U.P.

G Ploiești
LMNGZ
Anul 2
Grupa 50613

Analiza comparativă în desfășurarea

Revoluției industriale din Anglia – Rusia

Studentă : Miroiu Eneyda Elena Karolla

 Revoluția industrială

Revoluția industrială reprezintă momentul de răscruce în evoluția

economică a omenirii, un proces complex, cu o dublă natură (tehnică și
social-economică), din care au rezultat performanțe economice, sociale,
politice, culturale fără precedent.
Această revoluție industrială se desfășoară între anii 1750-1821 și se
sistematizează pe 3 coordonate : demografic, agrar și industrial.

Revoluția industrială în Anglia

Revoluţia industrială a început în Marea Britanie pentru că aici

condiţiile sociale şi politice erau favorabile schimbării. Dreptul asupra
proprietăţii era consolidat . Şi mai importantă era stabilitatea legislativă,
Parlamentul având o reală putere, iar monarhul şi marii aristocraţi, mai
puţină autoritate decât oriunde pe continent, creditul era mai sigur, iar
oamenii de afaceri  puteau mult mai uşor să prospere decât cei din
Franţa, spre exemplu. Economia de piaţă era încurajată şi de marii
gânditori ai epocii.
~Factorul demografic

O premisă importantă a revoluţiei industriale o reprezintă creşterea

populaţiei.

În 1801 s-a realizat primul recensământ în Regatul Unit al Marii Britanii.

Atunci s-a estimat şi faptul că  un secol înainte Anglia avea o populaţie
de 6,5 milioane iar la data efectuării recensământului Regatul Unit. avea
14.681,000 locuitori, pentru ca în 1821 să ajungă la 20,8 milioane. Acest
fenomen a fost numit de unii specialişti revoluţie demografică. Sporul
demografic considerabil a asigurat o piata interna de mari proportii si o
sursa importanta de forta de munca cu pondere deosebita a categoriilor
de varsta tanara. Totodata, el a atras dupa sine schimbari importante in
structura socio-economica, profesionala si in mediile rural si urban a
populatiei, cu repercursiuni semnificative asupra intregii vieti economice
si publice.

~Reforme în agricultură
La jumatatea secolului al XVIII-lea agricultura engleză nu prezenta
deosebiri esenţiale faţă de celelalte ţări din Vestul Europei. Ea se
practica cu tehnici si tehnologii tradiţionale. În acelaşi timp, erau încă
foarte numeroase câmpurile comune, adică acele părţi de teren agricol
care erau folosite în devalmaşie de către membrii comunităţilor rurale,
precum şi foarte întinse suprafeţe necultivate. Incepe procesul de
răspândire, în Anglia, a unor noi metode agrotehnice, experimentate şi
aplicate în Olanda şi Franta, de către personalitati de vază, ca Jethro
Tull si lord Townsend, adepţi ai rotaţiei culturilor.

În a doua parte a secolului al- XVIII-lea, în Marea Britanie pentru prima

oară cunoştinţele tehnice şi ştiinţifice au fost aplicate la scară largă în
agricultură şi unele industrii, efectul fiind uimitor.  Saltul demografic în
Anglia petrecut in decurs de un secol rupe echilibrul preexistent intre
cerintele de pe piata interna in extindere si posibilitatile de productie ale
manufacturilor textile engleze, care aveau traditii insemnate de mai bine
de doua secole. Aceasta ruptura declanseaza, pe principiul reactiei in
lant, un sir de perfectionari si descoperiri tehnice.

Inceputul este făcut în 1733 de catre mecanicul John Kay, care a

inventat suveica zburatoare si, fara pretentia unei enumerari exhaustive,
aratam ca au urmat: masina de tors inventata inventata de James
Hargreaves, in 1765, masina de filat a lui Richard Arkwright, in 1769, o
noua masina de filat, in 1785, a lui Samuel Crompton s.a.

