23 12 49 064 Geografia Populatiei An II Hurezeanu PDF

Universitatea din Bucureşti
Facultatea de Geografie
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE
TEME
Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

Acest material este destinat uzului studenţilor Universităţii din

Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă, fiind interzise
copierea, multiplicarea în orice format şi comercializarea.
Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a
autorului/autorilor; designul, machetarea şi transpunerea în
format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la
Distanţă al Universităţii din Bucureşti.

Editura CREDIS
Bd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5
Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37, 031 405 79 40, 0723 27 33 47
Fax: (021) 315 80 96
Email: credis@credis.ro
Http://www.credis.ro

TEMA NUMĂRUL 1
Surse de informare demografică.
1. Recensamântul populaţiei.
Asigură informaţii legate de numărul şi structura populaţiei, oferind o imagine
secvenţială a acesteia la un moment dat pentru un anumit loc.
Recensămintele au o vechime legată de statele organizate, primele fiind realizate în
antichitate (mesopotamienii, grecii, romanii, chinezii), în acea perioadă ele vizând
informaţii de ordin numeric, caracterul fiind unul fiscal şi militar.
În epoca modernă tehnica de recenzare s-a perfecţionat, primul recensământ
modern fiind considerat cel din Suedia din 1750, urmat de cele din Norvegia şi
Danemarca în 1769, SUA 1790 sau Franţa-1801.
În România primul recensământ modern a avut loc în Muntenia în 1838, urmat de
cel din Moldova în 1850 şi 1860 efectuart de Ion Ionescu de la Brad.
Perioada de recenzare este de 10 ani, fiind considerată optimă cu privire la
schimbările petrecute în populaţia unui stat.
Este realizat la nivel naţional, la iniţiativa statului, alocându-i-se un buget; se
folosesc în activitatea de colectare a datelor recenzorii (persoane angajate, ce
trebuie să aibe studii cel puţin medii); formularul de recensământ este reprezentat
de un chestionar ce are menirea de a obţine informaţiile legate de numărul,
structura ori caracteristici socio-culturale ale populaţiei.
Un recensământ modern cu o finalitate dominantă, explicit
demografică, ar trebui să răspundă cel puţin următoarelor cerinţe:
- să acopere o arie strict delimitată şi să înregistreze populaţia totală
a respectivei arii la un moment dat;
- în cadrul său fiecare persoană să fie înregistrată individual, iar
caracteristicile stabilite ale acesteia să fie investigate separat;
- să se realizeze la intervale de timp regulate (10 – 15 ani);
- rezultatele lui să fie publicate prompt şi în detaliu adecvate pentru
a putea fi utilizate cu folos de potenţialii lor beneficiari.
Principii ale culegerii datelor prin recensământ:

Universalitate
Periodicitate
Simultaneitate
Comparabilitatea datelor

Caracterul nelimitativ al variabilelor din program

Caracterul ştiinţific şi aplicativ general
Dezavantaje:
- volumul foarte mare de date colectate necestă timp în ceea ce priveşte
prelucrarea, astfel, unii indicatori ajung să fie publicaţi chiar după mai mulţi ani,
ele nemaifiind actuale, ci deja vechi.
-erorile sunt inerente, mai ales în cazul datelor colectate pe baza declaraţiei pe
propria răspundere (date ce nu pot fi verificate): ex. Etnia, confesiunea.
2. Ancheta demografică furnizează informaţii în profunzime asupra

populaţiei, dar reduse în plan spaţial. Presupune colectarea datelor pe baza unui
chestionar, ce are menirea de a surprinde fenomenul demografic inclusiv sub
aspect cauzal; acesta se aplică pe un eşantion de populaţie (eşantionare simplă sau
aleatorie ori stratificată) prin sondaj.
Ancheta demografică prin sondaj este ancheta organizată după principiile teoriei
sondajului, în domeniul populaţiei. Aceasta se aplică cu precădere, în următoarele
cazuri:
z la recensămintele populaţiei – recensământ de probă, anchete de control la
prelucrarea datelor, prelucrări suplimentare etc.;
z la înregistrarea evenimentelor demografice, când lipseşte o înregistrare
organizată oficial a actelor de stare civilă;
z în perioade intercensitare, pentru estimarea numărului şi structurii
populaţiei;
z în cercetarea unor fenomene demografice.
3. Statistica stării civile sau registrele de stare civilă reprezintă o sursă

fundamentală de informare deoarece aceasta se poate folosi în perioadele dintre
recensăminte, surprinzând aspecte legate de naşteri, decese, divorţuri şi căsătorii.
4. Registrele de populaţie reprezintă cea mai modernă sursă de informare
deoarece îmbină recensământul cu evidenţa mişcării naturale şi migratorii, prin
contorizarea diferitelor evenimente pentru fiecare cetăţean în parte.
5. Statistica migraţiei ne oferă informaţii legate de mişcarea migratorie a
populaţiei atât sub aspectul celei interne cât şi internaţionale stabilindu-se
intensitatea migraţiei, fluxurile migratorii ori anumite caracteristici socio-
economice ale migranţilor; statistica migraţiei internaţionale prezintă o serie de
aspecte cu privire la corectitudinea datelor, evidenţa fiind îmbunătăţită prin
introducerea sistemului de vize, permiselor de muncă, etc. cu toate acestea migraţia
ilegală fiind un fenomen ce rămâne în continuare imposibil de combătut.

6. Monografiile de populaţie se concretizează sub forma unor studii

demografice canalizate pe studiul unui fenomen sub toate aspectele sale sau a unei
regiuni din punct de vedere al tuturor fenomenelor demografice. Avantajul acesteia
este acela că datele statistice folosite sunt explicate sub aspectul lor cauzal;
Tipuri de monografii:
z monografii care studiază un singur fenomen demografic în cadrul unei
populaţii sau al unei părţi a acesteia (ex: monografia mortalităţii
infantile, monografia fertilităţii femeilor dintr-o localitate etc.);
z monografii care studiază toate fenomenele demografice
interdependente dintr-o anumită zonă.
Distribuţia spaţială a populaţiei
• Distribuţia spaţială a populaţiei se poate explica prin diferenţele teritoriale

care apar la nivelul uscatului.
• Asia concentrează 60% (60,4%-2009) din populaţia mondială pe un teritoriu
de 20% din totalul uscatului.
• America are 13% (13,5%-2009) din populaţia Globului, Africa 12% (14,6%-
2009), Europa 9% (10,8%-2009).
• Populaţia este concentrată in Emisfera Nordică, 45% din populatie trăieşte
intre 20 şi 40 ° latitudine N, 30% între 40 şi 60 ° latitudine N.
• 2/3 din populaţie este concentrată în zonele de ţărm, locuind la mai puţin de
500 km faţă de acesta.
• Distribuţia în teritoriu a populaţiei de poate masura cu ajutorul Densităţii
populaţiei care reprezintă numarul de locuitori raportat la suprafaţă
(loc/km2)
• Zone cu densitate redusă 0,5-2 loc/km2: Australia, Libia, Mauritania,
Botswana, Islanda, Mongolia, Namibia.
• Zone cu densitate ridicată 200-500 loc./km2: Japonia, Germania, Marea
Britanie, Coreea de Sud, Olanda, Belgia.
• Zone cu densitate foarte mare, peste 4000 loc/km2 : Hong Kong, Singapore,
Macao.
Zonele nepopulate sau foarte slab populate.
1. Zonele reci (Antarctica, Groenlanda) sunt total nepopulate, exceptie făcând

bazele de cercetare ştiinţifică.


2. Zonele deşertice (Sahara, Kalahari, Namib, Australiei, Marele deşert al

Arabiei, etc.) trăiesc grupuri de păstori nomazi, populaţii de agricultori.
3. Zonele tropical-umede (Amazon, Borneo, Noua Guinee) datorita climatului
umed şi cald.
4. Zonele montane (Himalaya, Tian Shan, Altai, Stâncoşi, Anzi).
Zonele cu densitate foarte mare
1. Asia de Est: Japonia, China, Taiwan, Coreea de Sud reprezintă zona cea mai
populată la nivelul Globului, deţine 25% din populaţia totală mondială.
Densitatea depăşeşte 600 loc/km2 în Campia Chinei de Nord, Chang Jiang
sau zonele litorale
2. Asia de Sud: India, Bangladesh, Pakistan, Sri-Lanka, Myanmar, Thailanda,
concentreaza 20% din populaţia uscatului. Densitatea mare 800 loc/km2 în
Campia Indo-Gangetică.
3. Europa: are o parte foarte bine populată sub forma unui arc cu o densitate de
peste 300 loc/km2, Midlands (Marea Britanie)-Campia Padului (Italia)-
regiunea Renană (Germania)-Campia Elveţiană.
4. Africa: valea Nilului cu densităţi de peste 1500 loc/km2, Nigeria, Kenya,
Uganda, Etiopia cu nuclele de mari concentrări.
Zonele moderat populate
1. America de Nord: coasta Atlanticului până la Marile Lacuri cu o populaţie

