TRATAMENT

Tratamentul HTA trebuie să vizeze anumite obiective şi în primul rând normalizarea

valorilor tensionale. El trebuie să ţină seama de anumite principii şi orientări:
- tratamentul trebuie să fie complex, igieno-dietetic, medicamentos;
- tratamentul trebuie individualizat şi stabilit în condiţii de ambulator, nu de spital;
- mai înainte de a folosi medicaţia antihipertensivă se va urmări pacientul timp de 3 luni;
- când necesitatea medicaţiei se impune, alegerea medicamentului va ţine seama de:
stadiul bolii şi de particularităţile cazului;
- medicaţia nu va fi administrată:
1. în HTA care cedează la: repaus, regim hiposodat, sedative;
2. la vârstnici cu HTA sistolică în jur de 180 mm Hg;
- tratamentul HTA va fi continuu, toată viaţa, cu antihipertensive în doză de întreţinere ;
- controlul: • TA se va efectua la 2 – 3 ani;
• probelor biologice, de 2 ori pe an;
- tratamentul se consideră eficace, când la adult TA diastolică scade sub 95 mm Hg.

7.1. TRATAMENT PREVENTIV

- tratarea cauzei;
- repausul nu trebuie să fie absolut. Ecxerciţiile fizice, mersul pe jos şi gimnastica
medicală fac parte din tratament;
- au o mare importanţă mijloacele psihoterapice, combaterea anxietăţii şi evitarea
situaţiilor conflictuale;
- combaterea stresului la nevoie cu: tranchilizante – MEPROBAMAT, DIAZEPAM –
sedative: FENOBARBITAL;
- vor fi cultivate preocupările care produc relaxarea: plimbări, lectură, muzică, teatru;
- se interzice fumatul.

7.2 . TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC

Regimul va fi echilibrat şi suficient urmărindu-se menţinerea unei greutăţi

normale.
Regimul alimentar trebuie să combată supraponderea şi dislipidemiile, cu scopul
de a preveni ATS, de aceea regimul va fi:
1.hipocaloric;
2.normoprotidic;
3.hipoglicidic;
4.hipolipidic, cu reducerea mai accentuată a grăsimilor de origine animală.
 Indiferent de bolile asociate, regimul va fi hipo- sau desodat:
5.dieta hiposodată (sub 3 g sare / zi) se va intercala cu zile de regim KEMPNER: orez, zahăr,
fructe, se aplică în formele foarte severe, dar este greu de suportat;
6.regimul desodat relativ (2 – 5 g sare / zi), este mai uşor de acceptat. Acesta va fi adaptat în
funcţie de starea clinică.
- restricţia de lichide nu este necesară, deoarece reducerea sării duce la scăderea nevoilor de
apă şi a setei;
- nu se consumă cafea şi alcool decât în cantităţi foarte mici;
- condiţia esenţială a eficacităţii regimului alimentar este menţinerea sa pe tot restul vieţii.

7.3. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS

Tratamentul medicamentos foloseste numeroşi agenţi hipotensivi, sedative şi hipnotice

