Capitolul 3

ARHITECTURA
SISTEMELOR DE CALCUL
 Structura generală şi funcţionarea unui
sistem de calcul
• Calculatorul - o maşină care prelucrează automat
informaţia.
• El primeşte:
– datele care trebuie prelucrate (date de intrare)
– o listă de instrucţiuni (programul) care îi spune cum să
prelucreze aceste date.
• La sfârşit, va oferi utilizatorului rezultatele obţinute în
urma prelucrării (date de ieşire).
• este alcătuit din două componente:
– Hardware – reprezintă totalitatea componentelor fizice care
compun un calculator (circuite electronice, circuite electrice,
circuite optice, circuite magnetice, dispozitive magnetice)
– Software – reprezintă ansamblu programelor prin care reuşim
să transmitem calculatorului instrucţiunile necesare prelucrării
informaţiilor
Un PC este format din trei părţi:
1. o cutie numită unitate sistem (system unit)
2. tastatura (keyboard) şi mouse
3. monitorul (display)
Unitatea sistem conţine:
1.Placa de bază
(motherboard
sau mainboard)
= acea placă mare cu multe
circuite şi prize (sloturi) de
diverse forme, la care sunt
conectate prin cabluri
sau prin plantare în sloturi
celelalte componente
din sistem
 Componentele principale le plăcii de
bază
• chipsetul sistemului şi controlerele - sunt
componentele „inteligente” ale plăcii de bază =
circuite integrate care dirijează traficul de informaţii
şi coordonează multele dispozitive din computer.
• magistralele de sistem - căile prin care circulă
semnalele electrice între componente ce includ atât
circuitele trasate pe placa de bază, cât şi diversele
sloturi în care pot fi plantate diverse plăci şi
integrate.
• BIOS-ul (de la Basic Input/Output System - "sistem
de bază de intrare/ieşire") - un program înscris într-o
componentă de pe placa de bază- BIOS Chip.
• plăcile adaptoare - introduse opţional în sloturi
Cele mai importante plăci adaptoare sunt:
– adaptorul video (display adapter), care transformă
comenzile calculatorului în imagini vizibile pe ecran;
– adaptorul unităţii de disc (disk drive adapter), care
transformă comenzile calculatorului în înregistrări
magnetice pe suportul de informaţii şi invers;
– plăcile de memorie (memory boards), care se adaugă
memoriei de bază a calculatorului pentru a mări
capacitatea memoriei interne;
– porturile serie şi paralel (serial and parallel ports)
prin intermediul cărora se pot conecta imprimanta şi
modemul pentru teletransmisie.
2. Sursa de alimentare (power supplay) şi carcasa

• Sursa de alimentare (power supplay)

• preia curentul alternativ şi îl transformă în curent continuu
• asigură tensiunile electrice necesare funcţionării circuitelor
• conţine componente care se încălzesc puternic în timpul
funcţionării, există un ventilator care o răceşte
• Carcasa
• adăposteşte toate componentele
• formtă dintr-o structură de susţinere pe care se fixează
componentele calculatorului
• mai multe tipuri de carcase aşa cum se poate vedea mai jos:
carcase turn (tower) şi desktop
Blocurile funcţionale ale unui sistem de calcul

