Fundatia Soros Romania

Nevoi şi resurse în comunitățile de romi

Coordonator : Mălina Voicu

Fundația Soros România
Bucureşti 2007

© 2007 Fundația Soros România (FSR)
Toate drepturile sunt rezervate Fundației Soros România. Nici publicația şi nici fragmente
din ea nu pot fi reproduse fără permisiunea Fundației Soros România.
Bucureşti, 2007

Fundația Soros România
Str. Căderea Bastiliei nr. 33, sector 1, Bucureşti
Telefon: (021) 212.11.01
Fax: (021) 212.10.32
Web: www.soros.ro
E‐mail: info@soros
2
MĂLINA VOICU
INTRODUCERE

Prin tradiție, romii în România sunt o populație cu mai puține resurse în comparație
cu majoritatea populației şi cu un grad considerabil de expunere la discriminare şi la
excluziune socială. Pot fi adăugate alte caracteristici, precum “carența de modernitate”,
eterogenitate sporită sau dificultăți de estimare a dimensiunilor populației. Toate aceste
fapte au generat obstacole în intervenția socială la nivel comunitar.
Deşi puțin studiată până în anii ‘90, populației de romi i‐au fost dedicate numeroase
studii de sociologie în ultimii 15 ani. Cercetările realizate au trecut dincolo de simpla
descriere a tradițiilor şi obiceiurilor acestei populații, accentuând mai degrabă excluziunea
socială la care sunt supuşi membrii etniei. Majoritatea studiilor realizate până acum au
țintit însă câte o componentă a vieții sociale a populației de romi, subliniind situația
existentă şi sugerând eventuale căi de intervenție care vizau exclusiv domeniul respectiv.
Au apărut astfel studii vizând educația romilor, sănătatea reproducerii, locuirea sau viața
de familie 1. Un alt tip de abordare a fost cel de tip cantitativ care a încercat să surprindă
starea generală a populației de romi, propunând măsuri de intervenție la nivel național 2.
Volumul de față îşi propune să abordeze viața socială a romilor dintr‐o perspectivă
diferită, cea a vieții comunitare, a nevoilor şi resurselor existente în comunitățile cu procent
semnificativ de romi. Spre deosebire de abordările anterioare, studiul de față nu vizează un
domeniu anume al vieții sociale, ci încearcă să surprindă fațete multiple ale vieții
comunitare, precum şi modul în care diferite nevoi se îmbină la nivel comunitar, dar şi
resursele care pot fi utilizate într‐un program de dezvoltare. Astfel, cartea de față cuprinde
15 studii de comunitate care prezintă pe larg viața din aceste comunități, cu accent pe nevoi
şi resurse comunitare. Capitolele încearcă să găsească răspunsuri unor întrebări clare: care
sunt principalele probleme si nevoi în cadrul fiecărei comunități? Ce resurse pot fi
implicate intr‐un proiect de dezvoltare comunitară? Ce tipuri de strategii ar putea fi
folosite într‐un astfel de proiect? Cercetarea se fundamentează pe o paradigmă de
dezvoltare de capacități prin care s‐a încercat identificarea elementelor ce pot influenta
procesul de dezvoltare a comunității. Demersul de cercetare a fost unul de tip calitativ,
bazat în principal pe interviuri, pe observație directă şi pe analiza documentelor sociale.
1
Surdu, Mihai. 2003. Segregarea romilor în educaţie. Distanţă fizică sau socială?. Craiova. Editura Arves;
Rughiniş, Cosima. 2004. Cunoaştere incomodă. Bucureşti, Editura Printech; Voicu, Mălina, Popescu, Raluca.
2006. Căsătoria şi naşterea în comunităţile de romi. Bucureşti, Editura Educaţia 2000+.
2
Vezi Zamfir, Cătălin, Preda, Marian (editori.). 2002. Romii în România. Bucureşti. Editura Expert; Zamfir,
Elena, Zamfir Cătălin (editori). 1993. Romii între ignorare şi îngrijorare. Bucureşti. Editura Alternative
3
Pretextul care a prilejuit elaborarea prezentului volum îl reprezintă Programul de
Dezvoltarea Comunitară Integrată inițiat în 2005 de Fundația Soros, în România.
Programul, foarte ambițios, de altfel, îşi propune să creeze modele de dezvoltare
comunitară integrată în comunități cu un procent semnificativ de romi, vizând nu numai
acoperirea unor nevoi comunitare, ci mobilizarea comunității locale în vederea rezolvării
propriilor probleme. Deoarece programul urmăreşte să acopere un spectru cât mai larg de
comunități de romi, a fost necesar un proces prealabil de selecție a comunităților în care să
se intervină.
Povestea pe care o spune acest volum este practic povestea selecției comunităților în
care a fost implementat programul Fundației Soros. Într‐un prim pas, au fost selectate 15
comunități cu populație preponderentă de romi, folosindu‐se ca bază de selecție
Recensământul Comunităților de Romi (PROROMA) realizat în 2005 sub coordonarea lui
Dumitru Sandu. Următorul pas a constat în investigarea directă, pe teren, a comunităților
alese. În baza informațiilor culese au fost propuse zece comunități, din care Fundația a ales
să intervină în şase. Trebuie precizat faptul că au fost selectate comunități cu probabilitate
mare de autoidentificare. În unele cazuri rezidenții acestor comunități nu s‐au declarat la
Recensământul Populației şi Locuințelor din 2002 ca fiind de etnie Romă, însă s‐au declarat
a fi romi la Recensământul Comunităților de Romi din 2005, care a stat la baza selecției
comunităților în care ne‐am deplasat.
Volumul debutează cu un capitol care prezintă pe larg modul în care, pornind de la
Recensământul Comunităților de Romi, au fost alese cele 15 comunități în care s‐a realizat
cercetarea de teren. În elaborarea grilei de selecție a comunităților au fost folosite patru
criterii considerate a fi relevante în clasificarea comunităților de romi. Aceste criterii sunt:
localizarea în rural sau urban a comunității, poziția în cadrul localității – centrală sau
periferică, gradul de sărăcie la nivel comunitar şi regiunea istorică. Analiza literaturii de
specialitate a relevat faptul că aceste criterii departajează mult comunitățile de romi, iar
prin încrucişarea lor putem ajunge la o tipologie care să reflecte cât mai fidel diferențele
existente la nivel comunitar.
Partea centrală a lucrării conține cele 15 studii de comunitate, care abordează în
mod comprehensiv viața socială din comunitățile vizate. O echipă mixtă, compusă din
cercetători ştiințifici, cadre universitare şi doctoranzi, din Bucureşti, Timişoara, Cluj şi
Sibiu, precum şi din practicieni cu experiență în implementarea proiectelor de dezvoltare
comunitară, s‐a deplasat în comunitățile vizate şi a adunat informațiile care au ajutat la
completarea unei grile a nevoilor şi resurselor comunitare. Informațiile culese în teren s‐au
concretizat în capitolele care prezintă pe larg cele 15 comunități.
Partea finală este dedicată prezentării problemelor comunitare care se regăsesc în
toate cele 15 comunități analizate, precum şi selectării a zece comunități recomandate
4
pentru intervenție. În urma analizării datelor provenite din studiile de caz rezultă că
indiferent de mediul de rezidență, de poziționarea centrală sau periferică şi de regiunea
istorică, există o serie de nevoi comune zonelor locuite de romi care pot fi abordate într‐un
program de dezvoltare comunitară. Între acestea putem menționa: stocul redus de uman,
discriminarea pe piața muncii, lipsa actelor de proprietate asupra terenului şi casei,
pasivitatea față de problemele cu care se confruntă comunitatea ca întreg. Pornind atât de
la acest set de nevoi comune, cât şi de la problemele specifice fiecărei comunități în parte, şi
ținând cont de resursele care pot fi mobilizate la nivel local, am elaborat o serie de
recomandări de programe care ar putea fi implementate. Drumul parcurs în cadrul
demersului de cercetare se termină în faza de selecție a comunităților şi de recomandări
specifice pentru intervenție, în acest punct începe însă un nou drum mai bogat în fapte şi
mai plin în provocări, cel al implementării, al acțiunii efective. În momentul finalizării
prezentului volum această fază este în plină desfăşurare, iar istoria ei nu poate fi povestită
încă, dar sperăm să fie una de succes.
Acest volum este rodul muncii unei echipe largi de cercetători şi de practicieni cu
experiență în implementarea proiectelor de dezvoltare comunitară. Însă acest proiect nu ar
fi putut fi pus în practică şi finalizat fără suportul Monei Cosma, coordonatoarea
Programului de Dezvoltare Comunitară Integrată al Fundației Soros. Îi adresăm pe această
cale mulțumirile echipei de cercetare pentru profesionalismul de care a dat dovadă pe
întreaga perioadă de desfăşurare a programului de cercetare. Culegerea datelor în teren a
avut loc în octombrie 2005, iar întreg procesul de coordonare a culegerii datelor şi selecția
ulterioară a comunităților au fost realizate de Mălina Voicu şi Iuliana Precupețu,
mulțumirile întregii echipe îndreptându‐se către Iuliana pentru efortul depus. Alte două
persoane au intervenit decisiv în diferite faze de desfăşurare a proiectului. Este vorba de
profesorul Dumitru Sandu, ale cărui sugestii, legate de metoda inițială de selecție a celor 15
comunități, au fost extrem de utile, şi de Ovidiu Voicu, cel care ne‐a oferit suport logistic şi
administrativ pe parcursul culegerii datelor în teren. Ambilor le mulțumim pe această cale
pentru ajutorul oferit.

5
MĂLINA VOICU

DRUMUL SPRE COMUNITATE: SELECȚIA
CELOR 15 COMUNITĂȚI ȚINTĂ

Departe de a constitui un grup omogen, romii sunt o populație cu un grad foarte
ridicat de eterogenitate. O arată studiile anterioare dedicate subiectului care relevă gradul
mare de variabilitate, atât între diferitele neamuri de romi, cât şi în funcție de mediul
rezidențial, de tipul de comunitate compactă sau etnic mixtă. Pe scurt, modelul „romului”
nu există decât în mentalul colectiv sau, altfel spus, în prejudecățile sau în reprezentările
sociale ale majorității. Din acest motiv, un program care îşi propune să realizeze
dezvoltarea comunitară trebuie să țină cont de profilul particular şi de caracteristicile
specifice ale fiecărei comunități în parte.
Acest capitol urmăreşte să elaboreze o grilă pentru clasificarea comunităților de
romi în funcție de nevoia lor de intervenție la nivel comunitar. Sunt necesari câțiva paşi
pentru a construi această grilă: identificarea unor criterii relevante necesare pentru
clasificarea comunităților de romi, identificarea unui set de indicatori necesari pentru a
verifica validitatea criteriilor şi, în cele din urmă, construirea grilei şi selectarea
comunităților.
Pornind de la studiile anterioare dedicate populației rome din România, au fost
identificate câteva criterii care diferențiază comunitățile de romi. Aceste criterii sunt: zona
locuită (urban‐rural), amplasarea comunității de romi în localitate – central sau la periferie ‐
, gradul de sărăcie la nivel comunitar şi al regiunii istorice. Relevanța acestor criterii a fost
verificată prin compararea cu patru indicatori: accesul la infrastructură, tipurile de surse de
venit, volumul de educație şi lipsa actelor de identitate. Analiza a fost realizată folosind
informațiile disponibile în cercetarea PROROMA (2005) şi în cercetarea ICCV (1998). Cea
dintâi oferă informații despre comunitățile de romi din România, în timp ce a doua oferă
informații despre gospodăriile de romi.
Capitolul este structurat în patru părți, prima fiind dedicată unei prezentări
generale a caracteristicilor socio‐economice ale populației de romi. Cea de‐a doua parte
conține indicatorii utilizați în analiză, în timp ce a treia parte descrie criteriile care au fost
folosite în procesul de selecție. Ultima parte se referă la procesul de selecție al
comunităților care vor fi investigate, fiind prezentată grila care a rezultat în urma
clasificării comunităților.

6
I. CONTEXTUL
Populația romă prezintă caracteristici speciale în comparație cu alte minorități din
România. Prin tradiție, este o populație săracă, cu un statut social scăzut, obiect de
comparație şi cu o mare expunere la discriminare şi excluziune socială. Pot fi adăugate alte
caracteristici, precum “carența de modernitate” 3 sau dificultățile de identificare a
dimensiunii exacte a populației de romi.
Din perspectivă istorică, populația romă a avut o poziție dezavantajată de‐a lungul
secolelor 4. Până la sfârşitul secolului al XIX‐lea, romii au fost sclavi ai moşierilor români
sau maghiari (în Transilvania). În ultimele două secole, această populație a trăit o perioadă
de emancipare, sclavia a fost abolită în mod oficial în secolul al XIX‐lea, au primit drepturi
egale cu majoritatea populației şi loturi mici de pământ agricol. În perioada comunistă,
situația populațiilor de romi s‐a îmbunătățit. Totuşi, puterea politică comunistă a folosit
forța pentru a transforma populația romă dintr‐o populație nomadă sau semi‐nomadă într‐
o populație stabilă. Rezultatele politicilor comuniste au fost îmbunătățirea nivelului de
educație şi de implicare a romilor în piața de muncă formală. Totuşi, prețul pe care l‐au
plătit a fost integrarea forțată şi pierderea specificului cultural.
Tranziția de la o economie planificată la o economie de piață a provocat multe
transformări. Cercetările realizate în ultimii 15 ani indică o înrăutățire a calității vieții
populațiilor de romi din România 5. Şomajul a avut un efect puternic asupra participării
romilor pe piața muncii, datorită multor factori precum: restructurarea economiei, lipsa
capitalului uman sau discriminarea. Nivelul de trai al acestei populații este scăzut,
veniturile sunt scăzute şi se bazează pe surse fluctuante (activități ocazionale, munca cu
ziua în agricultură sau migrația în afara țării). Pe de altă parte, Guvernul României a
adoptat o nouă legislație împotriva discriminării şi multe organizații naționale şi
internaționale au realizat programe de sprijinire şi de integrare socială a romilor.
Dacă privim situația romilor din punct de vedere economic, se poate spune că sunt
populația cea mai săracă din România. Informațiile puse la dispoziție de Comisia Română
Antisărăcie arată că mai mult de jumătate din populația romă trăieşte în sărăcie severă, în
timp ce 9% din populația românească trăieşte în aceleaşi condiții (vezi Tabelul 1). În plus,
populația romă percepe lipsa banilor şi sărăcia ca fiind principalele lor probleme
(Cercetarea asupra Populației de Romi, ICCV, 1998). Nivelul considerabil de sărăcie a
acestui grup etnic este rezultatul combinației mai multor factori 6. Aşa cum am arătat mai
înainte, din perspectivă istorică populația romă este mai săracă, lipsită de capital economic
şi cu un statut economic scăzut. Pe de altă parte, populația de romi se caracterizează printr‐
3
CASPIS, 2003
4
Vezi Achim, 1998, pentru detalii privind istoria populaţiei Roma
5
Zamfir, Preda (ed.), 2002; Zamfir Elena & Zamfir Catălin (eds.), 1993; Pons, 1999; Împreună, 2005
6
Vezi Sandu 2005; Banca Mondială, 2003
7
un deficit de capital uman în sensul educației şi abilităților. Membrii acestui grup etnic sunt
în medie mai puțin educați decât majoritatea, iar participarea copiilor la sistemul de
educație formală este mai mică decât cea a românilor sau a altor grupuri etnice 7. Lipsa de
educație blochează accesul romilor la piața muncii formale şi îi ține închişi în capcana
sărăciei 8.

Tabelul 1. Rata sărăciei pe grupuri etnice în România (2001) 9
Rata de Sărăcie Gravă Rata de Sărăcie
Populație românească 9,3 24,4
Populație maghiară 6,4 19,9
Populație romă 52,2 75,1
Sursa: CASPIS, 2003

Discriminarea reprezintă o altă sursă de sărăcie pentru populația de romi.
Discriminarea romilor le‐a împiedicat integrarea pe piața de muncă formală, unele studii
evidențiind refuzul angajatorilor de a oferi de lucru romilor 10. În plus, se observă
discriminare şi în contextul serviciilor medicale, în şcoli sau în asigurarea ajutoarelor
sociale 11. Excluderea de pe piața muncii sau de la serviciile sociale de bază împiedică
ieşirea populației de romi din sărăcie. Mai mult, ieşirea din sărăcie este dificilă pentru
generația tânără în absența unei educații formale.
În afară de discriminare şi de lipsa resurselor, sunt şi alți factori care contribuie la
menținerea populației roma în sărăcie. Lipsa actelor de identitate (Carte de Identitate sau
certificat de naştere) sau a titlurilor de proprietate pentru casele sau pământul lor
generează o mare parte din cuantumul de excluziune socială 12. Persoanele care nu au acte
de identitate, nu au acces la ajutoarele sociale şi sunt excluşi de la sistemul de educație, de
la serviciile medicale sau de asistență socială. Absența titlurilor de proprietate pentru casele
sau pământurile lor îi expune puternic la riscul de evacuare. Lipsa documentelor oficiale
expune populația romă la un risc ridicat de excludere socială, ținându‐i prinşi în capcana
sărăciei.
Chiar dacă lipsa resurselor, discriminarea sau absența actelor de identitate joacă un
rol important în sărăcia romilor, factorul cultural nu poate fi ignorat. Aşa cum s‐a spus mai
7
Vezi Surdu, 2002; Surdu, 2003
8
Banca Mondială, 2003
9
Caspis, 2003
10
Împreună, 2005
11
Vezi Surdu, 2003; Zoon, 2001
12
Zoon, 2001; Rughiniş, 2004
8
înainte, populația romă este mai tradiționalistă decât majoritatea românilor sau a
europenilor. Studiile realizate în special în comunitățile compacte de romi evidențiază
caracterul tradițional al vieții comunității 13. În astfel de comunități singura lege valabilă
este legea comunității rome, iar conflictele sunt rezolvate folosind reguli rome nescrise.
Comunitatea este condusă de bulibaşa, care răspunde de rezolvarea problemelor locale şi de
comunicarea cu societatea din afară. Modelul familial este tradițional, bărbatul este capul
familiei, iar femeile trebuie să se supună. Vârstele medii pentru căsătorie şi cea la care se dă
naştere sunt mai mici decât la majoritatea altor populații, familia romă fiind de obicei o
familie mare cu mulți copii (peste 40% din gospodăriile de romi din România au 4 sau mai
mulți copii). Această întârziere în gradul de modernizare păstrează distanța între romi şi
majoritate, contribuind la excluderea socială a acestei populații.
Dezvoltarea de programe dedicate populației rome a întâmpinat multe obstacole.
Între acestea putem numi dificultățile de determinare a dimensiunii grupului țintă şi
eterogenitatea comunității de romi. Estimarea numărului de etnii de romi este dificilă
datorită faptului că uneori romii se declară ca aparținând altor grupuri etnice (români,
maghiari în Transilvania sau turci în Dobrogea). Statutul social scăzut al populației rome şi
discriminarea romilor îi determină pe membrii acestui grup etnic să declare, în anumite
contexte, că aparțin altor grupuri. De aceea, cifrele care se referă la dimensiunea populației
rome în România variază în limite largi. La recensământul din 2002, 2.5% din cetățenii
români s‐au declarat ca fiind de etnie romă, în timp ce un sondaj asupra populației rome
efectuat de ICCV în 1998 a estimat un procentaj de 6.7%, prin heteroidentificare.
Problemele legate de identificarea comunității țintă au o mare importanță pentru
conceperea unui program de dezvoltare comunitară. Raportul de față se referă la
comunitățile compacte de romi cu o probabilitate ridicată de autoidentificare.
Studiile dedicate populației de romi din România au subliniat eterogenitatea acestei
populații. Variația între comunitățile de romi este foarte mare în ceea ce priveşte aşezarea,
locuințele, venitul şi sursele de venit, nivelul de educație şi accesul la serviciile de educație
şi de sănătate. Există o mare variație sub aspectul zonelor locuite, dar şi o discrepanță mare
în funcție de amplasarea comunității înăuntrul/ în afara aşezării 14 sau în funcție de tipul de
comunitate – o zonă compactă de romi sau o zonă mixtă, locuită de romi şi de un alt grup
etnic 15. La conceperea unui proiect de dezvoltare comunitară se ia în considerare
eterogenitatea populației țintă pentru a acoperi variația cât mai mult posibil.

13
Şerban, 1998; Surdu, 2003; Stewart, 1997
14
Rughiniş, 2004
15
Sandu, 2005
9
II. DATE ŞI INDICATORI FOLOSIȚI ÎN ANALIZĂ
Acest raport urmăreşte să elaboreze o grilă pentru clasificarea comunităților de
romi în funcție de nevoia lor de intervenție la nivel comunitar. Primul pas al investigației
este identificarea unui set de criterii care pot fi utilizate pentru clasificarea comunităților în
funcție de nivelul lor de sărăcie şi de nevoia lor de ajutor. Al doilea pas constă în selecția
propriu‐zisă a comunităților folosind grila propusă.
Aşa cum s‐a arătat mai sus, studiul dedicat problemelor romilor indică faptul că
aceste comunități diferă în funcție de unele aspecte: zona locuită, amplasarea relativă a
comunității în localitate, gradul de compactare a grupului de romi, caracterul multietnic al
comunității locale, regiunea istorică. Analiza de față alege unele criterii de clasificare a
acestor comunități: zona locuită, amplasarea comunității de romi, gradul de sărăcie şi
regiunea istorică în care este situată comunitatea.
Au fost utilizați câțiva indicatori pentru a verifica acuratețea fiecărui criteriu de
clasificare a comunităților de romi. Dumitru Sandu (2005) arată că sărăcia comunităților de
romi este o combinație de probleme legate de infrastructură, accesibilitate, venit şi
educație. Sărăcia în comunitățile de romi este rezultatul unei combinații de cauze:
infrastructură deficitară (în sensul absenței accesului la surse de apă nepericuloase, accesul la
electricitate, la gaz natural), acces dificil în comunitate (drumuri nepavate în interiorul şi în
afara comunității), venituri care se bazează mai degrabă pe surse fluctuante de venit (precum
venitul din activități ocazionale, migrația în exterior sau agricultura) şi nivelul scăzut de
educație. Se poate adăuga lipsa actelor de identitate şi a titlurilor de proprietate.
Astfel, o infrastructură deficitară este indicator pentru condiții locative improprii
care, la rândul lor, generează probleme de sănătate. Lipsa de drumuri pavate în interiorul
şi în afara comunității a îngreunat comunicarea în comunitate şi, la fel de important,
comunicarea cu lumea din afară, păstrând comunitatea de romi izolată de restul societății.
Natura surselor de venit predominante în comunitate este foarte importantă pentru nivelul
de sărăcie. Sunt mai expuse la sărăcie comunitățile în care majoritatea oamenilor se bazează
pe surse fluctuante de venit. Întâi de toate, o sursă fluctuantă aduce venituri din timp în
timp, iar oamenii sunt expuşi la lipsa acută de bani. Pe de altă parte, veniturile informale
precum cele din activitățile ocazionale sau din migrațiile externe nu asigură accesul
gospodăriilor la ajutoarele sociale asociate veniturilor formale precum salariul, pensia sau
ajutorul de şomaj. Gospodăriile care se bazează în principal pe venituri fluctuante sunt mai
expuse la riscul de sărăcie. În plus, lipsa de educație ține indivizii departe de piața formală
a muncii sau cel puțin departe de slujbele bine plătite, perpetuându‐le starea de sărăcie.
Aşa cum s‐a arătat mai înainte, lipsa actelor de identitate exclude indivizii de la sistemele
de educație, medical şi de servicii sociale.
De aceea, criteriile propuse pentru grila de selecție vor fi verificate prin comparație
10
cu câțiva indicatori. Indicatorii aleşi sunt: accesul la infrastructură (drumuri, apă,
electricitate şi gazul natural), tipurile de venit, nivelul de educație şi lipsa actelor de
identitate în cadrul comunității.
Pentru analiză au fost disponibile două tipuri de informații: informații despre
comunitățile de romi oferite de studiul PROROMA realizat în 2005 16, şi informații despre
gospodăriile de romi, oferite de studiul ICCV asupra populației de romi realizat în 1998 17.
Primul set de informații conține informații legate de caracteristicile comunităților de romi,
în timp ce al doilea set oferă informații despre gospodăriile de romi. O combinație a
informațiilor oferite de cele două baze de date dă o imagine precisă a situației populației de
romi.
Pe de altă parte, cele două seturi oferă informații colectate la niveluri diferite şi
folosind instrumente diferite. Utilizarea celor două surse de date are avantaje şi
dezavantaje. Setul de informații PROROMA conține informații destul de noi, colectate în
2005, dar chestionarele au fost completate de reprezentanții locali. Riscurile acestei metode
sunt supraestimarea sau subestimarea unor caracteristici legate de gospodării, precum
nivelul de educație, statutul ocupațional sau tipurile de venit (oamenii şi în special romii
obişnuiau să nu îşi divulge sursele de venit de vreme ce în multe cazuri veniturile lor sunt
informale). Avantajele acestui set sunt caracterul recent al datelor şi faptul că informația se
referă la caracteristicile comunității (accesul la infrastructură, numărul de case, numărul de
ajutoare de tip Venitul Minim Garantat etc.).
Pe de altă parte, setul ICCV aduce informații culese din gospodării însă cu 7 ani în
urmă. Avantajele lui sunt o fidelitate mai mare în culegerea datelor la nivelul
gospodăriilor, precum accesul la utilități, venitul, statutul ocupațional, nivelul de educație.
Marele dezavantaj al acestei baze de date provine din faptul că informațiile sunt destul de
vechi şi este posibil ca situația populației de romi să se fi schimbat în ultimii 7 ani. De
aceea, analiza de față va utiliza informații ICCV dacă sunt disponibile pentru a studia
caracteristicile legate direct de persoane şi gospodării (precum venitul sau educația) şi
informațiile PROROMA pentru investigarea caracteristicilor comunității.

prezintă indicatorii folosiți în timpul analizei precum şi sursa de date pentru
fiecare index şi indicator.

16
Vezi Sandu, 2005, pentru detalii
17
Vezi Zamfir, Preda (eds.), 2002.
11

12
Tabelul 2. Indicatori şi sursele de date utilizate în analiză
Indicatori Indici Sursa de date Nivelul de analiză
Tipul drumului de acces în comunitate (nepavat,
PROROMA comunitate
pavat sau asfaltat)
Tipul drumului de acces în comunitate (nepavat,
PROROMA comunitate
pavat sau asfaltat)
Procentaj de gospodării fără acces la o sursă de

PROROMA comunitate
apă
Accesul la utilități
Procentaj de gospodării cu acces la gaz natural PROROMA comunitate
Procentaj de gospodării cu acces la electricitate PROROMA comunitate
Gospodăria are acces la o sursă de apă ICCV gospodărie
Gospodăria are acces la gaz natural ICCV gospodărie
Gospodăria are acces la electricitate ICCV gospodărie
Procentaj de gospodării din comunitate cu

PROROMA comunitate
salariul ca sursă de venit
Procentaj de gospodării din comunitate cu pensia
PROROMA comunitate
ca sursă de venit
Tipurile de surse de
Procentaj de gospodării din comunitate cu
venit PROROMA comunitate
venituri din Venitul Minim Garantat
Număr de salarii în gospodărie ICCV gospodărie
Număr de lucrători zilieri în gospodărie ICCV gospodărie
Număr de lucrători ocazionali în gospodărie ICCV gospodărie
Procentaj de copii care frecventează şcoala

PROROMA comunitate
regulat
Procentaj de persoane cu cel puțin educație

Educația PROROMA comunitate
elementară (4 clase) cu vârsta mai mare de 14 ani
Nivel de educație în gospodărie (pentru cei peste
ICCV gospodărie
14 ani)
Procentaj de persoane fără certificat de naştere PROROMA comunitate

Actele de identitate
Procentaj de persoane fără Carte de Identitate PROROMA comunitate

Pe de altă parte, nu toți indicatorii sunt disponibili pentru verificarea tuturor
13
criteriilor luate în considerare. În datele ICCV nu se face referire la poziția gospodăriei în
localitate. Ca urmare, analiza legată de acest criteriu foloseşte numai date oferite de studiul
PROROMA.
III. CRITERII UTILIZATE PENTRU CLASIFICAREA COMUNITĂȚILOR DE ROMI
Revizuirea studiilor dedicate populației rome indică o variație a nivelului de

dezvoltare în funcție de câteva caracteristici: zona locuită, amplasarea comunității în
interiorul sau în exteriorul localității, nivelul de sărăcie şi regiunea istorică.
1. Zona locuită. În general, în România există mari disparități între zonele rurale şi
cele urbane din multe puncte de vedere: accesul la infrastructură, accesul la servicii de
sănătate şi de educație, nivelul de venit şi tipurile surselor de venit. Studiile asupra
comunităților de romi au arătat că, în cazul acestei populații, disparitățile sunt mai mari
față de majoritatea populației. Astfel, accesul la utilități precum apa, electricitatea sau gazul
natural este cam de nouă ori mai mic pentru populația romă din zonele rurale în
comparație cu aceeaşi populație într‐o zonă urbană 18, în timp ce nivelul de venituri este
semnificativ mai mic în zonele rurale şi se bazează în principal pe activități ocazionale,
precum lucrul cu ziua 19.
Tabelul 3. Caracteristicile comunității în funcție de zona locuită
Rural Urban Test T
Procentajul mediu de gospodării din comunitate cu salariul ca

6,1 12,8 49,741***
sursă de venit
Procentajul mediu de gospodării din comunitate cu pensiile ca

7,2 7,9 0,381
sursă de venit
Procentajul mediu de gospodării din comunitate cu venituri din

56,8 45,3 24,087***
Venitul Minim Garantat
Procentajul mediu de persoane fără certificat de naştere 6,4 11,25 8,562***
Procentajul mediu de persoane fără Carte de Identitate 5,3 11,3 17,916***
Procentajul mediu de gospodării fără o sursă de apă 29,1 17 10,784***
Procentajul mediu de gospodării cu electricitate 78,2 80,2 0,872
Procentajul mediu de gospodării cu gaz natural 13,5 23,2 7,738***
Sursa: PROROMA 2005 *** p<0,001, * p<0,05
18
Vezi Dan, 2002
19
Vezi Sandu, 2005; Ilie, 2002; Berevoiescu şi alţii, 1998
14
Indicație: Celule gri din tabele indică diferențe semnificative între zonele rurale şi cele
urbane.

Datele referitoare la accesul în comunitate indică o diferență semnificativă între
zonele rurale şi cele urbane (vezi Anexa 1). Ca urmare, accesul în comunitățile rurale este
mai dificil, de vreme ce în comunitățile de romi rurale drumul de acces sau drumurile din
interiorul comunității sunt în mare parte nepavate prin comparație cu zonele urbane. În
plus, în comunitățile rurale este mai puțin probabil să găseşti un telefon public în interiorul
unei comunități de romi. Astfel, comunicarea în comunitățile de romi este mai bună în
zonele urbane decât în zonele rurale. Se poate spune că în cazul comunităților rurale
probabilitatea de a fi izolate şi de a avea dificultăți de comunicare cu celălalt grup etnic
datorită infrastructurii deficitare este mai mare.
Accesul comunităților şi gospodăriilor de romi la utilități precum surse de apă, gaz
natural şi electricitate diferă semnificativ între zonele de locuință. Analiza realizată atât la
nivelul gospodăriilor, cât şi la nivelul comunității, indică faptul că în zonele urbane
populația de romi are un acces mai bun la aceste utilități (vezi Tabelul 3). Acest fapt induce
o calitate a vieții superioară pentru romii din zonele urbane. Totuşi, analiza realizată de
Dan 20 indică faptul că numărul de locuitori pe metru pătrat este mai mare în zonele urbane
decât în cele rurale. De aceea, problemele legate de condițiile de locuire sunt diferite în
comunitățile rurale față de cele urbane. În timp ce la sat romii sunt afectați de lipsa
accesului la drumuri bune şi la infrastructură, în zonele urbane casele sunt
supraaglomerate. Acest argument susține nevoia unei intervenții atât în zonă rurală, cât şi
în zonă urbană, dar utilizând instrumente diferite şi țintind probleme diferite.
Tabelul 4. Caracteristici ale gospodăriei în funcție de zona locuită
Rural Urban Test T
Nivelul mediu de educație din gospodărie 3,6 4,6 93,650***
Numărul mediu de lucrători zilieri în

0,78 0,34 54,815***
gospodărie
Numărul mediu de lucrători ocazionali în

0,34 0,23 8,303**
gospodărie
Sursa: ICCV 1998 *** p<0,001, * p<0,05
Indicație: Celulele gri din tabel indică diferențe semnificative între zonele rurale şi cele
urbane.

20
Vezi Dan, 2002, pp. 189, Tabelul 4
15
În ceea ce priveşte tipurile de surse de venit, datele disponibile indică o situație mai
proastă în zona rurală. Gospodăriile din zonele rurale se bazează mai mult pe venituri din
activități agricole şi din Venitul Minim Garantat, în timp ce în zonele urbane gospodăriile
se bazează mai degrabă pe salarii, pensii sau câştiguri din migrația externă. La nivel de
gospodărie, numărul de persoane implicate în activități ocazionale şi în munca zilieră este
mai mare în zonele rurale (vezi Tabelul 4). În consecință, oamenii din oraşe beneficiază mai
mult de surse de venit „sigure” cum ar fi salariul, în timp ce în zonele rurale romii au un
venit fluctuant care nu îi protejează împotriva riscurilor de natură socială precum şomajul,
boala sau dizabilitățile. Procentajul mediu de gospodării cu pensii este aproape egal în
zonele urbane şi în cele rurale, datorită faptului că unii romi care au lucrat în CAP în
perioada comunistă primesc în prezent pensii, dar nivelul acestora este mai mic decât al
altor pensii.
Pe de altă parte, dacă ne uităm la diferențele în educație în zonele rurale şi cele
urbane, se poate spune că populația de romi de la sate este mai puțin educată decât cea de
la oraş. Nivelul mediu de educație într‐o gospodărie de romi este în jur de 3,6 clase în
comunitățile rurale şi în jur de 4,6 clase în cele urbane (vezi Tabelul 4). Disparitățile între
zonele rurale şi cele urbane în privința nivelului de educație sunt distribuite egal în totalul
populației. Totuşi, nivelul de educație al populației rome este mai mic decât al celuilalt
grup etnic din zona rurală 21.
Chiar dacă zona urbană are o situație bună sub aspectul venitului şi al accesului la
infrastructură, lipsa actelor de identitate este mai mare în zonele urbane decât în cele rurale
(vezi Tabelul 3). Procentajul de romi fără certificat de naştere sau Carte de Identitate este
semnificativ mai ridicat la oraşe, probabil datorită faptului că în comunitățile rurale mici
romii au mai uşor acces la instituțiile publice. Pe de altă parte, în localitățile mici oamenii se
cunosc între ei mai bine decât în marile aglomerări urbane şi este mai uşor pentru
autoritățile locale să stimuleze locuitorii să vină la primărie să îşi înregistreze copiii. Încă o
dată, comunitățile urbane de romi nu duc lipsă de probleme, dar în multe cazuri ele se
confruntă cu dificultăți de natură diferită.
Rezumând, comunitățile de romi din zonele rurale sunt caracterizate de un acces
dificil la infrastructură, o incidență ridicată a venitului fluctuant, un nivel mai scăzut al venitului
şi un nivel scăzut de educație. La rândul lor, comunitățile de romi din zonele urbane sunt
afectate de o densitate mare de locuitori pe metru pătrat şi un procentaj ridicat de persoane fără
acte de identitate.
2. Amplasarea comunității (în interiorul/în afara zonei locuite). Studii anterioare
au arătat că există o legătură directă între amplasarea periferică a comunității şi sărăcia
21
Vezi Surdu, 2002, 2003
16
veniturilor şi accesul la apă şi electricitate 22. Rezultatul analizei de față duce la aceleaşi
concluzii, indicând un nivel mai scăzut de calitate a vieții în locațiile periferice.
Considerând datele privind accesul la infrastructură, se poate spune că acele comunități
care sunt amplasate central au drumuri mai bune în interiorul şi în afara comunității (vezi
Anexa) şi au un acces corect la sursa de apă, la electricitate şi gaz (vezi Tabelul 5).
Tabelul 5. Caracteristicile comunității în funcție de amplasarea centrală / periferică în
localitate
Central Periferic Test T
Procentajul mediu de gospodării din comunitate cu salariul ca

10,4 7 12,747***
sursă de venit
Procentajul mediu de gospodării din comunitate cu pensiile ca

9,1 7 10,516***
sursă de venit
Procentajul mediu de gospodării din comunitate cu venituri din

46 57,1 24,453***
Venitul Minim Garantat
Procentajul mediu de copii care frecventează şcoala regulat 72,5 69,6 0,202
Procentajul mediu de persoane cu cel puțin educație elementară

65,1 55,9 16,623***
(4 clase) peste 14 ani
Procentajul mediu de persoane fără certificat de naştere 9,4 7,4 1,128
Procentajul mediu de persoane fără Carte de Identitate 9,3 6,3 4,513
Procentajul mediu de gospodării fără o sursă de apă 18,2 28,2 6,746**
Procentajul mediu de gospodării cu electricitate 84,6 75,8 18,531***
Procentajul mediu de gospodării cu gaz natural 24,7 14,2 8,562**
Sursa: PROROMA 2005 *** p<0,001, ** p<0,01
urbane.

În ceea ce priveşte sursele de venit, comunitățile amplasate în zona de periferie se
bazează mai mult pe transferurile sociale (precum Venitul Minim Garantat) şi mai puțin pe
salarii şi pensii. Diferențele între numărul de gospodării care primesc Venitul Minim
Garantat este semnificativ mai mare în zona de periferie, ceea ce indică o concentrare a
sărăciei în aceste tipuri de comunități. Locuitorii roma din zona centrală beneficiază de un
venit stabil oarecare precum salariul şi pensiile şi sunt mai puțin expuşi la riscul de sărăcie
22
Vezi Sandu 2005
17
severă.
Nivelul de educație cumulată este mai ridicat în comunitățile amplasate în zona
centrală. Totuşi, diferențele de frecventare a şcolii pentru generația tânără nu sunt
semnificative între zona centrală şi cea de periferie, conform datelor din Tabelul 5. Această
constatare indică faptul că în viitor diferențele între aceste două tipuri de zone se vor
diminua, cel puțin în ceea ce priveşte gradul de alfabetizare. Ultimul indicator, legat de
existența actelor de identitate nu induce diferențe între comunitățile din centru şi cele de la
periferie.
În concluzie, comunitățile de romi de la periferie se confruntă cu probleme legate
de accesul la infrastructură, cu venituri fluctuante şi cu sărăcia şi sunt caracterizate de niveluri
de educație mai scăzute pentru generația adultă.

3. Gradul de sărăcie. Sandu (2005) a clasificat comunitățile de romi din România în
5 tipuri de comunități: comunități non‐problematice, comunități cu un nivel scăzut de
probleme, comunități cu probleme generate de dificultățile de acces, comunități cu
probleme generate de lipsa infrastructurii şi comunități cu probleme grave cumulând mai
multe dificultăți. În clasificarea comunităților de romi, autorul a folosit criteriile:
accesibilitate în comunitate, accesul comunității la infrastructură (sursă de apă potabilă,
branşarea la electricitate) şi tipuri de surse de venit (VMG sau activități ocazionale). În
măsura în care clasificarea se suprapune în multe aspecte cu indicatorii utilizați în analiza
de față, noi nu vom verifica fidelitatea acestor criterii față de indicatorii noştri.
De aceea, luând în considerare tipologia propusă de D. Sandu, vom clasifica
comunitățile de romi în comunități sărace (cu probleme grave sau cu probleme de acces şi
de infrastructură) şi comunități non‐sărace (fără probleme sau cu nivel scăzut de
probleme). În măsura în care comunitățile non‐problematice nu au nevoie de interventie
specială, noi am propus eliminarea acestor comunități din grupul nostru țintă. De aceea,
clasificarea de față va considera o comunitate de romi ca fiind săracă acea comunitate care
prezintă un nivel mai ridicat de probleme sociale sau o comunitate cu nivel mediu de
probleme (generate de dificultățile de acces în comunitate sau de lipsa accesului la
infrastructură). În plus, o comunitate care nu este săracă va fi considerată în analiza de față
ca fiind o comunitate cu un nivel scăzut de probleme, conform clasificării formulate de
Sandu.

4. Regiunea istorică. Istoria populației de romi diferă semnificativ în funcție de
regiunea istorică 23. Multe studii au subliniat diferențele dintre regiunile României 24 în ceea
23
Vezi Achim, 1998
24
Vezi Sandu, 1996; 1999
18
ce priveşte nivelul de dezvoltare. Mai mult decât atât, regiunile istorice prezintă interes
pentru analiza de față nu doar din cauza nivelului de dezvoltare, dar şi datorită variațiilor
în structura etnică a populației. Astfel, există regiuni cu o concentrare mai mare de
populație de romi (ca Transilvania) şi regiuni caracterizate de diversitate etnică, precum
Banatul. Prezența unui alt grup etnic produce un nou context social în care statutul
populației de romi este diferit 25.
Pentru selectarea regiunii în care urmează să fie implementat programul de
dezvoltare comunitară au fost angajate două criterii: structura etnică a regiunii, nivelul de
sărăcie şi similitudinea sau disimilitudinea cu alte regiuni. Conform primului criteriu, grila
va include regiunea cu o mare concentrație de populație romă, dar luând în considerare
prezența altor grupuri etnice mari precum maghiarii. Tabelul 6 prezintă structura etnică la
nivel regional, luând în considerare prezența populației rome şi a celei maghiare. Conform
acestor date, doar Dobrogea are sub 1% populație romă. Crişana şi Transilvania au o mare
comunitate maghiară de asemenea. Ele sunt similare în funcție de structura etnică. Pe de
altă parte, regiunile din sud – Muntenia şi Oltenia ‐ au peste 2% din populație de origine
romă şi un procentaj scăzut de populație maghiară. Banatul este un caz aparte, fiind un
mozaic de grupuri etnice. Totuşi, comunitățile de romi din Banat nu sunt prezente în toate
categoriile grilei propuse. În ceea ce priveşte cel de al doilea criteriu, nivelul de sărăcie din
regiune, se poate spune că Moldova are nivelul cel mai ridicat la acest indicator 26. De aceea,
este destul de probabil pentru comunitățile de romi din Moldova să se confrunte cu
probleme legate de venit şi de sărăcie. În consecință, am ales trei regiuni pentru grila
propusă: Transilvania, Muntenia şi Moldova.
Tabelul 6. Procentajul de romi şi de maghiari pe regiuni istorice
% de romi în total % de maghiari în
populație total populație
Crişana 3,62 19,63
Transilvania 3,52 22,91
Muntenia 2,8 0,04
Oltenia 2,59 0,06
Banat 2,37 5,58
Bucureşti+Ilfov 1,72 0,27
Moldova 1,39 0,13
Dobrogea 0,85 0,11
Sursa: Recensământul Populației şi al Locuințelor, 2002

25
Vezi Bălăşescu, 1997
26
Vezi UNDP, 1998, p. 35 pentru detalii privind sărăcia la nivel de judeţ şi regional
19
Analizând accesul la infrastructură al gospodăriilor şi comunităților în funcție de
regiune, se poate spune că există unele diferențe regionale. Comunitățile de romi din
Moldova se confruntă cu probleme legate de drumul de acces şi de drumurile din
interiorul comunității. Este mai probabil ca o comunitate situată în Moldova sa aibă
drumuri de acces la comunitate pavate şi drumuri nepavate în interiorul comunității (vezi
Anexa). Pe de altă parte, este mai probabil ca o comunitate din Transilvania sa aibă
drumuri asfaltate în interiorul comunității. În plus, în Moldova, procentajul de acces al
gospodăriilor de romi la apă, gaz natural şi electricitate este mai mic în comparație cu
Muntenia şi Transilvania (vezi Tabelul 8).
Tabelul 7. Caracteristici ale gospodăriei pe regiuni
Muntenia Transilvania Moldova Test F
Nivel mediu de educație în

4,21 3,93 4,3 3,284*
gospodărie
Număr mediu de salarii în

1,93 1,85 1,9 2,381
gospodărie
Număr mediu de lucrători zilieri în
0,74 0,48 0,57 5,347**
gospodărie
Număr mediu de lucrători

0,31 0,27 0,26 0,463
ocazionali în gospodărie
Sursa: ICCV 1998 ** p<0,005, * p<0,05
urbane.

Datele indică diferențe între regiuni şi sub aspectul surselor de venit (vezi Tabelul 7
şi Tabelul 8). Moldova prezintă cel mai scăzut număr mediu de salarii în gospodărie, în
timp ce tot aici avem şi cel mai ridicat număr de beneficiari ai VMG în comunitate. Există
diferențe semnificative între regiuni în ceea ce priveşte numărul de lucrători zilieri în
gospodărie, procentajul fiind cel mai ridicat în Muntenia.
20
Tabelul 8. Caracteristici ale Comunității pe regiuni 27
Muntenia Transilvania Moldova Test F
Procentajul mediu de gospodării din comunitate

8 9 4 6,596***
cu salariul ca sursă de venit

9 8 8 0,465
cu pensiile ca sursă de venit

48 54 60 5,967**
cu venituri din Venitul Minim Garantat
Procentajul mediu de copii care frecventează şcoala
73 70 69 0,978
cu regularitate
Procentajul mediu de persoane peste 14 ani cu cel
63 56 61 2,791
puțin educație elementară (4 clase)
Procentajul mediu de persoane fără certificat de

10 7 8 1,146*
naştere
Procentajul mediu de persoane fără Carte de

10 4 7 4,555**
Identitate
Procentajul mediu de gospodării fără o sursă de

19 21 29 1,550
apă
Procentajul mediu de gospodării cu electricitate 84 78 74 5,157**
Procentajul mediu de gospodării cu gaz natural 12 29 8 9,632***
Sursa: PROROMA 2005 *** p<0,001** p<0,005; *p<0,05
Indicație: Celulele gri din tabel indică diferențe semnificative între zonele rurale şi cele urbane.

Frecventarea şcolii de către generația tânără nu prezintă o variație semnificativă
între regiuni însă nivelul de educație la generația adultă este diferit. Datele măsurate la
nivelul gospodăriei indică un nivel mai scăzut de educație pentru populația de romi din
Transilvania, în comparație cu Muntenia şi Moldova (vezi Tabelul 7). Aceeaşi tendință este
evidențiată de datele măsurate la nivelul comunității, chiar dacă diferența nu are
semnificație statistică.
Pe de altă parte, procentajul de persoane fără acte de identitate (certificat de naştere
şi Carte de Identitate) este cel mai ridicat în Muntenia, față de celelalte două regiuni
(Tabelul 8). Chiar dacă sunt mai educați şi mai integrați pe piața muncii, pentru romii din
Muntenia este semnificativă confruntarea cu lipsa actelor de identitate.
27
Numărul mic de comunităţi de romi din Banat, incluse în baza de date PROROMA nu permite analiza
statistică.
21
În rezumat, populația de romi din Muntenia este mult mai integrată în piața muncii
față de celelalte două regiuni, dar se confruntă cu lipsa actelor de identitate. Populația de romi
din Moldova se confruntă cu probleme serioase legate de accesul la infrastructură şi de sărăcia
veniturilor. Romii din Transilvania sunt mai puțin educați, dar ei au un acces destul de bun la
infrastructură (în special la gazul natural) prin comparație cu celelalte regiuni.
IV. SELECTAREA COMUNITĂȚILOR DE ROMI
Încrucişând cele trei criterii menționate, respectiv zona locuită, amplasarea

comunității de romi şi sărăcia, vom obține o grilă cu 8 celule, câte una pentru fiecare tip de
comunitate de romi. Folosind această grilă vom selecta aleator 8 comunități de romi din
fiecare dintre cele trei regiuni istorice (Muntenia, Transilvania şi Moldova). Rezultatul este
o listă de 24 de localități, fiecare reprezentând un tip de localitate cu un profil diferit şi cu
problemele lui specifice. Conform analizei efectuate în această lucrare, comunitățile mai
puțin expuse riscului de sărăcie şi excluziunii sociale sunt cele din zona central urbană
non‐săracă.
Tabelul 9. Grila pentru selectarea comunităților de romi
Săracă Non‐săracă

Rurală Urbană Rurală Urbană
Centrală rurală
Centrală Centrală urbană săracă Centrală rurală non‐săracă Centrală urbană non‐săracă
săracă
Periferică rurală Periferică urbană Periferică urbană non‐

Periferică Periferică rurală non‐săracă
săracă săracă săracă

Aşa cum s‐a spus mai înainte, grila de selecție va fi folosită pentru clasificarea
comunităților din interiorul celor trei regiuni istorice alese. Rezultatul este o grilă cu 24 de
categorii de comunități. Fiecare celulă din Tabelul 10 reprezintă un tip de comunitate.
Totuşi, o celulă este goală pentru că nu există comunități urbane centrale sărace în
Muntenia. Prin urmare, lista va include doar 23 de comunități. La ultimul nivel,
comunitățile vor fi selectate aleator.
Tabelul 10. Distribuția comunităților de romi pe tip şi pe regiune istorică
Muntenia Transilvania Moldova

rurală centrală non‐săracă 50 32 23
rurală periferică non‐săracă 16 13 6
urbană centrală non‐săracă 16 22 18
22
urbană periferică non‐săracă 7 17 1
rurală centrală săracă 9 7 7
rurală periferică săracă 52 94 42
urbană centrală săracă 0 3 2
urbană periferică săracă 24 41 12

Rezultatul selecției aleatorii este o listă de 23 de comunități. Pasul următor în
selectarea comunităților este reducerea listei şi țintirea intervenției în 15 comunități. Astfel,
au fost utilizate două criterii: dimensiunea comunității țintă şi tipul de comunitate sub
aspectul problemelor locale. Astfel, comunitățile mai mici, cu sub 150 de membri (vezi
Tabelul 11) au fost excluse din listă. În plus, au fost excluse şi comunitățile urbane –
centrale – non‐sărace, de vreme ce analiza indică faptul că acestea sunt mai puțin expuse
riscului de sărăcie şi de excluziune socială prin comparație cu alte comunități de romi.
Tabelul 12 conține lista comunităților în care se va efectua o evaluare socială.
23
Tabelul 11. Lista comunităților selectate pentru programul de dezvoltare comunitară
Număr de Număr de
Siruta Zona
Localitatea Județul Zona Amplasarea Sărăcia Regiunea familii de persoane
inferior locuită
romi* romi*
96806 Dagata Iaşi Zece Prăjini rurală centrală non‐săracă Moldova 145 540
162425 Băcesti Vaslui Sat Păltiniş rurală periferică non‐săracă Moldova 76 287
Cămin
174753 Focşani Vrancea Nefamilişti urbană centrală non‐săracă Moldova 20 81
Cartier Sud
20787 Buhuşi Bacău Mocirla urbană periferică non‐săracă Moldova 164 967
151068 Vereşti Suceava Căldărari rurală centrală săracă Moldova 160 600
149842 Pătrăuți Suceava rurală periferică săracă Moldova 380 1800
75105 Galați Galați Blocul Pexco urbană centrală săracă Moldova 26 162
120995 Bicaz Neamț Dodeni urbană periferică săracă Moldova 230 750
93799 Independența Călăraşi rurală centrală non‐săracă Muntenia 25 102
132280 Bălteşti Prahova Ursărie rurală periferică non‐săracă Muntenia 75 374
Cartierul
92578 Călăraşi Călăraşi urbană centrală non‐săracă Muntenia 48 218
Farfuria
13347 Mioveni Argeş Sat Făget urbană periferică non‐săracă Muntenia 20 100
68734 Runcu Dâmbovița Romi Tontea rurală centrală săracă Muntenia 21 119
93860 Lehliu Călăraşi Lehliu rurală periferică săracă Muntenia 67 243
130543 Ploieşti Prahova Cătun urbană periferică săracă Muntenia 98 250
24
34342 Rodna Bistrița‐Năsăud Între Romi rurală centrală non‐săracă Transilvania 212 1002
142783 Surduc Sălaj ‐ rurală periferică non‐săracă Transilvania 55 266
Căldărari ‐
87228 Aninoasa Hunedoara urbană centrală non‐săracă Transilvania 90 450
Rudari
145890 Tălmaciu Sibiu Tălmăcel urbană periferică non‐săracă Transilvania 46 209
Sânmihaiu
142685 Sălaj Valea Viilor rurală centrală săracă Transilvania 28 ‐
Almaşului
7829 Şibot Alba rurală periferică săracă Transilvania 20 90
89570 Geoagiu Hunedoara Cartier urbană centrală săracă Transilvania 250 750
40508 Zărneşti Braşov Sughina urbană periferică săracă Transilvania 60 150
*Conform bazei de date PROROMA
Tabelul 12. Comunitățile selectate pentru programul de dezvoltare comunitară – lista scurtă
Număr de Număr de
Siruta Zona
Localitatea Județul Zona Amplasarea Sărăcia Regiunea familii de persoane
inferior locuită
romi* romi*
96806 Dagata Iaşi Zece Prăjini rurală centrală non‐săracă Moldova 145 540
162425 Băcesti Vaslui Sat Păltiniş rurală periferică non‐săracă Moldova 76 287
20787 Buhuşi Bacău Mocirla urbană periferică non‐săracă Moldova 164 967
151068 Vereşti Suceava Căldărari rurală centrală săracă Moldova 160 600
149842 Pătrăuți Suceava rurală periferică săracă Moldova 380 1800
75105 Galați Galați Blocul Pexco urbană centrală săracă Moldova 26 162
120995 Bicaz Neamț Dodeni urbană periferică săracă Moldova 230 750
25
132280 Bălteşti Prahova Ursărie rurală periferică non‐săracă Muntenia 75 374
93860 Lehliu Călăraşi Lehliu rurală periferică săracă Muntenia 67 243
130543 Ploieşti Prahova Cătun urbană periferică săracă Muntenia 98 250
34342 Rodna Bistrița‐Năsăud Între Romi rurală centrală non‐săracă Transilvania 212 1002
142783 Surduc Sălaj ‐ rurală periferică non‐săracă Transilvania 55 266
145890 Tălmaciu Sibiu Tălmăcel urbană periferică non‐săracă Transilvania 46 209
89570 Geoagiu Hunedoara Cartier urbană centrală săracă Transilvania 250 750
40508 Zărneşti Braşov Sughina urbană periferică săracă Transilvania 60 150
*Conform bazei de date PROROMA

26
V. ANEXĂ
Tabelul 13. Tipul drumului de acces după zona locuită
Pavat şi
Nepavat Pavat Asfaltat Total
asfaltat
Rural % 14 63 19 3 100
VRA 4,3 5,7 ‐7,8 ‐3,2
Urban % 4 42 46 8 100
VRA ‐4,3 ‐5,7 7,8 3,2
χ 2 = 85,388 for ν = 3 şi p <0,005
Sursa: PROROMA, 2005

Tabelul 14. Tipul de drum în interiorul comunității după zona locuită
Pavat şi
asfaltat
% 31 64 3 2 100%
Rural
VRA 3,1 4,5 ‐10,3 ‐3,0
% 21 47 26 6 100%
Urban
VRA ‐3,1 ‐4,5 10,3 3,0
χ 2 = 119,2 for ν = 3 şi p <0,005
Tabelul 15. Access la telefon public după zona locuită
Telefon public Fără telefon public Total

Rural % 33 67 100%
VRA ‐4,0 4,0
Urban % 48 52 100%
VRA 4,0 ‐4,0
χ 2 = 16,06 for ν = 3 şi p <0,005

Tabelul 16. Tipul drumului de acces după amplasarea comunității
Pavat şi
asfaltat
Centru % 6 50 37 7 100
VRA ‐3,7 ‐2,3 4,2 2,1
Periferie % 14 59 23 3 100
VRA 3,7 2,3 ‐4,2 ‐2,1
χ 2 = 30,695 for ν = 3 şi p <0,001
Tabelul 17. Tipul de drumuri în interiorul comunității după amplasarea comunității
Pavat şi
asfaltat
% 23 53 19 4 100%
Centru
VRA ‐2,5 ‐1,9 5,9 1,9
% 32 61 5 2 100%
Periferie
VRA 2,5 1,9 ‐5,9 ‐1,9
χ 2 = 40,242 for ν = 3 şi p <0,001
Tabelul 18. Accesul la telefon public după amplasarea comunității
Telefon public Fără telefon public Total

Centru % 53 47 100%
VR

A 7,0 ‐7,0
Periferie % 27 73 100%
VR

A ‐7,0 7,0
χ 2 = 49,64 for ν = 3 şi p <0,001

4

Tabelul 19. Tipul de drum în interiorul comunității de romi după regiune
Pavat şi
asfaltat
% 42 47 9 2 100%
Moldova
VRA 3,3 ‐2,5 ‐0,8 ‐0,1
% 28 60 8 4 100%
Muntenia
VRA ‐0,4 0,8 ‐1,4 1,7
% 24 61 14 1 100%
Transilvania
VRA ‐2,3 1,3 2,0 ‐1,6
χ 2 = 17,717 for ν = 6 şi p <0,005
Tabelul 20. Tipul drumului de acces în comunitate după regiune
Pavat şi
asfaltat
% 15 60 18 7 100%
Moldova
VRA 1,4 0,7 ‐2,4 1,6
% 9 56 30 5 100%
Muntenia
VRA ‐1,0 ‐0,3 1,0 0,1
% 11 56 30 3 100%
Transilvania
VRA ‐0,2 ‐0,3 1,1 ‐1,4
5
VI. REFERINȚE
Achim, Viorel (1998) – Romii în istoria României, Bucureşti, Editura Enciclopedică
Bălăşescu, Alexandru (1997) – Romii ‐ construcție identitară. Cazul Comunei
Cristian – Sibiu, Revista de Cercetări Sociale, No. 4
Berevoiescu, Ionica & others (1998) – ‘Situația socială a romilor din județul Buzău,
Revista de Cercetări Sociale, No. ¾
CASPIS (2003) – Suport social pentru populația de romi. Analiza problemelor
sociale: direcții de acțiune, The Romanian Government
Dan, Adrian (2002) – Situația locuirii, Zamfir, Cătălin, Preda, Marian (eds.), Romii
în România, Bucureşti, Editura Expert
Ilie, Simona (2002) – Standardul economic al gospodăriilor de Romi, Zamfir,
Cătălin, Preda, Marian (eds.), Romii în România, Bucureşti, Editura Expert
Împreună (2005) – Accesul romilor la servicii sociale: realitați şi tendințe în 2005,
Bucureşti
Pons, Emanuelle (1999) – Romii din România: o minoritate în tranziție, Bucureşti,
Compania Altfel
Rughiniş, Cosima (2004) – Cunoaştere incomodă. Intervenție socială în
comunitătile defavorizate în România anilor 2000, Bucureşti, Editura Printech
Sandu, Dumitru (1996) – Sociologia tranziției, Bucureşti, Editura Staff
Sandu, Dumitru (1999) – Spațiul social al tranziției, Iaşi, Editura Polirim
Sandu, Dumitru (2005) – Targeting for poverty reduction and social inclusion în Roma
communities from Romania, PROROMA, World Bank, Bucharest
Şerban, Monica (1998) – Aspecte ale ataşamentului față de comunitatea locală,
Revista de Cercetări Sociale, No. ¾
Stewart, Michael (1997) – The Time of the Gypsies, Westview Press
Surdu, Mihai (2002) – Educația şcoală a populației de romi, Zamfir, Cătălin, Preda,
Marian (eds.), Romii în România, Bucureşti, Editura Expert
UNDP (1998) – Raportul Național al Dezvoltării Umane, Bucureşti
World Bank (2003) – Roma în an Expanding World, Budapest
Zamfir, Cătălin, Preda, Marian, (eds.) (2002) – Romii în România. Bucureşti,
Editura Expert
Zamfir, Elena, Zamfir Cătălin (eds.) (1993) – Romii între ignorare şi îngrijorare,
Bucureşti, Editura Alternative
Zoon, Ina (2001) – La periferia societății. Romii şi serviciile publice în România,
Open Society Institute, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi
6
MĂLINA VOICU
IULIANA PRECUPEȚU

METODOLOGIA CERCETĂRII

Designul cercetării s‐a bazat pe modelul construirii capacităților comunitare care
încercă să identifice într‐o manieră comprehensivă acele elemente care pot să influențeze
procesul de dezvoltare comunitară. O astfel de abordare permite evaluarea priorităților şi
oportunităților care pot susține schimbarea la nivel comunitar într‐o direcție pozitivă.
Modelul ia în considerare condițiile specifice existente la nivel comunitar încercând să
identifice atât nevoile, cât şi resursele care pot să faciliteze procesul de dezvoltare
comunitară. Printre principiile care stau la baza acestei paradigme se află planificarea
comprehensivă, participarea locală, încurajarea cooperării şi valorificarea capitalului uman
şi social.
Inventarierea capacităților de care dispune comunitatea constituie primul pas în
procesul de elaborare a unui program de dezvoltare viabil şi eficient. Modelul folosit în
această cercetare s‐a axat pe trei dimensiuni cu importanță deosebită în procesul de
dezvoltare comunitară: capitalul existent la nivelul comunității, organizațiile active în
procesul de dezvoltare şi alte caracteristici care pot facilita dezvoltarea, cum ar fi
mecanismele de participare sau experiența altor programe de dezvoltare. A fost investigată
existența a cinci tipuri de capital: material, uman, social, vital şi simbolic. În ceea ce priveşte
organizațiile, cercetarea a încercat să identifice toți actorii posibili care să joace un rol în
dezvoltarea locală: administrația locală, şcoala, biserica, organizațiile non‐guvernamentale,
serviciile sociale, serviciile de sănătate.
Capitalul uman se referă atât la stocul educațional existent la nivelul comunității,
precum şi la starea de sănătate a locuitorilor comunității. Acest tip de capital este
important, putând fi utilizate cunoştințele membrilor comunității, abilitățile acestora,
competențele lor specifice în implementarea unui proces de dezvoltare.
Capitalul vital face trimitere la caracteristicile demografice ale populației (număr,
structură pe vârste, etnică, religioasă). Şansele de implementare cu succes ale unui program
de dezvoltare comunitară depind de caracteristicile populației. De exemplu, este mult mai
dificilă mobilizarea unei populații vârstnice pentru implementarea unui proces de
dezvoltare comunitară.
Capitalul social se referă în principal la relațiile sociale existente în cadrul
comunității, vizând atât existența de relații în interiorul şi în afara grupului de rudenie,
vecinătate, precum şi de încredere interumană şi toleranță. Existența unor rețele dezvoltate
de colaborare, precum şi încredea interumană în interiorul comunității sporesc şansele de
7
implementare a unui program de dezvoltare comunitară.
Capitalul material se referă la condițiile materiale din localitate, vizând resursele
financiare (atât la administrației publice locale, cât şi ale locuitorilor), infrastructura, sursele
de venit, tipuri de activități economice, precum şi gradul general de dezvoltare economică
locală.
Capitalul simbolic face trimitere la valorile sociale împărtăşite de către populație.
Este de aşteptat ca împărtăşirea anumitor valori să încurajeze dezvoltarea, în timp ce altele
să frâneze procesul de depăşire a problemelor locale. De exemplu, valorizarea pozitivă a
cooperării şi a efortului individual în rezolvarea problemelor comune favorizează
implementarea programelor de dezvoltare, în timp ce ne‐valorizarea educației sau
pasivitatea frânează procesele de dezvoltare.
Cercetarea realizată s‐a centrat pe identificarea şi evaluarea capacităților comunitare
în scopul de a descoperi căi de rezolvare a problemelor existente la nivel comunitar. Astfel,
inventarierea capacităților comunitare s‐a focalizat pe identificarea şi evaluarea nevoilor
comunitare şi pe identificarea resurselor care pot fi folosite în contextul procesului de
dezvoltare comunitară, scopul final fiind cel de a trasa câteva posibile direcții de
intervenție.
În culegerea datelor am optat pentru metode de tip cantitativ, care au urmărit
investigarea în profunzime a fiecărei comunități avute în vedere. În cadrul cercetării de
teren au fost folosite două tipuri de metode de cercetare: interviuri cu informatori cheie,
precum şi analiza documentelor sociale. În acord cu obiectivele studiului, informatorii
cheie intervievați au fost:
autoritățile locale (primarul sau secretarul primăriei)
liderii formali şi informali (preotul, directorul şcolii, persoane recunoscute de către
membrii comunității ca fiind lideri informali)
personalul sanitar (medicul, asistenta medicală, mediatorul sanitar)
liderii formali şi informali ai comunității de romi (consilierul local reprezentând
etnia Romă în Consiliul Local, bulibaşa, alți lideri)
reprezentanți ai organizațiilor non‐guvernamentale care au implementat proiecte în
zonă
aproximativ 10 persoane reprezentând etnia Romă, selectați aleatoriu

Interviurile semi‐structurate au vizat atât comunitatea locală în ansamblul ei, cât şi
comunitatea de romi. În cazul celor două comunități localizate în oraşe mari (Ploieşti şi
Galați) investigația a vizat numai comunitatea de romi. Ghidurile de interviu au urmărit o
serie de indicatori:
principalele probleme ale localității şi potențialele căi de rezolvare a acestora
8
experiența altor proiecte de dezvoltare comunitară în localitate şi țintit pe
comunitatea de romi, cu focalizare specifică pe succesele şi eşecurile în
implementarea acestora
resursele economice existente în localitate
condițiile de locuire
principalele probleme ale comunității de romi şi potențiale căi de rezolvare a
acestora
principalele activități economice şi principalele surse de venit în comunitatea de
romi
condițiile de locuire în comunitatea de romi
participarea şcolară a copiilor romi
accesul comunității de romi la serviciile de sănătate
capitalul social şi relațiile inter‐etnice în localitate
capitalul social al comunității de romi
În plus, au fost colectați o serie de indicatori relevanți atât pentru localitate în
general, cât şi pentru comunitatea de romi. Aceşti indicatori au vizat în principal specificul
economic şi demografic al localității.
Folosind instrumentele de culegere a datelor menționate, în cele 15 comunități
investigate s‐au deplasat, în octombrie 2005, echipe mixte compuse dintr‐un cercetător
ştiințific şi o persoană cu experiență în implementarea proiectelor de dezvoltare
comunitară. Textele cuprinse în prezentul volum valorifică materialele culese în teren de
către aceste echipe, redactarea textelor aparținând în principal cercetătorilor ştiințifici.

9

Rapoartele pe
comunități

10
CLAUDIA PETRESCU

BĂLȚEŞTI

1. Prezentarea localității
Localizare geografică
Comuna Bălțeşti este situată în vestul județului Prahova, în zona Subcarpaților
interni, la 20 – 25 km distanță de municipiul Ploieşti, fiind compusă din trei sate: Bălțeşti,
centru de comună, Podenii Vechi, fosta reşedință de comună, şi Izeşti. Localitatea se
găseşte la o distanță de 8 km de drumul național DN 1A care face legătura între Ploieşti şi
Văleni de Munte, fiind străbătută de drumul județean DJ 102M. Această comună nu are
stație CFR, însă se află la 8 km de gara din Măgurele Sud.

Demografie
Conform datelor de la Direcția Județeană de Statistică, populația totală a comunei în
2002 era de 3603 locuitori, față de 3641 de locuitori cât au declarat autoritățile locale că
există în acest moment în comună. După cum se poate observa în Tabelul 1, în această
localitate nu avem de‐a face cu o populație îmbătrânită, numărul celor de vârstă activă
fiind de 2107 (populație cu vârste între 20 şi 65 de ani), adică 58,5% din totalul populației.

Tabelul 1. Populația pe grupe de vârstă
Populație stabilă total ‐ 3603
2002
0 – 4 ani 237
5 – 9 ani 216
10 – 14 ani 253
15 – 19 ani 266
20 – 24 ani 284
25 – 29 ani 301
30 – 34 ani 326
35 – 39 ani 193
40 – 44 ani 219
45 – 49 ani 201
50 – 54 ani 205
55 – 59 ani 168
11
60 – 64 ani 210
65 – 69 ani 190
70 – 74 ani 145
75 – 79 ani 118
80 – 84 ani 44
85 ani şi peste 27
Sursa: Direcția Județeană de Statistică

Compoziția etnică a comunei, conform datelor recensământului populației din 2002,
este: 3228 români, 1 german şi 374 romi. În satul Bălțeşti, conform datelor primite de la
autoritățile locale, locuiesc 912 români şi 482 de romi.
În funcție de opțiunea religioasă, populația în comună este alcătuită din ortodocşi –
3568, greco‐catolici – 1, creştini după evanghelie – 7, adventişti – 1, penticostali – 20, atei –
1, fără religie, alte religii – 5, în timp ce în satul Bălțeşti toată populația este de religie
ortodoxă.

Economie
În această zonă a județului Prahova principalele activități economice sunt extracția
de petrol şi gaze naturale şi pomicultura. Satul Bălțeşti are ca principale activități
economice comerțul cu amănuntul, prelucrarea lemnului (există un gater în localitate),
agricultura (cultivarea plantelor, pomicultura şi o moară), fabricarea produselor de
panificație (există o brutărie cu 5 angajați) şi turnătoria (aceasta fiind principala activitate
economică a comunității de romi din Ursărie şi presupune fabricarea „tuciurilor şi oalelor
din aluminiu”). Autoritățile locale din comună au declarat că agricultura din Bălțeşti este
„de subzistență” (reprezentant autorități locale), iar plantele cultivate sunt păioasele (grâu,
orz, ovăz), porumbul, floarea soarelui, cartofii.
Comuna dispune de o stație de tratare a apei care permite aprovizionarea cu apă
potabilă a localităților Urlați şi Mizil, precum şi a comunelor învecinate, Podenii Noi,
Păcureți, Gornet.
Există planuri ale unui investitor ca în viitorul apropiat să construiască o fermă de
creştere a struților care se va întinde pe 2 ha. De asemenea autoritățile locale poartă
tratative cu investitori care sunt interesați să deschidă o fabrică de confecții, unde să fie
create 100 de locuri de muncă, în special pentru femeile din comunitate, şi să construiască o
fabrică de îmbuteliat sucuri, deoarece există stația de tratare a apei care reprezintă un atu.
Primăria este dispusă să concesioneze teren pentru construcția acestor fabrici şi să acorde şi
alte facilități. Împreună cu primăria din comuna Măgurele se poartă discuții pentru crearea
unui centru medical de recuperare fizico‐locomotorie, iar Bălțeştiul va participa cu 30 de ha
12
de teren în acest proiect. Trebuie precizat că în Bălțeşti se găseşte un spital foarte bine dotat
şi cu personal calificat, care dispune de 50 de locuri numai pentru pacienții veniți la
recuperare fizico – locomotorie. Spitalul a fost renovat şi dotat cu aparatura necesară de
către Consiliul Europei. Din păcate, în acest moment primăria nu mai are fonduri pentru a
executa lucrările de reparație necesare şi nu se ştie dacă va putea susține financiar acest
spital în viitor.
Principalele investiții în ultimii 5 ani sunt reprezentate de gaterul care are 10
angajați, moara cu 2 angajați, magazinul de materiale de construcții cu 5‐6 angajați. După
cum se poate observa, numărul de angajați din aceste unități economice este destul de
redus, fiind necesară apariția altor investitori.

Forța de muncă
Gradul de ocupare al populației din satul Bălțeşti este de peste 75%. Principalul
sector de activitate în care este ocupată peste 70% din populație este agricultura (circa 900
de persoane sunt ocupate în agricultură), acest lucru datorându‐se şi faptului că
majoritatea locuitorilor comunei au teren în proprietate pe care îl cultivă. Aproximativ 5%
(60 de persoane, din spusele angajaților primăriei) din populație este salariată, iar marea
majoritate a acestora lucrează la fabricile din Ploieşti şi la Schela din Boldeşti Scăieni
(unitate a Petrom care se ocupă cu extracția petrolului şi a gazelor naturale). O parte din
salariați, 0,5%, lucrează în localitate la gater, moară şi la unitățile economice care au ca
activitate principală comerțul cu amănuntul. Pomicultura a fost, înainte de 1990, sectorul
cel mai bine dezvoltat din agricultură deoarece „aveam 700 de ha de livadă, dar acum
livezile au ajuns de râs; de aici plecau mere în toată Europa şi acum nu mai avem nici
pentru noi.” (reprezentant autorități locale).
Pe lângă aceste sectoare de activitate trebuie să amintim şi lucrătorii pe cont
propriu, respectiv producătorii agricoli (deşi aceştia au de regulă asociații familiale) şi
turnătorii, respectiv romii ursari care fac „tuciuri şi vase din aluminiu” (reprezentant
autorități locale). Numărul celor care şi‐au reînnoit, în 2005, autorizațiile de funcționare ca
persoană fizică autorizată, mai ales din rândul romilor, este destul de mic – 5, comparativ
cu numărul celor care fabrică aceste vase. Dacă într‐o gospodărie sunt 4 familii şi 8
persoane care fabrică vase din aluminiu, numai o singură persoană are autorizație şi
plăteşte taxele. În plus, la cei care au autorizații li se reduce din cuantumul venitului minim
garantat, iar beneficiarii acestuia sunt majoritar romi.
În sat, personalul primăriei ne‐a declarat că sunt în jur de 40 de şomeri indemnizați,
dar numărul celor de lungă durată nu îl cunoaşte nimeni. Autoritățile locale consideră că
„la țară nu prea putem vorbi de şomaj pentru că lumea lucrează în agricultură şi tot face
ceva”. Proporția şomerilor la nivel de comună este de circa 700 de persoane, deci numărul
13
declarat pe satul Bălțeşti este posibil să fie mai mare în realitate.
Autoritățile locale au declarat că în Bălțeşti şi Izeşti sunt cam 200 de salariați
navetişti, însă dacă „până în ‘89 treceau prin comună, într‐o zi, 54 de autobuze, care duceau
muncitorii de aici şi din celelalte localități, acum trec câteva microbuze”. (reprezentant
autorități locale). Principalele oraşe de destinație sunt Ploieşti (20‐25km), Boldeşti Scăieni
(15km) şi Văleni de Munte (10‐12 km). În total, în comună sunt 500 de salariați.
În satul Bălțeşti numărul celor care au studii superioare este de 10. Muncitorii care
fac naveta la fabricile din Ploieşti, Boldeşti sau Văleni de Munte sunt calificați, chiar dacă
unii au şcoală profesională şi apoi calificare la locul de muncă.
În comună fenomenul migrației pentru muncă este destul de dezvoltat, fiind
„plecați la muncă în străinătate peste 150 de tineri şi sunt şi câțiva romi plecați, cam 20”
(reprezentant autorități locale). Migrația „a început după ‘90 imediat, dar prin ‘92 au
început să plece masiv” (reprezentant autorități locale), iar principalele țări de destinație
sunt Spania, Italia, Germania, Portugalia. Cu banii câştigați în străinătate „îşi fac case,
cumpără apartamente, dar din pricina romilor nu cumpără aici case” (reprezentant
autorități locale), şi numai 2 frați şi‐au deschis o afacere proprie. Romii care pleacă în
străinătate sunt cei din Izeşti, „care sunt mai harnici şi mai muncitori” (reprezentant
autorități locale), nu cei din Ursărie.

Sănătate
În satul Bălțeşti nu există cabinet medical individual, sătenii mergând la medicul de
familie în Podenii Vechi (5‐6 km), Podenii Noi (3‐4 km), Matița (6‐8 km). Primăria a
achiziționat un sediu care urmează să fie amenajat ca dispensar medical, însă fondurile
alocate nu au mai ajuns de la Consiliul Județean fiind redirecționate pentru diminuarea
pagubelor provocate de inundațiile din județul Prahova din 2005.
Deşi nu are cabinet medical, satul are un spital dotat la standarde europene. Din
păcate, o parte din aparatura de ultimă generație adusă aici a fost luată şi mutată la alte
spitale din județ. Spitalul are secții de interne, ortopedie, fizioterapie, chirurgie, radiologie,
pediatrie. În plus, are 50 de locuri numai pentru bolnavii veniți la recuperare fizico‐
locomotorie, iar „aici vin oameni din toată țara pentru că suntem renumiți că suntem buni
şi avem personal calificat” (reprezentant autorități locale). Din păcate, pentru a putea fi
primiți în spital, bolnavii au nevoie de trimitere de la medicul de familie, care nu există în
localitate şi unde ajung greu din cauza distanțelor mari ce trebuie să le parcurgă şi a
mijloacelor de transport care sunt rare.

Locuire
Marea majoritate a caselor sunt construite din cărămidă, asta şi pentru că, în Izeşti,
14
romii făceau cărămidă şi le era uşor să o procure, iar casele mai vechi sunt construite din
paiantă. Din chirpici sunt construite casele romilor din Ursărie.
Satul beneficiază de toate utilitățile necesare: rețea de apă, având şi stație proprie
de tratare a apei, curent electric, gaze naturale (de aproape 50 de ani), telefonie fixă, cablu
tv. Singura utilitate care nu există în comună este canalizarea, dar autoritățile au declarat că
au în proiect să facă şi această investiție în viitor.

Probleme în localitate şi căi de rezolvare a acestora
Din punctul de vedere al autorităților publice, principalele probleme ale localității
sunt: lipsa dispensarului medical; „etniile”, respectiv romii care trăiesc în condiții precare,
nu au acte, nu muncesc; inundațiile care au făcut pagube de 1 miliard de lei; lipsa
fondurilor pentru plata profesorilor care activează în cadrul unităților de învățământ din
comună.
Din interviurile realizate cu liderii informali ai comunității a reieşit că principalele
probleme ale satului sunt: asfaltarea străzilor; romii care au un nivel scăzut al calității vieții
şi care comit acte de delincvență (respectiv „fură” de la ceilalți locuitori ai comunei); lipsa
dispensarului medical. După cum se poate observa, lipsa dispensarului medical din sat şi
„romii” sunt considerate a fi probleme atât de liderii formali, cât şi de cei informali ai
comunității..
Problema cea mai gravă a localității în opinia autorităților, care se regăseşte şi
printre problemele enumerate de către liderii informali non‐roma, o constituie lipsa (de 5
ani) a unui dispensar medical unde să aibă medic de familie. Deşi există spital în sat, nu se
pot duce la el fără trimitere de la medicul de familie. Această problemă a fost identificată ca
fiind extrem de importantă şi de către liderii comunității roma. Foarte mulți săteni sunt în
vârstă şi nu pot să se deplaseze 5‐6 km de fiecare dată când au o problemă de sănătate, mai
ales că mijloacele de transport în comun sunt destul de rare. În plus, de la şcoală au
declarat că „şi asistentul abia trece pe la şcoală să facă vaccinurile” (reprezentant instituție
publică), iar copiii romilor din Ursărie nu sunt vaccinați deoarece, deşi personalul medical
a declarat că merge să facă vaccinuri, „fug când ne văd fiindcă le e teamă de riscurile
vaccinării pentru că au auzit că fac convulsii şi mor copiii” (reprezentant medical). Pentru
rezolvarea problemei dispensarului medical, autoritățile comunei au achiziționat deja un
spațiu care urmează să fie renovat şi dotat cu aparatura necesară imediat ce se vor primi
fonduri de la nivel județean.
O altă problemă identificată de către autorități şi liderii informalii, şi considerată
importantă de către aceştia din urmă, o reprezintă situația drumurilor. Drumul de acces în
comună este asfaltat, iar drumul comunal este asfaltat printr‐un proiect de 9 ani (deoarece
fondurile au venit „cu țârâita” – reprezentant autorități locale) derulat prin Consiliul
15
județean Prahova, însă au mai rămas 535 m de asfaltat, respectiv bucata care dă în drumul
județean. Primăria a reuşit să „aranjeze” cu o firmă să asfalteze şi această bucată de drum şi
să plătească anul următor, deoarece fondurile nu au ajuns din cauza inundațiilor. Mai sunt
18 km de drum care ar trebui asfaltat şi care în acest moment e balastat, dar ʺla inundații s‐
a dus piatra”. Deja primăria a dus pietriş pe aceste drumuri, iar locuitorii l‐au împrăştiat,
însă aceştia ar dori ca aceste drumuri să fie asfaltate pentru că aşa ar „scăpa de noroi şi de
mizerie”. Drumurile în comună nu arată rău, din contra, sunt drumuri bune de țară.
Atât autoritățile publice locale, cât şi liderii informali non‐roma au identificat ca
problemă romii. Cetățenii români se plâng de faptul că romii lasă caii liberi şi aceştia strică
gardurile şi culturile celorlalți. Romii sunt considerați o problemă de către autorități
deoarece: „trăiesc groaznic”, „cei din jur (românii) nu au nimic (respectiv culturi) că lasă
caii slobozi şi fac prăpăd”, „toate casele, mă rog adăposturi, sunt construite fără
autorizație”, „trăiesc zeci de indivizi într‐o casă”, „romii nu au acte deşi le‐am mai făcut o
dată cu cei de la Partida Romilor, dar acum trebuie să le facem iar”, „sunt asistați social,
dar sunt refractari să facă munca, iar dacă ar fi fost să aplic litera legii 416, nu ar fi primit
nimic”, „ieri am fost cu poliția să facă curat în curte şi în fața curții”, „nu au unde munci şi
nici nu le place”, „sunt săraci, dar nici pământul nu muncesc”, „nu au acte pe casă şi
majoritatea au ocupat abuziv terenuri” (reprezentant autorități locale).
Primăria a încercat să rezolve o parte din aceste aspecte problematice ale
comunității roma: le‐a făcut acte, dar aceştia le‐au pierdut, iar nou‐născuților le fac numai
când trebuie să primească ajutor pentru ei; le‐a dat 15 loturi de 500 m fiecare pentru a îşi
face case; i‐a împroprietărit cu teren, dar romii nu îl cultivă. În plus, au pus la dispoziția
unor investitori spațiu unde să dezvolte o afacere prin care să angajeze romi; aceşti
investitori au utilaje performante pentru producerea de vase din aluminiu şi alte obiecte
care se realizează prin turnare, dar nu există piață suficient de dezvoltată pentru
comercializarea acestora şi, din acest motiv, va mai dura până se va da drumul la atelier.
Pe lângă acestea, au făcut un proiect Phare pentru romi care să le permită refacerea
infrastructurii, respectiv asfaltarea drumului de acces spre comunitate; din păcate acest
proiect le‐a fost respins. Se lucrează la un nou proiect pentru Autoritatea Națională pentru
Romi (programul Activități de implementare şi monitorizare a Strategiei pentru îmbunătățirea
situației romilor – Parteneriat pentru sprijinul romilor 2005) tot pentru refacerea infrastructurii;
de fapt, voiau să adapteze proiectul depus la Phare. Drumul de acces înspre comunitate
este pietruit şi nu arată rău (este un drum de țară, e posibil ca la ploi să se facă noroi), dar,
după cum au declarat românii, romii nu au împrăştiat piatra adusă de primărie pe drum în
dreptul caselor lor.
Primăria a mai semnalat şi problema inundațiilor din 2005 care au produs pagube
de 1 miliard de lei; o casă a fost evacuată (se fac demersuri pentru rezolvarea situației
16
acestei familii), şi au fost stricate drumurile, respectiv piatra de pe drumuri a fost luată.
Pagubele sunt însă mult mai mici decât în alte comunități.
Principala resursă a comunității care poate fi mobilizată, atât în opinia liderilor
formali, cât şi a celor informali, o reprezintă forța de muncă a sătenilor.

