GRÂU

Grâu este un termen generic care desemnează mai multe specii aparținând

genului Triticum. Acestea sunt plante anuale din familia gramineelor (Poaceae),
cultivate în aproape întreaga lume. Grâul este cea mai cultivată plantă în lume și
a patra cultură mondială ca producție după trestia de zahăr, porumb și orez. Pe
locul 2 ca suprafață se află porumbul. În Europa Occidentală și în Orientul
Mijlociu, grâul și derivatele sale fac parte din alimentația curentă.

ISTORIA GRÂULUI

Grâul este originar din Asia de sud-vest. Cele mai vechi dovezi arheologice
referitoare la cultivarea grâului au fost descoperite în așa numitul Corn al
Abundenței (regiune fertilă în vestul Asiei, care cuprinde
teritoriul Siriei, Iordaniei, Turciei, Armeniei și Irakului (de astăzi). Acum
aproximativ 9000 de ani, o specie de grâu sălbatică (einkorn, Triticum
boeoticum) a fost recoltată și apoi cultivată de către locuitorii acelor meleaguri,
fapt confirmat de dovezile arheologice ale agriculturii sedentare din zonă.
Aproximativ 1000 de ani mai târziu, o mutație a survenit în cadrul altei specii de
grâu, numită emmer (Triticum dicoccoides), rezultând o plantă cu boabele mai
mari, care nu se mai puteau împrăștia în bătaia vântului. Deși această plantă nu
s-ar fi putut reproduce în sălbăticie, oferea mai multă hrană pentru oameni și
astfel a întrecut celelalte specii, devenind primul strămoș al varietăților moderne
de grâu.
La început, boabele de grâu se pare că erau consumate crude, mai apoi fiind
prăjite sau fierte în apă, sau sub formă de turte, făcute din făina grosieră
rezultată prin măcinarea lor între două pietre. Grâul se impune ca aliment de
bază în cultura occidentală, fiind prezent în mesele zilnice sub formă
de pâine, griș, paste făinoase, produse de patiserie, biscuiți, etc.
Cultura grâului nu este la fel de dificilă precum cea a orezului, câmpurile
cultivate nu necesită o amenajare specială sau lucrări laborioase de întreținere.
Spre deosebire de orez, grâul nu trebuie supus unor operații speciale
(decorticare) după recoltare.
GENETICA GRÂULUI
Genetica grâului este mai complicată decât genetica animalelor domestice,
deoarece grâul este capabil de poliploidie, adică noile specii pot avea mai multe
seturi de cromozomi decât specia originară (două seturi, organism diploid).
Diversele varietăți de grâu actuale diferă atât prin genom cât și prin numărul de
cromozomi. Grâul Einkorn este diploid (are două seturi de cromozomi) și poate
fi considerat strămoșul tuturor speciilor actuale. Grâul Einkorn hibridizat cu o
altă plantă ierboasă sălbatică diploidă (Triticum speltoides, Triticum tripsacoides
sau Triticum searsii) a generat varietățile tetraploide (cu patru seturi de
cromozomi) Emmer și Durum. La rândul lor, aceste specii au fost hibridizate cu
altă specie sălbatică, Triticum tauschiii, rezultatul fiind varietățile hexaploide:
Spelt și grâul comun.
SPECII CULTIVATE
Există multe sisteme de clasificare taxonomică a speciilor de grâu. Acestea
se împart după sezonul de creștere (grâu de iarnă sau de vară) și după conținutul
de gluten. Grâul de iarnă este însămânțat toamna, fiind îndeosebi cultivat în
regiunile mediteraneene și cele temperate. Grâul de vară suportă cu greu
temperaturile scăzute, ca urmare se însămânțează primăvara în țările cu ierni
aspre. Aceste specii de grâu au permis Siberiei și Canadei să devină mari
producători mondiali de grâu. Grâul dur (T. turgidum var. durum, vezi mai jos)
are un conținut mare de gluten și este folosit la fabricarea pastelor alimentare.
Este cultivat mai ales în zonele calde și uscate (sudul Europei - Italia, sudul
Franței). Grâul comun (Triticum aestivum), de departe cel mai important, este
cultivat la latitudini mai ridicate (Canada, Ucraina) și este principala sursă de
făină de panificație, folosită la coacerea pâinii. Frecvent în trecut făina de grâu
era degradată, prin amestecul semințelor de grâu cu cele de neghină.
Specii de grâu:

 Grâul comun - (Triticum aestivum) Specia hexaploidă cea mai cultivată

în lume.
 Einkorn - (T. monococcum) Specie diploidă, există atât în varietăți
cultivate cât și în varietăți sălbatice. Una din primele specii de grâu, rar
cultivată astăzi.
 Emmer - (T. turgidum var. dicoccum) Specie tetraploidă, cultivată sau
sălbatică. În antichitate era foarte cultivată, în zilele noastre mai rar.
 Durum sau Grâu arnăut - (T. turgidum var. durum) Forma tetraploidă de
grâu cultivată azi.
 Alac Spelt - (T. spelta) Altă specie hexaploidă cultivată pe scară restrânsă.
MARI PRODUCĂTORI MONDIALI :
În anul 2004, producția globală de grâu a însumat 627 milioane de tone.
Principalele țări cultivatoare au fost:

1. China: 91,3 milioane de tone

2. India: 72 milioane de tone
3. Statele Unite ale Americii: 58,8 milioane de tone
4. Federația Rusă: 42,2 milioane de tone
5. Franța: 39 milioane de tone
6. Germania: 25,3 milioane de tone
7. Australia: 22,5 milioane de tone
În 1997, consumul mondial mediu de grâu pe cap de locuitor a fost de 101 kg.

CULTURA GRĂULUI ÎN ROMĂNIA

Producția de grâu a României a crescut în 2016 cu 7% față de 2015, până la

8,413 milioane de tone și a înregistrat o medie de peste 4 t/ha, pe fondul unui
climat blând, lipsit de secetă. Datele furnizate de Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale arată că, în 2016, s-au cultivat 2,075 milioane ha cu grâu și
secară și s-a obținut o producție medie de 4,054 kilograme la hectar, deci un
total de 8,41 milioane de tone de grâu, față de 7,85 milioane de tone în 2015.

Depășirea pragului de patru t/ha de grâu este o premieră pentru România

ultimilor 10 ani, în condițiile în care cele mai mari producții medii au fost
obținute anul trecut, respectiv 3,84 t/ha, în 2011 — 3,68 t/ha, în 2014 — 3,58
t/ha și în 2008 — 3,40 t/ha, conform datelor publicate pe site-ul MADR și citate
de Agerpres.
Lipsa secetei este unul dintre factorii importanți în obținerea unei recolte bogate.
Profesorul Gheorghe Sin, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice
”Gheorghe Ionescu – Șișești” (ASAS), este de părere că unul dintre motivele
principale pentru care producția de grâu din România nu se ridică la nivelul
celor din Uniunea Europeană este climatul arid, cu temperaturi foarte ridicate în
luna iunie, care forțează bobul de grâu să se maturizeze. De aceea, el îi sfătuiește
pe fermieri să se orienteze spre soiuri de grâu mai rezistente la secetă, fenomen
care apare cel puțin o dată la 3-4 ani.

Care sunt cele mai utilizate soiuri de grâu?

Soiurile de grâu cu o capacitate ridicată de producție trebuie să aibă o rezistență

bună la principalii factori de risc ai climatului din România, toleranță bună față
de principalele boli foliare și să permită creșterea unei culturi de calitate.

Dacă în Franța, Germania, Marea Britanie sau Italia, cei mai mari producători de
grâu din Europa, sunt cultivate în special soiuri timpurii (Apache, Autan) sau
semi-timpurii (Renan, Reflection), în România, soiurile pentru agricultura de
performanță sunt cele semi-timpurii sau cele tardive, care să facă față cu succes
climatului mai arid.

Soiurile Glosa, Otilia, Pajura, Pitar și Dropia

 GLOSA este un soi de grâu de toamnă, timpuriu, rezistent la secetă,

recomandat în sudul țării. Este un soi rezistent la iernare, la cădere și la rasele
actuale de rugină galbenă. Talia medie a plantei este de 85-95 cm.
 OTILIA este un soi cu spic alb, aristat, piramidal, cu densitate medie și
lungime medie-lungă. Acest soi este rezistent la iernare și cădere, la secetă și
arșiță. Are calități deosebite pentru panificație, comparativ cu alte soiuri, pe
lângă conținutul mai mare de gluten și proteine (12,47%) aluatul obținut din
grâul Otilia având o elasticitate superioară.
 PAJURA este un soi de grâu realizat recent de cercetătorii de la Fundulea
și este recunoscut pentru producțiile sale pe o densitate mare de spic la
metrul pătrat. Soiul precoce Pajura este dedicat terenurilor foarte fertile și
tehnologiilor intensive. Are o rezistență bună la cădere, la iernare, secetă și
arșiță.
 PITAR este un soi foarte precoce, adaptat pentru zona de sud a țării, de
câmpie. Acest soi are niște indici foarte buni de calitate pentru panificație și
o rezistență bună la cădere, precum și la iernare sau secetă.
 DROPIA are o foarte bună adaptabilitate la condițiile din țara noastră.
Este un soi precoce, aristat, cu talia scurtă, ceea ce îl recomandă să fie
cultivat atât la irigat cât și la neirigat. Are o bună rezistență la iernare, dar și
 o foarte bună rezistență la secetă și la arșiță. Are un nivel mijlociu de
rezistență la principalele boli foliare.

