Facultatea de Automatica si Calculatoare

Istoria schiului alpin

Student: VLAD-GABRIEL DOBRETE

Facultate: AUTOMATICA SI CALCULATOARE, Grupa 313CA, Anul 1
Conducător științific: MARIANA MEZEI

Cuvinte cheie: schi, istorie, experienta personala

Problematică abordată

Originea cuvântului “schi” provine din termenul skíð (cuvânt din limba veche nord-
germanică) și înseamnă “băț din lemn”, apoi fiecare țară a adaptat cuvantul în limba ei:
englezii în “ski”, spaniolii în “esquis” sau finlandezii în “suksi”. Unele surse istorice, dar
neconfirmate, susțin că termenul “a schia” nu era străin de zonele din Iran, unde se crede că
triburile antice inventaseră schiuri pentru deplasarea pe zapadă, schiuri confectionate din
pieile animalelor.

Schiul, înainte de a deveni un sport atât de iubit și chiar o pasiune pentru unii dintre
noi, era un simplu mijloc de deplasare pe zapadă folosit de războinici sau vânători în timpul
iernilor lungi și grele din țările Scandinave și nordul Rusiei.

Istoria ne-a oferit dovezi clare ce datează de aproximativ 5 milenii. Primele indicii ce
dovedesc existența schiurilor datează de acum 4500-5000 de ani, când în anul 1933 în zona
Rodoy din Norvegia s-au descoperit desene făcute pe stanca ce descria un bărbat pe schiuri
foarte înguste construite din lemn ținănd în mână un băț.
 Facultatea de Automatica si Calculatoare

Cele mai vechi schiuri au fost descoperite în zonele mlăștinoase ale Rusiei, vechi de 8000 de
ani. Oamenii din zona Telemark, Norvegia sunt considerati in mare masura ca cei ce au
transformat schiul intr-un sport, undeva la inceputul anilor 1700. Ei au inventat tehnici si
procedee pentru a fi folosite in controlarea vitezei la coborârea dealurilor, tehnici cunoscute
de noi ca telemark sau cristiană. De asemenea sunt considerați ca inventatorii săriturilor cu
schiurile. Echipamentele din acea perioadă difereau foarte mult față de cele din prezent.

Schiurile aveau montat un dispozitiv de prindere, dar doar pe degetul mare, calcaiul fiind lăsat
liber să se miște în sus și in jos, acest tip de schi fiind numit schi nordic. La începutul anilor
1800 au fost organizate primele evenimente și constau în probe de schi, sărituri cu schiurile și
schi-cros, folosind sistemul nordic. Schiul câștigase din ce în ce mai multă popularitate și
printre europeni, la inceputul anilor 1900, dovedindu-se prin inaugurarea primelor Jocuri
Olimpice de Iarnă desfașurate în Franța la Chamonix. Olimpiada a avut doar 5 sporturi, dintre
care doua probe de schi: sarituri cu schiurile si combinata nordica. Acest lucru s-a intamplat
pana in 1932 la Jocurile Olimpice de la Lake Placid, SUA unde a fost introdusa o noua proba,
cea de schi-cros. Odata cu evolutia schiului, tehnicile si echipamentele au trebuit sa tina pasul
si sa se dezvolte. Tehnica telemark era ideala pentru terenurile plate si abrupte ale Norvegiei,
insa nu putea fi adaptata pentru partiile din muntii Alpi sau altor munti europeni din causa
lipsei de control. Acest lucru a dat nastere la schiul alpin.

Echipamentele folosite in schiul alpin erau diferite fata de cele din schiul nordic, gheta avea
priza si la degete si la calcai, oferind schiorului posibilitatea de a controla schiurile mai
eficient in curbe si de a atinge viteze mari. Disciplinele alpine de coborare si slalom au adus
cu ele acest echipament nou, iar la editia Jocurilor Olimpice de Iarna din anul 1936 ce a avut
loc in orasul Innsbruck, Austria, apare in premiera o noua proba al schiului alpin: combinata
alpina, o proba ce acumula suma punctele fiecarui participant obtinute de la ambele probe.
Prin anii ’30 schiul a devenit tot mai popular in Europa, odata cu aparitia teleschiului ce
asigura transportul schiorilor pana in partea de sus a partiei, iar imediat dupa terminarea celui
de-al doilea razboi mondial schiul devine o afacere profitabila in Austria si Elvetia prin
inaugurarea primelor statiuni montane dedicate acestui sport. In ultimii 60 de ani aparitia
scolilor de schi si a instructorilor a facut ca acest sport sa creasca foarte mult atat ca tehnică,
dar și ca popularitate. Apoi, apariția slalomului uriaș la Olimpiada din 1952 în Oslo, dar și
apariția probei Super-G deviată din probele de slalom uriaș și coborârea alpină, a obligat
producatorii să dezvolte echipamente performante și sigure, iar pe atleți să îmbunătățească
metodele de antrenament și tehnicile de schi.
 Facultatea de Automatica si Calculatoare