Proiecte anterioare
Între anii 2000 – 2001 s‐a desfăşurat proiectul „Centru zonal de formare şi
reconversie profesională pentru tineret”, finanțat de Comisia Europeană prin programul
Phare ‐ Politică regională şi de coeziune, restructurare industrială şi resurse umane. În
cadrul acestui proiect au fost derulate activități pentru dezvoltarea calităților profesionale,
cursuri de recalificare şi pregătire a forței de muncă, printre care şi cursuri de informatică.
În acest moment cei din comunitate aşteaptă să treacă perioada de derulare şi monitorizare
a proiectului pentru a putea utiliza calculatoarele achiziționate pentru şcoală. Comunitatea
consideră că este un lucru bun că s‐a derulat acest proiect, dar nu ştiu ce se întâmplă acolo
şi nu s‐a implicat.
Un alt proiect derulat a fost cel de modernizare a drumului comunal care a început
în 1996 şi nu s‐a finalizat. Fondurile pentru asfaltarea drumului comunal au venit de la
Consiliul județean şi din acest motiv au venit neregulat, lucrarea durând foarte mult şi
nefiind încă finalizată.
Proiectul „Reabilitarea construcției la Şcoala de arte şi meserii” are ca perioadă de
desfăşurare 2005 – 2007 şi este finanțat de Comisia Europeană prin programul Phare 2003 ‐
Acces la educație. Prin intermediul acestui proiect se va reabilita şi moderniza clădirea
Şcolii de arte şi meserii. Din păcate, comunitatea nu cunoaşte nimic despre aceste proiecte
şi nu a fost implicată cu nimic în derularea lor.

Reuşite şi eşecuri în implementarea proiectelor anterioare aşa cum rezultă
din experiența celor care au lucrat în localitate
Pe lângă cele 2 proiecte cu finanțare din partea Comisiei Europene menționate deja,
comunitatea a mai aplicat la încă unul: un proiect SAPARD pentru infrastructură.
Proiectul SAPARD: primăria a avut inițiativa acestui proiect, iar informarea au primit‐o de
la Consiliul Județean Prahova. Proiectul a fost întocmit de o firmă specializată deoarece
„primăria nu are servicii specializate” (reprezentant autorități locale). Proiectul nu a fost
eligibil deoarece erau câteva neconcordanțe în documentația tehnică. Proiectele se fac prin
Consiliul județean care asigură şi contribuția financiară pe care trebuie să o aibă
comunitatea. Cei de la primărie s‐au plâns de faptul că „termenele de depunere a
proiectelor sunt scurte şi ei nu au servicii specializate” (reprezentant autorități locale).
Acest proiect SAPARD cuprindea refacerea infrastructurii în comunitatea de romi. Romii
17
ştiau de acest proiect şi acum au impresia că autoritățile locale nu vor să le facă drumul, nu
că proiectul a fost respins.
Şcoala a avut două încercări de a realiza proiecte în parteneriat cu Inspectoratul
Şcolar Prahova: Să creştem împreună!, proiect pentru comunitatea roma care a fost respins
deoarece „județul Prahova este un județ bogat”, şi Reabilitarea învățământului rural, unde au
primit punctaj mediu şi intrau în faza a doua de finanțare. Prin programul Say, derulat de
MEC şi SIVECO, au primit 10 calculatoare.

2. Comunitatea de romi
Comunitatea de romi din comuna Bălțeşti se numeşte Ursărie şi este poziționată la
periferia localității. Ursăria este un cartier mai mare în care trăiesc români şi romi şi care se
află lângă centru comunei. Casele romilor sunt poziționate la periferia acestui cartier.

Demografie
Autoritățile locale au declarat că sunt aproximativ 220‐250 de persoane între 0 şi 14
ani, iar bătrâni sunt destul de puțini. Comunitatea de romi nu este îmbătrânită, din contră,
„la grădiniță cei mai mulți dintre copii sunt romi”.
Lipsa actelor de identitate nu este o problemă majoră a comunității de romi
deoarece „acum câțiva ani, împreună cu fundația Tudor, le‐am făcut acte la toți”
(reprezentant comunitate roma), însă mai sunt cazuri care nu au acte deoarece le‐au
pierdut.

Economie
Principala sursă de venit a romilor din comunitatea Ursărie o constituie ajutorul
social obținut în baza legii 416 (venitul minim garantat). Alte activități economice
aducătoare de venit sunt reprezentate de: fabricarea vaselor din aluminiu (sunt 5
autorizații de producător în comunitate); cărăuşia cu sare (iau sarea de la Predealul Sărat, o
macină şi o duc la câmp), mere şi pepeni. Deşi majoritatea fabrică vase din aluminiu, numai
5 au autorizații, respectiv acestea sunt obținute pe familie. Dacă în familie lucrează 10
persoane tuciuri, numai unul are autorizație. Romii din Ursărie sunt grupați pe familii, iar
acestea sunt extinse.

Educație
participarea şcolară în general şi pe sexe
Copiii romi frecventează şcoala din localitate şi nu există diferențe între sexe (toți
18
copiii merg la şcoală): „Nu există diferențe între fetele şi băieții romi în ceea ce priveşte
abandonul şi frecvența.” (reprezentant instituție publică). Clasele la şcoală sunt mixte şi nu
există discriminări între elevii romi şi cei români. La clasele primare şi la grădiniță copiii
romii sunt majoritari.
La şcoala din Bălțeşti există clase de alfabetizare şi recuperare şi clase cu frecvență
redusă unde vin foarte mulți romi, chiar şi cei care au depăşit vârsta şcolară. Ideea formării
acestor clase a venit în urma solicitărilor primite de la romii din comunitate şi la sugestia
Inspectoratului Şcolar Prahova.

abandonul şcolar (când apare, cauze, diferențe între fete şi băieți)
În Bălțeşti numai 3 romi au abandonat şcoala, aceştia fiind de la Şcoala de Arte şi
Meserii (SAM) şi de la clasa cu frecvență redusă (ciclul gimnazial), iar motivul abandonului
îl reprezintă faptul că munceau. 88% dintre romi promovează ciclul primar, iar cei care nu
au promovat au acasă condiții de studiu precare şi nu pot învăța.
Romii nu prea frecventau grădinița, dar „de când se dă cornul şi laptele
frecventează şi grădinița” (reprezentant instituție publică).

gradul de educație al comunității (în general nu au mai mult de 4 clase sau sunt mai
educați) şi calificarea profesională (majoritatea au lucrat în industrie sau nu au fost calificați
niciodată etc.)
Romii în vârstă (peste 60 de ani) au 4 clase sau nu au şcoală deloc. Liderul informal
al romilor a declarat că majoritatea „ăstora tineri au 10 clase, dar avem copii care au
terminat facultatea şi sunt în şcoală. Depinde de noi dacă avem posibilitatea să‐i ținem”. În
comunitate există 5 salariați care au calificare profesională, restul care fac vase din
aluminiu au învățat meşteşugul din familie.

performanțe şcolare ale copiilor din comunitate (există cazuri de frecventare a liceului, şcolii
profesionale sau a învățământului superior)
Există o persoană cu studii superioare în comunitate şi câțiva care frecventează
liceul (1‐2). Ceilalți urmează cursurile Şcolii de arte şi meserii din localitate.
Băiatul care a terminat studii superioare a fost propus de către primar să fie liderul
comunității, dar romii nu au acceptat deoarece „nu este de‐al nostru”. Autoritățile locale au
declarat că „cei care au carte sunt priviți ca trădători de neam” (reprezentant autorități
locale).

relația cu personalul didactic
Cadrele didactice sunt foarte apropiate de comunitatea roma şi foarte respectate de
19
către membrii comunității; acestea merg destul de des în comunitate pentru a discuta cu ei
şi a vedea care sunt problemele cu care se confruntă elevii romi. În plus, unele cadre
didactice stau chiar în cartierul numit Ursărie. De multe ori cadrele didactice se deplasează
în comunitate atunci când sunt probleme de frecvență.

Forța de muncă
gradul de ocupare şi sectoare de ocupare (industrie, agricultură, servicii etc.)
În comunitate, conform datelor de la primărie, sunt 5 salariați navetişti care
lucrează în industrie. Romii nu cultivă pământul deoarece ei declară că nu au, dar
reprezentanții de la primărie au afirmat că loturile lor sunt necultivate. Majoritatea
populației roma lucrează pe cont propriu fie fabricând tuciuri, fie făcând cărăuşie.

proporția şomerilor şi a şomerilor de lungă durată
Şomeri indemnizați nu există în comunitate, iar majoritatea celor apți de muncă ar
putea fi considerați şomeri din moment ce nu au un loc de muncă. Numărul romilor care
fac naveta este de 5 şi lucrează la Ploieşti (20‐25km) şi Boldeşti Scăieni (15km).

Sănătate
bolile cele mai frecvente în zonă (dacă există)
Bolile de care suferă romii nu diferă de cele ale românilor, respectiv boli cardiace,
infecții respiratorii etc. În comunitatea roma din Ursărie există un focar de TBC, după
declarațiile reprezentanților medicali, deoarece pacientul nu doreşte să meargă să se
trateze.
Personalul medical consideră că principala problemă a romilor „este igiena”
(reprezentant medical). Romii se îmbolnăvesc de cele mai multe ori din cauza lipsei igienei.
Romii au declarat că fac vaccinările necesare copiilor, dar personalul medical a
afirmat că deşi „vaccinările la copiii sub un an le fac personal acasă, e rea voință că fug
când ne văd” (reprezentant medical).

unitățile sanitare la care populația are acces (în localitate sau la distanță mică)
În satul Bălțeşti, aşa cum am mai spus, nu există cabinet medical individual, romii
mergând la medicul de familie în Podenii Vechi (5‐6 km) sau Matița (6‐8 km).

relația cu personalul sanitar
Mediatorul sanitar nu este cunoscut în comunitatea de romi, deoarece a declarat că
„în Ursărie nu prea am curaj să merg. Merg doar când trebuie să fac raportarea pentru că
romii de acolo îmi spun că, dacă vreau să îmi spună, ceva să le dau ajutor.” (reprezentant
20
medical). Mediatorul sanitar este tot de etnie romă, dar din comunitatea din Izeşti, iar
relațiile dintre cele două comunități nu sunt foarte bune.
Medicul de familie la care sunt înscrişi cei mai mulți romi a declarat că „ursarii vin
foarte des la doctor, cât se poate de des chiar, şi nu pleacă fără o rețetă gratuită. Chiar dacă
nu au nimic, trebuie să le dai ceva de poftă de mâncare.” Romii au afirmat că medicul de
familie nu face diferențe între ei şi români, dar „dacă te duci la medic cu mâna goală nu te
vede bine” (lider informal roma).
Personalul medical apreciază că femeile roma din Ursărie nu vor „să ia
contraceptive pentru că ei vor să facă copii ca să ia alocația şi ajutorul. În plus au frica
bărbaților care spun că nu le înmulțesc neamul şi nu mai stau cu ele” (reprezentant
medical). Deşi femeile roma gravide nu vin la medic în timpul sarcinii, imediat după ce
nasc „vin cu fişa copilului ca să le dau, iar laptele praf îl iau ca să îl vândă” (reprezentant
medical). În comunitatea roma nu sunt femei care avortează, iar cele care fac avorturi sunt
fetele de 12‐13 ani care merg la medic în Ploieşti.
Personalul medical evită să meargă în comunitate şi ajung acolo doar când trebuie
să predea diverse raportări.
Mediatorul sanitar a afirmat că au făcut anul trecut în comunitatea roma din Ursărie
o campanie cu pliante intitulată „Reguli de igienă personală şi familială”, prilej cu care a
descoperit că sunt copii romi care „nu ştiu ce e aia o periuță de dinți” (reprezentant
medical). Campania a fost inițiată de Fundația Tudor.

Locuire
materialul de construcție al caselor ‐ în principal cărămida, BCA, chirpici, paiantă, altul
Toți romii locuiesc la casă. Marea majoritate a caselor romilor sunt construite din
chirpici, dar sunt şi case din cărămidă.

acces la utilități: rețea de apă, canalizare, curent electric, gaze naturale, telefonie fixă
Romii au acces la următoarele utilități: rețea de apă, curent electric, telefonie fixă,
gaze. Canalizare nu există în comună. Nu toți romii beneficiază de aceste utilități: unii nu
au trasă rețeaua de apă, curent electric au în general toți, dar nu legal, ci trag fire de la cei
care au, telefon fix au puțini şi la fel şi gaze. Gazele sunt considerate un lux şi de unii dintre
români, iar romii nu au cu ce să plătească gazele şi preferă să facă focul cu lemne sau
coceni.

probleme speciale de locuire în zonă (teren instabil, pericol de inundații, case de calitate
proastă, supra‐aglomerare etc.)
În general casele au un aspect neîngrijit, iar ei nu „îşi fac curat nici în curte şi îi
21
plătesc de la ajutorul social ca să îşi facă curat în curte. Mă rog de ei să îşi lipească casele şi
să le văruiască. Ieri am fost cu poliția ca să îi oblig să îşi facă curat în curte” (reprezentant
autorități publice). Multe case au crăpături, acoperişul stă să pice. Într‐o casă stau cam 3‐4
familii, fiecare având câte o cameră. Fiecare familie are între 6 şi 8 membrii, deci putem
spune că există supra‐aglomerare în comunitatea de ursari. Marea majoritate a romilor nu
au acte de proprietate pe casă sau teren, însă nu există locuințe ocupate abuziv.

Probleme în comunitate şi căi de rezolvare a acestora
Atât romii, cât şi românii au identificat ca problemă majoră lipsa medicului de
familie din localitate. Deşi există mediator sanitar în comună, acesta este ca şi inexistent
pentru romii din Ursărie. Faptul că cele două comunități de romii, ursarii şi cei din Izeşti,
nu sunt în relații prea bune face ca mediatorul sanitar, care provine dintre romii din Izeşti,
să nu fie acceptat de către romii din Ursărie. Mediatorul sanitar este o tânără care nu a
reuşit să se impună în fața romilor din Ursărie şi din acest motiv nu reuşeşte să fie
acceptată.
Condițiile de trai ale romilor lasă de dorit deoarece într‐o casă stau mai multe
familii, trăiesc mulți într‐o cameră, multe dintre case sunt din chirpici şi sunt crăpate, unii
nu au surse de apă în gospodărie. Romii declară că nu au posibilitatea să repare casele
deoarece nu au bani. Primarul afirmă că s‐a rugat de unii să îşi lipească casele cu pământ şi
că le va da el var să le văruiască, dar romii au spus că nu pot că sunt bolnavi.
Lipsa locurilor de muncă pentru romi este o problemă semnalată de ambele părți.
Liderul romilor a afirmat că „ei ar vrea să găsim un patron la care să lucrăm sau să ne facă
firmă aici că suntem buni meseriaşi”. Autoritățile spun că romii sunt buni meseriaşi, dar
piața de desfacere a produselor s‐a restrâns ceea ce a condus la o diminuare a activității
principale a acestora. Acest lucru a fost confirmat şi de romi, care au spus că „omul are un
tuci din ăsta mult timp”, iar materia primă necesară s‐a scumpit.
Lipsa locurilor de muncă conduce la sărăcie. Romii au venituri insuficiente, dar
când iau ajutorul „mănâncă numai salamuri şi merg la cârciumă” (reprezentant autorități).
Liderul romilor a declarat că într‐o luna pe tuciuri câştigă cam 2 milioane de familie. Unii
dintre romi au teren agricol, dar nu îl cultivă şi în plus fac pagube şi românilor lăsând caii
liberi pe acele terenuri.
Primăria le‐a dat 15 loturi de 500 mp pentru a‐şi face casă, însă, din spusele
autorităților, numai membrii unei familii au luat acele locuri deoarece celorlalți le‐a fost
frică să intre între ei că sunt mulți. Romii consideră că acele locuri de casă nu au acces la
facilități (nu au apă, curent electric, gaze) şi din acest motiv nu vor să îşi facă case acolo.

22
3. Relațiile celor două comunități şi capital social
conflicte existente între comunități
Românii fac diferență între cele două categorii de romi: cei din Izeşti sunt „romi”,
iar ceilalți sunt ursari (a fi ursar este mai rău decât a fi „rom” pentru unii români): „noi
avem romi (cei din Izeşti) şi ursari; romii vin la biserică, dar ursarii nu vin, că cică nu au
bani” (lider informal non‐roma). Românii vorbesc cu respect de romii din Izeşti care sunt
„harnici şi muncitori”.
Romii din Izeşti îi privesc oarecum „de sus” pe cei din Ursărie. Casele celor din
Izeşti sunt îngrijite, majoritatea romilor de acolo au serviciu sau sunt muzicanți. Există
romi ursari care şi‐au făcut case lângă cei din Izeşti, iar casele lor sunt neîngrijite şi se
deosebesc de cele ale romilor din Izeşti.
În Ursărie nu există conflicte majore între romi şi români. În plus, ei „nu fură de la
vecini pentru că romul nu fură niciodată de la vecini” (lider informal non‐roma).
O problemă o constituie relaționarea autorităților cu comunitatea roma din Ursărie
deoarece aceştia nu vor să recunoască un lider din rândul lor, iar pe cei pe care primăria i‐a
propus i‐au respins. Primăria a încercat să impună romi care „au carte”, însă aceştia sunt
priviți ca „trădători de neam” de către membrii comunității şi „sunt în stare să îi omoare pe
romii care au şi pe care îi dăm exemplu” (reprezentant autorități locale). Romii au indicat
însă un lider pe care le‐au numit „primarul romilor”.
În opinia liderilor informali români, romii sunt o problemă deoarece: „sunt şi romi
care stau cu ochii numai să fure” (lider informal non‐roma), „fură foarte mult, îi auzi seara
cum trec cu căruțele de la furat” (lider informal non‐roma), lasă caii liberi şi aceştia distrug
culturile oamenilor, „lasă de dorit în privința educației civice deoarece face curat numai la
el în curte şi aruncă nevoie pe drum” (lider informal non‐roma), „nu au locuri de muncă,
dar nici nu vor să muncească; nu cultivă nimic şi pământurile lor sunt pline de bălării”
(lider informal non‐roma), „supără comunitatea cu numărul mare de cai pe care îi lasă
liberi pe ogoarele celorlalți” (lider informal non‐roma), „nu pot fi implicați decât forțat, iar
Poliția comunitară i‐a supravegheat de au făcut şanțurile, de au răspândit piatra pe drum”
(lider informal non‐roma).
Românii nu vor să îi ajute deoarece „sunt puturoşi” (lider informal non‐roma), iar
atunci când li se dă îmbrăcăminte „o poartă o dată, o murdăresc şi apoi o aruncă” (lider
informal non‐roma).
Relația cu primăria este tensionată deoarece primarul nu le dă banii de ajutor social
dacă nu prestează orele necesare de muncă în comunitate.
cauze ale conflictelor şi modul de gestionare în cadrul comunității
Conflictele existente între romi şi români se datorează faptului că romii lasă caii
liberi, iar aceştia strică culturile celorlalți săteni. Primăria nu are ce să facă pentru a rezolva
23
problema deoarece „le dau amendă şi nu le pot face nimic că nu am ce să le iau”
(reprezentant autorități locale). Toți românii au declarat că, dacă nu ar fi problema cu caii,
nu ar avea nici un fel de conflict cu romii.

implicarea romilor în activitățile comunității
Romii care obțin ajutor au participat la acțiunile de curățenie de până în
evenimentele petrecute în comunitate (Hramul bisericii, Izvorul tămăduirii, Sărbătoarea
recoltei). Ei nu participă cu bani sau alimente şi nici cu muncă voluntară. Un lider român
ne‐a declarat că „romii nu participă cu nimic la sărbători, decât că mănâncă şi mai primesc
şi în sacoşă” (lider informal non‐roma).

CONCLUZII
În cazul comunității de romi din Ursărie, putem afirma că avem de‐a face cu o
comunitate modernă. Deşi mai persistă unele elemente ale unei comunități tradiționale,
cum ar fi meşteşugurile practicate (fabricarea tuciurilor sau cărăuşia) sau existența
familiilor extinse, sunt multe elemente de modernitate prezente: toți copiii romii merg la
şcoală indiferent de sex, sunt mulți romi care sunt înscrişi la cursuri fără frecvență, sunt
romi care lucrează la fabrici în localitățile învecinate, sunt romi care au studii superioare,
nu poartă hainele tradiționale, nu au bulibaşă. Nu se întâlnesc căsătorii mixte între romii
ursari şi români, dar relațiile dintre cele două comunități nu sunt tensionate.
Pornind de la toate aceste caracteristici ale comunității, se poate aprecia că
implementarea unui proiect va avea succes numai dacă va implica ambele comunități –
romi şi români. Este necesară această implicare a ambelor comunități pentru a se evita
producerea unei deteriorări a relațiilor, cauzate de eventuale frustrări ale populației
române care să considere că banii vin pentru romi, deşi există probleme în toată
comunitatea. În plus, şcoala este instituția care se bucură de cel mai mare capital de
încredere în cele două comunități, putând să joace rol de facilitator comunitar sau agent al
schimbării.

24
COSMIN BRICIU

CARTIERUL DODENI ‐ BICAZ
Bicaz este cel mai mic dintre cele 4 oraşe ale județului Neamț, cu 8428 locuitori, față
de peste 20.000 în Târgu‐Neamț, următorul în ordinea crescătoare a mărimii. Distanța față
de Piatra‐Neamț, reşedința județului este de 28 km 28. Bicaz reprezintă localitatea cea mai
apropiată în calea de acces către masivul Ceahlău şi barajul de acumulare Bicaz. Drumul
național 15 străbate localitatea pe o lungime de 5,2 Km, iar rețeaua de cale ferată asigură
legătura cu Piatra‐Neamț. Se poate ajunge în Bicaz pe şosea dinspre Piatra‐Neamț,
Gheorgheni şi Vatra Dornei.
Localitatea este compusă dintr‐o zonă centrală urbană împărțită în cartiere („le spunem
cartiere dar ele sunt sate” ‐ reprezentant autorități), centru, Mărceni, Dodeni şi 4 sate
componente: Izvorul Muntelui, Izvorul Alb (zonă sinistrată), Secu, Potoci. În timp ce Izvorul
Muntelui se află la 7 km, distanța fața de celelalte 3 sate variază între 17 şi 22 kilometri.
Suprafața administrativă este de 13.890 hectare 29 însă include păşuni, fânețe şi păduri,
astfel încât aria populată este cu mult mai restrânsă. „Există comune mult mai mari decât
oraşul ăsta” (fostul reprezentant autorități). Datorită acestui aspect compozit al localității,
cele mai multe dintre estimările cantitative şi calitative utilizate în raport se referă la
totalitatea spațiului administrativ al Bicazului, în timp ce datele de Recensământ sunt
disponibile distinct pentru centrul urban şi satele componente şi chiar pentru cartierele
Dodeni şi Capşa, parte a nucleului urban.

Demografie
„Oraşul Bicaz e un oraş de adunătură” (preot), cu alte cuvinte a cunoscut o creştere
semnificativă a populației, până spre 15.000 de locuitori, chiar 17.000 (conform fostului
reprezentant autorități) cu prilejul construcției barajului Bicaz şi a primit statutul de oraş
odată cu inaugurarea hidrocentralei, în 1954. În afară de populația aglomerată în Bicaz din
perimetrul acoperit ulterior de lacul de acumulare, locuitorii provin şi din localități aflate la
o distanță considerabilă, dincolo de granițele județului şi chiar ale regiunii N‐E (conform
mediatorului rom). Recensământul din 2002 a înregistrat un număr de 2055 persoane care
locuiesc în Bicaz după ce s‐au mutat dintr‐o altă localitate a județului şi 1354 persoane
provenite din localități din exteriorul județului.
28
Recensământul Locuinţelor şi al populaţiei (RPL), Institutul Naţional de Statistică 2002
29
Baza de date a localităţilor (BDL),Institutul naţional de statistică, 2003
25
Deşi cea mai mare parte a populației este de origine „locală”, percepția
eterogenității este probabil legată de caracterul resimțit ca artificial al declarării statutului
de oraş şi de industrializarea forțată. Valul sosirilor în localitate a avut un prim reflux după
finalizarea barajului şi un al doilea odată cu restructurarea economică de după revoluție.
Totuşi, prezența lângă localitate a unei fabrici de ciment şi a hidrocentralei a menținut
populația la aproximativ 10.000 de locuitori până în 1990, ulterior înregistrându‐se un
declin demografic lent, corelat cu disponibilizările treptate şi lipsa alternativelor
economice. Cea mai mare parte a populației este concentrată în nucleul urban al localității,
satele Izvorul Alb, Secu şi Potoci nedepăşind împreună 700 de locuitori, iar Izvorul
Muntelui numărând mai puțin de 500 de persoane.
Destinația persoanelor care au părăsit localitatea a fost în principal localitatea de
origine, iar în prezent are loc o creştere semnificativă, conform indiciilor convergente ale
persoanelor intervievate, a migrației externe, Roma fiind localitatea menționată cel mai
frecvent. La aceste surse de diminuare a populației localității i s‐ar putea adăuga tendința
de scădere a natalității în ultima decadă (conform mediatorului şcolar). În anul 2003 s‐au
înregistrat 118 stabiliri de domiciliu în localitate şi 136 de mutări cu rezidența în afara
localității. Preotul bisericii din localitate susține că a identificat cam 300‐400 de persoane
plecate din țară pentru muncă.
Tabel 1. Structura pe categorii de vârstă a populației
Copii Tineri Adulți Vârstnici

(0‐14) (15‐24) (25‐64) (65 şi peste)

Bicaz 16,0 14,2 13,9 55,9
Capşa 19,1 14,5 17,0 49,3
Dodeni 23,9 18,8 4,5 52,8
Izvorul
16,2 12,2 21,2 50,4
Muntelui
Izvorul Alb 12,1 6,7 37,2 43,9
Potoci 19,0 18,0 18,3 44,6
Secu 21,3 8,2 32,0 38,5
RPL, 2002
În aria urbană centrală (Bicaz, Capşa, Dodeni) populația vârstnică constituie mai
mult de jumătate din total. Cea mai mare parte a acesteia, aşa cum reiese din indicatorii de
ocupare nu trăieşte din pensii, ci îşi obține sau îşi completează veniturile din alte activități,
o mare parte dintre persoanele cu un statut economic puțin securizant (lucrător pe cont
propriu, zilier) fiind de aşteptat să provină din această categorie de vârstă.
Estimările cu privire la numărul de romi din localitate sunt subiect de controversă
26
între autoritățile locale şi liderii comunității de romi din oraş: 750 de romi, conform
mediatorului comunitar rom, şi 315 înregistrați la recensământul din 2002. Marea
majoritate dintre romi, 80% conform estimării mediatorului rom, sunt rezidenți în Dodeni.

Economie
Dintre localitățile urbane ale județului Neamț, Bicaz avea în 2003 cea mai ridicată
rată a sărăciei 30, 28% fiind sub pragul de sărăcie, uşor mai ridicat decât Târgu‐Neamț (cu un
nivel de 27%), comparativ cu doar 18% în reşedința județului. Motorul dezvoltării
economice a Bicazului l‐a constituit şi, chiar după restructurarea acesteia, îl constituie în
continuare fabrica de ciment. Privatizarea şi modernizarea fabricii de ciment a condus la
două valuri importante de disponibilizări. „Moldocim‐ul a fost mană cerească pentru toată
zona, nu doar pentru Bicaz, erau 3.000 de angajați (chiar 4.000 după estimarea
reprezentantului autorităților); cu tot cu fabrica de azbest, acum sunt în jur de 750” (preot).
Cea mai mare parte dintre activitățile economice din zonă se referă la întreprinderi
mici în sectorul serviciilor: „micile tonete, micile buticuri din piață” (reprezentant
contabilitate‐economic, primărie şi reprezentantul AJOFM). Doar 20 de spații figurează în
evidențele primăriei ca fiind închiriate pentru activități comerciale. În toată localitatea, la
recensământ, 64 de persoane au fost înscrise cu statutul de patron, dintre care 56 erau în
nucleul central urban. Angajatorii care oferă un număr mai ridicat de locuri de muncă, pe
lângă Moldocim, ar fi, conform unui reprezentant al departamentului economic‐
contabilitate al primăriei: filatura cu aproximativ 100 de locuri de muncă, amplasată chiar
în cartierul Dodeni, cei mai mulți dintre angajați provenind din comunitatea respectivă, un
gater de dimensiuni mai importante cu 50 de angajați, Moldotermit, cu 100 de locuri de
muncă.
Întreprinderile de tăiere a lemnului nu constituie o sursă de bunăstare economică
pentru localitate, nemobilizând investiții majore şi de lungă durată, de tipul celor pe care
le‐ar solicita dezvoltarea unei industrii locale de prelucrare a lemnului. Gaterele sunt
considerate ca o resursă continuă de venituri informale de scurtă durată şi la nivelul
salariului minim, dat fiind surplusul ofertei locală de forță de muncă. Localitatea Bicaz nu
dispune de o suprafață de teren agricol semnificativă (131 hectare arabile), în schimb
suprafața considerabilă de păşune (1434 ha.) şi de fânețe (1152) 31 nu este exploatată:
„păşunea nu e ocupată” (reprezentant autorități).
În ciuda faptului că atât reprezentanții autorităților, cât şi liderii locali vehiculează
ideea turismului ca o soluție potențială de ieşire din criza economică generalizată, există un
număr redus de hoteluri şi pensiuni: 9 „unități de cazare”, 2 cabane şi două moteluri (BDL,
30
Harta sărăciei, coord. L.Pop, Banca Mondială, 2004
31
Sursa: BDL, 2003.
27
2003). Explicația ar fi nivelul redus de publicitate al zonei (reprezentant serviciu urbanistică
primărie) şi faptul că „oamenii nu îşi pot permite să deschidă ceva pe cont propriu, tot din
lipsa banilor, nu au animale să ofere hrană, lapte, ouă, nu au spațiu adecvat” (preot).

Ocupare
Mai mult de o persoană din zece figurează cu statutul de întreținut sau cu un alt
statut. Totuşi, conform datelor de recensământ, în localitatea Bicaz ar exista 1,5 salariați la
un pensionar, ceea ce pare puțin credibil în urma informațiilor colectate pe teren.
Tabel 2. Statutul economic al populației, pe zone din Bicaz, (%)
Persoane active Elev / Pensionar Casnic Întreținut Total

economic student sau cu alt
(pondere din statut
populație)
Bicaz 41,3 17,4 25,9 5,1 10,3 100
Capsa 32,8 20,2 27,8 9,2 10,1 100
Dodeni 47,7 21,8 10,0 6,4 14,1 100
Izvorul
38,9 12,9 28,6 9,8 9,8 100
Muntelui
Izvorul Alb 36,8 5,8 36,3 11,7 9,4 100
Potoci 41,6 14,1 23,9 8,0 12,5 100
Secu 29,5 10,7 19,7 27,1 13,1 100
RPL, 2002
În timp ce numărul mare de elevi şi studenți din Dodeni reflectă ponderea mai
ridicată a copiilor şi tinerilor la nivelul acestui cartier, ponderea foarte scăzută a
pensionarilor indică probabil gradul scăzut de participare în trecut la piața muncii a
locuitorilor din zonă şi ponderea semnificativă de vârstnici în căutarea unui loc de muncă
sau implicați în activități economice ocazionale.
Rata şomajului este extrem de ridicată atât pe ansamblul localității (mai mult decât
dublă față de valoarea la nivel național în acelaşi an), cât şi în Dodeni, unde se înregistrează
valoarea maximă.
Tabel 3. Indicatori ai pieței muncii, pe zone /cartiere din Bicaz (%)
Rata de activitate Rata de ocupare Rata şomajului

(pondere din populația de vârstă
activă)
Bicaz 50,9 81,1 18,9
Capsa 42,5 75,2 24,8
Dodeni 61,8 66,6 33,4
Izvoru 46,6 76,4 23,6
28
Muntelui
Izvorul Alb 42,3 96,3 3,7
Potoci 44,7 83,1 16,9
Secu 40,0 69,4 30,6
Sursa: RPL, 2002

Rata şomajului pe termen lung era de 9,6% în 2002, cea mai ridicată din mediul
urban la nivelul judeţului Neamţ, pentru comparaţie în Piatra-Neamţ fiind 6,4% în acelaşi
an. Marea majoritate a populaţiei figurează cu statutul de salariat, 96,4% din total populaţie
ocupată în Bicaz-centru şi 96,7% în cazul carterului Dodeni. Dintre persoanele ocupate în
localitate, 977 figurează ca lucrând în sectorul privat, 425 în cel public, 139 în gospodăria
proprie şi un număr nesemnificativ în sectorul mixt. O pondere semnificativă lucrează în
altă localitate (17,1%), 2% lucrează în alt judeţ şi 1% în altă ţară. Există forme de navetă
ocazională în localităţile din jur cu mai mult teren agricol pentru anumite activităţi sezoniere
(culesul cartofilor) şi naveta la Bacău şi Piatra-Neamţ, (fenomen identificat de către
mediatorul rom şi fostul reprezentant al autorităţilor).
Tabel 4. Sectoarele de activitate cu mai mult de 100 de salariați
Prelucrătoare Energie Construcții Comerț cu Hoteluri şi Administrație Învățământ Sănătate

electrică şi ridicata restaurante publică şi
termică, gaze /amănuntul asistență
şi apă socială
BICAZ 504 89 55 181 64 73 105 101
DODENI 341 33 22 86 23 34 24 51

Sursa: RPL, 2002
O parte dintre persoanele angajate lucrează în sectorul public – administrație,
învățământ şi sănătate ‐ dar chiar şi aşa datele din 2002 sunt mai optimiste decât situația
indicată de interviurile din 2005. Imaginea ocupării sugerată de declarațiile persoanelor
chestionate este cea a unei piețe instabile a forței de muncă, cu un sector informal extrem
de dezvoltat, cu posibilități reduse de angajare temporară fără contract de muncă şi cu
beneficii salariale extrem de scăzute. Pentru Dodeni, plasat relativ bine pe majoritatea
indicatorilor construiți pe baza recensământului, este amintit zilieratul ca o formă esențială
de supraviețuire economică pentru gospodăriile lipsite de orice contact cu piața formală a
muncii.
Problema lipsei locurilor de muncă e dublată de problema specializării pe tipul de
muncă prestată în cadrul fabricii de ciment: „de exemplu, nu poți găsi meseriaşi când vrei
să faci ceva în gospodărie, trebuie să chemi oameni din alte localități” (preot). Înscrierea
populației, şi mai accentuat a celei din Dodeni, în evidențele AJOFM ar fi motivată,
conform declarației reprezentanților acestei instituții, mai degrabă de dorința de a obține
29
certificatul necesar pentru a beneficia de ajutor social decât de speranța găsirii pe această
cale a unui loc de muncă, declară angajații AJOFM din localitate.

Sănătate
Opinia generală este că din punct de vedere al stării de sănătate, nu ar exista un
specific al zonei, al oraşului sau al cartierului Dodeni ‐ „în localitate, cea mai mare
frecvență o au infecțiile respiratorii” (medic familie 1). Problema nu este accesul la medicul
de familie, ci efectuarea analizelor, fie „pentru că nu sunt asigurați” (medic familie 2), fie
datorită costurilor suplimentare necesare chiar şi atunci când condiția de asigurat este
îndeplinită. Solicitarea pentru tratamente este ridicată atunci când există facilități ‐ „avem
solicitări frecvente pentru orice prescripție care poate fi cu reducere” (medic familie 1).
Medicii de familie reclamă imposibilitatea efectuării orelor de teren datorită supraîncărcării
cu pacienți la cabinet – sunt 6 medici de familie la 8727 de locuitori. „Trebuie să mergem,
intră în obligațiile noastre, la copilul nou externat din maternitate şi la o lună, în rest doar
la recomandarea unui medic specialist la un pacient care trebuie urmărit acasă” (medic
familie 1).
„Nu este o incidență mare, nu sunt multe cazuri de tuberculoză” (medic familie 1)
şi a fost amintit un singur caz de hepatită în evidența unuia dintre cei 6 medici de familie
care există în localitate. „Nu am avut naşteri la domiciliu” (medic familie 1), în schimb au
fost mai multe cazuri în care gravidele s‐au prezentat la mediul de familie într‐un stadiu
avansat, chiar terminal al sarcinii. A fost amintită (fost reprezentant autorități şi preot)
problema stilului nesănătos de viață, a alcoolismului.
Spitalul din localitate se confruntă cu probleme de subfinanțare: „dacă în privința
şcolilor stăm foarte bine (ca şi capacitate – n.a.) cu spitalul sunt probleme, e finanțat de
Casa de sănătate şi ca peste tot (...) spațiul e insuficient, la fel aparatura şi
medicii”(reprezentant autorități). Majoritatea punctelor sanitare sunt plasate în centrul
localității dar deşi problema accesului fizic se pune şi în cazul cartierelor din marginea
centrului urban (Dodeni), ea este mai acută pentru satele componente. Un singur cabinet
medical şcolar asigură vaccinarea şi respectiv supravegherea copiilor cuprinşi în cele trei
şcoli, grădinița şi liceul din localitate.

Locuire
La nivelul localității predomină casele, existând două zone bine delimitate în care
sunt blocuri – în primul rând Dodeni, în care sunt doar 10‐15 case, şi zona centrală, în care
sunt câteva blocuri de 4 etaje. Preponderența caselor este reflectată în tipul de probleme cu
care se confruntă localitatea, legate mai degrabă de infrastructură decât de
supraaglomerare.
30
În RPL sunt înregistrate un număr de 3277 locuințe, în timp ce în BDL 2003 sunt
înregistrate 3318 locuințe.

Tabel 5. Indicatorii ai locuirii, pe zone din Bicaz
Nr.
Persoane Persoană Mp./
Nr. gospodării Populație persoane/
/gospodărie /cameră persoană
locuință
BICAZ 1575 4288 2,7 1,2 13,1 2,6
CAPSA 244 763 3,1 1,0 15,6 3,1
DODENI 714 2247 3,1 1,2 12,5 2,6
IZVORU
168 458 2,7 0,6 25,8 1,9
MUNTELUI
IZVORUL ALB 98 223 2,3 0,7 20,1 1,7
POTOCI 104 324 3,1 1,0 15,5 2,7
SECU 51 122 2,4 0,7 20,7 2,0
Sursa: RPL, 2002

Deşi tendința scăderii populației în localitate nu ar sugera existența unei probleme a
deficitului de locuințe, ea a fost indicată de mai mulți dintre cei intervievați (mediatorul
rom, fostul reprezentant autorități, preot). O explicație ar putea fi existența unui patern
polarizat al locuirii, cu multe locuințe cu o singură persoană sau maxim două (pensionari)
şi locuințe cu un grad ridicat de aglomerare, în cazul gospodăriilor sărace
multigeneraționale. De observat însă că, pentru Dodeni pe ansamblu, problema
supraaglomerării nu este vizibilă în datele oficiale. „Au fost depuse 164 de cereri pentru o
locuință la primărie, din 1996 încoace. S‐au realizat 19 cereri (este vorba despre un bloc
ANL). E adevărat că s‐a accelerat şi ritmul de construcții particulare, cu fonduri dinafară”
(fost reprezentant autorități). Deşi această versiune a accelerării ritmului de construcții
particulare nu este confirmată de datele mai vechi ale BDL, ea ar fi, conform declarațiilor,
legată de întoarcerea celor emigrați temporar pentru muncă şi dorința lor de mutare
dinspre satele şi cartierele mărginaşe către centru şi Mărceni. Ar exista 6 locuințe de
necesitate (reprezentant autorități 2), ocupate la momentul efectuării cercetării de teren
datorită alunecărilor de teren din satul Izvorul Alb.
Încălzirea în localitate este asigurată cu sobe, ceea ce în cartierul de blocuri Dodeni
se transformă într‐o problemă. „Până în 2000 a existat sistemul de încălzire centralizată,
după aceea, din cauza datoriilor, s‐a falimentat” (reprezentant autorități). În Dodeni, sobele
improvizate în apartamente au ieşire pe peretele exterior dând „un aspect dezagreabil”.
„Instalațiile de apă sunt foarte vechi, din ’50‐‘60 şi vor crea probleme proprietarilor”
(reprezentant autorități). Localitatea are acces la rețeaua de gaz, mai există un singur cartier
neracordat, iar Dodeni, după cum este previzibil, stă cel mai bine din punct de vedere al
31
apei curente, canalizării, electricității şi accesului la facilități sanitare în locuință (peste 95%
pe toți aceşti indicatori).
Satele componente sunt construite pe un teren instabil, problema alunecărilor de
teren apărând de 3 ori în ultimii 9 ani (fostul reprezentant autorități). „Căile de acces către
satele componente sunt o problemă, iarna pot să se şi întrerupă” (reprezentant autorități).

Lipsa locurilor de muncă este evaluată unanim ca reprezentând principala
problemă a comunității. Ea trebuie privită în dinamică şi înțeleasă ca percepție a absenței
perspectivelor, lipsă a oportunităților, a inițiativelor de afaceri: „nu ştiu ce s‐ar putea face
(ce afaceri s‐ar putea dezvolta), nu văd ce” (fostul reprezentant autorități).
Din perspectiva autorităților, la lista problemelor se adaugă legăturile rutiere
deficitare cu satele aparținătoare, ceea ce conduce atât la izolarea lor relativă, cât şi la
descurajarea turismului, debranşarea unor gospodării /zone de la sistemul centralizat de
distribuire a gazului, lipsa locuințelor şi pasivitatea oamenilor la problemele comunitare.
Rezolvarea problemele revine autorităților, conform declarației factorilor locali de decizie,
cu contribuția „fondurilor de echilibrare de la Consiliul județean pentru a asigura
funcționarea unor instituții – învățământul, creşa, grădinițele” (reprezentant autorități).
Această viziune nu este foarte diferită de aşteptările oamenilor.
Din perspectiva liderilor comunității, problemele țin de faptul că „oamenii sunt
veniți din toate părțile”, de lipsa locuințelor şi de lipsa implicării autorităților publice.
Evaluarea de teren a relevat probleme la nivelul practicii de rezolvare în comun a
problemelor şi al expertizei în elaborarea unor proiecte de dezvoltare socială. Proiectele
pentru programe cu caracter social erau cvasi‐absente la momentul evaluării. În cadrul
primăriei a fost angajat în 2005 un consilier „pe probleme de integrare europeană”, cu
responsabilitatea elaborării de proiecte, însă această experiență era inițiată de puțin timp.
În timp ce ONG‐ul local pentru probleme ale romilor a depus, după declarația liderului
acestuia, 16 proiecte care nu au avut însă succes, probabil cel mai important proiect în
derulare, de construire a unui centru social care să ofere în acelaşi timp cantină, un atelier
de lucru şi internat, a fost promovat exclusiv prin fructificarea relațiilor personale ale
fostului reprezentant al autorități ‐ inițiatorul proiectului. Singurul proiect care a obținut
resursele pentru implementare şi care în mod cert are în acelaşi timp o funcție de protecție
şi dezvoltare socială este centrul social dezvoltat de un ONG local. Pe lângă programul de
modernizare a administrației locale, mai există un proiect inițiat de asociația ONG‐ului
pentru problemele romilor de construire a unei cărămidării, un proiect PHARE de facilitare
a accesului la educație derulat prin şcoala generală din Dodeni şi mai multe inițiative de
înființare a unei cantine sociale. Proiectul construirii unei fabrici de cărămidă a fost finanțat
32
în prima etapă de PHARE, dar, după achiziționarea utilajelor pentru producție şi a
construcției fundației şi platformei, finanțarea a fost sistată din cauza neplății contribuției
primăriei pentru derularea celei de‐a doua faze a proiectului (construcția propriu‐zisă a
fabricii).
Există probleme legate de funcționarea instituțiilor (blocaje interinstituționale,
sistemul sanitar nu colaborează suficient cu celelalte instituții publice, departamentul de
asistență socială nu colaborează suficient cu şcoala, biserica nu are un rol bine definit în
asigurarea asistenței sociale în afară de cel tradițional caritabil). În acelaşi timp, în cadrul
practicii instituțiilor publice – primărie, şcoală – nu există un mecanism de includere a
inițiativei colective, iar comunitatea nu exercită o formă de presiune organizată pentru
rezolvarea problemelor, ci există doar cereri izolate din partea „cazurilor sociale”.
Pasivitatea comunității s‐ar fi manifestat, conform declarațiilor autorităților, şi cu ocazia
alunecărilor de teren din 2005, împrejurare în care oamenii locului (Izvorul Alb) „nu au
prea contribuit” la intervenția de urgență care îi privea direct.

2. Comunitatea Dodeni
Zona (sau cartierul) numit Dodeni este situată la extremitatea regiunii
identificate drept centrul urban al Bicazului, în drumul spre baraj, dincolo de care
se situează satele arondate. Dat fiind că localitatea este dispusă liniar pe marginile
drumului național, din punctul de vedere al locuitorilor din Dodeni toate
instituțiile publice se află „spre centru” sau spre primărie, cu excepția şcolii primare
şi gimnaziale, plasate chiar în centrul comunității. Relieful accidentat determină şi o
relativă izolare geografică a zonei, între Dodeni şi centru existând spații deluroase
punctate sporadic de prezența câte unei case. Totuşi distanța este mică (2‐3
kilometri) până în centrul administrativ al localității. Zona de blocuri Dodeni este
un „cartier muncitoresc” (secretar general al primăriei)

Demografie
Cartierul Dodeni nu este compact din punct de vedere etnic, la nivelul întregii
comunități romii neconstituind, chiar acceptând estimarea mai ridicată a mediatorului rom
asupra numărului acestora, doar cel mult un sfert din întreaga populație. Totuşi, percepția
prezenței lor în comunitate este mai ridicată, oamenii vorbind de „mai puțin de jumătate”
sau „aproape jumătate” dintre locuitori ca fiind romi. Luând în considerare numărul mai
33
ridicat de membri pe familie, numărul de locuințe ocupate de romi este încă şi mai scăzut
ca pondere din total. Nici ca dispunere geografică romii nu sunt aglomerați în anumite
blocuri, dar, cel puțin la nivelul percepției, ponderea lor ar fi mai ridicată în acele blocuri în
care problemele sunt mai grave – deteriorare, locuințe debranşate, datorii la plata
întreținerii şi chiriei. „Distribuția (în Dodeni) este dispersată, deci nu este cazul să fie
numai romi, chiar şi în blocul G11 (unde ponderea lor este mai mare)” (mediator rom). Din
punct de vedere al distribuției romilor pe cartiere, cea mai mare parte se regăsesc într‐
adevăr în Dodeni. „În alte cartiere sunt 1‐2 romi, în Dodeni sunt cei mai mulți dintre ei, (...)
în blocul G11 şi G9 sunt romi cam 50%, iar în celelalte romii sunt sub (această pondere)”
(reprezentant autorități).
Comunitatea ar fi împărțită în două: o parte cu un standard de viață mai ridicat şi
cu un capital uman (nivel de educație, sănătate) mai ridicat (ursari, lingurari), „mai
civilizați, mai receptivi” (mediator rom şi mediator sanitar rom) şi o parte cu capital uman
şi nivel de trai scăzut (de exemplu „nu duc copilul la vaccin” – mediator sanitar), respectiv
lăieşi şi cărămidari.. Nici această împărțire a romilor nu este însă operantă ca un criteriu de
grupare spațială a locuințelor. „Nu sunt grupați geografic, sunt la un loc (indiferent de clan
sau de etnie – n.n), ci psihologic” (mediator sanitar).
Comunitatea de romi din Dodeni nu are o structură tradițională, nu este organizată
în jurul unui „bulibaşă” şi nu este săracă în totalitate, nici în cazul tuturor romilor şi nici în
cazul clanurilor mai tradiționale. Explicația pentru faptul că cea mai mare parte a romilor
din Bicaz se află în Dodeni ar fi că „marea majoritatea s‐au mutat din vechile barăci ale
şantierului 801 pentru construcția barajului, puteau să vină şi în Mărceni aici, dar au
preferat acolo” (mediator rom). „Ei nu sunt get‐beget de aici, au venit de la Piatra, din
Roman, din partea Iaşului, de prin Focşani, avem şi olteni, din Roşiori, din Craiova, de prin
Hunedoara, de prin toate părțile dacă stau să mă gândesc” (mediator rom). Coexistența
„neamurilor” sau „clanurilor” este un factor suplimentar de eterogenitate față de situația
generală din Bicaz. În plus, circulația persoanelor din afara localității ar fi foarte ridicată, în
locuințele romilor ivindu‐se mereu „neamuri, cunoştințe, nici nu ştim cine sunt şi când vin
sau pleacă” (locuitor român Dodeni). Această circulație de indivizi din afara comunității se
soldează rar cu stabilirea definitivă în comunitate, dată fiind lipsa oportunităților de câştig
în zonă. „Fabrica le‐a dat locuință şi prin relații şi‐au chemat şi neamurile şi cunoştințele”
(mediator rom). Acest fenomen afectează credibilitatea unor estimări privind numărul
romilor şi situația lor legală (totuşi mediatorul rom şi asistentul social al primăriei susțin că
aproape în totalitate situația identității legale şi a statutului locuirii sunt rezolvate în
Dodeni şi pentru romi ).
Mulți dintre emigranții externi ai localității provin din Dodeni (aproximativ 30‐40
după estimarea mediatorului rom dar cu mult mai mulți după părerea preotului, care nu a
34
precizat însă un număr), ceea ce face ca aici să fie „cele mai multe familii destrămate
datorită plecărilor, doar unii mai întrețin de formă familia” (preot). Romii se pare că
participă „în mai mică măsură” la acest fenomen.
Doar o pondere extrem de scăzută de persoane din Dodeni (4,5%) sunt de vârstă
adultă, restul populației grupându‐se în categoria „sub 25 de ani” sau, mai mult de
jumătate, în categoria „peste 64 de ani” (doar în centrul Bicazului populația este mai
îmbătrânită decât în Dodeni). Corelând această informație cu alți indicatori pentru zona
Dodeni ‐ cum ar fi ponderea de pensionari cea mai scăzută la nivelul localității, faptul că
cei mai mulți copii nu continuă şcoala după absolvirea maxim a ciclului gimnazial, rata de
activitate foarte ridicată – este de aşteptat ca o mare parte a comunității să fie antrenată în
forme de ocupare temporară şi informală.
Familiile de romi sunt mai numeroase, însă diferența nu este semnificativă:
„la romi media este de 2‐3 copii pe familie şi la majoritari 1‐2, în timp ce acum 15,
20 de ani media pentru familiile de romi era cam de 5 copii”. (mediator şcolar rom).
Pe de altă parte, la mărimea gospodăriei, superioară în cazul romilor, („o familie de
romi face cât 10” – locuitor român Dodeni, bloc G11) ar putea contribui frecvența
mai ridicată a aranjamentelor familiale extinse.

Economie
„E mai rău pentru romi, ei au mai puțini bani, aici a fost Moldocim‐ul, le‐a dat nişte
bani atunci când i‐a disponibilizat, i‐au cheltuit şi acum trăiesc din ajutor social, sunt
familii care trăiesc din alocația copilului” (director şcoală). Sau: „din ce să trăiască, din
ajutorul social, din asta, şi se mai duc şi sapă un şanț, se mai duc o zi la gater, se mai duc să
încarce o maşină de lemn şi patronii îi plătesc cât îi plătesc, ei se bucură le dau 200‐300 de
mii într‐o zi de dimineață şi până seara” (mediator rom). Imaginea supraviețuirii din
ajutorul social, vehiculată şi de alte persoane intervievate, nu este verificată prin datele
obținute de la primărie: doar 46 de dosare din 115 în plată în luna septembrie 2005 erau din
zona Dodeni. Conform asistentului social de la primărie, cifra nu a oscilat spectaculos în
lunile sezonului rece, când activitățile ocazionale sunt mai puține. În schimb, prestațiile
pentru familie şi pentru copil constituie probabil o sursă importantă de venit pentru
populația cea mai săracă din cartier.
Angajatorii cei mai importanți sunt filatura plasată între cartier şi centrul oraşului şi
gaterele: dacă în filatură „lucrează multe femei, ele duc casa” (locuitor român din Dodeni),
în schimb „gaterele nu prea plătesc şi oamenii lucrează cât lucrează” (locuitor român din
Dodeni).
Femeile rome ar fi mai afectate de şomaj sau inactivitate: „din ponderea femeilor
35
rome din oraşul Bicaz, dacă sunt 5% care lucrează, restul sunt casnice” şi este mai ales
problema femeilor în vârstă „altele care sunt mai tinere se duc, la fel ca bărbații, la gaterul
respectiv sau în pădure la bureți” (mediator rom).
Mediatorul rom acționează şi ca facilitator pentru distribuirea unor activități
ocazionale sau pentru transportul forței de muncă, atunci când este o destinație în afara
localității: „am vorbit cu patronul de acolo, la Girov (la 40 de kilometri) şi mi‐a spus
trimite‐mi cât de mulți, 40‐50 şi i‐am trimis la cules de cartofi, la 40 de kilograme pe zi au
făcut nişte provizii”. În privința selecției pentru astfel de munci ocazionale, ea are loc după
principiul alegerii „celor mai muncitori”.
Contactul romilor din Dodeni cu Agenția de ocupare a forței de muncă ar fi
ocazionat doar de necesitatea obținerii adeverinței de înscriere în evidențe pentru a obține
ajutor social, „şi se supără când spun că îi pot repartiza la gatere” (reprezentant punct local
AJOFM).

Forța de muncă
„Marea majoritate au lucrat la fabrica de ciment şi la cea de cherestea, 23 August,
care exista aici” (mediator rom). În Dodeni, la recensământ figurau 341 de salariați în
industria prelucrătoare şi 84 în comerțul cu ridicata şi cu amănuntul. Din 13 patroni
rezidenți în cartier, 11 aveau afaceri în sectorul micului comerț, la fel ca şi 9 dintre cele 12
persoane care figurează cu statutul de lucrător pe cont propriu în propria gospodărie. „Ei
acuma sunt zilieri, vara la fructe de pădure, mai lucrează la salubritate, îşi mai iau şi
concediu pentru asta” (reprezentant autorități). O oportunitate suplimentară este angajarea
în cadrul unor programe de lucrări comunitare: „angajăm acum 80 de persoane prin legea
76, dintre care 50 de femei, 4 luni de zile o să lucreze cu salariul minim pe economie”
(reprezentant autorități).
Rata şomajului în Dodeni este cea mai ridicată din toată zona, de 33,4% față
de 18,9% în Bicaz‐centru sau 24,8% în cartierul Capşa. Lipsa locurilor de muncă este
mai gravă pentru populația de romi, iar aceştia par implicați într‐un grad mai
ridicat în activități ocazionale, agricultură în localitățile mai apropiate din județ,
zilierat pentru gaterele din preajma localității. Piatra‐Neamț şi Bacău au fost
menționate puțin, doar în discuțiile asupra localității în ansamblu ca destinații
pentru muncă.

Educație
„Aproape toți sunt şcolarizați în clasele 1‐8, nu mai sunt probleme” (mediator
şcolar rom). Accesul ridicat la educație al populației din Dodeni este explicabil şi prin
36
circumstanța că atât grădinița, cât şi şcoala sunt amplasate în mijlocul cartierului.
În 2005 şcoala din Dodeni număra 327 de copii (dintre care 69 romi) în timp ce
populația de vârsta corespunzătoare pentru a urma în 2005 ciclul primar sau gimnazial era
de numai 286 de copii, restul elevilor provenind din satele componente. Alocația pentru
copii acționează ca un motiv pentru înscrierea copiilor în şcoală „şi la fel laptele şi cornul,
la grădiniță mai ales, iar noi acum o să eliminăm, cred, abandonul şi absenteismul, prin
masa caldă de la amiază şi prin faptul că profesorii vor fi plătiți, o să facă program de
remediere” (director şcoală). „De când cu mediatorul şcolar, facem o cantină la 90 de copii
romi, la parterul creşei Dodeni, se va da o masă caldă şi atunci o să vedeți pondere”
(mediator rom). Proiectul acestei cantine este legat de finanțarea prin programul PHARE
obținută de şcoală.
Asistentul social de la primărie poate cita un singur caz în care, în urma sesizării
şcolii, au fost alocate fonduri pentru a cumpăra rechizite pentru o fetiță care nu mai
frecventa şcoala după ce terminase 4 clase. La fel ca şi abandonul, cazurile de neînscriere
şcolară ar fi extrem de rare, „sunt ăştia mici care nu vin la şcoală, am 4, unul de 11, doi de
12 ani şi altul de 7 ani”. Ar exista numai 3 sau 4 cazuri de analfabetism (mediator şcolar
rom).
Cei mai mulți dintre copii romi renunță la şcoală, însă după absolvirea ciclurilor
obligatorii şi, eventual, promovarea examenului de capacitate. Totuşi, sunt unii care
urmează şi după aceea o formă de şcolarizare, fie în liceul din localitate, fie în Piatra‐
Neamț: „unii (copii romi) au terminat 8 clase, alții au terminat o şcoală profesională”
(mediator). Nu sunt sesizate diferențe semnificative între băieți şi fete, căsătoriile la o vârstă
precoce nefiind o practică în comunitate. „Eu aş vrea să îi ajut să meargă şi mai departe, dar
se împotmolesc, au renunțat, nu ştiu de ce, se duc zilieri, pleacă în Italia” (mediator şcolar
rom). „Am avut copii care lucrează din clasa a 8‐a, eu ca şcoală sunt obligat să monitorizez
şi mersul lui spre liceu şi spun că nu se mai înscriu” (director şcoală).
În timp ce în zonă sunt foarte mulți tineri cu facultate, conform directorului şcolii,
„romi nu prea sunt”, din promoția celor de 25 de ani ar fi doar 5 sau 6 persoane care
urmează cursurile unei facultăți. Ca sursă de excludere de la şcoală este menționată
„imposibilitatea părinților de a‐i trimite fără haine şi rechizite” (mediator rom). În privința
rechizitelor, totuşi, directorul şcolii consideră că „au de la guvern, normal ele sunt de
ajuns” (director şcoală). O altă problemă este faptul că „părinții pleacă în străinătate şi îi
lasă la bunici” (mediator şcolar). Este amintită şi lipsa condițiilor adecvate pentru lecții:
„probleme mari ale şcolii vin din problemele cartierului, copii nu au acasă, condiții de
igienă, nu au apă caldă, nu mai au nici gaz metan pentru că nu s‐a plătit” şi în consecință
„nu au condiții, nu se pot pregăti, să îşi facă temele” (director şcoală).
Dacă în Bicaz-centru 28,8% din populaţia de peste 10 ani a absolvit liceul sau o
37
şcoală profesională, nivelul este de numai 13,8% în Dodeni. Inegalitatea este şi mai
accentuată în cazul populaţiei care a absolvit o unitate de învăţământ superior sau
postliceală: 25,5% în Bicaz-centru faţă de 11% în Dodeni.
Tabel 6. Populația de 10 ani şi peste, după nivelul şcolii absolvite
superior superior postliceal şi liceal profesional şi secundar primar fără şcoală şcoala
(lungă (scurtă de maiştri de ucenici inferior absolvită absolvită
durată) durată) (gimnazial) nedeclarată

BICAZ 226 48 227 1118 603 959 620 76 1
CAPSA 33 11 28 144 125 188 129 21 0
DODENI 52 13 54 449 428 534 320 95 0

IZVORUL 7 0 17 71 72 110 126 10 1
MUNTELUI
IZVORUL 1 0 4 20 12 54 108 6 0
ALB
POTOCI 6 0 4 29 29 94 107 20 0
SECU 0 0 2 3 9 33 53 4 0
Sursa: RPL, 2002

Insuficiența educației părinților este o problemă invocată în mod repetat de către
persoanele intervievate. În privința eventualității urmării unor cursuri de (re)calificare a
adulților, mediatorul şcolar rom e de părere că „mulți ar vrea, dar se gândesc şi la
posibilitate (de a fructifica aceste cursuri), băi e fabrica acolo, atunci fac şcoala aici un an de
zile”. Cât priveşte programul „A doua şansă nu se face la noi, trebuie să ai minim 8 elevi,
eu am singur caz de care ştiu”.
Fluctuația personalului didactic este accentuată, din 2004 până în 2005 au rămas în
şcoală 4 profesori din 28: „legea învățământului spune că naveta se plăteşte doar din rural”.
„Părinții, văzând că se rulează copii în şcoală, automat nu mai au încredere în şcoală”
(director şcoală).
Există disparități în notele copiilor şi rezultatele lor la examenul final de capacitate
în defavoarea celor de etnie roma, „pentru că în primul rând trebuie şcolarizați părinții
romi”. „Problema este că noi trebuie să ne adaptăm la condițiile lor şi la problemele lor,
deci să facem minimum” (director şcoală)
Atât directorul şcolii, cât şi mediatorul şcolar susțin că nu există un
tratament diferențiat din partea profesorilor în funcție de etnia copiilor: „în şcoală
nu s‐a întâmplat niciodată aşa ceva, să se facă discriminare” (mediator şcolar rom).
Discriminarea este identificată strict la nivelul unora dintre părinții copiilor de etnie
română.
38

Sănătate
Estimările cu privire la Dodeni sunt, la fel ca pentru Bicaz în ansamblu, că
„probleme de sănătate prea dificile nu există (...), sunt medicamente gratuite,
anticoncepționale gratuite” (medic familie 1). Totuşi romii ar fi mai expuşi față de anumite
boli şi ar avea „un nivel de percepție aparte față de boala copilului, dacă îl vede că îi curge
nasul nu i se pare ceva deosebit” (medic familie 1). „Media de vârstă până la care oamenii
trăiesc e cam 60, 65, dar depinde cum trăiesc, romul nu are grijă de sănătatea lui” (mediator
sanitar).
„Au fost 4 cazuri de tuberculoză depistate ” declară mediatorul rom – în timp ce
mediatorul sanitar vorbeşte de 5 cazuri identificate doar la romi. Este de asemenea o
problemă „administrarea vaccinărilor obligatorii, ori nu îi găsesc acasă ori promit că vin şi
nu vin” acest lucru fiind caracteristic într‐o măsură mai ridicată pentru populația de romi
decât pentru cea din Dodeni în general (medic familie 1). „Cei care nu au o boală cronică
vin rar” (medic de familie 1) pentru a solicita să îşi facă analizele însă acest lucru ar putea fi
motivat de costurile asociate investigațiilor medicale, dovadă fiind creşterea solicitărilor
odată cu inițierea obligativității unui bilanț al medicilor de familie, sistem confundat de
oameni cu oportunitatea de a face analize gratis. Se duc la medic „când e foarte grav, se
acumulează (problemele) până când ajung la urgență” (mediator sanitar). În aceeaşi ordine
de idei, a solicitării analizelor şi vizitelor la medic, „romii insistă doar pentru copii”, pentru
ei nu (medic de familie 1).
Lipsa educației sanitare este invocată în interviurile cu medicii de familie, cu privire
la cartierul Dodeni şi la romii rezidenți. Mediatorul sanitar invocă din nou tema celor două
tipuri de romi, modernizați şi mai tradiționali: „este împărțit în jumătate cartierul, o parte
ştiu ce e aia şi folosesc (metode contraceptive), o parte nu, nu îi dă voie soțul, le
interesează, dar există o teamă” (mediator sanitar rom). Creşterea copilului cu alimentație
şi o îngrijire medicală adecvate ar fi caracteristice, de asemenea, părții modernizate a
cartierului.
Spitalul şi clădirea în care sunt situate cabinetele celor 6 medici de familie sunt
situate la jumătatea distanței dintre centru şi cartierul Dodeni. O deficiență pusă în
evidență de către mediatorul rom o constituie faptul că „au închis punctul farmaceutic, nu
există în Dodeni, există tocmai în centru” (mediator rom).
Presiunea acumulării de pacienți pe listele medicilor de familie şi numărul
mare de persoane asigurate raportat la numărul de medici fac imposibilă profilaxia
în teren, „trebuie reorganizat sistemul, eu sunt legată de cabinet prin prescripția de
rețete cu reducere şi analize fără plată” (medic de familie 1). Chiar şi când îşi
39
efectuează orele obligatorii de teren, medicul de familie se mărgineşte să
„consemneze condițiile în care locuieşte copilul mic” (improprii, supraaglomerare),
dar nu colaborează cu asistentul sau cu mediatorii romi (de la primărie, sanitar).
Nu există un mediator sanitar plătit de DPC, ci doar un mediator plătit de un ONG
de profil, în cadrul unui program de supraveghere şi prevenire a TBC. Sarcinile
mediatorului se referă la promovarea înscrierii membrilor comunității la medicul
de familie, identificarea cazurilor TBC şi diseminarea unor informații asupra
prevenirii proliferării TBC prin materiale informative (CD, casete video, pliante).
Selecția comunității a fost făcută în urma unor studii ale „Doctors of the World”,
care au indicat județul Neamț ca zonă‐țintă pentru program.

Locuire
Istoria configurării cartierului Dodeni este legată de preluarea locuințelor de către
persoanele care au lucrat la fabrica de ciment, dar şi la o serie de ocupări abuzive a
locuinței, chiar şi după revoluție: „până când s‐au dezmeticit autoritățile, ei (romii)
ocupaseră blocurile din Dodeni, (...) fostul secretar a vrut să îi ducă înapoi, dar nu s‐a mai
putut (...), în prezent mai sunt şi fără acte, dar cei mai mulți au” (reprezentant autorități).
Declarația mediatorului rom este convergentă: „m‐am luptat foarte mult şi la noi în
localitate sunt toți puşi în legalitate, sunt proprietari sau chiriaşi, au acte de naştere şi de
identitate” (mediator rom). În ultimul timp, un nou val de locuire ilegală este observat în
sensul mutării fără viză a unor persoane la cele deja stabilite în cartier, dar dimensiunile lui
sunt dificil de estimat: „îşi mai iau şi neamurile şi te trezeşti că într‐o garsonieră sunt 20 de
persoane (...), pe hârtie, dar sunt şi care stau aşa (....) S‐a făcut şi razie, s‐au întors noaptea
(...). Mai nou se practică şi acea căsătorie pentru bani pentru a primi viză.”(asistent social).
În Dodeni sunt „13 blocuri, au fost construite în anii ‘72‐‘76, câteva cu destinație
precisă, să fie mutate satele componente (...), din păcate nu s‐au mutat decât vreo 4 cetățeni,
pe urmă a venit Revoluția şi blocurile au fost populate de romi, au venit fără acte, fără
nimic; în Bicaz, romi nu erau până în 80 şi ceva” (reprezentant autorități). Acestea sunt
blocuri de 4 etaje, în principal de garsoniere însă într‐un grad avansat de deteriorare sunt
doar câteva dintre ele, în primul rând G11, la care se face referire prin sintagma „blocul
fantomă”, pe lângă acesta mai sunt menționate şi G3 şi G9. În jur de 10‐15 case sunt
poziționate în jurul perimetrului ocupat de blocuri. Există şi un bloc nou, „de polițişti”,
construit prin programul ANL şi locuit de persoane cu un nivel mai ridicat de bunăstare
decât cel general în Dodeni, însă rezidenții lui au un statut distinct şi nu intervin în
problemele comunității (locuitor român Dodeni). Blocurile cel mai puțin deteriorate sunt
amplasate pe marginea drumului național în timp ce blocul G11 şi altele cu un aspect mai
40
deteriorat se află mai departe de drum, dincolo de clădirea şcolii.
“Cu lemne se încălzesc, au sobă, acolo se pregăteşte şi mâncare, la G11 nu au gaze.
S‐a dat declarație că plătesc apa din ajutorul social şi au dat drumul şi la alimentare cu apă
în cartier” (mediator rom). Dintre cele 739 de locuințe recenzate în 2002 doar 3,8% figurau
ca racordate la sistemul centralizat de termoficare (însă aceasta este mai degrabă o eroare
de înregistrare pentru că sistemul centralizat este oprit în oraş) sau cu centrale termice
proprii. Procentul este mai ridicat decât în celelalte zone cu excepția zonei Bicaz‐centru,
unde ponderea este mai ridicată de 10%, dată fiind prezența blocurilor. Adoptarea
sistemului de încălzire cu lemne determină aspectul neplăcut al cartierului, suprafețele
blocurilor fiind traversate de hornuri improvizate. Deşi nu sunt reflectate în datele de
recensământ, în Dodeni ar exista probleme de alimentare cu apă şi în privința faptului că
„au renunțat şi la gaze unii dintre ei” (reprezentant autorități).
Supraaglomerarea pare să fie o problemă în Dodeni, conform interviurilor, şi ar
putea să se manifeste cronic în blocurile de garsoniere, unde există şi un număr mare de
persoane dinafara localității, necuprinse în statisticile oficiale, integrate temporar în
gospodăriile respective. „Lipsa locuințelor e o problemă, stau câte 10 persoane într‐o
locuință de 5/4”(mediator rom). „În general (romii) locuiesc la comun” (medic familie 1).
Acest aspect, alături de cel al deficiențelor de igienă în locuință şi în spațiul public
din cartier, este invocat în legătură cu efectele atât asupra stării de sănătate, cât şi asupra
calității educației copiilor. „Ce mă deranjează în Dodeni e mizeria” – medic familie 2.
Locuitorii din comunitate reclamă prezența prea puțin frecventă a serviciului de
salubrizare în comunitate.
În plus, nu am putut identifica inițiative notabile de îmbunătățire a condițiilor de
locuire din partea membrilor comunități, deşi această caracteristică variază, din nou, în
funcție de blocul luat în considerare: „în alte părți oamenii au mai făcut, au pus mână de la
mână, au mai văruit, aici în G11 nu” (locuitor român, bloc „fantomă” G11 Dodeni)
O parte dintre locuitori sunt amenințați cu evacuarea („sunt chiriaşi unii
dintre ei şi au acumulat datorii din 1990 încoace” – reprezentant autorități) şi sunt
în risc de deconectare de la racordurile la utilitățile publice („în cartier societatea
AVA acum are debite de 2 miliarde şi ceva, 3 miliarde, ceea ce se reflectă asupra
întregului oraş” – reprezentant autorități). „Locuințele sunt mai ieftine acolo, de
aceea sunt probleme, prin alegerea asta forțată devin susținătorii stării de spirit de
acolo” (preot).

Laitmotivul lipsei locurilor de muncă apare şi în discuțiile asupra zonei Dodeni. La
41
acesta, se adaugă evaluări asupra problemelor care sunt în mod clar mai sumbre decât
pentru localitate în ansamblu, respectiv sunt amintite sărăcia (medic de familie, director
şcoală), alcoolismul „beau toate prostiile” (preot), cultura dependenței (asistent social),
lipsa igienei (doctor de familie 2). Liderii informali ai comunității amintesc problema lipsei
locuințelor (mediator rom şi director ONG), aspectul blocurilor, lipsa unei farmacii
(mediator rom). Ar fi necesare programe de reabilitare a infrastructurii de locuire,
programe de educație sanitară, dar mai ales inițiative economice care să antreneze membri
ai comunității (mediator rom şi mediator sanitar rom). Oportunități în acest sens ar fi
resursele naturale (lemnul, zona turistică), dar şi solidaritatea interpersonală (în opinia
liderilor informali ai comunității) într‐o comunitate în care nu există conflicte majore, dar
totuşi gradul de coeziune nu pare, la o primă evaluare, foarte ridicat.
Faptul că în comunitate există un mediator în relație extrem de activă cu primăria,
un mediator şcolar care colaborează strâns cu şcoala şi un „mediator sanitar” temporar şi
neinternalizat încă în sistem aduce o serie de beneficii incontestabile comunității, dar are şi
consecințe disfuncționale. Astfel, conform declarației mediatorului rom, care este în acelaşi
timp consilier în primărie, singurul lider cu o legitimitate largă în comunitate şi, în acelaşi
timp lider al ONG‐ului pentru romi local, uneori reprezentanții primăriei îi trimit pe
petiționarii romi din Dodeni la mediatorul rom cu solicitările lor, căci el ar fi „primarul
Dodeni‐ului”. La nivelul comunității nu există alte persoane reprezentative pentru
comunitate, deşi la blocuri „se mai sfătuiesc” (mediator rom).
Din punct de vedere al proximității fizice, al legăturilor cu comunitatea, precum şi
al existenței planurilor şi proiectelor la nivelul conducerii, şcoala constituie o resursă
esențială pentru un eventual proiect de dezvoltare comunitară.

În general, nici localitatea Bicaz şi nici comunitatea Dodeni nu pot fi caracterizate
drept unele manifest conflictuale, neexistând incidente majore în memoria colectivității; în
privința populației din Dodeni părerea generală este că „nu sunt agresivi mai mult decât
populația majoritară, nu e ca pe acolo pe la Orbic” (reprezentant autorități), „sunt paşnici”
(preot). Deşi la nivel local şi comunitar se operează cu diferite distincții – centru şi Dodeni,
români şi romi, romi civilizați şi romi tradiționali (lăieşi), rezidenți ai blocului G11 şi ceilalți
membrii ai comunității ‐ aceste clasificări nu sunt în mod consecvent segregante, între
aceste grupuri există întrepătrunderi şi suprapuneri la nivelul identității colective şi ale
intereselor, activităților etc. Există limite ale toleranței, resimțite în discursul populației de
etnie română din Dodeni sau al reprezentanților autorităților publice: „românul poate trăi
între romi, dar un rom să stea mai mult între români, niciodată nu va fi primit” (mediator
42
rom). Însă atunci când discuția ajunge la problemele din Dodeni, invariabil interlocutorii
accentuează: „sunt şi români (afectați – n.n.)” (fostul reprezentant autorități, medici de
familie, director de şcoală, mediator rom)
„Starea de spirit nu este bună, dar oamenii din Bicaz nu s‐au manifestat niciodată
aşa, revoluționar” (fostul reprezentant autorități), cu alte cuvinte este de aşteptat ca un
proiect de dezvoltare comunitară să beneficieze de un nivel relativ înalt de securitate, dar
să se confrunte cu o anumită pasivitate şi o experiență limitată a participării în comun la
practica de rezolvare internă a problemelor: „eu am rămas surprins la Izvorul Alb, au venit
soldații, au acționat, oamenii stăteau şi comentau, (...), de obicei aşa este deşi unii sar, dar
sar cu vorba” (reprezentant autorități).
Locuitorul Bicazului „s‐a simțit într‐o localitate unde nu cunoaşte pe nimeni şi
relația lui cu biserica a fost mai rară” (preot). Această caracterizare este valabilă şi pentru
Dodeni şi poate fi extinsă într‐o anumită măsură şi asupra relațiilor cu instituțiile şi chiar
relațiilor interpersonale şi de grup. Nu am identificat forme de asociere voluntară, cu
excepția unei echipe de fotbal a cartierului. Celelalte forme de organizare sunt rezultatul
presiunilor exterioare: „n‐aveau asociație de locatari, de proprietari, nimic, după ce le‐am
oprit apa şi am avut discuții puternice, s‐au mobilizat şi şi‐au făcut şi asociație de
proprietari şi acum trebuie inclusă în acte; până ce nu i‐am constrâns un pic….”
(reprezentant autorități). Cu alte cuvinte, „dacă sunt organizați şi sunt sarcini punctuale,
deci nu aşa la general, fac” (reprezentant autorități). Cele două sărbători majore din oraş,
ziua oraşului şi hramul bisericii sunt organizate în principal de autorități, respectiv preot,
cu sprijinul unor întreprinzători iar participarea nu este masivă: „pe 26 octombrie, de ziua
oraşului, în organizare se implică consiliul local şi unele firme private, cu bani şi organizare
de activități şi spații şi tot ce trebuie” (reprezentant autorități)
Şcoala, cu interesul cel mai proeminent dintre instituțiile publice, prin
reprezentanții ei la momentul evaluării, de a dezvolta inițiative împreună cu comunitatea,
întâmpină dificultăți în această privință. Acest interes trebuie înțeles în contextul
programului PHARE derulat prin şcoală: „cu părinții trebuie să facem dezvoltare şcolară,
tot prin proiectul ăsta o să avem mult de lucru pentru ei, chiar prin acțiuni concrete, să vină
cu propuneri de activități pentru şcoală” (director şcoală). Cum însă contribuția comunității
este puțin plauzibil să ia forma suportului financiar („sunt şcoli în oraş, unde au fondul
şcolii, au fondul clasei, aici nu pot, nici nu pot să zic că strâng” ‐ director şcoală) sunt
prospectate modalități de contribuție „în natură”: „eu cred că ar face muncă voluntară, din
câți părinți sunt, preşedintele consiliului părinților deja mi‐a promis că mă ajută (..). De
exemplu, până acuma veneau la serbare şi stăteau într‐o băncuță, nu, acuma, să se implice
ei, să organizeze ei, să facă tombolă ceva” (director şcoală).
Romii nu sunt considerați drept contributori la rezolvarea problemelor comunității,
43
ci sunt priviți doar ca beneficiari: „ei sunt cu partea socială a programului liturgic” (preot).
Nu au fost identificate nici forme specifice, tradiționale, de participare la activități sociale în
cadrul populației de etnie romă: „tradițiile sunt diferite şi se pierd” (mediator comunitar
rom).
Romii pe care mediatorul rom îi percepe ca reprezentând un obstacol pentru
dezvoltarea comunității ar fi „3‐4, nu mai mulți (...) şi ăştia sunt bătrâni”. Directorul şcolii şi
mediatorul şcolar consideră că fie sărăcia mai acută („ei nu au putut să dea nici 60.000 de
mii la clasa 1, din partea romilor” ‐ mediator şcolar), fie nivelul mai scăzut de şcolarizare
sau alții factori sunt responsabili de faptul că „în partea romă părinții se implică mai puțin,
în sensul să vină pe la şcoală” (mediator şcolar)
Există un fenomen interesant cu privire la autoidentificarea etniei rezidenților din
Dodeni, reversul tendinței celor mai înstăriți dintre romi de a se declara ca români şi a se
muta din Dodeni spre zonele centrale.
Deşi „oamenii au devenit egoişti din cauza lipsurilor” (preot), totuşi solidaritatea s‐
ar manifesta între gospodării: pe criteriul etniei, romii „stau unul lângă altul (...), asta e
chestia foarte bună la ei, pentru că se ajută, unii dintre ei, nu chiar toți” (mediator), dar şi al
experienței împărtăşite a sărăciei: „se ajută şi necăjiții între ei, deci nu sunt numai
minoritari în locul ăla” (mediator).

CONCLUZII
În viziunea autorităților locale, cartierul Dodeni nu reprezintă cea mai gravă dintre
problemele oraşului Bicaz, ci mai degrabă satele componente ale localității, argumentele în
acest sens fiind izolarea acestora din urmă (distanța față de nucleul urban) şi, implicit, lipsa
de acces la infrastructura de servicii sociale.
Majoritatea membrilor comunității din Dodeni sunt afectați de sărăcie, însă acest
fenomen nu are un caracter cronic generalizat. Principala problemă a comunității, conform
persoanelor intervievate, este lipsa locurilor de muncă, problemă comună pe ansamblul
localității, dar mai accentuată pentru acest cartier. Relativa izolare geografică a comunității
în raport cu centrul localității (2‐3 kilometri distanță) nu are drept consecință lipsa
accesului la serviciile sociale, grădinița şi şcoala fiind amplasate în centrul cartierului, iar
cabinetele medicilor de familie în proximitate. Există câteva blocuri (numite în comunitate
„fantomă”) cu o situație mai gravă, din punct de vedere al infrastructurii şi al standardului
de viață al gospodăriilor rezidente. Un proiect de dezvoltare comunitară care să fie
focalizat pe aceste blocuri ar putea să constituie o opțiune fezabilă. Strategia migrației
externe pentru muncă este destul de răspândită în comunitate, acest fenomen nefiind
caracteristic pentru minoritatea romă.