Soiurile Athlon și Hystar

ATHLON este un soi din clasa de panificație A, nearistat, semitimpuriu, cu

înflorire timpurie și o rezistență la principalele boli criptogamice. Dă producții
foarte mari în anii cu ierni blânde și are un conținut mare de proteină și o calitate
bună a glutenului.

HYSTAR este un hibrid semitimpuriu de succes, cu randament ridicat de boabe.

Dă producții ridicate și stabile chiar și în condiții de secetă și se pretează foarte
bine având cultura premergătoare rapița, însă oferă producții bune și după
cultura porumbului.

Soiul Exotic

EXOTIC este un soi aristat, cu capacitate bună de înfrățire, are rezistență bună
la iernare și un conținut ridicat de gluten. Este rezistent și la cădere, la secetă și
arșiță și are un ritm rapid de creștere în primăvară. Zonele recomandate pentru
cultivarea acestui soi sunt cele cu favorabilitate pentru grâul de toamnă.

Soiurile Apache și Anapurna

APACHE este o varietate de grâu nearistată, de talie medie-timpurie și cu o

adaptabilitate foarte ridicată. Are o putere mare de înfrățire și de umplere a
bobului, toleranță bună la iernare, cădere și boli specifice. Grâul panificabil
superior are o greutate specifică bună.

ANAPURNA este un soi de talie medie, care este recomandat pentru toate
zonele de cultură a grâului din România, dar în special pentru ferme tehnice. Are
o toleranță foarte bună la Septorioză și Rugina galbenă, toleranță medie la
Rugina brună, dar și foarte bună toleranță la iernare și la cădere.

Soiurile Izvor și Chevalier

IZVOR este un soi precoce, aristat, cu talie mare, de 90-105 cm, care se
remarcă prin rezistența sa excelentă la secetă, datorită capacității sale ridicate de
osmoreglare. Este cultivat în toate zonele de cultură a grâului din țară, mai puțin
în Transilvania și are caracteristici bune de morărit și panificație. Producția este
de 7.000-7.500 kg/ha.
CHEVALIER este un soi semi-tardiv, nearistat, de calitate A, cu o talie mică,
de 20 cm, și foliaj lax. Acesta face parte dintre soiurile cultivate în Moldova,
Oltenia și Muntenia, fiind recunoscut și apreciat pentru stabilitatea sa și
rezistența bună la condiții de ger și secetă.

De ce să alegi un anumit soi de grâu pentru România?

Pe lângă factorul climatic, fermierii români care vor să obțină performanța în

culturi ar trebui să ia în considerare și alte aspecte, atunci când se decid asupra
soiului de grâu pe care îl vor cultiva.

 Producția obținută - unele soiuri de grâu pot da o producție mai mare la

hectar.
 Talia - există soiuri cu talie mică, medie sau înaltă
 Rezistența la bolile foliare - întreținerea culturii de grâu necesită și
aplicarea fungicidelor, însă cu cât soiul este mai rezistent la principalele boli
foliare, cu atât producția va fi de o calitate mai bună.
 Conținutul de proteine și gluten cresc prețul pe care îl poate obține un
fermier la desfacerea producției. Acest factor este influențat de alegerea unor
semințe de calitate, care să își valorifice investiția. Pentru a îndeplini
cerințele de calitate pentru semănat, semințele de grâu trebuie să aibă o
puritate fizică de peste 98% și germinație de peste 85%.
 Valoarea nutritivă a boabelor și calitatea producției

Soiul de grâu trebuie însă să se adapteze cât mai bine condițiilor climatice și
solului pe care este cultivat, astfel încât producția și calitatea obținute să fie cât
mai mari. Unele soiuri fac bine față secetei și gerului, altele se adaptează chiar și
pe soluri cu o fertilitate scăzută. Alegerea soiului de grâu trebuie făcută luând cu
grijă în calcul toți acești factori.
 Tratarea semințelor de grâu înainte de semănat

Tratamentul semințelor de grâu înainte de semănare se face preventiv,

pentru a proteja plantele de agenții patogeni care se transmit prin sămânță, cu
spori pe tegumentul bobului (mălura comună, fuzarioza) sau cu spori în
interiorul bobului (tăciunele zburător). Unele terenuri sunt mai expuse atacului
dăunătorilor în toamnă, caz în care se recomandă utilizarea insecticidelor. Mai
ales în cazul monoculturilor, care favorizează acumularea în sol a unor rezerve
mari de organisme dăunătoare, metoda optimă de tratare include aplicarea unor
produse insecto-fungicide, care să prevină atât apariția bolilor, cât și atacul
dăunătorilor.
Tratamentele se pot face prin mai multe modalități: tratare uscată, umedă
prin pulverizare, încrustare, mocirlire, drajare sau tratare cu spumă. Pentru
tratamentul semințelor există utilaje speciale, care pot trata cele mai comune
tipuri de semințe și cereale. Aceste utilaje au avantajele de a fi mai rapide, de a
trata semințele în mod egal, având un grad de acoperire și uniformizare foarte
bun, și de a menține în permanență substanța chimică omogenizată. Prețul unei
astfel de mașini de tratat semințele pornește de la câteva mii de euro, însă ea este
indispensabilă oricărui fermier care vrea să crească o cultură profitabilă.