de 260 mil. Locuitori, Peninsula California cu o populaţie de peste 300 mil.
Locuitori.
2. America Latină cea mai mare densitate se intinde de la vărsarea Amazonului
până la vărsarea Rio Grande. Atrag atentia concentrările din sudul
Mexicului, văile şi bazinele andine din Venezuela, Columbia şi Chile.
3. Africa are densitati de sub 25 loc./km2, exceptie făcând regiunea urban-
industrială din Africa de Sud, cateva câmpii din Magreb şi câteva insule:
Comore, Reunion, Mauritius, etc.
4. Asia are densitate moderată în zona montană a Yemenului, estul Mării
Mediterane, valea Tigrului, Eufratului, Vestul Iranului, bazinul Fergana.
Factorii care influenţează densitatea populaţiei.
Clima
9 Temperaturile scăzute sau frigul reprezintă elementul restrictiv datorită
riscului de îngheţa, dispariţiei vegetaţiei. Discontinuitatea este reprezentată

de limita terenurilor agricole, limita oicumenei suprapunându-se limitei

spaţiului cultivat; este posibilă, însă prezenţa unor colectivităţi umane în
zona climatului polar în condiţiile în care acestea sunt aprovizionate cu
hrană, acest lucru presupunând costuri foarte ridicate (Alaska, Siberia).
9 Temperaturile ridicate sau seceta pun probleme privind popularea, fiind mai
puţin restrictive decât frigul. Lipsa apei are efect direct asupra omului, dar şi
asupra resurselor alimentare. Deserturile sunt caracterizate de pastorit
nomad ca şi activitate de bază, cultura plantelor fiind posibilă doar pe baza
irigaţiilor; discontinuităţile întâlnite în locuirea ariilor marginale aride sunt
date de limita cerealiculturii, dincolo de aceasta popularea fiind limitată.
Cele mai secetoase părţi deşertice sunt: Erg Chech şi Tanezrouf în Algeria,
Tenere în Niger, Rub al Khali în Arabia Saudită). Ca şi în cazul climatului
rece exploatarea resurselor de subsol, mai ales a petrolului a determinat
dezvoltarea unor centre de exploatare ce au învins restricţiile impuse de
climat cu ajutorul tehnologiei.
9 Precipitaţiile sunt considerate un obstacol pentru om, mediul tropical fiind
extrem de restrictiv datorită întinderii pădurilor, fertilităţii scazute a
solurilor, frecvenţei anumitor parazitoze sau boli. Cu toate acestea climatul
cald şi umed nu împiedică practicarea agriculturii, mai ales în situaţia în care
există o tehnologie potrivită sau plante adaptate. Prin urmare zinele tropical-
umede nu prezintă aceleaşi restrictivităţi din punct de vedere al populării, ca
şi cele deşertice sau reci.
Relieful
9 Calculele efectuate dovedesc faptul ca o data cu creşterea altitudinii scade
densitatea populaţiei. Regiunile de vid demografic înregistrate pe hartă se
suprapun unor masive muntoase sau platouri înalte, densitatea fiind cu atât
mai scăzută cu cât pantele sunt mai accestuate, impunând imposibilitatea
exploatării agricole.
9 80% din populaţia uscatului trăieste sub 500 m altitudine, în timp ce numai
2% trăieşte la peste 2000 m. În prezent atracţia pentru zonele litorale a dus la
o creştere a populaţiei, ca urmare a faptului că acestea sunt uşor de cultivat,
de irigat, şi totodată cele mai fertile.
9 Se constată în funcţie de ţară, de continent, că altitudinea medie de locuire
suportă variaţii, aceasta fiind de 319 m pentru Asia, 168 m pentru Europa,
95 m pentru Australia, 430 m pentru America de Nord, 590 m pentru Africa,
America de Sud înregistrând cea mai ridicată altitudine, respectiv 644 m.
9 Proporţia populaţiei care locuieşte la peste 1500 de metri este nulă în
Australia, nesemnificativă în Europa, slabă în Asia, însă ridicată în Africa
(8,9% din total), în America de Sud (15,2%).

9 Tările andine (Bolivia, Chile, Peru) reprezintă o excepţie datorită adaptării

vechilor locuitori la condiţiile de mediu, astfel în Bolivia 7 locuitori din 10
trăiesc la peste 3000 m altitudine, capitala La Paz fiind situată la 3600m, iar
vechiul centru minier Potosi la 4100m.
9 Altitudinile ridicate sunt restrictive pentru majoritatea oamenilor datorită
efectelor negative legate de scăderea presiunii atmosferice, o limită critică
fiind trasată pentru altitudinile de 6000-6500 m, aşezările permanente
nefiind situate mai sus de 4800 în Tibet sai 5200 în Peru şi Bolivia.
9 Munţii situaţi la latitudini mari prezintă cele mai restrictive condiţii (Alaska,
Scandinavia şi Nordul Rusiei).
9 Unele masive sunt aproape nepopulate (Stâncoşi, Anzii de Sud, Alpii
Neozeelandezi), dar avem şi munti populaţi precum Pirineii, Alpii, Carpaţii,
Caucazul. Populaţia nu este numeroasă, limita până la care avem aşezări
permanente este de 1500 m.
9 La latitudini tropicale şi subtropicale munţii prezintă o populaţie numeroasă,
un exemplu elocvent constituindu-l Etiopia unde 9/10 din populaţie trăieşte
în zona montană, din care 7/10 la peste 2000 m. Alte exemple: Yemen,
Liban, Iran, sud-vestul Marocului.
9 Printre factorii restrictivi se numără declivitatea pantelor, masivitatea,
solurile, fragmentarea.
9 Rolul văilor în spaţiile montane este unul important atât pentru circulaţie, cât
şi pentru activităţi agricole, industriale sau comerciale, fapt evidenţiat în
cazul Pirineilor, Carpaţilor, a căror umanizare este intensă ca urmare a
fragmentării.
9 Piemonturile sunt aproape peste tot foarte populate, activităţile umane
găsind condiţii favorabile (Europa, Africa de Nord), câmpiile şi platourile
joase oferind de asemenea condiţii avantajoase.
9 Din calculele efectuate rezultă că valoarea densităţii se diminuează pe
măsură ce ne îndepărtăm de ţărm, astfel peste 70% din populaţia mondială
trăieşte la mai puţin de 500 m fată de coastă, 26,7% la distanţe mai mici de
50 km, şi numai 8,6% din populaţia mondială la distanţe ce depăşesc 1000
km.
Factorii istorici
1. Vechimea populării.
9 Formarea unei concentrări de populaţie presupune timp, de aceea se
apreciază că există o corelaţie între valoarea ridicată a densităţii şi vechimea
populării. Zonele cele mai populate ale Globului, respectiv Orientul Apopiat,
Asia de Sud, Africa de Nord, anumite părţi ale Africii orientale şi Americii
Andine, sunt ocupate din vechime.

9 Este dificil să reconstituim ocuparea timpurie a planetei, etapele esenţiale ale

acestui proces fiind însă cunoscute: primele hominide au apărut în Africa,
probabil în Africa Orientală, acum 3-4 milioane de ani; mai târziu, tot în
Africa apare Homo Habilis, care este mult mai evoluat şi şlefuieşte piatra;
acesta părăseşte Africa cu 2 milioane de ani în urmă pentru a ocupa părţile
calde ale Eurasiei, europei Meridionale şi Indoneziei; Homo Erectus sau
pitecantropul, mai evoluat, apare ulterior, acum 300000 ani Î.Hr., când a
învăţat să folosească focul, să se adăpostească în grote; este înlocuit în
pleistocenul superior de Homo Sapiens Neanderthaliensis, relativ apropiat de
omul actual, care în ciuda constrângerilor de ordin climatic, legate de
glaciaţiuni a ocupat treptat nordul Europei şi Asiei; Homo Sapiens Sapiens
ocupă restul uscatului, al cărui loc de apariţie nu se cunoaşte exact, dar se
presupune că ar fi asia de Vest, cu 40000 sau 35000 ani Î. Hr., el
răspândindu-se rapid în lume.
9 În Africa omul actual ajunge între anii 37000 şi 34000 Î.Hr. pătrunzând în
nord- est prin istmul Suez sau Bab el Mandeb, ca urmare a scăderii nivelului
mării în perioadele reci. În Europa începând cu anii 35000 Î.Hr. au existat
mai multe valuri succesive, venite din Orientul Apropiat.
9 În Asia procesul de populare a fost precoce, între 40000 Î. Hr. Şi 35000 Î.
Hr. Câteva grupe trec în Australia, apoi în Tasmania şi Noua Guinee,
profitând de apropierea insulelelor de Australia îăn perioadele reci.
9 În America popularea continentului s-a făcut prin strâmtoarea Bering acum
27000 Î. Hr.
9 S- a demonstrat faptul că marile câmpii sau vaile fluviilor care anterior
reprezentau mari densitaţi nu sunt actual cele mai populate areale, ierarhia
fiind schimbată de factorul economic in special. Anumite teritorii populate
tardiv, care anterior nu au reprezentat leaganul unor civilizatii sau nuclele de
intensă populare sunt azi mari densităţi umane.
2. Migraţiile sunt importante in formarea de densităti. Rolul lor a fost deosebit
de important în secolele al XIX-lea şi XX, deoarece a modificat repartiţia
spaţială a populaţiei lumii, creând zone de mare concentrare în America de
Nord, Brazilia, Argentina, Chile, Australia şi Noua Zeelandă.
9 Sunt cunoscute dislocări importante de populaţie în timpul Imperiului
Roman, migratiile mongole, vikingilor au avut influenta asupra Europenilor.
9 Sec. XVI-XIX comertul cu scalvi , fluxurile migratorii au avut un efect
benefic popularii Americii, Australiei, Noii Zeelande.
9 În secolele XIX şi XX din Europa au migrat cca. 30 mil. De persoane spre
SUA, 2 mil. către Canada, 12 mil. spre America Latină, 3 mil. spre Australia
şi Noua Zeelandă.