44
În datele oficiale figurează un număr destul de ridicat de salariați provenind din
Dodeni, ca angajatori posibili figurând o fabrică de ciment, o filatură, instituțiile publice
din localitate şi micile afaceri din zonă (buticuri, depanări auto etc.). Interviurile
evidențiază însă mai ales existența formelor de ocupare temporară (gaterele, cu o fluctuație
ridicată a angajaților) şi informală (zilierat). Accesul la piața muncii şi la formele stabile de
ocupare este mai precar pentru populația roma. Imaginea supraviețuirii din ajutorul social,
vehiculată de mai multe dintre persoanele intervievate, nu este confirmată de evidențele
autorităților.
Participarea şcolară în învățământul obligatoriu este foarte ridicată şi nu sunt
semnalate probleme de sănătate deosebite, deşi medicii intervievați şi mediatorii (şcolar,
sanitar, reprezentantul rom în cadrul primăriei) invocă îngrijirea precară a copiilor de
vârste mici, vizitele sporadice la medic şi doar în fazele avansate ale bolilor grave,
alcoolismul, educația sanitară precară a părinților. Şcoala este o resursă esențială a unui
eventual proiect de dezvoltare comunitară, dat fiind amplasamentul ei, experiența derulării
unor proiecte, precum şi atitudinea pozitivă a conducerii.
În cadrul comunității Dodeni nu există o segregare netă între romi şi populația
majoritară şi nici între romi pe criteriul clanului de apartenență. Comunitatea de romi din
Dodeni nu are o structură tradițională, nu este organizată în jurul unui „bulibaşă” şi nu
este, la rândul ei, săracă extrem în totalitate. Totuşi, este invocată frecvent distincția dintre
ursari şi lingurari (o categorie cu un standard de viață, nivel de educație şi de sănătate mai
ridicate) şi lăieşi şi cărămidari (cu o situație mai vulnerabilă).
În comunitate nu există conflicte majore, dar totuşi gradul de coeziune nu pare, la o
primă evaluare, foarte ridicat. Există o serie de reprezentanți ai comunității rome
(mediatori) care contribuie activ la bunăstarea ei (negociază cu autoritățile, intermediază
oportunitățile de muncă ocazională, direcționează ajutoare în natură spre comunitate) şi
elaborează sistematic diferite proiecte/aplicații pentru fonduri, cele mai multe însă eşuate
datorită lipsei de experiență în redactare sau ca urmare a obstacolelor la nivel local (lipsa
de implicare a autorităților şi/sau a comunității). Comunitatea este caracterizată printr‐un
nivel scăzut de implicare în rezolvarea problemelor proprii şi există puține forme de
asociere formală sau informală pe baze voluntare. La această situație se adaugă gradul
scăzut de implicare a autorităților în problemele comunității, parțial justificat, dar
denotând şi un anumit grad de dezinteres (de exemplu existența mediatorilor este privită şi
ca un prilej de a delega problemele către aceştia).

45
VLAD GRIGORAŞ
BUHUŞI – MOCIRLA

1. Prezentarea oraşului
Oraşul Buhuşi se află în partea de nord a județului Bacău, învecinându‐se la est cu
comuna Bahna, la sud cu comuna Racova, iar la vest cu comuna Blăgeşti (toate trei din
județul Bacău), iar la nord cu comunele Costişa şi Români din județul Neamț.
Prin localitate, pe direcția sud‐nord, trece drumul național DN15 pe o lungime de 5
kilometri, făcându‐se astfel legătura cu oraşele Bacău şi Piatra Neamț, ce se află la 25 km,
respectiv 36 km. Oraşul este străbătut, de asemenea, şi de calea ferată Bacău‐Bicaz.

Demografie
Oraşul este compus din trei localități: Buhuşi, Marginea şi Runcu 32, ce aveau la
recensământ, în 2002, circa 1850 locuitori, respectiv 200 şi 110 locuitori 33. Buhuşi s‐a
dezvoltat constant înainte de revoluție în principal datorită extinderii Fabricii de Postav
înființată aici încă din 1885. Trendul pozitiv s‐a menținut, se pare, şi în primii ani de după
revoluție când s‐a suplimentat numărul de locuri de muncă. Astfel s‐a ajuns la o populație
dublă în mai puțin de 40 de ani, populația fiind în 1992 de 21.621.

Tabel 7. Populația stabilă în oraşul Buhuşi la ultimele 5 recensăminte.
2002 față de 2001
1956 1966 1977 1992 2002 Nr.
(%)
pers.
Populația 12382 15341 20148 21621 18980 ‐12,21 ‐2641
stabilă

Pe fondul restructurării concretizate prin închiderea aproape totală a fabricii de
postav, populația a scăzut până în 2002 cu peste 2600 de persoane. Scăderea bruscă s‐a
datorat în principal, se pare, celor două fenomene de migrație: pe de o parte migrația
32
Deoarece unele dintre datele oficiale sunt doar la nivel de oraş, am preferat ca toate datele referitoare la
Buhuşi să fie prezentate la acest nivel (de altfel Marginea şi Runcu sunt localităţi suficient de mici pentru a nu
influenţa semnificaţia cifrelor).
33
Surse diferite fac ca precizia în prezentarea datelor să fie aproape imposibilă. De exemplu, chiar şi în cazul
recensământului 2002, avem cifre diferite pentru populaţia din Buhuşi – însă apropiate de 18900.
46
înspre localitățile de origine a celor veniți să lucreze la combinat înainte de revoluție (cei
mai mulți din localitățile învecinate) şi, pe de altă parte, migrația internațională a cărei
amploare deşi greu de cuantificat este foarte mare. Se pare că populația a continuat să
scadă în mod constant şi după anul 2002 (tocmai ca efect al lipsei locurilor de muncă).
Religia a peste 97% dintre indivizi este ortodoxă (există un număr de 4 biserici în
oraş), iar naționalitatea declarată majoritară este română, următoarea ca pondere fiind cea
romă. Dintre cele 555 de persoane care s‐au declarat romi, 404 au ca limbă maternă limba
țigănească.
Tabel 8. Structura populației din Buhuşi, după religie, naționalitate şi limbă maternă
înregistrate la recensământul din 2002
Religie Naționalitate Limbă maternă

Ortodocşi 18535 Români 18388 Română 18551
Romano‐ 281 Romi 555 Țigănească 404
catolici
Penticostali 69 Maghiari 15 Maghiară 15
Adventişti 28 Germani 10 Alta 10
de rit vechi
Alta 67 Alte 12
etnii

Economie
Dezvoltarea oraşului Buhuşi a fost înainte de 1989 una de tip mono‐industrial,
centrată în jurul Fabricii de Postav. În 1990, aceasta asigura locuri de muncă pentru mai
bine de 9.000 de persoane, şi, se pare că în primii ani ce au urmat, numărul de angajați a
mai crescut uşor. Ca urmare a restructurării începute în anii 1994‐1995 şi finalizate în 1999,
cea mai mare parte a persoanelor angajate aici au fost disponibilizate (în prezent în această
fabrică mai lucrează circa 200 de angajați). În locul acestei fabrici nu a apărut până acum
nici o alternativă viabilă – cele câteva firme (de mobilă – cu circa 2‐3 sute de persoane,
confecții – circa două sute de angajați) sau micii comercianți nefiind suficienți pentru a
absorbi cererea de locuri de muncă. De altfel, valoarea producției industriale a scăzut
continuu în Buhuşi, chiar şi după restructurarea Fabricii de Postav.
Una dintre puținele soluții pentru indivizii în căutarea unui loc de muncă o
47
reprezintă naveta fie în acelaşi județ (cel mai probabil în Bacău 34), fie în județele învecinate
(Piatra Neamț). Cea mai importantă strategie de supraviețuire a constituit‐o însă migrația în
străinătate. Estimările în ceea ce priveşte amploarea fenomenului sunt destul de vagi, de la
2‐3 mii la 5 mii de locuitori (într‐un ziar local, primarul Buhuşiului declara chiar că 50% din
populația activă este plecată în străinătate), însă nu ştim dacă aceste cifre dau măsura celor
care au plecat definitiv şi nu s‐au mai întors sau doar marchează absența temporară a
acestora. În acest sens este şi declarația unuia dintre reprezentanții locali care îşi manifesta
nemulțumirea semnalând că circa 800 de apartamente sunt goale, în mare parte datorită
acestui fenomen (aspect ce poate indica faptul că tot multe persoane pleacă în străinătate
împreună cu întreaga familie).

„În acest moment, circa 50 la sută din populația activă a localității este plecată la muncă
peste granițe, mai ales în Italia ori Spania, şi revine acasă cam o dată într‐un an. ʺUnii dintre ei au
cumpărat mai multe locuințe şi, astfel, o mulțime de apartamente stau goale şi se degradează sau ne
creează nouă probleme precum, de exemplu, pierderi de apă pe care ajungem să le plătim în locul lor.
Pe unele scări mai sunt locuite numai 2‐3 apartamenteʺ, a mai spus edilul. Dintre cei rămaşi acasă,
circa 1.100 trăiesc din ajutor social si cinci sute sunt înregistrați ca şomeri.” (Ziarul de Bacău,
10.08.2006)

„Dar există în localitate firme care fac transport spre Italia?
Da. În centru acolo unde e maşina mea. Scrie mare „transport zilnic Italia”. Coletărie
permanentă, vine un camion mare şi opreşte în centru. Şi s‐a dezvoltat chiar o mică afacere pe treaba
asta. Bine, că multe familii investesc tot în Buhuşi. Adică îşi cumpără locuințe sau case, îşi
construiesc case cu intenția vădită de a se întoarce.” (profesor Şcoala 3)
Rata şomajului de lungă durată în 2002, conform CASPIS, este de circa 7,27%. Ca
urmare a lipsei unui loc de muncă, o parte importantă a indivizilor trăiesc din venitul
minim garantat, peste 7% dintre indivizi (1.396 persoane) primind în septembrie 2005 un
astfel de ajutor.
Probleme în localitate şi căi de rezolvare ale acestora
În încercarea de a delimita problemele comunității, autoritățile locale au avut în
general opinii concordante. În acest sens, cea mai des menționată problemă de către
intervievați o reprezintă lipsa locurilor de muncă – faptul că industria locală a fost complet
desființată după 1989 – cu efecte directe atât asupra bunăstării indivizilor cât şi asupra
capacității locale de a întreține/dezvolta infrastructura oraşului.
34
De altfel, microbuzele spre Bacău pleacă în fiecare zi din jumătate în jumătate de oră, de ora 7 dimineaţă
până la 21 seara.
48
Pe de altă parte, plecarea indivizilor în străinătate a fost semnalată de unul dintre
reprezentanții locali ca fiind o primă problemă a oraşului, având o serie de implicații
asupra nivelului de dezvoltare a oraşului: scăderea puterii de cumpărare, scăderea forței de
muncă tinere etc. Contraargumentul, respectiv sumele de bani investite în oraş de cei care
lucrează în străinătate, nu a fost acceptat de către autoritățile locale, acestea subliniind că
nimeni nu se mai întoarce, ba mai mult, îşi „trage” şi restul familiei după el/ea.
“Lipsa locurilor de muncă ar fi prima chestie. Exodul puternic în străinătate, că sunt plecați
5‐6 mii de oameni, scade atât puterea de cumpărare, cât şi relația contractuală între consiliul local,
direcția de gospodărire comunală şi cetățean. Vă dați seama că sunt 800 de apartamente goale în care
nu ai cu cine discuta, nu ştii dacă o avut căldură, dacă curge apa sau nu... Oraşul este fără o
economie puternică, e bine că îşi găsesc dar consumul unde este? Moare oraşul, vă spun cinstit.
Moare comerțul, moare sistemul de gospodărire comunală, mor toți.” (reprezentant primărie)
Incapacitatea de a menține/îmbunătăți infrastructura localității, identificată de asemenea
de către autorități, este datorată în principal problemelor menționate anterior. În condițiile
unor venituri reduse ale populației şi a unui număr mic de investitori, veniturile colectate
la buget sunt în consecință mici, fiind aproape imposibil pentru consiliul local să
construiască/repare ceva.
“Drumurile, infrastructura de reparat, țevile de apă, străzi la care stăm foarte prost. Alocăm
trei miliarde anual – trei miliarde la un oraş cu 39 de kilometri de străzi este nimic. Tot timpul o
ducem greu şi ne descurcăm de pe o zi pe alta... Noroc că am avut acuma vânzări din domeniul
public, tot felul de imobile cu tot ce a fost acolo şi am mai putut supraviețui, dar începând de la anul
va fi şi mai greu că nu mai avem noi ce vinde. Şi pentru un oraş, când faci doar 15‐17 miliarde e
greu de ținut oraşul. Mai vin din consiliul județean 10, mai vin din fonduri defalcate, dar nu prea
mult. Deci cu 30 de miliarde trebuie să faci administrarea unui oraş. Să dai şi la copii, să dai şi
salarii, să faci şi străzi, să plăteşti şi iluminatul public, este greu. E aproape imposibil.”
(reprezentant primărie)

Soluția primăriei de a rezolva aceste probleme constă în atragerea
investitorilor prin oferirea unor condiții atractive pentru aceştia. Primăria a primit
din partea Fabricii de Postav o suprafață mare de teren în contul datoriilor pe care
aceasta le‐a avut. Aceste terenuri urmează să fie oferite la licitație această lună,
investitorii primindu‐le fără plată doi ani de zile, ulterior cu o chirie redusă,
urmând ca după 10 ani să poate fi cumpărate la prețul de inventar.

49
2. Mocirla – Buhuşi
Mocirla este o zonă de case situată la marginea oraşului, la 5‐6 kilometri de Buhuşi,
pe şoseaua spre Roman (comunitatea fiind practic complet separată de restul localității).
Strada care duce spre Mocirla se numeşte Orbic (de altfel, această zonă este cunoscută şi
sub numele de Orbic, Mocirla), comunitatea aflându‐se pe trei dintre dealurile de pe partea
dreaptă a străzii. Din strada Orbic (asfaltată) pornesc trei ulițe spre zona Mocirla – cu o
pantă de aproximativ 55 de grade (inaccesibilă vehiculelor). Prima dintre ulițe, dinspre
Buhuşi, „urcă” chiar de lângă şcoala nr. 3. Mocirla şi partea principală a oraşului Buhuşi se
află oarecum paralel, fiind despărțite de un deal.
O primă modalitate de a ajunge în comunitate este cu autobuzul care circulă la
intervale regulate dinspre Buhuşi până spre Români, județul Neamț. Cursele sunt, după
spusele profesorilor de la şcoala din Orbic, la orele 7, 8, 10, 12, 14, 16, 17 în ambele sensuri.
Pe perioada cercetării de teren nu s‐a confirmat respectarea acestui orar de lucru,
observându‐se chiar reducerea numărului anunțat de curse. Prețul unui bilet de călătorie
este de 1 RON, semnalat de romii din Orbic ca fiind inaccesibil. Distanta dintre stația de
autobuz şi casele de pe dealuri rămâne marcantă, oamenii fiind nevoiți să urce dealul
(dealurile) „cu piciorul”.
A doua soluție pentru localnici de a ajunge în oraş este cea de a merge pe jos sau cu
căruța, tăind dealul ce desparte comunitatea de Buhuşi. Acest drum reprezintă şi singura
cale de acces în cartier pentru maşini sau căruțe. Totuşi, prin poziționarea împrăştiată a
caselor pe dealuri, multe dintre locuințe rămân inaccesibile maşinilor.
„Dar aici dacă vreți să veniți cu o maşină până aici cum faceți?
Peste deal, dar numai până aici la noi. Că mai la vale nu se poate merge. Acum, săptămânile
astea s‐au făcut drumurile, dar de aici la vale nu au mai înaintat să facă drumuri, aşa au lăsat...până
la jumătate.” (rom, 54 ani)
„Dar ei îşi fac orele? Mă întreb prin comparație cu cei din alte zone.
Da. Vin mai greu pentru că venitul de la Orbic şi până aici în oraş le ia două ore venit pe
jos, pentru că nu au bani să dea la autobuz, pentru că vin şi cu copii, cu tineretul de acasă. că vin
dintr‐o familie 4‐5, 40.000 la dus şi 40.000 la întors. De unde? Şi vin pe jos, peste un deal. Pleacă la
6 de acasă, la 8 sunt aici. Dacă le dau drumul la 13 la 3 sunt acasă. Deci nu pot să îi țin mai mult de
4‐5 ore pe zi. Vin mai greu din cauza drumului, dar de venit vin pentru că altfel le blocăm
veniturile. Nu le dăm până nu se achită de sarcină.” (responsabil muncă ‐ 416)
Demografie
Estimările din teren privind numărul de case din Mocirla variază de la 159 (a
50
autorităților locale) la 200 (a localnicilor). În ceea ce priveşte numărul de locuitori,
majoritatea estimărilor au fost în jurul a 900 de persoane, doar unul dintre reprezentanții
primăriei accentuând că Mocirla are circa 600 de persoane. Un argument în acest sens poate
fi faptul că cele 82 de familii ce primesc venit minim garantat au în total doar 252 de
membri. Or, este puțin probabil ca restul familiilor din Mocirla (cele care nu primesc ajutor
social) să aibă mai mulți membri în medie.
Cartierul este identificat de către intervievați ca fiind format doar din persoane de
etnie romă. Cu siguranță, nu toate persoanele din comunitate s‐au declarat de etnie romă la
recensământ, în condițiile în care, la nivelul oraşului, numărul total de romi este de 555 şi
mai există, totodată, alte două zone de romi în Buhuşi.
Fetele se căsătoresc, se pare, de tinere, la circa 16‐17 ani, acest comportament fiind
asociat şi cu renunțarea la şcoală. Nu putem estima numărul de indivizi care trăiesc în
concubinaj, însă, deşi au fost persoane care au afirmat că „sunt la fel ca şi românii, unii
dintre ei cu acte, alții în concubinaj”, se pare că este o practică ca mocirlenii să locuiască
împreună fără să se căsătorească 35. În ceea ce priveşte familiile monoparentale, numărul
acestora este probabil destul de ridicat în condițiile în care în zonă există 52 de familii care
primesc ajutoare de stat pentru susținerea familiilor cu un singur părinte.
Nu putem vorbi despre o populație îmbătrânită, chiar dacă unii dintre tineri sunt
plecați în străinătate. De altfel, chiar dacă luăm în considerare doar cei 220 de copii înscrişi
la şcoală, ponderea acestora în totalul populației din comunitate (indiferent dacă are 600
sau 900 de locuitori) este mai ridicată decât cea a copiilor în totalul populației din Buhuşi
(la recensământ, în Buhuşi, copiii până în 14 ani reprezentau doar 18%).
„Dar cum e populația? Mai în vârstă?
B: Păi cea mai în vârstă a murit. A rămas mai mult tineret pentru că de aici n‐o plecat
nimeni. S‐o înmulțit aici şi aici o rămas. Cine o bătut țăruş, aici o rămas.” (rom 54 ani)
Economie
Din spusele persoanelor intervievate, cei mai mulți localnici au lucrat în Fabrica de
Postav până în momentul restructurării acesteia. Din acel moment, foarte puțini şi‐au găsit
de lucru cu carte de muncă – singurele persoane angajate identificate de noi fiind încadrate
în Şcoala 3, respectiv profesoara de romani şi mediatoarea şcolară.
„Singura lor problemă e că nu au locuri să muncească. Când era fabrica asta toți lucrau
acolo. Două autobuze cărau de acolo. Ei, acum s‐o desființat fabrica asta şi nu mai au loc de muncă
stabil.” (reprezentant primărie)
35
Unul dintre medicii de familie din localitate a povestit aproape amuzat cum i se întâmplă adesea să fie
încurcat de faptul că la aceleaşi adrese trăiesc persoane cu nume diferite, chiar dacă acolo stau doar membrii
unei singure familii.
51

Una dintre principalele surse de venit o reprezintă munca cu ziua, disparat sau pe
perioade compacte (în special la cules). În perioada desfăşurării cercetării, o mare parte a
romilor erau plecați la cules de porumb şi cartofi la ferme din alte zone ale Moldovei.
Strategia romilor este de a pleca cu toată familia (inclusiv copiii ‐ unii dintre ei, după
spusele profesorilor, muncind alături de părinți), ceea ce a făcut ca şcoala să fie aproape
goală (în special după‐amiaza când au loc orele claselor gimnaziale). Lucrul la ferme pare a
fi avantajos, zilierii fiind luați şi aduşi cu maşinile, şi recompensați la câteva zile de la
recoltă cu produse în funcție de munca depusă (de exemplu, dacă o persoană primeşte 30
de kilograme de cartofi pe ziua de muncă – în 10 zile poate obține 300 de kilograme).
Cea mai mare parte a gospodăriilor au câteva animale în jurul casei, în special cai –
cu care unii dintre ei fac cărăuşie. Cu toate acestea, munca în gospodăria proprie nu oferă
surse de venit mari, nici unul dintre romi nedispunând de suprafețe mai mari de pământ
decât cele alocate propriei gospodării.
„Mai sunt societăți agricole, mai merg la porumb, la cartofi. Acum sunt toți plecați.
Săptămâna asta mi‐au spus că să nu mă aştept să vină la treabă la cele 72 de ore, că sunt la cartofi
pentru aprovizionarea pentru iarnă. Mai ales în alte comune din Piatra Neamț, cultivatoare de
cartofi… Vin ei cu maşinile şi îi iau şi tot ei îi şi aduc. Şi după o perioada le aduce cantitatea – 30 kg
de cartofi – faci zece zile, iei 300 de kilograme de cartofi. E ceva. Le mai dă şi grâu. Mai au câte ceva
pentru iarnă. Se mai duc cu ziua, ştiți cum e la țară…” (reprezentant primărie)

„Merg copiii la şcoală?
Da. Acum însă o să găsiți mai puțini la şcoală. E perioada când sunt la munci. Şi în special
ciclul gimnazial. Se duc la cartofi, la porumb, la vie...” (cadru didactic)

O altă sursă de venit o reprezintă munca în străinătate, preponderent în Italia. Unii
dintre ei s‐au întors şi îşi construiesc sau consolidează casele, fac garduri (care nu existau
înainte), şi‐au dotat casele cu electronice. Amploarea acestui fenomen nu poate fi însă
cuantificată – existând aprecieri de la „toți au în familie pe cineva care este plecat şi trimite
bani” până la „nu sunt mai mult de 20 de persoane”. Munca în străinătate reprezintă de
altfel şi unul dintre motivele de neînțelegere dintre mocirleni şi cei de la primărie,
responsabili cu acordarea venitului minim garantat – cei dintâi solicitând venitul minim
garantat chiar dacă se pare că sunt ajutați financiar de rude plecate în străinătate.
„Dintre mocirleni există o categorie de oameni care stau bine, sau chiar foarte bine – sunt
mocirleni care stau foarte bine – care şi‐au trimis tineretul în străinătate, copiii şi le‐o trimis bani, şi
şi‐au făcut case, garduri, şi‐au cumpărat mobile, electrice în casă. Cred că sunt 20% dintre ei care
52
trăiesc bine.” (reprezentant primărie)
“Aveți o casă frumoasă...
Păi de, am stat vreo 4 ani şi opt luni în străinătate. Nevastă‐mea vreo 5 ani şi e încă acolo.
Noi am apucat oleacă să ne ridicăm. Ei bine, necesarul. Dar restul...” (rom, 36 ani)
“Rău nu stau. Ei o fost plecați sau chiar mai sunt prin Italia. După mintea lor, chiar dacă ar
fi unul plecat din casă în Italia tot ar vrea ajutor social. „Dar de ce nu mi‐l dai?” – strigă la mine.
„Cum adică să nu mi‐l dai? Dar îți arăt că mi‐l dai, că eşti obligat să mi‐l dai”. Dar după ei ar trebui
să încalc legea…” (reprezentant primărie 2)

Măsurile de protecție socială reprezintă o sursă esențială de venit: jumătate dintre
familii beneficiază de venitul minim garantat, un număr important primesc şi alocații
pentru familii monoparentale şi alocații complementare. Conflictul declanşat în jurul
acordării venitului minim garantat s‐a acutizat – pe de o parte apărând ideea că cei de la
primărie nu vor să le acorde venitul datorat, iar de cealaltă parte romii de aici sunt acuzați
că nu declară sursele de venit şi totodată refuză să plătească impozitele datorate.
„Dar ei îşi plătesc impozite?
Legea spune că primăria poate să dispună să li se oprească orice datorii. Chiar acum o dat şi
la aparat – că nişte persoane aveau impozit trei milioane şi luau ajutor social, dar nu plăteau
impozitul. Păi cum să nu plătească impozitul? Aici Consiliul Local a stabilit că li se opreşte…”
(reprezentant primărie 2)
„Bă: Şi m‐o scos de la ajutor că o spus că am cal şi căruță. Dar ce mănânc de la cal măi
omule, ce mănânc de la cal? Mănânc balega lui? Ce mănânc de la calul lui?” (rom, Mocirla)
Tabel 9. Tipuri de beneficii sociale în Mocirla, în septembrie 2005
Familii cu
Total
1 2 3 4 5 6+
Total pers.
pers. pers. pers. pers. pers. pers.
Nr. dosare VMG 9 26 18 17 8 4 82 251
Familii
52
monoparentale

Alocații 103
complementare

Există în comunitate şi populație în vârstă care, muncind înainte de 1989 în Fabrică,
primeşte pensie, fie pe caz de boală, fie pentru limită de vârstă.
Veniturile ilegale, de tip furt, reprezintă o altă sursă de venit. Deşi nu putem estima
importanța acestui fenomen, el nu poate fi ignorat – chiar şi romii recunoscând că fură
53
pentru a avea ce mânca, pentru a se încălzi (lemne) etc. De altfel, se pare că o bună parte
dintre romii de aici au cazier pentru furt.
„Dar pădurea e departe?
Or fi vreo 3 kilometri. Nici eu sigur nu ştiu. Dar mi s‐o spus „nu te du că te îngrozeşti”. Pe
o zonă de 4‐5 kilometri sunt numai cioate, ca un cimitir. Că ei nu taie copacul de jos, că îi doare la
spate. Da. Cum să vă spun? Mai şi vând lemne. De ce? Pentru că nu le găsim rezolvarea. Dă‐le
altceva să câştige o bucată de pâine. Avem o altă ofertă? Pădurea e plătită cu ani de puşcărie şi
amenzi. Cam 80‐90% din Mocirla au făcut puşcărie.” (lider informal rom)
Educație
Cuantumul educațional este, aşa cum ne aşteptam, extrem de sărac: o singură
persoană din comunitate are studii superioare (profesoara de limbă romani), ceilalți
localnici având până în opt clase (au existat şi persoane intervievate care au susținut că
mocirlenii sunt mai degrabă fără şcoală sau cu maxim patru clase).
„Sunt foarte mulți care nu ştiu să scrie. Sunt foarte mulți care au două sau trei case. Acum
încep, generațiile astea care vin – de abia ăştia…
Dar dintre cei de 40 de ani cam câtă şcoală au? Au 8 clase?
Nu. Foarte puțini. Am vreo doi‐trei cu care mă mai înțeleg. Analfabetismul e pe scară.”
(reprezentant primărie 3)
Şcoala la care învață copiii romi din Mocirla se află pe strada Orbic, chiar înainte de
intrarea în comunitate. Dintre cei 260 de copii înregistrați în anul curent, circa 220 de copii
provin din comunitatea de romi (după directorul instituției de învățământ). Toți copiii romi
merg la această şcoală, cu excepția câtorva care reuşesc să meargă la oraş (unde s‐au
orientat şi părinții de etnie română de pe strada Orbic). Şcoala are clasele 1‐8, dar şi clase de
a noua şi a zecea pe profil agricol. În aceeaşi incintă cu şcoala se află şi o grădiniță, în care
sunt prezenți copiii romi într‐un număr redus 36.
Educația copiilor romi trebuie analizată separat urmărind pe de o parte calitatea
învățământului (profesori, absenteism, rezultate obținute) şi pe cealaltă parte abandonul
şcolar.
Una dintre cele mai vizibile probleme este cea a absenteismului. Pe perioada
cercetării foarte puțini elevi erau prezenți la şcoală, în principal din cauza sezonului agricol
36
„Ei nu sunt prea mulţi pentru că distanţa e prea mare pentru un copil mic. Şi nici calea de acces nu e cât de
cât bună, adică un drum pietruit de sus până jos. Calea de acces e o aiureală. Copiii care au fraţi mai mici de
grădiniţă, îi aduc de mânuţă şi pe cei mici. Cei care sunt singuri şi ar trebui să vină cu mama sau cu tata de
mână de acasă la grădiniţă, păi până îl îmbracă şi îl aduce şi la 11.30 vine să îl ia, deja a pierdut toată ziua.”
(profesor şcoala 3)
54
– majoritatea copiilor fiind plecați cu părinții la muncă, iar situația nu este singulară de‐a
lungul anului. Mai mult decât atât, chiar şi atunci când vin la şcoală, copiii pleacă după
câteva ore, „neputând să fie ținuți la ore nici legați”. Totodată, responsabilitățile copilului
se termină la poarta şcolii, aceştia nefăcându‐şi temele şi totodată nefiind îndrumați de
părinți în acest sens.
„Mai e un alt obicei în şcoală la noi şi a trebuit să ne acomodăm după el. Nu‐ți rezistă mai
mult de trei ore copiii. Deci mă trezesc la 4‐5 după‐amiază că fug, pleacă, nu ai ce să faci. Şi rămân
doar 2‐3 la şcoală. Dar şi români. Toți. Şi îmi mai şi zic: „dar mi‐i foami, nu mai pot.” „Dar ce ai
mâncat azi?” „Mămăligă şi un ceai”. Ai replică? A mâncat mămăligă şi un ceai.” (profesor şcoala
3)
„De ce la un moment dat se pierd? Familia lor nu priveşte cu încredere şcoala şi nu îi
interesează ca copiii să termine şcoala. Îl trimite în clasele 1‐4 pentru că are o ocupație copilul şi nu
are grija lui, zicând că are treabă. Până la 12‐13 e liniştit, nu îl deranjează. Vine acasă la 12‐1,
copilul intră în circuitul familiei, „ia du‐te şi ai grijă de vacă, ia du‐te şi fă aia, aia.” Teme, lecții nu
se fac acasă. Nu există.” (profesor Orbic)
Toate aceste aspecte, împreună cu faptul că profesorii sunt suplinitori sau sunt
calificați dar vin doar ca să îşi completeze norma pe care o au în alte şcoli, nealocând timp
acestor copii, duc la situația în care cei ce vor să susțină examenul de capacitate să fie
aproape inexistenți, iar probabilitatea de succes să fie de asemenea extrem de redusă.
„S‐a spus de multe ori că şcoala nu le poate oferi. E adevărat că şi aici e o problemă că sunt mulți
profesori suplinitori. Eu funcționez aici de 30 de ani ‐ în perioada asta, titularii şcolii – mulți dintre
ei au fugit, au migrat – şcoala trei e un fel de trambulină, vine şi pleacă. Anul ăsta avem noroc – că
profesoara de română e titulară şi s‐ar putea să rămână aici. Un alt avantaj e profesoara care e
calificată de limba romani. Şi la celelalte discipline sunt profesori care sunt cu studii superioare,
calificați, dar care au catedra de bază în alte părți şi doar completează aici, pentru că nu sunt ore
suficiente să faci o normă. Şi atunci ei vin o zi, două pe săptămână şi pleacă. N‐au timp să se ocupe.”
(profesor Orbic)
„Dar sunt şi rezultate mai bune?
La copiii de romi? Anul ăsta la clasa a opta nu e cazul – sunt trei, patru copii care vor să
treacă capacitatea, dar nu sunt de pe deal. Atât. La a şaptea – e o fată isteață care e de peste 6 şi ar
putea dacă continuă. La a şasea sunt vreo 3 bunişori. La a cincea sunt tot vreo 3. Problema e că între
a cincea şi a opta se pierd. Pentru că o lecție e o verigă – nu o ai...” (profesor Orbic)

Chiar dacă există problemele menționate anterior, se pare că abandonul înregistrat
pentru clasele 1‐8 este de mică amploare, profesorii „închizând ochii” la absențele sau
rezultatele copiilor. Pe măsură ce se apropie de vârsta de 16 ani abandonul şcolar poate fi
semnalat, cei mai mulți dintre copii renunțând la şcoală, unii căsătorindu‐se, alții muncind
55
etc.
“Cum au renunțat la şcoală foştii tăi colegi?
Colegii mei au mers în clasa întâia bine, în clasa a doua la fel, până în clasa a patra. Când au
ajuns într‐a cincea au început să spargă gaşca. S‐o măritat una dintre ele, un băiat s‐o însurat şi
până în clasa a opta am ajuns în 4. Eram doi băieți şi două fete. Din 24.
Şi restul ce făceau?
Erau căsătoriți. Acasă. Se mai duceau cu ziua. Au copii. Care s‐o lăsat de bărba‐su, s‐o mai
măritat o dată sau de două ori. Vai de mama lor.” (elevă Orbic)

Există în momentul de față o mediatoare şcolară, în vârstă de 21 de ani, care
renunțase la şcoală pentru a merge în Italia, înainte să fie numită în această poziție.
Semnificativ este momentul în care, pe teren, unul dintre intervievați a afirmat ironic:
„sigur că ne pare bine că avem mediator. Că noi acum o cunoaştem pe domnişoara.”.
Sănătate
Numărul persoanelor asigurate nu este cunoscut nici măcar de către medicii de
familie din zonă. Însă chiar şi pentru cei asigurați, actul medical nu pare a fi un drept, ci o
incertitudine. Semiizolarea geografică a mocirlenilor face ca urgențele să fie greu de
rezolvat: distanța de cinci‐şase kilometri de Buhuşi şi lipsa drumurilor practicabile în
comunitate îngreunează accesul ambulanței. Mai mult decât atât, nu există nici un punct
medical în zonă (cu atât mai puțin o farmacie), pentru o injecție un localnic fiind nevoit să
se deplaseze la Urgențe la spital, fie să apeleze la personal necalificat (cum a sugerat unul
dintre medici). Nici şcoala nu este dotată cu un cabinet medical, aşa cum există la celelalte
şcoli. Atât directorul de şcoală, cât şi alte autorități din comunitate au semnalat ca o soluție
de compromis pentru comunitate amenajarea unui cabinet medical într‐unul dintre
magazinele din zonă sau chiar într‐o sală a şcolii. Inexistența fondurilor au înghețat acest
proiect.
„Dar dacă îi dați telefon că sunteți bolnavi vine până aici?
Bă: Dar pe unde să vină aici?
F: De ce nu o făcut o circă sanitară? Pe ploaie, pe ninsoare trebuie să mergem acolo. Aici la
alimentara asta, la crâşmă dacă s‐ar putea că are o cameră rezervă, de făcut un punct sanitar pentru
Orbic.
V: Dacă aveți de făcut o injecție cine vă face?
F2: În oraş. Dar nu avem transport. Stăm noaptea să murim şi dimineața plecăm…La morgă.
Bă: Şi acolo dacă nu ai carnet de sănătate şi nu eşti înscris la medic de familie nu se uită la tine.
V: Dar mai sunt care nu au carnet de sănătate?
F: Păi şi eu. Şi mai sunt şi alții.” (interviu romi Mocirla)
56
Există totuşi o mediatoare sanitară care are „în grijă” şi pe cei din Mocirla, însă
aceasta nu este cunoscută în comunitate.
Locuire
Casele romilor sunt răsfirate pe deal, aproape la întâmplare. Acestea sunt din
chirpici, cu mici acareturi în jur, în care se află câteva animale. Cea mai mare parte a caselor
par îngrijite (curate), chiar dacă sunt făcute din materiale „slabe”. Doar câteva case au
garduri, deşi se vede faptul că unii localnici au început să şi le ridice. Cele mai frumoase
case sunt ale localnicilor care au plecat în străinătate sau ale celor care au membri în
străinătate şi trimit bani în țară (de altfel, sunt şi case care se construiesc în prezent).
„Aveți casă frumoasă.
Ei, de romi. Însă să ştiți că sunt unii care au case şi mai bune. Eu nu am făcut‐o din Italia. Eu am
făcut casa asta în fabrică, luam un CAR, luam o bancă, că aşa era. Alții au case şi mai bune ca ale
mele, dar sunt făcute în Italia, cu valută.” (rom, 54 ani)
Nici un individ din comunitate nu are acte de proprietate pe case; soluția găsită la
nivel local în ceea ce îi priveşte a fost să li se acorde o adeverință care să ateste faptul că
locuiesc acolo, pe baza contractului de plată a energiei electrice.
“Erau 5 case cu un singur număr. Nu aveau mutații… Le‐am dat la mână o hârtie ca să le
putem face mutație, să îi putem înregistra să avem o evidență. Dar acolo nu se poate pe dealul acela
să dai o autorizație de construcție că este zonă pe care nu se poate construi. Nu au nici un fel de
autorizație şi nici nu se poate da. Nu poate să le dea nimeni.
Deci stau ilegal?
Nu ilegal. De fapt, normal e ilegal dacă nu au autorizație de construcție. Nu este nimic al
lor. Dar ei nu au acte de proprietate pe nimic de acolo. Este curtea lor, aşa zicem. Tot dealul e al lor
cu toate că e în localitatea noastră, aparține de păşune în administrarea noastră. Însă noi îi
recunoaştem că sunt acolo. Le dăm adrese la Poliție ca să putem să îi înregistrăm la Poliție că stau la
numărul cutare şi la numărul cutare.” (reprezentant primărie)
Cea mai vizibilă problemă de infrastructură în comunitate este lipsa drumurilor.
Aşa cum am menționat şi mai sus, în comunitate nu se poate ajunge direct cu maşina de pe
strada Orbic, ci doar ocolind, peste deal. Mai mult decât atât, pe ulițele din comunitate
pământul este argilos, iar la intemperii accesul este îngreunat (de unde numele comunității,
Mocirla). Doar pe mici porțiuni de drum (la intrarea în comunitate) este prundiş. După
spusele inginerului de la primărie responsabil cu astfel de lucrări, amenajarea unor astfel
de drumuri este mult mai costisitoare decât achiziționarea câtorva maşini de balast,
implicând ample lucrări de pregătire a terenului, tocmai din cauza faptului că acesta are o
57
pantă foarte mare, iar ploile „mănâncă” cu uşurință lucrările făcute superficial.
„Bă: Că primarul ăsta al nostru nu vine să aducă un buldozer să facă un drum să se poată
coborî cu căruțele la vale. Sau copiii când merg la şcoli pot să cadă în râpă.
F: Păi e cleios aici când plouă şi nu se poate trece. Şi o făcut o parte pe unde o fost mai bine
şi doar partea aia o făcut‐o el. O ajuns până în capătul lacului, unde a fost drumul mai bun. O făcut
oleacă cu buldozerul,o îndreptat şanțurile, o turnat oleacă de prund, iar majoritatea de țărani aicia
sunt. Acolo sunt vreo 10 case, atât.
Bă: Dacă plouă, mai vii cu pantofi? Vii cu cizme, te duc la pescuit. Dar mai ieşi? Nu mai
ieşi.” (Femeie, circa 50 ani, bărbat circa 60 ani Mocirla)
„În zonă trebuie făcute amenajări speciale pentru că zona e în pantă, e un deal în pantă. Şi
acolo trebuie făcute nişte dispozitive de colectare apă fluvială. Dar nu săpat un şanț pur şi simplu
aşa. Săpat, făcut, betonat rigolele, făcut un sistem de drenuri. Drenat ca lumea. Că orice drum se
rupe, mai ales în pantă. Şi dacă ai pus balastul acela, la prima apă ți l‐o luat. Pentru că şiroieşte şi
face nişte ravene în drum de zici că nu e adevărat. Se face, dar trebuie investiții mari.
Ce înseamnă investiții mari?
E vorba de miliarde bune. Şi de unde bani? Primăria de abia are de la bugetul local, de la
impozite şi taxe. Şi dacă primeşte de la buget, prin rectificare bugetară, primeşte 3 lei. O nimica
toată. De unde să scoată primăria 20 de miliarde să facă lucrare de amenajare drenuri şi rigole. Cam
aşa se duce tot – peste 15 miliarde când bugetul local pe tot anul este de 12 miliarde? Deci zona asta
cere nişte investiții mari vis a vis de infrastructură.” (reprezentant primărie 4)

Sursa de apă este o altă problemă menționată de localnici. În mijlocul zonei există
câteva izvoare, dintre care unul cu un debit care prin captare ar putea fi suficient
comunității, însă până în momentul de față nu au existat fonduri pentru concretizarea
acestei investiții.
„Au două izvoare destul de puternice la suprafață (cam în mijlocul cartierului), în schimb
trebuie captate, trebuie făcută o stație de clorinare sau, ştiu eu, ceva care să fie în acceptul poliției
sanitare, şi trasă conductă pentru că sunt persoane care cară apă de la 400 sau cinci sute de metri.
Există apă, dar nu e captată.” (cadru didactic)
Comunitatea nu dispune de gaz metan şi nici de telefonie fixă, cererile localnicilor
rămânând până în prezent nesoluționate – unul dintre intervievați a precizat că a făcut
numeroase apeluri pentru instalarea postului telefonic, însă deocamdată nu s‐a rezolvat
nimic (se pare că în toată zona există doar două persoane care au telefon fix, însă casele lor
sunt aşezate mai jos decât a celor de pe dealul Mocirla). Singurul telefon public este
amplasat la şcoală. Zona este electrificată şi se pare că aproape toate gospodăriile sunt
conectate şi facturate (doar 10 cazuri din toată zona Orbic, inclusiv strada Orbic, au fost
58
semnalate de Electrica ca deconectate pe motiv de neplată). Comunitatea este luminată
public parțial, cele mai multe becuri fiind sparte de copiii. Canalizare nu există, iar gunoiul
se aruncă în una dintre râpele din zonă.

Probleme în comunitate şi căi de rezolvare ale acestora
Cea mai importantă problemă, conform majorității celor intervievați, o reprezintă
lipsa locurilor de muncă. Soluții viabile nu au fost însă formulate (cu excepția celor care
sunt identificate deja la nivelul localității).
„Problema lor principală e traiul – n‐au locuri de muncă. Eu m‐am gândit, dacă în zona aia
ar fi o fabrică de cărămidă. Ar fi o rezolvare. Ei au lucrat cu toții în fabrică – deci se vroia. Mai
călcau şi strâmb, şi pe vremea lui Ceauşescu mai furau lemne sau mai intrau în puşcărie. Aici e
problema – lupta pentru existență. Noi care mai avem un pic de carte mai facem câte ceva – dar lor
idei de unde să le vină? Că în capul lor nu e nimic.” (consilier local)
Deşi ierarhizarea problemelor comunității este dificilă, cred că una dintre cele mai
importante este cea a lipsei de educație. Atât lipsa locurilor de muncă, cât şi celelalte
probleme menționate anterior s‐ar putea rezolva în timp, chiar şi indirect, prin creşterea
nivelului de educație. Prin aceasta nu înțeleg doar înscrierea la şcoală şi lipsa absențelor
(deşi şi acest fapt pare destul de greu de realizat), ci şi creşterea gradului de promovare la
examenul de capacitate.
Soluțiile sunt probabil mai complicate şi mai anevoioase decât angajarea unui
mediator şcolar care nu are educația necesară sau amenajarea unei clase în laborator pentru
profesori. Monitorizarea şi intervenția trebuie realizate atent (avizat) încă de la ciclul
primar sau chiar preşcolar.
Proiecte anterioare
În comunitate au existat câteva proiecte de dezvoltare locală dintre care cele mai
importante par a fi fost „Optimizarea socializării romilor”, derulat în perioada 1997‐1998
(programul oferea masă caldă, rechizite, etc. pentru 20 de elevi) şi „A doua şansă” derulat
în perioada 2000‐2002 (proiectul şi‐a propus să realizeze un centru de resurse pentru
profesori). Interesantă este atitudinea uneia dintre autoritățile locale (ce era şi lider local
rom) față de proiectele care s‐au desfăşurat în comunitate, atitudine ce semnalează o lipsă
de comunicare dintre acesta şi inițiatorii proiectelor.
„Dar proiecte au mai fost?
Ar mai fi fost. Eu nu am ştiință. Au mai fost.
Nu s‐a rezolvat nimic?
Nu ştiu. Întrebați pe ăia care le‐au făcut. Eu nu am ştiință, adică de ce să nu
59
spunem? S‐au mai şi folosit romii. I‐au dus în excursie…Nu are rost să discutăm.
Sunteți sociolog şi ştiți cum stau lucrurile, cum se manipulează prostimea. Aveți
idee, nu? Eu bănuiesc că mai sunt proiecte. Eu mai am informații, pentru că eu aşa
m‐am format. Sunt, dar nu au fost concret… Nu pot să le iau calculatoare când ei
sunt lemn. Concret nu s‐a făcut nimic. Este singura chestie concretă care o derulăm
acum cu drumurile, bine că la ei e pământ, este mâzgă, dăm două trei straturi de
prundiş. S‐au trimis buldozere.” (lider local romi)

3. Relațiile dintre comunități şi capitalul social
Relațiile dintre comunități
Mocirla este considerată de autorități ca fiind o zonă rău famată, caracterizată în
principal prin frecvente comportamente anti‐sociale. Această atitudine a fost probabil
amplificată de o întâmplare ce a avut loc acum doi ani de zile când în urma unor agresiuni
ale romilor asupra unor jandarmi veniți să aresteze două romi acuzați de furt, două
persoane şi‐au pierdut viața. Acest eveniment, precum şi altele de acelaşi tip, au fost
reflectate pe larg în presă fiind menționate şi de către cei intervievați.
Această comunitate este frecvent menționată negativ de autorități şi în comparații
cu alte cartiere de romi (Colonia Bistrița, Nato).
60
“…Nu sunt un prieten al poliţiştilor. Zecile mele de articole în care am prezentat abaterile unora dintre ei
de la lege stau mărturie acestei afirmaţii. În cazul Orbic - 5 decembrie 2002 - n-am însă nici o îndoială:
acţiunea poliţiştilor şi jandarmilor a fost legală, iar toleranţa manifestată de ei aici poate fi prezentată ca
exemplu în manualele de Educaţie Civică.
Am scris şi zeci de articole despre fărădelegile comise de unii dintre cetăţenii romi din cartierul Orbic.
Locuitorii din satele din jur au trăit şi mai trăiesc mereu clipe de coşmar. Călare pe bidivii, în căruţe trase
de cai, mascaţi, înarmaţi cu furci şi topoare, unii dintre infractorii din acest cătun au terorizat, la ceas de
noapte, zeci de familii cărora le-au furat mare parte din avut.
Legatul fedeleş, lovirea, ameninţarea însoţeau jafurile. Pe Constantin Gherghel din Racova, de pildă, l-au
legat fedeleş cu sârmă ghimpată, i-au luat tot ce avea prin gospodărie, inclusiv căruţa şi calul. Urmând un
scenariu devenit clasic, infractorii luau calea codrilor şi se sustrăgeau anchetelor poliţiştilor. Aşa fac si
acum.
Minorul V.V., rănit pe 5 decembrie 2002, este unul dintre cei care au continuat să săvârşească infracţiuni
(spargeri, furturi). Are dosare pe rolul instanţei. Mai sunt şi acum infractori din acest cătun daţi în
urmărire generală. Cunosc faptul că, de peste un an, poliţiştii buhuşeni negociază cu feluriţi lideri ai
romilor facilitarea efectuării unor anchete.
Pentru aceasta, cei suspectaţi de săvârşirea unor infracţiuni, cu argumente foarte solide, ar trebui să se
prezinte la anchetă. Ei refuză. Stau in fieful lor din cătunul Orbic. Simt că poliţiştii n-ar mai avea curajul
să se aventureze pentru reţinerea lor, ca în decembrie 2002. Îi putem acuza pe poliţişti că nu se mai
aventurează legal în stoparea infracţiunilor? Poliţiştii sunt oameni.
Au o singura viaţă, au, ca şi noi, copii, soţi, părinţi.” (Deşteptarea, ziar local).

„Şi scandal?
Vai… încă ce urât…Mamă, dacă lucrezi o lună aicia, nu mai mult vreau să stai, o lună să
vezi cum lucrăm, nu ți‐ar mai trebui.
Am auzit că mai e o altă zonă..
Colonia Bistrița. Dar nu se compară cu Mocirla. Şi civilizați, chiar dacă sunt necăjiți…ies la
treabă. Vai, puiule, mergem până în Colonia Bistrița? Eu vreau să mergi cu mine. Din casă în casă.
Să intri la fiecare. Chiar dacă nu este lux sau nu ştiu ce. Dar altfel se comportă. Şi nu fură. Nu o să
auziți vreunul din Colonia Bistrița să se ducă în curtea unuia să lege pe bătrâni cum o făcut la
Orbic că o legat doi bâtrâni în casă şi le‐o luat tot noaptea.
Când a fost?
Înaintea împuşcării. Anul trecut o dat în ziar că mortul era pe masă şi ăştia din Orbic o
intrat în curte, o luat porcul de era în coteț. Bătrânul era mort şi era cu un nepot bătrânul. Şi
nepotul era cu lumânările aprinse şi i‐o intrat şi i‐o luat tot din curte. Trei romi de la Mocirla –
porcul, o damigeană de vin, găinile… şi o plecat. Caz concret. Dar pe stradă ne spune mie şi lui
colega – „lasă că ieşi tu”…” (reprezentant primărie 4)
Soluția găsită de autoritățile locale pentru a tempera acest conflict a constat în
angajarea unui consilier pe probleme de romi, care se doreşte să fie mediatorul între
primărie, poliție, şi comunitatea mocirlenilor.

61
Capital social şi mecanisme de participare
La nivel local, ONG‐urile şi proiectele de dezvoltare sunt aproape inexistente.
Patronii de magazine sau de alte firme nu par a dori să investească în dezvoltarea şcolilor
sau a altor sectoare, poate şi pentru că dispun de resurse foarte puține (de altfel, aceasta
fiind explicația primarului la lipsa lor de implicare).
“Nu este o cultură comunitară aici. Că de exemplu, sunt foarte mulți comercianți care sunt
comersanți, nu sunt oameni de afaceri adevărați. Fac micul comerț, nu au producție. Şi de câte ori
şcolile apelează la o sponsorizare, ei privesc lucrul ăsta ca pe o cerşetorie. Şi chiar emit astfel de
afirmații: „eu m‐am săturat de directorul cutare sau de directoarea cutare că toată ziua stau pe capul
meu să le dau bani”. Şi consideră că directorul sau directoarea pentru ei cer bani, nu pentru şcoală.
Întreabă ce le aduce chestia asta.” (profesor şcoala 3)
„Înainte vreau să vă întreb de ce sunt foarte puține ONG‐uri? Care e explicația?
S: E simplu. E vorba despre mentalitate. De exemplu, asociația ARDOR s‐a constituit în
1999 ca asociație, dar noi funcționăm din 1995 şi la început pentru că a fost un program SOROS
promovat prin fundație, eu de exemplu, am fost pârâtă de profesori care le‐au spus elevilor care erau
la clubul meu că eu sunt vândută lui SOROS care este un ungur evreu american şi care mă învață
pe mine şi eu la rândul meu pe copii să fie spioni şi să îşi vândă țara. Asta a fost situația. Eu am fost
persona non‐grata. Astea sunt condițiile în care funcționam noi.” (profesoară liceu)

În ceea ce priveşte Mocirla, lucrurile sunt şi mai dramatice, autoritățile afirmând
chiar că singurele momente de coeziune au avut loc pe perioada conflictului dintre romi şi
jandarmi. Totodată, la întrebările noastre despre modalitățile de întrajutorare au infirmat
faptul că acestea ar exista indiferent de natură, motivând că „mai bine ar muri de foame decât
să se împrumute sau să ceară ceva de la ceilalți”. Un alt aspect amintit de două dintre
persoanele intervievate se referă la un incident cu privire la lipsa de implicare a romilor: se
pare că acestora li s‐a dat voie să ia balast cu căruțele pentru drumuri din comunitate, însă
aceştia nu s‐au învrednicit să îl transporte.
“Uite, special m‐am ridicat într‐o şedință – (am fost consilier independent). Am obținut
atunci să vină cu căruțele lor şi să ia prundiş gratuit. Să meargă în balastieră şi chiar s‐a convenit,
s‐a trasat sarcină cine să se ducă, dar nu au mai venit. Asta cam acum 4 ani.
Dar romii ştiau de asta?
Da. Şi liderul lor ştia.
Ei de drumuri se plâng.
Da. Nu au drumuri. Uite, mergem la primărie acum şi promit că în 5 minute primarul
spune: să se ducă cu căruțele şi să îşi ia cât vor. Facem pariu că rezolvăm problema asta?”
(profesor)
62
“Li s‐o dat balast şi o spus că îl cară ei până în deal. Apoi o zis: „păi e mare
panta,”(reprezentant primărie)

“Dar cu drumul v‐au ajutat în vreun fel?
Da, de exemplu acum am făcut o parte din drum şi au ieşit la împrăştiat prundişul. Dar au
o particularitate, ies doar când e în fața curții lui. Aici trebuie să îi mai unesc. Ei sunt pentru ei,
umblă singuri. La rău se unesc. Au fost călcați de mascați de vreo 2‐3 ori, s‐a lăsat cu morți. Au şi ei
o tactică – bagă femeile şi copiii în față. La rău sunt foarte uniți.” (reprezentant primărie 5)

CONCLUZII
Mocirla este o comunitate de romi izolată de restul localității Buhuşi, fiind parțial
inaccesibilă mijloacelor de transport moderne (dealul pe care se află situată comunitatea nu
poate fi urcat de la drumul principal din cauza pantei foarte abrupte, singura posibilitate,
însă şi aceasta doar pentru o parte dintre localnici, fiind pe un drum ocolit de pământ).
Totodată, casele răsfirate nu au acces la utilități: apă, gaz şi nici chiar telefonie fixă.
Din punct de vedere economic, zona este lipsită de resurse, constrângerile fiind
accentuate şi de lipsa locurilor de muncă stabile în localitate (ce s‐a datorat închiderii
Fabricii de Postav). În consecință, singurele surse de venit ale locuitorilor provin din munca
în agricultură (cu ziua în principal), de venitul minim garantat şi de plecările unora dintre
ei în străinătate.
Şansele de dezvoltare în aceste condiții sunt extrem de reduse pentru această
comunitate, în condițiile în care se caracterizează printr‐o lipsă cronică de educație a
locuitorilor, ce se extinde şi în rândul generațiilor mai tinere. În plus, capitalul social pare
extrem de scăzut în zonă – pe de o parte, percepția celorlalți indivizi din Buhuşi pare una
negativă la adresa „mocirlenilor” şi, pe de altă parte, capacitatea de asociere în interiorul
comunei nu este conturată.

63
MIHNEA PREOTESI

SAT 10 PRĂJINI ‐ DAGÂȚA

Comuna Dagâța se găseşte în extremitatea sud‐vestică a județului Iaşi, la 68 de km
de municipiul Iaşi şi la 35 de km de municipiul Roman. Este o comună relativ mare, cu o
populație de 4.844 de locuitori, cuprinzând 9 sate, răsfirate pe o suprafață destul de
importantă, de‐a lungul căii ferate Iaşi – Roman. Satul reşedință de comună, Dagâța, se află
de partea cealaltă a căii ferate şi are o poziție oarecum centrală în raport cu celelalte sate
ale comunei. În satul 10 prăjini, aflat la aproximativ 2 km de Primăria Dagâța, se găseşte o
comunitate compactă de romi, cuprinzând 147 de gospodării şi un număr total de 582 de
locuitori, dintre care 422 romi declarați la recensământ – în ceea ce‐i priveşte pe cei
nedeclarați, aceştia se consideră totuşi romi, problema nedeclarării lor fiind considerată de
către majoritatea celor intervievați, mai degrabă ca fiind un “ accident ” sau o neînțelegere
cauzată de incompetența recenzorului. Există şi o opinie diferită, cea a reprezentantului
ONG‐ului Romanitin care consideră această reținere în ceea ce priveşte autoidentificarea ca
rom în fața unei autorități publice ca pe un efect al persistenței unor reziduuri ale memoriei
colective, din vremea celui de‐al doilea război mondial, când recensământul romilor avea
ca rezultat deportarea acestora. Acea generație “încă nu a dispărut, ei au transmis acest mesaj
şi când vor dispărea, peste vreo 10 –15 ani, s‐ar putea să dispară şi această frică“ (reprezentant
ONG Romanitin, Iaşi).
Satul este relativ compact şi se întinde pe o lungime de aproximativ 1 km de‐a
lungul căii ferate, pe câteva “ straturi “ în adâncime, între calea ferată şi un deal aflat la
circa 100 de metri de calea ferată.
Structura pe vârste a populației comunei este una destul de echilibrată, populația
“tânără“ fiind mai bine reprezentată decât este în general în mediul rural românesc. În ceea
ce priveşte satul 10 Prăjini, populația este “mai tânără“ decât în celelalte sate ale comunei.
Date mai exacte, sau măcar estimări despre structura pe vârste a populației nu am putut
obține, deoarece persoana desemnată la nivel local să facă o astfel de estimare a declarat că
nu este pregătit pentru că “până acum nu i‐a cerut nimeni niciodată aşa ceva“.
În ceea ce priveşte compoziția etnică, pe lângă romii din 10 Prăjini, ar mai exista
câteva familii de romi în satul Poieni care nu se consideră romi şi nu se declară a aparține
acestei etnii. În consecință, putem aprecia că restul comunei, cu excepția satului 10 Prăjini,
este locuită de etnici români.
Peste 99% dintre locuitorii comunei sunt creştin‐ortodocşi. Excepția o reprezintă
64
câteva familii din satul 10 Prăjini care ar fi fost atraşi de o organizație baptistă să‐şi schimbe
religia în schimbul unor avantaje materiale. După celor din sat este vorba de numai 3
familii care frecventează o casă de rugăciuni improvizată. În ceea ce priveşte cele 3 familii,
“sărăcia şi promisiunile materiale îi determină să accepte această aşa zisă religie“ (sătean, Dagâța),
pe lângă ajutoarele materiale pe care le acordă, baptiştii promițându‐le “că îi vor ajuta să
plece în America“.

Economie
Principalele activități economice în comună sunt cele agricole. Se cultivă în special
porumb şi grâu, care se şi comercializează, dar şi legume şi fructe pentru consumul
propriu. Oamenii cresc şi animale pentru subzistență, în special porci şi păsări, dar şi, în
mai mică măsură, oi şi vaci, o parte dintre ei având şi 1‐2 cai. În ceea ce‐i priveşte pe cei din
10 Prăjini, aceştia, fiind prin tradiție muzicanți, practică în continuare această meserie,
pentru o parte a gospodăriilor din sat, muzica reprezentând, alături de activitățile agricole,
o sursă importantă de venit. O altă sursă de venit este pentru aproximativ 5% dintre
gospodăriile comunei (10% dintre gospodăriile de romi) munca în străinătate, cu sau fără
contract de muncă legal. În comună există 6 mori, câteva mici magazine şi baruri şi a existat
un mic atelier de mobilă cu doi angajați, dar în prezent este închis din lipsă de comenzi.
Din spusele unuia dintre liderii romilor ar exista şi câteva gatere improvizate, nelegale şi
care funcționează doar “din când în când“. Investiții generatoare de locuri de muncă nu s‐au
făcut în comună în ultimii 5 ani.
Forța de muncă
Dintre cei 150 de salariați din localitate, majoritatea sunt salariați ai instituțiilor
publice locale: Primărie, şcoli, dispensar, biserică. Există însă şi un număr de 50 de salariați
care fac naveta la Negreşti, la Iaşi sau la Roman. Pe de altă parte, există şi salariați din
cadrul comunei care sunt la rândul lor navetişti, nefiind locuitori ai comunei, de exemplu,
cei doi medici de la dispensarul comunei, soț şi soție, inginerul agricol de la Primărie sau
unii dintre profesorii şcolii Dagâța.
Gradul de ocupare cel mai important se înregistrează în activitățile agricole, unde,
într‐un fel sau altul este cuprinsă aproape toată populația, “în vârstă de muncă“ şi nu
numai, a comunei. Numărul celor ocupați în industrie este foarte redus, aceştia fiind
reprezentați de o parte dintre cei câteva zeci de salariați navetişti. Cei ocupați în domeniul
serviciilor sunt în general membrii familiilor ce dețin cele 40 de mici magazine şi baruri din
comună. Există doar 10 şomeri care se mai află în plata indemnizației de şomaj, însă
majoritatea şomerilor din comună sunt şomeri de lungă durată, fiind în general rezultatul
celor câteva valuri de disponibilizări de după 1990 ce au avut loc în principalele oraşe de
65
“navetă“, Iaşi şi Roman.

Educație
Nivelul de educație la nivelul comunei este destul de redus, iar în satul 10 Prăjini
acesta se găseşte la un nivel sub media comunei. Copiii cu dificultăți la şcoală sunt cei din
familii foarte sărace, “cei din familii dezorganizate şi cei cu părinți plecați la lucru în străinătate“
(cadru didactic, Dagâța). Copiii în pericol de a abandona şcoala sunt cazuri rare,
reprezentate în general de repetenții recidivişti care, după ce au repetat de 2‐3 ori un an,
există pericolul să nu mai vină la şcoală. Aceştia sunt, în general, cei ai căror părinți nu dau
destulă importanță şcolii. “În general, problemele acestea sunt legate de situația precară pe care o
au din punct de vedere material”.
Rezultatele obținute de elevii şcolii la testele naționale şi la examenele de capacitate
sunt mediocre din cauza faptului că o parte importantă a profesorilor şcolii sunt lipsiți de o
calificare adecvată. “Principala noastră problemă este lipsa profesorilor calificați. Motivul: suntem
departe de reşedința de județ şi cei care pleacă şi îşi termină facultatea sau cursurile postuniversitare
nu se mai întorc, pentru că ştiu unde se întorc şi nu le convine – e vorba de nivelul de trai“ (cadru
didactic, Dagâța). Problema cea mai gravă este la Limba română unde nu există nici un
profesor calificat, iar procentul de promovabilitate la testele naționale şi la examenele de
capacitate este de doar 12 % în timp ce la matematică şi istorie, unde există profesori
calificați, acest procent de promovabilitate este în jur de 60 %.

Sănătate
În comună există un cabinet medical, deservit de doi medici navetişti (soț şi soție) şi
de două asistente medicale care locuiesc în localitate, fiind deci disponibile în permanență
pentru urgențe. Dispensarul este relativ accesibil, mai puțin pe timpul iernii, când zăpada
face drumurile aproape impracticabile – aceasta este o problemă în ceea ce priveşte accesul
salvării, atât în satele mai îndepărtate, cât şi în satul 10 Prăjini. Există un punct farmaceutic
deschis de curând din inițiativa şi prin implicarea Primăriei cu finanțare obținută de la
sponsori, persoane particulare. Farmacia, deşi nu funcționează decât două zile pe
săptămână, pare a satisface necesitățile de medicamente ale populației.
Din discuțiile de la şcoală şi de la dispensar a reieşit că romii nu sunt neapărat mai
bolnavi decât ceilalți, poate doar în măsura în care sunt mai săraci. Copiii din familiile
sărace sunt în general prost hrăniți, dacă nu chiar subnutriți. În rest, în comună nu există
cazuri de boli contagioase grave, precum tuberculoza sau hepatita, decât în mod accidental
şi nici alte boli cauzate de lipsa de igienă, precum râia sau dizenteria.
66
O problemă a comunei legată de accesul populației la serviciile medicale este aceea
că “spitalele sunt foarte departe, iar Salvarea se aşteaptă foarte mult timp. (…) La doctor vin în
special cei care suferă de boli cronice, vin la control, să‐şi ia tratamentul… însă şi majoritatea celor
din comună vin la doctor cel puțin o dată pe an“ (cadru medical, Dagâța). O problemă ar fi şi
lipsa unui mijloc de transport adecvat pentru deplasarea în teren a cadrele medicale, în cele
nouă sate ale comunei.

Locuire. Acces la utilități
În ceea ce priveşte calitatea locuirii, aceasta poate fi definită ca mediocră la nivelul
comunei. În general, casele sunt făcute din paiantă (chirpici) şi au două, cel mult trei
camere, şi o odaie pe post de bucătărie. Există şi câteva case mai „pricopsite“, dar nici una
nu poate fi numită „vilă“. Casele romilor din 10 Prăjini sunt asemănătoare cu cele din
restul comunei, o parte dintre ele fiind însă mai degradate şi mai suprapopulate față de
media comunei. De asemenea, şi aici există câteva case mai aranjate, cum ar fi cele ale
liderului celebrei fanfare “Ciocârlia“ sau cea a patronului unor mici afaceri locale.
Majoritatea caselor din comună sunt branşate la rețeaua de curent electric şi au
acces la o fântână cu apă potabilă. Situația fântânilor cu apă bună de băut este ceva mai
proastă la 10 Prăjini, dar nu poate fi definită ca dramatică, oamenii se descurcă cu apa,
ajutându‐se între ei. Un număr destul de important de gospodării au acces la un post
telefonic fix şi mulți au telefoane mobile – sunt însă unele probleme cu recepția, semnalul
fiind unul foarte slab între dealuri. Există, de asemenea, şi câteva posturi telefonice publice.
Nu există rețea de apă curentă, canalizare sau gaze.

Pe lângă problema mai generală a sărăciei şi a lipsei locurilor de muncă, cele mai
importante probleme ale comunității par a ține, într‐adevăr, de infrastructura deficitară în
general şi nu doar în ceea ce priveşte drumurile, unde situația s‐a mai îmbunătățit ca efect
al celor câteva proiecte de reabilitare a acestora. Probleme sunt în special pe timpul iernii
sau în cazul unor ploi abundente, când circulația pe anumite drumuri devine aproape
imposibilă, ceea ce practic aproape că izolează localitatea de restul lumii, cu toate că
Dagâța este şi o haltă CFR. Problema cu trenurile este că cele care opresc aici sunt foarte
rare, cam 2‐3 pe zi. Dacă în ceea ce priveşte drumurile comunale s‐au accesat şi s‐au derulat
cu succes anumite proiecte SAPARD şi FRDS, situația este mai dificilă în ceea ce priveşte
drumurile care au statut de drum județean, precum cel din comunitatea de romi de la 10
Prăjini, unde proiecte precum cele cu FRDS sau SAPARD nu pot fi accesate de către
comunitatea locală şi unde responsabilitatea este “pasată“ de la nivel local la nivel județean
şi invers, cu atât mai mult cu cât comuna se află la granița a două județe, județul Iaşi şi
67
județul Neamț.
O altă problemă ar fi lipsa de solidaritate a oamenilor, dar şi lipsa lor de inițiativă.
Pe de o parte, majoritatea oamenilor aşteaptă inițiative “de sus în jos“, pe de altă parte,
oamenii nu se prea înghesuie să lucreze gratuit pentru interesul general al localității. În
acest sens, este relevantă explicația dată de un reprezentant al autorității locale care
consideră că “de când a apărut legea 416 (cea care stipulează obligativitatea prestării de
muncă în folosul comunității a beneficiarilor de ajutor social , n.m.), oamenii, nici măcar
şanțul din fața porții nu şi‐l mai fac singuri. Să‐l facă ăla, că ăla (adică beneficiarul de ajutor
social ) ia bani. Şi şanțul din fața porții să mi‐l facă ăla de la 416 pentru că ăla ia bani“.
Pe de altă parte, problema socială cea mai importantă a comunei este considerată a
fi rata mare de sărăcie, estimată de către un reprezentant instituțional, la 60 % din
populație. Liderii informali consideră, de asemenea, sărăcia ca fiind una dintre problemele
cele mai importante ale localității.

Proiecte anterioare
Între anii 2002–2005 s‐au desfăşurat mai multe proiecte de reabilitare, modernizare
şi asfaltare de drumuri comunale, în cadrul unor programe cofinanțate de la FRDS,
SAPARD şi RICOP, dar şi un program finanțat exclusiv de primăria Dagâța, pentru
reabilitarea drumului comunal din satul Băloşeşti. În cadrul acestor proiecte, contribuția
comunității locale a constat şi în bani de la bugetul local, dar mai ales în munca prestată de
beneficiarii de ajutor social, dar şi de alți locuitori ai comunei.
Atitudinea locuitorilor beneficiari direct ai acestor proiecte de îmbunătățire a
infrastructurii a fost, în general, una care a evoluat de la rezervată, neutră şi chiar ostilă în
unele cazuri, la favorabilă, pe măsură ce proiectele începeau să se materializeze. Proiectul
care a generat o atitudine mai degrabă ostilă, până în momentul finalizării, când această
atitudine a devenit favorabilă a fost cel de reabilitare a drumului comunal din satul
Băloşeşti, proiect realizat, după cum am amintit, exclusiv prin resurse proprii, de primăria
Dagâța. Motivul acestei ostilități a fost, după expresia unui fost reprezentant al primăriei în
perioada derulării proiectului, “pentru că i‐am cam pus la muncă“. Față de toate cele cinci
proiecte de reabilitare a infrastructurii realizate în comună în aceşti patru ani, atitudinea
comunității de romi a fost una favorabilă.
Pe lângă proiectele de infrastructură amintite, a mai existat un proiect care a constat
în deschiderea unui punct farmaceutic, acțiune în care s‐a implicat Primăria doar cu
inițiativa şi organizarea, finanțarea fiind obținută de la nişte sponsori, obținându‐se şi
anumite facilități privind distribuția medicamentelor, de la o firmă de profil din Iaşi.

68
2. Comunitatea de romi – satul 10 Prăjini
Prezentarea comunității
Satul 10 Prăjini, care reprezintă o comunitate compactă de romi este situat la doar 2
km de satul centru de comună, având o poziție relativ centrală în raport cu alte sate ale
comunei. După cum am amintit anterior, structura pe vârste a comunității este una
echilibrată, satul având o populație ce poate fi definită ca “tânără“ în contextul mediului
rural românesc actual.
Lipsa actelor de identitate
Deşi nu este un fenomen de masă ci, mai curând apar ca nişte cazuri izolate, există
câteva persoane fără certificate de naştere şi câteva fără buletine de identitate valabile,
pierdute sau expirate– la Primărie a fost identificată o singură persoană fără certificat de
naştere, dar este probabil să mai existe persoane aflate în situații precum cele de mai sus.

Economie. Forță de muncă
Activitatea de bază aducătoare de venit în satul 10 Prăjini este agricultura. Marea
majoritate a romilor dețin un lot de teren obținut prin reconstituirea dreptului de
proprietate în baza împroprietăririlor din anul 1921 când, celor 10 prăjini de teren, loc de
casă (de unde şi numele satului) li s‐a adăugat 1 ha sau două de teren arabil. Problema,
generală a satului românesc, este că, în timp, prin împărțirile succesive la urmaşi, terenurile
s‐au fărâmițat, iar rezultatul este că acestea nu mai pot susține decât cel mult o agricultură
de subzistență. O altă sursă importantă de venit a comunității de romi o reprezintă muzica.
Pe lângă cele două fanfare cunoscute, cea a lui Ivancea, numită “Ciocârlia“ şi cea a lui
Costică Panțâru, există şi alte fanfare mai puțin cunoscute, precum şi muzicanți în diverse
formații care câştigă bani “pe plan local“ sau în județele limitrofe, cântând pe la nunți sau
alte evenimente unde sunt invitați. Pensionarii satului, cât şi o parte a populației “între
două vârste“, sunt în general oameni care au căpătat o anumită calificare, unii dintre ei
lucrând în industrie în oraşele mari furnizoare de locuri de muncă, în special în Roman, dar
şi în localitate la cele câteva IAS‐uri şi stațiuni de mecanizare, desființate după 1990. În
consecință, există în comunitate un nucleu de oameni cu oarecare calificare care, pe de altă
parte, dețin experiența muncii organizate şi regulate. În ceea ce îi priveşte pe tineri, aceştia
sunt, în general, lipsiți de orice calificare, cât şi de abilități practice. În consecință,
“majoritatea tinerilor sunt stângaci, îndeletnicirile practice lasă de dorit. Nu ştiu să bată un cui, iar
dacă o fac, o fac cu stângăcie. Cei mai în vârstă însă, se descurcă bine. “(lider informal, Dagâța).

69
Educație
Participarea şcolară a copiilor romi este una relativ ridicată în contextul general al
populației de romi, însă performanțele şcolare sunt mediocre. Rata abandonului şcolar este
una foarte scăzută pentru clasele 1‐8, însă destul de puțini copii romi reuşesc la examenul
de capacitate (nici unul în anul şcolar 2004 – 2005 şi unul singur cu un an în urmă). Chiar
dacă performanțele şcolare ale copiilor români sunt ceva mai bune, nivelul general de
pregătire pe care îl poate oferi şcoala din Dagâța (unde învață şi copii romi din clasele 5‐8,
pentru clasele 1‐4, aceştia având şcoala lor la 10 Prăjini) este unul mai degrabă modest,
după cum declară chiar cadrele didactice din Dagâța. Există însă şi copii romi care urmează
cursurile unor licee sau şcoli de arte şi meserii şi câțiva copii romi (4‐5) care sunt la
facultate, la Iaşi şi la Roman.
Nu sunt probleme cu abandonul şcolar la copiii romi din 10 Prăjini pentru că, după
cum declară cadrele didactice, romii de aici sunt “emancipați“ şi nu au concepții de tipul “să
nu‐şi trimită copiii la şcoală“. Pe de altă parte, totuşi părinții romi vin la şcoală, în general,
doar când sunt chemați sau când au interese materiale, precum cele legate de alocația
pentru copii, însă acest lucru este valabil şi pentru părinții copiilor români.
În ceea ce priveşte populația ocupată, în satul 10 Prăjini există doar 2 salariați dintre
care unul navetist şi un şomer înregistrat, care se mai află în plată. În sat există doar 30 de
pensionari şi aproximativ 25 de oameni plecați la muncă în străinătate. În consecință,
putem estima că pentru mai mult de jumătate din populația adultă a satului sursele
principale de venit sunt agricultura, lăutăria şi/sau ajutorul social. Trebuie menționat faptul
că lăutăria este o activitate rezervată exclusiv bărbaților, “femeile sunt mai mult casnice, cu
gospodăria, cu copiii“ (lider informal rom).
Sănătate
Starea de sănătate a membrilor comunității este una “normală“ la nivelul comunei,
iar asistența medicală de care se bucură este nediscriminatorie, percepută ca mulțumitoare
de către autorități, cât şi de către liderii şi membrii comunității de romi. În general, “cei din
10 Prăjini sunt prezenți la cabinet chiar mai des decât ceilalți“ (cadru medical, Dagâța )

Locuire
Casele din 10 Prăjini sunt, cu câteva excepții, ca şi cele din restul comunei, mai
degrabă modeste, construite din paiantă sau chirpici. Singurele utilități la care au acces
sunt curentul electric (există totuşi în jur de 15 case care nu au acces la curent) şi, în mai
mică măsură, un post telefonic fix, iar în cazurile fericite o fântână cu apă potabilă în curte.
Problema apei nu este însă percepută de către membri comunității ca fiind o problemă
importantă, ei fiind mulțumiți de situația actuală: “există o fântână la nici 20 de metri distanță
de casă“ (rom, comunitate 10 Prăjini). Există însă şi câteva case mai mult decât modeste,
70
case cu acoperişurile găurite, aproape dărâmate, în care, în general, locuiesc bătrâni singuri
care nu au copii care să aibă grijă de ei. Excepțiile pozitive sunt reprezentate de casele
liderilor romi, care sunt fie liderii celor două fanfare mai cunoscute, fie lideri prin
capacitatea de inițiativă şi priceperea de a “face bani”. Între cei care şi‐au permis să‐şi
renoveze casele şi chiar să‐şi construiască unele noi, se găsesc şi unii dintre cei care au fost
plecați la muncă în străinătate, “înainte, pe la sârbi, şi, după ce s‐a putut pleca, şi în Occident,
mai mult prin Germania“ (lider informal rom)

Problemele comunității de romi sunt, în mare parte, aceleaşi cu ale restului
locuitorilor comunei, anume, infrastructura precară, cu mențiunea că, în cazul celor dintâi,
acestea sunt şi mai grave. Dacă “sărăcia cruntă“ reprezintă o problemă a comunei, în
general, aceasta este mai accentuată în 10 Prăjini, “pentru că ei nu au pământ în raport cu
ceilalți” (lider informal român).
În ceea ce priveşte infrastructura, pe lângă calitatea proastă a drumurilor care,
atunci când plouă mai mult, precum şi iarna, pe zăpadă, sunt, după expresia unui lider
informal rom, “durere“, problema locuirii este una mai gravă decât în cazul celorlalți
locuitori ai comunei, casele romilor fiind, pe de o parte, suprapopulate, pe de altă parte,
foarte degradate.
Dacă în legătură cu problema drumurilor soluția propusă de autorități este tot aceea
a pasării responsabilități la nivel județean, în ceea ce priveşte problemele sociale ale
romilor, soluția ar fi accesarea unor resurse interne şi externe prin proiecte focalizate pe
comunitatea de romi. Pentru aceasta însă, o condiție necesară este ca aceştia să se declare
cu toții romi pentru a avea mai multe şanse în accesarea unor fonduri care le sunt adresate
(faptul că nu s‐au declarat toți romi la recensământ ar fi “stricat punctajul“ obținut de un
proiect realizat de Primărie, care urmărea accesarea unor asemenea fonduri).
Capacitatea de mobilizare a romilor în proiecte de dezvoltare comunitară este
apreciată în mod diferit de către autoritățile locale şi de către liderii informali, romi sau
români. Aşadar, reprezentanții autorității locale consideră că nici oamenii din 10 Prăjini,
precum nici ceilalți din comună nu sunt, în general, considerați de către autorități ca fiind o
potențială resursă pentru proiectele de dezvoltare comunitară, pentru că nu sunt solidari şi
nu sunt uniți pentru un scop de interes general, ci doar pentru interese particulare. “Noi le
aducem piatră pentru drum şi ei o bagă la ei în curte“.
Dimpotrivă, liderii informali intervievați, fie ei români sau romi, consideră
comunitatea romilor mai solidară, mai unită şi, în consecință, romii ar putea fi implicați în
rezolvarea problemelor comunității, deoarece aceştia s‐ar implica în mare măsură, “mai ales
acolo, la 10 Prăjini, ar sări 95%... ei (romii, s.m.) au un alt sistem, sunt mai solidari, mai ales în cea
71
ce priveşte problemele comunității “.
La prima vedere, situația mult invocatelor drumuri proaste nu pare aşa
dezastruoasă, cel puțin pe vreme bună. Drumul de acces în comună este unul destul de
bine îngrijit, însă plin de praf şi probabil, pe ploaie, se înnoroiază. Probleme mai mari sunt
cu ulițele laterale care sunt “desfundate“ şi au şanse mari ca după o ploaie mai serioasă să
devină impracticabile. Problema cea mai serioasă în ceea ce priveşte accesul în localitate
cred că se datorează climei ‐ iernile cu zăpezi serioase şi primăverile cu ploi rare, dar
abundente şi insuficienței mijloacelor de a lupta cu efectele aferente, precum înzăpezirile.
O altă problemă importantă a celor de la 10 Prăjini, care nu ține de calitatea
drumurilor, ci de lipsa mijloacelor de transport este că pentru copiii din clasele 5‐8, accesul
la şcoala din Dagâța este dificil, în special pe timp de iarnă., în lipsa mijloacelor de
transport “ Este greu pentru un copil de 10 ani să meargă 6 km. pe jos în fiecare zi ”(până la
şcoală şi înapoi, n.m.) (lider informal rom). Probleme importante sunt cele legate de locuire,
unele case fiind aproape dărâmate, dar şi suprapopulate ‐ există şi case în care în două
camere locuiesc mai mult de 15 oameni.

Proiecte anterioare
1. Biserica 10 Prăjini ‐ Proiectul, realizat în anul 1998, a constat în construirea unei
biserici pentru locuitorii satului 10 Prăjini. Sursa principală de finanțare a fost pusă la
dispoziție de către romii mai bogați din 10 Prăjini, dar au participat cu bani şi români din
celelalte sate ale comunei. A fost un proiect care s‐a bazat pe solidaritatea socială a
locuitorilor comunității de romi, practic întreaga comunitate de romi s‐a implicat cu bani şi
muncă voluntară în construcția acestei biserici.
2. “Şcoală din chirpici“ ‐ reprezintă un proiect aflat în curs de derulare, ce constă în
construirea unei şcoli noi, mai moderne, care să înlocuiască vechea şcoală de chirpici din 10
Prăjini. Finanțarea acestui proiect, derulat prin Inspectoratul Şcolar Județean, este asigurată
de Banca Mondială. Comunitatea locală, a romilor din 10 Prăjini, contribuie la acest proiect
prin munca voluntară.
3. Humanitarian Social Program – este un proiect derulat de ONG‐ul Romanitin şi
finanțat de Organizația Internațională pentru Migrație, Geneva ‐ Elveția. Proiectul constă în
ajutorarea bătrânilor din comunitate cu haine, lemne şi alimente şi, mai nou, cu asistență
medicală şi juridică gratuită. Chiar dacă, teoretic, singurul criteriu de selecție este vârsta ‐
beneficiarii trebuie să fie romi născuți înainte de 1945 ‐ practic, a existat şi o selecție bazată
pe criterii sociale, la nivel comunitar, a celor 40 de comunități de romi în care se aplică
proiectul.
În cazul acestui proiect, contribuția autorităților locale este nulă. De altfel, este
relevant faptul că la Primărie nimeni nu ştia de vreo fundație care să se fi implicat în
72
acțiuni sociale la 10 Prăjini. Fundația colaborează însă în toate cazurile cu lideri formali sau
informali locali ai romilor.
Dacă în cazul celorlalte două proiecte amintite anterior atitudinea romilor a fost una
foarte favorabilă, în cazul celui de‐al treilea proiect aceasta este una diferențiată ‐ foarte
favorabilă din partea beneficiarilor, neutră, nefavorabilă, şi chiar ostilă şi violentă în
anumite cazuri, din partea unora dintre non‐beneficiari, care se consideră nedreptățiți că
nu au fost incluşi în acest proiect. Explicația acestei diferențe de atitudine față de aceste
proiecte este aceea că, dacă în primele două cazuri întreaga comunitate putea fi considerată
beneficiară a proiectelor respective, în cazul acestui proiect umanitar există o selecție a
beneficiarilor.

Reuşite şi eşecuri în implementarea proiectelor anterioare
Atâta timp cât există un interes comun şi toată lumea are de câştigat (ceea ce este
valabil în proiectele de interes general, cum ar fi cele legate de infrastructură şi nu în cele
focalizate categorial), romii pot fi mobilizați prin intermediul liderilor lor, să participe cu
muncă şi chiar cu bani la astfel de proiecte. Un exemplu de succes în acest sens este
construirea prin forțe proprii a Bisericii din 10 Prăjini, la care unii mai înstăriți, au contribui
cu bani şi majoritatea oamenilor din sat au contribuit cu muncă voluntară. Este demn de
remarcat faptul că pentru construirea acestei biserici a romilor au donat bani şi unii etnici
români din celelalte sate ale comunei. O altă experiență mai recentă care demonstrează
solidaritatea socială şi spiritul comunitar al romilor din 10 Prăjini este construcția în curs a
noii şcoli din sat, la care majoritatea celor apți de muncă iau parte, în mod benevol.