Semănatul grâului

Cultura de grâu are avantajul de a fi integral mecanizată. De asemenea, grâul

este o foarte bună cultură premergătoare, întrucât recoltarea are loc devreme și
permite efectuarea arăturilor încă din vară. Ca urmare, după grâu poate fi
semănată, în principiu, orice cultură agricolă; după recoltarea soiurilor timpurii
de grâu pot fi amplasate unele culturi succesive.

Care este perioada optimă pentru semănarea grâului?

Determinarea perioadei bune pentru a semăna grâul se calculează astfel încât

plantele să aibă un timp de vegetație de 40-50 de zile în toamnă, iar până la
intrarea în iarnă să se acumuleze o sumă a temperaturilor biologic active de 400-
500 grade Celsius, ceea ce permite plantelor de grâu să aibă 2-3 frați și 4-5
frunze și să aibă o rezistență maximă la condițiile nefavorabile din timpul iernii.

Astfel, perioada propice pentru semănarea grâului este cuprinsă între 1-10
octombrie, pentru sudul și vestul țării și pentru Câmpia Transilvaniei sau între
25 septembrie-5 octombrie, pentru zona colinară, nordul țării și depresiunile
intramontane.

Semănatul prea timpuriu face ca plantele de grâu să se dezvolte prea mult până
la intrarea în iarnă, ceea ce poate face plantele sensibile la ger și la stratul de
zăpadă (apariția fenomenului de asfixiere). De asemenea, acestea sunt mai
expuse dăunătorilor (muștelor și afidelor), iar cultura se îmburuienează și lanul
poate fi prea des în primăvară, cu plante predispuse la cădere și la atacul bolilor
foliare.

Pe de altă parte, semănatul tardiv face ca plantele de grâu să intre în iarnă

neînfrățite și necălite, cu rezistență scăzută la ger, iar lanul își pierde din
densitate, este mai expus îmburuienării, iar vegetația se va prelungi până în vară,
fiind expuse fenomenului de șiștăvire.

Densitatea recomandată la semănatul grâului și adâncimea

Densitatea la semănat este stabilită calculând cum se pot obține la recoltat 500-
700 spice/metru pătrat. Astfel, densitatea trebuie să fie cuprinsă între 450-550
boabe germinabile/m², ținând cont de umiditatea solului, calitatea patului
germinativ, perioada de semănare și particularitățile soiului ales.

Distanța dintre rânduri la care se seamănă grâul în România este de 12,5 cm, iar
utilajele de semănat sunt setate pe această distanță. Pe plan mondial, distanța
poate varia între 10-18 cm.

Adâncimea de semănat depinde de umiditatea solului la momentul semănatului,

textura acestuia și soiul cultivat. O umiditate optimă și o textură mijlocie spre
grea cere o adâncime de semănat de 4-5 cm. Pe un sol uscat, cu textură ușoară,
semănatul se poate face mai adânc, la 5-6 cm. Iar în cazul soiurilor cu
coleoptilul scurt, adâncimea de semănat nu trebuie să fie mai mare de 4 cm.

Cum și când se face fertilizarea grâului?

Grâul este una dintre plantele care reacționează pozitiv la aplicarea

îngrășămintelor organice și minerale, în toate condițiile climatice din țara
noastră. Planta nu are un consum mare de elemente nutritive, însă grâul este
foarte pretențios la fertilizare, din mai multe motive. În primul rând, sistemul
său radicular este slab dezvoltat și nu poate utiliza substanțele greu solubile din
sol, elementele nutritive se absorb în cantitate mare într-un timp scurt, de la
începutul formării paiului până la coacerea în lapte, astfel că plantele nu își mai
pot asigura necesarul acestor elemente și în perioada următoare. Fertilizarea
grâului asigură un flux constant de substanțe nutritive grâului, astfel încât
producția obținută să fie una cât mai mare.

Fertilizarea de toamnă a grâului

Grâul de toamnă trebuie să găsească în sol o cantitate mare și accesibilă de
elemente nutritive, astfel încât să aibă cât mai multe resurse nutritive în toamnă
și iarnă, când plantele vegetează în condiții de ger. Plantele consumă mai multe
resurse nutritive toamna și pentru că aceasta este perioada de formare a
aparatului radicular, de înfrățire a plantelor și de acumulare a rezervelor pentru
iarnă.

