TULBURĂRI DE PERCEPTIE SI SENZATIE

A. SENZAŢIILE
Senzaţiile – proces psihic elementar „monomodal” de realizare a imaginii singulare a unor
însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor lumii înconjurătoare. Sunt imagini subiective ale lumii
obiective. Imaginea reflectată devine element de conştiinţă a subiectului şi ca atare, ea nu este
materială ci de ordin ideal.

Ele se produc ca urmare a acţiunii fenomenelor şi obiectelor organelor de simţ. Prin

intermediul lor aflăm informaţii cu privire la proprietăţile elementare ale materiei (formă,
culoare, greutate, duritate, miros, gust, sonoritate etc.).

Caracteristici:
i. Instrument de reflectere a realităţii nemijlocit: între ea şi realitatea
obiectivă nu se află decât sistemul analizator asupra căruia acţioneză
direct;

ii. Reprezintă reflectarea pe plan ideal a proprietăţilor separate ale

obiectelor şi fenomenelor concrete.

B. PERCEPŢIILE
Percepţia este operaţia psihologică prin care noi cunoaştem prezenţa actuală a unui obiect
exterior prin intermediul modificărilor pe care acest obiect le imprimă organelor noastre de simţ.
(A. Parot)

Percepţiile sunt procese senzoriale elementare care se disting prin sintetism, unitate şi
integritate. Ele redau realitatea obiectuală în imagini de ansamblu.

„Multimodală” percepţia reflectă, în condiţii de simultaneitate sau succesiune, însuşiri

multiple ale obiectelor şi fenomenelor lumii externe.

C. HIPERSTEZIILE
Hiperstezia reprezintă creşterea în intensitate a percepţiilor caracterizate prin faptul că
bolnavul percepe excitaţiile externe mult mai intens decât în mod obişnuit.

Hipersteziile pot apărea în următoarele situaţii:

a. Stări de oboseală prelungită sau surmenaj;

b. În stadiile de debut a unor boli psihice;

c. În perioada de instalare a unui sindrom confuzinal;

d. Stadiile prodomale a unor boli infecţioase;

e. În cursul perioadelor de covalenscenţă după bolile infecţioase.

 D. IMAGINILE EIDETICE
Imagini eidetice sunt reprezentări foarte clare, aproape cu caracter percetiv net, a unor
fenomene anterior percepute.

E. HIPOSTEZIILE
Hiposteziile constau în scăderea pragului sensibilităţii la acţiunea stimulilor externi. În
aceste cazuri totul pare neclar, ca prin ceaţă, zgomotele sunt înăbuşite, surde, ăndepărtate.

Hiposteziile pot apărea în următoarele circumstanţe patologice:

a. Stările stuporoase;

b. În cursul schizofreniei;

c. În sindromul de depersonalizare şi derealizare, din cursul afecţiunilor organice

cerebrale.

F. ILUZIILE
Iluziile sunt false percepţiila baza cărora se află un stimul senzorial real, dar care nu
este perceput aşa cum este el de fapt în realitate, ci într-un mod deformat. Iluziile se
datoresc unor tulburări de percepţie asociate unor stări afective speciale (frica din timpul
nopţii, iluzii optico-geometrice, iluzii de greutate etc.).

Iluzii exteroceptive:

 Vizuale – deformarea formei obiectelor şi a spaţiului perceput

 Auditive

 Gustative

 Olfactive

Iluzii proprioceptive.

Iluzii interoceptive

După modalitatea percetivă iluziile pot fi:

 Iluzii vizuale – forma şi imaginea vizuală a obiectului apare complet schimbată. Se

întâlnesc în: stări confuzionale toxice, delirium tremens alcoolic, confuziamentală
infecţioasă, stări anxioase, înainte de a adormi.