3. Relațiile celor două comunități şi capitalul social
Există un adevărat consens în ceea ce priveşte definirea relațiilor dintre cele două
comunități ca foarte bune, neconflictuale şi bazate pe respect reciproc. Atât reprezentanții
instituțiilor publice locale, cât şi liderii romi şi neromi definesc, aşadar, situația celor două
comunități ca fiind categoric neconflictuală. Nu s‐au înregistrat conflicte interetnice în
comuna Dagâța şi nici nu există premisele ajungerii la o astfel de situație.
Pe lângă faptul că oamenii din cele două comunități etnice, în general, se cunosc şi
se respectă, o explicație des invocată de către cei intervievați pentru lipsa unor astfel de
tensiuni interetnice este faptul că romii din 10 Prăjini sunt “românizați“ sau moderni şi nu
sunt romi “tradiționali“, precum alte neamuri cum ar fi, de exemplu, căldărarii. Romii din
10 Prăjini sunt muzicanți din neamul ursarilor şi nu respectă tradiții țigăneşti, precum
interdicția pentru fete de a frecventa şcoala sau altele de felul acesta. Dimpotrivă, şcoala
este respectată în comunitate şi este considerată a fi importantă, atât pentru fete, cât şi
pentru băieți. Ai nevoie de şcoală “dacă vrei să ajungi un om mare. Dacă ai şcoală, cum să nu
73
ajungi ? (lider informal rom). Pe de altă parte, faptul că romii din 10 Prăjini sunt
proprietarii câte unei bucăți de pământ pe care o lucrează şi care le asigură subzistența, îi
apropie şi mai mult de stilul de viață al românilor, concluzia fiind că practic, “cum trăiesc
românii, aşa trăiesc şi romii“ (lider informal rom).
Nu există structuri interne de putere şi nici lideri tradiționali de tipul bulibaşei.
Asemenea tradiții sau structuri de putere arhaice par a nu fi valorizate, iar interlocutorii au
ținut să se delimiteze net de asemenea practici, unii dintre romi şi chiar unii dintre români,
în numele acestora simțindu‐se chiar jigniți de o asociere a romilor din 10 Prăjini cu
asemenea practici. Tradiția de muzicanți şi faptul că mulți dintre ei practică această
îndeletnicire cu succes şi unii chiar cu recunoaştere internațională este motiv de mândrie
pentru romi, dar şi prilej de admirație şi element de susținere a “patriotismului local“
pentru toți locuitorii comunei Dagâța. Există chiar anumite frustrări legate de faptul că cele
două fanfare mai cunoscute din sat nu sunt cunoscute şi ca fiind ale comunei Dagâța, “toată
lumea vorbeşte de fanfara de la 10 Prăjini şi nimeni nu ştie că asta este în comuna Dagâța“
(reprezentant autoritate locală).

Până în momentul în care romii şi‐au construit propria biserică în 10 Prăjini (unde,
de altfel, slujeşte acelaşi preot ca şi în Dagâța), aceştia participau la slujbe alături de români,
la biserica din Dagâța. De asemenea, participau împreună la sărbătoarea hramului bisericii.
În momentul de față, sărbătoarea care îi mai adună laolaltă în număr mare pe romi şi pe
români în fiecare an este o sărbătoare a romilor, numită “Joia verde“ sau “Paştele romilor
muzicanți“. Această sărbătoare are loc în fiecare joi de după Paşte, funcția ei simbolică
având şi o determinare practică, anume aceea de a da posibilitatea romilor muzicanți de a
sărbători şi ei Paştele, în condițiile în care mare parte dintre ei muncesc în zilele de Paşti,
pentru că sunt angajați să cânte la petrecerile altora.
Pe de altă parte, romii au fost destul de implicați în activitățile comunității prin
faptul că, dintre aceştia, un număr relativ important sunt beneficiari de ajutor social şi deci
prestează muncă în folosul comunității. Pe lângă această muncă obligatorie, există şi alte
forme de “socializare interetnică“, precum munca “cu ziua“, prestată de romi în
gospodăriile de români, precum şi întâlnirile obişnuite pe ulițele şi în cârciumile comunei.

CONCLUZII
În satul 10 Prăjini există o comunitate compactă de romi, ce poate fi definită ca
modernă, raportat la comunitățile de romi de tip tradițional, o comunitate ce are un specific
aparte prin faptul că perpetuează în multe familii tradiția şi meseria de muzicanți. Lăutăria,
practicată cu succes şi chiar cu renume național şi internațional, este motiv de mândrie
74
pentru romi, dar şi prilej de admirație şi element de susținere a “patriotismului local“
pentru toți locuitorii comunei Dagâța, fie ei români sau romi.
Această “modernitate“ a comunității de romi, pe de o parte, şi solidaritatea socială a
membrilor comunității, probată în acțiuni comune, precum construcția Bisericii şi a Şcolii,
pe de altă parte, reprezintă premise favorabile pentru dezvoltarea unor proiecte de
dezvoltare comunitară în zonă. De asemenea, existența unor lideri informali, respectați în
comunitate şi interesați de rezolvarea problemelor acesteia, poate reprezenta un alt
argument în sprijinul unei prognoze optimiste în ceea ce priveşte succesul aplicării unui
program de dezvoltare comunitară în satul 10 Prăjini.

75
DAN ARPINTE

CARTIERUL PEXCO ‐ GALAȚI

Comunitatea de romi este situată în N‐E oraşului Galați, la periferia cartierului
MICRO 40, într‐un bloc de locuințe cumpărat în 2001 de Consiliul Local Galați de la un
agent economic cu intenția de a suplimenta numărul de locuințe sociale disponibile în
situații de urgență 37, dar şi pentru a asigura protecția locatarilor (aprox. 40 de familii) care
ocupau camere fără forme legale. Fostul proprietar (SC PEXCO) intenționa să evacueze
blocul având în vedere că locatarii nu plăteau costurile utilităților, suportate astfel în
întregime de PEXCO.
Clădirea este ocupată în întregime de chiriaşi şi, după datele direcției spații locative
din cadrul Primăriei, pentru blocul PEXCO au fost încheiate 80 de contracte de închiriere.
Deşi primăria ar fi trebuit să aibă o evidență clară a contractelor şi titularilor acestora, nu
este cunoscut numărul real al familiilor care locuiesc în bloc. Au fost încheiate 80 de
contracte, însă clădirea nu are decât 65 de locuințe cu una şi două camere. De asemenea, în
perioada în care Alianța Romilor a derulat un proiect de obținere a actelor de identitate, o
parte din familiile din bloc nu aveau dreptul legal la o locuință în blocul PEXCO şi au
reuşit să‐şi întocmească certificate de naştere şi cărți de identitate utilizând contractul de
închiriere al altor familii.
Deşi atât liderii formali roma, liderii comunitari, cât şi locatarii şi‐au exprimat
îngrijorarea cu privire la situația locativă, existând temerea că vor fi evacuați la sfârşitul
anului 2005, direcția spații locative infirmă categoric zvonurile. Contractele încheiate sunt
ferme, cu reînnoire la fiecare 5 ani, şi, chiar şi în cazul nerespectării unor clauze, se
prelungesc. De altfel, nu au existat situații în care contractul să fi fost anulat sau să fie
refuzată prelungirea acestuia.
Blocul a fost preluat de Consiliul Local în stare de degradare accentuată, renovat şi
rebranşat la utilități în 2004. S‐a realizat şi contorizarea individuală pentru curent electric a
locuințelor, însă unele familii nu au acces la rețea din cauza neplății datoriilor mai vechi. O
parte din lucrările de reparații la rețelele de utilități şi la spațiile comune au continuat şi în
2005.

37
Decizia a fost luată ca urmare a faptului că în Galaţi există câteva blocuri construite pe un tip de sol care se
tasează existând riscul prăbuşirii acestora. Pentru astfel de situaţii, consiliul local nu avea pregătite suficiente
locuinţe sociale pentru asigurarea unui adăpost temporar locatarilor până la finalizarea lucrărilor de
consolidare. Prima situaţie de acest gen a fost înregistrată la sfârşitul anului 2003.
76
Date demografice
Blocul este locuit de aproximativ 70% romi (estimare BJR) sau 60% conform unui
lucrător social de la Direcția Județeană de Asistență Social, însă un număr foarte redus de
locatari se autoidentifică de etnie romă.
Media de vârstă a celor mai mulți părinți din familiile din bloc este cuprinsă între 40
şi 50 de ani. Sunt şi câteva familii de vârstnici (60 de ani şi peste), iar numărul familiilor
tinere este nesemnificativ. Din cele 65 de familii din bloc, aproximativ 20 sunt
monoparentale (de regulă, mama cu copiii).
Numărul persoanelor fără acte de identitate este redus (numai 3‐4% din locatari)
datorită unui proiect implementat de Alianța Romilor, dar şi a intervenției primarului care
a făcut posibilă includerea unui număr mare de beneficiari din blocul PEXCO. Înaintea
alegerilor locale, BJR a primit din partea primarului propunerea să legalizeze situația
proprietarilor, astfel încât să le fie asigurat dreptul de şedere şi după renovarea blocului:
„m‐a chemat primarul în 2004 şi mi‐a spus <<fă‐le buletine la toți, dă‐le domiciliul acolo ca să
prindă repartiție după renovare>>. S‐a dat dispoziție şi nu s‐a mai ținut cont, le‐am făcut acte la
toți.”. (reprezentant al romilor)
În Blocul Pexco au fost sprijinite aprox. 200 de persoane pentru obținerea de cărți de
identitate, iar la nivelul județului Galați au fost întocmite 2495 de cărți de identitate şi au
fost efectuate 1462 de înregistrări tardive 38. Au fost şi cazuri în care membri ai unor familii
fără situație locativă legală au beneficiat de acte de identitate, acestea fiind întocmite pe un
singur contract de închiriere.

Economie & Forța de muncă
Există o diferență netă în privința ocupării între cei identificați ca romi şi români. În
familiile de români principala sursă de venituri o reprezintă salariul, adulții fiind angajați
la SIDEX, Şantierul Naval, în construcții sau în servicii. În cazul romilor, veniturile sunt
obținute din comerț, mici afaceri (ex.: închiriere de utilaje agricole, transport, taximetrie)
sau din munca cu ziua. Romii care obțin venituri din comerț îşi desfăşoară activitatea în
piața din apropierea blocului unde vând diverse produse. Numai 5 familii şi‐au înființat
AF‐uri şi dețin tonete pentru care au obținut aprobările necesare cu sprijinul liderilor
formali roma.
La nivelul întregii comunități, peste 60% din bărbați au un loc de muncă şi mai
puțin de 25% din femei sunt angajate sau implicate în afacerile familiei. Numărul de
38
Au beneficiat de acest proiect persoane din toate categoriile de vârstă. A fost şi cazul unei persoane născută
în 1930 a căror naştere nu a fost înregistrată în evidenţele consiliului local. Înregistrarea tardivă a naşterii este
posibilă atunci când naşterea nu a fost înregistrată deci nu trebuie confundată cu situaţia în care o persoană
pierde certificatul de naştere şi solicită autorităţilor un duplicat.
77
pensionari este relativ redus (numai 12 persoane), însă este posibil ca în perioada
următoare alți cel puțin cinci să obțină pensie în baza faptului că au fost deportați.
În 2002, majoritatea familiilor au fost beneficiare de VMG, însă în 2005 au fost
înscrise ca beneficiare numai 18 familii şi 3 persoane singure. În prezent, numai 6 familii
mai primesc efectiv ajutorul (4 familii monoparentale cu un copil, o familie cu cinci copii şi
una cu doi). Motivul scoaterii din plată sau al suspendării ajutorului social îl reprezintă,
conform reprezentanților serviciului social, refuzul de a presta orele de muncă. Câteva
familii beneficiază şi de masa la cantina de ajutor social de unde mai primesc şi ajutoare în
îmbrăcăminte sau materiale de igienă.

Educație
Nivelul de educație al părinților este scăzut, majoritatea având până la 8 clase,
motiv pentru care interesul lor pentru situația şcolară a copiilor este minim. Însă, până la
absolvirea a opt clase neparticiparea şcolară sau abandonul sunt rar întâlnite la copiii din
blocul PEXCO. În 2004 o singură familie şi‐a retras copilul de la şcoală fără a‐şi motiva
decizia. Nu există diferențe majore între copiii romi şi români în privința ratei de
promovabilitate a examenului de capacitate. Şansa de a merge la liceu pe locuri rezervate
motivează suplimentar copiii romi, cadrele didactice apreciind acest sistem ca funcțional,
cu rezultate excelente.
Frecvența la cursuri este apreciată de profesori ca fiind bună, însă performanțele
şcolare sunt modeste. În opinia unui reprezentant al şcolii din zonă condițiile de locuit
precare, modul de viață şi lipsa resurselor materiale privează copiii de condițiile minime de
pregătire a temelor: „sunt şi familii interesate de copiii lor, dar sunt familii care şi‐au găsit aici un
adăpost, familii lipsite de educație care trăiesc în promiscuitate şi nu pot oferi decât un mediu viciat
copiilor” (cadru didactic)
O problemă importantă a şcolii o constituie însă elevii ai căror părinți sunt plecați la
muncă în străinătate. În blocul PEXCO patru copii se află în această situație, iar la nivelul
întregii şcoli, din 950 de elevi, aproximativ 60 au cel puțin unul din părinți în afara țării. În
cazul acestor copii şcoala încearcă să intervină în mod susținut şi apelează adesea la
serviciile pentru protecția copilului.
În şcoală nu au fost implementate proiecte de suport pentru copiii în dificultate, cu
excepția programelor guvernamentale („Corn şi lapte” şi rechizite). Se mai oferă ocazional,
cu sprijinul bisericii, ajutoare materiale pentru copiii din familii sărace.

Sănătate
În opinia medicului la care este arondată majoritatea locatarilor blocului „nu există
un specific al zonei PEXCO pentru că am pe listă şi asigurați din alte zone ale cartierului”. (medic
78
de familie)
Problemele de sănătate sunt cele întâlnite frecvent la populația săracă, slab educată.
Sunt în special boli şi afecțiuni ale dezechilibrelor în alimentație şi exceselor, ale traiului în
condiții modeste „Cele mai multe afecțiuni sunt ulcerul, gastrita. Sunt şi câțiva cu diabet...Mai
sunt şi vreo patru cu TBC, dar nu sunt mulți în comparație cu alte zone ” (medic de familie).
Deşi frecvența vizitelor la medicul de familie a fost redusă şi determinată doar de
agravarea unei boli, numărul locatarilor din PEXCO care vin la cabinet a scăzut
semnificativ în ultimul an. Suspendarea ajutorului social pentru cele 18 familii, dar şi
numărul mare de adulți implicați în activități la negru au redus numărul de asigurați.
Aceştia preferă să se ducă la medic numai în cazul în care au probleme grave de sănătate şi
apelează, conform medicului, la serviciile oferite în spital sau policlinică. De altfel, există
probleme şi cu vaccinările la copii: „din neglijența părinților şi trebuie să‐i mai urmărim la
domiciliu sau să‐i anunțăm prin vecini”. (medic). Excepție fac persoanele vârstnice care, în
calitate de asigurat sau co‐asigurat, vin cel mai des la medicul de familie pentru a obține
rețetele de medicamente pentru boli cronice.
În bloc există câteva persoane depistate cu TBC însă nu au existat intervenții la
nivel de comunitate în acest sens (ex. programe de informare, vizite de monitorizare la
domiciliu). De asemenea, deşi în Galați funcționează câțiva mediatori sanitari pentru
comunitățile de romi, nu au existat intervenții ale acestora în comunitatea PEXCO.

Locuire
Înainte de a fi preluată de primărie, fostul proprietar abandonase practic clădirea
utilizată în trecut pentru locuințe de serviciu. Blocul a fost ocupat de persoane care au avut
domiciliul în Galați şi au rămas fără locuință sau de familii din alte județe. Inițial, primăria
a intenționat să renoveze blocul pentru a asigura locuințe sociale pentru situații de urgență,
însă apropierea alegerilor locale din 2004 a determinat primarul să ia o decizie care să‐i
asigure suportul populației roma din zonă la vot. Cu sprijinul BJR a fost legalizată situația
locatarilor aflați în acel moment în bloc şi au fost demarate lucrările de renovare.
Locuințele au câte o singură cameră, excepție făcând cele aflate la extremele
palierelor unde locatarii au transformat foste grupuri sanitare şi uscătorii de rufe în camere
şi grupuri sanitare proprii. Toate celelalte locuințe nu au fost prevăzute din construcție cu
grupuri sanitare individuale, fiecare etaj având un singur grup sanitar comun.
Blocul este racordat la rețeaua de curent electric şi a fost finalizată şi contorizarea
individuală, însă mai mult de 50% din familii nu beneficiază de acces la electricitate din
cauza datoriilor acumulate în perioada în care consumul era stabilit pauşal. Din discuțiile
cu familiile şi liderii din bloc datoriile sunt estimate la 4‐6000 RON pentru fiecare familie. O
parte din cei care n‐au putut acoperi vechile datorii au curent electric de la vecini cărora le
79
plătesc o parte din costuri.
Reparațiile efectuate au făcut posibilă rebranşarea clădirii la rețeaua de apă potabilă
şi canalizare, însă nu este furnizată apă caldă.
Cea mai mare parte a locuințelor sunt supraaglomerate, existând şi câteva familii
formate din 10 membri care locuiesc într‐o singură cameră.
Deşi dotarea cu bunuri casnice este modestă, televizorul este prezent în aproape
toate locuințele.

În ierarhia problemelor identificate de reprezentanți ai autorităților locale, lideri
formali roma şi lideri informali din comunitate, cea mai importantă este lipsa locurilor de
muncă. Un număr redus de familii obțin venituri permanente din salarii sau mici afaceri din
comerț ori din ajutoarele sociale de la primărie. Munca cu ziua sau activitățile ocazionale
prestate în piața din apropiere (vânzarea de produse sau ajutorul oferit comercianților)
sunt sursele de venit ale majorității familiilor. Cauza precarității ocupării la nivelul
comunității PEXCO este diferit percepută de liderii formali din afara comunității, autorități
locale şi liderii informali din comunitate. Pe de o parte, autoritățile apreciază că la nivel
local nu există o ofertă de locuri de muncă adecvată gradului de şcolarizare şi pregătire
profesională reduse ale adulților din comunitate. Pe de altă parte, liderii formali roma
acceptă punctul de vedere al autorităților, dar acuză membrii comunității de lipsa de
interes pentru participarea la programe sau activități care ar putea să le asigure şanse mai
bune pentru intrarea pe piața muncii. În acest sens, este dat ca exemplu un proiect derulat
de BJR în parteneriat cu Agenția Împreună, în cadrul căruia au fost oferite cursuri gratuite
de calificare pentru romi. Din comunitatea PEXCO au existat câteva cereri de înscriere, însă
până la finalul proiectului nici un cursant provenit din această comunitate nu a absolvit
cursul. Soluția propusă de liderii formali roma este de a organiza astfel de cursuri însă
numai pentru adulții care au şanse certe de a obține un loc de muncă (cu nivel minim de
şcolarizare şi experiență profesională anterioară) şi pentru meserii cerute pe piața muncii
locală (ex. croitor). Un alt tip de soluție propusă se referă la acordarea de suport pentru
înființarea de mici afaceri individuale sau dezvoltarea unui proiect pentru înființarea unei
activități generatoare de venit care să antreneze efortul câtorva familii din comunitate.
Condițiile precare de locuit reprezintă o altă problemă a comunității generată de
supraaglomerarea locuințelor şi lipsa de acces la utilități minime pentru o parte din familii.
Blocul este deconectat de la rețeaua de apă caldă şi mai mult de jumătate dintre familii nu
beneficiază de curent electric din cauza acumulării de datorii la furnizori. Dacă autoritățile
locale pasează problema la nivelul relației directe dintre familii şi furnizori, liderii formali
consideră că intervenția în acest caz este necesară, având în vedere că acumularea de
80
datorii s‐a produs în perioada în care consumul la utilități a fost stabilit în mod pauşal, iar
nivelul prezent al acestora face imposibilă recuperarea şi rebranşarea familiilor datornice.
Din acest motiv, neplata datoriilor nu este determinată de reaua credință, ci de
imposibilitatea de a le plăti, chiar şi eşalonat, având în vedere situația materială a familiilor
implicate. Soluția propusă vizează implementarea unui proiect prin care să fie propusă
îmbunătățirea condițiilor de locuit, iar contribuția în muncă a locatarilor datornici să fie
utilizată pentru ştergerea datoriilor. Necesitatea unui astfel de proiect este dată şi de faptul
că sunt necesare investiții şi lucrări de mentenanță a spațiilor şi instalațiilor comune,
accesul la toalete şi duşuri făcându‐se în spații comune. De asemenea, supraaglomerarea
locuințelor a determinat pe unii locatari să adopte soluții cu caracter provizoriu pentru
depozitarea unor materiale în afara locuinței. Prin participarea comunității şi cu suport
financiar pentru achiziția de materiale, pot fi organizate astfel de spații în curtea blocului.
În acest sens, BJR îşi oferă disponibilitatea de a asigura suportul necesar coordonării şi
implementării proiectului, având în vedere că lipsa unui lider local recunoscut a fost
indicată ca principală cauză a slabei implicări a locatarilor în proiecte comune. De
asemenea, lipsa investițiilor în spațiile comune sau lipsa de interes pentru întreținerea
acestora este pusă pe seama faptului că situația locativă a familiilor din bloc este incertă.
Contractele acestora cu primăria sunt încheiate pe perioade reduse de timp (maxim 5 ani),
iar în ultima vreme a fost pusă în discuție revenirea la destinația inițială a imobilului
propusă de primărie (locuințe de necesitate). Starea de provizorat dată de perspectiva
evacuării, conform zvonurilor, determină un interes scăzut pentru întreținerea sau
investițiile în utilitățile sau în spațiile de locuit comune. Excepție fac locatarii cu stare care
plătesc vecinii pentru curățenie sau reparații în spațiile comune, însă au în vedere în primul
rând propriul confort. Spre exemplu, un lider comunitar a curățat un cămin de scurgere a
apelor reziduale pentru a nu mai avea miros şi țânțari în locuință însă, chiar dacă nu au
participat, de roadele investiției au beneficiat şi vecinii acestuia.
Accesul redus la servicii medicale este perceput ca problemă doar de medicul la care
este arondată comunitatea. Liderii formali roma consideră că, sub aspectul stării de
sănătate, nu se înregistrează probleme majore comparativ cu alte comunități de romi unde,
de altfel, au fost implementate proiecte în domeniul îmbunătățirii stării de sănătate. Un
astfel de proiect finanțat de PNUD a vizat reducerea cazurilor de îmbolnăviri TBC şi s‐a
derulat într‐o comunitate compactă de romi din oraşul Galați unde au fost înregistrate un
număr mare de îmbolnăviri. În opinia medicului de familie din zonă, intervențiile în
domeniul creşterii accesului la servicii medicale în comunitatea PEXCO ar trebui să
răspundă unor probleme care ar putea să apară pe termen lung din cauza pierderii
statutului de asigurat pentru familiile care nu mai beneficiază de VMG, dar şi din cauza
condițiilor precare de locuit. În acest context, prezența unui mediator sanitar în comunitate
81
ar asigura medierea relațiilor medic – membri ai comunității şi ar facilita identificarea la
timp a eventualelor probleme de sănătate majore. Asigurarea unui pachet minim de
servicii de sănătate, chiar şi pentru neasigurați, nu doar pentru cazurile speciale (ex. TBC),
este o altă soluție propusă de medic şi liderii formali roma. O astfel de măsură ar degreva
serviciile de urgență accesate de cei fără asigurare şi care sunt incomparabil mai scumpe:
„te costă mai mult dacă se agravează boala şi trebuie să‐l tratezi prin serviciile de urgență decât să
previi boala” (medic).
Accesul redus la servicii sociale este determinat de faptul că zona a fost considerată ca
fiind neprioritară de reprezentații serviciilor sociale. Nici un furnizor neguvernamental sau
public nu a dezvoltat în zonă servicii cu caracter permanent (de tip centru de zi pentru
copii etc.) deşi zona este, conform reprezentanților instituționali, una de risc.

Proiecte anterioare
Cu excepția renovării blocului cu resurse ale Consiliului Local, pentru comunitatea
PEXCO nu a fost implementat nici un proiect dedicat, însă există sau au fost implementate
unele proiecte/programe care au avut şi beneficiari din comunitate:

Programe ale furnizorilor publici de servicii sociale
1. Direcția Județeană de Asistență Socială şi Protecția Copilului (DJASPC) a intervenit
în zonă, însă nu în mod sistematic, ci prin suport punctual oferit familiilor care au copiii în
asistență maternală (aprox. 10 copii din blocul PEXCO). Deşi se fac eforturi pentru
reintegrarea acestora, principala problemă o reprezintă condițiile de locuit. Familiile care
şi‐au încredințat copii unui asistent maternal beneficiază din partea DPC de programe de
suport: înscriere la medicul de familie, ajutoare materiale etc.
2. VMG şi masa la cantina de ajutor social prin Consiliul Local. CL a derulat mai
multe proiecte de anvergură la nivelul municipiului, însă beneficiari din blocul PEXCO au
fost numai într‐un proiect RICOP, în număr nesemnificativ. Conform directorului
departamentului social al CL „au fost vreo doi”.

Proiecte sau activități în zonă cu număr nesemnificativ de beneficiari sau cu impact neglijabil
asupra comunității:
1. Episcopia şi OIM, în parteneriat cu Alianța Romilor, au derulat un proiect pentru
ajutorarea persoanelor vârstnice derulat, cu un buget de 8000 USD, în perioada 2001‐2002.
Activitatea principală a constat în distribuirea de pachete cu ajutoare, resursa umană fiind
formată din 10 lucrători sociali (5 studenți roma şi 5 de la teologie). Intrarea în comunitate
cu acest proiect a fost negociată de BJR‐ist astfel încât să fie acceptată şi angajarea celor
cinci studenți roma pe durata proiectului. Beneficiari din blocul PEXCO: 2‐3 (conform BJR)
82
2. Alianța Romilor ‐ Centru de consiliere şi informare în carieră, pe o perioadă de 12
luni, cu finanțare FRDS încheiat la 30/10/2004. Proiectul continuă cu resursele ale Alianței
Romilor. Parteneri în proiect: Prefectura Galați, CJ Galați. Din zona PEXCO, deşi numărul
de beneficiari nu a putut fi stabilit, îl estimăm ca fiind nesemnificativ. Nici un membru al
comunității cu care s‐a discutat nu a auzit sau nu a menționat acest proiect.
3. Agenția Împreună în parteneriat cu Alianța Romilor ‐ Proiect de calificare şi
recalificare a şomerilor de etnie roma, 50 beneficiari. Proiectul a avut ca obiectiv general
crearea unor forme de suport pentru integrarea pe piața muncii a romilor şi a avut două
componente. Prima, o diagnoză a situației ocupării în comunitățile vizate a avut ca scop
fundamentarea măsurilor luate în cadrul proiectului pentru a evita crearea unor
mecanisme artificiale. Cea de a doua componentă a proiectului, calificarea profesională a
romilor, a avut un număr de 220 de romi (din care peste 40% femei rome) care au beneficiat
de cursuri de calificare în meserii solicitate pe piața muncii: ospătar – bucătar, operator PC,
zidar, instalator, croitorie. Costurile pentru un angajat au fost de 370 de euro, comparativ
cu costurile ANOFM estimate la peste 800 euro pentru fiecare persoană reintegrată pe piața
muncii. Au fost incluşi patru beneficiari din PEXCO, însă au abandonat cursul.
4. Fundația Zâmbet de copil a avut un caz în blocul PEXCO (copil seropozitiv).
Accesul la serviciile organizației a fost posibil prin referirea cazului de către medicul la care
se afla în evidență copilul.
Cele mai importante proiecte pentru comunitatea PEXCO au fost implementate de
Alianța Romilor şi au vizat obținerea actelor de identitate şi acordarea de consiliere juridică
pentru romi.
Proiectul „Emiterea actelor de identitate pentru romii din regiunea de S‐E” a fost
implementat în 2004, pe o perioadă de 9 luni, şi a constat în acordarea de suport pentru
obținerea actelor de identitate. În comunitatea PEXCO, numărul de beneficiari a fost de
aprox. 200, apreciat ca foarte mare în raport cu dimensiunea comunității şi gradul de
cuprindere în proiect a celorlalte comunități de romi din Galați. Atitudinea comunității față
de proiect este pozitivă, deşi beneficiarii proiectului sunt slab conştienți de importanța
impactului. Aprecierile au vizat mai degrabă implicarea Alianței Romilor şi a Biroului
Județean pentru Romi în acordarea de suport membrilor comunității.
Proiectul „Consiliere juridică pentru romii din regiunea de S‐E” a fost implementat
de Alianța Romilor în parteneriat cu Consiliul Județean şi a vizat acordarea de asistență
juridică romilor. Impactul perceput la nivelul comunității PEXCO este redus, deşi
reprezentanții Alianței Romilor susțin că au fost prezenți în comunitate cu activități ale
proiectului. Câtorva membri ai comunității le‐a fost acordat suport juridic şi li s‐a facilitat
accesul la instituțiile publice locale. Probabil, gradul redus de cuprindere a proiectului şi
lipsa unor acțiuni de informare la nivelul întregii comunități explică vizibilitatea redusă a
83
proiectului.

Reuşite şi eşecuri în implementarea proiectelor anterioare aşa cum rezultă din experiența celor
care au lucrat în localitate
Comunitatea PEXCO nu a fost beneficiar direct al vreunui proiect, ci mai degrabă
locatarii au primit unele servicii sau au beneficiat de investiții. Decizia de a‐i sprijini a fost
motivată politic sau pentru a asigura atingerea obiectivelor în cazul proiectelor cu finanțare
externă. În ambele situații, nu s‐a mizat pe mobilizarea resurselor comunitare. Cel mai bun
exemplu este proiectul care a avut cel mai semnificativ impact şi în urma căruia au fost
întocmite aproximativ 200 de acte de identitate.
Neincluderea comunității PEXCO în proiecte ale organizațiilor neguvernamentale
(mai ales roma) sau ale instituțiilor publice este explicată de faptul că nu au fost identificate
probleme sau nevoi majore care să justifice o eventuală investiție. De asemenea, gradul de
implicare a locatarilor în activități comune este redus.
În opinia unui lider formal roma, cele mai mari probleme sunt la blocurile G4 39 care
au fost propuse pentru demolare, însă au fost ocupate abuziv. În aceste blocuri locuiesc, în
proporție de peste 80%, romi în condiții insalubre şi fără a avea acces la energie termică sau
apă caldă. Cea mai mare parte a romilor şi‐au păstrat stilul tradițional de viață, dovadă
fiind şi faptul că în parcarea din apropierea blocului pot fi văzute mai multe căruțe decât
maşini. Interesant este însă faptul că opiniile celor intervievați cu privire la locatarii
blocurilor G4 sunt mai degrabă pozitive în comparație cu cei din PEXCO.

Opinii ale liderilor roma sau ale reprezentanților instituțiilor publice despre membrii comunității PEXCO
„Sunt mai uniți şi mai serioşi decât romii din PEXCO” (reprezentant formal roma)
„Părinții din G4 care au copii în asistență maternală se interesează de situația lor, îi vizitează
des, dar cei din PEXCO, nu.” (asistent social DPC).
„nu există discriminare,[cei din PEXCO] sunt leneşi, nu vor să facă nimic” – (reprezentant
formal roma)
„păi iei tu masa la cantină, băiat tânăr, în loc să munceşti, să ai un salariu bun, un spor de
ruşine acolo”( liderul informal, bloc PEXCO)
„copil cu handicap, îl aruncă în stradă da’ nu se‐ndură să‐l dea undeva la un spital ca să nu

Un alt factor important care a influențat calitatea proiectelor pentru romi (inclusiv
cele care au cuprins şi comunitatea PEXCO) este colaborarea dificilă la nivel inter‐
instituțional. Spre exemplu, Alianța Romilor are relații funcționale doar cu Inspectoratul
Şcolar Județean şi Direcția de Sănătate Publică, dovadă fiind faptul că a fost acceptată şi
39
Grupul de blocuri este amplasat într-un alt cartier, în partea opusă a oraşului.
84
susținută angajarea de personal de etnie roma 40. Cu celelalte instituții se colaborează greu
sau sunt preferate relațiile personale cu reprezentanți din conducerea instituțiilor
respective.

Comunitatea din PEXCO nu este percepută ca una distinctă în raport cu populația
de contact din vecinătate şi nu au fost identificate probleme majore. De asemenea, în bloc
nu sunt conflicte interetnice, ci mai degrabă între vecini, însă foarte rar însoțite de violență
fizică. Cazurile de violență intrafamilială sunt frecvente şi este necesară chiar şi intervenția
poliției.

Lideri informali
Nu a fost identificat un lider al blocului acceptat de majoritatea locatarilor. Fiecare
palier al blocului are desemnat un şef însă rolul acestuia este limitat la unele atribuții
administrative. Există trei persoane care pot fi numite lideri (o persoană desemnată de
poliție pentru medierea relațiilor cu familiile din bloc, un întreprizător şi o persoană care îşi
asumă rolul de administrator în bloc), însă nu există o comunicare bună între cei trei poate
şi din cauza percepției concurențiale.
Administratorul blocului, este cel mai important lider având în vedere inițiativele
sale anterioare dar şi meritul de a fi înființat asociația de locatari ceea ce a permis celor din
PEXCO să aibă acces la utilități. Este investit cu autoritate la nivelul comunității de către
BJR, „am împuternicire de la BJR să mai țin romii în frâu”, însă se consideră lipsit de
legitimitate, neavând o funcție oficială ‐ „n‐am şi eu o legitimație de la Partida Romilor, da’ la
mine vin toți când au nevoie” (lider comunitate).
Activitatea sa în calitate de lider cunoaşte un vârf doar în preajma alegerilor locale,
având rolul de a culege voturi de la membrii comunității: „Am mobilizat oamenii la vot, dar
nu le‐am impus cu cine să voteze. Le‐am arătat unde să pună ştampila că ăştia nu ştiu carte”. (lider
comunitate). În comunitate, acesta nu beneficiază de o largă recunoaştere ca lider, iar cel
mai des menționate persoane care „au făcut câte ceva pentru noi” sunt din primăriei şi BJR.
Reprezentanții BJR sunt recunoscuți ca lideri la nivelul majorității comunităților de
romi, dar şi de către autoritățile locale sau mass‐media unde prezența acestora este
constantă. Influența le este recunoscută de autoritățile locale din zonele cu pondere
însemnată de romi.
40
Opt mediatori şcolari şi 15 mediatori sanitari (13 vor fi angajaţi la sfârşitul anului 2005) în întreg judeţul.
Câte doi mediatori şcolari şi sanitari activau în municipiu la momentul culegerii datelor.
85
Alianța Romilor, controlată de reprezentanți ai BJR, are parteneriate cu câteva
organizații importante ale romilor cu care menține relații bune deşi unele dintre acestea
sunt concurente (ex. Romani Criss şi Agenția Împreună). În afara proiectelor menționate, o
altă activitate importantă a Alianței Romilor este suportul acordat persoanelor vârstnice
pentru întocmirea documentației necesare obținerii de pensii acordate celor care au fost
deportați.

Nu există un istoric al participării membrilor comunității în proiecte de interes
comun ci mai degrabă în activități punctuale (ex.: igienizarea spațiilor comune). Mai mult,
afirmă un lider informal din comunitate, este necesară recompensarea sau motivarea
acestora: „numai plătiți de cineva să mai facă curățenie în fața blocului”. Disponibilitatea
membrilor comunității pentru participarea la proiecte comune sau pentru rezolvarea unor
probleme definite ca prioritare de aceştia este redusă. Invariabil, implicarea unei instituții
din afara comunității, cel mai des menționată fiind primăria, este elementul comun asociat
soluției propuse pentru problemele comunității.
Gradul de coeziune este redus, iar rețelele de suport s‐au format între 3‐4 familii,
cele mai importante forme de ajutor fiind împrumuturile pe termen scurt sau
supravegherea copiilor. Există şi situația a două persoane vârstnice imobilizate care
primesc suport în mod constant de la vecini. Mobilizarea unui număr mai mare de membri
ai comunității are loc numai în situații de excepție (înmormântări, botezuri).
Relațiile de organizare internă a „comunității” sunt în fază incipientă de formare,
iar procesul este în bună măsură întârziat şi de lipsa unui lider informal acceptat de
majoritate.

CONCLUZII
Comunitatea PEXCO, una în care gradul de coeziune este încă în stare incipientă, a
beneficiat de atenția autorităților sau a BJR care au implementat câteva proiecte, fie pentru
îmbunătățirea condițiilor de locuit, fie pentru obținerea actelor de identitate. Nici unul
dintre proiecte însă nu a fost fundamentat de nevoile exprimate ale membrilor comunității
sau de diagnoze care să indice un anume tip de intervenție prioritară. Implementarea
acestora a fost posibilă, mai degrabă, datorită apariției unei oportunități de finanțare.
Astfel, probleme ale comunității, cum ar fi starea de sănătate precară, condițiile proaste de
locuit (supraglomerarea locuințelor sau lipsa accesului la unele utilități) sau lipsa locurilor
de muncă, rămân în afara sferelor de interes ale instituțiilor care pot interveni pentru
comunitate. În opinia noastră, un posibil proiect la nivelul comunității PEXCO ar trebui să
se adreseze, sub forma unui complex de servicii sociale, prioritar acelor familii
86
(monoparentale, cu mulți copii, cu un părinte sau ambii plecați la muncă în altă localitate
sau în străinătate) care nu au resurse pentru a depăşi fără suport o situație de dificultate.

87
LAURENȚIU ȚÂRU
GEOAGIU

Oraşul Geoagiu se află la o distanță de 19 km de Orăştie (cel mai apropiat oraş) şi la
o distanță de 40 km față de reşedința județului Hunedoara (Deva). În subordonarea
administrativă a oraşul Geoagiu se află: Geoagiu Băi (583 locuitori), Aurel Vlaicu (865
locuitori), Bozeş (249 locuitori), Băciia (22 locuitori), Cigmău (129 locuitori), Gelmar (456
locuitori), Homorod (464 locuitori), Mermezău (30 locuitori), Rengheț (350 locuitori), Văleni
(90 locuitori).
Oraşul Geoagiu, împreună cu satele aparținătoare, are o populație de 6223 locuitori,
din care 3019 locuiesc în oraşul propriu‐zis. Grupul majoritar etnic este constituit din
români, însă în zona locuiesc şi etnici maghiari şi romi. Populația de romi numără în oraşul
Geoagiu 368 de persoane, iar cea de maghiari 29, conform datelor înregistrate la
recensământul populației din 2002.

Economie
Principala activitate economică în zonă şi localitate este cea agricolă, deşi, după cum
se poate observa în citatele ulterioare, se menționează şi alte preocupări, din diferite
domenii de activitate. „Principala activitate a localnicilor este agricultura în zona Geoagiu Băi:
păioase, şi acum se dezvoltă foarte mult pomii fructiferi, mai ales pe dealuri”. (primar); „În mare
parte cu agricultura...” (referent pentru romi).
Din cele afirmate de autoritățile locale, investițiile sunt numeroase, diversificate ca
specific al activității şi cu impact pozitiv asupra dezvoltării economice, în general, şi
turistice în particular, a regiunii. Principalele investiții s‐au concentrat în domeniul
turismului, fiind reabilitate hotelurile din Geoagiu Băi, însă au fost investite fonduri şi în
activități industriale precum o fabrică de bere, o unitate care produce piese de schimb
pentru autoturisme şi două balastiere. Apa minerală din zonă reprezintă, de asemenea, o
resursă care a atras investitori, fiind înființată o unitate de îmbuteliere a apei minerale din
izvorul Băcâia.
Cu toate cele afirmate, localitatea Geoagiu Băi, cunoscută stațiune balneoclimaterică
în perioada comunistă şi imediat următoare, şi‐a pierdut din prestigiul de odinioară. Totuşi
există mici întreprinzători ce au deschis pensiuni cu un grad ridicat de confort şi ofertează
şi în zona turismului de week‐end, mai ales pentru persoanele din oraşele apropiate (Deva
şi Hunedoara).

88
Forța de muncă
Numărul total al salariaților din localitate este de 360, iar numărul pensionarilor
este de 780. În ceea ce priveşte numărul persoanelor cu studii superioare, numărul acestora
este de 185 în oraşul Geoagiu şi de 280 dacă se ia în considerare şi localitățile aparținătoare.
Deşi nu am putut afla numărul exact al persoanelor ce primesc ajutor de şomaj sau
numărul celor ce nu şi‐au găsit un loc de muncă nici după finalizarea perioadei de „sprijin”
financiar, autoritățile locale susțin că şomajul ca problemă socială va dispărea complet în
următoarea perioadă datorită investitorilor ce vor crea locuri de muncă.
În ceea ce priveşte mişcarea circulatorie a forței de muncă, analiza datelor statistice
disponibile ne relevă un număr de 120 de persoane ce se deplasează să lucreze în altă
localitate (navetişti). Din spusele autorităților locale, pe marginea acestei probleme
transpare ideea că există navetişti în localitate, dar mai puțini, însă există un număr mare
de persoane care lucrează în străinătate (după datele primăriei circa 35 persoane), fiind
atraşi de veniturile mari pe care le pot obține şi doresc să le investească în construcția de
locuințe personale: „Mai sunt şi navetişti prin localitățile apropiate... Este foarte multă lume
plecată în străinătate şi majoritatea au început să‐şi construiască case, să se doteze cu utilaje
necesare agriculturii... şi din rândul romilor...” (reprezentant autoritate locală).

Sănătate
Conform personalului medical din localitate nu există o incidența mai crescută a
unui anumit tip de boli în zonă, bolile prezente fiind cele caracteristice anumitor grupe de
vârstă. Cu toate acestea, este menționată creşterea incidenței TBC‐ului din cauza condițiilor
precare de viață. „Populația este îmbătrânită şi datorită acestui fapt, mai ales bolile
cardiovasculare, pulmonare, hipertensiune, cardiopatii ischemice; avem din ce în ce mai mulți
bolnavi de TBC, datorită condițiilor igienico‐sanitare....la copii amigdalita, bronşita” (cadru
medical, Geoagiu). Accesul populației la servicii sanitare este destul de bun, localitatea
beneficiind de existența unor cabinete medicale individuale şi a unui sanatoriu TBC.
În ceea ce priveşte modul de raportare a populației la problema sănătății, aceasta
este specifică oarecum mentalității româneşti de a frecventa cabinetele medicale numai în
situațiile de urgență sau de cronicizare a bolii: „Cei cu tratament cronic vin cel puțin o dată pe
lună, copii preşcolari şi sugari, ceilalți mai puțin.” (cadru medical, Geoagiu)

Educație
Performanțele şcolare ale copiilor din oraş sunt destul de bune, 10 ‐15 % dintre
absolvenții învățământului obligatoriu frecventând cursurile universitare. Conform
afirmațiilor făcute de către cadrele didactice, rata de frecventare a şcolii este de 95%, cazuri
de abandon înregistrându‐se numai în cazul copiilor romi. În aceste situații abandonul
89
apare ca urmare a condițiilor precare de viață din familie: „Există şi abandon şcolar din motive
precum: părinții, lipsă de interes din partea lor, mizeria, bolile, râia ...”(cadru didactic, Geoagiu).
În oraş există 45 de analfabeți sub 35 ani, localizați preponderent în comunitatea de
romi. Pentru aceştia, şcoala din zonă şi‐a propus derularea unui program de alfabetizare. În
prima fază se realizează un recensământ al celor care nu ştiu să scrie şi să citească şi au
vârste de sub 40 de ani, urmând ca apoi aceştia să fie incluşi într‐un program de
şcolarizare. Derularea acestui program presupune angajarea unui cadru didactic având
sarcina de a asigura legătura cu comunitatea de romi şi de a desfăşura cursurile de
alfabetizare.

Locuire
Locuințele sunt în mare parte case, iar singurele clădiri cu aspect „urban” sunt
căminele liceului agricol (blocuri). Materialul de construcție este preponderent cărămida.
Multe din casele din zonă, după afirmația primarului, au fost construite şi unele reparații
se mai fac şi acum cu cărămidă făcută de romi: „... mare majoritate a caselor din Geoagiu au
fost făcute până acum 10‐15 ani din cărămidă făcută de romi” (reprezentant autoritate locală,
Geoagiu)
Principala problemă, când se vorbeşte de accesul la utilități, este canalizarea. Deşi
există o rețea de canalizare, aceasta este veche şi depăşită din punctul de vedere al
capacității. Alimentarea cu apă se numără însă printre reuşitele administrației locale,
rețeaua de apă potabilă fiind de curând extinsă şi reabilitată. În plus, la începutul anilor 90
a fost introdusă în oraş alimentarea cu gaze naturale. Nu există acces la calea ferată (oraşul
Geoagiu nu are gară). Nu există „riscuri” de locuire în zonă, mai ales acum, când au fost
consolidate malurile râului din localitate (în trecut zona dinspre Geoagiu Băi mai fusese
inundată)
Probleme ale localității şi căi de rezolvare a acestora
Problemele sunt, aşa cum au sugerat şi autoritățile, destul de multe, în general
legate de infrastructură (nu toate sunt observabile în teren). Multe dintre ele sunt oarecum
fireşti într‐o comunitate ce se dezvoltă, dar ceea ce este important este că autoritățile cunosc
destul de bine situația şi în multe din cazuri chiar au soluții concrete pentru rezolvarea lor.
Pe de altă parte faptul că actualul primar a fost reales (după primul mandat din
2000) din primul tur de scrutin cu aproximativ 68% din sufragii indică un grad de
încredere destul de mare al populației în persoana sa şi, mai ales, în capacitatea de a
rezolva problemele comunitare (este cunoscut faptul că în localitățile mici contează mai
90
mult omul şi mai puțin partidul din care vine candidatul la primar).

Comunitatea de romi („Cartierul”, cum îl denumesc localnicii) este poziționată
chiar spre centru localității Geoagiu, pe malul râului. „[…] s‐a făcut un pas important cu
extinderea cartierului (un proiect al primăriei prin care a fost pus la dispoziție teren pentru
construcția unor case) pentru că s‐a făcut un pas important cu asta, s‐a făcut un pas spre
civilizație, ei erau încarcerați acolo; cartierul lor era acolo de când îi ştim noi şi nu aveau unde să îşi
construiască şi nu aveau nici cele mai bune condiții de a‐şi dezvolta gospodăria”. (cadru didactic,
Geoagiu)

Str. Calea Romanilor
Comunitatea de romi
Comunitatea Geoagiu
Str. Teilor

VII. FIGURA.1. POZIȚIONARE COMUNITĂȚII DE ROMI DIN GEOAGIU
Demografie
„Comunitatea îi de câteva sute ani, bunicii noştri tot aici au fost. Au mai venit persoane
care s‐au căsătorit, dar n‐a plecat nimeni” (pastor). „Sunt aici de aprox. 200‐250 de ani, din spusele
bătrânilor. Mai sunt veniți unguri din Sighetu Marmației, de pe la Cluj, Timişoara... Limba romani
nu s‐a vorbit niciodată aici.” (angajat Consiliu local).
Deşi datele oficiale (recensământul populației) prezintă un număr de 610 persoane
de etnie romă, din care 368 în Geoagiu, conform autorităților numărul acestora este mai
mare, aproximativ dublu numai în Geaogiu (aprox. 700). „Ei sunt peste 10% din populația
Geoagiului” (primar). „În oraşul Geoagiu comunitatea romilor este de aprox. 800 de membrii...”
(lider AIPDR). Nu există date privind structura pe sexe şi vârste a populației din
comunitatea de romi, dar din observația directă în „Cartier” se poate spune că populația de
etnie romă nu este îmbătrânită, am văzut foarte mulți tineri şi copii.
În general, problema actelor de identitatea a fost rezolvată de autoritățile locale mai
91
ales pentru că populația romă din Geoagiu este destul de stabilă din punctul de vedere al
„intrărilor şi ieşirilor” (imigrare şi emigrare). „Cu actele stau bine; am făcut razii cu Poliția şi
Jandarmeria şi am luat fiecare persoană şi nu sunt probleme, cu mici excepții.” (reprezentant
autoritate locală). Problema actelor de identitate a fost rezolvată cu sprijinul autorităților
locale, al Primăriei şi al Serviciului de Evidență a Populației, romii primind gratuit
asistență pentru obținerea certificatelor de naştere sau a cărților de identitate. Mai persistă
însă problema căsătoriilor fără acte (concubinaj), frecventă de altfel în mai toate
comunitățile de romi. „Căsătorie legală mai puțin, mai mult în concubinaj. Asta pleacă de pe la
15‐16 ani, cu membrii ai comunității, mai puțin din exterior, pentru că nu am mai dat voie să vie
alții din afară” (angajat Consiliu Local).

Economie
Romii din Geoagiu se ocupă în principal cu fabricarea cărămizii şi unii dintre ei au
şi înclinații artistice, chiar sunt chemați să cânte pe la nunțile din împrejurimi sau la
sărbătorile locale. Fabricarea cărămizilor reprezintă o sursă importantă de venituri în
comunitatea de romi, cărămizile fabricate de aceştia fiind folosite ca material de construcție
atât de localnici, cât şi de autoritățile locale pentru construirea unor clădiri de interes
public. „Au învățat să construiască, au învățat zidărie şi ne‐am sprijinit inclusiv în construirea
unor biserici, cămine culturale etc.” (reprezentant autoritate locală). Lăutăria este o a doua
sursă de venit importantă pentru comunitate de romi. Dincolo de cărămidărie şi lăutărie,
munca cu ziua în gospodăriile românilor completează veniturile multor familii de romi din
Cartier.

Educație
Educația adulților din comunitate este în medie de 4 clase, însă mulți dintre ei au
lucrat în industrie şi au o calificare. Frecventarea şcolii în rândul tinerei generații diferă de
la caz la caz. În unele familii, participarea şcolară a copiilor este stimulată, aceştia absolvind
învățământul obligatoriu şi apoi frecventând liceul sau şcoala de arte şi meserii. „Mai ales
familiile bune de romi nici nu concep să nu îşi dea copii la liceu sau la şcoala de Arte şi
meserii...”(cadru didactic, Geoagiu).
Cu toate acestea, în multe cazuri abandonul şcolar survine mult mai timpuriu,
copiii abandonând şcoala după 4 ‐5 clase. Fetele abandonează şcoala măritându‐se timpuri,
la 14 ‐15 ani, în timp ce participarea şcolară a băieților este mai bună. Chiar dacă băieții
merg mai mult la şcoală, rezultatele şcolare pe care le obțin sunt destul de slabe,
majoritatea netrecând de examenul de capacitate. „După clasa a 4‐a, a 5‐a abandonează şcoala
şi din neglijența părinților. Fetele se mărită pe la 14‐15 ani; în general băieții continuă şcoala.
Majoritatea nu trec de examenul de capacitate” (angajat Consiliu Local).
92
Potrivit cadrelor didactice, performanțele şcolare slabe ale copiilor romi se
datorează, în parte, lipsei de interes din parte familiei şi slabului acces la cultură şi mijloace
de informare al gospodăriei. „Romii sunt mai slabi datorită faptului că nu îşi manifestă interesul
nici familia şi nici copiii ...slabul acces la cultură...joacă la marginea râului, pescuit...Abandonul la
romi există... când încep să crească, în special fetele, se căsătoresc sau pur şi simplu dispar din
localitate, iar băieții sporadic sau întâmplător mai intră în conflict cu organele de poliție după clasa a
VII‐a, a VIII‐a...(cadru didactic).

Surse de venit
Principalele surse de venit ale romilor din Geoagiu sunt venitul minim garantat şi
munca cu ziua sau ca sezonieri. „Sursele lor de venit sunt: venitul minim garantat, unii sunt
salariați unii sezonieri” (reprezentant autoritate publică locală). „Cu ziua lucrează. Oamenii din
sat care au pământuri vin aici şi ii cheamă” (pastor). „Romii muncesc cu ziua pe la unu, pe la altu.
Se mai ocupă de prestația pentru legea 416 ‐ muncă în folosul comunității (conform datelor
statistice au fost depuse din rândul romilor un număr de 292 dosare pentru venitul minim
garantat şi tot atâtea au fost aprobate) (angajat Consiliul Local).
Lăutăria mai aduce venituri în gospodăriile romilor din Cartier, existând un taraf şi
un ansamblu de dansuri, mai ales pentru bărbați, femeile fiind casnice: „există un taraf la
care activează câțiva dintre ei, mai există o trupă de dansatori şi muzicanți...majoritatea dintre ei au
cai şi mai transportă diferite materiale... femeile sunt casnice, majoritatea, dar mai şi lucrează”
(angajat Consiliul Local). Alături de lăutărie, vânzarea cărămizilor este o sursă de venit
importantă, numai câțiva romi fiind angajați în munci slab calificate în Orăstie. „Sunt puțini
angajați pe la cablu la Orăştie, pe la lemnărie, la Chinezu... Mai vând cărămidă ca să poată să‐şi ia
materiale de construcție (merg până în satele învecinate pentru a vinde cărămidă). Asta era
tradiția noastră din bunici” (pastor).

Sănătate
Bolile semnalate în comunitate sunt în general boli legate de mizerie şi de faptul că
nu se alimentează corect „...mai bine îşi ia țigări şi băutură...cazuri de râie, păduchi...Cauzele
sunt condițiile igienico‐sanitare” (cadru medical, Geoagiu). Printre afecțiunile enumerate de
către personalul sanitar se numără sifilis, gonoree şi diaree, toate provocate de lipsa
educației sanitare şi a condițiilor de igienă necesare unui trai decent.
Relația personalului medical cu romii este una bună şi nu au fost semnalate cazuri
de discriminare în ceea ce priveşte accesul la serviciile de sănătate. „Nu sunt discriminați,
sunt ajutați cât se poate de mult. Există o relație bună. De cele mai multe ori medicul s‐a deplasat în
comunitate pentru vaccinări... am stabilit o zi...” (angajat Consiliu Local). Cu toate acestea,
vaccinarea copiilor reprezintă o problemă, părinții refuzând vaccinarea copiilor chiar dacă
93
medicul şi asistenta se deplasează în comunitate pentru vaccinarea copiilor sub 1 an. „În
general ar trebui să vină în fiecare lună, dar nu, foarte puțin… copiii pentru vaccinare sunt chemați,
merg în cartier şi îi chem... pe fiecare parte îi chemăm şi nu vin mai mult de 30%” (cadru medical,
Geoagiu)
În ceea ce priveşte educația sexuală, personalul sanitar este activ în distribuirea de
contraceptive şi în explicarea modului de utilizare: „cam 30% folosesc contraceptive...d‐na
doctor le explică concret cum se iau” (personal sanitar, Geoagiu). „Eu, ca trainer în planificare
familială, spun că dacă faci o bună consiliere e imposibil să nu îşi ia corect tratamentul” (personal
sanitar, Geoagiu).

Locuire
Legat de problemele de locuință, primăria a inițiat un proiect prin care comunitatea
romilor a fost sprijinită cu teren, cu actele necesare, cu proiectul de construcție pentru a
extinde zona de locuire: „le‐am dat terenuri, la majoritatea gratuit, unde şi‐au construit case... le‐
am dat proiectul tehnic şi autorizațiile gratuit... Acum ei îşi fac cărămidă pentru ei, pentru casele
lor. Noi numai i‐am ajutat, inclusiv conducta de apă am dus‐o până aproape de ei, în cartier... sper
ca până la Crăciun să aibă şi curent...” (reprezentant autoritate locală).
În 1996 Consiliul Local a avut inițiativa construirii unor case noi în comunitatea de
romi pentru a rezolva problema supraaglomerării locuințelor. Au fost construite 15 case pe
un teren preluat la schimb de la biserica greco‐catolică. Casele noi sunt construite în
principal din cărămidă arsă produsă de romi, însă numai 3‐4 sunt locuite şi acestea
neavând acces la energie electrică sau la alt tip de utilități.
În general, casele, oricât de săraci ar fi locatarii, sunt făcute din cărămidă arsă
realizată de ei (există şi câteva excepții). Au apărut şi care făcute din BCA sau cărămidă
cumpărată. Cu toate acestea, calitatea locuirii este foarte scăzută în zonă din cauza lipsei
utilităților publice: „(zona) nu are canalizare, apă, curent electric, nu au drumuri. Nici nu se poate
crea un sistem de comunicații privind căile de acces, întrucât construcțiile s‐au făcut într‐un mod
arbitrar, empiric, nu s‐a respectat un plan, un proiect...” (lider AIPDR)
Deşi Cartierul se află pe marginea râului, nu există pericolul unor inundații pentru
că vadul este destul de adânc şi albia destul de largă pentru a rezista unui debit destul de
mare (aşa spun oamenii din Cartier cu care am vorbit). Casele de la intrare sunt în general
bine întreținute, dar mai spre capătul zonei apar şi casele „sărace” (unele de o calitate
foarte proastă).
Nu există situații în care să se fi ocupat abuziv case de către membri ai comunității
de romi, dar mai sunt unele probleme legate de actele pe teren şi/sau pe casă. „Unii au acte
de casă, cu câțiva am rezolvat, şi‐au intabulat terenul, iar pentru terenul dat ei au efectuat muncă în
folosul comunității, pe bază de contract” (reprezentat autorități locale, Geoagiu). „Mai există
94
unii care nu act de proprietate, dar am încercat să cerem sprijinul Primăriei, tot ce este posibil
pentru punerea în proprietate” (angajat Consiliu Local, Geoagiu).

Dacă ar fi să se ierarhizeze problemele cu care se confruntă comunitatea de romi din
Geoagiu, „topul” ar fi următorul:
1. problemele legate de locuințe ‐ există case într‐o stare deplorabilă şi condițiile
generale de trai în asemenea condiții nu pot fi decât precare. Aici se adaugă relativa izolare
a Cartierului din punctul de vedere al infrastructurii, lipsa apei curente la multe din case,
gazul, curentul electric în zona caselor noi, drumurile impracticabile pe timp ploios;
2. locurile de muncă ‐ deşi sunt foarte mulți care beneficiază de venitul minim
garantat (292 persoane), nu se poate spune că în familiile romilor există venituri rezonabile
sigure (constante). Există perioadele în care se obțin venituri ocazionale (primăvara,
toamna), dar nu toți au un renume destul de bun pentru a fi luați cu ziua la lucru;
3. educația ‐ există un număr destul de ridicat de copii care abandonează şcoala şi,
de asemenea, un număr considerabil de adulți analfabeți;
4. sănătatea ‐ din discuția cu cadrele medicale a reieşit necesitatea unei asistente din
comunitatea romă, o persoană care să îi cunoască şi să păstreze o legătură mai strânsă cu
Cartierul şi care să se insiste pe aspectele de igienă primară;
O altă problemă foarte importantă este faptul că nu există un lider (formal sau
informal) al comunității care să aibă recunoaştere largă. În legislatura trecută (2000‐2004)
au avut un consilier local pe care nu l‐au mai ales în 2004. Astfel, o comunitate de 600 de
romi (10% din populația Geoagiului) nu are un reprezentant la nivelul administrației
locale. S‐a ajuns aici pentru că din rândul comunității nu s‐a identificat o persoană
potrivită, cu autoritate, care să reprezinte interesele tuturor. Aceasta denotă un dezinteres
față de problemele comunității, dar şi o slabă coeziune comunitară.
Toate aceste probleme sunt cunoscute de autoritățile locale, de şcoală, care au
încercat, în parteneriat cu diverse ONG‐uri să le rezolve, dovadă şi inițiativa cu extinderea
cartierului romilor şi sprijinirea în construcția caselor. „S‐ar putea face mai multe dacă oamenii
ar fi mai deschişi” (angajat Consiliu Local)

Nu au fost menționate relații de tip conflictual între comunitatea de romi şi cea de
români, relațiile fiind, în general, pozitive: „...mai există nemulțumiri pentru un braț de fân, dar
romii sunt iubiți de români”(reprezentant autoritate locală). Primăria este percepută pozitiv
95
în comunitatea de romi, fiind considerată o instituție care a contribuit semnificativ la
rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunitatea de romi. „Colaborarea cu Primăria a
fost absolut excepțională, relația dintre asociație şi instituția Primăriei este o relație bună.” (lider
ONG, Geaogiu).

Lideri informali
Deşi la nivelul primăriei sunt identificate câteva persoane care au un cuvânt de
spus în legătură cu problemele romilor, în Cartier, şi din discuțiile cu pastorul şi cu
referentul pe problemele romilor, nu există persoane de care să asculte întreaga comunitate
a romilor. „Persoanele cele mai influente sunt persoanele care fac parte din Asociația „Speranța”;
băiatul din Primărie, pe care l‐am obligat să frecventeze facultatea şi care este salariat al Primăriei;
predicatorul bisericii; D‐nul B., care a fost şi consilier până în 2004; N. V. marele violonist.”
(reprezentant autoritate locală)

Sărbătoarea oraşului, celebrată de Sfânta Maria, care este şi hramul bisericii din
oraş, este un prilej se socializare şi de întâlnire între cele două comunități, cea de romi şi
cea de români. La această sărbătoare romii participă cu orchestra şi cu ansamblul de
dansuri. Tradiția acestei sărbători a fost reinstaurată din 2000.
În interiorul comunității de romi există mecanisme specifice de întrajutorare, cum ar
fi contribuțiile cu bani în cazul în care moare cineva. În plus, comunitatea are o experiență a
muncii comune în folosul comunității, romii participând la construirea sistemului de apă
atunci când au fost solicitați de către primărie. Comunitatea de romi a sprijinit Primăria pe raza
comunei, de exemplu s‐a băgat apa cu ajutorul comunității... Ar trebui să se implice în primul rând
liderii, Primăria şi oamenii din comunitate (pastor).

CONCLUZII
Deşi se confruntă cu o serie de probleme specifice comunităților de romi, cum ar fi
locuirea precară, sărăcia sau lipsa locurilor de muncă, comunitatea de romi din Geoagiu
are un potențial ridicat de dezvoltare din perspectiva implementării unui proiect de
dezvoltare comunitară. În primul rând, oraşul Geoagiu a atras multe investiții în ultimii ani
şi activitatea economică desfăşurată în zonă reprezintă o importantă sursă de venit la
bugetul local, din care se pot co‐finanța proiecte de dezvoltare. În plus, comunitatea de
romi este pozitiv percepută atât de românii din localitate, cât şi de autoritățile locale. Deşi
nu au surse formale constante de venit, romii din Cartier ştiu să fabrice cărămidă şi sunt
muzicanți, ceea ce le ridică stocul de capital uman la nivel comunitar. În plus, romii au
96
experiențe anterioare de muncă în folosul propriei comunități, contribuind la construirea
sistemul de apă în localitate. Analiza profilului comunității de romi indică faptul că un
proiect de dezvoltare implementat aici are şanse sporite de reuşită.

97
CRISTINA DOBOŞ
Lehliu

1. Prezentarea comunității generale
Satul Lehliu este o aşezare rurală tipică pentru sudul țării, cu un nivel de dezvoltare
economică redus şi o infrastructură slab dezvoltată, dar avantajat de apropierea de câteva
mari oraşe. Principala activitate în sat este agricultura, iar naveta către oraşe s‐a redus
simțitor după 1989. Satul conține o comunitate compactă de romi săraci, aşezați la
marginea satului, care conviețuiesc în linişte cu românii. Principala problema a romilor din
sat o reprezintă sărăcia, datorată lipsei de locuri de muncă, lipsei pământului în proprietate
şi nivelului de educație redus, care nu le permite găsirea facilă a unui loc de muncă în afara
comunității. În cele ce urmează vom urmări câteva dimensiuni sociale ale comunității
mixte, satul Lehliu, formată din români şi romi, dar, în acelaşi timp, vom urmări
comunitatea romilor din sat, ca şi micro‐comunitate a satului.
Satul Lehliu este aşezat în Bărăgan, într‐o zonă agrară, unde, spun cu mândrie
localnicii : „pământul este precum margarina când îl ari”. Cu toate avantajele oferite de natură,
traiul din agricultură este problematic, iar apropierea de marile oraşe: Bucureşti, Slobozia şi
Călăraşi (aflate la circa 70 de km de sat) rămâne printre puținele avantaje ale localnicilor în
goana după o sursă de venit. Trecerea drumului național DN3 prin sat este apreciată de
către localnici, care spun „nu suntem izolați de lume, suntem aproape de civilizație, de
Bucureşti… cu o maşină bună în 45 de minute eşti la Piața Romană” (localnici). Comuna Lehliu
conține două sate : Lehliu‐sat şi Săpunari. Lehliu‐sat este centrul comunei, fiind
aproximativ dublu ca populație față de celălalt sat, Săpunari, iar Lehliu‐gară este un orăşel
aşezat la 7 km de sat. Accesul din sat către oraşele apropiate se face cu uşurință,
microbuzele trecând la fiecare jumătate de oră pe DN3. Există, de asemenea, autobuzele
locale care fac legătura cu Lehliu gară.

Date demografice: structură etnică şi structură pe vârste a populației
Populația satului Lehliu este formată din români şi romi. După datele culese de
primăria comunei, satul Lehliu număra, în 2004, 1889 de locuitori, dintre care numărul de
romi era de 243, comasați în 54 de gospodări. În cadrul ultimului recensământ, romii din
sat s‐au autodeclarat drept români, prin urmare stabilirea numărului lor este problematică.
Romii din sat sunt românizați, nu vorbesc țigăneşte, nu poartă port tradițional.
Populația de români a satului este îmbătrânită, populația de romi fiind mai tânără.
Dintre copii născuți în sat anual cam o jumătate sunt romi (sursa: dispensarul local), în
98
condițiile în care populația de romi reprezintă aprox 12% din populația totală a satului, iar,
în 2004, dintre cele 36 de decese la nivelul satului nici unul nu a fost dintre romi.
Populația totală a satului este îmbătrânită şi prin migrarea tinerilor către oraş (cei
care au posibilitatea de a munci sau învăța în afara satului): „Fiecare încearcă să plece, numai
cine nu poate, rămâne în sat... tinerii încearcă să scape de aici...”(localnic, bărbat). Cu toate
acestea „o parte dintre tineri sunt obligați să rămână în sat pentru că nu au unde munci, termină
liceul şi stau pe banii părinților. Ca să plece la Bucureşti şi‐ar găsi ceva acolo… dar nu le ajunge
salariul să îşi plătească chiria şi întreținerea şi toate cele” (reprezentant al autorității locale).

Structură pe vârste a populației în 2005
Total populație sat Lehliu‐1889 persoane
Grupa de Număr anul Sursa datelor
vârstă persoane
0‐1 ani 26 dispensar
născuți în
2004
1‐7 ani Aprox. 100 2005 aproximarea
primăriei
7‐15 ani 181 2005 şcoala
7‐11 ani‐107 copii (clasele 1‐4)+
12‐15 ani‐72 copii (clasele 5‐8)+
2 abandonuri
16‐57 ani Aprox. 639 2005 aproximarea autorului
(prin diferența : total fără copii şi pensionari)
din cei 639 :
‐142 pensionați de boală pe lista
medicului de familie
‐aprox 150 de şomeri de lungă durată, fără
retribuție
Peste 57 943 pers 2005 Pensionari pe lista medicului de familie

Agricultura în sat
Cei mai mulți săteni români trăiesc din agricultură şi au activități legate de
cultivarea terenului în proprietate, a grădinii şi creşterea animalelor din curte. O mare
parte dintre săteni au dat pământul în arendă sau la asociație. Proprietățile se întind în
medie între 0.5 ha şi 10 ha, excepție făcând doar câteva cazuri. Se cultivă cereale (grâu, orz,
porumb), plante tehnice, floarea soarelui şi se cresc vaci, porci, oi, păsări.
99
Unele dintre cele mai importante probleme ale agriculturii locale, din relatările celor
intervievați, sunt bine cunoscutele probleme ale agriculturii româneşti şi ale spațiului rural:
nerecuperarea costurilor de producție prin valorificarea recoltei (cultivarea pământului, cu
tot ce presupune ‐ arat, semănat, irigat, adunarea recoltei ‐ costă mai mult decât profitul
din recoltă), lipsa mijloacelor de lucrare mecanizată a pământului şi îmbătrânirea
populației din sat: „bătrânii nu mai au putere să lucreze pământul”, spun oamenii.
În ciuda profiturilor reduse din agricultura de subzistență, tradiția spune că este o
ruşine să se lase pământul pârloagă, necultivat. Singura soluție în cazul bătrânilor din sat
este a da pământul fie la asociația agricolă, fie în arendă. Întreaga suprafață arabilă a
comunei are 4928 de ha, după statistici. Dintre acestea, asociația agricolă a satului lucrează
1750 de ha de pământ cu 5 tractoare şi 2 combine, iar asociația de arendă lucrează mai
puține hectare, doar 600. O parte a pământului a rămas totuşi necultivat în ultimii ani, dar
nu se poate aproxima numărul de hectare. Grajdurile de animale ale fostului IAS sunt
acum distruse, nefolosite.

Sectorul neagricol al satului. Investițiile din ultimii ani în acest sector
Cea mai importantă problemă a satului este, după cum menționează majoritatea
celor intervievați, lipsa locurilor de muncă în sectorul neagricol. În perioada comunistă,
„existau locuri de muncă berechet, plecau autobuzele pline dimineața, iar oamenii trăiau mai bine”
îşi amintesc sătenii cu nostalgie. O parte importantă a forței feminine de muncă era
acoperită de fabrica de confecții Crinul, de la Lehliu gară. O parte a bărbaților satului
lucrau înainte de ‘89 pe şantierele de construcții, inclusiv în Bucureşti. Oamenii povestesc
cum au lucrat la ridicarea Casei Poporului şi a bulevardelor din Bucureşti.
În prezent, foarte puțini dintre cei apți de muncă găsesc un loc de muncă, spun
sătenii: „Nu sunt locuri de muncă, iar tineretul ăsta nu are unde se duce să muncească după
terminarea liceului… Problemele comunității sunt şi problemele de la nivel național... lipsa
veniturilor şi lipsa surselor de venit… Lipsa locurilor de munca generează sărăcie… Populația între
18 şi 35 de ani nu are posibilitatea de a‐şi câştiga existența printr‐un loc de muncă garantat. Nu au
unde... Desfăşoară activități sezoniere, dar asta nu e sursă de venit stabil” (reprezentant al
autorității locale) După estimările primăriei, există aproximativ 150 de şomeri de lungă
durată.
La primărie sunt înscrise 20 de asociații neagricole pentru satul Lehliu, dintre care
12 agenți economici cu profil comercial (buticuri şi baruri), iar în administrația publică
lucrează doar 11 persoane. În sat, există o moară, un atelier de tâmplărie, un atelier auto, o
asociație de însămânțare artificială a animalelor, o frizerie, o farmacie; toate acestea nu
furnizează locuri de muncă decât pentru câteva persoane, în general din familia
întreprinzătorului.
100
Autoritățile deplâng lipsa de investiții în sat, o soluție pentru crearea de locuri de
muncă: „Noi, ca autorități, am avut deschidere, am creat posibilitatea ca o societate să vină la noi în
sat. Suntem dispuşi să vindem o suprafață de teren pentru înființarea de IMM‐uri, care ar atrage
forță de muncă. În 2004 am pus la dispoziție teren din proprietatea privată a localității. A venit o
societate de prestări servicii din Bucureşti, dar nu au reuşit până acum să desfăşoare concret vreo
activitate. A mai fost o inițiativă pentru o fabrică de mobilă şi pentru spații de depozitare produse
agricole, tratare a semințelor şi ambalare, au perfectat actele, s‐au angajat că vor folosi forță de
muncă din sat, dar nu au reuşit efectiv, nu din vina noastră, ci din vina altora. Un trasformator
putere Renel costa peste un miliard. Întreprinzătorii sunt din zonă, nu din sat.” (reprezentant al
autorității locale)
Câteva din variantele de locuri de muncă în zonă, unde cei din sat fac naveta sunt:
spitalul de psihiatrie din Săpunari, o firmă de construcții de la Lehliu gară (aprox 25 de
angajați, doar în sezonul cald), societățile de confecții de la Lehliu gară şi din satele Ileana
şi Ştefăneşti sau firme de pază din oraşele apropiate. Salariile primite în domeniul
confecțiilor sunt mici, nemulțumitoare, după declarațiilor femeilor din sat : „Sunt angajate
temporar şi muncesc pe nimica. Salariul minim pe economie. Muncesc câteva zile, după aia
le trimite acasă, se plâng la şedința cu părinții” (profesor, şcoala din sat)
Prețul unui bilet de microbuz pentru distanța Lehliu sat‐Bucureşti era de 70 de mii
în 2006, când a fost realizat studiul. Din declarațiile sătenilor, pentru cei care vor să facă
naveta zilnic pentru a munci în Bucureşti, costul drumului, de 140 de mii dus‐întors zilnic,
este scump, în condițiile în care salariile oferite nu sunt foarte ridicate. Făcând un calcul a
ceea ce le mai rămâne din salariu după plata drumului zilnic (20 de zile ori 140.000 zilnic
înseamnă 2.800.000 pe lună), unii dintre ei renunță la ideea navetei.

Starea de sănătate. Accesul la unitățile sanitare
Din informațiile obținute la dispensar, bolile frecvente în comunitate sunt cele
specifice pentru o populație îmbătrânită: bolile cardiovasculare, pulmonare, digestive,
tumorile. Zona, nu numai satul, a avut în deceniul trecut o rată de morbiditate prin TBC
ridicată, acum însă rata morbidității s‐a redus. În 2005 au fost depistate doar 2 cazuri de
TBC şi 3 cazuri în 2004, dar se presupune că există unele cazuri nedepistate în comunitatea
de romi săraci din sat. La cei fără asigurare, boala rămâne nedetectată, în prezent
neexistând caravanele dinainte de ‘89 care făceau controlul pulmonar al populației rurale şi
puteau detecta eventualele cazuri.
În sat există un cabinet medical individual, cu program zilnic, şi un doctor care face
naveta Bucureşti‐Lehliu, plus o asistentă. Există, de asemenea, o farmacie înființată doar de
curând în sat. Unitățile sanitare apropiate sunt spitalul Lehliu gară, cele de la Bucureşti sau
Călăraşi.
101

Locuire. Accesul la utilități
În sat predomină casele din paiantă şi chirpici sau cărămidă. S‐au construit în
ultima perioadă şi câteva case din BCA, structuri metalice sau cadre de beton. Există 5
locuințe în construcție, plus căminul cultural. Există, de asemenea, şi câteva clădiri
abandonate.
În sat nu este introdus gazul metan (se folosesc lemne), nu există apă curentă, ci
doar fântâni, există însă telefonie mobilă şi fixă. Există calculatoare şi cei tineri accesează
internetul prin telefon. Câțiva dintre săteni şi‐au făcut instalație de apă curentă în casă şi
baie, pe cheltuială proprie. Primăria şi cabinetul medical au baie înăuntru, şcoala nu are
însă decât țâşnitori din 2005 în clădire, dar WC‐urile sunt afară şi într‐o stare foarte proastă.
Din declarațiile autorităților, lângă Călăraşi se va construi o fabrică de geamuri cu
fonduri franceze, care necesită folosirea gazului. Conducta, venită de la Urziceni, va trece
prin partea de est a satului Săpunari, ceea ce reprezintă o şansă pentru comună de a
introduce gaz în cele 2 sate, dacă ar avea fonduri pentru acest lucru. Li se dă voie să se
racordeze, dar numai proiectul de racordare costă 800 de milioane de lei vechi, după
declarațiile liderilor locali. De la conductă până la sat sunt 2,5 km. „Conducta nu o va lua
nimeni, deci ne vom putea lega şi în viitor la ea, dar asta numai prin credite şi nu avem solvabilitate.
Nimeni nu o să ne finanțeze pentru rețeaua de gaze.” (reprezentant al autorității locale)

Educație şi cultură. Manifestări în cadrul şcolii
Şcoala este cea mai activă instituție din sat. Acest fapt se datorează interesului
crescut al învățătoarelor şi profesorilor, dar şi a unor copii buni. Un exemplu pentru etnia
romilor şi comunitatea generală sunt două surori de etnie romă, eleve în clasele V‐VIII, care
sunt cele mai bune la învățătură şi olimpice, deşi trăiesc în Cartierul vesel (aglomerarea
romilor la capătul satului a primit această titulatură) despre care vom vorbi mai jos.
Părinții lor de condiție modestă fac eforturi să țină fetele la şcoală.
În sat există o grădiniță şi o şcoală cu clasele I‐VIII. Tradiția şcolii locale este
descălțarea copiilor în şcoală, şi purtarea papucilor de casă înăuntru: „Pentru curățenie şi
prevenirea bolilor” ne explică un lider formal. Abandonul şcolar anual este mic (doi elevi în
anul 2005). Romii îşi trimit copii la şcoală, fie şi numai pentru primirea alocațiilor, care
altfel ar fi tăiate. Majoritatea copiilor din sat merg mai departe şi după clasa a 8‐a, la liceu,
iar, în medie, doar 3‐4 dintr‐o generație ajung şi la facultate, după declarațiilor profesorilor
din sat. În sat există aproximativ 100 de calculatoare, la copii şi tineri, iar copiii familiilor
mai înstărite din sat fac meditații private la limba engleză la Lehliu gară, semne ale
modernității pătrunse în sat. Liderii locali vorbesc despre cooperarea dintre instituții în
educarea copiilor, adoptând față de străini un discurs oficios : „Între şcoală, poliție, dispensar
102
există colaborare. De pildă, cu biserica, suntem în permanentă legătură: programe artistice la
biserică. De ziua copilului, de paşte, de crăciun primim mici atenții de la biserică. Poliția vine şi le
face lecții despre circulație şi ne ajută în prevenirea cazurilor de delincvență”.
Manifestările din sat sunt strânse în jurul şcolii şi bisericii: ziua eroilor de 1
decembrie (se spun poezii patriotice şi cântece de către copii, se depune coroana la
monumentul eroilor din sat, are loc slujba la biserică), ziua lui Eminescu (presupune un
program de poezii al copiilor, uneori expoziție de carte). Alte manifestări în jurul şcolii
sunt: ziua mămicilor, şezătorile cu mămici, ziua clasei şi ziua şcolii (concursuri, carnaval,
prăjituri), pom de iarnă şi nu în ultimul rând, premiile de la sfârşit de an, (prin sponsorizări
strânse de primărie) sau spectacole venite de la Bucureşti.
Tot la şcoala se strâng ajutoare pentru copiii săraci, prin învățătoare: s‐au adus
haine copiilor săraci de la rude, s‐au cumpărat uniforme pentru cei săraci prin comitetul de
părinți. „Eu cred că şcoala e singura instituție care păstrează o legătură cu întreaga comunitate”
(lider local formal).
Şcoala a fost reparată treptat în ultimii ani. I s‐a pus acoperiş nou, uşă de termopan
la intrare, s‐au instalat țâşnitori înăuntru prin Inspectoratul județean, programul
Dezvoltarea şcolilor din mediul rural. Din păcate, analiza apei a demonstrat că nu e
potabilă, prin urmare este folosită doar pentru spălat. Speranțele pentru anul 2006 erau
pentru un grup sanitar şi reconstruirea sobelor, tot prin Inspectorat. În comună a existat un
cămin cultural, la care s‐au ținut, înainte de ‘89, întruniri ale PCR. Avea scaune, lustre
frumoase, covoare, cortină de pluş, în față un parc frumos cu bănci şi lumină electrică, flori:
aşa îl descriu cu nostalgie locuitorii. Acum căminul este devastat, nu mai are nimic în
interior din ce avea, nu mai există decât o clădire în renovare. Se țin totuşi serbările şcolare
de sfârşit de an.
Biserica este de asemenea un membru activ al comunității, prin cei doi preoți tineri
pe care îi are. Au loc o serie de manifestări în sat prin intermediul bisericii, moment care
strânge oamenii locului împreună: ziua eroilor, boboteaza, care include, conform tradiției,
şi un botez al cailor. Obicei din timpuri vechi. Cu această ocazie, oamenii se întrec călare,
iar primarul premiază cel mai bun şi mai frumos cal, cântă corul copiilor şi se strâng bani
pentru oamenii nevoiaşi şi pentru copii, prin donații. Romii vin la biserică, şi pentru că
primesc la slujbă, la pomeni câte ceva de mâncare, afirmă cei din sat.
Proiecția copiilor asupra viitorului satului reflectă lipsurile locale şi speranțele:
„Am pus întrebarea copiilor ce ați face dacă peste 20 de ani ați fi primar. Mi‐au dat nişte
răspunsuri foarte interesante: o farmacie, un parc pentru copii, o moară, o fabrică de pâine,
un atelier de croitorie, o fabrică de confecții ca să nu mai meargă mămicile atât de
departe… uite că de câteva zile chiar avem farmacie aici, unele vise devin realitate” (lider
local formal).
103

Proiecte neguvernamentale desfăşurate în sat
Singurul program desfăşurat în sat a fost unul adresat copiilor şi s‐a desfăşurat prin
intermediul şcolii între anii 2003 şi 2004. Obiectivul proiectului a fost de a realiza prin
intermediul jocului, discuției o apropiere mai mare între părinți şi copii, în înțelegerea
problemelor copiilor. În cazul satului Lehliu, ca şi grup țintă al proiectului a fost ales un
grup de 17 copii preşcolari sau de clasa I, săraci. Adițional activităților, copii selectați au
primit un pachețel de mâncare zilnic. Activitățile de joc s‐au ținut într‐un centru, numit
centru de resurse, creat special pentru părinți şi copii. Grădinița a pus la dispoziție o sală,
iar cei de la Fundația inițiatoare şi finanțatoare a proiectului au adus mobilier, televizor,
video, pentru dotare. Au fost organizate întruniri cu părinții, nu numai ai acestor 17 copii,
ci şi cu alți părinți. S‐a discutat cu ei despre probleme precum violența în familie,
importanța şcolii pentru copii etc.
Contribuția comunității s‐a realizat prin participarea voluntară a educatoarelor şi a
învățătoarei implicate. Şcoala, grădinița şi primăria au arătat disponibilitate de a participa
la proiect: grădinița a pus la dispoziție sala, şcoala învățătoarele, primăria a contribuit prin
completarea actelor, selectarea copiilor, înființarea postului de asistent social, neexistent
înainte şi necesar pentru proiect acum. Odată terminată finanțarea din partea Fundației,
primăria a preluat o perioadă furnizarea pachețelului către copii.
Proiectul este declarat un succes de către Fundație, de către primărie şi de către
şcoală. Exisă viziuni diferite asupra proiectului a celor de la Fundație şi a celor din sat.
Proiectul este oprit acum, după declarația celor de la Lehliu. Cei din Bucureşti de la
Fundație declară că proiectul merge înainte din câte ştiu ei, pachețelul de mâncare fiind în
continuare acordat, conform înțelegerii şi având loc şedințe în acea sală. În timp ce fundația
vorbeşte în concepte moderne importate din Olanda, țara de origine a proiectului, asupra
obiectivelor din acele centre, joc de rol, punerea părintelui în locul copilului, pentru cei din
Lehliu proiectul a presupus în primul rând pachețelul de mâncare şi dotarea unei săli : „În
momentul de față, nu mai există. Totul s‐a rezumat la acel pachețel, care se dădea la 2‐3 zile, dar să
faci o educație părinților... după mine a fost înțeles greşit de către părinți… ei au considerat că îi
cheamă acolo ca să le dea pachetul… important era să ne înțelegem să prevenim situațiile
conflictuale… sunt familii dezmembrate, mame singure… a funcționat în grădiniță şi am fost
nevoiți să cuplăm 2 grupe şi acum o grupă funcționează chiar în sala aia… am încercat să mutăm
fundația în altă parte, dar nu am avut un sediu… a avut succes, dar îmi pare rău că nu a continuat”
(Lider formal din sat ). În fapt, la Lehliu, nu am reuşit să aflu concret ce s‐a discutat cu
părinții la acele întruniri.
Autoritățile locale sunt informate despre diverse proiecte cu fonduri
nerambursabile şi conştientizează că o viitoare câştigare a unor proiecte ar aduce beneficii
104
comunei şi ar rezolva unele probleme pentru care banii de la stat sunt întotdeauna
insuficienți. „Îmi dau seama că din punct de vedere edilitar, gospodăresc doar proiecte, finanțarea
externă ne poate ajuta. Din fondurile bugetului nu acoperim cheltuielile şi lucrăm cu un personal
minim.” (reprezentant al autorității locale)
Autoritățile consideră însă că satul este avantajat de trecerea DN3, devine mai puțin
rupt de lume, dar mai puțin eligibil pentru unele proiecte. Şi‐au propus aplicarea pe viitor
la mai multe proiecte şi cooptarea, implicarea unor tineri din comunitate ca şi ajutor la
completarea actelor. „Se va găsi o formă de recompensare a acestor tineri” (reprezentant al
autorității locale).