Perfectionarea masinii cu abur, in 1784, de catre James Watt, multiplica

in proportii considerabile forta motrice a industriei textile si rupe
dependenta anterioara a acesteia fata de cursurile apelor. Altfel spus,
aplicarea masinii cu aburi a lui J. Watt este startul in formarea industriei
textile engleze moderne, de fabrica si urbana.

Revoluția industrială în Rusia

 Rusia prezintă un caz aparte de dezvoltare economică. Statul Rus a

sprijinit procesul de industrializare în secolul XIX- XX mai ales după
înfrângerea în războiul Crimeii şi urmărilor congresului de la Berlin din
1878. Mobilizarea resurselor naţionale nu mai putea fi întârziată, statul
rus conştientizând gradul său de înapoiere economică este nevoit să ia o
serie de măsuri pentru industrializare ţării. Modernizarea Rusiei a venit
de sus în jos. Acest lucru l-a făcut şi Petru cel Mare în secolul XVI –
XVII, când statul a fost cel care a aprovizionat piaţa cu capital şi forţă de
muncă în minerit, metalurgie, armament şi textile, altfel dezvoltarea era
aproape imposibilă într-o societate cu o economie naturală bazată pe
dependenţa personală, în care nu exista nicio evidenţă a ţăranilor
statului sau a orăşenilor ce munceau în fabrici.

Munca servilă a avut ca rezultat productivitatea scăzută a bunurilor

manufacturiere care nu puteau concura cu  bunurile din import din punct
de vedere al preţului şi a calităţii. Lipsa forţei de muncă a determinat
guvernul în 1807 să fie introdusă o lege conform căreia muncitorii din
mine nu-şi puteau schimba locul de muncă.

Acest lucru s-a datorat şi faptului că nu exista o piaţă a forţei de muncă

care era suplinită de ţărani. O altă anomalie era aceea că deţinătorii aşa
numitelor fabrici  prin lege nu li se dădea voie să micşoreze forţa de
muncă, indiferent de  starea afacerii, de cele mai multe ori aceştia erau
nevoiţi să trimită guvernului petiţii, să li se permită să elibereze muncitorii
şi familiile lor. Prin legea de la 1840 care le-a îndeplinit dorinţele au fost
eliberate familii.

Exportul de grâu, cerut tot mai mult pe piaţa europeană, în special cea
engleză,  a contribuit la fluxul capitalului străin în Rusia. Un rol important
în creşterea economiei l-au jucat măsurile luate între anii 1839- 1844
pentru stabilirea cursului rublei şi legea din 1840 prin care erau eliberaţi
muncitorii aflaţi în posesiunea statului.

Antreprenoriatul nobiliar s-a dezvoltat în mijlocul secolului al XVIII-lea,

mai ales în domeniul distilării şi a producerii uniformelor militare pentru
care materiile prime erau uşor de găsit. Ei au fost încurajaţi de către
nevoile crescânde datorită pierderilor suferite în urma invaziei Rusiei şi a
scăderii preţului grâului din 1820. Prin specializarea în diferite produse şi
lucrând pentru pieţi diferite nobilimea manufacturieră nu concura în
adevăratul sens al cuvântului cu iniţiativa ţărănească. Din contră moşierii
stimulau antreprenoriatul ţărănesc, cel puţin în stadiile iniţiale, prin
oferirea şerbilor protecţie din partea autorităţilor fiscale şi poliţieneşti
precum şi garantarea solvabilităţii vis-a-vis de creditori. Acest lucru poate
explica printre altele de ce cea mai mare parte din antreprenoriat era
compus din şerbi spre deosebire de ţăranii statului sau orăşeni. Nu este
nevoie să menţionăm că încercările lor de încurajare a activităţilor
industriale a şerbilor şi în sprijinirea lor în căpătarea experienţei,
nobilimea îşi urmărea propriile interese, ei pretinzând taxe mai mari din
veniturile mai mari pe care le obţineau şerbii. În general creşterea
antreprenoriatului rural spre deosebire de cel urban se datora costului
scăzut a forţei de muncă și a proceselor : materiile prime erau disponibile
fără să fie transportate ; subzistenţa se datora agriculturii care compensa
cererea In scădere pentru produsele manufacturiere, ţăranii nu plăteau
taxe industriale sau comerciale până afacerea lor nu devenea sigură.
Datorită protecţiei moşierilor afacerea putea fi ţinută secretă pentru o
durată îndelungata de timp, în timpul căreia ea se putea consolida şi
acumula profituri.

