltat relații foarte 
bune şi utile în atragerea şi mobilizarea resurselor publice. Rezultatele acestor relații vor fi 
ilustrate pe parcursul raportului.   
 
Forța de muncă 
Principalele  sectoare  de  ocupare  la  nivel  local  sunt  agricultura  (aproximativ  1500 
persoane  lucrează  în  agricultură),  industriile  uşoare,  activitățile  de  comerț/distribuție  şi 
serviciile.  Unitățile  economice  din  Pătrăuți  şi  cele  din  oraşul  Suceava  (apropierea  de 
Suceava  contribuie  mult  la  ocuparea  forței  de  muncă)  absorb  cam  350  de  pătrăuțeni. 
Conform  autorităților  locale,  în  Pătrăuți  sunt  înregistrați  momentan  aproximativ  150  de 
şomeri.  Dintre  cei  350  de  salariați  din  Pătrăuți,  250  sunt  navetişti  în  Suceava.  Cifrele 
navetismului înainte de 1989, şi câțiva ani după această dată, indicau aproximativ 1200 de 
salariați  în  Suceava.  De  asemenea,  aproximativ  300  de  oameni  sunt  plecați  la  muncă  în 
Spania, Italia şi Grecia. Mare parte a forței de muncă este formată de lucrători necalificați în 
agricultură. Muncitorii calificați sunt mai degrabă actualii navetişti şi cei care au plecat în 
străinătate pentru muncă, dar şi cei care prestează diverse servicii la nivel local. Persoanele 
cu studii superioare sunt foarte puține în Pătrăuți, iar numărul acestora nu este cunoscut cu 
certitudine.  
 
Probleme în localitate şi căi de rezolvare a acestora 
„Probleme nu prea sunt acum. Dacă realizăm tot ceea ce ne‐am propus ‐ să finalizez 
construcția primăriei noi, şcoala am terminat‐o acum cu 8 săli de clasă, şi gazul metan ‐ ar 
mai  rămâne  problema  canalizării,  care  este  necesară  pentru  că  fiecare  casă  are  de  acuma 
baie. Mulți au fose din astea şi în câțiva ani de zile prevăd că toate fântânile vor fi poluate. 
Şi  am  înțeles  că  la  toate  programele  SAPARD  nu  se  acceptă  întâi  canalizarea  şi  pe  urmă 
alimentarea  cu  apă.  Dar  alimentarea  cu  apă  m‐am  gândit  să  o  las  la  alt  coleg  să  o  facă. 

127
[viitorul reprezentant autoritate locală]”  
Oportunitatea unei rețele de distribuție a gazului metan în Pătrăuți a apărut atunci 
când  s‐a  realizat  că  între  Suceava  şi  Rădăuți  (DN  85  Suceava‐Rădăuți)  există  o  conductă 
care trece şi prin Pătrăuți. Reprezentanții autorității locale au impus condiția ca distribuția 
de  gaz  să  treacă  peste  proprietățile  pătrăuțenilor  doar  dacă  li  se  permite  şi  lor  să  se 
conecteze la „țevile de gaz” pentru consumul din locuințele lor.  
O altă problemă comunitară (des întâlnită cam peste tot în zonele rurale), care este 
însă  trecută  sub  tăcere  de  majoritatea  reprezentanților  instituțiilor,  dar  care  apare  însă 
dramatic  în  relatările  localnicilor,  ar  fi  cea  a  furturilor  din  gospodării,  în  special  din 
gospodăriile  de  bătrâni  (vulnerabili,  fără  posibilitate  de  apărare  sau  reacție).  Persoanele 
care  fură  sunt  în  general  bine  cunoscute  de  toți  –  majoritatea  localnicilor  cu  care  am 
discutat,  într‐un  exercițiu  de  rasism  local,  nu  au  ezitat  să  îi  identifice  pe  hoți  cu  romii 
venetici,  stabiliți  în  Pătrăuți  prin  căsătorie.  Deşi  atât  în  comunitatea  de  romi,  cât  şi  în 
general  în  localitate  există  resurse  umane  care  ar  putea  contribui  la  rezolvarea  (sau 
controlul)  situației,  nici  primăria,  nici  consiliul  local,  şcoala,  consilierii  romi,  adunarea 
penticostală etc. nu par foarte preocupate de acest subiect. Furturile sunt însă percepute ca 
o problemă la nivelul populației şi ar putea lua oricând forma unor conflicte deschise între 
vătrari şi „români.”  
O  altă  problemă  evidentă,  parte  a  aceluiaşi  registru  al  excluziunii  şi  anti‐
gypsismului  practicat  mai  mult  sau  mai  puțin  deschis  de  autorități  şi  de  țărani,  ar  fi 
segregarea romilor şcolari în 6 clase în fostul cămin cultural, acțiune motivată prin faptul că 
elevilor romi le este mai uşor să ajungă în acel loc, care este mai apropiat de cartierul lor, 
decât  să  vină  în  fiecare  după‐amiază  la  şcoala  din  centru.  Efectul  este  că  părinții  elevilor 
„români”  refuză  să‐şi  înscrie  copiii  la  „şcoala  romilor”  (după  cum  este  deja  denumită)  şi, 
mai  mult,  cadrele  didactice  sunt  vădit  nemulțumite  şi  refuză  să  predea  acolo.  În  plus, 
„şcoala” respectivă pare să nu aibă, conform spuselor directorului de şcoală, autorizație de 
la Ministerul Educației. Astfel, deşi nu se poate stabili clar care au fost factorii decizionali 
care au dus la excluderea elevilor romi din şcoala generală din sat, pare evident că părerile 
autorităților  sunt  oarecum  împărțite  în  legătură  cu  această  problemă.  Este  însă  interesant 
faptul  că  separarea  a  fost  făcută  cam  în  aceeaşi  perioadă  în  care  s‐a  construit  şi  „şcoala 
nouă,”  construcție  finanțată  de  Consiliul  local  şi  Consiliul  Județean,  la  care  au  participat 
substanțial romii din comunitate ca beneficiari ai Venitului Minim Garantat.   
 
2. Comunitatea de romi 
Localizare geografică 
Vătrarii  din  Pătrăuți  sunt  aşezați  la  periferia  localității,  în  zona  islazului  comunal. 
Este vorba despre un număr cuprins între 380 şi 500 de gospodării.  

128
  
Demografie 
O  descriere  detaliată  a  structurilor  demografice  ale  populației  de  romi  nu  este 
susținută  de  date.  Nu  există  date  disponibile  despre  structura  de  vârstă  a  populației  de 
romi. În general, se vorbeşte însă despre romi ca despre o populație tânără, fără probleme 
majore  (de  sănătate,  de  locuire,  etc.)  şi  aptă  de  muncă  (cu  toate  acestea  oportunități  de 
muncă pentru romi  nu  sunt  create  la  nivel  local).  Este  însă important că romii  au acte  de 
identitate, cu excepția a două persoane fără certificate de naştere. În general, lipsa actelor 
de  identitate  (deşi  nu  a  fost  raportat  un  număr  de  cazuri)  este  datorată  neglijenței 
individuale sau pur şi simplu pierderii sau accidentelor (ex. incendierea unei case).   
 
Economie 
Principalele surse de venit ale romilor sunt ajutorul social (în prezent se află în plată 
cam  250  de  dosare  VMG),  alocațiile  pentru  şcolari  şi  diverse  tipuri  de  muncă  sezonieră. 
Există  însă  anumite  probleme  de  accesare  a  ajutorului  social.  După  cum  afirmă 
reprezentanții autorităților locale, romii nu prea realizează normele de muncă condiționate 
de acordarea venitului minim garantat (72 ore/9 zile pe lună) şi, în consecință, nu primesc 
întotdeauna ajutorul social. „Ajutorul ăsta social dat de guvern are un rol foarte important 
pentru  romi  (...)  îi  ajută  să  supraviețuiască.  Ei  fac  datorii  la  privaturi  (magazine  şi  baruri 
săteşti). Sunt mai multe privaturi, iau de la privatul ăsta o dată, iau de la privatul ăsta altă 
dată şi când vine ajutorul social ei plătesc datoriile.” „Eu am vorbit acum 3 ani de zile cu 
patronii de la privat şi cu oamenii şi au înțeles care e problema şi acceptă să dea pe datorie, 
când ia ajutorul ei se duc şi plătesc banii. Când mai este câte unul care o luat pe datorie şi 
nu  o  vrut  să  deie  banii,  m‐am  dus  eu  şi  am  oprit  banii  de  la  ajutorul  social”  (interviu 
consilier  rom).  Între  patronii  de  magazine  sau  baruri  şi  consilierii  romi  există  aşadar  o 
relație  foarte  strânsă  în  scopul  stabilirii  şi  menținerii  unui  sistem  informal  de  vânzare  şi 
consum, bazat pe ajutoarele sociale. Deşi nu sunt puține cazurile de acest fel în satele din 
România,  apare  totuşi  aici  particularitatea  că  aceste  înțelegeri  sunt  intermediate  de 
consilierii romi ai comunei, vânzarea pe datorie intrând astfel în sfera instituțională ca un 
mod de a le permite romilor să supraviețuiască. Vânzarea pe credit este larg răspândită şi 
la „români,” cu diferența că vătrarii cumpără garantând exclusiv cu ajutorul social.  
În  ciuda  acestor  facilități  informale  create  de  instituțiile  publice  şi  patronii 
magazinelor  din  localitate,  romii  preferă  să  cumpere  „pe  datorie”  mai  degrabă  de  la 
magazinele din zona lor, care sunt în număr de cinci. Patronii câtorva dintre acestea sunt 
vătrari.  Am stat de  vorbă cu  unul  dintre aceştia.  Toți clienții  magazinului sunt  vătrari.  În 
perioada  în  care  am  discutat  cu  el  (începutul  lunii  noiembrie  2005),  magazinul  era  închis 
pentru că nu mai avea bani să cumpere marfă, iar luna trecută nu se distribuiseră ajutoarele 

129
sociale  în  comunitate.  Astfel,  patronul  aştepta  ca  vătrarii  să‐şi  primească  banii  pentru  a 
putea să‐i plătească datoriile, după care, se gândea el, ar fi intenționat să cumpere din nou 
marfă pentru a redeschide magazinul. Vătrarii nu îşi primiseră ajutoarele sociale pentru că 
nu realizaseră norma de 9 zile de muncă pe lună în folosul comunității. Vătrarii fuseseră în 
schimb  la  muncă  cu  ziua  în  alte  sate,  câştigând  însă  insuficient  pentru  a‐şi  putea  achita 
datoriile către patroni. Toate magazinele din comunitatea de vătrari sunt închise în anumite 
perioade ale anului datorită fluxurilor de bani de la stat către vătrari, alocate cu întreruperi 
de către consiliul local al comunei. Având în vedere că marea parte a clienților sunt vătrari 
beneficiari  ai  venitului  minim  garantat,  patronii  sunt  forțați  să  vândă  marfa,  pentru  ca  la 
rândul lor să‐şi achite datoriile către distribuitori, prin credit informal. „Dacă nu vând pe 
datorie, rămân cu marfa nevândută şi eventual se desființează”. (interviu patron magazin) 
Aşadar, ajutorul social nu este numai o componentă importantă a economiei gospodăriilor 
de romi, ci şi o  sursă de supraviețuire, poate  chiar o  oportunitate  de a  deschide „afaceri” 
locale pentru micile întreprinderi comerciale sau persoane din  comunitatea de romi.  
O  altă  modalitate  de  a‐şi  asigura  cât  de  cât  nevoile  de  consum  este,  în  cazul 
vătrarilor,  culesul  ciupercilor  din  pădure.  Femeile  mai  merg  la  piață  cu  bureți  în  timpul 
toamnei. Vând ciupercile cu 6‐7 RON/kg. De asemenea, toamna este timpul în care vătrarii 
lucrează  la  ferma  „Americanului”,  denumirea  locală  a  unui  ONG  caritabil  de  orientare 
religioasă  baptistă  care  funcționează  în  zona  municipiului  Suceava,  inclusiv  în  Pătrăuți. 
„Sunt  unii  [vătrari]  care  lucrează  permanent  [acolo];  cam  10‐15  fac  asta.  Ăştia  nu  mai  iau 
ajutor social (...) Americanul ține fermele pentru că are nevoie de alimente pentru nişte case 
de  copii”  (interviu  asistent  social  primărie).  Muncile  ocazionale  pe  care  le  realizează 
vătrarii individual prin comună sau prin împrejurimi sunt de asemenea importante pentru 
a  înțelege  modul  in  care  subzistă:  culesul  cartofilor,  tăiatul  lemnelor  pentru  pădurar, 
prăşitul etc. 
Unii  dintre  ei  (puțini)  au  teren  agricol  din  moşteniri;  părinții  acestora  au  fost 
împroprietăriți  după  război.  Mai  multe  autorități  locale  intervievate  spun  că  vătrarii,  sau 
unii dintre aceşti moştenitori, şi‐au vândut terenurile. O altă modalitate de împroprietărire 
cu teren agricol sau de casă a fost prin intermediul „Americanului.” Unii dintre vătrari au 
beneficiat de ajutoarele distribuite începând din 1990 de societatea caritabilă Christian Aid 
Ministries.  „Americanul”  le‐a  promis  că  cine  renunță  un  an  sau  doi  la  coletele  lunare  pe 
care  ONG‐ul  le  distribuie  în  comunitate  la  familii,  va  primi  banii  necesari  achiziționării 
unui teren. „Vreo 50 [familii de vătrari] au luat în felul ăsta pământ” (interviu reprezentant 
autoritate locală). „Americanul le‐a zis găsiți‐vă terenul, împăcați‐vă cu omul şi veniți la mine că 
vă dau banii” (interviu reprezentant autoritate locală). Unii dintre ei au vândut şi acest teren 
pentru  că,  spun  interviurile  care  reflectă  părerea  autorităților  locale,  „[vătrarii]  nu  sunt 
obişnuiți  cu  munca  în  agricultură,”  deşi  părinții  lor  au  lucrat  la  CAP‐ul  local  înainte  de 

130
1989. Aşadar, agricultura ca ocupație şi gradul de împroprietărire a comunității de vătrari 
par  să  fie  resurse  productive  la  care  doar  jumătate  din  populația  de  romi  are  acces  în 
prezent (în jur de 250 de familii îşi muncesc pământul propriu).     
În  ciuda  precarității  condițiilor  de  viață  la  vătrarii  din  Pătrăuți,  nu  toți  romii  sunt 
afectați  de  incertitudine  economică.  Spre  exemplu,  în  urmă  cu  câțiva  ani  a  venit  la 
autoritățile locale unul dintre romii din localitate plecați şi stabiliți în Chicago („spun ăştia 
că e cel mai avut de acolo” ‐ interviu reprezentant autoritate locală) şi i‐a spus „domnu’ X, 
vreau să cumpăr undeva sus acolo în zona imaşului vreo 7 hectare de teren că vreau să fac 
un  azil  de  bătrâni  şi  pentru  copii  orfani.”  Mai  voia  să  facă  şi  o  crescătorie  de  păsări,  dar 
consilierii  nu  au  fost  de  acord,  din  cauza  mirosului.  Până  la  urmă,  s‐a  acceptat  prin 
hotărâre  de  consiliu  2,20  ha,  cu  dispută  între  consilieri.  Ar  fi  bine  dacă  ar  ajunge  să  facă 
ceva. El vrea să facă şi o cantină, ca să ajute satele din jur, aşa spune el, că vrea să dea la cei 
mai săraci.” (interviu reprezentant autoritate locală). „Abatorul ar fi foarte profitabil” este 
de părere un reprezentant al autorităților, pentru că majoritatea procesatorilor din zonă, în 
număr de 30, nu vor rezista regulilor impuse de Uniunea Europeană. „Omul ăsta va rezista 
pentru  că  vrea  să  investească  mult,  70  miliarde  lei  [vechi].”  (interviu  reprezentant 
autoritate locală). Investiția ar  fi şi  o  oportunitate de  generare  de locuri de muncă pentru 
comunitatea  de  romi.  Conform  consilierilor  romi  de  la  primărie,  lucrătorii  necalificați  ar 
putea  fi  recrutați  din  comunitate.  Povestea  este  însă  foarte  controversată.  Se  pare  că,  în 
şedința  de  consiliu  în  care  s‐a  dezbătut,  anumiți  consilieri  au  opus  rezistență  propunerii 
justificând prin faptul că romii caută să obțină avantaje „numai pentru neamurile lor.” Pe 
de  altă  parte,  „românii”  din  sat  nu  ştiu  decât  foarte  puține  detalii,  poate  nimic,  despre 
proiectul  de  investiție.  În  mod  cert,  autoritățile  sunt  foarte  interesate  de  această  investiție 
pentru creşterea capitalului politic, dar sunt mai multe forțe de decizie în comunitate care 
ar putea determina presiuni de blocare a acestui proiect.           
Economia  gospodărească  a  peste  50  de  familii  de  romi  este  însă  susținută  de 
„American,” mai exact de Christian Aid Ministries. Aceştia au încă din 1990 trei proiecte de 
distribuție  permanentă  de  ajutoare  (colete)  în  Pătrăuți:  familii  „ajutate”  o  dată  pe  lună, 
altele  o  dată  la  două  luni,  şi  altele  o  dată  la  trei  luni.  Un  colet  conține  în  general:  şapte 
conserve, patru  litri  de  ulei, două kilograme  zahăr,  patru‐cinci  kilograme  orez, şase‐şapte 
kilograme făină, plus rechizite pentru şcolari. Valoarea unui colet este de 80 USD, inclusiv 
transportul din SUA până în Pătrăuți. „Americanul” are şi un orfelinat şi o fermă în Ițcani 
(Suceava).  ONG‐ul  le‐a  oferit  vătrarilor  şi  alte  oportunități.  Una  dintre  acestea  era 
achiziționarea  de  teren,  menționată  mai  sus.  Altor  vătrari  care  renunțau  la  colete,  li  se 
ofereau bani necesari pentru a‐şi cumpăra câte un cal sau o vacă. „Americanul” a încercat 
şi  un  alt  proiect.  Timp  de  un  an,  vătrarii  erau  angajați  să  facă  chirpici,  iar  ONG‐ul  le 
cumpăra materialele necesare. Vătrarii sunt de asemenea folosiți de „American” la muncă 

131
la ferma din Ițcani, contra cost. „Am vrut să facem ceva ca ei să nu primească degeaba, să 
muncească.” (interviu reprezentant ONG). ONG‐ul are reprezentare națională şi orientare 
creştină (baptistă). Pentru vătrarii din Pătrăuți, „Americanul” a creat şi un fond special care 
poate fi accesat de cei în situații de boală. Cu toate că ONG‐ul s‐a extins treptat şi a câştigat 
legitimitate pentru o parte însemnată a populației, autoritățile locale sunt destul de sceptice 
față de proiectele Christian Aid Ministries. Singura dată când au colaborat a fost atunci când 
primăria  le‐a  cerut,  în  urmă  cu  trei  ani,  o  evidență  a  celor  care  primesc  ajutoare  (colete) 
pentru  a  le  retrage  din  veniturile  asigurate  de  ajutorul  social.  Beneficiarii  proiectelor 
Christian  Aid  Ministries  în  Pătrăuți  sunt  în  proporție  de  80%  romi  vătrari.  Reprezentanții 
ONG‐ului admit că acțiunile lor nu rămân fără efecte la nivelul populației ajutorate. „Sunt 
şi  oameni  serioşi  printre  romi,  pentru  care  proiectele  societății  au  avut  efecte  pozitive.” 
(interviu reprezentant ONG) 
 
Educație 
În  condițiile  în  care  52%  dintre  şcolarii  din  Pătrăuți  sunt  romi  vătrari,  satul  are  în 
prezent doi învățători romi la şcoală. Vorbind în termeni de stoc de capital uman, ei sunt 
elitele  comunității  de  vătrari.  Statusurile  ridicate  ale  acestor  elite  determină  şi  alte 
traiectorii de mobilitate socială. Copiii consilierilor, spre exemplu, sunt plecați în oraş, „au 
făcut  şcoala,  au  lucrat  şi  în  Spania,  au  toți  apartamente,  vile  etc.”  (interviu  membru 
comunitate  romi).  Învățătoarea  romă  din  comunitate  a  realizat,  împreună  cu  o  asociație 
caritabilă, tot din SUA, care se ocupă de reintegrarea socială a copiilor străzii, numită Jeriko 
Messiah’s,  „şcoala  din  grădină”,  un  proiect  pentru  alfabetizarea  copiilor  din  Pătrăuți. 
Cursurile au loc începând cu 2001 în curtea ei. Finanțarea a venit de la asociația americană 
care activează la un orfelinat din Ițcani (cartier al municipiului Suceava).  
Familiile  de  romi  se  implică  în  viața  şcolii  prin  prezența,  uneori,  la  orele  de 
dirigenție. Copiii sunt constrânşi să vină la şcoală fiind amenințați că dacă au mai mult de 
20 de absențe, nu mai primesc cecurile pentru alocația şcolară. Cei mai mici încă participă 
la  proiectul  guvernamental  „Cornul  si  laptele.”  În  cazul  lor  găsim  şi  cea  mai  consistentă 
participare  şcolară.  Elevii  vătrari  înscrişi  în  ciclul  gimnazial  frecventează  în  masură  mai 
mică şcoala pentru că sunt implicați în muncă alături de adulții din gospodărie sau au ca 
sarcini îngrijirea fraților mai mici (în special fetele).  
Frecventarea şcolii la vătrarii din Pătrăuți este în mare măsură dependentă de lipsa 
banilor  în  gospodăriile  din  care  fac  parte.  „Părinții  nu  au  bani,  salarii,  venituri  constante. 
Ajutorul social nu s‐a dat pe lunile septembrie şi octombrie, aşa că părinții nu au bani ca să 
le  cumpere  copiilor  rechizite  şi  îmbrăcăminte.”  (interviu  cadrul  didactic  roma).  Mersul  la 
şcoală  are  efecte  pozitive  pentru  că  elevii  ştiu  de  multe  ori  să  citească  mai  bine  decât 
părinții  lor.  Spre  exemplu,  asistentul  social  mi‐a  relatat  mai  multe  poveşti  în  care  copiii 

132
veneau cu părinții lor la primărie pentru a citi diverse adeverințe, cereri etc.  
 
Forța de muncă  
Forța de muncă la vătrari este necalificată, pentru că mulți dintre ei au lucrat înainte 
de  1989  ca  muncitori  necalificați  în  întreprinderile  de  stat  din  Suceava,  dar  este  foarte 
mobilă. De la deplasările sezoniere pentru muncă în satele din împrejurimi (în jur de 400 de 
bărbați adulți sunt cunoscuți ca buni zilieri), până la migrația transnațională pentru muncă 
(în  jur  de  30  de  persoane  sunt  plecate  în  străinătate)  este  un  drum  foarte  scurt  pentru 
vătrarii  din  Pătrăuți.  Deşi  plecările  în  străinătate  depind  de  resurse  financiare  care  în 
general sunt excepționale la romi, „mulți dintre ei au plecat în America săraci şi acum s‐au 
întors cu jeep‐uri.” Sunt şi romi plecați în Italia: „vara asta au plecat mulți din ăştia tineri în 
Italia la lucru; după doua luni au venit acasă.” (interviu reprezentant autoritate locală). În 
concluzie, „unii [vătrari] au situație bună pentru că se duc ca turişti în Grecia, Spania, Italia 
etc.,  sunt  buni  de  treabă  şi  probabil  că  străinii  au  încredere  în  ei.”  (interviu  reprezentant 
autoritate locală). 
 
Sănătate 
Condițiile de sănătate ale populației de vătrari din Pătrăuți par să fie înrăutățite din 
cauza  faptului  că  relația  dintre  comunitate  şi  medicii  de  familie  este  blocată  de  anumite 
structuri  de  ritual  penticostal.  Spre  exemplu,  vătrarii  tind  să  fie  foarte  reticenți  la 
vaccinarea  copiilor  mici.  Motivele  invocate  de  medicul  de  familie  țin  de  confesiunea 
penticostală.  „Eu  m‐am  gândit  să  mă  duc  la  Adunare  să  le  spun  veniți  să  faceți  vaccin.  De 
multe ori îi şantajăm: dacă nu vii la vaccin, nu îți mai dăm laptele praf; cam aşa merge treaba.” 
(interviu medic familie) „Predicatorul penticostal [rom din sat] este foarte încuiat. Îi învață 
pe  romi  să  nu  vină  la  vaccinare.  La  adventişti  şi  baptişti  nu  prea  sunt  probleme,  ei  sunt 
înțelegători.  Dar  penticostalii  sunt  cei  mai  încuiați.  La  vaccin  sunt  probleme,  contracepția 
nici nu se discută...” (interviu medic familie). Romii adventişti (mai puțini la număr) sunt 
foarte  diferiți  de  cei  penticostali.  „Sunt  mai  îngrijiți,  mai  ascultători.”  La  adunarea 
adventistă,  medicul  de  familie  fost  invitat  odată  cu  reprezentantul  autorităților  locale,  cu 
polițistul, cu alte culte. A vorbit despre sănătate.  
 
Locuire 
Spațiul locuibil alocat romilor în Pătrăuți este în mod vizibil insuficient. În prezent 
există aproximativ 200 de cereri pentru teren de casă din partea romilor. „Islazul comunal 
este liber”. Dar „îmi sar românii în cap.” (interviu reprezentant autoritate locală). Deşi s‐au 
dat recent, prin hotărâre de consiliu, „cu legea 15 modificată” [pentru tineri căsătoriți], 80 
de locuri de casă, adică trei hectare de teren din islaz, nevoia de spațiu se face în continuare 

133
simțită,  dar,  după  toate  aparențele,  autoritățile  locale  nu  vor  mai  acorda  terenuri  romilor 
prea  curând  din  cauza  presiunii  din  partea  românilor  şi  consilierilor.  Românii  nu  au 
beneficiat  de  această  lege  (pentru  că  prea  puțini  dintre  ei  sunt  tineri).  Oricum,  ar  fi  fost 
complicat să le dea şi lor pentru că ar fi „împărțit” islazul cu romii, situație netolerată de 
majoritate.  În  1997,  s‐au  mai  acordat  romilor  96  de  locuri  de  casă.  După  toate  aparențele, 
fiecare  „extindere”  a  comunității  de  romi  a  urmat  unui  ciclu  electoral,  probabil  în  urma 
unor  „promisiuni  electorale”,  oferite  în  schimbul  loialității  şi  votului  favorabil.  Oricum, 
acest  gen  de  compromis  se  realizează  din  ce  în  ce  mai  greu  pentru  că  masurile  de 
îmbunătățire  a  situației  de  locuire  a  romilor  sunt  destul  de  nepopulare  în  rândul 
consilierilor  şi  al  populației  majoritare.  „Eu  am  încercat  să‐i  integrez  în  rândul  nostru  [al 
românilor]” (interviu reprezentant autoritate locală).  
 
Probleme în comunitate şi căi de rezolvare a acestora 
Problemele  comunității  de  romi  din  Pătrăuți,  în  viziunea  consilierilor  romi,  arată 
cam aşa: „Prezența la şcoală lasă de dorit” din cauza lipsei de curent electric. „Nu poți să 
speli la maşina de spălat, copiii nu au un televizor să urmărească un program.” Problema 
lipsei de curent electric este în special a tinerilor care s‐au mutat de curând. „Că ei nu au 
bani să se racordeze la rețea.” (interviu consilieri romi). Consilierii romi au încercat să facă 
un  proiect  prin  Partida  Romilor  (ei  fiind  preşedinte  şi  vicepreşedinte  al  Partidei  Romilor 
Pătrăuți)  şi  primărie  dar  cererea  de  finanțare  nu  a  fost  aprobată  la  Centrul  de  Resurse 
pentru Comunitățile de Romi din Cluj. I‐a ajutat cineva de la prefectură să scrie proiectul, 
însa  fără  succes.  Din  interviurile  realizate  cu  membrii  comunității  de  romi  a  reieşit  că 
„lumina” este o problemă acută în cartierul locuit de romi. Cei intervievați au declarat că ar 
fi gata oricând să li se acorde facilitatea unui credit prin care să achite racordarea la rețea în 
rate lunare. În comunitatea de romi sunt peste 50 de case fără curent electric. O parte dintre 
cei care au fost plecați temporar în Spania şi Italia la muncă şi‐au permis efortul financiar al 
racordării la rețeaua de electricitate. Aceste familii sunt însă excepții în comunitate.  
Lipsa apei potabile şi numărul mic şi insuficient de fântâni în comunitatea de romi 
sunt alte probleme punctate de liderii acestora. „Ar trebui să mai fie încă 10 fântâni ca să fie 
suficient” (interviu consilieri romi).  
A  treia  şi  ultima  problemă  pare  sa  fie  cea  a  tensiunilor  generate  de  „noii‐veniți.” 
„Majoritatea [romilor] care o venit din altă parte ne‐o făcut mai mult greutăți, că nu le place 
munca; ăştia vin de la Feteşti. Ei sunt acuzați ca ar face problemele astea [fură], de la noi nu 
prea fură, mai mult din sat [de la români] (...) Vin aici prin căsătorie.” 
 
3. Relațiile celor două comunități şi capital social 
Între cele două comunități relațiile sunt în general echilibrate. Românii se mai ceartă 

134
cu  romii,  dar  nu  „se  taie,  nu  se  bat  ca  în  alte  părți”  (interviu  asistent  social).  Până  şi 
atitudinile  față  de  furtul  din  gospodarii  sunt  ambivalente.  Spre  exemplu,  furtul  este 
considerat de unii (ex. primarul) un fel de „dijmă”, o practică cu care lumea s‐a obişnuit, în 
timp  ce  alții  îl  conştientizează  şi  consideră  furtul  o  problema  comunitară.  Problema  este 
însă  că  nu  numai  romii  fură  găini  din  gospodăriile  altora,  ci  şi  românii.  „Ca  pe  vremea 
CAP‐ului, când îşi luau ce aveau dreptul din câmp” (interviu primar).  
„Conflicte” între români şi romi apar din când în când, cum este cel din exemplul 
următor în care autoritățile locale au intervenit pentru rezolvare. „De exemplu, acuma un 
rom a făcut o casă acolo sus spre ieşire, o casă frumoasă. A cumpărat şi el pământul de la 
un  român,  alți  români  au  cumpărat  de  la  alți  români.  Şi  acum  ăsta  o  intrat  cu  gardul  la 
român.  Au  început  cu  înjurături...  Românul  avea  plan  de  situație  cu  lungime,  cu  lățime 
măsurata, şi eu m‐am dus la ei. Care e treaba, mă? Pai eu am avut până aici dom’ primar. 
Cine  ți‐o  dat  ție  până  aici?  Păi  ăla  care  mi‐o  vândut.  Arată‐mi  o  hârtie  că  ți‐o  spus  că  ai 
atâta  lungime.  Avea  24  de  metri  pe  acte.  Numai  ca  lângă  casă  avea  o  ulicioara.  El  a  lăsat 
gardul  mai  în  spate  ca  să  nu‐l  încurce  drumul  şi  l‐o  băgat  la  român”.  A  intervenit 
autoritatea locală şi i‐a împăcat. A făcut proces verbal de „punere in posesie”. A făcut apel 
la „domne, trebuie sa fii galanton, cuminte etc...” şi s‐a rezolvat problema. 
Romii „pocăiți” sunt într‐o măsura mai mare acceptați de „români” şi percepuți ca 
oameni  „cumsecade”,  „gospodari”  şi  chiar  „de  încredere”.  Aproximativ  75%  dintre  romi 
sunt „pocăiți”. „O să mergeți şi o să vedeți, o să dați peste oameni gospodari. Ăştia care nu 
sunt pocăiți se mai îmbăta, se mai bat”. (interviu primar). Schimbarea relațiilor dintre cele 
două comunități este percepută şi de către romii care afirmă: „Înainte nu aveam drepturi, 
acum noi romii ne simțim mai bine” (lider adunare penticostală). 
Autoritățile  locale  au  mutat  în  ultimii  ani  instituții  care  înainte  erau  învecinate 
comunității de romi în centrul comunei (cămin cultural, dispensar). Pe de altă parte, fostul 
cămin  cultural  a  fost  transformat  în  scoală  (fără  autorizație  de  la  minister)  unde,  deloc 
întâmplător,  s‐au  înscris  foarte  mulți  romi  (datorită  apropierii  de  comunitate).  Deşi 
schimbarea geografiei instituționale a satului,  care de altfel a avut ca  rezultat mobilizarea 
unor sume importante de la bugetele locale si județene pentru construcție si reamenajare, 
pare oarecum o încercare de modernizare‐urbanizare a satului (prin construcția de clădiri‐
instituții  centrale),  ea  are  ca  efect  cert  izolarea  comunității  de  romi.  Oricum,  mutarea 
instituțiilor  este  apreciată  pozitiv  de  către  localnici,  chiar  dacă  a  condus  la  segregarea 
spațială a comunității de romi. 
 
CONCLUZII 
Pătrăuți este o localitate în care aparent relațiile dintre cele două comunități, cea de 
romi  şi  cea  de  români,  sunt  lipsite  de  tensiuni.  Cu  toate  acestea,  discriminarea  se  face 

135
simțită în viața cotidiană, mai ales prin segregarea în educație. În plus, măsurile adoptate 
pentru îmbunătățirea situației romilor de către autoritățile locale nu au fost totdeauna bine 
primite  de  către  populația  majoritară  şi  au  generat  anumite  tensiuni.  Situația  romilor  din 
localitate  s‐a  îmbunătățit  în  ultimii  ani  ca  urmare  a  intervenției  pe  mai  multe  căi:  efortul 
autorităților  locale,  implicarea  fundației  din  Statele  Unite  şi  schimbarea  religiei  pentru 
majoritatea romilor.  
Intervenția  autorităților  locale  a  dus  le  rezolvarea  unor  probleme  şi  a  generat  un 
anumit  nivel  de  tensiune  în  localitate,  iar  prin  trecerea  la  religia  penticostală  a  scăzut 
alcoolism,  însă  consecința  imediată  a  fost  refuzul  tratamentului  medical,  fapt  care  a 
înrăutățit starea de sănătatea a romilor. În ceea ce priveşte intervenția fundației din Statele 
Unite, aceasta a ridicat nivelul de trai în unele gospodării rome şi a acumulat o experiență 
în lucrul cu comunitatea, testând diverse căi de intervenție la nivel comunitar. Ținând cont 
de resursele şi experiența acumulată la nivel comunitar, se poate afirma că Pătrăuțiul este o 
comunitate cu potențial ridicat pentru intervenția în comunitatea de romi. 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

136
CRISTINA BĂJENARU 

PLOIEŞTI ‐ CĂTUN 
1. Comunitatea de romi 
Localizare geografică 
Localizată  în  partea  de  sud  a  oraşului  Ploieşti,  în  apropierea  Gării  Ploieşti  Sud,  
comunitatea de romi din cartierul Cătun – Mimiu este relativ izolată  prin poziționarea sa, 
la periferia oraşului şi în imediata vecinătate a Rafinăriei Astra.  
Conform istorisirilor  locuitorilor zonei, comunitatea s‐a format cu circa 140 de ani 
în  urmă.  Deşi  nu  există  acte  de  proprietate  pe  terenuri  şi,  în  consecință,  nici  pentru  case,  
autoritățile  nu  contestă  dreptul  acestor  persoane  de  a  locui  în  zonă,  nu  sunt  considerați 
ocupanți  ilegali  ai  terenurilor.  Majoritatea  tranzacțiilor  efectuate  în  zonă  s‐au  făcut  cu 
chitanță de mână, ceea ce duce la imposibilitatea de a avea acte pe proprietate.  
În perioada războiului, locuitorii zonei au fost nevoiți să‐şi părăsească locuințele din 
cauza bombardamentelor asupra rafinăriei. Odată cu terminarea războiului, însă, aceştia au 
revenit treptat la casele pe care le ocupau şi au început refacerea acestora, într‐un mod mai 
mult  sau  mai  puțin  rudimentar.  ʺDinainte  de  ʹ44  datează.  În  timpul  războiului  se  bombarda 
rafinăria  1  şi  au  plecat  fiecare  pe  unde  a  putut,  şi,  după  război,  au  venit  înapoi  la  casele  lor, 
dărâmate aşa cum au fostʺ (lider local) .  
Accesul în comunitate este posibil fie venind dinspre Gara de Sud şi trecând podul 
peste calea ferată, fie pe strada ce duce la intrarea în rafinăria Astra, însă nu există mijloace 
de transport în comun care să ajungă în zona Cătun‐Mimiu. Lipsa accesului la mijloacele de 
transport în comun amplifică sentimentul de izolare al locuitorilor din zonă.   
 
Demografie 
Comunitatea de romi din cartierul Cătun‐Mimiu este alcătuită din aproximativ 590 
de  persoane,  conform  înregistrărilor  existente  la  Primăria  Ploieşti.  Aceştia  formează  o  
comunitate  compactă  şi  se  identifică  ca  aparținând  acestei  etnii.  În  cartierul  Mimiu  există 
totuşi  câteva  familii  de  români,  care  locuiesc  în  condiții  similare  celor  ale  romilor  având 
aceleaşi probleme de ordin locativ. Din punct de vedere demografic, putem spune  că avem 
de‐a  face,  în  principal,  cu  o  populație  tânără,  media  de  vârstă  fiind  estimată  de  către 
mediatorul sanitar în jurul a 40 de ani. Familiile sunt în general tinere, având în medie 3‐4 
copii sau mai mult. Explicația pentru această medie de vârstă poate fi aceea că persoanele 
de etnie romă din zonă se căsătoresc la vârste fragede (la 15‐16 ani fetele şi la 18 ani băieții). 
Neexistând înregistrări specifice cu privire la structura pe vârste a populației pentru fiecare 
cartier, nu se pot identifica date exacte cu privire la acest aspect.  
Romii din cartierul Mimiu se confruntă cu probleme specifice comunităților de romi 

137
din  întreaga  țară.  Una  dintre  aceste  probleme  este  lipsa  actelor  de  identitate.  Conform 
estimărilor  existente  la  Prefectură  şi  Primărie,  în  cartierul  Mimiu  50  de  persoane  nu  au 
carte de identitate, 25 de persoane sunt fără certificat de naştere, 55 de persoane nu dețin 
acte de proprietate pe case, 160 de persoane nu au mutație.  În urma derulării unor proiecte 
de dezvoltare comunitară, majorității persoanelor de etnie romă le‐au fost eliberate acte de 
identitate.  Procesul  de  identificare  a  procedurilor  legale  ce  trebuiau  efectuate  pentru  a 
putea  elibera  actele  de  identitate  pentru  romii  din  cartierul  Mimiu  a  fost  unul  anevoios, 
însă  odată  identificate  aceste  proceduri  necesare  demersurile  de  eliberare  de  acte  de 
identitate  continuă.  Lipsa  actelor  de  identitate  se  datorează,  în  principal,  faptului  că 
locuitorii  din  zonă  nu  dețin  acte  de  proprietate  pentru  terenuri  şi  case.  Ca  o  consecință  a 
lipsei actelor de proprietate şi a celor de identitate, o parte dintre locuitorii cartierului nu 
beneficiază de servicii medicale, nu se pot înscrie la un medic de familie, nu‐şi pot întocmi 
dosare pentru a beneficia de venit minim garantat.  
Spre deosebire de alte situații, în care autoritățile locale şi reprezentanții romilor se 
situează  pe  poziții  diametral  opuse,  în  problema  actelor  de  identitate  toate  părerile 
exprimate au menționat utilitatea acestui demers de intrare în legalitate şi relația a fost una 
de colaborare între toate instituțiile implicate ‐ Primărie, Prefectură, Serviciul de Evidență 
Informatizată a Persoanei ‐ şi comunitatea de romi.  
 