 Falsele recunoaşteri – bolnavul identifică anumite persoane cu altele ca în cursul stărilor

confuzionale, sindromul Korsakov, demenţa senilă.

o Deja-vu jamais vu.

 o Deja-vecu jamais vecu.

o Deja- connu jamais connu.

a) Iluziile sosiilor descrise de Capgras – atribuirea aceleaşi identităţi mai multor persoane
care nu seamănă fizic între ele sau care seamănă foarte puţin. Persoanele familiare doar
seamănă sau sunt considerate necunoscute. Se întâlnesc în schizofrenia paranoidă,
delirurile sistematizate halucinatorii, sindroamele maniacale, sindroamele depresive.

b) Pareidolie – imaginile existente în realitate sunt perceputeşi completate cu elemente şi

aspecte ce nu există în realitate.

c) Metamorfopsii

o Macropsie – obiectele sunt percepute ca fiind mai mari decât sunt ele în realitate;

o Micropsie – obiectele sunt percepute ca fiind mai mici decât sunt ele în realitate;

o Dismegalopsie – obiectele sunt percepute mai alungite sau extinse diametral, răsucite pe
diagonală, asimetrice;

o Iluziile Frigoli - obiectele şi faciesurile persoanelor îşi schimbă rapid forma;

o Paraidolie – imaginile existente în realitate sunt percepute şi completate cu elemente şi

aspecte care nu există în realitate;

o Parropsia – reprezintă modificarea percepţiei spaţiului. Acesta poate fi perceput:

- Strâmtorat

Lărgit

În fagure - pierderea fluidităţii spaţiului, în fiecare compartiment se petrece altceava.

 Iluzii auditive – diferitele sunete, zgomote sunt perceputefie mai puternice, mai apropiate,
fie mai depărtate, mai estompate decât sunt ele în realitate;

-identifică în diferitele zgomote pe care le aude sunete de altă natură, în funcţie de interpretarea
delirantă respectivă;

-se deosebesc de „interpretarea senzorială” în care excitantul senzoril este identificat corect, dar i
se conferă o altă interpretare, îl înglobează în delirul său.

 Iluzii gustative şi olfactive – constau în perceperea eronată a gustului sau a mirosului

normal a diferitelor substanţe sapide sau odorifice- parosmie.

 Iluzii interoceptive sau viscerale – constau în perceperea eronată a funcţionării unor

organe sau aparate interne resimţite ca trăiri penibile.
  Iluzii kinestezice sau tactile – înţepături, furnicături cutanate – intoxicaţii;

- parasteziile – mişcările intestinelor sau ale inimii sunt percepute ca fiind mişcările unor
animale sau corpuri stăine.

 Iluzii de modificare a schemei corporale:

- Tulburare totală de schemă corporală-mărirea sau micşorarea dimensiunilor şi greutăţii

corpului;

- Tulburare parţială e schemă corporală-transpoziţia părţilor corpului, micşorarea sau

mărirea acestora;

- False percepţii - schimbarea aşezării topografice a membrelor, contorsiunea sau

dezmembrarea lor de corp;

- dismorfofobie – faţă stâmbă, asimetrică, disproporţionată.

G. AGNOZIILE
Agnoziile reprezintă un defect de integrare gnozică (de transformare a excitaţiei în
senzaţie şi a acesteia în imagine percetivă)datorită unor leziuni ale centrilor de integrare.
Bolnavul pierde capacitatea de a recunoaşte imaginile şi persoanele după calităţile lor senzoriale,
deşi conştiinţa şi funcţiile senzoriale elementare sunt păstrate.

1. Agnozia vizuală (cecitate psihică) – tulburarea recunoaşterii semnificaţiei obiectelor,

imaginilor, persoanelor cu ajutorul analizatorului vizual deşi vederea este intactăşi
conştiinţa clară.

2. Agnozia obiectelor animate (Agnizia fizionomiei, cecitate morfologică) sau

prosopagnozia – nu recunoaşte persoanele foarte cunoscute sau nu se recunoaşte în
oglindă.

3. Agnozia culorilor – tulburarea clasificării culorilor însoţită de amnezia numelui acestora.

4. Agnozia simbolurilor grafice (cecitate verbală) – imposibilitatea înţelegerii limbajului

scris (alexie), in imposibilitatea scrierii cuvintelor (agrafie), sau în sesizarea doar a
primelor cuvinte din fraze cu imposibilitatea de a continua lectura (dislexie), pierderea
capacităţii de a recunoaşte cifrele şi semnele aritmetice (acalculie)

5. Agnozia spaţială – tulburarea percepţiei spaţiale cu pierderea capacităţii de a aprecia

distanţele, de localizare a obiectelor şi de comparare a mărimilor şi formelor.

6. Agnozia auditivă (surditate psihică) – incapacitatea de a identifica sunete, zgomote sau

cuvinte (surditate verbală) sau melodii (amuzie) deşi unele anumite calităţi ca intensitatea,
ritmul sau localizarea pot fi uneori recunoscute.