Aceasta poate explica, printre altele, de ce atât de multe iniţiative de

succes veneau din partea adepţilor unor secte. Obiceiul de a păstra un
secret strict, încrederea comună şi ostilitatea în faţa controalelor
autorităţilor a făcut posibilă atingerea de către afacerea lor a unei
dimensiuni considerabile fără să fie declarat venitul autorităților sau să se
teamă de un eventual denunţ. Circa un secol de persecuţii şi sărăcie i-a
învăţat să fie economi, o trăsătură atipică caracterului rus.

Ţară de dimensiuni continentale, cu resurse naturale imense şi în mare

parte necunoscute în acea vreme, Rusia cunoaşte în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea o serie de înnoiri. Prin reforma agrară adoptată în
1861, ţărănimea este eliberată din iobagie şi împroprietărită, dar acestea
nu se transformă într-o premisă a unei dezvoltari industriale moderne
susţinute, întrucât împroprietărirea se face nu individual, ci la nivelul
obştilor săteşti, fapt ce menţine forţa de muncă în agricultură. Realizarea
reformei agrare a făcut totuşi ca producţia agricolă să crescă anual cu
2% acest lucru însă doar datorită măririi suprafeţei agricole.

Exploatările de fier şi de cărbune din bazinele Krivoirog şi Doneţ, precum

şi cele de petrol din jurul Mării Caspice sunt folosite fie pentru industria
metalurgică, legată, în principal, de cerinţele armatei imperiale, fie pentru
export, cum este cazul petrolului. Industria textilă cunoaşte, de
asemenea, unele creşteri, prin dezvoltarea de mari fabrici, la Petersburg,
Moscova ş.a., care prelucrează bumbacul din zonele sudice. Statisticile
epocii consemnează, pentru anul 1900, un număr de două milioane de
muncitori salariaţi. Desigur, mult în cifră.,absolută, dar foarte puţin
raportat la populaţia Rusiei, care era de circa 170 milioane. În industria
manufacturieră şi minerit lucra 5% din întreaga forţă de muncă şi se
realiza 1/5 din venitul naţional. Căile ferate cunosc şi ele o dezvoltare
însemnată, în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, lungimea liniilor lor
însumând, în pragul primului război mondial, peste 60.000 km, în care
este inclusă şi Transiberianul în lungime de 8.267 km, inaugurat în 1904.
Dezvoltarea reţelei căilor ferate este insuficientă, dacă avem în vedere
imensitatea spaţiului geografic şi trebuinţele economice de pe acesta.
Mai trebuie adăugat şi faptul că ecartamentul adoptat este mai mare
decât cel european, ceea ce face ca fluenţa traficului internaţional să fie
mult îngreunat. Cu toate acestea efectul căilor ferate a fost într-adevăr
revoluţionar, ele stimulând piaţa internă şi externă a grâului.
În 1914 Rusia încă nu era o ţară industrializată. Agricultura era cel mai
important sector în care  lucra 2/3 din populaţie şi care realiza 45% din
venitul naţional.

Venitul real pe cap de locuitor în 1913 era jumătate din cel german , 1/3
din cel amirican şi britanic şi aproximativ egal cu cel italian. Cu toate
acestea până în 1914 avea un capital social substanţial şi un important
sector industrial care se baza în mare parte pe tehnologii şi capital străin,
pe primul loc situându-se cel francez.