În majoritatea centrelor de inchiriei echipament de schi sau în magazinele specializate,

angajații recomandă schiuri cu 10 – 15 cm mai scurte decât înălțimea utilizatorului, sau chiar
cu 20 – 25 cm mai scurte la începători. Adevărul este că nu există o formulă care ar putea
determina dimensiunea perfectă pentru fiecare schior. Factori precum înălțimea, greutatea
corporală, cunoștințele în schi, oferă un punct excelent de plecare, dar sunt și alte lucruri de
luat în considerare. Categoria de schiuri, tipul de zăpadă, terenul și stilul pe care îl practicați
sunt doar câteva din lucrurile de care trebuie să țineți cont. Regula generală este să alegeți o
lungime de schiuri cuprinsă între bărbie și nas sau vârful capului sau chiar puțin mai lungi
pentru experți. O lungime mai mică face schiul mai agil ceea ce duce la mai mult control la
viteze mici, în timp ce schiurile mai lungi vor avea o rază mai mare de viraj și mai multă
stabilitate la viteze mari. Schiurile lungi tind să-și piardă manevrabilitatea la viteze mici, iar
schiurile scurte tind să-și piardă stabilitatea la viteze mai mari.

Ca îndrumare generală, personele mai scunde, mai ușoare și schiorii mai puțin experimentați
se vor simți mai confortabil și vor manevra mai ușor un schiu scurt, iar persoanele mai grele,
mai înalte și schiorii mai avansați se vor simți mult mai confortabil și vor avea mai multă
stabilitate pe schiuri mai lungi. Următorul pas în alegerea schiului este flexibilitatea acestuia.
Flexul schiului ales este cel mai bine determinat de greutatea dvs, nivelul de cunoștințe, cât de
agresiv schiați și în ce conditi schiați. Schiurile moi sunt cele mai bune pentru schiorii
începători care doresc un schi ușor de controlat la viteze mici și medii și care care necesită
mai puțină energie sau tehnică pentru a face schiul să reacționeze când și unde ar trebui.
Schiuri cu flex mediu funcționează cel mai bine pentru cei care vor schia la diverse viteze,
oferă o anumită stabilitate la viteză mai ridicată, dar rămân ușor de controlat la viteze mai
mici. Schiurile grele sunt receptive la viteze mai mari și necesită tehnică pentru a reacționa
când și cum ar trebui. Schiurile foarte rigide sunt pentru schiorii cei mai grei și cei mai
agresivi. Angajații magazinelor de echipament de schi dețin informații destre fiecare tip de
schi pe care îl comercializează și vă pot fi de ajutor în alegerem schiurilor.

Cat despre experienta mea, practic schiatul de la varsta de 10 ani. Cu 4 ani de experienta ca
monitor, supervizez grupuri de tineri dornici sa invete sa schieze carora le impartasesc din
cunsotintele mele. Desi partiile din tara sunt mici si scurte, acestea au un grad de dificultate
destul de ridicat si pun la incercare chiar si abilitatilele unui schior experimentat. Atunci cand
incalt claparul si pun schiul, simt ca pasesc intr-o alta lume, un univers in care pot zbura liber,
 Facultatea de Automatica si Calculatoare

in care trec peste orice obstacol imi apare in cale. De la munti inzapeziti, pana la trasee special
amenajate, pot spune ca schiurile m-au condus catre cele mai frumoase locuri din lume.
Echilibrul dintre natura si schior este unul special, conferind relaxare dar si adrenalina, o pace
a unui munte ce asteapta sa fie cutreierat.

CONCLUZII

Asadar, se poate spune ca schiatul este mai mult decat un sport. Acesta reprezinta o
cale de sincronizare a corpului cu natura, cu miscarile line prin zapada fina si inalta.

BIBLIOGRAFIE

https://skipassmagazine.ro/cum-sa-ne-alegem-schiurile-potrivite/
 Facultatea de Automatica si Calculatoare

http://www.skivirus.com/tehnica-schi/1181-istoria-si-evolutia-schiului-alpin.html