Problemele comunității în viziunea autorităților şi sătenilor
Definirea problemelor comunității de către autorități şi liderii informali, săteni
corespund până la un punct. Este vorba de lipsa veniturilor populației, lipsa locurilor de
muncă, lipsa utilităților: apa curentă, gaze, drumuri asfaltate, lipsa de resurse a celor săraci
de a‐şi trimite copiii mai departe la şcoală. Oamenii din sat vorbesc şi despre alte probleme:
populația îmbătrânită, depopularea satului, agricultura neproductivă, gunoaiele şi
reziduurile aruncate la marginea satului, neimplicarea autorităților la nivelul dorit de
cetățeni.
Soluțiile propuse de autorități sunt dezvoltarea sectorului privat în comună prin
crearea unor firme în domeniul confecțiilor şi al construcțiilor, care să ofere locuri de
muncă celor din sat şi finanțarea prin proiecte, pentru rezolvarea unor probleme ale
comunității precum utilitățile, drumurile, copiii săraci care nu pot merge mai departe la
şcoală. Pentru aceste posibile soluții, comunitatea ar putea mobiliza câteva tipuri de
resurse, spun autoritățile: echipe de tineri care să realizeze aplicațiile la proiecte, forța de
muncă specializată în confecții şi construcții, şcoala şi biserica.
Din perspectiva oamenilor din sat, crearea unor surse de venit este principala
soluție la toate problemele: locuri de muncă în construcții şi confecții, dar şi investirea în
legumicultură în zonă sau realizarea unor firme de prelucrare a produselor obținute din
agricultură: gen firmă de conserve. Oamenii enumeră ca resurse locale ce poate fi
mobilizat: forța de muncă a sătenilor („oamenii vin cu căruța cu cal să ajute”), autoritățile sau
educația copiilor, drept capital uman pe termen lung.
Din evaluarea noastră, dincolo de problemele reale menționate de autorități şi
săteni, printre priorități se numără şi introducerea alimentării cu electricitate a celor câteva
case de romi rămaşi în afara sistemului, crearea unei modalități de culegere şi stocare a
gunoiului din sat, crearea unui sistem de burse pentru elevii buni din sat, fie că sunt
români sau romi, care nu au posibilitatea financiară de a continua şcoala, în afara
comunității, investirea în şcoala din localitate care este o resursă importantă a dezvoltării
105
locale

Localizarea romilor în comunitate
Comunitatea de romi din sat este formată din aproximativ 243 de persoane şi este
poziționată la marginea satului, în mod compact. Casele romilor sunt, deci, grupate şi
izolate la marginea comunității. Casele sunt însă răsfirate, nu înghesuite, pe o parte a unui
drum desfundat, de cealaltă parte întinzându‐se câmpul. Ca să ajungi la ei trebuie să mergi
de la capul satului câteva sute de metri prin bălării şi noroi. Cartierul este numit de români
Dallas sau Cartierul vesel. Există şi câțiva romi răsfirați prin sat, dar marea majoritate sunt
grupați aici, în „Cartierul vesel”.
Explicațiile denumirii le aflăm din declarațiile unor lideri locali: „Acolo parcă e în
Africa: stăteau dezbrăcați, bărbații cu bustul gol, toți cât mai lejer îmbrăcați şi făceau mâncare afară,
muzica cânta tare, erau voioşi, nu îşi fac griji pentru ziua de mâine pentru că nu mai speră la prea
mult, trăiesc ziua de azi...” (lider local).

Demografie. Aproximare număr de romi şi structură pe vârste
Din 1889 de locuitori totali ai satului în anul 2004, numărul de romi, după
aproximarea primăriei, este de 243. Romii din sat s‐au declarat în cadrul recensământului
drept români, nu vorbesc țigăneşte, deci sunt românizați, nu au o structură de organizare,
nu au bulibaşă şi nici o persoană pe care să o considere lider informal. „Fiecare e pentru el
aici” (rom). Toți romii au acte de identitate.
Numărul lor nu poate fi detectat cu precizie pentru că în statistici ei nu sunt
declarați ca şi romi. Primăria a realizat o aproximare, numărând din casă în casă, în total
243 de persoane, în 54 de gospodări.

Total – aprox. 243 pentru anul 2004
Grupă de număr
vârstă
0‐14 ani Aprox. 95
14‐18 Aprox. 53
18‐57 Aprox. 90
Peste 57 Doar 7 pensionari declarați
Nu pot să estimez exact
numărul celor bătrâni
Sursa : aproximare făcută de autoritățile locale

106
Sursele de venit ale romilor
Sursele de venit ale romilor sunt în primul rând ajutorul social (VMG), apoi alocația
copilului. Sezonier, romii merg la munca cu ziua, retribuită cu 200 de mii pe zi, per
persoană, plus mâncare, țigări, cafea. Această sursă de venit nu este decât temporară. Unii
dintre cei puțini care au calificare de zidar găsesc temporar angajări în domeniul. Nivelul
de educație este redus, cei mai mulți dintre romi au doar 4 clase, maxim 8, şi faptul că nu
ştiu o meserie le îngreunează găsirea unui loc de muncă. Romii nu cultivă pământul, foarte
puțini dintre ei au câteva păsări în gospodărie. Înainte de ‘89 au lucrat la CAP sau, cei
câțiva cu calificare, în construcții. Perioada de atunci este privită cu nostalgie ca fiind
prosperă. Unul dintre romii intervievați lucrează vara la Bucureşti în zidărie, la plata cu
ziua. El merge cu bicicleta până la Lehliu gară şi de acolo ia trenul personal până la
Bucureşti (25 de mii biletul) pentru a minimiza costul drumului.
VMG‐ul reprezintă o sursă de venit importantă pentru romii din sat. Numărul total
de persoane din sat retribuite în 2005 este de 90. Inițial au fost 150 de cereri, din care doar
90 au fost acceptate, iar din cele 90 de ajutoare, 80 sunt ale romilor. Percepția în cadrul
primăriei este aceeaşi: ajutorul social este ceva ruşinos, negativ şi este asociat cu romii.
Există şi români săraci, dar acestora le este ruşine să ceară ajutorul de la stat, declară
autoritățile : „să stea cu mâna întinsă să li se dea”. Romii sunt priviți din această perspectivă
negativ, pentru că aşteaptă să li se dea şi nu muncesc.
Ajutorul social (din declarațiile celor de la primărie) s‐a acordat în proporție de
55%, pe luna iulie, şi 57% pe luna august din lipsă de fonduri de la județ, iar în alte luni s‐a
acordat 80%. Motivul este lipsa banilor. Dacă motivația este doar de constrângere
financiară, cum se explică totuşi afirmația unui lider local: „Iarna le dăm totuşi 100% pentru
că nu mai au unde munci cu ziua. Vara mai scot bani de la muncile astea de câmp”. Să fie
autoritățile județene mai generoase iarna?
Din perspectiva romilor, nu există o cauză obiectivă, ci vina este a primăriei care nu
le acordă drepturile la timp şi deplin. Prin urmare, se duc la primărie, certându‐se cu
autoritățile sau amenințând „dă‐mi dosarul să mă duc mai departe, să rezolv problema”.
Autoritățile de la primărie se plâng de această atitudine a lor, iar romii de faptul că nu li se
acordă atenție. Autoritățile sunt suspectate de romi că pun banii (care li se cuvin lor) la
bancă o perioadă de timp, pentru dobândă şi de aceea li se dau banii cu întârziere. Deşi
sunt obligați să presteze orele de muncă în folosul comunității, romii spun că din moment
ce primesc doar 50% sau deloc, nici ei nu au de gând să realizeze toate orele, pentru că în
sezonul agricol pot să muncească cu ziua la câmp, fiind mai profitabil. Plata pentru o zi de
lucru este de 200 de mii pe zi, plus mâncare şi țigări. Mai mulți membrii ai familiei care
lucrează la câmp înseamnă mai mulți bani. Cei de la primărie se plâng că romii lipsesc de la
munca în folosul comunității, beneficiarii VMG‐ului fiind folosiți la muncile edilitare
107
precum curățenia, săpatul etc.

Educație
Abandonul general la şcoala din sat este foarte mic (doi elevi pe anul 2005). Romii
îşi trimit copii la şcoală pentru alocația copilului, care altfel ar fi tăiată. Este adevărat însă
că romii copii lipsesc de la şcoală în unele zile, în sezonul muncii cu ziua, pentru că sunt
luați la câmp de părinți. Este vorba de cei mai mari, capabili să muncească.
După părerea unor profesori, pericolul de abandon la romi este clasa a VI‐a şi a VII‐
a , pentru că fetele se mărită la 13‐14 ani. În comunitatea de romi am aflat însă că fetele nu
se mai mărită la vârste atât de fragede, ci au adoptat modelul general, al populației
româneşti. „Uite, eu am copii de 20 şi ceva de ani şi nici unul nu e căsătorit” (femeie rom). Există
o anumită ruptură între autorități şi liderii satului şi romi, în sensul că românii nu intră în
zona romilor, nu ştiu ce se întâmplă acolo şi au prin urmare idei preconcepute asupra
acestora, precum căsătoria fetelor rome de la vârste foarte fragede. Autoritățile trimit
femeia de serviciu de la primărie în cartierul vesel atunci când trebuie să comunice cu unul
dintre romi. În ciuda acestei atitudini, nu există conflicte între români şi romi, ci
conviețuiesc în pace.
Două surori de etnie romă învață excelent şi sunt date drept exemplu de către
autorități. Pe de altă parte, învățătoarele îi ajută pe romi în limita posibilităților. Una dintre
ele le aduce haine copiilor săraci de la rude ei. S‐au cumpărat uniforme prin comitetul de
părinți pentru cei săraci. Le‐au cumpărat caiete şi creioane
Săracii din spațiul rural par în afara sistemului statal în ceea ce priveşte unele
probleme, precum reluarea studiilor sau asistența socio‐sanitară pentru copiii cu probleme.
Am întâlnit un caz în comunitate al unui băiat de 20 de ani care nu absolvise nici o clasă,
dar care îți dorea mult să meargă într‐o formă de învățământ să învețe să scrie şi să
citească. Alt caz întâlnit este al unei fetițe rome de 7 ani care nu a fost dată la şcoală pentru
că nu a vorbit niciodată. Fata nu a fost văzută de un specialist, iar autoritățile satului nu s‐
au interesat de caz.
Majoritatea populației de romi are un nivel de educație scăzut, maxim 4 sau 8 clase,
fără o calificare. Câțiva dintre ei ştiu zidărie pentru că au furat meseria, nu pentru că ar
avea o calificare în acest sens: „eu l‐am luat pe fratele meu cu mine, dar nu a făcut față. Nu poți
păcăli omul că ştii meserie. E ceva care se vede cu ochiul liber. Eu am furat meseria.” (rom)

Sănătate
Populația de romi din sat este, teoretic, în cea mai mare parte acoperită de asigurări
prin ajutorul social primit. Există 80 de dosare de VMG retribuite în comunitatea de romi,
iar copii au drept gratuit la control medical. Se poate estima, astfel, că cea mai mare parte
108
din populația romă adultă este acoperită cu asigurări medicale.
Cei de la dispensar lucrează în comunitate de 15 ani şi consideră că în acest timp
romii de aici s‐au ridicat, deşi o duc foarte greu încă: „Trăiesc într‐o cameră câte 4‐5, în
mizerie, sărăcie, în case de chirpici prin care bate vântul iarna” (lider local, dispensar)
Natalitatea este mare în rândul lor, jumătate din copiii care se nasc anual în sat sunt
romi. Românii au doar câte un copil, doi, în timp ce familiile de romi sunt numeroase. În
sat se face prin cabinetul medical contracepție gratuită, pentru 30‐40 de paciente pe an,
dintre care şi romi. Județul Călăraşi primeşte contraceptive gratuite prin intermediul
oraşului Constanța, de la o organizație americană. „Unele din paciente se pierd pe drum, dar se
încearcă să se păstreze natalitatea redusă în rândul romilor. Eu nu pot să îl oblig chiar dacă e rom,
dar eu o consiliez şi ea acceptă sau nu. Ne‐au mai scăpat câteva. Chiar e una de 16 ani gravidă, cum
de ne‐o fi scăpat? Primesc injectabil o dată la 3 luni” (lider local, dispensar).
Femeile rome se tem de avort. Îl consideră ceva periculos şi preferă naşterea care li
se pare ceva natural. Numărul total al avorturilor în sat a scăzut foarte mult în comparație
cu perioada de după revoluție, dar s‐ar putea să nu se cunoască unele cazuri pentru că
femeile din sat merg la Bucureşti, şi fac intervenția contra cost, fără ştirea medicului din sat.
Femeile gravide vin la control, atât cele românce cât şi cele rome. Una din probleme
este costul analizelor şi al ecografiilor. Nu orice tip de analiză se poate face la Lehliu gară,
iar costul deplasării şi al analizelor e o problemă pentru romii şi românii săraci. Exista
înainte la Lehliu gară un punct de lucru al unui laborator din Călăraşi, dar s‐a retras pentru
că nu au mai fost bani de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. O ecografie
morfologică, care se face când sarcina e mai înaintată, costă 3 milioane. Cele mai sărace îşi
fac doar ecografia mai simplă cu 200 de mii la Lehliu. Se mai trimit spre internare, ca să nu
plătească. Toți sugarii sunt vaccinați, „ne ducem după ei, după romi şi tragem de ei să vină cu
copii la vaccinat. Mediator sanitar nu există decât la Lehliu gară, aicea nu vin, e mult de lucru, e
sat” (lider local, dispensar)
După declarațiile celor de la dispensar, predomină următoarele boli în rândul
romilor: „La romi, bolile digestive, afecțiunile pulmonare, TBC‐ul” (lider local).
La începutul anilor ‘90 a existat în comunitatea de romi problema traficului de
copii. „Şi‐au vândut mulți romi copiii... vroiam să îl vaccinăm şi nu îl mai găseam… Acum nu mai
sunt cazuri” (lider local).

Locuirea
Romii au condiții de locuire foarte proaste. Au case improvizate din paiantă
(pământ), cu aspect interior de grajd, în care sărăcia este lucie şi înghesuiala regula zilei. De
obicei nu au mai mult de 2 camere, aşa că trăiesc chiar şi 4 inşi într‐o cameră, Au un pat, o
masă, îşi agață hainele în nişte cuie bătute în perete, fac mâncare şi spală afară. Curtea nu
109
este cultivată cu nimic şi puțini dintre ei au păsări. Există câteva cazuri izolate când au un
porc, sau cal şi căruță.
Nu au bani pentru reparațiile casei aşa că mai încropesc câte ceva în caz de
stricăciuni cu bucăți de plastic, de carton etc. Există electricitate şi în comunitatea lor, dar 4‐
5 case ale romilor nu au electricitate pentru că stâlpii de curent se opresc la 100 de metri de
ei. Romii fără curent acuză că, în ciuda insistențelor la primărie, nu li s‐a rezolvat problema
introducerii electricității şi la aceste case. Costurile tragerii curentului sunt mari şi nu îşi
permit aşa ceva. Nu există apă curentă, ci doar fântâni. Însă nu toți romii au fântână, unii
iau apă de la vecini.
Cumpărarea lemnelor reprezintă o problemă pentru romii săraci. Romii recunosc că
taie din copacii de la marginea şoselei pentru că altfel ar muri de frig iarna. Furtul de lemne
este tolerat de către autorități „pentru ştiu că am muri în case de frig dacă nu ne‐ar lăsa… nu
avem bani de lemne” (rom).

Probleme în comunitatea romă şi căi de rezolvare
Cea mai importantă problemă a romilor, menționată atât de romi, cât şi de
autorități, este lipsa veniturilor. Romii nu au locuri de muncă, dar nu practica nici
agricultura, neavând pământ. Majoritatea l‐au vândut pentru a obține o sursă imediată de
venit. Problema este că autoritățile nu văd o cale de rezolvare a sărăciei romilor din sat, iar
percepția asupra lor este că nu muncesc, ci aşteaptă cu mâna întinsă spre stat, spre ajutorul
social. „Romul tot rom, nu îl poți schimba, nu are şcoală, nu munceşte” (lider local). Lipsa
locurilor de muncă şi, prin urmare a unei surse de venit, cât şi nivelul de educație redus,
generează toate celelalte probleme: alimentație şi locuire proastă, lipsa unei strategii de
viață, un trai de pe‐o zi pe alta, acumularea unor probleme nerezolvate. Părerile romilor se
împart de la: „doar Dumnezeu ne poate ajuta, nu ne mai aşteptăm la nici un ajutor”, până la
„autoritățile trebuie să ne ajute”. Nu ştiu să precizeze soluții concrete la situația în care se află,
dar îşi declară disponibilitatea de a munci undeva, oriunde. Concluziile cercetării susțin că
există câteva dimensiuni prin care comunitatea de romi poate fi ajutată: sprijinirea copiilor
de romi care merg la şcoală, cu alimente şi financiar, prin cadrul unor burse pentru a merge
mai departe la şcoală, reintegrarea în învățământ a celor doritori să termine o şcoală şi să
aibă o calificare, introducerea electricității la toate casele şi sprijin pentru reconstruirea
caselor în limite decente.

3. Relațiile celor două comunități
Percepții ale românilor despre romi
Declarațiile liderilor români formali şi informali din sat despre romi sunt unitare:
110
romii de aici nu s‐au declarat romi şi nu sunt organizați, sunt integrați în comunitatea de
români, nu sunt marginalizați. Cu toate acestea, romii trăiesc în țigănie, grupați la
marginea satului, iar românii nu intră decât rar în zona lor. „Se cheamă cartierul vesel pentru
că acolo întotdeauna e muzica dată tare, mai ales sâmbătă şi duminica. Mie mi‐e frică să mă duc
acolo la ei singură, sunt mulți câini, se strâng toți grămadă, te agresează verbal” (lider informal
român). Echipa de cercetare a fost în cartierul romilor şi nu a întâmpinat probleme din
partea acestora.
Se pare că zona de aglomerare s‐a creat în timp, prin migrarea unor romi din afară
spre sat: „Nu i‐a separat nimeni acolo. Eu aşa i‐am pomenit acolo şi sunt de 18 ani la
primărie”… „nu au un purtător de cuvânt”… „nu au fost conflicte, ne mai certăm pentru că
nu le dăm banii” (reprezentant al autorității locale). Definitorie pentru atitudinea liderilor
locali este trimiterea femeii de serviciu de la primărie ca şi mesager al autorităților, în cazul
nevoii de a comunica cu ei.
Comunitatea largă are percepția integrării lor: „Sunt integrați, au găsit chiar condiții
bune de viață aici în sat, adică acceptarea celorlalți, aşa că migrează cei din jur aici. Erau doar vreo 3
familii de romi pe vremea soacrei mele, dar migrează în continuare aici. Unii se căsătoresc şi pleacă,
vin alții tot aşa. Numărul lor este în creştere” (lider informal local).
Dincolo de percepția aşteptării ajutorului de la stat cu mâna întinsă, una din
explicațiile sătenilor pentru starea de sărăcie a romilor este şi faptul că romii nu ştiu să îşi
gospodărească puținii bani pe care îi au: „trebuie să ştie cum să se chivernisească... când iau
ajutorul social iau băutură, salam, țigări şi termină banii repede şi după aia se duc şi împrumută
sau, dacă iau mai mult de la o zi de sapă, că se duc mai mulți din familia aia, a doua zi nu se mai
duc”. „Primesc haine din vecini şi, după ce le‐au purtat, le dau foc, sunt puturoşi” (lider informal
local).
Unii săteni fac diferențierea între romi, unii muncesc, alții nu muncesc şi fură: „Nu
sunt toți la fel, unii sunt de treabă, au cal, căruță, alții mai fură, mai ales în sezonul rece, când nu
mai au ce mânca, câte o găină, dar şi porci mai dispar” (sătean)
După declarațiile celor intervievați, nu există conflicte de etnie între romi şi români.
„Romul e tot rom, nu îl putem ridica, dar sunt paşnici, nu sunt nişte romi care să constituie un
pericol, sunt paşnici” (lider român informal).
Singurele tensiuni sunt: certurile la primărie pentru că nu se dau banii de la ajutorul
social şi certuri sau bătăi generale în comunitate pe fondul consumului de alcool : români‐
români, romi‐romi, sau român‐rom: „au mai fost conflicte pe la bar, s‐au înjunghiat la beție”
(lider informal român).

111
4. Capital social în comunitatea mare şi microcomunitate
Capitalul social al comunității generale este relativ scăzut, în aceeaşi parametrii
înscriindu‐se şi comunitatea de romi. Autoritățile, cât şi sătenii, consideră că la nivelul
satului nu ar exista o cooperare în folosul comunității. „Nu avem inițiative, activități la care au
participat toți oamenii. După apariția legii cu VMG nu am mai apelat la populație pentru lucrările
locale, ci am folosit beneficiarii. Eu am 18 ani de administrație, întotdeauna în privința asta s‐a
implicat comunitatea locală fără sprijinul populației” (lider român formal). Oamenii se ajută,
însă, în cazul unor situații dramatice: „Nu sunt atât de legați, fiecare e cu treaba lui. I‐a ars cuiva
casa, iar la inițiativa autorităților s‐au strâns nişte bani, în situații grave oamenii se ajută.” În
general, interesul pentru munca voluntară este scăzut: „Omul îşi reprezintă interesul, când
pietruieşti, când ne bagi gaze… A stat maldărul de piatră câteva zile şi nimeni nu s‐a apucat să o
întindă. Era popularizată acțiunea. Am adus o altă maşină şi am pus‐o de‐a curmezişul străzii să nu
mai aibă unde să treacă. Atunci s‐au trezit şi au venit cu o roabă cu o căruță” (reprezentant al
primăriei).
„Oamenii se ajută doar pe bază de rudenie, există un egoism, eu de când sunt aici, în sat, de
23 de ani, nu am participat la nici o manifestare sau or fi fost dar nu ştiu eu”… ”la nivel de şcoală
facem întâlniri cu părinții, cu scriitori, dar nu la nivelul comunității locale. Foarte greu să iasă să
facă ceva. Eu, ce pot să fac pe la şcoală, fac cu oamenii de ajutor social, nu cu părinții. Dacă găsesc
unul pe clasă şi cu mari insistențe să îmi schimbe o clanță şi trebuie să îl plătesc. Nu mai ştiu ce e
aia muncă voluntară, toată lumea vrea bani pentru orice…” (lider român formal)..
Manifestările în sat, adunările oamenilor au loc în jurul bisericii şi şcolii, din
constatările noastre, cu ocazia câtorva sărbători. Oamenii nu recunosc însă aceste
manifestări ca elemente ale unui spirit comunitar, ci sunt nemulțumiți de situația actuală
generală, socială şi economică a satului. Întrecerea cailor de bobotează, corul copiilor sunt
elemente care țin vii localitatea. Secretarul primăriei scrie o monografie a satului, adunând
date despre atestarea documentară a satului, începând de la 1750 şi evenimentele
importante care s‐au petrecut de atunci încoace şi vrea să o publice la terminare pentru a fi
citită de locuitori. Profesorii şi preoții localității implică copiii într‐o serie de manifestări,
precum ziua mămicilor, corul, serbări. Capitalul social există, deşi el este la un nivel redus,
percepția lui de către săteni este şi mai redusă.
Nu există conflicte între comunitatea românilor şi cea a romilor, dar percepția
românilor asupra romilor nu este în avantajul ultimilor, atitudinea generală fiind de
toleranță față de romi. Nivelul de educație al romilor este scăzut, iar actualele generații de
romi nu depăşesc educația la nivelul şcolii generale. Sărăcia, combinată cu nivelul de
educație redus al părinților, nu le oferă şansa ridicării. Câțiva copii romi au totuşi rezultate
bune la învățătura şi ar trebui ajutați pentru a merge la şcoală mai departe.
Romii sunt folosiți la muncile comunității, ca beneficiari ai VMG, nu prin
112
voluntariat: „Nu avem inițiative, activități la care au participat toți oamenii. După apariția legii
cu VMG nu am mai apelat la populație pentru lucrările locale, ci am folosit beneficiarii”
(reprezentant al autorității locale).
Nu au existat proiecte anterioare la nivelul satului centrate pe comunitatea de romi.
Aşa cum menționam anterior, singurul proiect din sat a inclus 17 copii, din care 8‐10 romi.
Nu am putut afla cu exactitate numărul romilor care au fost incluşi în proiect şi au primit
pachețelul de hrană. Mi se răspundea: copii săraci, nu neapărat romi, dar şi romi.
Declarațiile variază de la „majoritatea era formată din romi” până la „jumătate din aceşti
copii erau romi”. La nivelul comunității de romi nu am identificat lideri formali şi nici
lideri informali declarați, comunitatea dovedind un grad de coeziune redusă.

113

MONICA MARIN

PĂLTINIŞ, COMUNA BĂCEŞTI

Materialul de față îşi concentrează eforturile de analiză pe situația comunității de
romi din satul Păltiniş, comuna Băceşti, județul Vaslui, comună care include şi alte două
comunități importante de romi ‐ romii din satul Băceşti şi romii din satele Băbuşa şi Capu
Dealului. Distincția dintre aceste comunități de romi nu este numai una privind
autoidentificarea etnică. Ea apare în toate aspectele analizei, fie că este vorba de
adresabilitatea serviciilor medicale, de cea a celor educaționale sau despre percepția
gradului de infracționalitate. Tabelul de mai jos prezintă pe scurt diferențele privind
categoriile etnice ale comunităților de romi din comuna Băceşti, județul Vaslui.

Sat Tipul comunității de romi
Satul Păltiniş Comunitate de romi lingurari, care nu se autoidentifică ca fiind romi şi
care şi‐au pierdut obiceiurile, nu vorbesc limba romani, romi românizați
Satul Băceşti Comunitate de romi semi‐nomazi, care vorbesc limba şi îşi păstrează o
parte din obiceiuri, nu au un bulibaşă clar identificat, ci mai mulți lideri
informali. În interiorul acestei comunități se concentrează majoritatea
comunității de romi penticostali, cu un lider religios recunoscut.
Satul Băbuşa şi Capu Comunitate de romi ursari, care vorbesc limba romani.
Dealului

Pentru a avea o imagine completă asupra relației comunității cu restul comunei, am
ales să prezint datele, acolo unde este posibil, comparativ, la nivel de comună (localitate) şi
la nivel de sat Păltiniş (comunitatea de romi). Această distincție are sens, după cum se
observă în cadrul raportului, mai ales pentru a face cât mai clare diferențele dintre
comunitățile de romi din cadrul comunei. Datele au fost culese în luna octombrie 2005 şi
reflectă situația din acel moment a comunității de romi, respectiv a localității.

1. Prezentarea localității Băceşti, județul Vaslui
Localității se află la 55 km de municipiul reşedință de județ (Vaslui), la 18 km de cel
mai apropiat oraş, Negreşti, şi la 35 km de Roman. În nord‐vestul județului are acces la
calea ferată pe relația Roman – Buhăieşti şi la drumul național DN 15 D, Vaslui ‐ Roman.
Autoritățile publice locale nu dețin date privind structura pe vârste a populației, iar în
privința apartenenței religioase ‐ 97% sunt ortodocşi şi aproximativ 3% sunt penticostali
114
(dintre aceştia, cei mai mulți s‐au declarat romi la recensământ); în interiorul comunității
de romi din satul Păltiniş locuiesc 2‐3 familii de penticostali.

Economie
Principalele tipuri de activități economice din localitate sunt în domeniul
agriculturii (unități economice: S.C. Centru de Reparații Băceşti şi un punct de lucru al SC
Comcereal) şi în domeniul comerțului şi al prelucrării lemnului (SC Ioniță SRL şi SC Rubică
SRL) şi încă 33 de PFA‐uri în domeniul prestării serviciilor (arat, semănat, frizerii etc.). Din
discuțiile purtate cu reprezentanții Primăriei Băceşti 41, nu există investiții semnificative în
comună în ultimii 5 ani.
În termeni de bugete locale, bugetul comunei Băceşti se situa la un nivel de
2.628.870 RON (venituri totale) în cursul anului 2005, adică aproximativ un sfert din
bugetul celui mai apropiat oraş – Negreşti şi asemănător ca nivel al veniturilor cu alte
comune din județ. Potrivit autorităților locale, sunt aproximativ 15 navetişti din Băceşti
care fac zilnic naveta la Negreşti şi Roman.
Populația cu studii superioare din Băceşti lucrează în principal la câteva instituții
publice locale: primărie, ocolul silvic, şcoală şi cabinet medical.

Sănătate
Comuna Băceşti este printre localitățile cu un nivel ridicat al natalității din județul
Vaslui, dar principalele probleme de sănătate sunt legate de populația de romi semi‐
nomazi ‐ raportându‐se la beneficiarii din comună, reprezentantul serviciilor medicale din
localitate afirmă: „nu mă deranjează să asist o populație roma, atâta timp cât vin la vaccin, dar
romul nu ştie decât de burtă, copilul la sfârşit”.
Pentru membrii comunității de romi din satul Păltiniş, reprezentanții serviciilor
medicale au o opinie diferită – „merge foarte bine vaccinarea organizată la şcoală, deşi nu este
recomandabil să se meargă cu vaccinul în sat pentru că teoretic vaccinul ar trebui ținut la o anumită
temperatură”.
O altă problemă importantă este cea a farmaciei din comună, care nu eliberează
rețete compensate. Din acest motiv, locuitorii din Băceşti sunt nevoiți să se deplaseze până
la Negreşti, oraşul cel mai apropiat de comuna Băceşti – drumul până la oraş costă 60.000
lei cu autobuzul şi cam 50.000 rețeta compensată, în total 110.000 lei/copil, o sumă foarte
mare pentru localnici.
41
În privinţa datelor deţinute de către autorităţile publice locale cu privire la populaţia localităţii, comuna
Băceşti se situează în tendinţa generală de lipsă a unor informaţii clare cu privire la situaţia demografică,
socială şi economică la nivel întregii localităţi. Acest fapt conduce evident la lipsa unor date precise, defalcat
pe fiecare sat aparţinător al comunei, cum este cazul populaţiei de romi din satul Păltiniş.
115
Din nou, potrivit evaluărilor reprezentantului serviciilor medicale din comunitate,
la intersecția problemelor de sănătate cu religia se află grupul penticostalilor care refuză
vaccinarea, anticoncepționalele, cezariana – „mama poate să moară liniştită că nu contează, el
nu vrea cezariana”.
În privința accesului la servicii medicale, percepția opiniei localnicilor diferențiază
două momente importante în timp: înainte şi după Revoluție. Pentru situația înainte de
Revoluție, Băceştiul avea un spital cu mai mulți medici, în care se realizau şi operații
uşoare de tipul apendicitei, în timp ce în momentul de față există un singur dispensar
medical, cu un singur medic: „avem o doctoriță care face naveta, de luni până vineri la ora 12:00,
dacă moare cineva după această oră, nu mai găseşti pe nimeni. Ne trebuie un medic stabil sau măcar
unul în lipsa programului domnişoarei” (reprezentant al autorității locale din satul Băceşti).
La nivelul comunei, multe speranțe în privința creşterii calității serviciilor medicale
sunt legate în prezent de deschiderea Centrului medico‐social din Băceşti (înființat prin
Hotărârea Consiliului Județean Vaslui nr. 54 din 30 septembrie 2003), dar care nu
funcționează în prezent. Singurul angajat actual este directorul, de profesie economist, care
supraveghează lucrările de reparații la clădirea în care va funcționa centrul, mai precis în
fosta clădire a vechiului spital din Băceşti.

Locuire
Din punct de vedere al condițiilor de locuit, casele din Băceşti sunt construite în
principal din paiantă sau vălătuci, dar mai sunt şi din cărămidă şi BCA (aproximativ 5,5%
din totalul caselor comunei). La nivelul comunei, ca acces la utilități, nu există rețea de apă
şi canalizare sau de gaze naturale, dar există acces la rețeaua de curent electric şi de
telefonie fixă.
În zonă nu mai există de câțiva ani pericol de inundații, dar intoleranța asupra
comunităților de romi din comună poate fi uşor observată şi din referirile cu privire la
nivelul condițiilor de locuit din localitate: „nu mai există inundații de câțiva ani că am făcut
podețe… casele, mai multe ale romilor, sunt de calitate proastă şi tot ei stau mai multe familii într‐o
casă, dar nu‐i nimic că lor le place îngrămădeala” (reprezentant al autorității locale al comunei
Băceşti).

Principalele probleme ale localității, în viziunea autorităților şi a liderilor informali
ai comunității, sunt localizate, la nivel difuz, chiar în prezența comunității de romi semi‐
nomazi din satul Băceşti, urmate de cele privind condiții generale de trai: sărăcia, lipsa
locurilor de muncă, conectarea la utilități, lipsa normelor de igienă, lipsa frecventării
bisericii. O mențiune specială se cuvine, în acest context, problemei îmbunătățirii
116
infrastructurii, inclusiv a drumului de acces spre comunitatea din satul Păltiniş.

Problemele din comunitate în viziunea cercetătorului (o apreciere obiectivă
a situației comunitare)
Cei mai mulți reprezentanți ai autorității, lideri informali, dar şi localnici din satul
Păltiniş, se referă la anul 1968 ca la un moment cu consecințe negative pentru dezvoltarea
localității, acesta fiind momentul în care au început să vină primii romi semi‐nomazi,
concentrați în prezent în satul reşedință de comună. Trebuie realizate mai multe programe
de stimulare a participării şcolare şi de promovare a unei culturi de respectare a normelor
de igienă în rândul acestei comunități de romi, simultan cu dezvoltarea economică locală,
care să conducă la o dezvoltare integrată a întregii comune.
Din discuțiile purtate, imaginea romilor din satul Băceşti este legată în principal de
aspecte negative: „sunt nişte venetici care au venit de la Murgeni (sat în apropiere de Băceşti,
n.a.)… nu muncesc nimic, se lasă pe baza ajutorului social, au câte 12 copii şi când iau ajutorul
social nu se mai poate trece prin sat, se îmbată, fac scandal, eu am propus să se aducă mai mulți
oameni de la poliția comunitară ca să‐i păzească...” (reprezentant al autorității locale, Băceşti).
„Înainte de legea 416 (a venitului minim garantat, n.a.) se duceau să muncească cu ziua,
acum fac mofturi...”; „romii găsesc motivație la orice, nici nu te gândeşti... ba că copilul meu nu a
avut greutate, ba că nu am avut piept... asta e problema cu etnia romă – naşte şi lasă copilul în spital
şi după aia nu poți să‐i scoți certificat de naştere” (reprezentant al autorității locale, Băceşti).
„Romii, majoritatea, sunt plecați în străinătate la furat şi cerşit... le‐ar plăcea un trai mai bun, dar
mai pe degeaba şi, dacă le‐ai da o casă, ei s‐ar duce înapoi să se culce în grajd”, „romii trăiesc mai
mult în incest, gena lor s‐a denaturat”, „legea 416 lasă prea mult la nivelul primăriei, dar oamenilor
nu le place ordinea, iar primarul este ales, el trebuie să facă pe placul electoratului… legea asta
încurajează lenevia şi crâşma, vin banii de undeva degeaba, trăim la un proces de puturoşenie”
(reprezentant al bisericii).
Imaginea mai sus‐amintită a romilor din Băceşti este în puternic contrast cu cea a
comunității din satul Păltiniş. De fapt, contrastului dintre cele două comunități de romi i se
adaugă o atitudine de intoleranță față de comunitatea de romi din satul Băceşti, fapt ce
conduce la un fel de negare a identității de romi în ceea ce priveşte comunitatea din satul
Păltiniş. Acest proces este desigur amplificat şi de autoidentificarea etnică a comunității din
Păltiniş cu românii şi cu lipsa problemelor sociale cu care sunt asociați romii, în general, în
opinia publică din România.

Proiecte anterioare
Referitor la programul Asigurarea accesului la educație a grupurilor dezavantajate cu
focalizare pe romi, desfăşurat în cadrul şcolii din satul Băceşti, autoidentificarea etnică
117
reprezintă criteriu de acces la serviciile dezvoltate prin programe de către autoritățile
locale: „cei din Păltiniş aveau nevoie şi ei să fie incluşi în program, dar nu s‐a putut, dacă nu se
declară romi...” (reprezentant al şcolii din Băceşti).
Referitor la proiectul punctual desfăşurat, s‐a constatat că mai există cadre didactice
care nu doresc eliminarea segregării, în special la nivelul instituțiilor de învățământ din
cadrul comunei, prin acțiuni care „îi pun pe copiii romi într‐o clasă mai mică, mai întunecoasă şi
mai friguroasă” (reprezentant al şcolii din Băceşti). Profesorii de limba romani au ajutat mult
proiectul, „sunt foarte sufletişti şi îi vizitează, ei locuiesc chiar în Băceşti” (ibid.), dar nu este de
ajuns ca o singură autoritate să se implice în rezolvarea problemelor, ci toate autoritățile
relevante în acelaşi timp.
Primăria comunei Băceşti a încercat diverse alte proiecte, care nu au beneficiat însă
de finanțare: la Fondul Român de Dezvoltare Socială ‐ un proiect care viza infrastructura
de drumuri (incluzând satele Băbuşa şi Păltiniş), parteneriat cu alte 17 comune şi Consiliul
Județean Vaslui pentru gaze (stadiul actual este cel al unei asocieri cu personalitate
juridică, fără a fi fost accesată vreo sursă de finanțare). A mai existat şi un proiect de
alimentare cu gaze a oraşului Negreşti, care trebuia să alimenteze şi Băceştiul, pe cursul
râului Bârlad, nici acest proiect nefiind realizat până în prezent.

Comunitatea de romi din satul Păltiniş, comuna Băceşti, județul Vaslui, este situată
la periferia localității, în partea de est, la aproximativ 5 km de centrul satului reşedință de
comună, în apropierea pădurii. În mod diferit față de situația generală a membrilor
comunității de romi din România, toți membrii comunității din Păltiniş au acte de
identitate. Romii din Păltiniş sunt oieri, agricultori, dar vând şi lemne (cumpără lemne de
la ocolul silvic şi le vând la un preț mai mare). Nu se înregistrează navetişti din rândul
membrilor comunității de romi din Păltiniş.

Educație
Aproape toții copiii din Păltiniş merg la şcoala din sat, cu clasele l‐lV şi apoi
continuă toți până într‐a opta, la Băceşti. „Problema cea mai mare e transportul până la
şcoala din Băceşti – copiii trebuie să parcurgă 5‐7 km până în satul Băceşti şi când vine
gerul e mai problematic” (reprezentant al instituției de învățământ, şcoala Păltiniş). Nu
există diferențieri pe sexe, fetele din Păltiniş nu se mărită înainte de 14 ani (spre deosebire
de fetele din comunitatea de romi din satul Băceşti) şi nici nu abandonează şcoala. Pentru
anul trecut, la ciclul gimnazial al şcolii din Băceşti a fost înregistrat un singur caz de
abandon din satul Păltiniş, al unui copil dintr‐o familie foarte săracă.
118
Ca nivel general pentru comunitatea de romi din Păltiniş, copiii au 7‐8 clase,
părinții mai puține, iar majoritatea populației nu are o calificare. Din punct de vedere al
performanțelor şcolare ale copiilor din comunitate, copiii din satul Păltiniş nu prea reuşesc
să treacă examenul de capacitate, iar câțiva termină şcoala de arte şi meserii. Nici unul nu
urmează liceul sau învățământul superior.
Ca relație a membrilor comunității cu personalul didactic al şcolii din sat, „oamenii
sunt respectuoşi, chiar dacă sunt săraci şi muncesc din zi până în noapte, eu îi văd numai
noaptea” (reprezentant al instituției de învățământ, şcoala Păltiniş).

Sănătate
În cadrul comunității de romi din satul Păltiniş, bolile cele mai frecvente sunt legate
de probleme respiratorii, pulmonare, parazitozele intestinale la copii, creşterea numărului
de alergici la înțepăturile de albine, probleme de sănătate legate de diabet (cauzate în
principal de alimentația bazată pe făinoase – turtă, fasole, cartofi), copii cu malformații
cardiace şi renale (din cauza problemelor de sănătate care se transmit de la părinții bolnavi
cronic). Solul din comuna Băceşti este bogat în iod, aceasta fiind şi explicația pentru
patologiile hipotiroidiene, la care se adaugă copii cu anemii şi, tot pentru satul Păltiniş,
copiii cu handicapuri mentale. În rândul acestora din urmă, intervine o problemă
suplimentară – nu pot fi diagnosticați decât la Vaslui şi, de obicei, familiile din satul
Păltiniş nu îşi pot permite un astfel de drum. “Adresabilitatea la medic este bună, părinții
se îngrijesc, cheamă şi salvarea când este nevoie. Nu se prea întâlnesc avorturi la populația
romă, rar se mai întâmplă avorturi spontane din cauza condițiilor grele de muncă.
Numărul mic de avorturi este parțial explicat şi de lipsa unei culturi medicale – nu‐şi dau
seama că sunt gravide decât când mişcă, perioadă în care nu se mai poate realiza avortul.
„Nu sunt stresate că vai de mine! rămân, Domnul a dat!” (reprezentant al serviciilor medicale
din Băceşti). Deplasarea medicului în satul Păltiniş este foarte dificilă – „maşina o duci de
două, trei ori şi o strici din cauza drumului”.
Într‐o proporție covârşitoare, femeile sunt mame până la 18 ani, minore gravide
existând foarte puține, 2‐3 persoane din toată comuna. Femeile din Păltiniş nasc în spitalul
din Negreşti, oraşul cel mai apropiat de Băceşti.
Romii (aici referirea este în special pentru cei din satul reşedință de comună –
Băceşti, nu pentru cei din comunitatea de romi vizată) au început să plece în străinătate şi
lasă copiii în grija unui membru de familie, de obicei minor, din cauza asta vaccinarea
pentru ei merge prost pentru că nu poți să vaccinezi copilul fără părinți.
Populația din cadrul comunității de romi din satul Păltiniş, județul Vaslui, nu a
beneficiat de nici un program sanitar.
Printre problemele care ar trebui rezolvate, reprezentantul serviciilor medicale
119
enumeră:
• asistent comunitar din rândul etniei roma ‐ cu rol de educație sanitară, „e mare
vorbărie în comună, trebuie cineva de‐al lor să meargă să le explice pe înțelesul lor”
• frecventarea şcolii ‐ „îi dai o prescripție medicală, dar ea nu ştie să citească şi tu îi
spui: vezi, siropul alb e pentru asta, siropul roşu e pentru asta, până acasă a uitat”,
„ei nu ştiu regimul la diaree şi nu vaccinează copilul că plânge”
• cursuri de educație sanitară pentru populația roma ‐ „dacă îi chemi la vaccin, zic:
mie ce‐mi dai?, nu înțeleg vaccinarea ca fiind în avantajul copilului, ci ca o favoare
pentru doctor” (din nou referința este mai ales pentru romii din Băceşti).
În prezent nu există un asistent medical comunitar, de la 31 noiembrie până la 31
martie vor angaja 30 de femei roma, de la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de
Muncă.
Problemele de sănătate ale populației roma sunt diferite de cele ale românilor din
punct de vedere igienico‐sanitar, iar „clasele de elevi sunt mixte şi romii sunt cei cu
păduchi” (reprezentant al serviciilor medicale din Băceşti).

Locuire
Casele din satul Păltiniş sunt construite în principal din cărămidă, BCA, chirpici,
paiantă şi toate casele au acces la fântână, nu au rețea de apă curentă, au curent electric, nu
au gaze, nu există nici un telefon fix în sat, doar 2‐3 persoane au telefon mobil. Ca şi în
cazul celorlalți membrii ai comunităților de romi din satele aparținătoare comunei Băceşti,
casele din Păltiniş sunt supraaglomerate, în schimb nu există pericol de inundații pentru
satul Păltiniş ‐ din sat porneşte „vâltoarea apelor”, deci numai satele situate în vale față de
Păltiniş pot fi expuse pericolului inundațiilor

În viziunea autorităților, principalele probleme ale comunității din Păltiniş se
grupează în jurul lipsei de infrastructură de acces (drumul care leagă satul Păltiniş de satul
central), al sărăciei, al lipsei accesului la informație şi la telefonia fixă. Ca răspuns la aceste
probleme, autoritățile locale au în vedere finanțarea drumului de acces prin bani proveniți
de la Consiliul Județean Vaslui 42, precum şi instalarea unei antene de satelit la şcoala din
sat. Nu există deci o viziune coerentă privind reducerea nivelului de sărăcie şi dezvoltarea
economică a comunității/localității.

42
Într-o discuţie telefonică în jurul datei de 18 octombrie 2005, reprezentanţii autorităţii locale au confirmat
începerea lucrărilor la drumul din Păltiniş.
120
Proiecte anterioare
Proiectele anterioare care să vizeze satul Păltiniş se referă la drumul de acces, una
dintre cele mai mari probleme ale comunității – el a fost pietruit după Revoluție, cu bani de
la Consiliul Județean Vaslui. În prezent, drumul de acces spre Păltiniş nu mai este pietruit
decât în câteva porțiuni (observația cercetătorului).
În urma valului de inundații care a afectat județul Vaslui, dar nu şi comunitatea din
Băceşti, au fost repartizate fonduri guvernamentale pentru Consiliului Județean Vaslui.
Acestea, spun reprezentanții autorității locale, vor fi folosite pentru a asfalta drumul spre
Păltiniş (comunitatea din Păltiniş reprezentând şi o importantă sursă de sprijin electoral).
Pe de altă parte, comunitatea de romi de acolo pare să nu mai aibă încredere că
drumul va fi într‐adevăr reabilitat, mai ales că a venit deja toamna, vor începe ploile şi deci
nu va mai fi vreme favorabilă pentru construcții: „toți care am fost în campanie am zis că să
le arătăm la oameni că putem face ceva pentru comunitate, că o să‐i ajutăm cu tot ce e
posibil.... a promis şi domnul X, promisiunile rămân promisiuni şi trebuie să se vadă şi
faptele, oamenii aşteaptă să vadă că am făcut ceva, vin la mine şi mă întreabă ce se
întâmplă cu drumu’ ....” (reprezentant al autorității locale)

Nu există conflicte între membrii comunității din Păltiniş şi restul localnicilor
comunei, iar comunitatea de romi din acest sat nu are un lider informal clar delimitat şi
recunoscut de membrii.
Printre activitățile care implică participarea întregii comunități (ziua satului, hramul
bisericii, rezolvarea unor probleme comunitare) – la hramul bisericii (8 noiembrie) participă
toată lumea – „atunci vin că e masă, participarea e extraordinară” (reprezentant al bisericii,
la biserica din Băceşti vin şi cei din Păltiniş, pentru că aici e şi cimitirul în care şi‐au
îngropat morții), pe 29 august este zi de bâlci şi participă toate comunele din zonă, cu o
participare largă a celor din comuna Băceşti. În privința participării celor din satul Păltiniş:
„cei din Păltiniş, care mai au căruțe, vin întotdeauna cu lemne la şcoala din sat şi din
Băceşti, şi pe la biserică” (reprezentant al instituției de învățământ, şcoala Băceşti).
Distincțiile de mai sus sunt importante mai ales în privința modului în care sunt
priviți romii de către populația majoritar română a comunei Băceşti. Reprezentanții
autorității locale, dar şi membri ai comunității Păltiniş, asociază problemele comunei cu
existența comunității de romi seminomazi, prezenți cu precădere în cadrul satului
reşedință de comună. Perspectivele sunt diferite: din perspectiva autorităților locale aceştia
fură, mai ales la târg, realizând astfel o imagine negativă a comunei; din cea a instituției de
învățământ ‐ îşi vând fetele şi nu mai termină şcoala; cea a bisericii ‐ nu prea vin la biserică;
cea a serviciilor medicale ‐ nu acceptă vaccinarea şi nu respectă norme elementare de igienă
121
etc. Ideea principală care reiese din aceste opinii este că însăşi prezența acestei comunități
de romi este văzută ca o problemă care se traduce în diverse alte probleme economice şi
sociale – de la scăderea prețului terenului în zonă până la lipsa interesului față de orice
ofertă de loc de muncă „cinstită”.
Conflicte există între comunitatea de romi seminomazi (cea din satul Băceşti),
descrisă mai sus, şi restul comunității, mai ales joia, care este şi zi de târg în Băceşti, atunci
când se petrec cele mai multe furturi. Poliția intervine, dar nu suficient, autoritatea locală
având intenția de a mobiliza şi forțe ale poliției comunitare în această zi.
La polul opus se află imaginea comunității de romi din satul Păltiniş – săraci, dar
harnici, copiii termină şcoala, au acte de identitate, nu fac probleme, participă la munca în
folosul comunității. Mai multe persoane‐cheie intervievate, lideri ai localității, nu asociază,
şi din cauza acestei diferențieri, această comunitate cu o comunitate romi. O altă cauză este
reprezentată şi de faptul că romii din comunitatea studiată nu au o structură tradițională,
nu vorbesc limba, puternic marcator de apartenență etnică, dar nici nu şi‐au păstrat
obiceiurile. Unii localnici vorbesc chiar de faptul că aceştia sunt „complet românizați”,
pentru că nu există nici o diferențiere între ei şi comunitatea de români cu excepția culorii
mai închise a pielii.
Aceeaşi imagine de „romi cuminți”, dar contextualizată diferit, este asociată şi
membrilor comunității de romi penticostali din comună. Religia este cea care i‐a făcut să
renunțe la comportamentele deviante şi să devină cetățeni respectabili ai comunei:
„Ceilalți, înainte, au făcut prostii, au fost şi la închisoare, dar numai Dumnezeu le poate
schimba inima”, „cei care renunță (la cultul penticostal – n.a.) spun că nu pot să respecte
hramul – să nu bea, să nu fure…” (lider informal, sat Băceşti).
Aceeaşi imagine se regăseşte şi la nivelul reprezentanților autorității locale:
„penticostalii s‐au cumințit, nu mai fac nimic, nu mai fac scandal”. Nu acelaşi lucru se
poate spune despre toți romii semi‐nomazi pocăiți – „el spune că e pocăit şi nevasta se duce
la gară să fure şi el aşteaptă cu sacoşa”. În acelaşi timp, din punct de vedere medical,
membrii acestui cult religios nu acceptă cezariana sau avortul, fapt ce are consecințe dintre
cele mai grave asupra sănătății femeii.
Un fapt esențial din punct de vedere al dezvoltării unei posibil proiect de
dezvoltare comunitară este că între comunitatea de romi din satul Păltiniş şi restul
localității nu există conflicte. Comunitatea de romi din Păltiniş nu are relații cu cea de romi
din satul Băceşti – „noi nu avem treabă cu ei, nu ne înțelegem cu limba lor” (membru
comunitate Păltiniş).
Reprezentantul autorității locale din sat nu este văzut de membrii intervievați ai
comunității ca un lider care să le rezolve problemele – „consilierul nu le‐o rezolvat pe ale
lui, ce să le mai rezolve şi pe ale noastre”, apelează la el doar ca să dea telefoane la
122
pompieri sau la salvare (telefon mobil).
Prezentă în mentalitatea comună ca un lucru stigmatizant, apartenența etnică la
comunitatea de romi a celor din satul Păltiniş şi‐a pierdut din semnificație şi datorită
caracterului „paşnic”, neasociat deci cu alte comportamente deviante (cum este cazul celor
din Băceşti), dar şi faptului că nu folosesc limba romani. Astfel, ei au fost asimilați, în
percepția celorlalți membri ai comunei, mai degrabă unui grup de români mai săraci decât
unei comunități autentice de romi.
Concluziile studiului dezvoltat la nivelul a paisprezece sate şi prezentat în Sandu,
2005 43, arată că participarea la acțiunile comunitare organizate de primării este mai ridicată
în cazul în care: încrederea în primar este mai mare, încrederea în ceilalți oameni are un
nivel mai ridicat, religiozitatea este mai accentuată, stocul de educație este mai ridicat în
gospodărie, starea materială a gospodăriei este mai bună, satul este de tip central în cadrul
comunei, şi nu periferic etc.
Cu privire la potențiale proiectele de dezvoltare comunitară pentru comunitatea de
romi din satul Păltiniş, lipsa unui lider informal clar identificabil face ca interesele
comunității să fie mai slab reprezentate şi în raportul cu factorii de decizie din localitate.
Membrii comunității percep lipsa infrastructurii de transport ca una din principalele nevoi
de dezvoltare pentru satul Păltiniş, infrastructură care, atât din punct de vedere simbolic,
cât şi în sens propriu, ar însemna o mai bună legătură între sat şi restul comunității.
Finalizarea acestui proiect ar însemna, la nivel de percepție, o dovadă certă că nevoile
comunității beneficiază de sprijin din partea autorităților publice locale. În acest mod,
relația comunitate – administrație publică locală ar putea deveni una marcată de un mai
mare grad de încredere din partea membrilor comunității. În această logică, participarea
comunității la realizarea unor viitoare proiecte inițiate de autoritățile locale poate fi la un
nivel crescut.
Lipsa unui lider informal clar identificabil din cadrul comunității face, de asemenea,
mai dificilă şi susținerea proiectelor de dezvoltare comunitară printr‐un promotor local sau
un agent de dezvoltare comunitară. În acelaşi timp, sursele principale de finanțare pentru
dezvoltarea comunităților de romi din România sunt accesibile mai degrabă celorlalte
comunități de romi din Băceşti decât romilor românizați din Păltiniş. Aceasta nu înseamnă
însă că nu pot fi imaginate programe care să se dovedească sustenabile şi pentru
comunitatea din satul Păltiniş. După cum a fost anterior menționat, punctele forte ale
acestor programe trebuie să ia în considerare lipsa conflictelor anterioare cu restul
comunității, percepția de „oameni săraci, muncitori şi cinstiți”, gradul mare de încredere pe
care îl are comunitatea în reprezentanții serviciilor medicale din localitate, gradul crescut
43
Sandu Dumitru, Dezvoltare comunitară, cercetare, practică, ideologie, Polirom, Iaşi, 2005, pag. 69.
123
de şcolarizare al copiilor din sat etc. Aspectele care necesită dezvoltare în cadrul
comunității sunt multiple şi rezolvarea lor ar trebui să țină cont şi de efectele
multiplicatoare posibile – de tipul creării unor locuri de muncă în care să poată fi implicați
şi membrii comunității, reabilitarea drumului de legătură între sat şi restul comunității,
încurajarea participării şcolare la un nivel de educație mai înalt (liceu, şcoală profesională,
etc.)

124
COSMIN‐GABRIEL RADU
PĂTRĂUȚI, SUCEAVA

Pătrăuți este o comună situată la 4 kilometri de Ițcani, periferia nordică a
municipiului Suceava, şi la 10 kilometri de centrul Sucevei. Un alt oraş relativ apropiat de
Pătrăuți este Rădăuți, aflat la 30 kilometri în direcția nord‐vest. Satul este înconjurat de
dealuri împădurite, păşuni şi terenuri arabile, suficient de prietenoase cu agricultura şi
creşterea animalelor, principalele ocupații locale ale locuitorilor aşezării.

Demografie
Cifrele spun că populația aşezării Pătrăuți este îmbătrânită în proporție de 60%
dintr‐un total de 4422 de locuitori, cați erau înregistrați la ultimul recensământ şi, din acest
motiv, economia locală şi viața socială, dintr‐un punct de vedere strict funcționalist, se află
în stagnare. Sărăcia datelor de recensământ nu permite însă descrierea detaliată a structurii
de vârste a populației. Interesant este că romii, spre deosebire de marea parte a populației,
sunt percepuți drept categorie de populație mult mai tânără.
Pătrăuți adăposteşte aproximativ 2622 români şi 1800 romi, „romi”, după cum
aceştia apar frecvent în vocabularul relațiilor inter‐etnice al instituțiilor locale, care trăiesc
împreună de aproape o sută de ani. Romii sunt „vătrari”, ceea ce înseamnă, conform
interviurilor din Pătrăuți, că ei nu vorbesc limba romani şi în multe alte privințe par să fie o
populație trecută prin mai multe campanii de asimilare (despre care însă nu se ştie cât de
reuşite au fost). Cei care vorbesc ocazional romani sunt puțini: „sunt vreo doi veniți din
alte părți care mai vorbesc țigăneşte.” (interviu consilieri romi)
Din punct de vedere confesional, ortodocşii din Pătrăuți par să nu fie în mod
absolut majoritari. Alături de bisericile ortodoxe din zonă, există case de cult şi mulți adepți
ai adventiştilor, baptiştilor, penticostalilor şi martorilor lui Iehova. Deşi nu există date
disponibile pentru a aproxima structura confesională a localității, putem afirma, odată cu
mai toate autoritățile locale, faptul că peste 75 la sută dintre romi sunt penticostali. Mult
mai puțini romi frecventează adunări baptiste sau adventiste, sau parohiile din zonă.
Această situație este semnificativă pentru raportul de față deoarece, prin
multitudinea de alegeri de cult posibile, sunt create resurse de participare comunitară şi
capital social pe care instituțiile statului la nivel local nu doresc şi nici nu au posibilitatea să
le ofere romilor.

125
Economie
Înainte de 1989, peste 1200 de pătrăuțeni participau activ în proiectele de
modernizare ale socialismului. Majoritatea lucrau în Suceava la combinatul de prelucrare a
lemnului, întreprinderea „Străduința” şi în alte fabrici din zonă. CAP‐ul şi SMA‐ul din
localitate, dar şi cooperația care asigura infrastructura comercială etatizată erau singurele
unități economice locale înainte de 1989. Astăzi, Pătrăuți, dată fiind apropierea de
municipiul Suceava (zece km pe şosea), este o aşezare în plină dezvoltare, populată de
diverşi investitori şi producători de utilități „urbane.” În comună erau în 2005 cam 38 de
firme înregistrate la primărie (majoritatea baruri sau magazine), dintre care cele mai
importante ar fi următoarele:
1) „Mopşanu”: atelier de tâmplărie şi construcții, înființat în 1994‐
19955; lucrează cu aproximativ 20 angajați, inclusiv cei temporari;
2) O moară de grâu şi una de porumb (cu „ciocănele”); funcționează
din 1991; unul dintre cei doi întreprinzători este din Suceava;
3) Un atelier de tinichigerie (patron din Suceava);
4) O fabrică de brânzeturi înființată în 2001, are ca angajați „7 fete”.
Toate aceste patru întreprinderi locale mai importante funcționează în zona fostelor
CAP şi SMA. Tot aici, în zona grajdurilor fostului CAP, are sediu şi depozite o societate
caritabilă din SUA despre care voi vorbi într‐o altă secțiune. Modul în care activitățile de
producție sau comerciale au apărut în zona CAP‐ului după 1991 indică nu numai faptul că
oamenii din Pătrăuți sunt întreprinzători, ci şi faptul că autoritățile locale au fost destul de
concentrate şi chiar au reuşit să transforme orientarea preponderentă spre agricultură a
localității într‐o economie locală mixtă şi diversificată. Alte firme importante din Pătrăuți
sunt:
5) 2 ateliere de încălțăminte;
6) 2 stații de distribuție motorină;
7) 3 fabrici de materiale de construcții (patroni din Suceava).
Numărul relativ însemnat al întreprinderilor mici şi mijlocii din Pătrăuți, ca şi
rentabilitatea acestora par să depindă şi de apropierea de oraş. Reprezentanții autorității
locale şi consilierii sunt destul de receptivi la noi investiții. Autoritățile locale au vândut în
mai multe rânduri terenuri celor care doreau să înființeze o „afacere” în Pătrăuți. Lucrurile
se desfăşoară relativ simplu: „vin oameni şi întreabă vreau să fac şi eu asta. [o investiție]’”
(interviu reprezentant autoritate locală). De regulă, noile investiții care vin de la Suceava
sunt atrase prin cunoştințele sătenilor sau ale autorităților locale. „În Pătrăuți sunt 600 de
oameni cel puțin care au rude în Suceava, în oraş.” (interviu reprezentant autoritate locală)
Avem, aşadar, în Pătrăuți, un mediu instituțional foarte receptiv la presiunile de dezvoltare
economică a zonei. Beneficiarii investițiilor şi ai dezvoltării economice locale rămân însă
126
restrânşi la cercurile primăriei şi la câteva sute de persoane din Pătrăuți, printre care, în
mod simptomatic, nu se regăsesc romii din aşezare. „Romii nu prea sunt angajați în
întreprinderile astea.” (interviu reprezentant autoritate locală). Ei sunt mai degrabă văzuți
ca un obstacol pentru noi investiții sau extindere a comunei, atât de către instituțiile locale,
cât şi de „investitori.” „Dacă nu erau romii aici, Pătrăuți ar fi fost cel mai frumos sat din
zonă că veneau băieți din Suceava. Dar, din cauza lor, nu vine nimeni.”
Pe de altă parte, romii şi primăria (plus consiliul local) sunt de mulți ani într‐o
relație de susținere reciprocă condiționată, poate chiar de dependență, de asemenea un
element simptomatic al vieții politice comunitare în comunitățile multietnice cu populații
de romi. Reprezentanții autorităților locale sunt realeşi datorită sprijinului larg al romilor,
prin promisiuni electorale simple şi de efect (reprezentantul PSD a câştigat în 2004 al treilea
mandat). Între el şi Consiliul Județean Suceava (majoritar PSD) s‐au dezvoltat relații foarte
bune şi utile în atragerea şi mobilizarea resurselor publice. Rezultatele acestor relații vor fi
ilustrate pe parcursul raportului.

Forța de muncă
Principalele sectoare de ocupare la nivel local sunt agricultura (aproximativ 1500
persoane lucrează în agricultură), industriile uşoare, activitățile de comerț/distribuție şi
serviciile. Unitățile economice din Pătrăuți şi cele din oraşul Suceava (apropierea de
Suceava contribuie mult la ocuparea forței de muncă) absorb cam 350 de pătrăuțeni.
Conform autorităților locale, în Pătrăuți sunt înregistrați momentan aproximativ 150 de
şomeri. Dintre cei 350 de salariați din Pătrăuți, 250 sunt navetişti în Suceava. Cifrele
navetismului înainte de 1989, şi câțiva ani după această dată, indicau aproximativ 1200 de
salariați în Suceava. De asemenea, aproximativ 300 de oameni sunt plecați la muncă în
Spania, Italia şi Grecia. Mare parte a forței de muncă este formată de lucrători necalificați în
agricultură. Muncitorii calificați sunt mai degrabă actualii navetişti şi cei care au plecat în
străinătate pentru muncă, dar şi cei care prestează diverse servicii la nivel local. Persoanele
cu studii superioare sunt foarte puține în Pătrăuți, iar numărul acestora nu este cunoscut cu
certitudine.

„Probleme nu prea sunt acum. Dacă realizăm tot ceea ce ne‐am propus ‐ să finalizez
construcția primăriei noi, şcoala am terminat‐o acum cu 8 săli de clasă, şi gazul metan ‐ ar
mai rămâne problema canalizării, care este necesară pentru că fiecare casă are de acuma
baie. Mulți au fose din astea şi în câțiva ani de zile prevăd că toate fântânile vor fi poluate.
Şi am înțeles că la toate programele SAPARD nu se acceptă întâi canalizarea şi pe urmă
alimentarea cu apă. Dar alimentarea cu apă m‐am gândit să o las la alt coleg să o facă.
127
[viitorul reprezentant autoritate locală]”
Oportunitatea unei rețele de distribuție a gazului metan în Pătrăuți a apărut atunci
când s‐a realizat că între Suceava şi Rădăuți (DN 85 Suceava‐Rădăuți) există o conductă
care trece şi prin Pătrăuți. Reprezentanții autorității locale au impus condiția ca distribuția
de gaz să treacă peste proprietățile pătrăuțenilor doar dacă li se permite şi lor să se
conecteze la „țevile de gaz” pentru consumul din locuințele lor.
O altă problemă comunitară (des întâlnită cam peste tot în zonele rurale), care este
însă trecută sub tăcere de majoritatea reprezentanților instituțiilor, dar care apare însă
dramatic în relatările localnicilor, ar fi cea a furturilor din gospodării, în special din
gospodăriile de bătrâni (vulnerabili, fără posibilitate de apărare sau reacție). Persoanele
care fură sunt în general bine cunoscute de toți – majoritatea localnicilor cu care am
discutat, într‐un exercițiu de rasism local, nu au ezitat să îi identifice pe hoți cu romii
venetici, stabiliți în Pătrăuți prin căsătorie. Deşi atât în comunitatea de romi, cât şi în
general în localitate există resurse umane care ar putea contribui la rezolvarea (sau
controlul) situației, nici primăria, nici consiliul local, şcoala, consilierii romi, adunarea
penticostală etc. nu par foarte preocupate de acest subiect. Furturile sunt însă percepute ca
o problemă la nivelul populației şi ar putea lua oricând forma unor conflicte deschise între
vătrari şi „români.”
O altă problemă evidentă, parte a aceluiaşi registru al excluziunii şi anti‐
gypsismului practicat mai mult sau mai puțin deschis de autorități şi de țărani, ar fi
segregarea romilor şcolari în 6 clase în fostul cămin cultural, acțiune motivată prin faptul că
elevilor romi le este mai uşor să ajungă în acel loc, care este mai apropiat de cartierul lor,
decât să vină în fiecare după‐amiază la şcoala din centru. Efectul este că părinții elevilor
„români” refuză să‐şi înscrie copiii la „şcoala romilor” (după cum este deja denumită) şi,
mai mult, cadrele didactice sunt vădit nemulțumite şi refuză să predea acolo. În plus,
„şcoala” respectivă pare să nu aibă, conform spuselor directorului de şcoală, autorizație de
la Ministerul Educației. Astfel, deşi nu se poate stabili clar care au fost factorii decizionali
care au dus la excluderea elevilor romi din şcoala generală din sat, pare evident că părerile
autorităților sunt oarecum împărțite în legătură cu această problemă. Este însă interesant
faptul că separarea a fost făcută cam în aceeaşi perioadă în care s‐a construit şi „şcoala
nouă,” construcție finanțată de Consiliul local şi Consiliul Județean, la care au participat
substanțial romii din comunitate ca beneficiari ai Venitului Minim Garantat.

Vătrarii din Pătrăuți sunt aşezați la periferia localității, în zona islazului comunal.
Este vorba despre un număr cuprins între 380 şi 500 de gospodării.
128

Demografie
O descriere detaliată a structurilor demografice ale populației de romi nu este
susținută de date. Nu există date disponibile despre structura de vârstă a populației de
romi. În general, se vorbeşte însă despre romi ca despre o populație tânără, fără probleme
majore (de sănătate, de locuire, etc.) şi aptă de muncă (cu toate acestea oportunități de
muncă pentru romi nu sunt create la nivel local). Este însă important că romii au acte de
identitate, cu excepția a două persoane fără certificate de naştere. În general, lipsa actelor
de identitate (deşi nu a fost raportat un număr de cazuri) este datorată neglijenței
individuale sau pur şi simplu pierderii sau accidentelor (ex. incendierea unei case).

Economie
Principalele surse de venit ale romilor sunt ajutorul social (în prezent se află în plată
cam 250 de dosare VMG), alocațiile pentru şcolari şi diverse tipuri de muncă sezonieră.
Există însă anumite probleme de accesare a ajutorului social. După cum afirmă
reprezentanții autorităților locale, romii nu prea realizează normele de muncă condiționate
de acordarea venitului minim garantat (72 ore/9 zile pe lună) şi, în consecință, nu primesc
întotdeauna ajutorul social. „Ajutorul ăsta social dat de guvern are un rol foarte important
pentru romi (...) îi ajută să supraviețuiască. Ei fac datorii la privaturi (magazine şi baruri
săteşti). Sunt mai multe privaturi, iau de la privatul ăsta o dată, iau de la privatul ăsta altă
dată şi când vine ajutorul social ei plătesc datoriile.” „Eu am vorbit acum 3 ani de zile cu
patronii de la privat şi cu oamenii şi au înțeles care e problema şi acceptă să dea pe datorie,
când ia ajutorul ei se duc şi plătesc banii. Când mai este câte unul care o luat pe datorie şi
nu o vrut să deie banii, m‐am dus eu şi am oprit banii de la ajutorul social” (interviu
consilier rom). Între patronii de magazine sau baruri şi consilierii romi există aşadar o
relație foarte strânsă în scopul stabilirii şi menținerii unui sistem informal de vânzare şi
consum, bazat pe ajutoarele sociale. Deşi nu sunt puține cazurile de acest fel în satele din
România, apare totuşi aici particularitatea că aceste înțelegeri sunt intermediate de
consilierii romi ai comunei, vânzarea pe datorie intrând astfel în sfera instituțională ca un
mod de a le permite romilor să supraviețuiască. Vânzarea pe credit este larg răspândită şi
la „români,” cu diferența că vătrarii cumpără garantând exclusiv cu ajutorul social.
În ciuda acestor facilități informale create de instituțiile publice şi patronii
magazinelor din localitate, romii preferă să cumpere „pe datorie” mai degrabă de la
magazinele din zona lor, care sunt în număr de cinci. Patronii câtorva dintre acestea sunt
vătrari. Am stat de vorbă cu unul dintre aceştia. Toți clienții magazinului sunt vătrari. În
perioada în care am discutat cu el (începutul lunii noiembrie 2005), magazinul era închis
pentru că nu mai avea bani să cumpere marfă, iar luna trecută nu se distribuiseră ajutoarele
129
sociale în comunitate. Astfel, patronul aştepta ca vătrarii să‐şi primească banii pentru a
putea să‐i plătească datoriile, după care, se gândea el, ar fi intenționat să cumpere din nou
marfă pentru a redeschide magazinul. Vătrarii nu îşi primiseră ajutoarele sociale pentru că
nu realizaseră norma de 9 zile de muncă pe lună în folosul comunității. Vătrarii fuseseră în
schimb la muncă cu ziua în alte sate, câştigând însă insuficient pentru a‐şi putea achita
datoriile către patroni. Toate magazinele din comunitatea de vătrari sunt închise în anumite
perioade ale anului datorită fluxurilor de bani de la stat către vătrari, alocate cu întreruperi
de către consiliul local al comunei. Având în vedere că marea parte a clienților sunt vătrari
beneficiari ai venitului minim garantat, patronii sunt forțați să vândă marfa, pentru ca la
rândul lor să‐şi achite datoriile către distribuitori, prin credit informal. „Dacă nu vând pe
datorie, rămân cu marfa nevândută şi eventual se desființează”. (interviu patron magazin)
Aşadar, ajutorul social nu este numai o componentă importantă a economiei gospodăriilor
de romi, ci şi o sursă de supraviețuire, poate chiar o oportunitate de a deschide „afaceri”
locale pentru micile întreprinderi comerciale sau persoane din comunitatea de romi.
O altă modalitate de a‐şi asigura cât de cât nevoile de consum este, în cazul
vătrarilor, culesul ciupercilor din pădure. Femeile mai merg la piață cu bureți în timpul
toamnei. Vând ciupercile cu 6‐7 RON/kg. De asemenea, toamna este timpul în care vătrarii
lucrează la ferma „Americanului”, denumirea locală a unui ONG caritabil de orientare
religioasă baptistă care funcționează în zona municipiului Suceava, inclusiv în Pătrăuți.
„Sunt unii [vătrari] care lucrează permanent [acolo]; cam 10‐15 fac asta. Ăştia nu mai iau
ajutor social (...) Americanul ține fermele pentru că are nevoie de alimente pentru nişte case
de copii” (interviu asistent social primărie). Muncile ocazionale pe care le realizează
vătrarii individual prin comună sau prin împrejurimi sunt de asemenea importante pentru
a înțelege modul in care subzistă: culesul cartofilor, tăiatul lemnelor pentru pădurar,
prăşitul etc.
Unii dintre ei (puțini) au teren agricol din moşteniri; părinții acestora au fost
împroprietăriți după război. Mai multe autorități locale intervievate spun că vătrarii, sau
unii dintre aceşti moştenitori, şi‐au vândut terenurile. O altă modalitate de împroprietărire
cu teren agricol sau de casă a fost prin intermediul „Americanului.” Unii dintre vătrari au
beneficiat de ajutoarele distribuite începând din 1990 de societatea caritabilă Christian Aid
Ministries. „Americanul” le‐a promis că cine renunță un an sau doi la coletele lunare pe
care ONG‐ul le distribuie în comunitate la familii, va primi banii necesari achiziționării
unui teren. „Vreo 50 [familii de vătrari] au luat în felul ăsta pământ” (interviu reprezentant
autoritate locală). „Americanul le‐a zis găsiți‐vă terenul, împăcați‐vă cu omul şi veniți la mine că
vă dau banii” (interviu reprezentant autoritate locală). Unii dintre ei au vândut şi acest teren
pentru că, spun interviurile care reflectă părerea autorităților locale, „[vătrarii] nu sunt
obişnuiți cu munca în agricultură,” deşi părinții lor au lucrat la CAP‐ul local înainte de
130
1989. Aşadar, agricultura ca ocupație şi gradul de împroprietărire a comunității de vătrari
par să fie resurse productive la care doar jumătate din populația de romi are acces în
prezent (în jur de 250 de familii îşi muncesc pământul propriu).
În ciuda precarității condițiilor de viață la vătrarii din Pătrăuți, nu toți romii sunt
afectați de incertitudine economică. Spre exemplu, în urmă cu câțiva ani a venit la
autoritățile locale unul dintre romii din localitate plecați şi stabiliți în Chicago („spun ăştia
că e cel mai avut de acolo” ‐ interviu reprezentant autoritate locală) şi i‐a spus „domnu’ X,
vreau să cumpăr undeva sus acolo în zona imaşului vreo 7 hectare de teren că vreau să fac
un azil de bătrâni şi pentru copii orfani.” Mai voia să facă şi o crescătorie de păsări, dar
consilierii nu au fost de acord, din cauza mirosului. Până la urmă, s‐a acceptat prin
hotărâre de consiliu 2,20 ha, cu dispută între consilieri. Ar fi bine dacă ar ajunge să facă
ceva. El vrea să facă şi o cantină, ca să ajute satele din jur, aşa spune el, că vrea să dea la cei
mai săraci.” (interviu reprezentant autoritate locală). „Abatorul ar fi foarte profitabil” este
de părere un reprezentant al autorităților, pentru că majoritatea procesatorilor din zonă, în
număr de 30, nu vor rezista regulilor impuse de Uniunea Europeană. „Omul ăsta va rezista
pentru că vrea să investească mult, 70 miliarde lei [vechi].” (interviu reprezentant
autoritate locală). Investiția ar fi şi o oportunitate de generare de locuri de muncă pentru
comunitatea de romi. Conform consilierilor romi de la primărie, lucrătorii necalificați ar
putea fi recrutați din comunitate. Povestea este însă foarte controversată. Se pare că, în
şedința de consiliu în care s‐a dezbătut, anumiți consilieri au opus rezistență propunerii
justificând prin faptul că romii caută să obțină avantaje „numai pentru neamurile lor.” Pe
de altă parte, „românii” din sat nu ştiu decât foarte puține detalii, poate nimic, despre
proiectul de investiție. În mod cert, autoritățile sunt foarte interesate de această investiție
pentru creşterea capitalului politic, dar sunt mai multe forțe de decizie în comunitate care
ar putea determina presiuni de blocare a acestui proiect.
Economia gospodărească a peste 50 de familii de romi este însă susținută de
„American,” mai exact de Christian Aid Ministries. Aceştia au încă din 1990 trei proiecte de
distribuție permanentă de ajutoare (colete) în Pătrăuți: familii „ajutate” o dată pe lună,
altele o dată la două luni, şi altele o dată la trei luni. Un colet conține în general: şapte
conserve, patru litri de ulei, două kilograme zahăr, patru‐cinci kilograme orez, şase‐şapte
kilograme făină, plus rechizite pentru şcolari. Valoarea unui colet este de 80 USD, inclusiv
transportul din SUA până în Pătrăuți. „Americanul” are şi un orfelinat şi o fermă în Ițcani
(Suceava). ONG‐ul le‐a oferit vătrarilor şi alte oportunități. Una dintre acestea era
achiziționarea de teren, menționată mai sus. Altor vătrari care renunțau la colete, li se
ofereau bani necesari pentru a‐şi cumpăra câte un cal sau o vacă. „Americanul” a încercat
şi un alt proiect. Timp de un an, vătrarii erau angajați să facă chirpici, iar ONG‐ul le
cumpăra materialele necesare. Vătrarii sunt de asemenea folosiți de „American” la muncă
131
la ferma din Ițcani, contra cost. „Am vrut să facem ceva ca ei să nu primească degeaba, să
muncească.” (interviu reprezentant ONG). ONG‐ul are reprezentare națională şi orientare
creştină (baptistă). Pentru vătrarii din Pătrăuți, „Americanul” a creat şi un fond special care
poate fi accesat de cei în situații de boală. Cu toate că ONG‐ul s‐a extins treptat şi a câştigat
legitimitate pentru o parte însemnată a populației, autoritățile locale sunt destul de sceptice
față de proiectele Christian Aid Ministries. Singura dată când au colaborat a fost atunci când
primăria le‐a cerut, în urmă cu trei ani, o evidență a celor care primesc ajutoare (colete)
pentru a le retrage din veniturile asigurate de ajutorul social. Beneficiarii proiectelor
Christian Aid Ministries în Pătrăuți sunt în proporție de 80% romi vătrari. Reprezentanții
ONG‐ului admit că acțiunile lor nu rămân fără efecte la nivelul populației ajutorate. „Sunt
şi oameni serioşi printre romi, pentru care proiectele societății au avut efecte pozitive.”
(interviu reprezentant ONG)

Educație
În condițiile în care 52% dintre şcolarii din Pătrăuți sunt romi vătrari, satul are în
prezent doi învățători romi la şcoală. Vorbind în termeni de stoc de capital uman, ei sunt
elitele comunității de vătrari. Statusurile ridicate ale acestor elite determină şi alte
traiectorii de mobilitate socială. Copiii consilierilor, spre exemplu, sunt plecați în oraş, „au
făcut şcoala, au lucrat şi în Spania, au toți apartamente, vile etc.” (interviu membru
comunitate romi). Învățătoarea romă din comunitate a realizat, împreună cu o asociație
caritabilă, tot din SUA, care se ocupă de reintegrarea socială a copiilor străzii, numită Jeriko
Messiah’s, „şcoala din grădină”, un proiect pentru alfabetizarea copiilor din Pătrăuți.
Cursurile au loc începând cu 2001 în curtea ei. Finanțarea a venit de la asociația americană
care activează la un orfelinat din Ițcani (cartier al municipiului Suceava).
Familiile de romi se implică în viața şcolii prin prezența, uneori, la orele de
dirigenție. Copiii sunt constrânşi să vină la şcoală fiind amenințați că dacă au mai mult de
20 de absențe, nu mai primesc cecurile pentru alocația şcolară. Cei mai mici încă participă
la proiectul guvernamental „Cornul si laptele.” În cazul lor găsim şi cea mai consistentă
participare şcolară. Elevii vătrari înscrişi în ciclul gimnazial frecventează în masură mai
mică şcoala pentru că sunt implicați în muncă alături de adulții din gospodărie sau au ca
sarcini îngrijirea fraților mai mici (în special fetele).
Frecventarea şcolii la vătrarii din Pătrăuți este în mare măsură dependentă de lipsa
banilor în gospodăriile din care fac parte. „Părinții nu au bani, salarii, venituri constante.
Ajutorul social nu s‐a dat pe lunile septembrie şi octombrie, aşa că părinții nu au bani ca să
le cumpere copiilor rechizite şi îmbrăcăminte.” (interviu cadrul didactic roma). Mersul la
şcoală are efecte pozitive pentru că elevii ştiu de multe ori să citească mai bine decât
părinții lor. Spre exemplu, asistentul social mi‐a relatat mai multe poveşti în care copiii
132
veneau cu părinții lor la primărie pentru a citi diverse adeverințe, cereri etc.