Îngrășămintele minerale reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de

creștere a producției la grâul de toamnă în toate zonele de cultură din România.
Grâul de toamnă reacționează pozitiv la îngrășămintele cu azot și fosfor aplicate,
iar importanța acestora este cu atât mai mare pe solurile sărace în azot, în zonele
umede, în anii mai ploioși sau după plantele premergătoare care consumă o
cantitate mare de azot - porumb, sfeclă pentru zahăr sau cartof. Plantele
fertilizate toamna vor avea o energie funcțională ridicată, fapt care va determina
o producție crescută, dar și scurtarea perioadei de vegetație.

Îngrășămintele organice frecvent utilizate sunt gunoiul semifermentat de grajd și

mustul de gunoi. Acestea pot fi aplicate direct în cultura grâului, dar și plantelor
premergătoare. Acest tip de îngrășământ este folosit cu precădere pe solurile
foarte argiloase, pe cele puternic erodate sau prea ușoare, deoarece
îngrășămintele organice au ca rol, pe lângă aportul nutritiv, și îmbunătățirea
proprietăților fizice, chimice și biologice ale acestui sol.

Aplicarea amendamentelor calcaroase este necesară mai ales pe solurile acide,

cu pH mai mic de 5,8, cu scopul de a neutraliza 50% din aciditatea hidrolitică.
Fertilizarea se face cu carbonat de calciu (piatră de var, dolomit) o dată la 4 ani,
direct pe cultura de grâu sau pe cultura premergătoare, și trebuie să fie
încorporate sub arătură.

Fertilizarea de primăvară a grâului

Fertilizarea de primăvară se face timpuriu, când grâul pornește în vegetație, iar

solul conține puține elemente solubile. Fertilizarea trebuie făcută pe etape, în
funcție de nevoile biologice ale plantelor. Se folosesc în special azotul, dar și
ureea, cât timp temperaturile sunt situate sub 15°C.

Odată cu intrarea în vegetație, îngrășămintele trebuie aplicate dimineața, atunci

când temperatura solului este încă sub 0°C. Îngrășămintele sunt esențiale în
special pe câmpurile slab dezvoltate în toamnă, pentru a favoriza înfrățirea în
primăvară. Însă pe câmpurile în care culturile sunt bine dezvoltate,
îngrășămintele aplicate timpuriu cresc riscul frângerii plantelor, motiv pentru
care este recomandată întârzierea îngrășării solului. Există mai multe scheme de
fertilizare, iar alegerea celei pe care o veți urma depinde de mai mulți factori:
tipul de sol, hibridul de grâu cultivat, clima zonei, densitatea semănatului,
precum și producția planificată.

Azotul este principalul element nutritiv de care are nevoie grâul. Acesta ajută la
dezvoltarea plantelor, le întărește structura și ajută la formarea componentelor
de producție. Pentru solurile care sunt deja bogate în azot, suplimentarea cu
acest element nutritiv poate duce la o dezvoltare prea puternică a vegetației, cu
înfrățire mare și o cultură care consumă mai multă apă și elemente nutritive, mai
vulnerabilă în fața bolilor.

Azotatul de amoniu este un îngrășământ cu efect acidifiant, care se prezintă sub

forma unor granule solubile în apă. Se poate aplica pe toate tipurile de sol și la
toate culturile, atât pentru fertilizarea de bază, cât și pentru următoarele
tratamente de fertilizare din timpul perioadei de vegetație.

Ureea trebuie aplicată atât asupra solului, cât și a plantelor, însă nu în același
timp cu semănatul, pentru a evita formarea amoniacului. Acesta poate răni
germenii sau plantele tinere, încă nedezvoltate. Din acest motiv, este recomandat
să încorporați îngrășământul, pentru a reduce pierderile.

Erbicidarea grâului

Grâul este pretențios față de lucrările efectuate pentru pregătirea solului. Aceste
lucrări se efectuează în mod diferit, în funcție de plantele premergătoare și de
umiditatea solului la momentul lucrării. Combaterea buruienilor reprezintă
principala lucrare de îngrijire la cultura de grâu, întrucât pierderile de recoltă
cauzate de creșterea buruienilor sunt cuprinse între 10 - 70%.

Buruienile dicotiledonate sunt cele care produc cele mai mari pagube, iar pentru
combaterea lor este obligatoriu să nu săriți peste erbicidare. Împotriva acestui tip
de buruieni se poate aplica erbicidul Biathlon® 4D, care are la bază două
substanțe active: tritosulfuron și florasulam, care acționează încă din primele ore
de la aplicare. Acest erbicid are o fereastră largă de aplicare și este independent
față de condițiile meteo. Buruienile monocotiledonate sunt o problemă pentru
culturile de grâu în zonele de colină, cu umiditate ridicată.