Economie 
În  trecut,  locuitorii  comunității  au  practicat  o  serie  de  meserii  tradiționale  –  în 
principal  potcovărie,  negustorie  (marea  majoritate):  ʺMergeau  din  bâlci  în  bâlci  şi  vindeau 
diferite obiecte, mărunțişuri cum s‐ar spune (lider local), însă în acest moment acestea nu se mai 
practică.ʺ 
La ora actuală, rezidenții zonei Cătun (aproximativ 250 de persoane) se întrețin din 
colectarea şi vânzarea de fier vechi şi alte activități ocazionale în proporție de 72%.  
Un  procent  de  20%  dintre  ei  beneficiază  de  venit  minim  garantat  acordat  în  baza 
legii  416/2001.  Conform  unei  hotărâri  a  Consiliului  Local,  ajutorul  social  se  acordă  pe  o 
perioadă  de  maxim  doi  ani.  În  consecință,  multe  familii  ce  beneficiau  de  venitul  minim 
garantat nu mai sunt eligibile; conform declarațiilor asistenților sociali din cadrul Primăriei 
Ploieşti, au existat cazuri de persoane care au beneficiat de ajutor social începând cu anul 
1995, de la intrarea în vigoare a legii.  
Doar 4% dintre romii din zona Cătun‐Mimiu sunt angajați ca muncitori necalificați 
la ADP şi SSB, societăți care au ca obiect de activitate managementul deşeurilor, respectiv 
salubrizarea spațiilor  verzi. Tot aproximativ 4% sunt persoane care beneficiază de pensie, 
ca urmare a activității depuse la Rafinăria Astra înainte de 1989.  
Percepția autorităților este că  ʺmajoritatea nu au loc de muncă, şi nu au avut niciodată, 

138
şi nici nu au de gând să‐şi iaʺ (reprezentant autoritate locală). 
   Pentru  zona  Mimiu,  din  datele  furnizate  de  Serviciul  pentru  protecția  persoanelor 
aflate în dificultate, reiese că, din 755 de persoane, 340 beneficiază de venit minim garantat, 
23%  au  ca  principală  sursă  de  venit  activitățile  ocazionale,  1%  au  salarii  şi  tot  1% 
beneficiază de pensie.  
  La nivelul autorităților locale există, de asemenea, percepția că romii din municipiu 
se ocupă şi cu lucruri ilegale ‐ hoție, şantaj.  ʺSlavă  Domnului  că  au, că  vorbim  de  comunități 
sărace... au că fură, şantajează, speculează... Haideți să o spunem pe aia dreaptă.... fură, muncesc la 
negru....ʺ (reprezentant autoritate locală). 
 
Educație 
1. Participarea şcolară în general şi pe sexe 
În  cartierul  Mimiu  există  o  singură  şcoală,  şcoala  numărul  19,  majoritatea  elevilor 
fiind  de  etnie  romă.  Principalele  probleme  cu  care  se  confruntă  copiii  romi  sunt:  slaba 
motivare a frecventării şcolii, situația materială precară, folosirea copiilor la diferite munci ‐ 
de exemplu, activități comerciale în bâlciuri şi târguri. La acestea se adaugă mediul familial 
din  care  provin  ‐  în  care  avem  de‐a  face  în  mare  parte  cu  incultură,  părinți  analfabeți, 
reticența  părinților  de  a‐şi  trimite  copiii  la  şcoală,  căsătoria  timpurie  (15‐18  ani).  La 
inspectoratul şcolar există percepția că, în general, copiii romi participă la cursurile şcolare 
fiind  motivați  în  primul  rând  de  primirea  alocației.  ʺŞtiți  că  la  nivel  național  este  o 
discriminare  pozitivă  pentru  romi.  Dar  discriminarea  asta  pozitivă,  după  mine,  a  creat  nişte 
neajunsuri  pentru  că  părinții  față  de  copiii  lor  au  şi  nişte  obligații  ‐  să‐i  trimită  la  şcoală,  să  le  
asigure strictul necesar, că de‐aia i‐au făcut... sunt copiii lor şi nu ai statului. În al doilea rând, ei 
sunt mai mult motivați de alocație; alocația asta e dreptul copilului, dar nu cred că părinții ar trebui 
să se rezume numai la alocație şi în rest să fie pasiviʺ (inspector şcolar). 
Programul ʺCornul şi lapteleʺ deja nu mai motivează în măsura inițială participarea 
şcolară. „Cum este laptele şi cornul... la început a avut efect, dar acum nu mai are, s‐au săturat de 
lapte, s‐au săturat de cornʺ (inspector şcolar). 
Din observațiile de la inspectorat reiese faptul că fetele frecventează şcoala într‐un 
procent  de  5‐10%  mai  mult  decât  băieții.  Explicația  pentru  acest  fenomen  ar  fi  aceea  că 
băieții  sunt  mai  utili  părinților  la  îndeplinirea  unor  munci,  precum  vânzare  în  bâlciuri,  şi 
acest lucru se soldează cu nefrecventarea şcolii pentru perioade mai lungi de timp.   
Slaba  motivare  pentru  frecventarea  şcolii  este  apreciată  ca  datorându‐se  unei 
comunicări deficitare între cei care reprezintă interesele romilor şi comunitate. Acest lucru 
este valabil atât în cazul elevilor din clasele I‐VIII, cât şi pentru cei care merg la cursurile de 
alfabetizare organizate în şcoală. La şcoala din Mimiu, în clasa de alfabetizare sunt înscrişi 
20  de  elevi.  ʺNefrecventarea  cursurilor  de  alfabetizare  stă  în  slaba  comunicare  între  lideri  şi 

139
comunitate,  trebuie  să‐i  convingem  că  e  necesar  pentru  ei  să  termine  cel  puțin  patru  clase” 
(inspector şcolar). 
Informația transmisă de Inspectoratul Şcolar nu ajunge la oamenii din comunitate, 
aceasta  şi  datorită  faptului  că  liderii  nu  transmit  mai  departe  această  informație.  ʺEu 
informez şcoala. Dacă şcoala... dacă omul care este lider ar fi prezent la şcoală şi ar da‐o mai departe 
ar fi bine, dar nimeni nu este interesat pentru comunitate, fiecare om este interesat pentru interesul 
lui personal. Asta înseamnă rom, asta înseamnă proiecte pentru romi ‐ interesul personal mai presus 
decât interesul oamenilorʺ (inspector şcolar). 
 
2. Abandonul şcolar  
Nu se pot face diferențieri clare între abandonul şcolar în funcție de sex. Chiar dacă 
băieții muncesc mai mult cu părinții, fetele, pe de altă parte, se mărită la o vârstă fragedă, 
în  jurul  vârstei  de  14‐16  ani.  Cam  aceasta  este  şi  perioada  când  multe  dintre  ele 
abandonează şcoala. Uneori acest fenomen are loc mai devreme.  
Conform  declarațiilor  cadrelor  didactice  cu  experiență  în  zonă,  ʺprocentul  de 
promovabilitate şi de prezență s‐a mărit substanțial; erau abandonuri angro, dar acum nu prea mai 
suntʺ (cadru didactic). 
 
3. Stocul de educație al comunității şi calificarea profesională  
Privitor la educație, majoritatea locuitorilor din zonă au 3‐4 clase primare. La şcoala 
din  Mimiu  sunt  organizate  clase  de  alfabetizare  pentru  cei  care  nu  au  terminat  ciclul 
primar  la  vârsta  prevăzută  de  lege.  Problemele  care  apar  în  acest  caz  sunt  legate  de 
nefrecventarea cursurilor de către elevii înscrişi în aceste clase. Deşi le‐au fost oferite o serie 
de facilități prin extinderea programului ʺCornul şi laptele” şi la aceste clase, acest lucru nu 
motivează participarea la cursuri. Se încearcă de către şcoală, în colaborare cu Inspectoratul 
Şcolar,  diminuarea  numărului  de  ore  la  care  trebuie  să  participe  elevii  din  clasele  de 
alfabetizae pentru a fi declarați absolvenți.  
Din punct de vedere al calificărilor, rezidenții zonei Mimiu ‐ Cătun au lucrat înainte de 
ʹ89  ca  muncitori  la  Rafinăria  Astra,  în  curățătoria  de  cazane  şi  rezervoare  de  produse 
petroliere.   
 
4. Performanțe şcolare ale copiilor din comunitate  
În  cadrul  comunității  din  zona  Mimiu‐Cătun  există  30  de  copii  care  frecventează 
grădinița şi 150 de copii care frecventează cursurile şcolii din zonă. La şcoala din Mimiu nu 
există performanțe şcolare deosebite. Una dintre explicații ar fi lipsa unei competiții reale, 
lipsa unor modele corespunzătoare printre cei de vârsta lor, dar şi în comunitate. „Aici unde 
sunt numai copii romi, nu prea au performanțe, nu prea au modele, nu prea există concurență între 

140
ei pentru că toți vin din comunitate, ce fac în comunitate fac şi la şcoalăʺ (inspector şcolar). 
Din  discuția  cu  liderul  comunității  reiese  numărul  exact  al  celor  care  urmează  o 
formă de învățământ liceal sau universitar. „Avem 14 studenți, dintre ei 3 au terminat şi vor să 
rămână la Bucureşti. Şi la liceu avem – liceul de petrol şi chimie – 6, la Lazăr am vreo 5, la Caragiale 
am vreo 8, la Mihai Viteazu ‐ 3ʺ (lider local). 
În şcolile în care procentul este de 50% copii romi, 50% români, situația este cu totul 
diferită, există o concurență reală între elevi şi există situații în care copiii de etnie romă au 
luat  examenul  de  capacitate  cu  nota  9.  Aceasta  nu  este  însă  o  caracteristică  a  şcolii  din 
Mimiu, unde performanțele nu sunt deosebite.  
 
5. Relația cu personalul didactic 
Relația unora dintre părinți cu personalul didactic este bună, de colaborare. Există, 
desigur, diferențe în funcție de valorile personale ale părinților. Astfel, sunt părinți care se 
interesează  de  copii,  dar  sunt  şi  părinți  care  nu  sunt  interesați  decât  de  alocația  şcolară. 
„Mulți  copii  chiulesc  de  la  şcoală  fără  ştirea  părinților  şi  se  duc  la  fier.  Tineretul  sub  30  de  ani 
începe  să  se  gândească  şi  vrea  şcoală  profesională,  facultățiʺ  (lider  local).  „Vin  când  se  dau 
alocațiile şi în momentul în care vine catalogul plin de absențe zic <<De ce are absențe şi nu‐i dai 
alocația?>>ʺ (inspector şcolar). 
Deşi  majoritatea  copiilor  din  zona  Mimiu  merg  la  şcoala  19,  situată  în  cartier, 
părinții  nu  se  implică  în  nici  un  fel  în  îmbunătățirea  condițiilor  în  care  învață  copiii  lor. 
ʺAstă vară... acum ce‐ați găsit e perfect. Dacă veneați în vacanță sau anul trecut vă speriați. Nu se 
implică, nu  vin să  ajute  cu  absolut nimic.  Am  venit  astă  vară şi  aici  era mult moloz  şi i‐am spus 
doamnei directoare <<Doamnă, ar trebui să‐i chemați să ajute>>, <<Nu vin, doamnă>>. Pe urmă am 
luat  legătura  cu  Primăria  şi  i‐au  trimis  pe  ăia  de  la  ajutorul  social  şi  au  scos  molozul,  sunt 
dezinteresațiʺ (inspector şcolar). 
 
Forța de muncă 
1. Gradul de ocupare şi sectoare de ocupare (industrie, agricultură, servicii etc.) 
În  comunitatea  de  romi  din  cartierul  Cătun,  4%  sunt  persoane  care  au  un  loc  de 
muncă, majoritatea fiind angajații serviciilor de salubritate. Această situație se datorează în 
primul rând lipsei calificărilor necesare pe piața muncii. Din acest punct de vedere, există o 
diferențiere  clară  între  punctul  de  vedere  al  autorităților  locale  ‐  respectiv  Primărie  ‐  şi 
punctul de vedere exprimat de reprezentanții romilor. Astfel, la nivelul autorităților locale 
există  percepția  că  persoanele  de  etnie  romă  nu  doresc  să  muncească,  să  aibă  un  loc  de 
muncă, pe când reprezentanții romilor afirmă că există o discriminare la angajare. Aceleaşi 
diferențieri în opiniile autorităților şi reprezentanților romilor se manifestă şi cu privire la 
Bursa locurilor de muncă pentru romi. În vreme ce autoritățile spun că persoanele de etnie 

141
romă nu caută locuri de muncă (ʺProblema e că nu au calificări, nu vor să aibă calificări... că nu 
au loc de muncă şi nu vor să aibă loc de muncă şi, iar asta o punctez în mod deosebi,  că nu vor... că 
se  complac  în  ajutor  social,  deci  pe  nemuncă...ʺ  (reprezentant  autoritate  locală)),  liderii  romilor 
afirmă  că  sunt  puternic  discriminați  prin  însăşi  posturile  oferite  prin  Bursa  locurilor  de 
muncă.  ʺ(...) chiar dacă  solicită  să  se angajeze la Bursa  locurilor  de  muncă,  sunt  numai  locuri  la 
ADP,  SSB.  Noi  solicităm  să  se  scoată  la  Bursa  locurilor  de  muncă  locuri  în  concordanță  cu 
pregătirea  profesională  şi  a  romilor,  nu  numai  SSB  şi  ADP...  ajutor  social...ʺ  (inspector  şcolar),  
„Acuma caută de muncă. Şi vă mai spun şi altceva – discriminarea la romi există. Se vede cu ochiul 
liber prima şi prima dată la o angajare. Nu contează că e un SC sau o firmă particulară, cum îl vede 
brunet  gata,  chiar  dacă  are  locuri  de  muncă,  chiar  dacă  are  nevoie  de  brațe  de  muncă  spun  <<Nu 
avem nevoie>>ʺ (lider local).  
 
2. Proporția şomerilor şi a şomerilor de lungă durată 
În  zona  Mimiu  nu  sunt  şomeri  înregistrați  datorită  faptului  că  majoritatea 
persoanelor  din zonă nu au  avut un  loc  de muncă în ultimii ani,  fiind  în  proporție  foarte 
mare beneficiari de venit minim garantat.  
  
3. Navetism (număr de navetişti, distanța la care fac naveta)  
Un procent foarte mic este reprezentat de angajați şi aceştia lucrează în municipiu; 
în  comunitatea  de  romi  din  Cătun‐Mimiu  sunt  doar  trei  persoane  care  lucrează  în 
Municipiul Bucureşti şi la Călăraşi, pe diferite şantiere de construcții. Aceştia nu fac naveta 
zilnic, ci revin acasă o dată pe lună sau mai rar. Lipsa resurselor financiare necesare traiului 
zilnic şi, implicit, navetei poate explica în parte faptul că nu întâlnim fenomenul în cadrul 
acestei comunități decât într‐o măsură extrem de mică.    
 
Sănătate  
1. Bolile cele mai frecvente în zonă  
Cartierul Cătun‐Mimiu nu beneficiază de apă curentă, ceea ce face ca bolile cele mai 
frecvente să fie cele ale pielii, numărul de cazuri fiind ridicat şi pentru bolile respiratorii şi 
afecțiunile cardio‐vasculare. Aceste boli sunt asociate cu sărăcia locuitorilor şi cu condițiile 
de  trai  din  zonă.  ʺCe  întâlnesc  mai  des  –  boli  ale  pielii  în  primul  rând,  boli  ale  respirației,  de 
inimă... deci boli ale sărăciei, din cauza mizeriei. Dacă ați fost acolo şi ați observat... nu ştiu dacă ați 
fost  până  în  Mimiu.  În  Mimiu  trebuia  să  mergeți  să  vedeți  ce  este  acolo...  locuiesc  12  inşi  într‐o 
cămăruță de 3/4ʺ (mediator). 
  Din punct de vedere al frecvenței cu care oamenii merg la doctor se poate spune că 
vizitele  la  doctor  sunt  foarte  dese,  în  special  pentru  problemele  copiilor.  Adulții  nu  merg 
des  la  doctor  din  cauză  că  majoritatea  nu  au  asigurări  medicale  şi  nu  pot  beneficia  de 

142
serviciile unui medic de familie. Din această cauză rezidenții zonei Mimiu‐Cătun apelează 
în  principal  la  Serviciul  de  Ambulanță  şi  la  serviciile  de  urgență  ale  spitalelor  din 
municipiu.   
 
2. Unitățile sanitare la care populația are acces (în localitate sau la distanță mică)   
Din aproximativ 500 de persoane ce locuiesc în zona Mimiu, doar 30 % sunt înscrişi 
la    un  medic  de  familie.  Cea  mai  mare  parte  a  celor  care  beneficiază  de  serviciile  unui 
medic  de  familie  sunt  înscrişi  la  cabinetul  individual  ce  se  găseşte  la  o  distanță  de  20 
minute, în cartierul Bariera Bucureşti.  
Cei  care  nu  mai  beneficiază  de  venitul  minim  garantat  nu  mai  au  dreptul  nici  la 
medicamente compensate sau gratuite.  
O altă parte a locuitorilor merg la doctor în zona de vest a oraşului, iar pentru cei 
mai mulți dintre ei serviciile medicale de urgență reprezintă singura posibilitate de acces la 
serviciile medicale. „Alții n‐au nici cum să se interneze că au buletinele expirate, nu mai primesc 
nici ajutor social din cauza asta şi la spital li se cere o adeverință precum că primesc ajutor social sau 
de salariat şi multe cazuri ajung să cheme Salvarea în ultimă instanță. Noi am avut un dispensar, 
dar dispensarul aparținea Rafinăriei 1 care l‐a preluat şi acuma nu ştiu ce au făcut ei în dispensarul 
acela. Mulți se duc pe la vest, în zona Barierei Bucureşti, la doctor de familie. Sunt şi cazuri când nu 
pot să‐şi ia medicamenteʺ (lider local). 
Gravidele  de  etnie  romă  ajung  la  spital,  de  obicei,  în  momentul  naşterii.  Nu  sunt 
preocupate de a fi supravegheate de un medic pe durata sarcinii ‐ ʺPe ele nu le preocupă... au 
rămas, fac copiiʺ, ʺam pe una care nici nu ştie în câte luni este. Am întrebat‐o <<În câte luni eşti?>> 
şi mi‐a zis că e în 7 luni şi când m‐am dus acum o săptămână ea era născută. Nici nu ştiu cum îi 
cheamăʺ (mediator). 
Din  punct  de  vedere  al  utilizării  mijloacelor  contraceptive,  în  cadrul  comunității 
bărbații  sunt  cei  care  ştiu  de  prezervative,  însă  femeile  nu  cunosc  nici  un  mijloc  de 
contracepție  şi,  în  consecință,  nici  nu  folosesc  vreo  metodă  contraceptivă  ‐  ʺNu  ştiu  ce 
înseamnă prezervativ, o pastilă anticoncepțională. De prezervativ ştiu mai mult bărbațiiʺ, ʺFetele... 
ce le dă Domnuʹ acolo, dacă Domnuʹ dă 20, 20 facʺ (mediator). 
Este  de  remarcat  totuşi  faptul  că,  deşi  nu  cunosc  mijloace  de  contracepție,  femeile 
de  etnie  romă  din  comunitate  doresc  să  primească  diverse  anticoncepționale.  Deşi  în 
municipiul  Ploieşti,  la  maternitate,  există  un  cabinet  de  planning  familial  care  distribuie 
gratuit mijloace de contracepție, femeile din cartierul Mimiu nu au solicitat contraceptive. 
Explicația  poate  fi  pe  de  o  parte  lipsa  educației  în  domeniu,  iar  pe  de  altă  parte  distanța 
mare la care se află cabinetul de planning familial față de comunitate, precum şi numărul 
mare de copii ai unei familii ceea ce face destul de dificilă deplasarea până la cabinet ‐ ʺDeci 
noi nu avem aici cabinet.... am şi solicitat că noi avem în fiecare lună şedință cu doamna doctor de la 

143
Direcție  şi  am  solicitat  un  cabinet  de  planificare  familială  în  zonă.  Avem  cabinet  de  planning 
familial şi se distribuie contraceptive gratuit la maternitate, dar  nu  se duc acolo, e foarte departe. 
Nu e un mijloc de transport până acolo (mediator). 
În cazul în care nu vor să aibă copii, femeile roma apelează la personalul specializat 
pentru realizarea avorturilor. Media avorturilor într‐o familie este de 1 avort la 4‐5 luni.  
  Copiii  sunt  în  majoritate  înscrişi  la  un  medic  de  familie.  Apar  însă  probleme  în 
cazul vaccinărilor la copiii sub un an ‐ vaccinarea acestora se face „cu mari chinuri. Îi solicit 
de  5‐6  oriʺ,  „nu  vor,  nu  ştiu  ce  se  întâmplă.  De  exemplu,  dintr‐un  total  de  46  solicitați  pentru 
vaccin au venit 4‐5. Merg iarăşi pe teren, sunt restanțieri... dar nu vinʺ (mediator). 
 
3. Relația cu personalul sanitar 
În  ultimul  an  a  fost  angajat,  prin  intermediul  unei  fundații,  un  mediator  sanitar 
pentru cartierul  Mimiu. Până în urmă cu un an nu exista mediator sanitar pentru această 
zonă  ‐  ʺEu  sunt  mediator  sanitar  şi  ei  zic  că  sunt  doctorʺ  (mediator).  Mediatorul  sanitar 
lucrează  în  colaborare  cu  medicul  de  familie  ce  are  cabinetul  amplasat  în  zona  Barierei 
Bucureşti. Există însă dificultăți în comunicarea doctoriței atât cu mediatorul sanitar, care 
este nemulțumit de modul în care este tratat de personalul medical de la cabinet, cât şi între 
doctor şi pacienții pe care îi are sub observație  ‐ „Ei nu vor să vină la cabinet, zic  <<La cine să 
venim, la nebuna aia?..... au şi bătut‐o de câteva ori>>ʺ (mediator). 
În  comunitate  nu  a  existat  nici  un  fel  de  program  de  educație  sanitară,  deşi  se 
apreciază că ar fi foarte utile – „Dacă nu sunt educați, ar trebui să existe un mediator şcolar, să le 
explice, să aibă ore, mai ales în comunitățile asteaʺ (mediator). 
Ca  soluții  pentru  îmbunătățirea  stării  de  sănătate  a  romilor,  prioritară  este 
asigurarea apei – „cred că trebuie să le asigure condiții, să le asigure o sursă de apă, că nu au apă 
ca să se spele. De acolo porneşte... dacă nu ai apă să te speli, de acolo se dezvoltă boliʺ (mediator). În 
al  doilea  rând,  se  apreciază  ca  fiind  foarte  necesară  educația  sanitară  atât  pentru  copii 
(eventual prin introducerea unor ore la şcolile din aceste comunități),  cât şi pentru adulți, 
apoi  este  imperios  necesară  acțiunea  de  întocmire  a  actelor  de  identitate  pentru  a  putea 
beneficia fie de ajutor social, fie pentru găsirea unui loc de muncă şi astfel cuprinderea lor 
în sistemul de asigurări de sănătate.  
 
Locuire 
1. Tipul de locuințe  
Zona Cătun–Mimiu este o zonă de case, construite în principal după cel de‐al doilea 
război  mondial.  Casele  sunt  în  proprietatea  rezidenților,  chiar  dacă  aceştia  nu  au  acte 
încheiate  legal.  Majoritatea  caselor  au  fost  tranzacționate  prin  intermediul  chitanțelor  de 
mână. La intrarea în zonă se află şi un fost cămin de nefamilişti transformat de autoritățile 

144
locale în locuințe sociale. Dacă pe partea exterioară a zonei locurile de casă sunt delimitate 
de garduri, spre centrul comunității nu mai există astfel de delimitări – „Nu au nici garduri, 
nu ştiu numerotarea la case (reprezentant autoritate locală), noi am căutat un număr şi am găsit 
trei case cu acelaşi numărʺ (reprezentant autoritate locală).  
 
2. Materialul de construcție al caselor  
Majoritatea  locuințelor  sunt  construite  din  chirpici.  Nu  există  case  tip,  fiecare 
construind  funcție  de  resursele  disponibile  şi  de  necesarul  de  camere.  Primele  case  din 
zonă  au  fost  construite  cam  acum  140  de  ani.  „Altele  s‐au  dărâmat  şi  s‐au  construit  înapoi. 
Altele au rămas în picioare şi după războiʺ (lider local).  
 
3. Acces la utilități: rețea de apă, canalizare, curent, electric, gaze naturale, telefonie fixă   
Problema principală privitoare la condițiile de locuit în zonă este legată de accesul 
la  utilități  publice.  Astfel,  cea  mai  frecvent  menționată  utilitate  publică  ce  lipseşte 
comunității  este  apa.  Accesul  la  apă  potabilă  în  cartierul  Cătun  se  realizează  prin 
intermediul  a  trei  pompe  montate  de  APANOVA  în  trei  gospodării,  pompe  de  la  care  se 
alimentează  cu  apă  întregul  cartier.  Se  creează  astfel  anumite  efecte  perverse  ale  acestei 
decizii în sensul că majoritatea populației din zonă depinde de bunăvoința vecinilor pentru 
alimentarea cu apă. Deşi alegerea gospodăriilor la care au fost montate pompele a fost luată 
de  liderul  local  împreună  cu  reprezentanții  APANOVA,  luând  în  considerare  modul  în 
care  respectiva  persoană  relaționează  cu  cei  din  imediata  vecinătate,  după  realizarea 
lucrării  au  apărut  discuții  între  aceste  persoane  şi  vecinii  lor.  Accesul  la  apă  reprezintă  o 
sursă  de  tensiune  latentă  în  comunitate.  Localizarea  zonei  în  apropierea  rafinăriei  nu 
permite  alimentarea  cu  apă  prin  intermediul  fântânilor,  puțurilor  –  „unde  să  sape,  că  dacă 
sapă aici iese motorinăʺ (inspector şcolar).  
Nu există rețea  de canalizare nici în Cătun, nici în Mimiu. O parte din rezidenți au 
curent electric şi gaze naturale, în special cei care se găsesc spre marginea comunității, mai 
aproape  de  gardul  rafinăriei.  O  parte  au  lumină  prin  intermediul  stâlpilor  de  iluminat 
public  aşezați  lângă  gardul  rafinăriei.  Din  acest  punct  de  vedere,  situația  din  zona  Cătun 
este mai bună decât în Mimiu. De asemenea, nu există rețea de telefonie fixă şi nici telefon 
public în zonă – „N‐au apă, electricitate, telefon, trag lumină unul de la altul, dar nu cred că au 
contracteʺ (reprezentant autoritate locală). Apelarea Ambulanței sau a altor servicii publice 
se  realizează  prin  intermediul  telefoanelor  mobile  ale  celor  care  dețin  astfel  de  terminale. 
„Romuʹ, cât ar fi de sărac, daʹ mobiluʹ nu‐i lipseşteʺ. (mediator) 
Drumurile de acces în comunitate sunt asfaltate, însă cele din interiorul comunității 
sunt  din  pământ  devenind  impracticabile  în  caz  de  precipitații  ‐  ʺPe  principală,  pe  lângă 
gardul rafinăriei s‐a turnat beton, dar în mahala sunt din pământ. Acolo intri cu cizme, nu poți să 

145
mergi cu un pantofʺ (lider local). 
„Mimiu,  să  zicem...  probabil  că  nu  au  toate  utilitățile,  dar  cei  de  pe  teritoriul  oraşului  au 
acces la toate utilitățile, doar că probabil, şi aşa cred că spun  mult, 10% le achităʺ (reprezentant 
autoritate locală). 
 
4. Probleme  speciale  de  locuire  în  zonă  (teren  instabil,  pericol  de  inundații,  case  de 
calitate proastă, supra‐aglomerare etc.) 
Locuințele  rezidenților  sunt,  în  majoritatea  lor,  din  chirpici.  Există  şi  bordeie  şi 
locuințe  supraaglomerate,  în  sensul  că  într‐o  cameră  de  3/4  stau  10‐12  persoane,  copii  şi 
adulți laolaltă. Deşi nu există canalizare, nu au fost cazuri de locuințe inundate şi nici nu au 
fost vreodată astfel de probleme.  
 
5. Locuințe ocupate abuziv  
Deoarece terenurile sunt proprietate personală, nu există cazuri de locuințe ocupate 
abuziv.  Autoritățile  locale  recunosc  faptul  că  romii  au  locuit  tradițional  în  zonă  şi  nu  le 
contestă  dreptul  de  rezidență,  ci,  dimpotrivă,  se  încearcă  rezolvarea  problemelor  lor  în 
măsura în care legislația permite acest lucru – „zona Mimiu v‐am spus că e zona dânşilor, nu 
au ce ocupa abuziv. N‐au acte... ocupă terenul abuziv şi îi lăsăm în pace. Nu ne‐am luat de ei pentru 
orice,  n‐am  intrat  în  forță,  n‐am  fost  abuzivi,  n‐am  fost  excesivi.  Deci  vreau  să  vă  spun  că 
autoritatea a fost chiar tolerantăʺ (reprezentant autoritate locală). 
 
Problemele din comunitate  
Principalele  probleme  ale  comunității  din  cartierul  Mimiu  sunt  lipsa  actelor  de 
identitate,  lipsa  locurilor  de  muncă,  atitudinea  pasivă  a  persoanelor  din  zonă  în  ceea  ce 
priveşte atât căutarea unui loc de  muncă, dar şi cu privire la îmbunătățirea condițiilor de 
locuire. Deşi în zonă există un loc unde se depozitează deşeuri de la demolări şi locuitorii 
de  etnie  romă  merg  zilnic  să  sape  în  căutare  de  fier  vechi,  nu  există  inițiativa  de  a  muta 
piatra  din  „carierăʺ  pe  drumurile  din  interiorul  comunității,  ci  se  aşteaptă  intervenția 
autorităților locale. O altă problemă este lipsa de educație, şi în consecință, lipsa accesului 
la locuri de muncă calificate.  
De  asemenea,  nu  există  actori  instituționali  care  să  fie  modele  sau  lideri  în 
comunitate.  Chiar  liderul  celor  din  zonă  nu  are  sprijinul  majorității  populației,  ci  doar  a 
unei  părți  a  acesteia.  De  multe  ori  oamenii  spun  că  este  liderul  lor  pentru  că  oricum  este 
singura persoană care vorbeşte în numele lor cu autoritățile şi alți actori instituționali, însă 
percepția cu privire la activitatea pe care o desfăşoară este aceea că acționează cu precădere 
pentru un grup de apropiați.  
 

146
 
 
Reuşite  şi  eşecuri  în  implementarea  proiectelor  anterioare  aşa  cum  rezultă 
din experiența celor care au lucrat în localitate 
În  afara  proiectului  prin  care  locuitorilor  li  s‐au  eliberat  acte  de  identitate,  în 
comunitatea din Mimiu nu au mai existat alte proiecte. O organizație umanitară germană a 
adus ajutoare  pentru romi, ajutoare  care  s‐au distribuit prin  intermediul  Partidei Romilor 
în tot oraşul.  
 
 
2. Relațiile celor două comunități şi capital social 
Relațiile dintre comunități 
a. conflicte existente între comunități 
 Deoarece  comunitatea  din  Mimiu  este  izolată,  nu  există  conflicte  cu  populația 
majoritară. „Sunt izolați, nu există mijloc de transport. Există un transport care vine la oră fixă. Se 
înțeleg bine între eiʺ (reprezentant autoritate locală). 
În zonă locuiesc şi câteva familii de români şi nu există discriminare sau segregare 
de vreun fel.  
Romii din Mimiu sunt vorbitori de limbă romani şi au tendința de a fi reticenți față 
de  persoanele  care  nu  vorbesc  limba,  deşi  acestea  pot  fi  de  aceeaşi  etnie  ‐  cazul 
mediatorului sanitar.  
 
b. cauze ale conflictelor şi modul de gestionare în cadrul comunității 
Nu există conflicte majore în sânul comunității. Certurile sunt pe probleme minore 
şi se rezolvă repede. A existat o perioadă în urmă cu 20‐30 de ani când au fost conflicte pe 
tema  deținerii  supremației  în  cartier,  însă  s‐au  încheiat  cu  judecarea  celor  vinovați  şi  de 
atunci nu au mai fost astfel de probleme. În general, se apreciază că nu avem de‐a face cu o 
comunitate conflictuală.  
 
Lideri informali 
Deşi există un lider în comunitate, acesta nu este recunoscut decât discursiv ca lider. 
Numeroase  opinii  exprimate  au  evidențiat  faptul  că  liderul  care  îi  reprezintă  lucrează  de 
fapt pentru rezolvarea problemelor unui grup de apropiați şi nu pentru întreaga populație 
a zonei. Comunitatea din Mimiu este relativ scindată şi nu există un actor instituțional care 
să influențeze într‐o măsură semnificativă locuitorii zonei.  
  Nici  o  persoană  nu  a  menționat  un  lider  informal.  Reprezentantul  romilor  din 

147
comunitate în relațiile cu autoritățile locale, preşedinte al Partidei Romilor, nu se bucură de 
întreaga susținere a locuitorilor din zonă.  
 
Capital social şi mecanisme de participare 
a. activități  care  să  implice  participarea  întregii  comunități  (ziua  satului,  hramul 
bisericii, rezolvarea unor probleme comunitare 
În  cartierul  Mimiu  nu  există  activități  periodice  la  care  să  participe  întreaga 
comunitate.  Singura  activitate  care  a  necesitat  implicarea  unora  dintre  locuitori  a  fost 
realizarea  curățeniei  în  cartier,  iar  acest  lucru  s‐a  făcut  la  inițiativa  liderului.  Oamenii  au 
participat  nu  din  proprie  inițiativă,  ci  ca  urmare  a  solicitărilor  liderului  local.  Relația 
rezidenților cu preotul din comunitate este una de profundă ostilitate din ambele direcții. 
De  altfel,  preotul  a  refuzat  categoric  orice  discuție  pe  tema  problemelor  comunității, 
afirmând că nu are ce să vorbească ʺdespre nişte hoți şi nişte leneşiʺ. Această atitudine ar 
putea fi explicată prin faptul că Biserica a fost jefuită cu puțin timp înainte şi preotul acuză 
comunitatea de acest lucru. Pe de altă parte, însă, locuitorii zonei nu îl percep pe preot ca 
aparținând  comunității,  ci  îl  percep  ca  pe  un  intrus,  deci  influența  Bisericii  asupra 
rezidenților zonei este practic inexistentă.   
 
b. implicarea romilor în activitățile comunității 
În cazul în care s‐ar elabora un proiect pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale 
populației din zonă, a existat o părere unanimă cu privire la disponibilitatea acestora de a 
participa  la  astfel  de  activități.  Însă,  dacă  luăm  în  considerare  modul  în  care  romii  se 
implică în  rezolvarea  problemelor  comunitare, trebuie  menționat că nu există inițiativă la 
nivel  individual  şi  nici  la  nivel  de  vecinătate.  Inițiativa  pentru  rezolvarea  problemelor  se 
regăseşte la nivelul liderilor, a organizațiilor neguvernamentale care îi reprezintă şi, în mai 
mică măsură, la nivelul autorităților. În general, oamenii aşteaptă să le spună cineva care e 
direcția în care trebuie să meargă şi cum să acționeze, lucru pe care şi l‐au asumat diverse 
organizații.  
 
Colaborarea cu liderii romilor 
Există  o  bună  colaborare  între  liderul  romilor  şi  Biroul  Județean  pentru  Romi  din 
cadrul  Prefecturii.  De  asemenea,  liderul  colaborează  bine  cu  cei  din  cadrul  Fundației 
Tudor, care este cea mai activă organizație din municipiu.  
Colaborarea  cu  Primăria  se  realizează  în  limite  acceptabile,  având  în  vedere 
pozițiile diametral opuse pe care se situează cele două părți.  
Atât din discuțiile purtate la Primărie, cât şi cu inspectorul şcolar, dar şi cu membrii 
ai comunității reiese faptul că liderii sunt interesați de rezolvarea unor probleme fie la nivel 

148
personal, fie la nivel de grup.  
În  Primăria  Ploieşti  nu  există  în  momentul  de  față  un  asistent  comunitar  pe 
probleme  de  romi,  deoarece  asistentul  social  care  se  ocupa  de  această  problemă  este  în 
concediu pentru îngrijire copil; autoritățile locale urmează să desemneze o persoană care să 
se ocupe de aceste probleme. La Inspectoratul Şcolar nu există încă post de mediator şcolar.  
 