Forța de muncă
Forța de muncă la vătrari este necalificată, pentru că mulți dintre ei au lucrat înainte
de 1989 ca muncitori necalificați în întreprinderile de stat din Suceava, dar este foarte
mobilă. De la deplasările sezoniere pentru muncă în satele din împrejurimi (în jur de 400 de
bărbați adulți sunt cunoscuți ca buni zilieri), până la migrația transnațională pentru muncă
(în jur de 30 de persoane sunt plecate în străinătate) este un drum foarte scurt pentru
vătrarii din Pătrăuți. Deşi plecările în străinătate depind de resurse financiare care în
general sunt excepționale la romi, „mulți dintre ei au plecat în America săraci şi acum s‐au
întors cu jeep‐uri.” Sunt şi romi plecați în Italia: „vara asta au plecat mulți din ăştia tineri în
Italia la lucru; după doua luni au venit acasă.” (interviu reprezentant autoritate locală). În
concluzie, „unii [vătrari] au situație bună pentru că se duc ca turişti în Grecia, Spania, Italia
etc., sunt buni de treabă şi probabil că străinii au încredere în ei.” (interviu reprezentant
autoritate locală).

Sănătate
Condițiile de sănătate ale populației de vătrari din Pătrăuți par să fie înrăutățite din
cauza faptului că relația dintre comunitate şi medicii de familie este blocată de anumite
structuri de ritual penticostal. Spre exemplu, vătrarii tind să fie foarte reticenți la
vaccinarea copiilor mici. Motivele invocate de medicul de familie țin de confesiunea
penticostală. „Eu m‐am gândit să mă duc la Adunare să le spun veniți să faceți vaccin. De
multe ori îi şantajăm: dacă nu vii la vaccin, nu îți mai dăm laptele praf; cam aşa merge treaba.”
(interviu medic familie) „Predicatorul penticostal [rom din sat] este foarte încuiat. Îi învață
pe romi să nu vină la vaccinare. La adventişti şi baptişti nu prea sunt probleme, ei sunt
înțelegători. Dar penticostalii sunt cei mai încuiați. La vaccin sunt probleme, contracepția
nici nu se discută...” (interviu medic familie). Romii adventişti (mai puțini la număr) sunt
foarte diferiți de cei penticostali. „Sunt mai îngrijiți, mai ascultători.” La adunarea
adventistă, medicul de familie fost invitat odată cu reprezentantul autorităților locale, cu
polițistul, cu alte culte. A vorbit despre sănătate.

Locuire
Spațiul locuibil alocat romilor în Pătrăuți este în mod vizibil insuficient. În prezent
există aproximativ 200 de cereri pentru teren de casă din partea romilor. „Islazul comunal
este liber”. Dar „îmi sar românii în cap.” (interviu reprezentant autoritate locală). Deşi s‐au
dat recent, prin hotărâre de consiliu, „cu legea 15 modificată” [pentru tineri căsătoriți], 80
de locuri de casă, adică trei hectare de teren din islaz, nevoia de spațiu se face în continuare
133
simțită, dar, după toate aparențele, autoritățile locale nu vor mai acorda terenuri romilor
prea curând din cauza presiunii din partea românilor şi consilierilor. Românii nu au
beneficiat de această lege (pentru că prea puțini dintre ei sunt tineri). Oricum, ar fi fost
complicat să le dea şi lor pentru că ar fi „împărțit” islazul cu romii, situație netolerată de
majoritate. În 1997, s‐au mai acordat romilor 96 de locuri de casă. După toate aparențele,
fiecare „extindere” a comunității de romi a urmat unui ciclu electoral, probabil în urma
unor „promisiuni electorale”, oferite în schimbul loialității şi votului favorabil. Oricum,
acest gen de compromis se realizează din ce în ce mai greu pentru că masurile de
îmbunătățire a situației de locuire a romilor sunt destul de nepopulare în rândul
consilierilor şi al populației majoritare. „Eu am încercat să‐i integrez în rândul nostru [al
românilor]” (interviu reprezentant autoritate locală).

Problemele comunității de romi din Pătrăuți, în viziunea consilierilor romi, arată
cam aşa: „Prezența la şcoală lasă de dorit” din cauza lipsei de curent electric. „Nu poți să
speli la maşina de spălat, copiii nu au un televizor să urmărească un program.” Problema
lipsei de curent electric este în special a tinerilor care s‐au mutat de curând. „Că ei nu au
bani să se racordeze la rețea.” (interviu consilieri romi). Consilierii romi au încercat să facă
un proiect prin Partida Romilor (ei fiind preşedinte şi vicepreşedinte al Partidei Romilor
Pătrăuți) şi primărie dar cererea de finanțare nu a fost aprobată la Centrul de Resurse
pentru Comunitățile de Romi din Cluj. I‐a ajutat cineva de la prefectură să scrie proiectul,
însa fără succes. Din interviurile realizate cu membrii comunității de romi a reieşit că
„lumina” este o problemă acută în cartierul locuit de romi. Cei intervievați au declarat că ar
fi gata oricând să li se acorde facilitatea unui credit prin care să achite racordarea la rețea în
rate lunare. În comunitatea de romi sunt peste 50 de case fără curent electric. O parte dintre
cei care au fost plecați temporar în Spania şi Italia la muncă şi‐au permis efortul financiar al
racordării la rețeaua de electricitate. Aceste familii sunt însă excepții în comunitate.
Lipsa apei potabile şi numărul mic şi insuficient de fântâni în comunitatea de romi
sunt alte probleme punctate de liderii acestora. „Ar trebui să mai fie încă 10 fântâni ca să fie
suficient” (interviu consilieri romi).
A treia şi ultima problemă pare sa fie cea a tensiunilor generate de „noii‐veniți.”
„Majoritatea [romilor] care o venit din altă parte ne‐o făcut mai mult greutăți, că nu le place
munca; ăştia vin de la Feteşti. Ei sunt acuzați ca ar face problemele astea [fură], de la noi nu
prea fură, mai mult din sat [de la români] (...) Vin aici prin căsătorie.”

Între cele două comunități relațiile sunt în general echilibrate. Românii se mai ceartă
134
cu romii, dar nu „se taie, nu se bat ca în alte părți” (interviu asistent social). Până şi
atitudinile față de furtul din gospodarii sunt ambivalente. Spre exemplu, furtul este
considerat de unii (ex. primarul) un fel de „dijmă”, o practică cu care lumea s‐a obişnuit, în
timp ce alții îl conştientizează şi consideră furtul o problema comunitară. Problema este
însă că nu numai romii fură găini din gospodăriile altora, ci şi românii. „Ca pe vremea
CAP‐ului, când îşi luau ce aveau dreptul din câmp” (interviu primar).
„Conflicte” între români şi romi apar din când în când, cum este cel din exemplul
următor în care autoritățile locale au intervenit pentru rezolvare. „De exemplu, acuma un
rom a făcut o casă acolo sus spre ieşire, o casă frumoasă. A cumpărat şi el pământul de la
un român, alți români au cumpărat de la alți români. Şi acum ăsta o intrat cu gardul la
român. Au început cu înjurături... Românul avea plan de situație cu lungime, cu lățime
măsurata, şi eu m‐am dus la ei. Care e treaba, mă? Pai eu am avut până aici dom’ primar.
Cine ți‐o dat ție până aici? Păi ăla care mi‐o vândut. Arată‐mi o hârtie că ți‐o spus că ai
atâta lungime. Avea 24 de metri pe acte. Numai ca lângă casă avea o ulicioara. El a lăsat
gardul mai în spate ca să nu‐l încurce drumul şi l‐o băgat la român”. A intervenit
autoritatea locală şi i‐a împăcat. A făcut proces verbal de „punere in posesie”. A făcut apel
la „domne, trebuie sa fii galanton, cuminte etc...” şi s‐a rezolvat problema.
Romii „pocăiți” sunt într‐o măsura mai mare acceptați de „români” şi percepuți ca
oameni „cumsecade”, „gospodari” şi chiar „de încredere”. Aproximativ 75% dintre romi
sunt „pocăiți”. „O să mergeți şi o să vedeți, o să dați peste oameni gospodari. Ăştia care nu
sunt pocăiți se mai îmbăta, se mai bat”. (interviu primar). Schimbarea relațiilor dintre cele
două comunități este percepută şi de către romii care afirmă: „Înainte nu aveam drepturi,
acum noi romii ne simțim mai bine” (lider adunare penticostală).
Autoritățile locale au mutat în ultimii ani instituții care înainte erau învecinate
comunității de romi în centrul comunei (cămin cultural, dispensar). Pe de altă parte, fostul
cămin cultural a fost transformat în scoală (fără autorizație de la minister) unde, deloc
întâmplător, s‐au înscris foarte mulți romi (datorită apropierii de comunitate). Deşi
schimbarea geografiei instituționale a satului, care de altfel a avut ca rezultat mobilizarea
unor sume importante de la bugetele locale si județene pentru construcție si reamenajare,
pare oarecum o încercare de modernizare‐urbanizare a satului (prin construcția de clădiri‐
instituții centrale), ea are ca efect cert izolarea comunității de romi. Oricum, mutarea
instituțiilor este apreciată pozitiv de către localnici, chiar dacă a condus la segregarea
spațială a comunității de romi.

CONCLUZII
Pătrăuți este o localitate în care aparent relațiile dintre cele două comunități, cea de
romi şi cea de români, sunt lipsite de tensiuni. Cu toate acestea, discriminarea se face
135
simțită în viața cotidiană, mai ales prin segregarea în educație. În plus, măsurile adoptate
pentru îmbunătățirea situației romilor de către autoritățile locale nu au fost totdeauna bine
primite de către populația majoritară şi au generat anumite tensiuni. Situația romilor din
localitate s‐a îmbunătățit în ultimii ani ca urmare a intervenției pe mai multe căi: efortul
autorităților locale, implicarea fundației din Statele Unite şi schimbarea religiei pentru
majoritatea romilor.
Intervenția autorităților locale a dus le rezolvarea unor probleme şi a generat un
anumit nivel de tensiune în localitate, iar prin trecerea la religia penticostală a scăzut
alcoolism, însă consecința imediată a fost refuzul tratamentului medical, fapt care a
înrăutățit starea de sănătatea a romilor. În ceea ce priveşte intervenția fundației din Statele
Unite, aceasta a ridicat nivelul de trai în unele gospodării rome şi a acumulat o experiență
în lucrul cu comunitatea, testând diverse căi de intervenție la nivel comunitar. Ținând cont
de resursele şi experiența acumulată la nivel comunitar, se poate afirma că Pătrăuțiul este o
comunitate cu potențial ridicat pentru intervenția în comunitatea de romi.

136
CRISTINA BĂJENARU
PLOIEŞTI ‐ CĂTUN
Localizată în partea de sud a oraşului Ploieşti, în apropierea Gării Ploieşti Sud,
comunitatea de romi din cartierul Cătun – Mimiu este relativ izolată prin poziționarea sa,
la periferia oraşului şi în imediata vecinătate a Rafinăriei Astra.
Conform istorisirilor locuitorilor zonei, comunitatea s‐a format cu circa 140 de ani
în urmă. Deşi nu există acte de proprietate pe terenuri şi, în consecință, nici pentru case,
autoritățile nu contestă dreptul acestor persoane de a locui în zonă, nu sunt considerați
ocupanți ilegali ai terenurilor. Majoritatea tranzacțiilor efectuate în zonă s‐au făcut cu
chitanță de mână, ceea ce duce la imposibilitatea de a avea acte pe proprietate.
În perioada războiului, locuitorii zonei au fost nevoiți să‐şi părăsească locuințele din
cauza bombardamentelor asupra rafinăriei. Odată cu terminarea războiului, însă, aceştia au
revenit treptat la casele pe care le ocupau şi au început refacerea acestora, într‐un mod mai
mult sau mai puțin rudimentar. ʺDinainte de ʹ44 datează. În timpul războiului se bombarda
rafinăria 1 şi au plecat fiecare pe unde a putut, şi, după război, au venit înapoi la casele lor,
dărâmate aşa cum au fostʺ (lider local) .
Accesul în comunitate este posibil fie venind dinspre Gara de Sud şi trecând podul
peste calea ferată, fie pe strada ce duce la intrarea în rafinăria Astra, însă nu există mijloace
de transport în comun care să ajungă în zona Cătun‐Mimiu. Lipsa accesului la mijloacele de
transport în comun amplifică sentimentul de izolare al locuitorilor din zonă.

Demografie
Comunitatea de romi din cartierul Cătun‐Mimiu este alcătuită din aproximativ 590
de persoane, conform înregistrărilor existente la Primăria Ploieşti. Aceştia formează o
comunitate compactă şi se identifică ca aparținând acestei etnii. În cartierul Mimiu există
totuşi câteva familii de români, care locuiesc în condiții similare celor ale romilor având
aceleaşi probleme de ordin locativ. Din punct de vedere demografic, putem spune că avem
de‐a face, în principal, cu o populație tânără, media de vârstă fiind estimată de către
mediatorul sanitar în jurul a 40 de ani. Familiile sunt în general tinere, având în medie 3‐4
copii sau mai mult. Explicația pentru această medie de vârstă poate fi aceea că persoanele
de etnie romă din zonă se căsătoresc la vârste fragede (la 15‐16 ani fetele şi la 18 ani băieții).
Neexistând înregistrări specifice cu privire la structura pe vârste a populației pentru fiecare
cartier, nu se pot identifica date exacte cu privire la acest aspect.
Romii din cartierul Mimiu se confruntă cu probleme specifice comunităților de romi
137
din întreaga țară. Una dintre aceste probleme este lipsa actelor de identitate. Conform
estimărilor existente la Prefectură şi Primărie, în cartierul Mimiu 50 de persoane nu au
carte de identitate, 25 de persoane sunt fără certificat de naştere, 55 de persoane nu dețin
acte de proprietate pe case, 160 de persoane nu au mutație. În urma derulării unor proiecte
de dezvoltare comunitară, majorității persoanelor de etnie romă le‐au fost eliberate acte de
identitate. Procesul de identificare a procedurilor legale ce trebuiau efectuate pentru a
putea elibera actele de identitate pentru romii din cartierul Mimiu a fost unul anevoios,
însă odată identificate aceste proceduri necesare demersurile de eliberare de acte de
identitate continuă. Lipsa actelor de identitate se datorează, în principal, faptului că
locuitorii din zonă nu dețin acte de proprietate pentru terenuri şi case. Ca o consecință a
lipsei actelor de proprietate şi a celor de identitate, o parte dintre locuitorii cartierului nu
beneficiază de servicii medicale, nu se pot înscrie la un medic de familie, nu‐şi pot întocmi
dosare pentru a beneficia de venit minim garantat.
Spre deosebire de alte situații, în care autoritățile locale şi reprezentanții romilor se
situează pe poziții diametral opuse, în problema actelor de identitate toate părerile
exprimate au menționat utilitatea acestui demers de intrare în legalitate şi relația a fost una
de colaborare între toate instituțiile implicate ‐ Primărie, Prefectură, Serviciul de Evidență
Informatizată a Persoanei ‐ şi comunitatea de romi.

Economie
În trecut, locuitorii comunității au practicat o serie de meserii tradiționale – în
principal potcovărie, negustorie (marea majoritate): ʺMergeau din bâlci în bâlci şi vindeau
diferite obiecte, mărunțişuri cum s‐ar spune (lider local), însă în acest moment acestea nu se mai
practică.ʺ
La ora actuală, rezidenții zonei Cătun (aproximativ 250 de persoane) se întrețin din
colectarea şi vânzarea de fier vechi şi alte activități ocazionale în proporție de 72%.
Un procent de 20% dintre ei beneficiază de venit minim garantat acordat în baza
legii 416/2001. Conform unei hotărâri a Consiliului Local, ajutorul social se acordă pe o
perioadă de maxim doi ani. În consecință, multe familii ce beneficiau de venitul minim
garantat nu mai sunt eligibile; conform declarațiilor asistenților sociali din cadrul Primăriei
Ploieşti, au existat cazuri de persoane care au beneficiat de ajutor social începând cu anul
1995, de la intrarea în vigoare a legii.
Doar 4% dintre romii din zona Cătun‐Mimiu sunt angajați ca muncitori necalificați
la ADP şi SSB, societăți care au ca obiect de activitate managementul deşeurilor, respectiv
salubrizarea spațiilor verzi. Tot aproximativ 4% sunt persoane care beneficiază de pensie,
ca urmare a activității depuse la Rafinăria Astra înainte de 1989.
Percepția autorităților este că ʺmajoritatea nu au loc de muncă, şi nu au avut niciodată,
138
şi nici nu au de gând să‐şi iaʺ (reprezentant autoritate locală).
Pentru zona Mimiu, din datele furnizate de Serviciul pentru protecția persoanelor
aflate în dificultate, reiese că, din 755 de persoane, 340 beneficiază de venit minim garantat,
23% au ca principală sursă de venit activitățile ocazionale, 1% au salarii şi tot 1%
beneficiază de pensie.
La nivelul autorităților locale există, de asemenea, percepția că romii din municipiu
se ocupă şi cu lucruri ilegale ‐ hoție, şantaj. ʺSlavă Domnului că au, că vorbim de comunități
sărace... au că fură, şantajează, speculează... Haideți să o spunem pe aia dreaptă.... fură, muncesc la
negru....ʺ (reprezentant autoritate locală).

Educație
1. Participarea şcolară în general şi pe sexe
În cartierul Mimiu există o singură şcoală, şcoala numărul 19, majoritatea elevilor
fiind de etnie romă. Principalele probleme cu care se confruntă copiii romi sunt: slaba
motivare a frecventării şcolii, situația materială precară, folosirea copiilor la diferite munci ‐
de exemplu, activități comerciale în bâlciuri şi târguri. La acestea se adaugă mediul familial
din care provin ‐ în care avem de‐a face în mare parte cu incultură, părinți analfabeți,
reticența părinților de a‐şi trimite copiii la şcoală, căsătoria timpurie (15‐18 ani). La
inspectoratul şcolar există percepția că, în general, copiii romi participă la cursurile şcolare
fiind motivați în primul rând de primirea alocației. ʺŞtiți că la nivel național este o
discriminare pozitivă pentru romi. Dar discriminarea asta pozitivă, după mine, a creat nişte
neajunsuri pentru că părinții față de copiii lor au şi nişte obligații ‐ să‐i trimită la şcoală, să le
asigure strictul necesar, că de‐aia i‐au făcut... sunt copiii lor şi nu ai statului. În al doilea rând, ei
sunt mai mult motivați de alocație; alocația asta e dreptul copilului, dar nu cred că părinții ar trebui
să se rezume numai la alocație şi în rest să fie pasiviʺ (inspector şcolar).
Programul ʺCornul şi lapteleʺ deja nu mai motivează în măsura inițială participarea
şcolară. „Cum este laptele şi cornul... la început a avut efect, dar acum nu mai are, s‐au săturat de
lapte, s‐au săturat de cornʺ (inspector şcolar).
Din observațiile de la inspectorat reiese faptul că fetele frecventează şcoala într‐un
procent de 5‐10% mai mult decât băieții. Explicația pentru acest fenomen ar fi aceea că
băieții sunt mai utili părinților la îndeplinirea unor munci, precum vânzare în bâlciuri, şi
acest lucru se soldează cu nefrecventarea şcolii pentru perioade mai lungi de timp.
Slaba motivare pentru frecventarea şcolii este apreciată ca datorându‐se unei
comunicări deficitare între cei care reprezintă interesele romilor şi comunitate. Acest lucru
este valabil atât în cazul elevilor din clasele I‐VIII, cât şi pentru cei care merg la cursurile de
alfabetizare organizate în şcoală. La şcoala din Mimiu, în clasa de alfabetizare sunt înscrişi
20 de elevi. ʺNefrecventarea cursurilor de alfabetizare stă în slaba comunicare între lideri şi
139
comunitate, trebuie să‐i convingem că e necesar pentru ei să termine cel puțin patru clase”
(inspector şcolar).
Informația transmisă de Inspectoratul Şcolar nu ajunge la oamenii din comunitate,
aceasta şi datorită faptului că liderii nu transmit mai departe această informație. ʺEu
informez şcoala. Dacă şcoala... dacă omul care este lider ar fi prezent la şcoală şi ar da‐o mai departe
ar fi bine, dar nimeni nu este interesat pentru comunitate, fiecare om este interesat pentru interesul
lui personal. Asta înseamnă rom, asta înseamnă proiecte pentru romi ‐ interesul personal mai presus
decât interesul oamenilorʺ (inspector şcolar).

2. Abandonul şcolar
Nu se pot face diferențieri clare între abandonul şcolar în funcție de sex. Chiar dacă
băieții muncesc mai mult cu părinții, fetele, pe de altă parte, se mărită la o vârstă fragedă,
în jurul vârstei de 14‐16 ani. Cam aceasta este şi perioada când multe dintre ele
abandonează şcoala. Uneori acest fenomen are loc mai devreme.
Conform declarațiilor cadrelor didactice cu experiență în zonă, ʺprocentul de
promovabilitate şi de prezență s‐a mărit substanțial; erau abandonuri angro, dar acum nu prea mai
suntʺ (cadru didactic).

3. Stocul de educație al comunității şi calificarea profesională
Privitor la educație, majoritatea locuitorilor din zonă au 3‐4 clase primare. La şcoala
din Mimiu sunt organizate clase de alfabetizare pentru cei care nu au terminat ciclul
primar la vârsta prevăzută de lege. Problemele care apar în acest caz sunt legate de
nefrecventarea cursurilor de către elevii înscrişi în aceste clase. Deşi le‐au fost oferite o serie
de facilități prin extinderea programului ʺCornul şi laptele” şi la aceste clase, acest lucru nu
motivează participarea la cursuri. Se încearcă de către şcoală, în colaborare cu Inspectoratul
Şcolar, diminuarea numărului de ore la care trebuie să participe elevii din clasele de
alfabetizae pentru a fi declarați absolvenți.
Din punct de vedere al calificărilor, rezidenții zonei Mimiu ‐ Cătun au lucrat înainte de
ʹ89 ca muncitori la Rafinăria Astra, în curățătoria de cazane şi rezervoare de produse
petroliere.

4. Performanțe şcolare ale copiilor din comunitate
În cadrul comunității din zona Mimiu‐Cătun există 30 de copii care frecventează
grădinița şi 150 de copii care frecventează cursurile şcolii din zonă. La şcoala din Mimiu nu
există performanțe şcolare deosebite. Una dintre explicații ar fi lipsa unei competiții reale,
lipsa unor modele corespunzătoare printre cei de vârsta lor, dar şi în comunitate. „Aici unde
sunt numai copii romi, nu prea au performanțe, nu prea au modele, nu prea există concurență între
140
ei pentru că toți vin din comunitate, ce fac în comunitate fac şi la şcoalăʺ (inspector şcolar).
Din discuția cu liderul comunității reiese numărul exact al celor care urmează o
formă de învățământ liceal sau universitar. „Avem 14 studenți, dintre ei 3 au terminat şi vor să
rămână la Bucureşti. Şi la liceu avem – liceul de petrol şi chimie – 6, la Lazăr am vreo 5, la Caragiale
am vreo 8, la Mihai Viteazu ‐ 3ʺ (lider local).
În şcolile în care procentul este de 50% copii romi, 50% români, situația este cu totul
diferită, există o concurență reală între elevi şi există situații în care copiii de etnie romă au
luat examenul de capacitate cu nota 9. Aceasta nu este însă o caracteristică a şcolii din
Mimiu, unde performanțele nu sunt deosebite.

5. Relația cu personalul didactic
Relația unora dintre părinți cu personalul didactic este bună, de colaborare. Există,
desigur, diferențe în funcție de valorile personale ale părinților. Astfel, sunt părinți care se
interesează de copii, dar sunt şi părinți care nu sunt interesați decât de alocația şcolară.
„Mulți copii chiulesc de la şcoală fără ştirea părinților şi se duc la fier. Tineretul sub 30 de ani
începe să se gândească şi vrea şcoală profesională, facultățiʺ (lider local). „Vin când se dau
alocațiile şi în momentul în care vine catalogul plin de absențe zic <<De ce are absențe şi nu‐i dai
alocația?>>ʺ (inspector şcolar).
Deşi majoritatea copiilor din zona Mimiu merg la şcoala 19, situată în cartier,
părinții nu se implică în nici un fel în îmbunătățirea condițiilor în care învață copiii lor.
ʺAstă vară... acum ce‐ați găsit e perfect. Dacă veneați în vacanță sau anul trecut vă speriați. Nu se
implică, nu vin să ajute cu absolut nimic. Am venit astă vară şi aici era mult moloz şi i‐am spus
doamnei directoare <<Doamnă, ar trebui să‐i chemați să ajute>>, <<Nu vin, doamnă>>. Pe urmă am
luat legătura cu Primăria şi i‐au trimis pe ăia de la ajutorul social şi au scos molozul, sunt
dezinteresațiʺ (inspector şcolar).

Forța de muncă
1. Gradul de ocupare şi sectoare de ocupare (industrie, agricultură, servicii etc.)
În comunitatea de romi din cartierul Cătun, 4% sunt persoane care au un loc de
muncă, majoritatea fiind angajații serviciilor de salubritate. Această situație se datorează în
primul rând lipsei calificărilor necesare pe piața muncii. Din acest punct de vedere, există o
diferențiere clară între punctul de vedere al autorităților locale ‐ respectiv Primărie ‐ şi
punctul de vedere exprimat de reprezentanții romilor. Astfel, la nivelul autorităților locale
există percepția că persoanele de etnie romă nu doresc să muncească, să aibă un loc de
muncă, pe când reprezentanții romilor afirmă că există o discriminare la angajare. Aceleaşi
diferențieri în opiniile autorităților şi reprezentanților romilor se manifestă şi cu privire la
Bursa locurilor de muncă pentru romi. În vreme ce autoritățile spun că persoanele de etnie
141
romă nu caută locuri de muncă (ʺProblema e că nu au calificări, nu vor să aibă calificări... că nu
au loc de muncă şi nu vor să aibă loc de muncă şi, iar asta o punctez în mod deosebi, că nu vor... că
se complac în ajutor social, deci pe nemuncă...ʺ (reprezentant autoritate locală)), liderii romilor
afirmă că sunt puternic discriminați prin însăşi posturile oferite prin Bursa locurilor de
muncă. ʺ(...) chiar dacă solicită să se angajeze la Bursa locurilor de muncă, sunt numai locuri la
ADP, SSB. Noi solicităm să se scoată la Bursa locurilor de muncă locuri în concordanță cu
pregătirea profesională şi a romilor, nu numai SSB şi ADP... ajutor social...ʺ (inspector şcolar),
„Acuma caută de muncă. Şi vă mai spun şi altceva – discriminarea la romi există. Se vede cu ochiul
liber prima şi prima dată la o angajare. Nu contează că e un SC sau o firmă particulară, cum îl vede
brunet gata, chiar dacă are locuri de muncă, chiar dacă are nevoie de brațe de muncă spun <<Nu
avem nevoie>>ʺ (lider local).

2. Proporția şomerilor şi a şomerilor de lungă durată
În zona Mimiu nu sunt şomeri înregistrați datorită faptului că majoritatea
persoanelor din zonă nu au avut un loc de muncă în ultimii ani, fiind în proporție foarte
mare beneficiari de venit minim garantat.

3. Navetism (număr de navetişti, distanța la care fac naveta)
Un procent foarte mic este reprezentat de angajați şi aceştia lucrează în municipiu;
în comunitatea de romi din Cătun‐Mimiu sunt doar trei persoane care lucrează în
Municipiul Bucureşti şi la Călăraşi, pe diferite şantiere de construcții. Aceştia nu fac naveta
zilnic, ci revin acasă o dată pe lună sau mai rar. Lipsa resurselor financiare necesare traiului
zilnic şi, implicit, navetei poate explica în parte faptul că nu întâlnim fenomenul în cadrul
acestei comunități decât într‐o măsură extrem de mică.

Sănătate
1. Bolile cele mai frecvente în zonă
Cartierul Cătun‐Mimiu nu beneficiază de apă curentă, ceea ce face ca bolile cele mai
frecvente să fie cele ale pielii, numărul de cazuri fiind ridicat şi pentru bolile respiratorii şi
afecțiunile cardio‐vasculare. Aceste boli sunt asociate cu sărăcia locuitorilor şi cu condițiile
de trai din zonă. ʺCe întâlnesc mai des – boli ale pielii în primul rând, boli ale respirației, de
inimă... deci boli ale sărăciei, din cauza mizeriei. Dacă ați fost acolo şi ați observat... nu ştiu dacă ați
fost până în Mimiu. În Mimiu trebuia să mergeți să vedeți ce este acolo... locuiesc 12 inşi într‐o
cămăruță de 3/4ʺ (mediator).
Din punct de vedere al frecvenței cu care oamenii merg la doctor se poate spune că
vizitele la doctor sunt foarte dese, în special pentru problemele copiilor. Adulții nu merg
des la doctor din cauză că majoritatea nu au asigurări medicale şi nu pot beneficia de
142
serviciile unui medic de familie. Din această cauză rezidenții zonei Mimiu‐Cătun apelează
în principal la Serviciul de Ambulanță şi la serviciile de urgență ale spitalelor din
municipiu.

2. Unitățile sanitare la care populația are acces (în localitate sau la distanță mică)
Din aproximativ 500 de persoane ce locuiesc în zona Mimiu, doar 30 % sunt înscrişi
la un medic de familie. Cea mai mare parte a celor care beneficiază de serviciile unui
medic de familie sunt înscrişi la cabinetul individual ce se găseşte la o distanță de 20
minute, în cartierul Bariera Bucureşti.
Cei care nu mai beneficiază de venitul minim garantat nu mai au dreptul nici la
medicamente compensate sau gratuite.
O altă parte a locuitorilor merg la doctor în zona de vest a oraşului, iar pentru cei
mai mulți dintre ei serviciile medicale de urgență reprezintă singura posibilitate de acces la
serviciile medicale. „Alții n‐au nici cum să se interneze că au buletinele expirate, nu mai primesc
nici ajutor social din cauza asta şi la spital li se cere o adeverință precum că primesc ajutor social sau
de salariat şi multe cazuri ajung să cheme Salvarea în ultimă instanță. Noi am avut un dispensar,
dar dispensarul aparținea Rafinăriei 1 care l‐a preluat şi acuma nu ştiu ce au făcut ei în dispensarul
acela. Mulți se duc pe la vest, în zona Barierei Bucureşti, la doctor de familie. Sunt şi cazuri când nu
pot să‐şi ia medicamenteʺ (lider local).
Gravidele de etnie romă ajung la spital, de obicei, în momentul naşterii. Nu sunt
preocupate de a fi supravegheate de un medic pe durata sarcinii ‐ ʺPe ele nu le preocupă... au
rămas, fac copiiʺ, ʺam pe una care nici nu ştie în câte luni este. Am întrebat‐o <<În câte luni eşti?>>
şi mi‐a zis că e în 7 luni şi când m‐am dus acum o săptămână ea era născută. Nici nu ştiu cum îi
cheamăʺ (mediator).
Din punct de vedere al utilizării mijloacelor contraceptive, în cadrul comunității
bărbații sunt cei care ştiu de prezervative, însă femeile nu cunosc nici un mijloc de
contracepție şi, în consecință, nici nu folosesc vreo metodă contraceptivă ‐ ʺNu ştiu ce
înseamnă prezervativ, o pastilă anticoncepțională. De prezervativ ştiu mai mult bărbațiiʺ, ʺFetele...
ce le dă Domnuʹ acolo, dacă Domnuʹ dă 20, 20 facʺ (mediator).
Este de remarcat totuşi faptul că, deşi nu cunosc mijloace de contracepție, femeile
de etnie romă din comunitate doresc să primească diverse anticoncepționale. Deşi în
municipiul Ploieşti, la maternitate, există un cabinet de planning familial care distribuie
gratuit mijloace de contracepție, femeile din cartierul Mimiu nu au solicitat contraceptive.
Explicația poate fi pe de o parte lipsa educației în domeniu, iar pe de altă parte distanța
mare la care se află cabinetul de planning familial față de comunitate, precum şi numărul
mare de copii ai unei familii ceea ce face destul de dificilă deplasarea până la cabinet ‐ ʺDeci
noi nu avem aici cabinet.... am şi solicitat că noi avem în fiecare lună şedință cu doamna doctor de la
143
Direcție şi am solicitat un cabinet de planificare familială în zonă. Avem cabinet de planning
familial şi se distribuie contraceptive gratuit la maternitate, dar nu se duc acolo, e foarte departe.
Nu e un mijloc de transport până acolo (mediator).
În cazul în care nu vor să aibă copii, femeile roma apelează la personalul specializat
pentru realizarea avorturilor. Media avorturilor într‐o familie este de 1 avort la 4‐5 luni.
Copiii sunt în majoritate înscrişi la un medic de familie. Apar însă probleme în
cazul vaccinărilor la copiii sub un an ‐ vaccinarea acestora se face „cu mari chinuri. Îi solicit
de 5‐6 oriʺ, „nu vor, nu ştiu ce se întâmplă. De exemplu, dintr‐un total de 46 solicitați pentru
vaccin au venit 4‐5. Merg iarăşi pe teren, sunt restanțieri... dar nu vinʺ (mediator).

3. Relația cu personalul sanitar
În ultimul an a fost angajat, prin intermediul unei fundații, un mediator sanitar
pentru cartierul Mimiu. Până în urmă cu un an nu exista mediator sanitar pentru această
zonă ‐ ʺEu sunt mediator sanitar şi ei zic că sunt doctorʺ (mediator). Mediatorul sanitar
lucrează în colaborare cu medicul de familie ce are cabinetul amplasat în zona Barierei
Bucureşti. Există însă dificultăți în comunicarea doctoriței atât cu mediatorul sanitar, care
este nemulțumit de modul în care este tratat de personalul medical de la cabinet, cât şi între
doctor şi pacienții pe care îi are sub observație ‐ „Ei nu vor să vină la cabinet, zic <<La cine să
venim, la nebuna aia?..... au şi bătut‐o de câteva ori>>ʺ (mediator).
În comunitate nu a existat nici un fel de program de educație sanitară, deşi se
apreciază că ar fi foarte utile – „Dacă nu sunt educați, ar trebui să existe un mediator şcolar, să le
explice, să aibă ore, mai ales în comunitățile asteaʺ (mediator).
Ca soluții pentru îmbunătățirea stării de sănătate a romilor, prioritară este
asigurarea apei – „cred că trebuie să le asigure condiții, să le asigure o sursă de apă, că nu au apă
ca să se spele. De acolo porneşte... dacă nu ai apă să te speli, de acolo se dezvoltă boliʺ (mediator). În
al doilea rând, se apreciază ca fiind foarte necesară educația sanitară atât pentru copii
(eventual prin introducerea unor ore la şcolile din aceste comunități), cât şi pentru adulți,
apoi este imperios necesară acțiunea de întocmire a actelor de identitate pentru a putea
beneficia fie de ajutor social, fie pentru găsirea unui loc de muncă şi astfel cuprinderea lor
în sistemul de asigurări de sănătate.

Locuire
1. Tipul de locuințe
Zona Cătun–Mimiu este o zonă de case, construite în principal după cel de‐al doilea
război mondial. Casele sunt în proprietatea rezidenților, chiar dacă aceştia nu au acte
încheiate legal. Majoritatea caselor au fost tranzacționate prin intermediul chitanțelor de
mână. La intrarea în zonă se află şi un fost cămin de nefamilişti transformat de autoritățile
144
locale în locuințe sociale. Dacă pe partea exterioară a zonei locurile de casă sunt delimitate
de garduri, spre centrul comunității nu mai există astfel de delimitări – „Nu au nici garduri,
nu ştiu numerotarea la case (reprezentant autoritate locală), noi am căutat un număr şi am găsit
trei case cu acelaşi numărʺ (reprezentant autoritate locală).

2. Materialul de construcție al caselor
Majoritatea locuințelor sunt construite din chirpici. Nu există case tip, fiecare
construind funcție de resursele disponibile şi de necesarul de camere. Primele case din
zonă au fost construite cam acum 140 de ani. „Altele s‐au dărâmat şi s‐au construit înapoi.
Altele au rămas în picioare şi după războiʺ (lider local).

3. Acces la utilități: rețea de apă, canalizare, curent, electric, gaze naturale, telefonie fixă
Problema principală privitoare la condițiile de locuit în zonă este legată de accesul
la utilități publice. Astfel, cea mai frecvent menționată utilitate publică ce lipseşte
comunității este apa. Accesul la apă potabilă în cartierul Cătun se realizează prin
intermediul a trei pompe montate de APANOVA în trei gospodării, pompe de la care se
alimentează cu apă întregul cartier. Se creează astfel anumite efecte perverse ale acestei
decizii în sensul că majoritatea populației din zonă depinde de bunăvoința vecinilor pentru
alimentarea cu apă. Deşi alegerea gospodăriilor la care au fost montate pompele a fost luată
de liderul local împreună cu reprezentanții APANOVA, luând în considerare modul în
care respectiva persoană relaționează cu cei din imediata vecinătate, după realizarea
lucrării au apărut discuții între aceste persoane şi vecinii lor. Accesul la apă reprezintă o
sursă de tensiune latentă în comunitate. Localizarea zonei în apropierea rafinăriei nu
permite alimentarea cu apă prin intermediul fântânilor, puțurilor – „unde să sape, că dacă
sapă aici iese motorinăʺ (inspector şcolar).
Nu există rețea de canalizare nici în Cătun, nici în Mimiu. O parte din rezidenți au
curent electric şi gaze naturale, în special cei care se găsesc spre marginea comunității, mai
aproape de gardul rafinăriei. O parte au lumină prin intermediul stâlpilor de iluminat
public aşezați lângă gardul rafinăriei. Din acest punct de vedere, situația din zona Cătun
este mai bună decât în Mimiu. De asemenea, nu există rețea de telefonie fixă şi nici telefon
public în zonă – „N‐au apă, electricitate, telefon, trag lumină unul de la altul, dar nu cred că au
contracteʺ (reprezentant autoritate locală). Apelarea Ambulanței sau a altor servicii publice
se realizează prin intermediul telefoanelor mobile ale celor care dețin astfel de terminale.
„Romuʹ, cât ar fi de sărac, daʹ mobiluʹ nu‐i lipseşteʺ. (mediator)
Drumurile de acces în comunitate sunt asfaltate, însă cele din interiorul comunității
sunt din pământ devenind impracticabile în caz de precipitații ‐ ʺPe principală, pe lângă
gardul rafinăriei s‐a turnat beton, dar în mahala sunt din pământ. Acolo intri cu cizme, nu poți să
145
mergi cu un pantofʺ (lider local).
„Mimiu, să zicem... probabil că nu au toate utilitățile, dar cei de pe teritoriul oraşului au
acces la toate utilitățile, doar că probabil, şi aşa cred că spun mult, 10% le achităʺ (reprezentant
autoritate locală).

4. Probleme speciale de locuire în zonă (teren instabil, pericol de inundații, case de
calitate proastă, supra‐aglomerare etc.)
Locuințele rezidenților sunt, în majoritatea lor, din chirpici. Există şi bordeie şi
locuințe supraaglomerate, în sensul că într‐o cameră de 3/4 stau 10‐12 persoane, copii şi
adulți laolaltă. Deşi nu există canalizare, nu au fost cazuri de locuințe inundate şi nici nu au
fost vreodată astfel de probleme.

5. Locuințe ocupate abuziv
Deoarece terenurile sunt proprietate personală, nu există cazuri de locuințe ocupate
abuziv. Autoritățile locale recunosc faptul că romii au locuit tradițional în zonă şi nu le
contestă dreptul de rezidență, ci, dimpotrivă, se încearcă rezolvarea problemelor lor în
măsura în care legislația permite acest lucru – „zona Mimiu v‐am spus că e zona dânşilor, nu
au ce ocupa abuziv. N‐au acte... ocupă terenul abuziv şi îi lăsăm în pace. Nu ne‐am luat de ei pentru
orice, n‐am intrat în forță, n‐am fost abuzivi, n‐am fost excesivi. Deci vreau să vă spun că
autoritatea a fost chiar tolerantăʺ (reprezentant autoritate locală).

Problemele din comunitate
Principalele probleme ale comunității din cartierul Mimiu sunt lipsa actelor de
identitate, lipsa locurilor de muncă, atitudinea pasivă a persoanelor din zonă în ceea ce
priveşte atât căutarea unui loc de muncă, dar şi cu privire la îmbunătățirea condițiilor de
locuire. Deşi în zonă există un loc unde se depozitează deşeuri de la demolări şi locuitorii
de etnie romă merg zilnic să sape în căutare de fier vechi, nu există inițiativa de a muta
piatra din „carierăʺ pe drumurile din interiorul comunității, ci se aşteaptă intervenția
autorităților locale. O altă problemă este lipsa de educație, şi în consecință, lipsa accesului
la locuri de muncă calificate.
De asemenea, nu există actori instituționali care să fie modele sau lideri în
comunitate. Chiar liderul celor din zonă nu are sprijinul majorității populației, ci doar a
unei părți a acesteia. De multe ori oamenii spun că este liderul lor pentru că oricum este
singura persoană care vorbeşte în numele lor cu autoritățile şi alți actori instituționali, însă
percepția cu privire la activitatea pe care o desfăşoară este aceea că acționează cu precădere
pentru un grup de apropiați.

146

Reuşite şi eşecuri în implementarea proiectelor anterioare aşa cum rezultă
din experiența celor care au lucrat în localitate
În afara proiectului prin care locuitorilor li s‐au eliberat acte de identitate, în
comunitatea din Mimiu nu au mai existat alte proiecte. O organizație umanitară germană a
adus ajutoare pentru romi, ajutoare care s‐au distribuit prin intermediul Partidei Romilor
în tot oraşul.

a. conflicte existente între comunități
Deoarece comunitatea din Mimiu este izolată, nu există conflicte cu populația
majoritară. „Sunt izolați, nu există mijloc de transport. Există un transport care vine la oră fixă. Se
înțeleg bine între eiʺ (reprezentant autoritate locală).
În zonă locuiesc şi câteva familii de români şi nu există discriminare sau segregare
de vreun fel.
Romii din Mimiu sunt vorbitori de limbă romani şi au tendința de a fi reticenți față
de persoanele care nu vorbesc limba, deşi acestea pot fi de aceeaşi etnie ‐ cazul
mediatorului sanitar.

b. cauze ale conflictelor şi modul de gestionare în cadrul comunității
Nu există conflicte majore în sânul comunității. Certurile sunt pe probleme minore
şi se rezolvă repede. A existat o perioadă în urmă cu 20‐30 de ani când au fost conflicte pe
tema deținerii supremației în cartier, însă s‐au încheiat cu judecarea celor vinovați şi de
atunci nu au mai fost astfel de probleme. În general, se apreciază că nu avem de‐a face cu o
comunitate conflictuală.

Lideri informali
Deşi există un lider în comunitate, acesta nu este recunoscut decât discursiv ca lider.
Numeroase opinii exprimate au evidențiat faptul că liderul care îi reprezintă lucrează de
fapt pentru rezolvarea problemelor unui grup de apropiați şi nu pentru întreaga populație
a zonei. Comunitatea din Mimiu este relativ scindată şi nu există un actor instituțional care
să influențeze într‐o măsură semnificativă locuitorii zonei.
Nici o persoană nu a menționat un lider informal. Reprezentantul romilor din
147
comunitate în relațiile cu autoritățile locale, preşedinte al Partidei Romilor, nu se bucură de
întreaga susținere a locuitorilor din zonă.

a. activități care să implice participarea întregii comunități (ziua satului, hramul
bisericii, rezolvarea unor probleme comunitare
În cartierul Mimiu nu există activități periodice la care să participe întreaga
comunitate. Singura activitate care a necesitat implicarea unora dintre locuitori a fost
realizarea curățeniei în cartier, iar acest lucru s‐a făcut la inițiativa liderului. Oamenii au
participat nu din proprie inițiativă, ci ca urmare a solicitărilor liderului local. Relația
rezidenților cu preotul din comunitate este una de profundă ostilitate din ambele direcții.
De altfel, preotul a refuzat categoric orice discuție pe tema problemelor comunității,
afirmând că nu are ce să vorbească ʺdespre nişte hoți şi nişte leneşiʺ. Această atitudine ar
putea fi explicată prin faptul că Biserica a fost jefuită cu puțin timp înainte şi preotul acuză
comunitatea de acest lucru. Pe de altă parte, însă, locuitorii zonei nu îl percep pe preot ca
aparținând comunității, ci îl percep ca pe un intrus, deci influența Bisericii asupra
rezidenților zonei este practic inexistentă.

b. implicarea romilor în activitățile comunității
În cazul în care s‐ar elabora un proiect pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale
populației din zonă, a existat o părere unanimă cu privire la disponibilitatea acestora de a
participa la astfel de activități. Însă, dacă luăm în considerare modul în care romii se
implică în rezolvarea problemelor comunitare, trebuie menționat că nu există inițiativă la
nivel individual şi nici la nivel de vecinătate. Inițiativa pentru rezolvarea problemelor se
regăseşte la nivelul liderilor, a organizațiilor neguvernamentale care îi reprezintă şi, în mai
mică măsură, la nivelul autorităților. În general, oamenii aşteaptă să le spună cineva care e
direcția în care trebuie să meargă şi cum să acționeze, lucru pe care şi l‐au asumat diverse
organizații.

Colaborarea cu liderii romilor
Există o bună colaborare între liderul romilor şi Biroul Județean pentru Romi din
cadrul Prefecturii. De asemenea, liderul colaborează bine cu cei din cadrul Fundației
Tudor, care este cea mai activă organizație din municipiu.
Colaborarea cu Primăria se realizează în limite acceptabile, având în vedere
pozițiile diametral opuse pe care se situează cele două părți.
Atât din discuțiile purtate la Primărie, cât şi cu inspectorul şcolar, dar şi cu membrii
ai comunității reiese faptul că liderii sunt interesați de rezolvarea unor probleme fie la nivel
148
personal, fie la nivel de grup.
În Primăria Ploieşti nu există în momentul de față un asistent comunitar pe
probleme de romi, deoarece asistentul social care se ocupa de această problemă este în
concediu pentru îngrijire copil; autoritățile locale urmează să desemneze o persoană care să
se ocupe de aceste probleme. La Inspectoratul Şcolar nu există încă post de mediator şcolar.

CONCLUZII
Aşa cum am văzut pe parcursul întregului nostru demers de cunoaştere a
comunității de romi din zona Cătun–Mimiu, avem de‐a face cu o comunitate izolată atât
din punct de vedere spațial, dar şi social. Problemele cu care se confruntă comunitatea de
romi din această zonă sunt specifice comunităților de romi existente pe tot teritoriul
României, aspectele problematice fiind lipsa actelor de identitate, lipsa accesului la resurse
(materiale, sociale, culturale, educaționale), lipsa accesului la utilitățile publice.
Deşi există preocupări cu privire la derularea unor proiecte de dezvoltare în zonă,
acestea nu au adus o contribuție majoră la rezolvarea problemelor comunității. Putem
menționa o singură problemă rezolvată prin intermediul acestor proiecte, şi anume
întocmirea actelor de identitate pentru o parte din locuitorii zonei. Dar, şi cu privire la acest
aspect, rezultatele sunt mai degrabă modeste – fie din cauza imposibilității legale de a
elabora acte de identitate pentru unele persoane, fie din cauza dezinteresului manifestat de
persoanele direct interesate din cadrul comunității de romi.
Situația şcolară a copiilor din cartier este mai bună decât în urmă cu câțiva ani în
ceea ce priveşte procentul de frecventare a şcolii, însă întâlnim încă un nivel foarte ridicat
al abandonului şcolar şi rezultate şcolare de cele mai multe ori modeste.
Starea de sănătate a populației cartierului din imediata vecinătate a Rafinăriei Astra
este una precară, explicațiile pentru această stare de fapt fiind lipsa accesului la utilități,
imposibilitatea de a avea acces la medicina de familie datorită faptului că nu mai sunt
prinşi în plasa de securitate socială, lipsa de educație, dezinteresul pentru problemele ce țin
de sănătatea reproducerii.
Condițiile de locuire sunt precare. Casele sunt în principal din chirpici. Nu există un
standard după care acestea sunt construite. Există în cartier zone în care casele arată a fi
într‐o stare propice locuirii, dar există si case improprii pentru locuire – fără uşi, ferestre,
fără o sursă de încălzire. Locuințele sunt în general supraaglomerate.
În opinia majorității respondenților, fie ei autorități locale sau lideri ai comunității,
este necesar ca în această zonă să fie elaborate în primul rând programe de educație – pe
diverse domenii – iar beneficiarii acestor programe să fie atât copiii, dar mai ales părinții
acestora.

149
DELIA BOBÎRSC
RODNA

1. Descrierea localității
Situată în Nord‐Estul județului Bistrița‐Năsăud, la distanțe relativ mari față de
principalele centre urbane ale regiunii (50 km față de Bistrița şi 45 km de Năsăud), comuna
Rodna are în componență satele Rodna şi Valea Vinului. Localitatea face parte din masivul
protejat al Rodnei, care este o zonă bogată în minereuri polimetalice, piatra de var,
marmură, ape minerale. Obiective cu potențial turistic în localitate sunt Biserica Rodna
(sec. XIII) şi ruinele cetății Rodna (sec. X).

Date socio‐demografice
Localitatea Rodna are 6800 locuitori, fapt care o plasează printre cele mai populate
localități rurale din țară. Populația masculină deține o pondere de 55% în totalul populației.
Din perspectivă socio‐demografică, localitatea se caracterizează printr‐o mortalitate scăzută
de 2,2‰ şi o natalitate relativ ridicată de 8,9‰ 44. Din punct de vedere etnic, românii sunt
majoritari, deținând o pondere de 75% în totalul populației, ponderea romilor fiind de 16%,
iar cea a maghiarilor de 9%. Religia ortodoxă este majoritară (69%), fiind urmată de cea
catolică (15%), de penticostali (4%), Martorii lui Iehova (2%), iar 10% din populație este de
alte religii (reformați, baptişti, adventişti).
Comunitatea de romi din Rodna este o comunitate compactă, bine definită, practic
un cartier al Rodnei, situat la marginea satului, la vărsarea pârâului Rodniş în Someş.
Romii s‐au aşezat în Rodna ca fierari, acesta fiind meseria lor de bază. În jurul anului 1800
au apărut aurarii, care se ocupau cu spălarea nisipului aurifer din zonă. Ei aparțineau de
centrul aurifer de la Poieni şi aveau obligația de a preda întreaga cantitate de nisip aurifer.
Se mai ocupau şi cu confecționarea unor obiecte din lemn necesare în gospodărie, linguri,
suporturi pentru mămăligă, fuse, iar unii erau ceteraşi.
Evoluția demografică a minorității rome, conform recensămintelor, este una destul
de sinuoasă: la recensământul din 1743, din 255 de familii din Rodna una era de romi; la
recensământul din 1762‐1763 erau 2 familii de romi, în anul 1930 erau un număr de 288 de
romi, în 1939 ‐ erau un număr de 300 de romi, în 1956 ‐ 11 romi, iar în 1992 ‐ 74 de romi.
Constatam o scădere a numărului de romi după al doilea război mondial, iar aceste lucru
se datorează faptului că foarte mulți dintre aceştia s‐au declarat români. La ultimul
44
indicatori calculaţi la nivelul anului 2004
150
recensământ, din 2002, în Rodna existau 228 de gospodarii de romi, însumând 1002
indivizi. La nivelul primăriei, nu există o statistică disponibilă cu privire la structura pe
sexe sau vârste a populației de romi, în schimb există date privind structura confesională.
Majoritatea romilor sunt ortodocşi (98%), doar 2% fiind protestanți sau neo‐protestanți.
Rata natalității este mai ridicată decât în rândul celorlalte grupuri etnice (din totalul de 61
de născuți vii în 2004, 12 au fost romi), iar cea a mortalității uşor mai scăzută (din 15
decedați în 2004, doar 2 au fost romi), mortalitatea infantilă fiind zero în anul 2004, la
nivelul întregii comunități.
Comunitatea de romi din Rodna nu este una tradițională, cu obiceiuri, tradiții sau
port proprii, specifice romilor. Puțini dintre ei ştiu să vorbească în limba romani iar, cu
timpul, ei s‐au integrat în comunitatea locală au învățat limba şi au adoptat obiceiurile
românilor: „Nu s‐au păstrat în Rodna tradiții specifice țigăneşti. Eu am fost la jocuri şi nu ştiu să
fie ceva specific, era o învârtită mai măruntă, ziceau la horă că se joacă țigăneşte, dar nu era un joc
specific țigănesc, nu erau obiceiuri de nuntă țigăneşti, nu erau obiceiuri la înmormântare. Probabil
că au existat la început un port tradițional, dar ei au fost asimilați de restul populației, deşi ei nu s‐
au îmbrăcat nici româneşte în costum alb, nici ungureşte cu cizme, a rămas un specific al lor, dar
fără fustele astea înflorate.” (lider local, profesor)

Mediul economic
În anul 2004, în Rodna erau înregistrate un număr de 39 de unități economice, toate
având un profil neagricol. Principalele tipuri de activități economice au fost dezvoltate în
sectorul neagricol: în domeniul forestier, în comerț sau prelucrarea laptelui. Una dintre
aceste unități economice este deținută de o familie de romi şi are ca obiect de activitate
comerțul.
Din punctul de vedere al suprafeței de teren din localitate, analiza datelor culese
configurează următoarea situație: în suprafața totală de pământ a localității de 22.415 ha,
pădurea ocupă o pondere majoritară, întinzându‐se pe aproape jumătate din suprafață
(45%). O treime din suprafață e formată din păşuni şi fânețe (35%), iar terenul agricol
ocupă o pondere de 20%, din care terenul arabil are o pondere de doar 2%. În ceea ce
priveşte suprafața de teren aflată în posesia romilor, aceasta este de sub un hectar de teren
arabil.
Activitățile care decurg din exploatarea pădurii (colectarea, prelucrarea şi
comercializarea fructelor de pădure, a ciupercilor şi a plantelor medicinale, exploatarea şi
prelucrarea primară şi secundară a lemnului), din agricultură şi creşterea animalelor sunt
cele care asigură cele necesare traiului zilnic populației locale.
Deşi în ultimii 5 ani au fost făcute investiții în localitate (canalizarea, renovarea
primăriei, a şcolii) acestea nu au dus la crearea de noi locuri de muncă, întrucât proiectele
151
respective au fost realizate de firme din afara localității, cu angajați proprii. Excedentul de
forță de muncă a permis antreprenorilor să practice o politică salarială şi de angajare
dezavantajoasă pentru angajați. Salariile se situează la plafonul venitului minimului pe
economie, în plus, este foarte frecventă angajarea „la negru”, fără carte de muncă. „Au mai
fost IFT‐urile, acum s‐au desființat, locul lor a fost luat de patroni care taie şi exploatează [pădurea]
cum nu trebuie. Patronii îi exploatează pe oameni, sunt obligați să le dea minim pe economie ceea ce
e foarte puțin.” (preot). „O parte din oameni, datorită lipsei mari de bani, lucrează la negru,
lucrează pe unde pot. Nu este o activitate legală, dar oamenii neavând ce mânca... Sunt câțiva
patroni care lucrează în domeniul masei lemnoase şi au nevoie de forță de muncă, iar aceasta forță de
muncă este plătită destul de prost.” (lider local)

Forța de muncă
Ponderea populației ocupate în totalul populației localității este de 11,7%. Numărul
pensionarilor în localitate este ridicat, la 800 de salariați permanenți sunt 1326 de
pensionari. În totalul salariaților din Rodna, romii ocupă o pondere de aproximativ 7%, iar
în totalul pensionarilor ponderea etnicilor romi este de 6%, cifre apropiate de aportul
romilor în structura etnică.
Spre deosebire de populația majoritară, în cazul romilor este mai frecventă
ocuparea temporară, numărul celor care lucrează ca zilieri în agricultură sau în domeniul
forestier (68) fiind mai mare decât cel al salariaților permanenți (55).
Interviurile au relevat faptul că o bună parte dintre persoanele angajate îşi
desfăşoară activitatea în sectorul minier, în exploatațiile forestiere, în domeniul bugetar
(angajați ai instituțiilor publice: şcoli, primărie sau alte instituții locale), în comerț şi
confecții textile. Într‐o mai mică măsură, locuitorii Rodnei practică şi alte ocupații precum
prelucrarea lemnului, prelucrarea laptelui, cultivarea terenurilor, creşterea animalelor,
comercializarea diverselor bunuri produse în gospodărie, activitățile meşteşugăreşti.
Activitățile sezoniere, culegerea şi comercializarea fructelor de pădure, a ciupercilor,
reprezintă şi ele o sursă de venituri.
Analiza pe sexe a ocupării forței de muncă arată că bărbații prestează activități
aducătoare de venit în mai mare măsură decât femeile. Ei lucrează în domeniul
mineritului, în exploatarea lemnului sau agricultură, iar femeile în domeniul confecțiilor
textile, învățământ, comerț, dar cele mai multe dintre ele sunt casnice, ocupându‐se de
activitățile gospodăreşti.
Referitor la membrii comunității rome, constatăm că bărbații lucrează în aceleaşi
domenii ca şi membrii celorlalte etnii, dar femeile rome sunt ocupate în mai mică măsură
ca membrele celorlalte etnii, majoritatea lor desfăşurând activități gospodăreşti. Întrucât nu
au pământ în posesie sau folosință, romii lucrează ca zilieri în agricultură în Rodna sau în
152
localitățile învecinate. Aceste activități pe lângă faptul că sunt fluctuante, desfăşurându‐se
în principal vara şi toamna sunt şi prost plătite, asigurând cele necesare traiului o scurtă
perioadă de timp. O mică parte dintre romi (patru familii) desfăşoară activități pe cont
propriu: realizează coşuri, cotărci, mături, pe care le comercializează în Rodna şi în
localitățile învecinate. „[Romii] Trăiesc din agricultură, creşterea animalelor, muncesc de
dimineața până seara ca să poată să trăiască. Până acum a mai fost exploatarea minieră, luau un
salariu pe lună, erau salarii bunicele.” (preot)
Fenomenul migrațional, în anul 2005, nu are o mare amploare în localitatea Rodna,
în comparație cu alte localități ale țării. Doar 55 de persoane sunt plecate temporar la
muncă în străinătate, iar 35 din aceste persoane sunt de etnie romă. Veniturile obținute din
munca în străinătate asigură cele necesare traiului pentru aproximativ 10% din familiile
rămase în localitate. Destinațiile preferate de emigranți sunt Spania, Italia, Irlanda.
Privind populația romă din punct de vedere economic, putem spune că este o
populație săracă. Principalele surse de venit ale romilor sunt: pensiile, salariile, veniturile
obținute din asistență socială (venitul minim garantat, alocațiile copiilor), veniturile
obținute din muncile ocazionale (colectarea fierului vechi, colectarea fructelor de pădure, a
ciupercilor) sau migrație externă. „[Romii] Trăiesc din ajutorul social şi alocații. Tinerii de pe la
16 ani trebuie să muncească cu ziua unde se găseşte, că nu prea se găseşte tot timpul, vara se mai
duc la afine, la ciuperci. Tinerii nu se pot căsători, nu au nici unde să trăiască, nici cine să îi
întrețină. Nu îşi pot întemeia o familie pentru că nu au pe ce baza.” (lider rom)

Capitalul uman
Din analiza discuțiilor cu liderii locali, putem spune că stocul de capital uman este
redus. Majoritatea populației adulte are studii gimnaziale, o mică parte dintre locuitori au
studii liceale, iar majoritatea calificărilor au fost dobândite la locul de muncă. Analizând
statisticile şcolare, constatăm că, în sistemul de învățământ local sunt înscrişi 1041 de elevi
distribuiți în 32 de clase, din care 16 sunt clase I‐IV, iar 12 sunt V‐VIII. Un număr de 60 de
cadre didactice calificate (educatoare, învățătoare, profesori de specialitate) predau în
şcoala din localitate. Numărul copiilor de etnie romă care învăță în şcoala din Rodna,
conform datelor furnizate de statisticile şcolare, este de 19, iar, conform celor furnizate de
Primărie, este de aproximativ 158. Diferența dintre cele două surse de date apare datorită
faptului că la şcoală copii se declară români.
Rata de abandon şcolar este scăzută (1,5%), iar cea de promovare a examenului de
capacitate este ridicată, de 82%. O mică parte din absolvenții de şcoală generală urmează
cursuri liceale sau superioare. Abandonul şcolar este mai ridicat în cazul copiilor romi, din
totalul celor care au abandonat şcoala în anul şcolar 2004‐2005, jumătate au fost romi (8
elevi). Copiii romi frecventează şcoala cu regularitate în clasele primare, dar de la începutul
153
ciclului gimnazial numărul acestora începe să scadă întrucât, mai ales băieții, ajung la
vârsta când pot să lucreze împreună cu părinții la diverse activități productive. Fetele
renunță la şcoală la sfârşitul clasei a opta, acest lucru fiind determinat în multe situații de
căsătorie.
Una dintre cauzele abandonului şcolar o reprezintă problemele materiale: părinții
nu dispun de resurse financiare pentru a‐şi susține copii în şcoală. Dezinteresul față de
educație, orientarea în mai mare măsură pentru obținerea de venituri imediate şi
dobândirea mai degrabă a unor abilități practice şi mai puțin teoretice sunt alte cauze care
determină abandonarea şcolii. „[Romii] Fac activități sezoniere, îi trimit la munci diverse, destul
de grele pentru fragilitatea vârstei lor, unde află că se poate face un ban sezonier, se duce, se
angajează părintele şi îi trimit pe copii... Este o concepție educativă greşită, practic ei nu sunt
conştientizați că au nevoie de şcoală. Din strămoşi ei îşi dezvoltă nişte abilități practice cu familia, în
ultimul timp se duc în străinătate cu familia.” (director şcoală)
Pentru a creşte participarea şcolară a copiilor în general şi a celor proveniți din
familii de romilor în special, profesorii au făcut vizite la domiciliul copiilor şi au purtat
discuții cu părinții acestora pentru a‐i face să conştientizeze rolul şi importanța educației pe
termen lung. Alături de această modalitate intrinsecă de creştere a motivării participării
şcolare, s‐au folosit şi metode de constrângere prin semnarea/nesemnarea cecurilor de
alocație în cazul frecventării / nefrecventării cursurilor şcolare. „Fiecare învățător şi profesor
face vizite la domiciliu lunar, mai ales în prima parte a anului şcolar până vede că nu mai are nici o
şansă abandonează şi el lupta dacă vin până în octombrie noiembrie, în perioada de iarnă nu mai
frecventează cursurile, nu au cu ce să se îmbrace. Ei au alocații şi s‐a împământenit obiceiul la ei să
îşi ducă carnetele de cecuri la magazine şi să ia îmbrăcăminte şi mâncare. Ei vor să le semnăm
anticipat carnetele de cecuri, dar nu putem să le semnăm.” (director şcoală)
Relația dintre şcoală şi familie este apreciată, de ambele părți, profesori şi părinți, ca
fiind de colaborare şi informare reciprocă. Dificultăți de comunicare şi relaționare apar
între profesori şi părinții copiilor romi care sunt în mică măsură interesați de situația
şcolară a copiilor lor. „În general, părinții sunt foarte apropiați de şcoală şi nu îi aşteptăm numai
pe ei să vină la şcoală, am făcut o regulă ca la început de an şcolar, la şedința cu părinții ei să îşi lase
numerele de telefon şi, orice problemă se iveşte, luăm legătura cu ei, îi invităm la şcoală. Cazurile
mai dificile au fost cu romii şi cu părinții copiilor de romi care nu prea vin la solicitările noastre, nu
răspund. Vin atunci când e de luat cecurile, rechizitele şcolare şi apoi din ce în ce mai rar
frecventează şcoala. Mulți dintre ei pleacă cu ideea că vor merge cu părinții în altă parte la lucru în
Spania. Practic toate problemele sociale se învârt în jurul banului şi părinții încearcă să găsească o
modalitate de rezolvare. Ei au constat că şcoala nu le aduce în timp scurt bani şi un trai mai bun şi
îşi iau copiii şi pleacă în străinătate. (director şcoală)
Rezultatele şcolare ale copiilor romi variază de la excepționale (premiul I) până la
154
cazuri de abandon şcolar, majoritatea elevilor având rezultate şcolare medii. Toți cei care s‐
au prezentat la examenul de capacitate l‐au promovat, au fost doar cinci cazuri de ne‐
promovare prin neprezentare. Majoritatea romilor sunt absolvenți ai cursurilor gimnaziale,
doar doi elevi urmează cursurile liceale, iar la universitate este înscris un singur student de
etnie romă. „Global, copii de romi nu duc lipsă de dotare intelectuală, nu este nici o diferență, din
punctul de vedere al capacității intelectuale, între copilul de rom şi ceilalți. Singura problemă e că
poți să ai un diamant, dar, dacă nu îl şlefuieşti, nu o să strălucească. Nu e suficient să îl şlefuim noi,
trebuie să vrea şi ei, dacă nu îşi doresc, cu forța nu se poate face mare lucru. Sunt şi copii romi de
excepție, la licee, sunt educați.” (director şcoală)
Alături de obținerea unor date legate de frecventarea şcolii şi abandonul şcolar,
tematica interviurilor a urmărit identificarea principalelor probleme cu care se confruntă
instituțiile de învățământ din localitate pentru asigurarea unui cadru educațional propice
învățării. Cadrele didactice intervievate afirmă că în instituția şcolară nu se confruntă cu
probleme materiale majore care să împiedice buna desfăşurare a procesului educațional.
Transportul copiilor la şcoală era, până nu demult, o problemă, dar a fost rezolvată printr‐
un program guvernamental prin care s‐a dotat şcoala cu un autobuz.
Discriminarea reprezintă o altă temă urmărită în acest studiu. Discuțiile avute cu
directorul şcolii şi liderii romilor au relevat că romii nu sunt discriminați de colegii de
şcoală sau de muncă, păstrarea unei „distanțe” față de aceştia se datorează igienei
deficitare. La nivelul şcolii s‐au desfăşurat programe educaționale cu elevii şi părinții
pentru înțelegerea importanței igienei personale şi a gospodăriei. Eficiența acestora a fost
destul de scăzută, problemele de igienă reapărând periodic. „Unii dintre copii de români se
jenează şi nu prea vor să stea în bancă cu copiii de romi, dar asta nu pentru faptul că provin din
etnia romă, ci pentru faptul că la ei lipsa de educație merge până la o neglijență în igiena personală
şi mirosul, nu neapărat comportamentul, că acesta este acceptat.” (asistent medical)

Accesarea serviciilor medicale şi problemele de sănătate
Trei cabinete medicale, un centru de permanență, trei medici de familie şi şapte
asistente medicale asigură serviciile de sănătate pentru populația Rodnei. Majoritatea
locuitorilor sunt înscrişi la unul dintre medicii de familie şi frecventează cabinetele cu
regularitate, fiecare medic având, în medie, 40 de consultații zilnic. Cele mai frecvente boli
ale populației sunt: bolile cronice (diabet, astm bronşic), TBC‐ul (6 cazuri), hepatita (3
cazuri), virozele respiratorii, infecțiile respiratorii, bolile inimii, tensiune arterială. Aceste
boli sunt frecvente şi la etnicii romi, dar caracteristice sunt bolile generate de
subalimentație sau igiena deficitară. Principalele cauze ale îmbolnăvirii sunt: sărăcia,
condițiile precare de locuire, lipsa unei alimentații corespunzătoare. „Principala cauză este
sărăcia, sunt familii dezorganizate cu mulți copii... Lipsa de alimentație şi de curățenie, pur şi
155
simplu. De exemplu la şcoală din câți copii aveau păduchi majoritatea erau romi.” (asistent
medical)
Cadrele medicale afirmă că serviciile de sănătate din localitate sunt accesate de către
populația romă (914 înscrişi la un medic de familie) în mai mare măsură decât populația de
alte etnii. Una dintre explicații este lipsa veniturilor necesare pentru a accesa serviciile
medicale de specialitate din centrele urbane. „Romii vin mai des pentru că n‐au posibilități să
îşi cumpere medicamente, ei sunt legați de o rețetă. Vin la medicul de familie, dar nu merg la
specialişti pentru că nu au posibilități.” (medic)
Femeile rome beneficiază de servicii de planing familial gratuit. Gravidele rome se
prezintă la control doar în caz de nevoie, iar majoritatea lor nasc în maternitate, foarte
puține sunt cazurile de naşteri în centrul medical din localitate. Un alt aspect legat de
sănătate este vaccinarea copiilor sub 1 an: în 2004 au fost vaccinați majoritate a copiilor,
indiferent de etnie.
Lipsa educației igienico‐sanitară este una dintre principalele probleme cu care se
confruntă familiile de romi. Acest lucru este cauzat de lipsa din comunitate a unui
mediator sanitar şi de inexistența unor programe de educație sanitară. O minimă educație
sanitară se face în şcoală la orele de dirigenție. „Vin la medic des, de cate ori este nevoie. Copii
sub un an vin la control, majoritatea sunt vaccinați.” (asistent medical)
Pentru a îmbunătăți starea de sănătate a populației cadrele medicale menționează
necesitatea stabilirii unei strategii naționale care să aibă aplicabilitate la nivel local. Primele
lucruri care ar trebui avute în vedere sunt: creşterea nivelului de trai, asigurarea de
medicamente gratuite pentru persoanele fără venituri, dezvoltarea unor programe de
educație igienico‐sanitară.

Familie
Mariajul este încurajat în comunitate, începând de la vârsta de 16‐17 ani în cazul
fetelor şi 20‐22 de ani în cazul băieților, dar, comparativ cu alte comunități rome, nu se
practică căsătoriile aranjate de părinți încă de la vârste fragede. Cu toate acestea, în
statisticile oficiale sunt înregistrate puține căsătorii. În anul 2004 s‐a înregistrat o singura
căsătorie şi nici un divorț, deşi membrii comunității afirmă că în comunitate au avut loc
mai multe căsătorii „neoficiale”.
Natalitatea nu este ridicată în cazul membrilor comunității romilor, iar cei cu un
nivel de trai şi de educație mai ridicate nasc mai puțini copii: „Sunt care fac copii pentru că
mai e o alocație în plus, sunt care şi‐au dorit unul 2 sau 3, în general familiile tinere se limitează la
1‐2 copii, depinde de nivelul de cultură, de nivelul de trai, sunt care fac copii în prostie, au unii 12
copii.” (lider rom)
Alte aspecte care evidențiază comunitatea romilor în statisticile de la nivel local
156
vizează numărul copiilor instituționalizați care provin în totalitate din familiile de romi (9
cazuri). De asemenea, copiii cu probleme speciale de sănătate şi/sau nevoi speciale sunt de
etnie romă (16 cazuri), iar o treime din copiii proveniți din familii monoparentale sunt
romi.

Infrastructura locală
Condițiile de locuit reprezintă un indicator al nivelului de dezvoltare al unei
localități. În Rodna, majoritatea locuințelor sunt case, construite în anii ’70. Materialul
principal din care sunt construite casele este lemnul dar, în ultimii ani, s‐a folosit cărămida
şi BCA. În localitate, în perioada comunistă au fost construite câteva blocuri, care în
prezent sunt locuite de familii cu probleme sociale, în special familii de romi. Majoritatea
locuințelor au acces la utilități: rețea de apă curentă, canalizare, curent electric, telefonie
fixă, cale ferată. Străzile principale din localitate sunt asfaltate, cele secundare sunt pietruite
sau de pământ. În general, condițiile de locuit sunt bune, dar există şi cazuri de
supraaglomerare, mai ales în cazul unor locuințe ale romilor. Principalele probleme de
locuire în zonă vizează: terenul instabil, pericolul de inundații sau case cu o construcție
deficitară.
Condițiile de locuit ale romilor sunt, cu unele excepții, satisfăcătoare, având acces la
toate utilitățile disponibile în localitate. Aproximativ o treime (68) dintre locuințe sunt
racordate la rețeaua de apă curentă, restul au fost deconectați din cauza neplății facturilor.
În condiții insalubre sau locuințe supraaglomerate trăiesc aproximativ 40 de familii
rezidente în blocurile din localitate, dar această situație este particulară, nu e valabilă
pentru majoritatea membrilor comunității. „Condițiile de locuire sunt satisfăcătoare. Au apă
curentă, rețeaua de canalizare trece şi pe acolo, unii dintre ei sunt racordați la rețea. Nu au apă cei
care n‐au plătit şi le‐a fost tăiată. Cei de la blocuri locuiesc în condiții mai rele, unii nu au apă
curentă şi stau mai mulți într‐o încăpere.” (lider rom)

2. Problemele comunitare şi soluțiile de rezolvare a acestora
În urma analizei interviurile realizate cu autoritățile locale, cu liderii informali şi
liderii romilor am identificat un nucleu de probleme comune pentru toți locuitorii Rodnei,
indiferent de etnie: lipsa locurilor de muncă, lipsa unor alternative viabile la minerit,
pasivitate din partea factorilor de decizie, ineficiența programelor de reconversie
profesională, infrastructura deficitară. Acestor probleme, comunitatea romilor adaugă:
nivel de educație scăzut, posibilități scăzute de integrare pe piața muncii, probleme sociale,
igienă deficitară. Astfel, în acest capitol vom trata pe larg problemele comune ale
locuitorilor cu accent pe problemele specifice ale comunității romilor.
Ineficiența economică a mineritului şi caracterul monoindustrial al zonei constituie
157
nucleul în jurul cărora gravitează celelalte probleme. Problema fundamentală pusă de
închiderea unităților miniere nerentabile o constituie posibilitățile limitate de a ocupa un
alt loc de muncă, nu doar pentru persoanele afectate direct de restructurare prin pierderea
locului de muncă, dar şi pentru cei care lucrau în activități conexe mineritului, al căror
acces pe piața muncii s‐a restrâns considerabil. Situația se datorează în primul rând
deficitului general de locuri de muncă, dar este agravată din cauza faptului că un număr
semnificativ dintre persoanele disponibilizate sunt dificil de integrat în programe de
calificare sau/şi reconversie profesională. Această dificultate este determinată de variabile
socio‐demografice (vârstă, educație şcolară etc.), caracteristici profesionale (distanța dintre
competențele asociate calificării actuale şi competențele solicitate de orice nouă profesie),
sau constrângeri structurale (oferta scăzută de locuri de muncă).
La nivelul percepției respondenților, fie români sau romi, lipsa locurilor de muncă
este cea mai acută problemă, toate celelalte aspecte fiind considerate efecte mai mult sau
mai puțin directe ale acestui fenomen cu care se confruntă întreaga regiune. „În momentul
când omul nu are loc de muncă, de acolo în colo apar necazurile care sunt indirect destăinuite de
familii. O parte plecă să îşi găsească de lucru în străinătate, alții în țară şi datorită plecării
părintelui din familie se destramă familia. Concret nu putem să devenim noi, cei din Rodna, cei care
am avut cea mai bogata tradiție în minerit, să devenim slugi ai țărilor din centrul Europei. De aceea
este necesar să se asigure locuri de muncă în schimbul activității miniere care se va închide în
aproximativ 1‐2 ani.” (lider local). „Greutățile cu care ne confruntăm noi se confruntă toată lumea:
locuri de muncă. Dacă ai loc de muncă, ai şi bani şi poți duce un trai decent cât de cât.” (preot)
Problema ocupării este mai accentuată în cazul populației rome din cauza nivelul
educațional scăzut şi al spectrului îngust al calificărilor, care fac şi mai dificilă găsirea
unui loc de muncă sau recalificarea într‐o altă profesie. Din analiza interviurilor constatăm
că majoritatea romilor sunt muncitori sau persoane cu studii gimnaziale, iar foarte puțini
au studii medii. Calificările sunt învechite (miner, lăcătuş, meşteşugar), nu mai sunt cerute
pe piața muncii de azi. De asemenea, pregătirea profesională este scăzută, se rezumă de
obicei la şcoală profesională sau cursuri de calificare la locul de muncă, iar acest lucru nu
oferă posibilitatea de a lucra în alt domeniu decât cel de bază. Ținând cont de toate aceste
aspecte, putem spune că, pentru cei mai mulți indivizi, adaptarea la noile cerințe este
dificilă, iar schimbarea este dureroasă, de aceea participarea şi eficiența cursurilor de
recalificare este scăzută.
Nivelul scăzut de educație al părinților (maxim 8 clase) determină şi lipsa de interes
pentru educația copiilor, aceştia fiind încurajați să se orienteze spre obținerea unor
calificări care le‐ar aduce venituri imediate şi mai puțin spre urmarea cursurilor liceale sau
superioare. „Sunt oameni necăjiți care nu au unde lucra, nu au ce face, sunt oameni care ştiu
meserii, să facă cotărci, să facă mături, coşuri de nuiele, este unul care ştie să facă împletituri, dar
158
degeaba că nu avem spațiu de desfăşurare a activității.” (reprezentant romi)
Un alt motiv invocat de romi în dificultatea de a găsi un loc de muncă este lipsa
capitalului relațional. Intervievații cred că au nevoie de relații şi bani pentru găsirea unui
loc de muncă, iar în lipsa unui loc de muncă permanent, familiile de romi resimt atât
efectele financiare, cât şi cele de insecuritate şi sărăcire a relațiilor sociale. Veniturile
obținute din ajutorul de şomaj sau ajutorul social nu acoperă cele necesare unui trai decent,
fiecare încearcă să se descurce să obțină şi alte venituri din muncile agricole, din construcții
sau din diverse munci cu caracter sezonier. În principal, soluțiile parțiale sunt oferite de
munca în agricultură sau “la negru”.
Constatăm o stare de nemulțumire a intervievaților față de politica de
restructurare a locurilor de muncă acompaniată de referințele pe care le induce mai
ales lipsa unor alternative viabile. Deşi s‐au mai făcut unele investiții în zonă care
au generat locuri de muncă, acestea nu au acoperit decât în mică parte necesarul de
locuri de muncă. Dintre sectoarele economice în care s‐au creat locuri de muncă se
menționează: industria lemnului, industria de prelucrare a laptelui, comerțul.
„Mediul de afaceri este slab, locurile de muncă sunt cea mai mare problemă. Cine să vină cu maşina
să investească, daca drumurile sunt proaste? De asta nu se dezvoltă nici zona. Dacă s‐ar face
legătura peste munte cu pasul Tihuța s‐ar dezvolta zona, s‐ar dezvolta turismul.” (primar). „(...)
practic statul nu a făcut nimic, au fost 2300 la mina şi mai sunt 300 şi ceva, a fost întreprinderea
forestieră, iar toți aceşti întreprinzători au 5‐6 oameni, asta nu este industrie.” (profesor).
O altă sursă de nemulțumire este generată de lipsa de implicare activă în
rezolvarea problemelor cetățenilor, atât a autorităților locale, cât şi a celor centrale.
Nemulțumirile se referă mai ales la protecția socială şi la facilitățile spre care ar
trebui să se canalizeze unele programe investiționale în zonă. Lipsa strategiilor ține,
în opinia intervievaților, de o indiferență voită din partea guvernării. „Nu s‐a putut
face nimic, ba mai mult, au încercat acum şi se încearcă până în 2007 să se desființeze şi activitatea
minieră.” (preot)
Programele de reconversie profesională desfăşurate în ultimii ani sunt considerate
de intervievați un eşec. Insuccesul se datorează dezvoltării scăzute a sectorului privat, a
întreprinderilor mici şi mijlocii care ar fi putut crea locuri de muncă.
„Până acum s‐au făcut puține pentru că în 1997 ordonanța 22 a scos din sistem
aproximativ 500 de mineri. S‐a creat Agenția Zonelor Miniere care a servit patronii şi n‐a sprijinit
deloc minerii care au ieşit din sistem. În 1997, până în 2005, din sistem au ieşit 1000 şi ceva de
minieri, dar dintre ei nici 1% nu şi‐au găsit loc de muncă prin această agenție.” (lider local)
159
Infrastructura deficitară este o problemă frecvent menționată de cei intervievați.
Lipsa unor bune şosele de acces în zonă are drept consecință lipsa unor investiții extra‐
comunitare în Rodna.
„Cel mai important lucru pentru comuna Rodna ar fi cerința făcută de ani de zile pentru
noi, o legătură a drumului dinspre Rodna şi Cârlibaba, adică dinspre Bistrița Năsăud şi Bucovina,
în special Suceava, care ar fi cea mai mare oportunitate de a deschide locuri de muncă în zona
turistică.” (lider local)
O altă problemă a comunității rome este lipsa igienei şi a educației sanitare,
impunându‐se în acest sens o campanie susținută de promovare a acestor practici:
„Ar trebui ajutați, să fie învățați să se spele, au apă, dar nu o prea folosesc. Şi educația, ar
trebui să li se explice reguli de igienă, femeilor să li se facă o educație privind contracepția. Dar e
greu să schimbi mentalitatea, sunt care fac copii ca să beneficieze de alocație şi să trimită copii la
cerşit.” (medic)

Soluții şi alternative de dezvoltare locală
O analiză a oportunităților de dezvoltare locală în condițiile procesului de
restructurare a mineritului poate fi realizată din mai multe perspective. O primă opțiune
priveşte identificarea domeniilor economice care se pot constitui într‐o alternativă viabilă la
minerit. O a doua opțiune se focalizează pe identificarea resurselor locale care pot fi
mobilizate la nivel comunitar.
Analiza datelor calitative a dus la identificarea următoarele domenii economice
considerate de locuitorii Rodnei posibile alternative de dezvoltare comunitară: dezvoltarea
infrastructurii, industria lemnului, turism şi agro‐turism, mica industrie şi artizanat.
O posibilă soluție pentru dezvoltarea economiei locale este încurajarea
antreprenoriatului. Întreprinderile mici şi mijlocii sunt puțin dezvoltate la nivelul
județului şi primesc foarte puțin sprijin din partea administrației locale. Dar pentru un
antreprenoriat dinamic este necesară o forță de muncă bine pregătită şi flexibilă, o bună
infrastructură, telecomunicații moderne şi o rețea de servicii în domeniul afacerilor bine
pusă la punct ‐ resurse care lipsesc deocamdată din Rodna.
„Încercăm să acordăm facilități pentru oamenii de afaceri: facilități fiscale, Rodna este
declarată o zonă defavorizată, închirieri de terenuri, dar nu prea sunt interesați, nu au venit în
zonă.” (primar)
„(...) au copii mulți si pentru ei ar trebui ca cineva sa se ridice si sa creeze pentru
comunitate romilor o fabrica, o unitate pt. ceea ce ştiu sa facă: coşuri, cotărci.” (lider local)
O parte dintre intervievați consideră necesară realizarea unor parteneriate viabile
între autoritățile locale şi asociațiile/organizațiile romilor în cadrul cărora s‐ar putea
realiza programe privind creşterea şi valorizarea participării şcolare, educația igienico‐
160
sanitară, reducerea infracționalității.
„(...) proiectul trebuie susținut de toate oficialitățile din comună, începând de la primar,
şcoală, poliție, preoți. Până reuşim să conştientizăm oamenii ar trebui să facem o întâlnire la
Căminul Cultural cu părinții copiilor de romi. Nu o să vină mulți, au zis că îi informează. Poliția
trebuie să vină şi să îi conştientizeze de impactul infracțional asupra viitorului lor, nu să îi
constrângă, sunt multe cazuri de infracționalitate şi la noi în comună şi majoritatea vin din partea
romilor.” (director şcoală)
Pe ansamblu, puteam spune că posibilele soluții de ieşire din criză se aşteaptă de la
guvern, de la stat, care trebuie să creeze noi locuri de muncă, să acorde ajutoare sociale, să‐i
sprijine pe cei care doresc să lucreze în agricultură.