UM
Interfeţele de
intrare-ieşire
UCC
Magistrale

UAL Unităţile de
intrare-ieşire

Sistemul de
REGIŞTRII intrare-
ieşire

UCP
A. Unitatea Centrală de Prelucrare (UCP) – are rolul de a
prelucra informaţiile şi de a controla activitatea celorlalte
echipamente. Ea este alcătuită din:
1. Unitatea de Comandă şi Control (UCC) – emite semnale de
control către celelalte dispozitive, controlează decodificarea şi
executarea instrucţiunilor
2. Unitatea Aritmetică şi Logică (UAL) – utilizată pe parcursul
execuţiei instrucţiunilor, efectuează operaţii aritmetice şi logice
3. Regiştrii – zone de stocare temporară a informaţiilor
B. Unitatea de Memorie (UM) – are rolul de stoca datele şi
instrucţiunile programelor în curs de execuţie. În funcţie de modul
de acces la informaţii, memoria internă poate fi:
1. ROM (Read Only Memory) – cu acces numai la citire
2. RAM (Random Acces Memory) – cu acces la scriere şi citire
C. Sistemul de Intrare/Ieşire (DI/DE) – permite
introducerea/extragerea informaţiilor şi este constituit din:
1. Dispozitive de intrare (DI) – utilizate pentru introducerea
informaţiilor
2. Dispozitive de ieşire (DE) – utilizate pentru extragerea
informaţiilor
3. Dispozitive de intrare/ieşire (DI/E) - utilizate pentru
introducerea şi extragerea informaţiilor
4. Dispozitive de memorare externe (ME) – utilizate pentru
stocarea informaţiilor
D. Magistrale şi interfeţe – au rolul de a conecta între ele
componentele calculatorului
 A. Unitatea Centrală de Prelucrare (UCP)
= componenta cea mai importantă - „creierul”
unui calculator
Denumirea de unitate centrală de prelucrare
provine din următoarele consideraţii:
• unitate, deoarece, de cele mai multe ori, este
un circuit integrat care conţine zeci sau sute de
milioane de tranzistori – un microprocesor
• central, deoarece este centrul de prelucrare a
datelor din sistem
• procesor, deoarece prelucrează datele
• În cazul microcalculatoarelor, construirea unităţii
centrale se bazează pe un singur circuit integrat
numit microprocesor (chip), - conţine milioane de
tranzistori, încapsulaţi într-un înveliş ceramic de
numai câţiva centimetri pătraţi, înveliş care are rol
de protecţie, dar şi de disipare termică.
• Deoarece calculatorul este o maşină cu două stări,
informaţia prelucrată de acestea trebuie codificată
prin cifre binare. Acest cod se numeşte cod maşină.
• Setul de instrucţiuni pe care microprocesorul le
înţelege şi le poate executa se numeşte limbajul
maşină.
Orice procesor conţine trei mari blocuri funcţionale:
1. Unitatea de comandă şi control (UCC) -
microprocesorul
• Aceasta comandă, coordonează şi controlează întreaga
activitate de prelucrare, procesul de decodificare şi
executare a instrucţiunilor unui program memorat în
memoria internă la adrese succesive astfel:
– extrage din memoria internă o instrucţiune
– decodifică instrucţiunea
– extrage din memoria internă datele necesare
– activează circuitele necesare din UAL pentru a efectua
operaţia
– scrie la o anumită adresă din memoria internă rezultatul
obţinut
• Unitatea de comandă şi control conţine:
– FU (Fetch Unit – unitatea de încărcare) – care
încarcă din memoria calculatorului în registrul de
instrucţiuni RI, instrucţiunea ce urmează a fi
executată
– DU (Decoding Unit – unitatea de decodificare) –
traduce instrucţiunile într-un format acceptat de
unitatea aritmetico-logică şi le transferă unităţii de
control
– CU (Control Unit – unitatea de control) –
coordonează execuţia instrucţiunilor. În funcţie de
instrucţiunile transmise de DU, emite semnale de
comandă către UAL şi către regiştrii.
Caracteristicile importante ale unui microprocesor