9 Emigraţia rusă spre Siberia şi Asia Centrală a implicat cca. 10 mil. de

persoane, migraţia chineză spre Manciuria, Asia de Sud-Est şi ţările
Pacificului peste 10 mil. persoane, emigraţia indiană spre Africa de Est,
Africa Centrală şi de Sud-Est a dizlocat 2-3 mil. locuitori.
9 Primul război mondial şi instaurarea regimului sovietic a impus alte mişcări
de populaţie, al doilea război mondial a determinat deplasarea forţată a peste
45 mil. persoane.
9 Cea mai mare parte a populaţiei Americii şi Oceaniei provine din imigraţii,
în America Latină imigraţia contribuind cu 2/3 la formarea densităţilor
actuale, în timp ce în SUA şi Canada aproape întreaga populaţie provine din
imigraţia masivă din secolele XIX şi XX, descendenţii amerindienilor având
doar 4% din populaţia actuală.
9 În Australia şi Noua Zeelandă imigranţii provin din Europa, populaţia
aborigenă reprezentând doar 8%, respectiv 0,5%.
Resursele minerale şi energetice
9 Resursele energetice sau minerale exercită o influenţă deosebită asupra

distribuţiei mondiale a populaţiei, însă numai acolo unde există tehnici de
exploatare a acestora.
9 Resursele energetice: carbunele a avut un rol foarte important în aparitia
industriei, mai tarziu petrolul, gazele naturale si energia apei sau atomica.
9 Resursele minerale ne-energetice. Acestea nu au determinat cu exceptia
fierului concentrari de populatie, datorită concentrarilor mici de minereu si
costurilor de transport. Astfel, zonele miniere devin neatractive pentru
populaţie, chiar şi zonele de extracţie variind din acest punct de vedere: în
Lorena exploatarea fierului a generat apariţia concentrărilor de populaţie, în
Sierra Leone efectul fiind neînsemnat.
Progresul tehnic si inovatiile
9 Progresul tehnic şi inovaţiile aduce modificări în ceea ce priveşte repartiţia

spaţială a populaţiei prin revoluţiile economice pe care le induce, acestea
făcând posibilă prezenţa populaţiei în zone considerate anterior neatractive.
9 Revoluţia agricolă.
Primele concentrari de populaţie au fost legate de zonele agricole, aparitia
tehnicilor agricole, domesticirea animalelor, prelucrarea metalelor fiind motoare
pentru agricultura. Zone de aparitie: Orientul Apropiat, Valea Nilului, Sudul
Europei, Asia de Sud- Vest, mai tarziu America. Tehnicile agricole au fost
folosite cu 5 milenii Î. Hr. în Asia de Sud şi Sud-Est (India, China, Filipine,

Indonezia), Africa de Nord (Egipt), Europa de Sud şi Sud-Est (ţările

mediteraneene), cu 3 milenii Î. Hr. în ţările andine.
Acest lucru arată faptul că agricultura era practicată de foarte multă vreme în
areale care astăzi se numără printre cele mai populate din lume.
9 Prelucrarea metalelor apare 5000 A. HR. în Orientul Apropiat, de unde se
răspândeşte rapid spre Chia şi ţările Mediteraneene. Viaţa urbană apărută de
timpuriu în orientul Apropiat era răspândită la scară mare în mileniul II Î.
Hr. în Egipt, Iran, India, China, formând concentrări de populaţie în lungul
fluviilor Nil, Tigru, Eufrat, Gange, Indus, Huang-He, Jang-Tse.
9 Revoluţia industrială este corelată cu progresele realizate pe plan stiinţific.
S-a dezvoltat în Anglia în sec. XVIII, apoi treptat în SUA, Japonia,
Australia, Noua Zeelandă. Transformările multiple realizate în aceste regiuni
au antrenat o creştere multiplă a populaţiei ,atrăgând în zonele industriale
nou create un număr mare de locuitori.
9 Nuclee noi au apărut în Europa de Vest şi Centrală, America de Nord şi
Japonia, fiind evidentă acţiunea decisivă a factorului economic asupra
formării marilor concentrări de populaţie.
Distribuţia spaţială a populaţiei este rezultatul complex al factorilor fizici,

dar şi umani, aceştia contribuind la explicarea unor discrepanţe în ceea ce
priveşte popularea.
Este de remarcat faptul că de câteva decenii distribuţia spaţială a
populaţiei nu este caracterizată de o puternice schimbări, suprafeţele ocupate
şi neocupate rămânând neschimbate la nivelul secolului XX şi în prezent.
Deşi numărul populaţiei a crescut considerabil , migraţiile având un rol
important în ceea ce priveşte modificările asupra densităţii, aceste aspecte nu
au produs schimbări în distribuţia spaţială a populaţiei, concentrările
caracterizate de densitate ridicată rămânând aceleaşi, schimbările survenind
doar în cazul arealelor urbane.

TEMA NUMĂRUL 2: DINAMICA POPULAŢIEI
Componentele dinamicii populatiei

1. Miscarea naturala: evolutia nasterilor si deceselor.
2. Miscarea migratorie: emigratia si imigratia.
NAŞTERI IMIGRANŢI
POPULAŢIA TOTALĂ
Mişcarea naturală Mişcarea migratorie
DECESE EMIGRANŢI
Formula dinamicii populatiei:
Δp= (N-M)+(I-E) în care:
Δp= dinamica numarului populatiei

N= numarul nasterilor
M=numarul decedatilor
I=numarul imigrantilor
E=numarul emigrantilor
În funcţie de modul în care acţionează cele două componente mai sus

menţionate, de rolul pe care îl joacă fiecare dintre ele există populaţii mobile
(modificările ce apar în numărul total sunt determinate atât de mişcarea naturală
cât şi de mişcarea migratorie) şi populaţii imobile (rezultatul mişcării naturale).

Natalitatea
y Definiţie: Frecvenţa si intensitatea naşterilor în interiorul unei populaţii. Se

măsoara prin rata natalitaţii, indicator calculat prin raportarea numărului
de născuţi vii la populaţia medie, exprimat în promile (‰)
n=(N/PM)× 1000, în care

n= rata natalităţii
N= numărul total de naşteri
PM= populaţia medie
f=(N/Pf15-49) )× 1000, în care

f= rata fertilităţii
N= numărul total de naşteri
Pf15-49=populaţia feminină de vârstă fertilă.
!!! În funcţie de condiţiile generale de mortalitate se consideră că o rată de
fertilitate de 2,1 copii/femeie este obligatoriu necesarp pentru ca să se producă
înlocuirea generaţiilor, un nivel ce se situează sub acest prag determinând
stagnarea sau chiar declinul populaţiei (fără a lua în considerare componenta
migratorie).
Rata medie de fertilitate în 2009 este de 2,6 copii/femeie, Europa prezentând valori
de 1,5, Africa întegistrând o fertilitate de 4,8 copii/femeie.
Factorii care influenţează natalitatea/ fertilitatea
Factorii economici.
¾ Nivelul general de dezvoltare economică, condiţiile de viaţă ale

populaţiei au o influenţă foarte mare asupra fertilităţii. Cu cât statul
este mai dezvoltat cu atât fertilitatea este mai scăzută.
¾ Dorinţa de a avea mai multe bunuri materiale, cheltuielile mari pentru
îngrijirea şi educaţia copiilor, dimensiunea mai redusă a locuinţei
urbane, grija pentru sănătatea mamei sunt cauze ale scăderii fertilităţii.
Factorii politici (politici demografice)

Indiferent de natura politicii demografice adoptate, mijloacele posibile
de utilizat sunt:

a) mijloace economic-financiare sau fiscale

b) mijloace juridico-administrative
c) mijloace medico-sanitare
d) mijloace culturale, educaţionale sau propagandistice
9 Politica antinatalista: China începând cu anul 1950, politică de

limitarea a naşterilor, raţinea fiind una economică.
9 Politica pronatalistă are în vedere o creştere a numărului de locuitori,

bazat pe o încurajare a naşterilor.
9 Un exemplu de astfel de politică fals pronatalistă este România până
în 1989, în timpul regimului Ceauşescu:
9 Un element important al acestei politici este reprezentat de
abrogarea, în 1966, a decretului din 1957 care permitea întreruperile
de sarcină la cerere (la acea dată, avortul nu era permis decât în
unele ţări comuniste). Prin decretul 770/1966 se permitea avortul
terapeutic efectuat în primele trei luni de sarcină numai pe baza unor
stricte indicaţii medicale şi doar în cazuri excepţionale se accepta
sacrificarea fătului şi până la şase luni. Acest decret cu putere de lege
a fost înăsprit prin Decretul 441 din 26 decembrie 1985, care
permitea avorturile doar în cazul femeilor care au depăşit vârsta de
42 de ani sau care au dat deja naştere la cel puţin cinci copii. În
teorie, mamele a 5 sau mai mulţi copii ar fi avut dreptul la privilegii
substanţiale. Mamele "eroine" a 10 sau mai mulţi copii aveau dreptul
la o maşină ARO gratuită, transport gratuit cu trenul, precum şi o
vacanţă gratuită pe an într-o staţiune balneară.
9 Politica neutră, respectiv de neintervenţie a statului în evoluţia

natalităţii.
Factorii socio-culturali
1. Statutul femeii în societate.
Acesta este dependent de gradul de dezvoltare economică.
În statele subdezvoltate ignoranţa şi anumite mentalităţi fac ca rolul femeii
să fie redus doar la creşterea şi îngrijirea copiilor.
În statele dezvoltate, nivelul ridicat de şcolarizare, independenţa financiară,
participarea la viaţa economică au ca efect o natalitate scăzută.