CONCLUZII 
Aşa  cum  am  văzut  pe  parcursul  întregului  nostru  demers  de  cunoaştere  a 
comunității  de  romi  din  zona  Cătun–Mimiu,  avem  de‐a  face  cu  o  comunitate  izolată  atât 
din punct de vedere spațial, dar şi social. Problemele cu care se confruntă comunitatea de 
romi  din  această  zonă  sunt  specifice  comunităților  de  romi  existente  pe  tot  teritoriul 
României, aspectele problematice fiind lipsa actelor de identitate, lipsa accesului la resurse 
(materiale, sociale, culturale, educaționale), lipsa accesului la utilitățile publice.  
Deşi există preocupări cu privire la derularea unor proiecte de dezvoltare în zonă, 
acestea  nu  au  adus  o  contribuție  majoră  la  rezolvarea  problemelor  comunității.  Putem 
menționa  o  singură  problemă  rezolvată  prin  intermediul  acestor  proiecte,  şi  anume 
întocmirea actelor de identitate pentru o parte din locuitorii zonei. Dar, şi cu privire la acest 
aspect,  rezultatele  sunt  mai  degrabă  modeste  –  fie  din  cauza  imposibilității  legale  de  a 
elabora acte de identitate pentru unele persoane, fie din cauza dezinteresului manifestat de 
persoanele direct interesate din cadrul comunității de romi.  
Situația  şcolară  a  copiilor  din  cartier  este  mai  bună  decât  în  urmă  cu  câțiva  ani  în 
ceea ce priveşte procentul de frecventare a şcolii, însă întâlnim încă un nivel foarte ridicat 
al abandonului şcolar şi rezultate şcolare de cele mai multe ori modeste.  
Starea de sănătate a populației cartierului din imediata vecinătate a Rafinăriei Astra 
este  una  precară,  explicațiile  pentru  această  stare  de  fapt  fiind  lipsa  accesului  la  utilități, 
imposibilitatea  de  a  avea  acces  la  medicina  de  familie  datorită  faptului  că  nu  mai  sunt 
prinşi în plasa de securitate socială, lipsa de educație, dezinteresul pentru problemele ce țin 
de sănătatea reproducerii.  
Condițiile de locuire sunt precare. Casele sunt în principal din chirpici. Nu există un 
standard  după  care  acestea  sunt  construite.  Există  în  cartier  zone  în  care  casele  arată  a  fi 
într‐o stare propice locuirii, dar există si case improprii pentru locuire – fără uşi, ferestre, 
fără o sursă de încălzire. Locuințele sunt în general supraaglomerate.  
În opinia majorității respondenților, fie ei autorități locale sau lideri ai comunității, 
este necesar ca în această zonă să fie elaborate în primul rând programe de educație – pe 
diverse  domenii  –  iar beneficiarii  acestor  programe  să  fie  atât  copiii,  dar  mai  ales  părinții 
acestora.  
 

149
DELIA BOBÎRSC 

RODNA 
 
1. Descrierea localității 
Localizare geografică 
Situată  în  Nord‐Estul  județului  Bistrița‐Năsăud,  la  distanțe  relativ  mari  față  de 
principalele centre urbane ale regiunii (50 km față de Bistrița şi 45 km de Năsăud), comuna 
Rodna are în componență satele Rodna şi Valea Vinului. Localitatea face parte din masivul 
protejat  al  Rodnei,  care  este  o  zonă  bogată  în  minereuri  polimetalice,  piatra  de  var, 
marmură,  ape  minerale.  Obiective  cu  potențial  turistic  în  localitate  sunt  Biserica  Rodna 
(sec. XIII) şi ruinele cetății Rodna (sec. X).  
 
Date socio‐demografice 
Localitatea Rodna are 6800 locuitori, fapt care o plasează printre cele mai populate 
localități rurale din țară. Populația masculină deține o pondere de 55% în totalul populației. 
Din perspectivă socio‐demografică, localitatea se caracterizează printr‐o mortalitate scăzută 
de 2,2‰ şi o natalitate relativ ridicată de 8,9‰ 44. Din punct de vedere etnic, românii sunt 
majoritari, deținând o pondere de 75% în totalul populației, ponderea romilor fiind de 16%, 
iar  cea  a  maghiarilor  de  9%.  Religia  ortodoxă  este  majoritară  (69%),  fiind  urmată  de  cea 
catolică (15%), de penticostali (4%), Martorii lui Iehova (2%), iar 10% din populație este de 
alte religii (reformați, baptişti, adventişti).  
Comunitatea de romi din Rodna este o comunitate compactă, bine definită, practic 
un  cartier  al  Rodnei,  situat  la  marginea  satului,  la  vărsarea  pârâului  Rodniş  în  Someş. 
Romii s‐au aşezat în Rodna ca fierari, acesta fiind meseria lor de bază. În jurul anului 1800 
au apărut aurarii, care se ocupau  cu  spălarea  nisipului  aurifer din  zonă.  Ei  aparțineau  de 
centrul aurifer de la Poieni şi aveau obligația de a preda întreaga cantitate de nisip aurifer. 
Se mai ocupau şi cu confecționarea unor obiecte din lemn necesare în gospodărie, linguri, 
suporturi pentru mămăligă, fuse, iar unii erau ceteraşi. 
Evoluția demografică a minorității rome, conform recensămintelor, este una destul 
de sinuoasă: la  recensământul din  1743,  din  255  de familii din  Rodna una  era de  romi;  la 
recensământul din 1762‐1763 erau 2 familii de romi, în anul 1930 erau un număr de 288 de 
romi, în 1939 ‐ erau un număr de 300 de romi, în 1956 ‐ 11 romi, iar în 1992 ‐ 74 de romi. 
Constatam o scădere a numărului de romi după al doilea război mondial, iar aceste lucru 
se  datorează  faptului  că  foarte  mulți  dintre  aceştia  s‐au  declarat  români.  La  ultimul 

44
indicatori calculaţi la nivelul anului 2004

150
recensământ,  din  2002,  în  Rodna  existau  228  de  gospodarii  de  romi,  însumând  1002 
indivizi.  La  nivelul  primăriei,  nu  există  o  statistică  disponibilă  cu  privire  la  structura  pe 
sexe sau vârste a populației de romi, în schimb există date privind structura confesională. 
Majoritatea  romilor  sunt  ortodocşi  (98%),  doar  2%  fiind  protestanți  sau  neo‐protestanți. 
Rata natalității este mai ridicată decât în rândul celorlalte grupuri etnice (din totalul de 61 
de  născuți  vii  în  2004,  12  au  fost  romi),  iar  cea  a  mortalității  uşor  mai  scăzută  (din  15 
decedați  în  2004,  doar  2  au  fost  romi),  mortalitatea  infantilă  fiind  zero  în  anul  2004,  la 
nivelul întregii comunități. 
Comunitatea de romi din Rodna nu este una tradițională, cu obiceiuri, tradiții sau 
port    proprii,  specifice  romilor.  Puțini  dintre  ei  ştiu  să  vorbească  în  limba  romani  iar,  cu 
timpul,  ei  s‐au  integrat  în  comunitatea  locală  au  învățat  limba  şi  au  adoptat  obiceiurile 
românilor: „Nu s‐au păstrat în Rodna tradiții specifice țigăneşti. Eu am fost la jocuri şi nu ştiu să 
fie ceva specific, era o învârtită mai măruntă, ziceau la horă că se joacă țigăneşte, dar nu era un joc 
specific țigănesc, nu erau obiceiuri de nuntă țigăneşti, nu erau obiceiuri la înmormântare. Probabil 
că au existat la început un port tradițional, dar ei au fost asimilați de restul populației, deşi ei nu s‐
au îmbrăcat nici româneşte în costum alb, nici ungureşte cu cizme, a rămas un specific al lor, dar 
fără fustele astea înflorate.” (lider local, profesor) 
 
Mediul economic 

În anul 2004, în Rodna erau înregistrate un număr de 39 de unități economice, toate 
având un profil neagricol. Principalele tipuri de activități economice au fost dezvoltate în 
sectorul  neagricol:  în  domeniul  forestier,  în  comerț  sau  prelucrarea  laptelui.  Una  dintre 
aceste  unități  economice  este  deținută  de  o  familie  de  romi  şi  are  ca  obiect  de  activitate 
comerțul. 
Din  punctul  de  vedere  al  suprafeței  de  teren  din  localitate,  analiza  datelor  culese 
configurează  următoarea  situație:  în  suprafața  totală  de  pământ  a  localității  de  22.415  ha, 
pădurea  ocupă  o  pondere  majoritară,  întinzându‐se  pe  aproape  jumătate  din  suprafață 
(45%).  O  treime  din  suprafață  e  formată  din  păşuni  şi  fânețe  (35%),  iar  terenul  agricol 
ocupă  o  pondere  de  20%,  din  care  terenul  arabil  are  o  pondere  de  doar  2%.  În  ceea  ce 
priveşte suprafața de teren aflată în posesia romilor, aceasta este de sub un hectar de teren 
arabil.  
Activitățile  care  decurg  din  exploatarea  pădurii  (colectarea,  prelucrarea  şi 
comercializarea fructelor de pădure, a ciupercilor şi a plantelor medicinale, exploatarea şi 
prelucrarea primară şi secundară a lemnului), din agricultură şi creşterea animalelor sunt 
cele care asigură cele necesare traiului zilnic populației locale. 
Deşi  în  ultimii  5  ani  au  fost  făcute  investiții  în  localitate  (canalizarea,  renovarea 
primăriei, a şcolii) acestea nu au dus la crearea de noi locuri de muncă, întrucât proiectele 

151
respective au fost realizate de firme din afara localității, cu angajați proprii. Excedentul de 
forță  de  muncă  a  permis  antreprenorilor  să  practice  o  politică  salarială  şi  de  angajare 
dezavantajoasă  pentru  angajați.  Salariile  se  situează  la  plafonul  venitului  minimului  pe 
economie, în plus, este foarte frecventă angajarea „la negru”, fără carte de muncă. „Au mai 
fost IFT‐urile, acum s‐au desființat, locul lor a fost luat de patroni care taie şi exploatează [pădurea] 
cum nu trebuie. Patronii îi exploatează pe oameni, sunt obligați să le dea minim pe economie ceea ce 
e  foarte  puțin.”  (preot).  „O  parte  din  oameni,  datorită  lipsei  mari  de  bani,  lucrează  la  negru, 
lucrează  pe  unde  pot.  Nu  este  o  activitate  legală,  dar  oamenii  neavând  ce  mânca...  Sunt  câțiva 
patroni care lucrează în domeniul masei lemnoase şi au nevoie de forță de muncă, iar aceasta forță de 
muncă este plătită destul de prost.” (lider local) 
 
Forța de muncă 
Ponderea populației ocupate în totalul populației localității este de 11,7%. Numărul 
pensionarilor  în  localitate  este  ridicat,  la  800  de  salariați  permanenți  sunt  1326  de 
pensionari. În totalul salariaților din Rodna, romii ocupă o pondere de aproximativ 7%, iar 
în  totalul  pensionarilor  ponderea  etnicilor  romi  este  de  6%,  cifre  apropiate  de  aportul 
romilor în structura etnică.  
Spre  deosebire  de  populația  majoritară,  în  cazul  romilor  este  mai  frecventă 
ocuparea temporară, numărul celor care lucrează ca zilieri în agricultură sau în domeniul 
forestier (68) fiind mai mare decât cel al salariaților permanenți (55).  
Interviurile  au  relevat  faptul  că  o  bună  parte  dintre  persoanele  angajate  îşi 
desfăşoară  activitatea  în  sectorul  minier,  în  exploatațiile  forestiere,  în  domeniul  bugetar 
(angajați  ai  instituțiilor  publice:  şcoli,  primărie  sau  alte  instituții  locale),  în  comerț  şi 
confecții textile. Într‐o mai mică măsură, locuitorii Rodnei practică şi alte ocupații precum 
prelucrarea  lemnului,  prelucrarea  laptelui,  cultivarea  terenurilor,  creşterea  animalelor, 
comercializarea  diverselor  bunuri  produse  în  gospodărie,  activitățile  meşteşugăreşti. 
Activitățile  sezoniere,  culegerea  şi  comercializarea  fructelor  de  pădure,  a  ciupercilor, 
reprezintă şi ele o sursă de venituri. 
Analiza  pe  sexe  a  ocupării  forței  de  muncă  arată  că  bărbații  prestează  activități 
aducătoare  de  venit  în  mai  mare  măsură  decât  femeile.  Ei  lucrează  în  domeniul 
mineritului,  în  exploatarea  lemnului  sau  agricultură,  iar  femeile  în  domeniul  confecțiilor 
textile,  învățământ,  comerț,  dar  cele  mai  multe  dintre  ele  sunt  casnice,  ocupându‐se  de 
activitățile gospodăreşti.  
Referitor  la  membrii  comunității  rome,  constatăm  că  bărbații  lucrează  în  aceleaşi 
domenii ca şi membrii celorlalte etnii, dar femeile rome sunt ocupate în mai mică măsură 
ca membrele celorlalte etnii, majoritatea lor desfăşurând activități gospodăreşti. Întrucât nu 
au pământ în posesie sau folosință, romii lucrează ca zilieri în agricultură în Rodna sau în 

152
localitățile învecinate. Aceste activități pe lângă faptul că sunt fluctuante, desfăşurându‐se 
în  principal  vara  şi  toamna  sunt  şi  prost  plătite,  asigurând  cele  necesare  traiului  o  scurtă 
perioadă  de  timp.  O  mică  parte  dintre  romi  (patru  familii)  desfăşoară  activități  pe  cont 
propriu:  realizează  coşuri,  cotărci,  mături,  pe  care  le  comercializează  în  Rodna  şi  în 
localitățile  învecinate.  „[Romii]  Trăiesc  din  agricultură,  creşterea  animalelor,  muncesc  de 
dimineața  până  seara  ca  să  poată  să  trăiască.  Până  acum  a  mai  fost  exploatarea  minieră,  luau  un 
salariu pe lună, erau salarii bunicele.” (preot) 
Fenomenul migrațional, în anul 2005, nu are o mare amploare în localitatea Rodna, 
în  comparație  cu  alte  localități  ale  țării.  Doar  55  de  persoane  sunt  plecate  temporar  la 
muncă în străinătate, iar 35 din aceste persoane sunt de etnie romă. Veniturile obținute din 
munca  în  străinătate  asigură  cele  necesare  traiului  pentru  aproximativ  10%  din  familiile 
rămase în localitate. Destinațiile preferate de emigranți sunt  Spania, Italia, Irlanda. 
Privind  populația  romă  din  punct  de  vedere  economic,  putem  spune  că  este  o 
populație săracă. Principalele surse de venit ale romilor sunt: pensiile, salariile, veniturile 
obținute  din  asistență  socială  (venitul  minim  garantat,  alocațiile  copiilor),  veniturile 
obținute din muncile ocazionale (colectarea fierului vechi, colectarea fructelor de pădure, a 
ciupercilor) sau migrație externă. „[Romii] Trăiesc din ajutorul social şi alocații. Tinerii de pe la 
16 ani trebuie să muncească cu ziua unde se găseşte, că nu prea se găseşte tot timpul, vara se mai 
duc  la  afine,  la  ciuperci.  Tinerii  nu  se  pot  căsători,  nu  au  nici  unde  să  trăiască,  nici  cine  să  îi 
întrețină. Nu îşi pot întemeia o familie pentru că nu au pe ce baza.” (lider rom) 
 
Capitalul uman 
Din analiza discuțiilor cu liderii locali, putem spune că stocul de capital uman este 
redus. Majoritatea populației adulte are studii gimnaziale, o mică parte dintre locuitori au 
studii  liceale,  iar  majoritatea  calificărilor  au  fost  dobândite  la  locul  de  muncă.  Analizând 
statisticile şcolare, constatăm că, în sistemul de învățământ local sunt înscrişi 1041 de elevi 
distribuiți în 32 de clase, din care 16 sunt clase I‐IV, iar 12 sunt V‐VIII. Un număr de 60 de 
cadre  didactice  calificate  (educatoare,  învățătoare,  profesori  de  specialitate)  predau  în 
şcoala  din  localitate.  Numărul  copiilor  de  etnie  romă  care  învăță  în  şcoala  din  Rodna, 
conform datelor furnizate de statisticile şcolare, este de 19, iar, conform celor furnizate de 
Primărie, este de aproximativ 158. Diferența dintre cele două surse de date apare datorită 
faptului că la şcoală copii se declară români.  
Rata de abandon şcolar este scăzută (1,5%), iar cea de promovare a examenului de 
capacitate  este  ridicată,  de  82%.  O  mică  parte  din  absolvenții  de  şcoală  generală urmează 
cursuri liceale sau superioare. Abandonul şcolar este mai ridicat în cazul copiilor romi, din 
totalul  celor  care  au  abandonat  şcoala  în  anul  şcolar  2004‐2005,  jumătate  au  fost  romi  (8 
elevi). Copiii romi frecventează şcoala cu regularitate în clasele primare, dar de la începutul 

153
ciclului  gimnazial  numărul  acestora  începe  să  scadă  întrucât,  mai  ales  băieții,  ajung  la 
vârsta  când  pot  să  lucreze  împreună  cu  părinții  la  diverse  activități  productive.  Fetele 
renunță la şcoală la sfârşitul clasei a opta, acest lucru fiind determinat în multe situații de 
căsătorie.  
Una  dintre  cauzele  abandonului  şcolar  o  reprezintă  problemele  materiale:  părinții 
nu  dispun  de  resurse  financiare  pentru  a‐şi  susține  copii  în  şcoală.  Dezinteresul  față  de 
educație,  orientarea  în  mai  mare  măsură  pentru  obținerea  de  venituri  imediate  şi 
dobândirea mai degrabă a unor abilități practice şi mai puțin teoretice sunt alte cauze care 
determină abandonarea şcolii. „[Romii] Fac activități sezoniere, îi trimit la munci diverse, destul 
de  grele  pentru  fragilitatea  vârstei  lor,  unde  află  că  se  poate  face  un  ban  sezonier,  se  duce,  se 
angajează  părintele  şi  îi  trimit  pe  copii...  Este  o  concepție  educativă  greşită,  practic  ei  nu  sunt 
conştientizați că au nevoie de şcoală. Din strămoşi ei îşi dezvoltă nişte abilități practice cu familia, în 
ultimul timp se duc în străinătate cu familia.” (director şcoală) 
Pentru  a  creşte  participarea  şcolară  a  copiilor  în  general  şi  a  celor  proveniți  din 
familii  de  romilor  în  special,  profesorii  au  făcut  vizite  la  domiciliul  copiilor  şi  au  purtat 
discuții cu părinții acestora pentru a‐i face să conştientizeze rolul şi importanța educației pe 
termen  lung.  Alături  de  această  modalitate  intrinsecă  de  creştere  a  motivării  participării 
şcolare,  s‐au  folosit  şi  metode  de  constrângere  prin  semnarea/nesemnarea  cecurilor  de 
alocație în cazul frecventării / nefrecventării cursurilor şcolare. „Fiecare învățător şi profesor 
face vizite la domiciliu lunar, mai ales în prima parte a anului şcolar până vede că nu mai are nici o 
şansă  abandonează  şi  el  lupta  dacă  vin  până  în  octombrie  noiembrie,  în  perioada  de  iarnă  nu  mai 
frecventează cursurile, nu au cu ce să se îmbrace. Ei au alocații şi s‐a împământenit obiceiul la ei să 
îşi  ducă  carnetele  de  cecuri  la  magazine  şi  să  ia  îmbrăcăminte  şi  mâncare.  Ei  vor  să  le  semnăm 
anticipat carnetele de cecuri, dar nu putem să le semnăm.” (director şcoală) 
Relația dintre şcoală şi familie este apreciată, de ambele părți, profesori şi părinți, ca 
fiind  de  colaborare  şi  informare  reciprocă.  Dificultăți  de  comunicare  şi  relaționare  apar 
între  profesori  şi  părinții  copiilor  romi  care  sunt  în  mică  măsură  interesați  de  situația 
şcolară a copiilor lor. „În general, părinții sunt foarte apropiați de şcoală şi nu îi aşteptăm numai 
pe ei să vină la şcoală, am făcut o regulă ca la început de an şcolar, la şedința cu părinții ei să îşi lase 
numerele de  telefon şi, orice problemă  se iveşte,  luăm  legătura  cu  ei, îi invităm  la şcoală.  Cazurile 
mai dificile au fost cu romii şi cu părinții copiilor de romi care nu prea vin la solicitările noastre, nu 
răspund.  Vin  atunci  când  e  de  luat  cecurile,  rechizitele  şcolare  şi  apoi  din  ce  în  ce  mai  rar 
frecventează şcoala. Mulți dintre ei pleacă cu ideea că vor merge cu părinții în altă parte la lucru în 
Spania. Practic toate problemele sociale se învârt în jurul banului şi părinții încearcă să găsească o 
modalitate de rezolvare. Ei au constat că şcoala nu le aduce în timp scurt bani şi un trai mai bun şi 
îşi iau copiii şi pleacă în străinătate. (director şcoală) 
Rezultatele şcolare ale copiilor  romi  variază de  la excepționale (premiul I) până  la 

154
cazuri de abandon şcolar, majoritatea elevilor având rezultate şcolare medii. Toți cei care s‐
au  prezentat  la  examenul  de  capacitate  l‐au  promovat,  au  fost  doar  cinci  cazuri  de  ne‐
promovare prin neprezentare. Majoritatea romilor sunt absolvenți ai cursurilor gimnaziale, 
doar doi elevi urmează cursurile liceale, iar la universitate este înscris un singur student de 
etnie romă. „Global, copii de romi nu duc lipsă de dotare intelectuală, nu este nici o diferență, din 
punctul de vedere al capacității intelectuale, între copilul de rom şi ceilalți. Singura problemă e  că 
poți să ai un diamant, dar, dacă nu îl şlefuieşti, nu o să strălucească. Nu e suficient să îl şlefuim noi, 
trebuie să vrea şi ei, dacă nu îşi doresc, cu forța nu se poate face mare lucru. Sunt şi copii romi de 
excepție, la licee, sunt educați.” (director şcoală) 
Alături  de  obținerea  unor  date  legate  de  frecventarea  şcolii  şi  abandonul  şcolar, 
tematica  interviurilor  a  urmărit  identificarea  principalelor  probleme  cu  care  se  confruntă 
instituțiile  de  învățământ  din  localitate  pentru  asigurarea  unui  cadru  educațional  propice 
învățării.  Cadrele  didactice  intervievate  afirmă  că  în  instituția  şcolară  nu  se  confruntă  cu 
probleme  materiale  majore  care  să  împiedice  buna  desfăşurare  a  procesului  educațional. 
Transportul copiilor la şcoală era, până nu demult, o problemă, dar a fost rezolvată printr‐
un program guvernamental prin care s‐a dotat şcoala cu un autobuz.  
Discriminarea  reprezintă  o  altă  temă  urmărită  în  acest  studiu.  Discuțiile  avute  cu 
directorul  şcolii  şi  liderii  romilor  au  relevat  că  romii  nu  sunt  discriminați  de  colegii  de 
şcoală  sau  de  muncă,  păstrarea  unei  „distanțe”  față  de  aceştia  se  datorează  igienei 
deficitare.  La  nivelul  şcolii  s‐au  desfăşurat  programe  educaționale  cu  elevii  şi  părinții 
pentru înțelegerea  importanței igienei  personale şi a  gospodăriei.  Eficiența acestora  a  fost 
destul  de scăzută, problemele  de  igienă reapărând periodic.  „Unii dintre copii de  români  se 
jenează şi nu prea vor să  stea în  bancă  cu copiii  de  romi,  dar  asta  nu pentru faptul  că  provin din 
etnia romă, ci pentru faptul că la ei lipsa de educație merge până la o neglijență în igiena personală 
şi mirosul, nu neapărat comportamentul, că acesta este acceptat.” (asistent medical) 
 
Accesarea serviciilor medicale şi problemele de sănătate 
Trei  cabinete  medicale,  un  centru  de  permanență,  trei  medici  de  familie  şi  şapte 
asistente  medicale  asigură  serviciile  de  sănătate  pentru  populația  Rodnei.  Majoritatea 
locuitorilor  sunt  înscrişi  la  unul  dintre  medicii  de  familie  şi  frecventează  cabinetele  cu 
regularitate, fiecare medic având, în medie, 40 de consultații zilnic. Cele mai frecvente boli 
ale  populației  sunt:  bolile  cronice  (diabet,  astm  bronşic),  TBC‐ul  (6  cazuri),  hepatita  (3 
cazuri),  virozele  respiratorii,  infecțiile  respiratorii,  bolile  inimii,  tensiune  arterială.  Aceste 
boli  sunt  frecvente  şi  la  etnicii  romi,  dar  caracteristice  sunt  bolile  generate  de 
subalimentație  sau  igiena  deficitară.  Principalele  cauze  ale  îmbolnăvirii  sunt:  sărăcia, 
condițiile  precare  de  locuire,  lipsa  unei  alimentații  corespunzătoare.  „Principala  cauză  este 
sărăcia,  sunt  familii  dezorganizate  cu  mulți  copii...  Lipsa  de  alimentație  şi  de  curățenie,  pur  şi 

155
simplu.  De  exemplu  la  şcoală  din  câți  copii  aveau  păduchi  majoritatea  erau  romi.”  (asistent 
medical) 
Cadrele medicale afirmă că serviciile de sănătate din localitate sunt accesate de către 
populația romă (914 înscrişi la un medic de familie) în mai mare măsură decât populația de 
alte  etnii.  Una  dintre  explicații  este  lipsa  veniturilor  necesare  pentru  a  accesa  serviciile 
medicale de specialitate din centrele urbane. „Romii vin mai des pentru că n‐au posibilități să 
îşi  cumpere  medicamente,  ei  sunt  legați  de  o  rețetă.  Vin  la  medicul  de  familie,  dar  nu  merg  la 
specialişti pentru că nu au posibilități.” (medic) 
Femeile rome beneficiază de servicii de planing familial gratuit. Gravidele rome se 
prezintă  la  control  doar  în  caz  de  nevoie,  iar  majoritatea  lor  nasc  în  maternitate,  foarte 
puține  sunt  cazurile  de  naşteri  în  centrul  medical  din  localitate.  Un  alt  aspect  legat  de 
sănătate  este  vaccinarea  copiilor  sub  1  an:  în  2004  au  fost  vaccinați  majoritate  a  copiilor, 
indiferent de etnie. 
Lipsa  educației  igienico‐sanitară  este  una  dintre  principalele  probleme  cu  care  se 
confruntă  familiile  de  romi.  Acest  lucru  este  cauzat  de  lipsa  din  comunitate  a  unui 
mediator sanitar şi de inexistența unor programe de educație sanitară. O minimă educație 
sanitară se face în şcoală la orele de dirigenție. „Vin la medic des, de cate ori este nevoie. Copii 
sub un an vin la control, majoritatea sunt vaccinați.” (asistent medical) 
Pentru  a  îmbunătăți  starea  de  sănătate  a  populației  cadrele  medicale  menționează 
necesitatea stabilirii unei strategii naționale care să aibă aplicabilitate la nivel local. Primele 
lucruri  care  ar  trebui  avute  în  vedere  sunt:  creşterea  nivelului  de  trai,  asigurarea  de 
medicamente  gratuite  pentru  persoanele  fără  venituri,  dezvoltarea  unor  programe  de 
educație igienico‐sanitară. 
 
Familie  
Mariajul  este  încurajat  în  comunitate,  începând  de  la  vârsta  de  16‐17  ani  în  cazul 
fetelor  şi  20‐22  de  ani  în  cazul  băieților,  dar,  comparativ  cu  alte  comunități  rome,  nu  se 
practică  căsătoriile  aranjate  de  părinți  încă  de  la  vârste  fragede.  Cu  toate  acestea,  în 
statisticile  oficiale  sunt  înregistrate  puține  căsătorii.  În  anul  2004  s‐a  înregistrat  o  singura 
căsătorie  şi  nici  un  divorț,  deşi  membrii  comunității  afirmă  că  în  comunitate  au  avut  loc 
mai multe căsătorii „neoficiale”.  
Natalitatea  nu  este  ridicată  în  cazul  membrilor  comunității  romilor,  iar  cei  cu  un 
nivel de trai şi de educație mai ridicate nasc mai puțini copii: „Sunt care fac copii pentru că 
mai e o alocație în plus, sunt care şi‐au dorit unul 2 sau 3, în general familiile tinere se limitează la 
1‐2 copii, depinde de nivelul de cultură, de nivelul de trai, sunt care fac copii în prostie, au unii 12 
copii.” (lider rom) 
Alte  aspecte  care  evidențiază  comunitatea  romilor  în  statisticile  de  la  nivel  local 

156
vizează numărul copiilor instituționalizați care provin în totalitate din familiile de romi (9 
cazuri). De asemenea, copiii cu probleme speciale de sănătate şi/sau nevoi speciale sunt de 
etnie  romă  (16  cazuri),  iar  o  treime  din  copiii  proveniți  din  familii  monoparentale  sunt 
romi.  
 
Infrastructura locală 
Condițiile  de  locuit  reprezintă  un  indicator  al  nivelului  de  dezvoltare  al  unei 
localități.  În  Rodna,  majoritatea  locuințelor  sunt  case,  construite  în  anii  ’70.  Materialul 
principal din care sunt construite casele este lemnul dar, în ultimii ani, s‐a folosit cărămida 
şi  BCA.  În  localitate,  în  perioada  comunistă  au  fost  construite  câteva  blocuri,  care  în 
prezent sunt locuite de familii cu probleme sociale, în special familii de romi. Majoritatea 
locuințelor  au  acces  la  utilități:  rețea  de  apă  curentă,  canalizare,  curent  electric,  telefonie 
fixă, cale ferată. Străzile principale din localitate sunt asfaltate, cele secundare sunt pietruite 
sau  de  pământ.  În  general,  condițiile  de  locuit  sunt  bune,  dar  există  şi  cazuri  de 
supraaglomerare,  mai  ales  în  cazul  unor  locuințe  ale  romilor.  Principalele  probleme  de 
locuire  în  zonă  vizează:  terenul  instabil,  pericolul  de  inundații  sau  case  cu  o  construcție 
deficitară.  
Condițiile de locuit ale romilor sunt, cu unele excepții, satisfăcătoare, având acces la 
toate  utilitățile  disponibile  în  localitate.  Aproximativ  o  treime  (68)  dintre  locuințe  sunt 
racordate la rețeaua de apă curentă, restul au fost deconectați din cauza neplății facturilor. 
În  condiții  insalubre  sau  locuințe  supraaglomerate  trăiesc  aproximativ  40  de  familii 
rezidente  în  blocurile  din  localitate,  dar  această  situație  este  particulară,  nu  e  valabilă 
pentru  majoritatea  membrilor  comunității.  „Condițiile  de  locuire  sunt  satisfăcătoare.  Au  apă 
curentă, rețeaua de canalizare trece şi pe acolo, unii dintre ei sunt racordați la rețea. Nu au apă cei 
care  n‐au  plătit  şi  le‐a  fost  tăiată.  Cei  de  la  blocuri  locuiesc  în  condiții  mai  rele,  unii  nu  au  apă 
curentă şi stau mai mulți într‐o încăpere.” (lider rom) 
 
2. Problemele comunitare şi soluțiile de rezolvare a acestora 
În  urma  analizei  interviurile  realizate  cu  autoritățile  locale,  cu  liderii  informali  şi 
liderii romilor am identificat un nucleu de probleme comune pentru toți locuitorii Rodnei, 
indiferent  de  etnie:  lipsa  locurilor  de  muncă,  lipsa  unor  alternative  viabile  la  minerit, 
pasivitate  din  partea  factorilor  de  decizie,  ineficiența  programelor  de  reconversie 
profesională,  infrastructura  deficitară.  Acestor  probleme,  comunitatea  romilor  adaugă: 
nivel de educație scăzut, posibilități scăzute de integrare pe piața muncii, probleme sociale, 
igienă  deficitară.  Astfel,  în  acest  capitol  vom  trata  pe  larg  problemele  comune  ale 
locuitorilor cu accent pe problemele specifice ale comunității romilor.  
Ineficiența economică a mineritului şi caracterul monoindustrial al zonei constituie 

157
nucleul  în  jurul  cărora  gravitează  celelalte  probleme.  Problema  fundamentală  pusă  de 
închiderea  unităților  miniere  nerentabile  o  constituie  posibilitățile  limitate  de  a  ocupa  un 
alt loc de muncă, nu doar pentru persoanele afectate direct de restructurare prin pierderea 
locului  de  muncă,  dar  şi  pentru  cei  care  lucrau  în  activități  conexe  mineritului,  al  căror 
acces  pe  piața  muncii  s‐a  restrâns  considerabil.  Situația  se  datorează  în  primul  rând 
deficitului general de  locuri  de muncă,  dar este agravată din  cauza faptului  că  un număr 
semnificativ  dintre  persoanele  disponibilizate  sunt  dificil  de  integrat  în  programe  de 
calificare  sau/şi reconversie profesională. Această dificultate  este determinată de variabile 
socio‐demografice (vârstă, educație şcolară etc.), caracteristici profesionale (distanța dintre 
competențele  asociate  calificării  actuale  şi  competențele  solicitate  de  orice  nouă  profesie), 
sau constrângeri structurale (oferta scăzută de locuri de muncă).  
La nivelul percepției respondenților, fie români sau romi, lipsa locurilor de muncă 
este  cea  mai  acută  problemă,  toate  celelalte  aspecte  fiind  considerate  efecte  mai  mult  sau 
mai puțin directe ale acestui fenomen cu care se confruntă întreaga regiune. „În momentul 
când  omul  nu  are  loc  de  muncă,  de  acolo  în  colo  apar  necazurile  care  sunt  indirect  destăinuite  de 
familii.  O  parte  plecă  să  îşi  găsească  de  lucru  în  străinătate,  alții  în  țară  şi  datorită  plecării 
părintelui din familie se destramă familia. Concret nu putem să devenim noi, cei din Rodna, cei care 
am avut cea mai bogata tradiție în minerit, să devenim slugi ai țărilor din centrul Europei. De aceea 
este  necesar  să  se  asigure  locuri  de  muncă  în  schimbul  activității  miniere  care  se  va  închide  în 
aproximativ 1‐2 ani.” (lider local). „Greutățile cu care ne confruntăm noi se confruntă toată lumea: 
locuri de muncă. Dacă ai loc de muncă, ai şi bani şi poți duce un trai decent cât de cât.” (preot) 
Problema ocupării este mai accentuată în cazul  populației  rome din  cauza  nivelul 
educațional  scăzut  şi  al  spectrului  îngust  al  calificărilor,  care  fac  şi  mai  dificilă  găsirea 
unui loc de muncă sau recalificarea într‐o altă profesie. Din analiza interviurilor constatăm 
că majoritatea romilor sunt muncitori sau  persoane  cu studii  gimnaziale,  iar foarte  puțini 
au studii medii. Calificările sunt învechite (miner, lăcătuş, meşteşugar), nu mai sunt cerute 
pe  piața  muncii  de  azi.  De  asemenea,  pregătirea  profesională  este  scăzută,  se  rezumă  de 
obicei la şcoală profesională sau cursuri de calificare la locul de muncă, iar acest lucru nu 
oferă posibilitatea de a lucra în alt domeniu decât cel de bază. Ținând cont de toate aceste 
aspecte,  putem  spune  că,  pentru  cei  mai  mulți  indivizi,  adaptarea  la  noile  cerințe  este 
dificilă,  iar  schimbarea  este  dureroasă,  de  aceea  participarea  şi  eficiența  cursurilor  de 
recalificare este scăzută. 
Nivelul scăzut de educație al părinților (maxim 8 clase) determină şi lipsa de interes 
pentru  educația  copiilor,  aceştia  fiind  încurajați  să  se  orienteze  spre  obținerea  unor 
calificări care le‐ar aduce venituri imediate şi mai puțin spre urmarea cursurilor liceale sau 
superioare.  „Sunt  oameni  necăjiți  care  nu  au  unde  lucra,  nu  au  ce  face,  sunt  oameni  care  ştiu 
meserii, să facă cotărci, să facă mături, coşuri de nuiele, este unul care ştie să facă împletituri, dar 

158
degeaba că nu avem spațiu de desfăşurare a activității.” (reprezentant romi) 
Un  alt  motiv  invocat  de  romi  în  dificultatea  de  a  găsi  un  loc  de  muncă  este  lipsa 
capitalului relațional. Intervievații cred că au nevoie de relații şi bani pentru găsirea unui 
loc  de  muncă,  iar  în  lipsa  unui  loc  de  muncă  permanent,  familiile  de  romi  resimt  atât 
efectele  financiare,  cât  şi  cele  de  insecuritate  şi  sărăcire  a  relațiilor  sociale.  Veniturile 
obținute din ajutorul de şomaj sau ajutorul social nu acoperă cele necesare unui trai decent, 
fiecare încearcă să se descurce să obțină şi alte venituri din muncile agricole, din construcții 
sau  din  diverse  munci  cu  caracter  sezonier.  În  principal,  soluțiile  parțiale  sunt  oferite  de 
munca în agricultură sau “la negru”. 
Constatăm  o  stare  de  nemulțumire  a  intervievaților  față  de  politica  de 
restructurare a locurilor de muncă acompaniată de referințele pe care le induce mai 
ales lipsa unor alternative viabile. Deşi s‐au mai făcut unele investiții în zonă care 
au generat locuri de muncă, acestea nu au acoperit decât în mică parte necesarul de 
locuri de muncă. Dintre sectoarele economice în care s‐au creat locuri de muncă se 
menționează:  industria  lemnului,  industria  de  prelucrare  a  laptelui,  comerțul. 
„Mediul de afaceri este slab, locurile de muncă sunt cea mai mare problemă. Cine să vină cu maşina 
să  investească,  daca  drumurile  sunt  proaste?  De  asta  nu  se  dezvoltă  nici  zona.  Dacă  s‐ar  face 
legătura peste munte  cu pasul Tihuța  s‐ar dezvolta  zona,  s‐ar  dezvolta  turismul.”  (primar). „(...) 
practic statul nu  a făcut nimic, au fost 2300 la mina şi mai sunt 300 şi ceva, a fost întreprinderea 
forestieră, iar toți aceşti întreprinzători au 5‐6 oameni, asta nu este industrie.” (profesor). 