(barbiturice, Bromoval, clordelazin, tranchilizante), Hydergine (Reder-gin), Tratamentul vizează
normalizarea valorilor tensionale. Efectul este atins dacă T.A. oscilează intre 90/70 şi 130/90
mm Hg în ortostatism şi nu depăsesc 170/110 , mm Hg în decubit. O atenţie deosebită trebuie
acordată scăderii T.A. în cazul hipertensiunii cu insuficienta renala sau cu tulburari de irigatie
cerebrala sau coronariana.
Tratamentul hipotensiv este complex, cuprinde numeroase droguri cu diferite moduri de
acţiune. În funcţie de locul şi mecanismul de acţiune, hipotensoarele pot fi clasificate astfel:
- Vasodilatatoare, cu acţiune asupra peretului vascular, fără relaţie cu terminaţiile
nervoase: hidralazina, minoxidilul, verapamilul, nifedipina, diureticele (care acţionează reducând
volumul sanguin), nitroprusiatul de sodiu şi diazoxidul.
- Hipotensoare cu acţiune pe receptorii simpatici, blocând transmiterea adrenergică:
- blocante ale receptorilor alfa adrenergici (prazosin, fentolamină);
- blocante ale receptorilor beta adrenergici (propranololul şi celelalte);
- blocantele receptorilor alfa şi beta adrenergici (labetololul - Tenormin).
- Cu acţiune asupra fibrelor nervoase simpatice, postganglionare sau terminaţiilor
nervoase: guanetidina, reserpina şi alfa-metildopa. Ultimele două acţionează şi asupra sistemului
nervos central.
- Cu acţiune asupra ganglionilor autonomi simpatici: trimetafan.
- Cu acţiune asupra sistemului nervos central: clonidina, alfa-metildopa şi reserpina.
- Cu acţiune asupra volumului sanguin: diureticele.
- Antagonisti ai sistemului renina - angiotensina. Dintre aceştia saralazina (antagonist al
angiotensinei II) şi enalapril, captopril, lisinopril (inhibitor al enzimei de conversie a angiotensiei
I in angiotensiva II).
Cele mai folosite antihipertensive sunt blocantele de calciu şi inhibitorii enzimei de
conversie.
Profilaxia hipertensiunii arteriale urmareste educarea în vederea unui comportament
adecvat de viaţă, chiar orientarea profesională a descendenţilor din părinţi hipertensivi, a
bolnavilor în stadiul prehipertensiv, deci a persoanelor susceptibile de a face boala. Foarte
importantă este şi profilaxia complicatiilor, realizabilă prin asigurarea cooperării bolnavului şi
prin recomandări ferme şi judicioase.
 Din medicaţia hipotensoare disponibilă în prezent, patru grupe de medicamente sunt
utilizate mai frecvent: betablocantele, blocantele canalelor de calciu, substante actionand pe
sistemul renina-angiotensina şi diureticele.
I. Betablocantele scad forţa de contracţie a cordului, excitabilitatea, au acţiune
antiaritmică, antianginoasă şi antihipertensivă. Se subimpart in:
1. betablocante neselective: oxiprenoloi (Trasicor etc), pindolol (Visken etc), propranolol;
2. betablocante selective (P, selective): metoprolol (Bloxan etc), atenolol (Vascoten etc),
nebivolol (Nebilet etc), talinolol (Cordanum etc).
II. Blocante ale canalelor de calciu: produc vasodilatatie coronară cu creşterea debitului
sanguin coronar, diminuează rezistenta periferică şi tensiunea arterială, cresc circulaţia cerebrală.
Au efect inotrop negativ, scad frecvenţa cardiacă, scad conducerea la nivelul nodului
atrioventricular, diminuează travaliul cardiac şi consumul de oxigen. O clasificare clinică a
blocantelor canalelor de calciu poate fi:
1. blocante ale canalelor de calciu cu efecte principale vasculare: nifedipina (Adalat,
Corinfar retard etc), nimodipina, nicardipina, nisoldipina, felodipina (Plendil), amlodipina
(Norvasc etc);
2. blocante ale canalelor de calciu cu efecte principale cardiace: verapamil (Cordamil,
Isoptin etc), diltiazem (Diacordin, Cardil etc).
III. Substante actionand pe sistemul renina-angiotensina:
1. inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ACE): captopril (Capoten, Farcopril
etc), enalapril (ENAP, Renitec, Ednyt etc), lisinopril etc.
2. antagonisti ai receptorilor de angiotensina II: losartan (Cozaar), valsartan (Diovan).
IV. Diuretice:
1. diuretice de intensitate medie
- tiazide: hidroclorotiazida (Nefrix);
- sulfonamide: clortalidona (Hygroton).
2. diuretice puternice (de ansa): furosemid (Furosemid, Lasix etc), acid etacrinic
3. diuretice care economisesc potasiul: antagonisti ai aldosteronului (spironolactona,
triamteren, amilorid).