Care sunt cele mai întâlnite boli ale grâului și cum le putem combate?

Daunele provocate de diverșii agenți patogeni asupra aparatului foliar al grâului

reduc capacitatea de asimilare a plantelor și cauzează pierderi de producție sau o
scădere a calității grâului obținut.
Făinarea grâului poate fi observată pe frunze, tulpini și spice. Aceasta se
remarcă prin apariția unor pustule albicioase, care produc o masă de spori, și își
schimbă în timp culoarea în cenușiu sau brun. Făinarea apare toamna și atacă
plantele de grâu răsărite, care sunt infectate de sporii rămași pe miriște de la
culturile anterioare. Boala rezistă iernii, iar când temperaturile cresc, la
începutul primăverii, începe să își multiplice sporii. Fertilizarea cu azot în exces
și densitatea mare la semănare favorizează apariția și dezvoltarea puternică a
bolii.

La soiurile sensibile, pagubele pot fi mari (până la 20%), combaterea timpurie

fiind extrem de importantă. Pentru combatere se pot folosi fungicidele
Duett Ultra, Tango Super și Capalo , având un spectru larg de combatere și o
eficacitate foarte bună și efect de lungă durată împotriva făinării.

Fuzarioza tulpinilor și arsura spicelor provoacă apariția unor leziuni brune pe

teaca frunzelor, la baza tulpinilor și la locul de apariție a rădăcinilor embrionare.
Infecția se extinde apoi asupra tecii, cauzând apariția unor striuri alungite, de
culoare brun-închisă. Nodurile inferioare se colorează și ele, iar pe plantele
mature, infecțiile produc un putregai la baza tulpinii. Fuzarioza se dezvoltă mai
ales în condiții ridicate de umiditate și cauzează pagube de producție, dar și
acumularea de microtoxine în bob.

Pentru controlul fuzariozei este necesar să se aplice un complex de măsuri de

prevenire și combatere. Astfel, pe solele cu atac puternic de fuzarioză nu se vor
cultiva cereale păioase sau porumb timp de 2-3 ani la rând. Se vor folosi semințe
calitate, tratate cu fungicide specifice. De asemenea, tratamentele din vegetație
cu fungicide (Duett Ultra, Tango Super, Osiris, Capalo), îndeosebi cele după
înspicare, au un efect important și asupra fuzariozei.

Septorioza grâului apare foarte timpuriu în vegetație și continuă cu un atac sever

în primăvară, provocând pagube însemnate, de 10-15%, în funcție de condițiile
climatice. Septorioza se caracterizează prin apariția pe plăntuțele tinere de grâu a
unor pete apoase pe frunzele bazale, care se brunifică și apoi se necrozează. Pe
plantele mature petele sunt brune, delimitate uneori de nervuri, ceea ce le
imprimă o formă rectangulară. Odată cu evoluția bolii, picnidiile negre devin
mai vizibile pe leziuni. Petele se pot uni, determinând apariția unor suprafețe
mari de țesut necrozat, de culoare maro.

În România placeholder: "septorioza_urmari_grave", Septoria tritici producând

cele mai mari pagube. Pentru combaterea septoriozei, aceste fungicide au o
eficacitate dovedită pentru orice tip de sol sau soi de grâu și se remarcă prin
efectul lor îndelungat de protejare a plantelor. Priaxor® EC este cel mai avansat
fungicid pentru cereale , cu o acțiune preventivă, curativă și eradicativă dată de
cele doua substanțe active: fluxapiroxad (SDHI) și piraclostrobin. Combinația
celor două substanțe active oferă control asupra unui spectru larg de boli foliare.
În special asupra septoriozei, și aduce un beneficiu împotriva managementul
rezistenței.

Ruginile grâului atacă frunzele și tulpinile plantelor, iar în condiții favorabile pot
cuprinde treptat toate frunzele și contribuie la apariția fenomenului de șiștăvire
și la pierderi de recoltă.

Primul tratament la grâu

Primul tratament al grâului se efectuează primăvara, la reluarea vegetației, când

plantele sunt în creștere activă (începutul alungirii paiului și apariția frunzei
stindard). Acest prim tratament este deosebit de important, întrucât multe dintre
bolile foliare atacă în prima fază de vegetație a plantelor. De asemenea,
aplicarea tratamentului depinde și de condițiile de câmp, însă este recomandat ca
acesta să fie făcut cât mai devreme posibil, preventiv, pentru a elimina apariția și
dezvoltarea agenților patogeni încă din prima fază.