2. Religia
Religia de-a lungul timpului a avut o atitudine pronatalistă. Cu cât gradul de
adeziune religiosa este mai mare cu atât fertilitatea este mai ridicată. Un exemplu îl
constutuie mormonii din S.U.A., care refuză limitarea naşterilor, de asemenea
islamicii sunt preponderent pronatalisti.
În societatea modernă, influenţa religiei este una slabă, numărul naşterilor
nefiind influenţat de practica religioasă.
3. Climatul psihologic general

Acesta duce la instalarea unui optimism demografic sau a unui pesimism
demografic.
4. Vârsta populaţiei este un factor biologic foarte important deoarece la procesul
reproducerii participă direct categoria tinerilor sau adulţilor, o populaţie
îmbătrânită manifestă de regulă o fertilitate scăzută.
La nivel mondial rata medie a natalităţii în 2009 se situează la 20 ‰, faţă de

25 ‰ valoare înregistrată în perioada 1990-1995.
Diferenţierile sunt vizibile, astfel, în cadrul tărilor dezvoltate rata natalităţii este în
continuare scăzută,12 ‰, fată de tările subdezvoltate unde aceasta depăşeşte media
mondială, respectiv 35 ‰.
Pe continente analiza natalităţii arată discrepanţe semnificative:
• Africa 36 ‰
• America 17 ‰
• Asia 19 ‰
• Europa 11 ‰
• Australia şi Oceania 18 ‰
Ţări cu cea mai mică ‰ Ţări cu cea mai mare ‰
rată a natalităţii rată a natalităţii
Monaco 7 Niger 53
Germania 8 Uganda 47
Austria 9 Angola 46
Malta Burkina Faso
Bosnia-Herţegovina

STUDIU DE CAZ: Caracteristici ale dinamicii natalităţii în România.

Dacă analizăm evoluţia natalităţii şi fertilităţii în România în perioada
postbelică vom constata că aceasta a avut o tendinţă generală de reducere,
semn că România a intrat, deşi destul de târziu, pe făgaşul tranziţiei
demografice, dar această tendinţă s-a conturat în condiţiile unei evoluţii
extrem de sinuoase şi de contradictorii.
Am putea distinge patru etape în această evoluţie:
1. Perioada de după încheierea războiului şi până în anul 1957, caracterizată
prin menţinerea la cote relativ înalte (în jur de 25%) a ratelor natalităţii.
Această situaţie se datorează pe de o parte unor factori demografici – „baby-
boom-ul” postbelic, explozia natalităţii, ca încercare neconştientizată de
recuperare a deficitului de naşteri din perioada războiului
2. Perioada cuprinsă între anii 1957 – 1966, al cărei debut este marcat de
decretul Consiliului de Stat care liberaliza avorturile la cerere. Perioada este
caracterizată printr-o reducere puternică a ratelor natalităţii, mai ales după
1960, nivelul acestuia ajungând în 1966 la 14,1‰, puţin peste nivelul care
asigură o reproducere simplă a populaţiei. Fără a contesta rolul decretului
amintit în această tendinţă de evoluţie, factorii decisivi sunt de altă factură.
Din punct de vedere demografic, este perioada în care ajung la vârsta de
maximă fecunditate generaţiile mult reduse numeric născute în perioada
războiului. În acelaşi timp, este perioada în care se produc schimbări masive
de natura celor care au ca efect reducere fertilităţii, schimbări legate de
urbanizare, industrializare etc.
3. Perioada 1966 – 1989 – marcată printr-un alt decret al Consiliului de Stat
prin care se limita drastic recursul la avortul la cerere, permis în condiţii
excepţionale, strict stabilite – este caracterizată prin cea mai sinuoasă
evoluţie a natalităţii (care aproape s-a dublat), natalitatea îşi reia tendinţa de
scădere, ajungând în 1984 la cam aceeaşi nivel ca cel din 1966 după care, pe
fondul unei înăspriri a legislaţiei privind avortul, cunoaşte o uşoară scădere,
ajungând la sfârşitul anului 1989 la un nivel în jur de 18‰. Această evoluţie
are multiple explicaţii. Creşterea spectaculoasă din primii doi ani relevă
faptul că populaţia, pentru care avortul reprezintă aproape unica modalitate
de evitare sarcinilor nedorite, a fost luată prin surprindere de măsurile
legislative adoptate şi a avut nevoie de timp pentru a găsi soluţii de evitare a
acestora. Reluarea tendinţei de scădere probează faptul că această tendinţă,
obiectiv determinată de factori demografici şi extra-demografici nu poate fi
oprită şi, cu atât mai puţin reversată de măsuri legislative insuficient
fundamentate şi abuziv aplicate.

4. Perioada de după 1989, al cărei început a fost marcat de abrogarea de

către puterea provizorie instalată a reglementărilor în vigoare privind
avortul, considerate, pe drept cuvânt, drept abuzive.
Liberalizarea absolută a avortului la cerere, facilitarea accesului larg
la mijloace caracteristice au generat, pe fondul unei adevărate prăbuşiri
economice a ţării (cu toate efectele ei: şomaj masiv, criza locuinţelor,
scăderea drastică a nivelului de trai, etc) o reducere fără precedent pe timp
de pace a natalităţii aş cărei nivel scade după 1992 sub cel al mortalităţii şi
ajungând, în prezent la un nivel de 10 – 11 ‰ (situaţie definită ca
repercusiune a pesimismului demografic).
O asemenea evoluţie, poate avea efecte demografice catastrofale
(unele resimţindu-se deja), cele mai importante fiind reducerea continuă a
numărului absolut al populaţiei ţării noastre şi îmbătrânirea accentuată a
acesteia, efecte ce se doresc a fi corectate printr-o politică demografică
pronatalistă ce acordă beneficii materiale pe parcursul unui concediu de
creştere şi îngrijire a copilului extins la 2 ani.
Mortalitatea reflectă totalitatea deceselor ce se produc în cadrul unei populaţii.
Este exprimată prin rata mortalităţii, indicator demografic care reprezintă raportul
dintre numărul de decese şi populaţia medie, exprimat în promile (‰).
m=(M/PM)× 1000, în care
m= rata mortalităţii
M= numărul total de decese
PM= populaţia medie
Factorii care determină variaţia spaţială a mortalităţii:
1. Nivelul general de dezvoltare economică, progresul tehnico-economic având

consecinţe directe asupra ameliorării condiţiilor de viaţă, şi implicit scăderea
mortalităţii.
2. Sistemul de îngrijire medicală care se referă la calitatea serviciilor medicale, la
gradul de pregătire a personalului medical,la infrastructura şi echipamentele
sanitare.
3. Nivelul general de instruire a populaţiei. Gradul de instruire a diferitelor
categorii de populaţie determină adoptarea unui anumit mod de viaţă, precum şi o
anumită atitudine vis a vis de menţinerea stării de sănătate.


4. Structura pe grupe de vârstă şi sexe. O ţară cu un număr ridicat de

vârstnici va prezenta o rată ridicată de mortalitate, ţările cu populaţie tânără
numeroasă având o mortalitate scăzută. La nivelul ţărilor dezvoltate se constată o
supramortalitate a populaţiei masculine în statele dezvoltate, situaţia fiind similară
şi în lumea islamică, subcontinentul indian sau state cu o economie agrară, în ceea
ce priveşte populaţia feminină.
5. Cataclismele, accidentele, războaiele sau foametea influenţează
mortalitatea.
Rata mortalităţii este considerat un indicator brut ce nu permite întotdeauna o

bună comparabilitate între state, astfel, folosindu-se un indicator corectat,
respectiv speranţa de viaţă la naştere.
Rata medie a mortalităţii este pe Glob,în prezent de 8‰.

Pe continente rata mortalităţii este următoarea:
Africa 12 ‰
America 7 ‰
Asia 7 ‰
Europa 11 ‰
Australia şi Oceania 7 ‰
Ţări cu cea mai ‰ Ţări cu cea mai ‰

rată a mortalităţii rată a mortalităţii
Qatar 1 Lesotho 23
Arabia Saudită 2 Sierra Leone 20
EAU
Kuweit
Bahrain
Brunei 3 Republica C46
China Africană
Andora
Siria
Speranţa de viaţă la naştere sau durata medie a vieţii reprezintă numărul de ani
pe care îl are de trăit o generaţie fictivă, presupunând că numărul total de ani este
împărţit egal între supravieţuitori.