7. Agnozia tactilă – incapacitatea de a recunoaşte forma şi volumul obiectelor

(amorfonognozie) sau a obiectelor înseşi (astereognozie) prin explorare tactilă.
 8. Agnoziile schemei corporale –

9. Asomatognozia – nerecunoaşterea, ignorarea unuia sau mai multor segmente ale corpului
sau a corpuluzi în întregime.

10. Hemisomatognozia (somatoparafrenie) constă în negarea jumătăţii corpului, ascociată de

obicei cu idei delirante.

11. Anosodiaforia – indiferenţa faţă de boală.

12. Anosognozia nerecunoaşterea bolii proprii.

H. HALUCINAŢIILE

Halucinaţiile sunt definite ca fiind „percepţii false fără obiect de perceput”.

1) Halucinaţii funţionale – percepţia unor excitanţi obiectivi determină apariţia unor percepţii
false, de tip halucinator. Ele sunt percepute atâta timp cât există excitantul real; când acesta
dispare încetează şi percepţia halucinatorie. Se deosebesc de iluzii prin aceea că la nivel
central sunt realizate două proiecţii: una în care excitantul are o imagine reală şi este perceput
corect şi concomitent cu această proiecţie se realizează o alta – imaginea halucinatorie.

2) Halucinoidele au aspect halucinator, situate între reprezentări vii şi halucinaţii vagi, care nu
reuşesc să convingă bolnavul de realitatea existenţei lor; sunt forme prehalucinatorii care apar
în perioadele de dezvoltare sau de dispariţie a halucinaţiilor.

3) Imaginile eidetice reprezintă nişte reproiectări în exterior ale imaginilor unor obiecte, fiinţe,
care au o fotţă receptivă deosebit de vie, fiind stâns legate trăiri afective intense şi apropiate
de prezent ca desfăşurare în timp.

4) Halucinozele sunt halucinaţii a căror semnificaţie patologică este recunoscută de către bolnav,
care adoptă o atitudine critică faţă de ele. Halucinozele se pot manifesta atât de viu încât
acesta încearcă să le verifice autenticitatea pe care de altfel o neagă.

5) Pseudohalucinaţiile (halucinaţii psihice) deşi sunt clare şi precise, ele nu sunt raportate la
spaţiul exterior ci sunt perceputec „într-un fel de spaţiu subiectiv” bolnavul auzind cu
„urechile minţii”, vede cu „ochi interiori”. Bolnavul le atribuie o realitate situată în interiorul
propriului său creer.

6) Halucinaţii propriu – zise (plurisenzoriale) au următoarele caracteristici:

 convingerea bolnavului asupra „realităţii” lor;

 proiecţia spaţială: fenomenele halucinatorii sunt uate în spaţiul percetiv sau dincolo
de limitele acestuia;
 „perceperea” lor prin modalităţile senzoriale obişnuite şi pe căile senzoriale
normale;

 grad diferit de intensitate: percepute discret sau intens, generatoare de anxietate,

 claritate diferită;

 complexitate variabilă;

 durată: intermitente sau continue;

 rezonanţă afectivă: anxiogene iniţial sau în manifestarea lor intensă, fără

participarea o participare afectivă deosebită a bolnavului în stadiile următoare de
evoluţie.

HALUCINAŢII EXTERIOCEPTIVE

A. Halucinaţii auditive. Ele pot fi situate în câmpul auditiv perceptibil sau, mai rar, în
afara acestuiaşi atunci sunetele pot fi percepute ca de la mari distanţe. Putând avea
intensitate diferită, ele sunt fie discrete, surde, abia perceptibile antrenând atitudini
de ascultare sau puternice obligând bolnavul să ia măsuri de apărare.

În ceea ce priveşte complexitatea, halucinaţiile auditive pot fi:

o Elementare: acoasme, foneme percepute ca foşnete, pocnete,

bubuituri nespecifice, ţiuituri etc.;

o Comune, când bolnavul le identifică cu anumite sunete bine

definite pe care le raportează la un anumit obiect sau fenomen;

o Verbale (complexe), bolnavul percepe cuvinte, fraze, „voci” pe

care le aude şi le înţelege sau le aude distinct fără a le putea
înţelege.