• frecvenţa de lucru (frecvenţa de tact a ceasului

intern) - este standardizată, se măsoară în
MHz, şi cu cât este mai mare, cu atât
microprocesorul este mai performant.
• numărul de biţi ce îl poată prelucra
microprocesorul la un moment dat (în paralel),
- reprezintă cuvântul microprocesorului
(microprocesoare INTEL folosesc cuvinte pe
32 şi 64 de biţi).
• Fiecare procesor este proiectat astfel încât să
recunoască un anumit set de instrucţiuni (lista de
instrucţiuni a calculatorului).
• O instrucţiune apare ca o configuraţie de cifre binare
(de regulă cu lungimea de un cuvânt de memorie).
• Lista de instrucţiuni se mai numeşte limbaj maşină sau
cod maşină al calculatorului.
• Instrucţiunile recunoscute pot fi clasificate în
următoarele grupe:
– transferuri de date (între regiştri sau cu memoria internă)
– operaţii aritmetice şi logice asupra datelor (operanzi) din
regiştri
– instrucţiuni de control (salturi condiţionate şi necondiţionate,
oprirea execuţiei programului, etc.)
 EVOLUŢIA MICROPROCESOARELOR
• Primul procesor 4004, pe 4 biţi, a fost realizat de firma
Intel în 1971. Acesta a fost repede îmbunătăţit rezultând
procesorul 8008.
• În 1974, Intel realizează a doua generaţie de
microprocesoare al cărui reprezentant de bază este 8080.
Acesta a fost primul microprocesor de uz general având o
importanţă deosebită pentru industria de microcalculatoare.
• În 1978, a treia generaţie introduce 8086 trecându-se de la
microprocesoarele pe 8 biţi la cele pe 16. Acesta este
punctul unde începe evoluţia familiei 80x86.
• Microprocesorul 8088 frate mai mic a lui 8086 este folosit
pentru realizarea calculatorului IBM Personal Computer
introdus în 1981, cu care începe revoluţia calculatoarelor
personale.
• Familia 80x86 se măreşte în 1982 cu microprocesorul 80186.
Acesta este arhitectural identic cu 8086 dar conţine câteva
dispozitive sistem încorporate în acelaşi circuit.
• În acelaşi an este introdus şi microprocesorul 80286 care are
o arhitectură extinsă faţă de 8086. El poate lucra exact ca un
8086, având în plus unele facilităţi. Începând cu acest
microprocesor au fost introduse mecanismele de memorie
virtuală, de multitasking şi de protecţie.
• În 1985, a fost lansat 80386, care face saltul la
microprocesoarele pe 32 de biţi, dezvoltând şi conceptele
introduse de 80286.
• În 1989, apare 80486, care respectă arhitectura lui 80386,
înglobând însă şi coprocesorul matematic 80387, în acelaşi
circuit. Procesorul 80486, măreşte mult performanţele
reducând viteza internă de execuţie a instrucţiunilor.
 Generaţii de Procesoare Anul Număr
apariţiei de
tranzistori
Prima Generaţie 4004 şi 8008 1971
8080 1974 29.000
8086 şi 8088 1978-81
A 2-a Generaţie 80286 1984 134.000

A 3-a Generaţie 80386DX şi 80386SX 1987-88 275.000

A 4-a Generaţie 80486SX, 80486DX, 1989-92 1.200.000

80486DX2 şi 80486DX4
A 5-a Generaţie Pentium 1993-95 3.100.000
Cyrix 6X86 1996 --
AMD K5 1996 --
IDT WinChip C6 1997 3.500.000
A 5-a Generaţie Pentium MMX 1997 4.500.000
îmbunătăţită IBM/Cyrix 6x86MX 1997 6.000.000
IDT WinChip2 3D 1998 6.000.000
A 6-a Generaţie Pentium Pro 1995 5.500.000
AMD K6 1997 8.800.000
Pentium II 1997 7.500.000
AMD K6-2 1998 9.300.000
A 6-a Generaţie Mobile Pentium II 1999 27.400.000
îmbunătăţită Mobile Celeron 18.900.000
Pentium III 9.300.000
AMD K6-3 ?
Pentium III CuMine 28.000.000
A 7-a Generaţie AMD original Athlon 1999 22.000.000
AMD Athlon Thunderbird 2000 37.000.000
Pentium 4 42.000.000
 Coprocesorul matematic
= este un circuit integrat proiectat astfel încât să
permită (dacă utilizaţi un soft care să beneficieze de
facilităţile coprocesorului) efectuarea unor calcule
matematice de nivel înalt, cum ar fi:
– extragerea radicalilor,
– calcularea unor funcţii trigonometrice,
– calcularea logaritmilor, etc.
cu o precizie mult mai mare decât procesorul
principal, şi de 10 până la 100 de ori mai rapid.
Evoluţia coprocesoarelor matematice este asociată
cu evoluţia microprocesoarelor
Microprocesor Coprocesor matematic

8086/8088 8087

286 287

386 SX/DX 387 SX/DX

486 SX 487 SX

486 DX, Pentium Coprocesor matematic

2. Unitatea Aritmetică şi Logică (UAL)
Este un ansamblu de circuite electronice specializate să realizeze
operaţiile aritmetice de bază: adunarea, scăderea, înmulţirea
şi împărţirea şi operaţiile logice: AND, OR, NOT şi XOR.