Progresul economic, al ştiinţelor şi al medicinei au permis ameliorarea condiţiilor

de viaţă, precum şi eradicarea unor maladii care făceau numeroase victime, având
un rol deosebit de important în creşterea speranţei de viaţă la naştere.
La nivel mondial speranţa medie de viaţă este de 69 ani, cea mai ridicată
înregistrând-o Japonia- 83 ani, urmată de Canada, China- 82 ani, suedia, Islanda-
81 ani, cea mai scăzută fiind înregistrată în Lesotho-40 ani, Zimbabwe-41 ani,
Mozambic şi Zambia-42 ani.
Pe continente situaţia este următoarea:
Africa 55 ani.
America 75 ani
Asia 69 ani.
Europa 76 ani.
Australia şi Oceania 76 ani.
Astfel, din punct de vedere al speranţei de viaţă la naştere remarcăm trei categorii
de state:
1. Un grup al statelor subdezvoltate cu o speranţă de viaţă
sub 60 ani sau chiar sub 50.
2. Grupul statelor dezvoltate cu o speranţă de viaţă superioare valorii de 70
ani.
3. Un grup intermediar, cu o speranţă de viaţă între 60 şi 70 ani.
La nivel mondial se remarcă o diferenţă în ceea ce priveşte durata medie de
viaţă masculină şi feminină, astfel, prima dintre acestea înregistrează o valoare de
67 ani, ultima 71 ani.
Printre cauzele supramortalităţii masculine se numără: consumul de alcool,
condiţiile grele de muncă, accidentele rutiere ori atitudinea generală faţă de
păstrarea stării de sănătate.
Mortalitatea infantilă reflectă totalitatea deceselor infantile ce se produc în cadrul

unei populaţii.
În statistica demografică internaţională pentru a arăta valoarea deceselor
infantile de utilizează indicatorul rata mortalităţii infantile, acesta exprimând
numărul total de decese în primul an de viaţă la 1000 de născuţi vii, exprimat în
promile (‰).
mi=(Mi/N)× 1000, în care
mi= rata mortalităţii infantile

Mi= numărul total de decedaţi sub 1 an
N= numărul total de născuţi vii.


Rata mortalităţii infantile la nivel mondial este de 46 ‰, diferenţele între valorile

maxime şi minime fiind foarte mari: Afganistan 155 ‰, Angola 125 ‰, Monaco,
Luxemburg 1,8 ‰.
• Statele dezvoltate prezintă o rată a mortalităţii infantile de maximum 15 ‰,

respectiv ţările din
• Europa de Nord, de Vest, cărora li se adaugă S.U.A., Canada, Australia,
Japonia ori unele state din Asia (China, Coreea de Sud, Tailanda, Singapore,
etc.)Valori diferite prezintă şi statele subdezvoltate (ţări din Africa Centrală
şi de Vest cu valori foarte ridicate
de peste 100 ‰, cărora li se adaugă cele din Asia cu valori de peste 65 ‰.)
Sporul natural (bilanţul natural)

Diferenţele care exista între nivelul natalităţii şi cel al mortalităţii unei populaţii
sunt redate de sporul natural sau rata creşterii anuale.
S= n-m, în care:
S = sporul natural
n =rata natalităţii
m =rata mortalităţii
sporul natural poate fi pozitiv atunci când numărul născuţilor este mai mare decât
numărul decedaţilor sau negativ, dacă nivelul natalităţii este mai mic decât cel al
mortalităţii (deficit natural sau declin demografic).
Tipuri de evoluţie demografică. Legea tranziţiei demografice.

Majoritatea statelor au cunoscut mari schimbări demografice în cursul
perioadei contemporane, acestea producându-se în secolele XIX şi în prima parte a
sec. XX în cazul statelor industrializate sau după 1940 în cazul celor mai puţin
dezvoltate.
Această constatare a dat naştere unei teorii de evoluţie cunoscută sub
denumirea de teoria tranziţiei demografice, regăsită în studiile demografului Albert
Landry (1909), însă fundamentată de Francis Notestein (1945.)
Conform acestei teorii, în funcţie de evoluţia natalităţii şi mortalităţii o
populaţie înregistrează diferite perioade de evoluţie demografică:

EXPLOZIA
POPULATIEI
C re ste re
na tu ra la
40
De c lin
+
% Ra ta c reste rii
NA
n a tu ra le
TA
LI
20
TA
TE
A B C
M OR
TA L
ITAT
E
10
2-3% >3% 1-2% <1% -
Faza 1 Faza 2 Faza 3
0
REGIM REGIM A NI
DEMOGRAFIC TRANZITIE DEMOGRAFICA DEMOGRAFIC
TRADITIONAL MODERN
State cu State
economie State in care a inceput procesul de industrializare
industrializate
agrara
y Regim demografic tradiţional reprezentat pe grafic cu A, ce este caracterizat

de o mortalitate şi o natalitate ridicate; este specific statelor cu economie
agrară, tradiţională, în cadrul cărora fertilitatea ridicată este dată de nivelul
condiţiilor economice precum şi de necesitatea unei forţe de muncă
numeroase în agricultură.
y Tranziţie demografică, perioadă care cuprinde trei faze, în cadrul cărora
natalitatea şi mortalitatea scad.
În cadrul tranzăţiei demografice întegistrăm tre faze:
Faza 1 caracterizată printr-un ritm de creştere de 2-3%, datorat unei scăderi a
mortalităţii, ca urmare a îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă; statul începe să
manifeste un început de dezvoltare economică, creşterea nivelului de trai
reflectându-se într-o fertilitate ridicată şi o mortalitate în scădere.
Faza 2 caracterizează statele în curs de dezvoltare în cadrul cărora ritmurile
de creştere a populaţiei depăşesc 3%, înregistrând baby-boom, repercusiunea
directă a condiţiilor de viaţă mai bune, în egală măsură a scăderii
mortalităţii, optimismul demografic fiind prezent în această etapă.
Faza 3 se caracterizează printr-o scădere a ambilor indicatori, natalitatea
tinzând către stabilizarea ce se va înregistra în etapa viitoare, numărul mai
mic de naşteri fiind consecinţa unui început de modernizare a societăţii, al
cărei model nu mai include o familie extinsă.

y Regim demografic modern cu natalitate şi mortalitate scăzute este specific

statelor dezvoltate, ritmul de creştere fiind situat sub 1%; mortalitatea este
scăzută, dar prezintă oscilaţii către o creştere uşoară, rezultat al procesului de
îmbătrânire demografică.

TEMA NUMĂRUL 3: CREŞTEREA NUMĂRULUI POPULAŢIEI

MONDIALE.
Populaţia Terrei este rezultatul unui proces continuu ce presupune alternanţa

perioadelor de creştere cu cele de descreştere sau stagnare, până la înscrierea pe un
singur sens după direcţia curbei exponenţiale.
Dacă umanităţii i-au trebuit mai multe milioane de ani pentru a atinge primul
miliard de locuitori, al doilea miliard a fost posibil în doar 100 de ani, al treilea
realizându-se în 30 de ani, al patrulea în 16 ani, perioada de multiplicare scăzând în
ceea ce priveşte atingerea celui de al cincilea miliard la 11 ani, pentru ca la aceasta
să râmână aproximativ neschimbată în ceea ce priveşte cel de-al şaselea miliard
(12 ani).
ANUL INTERVAL POPULAŢIA

(ANI) (MILIARDE)
1830 - 1
1930 100 2
1960 30 3
1976 16 4
1987 11 5
1999 12 6
2009 10 6,8
Dezvoltarea cunoştinţelor în domeniul paleodemografiei au făcut posibilă

reconstituirea cu mai multă precizie a evoluţiei numărului de locuitori,
delimitându-se două faze:
1. faza de creştere lentă-extinsă până în secolul al XVIII-lea.
2. faza de creştere accentuată- începe o dată cu revoluţia industrială ce continuă
şi în prezent.
CREŞTEREA DEMOGRAFICĂ ÎN PALEOLITIC ŞI MEZOLITIC.
• Evoluţia populaţiei prezintă o influenţă direct dependentă de factorii de

favorabilitate sau restrictivitate ai mediului natural, dat fiind faptul că
economia era una de subzistenţă, bazată pe vânătoare şi pescuit, astfel încât
populaţia nu depăşea 1 milion locuitori în Paleoliticul Superior.

• La sfârşitul Paleoliticului, între 40000 şi 35000 î.Hr. se estimează că a avut

loc o creştere a populaţiei soldată cu o multiplicare egală cu 4 sau 5 milioane
locuitori.
• Această perioadă de creştere este datorată progreselor legate de meşteşugul
cioplirii pietrei, fapt ce a permis omului primitiv realizarea de unelte mai
performante a căror folosire asigura un volum mai ridicat al resurselor
alimentare.
CREŞTEREA DEMOGRAFICĂ DIN NEOLITIC PÂNĂ ÎN SECOLUL