O  altă  sursă  de  nemulțumire  este  generată  de  lipsa  de  implicare  activă  în 
rezolvarea problemelor cetățenilor, atât a autorităților locale, cât şi a celor centrale. 
Nemulțumirile  se  referă  mai  ales  la  protecția  socială  şi  la  facilitățile  spre  care  ar 
trebui să se canalizeze unele programe investiționale în zonă. Lipsa strategiilor ține, 
în opinia intervievaților, de o indiferență voită din partea guvernării.  „Nu  s‐a  putut 
face nimic, ba mai mult, au încercat acum şi se încearcă până în 2007 să se desființeze şi activitatea 
minieră.” (preot) 
Programele de reconversie profesională desfăşurate în ultimii ani sunt considerate 
de  intervievați  un  eşec.  Insuccesul  se  datorează  dezvoltării  scăzute  a  sectorului  privat,  a 
întreprinderilor mici şi mijlocii care ar fi putut crea locuri de muncă.  

„Până  acum  s‐au  făcut  puține  pentru  că  în  1997  ordonanța  22  a  scos  din  sistem 
aproximativ 500 de mineri. S‐a creat Agenția Zonelor Miniere care a servit patronii şi n‐a sprijinit 
deloc  minerii  care  au  ieşit  din  sistem.  În  1997,  până  în  2005,  din  sistem  au  ieşit  1000  şi  ceva  de 
minieri, dar dintre ei nici 1% nu şi‐au găsit loc de muncă prin această agenție.” (lider local) 

159
Infrastructura  deficitară  este  o  problemă  frecvent  menționată  de  cei  intervievați. 
Lipsa  unor  bune  şosele  de  acces  în  zonă  are  drept  consecință  lipsa  unor  investiții  extra‐
comunitare în Rodna.  
„Cel  mai  important  lucru  pentru  comuna  Rodna  ar  fi  cerința  făcută  de  ani  de  zile  pentru 
noi, o legătură a drumului dinspre Rodna şi Cârlibaba, adică dinspre Bistrița Năsăud şi Bucovina, 
în  special  Suceava,  care  ar  fi  cea  mai  mare  oportunitate  de  a  deschide  locuri  de  muncă  în  zona 
turistică.” (lider local) 
O  altă  problemă  a  comunității  rome  este  lipsa  igienei  şi  a  educației  sanitare, 
impunându‐se în acest sens o campanie susținută de promovare a acestor practici:  
„Ar trebui ajutați, să fie învățați să se spele, au apă, dar nu o prea folosesc. Şi educația, ar 
trebui să  li se explice  reguli  de  igienă, femeilor  să  li  se facă  o  educație  privind contracepția.  Dar  e 
greu  să  schimbi  mentalitatea,  sunt  care  fac  copii  ca  să  beneficieze  de  alocație  şi  să  trimită  copii  la 
cerşit.” (medic) 
 
Soluții şi alternative de dezvoltare locală 
O  analiză  a  oportunităților  de  dezvoltare  locală  în  condițiile  procesului  de 
restructurare  a  mineritului  poate  fi  realizată  din  mai  multe  perspective.  O  primă  opțiune 
priveşte identificarea domeniilor economice care se pot constitui într‐o alternativă viabilă la 
minerit.  O  a  doua  opțiune  se  focalizează  pe  identificarea  resurselor  locale  care  pot  fi 
mobilizate la nivel comunitar.  
Analiza  datelor  calitative  a  dus  la  identificarea  următoarele  domenii  economice 
considerate de locuitorii Rodnei posibile alternative de dezvoltare comunitară: dezvoltarea 
infrastructurii, industria lemnului, turism şi agro‐turism, mica industrie şi artizanat.  
O  posibilă  soluție  pentru  dezvoltarea  economiei  locale  este  încurajarea 
antreprenoriatului.  Întreprinderile  mici  şi  mijlocii  sunt  puțin  dezvoltate  la  nivelul 
județului  şi  primesc  foarte  puțin  sprijin  din  partea  administrației  locale.  Dar  pentru  un 
antreprenoriat  dinamic  este  necesară  o  forță  de  muncă  bine  pregătită  şi  flexibilă,  o  bună 
infrastructură,  telecomunicații  moderne  şi  o  rețea  de  servicii  în  domeniul  afacerilor  bine 
pusă la punct ‐ resurse care lipsesc deocamdată din Rodna.  
„Încercăm  să  acordăm  facilități  pentru  oamenii  de  afaceri:  facilități  fiscale,  Rodna  este 
declarată  o  zonă  defavorizată,  închirieri  de  terenuri,  dar  nu  prea  sunt  interesați,  nu  au  venit  în 
zonă.” (primar) 
„(...)  au  copii  mulți  si  pentru  ei  ar  trebui  ca  cineva  sa  se  ridice  si  sa  creeze  pentru 
comunitate romilor o fabrica, o unitate pt. ceea ce ştiu sa facă: coşuri, cotărci.” (lider local) 
O  parte  dintre  intervievați  consideră necesară  realizarea unor parteneriate viabile 
între  autoritățile  locale  şi  asociațiile/organizațiile  romilor  în  cadrul  cărora  s‐ar  putea 
realiza  programe  privind  creşterea  şi  valorizarea  participării  şcolare,  educația  igienico‐

160
sanitară, reducerea infracționalității.  
„(...)  proiectul  trebuie  susținut  de  toate  oficialitățile  din  comună,  începând  de  la  primar, 
şcoală,  poliție,  preoți.  Până  reuşim  să  conştientizăm  oamenii  ar  trebui  să  facem  o  întâlnire  la 
Căminul Cultural cu părinții copiilor de romi. Nu o să vină mulți, au zis că îi informează. Poliția 
trebuie  să  vină  şi  să  îi  conştientizeze  de  impactul  infracțional  asupra  viitorului  lor,  nu  să  îi 
constrângă, sunt multe cazuri de infracționalitate şi la noi în comună şi majoritatea vin din partea 
romilor.” (director şcoală) 
Pe ansamblu, puteam spune că posibilele soluții de ieşire din criză se aşteaptă de la 
guvern, de la stat, care trebuie să creeze noi locuri de muncă, să acorde ajutoare sociale, să‐i 
sprijine pe cei care doresc să lucreze în agricultură.  
 
3. Climatul social şi mecanismele de participare civică 
Autoritățile  locale  au  fost  implicate  în  perioada  2004‐2005  în  implementarea  unor 
programe  de  dezvoltare  care  au  avut  drept  scop  îmbunătățirea  infrastructurii  locale.  Un 
exemplu  de  proiect  implementat  cu  succes  la  nivel  local,  având  ca  finanțator  SAPARD,  a 
fost  construirea  rețelei  de  canalizare  locală.  Contribuția  comunității  la  acest  proiect  a  fost 
scăzută, doar beneficiarii ajutorului social au contribuit cu muncă la săpatul şanțurilor, ca 
urmare a obligativității de a presta muncă în folosul comunității. Alte proiecte desfăşurate 
la  nivel  local  au  fost  „Construirea  unei  săli  de  sport”  (proiect  finanțat  printr‐un  program 
guvernamental),  „Construirea  unui  parc  de  joacă  pentru  copii”  (finanțat  de  Banca 
Mondială),  „Dotarea,  modernizarea  şi  eficientizarea  administrației  publice  locale” 
(finanțator PHARE). 
Pentru  comunitatea  de  romi  din  Rodna  nu  s‐a  implementat  nici  un  proiect  de 
dezvoltare.  Liderii  județeni  ai  romilor  au  luat  în  discuție  derularea  unor  proiecte  de 
dezvoltare a comunității romilor din Rodna, dar nu au trecut de la nivelul de identificare a 
problemelor la acțiuni concrete de soluționare a lor. 
Parteneriatele dezvoltate la nivel local între şcoală, primărie, instituțiile medicale şi 
biserică  contribuie  la  rezolvarea  cu  succes  a  problemelor  care  pot  apărea  atât  la  nivelul 
fiecărei  dintre  aceste  instituții,  cât  şi  la  nivel  comunitar.  Un  exemplu  de  parteneriat 
instituțional  este  cel  dezvoltat  între  şcoală  şi  primărie  pentru  realizarea  unui  film  de 
prezentare  a  situației  precare  a  unor  locuitori  romi  din  localitate  pentru  a  sensibiliza 
autoritățile de la nivel județean. Proiectul nu a avut rezultatul scontat, întrucât romii, după 
realizarea materialului video, nu au mai fost de acord ca acesta să fie prezentat autorităților 
județene.  
„Avem la Primărie un asistent social şi  am făcut mai multe activități cu asistentul social, 
chiar şi un film. Avem un DVD cu situația precară a romilor. Cu acordul lor am filmat camerele, 
casele, am luat interviuri, am încercat împreună cu Primăria să trezim un interes la nivel județean. 

161
Nu s‐a finalizat pentru că după ce s‐a dat caseta au fost reticenți că le‐a fost ruşine că au mizerie, 
deşi în prima fază au acceptat şi când a venit o anchetă de la Bistrița nu i‐au mai lăsat să intre în 
locuințe.”  
 
Dintre  proiectele  comunitare  desfăşurate  la  inițiativa  şcolii,  subiecții  intervievați 
menționează  sprijinirea  copiilor  cu  posibilități  materiale  reduse  pentru  a  urma  cursurile. 
Activitățile  desfăşurate  de  cadrele  didactice  au  avut  în  vedere  sensibilizarea  elevilor  să  îi 
ajute pe cei nevoiaşi cu haine, îmbrăcăminte, încălțăminte şi alte produse; de asemenea s‐au 
asigurat gratuit rechizitele şcolare. 
„Diriginții la început de an şcolar constată care sunt problemele în fiecare clasă şi de comun 
acord cu copiii aduc fiecare haine, îmbrăcăminte, merg la copii acasă, în special la copii de romi, să le 
ducă îmbrăcăminte şi încălțăminte. Rechizite şcolare le‐am dat, avem un program şi în toate şcolile 
se dau rechizite.” (director şcoală) 
Alături de aceste proiecte comunitare, cadrele didactice au inițiat un proiect pentru 
a accesa un program special pentru copiii romi, dar nu s‐a întrunit numărul de beneficiari 
necesari, întrucât în statisticile oficiale figurează un număr scăzut de elevi de etnie romă.  
„Din  păcate  nici  nu  sunt  conştienți  că  trebuie  să  îşi  declare  identitatea  pentru  că  asta  ar 
aduce  anumite  programe  în  sprijinul  lor.  Chiar  dacă  la  nivel  de  comună  noi  ştim  că  sunt  160  de 
copii  [romi],  din  păcate  nu  s‐au  declarat  decât  19  la  şcoală.  Am  încercat  să  atragem  nişte  fonduri 
printr‐un proiect, dar nu am câştigat proiectul pentru că numărul de copii pe care noi îi avem oficial 
prin declarația lor a fost prea mic.” (director şcoală) 

Referitor  la  desfăşurarea  acestor  proiecte,  reprezentanții  autorităților  locale 


menționează pasivitatea şi lipsa de inițiativă locală în rezolvarea problemelor comunitare. 
Expectanța  generalizată  este  a  “ajutorului”  şi  acesta  nu  poate  veni  decât  de  la  o  instanță 
externă  (un  minister,  guvernul,  Comunitatea  Europeană,  PHARE  sau  Banca  Mondială). 
Această situație este general valabilă pentru majoritatea cetățenilor indiferent de etnie.  

Soluțiile  identificate  de  subiecții  intervievații  pentru  a  reduce  stare  de  pasivitate  a 
membrilor  comunității  şi  pentru  a  creşte  participarea  civică  la  nivel  local  vizează: 
implementarea unor proiecte de informare şi formare a cetăților cu privire la drepturile şi 
obligațiile  lor,  diagnosticarea  problemelor  şi  a  posibilelor  soluții  de  dezvoltare  locală  ca 
urmare a derulării unor studii socio‐economice. 
 
Participarea la luarea deciziilor 
Actorii instituționali cu care interacționează cetățenii sunt, în cele mai multe dintre 
cazuri,  autoritățile  administrației  publice  locale  (primăria,  consiliul  local,  serviciul  public 
de  asistență  socială).  În  mai  mică  măsură  relaționează  cu  alte  instituții  locale:  biserică, 

162
şcoală,  dispensarul.  Potrivit  declarațiilor  liderilor  formali,  Primăria  şi  Consiliul  Local 
urmăresc  implicare  cetățenilor  în  procesul  decizional,  indiferent  că  este  vorba  despre 
informarea  cetățenilor,  participarea  la  şedințe,  încurajarea  de  a  face  recomandări, 
participarea la diferite proiecte comunitare sau la gestionarea fondurilor. Cu toate acestea, 
comportamente  efective  de  participare  şi  implicare  locală  sunt  în  mai  mică  măsură 
performate.  
Implicarea comunității în realizarea colectivă a unor proiecte de interes public este 
scăzută, locuitorii contactează autoritățile cu scopul rezolvării problemelor personale şi nu 
comunitare. Comunitatea romilor se caracterizează prin aceeaşi stare de pasivitate prezentă 
la nivelul întregii localități, doar liderul local al romilor participă la şedințe, face propuneri 
şi are inițiative privind dezvoltarea comunități.  
„Problemele le  rezolv cu Primăria, dacă  am  probleme  vin la primar şi îi  spun.  Primarul a 
ajutat toată comunitatea, a făcut 3 case, i‐a ajutat cu scândura, cu lemne, cu ciment. S‐a făcut un 
dig în cartierul între romi. Problemele care sunt le discut cu primarul.” (reprezentant romi) 
Informarea  comunității  se  realizează  în  cadrul  unor  şedințe  publice  care  au  loc  în 
fața primăriei sau  a  bisericii şi uneori  în  comunitatea de  romi.  Deciziile  care  îi  privesc pe 
romi le sunt comunicate acestora de către reprezentantul lor în Consiliul Local, iar uneori 
chiar de către primar.  
Dintre  proiectele  comune  realizate  de  romi,  intervievații  au  menționat  construcția 
unor locuințe, a unei fântâni, îndiguiri pentru protejarea în cazul inundațiilor. Ca urmare a 
derulării  proiectelor  şi  a  rezultatelor  obținute  în  cadrul  acestora,  membrii  comunității 
romilor  au  început  să  conştientizeze  necesitatea  asocierii  pentru  realizarea  unor  obiective 
de interes comun. 
„Am  făcut  o  fântâna  în  cartierul romilor,  am  fost  ajutați  de  către  primărie şi  acum  se bea 
apa de acolo.” (reprezentant romi) 
„În  urma  cu  câțiva  ani  au  fost  inundații  pe  râul  Someş,  locurile  unde  trebuiau  asigurate 
protecție oamenii au asigurat cu ce au putut. În special comunitatea, prin primar, a făcut aşa ceva.” 
(lider local) 
Un alt aspect de reținut vizează relațiile de rudenie care determină în mare măsură 
schimburile (în bani sau în muncă) care se realizează în comunitate. La evenimentele mai 
importante  din  viața  comunității,  cum  sunt  nunțile,  înmormântările  sau  catastrofele 
naturale,  membrii  comunității,  indiferent  de  etnie,  se  ajută  reciproc  şi  participă  activ  cu 
muncă sau cu bani.  

„Oamenii se ajută la nevoi mari, dacă ai un necaz ți‐l duci tu în spate cum poți. În cazuri de 
incendii se mai ajută, în rest fiecare face cum poate.”  
„În special ajutorul se face la înmormântări, la calamități, la nunți, la botezuri se ajută unii 
pe alții.” (lider local) 

163
Imaginea  despre  atmosfera  din  comunitatea,  analizată  prin  prisma  relațiilor 
interumane,  este  una  a  normalității  în  care  „unii  oameni  se  înțeleg,  alții  nu”.  Relațiile  la 
nivelul  comunității  sunt  bune:  nu  există  certuri,  neînțelegeri  deşi  sunt  multe  etnii, 
confesiuni.  Solidaritatea  socială,  cel  puțin  la  nivel  declarativ,  este  ridicată.  Toți  cei 
intervievați  apreciază  că  oamenii  din  sat  ar  ajuta  sigur  pe  cineva  din  sat  care  a  suferit  o 
nenorocire.  

„Cu  maghiarii  relațiile  sunt  cordiale,  nu  sunt  în  contradicție,  dacă  te  întâlneşti  cu  2 
maghiari pe stradă, nu vorbesc între ei în ungureşte, ci în româneşte.” (lider rom) 

„Rodna nu e foarte rasistă, e o comunitate cu români, maghiari, romi.”  (lider rom) 

Lideri informali 
În  opinia  respondenților,  liderii  locali  se  identifică  cu  lideri  formali  ai  localității: 
primar,  director  de  şcoală,  preot,  polițişti.  Aceste  persoane  sunt  considerate  cinstite, 
serioase,  competente,  bine  intenționate  şi  respectate  de  întreaga  comunitate,  inclusiv  de 
romi.  
„Există,  primarul,  preotul.  Oamenii  te  ascultă  şi  îți  dau  dreptate,  dar  fac  tot  ce  ştiu  ei  şi 
cum vreau ei.” (preot) 
„Au  un  lider,  dar  nu  este  bulibaşă.  Se  implică  în  rezolvarea  problemelor,  i  se  cer  multe 
situații şi nu îl ajută nimeni.” (director şcoala) 
„Este cel care are magazin acolo, ajută oamenii necăjiți, ne dă pe cont ce au nevoie, alimente, 
mâncare. Îi înțelege şi îi ajută.” (reprezentant romi) 
„Oameni respectați sunt în primul rând primarul, directorii de instituții, preoții, polițiştii şi 
preşedinții organizațiilor de  partid.” (lider local) 
 
COCNLUZII: 
Restructurarea economică a Rodnei a însemnat, în primul rând, un declin economic al 
regiunii.  Numărul  de  salariați  s‐a  redus  progresiv  o  dată  cu  disponibilizările  din 
sectorul minier. Resursele structurale ale Rodnei sunt la ora actuală mai degrabă sărace, 
exceptând existența unui cadru natural care ar potența turismul, opiniile intervievaților 
şi  datele  statistice  indică  un  deficit  de  resurse.  Alți  factori  care  influențează  negativ 
şansele unei evoluții pozitive a situației social‐economice din zonă sunt: facilități fiscale 
insuficiente,  lipsa  investiților  străine,  eficiența  redusă  a  programelor  de  reconversie 
profesională. 
Comunitatea  romilor  se  confruntă  cu  o  serie  de  probleme  legate  de  nivelul  de  trai 
scăzut,  capitalul  educațional  şi  profesional  scăzut,  starea  generală  anomică  în  rândul 

164
celor  care  nu  au  un  loc  de  muncă  (lipsa  unei  perspective  şi  o  resemnare  în  fața 
condițiilor actuale), ineficiența unor măsuri active de protecție socială.  
La nivel individual, insuficiența resurselor financiare, absența unor programe coerente 
pentru romi, face ca soluția aleasă prioritar de romi să fie cea a supraviețuirii pasive. S‐a 
format  astfel  o  “cultură  a  subzistenței”,  în  care  internalizarea  unei  norme  a 
supraviețuirii a înlocuit norma dezirabilă a dezvoltării.  
Aşteptările  celor  mai  mulți  dintre  respondenți  legate  de  responsabilitatea  rezolvării 
problemelor  comunitare  sunt  orientate  în  primul  rând  spre  instituții  ale  statului, 
relevând o puternică dependență a membrilor comunității de inițiativa acestor instituții. 
Astfel,  autoritățile  administrației  publice  locale  sunt  considerate  principalele 
responsabile în rezolvarea problemelor satului. 
Comunitatea  romă  se  caracterizează  printr‐un  nivel  scăzut  şi  fluctuant  al  veniturilor, 
lipsa calificărilor care să permită accesul pe piața muncii, nivel educațional scăzut, lipsă 
de educație igienico‐sanitară. Astfel inițierea şi dezvoltarea unui proiect de intervenție 
în  comunitate  ar  trebui  să  aibă  în  vedere  toate  aceste  aspecte  deja  menționate. 
Comunitatea  are  o  bună  capacitate  de  implementare  şi  susținere  a  unui  proiect  de 
dezvoltare , care are bune şanse de a fi un succes. Este necesară o mai bună colaborare 
între  autoritățile  locale  care  au  deja  competențele  necesare  de  accesare  şi  gestionare  a 
fondurilor  extra‐comunitare  şi  autoritățile  romilor  care  au  nevoie  să  dobândească 
abilitățile de obținere a fondurilor şi proiectelor disponibile pentru romi.  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

165
BÂRSAN ALINA 
 

SURDUC 
1. Prezentarea localității 
Localizare geografică 
Surduc,  centrul  comunei  cu  acelaşi  nume,  este  din  punct  de  vedere  al  atestării 
documentare  un  sat  vechi,  reconstruit  însă  în  cea  mai  mare  parte  între  anii  1950  şi  1970, 
totalizând  450  de  gospodării  (cele  7  sate  de  pe  raza  comunei  având  în  total  1343 
gospodării).    Surduc,  centrul  de  comună,  are  42%  din  populația  comunei,  cea  mai  mare 
parte  a  locuitorilor  stabilindu‐se  în  zonă  după  1905,  când  a  fost  înființată  mina  de 
exploatare. 
Situat  la  poalele  Dealului  Gârboului,  pe  dreapta  râului  Someş,  Surduc  se 
învecinează  spre  nord‐vest  cu  oraşul  Jibou.  Este  o  localitate  bine  plasată  din  punct  de 
vedere  al  căilor  de  transport:  este  la  9  km  de  Jibou  (oraşul  cel  mai  apropiat,  cel  mai 
important nod de cale ferată din Sălaj), la 40 km de Zalău (reşedința județului) şi la 69 km 
de Dej (jud. Cluj). În sat există stație CFR, este traversat de un drum național (DN 1H) şi 
cea mai mare parte a drumurilor de pe raza localității‐comună sunt asfaltate.  
 
Demografie 
Structura  populației  pe  vârste  este  relativ  echilibrată,  40%  constituind  populația 
activă.  Minoritățile  etnice  au  de  asemenea  o  pondere  mică  în  totalul  populației,  romii 
constituind partea semnificativă din acest punct de vedere. Comparativ cu alte comunități 
învecinate,  comunitatea  romă  din  localitatea  Surduc  este  cea  mai  numeroasă  ca  pondere 
din totalul populației. Ortodocşii reprezintă religia majoritară, iar minoritatea religioasă cea 
mai importantă este reprezentată de  penticostali: între  aceştia,  romii  dețin de  asemenea  o 
pondere importantă, religia penticostală constituind pentru ei o cale de afirmare identitară 
şi o alternativă la religia celor majoritari.  
 
Str. pe vârste  1300    Compoziției etnică  Populație  Gospodării 
Sub 30 de ani  25%  Români  1148  408 
Între 30‐50 de ani  40%  Romi  150  40 
Peste 50 de ani  35%  Maghiari  2  2 
   
 
 
 

166
Surduc  Comună  Total biserici 
Compoziție religioasă  
comună 
Ortodocşi  1200  3599  6 
Baptişti   10  105  1 
Penticostali  35  45  2 
Martori ai lui Iehova  5  104  0 
Atei  4  4  0 
Alte confesiuni  0  0  0 

 
 
Economie 
Desființarea minei (care a funcționat pe perioada 1905 ‐ iunie 2005) este fenomenul 
care  a  avut  un  impact  economic  şi  social  profund  asupra  localității:  mina  a  atras  cea  mai 
mare parte a locuitorilor satului, şi a fost un puternic liant între toți oamenii din zonă, dar 
mai  ales  între  români  şi  romi.  Era  totodată  un  factor  de  coeziune  socială:  oamenii  nu  țin 
minte să fi avut vreodată ziua satului, însă toți intervievații menționează cu nostalgie „ziua 
minerului”  (eveniment  la  care  participa  toată  comuna),  veniturile  (care  asigurau  atât 
pentru  români,  cât  şi  pentru  romi  sursa  unui  trai  decent),  relațiile  sociale  (a  contribuit 
pozitiv la integrarea romilor în comunitate, la nivelarea barierelor etnice).  
Ca  urmare  a  disponibilizării  celei  mai  mari  părți  a  angajaților  în  2002,  localitatea 
Surduc  a  fost  declarată  ca  făcând  parte  dintr‐o  zonă  minieră  defavorizată,  facilitățile 
acordate  investitorilor  având  ca  scop  atragerea  agenților  economici  în  zonă.  În  prezent, 
primarul  comunei  afirmă  că  sunt  înscrise  formal  102  de  firme  (care  plătesc  contribuția  la 
bugetul local), dar agenți economici care să activeze efectiv pe raza comunei sunt doar 25, 
dintre care 15 în localitatea Surduc.  
Dacă până în urmă cu 2 ani mineritul era activitatea preponderentă a oamenilor din 
întreaga zonă (mina avea aproximativ 600 de angajați), în iunie 2005 au fost disponibilizați 
ultimii 60 de angajați ai minei.  
Agricultura şi prelucrarea lemnului constituie principalele activități economice din 
zonă în prezent. Confecțiile, culegerea şi comercializarea ciupercilor şi plantelor medicinale 
sunt activități complementare şi ocazionale în termeni de surse de venit, nefiind la nivelul 
unor inițiative antreprenoriale.  
Respondenții  menționează  că  nu  s‐a  făcut  nici  o  investiție  pe  plan  economic  în 
ultimii  5  ani,  locurile  de  muncă  suplimentare  fiind  create  doar  de  sporirea  numărului  de 
angajați (în medie cu 20 de angajați pe an) ale firmelor deja existente (fabrica de prelucrare 
a lemnului şi de prelucrare a porțelanului). 

167
 
Forța de muncă 
Majoritatea  bărbaților  din  sat  sunt  pensionari  de  mină  care  au  ieşit  treptat  cu 
indemnizație  sau  pensionari  dinainte  de  1989,  iar  femeile,  pensionare  CAP.  Agricultura  a 
devenit  principala  activitate  a  localnicilor  după  închiderea  minei.  În  ce  priveşte  forța  de 
muncă salariată, 300 de membri ai comunității sunt salariați în industrie, iar 60 în servicii, 
40 dintre ei făcând naveta în oraşele cele mai apropiate (40 km până la Zalău şi 9 km până 
la Jibou). 40 de persoane sunt în prezent şomeri indemnizați.  
 
Proiecte anterioare şi prezente 
La  nivelul  comunității  investigate,  au  fost  identificate  următoarele  proiecte 
finalizate  sau  aflate  în  derulare:  proiectul  de  introducere  a  gazului  în  2  sate  ale  comunei 
(Surduc,  Tihău),  proiectul  de  reabilitare  a  drumului  Surduc  ‐  Solona,  proiectul  de 
reabilitare a Şcolii de Arte şi Meserii, proiectul de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu.  
Cel  mai  cunoscut  proiect  în  localitate  (singurul  care  a  fost  implementat)  este  cel 
privitor  la  introducerea  gazului  în  2  sate  ale  comunei  (Surduc  şi  Tihău),  în  principal 
datorită numărului mare de beneficiari. Proiectele neimplementate sunt cunoscute doar la 
nivelul instituției care le‐a inițiat (reprezentanții Primăriei nu cunosc existența proiectului 
de  reabilitare  a  şcolii,  cei  de  la  şcoală  nu  cunosc  existența  programului  de  reabilitare  a 
drumului Surduc –  Solona, iar  restul comunității nu este  la  curent  cu  nici unul  din cele 2 
proiecte). Nu sunt menționate încercări de colaborare a instituțiilor publice din sat în vreun 
proiect (fiecare instituție se implică doar în propriile proiecte) şi nici a acestor instituții cu 
vreun  ONG  (reprezentanții  instituțiilor  publice  nu  menționează  existența  vreunui  ONG): 
„proiecte  comune...  nu  sunt  comune,  sunt  ale  Primăriei  care  angajează  furnizori  care  să  ofere 
servicii.” 
  Grupul beneficiarilor venitului minim garantat şi angajații Centrului de Salubritate 
al  Primăriei  constituie  pentru  autoritățile  locale  o  resursă  importantă  de  forță  de  muncă 
implicată  în  aceste  proiecte,  în  anumite  cazuri  chiar  suplinind  implicarea  comunității  din 
Surduc (ex. reabilitarea drumului spre Solona). Proiectul de introducere a gazului metan 
este  cel  care  a  antrenat  cea  mai  mare  parte  a  comunității,  datorită  numărului  mare  de 
beneficiari implicați (80% din comunitate care a contribuit prin muncă şi prin jumătate din 
valoarea  proiectului).  Proiectul  de  reabilitare  a  şcolii  nu  are  nici  un  fel  de  notorietate  în 
rândul  comunității,  însă  nu  au  fost  demarate  încă  lucrările  şi  activitățile  în  care  locuitorii 
trebuie să asigure o parte din fonduri şi muncă. Un alt proiect, demarat la inițiativa unui 
ONG, este cel de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu, proiect care nu are notorietate, dar nici 
nu beneficiază de sprijinul instituțiilor locale sau a membrilor comunității.  

168
Caracteristica  acestor  proiecte  este  o  slabă  incidență  din  punct  de  vedere  al 
implicării  comunitare  sau  al  participării  civice,  ele  fiind  restrânse  ca  impact  la  nivelul 
unității  care  a  demarat  proiectul,  antrenarea  comunității  sau  colaborarea  actorilor  cheie 
(autorități,  lideri  informali,  membrii  ai  comunității)  fiind  în  plan  secundar  față  de 
obiectivele concrete ale proiectelor.  

 
2. Comunitatea de romi 
În  accepțiunea  unitară  a  tuturor  categoriilor  de  respondenți,  în  localitatea  Surduc 
există  2  comunități  de  romi,  complet  diferite  ca  istoric,  cultură,  relații  cu  ceilalți  din 
comunitate, accesul la servicii şi condiții de locuire.  
A.  Comunitatea  compactă  de  romi,  situată  în  zona  Pielea,  la  periferia  satului, 
spre direcția Brâglez, comunitate locuită de aproximativ 50‐60 de persoane. Este vorba de o 
comunitate  seminomadă,  care  locuieşte  în  colonie  doar  pe  perioada  lunilor  de  iarnă, 
cuprinzând 15 adulți şi aproximativ 35 de copii. Au venit în sat din localitatea Gârbou din 
apropiere, în două valuri: perioada anilor ‘80 şi perioada anilor de după revoluție (‘92‐‘94). 
Sunt  priviți  de restul populației  (români şi  romii din  sat) ca  având  un statut  de intruşi  în 
comunitate.  
  
„Ăştia din colonie, când eram eu copil, că sunt de aici din sat şi am 50 de ani erau 2,3 case...şi acum 
mai sunt încă 4 cocioabe pe lângă alea 2,3 case... dar s‐au înmulțit, încât am înțeles că sunt în jur de 
70 de suflete. Într‐un perimetru de o jumătate de hectar. Şi vin, pleacă, vara dispar de aici, vin iarna, 
peste vară se angajează la ciurdă în diverse sate... toți... că ei aşa se angajează unu, apoi mai vin încă 
10 adulți, plus 40 de puradei după ei. (medic) 
 
Descrierea comunității 
Cele 5 gospodării ale comunității sunt amplasate la periferia localității Surduc, spre 
direcția  Brâglez  –  Dej,  la  aproximativ  1  km  de  centrul  comunei,  întreaga  stradă  fiind 
denumită  „La  Pielea”.  Casele  sunt  poziționate  chiar  la  drumul  principal,  asfaltat,  fiind 
aşezate  în  continuarea  gospodăriilor  de  pe  aceeaşi  stradă.  În  cele  5  gospodării  locuiesc  7 
familii de romi (50 de persoane), dintre care 15 persoane sunt adulți (7 femei şi 8 bărbați) şi 
35 de copii. Actele de identitate constituie o problemă pentru această comunitate periferică 
a romilor, 30 dintre ei neavând buletin sau carte de identitate, iar 6 dintre copii fiind fără 
certificat de naştere.  
Cauza lipsei actelor de identitate nu este, în opinia autorităților, birocrația sau lipsa 
accesului  la  acest  serviciu,  ci  neglijența  romilor  din  această  comunitate.  Efectele  acestui 
fenomen constau în imposibilitatea de a beneficia de venitul minim garantat sau de unele 

169
servicii medicale.  
 
Economie 
Alocația  copiilor  şi  veniturile  sezoniere  din  munca  de  văcari  sau  de  păstori 
constituie principalele surse de  venit.  O  altă activitate aducătoare de  venit  este munca de 
zilier. Persoanele intervievate din afara comunității menționează însă alte surse importante 
de  venit  ale  celor  din  comunitate,  nu  neapărat  legale:  comerțul  cu  cai,  cămătăria  şi 
cerşetoria.  
 
„Copiii îi trimitem la muncă cam de la 10 ani. A mers cu vecinul la cules de cartofi şi va primi un 
săculeț de cartofi.” (membru comunitate Pielea) 
 
„Suntem aici, de 8, 9 ani şi am o grămadă de copii. De obicei mai mergem la ciurdă, dar vara asta nu 
am avut unde...i‐au pus pe alții şi am rămas aşa. Şi acum mi s‐a dus o fetiță de 10 ani la lucru să fac 
ceva de mâncare.” (membru comunitate Pielea) 
 
Un aspect important este faptul că aceştia nu beneficiază de venit minim garantat, 
motivațiile  fiind  diferite:  nu  se  încadrează  ca  venituri  (fiindu‐le  evaluate  şi  animalele 
deținute),  nu  efectuează  munca  în  folosul  comunității  şi  lipsa  actelor  de  identitate  pentru 
unii din membrii comunității.  
 
Forța de muncă 
Nici  un  membru  al  comunității  nu  are  un  loc  stabil  de  muncă,  fiind  descrişi  ca 
seminomazi  care  „pleacă  primăvara  la  ciurdă  şi  vin  toamna  târziu”.  Nici  un  adult  nu  este 
angajat, nu sunt şomeri sau navetişti.  
 
Educație 
Copiii romi din comunitatea Pielea nu frecventează şcoala şi nici nu sunt înscrişi la 
şcoală,  practic  nici  un  membru  al  coloniei  nu  a  beneficiat  de  servicii  de  educație.  S‐a 
încercat  abordarea  lor  de  către  cadre  didactice  sau  reprezentanți  ai  Primăriei,  însă 
seminomadismul  în  care  sunt  incluşi,  asociat  cu  dezinteresul  părinților  față  de  educația 
copiilor, face imposibilă orice încercare de încadrare a acestora în mediul şcolar. Adulții din 
această comunitate sunt, de asemenea, fără şcoală şi nu au vreo calificare profesională.   
 
Sănătate 
Problemele care țin de serviciile medicale sunt legate în principal de lipsa evidenței 
persoanelor adulte din comunitate (doar 4 dintre adulții de la Pielea sunt înscrişi la cabinet, 

170
deoarece nu au calitatea de asigurat). Gravidele de etnie romă nu obişnuiesc să meargă la 
cabinet pe perioada sarcinii (evidențele noilor naşteri vin de la Jibou, după ce copiii au fost 
născuți). Alte probleme semnalate vizează lipsa frecventării cabinetului de către mame cu 
copiii  după  ce  aceştia  au  împlinit  vârsta  de  1  an,  dar  şi  o  frecvență  scăzută  a  vizitelor  la 
cabinet de către adulții din comunitate (doar în cazul bolilor acute sau urgențe). Dincolo de 
aceste  probleme  însă,  comunitatea  este  caracterizată  printr‐o  stare  de  sănătate  bună,  o 
frecvență bună a vizitelor la cabinet cu copiii sub 1 an, o bună relație cu personalul sanitar, 
lipsă a avorturilor intenționate şi lipsa cazurilor de avorturi la domiciliu. Unitățile sanitare 
la care populația are acces sunt cabinetul medical din Surduc (1 km distanță până în centrul 
satului unde este acesta plasat) şi unități sanitare din Jibou (la 9 km, unde se deplasează de 
obicei cu căruțele).  
 
Locuire 
Membrii comunității locuiesc în case din cărămidă, având curent electric dar nefiind 
racordați  la  rețeaua  de  gaz.  Au  acces  la  telefon  la  vecinii  de  naționalitate  română  de  pe 
aceeaşi stradă. Principala problemă cu care se confruntă din punct de vedere al locuirii este 
supraaglomerarea pe perioada iernii, fiind 50 de persoane în 5 case (acestea, deşi nu sunt 
intabulate, sunt proprietatea celor din colonie).  
 
Problemele din comunitate în viziunea cercetătorului 
Respondenții  au  semnalat  o  imposibilitate  a  autorităților  de  a  integra  membrii 
comunității  în  vreun  program,  dar  şi  o  resemnare  sau  o  indiferență  la  a  mai  face  ceva  cu 
aceşti romi: profesorii sunt  convinşi că  un  copil din  colonie  nu ar  sta  la şcoală nici  măcar 
două  zile,  iar  reprezentanții  autorităților  că  adulții  din  Pielea  nu  ar  face  față  unui  loc  de 
muncă  stabil.  Aşadar,  pentru  localitate,  romii  din  Pielea  nu  sunt  o  problemă,  în  sensul 
renunțării de a mai încerca să schimbe ceva în ceea ce‐i priveşte: punctual, problemele care 
apar  (conflictele  cu  vecinii  români  din  cauza  cailor  lăsați  pe  recoltele  oamenilor)  sunt 
rezolvate cu ajutorul poliției care ia câteva declarații şi atât.  
Cea  mai  mare  problemă  a  romilor  din  Pielea  este  însă  faptul  că  şi‐au  creat  o 
reputație  proastă  în  rândul  ambelor  comunități  ‐  şi  cea  de  români  şi  cea  de  romi  din  sat: 
„ăia”  cum  sunt  denumiți  cei  din  colonie  sunt  caracterizați  ca  fiind  hoți,  leneşi,  prăpădiți, 
mincinoşi.  
În  acest  context,  efectul  negativ  cel  mai  pregnant  se  răsfrânge  asupra  copiilor  din 
colonie (peste 30) care nu au nici o şansă: nu merg la şcoală, iar de la 10 ani sunt trimişi la 
muncă şi la cerşit.  
 

