IANCU DE HUNEDOARA

2. Ioan de Hunedoara, cunoscut și ca Iancu de Hunedoara, a fost ban al

Severinului între 1438-1441, voievod al Transilvaniei între 1441-1446,
guvernator și regent al Ungariei între 1446-1453 și căpitan general al
regatului între 1453-1456. A fost un mare comandant militar si tatăl regelui
Matia Corvin.

3. Prin acțiunile sale militare și diplomatice Iancu de Hunedoara a reusit să

oprească la mijlocul secolului al XV-lea ofensiva turcilor spre Europa
Centrală, să apere statele de la nordul Dunării de cucerirea otomană și prin
aceasta să apere și civilizația europeană, fiind un exemplu pentru lumea
apuseană care se hărțuia pentru interese mărunte. Iancu s-a născut în jurul
anului 1407 într-o familie înnobilată pentru merite deosebite, în anul 1409,
de împăratul Sigismund de Luxemburg în calitatea acestuia de rege al
Ungariei.

4. Voievodul transilvănean a acordat importanță și necesitații ca în fruntea

Moldovei și a Ţării Românești să se afle domnitori care să-i fie aliați și pe
care să se poata sprijini la nevoie. Ca urmare, l-a înscăunat pe Basarab al II-
lea pe tronul Ţării Românești, în anul 1442, iar pe cel al Moldovei, în anul
1448, pe Petru al III-lea. De altfel, a actionat pentru a reuni in cadrul unei
aliante antiotomane Transilvania, Moldova si Tara Romaneasca. In
consecinta, Iancu de Hunedoara i-a sustinut si pe Vladislav al II-lea la tronul
Tarii Romanesti si pe Bogdan al II-lea pec el al Moldovei.

5. A lansat lupta antiotomana inca din 1442, cand l-a inscaunat pe Vlad Dracul,
tatal lui Vlad Tepes. Prima batalie a avut loc in acelasi an, pe 17 martie, la
Santimbru, unde ostile reunite ale episcopului George Lepes de alba si ale
lui Iancu de Hunedoara au luptat impotriva ostilor turcesti, conduse de
Mezet Pasa. Oastea creştină este înfrântă, episcopul Lepeş cade pe câmpul
de luptă, iar Iancu de Hunedoara este rănit în luptă şi se retrage. A doua
batalie are loc 8 zile mai tarziu, pe 25 martie, intre Alba Iulia si Sibiu, unde
victoria este a romanilor, turcii pierzand 20.000 de oameni, iar Mezet Pasa
si fiul sau cad pe campul de lupta.
6. Voievodul transilvănean și regele Vladislav I al Ungariei au început
campania cea lungă, desfăsurată la sud de Dunăre în condițiile în care nici
papa Eugeniu al IV-lea, nici principii creștini nu le-au oferit ajutor în lupta
antiotomană. In această campanie, începută în septembrie 1443 și
încheiată în ianuarie 1444, eliberează Nişul şi Sofia şi ameninţă chiar centrul
Imperiului Otoman. Turcii cer pace, care se încheie, graţie lui Iancu, în 1444,
pe o perioadă de 10 ani.

7. Sultanul a trimis o generoasă ofertă de pace regelui ungar (de origine

poloneză) Vladislav, în aprilie 1444. Negocierile au durat până în 15 august
1444, când pacea a fost semnată la Szeged, pe o perioadă de 10 ani.
Ungaria era interesată în a face pace, dar cardinalul Giuliano Cesarini,
trimisul Papei, l-a determinat pe rege să jure că va continua cruciada, orice
s-ar întâmpla. O parte a nobililor maghiari și a consilierilor regali erau de
acord cu războiul, considerând, după cum însuși Cesarini spusese, că pacea
cu un necredincios nu avea de fapt nici o valoare, putând fi încălcată
oricând. Pacea stipula de asemenea ca despotul sârb, mediator al păcii și
socru al sultanului, să își reia domnia la Smederovo, statut pentru care a
trebuit însă să îi dea lui Iancu toate posesiunile sale din Regatul Ungar.
Urmarea a fost o răcire bruscă a relațiilor dintre cei doi, cu grave urmări în
campaniile următoare.