AL XVIII-LEA.
• Perioadei de multiplicare a populaţiei specifice paleoliticului Superior i se

adaugă una caracterizată de oscilaţii sau de creştere lentă uneori chiar stagnare
a cărei desfăşurare se întinde până în mileniul 7 î. Hr.
• Între anii 6000 şi 5000 î. Hr. putem lua în considerare descoperirea tehnicilor
agricole, precum şi domesticirea animalelor, toate acestea conducând la un
mod de viaţă sedentar, diferit de cel nomad sau seminomad specific perioadei
în care omul era doar vânător sau culegător.
• Astfel, datorită progresului în agricultură se înregistrează un surplus de
resurse alimentare a cărui prezenţă determină apariţia schimbului, permiţând
totodată unei mici părţi din populaţie să se oriernteze către meşteşuguri
(prelucrarea lemnului, metalului).
• Din Orientul Apropiat agricultura s-a răspândit peste tot în lume conducând la
o creştere accentuată a populaţiei, care în 5000 î. Hr. ajunge la 80 milioane
locuitori.
• La începutul erei noastre populaţia era concentrată cu precădere în zona euro-
asiatică (cca. 85%), continentul american fiind aproape nelocuit (excepţie
Mexicul)având dar 1,5 mil. locuitori; Africa avea o populaţie redusă,
concentrată mai ales la ţărmul Mediteranei: Egipt-4 mil, Maghreb-3,7 mil.,
mai puţin în partea sa vestică (Sudan- 2 mil.)
• În Asia (170 mil. loc.) existau doi poli demografici, India (cca. 45 mil.
locuitori) şi China (cca. 70 mil. locuitori), cu civilizaţii ce rivalizau cu Roma,
fiecare având o populaţie mai mare decât a Europei.
• Europa avea cca. 30 mil. locuitori, din care 20 trăiau în zona mediteraneeană:
7 mil. pe teritoriul actual al Italiei, 5 milioane în Pen. Iberică, 5 mil. în Franţa.
• Oscilaţiile au fost prezente pe parcursul acestei perioade, astfel, populaţia era
de 250 mil. la începutul erei- sec.I, pentru ca în secolele V-VI aceasta să scadă
la 200 mil. ca urmare a epidemiilor, prezentând din nou o creştere până în

secolul al XII-lea (450 mil.), pentru ca în secolul al XIV-lea să înregistreze o

scădere (375 mil.) ca urmare a manifestării ciumei bubonice.
• După secolul al XIV-lea populaţia îşi continuă creşterea până în secolul al
XVIII-lea ajungând la 750 mil. locuitori.
CREŞTEREA DEMOGRAFICĂ ÎN SEC. al XVIII-lea.
• Revoluţia industrială din Europa de Vest s-a extins în toate teritoriile ocupate de
europeni, inducând o creştere a productivităţii muncii în agricultură, dar şi o
dezvoltare a activităţilor industriale şi terţiare, toate acestea conducând la
progrese în sfera medicală, materializate prin eradicarea unor maladii.
• Astfel, putem vorbi de o creştere vertiginoasă a populaţiei care se multiplică de
5 ori.
• În 1750 numărul populaţiei era de 750 mil. loc.în 1800 populaţia numără 950
mil. loc dintre care 632 aparţineau Asiei (330 mil. loc. China).
• Europa numără în 1700 o populaţie de 120 mil loc. pentru ca în 1800 să ajungă
la 180 mil. loc. cu doi poli demografici, respectiv Franţa (22 mil. loc.) şi Rusia
(36 mil. loc.)
• Populaţia Africii a înregistrat o scădere de la 107 la 102 mil. loc, în timp ce
America de Nord şi America Latină erau slab populate având 5 şi respectiv 19
mil. loc., Oceania înregistrând 2 mil. loc.
CREŞTEREA DEMOGRAFICĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA.
• Se remarcă o creştere vertiginoasă a populaţiei, în 1900 aceasta ajungând la

1,650 miliarde. loc., ca urmare a eradicării variolei, descoperirii penicilinei
precum şi a vaccinurilor, toate acestea contribuind la o scădere a mortalităţii
infantile şi a mortalităţii generale pe ansamblu.
• Se remarcă apariţia de poli demografici noi: Germania, Anglia, SUA,
Japonia, Indonezia.
• Europa a înregistrat explozia demografică, populaţia sa dublându-se,
depăşind 300 mil. loc., devenind totodată zonă emitentă a imigraţiei către Lumea
Nouă, dar şi spre alte continente.
• Creşterea demografică afectează Anglia şi germania care înregistrează un
dinamism demografic mai accentuat decât al Franţei şi Italiei, polii vechi de
creştere a populaţiei; populaţia Rusiei creşte şi ea ajungând la 127 mil. loc.
• Emigraţia europeană conduce la creşterea populaţiei în America de Nord (90
mil.), Sud (75 mil.), Africa cunoscând de asemenea o creştere (138 mil.) ca
urmare a progresului medical adus aici de europeni.

• Asia se află în pragul atingerii primului miliard, China şi India fiind în

continuare lideri, lor adăugându-li-se Japonia şi Indonezia.
CREŞTEREA DEMOGRAFICĂ ÎN SECOLUL XX.
• În acest secol numărul populaţiei creşte de patru ori mai repede decât în sec. al
XIX-lea, în 1950 înregistrându-se 2,5 miliarde locuitori, pentru ca la sfârşitul
mileniului populaţia să atingă 6 miliarde.
• După cel de-al doilea rărboi mondial ritmul de creştere continuă să crească,
progresele în domeniul sănătăţii fiind decisive în acest sens mai ales în cadrul
statelor din lumea a III-a, care înregistrează explozia demografică.
• În Europa creşterea demografică nu mai are aceeaşi amploare ca urmare a efectelor
războaielor, ritmul accentuat fiind însă prezent în America Latină, Africa şi Asia.
• China înregistrează un surplus demografic continuu începând cu 1900 până în 2000
(cca. 700 mil.), India de peste 600 mil. loc., în acelaşi interval populaţia japoniei
triplându-se, cea a Coreei, şi Indoneziei crescând de cca. 5 ori.
• Populaţia Mexicului şi Braziliei a crescut de 8 ori, cea a Magrebului de 5 ori, cea a
africii de Vest de 7 ori.
• Astfel, la sfârşitul anului 1999 populaţia Globului era de 6 miliarde locuitori, 60%
dintre aceştia trăind în Asia.
• Europa nu mai deţine o pondere importantă a populaţiei mondiale, 60% din
populaţia continentului fiind concentrată în Germania, Franţa, Marea Britanie şi
Italia.
• Ritmurile de creştere a populaţiei devin diferenţiate aşa încât ţările dezvoltate
înregistrează o scădere ca urmare a scăderii ratei fertilităţii, statele în curs de
dezvoltare menţinând ritmuri de creştere semnificative.
TEORII CU PRIVIRE LA CREŞTEREA NUMĂRULUI POPULAŢIEI DIN

ANTICHITATE PÂNĂ ÎN SECOLUL AL XVII-LEA.
• Perpetuarea societăţii este condiţionată de valoarea mortalităţii în corelaţie cu

cea a fertilităţii motivaţie de o importanţă majoră pentru ca de-a lungul timpului
şă se nască abordări diferite cu privire la fertilitate.
• Multe dintre opinii aveau atitudine pronatalistă, acestea fiind încorporate unor
dogme religioase de la cele biblice până la cele hinduse (legile lui Manu) sau
scrierile lui Zoroaster.

• Vechii greci considerau că mărimea populaţiei este vitală pentru existenţa

statului, lucru certificat de opera lui Platon „Republica” care formulează
conceptul „populaţiei optime”, apreciată la cca. 5040 cetăţeni, fertilitatea
urmând să se reducă după această cifră.
• Cezarii romani promovau „creşterea maximă” prin legi pronataliste ce încurajau
căsătoria, legi impuse mai ales în timpul lui Augustus.
• Creştinismul susţine de asemenea atitudinea pronatalistă, atitudinea clerului ce
trebuie să îndeplinească legi legate de celibat şi castitate contrazicând scrierile
Vechiului Testament.
• Ibn Kaldun promova teoria sa cu privire la existenţa imperiilor, susţinând faptul
că declinul populaţiei presupune aducerea de mercenari străini; astfel, o creştere
a populaţiei este favorabilă creşterii imperiale.
• Mercantilismul apărut în secolul al XIV-lea promovează ideile conform cărora
populaţia numeroasă presupune expresia bunăstării naţionale, asigurând o forţă
de mincă numeroasă şi o armată suficientă.
• Frederik cel Mare al Prusiei afirma că „numărul populaţiei exprimă bunăstarea
stateloir” idee susţinută şi de mercantilii din Germania, Franţa, Italia sau
Spania.
TEORII CU PRIVIRE LA CREŞTEREA NUMĂRULUI POPULAŢIEI ÎN

PERIOADA MODERNĂ.
• În secolul al XVIII-lea fiziocraţiiau dus o politică demografică de neimplicare a

statului în viaţa locuitorilor săi; o parte dintre aceştia, precum Francois
Quesnais considerau multiplicarea excesivă a populaţiei ca fiind negativă ca
urmare a faptului că aceasta poate să producă sărăcie prin depăşirea mijloacelor
de subzistenţă.
• Utopicii susţineau că progresul uman va conduce la apariţia societăţii perfecte,
care să nu aibe nevoie de instituţii coercitive; o societate perfect organizată va
progresa continuu indiferent de mărimea populaţiei, creşterea acesteia având
rolul de a spori resursele;William Godwin, Daniel Malthus consideră că nu
trebuie să existe restricţii cu privire la creşterea populaţiei, aceasta stabilizându-
se de la sine fără intervenţie exterioară.
• Thomas Malthus publică în 1798 „Eseu asupra principiului populaţiei” în cadrul
căruia susţine ideile contra curentului utopic; Eseul ce avea la bază studiul
populaţiei SUA a cărei dublare era anticipată în următorii 25 de ani susţinea idei
legate de controlul naşterilor avort, reţinere morală, homosexualitate sau
adulter, toate acestea fiind considerate imorale de către societatea anglicană.