171
B. Comunitatea romilor din sat, răspândită printre români, de aproximativ 150 
de persoane, este vorba de romi românizați, şi diferă complet de ceilalți prin condițiile de 
locuire, servicii de care beneficiază, educație. Aceştia fac parte din băştinaşii satului, fiind 
urmaşii  unor  generații  întregi  care  au  traversat  toate  momentele  importante  ale 
comunității.  
Înainte  de  înființarea  CAP‐urilor,  romii  au  primit  pământuri  de  la  boierii  care 
dețineau cea mai mare parte a terenurilor din zonă (cei mai mulți au primit în medie 25 de 
ari,  teren  care  le‐a  fost  returnat  după  desființarea  CAP‐urilor,  regăsindu‐se  în  cadastrul 
localității) 
 
„Când s‐a dat din reforma agrară pământ, s‐a dat la fiecare, şi au fost şi strămoşi de ai noştri care au 
fost şi în război. La unii mai puțin, la alții mai mult. Şi s‐a dat câte o dunguță de pământ că atunci 
nu se lucra în mină. La strămoşii noştri le‐a dat unde a fost mai rău, şi le‐a dat câte o dunguță de 
pământ  ca  să  nu  moară  de  foame.  Au  fost  de  la  noi  din  sat  care  au  avut  pământul  lor,  şi  după 
reforma agrară li s‐a luat... la cei săraci le‐a luat şi mai mult, că şi în ziua de azi este la fel. La romi li 
s‐a dat mai puțin, pentru că oamenii înainte şi‐au lucrat pământurile cu romi, cu oamenii săraci din 
sat şi din comună, şi au zis: << dacă eu îi dau la ăsta pământ, el ajunge la nivelul meu şi eu nu mai 
am cu cine să lucrez pământul.>>” (membru comunitate roma din sat) 
 
Înființarea minelor şi fabricilor a fost o perioadă în care cei mai mulți s‐au angajat la 
minele  de  la  Surduc  şi  Cristolțel,  ei  descriindu‐se  ca  nişte  oameni  cărora  „le‐a  plăcut 
munca”. Femeile au lucrat în CAP, practic acestea au fost principalele surse de venit pentru 
familii în acea perioadă. 
 
„Pe  vremea  părinților,  străbunicilor  mei,  făceau  cărămizi.  Erau  mulți,  lucrau  cu  lemnul,  dar  în 
special cărămizi. Lucrau pentru ei, şi le vindeau românilor sau la alții. Pe vremea aia mulți lucrau la 
boieri. Lucrau la boieri în mină, asta e interesant. Erau plătiți ca lucrători la mină. Când  a plecat 
boierimea  a  venit  Imperiul  Austro‐Ungar.  Fiind  în  acest  imperiu,  strămoşi  dintr‐ai  noştri  au 
participat şi la războaie, au fost veterani de război. Sunt şi acuma oameni care beneficiază de câteva 
pensii ca urmaşi ai veteranilor de război. Pensiile respective sunt acordate de statul ungar. Asta s‐a 
întâmplat  până  prin  anul  1930,  din  ‘30  încoace  a  fost  deja...  în  momentul  în  care  a  început 
comunismul, au început CAP‐urile, minele şi majoritatea erau ocupați în acestea: femeile multe erau 
casnice, sunt unele care sunt profesoare, unele mari maestre la confecții. Părinții mei, tatăl meu este 
singurul  rămas  dintre  cei  care  au  lucrat  la  mină.  Majoritatea  bărbaților  din  comunitatea  romă  au 
fost mineri. Şi femeile majoritatea în CAP şi casnice.” (lider informal comunitate roma din sat) 
 
Desființarea  minei  a  făcut  ca,  în  prezent,  cea  mai  mare  parte  a  bărbaților  din 

172
comunitatea  romă  din  sat  să  fie  pensionari,  foşti  mineri,  la  fel  ca  cea  mai  mare  parte  a 
populației majoritare.  
Ca tip de comunitate, reprezentanții comunității se autoidentifică sub denumirea de 
„romi de  sat” sau „romi romanizați”: limba  comunității nu  numai  că nu este  vorbită,  dar 
nici nu este cunoscută decât la nivelul celei de‐a treia generații. La fel, românii declară că 
romii din sat nu mai au multe în comun cu etnia romă, că nu vorbesc limba romani şi că 
nici nu prea se mai recunosc ca romi, nu au tradiții de ale lor, nu locuiesc compact, practic 
fiind amestecați, răspândiți printre români. Cele două reprezentări asupra romilor din sat 
(propria lor reprezentare şi cea a românilor despre ei) coincid în mare parte: ei nici nu se 
prea  recunosc  ca  romi,  dar  nici  românii  nu  îi  identifică  automat  cu  romii  (la  mențiunea 
denumirii de romi, respondenții se gândesc la cei din colonia Pielea, fiind destul de greu să 
asocieze cele două comunități).  
 
„Sunt  străbunici  de‐ai  noştri  care  nu  ştiu.  Eu  mă  refer  la  romii  care  sunt  băştinaşi  de  aici  Sunt 
multe  neamuri  de  romi  în  general,  rudari,  căldărari,  romi  romanizați    etc.,  dar  cei  de  aici  sunt 
romanizații, între aceştia nu se poate face diferență, nu îşi poți da seama dacă sunt români sau nu.” 
(Membru comunitate roma din sat) 
 
„Romii, romii mai bine zis din Surduc, este o explicație foarte amplă în ce priveşte limba. Având  în 
vedere că am trăit şi trăim foarte bine cu românii, limba romani foarte puțini o cunosc, doar câteva 
familii,  şi  chiar  mulți  dintre  bătrâni  nu  o  cunosc,  asta  dând  dovadă  că  ne‐am  romanizat.”  (Lider 
informal comunitate roma din sat) 
 
„Da,  la  ăştia  le  spune  la  noi  romi  de  sat,  romi  de  sat,  asta  înseamnă  că  au  lucrat  împreună  cu 
muncitorii care au fost din comună de români. La noi nu s‐a cunoscut, dacă am ieşit din abataj sau 
dacă merg în sat mie nu mi‐a spus nimeni <<cioară de rom>>.  Eu dacă beau un pahar de suc, stau la 
masă,  mă  respectă,  îl  respect...  mă  iubeşte,  de  multe  ori  ne  şi  țucăm  eu  cu  celălalt.  Sau  dacă  vine 
cineva la mine aci, nu se deosebeşte treaba asta, stă la masă, poate la el este mai murdar sau e mai 
sărac ca şi mine.” (Membru comunitate roma din sat) 
 
„Este o comunitate separată de cei din sat. Ăia din Pielea îs romii. Ăla e rom. Şi celor din sat nici nu 
le  mai  zice  romi,  sunt  de  pe  la  1800  integrați,  ei  sunt  români.  Ăia  (cei  din  Pielea)  sunt  scăpați 
complet, nu sunt nici sub influența Primăriei, a Şcolii sau a Bisericii. Deci ăia sunt romi, ăştia sunt 
de‐ai noştri.” (profesor) 
 
Localizare geografică şi demografie 
Cele 40 gospodării ale comunității sunt amplasate geografic în majoritatea zonelor 

173
localității:  3  case  „În  uzină”,  6  case  „În  Căprărie”,  3  case  „Sub  Criptă”,  2  apartamente  în 
blocurile din centru,  la periferia localității  Surduc,  1  casă „Pe Poduri”, 19  case  „La vale  sau 
Sub Coaste” şi alte 5 case răspândite prin sat. Aproximativ 100 de persoane sunt adulte din 
totalul de 150; toți membrii acestei comunități au acte de identitate.  
 
 
Economie 
Romii care fac parte din comunitatea din sat au în medie câte 25 de ari de teren. La 
aceasta se adaugă ca sursă principală de venit pensiile din minerit (pensia celor mai mulți 
este  între  3.600.000  ‐  4.000.000  lei  vechi).  Cei  disponibilizați  din  minerit  au  beneficiat  de 
indemnizații în cursul anilor trecuți (de aproximativ 150 de milioane de lei vechi). Pentru 
femeile  pensionare,  sursa  de  venit  este  reprezentată  de  pensiile  CAP,  în  timp  ce  pentru 
populația  activă  există  unele  oportunități  de  activități  aducătoare  de  venit  la  nivel  local: 
Fabrica de Lemn, depoul CFR sau croitoria.  
 
Forța de muncă 
Dintre  membrii  comunității,  70  sunt  pensionari:  bărbații  sunt  pensionari  de  mină 
care  au  ieşit  treptat  cu  indemnizație  şi  pensionari  dinainte  de  1989,  iar  femeile,  cea  mai 
mare  parte,  pensionare  CAP.  Populația  activă  este  reprezentată  de  salariații  din  industrie 
(50) şi un număr de 10 navetişti angajați în cel mai apropiat oraş (Jibou).  
 
„Cei din comunitatea romă din sat au locuri de muncă. Practic ei au format baza VALENESTULUI 
(fabrica de lemn), ei au fost primii angajați. Şi mulți sunt şi acum. Mai sunt şi unii care au venit 
din  Zalău  şi  şi‐au  cumpărat  case  mai  ieftine  în  colonia  minieră  sau  case  prin  sat.  A  îmbătrânit 
populația de la noi, s‐au eliberat nişte case, pe care le‐au cumpărat ei. Încet se integrează. Niciodată 
nu am văzut la noi segregare.” (profesor) 
 
Educație 
Unul  dintre  elementele  definitorii  pentru  comunitate  este  capitalul  educațional 
acumulat  şi  valoarea  pe  care  o  acordă  educației  ca  element  de  mobilitate  profesională.  În 
general,  din  generația  de  vârstă  medie,  majoritatea  au  făcut  Institutul  Minier,  şcoli 
profesionale  sau  cel  puțin  8  clase,  iar  aproximativ  20  de  persoane  au  urmat  studii 
superioare (aceştia fiind plecați din sat). Bărbații au lucrat în minerit, unde s‐au calificat la 
locul  de  muncă,  la  depou,  şi,  în  ultimul  timp,  tinerii  la  fabrica  de  lemn.  La  nivelul 
generației  de  vârstă  medie,  stocul  de  educație  al  femeilor  rome  este  mai  scăzut  decât  al 
bărbaților (majoritatea lucrând înainte în CAP sau fiind casnice). În rândul romilor din sat 
nu sunt copii care nu au fost dați la şcoală: sunt copii, în schimb, care nu pot continua liceul 

174
sau altă formă de învățământ superior din cauza lipsei resurselor financiare. În prezent, în 
cadrul comunității de etnie romă sunt 5 persoane cu studii superioare (care domiciliază în 
sat), 1 student, 3 copii care în prezent sunt la liceu sau şcoli profesionale şi 10 copii care au 
terminat liceul.  
 
Sănătate  
  Toți romii care fac parte din comunitatea din sat sunt înscrişi la medicul din sat şi 
nu există diferențe din punct de vedere al accesului la servicii medicale față de populația 
majoritară:  utilizează  mijloace  contraceptive,  sunt  vizitați  la  domiciliu,  merg  frecvent  la 
cabinet, primesc medicamente compensate şi sunt tratați satisfăcător de personalul medical 
din sat.  
 
Locuire 
Membrii comunității de romi din sat sunt răspândiți în majoritatea zonelor, locuind 
în case de cărămidă, 2 familii în apartamente, în cele 2 blocuri existente în localitate. Toate 
locuințele au curent electric, nu au rețea de apă şi doar o singură gospodărie este conectată 
la rețeaua de gaz. 4 dintre gospodăriile locuite de romi au telefon fix.  
Lipsa  terenului  de  construcție  asociată  cu  o  stare  materială  precară  duce  în  cazul 
multor  familii  rome  la  supraaglomerare.  De  asemenea,  lipsa  resurselor  financiare  pentru 
încălzire este o altă problemă cu care se confruntă majoritatea familiilor de romi: nu au bani 
de materiale, păduri sau resurse de încălzire şi nu sunt conectați nici la rețeaua de gaz.  
 
„Casa mea a fost făcută în ‘36 cam aşa, am auzit eu pe bătrânul, că casa e trecută pe mine, şi acuma 
recent am mai făcut o anexă vara asta, că nu mai ajungeau 2 camere la 12 persoane. O familie de 14 
persoane,  atâția  suntem.  Noi,  din  comunitatea  de  aici,  toți  avem  acte  pe  case,  sunt  intabulate.” 
(lider informal comunitate roma din sat) 
 
„Eu  am  făcut  casa  prin  anii  ‘70,  înainte  era  casa  tatălui  meu  din  voioage,  eu  am  făcut‐o  din 
cărămidă, după ce m‐am angajat la mină. Şi acuma am mai făcut acolo 2 camere, că atunci când vin 
acasă  nu  încap  toți.  Stăm  toți  ca  şobolanii,  că  6  şi  cu  6  cât  sunt  nurorile  şi  ginerii  sunt  12.  Plus 
nepoții, 7 nepoți. Şi cei care efectiv locuim aici suntem 9 persoane.” (membru comunitate roma 
din sat) 
 
Problemele comunității romilor din sat şi căi de rezolvare 
Principala problemă a romilor din sat, la fel ca şi a comunității majoritare, este lipsa 
de resurse necesare: au prea puțin pământ în proprietate şi prea puține oferte de locuri de 
muncă.  Este  frecventă  situația  materială  precară  a  familiilor  cu  mulți  copii,  care  nu 

175
beneficiază  nici  de  venit  minim  garantat,  nu  au  nici  pământ  suficient  pentru  întreținerea 
familiei, având condiții slabe de locuire (situații de supraaglomerare cu locuințe în care se 
gospodăresc 2 sau 3 familii). Aceste familii cu greu reuşesc să întrețină toți copiii la şcoală, 
lipsa  de  resurse  constituind  din  acest  punct  de  vedere  un  element  care  limitează  accesul 
copiilor de etnie romă la forme de învățământ superioare.   
Deşi  ambele  comunități  (şi  cea  de  români  şi  cea  de  romi)  afirmă  că  termenul  de 
comunitate a romilor din sat este impropriu, datorită faptului că aceştia sunt romanizați, că 
nu se pot deosebi de români şi că de fapt nu se fac diferențe în nici un fel, analiza mai în 
adâncime  a  declarațiilor  relevă  faptul  că  această  identificare  completă  cu  comunitatea  de 
români  este  mai  degrabă  un  deziderat  al  romilor.  Faptul  că  accesul  la  educație,  servicii 
sociale, servicii medicale, locuri de muncă şi faptul de a locui între români şi de a munci cu 
aceştia  sunt  elemente  care  îi  determină  pe  respondenți  să  declare  că  relațiile  de  aici  sunt 
bune comparativ cu situația altor comunități multietnice. În realitate, în cadrul comunității 
din  Surduc,  deşi  nu  se  mai  pune  problema  accesului  romilor  la  serviciile  comunitare  de 
bază,  se  fac  discriminări  la  alte  nivele:  sunt  şi  copii  romi  premianți,  însă,  la  nivelul 
performanței  şcolare,  copiii  români  sunt  favorizați.  Toți  romii  din  sat  sunt  înscrişi  la 
medicul  de  familie,  dar,  în  privința  acordării  medicamentelor  compensate,  se  fac 
discriminări. Locuințele romilor sunt amplasate între cele ale românilor, dar în momentul 
în care o persoană de etnie romă a intenționat să cumpere o casă pe centrul satului, românii 
din  zonă  au  fost  împotrivă,  astfel  încât  cumpărătorul  de  etnie  romă  a  fost  nevoit  să 
plătească 100 de milioane lei mai mult, pentru a putea achiziționa imobilul. 
 
„În special cu medicina. Aici se fac multe diferențieri. De o bucată de vreme, sistemul medical merge 
pe  compensate.  Şi  avem  aici  o  doctoriță  care  profită  la  greu  de  pe  treaba  asta.  Dacă  eu  sunt  mai 
galben  la  față  nu  prea  iauS  compensate.  Sunt  mulți  dintre  romi  care  nu  prea  beneficiază  de 
compensate. Eu am vorbit cu o persoană mai în vârstă şi de un an de zile nu a primit compensate.” 
(lider informal comunitate Pielea) 
 
Cea  mai  pregnantă  formă  de  marginalizare  este  la  nivelul  adunării  comunității  la 
biserică: romii nu au locuri stabilite în biserica ortodoxă printre români. Mulți dintre ei au 
ajuns să treacă la cultul penticostal, grup în care, coeziunea socială este mai mare.  
 
„Eu am fost la biserică şi domnul meu diriginte m‐a ridicat de pe bancă ca să‐şi pună pălăria şi eram 
în pod, nu îl mai auzeam pe popă, nu îl vedeam, şi am vrut să ies afară din biserică. Acolo mai erau 
locuri unde să‐şi pună pălăria...” (lider informal comunitate roma din sat) 
 
„Că noi nu am stat aici chiar de la începutul începuturilor. Câteva persoane dintre romi au locuri în 

176
biserică. Nu ştiu cum s‐au alocat ele pe vremuri. Dar acum 2 ani ne‐au venit nişte rude de la Baia 
Mare,  frați  de‐ai  tatălui  meu,  ei  sunt  patroni  şi  oameni  de  vază  din  Baia  Mare,  şi,  fiind  obosiți  la 
biserică, o verişoară de‐a noastră aluat loc. Şi o vecină din celălalt bloc i‐a spus: <<te rog frumos să te 
ridici că aici e locul nostru>>. Şi fata supărată i‐a spus: <<nu vezi că sunt străină în satul asta, ai 
tupeul să mă ridici? Nu mă ridic>>. Şi mie mi‐a fost foarte ruşine. Dar şi ei între ei, dacă se aşează 
unul pe locul altuia, fac aşa.” (lider informal comunitate roma din sat) 
 
„Nu, că ține şi de nație. Mai sunt şi români, mult mai săraci decât noi, dar care simt că doar faptul 
de  a  fi  român  îi  înalță  față  de  noi.  Cu  toate  că  de  multe  ori  nu  au  ce  pune  pe  masă,  că  sunt  sub 
nivelul mării,  faptul  că  sunt  români, gata... şi în plus  multe  certuri  apar  de aici, şi  cu toate  că  în 
comuna asta sunt mulți romi, ei sunt mai marginalizați.” (lider informal comunitate roma din 
sat) 
 
Sintetizând,  cele  mai  importante  probleme  ale  comunității  romilor  din  sat  sunt: 
lipsa de resurse, situațiile de discriminare socială care au loc sub climatul unor relații bune 
între cele două comunități şi identitatea ambiguă a membrilor comunității de romi. Există o 
tendință  fluctuantă  între  afirmarea  identității  de  rom  şi  cea  de  rom  românizat;  sunt 
persoane care nu se mai declară romi, care afirmă cu mândrie că nu mai ştiu limba romani, 
sunt  de  asemenea  mândri  că  interioarele  caselor  nu  se  deosebesc  de  ale  românilor,  că  au 
copii la şcoală care nu se mai deosebesc de copiii români sau că au loc căsătorii mixte între 
cele două comunități.   
 
3. Relațiile celor două comunități şi capital social 
Relațiile dintre comunități 
În contextul identificării celor 3 comunități distincte (romii din sat, romii din Pielea, 
românii),  relațiile  între  acestea  sunt,  de  asemenea,  diferite.  Fiecare  dintre  comunități  se 
caracterizează printr‐un nivel scăzut de coeziune socială: românii sunt descrişi ca „oameni 
nu foarte uniți, care o dată cu mina au venit aici din toate părțile”; romii din sat „nu sunt uniți, 
pentru  că  există  o  invidie  mare  între  ei”,  nu  au  nici  o  formă  asociativă,  nu  există  susținere 
pentru un lider din interiorul comunității şi nici intenția manifestă de a se constitui ca şi o 
comunitate separată (încearcă foarte mult să nu se deosebească de români şi să se disocieze 
foarte mult de comunitatea de la Pielea); romii de la Pielea, fiind seminomazi, nu constituie 
de asemenea o comunitate bine definită decât prin caracteristica de a împărți acelaşi spațiu 
pe perioada lunilor de iarnă (nu au un lider identificabil, nu au activități comune, „îşi vede 
fiecare de treaba lui”). Sunt menționate astfel unele elemente prin care romii se identifică cu 
românii:  „am  muncit  laolaltă”,  „am  crescut  laolaltă”,  „nu  mai  vorbim  țigăneşte”,  dar  şi 
elemente  prin  care  romii  din  sat  se  disociază  de  cei  de  la  Pielea:  „ăia  îs  romi  din  ăia,  răi, 

177
prăpădiți, corturari, noi nu suntem cu ei”. Fiind întrebați dacă au fost perioade când relațiile 
au fost bune, răspunsul celor din sat este „niciodată, noi nu ne‐am compromis”.  
 
„Ei sunt aici dintotdeauna,  de când  s‐a  înființat  satul ăsta.  Având  în  vedere şi  centrele de  muncă 
care  s‐au  înființat  aici,  în  special  mina,  s‐a  închegat  foarte  bine  relația  dintre  români  şi  romi... 
niciodată, eu nu țin minte să fi fost vreo ceartă ca exemplu Hădăreni sau mai ştiu eu ce... nici vorbă. 
Chiar  şi  căsătoriile  sunt  mixte  în  multe  cazuri,  au  fost  şi  înainte  şi  acuma,  de  când  mă  ştiu  eu.” 
(lider informal al comunității roma din sat) 
 
„Să ştiți că de fapt sunt două feluri de comunități aici. Suntem partea asta cum s‐ar zice, noi, ăştia 
de  peste  vale,  suntem  românizați.  Adică  nu  mai  avem  dialectul  vorbitului  țigăneşte.  Noi  nu  mai 
vorbim  țigăneşte,  aici  nu  se  mai  vorbeşte  țigăneşte.  Nu  mai  ştiu.  Dar  mai  sunt  alții  care  sunt 
murdari, umblă cu căruțe, fură... acolo cu mustăți, stau tot aici de la gară, în comunitatea Pielea.” 
(lider informal al comunității roma din sat) 
 
„Mai avem un frate dar e dus acolo. Dar are casă bună, e dus. Cei din sat se dau mai mari, că noi nu 
am avut posibilitatea să avem ce au ei... se dau mai bogați... nu se dau cu noi... Nu se spun cu noi, că 
noi  suntem  mai  săraci,  şi  ei  mai  găzdaşi...  dar  dacă  nu  ai  bani,  asta  e...”  (membru  comunitate 
Pielea) 
 
„Dacă vine o fătuță din aia aci în casă, ia femeia mea chiar şi ultima felie de pâine şi i‐o dă, dar eu 
nu am banii lor până e lumea în veci. Unul de ăla are câte 5 sau 600 de milioane. Azi vând un cal la 
cineva şi au făcut 30 de milioane, iar eu trebuie sa stau o lună să câştig 3 milioane. Ați văzut casele 
aşa dărăpănate pentru că sunt tot duşi, sunt un fel de oameni nepăsători. Oameni mizerabili.” (lider 
comunitate roma din sat) 
 
Deşi  mina  a  fost  sursa  atragerii  unei  populații  eterogene  în  zonă,  mineritul  a  fost 
principalul factor de coeziune şi de nivelare a diferențelor etnice între români şi romii din 
sat:  
 
„La noi cei mai mulți din zonă au lucrat aici la mină, de pe toate satele, ceea ce i‐a unit foarte mult. 
Chiar şi bunicii şi străbunicii au lucrat la mină. Partea de mină care ține de noi, chiar de Surduc s‐a 
închis în urmă cu 3 ani. Dar a mai fost o secție mai încolo unde au lucrat tot de la noi, însă acum am 
înțeles  că  s‐a  închis  şi  aceea,  de  vreo  2  luni.  Cei  mai  mulți  disponibilizați  sunt  în  Surduc.” 
(reprezentant autorități locale) 
 
Aşadar,  frecvența  şi  calitatea  legăturilor  dintre  aceste  comunități  variază: 

178
comunitatea  romilor  din  sat  şi  cea  a  românilor  au  în  comun  aversiunea  față  de  romii  din 
comunitatea  periferică  Pielea  şi  lipsa  de  unitate  în  interiorul  propriei  comunități 
(neîncredere, invidie şi lipsă de comunicare). Sunt romi care menționează că apelează mai 
degrabă  la  ajutorul  unui  român  decât  al  unui  semen  de  aceeaşi  etnie.  Practic  o  coeziune 
socială mai ridicată există nu neapărat la nivel etnic, ci la nivelul altor grupuri formale sau 
informale: grupul baptiştilor şi grupul penticostalilor (un lider al comunității rome afirmă 
că preferă să ceară ajutorul membrilor români din aceeaşi structură confesională, sunt mai 
uniți), grupul vecinilor de la blocuri, grupul mixt etnic al echipelor de fotbal etc. În ceea ce 
priveşte relațiile românilor cu cele două comunități de romi, acestea se caracterizează prin 
distanțare socială şi o lipsă a contactelor cu cei din Pielea şi printr‐o apropiere socială mult 
mai mare față de cei din sat.  
 
Conflicte existente între comunități 
Cel  mai  frecvent  au  fost  menționate  problemele  create  de  romii  din  zona  Pielea, 
generate de acțiunea repetată a acestora de a‐şi lăsa caii pe recoltele oamenilor din sat, fără 
a  fi  vreodată  sancționați.  La  acestea  se  adaugă  alte  fapte  infracționale:  furturi,  cămătărie, 
cerşetorie.  Aceste  probleme  definesc  aversiunea  comunității  săteşti  (români  plus  romii 
gospodari din sat față de romii din comunitatea periferică). Discriminările la nivelul vieții 
cotidiene  sunt  de  asemenea  surse  latente  de  conflict  (nu  neapărat  extern  manifestate):  la 
biserică,  grupurile  de  credincioşi  sunt  separați  pe  bază  etnică,  la  fel,  în  cadrul  grupurilor 
sociale,  românii  evită  să  se  amestece  cu  membrii  comunității  de  etnie  romă.  În  acelaşi 
context, sunt menționate fenomene de discriminare pe bază etnică în momentul candidării 
pentru un loc de muncă sau în contextul distribuirii unor ajutoare sociale populației sărace 
din comunitate.  
 
Capital social şi mecanisme de participare 
Exemplele  de  acțiuni  care  să  releve  o  viață  comunitară  bogată  sunt  puține.  Un 
singur program implementat până acum de autorități a implicat contribuția comunității, cel 
de  introducere  a  gazului,  caz  în  care  fiecare  a  lucrat  la  proiectul  care  viza  propria 
gospodărie.  
Sunt foarte puține ocazii în care comunitatea să se întrunească: nu sunt inițiative de 
acțiuni  comune,  nu  se  țin  zilele  satului,  nici  ceva  similar,  nu  se  ține  hramul  bisericii,  iar 
pentru  muncile  ocazionale  ale  comunității  sunt  trimişi  oamenii  care  beneficiază  de  VMG, 
sau sunt angajați furnizori (preotul a angajat o firmă pentru amenajarea gardului bisericii, 
Primăria  a  angajat  de  asemenea  muncitori  pentru  diverse  amenajări).  Atitudinea  de 
cooperare între oameni pare să se fi diminuat față de trecut, iar fenomenele de întrajutorare 
sau de mobilizare comună în scopul realizării unui proiect colectiv să fie motivate doar de 

179
o orientare pragmatică şi individualistă.  
 
„Ziua Minerului însemna exact cum era ziua satului, adică manifestări culturale, sportive, fotbal, 
toată comuna participa, absolut toți. Se ținea ori în Surduc, ori în Tihău, peste vale, la iarbă verde. 
Şi  participau  foarte  mulți  oameni,  se  făceau  anual,  erau  foarte  mulți,  că  mergea  mina  bine  şi  era 
mâncare, mici, bere, formații, erau şi premii, totul era finanțat de mină. Romi erau, dar nu mulți, şi 
participau şi aceştia.” (reprezentant autorități locale) 
 
„Cu donația nu prea merge. Sătenii nici nu au nici nu se implică, sunt leneşi. Oamenii din sat sunt 
tare  reci  şi  individualişti,  comparativ  cu  celelalte  comunități,  sunt  mai  comozi.  Din  celelalte 
comunități unde am fost, oamenii erau  mai buni, mai generoşi.” (preot) 
 
„Nu prea se ajută unii pe alții şi nu sunt foarte uniți, deoarece sunt o comunitate eterogenă. Satul a 
crescut  pe  baza  imigrației  din  satele  vecine.  Şi  atunci  fiecare  vine...  sunt  mai  puțini  băştinaşi,  că 
satul a crescut mai mult după ‘45, după război. Acțiuni comunitare nu au mai deloc, tocmai asta îi 
face să nu fie foarte uniți. Sunt mult veniți.” (profesor) 
 
Singura  ocazie  menționată  de  intervievați  care  întruneşte  cea  mai  mare  parte  a 
satului  este  mersul  la  biserică  duminica.  De  asemenea,  ajutorul  informal  între  gospodării 
există doar la nivelul schimbului echitabil şi mai puțin la nivelul unor forme de voluntariat 
sau ajutor dezinteresat.  
 
„Dacă ai nevoie de un împrumut, îți spune că este bancă, du‐te la bancă... aici nu se ajută, şi fiindcă 
sunt foarte puțini care au bani, practic dacă cei mai mulți oameni trăiesc din pensie... nu prea are ce 
să dea.” (membru comunitate roma din sat) 
 
„Mai iute te ajută un român decât un rom. Pentru că este ura asta între ei... de exemplu, eu mi‐am 
făcut astea 2 camere în față şi nu ar fi venit unu să mă ajute şi să îi fi dat 300 de mii pe zi. Că se 
gândeşte: << azi o avut şi ieri n‐o avut. Cum şi‐a făcut?>>. Dar el nu ştie cât am suferit şi cât am 
tras. Şi cât am munci, şi mi‐am luat de la gură, că de multe ori ce e pe mine e şi în ladă, dar casa nu 
poți să ți‐o laşi...” (membru comunitate roma din sat) 
 
„Ca şi în satul acesta eu nu am văzut oameni aşa răi de când sunt... nu se ajută unu pe celălalt, s‐ar 
mânca unul pe celălalt, dacă unu are o problemă, nu se ajută şi asta nu din cauza unui partid sau 
guvern  sau  mai  ştiu  eu  ce...  e  din  cauza  lor.  Că  s‐au  înrăit.  Unu  are,  altul  nu,  cel  din  urmă  îl 
invidiază pe cel care are.” (membru al comunității de români) 
 

180
„Eu  nu  am  nevoie.  Dar  dacă  aş  avea,  nu  îşi  dau  oamenii  unul  la  altul.  De  exemplu,  dacă  ar  veni 
cineva din sat la altul de aici după 10.000 împrumut, nu ar da nimeni. Nici dacă ai nenorocire în 
familie nu te ajută nimeni. Aşa, la înmormântări sau la nunți, mai dau câte o găină. Dar dacă eu i‐
am dat lui şi el îmi dă mie ca schimb, dar aşa, voluntar, să îți dea cineva, nu se întâmplă.” (membru 
al comunității de români) 
 
 
CONCLUZII 
Atitudinea populației din sat față de comunitatea semi‐nomadă, periferică, şi față de 
relațiile  conflictuale  cu  reprezentanții  acestei  comunități  este  una  de  resemnare  şi 
indiferență. Cele două comunități sunt clar disociate şi nu există modalități de relaționare 
care  să  ducă  la  o  eventuală  coeziune  socială.  Mai  mult,  atitudinea  de  resemnare  este 
prezentă  şi  la  nivelul  instituțiilor  formale  (administrație  publică,  şcoală,  cabinet  medical) 
care au renunțat să mai facă vreun demers de integrare a familiilor rome periferice în orice 
formă de organizare formală.  
Prin  contrast,  la  nivelul  relației  comunitate  roma  din  sat  ‐  comunitate  a  românilor 
asistăm  la  un  proces  de  reglare  continuă  a  mecanismelor  de  interacțiune  între  români  şi 
romii  din  sat  prin  educație,  prin  activități  comune  (locuri  comune  de  muncă,  confesiune 
religioasă  comună,  probleme  comune  cu  care  se  confruntă)  şi  printr‐o  schimbare  a 
mentalităților la nivel individual.  
Practic,  putem  vorbi  aşadar  de  două  comunități  de  romi,  distincte,  una  compactă, 
tradițională,  față  de  care  încercările  de  integrare  sau  de  asimilare  au  eşuat  şi  care  este 
respinsă  inclusiv  de  comunitatea  populației  de  aceeaşi  etnie  şi  de  o  comunitate  de  romi 
românizată,  modernă,  relativ  eterogenă,  atât  din  punct  de  vedere  a  locuirii,  cât  şi  al 
preocupărilor  sau  modului  de  trai.  În  ceea  ce  priveşte  această  comunitate,  asistăm  în 
prezent la un proces de trecere dinspre un fenomen dezirabil al asimilării de către români, 
de integrare în această comunitate majoritară (integrare care în anumite cazuri a mers până 
la pierderea identității culturale sau chiar etnice) la un fenomen de identificare şi afirmare a 
identității  de  grup  şi  culturale,  de  reîntoarcere  la  „cine  sunt  ei  cu  adevărat”.  Liderii 
informali  ai  acestei  comunități  pot  constitui  resurse  importante  pentru  succesul  unui 
proiect care să implice această comunitate.  
 
 
 
 
 
 

181
HORAȚIU RUSU 
 

TĂLMĂCEL  
 
Studiul de față încearcă a fi o schiță de portret a unei comunități rurale multietnice 
din  Transilvania  secolului  XXI.  Tălmăcelul,  o  localitate  situată  în  județul  Sibiu,  este  o 
aşezare veche, de secol XV, cu un bogat istoric al relațiilor interetnice, mai ales – aşa cum 
arată documentele istorice – în  ceea  ce  priveşte  comunitățile  de saşi  din zonă. În prezent, 
populația  sa  este  alcătuită  în  majoritate  din  români  şi  o  minoritate  de  romi  ce  reprezintă 
sub 10% din locuitori.  
Lucrarea  este  compusă  din  trei  mari  subcapitole:  unul  dedicat  elementelor 
structurale şi contextuale (în care se ating subiecte precum localizare, aspecte demografice, 
economice şi de infrastructură, probleme generale şi strategii de rezolvare a acestora), unul 
e dedicat minorității etnice şi unul relațiilor interetnice. La baza elaborării acestui studiu stă 
ceea  ce  cercetătorii  socialului  numesc  triangulația  metodologică,  adică  utilizarea  mai 
multor căi de analiză ale aceluiaşi fenomen sau fapt social. Metodele folosite în culegerea 
datelor au fost analiza documentelor, interviul semi‐structurat şi observația. Documentele 
la  care  ne  referim  sunt  documente  oficiale  ale  Primăriei  Tălmaciu  şi  documente  ce 
furnizează  date  de  recensământ.  Persoanele  intervievate  provin  din  spații  sociale  diferite, 
ce apar la intersecția mai multor coordonate: ocupație (preot, medic, profesor etc.), poziția 
în  structura  relațiilor  informale  (lider  informal  sau  membru  al  comunității),  poziția  în 
structura  relațiilor  formale  de  putere  (reprezentant  al  primăriei  sau  membru  al 
comunității), apartenență etnică (român sau rom). 
 
 
1. Contexte şi structură 
Localizare 
Tălmăcel se află în Regiunea 7 Centru, Județul Sibiu. Localitatea este situată la 25 de 
km de municipiul Sibiu, în direcția S‐SE, la poalele munților Cindrel. Este uşor accesibilă cu 
automobilul,  pe  drumul  E81  de  la  Sibiu  spre  Râmnicu  Vâlcea;  de  la  ieşirea  din  oraşul 
Tălmaciu mai sunt de parcurs 3 km pe drum asfaltat. Din punct de vedere administrativ‐
teritorial  satul  aparține  de  oraşul  Tălmaciu.  Până  în  1948,  localitatea  a  avut  statutul  de 
comună, iar acum încearcă să şi‐l redobândească 45.  

45
Primăria Tălmaciu se pregăteşte să ofere terenuri la marginea localităţii – 50-55 de loturi cu acces la o nouă
reţea de electricitate – pentru construcţia de case particulare şi pensiuni în speranţa creşterii numărului de
locuitori

182
Anul primei atestări scrise, conform informațiilor oferite de primărie, este 1488 sub 
numele  de  Kystholmach  (Kistalmács,  Kleintalmesch,  Kli‐Talmesch).  Istoriografia 
consemnează  că  localitatea  Tălmăcel  era  una  din  comunele  „curat  româneşti”  din  zona 
Sibiului  aflate  –  în  perioada  sec.  XIV–XVII  –  în  dependență  economică,  juridică  şi 
administrativă  de  localitățile  săseşti  (Tălmăcel  față  de  Tălmaciu,  Sadu  față  de  Cisnădie, 
Poplaca  față  de  Turnişor  şi  Gura  Râului  față  de  Cristian).  Un  localnic,  făcând  apel  la 
memoria colectivă, spune că până nu demult Tălmăcelul era „la deal”, „era sat pe plopi”. 
Denumirea indică faptul că până în perioada celui de‐al doilea război mondial, cel puțin în 
timpul verii, vatra satului se afla undeva mai în susul văii Tălmăcuțului, la aproximativ 2 
km de vatra actuală, într‐o zonă care se numeşte Plopii Mari şi Plopii Mici. Ea este extrem 
de  interesantă  mai  ales  că  există  şi  o  atestare  documentară,  tot  din  anul  1453,  într‐o 
diplomă a lui Ladislau al V‐lea, a vetrei unei aşezări numite Plopii.  
 
Demografie şi stare de sănătate 
Populația  totală  a  localității  este  de  1225  de  persoane  (conform  datelor  de  la 
Primăria Tălmaciu ce se bazează pe recensământul din 2001). Se poate spune că structura 
pe sexe este echilibrată, datele indicând deviațiile minore față de structura populației rurale 
a României: 631 persoane de sex feminin (51,5%) şi 594 persoane de sex masculin (48,5%). 
Ca apartenență religioasă, întreaga populație este ortodoxă 46.  
Datele de recensământ nu furnizează informații asupra apartenenței unor locuitori 
la  etnia  romă;  din  acest  motiv,  procentele  pe  care  le  menționăm  în  continuare  nu  sunt 
regăsite în statisticile oficiale, ci sunt bazate pe percepțiile localnicilor – atât ale românilor, 
cât  şi  romilor  (hetero‐  şi  auto‐  atribuire).  Aşadar  estimăm  că  din  totalul  populației  din 
localitate, aproximativ 92‐93% sunt români şi aproximativ 7‐8% sunt romi.  
În prezent nu există boli specifice localității. În trecut, vârstnicii şi adulții „sufereau 
de  hipotiroidie  (lipsa  iod)”  spune  unul  din  medicii  localității,  dar  acum  situația  este 
remediată.  Bolile  cu  care  se  confruntă  medicii  „țin  în  general  de  patologia  vârstnicului”. 
Toată populația este înscrisă la un medic de familie. Sunt şi persoane care sunt înscrise în 
Sibiu  sau  în  alte  localități,  dar  nu  foarte  multe.  Probleme  deosebite  de  sănătate  nu  sunt: 
„bolnavii cronici vin cel puțin odată pe lună la control, iar gravidele cam o dată pe lună … 
numai dacă au probleme vin mai des”.  
 