7.4. TRATAMENTUL URGENŢELOR HIPERTENSIVE

- Crizele hipertensive sunt situaţii clinice în care creşterea adeseori subită a TA

diastolice la valori de 120 – 140 mm Hg sau mai ridicate necesită măsuri terapeutice prompte de
coborâre a valorilor tensionale la un nivel optim, capabil să asigure controlul simptomelor
hipertensiunii.

Manifestările clinice frecvent întâlnite în crizele hipertensive sunt:

- creşterea TA arteriale la valori mai mari de 120 mm Hg;
- fundul de ochi cu: hemoragii, exudate sau edem papilar;
- fenomene neurologice;
- manifestări cardiace: insuficienţă ventriculară stângă acută; cardiomegalie;
- manifestări renale: oligurie, proteinurie, retenţie azotată;
- manifestări digestive: greaţă, vărsături.
 Crizele hipertensive
- se produc mai frecvent la pacienţii cu HTA esenţială ignorată sau neglijată terapeutic;
- mai rar ele apar din cauza unei hipertensiuni severe;
- uneori ele sunt datorate întreruperii brusce a tratamentului;
- crizele hipertensive reprezintă o urgenţă a.î., cifrele TA trebuie urgent coborâte; zonele
din care trebuie ieşit cât mai repede sunt:
 250 mm Hg pentru maximă;
 130 – 150 mm Hg pentru minimă

În funcţie de gravitate şi de prognostic, în cadrul crizelor hipertensive se delimitează :

a) urgenţe majore sau de gradul I;
b) urgenţe de gradul II.

a) URGENŢELE HIPERTENSIVE MAJORE sau de GRADUL I: sunt relativ rare şi

se definesc prin necesitatea de reducere prin tratament parenteral TA la valori acceptabile, în
maximum o oră, din cauză că prezenţa manifestărilor clinice severe şi a leziunilor majore ale
organelor “ţintă” sugerează sau favorizează o ameninţare a integrităţii acestor organe.
Acest grup cuprinde: encefalopatia hipertensivă, insuficienţa ventriculară stângă acută,
hemoragia cerebrală, anevrism aortic disecant, edem pulmonar acut.

b) URGENŢELE HIPERTENSIVE de GRADUL II

- sunt mai frecvente şi au un tablou clinic mai puţin sever;
- apar la pacienţii fără leziuni importante ale organelor “ţintă”;
- solicită o terapie mai puţin agresivă, cu antihipertensive orale capabile să aducă sub
control valorile TA în 24 – 48 de ore;
- cuprind: HTA severă, epistaxisul masiv, hipertensiunea arşilor.
Măsurile care se impun în acest scop sunt:
 spitalizare imediată;
 administrare parenterală de droguri antihipertensive;
 supraveghere foarte atentă şi continuă a bolnavului;
 măsurarea frecventă a TA, în vederea modificărilor terapeutice.
S-au obţinut constant rezultate remarcabile în tratamentul puseurilor de HTA, asociind
din primul moment :
- FUROSEMID 1 fiolă şi PAPAVERINĂ 1 fiolă i.v. în seringi separate (precipită
în caz de amestec);
- dacă HTA nu cedează semnificativ, se repetă asociaţia după ½ oră;
- în caz de răspuns nesatisfăcător, se recurge, în următoarea ½ oră la: RUNERVIL
– 1 fiolă i.v.; foarte rar a fost nevoie de a doua fiolă de Runervil;
- dacă există ameninţare de:
EPA: se asociază LANATOSID C;
iminenţă de edem cerebral: se asociază SULFAT DE MAGNEZIU i.v.
După ce puseul hipertensiv s-a remis se trece la tratamentul obişnuit al unei HTA.