3. Climatul social şi mecanismele de participare civică
Autoritățile locale au fost implicate în perioada 2004‐2005 în implementarea unor
programe de dezvoltare care au avut drept scop îmbunătățirea infrastructurii locale. Un
exemplu de proiect implementat cu succes la nivel local, având ca finanțator SAPARD, a
fost construirea rețelei de canalizare locală. Contribuția comunității la acest proiect a fost
scăzută, doar beneficiarii ajutorului social au contribuit cu muncă la săpatul şanțurilor, ca
urmare a obligativității de a presta muncă în folosul comunității. Alte proiecte desfăşurate
la nivel local au fost „Construirea unei săli de sport” (proiect finanțat printr‐un program
guvernamental), „Construirea unui parc de joacă pentru copii” (finanțat de Banca
Mondială), „Dotarea, modernizarea şi eficientizarea administrației publice locale”
(finanțator PHARE).
Pentru comunitatea de romi din Rodna nu s‐a implementat nici un proiect de
dezvoltare. Liderii județeni ai romilor au luat în discuție derularea unor proiecte de
dezvoltare a comunității romilor din Rodna, dar nu au trecut de la nivelul de identificare a
problemelor la acțiuni concrete de soluționare a lor.
Parteneriatele dezvoltate la nivel local între şcoală, primărie, instituțiile medicale şi
biserică contribuie la rezolvarea cu succes a problemelor care pot apărea atât la nivelul
fiecărei dintre aceste instituții, cât şi la nivel comunitar. Un exemplu de parteneriat
instituțional este cel dezvoltat între şcoală şi primărie pentru realizarea unui film de
prezentare a situației precare a unor locuitori romi din localitate pentru a sensibiliza
autoritățile de la nivel județean. Proiectul nu a avut rezultatul scontat, întrucât romii, după
realizarea materialului video, nu au mai fost de acord ca acesta să fie prezentat autorităților
județene.
„Avem la Primărie un asistent social şi am făcut mai multe activități cu asistentul social,
chiar şi un film. Avem un DVD cu situația precară a romilor. Cu acordul lor am filmat camerele,
casele, am luat interviuri, am încercat împreună cu Primăria să trezim un interes la nivel județean.
161
Nu s‐a finalizat pentru că după ce s‐a dat caseta au fost reticenți că le‐a fost ruşine că au mizerie,
deşi în prima fază au acceptat şi când a venit o anchetă de la Bistrița nu i‐au mai lăsat să intre în
locuințe.”

Dintre proiectele comunitare desfăşurate la inițiativa şcolii, subiecții intervievați
menționează sprijinirea copiilor cu posibilități materiale reduse pentru a urma cursurile.
Activitățile desfăşurate de cadrele didactice au avut în vedere sensibilizarea elevilor să îi
ajute pe cei nevoiaşi cu haine, îmbrăcăminte, încălțăminte şi alte produse; de asemenea s‐au
asigurat gratuit rechizitele şcolare.
„Diriginții la început de an şcolar constată care sunt problemele în fiecare clasă şi de comun
acord cu copiii aduc fiecare haine, îmbrăcăminte, merg la copii acasă, în special la copii de romi, să le
ducă îmbrăcăminte şi încălțăminte. Rechizite şcolare le‐am dat, avem un program şi în toate şcolile
se dau rechizite.” (director şcoală)
Alături de aceste proiecte comunitare, cadrele didactice au inițiat un proiect pentru
a accesa un program special pentru copiii romi, dar nu s‐a întrunit numărul de beneficiari
necesari, întrucât în statisticile oficiale figurează un număr scăzut de elevi de etnie romă.
„Din păcate nici nu sunt conştienți că trebuie să îşi declare identitatea pentru că asta ar
aduce anumite programe în sprijinul lor. Chiar dacă la nivel de comună noi ştim că sunt 160 de
copii [romi], din păcate nu s‐au declarat decât 19 la şcoală. Am încercat să atragem nişte fonduri
printr‐un proiect, dar nu am câştigat proiectul pentru că numărul de copii pe care noi îi avem oficial
prin declarația lor a fost prea mic.” (director şcoală)
Referitor la desfăşurarea acestor proiecte, reprezentanții autorităților locale

menționează pasivitatea şi lipsa de inițiativă locală în rezolvarea problemelor comunitare.
Expectanța generalizată este a “ajutorului” şi acesta nu poate veni decât de la o instanță
externă (un minister, guvernul, Comunitatea Europeană, PHARE sau Banca Mondială).
Această situație este general valabilă pentru majoritatea cetățenilor indiferent de etnie.
Soluțiile identificate de subiecții intervievații pentru a reduce stare de pasivitate a
membrilor comunității şi pentru a creşte participarea civică la nivel local vizează:
implementarea unor proiecte de informare şi formare a cetăților cu privire la drepturile şi
obligațiile lor, diagnosticarea problemelor şi a posibilelor soluții de dezvoltare locală ca
urmare a derulării unor studii socio‐economice.

Participarea la luarea deciziilor
Actorii instituționali cu care interacționează cetățenii sunt, în cele mai multe dintre
cazuri, autoritățile administrației publice locale (primăria, consiliul local, serviciul public
de asistență socială). În mai mică măsură relaționează cu alte instituții locale: biserică,
162
şcoală, dispensarul. Potrivit declarațiilor liderilor formali, Primăria şi Consiliul Local
urmăresc implicare cetățenilor în procesul decizional, indiferent că este vorba despre
informarea cetățenilor, participarea la şedințe, încurajarea de a face recomandări,
participarea la diferite proiecte comunitare sau la gestionarea fondurilor. Cu toate acestea,
comportamente efective de participare şi implicare locală sunt în mai mică măsură
performate.
Implicarea comunității în realizarea colectivă a unor proiecte de interes public este
scăzută, locuitorii contactează autoritățile cu scopul rezolvării problemelor personale şi nu
comunitare. Comunitatea romilor se caracterizează prin aceeaşi stare de pasivitate prezentă
la nivelul întregii localități, doar liderul local al romilor participă la şedințe, face propuneri
şi are inițiative privind dezvoltarea comunități.
„Problemele le rezolv cu Primăria, dacă am probleme vin la primar şi îi spun. Primarul a
ajutat toată comunitatea, a făcut 3 case, i‐a ajutat cu scândura, cu lemne, cu ciment. S‐a făcut un
dig în cartierul între romi. Problemele care sunt le discut cu primarul.” (reprezentant romi)
Informarea comunității se realizează în cadrul unor şedințe publice care au loc în
fața primăriei sau a bisericii şi uneori în comunitatea de romi. Deciziile care îi privesc pe
romi le sunt comunicate acestora de către reprezentantul lor în Consiliul Local, iar uneori
chiar de către primar.
Dintre proiectele comune realizate de romi, intervievații au menționat construcția
unor locuințe, a unei fântâni, îndiguiri pentru protejarea în cazul inundațiilor. Ca urmare a
derulării proiectelor şi a rezultatelor obținute în cadrul acestora, membrii comunității
romilor au început să conştientizeze necesitatea asocierii pentru realizarea unor obiective
de interes comun.
„Am făcut o fântâna în cartierul romilor, am fost ajutați de către primărie şi acum se bea
apa de acolo.” (reprezentant romi)
„În urma cu câțiva ani au fost inundații pe râul Someş, locurile unde trebuiau asigurate
protecție oamenii au asigurat cu ce au putut. În special comunitatea, prin primar, a făcut aşa ceva.”
(lider local)
Un alt aspect de reținut vizează relațiile de rudenie care determină în mare măsură
schimburile (în bani sau în muncă) care se realizează în comunitate. La evenimentele mai
importante din viața comunității, cum sunt nunțile, înmormântările sau catastrofele
naturale, membrii comunității, indiferent de etnie, se ajută reciproc şi participă activ cu
muncă sau cu bani.
„Oamenii se ajută la nevoi mari, dacă ai un necaz ți‐l duci tu în spate cum poți. În cazuri de
incendii se mai ajută, în rest fiecare face cum poate.”
„În special ajutorul se face la înmormântări, la calamități, la nunți, la botezuri se ajută unii
pe alții.” (lider local)
163
Imaginea despre atmosfera din comunitatea, analizată prin prisma relațiilor
interumane, este una a normalității în care „unii oameni se înțeleg, alții nu”. Relațiile la
nivelul comunității sunt bune: nu există certuri, neînțelegeri deşi sunt multe etnii,
confesiuni. Solidaritatea socială, cel puțin la nivel declarativ, este ridicată. Toți cei
intervievați apreciază că oamenii din sat ar ajuta sigur pe cineva din sat care a suferit o
nenorocire.
„Cu maghiarii relațiile sunt cordiale, nu sunt în contradicție, dacă te întâlneşti cu 2
maghiari pe stradă, nu vorbesc între ei în ungureşte, ci în româneşte.” (lider rom)
„Rodna nu e foarte rasistă, e o comunitate cu români, maghiari, romi.” (lider rom)
Lideri informali
În opinia respondenților, liderii locali se identifică cu lideri formali ai localității:
primar, director de şcoală, preot, polițişti. Aceste persoane sunt considerate cinstite,
serioase, competente, bine intenționate şi respectate de întreaga comunitate, inclusiv de
romi.
„Există, primarul, preotul. Oamenii te ascultă şi îți dau dreptate, dar fac tot ce ştiu ei şi
cum vreau ei.” (preot)
„Au un lider, dar nu este bulibaşă. Se implică în rezolvarea problemelor, i se cer multe
situații şi nu îl ajută nimeni.” (director şcoala)
„Este cel care are magazin acolo, ajută oamenii necăjiți, ne dă pe cont ce au nevoie, alimente,
mâncare. Îi înțelege şi îi ajută.” (reprezentant romi)
„Oameni respectați sunt în primul rând primarul, directorii de instituții, preoții, polițiştii şi
preşedinții organizațiilor de partid.” (lider local)

COCNLUZII:
Restructurarea economică a Rodnei a însemnat, în primul rând, un declin economic al
regiunii. Numărul de salariați s‐a redus progresiv o dată cu disponibilizările din
sectorul minier. Resursele structurale ale Rodnei sunt la ora actuală mai degrabă sărace,
exceptând existența unui cadru natural care ar potența turismul, opiniile intervievaților
şi datele statistice indică un deficit de resurse. Alți factori care influențează negativ
şansele unei evoluții pozitive a situației social‐economice din zonă sunt: facilități fiscale
insuficiente, lipsa investiților străine, eficiența redusă a programelor de reconversie
profesională.
Comunitatea romilor se confruntă cu o serie de probleme legate de nivelul de trai
scăzut, capitalul educațional şi profesional scăzut, starea generală anomică în rândul
164
celor care nu au un loc de muncă (lipsa unei perspective şi o resemnare în fața
condițiilor actuale), ineficiența unor măsuri active de protecție socială.
La nivel individual, insuficiența resurselor financiare, absența unor programe coerente
pentru romi, face ca soluția aleasă prioritar de romi să fie cea a supraviețuirii pasive. S‐a
format astfel o “cultură a subzistenței”, în care internalizarea unei norme a
supraviețuirii a înlocuit norma dezirabilă a dezvoltării.
Aşteptările celor mai mulți dintre respondenți legate de responsabilitatea rezolvării
problemelor comunitare sunt orientate în primul rând spre instituții ale statului,
relevând o puternică dependență a membrilor comunității de inițiativa acestor instituții.
Astfel, autoritățile administrației publice locale sunt considerate principalele
responsabile în rezolvarea problemelor satului.
Comunitatea romă se caracterizează printr‐un nivel scăzut şi fluctuant al veniturilor,
lipsa calificărilor care să permită accesul pe piața muncii, nivel educațional scăzut, lipsă
de educație igienico‐sanitară. Astfel inițierea şi dezvoltarea unui proiect de intervenție
în comunitate ar trebui să aibă în vedere toate aceste aspecte deja menționate.
Comunitatea are o bună capacitate de implementare şi susținere a unui proiect de
dezvoltare , care are bune şanse de a fi un succes. Este necesară o mai bună colaborare
între autoritățile locale care au deja competențele necesare de accesare şi gestionare a
fondurilor extra‐comunitare şi autoritățile romilor care au nevoie să dobândească
abilitățile de obținere a fondurilor şi proiectelor disponibile pentru romi.

165
BÂRSAN ALINA

SURDUC
Surduc, centrul comunei cu acelaşi nume, este din punct de vedere al atestării
documentare un sat vechi, reconstruit însă în cea mai mare parte între anii 1950 şi 1970,
totalizând 450 de gospodării (cele 7 sate de pe raza comunei având în total 1343
gospodării). Surduc, centrul de comună, are 42% din populația comunei, cea mai mare
parte a locuitorilor stabilindu‐se în zonă după 1905, când a fost înființată mina de
exploatare.
Situat la poalele Dealului Gârboului, pe dreapta râului Someş, Surduc se
învecinează spre nord‐vest cu oraşul Jibou. Este o localitate bine plasată din punct de
vedere al căilor de transport: este la 9 km de Jibou (oraşul cel mai apropiat, cel mai
important nod de cale ferată din Sălaj), la 40 km de Zalău (reşedința județului) şi la 69 km
de Dej (jud. Cluj). În sat există stație CFR, este traversat de un drum național (DN 1H) şi
cea mai mare parte a drumurilor de pe raza localității‐comună sunt asfaltate.

Demografie
Structura populației pe vârste este relativ echilibrată, 40% constituind populația
activă. Minoritățile etnice au de asemenea o pondere mică în totalul populației, romii
constituind partea semnificativă din acest punct de vedere. Comparativ cu alte comunități
învecinate, comunitatea romă din localitatea Surduc este cea mai numeroasă ca pondere
din totalul populației. Ortodocşii reprezintă religia majoritară, iar minoritatea religioasă cea
mai importantă este reprezentată de penticostali: între aceştia, romii dețin de asemenea o
pondere importantă, religia penticostală constituind pentru ei o cale de afirmare identitară
şi o alternativă la religia celor majoritari.

Str. pe vârste 1300 Compoziției etnică Populație Gospodării
Sub 30 de ani 25% Români 1148 408
Între 30‐50 de ani 40% Romi 150 40
Peste 50 de ani 35% Maghiari 2 2

166
Surduc Comună Total biserici
Compoziție religioasă
comună
Ortodocşi 1200 3599 6
Baptişti 10 105 1
Penticostali 35 45 2
Martori ai lui Iehova 5 104 0
Atei 4 4 0
Alte confesiuni 0 0 0

Economie
Desființarea minei (care a funcționat pe perioada 1905 ‐ iunie 2005) este fenomenul
care a avut un impact economic şi social profund asupra localității: mina a atras cea mai
mare parte a locuitorilor satului, şi a fost un puternic liant între toți oamenii din zonă, dar
mai ales între români şi romi. Era totodată un factor de coeziune socială: oamenii nu țin
minte să fi avut vreodată ziua satului, însă toți intervievații menționează cu nostalgie „ziua
minerului” (eveniment la care participa toată comuna), veniturile (care asigurau atât
pentru români, cât şi pentru romi sursa unui trai decent), relațiile sociale (a contribuit
pozitiv la integrarea romilor în comunitate, la nivelarea barierelor etnice).
Ca urmare a disponibilizării celei mai mari părți a angajaților în 2002, localitatea
Surduc a fost declarată ca făcând parte dintr‐o zonă minieră defavorizată, facilitățile
acordate investitorilor având ca scop atragerea agenților economici în zonă. În prezent,
primarul comunei afirmă că sunt înscrise formal 102 de firme (care plătesc contribuția la
bugetul local), dar agenți economici care să activeze efectiv pe raza comunei sunt doar 25,
dintre care 15 în localitatea Surduc.
Dacă până în urmă cu 2 ani mineritul era activitatea preponderentă a oamenilor din
întreaga zonă (mina avea aproximativ 600 de angajați), în iunie 2005 au fost disponibilizați
ultimii 60 de angajați ai minei.
Agricultura şi prelucrarea lemnului constituie principalele activități economice din
zonă în prezent. Confecțiile, culegerea şi comercializarea ciupercilor şi plantelor medicinale
sunt activități complementare şi ocazionale în termeni de surse de venit, nefiind la nivelul
unor inițiative antreprenoriale.
Respondenții menționează că nu s‐a făcut nici o investiție pe plan economic în
ultimii 5 ani, locurile de muncă suplimentare fiind create doar de sporirea numărului de
angajați (în medie cu 20 de angajați pe an) ale firmelor deja existente (fabrica de prelucrare
a lemnului şi de prelucrare a porțelanului).
167

Forța de muncă
Majoritatea bărbaților din sat sunt pensionari de mină care au ieşit treptat cu
indemnizație sau pensionari dinainte de 1989, iar femeile, pensionare CAP. Agricultura a
devenit principala activitate a localnicilor după închiderea minei. În ce priveşte forța de
muncă salariată, 300 de membri ai comunității sunt salariați în industrie, iar 60 în servicii,
40 dintre ei făcând naveta în oraşele cele mai apropiate (40 km până la Zalău şi 9 km până
la Jibou). 40 de persoane sunt în prezent şomeri indemnizați.

Proiecte anterioare şi prezente
La nivelul comunității investigate, au fost identificate următoarele proiecte
finalizate sau aflate în derulare: proiectul de introducere a gazului în 2 sate ale comunei
(Surduc, Tihău), proiectul de reabilitare a drumului Surduc ‐ Solona, proiectul de
reabilitare a Şcolii de Arte şi Meserii, proiectul de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu.
Cel mai cunoscut proiect în localitate (singurul care a fost implementat) este cel
privitor la introducerea gazului în 2 sate ale comunei (Surduc şi Tihău), în principal
datorită numărului mare de beneficiari. Proiectele neimplementate sunt cunoscute doar la
nivelul instituției care le‐a inițiat (reprezentanții Primăriei nu cunosc existența proiectului
de reabilitare a şcolii, cei de la şcoală nu cunosc existența programului de reabilitare a
drumului Surduc – Solona, iar restul comunității nu este la curent cu nici unul din cele 2
proiecte). Nu sunt menționate încercări de colaborare a instituțiilor publice din sat în vreun
proiect (fiecare instituție se implică doar în propriile proiecte) şi nici a acestor instituții cu
vreun ONG (reprezentanții instituțiilor publice nu menționează existența vreunui ONG):
„proiecte comune... nu sunt comune, sunt ale Primăriei care angajează furnizori care să ofere
servicii.”
Grupul beneficiarilor venitului minim garantat şi angajații Centrului de Salubritate
al Primăriei constituie pentru autoritățile locale o resursă importantă de forță de muncă
implicată în aceste proiecte, în anumite cazuri chiar suplinind implicarea comunității din
Surduc (ex. reabilitarea drumului spre Solona). Proiectul de introducere a gazului metan
este cel care a antrenat cea mai mare parte a comunității, datorită numărului mare de
beneficiari implicați (80% din comunitate care a contribuit prin muncă şi prin jumătate din
valoarea proiectului). Proiectul de reabilitare a şcolii nu are nici un fel de notorietate în
rândul comunității, însă nu au fost demarate încă lucrările şi activitățile în care locuitorii
trebuie să asigure o parte din fonduri şi muncă. Un alt proiect, demarat la inițiativa unui
ONG, este cel de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu, proiect care nu are notorietate, dar nici
nu beneficiază de sprijinul instituțiilor locale sau a membrilor comunității.
168
Caracteristica acestor proiecte este o slabă incidență din punct de vedere al
implicării comunitare sau al participării civice, ele fiind restrânse ca impact la nivelul
unității care a demarat proiectul, antrenarea comunității sau colaborarea actorilor cheie
(autorități, lideri informali, membrii ai comunității) fiind în plan secundar față de
obiectivele concrete ale proiectelor.

În accepțiunea unitară a tuturor categoriilor de respondenți, în localitatea Surduc
există 2 comunități de romi, complet diferite ca istoric, cultură, relații cu ceilalți din
comunitate, accesul la servicii şi condiții de locuire.
A. Comunitatea compactă de romi, situată în zona Pielea, la periferia satului,
spre direcția Brâglez, comunitate locuită de aproximativ 50‐60 de persoane. Este vorba de o
comunitate seminomadă, care locuieşte în colonie doar pe perioada lunilor de iarnă,
cuprinzând 15 adulți şi aproximativ 35 de copii. Au venit în sat din localitatea Gârbou din
apropiere, în două valuri: perioada anilor ‘80 şi perioada anilor de după revoluție (‘92‐‘94).
Sunt priviți de restul populației (români şi romii din sat) ca având un statut de intruşi în
comunitate.

„Ăştia din colonie, când eram eu copil, că sunt de aici din sat şi am 50 de ani erau 2,3 case...şi acum
mai sunt încă 4 cocioabe pe lângă alea 2,3 case... dar s‐au înmulțit, încât am înțeles că sunt în jur de
70 de suflete. Într‐un perimetru de o jumătate de hectar. Şi vin, pleacă, vara dispar de aici, vin iarna,
peste vară se angajează la ciurdă în diverse sate... toți... că ei aşa se angajează unu, apoi mai vin încă
10 adulți, plus 40 de puradei după ei. (medic)

Descrierea comunității
Cele 5 gospodării ale comunității sunt amplasate la periferia localității Surduc, spre
direcția Brâglez – Dej, la aproximativ 1 km de centrul comunei, întreaga stradă fiind
denumită „La Pielea”. Casele sunt poziționate chiar la drumul principal, asfaltat, fiind
aşezate în continuarea gospodăriilor de pe aceeaşi stradă. În cele 5 gospodării locuiesc 7
familii de romi (50 de persoane), dintre care 15 persoane sunt adulți (7 femei şi 8 bărbați) şi
35 de copii. Actele de identitate constituie o problemă pentru această comunitate periferică
a romilor, 30 dintre ei neavând buletin sau carte de identitate, iar 6 dintre copii fiind fără
certificat de naştere.
Cauza lipsei actelor de identitate nu este, în opinia autorităților, birocrația sau lipsa
accesului la acest serviciu, ci neglijența romilor din această comunitate. Efectele acestui
fenomen constau în imposibilitatea de a beneficia de venitul minim garantat sau de unele
169
servicii medicale.

Economie
Alocația copiilor şi veniturile sezoniere din munca de văcari sau de păstori
constituie principalele surse de venit. O altă activitate aducătoare de venit este munca de
zilier. Persoanele intervievate din afara comunității menționează însă alte surse importante
de venit ale celor din comunitate, nu neapărat legale: comerțul cu cai, cămătăria şi
cerşetoria.

„Copiii îi trimitem la muncă cam de la 10 ani. A mers cu vecinul la cules de cartofi şi va primi un
săculeț de cartofi.” (membru comunitate Pielea)

„Suntem aici, de 8, 9 ani şi am o grămadă de copii. De obicei mai mergem la ciurdă, dar vara asta nu
am avut unde...i‐au pus pe alții şi am rămas aşa. Şi acum mi s‐a dus o fetiță de 10 ani la lucru să fac
ceva de mâncare.” (membru comunitate Pielea)

Un aspect important este faptul că aceştia nu beneficiază de venit minim garantat,
motivațiile fiind diferite: nu se încadrează ca venituri (fiindu‐le evaluate şi animalele
deținute), nu efectuează munca în folosul comunității şi lipsa actelor de identitate pentru
unii din membrii comunității.

Forța de muncă
Nici un membru al comunității nu are un loc stabil de muncă, fiind descrişi ca
seminomazi care „pleacă primăvara la ciurdă şi vin toamna târziu”. Nici un adult nu este
angajat, nu sunt şomeri sau navetişti.

Educație
Copiii romi din comunitatea Pielea nu frecventează şcoala şi nici nu sunt înscrişi la
şcoală, practic nici un membru al coloniei nu a beneficiat de servicii de educație. S‐a
încercat abordarea lor de către cadre didactice sau reprezentanți ai Primăriei, însă
seminomadismul în care sunt incluşi, asociat cu dezinteresul părinților față de educația
copiilor, face imposibilă orice încercare de încadrare a acestora în mediul şcolar. Adulții din
această comunitate sunt, de asemenea, fără şcoală şi nu au vreo calificare profesională.

Sănătate
Problemele care țin de serviciile medicale sunt legate în principal de lipsa evidenței
persoanelor adulte din comunitate (doar 4 dintre adulții de la Pielea sunt înscrişi la cabinet,
170
deoarece nu au calitatea de asigurat). Gravidele de etnie romă nu obişnuiesc să meargă la
cabinet pe perioada sarcinii (evidențele noilor naşteri vin de la Jibou, după ce copiii au fost
născuți). Alte probleme semnalate vizează lipsa frecventării cabinetului de către mame cu
copiii după ce aceştia au împlinit vârsta de 1 an, dar şi o frecvență scăzută a vizitelor la
cabinet de către adulții din comunitate (doar în cazul bolilor acute sau urgențe). Dincolo de
aceste probleme însă, comunitatea este caracterizată printr‐o stare de sănătate bună, o
frecvență bună a vizitelor la cabinet cu copiii sub 1 an, o bună relație cu personalul sanitar,
lipsă a avorturilor intenționate şi lipsa cazurilor de avorturi la domiciliu. Unitățile sanitare
la care populația are acces sunt cabinetul medical din Surduc (1 km distanță până în centrul
satului unde este acesta plasat) şi unități sanitare din Jibou (la 9 km, unde se deplasează de
obicei cu căruțele).

Locuire
Membrii comunității locuiesc în case din cărămidă, având curent electric dar nefiind
racordați la rețeaua de gaz. Au acces la telefon la vecinii de naționalitate română de pe
aceeaşi stradă. Principala problemă cu care se confruntă din punct de vedere al locuirii este
supraaglomerarea pe perioada iernii, fiind 50 de persoane în 5 case (acestea, deşi nu sunt
intabulate, sunt proprietatea celor din colonie).

Problemele din comunitate în viziunea cercetătorului
Respondenții au semnalat o imposibilitate a autorităților de a integra membrii
comunității în vreun program, dar şi o resemnare sau o indiferență la a mai face ceva cu
aceşti romi: profesorii sunt convinşi că un copil din colonie nu ar sta la şcoală nici măcar
două zile, iar reprezentanții autorităților că adulții din Pielea nu ar face față unui loc de
muncă stabil. Aşadar, pentru localitate, romii din Pielea nu sunt o problemă, în sensul
renunțării de a mai încerca să schimbe ceva în ceea ce‐i priveşte: punctual, problemele care
apar (conflictele cu vecinii români din cauza cailor lăsați pe recoltele oamenilor) sunt
rezolvate cu ajutorul poliției care ia câteva declarații şi atât.
Cea mai mare problemă a romilor din Pielea este însă faptul că şi‐au creat o
reputație proastă în rândul ambelor comunități ‐ şi cea de români şi cea de romi din sat:
„ăia” cum sunt denumiți cei din colonie sunt caracterizați ca fiind hoți, leneşi, prăpădiți,
mincinoşi.
În acest context, efectul negativ cel mai pregnant se răsfrânge asupra copiilor din
colonie (peste 30) care nu au nici o şansă: nu merg la şcoală, iar de la 10 ani sunt trimişi la
muncă şi la cerşit.

171
B. Comunitatea romilor din sat, răspândită printre români, de aproximativ 150
de persoane, este vorba de romi românizați, şi diferă complet de ceilalți prin condițiile de
locuire, servicii de care beneficiază, educație. Aceştia fac parte din băştinaşii satului, fiind
urmaşii unor generații întregi care au traversat toate momentele importante ale
comunității.
Înainte de înființarea CAP‐urilor, romii au primit pământuri de la boierii care
dețineau cea mai mare parte a terenurilor din zonă (cei mai mulți au primit în medie 25 de
ari, teren care le‐a fost returnat după desființarea CAP‐urilor, regăsindu‐se în cadastrul
localității)

„Când s‐a dat din reforma agrară pământ, s‐a dat la fiecare, şi au fost şi strămoşi de ai noştri care au
fost şi în război. La unii mai puțin, la alții mai mult. Şi s‐a dat câte o dunguță de pământ că atunci
nu se lucra în mină. La strămoşii noştri le‐a dat unde a fost mai rău, şi le‐a dat câte o dunguță de
pământ ca să nu moară de foame. Au fost de la noi din sat care au avut pământul lor, şi după
reforma agrară li s‐a luat... la cei săraci le‐a luat şi mai mult, că şi în ziua de azi este la fel. La romi li
s‐a dat mai puțin, pentru că oamenii înainte şi‐au lucrat pământurile cu romi, cu oamenii săraci din
sat şi din comună, şi au zis: << dacă eu îi dau la ăsta pământ, el ajunge la nivelul meu şi eu nu mai
am cu cine să lucrez pământul.>>” (membru comunitate roma din sat)

Înființarea minelor şi fabricilor a fost o perioadă în care cei mai mulți s‐au angajat la
minele de la Surduc şi Cristolțel, ei descriindu‐se ca nişte oameni cărora „le‐a plăcut
munca”. Femeile au lucrat în CAP, practic acestea au fost principalele surse de venit pentru
familii în acea perioadă.

„Pe vremea părinților, străbunicilor mei, făceau cărămizi. Erau mulți, lucrau cu lemnul, dar în
special cărămizi. Lucrau pentru ei, şi le vindeau românilor sau la alții. Pe vremea aia mulți lucrau la
boieri. Lucrau la boieri în mină, asta e interesant. Erau plătiți ca lucrători la mină. Când a plecat
boierimea a venit Imperiul Austro‐Ungar. Fiind în acest imperiu, strămoşi dintr‐ai noştri au
participat şi la războaie, au fost veterani de război. Sunt şi acuma oameni care beneficiază de câteva
pensii ca urmaşi ai veteranilor de război. Pensiile respective sunt acordate de statul ungar. Asta s‐a
întâmplat până prin anul 1930, din ‘30 încoace a fost deja... în momentul în care a început
comunismul, au început CAP‐urile, minele şi majoritatea erau ocupați în acestea: femeile multe erau
casnice, sunt unele care sunt profesoare, unele mari maestre la confecții. Părinții mei, tatăl meu este
singurul rămas dintre cei care au lucrat la mină. Majoritatea bărbaților din comunitatea romă au
fost mineri. Şi femeile majoritatea în CAP şi casnice.” (lider informal comunitate roma din sat)

Desființarea minei a făcut ca, în prezent, cea mai mare parte a bărbaților din
172
comunitatea romă din sat să fie pensionari, foşti mineri, la fel ca cea mai mare parte a
populației majoritare.
Ca tip de comunitate, reprezentanții comunității se autoidentifică sub denumirea de
„romi de sat” sau „romi romanizați”: limba comunității nu numai că nu este vorbită, dar
nici nu este cunoscută decât la nivelul celei de‐a treia generații. La fel, românii declară că
romii din sat nu mai au multe în comun cu etnia romă, că nu vorbesc limba romani şi că
nici nu prea se mai recunosc ca romi, nu au tradiții de ale lor, nu locuiesc compact, practic
fiind amestecați, răspândiți printre români. Cele două reprezentări asupra romilor din sat
(propria lor reprezentare şi cea a românilor despre ei) coincid în mare parte: ei nici nu se
prea recunosc ca romi, dar nici românii nu îi identifică automat cu romii (la mențiunea
denumirii de romi, respondenții se gândesc la cei din colonia Pielea, fiind destul de greu să
asocieze cele două comunități).

„Sunt străbunici de‐ai noştri care nu ştiu. Eu mă refer la romii care sunt băştinaşi de aici Sunt
multe neamuri de romi în general, rudari, căldărari, romi romanizați etc., dar cei de aici sunt
romanizații, între aceştia nu se poate face diferență, nu îşi poți da seama dacă sunt români sau nu.”
(Membru comunitate roma din sat)

„Romii, romii mai bine zis din Surduc, este o explicație foarte amplă în ce priveşte limba. Având în
vedere că am trăit şi trăim foarte bine cu românii, limba romani foarte puțini o cunosc, doar câteva
familii, şi chiar mulți dintre bătrâni nu o cunosc, asta dând dovadă că ne‐am romanizat.” (Lider
informal comunitate roma din sat)

„Da, la ăştia le spune la noi romi de sat, romi de sat, asta înseamnă că au lucrat împreună cu
muncitorii care au fost din comună de români. La noi nu s‐a cunoscut, dacă am ieşit din abataj sau
dacă merg în sat mie nu mi‐a spus nimeni <<cioară de rom>>. Eu dacă beau un pahar de suc, stau la
masă, mă respectă, îl respect... mă iubeşte, de multe ori ne şi țucăm eu cu celălalt. Sau dacă vine
cineva la mine aci, nu se deosebeşte treaba asta, stă la masă, poate la el este mai murdar sau e mai
sărac ca şi mine.” (Membru comunitate roma din sat)

„Este o comunitate separată de cei din sat. Ăia din Pielea îs romii. Ăla e rom. Şi celor din sat nici nu
le mai zice romi, sunt de pe la 1800 integrați, ei sunt români. Ăia (cei din Pielea) sunt scăpați
complet, nu sunt nici sub influența Primăriei, a Şcolii sau a Bisericii. Deci ăia sunt romi, ăştia sunt
de‐ai noştri.” (profesor)

Localizare geografică şi demografie
Cele 40 gospodării ale comunității sunt amplasate geografic în majoritatea zonelor
173
localității: 3 case „În uzină”, 6 case „În Căprărie”, 3 case „Sub Criptă”, 2 apartamente în
blocurile din centru, la periferia localității Surduc, 1 casă „Pe Poduri”, 19 case „La vale sau
Sub Coaste” şi alte 5 case răspândite prin sat. Aproximativ 100 de persoane sunt adulte din
totalul de 150; toți membrii acestei comunități au acte de identitate.

Economie
Romii care fac parte din comunitatea din sat au în medie câte 25 de ari de teren. La
aceasta se adaugă ca sursă principală de venit pensiile din minerit (pensia celor mai mulți
este între 3.600.000 ‐ 4.000.000 lei vechi). Cei disponibilizați din minerit au beneficiat de
indemnizații în cursul anilor trecuți (de aproximativ 150 de milioane de lei vechi). Pentru
femeile pensionare, sursa de venit este reprezentată de pensiile CAP, în timp ce pentru
populația activă există unele oportunități de activități aducătoare de venit la nivel local:
Fabrica de Lemn, depoul CFR sau croitoria.

Forța de muncă
Dintre membrii comunității, 70 sunt pensionari: bărbații sunt pensionari de mină
care au ieşit treptat cu indemnizație şi pensionari dinainte de 1989, iar femeile, cea mai
mare parte, pensionare CAP. Populația activă este reprezentată de salariații din industrie
(50) şi un număr de 10 navetişti angajați în cel mai apropiat oraş (Jibou).

„Cei din comunitatea romă din sat au locuri de muncă. Practic ei au format baza VALENESTULUI
(fabrica de lemn), ei au fost primii angajați. Şi mulți sunt şi acum. Mai sunt şi unii care au venit
din Zalău şi şi‐au cumpărat case mai ieftine în colonia minieră sau case prin sat. A îmbătrânit
populația de la noi, s‐au eliberat nişte case, pe care le‐au cumpărat ei. Încet se integrează. Niciodată
nu am văzut la noi segregare.” (profesor)

Educație
Unul dintre elementele definitorii pentru comunitate este capitalul educațional
acumulat şi valoarea pe care o acordă educației ca element de mobilitate profesională. În
general, din generația de vârstă medie, majoritatea au făcut Institutul Minier, şcoli
profesionale sau cel puțin 8 clase, iar aproximativ 20 de persoane au urmat studii
superioare (aceştia fiind plecați din sat). Bărbații au lucrat în minerit, unde s‐au calificat la
locul de muncă, la depou, şi, în ultimul timp, tinerii la fabrica de lemn. La nivelul
generației de vârstă medie, stocul de educație al femeilor rome este mai scăzut decât al
bărbaților (majoritatea lucrând înainte în CAP sau fiind casnice). În rândul romilor din sat
nu sunt copii care nu au fost dați la şcoală: sunt copii, în schimb, care nu pot continua liceul
174
sau altă formă de învățământ superior din cauza lipsei resurselor financiare. În prezent, în
cadrul comunității de etnie romă sunt 5 persoane cu studii superioare (care domiciliază în
sat), 1 student, 3 copii care în prezent sunt la liceu sau şcoli profesionale şi 10 copii care au
terminat liceul.

Sănătate
Toți romii care fac parte din comunitatea din sat sunt înscrişi la medicul din sat şi
nu există diferențe din punct de vedere al accesului la servicii medicale față de populația
majoritară: utilizează mijloace contraceptive, sunt vizitați la domiciliu, merg frecvent la
cabinet, primesc medicamente compensate şi sunt tratați satisfăcător de personalul medical
din sat.

Locuire
Membrii comunității de romi din sat sunt răspândiți în majoritatea zonelor, locuind
în case de cărămidă, 2 familii în apartamente, în cele 2 blocuri existente în localitate. Toate
locuințele au curent electric, nu au rețea de apă şi doar o singură gospodărie este conectată
la rețeaua de gaz. 4 dintre gospodăriile locuite de romi au telefon fix.
Lipsa terenului de construcție asociată cu o stare materială precară duce în cazul
multor familii rome la supraaglomerare. De asemenea, lipsa resurselor financiare pentru
încălzire este o altă problemă cu care se confruntă majoritatea familiilor de romi: nu au bani
de materiale, păduri sau resurse de încălzire şi nu sunt conectați nici la rețeaua de gaz.

„Casa mea a fost făcută în ‘36 cam aşa, am auzit eu pe bătrânul, că casa e trecută pe mine, şi acuma
recent am mai făcut o anexă vara asta, că nu mai ajungeau 2 camere la 12 persoane. O familie de 14
persoane, atâția suntem. Noi, din comunitatea de aici, toți avem acte pe case, sunt intabulate.”
(lider informal comunitate roma din sat)

„Eu am făcut casa prin anii ‘70, înainte era casa tatălui meu din voioage, eu am făcut‐o din
cărămidă, după ce m‐am angajat la mină. Şi acuma am mai făcut acolo 2 camere, că atunci când vin
acasă nu încap toți. Stăm toți ca şobolanii, că 6 şi cu 6 cât sunt nurorile şi ginerii sunt 12. Plus
nepoții, 7 nepoți. Şi cei care efectiv locuim aici suntem 9 persoane.” (membru comunitate roma
din sat)

Problemele comunității romilor din sat şi căi de rezolvare
Principala problemă a romilor din sat, la fel ca şi a comunității majoritare, este lipsa
de resurse necesare: au prea puțin pământ în proprietate şi prea puține oferte de locuri de
muncă. Este frecventă situația materială precară a familiilor cu mulți copii, care nu
175
beneficiază nici de venit minim garantat, nu au nici pământ suficient pentru întreținerea
familiei, având condiții slabe de locuire (situații de supraaglomerare cu locuințe în care se
gospodăresc 2 sau 3 familii). Aceste familii cu greu reuşesc să întrețină toți copiii la şcoală,
lipsa de resurse constituind din acest punct de vedere un element care limitează accesul
copiilor de etnie romă la forme de învățământ superioare.
Deşi ambele comunități (şi cea de români şi cea de romi) afirmă că termenul de
comunitate a romilor din sat este impropriu, datorită faptului că aceştia sunt romanizați, că
nu se pot deosebi de români şi că de fapt nu se fac diferențe în nici un fel, analiza mai în
adâncime a declarațiilor relevă faptul că această identificare completă cu comunitatea de
români este mai degrabă un deziderat al romilor. Faptul că accesul la educație, servicii
sociale, servicii medicale, locuri de muncă şi faptul de a locui între români şi de a munci cu
aceştia sunt elemente care îi determină pe respondenți să declare că relațiile de aici sunt
bune comparativ cu situația altor comunități multietnice. În realitate, în cadrul comunității
din Surduc, deşi nu se mai pune problema accesului romilor la serviciile comunitare de
bază, se fac discriminări la alte nivele: sunt şi copii romi premianți, însă, la nivelul
performanței şcolare, copiii români sunt favorizați. Toți romii din sat sunt înscrişi la
medicul de familie, dar, în privința acordării medicamentelor compensate, se fac
discriminări. Locuințele romilor sunt amplasate între cele ale românilor, dar în momentul
în care o persoană de etnie romă a intenționat să cumpere o casă pe centrul satului, românii
din zonă au fost împotrivă, astfel încât cumpărătorul de etnie romă a fost nevoit să
plătească 100 de milioane lei mai mult, pentru a putea achiziționa imobilul.

„În special cu medicina. Aici se fac multe diferențieri. De o bucată de vreme, sistemul medical merge
pe compensate. Şi avem aici o doctoriță care profită la greu de pe treaba asta. Dacă eu sunt mai
galben la față nu prea iauS compensate. Sunt mulți dintre romi care nu prea beneficiază de
compensate. Eu am vorbit cu o persoană mai în vârstă şi de un an de zile nu a primit compensate.”
(lider informal comunitate Pielea)

Cea mai pregnantă formă de marginalizare este la nivelul adunării comunității la
biserică: romii nu au locuri stabilite în biserica ortodoxă printre români. Mulți dintre ei au
ajuns să treacă la cultul penticostal, grup în care, coeziunea socială este mai mare.

„Eu am fost la biserică şi domnul meu diriginte m‐a ridicat de pe bancă ca să‐şi pună pălăria şi eram
în pod, nu îl mai auzeam pe popă, nu îl vedeam, şi am vrut să ies afară din biserică. Acolo mai erau
locuri unde să‐şi pună pălăria...” (lider informal comunitate roma din sat)

„Că noi nu am stat aici chiar de la începutul începuturilor. Câteva persoane dintre romi au locuri în
176
biserică. Nu ştiu cum s‐au alocat ele pe vremuri. Dar acum 2 ani ne‐au venit nişte rude de la Baia
Mare, frați de‐ai tatălui meu, ei sunt patroni şi oameni de vază din Baia Mare, şi, fiind obosiți la
biserică, o verişoară de‐a noastră aluat loc. Şi o vecină din celălalt bloc i‐a spus: <<te rog frumos să te
ridici că aici e locul nostru>>. Şi fata supărată i‐a spus: <<nu vezi că sunt străină în satul asta, ai
tupeul să mă ridici? Nu mă ridic>>. Şi mie mi‐a fost foarte ruşine. Dar şi ei între ei, dacă se aşează
unul pe locul altuia, fac aşa.” (lider informal comunitate roma din sat)

„Nu, că ține şi de nație. Mai sunt şi români, mult mai săraci decât noi, dar care simt că doar faptul
de a fi român îi înalță față de noi. Cu toate că de multe ori nu au ce pune pe masă, că sunt sub
nivelul mării, faptul că sunt români, gata... şi în plus multe certuri apar de aici, şi cu toate că în
comuna asta sunt mulți romi, ei sunt mai marginalizați.” (lider informal comunitate roma din
sat)

Sintetizând, cele mai importante probleme ale comunității romilor din sat sunt:
lipsa de resurse, situațiile de discriminare socială care au loc sub climatul unor relații bune
între cele două comunități şi identitatea ambiguă a membrilor comunității de romi. Există o
tendință fluctuantă între afirmarea identității de rom şi cea de rom românizat; sunt
persoane care nu se mai declară romi, care afirmă cu mândrie că nu mai ştiu limba romani,
sunt de asemenea mândri că interioarele caselor nu se deosebesc de ale românilor, că au
copii la şcoală care nu se mai deosebesc de copiii români sau că au loc căsătorii mixte între
cele două comunități.

În contextul identificării celor 3 comunități distincte (romii din sat, romii din Pielea,
românii), relațiile între acestea sunt, de asemenea, diferite. Fiecare dintre comunități se
caracterizează printr‐un nivel scăzut de coeziune socială: românii sunt descrişi ca „oameni
nu foarte uniți, care o dată cu mina au venit aici din toate părțile”; romii din sat „nu sunt uniți,
pentru că există o invidie mare între ei”, nu au nici o formă asociativă, nu există susținere
pentru un lider din interiorul comunității şi nici intenția manifestă de a se constitui ca şi o
comunitate separată (încearcă foarte mult să nu se deosebească de români şi să se disocieze
foarte mult de comunitatea de la Pielea); romii de la Pielea, fiind seminomazi, nu constituie
de asemenea o comunitate bine definită decât prin caracteristica de a împărți acelaşi spațiu
pe perioada lunilor de iarnă (nu au un lider identificabil, nu au activități comune, „îşi vede
fiecare de treaba lui”). Sunt menționate astfel unele elemente prin care romii se identifică cu
românii: „am muncit laolaltă”, „am crescut laolaltă”, „nu mai vorbim țigăneşte”, dar şi
elemente prin care romii din sat se disociază de cei de la Pielea: „ăia îs romi din ăia, răi,
177
prăpădiți, corturari, noi nu suntem cu ei”. Fiind întrebați dacă au fost perioade când relațiile
au fost bune, răspunsul celor din sat este „niciodată, noi nu ne‐am compromis”.

„Ei sunt aici dintotdeauna, de când s‐a înființat satul ăsta. Având în vedere şi centrele de muncă
care s‐au înființat aici, în special mina, s‐a închegat foarte bine relația dintre români şi romi...
niciodată, eu nu țin minte să fi fost vreo ceartă ca exemplu Hădăreni sau mai ştiu eu ce... nici vorbă.
Chiar şi căsătoriile sunt mixte în multe cazuri, au fost şi înainte şi acuma, de când mă ştiu eu.”
(lider informal al comunității roma din sat)

„Să ştiți că de fapt sunt două feluri de comunități aici. Suntem partea asta cum s‐ar zice, noi, ăştia
de peste vale, suntem românizați. Adică nu mai avem dialectul vorbitului țigăneşte. Noi nu mai
vorbim țigăneşte, aici nu se mai vorbeşte țigăneşte. Nu mai ştiu. Dar mai sunt alții care sunt
murdari, umblă cu căruțe, fură... acolo cu mustăți, stau tot aici de la gară, în comunitatea Pielea.”
(lider informal al comunității roma din sat)

„Mai avem un frate dar e dus acolo. Dar are casă bună, e dus. Cei din sat se dau mai mari, că noi nu
am avut posibilitatea să avem ce au ei... se dau mai bogați... nu se dau cu noi... Nu se spun cu noi, că
noi suntem mai săraci, şi ei mai găzdaşi... dar dacă nu ai bani, asta e...” (membru comunitate
Pielea)

„Dacă vine o fătuță din aia aci în casă, ia femeia mea chiar şi ultima felie de pâine şi i‐o dă, dar eu
nu am banii lor până e lumea în veci. Unul de ăla are câte 5 sau 600 de milioane. Azi vând un cal la
cineva şi au făcut 30 de milioane, iar eu trebuie sa stau o lună să câştig 3 milioane. Ați văzut casele
aşa dărăpănate pentru că sunt tot duşi, sunt un fel de oameni nepăsători. Oameni mizerabili.” (lider
comunitate roma din sat)

Deşi mina a fost sursa atragerii unei populații eterogene în zonă, mineritul a fost
principalul factor de coeziune şi de nivelare a diferențelor etnice între români şi romii din
sat:

„La noi cei mai mulți din zonă au lucrat aici la mină, de pe toate satele, ceea ce i‐a unit foarte mult.
Chiar şi bunicii şi străbunicii au lucrat la mină. Partea de mină care ține de noi, chiar de Surduc s‐a
închis în urmă cu 3 ani. Dar a mai fost o secție mai încolo unde au lucrat tot de la noi, însă acum am
înțeles că s‐a închis şi aceea, de vreo 2 luni. Cei mai mulți disponibilizați sunt în Surduc.”
(reprezentant autorități locale)

Aşadar, frecvența şi calitatea legăturilor dintre aceste comunități variază:
178
comunitatea romilor din sat şi cea a românilor au în comun aversiunea față de romii din
comunitatea periferică Pielea şi lipsa de unitate în interiorul propriei comunități
(neîncredere, invidie şi lipsă de comunicare). Sunt romi care menționează că apelează mai
degrabă la ajutorul unui român decât al unui semen de aceeaşi etnie. Practic o coeziune
socială mai ridicată există nu neapărat la nivel etnic, ci la nivelul altor grupuri formale sau
informale: grupul baptiştilor şi grupul penticostalilor (un lider al comunității rome afirmă
că preferă să ceară ajutorul membrilor români din aceeaşi structură confesională, sunt mai
uniți), grupul vecinilor de la blocuri, grupul mixt etnic al echipelor de fotbal etc. În ceea ce
priveşte relațiile românilor cu cele două comunități de romi, acestea se caracterizează prin
distanțare socială şi o lipsă a contactelor cu cei din Pielea şi printr‐o apropiere socială mult
mai mare față de cei din sat.

Conflicte existente între comunități
Cel mai frecvent au fost menționate problemele create de romii din zona Pielea,
generate de acțiunea repetată a acestora de a‐şi lăsa caii pe recoltele oamenilor din sat, fără
a fi vreodată sancționați. La acestea se adaugă alte fapte infracționale: furturi, cămătărie,
cerşetorie. Aceste probleme definesc aversiunea comunității săteşti (români plus romii
gospodari din sat față de romii din comunitatea periferică). Discriminările la nivelul vieții
cotidiene sunt de asemenea surse latente de conflict (nu neapărat extern manifestate): la
biserică, grupurile de credincioşi sunt separați pe bază etnică, la fel, în cadrul grupurilor
sociale, românii evită să se amestece cu membrii comunității de etnie romă. În acelaşi
context, sunt menționate fenomene de discriminare pe bază etnică în momentul candidării
pentru un loc de muncă sau în contextul distribuirii unor ajutoare sociale populației sărace
din comunitate.

Exemplele de acțiuni care să releve o viață comunitară bogată sunt puține. Un
singur program implementat până acum de autorități a implicat contribuția comunității, cel
de introducere a gazului, caz în care fiecare a lucrat la proiectul care viza propria
gospodărie.
Sunt foarte puține ocazii în care comunitatea să se întrunească: nu sunt inițiative de
acțiuni comune, nu se țin zilele satului, nici ceva similar, nu se ține hramul bisericii, iar
pentru muncile ocazionale ale comunității sunt trimişi oamenii care beneficiază de VMG,
sau sunt angajați furnizori (preotul a angajat o firmă pentru amenajarea gardului bisericii,
Primăria a angajat de asemenea muncitori pentru diverse amenajări). Atitudinea de
cooperare între oameni pare să se fi diminuat față de trecut, iar fenomenele de întrajutorare
sau de mobilizare comună în scopul realizării unui proiect colectiv să fie motivate doar de
179
o orientare pragmatică şi individualistă.

„Ziua Minerului însemna exact cum era ziua satului, adică manifestări culturale, sportive, fotbal,
toată comuna participa, absolut toți. Se ținea ori în Surduc, ori în Tihău, peste vale, la iarbă verde.
Şi participau foarte mulți oameni, se făceau anual, erau foarte mulți, că mergea mina bine şi era
mâncare, mici, bere, formații, erau şi premii, totul era finanțat de mină. Romi erau, dar nu mulți, şi
participau şi aceştia.” (reprezentant autorități locale)

„Cu donația nu prea merge. Sătenii nici nu au nici nu se implică, sunt leneşi. Oamenii din sat sunt
tare reci şi individualişti, comparativ cu celelalte comunități, sunt mai comozi. Din celelalte
comunități unde am fost, oamenii erau mai buni, mai generoşi.” (preot)

„Nu prea se ajută unii pe alții şi nu sunt foarte uniți, deoarece sunt o comunitate eterogenă. Satul a
crescut pe baza imigrației din satele vecine. Şi atunci fiecare vine... sunt mai puțini băştinaşi, că
satul a crescut mai mult după ‘45, după război. Acțiuni comunitare nu au mai deloc, tocmai asta îi
face să nu fie foarte uniți. Sunt mult veniți.” (profesor)

Singura ocazie menționată de intervievați care întruneşte cea mai mare parte a
satului este mersul la biserică duminica. De asemenea, ajutorul informal între gospodării
există doar la nivelul schimbului echitabil şi mai puțin la nivelul unor forme de voluntariat
sau ajutor dezinteresat.

„Dacă ai nevoie de un împrumut, îți spune că este bancă, du‐te la bancă... aici nu se ajută, şi fiindcă
sunt foarte puțini care au bani, practic dacă cei mai mulți oameni trăiesc din pensie... nu prea are ce
să dea.” (membru comunitate roma din sat)

„Mai iute te ajută un român decât un rom. Pentru că este ura asta între ei... de exemplu, eu mi‐am
făcut astea 2 camere în față şi nu ar fi venit unu să mă ajute şi să îi fi dat 300 de mii pe zi. Că se
gândeşte: << azi o avut şi ieri n‐o avut. Cum şi‐a făcut?>>. Dar el nu ştie cât am suferit şi cât am
tras. Şi cât am munci, şi mi‐am luat de la gură, că de multe ori ce e pe mine e şi în ladă, dar casa nu
poți să ți‐o laşi...” (membru comunitate roma din sat)

„Ca şi în satul acesta eu nu am văzut oameni aşa răi de când sunt... nu se ajută unu pe celălalt, s‐ar
mânca unul pe celălalt, dacă unu are o problemă, nu se ajută şi asta nu din cauza unui partid sau
guvern sau mai ştiu eu ce... e din cauza lor. Că s‐au înrăit. Unu are, altul nu, cel din urmă îl
invidiază pe cel care are.” (membru al comunității de români)

180
„Eu nu am nevoie. Dar dacă aş avea, nu îşi dau oamenii unul la altul. De exemplu, dacă ar veni
cineva din sat la altul de aici după 10.000 împrumut, nu ar da nimeni. Nici dacă ai nenorocire în
familie nu te ajută nimeni. Aşa, la înmormântări sau la nunți, mai dau câte o găină. Dar dacă eu i‐
am dat lui şi el îmi dă mie ca schimb, dar aşa, voluntar, să îți dea cineva, nu se întâmplă.” (membru
al comunității de români)

CONCLUZII
Atitudinea populației din sat față de comunitatea semi‐nomadă, periferică, şi față de
relațiile conflictuale cu reprezentanții acestei comunități este una de resemnare şi
indiferență. Cele două comunități sunt clar disociate şi nu există modalități de relaționare
care să ducă la o eventuală coeziune socială. Mai mult, atitudinea de resemnare este
prezentă şi la nivelul instituțiilor formale (administrație publică, şcoală, cabinet medical)
care au renunțat să mai facă vreun demers de integrare a familiilor rome periferice în orice
formă de organizare formală.
Prin contrast, la nivelul relației comunitate roma din sat ‐ comunitate a românilor
asistăm la un proces de reglare continuă a mecanismelor de interacțiune între români şi
romii din sat prin educație, prin activități comune (locuri comune de muncă, confesiune
religioasă comună, probleme comune cu care se confruntă) şi printr‐o schimbare a
mentalităților la nivel individual.
Practic, putem vorbi aşadar de două comunități de romi, distincte, una compactă,
tradițională, față de care încercările de integrare sau de asimilare au eşuat şi care este
respinsă inclusiv de comunitatea populației de aceeaşi etnie şi de o comunitate de romi
românizată, modernă, relativ eterogenă, atât din punct de vedere a locuirii, cât şi al
preocupărilor sau modului de trai. În ceea ce priveşte această comunitate, asistăm în
prezent la un proces de trecere dinspre un fenomen dezirabil al asimilării de către români,
de integrare în această comunitate majoritară (integrare care în anumite cazuri a mers până
la pierderea identității culturale sau chiar etnice) la un fenomen de identificare şi afirmare a
identității de grup şi culturale, de reîntoarcere la „cine sunt ei cu adevărat”. Liderii
informali ai acestei comunități pot constitui resurse importante pentru succesul unui
proiect care să implice această comunitate.

181
HORAȚIU RUSU

TĂLMĂCEL

Studiul de față încearcă a fi o schiță de portret a unei comunități rurale multietnice
din Transilvania secolului XXI. Tălmăcelul, o localitate situată în județul Sibiu, este o
aşezare veche, de secol XV, cu un bogat istoric al relațiilor interetnice, mai ales – aşa cum
arată documentele istorice – în ceea ce priveşte comunitățile de saşi din zonă. În prezent,
populația sa este alcătuită în majoritate din români şi o minoritate de romi ce reprezintă
sub 10% din locuitori.
Lucrarea este compusă din trei mari subcapitole: unul dedicat elementelor
structurale şi contextuale (în care se ating subiecte precum localizare, aspecte demografice,
economice şi de infrastructură, probleme generale şi strategii de rezolvare a acestora), unul
e dedicat minorității etnice şi unul relațiilor interetnice. La baza elaborării acestui studiu stă
ceea ce cercetătorii socialului numesc triangulația metodologică, adică utilizarea mai
multor căi de analiză ale aceluiaşi fenomen sau fapt social. Metodele folosite în culegerea
datelor au fost analiza documentelor, interviul semi‐structurat şi observația. Documentele
la care ne referim sunt documente oficiale ale Primăriei Tălmaciu şi documente ce
furnizează date de recensământ. Persoanele intervievate provin din spații sociale diferite,
ce apar la intersecția mai multor coordonate: ocupație (preot, medic, profesor etc.), poziția
în structura relațiilor informale (lider informal sau membru al comunității), poziția în
structura relațiilor formale de putere (reprezentant al primăriei sau membru al
comunității), apartenență etnică (român sau rom).

1. Contexte şi structură
Localizare
Tălmăcel se află în Regiunea 7 Centru, Județul Sibiu. Localitatea este situată la 25 de
km de municipiul Sibiu, în direcția S‐SE, la poalele munților Cindrel. Este uşor accesibilă cu
automobilul, pe drumul E81 de la Sibiu spre Râmnicu Vâlcea; de la ieşirea din oraşul
Tălmaciu mai sunt de parcurs 3 km pe drum asfaltat. Din punct de vedere administrativ‐
teritorial satul aparține de oraşul Tălmaciu. Până în 1948, localitatea a avut statutul de
comună, iar acum încearcă să şi‐l redobândească 45.
45
Primăria Tălmaciu se pregăteşte să ofere terenuri la marginea localităţii – 50-55 de loturi cu acces la o nouă
reţea de electricitate – pentru construcţia de case particulare şi pensiuni în speranţa creşterii numărului de
locuitori
182
Anul primei atestări scrise, conform informațiilor oferite de primărie, este 1488 sub
numele de Kystholmach (Kistalmács, Kleintalmesch, Kli‐Talmesch). Istoriografia
consemnează că localitatea Tălmăcel era una din comunele „curat româneşti” din zona
Sibiului aflate – în perioada sec. XIV–XVII – în dependență economică, juridică şi
administrativă de localitățile săseşti (Tălmăcel față de Tălmaciu, Sadu față de Cisnădie,
Poplaca față de Turnişor şi Gura Râului față de Cristian). Un localnic, făcând apel la
memoria colectivă, spune că până nu demult Tălmăcelul era „la deal”, „era sat pe plopi”.
Denumirea indică faptul că până în perioada celui de‐al doilea război mondial, cel puțin în
timpul verii, vatra satului se afla undeva mai în susul văii Tălmăcuțului, la aproximativ 2
km de vatra actuală, într‐o zonă care se numeşte Plopii Mari şi Plopii Mici. Ea este extrem
de interesantă mai ales că există şi o atestare documentară, tot din anul 1453, într‐o
diplomă a lui Ladislau al V‐lea, a vetrei unei aşezări numite Plopii.

Demografie şi stare de sănătate
Populația totală a localității este de 1225 de persoane (conform datelor de la
Primăria Tălmaciu ce se bazează pe recensământul din 2001). Se poate spune că structura
pe sexe este echilibrată, datele indicând deviațiile minore față de structura populației rurale
a României: 631 persoane de sex feminin (51,5%) şi 594 persoane de sex masculin (48,5%).
Ca apartenență religioasă, întreaga populație este ortodoxă 46.
Datele de recensământ nu furnizează informații asupra apartenenței unor locuitori
la etnia romă; din acest motiv, procentele pe care le menționăm în continuare nu sunt
regăsite în statisticile oficiale, ci sunt bazate pe percepțiile localnicilor – atât ale românilor,
cât şi romilor (hetero‐ şi auto‐ atribuire). Aşadar estimăm că din totalul populației din
localitate, aproximativ 92‐93% sunt români şi aproximativ 7‐8% sunt romi.
În prezent nu există boli specifice localității. În trecut, vârstnicii şi adulții „sufereau
de hipotiroidie (lipsa iod)” spune unul din medicii localității, dar acum situația este
remediată. Bolile cu care se confruntă medicii „țin în general de patologia vârstnicului”.
Toată populația este înscrisă la un medic de familie. Sunt şi persoane care sunt înscrise în
Sibiu sau în alte localități, dar nu foarte multe. Probleme deosebite de sănătate nu sunt:
„bolnavii cronici vin cel puțin odată pe lună la control, iar gravidele cam o dată pe lună …
numai dacă au probleme vin mai des”.

Economie şi forța de muncă
Tălmăcelul este una din localitățile de munte care nu au cunoscut colectivizarea
decât parțial. Se pare că una din ocupațiile principale, tradiționale, în localitate era
46
de altfel, în sat există o singură biserică, ortodoxă, atestată documentar în 1777
183
creşterea oilor, urmată de cea a vitelor şi cultivarea pământului. În prezent, numărul
crescătorilor de oi şi vite este mult diminuat, dar, cu toate acestea, una din principalele
activități economice – conform reprezentanților Primăriei –, pe lângă comerț, rămâne
agricultura. Datele furnizate de Primărie indică existența a 35 de unități economice, toate
neagricole (32 asociații familiale şi persoane fizice şi 3 SRL‐uri). Nu există investiții în
localitate, în afara unor pensiuni agroturistice: „pensiuni sunt vreo 8, au pliante făcute de
ele” (conform unui reprezentant al primăriei), „sunt vreo 10‐15 pensiuni… vin foarte mulți
spanioli, saşi, olandezi… chiar şi din Mexic o venit” (spune un lider informal).
Evident, posibilitățile de dezvoltare economică sunt privite diferit în funcție de
statusul şi aspirațiile fiecăruia. Atât liderii informali români, cât şi oficialitățile, văd în
agroturism principala direcție de dezvoltare: „Agroturismul va fi de bază, cred că asta e
baza cea mai mare şi, dacă vin nişte investitori serioşi, ar fi foarte bine”; „Tălmăcelul s‐ar
putea dezvolta pe turism”. În viziunea unuia din liderii informali ai romilor însă motorul
dezvoltării sunt firmele private care să creeze locuri de muncă: „zicea că acolo, pe locul ăla
gol, lângă fabrica nouă, face o fabrică de apă plată”
Conform informațiilor puse la dispoziție de la Primărie, aproximativ 48% din
populație are ca ocupație de bază agricultura, în special creşterea animalelor. Majoritatea
persoanelor apte de muncă sunt angajate, cei mai mulți dintre ei la Romanofir SA Tălmaciu
(o filatura de bumbac ce există din 1924, naționalizată în 1948 sub denumirea de Firul Roşu
Tălmaciu, care produce ața de cusut şi fire pentru țesătorie) sau Faurecia Seating Talmaciu
SRL. O mică parte din oameni lucrează, conform spuselor unui reprezentant al primăriei, la
privații din localitate (magazine – „în afară de magazine, nu sunt privați”) şi „vreo 4 familii
ştiu că lucrau la domiciliu, pentru o firmă din Sibiu, făceau arcuri”. Tot acesta spune:
„plecați în străinătate sunt câțiva, nu pot să spun exact, să spun 30, chiar au contracte de
muncă… dintre romi au fost mai demult… da’ s‐o dus aşa clandestin... acum vreo 14 ani”
Nu deținem date precise referitoare la numărul de şomeri din localitate, dar
fenomenul este extrem de răspândit, conform spuselor reprezentanților Primăriei, în
special în familiile de romi. Se pare că doar în 3‐4 familii de romi persoanele apte de muncă
sunt angajate, restul trăind din ajutorul social şi lucrând cu ziua.

Locuire şi infrastructură
Se poate spune că Tălmăcelul este un sat care a „a scăpat” de urbanizarea forțată
din perioada comunistă. Nu există blocuri în localitate. Cu excepția a patru‐cinci case din
lemn din capul satului, în care stau câteva familii de romi, locuințele sunt construite din
cărămidă. Oficialitățile declară: „probleme de locuire nu avem… putem vorbi totuşi de o
lipsă de locuințe pentru romi… ei vin să ceară că se tot înmulțesc... îs vreo 160‐200”
184
Localitatea dispune de rețea de gaze naturale, telefonie fixă şi acoperire pentru
telefonie mobilă, curent electric (şi iluminat public) şi rețea de apă. Apa este însă ne‐
potabilă. Există şi rețea de televiziune prin cablu şi se pare că majoritatea locuitorilor sunt
abonați.
Satul este legat de oraşul Tălmaciu printr‐un drum asfaltat de 3 km. Lungimea
drumului asfaltat din localitate este de 700 de metri. Aproape toate celelalte drumuri sunt
pietruite 47. Nu am reuşit să obținem o cifră exactă, am observat însă că drumul pietruit se
opreşte undeva la începutul „cartierului” sau zonei în care locuiesc cei mai mulți dintre
romi.
În localitate există un dispensar (care nu excelează ca dotări) la care doi medici au
program lunea, miercurea şi vinerea. În oraşul Tălmaciu există un Centru de Permanență la
care locuitorii Tălmăcelului au acces permanent. Personalul medical nu vede disparități
între localitatea Tălmăcel şi oraş din punct de vedere al accesului la serviciile medicale. Ei
consideră programul dispensarului din localitate suficient: „au în Tălmaciu 24 din 24
acces… oamenilor le‐ar place să bată în uşă seara la 9 că au uitat să‐şi facă polidinul… dar..
mă îndoiesc că poate să existe cineva (un medic – n.n.), din punct de vedere financiar, în
localitate”

Probleme generale ale comunității
Dificultățile cu care se confruntă populația oricărei localități rurale din România
sunt numeroase şi variate 48. Discuțiile cu diverşi membri ai comunității (atât lideri formali,
cât şi informali) şi observațiile făcute în localitate au condus la constatarea următoarele
tipuri de probleme principale:
a) Tipul A ‐ probleme administrative:
• lipsa independenței administrativ teritoriale – din toate discuțiile purtate cu
membrii comunității reiese că, în mod cert, acest element tergiversează orice
inițiativă.
• pierderea independenței administrative a şcolii – şcoala a fost de curând arondată
unui liceu din Tălmaciu, fapt ce‐i determină pe reprezentanții personalului didactic
să afirme că nu mai au nici o tragere de inimă să facă proiecte de orice natură
b) Tipul I ‐ probleme de infrastructură:
• lipsa canalizării
• lipsa drumurilor complet asfaltate
• lipsa apei potabile
47
În perioada 2001 – 2002, în programul Consiliului Judeţean derulat din fondurile M.L.P.T.L., constituit în
baza H.G. 577/1996, a fost pietruit DC 61 Tălmăcel
48
vezi Sandu (1999); Voicu M. şi Voicu B. (2006)
185
c) Tipul M ‐ probleme de mediu:
• poluarea râului determinată de lipsa unui sistem de colectare a gunoaielor pe
gospodării

Proiecte şi strategii de rezolvare
Proiectele şi strategiile de rezolvare a problemelor locuitorilor Tălmăcelului se pot
împărți în mai multe categorii în funcție de finalitatea lor şi de nivelul suportului oferit de
comunitate. Astfel, în funcție de finalitate, putem vorbi de: acțiuni realizate în trecut cu
succes, încercări de rezolvare, şi declarații de intenție. În general, în prima categorie intră
proiecte legate de tipul I de probleme (infrastructură), în a doua categorie intră proiecte
legate de tipul M de probleme (mediu), iar în a treia categorie, proiecte legate de tipul A de
probleme (administrative). În funcție de nivelul de implicare al membrilor comunității,
putem vorbi de două categorii: de tip participativ şi de tip non‐participativ.
Dintre acțiunile realizate cu succes, cele mai multe sunt inițiate şi susținute financiar
şi logistic de Primărie. Proiectele se referă în general la reabilitarea unor clădirilor aflate în
circuitul public: dispensar medical, moară, cămin cultural (2004‐prezent), dar şi la
reabilitarea rețelei de apă (2003) şi extinderea rețelei de iluminat public (2004) 49. Un
exemplu atipic de proiect în Tălmăcel a fost reabilitarea şcolii (2003‐2004) de către o firmă
privată ce a constat în zugrăvire, tencuieli şi schimbarea ferestrelor vechi cu unele noi, cu
geamuri tip termopan. Toate proiectele menționate au beneficiat de suportul membrilor
comunității, dar, indiferent de finanțator, se pare că nu a existat o implicare directă de tip
financiar sau în muncă a acestora. Nu au existat proiecte speciale dedicate comunității de
romi.
Două dintre proiectele realizate cu succes în trecut au beneficiat nu doar de
interesul, dar şi de implicarea membrilor comunității: introducerea rețelei de apă şi
pietruirea drumului comunal. Rețeaua de apă a fost de fapt introdusă de o asociație făcut
de săteni: „la apă s‐a contribuit cu bani şi cu muncă” (după cum spune unul din membrii
comunității). Proiectul a demarat în 1988 şi a fost finalizat în 1991. Această asociație a
predat rețeaua Primăriei care a reabilitat aproximativ 50% din infrastructură în 2003.
Reabilitarea prin pietruire a drumului comunal, ce a avut loc în perioada 2001‐2002 (cu
suportul financiar al Consiliului Județean), este celălalt exemplu de contribuție şi implicare
a membrilor comunității într‐un proiect de interes general: „au cărat cu căruțele piatra
lăsată de camioane” (reprezentant al primăriei)
Între strategiile pe care le‐am numit anterior încercări de rezolvare intră o altă serie
de inițiative ale Primăriei care urmăresc să soluționeze atât probleme de mediu, cât şi
49
de notat că proiectelor s-au desfăşurat în majoritate în an preelectoral şi electoral
186
dezvoltare economică. Dintre acestea enumerăm:
• declararea întregii zone a Tălmăcelului „de la drum (drumul european E85 – n.n)
până sus, zonă agroturistică, ca să se dezvolte şi ei, să acceseze fonduri”
(reprezentant al primăriei)
• solicitarea unei finanțări prin ADR 7 Centru pentru un proiect de gestionare a
deşeurilor menajere; solicitarea nu a avut succes.
• amplasarea a două mici containere de gunoi undeva în localitate care se golesc
săptămânal
Între declarațiile de intenție s‐ar înscrie dorința primăriei de a oferi terenuri la
marginea localității – „50‐55 de loturi cu acces la o nouă rețea de electricitate” (reprezentant
primărie) – pentru construcția de case particulare şi pensiuni în speranța creşterii
numărului de locuitori.

2. Minoritatea etnică: comunitatea de romi
Localizare geografică şi aspecte demografice
Satul urcă spre munte pe trei văi. Pe două din ele, la marginea localității, găsim
locuințele romilor. Aşa cum spun şi ei: „locuim în capul satului” (lider informal rom).
Există o zonă în care locuiesc doar 5‐7 familii şi o zonă în care locuiesc aproximativ 35‐37
de familii. Numărul e inexact din cauza fluctuațiilor sezoniere. Sunt câteva case (4‐5) în
care locuiesc mai multe familii şi nu e clar nici pentru cei din comunitatea de romi cine sunt
şi câți sunt. Aceştia, alături de cei mutați în localitate în ultimii 5 ani, constituie un segment
special al comunității, ei sunt „proveniții”, cei noi adică, străinii pe care nu îi cunosc, de
care se diferențiază şi în care nu au încredere.
Percepția românilor este că majoritatea romilor sunt tineri. Astfel, un localnic
spune: „mai mult de 50% sunt copii”. Unul din liderii informali ai romilor consideră la
rândul său că „80% sunt sub 40 de ani”.
Nu există probleme cu lipsa actelor de identitate. Poate mai sunt câțiva „dintre
proveniți ‐ cum spune unul din liderii informali ai comunității romilor ‐ care nu au
buletine”. Primăria se pare că solicită periodic Poliției să facă razii în zonă: „acum o lună
am cerut Poliției să facă un control să vedem care e situația” (reprezentant autoritate locală)
Există o singură situație de căsătorie sub vârsta legală, la unii dintre cei proveniți:
„mai e câte o excepție care s‐o măritat la 13 ani… da’ aia o fost una care nu o fost condusă”
(lider informal rom). În general, se apreciază că vârsta optimă de căsătorie a fetelor este 18
– 23 de ani iar a băieților 23, „după armată” (lideri informali romi). Copii e bine să fie
maxim 2 şi să fie făcuți „după căsătorie”, „când consideră” şi „când dă Dumnezeu” (lideri
informali romi)
187

Resurse economice
Munca este foarte importantă şi valorizată de liderii informali cu care am discutat.
În acest sens, unul dintre ei spune: „Noi care avem de lucru, am avut câte un sprijin… ştii
vorba aia, dacă ai bani, ai mamă şi tată”.
Se poate vorbi de patru mari categorii de romi în funcție de criteriul muncii: o
categorie de angajați cu carte de muncă, o categorie care lucrează pământul, o categorie
care fac mături şi şomerii. Cei care au loc de muncă se pare că provin doar din 3‐4 familii.
Mai sunt „4‐5 familii care fac mături şi le vând prin sate sau în târguri” (lider informal
romi). „Ăştia mai bătrânii au pământ şi‐l mai lucrează” spune unul din liderii informali ai
localității. Romii spun şi ei că sunt câteva familii care au pământ pe care‐l lucrează: „5‐6
familii mai au pământ.. de la părinți… bunicu’ o fost în război şi i‐o dat de la veterani… am
şi cumpărat” (lider informal romi).
Şomajul este foarte ridicat, majoritatea romilor trăind din „alocație, ajutor social”,
„prestează servicii pentru primărie”. Conform estimărilor noastre, probabil undeva în jur
de 85% din familii trăiesc din ajutor social. Cei mai mulți lucrau până la începutul anilor ’90
în fabrică în Tălmaciu; „Până în 1990‐1991 lucram la Firu Roşu… nu găseai romi acasă, că
erau la lucru”. Acum mulți dintre ei caută de lucru cu ziua, mai ales vara, pentru că „iarna
nu câştigi nimic” (lider informal romi).

Educație
Foarte puțini dintre romi au 10 clase, cam 5‐6 după estimările unuia dintre ei,
majoritatea au 8 clase: „acum e prima generație care merge mai sus, noi am fost cam prima
generație care am făcut şcoală şi liceu”. (lider informal romi)
În localitate există o grădiniță la care sunt înscrişi 63 de copii şi şcoală cu clasele I‐
VIII la care sunt înscrişi 90 de copii. Dintre aceştia, vreo 20 sunt romi „aşa nedeclarați din
ăştia sunt vreo 20” (reprezentant şcoală). Gradul de cuprindere şcolară este 100%, după
estimările directorului. Şi liderii informali ai comunității romilor spun: „majoritatea merg la
şcoală”.
Copiii romilor merg la şcoală la fel ca şi copiii celorlalți localnici. Percepția
motivelor e însă diferită la liderii informali ai minorității: „La şcoală merg… ştii de cornu’
şi laptele”, dar şi „copiii tre’ să meargă la şcoală… să meargă să îşi facă un viitor, să câştige
un leu mai uşor, să poată trăi… dacă dă Dumnezeu să meargă şi la liceu şi la facultate” sau
„E bine să mergi la şcoală. Fata mea e pe clasa a VII‐a şi băiatul meu e la liceu… două fete
fac la Textil la profesională, vreo 2‐3 la Independența şi unu la IPAS… nimeni nu merge
încă la facultate… băiatu’ meu o să meargă când ajunge”
Nu există probleme de neparticipare şcolară sau abandon şcolar: „nu vin la şcoală
188
doar dacă îşi ajută părinții… când e aratul, rar când lipseşte câte unul 2‐3 zile”; „mai sunt
unii preşcolari şi de la primară care dau dovadă de mai puțin interes, mai ales la romi 50,
<<n‐am venit la şcoală că o fost frig>>, dar nu e ceva de masă, ci accidental” (reprezentant
şcoală).
Şcoala are rezultate foarte bune: în 2004, promovarea la examenul de capacitate a
fost de 100%, iar în 2005 de 70%. Situația şcolară a romilor e bună în general: „cam în
fiecare an 1‐2 elevi romi mai serioşi o fost printre primii”. (reprezentant şcoală)

Sănătate
Afirmațiile romilor sunt contradictorii pe acest subiect, însă în general sunt
mulțumiți de serviciile medicale la care au acces şi relația cu personalul sanitar pare bună.
Unul din liderii informali ai romilor spune „când aude de tine, te cam respinge” şi
povesteşte cum a rămas fără bani când a fost la analize la o policlinică privată în Sibiu; dar
tot el spune „de medic este tratat fiecare cum se are cu el” şi „acum de ce să spui că nu
vine, că mă bate Dumnezeu, dacă ai o problemă, salvarea vine imediat, nu poți să zici”.
Pentru altul relațiile cu personalul medical sunt bune „medicii nu face diferență… ei îs sub
jurământul lui Hipocrate”.
După cum am avut ocazia să observăm, salonul dispensarului era plin la orele de
consultații şi lumea îşi aştepta rândul liniştită, indiferent de „etnia atribuită”. Toți romii
sunt înscrişi la un medic de familie. Cei care sunt angajați sau beneficiază de ajutor merg
cel puțin odată pe an la medic: „Romii sunt înscrişi pentru că au avut nevoie de ajutor
social” (reprezentant autoritate locală). Sunt şi unii care sunt înscrişi în Sibiu sau în alte
localități.

Locuire
În general, casele în care locuiesc romii nu se deosebesc de celelalte case din
localitate. Materialul de construcție al caselor este în principal cărămida. Sunt şi câteva case
din lemn, în care locuiesc în special „proveniții”.
Toate casele sunt construite astfel încât să aibă acces la utilitățile la care au acces şi
ceilalți săteni: rețea de apă nepotabilă, curent, electric, gaze naturale, telefonie fixă.
„Primăria a dat locuri de casă la vreo trei şi am băgat curent până sus.” (reprezentant
autoritate locală)
50
eticheta de rom este folosită de reprezentantul şcolii pentru că este unul dintre cei care au contribuit în mod
decisiv la asumarea (de tip instrumental, de altfel) acestei identităţi de către unul din absolvenţii şcolii din
localitate cu scopul de a beneficia de bursa oferită de statul român copiilor de romi înscrişi la liceu: „am avut
7-8 întâlniri cu mamă-sa până i-am lămurit să candideze la liceu pe locurile alocate romilor”.
189
Există ceva probleme cu branşamentele la rețeaua de electricitate ale unor case
pentru că, aşa cum spune unul din reprezentanții autorităților locale, „sus sunt casele de
lemn, legate ilegal la curent”, „acolo sus ne e groază să aibă loc un incendiu, că ard ca
şobolanii, că sunt improvizații de curent”. Nu cred însă că există o estimare precisă a
situației pentru că tot el spune: „jumătate nu sunt legați oficial la curent, îşi trag unii de la
alții”.
Majoritatea caselor sunt construite în perioada ’47 – ’60, dar sunt şi case mai recente.
O problemă este evidențiată de reprezentanții primăriei: „nu prea au contracte de
locuință”. Vis a vis de acest aspect, liderii informali ai romilor spun: „aproape 50% din case
sunt construite abuziv, de zeci de ani pe pământul statului” sau „80% nu au act de
proprietate… casele îs construite pe terenul Primăriei, da’ îs peste 20 de ani şi poți să devii
proprietar”.
De supraaglomerare se poate vorbi în special în cazul celor 4‐5 locuințe din lemn. În
rest, nu considerăm că există deosebiri fundamentale față condițiile în care trăiesc
majoritatea oamenilor din România: de cele mai multe ori, trei generații într‐o gospodărie.
Nu există locuințe ocupate abuziv.