Împotriva făinării se poate aplica fungicidul Capalo®, cu formulare „stick and

stay”, care combate boala prin cele două substanțe active pe care le conține:
metrafenonă și fenpropimorf și este independent față de condițiile meteo.
Fermierii care vor să aplice un fungicid cu spectru larg de acoperire pot folosi și
Tango® Super, care are la bază substanța activă fenpropimorf, cu acțiune
sistemică, foarte eficientă împotriva tuturor bolilor foliare, dar și împotriva
septoriozei.

Priaxor® EC este cel mai avansat fungicid pentru cereale, cu o acțiune

preventivă, curativă și eradicativă dată de cele doua substanțe active:
fluxapiroxad (SDHI) și piraclostrobin. Combinația celor două substanțe active
oferă control asupra unui spectru larg de boli foliare și aduce un beneficiu
împotriva managementul rezistenței.
Pentru a afla cum se face amestecul corect în rezervorul utilajului de stropit,
astfel încât substanța să aibă eficiență maximă, în acest articol veți găsi toate
informațiile despre cum trebuie realizat testul de miscibilitate, dar și care sunt
ordinea standard și etapele de introducere în amestec a produselor.

Regulatori de creștere. De ce este necesară aplicarea de regulatori de

creștere la grâu?

O producție de cereale care să depășească 5 t/ha nu poate fi obținută fără

utilizarea unor regulatori de creștere, care să prevină căderea plantelor și ruperea
acestora. Regulatorii de creștere au început să fie folosiți mai ales de marii
fermieri, pentru a-și proteja plantele de principalii factori care duc la căderea
grâului: tipul soiului cultivat, rezistența la cădere și înălțimea tulpinii.
Umiditatea, vremea ploioasă și vântul contribuie direct și ele la acest fenomen,
care poate cauza pierderi de până la 40% din totalul producției.

Acești regulatori au în compoziție substanțe active care se comportă similar

hormonilor naturali ai plantei, îi reglează creșterea și ajută la consolidarea
tulpinii. Singurul regulator de creștere disponibil pe piață care are și efect de
consolidare a sistemului radicular este Medax® Top. Acesta reduce riscul
căderii plantelor, îmbunătățește înfrățirea, ajută la obținerea numărului optim de
spice pe m² și îi ajută pe fermieri să își maximizeze profitul obținut de pe urma
unei culturi.

Când se aplică regulatorii de creștere?

Regulatorii de creștere limitează dezvoltarea tulpinii pe înălțime, ceea ce

înseamnă că au o fereastră de aplicare flexibilă, de la începutul alungirii tulpinii,
până la apariția frunzei stindard. Temperaturile optime aplicării trebuie să fie
cuprinse între 5-20 de grade Celsius.

Efectele pozitive ale aplicării regulatorilor de creștere

Regulatorii de creștere au numeroase efecte benefice asupra plantelor de grâu:

 Crește rezistența plantei și reduce riscul de cădere

 Consolidează sistemul radicular
 Este foarte flexibil în aplicare
 Crește concentrația de clorofilă și asigură o înălțime uniformă a fraților
 Crește producția și scad costurile de recoltare sau uscare
 Creșterea în diametru a stratului sclerenchimatic
 Creșterea conținutului de masă uscată a pereților celulari
 Creșterea conținutului de lignină
 O ancorare mai bună a plantelor în sol
 Îmbunătățirea absorbției azotului și a altor nutrienți
 Reducerea stresului cauzat de secetă și de bolile rădăcinilor

Tratamentele 2 și 3 la grâu

Fungicidele oferă protecție asupra plantelor de grâu doar pentru o perioadă

limitată de timp. Pentru ca plantele să se mențină sănătoase până la recoltă, este
nevoie de aplicarea unor tratamente suplimentare, care să protejeze grâul în toate
fazele de vegetație. Dacă stropirea grâului se face prea târziu, când bolile au
afectat deja plantele, suprafețele foliare care au fost deja distruse nu mai pot fi
refăcute. Așadar, aplicarea unui singur tratament nu este suficientă din mai
multe motive: aplicarea prea timpurie nu atinge și nu protejează și frunzele
stindard, care nu au apărut încă la acel moment. Frunza stindard are un rol
esențial în stabilirea producției și de aceea ea trebuie să beneficieze de protecție
pe toată perioadă de vegetație.

Pe de altă parte, aplicarea prea târzie a tratamentului, când planta este deja
cuprinsă de boli, nu mai poate salva pagubele deja produse în culturi. În plus,
tratamentele târzii fac imposibilă regăsirea fungicidului și pe etajele foliare
inferioare. De aceea, pentru a proteja toate frunzele sunt necesare două sau mai
multe tratamente.