Operaţiile logice sunt prezentate mai jos:

0 0 1 1
AND 0 AND 1 AND 0 AND 1
0 0 0 1

0 0 1 1
OR 0 OR 1 OR 0 OR 1
0 1 1 1

0 0 1 1
XOR 0 XOR 1 XOR 0 OR 1
0 1 1 0
Componentele principale ale UAL sunt:
a) un set de regiştri, elemente de memorie rapidă,
folosiţi pentru a păstra operanzii şi rezultatele
operaţiilor efectuate asupra operanzilor, încărcaţi
cu informaţii din memoria internă, iar conţinutul
lor este depus tot în memoria internă;
b) magistrale de informaţie, prin care se asigură
circulaţia informaţiei în cadrul UAL şi legătura
cu exteriorul (cu memoria internă).
3. Regiştri
• zone de stocare temporară a informaţiilor, funcţionează
ca o memorie proprie a microprocesorului - citite şi
scrise foarte rapid. (dimensiunea şi numărul regiştrilor
microprocesorului - un indiciu foarte important asupra
cantităţii de informaţii pe care UCP o poate prelucra la
un moment dat)
• Există mai multe tipuri de regiştri:
– Regiştri generali
– Regiştri de segment
– Registrul contor de program
– Registrul de instrucţiuni
– Registrul indicator de condiţie
 REGIŞTRI GENERALI REGIŞTRI DE SEGMENT

Segment de date
DS

Segment de date
ES auxiliare
AX
Segment de cod
AH AL CS program
BX Segment de stivă
Regiştri de date SS
BH BL
CX
CONTORUL DE PROGRAM
CH CL
DX Pointerul de
IP
DH DL instrucţiuni
DI Regiştri de index

SI (sursă,destinaţie)
SP Regiştri indicatori REGISTRUL DE
BP (stivă, bază) INSTRUCŢIUNI RI

REGISTRUL INDICATORILOR DE CONDIŢIE

I T S Z P C

Regiştrii microprocesorului 8088

Regiştri generali sunt reprezentaţi prin
• regiştri de date (de exemplu AX, BX, CX, DX),
care au proprietatea că pot fi adresaţi global sau
pe octeţi,
• regiştri pointer
– SP – Stack Pointer,
– BP – Base Pointer
• regiştri de index
– SI – Source Index,
– DI – Destination Index) - utilizaţi în operaţii pe şiruri.
Regiştri de segment permit adresarea memoriei interne:
• CS (Code Segment) – reţine adresa de început a
segmentului în care este memorat codul programului.
• DS (Data Segment) – reţine adresa de început a
segmentului în care sunt memorate datele necesare
programului
• SS (Stack Segment) – reţine adresa de început a
segmentului în care este alocată memorie pentru stivă.
Accesul la stivă se realizează prin intermediul registrului
SS şi a registrului SP (care conţine adresa relativă a
vârfului stivei) sau a registrului BP
• ES (Extra Segment) – reţine adresa de început a
segmentului în care este alocată memorie pentru date, în
afara segmentului de date de 64 Kb.
Registrul contor de program reţine adresa relativă
(offset) a instrucţiunii curente faţă de începutul
segmentului ce reţine codul programului. După
ce procesorul execută o instrucţiune, registrul IP
este modificat automat, astfel încât să indice
instrucţiunea ce urmează a fi executată.
Registrul de instrucţiuni stochează instrucţiunea
în curs de execuţie.
Registrul indicator de condiţie are rolul de a memora
starea procesorului în urma efectuării unei operaţii aritmetice
sau logice. Fiecare indicator de condiţie (flag) are asociat un
bit. Valoarea 1 a bitului asociat are următoarea semnificaţie:
– C (Carry) – indică apariţia unei cifre de transport
– P (Parity) – indicator de paritate
– A (Auxiliary) – indicator de transport de la bitul 4 la bitul 5
– Z (Zero) – indicator pentru rezultat nul
– S (Sign) – indicator pentru rezultat negativ
– T (Trap) – indicator pentru întrerupere internă după fiecare
instrucţiune
– I (Interrupt) – indicator de întrerupere externă
– D (Direction) – indicator de decrementare/incrementare a
regiştrilor SI, DI
– O (Overflow) – indicator de depăşire aritmetică