Economie şi forța de muncă 
Tălmăcelul  este  una  din  localitățile  de  munte  care  nu  au  cunoscut  colectivizarea 
decât  parțial.  Se  pare  că  una  din  ocupațiile  principale,  tradiționale,  în  localitate  era 

46
de altfel, în sat există o singură biserică, ortodoxă, atestată documentar în 1777

183
creşterea  oilor,  urmată  de  cea  a  vitelor  şi  cultivarea  pământului.  În  prezent,  numărul 
crescătorilor  de  oi  şi  vite  este  mult  diminuat,  dar,  cu  toate  acestea,  una  din  principalele 
activități  economice  –  conform  reprezentanților  Primăriei  –,  pe  lângă  comerț,  rămâne 
agricultura.  Datele  furnizate  de  Primărie  indică  existența  a  35  de  unități  economice,  toate 
neagricole  (32  asociații  familiale  şi  persoane  fizice  şi  3  SRL‐uri).  Nu  există  investiții  în 
localitate, în afara unor pensiuni agroturistice: „pensiuni sunt vreo 8, au pliante făcute de 
ele” (conform unui reprezentant al primăriei), „sunt vreo 10‐15 pensiuni… vin foarte mulți 
spanioli, saşi, olandezi… chiar şi din Mexic o venit” (spune un lider informal).  
  Evident,  posibilitățile  de  dezvoltare  economică  sunt  privite  diferit  în  funcție  de 
statusul  şi  aspirațiile  fiecăruia.  Atât  liderii  informali  români,  cât  şi  oficialitățile,  văd  în 
agroturism  principala  direcție  de  dezvoltare:  „Agroturismul  va  fi  de  bază,  cred  că  asta  e 
baza cea mai mare şi, dacă vin nişte investitori serioşi, ar fi foarte bine”; „Tălmăcelul s‐ar 
putea dezvolta pe turism”. În viziunea unuia din liderii informali ai romilor însă motorul 
dezvoltării sunt firmele private care să creeze locuri de muncă: „zicea că acolo, pe locul ăla 
gol, lângă fabrica nouă, face o fabrică de apă plată” 
Conform  informațiilor  puse  la  dispoziție  de  la  Primărie,  aproximativ  48%  din 
populație  are  ca  ocupație  de  bază  agricultura,  în  special  creşterea  animalelor.  Majoritatea 
persoanelor apte de muncă sunt angajate, cei mai mulți dintre ei la Romanofir SA Tălmaciu 
(o filatura de bumbac ce există din 1924, naționalizată în 1948 sub denumirea de Firul Roşu 
Tălmaciu, care produce ața de cusut şi fire pentru țesătorie) sau Faurecia Seating Talmaciu 
SRL. O mică parte din oameni lucrează, conform spuselor unui reprezentant al primăriei, la 
privații din localitate (magazine – „în afară de magazine, nu sunt privați”) şi „vreo 4 familii 
ştiu  că  lucrau  la  domiciliu,  pentru  o  firmă  din  Sibiu,  făceau  arcuri”.  Tot  acesta  spune: 
„plecați în străinătate sunt câțiva,  nu pot să spun  exact,  să spun  30, chiar  au contracte  de 
muncă… dintre romi au fost mai demult… da’ s‐o dus aşa clandestin... acum vreo 14 ani” 
Nu  deținem  date  precise  referitoare  la  numărul  de  şomeri  din  localitate,  dar 
fenomenul  este  extrem  de  răspândit,  conform  spuselor  reprezentanților  Primăriei,  în 
special în familiile de romi. Se pare că doar în 3‐4 familii de romi persoanele apte de muncă 
sunt angajate, restul trăind din ajutorul social şi lucrând cu ziua. 
 
Locuire şi infrastructură 
Se  poate  spune  că  Tălmăcelul  este  un  sat  care  a  „a  scăpat”  de  urbanizarea  forțată 
din perioada comunistă. Nu există blocuri în localitate. Cu excepția a patru‐cinci case din 
lemn  din  capul  satului,  în  care  stau  câteva  familii  de  romi,  locuințele  sunt  construite  din 
cărămidă.  Oficialitățile  declară:  „probleme  de  locuire  nu  avem…  putem  vorbi  totuşi  de  o 
lipsă de locuințe pentru romi… ei vin să ceară că se tot înmulțesc... îs vreo 160‐200” 

184
Localitatea  dispune  de  rețea  de  gaze  naturale,  telefonie  fixă  şi  acoperire  pentru 
telefonie  mobilă,  curent  electric  (şi  iluminat  public)  şi  rețea  de  apă.  Apa  este  însă  ne‐
potabilă. Există şi rețea de televiziune prin cablu şi se pare că majoritatea locuitorilor sunt 
abonați. 
Satul  este  legat  de  oraşul  Tălmaciu  printr‐un  drum  asfaltat  de  3  km.  Lungimea 
drumului asfaltat din localitate este de 700 de metri. Aproape toate celelalte drumuri sunt 
pietruite 47. Nu am reuşit să obținem o cifră exactă,  am observat însă că drumul pietruit se 
opreşte  undeva  la  începutul  „cartierului”  sau  zonei  în  care  locuiesc  cei  mai  mulți  dintre 
romi. 
În localitate există un dispensar (care nu excelează ca dotări) la care doi medici au 
program lunea, miercurea şi vinerea. În oraşul Tălmaciu există un Centru de Permanență la 
care  locuitorii  Tălmăcelului  au  acces  permanent.  Personalul  medical  nu  vede  disparități 
între localitatea Tălmăcel şi oraş din punct de vedere al accesului la serviciile medicale. Ei 
consideră  programul  dispensarului  din  localitate  suficient:  „au  în  Tălmaciu  24  din  24 
acces… oamenilor le‐ar place să bată în uşă seara la 9 că au uitat să‐şi facă polidinul… dar.. 
mă  îndoiesc că poate să existe cineva  (un  medic  –  n.n.),  din  punct  de  vedere  financiar,  în 
localitate” 
 
Probleme generale ale comunității 
Dificultățile  cu  care  se  confruntă  populația  oricărei  localități  rurale  din  România 
sunt numeroase şi variate 48. Discuțiile cu diverşi membri ai comunității (atât lideri formali, 
cât  şi  informali)  şi  observațiile  făcute  în  localitate  au  condus  la  constatarea  următoarele 
tipuri de probleme principale:  
a) Tipul A  ‐ probleme administrative: 
• lipsa  independenței  administrativ  teritoriale  –  din  toate  discuțiile  purtate  cu 
membrii  comunității  reiese  că,  în  mod  cert,  acest  element  tergiversează  orice 
inițiativă. 
• pierderea  independenței  administrative a şcolii  – şcoala a  fost  de curând  arondată 
unui liceu din Tălmaciu, fapt ce‐i determină pe reprezentanții personalului didactic 
să afirme că nu mai au nici o tragere de inimă să facă proiecte de orice natură 
b) Tipul I  ‐ probleme de infrastructură: 
• lipsa canalizării  
• lipsa drumurilor complet asfaltate 
• lipsa apei potabile 

47
În perioada 2001 – 2002, în programul Consiliului Judeţean derulat din fondurile M.L.P.T.L., constituit în
baza H.G. 577/1996, a fost pietruit DC 61 Tălmăcel
48
vezi Sandu (1999); Voicu M. şi Voicu B. (2006)

185
c) Tipul M  ‐ probleme de mediu: 
• poluarea  râului  determinată  de  lipsa  unui  sistem  de  colectare  a  gunoaielor  pe 
gospodării  
 
Proiecte şi strategii de rezolvare 
  Proiectele şi strategiile de rezolvare a  problemelor  locuitorilor Tălmăcelului se pot 
împărți în mai multe categorii în funcție de finalitatea lor şi de nivelul suportului oferit de  
comunitate.  Astfel,  în  funcție  de  finalitate,  putem  vorbi  de:  acțiuni  realizate  în  trecut  cu 
succes, încercări de rezolvare, şi declarații de intenție. În general, în prima categorie intră 
proiecte  legate  de  tipul  I  de  probleme  (infrastructură),  în  a  doua  categorie  intră  proiecte 
legate de tipul M de probleme (mediu), iar în a treia categorie, proiecte legate de tipul A de 
probleme  (administrative).  În  funcție  de  nivelul  de  implicare  al  membrilor  comunității, 
putem vorbi de două categorii: de tip participativ şi de tip non‐participativ. 
  Dintre acțiunile realizate cu succes, cele mai multe sunt inițiate şi susținute financiar 
şi logistic de Primărie. Proiectele se referă în general la reabilitarea unor clădirilor aflate în 
circuitul  public:  dispensar  medical,  moară,  cămin  cultural  (2004‐prezent),  dar  şi  la 
reabilitarea  rețelei  de  apă  (2003)  şi  extinderea  rețelei  de  iluminat  public  (2004) 49.  Un 
exemplu atipic de proiect în Tălmăcel a fost reabilitarea şcolii (2003‐2004) de către o firmă 
privată ce a constat în zugrăvire, tencuieli şi schimbarea ferestrelor vechi cu unele noi, cu 
geamuri  tip  termopan.  Toate  proiectele  menționate  au  beneficiat  de  suportul  membrilor 
comunității, dar, indiferent de finanțator, se pare că nu a existat o implicare directă de tip 
financiar sau în muncă a acestora. Nu au existat proiecte speciale dedicate comunității de 
romi. 
   Două  dintre  proiectele  realizate  cu  succes  în  trecut  au  beneficiat  nu  doar  de 
interesul,  dar  şi  de  implicarea  membrilor  comunității:  introducerea  rețelei  de  apă  şi 
pietruirea drumului comunal. Rețeaua de apă a fost de fapt introdusă de o asociație făcut 
de săteni: „la apă s‐a contribuit cu bani şi cu muncă” (după cum spune unul din membrii 
comunității).  Proiectul  a  demarat  în  1988  şi  a  fost  finalizat  în  1991.  Această  asociație  a 
predat  rețeaua  Primăriei  care  a  reabilitat  aproximativ  50%  din  infrastructură  în  2003. 
Reabilitarea  prin  pietruire  a  drumului  comunal,  ce  a  avut  loc  în  perioada  2001‐2002  (cu 
suportul financiar al Consiliului Județean), este celălalt exemplu de contribuție şi implicare 
a  membrilor  comunității  într‐un  proiect  de  interes  general:  „au  cărat  cu  căruțele  piatra 
lăsată de camioane” (reprezentant al primăriei) 
  Între strategiile pe care le‐am numit anterior încercări de rezolvare intră o altă serie 
de  inițiative  ale  Primăriei  care  urmăresc  să  soluționeze  atât  probleme  de  mediu,  cât  şi 

49
de notat că proiectelor s-au desfăşurat în majoritate în an preelectoral şi electoral

186
dezvoltare economică. Dintre acestea enumerăm:   
• declararea  întregii  zone  a  Tălmăcelului  „de  la  drum  (drumul  european  E85  –  n.n) 
până  sus,  zonă  agroturistică,  ca  să  se  dezvolte  şi  ei,  să  acceseze  fonduri” 
(reprezentant al primăriei) 
• solicitarea  unei  finanțări  prin  ADR  7  Centru  pentru  un  proiect  de  gestionare  a 
deşeurilor menajere; solicitarea nu a avut succes.  
• amplasarea  a  două  mici  containere  de  gunoi  undeva  în  localitate  care  se  golesc 
săptămânal 
Între  declarațiile  de  intenție  s‐ar  înscrie  dorința  primăriei  de  a  oferi  terenuri  la 
marginea localității – „50‐55 de loturi cu acces la o nouă rețea de electricitate” (reprezentant 
primărie)  –  pentru  construcția  de  case  particulare  şi  pensiuni  în  speranța  creşterii 
numărului de locuitori. 
 
 
2. Minoritatea etnică: comunitatea de romi 
Localizare geografică şi aspecte demografice 
  Satul  urcă  spre  munte  pe  trei  văi.  Pe  două  din  ele,  la  marginea  localității,  găsim 
locuințele  romilor.  Aşa  cum  spun  şi  ei:  „locuim  în  capul  satului”  (lider  informal  rom). 
Există o zonă în care locuiesc doar 5‐7 familii şi o zonă în care locuiesc aproximativ 35‐37 
de  familii.  Numărul  e  inexact  din  cauza  fluctuațiilor  sezoniere.  Sunt  câteva  case  (4‐5)  în 
care locuiesc mai multe familii şi nu e clar nici pentru cei din comunitatea de romi cine sunt 
şi câți sunt. Aceştia, alături de cei mutați în localitate în ultimii 5 ani, constituie un segment 
special  al  comunității,  ei  sunt  „proveniții”,  cei  noi  adică,  străinii  pe  care  nu  îi  cunosc,  de 
care se diferențiază şi în care nu au încredere. 
  Percepția  românilor  este  că  majoritatea  romilor  sunt  tineri.  Astfel,  un  localnic 
spune:  „mai  mult  de  50%  sunt  copii”.  Unul  din  liderii  informali  ai  romilor  consideră  la 
rândul său că „80% sunt sub 40 de ani”. 
  Nu  există  probleme  cu  lipsa  actelor  de  identitate.  Poate  mai  sunt  câțiva  „dintre 
proveniți  ‐  cum  spune  unul  din  liderii  informali  ai  comunității  romilor  ‐  care  nu  au 
buletine”. Primăria se pare că solicită periodic  Poliției să facă razii în zonă: „acum o lună 
am cerut Poliției să facă un control să vedem care e situația” (reprezentant autoritate locală) 
  Există o singură  situație de căsătorie sub vârsta legală, la unii dintre cei proveniți: 
„mai e câte o excepție care s‐o măritat la 13 ani… da’ aia o fost una care nu o fost condusă” 
(lider informal rom).  În general, se apreciază că vârsta optimă de căsătorie a fetelor este 18 
–  23  de  ani  iar  a  băieților  23,  „după  armată”  (lideri  informali  romi).  Copii  e  bine  să  fie 
maxim 2 şi să fie făcuți „după căsătorie”, „când consideră” şi „când dă Dumnezeu” (lideri 
informali romi) 

187
 
Resurse economice 
Munca este foarte importantă şi valorizată de liderii informali cu care am discutat. 
În acest sens, unul dintre ei spune: „Noi care avem de lucru, am avut câte un sprijin… ştii 
vorba aia, dacă ai bani, ai mamă şi tată”.  
Se  poate  vorbi  de  patru  mari  categorii  de  romi  în  funcție  de  criteriul  muncii:  o 
categorie  de  angajați  cu  carte  de  muncă,  o  categorie  care  lucrează  pământul,  o  categorie 
care fac mături şi şomerii. Cei care au loc de muncă se pare că provin doar din 3‐4 familii. 
Mai  sunt  „4‐5  familii  care  fac  mături  şi  le  vând  prin  sate  sau  în  târguri”  (lider  informal 
romi). „Ăştia mai bătrânii au pământ şi‐l mai lucrează” spune unul din liderii informali ai 
localității.  Romii  spun  şi  ei  că  sunt  câteva  familii  care  au  pământ  pe  care‐l  lucrează:  „5‐6 
familii mai au pământ.. de la părinți… bunicu’ o fost în război şi i‐o dat de la veterani… am 
şi cumpărat” (lider informal romi). 
Şomajul  este  foarte  ridicat,  majoritatea  romilor  trăind  din  „alocație,  ajutor  social”, 
„prestează  servicii  pentru  primărie”.  Conform  estimărilor  noastre,  probabil  undeva  în  jur 
de 85% din familii trăiesc din ajutor social. Cei mai mulți lucrau până la începutul anilor ’90 
în fabrică în Tălmaciu; „Până în 1990‐1991 lucram la Firu Roşu… nu găseai romi acasă, că 
erau la lucru”. Acum mulți dintre ei caută de lucru cu ziua, mai ales vara, pentru că „iarna 
nu câştigi nimic” (lider informal romi). 
 
Educație 
Foarte  puțini  dintre  romi  au  10  clase,  cam  5‐6  după  estimările  unuia  dintre  ei, 
majoritatea au 8 clase: „acum e prima generație care merge mai sus, noi am fost cam prima 
generație care am făcut şcoală şi liceu”. (lider informal romi) 
În localitate există o grădiniță la care sunt înscrişi 63 de copii şi şcoală cu clasele I‐
VIII la care sunt înscrişi 90 de copii. Dintre aceştia, vreo 20 sunt romi „aşa nedeclarați din 
ăştia  sunt  vreo  20”  (reprezentant  şcoală).  Gradul  de  cuprindere  şcolară  este  100%,  după 
estimările directorului. Şi liderii informali ai comunității romilor spun: „majoritatea merg la 
şcoală”.  
Copiii  romilor  merg  la  şcoală  la  fel  ca  şi  copiii  celorlalți  localnici.  Percepția 
motivelor e însă diferită la liderii informali ai minorității: „La şcoală merg… ştii de cornu’ 
şi laptele”, dar şi „copiii tre’ să meargă la şcoală… să meargă să îşi facă un viitor, să câştige 
un leu mai uşor, să poată trăi… dacă dă Dumnezeu să meargă şi la liceu şi la facultate” sau 
„E bine să mergi la şcoală. Fata mea e pe clasa a VII‐a şi băiatul meu e la liceu… două fete 
fac  la  Textil  la  profesională,  vreo  2‐3  la  Independența  şi  unu  la  IPAS…  nimeni  nu  merge 
încă la facultate… băiatu’ meu o să meargă când ajunge” 
Nu există probleme de neparticipare şcolară sau abandon şcolar: „nu vin la şcoală 

188
doar dacă îşi ajută părinții… când e aratul, rar când lipseşte câte unul 2‐3 zile”; „mai sunt 
unii  preşcolari  şi  de  la  primară  care  dau  dovadă  de  mai  puțin  interes,  mai  ales  la  romi 50, 
<<n‐am venit la şcoală că o fost frig>>, dar nu e ceva de masă, ci accidental” (reprezentant 
şcoală). 
  Şcoala  are  rezultate  foarte  bune:  în  2004,  promovarea  la  examenul  de  capacitate  a 
fost  de  100%,  iar  în  2005  de  70%.  Situația  şcolară  a  romilor  e  bună  în  general:  „cam  în 
fiecare an 1‐2 elevi romi mai serioşi o fost printre primii”. (reprezentant şcoală)  
 
Sănătate  
Afirmațiile  romilor  sunt  contradictorii  pe  acest  subiect,  însă  în  general  sunt 
mulțumiți de serviciile medicale la care au acces şi relația cu personalul sanitar pare bună.  
Unul  din  liderii  informali  ai  romilor  spune  „când  aude  de  tine,  te  cam  respinge”  şi 
povesteşte cum a rămas fără bani când a fost la analize la o policlinică privată în Sibiu; dar 
tot  el  spune  „de  medic  este  tratat  fiecare  cum  se  are  cu  el”  şi  „acum  de  ce  să  spui  că  nu 
vine,  că  mă  bate  Dumnezeu,  dacă  ai  o  problemă,  salvarea  vine  imediat,  nu  poți  să  zici”. 
Pentru altul relațiile cu personalul medical sunt bune „medicii nu face diferență… ei îs sub 
jurământul lui Hipocrate”. 
După  cum  am  avut  ocazia  să  observăm,  salonul  dispensarului  era  plin  la  orele  de 
consultații  şi  lumea  îşi  aştepta  rândul  liniştită,  indiferent  de  „etnia  atribuită”.  Toți  romii 
sunt înscrişi la un medic de familie. Cei care sunt angajați sau beneficiază de ajutor merg 
cel  puțin  odată  pe  an  la  medic:  „Romii  sunt  înscrişi  pentru  că  au  avut  nevoie  de  ajutor 
social”  (reprezentant  autoritate  locală).  Sunt  şi  unii  care  sunt  înscrişi  în  Sibiu  sau  în  alte 
localități.  
 
Locuire 
În  general,  casele  în  care  locuiesc  romii  nu  se  deosebesc  de  celelalte  case  din 
localitate. Materialul de construcție al caselor este în principal cărămida. Sunt şi câteva case 
din lemn, în care locuiesc în special „proveniții”. 
Toate casele sunt construite astfel încât să aibă acces la utilitățile la care au acces şi 
ceilalți  săteni:  rețea  de  apă  nepotabilă,  curent,  electric,  gaze  naturale,  telefonie  fixă. 
„Primăria  a  dat  locuri  de  casă  la  vreo  trei  şi  am  băgat  curent  până  sus.”  (reprezentant 
autoritate locală) 

50
eticheta de rom este folosită de reprezentantul şcolii pentru că este unul dintre cei care au contribuit în mod
decisiv la asumarea (de tip instrumental, de altfel) acestei identităţi de către unul din absolvenţii şcolii din
localitate cu scopul de a beneficia de bursa oferită de statul român copiilor de romi înscrişi la liceu: „am avut
7-8 întâlniri cu mamă-sa până i-am lămurit să candideze la liceu pe locurile alocate romilor”.

189
Există  ceva  probleme  cu  branşamentele  la  rețeaua  de  electricitate  ale  unor  case 
pentru  că,  aşa  cum  spune  unul  din  reprezentanții  autorităților  locale,  „sus  sunt  casele  de 
lemn,  legate  ilegal  la  curent”,  „acolo  sus  ne  e  groază  să  aibă  loc  un  incendiu,  că  ard  ca 
şobolanii,  că  sunt  improvizații  de  curent”.  Nu  cred  însă  că  există  o  estimare  precisă  a 
situației pentru că tot el spune: „jumătate nu sunt legați oficial la curent, îşi trag unii de la 
alții”. 
Majoritatea caselor sunt construite în perioada ’47 – ’60, dar sunt şi case mai recente. 
O  problemă  este  evidențiată  de  reprezentanții  primăriei:  „nu  prea  au  contracte  de 
locuință”. Vis a vis de acest aspect, liderii informali ai romilor spun: „aproape 50% din case 
sunt  construite  abuziv,  de  zeci  de  ani  pe  pământul  statului”  sau  „80%  nu  au  act  de 
proprietate… casele îs construite pe terenul Primăriei, da’ îs peste 20 de ani şi poți să devii 
proprietar”. 
De supraaglomerare se poate vorbi în special în cazul celor 4‐5 locuințe din lemn. În 
rest,  nu  considerăm  că  există  deosebiri  fundamentale  față  condițiile  în  care  trăiesc 
majoritatea oamenilor din România: de cele mai multe ori, trei generații într‐o gospodărie. 
Nu există locuințe ocupate abuziv. 
 
Probleme în comunitate şi căi de rezolvare a acestora 
Cea  mai  importantă  problemă,  aşa  cum  apare  ea  în  viziunea  reprezentanților 
autorităților locale şi ai membrilor comunității de romi, este lipsa locurilor de muncă şi, de 
aici,  a  resurselor  necesare  „traiului  de  zi  cu  zi”.  Cauzele  şi  căile  de  rezolvare  însă  sunt 
înțelese  diferit.  Dacă  reprezentanții  autorităților  locale  le  plasează  la  nivel  individual 
(„dacă ar dori să se angajeze ar putea că sunt tineri, da’ sunt şi puturoşi”), de cealaltă parte 
cauza  invocată  este  lipsa  relațiilor  „tre’  să  ai  şi  relații  ca  să  capeți  un  loc  de  muncă”,  iar 
soluția este văzută în construcția de fabrici. 
În  ceea  ce  priveşte  celelalte  probleme  cu  care  se  confruntă  comunitatea,  nu  mai 
avem  consens  între  cele  două  părți.  Pentru  autorități,  ele  sunt  lipsa  de  legalitate  a 
construcției  unor  locuințe  şi  conectarea  ilegală  la  rețeaua  de  electricitate.  Conform 
autorităților,  aproape  50%  din  case  sunt  construite  „abuziv”  de  zeci  de  ani  pe  pământul 
statului şi romii nu se grăbesc să‐şi facă intabularea ca să nu plătească impozit pe pământ. 
Tot la acest capitol e menționat şi cazul (foarte rar, ce e drept) unor familii ce locuiesc şi în 
număr  de  trei  într‐o  casă.  În  ceea  ce  priveşte  conectarea  la  rețeaua  de  electricitate, 
problemele sunt generate de faptul că unii folosesc o metodă inedită de a se lega la curent 
prin intermediul vecinilor. 
Pentru membrii comunității, lipsa apei potabile (care de altfel e o problema generală 
a localității aşa cum am arătat mai sus, fapt care justifică probabil lipsa ei de pe „lista” cu 
probleme  a  autorităților)  şi  faptul  că  la  şcoală  clasa  a  II‐a  şi  a  IV  îşi  desfăşoară  orele 

190
împreună sunt celelalte probleme importante. 
În  viziunea  noastră,  pe  lângă  lipsa  locurilor  de  muncă,  poate  cea  mai  importantă 
problemă cu care se confruntă „comunitatea” de romi din Tălmăcel este  lipsa organizării şi 
a  conştiinței  apartenenței  la  etnia  romă.  Consecința  imediată  a  acestui  fapt  este  că  nu  au 
nici  un  reprezentant  în  consiliul  local.  După  cum  spune  şi  unul  din  liderii  informali  ai 
localității „nu au bulibaşă, nu ascultă unii de alții”.  
 
Romi sau români? 
Deşi  pentru  multă  lume  întrebările  sub  care  plasăm  aceasta  secțiune  par  un 
nonsens,  ele  sunt  justificate  de  percepțiile  şi  discursurile  locuitorilor  Tălmăcelului.  Patru 
sunt tipurile de elemente pe baza cărora se trasează în discursuri diversele granițe etnice 51: 
elemente  culturale  (limbă,  îmbrăcăminte,  ocupație),  markeri  fizici,  amplasamentul 
domiciliului şi situație materială. 
Cu toate că nu e foarte clar, în afară de elementele culturale – (ne)cunoaşterea limbii 
romani  şi  portul  –  care  sunt  principale  elemente  ce  trasează,  în  percepția  membrilor 
comunității satului, granița etnică între romi şi români, cu siguranță este vorba aici nu doar 
de  identități  nominale  diferite,  ci  şi  de  identități  virtuale  diferite.  (Jenkins,  R.  1994;  1996). 
Unul  dintre  liderii  informali  ai  romilor  spune  despre  apartenența  etnică:  „la  ăştia  din 
Tălmaci, cu pălării, scrie în buletin rom, la noi scrie român” şi continuă „suntem nişte romi 
românizați…  ştiu  limba  română  numai  şi  nici  aia  bine”.  Un  altul,  referindu‐se  la  aceeaşi 
diferență spune: „[cei – n.n.] din Sibiu nu ne bagă în seamă, nu ne primesc în comunitatea 
lor”.  Din  totalul  celor  aproximativ  35‐42  de  familii,  doar  în  două  se  ştie  şi  se  poate  vorbi 
romani:  „unu  potcoveşte  şi  unu  munceşte  cu  ziua…  da’  ambii  îs  proveniți 52.”  (lider 
informal rom).  
Pe  de  altă  parte,  diferența  între  români  şi  romi  este  mai  complexă,  fiind  făcută  în 
primul  rând  pe  baza  markerilor  fizici,  „te  vede  că  arăți  mai  aşa”,  a  amplasamentului 
domiciliului  „ăştia  face  diferența,  oamenii  din  sat….  faptul  că  locuim  în  capul  satului”  şi 
mai  rar  a  elementelor  culturale  „romii  sunt  cam  de  când  e  satul…  lucrau  măturoaie  şi 
coşuri”(lider  informal  român).  Identificarea  pe  baza  markerilor  fizici  o  fac  şi  românii  din 
localitate:  îi  cunoşti  după  „culoarea  pielii”  dar  sunt  unii  despre  care  „nici  nu  zici  că  sunt 
romi”. Identificarea pe baza localizării spațiale reiese la fel de clar şi din conversația purtată 
cu o localnică:   
 
Cercetător: „Romi aveți?”  
Localnică româncă: „Avem” 

51
în sensul lui F. Barth (1981)
52
adică ne-recunoscuţi ca făcând parte din comunitatea autohtonă de romi – n.n.

191
Cercetător: „Sunt mulți? Unde‐s?” 
Localnică româncă: „Îs, mai în sus. Stau bine … Unii mai bine ca românii …. meri în sus ... 
dincolo de Pensiunea ..… o ştii?” 
Cercetător: „Au un bulibaşă?” 
Localnică  româncă:  „Apăi  ăştia‐s  toți  tineri…  nu  au.  Da  la  cine  meri  că  io  îi  ştiu  cam  pe 
toți?” 
 
După ce am ajuns în zona indicată tot la markerii fizici am apelat pentru a fi siguri 
că ne adresăm cui trebuie.  
 
Localnic rom: „Unde mergeți?”.  
Cercetător: „la voi vin… „.   
Localnic rom: (foarte interesat) „Apăi se dă ceva?” 
Cercetător: „Nu… vreu să vorbesc cu bulibaşa vostru… aveți aşa ceva?” 
Localnic rom: (îşi pierde brusc interesul şi devine grăbit) „Aaa ... noi n‐avem” 
Cercetător: „Da cine îi mai şef aşa pe aicea?” 
Localnic rom: „Păi ui acolo, meri la .….ăia de îi vezi acolo la poartă…ăia ştie de toate” 
 
Al patrulea element de diferențiere, pe baza căruia se trasează granițele etnice între 
români  şi  romi  este  situația  materială.  De  fapt,  de  aici  reiese  că  „rom”  pare  astăzi  mai 
degrabă  o  emblemă  a  situației  materiale  decât  a  „legăturilor  de  sânge” 53  sau  culturale: 
„dacă  n‐ai  oi,  nu  eşti  boier…dă‐l  în  paştele  lui  de  rom!”  (cum  spune  unul  din  liderii 
informali  ai  romilor)  sau  „numai  că  le  zice  romi  da  s‐au  integrat  din  toate  punctele  de 
vedere;  nu‐s  ca  prin  Oltenia  cum  zicea  cineva  că  nu  poți  semăna  ceva  pe  câmp  că  ăştia 
toamna vin şi îți dă în cap şi îți ia” – cum spune unul din liderii informali ai localității.  
Diferențierile  sau  granițele  nu  se  trasează  doar  în  exterior,  ci  şi  în  interiorul 
comunității de romi. Astfel, se pot realiza diverse categorizări, dar probabil cea mai adânc 
înrădăcinată  în  conştiința  lor  (a  apărut  în  mai  multe  discuții)  este  cea  de:  „autohtoni”  – 
„proveniți” (proveniții sunt romii care, cum zice unul din liderii lor informali, se „trag din 
alte părți”, care au intrat în comunitate prin căsătorie sau, pur şi simplu, „s‐au aciuit şi ei 
pe  acolo”;  „erau  mai  puțini  da’  o  tot  venit  de  la  mama  dracului”  spune  altul).  Se  pare  că 
„proveniții”  ‐  în  special  cei  care  nu  au  vreo  legătură  directă  cu  cei  din  partea  locului  ‐ 
poartă stigmatul „străinului” pentru că sunt priviți de sus de ceilalți. „Proveniții” nu sunt 
aşa „zbătători de muncă” şi unii chiar „fac şi scandal… pune muzica în geam şi o dă tare… 
mă deranjează”. Diferența am sesizat‐o şi în folosirea pronumelor: „proveniții” sunt cei de 

53
vezi van de Berghe, Pierre (1995)

192
la  persoana  a  treia,  sunt  ei.  Unul  din  liderii  lor  informali  prezintă  foarte  sugestiv  relația: 
„părinții noştri o lucrat la Firu Roşu, noi eram mai moderni, mai civilizați … o venit de 4‐5 
ani de zile  romi  de ăia răi, vin toate javrele, eu  nu  pot să‐i  suport… stau clandestin aicea 
mai sus… sunt vreo zece adunături; cam aşa, dă‐i dracu; vin şi sezonier la munte cu afinele, 
lemnele… sunt bitangi de ăştia care beau, chiaună, face lucru slab, dă drumu’ la muzică” 
 
3. Relațiile celor două comunități şi capital social 
Relațiile dintre comunități 
Nu  există  şi  nu  au  existat  conflicte  între  cele  „două”  comunități.  Am  subliniat 
„două”  pentru  că  mai  mulți  dintre  cei  intervievați  (fie  ei  lideri  informali  români,  fie 
reprezentanți  ai  autorităților  locale)  s‐au  arătat  mirați  de  interesul  nostru  special  pentru 
romi. În acest sens, e ilustrativă întrebarea care ne‐a fost adresată de unul din funcționarii 
primăriei: „da ce, mai nou, acuma, se face diferență? de ce se pune problema <<ăia îs romi 
şi ăştia îs români?>>” Cooperarea între romi şi români a funcționat şi pare a funcționa bine. 
Unul  din  liderii  informali  români  spune:  „unii  dintre  copiii  de  romi  mergeau  la  oi,  da’ 
acum cu ajutorul ăsta [se referă la beneficiarii Legii 412 – n.n.] nici pe câmp nu mai merg; 
dar  sunt  cinstiți  şi  lucrează  unii…  dacă  există  ceva  sau  îi  rogi  ceva  şi  ei  contribuie”. 
Diferențe  nu  există  nici  în  ceea  ce  priveşte  practica  religioasă:  „La  slujbă  vin  şi  romi,  în 
special  de  Paşti,  ăştia  care‐s  mai…  cum  ați  spus,  stau  mai  bine…  şi  azi  o  fost  unii”  (lider 
informal  român).  În  general,  romii  sunt  percepuți  a  fi  foarte  bine  integrați:  „ăştia  se  simt 
lezați dacă te duci la ei  <<Hai să îți zic cum să te speli>> … ăştia au baie”.  
Există  însă  şi  aici  declarații  contradictorii  ale  liderilor  informali  ai  romilor.  De 
exemplu,  unul  afirmă:  „(…)  oamenii  zic  de  ce  să  pupe  romii  crucea,  să  pupe  românii 
primii”; şi primăria face diferențe în opinia lui „am cerut bon de păşunat şi nu mi‐o dat, o 
zis că n‐are, apăi io ce să‐i fac”. „În Sadu nu e difereță între romi şi români, aici între noi e 
diferență…  nu  se  va  mărita  fata  cu  băiat  de  popă”.  Dar  tot  el  continuă:  „relațiile  sunt 
bunicele între romi şi români, pentru mine îs bune, nu există situații tensionate… bitangii 
ăştia mici cu discotecile se cam ciomăgesc aşa” 
 
Capital social şi mecanisme de participare 
În  „comunitatea”  de  romi  „invidia  e  mare”,  cum  spune  unul  dintre  liderii  lor 
informali, şi, o propoziție repetată aproape obsesiv, „fiecare e pentru el”. Munca în folosul 
comunității  este  făcută  în  general  de  persoanele  care  trăiesc  din  ajutor  social.  Au  existat 
însă  şi  situații  în  care  oamenii  au  transportat  cu  căruțele  balast  pe  câmp,  să  pietruiască 
drumurile.  Există  sărbători  tradiționale  româneşti  (cum  ar  fi  udatul  Ionilor)  la  care 
participă întreaga comunitate a satului indiferent de etnia atribuită. 
Am  spune  că  în  prezent  spiritul  comunitar  şi  inițiativa  civică  sunt  insuficient 

193
dezvoltate,  mai  ales  ca  nu  am  reuşit  să  identificăm  nici  un  ONG  care  să  îşi  desfăşoare 
activitatea în localitate. Această situație este percepută clar şi de unul din liderii informali: 
„acum  15‐20  de  ani  când  se  făcea  o  casă  se  ajutau  cu  muncă…  acum  s‐a  mai  abandonat 
chestia asta”. Romii însă, conform propriilor declarații, se mai ajută între ei cu casele, dar 
chiar  şi  ei  percep  un  declin  al  capitalului  social  („când  era  bunicu’,  era  altă  comunitate, 
erau mai uniți; se ajutau; dacă unul făcea casă se ajutau; acum nu, acum se plăteşte, toate se 
întâmplă din cauza la lipsuri”). (lider informal rom) 
 Probabil şi lipsa stimulării acestui spirit de către reprezentanții comunității este un 
factor favorizant al situației curente. De exemplu, primăria nu solicită sprijinul localnicilor 
pentru  activitățile  ce  trebuie  desfăşurate  în  slujba  comunității  deoarece  consideră  că 
dispune de suficiente forțe: „îi folosim numai pe 412” (reprezentant al primăriei)  
 
CONCLUZII 
Comunitatea de romi este nu doar acceptată şi percepută ca aparținând satului încă 
de la începuturi, ci şi românizată într‐un mod natural. Atât liderii informali intervievați, cât 
şi reprezentanții instituțiilor locale (cum ar fi, de exemplu, primăria, şcoala, biserica) spun 
că  în  Tălmăcel  romii  sunt  de  când  e  satul:  „romii  sunt  cam  de  când  e  satul…”  (lider 
informal român), „romi o fost în Tălmăcel dintotdeauna” (lider informal rom). 
Localitatea  descrisă  de  noi  nu  este  una  dintre  cele  cu  probleme  interetnice.  Cu 
siguranță există mici dificultăți, nemulțumiri sau suspiciuni, dar acestea nu sunt în nici un 
caz  generalizate  şi  nu  se  constituie  în  puncte  de  plecare  pentru  poziții  eventual 
discriminatorii.  Am  spune  mai  degrabă  că  Tălmăcelul  este  un  sat  unde  atât  romii,  cât  şi 
românii sunt la ei acasă. 
 
Bibliografie: 
Barth, Fredrik. (1981)  Ethnic  group  and  boundaries.  in  Kuper,  Adam  (ed.)  Selected 
essays  of  Fredrik  Barth,  Vol.  I:  Process  and  form  in  social  life. 
London: Routledge and Kegan Paul. 
Jenkins, Richard (1994)   Rethinking  ethnicity:  identity,  categorization  and  power,  in: 
Ethnic and Racial Studies, 17:2, pp. 197‐223. 
Jenkins, Richard. (1996)   Social Identity, London, Routledge 
van de Berghe, Pierre (1995)  Does Race Matter? in Nations and Nationalism. 1:3, pp. 356‐
68 
Sandu, Dumitru (1999)  Spațiul social al tranziției. Iaşi:Polirom 
Voicu M. şi Voicu B. (2006)   Satul românesc pe drumul către Europa. Iaşi:Polirom 
 

194
CERASELA RADU 
 

VEREŞTI, SUCEAVA 
 
1. Prezentarea comunității 
Localizare geografică 
Comuna  Vereşti  este  situată  în  imediata  apropiere  a  drumului  național  Suceava  – 
Botoşani. Cel mai apropiat oraş este Suceava, la aproximativ 20 kilometri. În comună, care 
este  compusă  din  3  sate,  există  stație  CFR,  drumuri  asfaltate,  dar  şi  drumuri  pietruite  şi 
chiar  de  pământ.  Infrastructura  şi  concentrarea  relativ  mare  de  întreprinderi  stabilite  în 
comună  înainte  de 1989, majoritatea cu profil  agricol, procesatori  sau colectori de  stat, au 
făcut  astfel  încât  să  existe  un  proiect  de  sistematizare  şi  de  transformare  a  Vereştiului  în 
oraş, proiect abandonat după 1989.    
 