• Neo-malthusianiştii acceptă legătura care există între fertilitate şi sărăcie, dar

contrazic metodele propuse de Thomas Malthus, respectiv reţinerea morală
practicată de cei săraci. Charles Bradlaugh şi Annie Besant considerau că
extinderea cunoştinţelor legate de fertilitate în cadrul clasei sărace reprezintă
una dintre soluţii (contracepţia).
• Karl Marx critică ideile lui Thomas Malthus considerând că numai capitalismul
este responsabil de diminuarea resurselor, numărul populaţiei fiind neimportant
într-o societate avansată.
• Măsurile marxiste au fost adoptate mai apoi de Lenin care deşi era împotriva
limitării naşterilor legalizează avorturile, stalin adoptând politica pronatalistă
prin interzicerea avortului şi contracepţiei (idei mercantile).

TEMA NUMĂRUL 4: MOBILITATEA SPAŢIALĂ A POPULAŢIEI
Mobilitatea populaţiei reprezintă o componentă importantă a dinamicii populaţiei,

sporul migratoriu fiind complementar sporului natural.
Există o serie de cauze care influenţează mobilitatea, aceasta presupunând luarea
unei decizii personale referitoare la destinaţie, perioada de deplasare, factorii de
respingere, dar şi cei de atracţie fiind definitorii.
1. Factorii naturali se referă în special la climat excesiv, relieful inaccesibil
sau solurile nefertile, aceştia constituind motive de restrictivitate cu privire
la locuire, în consecinţă factori de respingere. Se adaugă în cadrul aceleiaşi
categorii catastrofele naturale: erupţiile vulcanice, tsunami, cutremure,
uragane, inundaţii.
2. Factorii economici se referă la inegalităţile cu privire la dezvoltarea
economică, astfel arealele cu potenţial şi dezvoltare reduse se constituie în
factori de respingere (şomaj, nivel redus al veniturilor, suprapopulare,
sărăcie, foamete), cele care oferă condiţii economice superioare beneficiind
de factori de atractivitate.
3. Factorii sociali sunt legaţi puternic de cei economici, nivelul de trai ridicat
conducând la o bunăstare socială. Lipsa unei activităţi sociale sau cultural-
educaţionale în anumite areale, de regulă cele rurale conduc la migraţia celor
care le consideră ca fiind purtătoare de eventuali facori de respingere.
4. Factorii politici se referă la acele situaţii în care anumite persoane intră în
conflict sau dezacord cu politica unei regiuni ori ţări, acestea alegând să
migreze către regiuni în cadrul cărora opiniile le sunt acceptate.
FORME DE MOBILITATE A POPULAŢIEI
În funcţie de durata deplasării: deplasări care se produc în fiecare zi, deplasări

de week-end, deplasări de vacanţă, deplasări cu caracter sezonier sau temporar,
deplasări de lungă durată.
În funcţie de distanţa parcursă: deplasări la distanţă redusă (sub 100 km),
deplasări la distanţă medie (100-500 km), deplasări la distanţă mare (peste 500
km). Ele mai pot fi intra-urbane, intr-regionale, inter-regionale sau
internaţionale.
Scopul diferenţiază următoarele tipuri de deplasări: deplasări legate de muncă,
deplasări legate de pensionare, deplasări legate de petrecerea timpului liber.
În funcţie de gradul de libertate a persoanei ce efectuează deplasarea: deplasări
libere (voluntare), deplasări selective, deplasări forţate şi deplasări spontane.
Analiza tipurilor de deplasări care există astăzi a condus la clasificarea acestora
în două mari categorii:

A. Deplasări obişnuite ale populaţiei care nu implică o schimbare de durată

sau definitivă a rezidenţei sau activităţii, persoana implicată în acest tip de
deplasare nesuferind o schimbare semnificativă a modului de viaţă.
B. Mişcări migratorii propriu-zise, acestea implicând o schimbare de durată
sau definitivă a rezidenţei şi a activităţii, presupunând mutaţii importante în
viaţa persoanei respective.
A. Deplasări obişnuite ale populaţiei încarează următoarele categorii de

mobilitate:
• Deplasările zilnice sau navetismul (deplasare pendulatorie)
• Deplasările de week-end
• Deplasările duminicale
• Deplasările ocazionale
• Deplasările de vacanţă
Deplasări obişnuite ale populaţiei în statele subdezvoltate
• Au o intensitate redusă sau foarte redusă ca urmare a nivelului economic

scăzut.
• Sunt strâns legate de activităţile productive agricole fiind limitate ca
distanţă, 1 km în cadrul culturilor intensive sau 4-5 km în cadrul celor
extensive; deplasarea se face pe jos cu bicicleta sau căruţa.
• În cadrul comunităţilor a căror ocupaţie principală este creşterea animalelor
deplasările se desfăşoară pe distanţe lungi, ele putând avea o anumită
regularitate; pentru majoritatea grupurilor semi-nomade distanţa nu
depăşeşte câteva zeci de km; grupuri nomade din deşerturile Asiei şi Africii
parcurg uneori distanţe de 200 km.
• Deplasările sunt canalizate în jurul satului şi au scop economic: frecventarea
pieţei sau târgului la sfârşitul săptămânii, distanţa fiind de 2-3 ore de mers pe
jos.
• Se desfăşoară şi deplasări ocazionale, în special cele legate de frecventarea
unor locuri sfinte; acestea se limitează la arealul înconjurător, puţine
persoane din ţările subdezvoltate având posibilităţi financiare de a se deplasa
pe distanţe mari către locuri de pelerinaj consacrate.
• În mediul urban situaţia este diferită, navetismul şi deplasările duminicale
fiind încă în stadiu embrionar; distanţele parcurse sunt reduse principalele
mijloace fiind cele de transport ori bicicleta. Deplasările de week-end şi cele
de vacanţă lipsesc, scopul recreativ fiind apanajul lumii dezvoltate.

Deplasări obişnuite ale populaţiei în statele dezvoltate
• În statele dezvoltate deplasările obişnuite ale populaţiei reprezintă un

fenomen de masă.
• Navetismul este determinat de existenţa unor zone urbane industriale,
comerciale, etc. situate la distanţă faţă de locul de rezidenţă, zona
rezidenţială nefiind localizată în imediata proximitate a locului de muncă;
distanţele parcurse variază în medie între 20 şi 30 km în statele europene
şi 60-80 km (în unele situaţii chiar 100 km ) în SUA; fluxul de navetişti
se îndreaptă dimineaţa spre centru şi după-amiaza invers, navetismul
referindu-se şi la situaţia în care acesta se desfăşoară dintr-un oraş în
altul. Un caz particular este navetismul trasfrontalier acesta fiind specific
Europei datorită diferenţelor de salarizare (frontiera germano-olandeză,
franco-elveţiană, româno-ungară).
• Mijloacele de transport diferă de la ţară la şară, în SUA predomină cele
de tip autoturism personal, în Rusia predomină cele de tip transport
public.
• Deplasările de week-end sunt din ce în ce mai întâlnite, durează 2-3 zile
de obicei de vineri după amiaza până duminică, distanţele parcurse fiind
de peste 150-200 km; mijlocul de transport folosit este cel individual, mai
rar apelându-se la transportul aerian.
• Deplasările duminicale au loc în special în cadrul populaţiei oraşelor şi se
deosebesc de cele de mai sus prin durată dar şi distanţa parcursă care este
mai mică, ele nu necesită infrastructură de cazare.
• Deplasările de vacanţă au crescut ca importanţă după 1950, anterior fiind
o practică a burgheziei şi aristocraţiei, azi având popularitate în cadrul
clasei mijlocii; sunt caracteristice ţărilor dezvoltate datorită faptului că
frecvenţa şi intensitatea acestora este dependentă de nivelul veniturilor.
Mişcări migratorii propriu-zise sau migraţiile
Clasificare:
1. MIGRAŢII INTERNE:
a. de scurtă durată sau periodice:
• temporare
• sezoniere
b. de lungă durată sau definitive:
• intra-regionale (rural-urban, urban-rural, urban-urban, rural-rural)

• inter-regionale(rural-urban, urban-rural, urban-urban, rural-rural)

2. MIGRAŢII INTERNAŢIONALE:
a. de scurtă durată sau periodice (state subdezvoltate-state dezvoltate, state
dezvoltate-state subdezvoltate, state dezvoltate-state dezvoltate, state
subdezvoltate- state subdezvoltate)
b. de lungă durată sau definitive (state subdezvoltate- state dezvoltate, state
dezvoltate-state subdezvoltate, state dezvoltate- state dezvoltate, state
subdezvoltate- state subdezvoltate)
MIGRAŢII INTERNE
Migraţiile sezoniere
• sunt cracteristice societăţilor cu o economie bazată pe agricultură fiind

legate de existenţa decalajelor cronologice în calendarul activităţilor
agricole.
• Antrenează populaţia unor regiuni cu economie tradiţională, populaţie care
constituie mână de lucru în cadrul unor perioade din an: culegătorii
itineranţi din Maroc, culegătorii de viţă de vie din Algeria, culegătorii de
măsline din Tunisia, culegătorii de arahide din Senegal şi Mali, cei ai
trestiei de zahăr din Brazilia sau cei ai ceaiului din India.
• Migraţiile sezoniere erau răspândite altădată în ţările Europei, ele
practicându-se până la începutul secolului XX: ţăranii din nordul Franţei
care coborau spre sud pentru culesul viilor, locuitorii greci din munţii
Pindului care coborau spre câmpiile litorale la culesul măslinilor, etc.
Migraţiile temporare
• Sunt caracteristice statelor cu o economie bazată pe agricultură, scopul

fiind însă diferit ce cel al migraţiilor sezoniere, dat fiind faptul că
inegalităţile economice dintre ţări produc mobilitatea în vederea
desfăşurării în cadrul arealului receptor a unei activităţi nonagricole.
• Schimbarea de rezidenţă este însoţită de o schimbare de mentalitate şi
profesie.
• Au avut o intensitate ridicată în Europa în cadrul perioadei de
urbanizării intense din secolul trecut.
• În ţările actualmente agricole migraţia temporară este determinată de
necesitatea de a spori veniturile familiei, astfel, populaţia masculină,
după încheierea sezonului agricol, migrează către zone urbane pentru a
desfăşura o activitate nonagricolă.