8. Crestinii si Papa de la Roma s-au gandit la organizarea unei cruciade pentru

alungarea otomanilor din Europa. Au fost strânse fondurile pentru
echiparea unei armate și, cu toate că încheiase o pace avantajoasă, pe 10
ani, cu sultanul Murad al II-lea, regele Vladislav I a fost determinat de Papa
de la Roma să nu mai recunoască tratatul semnat cu otomanii și să se
alăture coaliției creștine. Iancu s-a alăturat și el, în septembrie 1444,
forțelor creștine, înaintând cu armata la sud de Dunăre, îndreptându-se
spre Varna. Dar cruciada de la Varna s-a încheiat cu un eșec, deoarece
regele maghiar Vladislav I, la 10 noiembrie 1444, a folosit o tactică greșită,
declansând un atac nechibzuit. Oastea otomană a obținut o victorie ușoară
asupra forțelor creștine, intervenția lui Iancu nemaiputând să schimbe
soarta bataliei. Regele Vladislav I a fost ucis în luptă.
9. După căderea Constantinopolului (1453), Imperiul otoman condus de
sultanul Mehmed al II-lea şi-a continuat expansiunea teritorială în Europa,
pregătindu-se să cucerească Ungaria. Singura piedică era cetatea de
frontieră a oraşului Belgrad, aflată la acea dată sub stăpânire maghiară.
Regentul Ungariei de atunci, Iancu de Hunedoara, având experienţa de
peste două decenii de lupte împotriva otomanilor, se aşteptase şi se
pregătise împotriva acestui atac. Iancu de Hunedoara reușise să strângă în
jur de 25000 de luptători, din care 5000 de mercenari au fost trimişi la
Belgrad, pentru a întări garnizoana. A dispus apoi ca trupele să se
concentreze la Seghedin. La 4 iulie 1456, armata otomană a început
bombardarea Belgradului. Flota lui Iancu de Hunedoara a distrus flota turcă
la 14 iulie, fiind astfel spartă blocada.

10.Asaltul general a fost ordonat de sultan la 21 iulie, acesta fiind respins de

apărători, în ziua următoare. Iancu, cu oştenii săi, a reuşit să provoace
otomanilor grele pierderi, silindu-i să se retragă. Otomanii au avut 24000 de
morţi, cam toţi atâţia în timpul retragerii, iar 4000 de oastaşi au fost luaţi
prizonieri. Creştinii au pierdut doar vreo 4000 de oameni. Asediul s-a
transformat într-o bătălie de mare importanţă, în al cărei final Iancu a
condus un contraatac care a învăluit tabăra turcească, sultanul însuşi fiind
rănit şi scăpând greu cu viaţă. S-a spus de atunci că „bătălia de la Belgrad a
decis soarta lumii creştine”. În cinstea victoriei, papa Calixt al III-lea a cerut
ca fiecare biserică să tragă clopotele la prânz, obicei păstrat şi astăzi în
lumea creştină.

11. Peste numai câteva săptămâni de la victoria de la Belgrad, marele luptător

antiotoman a murit la 11 august 1456, în urma izbucnirii unei epidemii de
ciumă, în tabăra oastei sale, la Zemun. Iancu a fost înmormântat în
catedrala catolică de la Alba-Iulia, iar pe piatra lui de mormânt a fost scris:
« S-a stins lumina lumii ». Aceste cuvinte demonstrează rolul lui Iancu în
lupta antiotomană, Europa pierzând pe unul dintre cei mai importanți
luptători ai săi. Papa Calixt al III-lea il numise pe eroul cruciat “atletul cel
mai puternic, unic, al lui Hristos“.