Introducere

In țările dezvoltate, industrializate, aproximativ jumătate din cauzele de deces sunt

reprezentate de bolile cardiovasculare si un sfert de bolile neoplazice.
Conform OMS, anual sunt raportate aproximativ 10 milioane de cazuri noi de cancer.
Cancerul colo-rectal ocupă al 4-lea loc ca frecvență pe glob, înregistrandu-se aproximativ
875.000 de cazuri noi anual (OMS, 2000), reprezentând aproximativ 8,5% din numărul total
de cazuri noi de cancer raportate in fiecare an. Există o tendință de creștere anuală in
rândurile cazurilor noi începand cu anul 1975 când au fost relatate un număr total de
500.000 de cazuri noi1. Acest lucru poate fi pus pe seama a două fenomene, fie o creștere
reală a numărului de cazuri noi, fie îmbunătățirea mijloacelor de diagnostic, evidență, sau
raportare pe întreg globul.
Ambele sexe sunt afectate in proporții aproximativ egale, la nivel mondial cancerul colo-
rectal reprezentând 9,4% din cancerele ce pot apărea la sexul masculin si 10,1% din cele ce
pot apărea la sexul feminin1.
In privința vârstei, incidența bolii crește dupa 50 de ani, cea mai mare fiind în decada de
vârstă cuprinsă între 60 si 69 de ani, cazurile întâlnite la persoane sub 40 de ani reprezintă 2-
4% iar cazurile care apar sub 20 de ani sunt sporadice (determinismul genetic in aceste cazuri
are un rol mult mai important, ceea ce se asociază si cu incidența crescută a localizării la
nivelul colonului drept la tineri si atribuibilă cancerului ereditar nonpolipozic-sindromul
Lynch)2.
Nu există diferențe privind incidența între rasa albă si cea neagră , dar albii prezintă
localizare mai frecventă la nivelul colonului drept ( probabil tot determinism genetic).
In mod normal localizarea rectală a cancerului colo-rectal prezintă o ușoară
predominanță la nivelul rectului față de colon. Unii autori susțin ca există o modificare a
distribuției anatomice cunoscute a cancerului colo-rectal cu o deplasare in număr mai mare a
leziunilor neoplazice spre partea proximală a colonului adică spre colonul drept in procente
ce variază de la 4 la 7%, în timp ce alții nu sunt de acord cu această afirmație ei sustinand că
această schimbare a distribuției nu este adevarată ci o interpretează ca fiind secundară
screening-ului si investigațiilor specifice mai ample si mai accesibile. Un exemplu care sa
susțină modificarea distribuției anatomice ar fi faptul că în Țara Galilor și Anglia din totalul
de 14.430 de decese datorate cancerului colo-rectal in anul 1978, 10.381 au fost prin cancer
de colon si 6.049 au fost ca urmare a cancerului rectal1.
 In momentul actual, distribuția topografică pe segmente anatomice la nivelul colonului
ne arată următoarea repartiție:
-colonul sigmoid in circa 50% din cazuri
-cecul si colonul ascendent in circa 25 % din cazuri
-colonul transvers, ungiul splenic, colonul descendent si unghiul hepatic ( descrescător in
această ordine) restul de 25% din cazuri2
Lucrarea de față se va concentra pe cancerul colonului drept, va prezenta principalele
metode de diagnostic si tratament si va concluziona care este cel mai bun management al
acestei boli astfel încât să crească rata vindecării individului, imbunătățirea calității vieții,
prevenirea complicațiilor și ajutarea sistemului național de sănătate prin reducerea costurilor
asociate ingrijirii bolnavilor cu cancer de colon drept.