Cea mai importantă problemă, aşa cum apare ea în viziunea reprezentanților
autorităților locale şi ai membrilor comunității de romi, este lipsa locurilor de muncă şi, de
aici, a resurselor necesare „traiului de zi cu zi”. Cauzele şi căile de rezolvare însă sunt
înțelese diferit. Dacă reprezentanții autorităților locale le plasează la nivel individual
(„dacă ar dori să se angajeze ar putea că sunt tineri, da’ sunt şi puturoşi”), de cealaltă parte
cauza invocată este lipsa relațiilor „tre’ să ai şi relații ca să capeți un loc de muncă”, iar
soluția este văzută în construcția de fabrici.
În ceea ce priveşte celelalte probleme cu care se confruntă comunitatea, nu mai
avem consens între cele două părți. Pentru autorități, ele sunt lipsa de legalitate a
construcției unor locuințe şi conectarea ilegală la rețeaua de electricitate. Conform
autorităților, aproape 50% din case sunt construite „abuziv” de zeci de ani pe pământul
statului şi romii nu se grăbesc să‐şi facă intabularea ca să nu plătească impozit pe pământ.
Tot la acest capitol e menționat şi cazul (foarte rar, ce e drept) unor familii ce locuiesc şi în
număr de trei într‐o casă. În ceea ce priveşte conectarea la rețeaua de electricitate,
problemele sunt generate de faptul că unii folosesc o metodă inedită de a se lega la curent
prin intermediul vecinilor.
Pentru membrii comunității, lipsa apei potabile (care de altfel e o problema generală
a localității aşa cum am arătat mai sus, fapt care justifică probabil lipsa ei de pe „lista” cu
probleme a autorităților) şi faptul că la şcoală clasa a II‐a şi a IV îşi desfăşoară orele
190
împreună sunt celelalte probleme importante.
În viziunea noastră, pe lângă lipsa locurilor de muncă, poate cea mai importantă
problemă cu care se confruntă „comunitatea” de romi din Tălmăcel este lipsa organizării şi
a conştiinței apartenenței la etnia romă. Consecința imediată a acestui fapt este că nu au
nici un reprezentant în consiliul local. După cum spune şi unul din liderii informali ai
localității „nu au bulibaşă, nu ascultă unii de alții”.

Romi sau români?
Deşi pentru multă lume întrebările sub care plasăm aceasta secțiune par un
nonsens, ele sunt justificate de percepțiile şi discursurile locuitorilor Tălmăcelului. Patru
sunt tipurile de elemente pe baza cărora se trasează în discursuri diversele granițe etnice 51:
elemente culturale (limbă, îmbrăcăminte, ocupație), markeri fizici, amplasamentul
domiciliului şi situație materială.
Cu toate că nu e foarte clar, în afară de elementele culturale – (ne)cunoaşterea limbii
romani şi portul – care sunt principale elemente ce trasează, în percepția membrilor
comunității satului, granița etnică între romi şi români, cu siguranță este vorba aici nu doar
de identități nominale diferite, ci şi de identități virtuale diferite. (Jenkins, R. 1994; 1996).
Unul dintre liderii informali ai romilor spune despre apartenența etnică: „la ăştia din
Tălmaci, cu pălării, scrie în buletin rom, la noi scrie român” şi continuă „suntem nişte romi
românizați… ştiu limba română numai şi nici aia bine”. Un altul, referindu‐se la aceeaşi
diferență spune: „[cei – n.n.] din Sibiu nu ne bagă în seamă, nu ne primesc în comunitatea
lor”. Din totalul celor aproximativ 35‐42 de familii, doar în două se ştie şi se poate vorbi
romani: „unu potcoveşte şi unu munceşte cu ziua… da’ ambii îs proveniți 52.” (lider
informal rom).
Pe de altă parte, diferența între români şi romi este mai complexă, fiind făcută în
primul rând pe baza markerilor fizici, „te vede că arăți mai aşa”, a amplasamentului
domiciliului „ăştia face diferența, oamenii din sat…. faptul că locuim în capul satului” şi
mai rar a elementelor culturale „romii sunt cam de când e satul… lucrau măturoaie şi
coşuri”(lider informal român). Identificarea pe baza markerilor fizici o fac şi românii din
localitate: îi cunoşti după „culoarea pielii” dar sunt unii despre care „nici nu zici că sunt
romi”. Identificarea pe baza localizării spațiale reiese la fel de clar şi din conversația purtată
cu o localnică:

Cercetător: „Romi aveți?”
Localnică româncă: „Avem”
51
în sensul lui F. Barth (1981)
52
adică ne-recunoscuţi ca făcând parte din comunitatea autohtonă de romi – n.n.
191
Cercetător: „Sunt mulți? Unde‐s?”
Localnică româncă: „Îs, mai în sus. Stau bine … Unii mai bine ca românii …. meri în sus ...
dincolo de Pensiunea ..… o ştii?”
Cercetător: „Au un bulibaşă?”
Localnică româncă: „Apăi ăştia‐s toți tineri… nu au. Da la cine meri că io îi ştiu cam pe
toți?”

După ce am ajuns în zona indicată tot la markerii fizici am apelat pentru a fi siguri
că ne adresăm cui trebuie.

Localnic rom: „Unde mergeți?”.
Cercetător: „la voi vin… „.
Localnic rom: (foarte interesat) „Apăi se dă ceva?”
Cercetător: „Nu… vreu să vorbesc cu bulibaşa vostru… aveți aşa ceva?”
Localnic rom: (îşi pierde brusc interesul şi devine grăbit) „Aaa ... noi n‐avem”
Cercetător: „Da cine îi mai şef aşa pe aicea?”
Localnic rom: „Păi ui acolo, meri la .….ăia de îi vezi acolo la poartă…ăia ştie de toate”

Al patrulea element de diferențiere, pe baza căruia se trasează granițele etnice între
români şi romi este situația materială. De fapt, de aici reiese că „rom” pare astăzi mai
degrabă o emblemă a situației materiale decât a „legăturilor de sânge” 53 sau culturale:
„dacă n‐ai oi, nu eşti boier…dă‐l în paştele lui de rom!” (cum spune unul din liderii
informali ai romilor) sau „numai că le zice romi da s‐au integrat din toate punctele de
vedere; nu‐s ca prin Oltenia cum zicea cineva că nu poți semăna ceva pe câmp că ăştia
toamna vin şi îți dă în cap şi îți ia” – cum spune unul din liderii informali ai localității.
Diferențierile sau granițele nu se trasează doar în exterior, ci şi în interiorul
comunității de romi. Astfel, se pot realiza diverse categorizări, dar probabil cea mai adânc
înrădăcinată în conştiința lor (a apărut în mai multe discuții) este cea de: „autohtoni” –
„proveniți” (proveniții sunt romii care, cum zice unul din liderii lor informali, se „trag din
alte părți”, care au intrat în comunitate prin căsătorie sau, pur şi simplu, „s‐au aciuit şi ei
pe acolo”; „erau mai puțini da’ o tot venit de la mama dracului” spune altul). Se pare că
„proveniții” ‐ în special cei care nu au vreo legătură directă cu cei din partea locului ‐
poartă stigmatul „străinului” pentru că sunt priviți de sus de ceilalți. „Proveniții” nu sunt
aşa „zbătători de muncă” şi unii chiar „fac şi scandal… pune muzica în geam şi o dă tare…
mă deranjează”. Diferența am sesizat‐o şi în folosirea pronumelor: „proveniții” sunt cei de
53
vezi van de Berghe, Pierre (1995)
192
la persoana a treia, sunt ei. Unul din liderii lor informali prezintă foarte sugestiv relația:
„părinții noştri o lucrat la Firu Roşu, noi eram mai moderni, mai civilizați … o venit de 4‐5
ani de zile romi de ăia răi, vin toate javrele, eu nu pot să‐i suport… stau clandestin aicea
mai sus… sunt vreo zece adunături; cam aşa, dă‐i dracu; vin şi sezonier la munte cu afinele,
lemnele… sunt bitangi de ăştia care beau, chiaună, face lucru slab, dă drumu’ la muzică”

Nu există şi nu au existat conflicte între cele „două” comunități. Am subliniat
„două” pentru că mai mulți dintre cei intervievați (fie ei lideri informali români, fie
reprezentanți ai autorităților locale) s‐au arătat mirați de interesul nostru special pentru
romi. În acest sens, e ilustrativă întrebarea care ne‐a fost adresată de unul din funcționarii
primăriei: „da ce, mai nou, acuma, se face diferență? de ce se pune problema <<ăia îs romi
şi ăştia îs români?>>” Cooperarea între romi şi români a funcționat şi pare a funcționa bine.
Unul din liderii informali români spune: „unii dintre copiii de romi mergeau la oi, da’
acum cu ajutorul ăsta [se referă la beneficiarii Legii 412 – n.n.] nici pe câmp nu mai merg;
dar sunt cinstiți şi lucrează unii… dacă există ceva sau îi rogi ceva şi ei contribuie”.
Diferențe nu există nici în ceea ce priveşte practica religioasă: „La slujbă vin şi romi, în
special de Paşti, ăştia care‐s mai… cum ați spus, stau mai bine… şi azi o fost unii” (lider
informal român). În general, romii sunt percepuți a fi foarte bine integrați: „ăştia se simt
lezați dacă te duci la ei <<Hai să îți zic cum să te speli>> … ăştia au baie”.
Există însă şi aici declarații contradictorii ale liderilor informali ai romilor. De
exemplu, unul afirmă: „(…) oamenii zic de ce să pupe romii crucea, să pupe românii
primii”; şi primăria face diferențe în opinia lui „am cerut bon de păşunat şi nu mi‐o dat, o
zis că n‐are, apăi io ce să‐i fac”. „În Sadu nu e difereță între romi şi români, aici între noi e
diferență… nu se va mărita fata cu băiat de popă”. Dar tot el continuă: „relațiile sunt
bunicele între romi şi români, pentru mine îs bune, nu există situații tensionate… bitangii
ăştia mici cu discotecile se cam ciomăgesc aşa”

În „comunitatea” de romi „invidia e mare”, cum spune unul dintre liderii lor
informali, şi, o propoziție repetată aproape obsesiv, „fiecare e pentru el”. Munca în folosul
comunității este făcută în general de persoanele care trăiesc din ajutor social. Au existat
însă şi situații în care oamenii au transportat cu căruțele balast pe câmp, să pietruiască
drumurile. Există sărbători tradiționale româneşti (cum ar fi udatul Ionilor) la care
participă întreaga comunitate a satului indiferent de etnia atribuită.
Am spune că în prezent spiritul comunitar şi inițiativa civică sunt insuficient
193
dezvoltate, mai ales ca nu am reuşit să identificăm nici un ONG care să îşi desfăşoare
activitatea în localitate. Această situație este percepută clar şi de unul din liderii informali:
„acum 15‐20 de ani când se făcea o casă se ajutau cu muncă… acum s‐a mai abandonat
chestia asta”. Romii însă, conform propriilor declarații, se mai ajută între ei cu casele, dar
chiar şi ei percep un declin al capitalului social („când era bunicu’, era altă comunitate,
erau mai uniți; se ajutau; dacă unul făcea casă se ajutau; acum nu, acum se plăteşte, toate se
întâmplă din cauza la lipsuri”). (lider informal rom)
Probabil şi lipsa stimulării acestui spirit de către reprezentanții comunității este un
factor favorizant al situației curente. De exemplu, primăria nu solicită sprijinul localnicilor
pentru activitățile ce trebuie desfăşurate în slujba comunității deoarece consideră că
dispune de suficiente forțe: „îi folosim numai pe 412” (reprezentant al primăriei)

CONCLUZII
Comunitatea de romi este nu doar acceptată şi percepută ca aparținând satului încă
de la începuturi, ci şi românizată într‐un mod natural. Atât liderii informali intervievați, cât
şi reprezentanții instituțiilor locale (cum ar fi, de exemplu, primăria, şcoala, biserica) spun
că în Tălmăcel romii sunt de când e satul: „romii sunt cam de când e satul…” (lider
informal român), „romi o fost în Tălmăcel dintotdeauna” (lider informal rom).
Localitatea descrisă de noi nu este una dintre cele cu probleme interetnice. Cu
siguranță există mici dificultăți, nemulțumiri sau suspiciuni, dar acestea nu sunt în nici un
caz generalizate şi nu se constituie în puncte de plecare pentru poziții eventual
discriminatorii. Am spune mai degrabă că Tălmăcelul este un sat unde atât romii, cât şi
românii sunt la ei acasă.

Bibliografie:
Barth, Fredrik. (1981) Ethnic group and boundaries. in Kuper, Adam (ed.) Selected
essays of Fredrik Barth, Vol. I: Process and form in social life.
London: Routledge and Kegan Paul.
Jenkins, Richard (1994) Rethinking ethnicity: identity, categorization and power, in:
Ethnic and Racial Studies, 17:2, pp. 197‐223.
Jenkins, Richard. (1996) Social Identity, London, Routledge
van de Berghe, Pierre (1995) Does Race Matter? in Nations and Nationalism. 1:3, pp. 356‐
68
Sandu, Dumitru (1999) Spațiul social al tranziției. Iaşi:Polirom
Voicu M. şi Voicu B. (2006) Satul românesc pe drumul către Europa. Iaşi:Polirom

194
CERASELA RADU

VEREŞTI, SUCEAVA

1. Prezentarea comunității
Comuna Vereşti este situată în imediata apropiere a drumului național Suceava –
Botoşani. Cel mai apropiat oraş este Suceava, la aproximativ 20 kilometri. În comună, care
este compusă din 3 sate, există stație CFR, drumuri asfaltate, dar şi drumuri pietruite şi
chiar de pământ. Infrastructura şi concentrarea relativ mare de întreprinderi stabilite în
comună înainte de 1989, majoritatea cu profil agricol, procesatori sau colectori de stat, au
făcut astfel încât să existe un proiect de sistematizare şi de transformare a Vereştiului în
oraş, proiect abandonat după 1989.

Demografie
Comuna Vereşti numără 7200 locuitori, dintre care 3450 femei şi 3750 bărbați,
conform ultimului recensământ național. Satul Hancea, în care sunt concentrați romii şi
care a făcut şi obiectul studiului de teren mai aprofundat, are 1100 locuitori, 520 persoane
de sex feminin şi 580 de sex masculin. În Hancea sunt aproximativ 260 de gospodării. Din
perspectiva compoziției etnice, satul Hancea numără, în proporții egale, români şi romi
„căldărari” (numărul căldărarilor este estimat la 600). Confesional, vereştenii sunt
ortodocşi, dar şi penticostali. Toți căldărarii, cu excepția câtorva familii, sunt penticostali.

Economie
Până în 1989 existau în comună 21 de întreprinderi. Exemple: ISCIP („creşterea şi
îngrăşarea porcilor”); FNC („nutrețuri combinate”); IAS (fermă zootehnică şi vegetală);
bază de recepție a cerealelor; SMA; centru de legume şi fructe; CSL (Centrul de semințe şi
legume); CAP. Toate aceste întreprinderi au fost înființate în satul Vereşti ‐ centru de
comună ‐ în scopul transformării comunei Vereşti în oraş. Întreprinderile atrăgeau după
sine şi un număr mare de salariați (aproximativ 630 angajați), dar şi navetişti care veneau
în Vereşti pentru a‐şi căuta loc de muncă (aproximativ 290 navetişti).
După 1990, clădirile care deserveau aceste întreprinderi au fost vândute sau
abandonate. Toate aveau dotări speciale (bucătării, hale, cale ferată etc.) care ar putea fi
folosite şi astăzi după spusele secretarului. Cele mai multe sunt însă abandonate şi
amenințate cu degradarea utilajelor. Folosirea clădirilor de către comunitate este
împiedicată de statutul incert al proprietății sau de privatizarea acestora. În acest mod,
195
proiectele autorității locale sunt limitate. Secretarul primăriei avea intenția de a folosi
clădirile fostului IAS pentru a realiza locuințe sociale, dar ele au fost achiziționate în cele
din urmă de o firmă din Suceava. De asemenea, ar fi dorit să realizeze un parteneriat
public‐privat în scopul transformării fostului Centru de semințe şi legume într‐o fabrică de
legume. Totuşi, aceste clădiri au fost cumpărate de către o firmă care actualmente
depozitează ciment şi care a distrus instalațiile în mare parte.
În localitate există telefonie fixă şi cablu TV. Rețelele au fost introduse în urmă cu
câțiva ani de către firmele respective fără suportul financiar al localității datorită zonei de
dezvoltare în care se află comuna (în proximitatea drumului Botoşani‐Suceava). Proiectele
firmelor respective au fost să realizeze rețele de telefonie şi cablu care să lege Botoşani de
Suceava, iar Vereşti a constituit localitatea de trecere. De asemenea, există parțial şi rețea de
apă şi canalizare în satul centru de comună Vereşti, dar nu există în satul Hancea, acolo
unde locuiesc romii. Rețeaua de apă şi canalizare are deja 25 ani vechime.

Forța de muncă
Satul Hancea numără în jur de 100 de salariați. Dintre aceştia, 80 sunt navetişti în
Suceava. Aproximativ 50 de persoane sunt plecate să muncească în Spania şi Italia. Doar 10
şomeri indemnizați locuiesc în Hancea. Aproape o cincime sunt pensionari (200 de
persoane) şi cea mai mare parte a comunei este ocupată în agricultură, în propriile
gospodării. Cei mai mulți dintre oamenii care au lucrat la fostele întreprinderi au rămas în
localitate, constituind o importantă resursă umană care poate fi folosită in anumite situații
care cer muncă calificată.


aşa cum sunt percepute de aşa cum sunt percepute de
autorități liderii informali
Problemele localității 1. Lipsă gaz metan 1. Lipsă rețea apă
2. Reparația stației de curentă
epurare 2. Lipsă racordare gaze
3. Extindere rețea apă 3. Lipsă canalizare
curentă
4. Amenajarea unei
gropi ecologice
5. Lipsă drum asfaltat
6. Extindere rețea
canalizare
7. Neutilizarea
196
clădirilor ale
fostelor
întreprinderi
Cea mai importantă problemă 1. Lipsa rețelei de apă Lipsa rețea apa curenta
potabilă
Soluții propuse Fonduri de coeziune Nu ştie
europeană ISPA
Resurse care pot fi mobilizate la Utilizarea clădirilor şi Primăria si oamenii
nivel comunitar dotărilor ale fostelor
întreprinderi de stat cât şi a
resurselor umane care au
lucrat acolo şi care în
prezent locuiesc în
localitate.

Una dintre problemele menționate de secretarul primăriei este amenajarea unei
gropi ecologice de gunoi. Chiar s‐a gândit la atragerea unor fonduri de coeziune europeană
ISPA. Consiliul local al localității Vereşti a adoptat o hotărâre de consiliu care prevedea
„asocierea consiliului local cu consiliul județean Suceava în vederea înființării a două gropi
de gunoi total județ, toate localitățile vor duce gunoiul acolo, vor depozita gunoiul acolo.”
(secretar primărie)
O altă problemă ar fi că satul Vereşti dispune de o serie de clădiri şi utilaje care nu
sunt utilizate. Acestea constituie resurse importante ce ar trebui valorificate prin înființarea
unor unități sociale (pentru populația defavorizată) sau unități economice (care să ofere
atât locuri de muncă, cât şi contribuții financiare semnificative).

Proiecte anterioare

Numele proiectului
Perioada de desfăşurare Depus în 2004
Activitățile desfăşurate în cadrul Obiectiv: realizarea unui drum care să facă legătura între cele
proiectului 4 sate ale comunei
Finanțator SAPARD
Contribuția comunității Participare cu muncă.
Atitudinea comunității față de Nu ştiu despre proiect.
proiect
Atitudinea romilor față de Nu ştiu despre proiect.
proiect
ONG‐uri implicate
197

Deşi s‐a făcut un studiu de fezabilitate, proiectul a fost respins de finanțatori pentru
că nu a atins punctajul necesar realizării. Unele dintre criterii erau ca drumul să nu fie
pietruit şi să fie la o distanță considerabilă de gară. Secretarul bănuieşte că proiectul a
pierdut datorită faptului că nu îndeplineau aceste criterii.
Lipsa proiectelor din localitate şi accesul limitat la fondurile județene s‐ar datora şi
apartenenței politice diferite a conducerii locale (PD), față de conducerea județeană (PSD).
La acestea se adaugă şi micile neînțelegeri între secretar şi primar.

Numele proiectului
Perioada de desfăşurare Proiectul nu a fost realizat
Activitățile desfăşurate în cadrul Racordarea la gaze naturale
proiectului
Finanțator Bugetul local
Contribuția comunității Participare cu o sumă de bani extinderea conductei de gaze in
gospodărie
Atitudinea comunității față de Au semnat că sunt de acord cu racordarea la gaze naturale
proiect dar nu au dat banii necesari pentru realizarea proiectului.
Atitudinea romilor față de Romii au fost de acord să se introducă gaze.
proiect
ONG‐uri implicate

Prin acest proiect s‐a încercat racordarea la conducta magistrală de gaz care se afla
la 5‐6 km de localitate. Primăria îşi asuma să aducă țeava de gaz în comună, iar localnicii
trebuiau să asigure banii necesari pentru racordarea propriei gospodării la rețeaua de gaze.
S‐a realizat un comitet de inițiativă şi s‐au strâns semnături, dar nu s‐au strâns banii
necesari realizării proiectului.

Potrivit relatărilor referentului juridic, romii căldărari din Vereşti sunt de pe
vremea boierului Hancea, aduşi ca robi să muncească la curtea boierului. Bulibaşa are însă
o altă versiune, mult mai plauzibilă. Potrivit acestuia, căldărarii sunt stabiliți in Vereşti în
1962. Ei erau nomazi înainte de această dată. Au fost „sedentarizați” cam în aceeaşi
perioadă a colectivizării agriculturii. Li s‐a oferit şansa să aleagă comunitatea (satul) în care
să primească teren de case. La început, ei au avut în Vereşti doar 10 case. „De atunci ne‐am
198
mai înmulțit.” (bulibaşa). Comunitatea este situată în centrul satului Hancea.

Demografie
Comunitatea de romi numără aproximativ 600 de persoane, potrivit autorităților
locale (aproximativ 350 de femei şi 250 de bărbați). Numărul persoanelor fără acte de
identitate este foarte mic: cam două persoane fără buletine şi trei fără certificate de naştere.

Economie şi forță de muncă
Ocupația de bază a căldărarilor este confecționarea căldărilor şi comercializarea
acestora, uneori la distanțe mari de Vereşti. Există însă o diviziune de gen a muncii.
Bărbații fabrică căldările, în timp ce femeile au grijă de creşterea copiilor şi participă alături
de soții lor la comercializarea produselor. Interesantă în acest sens este observația făcută de
consilierul social al primăriei din localitate: „de obicei ele [femeile] le cară [cazanele] în
spate, că ei [barbații] merg cu mâinile în buzunar înainte.”
Căldărarii migrează sezonier în țară în timpul verii pentru a‐şi vinde produsele. De
obicei, ei călătoresc în zonele muntoase unde ciobanii sunt principalii lor clienți. Vânzarea
ia de multe ori forma barterului, căldărarii acceptând schimbarea cazanelor pentru produse
precum cartofi, varză etc.: „ei se duc pentru aprovizionare. Se aprovizionează cu lemne, cu
cartofi, (…) îşi fac aprovizionarea de iarnă” (referent juridic primăria Vereşti). În schimb,
iarna confecționează cazanele şi consumă produsele achiziționate în timpul verii: „iarna
muncesc: au în casă câte o gaură în mijlocul camerei, în pământ, şi acolo îşi lucrează
cazanele.” (ibid.) Unii dintre cei care comercializează cazane au şi autoturisme cu care îşi
transportă marfa. „Majoritatea care au maşini au şi afaceri. Cine nu are maşină ia cazanul
în spate si se urcă la tren.” (ibid.)
Muncile sezoniere pe care le practică căldărarii sunt „cuantificate” de consiliul local
şi scăzute din suma venitului minim garantat, „acolo unde este cazul”: „noi le‐am spus la
venitul minim garantat că le‐am scăzut 57 RON pentru munci ocazionale, faptul că‐şi fac
cazane. Dar ei nu fac 50 RON, că dacă ar fi să‐i calculezi la nivelul la care fac ei cazane
probabil că nu s‐ar fi încadrat.” Cererile de venit minim garantat ale romilor nu au fost
acceptate de la început, ci numai după ce au existat anumite discuții şi negocieri, în care
romii au apelat la presă şi la prefectura județului Suceava: „au venit şi au făcut scandal, au
făcut scandal în presă, la prefectură, au fost la consiliul județean.” (ibid.) Totuşi,
nemulțumiri au venit şi din partea consiliului local: „ei au cerut, au făcut dosare şi după aia
nu au mai venit la muncă deoarece nu au mai avut timp. Ei muncesc cazane.” (consilier
social primarie Vereşti)
În perioada în care sunt plecați, ei practică ocazional şi munca cu ziua în agricultură
în localitățile unde îşi vând produsele. După relatările făcute de funcționarii primăriei,
199
căldărarii fac comerț fără autorizație deoarece acestea presupun costuri ridicate (în jur de 5‐
600 RON). Cei mai înstăriți dintre aceştia sunt cei care vând tablă şi fier vechi. Acest lucru
mi‐a fost relatat de către bulibaşă în momentul în care l‐am rugat să‐mi dea detalii despre
proprietarii ale căror case erau vizibil cele mai mari şi mai ostentative.
Aşadar, căldărarii nu sunt nici salariați, nici şomeri, nici pensionari, şi nici nu
figurează ca navetişti în reprezentările autorităților locale, cu toate că cel puțin 5 luni pe an
sunt itineranți. De asemenea, munca în agricultură nu constituie o ocupație dominantă
pentru ei, ci mai degrabă una ocazională, dictată de necesitățile de subzistență. Căldărarii
nu au fost angajați în întreprinderile din zonă nici înainte de 1989. În socialism, ei au
practicat aşa‐zisa economie „secundară”, „la distanță”, prin producția gospodărească de
cazane şi distribuția lor în afara comunității.

Educație şi sănătate
Între căldărari şi autorități au existat, în mod natural, întotdeauna antagonisme, în
primul rând datorită modurilor de viață foarte diferite ale căldărarilor şi „românilor”.
Instituțiile locale, în cazul Vereştiului, funcționează ca atare doar pentru populația
majoritară. Deşi în ultimii ani s‐a format la nivel național o infrastructură pentru
„integrarea” romilor prin instituții, Vereştiul, ca atâtea alte localități, nu reuşeşte să
înțeleagă problemele şi nevoile specifice ale căldărarilor, practicând excluziunea sub
diverse forme. Pe de altă parte, căldărarii s‐au obişnuit să trăiască în afara aranjamentelor
instituționale, cu câteva excepții, printre care şcolarizarea copiilor, ajutorul social de la
primărie (VMG) şi vizite la medic, în caz de nevoie. Eşecurile instituțiilor de a aborda
populația şi problemele căldărarilor vor fi sugerate în acest capitol, care se bazează pe
interviuri cu reprezentanții instituționali, dar şi cu cei ai comunității de romi.
Aflăm, aşadar, că frecvența scăzută sau abandonul şcolar îşi au originea în munca
elevilor alături de părinți, care constituie o problemă pentru participarea şcolară nu numai
în cazul romilor, ci şi al românilor. La începutul lunii septembrie, romii sunt plecați
sezonier împreună cu copiii pentru comercializarea cazanelor. Ei pleacă în mai‐iunie şi se
întorc în septembrie–octombrie. Deci o perioadă cuprinsă între două săptămâni şi o lună
copiii căldărari lipsesc de la şcoală, dar merg, spune directoarea şcolii, în localitatea în care
„îi prinde” începutul anului şcolar.
Performanțele elevilor căldărari sunt descrise de reprezentanții şcolii din
perspectiva eşecurilor şcolii survenite atunci când încearcă să‐i încorporeze pe elevi. Astfel,
căldărarii au „performanțe” atunci când învață „să scrie şi să citească” sau în disciplinele
artistice (desen, muzică etc.). „Părinții nu au bani să le cumpere cele necesare.” Abandonul
şcolar apare în mod evident şi la băieți şi la fete după căsătorie care, „conform legilor
căldărarilor,” intervine timpuriu. Există însă şi cazuri de elevi români care abandonează
200
şcoala, însă aceştia sunt mai puțini la număr. Un alt motiv de abandon la romi este vârsta
înaintată: ei ajung de obicei să se înscrie în clasa a IV‐a primară la vârsta de 14‐15 ani. „Ei
nu au înțeles că trebuie sa aibă cel puțin 8 clase, nu pare important pentru ei (...) Băieții se
străduiesc mai mult la şcoală decât fetele. Un motiv ar fi şi carnetul de conducător auto (...)
Însă fetele vin mai frecvent (un pic) decât băieții. Fetele însă abandonează şcoala mai
repede, la vârste mai mici.” (directoare scoală Vereşti). Teoretic, contacte permanente între
părinții elevilor căldărari şi şcoală există, ei „promit ca îşi trimit copiii la şcoală, dar nu îşi
respectă promisiunile. Vin mai des pentru a semna cec‐uri [de alocație pentru şcolari].”
Potrivit spuselor directoarei, în cei 15 ani de când ocupă această funcție au fost doar două
fete căldărare care au ajuns în clasa a VIII‐a. Programul de ajutorare a elevilor din mediul
rural numit „Cornul şi laptele” contribuie mult la atragerea copiilor în şcoală, mai ales în
cazul celor mici. Pe de altă parte, adulții romi sunt interesați să se alfabetizeze şi mai vin la
şcoală la cursuri speciale. Bulibaşa a cerut unei învățătoare să se formeze o clasă specială
pentru adulți, contra cost. Cererea a venit tocmai datorită problemelor de înțelegere pe care
le întâmpină romii în interacțiunile lor cu instituțiile şi mai ales pentru că însuşi bulibaşa,
când intră în contact cu diverse proceduri birocratice, este de multe ori în dificultate. De
obicei, adulții frecventează şcoala după orele oficiale de curs, în timpul iernii când stau în
localitate.
Este important să remarcăm că în Vereşti nu există clase speciale pentru elevii romi
şi nu s‐a pus niciodată problema la nivel instituțional ca romii să fie separați de români în
spațiul educațional. Potrivit directoarei şcolii, „separarea ar fi necesară la grădiniță pentru
că ei [căldărarii] sunt la o vârstă mai fragedă şi le vine mai uşor să comunice în limba lor.
La grădiniță ei nu prea vin deocamdată, dar asta i‐ar încuraja să vină.” Directoarea afirmă
că ştie aceste atitudini şi opinii din discuțiile cu părinții căldărari. Părinții elevilor căldărari
au contribuit activ cu muncă la centrala termică instalată la şcoală. A fost un grup de 40‐50
de bărbați din comunitatea de căldărari care au realizat săpăturile. Marea parte a celor care
au venit să muncească erau beneficiari ai programului „Venitul minim garantat” şi din
această cauză au fost doar căldărarii care au participat la muncile respective, românii
nefiind înscrişi în program. Acesta este un exemplu de sciziune socială între majoritate şi
minoritate în raport cu munca voluntară pentru comunitate, ale cărei consecințe nu sunt
însă clare.
Conform funcționarilor consiliului local, comunicarea cu căldărarii ar fi îngreunată
de valorile tradiționale de care aceştia se simt ataşați. Este vorba despre anumite subiecte
de natură privată care sunt refuzate în discuții de către căldărari şi în mod special de către
femei. Violența domestică, viața sexuală şi moartea sunt considerate „subiecte tabu”. În
acest fel sunt refuzate toate discuțiile legate de subminarea sau „corectarea” instituțională a
tradițiilor căldărarilor: „ce să faci dacă aşa e la noi tradiția.” Totuşi, există anumite semne
201
care dezvăluie anumite trăsături ale vieții intime de cuplu, pe care reprezentanții
instituționali ajung să le decodifice din punct de vedere cultural în viața cotidiană: „femeile
îşi taie părul şi îşi dau baticul jos pentru că bărbatul a făcut ceva rău în familie. Asta e
singura formă de protest a femeii.” (consilier social, referent juridic, primărie Vereşti)
„Valorile tradiționale” (numite astfel pentru că sunt în mare parte respinse şi neacceptate
de către majoritate) şi‐au spus cuvântul când unii dintre căldărari au ieşit din „şatră” şi şi‐
au cumpărat teren şi case într‐o zonă din apropiere: „a fost mare problemă să‐şi cumpere
pământ, să iasă din şatră. E o comunitate închisă: deci nu ieşim, nu intrăm.” (referent
juridic, consilier rom primărie Vereşti)
Secretarul primăriei consideră că o parte a acestei probleme de comunicare poate fi
rezolvată prin înființarea unei şcoli pentru romi: „ar fi în elementul lor, nu ar mai fi în
inferioritatea de a nu şti să vorbească pentru că nu s‐au dus la grădiniță. Ei vorbesc în
limba lor, românii zâmbesc.” Acest lucru indică faptul că autoritățile din Vereşti, ca multe
alte cazuri din România, au ele însele probleme de reprezentare a problemelor căldărarilor
şi, mai mult, există multe tendințe contradictorii de a vorbi şi acționa, simultan, atât pentru
„integrarea” romilor, cât şi pentru „segregarea” lor instituțională. Căldărarii, potrivit
autorităților, au probleme de înțelegere a procedurilor birocratice: „e foarte dificil de lucrat
cu ei pentru că nu înțeleg; le explici de 20 de ori acelaşi lucru şi apoi a 21‐a oară te întreabă
acelaşi lucru.” (consilier social primărie Vereşti). Secretarul a încercat să realizeze o minimă
pregătire pentru aceştia. I‐a îndemnat să meargă la şcoală, să facă o cerere, „şi au început să
mai învețe.” O strategie des adoptată de căldărari pentru a nu fi „păcăliți” în interacțiunile
lor cu birocrația instituțională locală este aceea de a merge în grupuri mari atunci când vor
să rezolve o problemă: „când merg undeva, merg câte 30‐40 odată. Nu o să vedeți căldărar
mergând singur. Dacă merg cu femeia la spital, merge tot familionul, 10‐15, câți sunt; dacă
se duc la prefectură, tot atâția pleacă, dacă se duc la piață tot atâția pleacă.” (consilier social
primărie Vereşti). „Ei, când merg în grup, ei merg pentru că, ce zic: creează forță şi ştiu
sigur că persoana respectivă s‐ar putea să intre în panică şi nu are să îi facă nimic rău. Este
o formă de apărare, nu că sunt agresivi. Asta am depistat noi.” (referent juridic)
„Stăneştii” (Stănescu fiind numele de familie cel mai des întâlnit la căldărari) vin şi
de 2‐3 ori pe săptămână la medic, mai ales familiile cu copii mici. Adulții vin la medic
pentru problemele lor mai rar, de cel mult două ori pe lună. În general, căldărarii „vin mai
des decât ar trebui.” (asistent medical Vereşti). Multă vreme, ei nu au vrut să vină la medic,
„acum însă s‐a schimbat mentalitatea pentru că noi am vorbit cu ei, mergeam în
comunitate. În general, femeile vin mai des la medic pentru că au şi mai multe probleme.
La ei e o tradiție la femei să nu poarte lenjerie intimă. Discutăm în particular cu ele ca să le
convingem [să poarte]. Ei, când vin la cabinet, vine întreaga familie. E mai greu, dar
încercăm să vorbim separat cu femeile.” In general, problemele de sănătate ale romilor şi
202
românilor sunt aceleaşi. „Sunt boli specifice zonei, deci sunt cam aceleaşi probleme de
sănătate şi la români şi la romi. Numai că românii sunt mai înțelegători. Romii stau până în
ultimul moment şi aşteaptă.” (asistent medical Vereşti). La cabinet sunt primiți toți romii,
chiar daca mulți dintre ei nu sunt asigurați. „De obicei nici consultația nu o plătesc. Facem
acte de caritate, dar nu avem încotro.” Sunt însă în comunitate şi familii de căldărari mai
înstărite, cei care „fac afaceri” sau cei care „au primit banii de la Bug.” „Au primit bani de
la Bug, unii dintre ei şi îşi fac case cu banii, case cu 12‐20 de camere. Ăştia bogați vin şi mai
rar la medic pentru că ne aşteptăm sa plătească consultația [nu sunt asigurați], pentru că
noi ştim că ei au bani. Dar lor nu le convine să plătească, aşa că nu vin.” (asistent medical).
Bărbații căldărari sunt mai „reticenți la medic” şi la „nou” în general. Femeile sunt mult
mai receptive. Bărbaților le este „foarte ruşine” să discute probleme intime. Conform
interviului cu personalul medical, gravidele sunt cunoscute foarte bine la cabinet. „Noi
cumva le şantajam cu gratuitățile (fier şi alte medicamente care se dau gratuit de la guvern)
pentru a le avea în evidență. Le spunem să vină, altfel nu le dăm ce trebuie. Dar vin. Copiii
nu rămân nevaccinați. În ultimii doi ani au venit cam toți copiii la vaccin. Dacă se întâmplă
să nu vină, deşi vin pentru laptele praf măcar, mergem noi în comunitate şi vaccinăm.”
(asistent medical).
În ultimii ani, şi fetele tinere de 12‐14 ani, deja căsătorite, au început să vină pe la
medicul de familie şi să spună „ştiți, eu nu aş vrea să am copil acum, la vârsta asta” sau,
dacă au deja un copil, vin şi spun „nu aş mai vrea să mai am încă unul.” Pe de altă parte,
există însă şi probleme: „romii nu acceptă ideea de a folosi un prezervativ, bărbații nu
acceptă”, deşi medicul de familie îi trimite la planning familial în Suceava. O altă problemă
semnalată de asistentul medical ar fi că romii „înțeleg foarte greu ce li se spune la medic.”
„Imediat după ce vorbesc cu ei, îi pun să repete şi nu sunt în stare să repete, să reproducă,
înțeleg foarte greu.” Avorturi la romi nu au fost semnalate, însă nici la români. Romii „nu‐
şi dau nici copiii la plasament, nu şi‐i abandonează, sunt mai uniți.”
Din interviul realizat cu referentul juridic şi consilierul social a reieşit că cele mai
grave probleme de sănătate apar la femei din cauza naşterilor premature şi numeroase.
Bolile ar fi în mare parte ginecologice (tumori, leziuni pe uter), dar şi deformări ale coloanei
vertebrale: „femeile sunt în mare parte bolnave din punct de vedere ginecologic şi este şi
normal având în vedere că‐şi încep viața sexuală la o vârstă foarte fragedă şi nasc copii la
15‐16 ani; la 30 şi ceva sunt terminate din punctul acesta de vedere.” Aceste probleme de
sănătate s‐ar întâlni, conform respondenților, mai ales la femeile de cult penticostal cărora
le sunt interzise avorturile. Înainte de a aparține cultului penticostal, femeile rome aveau o
altă atitudine față de contracepție: „puteau să facă avorturi fără nici un fel de probleme,
puteau să ia medicamente fără nici un fel de probleme. Dacă vrei să vorbeşti cu ea de o
metodă anticoncepțională sau un sterilet, ele sunt deschise până la religie.” (referent juridic
203
primărie Vereşti)

Locuire
Căldărarii şi‐au construit majoritatea caselor prin anii ’70‐’80, atunci când au primit
teren de casă de la CAP sau de la primărie. Nu există cazuri de locuire abuzivă. Totuşi
problema este cea a supraaglomerării de case pe un perimetru limitat. Odată cu creşterea
populației rome şi în lipsa terenului disponibil, în ultimii ani mulți tineri romi şi‐au
construit case fără autorizație în gospodăriile părinților. De asemenea, terenul se află lângă
o râpă, existând pericolul alunecărilor de teren. Casele au un aspect îngrijit şi o parte dintre
ele sunt construite din cărămidă. Nu se diferențiază prea mult de casele românilor: „sunt
case normale, ca la noi, case ca la țară cu două‐trei camere, un hol. Vreau să spun că am
văzut la români case care arată mai rău ca la ei.” (consilier social, referent juridic). Multe
dintre ele par renovate sau nou construite. Romii mai înstăriți şi‐au cumpărat teren sau
casă în ultimii ani, astfel încât perimetrul în care trăiesc romii s‐a extins şi vizavi de
cartierul vechi, într‐o arie în care locuiau numai români. Aceste case sunt construite cu
autorizație, dar cele care s‐au construit în cartierul vechi după 1990 sunt majoritatea fără
autorizație. Cei care au autorizație sunt cel mult zece familii, după spusele referentului
juridic. Casele acestora din urmă sunt construite în stil arhitectural „oriental”, „cu
turnulețe”.
Casele nu au gaze naturale, apă curentă, canalizare şi nici toalete individuale. Sunt
doar 2‐3 grupuri sanitare construite din lemn, deservind întreaga comunitate de căldărari.
În schimb, romii au acces la telefonie fixă şi curent electric. Casele construite cu autorizație
în cartierul nou sunt mai bine întreținute şi au toalete individuale.
Soluțiile la problemele romilor, potrivit unui reprezentat al primăriei, sunt
reduse pentru că: „în primul rând, volumul de muncă este foarte mare acolo şi necesită
finanțare foarte mare”, pe care consiliul local este deocamdată nepregătit să îl genereze
sau să îl acceseze.
Autoritățile locale percep educația scăzută a romilor ca o problemă care
îngreunează comunicarea acestora cu funcționarii primăriei pe teme juridice (VMG,
autorizații de construcții etc.). Romii percep această neînțelegere ca lipsă de interes din
partea autorităților. Totuşi, lipsa unei educații formale este compensată de atitudinea lor
deschisă față de proiecte şi colaborări. La intrarea în comunitate, romii au părut foarte
deschişi să discute şi chiar doreau să fie filmați sau fotografiați, semn că romii din Vereşti
sunt destul de obişnuiți cu faptul că etnicitatea lor este modificată sub diverse forme.
Această deschidere a romilor din Vereşti este confirmată şi de faptul că au acceptat sa fie
filmați pentru o emisiune de la TVR1 atunci când petreceau la o nuntă.
Cea mai gravă problemă a comunității de romi pare să fie instabilitate terenului pe
204
care sunt construite casele. Zona se află în apropierea unei râpe care amenință structura
caselor la o eventuală calamitate şi poate duce chiar la dispariția acestora. Unele dintre
casele care se află chiar pe malul râpei au pereții crăpați şi şubrezi.
Spațiul locativ este o altă problemă destul de importantă, aşa cum a fost enunțată şi
de consilierul social al primăriei: „600 de oameni locuiesc pe 1 ha şi 10 ari. Sunt 3‐4
generații în aceeaşi casă de cel mult două camere, fără apă curentă, fără grupuri sanitare.
Sunt 3‐4 toalete în toată colonia lor, au 3‐4 construcții de lemn”. De asemenea, trenul este
limitat şi nu se mai poate construi nimic în zona în care locuiesc romii: „nu au ce să facă;
chiar să vrei să construieşti ceva acolo nu ai cum, casele sunt lipite una de alta, treci dintr‐o
curte în cealaltă. Ca să mergi la vecinul trebuie să treci prin 7 case, nu ai cum să
construieşti. Acolo dacă izbucneşte un incendiu în mijlocul coloniei, ard ca şobolanii, că nu
poți să intri cu maşina de pompieri”. La această problemă nici consilierul social, nici
referentul juridic şi nici secretarul nu a au putut să dea o soluție pentru că, după spusele
lor, în localitate nu mai există teren intravilan disponibil.

Proiecte anterioare
Numele proiectului
Perioada de desfăşurare Nu s‐a realizat
Activitățile desfăşurate în cadrul Realizarea unei rețele de apă şi canalizare care să deservească
proiectului atât comunitatea de romi cât şi restul localnicilor
Finanțator Proiect PHARE în cadrul programului „Stratregia națională
de îmbunătățire a situației romilor”
Contribuția comunității S‐a constituit un grup de inițiativă din comunitatea roma care
au intrat în colaborare cu autoritatea locală
Atitudinea comunității față de Nu au existat neînțelegeri pe plan local.
proiect
Atitudinea romilor față de Atitudinea a fost favorabilă, romii reuşind sa se organizeze
proiect într‐un timp scurt cu ajutorul bulibaşei.
ONG‐uri implicate

Proiectul „a luat naştere” din discuțiile purtate între secretarul primăriei şi bulibaşă.
Bulibaşa i‐a adus la cunoştință nevoile comunității rome, iar secretarul a venit cu ideea de
proiect. Acesta din urmă i‐a sugerat bulibaşei să constituie un grup de inițiativă pentru a
realiza proiectul. Proiectul a eşuat însă pentru că nu a întrunit condițiile impuse de
finanțatori. Având în vedere că inițiativele primăriei în ce priveşte populația de căldărari
au venit din partea secretarului, micile neînțelegeri între secretar şi primar au afectat într‐o
oarecare măsură realizarea lor.
205

Numele proiectului
Perioada de desfăşurare Proiectul s‐a realizat în 2004
Activitățile desfăşurate în cadrul Pietruirea drumului în zona în care locuiesc romii. Datorită
proiectului proximității unei balastiere nu s‐au cheltuit bani pentru
transport şi costul pietrei a fost mai mic decât cel de pe piață.
Finanțator Bugetul local
Contribuția comunității Romii au contribuit cu muncă la realizarea proiectului.
Atitudinea comunității față de Nu au existat neînțelegeri.
proiect
Atitudinea romilor față de Au apreciat eforturile autorităților locale.
proiect
ONG‐uri implicate

Cu bani de la bugetul local s‐a realizat un proiect de pietruire a drumului în zona în
care locuiesc romii. Pentru că aleile din interiorul comunității sunt foarte înguste, piatra a
fost adusă de utilajele primăriei pe aleea principală, iar romii au cărat cantitatea necesară
pentru a‐şi pietrui drumurile laterale şi terenul din curte. Proiectul a fost mai uşor de
realizat datorită proximității unei balastiere în comună: ”avem maşina noastră, avem un
camion. Noi plătim numai piatra. Facem un contract, plătim piatra prin primărie la
capitolul drumuri” (secretar primărie). Acesta este un exemplu de succes în ce priveşte
proiectele la nivelul autorităților locale.

Numele proiectului
Perioada de desfăşurare Proiectul s‐a realizat în urmă cu câțiva ani.
Activitățile desfăşurate în cadrul Construirea a 3 fântâni în comunitatea de romi. Proiectul s‐a
proiectului desfăşurat în 4 comune.
Finanțator Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi din Cluj
Contribuția comunității Romii au contribuit cu muncă la realizarea proiectului.
Atitudinea comunității față de Nu au existat neînțelegeri.
proiect
Atitudinea romilor față de Atitudinea lor a fost favorabilă având în vedere că înainte nu
proiect exista nici o fântână în cartierul în care locuiesc.

Proiectul a venit din inițiativa bulibaşei care, la sfaturile şi informațiile primite de la
consilierul rom județean, a acționat în vederea accesării de fonduri de la CRCR, Cluj. Deşi
secretarul pretinde că ar fi ajutat la realizarea proiectului, bulibaşa a recunoscut doar
ajutorul consilierului rom de la direcția județeană. Totuşi, după relatările consilierului
206
social, apa din fântâni conține un nivel ridicat de nitriți.
Consilierul social mi‐a relatat şi despre alte proiecte care vizau comunitatea de
romi: „am vrut inițial să construim un centru de locuințe sociale pentru romi. Nu am reuşit
pentru că nu avem teren disponibil. Apoi am încercat să renovăm locuințele, fapt iarăşi
irealizabil pentru că locuințele romilor sunt majoritatea făcute fără autorizație de
construire, terenul este proprietate privată a domeniului unității administrativ teritoriale şi,
obligatoriu ca să intre în programul de renovare, ar trebui să aibă fiecare act de proprietate
pe teren şi pe construcție şi atunci ne‐am oprit”.

Relațiile dintre comunități 54
Relația căldărarilor cu românii este restricționată de diferențele culturale dintre cele
două grupuri. Aceasta se reduce la raporturi de bună vecinătate şi nu implică interacțiuni
economice şi culturale: „căldărarii nu fac fuziuni culturale cu românii, nici nu iau de la noi,
nici nu ne dau nimic. Deci ei au comunitatea lor închisă, cu tradițiile lor, cu mentalitatea
lor. Se simt izolați, dar se şi autoizolează până la urmă.” (consilier social primărie Vereşti).
Între românii şi romii din localitate există mai degrabă o „toleranță” reciprocă, care este
dată de relațiile de putere dintre majoritate şi minoritate: „relația cu ei este foarte bună în
momentul în care nu‐i judeci şi îi accepți aşa cum sunt şi nu te apuci să le critici tradiția şi
nu încerci să‐i schimbi. Din moment ce vorbeşti de copii care se căsătoresc prea devreme, el
îți spune că aşa este legea.” (ibid.)
Schimburile şi interacțiunile sunt rare. Conform relatărilor funcționarilor primăriei,
românii apelează la căldărarii din localitate atunci când au nevoie de cazane. Acest lucru
însă se întâmplă rar, cererea de cazane fiind în general redusă. Cei mai mulți dintre
căldărari călătoresc sezonier în satele de munte pentru a‐şi vinde cazanele. Romii apelează
la români atunci când „au nevoie să le facă curățenie în casă, să le văruiască” (referent
juridic) şi pentru că femeile nu ştiu să gătească „mai întreabă pe la români cum se fac
sarmale sau cum se fac alea sau alea.” (consilier social). De asemenea, căldărarii îi invită pe
români la nunți, dar de obicei aceştia nu vin: „am fost invitată de foarte multe ori; sincer,
nu am fost, nu că nu aş fi vrut, dar nu am apucat.” (ibid.) Un alt moment de relaționare cu
românii era atunci când aceştia botezau copii căldărari, însă de când romii au trecut la
penticostali nu se mai practică botezul. Conflictele au fost destul de rare şi cel mai
reprezentativ a fost atunci când căldărarii şi‐au cumpărat case în zona locuită de români.
„Au fost câteva probleme când şi‐au luat locurile de casă între români şi au venit românii şi
s‐au răsculat că nu vor romi între ei. A ținut o săptămână, s‐au obişnuit cu ideea, acum nu
54
Capitolul are ca inspiraţie şi puncte de plecare interviurile cu diverşi angajati ai primăriei din Vereşti.
207
mai sunt probleme.” (ibid.)

Lideri informali
Din punct de vedere formal nu există lideri romi pentru că nu există un post inclus
în organigramă, dar şi pentru că, după părerea consilierului social, „nu este nimeni dintre
ei să fi depăşit 7 clase şcolare şi nu este nimeni care să vrea să lucreze de la 8 la 16, că nu
rezistă şi nu suportă aşa ceva, ei sunt învățați cu transhumanța lor; cum să stea cu mine aici
în birou de la 8 la 4?! Nu stau, nu au răbdarea necesară.” Ideea funcționarelor de a găsi un
lider cu care să discute a fost întâmpinată cu reticență de restul comunității de căldărari:
„au început să existe probleme. De ce stă el aici, că stă prea mult, că vine prea des, ne
urmărea mama lui, ne urmărea fratele lui... E foarte greu şi pentru ei în comunitate să
accepte un lider.” (referent juridic)
Conform relatărilor făcute de angajații primăriei, romii au mai mulți lideri informali
care strâng adepți oarecum organizați în diverse grupuri mai mici: „sunt grupați, sunt
bisericuțe‐bisericuțe, sunt câțiva care ascultă de Octavian, sunt câțiva care ascultă pe Florin
şi vreo doi care îl ascultă pe bulibaşa.” Liderii informali, după părerea lor, sunt cei care ştiu
mai multă carte si care sunt respectați de comunitate. Toți dețin funcții de autoritate în
comunitate şi sunt subordonați Bulibaşei.
Bulibaşa este văzut de către funcționarii primăriei ca un lider rom foarte activ
căruia primăria poate să‐i acorde foarte puțin sprijin sau deloc: „bulibaşa a umblat mult
atunci [referitor la construcția fântânilor în comunitate]; el încearcă de câte ori aude de un
proiect, el tot încearcă săracul. Problema este ca el să vină în parteneriat cu primăria,
primăria trebuie să pună grantul acela de 5‐10% pe care îl cere orice finanțare, iar primăria
nu are bani, anul acesta suntem în deficit de un miliard.”

Capital social şi mecanisme de participare 55
Dacă romii manifestă puțin interes în politică, ori mai degrabă sunt excluşi de la
posibilitățile de participare politică, la fel par să stea lucrurile şi cu implicarea lor în
evenimentele culturale şi religioase inițiate de populația majoritară. Dacă este o sărbătoare
a satului, căldărarii nu participă. Ei au însă propriile lor forme de organizare, în care
participarea populației majoritare este de asemenea scăzută. „Până şi casa de adunare care
şi‐au făcut‐o la penticostali şi‐au făcut‐o separat.” (asistent social primărie Vereşti). Cei mai
mulți dintre căldărari sunt adepți ai cultului penticostal. Au o casă de rugăciuni proprie pe
care şi‐au construit‐o, interesant, cu ajutorul unei fundații religioase baptiste. De asemenea,
au cimitirul lor, separat de cel al ortodocşilor.
55
Capitolul se bazează în mare parte pe interviul cu pastoral Adunării penticostale, Fragmentele de conversaţie
cărora nu le este indicat respondentul sunt ale pastorului penticostal.
208
De când au devenit adepți ai cultului penticostal, relațiile sociale dintre români şi
căldărari au început să se schimbe: „din punctul nostru de vedere e benefic căci, de când s‐
au pocăit, au cam încetat bătăile, certurile. Se bea foarte mult în comunitate înainte.”
(asistent social primărie).
În afara câtorva familii de căldărari care au rămas de confesiune ortodoxă („noi am
rămas sa mai facem păcate” ‐ căldărar, fratele bulibaşei, ortodox), romii sunt penticostali şi
au propria clădire „de adunare”, construită chiar în comunitatea lor. Pe termen scurt,
adunarea penticostală a căldărarilor din Vereşti pare să fie o instituție contradictorie pe
plan local, în sensul că, prin natura ritualului penticostal, are capacitatea să schimbe
stereotipurile etnice şi rasiale ale majorității față de romi din percepții negative în viziuni
neutre sau chiar pozitive, însă rămâne destul de ineficientă în transformarea structurală a
comunității şi a problemelor ei (sărăcia, lipsa utilităților, comunicarea cu instituțiile locale
ale majorității). Adunarea este însă într‐o anumită măsură o sursă de capital social, în
sensul că oferă resurse colective pentru participare şi mobilizare. Există însă de multe ori
rupturi între comitetul adunării şi puterea centrală informală a comunității de căldărari
(bulibaşa şi oamenii lui) care pot avea efecte neintenționate şi pot bloca solidaritatea
liderilor în cazul procedurilor de accesare a anumitor oportunități pentru comunitate
(cereri de finanțare, proiecte comunitare, schimbări în relația cu autoritățile locale). Liderul
penticostal nu are educație formală, iar în aceeaşi situație se află şi bulibaşa. Tot ce ştie a
învățat citind Biblia. Este semnificativ faptul că din toată comunitatea sunt doar 30 de
adulți care ştiu să citească şi să scrie. Din acest punct de vedere, puțina şcoală pe care o ştiu
liderii căldărarilor devine un monopol de putere greu de contestat de către comunitate. Din
această perspectivă, Adunarea penticostală este o sursă de solidaritate, dar în acelaşi timp
şi o modalitate de formare şi reproducere a noi poli de putere, şi de scindare comunitară.
Clădirea adunării penticostale a fost construită de familia liderului adunării. Au
încercat sa angajeze firme de construcții dar „cereau prea mult.” Fiecare familie a contribuit
la vremea respectivă „cu cât a putut”, între 10 şi 30 RON. Chiar şi românii au făcut colecte
pentru adunarea penticostală a romilor, adunând în jur de 2‐300 RON. Cum s‐a întâmplat
ca majoritatea să ajute minoritatea să îşi ridice propria biserică? S‐au dus ei (liderul
penticostal şi familia lui) la bisericile ortodoxe din satele comunei şi i‐au rugat să
contribuie. I‐au costat cam 15000 RON materialele de construcții, în timp ce căldărarii din
comunitate au participat cu muncă. Cam o treime dintre bărbații din comunitate au muncit
la fundație. Mulți erau însă plecați sezonier prin sate în perioada construcției, lucru care a
limitat participarea în muncă. „Nu puteam să‐i obligăm să stea în sat că venea iarna şi nu
aveau de mâncare.” (lider adunare penticostală Vereşti). Cu acea ocazie, căldărarii au fost
ajutați şi de românii din alte sate cu materiale de construcții.
Adunarea penticostală este destul de ineficientă în susținerea financiară a familiilor
209
aflate în sărăcie extremă. „Ajutor nu prea dăm pentru că, dacă vrei să ajuți pe cineva, vin
alte zece familii la tine şi zic <<nouă de ce nu ne dai?>>. Dacă suntem toți pocăiți, trebuie să
fim toți la un loc, nu se poate să ajutăm pe cineva şi pe altul nu. Am adus odată sute de saci
cu alimente de la Pătrăuți [de la Christian Aid Ministries], era să mă omoare şi pe mine.
Sponsorii nu îți dau pentru toți oamenii.” În fiecare duminică, la Adunare se organizează o
colectă. Fiecare familie ar trebui să „dea în numele Domnului” cate 10% din veniturile
câştigate în acea săptămână, dar puțini fac lucrul acesta „pentru că tabla şi drumul sunt
scumpe.” Dau mai degrabă câte 1 RON astfel încât Adunarea strânge cam 50‐60 RON pe
săptămână. Lipsa de ajutor din partea adunării este într‐o anumită măsură compensată de
ajutorul reciproc pe care şi‐l acordă romii unii altora în caz de nevoie. Penticostalii, „dacă
dau ceva nu prea cer înapoi, dacă dau ceva, dau pe degeaba.” De obicei, „frații”
penticostali sunt şi vecini şi se ajută între ei.
Consiliul adunării este format din 8 persoane care iau toate deciziile referitoare la
viața comunității penticostale. Alegerile au loc din 4 în 4 ani. Există un secretar, un casier
etc. Consiliul ia decizii şi în privința oamenilor care tulbură viața comunității, care fură,
care „strică imaginea căldărarilor” etc. În cazul disputelor între romi, consiliul caută de
obicei „să facă pace între părți.” „Noi, dacă suntem pocăiți, nu mergem la tribunal.” Apar şi
sancțiunile, până la excluderea din adunare. Dacă un pocăit dintre căldărari bea, el nu este
niciodată „trădat” de soție, „dar la noi nu prea s‐au întâmplat cazuri.” Înainte ca romii să
devină penticostali, ei erau altfel: se mai certau cu românii. Astăzi, după cum spune
pastorul, ei sunt mult mai liniştiți. „Nu se ceartă, nu mai beau, nu mai fură, pentru că le e
frică de Dumnezeu.”
Influența Adunării de penticostali este însă destul de redusă în cazul celor câteva
cazuri de căldărari care s‐au îmbogățit din „afaceri cu fier vechi.” „Ei [cei cu case mari,
„castele”] sunt mai înstăriți, nu prea ne permitem să ne ducem la ei. Ei nu vin la biserică, la
adunare. S‐au cam răcit. Unul, când e înstărit, uită de Dumnezeu; când e sărac, îşi aduce
aminte de unde a plecat. Dacă umblă după afaceri în fiecare zi, nu mai vine la Adunare. Cei
mai necăjiți vin la Adunare, adică noi, ceilalți nu.” De asemenea, influența şi implicarea
Consiliului în viața familială privată este destul de redusă, drept urmare şi capacitatea de
control social a Adunării pare sa fie la fel. „Eu [ca lider de adunare] nu pot să mă bag în
familie. Eu vin aici şi le spun de Dumnezeu.” Cu toate că sunt penticostali şi au acceptat
destul de uşor să se convertească [probabil din considerente identitare şi din avantajele
materiale promise de misionarii care au venit în Vereşti după 1989], căldărarii rămân în
continuare puternic ataşați de „tradițiile” lor. Spre exemplu, fetele la 12 ani sunt
considerate suficient de mari, astfel încât ele „trebuie logodite”. După căsătorie, nici băieții
nu mai merg la şcoală. Liderul adunării, spre exemplu, are două fete, eleve în clasa întâi. El
însă ştie de pe acum că la 14 ani cel târziu ele se vor căsători şi nu vor mai merge la şcoală.
210
„La noi e o ruşine mare dacă o fată necăsătorită se uită după un băiat. Şi ca să nu te râdă
vecinul tău şi oamenii, trebuie să o căsătoreşti.” Deşi atitudinea căldărarilor penticostali
față de şcoală pare să fie pozitivă, se poate să nu le fie clară importanța şcolii în viața
copiilor lor. „Şcoala ar fi bună pentru că la noi la Adunare trebuie să ştii să citeşti o carte, să
vorbeşti. Rechizite pentru şcoală mai aducem de la ajutoare. Eu, dacă cunosc pe cineva în
oraş, mă duc şi îi rog. Ştiu 5‐6 persoane [fundații umanitare] care vin să ne dea din când în
când ajutoare.”
Convertirea comunității la penticostali a atras şi anumite costuri. Romilor, când „au
trecut la penticostali,” nu li s‐a mai dat voie să‐şi înmormânteze oamenii la cimitirul vechi,
ortodox. „<<V‐ați despărțit de biserica mamă>>, aşa zice popa. A trebuit să cumpărăm un
teren pentru cimitir. Am pus mână de la mână şi am strâns 8000 RON.” Un alt domeniu în
care Adunarea penticostală pare să nu aibă un cuvânt de spus este relația cu autoritățile,
care pare să fie monopolizată de bulibaşa şi apropiații săi, care sunt în general „ineficienți.”

CONCLUZII
Deşi este o comunitate de romi căldărari tradiționali, care practică nomadismul
sezonier şi se confruntă cu problemele specifice unor astfel de comunități (stoc educațional
redus, căsătorii timpurii, lipsa veniturilor salariale constante), comunitatea din Vereşti are
un potențial ridicat de dezvoltare. Lipsa tensiunilor interetnice şi experiența anterioară în
inițierea unor proiecte în localitate constituie puncte de sprijin în implementarea unui
proiect dezvoltare care să țintească romii din Vereşti.

211

IOANA‐ALEXANDRA MIHAI
(Coechipier: ISTVAN SZABO)

SUGHINA ‐ ZĂRNEŞTI
1. Prezentarea oraşului Zărneşti
Oraşul Zărneşti este situat în partea de sud‐vest a depresiunii „Țara Bârsei”, într‐o
zonă muntoasă, aproape de masivul Piatra Craiului. După împărțirea administrativă din
februarie 1968, teritoriul zărneştean are o formă relativ alungită, urmărind bazinul râului
Bârsa. Perimetrul construit al oraşului se află la 25 de km distanță la vest față de reşedința
de județ, municipiul Braşov, şi la 11 km față de oraşul Râşnov. Oraşul se învecinează la sud
cu comunele Bran şi Moeciu, cunoscute pentru activitatea turistică intensă.
Demografie
Oraşul Zărneşti avea, la data recensământului din 2002, o populație de 25.299 de
locuitori, având următoarea structură pe vârste:

Tabel 1. Structura pe vârste a populației din Zărneşti (Sursa datelor: Recensământul populației, 2002)
Categorie de vârstă 0‐14 ani 15‐59 ani Peste 60 de ani
Număr 4.682 17.024 3.593

Populația este relativ omogenă din punct de vedere etnic şi religios, fiind majoritar
română ortodoxă. În Zărneşti trăiau, la data recensământului, 239 de maghiari, majoritatea
de religie romano‐catolică. Deşi la recensământ s‐au declarat numai 26 de romi, numărul
lor este cu siguranță mai mare, în Tohanul Nou existând două comunități mai mari de romi
(Săticel şi Deal – numărul lor este estimat la peste 500), unde se vorbeşte şi limba romani, la
care se adaugă încă o comunitate, ceva mai mică, numită Sughina (aproximativ 150 de
persoane), la marginea oraşului Zărneşti. În această comunitate nu se vorbeşte limba
romani, motiv invocat de unele persoane pentru a nu se fi declarat de etnie romă la
recensământ (deşi trebuie remarcat că în discuțiile cu membrii echipei de cercetare se
refereau la ei înşişi ca fiind romi).
În Zărneşti există şi o comunitate penticostală, majoritar română, de aproximativ
360 de persoane, dintre care 16 romi.
Economie
212
Economia oraşului a cunoscut o prăbuşire odată cu restrângerea activității fabricii
de armament şi a celei de celuloză. Dacă înainte ele atrăgeau forță de muncă din toată
regiunea (prin navetism), dar şi din alte regiuni (în special populație din jurul oraşului
Târgovişte), acum principala problemă a zonei, aşa cum este ea descrisă atât de autoritățile
locale, cât şi de către locuitori, este lipsa de locuri de muncă.
În prezent, principalele activități economice, atât în localitate, cât şi în împrejurimi
sunt legate de specificul zonei muntoase. Astfel, există, pe de o parte, activități ce țin de
prelucrarea lemnului: câteva gatere, o fabrică de celuloză (din care a rămas o singură secție
funcțională) şi o fabrică de prefabricate din lemn (care se află la Codlea). Pe de altă parte,
atât în Zărneşti, cât şi în împrejurimi se desfăşoară activități turistice. Pe raza oraşului
există 468 de locuri în complexe turistice, pensiuni şi cabane. De altfel, turismul este văzut
de către mulți ca fiind cea mai importantă şansă pentru dezvoltare.
Dezvoltarea turistică a oraşului a fost împiedicată tocmai de prezența fabricii de
armament, care era obiectiv protejat. „Oraşul a fost oprit din dezvoltare, că aici a fost zonă
industrială, a avut caracter special. La intrare era semn de fotografiatul interzis. Nu se
puteau dezvolta şi alte activități.” (interviu reprezentant al primăriei)
Există două direcții majore în care s‐au îndreptat investițiile în ultimii ani. În urmă
cu un an şi jumătate a fost înființat un parc industrial de către o firmă italiană, iar în acest
parc funcționează 16 firme. O a doua direcție importantă este reprezentată de investițiile în
domeniul turismului. Au fost înființate câteva pensiuni, însă investițiile importante sunt
încă în fază de plan sau în fază incipientă. Astfel, au fost vândute 5 hectare de teren în
Tohanul Nou pentru a se construi un sat de vacanță şi au fost concesionate 10 hectare
pentru o tabără. De asemenea, există un proiect al asociației „Milioane de Prieteni” de a
înființa o rezervație de urşi unde să construiască în colaborare cu o firmă un hotel şi un
centru de conferințe.
Forța de muncă
Cele două fabrici care erau principalii angajatori, Celohart (fabrică de celuloză şi
hârtie) şi 6 Martie (fabrică de armament), şi‐au restrâns dramatic activitatea. Din fabrica de
celuloză în prezent nu mai funcționează decât o singură secție care face hârtie pentru
carton ondulat, iar o parte din clădirile fabricii au fost demolate sau sunt în curs de
demolare. Fabrica de armament, care înainte avea aproximativ 15.000 de angajați, acum nu
mai are decât 700 de angajați. În consecință, din centru de atracție pentru forța de muncă
din zonă, Zărneştiul a devenit un oraş unde principala problemă este lipsa locurilor de
muncă. Se estimează că în Zărneşti se găsesc aproximativ 5000 de disponibilizați. Scăderea
numărului de locuri de muncă nu a putut fi compensată decât în foarte mică măsură prin
dezvoltarea sectorului serviciilor: „Vin străini aici şi se miră că aici ziua e plin pe stradă,
213
lumea nu are nici o ocupație… Asta e problema, că nu e nimic pe producție, mai mult
servicii… Forță de muncă este gârlă.” (interviu fost primar)
] În „Fişa de reprezentare a unității administrativ‐teritoriale Zărneşti”, elaborată la
nivelul primăriei în septembrie 2005, este menționată o rată a şomajului de 70%. Mulți
dintre şomeri se află încă în perioada în care primesc salariile compensatorii. O strategie
comună a fost ca cei apropiați de vârsta pensionării să iasă „pe ordonanță”, iar la
terminarea plăților compensatorii să se pensioneze. O altă strategie este migrația. Tinerii
caută locuri de muncă în Braşov sau pleacă în străinătate pentru a munci. Se estimează că,
din jumătate din familiile din Zărneşti, este plecată sau a fost plecată cel puțin o persoană.
În general, țările de destinație sunt Italia şi Spania.
Dintre cei aproximativ 3000 de salariați din Zărneşti, circa 1500 lucrează în industrie
şi circa 500 în servicii ce nu țin de domeniul public. Se estimează că aproximativ 1000 de
persoane fac naveta (majoritatea la fabrica de armament, dar şi la o fabrică de prefabricate
din lemn din Codlea), la distanțe de până în 25 km.
Autoritățile consideră că forța de muncă pe care o oferă Zărneştiul este un atu al
acestuia. Nu numai că există o cantitate mare de forță de muncă disponibilă pentru
potențialii investitori, dar ea este în general calificată. Cu toate acestea, anunțurile
angajatorilor aflați în căutare de forță de muncă nu se bucură de răspunsul aşteptat într‐o
localitate unde locurile de muncă sunt mult mai puține decât disponibilul de forță de
muncă. Explicația găsită la nivel de primărie este publicitatea insuficientă făcută acestor
anunțuri (afişarea lor la Oficiul pentru Ocuparea Forței de Muncă). În consecință, primăria
a decis să creeze o bază de date cu şomerii din Zărneşti, bază care să stea la dispoziția
angajatorilor.

Sănătate
Fiind o zonă de munte, cu poluare scăzută, nu există boli specifice zonei. Singurele
afecțiuni determinate de mediul de lucru sunt cele digestive, cauzate de noxele din fabrica
de prefabricate din lemn de la Codlea.
Accesul populației la servicii de sănătate este bun. În oraş există un dispensar unde
lucrează 6 medici de familie şi un spital unde pacienții au acces la servicii sanitare
specializate şi unde funcționează o maternitate.

Locuire
În oraş există atât locuințe la casă, cât şi în blocuri. În general, casele (construite din
cărămidă şi tipice zonei) sunt locuite de zărneşteni „băştinaşi”, pe când în blocuri locuiesc
în general „venetici” atraşi în localitate de oferta de locuri de muncă în fabrica de
armament.
214
La cele 8.142 gospodării, în oraş există 3.331 branşamente la rețeaua de apă potabilă,
340 de branşamente la canalizare (dintre care 210 la case şi 130 la blocuri), 5.340 de
branşamente la gaze naturale, 8.266 de branşamente la rețeaua de curent electric şi 2.025 de
conexiuni de telefonie fixă.
Rețeaua de apă potabilă, având o lungime de 39,9 km, se află în prezent în curs de
reabilitare. Calitatea superioară a apei potabile se datorează faptului că provine din captări
de izvoare. Apa menajeră este colectată de rețeaua de canalizare, ce are o lungime de 19,65
km care se află într‐o stare tehnică nesatisfăcătoare şi care se află în curs de reabilitare şi
extindere.
O problemă legată de locuire, dar şi de dezvoltarea economică a oraşului este
limitare spațială a oraşului de către munții din jur, dar şi de către apropierea de Parcul
Național „Piatra Craiului”, pe teritoriul căruia nu se pot construi locuințe. Din această
cauză, perimetrul construibil al oraşului este relativ aglomerat.

Accesul la servicii cum sunt cele de sănătate sau de educație nu este o problemă,
deşi infrastructura acestor servicii (clădirea dispensarului, localurile şcolilor) suportă
îmbunătățiri. În ceea ce priveşte infrastructura fizică a oraşului, aceasta se află în curs de
refacere, prin proiecte cu finanțare externă comunității, dar şi din bugetul local, ca urmare a
contractării creditului de 10 milioane RON. De fapt, prima impresie la intrarea în localitate
este aceea că avem de‐a face cu o administrație locală bogată: centrul oraşului este îngrijit,
clădirea primăriei este proaspăt renovată, sunt în curs de desfăşurare lucrări la canalizare şi
la drumuri.
Într‐adevăr, cea mai importantă problemă a localității pare să fie reprezentată de
lipsa locurilor de muncă, ca urmare a restrângerii dramatice a activității industriale în zonă.
Calea cea mai probabilă de dezvoltare a zonei pare să fie mai degrabă legată de turism
decât de industrie, în special datorită apropierii de Parcul Național „Piatra Craiului” şi a
aglomerării deja foarte mari pe coridorul Rucăr‐Bran.

Proiecte anterioare
În oraş au fost demarate în ultimii ani trei proiecte de dezvoltare, dintre care unul
privea constituirea unui centru de informare şi consultanță turistică, iar celelalte două
vizau infrastructura locală. Atitudinea comunității locale a fost în general pasivă, locuitorii
neimplicându‐se în vreun fel, cu excepția primului proiect, pentru care au fost găsiți cu
greu beneficiari care să fie ajutați să‐şi înființeze firme. Trebuie remarcat faptul că primăria
este actorul cel mai activ în ceea ce priveşte proiectele şi că nu a colaborat cu ONG‐uri în
vederea realizării acestora.
215
Un eşec parțial este considerat a fi proiectul PHARE‐RICOP de reabilitare a rețelei
de apă potabilă. Firma care câştigase licitația nu şi‐a îndeplinit obligațiile contractuale (au
întrerupt lucrările, au construit 6 km de rețea subdimensionată) şi în consecință a fost
executată scrisoarea de garanție de 45.000 Euro şi a fost angajată o altă firmă pentru a
finaliza lucrările.

2. Comunitatea de romi din Sughina
Sughina se află la marginea oraşului Zărneşti, în direcția Bran, aproape de rampa de
gunoi care a dat şi numele comunității. La o primă vedere, pare separată de restul localității
prin valea râului. Într‐adevăr, există o porțiune de aproximativ 50 de metri de drum pe
marginea căruia nu se află case şi care desparte primele case din Sughina de ultimele case
din oraş. Totuşi, această separare pare să se datoreze mai degrabă văii râului, având în
vedere faptul că de‐a lungul lui se află şi case care nu aparțin de comunitatea de romi, deşi
se află în imediata vecinătate a acesteia.

Demografie
Aşa cum am menționat, la recensământ majoritatea populației s‐a declarat de
naționalitate română, cu toate că în discuțiile cu noi s‐au referit la ei înşişi ca fiind „romi”
sau „țigani”. De altfel, Sughina este cunoscută în oraş ca fiind comunitate de romi.
Comunitatea a apărut în anii ‘60. Inițial, acolo locuiau două sau trei familii, iar apoi,
datorită fertilității ridicate, precum şi a migrației, în special din zona Câmpulung Muscel,
comunitatea a crescut până la dimensiunile actuale de aproximativ 60 de familii (peste 150
de persoane). Tot datorită fertilității ridicate (fiecare familie are, în general peste 3 copii),
populația comunității este tânără.
Modelul este ca fetele să se mărite pe la 17‐18 ani, iar băieții pe la 19‐20 de ani, după
terminarea armatei „când se mai maturizează, să ştie ce să facă” (interviu lider comunitate
romă). Chiar dacă prima naştere se întâmplă destul de devreme, sarcinile la minore nu sunt
foarte frecvente şi nici nu apar la vârste foarte mici. „Ce‐i diferențiază pe romi este că fac
copii mai devreme, pe la 17‐18 ani. La ei e mai frecvent debutul timpuriu.” (interviu medic
de familie)
Lipsa actelor de identitate nu este o problemă în Sughina. Pentru a avea acces la
alocația de stat pentru copii şi a ajutorul social, membrii comunității şi‐au făcut actele.
Singura problemă este legată de adresa din acte. Nu numai că toate adresele sunt trecute pe
două numere de casă, dar situația terenurilor şi a caselor nefiind clarificată încă, nu se fac
mutații la adresele de acolo. Astfel, nou‐veniții (în general în urma căsătoriei) nu‐şi pot face
216
cărți de identitate cu noua adresă, ci primesc doar o viză de flotant pe care sunt nevoiți să o
reînnoiască anual.

Economie
Principalul venit al familiilor din Sughina este reprezentat de ajutorul social, de care
beneficiază majoritatea familiilor de aici. Pe lângă aceasta, membrii comunității mai fabrică
mături şi cărămizi pe care apoi le vând. Anul acesta însă, afacerea a fost mai puțin
profitabilă, pe de o parte din cauza ploilor care au împiedicat fabricarea cărămizilor, şi pe
de altă parte din cauza demolării unei părți a clădirilor fabricii de celuloză, ceea ce a
constituit o sursă concurentă de materiale de construcție.
Rampa de gunoi, deşi identificată de mulți membri ai comunității ca fiind o sursă
de probleme, este şi o sursă de venit pentru aceştia. Romii din Sughina strâng fier vechi şi
deşeuri lemnoase pe care apoi le valorifică. De asemenea, având în vedere că aici sunt
aduse şi deşeuri de la hipermarket‐urile de la marginea Braşovului, rampa de gunoi se
constituie în sursă de îmbrăcăminte şi chiar alimente (conserve al căror termen de garanție
a expirat etc.)
Doar o foarte mică parte din membrii comunității (aproximativ 10) sunt salariați.
Ocazional, oamenii de aici (în special bărbații) mai muncesc cu ziua ca muncitori
necalificați în construcțiile vilelor sau în gospodăriile românilor ce locuiesc în vecinătatea
comunității. O altă sursă de venit, ocazională şi nu foarte profitabilă, este culesul de bureți
şi de fructe de pădure (activitate pe care o desfăşoară de obicei femeile, dar la care participă
şi bărbați).
Educație
Copiii din comunitate sunt înscrişi în clasa I atunci când ajung la vârsta şcolară. O
motivație importantă în acest sens este considerată a fi alocația pentru copii. Ei merg la o
şcoală situată pe strada principală a oraşului, dar au de mers doar aproximativ 5‐10 minute
până acolo. Cu toate acestea, copiii romi rămân doar pentru puțin timp în sistemul de
învățământ. Ei încep să abandoneze şcoala prin clasele a III‐a, a IV‐a, dar majoritatea o fac
ceva mai târziu, prin clasele a VI‐a, a VII‐a. Fetele abandonează şcoala ceva mai devreme
decât băieții, pentru care obligativitatea absolvirii a opt clase pentru a putea avea permis de
conducere constituie un stimulent de a rămâne ceva mai mult timp în şcoală. Cu toate
acestea, nici în promoția 2005 şi nici în cea care va termina clasa a VIII‐a în anul 2006 nu
există vreun elev rom. De asemenea, în comunitate nu există elevi de liceu sau de şcoală
profesională sau studenți. „Nu se prea pregătesc, deşi sunt unii care au chiar un intelect
bun; dar nu se pregătesc, exact ca lupii trăiesc.” (interviu reprezentant şcoală). Anii
petrecuți la şcoală de copiii din comunitate constituie un regres față de generația adultă, ai
217
cărei membri au lucrat în industrie şi au fost calificați la locul de muncă.
O cauză a abandonului este lipsa de interes sau de posibilități a părinților pentru a‐
şi sprijini copiii în şcoală, ştiut fiind f

Limbă

Fundatia Soros Romania

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Fundatia Soros Romania

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Indicatori Indici Sursa de date Nivelul de analiză

Procentaj de gospodării fără acces la o sursă de

Procentaj de gospodării cu acces la electricitate PROROMA comunitate

Gospodăria are acces la o sursă de apă ICCV gospodărie

Gospodăria are acces la gaz natural ICCV gospodărie

Gospodăria are acces la electricitate ICCV gospodărie

Procentaj de gospodării din comunitate cu

Număr de salarii în gospodărie ICCV gospodărie

Număr de lucrători zilieri în gospodărie ICCV gospodărie

Număr de lucrători ocazionali în gospodărie ICCV gospodărie

Procentaj de copii care frecventează şcoala

Procentaj de persoane cu cel puțin educație

Procentaj de persoane fără certificat de naştere PROROMA comunitate

Revizuirea studiilor dedicate populației rome indică o variație a nivelului de

Rural Urban Test T

Procentajul mediu de gospodării din comunitate cu salariul ca

Procentajul mediu de gospodării din comunitate cu pensiile ca

Procentajul mediu de gospodării din comunitate cu venituri din

Procentajul mediu de persoane fără certificat de naştere 6,4 11,25 8,562***

Procentajul mediu de persoane fără Carte de Identitate 5,3 11,3 17,916***

Procentajul mediu de gospodării fără o sursă de apă 29,1 17 10,784***

Procentajul mediu de gospodării cu electricitate 78,2 80,2 0,872

Procentajul mediu de gospodării cu gaz natural 13,5 23,2 7,738***

Rural Urban Test T

Nivelul mediu de educație din gospodărie 3,6 4,6 93,650***

Numărul mediu de lucrători zilieri în

Numărul mediu de lucrători ocazionali în

Central Periferic Test T

Procentajul mediu de gospodării din comunitate cu salariul ca

Procentajul mediu de gospodării din comunitate cu pensiile ca

Procentajul mediu de gospodării din comunitate cu venituri din

Procentajul mediu de copii care frecventează şcoala regulat 72,5 69,6 0,202

Procentajul mediu de persoane cu cel puțin educație elementară

Procentajul mediu de persoane fără certificat de naştere 9,4 7,4 1,128

Procentajul mediu de persoane fără Carte de Identitate 9,3 6,3 4,513

Procentajul mediu de gospodării fără o sursă de apă 18,2 28,2 6,746**

Procentajul mediu de gospodării cu electricitate 84,6 75,8 18,531***

Procentajul mediu de gospodării cu gaz natural 24,7 14,2 8,562**

Muntenia Transilvania Moldova Test F

Nivel mediu de educație în

Număr mediu de salarii în

Număr mediu de lucrători

Muntenia Transilvania Moldova Test F

Procentajul mediu de gospodării din comunitate

Procentajul mediu de gospodării din comunitate

Procentajul mediu de gospodării din comunitate

Procentajul mediu de persoane fără certificat de

Procentajul mediu de persoane fără Carte de

Procentajul mediu de gospodării fără o sursă de

Procentajul mediu de gospodării cu electricitate 84 78 74 5,157**

Procentajul mediu de gospodării cu gaz natural 12 29 8 9,632***

Încrucişând cele trei criterii menționate, respectiv zona locuită, amplasarea

Periferică rurală Periferică urbană Periferică urbană non‐

Muntenia Transilvania Moldova

Telefon public Fără telefon public Total

Telefon public Fără telefon public Total

Copii Tineri Adulți Vârstnici

Persoane active Elev / Pensionar Casnic Întreținut Total

Rata de activitate Rata de ocupare Rata şomajului

Prelucrătoare Energie Construcții Comerț cu Hoteluri şi Administrație Învățământ Sănătate

BICAZ 504 89 55 181 64 73 105 101

DODENI 341 33 22 86 23 34 24 51

DODENI 52 13 54 449 428 534 320 95 0

SECU 0 0 2 3 9 33 53 4 0