Tratamentele 2 și 3 ale culturii de grâu trebuie să protejeze ultimele etaje foliare

și să prevină pierderile de producție cauzate de boli. Bolile foliare care apar de
regulă în perioada de după formarea frunzei stindard pot reduce masa foliară și
pot încetini procesele metabolice ale plantei, constând în pagube la recoltă. Al
doilea tratament trebuie să protejeze plantele împotriva septoriozei și ruginilor.
Acesta se efectuează la apariția frunzei stindard și până la sfârșitul înspicatului.
Se pot aplica fungicidele utilizate și în primul tratament al culturilor de grâu,
care vor fi la fel de eficiente în protecția plantelor. Recomandăm aplicarea
fungicidelor Priaxor® EC sau Duett Ultra.

Duett® Ultra are o acțiune sistemică și este destinat combaterii în vegetație a

complexului de boli foliare și ale spicului.

După înspicarea grâului, cultura trebuie protejată și în faza de înflorire, când

fuzarioza este principala boală care poate pune probleme, în special în condiții
de umiditate ridicată și temperaturi de peste 20°C. Fuzarioza poate afecta nu
numai cantitatea producției, ci și calitatea acesteia, deoarece cauzează apariția
unor micotoxine periculoase în plante. Pentru prevenirea și combaterea ei,
recomandăm produsele, DUETT® ULTRA (tratamentul 2), Tango® Super
(tratamentul 2) sau fungicidul Osiris®.
 Momentul potrivit pentru a recolta grâul este atunci când planta ajunge la
maturitate, iar boabele prezintă o umiditate de 14-15%. În această perioadă,
pierderile sunt minime, iar boabele pot fi păstrate în condiții optime, fără a mai
fi necesare operațiunile speciale de uscare. Fermierii care cultivă grâu pe
suprafețe foarte extinse încep uneori recoltarea chiar și la umidități de 16-17%,
pentru a evita întârzierile.

Recoltarea se încheie în momentul în care boabele au ajuns la o umiditate de 12-

13%. Sub aceste valori, vor apărea pierderi cauzate de scuturare, din cauza
supracoacerii boabelor, dar și a vremii nefavorabile. Perioada ideală de recoltare
este de 5-8 zile, însă ea poate fi scurtată la 5-6 zile, în condiții de arșiță, și poate
fi prelungită la 6-8 zile, în condiții de vreme cu umiditate ridicată.

Procesul de recoltare se realizează cu ajutorul combinelor universale

autopropulsate. Pentru a evita pierderile de recoltă și spargerea boabelor la
treierat, combinele trebuie reglate frecvent.

La recoltare, culturile de grâu trebuie să fie uniform dezvoltate, lipsite de

buruieni, iar plantele să nu fie căzute. Atunci când cultura de grâu a fost
cuprinsă de buruieni sau plantele sunt căzute, recoltarea se va face în două etape.
Prima etapă presupune tăierea plantelor la o înălțime de 15-20 cm, cu ajutorul
unui vindrover, și lăsarea în brazdă timp de câteva zile, pentru uscare. Urmează
apoi treierarea plantelor, cu ajutorul combinei dotate cu un ridicător de brazdă.
 Prețul pe care îl pot obține fermierii la recoltare este dificil de anticipat,
deoarece, pentru multe cereale, prețul este stabilit la nivel global, iar grâul se
numără printre aceste cereale. Prețul este stabilit în funcție de mai mulți factori:
cotația la burse, prețul grâului în regiune, cantitatea cumpărată și, elementul
principal, cantitatea de gluten conținută de boabele de grâu.

Prețul grâului variază și în funcție de zona în care este produs. Astfel, pentru
anul trecut, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a comunicat
următoarele prețuri pentru grâul de panificație:

 Banat - 628,48 lei/tonă (138,99 euro/tonă)

 Muntenia - 658,34 lei/tonă (145,59 euro/tonă)
 Oltenia - 683,23 lei/tonă (151,10 euro/tonă)

Prețul grâului furajer:

 Banat 620,00 lei/tonă (137,11 euro/tonă)

 Oltenia 644,00 lei/tonă (142,42 euro/tonă)

Înainte de a depozita grâul în silozuri, acestea trebuie curățate și trebuie realizate

operațiuni de dezinsecție și deratizare. Condițiile de depozitare sunt stabilite și
prin lege, iar spațiile trebuie să îndeplinească toate condițiile optime legate de
gradul de umiditate, gradul de impurități, gradul de aerare al cerealelor.

România a ajuns pe locul al doilea în Uniunea Europeană la exportul de grâu și

orz, în 2016. Anul trecut, fermierii români au exportat peste 840.000 de tone de
grâu, numai în primele șapte săptămâni ale sezonului de agricultură, iar exportul
a atins 1,589 milioane de tone până la finele anului.

Germania se află pe locul 1 în topul exportatorilor din UE. Din Germania s-au
exportat, de la începutul anului fiscal 2016/17, 1,892 milioane de tone de grâu,
pe locul al doilea se află România cu 1,589 milioane de tone, urmată de Franța
cu 1,351 milioane de tone și Polonia cu 971.000 de tone de grâu.