Migraţiile interne de lungă durată sau definitive
• Angrenează un număr mare de persoane indiferent dacă ne referim la

state dezvoltate sau state subdezvoltate.
• Aceste tipuri de mobilităţi au un caracter individual sau familial.
• Au crescut în intensitate odată cu revoluţia industrială şi extinderea
spaţiului urban: în Anglia s-au intensificat începând cu a doua jumătate
a secolului al XIX-lea, în Franţa începând cu prima jumătate a secolului
al XIX-lea, în Rusia la sfârţitul secolului al XIX-lea, iar în Africa de
Nord, America Latină după cel de-al doilea razboi mondial.
• În statele mai puţin dezvoltate cele mai frecvente sunt mişcările de tip
rural-urban, în ţările subdezvoltate exodul rural (Def.: mişcarea
definitivă a locuitorilor din mediul rural spre cel urban, implicând şi
renunţarea la ocupaţia de agricultor în favoarea activităţilor
nonagricole) fiind cel care conduce la popularea oraşelor.
• Sunt frecvente şi cele de tip rural-rural, din zonele rurale mai sărace
către zonele rurale mai atractive din punct de vedere agricol.
• În ţările dezvoltate migraţia de tipul rural-urban a avut o dezvoltare
anterioară, în timpul urbanizării şi industrializării, astăzi fenomenul
căpătând semnificaţii de tipul migraţiei urban- rura, ca urmare a
revărsarii urbane, respectiv extindere foarte mare a oraşului către zonele
periurbane.
MIGRAŢII INTERNAŢIONALE
• Sunt extrem de importante deoarece modifică numărul populaţiei

statelor afectate.
• Statistica internaţională oferă o bază de date săracă referitoare la
migraţie, diversitatea criteriilor de clasificare făcând imposibilă
evaluarea corectă a volumului acestora.
• Cauza generală declanşatoare a migraţiei se referă la factorul
economic, diferenţele legate de nivelul economic, reflectat în nivelul
de trai, în cadrul statelor receptoare şi emitente conducând la fluxuri
continue, direcţionate în general către statele dezvoltate.
• Factorul demografic este şi el important, presiunea demografică a
determinat în trecut marea migraţie irlandeză sau italiană.
• Politica demografică a unui stat este adaptată condiţiilor economice
şi demografice, aşadar, aceasta diferă de-a lungul perioadelor: Marea

Britanie, Italia şi Japonia au manifestat o atitudine permisivă faţă de

emigraţie, în timp ce statele est europene luau măsuri de stopare a
acesteia; în ceea ce priveşte imigraţia azi, doar Australia este oficial
deschisă pentru imigraţie, Canada şi Israel fiind considerate relativ
deschise.
Tipuri de migranţi
După statut sau motivaţie avem:

a. Migranţi admişi pentru educaţie şi instruire (studenţii străini, trainer-ii
sau instructorii străini care vizează implementarea unor noi tehnologii,
dependenţii-familiile ce îi însoţesc pe aceştia).
b. Migranţi admişi pentru muncă (persoane care desfăşoară o activitate
pentru o perioadă limitată: muncitorii străini, coordonatorii de programe
ştiinţifice, etc.);
În cadrul migranţilor admişi pentru muncă avem două categorii:
1. Migranţii calificaţi cei care au certificate profesionale,
corespund unor profesii insuficient reprezentate în ţările
receptoare: infirmieri în Canada, tinichigii şi electricieni în SUA.
2. Migranţi necalificaţi ce provin în special din zonele rurale,
ameninţaţi de şomaj şi expulzare: muncitori agricoli în Texas,
meşteşugari în Venezuela, etc.
c. Migranţi admişi pentru reunificarea sau reîntregirea familiei reprezintă
acea categorie care include rudele din străinătate ale cetăţenilor sau
rezidenţilor srăini.
d. Migranţi ce au primit dreptul de liberă stabilire în ţara receptoare.
Dreptul de rezidenţă a fost acordat ca urmare a activităţilor economice
prestate, a experienţei şi calificării pe care o deţin, a unor motive familiale
(înrudiri cu cetăţeni rezidenţi în tara respectivă), istorice (moştenitori).
e. Migranţi admişi din raţiuni umanitare
În această categorie includem:
1. refugiaţi- peroane persecutate în tara de origine pe criterii rasiale,
confesionale ori legate de manifestarea unei opinii neacceptate.
2. azilanţi- persoane care au făcut demersuri pentru a deveni refugiaţi şi au
statut de azilant până la soluţionarea dosarului.
3. străini aflaţi temporar sub protecţia statului receptor- persoane care se
consideră că viaţa le este pusă în pericol în statul de origine, acordându-li-se
rezidenţă temporară până la dispariţia situaţiei iniţiale.
În funcţie de criteriul juridic avem:

1. persoane transmutate sau dizlocate ce şi-au părăsit ţara indiferent de

voinţa lor ca urmare a unei decizii politice.
2. persoane refugiate sau azilante ce şi-au părăsit ţara ca urmare a
persecuţiilor religioase, etc.
3. emigranţi independenţi care doresc să-şi schimbe ţara de origine,
rezidenţa şi naţionalitatea.
4. muncitori străini ce desfăşoară activitate economică pentru un anumit
timp.
!!! Partea teoretică a cursului foloseşte informaţii prezente în lucrările: Erdeli, G.,
Dumitrache, Liliana, (2010), Geografia populaţiei mondiale, Edit. Universitară,
Bucuresti, Rotariu, T. (2003, Demografia şi socilogia populaţiei. Fenomene
demografice, editura polirom, Iaşi).
World population data seeet 2009, Population Referince Bureau, USA.
World population data seeet 2010, Population Referince Bureau, USA
World population prospects. The 2008 Revision Population Database, United
Nation Division Population 2009.

23 12 49 064 Geografia Populatiei An II Hurezeanu PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

23 12 49 064 Geografia Populatiei An II Hurezeanu PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea din Bucureşti

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

Acest material este destinat uzului studenţilor Universităţii din

Universitatea din Bucureşti

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

Surse de informare demografică.

Principii ale culegerii datelor prin recensământ:

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

 Caracterul nelimitativ al variabilelor din program

2. Ancheta demografică furnizează informaţii în profunzime asupra

3. Statistica stării civile sau registrele de stare civilă reprezintă o sursă

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

6. Monografiile de populaţie se concretizează sub forma unor studii

Distribuţia spaţială a populaţiei

• Distribuţia spaţială a populaţiei se poate explica prin diferenţele teritoriale

Zonele nepopulate sau foarte slab populate.

1. Zonele reci (Antarctica, Groenlanda) sunt total nepopulate, exceptie făcând

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

2. Zonele deşertice (Sahara, Kalahari, Namib, Australiei, Marele deşert al

Zonele cu densitate foarte mare

Zonele moderat populate

1. America de Nord: coasta Atlanticului până la Marile Lacuri cu o populaţie

Factorii care influenţează densitatea populaţiei.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

de limita terenurilor agricole, limita oicumenei suprapunându-se limitei

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

9 Tările andine (Bolivia, Chile, Peru) reprezintă o excepţie datorită adaptării

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

9 Este dificil să reconstituim ocuparea timpurie a planetei, etapele esenţiale ale

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

9 Emigraţia rusă spre Siberia şi Asia Centrală a implicat cca. 10 mil. de

Resursele minerale şi energetice

9 Resursele energetice sau minerale exercită o influenţă deosebită asupra

Progresul tehnic si inovatiile

9 Progresul tehnic şi inovaţiile aduce modificări în ceea ce priveşte repartiţia

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

Indonezia), Africa de Nord (Egipt), Europa de Sud şi Sud-Est (ţările

Distribuţia spaţială a populaţiei este rezultatul complex al factorilor fizici,

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

TEMA NUMĂRUL 2: DINAMICA POPULAŢIEI

Componentele dinamicii populatiei

Formula dinamicii populatiei:

Δp= (N-M)+(I-E) în care:

Δp= dinamica numarului populatiei

În funcţie de modul în care acţionează cele două componente mai sus

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

y Definiţie: Frecvenţa si intensitatea naşterilor în interiorul unei populaţii. Se

n=(N/PM)× 1000, în care

f=(N/Pf15-49) )× 1000, în care

Factorii care influenţează natalitatea/ fertilitatea

¾ Nivelul general de dezvoltare economică, condiţiile de viaţă ale

Factorii politici (politici demografice)

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

a) mijloace economic-financiare sau fiscale

9 Politica antinatalista: China începând cu anul 1950, politică de

9 Politica pronatalistă are în vedere o creştere a numărului de locuitori,

9 Politica neutră, respectiv de neintervenţie a statului în evoluţia

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

3. Climatul psihologic general

Caracterul nelimitativ al variabilelor din program