Demografie     
Comuna  Vereşti  numără  7200  locuitori,  dintre  care  3450  femei  şi  3750  bărbați, 
conform  ultimului  recensământ  național.  Satul  Hancea,  în  care  sunt  concentrați  romii  şi 
care a făcut şi obiectul studiului de teren mai aprofundat, are 1100 locuitori, 520 persoane 
de sex feminin şi 580 de sex masculin. În Hancea sunt aproximativ 260 de gospodării. Din 
perspectiva  compoziției  etnice,  satul  Hancea  numără,  în  proporții  egale,  români  şi  romi 
„căldărari”  (numărul  căldărarilor  este  estimat  la  600).  Confesional,  vereştenii  sunt 
ortodocşi, dar şi penticostali. Toți căldărarii, cu excepția câtorva familii, sunt penticostali.   
 
Economie 
Până  în  1989  existau  în  comună  21  de  întreprinderi.  Exemple:  ISCIP  („creşterea  şi 
îngrăşarea  porcilor”);  FNC  („nutrețuri  combinate”);  IAS  (fermă  zootehnică  şi  vegetală); 
bază de recepție a cerealelor; SMA; centru de legume şi fructe; CSL (Centrul de semințe şi 
legume);  CAP.  Toate  aceste  întreprinderi  au  fost  înființate  în  satul  Vereşti  ‐  centru  de 
comună  ‐  în  scopul  transformării  comunei  Vereşti  în  oraş.  Întreprinderile  atrăgeau  după 
sine şi un  număr mare de salariați (aproximativ 630 angajați), dar şi navetişti care veneau 
în Vereşti pentru a‐şi căuta loc de muncă (aproximativ 290 navetişti). 
După  1990,  clădirile  care  deserveau  aceste  întreprinderi  au  fost  vândute  sau 
abandonate.  Toate  aveau  dotări  speciale  (bucătării,  hale,  cale  ferată  etc.)  care  ar  putea  fi 
folosite  şi  astăzi  după  spusele  secretarului.  Cele  mai  multe  sunt  însă  abandonate  şi 
amenințate  cu  degradarea  utilajelor.  Folosirea  clădirilor  de  către  comunitate  este 
împiedicată  de  statutul  incert  al  proprietății  sau  de  privatizarea  acestora.  În  acest  mod, 

195
proiectele  autorității  locale  sunt  limitate.  Secretarul  primăriei  avea  intenția  de  a  folosi 
clădirile fostului IAS pentru a realiza locuințe  sociale,  dar  ele  au  fost achiziționate  în  cele 
din  urmă  de  o  firmă  din  Suceava.  De  asemenea,  ar  fi  dorit  să  realizeze  un  parteneriat 
public‐privat în scopul transformării fostului Centru de semințe şi legume într‐o fabrică de 
legume.  Totuşi,  aceste  clădiri  au  fost  cumpărate  de  către  o  firmă  care  actualmente  
depozitează ciment şi care a distrus instalațiile în mare parte. 
În localitate există telefonie fixă şi cablu  TV. Rețelele au fost introduse în urmă cu 
câțiva ani de către firmele respective fără suportul financiar al localității datorită zonei de 
dezvoltare în care se află comuna (în proximitatea drumului Botoşani‐Suceava). Proiectele 
firmelor respective au fost să realizeze rețele de telefonie şi cablu care să lege Botoşani de 
Suceava, iar Vereşti a constituit localitatea de trecere. De asemenea, există parțial şi rețea de 
apă  şi  canalizare  în  satul  centru  de  comună  Vereşti,  dar  nu  există  în  satul  Hancea,  acolo 
unde locuiesc romii. Rețeaua de apă şi canalizare are deja 25 ani vechime.  
 
Forța de muncă 
Satul  Hancea  numără  în  jur  de  100  de  salariați.  Dintre  aceştia,  80  sunt  navetişti  în 
Suceava. Aproximativ 50 de persoane sunt plecate să muncească în Spania şi Italia. Doar 10 
şomeri  indemnizați  locuiesc  în  Hancea.  Aproape  o  cincime  sunt  pensionari  (200  de 
persoane)  şi  cea  mai  mare  parte  a  comunei  este  ocupată  în  agricultură,  în  propriile 
gospodării. Cei mai mulți dintre oamenii care au lucrat la fostele întreprinderi au rămas în 
localitate, constituind o importantă resursă umană care poate fi folosită in anumite situații 
care cer muncă calificată. 
 
Probleme în localitate şi căi de rezolvare a acestora 
 
  aşa  cum  sunt  percepute  de  aşa  cum  sunt  percepute  de 
autorități  liderii informali 
Problemele localității  1. Lipsă gaz metan  1. Lipsă  rețea  apă 
2. Reparația  stației  de  curentă 
epurare  2. Lipsă racordare gaze  
3. Extindere  rețea  apă  3. Lipsă canalizare 
curentă 
4. Amenajarea  unei 
gropi ecologice 
5. Lipsă drum asfaltat 
6. Extindere  rețea 
canalizare 
7. Neutilizarea 

196
clădirilor  ale 
fostelor 
întreprinderi 
Cea mai importantă problemă  1.  Lipsa  rețelei  de  apă  Lipsa rețea apa curenta 
potabilă  
Soluții propuse  Fonduri  de  coeziune  Nu ştie 
europeană ISPA 
Resurse  care  pot  fi  mobilizate  la  Utilizarea  clădirilor  şi  Primăria si oamenii 
nivel comunitar  dotărilor  ale  fostelor 
întreprinderi de stat cât şi a 
resurselor  umane  care  au 
lucrat  acolo  şi  care  în 
prezent  locuiesc  în 
localitate. 
 
Una  dintre  problemele  menționate  de  secretarul  primăriei  este  amenajarea  unei 
gropi ecologice de gunoi. Chiar s‐a gândit la atragerea unor fonduri de coeziune europeană 
ISPA.  Consiliul  local  al  localității  Vereşti  a  adoptat  o  hotărâre  de  consiliu  care  prevedea 
„asocierea consiliului local cu consiliul județean Suceava în vederea înființării a două gropi 
de gunoi total județ, toate localitățile vor duce gunoiul acolo, vor depozita gunoiul acolo.” 
(secretar primărie)   
O altă problemă ar fi că satul Vereşti dispune de o serie de clădiri şi utilaje care nu 
sunt utilizate. Acestea constituie resurse importante ce ar trebui valorificate prin înființarea 
unor  unități  sociale  (pentru  populația  defavorizată)  sau  unități  economice  (care  să  ofere 
atât locuri de muncă, cât şi contribuții financiare semnificative).  
 
Proiecte anterioare 
 
Numele proiectului   
Perioada de desfăşurare  Depus în 2004 
Activitățile  desfăşurate în cadrul  Obiectiv: realizarea unui drum care să facă legătura între cele 
proiectului  4 sate ale comunei  
Finanțator  SAPARD 
Contribuția comunității  Participare cu muncă. 
Atitudinea  comunității  față  de  Nu ştiu despre proiect. 
proiect 
Atitudinea  romilor  față  de  Nu ştiu despre proiect. 
proiect 
ONG‐uri implicate   

197
 
Deşi s‐a făcut un studiu de fezabilitate, proiectul a fost respins de finanțatori pentru 
că  nu  a  atins  punctajul  necesar  realizării.  Unele  dintre  criterii  erau  ca  drumul  să  nu  fie 
pietruit  şi  să  fie  la  o  distanță  considerabilă  de  gară.  Secretarul  bănuieşte  că  proiectul  a 
pierdut datorită faptului că nu îndeplineau aceste criterii.  
Lipsa proiectelor din localitate şi accesul limitat la fondurile județene s‐ar datora şi 
apartenenței politice diferite a conducerii locale (PD), față de conducerea județeană (PSD). 
La acestea se adaugă şi micile neînțelegeri între secretar şi primar.  
 
Numele proiectului   
Perioada de desfăşurare  Proiectul nu a fost realizat 
Activitățile  desfăşurate în cadrul  Racordarea la gaze naturale 
proiectului 
Finanțator  Bugetul local 
Contribuția comunității  Participare cu o sumă de bani extinderea conductei de gaze in 
gospodărie  
Atitudinea  comunității  față  de  Au  semnat  că  sunt  de  acord  cu  racordarea  la  gaze  naturale 
proiect  dar nu au dat banii necesari pentru realizarea proiectului. 
Atitudinea  romilor  față  de  Romii au fost de acord să se introducă gaze. 
proiect 
ONG‐uri implicate   
 
 
Prin acest proiect s‐a încercat racordarea la conducta magistrală de gaz care se afla 
la 5‐6 km de localitate. Primăria îşi asuma să aducă țeava de gaz în comună, iar localnicii 
trebuiau să asigure banii necesari pentru racordarea propriei gospodării la rețeaua de gaze. 
S‐a  realizat  un  comitet  de  inițiativă  şi  s‐au  strâns  semnături,  dar  nu  s‐au  strâns  banii 
necesari realizării proiectului.   
 
2. Comunitatea de romi 
Localizare geografică 
Potrivit  relatărilor  referentului  juridic,  romii  căldărari  din  Vereşti  sunt  de  pe 
vremea boierului Hancea, aduşi ca robi să muncească la curtea boierului. Bulibaşa are însă 
o altă versiune, mult mai plauzibilă. Potrivit acestuia, căldărarii sunt stabiliți in Vereşti în 
1962.  Ei  erau  nomazi  înainte  de  această  dată.  Au  fost  „sedentarizați”  cam  în  aceeaşi 
perioadă a colectivizării agriculturii. Li s‐a oferit şansa să aleagă comunitatea (satul) în care 
să primească teren de case. La început, ei au avut în Vereşti doar 10 case. „De atunci ne‐am 

198
mai înmulțit.” (bulibaşa). Comunitatea este situată în centrul satului Hancea.  
 
Demografie 
Comunitatea  de  romi  numără  aproximativ  600  de  persoane,  potrivit  autorităților 
locale  (aproximativ  350  de  femei  şi  250  de  bărbați).  Numărul  persoanelor  fără  acte  de 
identitate este foarte mic: cam două persoane fără buletine şi trei fără certificate de naştere.   
 
Economie şi forță de muncă 
Ocupația  de  bază  a  căldărarilor  este  confecționarea  căldărilor  şi  comercializarea 
acestora,  uneori  la  distanțe  mari  de  Vereşti.  Există  însă  o  diviziune  de  gen  a  muncii. 
Bărbații fabrică căldările, în timp ce femeile au grijă de creşterea copiilor şi participă alături 
de soții lor la comercializarea produselor. Interesantă în acest sens este observația făcută de 
consilierul  social  al  primăriei  din  localitate:  „de  obicei  ele  [femeile]  le  cară  [cazanele]  în 
spate, că ei [barbații] merg cu mâinile în buzunar înainte.”  
Căldărarii migrează sezonier în țară în timpul verii pentru a‐şi vinde produsele. De 
obicei, ei călătoresc în zonele muntoase unde ciobanii sunt principalii lor clienți. Vânzarea 
ia de multe ori forma barterului, căldărarii acceptând schimbarea cazanelor pentru produse 
precum cartofi, varză etc.: „ei se duc pentru aprovizionare. Se aprovizionează cu lemne, cu 
cartofi,  (…)  îşi  fac  aprovizionarea  de  iarnă”  (referent  juridic  primăria  Vereşti).  În  schimb, 
iarna  confecționează  cazanele  şi  consumă  produsele  achiziționate  în  timpul  verii:  „iarna 
muncesc:  au  în  casă  câte  o  gaură  în  mijlocul  camerei,  în  pământ,  şi  acolo  îşi  lucrează 
cazanele.” (ibid.) Unii  dintre cei care  comercializează  cazane au şi  autoturisme  cu  care  îşi 
transportă marfa. „Majoritatea care au maşini au şi afaceri. Cine nu are maşină ia cazanul 
în spate si se urcă la tren.” (ibid.) 
Muncile sezoniere pe care le practică căldărarii sunt „cuantificate” de consiliul local 
şi scăzute din suma venitului minim garantat, „acolo unde este cazul”: „noi le‐am spus la 
venitul  minim  garantat  că  le‐am  scăzut  57  RON  pentru  munci  ocazionale,  faptul  că‐şi  fac 
cazane.  Dar  ei  nu  fac  50  RON,  că  dacă  ar  fi  să‐i  calculezi  la  nivelul  la  care  fac  ei  cazane 
probabil  că  nu  s‐ar  fi  încadrat.”  Cererile  de  venit  minim  garantat  ale  romilor  nu  au  fost 
acceptate  de  la  început,  ci  numai  după  ce  au  existat  anumite  discuții  şi  negocieri,  în  care 
romii au apelat la presă şi la prefectura județului Suceava: „au venit şi au făcut scandal, au 
făcut  scandal  în  presă,  la  prefectură,  au  fost  la  consiliul  județean.”  (ibid.)  Totuşi, 
nemulțumiri au venit şi din partea consiliului local: „ei au cerut, au făcut dosare şi după aia 
nu  au  mai  venit  la  muncă  deoarece  nu  au  mai  avut  timp.  Ei  muncesc  cazane.”  (consilier 
social primarie Vereşti)      
În perioada în care sunt plecați, ei practică ocazional şi munca cu ziua în agricultură 
în  localitățile  unde  îşi  vând  produsele.  După  relatările  făcute  de  funcționarii  primăriei, 

199
căldărarii fac comerț fără autorizație deoarece acestea presupun costuri ridicate (în jur de 5‐
600 RON). Cei mai înstăriți dintre aceştia sunt cei care vând tablă şi fier vechi. Acest lucru 
mi‐a fost relatat de către bulibaşă în momentul în care l‐am rugat să‐mi dea detalii despre 
proprietarii ale căror case erau vizibil cele mai mari şi mai ostentative. 
Aşadar,  căldărarii  nu  sunt  nici  salariați,  nici  şomeri,  nici  pensionari,  şi  nici  nu 
figurează ca navetişti în reprezentările autorităților locale, cu toate că cel puțin 5  luni pe an 
sunt  itineranți.  De  asemenea,  munca  în  agricultură  nu  constituie  o  ocupație  dominantă 
pentru ei, ci mai degrabă una ocazională, dictată de necesitățile de subzistență. Căldărarii 
nu  au  fost  angajați  în  întreprinderile  din  zonă  nici  înainte  de  1989.  În  socialism,  ei  au 
practicat  aşa‐zisa  economie  „secundară”,  „la  distanță”,  prin  producția  gospodărească  de 
cazane şi distribuția lor în afara comunității.     
 
Educație şi sănătate    
Între căldărari şi autorități au existat, în mod natural, întotdeauna antagonisme, în 
primul  rând  datorită  modurilor  de  viață  foarte  diferite  ale  căldărarilor  şi  „românilor”. 
Instituțiile  locale,  în  cazul  Vereştiului,  funcționează  ca  atare  doar  pentru  populația 
majoritară.  Deşi  în  ultimii  ani  s‐a  format  la  nivel  național  o  infrastructură  pentru 
„integrarea”  romilor  prin  instituții,  Vereştiul,  ca  atâtea  alte  localități,  nu  reuşeşte  să 
înțeleagă  problemele  şi  nevoile  specifice  ale  căldărarilor,  practicând  excluziunea  sub 
diverse forme. Pe de altă parte, căldărarii s‐au obişnuit să trăiască în afara aranjamentelor 
instituționale,  cu  câteva  excepții,  printre  care  şcolarizarea  copiilor,  ajutorul  social  de  la 
primărie  (VMG)  şi  vizite  la  medic,  în  caz  de  nevoie.  Eşecurile  instituțiilor  de  a  aborda 
populația  şi  problemele  căldărarilor  vor  fi  sugerate  în  acest  capitol,  care  se  bazează  pe 
interviuri cu reprezentanții instituționali, dar şi cu cei ai comunității de romi.  
Aflăm, aşadar, că frecvența scăzută sau abandonul şcolar îşi au originea în munca 
elevilor alături de părinți, care constituie o problemă pentru participarea şcolară nu numai 
în  cazul  romilor,  ci  şi  al  românilor.  La  începutul  lunii  septembrie,  romii  sunt  plecați 
sezonier împreună cu copiii pentru comercializarea cazanelor. Ei pleacă în mai‐iunie şi se 
întorc  în  septembrie–octombrie.  Deci  o  perioadă  cuprinsă  între  două  săptămâni  şi  o  lună 
copiii căldărari lipsesc de la şcoală, dar merg, spune directoarea şcolii, în localitatea în care 
„îi prinde” începutul anului şcolar.  
Performanțele  elevilor  căldărari  sunt  descrise  de  reprezentanții  şcolii  din 
perspectiva eşecurilor şcolii survenite atunci când încearcă să‐i încorporeze pe elevi. Astfel, 
căldărarii au „performanțe” atunci când  învață  „să scrie şi să citească” sau  în  disciplinele 
artistice (desen, muzică etc.). „Părinții nu au bani să le cumpere cele necesare.” Abandonul 
şcolar  apare  în  mod  evident  şi  la  băieți  şi  la  fete  după  căsătorie  care,  „conform  legilor 
căldărarilor,”  intervine  timpuriu.  Există  însă  şi  cazuri  de  elevi  români  care  abandonează 

200
şcoala, însă aceştia sunt mai puțini la număr. Un alt motiv de abandon la romi este vârsta 
înaintată: ei ajung de obicei să se înscrie în clasa a IV‐a primară la vârsta de 14‐15 ani. „Ei 
nu au înțeles că trebuie sa aibă cel puțin 8 clase, nu pare important pentru ei (...) Băieții se 
străduiesc mai mult la şcoală decât fetele. Un motiv ar fi şi carnetul de conducător auto (...) 
Însă  fetele  vin  mai  frecvent  (un  pic)  decât  băieții.  Fetele  însă  abandonează  şcoala  mai 
repede, la vârste mai mici.” (directoare scoală Vereşti). Teoretic, contacte permanente între 
părinții elevilor căldărari şi şcoală există, ei „promit ca îşi trimit copiii la şcoală, dar nu îşi 
respectă  promisiunile.  Vin  mai  des  pentru  a  semna  cec‐uri  [de  alocație  pentru  şcolari].” 
Potrivit spuselor directoarei, în cei 15 ani de când ocupă această funcție au fost doar două 
fete căldărare care au ajuns în clasa a VIII‐a. Programul de ajutorare a elevilor din mediul 
rural numit „Cornul şi laptele” contribuie mult la atragerea copiilor în şcoală, mai ales în 
cazul celor mici. Pe de altă parte, adulții romi sunt interesați să se alfabetizeze şi mai vin la 
şcoală la cursuri speciale. Bulibaşa  a  cerut  unei  învățătoare  să se formeze  o  clasă specială 
pentru adulți, contra cost. Cererea a venit tocmai datorită problemelor de înțelegere pe care 
le întâmpină romii în interacțiunile lor cu instituțiile şi mai ales pentru că însuşi bulibaşa, 
când  intră  în  contact  cu  diverse  proceduri  birocratice,  este  de  multe  ori  în  dificultate.  De 
obicei, adulții frecventează şcoala după orele oficiale de curs, în timpul iernii când stau în 
localitate.  
Este important să remarcăm că în Vereşti nu există clase speciale pentru elevii romi 
şi nu s‐a pus niciodată problema la nivel instituțional ca romii să fie separați de români în 
spațiul educațional. Potrivit directoarei şcolii, „separarea ar fi necesară la grădiniță pentru 
că ei [căldărarii] sunt la o vârstă mai fragedă şi le vine mai uşor să comunice în limba lor. 
La grădiniță ei nu prea vin deocamdată, dar asta i‐ar încuraja să vină.” Directoarea afirmă 
că ştie aceste atitudini şi opinii din discuțiile cu părinții căldărari. Părinții elevilor căldărari 
au contribuit activ cu muncă la centrala termică instalată la şcoală. A fost un grup de 40‐50 
de bărbați din comunitatea de căldărari care au realizat săpăturile. Marea parte a celor care 
au  venit  să  muncească  erau  beneficiari  ai  programului  „Venitul  minim  garantat”  şi  din 
această  cauză  au  fost  doar  căldărarii  care  au  participat  la  muncile  respective,  românii 
nefiind înscrişi  în  program. Acesta este  un exemplu  de  sciziune socială între  majoritate şi 
minoritate  în  raport  cu  munca  voluntară  pentru  comunitate,  ale  cărei  consecințe  nu  sunt 
însă clare.   
Conform funcționarilor consiliului local, comunicarea cu căldărarii ar fi îngreunată 
de valorile tradiționale de care aceştia se simt ataşați. Este vorba despre anumite subiecte 
de natură privată care sunt refuzate în discuții de către căldărari şi în mod special de către 
femei.  Violența  domestică,  viața  sexuală  şi  moartea  sunt  considerate  „subiecte  tabu”.  În 
acest fel sunt refuzate toate discuțiile legate de subminarea sau „corectarea” instituțională a 
tradițiilor căldărarilor: „ce să faci dacă aşa e la noi tradiția.”  Totuşi, există anumite semne 

201
care  dezvăluie  anumite  trăsături  ale  vieții  intime  de  cuplu,  pe  care  reprezentanții 
instituționali ajung să le decodifice din punct de vedere cultural în viața cotidiană: „femeile 
îşi  taie  părul  şi  îşi  dau  baticul  jos  pentru  că  bărbatul  a  făcut  ceva  rău  în  familie.  Asta  e 
singura  formă  de  protest  a  femeii.”  (consilier  social,  referent  juridic,  primărie  Vereşti) 
„Valorile tradiționale” (numite astfel pentru că sunt în mare parte respinse şi neacceptate 
de către majoritate) şi‐au spus cuvântul când unii dintre căldărari au ieşit din „şatră” şi şi‐
au cumpărat teren şi case într‐o zonă din apropiere: „a fost mare problemă să‐şi cumpere 
pământ,  să  iasă  din  şatră.  E  o  comunitate  închisă:  deci  nu  ieşim,  nu  intrăm.”  (referent 
juridic, consilier rom primărie Vereşti)  
Secretarul primăriei consideră că o parte a acestei probleme de comunicare poate fi 
rezolvată  prin  înființarea  unei  şcoli  pentru  romi:  „ar  fi  în  elementul  lor,  nu  ar  mai  fi  în 
inferioritatea  de  a  nu  şti  să  vorbească  pentru  că  nu  s‐au  dus  la  grădiniță.  Ei  vorbesc  în 
limba lor, românii zâmbesc.” Acest lucru indică faptul că autoritățile din Vereşti, ca multe 
alte cazuri din România, au ele însele probleme de reprezentare a problemelor căldărarilor 
şi, mai mult, există multe tendințe contradictorii de a vorbi şi acționa, simultan, atât pentru 
„integrarea”  romilor,  cât  şi  pentru  „segregarea”  lor  instituțională.  Căldărarii,  potrivit 
autorităților, au probleme de înțelegere a procedurilor birocratice: „e foarte dificil de lucrat 
cu ei pentru că nu înțeleg; le explici de 20 de ori acelaşi lucru şi apoi a 21‐a oară te întreabă 
acelaşi lucru.” (consilier social primărie Vereşti). Secretarul a încercat să realizeze o minimă 
pregătire pentru aceştia. I‐a îndemnat să meargă la şcoală, să facă o cerere, „şi au început să 
mai învețe.” O strategie des adoptată de căldărari pentru a nu fi „păcăliți” în interacțiunile 
lor cu birocrația instituțională locală este aceea de a merge în grupuri mari atunci când vor 
să rezolve o problemă: „când merg undeva, merg câte 30‐40 odată. Nu o să vedeți căldărar 
mergând singur. Dacă merg cu femeia la spital, merge tot familionul, 10‐15, câți sunt; dacă 
se duc la prefectură, tot atâția pleacă, dacă se duc la piață tot atâția pleacă.” (consilier social 
primărie  Vereşti).  „Ei,  când  merg  în  grup,  ei  merg  pentru  că,  ce  zic:  creează  forță  şi  ştiu 
sigur că persoana respectivă s‐ar putea să intre în panică şi nu are să îi facă nimic rău. Este 
o formă de apărare, nu că sunt agresivi. Asta am depistat noi.” (referent juridic)  
 „Stăneştii” (Stănescu fiind numele de familie cel mai des întâlnit la căldărari) vin şi 
de  2‐3  ori  pe  săptămână  la  medic,  mai  ales  familiile  cu  copii  mici.  Adulții  vin  la  medic 
pentru problemele lor mai rar, de cel mult două ori pe lună. În general, căldărarii „vin mai 
des decât ar trebui.” (asistent medical Vereşti). Multă vreme, ei nu au vrut să vină la medic, 
„acum  însă  s‐a  schimbat  mentalitatea  pentru  că  noi  am  vorbit  cu  ei,  mergeam  în 
comunitate. În general, femeile vin mai des la medic pentru că au şi mai multe probleme. 
La ei e o tradiție la femei să nu poarte lenjerie intimă. Discutăm în particular cu ele ca să le 
convingem  [să  poarte].  Ei,  când  vin  la  cabinet,  vine  întreaga  familie.  E  mai  greu,  dar 
încercăm să vorbim separat cu femeile.”  In  general, problemele  de  sănătate ale romilor şi 

202
românilor  sunt  aceleaşi.  „Sunt  boli  specifice  zonei,  deci  sunt  cam  aceleaşi  probleme  de 
sănătate şi la români şi la romi. Numai că românii sunt mai înțelegători. Romii stau până în 
ultimul moment şi aşteaptă.” (asistent medical Vereşti). La cabinet sunt primiți toți romii, 
chiar daca mulți dintre ei nu sunt asigurați. „De obicei nici consultația nu o plătesc. Facem 
acte de caritate, dar nu avem încotro.” Sunt însă în comunitate şi familii de căldărari mai 
înstărite, cei care „fac afaceri” sau cei care „au primit banii de la Bug.” „Au primit bani de 
la Bug, unii dintre ei şi îşi fac case cu banii, case cu 12‐20 de camere. Ăştia bogați vin şi mai 
rar  la  medic  pentru  că  ne  aşteptăm  sa  plătească  consultația  [nu  sunt  asigurați],  pentru  că 
noi ştim că ei au bani. Dar lor nu le convine să plătească, aşa că nu vin.” (asistent medical). 
Bărbații  căldărari  sunt  mai  „reticenți  la  medic”  şi  la  „nou”  în  general.  Femeile  sunt  mult 
mai  receptive.  Bărbaților  le  este  „foarte  ruşine”  să  discute  probleme  intime.  Conform 
interviului  cu  personalul  medical,  gravidele  sunt  cunoscute  foarte  bine  la  cabinet.  „Noi 
cumva le şantajam cu gratuitățile (fier şi alte medicamente care se dau gratuit de la guvern) 
pentru a le avea în evidență. Le spunem să vină, altfel nu le dăm ce trebuie. Dar vin. Copiii 
nu rămân nevaccinați. În ultimii doi ani au venit cam toți copiii la vaccin. Dacă se întâmplă 
să  nu  vină,  deşi  vin  pentru  laptele  praf  măcar,  mergem  noi  în  comunitate  şi  vaccinăm.” 
(asistent medical).    
În ultimii ani, şi fetele tinere de 12‐14 ani, deja căsătorite, au început să vină pe la 
medicul de familie şi să spună „ştiți, eu nu aş vrea să am copil acum, la vârsta asta” sau, 
dacă au deja un copil, vin şi spun „nu aş mai vrea să mai am încă unul.” Pe de altă parte, 
există  însă  şi  probleme:  „romii  nu  acceptă  ideea  de  a  folosi  un  prezervativ,  bărbații  nu 
acceptă”, deşi medicul de familie îi trimite la planning familial în Suceava. O altă problemă 
semnalată de asistentul medical ar fi că romii „înțeleg foarte greu ce li se spune la medic.” 
„Imediat după ce vorbesc cu ei, îi pun să repete şi nu sunt în stare să repete, să reproducă, 
înțeleg foarte greu.” Avorturi la romi nu au fost semnalate, însă nici la români. Romii „nu‐
şi dau nici copiii la plasament, nu şi‐i abandonează, sunt mai uniți.” 
Din  interviul  realizat  cu  referentul  juridic  şi  consilierul  social  a  reieşit  că  cele  mai 
grave  probleme  de  sănătate  apar  la  femei  din  cauza  naşterilor  premature  şi  numeroase. 
Bolile ar fi în mare parte ginecologice (tumori, leziuni pe uter), dar şi deformări ale coloanei 
vertebrale: „femeile sunt în mare  parte bolnave  din punct  de vedere ginecologic şi este şi 
normal având în vedere că‐şi încep viața sexuală la o vârstă foarte fragedă şi nasc copii la 
15‐16 ani;  la 30 şi ceva sunt terminate din punctul acesta de vedere.” Aceste probleme de 
sănătate s‐ar întâlni, conform respondenților, mai ales la femeile de cult penticostal cărora 
le sunt interzise avorturile. Înainte de a aparține cultului penticostal, femeile rome aveau o 
altă  atitudine  față  de  contracepție:  „puteau  să  facă  avorturi  fără  nici  un  fel  de  probleme, 
puteau  să  ia  medicamente  fără  nici  un  fel  de  probleme.  Dacă  vrei  să  vorbeşti  cu  ea  de  o 
metodă anticoncepțională sau un sterilet, ele sunt deschise până la religie.” (referent juridic 

203
primărie Vereşti)  
 
Locuire 
Căldărarii şi‐au construit majoritatea caselor prin anii ’70‐’80, atunci când au primit 
teren  de  casă  de  la  CAP  sau  de  la  primărie.  Nu  există  cazuri  de  locuire  abuzivă.  Totuşi 
problema este cea a supraaglomerării de case pe un perimetru limitat. Odată cu creşterea 
populației  rome  şi  în  lipsa  terenului  disponibil,  în  ultimii  ani  mulți  tineri  romi  şi‐au 
construit case fără autorizație în gospodăriile părinților. De asemenea, terenul se află lângă 
o râpă, existând pericolul alunecărilor de teren. Casele au un aspect îngrijit şi o parte dintre 
ele sunt construite din cărămidă. Nu se diferențiază prea mult de  casele românilor: „sunt 
case  normale,  ca  la  noi,  case  ca  la  țară  cu  două‐trei  camere,  un  hol.  Vreau  să  spun  că  am 
văzut  la  români  case  care  arată  mai  rău  ca  la  ei.”  (consilier  social,  referent  juridic).  Multe 
dintre  ele  par  renovate  sau  nou  construite.  Romii  mai  înstăriți  şi‐au  cumpărat  teren  sau 
casă  în  ultimii  ani,  astfel  încât  perimetrul  în  care  trăiesc  romii  s‐a  extins  şi  vizavi  de 
cartierul  vechi,  într‐o  arie  în  care  locuiau  numai  români.  Aceste  case  sunt  construite  cu 
autorizație,  dar  cele  care  s‐au  construit  în  cartierul  vechi  după  1990  sunt  majoritatea  fără 
autorizație.  Cei  care  au  autorizație  sunt  cel  mult  zece  familii,  după  spusele  referentului 
juridic.  Casele  acestora  din  urmă  sunt  construite  în  stil  arhitectural  „oriental”,  „cu 
turnulețe”. 
Casele nu au gaze naturale, apă curentă, canalizare şi nici toalete individuale. Sunt 
doar 2‐3 grupuri sanitare construite din lemn, deservind întreaga comunitate de căldărari. 
În schimb, romii au acces la telefonie fixă şi curent electric. Casele construite cu autorizație 
în cartierul nou sunt mai bine întreținute şi au toalete individuale.  
Soluțiile  la  problemele  romilor,  potrivit  unui  reprezentat  al  primăriei,  sunt 
reduse pentru că: „în primul rând, volumul de muncă este foarte mare acolo şi necesită 
finanțare foarte mare”, pe care consiliul local este deocamdată nepregătit să îl genereze 
sau să îl acceseze.  
Autoritățile  locale  percep  educația  scăzută  a  romilor  ca  o  problemă  care 
îngreunează  comunicarea  acestora  cu  funcționarii  primăriei  pe  teme  juridice  (VMG, 
autorizații  de  construcții  etc.).  Romii  percep  această  neînțelegere  ca  lipsă  de  interes  din 
partea  autorităților.  Totuşi,  lipsa  unei  educații  formale  este  compensată  de  atitudinea  lor 
deschisă  față  de  proiecte  şi  colaborări.  La  intrarea  în  comunitate,  romii  au  părut  foarte 
deschişi să discute şi chiar doreau să fie filmați sau fotografiați, semn că romii din Vereşti 
sunt  destul  de  obişnuiți  cu  faptul  că  etnicitatea  lor  este  modificată  sub  diverse  forme. 
Această deschidere a romilor din Vereşti este confirmată şi de faptul că au acceptat sa fie 
filmați pentru o emisiune de la  TVR1 atunci când petreceau la o nuntă.     
Cea mai gravă problemă a comunității de romi pare să fie instabilitate terenului pe 

204
care  sunt  construite  casele.  Zona  se  află  în  apropierea  unei  râpe  care  amenință  structura 
caselor  la  o  eventuală  calamitate  şi  poate  duce  chiar  la  dispariția  acestora.  Unele  dintre 
casele care se află chiar pe malul râpei au pereții crăpați şi şubrezi.  
Spațiul locativ este o altă problemă destul de importantă, aşa cum a fost enunțată şi 
de  consilierul  social  al  primăriei:  „600  de  oameni  locuiesc  pe  1  ha  şi  10  ari.  Sunt  3‐4 
generații în aceeaşi casă de cel mult două camere, fără apă curentă, fără grupuri sanitare. 
Sunt 3‐4 toalete în toată colonia lor, au 3‐4 construcții de lemn”. De asemenea, trenul este 
limitat şi nu se mai poate construi nimic în zona în care locuiesc romii: „nu au ce să facă; 
chiar să vrei să construieşti ceva acolo nu ai cum, casele sunt lipite una de alta, treci dintr‐o 
curte  în  cealaltă.  Ca  să  mergi  la  vecinul  trebuie  să  treci  prin  7  case,  nu  ai  cum  să 
construieşti. Acolo dacă izbucneşte un incendiu în mijlocul coloniei, ard ca şobolanii, că nu 
poți  să  intri  cu  maşina  de  pompieri”.  La  această  problemă  nici  consilierul  social,  nici 
referentul juridic şi nici secretarul nu a au  putut să dea o soluție pentru că, după spusele 
lor, în localitate nu mai există teren intravilan disponibil.  
 
Proiecte anterioare 
Numele proiectului   
Perioada de desfăşurare  Nu s‐a realizat 
Activitățile  desfăşurate în cadrul  Realizarea unei rețele de apă şi canalizare care să deservească 
proiectului  atât comunitatea de romi cât şi restul localnicilor 
Finanțator  Proiect  PHARE  în  cadrul  programului  „Stratregia  națională 
de îmbunătățire a situației romilor” 
Contribuția comunității  S‐a constituit un grup de inițiativă din comunitatea roma care 
au intrat în colaborare cu autoritatea locală  
Atitudinea  comunității  față  de  Nu au existat neînțelegeri pe plan local. 
proiect 
Atitudinea  romilor  față  de  Atitudinea  a  fost  favorabilă,  romii  reuşind  sa  se  organizeze 
proiect  într‐un timp scurt cu ajutorul bulibaşei. 
ONG‐uri implicate   
   
 
Proiectul „a luat naştere” din discuțiile purtate între secretarul primăriei şi bulibaşă. 
Bulibaşa i‐a adus la cunoştință nevoile comunității rome, iar secretarul a venit cu ideea de 
proiect. Acesta din urmă i‐a sugerat bulibaşei să constituie  un grup de  inițiativă pentru a 
realiza  proiectul.  Proiectul  a  eşuat  însă  pentru  că  nu  a  întrunit  condițiile  impuse  de 
finanțatori. Având  în  vedere  că  inițiativele  primăriei  în  ce  priveşte  populația  de  căldărari 
au venit din partea secretarului, micile neînțelegeri între secretar şi primar au afectat într‐o 
oarecare măsură realizarea lor. 

205
 
Numele proiectului   
Perioada de desfăşurare  Proiectul s‐a realizat în 2004 
Activitățile  desfăşurate în cadrul  Pietruirea  drumului  în  zona  în  care  locuiesc  romii.  Datorită 
proiectului  proximității  unei  balastiere  nu  s‐au  cheltuit  bani  pentru 
transport şi costul pietrei a fost mai mic decât cel de pe piață. 
Finanțator  Bugetul local 
Contribuția comunității  Romii au contribuit  cu muncă la realizarea proiectului.  
Atitudinea  comunității  față  de  Nu au existat neînțelegeri. 
proiect 
Atitudinea  romilor  față  de  Au apreciat eforturile autorităților locale. 
proiect 
ONG‐uri implicate   
   
   
Cu bani de la bugetul local s‐a realizat un proiect de pietruire a drumului în zona în 
care locuiesc romii. Pentru că aleile din interiorul comunității sunt foarte înguste, piatra a 
fost adusă de utilajele primăriei pe  aleea principală, iar romii au cărat cantitatea necesară 
pentru  a‐şi  pietrui  drumurile  laterale  şi  terenul  din  curte.  Proiectul  a  fost  mai  uşor  de 
realizat  datorită  proximității  unei  balastiere  în  comună:  ”avem  maşina  noastră,  avem  un 
camion.  Noi  plătim  numai  piatra.  Facem  un  contract,  plătim  piatra  prin  primărie  la 
capitolul  drumuri”  (secretar  primărie).  Acesta  este  un  exemplu  de  succes  în  ce  priveşte 
proiectele la nivelul autorităților locale.  
 
Numele proiectului   
Perioada de desfăşurare  Proiectul s‐a realizat în urmă cu câțiva ani. 
Activitățile  desfăşurate în cadrul  Construirea a 3 fântâni în comunitatea de romi. Proiectul s‐a 
proiectului  desfăşurat în 4 comune. 
Finanțator  Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi din Cluj 
Contribuția comunității  Romii au contribuit  cu muncă la realizarea proiectului.  
Atitudinea  comunității  față  de  Nu au existat neînțelegeri. 
proiect 
Atitudinea  romilor  față  de  Atitudinea lor a fost favorabilă având în vedere că înainte nu 
proiect  exista nici o fântână în cartierul în care locuiesc. 
 
Proiectul a venit din inițiativa bulibaşei care, la sfaturile şi informațiile primite de la 
consilierul rom județean, a acționat în vederea accesării de fonduri de la CRCR, Cluj. Deşi 
secretarul  pretinde  că  ar  fi  ajutat  la  realizarea  proiectului,  bulibaşa  a  recunoscut  doar 
ajutorul  consilierului  rom  de  la  direcția  județeană.  Totuşi,  după  relatările  consilierului 

206
social, apa din fântâni conține un nivel ridicat de nitriți. 
Consilierul  social  mi‐a  relatat  şi  despre  alte  proiecte  care  vizau  comunitatea  de 
romi: „am vrut inițial să construim un centru de locuințe sociale pentru romi. Nu am reuşit 
pentru  că  nu  avem  teren  disponibil.  Apoi  am  încercat  să  renovăm  locuințele,  fapt  iarăşi 
irealizabil  pentru  că  locuințele  romilor  sunt  majoritatea  făcute  fără  autorizație  de 
construire, terenul este proprietate privată a domeniului unității administrativ teritoriale şi, 
obligatoriu ca să intre în programul de renovare, ar trebui să aibă fiecare act de proprietate 
pe teren şi pe construcție şi atunci ne‐am oprit”.  
 
3. Relațiile celor două comunități şi capital social 
Relațiile dintre comunități 54 
Relația căldărarilor cu românii este restricționată de diferențele culturale dintre cele 
două grupuri. Aceasta se reduce la raporturi de bună vecinătate şi nu implică interacțiuni 
economice şi culturale: „căldărarii nu fac fuziuni culturale cu românii, nici nu iau de la noi, 
nici  nu  ne  dau  nimic.  Deci  ei  au  comunitatea  lor  închisă,  cu  tradițiile  lor,  cu  mentalitatea 
lor. Se simt izolați, dar se şi autoizolează până la urmă.” (consilier social primărie Vereşti). 
Între  românii  şi  romii  din  localitate  există  mai  degrabă  o  „toleranță”  reciprocă,  care  este 
dată de relațiile de putere dintre majoritate şi minoritate: „relația cu ei este foarte bună în 
momentul în care nu‐i judeci şi îi accepți aşa cum sunt şi nu te apuci să le critici tradiția şi 
nu încerci să‐i schimbi. Din moment ce vorbeşti de copii care se căsătoresc prea devreme, el 
îți spune că aşa este legea.” (ibid.) 
Schimburile şi interacțiunile sunt rare. Conform relatărilor funcționarilor primăriei, 
românii  apelează  la  căldărarii  din  localitate  atunci  când  au  nevoie  de  cazane.  Acest  lucru 
însă  se  întâmplă  rar,  cererea  de  cazane  fiind  în  general  redusă.  Cei  mai  mulți  dintre 
căldărari călătoresc sezonier în satele de munte pentru a‐şi vinde cazanele. Romii apelează 
la  români  atunci  când  „au  nevoie  să  le  facă  curățenie  în  casă,  să  le  văruiască”  (referent 
juridic)  şi  pentru  că  femeile  nu  ştiu  să  gătească  „mai  întreabă  pe  la  români  cum  se  fac 
sarmale sau cum se fac alea sau alea.” (consilier social). De asemenea, căldărarii îi invită pe 
români la nunți, dar de obicei aceştia nu vin: „am fost invitată de foarte multe ori; sincer, 
nu am fost, nu că nu aş fi vrut, dar nu am apucat.” (ibid.) Un alt moment de relaționare cu 
românii  era  atunci  când  aceştia  botezau  copii  căldărari,  însă  de  când  romii  au  trecut  la 
penticostali  nu  se  mai  practică  botezul.  Conflictele  au  fost  destul  de  rare  şi  cel  mai 
reprezentativ a fost  atunci  când  căldărarii şi‐au cumpărat  case  în zona locuită de  români. 
„Au fost câteva probleme când şi‐au luat locurile de casă între români şi au venit românii şi 
s‐au răsculat că nu vor romi între ei. A ținut o săptămână, s‐au obişnuit cu ideea, acum nu 

54
Capitolul are ca inspiraţie şi puncte de plecare interviurile cu diverşi angajati ai primăriei din Vereşti.

207
mai sunt probleme.” (ibid.)  
 
Lideri informali 
Din punct de vedere formal nu există lideri romi pentru că nu există un post inclus 
în organigramă, dar şi pentru că, după părerea consilierului social, „nu este nimeni dintre 
ei să fi depăşit 7 clase şcolare şi nu este nimeni care să vrea să lucreze de la 8 la 16, că nu 
rezistă şi nu suportă aşa ceva, ei sunt învățați cu transhumanța lor; cum să stea cu mine aici 
în birou de la 8 la 4?! Nu stau, nu au răbdarea necesară.” Ideea funcționarelor de a găsi un 
lider  cu  care  să  discute  a  fost  întâmpinată  cu  reticență  de  restul  comunității  de  căldărari: 
„au  început  să  existe  probleme.  De  ce  stă  el  aici,  că  stă  prea  mult,  că  vine  prea  des,  ne 
urmărea  mama  lui,  ne  urmărea  fratele  lui...  E  foarte  greu  şi  pentru  ei  în  comunitate  să 
accepte un lider.” (referent juridic)    
Conform relatărilor făcute de angajații primăriei, romii au mai mulți lideri informali 
care  strâng  adepți  oarecum  organizați  în  diverse  grupuri  mai  mici:  „sunt  grupați,  sunt 
bisericuțe‐bisericuțe, sunt câțiva care ascultă de Octavian, sunt câțiva care ascultă pe Florin 
şi vreo doi care îl ascultă pe bulibaşa.” Liderii informali, după părerea lor, sunt cei care ştiu 
mai  multă  carte  si  care  sunt  respectați  de  comunitate.  Toți  dețin  funcții  de  autoritate  în 
comunitate şi sunt subordonați Bulibaşei.  
Bulibaşa  este  văzut  de  către  funcționarii  primăriei  ca  un  lider  rom  foarte  activ 
căruia  primăria  poate  să‐i  acorde  foarte  puțin  sprijin  sau  deloc:  „bulibaşa  a  umblat  mult 
atunci [referitor la construcția fântânilor în comunitate]; el încearcă de câte ori aude de un 
proiect,  el  tot  încearcă  săracul.  Problema  este  ca  el  să  vină  în  parteneriat  cu  primăria, 
primăria trebuie să pună grantul acela de 5‐10% pe care îl cere orice finanțare, iar primăria 
nu are bani, anul acesta suntem în deficit de un miliard.”         
 
Capital social şi mecanisme de participare 55  
Dacă  romii  manifestă  puțin  interes  în  politică,  ori  mai  degrabă  sunt  excluşi  de  la 
posibilitățile  de  participare  politică,  la  fel  par  să  stea  lucrurile  şi  cu  implicarea  lor  în 
evenimentele culturale şi religioase inițiate de populația majoritară. Dacă este o sărbătoare 
a  satului,  căldărarii  nu  participă.  Ei  au  însă  propriile  lor  forme  de  organizare,  în  care 
participarea populației majoritare este de asemenea scăzută. „Până şi casa de adunare care 
şi‐au făcut‐o la penticostali şi‐au făcut‐o separat.” (asistent social primărie Vereşti). Cei mai 
mulți dintre căldărari sunt adepți ai cultului penticostal. Au o casă de rugăciuni proprie pe 
care şi‐au construit‐o, interesant, cu ajutorul unei fundații religioase baptiste. De asemenea, 
au cimitirul lor, separat de cel al ortodocşilor. 

55
Capitolul se bazează în mare parte pe interviul cu pastoral Adunării penticostale, Fragmentele de conversaţie
cărora nu le este indicat respondentul sunt ale pastorului penticostal.

208
De  când  au  devenit  adepți  ai  cultului  penticostal,  relațiile  sociale  dintre  români  şi 
căldărari au început să se schimbe: „din punctul nostru de vedere e benefic căci, de când s‐
au  pocăit,  au  cam  încetat  bătăile,  certurile.  Se  bea  foarte  mult  în  comunitate  înainte.” 
(asistent social primărie). 
În afara câtorva familii de căldărari care au rămas de confesiune ortodoxă („noi am 
rămas sa mai facem păcate” ‐ căldărar, fratele bulibaşei, ortodox), romii sunt penticostali şi 
au  propria  clădire  „de  adunare”,  construită  chiar  în  comunitatea  lor.  Pe  termen  scurt, 
adunarea  penticostală  a  căldărarilor  din  Vereşti  pare  să  fie  o  instituție  contradictorie  pe 
plan  local,  în  sensul  că,  prin  natura  ritualului  penticostal,  are  capacitatea  să  schimbe 
stereotipurile etnice şi rasiale ale majorității față de romi din percepții  negative în viziuni 
neutre sau chiar pozitive, însă rămâne destul de ineficientă în transformarea structurală a 
comunității şi a problemelor ei (sărăcia, lipsa utilităților, comunicarea cu instituțiile locale 
ale  majorității).  Adunarea  este  însă  într‐o  anumită  măsură  o  sursă  de  capital  social,  în 
sensul că oferă resurse  colective pentru  participare şi  mobilizare. Există însă de  multe  ori 
rupturi  între  comitetul  adunării  şi  puterea  centrală  informală  a  comunității  de  căldărari 
(bulibaşa  şi  oamenii  lui)  care  pot  avea  efecte  neintenționate  şi  pot  bloca  solidaritatea 
liderilor  în  cazul  procedurilor  de  accesare  a  anumitor  oportunități  pentru  comunitate 
(cereri de finanțare, proiecte comunitare, schimbări în relația cu autoritățile locale). Liderul 
penticostal nu  are  educație  formală,  iar  în  aceeaşi  situație se  află şi  bulibaşa.  Tot  ce  ştie a 
învățat  citind  Biblia.  Este  semnificativ  faptul  că  din  toată  comunitatea  sunt  doar  30  de 
adulți care ştiu să citească şi să scrie. Din acest punct de vedere, puțina şcoală pe care o ştiu 
liderii căldărarilor devine un monopol de putere greu de contestat de către comunitate. Din 
această perspectivă, Adunarea penticostală este o sursă de solidaritate, dar în acelaşi timp 
şi o modalitate de formare şi reproducere a noi poli de putere, şi de scindare comunitară.       
Clădirea  adunării  penticostale  a  fost  construită  de  familia  liderului  adunării.  Au 
încercat sa angajeze firme de construcții dar „cereau prea mult.” Fiecare familie a contribuit 
la vremea respectivă „cu cât a putut”, între 10 şi 30 RON. Chiar şi românii au făcut colecte 
pentru adunarea penticostală a romilor, adunând în jur de 2‐300 RON. Cum s‐a întâmplat 
ca  majoritatea  să  ajute  minoritatea  să  îşi  ridice  propria  biserică?  S‐au  dus  ei  (liderul 
penticostal  şi  familia  lui)  la  bisericile  ortodoxe  din  satele  comunei  şi  i‐au  rugat  să 
contribuie. I‐au costat cam 15000 RON materialele de construcții, în timp ce căldărarii din 
comunitate au participat cu muncă. Cam o treime dintre bărbații din comunitate au muncit 
la fundație. Mulți erau însă plecați sezonier prin sate în perioada construcției, lucru care a 
limitat participarea în muncă. „Nu puteam să‐i obligăm să stea în sat că venea iarna şi nu 
aveau de mâncare.” (lider adunare penticostală Vereşti). Cu acea ocazie, căldărarii au fost 
ajutați şi de românii din alte sate cu materiale de construcții.  
Adunarea penticostală este destul de ineficientă în susținerea financiară a familiilor 

209
aflate în sărăcie extremă. „Ajutor nu prea dăm pentru că, dacă vrei să ajuți pe cineva, vin 
alte zece familii la tine şi zic <<nouă de ce nu ne dai?>>. Dacă suntem toți pocăiți, trebuie să 
fim toți la un loc, nu se poate să ajutăm pe cineva şi pe altul nu. Am adus odată sute de saci 
cu  alimente  de  la  Pătrăuți  [de  la  Christian  Aid  Ministries],  era  să  mă  omoare  şi  pe  mine. 
Sponsorii nu îți dau pentru toți oamenii.” În fiecare duminică, la Adunare se organizează o 
colectă.  Fiecare  familie  ar  trebui  să  „dea  în  numele  Domnului”  cate  10%  din  veniturile 
câştigate  în  acea  săptămână,  dar  puțini  fac  lucrul  acesta  „pentru  că  tabla  şi  drumul  sunt 
scumpe.” Dau mai  degrabă  câte 1  RON astfel  încât Adunarea  strânge  cam  50‐60  RON  pe 
săptămână. Lipsa de ajutor din partea adunării este într‐o anumită măsură compensată de 
ajutorul reciproc pe care şi‐l acordă romii unii altora în caz de nevoie. Penticostalii, „dacă 
dau  ceva  nu  prea  cer  înapoi,  dacă  dau  ceva,  dau  pe  degeaba.”  De  obicei,  „frații” 
penticostali sunt şi vecini şi se ajută între ei.  
Consiliul  adunării  este  format  din  8  persoane  care  iau  toate  deciziile  referitoare  la 
viața comunității penticostale. Alegerile au loc din 4 în 4 ani. Există un secretar, un casier 
etc.  Consiliul  ia  decizii  şi  în  privința  oamenilor  care  tulbură  viața  comunității,  care  fură, 
care  „strică  imaginea  căldărarilor”  etc.  În  cazul  disputelor  între  romi,  consiliul  caută  de 
obicei „să facă pace între părți.” „Noi, dacă suntem pocăiți, nu mergem la tribunal.” Apar şi 
sancțiunile, până la excluderea din adunare. Dacă un pocăit dintre căldărari bea, el nu este 
niciodată „trădat” de soție, „dar la noi nu prea s‐au întâmplat cazuri.” Înainte ca romii să 
devină  penticostali,  ei  erau  altfel:  se  mai  certau  cu  românii.  Astăzi,  după  cum  spune 
pastorul, ei sunt mult mai liniştiți. „Nu se ceartă, nu mai beau, nu mai fură, pentru că le e 
frică de Dumnezeu.”  
Influența  Adunării  de  penticostali  este  însă  destul  de  redusă  în  cazul  celor  câteva 
cazuri  de  căldărari  care  s‐au  îmbogățit  din  „afaceri  cu  fier  vechi.”  „Ei  [cei  cu  case  mari, 
„castele”] sunt mai înstăriți, nu prea ne permitem să ne ducem la ei. Ei nu vin la biserică, la 
adunare.  S‐au  cam  răcit.  Unul,  când  e  înstărit,  uită  de  Dumnezeu;  când  e  sărac,  îşi  aduce 
aminte de unde a plecat. Dacă umblă după afaceri în fiecare zi, nu mai vine la Adunare. Cei 
mai  necăjiți  vin  la  Adunare,  adică  noi,  ceilalți  nu.”  De  asemenea,  influența  şi  implicarea 
Consiliului în viața familială privată este destul de redusă, drept urmare şi capacitatea de 
control social a Adunării pare sa fie la fel. „Eu [ca lider de adunare] nu pot să mă bag în 
familie.  Eu  vin  aici  şi  le  spun  de  Dumnezeu.”  Cu  toate  că sunt  penticostali  şi  au  acceptat 
destul  de  uşor  să  se  convertească  [probabil  din  considerente  identitare  şi  din  avantajele 
materiale  promise  de  misionarii  care  au  venit  în  Vereşti  după  1989],  căldărarii  rămân  în 
continuare  puternic  ataşați  de  „tradițiile”  lor.  Spre  exemplu,  fetele  la  12  ani  sunt 
considerate suficient de mari, astfel încât ele „trebuie logodite”. După căsătorie, nici băieții 
nu mai merg la şcoală. Liderul adunării, spre exemplu, are două fete, eleve în clasa întâi. El 
însă ştie de pe acum că la 14 ani cel târziu ele se vor căsători şi nu vor mai merge la şcoală. 

210
„La noi e o ruşine mare dacă o fată necăsătorită se uită după un băiat. Şi ca să nu te râdă 
vecinul  tău  şi  oamenii,  trebuie  să  o  căsătoreşti.”  Deşi  atitudinea  căldărarilor  penticostali 
față  de  şcoală  pare  să  fie  pozitivă,  se  poate  să  nu  le  fie  clară  importanța  şcolii  în  viața 
copiilor lor. „Şcoala ar fi bună pentru că la noi la Adunare trebuie să ştii să citeşti o carte, să 
vorbeşti. Rechizite pentru şcoală mai aducem de la ajutoare. Eu, dacă cunosc pe cineva în 
oraş, mă duc şi îi rog. Ştiu 5‐6 persoane [fundații umanitare] care vin să ne dea din când în 
când ajutoare.”  
Convertirea comunității la penticostali a atras şi anumite costuri. Romilor, când „au 
trecut la penticostali,” nu li s‐a mai dat voie să‐şi înmormânteze oamenii la cimitirul vechi, 
ortodox. „<<V‐ați despărțit de biserica mamă>>, aşa zice popa. A trebuit să cumpărăm un 
teren pentru cimitir. Am pus mână de la mână şi am strâns 8000 RON.” Un alt domeniu în 
care  Adunarea  penticostală  pare  să  nu  aibă  un  cuvânt  de  spus  este  relația  cu  autoritățile, 
care pare să fie monopolizată de bulibaşa şi apropiații săi, care sunt în general „ineficienți.”  
 
CONCLUZII 
Deşi  este  o  comunitate  de  romi  căldărari  tradiționali,  care  practică  nomadismul 
sezonier şi se confruntă cu problemele specifice unor astfel de comunități (stoc educațional 
redus, căsătorii timpurii, lipsa veniturilor salariale constante), comunitatea din Vereşti are 
un potențial ridicat de  dezvoltare. Lipsa tensiunilor  interetnice şi experiența anterioară în 
inițierea  unor  proiecte  în  localitate  constituie  puncte  de  sprijin  în  implementarea  unui 
proiect dezvoltare care să țintească romii din Vereşti.  
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 

211
 
IOANA‐ALEXANDRA MIHAI 
(Coechipier: ISTVAN SZABO) 
 

SUGHINA ‐ ZĂRNEŞTI 

1. Prezentarea oraşului Zărneşti 
Localizare geografică 
Oraşul Zărneşti este situat în partea de sud‐vest a depresiunii „Țara Bârsei”, într‐o 
zonă  muntoasă,  aproape  de  masivul  Piatra  Craiului.  După  împărțirea  administrativă  din 
februarie  1968,  teritoriul  zărneştean are  o  formă  relativ  alungită,  urmărind  bazinul  râului 
Bârsa. Perimetrul construit al oraşului se află la 25 de km distanță la vest față de reşedința 
de județ, municipiul Braşov, şi la 11 km față de oraşul Râşnov. Oraşul se învecinează la sud 
cu comunele Bran şi Moeciu, cunoscute pentru activitatea turistică intensă. 

Demografie 
Oraşul  Zărneşti  avea,  la  data  recensământului  din  2002,  o  populație  de  25.299  de 
locuitori, având următoarea structură pe vârste:  
 
Tabel 1. Structura pe vârste a populației din Zărneşti (Sursa datelor: Recensământul populației, 2002) 
Categorie de vârstă  0‐14 ani  15‐59 ani  Peste 60 de ani 
Număr  4.682  17.024  3.593 
 
Populația este relativ omogenă din punct de vedere etnic şi religios, fiind majoritar 
română ortodoxă. În Zărneşti trăiau, la data recensământului, 239 de maghiari, majoritatea 
de  religie  romano‐catolică.  Deşi  la  recensământ  s‐au  declarat  numai  26  de  romi,  numărul 
lor este cu siguranță mai mare, în Tohanul Nou existând două comunități mai mari de romi 
(Săticel şi Deal – numărul lor este estimat la peste 500), unde se vorbeşte şi limba romani, la 
care  se  adaugă  încă  o  comunitate,  ceva  mai  mică,  numită  Sughina  (aproximativ  150  de 
persoane),  la  marginea  oraşului  Zărneşti.  În  această  comunitate  nu  se  vorbeşte  limba 
romani,  motiv  invocat  de  unele  persoane  pentru  a  nu  se  fi  declarat  de  etnie  romă  la 
recensământ  (deşi  trebuie  remarcat  că  în  discuțiile  cu  membrii  echipei  de  cercetare  se 
refereau la ei înşişi ca fiind romi).  
În  Zărneşti  există  şi  o  comunitate  penticostală,  majoritar  română,  de  aproximativ 
360 de persoane, dintre care 16 romi.  
Economie 

212
Economia  oraşului  a  cunoscut  o  prăbuşire  odată  cu  restrângerea  activității  fabricii 
de  armament  şi  a  celei  de  celuloză.  Dacă  înainte  ele  atrăgeau  forță  de  muncă  din  toată 
regiunea  (prin  navetism),  dar  şi  din  alte  regiuni  (în  special  populație  din  jurul  oraşului 
Târgovişte), acum principala problemă a zonei, aşa cum este ea descrisă atât de autoritățile 
locale, cât şi de către locuitori, este lipsa de locuri de muncă. 
În prezent, principalele activități economice, atât în localitate, cât şi în împrejurimi 
sunt  legate  de  specificul  zonei  muntoase.  Astfel,  există,  pe  de  o  parte,  activități  ce  țin  de 
prelucrarea lemnului: câteva gatere, o fabrică de celuloză (din care a rămas o singură secție 
funcțională) şi o fabrică de prefabricate din lemn (care se află la Codlea). Pe de altă parte, 
atât  în  Zărneşti,  cât  şi  în  împrejurimi  se  desfăşoară  activități  turistice.  Pe  raza  oraşului 
există 468 de locuri în complexe turistice, pensiuni şi cabane. De altfel, turismul este văzut 
de către mulți ca fiind cea mai importantă şansă pentru dezvoltare. 
Dezvoltarea  turistică  a  oraşului  a  fost  împiedicată  tocmai  de  prezența  fabricii  de 
armament, care era obiectiv protejat. „Oraşul a fost oprit din dezvoltare, că aici a fost zonă 
industrială,  a  avut  caracter  special.  La  intrare  era  semn  de  fotografiatul  interzis.  Nu  se 
puteau dezvolta şi alte activități.” (interviu reprezentant al primăriei) 
Există două direcții majore în care s‐au îndreptat investițiile în ultimii ani. În urmă 
cu un an şi jumătate a fost înființat un parc industrial de către o firmă italiană, iar în acest 
parc funcționează 16 firme. O a doua direcție importantă este reprezentată de investițiile în 
domeniul  turismului.  Au  fost  înființate  câteva  pensiuni,  însă  investițiile  importante  sunt 
încă  în  fază  de  plan  sau  în  fază  incipientă.  Astfel,  au  fost  vândute  5  hectare  de  teren  în 
Tohanul  Nou  pentru  a  se  construi  un  sat  de  vacanță  şi  au  fost  concesionate  10  hectare 
pentru  o  tabără.  De  asemenea,  există  un  proiect  al  asociației  „Milioane  de  Prieteni”  de  a 
înființa  o  rezervație  de  urşi  unde  să  construiască  în  colaborare  cu  o  firmă  un  hotel  şi  un 
centru de conferințe.  

Forța de muncă 
Cele  două  fabrici  care  erau  principalii  angajatori,  Celohart  (fabrică  de  celuloză  şi 
hârtie) şi 6 Martie (fabrică de armament), şi‐au restrâns dramatic activitatea. Din fabrica de 
celuloză  în  prezent  nu  mai  funcționează  decât  o  singură  secție  care  face  hârtie  pentru 
carton  ondulat,  iar  o  parte  din  clădirile  fabricii  au  fost  demolate  sau  sunt  în  curs  de 
demolare. Fabrica de armament, care înainte avea aproximativ 15.000 de angajați, acum nu 
mai are decât 700 de angajați. În consecință, din centru de atracție pentru forța de muncă 
din  zonă,  Zărneştiul  a  devenit  un  oraş  unde  principala  problemă  este  lipsa  locurilor  de 
muncă. Se estimează că în Zărneşti se găsesc aproximativ 5000 de disponibilizați. Scăderea 
numărului de locuri de muncă nu a putut fi compensată decât în foarte mică măsură prin 
dezvoltarea  sectorului  serviciilor:  „Vin  străini  aici  şi  se  miră  că  aici  ziua  e  plin  pe  stradă, 

213
lumea  nu  are  nici  o  ocupație…  Asta  e  problema,  că  nu  e  nimic  pe  producție,  mai  mult 
servicii… Forță de muncă este gârlă.” (interviu fost primar) 
]  În  „Fişa  de  reprezentare  a  unității  administrativ‐teritoriale  Zărneşti”,  elaborată  la 
nivelul  primăriei  în  septembrie  2005,  este  menționată  o  rată  a  şomajului  de  70%.  Mulți 
dintre  şomeri  se  află  încă  în  perioada  în  care  primesc  salariile  compensatorii.  O  strategie 
comună  a  fost  ca  cei  apropiați  de  vârsta  pensionării  să  iasă  „pe  ordonanță”,  iar  la 
terminarea  plăților  compensatorii  să  se  pensioneze.  O  altă  strategie  este  migrația.  Tinerii 
caută locuri de muncă în Braşov sau pleacă în străinătate pentru a munci. Se estimează că, 
din jumătate din familiile din Zărneşti, este plecată sau a fost plecată cel puțin o persoană. 
În general, țările de destinație sunt Italia şi Spania.  
Dintre cei aproximativ 3000 de salariați din Zărneşti, circa 1500 lucrează în industrie 
şi  circa 500 în servicii  ce  nu țin  de domeniul  public.  Se estimează că aproximativ  1000  de 
persoane fac naveta (majoritatea la fabrica de armament, dar şi la o fabrică de prefabricate 
din lemn din Codlea), la distanțe de până în 25 km. 
Autoritățile  consideră  că  forța  de  muncă  pe  care  o  oferă  Zărneştiul  este  un  atu  al 
acestuia.  Nu  numai  că  există  o  cantitate  mare  de  forță  de  muncă  disponibilă  pentru 
potențialii  investitori,  dar  ea  este  în  general  calificată.  Cu  toate  acestea,  anunțurile 
angajatorilor aflați în căutare de forță de muncă nu se bucură de răspunsul aşteptat într‐o 
localitate  unde  locurile  de  muncă  sunt  mult  mai  puține  decât  disponibilul  de  forță  de 
muncă.  Explicația  găsită  la  nivel  de  primărie  este  publicitatea  insuficientă  făcută  acestor 
anunțuri (afişarea lor la Oficiul pentru Ocuparea Forței de Muncă). În consecință, primăria 
a  decis  să  creeze  o  bază  de  date  cu  şomerii  din  Zărneşti,  bază  care  să  stea  la  dispoziția 
angajatorilor. 
 
Sănătate  
Fiind o zonă de munte, cu poluare scăzută, nu există boli specifice zonei. Singurele 
afecțiuni determinate de mediul de lucru sunt cele digestive, cauzate de noxele din fabrica 
de prefabricate din lemn de la Codlea.  
Accesul populației la servicii de sănătate este bun. În oraş există un dispensar unde 
lucrează  6  medici  de  familie  şi  un  spital  unde  pacienții  au  acces  la  servicii  sanitare 
specializate şi unde funcționează o maternitate.  
 
Locuire 
În oraş există atât locuințe la casă, cât şi în blocuri. În general, casele (construite din 
cărămidă şi tipice zonei) sunt locuite de zărneşteni „băştinaşi”, pe când în blocuri locuiesc 
în  general  „venetici”  atraşi  în  localitate  de  oferta  de  locuri  de  muncă  în  fabrica  de 
armament. 

214
La cele 8.142 gospodării, în oraş există 3.331 branşamente la rețeaua de apă potabilă, 
340  de  branşamente  la  canalizare  (dintre  care  210  la  case  şi  130  la  blocuri),  5.340  de 
branşamente la gaze naturale, 8.266 de branşamente la rețeaua de curent electric şi 2.025 de 
conexiuni de telefonie fixă.  
Rețeaua de apă potabilă, având o lungime de 39,9 km, se află în prezent în curs de 
reabilitare. Calitatea superioară a apei potabile se datorează faptului că provine din captări 
de izvoare. Apa menajeră este colectată de rețeaua de canalizare, ce are o lungime de 19,65 
km  care  se  află  într‐o  stare  tehnică  nesatisfăcătoare  şi  care  se  află  în  curs  de  reabilitare  şi 
extindere. 
O  problemă  legată  de  locuire,  dar  şi  de  dezvoltarea  economică  a  oraşului  este 
limitare  spațială  a  oraşului  de  către  munții  din  jur,  dar  şi  de  către  apropierea  de  Parcul 
Național  „Piatra  Craiului”,  pe  teritoriul  căruia  nu  se  pot  construi  locuințe.  Din  această 
cauză, perimetrul construibil al oraşului este relativ aglomerat. 
 
Probleme în localitate şi căi de rezolvare a acestora 
Accesul  la  servicii  cum  sunt  cele  de  sănătate  sau  de  educație  nu  este  o  problemă, 
deşi  infrastructura  acestor  servicii  (clădirea  dispensarului,  localurile  şcolilor)  suportă 
îmbunătățiri.  În  ceea  ce  priveşte  infrastructura  fizică  a  oraşului,  aceasta  se  află  în  curs  de 
refacere, prin proiecte cu finanțare externă comunității, dar şi din bugetul local, ca urmare a 
contractării creditului de 10 milioane RON. De fapt, prima impresie la intrarea în localitate 
este aceea că avem de‐a face cu o administrație locală bogată: centrul oraşului este îngrijit, 
clădirea primăriei este proaspăt renovată, sunt în curs de desfăşurare lucrări la canalizare şi 
la drumuri. 
Într‐adevăr,  cea  mai  importantă  problemă  a  localității  pare  să  fie  reprezentată  de 
lipsa locurilor de muncă, ca urmare a restrângerii dramatice a activității industriale în zonă. 
Calea  cea  mai  probabilă  de  dezvoltare  a  zonei  pare  să  fie  mai  degrabă  legată  de  turism 
decât  de  industrie,  în  special  datorită  apropierii  de  Parcul  Național  „Piatra  Craiului”  şi  a 
aglomerării deja foarte mari pe coridorul Rucăr‐Bran.  
 
Proiecte anterioare 
În oraş au fost demarate în ultimii ani trei proiecte de dezvoltare, dintre care unul 
privea  constituirea  unui  centru  de  informare  şi  consultanță  turistică,  iar  celelalte  două 
vizau infrastructura locală. Atitudinea comunității locale a fost în general pasivă, locuitorii 
neimplicându‐se  în  vreun  fel,  cu  excepția  primului  proiect,  pentru  care  au  fost  găsiți  cu 
greu beneficiari care să fie ajutați să‐şi înființeze firme. Trebuie remarcat faptul că primăria 
este actorul cel mai activ în ceea ce priveşte proiectele şi că nu a colaborat cu ONG‐uri în 
vederea realizării acestora.  

215
Un eşec parțial este considerat a fi proiectul PHARE‐RICOP de reabilitare a rețelei 
de apă potabilă. Firma care câştigase licitația nu şi‐a îndeplinit obligațiile contractuale (au 
întrerupt  lucrările,  au  construit  6  km  de  rețea  subdimensionată)  şi  în  consecință  a  fost 
executată  scrisoarea  de  garanție  de  45.000  Euro  şi  a  fost  angajată  o  altă  firmă  pentru  a 
finaliza lucrările.  
 

2. Comunitatea de romi din Sughina 
Localizare geografică 
Sughina se află la marginea oraşului Zărneşti, în direcția Bran, aproape de rampa de 
gunoi care a dat şi numele comunității. La o primă vedere, pare separată de restul localității 
prin  valea  râului.  Într‐adevăr,  există  o  porțiune  de  aproximativ  50  de  metri  de  drum  pe 
marginea căruia nu se află case şi care desparte primele case din Sughina de ultimele case 
din  oraş.  Totuşi,  această  separare  pare  să  se  datoreze  mai  degrabă  văii  râului,  având  în 
vedere faptul că de‐a lungul lui se află şi case care nu aparțin de comunitatea de romi, deşi 
se află în imediata vecinătate a acesteia. 
 
Demografie 
Aşa  cum  am  menționat,  la  recensământ  majoritatea  populației  s‐a  declarat  de 
naționalitate română, cu toate că în discuțiile cu noi s‐au referit la ei înşişi ca fiind „romi” 
sau „țigani”. De altfel, Sughina este cunoscută în oraş ca fiind comunitate de romi. 
Comunitatea a apărut în anii ‘60. Inițial, acolo locuiau două sau trei familii, iar apoi, 
datorită fertilității ridicate, precum şi a migrației, în special din zona Câmpulung Muscel, 
comunitatea a crescut până la dimensiunile actuale de aproximativ 60 de familii (peste 150 
de  persoane).  Tot  datorită  fertilității  ridicate  (fiecare  familie  are,  în  general  peste  3  copii), 
populația comunității este tânără.  
Modelul este ca fetele să se mărite pe la 17‐18 ani, iar băieții pe la 19‐20 de ani, după 
terminarea armatei „când se mai maturizează, să ştie ce să facă” (interviu lider comunitate 
romă). Chiar dacă prima naştere se întâmplă destul de devreme, sarcinile la minore nu sunt 
foarte frecvente şi nici nu apar la vârste foarte mici. „Ce‐i diferențiază pe romi este că fac 
copii mai devreme, pe la 17‐18 ani. La ei e mai frecvent debutul timpuriu.” (interviu medic 
de familie) 
Lipsa  actelor  de  identitate  nu  este  o  problemă  în  Sughina.  Pentru  a  avea  acces  la 
alocația  de  stat  pentru  copii  şi  a  ajutorul  social,  membrii  comunității  şi‐au  făcut  actele. 
Singura problemă este legată de adresa din acte. Nu numai că toate adresele sunt trecute pe 
două numere de casă, dar situația terenurilor şi a caselor nefiind clarificată încă, nu se fac 
mutații la adresele de acolo. Astfel, nou‐veniții (în general în urma căsătoriei) nu‐şi pot face 

216
cărți de identitate cu noua adresă, ci primesc doar o viză de flotant pe care sunt nevoiți să o 
reînnoiască anual. 
 
Economie 
Principalul venit al familiilor din Sughina este reprezentat de ajutorul social, de care 
beneficiază majoritatea familiilor de aici. Pe lângă aceasta, membrii comunității mai fabrică 
mături  şi  cărămizi  pe  care  apoi  le  vând.  Anul  acesta  însă,  afacerea  a  fost  mai  puțin 
profitabilă, pe de o parte din cauza ploilor care au împiedicat fabricarea cărămizilor, şi pe 
de  altă  parte  din  cauza  demolării  unei  părți  a  clădirilor  fabricii  de  celuloză,  ceea  ce  a 
constituit o sursă concurentă de materiale de construcție. 
Rampa  de  gunoi,  deşi  identificată  de  mulți  membri  ai  comunității  ca  fiind  o  sursă 
de probleme, este şi o sursă de venit pentru aceştia. Romii din Sughina strâng fier vechi şi 
deşeuri  lemnoase  pe  care  apoi  le  valorifică.  De  asemenea,  având  în  vedere  că  aici  sunt 
aduse  şi  deşeuri  de  la  hipermarket‐urile  de  la  marginea  Braşovului,  rampa  de  gunoi  se 
constituie în sursă de îmbrăcăminte şi chiar alimente (conserve al căror termen de garanție 
a expirat etc.) 
Doar  o  foarte  mică  parte  din  membrii  comunității  (aproximativ  10)  sunt  salariați. 
Ocazional,  oamenii  de  aici  (în  special  bărbații)  mai  muncesc  cu  ziua  ca  muncitori 
necalificați  în  construcțiile  vilelor  sau  în  gospodăriile  românilor  ce  locuiesc în  vecinătatea 
comunității. O altă sursă de venit, ocazională şi nu foarte profitabilă, este culesul de bureți 
şi de fructe de pădure (activitate pe care o desfăşoară de obicei femeile, dar la care participă 
şi bărbați). 

Educație 
Copiii din comunitate sunt înscrişi în clasa I atunci când ajung la vârsta şcolară. O 
motivație importantă în acest sens este considerată a fi alocația pentru copii. Ei merg la o 
şcoală situată pe strada principală a oraşului, dar au de mers doar aproximativ 5‐10 minute 
până  acolo.  Cu  toate  acestea,  copiii  romi  rămân  doar  pentru  puțin  timp  în  sistemul  de 
învățământ. Ei încep să abandoneze şcoala prin clasele a III‐a, a IV‐a, dar majoritatea o fac 
ceva mai târziu, prin clasele a VI‐a, a VII‐a. Fetele abandonează şcoala ceva mai devreme 
decât băieții, pentru care obligativitatea absolvirii a opt clase pentru a putea avea permis de 
conducere  constituie  un  stimulent  de  a  rămâne  ceva  mai  mult  timp  în  şcoală.  Cu  toate 
acestea, nici în promoția 2005 şi nici  în  cea  care va  termina clasa a  VIII‐a  în  anul  2006  nu 
există  vreun  elev  rom.  De  asemenea,  în  comunitate  nu  există  elevi  de  liceu  sau  de  şcoală 
profesională  sau  studenți.  „Nu  se  prea  pregătesc,  deşi  sunt  unii  care  au  chiar  un  intelect 
bun;  dar  nu  se  pregătesc,  exact  ca  lupii  trăiesc.”  (interviu  reprezentant  şcoală).  Anii 
petrecuți la şcoală de copiii din comunitate constituie un regres față de generația adultă, ai 

217
cărei membri au lucrat în industrie şi au fost calificați la locul de muncă.  
O cauză a abandonului este lipsa de interes sau de posibilități a părinților pentru a‐
şi  sprijini  copiii  în  şcoală,  ştiut  fiind  f